6;30.

ecranul telefonului micut se colora intr-un roz fosforescent si melodia zglobie il

facu sa se roteasca pe noptiera goala. O mana il ridica si ii intrerupse jocul iritant,
apoi se ascunse inapoi sub patura inflorata. Nici doua secunde nu au mai trecut si
patura zbura cat colo iar in semi-intunericul din camera o silueta se grabi sa se
piarda dincolo de usa alba cu geamlacul patratos. Aprinse luminile si albul strident
al faiantei o facu sa-si uneasca sprancenele frumos conturate desupra nasului. Isi
freca ochii rugandu-i sa se deschida si se opri in fata oglinzii. Zambi. Invarti
robinetul iar zgomotul apei inunda intr-o clipa linistea adanca. Isi arunca de trei ori
fata in palmele pline de apa, apoi zambi din nou in oglinda. Se indrepta agale spre
dus, care nu era altceva decat o teava lunga pana in tavan, cu un capat de dus si
doua robinete aproape ruginite, in contrast total cu cele stralucitoare de la ciuveta.
Roti unul dintre ele si o blasfemie
ii iesi pe gura, pana cand il roti pe celalalt si se declara multumita printr-o aprobare
din cap. Arunca camasa lunga cu dinozauri si lasa apa calduta sa ii dezmierde parul
incalcit. Dupa cateva minute lungi termina de aranjat fundita roz care tinea stranse
intr-un coc bogat toate firele roscate si perfect aliniate lasand sa se vada chipul in
toata puterea lui. Zambi larg, trase adanc aer in piept pe care il tinu acolo cateva
momente apoi ii dadu drumul afara zgomotos. Chicoti si se grabi spre scaunul care
serbea drept dulap, unde domnea peste cele 3 perechi de jeansi si alte cateva
bluzite, o uniforma roz cu maneci si sort alb. Cauta pe sub scaun ghetele negre si isi
completa tinuta cu o pereche de dresuri. La ora 7 fix arunca paltonul negru pe
umeri si se pierdu dincolo de usa grea de fier pe care scria numarul 37. Vantul rece
o colora in obraji si o facu sa stranga paltonul pe langa corp. Isi pierdu zambetul
cand zapada topita ii inunda ghetele si
fiori de gheata urcara cu repeziciune pana in ceafa. Scutura de 2 ori din cap apoi
porni la drum. Era mult prea incantata de posterele imense cu baieti si fete care mai
de care mai aratosi si toate indicatoarele cu acele semne de neinteles o facura sa
uite imediat de discomfortul din pantofi si zambetul larg ii ingheta din nou pe buze.
Se opri dupa patru strazi in fata unei cladiri uriase, acoperita de geamuri. Cu acelas
zambet incerca un salut traditional, dar portarul nu facu altceva decat sa o
priveasca cu un usor dispret. Pleca ochii dar steagul acela care se oglindi pentru o
fractiune de secunda in capota mult prea stralucitoare a masinii care ii taie calea, o
facu sa zambeasca din nou.
- South Korea, i'll do my best! Fighting! se trezi cu pumnul desupra capului si cu
vreo zeci de ochi atintiti asupra ei. Pe semne ca nu vorbise in gand...
- Fighting! se auzi o voce calda si un alt pumn, in manusi albe ca neaua, i se alatura.
- Ming Yoo! credeam ca ai uitat de mine! zise fata si isi imbratisa prietena.
- Cum as fi putut? M-ai sunat de 10 ori aseara sa-mi amintesti ca azi e prima zi, rase
Ming Yoo atat de fermecator.

- Scuza-ma, dar am niste emotii!... Iti multumesc din suflet ca mi-ai dat sansa asta!
Nu o sa te dezamagesc! se inclina ea in fata lui Ming Yoo strangandu-i mana.
- Ei, hai, ca e doar o slujba si una destul de prost platita, dar altfel nu accepta tata,
incerca Ming Yoo sa isi elibereze mana din stransoare.
- Nu conteaza asta! se grabi ea sa o intrerupa, incercand sa isi tina cat de mult
mainile pe manusile pufoase si atat de calduroase. Fara tine nu as fi putut niciodata
sa plec din tara aia..., ar fi vrut sa zica ceva urat despre tara ei dar isi amintit faptul
ca aici patriotismul si demnitatea erau lucruri esentiale, asa ca zambi cald. E o
sansa unica in viata si nu te voi dezamagi. Multumesc, reusi sa silabiseasca intr-o
coreeana slabuta.
- O sa-ti fie destul de greu, dar... fighting, nu? incerca Ming Yoo sa o incurajeze.
Ah, cat de folositoare ar fi fost acum interjectiile acelea pe care le folosesc ei... isi
facu promisiunea ca incepand de azi sa frecventeze biblioteca in fiecare zi pentru a
invata cat mai repede limba, apoi o urma pe Ming Yoo care o conduse pana in biroul
unui barbat grasut, dar bine imbracat. Nu era roz, dar se vedea ca era tot uniforma.
"Deci el e seful meu" se gandi ea si asculta cu atentie tot ce ii spunea acel om,
incercand sa inteleaga cat mai multe cuvinte de la el. Nu era cine stie ce filozofie...
un mop, o matura, un aspirator...de ultima generatie si nenumarate sticlute de
plastic, frumos aranjate intr-un carucior usor de manuit. "Nu ai voie pe scari, se
intra in camerele oaspetilor doar cand ei nu sunt prezenti" cam asta reusise sa
retina, dar cat de greu putea sa fie, se bucura ea si se indrepta spre ascensorul de
serviciu "singurul mod acceptat de a te deplasa prin hotel" il imita cu voce tare pe
barbatul grasut si apasa butonul pntru etajul 15.

"singurul mod acceptat de a te deplasa prin hotel" il imita cu voce tare pe barbatul grasut si apasa butonul
pntru etajul 15.
Rasuci dopul sticlutei galbene si dupa ce o aseza langa suratele ei, isi odihni capul pe zidul imaculat. Privi
cu mandrie cele 7 camere din partea dreapta, apoi se incrunta catre celelalte 14 din partea stanga.
-Nici macar jumate nu am facut?... bombani usor, scotocind dupa ceva in buzunarul mare al sortului. Agita
cu putere caserola mica de iaurt si sorbi o inghititura pe care nu mai stiu cum sa o arunce mai repede in
jos pe gat, cand "ding-ul" liftului deschise usile. Saluta cu o plecaciune pe cele doua femei care nu o luara
in seama si isi vazura de drum, pana in una din cele 7 camere. Zambi multumita, apoi isi relua treaba.
- 33 37... 33, 35, 37! Aha! te-am gasit! sopti apoi scutura teancul de cartele si o trecu prin lacas iar usa se
deschise. O impinse cu spatele, tragand caruciorul inantru, apoi o inchise cu o singura miscare
zgomotoasa. Innelmni cand din baie se auzira cioburi spargandu-se de podea. Nu vroia sa reactioneze in
nici un fel, dar mana i-a luat-o inainte si impinse usor usa care se deschise pana la perete, fara zgomot.
Se uita in jur cautand parca pe cineva caruia sa ii ceara ajutor, cand il vazu pe acel barbat ghemuit in fata
vasului de toaleta.
- Care dracului e problema ta?!? racni el cautand sa o zareasca insa fara a-si parasi insa locul.
Gura ei nu a fost capabila sa articuleze vre-un cuvant poate si din cauza ca nu intelesese nimic, iar ochii
urmareau dara de cioburi care se intindea pana la mainile lui
insangerate.
-Dumnezeule, sunteti bine? se grabi sa il ajute, ametita, parca abia trezita din somn.
- Lasa-ma! se rasti el. Da-mi hartia aia! intinse o mana dupa prosoapele de hartie de pe marginea cazii si
doua picaturi de sange ii colorara balerinii ei albi. Fara alte cuvinte intelese ceea ce ii ceruse si ii asculta
comanda; facu un ghemotoc mare de hartie pe care i-l lipi la incheietura mainii, apoi ii infasura toata
mana in hartie si il ajuta sa se ridice. Desi era un miros greu acolo, parfumul lui dulceag o facu sa inspire
adanc si il privi: parul negru ii cobora pe frunte, abia atingandu-i sprancenele, ochii negrii, pe jumaate
inchisi se pierdusera undeva adanc in orbite, iar buzele i se tuguiasera ca ale unui copil bosumflat. Era
destul de inalt ceea ce ingreuna drumul catre patul mare, cu asternuturi maro, care se incretira si se
adunara gramada cand el se afunda in ele. Il privi cateva momente, crezand ca a adormit.
- Pff... cat ai baut, baiete, vorbi ea cu voce tare si se apleca pentru a aduna sticlele de pe podea.
- Doar putin, veni raspunsul lui in engleza, inabusit dintre cearceafuri. Cat e ceasul? continua dintre
cearceafuri.
-Umm... aaaa....12.35, spuse ea fara alte adaugiri, de teama sa nu mai faca inca o gafa. Dar din nou gura
nu-i dadu ascultare si se trezi completand: Ar trebui sa fi la masa acum...
- Ar trebui sa fiu la masa acum, vorbi si el in acelas timp, apoi urma o pauza lunga.

Fata il privi. Vroia sa faca ceva pentru a se asigura ca a adormit de data aceasta, dar hartia care se
colora tot mai mult ii tintui ochii pentru mai multe clipe. Gasi din nou curajul sa vorbeasca si sopti:
- Imi dati voie sa ma uit la mana dumneavoastra?
Raspunsul a venit sub forma unui sforait slab. Ea zambi si cu miscari sigure, scotoci in dulapiorul de la
baie, ocolind cioburile de pe podea . Se intoarse in camera cu o trusa de prim-ajutor in brate. Indeparta
cu blandete hartia uda de pe mana lui si opri firicelul de sange ratacit cu o bucata de vata. Repeta
actiunea pana cand nici macar o picatura nu isi mai dadu drumul in jos printre degete, apoi a incercat sa
bandajeze mana cu miscari cat mai incete si simple, pentru a nu-i deranja somnul care devenea tot mai
adanc judecand dupa zgomotele pe care le scotea. Zambi cand a acoperit nodul cu un plasture micut si
se ridica privind cu jind la cele patru sticle intinse pe covorul pufos. Le aduna cu grija, fara zgomot. Aduna
mucurile de tigara si impinse cu mana scrumul cazut langa scrumiera patrata, in farasul micut pe care il
ascunse in partea de jos a caruciorului. Dupa ce gramajoara de cioburi se pierdu in sacul negru, etajera
de sticla, cea care
cedase sub greutatea lui, ramasese jumatate in perete. Ar fi fost prea zgomotos sa incerce sa o darame,
asa ca se hotari ca a terminat cu aceasta camera. Inchise usor usa de la baie si se opri in prag pentru a-l
mai privi odata pe
barbatul din pat. Horcaitul luase sfarsit si lasa in locul lui o liniste adanca. Intelese ca era timpul sa plece.
- Nu pleca..., se auzi dintre asternuturi.
- Pai, eu..., nu stiu ea ce sa raspunda.
- Stai putin cu mine..., vorbi fara sa isi schimbe pozitia.
- Umm..., a fost singurul sunet pe care l-a putut articula si cu pasi nesiguri se apropie de pat. Se aseza si
el o prinse de mana. Primul impuls a fost sa isi retraga mana, dar l-a suprimat la timp; brobonite de
sudoare incepusera sa se strecoare dincolo de firele atent aliniate in coafura ce ii luase de dimineata
aproape o jumatate de ora sa o desavarseasca, le sterse usor fara sa isi mai miste vre-un alt muschi al
corpului. Il privi din nou si ramase pierduta undeva pe profilul lui pe care il gasi atat de aproape de
perfectiune. Ceva ii sageta ceafa si ochii i se bulbucara.
"Nu.... Nu are cum!..." mormai ea, mai mult decat sa vorbeasca in gand. Inima isi incetinise intr-atat
bataile incat mana stanga incepu sa fie strabatuta de mici cutite care o blocara intr-o pozitie oarecum
nefireasca, cu degetele arcuite in sus.

"Nu.... Nu are cum!..." mormai ea, mai mult decat sa vorbeasca in gand. Inima isi incetinise intr-atat
bataile incat mana stanga incepu sa fie strabatuta de mici cutite care o blocara intr-o pozitie oarecum
nefireasca, cu degetele arcuite in sus. Fara miscari bruste si-a retras mana din stransoarea lui si tocmai la
timp isi acoperi gura cu dosul palmei pentru a opri cuvintele inauntru. Sprancenele se cocotasera pana in
jumatatea de sus a fruntii si licariri ciudate incepura sa-i joace in priviri. Un tremur o strabatu din cap
pana-n picioare, dar il ascunse cat se pricepu de bine. Se grabi afara pe usa, si ramase acolo lipita,
asteptand parca sa o cheme inapoi. Zgomotul liftului o readuse pe pamant si isi indrepta coloana dintr-o
miscare, dar pe fata ii aparu un zambet larg., care ingheta in momentul in care ochii aceia negrii o privira
nedumeriti de dincolo de bretonul galben care se incapatana sa ii acopere pe alocuri.
"G...D..." murmura atat de incet incat nu se facu auzita.
- Se poate?, o intreba JiYong zambind cum numai el poate sa o faca, lasand-o sa inteleaga ca ii bloca
drumul catre usa.
-De..desigur...! se grabi sa impinga caruciorul si el ciocani slab, de doua ori.
-Hyung! Esti acolo?
In loc sa se indeparteze, asa cum cerea regulamentul care nu permitea nici o intalnire, fie ea si
accidentala cu oaspetii hotelului, ea se lasa vrajita de miscarea usor leganata a picioarelor lui si vocea
usor nearticulata.
- E inauntru? o intreba el dintr-o data si zambi discret la reactia ei.
- Imi pare rau..., reusi sa miorlaie printre dinti, ...nu... nu inteleg coreeana...
- Hyung, e inauntru, relua el intrebarea, de data aceasta in engleza.
- Hyung?... A!... Da! Da.... e acolo! se balbai rusinata.
- Poti? ii ceru din gesturi sa ii deschida usa. Cum te-ai angajat aici daca nu vorbesti coreeana? bombani

el ca un copilas mofturos in timp ce ea trecu cartela prin lacas.

- Probabil pentru acei straini care nu inteleg accentul coreean, veni raspunsul ei mai repede decat a putut
sa-l opreasca, apoi il saluta cu o plecaciune rapida si se pierdu impreuna cu al ei carucior in spatele
ascensorului de serviciu.
JiYong zambea din prag cand geamatele din camera il facura sa se grabeasca inauntru.
- Hyung, esti bine? rase cand isi vazu prietenul cu mainile in cap, vaincarindu-se. Se pravali langa el, in
patul moale. Ai disparut brusc azi dimineata, continua ridicandu-se in capul oaselor sa-l priveasca.
-Mmm, mormai SeungHyun indesandu-si perna pe ochi.
- Trebuie sa nu mai bem asa, rase JiYong, nu mai ai varsta la care sa rezisti...
Seunghyun raspunse prin acelas mormait.
- Omo! Ce-ai patit? se ridica brusc JiYong cand mana bandajata incerca sa ii acopere gura.
- ??... lasa perna sa-i alunece de pe ochi pe care il intredeschise. Ah... da.... am alunecat in baie,
bombani apoi isi aduna toate puterile pentru a se aseza in sezut. Stranse
picioarele sub el si privi lung bandajul. Un zambet i se infiripa la coltul gurii. JiYong insa nu l-a observat,
se intinse cat de mult putu, cu mainile deasupra capului si inchise ochii.
-Sunt asa de obosit... Am cam exagerat aseara...
- In fiecare seara exageram, zambi SeungHun strecurandu-se afara din pat. Isi tarsai picioarele pana la
geamul mare acoperit de draperia groasa. Privi dincolo de ea. Soarele ii strapunse ochii dar reactia lui a
fost una slaba, resemnata. Intinse mana catre dulapul mare. Isi privi hainele mai mult dormind decat
treaz. in cateva minute, ochelarii de soare, negrii ii completau la fix tinuta casual. Isi netezi parul iar
inainte de-a pleca atunca un ochi spre patul unde amicul sau trecuse demult granita catre lumea viselor.
- Somn usor, printesa adormita, sopti apoi parasi camera.

Isi netezi parul iar inainte de-a pleca atunca un ochi spre patul unde amicul sau trecuse demult granita
catre lumea viselor.
- Somn usor, printesa adormita, sopti apoi parasi camera.
- Choi Seunghyun-ssi!, il aborda o voce masculina, usor pitigaiata.
-Ah, Lee Baek-ssi!, se grabi sa il salute cu o plecaciune si isi pregati discursul pe care il schitase in minte
pentru a-si cere scuze ca intarziase mai bine de o ora la pranz.
- Habar nu aveti ce ma bucur sa va intalnesc! Imi cer mii de scuze ca nu am putut ajunge la ora stabilita...
nu a depins de mine! Va rog sa ma iertati! se indoi de la mijloc in jos domnul Lee. Acum va intorceati?
- Eu...
- Daca nu sunt prea indraznet, am putea cobori 30 de minute la masa, sa programam un alt interviu?
-Desigur, zambi SeungHuyn si lasa lucrurile asa cum erau, fericit ca nu mai fusese nevoie de scuze
penibile pe care le pregatise, dar mai ales jubila la auzul cuvantului masa, pentru ca tocmai ce realizase
ca ultima sa masa fusese seara trecuta.

Fata se ghemuise langa carucior si privea sticlele adunate din camera lui. Zambetul nu ii disparuse de pe
fata, dar ochii erau inca injectati, aceleasi luminite ciudate strabatandu-i de la un capat la altul.
- Agassi! o trezi din visare vocea pitigaiata a directorului de personal.
-Domnule! Um... gwajangnim... Imi pare rau, eu..., se grabi fata sa se ridice silabisind cu greu. Isi netezi
frenetic sortul facand plecaciuni stangace, apoi zambi slab asteptand cuvintele sefului, care nu intarziara
sa apara. Intr-o engleza destul de slaba ii reaminti regulile interioare si cine stie ce altceva mai avu de zis
pentru ca un iz dulceag ii fura mintea si ochii se oprira din clipit. SeungHyun trecu agale prin spatele
directorului fara ca macar sa arunce o privire, fie ea si discreta, ceea ce ii pleca ochii ei in pamant si ii
colora obrajii in cel mai aprins rosu. Mana mare a directorului o facu sa tresara si il privi cu ochii mari bietul om se simtea vinovat de starea ei sufleteasca si acum incerca sa o incurajeze. Ea ii zambi slab si ii
promise ca va avea mai multa grija pe viitor.
SeungHyun mergea absent mangaindu-si bandajul de parca ar fi fost un animalut de plus.
-Mhh? se trezi parca dintr-un somn superficial, tintuindu-i ceafa directorului de personal. Zambi duios si
atinse cu varful degetelor plasturele roz ce acoperea nodul bandajului, continuandu-si drumul visator.
Starea sa boemica a fost grosolan intrerupta de greutatea lui JiYong care i se arunca in spate.
-Ce faci?? aproape ca tipa acesta, razand zgomotos.
-Ce e? il intreba el, incercand sa para cat putea de serios.
-Esti suparat? se domoli JiYong.
-Nu. Mi-e foame...
-Pai hai sa mancam! il apuca de maneca tragand-ul usor.
-Nu pot... Am o intalinire in 20 de minute si trebuie sa ajung...
-Pentru revista?
-Mhm..., ofta SeungHyun si isi continua drumul spre camera sa, dar se opri dupa doi pasi. Ce faci? se
intoarse catre JiYong care nu se miscase nici macar un centimetru.
-? Adica? Ma duc la masa... Jos... M-au sunat baietii ca altfel nu ma trezeam eu, mustaci JiYong.
-Pai..., vru sa spuna ceva dar cuvintele se pierdura si refuzara sa mai iasa, lasand in schimb locul unui
zambet sters, in coltul gurii. JiYong ii urmari privirea blocata si intelese. Pana sa deschida el gura, amicul
sau deja isi incepuse inaintarea catre fata care il saluta respectuos pe barbatul rotunjor, cu o plecaciune
adanca.
In fata ochilor ei aparu o pereche de ghete negre, lucioase. Reveni de indata la pozitia bipeba, normala si
brobonitele de sudoare se aliniara din nou la baza fruntii. Ar fi vrut sa spuna ceva dar nu era sigura de
reusita, asa ca a tacut. Ochii i s-au marit gata sa-i sara din orbite cand SeungHyun se apleca de la
jumatate, intr-un salut amplu.
-Kamsahamnida, ii spuse el cu un zambet fermecator.
-Mm...?, reusi ea sa ingane si mainile care ii prinsera umerii, din spate, o inghetara intru-totul.
-Asta inseamna "multumesc", ranji JiYong aproape soptindu-i la ureche.
-Stiu ce inseamna, ii raspunse ea tot in soapta, fara sa-l priveasca, dar pentru ce? il privira amandoi ,
asteptand raspunsul care se transformase intr-o grimasa pe post de zambet.

-Ah, Choi-ssi! se auzi o voce necunoscuta exact in momentul in care raspunsul lui SeungHyun era gata
sa capete si forma verbala.
Toti il privira pe omuletul indesat care se apropia cu pasi repezi si cu mana intinsa, gata de un salut
occidental.
-Domnule..., zambi incurcat SeungHyun.
-Sunteti gata? ii scutura mana apoi il saluta si in mod traditional coreean.
-Da, desigur..., raspunse acesta usor dezamagit, urmarind-o pe fata pierzandu-se dincolo de usile liftului.
Ii arunca o privire lui JiYong care ramasese cu mainile in aer de parca inca se mai sprijinea de umerii
fetei. Zambira amadoi, apoi JiYong isi redresa pozitia.. ii saluta politicos si disparu la fel de repede precum
aparuse...
-Ah, ofta SeungHyun. Nu pot sa cred ca e deja trecut de ora 3 si eu tot nu am apucat sa mananc! se
planse trecand cartela prin lacas deschizand usa camerei sale. Dar una peste alta a fost un interviu
destul de bun, isi arunca haina pe scaunul mic de langa dulap, apoi se lasa sa cada liber in patul mult
prea moale care parca il tinea prizonier, fara sa-i permita nici o miscare. Ramase acolo, intins pe burta,
lsandu-si simturile sa fie alintate de matasea rece a cearceafurilor.
-Ce faci aici? se dojeni fata cand se opri in fata camerei numarul 37. Sa nu indraznesti! continua sa-si
strige dar mana dreapta deja rasuci clanta, iar usa se deschise fara zgomot. Primele isi facura aparitia
ghetele negre ce atarnau chinuit de pe marginea patului. Isi inghiti un chicot si mai facu un pas. Ii admira
spatele usor dezgolit zambind duios la pozitia lui fetala. Isi arunca ochii de jur-imprejur - nimic nu fusese
deranjat de la ultima lor intalnire, semn ca nu prea statuse in camera. Se rasuci pe calcaie si pasi o data.
-Macar inveleste-ma si pe mine cu ceva, daca tot vrei sa pleci, se auzi un mormait dintre cearceafuri.
Ea se opri pentru un moment, nestiind ce era de facut. Astepta 2 clipe in care linistea aceea adanca o
ajuta sa se hotarasca ca ar fi timpul sa iasa urgent din camera. Atinse clanta si sunetul pasilor din spatele
ei o bloca.
-Eu vorbeam serios, sa stii! mormai SeungHyun din nou, scarpinandu-si ceafa. Mi-a inghetat spatele!
Cred ca m-a tras curentul ca ma doare..., continua pe acelas ton, apoi cu o singura mana inchise usa pe
care ea apucase sa o crape. -Ar fi frut sa se intoarca sa il priveasca, dar ii era teama-.
-Te grabesti? mai mult sopti el apucand-o usor de umar, rotind-o cu fata spre el. Probabil ca ar mai fi spus
ceva daca roseata ei ce i se ridicase pana in varful urechilor nu l-ar fi facut sa-si muste interiorul obrajilor
pentru a nu bufni in ras, apoi o fierbinteala ciudata ii cuprinse si pe ei facandu-l sa ii simta arzand. O privi
lung. Minutele pareau secole intregi pentru ea, si daca o priveai cu atentie chiar ii puteai vedea tamplele
zvacnindu-i, ceea ce ii fura totusi un zambet discret. Isi apleca fata spre a ei, simtindu-i caldura buzelor
peste ale lui...

Minutele pareau secole intregi pentru ea, si daca o priveai cu atentie chiar ii puteai vedea tamplele
zvacnindu-i, ceea ce ii fura totusi un zambet discret. Isi apleca fata spre a ei, simtindu-i caldura buzelor
peste ale lui... Decat un milimetru, atat ii mai despartea... Privirea ei se pierdu undeva departe in a lui
cand un sunet infundat ii opri. Ochii ei se tuguiara si aproape se ascutira cand mainile lui zburara peste
stomacul sau, implorandu-l sa taca, insa acesta parea sa aiba minte proprie intrucat nu tacea defel, ba
mai mult isi cerea drepturile cu si mai mare inversunare. Fata isi acoperi gura cu mainile dar nu isi putu
retine hohotul de ras ce ii iesi printre degete.
-Oh, Doamne, imi pare rau!... se grabi SeungHyun sa isi ceara scuze pentru momentul perfect ruinat,
strangandu-si tot mai tare stomacul.
-Nu, mie imi pare rau, dar... se chinui ea sa vorbeasca printre sughiturile rasului ce pusese stapanire pe
ea si pe care nu il mai putea controla. Stai, stai putin! incerca sa se opreasca, dar fara succes insa,
facandu-l si pe el sa rada aproape isteric.
-Gata, stai putin, uite, isi recapata ea glasul dupa ce stomacul lui SeungHyun se opri din ''comentat''.
Scotoci prin buzunarul mare al sortului,
-Parca esti o mama cangur, porni el noi istericale, amuzandu-se copios de imaginea ei.Ce-i asta? intinse
mana si apuca 2 paharute de iaurt.
-Dai ceva monstrului, spuse ea printre hohote, deschizand cu o singura miscare unul dintre ele.
-Fara lingurita?
-Bea-l! il indemna ea cu un gest.
-Are fructe..., se stramba el la bucatile razlete de capsuni.
-N-o sa te-nneci! ii indruma mana pana la gura, iar el il dadu pe gat.
-Wha!! E bun! desfacu cu repeziciune si cel de-al doilea paharel care diparu la fel de repede.
-Stiu, zambi ea triumfator.
-De unde le iei? se grabi el sa inghita si ultima picatura.
-Ehe... dintr-un loc special, ii mai intinse inca 2 paharele.
-De la magazinul din colt?
-Da, chicoti ea.
Stateau pe podea, cu picioarele stranse sub ei, admirand dansul fulgilor de zapada prin fereastra mare,
cat tot peretele, pe care o lasasera total descoperita - ar fi fost prea frig sa stea afara, asa ca ajunsesera
intr-un final la acest compromis.
-Si..., incepu SeungHyun adunand vreo 6 pahare goale intr-un turnulet perfect ordonat, ...ce-o sa faci
maine?
-Maine? se mira ea, imitandu-i gestul cu paharele.
-E Ajunul Craciunului. Sigur ai planuri, nu?

-Ah, rase ea slab apoi continua sa se joace cu turnuletul fara sa ridice ochii din podea: Stiu ca nu se
observa, dar eu nu sunt de pe aici. Am venit la munca, asa ca maine... voi munci. Ca si poimaine... si
cate zile va mai fi nevoie...
SeungHyun nu stia nici el din ce motiv acel zambet se instalase pe chipul sau si nu avea de gand sa
dispara prea curand. Pe masura ce vorbea, gesturile ei devenisera agitate, asa ca mai mult din impuls, o
prinse de mana. Se lasa linistea... atat de liniste incat parca se puteau auzi chiar si fulgii de zapada
izbindu-se de geam. S-ar fi auzit tare si clar insasi inima ei daca nu ar fi simtit-o incetinindu-si bataile
periculos de mult, aproape pana la oprire, cand el ii cuprinse fata in maini. O privea de parca ar fi incercat
sa ii patrunda pana in cele mai intunecate si indepartate cotloane ale fiintei ei. Se apropie usor iar
varfurile nasurilor li se atinsera. Buzele ei ii urmara exemplul gurii lui si se indepartara incet una de
cealala. Le avea atat de uscate! Ar fi vrut sa treaca rapid cu limba peste ele, dar daca ar fi facut-o le-ar fi
atins pe ale lui si... Melodia zglobie in ton cu sarbatoarea ii zornai buzunarul. Se uitara unul in ochii
celuilalt pana cand ea isi pleca privirea. SeungHyun se retrase aproape zambind, desi maxilarul inclestat
lasa alta impresie. Cu un gest scurt o indemna sa raspunda.
-Oh, Doamne! facu ea si se grabi: Da, domnule? Nu... Da sunt aici... De ce? Acum?... isi continua
intrebarile scurte cu pauze lungi intre ele.
O a doua meodie, la fel de zglobie anunta ca era randul lui SeungHyun sa isi verifice pantalonii.
-Alo! raspunse oarecum iritat. Ah, mama! se bucura apoi sincer.
Fata arunca un "Cobor imediat" grabit si stins, apoi ii facu cu mana, in semn ca va pleca. Desi nu ar fi vrut
sa o lase, nu avea cum sa ii termine apelul mamei pentru a o mai retine cu toate ca incerca un gest de
''mai stai putin''.
Ea ridica degetul aratator fluturandu-l in aer, apoi se indrepta spre usa. O deschise, dar se opri in prag.
Scotoci in sortul interminabil dupa 2 pahare de iaurt pe care i le lasa pe pat.
-Hraneste-te mai bine si dormi mai mult, sopti pentru a nu-i deranja conversatia, apoi se ridica rapid pe
varfuri pentru a-i da un pupic grabit pe obrazul liber, disparand in urmatoarele 3 secunde dincolo de usa
mare si alba.
"Cobor imediat, cobor imediat da` unde?" isi scarpina absenta crestetul capului. Isi cuprinse obrajii cu
mainile, verificandu-le temperatura - destul de mare, probabil ca erau deja colorati in vre-o nuanta aprinsa
de rosu. Zambi si in urmatoarea fractiune de secunda si-l inghiti pregatindu-si scuzele pentru omul pe
care tomai il lovise.
-Duimnezeule, imi pare nespus de rau! se grabi ea sa vorbeasca urmarind dara neagra de pe pieptul alb
al victimei sale. Scoase cu repeziciune un servet mare si se chinui sa opreasca inaintarea cafelei ce se
intindea in viteza spre cureaua pantalonilor celui pe care il lovise.
-Yaa! Stai cuminte! striga JiYong cand servetul buclucas atinse zose sensibile. O prinse de maini si
ramasera asa, uitandu-se unul la celalalt pentru cateva momente, pana cand ea isi retrase usor mainile.
-Che-song-ham-ni-da..., incerca sa silabiseasca dar se simti obligata sa adauge si englezescul "Imi pare
rau" de frica sa nu cumva sa nu se fi facut inteleasa, furandu-i un zambet mandru lui JiYong.
-Aproape bine! spuse acesta, dar in loc de multumiri primi niste ochi plecati in podea.
-Si eu ce ma fac acum? erau hainele de scena..., o incerca el urmarindu-i cu atentie reactia.

-Daca doriti, incepu ea fara sa isi ridice ochii, spalatoria hotelului nostru va poate..., cine stie ce ar fi avut
de spus daca buzele lui moi nu le-ar fi invadat pe ale ei...

-Daca doriti, incepu ea fara sa isi ridice ochii, spalatoria hotelului nostru va poate..., cine stie ce ar fi avut
de spus daca buzele lui moi nu le-ar fi invadat pe ale ei intr-un sarut ce s-a vrut lung si pasinal, dar care sa sfarsit prost.
-Au!!..., a fost singurul lucru pe care l-a putut articula JiYong cand palma ei s-a ''odihnit'' zgomotos pe
obrazu lui.
-Doar pentru ca esti bogat nu inseamna ca poti sa faci ce vrei! ii striga ea renuntand la orice formula de
politete si se grabi sa paseasca din fata lui.
-Stai!... o prinse el usor de mana, iar ea se opri crezand ca acesta va fi momentul in care ii va cere
scuze... desi sincer vorbind nu ii displacuse sarutul catusi de putin.
-Cum ramane cu hainele mele? ii agresa timpanul vocea lui enervant de calma care insa ascundea un
hohot innabusit.
-P... poftim?...
-Camasa mea. Sper ca va pricepeti sa scoateti petele de cafea, vorbi el abia reusind sa nu zambeasca si
incepu sa isi desfaca nasturii.
-Ce... Ce faceti?? il privi inmarmurita.
-Poftim! Imi trebuie pana maine la 6! Sa o aduci la camera 37, ii spuse intinzandu-i camasa, apoi isi vazu
de drum, imbracat numai intr-un maieu de corp, alb, dar la fel de patat. Isi atinse obrazul lovit si zambi
resemnat apoi apasa cu putere clanta usii numarul 37. Seung Hyun era inca la telefon, dar nu isi putu
retine o exclamatie.
-Yaah! Ce-ai patit? il intreba razand, apoi isi asigura mama ca nu era pentru ea intrebarea.
JiYong isi pregatea raspunsul cand paharele de iaurt i-au atras atentia. Il interoga cu un gest.
-Sunt ale mele! sopti SeungHyun, iar JiYong incepu sa tipe:
-Mama!!! Mu-mi da si mie ce are el bun!! Zi-i sa-mi dea!! se arunca peste ele razand.
-Nu stiu,mama, cred ca-i beat, se auzi raspunsul lui SeungHyun. E in maieu si are o palma pe obraz, rase
acesta cu pofta apoi se grabi sa isi salveze macar un singur iaurt din ghearele nemancatului JiYong. Se
indrepta triumfator catre fereastra, unde se bloca - o zari pe fata care isi facea un mare bulgare de
zapada pe care apoi nu mai stia cum sa-l arunce mai repede pentru a-si reincalzi mainile sufland peste
ele sau ascunzandu-le in buzunarele adanci ale paltonului negru. O privi cu un interes crescut in

momentul in care un barbat s-a apropiat de ea, dar si-a revenit cand a inteles ca era decat un simplu
curier. Reveni spre amicul sau care disparuse. Zambi continuandu-si conversatia cu mama lui de pe
fotoliul micut de langa dulap.
-Hei, pe cine sa trimitem noi sa aduca cutia aia mare si grea? Eu stiu! Eu stiu! Pe ochi rotunzi! bombanea
fata incercand cu toate puterile sa vada pe unde pune picioarele, avand in intregime chipul acoperit de
carton.
-Oh! se auzi din spatele cutiei.
Ea privi cu iuteala in jos unde vazu in fata picioarelor ei, inca o pereche de ghete albe.
-Imi cer scuze!!! Jwe-song-ham-ni-da! pronunta mai repede de data aceasta, cand doua maini calde le
prinsera pe ale ei si cutia ii disparu din maini.
-Wha! Ce grea e!! Unde o duc?
Pasi usor spre dreapta pentru a-si vedea 'printul salvator' si obrajii i se colorara instantaneu.
-Si...apropo, pronuntia ta devine din ce in ce mai buna! Daca te mai lovesc de 2 ori, o sa pronunti aproape
corect! rase JiYong incercand sa o vada din spatele cutiei. Unde o duc? relua vazand ca nu primeste nici
un raspuns.
-Ma descurc, pe bune! incerca sa ii refuze ajutorul, dar nu a reusit. JiYong deja se indrepta spre lift.
-E bine? zise lasand cutia la picioare. La ce etaj? continua dupa ce primi confirmarea.
-La subsol..., raspunse ea agatandu-si ochii de podea.
-Ce faci de Craciun? o intreba el dintr-o data leganandu-se discret fata-spate.
-Poftim? isi ridica brusc privirea spre el.
-De Craciun... Ce faci? zambi JiYong discret.
-Muncesc..., ii raspunse sec vrand sa para neinteresata dar mainile incepusera sa-i joace energic prin
marele buzunar marsupiu.
-Si noi... Adica si eu! De la 3 la 7 avem spectacol, dar apoi... Tu pana la cat esti ocupata?
Ding-ul liftului care ii anunta ca au ajuns la parter ii intrerupse monologul.
-Incercati sa-mi spune-ti ceva, domnule? zambi ea pentru prima data, aplecandu-se dupa cutie.
-Pai..., incepu JiYong dar vorbele ii ramasera din nou in aer cand una dintre cameriste a vazut liftul
oprindu-se.
-A ajuns! Hai fetelor! a strigat camerista entuziasmata de marimea cutiei dar amuti cand privi in interiorul
liftului. Dumnezeule! G... G-Dragon! Aici!!! isi acoperi fata cu mainile apoi il privi din nou, continuand sa
strige. JiYong nu-i rezista zambetului fetei si se grabi sa-i ofere unul la fel de larg. Ii facu cu ochiul
cameristei si arunca un sarut in aer, dupa care a apasat butonul pentru etajul 3. Usile se inchisera usor,
dar nu inainte ca el sa-i arunce un ''Ne vedem dupa 7!" acompaniat de un zambet fermecator. Usile se
inchisera lasand-o pe camerista cu ochii mari atintiti asupra lui.
-Aish! Sper ca nu i-am facut probleme..., sopti el gandindu-se ca nu a fost foarte bine ceea ce tocmai
spusese dupa ce a auzit tipete din spatele usilor mari in care se oglindea. Ceva ii atrase atentia la
picioare. Se apleca fara graba si zambetul ii disparu. Ridica paharul micut de iaurt pe care il ascunse
adanc in buzunar.
-Ne vedem dupa 7?? Adica tu te vezi cu JiYong?? zbiera camerista.

-Nu! Ar vrea el! zambi fata calm si isi vazu de drum pana in biroul directorului de personal unde alte
colege o asteptau.
-Ar vrea el??... bombani camerista urmand-o.
Atentia le-a fost atrasa de bradul mare pe care directorul se zbatea sa-l aduca in locul dorit. Mai bine de
doua ore le-au fost necesare pentru a impodobi cel mai frumos brad de Craciun, asfel incat ''incidentul'' cu
JiYong fusese dat uitarii de amandoua fetele.
-Cu asta sigur castigam macar un premiu, zise directorul umflandu-se in pene. Stiam ca fac alegerea
buna cu el! contiunua pregatindu-si aparatul foto. Hai toata lumea in jurul bradului! le ordona
acompaniandu-se de gesturi pentru a se face inteles de toata lumea.
Bradul era impodobit, pozele facute... Era atat de liniste acum.... Fata mergea absenta spre casa; avea un
zambet pierdut pe buze si blitz-urile camerei de fotografiat care i se repetau in minte o transpuneau din
cand in cand inapoi acasa, in sanul familiei. O lacrima ii cobori rapid pe obraz, dar un deget, care nu era
al ei, ii opri inaintarea spre barbie.

___________________________________________________________________________________

O lacrima ii cobori rapid pe obraz, dar un deget, care nu era al ei, ii opri inaintarea spre barbie. Isi ridica
ochii inlacrimati si un val de caldura ii indunda intregul corp. Se roti de vreo 2 ori cu viteza pentru a se
asigura ca a parasit hotelul... o facuse, era la aproximativ 100 de metrii de el.
-E totul in regula, o intreba cald SeungHyun.
-D...da..., balmaji ea ceva fara inteles.
-Te-au facut sa te simti prost? continua el pe acelas ton.
-?... A, nu! Deloc... Doar ca..., inainte de a-si termina ideea, SeungHyun isi strecura mana pe dupa umerii
ei:
-Hai, te duc acasa!
-Nu! Serios, nu-i nevoie! Traversez de 3 ori si am ajuns, incerca ea sa-l refuze... chiar nu vroia sa vada
unde locuia ea.
-Insist! zambi el de asa maniera incat pana si fulgii grabiti din jurul lor se topira parca fara sa il mai
atinga... cum ar fi putut ea sa ii reziste?
-Ti-e dor de casa? incepu el dintr-o data.
Raspunsul a venit sub forma unor suspine ce se vrusesera a fi clasicul "aham", suspine care iesira atat
de subtiri ca parusera aproape amuzante, dar lacrimile siroaie ii schimbara imediat perceptia. Initial nu a
stiut cum sa reactioneze, dar dupa alti cativa pasi, o opri din mers si isi puse bratele in jurul ei. Isi odihni
barbia in crestetul ei pana ce hohotele de plans se mai domolira.
-Imi pare rau...., se auzi un miorlait de undeva din bratele lui.
-Pentru ce? a intrebat el fara sa ii dea drumul.
-Ca a trebuit sa fi martor la...., ii raspunse ea apoi se retrase incet din bratele lui, fiind usor dezamagita ca
nu a incercat sa o opreasca.
-Esti mai bine?
-Da, multumesc..., afisa ea cel mai mincinos zambet, apoi isi continua drumul intelegand ca nu avea cum
sa scape de el.
-Sigur esti bine? o intreba el impingand usa simpla, gri si anosta pentru a o inchide in urma lor.
-Da, raspunse ea mai sincer de data aceasta si isi agata cu grija haina pe spatarul scaunului apoi il privi
rusinata: Pana acum asta e tot ce am reusit, zambi incurcata catre lipsa de comoditate. Umm... vrei cacao
sau...apa?... ofta resemnata.
-N-ai brad? o intreba el dupa ce isi roti ochii prin camera.
Ar fi vrut sa ii spuna ca nu a avut bani pentru unul dar arunca in schimb un "N-am" sec pe care el oricum
il intelese.
-Niste cacao fierbinte ar fi pefecta, se grabi sa schimbe vorba, apoi isi atarna si el paltonul peste al ei.
Desi camera era mai mica decat cabinele lor de proba, si nu avea dulapuri, sau sifonier, era bine
intretinuta si curata. Isi cauta un loc pe podeaua din lemn.
-De ce nu stai pe pat? il intreba ea. E curat sa stii, mustaci smechereste apoi se indrepta catre micuta
bucatarie.

-Aa, nu! Nici nu m-am gandit ca n-ar fi sau... doar ca..., se incurca el in explicatii ridicandu-se in mai putin
de o fractiune de secunda.
-Ai grija, e chiar fierbinte, ii inmana ea o cana cu toarta in forma de pinguin.
-Hei! Pingu! Ador pinguinii! rase el apoi paru ca isi aminteste brusc ceva. Tine putin! se repezi la scaunul
cu paltoane peste care trona o cutiuta lunguiata, frumos impachetata.
"Aia cand a mai aparut aici?!" se gandi ea, dar a fost intrerupta de vocea lui.
-Nu-i mare lucru, doar ca... nu stiu de ce, m-a fcaut sa ma gandesc la tine, zambi el intinzandu-i cutia,
usor imbujorat. E de Craciun! adauga cand a vazut ca ea ezita sa il primeasca.
-... Multumesc, dar eu... nu am nimic..., incepu ea sa isi caute scuze.
-E doar o chestie banala, dar mi-a placut prea mult, vorbi el mai repede decat de obicei, apoi o urmari in
liniste cum isi desfacea cadoul fara sa ii rupa ambalajul, mustrandu-se in sinea lui pentru comportamentul
de adolescent pe care tocmai il afisase. Zambi cand ii vazu mainile tremurande si isi retinu impusul ce
pusese stapanire pe el. Cauta rapid ceasca de cacao si sorbi pentru a-si ascunde zambetul.
-Sunt minunate! exclama ea plina de incantare cand scoase din cutie o pereche de manusi negre cu o
micuta si discreta floare de lotus, rosie.
-Nu e cine stie ce..., vru el sa isi gaseasca scuze pentru acest cadou care acum i se parea neinspirat.
-Ba sunt perfecte! il intrerupse ea ridicandu-si mainile la nivelul ochilor. Si sunt asa calduroase..., continua
ea cu laudele. Chiar ii placeau! Pe moment se speriase gandindu-se la cine stie ce bijuterii scumpe, iar ea
ii cumparase doar un amarat de fular pe care tocmai ce realizase ca il uitase la hotel. Fara sa isi dea
seama, ii sari de gat pentru a-i multumi cu un pupic calduros, iar in secunda urmatoare isi ascunse intreg
chipul in cana mare de cacao aburinda.
Inainte ca SeungHyun sa apuce dreptul la vreo replica, melodia zglobie a telefonului il facu sa isi arunce
ochii peste cap.
-Incep sa le urasc, marai printre dinti cu un zambet apoi verifica apelul - JiYong -Ah. Raspunde primind
invitatia nonverbala a fetei.
-Unde esti, omule? se auzi JiYong in telefon. Noroc ca nu vorbeau in engleza astfel incat SeungHyun ii
putu afisa un zambet cu intrebarea "Ce mai vrei??"
-Ai zis ca iesi 20 de minute sa iei aer! L-ai luat pe tot? Au trecut 2 ore!!
-Serios? se mira sincer SeungHyun.
Fata intelese ce urma asa ca rupse magia noptii indreptandu-se din nou spre bucatarie. L-a lasat cateva
momente singur cu telefonul sau.
-...Imi... imi pare rau..., aparu el dupa un timp in pragul usii.
-E OK, ii zambi ea cald, scuturand usor cana desupra chiuvetei. Inchise robinetul si il privi fara nici un
cuvant tragandu-si haina pe el.
SeungHyun nu stiu ce ar mai fi putut sa ii spuna, facu o plecaciune pentru salut si inainte ca ea sa inchida
usa in urma lui, ii iesi pe buze un "Ne vedem maine" in loc de "La revedere".
Ea a avut nevoie de cateva secunde de reculegere pe care le petrecu lipita de usa. O explozie de energie
parca o lovi si incepu sa danseze frenetic agitandu-si mainile si pricioarele prin aer.

Dar sincer acum, ce trebuia sa faca? Se opri in fata usii 37 pentru a trage aer in piept. Tinea camasa lui
JiYong in brate si de undeva din caruciorul ei se zarea un colt frumos impachetat in hartie cu omuleti de
zapada. Ciocani de 3 ori cand nu era gata, certandu-si mana pentru neascultare. Nu a primit nici un
raspuns din-nauntru. Trecu cartela prin lacas si deschise larg usa. Totul parea neatins. Pasi sfioasa - nu
era nimeni. Isi lua inima in dinti si trase usile dulapului mare - nici macar un tricou nu mai exista inauntru.
Lacrimile se grabira in jos pe obraz, dar le ascunse cu repeziciune in podul palmei cand se auzi usa.
-Ah! Ce bine ca esti aici! o deranja glasul mult prea zgomotos al directorului. Sa cureti totul si sa aerisesti
bine!
-D... domnule?...
-Da?
-Eu... eu trebuia sa-i aduc domnului din aceasta camera..., incepu ea intinzandu-i camasa lui JiYong.
-Eh..., cred c-a uitat, facu acesta nepasator. Dupa petrecerea de aseara a eliberat camera. Pune-o la
locul lor si o sa i-o expediam cand o cere-o... daca o mai cere-o, ii vorbi fara sa isi opreasca verificarea
camerei.
-Da, domnule..., se chinui ea sa nu se lase invinsa de lacrimile neascultatoare.
Ninsoarea inceputa ieri nu se oprise, ba chiar fulgii devenisera mai multi si mai mari. Ea ii urmarea prin
geamlacul de pe scara de serviciu. Avea mainile acoperite cu manusile negre si pe genunchi zacea
pachetul frumos ambalat. Lacrimile ii inrosisera ochii si ii albisera pielea. Isi lasa capul in perete ofand

adanc.
-Haaai draga mea, oricum nu aveai tu norocul asta! zambi amar apoi trase puternic aer in piept. Sari in
picioare palmuindu-si usor obrajii pentru incurajare. Indesa cadoul in sort si desi era constienta ca arata
caraghios, se intoarse pe holurile hotelului. Cu toate ca regulamentul ii interzicea, toata ziua facu ea ce
facu si o data la 2 ore cobora la receptie, doar-doar... Dar nu a avut noroc. Se lasase seara si ea purtase
cadoul acela peste tot ca o mamica cangur grijulie. Isi arunca ochii pe fereastra micuta din camera de
serviciu - dansul fermecator al fulgilor se transformase intr-o imbulzeala haotica, ceea ce o facu sa
zambeasca amar.
-Oare si la noi o ninge? se intreba ea cu voce tare, desi era singura. Cotrobai in buzunarul gigant al
sortului dupa telefon si in drum lovi cadoul de care uitase cu desavarsire. Mai bine nu si-ar fi amintit! Doua
lacrimi fierbinti ii adusera in suflet parfumul lui SeungHyun dar le refuza scuturandu-si energic capul, apoi
apasa tasta 1 a telefonului. Vocea calda a mamei sale ii arunca din nou ochii intr-o balta careia nu ii mai
putu tine piept. Desi plangea curpinsa de tremur, se chinuia sa isi convinga mama ca totul era in regula.
Cum putea sa intrebe unde e? Nu ar fi vrut sa ii faca probleme si nici sa se interpreteze gresit... de fapt,
ce cauta el aici? Auzise destul de clar la stiri ca se pregatea o furtuna mare si cel mai scurt drum pana
acasa dura vreo ora si ceva. Isi trase adanc sapca pe ochi, apoi intra in hotel cercetand imprejurimile. Da,
bine-nteles, cameristele nu au voie la receptie... Se indrepta spre lift. Daca tot se ascundea, ce mai cauta
aici? incepu constiinta sa-l traga la raspundere. De ce se intorsese daca nu vroia sa fie vazut sau
recunoscut?... Cu toate aceste intrebari nici macar prin gand nu ii trecu sa plece fara ea. A apasat butonul
mare al liftului cand o uniforma roz i-a atras atentia. Nu era ea, dar putea afla unde se adunau cand nu
aveau treaba, se gandi el si pasi cu atentie in urma ei. Intra pe un coridor total necunoscut, destul de
ingust dar bine iluminat. Ciuli urechile si din 3 pasi laterali se opri in fata unei usi, putin intredeschisa.
Asculta tinandu-si respiratia. "Ce limba o fi asta?" se intreba iar din doua miscari accesa optiunea
"detectare vocala" a telefonului care ii arata in 3 secunde o bulina cu 3 culori. Zambi. Impinse usa fara
graba, dar nu se astepta ca aceasta sa scartaie chiar atat de tare. Ramase in prag urmarind pierdut
siroaiele care ii udasera fetei intreagul chip brazdandu-i obrajii pana la jumatate cu dungi negre.
SeungHyun ii zambi rusinat, pasind inauntru. Se opri in fata ei indemnand-o cu un gest sa isi continue
conversatia telefonica.
-Da... da, da mami sunt aici..., abia ingana ea. Aaa, nu... fetele imi fac semn sa ma alatur lor, minti ea cu
greutate, iar dupa alte cateva replici la fel de pierdute isi lua "La revedere" urandu-le celor de acasa
"sarbatori fericite".
Rimelul ei continua sa se intinda pana aproape de barbie, iar SeungHyun parea inca blocat. Brusc o
vibratie in palma sa stanga il readuse in simtiri. Nici nu se deranja sa afle de ce telefonul ii vibra, se grabi
dupa servetelele din buzunarul de la piept.
-Esti bine?... ii atinse usor fata, cu un colt al servetelului, intrebandu-se in sine daca mai stie si alta
intrebare decat aceasta.
-Da..., ii raspunse ea verbal intrucat fizic inca nu se putea exprima. Nu putea sa creada ca se intorsese
dupa ea, sau...?...

-Imi pare rau ca nu am apucat aseara sa-ti spun..., incepu el. A trebuit sa plec pentru ca... Eu de fapt stau
tot aici in oras, doar ca... aici eram... in interes de serviciu, incerca sa ii explice urmarindu-i reactiile. Esti
bine? relua intrebarea vazand ca ea tot nu reactiona in nici un fel.
-Imi mai dai un servetel, te rog? a fost primul lucru care ii iesi fetei pe gura.
-De... desigur! isi suprima rapid un zambet de uimire.
-Multumesc! spuse ea, apoi, din respect pentru interlocutorul sau, se roti la 90 de grade si isi sufla
puternic nasul dupa care isi indesa grabita rimelul la locul lui sub ochi.
SeungHyun de data aceasta chiar nu mai stiu cum sa reactioneze, decise pentru moment sa nu o
deranjeze.
-Inca unul? o intreba amuzat cand ea se intoarse sa il priveasca.
-Nu... multumesc, zambi rusinata intelegand abia acum ce tocmai facuse. Imi pare rau! se grabi sa
vorbeasca cand isi aminti ca desi erau mai bine de 30 de grade in camera, ea avea mainile acoperite de
cadoul lui. Obrajii i se aprinsera si parca varfurile urechilor zbarnaira sub presiunea fierbinte. ...Ti-am spus
ca imi plac..., balmaji ducandu-si mainile usor la spate.
-Vorbeai cu ai tai? intreba el intelegandu-i stanjeneala, desi aceasta situatie ii convenea destul de mult.
-Mda..., se intrista fata din nou.
-Hai! ii zambi apucand-o de umeri. Te duc acasa!
-Ah, stai! il opri ea.
-Da?...
-Umm... am si eu ceva pentru tine, ii zise ea, felicitandu-se in gand pentru curajul avut.
-Serios?? se bucura SeungHyun impreunandu-si mainile intocmai ca un copil ce isi asteapta bombonica
promisa.
-Nu-i ceva... adica... doar am..., se balbai ea inmanandu-i pachetelul cu omuletii de zapada pe el.
-Craciunesc asa, o ajuta el primindu-si cadoul.
"Whaa! Cata dexteritate!" gandi fata privindu-l cum rupse ambalajul cu un singur deget, fara insa a-l
strica.
-Ce frumos e!!! se bucura SeungHyun desfasurand fularul negru, pufos. Pingu..., mormai zambind cand
vazu micutul pinguin din capat. Tine un pic te rog! il lasa inapoi in cutia pe care i-o intinse si se distra un
pic de ochii ei mari care nu ii intelesesera gestul... cel putin nu momentan, pentru ca in secunda in care el
incepu sa isi desfaca fularul de la gatul sau, se plecara undeva in podea, cel mai probabil vinovati de
ceea ce gandisera. Se ridicara din nou sa-l priveasca cand parfumul lui ii invada si mai mult spatiul
personal prin fularul pe care i-l infasura in jurul gatului. Era asa de calduros!... si mirosul acela! Daca nu il
va cere inapoi, nu il va mai spala niciodata! se hotari ea lasand mireazma aceea fina sa ii bucure
simturile, cuibarindu-se tot mai adanc in materialul pufos si cald.
-Cum imi sta? zise SeungHyun dupa ce isi aranja dupa placul lui noul sau fular cu micutul pinguin la
vedere.
-Divin..., se trezi ea vorbind apoi se grabi sa afiseze cel mai nevinovat zambet.
-Am o idee! Vino cu mine! o apuca de mana dar dupa 2 pasi se oprira brusc, in fata unui cuier. E a ta? o
intreba recunoscandu-i paltonul negru, pe care i-l arunca pe umeri dupa ce a primit raspunsul afirmativ.

-Unde mergem? incerca ea sa afle.

-E o surpriza! veni raspunsul mult prea repede.
-Dar nu am terminat programul inca..., incerca sa-l opreasca, fara succes insa.
-Nu-i nimic! Vorbesc eu cu seful tau, ii zambi fermecator in timp ce ii deschise usa.
Uau! Cand se pornise ninsoarea aceasta? se gandira amandoi, desi ea chiar se bucura - asa nu avea sa
isi mai ude sosetele in drum spre casa. Momentan se oprira in fata unei masini de teren.
-Haide! o indemna SeungHyun deschizandu-i portiera.
-U...unde mergem? incerca din nou sa afle in timp ce isi punea centura de siguranta. Raspunsul il primi
sub forma unui zambet.
________________________________________________________________________________

"Oh? Hyung?" gandi JiYong urmarind masina de teren care trecu pe langa el fara sa il observe. Avea o
banuiala dar incerca sa nu se gandeasca desi mainile incepura sa ii joace agitate in buzunarele adanci
ale hainei unde ascunsese 2 pahare micute de iaurt. Isi elibera capul din stransoarea glugii si dupa ce il
scutura de cateva ori intra aproape vioi in hotel. Arunca priviri fugitive de jur-imprejur.
-Cum gasesti un om caruia nu-i stii nici macar numele? zambi el indreptandu-se spre receptie. Isi
pregatea discursul cand o fata in uniforma roz l-a facut sa isi lase "Ma scuzati, domnule..." in aer. Se grabi
dupa ea:
-Ma scuzati, domnisoara!...
-Da? se intoarse camerista sa il priveasca si amandoi au avut aproximativ aceeasi reactie - ea isi acoperi
gura cu amadoua mainile, iar el, recunoscand-o de ziua trecuta, a simtit impulsul de a face cale-ntoarsa,
insa nu o facu.
-Um..., incepu el alegandu-si cu grija cuvintele.
-Nu... nu pot sa cred! exclama putin cam tare camerista. Chiar... chiar ati venit dupa ea?!
JiYong ii raspunse cu un zambet.
-Doamne, ce noroc au unele..., mormai ea printre dinti, apoi vorbi cu voce tare: Nu am mai vazut-o de
ceva vreme, dar daca doriti il pot intreba pe sefu` daca stie unde este..., spuse aceasta mai cu jumatate
de gura.
-V-as fi recunoscator, o imbuna JiYong cu un zambet larg care ii facu ochii sa luceasca.
-Ah, doamna Ming Yoo! se repezi dintr-o data camerista sa faca o plecaciune adanca in fata femeii ce se
apropia usor de ei.
-Buna seara, raspunse Ming Yoo cu o usoara inclinare a capului, fara sa il remarce pe JiYong. Te poti
duce s-o aduci pe...
-Doamna Ming Yoo, o intrerupse femeia deja oarecum surescitata, dansul este...
Oare ce nume sa foloseasca? Cel de scena sau cel real? Nu ar fi vrut sa creada ca nu il cunoaste asa ca
se hotari sa foloseasca varianta a doua, dupa care a reluat:
-... dansul este Kwon JiYong... G-Dragon , simti nevoia sa se completeze, si... tot pe fata cea noua o
cauta, vorbi cu viteza.
Sprancenele frumos conturate ale lui Ming Yoo ii tradara surprinderea. Il privi cu atentie pe JiYong care
incepuse un usor leganat fata-spate, poate un pic stanjenit.
-Adevarat? ii ceru ea confirmarea care nu a intarziat sa apara sub forma unui zambet clar.
-Park Goo! se auzi vocea stridenta a directorului de personal, unde-i "ochi rotunzi"?! N-o gasesc...
ni...caieri..., isi domoli vocea cand intalni privirea rece a lui Ming Yoo.
-"Ochi rotunzi"? ii ceru aceasta o explicatie.
-Va asigur ca nu-i un termen defaimator! se grabi directorul fluturandu-si energic mainile in aer. Nu, nu!
Nicidecum! E din drag..., incerca sa dreaga cumva situatia.
-Se pare ca toti o cautam, ii raspunse Ming Yoo pe acelas ton rece.
-Chiar asa? facu directorul ochii mari catre JiYong, iar camerista ii raspunse cu un gest grabit. De ce? vru
el sa afle dar din nou ochii lui Ming Yoo ii calmara iesirile. Pai..., zise coborandu-si privirea, imediat o

gasesc eu! se inveseli brusc cautandu-si telefonul prin buzunare. A format numarul si a apasat tasta
verde.
Dintr-o data "Jingle bells" incepu sa rasune strident. Fata isi arunca discret ochii asupra lui SeungHyun
care nu a reactionat decat printr-un zambet cald, asa ca prinse curaj si isi scotoci buzunarul.
-Cine e? o intreba el fara sa o priveasca.
-Sefu`..., raspunse ea dezamagita dar pana sa apuce sa ridice degetul asupra tastei verzi, mana lui ii
revendica telefonul pe care il opri apoi il ascunse in buzunarul de la piept. O privi cateva momente fara sa
isi poata retine un chicot.
-Ti-am promis ca vorbesc eu cu el, dar nu acum, se vazu obligat sa o reasigure cand ea isi scufunda mai
adanc chipul in fularul mare.
Peste un timp destul de indelungat in care se blocasera de 2 ori in trafic, ajunsera in fata unei mari porti
de fier, pe care 2 oameni se grabira sa o deschida.
-Ce-i asta?... incepu ea sa se agite.
"Nu, nu, nu!!! Ce face?! Unde m-a adus??" se intreba in continuu dar nu avu curaj sa si rosteasca aceste
cuvinte. Refuza sa coboare cand unul dintre cei 2 barbati ii deschise usa si nimic nu o facu, cel putin nu
pana cand mana lui SeungHyun nu-i aparu in fata, ca un print se isi ajuta consoarta sa coboare din
caleasca fermecata.
-Te rog, ii zambi el.
"Nu sunt sigura ca ma tin picioarele" ar fi vrut sa ii spuna, dar se limita la un zambet pierdut apucandu-i
mana.
-Ce-i aici? reusi totusi sa articuleze coborand ezitat din masina.
-Casa mea, ii raspunse el mandru.
Fata se bloca, corpul nu ii mai primea nici o comanda desi in mintea ei avu loc o explozie aproape
dureroasa de sentimente si cuvinte. Il privea cu ochii mari, fara sa clipeasca... nici macar ninsoarea
puternica nu o facu sa reactioneze.
-Haide..., o forta usor sa il urmeze, tragandu-i incheietura mainii.
-De ce?... De ce m-ai adus aici?...
-Ai nevoie de o famile langa care sa-ti petreci Craciunul, ii raspunse SeungHyun la fel de sincer, cu ochii
mari. De ce nu a mea? Haide! reusi sa o puna in miscare. Urcara cele cateva trepte pana la usa mare, de
sticla, pe care el o deschise zgomotos, dintr-o miscare.
Ea il urma fara nici un cuvant; simtea cum inima ii era pe cale sa explodeze si mai mult decat atat, trebuia
sa se concentreze cu toate puterile asupra mersului care devenise un fel de chestie noua si aproape
imposibila pentru care trebuia sa depuna tot efortul din lume.
-Poftim?..., se mira cand el ii ceru haina cu un gest. Aa... desigur! sopti apoi ii raspunse cerintei. Simtea
cum se scufunda parca in blana mult prea pufoasa din interiorul papucilor roz pe care ii primi in locul
incaltimintei sale. Nu era sigura dar podeaua parea facuta din guma - oriunde puneai piciorul ti se afunda
parca tot mai mult! Era chiar greu sa il urmeze, in special acum ca era pe cont propriu. Si mirosul acesta
dulce... cu siguranta nu era un loc de pe pamant aici!...
Vocea lui SeungHyun o trezi la realitate scuturand-o de parca un soc electric i-ar fi strabatut intregul corp.
-Mama! Am ajuns! striga acesta in limba sa natala.
"Omma? Omma parca inseamna "mama"" abia apuca ea sa gandeasca pentru ca o voce subtire ii
intrerupse gandurile. Cel mai probabil ii raspunsese cu "Sunt aici" pentru ca el o apuca din nou de mana
si mai mult a tarat-o decat sa o conduca pana intr-o camera mare. Nu stia ce sa priveasca mai intai bradul inalt de vreo 2 metrii sau cele 3 femei dintre care una ramasese cu mana in aer incercand sa agate

un glob rosu, una isi inghitea vizibil zambetul si cealalta isi ascunse discret fata, mustacind. Era imposibil
sa iti dai seama de varstele lor - aratau aproape la fel! Cu toate ca aceea cu mustacitul parea ceva mai
mica, fiind prea mult spus "tanara".
-Annyeong hashimnikka, pronunta fata destul de greoi, aplecandu-se mult pret de cateva secunde.

-Buna seara! i se raspunse in engleza de catre femeia care agata cu grija ornamentul lucios in brad, apoi
facu si ea o aplecare scurta.
-Nu stiam ca vorbesti coreeana, ii sopti SeungHyun in timp ce se grabi sa afiseze un zambet larg.
-Nici eu! ii iesi cu repeziciune fetei din gura ceea ce ii transforma ranjetul lui SeungHyun intr-un zambet
adevarat.
Femeia ii intinse bratele si el o stranse cu putere sarutand-o pe obraz. Acelas lucru facu si cu celelalte 2,
iar cea care parea mai tanara isi trecu de 2 ori mana prin parul lui mult prea aranjat, facandu-i cu ochiul.
-Mama, matusa, Hye Yoon, incepu el retragandu-se inapoi langa fata, ea este..., se opri. O privi realizand
ca habar nu avea cum o chema.
Fata il privi fara sa inteleaga ce i se cere, apoi facu din nou o plecaciune rapida, spunand "Ah Rin Nah".
-...Ah Rin Nah... relua nesigur SeungHyun. Va rog sa nu o tratati ca pe un strain...
-Nici n-am avea cum, arunca un zambet instigator cea careia i se adresase cu "imo".
-Buna draga mea, se apropia de ea femeia care acum i se parea cea mai in varsta, si ii prinse mana. Eu
sunt mama lui SeungHyun, ea este matusa si ea sora lui, Hye Yoon. Ne bucuram sa te avem aici, vorbi
aceasta intr-o engleza perfecta.
-"Ah Rin Nah"? ii sopti el in timp ce mama lui, judecand dupa gesturile fine pe care le facea ii cerea lui
Hye Yoon sa se duca undeva si probabil ii spunea ce are de facut.
-Nu am stiut cum altfel sa traduc 'Alina" in limba voastra, ii raspunse ea fara sa realizeze cu cata
sinceritate vorbea, decat dupa ce il vazu razand.
Hye Yoon a revenit in camera peste cateva momente aducand o tava cu 5 cani mari, aburinde. Era cacao!
Alina sorbi cu grija o inghititura si isi arunca ochii spre SeungHyun care zambea multumit - avea exact
acelas gust ca cea facuta de ea! Acest lucru o facu sa roseasca, ascuzandu-si privirea in cana.
-Ce furtuna s-a pornit afara..., ofta adanc Hye Yoon.
-Stai linistita, surioara, ii raspunse SeungHyun, e mai greu pe autostrada acum dar vine el, ii facu discret
cu ochiul.
-Yaa! Ce stii tu? Nu de asta ziceam! Stiu ca va face tot posibilul si va veni! se razvrati ea cu un zambet.
Pareau atat de simpatici... parca erau 2 copii... pacat ca Alina nu intelegea nici un cuvant din ce spuneau,
ceea ce o facea sa creada ca vorbeau despre ea; isi pleca ochii in podea.
-Opriti-va amandoi, le intrerupse mama jocul, apoi o privi pe Alina: Vorbesti coreeana? o intreba, dar se
vazu nevoita sa reia intrebarea si in engleza.
-Doar foarte putin, raspunse Alina imbujorata.

-Cat timp..., se gandi o scurta perioada in care atrase toate privirile asupra ei, ... Rin-Ah este la noi, sa
vorbim numai intr-o limba pe care o poate intelege si ea, spuse in engleza astfel incat Alina isi concentra
din nou privirea spre cana aburinda din mainile sale.
-Da, mama, raspunsera amandoi in acelas timp.
-Rin-Ah, vrei sa ne ajuti? o intreba cu un ton cald indicand cutiile pline de langa brad.
-Desigur! facu Alina ridicandu-se de indata.
SeungHyun se tolanise pe canapeaua moale si isi privea "femeile" impodobind bradul care parca si el
capatase o noua forma. Zambea absent, fara sa isi dea seama. Cana sa de cacao fusese inlocuita cu un
pahar de vin rosu sangeriu care insa avusese aceeasi soarta ca toate celelalte recipiente de pe masuta
de sticla - fusese dat uitarii iar acum zacea nemiscat intre degetele lui mari.
O lumina puternica, alba, il facu sa clipeasca de 2 ori rapid. O privi cu ochii mari, nedumeriti pe Hye Yoon
care umplu camera cu cel mai cristalin hohot de ras.
-Ce...? ..., isi impreuna SeungHyun buzele intr-un botic de copil bosumflat.
-Uite ce fata ai! continua Hye Yoon sa rada aratandu-i poza pe care tocmai i-o facuse.
-TU!... SeungHyun ar fi pornit in recuperarea aparatului de fotografiat daca Alina nu s-ar fi apropiat timid
sa isi arunce ochii peste umarul lui Hye.
-Whaa! Cat de bine ai iesit! murmura ea fara sa isi dea seama.
-Da? se ridica grabindu-se sa vada si el fotografia.
-Pot sa va fac o poza? ii ruga Hye.
-Sigur! se bucura SeungHyun apucand-o de umar la Alina in timp ce ea incerca sa refuze. Nu a reusit,
evident. Acum zambea sfios pe ecranul micut al aparatului.
Soneria ii facu pe toti sa priveasca spre usa mare, doar mama lor isi apleca ochii asupra ceasului rotund
de la mana.
-Era si timpul, ii sopti surorii sale, apoi se indreptara amandoua spre usa, in intampinarea noilor oaspeti.
In cateva minute, case se umplu de chipuri total necunoscute dar foarte vorbarete si curioase in ceea ce o
privea pe Alina, chiar si barbatul in bratele caruia Hye isi gasise linistea.
SeungHyun se retrase discret pentru a-si reinnoi paharul cu picior lung, pe jumatate gol. Era singur,
departe de agitatia din camera de zi. Isi alese cu grija o sticla din multimea frumos aranjata in suportul din
fier forjat; turna un pahar si era gata sa se intoarca in mijlocul prietenilor cand o vibratie in piept il opri.
Scoase din buzunar telefonul ei negru, micut, care anunta printr-un plic agitat ca a primit un mesaj. Facu
un pas grabit apoi statu din nou. Se apleca putin spre stanga pentru a vedea in camera de zi - nimeni nu
avea sa-l deranjeze prea curand. Reveni asupra telefonului. Mustaci vinovat accesand meniul oarecum
rudimentar. Nu intelegea mare lucru intrucat limba folosita nu era una cunoscuta de el, dar pictogramele ii
usurara munca. Se opri asupra fisierului cu poze si inlemni. Puse cu grija paharul inapoi pe masa si isi
cocota picioarele pe scaunul inalt. Isi freca cu un deget tampla pentru a-i calma zvacnitul. Nu reusi, ba din
contra, pe masura ce rasfoia pozele, si maxilarul incepu sa-i joace nervos. Sorbi 2 guri adanci din paharul
pe care il umplu la loc, fara sa isi poata lua ochii de la ecranul viu colorat cu imaginea lui JiYong...nu, cu
imaginea lui GD. ...Poze oficiale, descarcate cel mai probabil de pe site-ul oficial. Nu erau multe, vreo 20,
majoritatea cu G-Dragon si doar cate o poza - doua cu intregul grup sau cate unul dintre ceilalti membrii.
Accesa meniul fisierelor video - era gol. Urma apoi cel audio in care predominau melodiile BigBang.
Soneria muzicala a usii il facu sa ascunda in viteza telefonul inapoi in buzunar.
-Raspund eu! striga catre matusa lui care se indrepta spre el. Isi revendica paharul, apoi se indrepta
tarsaind spre usa mare.
-Tu ce cauti aici?! i-a iesit pe gura cand JiYong ii afisa un zambet larg din spatele cutiilor frumos ambalate.
_____________________________________________________________________________

10
-Tu ce cauti aici?! i-a iesit pe gura cand JiYong ii afisa un zambet larg din spatele cutiilor frumos ambalate.
-P... poftim? facu acesta privind in jur.
-Nimic! se chinui SeungHyun sa ii raspunda zambetului lui dar nu ii reusi decat o grimasa acra. Intra! Bine
ai venit!...
-S-a intamplat ceva? il intreba JiYong usor, fixand paharul mai plin decat de obicei din mana sa.
-Nu, ofta SeungHyun. Scuze... Hai sa te-ajut! se oferi sa ii elibereze mainile pentru a-si putea agata haina
in cuierul luxos.
-JiYong-Ah! se bucura mama lui SeungHyun cand intrara amandoi in camera. Il imbratisa cu drag in timp
ce SeungHyun aseza cadourile primite in jurul bradului. A vrut sa treaca nepasator pe langa Alina, dar nu
a putut; ochii ei mari il priveau prea insistent ca sa le poata rezista.
-E totul in regula? ii apuca ea maneca, facandu-l sa se opreasca o clipa din aranjatul cutiilor.
-De ce intrebi? ii raspunse rece dar ceva parca ii lovi inima si se intoarse sa o priveasca macar. Se grabi
sa ii afiseze un zambet cald cand ochii ei inlacrimati ii mustrara constiinta. Da e totul bine, relua pe un ton
mai bland. De frica sa nu mai spuna ceva, isi arunca buzele in paharul de care nu se dezlipise nici o clipa,
nici mcar in timp ce aranjase cutiile. Ar fi vrut sa o certe, sa-i ceara socoteala pentru pozele din telefon,
dar ceva il tinea sa nu o faca, iar expresia ei din ce in ce mai pieruta ii arunca si mai mult in haos
gandurile deja destul de incurcate si contradictorii.
-Tu? facu JiYong ochii mari cand se opri lnaga ei doi. Ce cauta ea aici? ii sopti lui SeungHyun stiind ca ea
nu ii putea intelege.
-De ce?! ii arunca SeungHyun si probabil ar mai fi urmat ceva daca un grup de femei si barbati insotiti de
mama lui nu l-ar fi intrerupt, acaparandu-l cu totul.
JiYong o apuca de mana pe Alina, gest care nu scapa de ochii ageri ai lui SeungHyun.
-Vino! ii spuse JiYong tragand-o dupa el. Se oprira in bucataria mare. Ce cauti tu aici? incepu el.
-Chiar nu stiu, ii raspunse Alina cautandu-si un loc de privit in podea. Vreau sa merg acasa..., continua

aproape soptind.
-Acum nu prea mai poti, eu abia am ajuns pe zapada asta...
-Nu, il intrerupse ea printre lacrimi, vreau acasa la mine..., zise muscandu-si buza de jos.
JiYong nu i-a putut rezista, ii prinse barbia intre degete facand-o sa il priveasca.
SeungHyun tocmai se pregatea sa ii urmeze inauntru cand se retrase grabit in stanga usii. Ofta adanc si
se roti usor pentru a-i putea vedea. Maxilarul aproape ca ii trozni cand buzele lui JiYong coborata peste
ale ei. Stranse ochii declarandu-se invins, cand vocea ei il opri.
-Ti-am spus sa nu mai faci asta! striga Alina eliberandu-se cu o zmucitura. Nu pot... imi pare rau..., cobori
glasul si din 3 pasi ajunse in pragul usii unde ingheta.
-Hyung? zise si JiYong abia acum observandu-l pe SeungHyun, intelegandu-i totodata si reactia ei de mai
devreme.
-Tu stii cine sunt eu? a fost primul lucru care ii iesi pe gura lui SeungHyun si care ii uimi pe toti.. inclusiv
pe el. Nu asta trebuia sa spuna. Incerca sa schimbe intrebarea; deschise gura pentru a vorbi dar alte
cuvinte refuzara sa ii paraseasca buzele.
-Hyung?...
-Poftim? sopti Alina, nu din alte motive dar pur si simlu nu mai avea glas. Ca o lovitura de traznet il vazu
cu ochii mintii, acolo, in masina cand i-a ''confiscat'' telefonul, apoi isi aminti ca doar cu o seara in urma
obosise sa tot stearga atatea poze cu BigBang... si melodiile! ... si... telefonul ei trebuia sa fie inca la el
si... 2 lacrimi fierbinti ii parasira ochii cand SeungHyun scoase intr-adevar telefonul ei din buzunarul de la
piept, apoi incepu sa-l butoneze.
-Spune! Stiai cine sunt eu?..., reveni cu intrebarea pe un ton ceva mai agitat.
-Hyung, incerca JiYong sa il calmeze intinzandu-si bratele spre el.
-Nu te baga, JiYong-Ah! Nu te priveste! ... il repezi SeungHyun apoi continua butonatul telefonului.
Alina gasea irezistibil modul cum ii tremurau mainile agitate pe butoane si Dumnezeule! Nu putea pierde
totul acum! Da! Stia cine erau ei! Da! Era fana lor si tocmai de aceea cunostea parerea lui SeungHyun in
legatura cu iubirea '' cu un fan", exact ceea ce o facuse sa se ascunda pana acum! Ugh!! De ce fusese
atat de fraiera si nu stersese totul cu un simplu ''delete all''??
-De fapt, te priveste chiar mai mult decat crezi! ii intrerupse cearta cu sinele SeungHyun ridicand telefonul
pentru ai-i arata lui JiYong o poza.
-Ce-i asta? intreba nedumerit JiYong.
"Salvareee!" se lumina mintea Alinei care brusc isi aminti ca nu mai erau decat vreo 2-3 poze cu ei in
formatie completa si restul mai mult cu JiYong. "Asta e!" isi zise apoi isi convinse lacrimile sa nu isi
opreasca drumul, asteptand intrebarea lui SeungHyun care banuia ca nu va mai inarzia mult.
-E telefonul ei! ii raspunse SeungHyun lui JiYong.
-Si?...., se prefacu JiYong a nu intelege.
-Cand m-ai vazut prima data... la hotel... in camera!... stiai cine sunt?? relua intrebarea pentru a 3a oara.
-Nu..., veni raspunsul Alinei mai repede decat se asteptara baietii lasand o pauza lunga pana la
urmatoarea intrebare.
-Atunci?... se pierdu vocea lui SeungHyun.
-Park... Park Goo..., se bucura ea deloc vizibil ca si-a amintit numele apoi continua pe un ton ceva mai
tare decat o soapta tremuranda, ...mi-a spus ca trebuie sa caut despre trupa asta...
-Cine e Park Goo? intreba SeungHyun incetand sa mai navigheze printre poze.
-O camerista de la hotel, raspunse JiYong fara sa vrea.
-Tu de unde stii?! il privi SeungHyun banuitor.
-Scuze..., incerca JiYong sa se retraga discret ridicand mainile putin in aer.

Pentru ca prevedea intr-un fel ce intrebare urma, Alina se grabi sa continue, pe acelas ton:
-Ea... impreuna... mi-a descarca pozele astea in telefon si mi-a explicat care cine e ... dar nu... E chiar
atat de rau ce am facut?... incerca ea sa-l priveasca pe SeungHyun.
-Nu..., ii raspunse el plecandu-si ochii. Imi pare rau... am... am crezut altceva, vorbi in timp ce ii inapoia
telefonul, apoi disparu la fel de neauzit precum aparuse.
Alina si JiYong facura un schimb rapid de priviri nedumerite.
-O sa-l intelegi cu timpul, o batu JiYong usor pe umar, pentru incurajare.
-Huh?...
-Um..., se opri pentru un moment in fata usii si vorbi fara sa o priveasca: Imi pare rau. Nu stiam ca tu si cu
el... Nu-l lasa prea mult, sa nu inghete, ii zise dupa ce se auzi usa mare de la intrare.
-Poftim? se roti ea pentru a-si arunca ochii pe fereastra mare prin dreptul careia i se paruse ca a trecut
ceva: era SeungHyun indepartandu-se greoi de casa. Vrei sa spui sa..., a vrut ea sa il intrebe ceva pe
JiYong dar nici el nu mai era acolo. In locul lui aparura in schimb doua pahare de iaurt ca cel pe care il
consuma ea de regula. Le apuca in viteza si incerca sa il gaseasca pe JiYong - o facu dar era ocupat sa
rada cu prietenele lui Hye. Ii arunca un ''Multumesc" pe care oricum nu avea cum sa il auda in galagia
aceea si se grabi dupa paltonul sau negru. Desi urmele in zapada mai erau foarte putin vizibile, nu i-a fost
greu sa il gaseasca in chioscul de vara din spatele casei. Era singur - doar el, pierdut cu totul in haina
mare, cu gluga imblanita acoperindu-i aproape intreg chipul, si un pahar de vin in fata.
-Esti suparat pe mine? il surprinse vocea calda a Alinei.
Isi descoperi capul, dar nu o privi.
-Nu... Sunt suparat pe mine, continua dupa un timp.
-Ce faci singur aici? Nu ti-e frig?
-Nu, raspunse el. Aici vin sa-mi pun gandurile-n ordine...
-Am si eu loc? il intrerupse ea.
-In gandurile mele? se intoarse sa o priveasca.
-Pe banca, ii raspunse ea zambind.
El s-a mutat cativa centimetrii si a ramas cu ochii pe mainile ei care indepartara cu un gest discret paharul
de pe masuta din fata lui, inlocuindu-l cu cele 2 pahare de iaurt. Zambi. Astepta pana se aseja langa ea,
apoi o privi.
-Saranghaeyo, spuse el cand ea tocmai isi deschidea gura sa vorbeasca.
-Poftim? facu ea crezand ca nu a inteles bine.
-Nu stii ce-am spus, nu?
-Ba tocmai ca stiu..., ii raspunse ea cautandu-i privirea, insa gasi ceva mai mult: buzele lui ii blocara orice
cale de exprimare. Nici nu a mai simtit nevoia oricum. Se bucurara de acest sarut nesfarsit de parca nu ar
mai fi existat ziua de maine. "Niciodata sa nu te indoiesti de dragostea unui fan adevarat" gandi ea, "el tea iubit de la inceput, inca din-nainte de a te cunoaste si orice ai face iti va ramane alaturi pentru
totdeauna". Poate ca ii va spune asta odata, dar nu acum... acum nimic altceva nu mai conta, nici vantul
uite care facea crengile sa urle, nici fulgii agitati care ii faceau sa para ca sunt sub o cascada violenta, nici
macar luminitele multicolore care reliefau intreaga casa jucand vesel pe "Jingle bells, jingle bells, jingle all
the way"...

THE END