Sunteți pe pagina 1din 100

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Secţia de Psihologie Departamentul ID-CREDIS

METODOLOGIA CERCETĂRII PSIHOLOGICE

M O D U L E L E

I,

II şi III

Lector univ. dr. MINCU CORNEL LAURENŢIU

Copyright @ DEPARTAMENT ID

BUCUREŞTI

2011-2012

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii
din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului
/ autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format
electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Departamentul ID Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37; 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: credis@credis.ro Http://www.credis.ro

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

MODULUL 1

Psihologia educaţiei

2

BAZELE TEORETICE ALE METODOLOGIEI CERCETARII PSIHOLOGICE

Conţinuturi

1.1. Metoda ştiinţifică în psihologie

1.2. Componentele psihologiei ca ştiinţă

1.3. Etape ale dezvoltării psihologiei

1.4. Specificul şi caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice

1.5. Specificul metodologiei cercetării în psihologie

1.6. Metodă şi metodologie în cercetarea psihologică

1.7. Niveluri ale cunoaşterii ştiinţifice în psihologie

1.8. Funcţiile teoriilor psihologice

1.9. Analiza relaţiilor dintre nivelurile de cunoaştere psihologică

Obiective

La sfârşitul parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

identifice elementele caracteristice ale abordării ştiinţifice în psihologie

analizeze principalele secvenţe ale cercetării psihologice

diferenţieze între cunoaşterea empirică şi cunoaşterea ştiinţifică a

fenomenelor psihice precizeze componentele psihologiei ca ştiinţă

argumenteze necesitatea schimbărilor de paradigmă în psihologie

indice principalele etape ale dezvoltării psihologiei ca ştiinţă

definească termenul de teorie ştiinţifică

să identifice principalele elemente definitorii ale paradigmei ştiinţifice

explice relaţiile dintre nivelurile cunoaşterii ştiinţifice în psihologie

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

3

BAZELE TEORETICE ALE METODOLOGIEI CERCETARII PSIHOLOGICE

1.1. Metoda ştiinţifică în psihologie Studiind o lume aflată în permanentă schimbare, psihologii au simţit nevoia de ordine şi certitudine în explorarea teritoriilor necunoscute ale vieţii psihice. Încrederea şi siguranţa necesare cunoaşterii şi cercetării diferitelor aspecte ale comportamentului uman au fost asigurate de utilizarea adecvată a instrumentarului teoretic şi metodologic al psihologiei ştiinţifice. Încă de la constituirea psihologiei ca ştiinţă, studiul sistematic al manifestărilor psiho- comportamentale a reprezentat o preocupare constantă a psihologilor pentru realizarea unor obiective specifice precum:

înţelegerea modului în care metodele de cercetare deservesc scopurile psihologiei ca ştiinţă; utilizarea metodei ştiinţifice în procesul obţinerii cunoştinţelor de psihologie; formarea deprinderilor şi priceperilor de cercetare ştiinţifică în vederea realizării proiectelor de cercetare ştiinţifică; formarea competenţelor de cercetare necesare investigaţiei psihologice ştiinţifice; Pentru a înţelege comportamentul oamenilor în cele mai diverse împrejurări de viaţă, psihologii îşi pun în mod legitim nenumărate întrebări, cum ar fi: De ce unii oameni sunt mai creativi decât alţii ? Ce face ca unii oameni să fie mai sensibili din punct de vedere emoţional decât alţii ? De ce unii gândesc mai repede şi eficient, în timp ce alţii au nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă ? Ce tip de personalitate au oamenii care sunt predispuşi să iniţieze frecvent dialoguri cu persoane necunoscute prin intermediul internetului ? Care sunt cauzele violenţei domestice ? Care este efectul vizionării emisiunilor TV care

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

4

conţin scene de violenţă şi elemente de psihopatologie asupra formării personalităţii adolescenţilor ? La nivelul cunoaşterii empirice (a simţului comun) fiecare individ pare să aibă câte un răspuns comod la întrebările de mai sus. Opiniile, prejudecăţile, stereotipurile, credinţele şi convingerile formate de-a lungul timpului vor intra în scena şi vor influenţa într-un mod fundamental aceste răspunsuri. Principalele caracteristici ale acestor forme de cunoaştere sunt, în opinia lui Petru Iluţ, subiectivitatea, tendinţa de a generaliza în exces (suprageneralizarea), confuzia dintre legăturile aparente şi cele reale, absenţa preciziei, încrederea în falsul consens şi eludarea efectului încadrării (Iluţ, 1997, pp.15-17). A răspunde în mod ştiinţific la întrebările de mai sus, psihologii observă sistematic şi metodic aspectele psiho-comportamentale care fac obiectul cunoaşterii ştiinţifice, descriu elementele de structură şi însuşirile acestora, determină şi înţeleg cauzele manifestării fenomenelor psihice şi prevăd evoluţia ulterioară a comportamentului unei persoane sau a unui grup social (vezi fig. nr. 1). Figura nr. 1 Schema acţiunilor specifice de cercetare ştiinţifică din psihologie

Copyright @ DEPARTAMENT ID

OBSERVATIE
OBSERVATIE

DESCRIERE

psihologie Copyright @ DEPARTAMENT ID OBSERVATIE DESCRIERE EXPLICARE SI INTELEGERE DESCOPERIREA LEGILOR SPECIFICE

EXPLICARE

SI

INTELEGERE

@ DEPARTAMENT ID OBSERVATIE DESCRIERE EXPLICARE SI INTELEGERE DESCOPERIREA LEGILOR SPECIFICE ANTICIPARE / PREDICTIE

DESCOPERIREA LEGILOR SPECIFICE

@ DEPARTAMENT ID OBSERVATIE DESCRIERE EXPLICARE SI INTELEGERE DESCOPERIREA LEGILOR SPECIFICE ANTICIPARE / PREDICTIE

ANTICIPARE / PREDICTIE

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

5

Prezentarea diferenţiată a celor două forme de cunoaştere, comună şi ştiinţifică, pe de-o parte, nu epuizează toate formele de cunoaştere umană, iar pe de altă parte , diferenţa dintre cele două forme de cunoaştere este una de grad. Există grade diferite de scientizare a cunoaşterii umane şi o stratificare cognitiv-conceptuală ce diferenţiază oamenii de ştiinţă de cei oamenii care abordează realitatea prin alte modalităţi şi strategii cognitive. Fiecare formă de cunoaştere (ştiinţifică sau empirică) prezintă elemente şi caracteristici specifice celeilalte forme. Cunoaşterea ştiinţifică nu este ferită, printre altele, de pericolul influenţei subiectivităţii cercetătorului asupra rezultatelor obţinute, iar cunoaşterea comună poate fi veridică chiar şi în absenţa unor demersuri speciale de cercetare. Contează foarte mult ponderea elementului ştiinţific în investigarea cognitivă a universului psihic uman. Etimologic, termenul ştiinţă provine din latinescul „scientia” = cunoaştere şi se referă la ansamblul cunoştinţelor rezultate în urma activităţii de cercetare ştiinţifică dintr-un domeniu al cunoaşterii. Fenomen emblematic al lumii contemporane, ştiinţa poate fi privită atât ca un proces hipercomplex de obţinere a cunoştinţelor, desfăşurat în conformitate cu anumite reguli şi principii metodologice, cât şi ca produs al activităţii de cercetare, sub forma unui ansamblu sistematizat de cunoştinţe valide despre diferite aspecte ale realităţii. Pentru a se numi ştiinţă, orice domeniu specializat de cunoaştere trebuie să îndeplinească cel puţin trei condiţii de bază: a) să delimiteze foarte clar propriul obiect de studiu; b) să utilizeze un ansamblu de metode proprii de cercetare şi c)să descopere legile specifice fenomenelor studiate. Ca sistem de cunoştinţe teoretice valide despre viaţa psihică, psihologia ştiinţifică are ca scop fundamental o mai bună înţelegere şi cunoaştere a fenomenelor şi mecanismelor psihice. Din perspectivă ştiinţifică, P.P.Neveanu a definit psihologia ca pe „o ştiinţă care se ocupă de fenomene şi capacităţi psihice urmărind descrierea şi explicarea acestora în baza descoperirii unui

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

6

ansamblu de legi, regularităţi sau modalităţi determinative” (Neveanu,1987, p.7). Datorită specificului obiectului de studiu, psihologia a înregistrat de-a lungul timpului o evoluţie sinuoasă, dificilă, cu treceri spectaculoase de la o extremă la alta în raport cu obiectul de studiu şi metodele de cercetare. Dacă ne referim doar la metodele de cercetare, istoria dezvoltării psihologiei ca ştiinţă a fost marcată de opţiunile polare, de cele mai multe ori absolutizante ale reprezentanţilor diferitelor şcoli de psihologie, manifestate prin treceri succesive de la metodele cantitative la cele calitative, de la metoda introspecţiei la cea a experimentului de laborator, etc., ceea ce a generat apariţia unor divergenţe metodologice care se resimt şi în psihologia contemporană.

1.2. Componentele psihologiei ca ştiinţă

Psihologia ştiinţifică cuprinde în mod obligatoriu următoarele componente:

1) paradigma psihologică, un concept „umbrelă” ce include concepţia ştiinţifică de ansamblu asupra modului de abordare a fenomenelor psihice; 2) ansamblul de teorii psihologice indiferent de gradul lor de generalitate; 3) terminologia specifică. Trebuie precizat că fiecare şcoală utilizează o terminologie proprie şi că în psihologia modernă se fac eforturi de universalizare a limbajului de specialitate; 4) factorul uman este reprezentat de echipa de cercetători. Astăzi foarte puţini cercetători/autori îşi asumă responsabilitatea unei activităţi individuale de cercetare; 5) metodologia cercetării psihologice(metode, principii, tehnologii computerizate, aparate, etc.); 6) produsele activităţii de cercetare concretizate în descrieri, explicaţii, implicaţii, concluzii, noţiuni ştiinţifice, ipoteze şi

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

7

teorii noi. Multe dintre rezultatele ştiinţifice devin,la rândul lor, obiect de studiu pentru logica ştiinţei.

În psihologie, demersul teoretic se fundamentează pe descrierea faptelor empirice, explicaţia cauzelor diferitelor manifestări psiho- comportamentale şi realizarea de predicţii asupra evoluţiei performanţelor psihofizice.

Pentru a-şi desfăşura activitatea în acord cu exigenţele ştiinţifice, psihologii trebuie să observe comportamentele individuale sau sociale, să reţină caracterul repetabil al acestora în vederea desprinderii regularităţilor de manifestare şi să formuleze legităţile psihologice specifice.

1.3. Etape ale dezvoltării psihologiei

Luând în considerare criteriul cronologic, Mihai Golu distinge, patru etape în trecerea psihologiei de la preocuparea empirică a oamenilor pentru problemele sufleteşti la psihologia ştiinţifică modernă. Acestea sunt:

1.Etapa preştinţifică, caracterizată prin cunoaşterea comună, empirică a psihicului uman; această perioadă durează până la apariţia marilor sisteme filosofice şi teologice; 2. Etapa filosofico-teologică, cunoaşterea minţii începe să se dezvolte în contextul sistemului de gândire teologic. În această etapă gândirea filosofică concurează teologia prin alternative şi tendinţe de abordare disruptive; 3. Etapa ştiinţific-analitică şi intern contradictorie, se întinde de la desprinderea psihologiei de filozofie (Leipzig,1879) până la jumătatea secolului al XX-lea şi se caracterizează prin extinderea sferei de aplicare a

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

8

experimentului în cercetarea diferitelor aspecte ale vieţii psihice. În această perioadă apar marile şcoli de psihologie care încercau să impună o anumită metodologie de cercetare care să le asigure poziţia dominantă pe scena psihologiei ştiinţifice;

4. Etapa ştiinţific-integraţionistă (anii 40-50 până în prezent). În această

etapă s-a înregistrat o reducere a divergenţelor iniţiale dintre orientările psihologice, dublate de tendinţă tot mai accentuată de unificare metodologică a psihologiei. Etapa actuală a dezvoltării psihologiei demonstrează faptul că noile descoperiri ştiinţifice îşi pun amprenta, mai mult sau mai puţin direct, asupra modului în care este concepută metodologia cercetării, precum şi asupra deciziei cercetătorului de a utiliza cea mai potrivită metodă de cercetare; de pildă, în psihologia modernă a personalităţii, metodologia cercetării psihologice tinde să se adapteze tot mai mult abordării relaţionale a personalităţii, dintr-o perspectivă interacţionistă, prin găsirea unor soluţii capabile să depăşească divergenţele metodologice ce decurg din modul oarecum polarizat al interpretărilor date: substanţialiste, ori situaţioniste. După criteriul relaţiei dintre parte şi întreg în istoria gândirii ştiinţifice, I.Mânzat distinge patru stadii pe care le considerăm relevante pentru studiul evoluţiei psihologiei ca ştiinţă. Acestea sunt: a) stadiul gândirii analitice, b)stadiul gândirii sintetic-integratoare, c) stadiul gândirii sintetice şi d) stadiul gândirii sinergetice (I.Mânzat, 1999, p.25).

1.4. Specificul şi caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice Din punct de vedere psihologic, originea întrebărilor fundamentale pe care le ridică omul de ştiinţă, se află în manifestarea trebuinţei fundamentale de orientare şi investigare. Cu toţii suntem curioşi de ce ni se întâmplă, de ce se petrece în jurul nostru. Unii oameni par a fi mai curioşi de cauzele diferitelor întâmplări şi evenimente, în timp ce alţii nu par să fie deranjaţi de faptul că sunt doar simpli spectatori ai evenimentelor. Dezvoltarea si perfecţionarea

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

9

mecanismelor psihice în contextul procesului de învăţământ, produce în grade diferite specializarea curiozităţii spontane, iar mai târziu, conduce la apariţia curiozităţii epistemice.

Una dintre trăsăturile definitorii ale cunoaşterii psihologice constă în faptul că psihicul uman nu poate fi studiat în mod direct, nemijlocit, ci numai prin intermediul indicatorilor psiho-comportamentali externi, cunoaşterea ştiinţifică a psihicului uman fiind condiţionată de aptitudinile şi competenţele de specialitate ale psihologului care urmăreşte să descopere o realitate multidimensională ce-şi modifică parametrii de stare într-o manieră probabilistă.

O altă trăsătură a cunoaşterii ştiinţifice în psihologie constă în relaţia de susţinere reciprocă ce se instituie între obiectul de studiu şi metoda de cercetare. Astfel, metoda de cercetare facilitează obţinerea de informaţii relevante necesare investigării obiectului de studiu al psihologiei, iar fenomenologia deosebit de dinamică şi complexă a obiectului de studiu impune găsirea de soluţii metodologice capabile să deschidă noi orizonturi ale cunoaşterii psihologice. Spre deosebire de cunoaşterea comună, cunoaşterea ştiinţifică se caracterizează în principal prin următoarele elemente:

Este tezaurizată în cadrul unor teorii psihologice proprii; Se bazează pe dovezi empirice care susţin aserţiunile teoretice; Utilizează metode de cercetare adecvate specificului obiectului de studiu şi instrumente care întrunesc condiţiile de fidelitate şi validitate; Se bazează pe verificarea riguroasă a adevărului rezultatelor obţinute în diferitele cercetări. Replicarea unor experimente psihologice are ca scop principal, tocmai verificarea diferitelor

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

10

forme de validitate (de conţinut, internă, externă, de construct, etc.) pe care o presupune un studiu ştiinţific de calitate. K. R. Popper a arătat că progresul ştiinţific este posibil mai ales prin posibilitatea de a falsifica ipotezele prin dovezi empirice noi. Cunoaşterea ştiinţifică avansează nu atât prin re-confirmarea stereotipă a faptelor şi legilor încă valabile, cât mai ales prin efortul cercetătorilor de a găsi ipoteze noi care să permită explorarea nelimitată a universului psihic uman.

1.5. Specificul metodologiei cercetării în psihologie

Drumul afirmării ştiinţifice şi promovarea psihologiei ca ştiinţă au fost marcate atât de controverse şi divergenţe metodologice, cât şi de realizări sub raportul obiectivării rezultatelor obţinute. Procesul dezvoltării metodologiei n- a fost lipsit de critici şi controverse, unele venite din afara psihologiei, iar altele din interiorul ei. Acestea au determinat creşterea preocupărilor şi exigenţelor psihologilor pentru depăşirea limitelor unor metodologii psihologice şi găsirea unor soluţii pentru perfecţionarea metodelor, standardizarea instrumentelor, etc. Metodologia cercetării psihologice oferă cercetătorilor repere normative şi prescriptive care le orientează acţiunile efective de cercetare a fenomenelor psihice prin intermediul instrumentelor specifice. Aplicarea metodelor în contextul activităţii de cercetare ştiinţifică nu se face la întâmplare. În mod obişnuit cercetătorul iniţiază o cercetare pornind de la o concepţie general teoretică şi de la anumite principii metodologice. În timp ce metoda ghidul-instrument utilizat de psihologi pentru rezolvarea problemelor teoretice sau practice, metodologia cuprinde ansamblul principiilor teoretice care selectează şi orientează metodele necesare descoperirii de noi cunoştinţe.

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

11

Termenul de metodologie este omniprezent în zilele noastre, îl utilizăm în cele mai variate şi neaşteptate contexte/sensuri:în planul cunoaşterii ştiinţifice (orice ştiinţă utilizează o metodologie specifică de investigare a obiectului său de studiu) ; în activităţile din domeniul juridic (metodologii de aplicare a legilor), în învăţământ (metodologia organizării şi desfăşurării examenului de Admitere, Licenţă,etc.), în activităţile economice (metodologii specifice de obţinere a unor rezultate în planul producţiei, schimburilor comerciale), etc. Termenul de metodologie provine din limba greacă, unde methodos (cale) şi logos (cunoaştere, ştiinţă) însemnă ansamblul metodelor folosite de o anumită ştiinţă pentru explorarea unui domeniului specific de cunoaştere. Flew,A. defineşte metodologia ca „studiul metodei, îmbrăţişând de obicei procedeele şi obiectivele unei discipline particulare şi investigarea modului de organizare a respectivei discipline” (Flew, 2006, p.266). Cei mai mulţi autori (Zlate, Chelcea, P.Golu, Vlăsceanu, etc.) sunt de acord că în privinţa notelor comune în definirea conceptului de metodologie:

ansamblul de metode, tehnici şi instrumente de lucru regulile şi principiile de explorare şi transforamare a realităţii programul în funcţie de care se derulează o anumită cercetare concepţia teoretică filosofică şi psihologică care ghidează acţiunile specifice de cercetare Diversitatea curentelor psihologice a generat de-a lungul timpului apariţia unor metodologii diferite, de cele mai multe ori polarizate. De la afirmarea sa ca preocupare constantă pentru cunoaşterea ştiinţifică, metodologia cercetării psihologice a parcurs etape de clarificări terminologice şi metodologice, cu treceri şi salturi calitative de la evaluări de tip psihometric la evaluarea comportamentului şi a potenţialului de învăţare, de la utilizarea empirică şi neavizată a instrumentelor specifice, la folosirea lor de către specialişti ce respectă normele şi standardele naţionale şi internaţionale, etc. Cu toate acestea, drumul afirmării şi dezvoltării metodologiei este departe de a fi se

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

12

încheiat, noile tendinţe şi orientări demonstrează interesul constant şi eforturile specialiştilor, de soluţionare a divergenţelor metodologice (ex.Metodologia „trăsăturilor versus metodologia „situaţionistă”) şi de fundamentare ştiinţifică a procesului de cercetare a personalităţii. Dacă ar fi să ne referim doar la modalităţile metodologice de evaluare psihologică a personalităţii, mai precis la divergenţele dintre modelul „trăsăturilor” şi cel „situaţionist”, remarcăm faptul că, o bună perioadă de timp, evaluarea personalităţii s-a realizat într-un mod diferenţiat, în funcţie de preferinţa cercetătorilor pentru unul sau altul dintre aceste două modele.

1.6. Metodă şi metodologie în cercetarea psihologică

În funcţie de concepţia teoretică a cercetătorului, metodologiile utilizate în cercetăriel psihologice pot fi împărţite în metodologii cantitative, calitative şi metodologii mixte. După conepţia teoretică are ghidează cercetarea, metodologiile pot fi clasificate, în opina lui Lazăr Vlăsceanu, în trei tipuri ce pot fi asimilate în termeni psihologici: metodologii obiective (behavioriste), interpretative (umaniste şi experienţialiste) şi mixte. În literatura psihologică de specialitate întâlnim uneori situaţii când sunt puse pe acelaşi plan metoda şi instrumentul de cercetare, ori metoda şi tehnica de cercetare. De multe ori termenii de metodă şi metodologie sunt utilizaţi unul în locul celuilalt. Sunt situaţii în care termenii de metodă şi metodologie sunt utilizaţi unul în locul celuilalt; chiar şi atunci când ne referim la unul şi acelaşi termen, accepţiunile diferă de la o şcoală psihologică la alta. De aceea, este necesară delimitarea conceptuală riguroasă pentu evitarea confuziilor metodologice. Este important să precizăm faptul că metoda este operatorul care mijloceşte trecerea, ridicarea treptată de la problema de cercetare, enunţată în plan teoretic, la reconstrucţia ei-observaţională, experimentală,

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

13

acţională - în vederea corectării, optimizării,potenţării restructurării unui sector sau altul al practicii sociale( Golu, 1989, p.153). Etimologic, noţiunea de metodă provine de la termenul grecesc methodos care semnifică calea, drumul ce trebuie parcurs pentru cunoaşterea adevărului. În activitatea de cercetare ştiinţifică, metoda are rolul de a orienta acţiunile şi efortul cercetătorilor spre găsirea soluţiilor la problemele ridicate de solicitările teoretice şi practice ale realităţii obiective. Metoda ştiinţifică reprezintă pentru psihologie un instrument indispensabil de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor psihice, fiind aşa cum preciza M.Zlate, „calea, itinerarul, structura de ordine sau programul după care se reglează acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop” (Zlate, pag.116, 2000). Metoda poate fi asemănată cu o hartă care ne indică traseul sau variantele de traseu pe care putem ajunge la o anumită destinaţie. Cunoscând drumul şi distanţele pe care trebuie să le parcurgem pentru a ne atinge scopul, putem opta pentru una sau alta dintre variantele de traseu/călătorie găsite pe hartă. Harta nu este altceva decât o reprezentare intuitivă cu grade diferite de generalitate a cunoştinţelor empirice din teritoriu, iar deciziile „tehnice” şi „procedurale” ne aparţin şi se bazează atât pe fondul ştiinţific de cunoştinţe de care dispunem, cât şi pe disponibilităţile creative individuale şi de grup. Cel mai frecvent criteriu de clasificare a metodelor de cercetare psihologică este cel al scopului urmărit de cercetător. Astfel, putem distinge:

metode de recoltare a informaţiilor metode de prelucrare statistică şi interpretare psihologică a datelor metode calitative şi metode cantitative

Realizarea unei cercetări psihologice presupune parcurgerea unui traseu metodologic asemănător celui prezentat în figura nr. 2

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Fig. nr. 2

Psihologia educaţiei

14

Relaţia Metodă-Tehnică de cercetare-Procedeu-Instrument

CONCEPŢIE TEORETICĂ (Paradigma)

METODOLOGIE

CONCEP Ţ IE TEORETIC Ă (Paradigma) METODOLOGIE METODE PROCEDURI ( ş i tehnici) INSTRUMENTE (Aparate,

METODE

CONCEP Ţ IE TEORETIC Ă (Paradigma) METODOLOGIE METODE PROCEDURI ( ş i tehnici) INSTRUMENTE (Aparate,

PROCEDURI

(şi tehnici)

Ă (Paradigma) METODOLOGIE METODE PROCEDURI ( ş i tehnici) INSTRUMENTE (Aparate, programe,etc.) Diversificarea ş i

INSTRUMENTE

(Aparate, programe,etc.)

Diversificarea şi dezvoltarea continuă a metodelor de cercetare

psihologică au avut efecte pozitive în plan teoretic, prin îmbogăţirea

ansamblului de cunoştinţe, modele teoretice şi instrumente specifice. Evoluţia

metodei psihometrice, de pildă, a înregistrat de-a lungul timpului o accentuare

a tendinţei de luare în considerare, pe lângă scorurile brute/standardizate

obţinute în procesul de evaluare, şi modalităţile de dezvoltare prin învăţare a

constructelor vizate. La rândul lor, constructele psihologice, prin

complexitatea lor, au generat de-a lungul timpului, multiple abordări şi

încercări de definire, ceea ce s-a răsfrânt asupra modului concret de elaborare

şi dezvoltare a metodologiei cercetării psihologice.

Conceperea şi realizarea unor metode, tehnici şi instrumente de

cercetare noi au fost stimulate şi de anumite neajunsuri constatate în procesul

de cunoaştere. De exemplu, sunt situaţii în care problemele de limbaj sau de

logica formulării întrebărilor, ori de traducere şi adaptare a unor itemi din

cuprinsul unor inventare de personalitate, au constituit surse importante de

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

15

eroare pentru evaluarea psihologică finală. Faptul că răspunsurile date de subiecţi la anumite întrebări din cadrul chestionarelor depind de nivelul de înţelegere sau educaţie al acestora este doar un aspect ce poate să crească probabilitatea apariţiei unor erori de măsurare. Experienţa demonstrează faptul unii participanţi pur şi simplu nu înţeleg semnificaţia întrebărilor la care trebuie să răspundă, iar alţii, deşi înţeleg sensul acestora, denaturează în mod conştient răspunsurile pentru a obţine anumite beneficii. Fără a minimaliza cu nimic valoarea psihodiagnostică a unor instrumente de tip verbal, realitatea unor evaluări psihologice (ex. selecţie profesională), demonstrează că unele chestionare durează prea mult, sunt monotone şi obositoare pentru subiecţii care se prezintă la procesul de selecţie. În fine, importante sunt şi aspectele privind atitudinea dezirabilă şi motivaţia subiecţilor atunci când se oferă ca voluntari, ori când paricipă la examenul psihologic. Pentru obţinerea unui post bun, în timpul desfăşurării unei probe, la completarea foii de răspuns a unui chestionar, de pildă, subiectul pune în joc mecanisme fine de decodificare semantică a conţinutului diferiţilor itemi, încercând să infereze asupra calităţilor posibile pe care ar trebui să le posede, în vederea obţinerii postului respectiv, răspunzând dezirabil sau circumstanţial, în funcţie de gradele de libertate oferite de variantele de răspuns ale respectivului chestionar.

1.7. Niveluri ale cunoaşterii ştiinţifice în psihologie

În funcţie de valoarea şi gradul de generalitate, cunoştinţele de psihologie pot fi structurate pe trei niveluri, după cum urmează: nivelul paradigmatic, nivelul teoriilor şi nivelul bazei empirice a cunoaşterii. Vom prezenta specificul fiecărui nivel al cunoaşterii psihologice şi vom indica principiile organizării şi funcţionării sistemului de cunoştinţe specifice.

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

16

1.7.1. Nivelul paradigmatic al cunoaşterii psihologice

Paradigma ştiinţifică, noţiune introdusă de filosoful Thomas Kuhn, reprezintă ansamblul de ipoteze, principii şi reguli care orientează demersurile teoretice şi metodologice în activitatea de cercetare. Kuhn susţine caracterul neliniar al evoluţiei teoriilor ştiinţifice subliniind faptul că în procesul de cercetare ştiinţifică au loc atât creşteri şi acumulări, cât şi discontinuităţi şi disfuncţionalităţi, când metodele şi principiile ştiinţifice utilizate la un moment dat de o anumită comunitate ştiinţifică se dovedesc incapabile de a genera soluţii şi răspunsuri pertinente la provocările infinite ale mediului.

„Studierea paradigmelor este principala sursă de pregătire a studentului pentru a deveni membru într-o anumită comunitate ştiinţifică cu care va lucra mai târziu. Întrucât se va alătura unor oameni care au învăţat bazele domeniului lor din aceleaşi modele concrete, practica sa ulterioară ca duce rareori la un dezacord deschis în probleme fundamentale” (Kuhn, 1999, p.75)

Referindu-se la structura paradigmei ştiinţifice, Chelcea arată că acesta conţine drept componente, următoarele: a) un model, un mod general de lucru care funcţionează ca îndreptar pentru alţi cercetători; b) o imagine asupra domeniului de studiu; c) teoriile din cadrul ştiinţei; d) ansamblul metodelor şi instrumentelor de investigare (Chelcea, 2004, p.47). Dacă în perioada 1960- 1970 dominantă în metodologia cercetării a fost paradigma experimentală cu implicaţii asupra cercetării din laboratoarele de psihologie, treptat, s-a simţit nevoia cercetării comportamentului în mediile obişnuite de activitate ale oamenilor. Un exemplu în acest sens îl reprezintă puternica dezvoltare a metodelor calitative în aproape toate ramurile psihologiei.

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

17

Fiecare comunitate ştiinţifică îşi desfăşoară activitatea sub influenţa unei paradigme acceptate şi susţinute cu argumentele rezultatelor ştiinţifice. Psihologia a traversat o serie de „revoluţii ştiinţifice” sau „rupturi epistemologice” (Bachelard) iniţiate de şcolile şi orientările teoretice care s-au succedat de-a lungul timpului, prin treceri succesive de la psihofiziologie la psihofizică, de la abordarea psihanalitică la cea comportamentală, de la gestaltism la studiul conduitei, de la abordarea sistemică la cea umanistă şi experienţială, şi în fine, la cea cuantică şi sinergetică. Devenirea psihologiei ca ştiinţă a fost marcată de schimbări paradigmatice ce au creat premisele progresului ştiinţific permanent în cunoaşterea universului psihic, principalele paradigme care s-au succedat de-a lungul timpului fiind uşor de recunoscut:

psihofizică, psihanalitică, behavioristă, gestaltistă, acţională, constructivistă, sistemică, umanistă, sinergetică şi cuantică. Desprinderea psihologiei de filozofie şi intensificarea preocupărilor ştiinţifice pentru studiul vieţii psihice au fost stimulate de aportul deosebit pe care fiziologia şi fizica l-au adus la constituirea şi legitimarea psihologiei ca ştiinţă, prin sprijinul metodologic care a favorizat intrarea definitivă a psihologiei în familia ştiinţelor socio-umane. În ultimele decenii, fizica, „cea mai paradigmatică ştiinţă din toate timpurile”(Mânzat, 1999, p.13), mai ales fizica cuantică oferă din nou un suport teoretic de abordare a universului psihic uman dintr-o perspectivă neclasică. Datorită progreselor ştiinţifice înregistrate în domeniul fizicii cuantice, a fost avansată ipoteza unei relaţii între fenomenele care se petrec la nivelul subatomic şi unele fenomene specifice universului psihic uman. Cu toate că această teorie are atât susţinători din rândul fizicienilor de excepţie, cât şi contestatari nu mai puţin renumiţi, fenomenele şi legile descoperite la nivelul cuantic au implicaţii teoretice şi metodologice asupra modului în care va evolua metodologia cercetării psihologice. În acest sens, filosoful Basarab Nicolescu arată că „Descoperirea palpabilă, experimentală a unei scări invizibile pentru organele

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

18

de simţ, scara cuantică, ale cărei legi sunt absolut diferite de cele ale scării vizibile a vieţii noastre cotidiene, a reprezentat probabil contribuţia cea mai importantă a ştiinţei moderne la cunoaşterea umană” (Nicolescu, 2002, p.169). Abordarea metodologică a comportamentului din perspectivă sinergetică se realizează cu respectarea unor principii specifice acestei abordări. M.Zlate realizează o sinteză a acestor principii, pe care le consideră esenţiale şi reprezentative pentru abordarea sinergetică:

Principiul instabilităţii dinamice postulează stadialitatea dezvoltării psihice; Principiul dezechilibrului creator explică mecanismele interne dinamizatoare ale psihicului; complementaritatea dintre cooperarea şi rivalitatea elementelor sistemului sinergetic se constituie în premisă a realizării de performanţe psihice; Principiul interacţiunii; autorul arată faptul că pentru sinergetică, nu atât interacţiunea dintre elemente este importantă, cât mai ales „interacţiunea interacţiunilor”; Principiul procesualităţii prezintă importantă datorită posibilităţii de a evidenţia dinamica, procesualitatea sistemului (dezechilibrările şi reechilibrările, ordinea înfăşurată şi ordinea desfăşurată, etc.) ; Principiul autoorganizării optime şi eficiente, capabil să explice nu numai calitatea şi efectele specifice ale sistemului sinergetic, cât şi relaţiile de interacţiune dintre un sistem cu alt sistem. (Zlate, 2000,

pp.374-375).

Abordarea psihicului uman din perspectiva psihologiei cuantice pune în evidenţă colaborarea dintre metodologia holist sistemică şi teoriile morfogenetice (teoria haosului, teoria fractalilor, atractorul Lorenz). Din aceaste perspective teroretice, personalitatea este abordată ca realitate situată departe de echilibru şi structurată pe dimensiuni suprapuse ce includ

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

19

dimensiuni de tipul: certitudine-incertitudine, feminitate-masculinitate, conştient-inconştient, stabil-instabil, etc., în care subconştientul este asociat cu lumea posibilului, preconştientul reprezintă lumea probabilului, iar conştientul reflectă lumea certitudinilor. Tot mai mulţi autori de prestigiu din fizică, filosofia ştiinţei şi psihologie (F.Capra, S.Hawking, B.Nicolescu, R.Penrose, Gh.Zapan, M.Golu, I.Mânzat, S.Grof, J.Dispenza, J.Hagelin, E.Hendrix, etc.), au subliniat importanţa deosebită pe care o are teoria cuantică în explicarea şi interpretarea unor aspecte importante ale vieţii psihice, în mod deosebit în cunoaşterea şi interpretarea conştiinţei multidimensionale.

1.7.2. Nivelul teoriilor şi al modelelor teoretice

Nevoia oamenilor de ştiinţă de a cunoaşte fenomenele specifice domeniului lor de cercetare, de a face anumite predicţii privind evoluţia comportamentului individual sau social a generat apariţia teoriei ştiinţifice ca ansamblu de idei ce permit generalizări ale faptelor de observaţie. Teoria ştiinţifică nu este altceva decât un ansamblu organizat de cunoştinţe rezultate în urma generalizării informaţiilor specifice unui domeniu al cunoaşterii. O teorie psihologică bună este aceea care poate să descrie o varietate mare de manifestări psihocomportamentale pe baza unui număr mic de principii teoretice; scopul teoriei constă în descoperirea un ansamblu de legi sau regularităţi care guvernează activitatea mecanismelor psihice. Într-o accepţie restrânsă, M.Zlate arată că „teoria se defineşte ca ansamblul ipotezelor, legilor şi conceptelor organizate într-un sistem logic coerent care descrie şi explică un domeniu al cunoaşterii” (Zlate, 2000, p.184). Teoriile ştiinţifice au grade diferite de validitate şi viabilitate datorită faptului că ele sunt încercări teoretice mai mult sau mai puţin reuşite a de

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

20

explica şi anticipa anumite manifestări ale realităţii. După cum observa Fritjof Capra „Teoriile ştiinţifice nu pot niciodată oferi o descriere completă şi finală a realităţii. Ele vor fi întotdeauna aproximări ale naturii adevărate a lucrurilor” (Capra, 2004, p.38) Dezvoltarea psihologiei ştiinţifice a fost marcată de permanentul joc dintre analiză şi sinteză, pe fundalul căruia n-au lipsit nici elementele teoretice cu acţiune disipativă, disruptivă, şi nici eforturile de unificare teoretică şi metodologică sub umbrela unei singure paradigme.

Apariţia dovezilor empirice care contrazic aserţiunile teoretice susţinute de o teorie la un moment dat, determină apariţia unei/unor teorii explicative alternative. Cu cât rezistenţa lor la proba timpului este mai mare şi cu cât numărul dovezilor ştiinţifice este mai mare, cu atât şansele ca teoria respectivă să fie înlocuită de o teorie concurentă sunt mai mici. De aici decurge necesitatea elaborării unor repere de evaluare a teoriilor. Referindu-se la teoriile personalităţii, Hăvârneanu (2000, p.19), consideră necesară luarea în considerare a şase criterii importante atunci când dorim să facem o evaluare ştiinţifică a unei teorii:

1. verificabilitatea – o teorie este cu atât mai valoroasă, cu cât conceptele sale s-au verificat în investigaţii independente;

2. valoarea euristică - se referă la măsura în care o teorie stimulează direct cercetarea;

3. consistenţă internă – absenţă contradicţiilor interne şi evitarea predicţiilor inconsistente;

4. economicitatea conceptelor - se referă la numărul de concepte necesar pentru a realiza diferite explicaţii;

5. comprehensiunea comportamentului uman;

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

21

6. în fine, un ultim criteriu în funcţie de care apreciem şi evaluăm nivelul ştiinţific al unei teorii este cel al funcţiilor semnificative pe care teoria le îndeplineşte.

1.7.3. Nivelul cercetărilor empirice Este nivelul cunoaşterii realizat în contextul diferitelor cercetări concrete, efective, atât în laboratoarele de specialitate, cât şi pe terne, în condiţiile fireşti de viaţă ale oamenilor.

8. Funcţiile teoriilor psihologice Dintre funcţiile îndeplinite de teoriile psihologice, importante atât pentru epistemologie, cât şi pentru praxiologie, enumerăm pe cele mai importante:

Funcţie cognitivă se referă la valenţele epistemologice ale teoriei, la studiul validităţii rezultatelor obţinute de cercetarea ştiinţifică; Funcţie de orientare a eforturilor şi demersurilor de cunoaştere a vieţii psihice în conformitate cu standardele cercetării ştiinţifice moderne; Funcţia explicativ-interpretativă;

Funcţie predictivă, se referă la posibilitatea psihologului/cercetătorului de a face predicţii asupra comportamentului unui subiect sau al unui grup social; Prin funcţia reglatorie, teoria exercită influenţe corectoare asupra acţiunilor de cercetare, prin reţinerea unor proceduri şi tehnici specifice care s-au dovedit eficiente în planul acţiunilor practice şi înlăturarea altora care nu mai corespund realităţii empirice.

9. Analiza relaţiilor dintre nivelurile cunoaşterii psihologice Datorită faptului că sistemul de cunoştinţe psihologice a înregistrat de-a lungul timpului o dezvoltare fără precedent, caracterizată prin acumularea unui număr impresionant de teorii cu grade diferite de generalitate şi complexitate,

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

22

este aproape imposibil ca cineva să cunoască şi să controleze tot ce-a produs cercetarea ştiinţifică psihologică. De aceea, pentru a face mai inteligibil modul de organizare a cunoştinţelor ştiinţifice din psihologie, propunem un model de analiză structurat pe trei niveluri de cunoaştere, prezentat schematic în figura

nr.3.

Fig. nr. 3 Model de analiză a relaţiilor dintre nivelurile cunoaşterii psihologice

Nivelul paradigmatic

nivelurile cunoa ş terii psihologice Nivelul paradigmatic Nivelul teoriilor ş i al modelelor teoretice Nivelul
nivelurile cunoa ş terii psihologice Nivelul paradigmatic Nivelul teoriilor ş i al modelelor teoretice Nivelul

Nivelul teoriilor şi al modelelor teoretice

paradigmatic Nivelul teoriilor ş i al modelelor teoretice Nivelul cercet ă rilor empirice (baza empiric ă
paradigmatic Nivelul teoriilor ş i al modelelor teoretice Nivelul cercet ă rilor empirice (baza empiric ă

Nivelul cercetărilor empirice (baza empirică a teoriilor)

Problema organizării informaţiilor pe niveluri diferite de cunoaştere ştiinţifică poate fi înţeleasă mai uşor dacă o abordăm din perspectiva următoarelor principii:

1) Principiul integrării informaţiilor. Prin generalizări succesive, gradul de complexitate teoretică creşte, fiind maxim la nivel paradigmatic. În acest sens, I.C.Popescu subliniază superioritatea teoriei asupra generalizării observaţionale, arătând că „teoria unifică generalizări observaţionale anterior independente” (Popescu, p.19) 2) Principiul ierarhizării nivelurilor de cunoaştere. Sub raportul valorii pentru cunoaşterea ştiinţifică, nivelurile superioare conţin informaţie mai complexă şi condensată, depăşind generalizările specifice bazei empirice a teoriilor. Din acest punct de vedere, nivelul paradigmatic este cel mai

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

23

complex şi valoros deoarece orientează eforturile cercetătorilor spre sistematizarea şi generalizarea informaţiilor de natură psihologică obţinute la nivelurile inferioare. 3) Principiul interacţiunii dintre nivelurile de cunoaştere ştiinţifică postulează că fiecare nivel de cunoaştere ştiinţifică este influenţat, în grade diferite, de celelalte niveluri, precum şi faptul că unul şi acelaşi nivel exercită influenţe, directe sau mediate, asupra celorlalte niveluri de cunoaştere. Interacţiunile se manifestă în două sensuri:

a. pe verticală (internivelar), atât ascendent, cât şi descendent. Nivelul paradigmatic al cunoaşterii ştiinţifice exercită influenţe teoretice şi metodologice de reglare şi control asupra celorlalte niveluri de cunoaştere. Aşa cum preciza George Ritzer(citat de Chelcea, 2004), „O paradigmă

subsumează, defineşte şi pune în relaţie modelele, teoriile şi instrumentele care există în cadrul ei”(Rizer, 2001, p.60). Elaborările teoretice închegate legitimează şi recomandă utilizarea unor metode şi instrumente de cercetare specifice concepţiei teoretice. De felul în care este definită şi abordată o noţiune psihologică, depinde cristalizarea metodologiei de cercetare a fenomenului psihologic respectiv. De exemplu, în definirea inteligenţei, putem constata în literatura de specialitate că, până în prezent, nu a fost elaborată o definiţie ultimă, unanim acceptată; oscilăm circumstanţial între inteligenţa gestaltistă şi cea cognitivistă, între inteligenţa fluidă şi cea cristalizată, între inteligenţa emoţională şi inteligenţele multiple, etc. Suntem pe un teren conceptual nesigur chiar şi atunci când tratăm problema din perspectiva uneia şi aceleiaşi orientări teoretice. În aceste condiţii, construcţia instrumentelor psihodiagnostice a înregistrat o permanentă modificare şi determinare teoretic- conceptuală. În concluzie, subliniem faptul că teoria orientează acţiunea în planul cercetării empirice, iar rezultatele activităţii de cercetare reprezintă indicatori necesari pentru verificarea teoriei.

b. pe orizontală (intranivelar), între diferite teorii sau modele teoretice

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

24

concurente (care încearcă să descrie şi să explice acelaşi comportament sau fenomen psihologic). Sunt binecunoscute teoriile concurente care explică din direcţii diferite unul şi acelaşi fenomen psihic. Spre exemplu, pentru a explica mecanismul producerii emoţiilor, cel puţin trei teorii faimoase au încercat ofere o explicaţie veridică: menţionăm Teoria periferică a emoţiilor (James- Lange), Teoria cortico-diencefalică (Cannon-Bard) şi Teoria Arnold-Lindsley. 4) Principiul reglării. Interacţiunile dintre nivelurile cunoaşterii ştiinţifice nu rămân fără efecte în planul menţinerii, optimizării sau perfecţionării sistemului de cunoaştere. Reglarea se exercită atât pe verticală (internivelar) şi reflectă confruntările teoretice dintre baza empirică a teoriei şi teoria propriu-zisă, cât şi pe orizontală (intranivelar). Procesele de reglare se concretizează în schimbări, restructurări şi optimizări la toate cele trei niveluri de cunoaştere. Apariţia dovezilor empirice care contrazic aserţiunile teoretice susţinute de o teorie la un moment dat, determină apariţia unei/unor teorii explicative alternative. Cu cât rezistenţa lor la proba timpului este mai mare şi cu cât numărul dovezilor ştiinţifice este mai mare, cu atât şansele ca teoria respectivă să fie înlocuită de teorie concurentă sunt mai mici. În esenţă, reglajul are ca finalitate abandonarea ipotezelor, teoriilor şi modelelor teoretice care se dovedesc incapabile să ofere explicaţii şi interpretări valide pentru procesul cunoaşterii ştiinţifice. Perioadele de „normalitate” ale ştiinţei sunt succedate inevitabil de perioade de criză, generând ceea ce Gaston Bachelard denumea „rupturi epistemologice”. După cum observa şi I.C.Popescu, „teoriile elimină excepţiile pe care le tolerează generalizările observaţionale”(Popescu,p.19). Manifestările psiho-comportamentale rămase fără explicaţii, ne constrâng la eforturi suplimentare de căutare şi concepere de noi metode şi tehnici de cercetare ştiinţifică, la noi abordări şi strategii pentru găsirea de soluţii alternative. Astfel, metodologia de cercetare utilizată la un moment dat de o comunitate ştiinţifică pierde treptat din puterea explicativ-interpretativă şi este

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

25

înlocuită printr-un proces de reconfigurare calitativă într-o nouă paradigmă în acord principiile metodologice ale acesteia. Metodele care nu au dovedit utilitate în practica cercetării au fost abandonate în favoarea acelor metode care sunt capabile să surprindă adevărul ştiinţific. Apariţia şi consolidarea teoriei generale a sistemelor, a teoriei informaţiei şi a ciberneticii generale sunt doar câteva exemple de revoluţie ştiinţifică, de trecere de la paradigma atomar-descriptivistă la cea sistemic-sinergetică. Revoluţia ştiinţifică a fost exprimată sintetic de filosoful Basarab Nicolescu în felul următor: „Copleşiţi, la scara noastră, de mulţimea fenomenelor aparent separate, ne este imposibil să refacem Totul plecând de la această multitudine. Singura posibilitate ce ne rămâne este aceea a înţelegerii legilor de divizare a Totului (Nicolescu, p.147).

Caseta nr. 1 „Nu este neobişnuit ca teoriile diferite şi opuse să coexiste timp îndelungat, în unele cazuri este vorba de teorii ireconciliabile care se opresc asupra aceluiaşi ansamblu de fenomene fără să fie posibil să tranşeze în favoarea uneia mai degrabă decât în a alteia, din lipsă de mijloace tehnice pentru realizarea experienţelor decisive, din lipsa accesului la fenomene cruciale. În alte cazuri, este vorba de teorii care apar ca adverse, dar care se dovedesc mai târziu numai parţiale şi complementare. Propunerile lor, uneori prezentate ca fiind ireconciliabile de către autorii lor, sunt ulterior reluate şi integrate unele în altele într-o sinteză la un nivel mai general. Aparenta contradicţie s-ar fi datorat, de exemplu, unei diferenţe de perspectivă şi de accent, sau, şi mai mult, unei simplificări prin fiecare din viziunile celorlalţi teoreticieni.” Sursa : Parot,F., Richelle,M. (2005), Introducere în Psihologie - Istoric şi metode, Editura Humanitas, Bucureşti

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

26

Schimbarea de paradigmă (ruptura epistemologică) se produce pe fondul disputei ştiinţifice, fiind rezultatul dezbaterilor teoretice. Perioada de criză epistemologică este marcată de prezenţa a cel puţin două categorii de atitudinale cercetătorilor şi teoreticienilor: pe de-o parte atitudini de apărare a valorilor ştiinţifice recunoscute, iar pe de altă parte, de promovarea a noilor idei ştiinţifice. Nivelul paradigmatic al cunoaşterii psihologice se dovedeşte a fi mai „inerţios”, mai rezistent la schimbare decât nivelurile bazei empirice şi al metodologiei cercetării; acestea sunt mai active, mai dinamice, cu acţiune preponderent divergentă, uneori chiar disruptivă. La nivel paradigmatic ordinea „înfăşurată” se bucură de o conservare relativă a patrimoniului ştiinţific, în timp ce la nivel metodologic ordinea în „desfăşurare” este supusă permanent „dezordinii” empirice. Necesităţile acute ale cercetării practice impun modificări metodologice rapide atât în arsenalul metodelor şi instrumentelor de cercetare, cât şi în adoptarea unor strategii de cercetare adecvate noilor condiţii. Primele semne ale unei posibile „revoluţii ştiinţifice” pot să apară tocmai la acest nivel al cunoaşterii psihologice.

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

MODULUL 2

Psihologia educaţiei

27

CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ SI METODE DE CERCETARE

Conţinuturi

2.1. Cercetarea ştiinţifică în psihologie

2.2. Caracteristici ale cercetării ştiinţifice în psihlogie

2.3. Metoda observaţiei

2.4. Metoda experimentală

2.5. Metoda anchetei

2.6. Aspecte etice ale cercetării psihologice

Obiective

La sfârşitul parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

definească cercetarea ştiinţifică

să diferenţieze cercetarea fundamentală de cea aplicativă

identifice principalele caracteristici ale cercetării actuale în psihologie

precizeze principalele avantaje ale utilizării tehnologiei computerizate în

cercetările psihologice să argumenteze necesitatea stăpânirii unei strategii de prezentare

(diseminare) a rezultatelor cercetării ştiinţifice. identifice principalele trăsături ale metodei observaţiei

analizeze relaţia dintre observaţie şi experiment

distingă între avantajele şi dezavantajele diferitelor forme ale metodei observaţiei.

Copyright @ DEPARTAMENT ID

Cornel Laurenţiu MINCU

Psihologia educaţiei

28

CERCETARE ŞTIIN