1.

METODE DE SEPARARE A SUBSTANTELOR CHIMICE

In general substantele de analizat nu sunt pure ci reprezinta amestecuri cu grade de
complexitate diferite. Aceasta observatie este valabila atat pentru substantele din natura cat si pentru
cele care se obtin in urma unor reactii chimice in laborator.Literatura de specialitate contine valori ale
principalelor constante fizico-chimice ale substantelor pure ,asa incat aprecierea asupra identitatii unei
substante si asupra caracteristicilor sale se poate face dupa ce ea a fost separata de alte substante si
supusa analizelor.Metodele de separare si purificare au fost perfectionate de-a lungul timpului ,
deoarece eficienta lor are influenta asupra calitatii produselor rezultate din diversele procese
tehnologice.
Alegerea metodei de separare sau purificare se face in functie de proprietatile substantelor
aflate in amestec, mai precis de caracteristicile fizico-chimice ale acestora..
Principalele metode de separare ,purificare ori concentrare a componentelor din amestecuri
omogene sau eterogene care se utilizeaza frecvent in cadrul analizelor de laborator sunt :
*metode mecanice : separarea sub lupa sau microscop
sedimentare si decantare
centrifugare
filtrare
*metode fizice :
distilare si rectificare
extractie
absorbtie
adsorbtie
sublimare
*metode chimice : precipitare
cristalizare.
Metode mecanice de separare. Acestea se utilizeaza in cazul necesitatii separarii unor amestecuri
eterogene l-s sau l-l sau l-g,cazuri in care densitatea diferita a fazelor componente este proprietatea pe
baza careia se realizeaza separarea .
* Separarea sub lupa sau microscop ,se poate utiliza cand cantitatea de cristale amestecate este
relativ mica , si se relizeaza manual,cu ajutorul unei pensete.Bineinteles ca aceasta metoda se poate
aplica daca substantele solide de separat au cristale de culori ,sau dimensiuni ,sau proprietati optice
diferite.
* Separarea prin sedimentare si decantare .
Sedimentarea este operatia de separare a unei suspensii in cele doua faze componente,prin depunerea
substantelor solide sub influenta gravitatiei. Daca suspensia s-a format prin dispersarea unui solid in
masa unui lichid ,prin sedimentare se separa fazele :solidul se depune la baza vasului ,iar lichidul de
deasupra devine limpede. .Operatia de indepartare a lichidului de deasupra sedimentului se numeste
decantare.Operatia de decantare se foloseste mai mult in industrie. In laborator se foloseste doar in
scopul purificarii unor reactivi tehnici.O astfel de separare se poate utiliza si dupa o reactie de
precipitare,intr-o analiza calitativa.
* Separaea prin centrifugare se foloseste atunci cand suspensiile de separat sunt fine,iar
sedimentarea ar dura mult . Prin centrifugare intelegem operatia de separare care utilizeaza un aparat
de laborator numit centrifuga, si care se utilizeaza pentru separarea s-l sau l-l .Centrifugarea
1

presupune supunerea amestecului unei miscari de rotatie cand sub actiunea fortei centrifuge partea
solida a suspensiei se depune la fundul vasului,lichidul putand fi indepartat ulterior prin decantare.In
cazul centrifugarii,separarea particuleleor solide se realizeaza in vase spaciale din sticla de forma unor
eprubete ingustate la partea inferioara si gradate.
Dupa introducerea acestor vase in lacasurile centrifugei,aceasta se pune in functiune
aproximativ 10 minute ,apoi se opreste micsorandu-se treptat turatia si se noteaza nivelul substantei
sedimentate . Centrifugarea se repeta pe intervale de timp mai scurte pana cand nivelul sedimentului in
eprubeta ramane constant.Dupa centrifugare lichidul de deasupra se indeparteaza prin decantare sau cu
o pipeta.In laborator separaea prin centrifugare se aplica in special suspensiilor fine (lacuri, vopsele,
cerneluri ) la care filtrarea este mai dificila .
* Separarea prin filtrare .Filtrarea este operatia de separare a fazei solide de cea lichida sau
gazoasa. In practica curenta filtrarea se foloseste pentru indepartarea impuritatilor mecanice din
lichide,pentru separarea cristalelor sau a precipitatelor,la spalarea substantelor solide .Filtrarea gazelor
urmareste indepartarea impuritatilormecanice inainte de introducerea gazelor in mediul de reactie sau
pentru retinerea particulelor antrenate de produsele gazoase de reactie.
Eficacitatea filtrarii,caracterizata prin gradul de separare a fazelor si prin viteza de filtrare depinde de o
serie de factori ,dintre care :
-marimea suprafetei filtrante
-temperatura de lucru
-vascozitatea fazei lichide
-diametrul porilor suprafetei filtrante
-diferenta de presiune intre cele doua suprafete ale materialului filtrant.
Pentru ca operatia de filtrare sa fie eficienta ,ea trebuie sa asigure :
-o puritate inaintata a filtratului
-o puritate avansata a precipitatului
-umiditate cat mai scazuta a precipitatului
Consum redus de reactiv de spalare pentru evitarea dizolvarii precipitatului.
Filtrarea se realizeaza de obicei in patru etape :
1) retinerea fazei solide de catre suprafata filtranta
2)filtrarea cantitatilor ulterioare de amestec l-s pe un strat suplimentar de material filtrant constituit
chiar din primele cantitati de precipitat separate pe suprafata filtranta
3)spalarea precipitatului separat in vederea indepartarii filtratului retinut
4)regenerarea suprafetei filtrante prin :indepartarea precipitatului,spalarea suprafetei
filtrante,destuparea porilor.
Materialele filtrante utilizate trebuie sa retina cat mai complet faza solida a suspensiei,sa permita
viteze mari de filtrare, sa nu se infunde porii,sa ctiunea coroziva a suspensiei si sa permita evacuarea
completa a prcipitatului. Alegerea materialului filtrant se face in functie de diametrul particulelor de
faza solida de separat,astfel ca aceste particule sa nu treaca prin porii materialului filtrant.
In laboratoare se folosesesc : hartie de filtru de diferite porozitati, panza, sticla poroasa,site din fire
metalice (Cu, bronz, Ag, Pt ) , vata de sticla,sau din fibre sintetice,silice poroasa naturala sau sintatica.
Hartia de filtru utilizata in laboratoare poate fi de diferite calitati si compozitii. Hartia de filtru
calitativa nu se foloseste indeterminari analitice ,ci cea calitativa
care lasa reziduu minim si constant la calcinare. Acest tip de hartie se denumeste :
-hartie de filtru banda neagra , cu pori mari, folosita la separarea precipitatelor cu particule
mari,filtrarea fiind rapida ; ambalajul ei este marcat cu o banda neagra.
-hartie de filtru banda alba ,cea mai folosita, cu pori de diametre medii.
- hartia de filtru banda albastra are porii foarte fini si se foloseste pentru precipitatele ale caror
particule au diametre foarte mici . Filtrarea unui astfel de precipitat este lenta.
2

Exista de asemenea hartie de filtru speciala cu adaosuri silicioase cu efect de limpezire a filtratului sau
cu adaos de carbune activ pentru decolorarea filtratului.
Placile de sticla poroasa au avantajul unei bune rezistente la coroziune si se
Monteaza in diverse dispozitive de filtrare.
In tabelul de mai jos sut mentionate dimensiunile porilor materialelor filtrante:
Materialul filtrant
Sita de par
Filtre de sticla poroasa
Hartie de filtru obisnuita
Hartie de filtru compacta
Filtre de portelan sau argila
Pergament

Dimensiunea porilor ,
33
100-5
5-2
1,7-0,8
0,5-0,2
0,025-0,021

Materiale ajutatoare la filtrare sunt substante care se adauga in amestecul de filtrat in scopul maririi
vitezei de filtrare si imbunatatirii claritatii solutiei de filtrat. Aceste materiale trebuie sa fie inerte din
punct de vedere chimic si sa ramana in amestecul de filtrat in stare de suspensie .Dintre aceste
materiale , cele mai folosite sunt carbunele animal sau vegetal ,folosit pentru purificarea si decolorarea
prin adsorbtie a lichidelor nepolare,dar si compusi silicici folositi la filtrarea uleiurilor siropurilor si
eztractelor vegetale.
Pentru grabirea filtrarii se poate realiza in unele cazuri o prefiltrare care consta in separarea
particulelor mari de faza solida,fie folosind filtre rare,fie folosind substante
coagulante(gelatina,tanin,albus de ou ),sau substante care sa modifice pH-ul ,imbunatatindu-se astfel
viteza de filtrare si calitatea fazelor separate.

2.PROTEINE SI AMINO-ACIZI . SURSE DE PROTENIE.

ROL BIOLOGIC

AMINO-ACIZI
Amino-acizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino si
una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, amino-acizii se impart in doua mari categorii :
amino-acizii alifatici si amino-acizii aromatici. La amino-acizii alifatici, grupele functionale sunt legate
de o catena alifatica, chiar daca in molecula exista un nucleu aromatic; la amino-acizii aromatici,
grupele functionale sunt legate de un ciclu aromatic.
Dintre amino-acizii alifatici cei mai importanti sunt alfa-amino-acizii, adica acei amino-acizi care
contin grupele functionale legate de acelasi atom de carbon. Ei sunt produse de hidroliza a proteinelor
si peptidelor.
Se deosebesc mai multe categorii de alfa-amino-acizi alifatici: amino-acizi monocarboxilici,
amino-acizi dicarboxilici, hidroxi-amino-acizi, tioamino-acizi, diamino-acizi heterociclici.
Amino-acizii sunt substante incolore, cristalizate, avand puncte de topire cu mult mai inalte decat
cele ale acizilor corespunzatori. Deoarece se descompun la temperatura de topire, amino-acizii nu se
pot distila. Ei sunt insolubili in apa si greu solubili sau insolubili in alcooli si eteri. Multi amino-acizi
au gust dulce.
Proprietatile chimice ale amino-acizilor sunt determinate , in primul rand de existenta grupelor
functionale din molecula. Avand concomitent o grupa -COOH si o grupa -NH2, molecula de aminoacid are atat caracter acid , cat si caracter bazic, adica poate forma saruri atat cu acizii , cat si cu bazele.
Amino-acizii sunt deci amfoteri.
In solutie, amino-acizii sunt disociati cu formare de amfioni (ioni bipolari). Acestia se comporta
diferit, dupa pH-ul mediului. Daca mediul este acid, amino-acidul se comporta ca un cation.Sub
actiunea curentului electric el migreaza spre catod. Daca mediul este bazic, amino-acidul se comprota
ca un anion. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre anod.
Ca urmare acestei comportari, daca in solutia unui amino-acid se adauga un acid sau o baza, pH-ul
solutiei nu se modifica mult. De aceea amino-acizii sunt folositi ca solutii tampon.
La un anumit pH, disociatia acida a amino-acidului este egala cu disociatia lui bazica; sub actiunea
curentului electric nu se produce migrare nici la anod, nici la catod.
Se numeste punct izoelectric, pH-ul la care disociatia acida a unui amino-acid este egala cu
disociatia lui bazica.
Dintre reactiile caracteristice amino-acizilor, mai importante sunt urmatoarele:
Cu acizii minerali si cu baze, amino-acizii se comporta asemenator aminelor formand saruri.
Cu cloruri si anhidride acide , amino-acizii formeaza derivati acilati la atomul de azot.
Cu halogenuri sau sulfati de alchili ,amino-acizii se pot alchila la atomul de azot, formand
derivati N-alchilati.
Derivatii cuaternari ai amino-acizilor complet metilati la azot, se numesc betaine. Ca si aminoacizii ,betainele au structura de amfioni.
Cu acid azotos, amino-acizii reactioneaza in solutie acida cu formare de hidroxi-acizi, azot si apa.
Reactia este identica cu actiunea acidului azotos asupra aminelor primare, cand rezulta alcooli.

Cu unele metale grele, alfa si beta amino-acizii dau saruri complexe interne sau chelatice, in care
metalul intra ca un cation central.
La incalzire amino-acizii se comporta diferit, dupa pozitia relativa a grupelor functionale. Alfaamino-acizii formeaza, prin eliuminare de apa intre 2 molecule, derivati ai 2,5-dicetopiperazinei. Betaamino-acizii trec, prin eliminarea unei molecule de amoniac din molecula amino-acidului, in acizi alfabeta-nesaturati.
Amino-acizi mai importanti
Glicocolul sau glicina, adica acidul aminoacetic se poate obtine prin hidroliza a gelatinei sau prin
hirdoliza acidului hipuric.
Pentru sinteza glicocolului se trece amoniac asupra acidului monocloracetic. Fiind singurul aminoacid alifatic natural, care nu are un atom carbon asimetric, el este lipsit de activitate optica. Glicocolul
este o substanta care se topeste la 232-236 C; are gust dulceag si este foarte solubil in apa. Acidul
azotos il transforma in acidul glicolic
Dintre derivatii glicocolului, se mentioneaza N metilglicocolul sau sarcosina, care se formeaza in
muschi. Betaina glicocolului se gaseste in unele plante , ca de exemplu sfecla.
L (+)-Alanina poate exista sub 3 forme : doi enantiomeri si un racemic. In stare combinata se
gaseste in diferite proteine, cum sunt cazeina, gelatina, dar mai ales fibroina ( din matase).
Beta alanina se gaseste in natura drept component al acidului pantotenic, care este o vitamina din
complexul B, reprezentand unul din factorii de crestere.Este singurul vbeta-amino-acid existent in
natura.
L (+)-Valina apare in cantitati mici in albusul de ou. In timpul fernmentatiei alcoolice trece in
izobutanol.
L (-)- Leucina se gaseste impreuna cu glicocolul in produsele de descompunele a proteinelor:
albumine cazine etc. La descompunerea albuminelor, pe langa leucina rezulta si L (+)-izoleucina.
Fermentatia acestor doi amino-acizi, sub influienta drojdiei de bere, duce la formarea alcoolilor
amilici, acestia avand un atom de carbon mai putin decat amino-acizii initiali.
Acidul L (+)-aspariagic si acidul L (+)-glutamic au fost obtinuti pentru prima data prin hidroliza
monoamidelor. Acidul glutamic poate fi obtinut si prin sinteza.
Ambii acizi au rol important in metabolismul proteinelor.Acidul L (+)-asparagic are o functie
similara la formarea aminoacizilor in plante.
L (-)-Serina este un component al matasii. (+-)-Serina a fost sintetizata din glicolaldehida si acid
cianhidric in prezenta de amoniac.
L (-)-Tirosina este un componen aproape al tuturor proteinelor.In organism poate fi transformat
enzimatic pana la adrenalina.Sunt si alte cai de transformare a tirosinei in organism.
L (-)-Cisteina este un produs de hidroliza a unor proteine. Ea se poate transforma intr-o disulfura.
Cistina este pe langa metionina principala sursa de sulf din proteine.Cheratina din par contine multa
cistina.

L (-)-Metionina apare in multe proteine, mai ales in cazeina.El are o functie biochimica
importanta, ca agent de transmitere a grupei metil. Astfel poate ceda grupa metil acidului
guanidinoacetic si rezulta homocisteina si creatina. Tot asa, metiotina, prin transmetilare, poate
transforma atanolamina in colina.
Enzimele care transmit grupa metil se numesc transmetilaze.
L (+)-Ornitina este in preuna cu ureea, un produs de hirroliza a argininei. In organism aceasta
hidroliza a argininei la ornitina si uree este catalizata de arginaza, o enzima care se gaseste in ficat.
L (-)-Prolina si L (-)-hidroxiprolina care contin grupa amino in heterociclu se obtin de obicei prin
hidroliza gelatinei cu acidul clorhidric.
L (-)-Triptofanul apare in cantitati mici in aproape toate albuminele, prin a caror hidroliza
enzimatica a fost obtinut pentru prima data. Structura lui a fost dovedita prin sinteza., in organism
triptofanul sufera diferite reactii de degradare transformandu-se in continuare in 3 metilindol (sctol) sau
in indol.
Acidul o-aminobenzoic, cunoscut sub numele de acid antranilic, a fost obtinut pentru prima data
prin oxidarea indigoului. Industrial se poate obtine prin tratarea monoamidei ftalice cu brom sau clor, in
mediu alcalin. Acidul antranilic este un produs important pentru industria de coloranti si medicamente;
el constituie materia prima pentru una sintezele indigoului. Esterul sau metilic este folosit in
parfumerie.
Acidul p-aminobenzoic se prepara mult in industrie, mai ales prin reducerea acidului pnitrobenzoic. Atat el cat si derivatii lui, sunt medicamente valoroase. Acidul p-aminobenzoic este
vitamina H', necesara cresterii bacteriilor. Esterul etilic al acidului p-aminobenzoic are slabe insusiri
anestezice, de unde si numele de anestezina. Esterul format cu alcoolul dietilaminoetilic este
anestezicul novocaina.
Peptidele rezulta prin reactia dintre doua sau mai multe molecule de amino-acizi, cu eliminare de
apa.
Proteinele
Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compusi macromoleculari naturali, cu structura
polipeptidica, care prin hidroliza formeaza a-amino acizi. Ele contin pe langa carbon, hidrogen, oxigen,
azot, sulf, potasiu si alti halogeni. Denumirea de proteine vine din limba greaca , proteias insemnand
primar. Alaturi de glucide si lipide proteinele furnizeaza energie pentru organism, dar ajuta si la
refacerea tesuturilor lovite. Pe langa acestea, ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea
si refacerea celulelor. Unii hormoni contin proteine, acestia avand rol in reglarea activitatii
organismului. Participa la formarea anticorpilor , ajutand la debarasarea de toxine si microbi. Formarea
unor enzime si fermenti necesita prezenta proteinelor. Si nu in ultimul rand, ele participa la formarea
dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat din arderea lor.
Clasificarea proteinelor

1.Dupa sursa de provenienta :

-proteine de origine vegetala
-proteine de origine animala
2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti :
- insolubile (fibroase)
- solubile (globulare)
3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala :
-proteine propriu-zise ( prin hidroliza totala se obtin numai a- aminoacizi)
-proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliza totala se obtine, pe langa a-aminoacizi, si o alta
substanta, care in structura proteinei apare ca grupa prostetica)
Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera tesuturilor rezistenta
mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor exteriori.
KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne se disting printr-un
continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in solutii saline.
Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici, precum si fata de enzime.
FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material inconjurata cu o
componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din greutatea totala. In cele doua
glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de solutie concentrata, vascoasa.
COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor,
cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de colagen. Colagenul are o
compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina si hidroxiprolina, nu
contine cistina si triptofan.
Prin incalzire prelungita cu apa, colagenul intai se imbiba,apoi se dizolva transformandu-se in gelatina
sau clei.
ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului, a arterelor si a
unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transforma in
gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de elastina sunt compuse
din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si prolina.
In regnul vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza.
Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este
insotita de o degradare a macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza proteina
initiala. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci nu au valoare
nutritiva.
Proteinele solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub forma de geluri hidratate. Ele
au insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine si globuline. Albuminele sunt solubile in
apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri),iar globulinele sunt solubile numai in solutii de
electroliti.
Exemple de proteine solubile:
- albuminele din oua
- caseina din lapte
- globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)
- proteinele din muschi (miogenul si miosina)
- proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)
7

- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii

- anticorpii
- nucleoproteidele
- enzimele
- hormonii proteici (insulina)
Structura unei albumine
COMPOZITIA PROTEINELOR
Toate proteinele contin elementele: C, H, O, N si S; in unele proteine se mai gasesc, in cantitati mici: P,
Fe, Cu, I, Cl, si Br. Continutul procentual al elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S
0,5-2 %, N 15-18 %.
Prin hidroliza, proteinele se transforma in aminoacizi. Hidroliza proteinelor se poate efectua cu acizi,
cu baze sau cu enzime. Hidroliza acida se face prin fierbere indelungata
(12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau mai bine cu acid formic continand HCl (2 ore). Hidroliza cu
hidroxizi alcalini sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin hidroliza se obtine un
amestec care poate sa contina circa 20 L-aminoacizi. Se formeaza si amoniac prin hidroliza grupelor
CONH2 ale asparaginei si glutaminei.
NECESARUL DE PROTEINE
Depinde de necesitatile organismului:
1.Cantitativ:
Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h
7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg 85-105 g proteine/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2 g/kgc/zi
Sportivi, muncitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/z

SURSE DE PROTEINE
- Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20% proteine),viscere
(ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
- Cereale : paine (8%).
- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci, legume, fructe (ultimele 2 mai putin).
PROTEINE EXISTENTE IN PRODUSELE ALIMENTARE
Carnea si produsele din carne sunt principalele surse de proteine de calitate superioara.
Continutul de proteine variaza invers proportional cu continutul de grasime, in carnurile slabe
cantitatea de substante proteice fiind maxima (1722%) comparativ cu carnurile grase. Proteinele
intracelulare care formeaza marea majoritate a carnii macre au o structura amino-acidica echilibrata,
8

adecvata necesarului organismului uman.

Proteinele extracelulare din tendoane, cartilagii, fascii, sunt reprezentate mai ales prin colagen si
elastina, lipsite de triptofan si sarace in ceilalti aminoacizi esentiali. Colagenul si elastina scad valoarea
nutritiva a tesuturilor care le contin.
Laptele si produsele lactate contin proteine de calitate superioara, in medie 3.5% la laptele de vaca,
cantitati ce se concentreaza de 3.58 ori in branzeturi.
COMPOZITIA MEDIE A LAPTELUI DE VACA
(la 100 cm3)
Componente Lapte de vaca
Apa 87.0 g
Proteine totale 3.4 g
Lipide 3.4 g
Acizi grasi esentiali 0.1 g
Glucide 4.8 g
Substante minerale 0.8 -; 0.9 g
Calciu 120 mg
Fosfor 90 mg
Magneziu 12 mg
Sodiu 50
Potasiu 150
Fier 0.05
Cupru 0.02
Vitamina A 80 -; 220 UI
Vitamina D 3 -; 4 UI
Vitamina B1 0.040 mg
Vitamina B2 0.2
Vitamina B6 0.07 -; 0.2 mg
Vitamina C 0.5 -; 2 mg
Oul este singurul aliment care contine proteine si lipide in cantitati proportionale (13% si respectiv 11%
pentru oul de gaina).
Amestecul proteinelor albusului si galbenusului realizeaza cea mai valoroasa proteina din punct de
vedere nutritiv, cu continutul amino-acidic cel mai echilibrat, considerata proteina etalon pentru
aprecierea valorii nutritive a altor surse alimentare de proteine.
COMPOZITIA CHIMICA MEDIE A OULUI (%)
Componente Ou intreg Albus Galbenus
Apa 72.8 86.8 49.9
Proteine (N 6.25) 14.0 12.0 17.0
Lipide 12.0 - 32.0
Glucide 0.3 0.6 Substante minerale 0.9 0.6 1.1
Produsele cerealiere si leguminoase contribuie si la acoperirea necesarului de proteine. Continutul in
aceste componente variaza intre 712% in produsele cerealiere si ajunge la 2034% la leguminoase.
Proteinele componente sunt insa proteine de clasa a II-a cele din cereale avand ca aminoacid limitat
lizina si cantitati relativ mici din alti aminoacizi esentiali.
Din punctul de vedere al valorii nutritive a proteinelor furnizate, soia ocupa cel mai bun loc, cu o
pozitie intermediara intre cereale si produsele de origine animala, iar porumbul contine cea mai
deficitara proteina (zeina). Proteinele sunt inegal distribuite intre formatiunile anatomice ale boabelor,
fiind concentrate mai ales in embrion si stratul aleuronic.
9

Continutul in substante nutritive si energie a unor produse cerealiere si leguminoase (%)

Produsul Proteine Lipide Glucide Material fibros Kcal
Paine alba 7.5 0.4 54 0.5 235
Paine neagra 8.0 1.2 48 2.5 230
Faina alba 10.0 0.9 74 1.0 354
Malai 9.4 1.7 72 - 351
STRUCTURILE PROTEINELOR NATURALE
Se disting patru grade structurale sau niveluri de organizare dupa complexitatea lor. Acestea au
fost numite structuri primare, secundare, tertiare si cuaternare.
Structura primara a unei proteine este determinata prin numarul si succesiunea specifica a aminoacizilor din catena polipeptidica. Structura secundara a unei proteine este determinata de aranjarea in
spatiu a catenei polipeptidice si de legaturile care se stabilesc intre catene. Cercetarile in domeniu au
sugerat ca macromolecula peptidica nu are forma extinsa, ci adopta o forma rasucita sau incretita.
Structurile tertiare : structurile secundare sunt determinate de legaturile de hidrogen dintre grupele CO
si NH ale catenelor polipeptidice. Intr-o elice L foarte lunga , se pot stabili legaturi slabe, dar
numeroase , si intre grupele R proeminente spre exterior , ale amino-acizilor. Sunt folosite 4 feluri de
legaturi intre grupe R apartinand aceleiasi catene polipeptidice prin care se poate realiza o structura
tertiara. La adoptarea si mentinerea unei anumite conformatii tertiare contribuie uneori ioni metalici
sau, in proteide, grupele prostetice.
Un model de structura tertiara este aceea a mioglobinei; iar un model de structura secundara este acela
al keratinei.
Mai multe asemenea structuri tertiare sunt asociate intre ele formand structuri cuaternare. Fortele de
atractie sunt aceleasi ca in structurile tertiare, dar ele actioneaza la acest caz intermolecular, unind
catene polipeptidice sau elice L-diferite. Un exemplu de structura cuaternara este acela al
hemoglobinei.

Rolul biologic al proteinelor

Proteinele ndeplinesc n organismele vii mai multe functii biochimice absolut indispensabile
tuturor proceselor metabolice si fiziologice.
a) Rolul plastic este jucat de proteinele structurale ce reprezinta constituenti princi 757c218h
pali ai membranei celulare, citoplasmei, organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor tuturor
organismelor vii.
b) Rolul energetic este asigurat prin faptul ca n urma degradarii lor catabolice se elibereaza o
mare cantitate de energie ce se nmagazineaza n legaturile macroergice ale moleculelor de ATP,
energie ce va fi utilizata n diferite procese vitale (efort fizic si intelectual, procese de biosinteza etc.).
c) Rolul reglator este ndeplinit de o serie de hormoni cu structura polipeptidica (hormonii
reglatori ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii paratiroidieni, ai timusului si
cei gastro-intestinali).
d) Rolul de aparare este ndeplinit de proteinele specifice din clasa imunoglobulinelor
(anticorpi) care prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele straine (antigene) n
procesul complex de aparare a organismului fata de agentii patogeni din mediul extern.
10

e) Rolul de transport al proteinelor se refera att la transportul activ prin membranele

biologice care se efectueaza cu consum energetic, contra gradientului de concentratie al metabolitului
transportat, ct si la transportul specific al unor metaboliti sau elemente absolut necesare vietii. n acest
din urma caz, un exemplu concludent l reprezinta hemoglobina al carui rol biologic consta n
transportul oxigenului de la plamni la nivelul tuturor organelor si tesuturilor si a dioxidului de carbon
pe calea inversa.
f) Rol n contractia musculara. Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului fizic,
este un proces fiziologic si biochimic complex realizat prin consum energetic (cnd se utilizeaza
energia nmagazinata n legaturile macroergice ale moleculelor de ATP) de catre o serie de proteine
specifice - actina si miozina - ce formeaza un complex proteic cuaternar cunoscut sub numele de
complexul acto-miozinic.
g) Rolul catalitic este ndeplinit de catre enzime care sunt, fara exceptie, substante proteice.
n afara functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta instrumentul molecular al expresiei
informatiei genetice continute n acidul deoxiribonucleic din cromozomi. De aceea, proteinele sunt
componente structurale si functionale intim legate de procesele vietii, procese ce nu pot si concepute n
lipsa substantelor proteice.

11

3.CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC.

FORME DE PREZENTARE N FARMACII PENTRU
GLUCOZ I FRUCTOZ
Indicele Glicemic (prescurtat IG) este instrumentul care permite masurarea impactului unui
gram de glucide continute de un aliment ingerat, asupra glicemiei.
Acesta este exprimat ca referinta fata de glucoza careia i se atribuie din oficiu valoarea100,cea
mai mare. Din aceasta perspectiva, un gram de glucide continute in glucoza are impactul cel mai
puternic asupra glicemiei, insemnand ca glucidele din glucoza se elibereaza cel mai rapid in sange,
crescand brusc glicemia si suprasolicitand pancreasul in modul cel mai intensiv.
Categorii de produse in functie de IG :

IG scazut ( sub 55 ): arahide decojite sarate (14) , morcov crud (16) , ciocolata neagra cu continut de
cacao de min.70% (22) , mazare (32) ,prune (39) , mango (51)
IG mediu ( 55 70 ): caise (57) , smochine dezhidratate (61) , ananas (66)
IG ridicat ( 70 100 ): briose (77) , piure de cartofi (91) , paine din faina alba (95)
Astfel un aliment cu IG ridicat va avea un efect important de crestere a glicemiei deoarece
aceeasi cantitate de glucide se elibereaza in sange in timp relativ scurt determinand glicemia sa atinga
valori mai inalte decat le-ar fi atins daca o cantitate similara de glucide dintr-un aliment cu IG scazut ar
fi eliberata in sange intr-o perioada de timp mai lunga
Este adevarat ca o anumita cantitate de glucide eliberata mai rapid in sange (deci glucidele
respective provin de la un aliment cu IG ridicat) determina mai multa energie pentru organism aproape
instantaneu, dar acest fapt prezinta inconvenientul ca surplusul de energie obtinut in mod rapid nu este
de durata (este contracarat destul de repede de catre insulina secretata de pancreas).
Pe langa faptul ca consumul unui aliment cu IG ridicat este urmat destul de curand de senzatia
de foame, mai atrage in timp si oboseala pancreasului datorita suprasolicitarii acestuia.
In mod similar, o cantitate echivalenta de glucide continute de un aliment cu IG redus este
eliberata lent in sange. Nu se obtine un surplus semnificativ imediat de energie, ci o stare de energie
moderata, dar de durata, in timp ce senzatia de satietate dureaza mai mult iar pancreasul functioneaza
echilibrat.

12

Indicele Glicemic al unui aliment este, fara indoiala, o informatie importanta, dar trebuie sa
tinem cont, in acelasi timp, si de cantitatea efectiva de glucide pe care o contine portia consumata din
alimentul respectiv, si care difera de la un aliment la altul.
De exemplu, cantitatea de glucide din portia de gem pe care o consumam la micul dejun nu este
egala cu cantitatea de glucide continute de portia de paine consumata cu aceasta ocazie.
Pentru a determina asadar incarcatura glicemica (IncG) a unui aliment, trebuie sa efectuam
urmatorul calcul :
IG x cantitatea de glucide din portia de aliment
IncG = --------------------------------------------------------------100
Cantitatea efectiva de glucide din alimentul consumat este data de continutul in glucide la 100g
din alimentul respectiv, indicata la rubrica Valori nutritive medii pentru 100g de pe eticheta
acestuia, care trebuie apoi multiplicata proportional cu cantitatea consumata din alimentul analizat.
Lectia pe care o desprindem de aici : si alimentele cu IG scazut pot avea un impact crescut
asupra glicemiei daca sunt consumate in cantitati mari, iar pe baza aceluiasi rationament, si impactul
asupra glicemiei al alimentelor cu IG ridicat poate fi redus, daca astfel de alimentele sunt consumate in
cantitati mai mici sau in combinatie cu alimente cu IG scazut.
Despre glicemie
Glicemia indica nivelul glucozei in sange, masurat in g/L.
Un nivel ridicat al glicemiei determina pancreasul sa secrete insulina, menita sa corecteze
nivelul glucozei din sange.
O crestere brusca a nivelului glicemiei atrage dupa sine o secretie considerabila de insulina
(deci o suprasolicitare a pancreasului), urmata in mod reflex de o reactie hipoglicemica din partea
organismului. Aceasta din urma este raspunzatoare pentru senzatia de foame pe care o avem destul de
curand dupa ce am consumat alimente cu IG ridicat, sau pentru nevoia de a ciuguli ceva intre mese
care nu au avut in componenta lor si alimente cu IG scazut.
Pe termen lung, variatii bruste repetate ale nivelului glucozei din sange (deci ale glicemiei)
determina pancreasul sa nu mai reactioneze normal prin sectretia naturala de insulina, conducand la
instaurarea afectiunii de diabet zaharat.
In functie de stadiul acestei afectiuni medicale, unii pacienti necesita injectare de insulina pentru
a corecta nivelul prea ridicat al glicemiei.
Pe langa disconfortul creat de operatiunea de injectare, apare disconfortul si mai mare provocat
de faptul ca pacientul care necesita injectare de insulina, trebuie sa isi monitorizeze foarte des nivelul
glicemiei, pentru a sti cand, si cata insulina, sa-si injecteze.

13

O monitorizare necorespunzatoare a nivelului glicemiei poate pune in pericol insasi viata

pacientului respectiv.
Cand pancreasul este sanatos, aceasta functie de monitorizare a nivelului glicemiei este automat
indeplinita de acest organ, fara ca noi sa stim cat de importanta este aceasta operatiune, si ca urmare,
cat de vital este rolul pancreasului.
Fructoza,
Este un monozaharid care este ingerat din alimente fie ca atare, fie sub forma de zaharoza
(dizaharidul alcatuit din glucoza si fructoza). O caracteristica importanta a fructozei este capacitatea de
indulcire, extrem de mare, motiv pentru care ea este folosita si ca etalon pentru a evalua si caracteriza
puterea de indulcire a unor substante naturale sau artificiale. Fructoza din fructe are rolul de a
semnaliza consumatorului ca fructul este copt si bogat in nutrienti. Numai ca omul modern ingera
cantitati mari de fructoza nu din fructe, ci din bauturi racoritoare si dulciuri, unde gustul dulce intens
este doar o rasplata pentru consumul unui produs foarte bogat in calorii si extrem de dezechilibrat
nutritional. O forma in care este ades regasita fructoza in alimente (in cereale pentru mic dejun,
prajituri, produse de panificatie dulci, alimente pentru copii) si bauturi este cea de sirop de porumb cu
continut ridicat de fructoza (HFCS). ~n industrie el e preferat, fiind rentabil datorita pretului mic
raportat la marea putere indulcitoare. Consumul de bauturi racoritoare indulcite cu sirop de porumb a
crescut in paralel cu explozia cazurilor de obezitate, ceea ce sugereaza ca intre cele doua poate exista o
relatie(= Numeroase studii din ultimii ani au sugerat ca fructoza din dieta reprezinta un factor de risc si
pentru bolile cardiovasculare. Din pacate, in lumea contemporana ingestia de zaharuri adaugate a
crescut foarte mult si, cu variatii firesti in functie de tara, cam jumatate din aceasta ingestie cade in
seama fructozei. Marii consumatori de fructoza sunt si mari consumatori de zaharuri adaugate.
Paradoxal, cresterea consumului de fructoza este constatata
in paralel cu desfasurarea studiilor
anterior amintite, care ii subliniaza actiunea metabolica negativa.
Istoria arata ca fructoza nu este un nutrient la care metabolismul uman sa fi avut posibilitatea sa
se adapteze, mai ales cand vine vorba de un aport mare. ~nainte de descoperirea Americilor si de
dezvoltarea extractiei zaharului din trestie, sursele de fructoza erau putine. Doar mierea, melasa,
stafidele, smochinele si curmalele, alimente prezente in dieta europenilor de atunci, aveau peste 10%
fructoza, iar strugurii, merele crude, sucul de mere si afinele contineau 5-10%. Laptele, carnea,
legumele, alimente de baza, sunt complet lipsite de fructoza, deci oamenii au fost putin expusi la acest
carbohidrat inainte de inceperea pe scara larga a productiei de zahar.
In secolul 21 insa, majoritatea fructozei nici macar nu vine din fructe proaspete, ci din bauturi
racoritoare si produse zaharoase. E de remarcat ca se constata o crestere exponentiala a consumului de
bauturi racoritoare in ultimele decenii. Astfel, o statistica din SUA arata ca, in 1942, o persoana
consuma aproximativ doua portii pe saptamana, iar in anul 2000 s-a ajuns la 2 portii pe zi. Chiar si 50%
din copiii mici consuma bauturi indulcite, desi la varstele respective expunerea masiva la fructoza nu ar
aparea in conditiile unei alimentatii traditionale.
Deoarece fructoza nu determina eliberarea insulinei din celulele betapancreatice (care nu au
fructokinaza), consumul sau nu este urmat de scaderea apetitului. Este un alt aspect care poate lega
hiperconsumul de fructoza de aparitia sindromului metabolic si a obezitatii.

14

Asa dupa cum am subliniat anterior, fructoza este un intermediar al metabolismului glucidic, dar
nu exista o nevoie biologica reala pentru aportul dietetic de fructoza. Atunci cand este ingerata ca atare,
se absoarbe modest din tractul gastro-intestinal si este aproape complet indepartata din fluxul circulant
de catre ficat. Raman aproximativ 0.01 mmol/L in sangele periferic, in comparatie cu 5.5 mmol/L
pentru glucoza. Fructoza difera fata de glucoza nu numai ca structura, dar si ca metabolizare. Cele mai
multe celule au niveluri reduse de transportor glut-5, care transporta fructoza in celule. Din aceasta
cauza, ea nu poate patrunde in cele mai multe celule, pe cand glucoza poate, ea fiind transportata de
glut-4, un sistem de transport dependent de insulina. Odata aflata in interiorul celulelor hepatice,
fructoza poate intra in calea sintezei de glicerol, coloana vertebrala a triacil-glicerolului. Aportul mare
de fructoza care provine din sirop de porumb a ridicat semne de intrebare referitoare la modalitatea in
care copiii si adultii pot raspunde la fructoza adusa ca atare sau acompaniata de glucoza (in zaharoza).
~ntr-un studiu, consumul unor pranzuri foarte bogate in fructoza a condus la scaderea pe 24 de ore a
concentratiilor plasmatice de insulina si leptina si a crescut nivelul postprandial de triacilglicerol la
femei, dar nu a diminuat nivelul circulant al hormonului orexigen ghrelina .
Fructoza, solutie injectabila

Compozitie
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic chiar in
absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza proteinele de
catabolizare.
Indicatii
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii
intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie, intoxicatie
acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea in formaldehida); la diabetici trebuie stabilita in
prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca
hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare
In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mg fructoza/kilocorp si ora).
GLUCOZA solutie injectabila
Compozitie
Fiole continand sol. apoasa injectabila: 20%, 33%, 40%. Saci de P.V.C. atoxic, apirogen, contine
250 ml, respectiv 500 ml de solutie glucoza 5%, 10%, 20%.
15

Forma de prezentare
Cutii cu 10 saci de 250 ml, sau 500 ml, de glucoza 5%, 10%, 20%. Cutii cu 10, 50 sau 100 fiole
100 ml solutie glucoza 20%, 33%, 40%.
Indicatii
Stari de denutritie (alimentatie parenterala, deshidratare, hipoglicemii, hepatopatii infectioase
carentiale sau toxice, insuficienta cardiaca, tulburari functionale ale miocardului pe fond anoxic,
miocardite, diferite boli infectioase) si intoxicatii (cu barbiturice, morfina, salicilati, mercur s.a.) colaps
vascular. Solutiile hipertone sunt indicate pentru actiunea lor osmotica in hipertensiunea intracraniana
(tumori, traumatisme cranio-cerebrale), accidente cerebrovasculare si edemul cerebral (de asemenea, ca
diuretice).
Contraindicatii
Deshidratari mari (solutiile hipertone), insuficienta renala grava. Injectarea rapida si in doze
mari prezinta, la cardiaci, pericolul aparitiei edemului pulmonar.
Posologie si mod de administrare
Solutia izotona (5%) se poate administra subcutanat, intravenos sau intrarectal, cea mai uzitata
fiind calea intravenoasa. Solutia de glucoza 5% se administreaza in perfuzie venoasa lenta, in cantitate
de aproximativ 1 litru in 24 de ore. Viteza perfuziei fiind de 240-400 ml/ora (60-100 picaturi/minut).
Solutiile hipertone 10% si 20% se administreaza de asemenea in cantitate de 1 litru in 24 de ore, viteza
perfuziei variind intre 200 si 300 ml/ora (50-70 picaturi/minut). Solutiile hipertone 33% si 40% se
perfuzeaza lent, in cantitate de cel mult 500 ml/24 h, cu o viteza de 80 si 180 ml/ora (20-50
picaturi/minut). Modul de utilizare a sacilor din P.V.C. (atoxic, apirogen) cu solutii perfuzabile de
glucoza: se alege sacul cu solutie glucozata de concentratia necesara si volumul dorit, se scoate din
punga de polietilena in care este ambalat si se controleaza aspectul solutiei (trebuie sa fie limpede si sa
nu contina particule solide in suspensie) etanseitatea sacului (prin comprimarea acestuia) si incadrarea
in termenul de valabilitate (2 ani de la data fabricatiei imprimata pe sac). Se atarna sacul (cu ajutorul
agatatoarei) deasupra venei ce urmeaza sa fie punctionata, pe un stativ, se pune in evidenta dopul de
cauciuc al inchizatorului sacului si se dezinfecteaza suprafata dopului cu alcool iodat 1%. La sac se
ataseaza o trusa de perfuzat solutii prin perforarea dopului de cauciuc, efectuandu-se apoi perfuzia in
ritmul adecvat. In cazul utilizarii sacilor cu solutie de glucoza care au atasata trusa de perfuzie (trusa de
perfuzat solutii cu sac tip K), circuitul sac-trusa se stabileste prin ruperea obturatorului plastic K9 fixat
in interiorul tubului de legatura dintre sac si trusa, deasupra camerei de numarat picaturi a trusei de
perfuzie, prin prinderea acestuia intre police, aratator si medius. Daca medicul curant considera ca este
oportun ca la solutia de glucoza sa se asocieze si alte solutii continand vitamine, electrolitii etc.
(compatibile) acestea se vor introduce prin punctionarea sacului, cu ajutorul unei seringi sterile,
deasupra nivelului solutiei continute dupa o prealabila dezinfectare a locului punctiei, cu alcool iodat
1% - Orificiul format de acul seringii se va obtura cu o banda de romplast. Atentie ! La sacii cu solutie
apoasa de glucoza nu este necesara atasarea tubului filtru de aer in timpul perfuzarii.
Actiune farmacoterapeutica
Glucoza administrata in scop terapeutic, furnizeaza energia necesara functionarii normale a
celulelor, contribuind la crutarea proteinelor; amelioreaza troficitatea ficatului, protejandu-l de diferite
noxe; imbunatateste functia miocardului bolnav, echilibreaza tensiunea arteriala si restabileste
reactivitatea vasculara, deprimata prin narcoza, hipotermie, anoxie s.a. In solutia izotona (5%) glucoza
16

reface temporar volemia in conditii de deshidratare, are un efect anticetogen in acidoza organica si
poate servi la completarea rezervelor de glicogen hepatic. Solutiile hipertone maresc presiunea coloidosmotica a sangelui, favorizand trecerea apei din tesuturi in sange si realizand astfel o deshidratare
tisulara. Cantitatea mare de glucoza care se elimina prin rinichi, in cazul administrarii solutiilor
hipertone, antreneaza apa, provocand o diureza osmotica.

Glucoza (dextroza)
Cutie 200 grame.
Indicatii:
Glucoza cristalizata ( dextroza ) se foloseste ca indulcitor si este foarte bine primita de catre
bebelusi si copii in procesul de dezvoltare.
Carbohidrat cu absorbtie rapid, indicat in activittile fizice intense.
Se recomanda celor cu nevoi crescute de energie si refacere dup efort.
Interzis bolnavilor cu diabet.
Compozitie:
Glucoza cristalizata
Proteine 0%
Carbohidrati (dextroz) 100%
Grsimi 0%.
Glucid prezent atat in regnul animal, cat si in cel vegetal , este principala sursa de energie a
organismului.Este un produs folosit ca indulcitor sau in amestec cu alte produse de indulcire pentru
prepararea dulciurilor si a altor preparate dulci.
Glucoza este un glucid simplu (nu poate fi descompus in mai multe alte glucide).
Alimentele contin rar glucoza in stare libera (cu exceptia strugurilor). Mult mai des, glucoza inclusa in
glucidele mai complexe (de exemplu : maltoza sau amidonul ) se transforma in glucoza libera sub
actiunea enzimelor din tubul digestiv.
Mod de administrare:
In mod obisnuit se foloseste ca indulcitor dupa gust.
Pentru bebelusi si copii este indicat sa se foloseasca dupa recomandarea medicului.
O persoana care face un antrenament intens are nevoie de 4-6 grame de carbohidrati pe kilogramcorp
pe zi.
Pentru regimurile in care se doreste reducerea stratului adipos, necesarul este 2-3 grame pe kilocorp pe
zi. Aceste cifre pot varia in functie de tipul somatic, intensitatea antrenamentului si alti parametri.

17

4.IMPORTANTA LIPIDELOR IN ALIMENTATIE.

LDL SI HDL
Este un sterol ce serveste ca precursor al vitaminelor liposolubile si al hormonilor steroizi.
Colesterolul circula prin organism prin intermediul sangelui. Fiind un compus pe baza de grasimi nu se
poate amesteca cu sangele si nu poate fi transportat in aceasta stare.
Pentru a depasi aceasta problema, organismul transforma moleculele de colesterol sau de alte
grasimi in particule minuscule acoperite cu proteine numite lipoproteine, particule ce pot fi transportate
cu usurinta prin intermediul sangelui.
Grasimile din lipoproteine sunt formate din colesterol, trigliceride si fosfolipide. Trigliceridele
sunt lipide formate din trei acizi grasi si glicerol si care, ca si colesterolul, in cantitate mare au efecte
negative asupra sistemului cardiovascular.
Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat in acest articol si
anume LDL (lipoproteine cu densitate scazuta) si HDL (lipoproteine cu densitate ridicata). Dupa cum
observati, diferenta intre cele doua substante este reprezentata de densitatea acestora. Densitatea lor
este data de raportul dintre proteine si lipide; compusii ce contin mai multe lipide decat proteine au o
densitate mai mica decat cele ce au un continut mare de proteine.
Colesterolul bun(HDL)
HDL este opusul LDL. Fata de LDL, colesterolul bun, are in compozitie o cantitate mare de
proteine si este sarac in lipide. Acest compus actioneaza ca un aspirator si absoarbe colesterolul in
exces de la nivelul tesuturilor si celulelor si il transporta la nivelul ficatului. Ficatul elimina colesterolul
din aceste particule si il foloseste sau il recicleaza. Aceasta activitate a HDL explica de ce acesta are
efecte benefice asupra sistemului cardiovascular.
HDL contine si antioxidanti ce pot impiedica oxidarea LDL si transformarea lui in particule si mai
periculoase pentru organism.
Stilul de viata influenteaza foarte mult nivelul de HDL exercitiile fizice il pot creste, iar fumatul il
scade. Dietele bogate in grasimi cresc nivelul de HDL dar si pe cel de LDL, iar cele sarace in lipide
18

scad cantitatea de LDL si HDL. Totusi, printr-o alegere atenta a alimentelor consumate, puteti scadea
cantitatea de LDL fara sa influentati negativ nivelul HDL.
Pentru a creste nivelul de HDL simultan cu scaderea cantitatii de LDL trebuie sa evitati alimentele ce
contin grasimi saturate si sa consumati alimente ce contin grasimi nesaturate ca uleiul de masline,
peste, alune, migdale etc.

Colesterolul rau (LDL)

In general, 60-70% din cantitatea totala de colesterol este purtata prin organism de particulele LDL.
Aceste particule asigura transportul colesterolului de la ficat la locul unde este necesara prezenta lui.
Daca nivelul de colesterol din sange este mai mare decat necesarul organismului, acesta nu este
folosit de celule, circula liber si astfel ajunge sa se ataseze de peretii vaselor de sange si ingreuneaza
circulatia sangelui. Aceste blocaje pot duce la afectiuni grave ale sistemului cardiovascular (infarctul
miocardic).
Coordonatorii unui studiu efectuat in anul 2011 au fost surprinsi cand au observat ca subiectii ce
aveau un nivel ridicat al colesterolului rau au acumulat mai multa masa musculara decat persoanele
cu un nivel scazut. Persoanele testate aveau varsta cuprinsa intre 60 si 69 ani si nu erau active fizic.
Observatia a fost facuta dupa ce subiectii studiului au fost supusi unor exercitii fizice intense.
In urma acestui studiu s-a ajuns la concluzia ca exista sanse ca datele obtinute sa fie utile in
elaborarea unei solutii in ceea ce priveste pierderea masei musculare, afectiune specifica persoanelor cu
varsta inaintata.
Colesterolul este atat de important pentru organism incat are capacitatea de a sintetiza acest compus.
Chiar daca urmati o dieta lipsita de colesterol, organismul va produce zilnic aproximativ 1000 mg,
cantitate necesara functionarii corespunzatoare a acestuia.
Organismul poate controla cantitatea de colesterol din sange, producand mai mult atunci cand dieta
nu furnizeaza o cantitate suficienta si invers.
Aproape toate celulele organismului pot produce colesterol, dar ficatul este organul ce produce
cantitatea cea mai mare si astfel suplimenteaza cantitatea produsa de celule. Aceasta suplimentare este
foarte importanta pentru zonele ce necesita cantitati mari (ovare pentru producerea hormonilor).
Exista posibilitatea ca fara sa consumati alimente bogate in colesterol sa aveti un nivel ridicat al
acestuia. Acest lucru se poate datora faptului ca organismul, datorita unei predispozitii genetice,
produce mai mult colesterol decat are nevoie sau mecanismul de eliminare nu este eficient. In acest caz
consultati un medic specialist.
Organismul are nevoie de alimente pentru a produce colesterol dar acestea nu trebuie sa il si contina.

19

In general, pentru persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului, propriul ficat nu reprezinta
singura sursa de colesterol. Alimentele bogate in grasimi saturate si colesterol sunt foarte des intalnite
pe farfuriile romanilor si dupa cum am mentionat mai sus, organismul nu are nevoie de surse externe de
colesterol. Grasimile saturate cresc nivelul colesterolului si atunci cand sunt prezente in alimente ce nu
contin colesterol.

5.VITAMINE. SURSE. ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC.

FORME DE PREZENTARE IN FARMACII
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in
cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale. Vitaminele,
prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt esentiale in generarea
acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre organism, acesta trebuie sa le
primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine). Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor
afecteaza functionalitatea normala a organismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2),
niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sau hormon-like
(vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A).
Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare fiind utila mai mult din punct de
vedere nutritional): - liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in
ficat - hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina. Singura
vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel hepatic), aceste depozite
mentinandu-se ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar
utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele
alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de prezenta
acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul nerealizand, cu o
singura exceptie, deja amintita, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede).
Surse alimentare de vitamine:
Vitamine liposolubile
Vitamina A: oua, carne, lapte, branza, smantana, viscere (ficat, rinichi), peste (cod), ulei de peste.
Vitamina D: branza, unt, margarina, lapte fortificat, peste, stridii, cereale.
Vitamina E: grau, cereale (seminte), porumb, nuci, masline spanac si alte legume frunze, uleiuri
vegetale (din germeni de porumb, floarea soarelui, soia), paine neagra, fasolea uscata, mazarea.
Vitamina K: legume verzi (salata verde, spanac, ceapa verde, ierburi-marar, patrunjel, leustean),
cereale, galbenus de ou.
Vitamine hidrosolubile
Folat: legume frunze verzi, alimente suplimentate, viscere (ficat), carne, paine neagra.
20

Niacina: produse lactate, carne de pasare, peste si preparate din peste, oua, legume, nuci, cereale
imbogatite cu B3.
Acidul pantotenic si biotina: oua, peste, lactate, cereale integrale, legume, drojdie, broccoli si
alte legume din aceasta familie: varza, salata.
Tiamina: cereale, paste, paine neagra si intermediara, preparate din carne de porc, fasole uscata,
mazare, peste, soia, produse lactate, fructe (mai ales banane), drojdie de bere.
Vitamina B2: cereale pentru micul dejun, paste, branzeturi, lactate fortificate, sucuri de fructe,
bauturi energizante.
Vitamina B12: carne, in special viscere (ficat), produse de origine animala (oua, lapte, carne de
pasare si peste). Vitamina B6: vegetale, in special avocado, nuci, drojdie, fasole verde, produse
animale- carne de pui, peste si ficat. Vitamina C: citrice (in stare bruta, dar si in sucuri, desi mai putin),
capsuni, rosii, broccoli, napi, ceapa verde, cartofi. Principala sursa este reprezentata de fructe si
legume, continutul vitaminic al acestora depinzand in functie de specie si de partea consumata (frunze,
radacina, tubercul).
Fiecare vitamina are anumite roluri bine stabilite in economia organismului.
Vitamina A - este un nutrient esential si se gaseste in natura sub mai multe forme chimice, in
functie de compozitie si structura indeplinind anumite functii. In general, se considera ca vitamina A
intra in structura pigmentilor retinieni responsabili de vederea la lumina slaba si distingerea culorilor.
Este esentiala pentru mentinerea integritatii si sanatatii tegumentelor si mucoaselor, dar are si
importanta in mentinerea sanatatii oaselor, dintilor (mai ales in perioada de crestere). Studii recente au
demonstrat ca are roluri trofice genitale.
Vitamina B6 - se prezinta sub 3 forme: piridoxina, piridoxal, piridoxamina, insa specialistii au
integrat toate formele sub denumirea de piridoxina.
Vitamina B6 face parte din complexe enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si
aminoacizilor (deci, cu cat consumul de proteine va fi mai ridicat, cu atat necesarul va fi mai mare).
Alte roluri asociate vitaminei B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii, cresterea capacitatii de aparare
impotriva infectiilor, favorizarea activitatii cerebrale.
Vitamina B12 - se mai numeste ciancobalamina si, ca si restul vitaminelor din grupul B,
indeplineste roluri in complexele enzimatice asociate diverselor metabolisme. De asemenea,
promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive (rol important in ulcer), stimuleaza dezvoltarea si
intretine activitatea maduvei hematoformatoare.
Vitamina C - acidul ascorbic este un antioxidant cu importanta in dezvoltarea normala a
dintilor si gingiilor, in procesul de mineralizare a scheletului. Ea promoveaza vindecarea si cicatrizarea
plagilor si ranilor tegumentare (prin sinteza de colagen), fortifica sistemul imun, asigurand astfel
protectie impotriva infectiilor microbiene si virale. Este implicata in facilitarea absorbtiei fierului si in
cresterea rezistentei organismului fata de diverse substante toxice din mediu.
Vitamina D - forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolete asupra unui
constituent al sebumului secretat de piele. Expertii sunt de parere ca expunerea de 3 ori/saptamana la
soare timp de 10-15 minute, este suficienta pentru a stimula sinteza acestei vitamine, cu asigurarea
cantitatii necesare organismului. Vitamina D faciliteaza absorbtia calciului si depunerea sa in oase si
dinti (asigurand astfel o rezistenta crescuta acestor structuri) si intervine in homeostazia fosforului.
Vitamina E - sau tocoferol, este o substanta cu importante proprietati antioxidante. Este o
vitamina cu roluri in mentinerea structurii si functiei normale a organelor de reproducere, in asigurarea
troficitatii sistemului muscular. Are dovedit efect hepatoprotector (prin sinteza unor produsi), rol de a
stimula proliferarea celulara si de a forma hematiile, si faciliteaza utilizarea vitaminei K in organism.
Vitamina K - desi nu este o vitamina esentiala, rolurile sale in procesul coagularii (efecte
procoagulante) o fac indispensabila organismului. Studii recente demonstreaza ca vitamina K este
implicata si in mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la persoanele in varsta.
21

Biotina - sau vitamina B7, face parte din grupul vitaminelor B si are rol esential in
metabolismul proteinelor si carbohidratilor, in procesul de gluconeogeneza, precum si in producerea
unor hormoni si sinteza de colesterol si acizi grasi. Alte functii importante ale biotinei sunt: mentinerea
in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor (par si unghii). Niacina - sau vitamina
PP (B3) apartine complexului B. Apartenenta la familia vitaminelor B explica functiile ei in procesele
metabolice, avand rol esential in eliberarea energiei din moleculele de glucide, lipide si proteine.
Printre alte functii se numara: scaderea nivelului colesterolului din sange, mentinerea sanatatii pielii si
promovarea functionalitatii la randament maxim a structurilor nervoase.
Acidul folic - folatul functioneaza in organism in stransa legatura cu vitamina B12, fiind
implicat in formarea hematiilor. Prezenta lui este necesara si sintezei de AND (iar prin aceasta, acidul
folic este implicat in procesul de crestere si dezvoltare tisulara, pe care il controleaza strict). Acidul
folic are roluri protectoare pentru fat, pe care il protejeaza impotriva aparitiei diverselor anomalii
congenitale, de aceea femeile insarcinate ar trebui sa fie foarte atente la nivelul acestei vitamine. Printre
cele mai frecvente malformatiii legate de insuficienta acidului folic se numara si spina bifida.
Acidul pantotenic - sau vitamina B5, este o vitamina hidrosolubila esentiala, implicata in
metabolismul si sinteza carbohidratilor, proteinelor, lipidelor, in special colesterolului (prin intermediul
unei coenzime la a carei formare contribuie, coenzima A). Prezenta lui este importanta in sarcina,
acesta promovand evolutia normala a gestatiei.
Riboflavina (vitamina B2) - este o vitamina hidrosolubila ce se inactiveaza rapid la lumina.
Este parte constitutiva a unor enzime cu rol in eliberarea energiei necesare fiecarei celule. Acest lucru o
face indispensabila organismului. Este implicata in cresterea somatica si in formarea hematiilor.
Tiamina (vitamina B1) - este o vitamina hidrosolubila instabila termic (se descompune la
caldura). Ea se combina cu diferite proteine si formeaza astfel, enzime ce metabolizeaza glucidele (cu
eliberare consecutiva de energie). Este esentiala pentru procesul fiziologic de crestere si participa la
mentinerea functionalitatii optime a sistemului cardiovascular, nervos dar si digestiv.
Forme de prezentare in farmacii
VITAMINA B6 fiole Forma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:
Sicomed
VITAMINA C 10% fiole Forma de prezentare: fiole ATC: A11GA. ACID ASCORBIC
(VITAMINA C) Producator: Sicomed
VITAMINA D2 solutie buvabila Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A11CC.
VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie injectabila Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC.
VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie pentru uz intern Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC:
A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie buvabila Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A11CC.
VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Sicomed
VITAMINA D2 solutie injectabila Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC.
VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Sicomed
VITAMINA D3 solutie injectabila Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC.
VITAMINA D SI ANALOGI Producator: Sicomed
VITAMINA E capsule gelatinoase Forma de prezentare: capsule gelatinoase ATC: A11HA.
ALTE VITAMINE Producator: Pharco Pharmaceuticals
22

VITAMINA E FORTE fiole Forma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Biofarm
VITAMINA E FORTE capsule Forma de prezentare: capsule ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Biofarm
VITAMINA F capsule Forma de prezentare: capsule ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Biofarm
VITAMINA F solutie pentru uz intern Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC:
A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm
VITAMINA PP fiole Forma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:
Sicomed
VITASPOL solutie buvabila Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A12CC. MAGNEZIU
SI COMBINATII Producator: Biofarm

23

6.TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEIC SI

LIPIDIC. CAI COMMUNE DE METABOLIZARE A
ALIMENTELOR
Tulburari in metabolismul lipidelor
Lipidele constituie un grup de substane organice, care ndeplinesc roluri multiple n cadrul
organismului animal:
-rol plastic, ntrnd n constituia membranelor celulare;
- rol energetic, prin utilizarea energogenic a acizilor grai;
-rol de protecie mecanic a unor organe (rinichii);
-rol de protecie termic a organismului (maniamentele subcutanate depozite de grasime);
-rol de surs de ap metabolic, utilizabil n condiii de deshidratare i inaniie hidric;
-rol de materii prime utilizate n scopul biosintezei unor substane liposolubile biologic active
(hormoni steroizi).
Organismul i procur acizii grai, glicerolul i colesterolul, indispensabili biosintezei lipidelor
proprii din dou surse:
hrana, care furnizeaz:
-trigliceride, digerate succesiv sub influena lipazei gastrice i a celei pancreatice, n glicerol i acizi
grai;
-fosfolipide, digerate sub influena fosfolipazelor pancreatic i intestinal n glicerol, acizi grai,
colin i radicali fosfat;
-colesterol esterificat, digerate sub influena colesterolesterazei pancreatice n colesterol i acizi grai.
biosinteaza, la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie prim glucide i proteine.
Digestia, absorbia i metabolismul lipidelor se deruleaz prin implicarea urmtorilor factori:
enzimatici, precum: lipazele gastric i pancreatic, fosfolipazele pancreatic i intestinal i
colesterolesteraza pancreatic, implicate n procesele de digestie a lipidelor din raie;
secreia biliar, rspunztoare (prin srurile biliare) de emulsionarea lipidelor din raia
alimentar i:
-facilitarea digestiei acestora;
-facilitarea absorbiei acestora;
-hormonali, implicai n reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
-insulina, care amplific anabolismul lipidelor;
-catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul i hormonii
glucocorticoizi, care amplific catabolismul ;
-prezena n raie a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6 i B12, metionina,
proteinele ), care se opun depunerii lipidelor n diverse esuturi (ficat);
-prezena n raie a factorilor antilipotropi (biotina, vitaminele B1, B2, PP i cistina), care se opun
depunerii lipidelor n diverse esuturi (ficat);
nervoi, reprezentai de hipotalamus, care se implic:
24

-n calitate sa de centru de reglare a ingestiei de hran;

-n calitatea sa de releu neuroendocrin, n sinteza unor hormoni implicai direct (STH ) sau indirect
(TSH , ACTH , FSH ), n metabolismul lipidelor;
genetici, care pot predispune organismul, la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin
prevalena anabolismului (tendina de ngrare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendin a
de meninere la un nivel sczut a depozitelor lipidice corporale). n consecin, orice disfunc ie
n derularea aciunilor specifice factorilor enumerai mai sus, are darul de a induce tulburri ale
metabolismului lipidelor.
Tulburrile metabolismului lipidelor, intr n categoria lipidozelor se manifest la nivelul:
-metabolismului lipidelor neutre;
-metabolismului lipidelor complexe.
Tulburrile metabolismului lipidelor neutre
Tulburrile metabolismului lipidelor neutre se grupeaz n dou categorii:
-tulburri prin aport redus de lipide;
-tulburri prin aport crescut de lipide.
Tulburari in metabolismul proteinelor
Proteinele constituie un grup de substane organice, care ndeplinesc roluri multiple n cadrul
organismului animal:
-rol plastic, ntrnd n constituia esuturilor organismului;
-rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc.;
-rol de biocatalizator (enzime);
-rol n aprarea specific (imunoglobuline) i nespecific (complementul);
-rol n meninerea echulibrului acido-bazic (prin gruprile aminio i carboxil);
-rol hidropexic, de reinere a apei (genereaz presiunea oncotic);
-rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic);
-rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor:
-n sens energogenic;
-n sens neoglucogenic sau lipogenic.
Organismul procur aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din dou surse:
-hrana, care furnizeaz:
-proteine, digerate succesiv sub influena enzimelor proteolitice din sucurile gastric (pepsina i
gelatinaza), pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza i carboxipeptidazele) i intestinal
(enterochinazele, aminopeptidazele tri i dipeptidazele);
-biosinteaza n organism a aminoacizilor neeseniali.
Digestia, absorbia i metabolismul proteinelor se deruleaz prin implicarea urmtorilor factori:
-enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza, carboxipeptidazele,
enterochinazele, aminopeptidazele, tri i dipeptidazele, implicate n procesele de digestie a proteinelor
din raie;
-hormonali, implicai n reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
-insulina, STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina) i hormonii sexuali, care amplific anabolismul
proteinelor;
-glucagonul i hormonii glucocorticoizi, care amplific catabolismul proteinelor;
-vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) i PP, precum i
vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implic n metabolismul intermediar al proteinelor;
25

-nervoi, implicai n reglarea biosintezei i secreiei unor componente proteice (Sistemul Nervos
Vegetativ) sau asigurarea unei balane pozitive a biosintezei proteice n anumite structuri, precum
muchii scheletici (Sistemul Nervos Central);
-genetici, constituii de genele implicate n codificarea proteinelor proprii organismului.
n consecin, orice disfuncie n derularea aciunilor specifice factorilor enumerai mai sus, are
darul de a induce tulburri ale metabolismului proteinelor.
Tulburrile metabolismului proteinelor, intr n categoria proteineozelor i se manifest la
nivelul: -metabolismului unor aminoacizi; -metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.
Tulburri ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor
Aceste tulburri au un caracter congenital, intrnd n categoria enzimopatiilor, fiind datorate
unor deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopeaz derularea unor lanuri metabolice,
determinnd sindroame specifice, precum:
-fenilcetonemia, produs de incapacitatea enzimei fenilaalaninhidroxilaza de a transforma fenilalanina
n tirozin;
-tirozinoza, produs de deficitul n aminotransferaz, fapt care face imposibil transformarea acidului
b tri fenil piruvic n acid homogentizinic;
-alcaptonuria,
-leucinoza,
-cistinuria;
-albinismul, (imposibilitatea transformrii tirozinei n melanin).Albinismul este o afeciune ereditar,
fiind caracterizat prin absena pigmentului (melanina) care confer culoare pielii, prului i ochilor.
Aceste tulburri se concretizeaz prin afectarea nivelului cantitativ i calitativ al unor proteine
specifice organismului, fiind induse prin:
deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativ sau calitativ a biosintezei unor
proteine specifice organismului (hemofiliile);
afectarea biosintezei unor proteine specifice, n urma alterrii funcionale a organelor care
gzduiesc aceste procese (tulburri de coagulabilitate consecutive i disfuncii consecutive
alterrii nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficiena hepatice);
carene alimentare, inductoare de:
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice (malnutriie);
-tulburri ale sintezei proteice, precum carenele n vitamina C (inductoare de deficiene ale biosintezei
colagenului) i K (inductoare de deficiene biosintetice ale factorilor plasmatici II, VII, IX i X, ai
coagulrii sngelui);
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice,urmare a maldigestiei i
malabsorbiei(tulburri digestive ) -amplificarea biosintezei proteice (hipergamagobulinemia specific
unor stri infecioase);
-procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescut a unor proteine specifice
(hemoragii i plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii i respectiv hiperproteinemii).
Organismul este un sistem deschis care face schimb de substan i energie cu mediul extern.
Acest schimb permanent se numete metabolism. Metabolismul ncepe odat cu ingestia alimentelor i
sfrete cu excreia produilor neutilizabili. El se desfoar n trei etape: digestiv, celular i
excretorie. Legtura dintre aceste etape o asigur sngele i circulaia acestuia.
Reactiile biochimice, care au ca suport nutrientii, sunt exergonice si endergonice. Reactiile
exergonice sunt cele asociate cu degradarea nutrientilor, fiind furnizoare de energie; ele constituie
latura catabolic a metabolismului sau catabolismul.

26

Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de energie, necesar reconstructiei sau sintezelor
celulare; ele constituie latura anabolic a metabolismului sau anabolismul.
Calcul metabolism bazal
Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime (I)
pentru femei (kcal): 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) - (4,68 x V)
pentru barbati (kcal): 655 + (13,75 x G) + (5 x I) - (6,78 x V)
Formula Mifflin-St.Jeor - pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19-78 ani
pentru femei: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) 161
pentru barbati: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) + 5
Calcum greutatea ideala
Greutatea ideala(kg)=(inaltimea-100)+varsta/10x0,9
Calcul indice de masa corporala
IMC[kg/m2] = m [kg] /h2 [m2]
Calcul numar de calorii arse
Formula : Greutate corporala x 33

27

7.EXEMPLE DE PH-METRE, SPECTROFOTOMETRE,

CROMATOGRAFE SI ELECTROFOREZE
HI 4222 Ph-metru de laborator pentru pH/ISE cu 2 canale
HI 4222 este un ph-metru profesional de laborator pentru msurtori de pH, ORP, ISE i temperatur.
Calibrare pH manual, automat i semiautomat n 5 puncte. Funcie pentru fixarea pe afiaj a primei
citiri stabile
Calibrare ISE manual n 5 puncte, cu valori (0.1, 1, 10, 100, 1000 ppm) i 5 valori personalizate, cu
sau fr compensare termic 2 alarme reglabile
5 moduri de nregistrare: automat, cu/fr AutoHold; manual, cu/fr AutoHold; AutoHold. Pn
la 100 de loturi de memorie
Afiare rezultate sub form grafica online i offline

HI 2213 Phmetru staionar

PH-metrele staionare HI 2212 i HI 2213 sunt ideale pentru utilizatorii care urmresc obinerea unor
rezultate de mare precizie pe anumite domenii de pH. Calibrarea pH a aparatelor este automat i poate
fi efectuat n 3 puncte, folosind cele mai potrivite soluii tampon din cele 5 memorate (pH 4.01, 6.86,
7.01, 9.18, 10.01). De asemenea, phmetru HI 2212 i HI 2213 permite utilizatorilor definirea manual
a 2 valori pH pentru calibrare, valori ct mai apropiate de domeniul utilizat. Aceste instrumente sunt
dotate cu domeniu extins pentru temperatur (de la -20 la 120C), funcie GLP, compensare termic
manual sau automat i domeniu de msurare n mV (doar HI 2213).

pH 20 pH-metru staionar cu calibrare automat

28

pH 20 este un pH-metru staionar simplu, uor de folosit, proiectat pentru aplicaii care necesit
efectuarea zilnic, rapid i eficient, a msurtorilor de pH. Aparatul este recomandat, de asemenea,
pentru utilizare n domeniul educaional, pentru familiarizarea studenilor cu instrumentele de msur.
Aparatul are un domeniu de msur de la 0 la 14 pH, cu o rezoluie de 0.01 pH. Procedura de calibrare
pH este automat i poate fi efectuat n 1 sau 2 puncte.Citirile de pH pot fi compensate cu temperatura
manual (MTC) sau automat (ATC). Compensarea termic automat se efectueaz folosind sonda de
temperatur opional HI 7662. Instrumentul dispune de funcie HOLD pentru fixarea pe display a
citirilor n vederea notrii acestora.

Phmetru staionar pH/mV pentru aplicaii de control a calitii

HI 2211 este un phmetru staionar cu microprocesor care msoar valori de pH, mV i temperatur.
Aparatul este dotat cu un dispaly LCD de mari dimensiuni care permite afiarea simultan a valorilor
de pH/mV i temperatur. Instrumentul poate fi calibrat n 1 sau 2 puncte folosind 5 soluii tampon
standard. n timpul procesului de calibrare, pe ecranul LCD sunt afiate mesaje care ghideaz
utilizatorul pe tot parcursul procedurii. Compensarea termic a msurtorilor de pH se face automat sau
manual cu valori cuprinse ntre -20 i 120C. HI 2211 poate de asemenea efectua citiri pe domeniul mV,
pentru msurtori ISE sau ORP. Printre alte caracteristici ale instrumentului sunt incluse funcia de
memorare i indicatorul de stabilitate a msurtorilor.

HI 2216 Instrument de masur staionar pentru pH/ISE

HI 2216 este un instrument de msur profesional pentru pH, ORP i temperatur. Msurtorile pot fi
efectuate cu o rezoluie de 0.001 pH. Aparatul efectueaz i msurtori ISE (ion-selectivi) direct n
ppm.
Cu HI 2216, calibrarea pH poate fi efectuat n pn la 5 puncte, cu 7 valori tampon memorate (pH
1.68, 4.01, 6.86, 7.01, 9.18, 10.01, 12.45) i 2 personalizate. Afiaj LCD de mari dimensiuni. Domeniu
extins pentru temperatur. Port USB. Acuratee ridicat n msurarea temperaturii. nregistrarea datelor
pentru circa 200 de probe.
29

Phmetru HI 2216 este livrat cu electrod pH HI 1131B, sond de temperatur HI 7662, plicuri cu soluii
tampon pH 4 i pH 7 (20 ml fiecare), soluie rencrcare electrod HI 7071S, suport electrod HI 76404N,
adaptor 12 Vcc i instruciuni de utilizare.
HI 3220 Phmetru pentru pH/mV/C cu Calibration Check
Un canal de intrare Sistem exclusiv de avertizarea Calibration Check
Mesaje de ghidare afiate pe display pentru o calibrare exact
5 puncte decalibrare cu 7 valori standard i 5 personalzate
Msurtori pe domeniul mVrelativi Display LCD cu iluminare
nregistrare manual a datelor pentru circa 400 de probe
Auto HOLD pentru fixarea citirii pe display Conectare PC prin port USB
Funcie GLP pentru vizualizarea datelor de calibrare
Avertizare Outside Calibration Range selectabil de ctre utilizator
Avertizare Calibration time out selectabil de ctre utilizator

HI 9126 Phmetru portabil pentru pH/ORP cu Calibration Check

Phmetru HI 9126 face parte din noua generaie de pHmetre profesionale, cu mare acuratee i uor de
folosit. Proiectat ca un instrument portabil, acesta furnizeaz rezultate precise de laborator. HI 9126
este dotat cu tehnologie HANNA Calibration Check un sistem ce monitorizeaz bulbul de pH i
jonciunea de referin a electrodului de fiecare dat cnd instrumentul este calibrat. n cazul n care
bulbul de pH este murdar, sistemul Calibration Check avertizeaz utilizatorul asupra necesitii
efecturii unei proceduri suplimentare de curare. Afiajul cu cristale lichide i nivele multiple permite
vizualizarea simultan a valorilor de pH, a temperaturii (n C sau F), a graficului de stare a
electrodului i a ghidului de operare. Phmetru asist utilizatorii n timpul procedurii de calibrare prin
afiarea pe ecran a unor mesaje clare de ajutor. Instrumentul este de asemenea dotat cu o serie de
modaliti de diagnosticare pentru mbuntirea calitii i fiabilitii msurtorilor. Calibrarea este
efectuat automat n 1 sau 2 puncte cu 7 valori tampon standard i 2 valori personalizate. HI 9126 poate
fi de asemenea folosit pentru msurtori ORP pe domeniu mV cu o rezoluie de 0.1 mV. Instrumentul
este prevzut cu sistem de prevenire a erorilor cauzate de descrcarea bateriei BEPS (Battery Error
Prevention System) sistem care nchide automat phmetru portabil n cazul n care nivelul bateriilor
este prea sczut i ar putea genera citiri eronate.

30

Spectrofotometre UV/ VIS

SPECORD S 600

SPECORD PLUS

Accesorii pentru Fotometre UV/Vis

SPECORD PLUS pentru Teste de Disoluie

Echipamente de Electroforeza - HYDRASYS 2 SCAN

Sistem automat pentru electroforeza pe gel de agaroz - model 2010, compact, monobloc.
Echipamente de Electroforeza - GELSCAN

Sistem semiautomat pentru electroforez cu densitometru.

Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie

Explorarea secretiilor digestive
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de
investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care se pot
evidentia fractiunile de HCl:
- fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer)
31

- fractiunea combinata;
- fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor clasici:
a. puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b. debit de HCl sau debit acid orar (QH + ) :
debit acid orar (ml) x aciditatea titrabila (mEq/ l)
QH + (mEq/ h) = -----------------------------------------------------------------1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c. debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric recoltata
dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc gastric/ h).
d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza maximala de
excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii ca si DAM, cu
exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din cele 4
esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua esantioane
consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari de
patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa
exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin
intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de
endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului,
pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.
Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract
digestiv superior este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea
ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior.
Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al
tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul radiologiei si
uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru: - detectarea inflamatiei de la nivelul
esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include
stricturile esofagiene sau esofagul Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian),
afectiune ce creste riscul dezvoltarii cancerului esofagian
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor sau a altor
probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi depistate initial la examenul
32

radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv superior iar endoscopia este facuta pentru o
evaluare ulterioara a modificarilor descoperite - determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de
origine digestiva) - determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de
balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei varsaturilor
si a pierderii inexplicabile in greutate - diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii,
fungi sau virusuri - verificarea vindecarii ulcerului gastric - examinarea stomacului si a duodenului
dupa o interventie chirurgicala - a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la
nivelul pilorului)
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii: - pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta
in privinta leziunilor esofagiene datorita ingestiei de substante chimice, otravitoare - prelevarea de
tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul endoscopiei o biopsie poate fi
facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett - diagnosticul infectiei cu un anumit tip de
bacterie, numita helicobacter pylori, care se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric indepartarea polipilor gastro-intestinali - tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor
cauzate de varicele esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea
portala) - extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite - investigarea aparitiei anemiei (diminuarea
cantitatii de hemoglobina), ce poate fi data si de o hemoragie digestiva superioara
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza tehnicile radiologice,
substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si de mijloc a tractului
digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu (o substanta de contrast).
Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica. Examinarile tractului digestiv superior sunt
folosite pentru urmatoarele situatii: - determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi:
dificultatile la inghitire, varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile
gastrice sau durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afectiuni printre
care si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al
diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic) - determinarea
prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor pilorice - detectarea zonelor de
inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie sau a tulburarilor de motilitate intestinala
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei - detectarea
corpurilor straine inghitite accidental. Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal)
al secretiilor digestive, pH- ul acetor secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional
digestiv. Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici electrochimice
de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la introducerea unui electrod
metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal. Tehnica presupune utilizarea unei
celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil la ion si altul de referinta) conectati prin
fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential
culeasa este proportionala cu concentratia (activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in
conformitate cu legile electrochimice ( legea Nernst ):
RT
E = E 0 + --------- ln c,
zF
unde: E este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de voltmetru);
E 0 este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T este temperatura absoluta;
z, c sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
33

Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si afisat in unitati
conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si cuantificarea
refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux Disease ), aceasta investigatie
reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv si / sau diferential al afectiunii
( cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o varianta
modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval de 24 de ore a
variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi intraesofagieni din sticla sau
antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical, Sweden) Se poate identifica nu numai
refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric (electrozi plasati intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit stocarea semnalului util
pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat este apoi livrat unui computer si
supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si predictiv
(DeMeester, Boix- Ochoa, etc)
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si posibilitatea
verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux (DOMPERIDOM, MOTILIN,
REGLAN).

34

8.EXPLORAREA SECRETIILOR DIGESTIVE. TEHNICI DE

IONOMETRIE
Explorarea secretiilor digestive
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de
investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care se pot
evidentia fractiunile de HCl:
- fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer)
- fractiunea combinata;
- fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor clasici:
a. puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b. debit de HCl sau debit acid orar (QH + ) :
debit acid orar (ml) x aciditatea titrabila (mEq/ l)
QH + (mEq/ h) = -----------------------------------------------------------------1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c. debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric recoltata
dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc gastric/ h).
d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza maximala
de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii ca si DAM, cu
exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din cele 4
esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua esantioane
consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari de
patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
35

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa

exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin
intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de
endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului,
pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.
Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul
tract digestiv superior este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea
ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior.
Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest
nivel al tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul
radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru: - detectarea inflamatiei de la nivelul
esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include
stricturile esofagiene sau esofagul Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian),
afectiune ce creste riscul dezvoltarii cancerului esofagian .
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor sau a altor
probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi depistate initial la examenul
radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv superior iar endoscopia este facuta pentru o
evaluare ulterioara a modificarilor descoperite - determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de
origine digestiva);
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de balonare, a cauzei
disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei varsaturilor si a pierderii
inexplicabile in greutate;
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri;
- verificarea vindecarii ulcerului gastric - examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie
chirurgicala;
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului);
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:
- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita ingestiei de
substante chimice, otravitoare;
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul endoscopiei o
biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett;
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se crede ca este
cauza principala a ulcerului gastric;
- indepartarea polipilor gastro-intestinali;
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele esofagiene
(dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea portala);
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite - investigarea aparitiei anemiei (diminuarea cantitatii
de hemoglobina), ce poate fi data si de o hemoragie digestiva superioara.
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza tehnicile radiologice,
substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si de mijloc a tractului
digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu (o substanta de contrast).
Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la inghitire, varsaturile,
regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile gastrice sau durerile chinuitoare
36

epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afectiuni printre care si hernia hiatala (tip de
hernie diafragmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al diafragmului si care consta in
hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic)
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor pilorice
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie sau a tulburarilor
de motilitate intestinala
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor digestive, pH- ul acetor
secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici electrochimice de
ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la introducerea unui electrod
metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal. Tehnica presupune utilizarea unei
celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil la ion si altul de referinta) conectati prin
fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential
culeasa este proportionala cu concentratia (activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in
conformitate cu legile electrochimice ( legea Nernst ):
RT
E = E 0 + --------- ln c,
zF
unde: E este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de voltmetru);
E 0 este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T este temperatura absoluta;
z, c sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si afisat in unitati
conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si cuantificarea
refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux Disease ), aceasta investigatie
reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv si / sau diferential al afectiunii
( cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o varianta
modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval de 24 de ore a
variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi intraesofagieni din sticla sau
antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical, Sweden) Se poate identifica nu numai
refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric (electrozi plasati intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit stocarea semnalului util
pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat este apoi livrat unui computer si
supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si predictiv
(DeMeester, Boix- Ochoa, etc)
37

Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si posibilitatea

verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux (DOMPERIDOM, MOTILIN,
REGLAN).

9.ANALIZE MEDICALE SI VALORI NORMALE.ANALIZA

GRUPELOR DE SANGE.SISTEMUL OAB.SISTEMUL RH

Analize de sange
Hematologie
Eritrocite,RBC

VSH
Hematocrit(HT)

Hemoglobina(Hb)

Reticulocite
Forma leucocitara
Leucocite,WBC
Neutrofile
Eozinofile
Bazofile
Limfocite
Monocite
Indicieritrocitari
MCH(hemoglobinacorpuscularamedie)
MCHC(concentratia de hemoglobin
corpuscularamedie)
MCV(volum corpuscular mediu)
Coagulare
APTT(timp partial de trompoplastinaactiva)
Trombocite,PLT
PT(timp de protrombina)
INR
BIOCHIMIE
Hemoglobina glicolizata,HbA1c
Acid uric seric

Barbati-4,3-5,9 mil/mm3
Femei-3,5-5,5 mil/mm3
Copii-4-5,5 mil/mm3
Nou-nascuti-4,8-7,1 mil/mm3
Barbati-0-15 mm/h
Femei-0-20 mm/h
Barbati-41-53%
Femei-36-46%
Copii-32-44%
Nou-nascuti-44-64%
Barbati-13,5-17,5 g/dl
Femei-12-16 g/dl
Copii-9,5-15,5 g/dl
Nou-nascuti-12-24 g/dl
0,5-1,5 % din totalulhematiilor
4.500-11.000 mm3
54-62%
1-3%
0-1%
25-33%
3-7%
25,4-34,6 pg/celula
31-36% Hb/celula
80-100 fl
25-40 secunde
150.000-400.000/mm3
11-15 secunde
0,8-1,2
<6%
3-8,2 mg/dl
38

ALT/GPT
AST/GOT
Amilazaserica
Bilirubinatotala
Bilirubinadirecta
Calciuseric total
Colesterolseric total
CK
Creatininaserica
Estriolseric total(in sarcina)

Feritinaserica
FSH

Fostfatazaalcalina
Glucozaserica
LDH
LH

Osmolaritateaserica
PTH seric
Prolactina
Proteinesericetotale
Albumina
Globuline
Trigliceride
Ureeserica
Analizepentrutiroida
TSH
T4
T3
Ionograma
Na
Cl
K
HCO3
Mg
P

8-40 U/l
8-40 U/l
25-125 U/l
0,1-1 mg/dl
0-0,3 mg/dl
8,4-10,2 mg/dl
<200 mg/dl
Barbati-25-90 U/l
Femei-10-70 U/l
0,6-1,2 mg/dl
24-28 saptamani:30-170 ng/ml
28-32 saptamani:40-220 ng/ml
32-36 saptamani:60-280 ng.ml
36-40 saptamani:80-350 ng/ml
Barbati:15-20 ng/ml
Femei:12-150 ng/ml
Barbati:4-25 mU/ml
Femei premenopauza:4-30 mU/ml
Femei la ovulatie:10-90 mU/ml
Femei postmenopauza:40-250 mU/ml
20-70 U/l
70-100 mg/dl
45-90 U/l
Barbati:6-23 mU/l
Femei in faza foliculara:5-30 mU/l
Femei la evolatie:75-150 mU/l
Femei postmenopauza:30-200 mU/l
275-295 mosm/kg
230-630 pg/ml
<20 ng/ml
6-7,8 g/dl
3,5-5,5 g/dl
2,3-3,5 g/dl
35-160 mg/dl
20-50 mg/dl
0,5-5 U/ml
5-12 U/dl
115-190 ng/dl
135-145 mEq/l
95-104 mEq/l
3,5-5 mEq/l
22-28 mEq/l
1,5-2 mEq/l
3-4,5 mg/dl
39

Gazometriearteriala
pH
PaCO2
PaO2
Imunoglobulineserice
IgA ser
IgEser
IgGser
IgMser
Analize de urina
Volum/24h

Calciu
Clearance-ulcreatininei
Estriol total(in sarcina)
17-hidroxicorticosteroizi
17-cetosteroizi
Osmolaritate
Oxalat
Proteine
Urocultura

7,35-7,45
33-45 mmHg
75-100 mmHg
76-390 mg/dl
0-380 UI/l
650-1500 mg/dl
40-345 mg/dl
Adulti:1-1,6 l
Copii:500-1,4 l (in functie de varsta)
Nou-nascuti:30-60 ml
100-130 mg/24 h
Barbati:97-137 ml/min
Femei:88-128 ml/min
30 saptamani:6-18 mg/24 h
35 saptamani:9-28 mg/24 h
40 saptamani:13-42 mg/24 h
Barbati:3-10 mg/24 h
Femei:2-8 mg/24 h
Barbati:8-20 mg/24 h
Femei:6-15 mg/24 h
50-1400 mosm/kg
4-80 g/ml
<150/24 h
<10.000 UFC/ml

Analizagrupelor de sange
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se
deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se
regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pebaza acestor deosebiri in compozitia
sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine.Dar in mod obisnuit, in laborator se
analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB sisistemul RH.
Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine.Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o
substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia
grupeiAB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua aglutinine: anti-A si
anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutinin ele respective (anti-A si anti-B) produce
aglutinarea (alipireauna de alta) globulelor rosii.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange
de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca
sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se
produce accidente de transfuzie. Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in
40

serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu
alte grupe de sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente
grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa
potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce
accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine
descrescatoare de 0I, BIII si ABIV.
Grupele umane sanguine in sistemul OAB
Denumirea grupeide Prezenta
Prezenta
De la cine se
La cine poate
sange
anigenului pe
anticorpilor
poate primi
dona sange
globulele rosii
in ser
sange
0 sau I
Nu are
Anti-A si
o
La toate grupele
Anti-B
A sau II
A
Anti-B
0 si A
A si AB
B sau III
B
Anti-A
0 si B
B si AB
AB sau IV
A si B
Nu are
De la toate
AB
grupele
Sistemul Rh-prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris
prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri:
cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh
negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh positive si reprezinta circa 85% din
populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In mod normal
nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale
persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh,
sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh positive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh,
nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o
persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial
anticorpi anti-Rh, care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea
globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla s icand o femeie
Rh negative este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.
Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele mamei
dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai mamei se
combina cu globulele rosii ale fatuluipe care le distruge (hemoliza), provocandu-I icter si anemie grava.
Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista
nici un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da
nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unuicopil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca copilul
este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar daca copiluleste
Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu
anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh pozitivi
nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite.De aceea, toate femeile gravide trebuie sasi faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si
sotii.Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru o bservatie si tratament in
vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor
complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh
negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentruca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma
41

anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide.In unele situatii, mama
Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate aveaa nticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in
acest caz se contraindica alaptarea copilului.

10.ANALIZE DE URINA.EXAMENUL FIZIC SI CHIMIC

AL URINEI
Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de
acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor sale fizice
(cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar
prognosticul bolilor.
In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul tuturor
bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri de urina" care
transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin
filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a acelor
substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut
din urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in
organism) constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150
de substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza
numai cateva componete principale.
Proprietatile fizice ale urinei
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte
concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de
metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in
bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare brunanegricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc.
pot sa modifice culoarea normala a urinei.
Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este
caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se
elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a
acetona, iar a alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai
ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care
se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele
persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si
mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de
carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca urina
este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.

42

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa
varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide,
cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile
care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult.
Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in
care cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se
mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare
(calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai
mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool,
creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza
renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte
mari de urina.
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati mari
de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai
mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia
rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu
urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in
general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai
concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei
cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O
densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta
situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet
zaharat.
PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta
indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul
7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina
si hartia se albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o
alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai
acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale)
sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea
alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de
calciu.
Proprietatile chimice ale urinei
Albumina din urina (albuminuria)
43

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste
in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe
traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu
constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai
ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul
indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa
repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari
alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive
se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica):
glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care
pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de
sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se
produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea
majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de
albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele
si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda
aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor
puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa
cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml
sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa
un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la
persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat,
elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al
filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei
respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de laborator
al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa
creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post
prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa
varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici.
Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.

44

Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In
bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar din sange
trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se
notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile de
ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale
vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie)
urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin
expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e mult
mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea,
eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza sangelui
ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita solidificarii
substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri,
hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea
compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii
de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand
urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea
recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un
borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii
calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat
de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de
oxalat de calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata,
ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne. Indiferent de
compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii
vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.

45

Bibliografie:
1. ,,Biochimie Medicala Maria Mohora, Editura Niculescu 2010
2. ,,Biochimie Medicala- Luciana Dobjanschi
3. www.scritube.com

46