CUPRINS

I.1 Antibiotice................................................................................................................4
I.1.1 Definitie...........................................................................................................4
I.1.2 Caracteristici farmacocinetice.........................................................................4
I.1.3 Clasificare........................................................................................................6
I.1.4 Reprezentanti...................................................................................................6
I.1.4.a Antibiotice beta lactamice................................................................6
I.1.4.b Aimoglcozide..................................................................................15
I.1.4.c Tetracicline.....................................................................................16
I.2 Medicatia antituberculostatica................................................................................17
I.3 Sulfamide si trimetoprim........................................................................................19
I.3.1 Definitie.........................................................................................................19
I.3.2 Clasificare......................................................................................................20
I.3.3 Reprezentanti.................................................................................................20
I.4 Chinolone................................................................................................................23
I.4.1 Fluorochinolone.............................................................................................24
II.1 Antiprotozoare.......................................................................................................34
II.1.1 Ameobicide si similare.................................................................................34
II.2 Antimalarice..........................................................................................................37
II.3 Antihelmintice.......................................................................................................41
II.3.1 Antitrematode...............................................................................................41
II.3.2 Antinematode...............................................................................................42
II.4 Antiluetice.............................................................................................................49
II.5 Antimicotice..........................................................................................................49
II.6 Antiseptice si dezinfectante...................................................................................64
III1 Agenti alchilanti....................................................................................................66
III.1.1 Analogi nitrogen mustard...........................................................................67
III.1.2 Alchil sulfone..............................................................................................78
III.1.3 Etilenimine..................................................................................................83
III.1.4 Alti agenti alchilanti....................................................................................86
III.2 Antimetaboliti......................................................................................................87
III.2.1Analogi ai acidului folic...............................................................................87
III.2.2 Analogi ai bazelor purinice.........................................................................93
III.2.3 Analogi ai bazelor pirimidinice..................................................................98
III.3 Alcaloizi din plante si alte produse naturale......................................................109
III.3.1 Alcaloizii din vinca si analogi...................................................................109
III.3.2 Derivatii de podofilotoxina.......................................................................123
III.3.3 Taxani.......................................................................................................127
III.4 Antibiotice citotoxice.........................................................................................132
III.4.1 Antinomicine.............................................................................................132
III.4.2 Alte antibiotice citotoxice.........................................................................141
III.5 Alte citostatice...................................................................................................142
IV. Corticoizii si ACTH-ul........................................................................................166
IV.1 Glucocorticoizii...........................................................................................166
IV.2 ACTH-ul......................................................................................................182

V.1 Antidiabetice.............................................................................................................184
V.1.1 Antidiabetice injectabile............................................................................184
V.1.2 Antidiabetice de sinteza.............................................................................188
VI.1 Preparate tiroidiene si antitiroidiene..................................................................189
VI.1.1 Preparate de tiroida...................................................................................190
VI.1.2 Preparate Antitiroidiene...........................................................................192
VI.1.2.a Derivatii de tiouracil..................................................................192
VI.1.3 Iodoterapie................................................................................................193
VII.1 Vitamine hidrosolubile si liposolubile.............................................................194
VII.1.1 Vitamine hidrosolubile............................................................................195
VII.1.2 Vitamine liposolubile..............................................................................204
VIII.1 Hipolipemiante................................................................................................208
VIII.1.1 Inhibitori ai HMG COA.........................................................................208
VIII.1.2 Fibrati.....................................................................................................210
VIII.2 Medicatia obezitatii.........................................................................................210
VIII.2.1 Produse antiobezitate cu actiune centrala..............................................210
VIII.2.2 Produse antiobezitate cu actiune periferica...........................................215
IX.1 Antigutoase........................................................................................................217
X.1 Sange si substituenti din plasma...................................................................219
X.1.1 Substituenti de plasma si fractiuni proteice plasmatice.............................219
X.1.2 Preparate din sange....................................................................................225
X.2 Solutii pentru administrarea intravenoasa...........................................................226
X.2.1 Solutii pentru alimentarea parenterala.......................................................226
X.2.2 Solutii impicate in balanta hidroelectrolitica...................................................226
X.2.3 Solutii pentru diureza osmotica.................................................................227
X.3 Solutii perfuzabile..............................................................................................228
X.3.1 Solutii saline..............................................................................................228
X.3.2 Alte solutii pentru administrare intravenoasa............................................228
X.4 Alte solutii intravenoase......................................................................................230
X.4.1 Solutii de electroliti...................................................................................230
XI.1 Antiaritmice.......................................................................................................231
XI.2 Antihipertensive................................................................................................238
XI.2.1 Substante cu actiune simpatolitica............................................................239
XI.2.2 Blocanti ale canalelor de calciu................................................................241
XI.2.3 Inhibitori ai enzimei de conversie............................................................244
XI.2.4 Antihipertensive si diuretice in combinatii..............................................246
XI.3 Vasodilatatoare.................................................................................................246
XI.4 Medicatia capilarelor.........................................................................................252
XI.5 Diuretice............................................................................................................252
XII.Medicatia tonica cardiaca..........................................................................................259
XI. 1Antianemice.............................................................................................................263
XII.2 Anticoagulante, Trombolitice si Antihemoragice............................................267
XIII.1 Medicatia aparatului digestiv.........................................................................279
XIV. Medicatia SNC.....................................................................................................292
XIV.1.1 Anestezice generale...............................................................................292
XIV.1.2 Anestezice locale...................................................................................297

XIV.1.3 Analgezice.............................................................................................299
XIV.1.4 Antidepresive.........................................................................................313
XIV.1.5 Antiepileptice.........................................................................................315
XIV.1.6 Antiparkinsoniene..................................................................................319
XIV.1.7 Neuroleptice...........................................................................................320
XIV.1.8 Hipnotice................................................................................................324
XIV.1.9 Sedative si tranchilizante.......................................................................326

XIV.1.10 Medicatia neurotropa.................................................................329

XIV.1.11 Miorelaxante centrale..........................................................................330
XV.1 Sistem nervos vegetativ....................................................................................331
XVI.1 Histamina si antihistaminicele........................................................................341
XVII. Antiinflamatoare non-steroidiene........................................................................351
XVIII. 1 Medicatia aparatului respirator.........................................................................361
XIX. .1 Medicatia dermatologica..................................................................................373
XX. Medicatia aparatului genito-urinar si hormonii sexuali...........................................375

CAPITOLUL I
I.1 ANTIBIOTICE
I.1.1 Definitie
Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau
obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea
microorganismelor patogene.
Initial termenul de antibiotic se referea numai la acele preparate cu efect
antimicrobian care au fost obtinute din extrase naturale (precum Penicilina din
mucegaiuri, etc); actualele preparate antibacteriene sunt obtinute prin sinteza chimica si
termenul corect pentru ele este de chimioterapice. Deoarece distinctia
antibiotice/chimioterapice priveste doar modalitatea de obtinere, termenul folosit curent
pentru preparatele antibacteriene ramane cel de antibiotice
I.1.2Caracteristici farmacocinetice
Principalele caracteristici farmacokinetice ale antbioticelor sunt: absorbtia de la
locul de administrare, distributia si penetrarea in tesuturile si lichidele organismului,
legarea de proteinele plasmatice, metabolizarea,
excretia.
Absorbtia este procesul prin care antibioticul este transferat de la locul de
administrare (oral, i.m., intrarectal) la nivelul tesuturilor si organelor tinta.
Biodisponibilitatea reprezinta fractiunea din doza administrata care ajunge in circulatia
sistemica.
Distributia este cantitatea de antibiotic care circula intre diferitele tesuturi si
organe ale organismului.
Legarea de proteinele plasmatice: antibioticele circula in sange legate de proteine
plasmatice; cu cat legarea de proteine este mai mare, cu atat antibioticul atinge un nivel
mai
persistent, dar penetratia tisulara este mai lenta.Penetratia tisulara se refera la capacitatea
antibioticului (nelegat de proteine) de a trece prin barierele tisulare si celulare si de a
atinge concentratii terapeutice la locul infectiei.
Metabolizarea este o etapa preliminara eliminarii pe cale renala.
Excretia se face, de regula, pe cale renala, prin filtrare glomeru-lara sau prin
excretie tubulara.
Actiunea antibioticelor asupra germenilor patogeni se caracterizeaza prin
specifitate si selectivitate.
Antibioticele actioneaza bacteriostatic (inhiba multipicarea bacteriilor), sau
bactericid (omoara bacteriile).
Efectul bacteriostatic sau bactericid al unui antibiotic depinde de microorganism,
concentratia substantei active, timpul de contact. Sensibilitatea microorganismelorfata de
antibiotice se determina prin tehnica numita ,,antibiograma.
Spectrul de activitate, este caracteristic fiecarei substante, si este limitat pentru
unele, larg pentru altele. In general bacteriile gram pozitive sunt mai sensibile la actiunea
antibioticelor decat cele gram negative. Bacilul tuberculos, este sensibil la un numar mic

de anticiotice.penicilinele si cefalosporinele actioneaza impiedicand sinteza peretelui

bacterian, de aceea ele nu sunt active decat asupra germenilor in faza de multiplicare,
cand celulele fiice rezultate din diviziune isi sintetizeaza din nou peretele. Polimixinele
actioneaza la nivelul membranei citoplasmatice a celulelor bacteriene producand
modificari structurale grave.alte antibiotice (aminoglicozidele, eritromicina, tetraciclina,
cloramfenicolul) impiedica sinteza proteica bacteriana, fiind astfel active atat in faza de
multiplicare cat si in faza de repaus a germenilor.
Fenomenul opus sensibilitatii microorganismelor la antibiotice este acela de
rezistenta. Rezistenta poate fi naturala sau dobandita. Rezistenta dobandita apare la
specii bacteriene cu mare variabilitate antigenica ( stafilococ, bacil Koch).
Mecanismele instalarii rezistentei sunt adaptarea si selectia.
Se cunoaste si fenomenul de rezistenta incrucisata, care consta in scaderea
susceptibilitatii unor microorganisme la actiunea unui antibiotic cu care nu au venit in
contact, dar care este inrudit ca origine cu un alt antibiotic, la care microorganismele
respective au devenit rezistente. In functie de antibiotic se distinge o instalare lenta si una
rapida a rezistentei.
In ceeace priveste durata de timp rezistenta la antibiotice poate fi permanenta sau
reversibila
Tinand seama de importanta pentru terapeutica a rezistentei germenilor la
antibiotice, este necesar a se lua toate masurile in vederea prevenirii instalarii ei. In acest
sens se recomanda ca utilizarea antibioticelor sase faca numai cand exista indicatii
precise, iar in recomandarea unei substante sa se tina seama, ori de cate ori este posibil,
de antibiograma..
Se vor evita tratamente cu antibiotice la care rezistenta se instaleaza repede
(streptomicina).
Efectele adverse legate de utilizarea agentilor antimicrobieni pot fi impartite in
patru categorii:
reactii alergice comune pentru majoritatea antibioticelor. Manifestarile clinice
imbraca forme diferite, de la simple eruptii cutanate pana la soc anafilactc.
Reactiile toxice intereseaza de regula numai un organ sau tesut Unele efecte
adverse se datoresc unor enzinopatii genetice: astfel sulfamidele pot produce
hemoliza acuta la pacientii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza iar dozele
uzuale de izoniazida determina polinevrita la acetilatorii lenti.
Reactiile adverse de ordin biologic depind de actiunea antimicrobiana si rezulta
fie dintr-o distrugere masiva de germeni, fie prin modificarea sensibilitatii germenilor
antibioticelor, fie prin perturbarea echilibriului biologic al germenilor din organism
Un agent antimicrobian, pentru a fi eficient trebuie sa realizeze concentratii active
la locul de actiune care sa se mentina un timp suficient ca sa intoxifice microorganismele.
Obtinerea unei concentratii adecvate in tesuturi depinde de mai multi factori: absorbtia in
tubul digestiv sau de la locul de administrare, marimea moleculei, gradul de
liposolubilitate, legarea de proteinele plasmatice, nivelul seric, timpul de injumatatire,
prezenta sau absenta inflamatiei.
Insuficienta renala si insufucienta hepatica rica probleme deosebite in utilizarea
antibioticelor. Cele care se elimina renal vor avea tendinta sa se acumuleze la bolnavii cu
insuficienta renala, producand efecte toxice, ceeace impune evitarea lor sau utilizarea lor
cu prudenta, in doze reduse si la intervale mari de timp, in functie de gradul insuficientei

renale.
Asocierile de antibiotice sunt indicate in infectiile grave cu germeni neidentificati si in
tratamentul TBC pentru a preveni instalarea rezistentei.
I.1.3 Clasificare:

DUPA SPECTRU DE ACTIVITATE:

-Antibiotice cu spectru relativ limitat:-antibiotice tip penicilina.

Actioneaza bacteriostatic si bactericid, afectand mai ales bacteriile gram pozitive si avand
toxicitate redusa.
-antibiotice tip streptomicina.
Actioneaza bacteriostatic si bactericid, afectand bacteriile gram pozitive si negative si
bacilul tuberculozei. Sunt toxice pentru sistemul nervos si rinichi
-Antibiotice cu spectru larg:
Actioneaza teriostatic asupra cocilor gram pozitivi si negativi, bacililor gram negativi
-Antibiotice cu spectru limitat:
-antibacteriene
-antifungice

DUPA STRUCTURA CHIMICA:

-beta-lactamice (peniciline si cefalosporine)

-macrolide
-aminoglicozide
-polimixine
-tetracicline
-fenoli
I.1.4 Reprezentanti
I.1.4.a Antibiotice beta lactamice
Actioneaza asupra peretelui bacteri-an, inhiband sinteza peptidoglicanu-lui
Se leaga de penicilin binding proteins(PBP)- care sunt enzime din membrana
citoplasmatica- si inhiba transpeptidaza;
Principalele caracteristici ale familiei Betalactamine sunt:
a) are efect bactericid;
b) elementele esentiale ale mecanismul de actiune antibacterian
sunt:
bacteriile contin, la exteriorul membranei citoplasmatice, receptori tinta (PBP) ce permit
fixarea betalactaminelor; fiecare bacterie are un anumit numar de PBP si fiecare
betalactamina se poate fixa numai pe anumite
PBP;
betalactaminele actioneaza asupra peretelui bacterian prin inhibarea transpeptidazei
(enzima esentiala in sinteza peptidoglicanului -; compo-nenta a peretelui bacterian); c)

din punct de vedere al structurilor chimice, betalactaminele se impart in: monobactami,

dibactami, tribactami; d) eficienta betalactaminelor este potentata (efect sinergic, aditiv)
daca se asociaza : doua betalactamine ce actioneaza pe PBP-uri diferite (ex.Ampicilina +
Penicilina G) sau o betalactamina cu un antibiotic apar-tinand altei familii de antibiotice
ce are tot efect bactericid dar alt mecanism de actiune (ex. Augmentin +
Aminoglicozid).

PENICILINELE
Sunt grupa de antibiotice bactericide produse de mai multe specii de mucegaiuri.
Dupa spectrul de activitate , penicilinele se clasifica in urmatoarele grupe:
peniciline sensibile la betalactamaza
-penicilina G potasica si sodica
-efitard
-penicilina V
peniciline rezistente la betalactamaza
-oxacilina
peniciline in combinatie cu inhibitori de betalctamaza
-augmentin
-unasyn
-tazocin
-timentin
peniciline cu spectru larg
-ampicilina
-amoxicilina

cefalosporinele sau cefemele

BENZYLPENICILINA SODICA SAU POTASICA
Penicilina este antibioticul de electie in infectiile provocate de pneumococi.
Prezentare flacoane din sticla cu un continut chimic de 400 000ui, 1 000 000ui
sau
5 000 000ui sub forma de pulbere pentru prepararea de solutie injectabila.
Indicatii: infectii cu germeni sensibili, pneumonie.
In caz de retentie hidrosalina se prefera penicilina G sodica
Mod de administrare: in injectii intramusculare, intravenoase sau in perfuzii 1
200 000-6 000 000ui/zi la adulti si 400 000-1 200 000ui/zila copii, fractionat la 4-8 ore
Reactii adverse: reactii alergice, anemie hemolitica, febra , inflamatii articulare,
soc anafilactic.
Atentie: sunt posibile accidente anafilactice acute letale , convulsii.
Contraindicatii: alergie la penicilina
Depistarea terenului alergic la penicilina este foarte dificila. Se pot folosii teste
cutanate dar exista riscul declansarii in afara reactiilor locale a unor manifestari foarte
grave( bronhospasm, colaps).
La asmatici aceste teste sunt contraindicate.
Difuzeaza bine in tesuturi, -pleura
Penicilina G nu este stabila in solutie, de aceea solutiile se prepara in momentul
administrarii si nu se pastreaza. In mod exceptional se pot pastra la frigider maximum 12-

24 ore. Alcoolul inactiveaza penicilina de aceea se recomanda ca dupa dezinsectia cu

alcool a tegumentelor sa se astepte evaporarea acestuia inainte de injectare.
Pentru administrarea intravenoasa nu se introduce antibioticul in solutii cu ph
acid, se prefera o perfuzie de mentinere a permeabilitatii venei, de exemplu solutie de ser
fiziologic sau de glucoza 5%, penicilina administrandu-se la intervale regulatein dilutii
mari prin cateter sub forma de injectie lenta.
BENZYLPENICILLINUM PROCAINICUM (EFITARD)
Efitardul este o penicilina de depozit
Indicatii: infectii bronhoplmonare cu coci gram pozitivi.
Contraindicatii:la persoanele sensibile la penicilina si procaina.
Nu se recomanda administrarea preparatului la copii sub 2 ani
Administrare: se administreaza strict intramuscular, cat mai profund. Dozele
uzuale sunt:
-adulti: 400 000-800 000ui la 12-14 ore.
-copii peste 2 ani: 200 000-400 000ui la 12-14 ore
Reactii adverse: sunt de tip alergic, eruptii cutanate, mai rar soc anafilactic
PHENOXYMETHYLPENICILLINUM( PENICILINA V, OSPEN)
Este o penicilina cu administrare orala dotata cu o puternica activitate
antibacteriana. Ea exercita o actiune bactericida asupra microorganismelor sensibile,
inhiband sinteza peretelui celular in faza de multiplicare.
Indicatii: bronsita bacteriana, peumonie bacteriana, bronhopeneumonie
Mod de administrare: copii: 50 000-100 000ui/kgcorp/zi
Adolescenti si adulti: 2.0-4.5 mil. Ui
Contraindicatii: hipersensibilitate la penicilina, la pacientii cu astm bronsic.
Reactii adverse: febra, urticarie, edem QUINCKE foarte rar soc anafilactic, grata
varsaturi diaree.
Atentionari speciale: la pacientii care prezintareactii alergice, tratamentul se va
opri si se va institui un tratament cu adrenalina, antihistaminice si corticoizi.
AMOXICILLINUM+ACIDUM
CLAVULANICUM(
AUGMENTIN,
AMOKSICLAV)
Este un agent antibiotic cu sppectru larg extins activ fata de bacteriile patogene
intalnite in practica generala de spital
Indicatii: infectii ale tractului respirator inferior: acutizari ale bronsitelor cronice,
bronhopenumonii, cand aceste infectii suntr frecvent cauzate de Streptococus preumoniae
Mod de administrare: adulti si copii cu varsta peste 12 ani: 1.2g la fiecare 12
ore.
Copii 3 luni-12 ani: 30mg/kgcorp pe zi
Copii 0-3 luni: 30mg/kg corp la 12 ore
Forma injectabila poate fi injectata lent intravenos sau perfuzat intermitent. Nu se
administraza intramuscular
Contraindicatii: sensibilitate la beta lactame
Reactii adverse: greata, varsaturi si candidoza mucocutanata, stomatite, vaginite,
prurit, icter colecistic, hepatite.

Prezentare: flacoane inj. a 1.2g

Flacoane inj. a 600mg
Comprimate a 625mg
Comprimate a 1g
Flacoane cu pulbere suspendabila a 457mg/5 ml
AMPICILLINUM+SULBACTAM(UNASYN,tablete, suspensie, injectabil)
Sulbactamul este un derivat din nucleu de baza al penicilinei., si un inhibitor
ireversibil al celor mai importante beta lactamaze care apar in organismele penicilinorezistente. Deoarece sulbactamul se leaga de asemenea si de unele proteine care fixeaza
penicilina , unele tulpini sensibile devin mai susceptibile la combinatie decat la
antibioticul beta lactamic singur. Componenta bactericida a combinatiei este ampicilina
care, ca si benzil-penicilina actioneaza impotriva organismelor sensibile in stadiul de
multiplicare activa prin inhibarea biosintezei mucopeptidelor peretelui celular. Unasyn
im./iv. este efecace impotriva unui spectru larg de bacterii grampozitive si gramnegative.
Indicatii: infectii cauzate de microorganismele sensibile la aceasta combinatie:
pneumonii bacteriene.
Contraindicatii: la pacientii care au prezentat in antecedente reactii alergice la orce tip de
penicilina.
Reactii adverse: greata, varsaturi, diaree, rash-ul, prurit, anemie trobocitopenie,
leucopenie.
Mod de administrare: unasyn intravenos ,intramuscular poate fia administrat in
urmatoarele dilutii:
Doza totala(g)

1.5

Doza
Prezentare
echivalenta de
sulbactamampicilina(g)
0.5-1.0
Fl. de 20ml

Volumul
dizolvantului
(ml)

Concentratia
finala maxima
(mg/ml)

3.2

125-250

Pentru administrarea intravenoasa unasyn se va dizolva cu apa distilata sau orce

solutie compatibila . doza se va administra ca injectie intravenoasa in bolus (in minim 3
minute) sau se poate folosii intr-o dilutie mai marte administrata in bolus, sau ca perfuzie
intravenoasa timp de 15-30minute. Poate fiadministrat si intramuscular profund
folosindu-se o solutie sterila de lidocaina 0.5%doza de unasyn variaza intre 1.5g si 12g pe
zi administrat la 6-8 ore. Copii si nou nascuti: 150mg/kg pe zi, la 6-8 ore. La nou nascut
in prima saptamana de viata doza se administreaza la 12 ore. Tratamentul se continua de
obicei 48 de ore dupa disparitia febrei si a altor forme de boala.in mod normal
tratamentul dureaza 5-14 zile, dar poate fi extins sau se poate administra aditional
ampicilina in cazurile severe.la pacientii cu afectare a functiei renale(clearence-ul
creatinineimai mic de 30ml/min.) cinetica eliminarii sulbactamului si ampicilinei este
afectata in mod similar, deci raportul plasmatic ramane constant. Doza de unasyn la acesti
pacienti va fi administrata la intervale mai mari de timp, similar cu practica uzuala pentru
ampicilina. In tratamentul pacientilor cu retentie de sodiu trebuie avut in vedere ca 1
500mg unasyn contine aproximativ 115 mg de sodiu.
Ampicilina si unasynul sunt incompatibile cu aminoglicozidele deci nu se vor amesteca

in acelasi recipient.Solutia concentrata pentru administrarea intramusculara se va folosi

intr-o ora de la reconstituire.
TICARCICLINA +ACIDUM CLAVULANICUM(TIMENTIN-flacoane 3.2mg)
Timentin este un agent antibiotic injectabil cu spectru larg de activitate bactericida
fata de o gama extinsa de bacterii gram pozitive si gram negative, aerobe si anaerobe.
Timentinul este indicat pentru tratamentul infectiilor in care sunt implicate sau presupus
implicate bacterii sensibile la actiunea acestuia.-KLEBSIELLA PNEUMONIAE.
Mod de administrare: adulti: 3.2g la fiecare 6-8 ore.
Copii prematurisau cei nascuti la termen in perioada perinatala este
de 80mg/kg corp la fiecare 12 ore crescand apoi frecventa administrarii la 8 ore.
Contraindicatii: antecedente de hipersensibilitate la antibioticele beta-lactamice.
Reactii adverse: sindrom Stevens-johnson, necroza toxica epidermica, greturi
varsaturi, diaree, colita pseudao-membranoasa, crestera moderata a AST sau si ALT,
hepatita
si
icter
colestatic,
hipokalemie,
convulsii,
trombocitopenie,
tromboflebitatimentin nu este compatibil cu solutiile proteice ,sange plasma, lipide. Daca
TIMENTIN este administrat concomitent cu un aminoglicozid, cele doua antibiotice nu
trebuie amestecate in aceasi seringa, deoarece activitateaaminoglicozidului poate fi
diminuata.
Instructiuni de manipulare: pulberea sterila trebuie dizolvata in aproximativ 10ml,
inaintea introducerii in solutia perfuzabila. Se recomanda urmatoarele volume de
perfuzie:
Apa pentru uz parenteral
Glucoza pentru perfuzie 5%
3.2
100ml
100-150ml
1.6
50ml
100ml
Fiecare doza de timentin trebuie administrata intravenos pe o durata de 3040minute.
AMPICILINA
Penicilina cu spectru larg de actiune, inactiva fata de germenii grampozitivi.
Indicatii: infectii ale cailor respiratorii: bronsite pneumonii.
Contraindicatii: alergie la peniciline sau cefalosporine.
Interactiuni
medicamentoase:cu
alopurinol,
antiacide,
contraceptive
estroprogestative, indometacin, salicilati.
Administrare: adulti: 2-4-6 g /zila 6 ore cu o jumatate de ora inainte de masa
Copii :50-200mg/kg corp/zi in 4 prize
Reactii adverse:prurit eruptii cutanate, urticarie edem angioneurotic, febra, foarte
rar soc anafilactic, diaree vome dureri abdominale.
AMOXICILINA
Este un antibiotic cu spectru larg din grupa aminopenicilinelor.
Indicatii:infectii ale tractului respirator inferior: bronsita acuta si exacerbarile
acute ale bronsiitei cronice.
Contraindicatii: hipersensibilitate la beta lactame, leucemie limfoida acuta,
mononucleoza infectioasa.

Reactii adverse: eritem, greturi, varsaturi, diaree, dispepsii dureri abdominale.

Mod de administrare: adulti: 2-3g/zi divizate in 3-4 prize. Episoadele acute ale
bronsitei cronice :3g de 2 ori/zi timp de 3 zile.
CEFALOSPORINELE SAU CEFEMELE
Cefalosporinele reprezinta o grupa de antibiotice betalactamice, cu actiune
bactericida, modificand structura peretelui bacterian. Spectrul de activitate este variabil
cu generatia apartinatoare. Ele se clasifica in generatii pe criteriul proprietatilor
antibacteriene, farmacocinetice, precum si a ordinii cronologice a descoperirii lor:
Cefalosporine de generatia I : au ca spectru de actiune limitat la cocii
grampozitivi, in general stafilococul meti-s, si la cativa bacili gramnegativi. Au ca si
principale indicatii infectiile respiratorii, urinare, cutanate sau recidivante.Din aceasta
categorie fac parte:
-cefaclor
-cefadroxil
-cefalexin
-cefalotin
Cefalosporine generatia II: cuprin in spectru si enterobacterii si sunt prescrise in
infectii cu germeni rezistenti la cefalosporinele de generatia I: infectii ORL,
bronhopulmonare, urinare, septicemii. Din aceasta categorie fac parte:
-cefamandol
-cefuroxim
Cefalosporine de generatia a III: se caracterizeaza printr-un spectru mai extins
de actiune, in special pe germeni multirezistenti, pe multi bacili gramnegativi. Difuzeaza
bine in meninge. Majoritatea medicamentelor din aceasta grupa se admnistreaza
parenteral. Din aceasta categorie fac parte:
-ceftriaxona
-cefoperazona
-cefotaxima
-ceftazidimul
-cefiximul
EXEMPLE DE CEFALOSPORINE GENERATIA I
CEFACLORUM
Indicatii: infectii bronho-pulmonare
Contraindicatii: alergie la cefalosporine
Reactii adverse: eruptii cutanate, necroza toxica a epiderme, diaree, greata,
varsaturi, icter colestatic, prurit genital, trombocitopenie.
Mod de administrare: adulti: 250-500mg la 8 ore
Copii: 20-40mg/kg/zi fractionat in 3 prize.
Prezentare: -suspensie 125mg/5ml, 250mg/5ml
-capsule 250mg, 500mg

CEFADROXILUL(CEXYL, DURACEF, DROXIL)

Indicatii: infectii ale tractului respirator inferior
Contraindicatii: la pacientii cu antecedente de alergie la cefalosporine, in cazul
pacientilor cu insuficienta renala grava, la persoanele cu antecedente de alergie severa la
astm. Pot aparea suprainfectii cu fungi, ca si simptome ale deficitului de vitamina K sau
ale deficitului de vitamina B. Pacientii cu afectare gastrointestinala nu trebuie tratati cu
cefadroxil
Reactii adverse: greata, varsaturi, durere abdominala, prurit, urticari, somnolenta,
cresterea transaminazelor serice.
Mod de administrare: copii cu functie renala normala: 25-50 mg/kg/zi
Adulti adolescenti: 1-2g/zi
Tratamentul trebuie administrat minim 7-10 zile sau inca 2-3 zile dupa regresia
simptomelor acute.
Prezentare: suspensie: 125mg/5ml, 250mg/5ml
Comprimate : 250mg, 500mg, 1g
CEFALEXINA (CEFALEXIN)
Indicatii: infectii respiratorii inferioare
Contraindicatii: alergie la cefalosporine, la pacientii diabetici cu insuficienta
renala
Reactii adverse: eruptii, febra, soc anafilactic,prurit genital, cu sau fara candidoza,
alterarea functiei renale, eozinofilie, trombocitopenie, leucopenie.
Mod de administrare: oral cu o ora inaintea meselor
-adulti: 500mg la 6 ore fara a depasi 6 g/zi
-copii: 25-50mg/kg/zi fractionat in 2-4 administrari.
Tratamentul trebuie continua 2-5 zile dupa disparitia simptomatologiei.la pacientii cu
insuficienta renala doza se adapteaza in functie de clerance-ul creatininei.
Prezentare: -suspensie de 125 mg/5ml, 250mg/5ml
-capsule de 250mg 500mg
-comprimate filmate de 500mg, 1000mg
CEFALOTINA( CEFALOTINA)
Indicatii: infectii bronhopulmonare
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine, prudenta la bolnavii cu
insufuicienta renala.se recomanda supravegherea functiei renale cand este necesara
asocierea cu antibiotice aminoglicozidice, diuretice cu actiune intensa sau cu alte
medicamente cu potential nefrotoxic.
Reactii adverse: reuptii maculopapuloae, urticarie, prurit, febra, boala serului, soc
anafilactic.cresterea creatinemiei. Nefrita interstitiala. Cresterea eozinofitelor hepatice.
Encefalopatie metabolica.
Mod de administrare: adulti 0.5-1g la 4-6 ore injectabil intramuscular sa
intravenos, lent maxim 12g/zi
Copii 50-100mg/kg/zi fractionat la- ore maxim 120
Mg/kg/zi.
EXEMPLE DE CEFALOSPORINE DE GENERATIA II

CEFAMANDOL(MANDOL)
Indicatii:infectii ale tractului respirator inferior
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Este recomandata evaluarea starii renale, in special pentru bolnavii care primesc
doze maxime. A nu se consuma alcool
Reactii adverse: soc anafilactic, eruptii cutanate, urticarie, cresteri tranzitorii ale
ureei in sange, trombocitopenie, icter colestatic, rar tromboflebita, greata si varsaturi.
Mod de administrare: adulti: 6 g maxim 12g pe zi.
Sugari si copii: 50 pana la 100mg/kg/zi in doze egale la 4
sau 8 ore.
Prezentare: pulbere pentru solutie injectabila a 500mg, 1g 2g
CEFUROXIM( ZINACEF, ZINNAT, AXETINE, MAXIL)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine. La pacientii cu insuficienta
renala doza se adapteaza in functie de clearence-ul creatininei. Prudenta la bolnavii cu
retentie hidrosalina, la pacientii diabetici si la copii sub 3 ani. Precautie la femei
insarcinate in primul trimestru de sarcina.
Reactii adverse: manifestari alergice: eruptii cutanate, urticarie, prurit, boala
serului, soc anafilactic, dureri abdominale,greata, varsaturi, inapetenta, cresterea
transaminazelor, bilirubinei, fosfatazei alcaline, anemie, leucopenie, tulburari ale starii de
constienta, miscari anormale,crize convulsive.
Mod de administrare: oral :copii si sugari mai mari de trei luni: 20-30mg/kg/zi in
doua prize,
Injectabil: adulti si adolescenti: 750-1500mg la intervale de 8 ore
Sugari si copii: 20-240mg/kg/zi, fractionat in 3-4 injectii
Nou-nascut: 30-100mg/kg/zi fractionat in 2-3
administrari.
Prezentare: flacoane cu pulbere injectabila a 250mg, 750mg, 1.5g
Capsule a 250mg
Comprimate filmate a 125mg, 250mg, 500mg
Suspensie orala a 125mg/5ml
EXEMPLE DE CEFALOSPORINE DIN GENERATIA III
CEFTRIAXONA( CEFTRIAXON, LENDACIN, ROCEFIN,CEFOTRIX,
RACEXON)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Containdicatii: hipersensibilitate la cefalosporine, hipersensibilitate la anestezice
locale, de tip amidic, soc cardiogen diareea severa si persistenta aparuta in timpul
tratamentului impune intreruperea administrarii antibioticului. Nu trebuie administrat la
nou- nascutii cu hiperbilirubinemie prudenta la pacientii care au tendinta la retentie
hidrosalina. Prudenta in cazul asocierii cu diazepam, furosemid, dexametazona,

cloramfenicol
Reactii adverse: diaree, cresterea nivelului transaminazelor si a ureei plasmatice,
eosinofilie, leucopenie.
Mod de administrare: adulti: 1-4g/zi
Copii: 50-100mg/kg/zi la interval de 12 ore
CEFOPERAZONA(CEFOBID)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: la pacientii cu alergie la cefalosporine. Insuficienta renala,
insuficienta hepatica. Poate determina deficit de vitamina K. prudenta la copii nou nascuti
si cei prematuri.
Reactii adverse: rash cutanat, urticarie, febra medicamentoasa. Pozitivare a
testului Combs.cresteri tranzitorii a GOT si a GPT.
Mod de administrare: adulti: 1-4g/zi la 12 ore
Copii: 50-200mg/kg/zi in doua administrari (la 12 ore)
CEFOTAXIMUL(CEFOTAX, CEFOTAXIM, LYFORAN)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Reactii adverse: tulburari gastrointestinale, cefalee, cresteri temporare a GOT si a
GPT si a acidului uric din sange.
Mod de administrare: adulti si copii peste 12 ani: 1g la 12 ore.
Nou nascuti si sugari: 50-100mg/kg/zi fractionat la
intervale de 6-12 ore.
CEFIXIM(EFICEF)
Indicatii: in tratratamentul infectiilor bacteriene cu severitate diferita: bronsite
acute, exacerbari ale bronsitei cronice, pneumonii bacteriene
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefixima.
Se utilizeaza cu prudenta la pacientii predispusi la reactii de hipersensibilitate, la pacientii
cu insuficienta renala. Alaptatul nou nascutului se intrerupe pe timpul tratamentului.
Pacientii care conduc trebuie avertizati ca poate aparea vertij.
Mod de administrare: adulti si copii peste 12 ani: 400mg cefixima, administrata
oral in doua prize, la interval de 12 ore.
CEFTAZIDIMUL( CEFTAMIL, CEFTAZIME, FORTUM, KEFADIM)
Indicatii: infectii ale tractului respirator inferior.
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Precautie la bolnavii cu hipersensibilitate de tip I la penicilina, si la femei
insarcinate sau care alapteaza.
Reactii adverse: prurit, eritem, inflamatie la locul injectarii, cefalee, ameteli,
candidoze si vaginite, angioedem, reactii anafilactice.
Mod de administrare: adulti: 1-6g/zi fractionat la 8-12 ore.
Nou nascuti( 0-4 saptamani): 30mg/kg la 12 ore
Sugari si copii( 1luna-12 ani): 30-50mg/kg maxim 6g pe zi
la fiecare 8 ore.

I.1.4.b Aminoglicozide
Sunt un grup de antibiotice bactericide, active atat in perioada de multiplicare cat
si in cea de repaus a germenilor.
Principlalii reprezentanti ai grupului sunt:
-streptomicina
-kanamicina
-gentamicina
-amikacina
-netromicina
Nici un antibiotic din aceasta grupa nu patrunde cu usurinta in LCR, toate sunt
excretate prin urina si au un potential toxic ridicat, cu tropism particular fata de cea de a
VIIIa pereche de nervi cranieni si fata de rinichi.
Spectrul de activitateeste relativ larg, si include enterobacteriaceele, stafilococii si
MYCOBATERIUM TUBERCULOSIS.
Rezistenta germenilor se instaleaza rapid prin elaborarea unor enzime care
inactiveaza antibioticul. Instalarea rezistentei poate fi intarziata prin asocierea cu alte
antibiotice si chimeoterapice, obligatorie in tratamentul tuberculozei.
Reactiile adverse sunt similare din punct de vedere calitativ, dar difera din punct
de vedere cantitativ. Frecventa si gravitatea reactiilor limiteaza utilizarea lor terapeutica.
Riscul principal legat de utilizarea aminoglicozidelor il constituie toxicitatea
acustico-vestibulara(hipoacuzie, surditate, tulburari de echilibriu) si nefrotoxicitatea .
In general, efectele toxice sunt in functie de nivelul seric, care depinde la randul
sau de doza administrata si calitatea functiei renale. Tratamentele prelungite, asocierea cu
substante cu potential toxic, asemanator, leziunile preexistente ale functiilor renale sau
acustico-vestibulare reprezinta factori agravanti.
Datorita riscului reactiilor adverse, aminoglicozidele sunt indicate mnumai in
tratamentul unor infectii grave, rezistente la alte antibiotice mai putin toxice.
STREPTOMICINA
Antibiotic bactericid fata de M tuberculosis
Indicatii: tuberculoza
Mod de administrare: adulti: intramuscular 1g-2g/zi fractionat la 4-12 ore
Reactii adverse: actiune toxica asupra nervului vestibular, cu cefalee, greata,
voma,
Contraindicatii: boli de urechi, in special otita medie supurala, miastenie grava,
alergie la streptomicina
KANAMICINA
Este un antibiotic bactericid din grupa aminoglicozidelor
Indicatii: tuberculoza cu BK rezistent la antituberculoasele majore.
Contraindicatii: miastenie, sarcina, alaptare, hipoacuzie, insuficienta renala,
insuficienta cardiaca.

Reactii adverse: tratamentele prelungite favorizeaza nefrotoxicitatea si

ototoxicitatea.
Mod de administrare: se administreaza numai la recomandarea medicului si sub
supraveghere medicala.
-adulti 15 mg/kg/zi in doua prize a cate 7.5mg/kg la 12 ore.
-copii 15mg/kg/zi in doua prize a cate 7.5mg/kg la 12 ore
-sugari: 15mg/kg/zi in doua injectii controlanduse permanent concentratia serica a
antibioticului
GENTAMICINA
Este un antibiotic bactericid cu spectru larg.
Indicatii: infectii ale tractului inferior
Cotraindicatii: miastenia gravis
Reactii adverse: nefrotoxicitatea la pacientii care primesc doze mari sau terapie
prelungita.
Mod de administrare: se administreaza obisnuit 1fiola de 80mginjectata la 8 sau
12 ore.
AMIKACINA
Indicatii: infectii grave ale tractului respirator
Contraindicatii: hipersensibilitate la amikacina. Nu se asociaza cu alte
medicamente care prezinta oto-nefro toxicitate.
Mod de administrare: 15mg/kgcorp/zi, divizat in doua sau trei doze egale
administrate la 8-12 ore.
I.1.4.c Tetracicline
Sunt un grup de antibiotice inrudite structural si avand activitate antimicrobiana
asemanatoare.
Sunt bacteriostatice cu spectru foarte larg care include pe langa germenii gram
pozitivi unele protozoare si virusuri mari. Din aceasta categorie fac parte:
-tetraciclina
-doxiciclina
-klaritromicina
-azitromicina
TETRACICLINA
Indicatii: pneumonia atipica
Efecte adverse: tulburari digestive, tulburari hepatice
Administrarea lor la gravide si la copii pana la 7 ani este contraindicata deoarece produce
colorarea in galben a dintilor, ireversibila, insotita de hipoplazii dentare cu tendinta la
carii. In doze mari pot intarzia cresterea, mai ales la prematuri si sugari.
Asocierea tetraciclinei cu penicilinele este contraindicata, din cauza antagonizarii actiunii
bactericide a penicilinei prin impiedicarea inmultirii germenilor.
Mod de administrare: 2-4 g/zi fractionat la 4 sau 6 ore.
Se atrage atentia bolnavului ca minimum 2 ore inainte si dupa administrarea

tetraciclinei sa nu manance alimente lactate sau sa ia medicamente continand fier, calciu,

aluminiu, magneziu, deoarece combinarea cu acesti ioni reduce mult absortia tetraciclinei
DOXICICLINA
Are un efect prelungit si absortia sa digestiva nu este influentata de alimente. Se
elimina in mare parte prin scaun sub forma inactiva, influentand foarte putin flora
intestinala. Este de ales in perioadele acute ale bronsitelor cronice.
Se administreaza oral, sub forma de capsula de 100mg, 2 capsule in prima zi, apoi
1 capsula pe zi timp de 7 zile.
CLARITROMICINA(CLARITROMICINA,
KLACID-TABLETE
A
250MG,500MG,SUSPENSIE A 125MG/5ML, FLACOANE INJECTABILE)
Are un efect antibacterian care se bazeaza pe inhibarea sintezei proteice
ribozomale intracelulare a bacteriilor sensibile.efecxtul klaritromicinei este bacteriostatic
sau bactericid, in functie de tulpina testata.
Indicatii: infectii medii sau severe ale tractului respirator inferior
Contraindicatii:hipersensibilitate cunoscuta la claritromicina sau macrolide.
Pacientii cu alterari medii ale functiilor renale si hepatice nu vor fi tratati cu
klaritromicina.
Reactii adverse: grata varsaturi dispepsie, glosita stomatita, colorari ale mucoasei
bucale, cefalee modificari de gust sau de miros, tulburari tranzitorii ale sistemului nervos
Mod de administrare: adulti: 1g/zi in doua prize.
AZITROMICINA(SUMAMED-TABLETE
125MG,250MG,500MG,SUSPENSIE 100MG/5ML,200MG/5ML)
Indicatii: infectii ale cailor respiratorii inferioare: bronsita bacteriana, pneumonia
interstitiala si alveolara.
Contraindicatii: hipersensibilitate la azitromicina
Se administreaza cu precautie la pacientii cu disfunctii hepatice
Interactiuni: alimentele reduc absortia azitromicinei, la fel casi antiacidele, de
aceea administrarea azitromicinei se face inainte sau dupa masa cu 2 ore.
Reactii adverse: grata, diaree, dureri abdominale, cresteri reversibile ale
transaminazei hepatice si bilirubinei, cefalee, parestezii, agitatie, nervozitate.
Mod de administrare: adulti: 500mg/zi timp de 3 zile
Copii: 30mg/kg timp de 3 zile

I.2 MEDICAIA ANTITUBERCULOSTATIC

Medicamentele folosite in tratamentul TBC sunt clasificate in doua grupe mari:
1. medicamente antituberculoase majore, primare sau de prima alegere din
care fac parte :
a) izoniazida
b) rifampicina

c) etambutolul
d) strptomicina
e) pirazinamida
2. antituberculoase minore secundare sau de releu, mai putin eficiente si mai
toxice
-etionamida
-cicloserina
-viomicina
Majoritatea schemelor terapeutice prevad administrarea zilnica in primele 2-3
luni, urmata de administrarea bisaptamanala a unor asociatii polichimioterapice.
In tara noastra programul national de chioterapie a TBC prevede in formele de
TBC cu bacili prezenti in puta pentru primele trei luni asociatia
Izoniazida+Rifampicina+Etambutol, urmata apoi in urmatoarele 6 luni de asociatia
Izoniazida cu piraziamida sau tambutol. In formele grave sau cand exista factori
agravanti se administreaza initial 4 chimioterapice asociate 3 luni, ulterior 3 medicamente
asociate pentru inca 6 luni.
IZONIAZIDA
Este principalul antituberculostatic, datorita activitatii intense, caracteristicilor
farmacocinetice favorabile si efectelor adverse reduse.
Actiunea antibacteriana a izoniazidei este limitata la mycobactrium tuberculosis si
este de tip bactericid.
Rezistenta se instaleaza relativ repede si este favorizata de concentratiile mici de
antibiotice ca si de densitatea mare a populatiei bacteriene.
Izoniazida se absoarbe bine din intestin, se distribuie foarte bine in tesuturi si
patrunde in materialul cazeos. Se metabolizeaza hepatic prin acetilare, in proportii
diferite care sunt determinate genetic, si se elimina renal, in forma activa si ca metaboliti.
Principalul efect advers este afectarea toxica a ficatului, mai frecventa la varstnici
si la bolnavii cu hepatita in antecedente. Alte efecte adverse sunt cele neurosenzoriale ce
constau in polinevrite periferice, care pot fi corectate prin administrarea vitaminei b6 cate
10mg/zi.
Asocierea cu rifampicina creste riscul hepatotoxicitatii iar cea cu etionamida creste
frecventa tulburarilor psihotice
Izoniazida se administreaza oral 10mg/kg/zi in 1-2 prize. In cura discontinua doza
se mareste la 15mg/kg/zi
RIFAMPICINA
Este un antibiotic cu spectru larg spre deosebire de celelalte tuberculoase. Este
unul din cele mai imorta\nte antituberculoase, datorita efectului bactericid intens, prezent
si in
formele rezistente la alte medicamente.
Rezistenta germenilor se instaleaza repede, pentru a impiedica aparitia rezistentei
sunt obligatorii asocierea cu inca una sau doua substante si evitarea utilizarii
rifampicineiin tratamentul altor afectiuni bacteriene.
Rifampicina se absoarbe bine dupa administrarea orala, se metabolizeaza hepatic
si se elimina prin bila, intrand partial in circuitul enterohepatic, ceea ce explica

prelungirea nivelelor serice. Se elimina prin urina, fecale, saliva, sputa, secretii lacrimale
si sudorale colorandu-se in rosu portocaliu, aspect asupra caruia pacientii trebuie
informati.rifampicina are efecte inductoare enzimatice, acelerand metabolizarea unor
medicamente administrate concomitent.(sulfamide, glucocorticoizi, anticoagulante orale).
Principalul efect advers este toxicitatea hepatica, care se potenteaza prin asocierea
cu izoniazida. Alte reactii adverse constau in tulburari digestive, care pot fi evitate prin
administrarea dupa mese. Un acident cu caracter imuno-alergic este sindromul pseudogripal cu febra, frisoane, mialgii, artralgii, cefalee, bronhospasm.
Se administreaza oral 600-700mg/zi intr-o singura priza, in cazul tratamentului
bisaptamanal se administreaza 900mg/zi.
ETAMBUTOLUL
Este un chimioterapic de sinteza cu actiune electiva asuora M. tuberculosis,
inactiv asupra altor specii bacteriene. Este un tuberculostatic major datorita activitatii
intense si efectelor adverse reduse.
Reactiile adverse produse de etambutol sunt minore, cea mai importanta este
nevrita optica retrobulbara manifestata prin scaderea acuitatii vizuale. Leziunile sunt de
obicei reversibile la intreruperea tratamentului.
Se recomanda controlul oftalmologic inainte si pe tot parcursul tratamentului. Alte
reactii adverse sunt rare: eruptii cutanate, febra, dureri articulare, leucopenie.
PIRAZINAMIDA
Are actiune bactericida asupra bacililor tuberculosi. Se administreaza oral in doza
zilnica de 30mg/kg/zi sau 60mg/kg/zi in cura discontinua.
Se administreaza obilgatoriu in asociere cu alte antituberculostatice. Se distribuie larg in
tesuturi si trece in LCR la bolnavii cu meningita. Ca reactii adverse poate produce eruptii
cutanate, anorexie, voma, hepatotoxicitate si hiperuricemie.
STREPTOMICINA
A fost descrisa la capitolul antibiotice aminoglicozidice.

2. Chimioterapice antituberculoase minore au efecte adverse mai importane si mai

frecvente. Sunt indicate in forme rezistente la alte antituberculoase.

I.3 SULFONAMIDE SI TRIMETOPRIM

I.3.1 Definitie. Caracteristici
Sulfamidele sunt chimioterapice, cu actiune in general bacteriostatica, si cu
spectru relativ larg. Din numarul mare de compusi sintetizati, se folosesc putini in

practica clinica. Sunt substante chimice simple, care au un nucleu comun sulfanilamida
cu rol fundamental in activitatea sulfamidelor. Activitatea microbiana a sulfamidelor este
proportionala cu capacitatea de a inlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esential
pentru viata bacteriilor.
Cele mai multe sulfamide se absorb bine din intestin, difuzeaz n majoritatea
tesuturilor si umorilor si se elimina pe cale urinara.
Metabolizarea sulfamidelor consta in acetilare care are loc in proportii variabile, in
functie de compus; produsul obtinut prin acetilare este solubil si inactiv.
Datorita eliminarii pe cale renala, in cazurile in care fluxul urinar este redus se
produce o concentratie mare, sulfamida si produsul acetilat rezultat de metabolism,
putand cristaliza. Aceasta cristalizare poate provoca hematurie, blocaj renal.
Spectru de activitate a sulfamidelor este in general acelasi pentru majoritatea compusilor
( coci gram pozitivi si negativi, bacili gram negativi).
Administrarea obisnuita se face pe cale orala.
Fenomenele secundare, mai putin marcate la sulfamidele recente, mai frecvente la
cele vechi, sunt in general lipsite de gravitate, foarte rar fiind necesara intreruperea
tratamentului. Principalele manifestari constau in:
-fenomene digestive: greturi, varsaturi, inapetenta
-fenomene neuro-psihice: astenie cefalee, polinevrite confuzie
-fenomene alergice: eruptii, eritem nodos
-fenomene sanguine: leucopenie, rar agranulocitoza, anemie hemolitica
-fenomene renale: hematurie, blocaj renal
Sulfamidele se deosebesc intre ele prin insusiri farmacologice si mult mai putin prin
activitate sau spectru. Foarte des sulfamidele se asociaza cu antibiotice (exp.: cu
penicilina).
I.3.2 Clasificare:

Sulfonamide de actiune scurta

Sulfamide in combinatie cu trimetoprim

I.3.3 Reprezentanti
1. Sulfonamide de actiune scurta
NEOXAZOL , comprimate
sulfafurazolum
Compozitie: Comprimate continand sulfafurazol 500 mg.
Actiune farmacoterapeutica: Sulfamida cu spectru antibacterian larg si actiune de scurta
durata; parte din tulpinile unor bacterii initial sensibile au devenit rezistente. Se absoarbe
repede din tubul digestiv, avand o biodisponibilitate de 96%. Doza de 2000 mg/zi,
administrata oral, realizeaza dupa 2-4 ore o concentratie plasmatica maxima in jurul a
110 mcg/ml. Se distribuie in compartimentul extracelular, difuzand bine in lichidul
cefalorahidian. Are un timp de injumatatire de 6 ore. Se elimina prin urina aproape 50%
nemodificat, iar restul ca metaboliti (30% ca N-acetil derivat). Este solubil in urina, unde
realizeaza concentratii mari bactericide fata de unii germeni sensibili.
Indicatii: Infectii urinare acute cu germeni sensibili (indeosebi Escherichia coli),
meningita meningococica (cand germenii sunt sensibili), nocardioza, trahom,

limfogranulomatoza veneriana, dermatita herpetiforma, toxoplasmoza.

Mod de administrare: Adulti: oral, in infectii urinare initial 4 comprimate (2000 mg), apoi
cate 2 comprimate (1000 mg) la 6 ore; in infectii sistemice initial 6 comprimate (3000
mg), apoi cate 2 comprimate (1000 mg) la 4 ore; copii: initial 50 mg/kg corp, apoi cate
25 mg/kg corp la fiecare 6 ore.
Reactii adverse: Uneori eruptii cutanate, febra, cefalee, greata, voma, diaree; rareori
hepatita, colestaza, pancreatita, leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoza, anemie
aplastica, nevrite, fotosensibilizare, sindrom Lyell sau Stevens-Johnson, congestie
conjunctivala, purpura, hematurie, cristalurie (se ingera lichide multe, se alcalinizeaza
urina).
Contraindicatii: Alergie sau intoleranta la sulfamide, porfirie, insuficienta hepatica sau
renala grava, hemopatii cu leucopenie, eritem exsudativ multiform, sarcina (primul
trimestru si ultimele saptamani), nou-nascuti (in prima saptamana), perioada de lactatie.
Interactiuni medicamentoase: Prudenta in asocierea cu sulfamide antidiabetice,
anticoagulante cumarinice, metotrexat; nu se asociaza cu acidul para-aminobenzoic,
procaina, acidul folic si cu metamina. Se poate asocia cu diferite antibiotice, trimetoprim,
pirimetamina (dupa caz).
Forma de prezentare: Cutii pliante cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina, caldura si umiditate.
2. Combinatii de sulfamide cu trimetoprim
TAGREMIN (Co-trimoxazole 480) , comprimate
cotrimoxazolum
Compozitie: Comprimate continand 0,400 g sulfametoxazol si 0,080 g trimetoprim.
Actiune farmacoterapeutica: Asociere antimicrobiana cu spectru larg, bactericida, al carei
mecanism de actiune consta in blocarea a doua enzime care catalizeaza doua reactii
consecutive in procesul de biosinteza al acidului folinic. Efectul bactericid se manifesta la
concentratii la care fiecare componenta luata separat actioneaza, de obicei, numai
bacteriostatic. Tagremin este adesea activ fata de germenii rezistenti la componentele
sale. Rezistenta la preparat se instaleaza extrem de lent. Spectrul antimicrobian al
Tagreminului cuprinde numerosi germeni grampozitivi si negativi: streptococi si
stafilococi, pneumococi, H. influenzae, Neisseriae, E. coli, Proteus mirabilis si vulgaris,
Bordetella, Salmonellae, Klebsiella, Enterobacter, Shigellae, Vibrio cholerae, Brucella,
Pneumocystis carinii, Serratia, Yersinia, Nocardia s.a. Tagreminul este activ fata de
Pseudomonas aeruginosa si Mycobacterium tuberculosis. Preparatul se absoarbe bine din
tubul digestiv, difuzeaza rapid in tesuturi si lichidele biologice si este eliminat prin
rinichi.
Indicatii: Infectii ale cailor respiratorii superioare si inferioare (bronsite acute si cronice,
bronsiectazii, pneumonii); angine, sinuzite, faringite, otite medii. Infectii ale rinichiului si
cailor urinare (pielonefrite acute si cronice, cistite, uretrite, prostatite). Infectii ale
aparatului genital, inclusiv gonoreea. Infectii digestive: enterite, febra tifoida (si
sterilizarea purtatorilor), febre paratifoide, holera, dizenterie bacilara; infectii intestinale
de tip invaziv cu Salmonella, E. Coli etc. Septicemii, meningite purulente microbiene (in
asociere cu alte antibiotice), osteomielite, bruceloza si altele.
Contraindicatii: Insuficienta hepatica grava, discrazii sanguine, insuficienta renala cand

nu se pot face determinari repetate ale nivelelor serice, sensibilizare la sulfamide, sarcina
(numai pentru indicatii vitale), la prematuri si nou-nascuti in primele saptamani de viata.
Reactii adverse: Uneori greata si varsaturi, eruptii cutanate. In special la bolnavii in
varsta pot aparea modificari sanguine: trombopenie, leucopenie, neutropenie si, foarte
rar: purpura, agranulocitoza si anemie megaloblastica, reactii ce impun reducerea dozelor
sau administrarea de acid folinic.
Posologie si mod de administrare: Tagremin se administreaza per os la interval de 12 ore.
Doza uzuala pentru adulti si copii peste 12 ani este de 2 x 2 comprimate (in gonoree 2 x 5
comprimate, o singura zi, iar in pneumonia cu Pneumocystis carinii 4 x 2 comprimate pe
zi). Doza maxima zilnica este 2 x 2 comprimate pe zi. In infectii acute durata
tratamentului este, in general, de 5 zile, dar in principiu, preparatul se mai administreaza
timp de 2 zile dupa amendarea semnelor clinice. La copii sub 12 ani se administreaza 6
mg trimetoprim si 30 mg sulfametoxazol/kg corp/24 ore, fractionat in doua prize la 12
ore. La bolnavii cu insuficienta renala, posologia se ajusteaza dupa clearance-ul
creatininei (30 ml/min - doza uzuala; 15-30 ml/min - 1/2 din doza uzuala; 15 ml/min - nu
se recomanda).
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: La adapost de caldura si umiditate.
SUMETROLIM , sirop
combinatii
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand 400 mg sulfametoxazol si 80 mg
trimetoprim. Sirop 100 ml continand 2500 mg sulfametoxazol si 500 mg trimetoprim.
Actiune terapeutica: Sulfametoxazolul si trimetoprimul,substantele active din
Sumetrolim, blocheaza doua niveluri succesive ale aceluiasi proces biochimic si isi
potenteaza reciproc efectele; inhiba sinergic biosinteza de acid folic de la nivelul
enzimelor microbiene. In competitie cu acidul para-amino-benzoic, sulfametoxazolul
inhiba sinteza acidului dihidrofolic. Trimetoprimul inhiba selectiv enzima de conversie a
acidului dihidrofolic in acid tetrahidrofolic. In acest fel cele doua componente
bacteriostatice devin bactericide atunci cand se folosesc in combinatie. Sumetrolimul are
un larg spectru antimicrobian si este mai putin susceptibil de a induce rezistenta decat
sulfametoxazolul sau trimetoprimul luate separat.
Indicatii: Infectii de cai respiratorii superioare si inferioare, bronsiectazie, pneumonii
inclusiv cea cu Pneumocystis carinii, sinuzite, faringite, otite medii, amigdalite. Infectii
de tract urinar: pielonefrite acute si cronice, cistite, uretrite. Infectii gastrointestinale:
salmoneloze, dizenterie bacilara, enterocolite, colecistite, colangite. Infectii ale pielii si
ale partilor moi ; piodermite, furunculoza, abcese. Infectii ale sferei genitale: uretrite
gonococice, prostatite, anexite. Alte infectii bacteriene: osteomielite acute si cronice,
bruceloza acuta, nocardioza.
Contraindicatii: Hepatita acuta, insuficienta hepatica grava, insuficienta renala severa,
discrazii sanguine, sensibilitate cunoscuta la sulfonamide sau trimetoprim, sarcina (in
primul trimestru si cu cateva saptamani inainte de nastere), alaptare.
Mod de administrare: Adulti: doza de atac este de 2, maximum 3 tablete de doua ori pe zi
(la 12 ore interval), iar doza de intretinere este de 2 tablete x 2/zi. Copii: in virsta de 1
an: 1/4 tb sau 4 ml sirop x 2/zi; intre 2 si 6 ani: 1/4 tableta sau 1/2 tableta sau 6 - 8 ml
sirop x 2/zi; intre 7 si 12 ani:1/2 sau 1 tableta sau 8 - 16 ml sirop x2/zi. Doza

recomandata este de 6 mg/kg corp/zi trimetoprim si 30 mg/kg corp/zi sulfametoxazol. In

cazul afectarii renale: poate fi administrata doza uzuala in cazul in care clearence-ul la
creatinina endogena depaseste valoarea de 30 ml/min Se va administra 1/2 din doza
uzuala daca clearence-ul la creatinina este intre 15 si 30 ml/min Terapia cu Sumetrolim
nu este recomandata la un clearence de creatinina sub 15 ml/min in pneumonia cu
Pneumocystis carinii: dozele zilnice recomandate sunt semnificativ mai mari, 20 mg/kg
corp trimetoprim si 100 mg/kg corp sulfametoxazol divizate in 4 prize egale.
Efecte secundare: La nivelul tractului gastrointestinal; disconfort abdominal, varsaturi,
diaree, stomatite, glosite, pancreatite, afectari hepatice, tranzitoriu niveluri crescute ale
transaminazelor si bilirubinei. Manifestari alergice: exantem, conjunctivite, fotofobie,
dermatita exfoliativa, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, miocardita alergica,
foarte rar epidermoliza toxica (sdr. Lyell). Manifestari neurologice: cefalee, slabiciune,
insomnie, ataxie. Manifestari hematologice: trombocitopenie, neutropenie, leucopenie,
agranulocitoza, anemie aplastica, anemie hemolitica. Reactiile adverse hematologice sunt
rare si reversibile. Manifestari de afectare renala: nefrotoxicitatea medie a preparatului
care poate aparea la pacienti cu afectare renala anamnestica se atribiue
sulfametoxazolului. Alte simptome: artralgii, mialgii.
Interactiuni medicamentoase: Anticoagulante orale (potentarea efectului anticoagulant);
fenitoina (nivelurile plasmatice ale fenitoinei pot creste pana la nivelul toxic);
antidiabetice orale (riscul aparitiei hipoglicemiei); metotrexat (nivelurile plasmatice ale
metotrexatului pot atinge valori toxice); salicilati, fenilbutazona, naproxen (nivelurile
plasmatice ale sulfametoxazolului pot atinge valori toxice).
Precautii: La prematurii sub varsta de 1 an se va administra numai in mod exceptional.
Nu se dministreaza la nou-nascuti si sugari sub varsta de 6 saptamani. Tratamentul cu
Sumetrolim se va administra in mod exceptional sub varsta de 3 luni (risc de
hiperbilirubinemie).

I.4 CHINOLONE
Quinolonele au actiune bactericida si inhiba ADN-giraza bacteriana
(topoizomeraza), enzima care catalizeaza procesul de condensare a catenelor dublu
helicoidalede ADN in timpul diviziunii, astfel incat acestea sa incapa in celula.
Impiedicarea superspiralarii (care urmeaza desfacerii lanturilor de ADN) face imposibila
segregarea normala a cromosomilor si plasmidelor, determinand oprirea diviziunii si
moartea germenilor sensibili.
Chinolonele antibacteriene: acidul nalidixic. Este folosit in infectiile urinare,
apartine primei generatii de chinolone (se concentreaza in urina). Ciprofloxacina,
apartinand unei a doua generatii este indicata si in alte infectii. Chinolonele folosite
exclusiv in infectii urinare: acidul nalidixic (Nalidixic acid, Negram, Nevigramon,
Nogram etc.) este activ in special fata de bacili gram negativi (coli, prote, salmonele,
dizenterie, klebsiele). Se prezinta sub forma de compr. de 0,500 g si se administreaza oral
1 g dimineata si seara, 1-2 saptamani. Este bacteriostatic si este activ in mediu acid,
motiv pentru care in infectiile urinare pe toata durata.Tratamentului se poate acidifia
urina cu clorura de amoniu (Diurocard). Este net antagonist fata de nitrofurantoina.

Rezistenta se instaleaza rapid. Pot apare reactii adverse ca tulburari gastrointestinale, stari
de agitatie, tulburari vizuale, eruptii, anemii hemolitice. Indicatie majora este infectia
urinara. Este contraindicat in insuficieta hepatica si renala severa, in epilepsie, graviditate
si boli digestive acute. Alte chinolone folosite in infectii urinare: acidul pipemidic
(Deblaston, Primpram), cinoxacin (Cinobac, Cinobactin).
I.4.1 Fluorochinolone
Fluochinolonele antibacteriene. Sunt chimioterapice cu spectru ultralarg si cu
reactii adverse reduse. Sunt bacteriostatice si actioneaza asupra streptococilor,
pneumococilor, stafilococilor, gonococilor, hemofililor, colibacililor, meningococilor,
enterobacteriilor, salmonelelor, shigelelor, mycoplasmelor, rickettsiilor, micobacteriilor.
Indicate in septicemii, endocardite meningite, tuberculoza, infectii ORL (otite cu
piocianic), boli respiratorii, hepatobiliare, urogenitale, osteoarticulare, gastrointesinale,
febra tifoida, boli de piele etc. Se administreaza oral si injectabil
O serie de chinolone cu substituenti fluor si piperazinil - ciprofloxacina,
ofloxacina, enoxacina, pefloxacina, fleroxacina si altele - au un spectru antibacterian
larg, cuprinzand majoritatea bacteriilor gram-negativ, multe bacterii gram-pozitiv si unii
anaerobi. Proprietatile farmacocinetice sunt avantajoase, permitand folosirea atat in
infectiile urinare si digestive, cat si in infectiile sistemice cu germeni sensibili.
In vitro, fluochinolonele sunt foarte active fata de majoritatea
Enterobacteriaceelor, Haemophilus, cocii gram-negativ, Neisseria gonorrheae si N.
meningitidis, Moraxella catarahalis. Sunt sensibili Pseudomonas aeruginosa si
Staphylococcus aureus, mai putin streptococii si enterococii; de asemenea sunt sensibile
Chlamydia trachomatis, Mycoplasma si Legionella. Unele chinolone sunt eficace si fata
de Mycobacterium tuberculosis si parte dintre micobacteriile atipice, in general
concentratiile active sunt cuprinse intre l si 5 g/ml, dar cifrele variaza cu germenul si cu
fluochinolona.
Este caracteristica eficacitatea fata de bacilii gram-negativ multirezistenti,
stafilococii rezistenti la benzilpenicilina si meticilina, tulpinile de gonococ rezistente la
penicilina, cele de H. influenzae si Moraxella catarrhalis secretoare de beta-lactamaze.
Actiunea este bactericida si se datoreste inhibarii ADN girazei microorganismelor
sensibile. Mutatiile cromozomiale spontane, care determina rezistenta, sunt rare, dar
folosirea extensiva si abuziva a fluochinolonelor a exercitat o presiune de selectie
considerabila. Aceasta a determinat sporirea tulpinelor rezistente de Pseudomonas, ca si
dezvoltarea de tulpini de Staphylococcus aureus rezistente atat la meticilina cat si la
chinolone.
Asocierea fluochinolonelor cu antibiotice beta-lactamice sau cu aminoglicozide este
indiferenta sau are consecinte aditive, mai rar actioneaza sinergic. Foarte rar relatia este
antagonica.
Fluochinolonele administrate oral au o biodisponibilitate care depaseste 50%,
ajungand la peste 95% pentru ofloxacina si pefloxacina. Concentratiile plasmatice
maxime realizate de dozele uzuale sunt cuprinse intre 1,5 g/ml (pentru ciprofloxacina) si
5 g/ ml (pentru fleroxacina). Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 18-54%.
Realizeaza concentratii superioare celor plasmatice in tesutul pulmonar si mai mici in
saliva si secretiile bronsice. Ofloxacina si, in masura mai mica, pefloxacina, patrund bine
in lichidul cefalorahidian, restul fluochinolonelor nu realizeaza nivele eficace.

Concentratia este foarte mare in urina si in fecale. De asemenea, concentratiile sunt mari
in rinichi si in tesutul prostatic. Patrund si se acumuleaza in leucocitele
polimorfonucleare si in macrofage. Epurarea se face predominant prin eliminare renala
pentru ofloxacina, predominant prin metabolizare pentru pefloxacina (metabolitii sunt
activi) si prin ambele modalitati pentru alte fluochinolone. Timpul de injumatatire este
cuprins intre 3,3 ore (pentru ciprofloxacina) si 10-11 ore (pentru pefloxacina si
fleroxacina).
Fluochinolonele sunt indicate, in primul rand. pentru tratamentul infectiilor
urinare complicate, indeosebi cand acestea sunt provocate de Pseudomonas aeruginosa
sau bacili gram-negativ rezistenti la alte chimioterapice. Sunt foarte eficace in infectiile
urinare necomplicate si pentru profilaxia infectiilor urinare recurente, dar folosirea larga
legata de aceste indicatii trebuie evitata, deoarece favorizeaza dezvoltarea rezistentei.
Infectiile gonococice necumplicate - uretrite, cervicite - pot fi vindecate printr-o singura
doza orala, dar utilitatea in bolile transmise sexual este limitata de necesitatea de a
exclude sifilisul si de contraindicarea la femeile insarcinate.
Infectiile gastrointestinale reprezinta un alt domeniu de indicatii. Fluochinolonele
sunt de prima alegere in gastroenteritele bacteriene grave, in care tratamentul este
obligator inainte de rezultatul culturilor; de asemenea, pentru eradicarea purtatorilor de
Salmonella typhi.
O indicatie importanta o reprezinta fi-broza chistica si exacerbarile respiratorii
recurente provocate de Pseudomonas acruginosa. Rezultate bune se obtin in bronsitele
cronice acutizaie (trebuie insa evitata folosirea abuziva). De asemenea, in pneumoniile
insotite de bacteriemie.
Fluochinolonele sunt avantajoase pentru tratamentul osteomielitei cronice cu
bacili gram-negativi. De asemenea, sunt indicate in cazuri selectionate de infectii ale
pielii si tesuturilor moi cu bacilii gram-negativi sau stafilococi - ulceratii, abcese, celulite,
plagi infectate - dar si in aceste cazuri trebuie evitata folosirea abuziva, care determina
compromiterea acestor chimioterapice prin dezvoltarea rezistentei.
Fluochinolonele sunt in general bine suportate. Frecventa globala a reactiilor
adverse este in jurul a 5%, in 2% din cazuri acestea obligand la intreruperea
tratamentului. Sunt relativ frecvente (3-6%), greata, disconfortul abdominal, voma,
diareea; au fost semnalate cazuri rare de colita cu Clostridium dificile. Simptomele
nervos centrale (cu o frecventa de 1-4%) constau in convulsii, delir, halucinatii. Reactiile
alergice (0,5-2%) se manifesta prin eruptii cutanate pruriginoase, fotosensibilizare (pentru
pefloxacina si fleroxacina), rareori febra, urticarie, edem angioneurotic, reactii
anafilactice, vasculita. Uneori cresc trecator transaminazele serice; de asemenea se pot
produce leucopenie si eozinofilie. Au fost semnalate cazuri rare de artrita sau tendinita.
Fluochinolonele trebuie evitate la copii datorita faptului ca experimental pot provoca la
animalele tinere afectarea articulatiilor cu eroziuni si alte leziuni ale cartilagiilor. Alte
reactii adverse, rare, constau in cristalurie, hematurie, nefrita interstitiala, insuficienta
renala acuta.
Cateva interactiuni medicamentoase pot fi semnificative clinic: micsorarea
absorbtiei intestinale a fluochinolonelor de catre antiacidele cu aluminiu, magneziu sau
calciu, preparatele de fier, sucralfat; inhibarea epurarii teofilinei, cu cresterea
concentratiei plasmatice si risc toxic (mai ales in cazul asocierii cu enoxacina sau
ciprofloxacina).

CIPROBAY 250 , comprimate filmate

ciprofloxacinum
Compozitie: 1 comprimat filmat contine 291 mg ciprofloxacina HCl monohidrat
echivalent cu 250 mg ciprofloxacina. Alti constituenti: celuloza monocristalina, amidon,
poli (1-vinil-2 pirolidone), dioxid de siliciu dispersat, stearat de magneziu,
metilhidroxipropilceluloza, macrogol 400, dioxid de titan (E 171).
Proprietati: Ciprobay este un antibiotic sintetic cu spectru larg apartinand
chinolonelor (inhibitori ai girazei).
Indicatii: Infectii necomplicate si complicate cauzate de germeni patogeni
sensibili la ciprofloxacina: infectii ale cailor respiratorii: pneumonii (nu este de prima
electie pentru cele provocate de pneumococ) cauzate de Klebsiella, Enterobacter, Proteus,
Pseudomonas, Haemophilus, Branhamella, Legionella, Staphilococcus; bronsite acute si
cronice, bronsiectazie, pusee acute de fibroza chistica (P. Aeruginosa); infectii ORL: otite
acute, sinuzite, mastoidite (cauzate de gramnegativi incluzand Pseudomonas sau de
Staphylococcus); infectii oftalmologice; infectii ale organelor pelviene: infectii
ginecologice (salpingite, endometrite), sindrom inflamator pelvian; infectii renale sau ale
cailor urinare; infectii genitale, incluzand anexita, gonoree si prostatita; infectii
abdominale si ale cailor hepatobiliare: peritonite, abcese intraabdominale, colecistite,
colangite; infectii ale pielii si tesuturilor moi: rani si ulcere infectate, abcese, celulite,
infectii ale conductului auditiv extern, arsuri infectate; infectii sistemice severe: in
asociere cu alte antibiotice, in septicemie, infectii la pacientii neutropenici; tratamentul
purtatorilor cronici de Salmonella typhi si alte tulpini de Salmonella; infectii sau risc de
infectii (profilaxie) la pacientii cu imunitate scazuta ( de ex.: pacienti tratati cu
imunosupresoare sau cu neutropenie).
Reactii adverse: Gastrointestinale: greata, varsaturi, dispepsie, dureri abdominale,
flatulenta, anorexie. In cazul unei diarei severe si persistente in timpul sau dupa tratament
trebuie consultat medicul pentru ca acest simptom poate ascunde o afectiune intestinala
serioasa (colita pseudomembranoasa) necesitand tratament imediat. In acest caz,
ciprofloxacina nu mai trebuie administrata si se va initia terapia potrivita (vancomicina,
oral 4 x 250mg/zi). Sunt contraindicate medicamentele care inhiba peristaltismul. SNC:
ameteala, cefalee, senzatie de oboseala, agitatie, tremor foarte rar: insomnie, paralgezie
periferica, transpiratii, convulsii, cresterea presiunii intracraniene, stari de anxietate,
cosmaruri, confuzie, depresie, halucinatii, reactii psihotice. In anumite cazuri, aceste
efecte apar dupa prima administrare, iar tratamentul trebuie intrerupt si consultat imediat
medicul. Organele senzoriale: foarte rar, tulburari ale gustului si mirosului, tulburari
vizuale (tulburari de perceptie, diplopie), tinitus, reducerea auzului. Reactii alergice: in
cazuri rare apar dupa prima administrare, se intrerupe tratamentul si se consulta medicul.
Reactii tegumentare (petesii), formatiuni papulare cu microhemoragii, vasculita, eritem
nodos, eritem exudativ multiform (minor), sindrom Stevens-Johnson si sindrom Lyell,
nefrita interstitiala, hepatita, necroza hepatica. Reactii anafilactice/anafilactoide (edem
facial, vascular, laringian, dispnee) urmand primei administrari. Se intrerupe
administrarea, fiind necesar tratamentul antisoc. Efecte asupra sistemului cardiovascular: tahicardie. Foarte rar: eritem facial, migrena, lesin. Alte reactii: artralgii,
mialgii, tendovaginita, fotosensibilitate, insuficienta renala. In cazuri rare, achilotendinita
(la varstnici dupa tratament cu glucocorticoizi). Tratamentul de lunga durata si

administrarea repetata a ciprofloxacinei poate conduce la suprainfectii cu bacterii sau

fungi rezistenti. Efecte asupra sangelui si constituentilor sanguini: eozinofilie,
leucocitopenie, granulocitopenie, anemie, trombocitopenie. Foarte rar: leucocitoza,
trombocitoza, anemie hemolitica, valori alterate ale protrombinei. Influenta asupra
testelor de laborator: cresteri tranzitorii ale transaminazelor, fosfatazei alcaline,
ingalbenirea tegumentelor (reactie colestatica) in special la pacientii cu disfunctii
hepatice; cresteri temporare ale ureei, creatininei si bilirubinei serice. Diaree infectioasa:
cand este provocata de tulpini enterotoxice E. coli, Campylobacter jejuni si este necesar
tratament antimicrobian de urgenta. Decontaminare intestinala selectiva la pacientii cu
imunosupresie. Potrivit investigatiilor in vitro, urmatorii patogeni pot fi considerati ca
fiind sensibili: E. coli, Shigella, Salmonela, Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter,
Serratia, Hafnia, Edwarsiella, Proteus (indol pozitiv si indol negativ), Providencia,
Morganella, Yersinia, Vibrio, Aeromonas, Plesiomonas, Haemophilus, Campylobacter,
Pseudomonas,
Legionella,
Neisseria,
Moraxella,
Acinetobacter,
Brucella,
Staphilococccus, Listeria, Corynebacterium, Chlamydia. Urmatorii germeni patogeni au
diverse grade de sensibilitate: Gardnerella, Flavobacterium, Alcaligenes, Streptococcus
agalactiae, pneumoniae, viridans streptococci, Mycoplasma hominis, Mycobacterium
tuberculosis, Mycobacterium fortuitum. Urmatorii patogeni sunt rezistenti: Enterococcus
faecium, Ureaplasma urealyticum, Nocardia aesteroides. Cu cateva exceptii, germenii
anaerobi sunt sensibili (Peptococcus, Peptostreptococcus) sau rezistenti (Bacteroides). Nu
este eficient impotriva Treponemei pallidum.
Contraindicatii: Nu trebuie folosit in cazul hipersensibilitatii la ciprofloxacina sau
alte chimioterapeutice. Nu trebuie prescris copiilor, adolescentilor, gravidelor sau
mamelor care alapteaza. Nu au fost decelate efecte teratogene. Ciprobay se administreaza
cu prudenta la pacientii in varsta si la cei cu tulburari ale SNC (epilepsie, scaderea
pragului convulsiv, convulsii in antecendente, circulatie cerebrala deficitara, apoplexie,
tulburari psihiatrice), numai atunci cand beneficiile aduse de tratament depasesc riscurile.
De asemenea, la pacientii cu insuficienta hepatica severa, pacientii cu orice forma de
insuficienta renala sau deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza. In cazuri individuale:
hiperglicemie, cristalurie sau hematurie. Reactii locale: flebita. Reactii locale au fost
semnalate la administrarea i.v. Aceste reactii apar mai frecvent daca timpul de perfuzare
este de 30 minute sau mai putin. Pot aparea ca reactii tegumentare locale care dispar rapid
dupa perfuzare. Administrarea i.v. in continuare nu este contraindicata decat daca reactiile
reapar sau se constata o agravare. Precautii pentru soferi: chiar daca ciprofloxacina este
administrata exact cum a fost prescrisa poate afecta viteza de reactie incat capacitatea de
a sofa sau de a utiliza masini este afectata, in special in combinatie cu alcoolul.
Interactiuni: Administrarea simultana a ciprofloxacinei (oral) si a fierului,
sucralfatului, sau a antacidelor, a medicamentelor cu un grad mai mare de tamponare
(antiretrovirale) continand magneziu, aluminiu, calciu, reduc absorbtia ciprofloxacinei. In
consecinta, ciprofloxacina trebuie sa fie administrata cu cel putin 1-2 ore inainte, sau la
cel putin 4 ore dupa aceste preparate. Aceasta restrictie nu se aplica antacidelor
apartinand clasei de blocanti ai receptorilor H2. O crestere tranzitorie a concentratiei
creatininei serice a fost observata cand ciprofloxacina si ciclosporina au fost administrate
simultan. Deci, este necesar sa se controleze concentratia creatiniei serice la acesti
pacienti (de doua ori pe saptamana).
Dozare: Cu exceptia altui mod de prescriere se recomanda urmatoarele doze:

Indicatii

Doze unice/zilnice pentru adulti (mg

ciprofloxacina)
Infectii ale cailor respiratorii (in 2x250-500
concordanta cu gravitatea bolii si tipul de
organism)
Infectii ale cailor urinare
2 x 125 pana la 1-2 x 250
acute, necomplicate
Cistite (inaintea menopauzei)
doza unica:100x 250
complicate
2x250-500
Gonoree
2x125
- extragenitala
doza unica:1x 250
- acuta, necomplicata
Diaree
1-2x500
alte infectii
2x250
Infectii deosebit de grave ca:
2x750
pneumonii streptococice
infectii recurente in fibroza chistica
Infectii osoase si articulare
2x750
septicemie
peritonita
In special cu pseudomonas, staphylococcus, streptococcus. In cazul infectiilor cailor
urinare, cauzate de Chlamydia, doza zilnica trebuie crescuta daca este necesar la 2 x 750
mg. Pacientii varstnici trebuie sa primeasca o doza pe cat posibil scazuta depinzand de
gravitatea bolii si de clearance-ul creatininei. Daca pacientul nu poate ingera
comprimatele, datorita gravitatii bolii sau din alte motive, se recomanda sa se inceapa
terapia cu o forma i.v. de Ciprobay 100.
Mod de administrare: Tabletele se inghit intregi cu putin lichid. Se pot administra
independent de ora mesei, sau mese. Daca comprimatele se vor ingera pe stomacul gol
substanta activa se absoarbe mai rapid.
Durata tratamentului: Depinde de gravitatea bolii si de rezultatul testelor clinice si
bacteriologice. Este esential sa se continue tratamentul sistematic pentru cel putin 3 zile
dupa disparitia febrei sau a simptomelor clinice. Durata medie a tratamentului: o zi pentru
gonoree acuta necomplicata si cistita, pana la 7 zile pentru infectii ale rinichilor, cailor
urinare si cavitatii abdominale; intreaga perioada a fazei neutropenice la pacientii cu
imunosupresie, maximum 2 luni in osteomielita si 7-14 zile in celelalte infectii. In
infectiile streptococice tratamentul trebuie sa dureze cel putin 10 zile datorita riscului
unor complicatii. Infectiile cauzate de Chlamydia trebuie sa fie tratate minimum 10 zile.
Mod de prezentare: Cutii continand 10, 20 comprimate filmate.
LOMADAY, comprimate filmate , comprimate filmate
lomefloxacinum clorhidrat
Compozitie: Fiecare comprimat filmat contine 400 mg de lomefloxacin (ca
lomefloxacin HCl).
Actiune terapeutica: Lomaday (lomefloxacin HCl) este un agent anti-microbian
sintetic cu spectru larg de actiune, pentru administrare orala.
Farmacocinetica: S-a constatat ca la pacientii sanatosi, dupa o singura doza orala

de lomefloxacin administrata pe stomacul gol, a fost absorbit 95%-98% din acesta.

Absorbtia a fost rapida dupa o singura doza de 200 mg si 400 mg (Tmax: 0,8 - 1,4 ore).
Comcentratia medie plasmatica creste proportional cu doza intre 100 mg si 400 mg dupa
cum se observa:
Doza (mg)
Concentratie
medie
plasmatica Aria de sub curba (mcg h/ml)
(mcg/ml)
100
0,8
5,6
300
1,4
0,9
400
3,2
26,1
Timpul de injumatatire la subiectii sanatosi este de aprox. 8 ore.
Farmacodinamica: Este un agent bactericid cu activitate in vitro asupra unui
spectru larg de germeni Gram negativi si Gram pozitivi. Actiunea bactericida a
lomefloxacin-ului rezulta din interactiunea cu activitatea enzimei bacteriene ADN-giraza,
care este necesara pentru transcriptia si replicarea ADN-ului bacterian. Lomefloxacin
cuprinde in spectrul sau de actiune majoritatea tulpinilor urmatoarelor microorganisme:
Gram-pozitivi aerobi: Staphylococcus saprophyticus, Staphylococcus aureus (inclusiv cei
rezistenti la methicilin), Staphylococcus epidermitis (inclusiv cei rezistenti la methicilin).
gramnegativi aerobi: Citrobacter diversus, Enterobacter cloacae, Escherichia coli,
Haemophilus influenzae, Klebsiella pneumoniae, Moraxella catarrhalis, Proteus
mirabilis, Pseudomonas aeruginosa (tract urinar doar), Aeromonas hidrophila, Citrobacter
freundii, Enterobacter aerogenes, Haemophilus parainfluenzae, Klebsiella oxyatoca,
Klebsiella ozaenae, Morganella morganii, Proteus vulgaris, Providencia rettgeri, Serratia
liquefaciens, Serratia marcescens. Alte microorganisme: Legionella pneumophila.
Producerea de beta-lactamaza nu are efect in vitro asupra activitatii lomefloxacinei.
Grupele A, B, D si G de streptococi, Streptococcus pneumoniae, Pseudomonas cepacia,
Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma hominis si bacteriile anaerobe sunt rezistente la
lomefloxacin.
Indicatii: 1. Tract respirator inferior. Exacerbarile bacteriene acute ale bronsitelor
cronice cauzate de Haemophilus influenzae sau Moraxella catarrhalis. Nota: lomefloxacin
nu este indicat in tratamentul exacerbarilor acute ale bronsitelor cronice acute atunci cand
sunt determinate de Streptococcus pneumoniae; 2. Tract urinar: a) Infectii necomplicate
ale tractului urinar. Cistite determinate de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae,
Proteus mirabilis sau Staphylococcus saprophyticus. b) Infectii complicate ale tractului
urinar determinate de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis,
Citrobacter diversus sau Enterobacter cloacae. Nota: eficacitatea lomefloxacin in
tratamentul pacientilor cu infectii bacteriene cu Pseudomonas nu a fost stabilita.
Contraindicatii: Este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la
lomefloxacin sau alt medicament inrudit chimic cu acesta. Lomefloxacin este
contraindicat in sarcina, la femeile care alapteaza, la copiii si adolescentii mai mici de 18
ani.
Precautii: Reactii la fotosensibilitate de la moderat la severe au fost observate la
pacientii expusi excesiv la lumina solara sau la cea ultravioleta, care in acea perioada au
luat lomefloxacin sau alte chinolone. In perioada de tratament cu lomefloxacin se vor
evita expunerile excesive la soare sau la lumina ultravioleta. Tratamentul cu lomefloxacin
va fi intrerupt daca survine reactia de fotosensibilizare.
Interactiuni cu alte medicamente: Lomefloxacin interactioneaza cu antiacidele

care contin aluminiu sau magneziu, care-i scad absorbtia prin formarea de chelati si astfel
ii reduc biodisponibilitatea. Administrarea concomitenta cu acestia se va face cu
prudenta. S-a demonstrat ca Cimetidina interactioneaza cu alte chinolone, influentand
eliminarea acestora. Aceasta interactiune duce la o crestere semnificativa a timpului de
injumatatire. Interactiunea lomefloxacinului cu cimetidina nu a fost studiata.
Administrarea concomitenta de AINS si probenecid se va face cu prudenta. Nu s-au
raportat interactiuni semnificative ale teofilinei si cofeinei cu lomefloxacin.
Reactii adverse: In experientele clinice, cele mai multe efecte adverse raportate au
fost de o severitate redusa pana la moderata, spontan tranzitorii. Reactiile cu incidenta
mai mare s-au manifestat prin aparitia unor efecte ca greata, cefalee, ameteala,
fotosensibilitate, diaree.
Doze si mod de administrare: Un comprimat de 400 mg, o data pe zi.
Tratamentul pacientilor cu functii renale normale:
Aparat
Infectie
Frecventa Durata
Doza
zilnica
Tract respirator Exacerbari acute bacteriene ale o data / zi 10 zile
400 mg
inferior
bronsitelor cronice
Tract urinar
Infectii necomplicate ale tractului o data / zi 10 zile
400 mg
urinar
Infectii complicate ale tractului o data / zi 14 zile
400 mg
urinar
Conditii de pastrare: Se va face la loc uscat, racoros si protejat de lumina.
Forma de prezentare: Cutie cu blister a 5 comprimate filmate.
EPINOR , comprimate
norfloxacinum
Compozitie: Fiecare comprimat contine 400 mg norfloxacin.
Actiune terapeutica: Epinor (norfloxacin) este un chimioterapic bactericid cu
spectru larg, din familia chinolonelor.
Indicatii: Infectii cu germeni sensibili la produs, cu diferite localizari. Febra
tifoida. Enterite bacteriene. Uretrita gonococica. Faringite, proctite si cervicite. Profilaxia
infectiilor la bolnavii cu neutropenie.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la norfloxacin sau la produsii inruditi
(chinolone).
Efecte adverse: Epinor este in general bine tolerat, bolnavul va instiinta medicul
in cazul aparitiei de simptome neobisnuite. Cele mai uzuale efecte adverse pot fi: reactii
gastrointestinale si cutanate; mai rar - anorexie, tulburari ale somnului, efecte asupra SNC
si reactii de hipersensibilizare.
Precautii: La bolnavii cu convulsii in antecedente; la gravide si in perioada de
lactatie (se va aprecia riscul potential si beneficiul terapeutic); nu se va folosi la copii
(prepubertate); nu se va asocia cu Probenecid sau Nitrofuratoina; bolnavul va informa
medicul in legatura cu alte medicamente utilizate simultan.
Mod de administrare: Medicul curant va prescrie dozele si durata tratamentului.
Se recomanda urmatoarele doze: 400 mg x 2 ori/zi: - Infectii ale tractului urinar 7-10 zile.
Cistita acuta 3-7 zile.
800 mg/zi (in priza unica): Infectii cronice recurente ale tractului urinar, timp de 12

saptamani sau mai mult.

400 mg x 3 ori/zi: Enterita acuta bacteriana, 5 zile. Uretrita gonococica acuta, faringite,
proctite, sau cervicite, timp de 14 zile. Febra tifoida, timp de 14 zile.
Pentru profilaxia infectiilor la neutropenici se recomanda 400 mg de 3 ori/zi, pe durata
neutropeniei severe.
Pentru profilaxia enteritei bacteriene, se recomanda cate 400 mg/zi, incepand cu o zi
inainte de a ajunge in zona endemica si continuand 48 ore dupa parasirea zonei.
Interactiuni cu alte medicamente: Antiacidele si sucralfatul scad absorbtia
norfloxacinei, alcalinizantele urinei ii cresc toxicitatea. Norfloxacina scade eliminarea
teofilinei, crescand astfel toxicitatea ei.
Forma de prezentare: Cutii cu 14 comprimate a 400 mg fiecare comprimat.
TARIVID , comprimate filmate
ofloxacinum
Forme de prezentare: Tablete filmate 200 mg, flacoane i.v., continand 200 mg ofloxacina
in 100 ml solutie perfuzabila.
Actiune farmacologica: Antibiotic bactericid prin inhibarea ADN-girazei.
Actioneaza pe germenii grampozitivi si gramnegativi aerobi si anaerobi, Mycoplasme,
Chlamydii, Legionella. Germenii foarte sensibili la ofloxacina: Stafilococ aureus
(inclusiv cel Meticillin rezistent), Streptococii de grup A, B, C, G, Streptococ fecalis,
Stafilococ epidermidis, Neisseria gonorrh., Neisseria meningitidis, Acinetobacter,
Salmonella, Shigella, Esch. coli, Klebsiella, Proteus, Citrobacter, Enterobacter, Hafnia,
Pseud. aeruginosa, Legionella, Aeromonas, Plesiomonas, Vibrio cholerae, Campilobacter
jejuni, Yersinia enterocolitica, Haemophilus infl., Chlamydii, Mycoplasme. Germeni cu
sensibilitate variabila: Strept. faecium si pneumoniae, Serratia marcescens, Bacteroides
specc., Clostridium ssp. Germeni de obicei rezistenti: Peptococii, Peptostreptococii,
Eubacterium ssp., Fusobacterium spp., Treponema pallidum.
Farmacocinetica: Absorbtie rapida cvasicompleta (95%), nivel max. la 1/2-1 ora
dupa administrare orala, timp de injumatatire cca 6 ore. Penetrabilitate rapida in tesuturi
si organe. Se elimina prin urina ca metabolit activ.
Indicatii: Infectii acute/cronice/recidivante ale cailor respiratorii produse de
Haemophilus infl. sau alti germeni gramnegativi sau multirezistenti (Stafiloc. aureus).
Pentru pneumoniile din ambulator (produse frecvent de pneumococ) nu este un drog de
prima alegere, in schimb va fi utilizat cu succes impotriva germenilor "problema" (Esch.
coli, Klebsiella, Proteus, Pseudom Legionella, Stafiloc.), infectii cronice si recidivante ale
sferei O.R.L. mai ales cele produse de germeni gramnegativi. Infectii ale pielii si
tesuturilor moi, ale cavitatii abdominale si micului bazin, infectii ale rinichilor, cailor
urinare si organelor genitale, gonoree (nu este indicat in angina acuta). Septicemii (numai
i.v.).
Contraindicatii: Hipersensibilitate la ofloxacina/ alte chinolone, epilepsie.
Administrarea in cursul sarcinii si la copii trebuie evitata (testele pe animale au relevat
producerea de tulburari la nivelul cartilajelor de crestere). De asemenea nu se va
administra in prezenta proceselor inflamatorii sau a altor afectiuni/leziuni la nivelul
sistemului nervos central.
Reactii adverse: Reactii alergice de tip hipersensibilitate, manifestata prin petesii,
bule hemoragice, mai rar prin edem al fetei, glotic, respiratie dificila sau soc. Tulburari la

nivelul sistemului nervos: cefalee, ameteli, insomnii, vise terifiante, parestezii, tulburari
de vedere sau reactii psihotice. Foarte rar dureri articulare (musculare), tulburari la
nivelul tubului digestiv (gastralgii, inapatenta, greata, varsaturi diaree), rar semnalate.
Extrem de rar: tulburari reversibile ale gustului si mirosului.
Posologie: In general 2 x 200 mg/zi; in cazurile grave pina la 2 x 400 mg/zi. In
septicemii sau cand administrarea orala nu este posibila se recomanda administrarea i.v.
Specific dozele curente sunt urmatoarele: infectii respiratorii: 2 x 1 tb/zi; infectii ale pielii
si tesuturilor moi: 2 x 1 tb/zi; infectii ale cavitatii abdominale: 2 x 1 tb/zi; infectii ale
tractului urinar superior: 2 x 1 tb/zi; infectii ale tractului urinar inferior 2 x 1/2 tb/zi. In
gonoree este suficienta administrarea unei singure tablete. Pentru pacientii cu insuficienta
renala dozele se vor ajusta functie de clearanceul la creatinina.
PEFLACINE , comprimate filmate
pefloxacinum
Prezentare, forme farmaceutice: Cutii a 50 de comprimate filmate divizibile. Fiole a 5 ml
solutie injectabila, cutii a 5 fiole. Forma injectabila este rezervata pentru uz spitalicesc,
perfuzie i.v.
Compozitie: Un comprimat de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400
mg. O fiola de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400 mg.
Indicatii: Sunt determinate de activitatea antibacteriana si de caracterele
farmacocinetice ale Peflacinei. Peflacine este un antibiotic bactericid sintetic din grupul
chinolonelor. Spectrul antibacterian natural al pefloxacinei cuprinde: Specii de obicei
sensibile (CMI <1 mcg/ml): Escherichia coli, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Proteus
mirabilis, Proteus indol (+), Citrobacter, Salmonella, Shigella, Haemophillus,
Staphylococcus, Neisseria gonorrhoeae. Specii inconstant sensibile: Streptococcus,
Pneumococcus, Pseudomonas, Acynobacter, Clostridium perfringens, Mycoplasma,
Chlamydiae. Specii de obicei rezistente (CMI >4 mcg/ml): anaerobi gram(-), spirochete,
Mycobacterium tuberculosis. Daca nu s-a stabilit sensibilitatea constanta a unui germen
dintr-o anumita specie, se impune determinarea acesteia in vitro. La adult, indicatiile sunt
limitate la infectiile severe cu bacili gram(-) si cu stafilococi, definiti mai sus ca sensibili.
Ele privesc mai ales urmatoarele grupe de infectii: septicemia si endocardita; meningita;
infectii respiratorii si din sfera ORL; infectii renale si ale tractului urinar; infectii
ginecologice; infectii abdominale si hepato-biliare; infectii osteo-articulare; infectii
cutanate; uretrita gonococica si nespecifica.
Contraindicatii: Alergie la chinolone; sarcina si alaptare; deficit de glucozo-6fosfat dehidrogenaza; copii (risc de afectare a cartilajelor de crestere).
Avertizare: Se va evita expunerea la radiatii solare sau ultraviolete in timpul
tratamentului din cauza riscului de fotosensibilizare. Se va reduce efortul fizic, se prefera
repausul la pat pe durata tratamentului.
Precautii: Miastenia gravis; insuficienta hepatica severa (vezi "Posologie" si
"Mod de administrare"); pacientii varstnici (peste 70 de ani), (vezi "Posologie" si "Mod
de administrare"); predispozitie la tendinite induse de chinolone; pacientii sub tratament
cronic cu corticosteroizi si pacientii cu predispozitie la convulsii. In insuficienta renala,
chiar severa, nu este necesara ajustarea dozei. Peflacine nu afecteaza rezultatele de
determinare a glicozuriei.
Efecte adverse: Reactii cutanate alergice si de fotosensibilizare la expunerea la

radiatii solare sau ultraviolete. Dureri articulare si musculare, tendinite, uneori severe
(rupturi de tendon). Trombocitopenie, rar neutropenie. Tulburari neurologice: mai ales la
pacientii sub terapie intensiva, s-au observat: cefalee, afectarea vigilentei (insomnie);
accese mioclonice convulsii si tulburari de constienta. Tulburari digestive: gastralgii,
greata, varsaturi. In caz de durere sau inflamare a tendonului lui Achile se va opri
tratamentul si se recomanda repaus la pat. Toate efectele secundare sunt reversibile dupa
sistarea terapiei cu Peflacine.
Mod de administrare, posologie: Doza recomandata este de 800 mg (2
comprimate) pe zi. Calea orala: comprimatele de Peflacine se vor administra in 2 prize,
dimineata si seara, in timpul meselor, pentru a preveni tulburarile digestive. Uretritele
gonococice beneficiaza de tratamentul in monodoza: 2 comprimate administrate in doza
unica. Calea i.v.: perfuzia i.v. cu Peflacine se va face lent (peste o ora), dupa diluarea
fiolei de 400 mg in 250 ml de glucoza 5%. Se administreaza cate o perfuzie de doua ori
in 24 h, dimineata si seara. Din cauza riscului de precipitare, nu se va dilua Peflacine in
solutie hidrosalina sau alta solutie ce contine ioni de Cl. Nu se amesteca in perfuzie cu
alte medicamente.
Posologie: La adultul cu functie hepatica normala: 800 mg/24 ore. Se poate
recomanda o doza initiala de atac de 800 mg, pentru a atinge mai rapid concentratii
sanguine eficiente; la adultul cu insuficienta hepatica severa, sau cu reducerea irigatiei
hepatice, doza zilnica se va adapta prin marirea intervalului dintre prize. Pentru
administrarea i.v. se indica 8 mg/kg corp, administrate astfel: de 2 ori in 24 ore in absenta
ascitei sau a sindromului icteric; o data la 24 ore in prezenta sindromului icteric; o data la
36 ore in caz de ascita; o data la 48 ore cand coexista ascita cu sindromul icteric; la
pacientul varstnic (peste 70 de ani), se recomanda 400 mg/zi, in 2 doze, la interval de 12
ore.
Recomandari: A nu se lasa la indemana copiilor. Respectati riguros recomandarile
medicului. In cazul aparitiei unor reactii neplacute anuntati medicul sau farmacistul.

CAPITOLUL II
II.1 ANITIPROTOZOARE
II.1.1 Amobicide si similare
Amobiaza este o afeciune determinat de invadarea esuturilor de ctre o ameb
patogen: entamoeba hystolitica
Simptomele variaz de la tulburri digestive uoare, pn la o dizenterie sever. Se pot
produce abcese hepatice, pulmonare i cerebrale. n dizenteria ameobian, diareea mucosanguinolent este simptomul dominant.
Indicaii: dizenterie amobian, amobiaz intestinal
Contraindicaii: IH, IR, ICV sever
Reacii adverse: Grea, vrsturi, dureri abdominale, cefalee
Reprezentani:
1.a-Derivai de chinolone: saprosan
1.b-Derivai de nitroinidazol: tinidazol
SAPROSAN , drajeuri
chlorquinaldolum
Prezentare: Drajeuri continand clorchinaldol 100 mg.
Actiune farmacoterapeutica: Antiseptic din grupa halochinelor, activ mai ales fata
de germenii grampozitivi (stafilococi, streptococi), Trichomonas, Giardia si fungi; nu
dezechilibreaza simbioza microbiana intestinala.
Indicatii: Disbacterii intestinale, enterocolite, diaree estivala, dizenterie amebiana
(forme usoare), candidoza si giardioza; plagi infectate, infectii microbiene locale minore,
micoze ale pielii.
Contraindicatii: Alergie la halochine, insuficienta renala sau hepatica severe,
insuficienta cardiaca grava, sarcina in primul trimestru. Atentie la supradozare; in
cazurile acute tratamentul sistemic se administreaza cel mult o saptamana, in cele cronice
cel mult o luna; in cazul asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform, mexase,
intestopan) nu se vor depasi (sumat) 750 mg/zi la adulti si 400 mg/zi la copiii scolari;
aceste preparate nu se administreaza in cure succesive, daca durata totala a tratamentului
depaseste o luna.
Reactii adverse: Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli,
eruptii cutanate alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie (doze
mari, tratament prelungit).
Mod de administrare: Adulti: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10
mg/kg corp si zi.
FASIGYN , tablete filmate
tinidazolum
Compozitia calitativa si cantitativa: Fasigyn tablete contine 500 mg tinidazol ca
substanta activa.

Forma farmaceutica: Tablete filmate de 50 mg. Suspensie orala cu 200 mg

tinidazol/ml.
Indicatii terapeutice: Profilaxie: Prevenirea infectiilor postoperatorii cauzate de
bacterii anaerobe, in special celor asociate chirurgiei colonului, gastrointestinale si
ginecologice. Tratamentul urmatoarelor infectii: Infectii anaerobe ca: Infectii
intraperitoneale: peritonite, abcese. Infectii ginecologice: endometrite, endomiometrite,
abcese tuboovariene. Septicemii bacteriene. Infectii ale plagilor postoperatorii. Infectii
ale tegumentelor si tesuturilor moi. Infectii ale tractului respirator superior si inferior:
pneumonii, empieme, abcese pulmonare. Vaginita nespecifica. Gingivita ulcerativa acuta.
Tricomoniaza urogenitala la pacienti de sex masculin si feminin. Giardiaza. Amebiaza
intestinala. Amebiaza hepatica.
Posologie si mod de administrare: Prevenirea infectiilor postoperatorii. Adulti:
Oral, o doza orala unica de 2 g cu aproximativ 12 ore inaintea operatiei. Copii sub 12 ani:
Nu exista date disponibile care sa permita recomandarea dozei pentru profilaxia
infectiilor anaerobe la copii sub varsta de 12 ani. Infectii anaerobe. Adulti: Oral, o doza
initiala de 2 g in prima zi, urmata de 1 g zilnic, administrat ca doza unica sau 500 mg de
doua ori pe zi. In general este adecvat tratamentul timp de 5 pana la 6 zile, dar aprecierea
clinica trebuie sa determine durata terapiei, mai ales in cazurile in care eradicarea
infectiei din anumite tesuturi poate fi dificila. Se recomanda supravegherea regulata
clinica si de laborator, daca se considera necesara continuarea terapiei mai mult de 7 zile.
Copii sub 12 ani: Nu exista date disponibile care sa permita recomandarea dozei pentru
tratarea infectiilor anaerobe la copii sub varsta de 12 ani. Vaginita nespecifica. Adulti:
Vaginita nespecifica a fost tratata cu succes cu odoza orala unica de 2 g. Rate de
vindecare mai mari s-au obtinut cu doze orale zilnice de 2 g timp de doua zile consecutiv
(doza totala de 4 g). Gingivita ulcerativa acuta. Adulti: O doza orala unica de 2 g.
Tricomoniaza urogenitala. Cand infectia cu Trichomonas vaginalis este confirmata se
recomanda tratamentul simultan al partenerului. Regimul de preferat pentru adulti. O
doza orala unica de 2 g. Regimul alternativ pentru adulti: 150 mg oral, de trei ori pe zi,
timp de 5 zile, sau 150 mg oral, de doua ori pe zi, timp de 7 zile. Copii: O doza unica de
50 pana la 75 mg/kg corp. In unele cazuri s-ar putea sa fie necesara repetarea acestei
doze. Giardiaza. Adulti: O doza unica de 2 g oral, sau, alternativ, 150 mg administrate de
doua ori pe zi timp de 7 zile. Copii: O doza unica de 50 pana la 75 mg/kg corp. In unele
cazuri s-ar putea sa fie necesara repetarea acestei doze. Amebiaza intestinala. Adulti: O
doza unica zilnica de 2 g oral, timp de 2 pana la 3 zile, sau, alternativ, 600 mg
administrate oral de doua ori pe zi, timp de 5 zile. Ocazional, cand cura de 3 zile cu doza
unica nu este eficienta, tratamentul poate fi continuat pana la 6 zile. Cand tratamentul cu
doua doze pe zi, timp de 5 zile, nu este eficient, poate fi continuat pana la 10 zile. Copii:
O doza unica de 50 pana la 60 mg/kg corp pe zi, 3 zile succesive. Amebiaza hepatica.
Pentru amebiaza hepatica poate fi necesara aspirarea puroiului in completarea
tratamentului cu Fasigyn. Adulti: Oral, doza totala variaza de la 4,5 la 12 g, in functie de
cat de virulenta este Entamoeba histolytica. Tratamentul se initiaza cu 1,5 pana la 2 g
oral, ca doza unica zilnica, timp de 3 zile. Ocazional, cand cura de 3 zile este ineficienta,
tratamentul poate fi continuat pana la 6 zile. Ca un regim alternativ, se pot administra 600
mg oral de doua ori pe zi, timp de 5 zile. Ocazional, cand cura de 5 zile este ineficienta,
tratamentul poate fi continuat pana la 10 zile. Copii: O doza orala unica de 50 pana la 60
mg/kg corp pe zi, timp de 5 zile succesive. Administrarea orala: Se recomanda

administrarea de Fasigyn oral in timpul mesei sau dupa masa.

Contraindicatii: Administrarea de Fasigyn este contraindicata in primul trimestru
de sarcina, la mame care alapteaza, la pacienti cu afectiuni neurologice organice si la
pacienti cu hipersensibilitate la oricare din componentele lui. Asemenea altor
medicamente similare ca structura, Fasigyn este contraindicat la pacientii cu discrazii
sanguine actuale sau in antecedente, cu toate ca nu s-au observat anomalii hematologice
persistente in studiile cu tinidazol clinice sau pe animale.
Avertismente si precautii speciale: Ca si in cazul compusilor inruditi, bauturile
alcoolice trebuie evitate in timpul tratamentului cu Fasigyn, datorita posibilitatii
dezvoltarii reactiei disulfiram-like (hiperemie, colici abdominale, varsaturi, tahicardie).
Medicamente cu structura chimica similara, inclusiv Fasigyn, s-au asociat cu tulburari
neurologice variate ca: ameteala, vertij, ataxie, neuropatie periferica si rar convulsii. Daca
in timpul tratamentului cu Fasigyn apare vreun semn neurologic anormal, medicamentul
trebuie intrerupt.
Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune: Alcoolul poate
produce o reactie disulfiram-like si trebuie evitat 72 de ore dupa intreruperea
tratamentului cu Fasigyn (a se vedea "Avertismente si precautii speciale").
Sarcina si alaptare: Sarcina. Studii de fertilitate pe sobolani care au primit 100 mg
sau 300 mg tinidazol/kg corp nu au dovedit vreun efect asupra fertilitatii, a greutatii
adultilor si puilor, a gestatiei, a viabilitatii, sau lactatiei. A aparut o usoara si
nesemnificativa crestere a ratei de resorbtie la doza de 300 mg/kg corp. Tinidazolul
traverseaza bariera placentara. Avand in vedere ca efectele compusilor acestei clase
asupra dezvoltarii fetale sunt necunoscute, folosirea tinidazolului in timpul primului
trimestru de sarcina este contraindicata. Nu exista nici o dovada ca Fasigyn ar fi daunator
in timpul ultimelor trimestre de sarcina, dar folosirea sa in timpul trimestrelor II si III
cere punerea in balanta a beneficiilor potentiale cu riscurile posibile pentru mama si fat.
Alaptare: Tinidazolul este excretat in laptele matern. Tinidazolul poate continua sa apara
in laptele matern timp de 72 de ore dupa administrare. Femeile nu trebuie sa alapteze cel
putin 3 zile dupa intreruperea tratamentului cu Fasigyn.
Efecte asupra abilitatii de conducere auto sau folosirii masinilor: Efectul
tinidazolului asupra abilitatii de conducere auto sau folosirii masinilor nu a fost studiat.
Nu exista nici o dovada ca ar putea afecta aceste abilitati.
Efecte secundare: Efectele secundare raportate au fost in general rare, usoare si
autolimitate. Efectele gastrointestinale includ: greata, varsaturi, anorexie, diaree, gust
metalic si dureri abdominale. Reactii de hipersensibilizare, ocazional severe, pot aparea
in cazuri rare sub forma de rash cutanat, prurit, urticarie si edem angioneurotic. Ca si
compusii inruditi, Fasigyn poate produce leucopenie tranzitorie. Alte efecte secundare
raportate rar sunt: cefalee, oboseala, limba incarcata si urina inchisa la culoare.
Supradozare: In studii pe soareci si sobolani, LD50 pentru soareci a fost 3.600
mg/kg corp pentru administrarea orala si 2.300 mg/kg corp pentru administrarea
intraperitoneala. La sobolani, LD50 a fost 2.000 mg/kg corp pentru administrarea orala si
peritoneala. Semne si simptome ale supradozarii. Nu s-au inregistrat supradozari cu
Fasigyn la oameni. Tratamentul supradozarii. Nu exista un antidot specific pentru
tratamentul supradozarii cu tinidazol. Tratamentul este simptomatic si de sustinere. Poate
fi util lavajul gastric.Tinidazolul este usor dializabil.
Proprietati farmacodinamice: Fasigyn este un derivat al compusilor substituiti ai

imidazolului si poseda activitate antiprotozoarica si antianaeroba. Modul de actiune al

medicamentului Fasigyn impotriva bacteriilor neconditionat anaerobe si protozoarelor
include penetratia sa in celula microorganismului cu distrugerea ulterioara a lanturilor
ADN sau inhibarea sintezei lor. Tinidazolul este activ asupra protozoarelor si bacteriilor
anaerobe. Activitatea asupra protozoarelor include: Trichomonas vaginalis, Entamoeba
histolytica si Giardia lamblia. Tinidazolul este activ asupra Gardnerella vaginalis si
asupra majoritatii bacteriilor anaerobe incluzand: Bacteroides fragilis, Bacteroides
melaninogenicus, Bacteroides spp., Clostridium spp., Eubacterium spp., Fusobacterium
spp., Peptococcus spp., Peptostreptococcus spp. si Veillonella spp.
Proprietati farmacocinetice: Fasigyn se absoarbe rapid si complet in urma
administrarii orale. In studii pe voluntari sanatosi care au primit 2 g tinidazol oral,
nivelurile serice de varf de 40-51 mg/ml au fost obtinute in 2 ore si au scazut la valori
intre 11 si 19 mg/ml dupa 24 de ore. Voluntari sanatosi care au primit 800 mg si 1,6 g
tinidazol i.v. in 10-15 minute au obtinut concentratii plasmatice de varf care au variat de
la 14 la 21 mg/ml pentru doza de 800 mg si in medie 32 mg/ml pentru doza de 1,6 g.
Dupa 24 de ore de la perfuzie, nivelurile plasmatice de tinidazol au scazut la 4-5 mg/ml si
respectiv 8,6 mg/ml, justificand dozajul o data pe zi. Nivelurile plasmatice scad incet si
tinidazolul poate fi detectat in plasma in concentratii de 0,5 mg/ml la 72 de ore de la
perfuzie si pana la 1 mg/ml la 72 de ore de la administrarea orala. Timpul plasmatic de
injumatatire al tinidazolului este de 12-14 ore. Tinidazolul se distribuie in toate tesuturile
organismului si traverseaza bariera hematoencefalica, obtinand concentratii clinic
eficiente in toate tesuturile. Volumul aparent de distributie este de aproximativ 50 litri.
Aproximativ 12% din doza administrata se excreta in fecale. Studii pe pacienti cu
insuficienta renala (clearance creatinina 22 ml/min) nu au indicat nici o modificare
statistic semnificativa a parametrilor farmacocinetici ai tinidazolului. Astfel nu sunt
necesare ajustari ale dozelor la acesti pacienti.
Particularitati farmaceutice: Incompatibilitati. Nu exista.
Conditii de pastrare: Se pastreaza la temperatura camerei. Termen de valabilitate.
Tablete - 4 ani. Suspensie orala - 3 ani.

II.2 ANTIMALARICE
Sunt substante naturale sau sintetice, cu actiune in profilaxia si Tratamentul malariei. Malaria se caracterizeaza clinic prin febra, frisoane si transpiratii ce apar in accese,
prin splenomegalie, anemie si leucopenie. Evolutia poate fi acuta (convulsii, icter, chiar
coma) sau cronica. Diagnosticul se precizeaza prin punerea in evidenta a parazitilor in
hematiile bolnavului, prin examenul sangelui in picatura groasa sau frotiuri colorate cu
Giemsa. Desi la noi boala a fost eradicata din 1961, mai apar totusi cazuri izolate. Se
transmite prin intepaturile tantarilor anofeli si, mai rar, prin transfuzii de sange. Boala
este infectiosa, provocata de un protozoar, denumit Plasmodium, cu patru specii:
Plasmodium malariae, care determina aparitia accesului la 72 de ore (febra cuarta);
Plasmodium vivax, care provoaca accesul la 48 de ore (febra terta benigna); Plasmodium
falciparum, care face sa apara accesul la 24 de ore (febra cotidiana sau terta maligna);
Plasmodium ovale.
Evolutia Plasmodium-ului (hematozoarul palustra) trece prin doua faze: asexuata

si sexuata. Prin intepatura tantarului patrund in sange sporozoiti care, in ficat, se

transforma in merozoiti, invadeaza hematia, hranindu-se cu hemoglobina; la maturitate se
transforma in schistozoiti, rup hematia si patrund din nou insange.
Formele sexuate poarta denumirea de gametociti. Antimalaricele se clasifica in 3 grupe:
Rreprezentani:
Aminochinolone-Hidroxiclorochina
HIDROXICLOROCHINA (PLAQUENIL COMP. 200 MG)
Mod de aciune
Hidroxiclorochina, o 4-aminochinolin, este un antimalaric a crui aciune schizontocid
rapid se asociaz cu activitatea gametocid i este, totodat, un antireumatic slow-acting.
Hidroxiclorochina are mai multe proprieti farmacologice:
1
interaciuni cu grupri sulfhidril SH
2
modularea activitii unor enzime (ntre care fosfolipaza, NADHcitocrom-C-reductaza, colinesteraze, proteaze i hidrolaze)
3
stabilizarea membranelor lizozomale
4
inhibarea formrii prostaglandinelor, a funciei chemotactice i fagocitice
a polimorfonuclearelor;
5
posibila interferare a producerii de interleukin-1 de ctre monocite i
inhibarea eliberrii de anion superoxid de ctre neutrofile.
Concentrarea n veziculele acide intracelulare i creterea consecutiv a pH-ului
acestora poate explica att efectele antiprotozoarice, ct i pe cele
antireumatice.Hidroxiclorochina se absoarbe rapid dup administrare oral.
Biodisponibilitatea medie este aproximativ 74%. Este larg distribuit n organism i se
acumuleaz n celula eritrocitar i n esutul hepatic, pulmonar, renal i ocular. Este
biotransformat parial n ficat la metabolitul etilat activ i este eliminat principal pe cale
renal, n proporie de 23 25% n form nemodificat, dar i pe cale biliar. Eliminarea
este lent, semiviaa de eliminare final fiind aproximativ 50 de zile (snge integral) sau
32 de zile (plasm). Hidroxiclorochina traverseaz bariera placentar i, probabil,
asemntor clorochinei, se elimin n laptele matern.
Indicaii: Afeciuni reumatice i dermatologice: lupus eritematos sistemic; lupus
eritematos discoid; artrit reumatoid; artrit cronic juvenil; afeciuni dermatologice
produse sau agravate de lumina solar. Malarie: pentru tratamentul atacurilor acute i
pentru suprimarea malariei produs de Plasmodium vivax, P. ovale i P. malariae sau de
tulpini senzitive de P. falciparium. Pentru tratamentul radical al malariei produs de
tulpini senzitive de P. falciparium.
Mod de administrare
Numai pentru administrare oral.
Maladii reumatice: Hidroxiclorochina are aciune cumulativ i va necesita cteva
sptmni pentru a-i exercita efectele ei terapeutice benefice, n timp ce efecte adverse
minore pot aprea relativ precoce. Dac nu se produce o ameliorare obiectiv n primele
6 luni, tratamentul va fi ntrerupt. Lupus eritematos sistemic sau discoid: la aduli, iniial,
400 mg pn la 800 mg pe zi. Pentru tratamentul de meninere, 200 mg pn la 400 mg
pe zi.
Artrit reumatoid: la aduli, iniial, 400 mg pn la 600 mg pe zi. Pentru

tratamentul de meninere, 200 mg pn la 400 mg pe zi.

Artrit cronic juvenil: dozele nu vor depi 6,5 mg/kg corp i vor fi ntotdeauna sub
limita de 400 mg pe zi.
Afeciuni dermatologice prin expunerea la soare: tratamentul se va restrnge la
perioadele de maxim expunere la soare. La aduli, pot fi suficiente 400 mg pe zi.
Malarie: supresia malariei: la aduli, 400 mg n aceeai zi a fiecrei sptmni. La copii,
doza supresiv sptmnal este 6,5 mg/kg corp, dar nu va depi doza pentru adult,
indiferent de greutate. Dac circumstanele permit, tratamentul supresiv va ncepe cu 2
sptmni naintea expunerii. n orice caz, dac aceast recomandare nu poate fi
respectat, se poate administra o doz iniial dubl (de ncrcare), de 800 mg la aduli
sau 12,9 mg/kg (dar fr a depi 800 mg) la copii, divizat n 2 prize, la interval de 6
ore. Tratamentul supresiv trebuie continuat nc 8 sptmni dup prsirea zonei
endemice. Tratamentul atacului acut de malarie: la aduli, o doz iniial de 800 mg,
urmat la 68 ore de 400 mg, timp de 2 zile consecutive (total 2 g de hidroxiclorochin
sulfat). O schem alternativ, utiliznd o singur doz de 800 mg, s-a dovedit, de
asemenea, eficient. Dozele pentru aduli pot fi calculate n funcie de masa corporal, la
fel ca cele pentru copii (vezi mai jos). La copii, o doz de 32 mg/kg corp (dar fr a
depi 2 g) se divizeaz i se administreaz n 3 zile, dup cum urmeaz: Prima doz:
12,9 mg/kg (dar fr a depi o doz unic de 800 mg). A doua doz: 6,5 mg/kg (dar fr
a depi 400 mg), la 6 ore dup prima doz. A treia doz: 6,5 mg/kg (dar fr a depi
400 mg), la 18 ore dup a doua doz. A patra doz: 6,5 mg/kg (dar fr a depi 400 mg),
la 24 de ore dup a doua doz.
Contraindicaii
Maculopatie a ochiului preexistent. Hipersensibilitate (alergie) cunoscut la
derivai ai 4-aminochinolinei.
Precauii:
Generale: naintea nceperii unui tratament pe termen lung, ambii ochi vor fi
examinai pentru acuitatea uzual, cmpul vizual central i vederea culorilor
(oftalmoscopie atent). Dup aceea, examinarea va fi repetat, cel puin, anual. Aceast
examinare va fi mai frecvent i mai adaptat pacientului, dac este prezent unul dintre
urmtorii factori: doza zilnic depete 6,5 mg/kg corp; insuficien renal; durata
tratamentului mai mare de 10 ani; vrsta peste 65 de ani; acuitatea vizual sub 0,8. La
apariia oricrei tulburri oculare (acuitate vizual, percepia culorilor) trebuie efectuat
examinarea ocular, dup care pacientul rmne sub observaie continu pentru progresia
posibil a anomaliei. Riscul de retinopatie la 4-aminochinoline pare dependent de doz i
este probabil s fie crescut dac se depesc dozele recomandate. Se va manifesta
precauie la pacienii cu deficiene hepatice sau renale, la care poate fi necesar reducerea
dozelor, ca i la cei care utilizeaz medicamente despre care se cunoate c afecteaz
aceste organe. Se va manifesta precauie, de asemenea, la pacienii cu tulburri
gastrointestinale, neurologice sau sanguine, la cei cu sensibilitate la chinin, sau cu
deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaz, cu porfirie sau psoriazis. Cu toate c riscul de
depresie medular este sczut sunt recomandate teste sanguine periodice, iar tratamentul
va fi ntrerupt dac apar anomalii. Copiii mici sunt deosebit de sensibili la efectele toxice
ale 4-aminochinolinelor, de aceea, pacienii vor fi avertizai s nu lase hidroxiclorochina
la ndemna copiilor. Malarie: hidroxiclorochina nu este eficace mpotriva tulpinilor
rezistente de P. falciparum, i nu este activ mpotriva formelor exo-eritrocitare de P.

vivax, P. ovale i P. malariae i, deci, administrat profilactic, nu va preveni nici infecia,

nici recderile infeciei datorat acestor organisme.
Interaciuni medicamentoase i alte tipuri de interaciune ==
Tratamentul simultan cu hidroxiclorochin i digoxin poate conduce la creterea
concentraiilor serice ale digoxinei: nivelele serice ale digoxinei vor fi atent monitorizate
la pacienii care primesc aceste tratamente asociate.
Sarcin i alptare
Administrarea hidroxiclorochinei n timpul sarcinii trebuie evitat, cu excepia
utilizrii ei pentru supresia sau tratamentul malariei, dac medicul cntrete c
beneficiile poteniale depesc riscurile poteniale. Se va reine c 4-aminochinolinele n
doze terapeutice au fost asociate cu leziuni SNC, inclusiv ototoxicitate (toxicitate auditiv
i vestibular, surditate congenital), hemoragii retiniene i pigmentare retinian
anormal. O atenie deosebit va fi acordat utilizrii hidroxiclorochinei n timpul
alptrii, deoarece s-a observat c se elimin n mici cantiti n laptele matern i este
cunoscut c nou-nscuii sunt extrem de sensibili la efectele toxice ale 4aminochinolinelor.
Efecte asupra capacitii de a ofa sau de a conduce utilaje n micare:
Pacienii vor fi avertizai asupra capacitii de a ofa sau de a conduce utilaje n
micare, ntruct hidroxiclorochina poate afecta acomodarea ocular i poate produce
nceoarea vederii. Dac aceste tulburri nu dispar n timp, poate fi necesar o reducere
temporar a dozelor.
Reacii adverse
Rar poate aprea retinopatie cu modificri de pigmentare i defecte ale cmpului
vizual. n formele incipiente, aceste modificri au fost reversibile la ntreruperea
administrrii. Dac retinopatia este lsat s evolueze spre stadii mai avansate, poate
exista riscul s progreseze i dup ntreruperea tratamentului. Au fost semnalate
modificri ale corneei, ntre care edem i opacifieri. Acestea pot fi asimptomatice sau pot
genera apariia de halouri, vedere nceoat sau fotofobie. Aceste tulburri pot s dispar
n timpul tratamentului sau doar la ntreruperea acestuia. nceoarea vederii, dependent
de doz i reversibil, poate s apar, datorit unei tulburri de acomodare. Rash-ul
cutanat apare uneori; au fost, de asemenea, semnalate modificri pigmentare ale pielii i
membranelor mucoase, albirea prului i alopecie. Acestea dispar, de obicei repede, la
ntreruperea tratamentului. Au fost semnalate cazuri izolate de dermatit exfoliativ. Alte
efecte adverse includ tulburri gastrointestinale, cum ar fi grea, diaree, anorexie, dureri
abdominale i, rar, vrsturi. Aceste simptome dispar, de obicei, imediat, la reducerea
dozei sau la ntreruperea tratamentului. Mai puin frecvent, pentru aceast clas de
medicamente au fost semnalate slbiciune muscular, vertij, tinnitus, surzire nervoas,
cefalee, nervozitate i labilitate emoional. Rar, a fost semnalat depresie medular,
cardiomiopatie, neuromiopatie, psihoz i convulsii. Au fost raportate cazuri izolate de
anomalii ale testelor funcionale hepatice i au fost publicate dou cazuri de insuficien
hapatic fulminant. Hidroxiclorochina poate exacerba porfiria i poate precipita atacuri
de psoriazis.
Supradozare
Supradozarea 4-aminochinolinelor este periculoas, mai ales, la copii, la care
doze de numai 1 - 2 g s-au dovedit fatale. Simptomele supradozrii pot include: cefalee,
tulburri vizuale, colaps cardiovascular i convulsii, urmate de stop respirator i cardiac

iminent precoce. Deoarece aceste efecte pot s apar curnd dup administrarea unei
doze masive, tratamentul trebuie s fie prompt. Coninutul stomacal trebuie imediat
evacuat, fie prin vrsturi provocate, fie prin lavaj gastric. Crbunele activat, ntr-o doz
de cel puin 5 ori mai mare dect supradoza, poate inhiba absorbia dac este introdus n
stomac, prin sond, dup lavaj i n primele 30 de minute de la ingestia supradozei. Se va
lua n considerare administrarea parenteral de diazepam, ntruct studiile au semnalat c
este benefic n reprimarea cardiotoxicitii clorochinei. Vor fi instituite suportul
respirator i managementul ocului, dac este necesar.

II.3 ANTIHELMINTICE
Antihelminticele sunt substante de natura vegetala sau sintetica, capabile sa
produca indepartarea din organism, indeosebi din tubul digestiv, a diferiti virmi paraziti ai
omului si animalelor
Substantele antihelmintice actioneaza atat asupra parazitului
cat si asupra
gazdei.
Unele antihelmintice actioneaza vermifug, inhiband motilitatea parazitilor. Uneori
faza de paralizie este precedata de o faza de stimulare a motilitatii parazitilor. Acestia pot
fi eliminati prin scaun spontan sau prin administrarea de purgative. Alte antihelmintice
actioneaza vermicid omorand parazitii, care sunt eliminati fragmentati sau sunt digerati
sub actiunea sucurilor digestive. Unele antihelmintice produc in functie de doza,
stimularea motilitatii parazitilor, paralizia si apoi moartea acestora.
Mecanismul de actiune al antihelminticelor const in afectarea formatiunilor
neuromusculare ale parazitilor, cu modificarea motilitatii sau in alterarea cuticulei
viermilor, cu tulburri de permeabilitate.
Clasificare:
Antitrematode:-derivai de chinoline: epiquantel
Antinematode:
- Benzimidazol derivaii: zentel, vermox, mintezol
-Piperazin derivaii: loxuran, nematocton
-Imidazothiozol derivaii: decaris
-alte nematode: vermigal
Anticestode: derivai de acid salicilic: niclosamid
Ectoparazicide:- produse cu sulf: unguent cu sulf
-Produse cu clor: lindanest
-Alte ectoparazicide: benzil benzoate

II.3.1 ANTITREMATODE
EPIQUANTEL , comprimate
praziquantelum
Compozitie: Fiecare compimat contine 600 mg Praziquantel.
Indicatii: Epiquantel este eficient impotriva tuturor speciilor de schistosome, parazitilor
ficatului si plamanilor precum si impotriva unei largi categorii de viermi lati.
Mod de administrare: Dozarea medicamentului se va face in functie de cazurile

individuale. Daca pe parcursul unei zile o doza trebuie repetata de mai multe ori,
intervalul dintre fiecare doza trebuie sa fie de 4-6 ore, tabletele vor fi inghitite cu lichid,
dupa mese si nu vor fi mestecate. O tableta are patru segmente, fiecare segment continand
150 mg de substanta activa, ceea ce permite o reglare mai usoara si mai exacta a dozarii
in functie de greutatea corporala a bolnavului.
Tipul parazitului
Doza recomandata
Schistosoma haematobium
20 mg/kg corp x 2
S. mansoni
40 mg/kg corp x 1
S. japonicum
20 mg/kg corp x 3
Clonorchis sinensis
25 mg/kg corp x 3
Cpisthorchis viverinni
25 mg/kg corp x 3
Paragonimus westermani
25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Hymenolepis nana
25 mg/kg corp x 1
Taenia saginata si Taenia solium
10 mg/kg corp x 1
Diphyllobothrium latum
25 mg/kg corp x 1
Cysticercus cellulose
25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Efecte secundare: Epiquantel este in general bine tolerat. In mod ocazional pot
aparea efecte secundare slabe si trecatoare mai ales la bolnavii puternic infectati.
Asemenea efecte secundare sunt: dureri de cap, ameteala, greata, diaree.
Contraindicatii: Nu au fost inregistrate pana in prezent.
Precautii: In cazurile de cisticercoza se va recurge la spitalizare si ingrijire de
catre un medic specialist. Desi experimentele efectuate pe animale au demonstrat ca
Epiquantel nu este toxic pentru embrion sau potential mutagen sau carcinogen, totusi nu
se va prescrie administrarea de Epiquantel in primele trei luni de sarcina. Persoanelor
care alapteaza li se va prescrie tratamentul cu Epiquantel cu conditia ca in ziua in care li
se va administra medicamentul si in urmatoarele 72 ore, copilul sa fie alimentat artificial.
Forma de prezentare: Blistere a 4 comprimate.
II.3.2 ANTINEMATODE
ZENTEL , comprimate
albendazolum
Forma de prezentare: Comprimate TILTAB, albe, rotunde, cu o proeminenta
pentagonala pe ambele fete, continand 200 mg albendazol. Suspensie cu gust placut, cu
aroma de fructe, fiecare 5 ml continand 100 mg albendazol.

Indicatii: Zentel este un antihelmintic cu spectru larg, folosit pentru tratarea

parazitozelor cu unul sau mai multi dintre urmatorii paraziti:
Enterobius vermicularis
oxiuri
Trichuris trichiura
tricocefal
Ascaris lumbricoides
limbrici
Ankylostoma duodenale
Necator americanus
Strongyloides stercoralis
Taenia spp.
tenie
Giardioza la copii
Posologie si mod de administrare: Cu prescriptie medicala. Doza uzuala pentru
adulti si copii in varsta de peste 2 ani: 400 mg (doua comprimate de Zentel 200 mg sau
20 ml Zentel suspensie) intr-o priza unica in cazul parazitozelor cu: Enterobius
vermicularis, Trichuris trichiura, Ascaris lumbricoides, Ankylostoma duodenale si
Necator americanus. In caz de strongiloidoza sau teniaza, se administreaza 400 mg Zentel
in prize unice, 3 zile consecutiv. Daca pacientul nu este vindecat la trei saptamani dupa
tratament, se indica o a doua cura. In giardioza (la copii cu varsta intre 2-12 ani), o doza
zilnica de 400 mg in priza unica, timp de 5 zile. Comprimatele pot fi mestecate, inghitite
sau zdrobite si amestecate cu alimentele. Nu este necesar sa fie administrate jeun sau sa
se practice purgatia.
Precautii: Folosirea in cursul sarcinii: Deoarece s-a demonstrat ca albendazolul
este embriotoxic si teratogen la sobolan si la iepure, folosirea sa la femeile gravide sau la
cele cu suspiciunea de sarcina este contraindicata. Pentru femeile aflate la varsta
procreerii (15-40 de ani), Zentel trebuie administrat in primele 7 zile de la debutul
menstruatiilor normale.
Reactii adverse: S-au raportat cateva cazuri de disconfort gastro-intestinal si
cefalee, fara a se stabili o legatura clara cu medicamentul.
Informatii suplimentare: Eficacitatea Zentelului a fost evaluata la copii sub varsta
de 2 ani, gasindu-se ca o singura doza de 200 mg este eficace in infectiile helmintice
comune. In infectiile cu Hymenolepis nana, o doza de 400 mg administrata 3 zile
consecutiv s-a dovedit eficace. In plus fata de proprietatile vermicide, s-a demonstrat ca
albendazolul are la om si proprietati ovocide si larvicide.
Precautii farmaceutice: A se feri de lumina.
Conditionare: Cutii monodoza cu 2 comprimate in blister. Suspensie monodoza cu
20 ml/flacon. Exista si forme de ambalare cu un numar mai mare de doze.
VERMOX , comprimate mebendazolum
Prezentare farmaceutica: Vermox este un antihelmintic sintetic cu spectru larg.
Vermox este disponibil sub forma de tablete orale si suspensie. Fiecare tableta contine
100 mg mebendazol iar suspensia contine 20 mg mebendazol/ml. Ceilalti ingredienti
pentru tablete sunt: celuloza microcristalina, glicolat de amidon sodic, talc, amidon de
porumb, zaharina sodica, stearat de magneziu, ulei vegetal hidrogenat, aroma de

portocala, siliciu coloidal anhidru, sulfat de sodiu lauril si galben de portocala S

(formulare F84). Ceilalti ingredienti pentru suspensie sunt: sucroza, celuloza
microcristalina, carmeloza sodica, metilceluloza, parahidroxibenzoat de metil, sulfat de
sodiu lauril, parahidroxibenzoat de propil, aroma de banane 1, monohidrat de acid citric
si apa purificata (formulare F4).
Farmacodinamica: Mebendazol actioneaza asupra formarii tubulinei celulare a
viermelui, perturband atat absortia glucozei cat si functiile digestive normale ale
viermelui, astfel incat apare un proces autolitic.
Farmacocinetica: Mebendazol este slab absorbit dupa administrarea orala. In doza
antihelmintica normala, biodisponibilitatea sa este scazuta datorita combinatiei intre o
metabolizare de prim pasaj crescuta si solubilitatea scazuta a mebendazolului. 90% din
fractia absorbita se leaga de proteinele plasmatice.
Indicatii: Vermox este indicat pentru tratamentul infestarilor simple sau mixte cu
Enterobius vermicularis (oxiuroza), Trichuris trichiura (tricocefaloza), Ascaris
lumbricoides
(ascaridioza),
Ancylostoma
duodenale,
Necator
americanus
(ankilostomiaza), Strongyloides stercoralis (strongiloidioza), Taenia spp. (teniaza).
Contraindicatii: Vermox este contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la
medicament.
Precautii: Experienta documentata corespunzator nu este suficienta la copii sub 1
an, si cum in aceasta grupa de varsta s-au raportat in mod exceptional cazuri de convulsii,
Vermox trebuie administrat copiilor la aceasta varsta doar daca infectiile helmintice
interfereaza semnificativ cu starea nutritionala si dezvoltarea fizica.
Interactiuni cu alte substante: Tratamentul concomitent cu cimetidina poate inhiba
metabolismul mebendazolului la nivelul ficatului, ceea ce duce la cresterea
concentratiilor plasmatice ale mebendazolului mai ales in tratamentul prelungit. In acest
caz, este recomandata determinarea concentratiilor plasmatice, pentru a permite ajustarea
corespunzatoare a dozei.
Sarcina si alaptare: La sobolani si soareci in doze orale unice, Vermox exercita o
activitate embriotoxica si teratogenica. Aceste efecte nu au fost observate la iepuri, caini,
oi sau cai. Desi pana in prezent experienta la oameni a dovedit ca administrarea
Vermoxului in timpul sarcinii nu comporta riscuri, trebuie puse in balanta beneficiile
terapeutice si riscurile posibile ale prescrierii medicamentului in special in primul
trimestru al sarcinii. Nu se cunoaste daca mebendazol este excretat in laptele uman. De
aceea, administrarea de Vermox femeilor care alapteaza trebuie facuta cu prudenta.
Efecte asupra abilitatii de a conduce sau de a lucra cu masini: Vermox nu
afecteaza starea de vigilenta sau abilitatea de a conduce masini.
Dozaj si administrare: Enterobiaza: 1 tableta sau 5 ml de suspensie administrate
ca singura doza. De vreme ce reinfectiile cu Enterobius vermicularis sunt foarte
frecvente, se recomanda ca tratamentul sa fie repetat dupa 2 si 4 saptamani, mai ales in
cadrul programelor de eradicare. Ascaridioza, tricocefaloza, ankilostomiaza si infectii
mixte: 1 tableta de 2 ori pe zi sau 5 ml suspensie dimineata si seara timp de 3 zile
consecutiv. Acest dozaj se aplica atat la copii cat si la adulti. Teniaza si strongiloidioza:
Adulti: desi au fost obtinute rezultate favorabile si la doze mai mici, este recomandabil a
se prescrie 2 tablete de 2 ori pe zi sau 2 x 5 ml dimineata si seara timp de 3 zile
consecutiv, pentru a obtine vindecarea completa. Chiar si la aceasta doza ridicata, efectele
secundare sunt rare. Doza pentru copii este mentinuta la 1 tableta de 2 ori pe zi sau 1 x 5

ml de doua ori pe zi timp de 3 zile consecutiv. Nu sunt necesare masuri speciale cum ar fi
regimul dietetic sau folosirea laxativelor. Flaconul cu suspensie se agita inainte de
folosire. La copii sub 1 an, vezi "Precautii".
Reactii adverse: La administrarea de Vermox, au fost raportate numai reactii
adverse minore. Dureri abdominale tranzitorii si diaree au fost raportate rar, in cazul unor
infestari masive si al expulzarii viermilor. Reactii de hipersensibilitate ca exantem, rash,
urticarie si angioedem au fost rar observate.
Supradozare: Simptome: In cazul unei supradozari accidentale, pot aparea crampe
abdominale, greata, varsaturi sau diaree. Desi durata maxima recomandata a
tratamentului cu Vermox este de 3 zile, au fost semnalate cazuri rare si reversibile de
disfunctii hepatice, hepatita si neutropenie la pacientii cu hidatidoza care au fost tratati cu
doze masive pentru perioade prelungite de timp. Tratament: Nu exista un antidot specific.
In prima ora de la ingerare, se poate efectua lavaj gastric si, daca se considera necesar, se
poate administra carbune activ.
Mod de prezentare: Blistere cu tablete de 100 mg. Vermox suspensie este
disponibil in flacoane de 30 ml cu capac care masoara 5 ml.
Conditii de pastrare: A se pastra la temperaturi intre 15 - 30 grade Celsius. A nu se
lasa la indemana copiilor!
Instructiuni de utilizare: Flaconul este prevazut cu un capac de siguranta pentru
copii, si se va deschide dupa cum urmeaza: se defileteaza capacul de plastic prin apasare,
in timp ce se roteste in sens antiorar.
MINTEZOL , suspensie
tiabendazolum
Mintezol (tiabendazol, MSD), un antihelmintic, este eficace in tratamentul
diverselor infectii cu nematode la om. Mintezol asigura un tratament sistemic impotriva
larvei migrans cutanata si larvei migrans viscerala. De asemenea, este eficient ca
tratament oral pentru Dracunculus medinensis. Mintezol determina eliminarea spontana a
viermilor din chisturile cutanate sau usureaza indepartarea lor manuala. In unele cazuri
viermele devitalizat nu este eliminat si se produce inchistarea cu liza. La unii pacienti
medicamentul a fost util in tratamentul trichinelozei.
Indicatii: Mintezol este indicat ca tratament in: strongiloidoza, larva migrans
cutanata (eruptie serpiginoasa), dracunculoza, larva migrans viscerala. Mintezol este de
asemenea indicat pentru ameliorarea simptomelor si febrei in trichineloza, in timpul fazei
invazive a bolii. Cu toate ca este indicat ca prima terapie, cand apare enterobioza
(oxiuriaza) asociata cu oricare dintre afectiunile enuntate la indicatii, la cei mai multi
dintre pacienti nu este necesara o terapie aditionala. Mintezol ar trebui folosit in
uncinarioza (Necator americanus si Ancylostoma duodenalis), trichiuriaza si ascaridiaza
numai atunci cand o terapie mai specifica nu este disponibila sau nu poate fi folosita, sau
cand se doreste asocierea unui al doilea agent in continuarea terapiei.
Posologie si mod de administrare: Mintezol este disponibil ca suspensie continand
0,5 g tiabendazol la 5 ml si ca tablete care se mesteca, continand 0,5 g tiabendazol. Daca
este posibil, Mintezol trebuie administrat in timpul meselor. Tabletele de Mintezol trebuie
mestecate inainte de inghitire. Nu sunt necesare restrictii alimentare, medicatie
complementara sau clisme evacuatorii. Schema uzuala de administrare pentru toate
parazitozele este de doua doze pe zi. Marimea dozei este determinata de greutatea

pacientului. Doza este independenta de afectiunea tratata si se calculeaza in modul

urmator: Pacientii care cantaresc mai putin de 60 kg-25 mg/kg corp/doza; pacientii care
cantaresc 60 kg si peste - 1,5 g/doza. Doza maxima zilnica de Mintezol pentru adultii
cantarind peste 60 kg este de 3 g. La anumiti pacienti doua doze zilnice pot conduce la o
incidenta crescuta a efectelor adverse. In aceste cazuri, in prima zi se administreaza 25
mg/kg corp dupa masa principala si se repeta aceeasi doza dupa 24 de ore tot dupa masa
principala.
Regimul de tratament pentru fiecare indicatie: Regim terapeutic: Strongiloidoza: 2
doze pe zi timp de 2 zile succesiv; poate fi folosita ca schema alternativa o singura doza
de 50 mg/kg corp dar, in acest caz, ne putem astepta la o incidenta crescuta a reactiilor
adverse. Larva migrans cutanata (eruptie serpiginoasa): 2 doze pe zi timp de 2 zile
succesiv; daca la 2 zile dupa terminarea tratamentului sunt inca prezente leziuni active se
recomanda repetarea schemei terapeutice. Dracunculoza: 1 sau 2 viermi vizibili: 25
mg/kg corp de doua ori intr-o singura zi; 3 sau mai multi viermi: pana la 100 mg/kg corp
in doua doze egal divizate intr-o singura zi; 10 sau mai multi viermi: o a doua doza de 50
mg/kg corp la 8 zile dupa tratamentul initial daca se considera necesar. Larva migrans
viscerala: 2 doze pe zi timp de 7 zile succesiv; datele despre siguranta si eficacitate
pentru tratamentul de 7 zile sunt limitate. Trichineloza: 2 doze pe zi timp de 2-4 zile
succesiv, in functie de raspunsul pacientului; doza optima pentru tratamentul trichinelozei
nu a fost stabilita. Alte indicatii: viermi cilindrici intestinali (incluzand ascaridiaza,
uncinarioza si trichiuriaza) 2 doze pe zi timp de 2 zile consecutiv; o singura doza de 50
mg/kg corp poate fi folosita ca schema alternativa, dar este de asteptat o incidenta
crescuta a reactiilor adverse.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele acestui
medicament.
Precautii: Daca apar reactii de hipersensibilitate, medicamentul trebuie intrerupt
imediat si nu se va mai relua administrarea. Tratamentul cu tiabendazol a fost insotit
uneori de eritem multiform. In cazurile severe (sindrom Stevens-Johnson) s-au produs si
reactii fatale. Pentru ca pot aparea destul de frecvent reactii adverse asupra sistemului
nervos central, trebuie evitate activitatile care solicita mentinerea atentiei. Ideal ar fi sa se
institue terapia de sustinere inaintea inceperii tratamentului medicamentos antihelmintic
in cazul pacientilor anemici, deshidratati sau malnutriti. Pacientii cu afectiuni hepatice
sau renale trebuie urmariti atent. Mintezol nu trebuie folosit in scop profilactic ci numai
in scop curativ la pacientii la care au fost diagnosticate infestari cu specii sensibile.
Sarcina si alaptare: Siguranta folosirii acestui medicament la gravide si la mame
care alapteaza nu a fost stabilita.
Interactiuni cu alte medicamente: Tiabendazolul poate intra in competitie cu alte
medicamente, cum ar fi teofilina, pentru locusurile de metabolizare din ficat, producand
cresterea nivelului seric al unor asemenea produsi pana la niveluri potential toxice. De
aceea, cand se preconizeaza administrarea concomitenta de tiabendazol si derivati
xantinici este necesara monitorizarea nivelurilor sanguine sau reducerea dozelor pentru
acesti compusi. Un astfel de tratament concomitent trebuie administrat sub atenta
supraveghere medicala.
Reactii adverse: Reactiile adverse cele mai des intalnite sunt: anorexia, greata,
varsaturile si ameteala. Mai putin frecvent au aparut: diaree, jena epigastrica, prurit,
oboseala, toropeala, confuzie si cefalee. Reactii adverse care au aparut rar sunt: tinitus,

hiperiritabilitate, amorteala, senzatii anormale la nivelul ochilor, incetosarea vederii,

xantopsie, hipotensiune, colaps, enurezis, cresteri tranzitorii ale flocularii cefalinei si ale
GOT, icter, colestaza intrahepatica si afectarea parenchimului hepatic, hiperglicemie,
leucopenie tranzitorie, eruptie perianala, miros neplacut al urinei, cristalurie, hematurie,
aparitia de ascarizi vii in cavitatea bucala sau nas, convulsii, tulburari psihice, uscaciunea
mucoaselor (bucala, conjunctivala etc.). Reactiile de hipersensibilitate includ: febra,
eritem facial, frisoane, hiperemie conjunctivala, angioedem, reactie anafilactica, eruptii
cutanate, eritem multiform (incluzand sindromul Stevens-Johnson) si limfadenopatii.
Teste de laborator: Rareori, la pacientii tratati cu Mintezol a aparut o crestere tranzitorie a
flocularii cefalinei si a GOT.
Forma de prezentare: Suspensie continand 500 mg tiabendazol/5 ml si tablete care
se mesteca continand 500 mg tiabendazol
LOXURAN , comprimate
diethylcarbamazinum
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand dietilcarbamazina citrat 50 mg
(cutie cu 100 sau 500 buc.).
Actiune terapeutica: Antihelmintic activ fata de filarii, formele larvare de T.
solium si de Trichinella spiralis.
Indicatii si mod de administrare: In filarioza limfatica, la adulti, 1 mg/kg corp si
zi, se creste in 3 zile la 6 mg/kg corp si zi, administrate in 3 prize, 21 de zile; in
trichineloza musculara 200 - 400 mg/zi, 10 zile, in cure repetate.
Reactii adverse: Relativ frecvent cefalee, slabiciune, oboseala, mialgii, artralgii,
anorexie, greata, voma, leucocitoza, febra, frisoane, limfangita, prurit, eruptii cutanate
(parte din reactiile adverse sunt atribuite endotoxinelor eliberate din filariile omorate).
NEMATOCTON , comprimate
Piperazinum
Compozitie: Comprimate continand 0,3 g adipat de piperazina.
Actiune farmacoterapeutica: Antihelmintic, activ pe nematodele intestinale
Ascaris lumbricoides si Enterobius vermicularis, pe oxiuri, trichina si filarie. Piperazina
produce paralizia formelor adulte ale viermilor, acestia fiind apoi eliminati prin scaun, fie
spontan, fie dupa administrarea unui purgativ. Efectul este reversibil, motilitatea
parazitilor putand reveni dupa ce trece efectul substantei. Nu are efect asupra oualor de
paraziti. Preparatul se absoarbe bine din intestin si se excreta in urina, partial sub forma
de metaboliti. Rata de excretie prezinta variatii individuale largi.
Indicatii: Ascaridiaza, oxiuraza, trichinoza.
Contraindicatii si precautii: Epilepsie, insuficienta renala, sarcina. Precautii la
administrare in cazuri de: epilepsie latenta, tulburari neurologice, functie renala alterata,
functie hepatica alterata.
Interactiuni medicamentoase: Efectul antihelmintic al piperazinei este antagonizat
de administrarea concomitenta de pirantel. Piperazina poate potenta efectele adverse ale
fenotiazinelor.
Reactii adverse: Sunt rare efectele adverse importante, ele fiind cauzate in
principal de supradozare sau de o excretie defectuoasa: greata, voma, diaree, dureri
abdominale, cefalee, urticarie. Pot aparea, de asemenea, simptome de neurotoxicitate si

modificari EEG care includ: somnolenta, ameteli, nistagmus, lipsa de coordonare

musculara, ataxie, contractii mioclonice, tremor si miscari coreice, convulsii si pierderea
reflexelor, tulburari de vedere.
Posologie si mod de administrare: In ascaridiaza se recomanda o doza unica de
4,8 g de nematocton (16 comprimate) pentru adulti, de preferinta dimineata; la copii se
recomanda 120 mg/kg corp pana la doza de 4,8 g. La copii se mai pot administra cate 75
mg/kg corp/zi in doua zile succesiv, pana la 4,2 g. In trichinoza si oxiuraza tratamentul se
administreaza timp de 7 zile, eventual in doua serii de 7 zile cu pauza de 10 zile intre ele.
La adulti si copiii peste 12 ani se administreaza zilnic in priza unica cate 2,4 g (8
comprimate); copiii 5-12 ani, in priza unica cate 1,8 g (6 comprimate); copiii 2-4 ani, in
priza unica cate 0,9 g (3 comprimate), iar la copii mai mici de 2 ani se administreaza 50
mg/kg corp.
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si umiditate, la maximum 25 grade
Celsius. Valabilitate: 3 ani de la data fabricatiei.
DECARIS , comprimate
levamisolum
Compozitie: Comprimate a 50 mg sau 150 mg levamisol sub forma de sare
clorhidrica.
Indicatii: Infestari cu: Ascaris lumbricoides, Necator americanus, Strongyloides
stercoralis, Trichostrongylus colubriformis si Ankylostoma duodenale.
Contraindicatii: Alaptare - principiul activ trece in laptele matern. Se va
administra cu prudenta in sarcina si la copiii sub 3 ani.
Mod de administrare: Comprimatele de 150 mg sunt contraindicate copiilor
Adulti: 1 comprimat de 150 mg in doza unica. Copii: 2,5mg/kg corp, sub forma
comprimatelor de 50 mg. Aceasta inseamna 25-50 mg (1/2-1 comprimat) copiilor avand
varsta de 3-6 ani si 50-100 mg (1-2 comprimate) celor de 6-14 ani, in doza unica. Este
preferabil ca administrarea medicamentului sa se faca seara, la culcare. La nevoie,
tratamentul se va repeta dupa o pauza de 14 zile.
Efecte secundare: Greata, voma, cefalee, diaree. Dupa tratament, pot aparea
simptome SNC (uneori, encefalopatie). La doze mai mari ori in tratamente repetate, se
pot instala: leucopenie, agranulocitoza, eritem tegumentar, nefropatie.
Interactiuni medicamentoase: Se va evita administrarea concomitenta cu:
mebendazol (toxicitate crescuta); substante lipofile (toxicitate crescuta).
Precautii: Se va evita consumul de bauturi alcoolice in timpul tratamentului si
inca 24 ore dupa terminarea lui. Timp de 3-4 saptamani de la administrarea
medicamentului (perioada se va stabili individual), se vor evita conducerea vehiculelor
sau efectuarea unor munci periculoase, comportand iminenta de accident.
Forma de prezentare: 2 comprimate a 50 mg. 1 comprimat a 150 mg. Nota: Se
elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala.
VERMIGAL , suspensie
pyrvinium
Prezentare farmaceutica: Suspensie continand embonat de pirviniu 250 mg/25 ml

(flac. cu 25 ml).
Actiune terapeutica si Indicatii: Antihelmintic activ fata de Enterobius
vermicularis (oxiuri) si Strongyloides stercoralis.
Mod de administrare: Oral, in oxiuriaza o doza unica de 5 mg/kg corp, fara a
depasi 250 mg (o lingurita contine cca 50 mg), se repeta dupa 10-20 zile; in
strongiloidoza 5 mg/kg corp si zi, 7 zile.
Reactii adverse: Uneori iritatie gastrointestinala cu greata, voma, diaree, dureri
abdominale; rareori reactii de fotosensibilizare; coloreaza scaunele si pateaza in rosu.
Contraindicatii: Prudenta la renali si hepatici.

II.4ANTILUETICE
Tratamentul antiluetic dispune astazi de mijloace eficiente si mult mai putin
toxice. Medicatia antiluetica, mai ales schema terapeutica, se alege in functie de stadiul
bolii, de sediul leziunilor si de toleranta
bolnavului.
Substantele medicametoase folosite pentru tratamentul antiluetic sunt
urmatoarele: penicilina (penicilina G, procainpenicilina Efitard, benzatinpenicilina
Moldamin, clemizolpenicilina Megacillin), tetraciclina, eritromicina, spiramicina,
bismutul (Bismosal), cianura de mercur, compusi ai arseniului (Arsafen, Stovarsol),
compusi iodati, hormoni glucocorticoizi.
Penicilina acioneaz electiv n luesul recent. Uneori pot aprea reacii
Herxheimer (stri febrile la cteva ore de la nceputul tratamentului). Se folosesc:
Penicilina G, 6 - 12 milioane u.i., pentru o serie (800 000 u/zi); Efitard (2 flacoane/zi,
timp de 10 - 15 zile); Moldamin (1 200 000 u.i. de dou ori pe sptmn), (doza total
fiind de 12 000 000 u.i.); Megacillin (1 000 000 u.i./zi, timp de 12 - 15 zile).
Tetraciclin (2 g/zi) i Eritromicina (2-3 g/zi) - ambele n asociere cu Bismosalul, n serii
mixte de 15 - 20 de zile. Se utilizeaz rar.
Bismutul (Bismosal), n injecii profunde i.m. (fiole de 3 ml), 2 fiole/sptmn,
12 -l5 zile pe serie. Reaciile adverse ntlnite constau n: dermite embolii, grsoase,
pigmentarea cenuie a mucoasei bucale i gingivale, stomatite, icter, nefrite.
Cianura de mercur este cel mai vechi antibiotic. Se gsete sub forma fiolelor de 1 ml i
se administreaz i.v. 1 fiol/zi sau la dou zile, n serii de 20 - 25. Reaciile adverse
observate: stomatite, nefrite, enterite, erupii.
Compuii arsenicali utilizai n tratamentul luesului sunt derivaii arsenului pentavalent (Arsafen, Stovarsol), administrai pe cale i.m. (Stovorsol - 3 injecii/sptmn,
timp de 10 sptmni) sau pe cale oral. Ca reacii adverse se ntlnesc: crize nitritoide
(vasodilataie brusc urmat de vasoconstricie), reacia Herxheimer etc

II.5 ANTIMICOTICE
Antibioticele antifungice (antimicotice) actioneaza asupra unor fungi, care produc
micoze cutanate sau viscerale, impiedicandu-le multiplicarea (fungistatice) sau
distrugandu-le (fungicide). Actiunea lor selectiva antimicotica este explicata prin
existenta, doar la fungi, a unor metaboliti (de exp.: steroli), care sunt tinta actiunii lor.

Antimicoticele au un spectru larg i au de multe ori aciune nociv i pentru organismul

gazd. Ele pot fi folosite n micozele cutanate, deoarece n aplicarea local nu se absorb
n cantiti suficiente pentru a provoca efecte toxice generale.
Contraindicaii: n insuficien hepatic sever
Reacii adverse: tulburri gastrointestinale: gra, vom, senzaie de plenitudine,
constipaie sau diaree, tulburri hepatice, efecte neurologice minime, reacii alergice,
alterarea ACTH
Reprezentani:
-derivai de imidazol:-H-ketoconazol, miconazol
-derivai de triazol:-diflucan, orungal
H-KETOCONAZOL , comprimate
ketoconazolum
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand 200 mg ketoconazol, excipienti
q. s., in cutii a 10 comprimate (folie x 10 comprimate sau flacon x 10 comprimate)
Actiune terapeutica: Derivat azolic (imidazol substituit), antifungic sistemic cu
spectru larg fata de dermatofiti (Microsporum, Tricophyton, Epidermophyton), levuri
(Candida, Pityrosporum, Torulopsis, Cryptococcus), fungi dimorfice (Blastomyces,
Coccidoides, Histoplasma, Paracoccidoides), eumicete (Aspergillus, Sporothrix),
actinomicete (Actinomadura, Streptomyces), unele ficomicete (Absidia, Mortierella),
bacterii grampozitive (Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis) si unii
anaerobi. Concentratia minima inhibitorie (CMI) fata de majoritatea fungilor variaza intre
0,125-0,5 mcg/ml. Mecanismul de actiune al ketoconazolului este atribuit deteriorarii
membranei celulare fungice prin marirea permeabilitatii acesteia ca urmare a actiunii
directe si a inhibarii biosintezei de ergosterol - componenta lipidica a membranei fungice.
Farmacocinetica: Dupa administrare orala absorbtia din tractul gastrointestinal
este incompleta, cu mari variatii individuale, mediul acid fiind favorabil, fara a fi
semnificativ influentata de alimente. Concentratia plasmatica maxima (Cmax) dupa doza
de 200 mg se atinge la 2 ore de la administrare si este de 2,9-6,9 mcg/ml. Trece putin in
lichidul cefalorahidian si in laptele matern. Biodisponibilitatea variaza dependent de doza
administrata si este peste 50% din aceasta; circula puternic legat de proteinele plasmatice,
este intens metabolizat cu excretie biliara si in fecale (sub forma de metaboliti inactivi) si
urinara (neschimbat). T1/2 este de 6 - 9 h. Poate dezvolta rezistenta.
Indicatii: Infectii ale pielii, parului si unghiilor induse de dermatofiti
(dermatomicoze, onicomicoze, pitiriazis capitis, pitirosporum foliculitis, candidoza
mucocutanata cronica) cand tratamentul local este inpracticabil sau a esuat; infectii
recidivante cu Candida pe tub digestiv si vagin; micoze sistemice localizate sau
diseminate ca histoplasmoza pulmonara, paracoccidioidomicoza diseminata, candidoza
sistemica, blastomicoza; tratamentul profilactic al pacientilor cu mecanism imunitar
deficitar.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizeaza. In general se recomanda:
adulti: infectii ale pielii: 200 mg/zi in timpul mesei, doza ce poate fi crescuta la 400 mg/zi
(doua comprimate), intr-o singura priza; candidoza vaginala: 400 mg/zi (doua
comprimate), o data, in timpul mesei. Copii: de 15-30 kg: 1/2 comprimat/zi o data in
timpul mesei; peste 30 kg: la fel ca la adulti. Tratamentul profilactic al pacientilor
imunodeficitari: adulti: 400 mg/zi (doua comprimate). Copii: 4-8 mg/kg corp/zi. Durata

tratamentului este in functie de evolutia simptomatologiei si reactivitatea pacientului.

Reactii adverse: Uneori: tulburari gastrointestinale minore: greata, voma, senzatie
de plenitudine, varsaturi, dureri abdominale, constipatie sau diaree; tulburari hepatice
marcate prin alterarea reversibila a testelor functionale, necroza hepatica acuta (foarte rar
la pacientii cu afectiuni hepatice in antecedente); efecte neurologice de obicei minime:
cefalee, ameteli, fotofobie, parestezii; reactii de hipersensibilizare: inrosirea pielii, eruptii,
prurit, reactii alergice; efecte endocrine: ginecomastie si oligospermie, alterarea efectului
ACTH asupra cresterii concentratiei de cortizol plasmatic (rar, la doze mari); efecte
hematologice (rar).
Contraindicatii: Hipersensibilitate la ketoconazol sau alti derivati imidazolici
antifungici; nu se administreaza pacientilor cu afectiuni acute sau cronice hepatice.
Precautii: Pacientii supusi tratamentului de lunga durata vor fi atentionati cu
privire la simptomele unei afectari hepatice: oboseala anormala, urina inchisa la culoare,
fecale decolorate; la instituirea tratamentului cu ketoconazol se vor evita factorii care
sporesc riscul acestei afectari hepatice: antecedente hepatice, intoleranta la medicament,
tratament cu griseofulvina, utilizarea concomitenta a unor medicamente hepato-toxice;
tratamentul de lunga durata impune monitorizarea functiilor hepatice prin verificari
repetate: daca testele sunt pozitive tratamentul se intrerupe; dupa tratamentul cu
griseofulvina este necesar sa se faca o pauza de o luna inainte de inceperea tratamentului
cu ketoconazol; se administreaza cu prudenta femeilor insarcinate, numai in cazurile in
care avantajele posibile justifica riscurile probabile de afectare hepatica; se recomanda
renuntarea la alaptare pe durata tratamentului.
Interactiuni: Antiacidele: reduc absorbtia ketoconazolului; de aceea administrarea
de antiacide, anticolinergice si anti H2 se face la 2 ore dupa ketoconazol; ketoconazolul
modifica efectul anticoagulantelor cumarinice, ceea ce necesita monitorizarea efectului
anticoagulant; asocierea cu rifampicina, eritromicina si tetracicline reduce activitatea
antifungica a ketoconazolului.
Conditii de pastrare: In ambalajul original, ferit de lumina, umiditate si caldura.
Termen de valabilitate: 2 ani
MICONAZOL , comprimate orale
miconazolum
Prezentare farmaceutica: Comprimate orale continand miconazol 0,25 g (flacon
cu 20 buc.); comprimate vaginale continand miconazol nitrat 0,15 g (flacon cu 10 buc.).
Actiune terapeutica si Indicatii: Antifungic cu spectru larg, antibacterian fata de
germenii grampozitivi; administrat oral este eficace in candidoze digestive; introdus
intravaginal este eficace in vulvovaginite micotice, simple si suprainfectate.
Mod de administrare: Pentru tratamentul curativ al candidozelor digestive, cate 1
comprimat de 3 ori/zi (1 g/zi), timp de 1-2 saptamani in candidoza orala si 2-4 saptamani
in cea gastrointestinala (in candidoza orala comprimatele se sfarama in gura, in cea
gastro-intestinala se inghit); pentru profilaxia candidozei (la bolnavi diabetici,
imunodeprimati, care primesc antibiotice oral, cateterizati etc.), cate 1 comprimat de 3
ori/zi pe durata riscului sau 5 zile/luna (dupa caz). Pentru tratamentul micozelor vaginale,
cate 2 comprimate vaginale/zi, dimineata si seara, 7 zile, sau cate 1 comprimat/zi, seara,
14 zile (nu se fac spalaturi vaginale, se administreaza si in timpul menstruatiei); se
asociaza eventual cate 1/4 comprimat oral, de 4 ori/zi.

Reactii adverse: In cazul administrarii orale, ocazional greata si diaree, rareori

eruptii cutanate pruriginoase (se intrerupe tratamentul).
Contraindicatii: Prudenta in timpul sarcinii (indicatie medicala stricta); prudenta
cand se asociaza cu anticoagulante, hipoglicemiante si antiepileptice (doze mai mici din
acestea, deoarece le poate creste efectul).
DIFLUCAN , capsule
fluconazol
Compozitia calitativa si cantitativa: Diflucan contine ca ingredient activ
fluconazol si se prezinta sub forma de capsule de 50 mg, 100 mg, 150 mg si 200 mg,
pulbere pentru suspensie orala care prin reconstituire cu apa ofera o concentratie de 50
mg/5ml si 200 mg/5 ml si solutie i.v. care contine 2 mg/ml de solutie salina.
Forma farmaceutica: Capsule, pulbere pentru suspensie orala, solutie i.v..
Indicatii terapeutice: Tratamentul poate fi instituit inainte de a afla rezultatul
culturilor sau altor analize de laborator; dar odata ce aceste rezultate devin disponibile
tratamentul antiinfectios va fi ajustat corespunzator. Criptococoze, incluzind meningita
criptococica si infectii cu alte localizari (ex. pulmonare, cutanate). Pot fi tratate gazde
normale si pacientii cu SIDA, transplant de organe, sau alte cauze de imunodepresie.
Fluconazolul poate fi folosit ca tratament de intretinere pentru a preveni recidiva infectiei
criptococice la pacientii cu SIDA. Candidoze sistemice, incluzind candidemia,
candidozele diseminate si alte forme de infectii candidozice invazive. Acestea includ
infectii ale peritoneului, endocardului, oftalmice, pulmonare si ale tractului urinar. Pot fi
tratati pacienti cu neoplazii, pacienti din unitati de terapie intensiva, pacienti in tratament
cu medicamente citostatice sau imunosupresive, sau pacienti cu alti factori predispozanti
la infectii candidozice. Candidoze ale mucoaselor. Acestea includ infectii orofaringiene,
esofagiene, bronhopulmonare neinvazive, candiduria, candidoze cutaneomucoase,
candidoza cronica orala atrofica. Pot fi tratate gazde normale si pacienti cu functia
imunitara afectata. Prevenirea recidivelor candidozei orofaringiene la pacientii cu SIDA.
Candidoze genitale. Candidoza vaginala acuta sau recurenta; si ca profilaxie pentru
reducerea incidentei candidozei vaginale recurente (3 sau mai multe episoade pe an).
Balanita candidozica. Prevenirea infectiilor fungice la pacienti cu neoplazii care sunt
predispusi la asemenea infectii ca rezultat al terapiei cu citostatice sau radioterapiei.
Dermatomicoze incluzind tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor,
tinea unguium (onicomicoze) si infectii dermice candidozice. Micoze endemice profunde
incluzind coccidiomicoze, paracoccidiomicoze, sporotricoze si histoplasmoze la pacienti
cu imunitate normala.
Posologie si mod de administrare: Doza zilnica de fluconazol trebuie sa se bazeze
pe natura si severitatea infectiei fungice. Majoritatea cazurilor de candidoza vaginala
raspund la terapia cu doza unica. Tratamentul infectiilor care necesita doze multiple se va
continua pana cand parametrii clinici si testele de laborator arata ca infectia fungica a
disparut. O perioada de tratament inadecvata poate conduce la recurenta infectiei active.
Pacientii cu SIDA si meningita criptococica sau candidoza orofaringiana recurenta de
obicei necesita mentinerea tratamentului pentru a preveni recaderea. Adulti: Pentru
meningite criptococice si infectii criptococice cu alte localizari doza uzuala este 400 mg
in prima zi urmata de 200 mg-400 mg in doza unica zilnic. Durata tratamentului
infectiilor criptococice va depinde de raspunsul clinic si micologic, dar de obicei dureaza

6-8 saptamani in meningita criptococica. Pentru prevenirea recaderii in meningita

criptococica la pacientii cu SIDA, dupa ce pacientului i se administreaza o cura
terapeutica completa, fluconazolul poate fi administrat nelimitat in doza zilnica de 200
mg. Pentru candidemie, candidoza diseminata si alte infectii candidozice invazive, doza
uzuala este de 400 mg in prima zi, urmata de 200 mg zilnic. In functie de raspunsul
clinic, doza poate fi crescuta la 400 mg zilnic. Durata tratamentului este in functie de
raspunsul clinic. Pentru candidozele orofaringiene, doza uzuala este de 50 pana la 100 mg
o data pe zi timp de 7 -14 zile. Tratamentul poate fi continuat perioade de timp mai lungi
la pacientii cu imunitate sever compromisa, daca este necesar. Pentru candidoza orala
atrofica asociata protezelor dentare, doza uzuala este de 50 mg o data pe zi timp de 14
zile administrata concomitent cu masuri de antisepsie ale protezei dentare. Pentru alte
infectii candidozice ale mucoaselor (cu exceptia candidozei genitale - a se vedea mai jos),
ex. esofagite, infectii bronhopulmonare neinvazive, candidurie, candidoze
cutaneomucoase etc., doza eficienta uzuala este 50 pana la 100 mg zilnic, timp de 14-30
zile. Pentru prevenirea recidivei candidozei orofaringiene la pacientii cu SIDA, dupa ce
pacientul a primit o cura de tratament completa, fluconazolul poate fi administrat in doza
de 150 mg o data pe saptamana. Pentru tratarea candidozelor vaginale se administreaza
oral 150 mg fluconazol ca doza unica. Pentru a reduce incidenta candidozei vaginale
recurente, se poate administra o doza de 150 mg o data pe luna. Durata tratamentului se
stabileste individual, dar va fi in general intre 4 si 12 luni. Unele paciente pot necesita o
administrare mai frecventa. In balanita candidozica se administreaza oral 150 mg
fluconazol ca doza unica. Dozajul recomandat pentru prevenirea candidozelor este 50
pana la 400 mg fluconazol o data pe zi, in functie de riscul pacientului de a dezvolta
infectii fungice. Pentru pacientii cu risc crescut de a dezvolta infectii sistemice, ex.
pacienti la care se anticipeaza o neutropenie pronuntata sau prelungita, doza zilnica
recomandata este de 400 mg o data pe zi. Administrarea fluconazolului trebuie inceputa
cu cateva zile inainte de instalarea anticipata a neutropeniei si continuata inca 7 zile dupa
ce numarul neutrofilelor a crescut peste 1000 celule/ mm3. Pentru infectiile dermice
incluzind tinea pedis, corporis, cruris si infectiile candidozice dozajul recomandat este de
150 mg o data pe saptamana, sau 50 mg o data pe zi. Durata tratamentului este in mod
normal 2 pana la 4 saptamani, dar tinea pedis poate necesita tratament pana la 6
saptamani. Pentru tinea versicolor dozajul recomandat este de 50 mg o data pe zi timp de
2 pana la 4 saptamani. Pentru tinea unguium se recomanda 150 mg oral o data pe
saptamana. Tratamentul se va continua pana la inlocuirea unghiei infectate (cresterea
unghiei neinfectate). Recresterea unghiilor de la maini si picioare necesita 3-6 luni si
respectiv 6-12 luni. Totusi rata de crestere poate varia foarte mult in functie de persoana
si de varsta. Dupa tratarea cu succes a unei infectii cronice foarte vechi, unghiile pot
ramane deformate. Pentru micoze endemice profunde pot fi necesare doze de 200-400 mg
zilnic timp de pana la 2 ani. Durata tratamentului se stabileste individual, dar in general
este de 11-24 luni in coccidiomicoze, 2-17 luni in paracoccidiomicoze, 1-16 luni in
sporotricoze si 3 -17 luni in histoplasmoze. Copii: Durata tratamentului este in functie de
raspunsul clinic si micologic, similar infectiilor la adulti. Nu se va depasi doza maxima
permisa la adult. Fluconazolul se administreaza ca doza unica zilnica. Doza de fluconazol
recomandata in candidozele mucoaselor este 3 mg/kg corp zilnic. In prima zi se poate
administra o doza de atac de 6 mg/kg corp pentru a obtine mai rapid niveluri serice
stabile. Pentru tratamentul candidozelor sistemice si infectiilor criptococice, doza

recomandata este 6-12 mg/kg corp zilnic, in functie de severitatea afectiunii. Pentru
prevenirea infectiilor fungice la pacienti imunodeprimati, considerati cu risc ca o
consecinta a neutropeniei in urma chimioterapiei citostatice sau radioterapiei, doza va fi
3-12 mg/kg corp zilnic, in functie de extinderea si durata neutropeniei induse (a se vedea
dozajul la adulti). La copii cu functia renala afectata doza zilnica se va reduce in
conformitate cu recomandarile de la adulti, in functie de gradul de insuficienta renala.
Copii cu varsta sub 4 saptamani: Nou-nascutii excreta fluconazolul mai incet. In primele
doua saptamani de viata se recomanda aceleasi doze pe kg corp ca la copiii mai mari, dar
administrate la 72 de ore. In timpul saptamanilor 2-4 de viata se administreaza aceleasi
doze, dar la interval de 48 de ore. Varstnici: Daca nu exista dovezi de insuficienta renala,
se vor adopta recomandarile de dozaj normale. Pentru pacientii cu insuficienta renala
(clearanceul creatininei < 50 ml/min) schema de dozaj se va ajusta dupa cum este descris
mai jos. Pacienti cu insuficienta renala: Fluconazolul se excreta predominant urinar,
nemodificat. Nu sunt necesare modificari ale terapiei cu doza unica. La pacientii cu
insuficienta renala care vor primi doze multiple de fluconazol, se va administra o doza de
atac de 50 pana la 400 mg. Dupa aceasta doza de atac, dozajul zilnic, in functie de
indicatie, va fi dupa cum urmeaza:
Clearanceul Creatininei
Procentul din doza recomandata (ml/min)
> 50
100 %
11-50
50 %
Pacientii dializati regulat
O doza dupa fiecare sedinta de dializa
Administrare: Fluconazolul poate fi administrat fie oral, fie in perfuzie i.v. cu o
rata nu mai mare de 10 ml/min, calea de administrare fiind dependenta de starea clinica a
pacientului. Nu este necesara modificarea dozei zilnice atunci cand se trece de la ruta de
administrare i.v. la cea orala, sau invers. Fluconazolul este dizolvat in clorura de sodiu
0,9%, fiecare 200 mg (flaconul de 100 ml) continind 15 mmol Na + si 15 mmol Cl - .
Deoarece fluconazolul este disponibil ca solutie salina diluata, trebuie luata in
considerare rata de administrare a fluidelor la pacientii care necesita restrictie de sodiu
sau fluide .
Contraindicatii: Fluconazolul nu se va administra pacientilor cu sensibilitate
cunoscuta la medicament sau la alti compusi azolici inruditi.
Avertismente si precautii speciale: Fluconazolul s-a asociat cu rare cazuri de
toxicitate hepatica severa, uneori fatale, la pacienti cu afectiuni grave de fond. In aceste
cazuri de hepatotoxicitate asociata tratamentului cu fluconazol nu s-a observat nici o
relatie evidenta cu doza zilnica totala, cu durata tratamentului, sau cu sexul sau varsta
pacientilor. Hepatotoxicitatea fluconazolului in general a fost reversibila la intreruperea
tratamentului. Pacientii la care vor aparea valori anormale ale testelor hepatice in timpul
tratamentului cu fluconazol, vor fi monitorizati pentru a observa eventuala aparitie a unei
afectiuni hepatice mai severe. Daca apar semne clinice sau simptome de boala hepatica,

care ar putea fi atribuite fluconazolului, administrarea acestuia va fi intrerupta. Unii

pacienti au dezvoltat rar, in timpul tratamentului cu fluconazol, reactii cutanate
exfoliative cum ar fi sindromul Stevens-Johnson si necroliza epidermica toxica. Pacientii
cu SIDA sunt mai inclinati de a dezvolta reactii cutanate severe la multe medicamente.
Daca apare rash cutanat atribuibil fluconazolului la un pacient tratat pentru o infectie
fungica superficiala, se va intrerupe tratamentul cu fluconazol. Daca pacientii cu infectii
fungice invazive/sistemice dezvolta rash cutanat, vor fi urmariti cu atentie si tratamentul
cu fluconazol va fi intrerupt in cazul aparitiei leziunilor buloase sau eritemului polimorf.
Ca si la alti azoli, au fost raportate cazuri rare de anafilaxie.
Interactiune cu alte medicamente sau alte forme de interactiune: Anticoagulante:
Intr-un studiu de interactiune, fluconazolul a crescut timpul de protrombina dupa
administrarea de warfarina la subiecti de sex masculin sanatosi. Desi modificarea a fost
mica (12%), se recomanda monitorizarea atenta a timpului de protrombina la pacientii
care primesc anticoagulante de tip cumarinic. Sulfoniluree: Fluconazolul, s-a demonstrat,
prelungeste timpul de injumatatire plasmatic al sulfonilureelor orale (clorpropamid,
glibenclamid, glipizid, tolbutamid) administrate concomitent la voluntari sanatosi.
Fluconazolul si sulfonilureele orale pot fi administrate concomitent la pacienti diabetici,
dar trebuie avuta in vedere posibilitatea unor episoade hipoglicemice. Hidroclorotiazida:
Intr-un studiu cinetic de interactiune, administrarea concomitenta de doze multiple de
hidroclorotiazida la voluntari sanatosi care primeau fluconazol a determinat o crestere cu
40% a concentratiei plasmatice de fluconazol. Acest efect nu necesita o modificare a
regimului de dozaj al fluconazolului la pacientii care primesc concomitent diuretice, dar
trebuie avut in vedere de catre medic. Fenitoina: Administrarea concomitenta de
fluconazol si fenitoina poate determina cresteri clinic semnificative ale nivelurilor de
fenitoina. Daca este necesara administrarea concomitenta a celor doua medicamente,
trebuie monitorizat nivelul plasmatic al fenitoinei si ajustata doza de fenitoina pentru a
mentine nivelul terapeutic. Contraceptive orale: S-au efectuat doua studii cinetice in care
s-a administrat un contraceptiv combinat oral concomitent cu doze multiple de
fluconazol. Nu s-au constatat efecte relevante asupra nivelurilor hormonale in studiul cu
50 mg fluconazol, in timp ce la 200 mg/zi AUC ale etinilestradiolului si
levonorgestrelului au crescut cu 40% si respectiv 24%. In concluzie, este improbabil ca
administrari repetate de fluconazol in aceste doze sa aiba vreun efect asupra eficacitatii
contraceptivelor combinate orale. Rifampicina: Administrarea concomitenta de
fluconazol si rifampicina a avut ca rezultat o scadere cu 25% a AUC a fluconazolului si o
scadere cu 20% a timpului de injumatatire a fluconazolului. La pacientii care primesc
concomitent rifampicina trebuie luata in considerare o crestere a dozei de fluconazol.
Ciclosporina: Un studiu cinetic la pacienti cu transplant renal a descoperit ca fluconazolul
in doze de 200 mg zilnic creste usor concentratiile de ciclosporina. Totusi, intr-un alt
studiu cu doze multiple de 100 mg pe zi, fluconazolul nu a afectat nivelurile de
ciclosporina la pacienti cu transplant de maduva hematogena. Se recomanda
monitorizarea concentratiei plasmatice de ciclosporina la pacientii care primesc
fluconazol. Teofilina: Intr-un studiu de interactiune controlat cu placebo, administrarea a
200 mg fluconazol timp de 14 zile a avut ca rezultat scaderea cu 18% a ratei medii a
clearanceului plasmatic al teofilinei. Pacientii care primesc doze inalte de teofilina, sau la
care din alte motive exista un risc crescut de toxicitate la teofilina, trebuie observati
pentru a depista aceste semne in timp ce primesc fluconazol si terapia trebuie modificata

corespunzator daca semnele de toxicitate apar. Terfenadina: Datorita aparitiei unor aritmii
grave la pacienti care erau in tratament cu alti agenti antifungici si concomitent primeau
terfenadina, s-au facut studii de interactiune care au dovedit ca nu se produce o
interactiune medicamentoasa clinic semnificativa. Cu toate ca aceste evenimente nu au
fost observate la pacientii in tratament cu fluconazol, administrarea concomitenta de
fluconazol si terfenadina va fi monitorizata atent. Zidovudina: In doua studii cinetice
efectuate au aparut niveluri crescute de zidovudina, cel mai probabil datorate scaderii
conversiei zidovudinei in metabolitul sau principal. Un studiu a determinat nivelurile de
zidovudina la pacienti cu SIDA sau ARC inainte si dupa administrarea de fluconazol 200
mg pe zi timp de 15 zile. A aparut o crestere semnificativa a AUC a zidovudinei (20%).
Al doilea studiu randomizat efectuat in doua etape cu tratament incrucisat a examinat
nivelurile de zidovudina la pacienti infectati cu HIV. In doua etape, la distanta de 21 de
zile, pacientii au primit 200 mg zidovudina la 8 ore, cu sau fara fluconazol 400 mg pe zi
timp de 7 zile. AUC a zidovudinei a crescut semnificativ (74%) in timpul administrarii
concomitente cu fluconazol. Deci pacientii care primesc aceasta combinatie vor fi
monitorizati, pentru a observa aparitia eventualelor reactii adverse date de zidovudina.
Studii de interactiune au aratat ca absorbtia de fluconazol nu este afectata clinic
semnificativ in cazul administrarii concomitente a fluconazolului cu alimente, cimetidina,
antiacide sau in urma iradierii totale a organismului pentru transplant de maduva
hematogena. Dorim sa avizam medicii ca nu s-au efectuat studii de interactiune cu alte
medicamente, dar aceste interactiuni pot aparea.
Sarcina si alaptare: Sarcina: Fluconazolul a fost putin folosit la om in timpul
sarcinii. Reactii adverse fetale s-au observat la animale, doar la doze mari de fluconazol,
acestea fiind asociate si cu toxicitate materna. Aceste reactii nu au fost relevante pentru
fluconazol folosit in doze terapeutice. Totusi folosirea fluconazolului in timpul sarcinii
trebuie evitata, cu exceptia pacientelor cu infectii fungice severe, sau care pun in pericol
viata si in care fluconazolul poate fi folosit daca beneficiul anticipat este mai mare decat
riscul posibil asupra fatului. Alaptare: Fluconazolul apare in laptele uman in concentratii
similare cu cele plasmatice si de aceea nu se recomanda femeilor care alapteaza.
Efecte asupra abilitatii de conducere auto sau folosirii masinilor: Nu s-a observat
ca fluconazolul sa modifice capacitatea de conducere auto sau folosire a masinilor.
Efecte secundare: Fluconazolul este in general bine tolerat. Cele mai comune
efecte secundare asociate cu fluconazolul sunt legate de tractul gastrointestinal. Acestea
includ greata, dureri abdominale, diaree si flatulenta. Dupa acestea, cel mai comun efect
secundar observat a fost rash-ul. S-a mai asociat cu administrarea de fluconazol si
cefalee. In timpul tratamentului cu fluconazol sau alti agenti asemanatori, la unii pacienti,
mai ales la cei cu afectiuni grave cum ar fi SIDA si cancerul, au fost observate modificari
ale testelor functionale renale, hematologice si hepatice (a se vedea "Avertismente si
precautii speciale"), dar semnificatia clinica si relatia cu tratamentul este nesigura. Au
mai aparut reactii cutanate exfoliative (a se vedea "Avertismente si precautii speciale"),
contracturi musculare, leucopenie, trombocitopenie si alopecie, dar in conditii in care nu
s-a putut stabili o relatie cauzala. Daca apare rash cutanat la un pacient tratat pentru o
infectie fungica superficiala si este considerat datorita fluconazolului, terapia cu acest
agent va fi oprita. Pacientii cu infectii fungice invazive/sistemice, care dezvolta rash-uri,
necesita o atenta monitorizare si fluconazolul va fi intrerupt in cazul aparitiei leziunilor
buloase sau eritemului polimorf. Ca si la alti agenti azolici, s-au raportat rare cazuri de

anafilaxie.
Supradozare: S-a raportat un caz de supradozare cu fluconazol. Un pacient in
varsta de 42 de ani infectat cu virusul imunodeficientei umane a prezentat halucinatii si
comportament paranoid in urma ingestiei a 8200 mg fluconazol. Pacientul a fost internat
in spital si starea sa s-a normalizat in 48 de ore. In caz de supradozare poate fi necesar
tratamentul simptomatic (masuri de sustinere si lavaj gastric, dupa necesitate).
Fluconazolul este larg excretat in urina; diureza fortata creste probabil rata de eliminare.
O sedinta de hemodializa de 3 ore scade nivelul plasmatic cu aproximativ 50%.
Proprietati farmacodinamice: Fluconazolul face parte dintr-o noua clasa de agenti
antifungici triazolici, fiind un puternic si specific inhibitor al sintezei nucleului sterol al
fungilor. Administrat atat oral cat si i.v., fluconazolul a fost activ intr-o mare varietate de
infectii fungice la animale. S-a demonstrat actiunea sa impotriva infectiilor micotice
oportuniste cum ar fi infectii cu specii de Candida, inclusiv candidoza sistemica si
candidoza la animale imunodeprimate; infectii cu Cryptococcus neoformans, inclusiv
infectiile intracraniene; infectii cu specii de Microsporum; infectii cu specii de
Trichophyton. Fluconazolul s-a dovedit de asemenea activ in micozele endemice, studiate
pe animale, incluzind infectiile cu Blastomyces dermatitides, cu Coccidioides immitis,
inclusiv intracraniene si cu Histoplasma capsulatum la animale normale sau
imunodeprimate. Fluconazolul este foarte specific pentru enzimele fungice dependente de
citocromul P-450. Doza zilnica de 50 mg fluconazol administrata timp de pana la 28 de
zile s-a demonstrat a nu afecta concentratiile plasmatice ale testosteronului la barbati, sau
concentratiile steroizilor la femeile in perioada fertila. Fluconazolul in doze de 200-400
mg pe zi nu are nici un efect clinic semnificativ asupra nivelurilor de steroizi endogeni,
sau asupra raspunsului ACTH - stimulat la barbati sanatosi, voluntari. Studii privind
interactiunea cu antipirina arata ca dozele unice sau multiple de 50 mg fluconazol nu ii
afecteaza acesteia metabolismul.
Proprietati farmacocinetice: Proprietatile farmacocinetice ale fluconazolului sunt
similare in administrarea orala si i.v.. Dupa administrarea orala fluconazolul este bine
absorbit si nivelurile plasmatice (si biodisponibilitatea sistemica) sunt de peste 90% din
nivelurile obtinute prin administrare i.v.. Absorbtia orala nu este afectata de ingestia
concomitenta de alimente. Concentratiile plasmatice de varf, in conditii de administrare
jeun, apar intre 0,5 si 1,5 ore de la administrare, avind un timp de injumatatire plasmatic
de aproximativ 30 de ore. Concentratiile plasmatice sunt proportionale cu doza
administrata. In 90% din cazuri nivelurile plasmatice stabile de fluconazol sunt obtinute
dupa 4-5 zile de administrare a unei doze unice zilnice. Administrarea unei doze de atac
in prima zi, dubla fata de doza zilnica, permite obtinerea unui nivel plasmatic stabil din
ziua a 2-a in 90% din cazuri. Volumul de distributie este aproximativ acela al apei totale
din organism. Procentul de legare de proteinele plasmatice este scazut (11-12%).
Fluconazolul are o penetrabilitate buna in toate fluidele organismului studiate. Nivelurile
de fluconazol in saliva si sputa sunt similare cu cele plasmatice. La pacientii cu meningite
fungice nivelul fluconazolului in LCR este aproximativ 80% din nivelul plasmatic. In
stratul cornos, derm-epiderm si glandele sudoripare se obtin concentratii inalte de
fluconazol, superioare concentratiilor serice. Fluconazolul se acumuleaza in stratul
cornos. La o doza de 50 mg o data pe zi, concentratia de fluconazol dupa 12 zile a fost 73
mcg/g si la 7 zile de la intreruperea tratamentului concentratia era inca 5,8 mcg/g. La
doza de 150 mg o data pe saptamana, concentratia de fluconazol in stratul cornos in ziua

a 7-a a fost 23,4 mcg/g si la 7 zile de la a doua doza era inca 7,1 mcg/g. Concentratia de
fluconazol in unghii dupa 4 luni de administrare a 150 mg o data pe saptamana a fost 4,05
mcg/g in unghiile sanatoase si 1,8 mcg/g in unghiile afectate; fluconazolul era inca
masurabil in unghii la 6 luni dupa incetarea tratamentului. Calea principala de excretie
este cea renala, aproximativ 80% din doza administrata aparind ca medicament
nemodificat in urina. Clearanceul fluconazolului este proportional cu cel al creatininei.
Nu exista dovezi de existenta a metabolitilor circulanti. Timpul de injumatatire plasmatic
lung reprezinta baza pentru administrarea unei doze unice in cazul candidozei vaginale si
a unei singure doze pe zi in celelalte indicatii. S-a efectuat un studiu care a comparat
concentratia in saliva si cea plasmatica a unei doze unice de 100 mg fluconazol
administrata sub forma de suspensie orala prin clatire si retinere in cavitatea bucala timp
de 2 minute si apoi inghitire, sau sub forma de capsule. Maximum concentratiei de
fluconazol in saliva dupa administrarea suspensiei s-a observat la 5 minute de la ingestie
si a fost de 182 de ori mai mare decat concentratia maxima in saliva dupa administrarea
capsulelor, care a aparut la 4 ore de la ingestie. Dupa aproximativ 4 ore, concentratiile de
fluconazol in saliva au fost similare. AUC a fluconazolului in saliva a fost semnificativ
mai mare dupa administrarea suspensiei decat dupa administrarea capsulelor. Nu a aparut
nici o diferenta semnificativa in rata de eliminare din saliva sau parametrii
farmacocinetici plasmatici pentru cele doua forme farmaceutice.
Date preclinice: Carcinogeneza: Fluconazolul s-a dovedit a nu avea potential
carcinogen la soareci si sobolani tratati oral timp de 24 de luni cu doze de 2,5, 5, sau 10
mg/kg corp /zi (aproximativ de 2-7 ori doza recomandata la oameni). Sobolanii masculi
tratati cu 5 si 10 mg/kg corp /zi au prezentat o incidenta crescuta a adenomului
hepatocelular. Mutageneza: Fluconazolul, cu sau fara activare metabolica, a prezentat
rezultate negative in testele mutagene cu 4 tulpini de S. typhimurium si in sistemul
limfomului la soarece L 5178Y. Studii de citogeneza in vivo (celule de maduva
hematogena de sobolan, in urma administrarii orale de fluconazol) si in vitro (limfocite
umane expuse la fluconazol la 1000 g/ml) nu au prezentat nici o dovada de mutatii
genetice. Afectarea fertilitatii: Fluconazolul nu a afectat fertilitatea masculilor si
femelelor de sobolan tratati oral cu doze zilnice de 5, 10, sau 20 mg/kg corp , sau
parenteral cu doze de 5, 25, sau 75 mg/kg corp , dar initierea parturitiei a fost usor
intarziata la 20 mg/kg corp per os. Intr-un studiu perinatal pe sobolani, cu administrare
i.v. a 5, 20 si 40 mg/kg corp , s-a observat distocie si prelungirea parturitiei in cateva
cazuri la doze de 20 mg/kg corp (aproximativ de 5-15 ori doza recomandata la oameni) si
40 mg/kg corp , dar nu si la doza de 5 mg/kg corp . Tulburarile de parturitie s-au
manifestat printr-o usoara crestere a numarului de pui nascuti morti si printr-o usoara
scadere a sperantei de viata la nastere la aceste doze. Efectele asupra parturitiei la
sobolani sunt in concordanta cu proprietatea specie-specifica de scadere a estrogenilor pe
care o are fluconazolul in doze mari. Asemenea modificari hormonale nu s-au manifestat
la femeile tratate cu fluconazol. (a se vedea "Proprietati farmacodinamice").
Particularitati farmaceutice: Lista Excipientilor: Capsule. Fluconazol capsule
contine ca excipienti lactoza, amidon de porumb, dioxid de silicon coloidal, stearat de
magneziu si sulfat lauril de sodiu. Solutie i.v.. Fluconazol solutie i.v. este o solutie apoasa
sterila alcatuita izo-osmotic cu clorura de sodiu. Pubere pentru suspensie orala.
Fluconazol pulbere pentru suspensie orala contine sucroza (2,88 g pe doza de 50 mg la
concentratia de 50 mg/5 ml, sau 2,73 g pe doza de 200 mg la concentratia de 200 mg/5

ml), siliciu coloidal, dioxid de titan, guma xantan, citrat de sodiu, acid citric, benzoat de
sodiu si aroma naturala de portocale.
Incompatibilitati: Fluconazol solutie i.v. este compatibil cu urmatoarele solutii
perfuzabile: Dextroza 20%; Solutie Ringer; Solutie Hartman; Clorura de potasiu in
dextroza; Bicarbonat de sodiu 4,2%; Aminofuzin; Ser fiziologic. Fluconazolul poate fi
perfuzat printr-o cale de abord venoasa preexistenta cu una din solutiile perfuzabile mai
sus mentionate. Cu toate ca nu s-au observat incompatibilitati specifce, nu se recomanda
combinarea in perfuzie cu alte medicamente.
Conditii de pastrare: Se pastreaza la temperaturi sub 30 grade Celsius. Termen de
valabilitate: Capsule si solutie i.v.: 5 ani. Pulbere pentru suspensie orala: 2 ani pentru
pulberea uscata si 14 zile pentru suspensia reconstituita.
Natura si continutul ambalajului: Capsule. Folii transparente sau opace din PVC
cu partea posterioara acoperita cu aluminiu, sau flacoane din polietilena cu densitate
inalta cu capac cu mecanism de blocare pentru a nu fi deschis de copii, sau cu filet
continuu. Solutie i.v.. Flacoane Tip I transparente din sticla (50 sau 100 ml) inchise cu
dopuri de cauciuc si capace de aluminiu. Pulbere pentru suspensie orala. Flacoane din
polietilena cu densitate inalta (60 ml) cu capac din polietilena cu densitate mica, cu
mecanism de blocare pentru a nu fi deschis de copii sau capac din aluminiu cu filet
continuu cu fata interioara imbracata in vinil.
Instructiuni de folosire/manevrare: Capsulele se vor inghiti intregi. Reconstituirea
pulberii pentru suspensie orala: se bate usor sticla pentru a se desprinde pulberea de pe
pereti. Se adauga 24 ml apa. Se agita bine. Se agita inainte de fiecare administrare.
AUC= Aria under curve= suprafata de sub curba descrisa de concentratie in functie de
timp.
ORUNGAL , capsule
itraconazolum

Prezentare farmaceutica: Orungal este un agent sintetic cu un larg spectru

antimicotic, disponibil in capsule roz si bleu, fiecare continand 100 mg itraconazol intr-o
formulare pentru administrare orala. Ceilalti ingredinti sunt: sucroza, amidon de porumb,
sirop de amidon hidrolizat, hipromeloza si macrogol (formulare F5). Capsula in sine
contine: dioxid de titan, indigotindisulfura de sodiu, eritrozina sodica si gelatina.
Farmacodinamica: Itraconazol, un derivat triazolic, este activ impotriva infectiilor
cu dermatofiti (Trichophyton spp., Microsporum spp., Epidermophyton floccosum),
levuri (Cryptococcus neoformans, Pityrosporum spp., Candida spp., incluzind C.
albicans, C. glabrata si C. krusei), Aspergillus spp., Histoplasma spp., Paracoccidioides
brasiliensis, Sporothrix schenckii, Fonsecaea spp., Cladosporium spp., Blastomyces
dermatitidis, si diverse alte levuri sau fungi. Studii in vitro au demonstrat ca itraconazol
impiedica sinteza ergosterolului in celulele fungilor. Ergosterolul este un component vital
al membranei celulare a ciupercilor. Impiedicarea acestei sinteze conduce in final la un
efect antimicotic.
Farmacocinetica: Biodisponibilitatea orala a itraconazolului este maxima cand
este luat imediat dupa o masa principala. Concentratiile plasmatice maxime sunt atinse

dupa 3-4 ore de la administrarea unei doze orale. Eliminarea din plasma este bifazica, cu
un timp de injumatatire de o zi pana la o zi si jumatate. In timpul administrarii
indelungate, nivelul plasmatic de echilibru este atins dupa 1-2 saptamani. Nivelele
plasmatice de echilibru ale itraconazolului la 3-4 ore de la administrare, sunt de 0, 4
mcg/ml (100 mg o data/zi), 1,1 mcg/ml (200 mg o data/zi) si 2,0 mcg/ml (200 mg de
doua ori/zi). Legarea de proteinele plasmatice a itraconazolului este de 99, 8%.
Concentratia de itraconazol in sange este de 60% fata de cea plasmatica. Acumularea in
tesuturile keratinoase, in special in piele, este de pana la 4 ori mai mare decat in plasma,
iar eliminarea itraconazolului este legata de regenerarea epidermei. In contrast cu nivelele
plasmatice care devin nedetectabile in 7 zile de la incetarea tratamentului, nivelele
terapeutice in piele persista timp de 2-4 saptamani dupa intreruperea unui tratament de 4
saptamani. Nivelele de itraconazol au fost detectate in cheratina unghiilor intr-o
saptamana de la inceperea tratamentului si au persistat cel putin 6 luni dupa incetarea
tratamentului de 3 luni. Itraconazol este de asemenea prezent in sebum si, intr-o proportie
mai mica in sudoare. Concentratiile din plamani, rinichi, ficat, oase, stomac, muschi, sunt
de 2 pana la 3 ori mai mari decat concentratiile din plasma. Nivelele terapeutice in tesutul
vaginal sunt mentinute timp de 2 zile dupa intreruperea unui tratament de 3 zile cu 200
mg pe zi, si timp de 3 zile dupa intreruperea unui tratament de o zi cu 200 mg de doua
ori/zi. Itraconazol este metabolizat extensiv de catre ficat, intr-un mare numar de
metaboliti. Unul dintre metaboliti este hidroxi-itraconazol, care are o activitate
antifungica in vitro comparabila cu itraconazolul. Nivelele antifungice ale itraconazolului
masurate prin bioteste sunt de 3 ori mai mari decit cele masurate prin cromatografie
lichida de inalta performanta. Excretia fecala a itraconazolului variaza intre 3 -18 % din
doza, iar excretia renala a acestuia este mai mica de 0, 03% din doza. Circa 35% din doza
este excretata sub forma de metaboliti in urina, intr-o saptamana.
Indicatii: Orungal este indicat pentru tratamentul urmatoarelor afectiuni: Afectiuni
ginecologice: candidoza vulvovaginala; Afectiuni dermatologice si oftalmologice:
pitiriazis versicolor, dermatomicoze, keratite fungice si candidoze orale; onicomicoze,
cauzate de dermatofiti si/sau levuri; Micoze sistemice: aspergiloze si candidoze sistemice,
criptococoze (incluzind meningita cu criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze,
paracoccidioidomicoze, blastomicoze, si alte tipuri rare de micoze sistemice sau
tropicale.
Contraindicatii: Orungal este contraindicat pacientilor care au dovedit
hipersensibilitate la medicament sau la unul din componentii sai. Orungal este
contraindicat in timpul sarcinii, exceptand tratamentul micozelor sistemice, unde
potentialele beneficii depasesc eventuala afectare a foetusului. Femeile cu potential de
sarcina in timpul ciclului menstrual, si care sunt sub tratament cu Orungal, trebuie sa ia
masuri adecvate de contraceptie.
Precautii: Aciditate gastrica scazuta: absortia este afectata atunci cand aciditatea
gastrica este scazuta. La pacientii care primesc medicamente de neutralizare a aciditatii
gastrice (de ex: hidroxid de aluminiu) acestea trebuie luate la cel putin doua ore de la
administrarea Orungalului. La pacientii cu aclorhidrie, cum ar fi pacientii cu SIDA si cei
care iau supresoare ale secretiei gastrice (de ex. antagonistii H2, inhibitorii pompei
protonice) se recomanda administrarea Orungalului cu un lichid acidulat. Uz pediatric:
De vreme ce datele clinice de administrare a itraconazolului la copii sunt limitate, este
indicat ca itraconazolul sa nu fie folosit la aceasta varsta, decat daca beneficiile depasesc

riscurile potentiale. Este indicata monitorizarea functiilor hepatice la pacientii care

primesc un tratament continuu pe o perioada mai mare de 1 luna si la pacientii care
dezvolta simptome de genul: anorexie, greata, varsaturi, oboseala, dureri abdominale sau
culoare inchisa a urinei. Daca simptomele sunt anormale, tratamentul trebuie oprit. La
pacientii cu enzime hepatice crescute, tratamentul nu trebuie inceput decat daca
beneficiile asteptate depasesc riscul unei afectari hepatice. Itraconazol este metabolizat cu
preponderenta in ficat. Biodisponibilitatea orala la pacientii cirotici este oarecum scazuta.
Este indicata o monitorizare a concentratiilor plasmatice de itraconazol si totodata o
adaptare a dozei, cand este necesar. In cazul aparitiei unei neuropatii care poate fi
atribuita Orungalului, tratamentul trebuie intrerupt. Disfunctli renale: Biodisponibilitatea
itraconazolului poate fi mai scazuta la pacientii insuficienta renala. Se recomanda
monitorizarea concentratiilor plasmatice de itraconazol si o adaptare a dozei.
Interactiuni: Agentii de inducere enzimatica cum ar fi rifampicina sau fenitoinul,
pot sa reduca semnificativ biodisponibiliatatea orala a itraconazolului, necesitand
monitorizarea concentratiilor plasmatice ale acestuia atunci cand se co-administreaza cu
astfel de agenti. Itraconazolul poate inhiba metabolizarea produselor farmaceutice care
sunt metabolizate de familia citocromului 3A, rezultand cresterea si/sau prelungirea
efectelor acestora, incluzand efectele secundare. Exemple cunoscute sunt: terfenadina,
astemizolul, cisapridul, inhibitorii HMG-CoA reductazei precum lovastatina, midazolam
oral si triazolam. Acesti agenti nu ar trebui administrati in timpul tratamentului cu
itraconazol. Daca midazolam este administrat i.v. se recomanda precautie deoarece
efectul sedativ se poate prelungi. Anticoagulantele orale, digoxina, cyclosporin A,
metilprednisolonul sistemic, vinca-alkaloizii si posibil tacrolimus; dozarea acestor
medicamente, daca sunt administrate simultan cu itraconazol, ar trebui redusa, daca se
considera necesar. Blocantii lantului dihidropiridin calciu si chinidina; pacientii trebuie
monitorizati pentru efectele secundare, ex: edem si tinitus/scaderea auzului. Daca este
necesar, doza acestor medicamente va trebui redusa. Studiile in vitro au demonstrat ca nu
exista interactiuni in legarea proteica din plasma intre itraconazol si imipramina,
propranolol, diazepam, cimetidina, indometacin, tolbutamid si sulfametazin. Nu s-au
semnalat interactiuni intre itraconazol si AZT (zidovudina). Nu s-au observat efecte
asupra metabolizarii etinilestradiolului si noretisteronului de catre itraconazol.
Sarcina si alaptare: Administrat in doze mari la sobolani cu sarcina (40mg /kg/zi
sau chiar mai mult)si la soareci (80 mg /kg/zi sau mai mult), itraconazolul a marit
incidenta anormalitatilor fatului si a produs efecte adverse asupra embrionului. Nu exista
studii referitoare la folosirea itraconazolului de catre femeile gravide. Prin urmare,
itraconazolul ar trebui prescris femeilor insarcinate cu micoze numai daca beneficiile
terapeutice justifica riscurile asupra fatului. Numai o mica parte de itraconazol este
excretata in laptele uman. Prin urmare, beneficiile terapiei cu Orungal trebuie evaluate
pentru a justifica un potential risc asupra alaptarii.
Efecte asupra capacitatii de a conduce sau de a lucra cu masini: Nu au fost
semnalate efecte de acest gen in terapia cu Orungal.
Dozaj si mod de administrare: Pentru o absorbtie optima, este esential ca Orungal
sa fie administrat imediat dupa o masa principala. Capsulele trebuie sa fie inghitite
intregi.
Indicatii
Doza

Perioada
Afectiuni ginecologice:
Candidoza vulvovaginala
200 mg de 2 ori/zi
1 zi
sau 200 mg o data/zi
3 zile
Afectiuni dermatologice/oftalmologice:
Pitiriazis versicolor:
200 mg o data/zi
7 zile
Dermatomicoze
200 mg o data/zi
7 zile
sau 100 mg o data/zi
15 zile
Regiuni puternic keratinizate - ex: tinea pedis plantar si tinea manus palmar
200 mg de doua ori/zi sau 100 mg pe zi
7 zile
30 de zile
Candidoze orale
100 mg o data /zi
15 zile
In cazul pacientilor cu imunitate scazuta, ex: neutropenici, cu SIDA sau cu organe
transplantate, biodisponibilitatea orala a itraconazolului poate fi scazuta. Prin urmare,
poate sa fie necesara dublarea dozelor.
Keratite fungice
200 mg o data /zi
21 zile
Onicomicoze: tratament puls
Tratamentul puls consta in doua capsule de 2 ori pe zi (200 mg de doua ori/zi)
timp de 1 saptamana. Doua tratamente puls sunt recomandate pentru infectii ale unghiilor
mainii si 3 tratamente puls pentru infectii ale unghiilor de la picioare. Tratamentele puls
se fac intotdeauna separat - cu pauze de 3 saptamani intre ele. Raspunsul clinic va deveni
evident, cand vor creste din nou unghiile.
Eliminarea Orungalului din piele si unghii este mai lenta decat din plasma.
Raspunsul clinic si micologic optim sunt in consecinta atinse dupa 2 - 4 saptamani de la
incetarea tratamentului pentru infectii cutanate si dupa 6 la 9 luni dupa incetarea
tratamentului pentru infectiile unghiale.
Micoze sistemice (Recomandarile pentru dozaj variaza in functie de infectia
tratata)
Indicatii
Doza
Durata medie
Observatii

Aspergiloza
200 mg o data/zi
2-5 luni
Marirea dozei la 200 mg de doua ori/zi, in cazul bolilor
Candidoze
100 - 200mg o data/zi
3 sapt. - 7 luni
invazive sau diseminate
Criptococoze nonmeningeale
200 mg o data/zi
2 luni -1 an
Terapie de intretinere: (cazuri meningeale)
Criptococoze meningeale
200 mg de doua ori/zi
2 luni - 1 an
200 mg o data/zi
Histoplasmoze
200 mg o data/zi
8 luni
200 mg de doua ori/zi
Sporotricoze
100 mg o data/zi
3 luni
Paracoccidiodomicoze
100 mg o data/zi
6 luni
Chromomicoze
100 - 200 mg o data/zi
6 luni
Blastomicoze
100 mg o data/zi
6 luni
200 mg de doua ori/zi
Reactii adverse: Cele mai frecvent raportate, in asociere cu folosirea Orungalului,
au fost cele de origine gastrointestinala, precum: dispepsie, greata, dureri abdominale si
constipatie. Mai putin frecvent au fost raportate efecte adverse care includ: cefalee, o
crestere reversibila a enzimelor hepatice, dereglari menstruale, ameteala, reactii alergice
(prurit, rush, urticaire, angioedem). Au fost raportate cazuri izolate de neuropatie
periferica si sindrom Stevens-Johnson, pentru ultimul nu a fost stabilita o cazualitate.
Pentru pacientii care primesc tratament prelungit (aprox. 1 luna) si care se afla sub
multipla patologie si medicatie concomitenta, au fost observate cazuri de hipopotasemie,
edem, hepatita sau caderea parului.
Supradozare: Nu sunt disponibile date. In cazul unui supradozaj accidental,
trebuie luate masuri inca din prima ora de la ingestie, fiind necesar lavaj gastric. Daca se
considera necesar, se poate adminitra carbune activ. Itraconazolul nu poate fi indepartat

prin hemodializa. Nu exista disponibil vreun antidot specific.

Forma de prezentare: Orungal se prezinta sub forma de capsule roz si bleu,
continand 100 mg de itraconazol livrate in cutii cu blistere cu 4, 6 sau 15 sau 60 capsule.
Conditii de depozitare: Capsulele de Orungal trebuie depozitate la temperaturi
intre 15 - 30 grade Celsius, la loc uscat. A nu se tine la indemana copiilor.

II.6 Antiseptice i dezinfectante

Dezinfectantele sunt substane care distrug microorganismele din mediu din afara
organismului.
Antisepticele cuprind substane care acioneaz asupra microorganismelor att pe
suprafaa ct i n interiorul macroorganismului. n funcie de concentraie unele
substane pot fi fie dezinfectante, fie antiseptice.
a. alcooli: au aciune bactericid, dar nu distrug sporii bacterieni (alcoolul etilic care n
concentraie de 70 % are reacie bactericid, exercitat n cteva minute la temperatura de
30 grade celsius. Se folosete pentru dezinfecea instrumentelor i a tegumentarelor.
Alcoolul izopropilic n concentraie de 70% se folosete n dezinfecia instrumentelor.
b. Aldehide: - aldehida formic n concentraie de 10 % ucide microbi i spori dar n 6 ore
se folosete la dezinfecia instrumentalului.
c. Acizii:- acidul boric, n concentraie de 3 % este folosit pentru comprese sau splturi,
iar n concentraie de 10 % sub form de pudr sau unguiente este utilizat n unele
afeciuni dermatologice, n cazul administrrilor de durat, borul se poate acumula n
organism i s provoace diferite tulburri (dureri, hipotensiune,hipotermie i chiar
convulsii)
-acidul salicilic este antiseptec n concentraie de 1 % i antifungic i
cheratolitic (distruge pielea) n concentraie de 10 pn la 30 %
d. derivai halogenai: - iodul i tinctura de iod folosit ca dezinfectant alchenic.
Clorul - acidul hipocloros este folosit pentru dezinfectarea plgilor i a ncperilor
e. Ageni oxidani: acestea sunt substane care elibereaz oxigen atomic, care blocheaz
sistemele enzimatice ale microbilor. Pentru splarea rnilor se folosesc apa oxigenat 3%
sau perborat de sodiu sau permanganat de potasiu.
f. Metale grele: oxiceanura de mercur pentru dezinfecia minilor i tiomersal este un
preparat cu mercur folosit pentru dezinfecia mucoaselor i a instrumentalelor. Argintul
srurile organice i anorganice de argint sunt folosite n special n oftalmologie,
g. derivai fenolici: fenolul n concentraie de 1,2 % folosit pentru dezinfecia
instrumentalelor dei pe lng mirosul neplcut atac metalele.
h. Ageni tensioactivi : sunt folosii ca ageni de nmuiere i detergeni, modific
tensiunea superficial, de la suprafaa membranei celulare, fapt ce explic aciunea
bactericid, sunt utilizai pentru dezinfecia instrumentelor, mucoaselor i a pieli; atenie
la nivelul pieli formeaz o pelicul sub care pot supravieui microbi. Nu distrug spori
bacterieni, fungi, nu distrug bacilul coch
Clorura de benzankoliul,
Clorura de ceticpieridinium
Bromura de fenododecinium;
nitrofuranii- sunt compui cu propieti bactericene i bacteriostatice cu spectru larg. Se
administraz pe os au absorie intestinal bun i se elimin prin urin:

-nitrofurantoin
-furazonidonuleste dezinfectant pentru rni superficiale .
Aceste preparate sunt contraindicate n insufieciena renal anurie i oligurie (urinarea n
cantiti foarte reduse). Nu se atministreaz la copii i n timpul sarcinii.
Colorani:
Substane cu aciune barteriostatic sau bactericid , utilizate ca antiseptice
externe: violet de genian, violetul de metil i cristalviolet;
colorani utilizai pentru dezinfecia plgilor i a instrumentalelor: rivanolul, albastru de
metilen, acridin.

CAPITOLUL III
CITOSTATICE
Chimioterapicele anticanceroase sunt substane capabile s amelioreze evoluia
clinic a bolii canceroase, mpiedicnd sau ntrziind apariia metastazelor, s
prelungeasc durata de supravieuire i n unele cazuri s produc vindecarea bolnavilor.
Ele sunt utile i n completarea interveniei chirurgicale i a radioterapiei.
Substanele anticanceroase au efect citotoxic asupra celulelor n proliferare
intens. Datorit acestui fapt ele inhib i celulele normale care se multiplic activ,
exercitnd efecte toxice asupra organelor hematico-poetice, esutului limfatic, epiteliului
mucoasei tubului digestiiv, foliculilor piloi, epiteliului germinativ.
Toxicitatea acestorsubstane este foarte mare; factorul limitativ n utilizarea
terapeutic este, pentru majoritatea lor, deprimarea mduvei hemato-poetice. Tratamentul
trebuie strict individualizat i controlat periodic sub aspectul hematologic.
Se utilizeaz de obicei asociaii de chioterapice anticanceroase care sunt mai
avantajoase dect medicaia unic, deoarece permit potenarea aciunii citotoxice,
micoreaz permeabilitatea apariiei celulelor canceroase f de agenii oncostatici i
reduc frecvena i intensitatea reaciilor adverse.
Se administreaz obinuit pe cale sistemic, oral sau parenteral. n anumite situaii
cnd localizarea tumorii o permite, se pot injecta intraarterial sau intratumoral, n seroase
( pleur pericard peritoneu) sau intrarahidian.
Tratamentul se poate face continuu sau intermitent. Administrarea intermitent n
doze mari este mai avantajoas pentru c efectul citotoxic este mai intens i riscul
reaciilor toxice este redus.
Citostaticele favorizeaz dezvoltarea infeciilor prin deprimarea mecanismelor de
aprare a organismului.
Ele deprim reaciile imune acionnd asupra limfocitelor, care prolifereaz ca
rspuns la stimulul antigenic. Sensibilitatea mare a celulelor imunocompetente la
citotoxice permite utilizarea lor n scop imunodepresiv n doze mai mici dect cele
necesare n tratamentul bolii canceroase, prezentnd un risc toxic redus fa de organism.
Pentru efectul imunodepresiv este util administrarea continu de doze mici care
realizeaz o blocare de lung durat a celulelor imunitare.
Clasificare:
III.1 AGENTI ALCHILANTI
III.2 ANTIMETABOLITI
III.3 ALCALOIZI DIN PLANTE SI ALTE PRODUSE NATURALE
III.4 ANTIBIOTICE CITOTOXICE
III.5 ALTE CITOSTATICE
III.1 AGENTI ALCHILANTI
Aceast grup cuprinde compui cu proprieti electrofile, care au tendin s
alchileze centrii nucleofili ai substanelor celulare. Agenii alchilani reacioneaz cu

diferite grupri active amino, carboxil, sulfihidril, fosfat, imidazol, ale proteinelor i
nucleoproteinelor, bocndu-le. Majoritatea substanelor alchilante conin dou grupri
funcionale capabile s se lege de radicalii activi ai moleculelor de ADN, producnd
legturi ncruciate intra- sau extramoleculare sau rupnd moleculele. Consecutiv
modificrii acizilor dezoxiribonucleici se produc leziuni i distrugeri ale cromozomilor,
cu inhibarea mitozelor i mutaii. Este posibil ca agenii alchilani s acioneze i la
nivelul enzimelor sau cofactorilor care intervin n sinteza AND sau la nivelul bazelor
purinice i pirimidinice, transformndu-le prin alchilare n antimetabolii.
Clasificare:
III.1.1 ANALOGI NITROGEN MUSTARD
III.1.2 ALKYL-SULFONE
III.1.3 ETILENIMINE
III.1.4 NITROSUREE
III.1.5 ALTI AGENTI ALCHILANTI
III.1.1 ANALOGI NITROGEN MUSTARD ( CLORETILAMINELE)
Aceste substane au formula general R-N(CH2-CH2Cl)2. n organism formeaz
ioni carboniu, prin care -i exercit aciunea alchilant. Sunt inhibitare puternice ale
hematopoezei, chiar la doze terapeutice. Cloretilaminele aromatice sau cele cuplate cu
diferii metabolii sunt mai puin toxice.
LEUKERAN, tablete , tablete
chlorambucilum
Forma de prezentare: Tablete galbene, cu miez alb, ce contin 2 mg Chlorambucil
BP (inscriptionate Wellcome C2A) sau 5 mg Chlorambucil BP (inscriptionate Wellcome
H2A).
Indicatii: Leukeran este indicat in tratamentul: bolii Hodgkin; anumitor forme de
limfom non-Hodgkinian; leucemiei limfocitare cronice; macroglobulinemiei
Waldenstrm; adenocarcinomului ovarian avansat. Leukeran are un efect terapeutic
important la anumite paciente cu cancer de san.
Doze si mod de administrare: Adulti: Se va consulta literatura de specialitate
pentru detalii complete despre regimurile de tratament. Leukeran se administreaza oral.
Boala Hodgkin: Folosit ca monoterapie, doza obisnuta este de 0,2 mg/kg corp/zi, timp de
4-8 saptamani. De obicei Leukeran este folosit in terapie combinata cu alti agenti, fiind
inclus in diferite regimuri terapeutice. Leukeran poate fi folosit ca alternativa la nitrogen
mustard, reducandu-se toxicitatea, dar cu efecte terapeutice similare. Limfom nonhodgkinian: Folosit ca monoterapie, initial se administreaza doze de 0,1-0,2 mg/kg
corp/zi timp de 4-8 saptamani; se face apoi terapie de intretinere fie prin administrare de
doze zilnice mai mici, fie prin cure intermitente. Leukeran este folosit in tratamentul
pacientilor cu limfom limfocitar difuz, avansat sau la pacientii cu recaderi dupa
radioterapie. Nu s-au obtinut rezultate semnificativ diferite prin tratamentul cu
chlorambucil in monoterapie sau in asociere cu alti agenti chimioterapici la pacientii cu
limfom limfocitar non-hodgkinian avansat. Leucemie limfocitara cronica: Tratamentul cu
Leukeran se incepe de obicei dupa aparitia simptomelor sau cand se evidentiaza
disfunctia maduvei osoase (dar nu insuficienta medulara), pe baza numarului celulelor
sanguine din periferie. Initial Leukeran se administreaza in doze de 0,15 mg/kg corp/zi

pana cind numarul total de leucocite scade la 10000/mm3. Tratamentul poate fi reluat la 4
saptamani de la sfirsitul primei cure si continuat cu doza de 0,1 mg/kg corp/zi. La un
numar de pacienti, de obicei dupa 2 ani de tratament, numarul de leucocite se reduc la
valorile normale, splina si nodulii limfatici devin nepalpabili, iar proportia de limfocite la
nivelul maduvei osoase se reduce sub 20%. Pacientii cu insuficienta medulara trebuie la
inceput tratati cu prednisolon pana la obtinerea regenerarii maduvei osoase inainte de
inceperea tratamentului cu Leukeran. Macroglobulinemia Waldenstrm: Pentru aceasta
afectiune, Leukeran reprezinta tratamentul de electie. Se recomanda doze initiale de 6-12
mg/zi, pana la instalarea leucopeniei, urmate de doze de 2-8 mg/zi timp nedefinit.
Carcinomul ovarian: Folosit ca agent unic, se administreaza 0,2 mg/kg corp zilnic, timp
de 4-6 saptamani. Se va administra doza de 0,3 mg/kg corp/zi pana cind apare
leucopenia. Doza de intretinere de 0,2 mg/kg corp/zi se da cu scopul de a mentine
numarul total de leucocite sub 4000/mm3. In practica, curele de intretinere sunt de 2-4
saptamani cu intervale de 2-6 saptamani intre ele. Cancerul de san avansat: Folosit ca
monoterapie, se administreaza 0,2 mg/kg corp/zi, timp de 6 saptamani. Leukeran poate fi
asociat cu prednisolon in doza de 14-20 mg/zi, indiferent de greutatea corporala, timp de
4-6 saptamani, atita timp cit nu exista depresie hematopoietica importanta. Leukeran
poate fi dat in asociere cu methotrexat, 5-fluorouracil si prednisolon in doze de 5 - 7,5
mg/m2 sufprafata corporala/zi. Copii: Leukeran poate fi utilizat in tratamentul bolii
Hodgkin si al limfoamelor non-Hodgkiniene la copii. Dozele sunt similare cu cele
folosite la adulti.
Contraindicatii: Avind in vedere importanta indicatiilor, nu exista contraindicatii
absolute.
Precautii: Leukeran este un agent citotoxic activ ce trebuie prescris doar de
medicii cu experienta in administrarea unor astfel de produsi. Monitorizare: Deoarece
Leukeran este capabil sa produca supresie medulara ireversibila, pacientii sub tratament
trebuie sa fie atent monitorizati din punct de vedere hematologic. La dozele terapeutice,
Leukeran determina depresie limfocitara, avand efect mai redus asupra numarului de
neutrofile si trombocite precum si asupra nivelului de hemoglobina. Intreruperea
tratamentului nu este necesara la primul semn de scadere a neutrofilelor, dar trebuie
retinut faptul ca numarul neutrofilelor poate continua sa scada timp de inca 10 zile sau
mai mult dupa ultima doza. Leukeran nu trebuie administrat la pacientii care au facut
recent radioterapie sau au primit alti agenti citotoxici. Daca este prezenta infiltrarea
limfocitara a maduvei osoase sau daca maduva osoasa este hipoplazica, doza zilnica nu
trebuie sa depaseasca 0,1 mg/kg corp. Afectiuni renale: Pacientii cu afectare functionala
renala trebuie monitorizati cu atentie deoarece azotemia crescuta mareste riscul
mielosupresiei. Afectiuni hepatice: Nu se cunoaste exact metabolismul Leukeranului, de
aceea se recomanda reducerea dozelor la pacientii cu afectare hepatica grava.
Mutageneza si carcinogeneza: S-a demonstrat ca Leukeran poate produce afectari ale
cromatidelor si cromozomilor la om. S-au raportat cazuri de aparitie a leucemiei acute
dupa tratamentul cu chlorambucil pentru leucemie limfocitara cronica. Oricum, nu se
poate sti daca leucemia acuta facea parte din evolutia naturala a bolii sau a fost indusa de
chimioterapie. O comparatie facuta intre pacientele cu cancer ovarian care au primit
agenti alchilanti si acelea care nu au primit, a aratat ca folosirea agentilor alchilanti,
inclusiv chlorambucil, a crescut semnificativ incidenta leucemiei acute. Intr-o mica
proportie din pacientele cu cancer de san care au primit chlorambucil ca terapie adjuvanta

de lunga durata, s-a observat aparitia leucemiei mielocitare acute. Inainte de a institui
terapia cu chlorambucil beneficiul potential trebuie cantarit in comparatie cu riscul
leucemogen. Efecte asupra fertilitatii: Chlorambucil poate cauza supresia functiei
ovariene, iar amenoreea a fost raportata dupa terapia cu chlorambucil. Azoospermia a fost
observata ca rezultat al terapiei cu chlorambucil, desi se estimeaza ca pentru aparitia
acesteia ar fi necesara o doza de cel putin 400 mg chlorambucil. La pacientii cu limfom
aflati in tratament cu chlorambucil, in doze totale cuprinse intre 410-2600 mg, s-a
observat reluarea spermatogenezei in grade diferite. Teratogeneza: La fel ca orice agent
citotoxic Leukeran este potential teratogen. Folosirea lui ar trebui pe cat posibil evitata in
timpul sarcinii, mai ales in timpul primului trimestru. In fiecare caz in parte, trebuie
cantarite presupusele beneficii ale mamei, comparativ cu riscul potential asupra fatului.
Lactatie: Mamele ce primesc Leukeran nu trebuie sa alapteze.
Efecte secundare: Cel mai frecvent efect secundar este supresia maduvei osoase,
dar care este de obicei reversibila daca se intrerupe tratamentul cu Chlorambucil suficient
de devreme. Totusi, s-au raportat cazuri de insuficienta medulara ireversibila. Destul de
rar pot aparea tulburari gastrointestinale precum greata, varsaturi, diaree sau ulceratii ale
mucoasei bucale. Pot aparea si alte efecte secundare, dar de obicei atunci cind se
depaseste doza terapeutica.
Reactii adverse: Ocazional, la pacientii cu leucemie limfocitara cronica tratati
timp indelungat cu chlorambucil, s-a descris fibroza pulmonara interstitiala severa. Ea
poate fi reversibila la intreruperea tratamentului. Dupa tratamentul cu chlorambucil poate
aparea hepatotoxicitate si icter. Alte reactii adverse raportate includ febra, reactiile de
hipersensibilitate cutanata, neuropatia periferica, pneumonia interstitiala si cistita
abacteriana. La copiii cu sindrom nefrotic si tratati cu chlorambucil pot aparea crize
convulsive, acestea fiind descrise si la adulti, fiind corelate cu dozele administrate.
Tratamentul supradozarilor: Dupa ingerarea accidentala a unor doze mari de
chlorambucil, cel mai important efect secundar observat a fost pancitopenia reversibila.
De asemenea poate aparea toxicitate neurologica, manifestata prin comportament agitat si
ataxie, mergand pana la convulsii multiple de tip grand mal. Deoarece nu exista antidot
cunoscut, tabloul sanguin trebuie urmarit cu atentie si trebuie instituite masuri generale
de sustinere, asociate cu transfuzii sanguine, daca este necesar.
Precautii farmaceutice: A se pastra la loc uscat si la temperaturi de 2 - 8 grade Celsius.
ENDOXAN-ASTA , drajeuri
cyclophosphamidum
Compozitie: Un drajeu contine ciclofosfamida 1 H2O 53,5 mg (corespunzator la
50 mg ciclofosfamida anhidra). Endoxan 200 mg: 1 flacon injectabil contine 304 mg
substanta uscata (echivalent cu 200 mg ciclofosfamida anhidra). Endoxan 500 mg: 1
flacon injectabil contine 760 mg substanta uscata echivalent cu 500 mg ciclofosfamida
anhidra). Endoxan 1 g: 1 flacon injectabil contine 1519 mg substanta uscata (echivalent
cu 100 mg ciclofosfamida anhidra).
Indicatii de utilizare: Leucemie, in special leucemie cronica limfatica si leucemie
mieloida. Limfoame maligne. Paraproteinemii, de ex: plasmocitom. Boala Waldenstrm.
Tumori solide maligne, in special carcinom de ovar si carcinom mamar, carcinom bronsic
cu celule mici, neuroblastom, seminom, sarcom Ewing. Tratamentul adjuvant
postoperator al tumorilor chimiosensibile. Boli autoimune, incluzand artrita reumatoida

(poliartrita cronica progresiva), artropatia psoriazica, lupusul eritematos, sclerodermia,

miastenia gravis, anemia hemolitica autoimuna, boli criotermice, sindromul nefrotic.
Transplante de organe.
Contraindicatii: Nu se recomanda conceptia pe durata tratamentului cu Endoxan.
Endoxan nu trebuie administrat in caz de: hipersensibilitate cunoscuta la ciclofosfamida,
depletie medulara severa, primele 3 luni de sarcina; se va administra numai in caz de
indicatie vitala in a doua jumatate a sarcinii.
Reactii adverse: Toleranta generala si locala a Endoxan-ului este buna. Numai
ocazional, in special in cazul administrarii unor doze mari, au fost observate stari de
greata, voma, cefalee. Pentru a preveni greata si varsaturile se recomanda administrarea
de antiemetice. Cateodata apare alopecia; regenerarea parului are loc dupa cateva
saptamani. Hemoleucograma trebuie monitorizata regulat in timpul tratamentului cu
Endoxan. O scadere suficient de importanta a numarului leucocitelor (leucopenie
semnificativa) apare indeosebi la administrarea unor doze mari. Daca este necesar doza
trebuie redusa sau intervalul dintre tratamente trebuie crescut sau chiar oprit in anumite
circumstante. Leucopenia consecutiva administrarii de Endoxan este reversibila in scurt
timp. Transfuziile sanguine si administrarea de gamaglobuline se pot recomanda numai in
caz de leucopenie severa. Protectia cu antibiotic sau antimicotic este importanta intre
anumite intervale in cursul tratamentului, in special cand se administreaza doze mari de
Endoxan. Trombopoieza si eritropoieza sunt numai usor afectate, cu conditia sa nu existe
suferinta medulara. Ocazional s-au observat complicatii ale vezicii urinare; ca urmare,
sedimentul urinar trebuie monitorizat regulat. Se recomanda sa se ingereze cantitati mari
de lichide in timpul sau imediat dupa terminarea tratamentului cu Endoxan si trebuie
luate masuri pentru a creste diureza. La administrarea unor doze de 10 mg/kg corp sau
mai mari de Endoxan si la pacientii cu risc crescut (cu antecedente de cistita in timpul
tratamentului anterior cu Endoxan sau cu alte medicamente similare, cu antecedente de
iradiere a micului bazin si suferinta anterioara a tractului urinar) mesna (Uromitexan)
trebuie intotdeauna administrat pentru a proteja vezica urinara. Daca masurile profilactice
lipsesc sau sunt inadecvate si apare cistita sau hematurie, tratamentul cu Endoxan trebuie
oprit imediat. Functiile hepatica si renala nu sunt afectate daca sunt normale la inceputul
tratamentului. Diminuarea pana la disparitie a raspunsului imun nu poate fi exclusa in
special dupa administrari repetate de Endoxan. Afectarea gonadelor poate surveni; este
posibil sa apara si reactii de hipersensibilitate dar acestea nu sunt tipice pentru
tratamentul cu Endoxan.
Interactiuni cu alte medicamente: Administrarea concomitenta a Endoxan cu
medicamentele antidiabetice poate conduce la potentarea scaderii nivelului glicemiei.
Daca se administreaza concomitent Endoxan si alopurinol este posibil sa creasca gradul
de depletie medulara. Scaderea nivelului pseudocolinesterazei in timpul tratamentului cu
Endoxan conduce la o potentare a actiunii suxametoniului.
Administrare si dozare: Tratament initial: In general inj. i.v., Endoxan-Asta poate
fi de asemenea injectat i.m., intrapleural si intraperitoneal, ca si intralimfatic si intratecal.
Dupa ce s-a obtinut o remisiune satisfacatoare a bolii, se recomanda terapie de intretinere
cu tablete filmate. Dozarea trebuie sa fie strict individuala luand in considerare starea
generala a pacientului si hemoleucograma. Se recomanda initierea tratamentului cu
urmatoarele doze: inj. i.v. zilnice a cate 3-6 mg/kg corp (200-400 mg) sau terapie
intermitent-masiva 10-15 mg/kg corp (500-1000 mg) cu intervale fara terapie de 2-5 zile,

sau terapie intermitenta-masiva 20-40 mg/kg corp cu intervale fara tratament de 10-20 de
zile. Endoxan trebuie administrat dimineata cu cantitati mari de lichide, fie in timpul
administrarii sau imediat dupa administrare. Pentru continuarea tratamentului sau ca
terapie de intretinere se port administra 50-200 mg/zi pe cale orala (1-4 dj. filmate).
Prepararea solutiilor: Pentru a prepara solutia de Endoxan se dizolva 200 mg Endoxan in
10 ml apa distilata, respectiv 500 mg Endoxan in 25 ml, 1000 mg in 50 ml. Nu se va
folosi serul fiziologic ca solvent. Solutiile trebuie utilizate cat mai curand posibil dupa
preparare. Substanta se dizolva cu usurinta cand fiola se agita puternic 30 sec-1 min dupa
injectarea solventului. Daca dizolvarea completa nu se obtine imediat, lasati solutia in
repaus cateva minute pana cand devine perfect limpede.
Atentie: Inainte de inceperea terapiei trebuie excluse toate obstacolele potential prezente
pe caile urinare, trebuie tratate posibilele infectii si trebuie corectate dezechilibrele
electrolitice, daca este cazul. Pacientii trebuie monitorizati cu mare atentie, in special
daca functiile renala sau hepatica sunt afectate. Conform cu investigatiile posibil a fi
efectuate, doza de Endoxan trebuie redusa in caz de insuficienta renala severa. Endoxanul este dializabil. Igiena orala atenta este importanta. A nu se lasa medicamentul la
indemana copiilor.
Conditii de pastrare: A nu se depozita la temperaturi mai mari de 30 grade
Celsius, preferabil sub 25 grade Celsius.
Forma de prezentare: Drajeuri filmate a 50 mg. Flacon injectabil 200/500/1000 mg.
HOLOXAN , pulbere injectabila
iphosphamidum
Compozitie: 1 flacon Holoxan 200 mg contine 200 mg ifosfamida; Holoxan 500
mg contine 500 mg ifosfamida; Holoxan 1 g contine 1 g ifosfamida; Holoxan 2 g contine
2 g ifosfamida ca substanta uscata pentru prepararea de solutie injectabila.
Indicatii: Holoxan va fi administrat exclusiv de catre oncologi sau de catre medici
cu experienta in oncologie. Este indicat in tumorile inoperabile sensibile la ifosfamida,
cum sunt: carcinomul bronsic, carcinomul ovarian, tumorile testiculare, sarcoamele
tesuturilor moi, cancerul mamar, carcinomul pancreatic, carcinomul endometrial,
limfoamele maligne. Observatie speciala: La aparitia cistitelor cu macro- sau
microhematurie, pe durata tratamentului cu Holoxan, se va intrerupe tratamentul pana la
normalizarea situatiei.
Contraindicatii: Holoxan este contraindicat in: sensibilitate cunoscuta la
ifosfamida; depletie medulara marcata (mai ales in cazul pacientilor anterior tratati cu
chimioterapice sau supusi radioterapiei); infectii active; insuficienta renala sau obstructii
ale tractului urinar; cistite; perioada de sarcina (a se vedea observatiile speciale); perioada
de alaptare. Observatie: Inaintea inceperii tratamentului este necesara excluderea sau
corectarea oricarei obstructii a tractului urinar, cistitelor, infectiilor si dezechilibrelor
hidro-electrolitice. In general, Holoxan, ca si celelalte citostatice, trebuie administrat cu
precautie in cazul bolnavilor in varsta, al celor tarati si pacientilor anterior supusi
radioterapiei. Pacientii cu depletie a sistemului imunitar, cum ar fi cei cu diabet zaharat,
cu insuficiente hepatice si renale cronice, cer o atentie deosebita. Pacientii cu metastaze
cerebrale, cerebropatii si/sau insuficienta renala acuta trebuie tinuti sub o atenta
observatie.
Sarcina si alaptare: Intr-o indicatie vitala, pe parcursul primului trimestru de

sarcina, este absolut necesara o consultatie privind evacuarea produsului de conceptie.

Dupa primul trimestru de sarcina, daca terapia nu poate fi intarziata si pacienta doreste sa
mentina sarcina, chimioterapia se va efectua dupa informarea pacientei asupra riscului
teratogen minim, dar posibil. Se va interzice alaptarea pe durata tratamentului cu
Holoxan. Masuri contraceptive: Ifosfamida poate provoca anomalii congenitale. Nu este
recomandata conceptia pe durata tratamentului cu Holoxan. Barbatii care vor urma
tratamentul cu Holoxan vor trebui informati asupra posibilitatii prelevarii si conservarii
spermei anterior efectuarii tratamentului. In cazul in care conceptia are totusi loc pe
perioada efectuarii tratamentului cu ifosfamida, cuplul va trebui sa efectueze un consult
genetic al produsului de conceptie. Perioada de dupa efectuarea tratamentului cu
ifosfamida in care este interzisa conceptia se stabileste in functie de prognosticul
afectiunii primare si de dorinta cuplului de a avea un copil. Trebuie, de asemenea, apelat
la consultul genetic.
Reactii adverse: Pacientii care efectueaza tratament cu Holoxan pot acuza
urmatoarele reactii adverse: Mielosupresie. Pot aparea diferite grade de mielosupresie
(leucopenie, trombocitopenie, anemie) depinzand de doza de ifosfamida. De obicei
trebuie luate in considerare leucopenia (cu riscul infectiilor potential letale) si
trombocitopenia (cu riscul hemoragiilor). Cele mai joase valori ale leucocitelor si
trombocitelor se inregistreaza la o saptamana sau doua de la debutul tratamentului cu
Holoxan, valori care se normalizeaza dupa aproximativ 3-4 saptamani. Anemia apare de
obicei dupa mai multe cicluri de chimioterapie. Tratamentele in care ifosfomida se
combina cu alti agenti mielosupresori pot necesita ajustarea dozei. Tratamentele in doza
unica, cu o cantitate crescuta de ifosfamida conduc mult mai frecvent la leucopenie decat
tratamentele cu doze fractionate. Se poate prevedea o mielosupresie mai accentuata la
pacientii anterior tratati (chimio- sau radioterapic) sau la cei cu insuficienta renala. In
cazul tratamentului cu ifosfamida, ca si cu oricare alt agent antineoplazic, precum si in
intervalele dintre ciclurile de chimioterapie, trebuie efectuata numaratoarea leucocitelor si
formula leucocitara. Depinzand de tabloul hematologic, se vor face ajustarile necesare ale
dozei de Holoxan (vezi tabelul). Observatie: Indicatii pentru reducerea dozei de
ifosfamida in caz de depletie medulara.
Nr.
Nr. Trombocite leucocite
> 4.000
>100.000
100% din doza planificata
4.000
- 100.000
- 50% din doza planificata
2.500
50.000
< 2.500
< 50.000
amanare pana la normalizarea valorilor sau decizie de la
caz la caz
Urotoxicitate si nefrotoxicitate: Cistita hemoragica (macro- si microhematuria) este o
complicatie frecventa, depinzand de doza de ifosfamida administrata. Observatie:
Dozarea fractionata, hidratarea adecvata, mentnerea echilibrului hidro-electrolitic,
precum si administrarea concomitenta de Uromitexan (mesna) pot reduce drastic
frecventa aparitiei si severitatea manifestarilor cistitei hemoragice. In timpul tratamentul
cu ifosfamida pot sa apara ocazional disfunctii renale la nivel glomerular cu o crestere a
creatininei si o scadere a clearance-ului creatininei. Mai frecvente sunt disfunctiile
tubulare cu hiperaminoacidurie, fosfaturie, acidoza sau proteinurie. Nefropatiile severe
sunt rare. Posibili factori de risc ai aparitiei disfunctiilor renale glomerulare sunt dozele

crescute de ifosfamida si administrarea asociata a drogurilor continand compusi cu

platina. Factorii de risc ai disfunctiilor renale la nivel tubular sunt: nefrectomia,
tratamentul aditional cu citostatice continand compusi cu platina sau iradierea
abdomenului cu includerea rinichilor sau a rinichiului restant in urma nefrectomiei
unilaterale. Este necesara o atentie deosebita la administrarea concomitenta tratamentului
cu ifosfamida a altor medicamente nefrotoxice, cum sunt aminoglicozidele, acyclovir sau
amfotericina B. Aceste medicamente nu potenteaza disfunctia renala tubulara, dar pot
determina alterarea progresiva a functiei glomerulare. In rare cazuri, pacienti cu disfunctii
renale tubulare cronice pot dezvolta sindromul Fanconi avand drept consecinta
osteomalacia (la adulti). Factorii predispozanti sunt dozele cumulate ale ifosfamidei si
varsta redusa (mai ales la copii sub 3 ani). Din aceste motive, se va evalua atent functia
renala glomerulara si tubulara inaintea tratamentului cu ifosfamida urmand ca pe
parcursul si dupa acesta sa se verifice permanent parametrii functiei renale. Pe parcursul
tratamentului de lunga durata cu ifosfamida este necesara asigurarea unei diureze
normale, urmarindu-se constant si functia renala, acest lucru fiind valabil in mod special
la copii. In cazul nefropatiilor in stadii incipiente este de asteptat ca tratamentul cu
ifosfamida sa duca la o alterare ireversibila a functiei renale. Din aceste motive este
necesara o evaluare atenta a raportului risc/beneficii. O atentie deosebita trebuie acordata
pacientilor cu nefrectomie unilaterala, insuficienta renala sau celor anterior tratati cu
medicamente nefrotoxice (de ex. cisplatina). La acesti pacienti, frecventa si intensitatea
mielo-, nefro- si neurotoxicitatii sunt crescute. Sistem nervos central: In 10% - 20% din
cazuri, la cateva ore pana la cateva zile dupa inceperea tratamentului cu ifosfamida,
pacientii pot dezvolta encefalopatie. Factorii de risc sunt starea generala a pacientului,
insuficienta renala (creatinina > 1,5 mg/dl), tratamentul precedent cu medicamente
nefrotoxice (de ex. cisplatina), obstructiile post-renale (de ex. tumorile pelvine). Alti
posibili factori de risc sunt varsta, alcoolismul, nivelele scazute ale albuminei serice si ale
bicarbonatului, disfunctii hepatice sau administrarea concomitenta de antiemetice. Cel
mai frecvent simptom al encefalopatiei este apatia, care poate evolua spre somnolenta si
coma. Alte simptome pot fi astenia, tulburarile de memorie, psihozele depresive,
dezorientare, confuzie, halucinatii, sindrom cerebelos, incontinenta si convulsii. Aceste
manifestari sunt de obicei reversibile si dispar la cateva zile de la administrarea ultimei
doze de ifosfamida. Evolutiile severe sunt rare, iar cele letale exceptionale si au aparut
doar la cazurile tratate cu doze crecute de ifosfamida. Printr-o dozare fractionata a
ifosfamidei, encefalopatiile sunt mai putin frecvente si mai putin grave. Observatii:
Datorita toxicitatii ifosfamidei la nivelul SNC, pacientii trebuie atent monitorizati. In
cazul aparitiei encefalopatiei, tratamentul cu ifosfamida va fi intrerupt fara a mai fi reluat.
Se va intrerupe sau se vor administra extrem de prudent alte medicamente de sfera
neurologica (antiemetice, sedative, narcotice sau antihistaminice).
Alte reactii adverse: Greturile si varsaturile sunt efecte adverse dependente de doza.
Forme moderate sau severe ale acestora pot fi intalnite in aproximativ 50% din cazuri. O
alta reactie adversa este alopecia reversibila care poate aparea la pana 100% dintre
pacienti, dependent de durata tratamentului si dozele administrate. Datorita mecanismului
sau de actiune, ifosfamida poate provoca o disfunctie a spermatogenezei cu azoospermie
consecutiva sau oligospermie persistenta, respectiv tulburari de ovulatie uneori
ireversibile cu amenoree consecutiva si nivele reduse ale hormonilor gonadotropi.
Aditional mai pot aparea: In cazuri izolate fibroza pulmonara interstitiala cronica. A fost

raportat un singur caz cu edem pulmonar alergo-toxic; in cazuri izolate a aparut SIADH
(sdr. Schwartz-Bartter, Syndrome of Inadequate ADH-secretion) cu hiponatremie si
retentie hidrica; in rare cazuri inflamatii cutanate si ale mucoaselor; reactii de
hipersensibilizare, uneori ajungandu-se la soc; rar, tulburari de vedere si de concentrare.
Ocazional se poate constat o crestere a enzimelor hepatice si/sau a bilirubinei. Anorexia,
diareea, constipatia, flebitele sau febra sunt relativ mai frecvente. Polineuropatiile,
pneumoniile si tulburarile de vedere sau o reactivitate crescuta la radiatii au fost raportate
izolat. Au mai fost raportate cazuri de aritmii supraventriculare sau ventriculare,
modificari ale segmentluui ST - T si insuficienta cardiaca dupa administrarea de doze
ridicate de ifosfamida si/sau dupa pre-tratament sau tratament concomitent cu
antracicline. In acest context, este necesar inca o data a accentua asupra monitorizarii
hidro-electrolitice a pacientului si asupra atentiei deosebite ce trebuie acordata celor cu
cardiopatii preexistente. Asemanator tratamentului cu citostatice in general si cu agenti
alchilanti in special, tratamentul cu ifosfamida presupune riscul recurentei tumorale si a
sechelelor la distanta in timp fata de momentul tratamentului.
Precautii: Pentru a limita sau ameliora reactiile adverse sunt necesare urmatoarele
teste si/sau determinari: administrarea periodica de antiemetice; formula leucocitara etc.;
investigarea periodica a functiei renale; investigarea periodica biochimica a urinei si a
sedimentului urinar. In cazul existentei unei insuficiente renale sau hepatice inaintea
debutului terapiei, administrarea de Holoxan trebuie evaluata pentru fiecare pacient in
parte. Se recomanda ca pacientii tratati cu Holoxan sa fie monitorizati cu atentie. Este
esentiala asigurarea unei diureze corespunzatoare. Starea febrila si/sau leucopenia
necesita administrarea profilactica de antibiotice si/sa antimicotice. Va trebui acordata o
atentie deosebita igienei bucale.
Interactiuni cu alte medicamente: Mielotoxicitatea poate creste ca rezultat al
interactiunii cu alte citostatice sau cu radiatiile. Ifosfamida poate intensifica efectele
cutanate datorate iradierii. Administrarea anterioara sau concomitenta de agenti
nefrotoxici cum sunt cisplatina, aminoglicozidele, acyclovir-ul sau amfotericina B pot
amplifica efectele nefrotoxice ale ifosfamidei si, consecutiv, efectele hematotoxice si
neurotoxice (SNC). Datorita efectelor imunosupresoare ale ifosfamidei pot aparea
raspunsuri necorespunzatoare in cazul administrarii unor vaccinuri. Leziunile respective
pot fi determinate de administrarea unor vaccinuri cu virusuri vii. Utilizarea concomitenta
de ifosfamida poate creste efectul anticoagulant al warfarinei, crescand astfel riscul unor
hemoragii. In analogie cu ciclofosfamida se pot presupune urmatoarele interactiuni:
actiunea mielusupresoare poate fi amplificata de administrarea concomitenta de
alopurinol si hidroclortiazida; efectele dar si toxicitatea pot fi crescute de administrarea
concomitenta de clorpromazina, triiodotironina sau inhibitori de aldehid-dehidrogenaza
cum ar fi disulfiramul; tratamentul poate creste efectul hipoglicemiant al medicamentelor
continand sulfoniluree; administrarea anterioara sau concomitenta de fenobarbital,
fenitoina implica inducerea enzimelor microsomale si implicit o crestere a vitezei de
metabolizare a ifosfamidei; tratamentul cu ifosfamida poate creste efectul miorelaxant al
suxametoniului.
Posologie si mod de administrare: Tratamentul trebuie efectuat de catre un
oncolog cu experienta. Dozarea trebuie adaptata fiecarui pacient in parte in mod
individual. In cazul monoterapiei la adulti, cea mai uzuala schema terapeutica se bazeaza
pe administrari fractionate. In absenta unor indicatii individualizate, urmatoarele

recomandari pot servi drept ghid. In general Holoxan se administreaza intravenos in doze
divizate de 1,2 - 2,4 g/m2 suprafata corporala (pana la 60 mg/kg corp) zilnic, timp de 5
zile consecutiv (durata acestor perfuzii este de 30 - 120 min, depinzand de volumul de
perfuzat. Holoxan poate fi administrat si in doza unica, de obicei sub forma de perfuzie
prelungita timp de 24 ore. Doza administrata este de 5 g/m2 suprafata corporala (125
mg/kg corp) si nu trebuie sa depaseasca 8 g/m2 suprafata corporala (200 mg/kg corp) pe
ciclu terapeutic. Administrarea in doza unica poate produce efecte hemato-, nefro-, uro- si
neurotoxice crescute. Se va acorda o deosebita atentie solutiei de ifosfamida, care nu va
trebui sa depaseasca 4%. In terapia combinata cu alte citostatice, dozele de ifosfamida
trebuie adaptate tipului de schema terapeutica. Observatii: Datorita urotoxicitatii sale,
ifosfamida trebuie administrata in principiu impreuna cu mesna. Alte forme de toxicitate,
precum si efectele ifosfamidei nu sunt influentate de administrarea de mesna. In cazul
aparitiei micro- si/sau macrohematuriei pe parcursul tratamentului cu ifosfamida,
administrarea acesteia se va intrerupe pana la recuperarea pacientului din acest punct de
vedere. Datorita faptului ca efecul citostatic al ifosfamidei se manifesta numai dupa
activarea hepatica, nu exista pericolul aparitiei leziunilor tisulare in cazul administrarilor
accidentale paravenoase.
Mod de administrare si durata tratamentului: Ciclurile terapeutice se pot repeta la
fiecare 3-4 saptamani. Aceste intervale vor depinde de numarul leucocitelor si de
recuperarea pacientului in urma unor efecte secundare. Administrarea de uroprotectori cu
mesna (Uroprotector, Uromitexan) va trebui mentinuta. Determinarea la intervale
regulate a numarului de leucocite, a functiei renale si analiza urinei inclusiv examinarea
sedimentului urinar sunt absolut necesare. Este indicata administrarea de antiemetice, a
caror actiune asupra SNC, alaturi de cea a ifosfamidei si mesna trebuie a fi luata in
considerare.
Prepararea solutiei: Manipularea Holoxan va trebui intotdeauna efectuata in concordanta
cu precautiile ce se impun la manevrarea de agenti citotoxici. Pentru a prepara o solutie
izotona 4% de ifosfamida, pregatita pentru administrare intravenoasa, va fi necesar lichid
de dizolvare in urmatoarele cantitati:
Holoxan
200 mg
500 mg
1g
2g
Lichid de dizolvare
5 ml
13 ml
25 ml
50 ml
Substanta uscata se dizolva rapid daca este agitata viguros timp de 0,5-1 min dupa
adaugarea lichidului de dizolvare. Daca substanta nu se dizolva imediat si complet este
indicat a se lasa flaconul nemiscat timp de cateva minute. Solutia preparata poate fi
pastrata timp de 24 h, daca temperatura nu este mai mare de +8C. Pentru perfuzii de
scurta durata (aprox. 30-120 min) solutia de Holoxan pregatita conform indicatiilor
anterioare se dilueaza in 250 ml solutie. Ringer, solutie de glucoza 5% sau ser fiziologic.
Pentru perfuziile de 24 h cu Holoxan in doze mari, solutia preparata (de ex. 5 g/m2
suprafata corporala) trebuie diluata in aprox. 3 l de solutie glucoza 5% si/sau ser
fiziologic.
Observatie speciala: Datorita actiunii alchilante, ifosfamida este o substanta mutagena si
potential carcinogena. Din acest motiv, va trebui evitat contactul direct al substantei cu
pielea sau mucoasele.
Recomandari: Holoxan nu trebuie pastrat la temperaturi mai mari de +25 grade
Celsius! Holoxan nu trebuie utilizat dupa data expirarii inscrisa pe ambalaj. Solutia de
Holoxan trebuie utilizata in termen de 24 ore de la preparare (a nu se depozita la

temperaturi mai mari de +8 grade Celsius). A nu se pastra la indemana copiilor!

Forma de prezentare: Flacoane de 200 mg Holoxan - cutii cu 10 flacoane; flacoane de
500 mg Holoxan - cutii cu 1 si 10 flacoane; flacoane de 1 g Holoxan - cutii cu 1 si 10
flacoane; flacoane de 2 g Holoxan - cutii cu 1 si 10 flacoane. Holoxan poate fi eliberat
numai pe baza de prescriptie medicala.
ALKERAN, tablete , tablete
melphalanum
Forma de prezentare: Tablete: tablete albe, rotunde, biconvexe, avand imprimat
WELLCOME si A2A, fiecare contine 2 mg Melphalan; tablete albe, rotunde, biconvexe,
avand imprimat WELLCOME si B2A, fiecare contine 5 mg Melphalan.
Indicatii: Alkeran tablete este indicat in tratamentul mielomului multiplu si al
adenocarcinomului ovarian avansat. Alkeran singur sau in combinatie cu alte
medicamente are un efect terapeutic semnificativ la o parte din pacientii cu carcinom de
san avansat. Alkeran este eficient in tratamentul pacientilor cu policitemia vera. Alkeran a
fost utilizat ca adjuvant in tratamentul chirurgical al carcinomului de san.
Mod de actiune: Melphalan este un agent alchilant bifunctional.
Doze si mod de administrare: Deoarece Alkeran este mielosupresiv, monitorizarea
frecventa a numarului elementelor figurate sanguine este esentiala in timpul terapiei si
dozajul poate fi ajustat daca este necesar (vezi "Precautii").
Administrarea orala: Adulti: Absorbtia Alkeranului dupa administrare orala este
variabila. Dozele trebuie crescute cu grija pana apar primele semne de mielosupresie,
pentru a se asigura atingerea unui nivel terapeutic eficient. Mielom multiplu: Numeroase
scheme terapeutice au fost utilizate, dar este recomandabil sa se consulte literatura de
specialitate pentru detalii. Administrarea de Alkeran si Prednison este mai eficienta decat
administrarea de Alkeran in monoterapie. Cele doua medicamente in asociere se
administreaza de obicei intermitent, cu toate ca nu a fost stabilita superioritatea acestei
metode fata de administrarea continua. Schema tipica de dozaj este de 0,15 mg/kg corp/zi
in doze divizate, pentru 4 zile, repetata la intervale de 6 saptamani. Prelungirea
tratamentului peste 1 an la pacientii care au raspuns la tratament nu pare sa
imbunatateasca rezultatul obtinut anterior. Adenocarcinom ovarian: Regimul tipic de
dozaj este de 0,2 mg/kg corp/zi timp de 5 zile. Acesta se repeta la intervale de 4-8
saptamani, sau imediat ce maduva osoasa s-a refacut. Carcinom de san avansat: Alkeran
a fost administrat oral in doze de 0,15 mg/kg corp, sau de 6mg/m2 suprafata corporala/zi
timp de 5 zile si repetat la intervale de 6 saptamani. Dozele au fost scazute daca au aparut
semne de toxicitate medulara. Policitemia vera: Pentru inductia remisiunii doza obisnuita
este de 6-10 mg/zi timp de 5-7 zile, urmata de administrarea a 2-4 mg/zi, pana se obtine
un control satisfacator al bolii. Tratamentul de intretinere se face cu doze de 2-6 mg pe
saptamana. In timpul terapiei de intretinere controlul hematologic atent este esential
pentru ajustarea dozelor in functie de rezultatele hemoleucogramei. Copii: Alkeran este
foarte rar indicat la copii, neputandu-se recomanda anumite scheme terapeutice.
Utilizarea la pacientii in virsta: Nu sunt disponibile informatii specifice despre utilizarea
Alkeran la pacientii in varsta. Dozajul in afectarea functiei renale: Datele
farmacocinetice disponibile in mod curent nu justifica o recomandare absoluta de
reducere a dozajului cand se administreaza Alkeran tablete la acesti pacienti, dar ar fi
prudent sa utilizati initial o doza mai redusa (vezi "Precautii").

Farmacocinetica: Absorbtia melphalanului a fost variabila la 13 pacienti care au

primit oral 0,6 mg/kg corp, prima aparitie a medicamentului in plasma (limite 0-336
minute) si nivelul maxim al concentratiei plasmatice (limite 70-630 ng/ml). Timpul de
injumatatire plasmatica este de 90 +/- 57 minute, iar recuperarea in urina este de 11%
timp de 24 ore. Administrarea Alkeran tablete imediat dupa masa duce la prelungirea
timpului in care se atinge nivelul plasmatic maxim si la reducerea ariei determinate de
curba concentratie plasmatica: timp la valori cuprinse intre 39 si 45%. Datele
farmacocinetice referitoare la rolul rinichiului in eliminarea Melphalanului sunt echivoce.
Contraindicatii: Alkeran nu se va administra la pacientii care au avut anterior
reactii de hipersensibilitate la Melphalan.
Precautii: Alkeran este un agent citotoxic activ care trebuie folosit numai sub
controlul direct al medicilor cu experienta in administrarea unor astfel de tratamente.
Siguranta in utilizarea Alkeran: Utilizarea in siguranta a Alkeran tablete se va face dupa
regulile generale de precautie in cazul medicamentelor citotoxice. Daca invelisul
tabletelor de Alkeran este intact nu exista riscuri in manuirea lor. Tabletele de Alkeran nu
trebuie divizate.
Monitorizare: Deoarece Alkeran este un agent mielosupresiv puternic, este
esential sa se acorde o atentie deosebita monitorizarii hemoleucogramei pentru a preveni
aparitia unei mielosupresii excesive si riscul aplaziei medulare ireversibile. Numarul
celulelor sanguine poate continua sa scada si dupa intreruperea tratamentului, de aceea la
primul semn de scadere importanta a numarului de leucocite sau trombocite, tratamentul
trebuie intrerupt temporar. Alkeran trebuie administrat cu precautie la pacientii care au
facut recent radioterapie sau chimioterapie, datorita toxicitatii crescute asupra maduvei
osoase. Afectiuni renale: Pacientii cu afectare renala trebuie monitorizati indeaproape
deoarece pot avea supresie medulara uremica. O crestere temporara semnificativa a ureei
sanguine a fost observata in stadiile initiale ale terapiei cu Melphalan la pacientii cu
mielom multiplu si afectare renala. Mutageneza: Alkeran are efecte mutagene la animale,
iar la pacientii tratati s-au observat aberatii cromozomiale. Carcinogeneza: Melphalanul,
ca si ceilalti agenti alchilanti, poate fi leucemogen la om. S-au raportat cazuri de leucemie
acuta dupa tratamentul prelungit cu Melphalan, pentru afectiuni cum ar fi amiloidoza,
melanomul malign, macroglobulinemia, sindromul de aglutinare la rece si cancerul
ovarian. Un studiu comparativ la pacientele cu cancer ovarian, care au primit agenti
alchilanti fata de cele care nu au primit, a demonstrat ca folosirea agentilor alchilanti,
inclusiv a Melphalanului, creste semnificativ incidenta leucemiei acute. Riscul
leucemogen trebuie raportat fata de beneficiile potentiale ale tratamentului cu Melphalan.
Teratogenicitate: Potentialul teratogenic al Alkeran nu a fost studiat. Avand in vedere
proprietatile mutagenice si similitudinea structurala a compusilor teratogenici, este
posibil ca Melphalan sa poata cauza defecte congenitale la produsul de conceptie al
pacientilor tratati. Efecte asupra fertilitatii: Alkeran determina supresia functiei ovariene
la femeile in premenopauza, determinand amenoree la un numar important de paciente.
Sarcina: La fel ca in chemoterapia citotoxica, precautiile contraceptive adecvate trebuie
avute in vedere cand unul dintre pacienti face tratament cu Alkeran. Utilizarea
Melphalanului trebuie evitata pe cat posibil in cursul sarcinii, in mod particular in timpul
primului trimestru de sarcina. In orice caz potentialul risc pentru fat trebuie evaluat in
raport cu beneficiul pentru mama. Lactatie: Mamele care fac tratament cu Alkeran nu
trebuie sa alapteze.

Reactii adverse: Cel mai frecvent efect secundar este depresia maduvei osose,
asociata cu leucopenie si trombocitopenie. Reactii gastrointestinale (greata si varsaturi)
au aparut pana la 30% din pacientii care au primit Alkeran. Stomatita apare rar dupa
tratamentul cu Alkeran. Ciclofosfamida in pretratament a aratat ca reduce severitatea
reactiilor gastrointestinale induse de Alkeran. Rare cazuri de reactii alergice ca urticaria,
edemul, rashul cutanat si reactii anafilactice au fost raportate la pacientii tratati cu
Alkeran timp de cateva luni. Doua cazuri de stop cardiac au fost raportate la acesti
pacienti, cu toate ca o legatura cu tratamentul nu a fost demonstrata. Rashul
maculopapular si pruritul au fost ocazional observate. Foarte rar au fost rapoarte de
fibroza pulmonara fatala si anemie hemolitica aparute dupa tratamentul cu Melphalan.
Alopecia a fost raportata, dar este rara.
Interactiuni medicamentoase: Administrarea simultana de acid nalidixic si
Melphalan in doze mari i.v. a provocat la copii decese prin enterocolita hemoragica. S-a
descris afectarea functiei renale la pacientii cu transplant de maduva osoasa, care au
primit anterior doze mari i.v. de Melphalan si au fost tratati ulterior cu ciclosporina,
pentru prevenirea fenomenului de rejet de grefa.
Supradozare. Semne si simptome: Efectele gastrointestinale, inclusiv greturile,
varsaturile si diareea sunt semnele cele mai probabile ale unui supradozaj acut.
Principalul efect toxic este aplazia maduvei osoase, ce conduce la neutropenie si
trombocitopenie. Tratament: Nu exista un antidot specific. Tabloul sanguin va fi
monitorizat indeaproape, cel putin patru saptamani dupa supradozare, pana cand apar
rezultate ale normalizarii acestuia. Masurile generale suportive, in asociere cu transfuzii
corespunzatoare, trebuie folosite daca este necesar.
Precautii farmaceutice si recomandari: Tabletele se vor pastra la 2 - 8 grade
Celsius. Depozitati in locuri uscate.
III.1.2 ALKYL-SULFONE( SULFONOXIZII)
Compuii cei mai activi ai acestei grupe sunt esterii acizilor sulfonici alifatici cu
formula general:
CH3-SO2-O-(CH2)n-O-SO2-CH3
Activitatea maxim aparinnd derivatului cu 4 grupri metilice (busulfan)
MYLERAN, tablete , comprimate
busulfanum
Forma de prezentare: Myleran tablete 2 mg: albe, rotunde, biconvexe,
inscriptionate "Wellcome K2A", ce contin 2 mg Busulphan.
Indicatii: Myleran este indicat in tratamentul paleativ al leucemiei granulocitare
cronice. Desi nu este curativ, Myleran este foarte eficient in reducerea masei
granulocitare totale, ameliorand simptomele bolii si imbunatatind statusul clinic al
pacientului. Myleran s-a dovedit superior iradierii splenice in ceea ce priveste durata de
supravietuire si mentinerea concentratiei de hemoglobina si este la fel de eficace in
controlul dimensiunilor splenice. Myleran devine ineficient odata cu aparitia
transformarii blastice. Myleran este eficient in obtinerea remisiunilor prelungite din
policitemia vera, in special in cazurile cu trombocitoza marcata. Myleran poate fi folosit
cu succes in anumite cazuri de trombocitemie esentiala si mielofibroza.
Doze si mod de administrare: Leucemie granulocitara cronica: Inductia la adulti:

Tratamentul se incepe cat mai repede dupa stabilirea diagnosticului. Doza este de 0,06
mg/kg corp/zi, cu un maxim de 4 mg/zi, care poate fi data in priza unica. Exista variatii
individuale in raspunsul la Myleran, iar intr-o mica proportie din pacienti, maduva osoasa
poate fi extrem de sensibila (a se vedea "Precautii"). Numarul celulelor sanguine trebuie
monitorizat cel putin saptamanal in timpul fazei de inductie si poate fi util a schita un
grafic cu numarul lor. Doza trebuie crescuta doar daca nu se obtine un raspuns adecvat
dupa trei saptamani de tratament. Tratamentul trebuie continuat pana ce numarul total de
leucocite scade intre 15-25 x1 miliard/l (de obicei intre 12-20 saptamani). Tratamentul
poate fi intrerupt in acest moment, dupa care o noua scadere a numarului de leucocite
poate aparea in urmatoarele doua saptamani. Continuarea tratamentului cu dozele de
inductie dupa acest moment, sau dupa ce numarul de trombocite scade sub 100x1 miliard
pe litru, se asociaza cu riscul unei aplazii medulare prelungite si posibil ireversibile.
Intretinere la adulti: Controlul leucemiei poate fi obtinut pentru o perioada indelungata,
fara tratament ulterior cu Myleran; curele urmatoare se fac de obicei cand numarul de
leucocite creste la 50x1 miliard pe litru, sau cand reapar simptomele. Unii cliniceni
prefera terapia de intretinere continua. Aceasta este mai practica atunci cand perioada
dintre remisiuni este scurta. Doza de intretinere uzuala este de 0,5-2mg/zi, dar necesitatile
individuale pot fi mult mai mici. Scopul este de a mentine numarul de leucocite intre 1015x1 miliard pe litru, hemoleucograma efectuindu-se cel putin la 4 saptamani. Doza de
intretinere poate fi ajustata si prin scaderea numarului de zile de tratament pe saptamana.
Nota: In asociere cu alti agenti citotoxici trebuie folosite doze reduse de Myleran (a se
vedea "Efecte adverse si interactiuni medicamentoase"). Copii: Leucemia granulocitara
cronica este rara la copii. Myleran poate fi folosit in tratamentul pacientilor care prezinta
cromozom Philadelphia pozitiv (Ph-pozitiv), dar in varianta juvenila cu Ph-negativ
raspunsul este slab. Policitemia vera: Doza uzuala este de 4-6 mg/zi, administrata
continuu timp de 4-6 saptamani, cu monitorizarea atenta a hemoleucogramei, in special a
numarului de trombocite. Curele urmatoare se administreaza cand apar recaderi;
alternativ, pentru tratamentul de intretinere se pot folosi aproximativ jumatate din dozele
de inductie. Daca policitemia vera este controlata initial prin venesectie, se fac cure
scurte de Myleran numai pentru controlul numarului de trombocite. Mielofibroza: Doza
initiala uzuala este de 2-4 mg/zi. Este necesar un control hematologic amanuntit datorita
sensibilitatii extreme a maduvei osoase in aceste conditii. Trombocitemie esentiala: Doza
uzuala este de 2-4 mg/zi. Tratamentul trebuie intrerupt daca numarul total de leucocite
scade sub 5 x1 miliard pe litru, sau daca numarul de trombocite scade sub 500x1 miliard
pe litru.
Mod de actiune: Busulphan (1,4-butandiol dimetansulfonat) este un agent alkilant
bifunctional. Se presupune ca un rol in actiunea sa il are legarea de ADN, izolandu-se
derivati di-guanil, dar nu a fost demonstrata categoric legarea incrucisata intre lanturi. Nu
sunt complet elucidate bazele efectului selectiv unic al Busulphanului in
granulocitopoieza.
Metabolism si farmacologie: Studiile initiale s-au efectuat cu busulphan marcat
radioactiv. Mai recent, s-au folosit metode cromatografice cu numarare de ioni pentru
masurarea cantitativa a busulphanului din lichidele biologice. Doze de 2-6 mg de
busulphan sunt bine absorbite, iar timpul mediu de injumatatire este de 2,57 ore.
Farmacocinetica busulphanului a fost studiata la pacienti utilizand doze mari de
administrare (1 mg/kg corp la 6 ore timp de 4 zile). Medicamentul a fost analizat folosind

metode cromatografice gaz-lichid, cu detectia capturii de electroni, sau metode HPLC

(cromatografie cu lichid de inalta presiune). Folosind prima metoda, timpul mediu de
injumatatire a fost de 2, 3 ore dupa administrarea ultimei doze si de 3, 4 ore dupa
administrarea primei doze. Acestea sugereaza ca busulphanul isi poate creste rata de
metabolizare in cazul administrarii repetate. Concentratia plasmatica medie atinsa dupa
administrare este de 1,1 mcg/ml. Datorita cineticii variabile de absorbtie, nu a fost
posibila evaluarea tipului de cinetica. Folosind HPLC, nivelele plasmatice de busulphan
au variat intre 2 - 8 microM (respectiv, aproximativ 0,5 -2 mcg/ml). Nivelele plasmatice
maxime atinse variaza intre 3,1 si 5,9 mcg/ml la pacientii tratati cu o doza totala de 16
mg/kg corp, sau intre 3,8 si 9,7 mcg/ml la 2 pacienti tratati cu o doza totala de 20 mg/kg
corp. La pacientii tratati cu doze mari de busulphan s-au identificat urmatorii metaboliti
urinari ai acestuia: 3-hidroxisulfolan, tetrahidrotiofen 1-oxid si sulfolan. O cantitate
redusa de busulphan (1-2%) este excretata in urina nemodificata. Recent s-a demonstrat
ca busulphanul administrat in doze mari patrunde in lichidul cefalorahidian (LCR) in
concentratii comparabile cu cele din plasma intr-o proportie LCR/plasma de 1,3:1;
concentratia din saliva este intr-o proportie saliva/plasma de 1,1:1. Legarea reversibila a
busulphanului de proteinele plasmatice variaza, raportandu-se de la nesemnificativ la
aproximativ 55%. Legarea ireversibila a busulphanului de celulele sanguine si de
proteinele plasmatice a fost de 47% si respectiv 32%.
Contraindicatii: Myleran nu trebuie sa fie folosit la pacientii care au prezentat
rezistenta la busulphan. Myleran nu trebuie administrat la pacientii care au prezentat
anterior reactii de hipersensibilitate la busulphan.
Precautii: Myleran este un agent citotoxic activ, care trebuie folosit doar sub
supravegherea directa a unui medic cu experienta in administrarea unor astfel de
medicamente. Administrarea Myleranului trebuie intrerupta daca apar semne de toxicitate
pulmonara (a se vedea "Reactii secundare"). In general Myleran nu se administreaza
concomitent cu sau imediat dupa radioterapie. Daca este necesara anestezia la pacientii
cu toxicitate pulmonara previzibila, concentratia oxigenului inspirat trebuie sa fie cat mai
redusa posibil, iar postoperator trebuie acordata o atentie deosebita functiei respiratorii.
Hiperuricemia si/sau hiperuricozuria pot aparea la pacientii cu leucemie granulocitara
cronica, si ele trebuie corectate inaintea inceperii tratamentului cu Myleran. In timpul
tratamentului, hiperuricemia si riscul nefropatiei urice trebuie prevenite printr-o
profilaxie adecvata, incluzand hidratarea adecvata si administrarea de allopurinol. In
cazul folosirii Myleran in policitemia vera si trombocitemia esentiala trebuie luat in
considerare cu mare atentie potentialul carcinogenic al medicamentului (Vezi
"Carcinogeneza"). Folosirea Myleran in aceste afectiuni la tineri sau la pacientii
asimptomatici trebuie evitata. Daca tratamentul este considerat necesar, curele trebuie sa
fie cat mai scurte. Daca sunt prescrise doze mari de Myleran, pacientilor trebuie sa li se
administreze terapie anticonvulsivanta, de preferat benzodiazepina. Monitorizare: Pe
toata durata tratamentului, hemoleucograma trebuie monitorizata atent, pentru a evita
mielosupresia excesiva si riscul aparitiei aplaziei medulare ireversibile. Manuirea in
conditii de securitate a tabletelor de Myleran: Daca invelisul tabletelor este intact, nu
exista risc de contaminare. Tabletele nu trebuie injumatatite. Cei ce utilizeaza Myleran
tablete trebuie sa aplice principiile de manuire a medicamentelor citostatice conform
regulilor si recomandarilor locale. Mutageneza: In diferite teste experimentale incluzand
bacterii (test cu Ames Salmonella), fungi, Drosophila, culturi de celule limfomatoase de

soarece, s-a aratat ca busulphanul are efect mutagenic. Studii citogenetice in vivo pe
rozatoare au aratat o crestere a incidentei aberatiilor cromozomiale dupa tratamentul cu
busulphan atat in celulele somatice cat si in cele germinative. S-au evidentiat variate
aberatii cromozomiale la pacientii tratati cu Myleran. Carcinogeneza: Myleran a fost
clasificat printre medicamentele cu potential carcinogenic de catre Agentia Internationala
de Cercetare a Cancerului. O.M.S. a hotarat ca exista o relatie cauzala intre tratamentul
cu busulphan si cancer. S-a observat aparitia displaziei epiteliale generalizate, a unor
leziuni precanceroase si chiar a unui numar de tumori maligne, la pacientii tratati pe
termen lung cu Myleran. In prezent se contureaza ideea ca Myleran, asemeni altor agenti
alchilanti, este leucemogen. Intr-un studiu prospectiv controlat, in care Myleran a fost
administrat timp de 2 ani ca adjuvant in tratamentul chirurgical al cancerului pulmonar, sa evidentiat cresterea incidentei leucemiilor acute comparativ cu grupul placebo.
Incidenta tumorilor solide nu a fost crescuta. Desi leucemia acuta face probabil parte din
istoria naturala a policitemiei vera, terapia prelungita cu agenti alchilanti poate mari
incidenta leucemiei. Teratogeneza: Busulphanul s-a dovedit teratogen in studiile pe
animale si este potential teratogen la om. S-au consemnat cateva cazuri de anomalii
congenitale, nu neaparat datorita busulphanului, iar expunerea in trimestrul al treilea
poate fi asociata cu afectarea cresterii intrauterine. Oricum, au existat cazuri de copii
nascuti normal dupa expunerea la Myleran in utero, chiar si in cursul primului trimestru.
Efecte asupra fertilitatii: La pacientele in premenopauza poate aparea supresie
ovariana si amenoree cu simptome de menopauza. Intr-un caz s-a raportat restabilirea
functiei ovariene, desi tratamentul nu a fost intrerupt. Tratamentul cu Myleran la fetite
preadolescente intarzie instalarea pubertatii, datorita insuficientei ovariene. In
experimente pe animale s-a evidentiat ca Myleran interfera cu spermatogeneza, si exista
raportari clinice despre sterilitate, azoospermie si atrofie testiculara la pacientii de sex
masculin.
Sarcina si alaptare: La fel ca pentru toate medicamentele citostatice, trebuie
recomandate masuri adecvate de contraceptie atunci cand oricare dintre parteneri
urmeaza tratament cu Myleran. Daca este posibil, utilizarea Myleran-ului trebuie evitata
in sarcina, in special in primul trimestru. In orice caz, trebuie ca posibilele beneficii ale
tratamentului pentru mama sa depaseasca posibilele riscuri pentru fat. Nu se cunoaste
daca Myleran sau metaboliti ai sai se excreta in laptele matern. Mamele care urmeaza
tratament cu Myleran nu trebuie sa alapteze.
Efecte secundare si reactii adverse: Cea mai importanta reactie adversa a
Myleran-ului este depresia maduvei osoase, in mod particular trombocitopenia. Reactii
gastrointestinale: La dozele terapeutice pot aparea rar reactii adverse gastrointestinale
precum greata, varsaturi si diaree, dar care se pot ameliora prin divizarea dozelor. Efecte
pulmonare: Rareori poate aparea fibroza pulmonara interstitiala difuza cu dispnee
progresiva si tuse persistenta neproductiva, de obicei dupa un tratament prelungit mai
multi ani. Tabloul histologic include modificari atipice ale epiteliului alveolar si
bronhiolar precum si prezenta de celule gigante cu nuclei mari hipercromatici. Odata
toxicitatea pulmonara instalata, prognosticul este prost chiar daca se intrerupe tratamentul
cu Myleran, iar administrarea de corticosteroizi nu ajuta prea mult. Instalarea este de
obicei insidioasa, dar poate fi si acuta. Patologia pulmonara poate fi complicata si de
infectiile supraadaugate. Osificarile pulmonare si calcificarile distrofice au fost de
asemenea observate. Este posibil ca radioterapia ulterioara sa amplifice afectarea

pulmonara subclinica produsa de Myleran, iar alti agenti citotoxici pot produce toxicitate
pulmonara suplimentara. Reactii cutanate: Hiperpigmentarea este cea mai comuna reactie
cutanata si apare la 5-10% din pacienti. Cel mai adesea apare pe gat, partea superioara a
trunchiului, mameloane, abdomen si crestele palmare. In unele cazuri, dupa tratament
indelungat cu Myleran, hiperpigmentarea apare ca parte dintr-un sindrom clinic ce
mimeaza insuficienta suprarenala (boala Addison); este caracterizat prin stare de rau,
astenie severa, anorexie, pierdere in greutate, greata, varsaturi si hiperpigmentarea pielii
dar fara semne biochimice de insuficienta suprarenala, si fara hiperpigmentarea
mucoaselor sau alopecie. Cateodata sindromul dispare daca se intrerupe tratamentul cu
Myleran. Alte reactii cutanate rare pot fi: urticarie, eritem multiform, eritem nodos,
alopecie, porfirie cutanata, rash "allopurinol-type", uscaciune si fragilitate excesiva a
pielii cu anhidroza completa, uscaciunea mucoasei bucale si cheiloza. S-a observat de
asemenea sindromul Sjgren. O exagerare a efectelor radiatiilor asupra pielii a fost
observata la pacientii care au fost supusi radioterapiei curand dupa doze mari de Myleran.
Reactii hepatice: Ocazional poate aparea icter colestatic si disfunctii hepatice, dar
Myleran nu este considerat a avea o hepatotoxicitate semnificativa la dozele terapeutice.
Oricum, examenele anatomopatologice postmortem ale pacientilor care au fost tratati cu
doze mici de Myleran timp de cel putin 2 ani pentru leucemie granulocitara cronica au
evidentiat fibroza centrolobulara sinusoidala. Asocierea Myleranului cu thioguanina
determina hepatotoxicitate importanta (vezi "Interactiuni medicamentoase"). Dupa
tratamentul cu doze mari de Myleran s-a observat aparitia de hiperbilirubinemie, icter,
ocluzia venei hepatice, fibroza centrolobulara sinusoidala cu atrofie hepatocelulara si
necroza. Efecte oculare: In timpul tratamentului cu Myleran s-au observat modificari ale
cristalinului si cataracta, care pot fi bilaterale; s-a raportat si deteriorarea corneei dupa
transplant de maduva osoasa precedat de tratament cu doze mari de Myleran. Efecte
diverse: La unii pacienti, care au primit doze mari de Myleran, au aparut convulsii.
Tamponada cardiaca a fost raportata la un mic numar de pacienti cu talasemie care au
primit doze mari de Myleran. Ca efecte secundare ale Myleranului au fost mentionate
ginecomastia, miastenia gravis si cistita hemoragica. O seama de modificari histologice si
citologice cum ar fi displazia generalizata cu afectarea epiteliului colului uterin,
bronhiolar si a altor epitelii, au fost observate in urma tratamentului cu Myleran.
Majoritatea raportarilor se refera la tratamentele de lunga durata, dar anomalii epiteliale
tranzitorii au fost observate si dupa tratamente de scurta durata, cu doze mari de Myleran.
Interactiuni medicamentoase: In urma tratamentului asociat cu Myleran si
thioguanina s-a dezvoltat hiperplazie nodulara regenerativa, hipertensiune portala si
varice esofagiene. Efectele altor medicamente citotoxice ce produc toxicitate pulmonara
se pot cumula.
Supradozare: Semne si simptome: In urma unei supradoze de Myleran se produce
mielosupresie. Daca se administreaza doze mari de Myleran concomitent cu transplantul
medular, efectele toxice se evidentiaza la nivel gastrointestinal prin mucozitati, greata,
varsaturi, diaree si anorexie. Cel mai important efect al supradozarii cronice este depresia
maduvei osoase cu pancitopenie. Tratament: Nu se cunoaste antidot la Myleran. Nu
exista date despre posibila eficacitate a dializei. In timpul perioadei de toxicitate
hematologica trebuie sa se faca tratament corespunzator de sustinere.
Precautii farmacologice: Tablete 0,5 mg: A se pastra la temperaturi intre 2 - 8
grade Celsius, la loc uscat; tablete 2,0 mg: A se pastra la temperaturi sub 25 grade

Celsius, la loc uscat; tabletele de Myleran nefolosite trebuie distruse, conform

regulamentelor locale privind distrugerea substantelor periculoase.
Informatii suplimentare: Myleran in doze mari poate fi utilizat in regimurile de
pregatire pentru ablatie medulara inainte de transplantul medular autolog sau allogenic,
reprezentand o alternativa la iradierea totala a organismului. Doza totala de Myleran in
asociere cu alti agenti este de obicei de 14-16 mg/kg corp administrat oral pe parcursul a
4 zile consecutiv (3,5-4 mg/kg corp/zi in doze fractionate). Administrarea incepe de
obicei cu 9 zile inainte, si se continua pana in ziua 6 inainte de transplant. In fazele I-II
ale testelor cu doze mari de Myleran administrat ca agent unic, inainte de transplantul
medular, au aparut mucozitati insotite de diaree, greata, varsaturi si anorexie profunda la
o doza totala de 20 mg/kg corp administrata pe parcursul a 4 zile. S-au raportat cateva
cazuri de crize convulsive generalizate datorate dozelor ridicate de busulphan. Dupa
administrarea de busulphan in asociatie cu ciclofosfamida (cu sau fara iradierea completa
a organismului) s-a observat ocluzia venei hepatice, uneori fatala. Avind in vedere
necesitatea monitorizarii, evolutia imprevizibila si ingrijirea specifica necesara,
transplantul de maduva osoasa trebuie executat in centre specializate cu dotari adecvate,
sub directa observatie a unor clinicieni experimentati.
III.1.3 ETILENIMINE
MUPHORAN , solutie injectabila
fotemustinum
Prezentare farmaceutica: Flacon cu 208 mg fotemustina si fiola cu solvent ce
contine alcool etilic 95-3,35 ml si apa distilata pana la 4 ml. Solutia reconstituita
reprezinta un volum de 4,16 ml (cutie cu 1 flacon pulbere fotemustin si 1 fiola solvent).
Actiune terapeutica: Este un produs anticanceros din familia derivatilor de
nitrosouree, cu efect alkilant si carbamilant, cu activitate antitumorala. La om, dupa
perfuzie i.v., cinetica de eliminare plasmatica este mono- sau biexponentiala, cu un timp
de injumatatire scurt. Molecula este metabolizata complet. Se fixeaza de proteinele
plasmatice in proportie de 25-30%. Trece bariera hemato-meningiana.
Indicatii: Melanom malign diseminat (localizari cerebrale).
Mod de administrare: Solutia se prepara in momentul utilizarii prin dizolvarea
pulberii de fotemustina in solutia alcoolica din fiola, care dupa calculul dozei ce urmeaza
a fi injectata se dilueaza cu solutie de glucoza 5% pentru administrare in perfuzie timp de
o ora. Solutia preparata trebuie sa fie utilizata ferita de lumina. Doza obisnuita este de
100 mg/m2. Monochimioterapie: (a) tratament de atac - 3 administrari consecutive la o
saptamana interval, urmat de un repaus de 4-5 saptamani; (b) tratament de intretinere - o
administrare la 3 saptamani. Polichimioterapie: a treia administrare a tratamentului de
atac este suprimata.
Reactii adverse: La 4 -5 saptamani de la administrare apar fenomene
hematotoxice: trombopenie (40,3%), leucopenie (46,3%). La 2 ore de la administrare
apar: greata, voma. Mai rar: stari febrile, diaree, dureri abdominale, cresterea tranzitorie a
ureei, prurit, tulburari neurologice tranzitorii (parestezii, stari de angoasa, tulburari de
constienta).
Contraindicatii: Sarcina, in timpul alaptarii.

Atentie! Trebuie sa se evite contactul solutiei reconstituite cu pielea si mucoasele. Se vor

utiliza o masca si manusi de protectie la prepararea solutiei.
Precautii: Produsul nu se administreaza la pacientii care au facut un tratament
chimioterapic la un interval mai mic de 4 saptamani. In cazul administrarii acestui
produs, numarul de plachete si granulocite trebuie sa fie acceptabil (100 000/mm3 si 2
000/mm3).
NIPALKIN 20 mg , Comprimate
L01AD02
Lomustinum
Compozitie: o capsula contine lomustina 20 mg si excipient lactoza monohidrat.
Grupa farmacoterapeutica: agenti alchilanti, nitrozouree.
Indicatii terapeutice:
Administrata in monoterapie sau asociata cu alte chimioterapice anticanceroase,
lomustina este indicata in:
tumori cerebrale primitive si metastatice;
limfoame maligne (limfoame nehodgkiniene, boala Hodgkin) in asociatie cu alte chimioterapice sau ca medicatie de a doua alegere in cazurile rezistente la alte chimioterapice
anticanceroase;
mielom multiplu;
melanom malign;
cancer pulmonar.
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la lomustina;
Deprimare marcata a functiei medulare.
Precautii:
Tratamentul cu lomustina trebuie efectuat la recomandarea si sub supravegherea unui
medic oncolog.
La pacientii tratati timp indelungat cu lomustina si alti derivati de nitrozouree exista
riscul (mic) al dezvoltarii altor neoplazii.
Interactiuni:
Cele cunoscute pentru medicatia anticanceroasa.
Deoarece lomustina ca si alte nitrozouree, este metabolizata prin interventia citocromului
P450, asocierea cu medicamente inhibitoare ale acestei enzime, de exemplu cimetidina,
este susceptibila la interactiuni.
Atentionari speciale:
Lomustina are o mielotoxicitate marcata, tardiva si cumulativa. De aceea inaintea
fiecarei cure trebuie evaluata functia medulara hematopoietica, iar in timpul
tratamentului,
hemograma
trebuie
controlata
saptamanal.
Nu se va administra o noua doza daca numarul de leucocite este sub 4000/mm si al
trombocitelor sub 100000/mm.
Se recomanda prudenta in cazul pacientilor cu varicela, herpes zoster si alte
infectii (exista riscul generalizarii acestora).
Lomustina se va administra cu prudenta la bolnavii cu insuficienta respiratorie si
insuficienta renala.
Se recomanda prudenta in caz de terapie citostatica si radioterapie anterioare.

Pe tot parcursul tratamentului se recomanda supravegherea functiilor renala, hepatica si

pulmonara.
Administrarea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate la pacientii tratati cu
chimioterapice anticanceroase necesita prudenta, deoarece acestea deprima raspunsul
imunologic. Restabilirea raspunsului imunologic se produce intre 3 luni si 1 an de la
oprirea tratamentului citostatic.
Sarcina si alaptarea
Studii la animale au evidentiat ca lomustina are efecte teratogene.
Nu exista studii controlate efectuate la femeile insarcinate. Nu se recomanda
administrarea citostaticului in timpul sarcinii.
Deoarece lomustina se excreta in laptele matern, se va lua in considerare fie
intreruperea tratamentului, fie intreruperea alaptarii.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu este cazul.
Doze si mod de administrare:
Nipalkin se administreaza oral, doza recomandata la adulti si copii este de 130
mg/m, in priza unica, la intervale de 6 saptamani. Cand se asociaza cu alte
chimioterapice, doza trebuie redusa la 70 - 100 mg/m in priza unica, la intervale de 6
saptamani.
Reactii adverse:
Tulburari hematologice:
cea mai frecventa si severa reactie adversa a lomustinei este reprimarea functiei
medulare; mielotoxicitatea este tardiva si cumulativa - se instaleaza dupa 4 - 6 saptamani
de la administrare, severitatea depinde de doza administrata;
trombocitopenia apare dupa 4 saptamani de la administrare si persista 1 - 2 saptamani;
leucopenia apare dupa 5 - 6 saptamani de la administrare si persista 1 - 2 saptamani;
anemia este mai rar intalnita si este mai putin severa.
Tulburari respiratorii:
leziuni pulmonare infiltrative si/sau fibroza pulmonara pot apare dupa 6 luni de la
initierea tratamentului; sunt mai frecvente la doze cumulative mai mari de 1100 mg/m.
fibroza pulmonara tardiva, care apare dupa mai multi ani de la oprirea tratamentului, a
fost semnalata la pacientii tratati in copilarie sau adolescenta cu citostatice si supusi
radioterapiei.
Tulburari digestive:
anorexie, greata, varsaturi apar frecvent la 3 - 6 ore de la administrarea dozei de
lomustina si pot persista pana la 24 de ore; antiemeticele administrate inaintea
citostaticului, diminueaza sau uneori previn aceste tulburari;
au fost semnalate cazuri rare de hepatita toxica, evidentiata prin cresterea
transaminazelor, fosfatazei alcaline si nivelului plasmatic al bilirubinei.
Tulburari renale:
retentie azotata progresiva, insuficienta renala, micsorarea dimensiunilor rinichilor, au
fost semnalate mai frecvent in cazul tratamentului prelungit sau la doze cumulative mari.
Tulburari neurologice: uneori dezorientare, letargie, ataxie, dizartrie.
Alte reactii adverse: stomatite, alopecie, rareori tulburari de vedere, atrofia nervului optic.
Supradozaj:
Deoarece nu exista un antidot specific, in caz de supradozaj se recomanda

instituirea unui tratament simptomatic.

Pastrare:
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperatura camerei (15 - 25C), ferit de lumina, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Prezentare:
Cutie cu un flacon de sticla bruna a 20
capsule.
Cutie cu 2 blistere a 10 capsule.
III.1.4 ALTI AGENTI ALCHILANTI
DALTRIZEN 200 mg , Liofilizat pentru solutie injectabila
L01AX04
Dacarbazinum
Compozitie: Dacarbazina 200 mg si excipienti (acid citric si manitol).
Actiune terapeutica:
Blocant al sintezei ADN, actionand ca agent alchilant. Produsul are o slaba
actiune imunosupresoare. Dupa administrare i.v., substanta circula legata de proteinele
plasmatice, se distribuie rapid pe calea umorilor in tesuturi si organe - s-ar parea,
preferential in ficat.
Dacarbazina traverseaza bariera hemato-encefalica, dar nu se stie sigur daca trece
prin placenta sau in laptele matern. Concentratia plasmatica scade in doua faze, timpul de
injumatatire pentru prima faza fiind de aproximativ 19 minute si pentru a doua faza de 5
ore.
La pacientii cu disfunctii renale si hepatice, timpul de injumatatire este prelungit.
Dacarbazina este metabolizata de ficat, o parte din metaboliti exercitand inca o activitate
antineoplazica. Substanta se elimina pe cale urinara, prin secretie tubulara, fie ca atare,
fie sub forma de metaboliti.
Indicatii:
Melanom malign, maladia Hodgkin, sarcoame ale tesuturilor moi (leiomiosarcom,
fibrosarcom, rabdomiosarcom), neuroblastom.
Contraindicatii:
Pacientii cu hipersensibilitate la dacarbazina, cei cu numar de leucocite mai mic
de 3.000/mm si trombocite de 100.000/mm, sarcina, femei care alapteaza.
Efecte secundare:
Poate provoca simptome gastro-intestinale, greata, varsaturi, anorexie, diaree,
stomatita (care pot fi atenuate prin limitarea ingerarii de alimente cu 4-6 ore inainte de
administrarea produsului, asigurandu-se totodata o buna hidratare parenterala),
dermatologice (rash si eritem), hematologice (leuco si trombocitopenie), efect
hepatotoxic (in special in asocierea cu alti agenti antineoplazici), parestezii faciale
tranzitorii, alopecie, cresteri ale valorilor TGO si TGP, precum si simptome asemanatoare
gripei, febra (39C), mialgii si indispozitie (fenomene care apar la aproximativ 7 zile
dupa administrare si se pot repeta la fiecare cura).
Mod de administrare:
Pentru administrare se reconstituie cu 20 ml apa distilata pentru preparate
injectabile si solutia astfel obtinuta (continand 10 mg dacarbazina/ml) se administreaza

intravenos ca atare in timp de aproximativ 1 minut, sau prin perfuzie (diluata in 250 ml
glucoza 5% sau solutie de clorura de sodiu 0,9%) in aproximativ 30 minute. Doza va fi
strict individualizata de medicul specialist in functie de reactivitatea pacientului,
evaluandu-se riscul si beneficiul terapeutic.
In melanomul malign, doza uzuala este de 2-4,5 mg dacarbazina/kg corp/zi timp
de 10 zile, cu repetarea curei dupa 4 saptamani sau 250 mg/m/zi timp de 5 zile,
repetandu-se dupa 3 saptamani (mono sau polichimioterapie).
In maladia Hodgkin, doza uzuala la adulti este de 150 mg/m/zi timp de 5 zile asociat cu
alte antineoplazice, cura repetandu-se la 4 saptamani.
Precautii:
Produsul trebuie administrat strict i.v.; este necesara supravegherea medicala pe
perioada aplicarii tratamentului, in special controlul numarului de leucocite, trombocite si
eritrocite; metabolizarea dacarbazinei este influentata de administrarea concomitenta de
fenobarbital si fenitoin.
Conditii de pastrare:
Produsul Daltrizen 200 mg se pastreaza ferit de lumina, la 2C - 8C.
Prezentare:
Flacon cu liofilizat pentru solutie injectabila continand 200 mg dacarbazina.
III.2 ANTIMETABOLITI
Antimetaboliii sunt substane care prezint analogii structurale cu metaboliii
fiziologici.O serie de substane anticanceroase acioneaz ca antimetabolii, intervenind
n diferitele etape ale sintezei acizilor nucleici. Leziunile morfologice constau n afectarea
cromozomilor ( rupturi, puni, translocri) n cursul metafazei i anafazei. Printre
antimetabolii sunt importani terapeutic civa analogi ai bazelor purinice i pirimidinice
i ai acidului folic, ai aminoacizilor. O serie de analogi ai unor aminoacizi i ai unor
vitamine, puin activi sau prea toxici, prezint numai interes teoretic.
Clasificare:
III.2.1 ANALOGI AI ACIDULUI FOLIC
III.2.2 ANALOGI AI BAZELOR PURINICE
III.2.3 ANALOGI AI BAZELOR PIRIMIDINICE
III.2.1 ANALOGI AI ACIDULUI FOLIC
Substanele asemntoare cu acidul folic funcioneaz ca antimetabolii,
mpiedicnd transformarea acidului folic n acid folinic i utilizarea tisular a aidului
folinic. Consecutiv substanele antifolice interfereaz cu transferul unitilor de carbon,
oprind utilizarea formiatului de ctre esuturi pentru sinteza inelului purinic, sinteza
timinei, sinteza serinei i metioninei. Esenial pentru efectele anticanceroase este
deficiena de timin. Substanele antifolice provoac fenomene de caren folicdeprimarea mduvei hematopoetice, leziuni ale epiteliului digestiv-care, ca i efectele
anticanceroase sunt antagonizatespecific de ctre acidul folic.

ANTIFOLAN 2,5 mg , Comprimate

L01BA01
Methotrexatum
Compozitie
Un comprimat contine metotrexat 2,50 mg sub forma de metotrexat disodic 2,74
mg si excipienti: lactoza monohidrat, amidon de porumb, celuloza microcristalina,
polividona K30, talc, stearat de magneziu.
Grupa farmacoterapeutica: antimetaboliti, analogi ai acidului folic.
Indicatii terapeutice
Antifolan 2,5 mg prezinta un spectru larg al activitatii antineoplazice si este
indicat in monoterapie in tratamentul cancerului mamar, coriocarcinomului gestational,
corioadenomului, corioadenomului invaziv. Antifolan 2,5 mg poate fi utilizat in
asociere cu alte chimioterapice antineoplazice in tratamentul leucemiei limfoblastice
acute si leucemiei mieloblastice. De asemenea, poate fi utilizat in tratamentul limfomului
Burkitt, in stadiile avansate ale limfosarcomului si in cazuri avansate de micozis
fungoides. Antifolan 2,5 mg, in doze mari, se utilizeaza fie in monoterapie, fie in
polichimioterapie, in tratamentul cancerului bronho-pulmonar si tumorilor maligne ale
capului si gatului.
Antifolan 2,5 mg poate fi util in tratamentul cazurilor severe, recidivante de
psoriazis care nu au raspuns adecvat la alte forme de tratament. Cu toate acestea, datorita
riscului asociat administrarii de metotrexat, acesta se utilizeaza numai in cazuri
selectionate, diagnosticate prin biopsie si/sau control dermatologic.
Antifolan 2,5 mg este indicat pentru tratamentul cazurilor selectionate de
poliartrita reumatoida severe, active, cu raspuns terapeutic insuficient sau care nu au
tolerat alte regimuri terapeutice.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la metotrexat sau la oricare dintre componentii produsului,
insuficienta renala grava, alaptare.
Atunci cand metotrexatul este utilizat pentru tratamentul psoriazisului si
poliartritei reumatoide, este contraindicat la femeile insarcinate, pacienti cu alcoolism
cronic, afectiuni hepatice determinate de consumul de alcool etilic, alte afectiuni hepatice
cronice, sindrom de imunodeficienta si discrazii sanguine preexistente, cum sunt
hipoplazia medulara, leucopenia, trombocitopenia, anemia severa.
Precautii
Antifolan 2,5 mg, ca orice medicament antineoplazic, se va utiliza numai in
clinici de specialitate, de catre personal cu experienta.
Dozele mari de Antifolan 2,5 mg se administreaza intotdeauna in asociere cu
leucovorinul (folinat de calciu) pentru a preveni actiunea lui negativa asupra celulelor
normale.
Femeile aflate la varsta fertila nu trebuie sa inceapa tratamentul cu metotrexat
pana la excluderea diagnosticului de sarcina; de asemenea, vor fi avertizate despre riscul
potential fetal implicat de administrarea medicamentului. Sarcina trebuie evitata, de
asemenea, daca unul dintre parteneri primeste metotrexat - in timpul si cel putin 3 luni
dupa tratament in cazul barbatilor, respectiv in timpul si cel putin un ciclu ovulator dupa

tratament in cazul femeilor. In timpul tratamentului cu Antifolan 2,5 mg si cel putin 8

saptamani dupa intreruperea tratamentului se vor utiliza metode contraceptive
corespunzatoare.
Metotrexatul prezinta potential toxic sever. Efectele toxice pot fi corelate in ceea
ce priveste frecventa si gravitatea cu doza si frecventa administrarii, dar au fost observate
la toate dozele. Deoarece ele pot sa apara in orice moment al tratamentului, este necesara
supravegherea atenta a pacientilor tratati cu metotrexat. Majoritatea reactiilor adverse
sunt reversibile daca sunt observate precoce si se iau masurile adecvate: scaderea dozei
sau intreruperea administrarii si instituirea tratamentului specific. La nevoie, acestea pot
include administrarea de leucovorin. In cazul reluarii tratamentului cu metotrexat, acesta
trebuie administrat cu prudenta, datorita riscului reaparitiei reactiilor toxice.
Monitorizarea pacientilor din timpul tratamentului cu metotrexat, pentru
depistarea prompta a semnelor de toxicitate, include hemoleucograma, formula
leucocitara, numararea trombocitelor, valoarea serica a enzimelor hepatice, testele
functionale renale, radiografia toracica. In timpul tratamentului poliartritei reumatoide si
psoriazisului se recomanda supravegherea urmatorilor parametrii: hematologici, la
intervale de cel mult o luna, functionali renali si hepatici, la intervale de 1 - 2 luni. De
regula, in timpul terapiei antineoplazice se recomanda o supraveghere mai frecventa. De
asemenea, la inceputul tratamentului (in perioada de stabilire a dozelor), in cazul
schimbarii dozelor sau in perioadele cu risc de crestere a concentratiilor plasmatice de
metotrexat (deshidratare) este necesara monitorizarea mai frecventa a pacientilor.
Dupa administrarea de metotrexat, frecvent, s-au observat valori anormale, dar
tranzitorii ale rezultatelor testelor functionale hepatice, care nu au impus modificarea
tratamentului. Valorile anormale persistente ale testelor functionale hepatice si/sau
hipoalbuminemia pot fi indicatori de toxicitate hepatica grava si necesita evaluare.
La pacientii cu psoriazis nu s-a stabilit o relatie intre valorile anormale ale testelor
functionale hepatice si fibroza sau ciroza hepatica. Valorile anormale persistente ale
acestor teste pot precede aparitia fibrozei si cirozei hepatice la pacientii cu poliartrita
reumatoida.
In cazul in care se presupune ca metotrexatul a indus afectiuni pulmonare, poate fi
utila efectuarea testelor functionale pulmonare, mai ales atunci cand sunt disponibile date
despre valorile anterioare tratamentului.
Antifolan 2,5 mg se va utiliza cu precautie in caz de infectii, ulcer, colita ulceroasa, la
pacientii debilitati si la tineri. In toate aceste cazuri se va evalua cu atentie raportul risc
potential/beneficiu terapeutic inainte de instituirea tratamentului cu metotrexat.
Antifolan 2,5 mg in doze mari nu se administreaza la pacientii cu edeme (ascita,
pleurezie).
In cazul administrarii de doze mari de metotrexat, pentru a preveni formarea de
precipitate in urina acida, se recomanda alcalinizarea urinei si cresterea diurezei.
Cresterea creatininemiei obliga la reducerea dozelor, iar insuficienta renala moderata
contraindica tratamentul cu doze mari.
Interactiuni
Asocieri contraindicate, cu:
probenecid - cresterea efectelor si a toxicitatii hematologice a metotrexatului, datorita
inhibarii secretiei tubulare renale a antineoplazicului;
trimetoprim sau sulfametoxazol - trimetoprim - cresterea toxicitatii hematologice a

metotrexatului prin inhibarea dihidrofolat-reductazei;

antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) derivati de pirazolona, salicilati - cresterea
toxicitatii hematologice a metotrexatului, in general, prin scaderea clearance-ului renal al
metotrexatului de catre AINS si deplasarea sa de pe proteinele plasmatice de catre
salicilati (pentru fenilbutazona - indiferent de doza de metotrexat, pentru salicilati - la
doze de metotrexat mai mari de 15 mg/saptamana).
Asocieri neindicate, cu:
alte antiinflamatorii nesteroidiene - cresterea toxicitatii hematologice a metotrexatului
administrat in doze mai mari de 15 mg/saptamana, in general, prin scaderea clearanceului renal al antineoplazicului de catre AINS; pentru ketoprofen este necesara respectarea
unui interval de cel putin 12 ore intre intreruperea sau inceperea tratamentului si
administrarea metotrexatului.
Asocieri care necesita precautii:
sulfamide antibacteriene - cresterea efectelor si toxicitatii hematologice a metotrexatului,
datorita cresterii concentratiilor plasmatice ale metotrexatului prin deplasarea sa de pe
proteinele plasmatice de catre anumite sulfamide; sunt necesare masurarea concentratiilor
plasmatice ale metotrexatului si, daca este necesar, adaptarea dozei in timpul asocierii si
dupa incetarea sa;
ciclosporina - cresterea toxicitatii metotrexatului si a ciclosporinei cu cresterea
creatininemiei, prin scaderea reciproca a clearance-ului celor doua medicamente; sunt
necesare masurarea concentratiilor plasmatice ale celor doua medicamente si, daca este
necesar, adaptarea dozelor in timpul asocierii si dupa incetarea sa;
alte antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) - cresterea toxicitatii hematologice a
metotrexatului administrat in doze mai mici de 15 mg/saptamana, in general, prin
scaderea clearance-ului renal al antineoplazicului de catre antiinflamatoriile
nesteroidiene; in primele saptamani de asociere este necesara determinarea saptamanala a
hemogramei, de asemenea, supraveghere atenta in caz de alterare, chiar si usoara, a
functiei renale, precum si la varstnici.
Asocieri de avut in vedere, cu:
fenitoina, fenobarbital - cresterea toxicitatii hematologice a metotrexatului prin inhibarea
dihidrofolat-reductazei;
vaccinuri vii atenuate - risc de boala generalizata, eventual letala; acest risc este mai mare
la pacientii imunodeprimati; in masura posibilului, se recomanda utilizarea unui vaccin
inactiv (de exemplu in cazul vaccinului antipoliomielitic);
tacrolimus (prin extrapolarea datelor de la ciclosporina) - imunodepresie excesiva cu risc
de limfoproliferare;
antibiotice administrate oral, cum sunt tetraciclina, cloramfenicol si antibiotice cu spectru
larg neabsorbabile - acestea pot reduce absorbtia intestinala a metotrexatului sau pot
interfera cu circuitul enterohepatic prin inhibarea florei intestinale si a metabolizarii
antineoplazicului;
penicilinele - acestea pot sa scada clearance-ul renal al metotrexatului, cu cresterea
concentratiilor plasmatice si efecte toxice hematologice si gastro-intestinale;
teofilina - metotrexatul poate sa scada clearance-ul renal al teofilinei; este necesara
monitorizarea concentratiilor plasmatice ale teofilinei in timpul asocierii cu metotrexat;
etretinat si alti retinoizi - posibil risc crescut de hepatotoxicitate, impunand monitorizarea
atenta a pacientilor;

preparate cu acid folic sau derivate - posibila scadere a raspunsului la administrarea

sistemica de metotrexat;
asparaginaza - administrata inainte de metotrexat poate sa scada efectul acestuia.
Atentionari speciale
Varstnici
La pacientii varstnici nu s-au efectuat studii adecvate de farmacologie clinica.
Datorita diminuarii functiilor hepatica si renala, precum si a scaderii depozitelor de folati,
la aceasta categorie de varsta este necesara administrarea de doze mici si supraveghere
atenta pentru depistarea precoce a semnelor de toxicitate.
Sarcina si alaptarea
La om, metotrexatul provoaca embriotoxicitate, avort, malformatii congenitale si
este potential mutagen.
De asemenea, s-au raportat afectarea fertilitatii, oligospermie si tulburari
menstruale in timpul si o scurta perioada dupa intreruperea tratamentului cu metotrexat.
Ca urmare, medicamentul este contraindicat in timpul sarcinii.
Deoarece nu se cunoaste daca acest medicament se elimina in laptele matern, in timpul
tratamentului cu metotrexat se intrerupe alaptarea.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Antifolan 2,5 mg poate influenta negativ capacitatea de a conduce vehicule sau
de a folosi utilaje.
Doze si mod de administrare
Coriocarcinom si alte afectiuni trofoblastice
Doza uzuala este de 15 - 30 mg metotrexat (6-12 comprimate Antifolan 2,5 mg)
zilnic, administrate oral, timp de 5 zile. O noua cura de tratament se repeta numai dupa
disparitia semnelor si simptomelor de toxicitate, de obicei dupa una sau mai multe
saptamani. De regula, sunt necesare 3-5 cure de tratament. Eficacitatea tratamentului se
apreciaza prin dozarea hormonului gonadotropin-corionic (HCG) in urina din 24 de ore,
care trebuie sa revina la valori normale sau sa fie < 50 UI/24 ore dupa a 3-a sau a 4-a cura
de tratament. Obisnuit, dupa revenirea la normal a valorilor HCG se recomanda inca 1 - 2
cure de tratament.
Deoarece mola hidatiforma poate sa preceada aparitia coriocarcinomului, in
aceasta situatie se recomanda administrarea profilactica de metotrexat. Corioadenomul
invaziv este considerat o forma invaziva de mola hidatiforma. In acest caz, metotrexatul
se administreaza in doze similare celor recomandate pentru coriocarcinom.
Leucemie limfoblastica acuta
Pentru inductie, doza uzuala este de 3,3 mg metotrexat/m, administrat oral, in
asociere cu 60 mg prednison/m si zi. Dupa obtinerea remisiunii, se continua tratamentul
cu metotrexat administrat oral de 2 ori pe saptamana, pana la o doza saptamanala totala
de 30 mg metotrexat/m.
Limfom Burkitt
In stadiile I-II, doza recomandata este de 10-25 mg metotrexat (4-12 comprimate
Antifolan 2,5 mg) pe zi, administrate oral, timp de 4 - 8 zile. In stadiul III, de regula
metotrexatul se administreaza in asociere cu alte antineoplazice, in regimuri
standardizate. Pentru toate stadiile, tratamentul consta in mai multe cure, administrate la
intervale de 7 - 10 zile.
Limfosarcom

Limfosarcomul in stadiul III poate raspunde la administrarea de metotrexat in

doze de 0,625 - 2,5 mg/kg si zi, in asociere cu alte antineoplazice.
Micozis fungoides
Doza uzuala este de 2,5 - 10 mg metotrexat (1-4 comprimate Antifolan 2,5 mg)
pe zi, administrate oral, timp de saptamani sau luni. Stabilirea dozei, scaderea ei sau
intreruperea tratamentului sunt determinate de raspunsul clinic si de rezultatul
supravegherii hematologice.
Psoriazis
Doza recomandata este de 7,5 - 25 mg metotrexat (3-12 comprimate Antifolan
2,5 mg) pe saptamana, administrate oral, eventual fractional in 3 prize, la intervale de 12
ore.
Poliartrita reumatoida
Doza recomandata este de 7,5 - 15 mg metotrexat (3-6 comprimate Antifolan
2,5 mg) pe saptamana, administrate oral.
Dupa obtinerea raspunsului terapeutic optim dozele de Antifolan 2,5 mg trebuie
micsorate pana la cele mai mici valori eficace terapeutic, cu marirea intervalului dintre
administrari cat mai mult posibil.
Ca si in cazul altor citostatice, acest medicament trebuie manevrat numai de catre
personal medical calificat, cu experienta in manipularea si administrarea medicamentelor
citotoxice.
Reactii adverse
In general, incidenta si gravitatea reactiilor adverse acute sunt in functie de doza
si frecventa administrarii.
Cel mai frecvent raportate reactii adverse includ stomatita ulceroasa, leucopenie,
greata, disconfort abdominal. Alte reactii adverse raportate frecvent sunt stare generala
alterata, fatigabilitate, frison si febra, ameteli si scaderea rezistentei la infectii.
Reactii toxice hematopoietice - rare la doze normale, trebuie cautate atent, ele putand fi
primele semne de toxicitate generala: reprezinta o reactie adversa esentiala la doze mari;
constau in anemie, trombocitopenie cu sangerari, urmata de leuconeutropenie cu evolutie
rapida, chiar agranulocitoza. La pacientii cu psoriazis si poliartrita reumatoida, aparitia
toxicitatii hematopoietice impune oprirea tratamentului.
Reactii toxice renale - cresterea creatininemiei, putand evolua catre insuficienta
renala ireversibila, prin necroza tubulara si precipitare sub forma de cristale in cazul
administrarii de doze mari; hidratarea bolnavului si alcalinizarea urinii micsoreaza riscul
toxicitatii renale.
Reactii toxice hepatice - initial se observa cresterea valorii serice a
transaminazelor, frecvent reversibila, chiar necroza hepatica acuta; s-au raportat cazuri de
fibroza hepatica, chiar ciroza in cazul tratamentelor de lunga durata, cu doze mari sau in
caz de iradiere hepatica.
Reactii toxice digestive - gingivite, faringite, stomatite, greata, varsaturi, anorexie,
diaree, hematemeza, melena, ulceratii si sangerari gastro-intestinale, enterite.
Reactii toxice cutaneo-mucoase - eritem cutanat, ulceratii superficiale la nivelul cavitatii
bucale sau tegumentare, prurit, urticarie, fotosensibilizare, depigmentare, echimoze,
telangiectazie, acnee si furunculoza. Leziunile psoriazice pot fi agravate de expunerea
concomitenta la radiatii ultraviolete. Se mai poate produce alopecie, in general

reversibila.
Reactii toxice pulmonare - pneumopatii infectioase sau imunoalergice; este
necesara intreruperea tratamentului si efectuarea de investigatii urgente pentru
clasificarea etiopatogenica a afectiunii; in caz de pneumopatie imunoalergica, tratamentul
cu metotrexat nu trebuie reluat.
Manifestari toxice generale - eritrodermie generalizata, apoi ulceratii cutanate si
mucoase la nivelul intregului tract digestiv.
Neurotoxicitate - la doze mici s-au raportat cazuri rare de tulburari cognitive
usoare si tranzitorii, tulburari ale dispozitiei sau parestezii la nivelul calotei craniene; in
cazul administrarii de doze mari pot surveni coma, confuzie, mai frecvent ataxie,
paraplegie sau diskinezii. De asemenea, pot sa apara migrena, tulburari de vedere,
somnolenta, afazie, hemipareze si convulsii. Tulburarile neurologice sunt frecvent
reversibile, fara sechele, dar pot fi si definitive, indeosebi la pacientii care au suferit
anterior iradieri ale regiunii craniene.
Alte reactii adverse - hipertermie, pneumotorax, amenoree, avort, azoospermie,
pierderea libidoului, impotenta, vasculita, artralgii, mialgii, diabet zaharat, osteoporoza,
moarte subita, limfoame reversibile, sindrom de liza tumorala, reactii anafilactoide.
Supradozaj
Simptomele intoxicatiei letale sunt: anorexie, pierdere progresiva in greutate,
diaree sanguinolenta, leucopenie, deprimare nervos centrala si coma.
Toxicitatea acuta a metotrexatului poate fi combatuta prin administrarea de folinat
de calciu (leucovorina), N5-formiltetrahidrofolatul. Folinatul se utilizeaza in diferite
scheme de tratament, in functie de tumoare, doza si calea de administrare a
metotrexatului. Administrarea leucovorinei trebuie sa inceapa cat mai curand posibil. Cu
cat creste intervalul de timp dintre administrarea antineoplazicului si a folinatului, cu atat
scade eficacitatea antidotului. Tratamentul se face sub controlul creatininemiei si sub
monitorizarea concentratiei plasmatice a antineoplazicului, aceasta fiind esentiala pentru
stabilirea dozei optime si a duratei tratamentului cu folinat de calciu. Pentru profilaxia
accidentelor toxice se injecteaza intramuscular 25 mg folinat de calciu/m, la intervale de
6 ore, timp de 3 zile; se recomanda ca tratamentul cu antidot sa fie inceput la 8 ore de la
administrarea metotrexatului.
In caz de supradozaj grav, pot fi necesare hidratarea si alcalinizarea urinii, pentru a
preveni precipitarea metotrexatului si a metabolitilor sai in tubii renali. Hemodializa si
dializa peritoneala nu cresc eliminarea metotrexatului.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 15 - 25C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon continand 50 comprimate
III.2.2 ANALOGI AI BAZELOR PURINICE
n aceast grup sunt cuprinse substane care, datorit asemnrii structurale cu
bazele purinice, sunt ncorporate n nucleotizi i mai rar n polinucleotizi, tulburnd
metabolismul acizilor nucleici. Electivitatea pentru celulele canceroase s-ar datori
metabolismului mai activ al acestora, cu ncorporarea mai intens a analogilor.aceasta

explic i toxicitatea mare fa de celulele mduvei hematopoetice i ale epiteliului

digestiv, caracterizate de asemenea prin procese metabolice marcate.
PURI-NETHOL, tablete , tablete
mercaptopurinum
Forma de prezentare: Tablete galben-pal, marcate (inscriptionate Wellcome O4A),
ce contin 50 mg mercaptopurina BP.
Indicatii: Purinethol este indicat in tratamentul leucemiei acute, atat in inducerea
remisiunilor, cat mai ales, in mod particular, in terapia de intretinere din leucemia
limfoblastica acuta si din leucemia mielocitara acuta. Purinethol este, de asemenea,
folosit in tratamentul leucemiei granulocitare cronice.
Doze si mod de administrare: Adulti si copii: Doza uzuala este de 2,5 mg/kg
corp/zi, dar doza si durata de administrare depind de natura si doza celorlalti agenti
citotoxici administrati in asociere cu Purinethol. Doza trebuie ajustata cu atentie, in
concordanta cu particularitatile individuale. Purinethol a fost folosit in numeroase scheme
terapeutice pentru leucemie acuta, dar pentru detalii trebuie consultata literatura de
specialitate. In cazul pacientilor cu insuficienta hepatica sau renala dozele trebuie reduse
corespunzator. Cand se administreaza simultan Allopurinol si 6-mercaptopurina, este
esential ca doza de 6-mercaptopurina sa se reduca la un sfert din doza uzuala, deoarece
Allopurinolul reduce rata de catabolism pentru mercaptopurina.
Contraindicatii: Avand in vedere importanta indicatiilor, nu exista contraindicatii
absolute.
Precautii: Purinethol este un agent citotoxic activ pentru utilizarea numai sub
supravegherea unor medici cu experienta in administrarea unor astfel de agenti. Se
recomanda sa se acorde o atentie deosebita in timpul manipularii sau injumatatirii
tabletelor pentru a nu se contamina mainile sau pentru a nu inspira medicamentul.
Monitorizarea: Deoarece Purinethol este puternic mielosupresiv, pe perioada de inductie
a remisiunii hemoleucograma trebuie controlata zilnic. Pacientii trebuie monitorizati cu
atentie pe toata durata tratamentului. Tratamentul cu 6-mercaptopurina determina
supresie medulara, ce conduce la leucopenie si trombocitopenie. Numarul leucocitelor si
al trombocitelor continua sa scada si dupa intreruperea tratamentului, astfel ca la primul
semn de scadere importanta a numarului acestora, tratamentul trebuie intrerupt imediat.
Supresia medulara este reversibila daca tratamentul cu Purinethol este intrerupt destul de
repede. In timpul inductiei remisiunii in leucemia mielocitara acuta, pacientul trebuie
deseori sa faca fata unei perioade de relativa aplazie medulara si este important ca
posibilitatile de sustinere adecvate sa fie disponibile. Purinethol este hepatotoxic, de
aceea functiile hepatice trebuie monitorizate saptamanal pe toata durata tratamentului. La
pacientii cu afectare hepatica prealabila, sau care primesc alte medicamente hepatotoxice,
acestea trebuie urmarite si mai frecvent. Pacientul trebuie prevenit sa intrerupa
tratamentul cu Purinethol imediat ce apare icterul. In timpul inductiei remisiunii, cand se
produce liza celulara rapida, trebuie monitorizat nivelul acidului uric in sange si urina,
deoarece poate aparea hiperuricemia si/sau hiperuricozuria, cu riscul nefropatiei urice.
Mutageneza: In comun cu alti antimetaboliti, Purinethol este potential mutagen, la
sobolani si la om observandu-se alterari cromozomiale. A fost observata cresterea
numarului de aberatii cromozomiale ale limfocitelor periferice la pacientii leucemici si la
un pacient cu hipernefrom care a primit doze necorespunzatoare de 6-mercaptopurina.

Carcinogeneza: Avand in vedere actiunea asupra ADN-ului celular, 6-mercaptopurina este

potential carcinogena, de aceea trebuie acordata atentie riscului teoretic carcinogenetic al
tratamentului. S-au raportat trei cazuri in care a aparut leucemie acuta non-limfatica in
urma tratamentului cu 6-mercaptopurina la pacienti cu afectiuni non-neoplazice. Un
pacient cu boala Hodgkin tratat cu 6-mercaptopurina si cu multi alti agenti citotoxici a
dezvoltat leucemie mielocitara acuta. Dupa doisprezece ani si jumatate de tratament cu 6mercaptopurina pentru miastenia gravis, o femeie a dezvoltat leucemie mieloida cronica.
Teratogeneza: Purinethol este embriotoxic la sobolani. Acest efect este dependent de
doza. Dupa terapie in timpul sarcinii cu 6-mercaptopurina s-au nascut copii normali, dar
s-au raportat avorturi, prematuritate si malformatii. O pacienta cu leucemie tratata cu 6mercaptopurina 100 mg/zi (plus iradiere splenica) in timpul sarcinii, a dat nastere unui
copil prematur, normal. Aceeasi mama, tratata la fel ca inainte plus busulphan 4 mg/zi, a
dat nastere unui al doilea copil care prezenta multiple anomalii severe, precum
opacifierea corneei, microftalmie, palatoschizis, hipoplazie tiroidiana si ovariana.
Numarul mic de cazuri observate nu permite o evaluare a gradului de risc al terapiei cu
Purinethol in timpul sarcinii, fiind necesar a se lua in considerare beneficiile mamei
comparativ cu riscurile posibile asupra fatului, in fiecare caz in parte.
Efecte asupra fertilitatii: Un pacient tinar tratat cu 6-mercaptopurina 150 mg/zi si
Prednison 80 mg/zi pentru leucemie acuta, a prezentat oligospermie severa, tranzitorie.
Doi ani dupa intreruperea chimioterapiei prezenta o sperma normala si a devenit tatal
unui copil normal.
Interactiuni medicamentoase: Daca se administreaza concomitent allopurinol si 6mercaptopurina, este esential sa se administreze doar un sfert din doza de 6mercaptopurina, deoarece allopurinolul reduce rata de catabolizare a 6-mercaptopurinei.
S-a raportat inhibarea de catre 6-mercaptopurina a efectului anticoagulant al warfarinei.
Efecte secundare, reactii adverse: Cel mai important efect secundar al
tratamentului cu 6-mercaptopurina este supresia medulara ce conduce la leucopenie si
trombocitopenie. 6-mercaptopurina este hepatotoxica la animale si la om. Cercetarile
histologice la om au aratat necroza hepatica si staza biliara. Incidenta hepatotoxicitatii
variaza considerabil si poate aparea la orice doza, dar mai frecvent cand se depaseste
doza recomandata de 2,5 mg/kg/zi. Monitorizarea functiilor hepatice permite detectarea
precoce a toxicitatii hepatice. Aceasta este de obicei reversibila daca terapia cu 6mercaptopurina este intrerupta suficient de precoce, dar au fost cazuri in care afectarea
hepatica a fost definitiva. Ocazional pot aparea anorexie, greata, varsaturi. In afectiuni
inflamatorii ale intestinului, tratamentul neadecvat cu 6-mercaptopurina a dus la
dezvoltarea pancreatitei. Ulceratii la nivelul mucoasei bucale si rar ulceratii la nivelul
mucoasei intestinale au fost raportate in timpul terapiei cu 6-mercaptopurina. Complicatii
rare sunt febra medicamentoasa si rashul tegumentar.
Sarcina si alaptare: (A se vedea "Teratogeneza" si "Efecte asupra fertilitatii").
Mamele care primesc Purinethol nu trebuie sa alapteze.
Supradozare: Nu sunt recomandate masuri agresive in caz de supradoza de 6mercaptopurina. Principalul efect toxic este cel asupra maduvei osoase, iar toxicitatea
hematologica pare sa fie mai profunda in cazul supradozarilor cronice decat in cazul
ingestiei unei singure supradoze de Purinethol. Riscul supradozarii este de asemenea
marit in cazul in care se administreaza allopurinol concomitent cu Purinethol (vezi
"Interactiuni medicamentoase"). Deoarece nu se cunoaste un antidot adecvat, trebuie sa

se urmareasca cu atentie tabloul sanguin si sa se instituie masuri adecvate de sustinere,

chiar transfuzii sanguine daca este necesar.
Precautii farmaceutice: A se pastra la loc uscat si intunecos, la temperaturi sub 25
grade Celsius.
Mod de actiune: 6-mercaptopurina este un analog al adeninei, una din bazele
necesare biosintezei acizilor nucleici. Astfel Purinethol actioneaza ca un antimetabolit si
interfera cu sinteza acizilor nucleici in celulele proliferative. Metabolitii sai sunt de
asemenea farmacologic activi.
Farmacocinetica: Absorbtia dozelor orale de Purinethol este incompleta si este, in
medie, de aproximativ 50% din doza administrata. Timpul de injumatatire al 6mercaptopurinei in circulatie este de aproximativ 90 minute. Este metabolizata intensiv si
excretata prin rinichi, iar metabolitii sai activi au un timp de injumatatire mai lung.
LANVIS, tablete , tablete
tioguaninum
Forma de prezentare: Fiecare tableta marcata, galbena, rotunda, biconvexa
(imprimata WELLCOME U3B), contine 40 mg Thioguanina.
Indicatii: Lanvis este indicat in primul rind pentru tratamentul leucemiilor acute,
in mod special al leucemiilor mielocitare acute si al leucemiilor limfoblastice acute.
Lanvis este de asemenea indicat in tratamentul leucemiilor granulocitare cronice.
Doze si mod de administrare: Dozele exacte si durata de administrare depind de
natura si dozele altor agenti citotoxici folositi in asociere cu Lanvis. Lanvis se absoarbe
in mod variabil dupa administrarea orala, iar nivelele plasmatice pot scadea datorita
varsaturilor sau ingestiei de alimente.
Terapia de inductie: Adulti: Doza uzuala de Lanvis este de 100-200 mg/m2
suprafata corporala/zi in doza unica sau fractionata in doua prize, timp de 5-20 zile.
Copii: Se administreaza doze similare cu cele pentru adulti, cu corectia necesara pentru
suprafata corporala, desi au fost folosite in anumite scheme si doze mai mici, de 60-75
mg/m2 suprafata corporala/zi. Intretinere: Adulti si copii: Au fost folosite doze intre 60200 mg/m2 suprafata corporala, zilnic sau intermitent. Varstnici: Nu sunt recomandari
speciale pentru persoanele in varsta (A se vedea "Insuficienta renala sau hepatica").
Lanvis a fost folosit in numeroase scheme chimioterapice la pacientii in varsta cu
leucemie acuta, in doze echivalente cu cele folosite la pacientii tineri. Insuficienta renala
sau hepatica: La pacientii cu insuficienta renala sau hepatica se recomanda reducerea
dozelor in mod corespunzator.
Contraindicatii: Avind in vedere importanta indicatiilor, nu exista contraindicatii
absolute.
Precautii: Lanvis este un agent citotoxic activ care trebuie sa fie prescris doar de
medicii cu experienta in administrarea unor astfel de agenti. Manuirea in conditii de
securitate: Se recomanda ca manuirea tabletelor Lanvis sa se faca conform regulilor de
manuire a agentilor citotoxici. Daca este necesara injumatatirea unei tablete, trebuie sa se
faca cu grija ca sa nu se contamineze mainile si sa nu se inhaleze medicamentul.
Monitorizarea: In timpul inductiei remisiunii, hemoleucograma trebuie efectuata
frecvent. Cel mai important efect secundar al tratamentului cu Lanvis este supresia
maduvei osoase ce conduce la leucopenie si trombocitopenie consecutiva. Pacientii
trebuie monitorizati cu atentie in timpul terapiei. Numarul de leucocite si trombocite

continua sa scada si dupa intreruperea tratamentului, astfel incat la primul semn de

scadere importanta a acestora, tratamentul trebuie intrerupt temporar. Supresia maduvei
osoase este rapid reversibila daca tratamentul a fost intrerupt suficient de devreme. In
timpul inductiei remisiunii in leucemia mielocitara acuta, pacientul trebuie frecvent sa
faca fata unei perioade de relativa aplazie medulara, si este important ca masurile de
sustinere adecvate sa fie disponibile. Pacientii care primesc chimioterapie mielosupresiva
sunt in mod deosebit susceptibili la infectii variate. In mod particular in timpul inductiei
remisiunii, cand se produce liza celulara rapida, trebuie asigurate masuri adecvate pentru
a se evita hiperuricemia si/sau hiperuricozuria, precum si riscul aparitiei nefropatiei urice.
Mutageneza si carcinogeneza: Thioguanina este potential mutagena si carcinogena,
datorita actiunii sale asupra ADNului celular. Teratogeneza si efecte asupra fertilitatii: Ca
si alti agenti citotoxici, Lanvis este potential teratogen. S-au mentionat cazuri izolate de
barbati tratati cu combinatii de agenti citotoxici inclusiv Lanvis, care au devenit parintii
unor copii cu anomalii congenitale.
Efecte secundare si reactii adverse: Lanvis este in mod obisnuit un component al
schemelor chimioterapeutice, si de aceea nu este posibil sa i se atribuie numai lui efectele
secundare ce apar. In regimurile terapeutice ce contin thioguanina au fost raportate
urmatoarele efecte secundare: intoleranta gastrointestinala, stomatite, necroza intestinala
cu perforatie, disfunctii hepatice si icter (care pot fi reversibile la intreruperea
tratamentului) si ocluzia venei hepatice, care, in majoritatea cazurilor, s-a remis la
intreruperea tratamentului. La o singura pacienta cu leucemie mielocitara acuta, tratata cu
doze mari de Lanvis si cytosine arabinoside, s-a raportat necroza hepatica centrolobulara.
Pacienta lua de asemenea si contraceptive orale
Interactiuni medicamentoase: Combinatia dintre Lanvis si busulfan a dus la
dezvoltarea unei hiperplazii nodulare hepatice regenerativa, hipertensiune portala si
varice esofagiene.
Sarcina si alaptare: Folosirea Lanvisului trebuie evitata pe cat posibil in timpul
sarcinii, in special in primul trimestru. In fiecare caz in parte, beneficiile mamei trebuie
apreciate comparativ cu potentialul risc pentru fat. Ca in orice tratament cu agenti
citotoxici, trebuie instituite masuri contraceptive adecvate, daca oricare din parteneri
foloseste Lanvis. Nu exista evidente care sa ateste prezenta Lanvisului sau a metabolitilor
sai in laptele matern. Se recomanda ca mamele ce folosesc Lanvis sa nu alapteze.
Toxicitate si tratamentul supradozarilor: Principalul efect toxic este asupra
maduvei osoase, si toxicitatea hematologica pare sa fie mai profunda in cazul
supradozarii cronice decat in cazul supradozarii cu o doza unica de Lanvis. Deoarece nu
exista antidot cunoscut, tabloul sanguin trebuie urmarit cu atentie si trebuie asigurate
masuri generale de sustinere, inclusiv transfuzii sanguine la nevoie.
Precautii farmaceutice: A se pastra la loc uscat si la temperaturi sub 25 grade
Celsius , ferit de lumina. Lanvis tablete este un medicament citotoxic si trebuie manipulat
cu precautiile adecvate. Surplusul de Lanvis tablete trebuie distrus conform
regulamentelor locale cu privire la distrugerea substantelor periculoase.
Mod de actiune: Thioguanina este un analog sulfidril al guaninei si se comporta ca
un antimetabolit purinic. Forma sa activa este un nucleotid, acidul thioguanilic.
Metabolitii thioguaninei inhiba sinteza de novo a purinei si intercoversia nucleotidelor
purinice. Thioguanina este de asemenea incorporata in acizii nucleici, aceasta incorporare
in ADN (acid dezoxiribonucleic) fiind responsabila de citotoxicitatea agentului. De obicei

exista rezistenta incrucisata intre thioguanina si mercaptopurina, iar pacientii rezistenti la

unul din agenti sunt foarte probabil rezistenti si la celalalt.
Farmacocinetica: Thioguanina este metabolizata intens in vivo. Exista doua cai catabolice
principale: metilarea la 2-amino-6-metil thiopurine si dezaminarea la 2-hidroxi-6mercaptopurina, urmata de oxidarea la acid-6-tiouric. Studii cu thioguanina radioactiva
arata ca nivelele sanguine maxime ale radioactivitatii totale se ating la 8-10 ore dupa
administrarea orala, dupa care scad lent. Studii ulterioare utilizind HPLC (cromatografie
cu lichid de inalta presiune) au aratat ca 6-thioguanina este principala thiopurina prezenta
in sange cel putin in primele 8 ore dupa administrarea intravenoasa. Dupa administrare
i.v. a 1-1,2 g de 6-thioguanina/m2 suprafata corporala, se poate obtine o concentratie
plasmatica maxima de 61-118 nanomol (nmol)/ml. Nivelele plasmatice scad
biexponential cu timpul de injumatatire initial si final de 3 ore si, respectiv, 5-9 ore. Dupa
administrarea orala de 100 mg/m2 suprafata corporala, nivelele plasmatice maxime
masurate prin HPLC sunt atinse la 2-4 ore si variaza intre 0,03-0,94 nmol/ml. Nivelele
atinse sunt mai reduse daca Lanvis se administreaza in timpul mesei (sau in cazul
varsaturilor).
Utilizarea simultana de Zyloric: Utilizarea simultana de Zyloric (allopurinol) cu
scopul de a inhiba formarea de acid uric nu necesita reducerea dozelor de Lanvis, ca in
cazul Purinetholului (6-Mercaptopurina) si Imuranului (Azathioprina).
Sindromul Lesch-Nyhan: Datorita faptului ca enzima hipoxantin-guaninfosforibozil transferaza este responsabila de conversia Lanvisului in metabolitul sau activ,
este posibil ca pacientii cu acest deficit enzimatic, de exemplu cei afectati de sindromul
Lesch-Nyhan, sa fie rezistenti la terapia cu thioguanina. Rezistenta la azathioprina
(Imuran), care are unul din metaboliti activi similar cu al Lanvisulului, a fost demonstrata
la doi copii cu sindrom Lesch-Nyhan.
III.2.3 ANALOGI AI BAZELOR PIRIMIDINICE
n aceast grup sunt cuprinse substane care, datorit asemnrii structurale cu
bazele pirimidinice, sunt ncorporate n nucleotizi i mai rar n polinucleotizi, tulburnd
metabolismul acizilor nucleici. Electivitatea pentru celulele canceroase s-ar datori
metabolismului mai activ al acestora, cu ncorporarea mai intens a analogilor.aceasta
explic i toxicitatea mare fa de celulele mduvei hematopoetice i ale epiteliului
digestiv, caracterizate de asemenea prin procese metabolice marcate.
ALEXAN , solutie injectabila
cytarabinum
Prezentare farmaceutica: Fiole si flacoane a 2 ml sau 5 ml solutie injectabila,
continand citarabina 40 mg, respectiv 100 mg (cutie cu 10 buc.).
Actiune terapeutica: Citostatic, actioneaza ca analog al citidinei, impiedicand sinteza
ADN.
Indicatii: Pentru inducerea remisiunii in leucemia acuta mieloida si unele cazuri
de leucemie acuta limfoblastica.
Mod de administrare: Pentru inducerea remisiunii se injecteaza intravenos, in
bolus, 2 mg/kg corp si zi, 10 zile (urmarind zilnic hemograma) apoi, daca nu a aparut
efectul antileucemic, se creste la 4 mg/kg corp si zi, continuand pana la raspunsul
terapeutic sau pana la aparitia de fenomene toxice; se poate introduce si in perfuzie

intravenoasa, 10 zile cate 0,5-1 mg/kg corp si zi apoi, daca nu a aparut efectul, se creste
la 2 mg/kg corp si zi, continuand pana la raspunsul terapeutic sau aparitia de fenomene
toxice; o alta schema consta in injectarea intravenoasa a 3-5 mg/kg corp si zi 5 zile, apoi
pauza 2-9 zile, dupa care se reia, continuand ciclul pana la raspunsul terapeutic sau
aparitia de fenomene toxice; primele semne de eficacitate apar in medie dupa 28 de zile
(7-64) de la inceputul tratamentului. Pentru intretinerea efectului se poate injecta
intravenos 1 mg/kg corp o data sau de 2 ori/saptamana.
Reactii adverse: Deprimarea hematopoiezei cu leucopenie, trombocitopenie,
anemie, megaloblastoza; frecvent greata, voma, diaree, uneori stomatita, disfunctie
hepatica; ocazional disfunctie renala, anorexie, infectii, hemoragii gastro-intestinale,
nevrita sau fenomene neurotoxice centrale, eruptii cutanate, esofagita, sangerari la nivelul
pielii sau mucoaselor, dureri toracice, dureri articulare, hiperuricemie. Un sindrom,
cateodata grav, poate surveni la 6-12 ore de la administrare si consta in febra, mialgii,
dureri osoase, uneori dureri toracice, eruptii maculo-papulare, conjunctivita, stare de rau
(se pot administra glucocorticoizi profilactic sau curativ, eventual se intrerupe medicatia).
Citarabina are o toxicitate mare, de aceea tratamentul se face de catre specialist, sub
supraveghere stricta clinica si de laborator (maduva hematopoietica, sange, probe
functionale hepatice, renale).
Contraindicatii: Sarcina si perioada de alaptare (incompatibilitate), deprimare
hematopoietica medicamentoasa preexistenta; prudenta la hepatici.
FLUORO-URACIL , fiole
fluorouracilum
Prezentare farmaceutica: Forme galenice si doze. Flacoane a 250 mg in 5 ml, 500
mg in 10 ml, 1000 mg in 20 ml. Excipient: apa sterila pentru injectare.
Actiune terapeutica: Fluoro-uracil Roche inhiba diviziunea celulara prin blocarea
sintezei ADN (inhibitie enzimatica) si prin formarea unui ARN anormal structurat
(fluorouracilul fiind incorporat in structura sa). La animale s-a demonstrat un marcat
efect inhibitor al cresterii diferitelor tumori transplantabile. In utilizarea clinica au fost
observate remisii temporare si cel mai adesea partiale ale unor tumori, insotite de o
ameliorare subiectiva si de reduce rea durerii.
Farmacocinetica: Absorbtie: Biodisponibilitatea 5-FU variaza considerabil atat
intra- cat si interindividual. Distributie : Volumul de distributie se situeaza intre 0,2 si 0,5
l/kg corp. 10% din 5-FU se leaga de proteinele plasmatice. Dupa injectarea i.v., 5-FU se
distribuie in tumori, mucoasa intenstinala, maduva osoasa, ficat si in alte tesuturi din
organism. In ciuda lipo-solubilitatii reduse, 5-FU traverseaza rapid bariera
hematoencefalica si patrunde in lichidul cerebrospinal si in tesutul cerebral.
Concentratiile din tesutul tumoral si din lichidul cefalorahidian pot fi mai mari decat cele
din plasma. Metabolizare: 5-FU se metabolizeaza in principal in ficat, in produsi inactivi,
ca de exemplu bioxid de carbon, uree si alfa-fluoro-beta-alanina. Eliminare: Mai putin de
15% din doza administrata este excretata sub forma nemodificata prin urina, in 6 ore, iar
90% din aceasta, in cursul primei ore. 60-90% din 5-FU marcat radioactiv este excretat
prin CO2 expirat. Timpul de injumatatire prin eliminare al 5-FU este de 5-20 min si este
in functie de doza. Farmacocinetica in situatii speciale: Numai o proportie relativ mica
(15%) din 5-FU este excretata prin rinichi. Totusi, din cauza afectarii functiei maduvei
osoase in azotemie (ca rezultat al insuficientei renale), se va avea in vedere adaptarea

dozei in functie de gradul de insuficienta si de reactia individuala a pacientilor. Intrucat 5FU este metabolizat mai ales la nivelul ficatului, se va avea in vedere reducerea dozei
atunci cand functia hepatica este afectata.
Indicatii: Tratamentul paleativ al tumorilor maligne, in special de rect, colon si
san, dar si gastrice, pancreatice, hepatice (tumori primare), uterine (in special de cervix),
ovariene si de vezica urinara. Tratamentul cu Fluoro-uracil Roche nu inlocuieste
tratamentul chirurgical sau alte forme recunoscute de terapie si trebuie folosit numai cand
acestea nu pot fi aplicate, sau efectul lor a fost epuizat sau pur si simplu au esuat.
Mod de administrare: Fluoro-uracil Roche poate fi administrat fie sub forma de
perfuzie i.v., fie prin injectare i.v. Prin administrare parenterala, doza zilnica totala nu
trebuie sa depaseasca 1 g. Doza uzuala: Tratament initial: Perfuzare: 15 mg/kg corp sau
600 mg/m3 pe zi (nu mai mult de 1 g per doza) in perfuzie intravenoasa, timp de patru
ore. Continutul a 3 fiole a cate 5 ml poate fi diluat in 250 ml de: NaCl 0,9%, dextroza
5%, dextroza 10%, dextroza 2,5% + clorura de sodiu 0,45%, solutie Ringer, solutie
Hartmann, sau Macrodex 6% in dextroza. Solutia trebuie utilizata in decurs de opt ore de
la preparare. Perfuzarea se repeta zilnic, pana la aparitia primelor efecte secundare
(stomatita, diaree, leucopenie si/sau trombocitopenie) dupa care, se intrerupe tratamentul.
Odata cu remisia efectelor secundare gastrointestinale, cu cresterea numarului de
leucocite la 3 000-4 000/mm3 si a numarului de trombocite la 80000-100000/mm3, doza
trebuie ajustata pentru tratamentul de intretinere (vezi mai jos). Injectare: 12 mg/kg corp
sau 480 mg/m2 pe zi, in injectii intravenoase lente, trei zile consecutiv. Daca nu intervin
simptome de toxicitate (stomatita, diaree, leucopenie si/sau trombocitopenie), se
administreaza 6 mg/kg corp sau 240 mg/m2 in zilele 5, 7 si 9, cu conditia neaparitiei
semnelor de toxicitate in acest interval. Daca tratamentul este bine tolerat, se recomanda
trecerea la tratamentul de intretinere; in caz contrar, trebuie asteptata remisia efectelor
secundare de mai sus, inainte de administrarea dozelor ulterioare. Administrarea
injectabila in bolus trebuie evitata. Regim alternativ: 15 mg/kg corp sau 600 mg/m2 o
data pe saptamana, prin injectare i.v. sau sub forma de capsule. In cele mai multe cazuri,
efectele secundare sunt usoare. Dupa remisia acestora, se poate trece la tratamentul de
intretinere. Tratament de intretinere: Injectare: 5-10 mg/kg corp sau 200-400 mg/m2 i.v.,
o data pe saptamana. Tratament oral: 15 mg/kg corp sau 600 mg/m2. Desi simptomele
unor reactii adverse sunt rare, acestea constituie factorul limitant in cursul tratamentului.
Instructiuni posologice speciale: Primul ciclu de tratament se va administra in spital sau
sub supravegherea unui specialist. Doza orala zilnica va fi administrata intr-o singura
priza; nu se va fractiona in doze mai mici. Daca functia hematopoietica este afectata
(leucocite sub 4 000/mm3, trombocite sub 100 000/mm3) sau daca exista o alterare
severa a functiei hepatice sau renale, sau dupa o pierdere ponderala importanta, doza
trebuie redusa cu o treime, pana la o jumatate. La pacientii obezi, sau la care edemele,
ascita sau alte tipuri de retentie lichidiana au determinat o crestere ponderala, dozele
trebuie raportate la greutatea sau la suprafata corporala normala a pacientului.
Aministrarea de Fluoro-uracil Roche se va intrerupe imediat daca se manifesta oricare
dintre urmatoarele simptome: Reactii adverse gastrointestinale, de exemplu stomatita,
mucozita, diaree sau voma severe, ulceratii sau sangerari gastrointestinale; reactii adverse
hematologice: leucocite sub 3000/mm3, trombocite sub 80 000/mm3; Reactii adverse la
nivelul sistemului nervos central sau periferic, inclusiv ataxie si tremor; Reactii adverse
de natura cardiaca. Terapia nu va fi reluata pana cand nu dispar efectele secundare. In

general, decizia de a relua tratamentul se ia in functie de gradul de remisie a toxicitatii si

de starea pacientului. In cazurile de manifestare a unor reactii adverse grave de natura
gastrointestinala, cardiaca sau neurologica, nu se recomanda, in general, reluarea
tratamentului cu Fluoro-uracil Roche. Tratament asociat: In cazul asocierii Fluoro-uracil
Roche cu alte citostatice care au acelasi gen de efecte secundare sau cu radioterapie,
dozele recomandate trebuie reduse corespunzator. Fluoro-uracil Roche poate fi
administrat si in perfuzie continua cu durata de 24 ore (5-7,5 mg/kg corp sau 200-300
mg/m2 pe zi), dar trebuie tinut cont de faptul ca durata de viata a solutiei este doar de 8
ore. Durata tratamentului: Durata tratamentului trebuie stabilita de catre un specialist, in
functie de tipul si evolutia bolii.
Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la medicament.
Precautii: Tratamentul va trebui sa fie intrerupt imediat daca se manifesta unul
dintre simptomele urmatoare: stomatita, mucozita, diaree sau voma grave, ulceratii sau
sangerari gastrointestinale, leucocite sub 3 000/mm3, trombocite sub 80 000/mm3, reactii
adverse la nivelul sistemului nervos central sau periferic, inclusiv ataxie si tremor, reactii
adverse de natura cardiaca. Tratamentul nu se va relua pana cand aceste simptome nu
dispar. In cazul in care se manifesta reactii adverse grave de natura gastrointestinala,
cardiaca sau neurologica, reluarea tratamentului cu Fluoro-uracil nu este, in general,
recomandata. In timpul tratamentului initial este esentiala verificarea frecventa a formulei
sanguine (la fiecare doua sau trei zile). In timpul tratamentului de intretinere verificarea
formulei sanguine se va face inaintea fiecarei dozari. Valorile limita ale numarului de
leucocite sau trombocite sunt prezentate la "Mod de administrare". Dozele recomandate
pentru tratamentul initial trebuie reduse cu o treime, pana la o jumatate la pacientii cu
stare nutritionala precara, la cei care au suferit interventii chirurgicale mari in ultimele 30
zile si la cei cu depresie medulara (4 000/mm3, trombocite sub 100 000/mm3) sau cu
functie hepatica sau renala alterata. Nu se poate exclude o posibila legatura intre
deficienta de dihidropirimidin dehidrogenaza si efectele toxice marite ale agentului
Fluoro-uracil.
Sarcina si alaptare: Studiile efectuate pe animale au relevat efecte nedorite la fat.
Desi nu exista date asupra aparitiei unor astfel de efecte la om, Fluoro-uracil este
contraindicat pe intreaga perioada de sarcina. Nu se stie daca 5-FU traverseaza placenta.
Desi nu se stie daca Fluoro-uracilul trece in laptele matern, femeile aflate sub tratament
nu trebuie sa alapteze.
Reactii adverse: Urmatoarele reactii adverse au fost constatate la pacientii tratati
cu Fluoro-uracil Roche: Tractul gastrointestinal. Obisnuite: anorexie, greata, voma,
stomatita, mucozita, diaree. Rare: sangerare, afectari hepatocelulare si, in cazuri foarte
rare, s-a constatat necroza hepatica fatala. Piele. Obisnuite: alopecie. Rare: exantem,
dermatita, eritem palmaroplantar, hiperpigmentare, fotosensibilitate, urticarie. S-au
constatat cazuri izolate de modificari ale unghiilor, inclusiv de pierdere a acestora.
Aparatul cardiovascular. Foarte rare: dureri precordiale, aritmii cardiace, infarct de
miocard, ischemie si infarct miocardic, care au avut, in cazuri rare, efect letal. Sistemul
nervos central. Rare: ataxie, disartrie, nistagmus, dezorientare, confuzie, euforie si nevrita
optica. S-au constatat cazuri de disfuctie cerebelara extrapiramidala sau corticala, care
sunt de regula reversibile. Sistemul hematopoietic. Foarte comune: leucopenie cu
neutropenie, anemie, trombocitopenie. Rare: anemie hemolitica, agranulocitoza,
pancitopenie. Ochi. Rare: lacrimare ca prim semn de stenoza a canalelor lacrimale. Alte

reactii. Rare: bronhospasm, soc anafilactic. In eventualitatea unui soc anafilactic, se

aplica masurile terapeutice obisnuite. Diareea raspunde de regula la tratamentul
antidiareic, in timp ce greata si voma pot fi controlate cu antiemetice. Daca tratamentul
cu Fluoro-uracil este intrerupt, eritemul palmaroplantar dispare treptat in cursul a 5 pana
la 7 zile, in general. Ca o alternativa, sindromul palmaroplantar poate fi tratat prin
administrarea simultana, pe cale orala, de piridoxina in doze de 100 pana la 150 mg pe zi.
Interactiuni: S-au constatat interactiuni medicamentoase, care au avut ca rezultat o
potentare a eficacitatii si/sau toxicitatii atunci cand s-a administrat 5-FU in combinatie cu
alti agenti anticancerigeni (de exemplu interferon alfa-2a, ciclofosfamida, vincristina,
metotrexat, cisplatina, adriamicina sau leucovorina). Dupa tratamente indelungate cu
Fluoro-uracil Roche in asociatie cu mitomicina s-a raportat aparitia sindromului
hemolitic-uremic.
Supradozare: Principalele simptome de supradozare sunt greata, voma, diareea,
stomatita, hemoragia, leucopenia si/sau trombocitopenia. Masurile terapeutice adecvate
constau in intreruperea sau scaderea dozelor si, in functie de simptome, transfuzii de
sange, perfuzii leucocitare sau plachetare si terapie antiinfectioasa.
Observatii speciale: Influenta asupra testelor de laborator: Bilirubina (indexul
icteric) si acidul 5-hidroxi-indol acetic din urina pot sa prezinte valori crescute sau fals
pozitive. Nota: Fluoro-uracil Roche este iritant: se va evita contactul cu ochii si cu
mucoasele. Date referitoare la manevrare: Flacoane: Flacoanele de Fluoro-uracil Roche
vor fi manevrate numai de personal specializat. Ca in cazul tuturor agentilor citotoxici, se
vor lua masuri de evitare a expunerii membrilor personalului in cursul sarcinii. Solutia
pentru perfuzare trebuie pregatita intr-o zona destinata manevrarii, deasupra unei tavi
lavabile sau a unei foi de hartie absorbanta de unica folosinta, cu protectie de plastic pe
spate. Se va asigura o protectie corespunzatoare a ochilor, se vor purta manusi de unica
folosinta, o masca pentru fata si un sort de unica folosinta. Seringile si seturile de
perfuzare vor fi asamblate cu atentie pentru a evita scurgerea (se recomanda folosirea
fitingurilor Luer-lock). La incheierea operatiei, toate suprafetele expuse vor fi curatate
complet, iar fata si mainile vor fi spalate. Date referitoare la distrugerea materialelor
consumabile folosite: Toate acele vor fi puse intr-un container adecvat si toate celelalte
articole de unica folosinta vor fi puse intr-o punga de polietilena sigilabila si vor fi
incinerate impreuna cu alte deseuri de acelasi tip. Materialul utilizat poate fi indepartat
prin incinerare. Solutia ramasa in flacoane va fi intai absorbita cu vata, care va fi apoi
invelita in doua pungi de polietilena sigilate. Primul ajutor: Contactul cu ochii: Se vor
spala imediat cu apa si se va apela la un medic. Contactul cu pielea: Se va spala bine cu
sapun si apa si se va scoate imbracamintea contaminata. Inhalare, ingestie: Se va apela
imediat la asistenta medicala.
Conditii de pastrare: Fluoro-uracil Roche, flacoane si solutie pentru administrare
orala, trebuie pastrat la temperaturi intre 15 si 25 grade Celsius. Daca solutia precipita ca
rezultat al pastrarii temporare la temperaturi joase, poate fi redizolvata prin incalzire cu
grija la 60C si agitare. A nu se lasa la indemana copiilor. Valabilitate: Medicamentul
trebuie utilizat inainte de data de expirare (EXP), inscrisa pe ambalaj.
GEMZAR , pulbere liofilizata
gemcitabinum
Descriere: Clorhidratul de gemcitabina este 2'-deoxi-2',2' difluorocitidina

monoclorhidrat - beta izomer. Formula empirica a clorhidratului de gemcitabina este

C9H11F2N3O4HCl. Are greutatea moleculara de 299,66. Gemcitabine este un compus
acidic. Baza libera este solubila in apa, putin solubila in metanol si practic insolubila in
etanol si solventi organici polarizati. Formula clinica este oferita de o forma sterila
utilizata numai intravenos. Fiolele de hidroclorid de gemcitabina contin 200 mg sau 1 g
de gemcitabine - sub forma de baza libera - sub forma unei solutii sterile liofilizate. Dupa
reconstituire cu clorid de sodiu injectabil 0,9 %, pH-ul solutiei variaza intre 2,7 si 3,3.
Farmacologie clinica: Metabolismul celular si mecanismul de actiune.
Gemcitabina - dFdC - este metabolizata intracelular de nucleozidkinaza in difosfat activ dFdCDP - si trifosfat nucleozid - dFdCTP. Actiunea citotoxica a gemcitabinei se pare ca
se datoreaza inhibitiei sintezei de ADN prin doua mecanisme de actiune ale dFdCDP si
dFdCTP. In primul rand, dFdCDP inhiba reductaza ribonucleotidica, care este singura
responsabila de catalizarea reactiei care genereaza trifosfatii deoxinucleozidici pentru
sinteza ADN-ului. Inhibitia acestei enzime de catre dFdCDP duce la o reducere a
concentratiei de deoxinucleozide in general, si in special de dCTP. In al doilea rand,
dFdCTP concureaza cu dCTP pentru incorporarea in AND. In acelasi mod, o cantitate
mica de gemcitabina poate fi incorporata in RNA. Astfel reducerea concentratiei
intracelulare de dCTP potenteaza incorporarea de dFdCTP in ADN - autopotentare.
Epsilon polimeraza de ADN este esentialmente incapabila sa inlocuiasca/sa scoata
gemcitabina si sa refaca sirurile de ADN in crestere. Dupa adaugarea acestei nucleotide
se produce o inhibitie completa a sintezei de ADN, asa-numita incheiere mascata/falsa a
lantului. Dupa incorporarea in ADN, gemcitabina se pare ca induce apoi procesul de
moarte celulara programata cunoscuta sub numele de apoptoza.
Farmacocinetica umana: Dupa o singura perfuzie de 1 000 mg/m2/30 min de
gemcitabina marcata radioactiv, 92-98% din doza se regaseste dupa o saptamana de la
administrare. Excretia urinara a metabolitului inactiv de uracil, 2'-deoxi-2', 2'
difluorouridina - dFdU - reprezinta 99% din doza excretata, iar restul de mai putin de 1%
este excretat prin fecale. Legarea gemcitabinei de proteinele plasmatice este neglijabila,
iar distributia tisulara nu este extinsa. Gemcitabina este rapid metabolizata de deaminaza
citidinica din ficat, rinichi, sange si alte tesuturi pentru a forma dFdU. Mai putin de 10%
este excretat in urina sub forma nemodificata. Metabolitul dFdU este distribuit in tesuturi
si este excretat in urina fara sa sufere alte biotransformari. Nu au fost realizate studii pe
pacienti cu insuficienta hepatica sau renala. Eliminarea metabolitului depinde de excretia
renala si se presupune ca dFdU s-ar acumula in cazul scaderii functiilor renale. Disfunctia
hepatica poate duce la scaderea ratei de formare a dFdU, dar numai disfunctia hepatica nu
poate reduce eliminarea de dFdU. Metabolismul intracelular al gemcitabinei produce
mono-, di- si trifosfatii de gemcitabina- dFdCMP, dFdCDP, dFdCTP. Metabolitii
intracelulari nu au fost detectati in plasma sau urina. Farmacocinetica gemcitabinei pare a
fi lineara luand in considerare dozele examinate. Farmacocinetica este influentata de sex.
Clearance-ul la femei reprezinta 60-80% din valorile clearance-ului la barbati si este
proportional cu suprafata corpului. Valorile scazute ale clearance-ului la femei pot duce la
valori mai ridicate ale concentratiei plasmatice decat cele observate la barbati pentru
aceleasi doze de gemcitabina. Clearance-ul la femei este rapid, reprezentand 30% din
debitul cardiac. La o doza de 1 000 mg/m2, clearance-ul scazut la femei nu necesita o
scadere a dozei de gemcitabina. Farmacocinetica nu pare sa fie influentata de varsta.
Concentratii plasmatice maxime ale gemcitabinei sunt obtinute imediat dupa

administrarea unei perfuzii timp de 30 min (doza unica de 1 000 mg/m2) si variaza intre
10 si 40 mcg/ml concentratiile plasmatice de gemcitabina sunt cel mai bine descrise de o
curba bifazica cu un timp de injumatatire de 17 min. Pentru o singura perfuzie cu doze
cuprinse intre 1 000 si 2 500 mg/m2, cu o durata de de 1,1 ore sau mai putin, timpul de
injumatatire variaza de la 11 la 26 de minute. Dupa perfuzii de lunga durata (3,6 pana la
4,3 ore) timpul de injumatatire variaza intre 18,5 si 57,1 minute pentru doze unice de
gemcitabina variind intre 2 500 si 3 600 mg/m2. In cazul dozelor multiple, timpul de
injumatatire este mai mare decat in cazul dozelor unice indiferent de durata perfuziei.
Distributia gemcitabinei este constanta de-a lungul ciclurilor multiple de administrare.
Volumul mediu de distributie a compartimentului central este de 11 l/m2 (variind intre 521 l/m2) si volumul mediu constant de distributie (Vss) este de 17 l/m2 (variind intre 40
si 130 l/h/m2). Proportia de gemcitabina in dFdU (imediat dupa terminarea perfuziei)
corelata cu clearance-ul gemcitabinei (p=0,0007), sugereaza ca acest clearance triplu al
gemcitabinei poate reflecta diferentele individuale ale activitatii citidin- deaminazei.
Clearance-ul renal mediu al gemcitabinei variaza intre 2-7 l/h/m2. Concentratiile
plasmatice maxime ale dFdU dupa o perfuzie unica de 1 000 mg/m2/30 min de
gemcitabina, variaza intre 28-52 g/ml si sunt atinse la 3-15 min dupa terminarea
perfuziei. Concentratiile plasmatice ale dFdU sunt cel mai bine descrise de o curba
trifazica si timpul de injumatatire mediu al fazei terminale, care este de 65 ore (variind
intre 33 si 84 de ore). Formarea aparenta de dFdU (determinata de proportia din doza de
gemcitabina excretata ca dFdU) variaza intre 91%-98% din clearance-ul gemcitabinei.
Bazat pe rata formarii de dFdU volumul mediu de distributie a compartimentului central
pentru metabolit este de 18 l/m2 (variind intre 11-22 l/m2). Volumul mediu constant de
distributie este de 150 l/m2 (variind intre 96 - 228 l/m2). Clearance-ul mediu de dFdU
este de 2,5 l/ora/m2 (variind intre 1-4 l/ora/m2). In cazul unor doze de gemcitabina
repetate saptamanal, concentratiile minime de dFdU (obtinute imediat inainte de
administrarea dozei urmatoare) variaza intre 0,07 si 1,2 g/ml si nu se acumuleaza prin
suplimentarea dozei. Metabolitul activ, dFdCTP poate fi extras din sangele periferic din
peretele celulelor mononucleare. Timpul de injumatatire a fazei finale de eliminare pentru
dFdCTP din celulele mononucleare variaza intre 0,7 si 12 ore. Concentratiile intracelulare
de dFdCTP cresc proportional cu doza de gemcitabina administrata prin perfuzii cu
ritmuri variind intre 35 si 350 mg/m2/30 min rezultand intr-o concentratie plasmatica
constanta variind intre 0,4 si respectiv 5 mcg/ml. La doze care produc concentratii
plasmatice mai mari de 5 mcg/ml, concentratiile de dFdCTP in celulele mononucleare nu
cresc, demonstrand ca formarea de dFdCTP este un proces saturat la nivelul celulelor
mononucleare. Concentratiile plasmatice obtinute dupa o doza de 1 000 mg/m2/30 min
de gemcitabina sunt mai mari de 5 mcg/ml pentru aproximativ o jumatate de ora de la
sfarsitul perfuziei. Concentratiile plasmatice de gemcitabina se asteapta sa fie mai mari
de 0,4 mcg/ml pentru inca o ora de la sfarsitul perfuziei.
Indicatii terapeutice: Gemcitabina este indicata in tratamentul pacientilor avand
cancer pulmonar local, avansat sau cu metastaze. Gemcitabina a demonstrat ca are efect
si in cazuri avansate de cancer de san, ovarian, de prostata si carcinoame pulmonare.
Raspunsuri pozitive au fost demonstrate in stadiile avansate de cancer renal, pancreatic si
biliar.
Contraindicatii: Gemcitabina este contraindicata pacientilor care prezinta
hipersensibilitate la acest medicament. Atentie: Perfuzii prelungite si doze mult mai

frecvente s-au dovedit a fi factori determinanti in cresterea toxicitatii. Gemcitabina poate

suprima functiile maduvei spinarii manifestandu-se prin leucopenie, trombocitopenie si
anemie. Cu toate acestea, mielosupresia este de scurta durata nefiind necesara reducerea
dozelor si mai rar incetarea tratamentului (vezi "Dozajul si administrarea" si "Reactii
adverse hematologice").
Precautii: Generale - Pacientii tratati cu gemcitabina trebuie monitorizati
indeaproape. Facilitatile de laborator trebuie sa fie disponibile in monitorizarea starii
pacientului. Poate fi necesar tratamentul pentru cazuri de toxicitate la medicament. Teste
de laborator: Tratamentul trebuie inceput cu multa grija in cazul pacientilor cu functiile
medulare compromise. Trebuie luat in considerare, ca si in cazul altor oncolitice,
posibilitatea unui efect cumulativ de supresie a functiilor medulare atunci cand se
utilizeaza o combinatie de oncolitice sau cand se urmeaza chemoterapia secventiala.
Pacientii tratati cu gemcitabina trebuie monitorizati saptamanal pentru numararea
plachetelor, leucocitelor si granulocitelor. Incetarea sau modificarea tratamentului trebuie
luate in considerare cand se observa depresia medulara din cauze medicamentoase (vezi
"Dozaj si administrare"). Numaratoarea celulelor sanguine din sangele periferic poate fi
scazuta dupa oprirea tratamentului. Carcinogeneza, mutageneza, sterilitatea. Distrugerea
cromozomiala, inclusiv ruperile cromatidice, au fost produse in cazul studiilor in vitro
realizate pentru gemcitabina. Gemcitabina cauzeaza hipospermatogeneza reversibila
dependenta de doza si tratament, in cazul soarecilor masculi. Desi studiile realizate pe
animale au demonstrat efectul gemcitabinei asupra fertilitatii masculine, acesta nu a fost
demonstrat in cazul fertilitatii feminine. Nu au fost efectuate studii de lunga durata pe
animale pentru a evalua potentialul carcinogenic al gemcitabinei. Utilizarea la copii: Nu
au fost stabilite eficacitatea si siguranta utilizarii medicamentului la copii. Nu a fost
studiata utilizarea gemcitabinei la copii. Pacientii cu insuficienta renala sau hepatica (vezi
"Dozaj si administrare"). Gemcitabina trebuie utilizata cu atentie in cazul pacientilor cu
insuficienta renala sau hepatica. Nu au fost realizate studii pentru pacientii cu insuficienta
hepatica sau renala. Pacientii cu insuficienta hepatica sau renala trebuie avertizati in
legatura cu lipsa de informatii in aceasta directie.
Sarcina si alaptare: Utilizarea gemcitabinei trebuie evitata in timpul sarcinii sau
alaptarii din cauza eventualelor efecte pe care le poate avea asupra fatului sau copilului.
Nu a fost stabilita siguranta utilizarii acestui produs in timpul sarcinii. Evaluarea studiilor
experimentale realizate pe animale au demonstrat toxicitatea medicamentului asupra
procesului de reproducere, ducand la defecte la nastere sau avand efect asupra dezvoltarii
embrionului sau fetusului in cursul gestatiei sau in dezvoltarea peri- sau postnatala.
Gemcitabina poate cauza fatului daca este administrata unei femei gravide. A fost
demonstrat efectul teratogenic al gemcitabinei la soareci si iepuri la doze mai mici de 2
mg/m2. Gemcitabina produce reactii adverse la animale in ceea ce priveste viabilitatea si
greutatea fatului. Nu a fost studiat efectul gemcitabinei asupra femeilor gravide. Pacienta
trebuie avertizata asupra efectelor negative ale tratamentului cu gemcitabina in cazul in
care este gravida sau ramane gravida in timpul tratamentului. Pacientele trebuie avertizate
sa utilizeze metode contraceptive in timpul tratamentului. Nu se stie daca gemcitabina si
metabolitii ei sunt excretati in laptele uman. Tinand cont de importanta tratamentului
pentru mama trebuie considerata incetarea fie a tratamentului, fie a alaptarii, din cauza
eventualelor efecte nocive pe care le-ar putea avea asupra copilului.
Efecte asupra abilitatii de a conduce si de a manui masini: S-a constatat ca

gemcitabina produce o usoara somnolenta. Pacientii trebuie avertizati in aceasta privinta.

Reactii adverse: Toxicitatea hematologica (vezi "Precautii"). Pentru ca
gemcitabina este un supresor al functiilor maduvei osoase, dupa administrarea de
gemcitabina pot aparea anemia, leucopenia si trombocitopenia. Mielosupresia este de
obicei moderata, mai pregnant observandu-se in cazul numararii granulocitelor. In timp
ce doua treimi din pacienti prezinta anemie, numai 7% prezinta nivelul de hemoglobina
sub 8 g/ml. Cam la 19% din pacienti li se fac transfuzii si numai la 0,2% dintre acestia
transfuziile sunt oprite din cauza anemiei. Numarul celulelor albe este scazut la 61% din
pacienti, dar numai 9% au leucocite sub 2 000 celule/mm3 si numai 0,1% inceteaza
tratamentul din cauza leucopeniei. 64% din pacienti au un numar scazut de granulocite, si
aproximativ 25% din acestia au mai putin de 1 000 celule/mm3. Numarul plachetelor este
redus la 21% din pacienti, dar numai 5% din acestia au mai putin de 50 000 celule/mm3
si numai 0,4% din pacienti intrerup tratamentul din cauza trombocitopeniei. Tratamente
anterioare cu agenti citotoxici duc la cresterea frecventei si severitatii leucopeniei,
granulocitopeniei si trombocitopeniei. Nu exista dovezi in ceea ce priveste o toxicitate
hematologica cumulata. Anemia este tratabila prin utilizarea transfuziilor conventionale.
Reduceri ale dozei sau incetarea tratamentului pot fi necesare in cazurile grave de
leucopenie sau trombocitopenie (vezi "Dozaj si administrare"). Au fost raportate cazuri
rare de hemoragie produsa simultan cu trombocitopenia, dar acestea erau de obicei
considerate ca fiind in legatura cu boala. Trombocitopenia este des raportata (cam la
7,5% din pacienti), dar tratamentul nu a fost oprit din aceasta cauza. Toxicitatea
gastrointestinala (vezi "Precautii"). Valori anormale ale transaminazelor hepatice apar la
aproximativ doua treimi din pacienti, dar variatiile sunt mici, nonprogresive si necesita
extrem de rar oprirea tratamentului. Mai putin de 10% din pacienti au cresteri mai mari
de 5 ori valoarea normala si numai 0,5% din pacienti au intrerupt tratamentul datorita
alterarii functiilor hepatice. Un singur pacient a intrerupt tratamentul din cauza
insuficientei hepatice, dar acesta avea un istoric de alcoolism cronic. Cresteri de cinci ori
fata de valorile normale ale fosfatazei alcaline au fost prezente la 6,6% din pacienti, dar
acestea puteau fi cauzate si de afectiunile osoase. Valori de 5 ori mai mari decat cele
normale ale bilirubinei au fost observate la 1,5% din pacienti, dar 90% din pacienti aveau
valorile bilirubinei normale. Greata si greata insotita de varsaturi au fost raportate la
aproximativ o treime din pacienti. Aceasta reactie adversa necesita tratament la
aproximativ 20% din pacienti, nu este dependenta de doza si este usor de tratat cu
antiemetice. Numai 0,9% din pacienti au episoade grave de varsaturi si numai 0,9% din
pacienti intrerup tratamentul din cauza gretii si a varsaturilor. Diareea (trecatoare si
suportabila) a fost raportata la 7% din pacienti. Nici un pacient nu a incetat tratamentul
din cauza diareei. Toxicitatea renala (vezi "Precautii"). Sunt raportate proteinuria si
hematuria la aproximativ jumatate din pacienti, dar nu sunt semnificative din punct de
vedere clinic si nu sunt asociate cu modificari ale nivelului creatininei serice sau ureei
sanguine. Datorita insa unor cazuri de insuficienta renala (0,6% din pacienti) cu etiologie
incerta, gemcitabina trebuie utilizata cu precautie la pacientii cu insuficienta renala (vezi
"Precautii"). Au fost raportate rare cazuri (0,4% din pacienti) cu sindrom uremichemolitic. Nu a fost observata insa toxicitatea renala cumulata. Toxicitatea pulmonara - A
fost raportata dispneea, la cateva ore dupa injectarea cu gemcitabina, la aproximativ 10%
din pacienti. Dispneea este usoara si de scurta durata, nu este dependenta de doza si de
obicei dispare de la sine fara sa fie nevoie de tratament. Mecanismul acestei toxicitati este

necunoscut si relatia acesteia cu gemcitabina nu este clara. Numai 0,6% din pacienti au
intrerupt din cauza dispneei si numai 0,1% din acestia s-a considerat ca aveau acele
manifestari din cauza gemcitabinei. Toxicitatea alergica - Urticaria este prezenta la
aproximativ 25% din pacienti si este asociata cu prurit la aproximativ 10% din pacienti.
Urticaria are de obicei forme usoare si raspunde la tratamentul local. Au fost rar raportate
descuamarea, vezicularea si ulceratiile. Intreruperea tratamentului datorita toxicitatii
cutanate a fost raportata numai la 0,3% din pacienti. Gemcitabina este bine tolerata sub
forma de perfuzii si au fost raportate putine cazuri de reactii la locul injectiei. Nu au fost
raportate necrozari la locul injectiei. Bronhospasmul dupa perfuzia cu gemcitabina a fost
raportat la mai putin de 1% din pacienti. Bronhospasmul este de obicei usor si trecator,
dar uneori poate fi necesara terapia parenterala. Au fost raportate rare cazuri de reactii
anafilactice. Gemcitabina nu trebuie administrata pacientilor cu hipersensibilitate la
medicament (vezi "Contraindicatii"). Neurotoxicitatea (vezi "Precautii"). Somnolenta
usoara este prezenta la aproximativ 10% din pacienti. Numai 0,1% din pacienti intrerup
tratamentul din cauza somnolentei. Astenia este frecvent raportata impreuna cu
simptomele gripale (vezi "Simptomele gripale"), dar este uneori raportata ca simptom
izolat. Astenia a dus la intreruperea tratamentului la aproximativ 1,4% din pacienti. Au
fost raportate si paresteziile la aprox. 3,4% din pacienti, dar numai 0,2% din aceste cazuri
au fost considerate severe. Simptomele pseudogripale - 20% din pacienti prezinta
simptome identice cu cele gripale. Acestea sunt de obicei usoare si de scurta durata, rar
fiind dependente de doza; numai 1,5% din pacienti au raportat ca aceste simptome au fost
severe. Simptomele cel mai des intalnite sunt: febra, durerile de cap, durerile de spate,
senzatia de frig, mialgia, astenia si anorexia. Des intalnite sunt de asemenea si tusea,
rinita, senzatia de rau, transpiratia si insomnia. Febra si astenia sunt raportate si ca
simptome izolate. Mecanismul acestei toxicitati este necunoscut. Rapoartele primite
confirma ca paracetamolul se foloseste cu succes in aceste cazuri. Numai 0,1% din
pacienti au intrerupt tratamentul din cauza simptomelor pseudogripale. Procentele pentru
pacientii care au intrerupt din cauza febrei, starii de rau sau a mialgiei sunt raportate ca
fiind 0,4%, 0,3% si respectiv 0,1%. Edemul/edemul periferic - Este raportat la
aproximativ 30% din pacienti. Au fost raportate unele cazuri de edem facial. Edemul
pulmonar este rareori raportat (1%). Edemul/edemul periferic prezinta de obicei forme
usoare, rar dependente de doza, uneori este raportat ca fiind dureros; dupa incetarea
tratamentului procesul edematos este reversibil. Mecanismul acestei toxicitati nu este
cunoscut, dar nu a fost asociat cu insuficienta cardiaca, hepatica sau renala. Numai 0,7%
din pacienti au intrerupt tratamentul din cauza edemului. Alopecia - 86,7% din pacienti
nu au prezentat fenomenul de cadere a parului. 13% din pacienti au raportat pierderi
moderate de par. Numai 0,5% din pacienti au prezentat alopecie totala, dar reversibila.
Alte efecte adverse: Toxicitatea orala descrisa ca senzatia de "gura uscata" sau eriteme a
fost descrisa la aproximativ 7% din pacienti, dar numai 0,2% din acestia au necesitat o
dieta lichida. Constipatia usoara a fost raportata de 6% din pacienti. 0,1% din pacienti au
intrerupt tratamentul din cauza hipotensiunii. Au fost raportate si unele cazuri de infarct
de miocard, insuficienta cardiaca si aritmii.
Date preclinice: Activitatea citotoxica pe modele de culturi de celule gemcitabina prezinta activitate citotoxica impotriva varietatilor de culturi de celule
tumorale. Prezinta specificitate pentru faza celulara, distrugand in primul rand celulele
aflate in faza S de sinteza ADN, si in anumite conditii blocand trecerea celulelor de

nivelul fazei G1/S. Activitatea citotoxica a gemcitabinei in vitro este dependenta de

concentratie si timpul de expunere. Activitatea antitumorala pe modelele preclinice - Pe
modele tumorale animale, activitatea antitumorala a gemcitabinei este dependenta de
tratament. Cand este administrata zilnic, gemcitabina cauzeaza moartea animala,
prezentand activitate antitumorala minima. Daca se utilizeaza doze administrate o data la
trei-patru zile, gemcitabina poate fi data in doze neletale avand si o excelenta activitate
antitumoare pe o gama larga de tumori prezente la soareci. Date preclinice de siguranta:
In studii cu doze repetate cu durata de pana la 6 luni, realizate pe caini si soareci, cel mai
important rezultat clinic a fost supresia hematopoietica. Aceste efecte au fost relationate
cu proprietatile citotoxice ale medicamentului si au fost reversibile la incetarea
tratamentului. Gradul efectului a fost dependent de doza si durata tratamentului.
Supradozare: Nu exista antidot pentru supradoza de gemcitabina. Doze unice de
5,7 g/m2 au fost administrate pe cale i.v. pe parcursul a 30 de minute o data la doua
saptamani prezentand o toxicitate clinica acceptabila. In cazul in care suspectati un caz de
supradozare, pacientul trebuie monitorizat indeaproape in ceea ce priveste numarul
celulelor sanguine si trebuie sa primeasca terapie speciala daca este necesar.
Dozare si administrare: Gemcitabina se administreaza numai pe cale intravenoasa.
Adulti: Doza recomandata de gemcitabina este de 1000 mg/m2 administrata intr-o
perfuzie timp de 30 de minute. Aceasta trebuie repetata o data pe saptamana timp de trei
saptamani, urmata de o saptamana de pauza. Apoi acest ciclu de patru saptamani trebuie
repetat. Reducerea dozajului trebuie facuta numai in functie de toxicitatea pe care o
prezinta la fiecare pacient in parte. Pacientii care sunt tratati cu gemcitabina trebuie
monitorizati saptamanal pentru numaratoarea plachetelor, leucocitelor si granulocitelor si
daca este necesar, doza de gemcitabina trebuie fie redusa sau trebuie oprit tratamentul in
functie de toxicitatea hematologica, dupa cum urmeaza:
Numarul total de granulocite (Y 1 Numarul de plachete (Y 1 Doza in procente
milion/l)
milion/l)
(%)
> 1 000 si
> 100 000
100
500 - 1 000 sau
50 000 - 100 000
75
< 500 sau
< 50 000
constanta
Controale periodice ale functiilor rinichilor si ficatului incluzand transaminazele si
creatinina serica, trebuie facute pacientilor care primesc gemcitabina. Gemcitabina este
bine tolerata in timpul perfuziei, neraportandu-se cazuri de reactii la locul injectiei. Nu au
fost raportate nici cazuri de necroza la locul injectiei. Gemcitabina poate fi usor
administrata pacientilor neinternati. Pacienti in varsta: Gemcitabina a fost intotdeauna
bine tolerata de pacientii peste 65 de ani. Datele farmacocinetice sugereaza ca varsta nu
are nici un efect asupra metabolismului medicamentului. Insuficienta hepatica si renala Gemcitabina trebuie administrata cu grija pacientilor cu insuficienta renala sau hepatica.
Nu au fost realizate studii semnificative in cazul pacientilor cu insuficienta renala sau
hepatica.
Instructiuni de utilizare: Singurul diluant aprobat pentru reconstituirea solutiei
sterile de gemcitabina este clorura de sodiu 0,9% fara conservanti. Nu au fost identificate
incompatibilitati. Oricum nu este indicat sa amestecati gemcitabina cu alte medicamente
dupa reconstituire. Din cauza solubilitatii, concentratia maxima a gemcitabinei dupa
reconstituire este de 40 mg/ml. Reconstituirea in solutii cu o concentratie mai mare de 40
mg/ml duce la o dilutie incompleta si nu este recomandata. Pentru reconstituire adaugati

cel putin 5 ml de clorura de sodiu 0,9% pentru o fiola de 200 mg sau cel putin 25 ml de
clorura de sodiu 0,9% pentru fiolele de 1 g. Agitati fiola pentru a se dizolva. Cantitatea
necesara de medicament poate fi administrata ca atare sau solutia poate fi diluata din nou
cu clorura de sodiu 0,9%.
Conditii de pastrare: Solutiile de gemcitabina reconstituita trebuie pastrate la
temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius) si trebuie administrat in 24 de ore. A se
arunca dozele neutilizate. Solutiile reconstituite de gemcitabina nu trebuie refrigerate,
pentru ca poate aparea fenomenul de cristalizare. Ori de cate ori recipientul o permite,
inspectati vizual medicamentul in eventualitatea aparitiei de particule solide sau
decolorari ale solutiei.
III.3 ALCALOIZI DIN PLANTE SI ALTE PRODUSE NATURALE
Substanele din aceast grup opresc diviziunea celular n metafaz, interfernd
cu structura fibrilar a aparatului mitotic. Fusul este nlocuit printr-o mas globular,
micarea centriolilor este modificat. Celulele vegetale n lipsa fusului pot suferi
reduplicare cromozomial repetat, devenind intens poliploide; celulel animale lipsite de
fusul fibrilar pot degenera, ca armoire a inhibrii sintezei nucleare de acid ribonucleic.
Clasificare:
III.3.1 ALCALOIZI DIN VINCA SI ANALOGI
III.3.2 DERIVATI DE PODOPHILLOTOXINA
III.3.3 TAXANI
III.3.1 ALCALOIZI DIN VINCA SI ANALOGI
VINBLASTIN, pulbere liofilizata pentru injectii , flacon injectabil
vinblastinum
Actiune terapeutica: Vinblastina este un alcaloid de origine vegetala
(Catharanthus roseus). Ea blocheaza reversibil diviziunea mitotica in stadiul de metafaza.
Datorita legarii de microtubuli, Vinblastina inhiba formarea fusului mitotic. La nivelul
celulelor tumorale, Vinblastina inhiba, in mod selectiv, replicarea ADN si inhiba, de
asemenea, sinteza de ARN, prin blocarea ARN polimerazei ADN dependente.
Compozitie: Fiecare flacon contine 5 mg (sau 10 mg) de sulfat de vinblastina,
liofilizat; fiolele cu solvent contin 5 ml solutie fiziologica (0,9%) de clorura de sodiu.
Indicatii: Boala Hodgkin, toate subtipurile histopatologice si stadiile clinice ale
limfoamelor non-Hodgkiniene, leucemie limfoblastica cronica, tumori testiculare.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la substanta activa sau la ingredienti;
leucopenie, infectii bacteriene si virale.
Mod de administrare: Se va utiliza exclusiv intravenos (se vor lua toate masurile
de precautie pentru a se evita extravazarea); administrata intratecal, are efect fatal. O
atentie deosebita se va acorda calcularii dozei individuale, tinand cont de starea clinica a
pacientului. Adulti: Doza initiala: Se incepe tratamentul cu o doza saptamanala de 0,1
mg/kg corp (sau 3,7 mg/m2 suprafata corporala), apoi se creste doza cu 0,05 mg/kg
corp/saptamana (sau 18,5 mg/m2 suprafata corporala) sau pana la scaderea numarului de
leucocite la 3 000/mm3. Doza de intretinere: Se creste doza la fiecare 7 sau 14 zile, cu

mai putin decat doza initiala maxima sau se administreaza, alternativ, 10 mg o data sau de
doua ori pe luna, pana la obtinerea remisiunii. Copii: Doza initiala: 2,5 mg/m2 suprafata
corporala, intravenos, o data pe saptamana, cu o crestere gradata de 1,25 mg/m2 suprafata
corporala, saptamanal, pana la maximum 7,5 mg/m2 suprafata corporala/saptamana sau
pana la scaderea numarului de leucocite la 3 000/mm3. Doza de intretinere: Se
administreaza la fiecare 7 sau 14 zile. Cresterea saptamanala a dozei se face cu mai putin
decat doza initiala maxima. Substanta activa se dizolva cu continutul fiolei de solvent
care insoteste flaconul, apoi solutia va fi diluata cu ser fiziologic; solutia de Vinblastin
proaspat preparata se va administra intravenos, in perfuzie sau in injectie, intr-un minut,
in tubul de la perfuzia intravenoasa cu solutie de clorura de sodiu 0,9% aflata deja in curs.
Efecte secundare: Cele mai frecvente: Leucopenie, alopecie. Mai putin intalnite:
Hiperuricemie, nefropatie urica acuta, stomatita, trombocitopenie, mialgie, greata, voma.
Rar intalnite: Enterocolita hemoragica, sangerari in caz de ulcer peptic preexistent,
neurotoxicitate (ameteli, diplopie, cefalee, depresie, parestezii, senzatie de slabiciune),
sindrom cauzat de secretia inadecvata de hormon antidiuretic. Tratamentul trebuie
intrerupt in caz de simptome neurotoxice.
Interactiuni medicamentoase: Asocierea cu medicamente neurotoxice este
interzisa (de ex. asparaginaza, izoniazida etc.). Se poate administra, cu prudenta,
impreuna cu: Mitomycin-C (pot aparea dispnee acuta si bronhospasm); Fenitoina
(concentratia serica a medicamentului anticonvulsiv poate scadea si, in consecinta, poate
creste predispozitia la convulsii).
Precautii: Se poate administra, cu mare grija, in cazul utilizarii, concomitente sau
anterioare, de citostatice sau radioterapiei, la varstnici, in caz de leucopenie, trombopenie
si alterarea functiei hepatice. Daca numarul leucocitelor este sub 3.000, este
recomandabil sa se intrerupa tratamentul si sa se administreze, profilactic, antibiotice. Se
va controla regulat formula sanguina. Ca, in general, toate citostaticele, Vinblastina se
poate administra cu precautie in perioada de sarcina. Medicul trebuie sa aprecieze
raportul beneficiu/risc. In timpul tratamentului, alaptarea trebuie intrerupta. Tratamentul
cu Vinblastina poate fi urmat de aparitia unei nefropatii acute cu acid uric; de aceea, se va
controla cu regularitate nivelul seric al acidului uric si, in aceeasi masura, se va asigura
un aport adecvat de lichide si o diureza satisfacatoare, cu recomandarea administrarii
unui inhibitor de xantinoxidaza (de ex. Alopurinol). Extravazatiile pot produce reactii
locale dureroase si necroza. Injectia trebuie intrerupta imediat si orice cantitate ramasa
din doza de administrat se va introduce in alta vena. Administrarea locala de
hialuronidaza este conceputa pentru a minimaliza disconfortul. In timpul tratamentului, se
vor utiliza contraceptive non-hormonale.
Supradozare: Se va administra un tratament suportiv si simptomatic.
Conditii de pastrare: Se va pastra la adapost de lumina si se va conserva in
frigider, la temperaturi cuprinse intre 2 - 8 grade Celsius. Observatie: Se poate utiliza
numai in spitale sau in clinici.
Forma de prezentare: Fiecare ambalaj contine 1 x 5 sau 10 x 5 mg sau 10 mg de
sulfat de vinblastina si 1 x 5 sau 10 x 5 ml fiole cu solvent
ONCOVIN , flacon injectabil
vincristinum
Atentie: Acest preparat trebuie administrat numai de catre persoane cu experienta

in administrarea sulfatului de vincristina. Este foarte important ca acul sau cateterul

utilizat sa fie bine introdus inainte de a fi injectat sulfatul de vincristina. Rupturile tisulare
la locul de introducere a acului sau cateterului pot cauza o iritatie accentuata. Daca apare
fenomenul de extravazare, injectia trebuie oprita imediat, iar cantitatea ramasa din doza
respectiva trebuie injectata in alta vena. Injectii locale cu hialuronidaza si aplicarea la
locul respectiv de comprese caldute ajuta la dispersarea medicamentului, reducand
senzatia de disconfort si posibilitatea de aparitie a celulitei. Administrarea intratecala
(intrarahidiana) a sulfatului de vincristina poate provoca moartea Numai pentru uz
intravenos. A se vedea capitolul "Precautii" pentru tratamentul pacientilor carora li se
administreaza sulfat de vincristina intratecal.
Descriere: Sulfatul de vincristina este sarea unui alcaloid obtinuta din florile unei
plante medicinale comune - brebenocul (Vinca rosea Linn). Cunoscuta la inceput sub
numele de leucocristina, a mai fost numita si LCR sau VCR. Formula empirica a
sulfatului de vincristina este: C46H56O10 H2SO4. Are greutatea moleculara de 923,04.
Sulfatul de vincristina este o pulbere alba spre alb transparent. Este solubil in alcool
metilic, usor solubil in apa, dar putin solubil in alcool etilic. In etanol 98%, sulfatul de
vincristina are un spectru ultraviolet, cu maxima la 221 nm.
Prezentare: Fiolele contin fie 1 mg (1,08 micromol) sulfat de vincristina si 10 mg
lactoza, ori 5 mg de sulfat de vincristina si 50 mg lactoza. Fiecare tip de fiola este
comercializat intr-un pachet impreuna cu o solutie pentru dilutie (clorura de sodiu), 10
ml, continand 90 mg clorura de sodiu, cu 0,9% alcool benzilic, ca si conservant.
Farmacologie clinica: Mecanismul de actiune a sulfatului de vincristina ramane
sub investigatie. Mecanismul de actiune a sulfatului de vincristina a fost legat de inhibitia
formarii de microtubi in fusul mitotic, rezultand oprirea diviziunii celulelor in stadiul de
metafaza. Leucemia sistemului nervos central a fost prezenta la pacientii care faceau
terapie cu bune rezultate cu sulfat de vincristina. Acest lucru arata ca sulfatul de
vincristina nu penetreaza bine in lichidul cerebrospinal. Studii farmacocinetice efectuate
la pacientii cu cancer au aratat un mecanism trifazic de descompunere in ser imediat dupa
injectarea intravenoasa. Timpul de injumatatire initial, mijlociu si terminal este de 5
minute, 2,3 ore si, respectiv, 85 ore; oricum, timpul de injumatatire terminal la oameni
este de 19-155 ore. Ficatul este cel mai important organ excretor la oameni si animale:
aproximativ 80% dintr-o doza de vincristina injectata apare in fecale si 10 pana la 20%
apare in urina. In 15-30 minute dupa injectie, 90% din cantitatea de medicament este
distribuita din sange in tesuturi, unde ramane fixat, dar nu legat ireversibil. Principiile
actuale ale chimioterapiei implica utilizarea simultana a mai multor agenti. In general,
fiecare agent utilizat are propriul grad de toxicitate si propriul mecanism de actiune, asa
incat utilizarea lor combinata sa nu duca la un grad de toxicitate crescuta. Este foarte
putin probabil sa se obtina rezultate la fel de bune utilizand metoda agentului unic de
tratament. Ca urmare, sulfatul de vincristina este adesea ales ca element al unui tratament
polichimioterapeutic, datorita lipsei semnificative de supresie a maduvei spinale (in
limitele dozei recomandate) si datorita toxicitatii clinice reduse (neuropatie). A se citi
"Dozare si mod de administrare", pentru posibile cresteri ale toxicitatii cand produsul este
folosit in terapii combinate.
Indicatii: Sulfatul de vincristina este indicat in leucemia acuta. S-a demonstrat ca
sulfatul de vincristina este bun in combinatii cu alti agenti oncolitici in: boala Hodgkin,
limfoame maligne non-hodgkiniene (limfocitar, mixt, histiocitar, nediferentiat, nodular si

de tip difuz), rabdomiosarcoame, neuroblastoame, tumora Wilms, sarcom osteogenic,

mycosis fungoides, sarcom Ewing, cancer de san, melanom malign, carcinom pulmonar
si tumori ginecologice ale copilariei. In ultimii ani, tratamente cu agenti multipli au fost
dezvoltate in tratarea variatelor boli maligne prezente la copii. Copiii prezentand
neuroblastom, sarcom osteogenic, sarcom Ewing, rabdomiosarcom, tumori Wilms, boala
Hodgkin, limfoame non-hodgkiniene, carcinom embrionar ovarian si rabdomiosarcom
uterin sunt potentiali candidati ai acestor tratamente polichimioterapice. Este necesara o
cooperare foarte stransa intre oncologi, pediatri, radiologi si chirurgi pentru a se obtine
cele mai bune rezultate posibile. Pacientii care prezinta purpura trombocitopenica
idiopatica ca urmare a unei splenectomii si a tratamentului de scurta durata cu steroizi
adrenocorticali pot raspunde la sulfatul de vincristina, dar medicamentul nu este
recomandat ca tratament initial al acestor boli. Dozele saptamanale recomandabile de
sulfat de vincristina, administrate timp de 3 - 4 saptamani, au dus la remisiune
permanenta la unii pacienti. Daca nu se obtine nici un rezultat dupa 3-6 doze, este foarte
putin probabil sa se mai obtina rezultate prin marirea dozei sau prin continuarea
tratamentului.
Contraindicatii: Pacientilor cu forme demielinizante ale sindromului CharcotMarie-Tooth nu li se va administra sulfat de vincristina. Foarte multa atentie trebuie
acordata conditiilor prezentate la capitolele "Atentie" si "Precautii". Atentie sporita Acest
preparat se utilizeaza numai intravenos. Trebuie administrat numai de persoane cu
experienta in administrarea sulfatului de vincristina. Administrarea intratecala de sulfat
de vincristina poate provoca moartea. Seringile continand acest produs trebuie sa poarte
mentiunea: "Atentie: numai pentru uz intravenos". Tratamentul pentru pacientii carora li
s-a administrat sulfat de vincristina intratecal (intrarahidian) a inclus inlaturarea imediata
a lichidului spinal si spalaturi cu solutie lactata Ringer, cat si cu alte solutii si, totusi, nu a
putut preveni paralizia si moartea. Intr-un singur caz, paralizia progresiva la un adult a
fost oprita prin urmatorul tratament, initiat imediat dupa injectarea intratecala: S-a
aspirat, in limitele sigurantei, lichid spinal pe cat de mult s-a putut pe cale lombara.
Spatiul subarahnoid a fost spalat cu solutie lactata Ringer, perfuzata continuu printr-un
cateter in ventriculul cerebral lateral, cu o viteza de 150 ml/ora. Fluidul a fost inlaturat pe
cale lombara. Plasma proaspata pastrata la rece, 25 ml, diluata intr-un litru de solutie
lactata Ringer, a fost perfuzata printr-un cateter in ventriculul cerebral, cu o viteza de 75
ml/ora, cu inlaturarea ei pe cale lombara. Rata perfuziei a fost ajustata pentru a mentine
nivelul proteic in lichidul spinal la 150 mg/100 ml. S-au administrat intravenos 10 g de
acid glutamic, timp de 24 de ore, urmat de 500 mg, de 3 ori pe zi, pe cale bucala, timp de
o luna sau pana cand disfunctia neurologica este stabilizata. Nu se stie exact care este
rolul acidului glutamic in cadrul acestui tratament si utilizarea lui poate sa nu fie
esentiala.
Sarcina si alaptare: Sulfatul de vincristina poate produce leziuni fatului cand
acesta este administrat femeilor gravide. Administrarea sulfatului de vincristina femelelor
de soareci si hamsteri a produs o resorbtie de 23% pana la 85% a fetusilor, iar la cei care
au trait au aparut malformatii fetale. Cinci maimute au primit o doza unica de sulfat de
vincristina intre zilele 27 si 34 ale sarcinii; trei dintre feti au fost nascuti normal la
termen, iar alti doi feti viabili au prezentat malformatii grave. La anumite specii de
animale, sulfatul de vincristina poate induce teratogeneza, cat si moarte embrionara chiar
la doze netoxice pentru animalul gestant. Nu exista studii adecvate si bine controlate in

ceea ce priveste femeia gravida. Daca acest medicament este folosit in timpul sarcinii sau
pacienta ramane gravida in timpul tratamentului, trebuie sa fie pusa in garda asupra a
ceea ce se poate intampla. Femeile trebuie sfatuite in acest caz sa evite sa ramana gravide
in acesta situatie.
Precautii: Generale: Nefropatia urica acuta care poate sa apara dupa administrarea
unor agenti oncolitici se pare ca este prezenta si in cazul tratamentului cu sulfat de
vincristina. Daca apar leucopenie sau o complicatie infectioasa, administrarea urmatoarei
doze de vincristina trebuie facuta cu foarte mare atentie. Daca leucemia sistemului nervos
central este diagnosticata, pot fi necesari agenti suplimentari, intrucat sulfatul de
vincristina nu trece bariera hematoencefalica in cantitati adecvate. O atentie deosebita
trebuie acordata dozajului si efectelor secundare neurologice, mai ales daca sulfatul de
vincristina este administrat pacientilor cu boli neuromusculare preexistente si cand sunt
utilizate si alte medicamente cu potential neurotoxic. Dispneea acuta si bronhospasmul au
fost raportate ca rezultate ale administrarii alcaloizilor vinca. Aceste reactii sunt in
general prezente cand alcaloizii vinca sunt administrati impreuna cu mitomicina-C si
poate fi nevoie de un tratament urgent, mai ales daca exista si disfunctii pulmonare.
Instalarea acestor reactii poate sa apara la cateva minute sau dupa cateva ore de la
administrarea alcaloidului vinca si poate aparea si la doua saptamani dupa doza de
mitomicina. Poate sa apara si dispnee progresiva, cu necesitatea unei terapii cronice. In
acest caz sulfatul de vincristina nu trebuie readministrat. Trebuie avuta foarte multa grija
pentru a evita contaminarea ochiului cu sulfat de vincristina. Daca o asemenea
contaminare apare accidental, se poate produce o iritatie severa (sau, daca medicamentul
a fost administrat sub presiune, chiar ulceratii ale corneei). Ochiul trebuie spalat imediat
cu multa grija. Teste de laborator: Pentru ca toxicitatea clinica dependenta de doza se
manifesta ca neurotoxicitate, evaluarea clinica (ex: istoric, examen fizic) este necesara
pentru a detecta nevoia de modificare a dozajului. Dupa administrarea sulfatului de
vincristina, unii pacienti pot prezenta o scadere a numarului de leucocite sau de plachete,
mai ales cand tratamente anterioare sau boala in sine au redus functiile maduvei spinarii.
Deci, o numarare completa a celulelor sanguine trebuie facuta inainte de administrarea
fiecarei doze. Cresterea acuta a nivelului acidului uric poate aparea in timpul inducerii
remisiunii bolii in leucemia acuta; deci, aceste nivele trebuie determinate frecvent in
timpul primelor 3-4 saptamani ale tratamentului sau trebuie luate masuri adecvate pentru
a preveni nefropatia urica. Laboratorul care realizeaza aceste teste trebuie controlat
pentru a se determina limitele valorilor normale. Carcinogeneza, mutageneza, sterilitate:
Nici in teste de laborator in vivo, nici in vitro nu s-a demonstrat efectul mutagen al
acestui produs. Dupa tratamentul numai cu sulfat de vincristina in cazul bolilor maligne
nu a fost studiata fertilitatea la oameni. Rapoartele clinice, atat la femeile, cat si la
barbatii care au facut chimioterapie cu agenti multipli ce includ si sulfatul de vincristina,
arata ca azoospermia si amenoreea pot sa apara la pacientii care au depasit pubertatea.
Insanatosirea a aparut numai dupa mai multe luni de la terminarea chimioterapiei si
numai la unii pacienti. Cand acelasi tratament este administrat pacientilor in perioada
prepuberala, atunci rezultatul probabil este azoospermia si amenoreea permanenta.
Pacientii care fac chemoterapie cu sulfat de vincristina in combinatie cu alte
medicamente anticanceroase, care se stie ca sunt carcinogenice, au dezvoltat forme
maligne secundare. Contributia sulfatului de vincristina in dezvoltarea acestor forme
maligne secundare nu a fost determinata. Nu exista nici o dovada de carcinogenitate dupa

administrarea intraperitoneala a sulfatului de vincristina la sobolani si soareci, chiar daca

acest studiu a fost limitat.
Interactiuni medicamentoase: Administrarea simultana orala sau intravenoasa a
fenitoinei si chimioterapiei antineoplazice combinate, care include sulfatul de vincristina,
a fost incriminata in reducerea nivelului in sange al anticonvulsivantului si in cresterea
posibilitatii unui atac. Ajustarea dozajului trebuie bazata pe monitorizarea nivelului
sanguin. Contributia sulfatului de vincristina in aceasta interactiune nu este sigura.
Aceasta interactiune ar putea fi rezultatul unei absorbtii reduse de fenitoina si al cresterii
ratei de metabolizare si eliminare a fenitoinei.
Sarcina si alaptare: Nu se stie daca acest medicament ar fi excretat in laptele
matern. Pentru ca multe medicamente sunt excretate in laptele uman si din cauza unor
reactii adverse extrem de grave care pot aparea datorita sulfatului de vincristina la sugari,
trebuie luata hotararea fie de a se opri alaptarea, fie tratamentul, luand in considerare insa
importanta tratamentului pentru mama.
Reactii adverse: Inainte de a utiliza acest medicament, pacientii si/sau parintii lor
sau tutorii trebuie preveniti asupra reactiilor adverse nedorite. In general, reactiile adverse
sunt reversibile si legate de dozaj. Cea mai des intalnita reactie este caderea parului;
reactiile adverse care creeaza cele mai multe probleme sunt cele de origine
neuromusculara. Cand se folosesc doze unice saptamanale, pot aparea reactii adverse ca:
leucopenia, durerea nevritica si constipatia, dar sunt de scurta durata (mai putin de 7 zile).
Cand dozajul este micsorat, aceste reactii se reduc sau pot chiar sa dispara. Aceste reactii
devin severe in cazul in care cantitatea de medicament este impartita in doze. Aceste
reactii adverse, cum ar fi caderea parului, afectarea senzoriala, parestezia, mersul stepat,
tulburarile de mers, pierderea reflexelor tendinoase profunde, slabirea musculara, pot
persista cel putin pe durata terapiei. Desi majoritatea acestor simptome dispar dupa 6
saptamani de la incheierea tratamentului, unele dificultati neuromusculare pot persista
perioade mai lungi la unii pacienti. Cresterea parului poate aparea chiar in timpul
tratamentului. Au fost raportate urmatoarele reactii adverse: Hipersensibilitate: Cazuri
foarte rare de reactii alergice, cum ar fi soc anafilactic, eruptii si edeme, legate temporar
de tratamentul cu vincristina, in cazul pacientilor care primesc acest medicament ca pe un
component al chimioterapiei multiple. Gastrointestinale: Pot sa apara: constipatie, colici
abdominale, pierdere in greutate, greata, varsaturi, ulceratii bucale, diaree, ileus paralitic,
necroza intestinala si/sau perforatie si anorexie. Constipatia poate lua forma impactului
asupra colonului superior, iar la examenul clinic rectul poate fi gol. Durerile abdominale
sub forma de colici, asociate cu un rect golit pot conduce medicul la o concluzie gresita.
O radiografie abdominala este folositoare in demonstrarea acestei situatii. Toate cazurile
au raspuns la clisme si laxative. Un regim profilactic de rutina impotriva constipatiei este
recomandat pentru toti pacientii tratati cu sulfat de vincristina. Ileusul paralitic (care
mimeaza abdomenul chirurgical) poate sa apara in special la copii mici. Ileusul va
retroceda daca se va intrerupe temporar tratamentul cu sulfat de vincristina si se va urma
un tratament simptomatic. Genitourinare: Pot sa apara poliuria, disuria si retentia de urina
datorata atoniei vezicii urinare. Administrarea altor medicamente cunoscute ca dau
retentie urinara (in special la batrani) ar trebui, daca este posibil, sa se intrerupa, cel putin
in primele zile in care se administreaza sulfatul de vincristina. Cardiovasculare: Pot sa
apara hipertensiunea si hipotensiunea. Tratamentul chimioterapic combinat, care a inclus
si sulfatul de vincristina, cand este aplicat pacientilor tratati anterior cu radiatii

mediastinale, a fost asociat cu boli coronariene si infarctul miocardic. Nu s-a stabilit o

cauzalitate. Neurologice: In mod frecvent, exista o dezvoltare a reactiilor adverse
neuromusculare. Initial se intalnesc numai scaderea sensibilitatii senzoriale si parestezii.
Odata cu terminarea tratamentului apare durerea nevritica, iar mai tarziu dificultati
motorii. Nu exista informatii asupra vreunui agent care sa atenueze manifestarile
neuromusculare aparute in urma tratamentului cu sulfat de vincristina. Pierderea
reflexelor tendinoase profunde, mersul tarat, ataxia si paralizia au mai fost raportate dupa
administrarea prelungita. Manifestari nervoase craniene, incluzand pareze izolate si/sau
paralizia muschilor controlati de nervii cranieni motori pot aparea in absenta dificultatilor
motorii in alte zone; muschii extraoculari si laringieni nu sunt implicati. Pot sa apara
dureri maxilare, dureri faringiene, parotidiene, dureri de oase, de spate si mialgii; aceste
dureri pot fi foarte severe. La unii pacienti pot sa apara convulsii asociate de obicei cu
hipertensiunea. Pulmonare: Vezi "Precautii". Endocrine: Foarte rar s-a observat la
pacientii tratati cu sulfat de vincristina aparitia unui sindrom datorat secretiei modificate a
hormonului antidiuretic. Sindromul este caracterizat prin excretia crescuta de sodiu in
urina si prezenta hiponatremiei; bolile renale sau adrenale, hipotensiunea, deshidratarea,
azotemia si edemele sunt absente. Daca se scade ratia de lichid, situatia se imbunatateste
in cazul hiponatremiei si al eliminarii renale de sodiu. Hematologice: Sulfatul de
vincristina nu are nici un efect semnificativ asupra plachetelor sanguine sau hematiilor.
Depresii serioase ale maduvei spinarii nu apar ca urmare a administrarii dozelor limita.
Oricum, au fost raportate anemia, leucopenia si trombocitopenia. Daca trombocitopenia
apare in timpul tratamentului cu sulfat de vincristina, situatia se poate imbunatati inainte
de vindecarea medulara. Piele: Au fost raportate alopecia si eruptiile cutanate. Altele: Au
aparut uneori febra si durerile de cap.
Supradozare: Efectele secundare care apar ca urmare a tratamentului cu sulfat de
vincristina sunt in directa corelatie cu dozele administrate. La copii sub 13 ani,
administrarea unor doze de 10 ori mai mari decat cele recomandate a fost letala.
Simptome severe pot aparea la aceasta grupa de pacienti la dozaje de 3-4 mg/m2. La
adulti manifestarea unor simptome mai severe apare dupa doze unice de 3 mg/m2 sau mai
mult (vezi "Reactii adverse"). Deci, la pacientii carora li se administreaza doze mai mari
decat cele recomandate, este de asteptat aparitia unor reactii adverse exagerate. Un
tratament suplimentar, ca urmare a unor asemenea manifestari, trebuie sa cuprinda:
prevenirea efectelor secundare rezultate din secretia insuficienta de hormon antidiuretic
(tratamentul preventiv trebuie sa includa restrictii ale aportului de lichide si administrarea
unui diuretic care sa influenteze functia ansei Henle si a tubilor distali); administrarea de
anticonvulsivante; clisme sau purgative pentru a preveni ileusul (in unele cazuri, poate fi
necesara decompresia tractului gastrointestinal); monitorizarea sistemului cardiovascular;
numaratoarea zilnica a celulelor sanguine pentru ghidarea in cazurile in care este necesara
transfuzia de sange. In experientele facute pe soareci sanatosi, s-a observat ca acidul
folinic are efect protector la subiectii carora le-au fost administrate doze letale de sulfat
de vincristina (Cancer Res 1963;23:1390). Au existat si cazuri izolate unde acidul folinic
a fost de ajutor dupa o supradoza de sulfat de vincristina. Se crede ca 100 mg de acid
folinic trebuie administrate intravenos, din trei in trei ore, timp de 24 de ore, si apoi din 6
in 6 ore, pentru cel putin inca 48 de ore. Din punct de vedere teoretic (bazandu-ne pe date
farmacocinetice), nivelul tisular de sulfat de vincristina ramane ridicat cel putin 72 de
ore. Tratamentul cu acid folinic nu elimina necesitatea aplicarii masurilor de tratament

suplimentar sus mentionate. Cea mai mare parte dintr-o doza intravenoasa de sulfat de
vincristina este excretata in bila, dupa ce a fost legata o perioada scurta de timp la nivelul
tesuturilor. Efectele secundare devin foarte puternice in cazul pacientilor cu afectiuni
hepatice si acest lucru este suficient pentru a scadea secretia biliara (Vezi "Farmacologie
clinica"). Pentru ca numai cantitati extrem de mici de medicament apar in dializat,
hemodializa nu este recomandabila in cazurile de supradoza. Efecte secundare de o
severitate crescuta pot sa apara la pacientii cu boli hepatice, destul de grave incat sa duca
la scaderea excretiei biliare. S-a demonstrat o excretie crescuta in fecale a sulfatului de
vincristina, administrat parenteral, la cainii tratati in prealabil cu colestiramina. Nu exista
date clinice publicate in legatura cu utilizarea colestiraminei ca antidot la oameni. Nu
exista date clinice publicate in legatura cu rezultatele ingestiei orale de vincristina. Daca
apare ingestia orala de vincristina trebuie facuta evacuarea gastrica. Evacuarea trebuie
urmata de administrarea orala de carbune medicinal si purgativ.
Dozare si administrare: Acest preparat se foloseste numai pentru uz intravenos
(vezi "Atentie"). Manifestarile neurotoxice sunt direct proportionale cu doza
administrata. Foarte multa grija trebuie acordata calcularii si administrarii dozelor de
sulfat de vincristina, pentru ca supradoza poate duce la efecte extrem de grave sau chiar
letale. Aveti grija Este extrem de important ca acul si cateterul sa fie bine introduse
inainte de a fi injectat sulfatul de vincristina. Rupturile de tesuturi la locul de introducere
a acului sau cateterului pot cauza o iritatie accentuata. Daca apare fenomenul de
extravazare, injectarea trebuie oprita imediat si cantitatea ramasa din doza respectiva
trebuie injectata in alta vena. Injectii locale cu hialuronidaza si aplicarea la locul
respectiv de comprese calde duc la reducerea senzatiei de disconfort si reduc
posibilitatea de producere a celulitei. Sulfatul de vincristina trebuie injectat prin ace sau
catetere intacte, care sa permita o curgere continua a substantei. Trebuie urmarit cu multa
atentie sa nu apara rupturi sau umflaturi in timpul administrarii (vezi "Atentie"). Solutia
poate fi injectata fie direct in vena sau printr-un tub perfuzor (vezi "Interactiuni
medicamentoase"). Injectia de sulfat de vincristina trebuie facuta in intervalul de 1 minut.
Medicamentul este administrat intravenos, o data pe saptamana. Vincristina sulfat trebuie
diluata utilizand solutia injectabila de clorura de sodiu. Solutia de vincristina sulfat poate
fi pastrata la frigider 14 zile fara sa-si piarda eficacitatea. Vincristina sulfat poate fi
diluata si in apa distilata sau solutie fiziologica. Oricare dintre acesti dizolvanti este
utilizat, concentratia finala recomandata trebuie sa fie de 0,01-1,0 mg/ml. Doza uzuala de
vincristina sulfat pentru copii este de 2 mg/m2. Pentru copii care cantaresc 10 kg sau mai
putin, doza initiala trebuie sa fie de 0,05 mg/kg, administrata o data pe saptamana. Doza
uzuala de vincristina sulfat pentru adulti este de 1,4 mg/m2. O reducere de 50% a dozei
de vincristina sulfat este recomandata pentru pacientii avand o valoare a bilirubinei peste
3 mg/100ml. Sulfatul de vincristina nu trebuie administrat in timpul terapiei cu radiatii pe
tinte care includ si ficatul. Cand sulfatul de vincristina este utilizat in combinatie cu Lasparaginaza, sulfatul de vincristina trebuie administrat cu 12-24 ore inainte de
administrarea enzimei, pentru a minimaliza toxicitatea; administrarea L-asparaginazei
inaintea sulfatului de vincristina poate reduce eliminarea hepatica a sulfatului de
vincristina. Sulfatul de vincristina nu trebuie diluat in solutii care cresc sau scad nivelul
pH-ului in afara limitelor 3,5 - 5,5. Sulfatul de vincristina nu trebuie amestecat cu altceva
decat cu solutie fiziologica sau solutie de glucoza. Ori de cate ori flaconul permite,
produsul trebuie inspectat vizual inainte de administrare, urmarind existenta unor

particule sau unele decolorari ale solutiei. Trebuie luate in considerare procedeele cele
mai potrivite pentru a manui si arunca medicamentele anticanceroase. Au fost publicate
unele sfaturi in legatura cu acest subiect. Nu s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste
necesitatea si utilitatea acelor masuri.
Informatii speciale in legatura cu pastrarea medicamentului cand se scoate o doza de
vincristina din containerul original, de exemplu o seringa continand o anumita doza:
trebuie neaparat sa se impacheteze containerul cu substanta intr-o hartie pe care sa se
scrie urmatoarele: "Nu despachetati pana in momentul injectarii. Administrarea
intrarahidiana este fatala. Numai pentru uz intravenos. (Vezi "Atentie
ELDISINE , solutie injectabila
vindesinum
Atentie: Numai pentru administrare intravenoasa
Descriere: Eldisine (vindesin sulfat) (desacetil vinblastin amid sulfat) este sarea
derivatului semisintetic al vinblastinei, un alcaloid extras din o planta apartinand grupului
vinca sp. Din punct de vedere chimic si fizic s-a demonstrat ca sulfatul de vindesina are
urmatoarea formula chimica : C43H55N5O7H2SO4.
Prezentare: Eldisine 5 mg : un flacon continand 5 mg sulfat de vindesina si 25 mg
manitol. Eldisine 4 mg : un flacon continand 4 mg sulfat de vindesina si 20 mg manitol.
Eldisine 1 mg : un flacon continand 1 mg sulfat de vindesina si 5 mg manitol. O cutie
contine un flacon cu produs si o fiola cu 5 ml diluant constand in 45 mg clorura de sodiu
0,9% si conservant - benzil alcool.
Actiune terapeutica: Modul de actiune a sulfatului de vindesina nu este complet
cunoscut. Ca si alti alcaloizi din Vinca, sulfatul de vinblastina si sulfatul de vincristina,
sulfatul de vindesina determina blocarea celulelor in metafaza in cursul mitozei. De
asemenea, investigarea in vitro a demonstrat ca sulfatul de vindesina previne invadarea
tesutului normal de catre celulele maligne. Studii comparative cu acesti 3 alcaloizi au
demonstrat totusi diferente importante intre efectele lor la nivel molecular. S-a evidentiat
ca sulfatul de vindesina este de 3 ori mai puternic comparativ cu vincristina si aproape de
10 ori mai puternic decat vinblastina in efectul de blocare a mitozelor in studiile pe
culturi de tesuturi, proiectate sa blocheze de la 10% la 15% din celule in mitoza. La
concentratii ale dozei care blocheaza 40 - 50% din celulele in mitoze sulfatul de
vindesina si vincristina sunt aproximativ de potenta egala si ambele au de 3 ori puterea
vinblastinei. De asemenea, s-au observat diferente calitative intre cei 3 alcaloizi. In doza
redusa, vinblastina produce o predominare a celulelor in postmetafaza, in care centrul si
cromozomii apar foarte evident. Celulele expuse vincristinei prezinta o metafaza de tip
sferic cu cromozomii compacti pe un fus contractat. Spre deosebire de vinblastina,
sulfatul de vindesina produce putine celule in post-metafaza. In celulele expuse sulfatului
de vindesina fusurile au fost gonflate cu cromozomii dispersati, in contrast net cu
cromozomii strans impachetati observati in cazul vincristinei. Sulfatul de vindesina a
prezentat activitate oncolitica la pacientii cu recidive in timpul tratamentului
polichimioterapic care a inclus vincristina. La animalele de laborator si oameni, sistemul
biliar este principala cale de excretie a sulfatului de vindesina (vezi "Doze si
administrare").
Efecte hematologice: Din punct de vedere clinic, leucopenia temporara este un
efect asteptat al sulfatului de vindesina, iar valoarea numarului de leucocite este un ghid

important al terapiei cu acest medicament. In general, cu cat doza este mai mare, cu atat
va fi o leucopenie mai marcata si mai prelungita. Ca urmare a administrarii sulfatului de
vindesina este posibil ca numarul cel mai mic de leucocite sa fie atins la 3-5 zile dupa
ziua de terapie cu acest medicament. Refacerea numarului leucocitelor, in mod normal, se
instaleaza dupa 7-10 zile de la administrarea unei doze. Pacientii a caror supresie a
maduvei osoase a fost de curand afectata prin terapie anterioara cu radiatii sau cu alte
medicamente antineoplazice, pot prezenta trombocitopenie (mai putin de 200 000
trombocite/mm3). Trombocitopenia nu apare totdeauna daca este administrata o data pe
saptamana. Poate sa apara cresterea numarului trombocitelor cand sulfatul de vindesina a
produs granulocitopenie.
Indicatii terapeutice: Sulfatul de vindesina este indicat pentru tratamentul paleativ
al urmatoarelor afectiuni: leucemia limfocitara acuta a copiilor, rezistenta la sulfatul de
vincristina; limfoamele nehodgkiniene; melanomul malign; carcinomul pulmonar fara
celule mici; criza blastica din leucemia granulocitara cronica; carcinomul de san, care nu
raspunde la interventia chirurgicala endocrina adecvata si la terapia hormonala. Cativa
pacienti cu faza cronica de leucemie granulocitara cronica avand un numar de leucocite
exceptional de mare, au fost tratati cu sulfat de vindesina si au prezentat o reducere rapida
a numarului acestora, prevenindu-se astfel necesitatea efectuarii de leucofereza. Trebuie
sa se tina cont ca sulfatul de vindesina, in mod obisnuit, este administrat in combinatie cu
alti agenti antineoplazici.
Contraindicatii: Sulfatul de vindesina este contraindicat pacientilor cu
granulocitopenie severa indusa de medicamente sau trombocitopenie severa, precum si
celor cu infectii bacteriene severe. Astfel de infectii trebuie tratate si tinute sub control
inainte de inceperea terapiei cu sulfat de vindesina. Nu trebuie sa se administreze sulfat
de vindesina pacientilor cu forma demielinizanta a sindromului Charcot-Marie-Tooth.
Avertizari aditionale: Acest preparat este numai pentru administrare i.v. El trebuie
administrat pe baza experientei individuale in administrarea sulfatului de vindesina.
Administrarea intratecala a sulfatului de vindesina provoaca moartea. Seringile continand
acest produs trebuie sa fie etichetate cu inscriptionarea: "Atentie - Eldisine (sulfat de
vindesina). Numai pentru administrare intravenoasa". Seringile cu solutie preparata care
contine acest produs trebuie ambalate intr-un invelis inscriptionat dupa cum urmeaza:
"Nu desfaceti invelisul pana la momentul injectarii. Este fatal daca se administreaza
intratecal. Numai pentru administrare intravenoasa". La un singur pacient caruia i s-a
administrat gresit intratecal alcaloidul din vinca inrudit, sulfatul de vincristina,
tratamentul de mai jos a oprit cu succes paralizia progresiva. Daca sulfatul de vindesina
este administrat gresit intratecal se recomanda urmatorul tratament care trebuie initiat
imediat dupa injectia intratecala: Extrageti atat lichid spinal cat se poate inlocui in
siguranta printr-un acces lombar. Inserati un cateter intr-un ventricul cerebral lateral
pentru a spala spatiul subarahnoidian ca si in actiunea amintita prin accesul lombar.
Incepeti spalarea prin cateterul cerebral, cu solutie Ringer-lactat prin perfuzare cu un
debit de 150 ml/ora. Cat mai repede dupa ce devine disponibila plasma proaspata
congelata se perfuzeaza in concentratie de 25 ml diluata intr-un litru de solutie Ringerlactat prin cateterul ventricular cerebral, la un debit de 75 ml/ora, cu eliminarea prin calea
de acces lombara. Debitul perfuziei trebuie adaptat astfel incat sa mentina concentratia
proteinelor din lichidul spinal la 150 mg/dl. Repetati aceasta procedura utilizand un al
doilea litru de plasma congelata proaspata si diluata. Administrati intravenos 10 g de acid

glutamic timp de 24 ore, urmat de 500 mg de 3 ori pe zi pe cale orala timp de 1 luna sau
pana cand disfunctia neurologica se remite. Rolul acidului glutamic in acest tratament nu
este sigur si poate sa nu fie esential. Siguranta utilizarii de Eldisine in timpul sarcinii, nu
a fost stabilita si, de aceea, inaintea utilizarii la acest fel de paciente trebuie luat in
considerare raportul risc/beneficiu terapeutic.
Precautii: Trebuie respectate intocmai dozele recomandate. In evaluarile
preliminare, neurotoxicitatea indusa de vindesina a fost in general mai putin severa si mai
putin progresiva decat in cazul vincristinei. S-a remarcat o variata reactivitate individuala
a pacientilor in ceea ce priveste severitatea efectelor adverse, incluzand neurotoxicitatea,
granulocitopenia, alopecia si reducerea motilitatii intestinale. Trebuie luate masuri
profilactice pentru prevenirea constipatiei datorata reducerii motilitatii intestinale. S-au
raportat situatii in care neurotoxicitatea a impus reducerea dozelor sau intreruperea
temporara a administrarii sulfatului de vindesina. Trebuie acordata atentie deosebita
dozelor si efectelor adverse neurologice in cazul administrarii vindesinei pacientilor cu
afectiuni neuromusculare preexistente si in cazul tratamentului concomitent cu
medicamente cu potential efect neurotoxic. Dupa administrarea alcaloizilor de vinca au
fost cazuri in care s-a raportat deprimare acuta a respiratiei si bronhospasm. Aceste reactii
au fost mai frecvente cand alcaloizii de vinca au fost administrati concomitent cu
mitomicina-C; aceste reactii pot necesita tratament agresiv, in special in cazul
preexistentei unei disfunctii pulmonare. Manifestarea poate sa apara in cateva minute sau
la cateva ore dupa injectarea alcaloidului de vinca si poate sa se manifeste in cursul a
doua saptamani dupa o doza de mitomicina-C. Poate aparea dispnee progresiva,
necesitand o terapie cronica. Trebuie acordata o atentie deosebita modului de
administrare a sulfatului de vindesina pentru a se evita extravazarea solutiei. Extravazarea
in cursul injectarii intravenoase cu infiltrarea tesuturilor din jur determina celulita si
flebita. In cazul in care cantitatea extravazata este mare, se poate forma o plaga cu o
crusta. Vindecarea unei astfel de leziuni poate dura cateva saptamani si este insotita de
dureri puternice. Disconfortul local poate persista si dupa vindecarea ulceratiei. Este
necesara evitarea atingerii ochilor cu solutia injectabila de sulfat de vindesina. Daca
accidental solutia ajunge in contact cu ochii apare o iritatie si/sau ulcerare a corneei.
Ochii trebuie spalati imediat si insistent cu apa sau solutie salina izotonica. De asemenea,
in cazul administrarii intravenoase a sulfatului de vindesina, cu fenitoina si combinatii de
chimioterapie antineoplazica (incluzand alti alcaloizi de vinca inruditi), nu s-a raportat
reducerea concentratiei sanguine de anticonvulsivant sau cresterea activitatii comitiale.
Interactiunea poate consta in reducerea absorbtiei fenitoinei si cresterea vitezei de
metabolizare si eliminare a acesteia. Este necesara adaptarea dozelor de fenitoina in cazul
administrarii acesteia concomitent cu sulfatul de vindesina. Nu s-a stabilit contributia
alcaloizilor de vinca la aceasta interactiune.
Reactii adverse: Inainte de administrare, pacientii si/sau parintii/sustinatorii legali
trebuie preveniti de posibilitatea manifestarii unor simptome neasteptate. In general,
incidenta reactiilor adverse care apar in cazul administrarii sulfatului de vindesina
depinde de doza folosita. In mod obisnuit doza este factorul limitant. Pot aparea
neurotoxicitate mai frecvent si alopecie de diferite grade. Cand apare alopecia ea poate fi
totala, dar in general cresterea parului reincepe chiar daca se continua tratamentul.
Trombocitopenia nu s-a manifestat in mod obisnuit la administrarea produsului printr-o
injectie in bolus pe saptamana, dar s-a raportat la alte scheme terapeutice si la pacientii cu

functia maduvei osoase compromisa. S-au raportat urmatoarele reactii adverse:

Gastrointestinale: greata, varsaturi, constipatie, vezicule pe mucoasa bucala, ileus, diaree,
anorexie, algii abdominale (greata si varsaturile pot fi stapanite cu medicamente
antiemetice). Neurologice: anestezie si parestezii ale degetelor, nevrita periferica, durere
mandibulara, depresie psihica, reducerea reflexelor tendoanelor profunde, cefalee,
convulsii. S-a raportat orbire la nivel cortical la pacientii tratati cu polichimioterapie
antineoplazica continand vindesina. Nu este sigura contributia vindesinei la aceasta
reactie. Hematologice: granulocitopenie si trombocitopenie. Pulmonare: vezi "Precautii".
Altele: algii generalizate musculo-scheletice; epilare, rash macular tegumentar, oboseala,
algie la nivelul tumorii, senzatie de rece, febra, reactie la locul injectarii.
Supradozare: Simptome - Efectele adverse datorate administrarii sulfatului de
vindesina sunt dependente de doza. De aceea, in cazul administrarii de supradoze
pacientii pot avea reactii adverse exagerate. Tratament - Masuri de sustinere generala care
includ: prevenirea efectelor adverse datorate unui sindrom de secretie anormala de
hormon antidiuretic (aceasta ar putea include restrictia aportului de lichide si posibil
administrarea unui diuretic care actioneaza asupra functionarii ansei Henle si a tubului
distal); administrarea unui anticonvulsivant; folosirea unui purgativ pentru a preveni
ileusul; monitorizarea sistemului cardiovascular; verificarea zilnica a numarului
elementelor sanguine, parametru folosit pentru a decide transfuziile sau antibioticele
atunci cand este necesar. Doza medie letala la administrarea intravenoasa de sulfat de
vindesina este de 6,3 (0,6 mg/kg corp la soareci) si 2,0 (0,2 mg/kg corp la sobolani).
Dozare si administrare: Acest preparat este numai pentru administrare
intravenoasa. Trebuie administrat pe baza experientei individuale in administrarea
sulfatului de vindesina. Administrarea intratecala a sulfatului de vindesina provoaca
moartea. Seringile continand acest produs trebuie sa fie etichetate cu inscriptionarea
"Atentie - Eldisine (sulfat de vindesina). Numai pentru administrare intravenoasa".
Produsul se administreaza conform uneia din urmatoarele doua metode: doza uzuala de
Eldisine este de 4 mg/m2 pentru copii si 3 mg/m2 pentru adulti, administrate intravenos
in bolus, la interval de 7-10 zile. Injectia trebuie facuta in decurs de 1-3 minute;
alternativa pentru copiii cu leucemie consta in administrarea intravenoasa a 2 mg/m2 in
bolus, zilnic, 2 zile consecutiv, urmata de 5-7 zile pauza. Doza optima de Eldisine este
cea care produce leucopenie usoara pana la moderata. Doza uzuala pentru adultii cu
functia maduvei osoase normala este de 3 mg/m2 suprafata corporala, printr-o injectie
intravenoasa rapida o data pe saptamana. Scaderea maxima a numarului de leucocite in
sange apare de obicei in 3-5 zile dupa administrare, cu refacere in a saptea pana la a zecea
zi. Trebuie evitata mentinerea numarului de leucocite sub 2 500/mm3 (2,5x1 miliard/l)
tratament cu Eldisine. La adultii cu leucemie poate fi necesara adaptarea dozei pentru
obtinerea efectului dorit. Doza saptamanala maxima pentru care exista informatii este de
4 mg/m2. Pentru adultii cu functia maduvei osoase redusa datorita unui tratament
anterior, sunt necesare doze reduse de Eldisine. Pentru cei cu functia medulara redusa
datorita infiltratului leucemic sau prin inlocuire sunt necesare doze complete pentru a se
reface functia medulara. Acestea trebuie administrate sub stricta supraveghere. In general,
copiii tolereaza 4 mg/m2 o data pe saptamana in injectare rapida intravenoasa. Nu este
recomandata administrarea zilnica a unor cantitati mici de Eldisine pentru o perioada
lunga de tratament in leucemia limfocitara acuta la copii, chiar daca astfel se
administreaza saptamanal cantitatea de produs corespunzatoare dozei recomandate pentru

acest interval de timp. S-a demonstrat faptul ca nu este avantajos sau se obtin avantaje
minore si cresterea reactiilor adverse in cazul folosirii unor astfel de metode de
administrare pentru Eldisine. Eldisine trebuie diluat pana la o concentratie de 1 mg/ml.
Diluantii recomandati sunt urmatorii: apa distilata sterila, solutie sterila de glucoza sau
solutia de clorura de sodiu 0,9%. Dupa constituirea solutiei, aceasta poate fi pastrata la
frigider timp de 30 de zile, fara ca activitatea ei sa scada semnificativ. Daca in flacon
trebuie reintrodus diluant, acesta trebuie sa contina un agent bacteriostatic. Eldisine nu
trebuie amestecat cu alte chimioterapice sau medicamente in acelasi recipient. Solutia
trebuie injectata direct in vena sau printr-un tub prin care trece o solutie pentru perfuzie
intravenoasa. Precautie: Este foarte important ca inainte de administrarea de Eldisine sa
fie aleasa o vena mare, accesibila si sa existe siguranta ca acul este intr-o pozitie corecta.
Daca apare o infiltrare cu produs in tesutul inconjurator in timpul administrarii de
Eldisine aceasta poate produce iritatie importanta. Injectarea trebuie sa fie intrerupta
imediat si cantitatea ramasa din doza va fi introdusa in alta vena. Injectarea locala de
hialuronidaza si aplicarea locala de caldura moderata in zona infiltrata ajuta la grabirea
dispersiei medicamentului si diminueaza disconfortul si posibila celulita. Informatii
speciale: Daca Eldisine este trecut in alt container decat cel original, ex. o seringa
continand doza specifica, este absolut necesar ca acesta sa fie ambalat intr-un invelis
inscriptionat astfel: "Nu indepartati invelisul decat in momentul injectarii. Este fatala
administrarea intratecala a produsului. Numai pentru administrare intravenoasa". A se
pastra la frigider (4 - 8 grade Celsius ).
NAVELBINE , solutie injectabila
vinorelbini hydrogenotartras
Prezentare farmaceutica: Solutie injectabila pentru perfuzie intravenoasa (IV) a 10
mg/ml. Flacoane (sticla) de 1 ml, cutii a 10 flacoane. Solutie injectabila pentru perfuzie
IV a 50 mg/ml. Flacoane (sticla) de 5 ml, cutii a 10 flacoane.
Compozitie: Navelbin 10 mg/1 ml, Vinorelbin (DCI) ditartrat exprimat ca baza 10
mg; excipient: apa ppi. Navelbin 50 mg/5 ml, Vinorelbin (DCI) ditartrat exprimat ca baza
50 mg; excipient: apa ppi.
Indicatii: Cancer bronsic fara celule mici. Cancer de san metastazic.
Posologie si mod de administrare: Administrare strict intravenos. Monoterapie:
Doza uzuala este de 25-30 mg/m2 administrata saptamanal. Polichimioterapie: Doza si
frecventa de administrare sunt in functie de protocol. Doza injectata trebuie sa fie diluata
cu o solutie fiziologica (de ex. 125 ml) si perfuzata pe o perioada scurta (15-20 minute).
Administrarea va trebui intotdeauna sa fie urmata de o spalare abundenta a venei cu
solutie fiziologica. In caz de insuficienta hepatica: Posologia trebuie sa fie redusa.
Insuficienta renala: vezi "Precautii". Atentie Este extrem de important de a se asigura ca
acul este introdus corect in vena inainte de a incepe injectia cu Navelbine. Daca
Navelbine se infiltreaza el poate provoca o iritatie considerabila. In acest caz se decide
intreruperea injectiei si administrarea restului dozei in alta vena. In caz de contact
accidental cu ochii se va face imediat o spalare abundenta a acestora.
Contraindicatii: Insuficienta hepatica severa. Femeile insarcinate sau care
alapteaza: vezi "Sarcina si alaptare". Preventii: Navelbine trebuie sa fie administrat strict
intravenos.
Precautii: Tratamentul trebuie sa fie efectuat sub control hematologic riguros

(determinarea procentului de hemoglobina, numarul de leucocite si de granulocite

inaintea unei noi injectii). In caz de granulopenie (< 2000/mm3), se amana injectia pana
la normalizarea valorilor granulocitelor. In caz de insuficienta hepatica, se hotaraste
reducerea posologiei. In absenta unor markeri ai insuficientei renale, este recomandata o
prudenta marita pe tot parcursul aplicarii tratamentului. A se evita toate contaminarile
accidentale cu ochii: risc de iritatie severa, ulceratia corneei, daca produsul este
administrat sub presiune (vezi "Posologie" si "Mod de administrare"). Navelbine nu
trebuie sa fie administrat in acelasi timp cu aplicarea unei radioterapii ale carei raze pot
afecta ficatul.
Sarcina si alaptare: Navelbine este contraindicat.
Efecte nedorite: Toxicitate hematologica: Toxicitatea limita este granulopenia
(vezi Preventii si Precautii). Anemie frecventa, dar de intensitate moderata.
Neurotoxicitate: Periferica: in general este limitata la suprimarea reflexelor
osteotendinoase. Paresteziile sunt putin frecvente. Dupa un tratament prelungit se poate
observa o oboseala a membrelor inferioare. Sistemul nervos vegetativ digestiv:
manifestarea principala este pareza intestinala care poate da constipatie. De asemenea rar
au fost observate cazuri de ileus paralitic. Toxicitate digestiva: constipatie (vezi
Neurotoxicitate); greturi, vomismente, incidenta este relativ mica. Toxicitate
bronhopulmonara: ca toate vinca alcaloidele, Navelbine este suspectat ca induce stari
dispneice si brohospasme. La vinca alcaloide, aceste reactii debuteaza in minutele
imediat urmatoare injectiei si nu pot surveni la mai multe ore dupa aceasta. S-au mai
semnalat: alopecie (progresiva si moderata), dureri ale maxilarului. Extravazarea intregii
cantitati de produs in timpul unei injectii endovenoase poate sa produca reactii locale care
pot sa duca pana la necroza (vezi Posologie si Mod de administrare).
Supradozare: Consecinta majora a unei supradozari este aparitia granulopeniei
severe cu riscul sau de a scadea capacitatea antiinfectioasa a organismului fapt ce poate
sa puna in pericol eficacitatea tratamentului si prognosticului vital.
Farmacodinamica: Citostatice antineoplazice din familia vinca alcaloidelor. Tinta
moleculara a activitatii sale este echilibrul dinamic tubulin/microtubul. Navelbine inhiba
polimerizarea tubulinei. Influenteaza preferential microtuburile mitotice, si nu afecteaza
microtuburile axoanelor decat la concentratii foarte mari. Puterea sa spiralizanta este mai
mica decat a vincristinei. Navelbine blocheaza mitoza in faza G2+M si provoaca moartea
celulara in interfaza sau la mitoza urmatoare.
Farmacocinetica: Dupa injectia intravenoasa, cinetica plasmatica a Navelbinului
este trifazica: timpul de injumatatire al fazei terminale este de 40 h. Clearance-ul
plasmatic este foarte puternic (cca 0,8 l/h/Kg). Navelbinul este captat tisular intens si
prelungit. Excretia fecala este preponderenta avand in vedere o eliminare biliara intensa.
Navelbinul se leaga cu proteinele intr-un procent relativ ridicat (50-80%).
Incompatibilitati: A nu se dilua solutia de Navelbine in solutii alcaline (risc de
precipitare). In caz de polichimioterapie, a nu se amesteca cu celelalte produse.
Conditii de pastrare: La frigider (+4 grade Celsius) si la adapost de lumina
(intuneric). Dupa deschidere: Solutia ca atare sau diluata in ser fiziologic sau glucozat in
flacoane de sticla pentru perfuzie sau in punga de PVC inchisa ermetic poate fi
conservata 24 h la temperatura mediului ambiant. Solutia de Navelbine poate avea o
culoare mai mult sau mai putin galbena fara ca aceasta sa indice modificari la nivelul
calitatii produsului.

III.3.2 DERIVATI DE PODOPHILLOTOXINA

VEPESID (VP-16-213 sau VP-16, pentru administrare orala) , capsule
etoposidum
Avertizare: Vepesid (etoposid) trebuie administrat sub supravegherea unui medic
specialist cu experienta in utilizarea agentilor pentru chimioterapie antineoplazica. In
cursul administrarii sale poate sa apara mielosupresia severa pe fondul careia se pot
dezvolta infectii sau sangerari.
Descriere: Vepesid (etoposid; cunoscut in mod obisnuit ca VP-16-213 sau VP-16)
este un derivat semisintetic al podofilotoxinei care se utilizeaza in tratamentul unor
neoplazii. Denumirea stiintifica este 4-demetil-epipodofilotoxin 9-4,6-O-(R)-etiliden-bD-glucopiranozida. Este foarte solubil in metanol si cloroform, putin solubil in etanol si
foarte putin solubil in apa si eter. Cu ajutorul unor solventi organici, miscibilitatea sa cu
apa poate fi crescuta. Greutatea sa moleculara este de 588,58 si are formula chimica
moleculara C29H32O13. Vepesid se prezinta sub forma de capsule gelatinoase moi,
continand 50 mg sau 100 mg etoposid. Ingredientele inactive includ: acid citric, glicerol,
apa distilata, polietilenglicol 400, gelatina, parabeni, bioxid de titan si pigmenti de oxid
de fier.
Farmacologie clinica: S-a demonstrat ca Vepesid blocheaza fibroblastii de pui in
metafaza. Totusi, la mamifere, efectul lui principal pare sa se exercite in stadiul G2 al
ciclului celular. Sunt observate doua raspunsuri diferite, dependente de doza. La
concentratii ridicate (10 mg/ml sau mai mari), este observata liza celulelor care intra in
mitoza. La concentratii scazute (intre 0,3 si 10 mg/ml), celulele sunt impiedicate sa intre
in profaza. Medicamentul nu interfera cu dispunerea microtubulilor. Efectul biochimic
predominant al Vepesid pare a fi inhibarea sintezei ADN.
Farmacocinetica: In administrare intravenoasa, distributia etoposidului este
bifazica, cu un timp de injumatatire de 1,5 ore, iar timpul de injumatatire prin eliminare
variaza intre 4 si 11 ore. Clearance-ul total este cuprins intre 33 si 48 ml/min, respectiv
intre 16 si 36 ml/min/m2 si, la fel ca timpul de injumatatire prin eliminare, este
independent de doza la valori ale acesteia intre 100-600 mg/m2. La aceleasi doze, aria de
sub curba concentratiei plasmatice in timp (AUC) si valorile concentratiei maxime
plasmatice (Cmax) cresc linear in functie de doza. Etoposidul nu se acumuleaza in
plasma in cazul administrarii a 100 mg/m2 timp de 4-6 zile. Volumul mediu de distributie
la echilibru variaza intre 18-29 litri sau 7-17 l/m2. Etoposidul penetreaza slab in lichidul
cefalorahidian (LCR). Desi poate fi detectat in LCR si in tumorile intracerebrale,
concentratiile realizate la aceste nivele sunt mai mici decat in tumorile extracerebrale si
in plasma. Concentratiile de etoposid sunt mai mari in tesutul pulmonar normal decat in
metastazele pulmonare si sunt aceleasi in miometrul normal si respectiv tumora primara
de miometru. In vitro, etoposidul este in mare proportie (97%) fixat de proteinele
plasmatice umane. La copii se intalneste o relatie invers proportionala intre nivelul
albuminelor plasmatice si clearance-ul renal al etoposidului. Nu se cunoaste in ce masura
alte medicamente cu proportie inalta de fixare proteica sau stadiul bolii influenteaza
proportia de fixare proteica a etoposidului. Dupa administrarea intravenoasa a 3Hetoposidului (70-290 mg/m2) doza de radioactivitate regasita in urina este cuprinsa intre
42 si 67%, iar in materiile fecale, intre 0 si 16% din doza administrata. Din doza

administrata intravenos, mai putin de 50% se regaseste in urina ca etoposid, valorile

medii fiind cuprinse intre 8 si 35% in interval de 24 ore. La copii, aproximativ 55% din
doza este eliminata in urina sub forma de etoposid in 24 de ore. Clearance-ul renal de
etoposid este in medie de 7-10 ml/min/m2 sau circa 35% din clearance-ul corporal total,
pentru o doza cuprinsa intre 80 si 600 mg/m2. Rezulta ca etoposidul este epurat atat pe
cale renala cat si extrarenal, prin metabolizare si secretie biliara. Nu se cunoaste influenta
afectiunilor renale asupra clearance-ului plasmatic al etoposidului. Excretia biliara pare a
fi o cale minora de eliminare a etoposidului. Numai 6% sau mai putin din doza
intravenoasa este regasita in bila ca etoposid. Cea mai mare parte a epurarii extrarenale a
etoposidului se realizeaza prin metabolizare. Principalul metabolit urinar al etoposidului
la adulti si copii este 4-demetil epipodofilic acid-9-(4,6-O-etiliden-b-D-glucopiranozid)
hidroxiacidul, format prin deschiderea inelului lactonic. Acesta este prezent, de
asemenea, in plasma umana, probabil sub forma izomerului trans. Metabolitii glucuronosi sulfoconjugati ai etoposidului sunt eliminati prin urina umana si reprezinta 5-22% din
doza. Atat dupa administrarea intravenoasa, cat si dupa cea orala, valorile Cmax si AUC
prezinta mare variabilitate atat la acelasi pacient, cat si de la un pacient la altul. Aceasta
genereaza variatii ale estimarilor biodisponibilitatii orale absolute a capsulelor de
etoposid. Valorile pentru Cmax si AUC dupa administrarea capsulelor de etoposid se
inscriu in mod reproductibil in aceleasi limite de valori ca si Cmax si AUC obtinute prin
administrarea intravenoasa a unei doze echivalente cu jumatate din cea orala. Valoarea
medie a biodisponibilitatii capsulelor orale este de aproximativ 50% (variind intre 2575%). Nu a fost stabilita proportia de substanta absorbita dupa administrarea orala a
capsulelor. In cazul etoposidului, nu exista argumente in favoarea unui efect de prima
trecere. De exemplu, nu exista nici o corelatie intre biodisponibilitatea absoluta a
capsulelor de etoposid si clearance-ul extrarenal. Nu exista dovada nici unor diferente de
metabolizare si excretie a etoposidului intre administrarea orala a capsulelor si perfuzia
intravenoasa. Doza orala eficace este aproximativ dublul dozei intravenoase eficace. La
adulti, clearance-ul total al etoposidului este corelat cu cel al creatininei, cu concentratia
albuminei serice si clearance-ul extrarenal. La copii, nivelele GPT serice ridicate se
asociaza cu un clearance total redus al medicamentului. La copii, administrarea anterioara
a cisplatinei poate determina scaderea clearance-ului total al etoposidului.
Indicatii terapeutice: Utilitatea Vepesid a fost demonstrata in tratamentul
urmatoarelor neoplasme: Tumori testiculare refractare la tratament: in terapie combinata
cu alti agenti chimioterapici recunoscuti la pacientii prezentand tumori testiculare
refractare, corect tratate anterior chirurgical, sau prin chimio- si radioterapie. Tumori
pulmonare anaplazice cu celule mici: in terapie combinata cu alti agenti chimioterapici.
(Dovezi preliminare au aratat ca Vepesid poate fi de asemenea eficace in carcinomul
pulmonar cu alte tipuri celulare.) Boala Hodgkin. Limfoame maligne (non-hodgkiniene),
in special pentru varietatea histiocitara. Leucemia acuta non-limfocitara.
Contraindicatii: Vepesid este contraindicat la pacientii ce au prezentat anterior
hipersensibilitate la produs.
Avertizari: Pacientii tratati cu etoposid trebuie supravegheati cu atentie si frecvent pentru
riscul de mielosupresie, atat in timpul tratamentului cat si dupa intreruperea acestuia. Cea
mai semnificativa reactie adversa asociata tratamentului cu Vepesid este depresia
medulara care limiteaza dozele administrate. De aceea, la inceputul terapiei si inaintea
fiecarei doze ulterioare de Vepesid trebuie evaluati urmatorii parametri: numarul

trombocitelor, al leucocitelor, formula leucocitara, hemoglobina. Un numar de trombocite

sub 50000/mm3 sau de neutrofile sub 500/mm3 impun intreruperea terapiei pana la
refacerea valorilor normale ale hemogramei. Medicul trebuie sa fie pregatit pentru
eventualitatea aparitiei unei reactii anafilactice manifestata prin frisoane, febra,
tahicardie, bronhospasm, dispnee si hipotensiune. Tratamentul este simptomatic.
Administrarea Vepesid trebuie intrerupta imediat si urmata de administrarea de agenti
presori, corticosteroizi, antihistaminice sau expansiune volemica in functie de judecata
clinica a medicului.
Sarcina: Vepesid administrat gravidelor poate dauna produsului de conceptie.
Vepesid a fost demonstrat ca teratogen la soareci si sobolani. Nu exista studii adecvate si
bine controlate la femeile gravide. Daca acest medicament este utilizat in timpul sarcinii
sau daca pacienta ramane insarcinata in timpul tratamentului cu acest medicament, ea
trebuie avertizata asupra riscului potential pentru fat. Femeile aflate in perioada fertila
trebuie avertizate sa evite sarcina. Vepesid a facut obiectul unui studiu de teratogenitate la
sobolani SPF in doze de 0,13; 0,4; 1,2 si 3,6 mg/kg corp/zi administrate intravenos din
ziua a 6-a pana in a 15-a a sarcinii. Vepesid a determinat reactii toxice dependente de
doza asupra mamei si a embrionului si efecte teratogene la doze administrate intravenos
mai mari sau egale cu 0,4 mg/kg corp/zi. Resorbtia embrionara a fost de 90 si 100% la
cele mai mari doua doze. La 0,4 si 1,2 mg/kg corp, greutatea fetala a scazut si au aparut
malformatiile fetale, incluzand malformatii majore ale scheletului, exencefalie,
encefalocel si anoftalmie. Chiar la cele mai mici doze testate, de 0,13 mg/kg corp, a fost
observata o intarziere accentuata a osificarii. Un studiu al lui Siber si colab., la soareci
Swiss-Albino carora li s-a administrat Vepesid in injectie intraperitoneala unica in doze
de 1,0; 1,5 si 2,0 mg/kg corp in ziua a 6-a, a 7-a si a 8-a a sarcinii a relevat
embriotoxicitate dependenta de doza, variate malformatii craniene si malformatii
scheletice majore.
Precautii: Generalitati: In toate cazurile in care se ia in considerare Vepesid in
cadrul schemei terapeutice, medicul trebuie sa evalueze necesitatea si utilitatea
medicamentului raportata la riscul aparitiei reactiilor adverse. Cele mai multe dintre
aceste reactii adverse sunt reversibile in cazul detectarii lor precoce. Daca apar reactii
severe, trebuie redusa doza de medicament sau intrerupt tratamentul si trebuie luate
masuri imediate de corectie, in functie de judecata clinica a medicului. Reluarea terapiei
cu Vepesid necesita mare grija si se va realiza luand in considerare necesitatea continuarii
tratamentului si cu atentie la eventuala recurenta a reactiei toxice. Teste de laborator: In
cursul terapiei cu Vepesid trebuie efectuat controlul periodic complet al hemogramei.
Acesta trebuie realizat inaintea inceperii tratamentului si in timpul acestuia, la intervale
adecvate. Inaintea fiecarei doze de Vepesid, trebuie efectuata cel putin o determinare.
Carcinogenitate, mutagenitate, afectarea fertilitatii: Nu s-au efectuat teste de
carcinogenitate pentru Vepesid pe animale de laborator. Dat fiind mecanismul lui de
actiune, el trebuie considerat drept carcinogen la om. Administrarea intraperitoneala la
soareci Swiss-Albino a 1,5 mg/kg corp Vepesid in ziua a 7-a a sarcinii a dus la cresterea
incidentei decesului intrauterin si a malformatiilor fetale ca si la scaderea semnificativa a
greutatii medii fetale. Cresterea in greutate a mamei nu a fost influentata. Vepesid a indus
aberatii ale numarului si structurii cromozomilor in celulele murine. Administrarea
intravenoasa la femele de sobolan SPF gestante a 1,2 mg/kg corp/zi Vepesid timp de 10
zile a condus la o mortalitate prenatala de 92%, iar 50% din fetusii implantati erau

anormali. Mamele care alapteaza: Nu se stie daca acest medicament este eliminat in
laptele matern. Deoarece multe medicamente sunt eliminate in laptele matern si datorita
potentialului crescut de aparitie a unor reactii adverse serioase la sugari cauzate de
Vepesid, trebuie sa se ia decizia fie de a intrerupe alaptarea, fie de a intrerupe
administrarea medicamentului, in functie de importanta medicamentului pentru mama.
Utilizarea la copii: Nu au fost stabilite siguranta si eficacitatea administrarii
medicamentului la copii.
Reactii adverse: In cele ce urmeaza, incidenta reactiilor adverse, exprimata in
procente medii, este citata din studiile care au utilizat Vepesid in monoterapie, atat din
cele efectuate de Bristol-Myers Squibb, cat si din cele publicate in literatura.
Hematologice: Cel mai adesea mielosupresia este aceea care limiteaza doza, cu atingerea
nadirului pentru granulocite la 7-14 zile si pentru trombocite la 9-16 zile dupa
administrarea medicamentului. In mod normal, refacerea maduvei osoase este completa
in a 20-a zi si nu a fost constatata toxicitate cumulativa. Leucopenia si leucopenia severa
(mai putin de 1000 celule/mm3) au fost observate in 60-91% si respectiv 7-17% dintre
pacientii tratati cu Vepesid in monoterapie. Trombocitopenia si trombocitopenia severa
(mai putin de 50000 trombocite/mm3) au fost observate in 28-41% si respectiv 4-20%
din acelasi grup de pacienti. Aparitia leucemiei non-limfocitare acute cu sau fara o faza
preleucemica a fost descrisa la 5 pacienti tratati cu Vepesid in asociatie cu alti agenti
antineoplazici, in particular cisplatin. Gastrointestinale: Greata si varsaturile constituie
reactiile adverse gastrointestinale cele mai importante. Acestea au fost observate la 3143% dintre pacientii tratati cu Vepesid intravenos. Ele pot fi controlate, de obicei, prin
terapie cu antiemetice. Anorexia a fost intalnita la 10-13% dintre pacienti, iar stomatitele
la 1-6% din pacientii tratati cu Vepesid intravenos. Diareea a fost constatata la 1-13%
dintre acesti pacienti. Alopecia: Alopecia reversibila, care progreseaza uneori pana la
calvitie, a fost observata pana la 66% dintre pacienti. Reactii alergice: Reactii de tip
anafilactic, caracterizate prin frisoane, febra, tahicardie, bronhospasm, dispnee si
hipotensiune au fost de asemenea remarcate la 0,7-2% dintre pacienti, in timpul sau
imediat dupa administrarea Vepesid. Aceste reactii au raspuns prompt la intreruperea
administrarii de Vepesid si in urma administrarii de agenti presori, corticosteroizi,
antihistaminice sau expansiune volemica. Intr-un singur caz a fost descrisa o reactie acuta
letala, asociata cu bronhospasm. Au fost, de asemenea, semnalate hipertensiune si eritem
facial. Presiunea arteriala se normalizeaza intr-un interval de cateva ore de la incetarea
perfuziei. Neuropatii: Utilizarea Vepesid a fost mentionata drept cauza a neuropatiei
periferice la 0,7% dintre pacienti. Administrarea asociata a sulfatului de vincristina poate
accentua aceasta neuropatie. Alte reactii adverse: Rareori s-au descris urmatoarele reactii:
la nivelul sistemului nervos central (somnolenta si oboseala), hepatotoxicitate, gust
neplacut in gura, febra, eruptii cutanate, pigmentare, prurit, dureri abdominale,
constipatie, disfagie, amauroza corticala tranzitorie si un caz unic de reactivare a unei
dermatite de iradiere.
Supradozare: Nu a fost individualizat un antidot eficient in caz de supradozare cu
Vepesid.
Posologie si mod de administrare: Doza orala eficienta este aproape dubla fata de
doza eficienta intravenoasa si este rotunjita la cel mai apropiat multiplu de 50 mg. Doza
uzuala de Vepesid administrat oral, este 100-200 mg/m2/zi, in zilele 1-5 sau 200
mg/m2/zi in zilele 1, 3 si 5 la fiecare 3-4 saptamani in combinatie cu alte medicamente

aprobate pentru localizarea respectiva. Dozele trebuie modificate pentru a lua in

consideratie efectele mielosupresoare ale altor medicamente din schema terapeutica sau
efectele radioterapiei sau chimioterapiei anterioare care ar fi putut compromite rezerva
functionala a maduvei hematopoietice. Capsulele trebuie sa fie luate pe stomacul gol.
Conditii de pastrare: Capsulele de Vepesid trebuie pastrate la temperatura camerei (10 25 grade Celsius). La aceasta temperatura Vepesid va ramane stabil pana la expirarea
datei mentionate pe cutie. Pentru manipularea in conditii corespunzatoare a
medicamentelor antineoplazice (inclusiv aruncarea cantitatilor neutilizate) trebuie
respectata legislatia in vigoare.
III.3.3 TAXANI
SINDAXEL 100 mg/16,67 ml , Concentrat pentru solutie perfuzabila
Paclitaxelum
Compozitie
Un flacon cu concentrat pentru solutie perfuzabila contine paclitaxel 100 mg (6
mg/ml) si excipienti: acid citric anhidru, ulei de ricin 35 polietoxilat (Cremophor EL),
alcool absolut.
Grupa farmacoterapeutica: antineoplazice, alcaloizi din plante si alte produse
naturale, taxani.
Indicatii terapeutice
Carcinom pulmonar cu celule "non small" (NSCLC)
Sindaxel este indicat in tratamentul carcinomului pulmonar cu celule "non small"
(NSCLC) la pacienti la care tratamentul chirurgical si/sau radioterapia cu intentie curativa
nu sunt indicate.
Cancer ovarian
Sindaxel este indicat in tratamentul cancerului ovarian avansat, in monoterapie sau in
asociere cu cisplatina:
ca tratament de prima linie in cancerul ovarian, Sindaxel este indicat la paciente aflate
in stadiu avansat sau cu tumora restanta (peste 1 cm) dupa laparotomie initiala, in
asociere cu cisplatina.
ca tratament de linia a doua in cancerul ovarian, Sindaxel este indicat in cancerul
metastatic, dupa esecul terapiei standard.
Cancer de san
Sindaxel este indicat in tratamentul cancerului metastatic de san, dupa esecul terapiei
standard.
Contraindicatii
hipersensibilitate la paclitaxel sau la oricare dintre excipientii produsului, in
special la ulei de ricin 35 polietoxilat (Cremophor EL);
sarcina si alaptare;
neutropenie sub 1500/mm.
Precautii
Sindaxel trebuie administrat sub supravegherea unui medic cu experienta in
utilizarea agentilor chimioterapici antineoplazici. Deoarece pot aparea reactii severe de

hipersensibilitate, este necesar sa se dispuna de medicatie si echipamente de sustinere

adecvate.
Sindaxel trebuie administrat inaintea cisplatinei atunci cand se utilizeaza in
asociere cu aceasta (a se vedea Interactiuni).
Reactii de hipersensibilitate semnificative (dispnee, hipotensiune arteriala ce
necesita tratament, angioedem si urticarie generalizata) s-au observat la mai putin de 1%
din pacientii care au fost tratati cu Sindaxel dupa premedicatia adecvata. Aceste reactii
sunt probabil mediate histaminic.
In cazul reactiilor grave de hipersensibilitate, se va intrerupe imediat
administrarea Sindaxel, se va initia tratament simptomatic si nu se va mai readministra
Sindaxel.
Mielodepresia (neutropenia in special) este principala reactie toxica limitanta a
dozei. Trebuie efectuata frecvent hemoleucograma in timpul tratamentului cu Sindaxel.
Tratamentul cu Sindaxel nu va fi reluat inainte ca numarul neutrofilelor sa creasca peste
1500/mm, iar cel al trombocitelor peste 100 000/mm.
Interactiuni
Clearance-ul paclitaxelului nu este afectat de cimetidina administrata ca
premedicatie.
In tratamentul de prima linie al cancerului ovarian, se recomanda ca Sindaxel sa
fie administrat inaintea cisplatinei. In acest caz, profilul de siguranta al Sindaxel a fost
asemanator cu cel din monoterapie. Cand Sindaxel a fost administrat dupa cisplatina,
mielodepresia a fost mai severa si clearance-ul paclitaxelului a fost cu circa 20% mai
mic.
Pe baza datelor experimentale in vitro si in vivo, se considera ca metabolizarea
paclitaxelului poate fi inhibata la pacientii tratati cu ketoconazol. Ca urmare, se
recomanda prudenta la pacientii tratati concomitent cu Sindaxel si ketoconazol.
Metabolizarea paclitaxelului este catalizata de izoenzimele CYP2C8 si CYP3A4 din
complexul citocromului P450. In absenta unor studii clinice privind interactiunile
medicamentoase, Sindaxel trebuie administrat cu precautie cand se asociaza cu
medicamente inductoare sau inhibitoare enzimatice.
Incompatibilitati
Nu se vor folosi truse de perfuzie cu componente din PVC deoarece, in contact cu
uleiul de ricin 35 polietoxilat (Cremophor EL) continut in preparat, acestea pot elibera
DEHP [di-(2-etilhexil)ftalat]. Ca urmare, solutia diluata se va pastra in flacoane de sticla
sau pungi perfuzabile din plastic (polipropilena, poliolefina) si se administreaza utilizand
truse perfuzabile din polietilena.
Atentionari speciale
Tulburari severe de conducere cardiaca au fost descrise rareori. Daca apar
tulburari de conducere semnificative, acestea trebuie tratate corespunzator, iar in timpul
curelor urmatoare cu Sindaxel trebuie instituita monitorizarea EKG continua. La toti
ceilalti pacienti, se recomanda monitorizarea semnelor vitale, in special in prima ora de
perfuzie cu Sindaxel. Evenimente cardiovasculare severe au fost observate mai frecvent
la pacienti cu carcinom NSCLC decat la cei cu cancer de ovar sau san.

Cu toate ca neuropatia periferica apare frecvent, simptomatologia severa este rara.

Daca apar astfel de simptome severe, se recomanda reducerea cu 20% a dozelor de
Sindaxel la curele urmatoare. La pacientii cu carcinom NSCLC, administrarea
asociatiei de Sindaxel cu cisplatina a determinat o incidenta mai mare a neurotoxicitatii
decat cea observata la cei care primesc Sindaxel in monoterapie.
Nu exista o dovada a cresterii toxicitatii Sindaxel cand este administrat intr-o
perfuzie cu durata de 3 ore la pacienti cu disfunctie hepatica usoara. Nu exista date
disponibile despre pacienti cu colestaza severa preexistenta. Cand Sindaxel este
administrat in perfuzie de lunga durata la pacienti cu insuficienta hepatica moderatasevera, poate sa apara mielodepresie cu o frecventa mai mare comparativ cu pacientii cu
insuficienta hepatica usoara ce primesc perfuzii de lunga durata.
Sindaxel nu este recomandat pacientilor cu insuficienta hepatica severa.
Deoarece Sindaxel contine 385 mg alcool absolut/ml, trebuie luate in
considerare eventualele efecte la nivelul sistemului nervos central, precum si alte efecte.
Sarcina si alaptarea
S-a demonstrat ca Sindaxel este embriotoxic si fetotoxic la iepuri si scade
fertilitatea la sobolani. Nu exista informatii privind administrarea la femeile gravide. Ca
si alte medicamente citotoxice, Sindaxel poate afecta produsul de conceptie daca este
administrat la gravide. De aceea, Sindaxel este contraindicat in timpul sarcinii. Femeile
in perioada fertila trebuie sfatuite sa evite sarcina in timpul tratamentului cu Sindaxel si
sa-si informeze imediat medicul curant daca se instaleaza sarcina.
Nu se stie daca Sindaxel este excretat in laptele matern. Sindaxel este
contraindicat in timpul alaptarii. Pe durata tratamentului cu Sindaxel alaptarea trebuie
intrerupta.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu s-a demonstrat ca Sindaxel interfera cu capacitatea de a conduce vehicule
sau de a folosi utilaje. Totusi, pacientii trebuie avertizati ca produsul contine alcool (vezi
Atentionari speciale).
Doze si mod de administrare
Tratamentul carcinomului pulmonar NSCLC
Doza recomandata de Sindaxel este de 175 mg paclitaxel/m administrata in perfuzie
intravenoasa intr-un interval de 3 ore, urmata de administrarea de cisplatina, cu o pauza
de 3 saptamani intre cure.
Tratament de prima linie al cancerului ovarian
Doza recomandata de Sindaxel este de 135 mg paclitaxel/m, administrata in
perfuzie intravenoasa intr-un interval de 24 ore, urmata de administrarea de cisplatina, cu
o pauza de 3 saptamani intre cure.
Tratamentul cancerului de san si tratamentul de linia a doua al cancerului ovarian
Doza recomandata de Sindaxel este de 175 mg paclitaxel/m, administrata in
perfuzie intravenoasa intr-un interval de 3 ore, cu o pauza de 3 saptamani intre cure.
Dozele ulterioare de Sindaxel trebuie administrate in functie de toleranta individuala a
pacientilor.

Sindaxel nu trebuie readministrat daca numarul neutrofilelor nu este de cel putin

1500/mm si numarul trombocitelor de cel putin 100000/mm. Pacientii cu neutropenie
severa (sub 500/mm timp de 7 zile sau mai mult) sau cu neuropatie periferica severa
trebuie sa primeasca doze reduse cu 20% pentru curele ulterioare (a se vedea Atentionari
speciale).
Inaintea administrarii de Sindaxel, tuturor pacientilor li se administreaza ca
premedicatie glucocorticoizi (dexametazona 20 mg oral cu aproximativ 12 si 6 ore inainte
de inceperea tratamentului cu Sindaxel), antihistaminice H1 (difenhidramina 50 mg
intravenos cu 30-60 minute inainte de Sindaxel ) si antihistaminice H2 (cimetidina 300
mg sau ranitidina 50 mg intravenos cu 30-60 minute inainte de Sindaxel ) (a se vedea
Precautii).
Prepararea solutiei pentru administrare in perfuzie intravenoasa
Sindaxel trebuie diluat prin tehnica aseptica, inainte de a fi perfuzat. Sindaxel
trebuie diluat cu una din urmatoarele solutii pentru perfuzie intravenoasa: clorura de
sodiu 0,9%; glucoza 5%; glucoza 5% si clorura de sodiu 0,9%; glucoza 5% in solutie
Ringer. Concentratia finala trebuie sa fie de 0,3 pana la 1,2 mg/ml. Din punct de vedere
fizic si chimic, aceste solutii sunt stabile pana la 24 ore la temperatura camerei (intre 1525C) si la lumina obisnuita. Solutiile diluate nu trebuie pastrate la frigider. Datorita
agentului diluant, dupa preparare solutia poate fi usor opalescenta. Solutia de Sindaxel
trebuie administrata printr-un filtru inclus in linia de perfuzie, filtru care va avea o
membrana microporoasa cu diametrul ochiului de maximum 0,22 microni. Nu s-au
semnalat modificari ale activitatii medicamentului prin utilizarea acestui tip de filtru.
Reactii adverse
Frecventa si severitatea reactiilor adverse sunt, in general, similare la pacientii
care primesc Sindaxel, indiferent de indicatie; nici unul dintre efectele toxice nu sunt
clar influentate de varsta. Cea mai frecventa si semnificativa reactie adversa a Sindaxel
este mielodepresia. Mielodepresia este mai putin frecventa si mai putin severa in cazul
administrarii perfuziei in timp de 3 ore comparativ cu cea administrata in timp de 24 ore.
Dozele recomandate in cazul asocierii Sindaxel cu cisplatina pentru tratamentul de
prima linie al cancerului ovarian determina mielodepresie mai severa decat Sindaxel
administrat in monoterapie, utilizand schema recomandata de 175 mg/m in perfuzie cu
durata de 3 ore.
Granulocitopenia poate sa apara dupa 8 zile de tratament. S-au raportat si cazuri
de neutropenie severa (< 500/mm) cu durata de 7 zile sau mai mult. Trombocitopenia
este mai putin frecventa si mai moderata (50000-100000/mm). Anemia a fost observata
la 90% din cazuri, iar incidenta si severitatea ei sunt corelate cu nivelul initial al
hemoglobinei, cu durata tratamentului si cu doza administrata de paclitaxel.
Au fost raportate reactii de hipersensibilitate manifestate prin hipotensiune
arteriala, angioedem, tulburari respiratorii ce necesita terapie bronhodilatatoare
(bronhospasm, dispnee) si urticarie generalizata.
Paclitaxelul poate determina si reactii adverse cardiovasculare: hipotensiune
arteriala asociata cu soc septic, cardiomiopatie si tahicardie asociate cu febra, tahicardie
ventriculara asimptomatica, tahicardie cu bigeminism, bloc atrioventricular si sincopa.

S-au raportat si fenomene neurologice: neuropatie periferica manifestata in special prin

parestezii, crize convulsive de tip grand mal, tulburari de vedere, encefalopatie,
neuropatie vegetativa cu ileus paralitic si hipotensiune ortostatica.
Mai pot sa apara: artralgii sau mialgii, alopecie, tulburari gastrointestinale (greata,
varsaturi, diaree si stomatita).
S-au raportat rar cresteri severe (> 5 ori valoarea normala) ale AST (SGOT),
fosfatazei alcaline sau bilirubinei.
Au fost observate modificari usoare si tranzitorii ale unghiilor si tegumentelor.
Reactii la locul injectiei in timpul administrarii intravenoase pot duce la edeme
localizate, durere, eritem si induratii; ocazional extravazarea poate duce la celulita. Pot sa
apara zone cutanate depigmentate. In prezent, nu se cunoaste un tratament specific pentru
cazul extravazarii medicamentului.
Pneumonita radica a fost descrisa la unii pacienti care primesc radioterapie asociata.
Supradozaj
Nu se cunoaste un antidot in cazul supradozajului cu paclitaxel. Complicatiile
posibile ale supradozajului pot fi: mielodepresie, neurotoxicitate periferica si stomatita.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 2-8C, in ambalajul original.
Solutia diluata (0,3-1,2 mg paclitaxel/ml) se pastreaza la temperaturi intre 1525C, maxim 24 ore.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Instructiuni privind pregatirea produsului medicamentos in vederea administrarii
si manipularea sa
In general, ca si in cazul altor antineoplazice, prepararea solutiei pentru
administrare in perfuzie i.v. se efectueaza numai de catre personal instruit, cu experienta
in manipularea medicamentelor citotoxice.
Pregatirea solutiei se executa in zone special amenajate (preferabil in camere
speciale, cu atmosfera controlata), de catre personal cu echipament de protectie
corespunzator (manusi, halat, masca, ochelari de protectie etc).
In cazul in care solutia ajunge accidental in contact cu pielea, zona afectata se spala cu
apa si cu sapun din abundenta; in cazul contactului cu mucoasele acestea se spala cu apa
din abundenta.
Toate instrumentele, flacoanele goale, precum si echipamentul utilizat la
prepararea solutiei se ambaleaza in saci de polietilena dubli care se inchid ermetic si se
incinereaza la 1100C.
In cazul scurgerilor accidentale, zona afectata trebuie strict delimitata si se
limiteaza suprafata contaminata prin acoperirea cu material absorbant (tesatura
absorbanta sau granule absorbante).
De asemenea, zona afectata poate fi tratata cu solutie de hidroxid de sodiu 5%.
Materialele utilizate sunt colectate in saci dubli de polietilena, se sigileaza si se
eticheteaza corespunzator (ca deseuri toxice). Deseurile toxice se distrug prin incinerarea
la temperatura de 1100C timp de cel putin 1 secunda. In final, zona afectata se spala cu
multa apa.
Ambalaj
Sindaxel 100 mg/16,67
ml

Cutie cu un flacon continand 16,67 ml concentrat pentru solutie perfuzabila.

III.4 ANTIBIOTICE CITOTOXICE
Clasificare:
III.4.1 ANTINOMICINE
III.4.2 ALTE ANTIBIOTICE CITOTOXICE
III.4.1 ANTINOMICINE
LANTRACILINA
ADRIBLASTINA RD , pulbere liofilizata
doxorubicinum
Descriere: Adriblastina (Doxorubicin hidroclorid sau adriamycin Upjohn
hidroclorid) este un antibiotic din grupa antraciclinelor antiblastice izolat de laboratoarele
de cercetare Pharmacia & Upjohn, izolat din culturile de Streptomyces peucetius var.
caesius. Adriblastina RD contine doxorubicin hidroclorid sub forma de pulbere liofilizata
(excipient lactoza si metilhidroxibenzoat) solubila in apa sau in solutie fiziologica.
Activitate biologica: Mecanismul de actiune al Adriblastina este legat de
capacitatea antibioticului de a se lega cu ADN si de a inhiba sinteza acizilor nucleici. Din
studiile efectuate pe culturi celulare s-a demonstrat penetrarea rapida a antibioticului in
interiorul celulei si localizarea sa preferentiala la nivelul cromatinei perinucleare. De
asemeni, a fost pusa in evidenta o inhibitie rapida a sintezei acizilor nucleici si a
activitatii mitotice cu aparitia de aberatii cromozomiale. Studiile efectuate pe animale au
pus in evidenta faptul ca Adriblastina este activa pe un mare numar de tumori
experimentale si are o actiune imunosupresiva. De asemenea induce o serie de efecte
toxice cum ar fi cardiotoxicitate la iepuri si sobolani, atrofie testiculara la sobolani si
caini, mielosupresie la toate speciile de animale testate.
Farmacologie clinica: Studiile farmacocinetice au aratat ca administrarea
intravenoasa de Adriblastina marcata este urmata de o reducere rapida a nivelului
plasmatic, insotita de o excretie lenta urinara si biliara. Acest fenomen este atribuit
probabil fixarii medicamentului la nivelul tesuturilor. Eliminarea urinara, determinata
prin metode fluorimetrice, reprezinta 5% din doza administrata 5 zile; excretia biliara,
reprezentand calea principala de eliminare, este de 40-50% din doza administrata 7 zile.
Afectarea functiilor hepatice determina o excretie mai lenta a medicamentului si, in
consecinta, o acumulare a acestuia in plasma si tesuturi. Adriblastina nu trece bariera
hemato-encefalica.
Indicatii: Adriblastina a fost folosita cu succes pentru regresia diverselor maladii
neoplazice cum ar fi: carcinoamele de san, de plaman, de vezica, de tiroida, de ovar;
osteosarcoame si sarcoame ale tesuturilor moi, limfoame Hodgkin si non-Hodgkin,
neuroblastoame, tumoare Wilms, leucemii acute limfoblastice, leucemii acute
mieloblastice. Adriblastina administrata pe cale intravezicala a dat rezultate pozitive in
tumorile superficiale de vezica, fie dupa rezectia transuretrala (ca profilaxie), fie ca
tratament propriu-zis. Rezultatele pozitive au fost obtinute astfel si in alte forme de
tumori solide, dar studiul acestora este in prezent prea limitat pentru a justifica indicatiile

specifice.
Contraindicatii: Tratamentul cu Adriblastina este contraindicat la pacientii
prezentand mielosupresie indusa de chimioterapie sau radioterapie anterioara, precum si
la pacientii deja tratati cu dozele cumulative recomandate de Adriblastina sau de
Daunoblastina (a se vedea "Recomandari"). Adriblastina nu este recomandata la pacientii
cu cardiopatii prezente sau in antecedente, in ciuda faptului ca nu sunt inca disponibile
date asupra importantei factorului de risc referitor la cardiotoxicitatea indusa de
Adriblastina. Terapia intravezicala locala este contraindicata la pacientii cu tumori
vezicale complicate cu stricturi uretrale care impiedica cateterismul uretral sau cu infectii
ale cailor urinare rezistente la tratamentele uzuale. Hipersensibilitatea la hidroxibenzoat
este una din contraindicatii.
Administrare: Cale intravenoasa: Ca agent unic antineoplazic doza de
Adriblastina recomandata la adult este de 60-75 mg/m2 de suprafata corporala si va fi
administrata prin injectie intravenoasa la intervale de trei saptamani in functie de
rezervele maduvei osoase. Doza inferioara (60 mg/m2) este recomandata la pacientii care
din cauza varstei avansate, a terapiilor precedente sau a infiltratiilor neoplazice medulare
au o rezerva medulara inadecvata. Doza de 60-75 mg/m2 poate fi administrata fie intr-o
singura injectie, fie fractionat in 2-3 zile consecutive. In pediatrie, in mod specific este
recomandata o doza de 30 mg/m2 pe zi i.v. timp de 3 zile consecutive, acest ciclu
repetandu-se la 4 saptamani. Doza cumulativa de Adriblastina administrata pe cale
intravenoasa, independent de schema de administrare nu trebuie sa depaseasca 550
mg/m2 de suprafata corporala (a se vedea "Recomandari"). Adriblastina este de asemeni
folosita extensiv in cure de polichimioterapie la doze uzuale de 25-50 mg/m2 la intervale
de 3-4 saptamani, in asociere cu alti agenti cu actiune mielosupresiva, iar la doze de 6075 mg/m2 in cazul in care este asociata cu medicamente lipsite de toxicitate medulara. In
caz de alterare hepatica se reduce doza de Adriblastina pentru a evita cresterea toxicitatii
globale. Ca regula generala, atunci cand concentratiile de bilirubina se ridica la
aproximativ 1,2-3 mg% si retentia BSP este 9-15%, se recomanda jumatate din doza
normala de Adriblastina. Daca nivelele de bilirubinemie si retentia de BSP sunt si mai
crescute, atunci se va administra un sfert din doza normala. inand cont de excretia urinara
scazuta a Adriblastina, afectarea moderata a functiei renale nu necesita modificarea dozei
administrate. Cale intravezicala: Doza recomandata pentru tratamentul local intravezical:
30-50 mg pe instilatie ce vor fi administrate in cicluri variabile de la 1 saptamana pana la
1 luna. Medicul va adapta fiecarui caz ritmul de administrare si durata terapiei in functie
de scopul tratamentului, profilactic sau terapeutic. Problemele ce pot aparea la
administrarea de Adriblastina pe cale intravenoasa nu se aplica in cazul administrarii pe
cale intravezicala, absorbtia si trecerea medicamentului in circulatia generala fiind foarte
limitate.
Recomandari: In timpul primului ciclu de tratament se impune o supraveghere
atenta si frecventa a pacientului. Deoarece depresia medulara apare cu o incidenta
crescuta, este necesara o monitorizare atenta a leucocitelor, eritrocitelor si trombocitelor.
Urmarind schema normala de dozare, leucopenia este in general tranzitorie, atingand
valoarea sa minima in zilele a 10-a si a 14-a de la inceperea tratamentului cu o restabilire
la valori normale catre ziua a 21-a. Inainte de inceperea tratamentului si posibil in timpul
acestuia se recomanda efectuarea unor examene de laborator de rutina (GOT, GPT,
fosfataza alcalina, bilirubina, BSP), pentru a controla functia hepatica. O atentie

particulara se va acorda cardiotoxicitatii Adriblastina. Desi riscul de insuficienta cardiaca

este foarte scazut (<1%), cand doza cumulativa este sub 550 mg/m2, acest risc creste
considerabil daca se depaseste doza limita recomandata. Aceasta limita este mai mica
(400 mg/m2) la pacientii cu radioterapie la nivelul zonei mediastinale. In consecinta,
doza totala de Adriblastina administrata fiecarui pacient trebuie sa tina cont de
tratamentele anterioare sau concomitente cu medicamente cu potential cardiotoxic cum
sunt ciclofosfamida si daunoblastina. Insuficienta cardiaca poate aparea cateva saptamani
dupa sfarsitul tratamentului cu Adriblastina si nu raspunde la tratamentul de suport
cardiac conventional. Se recomanda efectuarea EKG inainte si dupa fiecare ciclu de
tratament. Modificari EKG cum sunt aplatizarea sau inversiunea undei T, depresia
intervalului ST sau aritmii nu inseamna ca tratamentul cu Adriblastina trebuie intrerupt.
In schimb reducerea voltajului complexului QRS semnaleaza in mod specific riscul de
cardiotoxicitate. Continuarea tratamentului trebuie reconsiderata atent tinand cont de
riscurile leziunilor cardiace ireversibile. Insuficienta cardiaca poate surveni ca urmare a
unei doze cumulative ridicate, fara a fi semnalata prin modificari EKG. Posibilele efecte
adverse ale Adriblastina asupra fertilitatii masculine si feminine, teratogenitatea sa
precum si eventualele efecte nocive asupra fatului nu au fost inca evaluate adecvat.
Totusi, date experimentale sugereaza ca Adriblastina reduce vitalitatea fetala si de aceea
acest produs trebuie evitat in timpul sarcinii. La fel ca majoritatea medicamentelor
anticanceroase si imunosupresive, Adriblastina are un efect cancerigen la animale in
conditii experimentale speciale. Adriblastina poate sa provoace o colorare in rosu a urinei
1-2 zile de la administrare. Pentru a evita contactul solutiei de Adriblastina cu pielea, se
recomanda personalului care utilizeaza medicamentul sa poarte manusi de protectie. In
caz de contact accidental, se va proceda imediat la o spalare atenta cu apa si sapun. Se va
acorda o atentie speciala in cazul administrarii Adriblastinei intravezical: regiunea
periuretrala se spala atent atat in timpul instilatiei cat si dupa eliminarea solutiei din
vezica.
Reactii adverse: Cale intravenoasa: Cele doua reactii adverse mai importante
sunt: mielosupresia si cardiotoxicitatea (a se vedea "Precautii"). Alopecia reprezinta
reactia adversa cea mai frecventa si apare in aproximativ 85% din cazurile tratate. La
barbati este acompaniata de oprirea cresterii barbii, reversibila la sfarsitul tratamentului.
Stomatita poate aparea la aproximativ 5-10 zile de la inceperea tratamentului, si se
caracterizeaza prin zone de eroziune dureroasa, localizate preferential la nivelul mucoasei
sublinguale sau pe marginile laterale ale limbii. Schema de tratament care prevede
administrarea de Adriblastina timp de 3 zile consecutive determina o mai mare incidenta
si severitate a stomatitei. Pot aparea tulburari ale aparatului gastro-intestinal cum ar fi
greata, voma si diareea. Leziuni tisulare severe, inclusiv necroza, pot surveni daca are loc
o extravazare a Adriblastina in timpul administrarii; au fost semnalate scleroze venoase
mai ales in cazul venelor mici sau atunci cand aceeasi vena este folosita pentru
administrari repetate (vezi "Precautii"). Cale intravezicala: Pot aparea urmatoarele reactii
adverse: hematurie, arsuri vezicale si uretrale, disurie, tenesme, polakiurie. Aceste
simptome sunt in general limitate si de scurta durata. In cazuri foarte rare la pacientii
tratati cu epirubicina in combinatie cu alti agenti antitumorali inhibitori ai AND s-a
raportat aparitia unei leucemii acute cu sau fara faza preleucemica. Aceste leucemii pot
avea perioade scurte de latenta.
Mod de administrare: Adriblastina RD nu este activa pe cale orala si nu se

administreaza pe cale intramusculara sau intratecala. Administrarea se face numai prin

injectare intravenoasa si, in cazul tratamentului loco-regional al tumorilor, prin perfuzii
lente intraarteriale, sau pe cale intravezicala cu ajutorul unui cateter. Se recomanda ca
administrarea intravenoasa sa fie facuta prin intermediul unei perfuzii de solutie
fiziologica in curs, asigurandu-se ca acul sa fie bine introdus in vena. Aceasta tehnica
reduce pericolul de extravazare a medicamentului si permite spalarea venei la sfarsitul
administrarii. Adriblastina RD nu trebuie combinata cu heparina deoarece pot precipita.
Adriblastina RD poate fi utilizata de asemeni in asociere cu alte chimioterapice
antitumorale, dar nu se vor combina mai multe medicamente in aceeasi seringa. Pentru
tratamentul intravezical, Adriblastina RD trebuie dizolvata in apa pentru preparate
injectabile la temperatura camerei. Concentratia indicata este de 1 mg/ml.
Forma de prezentare: Fiecare flacon contine 10 mg de doxorubicin clorhidrat sub
forma de pudra liofilizata si este insotit de o fiola continand 5 ml apa pentru preparate
injectabile. Fiecare flacon contine 50 mg doxorubicin clorhidrat sub forma de pudra
liofilizata ce se va dizolva in 25 ml de solutie fiziologica. Solutiile se pot conserva,
protejate de lumina, timp de 24 ore la temperatura camerei, sau timp de 48 ore la o
temperatura cuprinsa intre +4 si +10 grade Celsius.
EPISINDAN 10 mg , Liofilizat pentru solutie injectabila a 10 mg
L01DB03
Epirubicinum
Compozitie
Un flacon contine clorhidrat de epirubicina 10 mg si excipienti: lactoza
monohidrat, p-hidroxibenzoat de metil.
Grupa farmacoterapeutica: antibiotice citostatice si substante inrudite,
antracicline.
Indicatii terapeutice
Administrata in monoterapie sau asociata cu alte chimioterapice anticanceroase,
epirubicina este indicata in:
Carcinom mamar, ovarian, al tubului digestiv, pancreatic, hepatic;
Limfom malign (nehodgkinian, boala Hodgkin);
Cancer pulmonar cu celule mici;
Sarcoame ale partilor moi
Cancere in sfera O.R.L.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la oricare dintre componentii produsului;
Cardiopatii asociate cu insuficienta cardiaca; antecedente de cardiotoxicitate indusa de
antracicline;
Deprimare marcata a functiei hematopoietice medulare;
Sarcina si alaptare
Precautii
Tratamentul cu epirubicina trebuie efectuat numai la recomandarea si sub
supravegherea unui medic oncolog.
Interactiuni
Asocierea cu alte medicamente deprimante ale maduvei hematopoietice (de ex.
majoritatea chimioterapicelor anticanceroase) poate creste riscul reactiilor adverse

hematologice.
Administrarea concomitenta cu ciclofosfamida necesita prudenta si evaluarea
functiei cardiace pe toata durata tratamentului (creste riscul cardiotoxicitatii).
Asocierea cu medicamente hepatotoxice impune prudenta deoarece acestea maresc riscul
toxic al epirubicinei.
Dupa administrare, in cazul distrugerii unui numar mare de celule tumorale, poate
creste nivelul plasmatic si urinar al acidului uric.
Atentionari speciale
In timpul tratamentului, hemograma trebuie controlata frecvent. Leucopenia, de
obicei tranzitorie la doze uzuale, este maxima intre a 10-a si a 14-a zi de la administrare.
Numarul de leucocite revine la valori normale dupa 3 saptamani.
Nu se va administra o noua doza in cazul deprimarii marcate a functiei hematopoietice
medulare.
Pe toata durata tratamentului se recomanda supravegherea functiei hepatice
(determinarea nivelului plasmatic al transaminazelor, fosfatazei alcaline, bilirubinei).
Inaintea initierii tratamentului precum si a fiecarei cure, se recomanda evaluarea functiei
cardiace (clinic, electrocardiografic si prin masurarea fractiei de ejectie a ventriculului
stang). Modificarile traseului electrocardiografic (aplatizarea undelor T, scurtarea
intervalului ST, diverse aritmii) sunt in general tranzitorii si nu necesita intreruperea
tratamentului. Scaderea fractiei de ejectie a ventriculului stang (FEVS) reprezinta un
indicator al afectarii functiei cardiace. In cazul scaderii FEVS cu mai mult de 10 %
continuarea terapiei trebuie efectuata cu
prudenta.
Se recomanda prudenta la pacientii care au fost supusi anterior radioterapiei
mediastinale sau chimioterapiei cu antracicline (creste riscul cardiotoxicitatii).
Administrarea la intervale mai scurte (saptamanal) a unor doze mai mici scade riscul
toxicitatii cardiace fara a reduce eficacitatea.
Administrarea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate la pacientii tratati cu
chimioterapice anticanceroase necesita prudenta, deoarece acestea deprima raspunsul
imunologic. Restabilirea raspunsului imunologic se produce intre 3 luni si 1 an de la
oprirea tratamentului.
Se recomanda prudenta in cazul pacientilor cu herpes, varicela si alte stari
infectioase (exista riscul generalizarii acestora).
Sarcina si alaptarea
Doxorubicina traverseaza bariera placentara. Luand in considerare potentialul
mutagen, teratogen si carcinogen, administrarea epirubicinei in perioada sarcinii este
contraindicata.
Exista putine date privind excretia medicamentului in laptele matern. Deoarece
epirubicina poate avea efecte carcinogene si mutagene la sugar, se va lua in considerare
fie intreruperea tratamentului, fie intreruperea alaptarii.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu exista date referitoare la afectarea capacitatii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.
Doze si mod de administrare
Doza uzuala este de 60 - 90 mg/m in monoterapie si de 50 - 60 mg/m cand se
asociaza cu alte chimioterapice anticanceroase - la intervale de 21 de zile. Intervalul
dintre doze poate fi marit daca apar manifestari toxice, in special hematologice. Doza

pentru o cura poate fi administrata fractionat in 2 - 3 zile. Curele chimioterapice pot fi

repetate pana la o doza cumulativa maxima de 900 mg/m. La bolnavii cu insuficienta
hepatica doza trebuie ajustata in functie de nivelul plasmatic al bilirubinei. Pentru valori
ale bilirubinemiei cuprinse intre 1,2 - 3 mg/100 ml doza trebuie redusa cu 50 %, iar
pentru valori mai mari de 3 mg/100 ml cu 75%.
Se recomanda ca administrarea sa se faca in perfuzie intravenoasa in ser
fiziologic.
Administrarea intravenoasa trebuie efectuata cu atentie, deoarece extravazarea
poate produce necroza tisulara locala. Nu se administreaza injectabil intramuscular sau
intratecal.
Continutul unui flacon se dizolva cu 5 ml apa distilata pentru preparate
injectabile.
Dupa reconstituire concentratia de epirubicina este de 2 mg/ml.
Se recomanda ca administrarea intravenoasa sa se faca in perfuzie cu ser fiziologic.
In timpul manipularii produsului se recomanda folosirea manusilor de protectie. Daca
epirubicina liofilizata sau solutia reconstituita vine accidental in contact cu pielea, se
recomanda spalarea cu apa si sapun; mucoasa conjunctivala se va spala cu ser fiziologic.
Reactii adverse
Cele mai frecvente reactii adverse sunt tranzitorii si reversibile dupa oprirea
administrarii: deprimarea functiei medulare hematopoietice, tulburari digestive (anorexie,
greata, varsaturi), astenie, stari febrile, stomatita, amenoree, azoospermie, alopecie.
Afectarea functiei cardiace (cu scaderea fractiei de ejectie a ventriculului stang si
eventual, insuficienta cardiaca) este mai putin frecventa comparativ cu doxorubicina.
Insuficienta cardiaca a fost semnalata mai frecvent la doze cumulative mai mari de 900
mg/m.
Supradozaj
In cazul administrarii unei doze foarte mari poate sa apara afectare acuta a
functiei cardiace in primele 24 de ore si deprimare severa a hematopoiezei dupa 10 - 14
zile. Ca si in cazul altor antracicline, insuficienta cardiaca poate sa apara tardiv (dupa 6
luni) de la administrarea unei supradoze.
In caz de supradozaj se recomanda supravegherea functiei cardiace si a
hematopoiezei. Daca deprimarea functiei medulare este marcata, pot fi necesare
transfuzii.
Epirubicina nu este hemodializabila.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe
ambalaj.
A se pastra la temperatura camerei (15 - 25C), ferit de lumina sau 48 ore la frigider (2 8C) in ambalajul
original.
Solutia reconstituita: 24 ore la temperatura camerei (15 - 25C) sau 48 ore la frigider (2 8C), ferit de lumina.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon de sticla incolora a 10 mg.
ZAVEDOS, capsule , capsule
idarubicinum

Descriere: Idarubicin hidroclorid. Idarubicin este un citostatic si antimitotic din

clasa antraciclinelor sintetizat de catre laboratoarele Pharmacia-Upjohn.
Farmacologie: Idarubicina interactioneaza cu AND, intercalandu-se intre doua
baze adiacente, si cu topoizomeraza II exercitand un efect inhibitor asupra sintezei
acizilor nucleici. Complexul are un grad crescut de liposolubilitate, determinand o
crestere a ratei de penetrare intracelulara in comparatie cu doxorubicin si daunorubicin.
S-a demonstrat ca idarubicina are o activitate crescuta fata de daunorubicin si o eficienta
deosebita in leucemia murina si limfoame, atat pe cale intravenoasa, cat si oral. Studii in
vitro pe celule umane si murine rezistente la antracicline demonstreaza un grad scazut de
rezistenta incrucisata pentru idarubicin comparativ cu doxorubicin si daunorubicin. Studii
de cardiotoxicitate la animale au indicat ca idarubicina are un index terapeutic mai bun
decat doxorubicin si daunorubicin. Metabolitul principal, idarubicinol, a demonstrat in
vitro si in vivo activitate antitumorala pe modele experimentale. La sobolan, idarubicinol
administrat in aceeasi doza ca si compusul inrudit, este in mod evident mai putin
cardiotoxic decat idarubicin.
Farmacocinetica: Dupa administrare orala la pacientii cu functie renala si hepatica
normale, idarubicina este rapid absorbita cu un maxim la 2-5 ore, eliminata din circulatia
sistemica cu un timp de injumatatire cuprins intre 10 si 35 ore si este convertit in
metabolit activ, idarubicinol, care este eliminat mai lent, cu un timp de injumatatire
cuprins intre 33 si 60 ore. Medicamentul este eliminat in special prin excretie biliara in
mare parte sub forma de idarubicinol, excretia urinara reprezentand 1-2% din doza sub
forma neschimbata si pana la 4% ca idarubicinol. Valorile medii ale biodisponibilitatii
absolute variaza intre 18 si 39% (valorile individuale observate pe parcursul studiilor
variaza intre 3 si 77%) in timp ce valorile medii calculate pe baza datelor despre
metabolitul activ, idarubicinol, sunt mai mari (29-58%, extreme 12-153%). Studii ale
concentratiei celulare (celule sanguine nucleate si medulare) la pacientii leucemici au
demonstrat ca preluarea este rapida si aproape paralela cu aparitia medicamentului in
plasma. Concentratiile de idarubicin si idarubicinol in celulele sanguine nucleate si
medulare este mai mare de 200 ori decat concentratia plasmatica. Rata de disparitie in
plasma si celule a idarubicin si idarubicinol este aproape comparabila.
Prezentare: Zavedos capsule sunt prezentate sub forma de capsule dure de
gelatina continand o pudra de culoare oranj in trei doze: 5 mg, 10 mg si 25 mg. Fiecare
capsula contine: 5 mg: idarubicin Hcl 5 mg cu celuloza microcristalina si
glicerilpalmitostearat. 10 mg: idarubicin Hcl 10 mg cu celuloza microcristalina si
glicerilpalmitostearat. 25 mg: idarubicin Hcl 5 mg cu celuloza microcristalina si
glicerilpalmitostearat.
Indicatii: Leucemie acuta nonlimfocitara: In orice situatie in care nu poate fi
folosit idarubicin intravenos, din motive medicale, psihologice sau sociale, se poate folosi
idarubicin oral pentru inducerea remisiunii la pacientii cu leucemie acuta nonlimfocitara
netratata, refractara sau in recadere. Zavedos capsule poate fi folosit in scheme de
tratament chimioterapic in combinatie cu alti agenti antitumorali. Cancer de san avansat:
Zavedos capsule este indicat in tratamentul cancerului de san avansat dupa esecul
tratamentului chimioterapic de prima alegere care nu contine antracicline. Zavedos
capsule poate fi folosit in scheme de tratament chimioterapic in combinatie cu alti agenti
antitumorali.
Posologie si mod de administrare: Doza este de regula calculata pe baza ariei

suprafetei corporale. La adulti cu leucemie acuta nonlimfocitara (LANL) schema

recomandata este de 30 mg/m2 oral zilnic, timp de 3 zile ca unic agent, sau intre 15-30
mg/m2 oral zilnic timp de trei zile in combinatie cu alti agenti antileucemici. In cancerul
de san avansat schema recomandata pentru Zavedos ca unic agent este de 45 mg/m2, oral,
doza unica, sau divizata pe parcursul a trei zile consecutive (15 mg/m2), urmand a fi
repetata la fiecare 3 sau 4 saptamani in functie de recuperarea hematologica. In
combinatie cu alti agenti citotoxici, se recomanda o doza unica de 35 mg/m2, oral. In
cazul acestei scheme trebuie luat in consideratie statusul hematologic al pacientului si
dozarea celorlalte citostatice. La pacientii cu afectiuni hepatice trebuie scazuta doza de
Zavedos (vezi "Recomandari speciale"). Capsula trebuie inghitita intreaga cu apa, nu se
suge, musca sau sfarama. Zavedos capsule poate fi luat si cu o mancare usoara.
Contraindicatii: Zavedos nu se administreaza la persoanele cu hipersensibilitate la
idarubicina sau/si la alte antracicline. Terapia cu Zavedos nu se va initia la pacientii cu
afectiuni renale sau hepatice severe sau la pacientii cu infectii greu de controlat. A se
vedea de asemenea "Utilizarea in timpul sarcinii si al lactatiei".
Avertizari si recomandari speciale: Zavedos este conceput spre a fi utilizat de
medici cu experienta in chimioterapia antitumorala. Zavedos nu va fi administrat la
pacientii cu depresie medulara preexistenta indusa de terapii anterioare sau radioterapie,
decat in cazul in care beneficiul justifica riscul. Afectiuni cardiace preexistente si terapii
anterioare cu antracicline, in special la doze cumulative inalte, sau alti agenti potential
cardiotoxici sunt factori care cresc cardiotoxicitatea indusa de idarubicin: raportul
risc/beneficiu in tratamentul cu idarubicin la acesti pacienti trebuie evaluat inainte de
inceperea tratamentului cu Zavedos. In absenta unor date suficiente nu se recomanda
folosirea idarubicinei orale la pacienti cu iradiere totala sau transplant de maduva osoasa
in antecedente. Asemenea majoritatii agentilor citotoxici, idarubicin are proprietati
mutagene si este carcinogen la sobolani. Zavedos are un puternic efect supresor asupra
maduvei osoase. Mielosupresia, in mod special a leucocitelor, va aparea la toti pacientii la
doze terapeutice. De aceea este necesara monitorizarea hematologica inclusiv a
granulocitelor, eritrocitelor si trombocitelor. Sunt necesare de asemenea teste de laborator
pentru a verifica toleranta la tratament, precum si terapie de intretinere instituita pentru
protectia si mentinerea unui pacient compromis de toxicitatea medicamentului. In caz de
hemoragie sau/si infectie severa poate fi necesara instituirea unui tratament prompt si
eficace. Cardiotoxicitate: Efectele toxice asupra miocardului reprezentate de insuficienta
cardiaca congestiva, aritmii acute sau alte cardiomiopatii, potential letale, pot aparea in
timpul tratamentului sau la cateva saptamani dupa terminarea acestuia. Cu toate ca nu s-a
stabilit inca o limita a dozei cumulative, datele obtinute de la pacientii tratati cu Zavedos
capsule indica faptul ca o doza totala de pana la 400 mg/m2 este putin probabil sa induca
cardiotoxicitate. In caz de insuficienta cardiaca congestiva este indicat tratamentul cu
digitalice, diuretice, restrictie de sodiu si repaus la pat. Functia cardiaca va fi monitorizata
atent in timpul tratamentului in scopul de a diminua riscul toxicitatii cardiace de tipul
celei descrise la celelalte antracicline. Riscul unei astfel de toxicitati miocardice poate
creste dupa iradierea concomitenta sau anterioara a ariei mediastino-pericardice, a
tratamentului cu alti agenti potential cardiotoxici sau la pacienti cu o situatie clinica
particulara determinata de boala (anemie, depresie medulara, infectii, pericardite si/sau
miocardite leucemice). Deoarece nu exista o metoda pentru a prevedea aparitia
insuficientei cardiace congestive acute, cardiomiopatia indusa de antracicline este de

regula asociata cu persistenta complexului QRS cu voltaj redus, prelungirea timpului

sistolic (PEP/LVET) si reducerea fractiei de ejectie ventriculara stanga (LVET) de la
valorile bazale din perioada anterioara tratamentului. Inainte si in timpul tratamentului cu
Zavedos se impune efectuarea unei electrocardiograme sau ecocardiograme si
determinarea fractiei de ejectie ventriculare stangi. Evaluarea functiei hepatice: Deoarece
afectarea functiei hepatice poate modifica biodisponibilitatea idarubicinei, este necesara
evaluarea functiei hepatice prin teste clinice de laborator conventionale (utilizind
bilirubina serica ca indicator) anterior si in timpul tratamentului. In cateva studii clinice,
daca nivelul seric de bilirubina a depasit 2 mg/100 ml tratamentul nu s-a instituit. In cazul
terapiei cu celelalte antracicline, in leucemii acute se reduce doza cu 50% daca nivelul
plasmatic de bilirubina este cuprins intre 1,2 - 2,0 mg%. Tratamentul cu Zavedos necesita
observarea atenta a pacientului si monitorizarea de laborator. In cazul unei infectii
sistemice vor fi luate masurile adecvate pentru a o controla inainte de inceperea
tratamentului. Pacientii peste 55 de ani cu leucemie acuta vor primi in perioada de aplazie
un tratament de suport intensiv. Poate aparea hiperuricemie secundara lizei rapide a
celulelor leucemice. Se va monitoriza atent uricemia, iar in cazul cresterii nivelului se
recomanda instituirea unui tratament adecvat. Inainte de inceperea tratamentului sunt
recomandate masuri care sa controleze posibila prezenta a unei infectii sistemice.
Ocazional la pacientii tratati cu idarubicina oral care au leucemie acuta sau un istoric cu
patologie sau medicatie ce poate determina complicatii gastro-intestinale, s-au observat
reactii gastro-intestinale serioase (cum sunt perforatia sau sangerarea). De aceea in cazul
pacientilor cu boli gastro-intestinale active cu risc crescut de sangerare sau/si perforatie
medicul trebuie sa evalueze atent beneficiul tratamentului cu Zavedos oral comparativ cu
riscul.
Interactiuni cu alte medicamente: Deoarece Zavedos este un medicament puternic
mielosupresiv este de asteptat ca schemele de chimioterapie ce combina mai multi agenti
cu aceasta actiune sa creasca depresia medulara. Un efect crescut mielosupresiv este de
asteptat si in cazul radioterapiei pentru metastaze efectuata concomitent sau cu 2-3
saptamani anterior tratamentului cu Zavedos. Deoarece mancarea nu reduce absorbtia
idarubicinei, Zavedos poate fi administrat concomitent cu o mancare usoara.
Supradozare: Cu toate ca ambalajul sub forma de doza unica este special conceput
pentru a evita supradozarea, iar date despre supradozare nu exista, daca aceasta apare se
recomanda lavaj gastric de urgenta. Pacientul trebuie mentinut sub observatie pentru
posibile hemoragii gastro-intestinale sau afectari severe ale membranelor mucoase. Doze
foarte mari de idarubicin pot determina toxicitate miocardica in 24 ore si mielosupresie
severa 1-2 saptamani. In acest caz se va institui tratament de sustinere inclusiv transfuzii
sanguine si izolarea pacientului. S-au raportat cazuri de insuficienta cardiaca tardiva,
pana la cateva luni dupa supradozarea cu antracicline. Pacientii trebuie observati atent si
la primul semn de insuficienta cardiaca vor fi tratati conform metodelor conventionale.
Reactii adverse: Mielosupresia severa si toxicitatea cardiaca sunt cele doua efecte
adverse majore. Celelalte efecte adverse includ: alopecia, reversibila la majoritatea
pacientilor; greata acuta si voma, inflamatii ale mucoaselor; esofagite; diaree; febra;
tremor; rush cutanat; cresterea enzimelor hepatice si a bilirubinei in 10-20% din cazuri.
Pacientii cu leucemie au prezentat si frisoane. Asociat tratamentului cu idarubicina singur
sau in combinatie cu alte medicamente s-au semnalat infectii severe si uneori fatale.
Pacientii trebuie avertizati ca idarubicina poate determina culoarea rosie a urinei pe o

perioada de 1-2 zile dupa administrare. Informati medicul dv. daca apare un efect
secundar nedorit si nementionat in acest prospect.
Sarcina si alaptare: Nu exista informatii daca idarubicina poate afecta fertilitatea
umana sau determina teratogeneza. Cu toate acestea, la sobolani (dar nu si la iepuri) este
teratogenic si embriotoxic. Femeile la varsta fertila vor fi sfatuite sa evite sarcina. Daca
Zavedos va fi folosit in timpul sarcinii sau pacienta ramane insarcinata in timpul
tratamentului, ea va fi informata despre posibilul efect asupra fatului. Mamele vor fi
sfatuite sa nu alapteze pe durata tratamentului.
Efecte asupra abilitatii de a conduce si folosi masini: Pacientii trebuie sa fie foarte
atenti daca trebuie sa conduca sau sa foloseasca masini in timpul tratamentului si in
special cand sunt intr-o stare fizic debilitanta.
Instructiuni de administrare: Inainte de administrare pacientii trebuie sa se asigure
de integritatea capsulelor. Ele trebuie inghitite intregi cu o cantitate de lichid si nu se vor
suge, musca sau mesteca. In caz de contact accidental al prafului din capsule cu ochii,
pielea sau mucoasele, zona trebuie imediat spalata cu apa: daca este necesar, se acorda
ingrijire medicala. Pastrati medicamentul la loc uscat. Nu folositi medicamentul dupa
data de expirare indicata pe ambalaj.
III.4.2 ALTE ANTIBIOTICE CITOTOXICE
BLEOMYCINE , fiole
bleomycinum sulfas
Prezentare farmaceutica: Fiole continand bleomicina sulfat 15 mg, sub forma de
pulbere pentru prepararea de solutie injectabila.
Actiune terapeutica: Antibiotic citostatic, actioneaza prin fragmentarea ADN.
Indicatii: Cancere cu celule scuamoase (ale capului, gatului, esofagului, tractului
genito-urinar, pielii), boala Hodgkin si alte limfoame maligne (inclusiv mycosis fungoid),
teratom testicular, revarsari maligne ale cavitatilor seroase.
Mod de administrare: In cancere cu celule scuamoase si teratom testicular, ca
medicatie unica, se injecteaza intramuscular sau intravenos (in bolus sau perfuzie), cate
15 mg de 3 ori pe saptamana sau 30 mg o data/saptamana, pana la doza totala de 500 mg
pentru varste sub 60 de ani, 200-300 mg intre 60 si 70 de ani, 150-200 mg intre 70 si 80
de ani, 100 mg peste 80 de ani; se poate introduce si in perfuzie intravenoasa continua 15
mg/24 ore, timp de pana la 10 zile, sau 30 mg/24 ore, timp de pana la 5 zile (pentru un
efect mai rapid); aparitia stomatitei semnaleaza doza terapeutica maxima. In limfoamele
maligne, ca medicatie unica, se injecteaza intramuscular cate 15 mg o data sau de doua
ori pe saptamana, pana la doza totala de 225 mg pentru varste sub 60 de ani, mai putin
pentru varstele inaintate. In revarsatele maligne se introduc in seroase 60 mg o data. Alte
modalitati de administrare sunt perfuzia lenta intraarteriala si injectiile locale. In cazul
polichimioterapiei se ajusteaza dozele conform schemei de tratament. Pentru injectiile
intramusculare, doza necesara se dizolva in pana la 5 ml solutie salina izotona (sau
solutie de lidocaina 1% cand injectia este dureroasa); pentru calea intravenoasa se dizolva
in 10 ml solutie salina izotona, eventual se dilueaza (pentru perfuzie), pentru introducerea
intracavitara se foloseste solutia continand 60 mg/100 ml, iar pentru injectarea locala, 1-3
mg/ml.

Reactii adverse: Ca reactii adverse imediate s-au semnalat febra (in ziua injectiei),
oboseala, anorexie, greata, rareori hipotensiune, tromboflebita locala, ca reactii tardive
sunt frecvente stomatita, leziunile cutanate, alopecia trecatoare, mai rar se dezvolta o
pneumonie interstitiala, care poate evolua catre fibroza pulmonara grava (dispneea sau
aparitia de infiltrate pulmonare care obliga la oprirea medicatiei si tratament cortizonic);
au fost semnalate cazuri rare de hipotensiune, hiperpirexie, chiar moarte, dupa injectarea
intracavitara.
Contraindicatii: Sarcina si perioada de alaptare (incompatibilitate), infectii
pulmonare acute, insuficienta pulmonara marcata; prudenta si doze mici la bolnavii cu
insuficienta renala. Bleomicina in solutie este incompatibila cu aminoacizi, riboflavina,
acid ascorbic, dexametazona, aminofilina, furosemid.
III.5 ALTE CITOSTATICE
CARBOPLATIN SINDAN 150 mg , Concentrat pentru solutie perfuzabila intravenos,
150 mg/15 ml
L01XA02
Carboplatinum
Compozitie
Un flacon cu concentrat pentru solutie perfuzabila intravenos contine carboplatina
150 mg si excipient - apa distilata pentru preparate injectabile.
Proprietati
Grupa
farmacoterapeutica:
antineoplazice,
compusi
de
platina.
Cod: L01X A02.
Carboplatina este un complex organic care inglobeaza platina.
Are proprietati citotoxice anticanceroase.
In organism sufera un proces de activare prin hidroliza. Forma activa reactioneaza
cu acizii nucleici. La nivelul moleculei de ADN sunt realizate, prin alchilare, punti intrasi intercatenare. Consecutiv este inhibata sinteza ADN si, secundar, sinteza ARN si a
proteinelor celulare. Deoarece formarea intermediarului activ si legarea de ADN se fac
relativ lent, produsul este mai putin agresiv decat cisplatina. Toxicitatea, indeosebi cea
renala, este mai mica.
Dupa perfuzia intravenoasa de carboplatina 300-500 mg/m in decurs de 30
minute, la pacientii cu clearance al creatininei 60 ml/min, concentratia plasmatica de
carboplatina nemodificata scade bifazic, cu un timp de injumatatire mediu de 1,6 ore
pentru faza , respectiv 3 ore pentru faza . Volumul aparent de distributie este de 16 l.
Valoarea clearance-ului total este de 4,4 l/ora. In general, dozele aratate evidentiaza o
farmacocinetica liniara.
Carboplatina nu se leaga de proteinele plasmatice. Platina provenita din
carboplatina se leaga ireversibil de acestea, eliminandu-se lent, cu un timp de injumatatire
care depaseste 5 zile.
Carboplatina se elimina predominant prin excretie renala. La pacientii cu clearance al
creatininei 60 ml/min eliminarea urinara in decurs de 12 ore, 24 ore si intre 24 si 96
ore, cuprinde 65%, 71%, respectiv 3-5% din doza administrata.
La pacientii cu clearance al creatininei < 60 ml/min, clearance-ul total si
clearance-ul renal al carboplatinei scad in functie de valoarea clearance-ului creatininei.

De aceea, doza de carboplatina trebuie redusa corespunzator la pacientii cu insuficienta

renala.
Indicatii terapeutice
Carcinom ovarian de origine epiteliala avansat
Carcinom bronsic microcelular
Tumori ale capului si gatului
Tumori testiculare
Tumori ale vezicii urinare.
Se foloseste in monoterapie sau in asociatie cu alte chimioterapice anticanceroase, ca
medicatie de prima alegere sau ca medicatie alternativa in caz de esec la alte tratamente.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la carboplatina, la alte medicamente care contin platina sau la
manitol (continut in produs)
Insuficienta renala severa preexistenta (clearance-ul creatininei < 20 ml/min)
Pacienti cu mielosupresie severa (trombocite < 100000/mm sau leucocite < 2000/mm)
Tumori sangerande si alte hemoragii semnificative
Infectii acute.
Precautii
Actiunea mielotoxica a carboplatinei este dependenta de doza. Principalul factor
limitativ pentru doza este mielosupresia. Se pot produce trombocitopenie, leucopenie
si/sau anemie, de aceea este necesara evaluarea periodica a parametrilor hematologici inaintea fiecarei cure de tratament si intre acestea. Daca, inaintea dozei urmatoare,
numarul leucocitelor este <2000/mm sau numarul trombocitelor este <100000/mm,
administrarea carboplatinei trebuie amanata. Mielotoxicitatea carboplatinei este
favorizata de hipoplazia medulara preexistenta si de asocierea cu alte medicamente cu
potential mielotoxic, de insuficienta renala, de starea generala alterata si de varsta
inaintata.
Carboplatina este nefrotoxica, dar mai putin decat cisplatina. Toxicitatea renala nu
este, de regula, un factor limitant pentru doza si nu necesita masuri preventive ca
hiperhidratarea sau fortarea diurezei. Nefrotoxicitatea este favorizata de afectarea renala
preexistenta si de asocierea cu alte medicamente potential nefrotoxice (alte citostatice,
aminoglicozide, etc.). Inaintea si in timpul tratamentului este necesara evaluarea
periodica a functiei renale. Daca se produc alterari marcate ale testelor functionale renale
sau insuficienta renala severa in timpul tratamentului, acesta trebuie intrerupt.
Carboplatina provoaca rareori efecte neurotoxice - parestezii, diminuarea reflexelor
osteotendinoase sau efecte ototoxice. Frecventa si intensitatea acestor manifestari sunt
mai importante la pacientii peste 65 ani si/sau la cei tratati anterior cu cisplatina, situatii
in care se recomanda supraveghere neurologica.
Pacientii trebuie supravegheati in perioada imediat urmatoare dupa perfuzie, cand
exista risc de reactii alergice.
Ca si alte medicamente anticanceroase citotoxice carboplatina trebuie folosita sub
supravegherea personalului medical de specialitate.
Interactiuni
Asocierea carboplatinei cu alte medicamente mielodepresive creste toxicitatea
hematopoietica.
Asocierea cu alte medicamente oto- si nefrotoxice, indeosebi antibiotice

aminoglicozidice creste riscul oto- si nefrotoxicitatii.

Nu se vor folosi ace sau truse de perfuzie cu parti componente din aluminiu, deoarece
acesta reactioneaza cu carboplatina formand un precipitat de culoare neagra, care poate
duce la pierderea eficacitatii.
Atentionari speciale
Sarcina si alaptarea
Deoarece in studiile efectuate in vitro si in vivo, la animale, carboplatina a
dovedit efect embriotoxic si mutagen, nu se recomanda administrarea in timpul sarcinii.
Femeile aflate in perioada fertila vor fi avertizate sa utilizeze metode contraceptive
adecvate in timpul tratamentului cu carboplatina.
Nu se stie daca citostaticul se excreta in laptele matern, dar din cauza riscurilor toxice
potentiale pentru sugar se recomanda intreruperea alaptarii in timpul tratamentului cu
carboplatina.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu este cazul.
Doze si mod de administrare
Carboplatin Sindan 150 mg se administreaza numai in perfuzie intravenoasa, folosind o
solutie care contine carboplatina in solutie glucozata izotona.
Monochimioterapie
Doza recomandata la pacientii adulti, cu functie renala normala, netratati anterior
cu alt citostatic, este de 300-400 mg/m in doza unica, in perfuzie intravenoasa de durata
scurta (15-60 minute). Tratamentul se va repeta la intervale de 4 saptamani, daca numarul
neutrofilelor este 2000/mm si numarul trombocitelor 100000/mm. Tratamentul
cuprinde cel mult 6 cicluri terapeutice.
Eventualele modificari ale dozei se stabilesc pe baza evaluarii periodice a
parametrilor hematologici.
La pacientii cu factori de risc, cum sunt tratamente mielosupresoare anterioare,
insuficienta renala sau stare generala alterata poate fi necesara reducerea dozei initiale cu
20-25%.
La pacientii peste 65 de ani este necesara ajustarea dozei la inceputul sau in
timpul tratamentului, in functie de situatia clinica.
La copii folosirea limitata a carboplatinei nu permite recomandari de dozare
specifice varstei.
Polichimioterapie
Doza de carboplatina va fi modificata in functie de schema terapeutica si de toxicitatea,
indeosebi renala si hematologica, a celorlalte citostatice utilizate.
Insuficienta renala
Determinarea dozei optime de carboplatina, in monochimioterapie, necesita
evaluarea regulata a parametrilor hematologici si renali. La pacientii cu insuficienta
renala se recomanda urmatoarele doze:
Monochimioterapie
Clearence al creatininei (ml/min)
Doza de carboplatina pentru o data (mg/m)
41 - 60
250
20 - 40
200
< 20
Contraindicatie
Doza de carboplatina pentru o data, calculata in mg (nu in mg/m) poate fi

individualizata folosind formula Calvert:

Doza (mg) = ASC (mg/mlomin) x [RFC (ml/min) + 25]
in care ASC noteaza aria de sub curba concentratiei plasmatice in functie de timp, RFG rata filtrarii glomerulare. Este necesar ca valoarea ASC sa fie de 6-8 mg/mlomin la
pacientii la care se administreaza pentru prima data carboplatina in monochimioterapie,
respectiv de 4-6 mg/mlomin la cei tratati anterior. Daca carboplatina se administreaza in
polichimioterapie la pacienti netratati anterior, valoarea ASC necesara este de 4-6
mg/mlomin.
Instructiuni privind pregatirea produsului medicamentos in vederea administrarii
si manipularea sa
Concentratul se dilueaza inainte de administrare numai cu solutie perfuzabila de
glucoza 5% si se recomanda sa se administreze imediat dupa preparare. Solutia diluata
poate fi pastrata la temperaturi intre 15-25C cel mult 8 ore de la preparare. Solutia
diluata neadministrata nu se mai utilizeaza.
Produsul
este
destinat
prepararii
unei
singure
doze.
Ca si in cazul altor antineoplazice, prepararea solutiei se efectueaza numai de catre
personal instruit, cu experienta in manipularea medicamentelor citotoxice. Se recomanda
ca solutia sa se prepare in zone special amenajate. Personalul trebuie sa dispuna de
echipament de protectie (manusi, halat, masca, ochelari de protectie). Pe suprafata de
lucru se intinde o folie de plastic, care se acopera cu o hartie absorbanta. In cazul in care
solutia medicamentoasa ajunge accidental in contact cu pielea sau cu mucoasele, zona
afectata se spala cu multa apa si sapun.
Flacoanele goale si echipamentul utilizat pentru prepararea si administrarea
solutiei se ambaleaza in saci din polietilena dubli care se inchid ermetic si se incinereaza
la 1100C.
Dupa utilizare, solutiile ramase se descompun chimic prin neutralizare sau prin
acidulare usoara utilizand solutia 10 % de hidrat de hidrazina (in proportie de 20:1 v/v).
Dupa precipitarea completa a platinei, precipitatul de platina obtinut se incinereaza si
solutia (supernatantul) se arunca. Materialele utilizate sunt colectate in saci dubli din
polietilena, se sigileaza si se eticheteaza corespunzator (ca deseuri toxice). Deseurile
toxice se distrug prin incinerare la temperatura de 1100C timp de cel putin 1 secunda.
Reactii adverse
Mielotoxicitate: carboplatina provoaca trombocitopenie cu valori sub 50000/mm
la circa 25% dintre pacienti, leucopenie cu valori sub 2000/mm la aproximativ 14% din
pacienti si neutropenie cu valori sub 1000/mm la aproximativ 18% din pacienti; efectul
este maxim, in medie, in ziua 21, iar revenirea la valori apropiate de cele normale se face
dupa circa 35 zile pentru trombocite si 42 zile pentru leucocite. La mai mult de 1/3 din
pacienti se produce anemie, cu valori ale hemoglobinei sub 11g/dl. Mielosupresia este
obisnuit reversibila si necumulativa, atunci cand carboplatina se foloseste ca agent unic,
in dozele si schema terapeutica recomandate. Mielosupresia este mai severa si prelungita
in caz de insuficienta renala, la pacientii tratati anterior, la cei debilitati, la varstnici si in
cazul asocierii cu alte medicamente mielotoxice. Ocazional, se produc complicatii
infectioase si hemoragii.
Nefrotoxicitate: la o parte din pacienti se produc cresteri ale azotemiei si
creatininemiei; clearance-ul creatininei poate scadea sub 60 ml/min. Aceste fenomene
sunt, de regula, repede reversibile. Frecventa si severitatea fenomenelor nefrotoxice poate

fi crescuta la pacientii cu functia renala afectata anterior tratamentului cu carboplatina. Sa raportat scaderea sub limita inferioara fiziologica a valorilor serice ale sodiului,
potasiului, calciului si magneziului; aceste modificari nu sunt obisnuit relevante clinic.
Toxicitate gastrointestinala: la peste 50% din pacienti carboplatina provoaca
greata si voma, uneori severe. Acestea dispar, de regula, in decurs de 24 ore dupa
administrare si raspund la medicatia antiemetica, in special la ondansetrona si alte
antiemetice antiserotoninice. Pacientii tratati anterior cu cisplatina prezinta un risc mai
mare de
varsaturi. S-au mai semnalat urmatoarele reactii adverse lipsite de
gravitate: anorexie, diaree, constipatie, dureri abdominale, scaderea greutatii corporale.
Ototoxicitate: carboplatina provoaca la 15 % dintre pacienti o micsorare subclinica a
acuitatii auditive, interesand auzul pentru frecventele inalte: 4000 - 8000 Hz. La 1% din
pacienti apar simptome clinice, mai ales tinitus, foarte rar hipoacuzie. Carboplatina poate
agrava si prelungi tulburarile de auz provocate in prealabil de catre cisplatina.
Neurotoxicitate: la 4% din pacienti s-au semnalat neuropatii periferice,
manifestate prin parestezii si diminuarea reflexelor tendinoase profunde. Fenomenele
neurotoxice sunt mai importante la varstnici si in caz de tratament anterior cu cisplatina.
Paresteziile preexistente, legate de tratamentul anterior cu cisplatina, pot persista sau se
pot agrava.
Au fost raportate rareori (1%) tulburari vizuale.
Reactii alergice: au fost semnalate cu o frecventa mai mica de 2% si se manifesta
prin eruptii cutanate eritematoase, prurit si febra, rareori bronhospasm si hipotensiune.
Alte reactii adverse: la circa 1/3 din pacienti se pot produce modificari usoare-moderate
ale testelor functionale hepatice - fosfataza alcalina, transaminaze, bilirubinemie totala care, in mod obisnuit regreseaza spontan in timpul tratamentului.
Au fost semnalate, cu o frecventa mica, modificari de gust, alopecie, febra si frisoane
(fara semne de infectie), rareori sindrom hemolitic-uremic.
Supradozaj
Complicatii anticipate ale supradozajului sunt legate de toxicitatea medulara,
hepatica si renala. Nu se cunoaste un antidot specific.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 2-8C, ferit de lumina, in ambalajul original.
Dupa diluare se pastreaza la temperaturi intre 15-25C, cel mult 8 ore.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon continand 15 ml concentrat pentru solutie perfuzabila
intravenos corespunzator la 150 mg carboplatina.
SINPLATIN 50 mg , Liofilizat pentru solutie perfuzabila
L01XA01
Cisplatinum
Compozitie: 50 mg cisplatina si excipienti - clorura de sodiu, manitol, acid
clorhidric - pentru un flacon cu liofilizat.
Actiune terapeutica:
Antineoplazic citostatic, imunosupresiv si radiosensibilizant. Produsul actioneaza
ca alchilant bifazic, inhiband selectiv si preferential sinteza ADN-ului si mai putin a

ARN-ului; nu are specificitate de faza a ciclului celular.

Dupa administrare i.v., produsul difuzeaza rapid in tesuturi, realizand
concentratiile cele mai mari in rinichi, ficat, prostata; nu traverseaza bariera
hematoencefalica.
Eliminarea este bifazica, realizata in principal prin urina, in primele ore rapida, apoi
foarte lenta, avand un timp de injumatatire terminal de 2-5 zile; in tesuturi, substanta
poate fi detectata inca 4 luni dupa administrare.
Indicatii:
Tumori maligne ale aparatului uro-genital (testicule, prostata, ovare, col uterin,
endometru, vezica urinara), tumori de esofag si din sfera ORL, osteosarcom la copii.
Contraindicatii:
Alergie cunoscuta la produs, mielodepresie, leucopenie, trombocitopenie, anemie,
insuficienta renala, sarcina si alaptare.
Efecte secundare:
nefrotoxicitate, hiperuricemie, reducerea clearence-ului creatininei;
tulburari gastrointestinale, sub forma de greata si varsaturi, care se declanseaza la
majoritatea pacientilor, la 1-4 ore de la administrare, scaderea apetitului, stomatita;
mielodepresie, leucopenie, trombocitopenie, anemie;
neurotoxicitate, nevrita optica, tulburari de vedere;
ototoxicitate cu diminuarea auzului (initial in zona de frecvente inalte 4.000-8.000Hz) si
tinitus;
hipomagneziemie, hipocalcemie, hipopotasemie;
cresterea tranzitorie a transaminazelor serice;
foarte rar reactii anafilactice.
Mod de administrare:
Produsul se administreaza in mono- si polichimioterapie sub stricta supraveghere
medicala, in doze si ritm adecvate starii si evolutiei pacientului.
In monoterapie dozele uzuale sunt: 80-100 mg/m pe zi in perfuzie unica in conditiile
amintite anterior sau prin divizarea dozei in cinci prize zilnice a 15-20 mg/m pe zi.
Tratamentul se repeta la 3-4 saptamani.
In polichimioterapie dozele uzuale sunt:
tumori testiculare: 20 mg/m pe zi, 5 zile consecutiv cu repetarea de 3 ori la 3 saptamani;
tumori ovariene metastatice: 50 mg/m pe zi repetat la 3 saptamani
Monitorizarea pacientului se va face pe baza controlului clinic-neurologic, audiometric,
al hemo-leucogramei, al echilibrului hidroelectrolitic si al functiei renale (eventual
clearence la creatinina).
Se recomanda hidratarea intensa a pacientului inainte (1-2 litri de lichide in 6-8
ore), precum si provocarea diurezei prin manitol sau/si furosemid pentru diminuarea
nefro si ototoxicitatii.
Produsul se administreaza diluat in 2 litri dextroza 5% in 1/2 sau 1/3 solutie clorura de
sodiu 0,9% care contine 37,5 g manitol.
Nu se va administra Sinplatin 50 mg diluat numai in perfuzie de dextroza.
Se va evita asocierea de cisplatin si aminoglicozide, datorita cumularii efectelor
ototoxice.
Ambalaj:
Cutie cu un flacon continand cisplatina 50 mg sub forma de liofilizat pentru

solutie perfuzabila.
Conditii de pastrare:
A se pastra la temperaturi intre 15C - 25C, ferit de lumina;
Solutia reconstituita se pastreaza la temperaturi intre 15C - 25C, ferit de lumina, cel
mult 6 ore (de la preparare). Solutia reconstituita nu se pastreaza la frigider !
METILHIDRAZIDE
NATULAN , capsule
procarbazinum
Prezentare farmaceutica: Capsule a 50 mg. Excipienti: coloranti (E171, E172);
manitol.
Actiune terapeutica: Natulan este un cistotatic alchilant, care apartine clasei
compusilor metilhidrazinici. Natulan inhiba diviziunea celulara (mitoza). Aceasta implica
probabil un efect asupra ADN deja format, ca si asupra sintezei sale (metilarea purinelor,
fragmentarea ADN). Deoarece nu exista rezistenta incrucisata cu alti agenti citostatici,
Natulan este eficient si la alti pacientii cu tumori sau boala pseudotumorala a limfaticelor
care nu mai raspund la alte citostatice.
Farmacocinetica: Absorbtie: Procarbazina, substanta activa a Natulan, se absoarbe
rapid si complet din tractul gastrointestinal. Varful concentratiei plasmatice se atinge la
30 - 60 min de la administrare. Distributie: Procarbazina difuzeaza in lichidul
cefalorahidian. Se presupune, de asemenea, ca procarbazina si unii metaboliti toxici ai
acesteia traverseaza bariera placentara si trec in laptele matern. Metabolizare:
Procarbazina se metabolizeaza rapid, atat in ficat cat si in rinichi, in principal, pana la
acid N-izopropiltereftalic. Doar aproximativ 5% din doza administrata apare in urina sub
forma nemodificata. Eficacitatea Natulan este atribuita in parte peroxidului de hidrogen si
radicalilor hidroxil care se formeaza in timpul degradarii oxidative a procarbazinei.
Eliminare: Aproximativ 70% din doza se elimina pe cale urinara in decurs de 24 de ore,
in principal sub forma de acid N-izopropiltereftalic. Timpul de injumatatire prin eliminare
din plasma este de aproximativ 10 minute. Farmacocinetica in situatii particulare:
Datorita ratei scazute a excretiei pe cale renala, reducerea a priori a dozei in cazul
pacientilor cu afectare renala nu este necesara. Doza trebuie redusa numai la pacientii
anurici.
Indicatii: Natulan este indicat in special in tratamentul bolii Hodgkin
(limfadenomul multiplu), producand in majoritatea cazurilor, remisiuni partiale sau
complete. Natulan a fost de asemenea folosit cu succes in tratamentul altor neoplasme
maligne (reticuloza maligna, limfomul histiocitar, macroglobulinemia Waldenstrom,
limfomul limfocitic, boala Brill-Symmers, policitemia rubra vera.
Mod de administrare: Tratamentul cu Natulan trebuie facut sub supraveghere
medicala stricta. Pacientul trebuie sa fie, daca este posibil, spitalizat in prima etapa a
tratamentului. Se incepe cu doze mici, care sunt crescute gradat pana la o doza maxima
zilnica de 250-300 mg. 1. Schema de dozaj initial: Ziua 1: 50 mg; ziua 2: 100 mg; ziua 3:
150 mg; ziua 4: 200 mg; ziua 5: 250 mg; ziua 6 si zilele urmatoare: 250-300 mg.
Continuarea tratamentului: 250-300 mg zilnic, pana ce remisia este cat mai completa cu
putinta, dupa care se trece la doza de intretinere. Daca, in cursul tratamentului initial,
numarul total de leucocite scade sub 3 000/mcl3 sau cel al trombocitelor scade sub 80

000/mcl3, tratamentul trebuie suspendat temporar pana la refacerea leucocitelor si

trombocitelor, cand tratamentul se poate relua cu doza de intretinere. Doza de intretinere:
50-150 mg zilnic. Tratamentul trebuie continuat pana la administrarea unei doze totale de
cel putin 6 g. Tratamentul asociat: Rezultate bune au fost obtinute in boala Hodgkin cu o
asociere de Natulan si alte citostatice, cum ar fi azot-iperita si derivati de ciclofosfamida,
alcaloizi de vinca si corticosteroizi (scheme terapeutice MOPP/COPP). Atat rata
remisiunilor cat si supravietuirea la cinci ani sunt afectate in mod favorabil. Indicatii
posologice speciale: In cazul asocierii Natulan cu alte citostatice sau radioterapie, dozele
mentionate mai sus trebuie reduse.
Contraindicatii: Natulan este contraindicat pacientilor cu leucopenie sau
trombocitopenie severa preexistenta, indiferent de etiologia acestora si in cazul celor cu
leziuni renale si hepatice grave. Tratamentul trebuie oprit in cazul aparitiei unor reactii
alergice cutanate. Natulan trebuie utilizat in mod exclusiv pentru tratamentul afectiunilor
neoplazice.
Sarcina si alaptare: Tinand cont de efectele adverse asupra epiteliului germinativ
si asupra dezvoltarii produsului de conceptie, pacientii tratati cu Natulan - si/sau
partenerii acestora - trebuie sa ia masuri stricte de contraceptie. Natulan este strict
contraindicat in timpul sarcinii. Desi nu se stie daca Natulan trece in laptele matern,
femeile care sunt tratate cu acest produs nu trebuie sa alapteze.
Reactii adverse: Ca si alte citostatice, Natulan produce frecvent reactii adverse,
desi este relativ bine tolerat in comparatie cu alte medicamente de acest tip. Tulburarile
gastrointestinale si depresia medulara sunt cele mai importante efecte secundare date de
Natulan. Avand in vedere probabilitatea aparitiei depresiei medulare, se recomanda
efectuarea frecventa de controale hematologice. Pierderea apetitului si greata apar in
multe cazuri, uneori insotite de voma, dar aceste simptome apar doar in decursul primelor
zile de tratament si apoi tind sa dispara. Similar altor citostatice, Natulan provoaca
leucopenie si trombocitopenie. Aceste modificari hematologice sunt aproape intotdeauna
reversibile si necesita rareori oprirea completa a terapiei. Rareori poate aparea caderea
parului; aceasta este reversibila in marea majoritate a cazurilor. Au fost de asemenea
raportate tulburari neurologice (cefalee, parestezii, neuropatie, ataxie), tulburari ale
functiei hepatice (icter colestatic), reactii alergice cutanate (exantem, urticarie, prurit) si,
in cazuri rare azoospermie.
Interactiuni: Fiind un slab inhibitor de monoaminooxidaza, Natulan potenteaza
actiunea simpatomimeticelor, barbituricelor, timolepticelor si neurolepticelor administrate
in paralel. Daca aceste medicamente trebuie administrate, atunci este necesara reducerea
dozei acestora. Pacientii care sunt tratati cu Natulan pot prezenta intoleranta la alcool, si
de aceea este necesara abstinenta in cursul tratamentului. Consumul de branza in cursul
tratamentelor cu inhibitori de monoaminooxidaza poate produce, in rare cazuri, cresteri
ale tensiunii arteriale. Desi acest fenomen nu a fost niciodata observat in cursul terapiei
cu Natulan, totusi din motive de siguranta, pacientii trebuie sfatuiti sa nu consume branza
in cursul tratamentului.
Supradozare: Cele mai importante simptome de supradozare sunt: greata, voma,
ameteala, halucinatiile, depresia si convulsiile. Rareori au fost observate hipotensiunea si
tahicardia. Ca tratament in astfel de situatii se recomanda lavajul gastric si terapia
simptomatica, inclusiv antibiotico-terapia. Se recomanda efectuarea frecventa a
leucogramei.

KIDROLASE , pulbere liofilizata

asparaginazum
Prezentare: Preparat injectabil continand: 1 flacon contine pulbere liofilizata
pentru uz parenteral corespunzand la 10000 UI de L-asparaginaza si 48,6 mg glicina. Se
administreaza numai in mediu spitalicesc.
Indicatii: Leucemii acute mieloblastice si leucemii acute limfoblastice; meningite
leucemice; limfoame non-Hodgkiniene.
Contraindicatii: Insuficienta hepatica, pancreatita. Hipersensibilitate la
asparaginaza. Sarcina, alaptare.
Efecte secundare: Ca orice preparat activ, acest medicament poate determina la
unele persoane efecte mai mult sau mai putin suparatoare: tulburari digestive; fenomene
alergice, edem Quincke; reactii febrile; rash, prurit cutanat; amenoree, azoospermie;
modificari ale probelor biochimice hepatice si pancreatice. Cereti sfatul medicului dvs.
Posologie: Urmati recomandarile medicului. Dupa prepararea solutiei, aceasta nu
poate fi pastrata decat in caz exceptional la frigider, la +4 grade Celsius, timp de 48 de
ore.
Precautii: In caz de diabet zaharat, avertizati medicul.
Conditii de pastrare: A se pastra la rece (+4 grade Celsius). Un medicament este
un produs care actioneaza pentru sanatatea dvs. si administrarea sa neconforma cu
prescriptia medicului va expune la pericole. Respectati riguros recomandarile medicului.
Urmati sfaturile farmacistului. A nu se lasa la indemana copiilor!
HYDROXYCARBAMIDE , capsule
hydroxicarbamidum
Compozitie: O capsula contine 500 mg de hydroxyurea.
Actiune terapeutica: Hydroxyurea este un agent citostatic, actionand efectiv in
ciclul celular, respectiv faza S. Actioneaza inhiband enzima rybonucleotid reductaza,
catalizand transformarea rybonucleotidelor in dezoxirybonucleotide, si rezultat prin
inhibarea sintezei de DNA (fara RNA si deranjarea sintezei proteinelor) si scazand
trifosfatii celulei. De asemenea demonstreaza toxicitatea directa pe DNA (cauzele ruperii
fragmentarii cromozomiilor, ca si translocarea lor). Hydroxyurea este absorbita de
traiectul gastrointestinal. Concentratia maxima plasmatica, proportional cu doza ingerata,
este atinsa in 2 ore. Timpul de injumatatire in plasma este la interval de 4 ore.
Hydroxyurea este metabolizata de ficat si eliminata prin urina, in cea mai mare parte ca
medicament neschimbat si o parte ca uree, la interval de 12 ore. Nu se acumuleaza in
organism.
Indicatii: Indicatia principala a hydroxyureii este in tratarea sindroamelor de
proliferare mieloide: leucemie mieloida; eritrocitoza; trombocitemie idiopatica;
osteomielofibroza; splenomegalie. Hydroxyurea este indicata in cazurile in care este
necesara o reducere rapida a numarului de leucocite. Hydroxyurea de asemenea este
indicata pentru inlocuirea in timpul tratamentului a citostaticelor care sunt insuficiente
sau care trebuie intrerupte din cauza toxicitatii lor.
Contraindicatii: Hipersensibilitatea la produs, sarcina, trombocitopenie, anemii
severe, leucopenie, insuficienta renala si hepatica.
Efecte adverse: In timpul tratamentului pot aparea: tulburari gastrointestinale;

reactii alergice, pigmentarea pielii; mai rar, efecte neurologice; edem pulmonar;
deteriorarea maduvei osoase; trombocitopenie; leucocitopenie; tulburari ale functiei
ficatului, ale rinichiului. Aceste efecte adverse se pot observa rar la doze mai mici de 60
mg/kg corp pe zi. La intreruperea tratamentului cu hydroxyurea toate reactiile adverse
dispar repede. Atentie! In timpul tratamentului cu hydroxyurea, se controleaza regulat
hemoleucograma, functia hepatica si renala.
Mod de administrare: In hematologie: in leucemie mieloida cronica, initial doza
este de 30-60 mg/kg corp zilnic si apoi doza de intretinere 15-30 mg/kg corp zilnic; in
trombocitopenie, initial doza este de 25-50 mg/kg corp zilnic si apoi doza de intretinere
zilnica este de 10-20 mg/kg corp; in mielofibroza, doza initiala este de 5-20 mg/kg corp
zilnic si apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de intretinere; in eritrocitoza, doza initiala
este de 15-20 mg/kg corp zilnic, apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de intretinere. In
boli neoplazice avansate doza initiala este de 80 mg/kg corp la fiecare trei zile si apoi este
de 40-50 mg odata, doza unica zilnica.
Forma de prezentare: Flacoane cu 100 capsule a 500 mg.
MILTEX , solutie injectabila
miltefosinum
Substanta activa: Miltefosin.
Compozitie: 1 ml contine ca substanta activa: miltefosin 60 mg. Alti adjuvanti
activi: 3-propoxipropilenglicol, 3-hexiloxipropilenglicol, 3-nonioxipropilenglicol.
Excipient: Apa purificata.
Indicatii: Modificari cutanate maligne in cancerul de san (colonii de suprafata
sau/si nodulare mici in zona sau in afara zonei operate prima data) atata timp cat nu s-a
obtinut sau se lasa asteptat un rezultat dupa operatie, iradiere, terapie hormonala sau
chimioterapie la nivel cutanat, respectiv cand se manifesta reactii adverse la terapiile
mentionate. In cazul unui tratament cu Miltex nu este necesara intreruperea terapiei
hormonale, respectiv a chimioterapiei.
Contraindicatii: Sunt boli sau circumstante pentru care unele medicamente nu sunt
prescrise sau pot fi prescrise numai dupa un examen atent al medicului care va aprecia
global proportia favorabila dintre beneficiul terapeutic si eventualele reactii nedorite.
Pentru aceasta, medicul trebuie sa examineze atent in ce constau contraindicatiile si se va
informa despre antecedente, boli insotitoare, despre circumstantele speciale de viata.
Contraindicatiile se pot stabili si dupa inceperea tratamentului cu acest produs. In acest
caz informati medicul. Miltex nu se va administra: daca suprafata cutanata afectata este
atat de limitata incat se poate practica o operatie sau o iradiere cu multe perspective;
daca, concomitent, are loc o iradiere a suprafetei cutanate ce trebuie tratata; cand
coloniile prezinta noduli mari si in profunzime, cu afectare cutanata concomitenta.
Administrarea de Miltex in cazul coloniilor aparute peste proteza de san se va face sub
controlul strict al medicului, din cauza unui posibil risc crescut al unei reactii cutanate.
Sarcina si alaptare: Este interzisa utilizarea de Miltex in perioada de sarcina si de
alaptare, deoarece nu exista suficienta experienta la om, iar experimentele pe animale cu
administrare orala de miltefosin in doze mari au aratat o actiune embriotoxica.
Recomandare: Pacientii maturi sexual trebuie de comun acord cu medicul sa ia masuri
contraceptive in timpul si cel putin 6 luni dupa terminarea tratamentului cu Miltex, pentru
a preveni aparitia unei sarcini. Nu este exclusa influenta terapiei asupra capacitatii de

procreere la barbati.
Reactii adverse: Medicamentele pot avea, pe langa actiunile principale, si actiuni
nedorite, asa numitele reactii adverse. Reactiile adverse care au fost semnalate in timpul
utilizarii de Miltex, dar care nu se manifesta la fiecare pacient, sunt, dupa cum urmeaza:
Frecvent: iritatii cutanate, care se manifesta ca prurit, eritem, uscaciunea pielii cu
descuamare. In aceste cazuri, suplimentar se poate folosi o crema grasa (vezi "Indicatii de
dozare si mod de administrare"). La administrarea de Miltex in cazul coloniilor tumorale
zemuinde, deschise, se poate manifesta o arsura dureroasa. Aceste reactii adverse nu
impun intreruperea tratamentului. In cazuri rare s-au semnalat tulburari gastrointestinale,
cum ar fi greata, voma si lipsa de apetit. In cazuri izolate poate fi utila intreruperea
tratamentului din cauza pruritului, dermatitei, durerilor dupa aplicare, formarii de "piele
pergamentoasa", ulceratiilor, necrozei locale sau starilor de greata si voma. Rar, s-a
observat o modificare a valorilor de laborator, a caror cauza nu este cunoscuta, dar nu
este exclusa legatura cu Miltex (o crestere usoara a creatiniei serice, transaminazelor,
leucocitelor, trombocitelor). In nici un caz nu se recomanda o intrerupere a tratamentului
sau o reducere a dozei.
Recomandari: In cazul utilizarii neadecvate de Miltex nu este exclus un risc
crescut de aparitie a reactiilor adverse sau de interactiune. Administrarea mai frecventa
poate conduce la intensificarea reactiilor cutanate: formarea de "piele pergamentoasa",
ulceratii ale pielii la nivelul coloniilor sau necroza locala. Tratamentul efectuat pe o
suprafata extrem de mare si frecvent poate declansa simptome acute, ca cele dupa
administrare orala: iritarea tractului gastrointestinal cu greata si voma. La inceputul
tratamentului cu Miltex si la distanta de 6 luni trebuie efectuate controale oftalmologice.
Se recomanda cercetarea valorilor de laborator: creatinina serica, transaminazele,
leucocitele, trombocitele.
TAXOL , solutie perfuzabila
paclitaxel
Descriere: Taxol contine paclitaxel ca principiu activ. Taxol este disponibil in
flacoane ce contin o doza unica de 30 mg (5 ml) sub forma unei solutii neapoase,
vascoase (incolora sau usor galbuie) care trebuie diluata inaintea perfuzarii i.v. cu un
lichid de uz parenteral adecvat. Fiecare 1 ml de solutie sterila apirogena contine 6 mg
paclitaxel, 527 mg Cremophor EL (ulei de ricin polioxietilat) si 49,7% (v/v) alcool
absolut.
Mecanism de actiune: Paclitaxel este un nou agent chimioterapic care promoveaza
asamblarea microtubulilor din dimerii de tubulina si stabilizeaza microtubulii prin
prevenirea depolimerizarii. Aceasta stabilizare determina inhibarea reorganizarii
dinamice normale a retelei de microtubuli, care este esentiala pentru functiile celulare
vitale in interfaza si mitoza. In plus paclitaxelul induce formarea de "siruri" sau
"manunchiuri" anormale de microtubuli pe tot parcursul ciclului celular si multipli asteri
de microtubuli in cursul mitozei.
Farmacocinetica: Dupa administrarea i.v. de Taxol, concentratiile plasmatice ale
paclitaxelului scad dupa o curba bifazica. Dupa administrarea a 175 mg/m2 in perfuzie de
3 ore, timpul mediu de injumatatire este de 9,9 ore si valoarea medie a clearance-ului
total este de 12,4 l/h/m2. Nu s-a observat acumularea de paclitaxel in decursul multiplelor
cicluri de tratament. In medie 89% din medicament este legat de proteinele serice;

prezenta cimetidinei, ranitidinei, dexametazonei sau difenhidraminei nu afecteaza aceasta

legare. Distributia in organism a paclitaxelului nu a fost pe deplin elucidata la om.
Valorile medii cumulative ale excretiei de medicament in forma nemodificata variaza
intre 1,9-12,7% din doza administrata, indicand o epurare extrarenala semnificativa.
Principalii metaboliti s-au dovedit a fi cei hidroxilati, izolati din secretia biliara.
Metabolizarea hepatica si excretia biliara par sa reprezinte principalul mecanism de
epurare al paclitaxelului. Clearance-ul paclitaxelului nu este afectat de tratamentul
anterior cu cimetidina.
Indicatii: Taxol este indicat in tratamentul primar (de linia intai) al cancerului
ovarian la pacientii in stadiu avansat sau cu boala reziduala (> 1 cm) dupa laparotomie
initiala, in combinatie cu cisplatin. De asemenea, Taxol este indicat in tratamentul
cancerului metastatic de ovar si san, dupa esecul terapiei standard.
Posologie si mod de administrare: Doze. Inaintea administrarii de Taxol, pentru a
preveni reactiile grave de hipersensibilitate, tuturor pacientilor li se administreaza
premedicatie. Aceasta trebuie sa constea din: dexametazona 20 mg oral (sau echivalentul)
cu aproximativ 12 si 6 ore inainte de Taxol, difenhidramina 50 mg i.v. cu 30-60 min
inainte de Taxol si cimetidina (300 mg) sau ranitidina (50 mg) i.v. cu 30-60 min inainte
de Taxol. Doza recomandata de Taxol este 175 mg/m2 administrata in perfuzie i.v. in
decurs de 3 ore, la intervale de 3 saptamani. Taxol nu trebuie readministrat pana cand
valoarea neutrofilelor nu este cel putin 1500/mm3 si valoarea trombocitelor cel putin
100000/mm3. Pacientii cu neutropenie severa (sub 500/mm3) sau neuropatie periferica
severa trebuie sa primeasca doze reduse cu 20% pentru ciclurile urmatoare.
Precautii la administrare: Taxol este un antineoplazic citotoxic, si, ca si alte
medicamente din aceasta clasa necesita precautii speciale de manipulare. Se recomanda
utilizarea manusilor. Daca solutia de Taxol intra in contact cu pielea, aceasta se va spala
imediat si temeinic cu sapun si apa. In cazul contactului cu mucoasele, acestea vor fi
clatite bine cu apa. Trusele de perfuzie din PVC (policlorura de vinil) sau alte materiale
(de exemplu pungile de solutie perfuzabila) pot elibera DEHP di-(2-etilhexil) ftalat in
contact cu Taxol. Pentru a reduce expunerea pacientilor la DEHP, solutia diluata de Taxol
va fi de preferinta pastrata in sticle sau pungi de plastic (polipropilena, poliolefina) si
administrata prin seturi de polietilena. Preparare pentru administrarea i.v.: Taxol trebuie
diluat inainte de a fi perfuzat. Se pot utiliza urmatorii diluenti: NaCl 0,9% pentru perfuzii;
Glucoza 5% pentru perfuzii; Glucoza 5% si NaCl 0,9% pentru perfuzii; Glucoza 5% in
solutie Ringer pentru perfuzii. Concentratia finala trebuie sa fie de 0,3 pana la 1,2 mg/ml.
Din punct de vedere fizic si chimic, aceste solutii sunt stabile pana la 72 ore la
temperatura camerei (aprox. 25 grade Celsius) si la lumina obisnuita. Datorita agentului
diluant, dupa preparare solutia poate aparea usor opalescenta. Solutia de Taxol trebuie
administrata printr-un filtru inclus in linia de perfuzie, filtru care va avea o membrana
microporoasa de maximum 0,22 microni. Nu s-au semnalat modificari ale activitatii
medicamentului prin utilizarea acestui tip de filtru.
Contraindicatii: Taxol este contraindicat pacientilor cu antecedente de reactii de
hipersensibilitate la Taxol sau la alte medicamente conditionate in Cremophor EL (ulei de
ricin polioxietilat). Taxol nu va fi folosit la pacientii cu neutropenie bazala sub
1500/mm3.
Precautii/avertizari: Taxol trebuie administrat sub supravegherea unui medic
experimentat in utilizarea agentilor chimioterapici. Controlul adecvat al complicatiilor

este posibil doar acolo unde facilitatile de diagnostic si tratament sunt disponibile.
Hipersensibilitatea: Pentru a preveni reactiile grave de hipersensibilitate, pacientii trebuie
pretratati cu corticosteroizi, antihistaminice si antagonisti H2 inaintea administrarii de
Taxol (vezi "Posologie" si "Mod de administrare"). Reactiile usoare de hipersensibilitate
(de exemplu flushing, rash etc.) nu necesita intreruperea tratamentului. Reactiile grave
(anafilactoide) de hipersensibilitate caracterizate prin dispnee, flushing, dureri toracice si
tahicardie pot surveni la 2% dintre pacientii care primesc Taxol. Daca survine o astfel de
reactie, se va intrerupe imediat si definitiv administrarea de Taxol. Mielodepresia
(neutropenia in special) este principala toxicitate limitanta a dozei. Trebuie efectuate
examene hematologice frecvente in timpul tratamentului cu Taxol. Taxol nu trebuie
administrat pacientilor cu neutropenie initiala sub 1500/mm3. In cazuri de neutropenie
severa (sub 500/mm3) in cursul unei cure cu Taxol, este recomandata o scadere cu 20% a
dozelor administrate la ciclurile urmatoare. Cardiovasculare: Au fost raportate (rar)
tulburari de conducere severe in cursul terapiei cu Taxol. Daca apar, acestea trebuie
tratate corespunzator. In timpul curelor urmatoare de Taxol, trebuie instituita
monitorizarea EKG continua, monitorizare care nu este necesara de rutina la ceilalti
pacienti. S-au observat hipotensiune si bradicardie in cursul administrarii de Taxol, fara a
necesita insa tratament in general. Se recomanda monitorizarea frecventa a functiilor
vitale, in special in timpul primei ore a perfuziei de Taxol. Sistem nervos: Cu toate ca
neuropatia periferica survine frecvent, simptomatologia severa nu este obisnuita. Daca
apar astfel de simptome severe, se recomanda reducerea cu 20% a dozelor de Taxol la
ciclurile urmatoare.
Sarcina si alaptare: Taxol poate dauna produsului de conceptie daca este
administrat la gravide. S-a demonstrat ca Taxol este embriotoxic si fetotoxic la iepuri si
scade fertilitatea la sobolani. Nu exista studii la femeile gravide. Femeile in perioada
fertila trebuie sfatuite sa evite sarcina in timpul tratamentului cu Taxol. Daca Taxol este
administrat in timpul sarcinii sau daca pacienta ramane insarcinata in timpul
tratamentului, ea trebuie informata despre riscul potential. Nu se stie daca Taxol este
excretat in laptele matern. In timpul tratamentului cu Taxol trebuie intrerupta alaptarea.
Reactii adverse: Urmatoarele informatii referitoare la siguranta in administrare a
Taxol se bazeaza pe experienta a 181 paciente cu cancer ovarian (62) sau de san (119)
tratate in studii clinice cu Taxol la doze de 175 mg/m2/cura in perfuzie de 3 ore.
Mielodepresia si neuropatia periferica au fost principalele efecte adverse asociate cu
Taxol. Neutropenia a fost in general rapid reversibila si nu s-a agravat la expunere
cumulativa. Frecventa simptomelor neurologice a crescut in urma expunerii repetate.
Hematologice: Neutropenia severa (sub 500/mm3) a survenit la 27% dintre pacienti.
Neutropenia nu a fost mai frecventa sau mai severa la pacientii supusi anterior
radioterapiei. Episoadele infectioase au fost raportate la 18% dintre pacienti si 5% din
cure; nu s-au descris accidente fatale (totusi, in ansamblul experientei studiilor clinice cu
Taxol in cancerul de san si ovar 812 pacienti, doze de 135-300 mg/m2 au fost raportate 5
0,6% episoade de neutropenie severa urmate de deces. Trombocitopenie sub
100000/mm3 si respectiv sub 50000/mm3 a survenit la 6%, respectiv 1% dintre pacienti.
Episoade hemoragice au survenit la 9% dintre pacienti, dar nu au necesitat transfuzii de
masa plachetara. Anemia a survenit la 62% din pacienti si a fost severa (Hb sub 8 g/dl) la
6%. Incidenta si severitatea anemiei au depins de nivelul hemoglobinei dinaintea
tratamentului. Reactii de hipersensibilitate: Majoritatea acestor reactii au fost de

semnificatie minora; cele mai comune manifestari au fost flushing, rash si hipotensiune.
Reactiile severe (dispnee, flushing, dureri toracice si tahicardie) au survenit la 1% dintre
pacienti (in ciuda premedicatiei). Majoritatea acestor reactii au survenit in timpul
primelor cure de tratament si in prima ora de perfuzie. Cardiovasculare: Hipotensiunea si
bradicardia au fost observate la 24%, respectiv 4%, dintre pacienti; majoritatea
episoadelor au fost asimptomatice si nu au necesitat tratament. Au survenit 3 episoade de
tulburari cardiovasculare severe, posibil in legatura cu Taxol, incluzand hipertensiune,
tromboza venoasa si tahicardie; nu a fost necesara intreruperea tratamentului. A mai fost
raportata, rareori, hipotensiune ortostatica. Modificari ale EKG: Modificarile EKG au
fost inregistrate la 13% dintre pacienti. In majoritatea cazurilor, nu s-a putut pune in
evidenta o legatura clara intre administrarea de Taxol si modificarile EKG. Neurologice:
Neuropatia periferica a fost observata la 64% dintre pacienti; la 4% a survenit o
simptomatologie neurologica severa. Simptomele pot aparea dupa prima cura de
tratament si frecventa lor poate creste cu expunerea la Taxol. Simptomele senzitive s-au
redus sau au disparut de obicei la cateva luni dupa intreruperea Taxol (neuropatiile
preexistente, consecinta a tratamentelor anterioare nu sunt o contraindicatie pentru
Taxol). Alte manifestari neurologice rar raportate: crize epileptice, encefalopatie,
neuropatie vegetativa si motorie care au dus la scaderea fortei de contractie segmentare.
Functia hepatica: La pacientii cu functie hepatica initiala normala, 4% au prezentat o
crestere a bilirubinei, 18% cresterea fosfatazei alcaline si 18% au avut GOT (ASAT)
crescuta. Artralgia/mialgia a survenit la 54% dintre pacienti, simptome severe putand fi
observate la 12%. Simptomatologia a fost trecatoare, moderata si s-a remis in cateva zile.
Altele: Alopecia a fost observata la aproape toti pacientii. S-au descris modificari
moderate, trecatoare ale unghiilor si pielii. Efecte secundare gastrointestinale:
greturi/varsaturi, diaree si mucozite au survenit la 44%, 25%, respectiv 20% dintre
pacienti. Ele au fost de obicei usoare pana la medii. Au mai fost raportate rar: ileus
paralitic, obstructie intestinala, perforatii si colita ischemica. Reactii la nivelul punctiei
venoase: Pot surveni flebite; extravazarea poate duce la edem, durere, eritem si induratie
si ocazional pot surveni celulita si decolorarea pielii.
Interactiuni: Intr-un studiu cu Taxol si cisplatin administrate secvential,
mielodepresia a fost mai profunda atunci cand Taxol a fost administrat dupa cisplatin.
Datele farmacocinetice au demonstrat o reducere a clearance-ului paclitaxelului de
aproximativ 33% cand Taxol a fost administrat dupa cisplatin.
Supradozare: Nu se cunoaste un antidot pentru cazul supradozarii de Taxol.
Complicatiile posibile ale supradozarii pot fi: depresia medulara, neurotoxicitatea
periferica si mucozita.
Conditii de pastrare: Flacoanele nedeschise trebuie pastrate in ambalajul original
la temperatura camerei (15-30 grade Celsius) si protejate de lumina. Daca flacoanele
nedeschise sunt refrigerate, se poate forma un precipitat care se redizolva cu sau fara
agitare la temperatura camerei. Calitatea produsului nu este astfel afectata. Daca solutia
ramane opalescenta sau daca se observa un precipitat insolubil nu se recomanda
administrarea flaconului. Inghetarea nu afecteaza calitatea produsului. Solutia diluata nu
trebuie refrigerata.
Forma de prezentare: Flacoane cu doza unica de 30 mg/ml in ambalaj individual.
Flacoane cu doza unica de 30 mg/ml in pachete continand cate 10 ambalaje individuale.

HYCAMTIN , pulbere injectabila

topotecanum
Topotecan clorhidrat injectabil (administrare intravenoasa)
Avertisment: Hycamtin (topotecan clorhidrat) injectabil trebuie administrat sub
supravegherea unui medic cu competenta in administrarea chimioterapicelor in cancer.
Interventia corecta in cazul unor complicatii este posibila doar daca exista la indemana
mijloace adecvate de diagnostic si tratament. Nu vor fi tratati cu Hycamtin pacientii
avand la numaratoarea neutrofilelor valori mai mici de 1500 neutrofile/mm3. Pentru a
preveni supresia medulara, in special neutropenia care poate fi severa si poate cauza
infectii si deces, este necesara masurarea repetata a numarului de elemente sanguine
periferice la toti pacientii tratati cu Hycamtin.
Descrierea produsului: Hycamtin (topotecan clorhidrat) este un derivat
semisintetic de camptotecin cu actiune inhibitorie asupra topoizomerazei I. Hycamtin
(topotecan clorhidrat) injectabil se prezinta sub forma de pulbere sterila, liofilizata,
tamponata, de culoare galben-deschis sau verzuie, continuta in flacoane monodoza.
Fiecare flacon contine topotecan clorhidrat echivalentul a 4 mg de topotecan baza.
Culoarea solutiei reconstituite variaza de la galben la galben-verzui; solutia este destinata
administrarii intravenoase. Compusii inactivi sunt manitolul, 48 mg si acidul tartaric, 20
mg. Acidul clorhidric si hidroxidul de sodiu pot fi folosite pentru ajustarea pH-ului. pH-ul
solutiei poate varia intre 2,5 si 3,5. Denumirea chimica a topotecan clorhidratului este (S)
- 10 -(dimetilamino) metil - 4 - etil - 4, 9 - dihidroxi - 1 H - pirano 3, 4: 6, 7 indolizino
1, 2 - b chinolina - 3,14 - (4H, 12H)-diona monoclorhidrat. Formula sa moleculara este
C23H23N3O5.HCl si are o greutate moleculara de 457,9. Este hidrosolubil; se topeste cu
descompunere la o temperatura de 213-218 grade Celsius.
Farmacologie clinica. Mod de actiune: Topoizomeraza I favorizeaza destinderea
ADN-ului prin inducerea formarii reversibile de portiuni monocatenare. Topotecanul se
leaga de complexul topoizomeraza I-ADN si impiedica reatasarea acestor portiuni
monocatenare. Citotoxicitatea topotecanului pare a se datora alterarii ADN-ului dublu
catenar format in cursul sintezei de ADN, cand enzimele de replicare interactioneaza cu
complexul ternar alcatuit din topotecan, topoizomeraza I si ADN. Celulele de mamifere
nu vor putea reface in mod eficient aceste rupturi ale dublei catene. Farmacocinetica:
Farmacocinetica topotecanului a fost evaluata la pacientii bolnavi de cancer, in urma
administrarii de doze cuprinse intre 0,5 si 1,5 mg/m2 in perfuzie timp de 30 de minute.
Topotecanul dezvolta o farmacocinetica multiexponentiala cu un timp de injumatatire
final de 2 - 3 ore. Expunerea totala (AUC) este aproximativ proportionala cu doza.
Topotecanul se leaga de proteinele plasmatice in proportie de aproximativ 35%.
Metabolism si eliminare: Topotecanul sufera la nivelul lactonei din structura sa un proces
reversibil, pH dependent, de hidroliza; lactona este forma activa farmacologic. La un pH
4, lactona este singura forma prezenta, in vreme ce la un pH fiziologic predomina forma
hidroxiacida cu inelul deschis. Studiile in vitro asupra microzomilor hepatici umani arata
ca metabolizarea topotecanului la forma N-demetilata reprezinta o cale metabolica
minora. La om, aproximativ 30% din doza este excretata in urina, clearanceul renal fiind
un factor determinant in procesul eliminarii topotecanului (vezi Grupe populationale
speciale). Grupe populationale speciale: Sexul: Media generala a clearanceului plasmatic
al topotecanului la pacientii de sex masculin a fost cu aproximativ 24% mai mare decat la
cei de sex feminin, aceasta diferenta reflectand in mare masura diferenta de greutatea

corporala dintre cele doua sexe. Varstnicii: Farmacocinetica topotecanului nu a fost

studiata in mod special la varstnici, dar analiza farmacocineticii populationale la femei nu
a demonstrat ca varsta ar constitui un factor semnificativ. Clearanceul renal scazut,
frecvent intalnit la varstnici, reprezinta un indice mai important al epurarii topotecanului.
Rasa: Influenta rasei asupra farmacocineticii topotecanului nu a fost studiata. Disfunctii
renale: La pacientii cu disfunctii renale usoare (clearanceul creatininei cuprins intre 40 si
60 ml/min), clearanceul plasmatic de topotecan este scazut la aproximativ 67% din
valoarea prezenta la pacientii cu functie renala normala. La pacientii cu disfunctii renale
moderate (Clcr cuprins intre 20 si 39 ml/min), clearanceul plasmatic de topotecan este
scazut la aproximativ 34% din valoarea prezenta la lotul de control, cu o crestere a
timpului de injumatatire. Timpul mediu de injumatatire, evaluat la trei pacienti cu
disfunctii renale, a fost de aproximativ 5 ore. Se recomanda ajustarea dozelor la astfel de
pacienti (vezi "Posologie" si "Mod de administrare"). Disfunctii hepatice: Clearanceul
plasmatic de topotecan la pacientii cu disfunctii hepatice (niveluri de bilirubina serica
cuprinse intre 1,7 si 15 mg/dl) este scazut la aproximativ 67% din valoarea constatata in
absenta disfunctiei hepatice. Timpul de injumatatire al topotecanului a fost usor crescut,
de la 2 ore la 2,5 ore. Pacientii cu disfunctii hepatice au tolerat insa dozele de topotecan
recomandate uzual (vezi "Posologie" si "Mod de administrare").
Interactiuni medicamentoase: Nu au fost efectuate in mod special studii de
farmacocinetica privind interactiunea topotecanului cu alte medicamente administrate
concomitent. Studii de inhibitie in vitro folosind substraturi marcate si cunoscute ca fiind
metabolizate de P450 CYP1A2, CYP2A6, CYP2C8/9, CYP2C19, CYP2D6, CYP2E,
CYP3A sau CYP4A sau dihidropirimidin-dehidrogenaza umane, demonstreaza ca
activitatea acestor enzime nu a fost afectata de topotecan. Nu au fost efectuate in vivo
studii de inhibitie enzimatica indusa de topotecan.
Farmacodinamie: Fenomenul toxic care impune limitarea dozei de topotecan este
aparitia leucopeniei. Numaratoarea leucocitara demonstreaza valori ce scad odata cu
cresterea AUC sau a dozei de topotecan. Administrarea unei doze de 1,5 mg/m2/zi
topotecan timp de 5 zile, este urmata de descresterea numarului de elemente albe cu pana
la 80-90%, scadere observata in mod caracteristic dupa primul ciclu terapeutic.
Studii clinice: Hycamtin (topotecan clorhidrat) a fost evaluat in cadrul a patru
studii clinice efectuate pe un numar de 452 de pacienti suferind de carcinom metastatic
ovarian. Toti acesti pacienti prezentasera anterior recurente sau lipsa de raspuns la un
regim terapeutic cu platina. Pacientii cuprinsi in aceste patru studii au primit o doza
initiala de topotecan de 1,5 mg/m2, administrata in perfuzie timp de minimum 30 de
minute, 5 zile consecutiv, cu incepere din ziua 1 a unei cure de 21 de zile. Doua dintre
studii, implicand 223 de pacienti tratati cu topotecan, sunt suficient de evoluate pentru a
constitui baza unei evaluari (desi rezultatele privind rata supravietuirii sunt incomplete).
Hycamtin a fost comparat cu paclitaxelul in cadrul unui studiu randomizat efectuat pe
112 pacienti tratati cu Hycamtin (1,5 mg/m2/zi X 5 zile, incepand cu prima zi a unei cure
de 21 de zile) si 114 pacienti tratati cu paclitaxel (175 mg/m2 administrat pe parcursul a 3
ore in ziua 1 a unei cure de 21 de zile). Toti pacientii prezentasera cancer ovarian recurent
dupa o cura cu platina sau nu raspunsesera la tratament in cel putin o cura anterioara cu
platina. Pacientilor care nu au raspuns la terapia de studiu sau la care boala a progresat, li
s-a putut administra un tratament alternativ.
Ratele de raspuns, durata raspunsului si perioada pana la progresia bolii sunt prezentate in

Tabelul I.
Tabelul I. Eficacitatea Hycamtinului fata de Paclitaxel in tratamentul cancerului ovarian
Parametrul
Hycamtin (n=112)
Paclitaxel
(n=114)
Rata raspunsului complet
5,4%
3,5%
Rata raspunsului partial
14,3%
8,8%
Rata generala de raspuns
19,6%
12,3%
Intervalul de incredere 95%
12,8-28,2%
6,9-19,7%
(valoare p)
(0,092)
Durata raspunsului (saptamani)
32,1
23,1
Medie
24,1 la
23,1 la 24,4
Intervalul de incredere 95%
Rata de risc (Hycamtin ; paclitaxel
0,424
(valoare p)
(0,224)
Timp pana la progresia bolii
(saptamani)
Median
23,1
14,0
Intervalul de incredere 95%
17,1 la 29,6
11,9 la 18,3
Rata de risc (Hycamin:paclitaxel)
0,578
(valoare p)
(0,002)
valoare ce corespunde unui caz incomplet ; e.g. pacientul inca nu progresase.
Durata raspunsului a fost calculata pe baza intervalului dintre primul raspuns si timpul
pana la progresia bolii.
Intervalul de timp pana la aparitia raspunsului a fost mai lung cu Hycamtinul decat cu
paclitaxelul: in medie 10 saptamani (intre 3,1 si 24,1) cu Hycamtin fata de 7 saptamani
(intre 2,4 si 12,3) cu paclitaxel. In consecinta, in cazul in care pacientii intrerup prematur
tratamentul, eficacitatea Hycamtinului poate sa nu fie obtinuta. In faza de crossover, 5 din
53 de pacienti (9,4%) carora li s-a administrat Hycamtin dupa paclitaxel au raspuns
partial, iar 1 din 37 de pacienti (2,7%) carora li s-a administrat paclitaxel dupa Hycamtin
a raspuns complet la tratament. Hycamtin s-a dovedit a fi activ la pacientii care au
dezvoltat rezistenta la tratamentul cu platina ( rezistenta definita ca evolutia tumorii in
timpul, sau reaparitia tumorii in interval de 6 luni de la terminarea tratamentului cu
platina). Intr-un studiu efectuat asupra unui numar de 60 de pacienti s-a observat un
raspuns complet si sapte raspunsuri partiale, rata raspunsului fiind de 13%. In cadrul
aceluiasi studiu s-au inregistrat zero raspunsuri complete si patru raspunsuri partiale la
paclitaxel, rata raspunsului fiind de 7%. In cadrul aceluiasi studiu, profilul reactiilor
adverse la paclitaxel a fost in concordanta cu cel continut in prospectul aprobat; profilul
reactiilor adverse la Hycamtin a fost in concordanta cu cel observat la toti cei 452 de
pacienti din cele 4 studii clinice pe cancerul ovarian (vezi "Reactiile adverse"). Hycamtin
a mai fost evaluat in cadrul unui studiu clinic deschis, necomparativ, pe 111 pacienti cu
cancer ovarian recurent dupa tratamentul cu platina, sau care nu au raspuns la un regim
anterior cu platina. Rata raspunsului a fost de 14% (95% CI: = 7,9%-20,9%), durata
medie a raspunsului a fost de 18 saptamani (interval de 5 pana la 42 de saptamani), iar
timpul pana la progresia bolii a fost de 8,4 saptamani (0,7 pana la 72,1 saptamani).
Indicatii si utilizare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) este indicat in tratamentul
pacientilor cu carcinom metastatic ovarian dupa esecul chimioterapiei initiale sau

ulterioare.
Contraindicatii: Hycamtin este contraindicat la pacientii care prezinta in
antecedente reactii de hipersensibilitate la topotecan sau la oricare din substantele care
intra in compozitia acestuia. Hycamtin nu se administreaza in timpul sarcinii sau in
perioada de alaptare; de asemenea, nu se administreaza la pacientii cu mielosupresie
severa.
Avertisment! Mielosupresia (in principal neutropenia) reprezinta principala reactie de tip
toxic ce impune limitarea dozei de topotecan. Neutropenia nu este cumulativa in timp.
Neutropenia: severa (de gradul 4, < 500 celule/mm ) s-a inregistrat cel mai frecvent in
timpul primei cure de tratament (60% din pacienti), survenind in 40% din totalul curelor
si avand o durata medie de 7 zile. Valoarea cea mai mica a numarului de neutrofile s-a
inregistrat in medie dupa 11 zile. In 27% din cure s-a administrat profilactic G-CSF dupa
ciclul initial de tratament. Septicemia sau neutropenia febrila consecutive tratamentului
au survenit la 26% din pacienti, septicemia fiind fatala in 0,7% din cazuri.
Trombocitopenia: de gradul 4 (< 25.000 plachete/mm) s-a inregistrat la 26% din pacienti
si in 9% din totalul curelor, avand o durata medie de 5 zile. Numarul minim de
trombocite s-a inregistrat in medie dupa 15 zile. Nu au existat episoade hemoragice
severe. Transfuzii de plachete au fost administrate la 13% din pacienti si in 4% din totalul
curelor. Anemia: severa (gradul 3/4, < 8mg/dL) a survenit la 40% din pacienti, si 16% din
totalul curelor, fiind maxima in medie dupa 15 zile. Transfuzii au fost necesare la 56%
din pacienti si in 23% din totalul curelor. Monitorizarea functiei medulare: Hycamtin va
fi administrat numai la pacientii care prezinta rezerve medulare adecvate: la
numaratoarea neutrofilelor valori de cel putin 1500 celule/mm si de cel putin 100.000
plachete/mm la numaratoarea plachetelor. Este necesara instituirea unei monitorizari
repetate a formulei leucocitare din sangele periferic in timpul tratamentului cu Hycamtin.
Daca numarul neutrofilelor, trombocitelor sau valoarea hemoglobinei scade sub limita
inferioara admisa, pacientii nu vor urma cure ulterioare cu Hycamtin pana cand
neutrofilele nu revin la valoarea de >1000 celule/mm, trombocitele la valoarea de
>100.000 plachete/mm si nivelul hemoglobinei la valoarea de 9,0 mg/dl (cu transfuzii,
daca este necesar). Mielotoxicitatea severa a fost semnalata in cazul utilizarii
Hycamtinului in combinatie cu cisplatina (vezi "Interactiuni medicamentoase").
Sarcina si alaptare: Hycamtinul administrat la gravide poate dauna fatului; aceste
efecte nu au fost studiate. In cazul administrarii de topotecan pe durata sarcinii, sau in
cazul instalarii sarcinii pe durata tratamentului cu topotecan, pacienta trebuie avertizata
asupra riscului potential pentru fat. Femeile aflate la varsta fertila trebuie avertizate sa
evite sarcina. La iepuri, o doza de 0,10 mg/kg corp/zi (aproximativ echivalentul dozei
clinice exprimate in mg/m) administrata din ziua 6 pana in ziua 20 de sarcina a provocat
toxicitate materna, a fost letala pentru embrion si a determinat scaderea greutatii
corporale fetale. La sobolani, o doza de 0,23 mg/kg corp/zi (aprox. echivalentul dozei
clinice in mg/m ) administrata timp de 14 zile inainte de imperechere si continuata pana
in ziua 6 de sarcina, a provocat resorbtie fetala, microftalmie, pierderea preimplantului si
toxicitate materna moderata. O doza de 0,10 mg/kg corp/zi (aprox. jumatate din doza
clinica in mg/m) administrata la sobolani din ziua 6 pana in ziua 17 de sarcina, a provocat
cresterea mortalitatii post-implantare. Aceasta doza a provocat de asemenea o crestere per
ansamblu a malformatiilor fetale. Malformatiile cele mai frecvente au survenit la nivelul
ochiului (microftalmie, anoftalmie, formarea de rozete retiniene, colobom retinian, orbita

ectopica), creierului (dilatarea ventriculilor 3 si laterali), craniului si vertebrelor.

Precautii: Generale: Extravazarea accidentala a Hycamtinului nu se asociaza decat
cu reactii locale usoare, ca eritem si echimoze. Hematologice: Monitorizarea functiei
medulare este esentiala (vezi "Avertismente" si "Posologie si mod de administrare").
Carcinogeneza, mutageneza, sterilitate: Carcinogenicitatea topotecanului nu a fost testata.
Totusi, topotecanul este cunoscut ca avand efecte genotoxice asupra celulelor mamifere si
este probabil o substanta carcinogena. Topotecan a provocat mutatii la nivelul celulelor
limfomului de soarece (L5178Y) si s-a dovedit a fi un agent clastogen al limfocitelor
umane in cultura, cu si fara activare metabolica. Actiunea sa clastogenica a fost
demonstrata si la nivelul celulelor medulare de soareci. Topotecan nu a provocat mutatii
la nivelul celulelor bacteriene.
Interactiuni medicamentoase: Administrarea concomitenta a G-CSF poate
prelungi durata neutropeniei. In consecinta, daca se intentioneaza administrarea de GCSF, aceasta nu se va face inainte de ziua 6 a curei terapeutice, la 24 de ore de la
administrarea ultimei doze de Hycamtin. Mielosupresia a fost mai severa in cazul
administrarii Hycamtinului in combinatie cu cisplatina (fapt demonstrat in etapa I a
studiilor clinice). In cadrul unui studiu efectuat asupra administrarii concomitente de
cisplatina 50 mg/m si Hycamtin 1,25 mg/m/zi x 5 zile, unul din trei pacienti a manifestat
neutropenie timp de 12 zile, iar un al doilea pacient a dezvoltat septicemie neutropenica
fatala. Nu exista suficiente informatii pentru a stabili un regim sigur si eficace de
Hycamtin in combinatie cu cisplatina.
Sarcina si alaptare: Sarcina: categoria D de sarcina (vezi "Avertisment"). Alaptare:
Nu se stie daca medicamentul este excretat in laptele uman. Alaptarea trebuie intrerupta
la femeile sub tratament cu topotecan (vezi "Contraindicatii").
Uz pediatric: Siguranta si eficacitatea la copii nu au fost determinate.
Reactii adverse: Informatiile cuprinse in aceasta sectiune se bazeaza pe experienta
rezultata din tratamentul cu Hycamtin a 452 de pacienti cu carcinom metastatic ovarian.
Tabelul 2 ilustreaza principalele reactii toxice hematologice, iar tabelul 3 ilustreaza
reactiile toxice nehematologice ce au survenit la cel putin 19% din pacienti.
Hematologice: (vezi "Avertismente").
Tabelul 2. Efectele adverse hematologice la pacientii tratati cu Hycamtin
Efecte adverse hematologice
Pacienti (n=452) Cure (n=2375)
Incidenta (%)
Incidenta (%)
Neutropenie
98
78
< 1500 celule/ mm
81
40
< 500 celule/ mm
Leucopenie
98
77
< 3000 celule/ mm
32
11
< 1000 celule/ mm
Trombocitopenie
63
39
< 75000 celule/ mm
26
9
< 25000 celule/ mm
Anemie
95
76
< 10 g/dL
40
16
< 8 g/dL
Septicemie sau febra/infectie cu neutropenie 26
7

de gradul 4
Transfuzie de plachete
13
4
Transfuzie de eritrocite
56
23
Gastrointestinale: greata a fost prezenta la 77% (10% de gradul 3/4), iar varsaturile la
58% ( 9% de gradul 3/4) din pacienti (vezi tabel 3). Nu s-au administrat de rutina
antiemetice profilactic la pacientii aflati sub tratament cu Hycamtin. 42% din pacienti au
prezentat diaree (5% de grad 3/4), 39% constipatie (3% de grad 3/4), iar 33% dureri
abdominale (6% de grad 3/4). Dermatologice: Alopecie totala (grad 2) a survenit la 42%
din pacienti.
Tabelul 3. Efectele adverse (exceptand pe cele hematologice) la pacientii tratati cu
Hycamtin
Efectele adverse
Toate gradele
Gradul 3
Gradul 4
(cu exceptia celor Incidenta (%)
Incidenta (%)
Incidenta (%)
hematologice)
n=452 n=2375
n=452 n=2375
n=452 n=2375
Pacienti Cure
Pacienti Cure
Pacienti Cure
Gastrointestinale
Greata
77
50
10
3
<1
<1
Voma
58
26
6
3
3
<1
Diaree
42
19
4
1
<1
<1
Constipatie
39
18
2
<1
1
<1
Durere
33
13
4
<1
2
<1
abdominala
Stomatita
24
9
2
<1
<1
<1
Anorexie
19
8
2
<1
0
0
Sistemice
Oboseala
37
25
6
2
0
0
Febra
34
13
1
<1
<1
<1
Astenie
21
10
3
<1
1
<1
Tegumente/Anex 59
62
NA
NA
NA
NA
e
Alopecie
In aceste studii clinice nu s-a administrat pe baza regulata o premedicatie. Neurologice:
Cea mai frecventa acuza a fost cefaleea (21%). 9% din pacienti au dezvoltat parestezii, in
majoritatea lor de grad 1. Hepatobiliare: Cresteri tranzitorii de grad 1 ale nivelului
transaminazelor (GOT/ASAT si GPT/ALAT) au fost observate la 5% din pacienti.
Cresteri mai mari, de grad 3/4 au survenit la mai putin de 1%. Cresteri de grad 3/4 ale
bilirubinemiei au fost demonstrate la mai putin de 3% din pacienti. Respiratorii: Dispnee
(20%); dispnee de grad 3/4 (4%).
Supradozare: Nu se cunoaste antidotul impotriva supradozarii cu Hycamtin. Se
poate anticipa ca mielosupresia este principala complicatie a supradozarii. Valoarea DL10
la soarecii carora li s-a administrat Hycamtin sub forma de perfuzie unica a fost de 75
mg/m (CI95%:47-97).
Tabelul 4. Comparatie intre profilurile de toxicitate ale tratamentelor cu Hycamtin si
Paclitaxel la pacientii cu cancer ovarian
Reactia adversa
Hycamtin
Paclitaxel

Pacienti Cure
Pacienti Cure
n=112 n=555
n=114 n=550
Hematologic de grad 3/4
%
%
%
%
Neutropenie de grad 4 (< 500 79,5
36,7
21,9
8,5
celule/ml)
Anemie de grad 3/4 (Hb < 8 40,5
16,0
6,3
2,0
mg/dl )
Trombocitopenie de grad 4
25,3
9,6
1,8
0,4
( < 25000 plachete/ml )
Febra/Neutropenie de grad 4
23,2
5,4
2,6
0,5
Septicemie diagnosticata
5,4
1,1
1,8
0,4
Deces consecutiv septicemiei
1,8
0,4
0,0
0,0
Altul decat hematologic, de grad
3/4
Gastrointestinal
Durere abdominala
5,4
1,1
3,5
0,9
Constipatie
5,4
1,1
0,0
0,0
Diaree
6,3
1,6
0,9
0,2
Obstructie intestinala
4,5
1,1
4,4
0,9
Greata
8,9
3,1
1,8
0,4
Stomatita
0,9
0,2
0,9
0,2
Voma
9,8
2,0
2,6
0,5
Sistemic
Anorexie
3,6
0,2
0,0
0,0
Dispnee
6,3
1,8
5,3
1,3
Oboseala
8,0
0,2
5,3
2,0
Vertij
1,8
0,5
1,8
0,4
Neuromuscular
Artralgie
0,9
0,2
3,5
0,5
Astenie
5,4
1,8
3,5
1,3
Cefalee
0,9
0,2
1,8
0,9
Mialgie
0,0
0,0
2,6
1,6
Durere
5,4
1,1
10,5
2,2
Nu s-a utilizat o premedicatie pe baza de rutina la pacientii tratati cu Hycamtin;
pacientilor sub tratament cu paclitaxel li s-a administrat o premedicatie de rutina cu
corticosteroizi, difenhidramina si blocanti de receptori histaminici de tip 2. Tabelul 4
ilustreaza reactiile adverse hematologice si nehematologice de grad 3/4 in cadrul unui
studiu comparativ intre topotecan si paclitaxel.
Posologie si mod de administrare: Inaintea administrarii primei cure de Hycamtin,
pacientii trebuie sa prezinte in sangele periferic peste 1500 neutrofile/mm si peste
100.000 trombocite/ mm. Doza recomandata de Hycamtin (topotecan clorhidrat) este de
1,5 mg/m, administrata zilnic sub forma de perfuzie cu o durata de 30 de minute, timp de
5 zile, cu incepere din ziua 1 a unei cure de 21 de zile. Se recomanda minimum 4 astfel
de cure, deoarece intervalul mediu de timp pana la raspuns este de 9 pana la 12 saptamani
confrom datelor obtinute din 3 studii clinice. In cazul instalarii neutropeniei severe in
timpul unei cure de tratament, in curele ulterioare doza va trebui redusa cu 0,25 mg/m.

De asemenea, in cazul unei neutropenii severe se mai poate administra G-CSF la sfarsitul
curei urmatoare (inainte de a trece la reducerea dozei), cu incepere din ziua 6 a curei (la
24 de ore de la incheierea administrarii de topotecan). Ajustarea dozei la anumite grupe
de pacienti: Disfunctii hepatice: Nu pare a fi necesara ajustarea dozei la pacientii cu
disfunctie hepatica (bilirubinemia intre 1,5 -10 mg/dL). Disfunctii renale: In cazurile
usoare (Clearance-ul creatininei intre 40 si 60 ml/min) nu pare a fi necesara modificarea
dozei. In cazurile moderate (Clearance-ul creatininei intre 20 si 39 ml/min) se recomanda
ajustarea dozei la 0,75 mg/m. Nu exista date suficiente cu privire la pacientii cu
disfunctie renala severa pentru a putea recomanda o posologie adecvata. Batrani: Nu pare
a fi necesara modificarea dozei (exceptand modificarile impuse de o eventuala disfunctie
renala).
Precautii: Hycamtin este un medicament antitumoral citotoxic. Ca si in cazul altor
compusi toxici, acesta trebuie preparat in prezenta unui jet de apa vertical laminar,
purtand manusi si haine de protectie. Daca solutia de Hycamtin vine in contact cu
tegumentul, acesta se va spala imediat, pe indelete, cu apa si sapun. In cazul contactului
cu mucoasele, acestea se clatesc abundent cu apa. Prepararea pentru administrarea
intravenoasa: Continutul fiecarui flacon de Hycamtin 4 mg se dizolva in 4 ml apa distilata
pentru uz parenteral. Apoi, inainte de administrare, se dilueaza un volum corespunzator
din solutia obtinuta, fie in solutie i.v. NaCl 0,9%, fie in solutie i.v. Dextroza 5%.
Deoarece forma liofilizata nu contine conservanti, produsul trebuie folosit imediat dupa
preparare.
Stabilitate: Flacoanele sigilate de Hycamtin (topotecan clorhidrat) sunt stabile
pana la data inscrisa pe flacon, in conditiile pastrarii in ambalajul original la o
temperatura de sub 30 grade Celsius si la adapost de lumina. Deoarece flacoanele nu
contin conservanti, continutul trebuie utilizat imediat dupa preparare. Flacoanele de
Hycamtin gata preparate pentru administrare sunt stabile timp de 24 de ore la o
temperatura de sub 30 grade Celsius la lumina camerei.
Forma de prezentare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) injectabil, este prezentat in
flacoane monodoza de 4 mg (baza), in cutii de cate 5 flacoane.
Conditii de pastrare: Flacoanele se pastreaza la adapost de lumina, in ambalajul
original, la o temperatura de sub 30 grade Celsius.
DIAMALIN 25 mg , Drajeuri, 25 mg
L01XX14
Tretinoinum
Compozitie
Un drajeu contine tretinoin 25 mg si excipienti pentru:
nucleu: lactoza monohidrat, amidon de porumb, celuloza microcristalina, stearat de
magneziu, polividona, talc.
strat de drajefiere: zahar, talc, carbonat de calciu, dioxid de titan (E 171), polividona,
guma arabica, ceara Carnauba, ceara galbena.
Grupa farmacoterapeutica: alte antineoplazice, reversori celulari.
Indicatii terapeutice
Pentru inducerea remisiunii la pacienti cu leucemie acuta promielocitara, care nu au fost
inca tratati, care prezinta recadere dupa chimioterapia standard (antracicline si citozin

arabinozida, etc.) sau sunt refractari la toate chimioterapicele. Propus ca medicatie

adjuvanta in cancerul pulmonar si alte tumori solide.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la tretinoin si alti retinoizi.
Precautii
Tratamentul se face numai sub supravegherea stricta a medicului oncolog.
La pacientii cu leucemie promielocitara acuta se asociaza tratamentul de sustinere
adecvat si, dupa caz, medicatia antihemoragica sau antiinfectioasa.
In timpul tratamentului cu tretinoin se recomanda evaluarea hematologica si a
parametrilor coagularii, investigarea functiei respiratorii, controlul functiei hepatice, al
colesterolului si trigliceridelor serice.
Interactiuni
Asocierea tretinoinului cu urmatoarele medicamente este contraindicata:
anticonceptionale orale care contin doze mici de progestativ (eficacitatea acestora este
micsorata)
tetracicline (risc de hipertensiune intracraniana deoarece ambele medicamente cresc
presiunea lichidului cefalorahidian)
vitamina A (risc de hipervitaminoza).
Desi tretinoinul este metabolizat de catre citocromul P450, nu au fost semnalate
interactiuni cu diferite medicamente inductoare enzimatice sau inhibitoare enzimatice.
Nu exista date asupra unor eventuale interactiuni farmacocinetice cu daunorubicina sau
citarabina.
Atentionari speciale
Copii
Experienta folosirii tretinoinului la copii este limitata. Siguranta si eficacitatea la copiii
sub 1 an nu au fost stabilite.
In cazul aparitiei "sindromului acidului retinoic" (vezi Reactii adverse), se recomanda
administrarea de glucocorticoizi (dexametazona 10 mg de doua ori pe zi, cel mult trei
zile).
Chimioterapia intensiva cu antracicline in conditii de hiperleucocitoza micsoreaza
frecventa acestui sindrom.
Sarcina si alaptarea
Tretinoinul este teratogen, riscul malformatiilor fiind mare daca se adminstreaza in
timpul sarcinii, mai ales in primele trei luni. Folosirea la femeia insarcinata este
contraindicata, cu exceptia situatiilor in care severitatea bolii obliga la acest tratament.
Prescrierea la femeile fertile face obligatorie informarea acestora privind riscul teratogen,
folosirea stricta a masurilor contraceptive in timpul tratamentului si o luna dupa oprirea
acestuia, efectuarea testelor de sarcina in fiecare luna.
Nu se stie daca tretinoin se excreta in lapte. Din cauza riscului potential de reactii adverse
severe la sugari, alaptarea trebuie intrerupta in timpul tratamentului cu tretinoin.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu se cunosc.
Doze si mod de administrare
Adulti. Doza recomandata pentru inducerea remisiunii in leucemia acuta promielocitara
este de 45 mg/m pe zi, fractionat in doua prize. Administrarea se face la sfarsitul meselor
principale. Tratamentul se continua pana la obtinerea remisiunii complete sau timp de cel

mult 90 zile. In caz de hiperleucocitoza se asociaza un citostatic antraciclinic. Dupa

obtinerea remisiunii se administreaza tratamentul chimioterapic standard de consolidare
si/sau intretinere.
Copii. La copiii mai mari de 1 an se recomanda aceleasi doze ca la adulti. In caz de
reactii adverse severe se folosesc doze mai mici.
Insuficienta hepatica sau renala. Se recomanda reducerea dozei la 25 mg/m pe zi.
Reactii adverse
Tretinoinul provoaca frecvent fenomene caracteristice de supradozare a vitaminei A:
cefalee (86%), febra (83%), uscaciunea pielii/mucoaselor (77%), dureri osoase (77%),
greturi, varsaturi (57%), eruptii cutanate (54%), mucozita (26%), prurit (20%),
hipersudoratie (20%), tulburari vizuale (17%), tulburari oculare (17%), alopecie (14%),
modificari cutanate (14%), modificarea acuitatii vizuale (6%), inflamatie osoasa (3%),
defecte ale campului vizual (3%). A fost raportat cu o frecventa de pana la 25% simptome
caracteristice incadrate in "sindromul acidului retinoic": febra, dispnee, detresa
respiratorie acuta, infiltrate pulmonare, pleurezie si/sau pericardita, hiperleucocitoza,
hipotensiune, edeme, crestere in greutate, insuficienta renala, insuficienta hepatica,
insuficienta multiorganica. Acest sindrom apare obisnuit in prima luna de administrare si
este reversibil prin tratament imediat cu glucocorticoizi (dexametazona i.v. cate 10 mg la
intervale de 12 ore, timp de trei zile sau pana la disparitia simptomelor); in lipsa
tratamentului sindromul poate avea evolutie letala.
In cursul studiilor clinice a fost semnalata frecvent hiperleucocitoza (75%),
hipercolesterolemie si/sau hipertrigliceridemie (60%) - care pot explica frecventa
crescuta a trombozei venoase si a infarctului miocardic, de asemenea cresterea
transaminazelor si a creatininemiei (50-60%).
Unele evenimente adverse observate in cursul tratamentului sunt comune cu reactii
raportate la pacientii cu leucemie acuta promielocitara, relatia cauzala cu tretinoinul fiind
discutabila. Printre acestea sunt: hemoragii (inclusiv gastrointestinale si cerebrale),
infectii, coagulare intravasculara diseminata, pneumonie, septicemie.
Supradozaj
Doza recomandata in leucemia acuta promielocitara este inferioara dozei maxime tolerate
-195 mg/m pe zi. Doza maxima tolerabila la copii este mai mica de 60 mg/m pe zi. Nu
au fost raportate cazuri de supradozaj la om, dar sunt de asteptat simptome de
hipervitaminoza A: cefalee, greata, voma. Nu exista un tratament specific. Se recomanda
consultarea unui specialist in hematologie.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe
ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 15-25C, ferit de
lumina.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon a 40 drajeuri.

CAPITOLUL IV
CORTICOSTEROIZII SI ACTH-UL
Corticosuprarenala secret trei hormoni: cortizolul (hidrocortizonul), cu aciune
glu-cocorticoid, mineralocorticoizii (aldosteronul) i androgenii. Hormonii
glucocorticoizi sau analogii lor sintetici, au o marcat aciune antiinflamatorie, aciuni
importante asupra metabolismului glucidic, protidic, lipidic i asupra echilibrului
hidroelectrolitic (retenie de ap i sodiu, eliminare crescut de potasiu). Inhib reaciile
inflamatorii, deprim procesul imunologic (mpiedicnd sinteza anticorpilor i
proliferarea limfatic), - deci au un efect antialergic, antitoxic, provoac limfopenie, fiind
eficace n leucemia acut, cresc sensibilitatea vascular la catecolamine (adrenalin,
noradrenalin), fiind utili n colaps, stimuleaz sistemul nervos central, provocnd euforie
(bun dispoziie), stimuleaz he-matopoieza, menin homeostazia i cresc rezistena
organismului la agresiuni.
Ca accidente se semnaleaz:
- tulburri metabolice: osteoporoz prin catabolism proteic exagerat, aciune diabetogen (cresc glicemia i scad tolerana la glucoza), hipertensiune arterial, c;deme i
agravarea insuficinei cardiace prin retenia de Na i ap i pierdere de K ;
- complicaii infecioase (tuberculoz, infecii cu streptococi sau stafilococi) prin
inhibarea reaciilor conjunctive i scderea anticorpilor:
- accidente digestive (hemoragie, perforaie), stimulnd secreia gastric;
- tulburri psihice (agitaie, psihoze, tulburri de comportament);
uneori, boli tromboembolice, ntrziere a vindecrii bolilor i atrofie
corticosuprarenala;
- semne de hipercorticism (obeziate, astenie, acnee etc.).
Indicaii terapeutice: insuficien corticosuprarenala (numai corticoizi, nu ACTH);
boli inflamatorii: reumatism articular acut, poliartrit reumatoid, boli de colagen; astm,
urticarie i alte boli alergice; leucemii, sindroame nefrotice; unele caz^uri de insufeien
cardiac; unele cazuri de boli infecioase; forme severe de septicemie; febr tifoid cu
fenomene toxice; ocul infecios cu germeni gram-negativi; boli de snge.
Contraindicaiile corticoterapie: ulcer gastric sau duodenal, sindrom Cushing,
osteoporoz, hipertensiune arterial sever, sarcin n primele luni, unele boli psihice. n
cazul corticoterapiei de lung durat, se administreaz C1K (1-2 g/zi) sau sucuri de fructe
i zarzavaturi; se reduce CINa din alimentaie i se asociaz, din cnd n cnd, hormoni
an-drogeni (Testosteron) i medicamente antiacide.
IV.1 Glucocorticoizii
Sunt hormoni corticosuprarenalieni sau analogi sintetici, care folosii ca
medicament, n doze superioare celor fiziologice, produc efecte farmacodinamice
importante nsoite de exagerarea efectelor metabolice.
Efecte farmacodinamice

1. Aciune antiinflamatoare marcat, superioar celei produse de

antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), ce intereseaz toate fazele procesului
inflamator. Astfel:
13
cortizonii stabilizeaz membranele biologice n general, pe cele capilare i
celulare n special;
14
antagonizeaz aciunea de permeabilizare membranar a histeinei i a
kininelor;
15
menin rspunsul vascular la catecolamine;
16
diminu motilitatea leucocitelor i capacitatea lor fagocitar;
17
diminu intensitatea fenomenelor din fazele congestiv i exudativ ale
procesului inflamator.
Cortizonii produc ns: scderea numrului de fibroblati, diminuarea formrii
colagenului i blocarea sulfatrii mucopolizaharidelor, aciuni ce fac ca procesele
reparatorii, de cicatrizare, din faza final a inflamaiei s fie ntrziate.
2. Aciune antialergic i imunodepresiv marcat, urmare a mpiedicrii sintezei
interleukinei 2 (IL-2) i linfokininelor (factor chemotactic, de proliferare a limfocitelor,
de activare a macrofagelor, de permeabilizare a capilarelor) de ctre limfocitele T, urmare
a scderii proliferrii acestora. Concomitent sunt diminuate consecinele inflamatorii ale
reaciei Ag-Ac. Glucocorticoizii au de asemenea aciune limfolitic materializat prin
limfopenie trectoare, iar la copil prin diminuarea tranzitorie a umbrei timice. Limfocitele
sensibilizate sunt ns rezistente la aciunea glucocorticoizilor. Aciunea imunodepresiv
determin scderea rezistenei organismului la infecii.
3. Creterea secretiei gastrice de HCl (prin intensificarea mecanismului
histaminic) cu scderea concomitent de mucus protector (urmare a scderii numrului de
celule mucosecretoare) i ntrzierii regenerrii mucoasei gastrice ceea ce favorizeaz
apariia ulcerului gastric, cu aspect caracteristic fr burelet fibros, aa numitul ulcer
moale.
4. Stimularea SNC cu senzaie de bine resimit de bolnavi pe parcursul
tratamentului, dar i cu riscul declanrii unor episoade psihotice acute la bolnavii cu
tulburri psihotice n antecedente.
5. Efecte oculare urme a aplicrii locale, constnd n creterea presiunii
intraoculare. Administrarea sistemic ndelungat poate provoca, mai ales la tineri,
cataract subscapular posterioar ireversibil, cu pierderea consecutiv a vederii.
Glucocorticoizii utilizai ca medicament, deci n doze superioare celor fiziologice,
produc, urmare a exagerare a efectelor fiziologice consecine metabolice importante,
avnd cel mai adesea semnificaia unor reacii adverse severe. Astfel:
1
La nivelul metabolismului glucidic, cel mai intens influenat,
glucocorticoizii produc intensificarea gluconeogenezei hepatice pe seama
aminoacizilor (AA), creterea depozitelor hepatice de glicogen, scderea utilizrii
celulare a glucozei i creterea glicemiei. Glucocorticoizii au aciune
antiinsulinic. Tratamentele ndelungate pot produce diabet steroidian de novo,
de obicei reversibil la ntreruperea tratamentului i care rspunde favorabil la
antidiabetice orale.
2
La nivelul metaolismului protidic glucocorticoizii au aciune
catabolizant: cresc catabolismul proteic i implicit eliminrile urinare de azot,
este inhibat sinteza de proteine, diminu procesele de cretere, sunt ntrziate

procesele de cicatrizare i scade rezistena organismului la infecii.

Hipercatabolismul proteic este deosebit de marcat la nivelul: oaselor (resorbia
matricei proteice osteoide cu creterea eliminrilor urinare de Ca i apariia
osteoporozei), muchilor sceletici (diminuarea masei musculare ndeosebi la
m.coapsei i slbiciune muscular, realiznd aa-numita miopatie cortizonic
lent reversibil la ntreruperea tratamentului), pielii (ruperea fibrelor elastice i de
colagen din structura pielii cu apariia de vergeturi, fenomene atrofice,
telangiectazii- efecte ireversibile).
3
Asupra metabolismului lipidic, glucocorticoizii produc efecte de tip
anabolizant cu favorizarea eliberrii acizilor grai cu lan lung i redistribuirea
specific a esutului adipos (fa n lun plin, burelete grsoase
supraclaviculare, or abdominal).
4
Glucocorticoizii influeneaz metabolismul hidromineral producnd efecte
de tip mineralocorticoid retenie hidrosalin, pierdere de K.
Mecanismul de aciune
Mecanismul de aciune al glucocorticoizilor const n ptrunderea acestora n
citoplasma celular i fixarea pe un receptor intracitoplasmatic specific urmat de
activarea acestuia prin desfacerea din structura receptoare a unei proteine fosforilate
heat-shock protein. Complexul glucocorticoid-receptor activar ptrunde n nucleu unde
se leag de o poriune a AND-ului (glucocorticoid-response elements), reglnd
transcripia unor gene specifice i implicit sinteza proteic. Sensul influenrii acesteia
variaz cu structura celular considerat. Aa de exemplu la nivelul hepatocitului este
favorizat sinteza de proteine structurale i enzimatice, n timp ce la nivelul limfocitelor
sinteza proteinelor este deprimat cu scderea consecutiv a producerii de
imunoglobuline. Glucocorticoizii induc sinteza unor proteine cu proprieti
antiinflamatoare denumite lipocortine, care blocheaz fosfolipaza A2 i consecutiv
ntregul lan metabolic al eicosanoidelor, diminund formarea de prostaglandine (PGE),
leucotriene i PAF (substane cu efecte proinflamatoare). Dozele ridicate de
glucocorticoizi inhib de asemenea COX2 (ciclooxigenaza 2) i 5-LOX (5lipooxigenaza).
Efecte adverse
Apar att consecutiv exagerrii efectelor metabolice (diabet steroidian,
osteoporoz, miopatie cortizonic i retenie hidrosalin etc.) ct i urmare a aciunilor
farmacodinamice (ulcer gastric, cataract etc.). Tratamentul ndelungat cu glucocorticoizi
poate produce de asemenea hipercorticism exogen (redistribuirea caracteristic a esutului
adipos, pilozitate, acnee, insomnie, bulimie i n final sdr.Cushing iatrogen) i
hipocorticism endogen urmare a atrofierii progresive a glandelor suprarenale, consecutiv
inhibrii axului hipofizo-hipotalamo-suprarenalian de ctre concentraiile sanguine de
cortizoni determinate de administrarea acestora ca medicament.
Hipocorticismul endogen se manifest prin astenie, apatie, iritabilitate, stare de
presiv, hipoglicemie, hTA. Insuficiena corticosuprarenal devine evident n condiii de
stress (termic, chirurgical, infecios etc.) aparute n timpul tratamentului cortizonic sau
dup ntreruperea acestuia. Fenomenul este lent, reversibil la ntreruperea tratamentului.
Pentru prevenirea sau diminuarea hipocorticismului endogen, administrarea
glucocorticoizilor trebuie fcut cu mult pruden, folosind doze terapeutice minime,
evitnd tratamentul ndelungat administrnd medicamentul dimineaa ntre orele 6-8

(interval ce corespunde activitii fiziologice maxime a axului hipotalamo-hipofizar),

administrnd n timpul tratamentului de ntreinere doze duble o dat la 2 zile, iar
ntreruperea tratamentului trebuie fcut prin diminuarea lent-progresiv a dozei.
Utilizarea cortizonilor trebuie evitat la bolnavii cu risc crescut: (hipertensivi,
bolnavi cu afeciuni cardio-vasculare, ulcer peptic, gastrit, esofagit, osteoporoz, DZ,
TBC sau alte infecii, psihoze, glaucom) n sarcin i la tineri.
Glucocorticoizii sunt indicai pentru efectele antiinflamatoare, antialergice i de
deprimare a reaciilor mezenchimale, ca tratament simptomatic n afeciuni reumatismale
(reumatism poliarticular acut, poliartrit cronic avolutiv, acces de gut), afeciuni
dermatologice i boli de colagen (dermatoze alergice i inflamatorii, LED,
dermatomiozit etc), forme severe de astm bronic, reacii alergice de toate tipurile, ileite,
colit ulceroas, hepatit, boli hematologice (anemie aplastic, purpur trombopenic
idiopatic etc), afeciuni oculare (inflamatorii i alergice), diferite forme de cancer
(leucemie, b. Hodgkin, cancer mamar, cancer prostatic etc). Doze mari de glucocorticoizi
n asociere cu substane citostatice se folosesc pentru prevenirea respingerii grefelor i
transplantelor. Utilizarea local (topic) a glucocorticoizilor d rezultate diferite in
funcie de zona anatomic, funcia de barier a pielii, vehicul folosit i concentraia n
glucocorticoidul respectiv.
Utilizarea glucocorticoizilor n stomatologie este limitat i controversat. n
leziuni aftoase ntinse sau n lichenul plan eroziv se pot administra injectabil,
intralezional cu rezultate favorabile.
Din punct de vedere farmacocinetic, glucocorticoizii naturali i sintetici se absorb
rapid i complect din tractul gastrointestinal, fiind activi pe cale oral. Concentraia
plasmatic maxim este atins n cca. 2 ore. n snge se leag n proporie de 70-90% de
o globulin plasmatic (transcortina). Sunt metabolizai hepatic relativ rapid (concentraia
plasmatic scade cu cca. 15% n 8 ore) prin reducere urmat de glicuronoconjugare. Sunt
eliminai renal. Medicamente de tipul barbituricelor, care au efect inductor enzimatic,
grbesc metabolizarea glucocorticoizilor necesitnd, n cazul terapiei asociate creterea
dozei de steroid.
Glucocorticoizii au structur steroidian (C21) cu o dubl legtur n poziia 4-5,
o funcie de oxigen (cetonic sau hidroxilic) n poziia 11 (se numesc 11-oxisteroizi), o
grupare hidroxil n poziia 17 i alta n poziia 21.
Aceast structur corespunde glucocorticoizilor naturali: cortizon i hidrocortizon.
Prin inducerea unei duble legturi 1-2 se obin derivai 1: prednison ( 1-cortizon) i
prednisolon (1-hidrocortizon), de 5 ori mai activi ca antiinflamatoare i glucoreglatoare.
Substituirea unui metil n poziia 6 (metil prednisolon), sau a fluorului n poziia 9
(triamcilonon, dexametazon, betametazon) intensific toate efectele glucocorticoizilor.
Metilarea n poziia 16 (dexametazon, betametazon) anuleaz efectele de tip
mineralocorticoid.
Tabelul 1
Structura chimic a principalilor glucocorticoizi
Corticosteroid
1-2
6
Cortizon
Hidrocortizon
-

Poiie i substituie
9
11
=O
-OH

16
-

Prednison

1
1

=O

-OH

1
1

CH3

-OH

-OH

OH

-OH

CH3

Betametazon

1
1

-OH

CH3

Parametazon

-OH

CH3

Prednisolon
Metilprednisolon
Triamcinolon
Dexametazon

Intereseaz trei caracteristici farmacologice ale glucocorticoizilor: potena

(mrimea dozei la care apar efecte farmacodinamice, denumit i unitate de doz),
durata efectului i raportul dintre efectul antiinflamator i cel de retenie hidrosalin.
Funcie de aceste caracteristici, glucocorticoizii se mpart n:
a)
Gcc cu poten mic (unitate de doz 25 mg), efect antiinflamator mediu,
dar retenie hidrosalin marcat i durat scurt de aciune (T1/2 de 8-12 ore):
cortizon, hidrocortizon.
b)
Gcc cu poten medie (unitate de doz 4-5 mg), efect antiinflamator
marcat, retenie hidrosalin slab i durat de aciune medie (T1/2 de 12-36 ore):
prednison, prednisolon, metilprednisolon.
c)
Gcc cu poten mare (unitate de doz 0,75 mg), efect antiinflamator
marcat, lipsa reteniei hidrosaline i durat lung de aciune (T1/2 de 36-54 ore):
dexametazon, betametazon.
Tabelul 2
Efectele glucocorticoizilor
Denumirea generic
Potena antiinflamatoare
Efecte de tip mineralocorticoid
(retenie
hidrosalin)
Cortizon
0.8
0.8
Hidrocortizon (cortizol) 1.0
1.0
Prednison
2.5
0.8
Prednisolon
3.0
0.8
Metilprednisolon
4.0
0.0
Meprednison
5.0
0.0
Triamcinolon
5.0
0.0
Dezametazon
20.0
0.0
Betametazon
30.0
0.0
Parametazon
6.0
0.0
n tratamentul de lung durat sunt preferai glucocorticoizii din categoria a 2-a
(prednison i prednisolon) ntruct cei cu aciune lung, dei aparent avantajoi, deprim
marcat axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian prezentnd risc marcat de insuficien
suprarenalian i corticodenden.
Glucocorticoizii se pot administra oral (prednison, prednisolon), injectabil sub
form de suspensie apoas, administrabil intramuscular sau local, intraarticular sau n
infiltraii (metilprednisolon acetat, triamcinolon acetonid) sau sub form de soluii

injectabile intravenos (hemisuccinat de hidrocortizon, hidrocortizon Na fosfat,

dexametazon Na fosfat). Se pot administra de asemenea topic (fluocinolon acetonid,
fluocortolon, flumetazon pivalat).
HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT , fiole
hydrocortizonum
Compozitie: O fiola de 5 ml (sticla transparenta) contine 0,025 g hidrocortizon
hemisuccinat intr-un ml polietilenglicol 400 (solutia A) insotita de o fiola de solvent
(solutia B) continand solutie apoasa de hidrogenocarbonat de sodiu, in concentratie de
0,225%. In urma reactiei dintre solutia de hidrocortizon hemisuccinat si solvent rezulta
hidrocortizon hemisuccinat de sodiu.
Actiune farmacoterapeutica: Glucocorticoid de biosinteza cu actiune
antiinflamatoare-antialergica, utilizat predominant in terapia de urgenta.
Indicatii: Stari de soc (chirurgical, obstetrical, traumatic, alergic, toxic, infectios,
cardiogen, din arsuri). Insuficiente respiratorii: criza acuta de astm bronsic, pneumonie
prin aspiratie, edem laringian. Edem Quincke. Insuficiente cardio-respiratorii: edem
pulmonar acut, gripe cu evolutie severa s.a. Sindroame neurologice: stari comatoase,
edem cerebral, encefalite si meningite acute. Insuficienta suprarenala acuta: criza
addisoniana acuta, stare post-suprarenalectomie.
Contraindicatii: Fiind o medicatie de urgenta, relativ de scurta durata, nu are
contraindicatii corticoterapice sistemice. Este contraindicat tratamentul prelungit cu doze
mari.
Reactii adverse: Dupa administrare indelungata a unor doze mari este posibila
aparitia semnelor de epuizare corticosuprarenala si antehipofizara.
Posologie si mod de administrare: Dozele uzuale variaza, in functie de gravitatea
cazului, intre 0,100 si 0,500 g; in starile foarte grave, de exemplu, in soc, se
administreaza 1 g de preparat in decurs de cateva minute, iar apoi cate 0,500 g la 6-8 ore,
timp de 3-5 zile daca este nevoie. La copii se utilizeaza doze mai mici, in nici un caz insa
doze mai mici de 0,25 g/24 ore. Produsul poate fi administrat in injectie intravenoasa
(solutia se prepara extemporaneu, transvazand solventul in fiola cu solutia de
Hidrocortizon hemisuccinat) sau in perfuzie venoasa (solutia obtinuta cum s-a aratat mai
sus se adauga la 500-1000 ml de glucoza 5% in apa sau in solutie clorurosodica izotonica,
eventual la aceeasi cantitate de ser fiziologic).
Forma de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 5 ml: 50 fiole (sticla transparenta) cu
principiul activ (solutia A) si 50 fiole (sticla bruna) cu solvent (solutia B).
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si caldura.
PREDNISON , comprimate
prednisonum
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand prednison 5 mg sau 1 mg (flac.
cu 30 buc.).
Actiune terapeutica: Derivat cortizonic antiinflamator, antialergic cu actiune
intensa; creste catabolismul proteic, creste glicemia, stimuleaza sistemul nervos central,
inhiba functia corticosuprarenalei; actiunea de favorizare a retentiei hidrosaline este
slaba. Efectul se dezvolta dupa 2-3 ore si se mentine 12-36 ore dupa administrarea orala.
Indicatii: Boli reumatice si colagenoze: poliartrita reumatoida, cardita

reumatismala, lupus eritematos diseminat, dermatomiozita, sclerodermie, periarterita

nodoasa (cazuri severe, selectionate); boli alergice: astm bronsic, alergie alimentara,
alergie medicamentoasa, alergie la polen, boala serului, edem angioneurotic, anafilaxie
etc. (cazuri severe, selectionate); necroza hepatica subacuta, hepatita cronica activa,
hepatita alcoolica acuta, boala Crohn, colita ulceroasa si ulcero-hemoragica,
glomerulonefrita acuta cu oligurie marcata sau anurie, nefroza, sarcoidoza, fibroza
pulmonara, anemie hemolitica dobandita, purpura trombopenica idiopatica, leucemie
limfatica, limfosarcom; stari infectioase si toxice grave; boli de piele: dermite alergice si
eczeme, eritrodermie exfoliativa, pemfigus, psoriazis etc.; boli de ochi: episclerite,
sclerite, keratite, irite, iridociclite si alte afectiuni cu caracter inflamator sau alergic.
Mod de administrare: Adulti: doza de atac 30-80 mg/zi (sau mai mult), se scade
treptat pana la doza de intretinere de 5-15 mg/zi (obisnuit 10 mg); copii: doza de atac 1-3
mg/kg corp si zi (sau mai mult), doza de intretinere 0,25-0,5 mg/kg corp si zi. Se
recomanda ca doza de intretinere sa se administreze intr-o singura priza, dimineata,
eventual in schema alternativa (cantitatea echivalenta o data la 2 zile); ori de cate ori este
posibil se incearca oprirea medicatiei prin micsorarea treptata a dozei. In caz de
interventii chirurgicale, traumatisme, infectii sau alte afectiuni intercurente este necesara
cresterea dozei.
Reactii adverse: Pirozis, epigastralgii, activarea sau agravarea ulcerului
gastroduodenal, hiperglicemie (se recomanda dieta hipoglucidica), cu activarea sau
agravarea diabetului, insomnie, agitatie, chiar tulburari psihotice, cataracta subcapsulara
posterioara, glaucom (tratamentul prelungit), cresterea catabolismului proteic (se
recomanda dieta hiperproteica) cu osteoporoza si miopatie, striuri, telangiectazii, petesii,
echimoze cutanate, acnee, tulburari sexuale (amenoree, hirsutism), intarzierea cresterii la
copii, deprimarea reactiilor imunologice si inflamatorii cu favorizarea infectiilor (infectii
virotice, mai ales herpes ocular, tuberculoza evolutiva, infectii bacteriene, micotice si
parazitare), intarzierea vindecarii plagilor, necroza osoasa aseptica (cap femural si
humeral), vasculita, pancreatita; retentie de sare si apa, pierderea de potasiu (slabe),
tendinta de crestere a presiunii arteriale (dieta hiposodata). Dozele mari si tratamentul
indelungat pot provoca fenomene de hipercorticism exogen (fata "in luna plina",
adipozitate etc.); de asemenea pot aparea fenomene de hipocorticism endogen (datorita
inhibarii functiei, chiar atrofiei suprarenale), care se evidentiaza la intreruperea brusca a
tratamentului sau la cresterea necesitatii de hormon si se manifesta prin exacerbarea
simptomelor bolii tratate, reumatism steroidian sau simptome de insuficienta suprarenala
(tratamentul trebuie intrerupt treptat); dozele mari, administrate la sfarsitul graviditatii,
pot provoca hiposuprarenalism la nou-nascut. Intreruperea brusca a tratamentului poate fi
cauza de crestere a presiunii arteriale.
Contraindicatii: Ulcer gastric sau duodenal, psihoze, cetoacidoza diabetica,
osteoporoza, sindrom Cushing; prudenta sau se evita in timpul sarcinii si alaptarii,
prudenta in diabetul zaharat (se controleaza glicemia, se creste doza de insulina sau
antidiabetice orale), in insuficienta renala si la uremici, in bolile convulsive si in
miastenia grava, in insuficienta cardiaca, la hipertensivi si cand exista tendinta la
tromboza vasculara. Prudenta in bolile infectioase, unde este obligatorie asocierea
chimioterapiei sau antibioterapiei specifice; in tuberculoza se foloseste numai ca adjuvant
al chimioterapiei specifice; infectiile fungice sistemice, infectiile amebiene, herpesul

zoster, herpesul simplex, varicela si poliomielita contraindica cortizonii (cu exceptia

situatiilor in care actiunile antitoxica si antiinflamatoare pot salva viata bolnavului);
vaccinarea, mai ales cea antivariolica, este interzisa in cursul tratamentului cortizonic.
Atentie in cazul asocierii cu antidiabetice orale si anticoagulante cumarinice (cortizonii
scad eficacitatea), saluretice, amfotericina (sumarea pierderii de potasiu), salicilati,
fenilbutazona, indometacina si alte AINS (risc ulcerigen crescut), barbiturice, fenitoina,
rifampicina (pot scadea eficacitatea cortizonilor). Glucocorticoizii administrati sistematic
figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi).
DEXAMETHASONE SODIUM PHOSPHATE , fiole
dexamethasomum sodium ph
Compozitie: Fiecare fiola de 2 ml contine 8 ml fosfat de dexametazona ca sare
sodica.
Actiune terapeutica: Dexametazona este un steroid (derivat corticosteroid) utilizat
in cadrul corticoterapiei tulburarilor acute sau cronice ce raspund la acest tip de tratament
antiinflamator si imunosupresor.
Indicatii: Administrare sistemica: Insuficienta corticosuprarenala (asociat cu
mineralo-corticoizi), boli de colagen, alergie, urticarie, soc anafilactic, soc toxicoseptic,
soc cardiogen, traumatisme craniocerebrale, edem cerebral acut, nefropatii autoimune,
neoplazii - asociat chimioterapiei. Administrare locala: Inflamatii articulare, abarticulare,
ale tesuturilor moi.
Contraindicatii: Infectii sistemice cu fungi, boli virale (herpes, varicela, zona,
etc).
Efecte adverse: Creste riscul reactivarii ulcerului gastric si/sau duodenal;
hiperglicemie, retentie hidro-electrolitica, atrofie musculara, cresterea catabolismului
proteic, osteoporoza, imunodeficienta, corticodependenta la utilizare indelungata.
Precautii: In infectii sistemice (ex: septicemie), tuberculoza; diabet zaharat; ulcer
gastric si duodenal; administrarea in cursul sarcinii sau alaptarii se va face numai daca
tratamentul este absolut necesar, iar in acest caz se impune stricta supraveghere medicala,
intreruperea alaptarii.
Mod de administrare: Doza se va individualiza de catre medic. In functie de
gravitatea bolii, doza initiala va fi de la 0,5 mg la 20 mg; doza zilnica nu trebuie sa
depaseasca 80 mg/zi chiar si in cazurile cele mai severe.
Forma de prezentare: Cutii cu 5 fiole.
SOLU-MEDROL, pulbere sterila , pulbere sterila
methylprednisolonum
Metilprednisolon succinat de sodiu.
Compozitie: Solu-medrol pulbere sterila 40 mg - fiole cu doua compartimente.
Fiecare ml de solutie reconstituita contine: Metilprednisolon (ca metilprednisolon
succinat de sodiu) 40 mg - lactoza - bifosfat de sodiu - fosfat de sodiu - hidroxid de sodiu
- alcool benzilic - apa sterila pentru injectie. Solu-medrol pulbere sterila 125 mg - fiole cu
doua compartimente. Fiecare 2 ml de solutie reconstituita contin: metilprednisolon (ca
metilprednisolon succinat de sodiu) 125 mg - bifosfat de sodiu - fosfat de sodiu - hidroxid
de sodiu - alcool benzilic - apa sterila pentru injectii. Solu-medrol pulbere sterila 250
mg/flacon + solvent. Fiecare fiola de 4 ml contine: Pulbere: Metilprednisolon (ca

metilprednisolon succinat de sodiu) 250 mg - bifosfat de sodiu monohidrat - fosfat de

sodiu dibazic. Solvent: alcool benzilic - apa sterila pentru injectii. Solu-medrol pulbere
sterila 500 mg/flacon + solvent. Fiecare flacon cu pulbere contine: Metilprednisolon (ca
metilprednisolon succinat de sodiu) 500 g - bifosfat de sodiu monohidrat - fosfat de sodiu
dibazic. Cei 7,8 ml de solvent contin: alcool benzilic - apa sterila pentru injectii. Solumedrol pulbere sterila 1000 mg/flacon + solvent. Fiecare flacon cu pulbere contine:
Metilprednisolon (ca metilprednisolon succinat de sodiu) 1000 g - bifosfat de sodiu
monohidrat - fosfat de sodiu dibazic. Cei 15,6 ml de solvent contin: alcool benzilic - apa
sterila pentru injectii. Solu-medrol pulbere sterila de 2000 mg/flacon + solvent. Fiecare
flacon cu pulbere contine: Metilprednisolon (ca metilprednisolon succinat de sodiu) 2000
g - bifosfat de sodiu monohidrat - fosfat de sodiu dibazic. Cei 31,2 ml de solvent contin:
alcool benzilic - apa sterila pentru injectii.
Forme, mod de administrare si ambalaje: Fiecare cutie contine pulbere sterila
pentru injectie si solutie sterila.
Administrare intravenoasa si intramusculara. Cutii: Solu-Medrol pulbere sterila
40 mg: 1 flacon compartimentat; Solu-Medrol pulbere sterila 125 mg: 1 flacon
compartimentat; Solu-Medrol pulbere sterila 250 mg: 1 flacon + 1 flacon; Solu-Medrol
pulbere sterila 500 mg: 1 flacon + 1 flacon; Solu-Medrol pulbere sterila 1000 mg: 1
flacon + 1 flacon; Solu-Medrol pulbere sterila 2000 mg: 1 flacon + 1 flacon.
Proprietati: Acest produs este o forma injectabila (i.m. si i.v.) de metilprednisolon,
un glucocorticosteroid sintetic. Aceasta solutie apoasa foarte concentrata este indicata in
special pentru tratamentul acelor stari patologice in care este necesara o actiune
hormonala rapida si eficienta. Metilprednisolonul are o activitate puternica
antiinflamatorie, imunosupresiva si antialergica.
Farmacodinamica: Glucocorticoizii difuzeaza prin membrana celulara si formeaza
complexe cu receptorii specifici citoplasmatici. Aceste complexe intra apoi in nucleul
celular si se leaga de ADN (cromatina) si stimuleaza transcriptia ARNm si sinteza
proteica a unor enzime responsabile de efectele glucocorticoizilor ce apar dupa
administrarea sistemica. Glucocorticoizii au nu numai o influenta importanta asupra
proceselor inflamatorii si imune, dar afecteaza si metabolismul carbohidratilor,
proteinelor si al grasimilor. Proprietatile antiinflamatorii, imunosupresive si antialergice
ale glucocorticoizilor sunt raspunzatoare de majoritatea aplicatiilor sale terapeutice.
Aceste proprietati duc la: - reducerea numarului de celule imunoactive din jurul focarului
de inflamatie; reducerea vasodilatatiei; stabilizarea membranei lizozomale; inhibarea
fagocitozei; scaderea productiei de prostaglandine si de factori de eliberare. O doza de 4
mg de metilprednisolon are acelasi efect glucocorticosteroid (antiinflamator) ca si 20 mg
de hidrocortizon. Metilprednisolonul are insa un efect mimim mineralocorticoid (200 mg
metilprednisolon sunt echivalente cu 1 mg dezoxicorticosteron). Glucocorticoizii au o
actiune catabolica asupra proteinelor. Aminoacizii eliberati sunt transformati in glucoza si
glicogen la nivelul ficatului prin intermediul gluconeogenezei. Absorbtia glucozei in
tesuturile periferice scade, ceea ce duce la hiperglicemie si glucozurie, mai ales la
pacientii cu tendinta la diabet. Glucocorticoizii au o actiune lipolitica. Aceasta activitate
afecteaza in special membrele inferioare. Ei au, de asemenea, efect lipogenetic mai
evident la nivelul toracelui, gatului si capului. Toate acestea duc la o redistribuire a
depozitelor adipoase. Activitatea farmacologica maxima a corticosteroizilor se manifesta
dupa aparitia concentratiei sanguine maxime a medicamentului, sugerand ca cele mai

multe efecte ale acestuia rezulta mai mult din modificarea activitatii enzimatice decat din
actiunea directa a medicamentului.
Farmacocinetica: "In vivo" colinesteraza hidrolizeaza rapid metilprednisolonul
succinat de sodiu la metilprednisolon liber. Perfuzia i.v. de 30 mg/kg corp administrata
timp de 20 de minute sau 1 g administrat timp de 30 pana la 60 de minute, determina
varful de concentratie plasmatica a metilprednisolonului de 20 mcg/ml, dupa aproximativ
15 minute. Dupa 25 de minute de la injectarea intravenoasa in bolus a 40 mg de
metilprednisolon s-a masurat un varf al concentratiei plasmatice de 42-47 mcg/100 ml si
o valoare de 34 mcg/100 ml dupa aproximativ 120 de minute de la injectarea i.m.
Injectiile i.m. determina valori mai mici decat perfuzia intravenoasa. In cazul injectiei
i.m. valorile plasmatice persista insa pe o perioada mai lunga, cele doua tipuri de
administrari (i.m. si i.v.) determinand cantitati echivalente de metilprednisolon.
Importanta clinica a acestor mici diferente este probabil minima daca luam in considerare
mecanismul de actiune a glucocorticoizilor. Raspunsul clinic in cazul astmului bronsic se
observa de obicei dupa 4 - 6 ore de la administrare, primele rezultate benefice putand fi
obtinute chiar la 1 sau 2 ore. Timpul de injumatatire plasmatic al metilprednisolonului
succinat de sodiu este de 2, 3 pana la 4 ore si nu pare a avea vreo relatie cu modul de
administrare. Metilprednisolonul este un glucocorticoid cu activitate medie. Timpul de
injumatatire biologic este de 12 pana la 36 de ore. Activitatea intracelulara a
glucocorticoizilor determina o diferenta clara intre timpul de injumatatire plasmatic si
farmacologic. Activitatea farmacologica persista dupa ce nivelele plasmatice masurabile
au disparut. Durata actiunii antiinflamatorii a glucocorticoizilor egaleaza aproximativ
durata de supresie a axului hipotalamo-hipofizo-adrenal (HHA). Metabolismul
metilprednisolonului se realizeaza pe cale hepatica, similar cu cel al cortizolului.
Metabolitii principali sunt 20 beta-hidroximetilprednisolon si 20beta-hidroxi-6alfametilprednisolon. Metabolitii sunt eliminati in principal prin urina, ca glucuronizi, sulfati
si compusi neconjugati. Dupa administrarea i.v. a metilprednisolonului marcat radioactiv,
75% din radioactivitatea totala a fost masurata in urina dupa 96 de ore, 9% in fecale dupa
5 zile si 20% in bila.
Indicatii: Glucocorticoizii trebuie considerati numai ca tratament pur simptomatic,
cu exceptia unor afectiuni endocrine, cand se folosesc ca terapie de substitutie. Boli
reumatice: Ca terapie adjuvanta pentru administrare pe termen scurt (in cazul episoadelor
acute sau exacerbarilor) in: Osteoartrita posttraumatica; Sinovita din osteoartrita, artrita
reumatoida inclusiv artrita reumatoida juvenila (cazuri selectate pot necesita terapie de
intretinere cu doze mici); Bursita acuta si subacuta; Epicondilita; Tenosinovita acuta
nespecifica; Artrita gutoasa acuta; Artrita psoriazica; Spondilita ankilopoietica. Boli de
colagen (boli imune): In timpul puseelor acute sau ca terapie de intretinere in cazuri
selectate de: Lupus eritematos sistemic (si nefrita lupoida); Cardita reumatismala acuta;
Dermatomiozita sistemica (polimiozita); Periarterita nodoasa; Sindrom Goodpasture. Boli
dermatologice: Pemfigus; Eritem multiform sever (sindrom Stevens-Johnson); Dermatita
exfoliativa; Dermatita buloasa herpetiforma; Dermatita seboreica severa; Psoriazis sever;
Mycozis fungoides. Stari alergice: Controlul starilor alergice severe sau necontrolate de
tratamentul conventional in: Astm bronsic; Dermatita de contact; Dermatita atopica;
Boala serului; Rinita alergica sezoniera sau perena; Reactii de hipersensibilitate
medicamentoasa; Reactii urticariene posttransfuzionale; Edem laringian acut neinfectios
(epinefrina este medicamentul de electie). Afectiuni oftalmologice: Procese alergice si

inflamatorii severe acute si cronice care afecteaza ochiul: Herpes zoster oftalmic; Irita,
iridociclita; Corioretinita; Uveita posterioara difuza si coroidita; Nevrita optica; Oftalmie
simpatica; Inflamatia segmentului anterior; Conjunctivita alergica; Ulcere corneene
marginale alergice; Keratite. Afectiuni gastrointestinale: Pentru controlul bolii pe
perioada critica in: Colita ulcerativa; Enterita regionala (Ileita terminala). Boli
respiratorii: Sarcoidoza pulmonara simptomatica; Berilioza; Tuberculoza pulmonara
fulminanta sau diseminata, cand se asociaza cu chimioterapie antituberculoasa adecvata;
Sindrom Loeffler (necontrolat prin alte mijloace); Pneumonie de aspiratie. Tratament
imunosupresiv: Transplant de organ. Boli hematologice: Anemie hemolitica dobandita
(autoimuna); Purpura trombocitopenica idiopatica la adulti (numai i.v., administrarea i.m.
este contraindicata); Trombocitopenie secundara la adult; Eritroblastopenia; Anemia
hipoplazica congenitala (eritroida). Boli oncologice: Pentru tratamentul paleativ in:
Leucemii si limfoame la adulti; Leucemii acute la copii. Imbunatatirea calitatii vietii la
pacienti cu cancer terminal. Stari edematoase: Pentru a induce diureza sau remisia
proteinuriei din sindromul nefrotic fara uremie, de tip idiopatic sau dat de lupus
eritematos. Sistem nervos: Edem cerebral determinat de tumori - primare sau metastatice
si/sau asociat cu terapia chirurgicala, iradiere sau determinate de traumatism cranian;
Episoade acute din scleroza multipla; Traumatism acut de maduva. Tratamentul trebuie
inceput in 8 ore de la traumatism. Tratament in stari de soc: Socul din insuficienta
adrenocorticala sau alt tip de soc care nu raspunde la terapia conventionala, dar in care
poate fi prezenta insuficienta adrenocorticala. (Hidrocortizonul este in general
medicamentul de electie. Cand activitatea mineralocorticoida nu este necesara,
metilprednisolonul poate fi preferat.) Socul hemoragic, traumatic si chirurgical care nu
raspunde la terapia standard. Cu toate ca nu exista studii clinice bine controlate (de tip
placebo dublu-orb) datele din experimentele pe animale indica faptul ca Solu-medrol-ul
poate fi eficient in starile de soc traumatice si chirurgicale in care terapia standard (ex.
reechilibrare hidrica etc.) nu a dat rezultate. Vezi, de asemenea, "Precautii speciale" in
cazul socului septic. Altele: Meningita tuberculoasa cu blocaj subarahnoidian, cand se
folosesc simultan si antituberculoase adecvate. Trichineloza cu afectare neurologica sau
miocardica. Profilaxia starilor de greata si voma date de terapia antineoplazica. Boli
endocrinologice: Insuficienta adrenocorticala primara sau secundara; Insuficienta
adrenaliana acuta. Pentru aceste indicatii, medicamentele de electie sunt hidrocortizonul
sau cortizonul. Analogii sintetici pot fi folositi in anumite circumstante, daca sunt
combinati cu mineralocorticoizii; la copii suplimentarea mineralocorticoida are o
importanta particulara. Preoperator si in cazul unor traumatisme sau boli severe la
pacienti cu insuficienta adrenaliana cunoscuta sau cand rezerva adrenocorticala este
neclara; Hiperplazia adrenaliana congenitala; Tiroidita nesupurativa; Hipercalcemia
paraneoplazica.
Doze si administrare: Ca terapie adjuvanta in stari care ameninta viata: Doza
recomandata este de 30 mg/kg corp administrata i.v. pe o perioada de cel putin 30 de
minute. Aceasta doza poate fi repetata in spital la fiecare 4 - 6 ore, timp de 48 de ore, in
functie de necesitatile clinice (vezi "Precautii speciale") in tratamentul bolilor sensibile la
corticoterapie. Terapie tip puls: - in cazul exacerbarilor foarte grave si/sau care nu
raspund la terapia standard (de exemplu: nefrita lupica, artrita reumatoida etc.). Lupus
eritematos sistemic: 1g/zi i.v. timp de 3 zile; scleroza multipla: 1 g/zi i.v. 3 sau 5 zile;
stari edematoase. Schema propusa: Artrita reumatoida: 1 g/zi i.v. timp de 1, 2, 3 sau 4 zile

sau 1 g/luna i.v. timp de 6 luni. Doza trebuie administrata timp de cel putin 30 minute si
poate fi repetata daca nu apare o imbunatatire intr-o saptamana de la instituirea terapiei
sau daca starea pacientului o necesita. Profilaxia starilor de greata si voma date de
chimioterapia anticanceroasa: Scheme propuse: Chimioterapia usor/moderat emetizanta:
Solu-medrol 250 mg i.v. timp de cel putin 5 minute, cu 1 ora inaintea chimioterapiei, la
initierea terapiei si in momentul externarii. La prima doza de Solu-medrol poate fi
folosita, de asemenea, si fenotiazina clorinata pentru cresterea efectului. Chimioterapie
sever emetizanta: Solu-medrol 250 mg i.v. timp de cel putin 5 minute, cu doze adecvate
de metoclopramid sau de butirofenona cu 1 ora inainte de chimioterapie, apoi Solumedrol de 250 mg i.v. la initierea terapiei si la momentul externarii. Traumatism acut
medular: Tratamentul trebuie sa inceapa in 8 ore de la traumatism. Se incepe cu 30 mg/kg
corp metilprednisolon i.v. in bolus timp de 15 minute sub supraveghere medicala
continua. Aceasta rata de administrare a injectiei in bolus poate fi folosita numai pentru
aceasta indicatie sub monitorizare EKG si cu un defibrilator la dispozitie. Administrarea
dozelor mari de metilprednisolon intravenos in bolus (doze mai mari de 500 mg in mai
putin de 10 minute) poate determina aritmii, colaps circulator si stop cardiac. Dupa
administrare in bolus urmeaza o pauza de 45 de minute, urmata de perfuzie continua de
5,4 mg/kg corp/ora timp de 23 de ore. In cazul perfuziei, se prefera un alt loc de
punctionare fata de cel pentru injectia in bolus. In alte indicatii: Doza initiala variaza de
la 10 la 500 mg in functie de situatia clinica tratata. Doze mai mari pot fi necesare pentru
tratamentul pe termen scurt al starilor acute severe de astm bronsic, boala serului,
reactiile urticariene dupa transfuzie si exacerbari ale sclerozei multiple. Doza initiala de
pana la 250 mg si inclusiv 250 mg, trebuie administrata i.v. timp de o perioada de cel
putin 5 minute, iar dozele peste 250 mg trebuie administrate cel putin 30 de minute.
Urmatoarele doze pot fi date i.v. sau i.m. la intervale determinate de raspunsul pacientului
si de starea clinica. Terapia cu corticosteroizi este adjuvanta si nu inlocuieste terapia
conventionala. Doza poate fi redusa la copii, dar trebuie dirijata mai mult in functie de
severitatea starii si de raspunsul pacientului, decat de varsta sau greutate. Nu trebuie sa
fie mai mica de 0,5 mg/kg corp la fiecare 24 de ore. Doza trebuie redusa sau intrerupta
gradat daca medicamentul este administrat mai multe zile. Daca in starile cronice apare o
perioada de remisie spontana, tratamentul trebuie intrerupt. In timpul terapiei prelungite
se efectueaza la intervale regulate, testele de laborator de rutina ca : sumar de urina,
glicemia la 2 ore postprandial, determinarea tensiunii arteriale, greutatea corpului si
radiografia toracica. La pacienti cu ulcer sau tulburari dispeptice semnificative in
antecedente, se indica examene radiologice cu substanta de contrast pe tubul digestiv. In
cazul intreruperii tratamentului cronic este necesara, de asemenea, supravegherea
medicala. Solutia de metilprednisolon succinat de sodiu poate fi administrata prin injectie
intravenoasa sau intramusculara sau prin perfuzie intravenoasa, calea preferata in caz de
urgenta fiind cea intravenoasa. A se prepara solutia injectabila asa cum este indicat pentru
administrarea injectabila intravenoasa (sau intramusculara). Instructiuni de folosire: a)
Flacon compartimentat: 1. Se apasa pe activatorul de plastic pentru a forta patrunderea
solventului in compartimentul inferior. 2. Se agita usor pentru obtinerea solutiei. 3. Se
indeparteaza portiunea de plastic care acopera centrul dopului. 4. Se sterilizeaza fata
superioara a dopului cu un bactericid adecvat. 5. Se patrunde cu acul prin centrul dopului
pana cand varful sau este abia vizibil. Se intoarce flaconul cu gura in jos pentru a se
extrage solutia. b) Flacon: in conditii aseptice se adauga solventul in flaconul cu pulbere

sterila. Se foloseste numai solvent special. c) Prepararea solutiei perfuzabile: Mai intai se
reconstituie solutia asa cum este indicat. Terapia poate fi initiata prin administrarea
solutiei de metilprednisolon succinat de sodiu intravenos timp de cel putin 5 minute
(pentru doze mai mici de 250 mg) pana la 30 de minute (pentru doze mai mari de 250
mg). Dozele ulterioare pot fi administrate similar. Daca se doreste, medicatia poate fi
administrata in solutii diluate, prin amestecul solutiei reconstituite cu dextroza 5% in apa,
ser fiziologic sau dextroza 5% in solutie de clorura de sodiu 0,45% sau 0,9%. Solutiile
rezultate sunt stabile din punct de vedere fizic si chimic timp de 48 de ore.
Contraindicatii: Infectii fungice sistemice. Hipersensibilitate cunoscuta la unul din
componenti.
Reactii adverse: Se pot observa reactii adverse sistemice. Cu toate ca apar rar in
terapia pe termen scurt, ele trebuie urmarite cu atentie. Aceasta supraveghere se face
pentru orice tip de corticoterapie si nu corespunde in mod specific unui anume produs.
Posibilele reactii adverse ale glucocorticoizilor cu metilprednisolonul sunt: Modificari
hidroelectrolitice: in comparatie cu cortizonul si hidrocortizonul, efectele
mineralocorticoide apar mai putin in cazul derivatilor sintetici cum este
metilprednisolonul. Totusi este indicata restrictia consumului de sare si suplimentarea cu
potasiu. Toti glucocorticozii cresc eliminarea de calciu. Retentie de sodiu; Retentie de
lichide; Insuficienta cardiaca congestiva la anumiti pacienti; Pierderi de potasiu; Alcaloza
hipokaliemica; Hipertensiune. Musculoscheletale: Oboseala musculara; Miopatie
steroidiana; Osteoporoza; Fracturi prin compresie vertebrala; Necroza aseptica; Fractura
patologica. Gastrointestinale: Ulcer peptic cu posibila perforare si hemoragie; Hemoragie
gastrica; Pancreatita; Esofagita; Perforare intestinala. Dermatologice: Afectarea
cicatrizarii plagii; Piele subtire, fragila; Petesii si echimoze; Injectii subcutanate repetate
pot determina atrofie cutanata locala. Neurologice: Cresterea presiunii intracraniene;
Pseudotumor cerebri; Crize epileptice. In cazul terapiei cu glucocorticoizi pot aparea
tulburari psihice de la euforie, insomnie, instabilitate afectiva, modificari de personalitate
si depresie severa pana la adevarate manifestari psihotice. Vertij. Endocrinologice: Ciclu
menstrual neregulat; Sindrom cushingoid; Oprirea procesului de crestere la copii;
Supresia axului hipofizo-adrenocortical; Scaderea tolerantei la carbohidratil; Manifestari
ale diabetului zaharat latent; Cresterea necesarului de insulina sau de antidiabetice orale,
la diabetici. Oftalmice: Presiune intraoculara crescuta; Exoftalmie. Metabolice: Balanta
negativa de azot datorita catabolismului proteic. Sistem imun: Infectii mascate; Infectii
latente care devin active; Infectii oportuniste; Reactii de hipersensibilitate, inclusiv
anafilaxia; Pot inhiba reactiile de testare a reactivitatii cutanate. Urmatoarele reactii
suplimentare sunt legate de terapia parenterala cu corticosteroizi: Anafilaxie sau reactii
alergice cu sau fara colaps circulator; Stop cardiac; Bronhospasm; Hipo- sau
hipertensiune; Aritmii cardiace.
Precautii speciale: Grupe speciale de risc: Pacientii care apartin urmatoarelor
grupe de risc trebuie tinuti sub supraveghere medicala stricta si trebuie tratati pe o
perioada cat mai scurta: Copii: inhibarea procesului de crestere la cei care primesc terapie
cu glucocorticoizi zilnic in doze fractionate si pe termen lung. Acest tip de tratament
trebuie administrat numai in afectiunile severe. Diabetici: manifestari ale diabetului
zaharat latent sau cresterea necesarului de insulina sau de antidiabetice orale. Pacienti
hipertensivi: agravarea hipertensiunii arteriale. Pacienti cu antecedente psihiatrice:

instabilitatea emotionala existenta sau manifestarile psihotice pot fi agravate de

corticosteroizi. Deoarece complicatiile tratamentului cu glucocorticoizi sunt dependente
de doza si durata de tratament, trebuie stabilit un raport beneficiu/risc pentru fiecare caz
in parte precum si doza, durata de tratament si tipul terapiei folosite - zilnica sau
intermitenta. La pacientii sub terapie cu corticosteroizi supusi unui stres neobisnuit, este
indicata cresterea dozei glucocorticoizilor cu actiune rapida, inainte, in timpul si dupa
starea de stres respectiva. Glucocorticoizii pot masca anumite semne de infectie, dar pot
aparea si noi infectii in timpul folosirii lor. Tratamentul cu corticoizi poate determina
rezistenta scazuta si incapacitatea de a localiza infectia. Date recente nu au stabilit
eficacitatea mp ss. In socul septic si sugereaza un risc de mortalitate crescuta la cei
inclusi in subgrupul de pacienti cu risc crescut (creatinina mai mare de 2 mg % sau
infectii secundare) un studiu clinic efectuat pentru stabilirea eficacitatii
metilprednisolonului succinat de sodiu in socul septic arata ca inclusi la subgrupul de
pacienti cu risc crescut. Folosirea metilprednisolonului succinat de sodiu in tuberculoza
activa trebuie limitata acelor cazuri fulminante sau diseminate in care glucocorticoizii
sunt folositi in asociere cu schema de antituberculoase adecvate. Daca glucocorticoizii
sunt indicati la pacientii cu tuberculoza latenta sau cu reactivitate la tuberculina, este
necesara urmarirea dozelor, din cauza posibilitatii reactivarii bolii. In timpul terapiei
prelungite cu corticosteroizi, acesti pacienti trebuie sa primeasca profilactic tratament
tuberculostatic. Din cauza unor reactii rare de anafilaxie (bronhospasm) care au aparut la
pacientii sub terapie parenterala cu corticosteroizi, trebuie luate masuri de precautie
adecvate inainte de administrare, in special la pacientii cu antecedente alergice la anumite
medicamente. Nu se va face nici o imunizare la pacienti sub tratament corticosteroid, in
special in doze mari, datorita posibilelor complicatii neurologice sau lipsei de raspuns
imun. Exista un efect crescut al glucocorticoizilor la pacientii cu hipotiroidism sau cu
ciroza. Glucocorticoizii trebuie folositi cu atentie la pacientii cu herpes simplex ocular
din cauza unei posibile perforari corneene. Glucocorticoizii trebuie folositi cu atentie in
colita ulcerativa nespecifica, existand posibilitatea unei perforatii, infectie piogenica sau
abces, situatie posibila si in cazul diverticulitei, anastomozelor intestinale recente,
ulcerului peptic activ sau latent, insuficientei renale, hipertensiunii, osteoporozei sau
miasteniei grave. Trebuie observat cu atentie procesul de crestere si dezvoltare la copiii
mici si mari aflati sub terapie prelungita cu corticosteroizi. Unele din formele de
prezentare contin alcool benzilic. S-a raportat ca acest alcool a fost asociat cu "sindrom
de sufocare" fatal la nou-nascuti prematuri (afectiune respiratorie caracterizata printr-o
respiratie intretaiata). Corticoterapia trebuie luata in consideratie cand se interpreteaza o
serie de teste si parametri biologici (ex. teste de reactivitate cutanata, nivele ale
hormonilor tiroidieni). Durata de tratament trebuie sa fie cat mai scurta posibil. Se
recomanda supravegherea medicala in timpul tratamentului cronic (vezi, de asemenea,
"Doze si administrare"). Intreruperea tratamentului cronic trebuie facuta, de asemenea,
sub observatie medicala (intrerupere gradata, evaluare a functiei adrenocorticale). Cele
mai importante simptome ale insuficientei adrenocorticale sunt: astenia, hipotensiunea
ortostatica si depresia. Trebuie evitata injectia in muschiul deltoid din cauza incidentei
crescute a atrofiei cutanate.
Incompatibilitati: Compatibilitatea i.v. si stabilitatea solutiei de metilprednisolon
succinat de sodiu cu alte medicamente in amestecuri intravenoase depinde de pH-ul
amestecului, concentratie, timp, temperatura si capacitatea metilprednisolonului de a se

solubiliza. Deci, pentru a evita problemele de compatibilitate si stabilitate, se recomanda

ori de cate ori este posibil ca solutiile de metilprednisolon succinat de sodiu sa fie
administrate separat, atat in administrare i.v. cat si in perfuzie
Sarcina si alaptare: Cateva studii pe animale au aratat ca corticosteroizii
administrati la mama in doze mari pot determina malformatii fetale. Deoarece nu au fost
facute studii adecvate asupra reproducerii umane, folosirea glucocorticosteroizilor in
sarcina, in lauzie sau la femeile cu potential fertil necesita ca beneficiile potentiale ale
terapiei sa justifice riscurile care pot aparea la mama, embrion sau fat. Glucocorticoizii
trebuie folositi in sarcina numai daca este absolut indicat. Daca tratamentul cronic cu
corticosteroizi trebuie intrerupt in timpul sarcinii (ca si orice tratament cronic) acesta se
face gradat (vezi "Doze si administrare"). In anumite cazuri (tratamentul de substitutie
din insuficienta adrenaliana) insa, poate fi necesara continuarea tratamentului sau chiar
cresterea dozei. Corticoizii patrund prin placenta. Nou-nascutii din mame care au primit
doze substantiale de glucorticosteroizi in timpul sarcinii trebuie observati cu atentie si
evaluati pentru semne de insuficienta adrenaliana. Nu se cunoaste nici un efect in timpul
travaliului si al expulsiei. Corticosteroizii sunt eliminati prin laptele matern.
Capacitatea de conducere auto si de folosire a utilajelor: Cu toate ca modificarile
vizuale sunt reactii adverse rare, se recomanda atentie pacientilor care conduc si/sau
opereaza utilaje.
Supradozare: Nu exista simptome clinice de supradozare acuta cu
metilprednisolon succinat de sodiu. Supradozarea cronica determina simptome tipice ale
sindromului Cushing. Metilprednisolonul se poate filtra prin dializa.
Conditii de pastrare: Data de expirare (luna/an) este mentionata pe cutie dupa
"EXP" (EXP = data de expirare). Produsul nereconstituit se va pastra la temperatura
controlata a camerei (15 - 30 grade Celsius). Solutiile reconstituite cu apa sterila pentru
injectie pot fi pastrate timp de 48 de ore la temperatura controlata a camerei. Apa sterila
pentru injectii contine alcool benzilic. Eliberarea medicamentului se face numai cu
prescriere medicala.
SUPERCORTIZOL , fiole
prednisolonum
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand prednisolon 5 mg (flac. cu 25
buc.); fiole a 1 ml suspensie apoasa injectabila continand prednisolon acetat 25 mg (cutie
cu 5 buc.).
Actiune terapeutica: Aceleasi ca pentru Prednison; este activ si local.
Indicatii: Aceleasi ca pentru Prednison si Hidrocortizon acetat.
Mod de administrare: Adulti: oral, doza de atac 30-80 mg/zi (sau mai mult dupa
situatie), se scade treptat pana la doza de intretinere de 5-15 mg/zi (obisnuit 10 mg);
intramuscular, 25-50 mg/zi, intralezional, intraarticular 5-100 mg (dupa dimensiunea
articulatiei). Copii: oral 5- 10 mg/zi.
Reactii adverse si contraindicatii: Aceleasi ca pentru Prednison si Hidrocortizon
acetat.
DIPROPHOS , solutie injectabila
betamethazonum
Compozitie: Diprophos este o solutie injectabila apoasa sterila, 1 ml contine 2 mg

de betametazona ca fosfat sodic si 5 mg de betametazona ca dipropionat.

Actiune: Betametazona prezinta activitate antiinflamatorie, antireumatica si
antialergica. Betametazona sodiu fosfat se absoarbe rapid conducind la activitate
terapeutica prompta. Betametazona dipropionat se absoarbe lent, gradual, fiind
responsabila de actiunea antiinflamatorie pe termen lung.
Indicatii: Afectiuni osteoarticulare si ale tesuturilor moi (artrita reumatoida,
osteoartrita, spondilita anchilozanta, bursita, etc.), afectiuni pediatrice, afectiuni alergice
(astm bronsic cronic, edem angioneurotic, etc.), afectiuni dermatologice steroidresponsive, boli de colagen.
Dozare si administrare: Dozarea este variabila trebuind individualizata functie de
specificul bolii, severitatea acesteia, reactia pacientului. Diprophos se administreaza i.m.,
intraarticular, periarticular, intrabursal, in tesuturile moi, intralezional, intradermic. Nu se
administreaza i.v..
Reactii adverse: Reactiile locale si sistemice intalnite in cazul utilizarii
indelungate a corticosteroizilor.
Contraindicatii: Aceleasi ca si pentru ceilalti corticosteroizi sistemici.
Forma de prezentare: Pachete de 5 fiole continind 1 ml de Diprophos fiecare.
BERLICORT , comprimate
Triamcinolonum
Compozitie: 1 comprimat contine 4,0 mg triamcinolon
Indicatii: In terapii sistemice cu corticosteroizi. Boli alergice ca: astm bronsic,
bronsita cronica cu emfizem, rinita alergica sau vasomotorie in cazuri severe si daca nu se
obtin rezultate in tratamentul local al acestora; reactii alergice cutanate insotite de
urticarie severa daca nu sunt eficiente alte tratamente, dermatita de contact si dermatita
atopica, pentru un tratament de scurta durata; alergii medicamentoase: eruptii sau boala
serului, in combinatie cu alte masuri terapeutice; boli reumatice ca: polimialgie
reumatoida; colagenoze in faza pasiva (lupus eritematos diseminat, periarterita nodoasa si
alte tipuri de vasculite, polimiozite, colagenoze mixte); poliartrite cronice in faza de
maxima activitate si in forme speciale (ex. manifestari viscerale); artrita juvenila (ex.
uveita) alte forme ale poliartritei reumatoide cu tablou clinic sever si rezistente la agenti
antireumatici nesteroidieni; dermatite alergice; fibroza pulmonara, sarcoidoza (M. Boeck)
sindrom nefrotic; boli ale sistemului limfatic (leucemie limfatica, limfosarcom,
limfogranulomatoza) si purpura trombopenica sau anemie hemolitica.
Contraindicatii: Nu se va administra in caz de ulcer gastric si duodenal,
osteoporoza, tulburari psihice chiar si in anamneza, imbolnaviri cauzate de virusi,
varicela, amibiaza, micoze sistemice, poliomielita - cu exceptia formei cu atingere
bulboencefalica, cu 8 saptamani inainte si 2 saptamani dupa o vaccinare, cataracta.
Utilizarea in cazul unei infectii grave se va face numai in combinatie cu o terapie
simptomatica. Se va administra cu prudenta in: ulcer gastroduodenal, diverticulita,
anastomoze intestinale recente, miozita, tendinta la tromboza si embolie, carcinoame cu
metastaze, diabet zaharat, boli renale, glomerulonefrita acuta, nefrita cronica, limfadenita
consecutiva vaccinarii B.C.G. si la copii. Atentie in caz de tuberculoza in antecedente
(pericol de reactivare).
Sarcina si alaptare: Sarcina: nu se vor administra corticosteroizi, decat in cazul
unei indicatii vitale. Alaptare: daca este necesar un tratament cu o doza mai mare si pe o

perioada mai lunga de timp, se va intrerupe alimentatia la san a copilului.

Efecte adverse: Administrarea sistemica de glucocorticoizi poate duce la: fata "in
luna plina", adipozitate, efecte la nivelul muschilor (miopatie, atrofie), osteoporoza,
scaderea tolerantei la glucoza, activarea sau agravarea diabetului, tulburari ale secretiei
hormonilor sexuali, teleangiectazii, petesii, echimoze cutanate, acnee, pierderi de potasiu,
tulburari gastrointestinale, ulcer gastroduodenal, cresterea riscului la infectii, scaderea
capacitatii de aparare a organismului, intarzierea procesului de vindecare a ranilor sau de
sudare a oaselor, tulburari de crestere la copii, necroze osoase aseptice, cefalee,
hipertensiune arteriala, transpiratie excesiva, ameteli, glaucom, cataracta, tendinta la
tromboza, pancreatita, inactivarea sau atrofierea corticosuprarenalei, depresie.
Interactiuni: Glicozide cardiotonice: actiunea glicozidelor este potentata prin
pierderea de potasiu. Saluretice: este crescuta eliminarea de potasiu. Antidiabetice:
diminuarea efectului hipoglicemiant. Derivati cumarinici: diminuarea efectului
anticoagulant. Rifampicina, fenitoina, barbituricele: reduc efectul corticoid.
Antiinflamatoare nesteroidiene/ antireumatice: creste riscul aparitiei hemoragiilor
gastrointestinale.
Mod de administrare: Doza initiala la adulti netratati anterior este de 24-40 mg
Berlicort /zi, pentru copii sub 27 kg greutate corporala sau pentru copii intre 9-10 ani ,
doza este de 4-12 mg /zi. Schema de tratament: Adulti:
I si a II-a zi
24 mg
a III-a zi
16 mg
a IV-a si aV-a zi
8 mg
Doza de intretinere este de 2-8 mg triamcinolon /zi. Doza pentru o terapie de
lunga durata este de 4-12 mg la fiecare doua zile. Copii: Copiii sub 27 kg greutate
corporala avand pana la 9-10 ani primesc intre 1/3-1/2 din doza unui adult. Intreaga doza
zilnica se va administra pe cat posibil dimineata intre orele 6,00-8,00, cel mai bine dupa
micul dejun, cu o cantitate de lichid. Corticoterapia nu se va intrerupe brusc; doza trebuie
redusa treptat.
Forma de prezentare: Cutii cu 20, 25, 50, 100 comprimate. Valabilitate: 3 ani.

IV.2 ACTH Corticotropin

Indicatii
Determinarea capacitii funcionale a corticosuprarenalei; ca mijloc terapeutic n
sindromul nefrotic, colita ulceroas, boala Crohn, colagenoze, anumite boli reumatice
(poliartrit reumatoid), unele afeciuni neurologice (scleroz n plci, polinevrit, parez
facial etc.), unele boli de piele (psoriazis, anumite eczeme).
Mod de administrare
Intramuscular 2550 u.i./zi; n perfuzie intravenoas 2,525 u. n 824 ore.
Actiuni terapeutice
Stimuleaz corticosuprarenala, crescnd secreia deglucocorticoizi i
androcorticoizi; are aciuni asemntoare hidrocortizonului; efectul depinde de

capacitatea secretorie a suprarenalei (este ineficace dac glanda nu poate secreta

hidrocortizon)
Contraindicatii
Alergie la corticotrofin, boli alergice (risc crescut de reacii anafilactice),
sindrom suprareno-genital, ulcer gastro-duodenal, hipertensiune arterial, insuficien
cardiac, cetoacidoz diabetic, osteoporoz grav, psihoz i antecedente psihotice,
glaucom, sarcin (n primul trimestru); infecii virotice (herpes simplex, herpes zoster,
varicel, poliomielit cu excepia formei encefalitice), micoze sistemice, amebiaz; n
alte infecii se asociaz obligatoriu cu chimio-antibioterapia specific. Atenie n cazul
asocierii cu antidiabetice orale, anticoagulante cumarinice (glucosalicilai, fenilbutazon,
indometacin; risc ulcerigen crescut), rifampicin (scade eficacitatea corticotrofinei).
Corticotrofina figureaz pe lista substanelor dopante (interzise la sportivi).
Reactii adverse:
Fenomene de hipersuprarenalism (fa n lun plin, adipozitate), retenie
hidrosalin i pierdere de potasiu (diet hiposodat i suplimentarea potasiului pentru
dozele mari i tratamentul ndelungat), hiperglicemie, osteoporoz, peteii, echimoze
cutanate, acnee, melanodermie, pirozis, epigastralgii, activarea ulcerului, tulburri
psihice, risc crescut de infecii, ntrzierea vindecrii plgilor, glaucom, cataract, risc
crescut de tromboz; rareori reacii alergice, chiar oc anafilactic

CAPITOLUL V
V.1 ANTIDIABETICE
V.1.1 Antidiabetice injectabile
Medicamentele antidiabetice sunt substane capabile s suplineasc insuficiena
secretorie a pancreasului endocrin
Insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului. Are structur
proteic i este secretat de celulele beta ale pancreasului endocrin.
Administrat la diabetici insulina corecteaz tulburrile caracteristice i nltur
manifestrile clinice ale bolii.
La indivizii normali sau n caz de supradozare la diabetic produce hipoglicemie
care poate ajunge pn la com hipoglicemic.
La unii bolnavi poate aprea o scdere a efectului la insulin ( insulinorezisten)
datorit prezenei n snge a unor anticorpi antiinsulinici.
Se administreaz parenteral sub form de soluie apoas. Aciunea se instaleaz
repede ( 30-60 minute ) i dureaz 6-8 ore. n cazuri grave se poate administra i i.v.
EXEMPLE DE INSULIN
Insuline

Nr.crt
1

Denumire produs
ACTRAPID HM

ACTRAPID INOLET

ACTRAPID HM

ACT RAPID HM PENFILL

ACTRAPID NOVOLET

HUMULIN L

HUMULIN M1

Concentraie
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 40
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Susp inj 40 UI/ml
Susp inj. 100 UI/ml
insulin

Prezentare
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 dispozitive
Innolet
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 5 dispozitive
x 3 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml

HUMULIN M2

9
10

HUMULIN M3
HUMULIN M4

11

HUMULIN M5

12

HUMULIN R

13

ILETIN II LENTE

14

ILETIN II NPH

15

ILETIN REGULAR

16

INSULATARD HM

17

INSULATARD HM PENFILL

18

INSULIN MIXTARD 30 HM

19
20
21

22
23

24

Susp. Inj. 100 UI/ml

insulin
Susp inj. 100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin 40
UI/ml
Susp inj. 100 UI/ml
Inj. insulin 40
UI/ml
Inj. insulin 40
UI/ml
Inj. insulin 40
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml

Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml

Cutii x 10 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
100 Cutii x 1 fl x 10 ml

Inj. insulin
UI/ml
INSULIN MIXTARD 50 HM
Inj. insulin 100 Cutii x 1 fl x 10 ml
UI/ml
INSULIN MONOTARD HM
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 10 ml
INSUMAN BASAL
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 5 ml
Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
INSUMAN BASAL OPTISET Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1
cartu
INSUMAN COMB 25
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 5 ml
Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
INSUMAN
COMB
25 Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1

25

26
27

28
29
30
31
32
33
34
35

OPTISET
INSUMAN COMB 50

INSUMAN
COMB
OPTISEPT
INSUMAN RAPID

MIXTARD

20
NOVOLET
MIXTARD

20
PENFILL
MIXTARD 30 HM
MIXTARD 30 INNOLET
MIXTARD

40
NOVOLET
MIXTARD
40
PENFILL
MONOTARD
UTRATARD HM

50

HM
HM

HM
HM

cartu
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1
cartu
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Susp inj. 100 UI/ml Dispozitiv a 3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Inj.100 Ui/ml

Indicaii:
Diabet insulinodependent i complicaiile acestuia; insulinoterapie temporar cu
ocazia sarcinii i a interveniilor chirurgicale
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului. Doza medie zilnic pentru
tratamentul de ntreinere la pacienii cu diabet zaharat de tip 1: 0,5-1 UI/kg. La copii sub
12 ani: 0,7-1 UI/kg/zi. Se administreaz s.c. , n peretele abdominal. Se pot administra n
coaps, regiunea deltoidian.

Insuline aspart
Nr.crt
1

Denumire produs
NOVOMIX 30 PENFILL

NOVOMIX FLEXPEN

NOVORAPID PENFIL

NOVORAPID FLEXPEN

Concentraie
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml

Prezentare
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 pen-uri x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 pen-uri x
3 ml

Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului. n mod normal se asociaz de
ctre medic cu o insulin cu o aciune intermediar sau prelungit. Doza medie zilnic
pentru tratamentul de ntreinere la pacienii cu diabet zaharat de tip 1: 0,5-1 UI/kg. La
copii sub 12 ani: 0,7-1 UI/kg/zi. Se administreaz s.c. , n peretele abdominal. Se pot
administra n coaps, regiunea deltoidian.
Insuline clargin
Nr.crt
1

Denumire produs
LANTUS

LANTUS

Concentraie
Sol. inj. insulin
glargin 3,64 mg
Sol. inj. insulin
glargin 3,64 mg

Prezentare
Cutii x 4 cartue x
3 ml
Cutii x 1 fl x 5 ml

Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.

Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului.. Nu se administreaz i.v.
Insuline lispro
Nr.crt
1
2

Denumire produs
HUMALOG
HUMALOG MIX 25

HUMALOG MIX 25 PEN

HUMALOG MIX 50

HUMALOG MIX 50 PEN

HUMALOG PEN

Concentraie
Sol. insulin 100
UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml

Prezentare
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 disp. tip
pen x 1 cartu x 3
ml
Sol. insulin 100 Cutii x 5 disp. tip
UI/ml
pen x 1 cartu x 3
ml

Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului.. Nu se administreaz i.v.

V.1.2 Antidiabetice de sinteza

Mai poart denumirea de antidiabetice orale, sunt compui cu aciune
hipoglicemiant utili n anumite forme de diabet. Acioneaz stimulnd secreia de
insulin sau influennd direct metabolismul glucidelor. Sunt indicate la bolnavii n
vrst, cu diabet recent, care nu au primit insulin.
Au avantajul c se administreaz oral.
Sunt contraindicate la gravide, putnd produce efecte teratogene.
Principalii reprezentani sunt glibenclamida, metforminul, tolbutamida.

SULFAMIDELE HIPOGLICEMIANTE
Substanele au efecte importante la nivelul pancreasului. Aceste substane
mpiedic legarea insulinei de proteine, sub aceast form hormonul pierznd capacitatea
hipoglicemiant
Sulfamidele hipoglicemiante au aciune de tip ,, antabuz,, , cresc secreia i
aciditatea saucului gastric, diminueaz activitatea colinesterazei din stomac, intestin
subire i snge.
GLIBENCLAMIDUM
Indicaii terapeutice: diabet zaharat de tip 2, cnd glicemia este ineficient
controlat prin regin dietetic
Contraindicaii: insuficien hepatic i renal sever, alptare
Reacii adverse:erupii cutanate, tulburri gastro-intestinale, afectare hepatic,
porfirii, hiponatremie
Administrare:
Aduli sub 65 de ani: -1 comprimat de 1,75 mg sau comprimat de 3,5 mg, naintea
micului dejun.
BIGUANIDINE
Nu stimuleaz pancreasul, fiind active i n absena acestuia.
Biguanidinele favorizeaz consumul intracelular de glucoz, reactiveaz la nivelul
muchilor insulina inactivatprin legarea de proteine
METFORMINUM
Indicaii: diabet non-insulino-dependent, n special la obezi
Contraindicaii: afectarea funciei renale, insuficien respiratorie, retinopatie
diabetic, alcoolism.
Reacii adverse: greuri, vrsturi, dureri abdominale, sdere n greutate, cefalee,
vertij, acidoza hepatic.
Administzrare: 0,5-1 g pe zi ca i doz de ntreinere, se crete treptat pn la cel
mult 3 g pe zi.

CAPITOLUL VI
VI.1PREPARATE TIROIDIENE SI ANTITIROIDIENE
Hormonii tiroidieni stimuleaz metabolismul tisular i servesc ca medicaie de
substituire n insuficiena tiroidian. Sunt contraindicai n insuficiena cardiac i
coronarian.
Reacii adverse: accidente alergice; deprimare a hematopoiezei (granulocitopenie,
trombopenie); erupii cutanate; febr, icter, tulburri digestive; hipertiroidie i, uneori, au
chiar aciune guogen prin supradozaj.
Iodurile de potasiu i de sodiu reduc volumul tiroidei i atenueaz hipertiroidia.
Au aciuni expectorante i antiinflamatorii.
Reacii adverse: iodism (cefalee, febr, erupii cutanate, iritaie digestiv catar al
cilor respiratorii superioare i al conjunctivei); fenomene de intoleran, uneori grave.
Clasificare:
VI.1 PREPARATE DE TIROIDA
VI.2 PREPARATE ANTITIROIDIENE
VI.3 IODOTERAPIE
VI.1.1 PREPARATE DE TIROIDA
L-THYROXIN 100 Berlin-Chemie , comprimate
levothyroxinum
Compozitie: 1 comprimat L-Thyroxin 100 Berlin-Chemie contine: 100 mcg
levotiroxina sodica.
Indicatii: Hipotiroidie de orice etiologie; toate formele de carenta de hormoni
tiroidieni; dupa o strumectomie, ca profilaxie a recidivei; gusa benigna eutiroidiana,
medicatie de sustinere, in timpul administrarii de antitiroidiene, din cursul unui tratament
destinat unei hipertiroidii, dupa obtinerea statusului eutiroidian (nu si in caz de sarcina);
tratament supresor si substitutiv al unei guse maligne (in mod special dupa
strumectomie); test de supresie tiroidiana.
Contraindicatii: Hipertiroidii, exceptie medicatia de sustinere in timpul
administrarii de antitiroidiene, infarct miocardic recent; angor pectoris sau infarct
miocardic la bolnavi hipotiroidieni si in varsta; miocardite; disfunctii
corticosuprarenaliene netratate. Atentie: La pacientii in varsta, in coronaropatii,
insuficienta cardiaca, tahiaritmii.
Efecte adverse: In caz de supradozare sau crestere rapida a dozei apar manifestari
de hipertiroidism (trermuraturi ale degetelor, tahicardie, hiperhidroza, diaree, tulburari de
ritm cardiac, status anginos, insomnie, glucozurie, pierderi in greutate - modificari
neuropsihice).
Interactiuni: Fenitoin, salicilati, furosemid (doze mari), clofibrat, nivele

plasmatice ridicate de hormoni tiroidieni. Anticoagulante orale: cresterea timpului de

protrombina. Antidiabetice: cresterea sau scaderea efectului hipoglicemiant.
Colestiramin: inhibarea resorbtiei de levotiroxina.
Mod de administrare: Doza zilnica individuala trebuie stabilita in urma unor
investigatii paraclinice precum si in functie de datele examenului clinic. Un nivel mai
crescut al necesarului de hormoni tiroidieni apare in timpul sarcinii. La pacienti in varsta
sau in cazuri la care insuficienta tiroidiana este veche se va monitoriza cu atentie doza
prescrisa. Schema terapeutica standard: In caz de insuficienta tiroidiana se recomanda
initierea tratamentului la adulti cu 1/2 - 1 comprimat pe zi, doza care va fi crescuta sub
supravegherea medicului cu cate 1/2 comprimat la intervale de 2 - 4 saptamani, pana la
atingerea dozei zilnice de 1 1/2 - 2 1/2 comprimate. Tratamentul in cazul copiilor va fi
initiat cu o doza zilnica de 1/2 comprimat. Pentru a face fata necesitatilor impuse de
crestere, doza zilnica poate ajunge la 1-2 comprimate. Ca terapie de substitutie: pentru
cazurile cu hiperfunctie tiroidiana tratate prin supresie hormonala, se recomanda 1/2-1
comprimat/zi; postoperator, dupa strumectomie pentru nodul tiroidian malign, se
recomanda 1 1/2 - 3 comprimate/zi.
Doza de intretinere in mcg /zi de levotiroxina-sodica.
Struma
Hipotiroidie
nou-nascut
12,5
4 mcg/kg corp
sugari sub 3 luni
25 - 37,5
25
sugari sub 6 luni
25 - 37,5
37,5
copii mici sub 1 an
25 - 37,5
37,5
copii mici sub 5 ani
25 - 62,5
50
scolari sub 7 1/2 ani
50 - 100
75 - 100
scolari sub 12 ani
100 - 150
100
adulti
75 - 200
125 - 250
Doza zilnica totala se administreaza dimineata pe nemancate cu cel putin o
jumatate de ora inaintea micului dejun fara a sfarama comprimatul, cu o mica cantitate de
lichid. Durata tratamentului va fi stabilita de medic. Administrarea se va face regulat.

Forma de prezentare: Cutii cu: 30 comprimate; 50 comprimate (2 blistere a 25

comprimate); 100 comprimate (4 blistere a 25 comprimate); 84 comprimate (ambalaj
calendar, 4 blistere a 21 comprimate). Valabilitate: 3 ani.
TIROIDA , drajeuri
tiroida
Prezentare farmaceutica: Drajeuri continand pulbere de glanda tiroida 45 mg
corespunzator la 0,225 mg iod (flac. cu 50 buc.).
Actiune terapeutica: Hormonii tiroidieni cuprinsi stimuleaza metabolismul tisular,
favorizeaza cresterea, sensibilizeaza la actiunea catecolaminelor, inhiba secretia de
tirotrofina. Corecteaza fenomenele de hipotiroidism; efectul este lent (maxim dupa 8-10
zile de tratament) si prelungit.
Indicatii: Tratament de substitutie in insuficienta tiroidiana de natura functionala,
prin atrofia primara a glandei, dupa tiroidectomie, iradiere sau antitiroidiene - cretinism,
mixedem, gusa netoxica, stari de hipotiroidism la copii, in sarcina si la batrani.
Mod de administrare: Adulti: 1-5 drajeuri a 45 mg/zi, 4-5 zile/saptamana (doza
substitutiva medie este de 1-2 drajeuri, respectiv 45-90 mg/zi); copii: 4-45 mg/zi (dupa
varsta si in functie de dozarile hormonale). Tratamentul se incepe cu doze mici, care cresc
progresiv, adaptarea posologiei se face in functie de iodemie hormonala, eventual de
nivelul T3, T4 si tirotrofina (TSH).
Reactii adverse: Dozele terapeutice pot provoca initial palpitatii, dureri angioase,
crampe musculare; tratamentul intensiv poate fi cauza de tahicardie, aritmii, insuficienta
cardiaca, diaree, neliniste, insomnie, mai rar tulburari psihotice, cefalee, slabiciune
musculara, congestie si sudoratie, pierdere in greutate, glicozurie, hipercalciurie (la
copii); rareori reactii alergice.
Contraindicatii: Alergie la preparatul de tiroida, hipertiroidism, insuficienta
cardiaca, infarct de miocard (fara hipotiroidism), miocardita, boala Addison si
hipopituitarism, netratate; prudenta sau se evita in cardiopatiile ischemice, aritmiile
ectopice la hipertensivi; prudenta la bolnavii cu anorexie si denutritie, in tuberculoza, in
diabet (efect hiperglicemiant). Atentie la doza! contine iod mai mult decat preparatele
obisnuite (straine) de tiroida. Hormonii tiroidieni pot creste necesarul de insulina sau
antidiabetice orale, prudenta cand se administreaza simpatomimetice, anticoagulante
orale (risc de supradozare a acestora), antidepresive triciclice (potentare reciproca);
colestiramina micsoreaza absorbtia hormonilor tiroidieni.

VI.1.2 PREPARATE ANTITIROIDIENE

VI.1.2.a DERIVATI DE TIOURACIL
METILTIOURACIL , comprimate
methylthiouracilum
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand metiltiouracil 50 mg (cutie cu
100 buc.).
Actiune terapeutica: Antitiroidian de sinteza, inhiba formarea hormonilor
tiroidieni, ameliorand simptomatologia clinica si biologica a hipertiroidismului; efectul
devine evident cli nic dupa o perioada de latenta de 2-4 saptamani si este deplin dupa 6-8

saptamani de tratament.
Indicatii: Boala Basedow, forme usoare sau moderate, la bolnavi sub 40 de ani, in
absenta gusii voluminoase sau a tulburarilor cardiace grave, ca si in toate situatiile in care
nu este posibila administrarea radioiodului sau tiroidectomia; pentru pregatirea
tiroidectomiei si ca medicatie adjuvanta a radioterapiei.
Mod de administrare: Adulti: initial 2 comprimate (100 mg) de 4-6 ori/zi, pana la
realizarea starii de eutiroidie, apoi tratament de intretinere cu 2 comprimate de 2-3 ori/zi
(doze mici cand tratamentul este indelungat); copii: initial 2 mg/kg corp si zi, apoi se
scade pana la doza de intretinere.
Reactii adverse: Greata, voma, cefalee, eruptii cutanate, febra, mialgii, artralgii,
tumefactia glandelor salivare si ganglionilor limfatici, hepatita, caderea parului, pericolul
deprimarii hematopoiezei (leucopenie, purpura trombopenica, anemie aplastica,
agranulocitoza) impune un control clinic si hematologic riguros. Volumul tiroidei se
poate mari usor, exoftalmia si edemul palpebral se pot agrava (prin secretia reactiva de
tirotrofina) - cresterea marcata a volumului glandei indica supradozarea; sunt posibile
crize tireotoxice la oprirea tratamentului; relativ rar hipotiroidie definitiva; in timpul
sarcinii, risc de hipertiroidie fetala si de hipotrofie a tiroidei la nou-nascut, frecventa mare
de avort si nastere prematura.
Contraindicatii: Gusa retrosternala sau alte situatii de obstructie a traheii, cancerul
tiroidian dependent de TSH, afectiunile hematologice grave preexistente reprezinta
contraindicatii; prudenta mare in leucopenie, anemie, trombocitopenie; prudenta si doze
mici la bolnavii cu insuficienta hepatica; prudenta in timpul sarcinii, mai ales in ultimele
2 trimestre (doze mici, eventual se prefera interventia chirurgicala), alaptatul in cursul
tratamentului este interzis; efectul anticoagulantelor orale poate fi crescut (prin actiune
antivitaminica K).

VI.1.3 IODOTERAPIE
IODURA DE POTASIU , comprimate
kalii iodidum
Compozitie: Comprimate continand 1 mg iodura de potasiu.
Actiune farmacoterapeutica: Aport de iod necesar sintezei hormonilor tiroidieni;
corecteaza carenta de iod care provoaca gusa endemica; expectorant, diuretic, creste
secretia glandulara, sclerozant al varicelor.
Indicatii: Arterioscleroza, hipertensiune arteriala, bronsita cronica, reumatism
articular cronic, profilaxia si tratamentul curativ al gusii, actinomicoza, varice.
Contraindicatii: Tuberculoza pulmonara, adenom toxic, sensibilizari la iod.
Mod de administrare: Adulti: oral cate 1 comprimat la 3-4 zile. Copii: oral cate
1/2-1 comprimat pe saptamana.
Forma de prezentare: Flacon cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: A se feri de caldura, lumina si umiditate.

CAPITOLUL VII
VII.1 VITAMINE HIDROSOLUBILE I LIPOSOLUBILE
Vitaminele sunt efectori biologici de origine exogen, care n cantiti extrem de
mici, sunt indispensabile desfurrii normale a proceselor vitale.
Originea cuvntului vitanin ( ,, amin vital sau ,,amin necesar vieii ) se
datoreaz primului compus din aceast grup, vitamina B1, sau tiamina, izolat de Funk
n 1911 i utilizat n tratarea bolii ,, beri1-beri. Dei ali compui din grupa vitaminelor,
descoperii ulterior, nu mai au grupare aminic, denumirea de vitamin a continuat s se
pstreze.
Numeroasele vitamine sunt produse, prelucrate, sau consumate de flora
microbian din intestinul organismelor animale. Ca factori eseniali, vitaminele sunt
necesare att organismului animal, ct i unor microorganisme-factori de cretere.
Criterii de nomenclatur a vitaminelor:
1. Pe baza aciunii fiziologice, corelate cu bolile careniale: vitamina antirahitic,
antianemic, antiscorbutic, antipelagroas.
2. n ordinea cronologic a descoperirii lor, utiliznd literele alfabetului: vitamina A,
B, C, D, E etc, preluate uneori din literatura strin, literele se refer convenional la
unele proprieti ale vitaminelor, ca de exemplu vitamina K-de la ,, Koagulation,
vitamina H-de la ,, Haut ( pilele ), vitamina PP-de la ,, Pelagra proventing. Uneori,
n cadrul aceleiai litere, diferii factori au fost notai cu indici numerici, ca de
exemplu vitamina B1, B2, B6, B12.
3. Uneori, denumirile pot fi un compromis ntre denumirea chimic i cea
fiziologic.
CLASIFICARE
Vitaminele au fost iniial denumite prin litere. Pentru o mai uoar identificare,
vitaminele sunt desemnate cu majuscule, precum i cu expresii, privind coninutul lor
chimic, sau utilizarea sanogen. Ulterior, odat cu elucidarea structurii lor chimice, au
primit i nume tiinifice ( internaionale, oficinale ). Ele se clasific obinuit n vitamine
hidrosolubile i vitamine liposolubile.
Dup rolul pe care l ndeplinesc n organism, vitaminele sunt clasificate astfel:
1. vitamine pentru construcie pentru renoirea de celule, stimularea creterii i
consolidarea sistemului osos ( A, B6, B9, B12 i D )
2. vitamine care contribuie la transformarea hranei n energie, funcie specific
grupului B ( B1, B2, B3, B5, B6 )
3. vitamine de protecie, cu rol n ntrirea sistemului imunitar, n sntatea pielii i a
esuturilor ( vitamine din complexul B, vitaminele C i E ).

Dup mecanismul de aciune, vitaminele se clasific n:

1. vitamine cu funcie de coenzim
2. vitamine fr funcie de coenzim.
VII.1.1VITAMINELE HIDROSOLUBILE
Prezentare general
Aceast grup cuprinde complexul vitaminelor B-riboflavina, piridoxina, acidul
nicotinic, acidul folic, ciancobalamina, biotina, acidul pantotenic i acidul ascorbic.
Acioneaz n principal, n calitate de cofactori sau precursori de cofactori ai unor
enzime specifice, eseniale pentru metabolismul normal.
Vitaminele hidrosolubile se distribuie n lichidul estracelular, depozitele din
organism sunt mici i eliminarea se face renal, cu uurin; de aceea strile careniale
survin relativ repede. Deoarece o parte din vitaminele B se gsesc n aceleai alimente,
carenele implic, de multe ori, deficitul mai multora dintre aceti factori metabolici
eseniali, dei simptomele pot fi caracteristice lipsei numai a unuia. Supradozarea
vitaminelor hidrosolubile nu are n general consecine toxice, cantitatea eliminat
crescnd odat cu doza.
Tiamina ( Vitamina B1 )
Tiamina sau vitamina B1 este sintetizat de vegetale, multe bacterii, alge i unele
ciuperci. La noi este oficinal clorhidratul de tiamin, care se prezint sub forma de
cristale mici, incolore, sau pulbere cristalin alb, cu miros caracteristic i gust amrui.
Este uor solubil n ap, soluia apoas avnd reacie acid. Se descompune n mediu
alcalin. Din punct de vedere funcional are legturi cu corticosuprarenala, fiind sinergic
cu hormonul acesteia i cu tiroxina, cu care este antagonist.
Fierberea alimentelor, mai ales n mediu alcalin, duce la distrugerea vitaminei B1
Proprieti:
Tiamina prezint importan ndeosebi n metabolismul proteinelor i al
glucidelor, apoi n funcionarea normal a sistemului nervos central i cu precdere a
celui periferic, a aparatului digestiv i a glandelor endocrine, n procesul de cretere, n
absorbia intestinal a grsimilor. Intervine n metabolismul hidrocarburilor, tiamin
fosfatul fiind grupul prostetic al carboxilazei, enzima care intervine n degradarea
acidului piruvic n snge i urin, cu apariia de polinevrite. Favorizeaz depunerea
glicogenului n ficat, crete tolerana la glucide.
Este necesar pentru funcia normal a sistemului nervos i a aparatului
cardiovascular. Intervine n sinteza acetilcolinei, favoriznd transmiterea influxului
nervos. Particip la formarea hormonului tireotrop i la inactivarea estrogenilor n ficat.
mbuntete tonusul muscular, contribuie la aprarea organismului mpotriva infeciilor.
Indicaii:
Tiamina este recomandat n tratarea a numeroase afeciuni: beri-beri,
encefalopatie Werniche, anorexie, ntrzieri n cretere, tulburri de sarcin i alptare,
colite, stres. Iritabilitate, ateroscleroz, tulburri de ritm cardiac, arsuri, nevrite i
polinevrite, hemoragii cerebrale, tromboze, boli infecioase ale sistemului nervos,
insuficien cardiac, insuficiene hepatice etc.
Deficitul vitaminic

Poate s apar n condiiile unui aport sczut, asociat cu un consum crescut de

glucide sau cu necesiti metabolice sporite. Deficitul de tiamin se manifest clinic prin
polinevrite periferice degenerative i atrofie muscular, edeme i cardiomegalie,
fenomene de encefalopatie.
Necesar zilnic
La adult necesarul zilnic este apreciat la 1,7 mg pentru brbai, 1 mg pentru femei,
plus 0,4-0,5 mg n timpul sarcinii i alptrii. Pentru copii este nevoie de 0,3-1,2 mg n
funcie de vrst. Necesitatea crete odat cu aportul caloric, mai exact cu aportul de
glucide. Tiamina se absoarbe din intestin prin transport activ, pentru dozele ari
adugndu-se i un proces de difuziune. Capacitatea maxim de absorbie este de 10-15
mg/zi, ceva mai mult atunci cnd se administreaz cu alimente. n mucoasa intestinal
este transformat enzimatic n tiamin pirofosfat. Dozele mici, corespunztoare aportului
alimentar minim, se metabolizeaz n ntregime, dozele mai mari umplu depozitele, restul
fiind eliminat prin urin, majoritate sub form neschimbat.
Tiamina clorhidrat se administreaz oral sau parenteral. Tratamentul curativ al
strilor de avitaminoz se ncepe cu 25-50 mg zilnic ( fracionat ), pe cale oral, timp de
dou sptmni, continund apoi cu 10 mg/zi. La nevoie, pentru tratamentul de atac se
folosete calea parenteral ( injecii intramusculare ), sau n formele grave-injecii
intravenoase cu aceleai doze.
Tiamina este practic lipsit de aciuni toxice. Singurul accident, care survine
rareori-ocul tiaminic-a fost semnalat pentru injecia intravenoas i este probabil de
natur alergic.
Alimente care conin vitamina B1:
1
gru nedecorticat ( 10,17 mg/100 g )
2
fasole uscat ( 0,50 mg/100 g )
3
orz, ovz ( 4,60 mg/100 g )
4
fin de soia ( 0,75 mg/100 g)
5
linte ( 0,45 mg/100 g )
6
ou fiert moale ( 0,07 mg/100 g )
Forme de prezentare:
1
flacoane a 40 comprimate cu un coninut chimic de 10 mg clorhidrat de
tiamin pe comprimat
2
cutii cu 5 fiole a 2 ml i un coninut chimic de 100 mg clorhidrat de
tiamin pe fiol.
Riboflavina ( Vitamina B2 )
Riboflavina sau vitamina B2 este sintetizat de bacterii, ciuperci i plante
superioare. Este o pulbere galben-portocalie, cu miros slab i gust amar. Puin solubil n
ap, solubil n soluii alcaline diluate, se descompune sub aciunea luminii.
Este foarte sensibil la lumin i destul de stabil la cldur, prepararea termic a
alimentelor produce pierderi de 15-30 % la fel ca i sulfamidele i estrogenii.
Proprieti:
Are un rol important n metabolismul proteinelor, grsimilor, dar cu precdere al
glucidelor ( scade glicemia ), n creterea respiraiei celulare, ca i n procesul normal al
vederii. De asemenea, ea asigur un bun tonus muscular i acioneaz favorabil asupra
pielii, a mucoaselor i intestinelor, intervine n fenomene de oxido-reducere de la nivelul

celular, influeneaz creterea i reproducerea, precum i sinteza hemoglobinei.

Vitamina B2 este indicat n diferite afeciuni ale pielii i a mucoaselor, n
tulburri de adaptare vizual la ntuneric, ca i n enterite cronice, crampe musculare,
astm, migrene, inflamaii bucale, ntrzieri de dezvoltare la sugari i copii, stres,
alcoolism, diabet zaharat, artrit, diaree, ameeli, tremurturi. De puin vreme aceast
vitamin este utilizat i n profilaxia cancerului.
Apelul la preparate farmaceutice se poate face numai n cazuri excepionale i
numai doar la recomandarea i sub observaia medicului specialist. Nu este cunoscut
existena hipervitaminozei B2.
Necesar zilnic:
La adulii sntoi este de 1,2-1,8 mg. n general, se recomand o cantitate de 0,60,7 mg pentru fiecare 1000 de calorii. n perioada de sarcin i alptare, femeile au
nevoie de 2,5-3 mg pe zi. La copii, n funcie de vrst, necesarul zilnic este de 0,4-1,2
mg.
Riboflavina se absoarbe din intestin prin intervenia unui mecanism transportor
specific. Cantitile mici de vitamin sunt metabolizate n majoritate. Proporia eliminat
urinar sub form neschimbat crete cu doza, de la 20 % pentru 1,5 mg/zi, la 60 % pentru
5-10 mg/zi.
Deficitul vitaminic:
Survine rareori, fiind mai frecvent atunci cnd alimentaia este srac sau la
alcoolici cronici, datorndu-se numai tulburrilor gastrointestinale i hepato-pancreatice.
Asemenea situaii sunt evideniate prin paloarea buzelor, urmat de fisurare i macerare,
limb uscat i rosie, dureroas n timpul masticaiei.
Simptomele principale sunt: stomatit, chelit, dermatit seboreic, vascularizaie
corneean, anemie.
Sindromul biochimic este caracterizat prin scderea cantitii de riboflavin n
eritrocite i n urin. Administrarea terapeutic a vitaminei corecteaz tulburrile
careniale n cteva zile. Efectul sanogen-terapeutic al vitaminei B2 sporete prin asociere
cu vitaminele B1, B3, B6 i C.
Trebuie remarcat i faptul c aspectul verzui al zerului din lapte i al albuului de
ou se datoreaz coninutului lor n riboflavin.
Alimente care conin vitamina B2:
1
gru nedecorticat: 0,62-21,4 mg/ 100 g
2
ficat de vit: 2,80 mg/100 g
3
polen: 1,70 mg/100 g
4
orz: 1,20 mg/100 g
5
glbenu de ou, linte: 0,25 mg/100 g
6
carne de porc: 0,18 mg/100 g
Forme de prezentare:
1
cutii a 5 fiole cu riboflavin fosfat 10mg/2 ml
Acidul nicotinic i Nicotinamida
( Vitamina B3, Vitamina PP )
Acidul nicotinic i nicotinamida constituie un factor important n hrnirea
esuturilor, participnd activ la metabolismul proteinelor, glucidelor i lipidelor, deci la
metabolismul general al organismului. De asemenea este un factor antipelagros de prim

importan.
Niacina este esenial pentru corp deoarece:
2
are aciune vasodilatatoare la nivelul pielii
3
servete la buna funcionare a sistemului nervos central
4
stimuleaz secreia gastric
5
mrete glicemia i scade nivelul colesterolului
6
menine sntatea pielii, a limbii i a esuturilor digestive
7
favorizeaz circulaia cerebral i coronarian
8
scade tensiunea arterial
9
stimuleaz eliminarea bilei
10
nlesnete asimilarea fierului.
Indicaii terapeutice:
Pelagr, herpes, acnee, prurit, tulburri circulatorii periferice, degerturi, afte,
inflamaii bucale, stri depresive, diaree, alcoolism, stres, insomnii, indigestii,
iritabilitate, senzaie de ru, etc.
Deficit vitaminic:
Se manifest prin apatie, scdere n greutate, somnolen, diminuarea reflexelor,
atrgnd dup sine apariia pelagrei, precum i a unor tulburri digestive, sensibilizarea
pielii la aciunea luminii solare, etc.
Pelagra se manifest printr-o erupie caracteristic pe pielea expus la lumin
( care devine nchis la culoare, uscat, atrofic i fisurat ), inflamaia cronic a
mucoaselor, ndeosebi a mucoaselor digestive ( stomatit, enterit, glosit ), cu diaree,
apoas, uneori sanguinolent i tulburri nervos-centrale ( insomnie, confuzie, delir,
com, halucinaii ).
Apariia pelagrei se datoreaz fie carenei alimentare de acid nicotinic i triptofan
( pelagr primar ), fie unor tulburri metabolice, care mpiedic formarea coenzimelor
corespunztoare, fie consumului sau pierderii urinare excesive a acidului nicotinic
( pelagr secundar ). Pelagra secundar, relativ rar, poate aprea n cadrul sindroamelor
de malabsorbie i la alcoolici, la hipertiroidieni, n prezena sindromului carcinoid, n
aminoacidurii i sub tratamentul cu izoniazid.
Acidul nicotinic este coninut n cantiti mari n carne, legume i cereale, este
stabil la fierberea alimentelor. Raa zilnic obinuit cuprinde cca 10 mg acid nicotinic,
iar necesarul la adult este de 15-20 mg ( 6,6 mg/1000 kcal ) cu un adaos de 2-5 mg n
timpul sarcinii i alptrii. n mod normal organismul -i complectez nevoia de
vitamin PP folosind triptofanul-60 mg de aminoacid formeaz 1 mg de acid nicotinic.
Acidul nicotinic se absoarbe bine din intestin. Formele active biologic sunt
Nicotinamid adenin dinucleotid fosfat ( NADP), care au funcie de coenzime pentru
numeroasele dehidrogenaze, enzime eseniale pentru respiraia tisular. n cazul dozelor
obinuite acidul nicotinic este metabolizat n cea mai mare parte, formnd un derivat Nmetilat; pentru dozele foarte mari epurarea se face predominant prin eliminarea urinar.
Administrare:
Preparatele din vitamina PP corecteaz rapid i spectaculos o bun parte din
simptome. Tulburrile digestive pot disprea dup prima zi de tratament. Tulburrile
nervoase sunt de obicei repede nlturat, dar uneori, rspunsul este mai lent. Vindecarea
dermatitei cere, de asemenea un timp mai lung.
Forme de prezentare:

1
2

acid nicotinic comprimate a 100 mg

vitamina PP fiole a 100 mg/2 ml

Piridoxina ( Vitamina B6 )
Grupul vitaminic B6 cuprinde trei compui cu nucleu piridinic: piridoxina, care
se gsete mai ales n plante i se folosete ca medicament, piridoxoamina i
piridoxalul, care se gsesc mai ales n alimentele animale.
Vitaminele B6 se absorb bine din intestin. Toate formele se transform n
organism n piridoxal fosfat ( enzim piridoxalinaz ). Formele active biologic sunt
piridoxal fosfatul i piridoxamin fosfatul. Piridoxal fosfatul intervine n metabolismul
aminoacizilor, avnd funcie de coenzim n peste 40 de reacii biochimice, printre care
reacii de decarboxilare, reacii interesnd triptofanul, diferii tioaminoacizi i
hidroxiaminoacizi. Particip la formarea unor metabolii importani: acidul
gamaaminobutiric, acidul 5,10-metilentetrahidrofolic, histamina, serotonina, dopamina,
acidul delta-aminolevulinic. Vitaminele B6 se elimin n urin, mai ales sub forma unui
metabolit al piridoxalului-acidul 4 piridoxic.
Proprieti farmacologice:
Vitamina B6 are un rol important n formarea hemoglobinei, n metabolismul
aminoacizilor, proteinelor, glucidelor i lipidelor ( ndeosebi al acizilor grai eseniali ),
fiind stimulent muscular. Au o influen benefic asupra pielii, precum i n procesul de
cretere.
Piridoxina intervine n mod esenial n:
1
Buna funcionare a sistemului nervos, a mduvei osoase
2
Producerea de globule roii i de anticorpi
3
Controloarea echilibriului sodiului i al potasiului, al sistemului muscular
i osos
4
Metabolizarea colesterolului, mpiedicnd depunerea acestuia pe pereii
interiori ai arterelor ( ateroscleroza )
5
Cretere n greutate
Indicaii terapeutice:
Piridoxina este indicat n tratamentul sau profilaxia strilor de deficit de vitamina
B6, precum i n urmtoarele situaii patologice:
Afeciuni hematologice:
1
Anemie aplastic i eritrocitar
2
Anemie hipocrom rezistent la tratamentul cu fier
3
Granulocitopenie de origine toxic sau medicamentoas
Afeciuni neurologice:
1
Boli cerebrovasculare de origine aterosclerotic sau encefalopatii, boala
Parkinson
2
Polineuropatie de tip toxic, medicamentos, cauzat frecvent de izoniazid
sau de tip idiopatic sau senil
Afeciuni dermatologice:
1
Dermatita seboreic, acnee, dermatit de iradiere stadiul I
Alte afeciuni:
2
Tulburri periferice funcionale sau aterosclerotice

3
Alcoolism (faza acut sau sindrom de dependen )
4
Miopatii, hipertonie muscular
Eficacitatea piridoxinei sporete n asociere cu vitaminele B1, B2 i B5 precum i
cu magneziul i potasiu. Aceast vitamin este indispensabil n buna absorbie a
vitaminei B12 i n producerea intern a acidului clorhidric, ca i n asimilarea
magneziului.
Contraindicaii:
Nu se administreaz n cazul pacienilor cu sensibilitate crescut la piridoxin
( extrem de rar ). Preparatele de vitamin B6 trebuie evitate n timpul tratamentului cu
levo-dopa deoarece piridoxina favorizeaz decarboxilarea periferic a dopei, micorndui eficacitatea n parkinsonism. Pridoxina este de regul bine suportat. Dozele mari
administrate prelungit pot provoca tulburri neurologice ndeosebi fenomene de nevrit
senzorial i somnolen cu scderea nivelului plasmatic al folatului. Tratamentul
ndelungat dezvolt uneori fenomene de dependen, oprirea brusc a administrrii poate
declana un sindrom de abstinen.
Necesar zilnic:
Este asigurat de aportul alimentar, i este de 1,75-2 mg pentru o raie proteic de
100 g/zi ( alimentaia bogat n proteine crete consumul de vitamin ). n timpul sarcinii
i alptrii sunt necesare 2-2,5 mg zilnic. n organismul uman piridoxina poate fi
sintetizat de flora microbian intestinal.
Deficit vitaminic:
La om este foarte rar n forme manifestate clinic, dar relativ frecvente ca sindrom
biochimic. De multe ori ndeosebi la alcoolici, carena este polivitaminic, interesnd mai
multe dintre componentele complexului B. hipovitaminoza duce la tulburri nervoase
( iritabilitate, labilitate psihic, slbiciune general, greutate la mers ), precum i la
apariia unor boli de piele, la ncrunirea prematur i la cderea prului, furnicturi i
amoreala extremelor, dureri abdominale, scderea capacitii organismului de a se apra
de infecii, etc. deficitul organismului n vitamina B6 apare n dietele cu proteine n
exces, n tulburrile de absorbie, hipertensiune arterial i n infarct miocardic, cnd se
abuzeaz de antibiotice administrate pe cale bucal i n cazul supradozelor de vitamin
B1 i colin.
Exist deficite genetice caracterizate printr-o afinitate sczut a unor enzime fa
de piridoxal fosfat, ceea ce face ca aportul alimentar de vitamin B6 s fie insuficient i
determin apariia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie ( nsoit de tulburri
mintale ), anemie hipocrom macrocitar cu hipersideremie i hemosideroz, convulsii
generalizate la sugari.
Anumite medicamente ca izoniazida, cicloserina, hidralazinele, penicilaminele
administrate timp ndelungat, pot fi cauz de tulburri neurologice datorite antagonizrii
vitaminei B6. Contraceptivele hormonale pot provoca de asemenea fenomene de
hipovitaminoz, de obicei minore. Prevenirea instalrii hipovitaminozei se face prin
adoptarea unui regim alimentar echilibrat, care la nevoie poate fi completat cu preparate
farmaceutice.
Administrare:
Se face oral, n injecii intramusculare sau injecii intravenoase. Dozele
terapeutice obinuite sunt cuprinse ntre 10 i 50 mg/zi, dar n anemiile prin deficit de
vitamin B6 sunt necesare doze mari, de 200-500 mg/zi intramuscular. Pentru combaterea

convulsiilor la sugari, se administreaz 2-15 mg/zi. Profilaxia nevritei periferice la

izoniazid se face asociind piridoxin 10-50 mg/zi, iar tratamentul curativ se face cu 50300 mg/zi fracionat. De multe ori vitamina B6 se asociaz altor vitamine din complexul
B. eficacitatea piridoxinei n vrsturile de sarcin i boala de iradiere este discutabil.
Forme de prezentare:
1
Bedoxin, comprimate 20 mg, fiole 50 mg/2 ml
2
Pyridoxine, comprimate a 25 mg
3
Pyridoxine, fiole a 100 mg/2 ml
4
Pyridoxine hyrochloride, fiole a 50 mg/ml
5
Vitamina B6, fiole a 50 mg/ml
6
Vitamina B6, comprimate a 250 mg, fiole a 250 mg/5 ml
Alimente care conin vitamina B6:
1
Drojdie de bere uscat: 6,5 mg
2
Gru nedecorticat: 4,5 mg
3
Germeni de porumb: 3,0 mg
4
Ficat de vit: 2,0 mg
5
Fasole uscat, polen, fin de soia: 0,9 mg
6
Mazre uscat: 0,4 mg
7
Carne de porc: 0,33 mg
8
Cartofi, piersici, ou: 0,2 mg
9
Glbenus de ou: 0,18 mg
Vitamina B12 ( Cobalamina, Cyanocobalamina )
Vitamina B12 sau cianocobalamina, obinut din culturi de streptomyces, este
considerat ca factorul extrinsec al lui Castle. Vitamina B12 are un rol important n
metabolismul general. Prin aciunea sa anabolic n metabolismul protidic, ea este un
factor de cretere. Fiind un agent important n procesele de transmetilare i participnd la
formarea metioninei i colinei, cianocobalamina este un factor liotrop. Totodat este un
factor specific antipernicios, care acioneaz la nivelul celulelor mduvei osoase i al
celulelor hepatice. Ea particip la sinteza acizilor nucleici, la formarea eritroblastelor si,
n general, al tuturor celulelor. Activitatea sa antipernicioas se manifest prin provocarea
unor crize reticulocitare puternice, stimulnd maturarea eritrocitelor i normaliznd cu
rapiditate formula sanguin. De asemenea, amelioreaz achilia gastric i tulburrile
neuro-anemice.
Indicaii terapeutice:
Este indicat n: anemii pernicioase i parapernicioase, nsoite sau nu de tulburri
neurologice, anemie megaloblastic dup gastrectomie sau asociat cu tulburri
gastrointestinale, anemii ale hepaticelor, anemii toxiinfecioase, debilitate, convalescen,
astenie, prematuri, anorexie, denutriie, osteoporoz, osteoartrit, polinevrite alcoolice,
diabetice, nevrite, nevralgii cervicobranhiale i faciale, zona zoster, ciroze hepatice,
hepatite cronice, oligouria hepaticilor.
Contraindicaii:
-policetemii
-boli precanceroase
Necesar zilnic:
Nesarul zilnic pentru aduli este de 2-2,5 mcg, ceva mai mare pentru copii i de

2,2-2,6 mcg pentru femeile aflate n perioada de sarcin sau alptare. Trebuie remarcat
faptul c regimurile vegetariene stricte pot provoca hipovitaminoze B12, motiv pentru
care astfel de regimuri alimentare trebuie evitate, ndeosebi pentru copii.
Alimente care conin vitamina B12:
1
Ficat de vit: 60 mcg
2
Rinichi de vit: 25 mcg
3
Ou de gin: 7,5 mcg
4
Carne de ovine, pete de mare: 2,5 mcg
5
Carne de bovine: 2,0 mcg
6
Brnz de vac: 1,5 mcg
7
Carne de porc: 0,9 mcg
8
Lapte de vac: 0,6 mcg
n cantiti neprecizate, mai conin vitamina B12 i alimentele cum ar fi: drojdia
de bere, soia, grul nedecorticat, spanacul i urzicile, mierea creierul i splina.
Majoritatea produselor de origine vegetal sunt practic lipsite de aceast
important vitamin.
Vitamina C ( Acidul ascorbic )
Vitamina C, o cetolacton asemntoare glucozei, se gsete n alimente ca acid
ascorbic i acid dehidroascorbic, ambii sub form levogir. Majoritatea organismelor
vegetale sunt capabile s sintetizeze acidul ascorbic, pornind de la acid galactonic, sau de
la numii derivai de glucoz. Omul, primatele i cobaiul sunt deficitare genetic n
gluconolactonoxidaz, enzim implicat n aceast sintez, de acea sunt dependente de
aportul exogen.
Acidul ascorbic se absoarbe din intestin aproape n totalitate, n acelai mod ca
glucoza. Concentraiile plasmatice variaz cu cantitatea ingerat, nivelurile fiziologice
sunt cuprinse ntre 0,2 mg i 1,4 mg/100 ml, corespunztor unui aport de 10 mg, respectiv
100 mg/zi. Cantitile mai mari de 100 mg/zi realizeaz concentraii depind pragul de
eliminare renal, care este de 1,5 mg/100 ml, cea ce determin o cretere marcat a
eliminrii urinare. Vitamina se distribuie extra i intracelular.
Dei simptomele pot fi controlate cu doze mici de 10 mg/zi, obinuit se
administreaz oral 300-500 mg/zi la adult i 150-200 mg/zi la sugar, timp de o
sptmn.
Principalele proprieti sunt urmtoarele ale vitaminei C sunt urmtoarele:
1
Intervine n procesele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic factor
antioxidant
2
Este antiinfecioas, tonifiant, antitoxic
3
Particip la asimilarea de ctre organism a fierului
4
Se folosete ca medicament pentru tratamentul i profilaxia scorbutului
5
Mrete rezistena vaselor sanguine, contribuie la formarea globulelor
roii, a dinilor i oaselor.
6
Are rol de reglare a nivelului glicemiei i al colesterolului, de distrugere a
toxinelor acumulate n organism
7
mpiedic depunerea grsimilor la nivelul ficatului i asigur funcionarea
normal a celulei hepatice
8
Protejeaz acidul folic, are aciune antialergic

9
Intervine n metabolismul carotenilor.
Datorit proprietii sale reductoare, acidul ascorbic este utilizat n tratamentul
methemoglobinemiei ( 150 mg/zi, sau mai mult ). Au fost descrise acidului ascorbic unele
aciuni care evideniaz o stimulare a procesului imun, fiind posibil grbirea vindecrii
unor plgi mai ales ulceraiile de decubit; au fost semnalate unele aciuni, care ar putea
prezenta interes n boala canceroas.
Lipsa legumelor proaspete i a fructelor din diet determin, n 4-5 luni, apariia
unei boli careniale cunoscut sub numele de scorbut. Boala se manifest prin gingivit
cu edeme i hemoragii, tulburri ale dentiiei, hiperkeratoz folicular, hematoame
cutanate, musculare, subperiostale i articulare, osteoporoz, anemie, ntrzierea
vindecrii plgilor.
Se consider, co tulburarea metabolic esenial n scorbut const n diminuarea i
modificarea sintezei colagenului, prin deficit al hidroxilrii prolinei sau prin alterarea
unor procese biochimice reglatoare.
Hipovitaminoza C
Se evideniaz prin urmtoarele simptome: oboseal, sngerri ale pielii i a
mucoaselor, umflarea dureroas a ncheieturilor, ncetinirea creterii, tulburri n
activitatea sistemului nervos i a celui muscular, diminuarea rezistenei organismului la
infecii, fragilitatea capilar i apariia hemoragiilor gingivale, respiraie greoaie dureri
ale oaselor, tahicardie, parodontoz, hipotensiune arterial, acumularea de colesterol n
organism.
Vitamina C este foarte uor solubil n ap. Dintre toate vitaminele, vitamina C
este cel mai uor distrus la contactul cu diferii factori de mediu. Astfel, ea este deosebit
de sensibil la cldur, prin fierbere i prjire putndu-se pierde 30-90 % din coninutul
iniial al alimentelor.
Acidul ascorbic este de regul bine suportat. Dozele excesive, administrate timp
ndelungat, pot favoriza formarea de calculi urinari prin mrirea excreiei de oxalat. Cnd
tratamentul prelungit este suprimat brusc pot aprea simptome minore de scorbut, datorite
probabil metabolizrii crescute a vitaminei, ca urmare a autoinduciei enzimatice.
Forme de prezentare:
1
Vitamina C, comprimate a 200 mg, fiole 500 mg/5 ml
2
Redexon, comprimate efervescente 1 g
3
Upsa C, comprimate efervescente a 1 g
4
Ascovit, comprimate a 100 mg, 200 mg
inndu-se seama de faptul c produsele de origine animal sunt srace n
vitamina C, este explicabil c acest trofin deosebit de important trebuie procurat din
regnul vegetal, preponderent din fructe i legume, lucru care se face n proporie de 80-90
%. Coninutul mediu de vitamina C al unor legume i fructe se prezint astfel:
Mcee, fructe de ctin alb, coaj de 800-100 mg/100 g produs
portocale, coacze negre, frunze de
ptrunjel, hrean, ardei gras verde, ardei
iute
Fragi, coaj de lmie, varz roie, ceap, 100-14 mg/100 g produs
urzici, cpuni, zmeur, roii, salat verde,
afine

Ceap, ciree, piersici, prune, pere

14-1 mg/100 g produs

VII.1.2 VITAMINE LIPOSOLUBILE

Vitamina A ( Retinol )
Este o vitamin care intervine n sinteza rodopepsinei, pigment al celulelor cu
bastonae din retin, indispensabil pentru vederea crepuscular, n meninerea troficitii
tegumentelor i mucoaselor, influennd procesele de cretere.
Se gsete n ficatul unor peti marini, glbenu de ou, unt, smntn.
n morcovi i alte vegetale se gsete sub form de precursori, care se transform,
n celulele mucoasei intestinale n vitamina A.
Indicaii:
Corectarea deficitului prin aport redus sau nevoi crescute, n tratamentul rinitelor
atrofice, n infecii respiratorii recidivante, afeciuni cutanate, xeroftalmie.
Administrarea excesiv duce la hipervitaminoza A, cu manifestri toxice grave.
Hipervitaminoza poate fi acut sau cronic, i se manifest prin hipertensiune
intraacranian cu cefalee, hiperexcitabilitate, prurit, tumefacii ale oaselor i esutului
subcutanat, hepato-splenomegalie.
Vitamina A se gsete sub form de capsule, drajeuri i soluie buvabil, ca i sub
form de fiole cu soluie pentru injectare i.m.
Vitamina K
Sunt compui naturali sau analogi de sintez, derivai de 1,4-naftochinon, se
prezint ca un lichid galben uleios, care se descompune sub aciunea alcalilor n prezena
oxigenului i sub aciunea luminii.
Se gsesc n plante sau pot fi sintetizai de unele bacterii gram-pozitive, respectiv
de germeni ai florei intestinale. Metilnaftochinona-vitamina K3 este o substan de
sintez, sub form de pulbere cristalin galben, aproape fr miros. La aciunea luminii
se descompune devenind brun.
Sarea de sodiu a derivatului bisulfitic al metilnaftochinonei se prezint ca o
pulbere cristalin alb, fr miros i uor solubil n ap.
Absorbia vitaminelor K naturale:
Este dependent de prezena srurilor biliare. Vitamina se concentraz n ficat,
unde realizeaz un depozit limitat suficient pentru cteva sptmni. Metabolizarea se
face rapid, se elimin prin bil i urin.
Necesar zilnic:
-1,5-2 mg
Deficit vitaminic:
Se datoreaz unei flore intestinale insuficiente la nou-nscui, sau rareori dup
administrarea ndelungat de sulfamide sau tetracicline, a unei cantiti prea mici de bil
n intestin, n sindroame de malabsorbie. Pot aprea echimoze, epistaxis, hemoragii
digestive, mai rar hemoragii cerebrale.
Aciunea farmacolgic a vitaminei K:

 Favorizeaz producerea protrombinei la nivelul ficatului, dar numai atunci cnd

ficatul este n stare s sintetizeze protrombina n prezena vitaminei K
Mresc rezistena capilarelor
Acioneaz la nivelul ficatului, fiind indispensabile pentru perfectarea formrii
unor glicoproteine care funcioneaz ca factori ai coagulrii.
Au rol esenial n coagularea rapid a sngelui, fiind indicate n oprirea
hemoragiilor de orice natur.
Fitomenadiona ( K1 ):
Este o vitamin K natural care se poate administra oral sau parenteral. Efectul se
instaleaz relativ repede, n intoxicaiile cu anticoagulante cumarinice factorii de
coagulare revin la valori normale n afara zonei periculoase dup 6-8 ore, efectul fiind
deplin la 24 ore.
Doza necesar n hemoragii grave este de 20-40 mg i.m. sau i.v. lent ( 5 mg/minut
).
Fitomenadiona este practic lipsit de toxicitate.
Menadiona ( K3 ):
Este un analog de sintez, liposolubil al vitaminelor K naturale. Se administreaz oral
sau n injecii i.m. m doze ca i fitomenadiona. Trebuie evitat la nou nscui i la sugari,
deoarece pot fi cauz de hemodializ, hiperbilirubinemie i favorizeaz icterul nuclear.
Menadioana sodiu sulfat, menadiolul sodiu fosfat i menadiolul sodiu sulfat:
Sunt derivai ai menadionei, solubili n ap. Administrate oral, se absorb chiar i
n absena srurilor biliare. Pot fi folosii n injecii. Dozele sunt aceleai ca pentru
celelalte preparate din grupa vitaminelor K.
Preparate farmaceutice:
Fitomenadiona , fiole a 10 mg/ml
Konakion, fiole a 1 mg/0,5ml, 10 mg/ ml
Phytomenadion, fiole a 1 mg/ml
Vitamine K, fiole a 10 mg/ml
Vtamina E ( Tocoferolul )
Sub denumirea de vitamin E sunt cuprini compuii din grupa tocoferolilor,
dintre care cel mai important este alfa-tocoferolul, n funcie de care se stabilete i
coninutul diferitelor alimente n aceast valoroas trofin
Tocoferolii se gsesc n cantiti mari n uleiurile vegetale, n embrionii diferitelor
grune, n uleiul de bumbac, n osnza de porc, n lobul anterior al hipofizei, n placent.
Vitamina E, care iniial a fost obinut din uleiul provenit din presarea germenilor
diferitelor grune, astzi se prepar sintetic sub form de acetat.
Este un lichid vscos limpede, galben, care la lumin se nchide la culoare. Este
solubil n uleiuri grase i solveni organici, insolubil n ap. Rezist la cldur pn la
250 Celsius i este sensibil la lumin i oxigen.
Funciile biochimice ale tocoferolilor sunt determinate de proprietile lor
antioxidante i redox.

Vitamina E protejeaz de oxidare acizii grai nesaturai, vitamina A i carotenoidele.

Intervine i n funcia coenzimelor mitocondriale, importante pentru respiraia
celular.
Este de asemenea posibil intervenia n metabolismul acizilor nucleici.
Este necesar pentru funcionarea normal a glandelor sexuale i a celor
endocrine, contribuie la evoluia normal a gestaiei i la funcionarea normal a
organelor genitale.
Controleaz eliminarea apei din organism
Este eficient n diabetul zaharat, arsuri i rni greu vindecabile, atrofie testicular,
ovarian i uterin, impoten, sterilitate feminin i masculin.
Are efect diuretic i hipotensor i scade riscul instalrii ischemiilor cardiace.
Asigur protecia vaselor sanguine, a globulelor roii, a plmnilor i a ficatului n
hepatita cronic i cea epidermic.
Mrete puterea de aprare a organismului fa de infecii, fiind anticancerigen.
Datorit virtuiilor sanogene terapeutice pe care le are, tocoferolul este
denumit i vitamina sntii.
Necesar zilnic:
Pentru tocoferol necesarul zilnic este apreciat la 10-30 mg, direct proporional cu
vrsta i cu cantitatea de acizi polinesaturai existeni n alimente consumate, putnd fi
asigurat de o raie alimentar echilibrat. Sarcina i alptarea cresc necesarul de vitamin
E, un aport mare este necesar i pentru persoanele vrstnice.
Carena n vitamina E:
Aceast caren duce la distrofii musculare i la apariia unro leziuni nervoase, la
instalarea aterosclerozei. La femei gravide poate provoca avort spontan. Tulburrile
produse n organism de carena n vitamina E sunt reversibile la femei i ireversibile la
brbai. La aduli carena vitaminic produce o uoar scdere a duratei de via a
globulelor roii.
Carena se ntlnete mai des la btrni i la malnutrii, n inflamaii cronice,
diferite boli cronice.
Hipervitaminoza:
Apare la doze farmaceutice foarte mari ( 300-800 mg/ui ), ea putnd produce
oligospermie, azospermie iar la femei inovulaie ovarian i tulburri ale ciclului
menstrual.
Administrarea tocoferolului acetat se face obinuit pe cale oral, dozele uzuale
fiind de 50-200 mg zilnic, n carena vitaminic se pot folosii doze mai mari. n caz de
rezisten se pot injecta i.m. 1-2 mg/kg/zi.
Reacii adverse:
Dozele mari pot provoca diaree i dureri abdominale.
Contraindicaii:
Alergie la vitamina E, vitamina poate crete efectul anticoagulantelor cumarinice (
risc de hemoragii ).
Forme farmaceutice:
Eritol, comprimate a 100 mg
Sant-E-Gal, drajeuri a 100 mg
Vitamin E, capsule gelatinoase a 100 mg
Vitamina E forte, capsule gelatinoase a 100 mg

Vitamina E fiole a 30 mg/ml.

II.2. d Vitamina D
n regnul vegetal se gsete sub form de ergosterol, care d natere la vitamina
D2.n pielea animalelor se afl sub form de dihidrocolesterol, care sub aciunea razelor
ultraviolete d natere la vitamina D3. Alte corpuri sterolice n aceleai condiii pot da
natere la vitaminele D4 sau D5.
Oficinal este vitamina D2 i vitamina D3 ambele se prezint sub form de
cristale incolore sau pulbere cristalin alb, fr miros i fr gust. Sunt termostabile, dar
se descompun sub aciunea aerului sau a luminii. Sunt solubile n uleiuri grase i n
solveni organici. Se pstreaz la Separanda.
Proprieti farmacologice:
Asigur absorbia calciului din intestin, precum i depunerea acestuia la nivelul
oaselor i dinilor. Intervine mai ales n cazul cnd raportul fosfo-calcic este
disproporionat, favorizeaz transformarea fosforului organic n combinaii organice.
n cadrul metabolismului calciului, vitamina D are relaii strnse cu
parahormonul, care posed proprietatea de a mobiliza calciul din esutul osos, n cazul
cnd aportul extern i mai ales absorbia sunt insuficiente, pentru a nu diminua calcemia.
Datorit acestor procese, n unele tulburri ( spasmofilie, tetanie ) vitamina D ar putea
nlocui parahormonul. Nu se poate afirma ns, c n cazul osteomalaciei, hormonul
paratiroidian ar putea suplini lipsa vitaminei D.
Necesar zilnic:
La adulii sntoi este numai 100-200 UI/zi ( 1UI= 0,0025 micrograme
coleocalciferol ). n perioada de cretere, ca i n timpul sarcinii i alptrii este necesar
un aport crescut, n jur de 400 UI/zi. n condiiile expunerii insuficiente la soare este de
asemenea nevoie de un plus de vitamine.
Lipsa vitaminei D ( mai ales cnd raportul fosfo-calcic este dezechilibrat ) poate
produce rahitism ( la tineret ) i osteomalacie la aduli, calciul din esutul osos
diminundu-se cu aproximativ 2/3. Hipovitaminoza D apare la copii care cresc repede, la
femei nsrcinate i n perioada de alptare, ca urmare a expunerii insuficiente la soare i
sau aportului insuficient de vitamin.
Tabloul clinic al rahitismului const n dureri n membrele inferioare, mai ales la
mers, deformarea oaselor lungi, ngroarea sincondrozelor costale i epifizare,
deformarea osului frontal, mai rar tetanie.
Tratamentul strilor de hipovitaminoz se face folosind ergocalciferol,
colecalciferol, dihidrotahisterol, calcifediol, calcitriol, sau alfacalcidol.
Supradozarea:
Toate preparatele de vitamin D sunt toxice n doze mari!
Administrarea prelungit a preparatelor medicamentoase cu vitamin D poate
determina fenomene de hipervitaminoz ( la doze de 50000UI ). Supradozarea provoac
mobilizarea calciului din oase, cu osteoporoz i a eliminrii urinare de calciu i fosfat.
Simptomele clinice sunt oboseala i slbiciunea, cefalee, grea, vom, diaree, poliuriee
cu urin diluat. La copii se poate opri creterea. Nou ncuii din mame intoxicate cu
vitamina D pot prezenta insuficien paratiroidian cu hipocalcemie i convulsii.
Vitamina D se gsete n cantiti nsemnate n glbenu de ou, unt, lapte, icre de
pstrung, tiuc, pltic, n grsimea de pete, n special n Oleum Jecoris.

Preparate farmaceutice:
Alfacalcidol: ALFA D3, comprimate gelatinoase a 0,25 mcg, 1 mcg.
Calcitriol: CALCIJEX, fiole a 2 mcg/1 ml: ROSCATROL, comprimate a 0,25 mcg, 0,5
mcg.
Colecalciferol: VIGANTOL OIL
VIGANTOLETTEN: 500, 1000, comprimate 0,0125 mg; comprimate 0,0025 mg
VITAMINA D3 soluie buvabil 600000UI/ml; fiole 200000UI/ml, 600000UI/2ml
Dihidrotahisterol: AT, soluie intern 1mg/ml
TACHYSTIN, soluie intern 1mg/ml
Ergocalciferol: ERGOCALCIFEROL, fiole 600000UI
VITAMINA D2, soluie intern a 600000UI
VITAMINA D2, soluie intern a 600000UI, soluie injectabil 600000UI/ml
VII.2 ENZIME
Hialuronidaza (Tilase) permeabilizeaz esutul conjunctiv, favorizeaz absorbia
unor exsudate i hematoame.
Tripsina i hemotripsina - enzime proteolitice care produc liza esutului necrozat,
a fibrinei i a coagulilor de snge. n aerosoli, fluidific secreiile bronice i n doze mari
sunt antiinflamatorii. Administrate i.m., pot provoca reacii alergice, iar n aerosoli iritaie
traheo-bronic.
Streptokinaza i streptodornaza sunt tot enzime proteolitice. Uureaz resorbia
exsu-datelor purulente pleurale i favorizeaz liza coagulilor intravasculari proaspt
formai (fibrinoliz).
Kalicreina (Pandutin-depot), n fiole de 40 u. este vasodilatatoare cu efect
prelungit, util n boli arteriale periferice.
Antienzimele mai ntrebuinate sunt Acidul epsilonaminocaproic - fiole de 20 ml,
administrat i.v. lent, n hemoragii, creterea fibrinolizei i Trasylol, fiole de 25 000 -l00
000 foarte util n pancreatit acut (inactiveaz tripsina).

CAPITOLUL VIII
VIII.1 HIPOLIPEMIANTE
Aceasta categorie se imparte in:
a. INHIBITORI AI HMG COA
b. FIBRATI
VIII.1.1 INHIBITORI AI HMG COA
ATROVASTATINA( sortis)
Este indicat in hipercolesterolemie primara, inclusiv hipercolesterolemie
familiara, hipercolesterolemie mixta.
Trebuie administrat cu precautie la pacientii ce consuma cantitati considerabile de acool
sau cei cu afectiuni hepatice in antecedente.
Este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la oricare din componentele
medicamentului, afectiuni hepatice active, miopatie, in timpul sarcinii sau alaptarii.
Ca si reactii adverse atrovastatina poate da constipatie, flatulenta, dispnee, dureri
abnominale,cefalee, astenie, diaree si insomnie, rar miozita, miopatii, neuropatie
periferica.
Administrare:
10mg/zi o data.
FLUVASTATINA( LESCOL)
Este un inhibitor al 3-hidroxi-3 metilglutaril coenzima A reductazei, agent
hipocolesterolemiant.
Fluvastatina este un agent hidrofil in intregime de sinteza este un inhibitor
competitiv al HMG-CoA reductazei, care realizeaza conversia HMG-CoA in mevalonat,
un precursor al sterolilor, inclusiv al colesterolului.
Este contraindicat la pacientii cu boala hepatica, la mamele care alapteaza.
Administrare: 20-40mg/zi seara.
PROVASTATINA ( LIPOSTAT)
Determina scaderea lipidelor. Un raspuns terapeutic se observa in decursul primei
saptamani, si efectul maxim se atinge in 4 saptamani de tratament.
Se utilizeaza pentru prevenirea bolilor coronariene, infarct miocardic.
Este contraindicat cand exista o afectare a functiilor hepatice, in sarcina sau lactatie.
Administrare:
10-40mg/zi seara
LOVASTATINA( MEVACOR)
Este utilizat in tratamentul incetinirii progresiei aterosclerozei coronariene la
pacientii cu afectiuni coronariene.
Este contraindicat in afectiuni hepatice, sarcina si alaptare.

Ca si reactii adverse la administrarea lovastatinei apar: diaree, constipatie greata,

oboseala prurit uscaciunea mucoasei bucale, miopatie.
Administrare:
20-80mg/zi in ateroscleroza coronariana.
SIMVASTATINA( ZOCOR)
Este indicat in cardiopatia ischemica, pentru reducerea riscului
mortalitatii, din cauza coronariana, si infarcte miocardice.
Este contraindicat in afectiuni hepatice, sarcina si alaptare.
Zocor este bine tolerat majoritatea reactiilor adverse au fost usoare si tranzitorii.
Totusi pot sa apara tulburari gastrointestinale, modificari minore ale testelor de laborator.
Administrare:
Cardiopatie ischemica: 10mg/zi seara.
VIII.1.2 FIBRATI
CIPROFIBRAT( LIPANOR)
Este indicat pentru a trata nivelele crescute de grasimi.
Este contraindicat in sarcina sau alaptare,afectiuni hepatice, renale hipotiroidism.
La administrarea ciclofibratului au fost raportate ocazional dureri de cap,
ameteala, urticarie sau prurit, simptome gastrointestinale.
Administrare:
Adulti: 100mg/zi
FENOFIBRATUL( LIPANTHYL)
Este un hipolipemiant care diminueaza concentratia de lipide din sange, reducand
astfel procesul aterogen si probabil riscurile sale cardio-vasculare.
Este indicat in hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie la dulti.
Este contraindicat in insuficienta hepatica grava, renala.
Administrare:
O capsula de 3 ori/zi, in timpul mesei in saociere cu o dieta alimentara.
BEZAFIBRAT( REGADRIN B)
Este indicat in hipercolesterolemii primare si secundare.
Este containdicat in disfunctii renale grave si hepatice
Ca si efecte adverse poate produce la administrare tulburari gastrointestinale,
mialgii si crampe musculare.
Administrare:
1 drajeu de 3 ori/zi dupa mese.

VIII.2 Medicatia obezitatii

VIII.2.1 Produse antiobezitate cu actiune centrala
REGENON
amfepramonum

Substanta activa: Clorhidrat de amfepramona.

Compozitie: O capsula Regenon contine 25 mg de clorhidrat de amfepramona.
Alte componente: Acid tartric, parafina (F 69-73 grade Celsius), parafina lichida, stearat
de aluminiu, acid glutamic, dioxid de siliciu inalt dispersat, gelatina, glicerol 85%,
sorbitol, oxid de fier3+ (E 172), 3-etoxi-4-hidroxibenzaldehida, acid fosforic 85%.
Actiune terapeutica: Anorexigen.
Indicatii: Terapie de intretinere a pacientilor cu obezitate si cu un indice al masei
corporale de cel putin 30 kg/m2,, care nu au obtinut rezultate numai cu un regim
corespunzator pentru reducerea greutatii. Indexul masei corporale (Body Mass Index =
BMI sau IMC) = greutatea corporala (kg)s/inaltimea (m)2.
Nota: Actiunea de reducere a greutatii s-a dovedit a fi de scurta durata in absenta
unei diete adecvate ulterioare. Nu exista inca suficiente date care sa indice o modificare a
morbiditatii sau a mortalitatii.
Contraindicatii: Regenon nu va fi administrat in urmatoarele cazuri:
hipersensibilitate cunoscuta la unul dintre ingrediente; tahicardie paroxistica; aritmii
tahicardice; feocromocitom; hipertiroidism; forme severe de angina pectorala; glaucom
cu unghi inchis; hipertensiune pulmonara; hipertensiune arteriala severa; antecedente sau
afectiuni cardiovasculare sau cerebrovasculare; antecedente sau afectiuni psihice
incluzand anorexia nervoasa si depresia; tendinta la abuz de medicamente, dependenta de
droguri sau alcool; ateroscleroza avansata; copii sub 12 ani. Este contraindicata asocierea
acestei terapii cu orice alt produs anorexigen cu activitate centrala datorita riscului de
hipertensiune pulmonara, potential letala.
Regenon va fi administrat cu prudenta deosebita in: afectiuni ale prostatei cu
formare de reziduu urinar; in boli metabolice (de ex. diabetul zaharat); in boli cardiace.
Sarcina si alaptare: Nu se recomanda administrarea de Regenon in aceasta
perioada. Inaintea inceperii tratamentului cu Regenon se va exclude posibilitatea
existentei unei sarcini. Pe durata tratamentului cu Regenon, se folosesc metode
contraceptive adecvate. Studii retrospective efectuate pe 1232 de paciente, carora li s-a
administrat amfepramona in perioada de sarcina comparativ cu un lot martor, nu au aratat
o influenta negativa asupra sarcinii sau a fetusului. Regenon nu se va prescrie in perioada
de alaptare, deoarece substanta activa si metabolitii sai sunt excretati in laptele matern.
Consumul neadecvat de amfepramona in perioada de sarcina poate conduce la sindromul
de abstinenta la nou-nascuti.
Reactii adverse: Un studiu epidemiologic a aratat ca administrarea de anorexigene
este un factor de risc in dezvoltarea hipertensiunii pulmonare si ca este puternic asociata
cu un risc crescut pentru aceasta reactie adversa. S-au constatat cazuri de hipertensiune
pulmonara la pacientii tratati cu acest produs. Hipertensiunea pulmonara arteriala este o
maladie grava si deseori letala. Aparitia sau agravarea dispneei de efort este de obicei
primul semn clinic si necesita oprirea tratamentului si investigarea intr-o unitate
specializata (vezi "Recomandari"). Sistemul nervos central: Administrarea timp
indelungat a acestui produs este asociata cu riscul de rezistenta dobandita, dependenta si
sindrom de abstinenta. Reactiile adverse cele mai des intalnite sunt reactiile psihotice sau
psihozele, starile depresive, nervozitatea, agitatia, tulburarile de somn si vertij. Ocazional,
pot aparea: stare tensionala, iritabilitate, ameteli sau cefalee. In cazuri izolate, s-au
semnalat diskinezii, tulburari de vedere, hiperexcitabilitate, anxietate, euforie, disforie,

tremor, midriaza, somnolenta sau influentarea starii generale. S-au semnalat crize
comitiale. Aparatul cardiovascular: Reactiile cele mai des constatate sunt tahicardia,
palpitatiile, hipertensiunea si durerile precordiale. In cazuri izolate s-au semnalat
accidente cardiovasculare sau cerebrovasculare, in special accidente vasculare, angina
pectorala, infarct miocardic, insuficienta si stop cardiac la pacientii tratati cu produse
anorexigene. In cazuri izolate s-au constatat aritmii si modificari EKG. Foarte rar s-a
semnalat hipotensiune. Tractul gastrointestinal: Frecvent, s-a observat uscaciunea
mucoasei bucale; ocazional, constipatie sau greata. In cazuri izolate, s-au semnalat diaree,
crampe abdominale, gust neplacut sau alte tulburari gastrointestinale. Sistemul endocrin:
In cazuri foarte rare, au fost observate impotenta, modificari de libidou, ginecomastie sau
tulburari de ciclu. Sistemul hematopoietic: In cazuri izolate, au fost observate depresie
medulara, agranulocitoza, leucopenie sau trombocitopenie. Reactii alergice: In cazuri
extrem de rare, pot aparea reactii alergice sau pseudoalergice cutanate, cum ar fi:
exantem, eritem, urticarie si/sau purpura. In aceste cazuri se va intrerupe imediat
tratamentul si se va informa medicul de specialitate. In literatura au fost mentionate
diverse cazuri de reactii adverse, ca, ex.: disurie, dispnee, alopecie, mialgie, transpiratie si
poliurie. In cazul unei administrari necorespunzatoare de Regenon, exista riscul
supradozarii si dezvoltarii fenomenului de dependenta. Administrarea in doze mari si o
perioada indelungata poate duce la grave tulburari psihice (halucinatii si psihoze).
Recomandari privind participarea la circulatie sau folosirea unor utilaje de
precizie: Chiar si in cazul in care produsul Regenon se administreaza conform indicatiilor
medicului, gradul de atentie se poate reduce in suficienta masura ca sa afecteze negativ
participarea activa la traficul rutier sau folosirea unor utilaje de precizie. Alcoolul
potenteaza efectul medicamentului. Din acest motiv, participarea la traficul rutier,
folosirea unor utilaje de precizie sau desfasurarea unor activitati cu grad mare de
periculozitate ar trebui evitate cel putin in primele zile de tratament. Decizia va fi luata de
medic in functie de reactivitatea individuala si doza administrata.
Interactiuni cu alte medicamente: Actiunea simpatomimetica indirecta a
amfepramonei poate fi potentata in mod periculos de administrarea concomitenta a
aminelor adrenergice, a antidepresivelor, amantadinei si a inhibitorilor MAO. Acest lucru
este valabil pentru inhibitorii MAO, chiar si in primele doua saptamani de la ultima
administrare a acestui medicament. Poate fi influentat necesarul de produse antidiabetice
(ex.: insulina). Administrarea concomitenta de anestezice poate da nastere la aritmii. Este
redus efectul medicamentelor antihipertensive, in special cele de tip guanetidina,
respectiv alfa-metildopa. Actiunea de stimulare la nivel central, ca si efectul de inhibare a
apetitului sunt inlaturate total sau partial de administrarea concomitenta de neuroleptice,
ca fenotiazine si butirofenone. Nu sunt excluse o potentare a actiunii produsului, ca si o
supradozare datorita administrarii concomitente a dozelor mari de cofeina.
Recomandari: Au fost mentionate cazuri grave de hipertensiune pulmonara,
adeseori letale, la pacientii carora li s-au administrat anorexigene de acest tip. Un studiu
epidemiologic a aratat ca administrarea de anorexigene reprezinta un factor de risc in
dezvoltarea hipertensiunii pulmonare si ca administrarea acestora este puternic asociata
cu un factor de risc crescut pentru aceste reactii adverse. Din cauza acestui risc rar dar
serios, trebuie sa se tina cont de urmatoarele precautii: este necesara o individualizare
atenta a indicatiilor si a duratei tratamentului; durata tratamentului mai mare de 3 luni si
IMC de 30 kg/m2 sau mai mare cresc riscul de hipertensiune pulmonara; instalarea sau

agravarea dispneei de efort sugereaza posibilitatea aparitiei unei hipertensiuni pulmonare.

In acest caz tratamentul trebuie imediat oprit si pacientul trimis la o unitate
specializata pentru investigatii.
Precautii in administrare: In cazul unei administrari de lunga durata exista riscul
aparitiei supradozarii si dezvoltarii fenomenului de dependenta; in cazuri rare poate duce
la grave tulburari psihice. Intreruperea brusca a tratamentului cu amfepramona dupa
administrarea timp indelungat a unei doze mari poate avea drept consecinte astenia
psihica extrema si stari depresive; au fost descrise modificari ale traseului EEG in somn.
Intoxicatiile cronice cu anorexigene se manifesta prin dermatoze severe, insomnie
marcata, iritabilitate, hiperactivitate si tulburari de personalitate. Cea mai severa
manifestare a intoxicatiei cronice este psihoza, adesea nediferentiabila clinic de
schizofrenie. In cazul in care actiunea amfepramonei este redusa, doza prescrisa nu va fi
marita in scopul obtinerii unui efect crescut. Se recomanda intreruperea tratamentului.
Ocazional, s-au semnalat cazuri de accidente cardiace sau cerebrovasculare, adeseori ca
urmare a scaderii bruste in greutate. Se vor lua masuri speciale in vederea asigurarii unei
scaderi gradate in greutate si controale regulate la pacientii obezi care prezinta
predispozitie pentru maladiile vasculare. Acest produs nu va fi prescris pacientilor care
sunt suferinzi sau au prezentat in antecedente boli cardiovasculare, respectiv
cerebrovasculare. Acest produs trebuie sa fie folosit cu multa prudenta in cazul
pacientilor epileptici. Studiile sugereaza ca amfepramona poate induce accesele in
epilepsii. De aceea, pacientii epileptici care primesc Regenon vor fi urmariti cu multa
atentie. In anumite cazuri, poate deveni necesara cresterea lenta a dozei sau intreruperea
administrarii.
Incompatibilitati importante: Nu sunt cunoscute incompatibilitati cu alte
medicamente.
Indicatii de dozare: La adulti si copii peste 12 ani se administreaza de 3 ori pe zi
cate o capsula de Regenon. Doza zilnica sa nu depaseasca 3 capsule Regenon pe zi.
Ultima administrare sa se faca cu cel putin 4 ore inainte de culcare.
Mod si durata de administrare: Regenon se administreaza nemestecate, cu putin
lichid, inaintea meselor principale. In timpul tratamentului este recomandat ca pacientul
sa se afle sub supravegherea unui medic cu experienta in tratarea obezitatii. Inainte de a
se prescrie acest produs se vor elimina cauzele secundare organice ale obezitatii.
Controlul obezitatii nu poate fi facut decat in cazul unei aprecieri globale care trebuie sa
includa dieta, metodele medicale si psihoterapeutice. Nu se recomanda administrarea
produsului seara deoarece provoaca nervozitate si insomnie. Durata administrarii: Durata
tratamentului este de 4 - 6 saptamani si nu va depasi trei luni. In cazul in care dupa 3-4
saptamani nu s-a constatat o scadere in greutate, tratamentul trebuie intrerupt. La un
tratament de peste 4 saptamani trebuie luat in considerare raportul beneficii/posibile
riscuri. Chiar daca se constata o scadere in greutate, Regenon nu se va administra pe o
perioada mai mare de 12 saptamani.
Supradozare: Simptomele supradozarii: In cazul unei supradozari, exista pericolul
oscilatiilor tensionale, aritmiilor si al reactilor psihice acute. O supradozare acuta se
manifesta prin neliniste, tremor, reflexe vii, tahipnee, obnubilare, iritabilitate accentuata,
halucinatii, stari de angoasa si altele. Hiperexcitabilitatea la nivel central poate conduce la
stari de epuizare psihica si depresii. Reactiile ce se pot manifesta la nivelul aparatului
cardiovascular sunt: aritmiile, hipertonia si socul cardiocirculator, iar la nivel

gastrointestinal: greata, voma, diareea si crampele abdominale. Tratamentul intoxicatiilor:

Spalaturi gastrice, laxative saline. Sustinerea functiei respiratorii si circulatorii, 10-20 mg
diazepam i. v., eventual o repetare dupa 10 minute. Concomitent se administreza blocanti
ai receptorilor alfa, ca tolazolin, trinitrat de glicerol sau isosorbid dinitrat. Nu exista
suficienta experienta clinica cu dializa extracorporala sau peritoneala pentru a urma
indicatiile unui tratament adecvat. Este necesar un control regulat al tensiunii arteriale,
EKG, functiei renale si electrolitilor sanguini ca si consultatii psihiatrice. Pacientilor
trebuie sa li se asigure scaderea temperaturii corporale si un repaus psihic si fizic.
Farmacologie: Amfepramona este un simpatomimetic cu actiune indirecta si
apartine grupei de anorexigene. Substantele din aceasta grupa actioneaza, pe de o parte,
prin inhibarea centrului foamei. Exista si alte efecte asupra sistemului nervos central si
metabolismului legate de actiunea anorexigena. Studiile clinice efectuate au aratat ca
pacientii adulti tratati cu amfepramona si care au urmat o dieta au scazut in greutate, in
medie mai mult decat cei care au urmat un tratament placebo si dieta. Evaluarea a 17
studii controlate placebo, dublu orb, a aratat ca, in functie de durata tratamentului, dupa
administrarea de amfepramona, scaderea medie in greutate este de 4-6% dupa 4
saptamani, de 5 - 7% dupa 8 saptamani si de 7-10% dupa 12 saptamani (raportat la
greutatea initiala). Scaderea individuala in greutate poate varia semnificativ de la un
pacient la altul. Proprietati farmacologice: Amfepramona este un simpatomimetic cu
actiune indirecta, care elibereaza aminele adrenergice din terminatiile nervoase
presinaptice. Studiile experimentale efectuate pe animale au aratat ca actiunea de inhibare
a apetitului se datoreaza excitarii neuronilor din hipotalamusul lateral. Amfepramona
poate excita in acelasi mod si alte puncte de contact adrenergice periferice, ceea ce poate
avea ca urmare aparitia reactiilor adverse (hipertensiune, tahipnee, midriaza etc.). Totusi,
aceasta actiune este relativ redusa comparativ cu alte simpatomimetice.
Proprietati toxicologice: Toxicitatea acuta: A fost studiata pe specii diferite de
animale. Valoarea DL50 dupa administrare orala a fost intre 225 mg/kg (caine), 400
mg/kg (sobolan) si 600 mg/kg (soarece). Toxicitatea cronica: Cercetarile efectuate pe
animale din punct de vedere al toxicitatii subacute si cronice desi insuficiente nu au
evidentiat modificari patologice datorate administrarii de amfepramona (vezi "Reactii
adverse"). Potential mutagen si tumoral: Nu exista informatii asupra potentialului
mutagen si nu s-au efectuat studii de durata asupra potentialului tumoral.
Embriotoxicitate: Studii asupra reproducerii efectuate pe sobolani cu doze de
amfepramona de 9 ori mai mari decat cele administrate la om nu au aratat tulburari ale
fertilitatii sau de embriotoxicitate. Nu exista suficienta experienta referitoare la utilizarea
amfepramonei in perioada de sarcina si alaptare. Desi embriotoxicitatea pe animale nu se
extrapoleaza la om, nu este indicata administrarea amfepramonei in perioada de sarcina si
alaptare. Amfepramona si metabolitii ei sunt excretati in laptele maten.
Farmacocinetica: Dupa administrare orala, amfepramona se absoarbe repede si
complet. Concentratia plasmatica maxima se obtine dupa 50 de minute de la
administrarea orala a unei solutii apoase de 75 mg amfepramona; datorita efectului firstpass puternic, concentratia amfepramonei este de 20,3 ng/ml. Dupa administrarea a 400
mg amfepramona, concentratia plasmatica atinge 200 ng/ml. Eliberarea amfepramonei
poate fi intarziata la peste 10 ore prin metode galenice modificate (produse retard).
Metabolizare, eliminare: Amfepramona este intens metabolizata prin N-dezalchilare si
reducere. Multi dintre metaboliti sunt biologic activi si implicati in efectul terapeutic al

amfepramonei. Datorita solubilitatii lipidice diferite a metabolitilor, tabloul plasmatic al

acestora este influentat de pH-ul urinar. Amfepramona si metabolitii ei traverseaza bariera
hematoencefalica si placenta. Metabolitii principali, derivatii de etilaminopropiofenona
(M II) si dietilnorpseudoefedrina (M IV), sunt activi din punct de vedere farmacologic
(actiune stimulatoare la nivel central si anorexigena). Prin reducerea gruparilor cetonice,
rezulta si alti metaboliti activi. Amfepramona si metabolitii ei se elimina in principal pe
cale renala. Intre 75% si 106% din doza se regasesc in decurs de 48 de ore de la
administrare ca metaboliti primari.Sibutramina
VIII.2.2 Produse antiobezitate cu actiune periferica
XENICAL 120 mg, capsule
Substanta activa: orlistatum Producator: F. Hoffmann La Roche
Indicatii:
Xenical este indicat n tratamentul obezitatii mpreuna cu un regim moderat
hipocaloric.
Contraindicatii:
Nu trebuie sa folositi Xenical daca suferiti de: sindrom de malabsorbtie cronica
(insuficienta absorbtie a substantelor nutritive din tractul digestiv), colestaza (tulburari
hepatice), alergie cunoscuta la orlistat sau oricare dintre componentii prezenti n capsule.
Nu trebuie sa alaptati n timp ce luati Xenical. Xenical nu este recomandat n timpul
sarcinii. Xenical nu este destinat folosirii la copii.
Precautii:
Informati medicul nainte de a ncepe tratamentul cu Xenical daca: suferiti de
sindrom de malabsorbtie cronica, sunteti alergic la alte medicamente sau alimente,
folositi alte medicamente chiar si cele pentru care nu este necesara prescriptia medicala.
Scaderea greutatii poate necesita modificarea dozelor medicamentelor folosite pentru alte
afectiuni (ca de exemplu pentru colesterol marit sau diabet). Discutati cu medicul
dumneavoastra despre acestea, precum si despre alte medicamente pe care este posibil sa
le luati. Scaderea n greutate poate face necesara modificarea dozelor unor medicamente.
Pentru a obtine maximum de beneficiu cu Xenical trebuie sa urmati dieta recomandata de
medicul dumneavoastra. Ca n orice alt program de control al greutatii, supraconsumul de
grasimi si calorii poate anula orice efect de scadere n greutate. Acest medicament poate
provoca modificari inofensive n modul de functionare al intestinului, cum ar fi scaune
grasoase sau uleioase datorita grasimilor nedigerate din fecale. Posibilitatea aparitiei
acestora poate creste daca Xenical este folosit n cadrul unei diete bogate n grasimi. n plus
aportul zilnic de grasimi ar trebui repartizat ntre cele trei mese principale deoarece daca
Xenical este administrat la o masa foarte bogata n grasimi posibilitatea manifestarii
efectelor gastrointestinale nedorite poate creste. Sarcina si alaptare: Nu trebuie sa folositi
Xenical daca sunteti gravida sau intentionati sa ramneti gravida. Nu trebuie sa va alaptati
copilul n timpul tratamentului cu Xenical pentru ca nu se stie daca Xenical trece n laptele
matern uman. Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule si a folosi masini: Nu se
cunosc efecte ale Xenical asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reactii adverse:
Alaturi de efectele terapeutice, un medicament poate produce efecte nedorite.
Anuntati medicul sau farmacistul ct mai repede daca nu va simtiti bine n timp ce folositi

Xenical. Majoritatea efectelor adverse legate de folosirea Xenical se datoreaza actiunii

locale asupra tubului digestiv. Acestea, de obicei sunt: necesitatea marita sau urgenta de
scaun, flatulenta (gaze) cu eliminare de balonare, eliminari uleioase sau scaune grase sau
uleioase. Aceste simptome sunt n general usoare, apar la nceputul tratamentului, dispar
dupa un timp si se produc n special dupa mese cu un continut crescut de grasimi. De
obicei dispar daca se continua tratamentul si se urmeaza regimul recomandat. Daca
simptomele va ngrijoreaza sau observati alte simptome care nu au fost descrise n acest
prospect, trebuie sa informati medicul sau farmacistul.
Compozitie:
O capsula de Xenical contine 120 mg orlistat ca substanta activa. Capsula mai
contine si excipienti: celuloza micro-cristalina, amidon glicolat de sodiu, povidona,
laurilsulfat de sodiu si talc. nvelisul capsulei este alcatuit din gelatina, indigo carmin
(E132), dioxid de titan (E171) si cerneala speciala comestibila.
Actiune:
Xenical este un medicament contra obezitatii. Acesta nu reduce apetitul. Este un
inhibitor potent, specific si cu durata lunga de actiune a lipazelor gastrointestinale.
Enzimele inactivate nu pot hidroliza grasimile alimentare, fiind astfel posibil ca
aproximativ 30% din grasimile consumate la o masa sa treaca prin intestin nedigerate. De
aceea corpul dumneavoastra nu va putea folosi aceste grasimi drept sursa de energie si nu
le va putea transforma n tesut adipos. n felul acesta medicamentul va va ajuta sa va
reduceti greutatea.
Administrare:
Pentru utilizarea acestui medicament respectati indicatiile medicului
dumneavoastra, altfel nu veti obtine beneficiul maxim din utilizarea Xenical. Doza de
Xenical recomandata este de o capsula de 120 mg la fiecare dintre cele trei mese
principale ale zilei. Doza poate fi luata imediat nainte, n timpul sau pna la o ora dupa
masa. Xenical trebuie administrat cu un regim echilibrat, controlat din punct de vedere al
caloriilor, bogat n fructe si legume si care sa contina o medie de 30% din calorii sub
forma de grasimi. Aportul dumneavoastra zilnic de grasimi, glucide (carbohidrati) si
proteine trebuie repartizat ntre cele trei mese. Aceasta nseamna ca n mod obisnuit veti lua
o capsula la micul dejun, o capsula la prnz si una la masa de seara. Pentru a obtine un
avantaj maxim, evitati consumul ntre mese al alimentelor ce contin grasimi, cum ar fi
biscuiti, ciocolata sau gustari savuroase. Xenical actioneaza doar n prezenta grasimilor.
De aceea daca sariti peste o masa sau aveti o masa ce nu contine grasimi, nu este necesar
sa luati Xenical. Anuntati-va medicul daca ? indiferent de motiv ? nu ati luat
medicamentul conform prescriptiei. Altfel medicul s-ar putea gndi ca medicamentul nu
este eficient sau nu este bine tolerat si ar putea sa va schimbe tratamentul fara a fi nevoie.
Medicul va va ntrerupe tratamentul cu Xenical dupa 12 saptamni daca nu ati pierdut cel
putin 5% din greutatea corporala masurata la nceputul tratamentului cu Xenical.
Medicamentul va fi nghitit cu apa.

CAPITOLUL IX
IX.1 ANTIGUTOASE
Guta este o afeciune metabolic familial caracterizat prin episoade recente de
artrit acut produs prin depozitarea uratului monosodic n articulaii i cartilaje. De
asemenea, pot s apar calculi de acid uric n rinichi. Guta este asociat cu creterea
concentraiei de acid uric n plasm.
Tratamentul are ca scopuri:
ndeprtarea atacului acut de gut.
prevenirea recurenelor atacurilor i litiazei urice.
Patogenie:
Crete concentraia de acid uric n lichidul sinovial, acidul uric cristalizeaz, iar
cristalele sunt fagocitate de celulele sinovialei; aceste celule elibereaz prostaglandine,
enzime lizozomale, IL1, etc. Aceste substane acioneaz ca factori chemotactici pentru
PMN, producndu-se astfel amplificarea procesului inflamator n articulaii.
Cele mai eficiente medicamente, ca tratament cronic, de prevenire a recurenelor, sunt
cele care inhib activitatea leucocitelor. Tratamentul se prescrie numai la bolnavii cu gut
i/sau cu litiaz uric. Deci, dac pacientul are hiperuricemie fr manifestri clinice, nu
se d tratament.
Medicamente
COLCHICINA este un alcaloid care se absoarbe foarte uor i are un efect spectacular
pentru pacient: atenueaz durerea i inflamaia de la nivelul articulaiilor n 12-24 de ore
i le nltur n 2-3 zile. Nu are alte efecte metabolice i nu modific metabolismul
acidului uric.
Mecanism de aciune: se leag de tubulin (o protein intracelular) i inhib
polimerizarea sa n microtubuli leucocitele nu mai pot migra la locul inflamaiei i nu
se realizeaz fagocitoza cristalelor de acid uric. De asemenea, diminueaz producerea de
acid lactic scade depunerea uratului (depunerea este favorizat de mediu acid).
Indicaii: se administreaz n atacul acut de gut. Doza este de 0,5 mg, apoi cte 0,5
mg din 2 n 2 ore pn cnd dispare durerea sau apar reaciile adverse. Dac tratamentul
este bine suportat se administreaz i tratament cronic.
Reacii adverse: are un efect toxic mitotic, mpiedicnd formarea fusului de diviziune,
prin legarea de proteina microtubular din structura sa. Astfel, se blocheaz mitoza n
metafaz nucleii devin anormali, iar celulele pot muri toxicitatea ei este mare.
Poate provoca: grea, vom, diaree, colici, gastroenterit acut. n administrarea cronic
poate deprima hematopoieza, cu risc de agranulocitoz i anemie aplastic. Dac apare
diaree, se nlocuiete Colchicina cu un antiinflamator nesteroidian. Se pot folosi toate, dar
de obicei se folosete Indometacina: 50 mg la 6 ore; dup 3-4 prize apare rspuns
favorabil se scade doza: 25 mg de 3-4 ori pe zi, timp de 4-5 zile.
Nu sunt indicai salicilaii, pentru c aspirina la doze mici favorizeaz retenia de acid
uric.

PROBENECID crete secreia urinar a acidului uric, ca urmare a inhibrii sistemului

transportor implicat n reabsorbia tubular a acestuia. Are un efect destul de lung.
Reacii adverse: n doze mari inhib secreia tubular a penicilinelor, ducnd la
creterea nivelului plasmatic al acestora. Poate da: erupii cutanate alergice, fenomene de
iritaie gastrointestinal (se administreaz cu pruden n ulcer).
Poate favoriza formare de calculi renali de acid uric; de aceea se administreaz
lichide i se alcalinizeaz urina.
SULFINPIRAZONA (Anturan) este un metabolit al Fenilbutazonei. Este, de
asemenea, inhibitor al reabsorbiei tubulare la nivel renal. Efectul este comparabil cu
Probenecidului i este antagonizat de salicilai
Administrate n perioadele asimptomatice dintre accesele de gut i n artrita cronic
tofic, scade valorile uricemiei ctre normal, mpiedic sau reduce frecvena acceselor i
micoreaz complicaiile viscerale i osoase.
ALOPURINOL( MILURIT) - este un analog sintetic al hipoxantinei (precursor al
acidului uric) care inhib etapele terminale ale biosintezei de acid uric pentru c inhib
xantinoxidaza (transform hipoxantina n xantin i pe aceasta n acid uric). Se folosete
pe perioad lung (civa ani sau toat viaa), la pacienii cu tofi gutoi sau care elimin
cantiti crescute de acid uric.
Reacii adverse: este n general bine suportat. Se recomand ca la nceputul
tratamentului s se asocieze cu doze mici de Colchicin, pentru a preveni crizele gutoase.
Poate da intoleran gastrointestinal, nevrit periferic i vasculit necrozant.
Pe timpul tratamentului pacientul nu trebuie s consume baze purinice (carne).

CAPITOLUL X
B05A. SNGE SI SUBSTITUENTI DE SNGE
B05B. SOLUTII PENTRU ADMINISTRARE INTRAVENOASA
B05C. SOLUTII PERFUZABILE
B05D. COMBINATII
B05X. ALTE SOLUTII INTRAVENOASE
B05Z. SOLUTII PENTRU HEMODIALIZA

X.1 SNGE SI SUBSTITUENTI DE SNGE

Clasificare
X.1.1 SUBSTITUENTI DE PLASMA SI FRACTIUNI PROTEICE PLASMATICE
X.1.2 PREPARATE DIN SNGE
X.1.1 SUBSTITUENTI DE PLASMA SI FRACTIUNI PROTEICE PLASMATICE
ALBUMINA UMANA , solutie injectabila
albumina umana
Prezentare farmaceutica: Flacoane continand 100 ml solutie injectabila de
albumina umana 5%.
Actiune terapeutica: Solutie aproximativ izoosmotica cu plasma, contribuie la
refacerea volemiei; aport de albumina.
Indicatii: Tratament de urgenta al socului si in alte situatii care impun refacerea
rapida a volumului sanguin; stari de hipoproteinemie cu sau fara edeme; in arsurile grave
pentru a preveni hemoconcentratia.
Mod de administrare: in perfuzie intravenoasa, initial 500 ml, se repeta la nevoie;
se foloseste numai solutia clara, incalzita la temperatura corpului.
Reactii adverse: Rareori greata, voma, salivatie, febra; daca dozele sunt excesive
sau in caz de deficit de pompa cardiaca poate provoca supraincarcare circulatorie, chiar
edem pulmonar.
Contraindicatii: Anemie grava, insuficienta cardiaca, alergie specifica; prudenta la
bolnavii cu rezerva cardiaca mica sau hipertensivi (viteza perfuziei nu trebuie sa
depaseasca 100 ml/ora) si in caz de traumatisme (atentie la sangerare).
DEXTRAN - 40, in glucoza , solutie perfuzabila
combinatii
Compozitie: Polimer al glucozei cu greutate moleculara medie de 40.000 (peste
90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 10.000 si 80.000), obtinut
prin hidroliza controlata din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc
mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Este prezentat in solutie de 100 g/l Dextran 40
in glucoza 50 g/l, solutia fiind izotonica cu sangele prin continutul in substante

cristaloide.
Actiune farmacoterapeutica: Datorita proprietatilor sale fizico-chimice (greutate
moleculara medie, distributie a greutatii moleculare si structura moleculara), Dextran-40
exercita trei efecte biologice de importanta majora si anume: 1. ameliorarea circulatiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 amelioreaza microcirculatia (circulatia capilara), prin actiunea
sa specifica de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scaderea vascozitatii sangelui si
prin mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular in cel
intravascular, cresterea volumului de lichid intravascular, impreuna cu scaderea
hematocritului si a vascozitatii sanguine, favorizeaza intoarcerea venoasa, usureaza
travaliul inimii si mareste diureza, descresterea simultana a lichidului extravascular scade
presiunea hidrostatica a tesuturilor perivasculare, diminuand dilatarea capilarelor. Avand
o greutate moleculara medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioara
pragului de eliminare renala care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, in
aproximativ 6 ore, eliminarea renala fiind de peste 70% in decurs de 24 ore. Injectarea
rapida a 500 ml de Dextran-40 poate determina o expansionare totala a volumului de
plasma cu aproximativ 1000 ml. Desi Dextran-40 nu afecteaza hemostaza, el impiedica
formarea si propagarea trombilor. Aceasta contradictie aparenta se explica prin aceea ca
Dextran-40 interfera numai cu prima etapa a procesului de trombogeneza, lasand intact
sistemul extrinsec, responsabil de hemostaza. Actiunea antitrombotica are, se pare,
urmatorul mecanism: acoperirea trombocitelor si a endoteliului vascular cu un strat de
Dextran si diminuarea adezivitatii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat
cu al nici unuia dintre anticoagulantele cunoscute (derivate de heparina sau dicumarol)
deoarece, in doze terapeutice, el inlatura pericolul trombozelor fara riscul sangerarii
secundare, risc comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicatii: Diminuarea circulatiei capilare in: soc traumatic, hemoragic, cardiogen
(toxic sau din arsuri), embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic.
Ingreunarea circulatiei arteriale si venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena
iminenta, ulcus cruris si boala Raynaud. In chirurgia vasculara si plastica (amelioreaza
circulatia locala si scade tendinta la tromboza la nivelul transplantului). In interventiile pe
cord deschis (ca hemodiluant in cadrul circulatiei extracorporeale).
Contraindicatii: Trombocitopenia, hipofibrinogenemia (pericol de hemoragie);
Insuficienta cardiaca congestiva grava; Insuficienta renala cu anurie sau cu oligurie
marcata. Nu se perfuzeaza in amestec cu sange deoarece poate determina precipitarea
globulinelor si agregarea spontana a eritrocitelor (aceasta interdictie nu se aplica
dextranului in solutie clorosodica).
Precautii: Intrucat Dextran-40 este o solutie coloidala hiperoncotica, utilizarea lui
se va face cu grija in orice conditii in care exista o supraincarcare vasculara (insuficienta
cardiaca congestiva, insuficienta renala sau policitemia). Doza totala de Dextran-40 ce
trebuie perfuzata se va regla dupa starea clinica a bolnavului, tinand cont ca fiecare gram
de dextran circulant fixeaza 20-25 ml de apa. Odata cu Dextran-40 se recomanda sa se
perfuzeze solutii cristaloide pentru a extinde corectarea deficientei hemodinamice si
pentru a mentine balanta hidroelectrolitica. Aceasta recomandare se refera in special la
bolnavii deshidratati sau la cei aflati sub actiunea hormonului antidiuretic. Daca in timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urina vascoasa, de consistenta similara
unui sirop, se impune o hidratare suplimentara. Utila este asocierea unui diuretic osmotic

(de exemplu - manitol) pentru reglarea diurezei. Daca se instituie de urgenta un tratament
cu Dextran la un bolnav la care se suspecteaza o insuficienta renala cronica, se
recomanda sa se perfuzeze Dextran-70, a carui eliminare renala este mai lenta.
Posologie si mod de administrare: 1. Soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza initial i.v. o cantitate de 500-1000 ml in decurs de
30-60 minute, urmata de inca 500 ml in cursul aceleiasi zile, continuandu-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala
Raynaud: in prima zi se perfuzeaza i.v. 1000 ml in decurs de 4-6 ore, iar in zilele
urmatoare cate 500 ml in decurs de 4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2
saptamani. 3. Chirurgie vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza
i.v. 500 ml in decurs de 30-60 minute, administrandu-se inca 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzeaza 500 ml la 4-6 ore, administrandu-se apoi zilnic cate 500
ml (in 4-6 ore) timp de 2 saptamani. 4. Interventii pe cord deschis: se adauga 10-20 ml de
Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentratia lui in lichid nu
trebuie sa depaseasca 2%. In perioada postoperatorie se administreaza cate 500 ml in 3060 de minute timp de 5 zile.
Reactii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori si
aproape exclusiv in timpul primei perfuzii, reactii de hipersensibilitate ca: inrosirea fetei,
eruptie urticariana, frison, s.a. Exceptional, in primele minute ale primei perfuzii, se poate
inregistra aparitia spasmului bronsic si/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune
supravegherea atenta a pacientului in intervalul de timp mentionat. Aparitia reactiilor de
tip alergic necesita suspendarea perfuziei si instituirea unei terapii antialergice
(antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalina 1:1000).
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si caldura. Valabilitate: 5 ani.
DEXTRAN - 40, in clorura de sodiu , solutie perfuzabila
Combinatii
Compozitie: Polimer al glucozei cu greutate moleculara medie de 40.000 (peste
90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 10.000 si 80.000), obtinut
prin hidroliza controlata din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc
mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Este prezentat in solutie de 100 g/l Dextran 40
in clorura de sodiu 9 g/l, solutia fiind izotonica cu sangele prin continutul in substante
cristaloide.
Actiune farmacoterapeutica: Datorita proprietatilor sale fizico-chimice (greutate
moleculara medie, distributie a greutatii moleculare si structura moleculara), Dextran-40
exercita trei efecte biologice de importanta majora si anume: 1. ameliorarea circulatiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 amelioreaza microcirculatia (circulatia capilara), prin actiunea
sa specifica de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scaderea vascozitatii sangelui si
prin mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular in cel
intravascular, cresterea volumului de lichid intravascular, impreuna cu scaderea
hematocritului si a vascozitatii sanguine, favorizeaza intoarcerea venoasa, usureaza
travaliul inimii si mareste diureza, descresterea simultana a lichidului extravascular scade
presiunea hidrostatica a tesuturilor perivasculare, diminuand dilatarea capilarelor. Avand
o greutate moleculara medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioara

pragului de eliminare renala care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, in
aproximativ 6 ore, eliminarea renala fiind de peste 70% in decurs de 24 ore. Injectarea
rapida a 500 ml de Dextran-40 poate determina o expansionare totala a volumului de
plasma cu aproximativ 1000 ml. Desi Dextran-40 nu afecteaza hemostaza, el impiedica
formarea si propagarea trombilor. Aceasta contradictie aparenta se explica prin aceea ca
Dextran-40 interfera numai cu prima etapa a procesului de trombogeneza, lasand intact
sistemul extrinsec, responsabil de hemostaza. Actiunea antitrombotica are, se pare,
urmatorul mecanism: acoperirea trombocitelor si a endoteliului vascular cu un strat de
Dextran si diminuarea adezivitatii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat
cu al nici unuia dintre anticoagulantele cunoscute (derivate de heparina sau dicumarol)
deoarece, in doze terapeutice, el inlatura pericolul trombozelor fara riscul sangerarii
secundare, risc comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicatii: Diminuarea circulatiei capilare in: soc traumatic, hemoragic, cardiogen
(toxic sau din arsuri), embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic.
Ingreunarea circulatiei arteriale si venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena
iminenta, ulcus cruris si boala Raynaud. In chirurgia vasculara si plastica (amelioreaza
circulatia locala si scade tendinta la tromboza la nivelul transplantului). In interventiile pe
cord deschis (ca hemodiluant in cadrul circulatiei extracorporeale). Se poate prefuza in
amestec cu sange (spre deosebire de solutia glucozata).
Contraindicatii: Trombocitopenie, hipofibrinogenemie (pericol de hemoragie);
Insuficienta cardiaca congestiva grava; Insuficienta renala cu anurie sau cu oligurie
marcata. Nu se utilizeaza la bolnavii cu excretia renala a clorurii de sodiu diminuata sau
cand este necesara reducerea aportului de sodiu.
Precautii: Dextran-40 este o solutie coloidala hiperoncotica, utilizarea lui facanduse cu grija in orice conditii in care exista o supraincarcare vasculara (insuficienta cardiaca
congestiva, insuficienta renala sau policitemie). Doza totala de Dextran-40 ce trebuie
perfuzata se va regla dupa starea clinica a bolnavului, tinand cont ca fiecare gram de
dextran circulant fixeaza 20-25 ml de apa. Odata cu Dextran-40 se recomanda sa se
perfuzeze solutii cristaloide pentru a extinde corectarea deficientei hemodinamice si
pentru a mentine balanta hidroelectrolitica. Aceasta recomandare se refera in special la
bolnavii deshidratati sau la cei aflati sub actiunea hormonului antidiuretic. Daca in timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urina vascoasa, de consistenta similara
unui sirop, se impune o hidratare suplimentara. Utila este asocierea unui diuretic osmotic
(manitol) pentru reglarea diurezei. Daca se instituie de urgenta un tratament cu Dextran
40 la un bolnav la care se suspecteaza o insuficienta renala cronica, se recomanda sa se
perfuzeze Dextran-70, a carui eliminare renala este mai lenta.
Posologie si mod de administrare: 1. Soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza initial i.v. o cantitate de 500-1000 ml in decurs de
30-60 minute, urmata de inca 500 ml in cursul aceleiasi zile, continuandu-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala
Raynaud: in prima zi se perfuzeaza i.v. 1000 ml in decurs de 4-6 ore, iar in zilele
urmatoare cate 500 ml in decurs de 4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2
saptamani. 3. Chirurgie vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza
i.v. 500 ml in decurs de 30-60 minute, administrandu-se inca 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzeaza 500 ml la 4-6 ore, administrandu-se apoi zilnic cate 500
ml (in 4-6 ore) timp de 2 saptamani. 4. Interventii pe cord deschis: se adauga 10-20 ml de

Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentratia lui in lichid nu

trebuie sa depaseasca 2%. In perioada postoperatorie se administreaza cate 500 ml in 3060 de minute timp de 5 zile.
Reactii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori si
aproape exclusiv in timpul primei perfuzii, reactii de hipersensibilitate ca: inrosirea fetei,
eruptie urticariana, frison s.a. Exceptional, in primele minute ale primei perfuzii, se poate
inregistra aparitia spasmului bronsic si/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune
supravegherea atenta a pacientului in intervalul de timp mentionat. Aparitia reactiilor de
tip alergic necesita suspendarea perfuziei si instituirea unei terapii antialergice
(antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalina 1:1000).
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si caldura. Valabilitate: 5 ani.
DEXTRAN-70, in glucoza 5% , solutie perfuzabila
combinatii
Compozitie: Dextran-70 este un polimer al glucozei cu greutatea moleculara
medie de 70.000 (peste 90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre
25.000 si 125.000), care se obtine prin hidroliza controlata, din dextranul nativ, produs de
bacteria Leuconostoc mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Dextran-70 este
prezentat in solutie 6% in clorura de sodiu 0,9% sau glucoza 5%. Ambele solutii sunt
izotonice cu sangele prin continutul in substante cristaloide.
Mentiune speciala: Dextran-70 in glucoza 5% se utilizeaza la bolnavii cu excretia
renala a clorurii de sodiu diminuata sau cand este necesara reducerea aportului de sodiu.
Nu se perfuzeaza in amestec cu sange, deoarece poate determina precipitarea globulinelor
si agregarea spontana a eritrocitelor (aceasta interdictie nu se aplica in cazul dextranului
in solutie clorurosodica).
Actiune farmacoterapeutica: Gratie proprietatilor sale fizico-chimice, Dextran-70
are ca actiune majora expansionarea volumului circulant, in cazurile in care acesta
prezinta o scadere importanta. Avand o greutate moleculara medie care depaseste pragul
de eliminare renala pentru dextrani (50.000), Dextran-70 se elimina prin rinichi numai in
proportie de 40% in decurs de 24 de ore; o mica parte se elimina prin tubul digestiv. O
cantitate oarecare de dextran este metabolizata complet (in CO2 si H2O) in rinichi, ficat
si splina. Intrucat Dextran-70 nu este transportator de oxigen si pentru ca hematoza sa fie
totusi asigurata se impune ca prin administrarea preparatului sa nu se scada hemoglobina
sub 8 g/100 ml. In pierderile masive de sange (peste 1000 ml) Dextran-70 trebuie asociat
cu sange total, pentru corectarea anemiei. Prin distributia greutatilor sale moleculare,
Dextran-70 nu interfereaza de obicei, cu mecanismele de coagulare a sangelui; el
determina o accelerare neinsemnata a VSH. Preparatul are, de asemenea, actiune
antitrombotica.
Indicatii: Soc hipovolemic, in special dupa hemoragii si traumatisme; insuficienta
circulatorie prin soc toxic sau septic. Arsuri intinse cu deshidratare masiva si
hemoconcentratie. Profilaxia socului chirurgical. Flebotromboze si profilaxia trombozelor
postoperatorii.
Contraindicatii: Trombocitopenie marcata, insuficienta cardiaca congestiva grava,
insuficienta renala, edem pulmonar.
Precautii: Toate starile susceptibile de a coexista cu o supraincarcare vasculara (de

exemplu, nefropatiile cu scaderea filtratului glomerular).

Efecte secundare: Dextran-70 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori
si aproape exclusiv in timpul primei perfuzii, reactii de hipersensibilitate ca: inrosirea
fetei, eruptie urticariana, frison s.a. Exceptional, in primele minute ale primei perfuzii se
poate inregistra aparitia unui spasm bronsic sau a unei scaderi a tensiunii arteriale, ceea
ce impune supravegherea atenta a bolnavului in intervalul de timp mentionat. Reactii de
tip alergic extrem de rare daca perfuzia se instituie intraoperator sau imediat dupa
interventia chirurgicala. Aparitia unei asemenea reactii impune intreruperea imediata a
perfuziei si instituirea unui tratament antialergic (antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5
ml de adrenalina 1:1000). Atentie: Solutia de Dextran-70 trebuie sa fie perfect
transparenta: in caz contrat, flaconul se rebuteaza. Flacoanele al caror continut nu a fost
epuizat la prima administrare, de asemenea, cele cu dopul perforat (chiar daca nu s-a
extras solutie) trebuie distruse. Perfuzia trebuie sa se faca numai cu tubulatura noua,
sterila, apirogena, prevazuta cu filtru.
Posologie si mod de administrare: In socul hipovolemic se perfuzeaza i.v. o doza
initiala de 500-1500 ml de Dextran-70, reglandu-se viteza perfuziei in functie de starea
bolnavului. In socul grav se poate lasa la inceput preparatul sa curga liber, iar apoi viteza
se stabileste in functie de efectul asupra tensiunii arteriale, a frecventei pulsului si a
hematocritului (acesta nu trebuie sa scada sub 25%). Daca este necesara o substituire ce
depaseste 1500 ml se impune transfuzarea de sange total in cantitate egala cu Dextran-70,
fara insa ca doza acestuia din urma sa depaseasca 2 500 ml. In arsuri - in functie de
spolierea lichidiana si de hemoconcentratie, se pot administra 3 000-5 000 ml pe zi in
primele 48 de ore. In arsurile grave se impune sa se administreze, in plus, plasma,
albumina si gamaglobulina. In profilaxia socului operator - este oportuna perfuzarea cu o
viteza continuu adaptata la starea bolnavului (tensiune arteriala, puls, respiratie, culoarea
tegumentelor) a unei cantitati de 500-1000 ml. In flebotromboze - se perfuzeaza in prima
zi 500-1000 ml de Dextran-70 in decurs de 4-6 ore, apoi 500 ml a doua zi (durata
perfuzarii fiind aceeasi) si continuand cu aceasta doza la 2 zile, timp de 2 saptamani. In
profilaxia trombozelor postoperatorii - se perfuzeaza lent i.v. 500 ml, incepand inca din
timpul operatiei sau imediat dupa aceasta, tratamentul ulterior este in functie de riscul
estimat al trombozei; a) risc mediu (interventii de chirurgie generala) doza initiala se va
completa cu alti 500 ml, perfuzati a doua zi dupa operatie (durata perfuziei 4-6 ore); b)
risc mare (fracturi de bazin, cancere abdominale sau prostatice, antecedente trombotice
s.a.) - aceeasi posologie ca si in flebotromboze.
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane de 500 ml.
Conditii de pastrare: La temperatura normala.
DEXTRAN 70, clorura de sodiu , solutie perfuzabila
combinatii
Compozitie: Polimer al glucozei cu greutate moleculara medie de 70.000 (peste
90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 25.000 si 125.000)
obtinut prin hidroliza controlata din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc
mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Dextran-70 este prezentat in solutie 60 g/l de
dextran in clorura de sodiu 9 g/l solutia fiind izotonica cu sangele prin continutul in
substante cristaloide.

Actiune farmacoterapeutica: In concentratia de 60 g/l in solutie clorosodica

izotonica Dextran-70 are proprietati coloid-osmotice similare cu ale plasmei sanguine.
Avand o greutate moleculara medie care depaseste pragul de eliminare renala pentru
dextrani (50.000), Dextran-70 se elimina prin rinichi numai in proportie de 40% in decurs
de 24 ore. O mica parte din dextranul injectat i.v. este eliminata prin tubul digestiv, iar o
anumita cantitate este metabolizata complet (in CO2 si H2O) in rinichi, ficat si splina.
Gratie proprietatilor sale fizico-chimice Dextran-70 se utilizeaza in principal
pentru mentinerea presiunii coloid-osmotice prin expansiunea volumului circulant.
Nefiind insa transportor de oxigen, pentru asigurarea hematozei se impune ca prin
administrarea Dextranului-70 sa nu se scada hemoglobina sub 8 g/100 ml. In pierderile
masive de sange (peste 1000 ml), Dextran-70 nu interfera, de obicei, cu mecanismele de
coagulare a sangenului; el determina o accelerare neinsemnata a VSH. Dextran-70 are de
asemenea, actiune antitrombotica.
Indicatii: Hipovolemii (hemoragie), deshidratari (arsuri), etc., insuficienta
circulatorie prin soc toxic sau septic. Stari tromboembolice (tratament profilactic si
curativ).
Contraindicatii: Trombocitopenie marcata, insuficienta cardiaca congestiva grava,
insuficienta renala, edem pulmonar.
Precautii: Toate starile susceptibile de a coexista cu o supraincarcare vasculara (de
exemplu, insuficienta cardiaca congestiva sau nefropatiile cu scaderea filtratului
glomerular).
Posologie si mod de administrare: Se perfuzeaza i.v. 500-1000 ml. Daca este
necesara substituirea unei cantitati de sange care depaseste 1000 ml, diferenta se va
completa cu sange total. Pentru profilaxia si tratamentul starilor tromboembolice, se
recomada initial perfuzarea i.v. a 500-1000 ml, in decurs de 4-6 ore, apoi cate 500 ml i.v.
in decurs de 4 ore sau mai lent, la 2 zile, pana la disparitia semnelor clinice (maximum 2
saptamani).
Reactii adverse: Dextran-70 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori
reactii alergice (urticarie, spasm bronsic). De asemenea, la unii bolnavi poate aparea
prelungirea timpului de coagulare.
Atentie: Solutia de Dextran-70 trebuie sa fie limpede; in caz contrar, flaconul se
rebuteaza. Flacoanele al caror continut nu a fost epuizat la prima administrare, de
asemenea cele cu dopul perforat (chiar daca nu s-a extras solutie) trebuie distruse.
Perfuzia trebuie sa se faca numai cu tubulatura noua, sterila, apirogena, prevazuta cu
filtru.
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Conditii de pastrare: La temperatura normala. Valabilitate: 5 ani.
X.1.2 PREPARATE DIN SNGE
PUDRA DE HEMATII , pulbere
preparate din sange
Prezentare farmaceutica: Pulbere sterila formata din hematii uscate (in flacon de
120 ml).
Actiune terapeutica, Indicatii si Mod de administrare: Aplicata pe plagi atone
(ulcer varicos, escare etc.) actioneaza trofic, favorizand vindecarea.

X.2 SOLUTII PENTRU ADMINISTRARE INTRAVENOASA

Clasificare
X.2.1 SOLUTII PENTRU ALIMENTATIE PARENTERALA
X.2.2 SOLUTII IMPLICATE N BALANTA HIDROELECTROLITICA
X.2.3 SOLUTII PENTRU DIUREZA OSMOTICA
X.2.1 SOLUTII PENTRU ALIMENTATIE PARENTERALA
AMINOPLASMAL L-10 , solutie perfuzabila
combinatii
Prezentare farmaceutica: Flacon cu solutie perfuzabila continand, la 1 000 ml:
aminoacizi 104 g, xilina 100 g, Na 48 mmol, K 25 mmol, Mg 5 mmol, acetat 53 mmol,
Cl 90 mmol, riboflavina fosfat de sodiu 20 mg, nicotinamida 20 mg, piridoxina hcl. 30
mg, acid ascorbic 40 mg (flacon cu 500 ml).
Actiune terapeutica: Aport echilibrat de aminoacizi, xilina (sursa de energie),
electroliti si vitamine; contine, la 1 litru, 16,06 g azot total si 800 kcal. Pentru utilizarea
metabolica optimala a aminoacizilor sunt necesare 35 kcal/g; se asociaza acid folic pentru
a evita deficitul acut de folat.
Indicatii: Pentru nutritia parenterala in scopul profilaxiei si tratamentul deficitului
proteic; pre- si postoperator sau posttraumatic si dupa rezectii de stomac si intestine; in
sindroame de malabsorbtie, boli inflamatorii ale tractului gastro-intestinal, diaree si voma
persistente; insuficienta renala cu valori usor crescute ale azotului rezidual dupa analiza.
Mod de administrare: In perfuzie intravenoasa lenta, 40-60 picaturi pe minut
(120-180 ml/ora); doza obisnuita este de 30 ml/kg corp si zi, cantitatea de aminoacizi
necesara variaza intre 0,4 si 3 g/kg corp si zi.
Contraindicatii: Tulburari ale metabolismului aminoacizilor, insufi-cienta hepatica
avansata, insuficienta cardiaca necompensata, insuficienta renala cu azot rezidual crescut,
hiperkaliemie, acidoza, hiperhidratare (se controleaza echilibrul acido-bazic, ionograma
serica, echilibrul apei si glicemia).
X.2.2SOLUTII IMPLICATE N BALANTA HIDROELECTROLITICA
SOLUTIE RINGER , solutie perfuzabila
combinatii
Compozitie: 1 000 ml contin: clorura de sodiu 8,6 g, clorura de calciu x 6H2O 0,5
g, clorura de potasiu 0,3 g, apa distilata pana la 1.000 ml.
Actiune terapeutica: Aport de lichide si electroliti pentru suplinirea pierderilor de
lichide extracelulare si a pierderilor de electroliti.
Indicatii: Suplinirea pierderilor lichide - electrolitice, in caz de deshidratare hiposi izotona, asociate cu urmatoarele situatii: soc; colaps; arsuri; degeraturi; varsaturi
repetate; diaree etc.
Contraindicatii: Hipervolemie, hipercloremie, hipercalcemie.
Precautii: Din cauza concentratiei crescute a ionilor de clor din solutie comparativ

cu concentratia lor serica, nu se recomanda administrarea indelungata a acestei solutii.

Reactii adverse: Nu sunt cunoscute.
Mod de administrare: Se administreaza in perfuzie i.v. lenta (60-70
picaturi/minut), la adulti in doza de 500-1 000 ml, iar la copii in functie de varsta si
greutatea corporala.
Forma de prezentare: Saci P.V.C. cu 250 si 500 ml solutie perfuzabila
CLORURA DE SODIU , solutie perfuzabila
natrii cloridum
Prezentare farmaceutica: Solutie perfuzabila de clorura de sodiu 0,9% 250 ml,
500 ml si 1 000 ml, in saci de PVC atoxic, apirogen; fiole a 10 ml solutie apoasa
injectabila de clorura de sodiu 0,9% si 10% (cutie cu 100 buc.).
Actiune terepeutica si indicatii: Aport de sare si apa in stari de deshidratare si
deficit de sare (varsaturi frecvente si diaree profuza, arsuri intinse, boala Addison etc.);
solutia 0,9% in fiole se foloseste si ca solvent.
Mod de administrare: Solutia 0,9% se perfuzeaza sau se injecteaza intravenos sau
subcutanat; pentru bolnavii care nu pot ingera lichide sunt necesari zilnic 500 ml solutie
de clorura de sodiu 0,9%, impreuna cu 1-1,5 l solutie de glucoza 5%; solutia hipertona
(10%) se injecteaza intravenos strict, in doze functie de natriemie si greutatea corporala.
Reactii adverse: Dozele excesive produc supraincarcare circulatorie si edeme,
administrarea indelungata poate provoca hipercloremie cu acidoza; injectarea
paravenoasa a solutiei hipertone produce iritatie, chiar necroza.
Contraindicatii: Supraincarcare sodica, insuficienta cardiaca, hipertensiune
arteriala, insuficienta renala, insuficienta hepatica grava, sindrom edemo-ascitic al
cirozei, edem pulmonar, edeme periferice, toxemie gravidica, hipercorticism.
Sinonime: Ser fiziologic, Sodium chloride
X.2.3 SOLUTII PENTRU DIUREZA OSMOTICA
MANITOL, solutie perfuzabila
manitolum
Compozitie: Saci P.V.C. continand 250ml si 500 ml solutie perfuzabila manitol
200 g/l.
Actiune terapeutica: Solutia hipertonica de manitol este un diuretic osmotic
nemetabolizabil de organism, eliminat prin filtrare glomerulara. Creste osmolaritatea
plasmei putand stabili un gradient osmotic ce grabeste difuziunea apei catre spatiile
extracelulare si plasma. Contribuie astfel la scaderea presiunii intracraniene si
intraoculare, in iminenta edemului cerebral si cresterea presiunii umorii apoase.
Indicatii: Manitol 20%: edem cerebral cu hipertensiune intracraniana,
hipertensiune intracelulara.
Contraindicatii: Hiperosmolaritate plasmatica preexistenta, deshidratare
predominant intracelulara.
Mod de administrare: Intravenos sub forma de perfuzie. La adulti: 250 ml/zi
manitol 20% cu un ritm de 40 picaturi/minut; 500 ml/zi manitol 10% cu ritm de 60-70
picaturi/minut. La copii: 10 ml/kg corp/zi manitol 10% cu ritm de 10-15 picaturi/minut
pentru 10 kg corp. Atentie! Preparatul se administreaza sub controlul diurezei si al

electrolitilor serici. Se impune prudenta la bolnavii cu insuficienta cardiaca. Este necesara

incalzirea sacului cu Manitol 20% pana la disparitia cristalelor (solutia este
suprasaturata).
Forma de prezentare: Saci P.V.C. a 250 ml solutie perfuzabila Manitol 20%. Saci
P.V.C. a 500 ml solutie perfuzabila Manitol 20%.

X.3 SOLUTII PERFUZABILE

X.3.1 SOLUTII SALINE
X.3.2 ALTE SOLUTII PENTRU ADMINISTRAREA INTRAVENOASA
X.3.1 SOLUTII SALINE
SOLUTIE RINGER LACTATA , solutie perfuzabila
combinatii
Actiune terapeutica: Solutie ionica cu actiune de rehidratare si reechilibrare
hidroelectrolitica. Ionul lactat, care este rapid metabolizat in ion bicarbonat, participa la
reglarea balantei acido-bazice.
Indicatii: Reechilibrare hidroelectrolitica, in special intra- si postoperator.
Mod de administrare: in perfuzie i.v., dupa o posologie determinata de medicul
curant in functie de starea clinica si rezultatele testelor biologice.
Precautii: Nu se administreaza intramuscular.
Contraindicatii: Hiperhidratare predominant extramusculara, alcaloza metabolica,
hiperpotasemie, hipercalcemie, acidoza lactica, insuficienta cardiaca.
Forma de prezentare: Saci P.V.C. cu 250 ml si 500 ml solutie perfuzabila.
Conditii de pastrare: Se va pastra la temperatura camerei.
X.3.2 ALTE SOLUTII PENTRU ADMINISTRAREA INTRAVENOASA
GLUCOZA , solutie perfuzabila
glucosum
Compozitie: Fiole continand sol. apoasa injectabila: 20%, 33%, 40%. Saci de
P.V.C. atoxic, apirogen, contine 250 ml, respectiv 500 ml de solutie glucoza 5%, 10%,
20%.
Valoarea calorica: Solutia 5% (izotona) - 200 cal/l; solutia 10% (hipertona) - 400
cal/l; solutia 20% (hipertona) - 800 cal/l; solutia 33% (hipertona) - 1320 cal/l; solutia
40% (hipertona) - 1600 cal/l.
Actiune farmacoterapeutica: Glucoza administrata in scop terapeutic, furnizeaza
energia necesara functionarii normale a celulelor, contribuind la crutarea proteinelor;
amelioreaza troficitatea ficatului, protejandu-l de diferite noxe; imbunatateste functia
miocardului bolnav, echilibreaza tensiunea arteriala si restabileste reactivitatea vasculara,
deprimata prin narcoza, hipotermie, anoxie s.a. In solutia izotona (5%) glucoza reface
temporar volemia in conditii de deshidratare, are un efect anticetogen in acidoza organica
si poate servi la completarea rezervelor de glicogen hepatic. Solutiile hipertone maresc
presiunea coloid-osmotica a sangelui, favorizand trecerea apei din tesuturi in sange si
realizand astfel o deshidratare tisulara. Cantitatea mare de glucoza care se elimina prin

rinichi, in cazul administrarii solutiilor hipertone, antreneaza apa, provocand o diureza

osmotica.
Indicatii: Stari de denutritie (alimentatie parenterala, deshidratare, hipoglicemii,
hepatopatii infectioase carentiale sau toxice, insuficienta cardiaca, tulburari functionale
ale miocardului pe fond anoxic, miocardite, diferite boli infectioase) si intoxicatii (cu
barbiturice, morfina, salicilati, mercur s.a.) colaps vascular. Solutiile hipertone sunt
indicate pentru actiunea lor osmotica in hipertensiunea intracraniana (tumori,
traumatisme cranio-cerebrale), accidente cerebrovasculare si edemul cerebral (de
asemenea, ca diuretice).
Contraindicatii: Deshidratari mari (solutiile hipertone), insuficienta renala grava.
Injectarea rapida si in doze mari prezinta, la cardiaci, pericolul aparitiei edemului
pulmonar.
Posologie si mod de administrare: Solutia izotona (5%) se poate administra
subcutanat, intravenos sau intrarectal, cea mai uzitata fiind calea intravenoasa. Solutia de
glucoza 5% se administreaza in perfuzie venoasa lenta, in cantitate de aproximativ 1 litru
in 24 de ore. Viteza perfuziei fiind de 240-400 ml/ora (60-100 picaturi/minut). Solutiile
hipertone 10% si 20% se administreaza de asemenea in cantitate de 1 litru in 24 de ore,
viteza perfuziei variind intre 200 si 300 ml/ora (50-70 picaturi/minut). Solutiile hipertone
33% si 40% se perfuzeaza lent, in cantitate de cel mult 500 ml/24 h, cu o viteza de 80 si
180 ml/ora (20-50 picaturi/minut). Modul de utilizare a sacilor din P.V.C. (atoxic,
apirogen) cu solutii perfuzabile de glucoza: se alege sacul cu solutie glucozata de
concentratia necesara si volumul dorit, se scoate din punga de polietilena in care este
ambalat si se controleaza aspectul solutiei (trebuie sa fie limpede si sa nu contina
particule solide in suspensie) etanseitatea sacului (prin comprimarea acestuia) si
incadrarea in termenul de valabilitate (2 ani de la data fabricatiei imprimata pe sac). Se
atarna sacul (cu ajutorul agatatoarei) deasupra venei ce urmeaza sa fie punctionata, pe un
stativ, se pune in evidenta dopul de cauciuc al inchizatorului sacului si se dezinfecteaza
suprafata dopului cu alcool iodat 1%. La sac se ataseaza o trusa de perfuzat solutii prin
perforarea dopului de cauciuc, efectuandu-se apoi perfuzia in ritmul adecvat. In cazul
utilizarii sacilor cu solutie de glucoza care au atasata trusa de perfuzie (trusa de perfuzat
solutii cu sac tip K), circuitul sac-trusa se stabileste prin ruperea obturatorului plastic K9
fixat in interiorul tubului de legatura dintre sac si trusa, deasupra camerei de numarat
picaturi a trusei de perfuzie, prin prinderea acestuia intre police, aratator si medius. Daca
medicul curant considera ca este oportun ca la solutia de glucoza sa se asocieze si alte
solutii continand vitamine, electrolitii etc. (compatibile) acestea se vor introduce prin
punctionarea sacului, cu ajutorul unei seringi sterile, deasupra nivelului solutiei continute
dupa o prealabila dezinfectare a locului punctiei, cu alcool iodat 1% - Orificiul format de
acul seringii se va obtura cu o banda de romplast. Atentie ! La sacii cu solutie apoasa de
glucoza nu este necesara atasarea tubului filtru de aer in timpul perfuzarii.
Forma de prezentare: Cutii cu 10 saci de 250 ml, sau 500 ml, de glucoza 5%,
10%, 20%. Cutii cu 10, 50 sau 100 fiole 100 ml solutie glucoza 20%, 33%, 40%.
Conditii de pastrare: La adapost de umiditate, la temperatura de 10-25 grade
Celsius.Termen de valabilitate: 2 ani.

X.4 ALTE SOLUTII INTRAVENOASE

X.4.1 SOLUTII DE ELECTROLITI

CLORURA DE CALCIU 10% , fiole
calcii chloridum
Compozitie: Clorura de calciu cristalizata 1 g.
Actiune farmacoterapeutica: Clorura de calciu este descompusa in organism, ionul
clor producand acidoza, iar calciul depunandu-se la nivelul tesutului osos. Ionul calciu
are de asemenea actiune antiinflamatorie si antialergica, intervenind in metabolismul
hidric si in permeabilitatea membranelor celulare. Favorizeaza coagularea sanguina, fiind
component necesar in anumite fenomene enzimatice. Are actiune usor depresiva asupra
sistemului nervos central. In utilizare prelungita provoaca iritatia venei cu endoflebita.
Indicatii: Tetanie spasmofilie, stari hemoragice, tuberculoze, sarcina, alaptare,
pleurezii, hidrartroza, ascita cirozei hepatice, edem Quincke, urticarie, boala serului.
Contraindicatii: In cursul tratamentului cu digitala, prudenta in insuficienta renala
grava, ulcer gastro-duodenal.
Mod de administrare: Adulti: 10 ml in injectii strict intravenoase, lente. Copii:
sugari: 3-5 ml in injectii strict intravenoase lente; prescolari si scolari: 5-10 ml in injectii
strict intravenoase lente.
Forma de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 10 ml. Cutii cu 10 fiole de 10 ml.
SULFAT DE MAGNEZIU , fiole
magnesii sulfas
Compozitie: Fiole continand 2 g sulfat de magneziu/10 ml.
Actiune farmacoterapeutica: Sulfatul de magneziu are actiune spasmolitica,
antianafilactica, anticonvulsivanta si sedativa (de scurta durata). Are actiune spasmolitica
asupra tetaniei femeii gravide sau asupra tetaniei uterine din ruptura de placenta.
Actioneaza asupra musculaturii bronsice. Exercita in acelasi timp actiune antiemetizanta
si antisoc.
Indicatii: Tulburari de irigatie cerebrala, edem cerebral, encefalita, migrene, stari
depresive. Cefalee histaminica, rinita fanului, edem Quincke, astm bronsic. Febra si
frisoane dupa transfuzii. Intoxicatii cu stricnina, tetanos, coree, nevralgii, tuse convulsiva.
Colici hepatice, intestinale, renale. Tulburari de climacteriu.
Contraindicatii: Boala Addisson, intoxicatii cu barbiturice, insuficienta renala.
Mod de administrare: Adulti: 1-3 fiole zilnic, in injectii intravenoase (lente), in
cazuri grave (eclampsie, tetanos) 0,2 ml/kg corp la 3-4 ore. Copii: 0,2-0,3 ml/kg corp/zi,
i.m.
Forma de prezentare: Cutii cu 10 fiole de 10 ml. Cutii cu 100 fiole de 10 ml.

CAPITOLUL XI
XI.1 ANTIARITMICELE
Sunt medicamente capabile s opreasc o aritmie (s converteasc o aritmie n
ritm sinusal).
Medicaia antiaritmic cuprinde:
1. Medicamente antiaritmice propriu zise
2. Medicamente utilizate n tratamentul aritmiilor
Antiaritmicele nltur dereglrile de automatism i/sau pe cele de perioad
refractar i de conducere a impulsurilor care genereaz cele 2 tipuri de aritmii:
1. Aritmii prin automatism ectopic
2. Aritmii prin reintrare.
Antiaritmicele influeneaz proprietile electrofiziologice ale fibrelor miocardice.
Funcia miocardului este caracterizat printr-o secven de modificri ale potenialului
transmembranar care corespund unei secvene de micri ionice din mediul intra- i
extracelular.
Curenii ionici se activeaz i se inactiveaz. Curentul de Na i Ca realizeaz
depolarizarea, iar curenii de K sunt repolarizani.
Depolarizarea - faza 0
Excitaia, la nivelul fibrelor miocardice de lucru, determin o depolarizare brusc,
urmat de un potenial de aciune (PA) care genereaz contracia sistolic. Aceast
depolarizare se datoreaz unui influx busc de ioni de Na prin canalele membranare
rapide. Deci curentul de Na care apare depolarizeaz fibrele rapid (sunt fibre cu rspuns
rapid). La nivelul fibrelor miocardice cu automatism propriu, de la nivelul nodului sinusal
i atrioventricular, depolarizarea sistolic se face ceva mai lent i are o amplitudine mai
mic datorit curentului de Ca de intensitate mai mic, de durat mai lung, ce ptrunde
prin canalele de Ca lente (sunt fibre miocardice cu rspuns lent).
Repolarizarea - cuprinde 3 faze:
1. Faza 1 - repolarizarea rapid- este determinat de oprirea influxului de Na
printr-un mecanism de poart (se nchide poarta h); n acelai apare un eflux al ionilor de
K, datorit gradientului de concentraie.
2. Faza 2 - faza de platou - efluxul de K este diminuat i apare influxul de Ca; cei
2 cureni sunt de sens contrar, crendu-se un echilibru prin care potenialul este meninut
constant.
3. Faza 3 - faza de repolarizare rapid - crete efluxul de K i dispare influxul de
Ca.
Potenialul de repaus - faza 4 - care corespunde diastolei este meninut prin
intervenia pompelor de Na, K i Ca.

Micarea liber a ionilor, ca urmare a gradientului electrochimic se face prin

structuri specifice: canalele ionice.
Proprietile canalelor ionice:
- au selectivitate: exist canale de Na, Ca i K.
- sunt voltaj dependente au un senzor de voltaj care comand deschiderea
canalului respectiv la anumite valori ale diferenei de
potenial. Astfel, se activeaz
curentul corespunztor (n starea
activ a canalului).
- canalele ionice pot rmne deschise o perioad de timp bine definit exist o
constant a canalului specific pentru fiecare canal. La nivelul miocardului valorile sunt:
Canalul de Na - constanta de timp - 0,5 ms.
Canalul de Ca - constanta de timp - 50 ms.
Canalul de K - constanta de timp - 500 ms.
Exist 3 stri posibile ale canalelor ionice:
- deschis (stare activ)
- inactivabil
- activabil - nu permite trecerea ionilor, dar poate fi deschis
Depolarizarea ncepe prin stimularea senzitiv a canalului de Na acesta se
deschide apare influxul de Na i depolarizeaz rapid fibra miocardic (faza 0). n
acelai timp, are loc stimularea senzitiv a canalelor de Ca i K, dar canalul Ca se
deschide de 10 ori mai greu, fiind canal membranar de tip lent.
Dup 0,5 ms se nchide canalul de Na i intr n stare inactivabil. La acest
moment canalul de K este activ (i rmne aa pe tot parcursul repolarizrii), iar canalul
de Ca nc nu s-a deschis (faza 1). Apoi, n faza 2, se deschid canalele de Ca; curentul de
Ca i curentul de K sunt egale din punct de vedere al intensitii, dar de sens contrar.
Dup 50 ms canalul de Ca se nchide i curentul de Ca este inactivat. n faza 3 rmne
deschis numai canalul de K care realizeaz repolarizarea.
Repolarizarea trece canalele de Ca i Na n stare activabil i nchide canalele K,
chiar dac nu le-a trecut constanta de timp.
Voltajul transmembranar n repaus este de -80-95 mV pentru esutul miocardic cu
rspuns rapid, i circa -60 mV pentru cel cu rspuns lent.
In timpul diastolei se produce o depolarizare lent spontan care atunci cnd
ajunge la o valoare critic, declaneaz depolarizarea rapid (faza 0). Astfel, se realizeaz
automatismul propriu specific nodului sinusal i sistemului Hiss-Purkinje. Celulele
nodului sinusal, care se descarc cel mai frecvent, determinnd ritmul inimii, au funcie
de pace-maker fiziologic. Suprimarea pace-maker-ului fiziologic sau creterea
automatismului altor celule ale esutului specializat determin apariia focarelor de
aritmie ectopice, care preiau aceast funcie. Ischemia, acidoza, intoxicaiile, etc. sunt
factori patologici capabili s confere celulelor miocardice calitatea de pace-maker.
Medicamentele antiaritmice deprim automatismul. Ele acioneaz prin inhibarea
depolarizrii spontane diastolice (faza 4). Scderea vitezei depolarizrii face ca valoarea
critic pentru declanarea potenialului de aciune s fie atins mai trziu.
Conducerea impulsului n miocard depinde de viteza maxim a depolarizrii
sistolice (faza 0) i de amplitudinea potenialului de aciune. Deci, cu ct viteza
depolarizrii sistolice este mai mare i potenialul de aciune mai amplu, cu att
conducerea este mai rapid.
n timpul depolarizrii, celulele miocardice sunt inexcitabile, gsindu-se n

perioada refractar efectiv(PRE). Durata acestei perioade este legat de durata

potenialului de aciune. Prin repolarizare, la un moment dat, capacitatea de rspuns la
stimuli revine. Medicamentele care vor ngreuna trecerea canalelor din starea activ n
inactivabil vor alungi perioada refractar.
Responsivitatea - este capacitatea membranei celulare miocardice de a rspunde la
impulsul propagat. Este cu att mai mare, cu ct valoarea potenialului de repaus, n
momentul excitaiei, este mai mare. Cnd potenialul de repaus este mare, viteza maxim
a depolarizrii crete, respectiv conducerea este mai rapid.
Excitabilitatea - o fibr este cu att mai excitabil cu ct este stimulat de un
stimul de intensitate mai mic. Medicamentele care ngreuneaz deschiderea canalelor
ionice vor scade excitabilitatea.
Echilibrul dintre conductibilitate i perioada refractar efectiv asigur buna
funcionare a miocardului. Cnd aceti parametrii sunt n echilibru, totul decurge normal.
Dezechilibrele pot determina aritmii.
Deoarece muchiul cardiac constituie un sinciiu funcional, excitaia se propag
n toate direciile prin conducere orto- i retrograd. Potenialele de aciune, care circul
pe diferite ci, se ciocnesc n anumite puncte anulndu-se reciproc datorit perioadei
refractare. n anumite condiii impulsul se propag circular ntr-o singur direcie fr s
se mai sting, genernd continuu excitaie. Asemenea aritmii reprezint aritmii prin
reintrare. Aceste aritmii presupun un obstacol anatomic sau funcional, care blocheaz
conducerea n sens anterograd i determin propagarea lent, pe cale retrograd, de-a
lungul circuitului, a undei de excitaie.
Aritmiile prin focar ectopic - la un moment dat, apare un focar care poate
descrca impulsuri cu o frecven mai mare dect nodul sinusal. Unele medicamente
acioneaz prin scderea vitezei de depolarizare lente diastolice PA i atinge punctul
critic mai trziu scade frecvena focarului ectopic nodul sinusal i reia funcia de
pace-maker. Alte antiaritmice scad excitabilitatea crete pragul de declanare a PA.
Clasificarea antiaritmicelor dup Vaugahn - Williams exist 4 clase:
I. Blocante ale canalelor de Na.
Canalul de Na are 2 pori:
- poarta m - se gsete intracanalicular - se deschide repede.
- poarta h - se gsete la polul intracelular - se nchide greu.
n funcie de poziia celor 2 pori, se definete starea canalului:
- starea activabil: poarta m este nchis, iar poarta h deschis.
- starea activat: ambele pori sunt deschise.
- starea inactivabil: poarta m este deschis i poarta h nchis
Pentru trecerea canalului din stare activat n inactivabil este nevoie de
repolarizarea membranei.
Situsul de legare al blocantelor se gsete intracanalicular, ntre cele 2 pori.
Fixarea blocantului are 2 consecine:
1. Scade viteza de circulaie a ionilor de Na scade intensitatea curentului de Na
scade viteza depolarizrii scade conductibilitatea. Toate blocantele canalelor de Na
scad conductibilitatea.
2. ngreuneaz trecerea canalului dintr-o stare n alta: ngreuneaz deschiderea
canalelor scade excitabilitatea. Toate blocantele canalelor de Na scad excitabilitatea.

ngreunarea trecerii din starea inactivabil n starea activ duce la creterea PRE.
Toate blocantele canalelor de Na cresc raportul PRE/PA.
Pentru c situsul este intracanalicular, medicamentul nu se poate fixa oricnd: se
fixeaz bine dac canalul este deschis (stare activ). Blocantul se fixeaz mai puin bine
dac canalul este n stare inactivabil (poarta m deschis i h nchis) i nu se fixeaz
deloc n stare activabil (poarta m nchis i h deschis).
Latena de aciune i intensitatea efectului blocantelor canalelor de Na vor fi cu
att mai mari cu ct frecvena cordului este mai mare. Deci, blocantele canalelor de Na au
afinitate fa de tahiaritmii.
Imediat dup repolarizare apar asincronisme funcionale ale canalelor ionice:
exist canalele de Na, de care s-a fixat medicamentul, care nu au trecut din stare inactiv
n stare activ au PRE crescut, i mai exist canale de Na de care nu s-a fixat
medicamentul i au PRE normal.
Efectul este cu att mai mare cu ct urmtoarea depolarizare va fi mai precoce.
Blocante ale canalelor de Na - are 3 subclase:
1A. Substane care deprim moderat viteza depolarizrii sistolice i alungesc
durata PA:
CHINIDINA - acioneaz direct la nivelul miocardului prin urmtoarele mecanisme:
- deprim moderat conductibilitatea,
- alungete durata PA alungete i perioada refractar efectiv (PRE)
atrial i a sistemului Hiss-Purkinje.
- ngreuneaz deschiderea canalelor de Na scade excitabilitatea este
eficace n aritmiile prin focar ectopic.
Chinidina are i un slab efect parasimpatolitic antagonizeaz unele din efectele
directe: produce tahicardie i facilitarea conducerii atrioventriculare.
Dozele mici produc tahicardie, iar dozele mari au efect bradicardizant. Prin efect
direct, chinidina scade viteza de conducere, iar prin efectul parasimpatolitic tinde s o
creasc.
Dozele mari scad conducerea atrioventricular n intoxicaii, toxicitatea
cardiac se manifest prin bloc atrioventricular i aritmii ventriculare.
Indicaii - fiind un antiaritmic cu spectru larg, Chinidina este folosit n:
- extrasistole supraventriculare
- extrasistole ventriculare
- tahicardie sinusal paroxistic
- flutter atrial
- fibrilaie atrial.
Are o eficacitate de peste 70 % din bolnavii tratai.
Reacii adverse - poate produce frecvent reacii adverse pe termen lung
reaciile adverse apar cu o frecven de 25% (1 la 4):
- este greu de suportat digestiv: produce grea, vrsturi, crampe, diaree.
- reacii adverse neurologice: cefalee, ameeli, tulburri de vedere,
confuzie.
- reacii adverse cardiace - bloc atrioventricular sau agravarea lui,
insuficien cardiac, hipotensiune (dac se administreaz i.v. nu se administreaz
i.v.).

2 reacii adverse alergice - astm, urticarie, reacii de tip anafilactic.

Dozele mari (sau cele mici la persoanele sensibile) pot produce intoxicaie
caracteristic cinconism. Manifestri ale cinconismului: greuri, vrsturi, diaree,
cefalee, ameeli, stri psihotice, confuzie, tulburri de vedere i auz.
Contraindicaii:
- n blocuri AV de grad III intr n asistolie datorit deprimrii focarului
responsabil de ritmul idioventricular.
- n blocul AV de grad II, dozele mari pot face trecerea n bloc AV de grad
III.
- n fibrilaii atriale cronice: sngele stagneaz n atrii se formeaz
trombi n atrii, chinidina mobilizndu-i embolii.
- n insuficiena cardiac, la hipotensivi.
- n intoxicaia cu digitalic
- la bolnavii cu hiperkaliemie.
PROCAINAMIDA - are proprieti asemntoare Chinidinei, fiind ns mai bine
suportat. Spre deosebire de Chinidin, nu are efect parasimpatolitic (este neglijabil)
nu produce tahicardie i scade
conducerea atrioventricular.
Indicaii - are aceleai indicaii ca i Chinidina.
Reacii adverse - dac se administreaz pe termen lung, reaciile adverse apar cu o
frecven de 80% din bolnavii tratai. D reacii adverse digestive, neurologice,
cardiovasculare, alergice.
Poate produce sindrom lupoid.
Se administreaz oral sau intravenos. Administrarea i.v. se realizeaz n urgenele
cardiologice, pe o perioad scurt de timp, deoarece poate produce, uneori, tulburri
neuropsihice.
1B. Substane ce scad puin viteza depolarizrii sistolice i scurteaz durata PA:
LIDOCAINA (Xilina) - acioneaz prin urmtorul mecanism:
- scad foarte puin conducerea i responsivitatea miocardului
ventricular (practic, nu sunt modificate) i ale sistemului de conducere Hiss-Purkinje.
Conducerea atrioventricular poate fi ncetinit, atunci cnd este deficitar n prealabil.
- perioada refractar efectiv i durata PA n sistemul HissPurkinje i miocardul ventricular sunt scurtate, dar PRE crete relativ, raportat la durata
PA.
- acioneaz direct asupra miocardului, blocnd canalele de Na,
att pe cele activate (n timpul depolarizrii), ct i pe cele inactivate (la nceputul
perioadei de repolarizare). Fixarea pe canalele de Na este repede reversibil, ceea ce
explic afectarea electiv a miocardului bolnav (depolarizat, cu descrcare rapid).
Indicaii - este de ales n aritmiile ventriculare periculoase, fiind larg folosit n
serviciile de terapie intensiv.
Nu se administreaz oral (se metabolizeaz intens la primul pasaj hepatic), ci
numai i.v. injectabil sau n perfuzie. n injecii i.v. se administreaz 50-100 mg / dat,
repetnd eventual dup 5 minute, fr a depi 200-300 mg / or. Pentru susinerea
efectului
se recomand perfuzia i.v., 1-4 mg/min, pn la maximum 4g / 24 ore. n
aritmiile digitalice sau din infarctul miocardic acut se recomand perfuzie i.v. continu pe

perioada de 24-48 ore.

Reacii adverse - Lidocaina este bine suportat circulator. Folosirea dozelor mari
impune pruden datorit riscului de colaps. Dozele crescute pot da reacii adverse
neurologice: parestezii,
sedare, convulsii, confuzie, chiar com.
Contraindicaii - la bolnavii cu bloc complet (grad III), deoarece inhib focarul
idioventricular, la bolnavii cu insuficien hepatic sever, la cei cu antecedente
convulsive i n caz de alergie
specific la Lidocain.
FENITOINA - are proprieti asemntoare lidocainei. Din punct de vedere
farmacocinetic, se absoarbe complet din tubul digestiv, dar absorbia este lent se
administreaz oral numai ca tratament de ntreinere, n urgene administrndu-se i.v.
Indicaii - n aritmiile din intoxicaiile cu digitalic, pentru c au avantajul de a nu
deprima conducerea atrioventricular nu exist risc de bloc.
Contraindicaii - injectarea i.v. impune pruden pentru c pot aprea fenomene
de deprimare cardiovascular. Supradozarea provoac tulburri cerebeloase.
MEXILETINA - este un antiaritmic ce se ncadreaz prin proprietile sale ntre
Lidocain i Chinidin.
Mecanism de aciune:
- ca i Chinidina, scade moderat viteza depolarizrii sistolice n
sistemul Hiss-Purkinje i n miocardul ventricular.
- ca i Lidocaina, micoreaz PA, dar crete durata relativ PER
n sistemul Hiss-Purkinje.
Indicaii - Mexiletina se comport selectiv fa de aritmiile prin focar ectopic:
aritmii digitalice, IMA. Se poate administra i oral i i.v.
Reacii adverse - poate provoca grea, vom, rareori ameeli, foarte rar
halucinaii. Dozele mari, date i.v., pot fi cauz de hipotensiune, bradicardie, convulsii.
1C. Substane care deprim viteza depolarizrii sistolice i nu influeneaz durata
PA: Encaidina, Flecaidina, Lorcaidina, Propafenona.
ENCAIDINA - mecanisme de aciune:
- scade viteza depolarizrii sistolice scade conducerea
- nu modific durata PA PRE este puin influenat.
- produce un dezechilibru ntre conducere i PRE este eficace n
aritmiile prin reintrare (eficacitate de 90-99%).
Reacii adverse - pot produce aritmii ventriculare severe (cu o frecven de 8%):
torsada vrfurilor. Raportul risc/beneficiu nu este foarte favorabil, de aceea este folosit ca
antiaritmic de rezerv n aritmii severe.
II. Betablocante - blocarea receptorilor 1 adrenergici scad excitabilitatea,
conducerea, frecvena sinusal i contractilitatea.
Indicaii - sunt eficace n tratamentul tahicardiilor sinusale. Pentru c scad
excitabilitatea sunt utile n tratamentul aritmiilor prin focar ectopic. Pentru c scade
conducerea, realizeaz controlul frecvenei ventriculare la bolnavii cu tahiaritmii
supraventriculare.

Eficacitatea lor este cu att mai mare cu ct n producerea aritmiei respective

intervine un mecanism simpato-adrenergic.
Eficacitatea n tratamentul tahicardiei sinusale, extrasistolele adultului tnr,
aritmiile care apar la bolnavii hipertiroidieni.
Contraindicaii: insuficien cardiac, astm bronic.
Reacii adverse: bradicardie, bloc, deprimarea contraciei miocardului mergnd
pn la decompensare la bolnavii cu insuficien cardiac.
PROPRANOLOLUL - este utilizat ca antiaritmic, n doz de 40-120 mg/zi, oral. n
urgene se poate da i.v, cu pruden, n doz de 1-2 mg.
ACEBUTOLOLUL, ATENOLOLUL, METOPROLOLUL sunt blocante cu
oarecare cardioselectivitate. Folosirea la bolnavii astmatici impune totui pruden.
III. Substane care prelungesc perioada refractar - prelungesc perioada PA i
perioadei refractare.
Acioneaz astfel:
- nu modific viteza de depolarizare sistolic
- crete durata PA crete PRE
- produce dezechilibru ntre conducere i PRE este eficace n aritmii prin
reintrare.
- pot produce aritmii cu frecven mare, aritmii ventriculare severe.
Aceste antiaritmice sunt de rezerv.
AMIODARONA - bradicardizant i eficace n angina pectoral (dar nu se
folosete ca antianginos pentru c este riscant datorit aritmiilor severe pe care le
produce).
Mecanism de aciune - creterea marcat a duratei PA i a PRE n tot miocardul,
datorit prelungirii repolarizrii (mai ales n faza a 3-a). Amiodarona blocheaz canalele
de Na, mai ales cnd sunt n stare inactiv (la nceputul perioadei de repolarizare); de
asemenea, mpiedic efluxul de K din celulele miocardice.
Indicaii - este indicat n aritmii diverse, rebele la alte tratamente. Se
administreaz oral, folosind doze de atac timp de 8-10 zile, apoi se ntreine efectul cu
doze mici, cte 5 zile / sptmn. n urgene se poate injecta i.v.
Reacii adverse: utilizarea prelungit, fr pauze, poate determina apariia de
depozite corneene pigmentare i hipotiroidie. Poate produce aritmii severe, ventriculare.
Contraindicaii: n bradicardii, boli tiroidiene.
BRETILUL - este un compus cuaternar de amoniu, cu proprieti
neurosimpatolitice.
Mecanism de aciune: crete caracteristic pragul fibrilaiei ventriculare prin
aciune direct asupra miocardului.
Indicaii: se folosete excepional n tratamentul aritmiilor ventriculare grave,
inclusiv al fibrilaiei ventriculare.
Reacii adverse: grea, vom, bradicardie marcat, hipotensiune.
Contraindicaii: n insuficiena cardiac i n bloc complet.

SOTALOL - este un -blocant care prelungete mult PA. Este un antiaritmic cu

spectru larg, util n diferite aritmii supraventriculare i ventriculare.
Indicaii - aritmiile ventriculare periculoase, aritmiile prin reintrare.
Reacii adverse: dispneea, bradicardia, ameelile i astenia. Insuficiena cardiac n
1% din bolnavii tratai apare pe fondul preexistent al unui deficit de pomp. De
asemenea, prezint risc aritmogen.
IV. Blocai ai canalelor de Ca2
VERAPAMILUL - este un antiaritmic foarte activ.
Mecanism de aciune:
- deprim nodul sinusal bradicardie
- deprim nodul atrioventricular inhib conducerea atrioventricular.
- scade viteza depolarizrii sistolice
- scade excitabilitatea prin ngreunarea deschiderii canalelor de Ca2.
- scade conductibilitatea n fibrele cu rspuns lent.
- scade contractilitatea n fibrele cu rspuns rapid.
- se alungete PRE.
Canalele de Ca din faza de platou asigur Ca necesar contraciei miocardice
blocarea lor deprim contracia miocardului. De asemenea, mai produce i vasodilataie,
putnd fi benefice pentru bolnavii coronarieni.
Indicaii - n aritmiile supraventriculare pentru c ncetinete ritmul ventricular i
n tahicardia joncional.
Reacii adverse: fiind un deprimant miocardic puternic, poate fi cauz de bloc
atrioventricular i decompensare.
Contraindicaii: nu se d n bloc, insuficien cardiac, bradicardie.
Nu se asociaz cu:
- Propranololul pentru c apare sumarea deprimrii miocardice.
- Digitalice pentru c apare risc mare de bloc
- Antihipertensive pentru c apare risc de hipotensiune marcat.
DILTIAZEMUL - are proprieti asemntoare Verapamilului, fiind utilizat ca
antiaritmic ct i ca antianginos.
XI.2 ANTIHIPERTENSIVE
Sunt substane utile n tratamentul hipertensiunii arteriale. Compliana pacientului
la tratamentul cu anti-hipertensive este mic deoarece boala este n general
asimptomatic, iar tratamentul se face cu 2 sau mai multe anti-hipertensive care cost
mult i produc frecvent reacii adverse.
n tratamentul antihipertensiv se folosesc :
XI.2.1 Substane cu aciune simpato-litic

XI.2.2 Blocante ale canalelor de calciu

XI.2.3 Inhibitori ai enzimei de conversie
XI.2.4 Antihipertensive si diuretice in combinatii
XI.2.5 Diuretice
XI.2.1 Substane cu aciune simpato-litic
Simpatoliticele prin aciune central
1
nu scad fluxul plasmatic renal, dina cest motiv pot fi folosite la pacienii
cu insuficien renal
2
sunt simpatolitice indirecte :
METHYLDOPA
Scade tensiunea arteriala, efectul apare in decubit si nu este influentat de eforturi
fizice. Efectul hipotensor apare repede si dispare dupa 4-6 ore. La bolnavii cu
hipertensiune severa sau maligna actiunea este mai slaba.
Produce retentia sodiului si cresterea volemiei, dupa administrare prelungita.
Scade debitul cardiac si rezistenta vasculara periferica dar nu modifica fluxul sanguin
renal
Este indicat in hipertensiunea arteriala.
Este contraindicat in insuficienta hepatica si renala.
Se administreaza oral doza fiind de 0.5-4g/zi.
CLONIDINA
Hipotensiv prin deprimarea centrilor simpatici vasoconstrictori, produce bradicardie cu
scaderea debitului cardiac.
Este indicat in hipertensiune arteriala, forme moderate sau severe
Este contraindicat in sarcina, la bolnavii cu psihoza depresiva, in insuficienta renala si
hepatica.
Administrare: 0.1-0.15mg o data si 0.2-0.3mg pe zi.
Ganglioplegice
3
sunt folosite n tratamentul urgenelor hipertensive severe
4
scad fluxul plasmatic tisular, inclusiv la nivel renal
5
sunt contraindicate la pacienii cu insuficien renal
TRIMETAFAN
Produce paralizia ganglionilor vegetativi S i PS.
Asupra aparatului cardiovascular, inervat dominant S: provoaca scadere marcata a
tensiunii arteriale (cele mai puternice antihipertensive existente). Efectul este evident in
ortostatism. Controlul vasomotor simpatic, tonic i reflex, este suprimat. Caracterul
ortostatic se explica prin abolirea reflexelor simpatice i nu se mai permite redistribuirea
sangelui in ortostatism. Hipotensiunea ortostatica excesiva poate duce la colaps sau
lipotimie (bolnavii trebuie sa stea culcati cateva ore dupa administrarea medicamentului).
Asupra aparatului digestiv: scot din functie PS realizand o intarziere a tranzitului

intestinal, de la constipatie pana la ileus paralitic. Efectele adverse digestive au mai mica
importanta, pentru ca substantele se administreaza pe o perioada scurta de timp.
T trimetafanul nu poate fi administrat decat intravenos (in perfuzii); au latenta scazuta, 12 minute, iar durata efectului este foarte scurta (aprox. 10 min.). Fiind substanta cu efect
foarte controlabil, se administreaza in marile urgente hipertensive i pentru controlarea
hemoragiei, prin scaderea tensiunii arteriale, in interventiile chirurgicale sangerande.
Hipotensiunea brutala poate fi cauza de reactii adverse. Scaderea tensiunii
determina mobilizarea sangelui din teritoriul cu vase sclerozate i inextensibile, catre
teritorii cu vase normale, ceea ce poate duce in timp la agravarea cardiopatiei ischemice.
Vasele devenite rigide prin ateroscleroza nu se pot dilata, iar teritoriile irigate de ele devin
ischemice, sangele ingramadindu-se in regiunile unde vasodilatatia a fost posibila.
O structura denervata este mai sensibila: de aceea, prin administrarea lor se
sensibilizeaza inima la catecolaminele circulante, agravand aritmiile.

Blocantele terminaiilor periferice adrenergice

6
sunt simpatolitice indirecte :
RESERPINA
Are efect simpatolitic central si periferic producand hipotensiune, tahicardie.
Scade tensiunea arteriala dupa o perioada de latenta de 4-8 zile. Dilata coronarele.
Administrata la hipertensivi in stadiul al doilea produce normalizarea sau scaderea
semnificativa a tensiunii arteriale.
Printre efectele secundare mai importante produse de reserpina se citeaza
somnolenta, ameteli, cefalee, dureri ale globilor oculari, cresterea secretiei gastrice,
varsaturi.
blocantele
7
sunt simpatolitice directe :
PROPRANOLOL
Actioneaza pe inima cu un tonus simpatic crescut producand bradicardie si
scaderea fortei de contractie a miocardului, precum si diminuarea travaliului cardiac si al
nevoilor sale metabolice, reduce excitabilitatea miocardului si frecventa depolarizarii
centrilor ectopici atat intra-atriala cat mai ales la nivelul nodului A.V..
Este contraindica in astm bronsic, bronsita asmatiforma, insuficienta cardiaca
congestiva, bloc atrioventricular,insuficienta respiratorie cu bronhospasm, hipoglicemie,
insuficienta renala.
Ca si reactii adverse majore pot sa apara: insuficienta cardiaca, bloc
atrioventricular, bronhospasm, bradicardie, hipotensiune arteriala, neuropatii
perferice,tulburari gasrtrointestinale.
Dupa administrarea prelungita a propranololului nu se va intrerupe brusc
tratamentul datorita fenomenului de rebound, putand aparea exacerbari ale anginei-cu
instalarea infarctului miocardic acut, pana la moarte subita.
Administrare:

Oral: 0.010-0.040de 3-4 ori/zi

Copii: 1mg/kg corp/zi-in hipertensiunea arteriala.
ATENOLOL
Este un beta blocant selectiv cu indicatii in hipertensiunea arteriala, angina
pectorala, aritmii cardiace.
Poate masca semnele tireotoxicozei. Tratamentul nu trebuie intrerupt la pacientii
care prezinta boala ischemica coronariana, la pacientii cu istoric de reactii anafilactice.
Poate determina o crestere a rezistentei cailor aeriene la bolnavii asmatici.
Este contraindicat in soc cardiogen, hipotensiune, acidoza metabolica, afectiuni
circulatorii arteriale periferice severe, bloc de gradul doi sau trei, sindrom de sinus
bolnav, feocromocitom, insuficienta cardiaca necontrolata medicamentos.
Reactiile adverse care apar in cazul atenololului sunt de tipul :
Cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune asociata cu sincope, extremitati reci.
Gastrointestinale: uscaciunea mucoasei bucale
Hematologice: purpura, trombocitopenie.
Administrare:
Adulti in tratamentul hipertensiunii arteriale: 50-100mg/zi oral in riza unica, angina:
100mg in priza unica, aritmii: 50-100mg/zi ca doza de intretinere in priza unica.
METOPROLOLUL
Se utilizeaza in profilaxia crizelor de angina de effort, eretism cardiac,
hipertensiune arteriala, aritmii supraventriculare( tahicardie, flutter atrial, fibrilatie atriala,
tahicardiejonctionala), aritmii ventriculare( extrasistole ventriculare, tahicardie
ventriculara).
Administrarea prudenta la copii, in insuficienta cardiaca, diabet zaharat, psoriazis,
ciroza hepatica. De asemenea necesita monitorizarea tensiunii arteriale.
In cardiopatie ischemica tratamentul trebuie intrupt gradat.
Prezinta interactiuni medicamentose cu amiodarona, anestezicele generale,
cimetidina, antiacidele, neurolepticele, glucocorticoizii, fenobarbital si rifampicina.
Este contraindicat in formele severe de astm bronsic si BPOC, in insuficienta
cardiaca care nu raspunde la tratament, soc cardiogen, bloc sinoatrial, bradicardie
sinusala, afectiuni arteriale periferice, feocromocitom, antecedente de reactii anafilactice.
Reactii adverse: astenie, senzatie de raceala in extremitati, bradicardie, tulburari
digestive, insomnii, cosmar, insuficienta cardiaca, agravarea bronhospasmului,
hipoglicemie, manifestari clinice de tip sindrom lupic.
Administrare:
Orala: 50-200mg/zi
Injectabil: aritmii: initial 5 mg intravenos, repetat la 5 minute, maxim 20mg
XI.2.2 Blocante ale canalelor de calciu
NIFEDIPIN
Este un coronarodilatator cu actiune prompta si prelungita, reducand crizele
anginoase si consumul de nitrglicerina.

Nu se administreaza in timpul sarcinii.

In general este bine tolerat , rareori pot sa apara la inceputul tratamentului
senzatie de tensiune intracraniana, cefalee ameteli, roseata tegumentelor.
Este indicat in cardiopatia ischemica, stari de preinfarct.
Administrare:
1 drajeu de 3 ori/zi.
NITREDIPINA(UNIPRES-10)
Este un antagonist de calciu, antihipertensiv, si are un efect vasodilatator periferic.
Nitredipina blocheaza selectiv canalele de calciu, si musculatura vaselor de sange
si miocardul.
Este indicat in hipertensiunea arteriala.
Este contraindicat in insuficienta hepatica, renala, cardiaca grava.
Ca si reactii adverse pot sa apara cefalee, inrosirea tegumentelor, usor edem.
Administrare:
10-20mg/zi oral
NIMODIPINA( NIMOTOP)
Are o actiune vasodilatatoare si antiischemica, preponderent cerebrala.
Nimodipina poate provoca ca si reactie adversa scaderea tensiunii arteriale in
special cand valorile normale sunt crescute, cu reducerea ritmului cardiac, sau mai rar o
crestere de ritm.
FELODIPINA( PLENDIL, AURONA, FELOCORD)
Este un blocant selectiv al canalelor de calciucare determina scaderea presiunii
sanguine al arteriale prin scaderea rezistentei vasculare sistemice. Ca urmare a gradului
inalt de selectivitate asupra musculaturii netede arteriolare dozele terapeutice de flodipina
nu au efect direct pe contractibilitatea sau conducerea cardiaca.. deoareca felodipina nu
are efect asupra musculaturii netede venoase sau asupra controlului vasomotor
adrenergic, nu se produce hipotensiune ortostatica. Are un usor efect atriuretic/diuretic,
astfel ca nu produce retentie de lichide. Poate fi recomandata ca monoterapie, sau in
combinatie cu alte hipertensive.
Felodipina reduce atat presiunea sistolica cat si cea diastolica, putand fi utilizata
in cazurile de hipertensiune sistolica izolata. Are un efect antimegrenos si antiischemic
prin imbunatatirea raportului dintre necesarulk si aportul de oxigen la nivelul
miocardului. Felodipina are rezistenta vasculara coronariana, iar debitul sanguin
coronarian si aportul de oxigen miocardic vor creste ca urmare a dilatatiei arterelor si
arteriolelor epicardica.
Combate efecient vasospasmul coronarian. La pacientii cu angina vasospastica,
felodipina reduce ischemia miocardica simptomatica si cea silentioasa. La pacientii cu
angina pectorala stabila, flodipina poate fi utilizata in monoterapie sau in combinatie cu
un beta blocant adrenergic. Este eficienta si bine tolerata de pacientii adulti indiferent de
varsta si rasa si este de asemenea bine tolerata in prezenta altor boli concomitente cum ar
fi insuficienta cardiaca congestiva, astm sau alte boli pulmonare obstructive, functie
renala alterata.
Este indicata in hipertensiunea arteriala, si in angina pectorala.

Este contraindicata in sarcina, si la pacientii cu hipersensibilitate la produs.

Poate determina flush, cefalee, palpitatii, artralgii mialgii, cresterea valorilor
enzimelor hepatice, palpitatii sincope la nivelul sistemului cardiovascular.
Administrare:
Hipertensiunea arteriala: 5mg/zi
Angina pectorala: 5 mg/zi

VERAPAMIL
Blocant al canalelor de calciu cu efecte deosebite la nivelul nodului sinusal si al
celui atrioventricular. Efect inotrop negativ mai mare decat nifedipina si diltiazemul.
Creste circulatia subendocardica. Reduce dimensiunile infarctului experimental.
Este indicat in aritmii cardiace ( tahicardia supraventriculara, extrasistole,
fibrilatie atriala), profilactic in angina pectorala si infarct miocardic, hipertensiune
arteriala.
Este contraindicat in tulburari de conducere atrioventriculara, bola sinusului,
insuficienta cardiaca, bradicardie, hipotensiune arteriala, acidente vasculare acute,
intoxicatie digitalica.
Ca si efecte adverse se pot intalnii: greturi, gastralgii, constipatie, ameteli,
nervozitate, astenie, somnolenta, cefalee, bradicardie, hipotensiune, insuficienta cardiaca,
edeme periferice.
Administrare:
-240 mgin 2-4 prize.
DIALTIAZEM
Este un antagonist al canalelor lente de calciucapabil sa imbunatateasaca
circulatia coronariana si sa reducain acelasi timp rezistenta periferica si consumul
miocardic de oxigen. In acest mod medicamentul mareste rezistenta cardiaca la effort
descreste frecventa atacurilor de angina si reduce tensiunea arteriala ridicata. Peak-ul
plasmatic se realizeaza la 2-4 ore dupa administrare, T1/2 este de 4-7 ore se elimina prin
urina si fecale.
Este indicat in terapia si profilaxia anginei pectorale, cronice stabile,
hipertensiunii arteriale esentiale, dupa infarctul miocardic precum si dupa tulburarile de
ritm cardiac.
Administrarea cu diltiazem concomitent cu medicamente antihipertensive poate
duce la o crestere a efectului hipotensor. Diltiazemul trebuie administrat cu precautie la
bolnavii cu bloc atrio-ventricular, sau insuficienta cardiaca. In cazul in care un bolnav
caruia I se administreaza diltiazem urmeaza sa suporte o interventie chirurgicala sub
anestezie generala, medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament.
Este contraindicat in hipotensiune, sarcina,si in timpul alaptarii.
Cele mai frecvente efecte secundare care uneori pot necesita intreruperea
tratamentului sunt: bradicardia, bloc sino-atrial, astenie, ameteala, cefalee.
Administrare:
In aritmii cardiace: 1 comprimat de 3-4 ori/zi
Insuficienta coronariana: 1 comprimat de 3-4 ori/z
In hipertensiune: comprimate de 3 ori/zi. Pentru formele usoare, pentru formele grave:

1 comprimat de 3 ori/zi sau doua comprimate de 3 ori/zi.

XI.2.3 Inhibitori de enzima de conversie
Sunt substane care blocheaz peptidil-peptidaza (enzim de conversie); i
mpiedic transformarea angiotensinei I n angiotensin II, determin creterea
reninemiei. Sunt folosite ca antihipertensivi i n tratamentul insuficienei cardiace.
CAPTOPRIL(CAPTOPRIL)
Este un inhibitor al enzimei de conversie I, care determina scaderea tensiunii
arteriale iar in insuficienta cardiaca scade rezistenta perfiferica, creste debitul cardiac si
capacitatea de efort.
Este indicat in hipertensiune arteriala, la pacientii cu functie renala normala, la
hipertensivii cu astm, bronhopatii obstructive, diabetici insulino-dependenti. De
asemenea este indica t in hipertensiunea maligna, renovasculara.
Captoprilul este contraindicat in stenoza arterei renale bilaterale, sau a unei artere
renale pe rinichi mic.
Pacientii tratati cu captopril vor fi avertizati sa raporteze orce simptome de
infectie, datorita faptului caprodusul poate produce neutropenie. Pentru pacientii care
prezinta insuficienta renala se impune determinarea leucogramei, inainte si in timp de trei
luni dupa inceperea tratamentului, la intervale de aproximativ doua saptamani.
Ca si reactii adverse pot sa apara tulburari renale cu proteinurie, poliurie, oligurie,
dermatologice: rash, eozinofilie,, cardiovasculare: hipotensiune, tahicardie, angina
pectorala.
Administrare: hipertensiune:
Doza initiala este de 25mg de 2-3 ori/zi. Dupa una sau doua saptamani de
tratament doza poate fi crescuta la 50mg de trei ori pe zi.
TRANDOLAPRILUL(GOPTEN)
Este indicat in hipertensiune arteriala si disfunctie ventriculara stanga dupa
infarctul miocardic acut.
In timpul administrarii produsului pot sa apara ca si reactii adverse: insuficienta
cardiaca, ameteli, tahicardie, palpitatii, tulburari dec ritm, tulburari digestive, renale.
Este contraindicat in antecedente de angiodem, edem angioneurotic sau ereditar,
in timpul tratamentului cu gopten nu se va efectua dializa sau hemodializa pacientilor.
Administrare: doza uzuala de intretinere este de 2 mg/zi.
La pacientii care au clearence al creatininei mai mare de 30 ml/minut nu este
nevoie de o reducere a dozei. Daca clearenceul este cuprin intre 1030 ml/minut doza initiala este de 0.5mg si se poate creste daca este nevoie pana la 1 mg
la pacientii cu functie hepatica diminuata inceperea tratamentului se face cu 0.5mg/zi.
BENAZEPRIL( LOTENSIN)
Este un inhibitor al enzimei de conversie, care antreneaza o scadere a presiunii
arteriale sistolice si diastolice in decubit si ortostatism,fara modificarea ritmului cardiac.
Ca toti inhibitorii lotensin inhiba degradarea bradikininei prin kinaza, ceea ce are ca efect

scaderea tensiunii arteriale, pe o durata de cel putin 24 de ore.

Este indicat in hipertensiune arteriala.
Este contraindicat in antecedente angiodem, la bolnavii cu insuficienta cardiaca
congestiva.
In administrarea acestui medicamet pot sa apara ca si reactii adverse: angiodem,
edemul buzelor si al fetei, al laringelui( in acest caz se administreaza adrenalina 1%),
cefalee tuse, oboseala, dureri musculare.
Administrare: doza initiala pentru pacientii care nu primesc diuretice este de
10mg/zi o data. Aceasta doza se poate creste pana la 20mg /zi.la pacientii cu clearenceul
creatininei mai mari de 30ml/minut doza este de 10mg/zi. Pentru cei cu valori ale
creatininei sub 30ml/minut doza este de 5mg/zi.
FOSINOPRILUL( MONOPRIL)
Este un antihipertensiv la care prin administrarea dozei zilnice obisnuite efectul se
mentine 24 de ore.. sunt ne cesare 2-4 saptamani pentru a se atinge efectul antihipertensiv
maxim.
La pacientii hipertensivi medicamentul duce la reducerea semnificativa a masei
ventriculare, si sustinerea peretelui septului in timp ce se mentine functionarea
ventriculara.
Este contraindicat la pacientii care prezinta hipersensibilitate la acest produs, care
au prezentat anterior angiodem fata de alt inhibitor, in sarcina, si la mamele care
alapteaza.
Ca si efecte adverse pot sa apara ameteli tulburari respiratorii, tuse, tulburari
gastro-intestinale, palpitatii dureri ale pieptului.
Administrare: 10-40mg/zi. Doza initiala de monopril este de 10mg care poate sa
se creasca pana la 20mg/zi.
PERINOPRILUL(PRESTARIUM)
Este un medicament indicat in tratamentul tensiunii arteriale si al insuficientei
cardiace.
Nu poate fi utilizat in sarcina, alaptare, la copii.
Poate da la anumite persoane tulburari digestive, senzatii de vertij, crampe, eruptii
cutanate
Administrare: 4mg o data dimineata putand creste doza pana la 8 mg.
LISINOPRILUL(TONOLIZIN, SINOPRIL)
Este un inhibitor al enzimei de conversie cu durata lunga de actiune. Catlizeaza
inhibarea angiotensinei I la angiotensina II si stimuleaza astfel secretia aldosteronuluide
catre cortexul suprarena. Inhibarea are ca rezultat scaderea nivelului angiotensinei II ceea
ce produce scaderea activitatii vasopresoare si a secretie de aldosteron.
Administrarea de lisinopril, la pacientii cu hipertensiune arteriala, determina
reducerea tensiunii sanguine la valori normale atat in clinostatism cat si in ortostatism
fara aparitia tahicardiei de compensatie. La majoritatea pacientilor tratati cu lisinopril
actiunea antihipertensiva se observa intr-o ora de la inceperea tratamentului.
Este indicat in hipertensiune arterila de gradul 2, insuficienta cardiaca.
Este contraindicat la pacientii hipersensibili la acest produs si cu antecedenta de

angioedem.
Lisinoprilul poate produce vertij, cefalee, oboseala, diaree, ca si reactii adverse.
Administrare:10-40mg zilnic intr-o singura doza.pentru pacientii cu insuficienta
renala doza trebuie sa fie mai mica.
QUINAPRILUL(ACCUPRO)
Indicatii: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca.
Contraindicatii: hipersensibilitate la produs
Reactii adverse: cefalee, ameteli, astenie, eruptii, tuse, edem angioneurotic.
Administrare: initial 5 mg/zi, doza de intretinere: 20-40mg in 2 prize. La pacientii
cu insuficienta renala: initial 2.5mg/zi, doza de intretinere: 10-20mg/zi in doua prize.
XI.2.4 Antihipertensive si diuretice in combinatii
BRINERDIN
Este un antihipertensiv, eficace si bine tolerat. Reserpina isi exercita aciunea
centrala, clopamida este un diuretic tiazidic care favorizeaza excretia apei si a sodiului.
Brinerdinul reduce de obicei presiunea sanguina dupa 4-7 zile, efectul fiind optim
dupa 1-4 saptamani.
Este contraindicat in hipokalemie, tulburari hepatice, renale, insuficienta
coronariana grava, infarct miocardic.
Trebuie administrat cu precauti la bolnavii diabetici, la cei cu guta
Ca si reactii adverse brinerdinul poate produce tulburari gastrointestinale,
tulburari electrolitice, hipotensiune ortostatica, oboseala, slabiciune musculara.
Administrare:
Tratament initial: 1 tableta pe zi
Tratament de intretinere: 1 tableta /zi sau la 2 zile.
XI.3 VASODILATATOARE
NITRITII
Sub aceasta denumire generala sunt grupati in mod curent mai multi derivati
organici sau anorganici ai acidului nitric si cel nitros
Actiunea principala a nitritilor este cea vasodilatatoare. Perioada de latenta si durata
acestei actiuni sunt diferite, la fiecare substanta.
Efectul vasodilatator este insotit adesea de hipotensiune. Substantele actioneaza
indeosebi asupra vaselor mici si anume direct pe fibra musculara. Nitritii nu impiedica
raspunsul vaselor la stimuli externi si la actiunea substantelor vasoconstrictoare.
Vasodilatatia este evidenta in teritoriile cutanate ale fetei si jumatatii superioare a
corpului. Fluxul sanguin coronar pote fi crescut de nitriti cu 30-500%. Arterele coronare
cu modificari arterosclerotice nu sunt influentate de nitriti, dar colateralele sanatoase pot
fi dilatate. cOnsecutiv vasodilatatiei produse de nitriti , diminueaza intoarcerea venoasa si
este usurata munca inimii.
Nitritii nu actioneaza direct asupra inimii.
Nitritii actioneaza asupra muschilor netezi si din alte teritorii, diminuand
spasmele esxistente la nivelul tubului digestiv, cailor biliare, bronsiilor.

Nitritii administrati in doze mari sau la intervale prea mici produc efecte
secundare diferite printre care hipotensiune, care poate diminua partial efectul direct de
crestere a debitului coronar. La hipertensivi acest efect poate determina lipotimii si
sincope.Cand apar astfel de efecte durata lor este de 15-30 minute. Pentru asiguurarea
circulatiei cerebrale se aseaza bolnavul culcat fara perna sub cap sau cu capul mai jos
decat restul corpului.
Nitritii sunt indicat in tratamentul crizelor de angor pectoris. In astmul bronsic
nitritii sunt mai putin activi decat adrenalina.
Nitritii sunt contraindicatii in glaucom, hipertensiune intracraniana, miocardite,
infarct miocardic, insuficienta cardiaca.
Administrarea frecventa a nitritilor poate dezvolta toleranta pentru efectul
vasodilatator, in timp ce efectele secundare proprii se mentin. Pentru a combate toleranta
se intrerupe tratamentul periodic, in acest timp se administreaza daca este nevoie alte
vasodilatatoare.
ISOSORBIDUL DINITRAT
Are un efect vasodilatator pe vasele coronariene, producand o crestere prelungita
a fluxului coronar cu inbunatatirea oxigenarii miocardice. Provoaca venovilatatie si in
doze mari arteriodilatatie, micsorand sarcina inimii.
Este indicat in tratamentul si profilaxia de lunga durata a anginei pectorale,
insuficienta cardiaca congestiva.
Este contraindicat in insuficientas circulatorie acuta, cu presiune de umplere
scazuta, hemoragii cerebrale.
Se administreaza cu precautie in boli hepatice sau renale,sarcina.
Bauturile alcoolice pot accentua efectul vasodilatator hipotensiv.
La inceputul tratamentului pot aparea dureri de cap, vertij.
Se administreaza sublingual sau oral.
Sublingual: -in atacul anginos: 2.5-10mg si la nevoie se va repeta la 5-10minute
dar nu mai mult de 3 doze.
Oral: pentru prevenirea atacurilor anginoase, si a insuficientei cardiace congestive
se vor administra 5-20mg la 4-6 ore, cu o doza maxima de 120mg/zi.
ISOSORBID MONONITRAT( OLICARD)
Are un efect relaxant direct asupra musculaturii netede vasculare. Vasodilatatia
produce scaderea intorcerii venoase, a volumului ventricular si a presiunii de umplere.
Reducerea volumului ventriculilor si a tensiunii peretilor micsoreaza consumul de oxigen
al inimii, creste perfuzarea teritoriilor subendocardice, se imbunatateste motilitatea
ventriculara, si volumul-bataie.
Este indicat in tratamentul de intrtinere al anginei pectorale, tratamentul
insuficientei cardiace cronice, in asociere cu glicozidele cardiotonice, diuretice, inhibitori
ai enzimei de conversie si vasodilatatoare arteriale.
Nu se va administra in caz de soc cardiogen, colaps circulator acut, hipotensiune
severa. Se administreaza cu precautie in cardiomiopatie hipertrofa obstructiva,
pericardita, infarctul miocardic acut, insuficienta ventriculara stanga, stenoza aortica.
La inceputul tratamentului poate aparea cefalee, scaderi ale tensiunii arteriale,
somnolenta si fatigabilitate.

Adinistrare:
1 capsula /zi
NITROGLICERINA
Actioneaza prin venodilatatie, determinand scaderea umlperii ventriculare.
Permite de asemenea restabilirea echilibriului intre nevoile de oxigen ale miocardului si
cantitatea de oxigen disponibila efectiv. La doze mari provoaca vasodilatatie arteriolara
cu diminuarea presiunii arteriale. Aceste proprietati hemodinamice judtifica utilizarea si
ca tratament adjuvant al insuficientei cardiace severe.
Este indicata in crizele de angina pectorala, tratamentul preventiv pe termen foarte
scurt al crizelor anginoase.
Daca in mod exceptional apare cianoza, se dozeaza methemoglobina.
Nitroglicerina poate produce cefalee, hipotensiune accentuata.
Este contraindicata in insuficienta cardiaca, glaucom, tromboza coronariana acuta,
hipotensiune posturala.
Administrare
-1 comprimat sublingual
injectabil 0.5mg
NITROPECTOR
Este un antianginos cu durata lunga de actiune. Produce vasodilatatie., scade
rezistenta vasculara si creste circulatia coronariana.
Dupa administrare actiunea se instaleaza in 30-60 minute si dureaza 4-5 ore.
Este indicat in tratamentul anginei pectorale, profilaxia crizelor anginoase, a
infarctului miocardic, convalescenta infarctului miocardic.
Este contraindicat in infarctul acut de miocardcu presiune de umplere mica.
Se recomanda prudenta in glaucomul cu unghi inchis, hipotiroidism.
Poate produce ca si reactii adverse: cefalee, ameteli, tahicardie, diaree, slabiciune.
Se va administra cu prudenta in sarcina.
Administrare:
20mg de 3-4 ori pe zi.
ALTE SUBSTANTE CU ACTIUNE VASODILATATOARE
PRENILAMINA(ALGOZOL)
Are efect moderat bradicardizant.
Are efect favorabil in angor pectoris, in infarctul miocardic recent si in
tratamentul de durata.
Este contraindicata la bolnavii cu tulburari de conducere intracardiaca.
Printre efecte secundare produse de prenilamina apar mai frecvent tulburarile
digestive si fenomenele de deprimare a SNC.
Se administreaza oral in doza de 45-120mg/zi timp de 10-14 zile, urmat de un
tratament de intretinere cu 15mg de 2-4 ori /zi timp de 10-15 zile cu pauze de 2
saptamani.
TRIMETAZIDINA( PREDUCTAL, TAZIDIL)
Este indicata pe termen lung in boala coronariana, profilaxia crizelor de angina

pectorala, monoterapie sau in asociere cu alte medicamente.

Nu constituie un tratament curativ pentru crizele de angina pectorala si nici nu
este indicat ca tratament initial pentru angina instabila, nu este un tratament pentru
infarctul miocardic.
Poate produce tulburari gastro-intestinale .
Doza uzuala este un comprimat de 2 ori pe zi dimineata si seara.
VASODILATATOARE PERIFERICE
Aceasta grupa cuprine:
A. 2- AMINO PHENYLETANOL DERIVATI
B. DERIVATII DE IMIDAZOL
C. ACIDUL NICOTINIC SI DERIVAT
D. DERIVATII PURINICI
E. ALCALOIZII DIN ERGOT
F. ENZIME
G. ALTE VASODILATATOARE PERIFERICE
A. 2- AMINO PHENYLETANOLDERIVATI
ISOXUPINA( DUVADILAN)
Este un beta 2 simpatomimetic cu activitate alfa adrenergica. Produce
vasodilatatie si de aceea poate fi de valoare in tratamentul bolilor vasculare in care
componenta spastica este importanta.
Este indicata in boli vasculare periferice
Nu se recomanda fiind contraindicat in hemoragie cerebrala recenta, pierdere
importanta de sangepe cale vaginala boli cardiace.
Administrarea parentrala poate duce la o crestere a frecventei pulsului si palpitatii.
Poate produce ameteala, durere toracica, si hipotensiune datorita nivelelor de potasiu
lactat si bicarbonat.
Administrare:
Boli vasculare periferice: 20mg de 3-4 ori /zi sau o fiola intramuscular de 3 ori pe
zi.
B. DERIVATI DE IMIDAZOL
TOLAZOLINA
Este un simpatolitic cu actiune specifica. Poate produce vasodilatatie prin
mecanism simpatic si musculotrop. Dilata vasele coronare si produce tahicardie si
cresterea debitului cardiac.
Tolazolina poate produce efecte secundare digestive, cefalee, ameteli,
vasodilatatie accentuata la nivelul tegumentelor extremitatii cefalice, tahicardie intensa,
dureri precordiale, anxietate.
Substanta este contraindicata la bolnavii cu ulcer gastric in faza de evolutie sau de
acalmie, gastrite, insuficienta cardiaca.
Tolazolina este indicata in boli cardiovasculare periferice. Se administreaza oral in

doze de 10-250mg/zi. Poate fi administrat si subcutan si intravenos.

C. ACIDUL NICOTINIC SI DERIVATI
ACIDUL NICOTINIC
Pentru actiunea vasodilatatoare se utilizeaza acidul nu derivatul sau dietilamida
denumit nicotinamida sau vitamina PP.
Acidul nicotinic se absoarbe bine in tubul digestiv. Este metabolizat partial insi
eliminat pe cale renala, ca atare si ca metaboliti. Efectul sau este in general de scurta
durata.
Dupa administrarea sa se observa vasodilatatie in teritoriile afectate de nitriti.
Substanta actioneaza direct asupra musculaturii netede. Acidul nicotinic dilata vasele
profunde mai mult decat pe cele cutanate si actioneaza predominant asupra capilarelo.
In boli vasculare periferice are eficienta slaba. In schimb in angor rebel este activ daca se
administreaza in perfuzie.
Are si efect hipocolesterolemiant.
Acidul nicotinic pote produce congestia fetei, senzatii de intepaturi si arsuri
cutanate, hipotensiune arteriala, greturi, dureri epigastrice. Se administreaza oral in doza
de 25-100mg ca vasodilatator si 2-3 g/zi ca hipocolesterolemiant.
HIDROXYMETHYLPYRIDINA( EPICOL)
Este alcolul acidului nicotinic.administrat lent intravenos, produce experimental
marirea volumului membrlor,si scaderea tensiunii arteriale.
Se administreaza oral in doza de 150-600mg/zi in mai multe prize
D. DERIVATII PURINICI
PENTOXIFILINA
Este un derivat xantinic cu propritati vasodilatatoare prin actiune musculotropa.
Actioneaza asupra arteriolelor si capilarelor, ameliorand proprietatile reologice ale
sangelul.
Este indicat in arteriopatia cronica obliteranta, tulburari cronice ale sindromului
posttrombotic
Este contraindicat in infarct miocardic recent.
In insuficienta cardiaca administrarea se va face in volume mici mentinandu-se
tratamentul suportiv.
Cele mai frecvente reactii adverse sunt tulburarile gastrointestinale, eruptii
pruriginoase, in cazuri rare pentoxifilinul poate produce tahicardie, scaderea tensiunii
arteriale, angina pectorala.
Administrare:
Doza initiala 3*2dj/zi
Doza de intretinere 3*1dj/zi
In perfuzie intravenoasa se administreaza initial o fiola in 250-500ml solutie
perfuzabila in timp de 90-180minute.
XANTINOL NICOTINAT

Este indicat in irigarea periferica deficitara, de cauza arteriala sau venoasa ,

tromboflebite si boala tromboembolica.
Nu se adsministreaza fiind contraindicat in insuficienta cardiaca, stenoza mitrala,
hemoragii cerebrale.
Se recomana verificarea glicemiei la diabetici. Se administreaza cu prudenta in
infarct cerebral.
Poate roduce ca si reactii adverse caldura cu inrosirea tegumentelor fetei si a
corpului, colici, prurit.
Administrare: 3-4 comprimate, ca doza medie zilnica apoi 2-3 comprimate ca
doza de intretinere. Se administreaza dupa mesele principale.
E. ALCALOIZII DIN ERGOT
CODERGOCRINUL( SANTAMIN, SECATOXIN)
Regleaza tonusul vascular si reduce contractia vasculara. Produce in acelasi timp
o vasorelaxare selectiva si in unele cazuri accelereaza scaderea unei hipertensiuni
patologice.
Este contraindicat in bradicardie severa. Se recomanda sa se controlezetensiunea
arteriala, pentru ca se poate observa o scadere a tensiunii.
Administrare: 2-3 comprimate sau 60-90 picaturi/zi in timpul meselor.
NICERGOLINA( SERMION, NICERIUM)
Actiunea se exercita la nivel cerebral prin reducerea rezistentei vasculare si prin
cresterea fluxului atrial de oxigen si glucoza.in doze terapeutice nu modifica tensiunea
arterala. La hipertensivi poate sa determine o reducere gradata a valorilor tensionale.
Se utilizeaza ca adjuvant in tratamentul hipertensiunii arteriale iar pe cale
parenterala si in crizele hipertensive.
Ca si reactii adverse s-au raportat: hipotensiune, vertij, senzatie de caldura si
roseata,somnolenta, insomnie.
Sermionulk poate sa potenteze efectul medicamentelor antihipertensive.
Administrare: pe cale orala 5-10mg de trei ori/zi
Pe cale intravenoasa: 4-8 mg/doza in 100ml ser fiziologic
Pe cale intramusculara: 2-4mg/2 ori/zi
ALTE VASODILATATOARE PERIFERICE
NAFTIDROFLURYLUL( NAFTIHEXAL, NAFTILONG, NAFTILUX)
Este indicat in tratamentul tulburarilor circulatorii arteriale in stadiul II.
Nu se administreaza in insuficienta cardiaca decompensata, infarc miocardic acut,
tulburari grave de effort la nivelul inimii, angina pectorala avansat, hipotensiune.
Poate produce ca si reactii adverse :ameteli cu pierderea cunostiintei, cresterea
glicemiei, angina pectorala.
Administrare: 200mg de trei ori/zi.
EXTRACTE VEGETALE DIN GINKO BILOBA( TANAKAN)
Creste rezistenta vasculara si scade permeabilitatea capilarelor.

Se utilizeaza in arteriopatii ale membrelor inferiore.

Administrare: 1 comprimat a 40mg
VINCAMINA( OXYBRAL, VINCAMINA)
Are o actiune vasoregulatoare selectiva asupra circulatiei sanguine.
Este utilizat in encefalopatie hipertensiva
Administrare:
Copii: lingurita de 3 ori/zi, fiola de doua ori/zi
Adulti: 1-2 lingurite de 3 ori pe zi, 1 capsula de 2 ori/zi sau o fiola de 1-2 ori/zi
XI.4 MEDICATIA CAPILARELOR
Acest capitol cuprinde substante intrebuintate in scopul de a corecta tulburarile
circulatorii si trofice.
BIFLAVONOIDE
TROXERUTINUL( VENORUTON, TROXERUTIN)
Actioneaza in peretele capilar crescand-I rezistenta , si normalizand-I
permeabilitatea. Are efect antiinflamator ceea ce duce la utilizarea in tratamentul local al
edemelor si al altor simptome secundare traumatismelor sau insuficientei venoase
cronice.
Ca si reactii adverse s-au semnalat urmatoarele: tulburari gastro-intestinale,
cefalee care dispar rapid la intreruperea tratamentului.
Administrare:
Capsule: 2-3 capsule zilnic 2-4 saptamani.
Gel: -se aplica pe suprafata afectata si se maseaza usor pana la absortia completa si
uscarea pielii.
XI.5 DIURETICE
Diureticele sunt medicamente capabile s creasc procesul de formare a urinii.
Formarea urinii:
1. filtrare glomerular n capsula Bowman
2. reabsorbie tubular n tubul contort proximal, ansa Henle, tubul
contort distal i tubul colector.
prin filtrare se formeaz aproximativ 180 l. urin primar / 24 h, din care se
reabsorb aproximativ 179 l., astfel nct diureza este 1 l./24h.
creterea procesului de formare a urinii este posibil prin 2 mecanisme:
2. creterea filtrrii glomerulare
3. scderea reabsorbiei tubulare
medicamentele ce acioneaz prin creterea filtrrii glomerulare au efect mai slab
dect cele ce inhib reabsorbia tubular: ex. Un medicament ce influeneaz
procesul cu 1%: n primul caz vor filtra 182 l. (diureza va deveni 2l.), n al doilea
se vor reabsorbi 177 l. (diureza va deveni 3l.).

Medicamente ce cresc filtrarea glomerular

administrarea de ap determin o diurez hipoosmolar; se pot folosi ceaiuri diuretice
sau ap.
diureza apoas poate fi util
n anumite infecii urinare
unele antibiotice (peniciline) sunt mai active n mediu
hipoton
poate mpiedica precipitarea unor medicamente (ex.
sulfamide) n urin.
medicamente vasodilatatoare toate sunt i diuretice; exemplu:
vasodilatator cu efect diuretic: cafeina.

Medicamente ce scad reabsorbia tubular

reabsorbia tubular const n reabsorbia ionilor Na+ din lumenul tubilor renali n
lichidul interstiial peritubular; medicamentele inhib reabsorbia srii i a apei,
determinnd creterea eliminrilor de ap i sare (se mai numesc i saluretice).
Reabsorbia Na+ are loc n 2 etape:
Reabsorbie din lumenul tubular n interiorul celulelor peritubulare
Trecere din citoplasma celulelor peritubulare n lichidul interstiial; are
loc sub aciunea ATP-azei membranare Na+/K+, enzim ce:
Acioneaz pe ntregul tub renal
E inhibat de digitalice => n condiii experimentale
ele cresc diureza; n condiii clinice acest mecanism e
mai puin important, creterea diurezei avnd loc mai
mult prin creterea fluxului renal.
Trecerea ionilor din lumen n citoplasm - prin mai multe mecanisme diferite d.p.d.v.
al localizrii i sensibilitii la diferite medicamente:
Reabsorbie pasiv a Na+ la nivelul polului luminal datorit
gradientului electrochimic.
Reabsorbia ionilor Na+ cuplai cu un anion organic
Transportul unor grupe de 4 ioni: Na+ + K+ + 2Cl Transportul unor grupe de 2 ioni: Na+ + Cl Transportul ionilor de Na+ prin schimb ionic cu K+ sau cu H+.
D.p.d.v. al localizrii:
Tubul contort proximal: reabsorbia Na+ - este foarte intens: se absorb 75%
din ionii Na+ ce au filtrat glomerular; mecanisme:
Reabsorbie pasiv (cel mai important mecanism la acest
nivel)
Reabsorbie a ionilor Na+ cuplai cu un anion organic
n mic msur: schimb cu H+
-reabsorbia ionilor Na+ determin absorbia echivalentului electrochimic
de Cl- => NaCl => atrage o cantitate echivalent de ap => n tubul
contort proximal: absorbie izoosmotic => la nceputul ansei Henle:

urin n cantitate redus, dar izoosmotic.

Segmentul ascendent al ansei Henle se reabsorb 20% din ionii Na +;
epiteliulansei henle este impermeabil pentru ap: n aceast regiune se absoarbe
NaCl fr ap.; mecanisme:
Transportul grupelor de 4 ioni pe tot parcursul
segmentului ascendent
Transportul grupelor de 2 ioni n poriunea final a
segmentului ascendent i n poriunea iniial a tubului
contort distal.
+
-ionii Na reabsorbii n interstiiu pot trece n segmentul descendent al
ansei Henle la acest nivel osmolaritatea este cu att mai crescut cu ct
suntem mai aproape de vrful ansei.
-la nivelul medularei renale osmolaritatea este f. mare.
-ca i n segmentul ascendent, n cel descendent al ansei Henle
osmolaritatea este cu att mai mare cu ct suntem mai aproape de vrful
ansei: n aceast zon osmolaritatea este mult mai mare dect n capsula
Bowman :segment de concentrare a urinii.
-la nivelul poriunii terminale a segmentului ascendent al ansei Henle
osmolaritatea este mult mai mic dect n capsula Bowman: segment de
diluie.
Tubul contort distal: se reabsorb 5% ionii Na+; mecanisme:
Schimb ionic cu K+ - controlat de aldosteron
Schimb ionic cu H+ - ionii de H+ pentru acest schimb
provin din H2CO3 ce se formeaz din CO2 i H2O n
prezena anhidrazei carbonice.
-schimburile ionice sunt cu att mai intense cu ct concentraia Na+ din
lumenul tubului contort distal este mai mare.
Tubul colector: la acest nivel ajunge o urin hipoosmolar. Permeabilitatea pentru
ap a tubului colector este sub controlul ADH.
Cnd tubul colector ajunge n medular exist gradient ntre
tub i medular, astfel nct se reabsoarbe ap fr NaCl =>
definitivare urin.
Locul de aciune al medicamentelor:
Segment ascendent ans Henle: mecanisme:
Inhib absorbia grupelor de 4 ioni: diuretice de ans: furosemid, acid
etacrinic=> inhib procesele de concentrare i diluare a urinii.
Inhib absorbia grupelor de 2 ioni: diuretice tiazidice au efect mai slab
ca diureticele de ans (acioneaz mai tardiv); inhib procesul de diluie
=> diurez cu urin concentrat.
- prin ambele mecanisme crete concentraia ionilor Na+ n tubul contort distal
=> se accelereaz schimburile Na/K i Na/H => crete eliminarea urinar de H +
=> acidifiere urin.
Medicamente antialdosteronice
Inhib schimbul Na/K din tubul contort distal => scade reabsorbia Na+

=> efect diuretic. Acioneaz f. trziu => efect slab

Scad eliminrile de K+.
Medicamente ce inhib anhidraza carbonic acetazolamida Scad disponibilul de H+ => scad schimburile Na/H => scade reabsorbia
de Na+ => efect diuretic. Efectul este f. slab: acioneaz tardiv;
schimburile Na/H sunt cantitativ mai puin importante ca cele Na/H.
Scad eliminrile de H+ => urin alcalin.
Diuretice osmotice
Filtreaz glomerular, nu se reabsorb => se elimin mpreun cu
echivalentul osmotic de ap (astfel diferena de osmolaritate dintre tubul
colector i medulara renal este mai mic).

Diureticele modific metabolismul hidric i electrolitic:

Metabolismul hidric: diureticele determin eliminarea unor cantiti mari de ap =>
efecte pozitive:
Eliminarea apei din snge determin creterea osmolaritii sngelui, cu
mobilizarea apei dinspre esuturi spre patul vascular => diureticele sunt
medicamente de elecie pentru tratamentul edemelor (orice tip de edem,
mai puin cel inflamator).
Scderea cantitii de ap din patul vascular determin uurarea muncii
inimii => sunt medicamente de baz pentru tratamentul insuficienei
cardiace.
Scderea volemiei determin scderea tensiunii arteriale => sunt
medicamente de prim alegere n tratamentul HTA.
i efecte negative:
Administrarea unor doze mari pe perioade lungi => deshidratare
Scderea volemiei (mai ales brusc) poate determina hipotensiune arterial,
lein, sincop.
Hemoconcentraia poate favoriza apariia trombozelor vasculare.
Metabolismul electrolitic diureticele intereseaz mai ales metabolismul Na +, K+,
Ca+:
Na+:
Scderea cantitii de Na+ din organism => efect pozitiv la bolnavii cu
edeme sau n tratamentul de fond al HTA.
n anumite condiii se poate ajunge la hiponatremie:
acut: administrarea unor cantiti mari de doze active ntr-un timp scurt.
cronic: n tratamente de lung durat, mai ales dac restricia sodat alimentar
este foarte sever.
Hiponatremia se caracterizeaz prin sedare, scderea activitii
psihomotorii, letargie; n hiponatremiile acute, concentraia sodiului poate
fi normal.
+:
K

 Diureticele de ans i tiazidele cresc eliminrile de K + => hipokaliemie

se caracterizeaz prin:
- hipoactivitate psihomotorie
- crampe musculare
- tulburri cardiace pe EKG: subdenivelare ST i unde T
aplatizate.
tratamentul const n administrarea de K+: n formele uoare se recomand o diet
bogat n K+ (vegetale),iar n formele cronice se administreaz KCl (nu se adm. n
acelai timp cu diureticul, ci n pauze).
Antialdosteronicele scad eliminrile de K+ => hiperkaliemie - aceleai
manifestri + EKG: unde T nalte.
Ca2+:
Diureticele de ans cresc eliminrile de calciu =>pot produce sau agrava
hipocalcemie, tetanie.
Tiazidele scad eliminrile de calciu => pot produce sau agrava o
hipercalcemie; sunt utile n profilaxia litiazei urinare calcice recurente.
Diureticele de ans
furosemid, acid etacrinic
efectul lor este foarte intens: dozele terapeutice cresc diureza de 5 ori; se poate
ajunge pn la o diurez de 10 l./24h.
latena este foarte scurt: intern - 1 h; injectabil: 3 15 min.
durata efectului este scurt: 2 6h.
urina eliminat are osmolaritate normal sau sczut; este bogat n Na+, K+, Ca+
i are pH acid.
Efectul lor se menine i n insuficiena renal avansat, chiar cnd clearance-ul
creatininei scade sub 10 ml/min.
Au o gam foarte larg de doz: 20 mg odat 2 g/24h.
Scad foarte brusc volemia, mai ales dac sunt administrate inj iv => scad foarte
repede i intens tensiunea arterial: furosemidul este cel mai utilizat medicament n
criza de HTA.
Furosemidul este principalul medicament folosit n tratamentul edemului
pulmonar acut (furosemid inj iv + digoxin inj iv): scade presiunea hidrostatic
(scade volemia) i crete presiunea coloidosmotic (prin hemoconcentraie).
Administrat intern, efectul este mai puin intens, mai puin brutal => se folosete
ca tratament cronic n edeme, insuficien cardiac, tratament de fond HTA.
Efectul este autolimitat n timp, datorit creterii reflexe a secreiei de aldosteron
=> tratamentul se face discontinuu: 5 zile da + 2 pauz; 1 zi da + 1 zi nu; 2 zile pe
sptmn etc.
Dpdv al suportabilitii:
Scderea brutal a volemiei i a tensiunii arteriale este neplcut:
lein, palpitaii, tahicardie, acestea putnd s apar chiar dup fiecare

administrare
Determin frecvent hipokaliemie, astfel nct este necesar
administrarea KCl (fie alternativ, fie cnd a trecut efectul
furosemidului)
Doze foarte mari la bolnavi cu insuficien renal cronic (care
determin un grad de acumulare a medicamentului n organism) pot
determina surditate.
Diureticele tiazidice
Au efect moderat; dozele terapeutice cresc diureza de 3 ori.
Latena efectului este lung: 1 2 h.
Durata efectului este lung: 12 24 h.
Urina eliminat este izo sau hiperosmolar, este bogat n Na +, K+, si srac n
Ca++.

pH-ul: la doze mici este acid; la doze mari este alcalin, pentru c dozele mari
inhib i anhidraza carbonic.
Scade fluxul plasmatic renal, fr consecine pe efectul diuretic, dar cu efect
vizibil la cei cu insuficien renal: nu sunt eficace i pot agrava insuficiena renal.
Datorit latenei lungi, nu se pot folosi n urgene hipertensive sau n EPA.
Se folosesc ca tratament cronic:
n orice tip de edem, n insuficien cardic, n tratamentul de fond
al HTA
n profilaxia calculozei renale calcice recurente
Adjuvante n tratamentul diabetului insipid, deaorece scad procesul
de diluare a urinii.
Sunt de prim alegere, fiind mai bine suportate ca furosemidul
Efecte adverse:
Hipovolemia produs este blnd
Hipokaliemia apare mai rar i e mai blnd; n general este
suficient o diet bogat n alimente vegetale
Agraveaz insuficiena renal
Agraveaz diabetul zaharat (crete glicemia)
Agraveaz guta (crete uricemia)
n general, se d furosemid fie cnd diureticele tiazidice nu au avut efect, fie cnd
exist contraindicaii majore
Administrarea este comod, de dou ori pe sptmn.
Au i slab efect vasodilatator
Medicamentele nu difer ntre ele dpdv al intensitii efectului, diferena fiind
dat de poten.
Hidroclorotiazida (Nefrix) unitatea de doz = 25 mg
Butizida
unitatea de doz = 5 mg
Au aprut i medicamente fr structur tiazidic, dar cu aceleai efecte:

Indapamida, Xipamida etc; Indapamida are efect de durat mai mare: 24 48 h, iar
efectul vasodilatator este mai intens. Se folosete n HTA.
Medicamente antialdosteronice
1. Blocheaz receptorii pentru aldosteron:
Spironolactona:
efect slab sau foarte slab
latena efectului: foarte lung 2-3 zile
durata efectului: foarte lung 3-5 zile
urina eleminat este bogat n Na+ i srac n K+.
efectul este cu att mai intens cu ct cantitatea de aldosteron este mai mare => nu
acioneaz deloc n lipsa aldosteronului, iar efectul poate fi foarte intens m
prezena unei cantiti crescute de aldosteron
se folosesc in hiperaldosteronism: a) primar boala Conn de regul in
monoterapie
b) secundar: - dup administrarea unor
medicamente: diuretice de ans, tiazide
- unor boli: sindrom nefrotic,
ciroz hepatic
De regul n hiperaldosteronism secundar se folosete n asociaii cu
diuretice
de ans sau tiazidice, asocierea fiind util datorit:
Potenrii efectelor
Spironolactona
mpiedic
autolimitarea efecului diureticelor de
ans
Risc foarte mic de a produce
tulburri ale poasemiei
Reacii adverse:
Hiperkaliemie - mult mai frecvent dac se asociaz antialdosteronice cu
sruri de potasiu => nicoidat nu se asociaz antialdosteronice i sruri de
potasiu.
2. Aciune invers fa de aldosteron
Amilorid, Triamteren.
Nu blocheaz receptorii pentru aldosteron
Efectul nu este foarte clar
Pot aciona i n lipsa aldosteronului, dar clinic n aceste condiii efectul este
foarte slab
Efectul lor crete n paralel cu creterea concentraiei de aldosteron
Inhibitoare de anhidraz carbonic
Acetazolamida
Efect diuretic foarte slab, mai slab ca la antialdosteronice; nu se folosete ca
diuretic

 Urina eliminat: bogat n Na+, pH alcalin

Se poate folosi n:
Crize de mic ru epileptic: acioneaz pe o anhidraz carbonic cerebral
Crize de glaucom (mecanism neprecizat)
Ca diuretic pentru alcalinizarea urinii
Ulcer gastro-duodenal
Diuretice osmotice
Manitol
Este o substan hiperosmolar
Se administreaz inj iv, nu prsete patul vascular
Filtreaz glomerular i nu se reabsoarbe
Crete presiunea osmotic a sngelui, determinnd mobilizarea apei din esuturi:
este extrem de eficace n unele tipuri de edem acut: ex cerebral
Crete diureza; menine funcionalitatea glomerulului renal, chiar n condiii
extreme: foarte util n insuficiena renal acut (previne agravarea bolii)
Este riscant: creterea presiunii coloidosmotice, determin creterea volemiei => e
contraindicat n:
HTA
Poate decompensa o insuficien cardiac, producnd chiar EPA; riscul de
a produce EPA crete foarte mult la bolnavii cu insuficien renal.

XI.6 Medicaia tonic cardiac

Sunt substane care produc n principiu creterea forei de contracie a cordului i
sunt indicate n tratamentul insuficienei cardiace.
n aceast categorie sunt cuprinse :
A. Glicozidele tonice cardiace
B. Simpatomimetice 1 stimulante
C. Teofilina
1. Glicozidele tonice cardiace
Sunt compui cu structur steroidic care au n molecul un ciclu lactonic esenial
pentru producerea efectelor i una sau mai multe grupri hidroxil care determin
proprietile farmacocinetice
Ele produc la nivelul cardio-vascular urmtoarele efecte :
1
cresc fora de contracie a inimii (efect inotrop pozitiv); datorit acestui
efect ele sunt folosite n tratamentul insuficienei cardiace
2
scad conducerea atrio-ventricular (efect dromotrop negativ); datorit

acestui efect ele sunt utile n tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare, dar pot
produce ca reacii adverse diverse blocuri atrio-ventriculare, acestea sunt
produse prin mecanism vagal i sunt tratate prin administrare de atropin
3
scad frecvena cardiac (efect cronotrop negativ)
4
favorizeaz aritmiile ectopice (efect batmotrop pozitiv); din acest motiv
ele pot produce ca reacii adverse aritmii ventriculare severe, mai frecvent
produc bigeminism; aritmiile produse de digitalice se trateaz cu antiaritmice
care nu scad conducerea atrio-ventricular ,cum sunt Fenitoina i Mexiletina
5
pe ECG digitalicele produc creterea intervalului RR i intervalul PR,
scurteaz durata complexului QRS i produc modificri de faz terminal cu
subdenivelare a segmentului ST i aplatizarea sau negativizarea undelor T;
modificri asemmntoare cu cele produse de ischemie
6
la nivel vascular la omul normal produce vasoconstricie cu creterea
rezistenei periferice i care mpiedic creterea debitului cardiac, la cei cu
insuficien cardiac produc vasodilataie cu creterea marcat a debitului
cardiac
Mecanism de aciune : Digitalicele blocheaz Na+/K+ - ATP-aza, rezult
acumulare de sodiu intracelular care activeaz pompa Na+/Ca2+ care scoate Na+ i
introduce Ca2+ n celul rezultnd n final creterea Ca2+ intracelular care favorizeaz
contracia.
Indicaii :
n tratamentul insuficienei cardiace
n tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare
Reacii adverse :
blocuri cardiace
aritmii
tulburri digestive
tulburri de vedere
cefalee
Contraindicaii :
7
n miocardiopatia
8
hipertrofia obstructiv
9
n sindromul WPW (n sindroame de preexcitaie)
Digitalicele au o cinetic de ordinul I (toate medicamentele cu excepia alcoolului
au o cinetic de ordinul I ). Din puncte de vedere cinetice digitalicele se mpart n 2 grupe
:
1.
Digitalice cu aciune lent i durat lung
2.
Digitalice cu aciune rapid i durat scurt
1. Digitalice cu aciune lent i durat lung
Sunt de ales n tratamentul de ntreinere la pacienii care uit s ia
medicamentele, au risc mult de acumulare i reacii toxice, din aceast cauz sunt
contraindicate la pacienii cu risc de acumulare (n insuficien hepatic).

1. Digitoxina
10
are o singur grupare hidroxil n molecul
11
se administreaz numai intern
12
se absoarbe din tubul digestiv
13
se leag de proteinele plasmatice
14
este eliminat prin metabolizare hepatic
1. Digitalice cu aciune rapid i durat scurt
Sunt folosite n tratamentul urgenelor sau ca tratament de ntreinere, sunt de ales
la pacienii cu risc de acumulare.
1. Digoxina
15
are 2 grupri hidroxile n molecul
16
se administreaz intern sau injectabil
17
se absoarbe bine din tubul digestiv
18
se leag moderat de proteinele plasmatice
19
se elimin predominant renal
1. Lantozida C
20
este asemntoare digoxinei
1. Deslanozida
2. Strofantina G
21
are 4 grupri hidroxil n molecul
22
nu se absoarbe n tubul digestiv se administreaz injectabil
23
nu se leag de proteinele plasmatice
24
nu se elimin renal

1. Simpatomimetice 1 stimulante
Se folosesc substane cu aciune 1 stimulante care sunt utile n tratamentul unor
forme de insuficien cardiac, deoarece produc creterea frecvenei cardiace, cresc
viteza conducerii atrio-ventriculare, cresc fora de contracie a inimii i consumul de O2
al cordului.

1. Adrenalina
1. Izoprenalina
2. Dobotamina
3. Dobamina

1. Teofilina
Este un alcaloid xantinic care produce stimulare cardiac, stimulare a SNC,
bronhodilataie, stimuleaz secreia gastric i crete diureza.
Mecanism de aciune : Inhib fosfodiesterazele i crete AMP c , crete
concentraia de Ca2+ intracelular i antagonizeaz adenozina.
Indicaii terapeutice :
n tratamentul unor forme de insuficien cardiac
n tratamentul astmului bronic
Se folosete ca tratament de ntreinere administrat intern, sau ca tratament de
criz administrat injectabil intravenos foarte lent.
Reacii adverse :
25
cefalee
26
anxietate, insomnie
27
valuri de cldur facial
28
aritmii, palpitaii, crize anginoase
Injectarea intravenoas rapid poate determina aritmii severe, hipotensiune, chiar
accidente mortale
Contraindicaii :
29
la pacienii cu angin pectoral
30
la pacienii cu infarct
31
la cei cu accidente vasculare
32
la cei cu aritmii
33
la ulceroi
34
la cei cu insuficien hepatic
35
la cei cu insomnii

CAPITOLUL XII
XII.1 ANTIANEMICE
Anemia feripriv
Fierul este indispensabil pt. organism, intrnd in constituia unor enzime ale
oxidoreducerii celulare i a hemoglobinei (Hb).
Fe ul alimentar 8-20 mg/zi , este de regul suficient pt. nevoile fiziologice
(1mg/zi la brbatul adult , 1,4 mg la femeie ).Aportul este la limit n ultimele luni de
sarcin i la sugari , la care necesarul este de cca. 6mg/zi.
n caz de hemoragii semnificative , deficitul de Fe devine manifest i se traduce prin
anemie.
Fe -ul se absoarbe numai dac este sub form de Fe feros , bivalent; frecvent Fe-ul
se gsete n form trivalent i transformarea din Fe feric n Fe feros se face numai dac
PH-ul stomacului este acid. La bolnavii cu deficit de HCl sau la cei rezecai gastric
absorbia duodenal de Fe este sczut.
Substanele care cresc aciditatea gastric ( ex. acidul ascorbic ) cresc absorbtia de
Fe.
La persoanele sntoase absorbia intest. de Fe nu depete 10% , datorit unui
mecanism limitativ reprezentat de proteine transportoare din celulele mucoasei
duodenului terminal. n caz de deficit de Fe i cnd sunt sczute marcat depozitele de Fe
absorbia crete la 25-30%, apoi scade progresiv , pe msur ce se corecteaz deficitul.
Administrarea Fe mpreun cu alimentele micoreaz considerabil absorbia ( 410%). Antiacidele gastrice micoreaz disponibilitatea pentru absorbie.
n snge , Fe circul legat de o beta 1 glicoprotein plasmatic, transferina ; ea contribuie
la limitarea absorbiei Fe n funcie de nevoi. Fe este dus la mduva hematopoetic
pentru sinteza de Hb.
Cantitile excesive de Fe sunt stocate n macrofage , care constituie depozitele
organismului n Fe.Nu se poate vorbi de o excreie de Fe se elimin puin , mai ales

prin fanere i descuamarea tegumentelor.La femei , Fe se elimin fiziologic prin

menstruaie.
Carenele pot apare cnd nevoile organismului sunt mai mari dect posibilitile
de aport de ex. copii n perioada de cretere accelerat , la femeia gravid ; carenele
apar prin pierderi exagerate de Fe nu pe ci fiziologice , ci prin sngerri ( hemoragii
abundente , sngerri digestive repetate ).
Anemia feripriv este hipocrom i microcitar. Pentru diagnostic , se
investigheaz:
1
capacitatea transferinei de a lega Fe-ul.
2
cantitatea de Fe din macrofage
se fac : hemograma , endoscopie , radiografie etc.
Tratamentul const n administrarea de Fe.
Pe cale oral, se administreaz sruri de Fe feros (sulfat, glutamat, fumarat de
2+
Fe ). Absorbia medicamentului se face n funcie de gradul anemiei. n caz de deficit
mare de Fe cu depozite sczute, se absoarbe pn la 30% ; pe msur ce anemia se
corecteaz, absorbia Fe scade astfel nct este greu de ajuns la o intoxicaie cu Fe. Se
administreaz pe stomacul gol, nainte de mas (eventual n asociaie cu substane care
acidific coninutul gastric) sau la cel puin 3 ore dup mese. Pentru a evita iritaia
gastric, se recomand nceperea tratamentului cu doze mai mici care se cresc progresiv.
Durata tratamentului este de 4-6 luni.
Dozele necesare profilactic (la femeile gravide) sunt de 15-30 mg/zi.
Absorbia Fe pe stomacul cu alimente este sczut : scade att prin scderea aciditii
gastrice, ct i prin faptul c unele substane conin chelatori care formeaz complexe cu
Fe.
Pentru creterea hemoglobinemiei cu 1 g % organismul are nevoie de 150 mg Fe
elementar. Hematopoieza necesit aproximativ 1 sptmn, astfel nct, dup 5-7 zile de
la nceperea tratamentului, apare un numr crescut de reticulocite, fiind semn
patognomonic pentru eficacitatea tratamentului (acest lucru poart numele de criz
reticulocitar). Hemoglobinemia crete progresiv, iar depozitele se completeaz relativ
trziu.
Pentru fiecare pacient se calculeaz doza necesar corectrii anemiei i
completrii depozitelor :
Cantitatea de Fe necesar = (deficitul de Hb x 150) + (400 mg-1000 mg pentru
completarea depozitelor)
n cazul n care o anemie microcitar i hipocrom nu rspunde la tratamentul cu
Fe exist 2 posibiliti :
nu este anemie feripriv (face parte din anemiile sideroacrestice)
este anemie feripriv, dar continu pierderile.
Fe pe cale oral este n general bine suportat.
REACII ADVERSE . Pentru c preparatele sunt iritante, reaciile adverse sunt
digestive : greuri, vrsturi, crampe abdominale. Deseori se produce constipaie
(datorit fixrii hidrogenului sulfurat care este stimulent al tranzitului intestinal), alteori
se produce diaree datorit iritaiei mucoasei. Coloreaz scaunul n negru.
CONTRAINDICAII. Ulcer gastric sau duodenal, enterite, leziuni ulcerative ale

tubului digestiv.
Intoxicaia acut este accidental. Principalele manifestri sunt : gastroenterita acut, oc,
afectarea ficatului, acidoz, com. Ca antidot se folosete Desferioxamina, chelator
electiv pentru Fe pe care l detoxific.
Injectarea de cantiti excesive de Fe, sau administrarea ndelungat pe cale oral
provoac hemocromatoz Fe se acumuleaz n ficat i pancreas i poate dezvolta
ciroz i diabet.
PREPARATE:
Injectabile : sunt indicate n situaii de excepie, cnd nu este oportun
administrarea oral (deficit de absorbie, boli inflamatorii ale intestinului, intoleran la
fierul oral, bolnavi care nu coopereaz) ; se folosesc complexe organice neionizabile. Se
injecteaz i.v. sau i.m. n administrarea injectabil concentraia sanguin a Fe crete
foarte mult. O parte din Fe se elimin prin urin deoarece nu tot Fe se leag de
transferin. O parte din Fe este captat de macrofage (sistemul reticuloendotelial)
depozitele se refac mult mai repede, practic, naintea corectrii anemiei.
Latena cu care rspunde organismul este aceeai ca n cazul preparatelor orale
criza reticulocitar apare dup aproximativ 7 zile.
Administrarea i.v. nu reprezint o modalitate de tratament al urgenelor.
Dextriferonul este un complex de Fe cu dextrin parial hidrolizat. Exist
forme injectabile i.m (de ex. Fe polimaltozat) i preparate injectabile i.v. Fe dextranul i
Fe sorbitolul sunt alte preparate injectabile.
Mod de administrare : injectabil, o dat la 2 zile. Doza pentru o dat este de 100
mg. La nceput se administreaz doze mici (50 mg).
Reacii adverse:
1
administrarea i.m. este adesea dureroas, pielea putndu-se colora n brun
(injectarea se face prin deplasarea pielii).
2
colorarea tegumentului la locul injectrii.
3
administrat i.v. poate da iritaii ale venei, mergnd pn la flebit.
4
preparatele injectabile sunt de obicei alergizante febr, erupii cutanate,
cefalee, ameeli, chiar oc anafilactic.
5
exist un risc important de supradozare pot apare depuneri de Fe n
organe, de exemplu n ficat, pancreas, numite hemosideroz sau hemocromatoz,
care pot evolua cu insuficiena organelor.
Orale : Fe se administreaz obinuit, pe cale oral.
Se folosesc :
Sulfatul feros ce conine 20% Fe i se folosete n doz de 300 mg-1g /zi n scop
curativ i 75-150 mg/zi profilactic.
Glutamatul feros (Glubifer) ce conine 21-22% Fe, dozele utile fiind de 300-900
mg/zi curativ, i de 75-150 mg /zi profilactic.
Anemiile megaloblastice
Anemiile megaloblastice se datoreaz deficitului de vitamin B12 sau deficitului
de acid folic.
Vitamina B12 (numit i factor extrinsec) se cupleaz n stomac cu o protein
numit factor intrinsec (produs de celulele parietale din mucoasa stomacului) i

formeaz un complex ; astfel vitamina B12 este protejat de sucul gastric. Acest complex
strbate tubul digestiv i se absoarbe la nivelul ileonului terminal. Ajuns n snge,
vitamina B12 este transportat de ctre proteinele plasmatice.
Roluri : vitamina B12 particip la procesele enzimatice :
transform metilmalonil CoA n succinil CoA . n deficitul de vitamin B12, aceast
transformare nu mai are loc apare o acumulare de acizi grai necorespunztori din
punct de vedere metabolic. Aceti acizi grai n exces se inser n membrana celulelor, cel
mai mare impact avnd asupra celulelor nervoase apar fenomene neurologice
caracteristice deficitului de vitamin B12.
transform homocisteina n metionin prin metilare. Gruparea CH 3 este furnizat de
metiltetrahidrofolat (reprezint forma de depozit a acidului folic) care se transform n
acid tetrahidrofolic (reprezint forma activ a acidului folic).
Acidul Folic particip la formarea bazelor azotate contribuind la maturarea
acizilor nucleici. n deficitul de vitamina B12, nu mai are loc transformarea
metiltetrahidrofolatului n acid folic activ (capcana metiltetrahidrofolatului). Astfel, apare
un deficit n acid folic activ ce mpiedic maturarea nucleului celulelor, iar celulele vor
avea asincronism de maturare nucleo-citoplasmatic (citoplasm matur i nucleu tnr).
Acest asincronism vizeaz acele celule care au multiplicare rapid (hematiile). Astfel,
apare o abunden de celule cu nucleu tnr n mduva hematogen, care nu vor ajunge
n periferie apare anemia.
Acest defect de maturare al nucleului se ntlnete i la alte tipuri de celule :
leucocite, celule epiteliale digestive este tulburat turn-over-ul celulelor tubului
digestiv.
Deci, defectul de maturare al nucleului apare att n deficitul de vitamin B12, ct
i n deficitul de acid folic.
Necesarul zilnic de vitamin B12 este foarte mic : 1-3 g, aportul zilnic depind
cu mult acest necesar (30 g). Vitamina B12 realizeaz depozite foarte mari n ficat, care
se estimeaz c ajung cel puin 5 ani.
Deci, deficitul de vitamin B12 apare doar n situaii particulare :
cnd nu exist producie de factor intrinsec anemie perinicioas sau Biermer (atrofie
gastric, rezecie gastric).
la bolnavii cu ileit terminal, rezecie de ileon terminal.
la persoanele care nu consum produse animale.
n astfel de situaii, anemia se instaleaz tardiv, cam la 5 ani de la evenimentul
respectiv.
Deficitul de aicd folic apare mai frecvent:
1
la persoanele care au un ritm de cretere accelerat
2
la persoanele care au nevoie mai mare de acid folic (gravide).
3
n carene alimentare.
4
la persoanele care nu consum produse vegetale.
Anemia prin deficit de vitamin B12 are n tabloul su i manifestri neurologice.
Anemia prin deficit de acid folic nu d manifestri neurologice.
Tratamentul n aceste anemii se face cu vitamina B12 i cu acid folic. Vitamina
B12 corecteaz exclusiv anemia megaloblastic determinat de deficitul de B12, nu i pe
cea determinat de deficitul de acid folic. n schimb, acidul folic le corecteaz pe
amndou, ns nu i tulburrile neurologice din anemia prin deficit de B12.

De obicei, dac nu se fac testele de specialitate, tratamentul se ncepe cu vitamina

B12.
Administrarea de vitamina B12 se d injectabil i.m sau subcutanat. Dozele sunt
variabile : 100 g-1000 g / o dat. La nceput, administrarea se face la intervale mai mici
de timp, ulterior din ce n ce mai rar (pn la o dat pe lun) : astfel :
100 g o dat / 1 sptmn
100 g o dat / 2 sptmni
100 g o dat / 1lun (toat viaa pentru cei cu anemie perinicioas)
Se pot da i doze de 1000 g / odat deoarece nu exist risc de supradozare.
Efectul tratamentului este spectaculos : n cteva zile apare o ameliorare clinic i
biologic ; dup o sptmn apare criza reticulocitar (crete mult numrul
reticulocitelor).
Administrarea de acid folic se face oral, 5 mg /zi.
La tratamentul cu B12 se mai poate aduga acid folic i Fe pentru o perioad,
pentru corectarea anemiei, apoi se trece pe tratament de ntreinere cu B12. La bolnavii
rezecai gastric anemia apare n circa 5 ani, dar tratamentul trebuie nceput naintea
apariiei.
n tratamentul de urgen al anemiilor se apeleaz la transfuzii.
XII.2 ANTICOAGULANTE, TROMBOLITICE SI ANTIHEMORAGICE
Substantele coagulante intarze sau impiedica coagularea sangelui, actionand asura
factorilor plasmatici responsabili de coagulare. Ele sunt utile mai ales in trombozele
venoase, unde staza sangvina este factorul determinant pentru formarea trombusului de
fibrina( cheagul rosu). Sunt indicate pentru impiedicarea formarii tombusului si a
accidentelor trombo-embolice.
Tratamentul anicoagulant se face sub controlu clinic si de laborator, pentru
evitarea accidentelor hemoragice.
Pot fi clasificate astfel:
A. PRODUSE ANTITROMBOTICE:
1. ANTAGONISTI AI VITAMINEI K
2. GRUPUL HEPARINEI
3. ANTIAGREGANTE PLACHETARE
4. ENZIME
B. PRODUSE ANTIHEMORAGICE:
1. ANTIFIBRINOLITICE
a) aminoacizii
b) inhibitorii de proteinaze
2. VITAMINA K SI ALTE HEMOSTATICE:
a) vitamina k
b) fibrinogenul
c) hemostatice locale
d) factori ai coagularii sanguine
e) alte hemostatice sistemice.

A. PRODUSE ANTITROMBOTICE
A. 1. ANTAGONISTI AI VITAMINEI K
ACENOCUMAROLUL
Este un anticoagulant cumarinic care se absoarbe bine in intestin si se leaga de
proteinele plasmatice in proportie foarte mare. Trece prin bariera placentara, putand
produce accidente hemoragice la fat.
Datorita mecanismului de actiune , efectul se instaleaza dupa un timp de latenta
de cateva zile si datorita fixarii intense pe proteinele plasmatice, este prelungit.
Tratamentul se incepe cu heparina si se continua cu trombostop.
Nu poate fi utilizat in urgenta. Este indicat in tratamentul trombozelor profunde,
ale venelor pentru prevenirea accidentelor embolice dupa interventii chirurgicale sau in
infarctul miocardic, in asociere cu antiagregante.
Pentru urmarirea eficacitatii si aprecierea securitatii tratamentului se urmareste
timpul de protrombina sau timpul QUICK, care trebuie sa fie de doua ori mai mare decat
valoarea normala.
Accidentele cele mai de temut sunt hemoragiile, care pot fi grave datorita actiunii
de lunga durata. Tratamentul accidentlor se face cu vitamina K eventual transfuzii de
sange care au un aport de factori ai coagularii.
Asocierea trombostopului cu antiinflamatoarele ca fenilbutazona sau acidul acetilsalicilic poate creste actiunea anticoagulanta, cu riscul aparitiei hemoragiilor datorita
deplasarii prin competitie a moleculelor de anticoagulant de pe proteinele plasmatice sau
scaderii sintezei hepatice de protrombina indusa de salicilati. Invers asocierea
trombostopului cu fenobarbital sau alte barbiturice poate micsora efectele anticoagulante
datorita inductiei enzimelor care metabolizeaza moleculele de anticoagulant.
Administrare:
Oral in doze de atac de 28-36 mg/zi si doze de intretinere de 2-12 mg/zi
A. 2. GRUPUL HEPARINEI
HEPARINA
Se gaseste in organism mai ales in granulatiile metacromatice bazofile ale
mastocitelor, celule din peretele vaselor mici, precapilare din pulmoni, ficat splina,
rinichi. Intervine in mentinerea starii fluide a sangelui. Concentratia sa in sange, in
conditii normale este de 0.01-9 micrograme% . aceasta concentratie creste in soc
anafilactic, leucemii, dupa iradiatii.
Heparina administrata oral este inactivata de sucurile digestive. Dupa injectare
parenterala, absorbtia este rapida dar poate fi intarziata prin asociere cu vasoconstricoare.
Durata actiunii anticoagulante este proportionala cu doza administrata. Astfel dupa
injectarea a 15 mg heparina efectul anticoagulant dureaza o jumatate de ora, iar dupa
60mg 3-4 ore. Heparina este distrusa de heparinaza si se elimina rapid pe cale renala, prin
filtrare glomerulara si secretie tubulara.
Are actiune anticoagulanta asupra metabolismului lipidic si antiexudativa.
Actiunea se instaleaza rapid. Acest efect apare numai dupa combinarea substantei cu un
factor plasmatic,coheparina.

Heparina influenteaza toate fazele coagularii. Impiedica reactie trombinei cu

fibrinogenul, transformarea protrombinei in trombina, formarea tromboplastinei,
aglutinarea si deci ruperea plachetelor sanguine.
Heparina previne formarea trombilor si poate contribui la scaderea volumului
trombilor recent formati. Substanta prelungeste timpul de coagulare, dar nu modifica
timpul de sangerare.heparina este o substanta usor maniabila, care nu necesita urmarirea
continua a tratamentului prin teste de laborator.
Heparina actioneaza numai asupra coagularii sangelui. In general nu influenteaza
tensiunea arteriala, circulatia periferica sau coronariana, respiratia, temperatura corpului,
functiile hepatice sau renale, compozitia chimica a sangelui, VSH, formarea elementelor
sanguine, hematocritul. Numararea leucocitelor la bolnavii tratati cu heparina trbuie
facuta in doua ore de la recoltare din cauza tendintei de aglutinare si disparitie, in sangele
heparinat. In determinari de laborator trebuie sa se retina ca heparina scade titrul
izoaglutininelor, inhiba hemoliza si creste rezistenta eritrocitelor in solutii saline
hipotone.
Heparina influenteaza metabolismul lipidic, clarifica opalescenta plasmei,
produse de lipemia alimentara, postprandiala. Heparina are efect lipidoconservant,
transformand agregatele mari lipoproteice in fragmente mai mici. Substanta intarzie
dezvoltarea aterosclerozei.
Heparina are actiune antiexudativa si favorizeaza resorbtia edemelor.
Este indicata in tromboze si embolii arteriale, infarctul miocardic, in flebite, in
chirurgia cardiaca si vasculara, in ateroscleroza, in transfuzii de sange. Substanta este
contraindicata in hemofilie, purpura, icter, hemoragii post-operatorii, avort iminent,
suspiciune de hemoragie cerebrala, leziuni ulceroase ale tubului digestiv, soc, ulcer de
gamba, fibrom hemoragic, plagi. Se va folosii cu prudenta la bolnavii asmatici, cu
urticarie, rinite.
Heparina este anticoagulantul fiziologic complet netoxic. Marginea sa de
siguranta este mare, rareori aparand accidente prin supradozare si desigur cand nu sunt
cunoscute contraindicatiile. Heparina poate produce rareori reactii anafilactice,. Acestea
apar mai ales in cazul administrarii indelungate a substantei in doze mici si intrerupte si
se manifesta prin febra, frison, urticarie, hipotensiune. Pentru prevenirea reactiilor
anafilacticese practica inainte de a incepe tratamentul testul de evidentiere a starii de
sensibilizare prin injectarea intradermica a 0.1ml heparina.in mod normal in cateva
minute apare triada Lewis care persista 30-60minute. La persoanele
sensibilizate intensitatea reactiei este mai mare si dureaza 12-24 de ore. Heparina
administrata timp indelungat poate produce albirea parului . in supradozari sau in
prezenta unei plagi deschise exista riscul ca heparina sa produca hemoragii. De aceea
substanta nu se utilizeaza in primele 48 de ore dupa operatii sau nastere. In hemoragii
datorite heparinei se va administra intravenos antidotul heparinei, sulfatul de protamina,
5-10ml din solutia de 10%. Calea obisnuita de administrare a heparinei este cea
intravenoasa, in perfuzie sau in injectarea intermitenta. Se poate utiliza si calea
intramusculara sau subcutana.
In mod obisnuit pentru actiune anticoagulanta se administraza 50mg la 4 ore.
ENOXAPARINA( CLEXANE)
Enoxaparina este o heparina cu grutate moleculara mica, indicata in profilaxia

trombozei venoase profunde si a embolismului pulmonar profilaxia coagularii in circuitul

extracorporeal in timpul sedintelor de hemodializa. tratamentul tulburarilor
tromboembolitice in special cele asociate cu chirurgia generala si ortopedica tratamentul
anginei instabile si a infarctului miocardic.
Nu se administreaza intramuscular. Se recomanda prudenta in timpul sarcinii in
insuficienta hepatica , antecedente de ulcer gastro-duodenal hipertensiune arteriala,
rahianestezie si anestezie peridurala..
Este contraindicata la pacientii cu antecedente de trombocitopenie in cursul
tratamentelor anterioare, cu endocardite infectioase acute, leziuni organice susceptibile de
sangerare.
Nu se asociaza cu ticlopidina, salicilatii si AINS.
In timpul tratamentului poate aparea trombocitopenie din care cauza se recurge la
oprirea administrarii de enoxoparina.
Administrare:
La pacientii cu risc trombotic moderat se administreaza o seringa preumpluta cu 20mg
enoxaparin,0.2ml la 24 de ore, s.c inplica abdominala, tratamentul se incepe cu doua ore
preoperator si se continua timp de 7-10 zile .
La pacientii cu risc trombotic crescut se administreaza incepand cu 12 ore preoperator o
seringa de 40mg/0.4ml/zi
La pacientii cu risc hemoragic crescut se administreaza 0.5mg/kg corp sau 0.75mg/kg
corp. daca se formeaza depozite de fibrina se administreaza o doza de 0.5 pana la 1
mg/kg corp .
Tratamentul trombozei venoase profunde-injectie subcutana 1 mg/kg corp la 12 ore timp
de 7-10zile.
Tratamentul anginei instabile si al infarctului : 1mg/kg corp la 12 ore subcutanat .
REVIPARINA( CLIVARIN)
Este indicata in profilaxia trombozelor si tromboembolismului atat la pacientii cu
trombogen mic cat si la pacientii risc mare, tratamentul tromboembolismului venos,
impiedicarea coagularii in cursul hemodializei si a circulatiei extracorporale.
Clivarin ca si alte anticoagulante se va utiliza cu precautie in conditii asociate cu
risc crescut de sangerare si anume in diateze hemoragice, endocardita bacteriana, ulcer
gastric, guta, atac cerebral vascular, chirurgie spinala sau oftalmologica,
Clivarin nu se va amesteca cu alte injectii sau infuzii.
Nu se administreaza la pacientii cu alergie la reviparina-sodica, trombocitopenii
conditionate alergic.
In functie de doza administrata poate aparea o incidenta crescuta a sangerarilor,
indeosebi la nivelul pielii, a mucoaselor, plagilor, tractului gastro-intestinal, ocazional
poate aparea trombocitopenie, se pote observa o crestere a transaminazelor serice care de
obicei sunt reversibile dupa intreruperea tratamentului. Reactiile alergice cuprin
simptome ca: greata, febra, dureri in member, urticarie, varsaturi, prurit, dispnee,
bronhospasme. Dupa folosirea indelungata a heparine standard se poate dezvolta o
osteoporoza mai ales la pacientii cu predispozitie. Aceasta reactie nedorita nu este de
exclus nici la folosirea de clivarin.
Administrare:
Profilaxia tromboembolismului venos: subcutan o data pe zi 0.25ml cu doua ore inaintea

intreventiei chirurgicale. O prelungire a profilaxiei pe o durata de pana la 1 luna a

demonstrat o reducere suplimentara a incidentei tromboembolismului venos.
Tratamentul tromboembolismului venos: se vor utiliza doua injectii subcutane pe zi de
clivarin 5-7 zile
Greutate corporala

Doza de clivarin

Volum( 2*/zi)

35-45 kg
46-60kg
> 61 kg

2864 anti Xa de doua ori pe zi

3436 antiXa de doua ori pe zi
5153 anti Xa de doua ori pe zi

0.5
0.6
0.9

hemodializa si circulatie extracorporala: o injectie de clivarin in bolus unic pe linia

arteriala in doze de 70-85 unitati Xa/kg corp.
DALTEPARINA( FRAGMIN)
Fragminul este un agent antitrombotic continand dalteparina sodica.
Se recomanda administrarea cu atentie in caz de trombocitopenie si deficiente
plachetare, in insuficienta hepatica si renala grava, in hipertensiunea necontrolata, in
retinopatia hipertensiva, sau diabetica, si la pacientii cu antecedente de hipersensibilitate
la heparina.
Este indicat in tratamentul trombozei venoase profunde acute si al emboliei
pulmonare, prevenirea coagularii in circuitul extracorporal in timpul hemodializei si
hemofiltrarii in insuficienta renala acuta sau cronica, tromboprofilaxia interventiilor
chirurgicale, angina instabila si infarctul miocardic, tratamentul trombozei venoase acute
profunde si al emboliei pulmonare, tromboprofilaxia interventilor chirurgicale.
Este contraindicat in hipersensibilitate la fragmin antecedente confirmate sau
suspiciune de trombocitopenie heparin-indusa mediata imunologic, ulcer gastro-dudenal,
forme grave de coagulopatii, endocardita septica, leziuni si interventii chirurgicale,
Poate provoca hemoragie in special in doze mari. Efectele adverse raportate mai
frecvent constau in hematoame subcutane la locul injectiei si usoara trombocitopenie care
este de obicei reversibila in timpul tratamentului. S-a observat o crestere tranzitorie,
usoara sau moderata a nivelului transaminazelorhepatice
Administrare:
Tratamentul trombozei venoase acute profunde si al emboliei pulmonare:
100ui/kg/12 ore sau 200ui/kg corp/24 de ore s.c.
tromboprofilaxia interventiilor chirurgicale: 2500ui s.c cu 1-2 ore inainte de Interventia
chirurgicala si apoi 2500ui s.c in fiecare dimineata pana cand pacientul se mobilizeaza in
general 5-7 zile.
Chirurgia generala asociata cu factori de risc si interventii ortopedice: 5000ui
administrate s.c in ajunul interventiei chirurgicale si 5000ui administrate s.c in serile
urmatoare timp de 7-5 zile.
Angina instabila: 120ui/kg corp de doua ori/zi. Tratamentul cu doze mici de acid
acetilsalicilic este recomandat.
FRAXIPARINA
Contine ndroparina calcica.

Volum
0.3 ml
0.4 ml
0.6 ml
0.8 ml
1.0 ml

Este o solutie injectabila conditionata in seringi preumplute continand:

Tip de seringa
Nadroparina calcica(
anti-Xa
Negradata
2850
Negradata
3800
Gradata
5700
Gradata
7600
Gradata
9500

ui

Este indicata in profilaxia tulburarilor tromboembolice: a celor asociate chirurgiei

generale sau ortopedice, la pacientii cu risc crescut , tratamentul tulburarilor
tromboembolitice, preventia coagularii in timpul hemodializei, tratamentul anginei
instabile si al infarctului miocardic fara unda Q.
Se administreaza cu precautie in caz de insuficienta hepatica, renala,
hipertensiune arteriala severa, antecedente de ulcer gastric, tulburari vasculare ale retinei.
In cazul pacientilor cu punctie lombara rahianestezie sau anestezie epidurala
trebuie pastrat un interval de timp suficient intre momentul injectarii si insertia sau
retragerea spinala sau epidurala a cateterului sau a acului.
Pote produce ca si efecte adverse mici hematoame la locul injectarii, reactii
cutanate, reactii generalizate de hipersensibilitate inclusiv angioedem.
Administrare:
Fraxiparina trbuie administrata pe cale subcutana. In prevenirea hemodializei trbuie
administrata in linia arteriala la inceputul fiecarei sedinte. La administrarea subcutana
locul uzual de injectare este peretele abdominal antero-lateral alternaviv in partea dreapta
si partea stanga. Acul trbuie introdus in intregime, perpendicular si nu tangential, intr-un
pliu cutanat realizat intre police si index, care trebuie mentinut pana la terminarea
injectarii. Seringile gradate sunt destinate administrarii de doze ajustate cand este
necesara adaptarea acestora la greutatea corporala.
-profilaxia tulburarilor tromboembolitice:chirurgie generala: doza unica de 0.3ml pe o
perioada de 7 zile.
Chirurgie ortopedica: dozele initiale
trebuie administrate cu 12 ore inainte de interventie si la 12 ore dupa terminarea
interventiei, tratamentul fiind continuat minimum 10 zile.
chirurgie
ortopedica
Greutate
corporala( kg)
< 50
50-69
>=70

volumul de fraxiparina de injectat

subcutanat o DATA PE ZI
Pre-operator si pana
in ziua a 3-a
0.2ml
0.3ml
0.4ml

Din ziua a 4-a

in continuare
0.3ml
0.4ml
0.6ml

Pacientii internati in sectiile de terapie intensiva:

Greutate corporala( kg)
Volumul de fraxiparina
subcutanat o data pe zi
<=70
0.4ml
>70
0.6ml

de

injectat

Tratamentul tulburarilor tromboembolitice: fraxiparin trebuie administrat subcutanat de

doua ori pe zi de obicei timp de 10 zile:
Greutate corporala( kg)
Volumul de fraxiparine de injectat
subcutanat de doua ori pe zi
<50
0.4ml
50-59
0.5ml
60-69
0.6ml
70-79
0.7ml
80-89
0.8ml
>=90
0.9ml
Preventia coagularii in timpul hemodializei: este necesara optimizarea dozelor pentru
fiecare pacient in parte si trebuie sa se tina seama de conditiile tehnice ale dializei.
Greutate corporala(kg)
Volumul de fraxiparin de injectat la
inceputul sedintelor de dializa
<50
0.3ml
50-69
0.4ml
>=70
0.6ml
Tratamentul anginei instabile si al infarctului miocardic fara unda Q:
fraxiparina se administreaza subcutan de doua ori pe zi in asociere cu aspirina in doza de
pana la 325 mg/zi. Durata tratamentului este de 6 zile cu o doza ajustata in functie de
greutatea corporala.
Greutate
Bolus i.v
Injectii
s.c(
la Echivalentul in ui
corporala(kg)
fiecare 12 ore)
anti-Xa
<50
0.4ml
0.4ml
3800
50-59
0.5ml
0.5ml
4750
60-69
0.6ml
0.6ml
5700
70-79
0.7ml
0.7ml
6650
80-89
0.8ml
0.8ml
7600
90-99
0.9ml
0.9ml
8550
>=100
1.0ml
1.0ml
9500

A.3 ANTIAGREGANTE PLACHETARE

ACIDUM ACETHYLSALICILICUM( ASPENTER)
Este indicat in profilaxia infarctului miocardic acut, al anginei pectorale instabile,

ischemiei tranzitorii si accidentelor cerebrovasculare ischemice.

Trebuie administrat cu prudenta in sarcina, in caz de astm bronsic, alergie la
polen, rinita alergica, afectiuni respiratorii bronhoobstructive cronice, hipersensibilitate la
analgezice.
Este contraindicat la pacientii cu intoleranta la AINS, diateza hemoragica, ulcer
gastric, ultimul trimestru de sarcina.
Poate produce ca si reactii adverse: tuburari gastro-intestinale, tulburari ale
functiilor hepatice si renale, hipoglicemie.
Administrare:
Adulti: 100mg pe zi sau 500mg la 2-3 zile, intern.
DIPIRIDAMOL
Este un coronarodilatator. Creste fluxul sanguin in miocard dilatand mai ales
vasele mici. Nu creste rezistenta la effort a bolnavilor cu cardiopatie ischemica.
Este indicat in cardiopatia ischemica cronica, profilaxia tromboembolismului
dupa inlocuirea de valve cardiace.
Nu se administreaza in criza de angina pectorala, infarctul miocardic acut recent,
hipotensiunea arteriala, angina instabila, tulburari de coagulare.
Poate produce ca si reactii adverse tulburari digestive, dureri
precordiale, aritmii.
Administrare:
Adulti: 300-600mg/zi oral
Copii: 5 mg/kg corp/zi
CLOPIDROGEL( PLAVIX)
Este un antiagregant plachetar indicat in reducerea evenimentelor aterosclerotice,
la pacientii cu antecedente de boala aterosclerotica simptomatica, definita prin accident
vascular cerebral ischemic, infarct miocardic.
La pacientii cu infarct miocardic acut tratamentul cu clopidrogel nu trebuie
inceput in primele cateva zile consecutive infarctului. Ca si alte antiagregante
plachetetare clopidrogelul truie utilizat cu prudenta la pacientii cu risc de sangerare
excesiva in caz de traumatisme, interventii chirurgicale sau stari patologice.
Administrarea concomitenta de clopidrogel si warfarina nu este recomandata,
deoarece pote creste intensitatea sangerarilor.
Este contraindicat in insuficienta hepatica grava, la pacientii cu hemoragie activa,
alaptare.
Ca si reactii adverse la administrare se cunosc: tulburari hemoragice, hematologice,
gastro-intestinale, ale SNC, hepatice si biliare.
Administrare:
Adulti si varstnici:75 mg
TICLOPIDINA( TICLID)
Se recomanda pentru prevenirea accidentelor ischemice cerebrale sau cardiace si
pacientilor cu insuficienta arteriala la nivelul membrelor inferioare si al vaselor cerebrale,
pentru prevenirea si tratarea tulburarilor plachetare in timpul interventiilor chirurgicale si
din cursul hemodializei.

Ticlopidina se administreaza in timpul meselor.

Este contraindicat la pacientii cu risc de hemoragie, modificari anterioare ale
formulei sanguine.
Ca orce produs activ, poate produce la unele persoane efecte adverse in special
leucopenie, trombocitopenie, sangerari sau hematoame, diaree, greata, eruptii cutanate.
Administrare:
2 comprimate( 500mg) /zi.
A.4. ENZIME
ALTEPLASE( ACTILYSE)
Este utilizat in tratamentul fibrinolitic al infarctului de miocard la pacientii la care
tratamentul poate fi inceput in termen de 6-12 ore de la manifestarea primelor simptome,
tratamentul trombotic in embolia pulmonara masiva acuta cu instabilitate hemodinamica.
Este contraindicat la pacientii la care este cunoscut un risc crescut de hemoragie
prin diateza hemoragica, tratament cu anticoagulante orale, sangerare periculoasa grava,
antecedente de hemoragie cerebrala, traumatism grav recent, punctii de vase de sange
necompresibile, ulcer gastro-intestinal, varice esofagiene, anevrism arterial, acident
vascular in ultimele 6 lunineoplasm intracranian, insuficienta hepatica.
Cea mai frecventa reactie adversa este sangerarea care are ca rezultat o scadere a
valorilor hematocritului. Tratamentul cu acest medicament poate duce in cazuri rare la
embolie trombotica.
Administrare:
1mg/1ml intravenos.
Infarctul de miocard: in primele 6 ore la pacientii peste 65kg: 15 mg intravenos in bolus
apoi 50mg in perfuzie in cursul primelor 30 de minute, urmata de 35 mg in perfuzie timp
de 60 de minute
La pacientii sub 65 de kg: 15mg prin
injectare intravenoasa in bolus apoi 0.75 mg/kg corp timp de 30 minute urmata de
0.5mg/kg corp, timp de 60 minute pana la atingerea dozei maxime de 35 mg. Peste 6 ore
dar pana la 12 ore : 10mg prin injectie intravenoasa in bolus, 50mg perfuzie in cursul
primei ore, perfuzia a 10mg, in 30 minute, pana la atingerea dozei de 100mg in cursul
urmatoarelor 3 ore.
STREPTOKINAZA( STREPTAZE)
Este indicata in tratamentul infarctului miocardic acut unde recanalizeaza artera
coronara ocluzata, salbeaza tesutul miocardic, amelioreaza functia cardiaca, tratamentul
trombozelor venoase profunde.
Este contraindicat in hemoragii interne, accident cerebro-vascular recent,
interventii chirurgicale intracraniene sau intraspinale, neoplasm intracranian,
hipertensiune severa necontrolabila, tulburari de coagulare necontrolabile, alergie la
streptokinaza in antecedente.
Reactii adverse: febra frisoane cefalee, somptomatologie gastro-intestinala,
examen generalizat, dureri musculoschelate, tulburari de ritm,aritmii de reperfuzie,
Administrare:
Pentru tromboliza de durata lunga se va administra o doza initiala de 250000ui perfuzie
in 30 minute urmata de o doza de intretinere de 100000ui /ora. Pentru tromboliza de

scurta durata cu doze inalte, doza este de 1.5mil/ora .

B. PRODUSE ANTIHEMORAGICE
B.1. ANTIFIBRINOLITICE
B.1.a AMINOACIZI
ACIDUL TRANEXAMIC( EXACYL)
Inhiba activitatea fibrinolitica a plasminei. El formeaza un complex cu
plasminogenul, care este scindat la plasmina, dar are asupra fibrinei o activitate
considerabil mai redusa decat plasmina libera.
Este indicat in accidente hemoragice in cursul unui tratament cu efect fibrinolitic
accidente hemoragice intretinute de o fibroza locala.
In insuficienta renala datorita riscului de dozare serica a creatininei dozele de
exacyl vor fi reduse in functie de dozarea serica a creatininei.
Nu se administreaza pe cale intramusculara.
Efectele adverse apar in mod exceptional si se pot manifesta prin vertij, greata,
varsaturi, lipotimii.
Administrare:
Adulti: 2-4g/zi repartizate in 2-4 prize.
Copii: 20mg/kg/zi.
B.1.b INHIBITORI DE PROTEINAZA
APROTININA( GORDOX, TRASYLOL)
Aprotinina este un inhibitor al proteinazei,. Prin formarea de complexi de
inhibitori de enzime stoichiometric reversibile actioneaza ca inhibitor pentru tripsina
umana, plasmina, kalicreina. Aprotinina se leaga nu numai de moleculele libere de
enzime dar si de enzimele deja legate de un al treilea partener, atunci cand centrul activ al
enzimei este inca accesibil. In acest fel aprotinina inhiba plasmina libera cat si complexul
plasmina-streptokinaza fca un intermediar in timpul terapiei trombolitice cu
streptokinaza.
Este indicata in reducerea pierderii de sange preoperator si necesitatii de
transfuzie de sange la pacientii carora li se face bypass cardiopulmonar in cursul poeratiei
de grefa pentru bypass coronar.
Este contraindicata la pacientii alergici la aprotinina.
Ca si reactii adverse aprotinina poate da eritem facial, urticarie, prurit,
greata,scaderea tensiunii arteriale, tahicardie cu bradicardie, obstructia cailor respiratorii
soc anafilactic cu rezultat fatal.
Administrare:
Adulti: 1-2 milioane uik prin injectare pe o durata de 15-20 minute. Alte 1-2 milioane
trebuie adaugate pompei inima-plaman. Perfuzarea bolusuluiinitial este urmata de
administrarea unei perfuzii continue de 250 000-500 000uik/ora pana la sfarsitul
operatiei. In general cantitatea de aprotinina administrata in cursul unui tratament nu
trebuie sa depaseasca 7 milioane uik.

Administrarea se face numai in decubit dorsal si lent maxim 5-10minute in

injectie i.v sau perfuzie scurta.
B.2.c. VITAMINA K SI ALTE HEMOSTATICE
VITAMINA K( FITOMENADIONA)
Se cunosc mai multe substante derivate de naftochinona produse naturale sau de
sinteza cu actiune antihemoragica. Vitamina k1 se gaseste in vegetale, k2 in produsele de
origine animala. Vitamina k1 a fost obtinuta sintetic avand denumirea de fitomenadiona.
Bacteriile saprofite intestinale sintetizeaza vitamina k2 in cantitati de ordinul mg pe zi. Pe
cale sintetica au fost obtinute mai multe substante cu actiune anticoagulanta, cea mai
cunoscuta fiind vitamina k3( menadiona) .
Vitamina k este liposolubila, se absoarbe bine din intestin in prezenta bilei este
depozitata limitat in ficat.
Intervine in sinteza protrombinei si a proconvertinei, fiind cofermentul enzimei
care catalizeaza sinteza. Actiunea sa nu apare in cazurile de lezare a celulei hepatice.
La noi-nascuti meconiul fiind steril iar laptele de mama relativ sarac in vitamina k
daca depozitarea prenatala a vitaminei in ficat este insuficienta, pana la dezvoltarea florei
intestinale pot aparea hemoragii grave.
Este indicata in toate starile de hipovitaminoza.
Vitaminele k sintetice pot produce anemie hemolitica, methemoglobinemie,
tulburari hepatice si renale.
Administrare
Adulti 2-10mg/zi
Nou nascut si sugar 0.5-2mg/zi sau oral 1-2 mg/zi.
FIBRINOGEN
Este un substituient al fibrinogenului din sange, reface coagulabilitatea normala in
sindroamele hemoragice prin deficit de fibrinogen.
Este indicat intravenos in stari hemoragice sindroame fibrinolitice in cursul
complcatiilor sarcinii, dupa traumatisme.
Poate favoriza tromboza.
Administrare
In perfuzie intravenoasa lenta 1-2 ml/minut 1g fibrinogen la 100ml. Doza utila este de 18.
B.b.HEMOSTATICE LOCALE
TROMBINA
Este o enzima proteolitica . aciunea sa principala consta in transformarea
fibrinogenului in fibrina. Trombina se administreaza numai in aplicatii locale ca
hemostatic pe plagile sangerande.
Pentru intrebuintare se dizolva pulberea de trombina in 5-10ml apa distilata sau
ser sau se pudreaza plagile.

FIBRINA
Se utilizeaza numai in tratament local, sub forma de bureti sau pelicule preparate
lipsite de proprietati antigenice. Fibrina are actiune hemostatica locala in operatii pe
vasele sanguine, are si o actiune plastica favorizand vindecarea placilor atone.
GELATINA
Produce aglutinarea hematiilor si crsterea VSH reduce timpul de coagulare si
scade proteinemia, probabil prin deprimarea sintezei proteice.
ALTE HEMOSTATICE SISTEMICE
CARBAZOCROMISALICILATUL( ADRENOSTAZIN)
Este un hemostatic de sinteza si un tonic capilar. Actiunea hemostatica se
datoreste in primul rand unei vasoconstrictii capilare, precum si reducerii timpului de
sangerare. Normalizeaza timpul de sangerare prelungit in mod patologic. Nu intervine in
procesul de coagulare.
Actioneaza asupra peretelui vascular avand actiune similara cu vitamina P, marind
rezistenta acesteia si in acelasi timp diminua permeabilitatea capilara.
Este indicat in prevenirea si tratamentul hemoragiilor chirurgicale
Administrare:
1-3 fiole de 1.5mg in 24 de ore
ETAMSILAT
Este indicat in profilaxia si tratamentul hemoragiilor prin rupturi de vase mici.
Rareori poate produce hipotensiune trecatoare, cefalee, eruptii cutanate.
Administrare:
Injectii i.m sau i.v 1-2 fiole cu 1-2 ore inaintea interventiilor chirurgicale, eventual inca 12 fiole in timpul operatiilor
In urgente 1-2 fiole apoi cate o fiola la 4-6 ore
Nou nascuti 10mg/kg corp , se repeta la 6 ore timp de 4 zile.

CAPITOLUL XIII
XIII.1 MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV
Numeroase medicamente influeneaz funcia motorie sau pe cea secretorie a
tubului digestiv i a anexelor sale. Ca i n cazul altor grupe de substane aciunile pot fi
de stimulare sau de inhibiie a funciilor aparatului digestiv. Unele medicamente
acioneaz asupra ntregului tub digestiv, dar cele mai multe influeneaz selectiv unele
poriuni ale acestuia.
O clasificare a substanelor cu aciune asupra aparatului digestiv, util pentru terapeutic,
are la baz segmentele influenate predominant i tipul efectelor.
Substane cu aciune asupra stomacului:
1.a substane care influeneaz secreia gastric
1.a.1 substane stimulatoare i nlocuitoare ale secreiei gastrice
1.a.2 substane antiacide i inhibitoare ale secreiei gastrice.
1.a.3 substane antiflatulente
1.b substane care influeneaz motilitatea gastric
1.b.1 substane vomitive
1.b.2 substane antivomitive
Substane cu aciune la nivelul intestinului
2.a substane nlocuitoare ale secreiei intestinale i pancreatice
2.b substane laxative-purgative
2.c substane antidiareice
Substane cu aciune asupra ficatului i cilor biliare
3.a substane coleretice i colecistochinetice
3.b substane hepatoprotectoare
1. SUBSTANE CU ACIUNE ASUPRA STOMACULUI

1.a SUBSTANE CARE INFLUENEAZ SECREIA GASTRIC

1.a.1 Substane stimulatoare i nlocuitoare ale secreiei gastrice
O serie de substane cresc secreiile digestive, acionnd asupra inervaiei
vegetative.
Stimulentele secreiei gastrice sunt indicate la persoanele cu tulburri de digestie
i inapeten datorate hiposecreiei gastrice. Sunt contraindicate n gastrite.
Substanele parasimpatomimetice, stimuleaz secreia gastrig, salivar,
pancreatic i intestinal. Nu sunt utilizate obinuitpentru aciunea excito-secretorie
digestiv, din cauza sferei largi a aciunilor farmacologice, respectiv efectelor nedorite.
Cafeina stimuleaz secreiile digestive, mai ales secreia gastric, datorit aciunii
excitante centrale, n mare parte reflexelor declanate de de gustul amar.
Alcoolul etilic crete secreia gastric prin aciune local i posibil prin mecanism
nervos.
Substanele amare cresc reflex secreia gastric datorit gustului amar. se folosesc
diferite preparate din plante de exemplu tinctura de china, de cola, de genian, asociate
ntre ele, cte 20-30 picturin puin ap cu 15-20 minute naintea meselor principale.
Cu rezultate bune, mai ales la copii, se recomand cte o ceac de ceai de urzic,
zilnic.
O serie de fermeni proteolitici sunt folosii pentru substituirea fermenilor din
secreia gastric. Fermenii administrai n caz de insuficien secretorie digestiv pot
corecta anumite tulburri dispeptice i normalizeaz scaunul. Pepsina este fermentul
proteolitic din sucul gastric sub forma unui precursor (pepsinogen) care se transform n
produs activ sub aciunea acidului clorhidric. Aceasta este activ la ph=1,5-2 cnd
transform proteinele n polipeptide. Tripsina acioneaz mai ales asupra proteinelor
denaturate i asupra proteinelor simple, cu formare de peptide i aminoacizi liberi; ph-ul
optim de aciune este 8. Amilaza este o polizaharid care caracterizeaz hidroliza
amidonului i glicogenului cu formare de maltoz.
Ca medicaie de substituie se folosete preparatul acidopeps comprimate care
conine pepsin i acid clorhidric i trifermentul.
1.a.2 Substane antiacide i inhibitoare ale secreiei gastrice
Substanele antiacide -i datoresc aciunea unui efect local, la nivelul stomacului. Ele
acioneaz prin mecanism chimic ( reacie de dublu schimb ) sau fizic ( absorbie ). n
primul caz prin reacia cu acidul clorhidric rezult neutralizarea parial sau complet
aciditii sucului gastric. n al doilea caz, efectul antiacid este adesea minor, substanele
avnd ndeosebi o aciune protectoare, mecanic, a mucoasei gastrice.
Substanele antiacide reprezint medicaia principal n tratamentul ulcerului gastroduodenal. Se consider c ulcerul poate aprea n cazul cnd ph-ul coninutului gastric
este mai mic dect 4,5 considerat ca limita superioar a ph-ului ulcerogenetic.
Medicamentele antiacide la rndul lor se mpart in trei grupe:
-alcalinizante
-neutralizante
-absorbante
Administrarea antiacidelor se face innd cont de prezena i influena alimentelor asupra

secreiei i motilitii gastrice. n general se recomand o prim doz la 1 or dup mas,

cnd aciunea de tamponare a alimentelor scade i o a doua doz dup alte 2 ore, urmnd
ca dup o or s se reia ciclul alimente-antiacide. De asemenea, este indicat o doz seara
la culcare.
Antiacidele sunt larg folosite n tratamentul ulcerului, a strilor de hiperaciditate gastric
i al gastritelor mpiedicnd lezarea i digerarea mucoase gastro-duodenale i permind
refacerea ei. Ele se administreaz obinuit asociate cu medicamentele antisecretoare,
deoarece, ca medicaie unic, dozele mari necesare pentru a produce efect terapeutic sunt
greu de tolerat.
Antiacidele se folosesc asociate ntre ele sub form de comprimate ( orale sau pentru supt
) suspensii sau pulberi. Ele sunt active doar att timp ct rmn n stomac, de aceea multe
formulri asociaz i preparate de beladon sau alte substane cu aciune anticolinergic,
ce prin efectul antispastic ntrzie golirea stomacului, prelungind efectul antiacidelor.
Tratamentul de lung durat poate produce efecte nedorite.
Substanele inhibitoare ale secreiei gastrice produc ameliorarea simptomatic i grbesc
vindecarea ulcerului gastric i duodenal. Ca efecte adverse produc uscciunea gurii,
constipaie tulburri de vedere. In aceast categorie intr antihistaminicele blocante ale
receptorilor H2 i inhibitorii de pomp de protoni.
Substanele protectoare ale mucoasei gastrice sunt substane insolubile care formeaz o
pelicul protectoare la suprafaa mucoasei sau stimuleaz secreia de mucus care este
principalul factor fiziologic de protecie a mucoaselor.
Srurile de bismut administrate oral au fost n trecut folosite pentru tratamentul diferitelor
afeciuni digestive: gastrite, ulcere.
Boala ulceroas, este rezultatul unui dezechilibriu ntre factorii agresivi (HCl,
pepsin, acizi biliari ) i factori protectori ai mucoasei gastro-duodenale ( mucus,
bicarbonat, capacitatea mare de reparare a epiteliului ).
Tratamentul bolii ulceroase implic n primul rnd suprimarea agenilor exogeni
agresivi pentru mucoas ca alcoolul, tutunul, cafeaua i alte buturi care conin cofein,
abuzul de medicamente iritante ca antiinflamatoarele nesteroidiene i corticoizii.
Medicamentele antiulceroase urmresc suprimarea durerii i vindecarea ulcerului
activ. Tratamentul de durat este necesar pentru prevenirea recidivelor i evitarea
complicaiilor. Trebuie subliniat faptul c, indiferent de felul i numrul medicamentelor
administrate, eficiena tratamentului este dependent de respectarea unui regim igienodietetic corect.
Exemple de medicamente antiacide
DICARBOCALM
Conine carbonat de calciu, de magneziu i trisilicat de magneziu.
Este un antiacid cu aciune relativ rapid, fr efecte sistemice de tip alcalozic dac
funcia renal este normal. Preparatul nu acioneaz catartic sau constipant, nu
determin o hiperaciditate de ,, rebound.
Indicaii: n tratamentul simptomatic al afeciunilor gastrice care evolueaz cu
hiperaciditate.
Contraindicaii: nu se administreaz la persoane cu debilitate fizic marcat sau cu

funcie renal alterat.

Administrare: 1-4 comprimate pe zi n dou prize ( la 1 or dup masa de prnz i seara la
culcare ). Comprimatele se sfrm sau se las s se topeasc n gur.
TRISILICAM
Conine trisilicat de magneziu.
Este un antiacid cu proprieti adsorbante.
Indicaii: ulcer gastric i duodenal ( n special ulcerul peptic ), gastrita hiperacid.
Contraindicaii: insuficien renal, diaree indiferent de etiologie.
Administrare: timp de 7-10 zile de la instituirea tratamentului se administreaz de
3 ori/zi cte 2 comprimate, ultima priz ct mai trziu. Apoi doza zilnic se poate reduce
la 3 comprimate n 3 prize. Preparatul se administreaz ntre mese sau la 2 ore dup mas.
Reacii adverse: foarte rar o tendin la diare.
ALU-PHAR
Conine hidroxid de aluminiu.
Este un antiulceros antiacid, i un pansament al mucoasei gastrice.
Indicaii: boal ulceroas, gastrit hiperacid, adjuvant n terapia cortizonic.
Administrare: de3 ori/zi cte o msur naintea meselor principale.
Reacii adverse: rareori grea, vrsturi i constipaie.
Contraindicaii: achilie gastric, gastrit hipoacid, staz gastric, glaucom.
MALUCOL
Conine hidroxid de aluminiu i hidroxid de aluminiu.
Este indicat n tratamentul simptomatic al hiperactivitii gastrice din ulcerul gastric
necomplicat, ulcerul duodenal, gastrite, esofagit de reflux, hernie hiatal.
Contraindicaii: insuficien renal sever. Poate influena absorbia unor medicamente
administrate concomitent, fenomen care trebuie evaluat de medicul curant.
Administrare: 1-4 comprimate de 3-4 ori/zi administrate la 20 minute sau cel mult o or
dup mese i respectiv nainte de culcare. n timpul crizelor dureroase se administreaz 14 comprimate. n general nu se recomand administrarea a mai mult de 16 comprimate/zi.
Comprimatele sunt masticabile. Produsul poate fi utilizat i de diabetici.
RENNIE
Conine carbonat de calciu i carbonat de magneziu.
Este un antiacid care diminu aciditatea gastric. Principala sa aciune este de a
degaja tractul digestiv, calmnd durerile stomacale. Carbonaii de calciu au o capacitate
ridicat de neutralizare a hiperaciditii gastrice.
Indicaii: n combaterea efectelor nedorite cauzate de hiperaciditatea gastric,
indigestia acid.
Administrare: 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi dup mese sau n momentul durerii.
Copii peste 6 ani: 1 comprimat de 2-3 ori/zi.
Contraindicaii: afeciuni renale grave.
CALMOGASTRIN
Conine hidroxid de aluminiu si extract moale de beladon.

Este un antiacid neutralizant i antiseptic protector al mucoasei gastrointestinale,

constipant prin hidroxidul de aluminiu, antisecretor i antispastic.
Indicaii: hiperaciditate gastric, boala ulceroas, diaree cronic.
Administrare: de 3 ori/zi cte 1-2 comprimate naintea meselor.
Reacii adverse: rareori grea, varsturi i constipaie.
Contraindicaii: achilie gastric, gastrit hipoacid, staz gastric, glaucom.
ULCEROTRAT
Conine nitrat bazic de bismut, carbonat bazic de magneziu, bicarbonat de sidiu.
Este un antiacid protector al mucoasei favoriznd epitelizarea i vindecarea ulceraiilor
gastroduodenale.
Indicaii: ulcer gastroduodenal, ulcer peptic, gastrit cronic hiperacid.
Contraindicaii: abdomen acut, gastrit hipoacid, complicaiile ulcerului, insuficien
renal. Nu se administreaz la copii sub 7 ani.
Administrare: aduli: 2 comprimate de 3-4 ori/zi, imediat dup mesele principale,
tratamentul poate dura de la 3 la 6 sptmni pn la trei luni. Copii 7-15 ani: -1
comprimat de 3 ori/zi.
Exemple de medicamente inhibitoare ale secreiei gastrice
Antihistaminice blocante ale receptorilor H2
TAGAMET ( CIMETIDIN )
Este un antagonist al receptorului H2 care inhib rapid secreia gastric acid i
reduce secreia de pepsin.
Indicaii: tratamentul ulcerelor duodenale i gastrice benigne, ulcerelor recurente
i hiatale
Contraindicaii: hipersensibilitate la medicament
Reacii adverse: diaree ameeli sau rash cutanat, astenie.
Administrare: aduli: 800 mg seara la culcare. Tratamentul trebuie administrat
iniial pentru cel puin patru sptmni. n ulcerele recurente tratamentul este de 400 mg
de 2 ori/zi . n ulcerul de stres 200-400mg la fiecare 4-6 ore. La vrstnici se poate utiliza
dozajul de la aduli , mai puin n afeciuni renale severe. Copii n vrst de peste 1 an 2530 mg/kg/zi . Copii sub 1 an 20 mg/kg/zi.
FAMOTIDINA, QUAMATEL, FAMODAR
Este un antagonist al receptorilor H2-histaminergic cu aciune de lung durat. Reduce
att secreia bazal ct i pe cea stimulat de acid gastric. Intr rapid n aciune efectul
antisecretor aprnd n prima or de la administrare, i este maxim dup 1-3 ore.
Indicaii: tratamentul ulcerului duodenal i gastric benign.
Reacii adverse: cefalee, ameeli, constipaie, diaree, gra, anorexie.
Contraindicaii: hipersensibilitate la produs. Administrarea famotidinei n timpul
sarcinii i lactaiei nu este recomandat
Administrare: 40 mg o dat pe zi timp de 4-8 sptmni. n profilaxia recurenelor
ulceroase 20 mg o dat pe zi seara.

RANITIDIN, RANIBERL, RANITAL

Este un antiulceros ce aparine antagonitilor receptorilor H2 asupra crora
acioneaz printr-un mecanism specific, competitiv i selectiv, inhibnd marcat secreia
acid gastric.
Concentraia plasmatic maxim se atinge dup 1-2 ore de la administrare, se
leag de proteinele plasmatice n proporie de 10-20% i aproximativ 40% se elimin
nemodificat prin urin, 6-10% se elimin sub form de metabolii.
Indicaii: tratamentul afeciunilor gastrointestinale n care este necesar reducerea
aciditii gastrice: forme benigne de ulcer gastric, ulcer postchirurgical.
Reacii adverse: dureri de cap, vertij, somnolen, caderea prului i dureri
articulare, gra, vom, constipaie
Contraindicaii: hipersensibilitate la ranitidin. Nu se administreaz la copii sub
10 ani.
Administrare: 150mg de 2 ori/zi dimineaa i seara independent de mese sau 300
mg seara la culcare timp de 4 sptmni

AXID (NIZATIDIN)
Este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal activ, pentru o perioad de pn
la 8 sptmni. La majoritatea pacienilor, ulcerul se vindec n 4 sptmni.
Reacii adverse: rar leziuni hepaticesau colestatice, anemie, urticarie, dureri de
cap, ameeal transpiraii.
Contraindicaii: hipersensibilitate la nizatidin.
Administrare: 150mg/zi.
Inhibitori ai pompei protonice
LANZAP (LANSOPRAZOL)
Este un inhibitor al pompei de protoni gastrice, acionnd n faza final a
producerii de acid controlnd aciditatea intragastric, independent de stimuli. Este un
medicament foarte eficace n tratarea rapid a ulcerului gastroduodenal acut, a esofagitei
corozive.
Aciunea const n stoparea secreiei gastrice acide independent de stimuli, prin
inhibarea selectiv a pompei gastrice la nivelul celulelor parietale. Nu influeneaz
secreia de pepsin sau evacuarea gastric.
Se leag n proporie de 95-96 % de proteinele plasmatice. Metabolizarea este
rapid i complet la nivel hepatic.
Indicaii: tratamentul ulcerului gastric i duodenal.
Reacii adverse: diaree, cefalee, afeciuni alergice dermatologice. Nu se
recomand copiilor.
Contraindicaii: hipersensibilitate la produs.
Administrare:- ulcer gastric 30 mg o dat pe zi timp de 8 sptmni iar n cazurile
severe 60 mg o dat pe zi
-ulcer duodenal 30 mg o dat pe zi timp de 2-4 sptmni.

OMEPRAZOL, OMERAN, LOSEC, OMEZ

Este un derivat de imidazol fiind considerat medicamentul cu cea mai puternic i
durabil aciune de inhibare a secreiei gastrice acide. Aciunea este atribuit deprimrii
activitii enzimei din membrana celulelor parietale care transfer ionii de hidrogen din
citoplasm n mediul extracelular, avnd funcie de pomp de protoni. O singur priz
zilnic exercit un control reversibilasupra secreiei gastrice. Durerea ulceroas se
linitete n cea mai mare msur nc din prima sptmn de tratament
Indicaii: ulcer duodenal evolutiv, ulcer gastric evolutiv.
Contraindicaii: hipersensibilitate la omeprazol
Reacii adverse: anemie neutropenie, diaree cefalee, grea, constipaie, eurupii
cutanate, trombocitopenie..
Nu se administreaz n primul trimestru de sarcin.
Administrare: ulcer duodenal: 20mg/zi timp de 2 sptmni. Dac este vorba de
un ulcer refractar se pot folosi 40 mg/zi timp de 4 sptmni
Ulcer gastric 20 mg/zi timp de 4 sptmni. La bolnavii cu ulcer
gastric refractar se folosesc 40mg/zi timp de 8 sptmni.
CONTROLOC (PENTOPRAZOL)
Este un inhibitor selectiv al pompei de protoni
Indicaii: ulcer duodenal, ulcer gastric, boal peptic ulceroas asociat cu
infecia Helicobacter Pylori, adiionat la tratamentul antimicrobian.
Contraindicaii: hipersensibilitate la produs.
Reacii adverse: ocazional cefalee, diaree, erupie cutanat i ameeli.
Administrare: 40 mg/zi n doz unic timp de 2 sptmni n cazul ulcerului
duodenal i 40 mg/zi timp de 4 sptmni n cazul ulcerului gastric.
1.a.3 Substane antiflatulente
1.a.4 SUBSTANE ANTISPASTICE

1.b SUBSTANE CARE INFLUENEAZ MOTILITATEA GASTRIC

1.b.1 Substane vomitive
Aceste substane produc evacuarea brusc, n sens antiperistaltic, a coninutului
stomacului i duodenului.
Substanele vomitive ( emetice ) sunt utilizate n intoxicaii acute pentru
evacuarea coninutului gastric, dac toxicul se mai gsete n stomac n momentul
asistrii. Vomitivele sunt contraindicate la cardiaci, la femei gravide i la bolnavi care au
ingerat substane caustice.
Substanele vomitive pot aciona asupra centrului vomei sau periferic, asupra
terminaiilor din mucoasa gastric.
Multe medicamente pot avea ca effect secundar aciune vomitiv, fie prin iritaia
mucoasei gastrice, fie prin mecanism central
Principalele substane vomitive sunt apomorfina, ypeca, sulfatul de cupru.

1.b.2 Substane antivomitive

Aceste substane acioneaz la diferite nivele ale arcului reflex al vomei. Unele
acioneaz periferic, asupra receptorilor senzitivi, sau asupra cilor nervoase, altele au
aciune central asupra centrului vomei.
Antivomitivele centrale inhib experimental aciunea apomorfinei
ANTIVOMITIVE ANTAGONITI AI SEROTONINEI ( 5HT-3)
EMETIRAL
Este una dintre substanele antiemetice cele mai active
Are un effect sedativ moderat i aciune hipotensiv slab. Substana este puternic
antipsihotic, i produce frecvent fenomene extrapiramidale.
Pentru aciunea antivomitiv se administreaz oral 5 mg de 2-4 ori pe zi.
KYTRIL
Indicaii: pentru prevenirea greurilor i vrsturilor induse de kimio- sau
radioterapie
Absorbia kytrilului este rapid i complet, biodisponibilitatea oral fiind de 60
% ca rezultat al primei etape metabolice. Eliminarea se face hepatic.
Contraindicaii: la pacienii cu hipersensibilitate la granisetron
Reacii adverse: cefalee, constipaie, rash cutanat minor, creterea transaminazelor
hepatice.
Administrare: -oral: aduli: 1mg de 2 ori pe zi, sau 2 mg o dat pe zi timp de o
sptmn dup terapia citostatic
-injectabil:I.V. 3 mg n 15 ml de perfuzie timp de 30 secunde.
ZOFRAN
Indicaii: pentru prevenirea greurilor i vrsturilor induse de kimio- sau
radioterapie
Este un antagonist nalt selectiv al receptorilor 5HT-3
Contraindicaii: hipersensibilitate la orice component al preparatului
Reacii adverse: cefalee, constipaie, rash cutanat minor, creterea transaminazelor
hepatice.
Administrare: 8 mg cu 1-2 ore naintea nceperii tratamentului
2.SUBSTANE CU ACIUNE LA NIVELUL INTESTINULUI
2.a SUBSTANE
PANCREATICE

NLOCUITOARE ALE

SECREIEI

INTESTINALE

n enterocolitele datorate unei insuficiene secretorii pancreatice sau intestinale se

administreaz enzime pancreatice i intestinale de origine animal sau vegetal,
condiionate n drajeuri enterosolubule care se nghit fr a fi fragmentate sau sfrmate
n gur, n timpul meselor.
Tripsina este o enzim proteolitic, fiind secretoare sub form de precursor,
tripsinogenul care trece n tripsin sub influena enterokinazei din sucul intestinal, n
prezena calciului. Tripsina scindeaz proteinele i polipeptidele pn la stadiul de
aminoacizi.
Lipaza este o esteraz de origine pancreatic, care hidrolizeaz esterii
poliacoolilor, cu formare de glicerol i acizi grai. Activitatea optim apare la ph 9.
Papaina scindeaz polipeptidele, avnd ph optim de 7.
Exemple de medicamente care conin enzime pancreatice sau intestinale :
TRIFERMENT
Indicaii: pancreatit cronic, tulburri digestive prin exces alimentar, la bolnavii
cu insuficien secretorie a pancreasului
Mod de administrare: 1-4 drajeuri cu ap dup mesele principale
KREON
Indicaii : insuficien pancreatic exocrin, pancreatit cronic, rezecie gastric parial
Contraindicaii : fazele precoce ale pancreatitei, hipersensibilitate
Reacii adverse : diaree, constipaie, disconfort gastric,grea reacii cutanate
Mod de administrare : 1-2 capsule la fiecare mas principal i o capsul la fiecare
gustare
TRY ENZIME
DIGESTAL
2.b SUBSTANE LAXATIVE-PURGATIVE
Laxativele i purgativele sunt medicamente care favorizeaz eliminarea scaunului. Dup
administrarea laxativelor scaunul este moale i format pe cnd dup purgative scaunele
sunt multiple, lichide sau semilichide.
Laxativele i purgativele acioneaz prin stimularea direct a peristaltismului, prin
mrirea volumului coninutului intestinal sau prin lubrifierea scaunului.
Sunt indicate pentru evitarea efortului de defecaie post operator, la bolnavii cu
insuficien cardiac, infarct miocardic acut, hernie, hemoroizi, fisuri anale.
Purgativele sunt contraindicate n ostrucii intestinale, apendicit, abdomen acut,
sarcin.
Exemple de medicamente cu aciune laxativ-purgativ:
DULCOLAX
Indicaii terapeutice: ca tratament simptomatic n constipaia funcional, pentru
evaluarea colonului

Contraindicaii: hipersensibilitate la bisacodil, apendicita acut, boala Crohn, dureri

abdominale, copii sub 6 ani
Reacii adverse: ocazional pot s apar dureri abdominale i meteorism
Administrare:
Constipaia funcional: aduli i copii peste 12 ani: 1-2 drajeuri o dat pe zi, copii ntre
6-12 ani: 1 drajeu pe zi
EUCARBON
Este un laxativ de contact
Indicaii: tratamentul de scurt durat al constipaiei ocazionale
Contraindicaii: dureri abdominale, constipaie cronic, copii sub 10 ani.
Reacii adverse: diaree, dureri abdominale, meteorism
Administrare: aduli i copii peste 15 ani 1-2 comprimate de 1-3 ori pe zi, n
timpul mesei.
SUPOZITOARE CU GLICERIN
Indicaii terapeutice: tratamentul simptomatic al constipaiei, usurarea defecaiei
n cazul scaunelor dure, hemoroizi, fisuri anale.
Reacii adverse: utilizate timp ndelungat pot produce iritaii ano-rectale.
Administrare: se administreaz intrarectal cte un supozitor la nevoie.
2.c SUBSTANE ANTIDIAREICE
Antidiareicele sunt substane care combat diareea, micornd peristaltismul.
Unele antidiareice acioneaz la nivelul coninutului intestinal (antiseptice, sulfamide,
antibiotice, fermeni digestivi), altele acioneaz asupra musculaturii netede intestinale
( atropina, antispasticele sintetice). Substanele parasimpatolitice acioneaz la nivelul
sinapsei efectoare parasimpatice, blocnd receptorii muscarinici i mpidicnd n felul
acesta efectele stimulrii nervilor parasimpatici i ale substanelor patasimpatomimetice.
Substanele
parasimpatolitice
sunt
denumite
nc
anticolinergice,
antiacetilcolinice i antimuscarinice.
Exemple de medicamente cu aciune antidiareic
CLORCHINALDOL (SAPROSAN)
Actiune farmacoterapeutica: Antiseptic din grupa halochinelor, activ mai ales
fata de germenii grampozitivi (stafilococi, streptococi), Trichomonas, Giardia si fungi; nu
dezechilibreaza simbioza microbiana intestinala.
Indicatii: Disbacterii intestinale, enterocolite, diaree estivala, dizenterie amebiana
(forme usoare), candidoza si giardioza; plagi infectate, infectii microbiene locale minore,
micoze ale pielii.
Contraindicatii: Alergie la halochine, insuficienta renala sau hepatica severe,
insuficienta cardiaca grava, sarcina in primul trimestru. Atentie la supradozare; in
cazurile acute tratamentul sistemic se administreaza cel mult o saptamana, in cele cronice
cel mult o luna; in cazul asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform, mexase,

intestopan) nu se vor depasi (sumat) 750 mg/zi la adulti si 400 mg/zi la copiii scolari;
aceste preparate nu se administreaza in cure succesive, daca durata totala a tratamentului
depaseste o luna.
Reactii adverse: Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli,
eruptii cutanate alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie (doze
mari, tratament prelungit).
Mod de administrare: Adulti: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10
mg/kg corp si zi.
FURAZOLIDON
Indicaii: enterite, enterocolite infecioase i toinfecii alimentare, dizenterii
bacilare
Contraindicaii: ultimul trimestru de sarcin, la femeile care alpteaz, sugari cu
vrsta mai mic de o lun, insuficien renal sever.
Interaciuni: nu se asociaz cu IMAO, simpatomimetice cu aciune direct sau
indirect, antidepresive triciclice, neuroleptice, sruri de bismut, antihistaminice.
Mod de administrare:
-Aduli: n tratamentul infeciilor enterale:100 mgX4ori/zi la intervale de 6 ore,
timp de 5-7 zile.
-Copii: n infecii enterale: 1,25 mg/kg de 4 ori/zi la intervale de 6 ore timp de 5-7
zile
Reacii adverse: rare: cefalee, grea, vrsturi, erupii cutanate.
SMECTA
Indicaii: tratamentul diareei acute i cronice, n special la copii
Mod de administrare:
Copii: -sub vrsta de 1 an: un plic ( 3 g diosmectit) pe zi
-1-2 ani: 1-2 plicuri/zi
-peste 2 ani: 2-3 plicuri/zi
Aduli: -3 plicuri/zi

ATROPINA
Este indicat ca antispastic n colici biliare, urinare, intestinale, ca antisecretor n
ulcerul gastro-duodenal, n preanestezie pentru a inhiba secreia bronic i reflexele
vagale nociceptive.
Atropina este contraindicat la bolnavii cu glaucom, adenom de prostat,
tahicardie.
Se utilizeaz sub form de atropin soluie injectabil.
Intoxicaia acut cu atropin se poate produce prin supradozare sau accidental,
mai ales la copii, prin consumarea fructelor de mtrgun. Manifestrile cele mai
frecvente sunt: uscciunea gurii, tahicardie, midriaz, palpitaii, hipertermie, piele uscat
roie i cald, nelinite, agitaie, delir, convulsii, com.
La copil, intoxicaia acut cu atropin, poate fi confundat cu scarlantina, datorit
pielii calde i rosii prin vasodilataie, creterii temperaturii, ca i manifestrilor de

excitaie central. Midriaza intens i inhibarea secreiei salivare permit orientarea

diagnosticului.
Tratamentul cuprinde msuri nespecifice de ndeprtare a toxicului, prin
administrarea de pilocarpin pn la apariia secreiei salivare i de fenobarbital pentru a
combate excitaia central.
BUTILSCOPOLAMMONII BROMIDUM (SCOBUTIL )
Se prezint sub form de supozitoare, tablete i fiole.
Este un antimuscarinic cu efect central i periferic. Are i un efect antispastic
asupra musculaturii viscerale. Este un derivat cuaternar al scopolaminei nu traverseaz
bariera hematoencefalic i nici placenta.
Indicaii: cistite, colici vezicale, colica nefritic.
Contraindicaii: glaucom cu unghi nchis, abdomen acut. Nu se recomand
asocierea cu alcool n timpul tratamentului cu scobutil.
Reacii adverse: scderea secreiilor bronice, tulburri de vedere, constipaie,
rasch cutanat. In intoxicaia sever cu scobutil pot s apar coma insuficiena respiratorie
si decesul.
Administrare: oral: aduli: 10-20 mg de 3-4 ori/zi
Copii de la 3 ani: 5-10 mg de 1-3 ori/zi.
Rectal: aduli: 1-2 supozitoare de 3-5 ori/zi.
Injectabil: aduli: 1-2 fiole i.m., s.c., i.v., doz care se repet de
pn la tri ori pe zi.
Copii 4-10 ani: fiol de de 1-3 ori/zi.
PAPAVERINA
Este un vasodilatator i antispastic prin aciune direct asupra musculaturii netede.
Efectul se menine circa dou ore dup administrarea oral, i 40, respectiv 20 minute
dup administrarea injectabil intramuscular.
Indicaii: dismenoree.
Reacii adverse: fenomene dispeptice, constipaie, ameeli, hipotensiune
transpiraii.
Contraindicaii: nu se asocieaz cu medicamentele stimulante beta-adrenergice cu
risc crescut de aritmii.
Administrare: oral: aduli: 100 mg/zi
Copii: 6 mg/kg corp/zi sau 200 mg/kg corp/zi divizat n 3-4
prize.
Injectabil: 40-120 mg, repetat eventual la 3 ore.
3. SUBSTANE CU ACIUNE ASUPRA FICATULUI I CILOR BILIARE
3.a. SUBSTANE COLERETICE I COLECISTOCHINETICE
Colecistochineticele sau colagogele reprezint substanele care stimuleaz contracia
vezicii biliare i eliminarea bilei veziculare n intestin. Colereticele cresc secreia hepatic

de bil, pe cnd colecistochineticele contract vezicula biliar, golind-o prin canalele

cistic i coledoc n intestin. Cele dou tipuri de aciuni pot fi exercitate concomitent de
aceai substan
Substanele acioneaz prin mecanism complex : direct asupra muchilor netezi
veziculari, prin intermediul SNV i SNC, prin stimularea secreiei de colecistochinin n
duoden, aceasta stimulnd contracia muchiului neted vezicular i relaxnd sfincterul
Oddi.
Substanele colecistochinetice sunt indicate n hipotonie i hipokinezie a veziculei
biliare, colecistite cronice, litiaz vezicular n afara perioadelor de colici. Nu se vor
administra colecistochinetice n colici biliare, infecii acute ale cileo biliare.
Exemple de medicamente coleretice i colecistochinetice
COLEBIL
Este un coleretic stimulant al srurilor biliare, laxativ slab antiseptic
Indicaii : tratament simptomatic n tulburri dispeptice, balonri epigastrice,
flatulen, constipaie
Administrare. aduli 1-3 drajeuri pe zi, copii peste 7 ani un drajeu de trei ori pe zi.
Reacii adverse : rareori gre gust amar diaree
Contraindicaii : obstrucie biliar, boal ulceroas, esofagit de reflux,
insuficien hepatic grav i renal, alergie la una din componente.
FIOBILIN
Aciune terapeutic: este un coleretic care uureaz absorbia intestinal a
vitaminelor liposolubile i aciunea diureticelor purinice i mercuriale.
Farmacocinetic: dup administrarea oral, trece n ficat i se elimin n intestin.
Particip la realizarea circuitului hepato-entero-hepatic.
Indicaii: tulburri dispeptice, litiaz recurent, angiocolit recurent, migrene i
algii de origine hepatic.
Administrare: aduli: 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, copii 7-15 ani, 1-2
comprimate pe zi dup mese timp de 15 zile.
Contraindicaii: afeciuni hepato-biliare acute, icter mecanic, insuficiena hepatic
grav, boal ulceroas, esofagita de reflux, diaree.
Precauii: se administreaz cu pruden la vrstnici
Reacii adverse: rareori gre, vom, gust amar.
ANGHIROL
Aciune terapeutic: coleretic diuretic slab
Indicaii: tulburri dispeptice diverse
Administrare: 2-3 drajeuri de 3 ori pe zi naintea meselor
Contraindicaii: obstrucie biliar, insuficien hepatocelurar grav.
ROWACHOL
Aciune terapeutic: carminativ, slsb antiseptic, antiseptic biliar, micoreaz riscul
calculozei biliare.

Indicaii: colangit, colelitiaz

Administrare: oral 3-5 picturi de 3-4 ori pe zi, n colici 20-40 picturi o dat
Contraindicaii: insuficien hepatic avansat, obstrucie biliar.
CARBICOL
Aciune terapeutic: coleretic colecistokinetic
Indicaii: tratament simptomatic n tulburri dispeptice
Mod de administrare: cte 1-3 capsule/zi
Contraindicaii: obstrucie biliarar, insuficien hepatocelular grav
SULFATUL DE MAGNEZIU
Administrat oral sau intraduodenal produce relaxarea sfincterului Oddi i
favorizeaz trecerea bilei veziculare n duopden. Pentru aceast aciune administrarea
optim se face dimineaa pe nemncate n doz de 5 g.
3. b SUBSTANE HEPATOPROTECTOARE
Funciile multiple exercitate de ficat i cazurile frecvente de tulburare a acestor
funcii, ntlnite n practica medical au detrminat efectuarea a numeroase cercetri
privind substanele cu aciune asupra ficatului i funciilor sale
n prezent se cunosc numeroase substane lipotrope, stimulante ale funciilor
ficatului i trofice ale celulei hepatice.
Substanele lipotrope previn degenerescena i disfunciile hepatice, fiind indicate
n steatoz, hepatoze toxice, n pancreatopatii.
Lipotropele nu influeneaz evoluia hepatitei endemice.
Exemple de medicamente cu aciune hepatoprotectoare
METASPAR
Indicaii terapeutice: tratament adjuvant n terapia afeciunilor hepatice acute i
cronice.
Contraindicaii: hepatit sever, insuficien renal grav
Reacii adverse: grea, vrsturi
Administrare: 2-3 capsule de 3 ori pe zi
ASPATOFORT
Indicaii terapeutice: tratament adjuvant n afeciuni hepatice i cronice, in
alcolism.
Contraindicaii: tratamentul concomitent cu levodopa
Reacii adverse:rar fenomene nevrit senzorial, somnolen.
Administrare: in perfuzii iv-2 fiole a 20 ml. n coma hepatic se pot administra
40-80 ml, n 2-4 perfuzii.
ARGININ SORBITOL
Indicaii: stri de hiperamoniemie, asociate cu suferin hepatic asigurnd o cale

alternativ de epurare a amoniacului acidifiant, n strile de alcaloz metabolic.

Contraindicaii: nu se utilizeaz la bolnavii cu insuficien renal i intoleran la
fructoz.
Reacii adverse: grea, vom, eritem, cefalee
Administrare: 200-800 mg/kg corp.
SILIMARINA
Este un trofic i protector hepatic
Indicaii: hepatit acut i cronic, hepatit etilic, ciroz hepatic decompensat.
Reacii adverse: rareori epigastralgii, diaree, reacii alergice
Contraindicaii: alergie la silimarin.
Administrare: 2 comprimate de 3 ori pe zi.

CAPITOLUL XIV
XIV.1 MEDICATIA SNC
XIV.1.1 Anestezicele generale
Sunt substane care provoac deprimarea funciilor Sistemului Nervos Central
manifestat pentru dozele terapeutice prin somn, analgezie, suprimarea reflexelor
viscerale si relaxarea musculaturii striate.
Analgezia const in lipsa recepionrii durerii si blocarea reaciilor motorii si vegetative
la stimulii dureroi. De asemenea se produce relaxarea musculaturii striate necesar
pentru majoritatea interveniilor chirurgicale.
Un narcotic ideal ar trebui s produc toate aceste efecte la concentraii care s
permit o oxigenare bun a esuturilor, sa fie stabil chimic, neinflamabil, netoxic, uor de
administrat. Trebuie s produc o inducie si o trezire rapid si s nu influeneze
semnificativ i anume funcia respiratorie i cardiovascular.
Perioada induciei cnd deprimarea central este slab, circulaia si respiraia nu
sunt afectate negativ.
Perioada de inducie este caracterizat prin analgezie, amnezie, respiraie
neregulat. Pregtirea preoperatorie prin hipnotice reduc excitaia.
In cadrul acestei etape avem dou faze:
- faza de analgezie iniial se manifest prin deprimarea progresiv a contientei,
bolnavul rspunde la ntrebri, poate aprea euforie, stri onirice(de visare), halucinaii de
care ulterior bolnavul nu-si mai amintete.
Acesta faz este bine suportat si realizeaz o analgezie suficient pentru micile
intervenii chirurgicale.
- faza de excitaie sau de delir care ncepe o dat cu pierderea contientei, apar fenomene
de excitaie psihomotorie: bolnavul poate cnta, striga, vorbi necontrolat, se poate
produce stare de agitaie motorie automata, starea de analgezie este total, pot aprea

vrsturi, durata acestei faze este bine sa fie cat mai scurt.
Prin premedicaia corespunztoare si folosirea substanelor analgezice, prin inducie,
perioada de excitaie poate fi scurtat.
Perioada de anestezie generala se caracterizeaz prin somnul anestezic prin care
bolnavul nu poate fi trezit prin stimul extern. Celelalte percepii senzoriale sunt abolite.
In fazele avansate respiraia este deprimat si presiunea arterial scade.
Pentru a evita o deprimare central prea puternic interveniile se realizeaz la
nceputul acestei perioade completnd anestezia cu alte mijloace adjuvante.
Aceasta perioad evolueaz in trei faze:
- faza de somn superficial cnd avem un somn linitit, analgezie, tonusul normal al
musculaturii, dispare reflexul de lipire la atingerea genelor, incizia pielii in aceasta faz
poate produce tahicardie sau creterea tensiunii.
- faza de somn profund caracterizat prin dispariia treptat a reflexelor si relaxarea
muscular.
- faza de alarm se manifest prin deprimarea progresiv si marcat a respiraiei i
hipotensiune sever.
Perioada toxic caracterizat prin deprimarea puternic pan la oprirea respiraiei,
colaps i oprirea inimii.
Principalul accident respirator este apneea toxic care impune oprirea imediat a
administrrii anestezicului si asistarea respiraiei.
Anestezicele generale sunt substane cu toxicitate mare..
Anestezicele generale inhalatorii sunt lichide foarte volatile sau gaze care se
administreaz pe cale respiratorie. In slile de operaii sunt vaporizatoare speciale care
realizeaz o concentraie dorita de vapori anestezici in amestec cu oxigen sau protoxidul
de azot. Are o structur chimic foarte variat, cele mai folosite sunt hidrocarburi
halogenate, esteri halogenai si protoxidul de azot. Ele sunt bine solubile in grsimi.
Halotan (fluotan)(narcotan)
- este o hidrocarbura halogenata cu fluor
- este un lichid volatil, neinflamabil
- are o stabilitate mica si trebuie conservat in sticle colorate bine nchise cu adaos de
timol.
- este un anestezic inflamator cu potenta medie si toxicitate relativ mica
- inhalat in concentraie 2% induce somn anestezic superficial relativ repede, fara
fenomene neplcute,
- analgezia este redusa, relaxarea musculara incompleta
- se asociaz fie cu protoxidul de azot, fie cu opiacee(=potentiaza aciunea analgezica) si
curarizante ce dau relaxare musculara.
-!deprima respiraia, efectul de deprimare progresnd o data cu creterea concentraiei.
- dozele anestezice scad presiunea arteriala, provoac bradicardie, micoreaz fora
contractila a miocardului. Pot aprea aritmii uneori grave.
- revenirea din anestezie este relativ rapida dar funciile mintale raman deprimate cteva
ore.
- trezirea din anestezie este uneori neplcuta, poate prezenta vrsturi, cefalee si frisoane.
- poate provoca uneori icter si nevroza hepatica, moarte prin insuficienta hepatica.

- afectarea ficatului este favorizata de hipoxie (=lipsire de oxigen) si administrare

repetata.
Metoxifluran (pentran)
- este un eter halogenat, anestezic foarte activ
- inducia este de lunga durata
- analgezia este de buna calitate dar pentru relaxarea musculaturii sunt necesare doze
relativ mari.
- se recomanda asocierea curarizantelor
- deprimarea respiratorie este mai puternica dect pentru halotan.
- revenirea din anestezie se face lent pentru ca fiind liposolubil foarte tare anestezicul se
acumuleaz in esutul adipos.
- analgezia se menine cteva ore.
- anestezicul este nefrotoxic. Nefrotoxicitatea este favorizata de obezitate, de vrsta
naintata.
Enfluran
- este halogenat neinflamabil
- are un efect asemntor cu halotanul producnd in plus blocare neuromusculara.
- revenirea din anestezie este rapida
- poate produce deprimarea respiratorie si creterea secreiilor traheo-bronsice, deprimare
cardio-vasculara proporional cu doza administrata.
- efecte nedorite: excitaie motorie, convulsii
- nu este hepatotoxic
Isofluran (foran)
- da o relaxare musculara mai buna dect enfluranul
- nu deprima miocardul provoac in schimb vasodilataie cu scderea tensiunii arteriale
- nu este hepato si nefrotoxic
- are o inducie si o revenire rapida
Eterul dietilic
- se prezint ca un lichid cu miros ptrunztor, iritant
- are o potenta mica
- are o inducie si revenire din anestezie lenta si neplcuta
- iritant, provoac greuri si vrsturi
- nu se mai folosete
Anestezicele gazoase
Protoxidul de azot
- este un gaz anestezic neinflamabil, cu potenta mica, cu efect rapid
- produce analgezie rapida si marcata
- inducia si revenirea din anestezie sunt foarte rapide.
- relaxarea muchilor striai este medie
- la nevoie se asociaz curarizante
- deprimarea respiratorie este slaba

- nu irita mucoasa traheo-bronsice

- are aciune deprimanta miocardica directa, dar produce o stimulare simpatica tranzitorie
care marcheaz tendina de hipotensiune.
Ciclopropanul
- este un gaz anestezic, puin toxic rareori folosit pentru ca poate genera aritmii si
suprasolicitarea inimii. Da frecvent coma si greaa, produce hipotensiune arteriala, este
explozibil.
Anestezice generale intravenoase
Sunt de doua feluri:
1.barbiturice cu aciune de foarte scurta durata
2.substante cu structuri chimice variate produc anestezie superficiala, in general rapid
si fara fenomene neplcute. Se folosesc pentru inducerea anesteziei sau pentru realizarea
unei deprimri bazale a SNC. Se completeaz prin anestezice neuroleptice, curarizante
sau anestezice generale inhalatorii.
1.Barbiturice folosite ca anestezice
Barbituricele utilizate pentru anestezia intravenoasa au efect de scurta durata si
uor controlabile. Chimic sunt derivai ai acidului barbituric avnd caracteristic un atom
de sulf de unde si denumirea de tio.
Barbituricele i.v. induc repede in interval 10-30 sec. o stare de somn, relaxarea
musculaturii este slaba si trecatoare, trezirea este rapida fara fenomene secundare.
Barbituricele traverseaz placenta cu consecine deprimante respiratorii la ft.
Din pct. de vedere farmacocinetic se fixeaz repede si in proporie mare de proteinele
plasmatice.
Moleculele ramase libere difuzeaz repede in esuturi bine vascularizate(creier,
ficat, inima)
Creierul fiind bine vascularizat si bogat in lipide capteaz in primele 30-40sec
peste 10% din cantitatea injectata, ceea ce explica deprimarea centrala rapida.
Redistribuirea ulterioara de la creier la muchi si esut adipos explica dispariia efectelor
anestezice.
Sunt epurate in principal prin metabolizare hepatica, produii rezultai sunt
eliminai renal.
Barbituricele i.v. pot fi folosite ca anestezic unic pt. interveniile minore de scurta
durata ca si pentru controlul unor stri convulsive.
Mai frecvent de folosesc pt. inducerea anesteziei care se continua de regula cu un
anestezic general inhalator.
Rc. adverse: barbituricele intravenoase prezint risc de deprimare respiratorie si
circulatorie; sunt contraindicate la alergia la barbiturice, la astm grav, afeciuni cardiovasculare severe, hipotensiune arteriala, soc, insuficienta hepatica si renala.
Reprezentani:
Tiopental sodic (pentotal) este un tiobarbituric larg folosit pentru anestezia i.v. Determin
pierderea contientei in 10-20sec cu efect max. la 40sec si trezirea dup ~ 20min.
Brevital(metohexital sodic) este un anestezic cu potenta mai mare dect tiopental dar

aciune mai scurta.

Evipan (hexobarbital sodic) cu potenta mica
.
2.Benzodiazepine au aciune rapida
midazolamul(dormicum), lorazepamul.
- deprimarea generala se instaleaz lent.
- sunt folosite pt. sedarea intraoperatorie.

in

administrarea

i.v.:

diazepamul,

Ketamina(ketalar) determina in ~ 30sec de la injectarea i.v. si in 3-4min de la injectarea

i.m. pierderea contientei cu analgezie marcata.
- trezirea se face in 5-15min de la injectare i.v.
- analgezia se menine 40min, iar bolnavul ramane amnezic pana la 2h
- la trezire pot apare greaa, voma, tulburri psihice.
- ketamina este repede metabolizata in ficat si se elimina urinar.
- este indicata ca anestezic unic pt. intervenii de scurta durata care nu necesita relaxare
musculara.
- poate fi utila prin inducerea anesteziei naintea administrrii altor anestezice sau pt.
suplimentarea unor anestezice cu potenta mica.(protoxidul de azot)
- se folosete special la bolnavii cu risc mare care prezint deprimarea funciilor vitale.
Asocierea droperidol-fentamil se numete si inovar care sumeaz proprietile
neuroleptice ale droperidolului.
- aceasta asociaie provoac o stare de linite, de indiferenta si aciune motorie redusa
nsoita de analgezie marcata. Dup 3-4min bolnavul poate adormi.
- administrarea acestui preparat trebuie fcuta cu grija si in doze mici la persoanele in
vrsta si debilitate.
- este necesara prudenta renala sau hepatica considernd importanta acestor organe pt.
epurarea medicamentelor.
XIV.1.2 ANESTEZICE LOCALE ( AL )
- prin aciunea local asupra formaiunilor nervoase, determin pierderea reversibil a
senzaiei dureroase, delimitat, corespunztor locului aplicrii, consecutiv impiedicrii
temporale a procesului de excitaie-conducere.
- Permit intervenii chirurgicale mici, de scurt durat i manevre endoscopice
- Utile pentru calmarea unor dureri localizate, ca i pentru blocada nervoas n unele
afeciuni medicale.
- Nu influeneaza starea de contien, nici funciile vitale.
- Acioneaza n principal asupra elementelor nervoase: neuroni i fibre nervoase.
- Pierderea sensibilitii locale este rezultatul interferarii procesului de exctaieconducere, ca urmare a diminurii permeabilitii membranelor neuronale sau nervoase la
ionii de sodiu cu stabilizarea membranei, urmat de creterea pragului de excitabilitate,
impiedicarea depolarizrii respectiv a potenialului de aciune propagat i, n final,
blocarea impulsului nervos.
- Mecanismul molecular al acestor efecte este corelat cu structura chimic general a AL.

- AL conin n structur un rest aromatic i o grupare amino, separate printr-o caten de

legatur, restul aromatic conferind lipofilia AL i determinnd capacitatea de legare de
proteine, deci potena i durata efectului anestezic, iar restul aminic este hidrofil.
- Dup natura catenei de legatur a celor dou resturi, AL pot fi amide sau esteri.
- Dup locul de administrare, anestezia local poate fi: de suprafa (de contact), prin
infiltraie, de conducere (regional).
- AL se absorb proporional cu concentraia soluiilor folosite i cu vascularizaia local.
- Se distribuie n esuturile bogat vascularizate (creier, plamni, ficat, miocard, rinichi),
de unde sunt redistribuite spre esutul adipos i muscular.
- Strbat uor bariera hematoencefalic i placenta.
- Sunt, n general, metabolizate hepatic, o mic parte se elimin nemodificat prin rinichi.
- In doze obinuite, nu produc efecte sistemice semnificative, fenomenele toxice apar la
doze mari, n aplicare local sau dup administrare parenteral. Fenomenele toxice sunt:
senzaie de frig, amoreal perioral i a limbii, presiune frontal, stimulare iniiala SNC,
cu nelinite, excitaie psihomotorie, tremor, confuzie, delir, convulsii, apoi deprimare
SNC, cu somnolen, incoordonare motorie, pierderea contienei, com cu deprimare
respiratorie. n doze mari, deprim miocardul, scad debitul circulator i dilat arteriolele
cu hipotensiune arterial consecutiv. Unele (lidocaina) au proprieti antiaritmice.
- Compuii cu structur esteric pot s determine relativ frecvent reacii alergice (prurit,
erupii urticariene, dispnee, crize astmatice, chiar oc anafilactic). AL amidice pot
determina hipertermie malign.
- AL folosite n prezent sunt produi de sintez, clasificai dupa poten n: compui cu
poten mare i aciune prelungit - bupivacaina, tetracaina -, cu poten i durat de
aciune medie -lidocaina, mepivacaina, poten mic i durat scurt- procaina,
clorprocaina
ANESTEZICE LOCALE CU STRUCTUR AMIDIC
- au poten mare sau mijlocie i durata de aciune lung sau medie, riscul de reacii
secundare alergice este relativ mic.
- LIDOCAINA (XILINA) substan amidic, solubil la pH-ul fiziologic. Realizeaz
anestezie local rapid, de durat medie. Se poate folosi n toate tipurile de anestezie
local. Asocierea cu adrenalina i prelungete efectul. Administrat parenteral, are
proprieti antiaritmice.Reacii adverse: somnolen, ameeli, n doze mari, toate efectele
secundare descrise anterior. Contraindicat la alergici, n caz de insuficien cardiac sau
tulburari de conducere atrioventricular.
- MEPIVACAINA, BUPIVACAINA
ANESTEZICE LOCALE CU STRUCTUR ESTERIC
- au poten redus i aciune n general scurt.
- PROCAINA anestezia local se instaleaz lent, se poate folosi n orice tip de anestezie
local, adrenalina i prelungete efectul.
- Are efecte sistemice multiple: analgezie, paralizia ganaglionilor vegetativi i blocada
colinergic periferic, favorizarea efectelor de tip simpatic, deprimarea miocardului i
proprieti antiaritmice, scderea presiunii arteriale. Poate calma durerile postoperatorii
sau arsurile (iv), de asemenea, poate fi administrat pe aceeai cale n diferite alte stri
dureroase: cefalee, migren, dureri canceroase, sau pentru combaterea unor tulburri

circulatorii. Administrat intramuscular, poate avea efecte favorabile la persoanele

vrstnice - GEROVITAL, ASLAVITAL. Fenomenele toxice sunt acelea menionate
pentru AL.
- BENZOCAINA mai potent dect procaina
- COCAINA determin anestezie nsoit de vasoconstricie. Se utilizeaz local n ORL
i stomatologie. Nu se injecteaz pentru c produce vasoconstricie local cu ischemie
marcat i are toxicitate sistemic mare. Face parte din grupa stupefiantelor. Poate s
determine intoxicaie acuta (nelinite, confuzie mintal, delir, tahipnee, HTA, tahicardie,
hipertermie, convulsii, urmate de deprimarea SNC, cu colaps i stop respirator;
fenomenele se trateaz cu diazepam sau barbiturice intravenos, oxigen) i intoxicaie
cronic, cocainomania (dependena psihic este puternic, tolerana i dependena fizic
sunt mai slabe; fenomenele sunt asemanatoare abuzului de amfetamine). Cocaina se
autoadministreaz de obicei prin prizare nazal, apar tulburri psihice, midriaz, leziuni
de sept nazal, datorate vasoconstriciei excesive. Sindromul de abstinen este moderat
(oboseal, depresie, hiperfagie). Tratamentul const n ntreruperea brusc a administrrii
sub supraveghere medical, dar recuperarea este tranzitorie, datorit dependeni psihice
puternice.
XIV.1.3 ANALGEZICE
Clasificare:
1
2

Analgezice opioide (morfinomimetice)

Analgezice neopioide (analgezice antipiretice si antiinflamatorii)

ANALGEZICE OPIOIDE
Sistemul opioid endogen
1
Opioidele endogene:
- neuromodulatori
- neuropeptide active biologic
- tipuri: endorfine, dinorfine, encefaline, endomorfine
1
Receptorii opioizi: 1,2, k1,2, 1,2 (in SNC)
Clasificarea si efectele activarii receptorilor opioizi
Tipul de receptor
Efectele activarii
(miu)

Analgezie supraspinala, euforie,

respiratiei, dependenta fizica

Analgezie

Deprimarea respiratiei

K (kapa)

Analgezie spinala, sedare, mioza

sedare,

deprimarea

 (delta)

Analgezie spinala si analgezie supraspinala (mai putin)

Clasificare (dupa origine):

1.
Alcaloizi naturali ai opiului: Morfina, Codeina
2.
Derivati semisintetici ai morfinei: Dionina, Hidromorfona
3.
Opioide de sinteza: Petidina, Metadona, Fentanil, Dextropropoxifen,
Tramadol, Pentazocina
Clasificare (in functie de receptorii activati/blocati)
1
Agonisti , k: opiacee, Fentanil, Metadona, Petidina
2
Agonisti k - antagonisti : Pentazocina, Nalbufina, Nalorfina
3
Antagonisti , k (antidot): Naloxona, Naltrexona
MORFINA
1
Alcaloid din opiu
Farmacocinetica:
1
Absorbtia: este buna de la toate locurile de administrare;
2
Distributia: rapida, traverseaza placenta;
3
Metabolizarea: hepatica;
4
Eliminarea: urinara, gastrica, salivara, secretia lactata
Actiune farmacodinamica:
1.
Efecte asupra SNC:
1
analgezic selectiv si intens;
2
sedativ, anxiolitic, euforic;
3
deprima centrul respirator;
4
antitusiv puternic;
5
mioza.
2. Efecte gastro-intestinale:
1
scaderea peristaltismului si motilitatii gastrice constipatie;
2
scaderea secretiilor digestive;
3
contractia sfincterului Oddy.
3. Efecte cardio-vasculare:
1
hTA (prin eliberare de histamina)
4. Alte efecte sistemice:
1
bronhoconstrictie;
2
cresterea tonusului sfincterelor si ureterelor;
3
cresterea glicemiei;
4
prurit.
Utilizari terapeutice:
1
dureri mari: cancer
2
edem pulmonar acut
3
preanestezie
4
diaree severa
Efecte adverse:
1
deprimarea respiratiei, convulsii

2
3
4

greturi, varsaturi, constipatie

reactii alergice
retentie urinara

1
2

Intoxicatia acuta (supradozaj)

Intoxicatia cronica (morfinomanie):
toleranta

dependenta psihica si fizica

sindrom de abstinenta
Simptome in intoxicatia acuta:
1
mioza;
2
respiratie Cheyne-Stokes apnee;
3
cianoza;
4
hTA soc;
5
coma convulsiva;
6
deces.
Antidot: NALORFINA, NALOXONA
Contraindicatii:
1
copii < 2 ani;
2
astm bronsic;
3
edem cerebral;
4
hipertrofie de prostata
Administrare: Morfina f 2%, s.c.
Opioide de semisinteza si sinteza
Clasificare:
Derivati de semisinteza Derivati de sinteza
Dionina

Petidina

Fentanil

Tramadol

Hidromorfona

Metadona

Dextropropoxifen

Derivati de fenilpiperidina
Petidina
actiune de 10 ori mai slaba decat morfina
MIALGIN f 5 mg/ml - 2 ml
interact
cu inhibitori MAO poate produce encefalopatie severa si moarte
adm. im sau iv
50-100 mg

Derivati de benzomorfon
Pentazocina
actiune de 2-3 ori mai slaba decat morfina
FORTRAL cp. 50 mg, f. 30 mg/ml
adm. sc, im, rar iv 2-12 f/zi
oral
-6 cp/zi
- acioneaz agonist asupra receptorilor k i agonist parial pe receptorii este
un puternic analgezic. Spre deosebire de morfin produce deprimare respiratorie slab i
produce disforie (uneori cu halucinaii). D dependen mai mai slab ca morfina.
ANALGEZICE ANTIPIRETICE (A-A)
O serie de medicamente sumeaz proprieti analgezice, antipiretice i
antiinflamatorii, cu caracter simptomatic.
Prototipul este acidul acetilsalicilic, care are toate aceste efecte de intensitate
moderat, cu predominana efectelor analgezic i antipiretic pentru doze mici i
evidenierea efectului antiinflamator pentru doze mari. Fenacetina, paracetamolul,
aminofenazona au efecte analgezice i antipiretice, dar sunt puin eficace ca
antiinflamatorii. Pentru alte medicamente - de exemplu fenilbutazona, indometacina,
ketoprofenul, naproxenul, diclofenacul, piroxicamul - predomin proprietile
antiinflamatorii. Ele sunt folosite n diferite boli inflamatorii, mai ales n afeciunile
reumatice, fiind cunoscute sub denumirea de antiinflamatorii nesteroidiene (pentru a fi
deosebite de antiinflamatoriile steroidiene, reprezentate de glucocorticoizi).
Toate analgezicele, antipireticele i antiinflamatoriile au n comun o aciune de
ordin biochimic - inhibarea ciclooxigenazei, cu micorarea formrii de prostaglandine i
ali compui de acest tip. Aceast aciune este probabil responsabil de efectele
terapeutice. Minusul de prostaglandine determin o parte din reaciile adverse proprii
acestei grupe farmacoterapeutice: iritaia mucoasei gastrice, mergnd pn la formarea de
ulcer, accidente hemoragice, afectarea rinichiului i altele.
Efectul analgezic este de intensitate slab-medie, inferior celui al medicamentelor
opioide. Efectul analgezic se dezvolt repede dup administrarea oral (n 1/2 - 1 or) i
se menine cteva ore. Durerea surd, pulsabil, este mai bine influenat dect cea
ascuit, cu caracter de junghi. n condiiile clinice, analgezicele antipiretice i
antiinflamatorii sunt eficace ndeosebi fa de durerile de natur antiinflamatorie, de
exemplu n bolile reumatice, ca i n cefalee, dismenoree, dureri postoperatorii. Durerea
pornit de la viscerele cavitare este mai puin sensibil la acest tip de medicamente.
Clasificare:
1
1. Derivati de acid salicilic: Acid acetilsalicilic (AAS), Diflunisal,
Benorilat
2
2. Derivati de pirazolona: Fenazona, Aminofenazona, Noraminofenazona
(Metamizol), Propifenazona
3
3. Derivati de anilina: Fenacetina, Paracetamol
4
4. Derivati de chinolina: Glafenina
Caracteristici comune (analgezice antipiretice)
Actiune farmacodinamica:
1.
Actiune analgezica;

2.
Actiune antipiretica;
3.
Actiune antiinflamatoare
Mecanism de actiune: inhiba sinteza de prostaglandine prin inhibarea COX.
1
Inhibarea COX1 efecte secundare nedorite
2
Inhibarea COX2 mecanismul actiunii antiinflamatoare a A-A si AINS
4.
Actiune antispastica
Derivati de acid salicilic
ASPIRIN , comprimate
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutica: Cutii cu 20 si 100 comprimate, 1 comprimat continand
componenta activa: acid acetilsalicilic 500 mg.
Actiune terapeutica: Aspirin actioneaza ca un antiinflamator nesteroidian,
antipiretic, analgezic, antiagregant plachetar.
Indicatii: In dureri usoare sau medii, de exemplu in cefalee, in dureri dentare, in
dismenoree, inflamatii, febra si raceli. Atentie Aspirin nu trebuie administrata timp
indelungat sau in doze ridicate fara recomandarea medicului. Aspirin se administreaza
copiilor si tinerilor cu afectiuni insotite de febra numai la indicatia medicului, din cauza
posibilei aparitii a sindromului Reye si numai atunci cand alte masuri nu au avut o
actiune binefacatoare.
Contraindicatii: Se interzice administrarea Aspirin cand exista un risc crescut de
hemoragii. Aspirin se administreaza numai la recomandarea medicului: in cazul terapiei
simultane cu medicamente anticoagulante (de exemplu derivati ai cumarinei, heparina),
in insuficienta glucozo-6-fosfat-dehidrogenazei, in astm sau alergie la antireumatice si
alte substante alergene, la pacienti cu tulburari gastro-duodenale cronice, insuficienta
renala, in timpul sarcinii, in special in ultimele trei luni.
Precautii: Pacientii care sufera de astm, alergie la polen, vegetatii adenoidiene sau
infectii cronice ale aparatului respirator (in special atunci cand sunt insotite de tulburari
asemanatoare cu alergia la polen), cat si pacientii hipersensibili la analgezice si
antireumatice risca la administrarea produsului Aspirin aparitia unor crize de astm (astm
de intoleranta la analgezice). Acestor bolnavi li se administreaza Aspirin numai la sfatul
medicului. Acelasi lucru este valabil si pentru bolnavii hipersensibili fata de alte
substante ce le provoaca reactii alergice, cum ar fi eruptiile cutanate, pruritul sau urticaria
febrila. Aspirin se administreaza la copii si tineri cu maladii febrile numai la sfatul
medicului si numai atunci cand alte metode nu au avut efectul scontat. Daca aceste
imbolnaviri sunt insotite de vome prelungite, acestea pot fi simptome ale sindromului
Reye, un sindrom extrem de rar, dar care ameninta uneori viata, necesitand de urgenta o
ingrijire medicala. Tratamentul in timpul sarcinii se face numai cu avizul medicului. La
administrarea regulata in doze ridicate in timpul alaptarii trebuie luata in consideratie
intreruperea alaptarii.
Reactii adverse: Tulburari gastrice, hemoragii gastro-intestinale; rar reactii
alergice diverse (bronhospasm, eruptii cutanate); foarte rar o scadere a trombocitelor
(trombocitopenie). Atentie La administrarea frecventa si prelungita, in cazuri rare, poate
aparea o hemoragie gastrica grava. La aparitia scaunelor negre trebuie consultat imediat
medicul. In cazuri exceptionale, la o administrare indelungata, se poate instala o anemie

prin microhemoragii digestive. Supradozarea poate cauza la copii si varstnici ameteli si

tinitus. In aceste cazuri pacientii se pot adresa medicului. La depasirea dozelor poate
creste valoarea transaminazelor.
Interactiuni cu alte medicamente: Se potenteaza: efectul medicamentelor
anticoagulante (de exemplu derivati ai cumarinei, heparina); riscul hemoragiilor
gastrointestinale la administrarea simultana a cortizonului; actiunea efectelor adverse a
tuturor medicametelor antireumatice nesteroidiene; efectul medicamentelor
hipoglicemiante (sulfonilureice); actiunea nedorita a metotrexatului. Scade efectul
spironolactonei, al furosemidului, medicamente care favorizeaza eliminarea acidului uric
in cazul gutei. Nu se recomanda asocierea Aspirin cu medicamentele de mai sus fara
sfatul medicului.
Mod de administrare: Daca nu exista alte indicatii medicale:
Adulti
Copii intre 5-9 ani
doza unica:
1-2 comprimate
1/2 comprimat
doza zilnica:
max. 6 comprimate
max. 1 1/2 comprimat
Comprimatele se administreaza cu apa, pe cat posibil dupa masa. Este bine sa se
bea 1/2 sau 1 pahar cu apa dupa administrare.
Valabilitate: Aspirin nu trebuie administrata dupa expirarea perioadei de
valabilitate. Atentie A nu se lasa medicamentele la indemana copiilor.N 02 BB Pirazolone
Pirazolone
ALGOCALMIN , comprimate
metamizolum
Compozitie: Comprimate a 0,50 g natrium phenyl dimethyl pyrazolonum methyl
aminomethansulfonicum. Solutie injectabila 50%, natrium phenyl dimethyl pyrazolonum
methyl aminomethansulfonicum. Supozitoare pentru adulti: 1 g natrium phenyl dimethyl
pyrazolonum methyl aminomethansulfonicum, 1,53 g excipient. Supozitoare pentru
copii: 0,30 g natrium phenyl dimethyl pyrazolonum methyl aminome-thansulfonicum,
0,82 g excipient.
Actiune farmacoterapeutica: Algocalminul este un analgezic puternic, inlocuind
intr-o larga masura opiaceele, fara a determina efectele secundare obisnuite dupa
administrarea acestora. Fiind un derivat pirazolonic, algocalminul are si o actiune
antipiretica.
Indicatii: Stari dureroase de diverse etiologii: colica renala, dureri post-operatorii.
Mialgii, nevralgii, lumbago, sciatica, cefalee, gripa, stari febrile.
Mod de administrare: Pentru adulti: 1-2 comprimate de 1-2 ori pe zi sau 2-5 ml de
1-2 ori pe zi, in injectii intramusculare profunde sau 1-3 supozitoare pentru adulti pe zi.
Pentru copii: 1/4-1 1/2 comprimat, dupa varsta sau 1-3 supozitoare pentru copii pe zi.
Pentru comprimate, se recomanda desfacerea acestora in putina apa inainte de
administrare.

Efecte secundare: Ca toti derivatii pirazolonici, Algocalminul poate determina in

cazuri foarte rare si la tratament prelungit reactii alergice si modificari ale formulei
leucocitare: daca in cursul unui tratament prelungit cu algocalmin apare leucocitopenie
sau granulo-citopenie se va intrerupe tratamentul.
Prezentare farmaceutica: Tub cu 10 comprimate. Cutii cu 5 fiole a 2 ml si 5 ml.
Cutii cu 6 supozitoare pentru adulti. Cutii cu 6 supozitoare pentru copii.
QUARELIN , comprimate
combinatii
Compozitie: Fiecare comprimat contine 400 mg metamizol sodic, 60 mg cafeina,
40 mg drotaverina hidroclorica.
Proprietati: Reuneste in mod avantajos efectele analgezice si antipiretice ale
metamizolului, cele excitante si vasotonice ale cafeinei cu cele antispastice ale
drotaverinei. Metamizolul este un derivat de pirazolona. Este cel mai puternic analgezic
neopioid. Poseda, de asemenea, efecte antipiretice si antiinflamatorii. Este metabolizat in
principal prin demetilare si acetilare. Este excretat prin urina. Cafeina este un derivat de
metilxantina cu efect analeptic, exercitandu-si efectul excitator in principal pe cortexul
cerebral si pe centrii respirator si vasomotor din medulla oblongata. Potenteaza efectul
analgezicelor neopioide. Administrata in asociere cu antipiretice suprima migrena prin
dilatatia vaselor cerebrale si reducerea presiunii lichidului cefalorahidian. Este absorbita
rapid, concentratia maxima in plasma fiind atinsa intr-o ora. Circula legata de proteinele
plasmatice in proportie de 367%. Drotaverina clorhidrat este un derivat de izochinolina,
un spasmolitic actionand direct musculatura neteda. Drotaverina este metabolizata in ficat
si este excretata prin intermediul bilei in fecale in proportie de cca 50% , iar 30% este
eliminata de catre rinichi prin urina. Timpul ei de injumatatire este de 4,91,8 h. In
proportie de 1,10,5% este excretata sub forma nemodificata prin urina. Efectul puternic
al Quarelin-ului devine manifest dupa 5-10 minute si in general dureaza 5 - 6 ore.
Componentele isi potenteaza efectele, permitand astfel reducerea dozelor terapeutice ale
fiecaruia administrate in mod separat.
Indicatii: Migrene: faza initiala a atacului migrenos de intensitate usoara si
moderata; dureri de cap de origine hipertensiva (forme episodice sau cronice); dureri de
cap simptomatice (dupa traumatisme craniene, maladii intracraniene de origine vasculara
si non-vasculara). In manevre de introducere sau extragere a sondelor din organism.
Infectii. Tulburari metabolice. Dureri in afectiuni ale capului, gatului, gurii, ochilor,
nasului, urechilor, sinusurilor, dintilor si altor parti ale capului si fetei.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la derivati pirazolonici, porfirie hepatica,
deficienta congenitala a G-6-P-DH, granulocitopenii, insuficienta severa hepatica, renala
sau cardiaca.
Mod de administrare, posologie: Doza medie pentru adulti este de 1/2 - 1
comprimat de 2 - 3 ori pe zi. Comprimatul va fi inghitit, fara a fi mestecat, cu putin
lichid.
Efecte adverse: Cele mai importante efecte adverse sunt cele induse de metamizol
(agranulocitoza, leucocitopenie, trombocitopenie, anemie hemolitica, soc anafilactic,
eruptii pe piele si mucoase). Reactiile alergice pot aparea chiar dupa cateva administrari
lipsite de complicatii. Simptome de agranulocitoza: febra, frison, angina, dificultati la
deglutitie, inflamatii orale, nazale, faringiene, genitale si anale. In acest caz se impune

imediat intreruperea tratamentului. Trombocitopenia: apare sub forma diatezelor

hemoragice si/sau petesiilor pe piele si mucoase. Simptome ce pot anunta un soc
anafilactic: transpiratii reci, scaderi ale tensiunii, ameteala, slabiciune, dispnee si
decolorari ale pielii. Simptome asociate pot fi: edemul fetei, urticarie, senzatia de
presiune in jurul inimii, tahicardie si senzatii de extremitati reci. In cazul unei boli renale
preexistente sau a unui supradozaj, pot aparea: oligurie tranzitorie, anurie, proteinurie sau
eventual nefrita interstitiala. Reactii aditionale de hipersensibilitate: toxicodermie cu
eritem, urticarie, edem, congestia mucoaselor cavitatii bucale, nazale si gatului. In doze
mari, cafeina poate excita sistemul nervos central si poate irita tractul gastrointestinal.
Interactiuni medicamentoase: In tratamentul simultan cu ciclosporina, nivelul
acesteia poate scadea, de aceea trebuie controlat. Efectul derivatilor pirazolonici slabeste
in prezenta contraceptivelor orale, a preparatelor cu fenobarbital si cu fenilbutazona.
Cafeina creste nivelul sanguin al medicamentelor metabolizate in ficat. Nivelul sanguin al
cafeinei este crescut de cimetidina, contraceptive orale, ciprofloxacin, enoxacin,
mexiletin (inhiba eliminarea sau clearance-ul cafeinei). Nicotina accelereaza clearance-ul
cafeinei. Cafeina creste absorbtia salicilatilor. Efectul cafeinei este crescut de catre
disulfiram si etinilestradiol.
Precautii: Datorita riscului de agranulocitoza, administrarea prelungita a
medicamentului trebuie, pe cat posibil, evitata; daca totusi este necesara, se impune
controlul regulat al hemogramei. Daca apar febra ridicata, frisoane si rigiditate, angina,
odinofagie, alterari in aspectul pielii si mucoaselor, tratamentul trebuie intrerupt si
anuntat medicul. In astmul bronsic si in infectii cronice respiratorii (in special in cazul
manifestarilor alergice), daca exista hipersensibilitate la analgezice (asa-numita
"intoleranta la analgezice") sau la antireumatice, administrarea presupune atentie sporita,
datorita pericolului de soc. Acelasi lucru este valabil si in caz de hipersensibilitate
(alergie, prurit) la alte substante (alimente, conservanti, par etc.). Folosirea la copii nu
este indicata. Nu trebuie folosit in primele trei luni si in ultimele sase saptamani de
sarcina. Trece in laptele matern, de aceea nu se administreaza la femeia care alapteaza.
Forma de prezentare: Cutii cu 10 comprimate in blister.
Metamizol combinatii
AMINOFENAZONA L, supozitoare , supozitor
combinatii
Compozitie:
Aminofenazona 0,10 g, Luminal 0,01 g, Excipient 0,89 g
Actiune farmacoterapeutica: Aminofenazona are un puternic efect antipiretic: in
plus detine o actiune analgezica moderata si o actiune antireumatica similara cu a
salicilatilor. Luminalul suprima iritabilitatea si starea de agitatie pe care le prezinta, de
obicei, copiii febrili si, totodata, potenteaza actiunea analgezica a aminofenazonei.
Indicatii: Supozitoare de aminofenazona L sunt indicate in starile febrile ale
copilului, in care administrarea perorala a aminofenazonei este imposibila (de exemplu
din cauza varsaturilor).
Contraindicatii: Diaree, intoleranta la aminofenazona, granulocito-penie,
leucopenie.
Posologie: Copii de 1 an: 1 supozitor in 24 ore. 2-3 ani: 1-2 supozitoare in 24 ore.
4-5 ani: 2-3 supozitoare in 24 ore. 6-12 ani: 3-4 supozitoare in 24 ore.

Prezentare farmaceutica: Cutii cu 6 supozitoare.

Conservare: La adapost de caldura si umiditate
PROPIFENAZONA , capsule
prophyphenazonum
Compozitie: Capsule continand propifenazona 100 mg; Capsule continand
propifenazona 300 mg.
Actiune farmacoterapeutica: Antipiretic prin mecanism central, analgezic,
antispastic miotrop; produsul are actiune antiinflamatorie redusa.
Indicatii: Febra, dureri usoare si medii (cefalee, nevralgii dentare, sciatica,
dismenoree etc.).
Reactii adverse: Eruptii cutanate, leucopenie, anemie hemolitica.
Contraindicatii: Porfirie. Atentie! Nu se va administra in primul trimestru de
sarcina si ultimele 3 saptamani de sarcina. Produsul potenteaza actiunea anticoagulantelor
de tipul dicumarolului precum si a fenilbutazonei.
Mod de administrare: 100-300 mg de 3 ori pe zi.
Forma de prezentare: Cutii cu 20 capsule
Conditii de pastrare: La adapost de lumina, caldura si umiditate.
Anilide
PARACETAMOL , comprimate
paracetamolum
Compozitie: Comprimate continand 0,5 g paracetamol.
Actiune farmacoterapeutica: Paracetamolul este o substanta cu actiune analgezica
asemanatoare cu a fenacetinei si cu un efect antipiretic apropiat de cel al salicilatilor si
intrucatva superior efectului antitermic al fenacetinei. Paracetamolul actioneaza asupra
centrilor termoregulatori din sistemul nervos central, determinand o pierdere mai
accentuata de caldura prin vasodilatatie cutanata. Intensitatea efectului antipiretic este
aproximativ egala cu a acidului acetilsalicilic, durata celui dintai fiind ceva mai mica (3-4
ore). Efectul analgezic are de asemenea, un mecanism central, fiind influentate durerile
de intensitate medie (durerile intense sau determinate de stari spastice ale musculaturii
netede nu sunt influentate). Paracetamolul nu are actiune antiinflamatoare, antireumatica.
In doze terapeutice nu influenteaza respiratia, nici starea functionala a inimii. Nu s-au
constatat modificari ale protrombinemiei cu fenomene hemoragice. De asemenea, nu s-au
semnalat fenomene iritante gastrice, eroziuni si sangerari de tipul celor consecutive
administrarii salicilatilor. Paracetamolul se resoarbe complet din tubul digestiv, difuzeaza
rapid si relativ uniform in toate umorile organismului. Nivelurile sanguine maxime se
inregistreaza dupa 1/2-1 ora. Paracetamolul este metabolizat in ficat, derivatii sai fiind
eliminati prin urina. Potentialul methemoglobinizant al paracetamolului (datorat probabil
paraaminofenolului format prin dezacetilare) este de aproximativ 3-5 ori mai mic decat la
fenacetina, daca se administreaza in doze terapeutice un timp nu prea indelungat.
Indicatii: Combaterea simptomatica a febrei (peste 38 grade Celsius) de cauza
infectioasa. Combaterea simptomatica a durerilor medii (cefalee, nevralgii dentare,
sciatice etc.), artralgii nereumatismale, dismenoree, dureri dupa unele interventii
chirurgicale, entorse, fracturi, luxatii. In cadrul indicatiilor de mai sus beneficiaza de

preparat in special persoanele cu intoleranta digestiva la salicilati sau cu sensibilitate la

derivati pirazolonici.
Contraindicatii: Durerile intense, in special cele de origine viscerala, durerile
reumatice.
Reactii adverse: Rareori se pot inregistra, mai ales dupa administrarea indelungata
a unor doze mari - eruptii cutanate sau usoara anemie si foarte rar aparitia
methemoglobinemiei. Tratamentele prelungite cu doze mari pot da obisnuinta cu
fenomene de abstinenta la intreruperea brusca a administrarii.
Posologie si mod de administrare: Adulti si copii peste 12 ani: 3-4 comprimate pe
zi. Nu se va depasi doza zilnica de 2,5 g (5 comprimate). Copii intre 7 si 12 ani: cate
0,250 g (1/2 comprimat) la 6 ore. La copii intre 3 si 7 ani este preferabil sa se utilizeze
supozitoarele de paracetamol (1-3 pe zi). Se recomanda ca durata tratamentului sa nu
depaseasca 10 zile.
Forma de prezentare:
Cutii cu 2 blistere a cate 10 comprimate.
Cutii cu 200 blistere a cate 10 comprimate.
Conditii de pastrare:
La adapost de caldura si umiditate.
A nu se lasa la indemana copiilor.
CODAMIN P , comprimate
combinatii
Compozitie: 1 comprimat contine:
Paracetamol 300 mg, fenacetina 200 mg, cafeina H2O 25 mg, codeina baza H2O 15 mg
Actiune terapeutica: Analgezic, antipiretic. Codeina are actiune analgezica, iar
cafeina are efect stimulant psihomotor slab si proprietati antimigrenoase.
Indicatii terapeutice: Cefalee, dureri dentare, nevralgii, mialgii, dismenoree, stari
febrile, gripa.
Doze si mod de administrare: Adulti: 1-2 comprimate de 3-4 ori pe zi. Copii peste
6 ani: 1/2-1 comprimat (dupa varsta), de 3-4 ori pe zi. Se va avea in vedere ca doza medie
de codeina la o administrare sa nu depaseasca 0,15-0,2 mg/kg corp.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la paracetamol, fenacetina, cafeina si codeina,
porfirie hepatica acuta, deficit de G-6-PD, insuficienta renala si hepatica, copii sub 6 ani.
Precautii: Se recomanda prudenta in starile de deprimare respiratorie si hipoxie,
ulcer gastroduodenal, (cafeina mareste secretia gastrica), anemie, tulburari renale si
hepatice. Codeina figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi).
Reactii adverse: Administrarea prelungita de doze mari poate produce: eruptii
cutanate alergice, trombocitopenie, anemie, agranulocitoza, leziuni renale si hepatice
(prin paracetamol); constipatie, rareori dependenta, cresterea presiunii intrabiliare si
durere (prin codeina); palpitatii, anxietate, tremor (prin cafeina).
Interactiuni medicamentoase: Carbunele si colestiramina pot absorbi
paracetamolul administrat pe cale bucala, fiind necesar un interval de minimum o ora
intre administrarea acestor preparate. Dimpotriva, sorbitolul mareste absorbtia
gastrointestinala. Paracetamolul poate mari activitatea anticoagulantelor cumarinice.
Efectul cafeinei poate fi marit de izoniazida sau de meprobamat. In doze mari, cafeina

administrata pacientilor care primesc inhibitori de monoaminoxidaza (IMAO), prezinta

riscul de criza hipertensiva. Cafeina mareste actiunea antimigrenoasa a ergotaminei.
Efectul deprimant al codeinei asupra SNC poate fi potentat de alcool, fenotiazine, IMAO
si antidepresivele triciclice.
Forma de prezentare: Benzi de hartie/polietilena, continand 20 comprimate.
Conditii de pastrare: La loc uscat, ferit de lumina si caldura. Termen de valabilitate: 3 ani.
COLDREX, comprimate , comprimate
combinatii (paracetamolum + fenilephrynnum + coffeinum + terpinhydratum + acidum
ascorbicum)
Descriere: Comprimatele de Coldrex sunt deosebit de active impotriva
simptomelor racelii si gripei pentru ca au fost realizate dupa o formula speciala Coldrex.
Ele contin doza optima recomandata de paracetamol pentru calmarea nevralgiilor,
durerilor si pentru scaderea febrei. Contin fenilefrina care decongestioneaza fosele
nazale. Noi am adaugat, de asemenea, cofeina, un stimulent mediu impotriva starii de
oboseala si vitamina C- esentiala pentru organism, adesea deficitara in timpul racelilor si
gripei. Fiecare comprimat Coldrex contine: Paracetamol Ph. Eur. 500 mg; Clorhidrat de
fenilefrina 5 mg; Cofeina Ph. Eur. 25 mg; Terpinhidrat 20 mg; Vitamina C 30 mg.
Indicatii: Comprimatele de Coldrex sunt indicate pentru ameliorarea simptomelor
de raceala si gripa. La primele semne de raceala sau gripa luati Coldrex cu apa sau o
bautura calda. Pentru a obtine o ameliorare maxima, luati Coldrex pe toata durata racelii.
Administrare: Adulti: Cate 2 comprimate de 1-4 ori pe zi. Copii (6-12 ani): Un
comprimat de 1-4 ori pe zi. Nu se recomanda copiilor sub varsta de 6 ani.
Precautii: Nu se administreaza copiilor sub varsta de 6 ani fara avizul medicului.
Contraindicatii: O reactie alergica la Coldrex se intalneste foarte rar. A nu se
depasi doxa recomandata. Unele medicamente nu se combina. Daca luati alte
medicamente prescrise de medic, cereti-i sfatul inainte de a lua Coldrex. Daca
simptomele persista, consultati medicul. A se pastra la loc uscat. Nu lasati medicamentul
la indemana copiilor. A nu se administra concomitent cu alte produse care contin
paracetamol.
PARCETAMOL SINUS , comprimate
combinatii
Compozitie: Un comprimat contine paracetamol 500mg, maleat de cloraniramina
3mg, clorhidrat de pseudoefedrina 30mg si excipienti: povidona, amidon pregelatinizat,
acid stearic, talc, stearat de magneziu.
Grupa farmacoterapeutica: Decongestionante nazale de uz sistematic,
simpatomimetice, combinatii.
Indicatii terapeutice: Paracetamol Sinus este indicat pentru profilaxia si
tratamentul rinitelor alergice si vasomotorii si pentru tratamentul simptomatic al racelii
comune si gripei (pentru ameliorarea stranutului, rinoreei, congestiei nazale si sinusale,
febrei, cefaleei si durerilor musculare).
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la paracetamol, fenacetina sau alte antiimflamatoare (risc
crescut de reactii alergice); hipersensibilitate la cloraniramina sau alte antihistaminice;

hipersensibilitate la pseudoefedrina sau alte amine simpatomimetice; hipersensibilitate la

oricare dintre excipientii produsului.
Deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza.
Insuficienta renala severa (riscul de reactii adverse renale poate fi crescut in cazul
administrarii prelungite de doze mari).
Tulburari uretro-prostatice cu risc de retentie urinara.
Glaucom cu unghi inchis sau predispozitie la glaucom cu unghi inchis; glaucom cu unghi
deschis.
Hipersensibilitate arteriala severa.
Insuficienta hepatocelulalra.
Insuficienta coronariana severa.
Tratament concomitent cu inhibitori de monoamino-oxidaza (IMAO) non-selective (vezi
Interactiuni).
Copii sub 12 ani.
Precautii:
Se recomanda sa nu se depaseasca dozele recomandate.
Daca apar reactii de hipersensibilitate, tratamentul va fi intrerupt imediat.
Tratamentul va fi intrerupt daca apar palpitatii, tahicardie, greata.
Datorita continutului in paracetamol, asocierea cu antiimflamatoare nesteroidiene
se va face la doze adaptate si se va evita administrarea pe termen lung.
Clorfeniramina se administreaza cu prudenta la copii si la varstnici.
Datorita prezentei clorfeniraminei, nu se recomanda administrarea de Paracetamol
Sinus cu alcool etilic sau medicamente care contin alcool etilic (vezi Interactiuni).
Similar celorlalte simpatomimetice pseudoefedrina se administreaza cu prudenta
la pacienti cu hipertiroidie, boli cardiovasculare (hipertensiune arteriala, cardiopatie
ischemica etc.), diabet zaharat si psihoze.
Sportivii trebuie atentionati ca produsul contine pseudoefedrina care poate da
rezultate pozitiva la testele practicate la controlul antidoping.
Nu se recomanda asocierea cu simpatomimetice.
Administrarea indelungata poate scadea sau inhiba secretia salivara, prin aceasta
contribuind la dezvoltarea cariilor, bolilor periodontale, candidozei orale.
Interactiuni: agonistii morfinici, antiacidele, carbunele activat si anticolinergicele
scad viteza de absorbtie a paracetamolului, dar nu si cantitatea totala absorbita, iar
cisaprida ii creste rata de absorbtie. Toxicitatea paracetamolului este crescuta de
administrarea concomitenta de alcool etilic, antiinflamatoare nesteroidiene, acid
acetilsalicilic sau alti salicilati, barbiturice, carbamazepina, hidantoina, rifampicina,
sulfinpirazona, saruri de aur. Paracetamolul creste riscul de aparitie a reactiilor adverse
ale anticoagulantelor orale, antifungicelor - derivati de imidazol, carmustinei si
inruditelor, doxorubicinei si inruditelor, izoniacidei si inruditelor, mercaptopurinei,
ciclosporinei, cloramfenicolului, metothrexatului. Estrogenii si contraceptivele estroprogestative cresc metabolismul hepatic al paracetamolului. Paracetamolul poate reduce
reactiile adverse ale interferonului.
Riscul de aparitie a reactiilor adverse ale clorfeniraminei este crescut de
administrarea concomitenta cu deprimante ale sistemului nervos central SNC
(antidepresive sedative, barbiturice, hipnotice, analgezice opioide, metadona,
neuroleptice, anxiolitice, alcool etilic), atropina si alte anticolinergice (antipresive

triciclice, antiparkinsoniene, anticolinergice centrale, antispastice neurotrope,

disopiramida, neuroleptice fenotiazinice), fenitoina. Este contraindicata asocierea cu
alcool etilic, sultoprida si inhibitori de monoaminooxidaza (IMAO).
De asemenea este contraindicata asocierea cu IMAO si datorita continutului de
pseudoefedrina. Pseudoefedrina se asociaza cu prudenta cu guanetidina sau cu substante
inrudite si cu anestezice volatile halogenate.
Interactiuni cu testele de laborator:
Paracetamolul poate modifica rezultatele unor teste de laborator: glicemiei,
concetratiei serice de acid 5-hidroxiindolacenic, testul de bentiromida pentru evaluarea
functiei hepatice, concentratia plasmatica de acid uric, bilirubina, lactat-dehidrogenaza,
transaminaze, masurarea timpului de protrombina.
Clorfeniramina poate inhiba raspunsul la testele de hipersensibilitate cutanata,
inducand astfel rezultate fals-negative, de aceea este recomandabil sa se opreasca
administrarea clorfeniraminei cu cel putin 72 de ore inainte de efectuarea testelor
cutanate care utilizeaza extracte alergenice.
Atentionari speciale:
Paracetamol
Se impun precautii in caz de alcoolism si afectiuni hepatice, incluzand hepatita
virala (creste riscul hepato-toxicitatii) si in caz de insufucuenta renala grava (numai in
cazul tratamentului de lunga durata cu doze mari, in tratamentul ocazional fiind
acceptabil). Este necesara monitorizarea functiilor hepatice in cazul tratamentului de
lunga durata si cu doze mari la pacientii cu leziuni hepatice preexistente.
Clorfeniramina
In caz de insuficienta renala grava se impune prudenta, datorita riscului de
acumulare. Clorfeniramina se va administra cu precautie la pacientii cu afectiuni
cardiovasculare (mai ales la hipertensivi), presiune intraoculara crescuta, astm bronsic,
ulcer gastro-duodenal, obstructie pilorica si epilepsie.
Pseudoefedrina
Este necesara supravegherea atenta a pacientilor cu tulburari de mictiune,
indeosebi varstnici cu adenom de prostata, datorita actiunii alfa-simpatomimeticelor
asupra sfincterului vezical intern.
Varstnici
Se recomanda prudenta la varstici deoarece:
au un risc crescut de aparitie a hipotensiunii ortostatice, vertijului sau sedarii;
pot prezenta constipatie cronica (risc de ileus paralitic);
exista o probabilitate crescuta de hipertrofie de prostata corelata cu varsta, ceea ce
necesita ajustarea dozelor.
Sarcina si alaptarea: nu se recomanda administrarea de Paracetam Sinus in timpul
sarcinii si alaptarii.
Capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje: datorita reactiilor adverse
pe care le are (de exemplu somnolenta, vertij, tulburari de acomodare etc.), produsul
poate influenta capacitatea de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.
Doze si mod de administrare:
Adulti: 1-2 comprimate Paracetamol Sinus de 3 ori pe zi (nu se vor administra
mai mult de 6 comprimate / zi si mai mult de 2 comprimate / priza).

Copii intre 12-15 ani: 2-3 comprimate Paracetamol Sinus / zi (nu se recomanda mai mult
de 3 comprimate / zi si mai mult de 1 comprimat / priza).
In caz de insuficienta renala cu clearance-ul creatininei < 10ml/min., intervalul
intre 2 doze trebuie sa fie de cel putin 8 ore.
Comprimatele se vor administra cu o jumatate de ora inainte de mese; se
recomanda ingestia comprimatelor cu o cantitate suficienta de lichid.
Reactii adverse:
Pot apare rar reactii alergice (crize de astm bronsic, dermatita alergica, edem
angio-neuronic, febra, eruptii cutanate, urticariene si eritemoase, soc anafilactic),
afectarea sistemului nervos central SNC (agitatie, ameteli, dureri de cap, confuzie,
convulsii, cosmaruri, senzatii de frica, halucinatii, insomnie, iritabilitate, neliniste,
nervozitate, parestezii, psihoza, slabiciune, sedare, somnolenta, tremor, vedere incetosata
sau alte tulburari de vedere), tulburari cardiovasculare (aritmii, bradi- sau tahicardie,
colaps, hipertensiune tranzitorie, hipotensiune ortostatica, lesin, palpitatii), tulburari
respiratorii (cresterea vascozitatii secretiilor bronsice, deprimare respiratorie, congestie
nazala, senzatie de uscaciune la nivelul gurii, nasului si gatului), tulburari gastrointestinale (anorexie, constipatie, dureri abdominale, greata, varsaturi), tulburari urogenitale (disurie, retentie de urina, colica renala, insuficienta renala acuta, piurie sterila,
ginecomastie, inhibarea ejacularii, scaderea libidoului, impotenta), tulburari hematologice
(anemie hemolitica, agranulocitoza, leucopenie, neutropenie, pancitopenie,
trombocitopenie), transpiratii, blefarospasm, icter si hipoglicemie.
Supradozaj:
Simptome
Administrarea in exces provoaca poftei de mancare, greata, varsaturi, dureri
abdominale, diaree, hematomegalie, icter, scurtarea respiratiei, tahipnee, dispnee, cefalee,
ameteli, somnolenta sau stimularea SNC cu halucinatii, convulsii, nervozitate, neliniste,
tremor, slabiciune, stare de rau general, putand evolua pana la encefalopatie hepatica (cu
tulburari ale functiilor crebrale, confuzie, agitatie, stupoare), coma, edem cerebral,
tulburari de coagulare, sangerari gastro-intestinale, coagulare intravasculara diseminata,
hipoglicemie, acidoza metabolica, aritmii cardiace, colaps cardio-vascular, necroza
tubulara renala si insuficienta renala acuta.
Tratament
Tratamentul trebuie instituit rapid, chiar daca manifestarile sunt minore la inceput
si se va face in spital. Consta in evacuarea continutului gastric prin provocarea de
varsaturi sau lavaj gastric; administrarea de N-acetilcisteina intravenos 150mg/kgc (in
200ml solutie izotona) in decurs de 15 minute, apoi 15mg/kgc (in 500ml) in 4 ore si
ulterior 100mg/kgc (in 1000ml) in urmatoarele 16 ore (deci un total de 300mg/kgc in 20
de ore) sau metionina 2,5g la intervale de 4 ore, pana la o doza totala de 10g;
monitorizarea functiei renale si cardiace; efectuarea testelor hepatice; mentinerea
echilibrului hidro-electrolitic, oxigeno-terapie, corectarea hipoglicemiei si administrarea
de vitamina K, de plasma proaspata congelata sau a unui concentrat de factori de
coagulare (in functie de timpul de protrombina); administrarea de diazepam, intravenos
pentru tratarea convulsiilor; combaterea hipokaliemiei prin perfuzarea lenta a unei solutii
diluate de clorura de potasiu, cu masurarea concentratiilor serice de potasiu; psihiatric in
caz de ingestie voluntara.
Pastrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

A se pastra la temperaturi intre 15-25C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj:
Cutie cu 2 blistere a cate 10 comprimate.
SARIDON analgezic , comprimate
combinatii
Compozitie: 250 mg paracetamol, 150 mg propifenazona, 50 mg cafeina.
Proprietati si efecte: Saridon este o asociatie de substante analgezice si
antipiretice precum si o cantitate redusa de cafeina. Proportia componentelor este in asa
fel echilibrata incat sa permita amendarea rapida si eficace a durerii, efectul mentinanduse cateva ore.
Indicatii: Algii: cefalee, dureri de origine dentara, dureri de origine menstruala,
nevralgie, nevrite, dureri postoperatorii si dureri de origine reumatica; stari febrile: stari
gripale etc.
Mod de administrare: Doza unica - adulti: 1-2 comprimate; copii de varsta
scolara: 1/2-1 comprimat. Doza unica poate fi repetata de trei ori in cursul a 24 de ore.
Comprimatele trebuie luate intregi, cu o cantitate suficient de mare de apa sau alte
lichide. Analgezicele nu trebuie luate in doze mari sau timp indelungat fara a consulta in
prealabil medicul.
Contraindicatii si precautii: Saridonul este contraindicat in cazul unor afectari
severe ale functiei hepatice sau renale, in conditiile unui deficit congenital de glucozo-6fosfat dehidrogenaza (anemie hemolitica), porfirie hepatica acuta sau in cazul unei alergii
la substantele ce intra in compozitia sa. Saridonul nu trebuie administrat sugarilor sau
copiilor de varsta prescolara. Trebuie de asemenea respectat principiul medical conform
caruia nu se administreaza medicamente in primele luni de sarcina decat daca este
imperios necesar.
Reactii adverse: Saridonul este in general bine tolerat. In unele cazuri izolate au
fost observate reactii cutanate: eruptii, urticarie.
Interactiuni medicamentoase: Ca si in cazul altor analgezice, pacientii aflati sub
tratament cu Saridon nu trebuie sa consume alcool deoarece reactiile individuale nu pot fi
previzibile.
Prezentare: Cutii continand 10 comprimate.
Conditii de pastrare: Produsul se pastreaza la temperaturi sub 30 grade Celsius.
Termen de valabilitate: Medicamentul poate fi utilizat numai pana la data expirarii,
marcata pe ambalaj ("Exp.")

Antimigrenoase
Alcaloizi de ergot
Dihidroergotamina
vasoconstrictor, creste tensiunea arteriala in hipotensiune
COFEDOL dj. ergotamina 1mg, cofeina 100 mg
r.a.
ameteli, greturi
c. ind. sarcina, HTA, boala coronariana si vasculara periferica

adm.

1-2 x 1-5 mg/zi

Agonosti selectivi ai receptorilor 5 HT1

Sumatriptan
IMIGRAN cp. 50, 100 mg
ind. criza de migrenea (nu profilactic)
c.ind. HTA, cardiopatie ischemica, copii, varstnici
asociere cu Li, ergotamina, IMAO
adm. initial 100 mg
daca se manifesta efect favorabil dar criza de migrena revine, se adm o noua doza
maxim 300 mg/24 ore

XIV.1.4 ANTIDEPRESIVE
Medicamentele antidepresive au fost descoperite prin studierea neurolepticelor. Au
un efect bine demonstrat dup 2-3 sptmni de tratament.
Nu toate manifestrile depresive dispar concomitent; prima manifestare care dispare
este abulia. n schimb, rmne prezent dorina de suicid, iar datorit dispariiei abuliei
exist posibilitatea de a se sinucide. Pericolul de suicid este cu att mai mare dac
medicamentul antidepresiv poate fi un mijloc de sinucidere (n doze mari). Aceasta este
prima reacie advers a medicamentelor antidepresive; de aceea depresia este considerat
o mare urgen medical, iar tratamentul trebuie fcut sub strict supraveghere medical
n primele 3 sptmni. Ulterior, dup dispariia abuliei, dispar i celelalte semne i
simptome. Astfel, capacitatea de comunicarea a depresivilor crete, acetia exprimndu-i
cu claritate i precizie sentimentele. Uneori devine uor euforic, hiperactiv.
Efectele antidepresivelor:
1. Efect antidepresiv
2. Efect n tratamentul copiilor ce au fobie de coal i au performane reduse.
3. Se folosesc n tratamentul enurezisului nocturn (copiii care fac pe ei noaptea),
scznd profunzimea somnului copilul se trezete mai uor.
4. Se folosesc n tratamentul bolilor cu dureri cronice n care pacientul este
depresiv.
5. Se folosesc n tratamentul bolilor psihosomatice (ipohondria) persoane cu
simptomatologia unor boli bine definit, dar fr substrat organic.
Antidepresivele trateaz i depresia mascat datorit autocontrolului.
6. Au efecte parasimpatolitice, deci sunt contraindicate ntr-o serie de boli, ele
putnd agrava: glaucomul, globul vezical (la bolnavii cu adenom de prostat), scderea
tranzitului intestinal, reacii adverse cardiace: bradicardie, aritmii ectopice, tulburri de
conducere.
7. Efect sedativ nsoit de un efect anxiolitic = medicamente antidepresive de tip
sedativ (Amitriptilina).
8. Cresc uor activitatea psihomotorie = medicamente anxiogene = medicamente
antidepresive de tip incisiv = psihotone (Imipramina - anxietatea indus este deranjant
i ngreuneaz evoluia tratamentului; de aceea se asociaz cu anxiolitice.).

Mecanism de aciune
Este neelucidat experimental. Efectul antidepresiv a fost pus n legtur cu
proprietatea antidepresivelor de a inhiba recaptarea unor mediatori chimici:
noradrenalina, serotonina (creterea cantitii acestor 2 mediatori n fanta sinaptic
determin efectul antidepresiv), dopamina (produce o cretere a activitii SNC, fr
consecine antidepresive).
Noradrenalina (NA) i serotonina cresc n fanta sinaptic de la prima administrare a
medicamentului, dar efectul global apare abia dup 2-3 sptmni de tratament. Creterea
cantitii de NA i serotonin produce o scdere a rspunsului membranelor postsinaptice
la neurotransmitorii respectivi prin efect de down regulation apare efectul
antidepresiv ca urmare a scderii numrului de receptori postsinaptici -adrenergici i
serotoninergici.
Medicamentele antidepresive inhib recaptarea NA i serotoninei din fanta sinaptic
n citoplasma celulei secretoare; astfel, crete biodisponibilitatea NA i serotoninei i
scade rspunsul membranelor.
Exist medicamente ce inhib doar recaptarea serotoninei: medicamente
antidepresive atipice cu structur modificat (4 cicluri). Efectul antiderpesiv are aceeai
intensitate, ns sunt mai bine suportate, pentru c nu cresc biodisponibilitatea NA nu
au reacii adverse cardiace. De asemenea, nu au proprieti simpatolitice, au un efect slab
sedativ i nu sunt anxiogene. Ex. Sertamina, Mianserina.
Mianserina are efecte antiderpresive, nu are proprieti simpatolitice. Are efect
sedativ slab. Nu se tie cum acioneaz, dar efectul antidepresiv are o laten mai scurt
dect al celorlalte: efect dup 2-3 zile de tratament.
Antidepresive inhibitoare de MAO
Inhibarea MAO duce la creterea NA i serotoninei scade sensibilitatea
membranei postsinaptice. Deci, intensitatea efectului antidepresiv este comparabil cu
cea a antiderpresivelor triciclice, iar latena efectului este aceeai.
Aceste antidepresive sunt greu suportate; creterea cantitii de NA duce la grave
accidente cardiace: HTA, aritmii severe.
Acestea sunt contraindicate n:
- feocromocitom - cnd exist deja o cretere de NA
- asocierea cu simpatomimetice (chiar i la doze mici se produce HTA).
- consum de alimente bogate n tirozin (alimente fermentate - brnz, bere).
Se recomand folosirea lor n depresii ce nu rspund la antidepresive triciclice.
Tratamentul depresiilor:
- Depresia uoar - tratamentul const n psihoterapie i medicaie antidepresiv.
- Depresie moderat - tratament cu antidepresive triciclice i cvadriciclice.
- Depresia sever - nu rspunde la tratamentul medicamentos se fac
electroocuri.
MEDICAMENTE ANTIMANIACALE LITIU
Litiu administrat la animale de laborator d o uoar sedare. La omul normal nu
produce nimic. La bolnavii n criz maniacal nltur criza mpreun cu manifestrile
tipice. Latena efectului este de 5-10 zile; de aceea, la debutul tratamentului se

administreaz neuroleptice cu rol de a liniti pacientul. Neurolepticele se dau pn i

face efectul litiul; dup aceea, se administreaz numai litiu.
n mania acut se administreaz Li i antipsihotice timp de 5-10 zile; dup aceast
perioad se d doar Li.
Reacii adverse - sunt de tip toxic:
- reversibile: crete retenia de Na i H2O la nceput de tratament apar edeme
pe gambe; crete volumul tiroidei cu hipertiroidism.
- ireversibile: tubulopatie renal crete diureza; poliurie i polidipsie (apare ca
mecanism compensator n poliurie) apare diabetul insipid nefrogen.
Li devine periculos dac concentraia plasmatic depete de 2-3 ori concentraia
sanguin terapeutic.
Biodisponibilitatea Li difer de la persoan la persoan, dar este constant la aceeai
persoan. Se monitorizeaz permanent concentraia plasmatic a Li, i astfel frecvena
reaciilor adverse scade.
XIV.1.5 ANTIEPILEPTICE
Medicamentele antiepileptice i antiparkinsoniene influeneaz funciile motorii ale
SNC.
Antiepilepticele = anticonvulsivantele - sunt capabile s opreasc convulsiile i
s scad frecvena de apariie a convulsiilor, indiferent dac apar n epilepsie sau n alte
condiii (convulsii febrile, meningitice, etc.).
Convulsiile apar pentru c la un moment dat apare un focar ce descarc impulsuri
cu frecven mare i foarte sincron. Aceast descrcare are consecine somatice n funcie
de localizarea focarului. O descrcare aprut ntr-o zon nervoas, se ntinde n SNC din
aproape n aproape (n pat de ulei) cuprinznd zonele nvecinate, determinnd o expresie
somatic corespunztoare zonei afectate.
Cnd convulsiile sunt generalizate, pot duce la pierderea cunotinei. Cnd
generalizarea apare foarte repede, avem de-a face cu marele ru epileptic: pacientul i
pierde cunotina, cade, apare o contracie tonic a ntregii musculaturi (muchii
extensori, uneori muchii respiratori i cei ai corzilor vocale poate scoate un strigt).
Aceste manifestri dureaz cteva secunde sau zeci de secunde, apoi apar micrile
spasmodice (1-2 minute), dup care bolnavul cade ntr-un somn profund, hipnotic.
Alteori pot apare manifestri psihosomatice = micul ru epileptic - apare o stare
de detaare i absen din mediu; dureaz 10-20 secunde, dup care bolnavul i reia
activitatea ca i cnd nimic nu s-ar fi ntmplat. Pe durata unei zile, pot apare mai multe
crize de acest fel.
Focarul iniial se descarc la un anumit timp de generalizare; n funcie de
localizare bolnavul are nite micri specifice sau senzaii specifice (aure); aceste aure
sunt prevestitoare pentru criza epileptic. Aura este important pentru c localizeaz
focarul epileptic i permite prevenirea medicamentoas a crizei.
Medicamentele antiepileptice ntrerup criza i scad frecvena de apariie a crizelor:
- scad frecvena de descrcare a excitaiei.
- mpiedic extinderea excitaiei n restul creierului.
Medicamentele antiepileptice nu acioneaz pe toate crizele epileptice.
Se pot produce convulsii epileptice la animalele de laborator cu ajutorul ocurilor

electrice. Dac se aplic un oc electric cu o frecven mai mare de 30 Hz, apar stri
foarte asemntoare cu marele ru epileptic; dac frecvena este mai mic de 6 Hz, apar
stri foarte asemntoare cu micul ru epileptic.
Pentetrazolul poate produce la oareci i obolani convulsii asemntoare cu cele
de la om.
Tratamentul cu antiepileptice este de lung durat; la oprire, foarte frecvent boala
reapare. Un astfel de tratament este nsoit de reacii adverse. Exist reacii adverse
comune tuturor antiepilepticelor:
- efecte sedative - nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea i
efectele antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel nct se dezvolt toleran
la efectul sedativ , fr a se dezvolta toleran i la efectul antiepileptic.
- afecteaz capacitatea de nvare i de memorare, produc lentoare n activitatea
psiho-intelectual; aceste medicamente nu mpiedic activitatea social, dar este necesar
un efort crescut pentru adaptare.
- sunt de obicei inductoare enzimatice i cresc metabolismul altor medicamente;
frecvent crete i metabolizarea vitaminelor, astfel nct cei aflai sub tratament cu
antiepileptice pot avea hipovitaminoze sau avitaminoze
De exemplu, 10 % dintre bolnavi au deficit de vitamina B 12 i acid folic ceea ce
le produce o anemie megaloblastic.
FENITOINA - ca structur chimic este asemntoare cu fenobarbitalul; nu este activ pe
micul ru epileptic; este activ pe marele ru epileptic i pe convulsii tonico-clonice.
Mecanism de aciune: blocheaz canalele de Na, avnd efect antiepileptic (nu se mai
depolarizeaz aa de uor membranele neuronale).
D o serie de reacii adverse:
- o uoar sedare de mic intensitate.
- reacii adverse digestive: greuri, vrsturi, crampe abdominale.
- reacii adverse neurologice: tremor al extremitilor, stri de confuzie, nistagmus
(tremor al globilor oculari la fixarea unui punct).
- relativ frecvent, d gingivit hipertrofic.
- reacii adverse hematologice i imunologice (anemii hemolitice autoimune).
- erupii cutanate.
- mai rar, boli asemntoare cu lupusul eritematos difuz (boli lupoide).
CARBAMAZEPINA - seamn cu medicamentele antidepresive triciclice, avnd
mecanism de aciune asemntor: blocheaz canalele de Na. Carbamazepina este activ
n convulsiile tonico-clonice i n marele ru epileptic; poate agrava micul ru epileptic.
Mai este eficace n durerile neurologice: nevralgia de trigemen.
Este la fel de eficace, dar mai bine suportat ca Fenitoina. Poate produce reacii
adverse digestive i neurologice (la fel ca Fenitoina).
FENOBARBITALUL - este activ n convulsiile tonico-clonice i n marele ru epileptic,
fr a fi activ micul ru epileptic. Este foarte activ n convulsiile febrile la copii mici (este
tratamentul de elecie). Mai este activ i n convulsiile sistemice (meningit). Injectabil,
poate avea efect n starea de ru epileptic (starea de ru epileptic = epilepsie cu crize
majore ce se succed foarte repede). Este mult mai folosit ca antiepileptic dect ca

hipnotic.
Fenobarbitalul acioneaz pe receptorii GABA-ergici; acesta se fixeaz de canalul
de Cl , pe situsul specific . Fixarea de receptori produce o modificare steric ce
determin deschiderea canalului de Cl- i meninerea lui deschis.
Este cel mai puternic inductor enzimatic, fiind contraindicat n boli genetice
enzimatice (de ex. porfirii).
PRIMIDONA - acioneaz prin blocarea canalelor de Na. Prin metabolizare se
transform rapid n fenobarbital. Are efectele Fenitoinei i Carbamazepinei i reaciile
adverse ale Fenobarbitalului.
Acidul VALPROIC - este activ pe marele ru epileptic i pe micul ru epileptic. De
obicei se folosesc srurile acidului valproic, deoarece persist mai mult n organism.
n marele ru epileptic- are aceleai efecte ca Fenitoina i Carbamazepina. n
micul ru epileptic are acelai efect ca Etosuximida.
Are reacii adverse mai puine dect Fenitoina i Carbamazepina: sedare uoar,
dereglri digestive i neurologice. Poate produce hepatopatie (hepatit) idiosincrazic.
Acioneaz prin 2 mecanisme:
1. Blocarea canalelor de Na
2. Creterea disponibilului de GABA - este mai puin probabil, deoarece se
produce pentru doze mai mari dect cele antiepileptice.
BENZODIAZEPINELE - Diazepamul - este eficace pentru oprirea convulsiilor tonicoclonice i n starea de ru epileptic. Administrat injectabil este medicamentul de elecie
pentru oprirea crizei convulsive.
Alte medicamente:
VIGABATRINA - inhib GABA-transaminaza crete disponibilul de GABA la nivelul
sinapselor GABA-ergice, fiind eficace n convulsiile tonico-clonice i n marele ru
epileptic. Nu are efect n micul ru epileptic.
GABAPENTINA - crete eliberarea de GABA n fanta sinaptic, fiind eficace n
convulsiile tonico-clonice, iar spre deosebire de Vigabatrina, agraveaz micul ru
epileptic.
Medicamente ce acioneaz n micul ru epieptic
ETOSUXIMIDA - are un spectru foarte ngust, acionnd numai n micul ru epileptic,
neavnd nici un efect n marele ru epileptic.
Are mecanism diferit: blocheaz canalele de Ca2 de tip T (canale de Ca2
speciale), fiind canale de Ca2 receptor dependente. Canalele de Ca2 voltaj dependente
sunt:

- presinaptice
- pe structuri receptoare - sunt de 2 categorii:
- unele care dup ce au fost deschise, stau deschise circa 50 ms (mult)
canale de tip L.
- unele care rmn deschise puin de tip T.
Etosuximida blocheaz canalele de Ca2 de tip T de la nivelul talamusului, unde
exist un pace-maker care descarc impulsuri.
Reacii adverse:
- sedare de mic intensitate
- rar, d manifestri gastrice i neurologice.
CLONAZEPAMUL - este eficace n micul ru epileptic, dar are un efect sedativ
important. Administrat pe termen lung d tulburri de memorie.
Din punct de vedere clinic se folosesc:
- n marele ru epileptic i convulsiile
Carbamazepina i Acidul valproic.
- n micul ru epileptic: Etosuximida
3 n ambele: Acidul valproic

tonico-clonice:

Fenitoina,

XIV.1.6 Antiparkinsonienele
La nivel nigrostriat exist un control al musculaturii striate ce regleaz acurateea,
fineea i supleea micrilor voluntare. Acest control este posibil datorit echilibrului
ntre dopamin i acetilcolin la nivel nigrostriat.
Dezechilibrul ntre cele 2 substane produce manifestri specifice:
- scderea cantitii de dopamin sau a numrului de receptori dopaminergici,
duce la creterea cantitii de acetilcolin apare sindromul parkinsonian. Boala
Parkinson reprezint distrugerea, de cauz necunoscut (distrugere idiopatic), a
neuronilor dopaminergici.
- creterea cantitii de dopamin - determin 2 feluri de micri:
1. Micri ample i rapide, necontrolate i neprevizibile micri coreice.
2. Micri ample i lente micri ondulante = atetozice.
Cele 2 tipuri de micri se pot combina micri coreo-atetozice.
n boala Parkinson exist 2 posibiliti de corectare:
1. Administrarea de dopamin
2. Blocarea receptorilor colinergici
1. Administrarea de dopamin nu are efect pentru c dopamina nu trece bariera
hematoencefalic; de aceea se adminstreaz un precursor: Levodopa (din doza
administrat, 1% ajunge n creier. Levodopa este transformat n dopamin de neuronii
serotoninergici i colinergici (cei dopaminergici sunt distrui n Parkinson).
Pentru c trece n creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de
Levodopa din periferie poate fi transformat de Dopa-carboxilaz fie n dopamin, fie n
noradrenalin. Aceste substane produc reacii adverse noradrenergice: tahicardie, aritmii,
hipertensiune arterial. S-a gsit, ns, substane care inhib Dopa-carboxilaza:
Carbidopa i Benserazida. Acestea inhib enzima i nu strbat bariera

hematoencefalic. Aciunea acestor 2 substane are 3 consecine:

- nu se sintetizeaz Dopa n periferie
- crete cantitatea ce trece n creier (10%)
- nu se formeaz noradrenalin
Eficacitatea tratamentului este limitat n timp (dup civa ani scade) datorit
distrugerii continue a neuronilor dopaminergici.
n boala Parkinson poate apare un fenomen bizar: fenomene On / Off = perioade
de ameliorare/agravare ce apar ntre 2 administrri. Aceste fenomene dispar dac se
administreaz cu o frecven crescut medicamente antiparkinsoniene, fr s se
depeasc doza pe 24 de ore.
Reacii adverse:
- stare de grea i vrsturi - datorit stimulrii neuronilor dopaminergici de la
nivelul hipotalamusului; aceste efecte nu pot fi contracarate de antivomitive, pentru c
acestea blocheaz receptorii dopaminergici.
- uneori sunt necesare doze mari pot produce micri coreo-atetozice
- tulburri psihice - halucinaii, stri onirice.
Bromocriptina - este un agonist parial. Are efect mai slab dect Levodopa, dar
nu produce reaciile adverse ale Levodopei (nu este transformat n noradrenalin). Este
mai puin folosit. De obicei, se folosete la nceputul tratamentului. n rest, se folosete
n scderea secreiei de prolactin.
Selegilina - inhib selectiv MAO B din creier. MAO B metabolizeaz dopamina
crete disponibilul de dopamin, avnd efect antiparkinsonian. Are aceeai intensitate
cu Levodopa. Nu se tie precis dac efectul ndelungat al Selegilinei se datoreaz creterii
disponibilului de dopamin, sau mpiedic distrucia neuronilor dopaminergici. Efectul
lung las impresia de stopare a evoluiei bolii.
Amantadina - crete eliberarea de dopamin n fanta sinaptic. Are mai mic
intensitate i eficacitate. Este medicamentul de rezerv cnd reaciile adverse ale
celorlalte medicamente nu permite administrarea acestora.
2. Trihexifenidil (Romparkin) - blocheaz receptorii colinergici i ar trebui s
echilibreze balana ntre dopamin i acetilcolin. ns Romparkinul crete supleea
micrilor, dar nu combate tremorul. Deci, nu este un medicament de prim intenie, ci
mai degrab se asociaz cu altele. Este important n corectarea sindromului
extrapiramidal produs de tratamentul cu neuroleptice. Este bine suportat, dar poate bloca
i receptorii din periferie produce glaucom, constipaie (efecte parasimpatolitice).
XIV.1.7 Neurolepticele
Neurolepticele pot influenta functiile cognitive: perceptiile, senzatiile, gandirea.
Daca se administreaza in doze suficient de mari, produc semne i simptome ce constituie
un sindrom neuroleptic caracterizat prin:
1. Sedare

2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic i endocrin.
1). Sedarea - reprezinta diminuarea globala a activitatii psihomotorii sub toate aspectele:
scade activitatea motorie, psihointelectuala, crete latenta cu care raspunde la stimuli (in
special la cei intelectuali). Difera de sedarea produsa de sedative i hipnotice. Este mai
degraba o stare de indiferenta activa. Pacientul raspunde mai lent la stimuli pentru ca nu
prezinta interes pentru stimulii respectivi, nu pentru ca intarzie elaborarea raspunsului.
Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea pana la abolire a comportamentelor
invatate, in functie de complexitatea acestora: cu cat aceste sunt mai complexe, cu atat
sunt mai uor influentate. Oricat s-ar mari doza, profunzime sedarii nu crete foarte mult.
Coma apare la doze foarte mari.
Neurolepticele produc scaderea agresivitatii; efectul antiagresiv este utilizat in psihiatrie
pentru calmarea bolnavilor furioi i agresivi.
2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele inlatura manifestari psihopatologice ce apar in
psihoze, indiferent de psihoza respectiva. Bolile psihice sunt:
- psihoze
- nevroze
- psihopatii
Manifestari psihopatologice ce pot fi tratate:
a. iluzii patologice
b. halucinatii i idei delirante
c. catatonia
d. autismul
a. Iluziile patologice sunt perceptii anormale (deformate) ale realitatii. Acestea sunt
considerate de bolnav ca fiind reale, dei contrazic realitatea obiectiva.
b. Halucinatiile sunt perceptii fara obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile delirante
sunt caracterizate prin contrazicerea flagranta a realitatii obiective (idei de grandoare, de
persecutie, de urmarire). Unele idei sunt uneori argumentate foarte logic (delir
sistematizat) ajungandu-se la convingerea unor persoane sanatoase delir a deux.
Acest de tip de delir poate apare intre soti: partenerul convins nu este influentat de
tratamentul cu neuroleptice, deoarece medicamentele actioneaza numai asupra ideilor
patologice.
Pacientul traiete in 2 lumi (cea reala i cea proprie) aflate in contradictie. Trecerea

frecventa de la una la alta este stresanta, necesitand efort de adaptare. Dupa un timp,
pacientul renunta la una din cele doua lumi (de cea reala de obicei) izolandu-se de
societate autism. In urma tratamentului cu neuroleptice, pacientul se poate reinsera in
societate.
Delirul halucinant nesistematizat - delir cu argumentarea mai putin logica a ideilor
schizofrenie.
Delirul sistematizat halucinator parafrenie.
Delirul sistematizat nehalucinator paranoia.
c. Catatonia - stare de imobilitate, ce apare in schizofrenie. Daca pacientului i se imprima
o anume pozitie, acesta i-o mentine aparent fara efort: perna psihica - pacientul se
aeaza in clinostatism i i se ridica capul, iar acesta ramane in aceasta pozitie ca i cum ar
avea o perna sub cap.
3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o stare
asemanatoare bolii Parkinson: rigiditate musculara cu lipsa supletei micarilor i
tremuraturi caracteristice ale membrelor. Uneori (mai ales la adolescenti), sindromul
piramidal, se manifesta la nivelul capului i gatului prin grimase, extensia capului, ochi
deviati in sus; acest grup de manifestari se numete criza de plafonare. Aceste
manifestari apar de la inceputul tratamentului, iar intensitatea lor este direct proportionala
cu doza; dispar la oprirea tratamentului.
4). Sindromul vegetativo-litic i endocrin este caracterizat prin:
- deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din homeoterm in
poikiloterm. Acest fapt este folosit in terapie, realizandu-se hipotermia controlata:
scaderea intensitatii proceselor biologice, creterea rezistentei la hipoxie. Se poate utiliza
in transplantul de cord, sau pentru scaderea febrei in cazuri de exceptie.
- efect antivomitiv la doze mult mai mici decat cele pentru producerea celorlalte efecte.
Se utilizeaza in tratamentul varsaturilor.
- cretere apetitul, fiind asociat cu creterea in greutate.
- hipotensiune ortostatica - se pot intampla accidente la trecerea din clino- in ortostatism
pacientul este sfatuit sa se ridice lent.
- crete secretia de prolactina, cu consecinte diferite:
la barbat produce impotenta cu scaderea libidoului.
la femeie produce amenoree, galactoree, creterea libidoului.
Mecanismul de actiune al neurolepticelor
Neurolepticele blocheaza receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este direct
proportional cu intensitatea blocarii receptorilor.

In SNC exista zone bogate in receptori dopaminergici, asupra carora neurolepticele

actioneaza:
1. Sistemul limbic - efectul antipsihotic se datoreaza blocarii receptorilor de la acest
nivel.
2. Sistemul nigrostriat - este responsabil de sindromul extrapiramidal.
3. Hipotalamusul - este responsabil de sindromul vegetativo-litic i endocrin
4. Nucleul motor al vagului - determina creterea apetitului
5. Fibrele intertalamice - nu se cunosc efectele produse.
In cazul sistemului nigrostriat, exista o situatie mai speciala: la acest nivel, dopamina se
afla in echilibru cu acetilcolina blocarea receptorilor dopaminergici determina creterea
ponderii relative a acetilcolinei, determinand efecte extrapiramidale (boala Parkinson).
Aceste efecte pot fi, deci, contracarate prin blocarea receptorilor colinergici. Deci, in
tratamentului bolii Parkinson, se fac asocieri cu blocante colinergice centrale:
Trihexifenidilul (Romparkin).
Receptorii dopaminergici sunt cuplati cu o proteina G:
- receptorii D1 sunt cuplati cu Gs crete cantitatea de AMPc
- receptorii D2 sunt cuplati cu Gi scade cantitatea de AMPc
- receptorii D3 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplati cu Gi
- receptorii D4 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplati cu Gi
- receptorii D5 (D1-like) este o varietate de D1, fiind deci cuplati cu Gs
De efectele antipsihotice i extrapiramidale sunt responsabili doar D2-like nu i D1-like.
Utilizarea neurolepticelor
1). In tratamentul psihozelor - unele neuroleptice au efect sedativ foarte mare in
comparatie cu efectul extrapiramidal; acestea se numesc neuroleptice de tip sedativ cu
potenta relativ mica. Alte neuroleptice sedeaza putin, dar au efect extrapiramidal intens;
se numesc neuroleptice de tip incisiv (acestea au potenta crescuta).
In tratament se fac asocieri intre acestea i blocantele colinergice centrale.
2). Cura cu neuroleptice are mai multe etape:
I. Initial se administreaza doze, ce cresc pana la atingerea unui platou cu obtinerea
raspunsului maxim posibil.
II. Apoi doza se scade pana se obtine doza minima, la care bolnavul are comportament

normal.
III. Se mentine doza minima pentru o perioada lunga de timp, deoarece astfel scade
frecventa recaderilor. Recaderile frecvente determina evolutie spre dementa.
Dozele administrate i suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari in comparatie cu o
persoana normala.
Grupele chimice
A). Fenotiazine - pe o structura de baza, sunt 2 radicali:
1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterala):
- radical alifatic - Clorpromazina (cp de 25 mg) - este un neuroleptic de tip sedativ,
avand efect antidepresiv. In doze mari (600-800 mg) se folosesc ca antiagresive, ca
sedative majore sau pentru cura cu neuroleptice. In doze mici (1 cp de 25 mg) are efect
antivomitiv. Exista, insa, risc de sindrom extrapiramidal chiar i la doze mici. Au spectru
farmacodinamic larg, dar intensitatea efectelor este moderata.
- nucleu piperidinic - Tiolidazina - este un neuroleptic sedativ, avand efect anxiolitic. Se
administreaza singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenta medie.
- nucleu piperazinic - Trifluoperazina i flufenazina - neuroleptice de tip incisiv sau
dezinhibitorii. Sunt neuroleptice majore.
B). Neuroleptice de tip tioxantinice - nucleu asemanator cu fenotiozinele, dar atomul de
N din inelul mijlociu este inlocuit de carbon. Flupentixolul i Clorprotixenul - sunt
folosite in tratamentul de intretinere.
C). Neuroleptice butirofenonice - Haloperidolul - este un neuroleptic incisiv (cu potenta
mare) cu proprietati antipsihotice i activitate antihalucinatorie i antimaniacala maxima.
Alte neuroleptice butirofenonice sunt: Clozapina i Olanzapina; acestea au reactii
adverse de mai mica intensitate, blocheaza foarte putin receptorii D2 i blocheaza
probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De asemenea, blocheaza i receptorii D4
i D5.
XIV.1.8

HIPNOTICELE

- hipnoticele sau somniferele sunt substante deprimante ale SNC, care induc, produc sau
prelungesc
somnul.
- Actiunea hipnotica se datoreste deprimarii transmisiei impulsurilor in SRAA, cu
scaderea
intensitatii
procesului
de
vigilenta
(actiune
nespecifica).
Sunt
descrise
si
actiuni
la
nivelul
creierului
limbic.
- Apar modificari la nivelul mecanismelor de transmisie sinaptica dependente de
noradrenalina,
dopamina,
serotonina
si
GABA.
- Dozele terapeutica mici au actiune sedativa, provocind diminuarea activitatii motorii

spontane si a ideatiei, micsorind reactivitatea la stimulii externi si favorizind aparitia

somnulu,
daca
conditiile
de
mediu
permit
aceasta.
- Dozele mari provoaca somnul in orice conditii si ii cresc profunzimea.
- Efectul hipnotic se manifesta prin scaderea latentei somnului, prelungirea timpului total
de somn, scaderea timpului de veghe si a numarului de treziri pe noapte.
- Dupa durata somnului, hipnoticele pot sa fie cu durata scurta , medie sau lunga de
actiune.
Majoritatea
hipnoticelor
au
proprietati
anticonvulsivante.
Potenteaza
actiunea
deprimanta
a
altor
deprimante
SNC.
- Alte efecte: starea de oboseala, ametelile, care apar mai ales dupa dozele mari de
hipnotice
cu
durata
lunga
de
actiune.
- La unele persoane, pot sa determine fenomene de excitatie, euforie si excitabilitate.
- Folosirea indelungata, poate duce la dependenta asemanatoare celei produse de alcool.
Sindromul de abstinenta survine la mai putin de 24 de ore dupa intreruperea administrarii
in cazul hipnoticelor cu durata scurta de actiune si la citeva zile in cazul celor cu durata
de actiune prelungita. Intensitatea lui este variabila, fiind mai grav pentru hipnoticele cu
actiune de scurta durata. Simptomele: anxietate, senzatie de slabiciune, tremor, convulsii,
fenomene psihotice, ceea ce impune reluarea tratamentului si apoi intreruperea lui
treptata.
- Intoxicatia acuta se manifesta anestezie generala profunda, cu caracter de coma.
Tratamentul consta in favorizarea eliminarii toxicului, sustinerea functiilor vitale si
evitarea
complicatiilor
infectioase.
- In functie de structura chimica, hipnoticele pot fi: barbiturice si nebarbiturice.
HIPNOTICELE

BARBITURICE

(HB)

- sunt derivati ai acidului barbituric. Daca contin sulf in molecula lor, se numesc
tiobarbiturice.
Daca
contin
oxigen,
se
numesc
oxibarbiturice.
- Modificarile structurale care cresc liposolubilitatea, cresc intensitatea efectului hipnotic,
dar
scurteaza
inductia
si durata
actiunii
si grabesc
metabolizarea.
- In functie de doza, HB au actiune hipnotica, sedativa sau anestezica generala.
- Deprimarea SNC are caracter nespecific si se manifesta la nivelul scoartei cerebrale,
sistemului
limbic,
hipotalamusului,
talamusului.
Chiar
la
doze
mici
este
deprimat
SRAA.
- HB faciliteaza si prelungesc efectele inhibitoare centrale ale GABA, fixindu-se pe
receptori pentru GABA si inducind modificari conformationale care favorizeaza starea
deschisa pentru clor, hiperpolarizare si inhibitie consecutiva. Dozele mari activeaza direct
canalele
pentru
clor.
Sunt
cu
durata
lunga,
medie
si
scurta
de
actiune.
Au
si
efect
anticonvulsivant.
- Nu au actiune analgezica, dozele terapeutice pot chiar creste reactia la stimulii durerosi.
Circula
partial
legati
de
proteinele
plasmatice.
- Sunt relativ rapid distribuitein creier, apoi redistribuite in alte tesuturi si epurate
predominant
prin
metabolizare
hepatica
sau
renala.
- Trec usor in singele fetal, sunt secretate in proportie mica in laptele matern.
- Au actiune inductoare asupra enzimelor microzomiale si a altor enzime hepatice

(cresterea masei reticulului endoplasmatic neted in hepatocite si a continutului in enzime,

proteine si fosfolipide a acestuia, creste viteza metabolizarii hepatice a insusi produsilor
barbiturici -autoinductie enzimatica-, a unor compusi fiziologici si a unor medicamente
administrate
concomitent).
- HB sunt indicate ca hipnotice (in insomnii, premedicatie in anesteziologie), sedative in
stari de anxietate, agitatie sau ca medicatie adjuvanta in afectiunile in care se urmareste
sedarea: HTA, tulburari digestive, tireotoxicoza, hiperexcitabilitate, sindrom nevrotic,
situatii in care sunt, insa, de preferat tranchilizantele), anticonvulsivante (in epilepsie, alte
stari convulsive: intoxicatii cu excitante centrale, tetanos, eclampsie).
- Reactii adverse: somnolenta, diminuarea performantelor, care se pot mentine citeva ore
de la trezire, neliniste, iritabilitate, stare confuzionala, dereglarea modelului fiziologic de
somn, cu inmsomnie, somn cu cosmaruri, tulburari psihice si de afect, reactii alergice,
leziuni hepatice, toleranta, intoxicatie cronica, dependenta fizica si psihica, sindrom de
abstinenta la intreruperea tratamentului. Intoxicatia acuta apare la persoanele care
folosesc doze foarte mari in scop suicidar sau prin supradozare terapeutica, se manifesta
prin stare precomatoasa, apoi somn anestezic superficial, care evolueaza catre coma, cu
deprimarea respiratiei si circulatiei. Tratamentul consta in eliminarea toxicului, daca
ingestia a avut loc de curind, sustinerea functiilor vitale, antibioterapie.
- Contraindicatii: alergie la compusii barbiturici, insuficienta hepatica si renala grava,
porfirie,
asociere
cu
alte
deprimante
centrale.
Reprezentanti:
FENOBARBITAL, AMOBARBITAL,
CICLOBARBUTAL,
SECOBARBITAL, BARBITAL.
HIPNOTICE

NEBARBITURICE

(HN)

- compusi cu structuri chimice diferite: benzodiazepine, piperidindione, chinazolone,

ureide, alcooli, aldehide, eteri, compusi cu proprietati hipnotice asemanatoare celor ale
barbituricelor.
- NITRAZEPAM, FLURAZEPAM, FLUNITRAZEPAM benzodiazepine, inrudite cu
tranchilizantele din aceeasi clasa. Actiune sedativa si hipnotica rapida, de durata medie.
Sunt astazi preferate pentru ca induc un somn asemanator somnului fiziologic, nu
determina inductie enzimatica semnificativa, au toxicitate redusa, determina relativ rar
dependenta.
Determina
si
fenomene
de
relaxare
musculara.
- ZOLPIDEM grabeste instalarea, creste durata si amelioreaza calitatea somnului. Nu
are efect tranchilizant, anticonvulsivant, miorelaxant. Are un mecanism de actiune
asemanator benzodiazepinelor, pe receptorii pentru GABA. Tolerabilitate buna, risc de
dependenta
mic.
- ZOPICLONA proprietati asemanatoare benzodiazepinelor, cu efect hipnotic, sedativ,
tranchilizant, miorelaxant, anticonvulsivant, nu produce inductie enzimatica.
GLUTETIMIDA,
METAQUALONA,
BROMIZOVAL,
CLORALHIDRAT
PARALDEHIDA sunt utilizatemai ales ca si sedative, dar in doze mai mari pot avea si
efect
hipnotic.
Unele
au
si
efect
anticonvulsivant
si
miorelaxant.
XIV.1.9

SEDATIVE

SI

TRANCHILIZANTE

- substantele sedative produc deprimare psihomotorie cu linistire, diminuarea reactiilor

psihovegetative, micsorarea performantelor, uneori insotite de somnolenta.

Substantele
tranchilizante
reduc
starea
de
anxietate.
- Cele doua efecte se pot intrica, in functie de doza substantele din aceste categorii pot
avea
oricare
dintre
aceste
efecte,
chiar
pot
produce
somn.
- Ca si sedative, se folosesc bromurile, medicamente sedative vechi, astazi tot mai putin
recomandate datorita instalarii lente a efectului si riscului de toxicitate si unele extracte
vegetale, a caror eficacitate este minima, dar care pot aduce beneficii in isterie si alte stari
de hiperexcitabilitate, prin efect placebo, favorizat de gustul si mirosul neplacut. Ele nu
produc reactii nedorite. Tot cu efect sedativ, se poate mentiona sulfatul de magneziu.
- Ca tranchilizante sau anxiolitice se folosesc derivati benzodiazepinici, meprobamat si
alte
substante.
Efectul
antianxios
este
mai
selectiv.
- Tranchilizantele sunt medicamente cu larga utilizare, avind in vedere frecventa
manifestarilor anxioase in nevroze, in afectiuni medicale cu componenta psihosomatica
sau
psihovegetativa.
- Ele pot fi folosite si in chirurgie, ca premedicatie sau in ingrijirea postoperatorie.
- In mecanismul antianxios intervine deprimarea nespecifica a SRAA si o actiune la
nivelul creierului limbic, ambele efecte contribuind la protejarea scoartei de influentele
emotionale
excesive.
- Tranchilizantele au si efect sedativ, care poate fi favorabil sau nu.
- Pot favoriza instalarea somnului, mai ales cind insomnia se datoreste anxietatii.
Determina relaxare musculara (la nivelul musculaturii striate). Unele au si actiune
anticonvulsivanta, fiind utile in profilaxia si tratamentul starilor convulsive (in
convulsiile
febrile
la
copii).
- Potenteaza efectul altor deprimante centrale: narcotice, hipnotice, analgezice, alcool, cu
deprimarea
marcata
a
performantelor
psihomotorii.
- Toxicitatea si potentialul de a produce dependenta sunt mai mici decit al altor
deprimante
centrale.
- Pentru actiunea tranchilizanta se utilizeaza: benzodiazepinele tranchilizante,
meprobamatul,
hidroxizina,
buspirona,
propranololul,
clonidina.
BENZODIAZEPINELE

TRANCHILIZANTE

contin
un
nucleu
benzodiazepinic.
- Inlatura anxietatea si simptomele care o insotesc: emotivitate, astenie, insomnie,
palpitatii,
tulburari
digestive,
etc.
- Efectele tranchilizant, sedativ si hipnotic implica mecanismele GABA-ergice din SNC.
- Actioneaza pe receptorii GABA A, se deschid canalele pentru clor, deci
tranchilizantele sunt agonisti GABA-ergici. Exista si o benzodiazepina antagonista,
flumazenilul, care poate fi utilizat pentru combaterea deprimarii excesive produsa de
agonisti. Recent, s-au descris si agonisti inversi, cu efecte anxiogene.
- Efecte: tranchilizant, hipnotic, sedativ, miorelaxare, efect anticonvulsivant.
- Se absorb bine in intestin, se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice, difuzeaza
bine in creier, trec bariera placentara, ajung in laptele matern, se metabolizeaza in general
hepatic, unii se transforma in metaboliti activi, eliminarea este renala, o mica parte se
elimina
prin
bila.
- Sunt cu durata scurta, medie sau lunga de actiune (in functie de absorbtie, metaboliti

activi,
liposolubilitate).
- Indicatii: afactiuni neuropsihice insotite de anxietate, preanestezie, ingrijirea
postoperatorie, ca anticonvulsivante, in pregatirea pentru manevre endoscopice, in
alcoolismul
acut.
- Efecte adverse: sedare, slabiciune, cefalee, tulburari de vedere, vertij, manifestari
digestive.
- Contraindicatii: miastenia gravis, prudenta la soferi, in cazul muncilor de precizie sau
care solicita mult atentia. A se evita asocierea cu alte deprimante centrale si alcool.
Reprezentanti:diazepam,
oxazepam,
clordiazepoxid.
MEPROBAMATUL
- antianxios, slab
miorelaxant
ALTELE: hidroxizina (tranchilizant, antiemetic, antihistaminic), buspirona (actioneaza pe
receptorii serotoninici), propranololul (in anxietatea data de hiperreactivitatea
simpatoadrenergica), clonidina (in stari de anxietate, chiar panica, pentru ca scade tonusul
simpatico
periferic).
MIORELAXANTE

CENTRALE

capabile
s
relaxeze
musculatura
striat
spastic
au
i
efect
sedativ
sau
tranchilizant,
unele
sunt
analgezice
- utilizate pentru combaterea spasmelor musculare de cauz local, consecutive iritaiei,
inflamaiei sau traumatismului, ca i a spasmalor de origine reflex segmentar ,
declanate
de
unele
stri
patologice
viscerale
sau
somatice
unele
sunt
eficace
n
strile
de
spasticitate
spinal
- eficacitatea terapeutic este crescut prin asocierea cu analgezice antipiretice
- diazepam, baclofen, clorzoxazona
STIMULANTE PSIHOMOTORII, MEDICATIA NEUROTROPA, ANALEPTICE
RESPIRATORII
STIMULANTELE PSIHOMOTORII

(SP)

- stimuleaz activitatea mental i pe cea motorie, pot ameliora performanele diminuate

de oboseal, datorit excitrii scoarei cerebrale, direct sau prin intermediul SRAA;
funciile neuronilor sunt crescute, dar metabolismul lor nu este ameliorat, rezervele se
epuizeaz, iar cataboliii rezultai se acumuleaz, ceea ce determina abuzul de SP.
- AMFETAMINELE se mai numesc amine de trezire, medicamente de sintez,
asemanatoare efedrinei , cu efecte stimulante psihomotorii, anorexigene i
simpaticomimetice.
- AMFETAMINA SP cu aciune intens, determin fenomene de excitaie psihic, bun
dispoziie, concentrare mrit, nevoie de a vorbi, activitate motorie sporit, diminuarea
nevoii de somn i a duratei acestuia, efect anorexigen; dozele mari pot imbunti
performanele
sportive.
- Acioneaz la nivelul sinapselor catecolaminergice centrale, favorizeaz eliberarea de

catecolamine din terminaiile presinaptice i scade recaptarea acestora din fant, nhibnd
inactivarea
lor
prin
MAO.
Crete
activitatea
SRAA,
favorizeaz
procesul
de
vigilen.
- Apare stare de alert (aciunea pe neuronii adrenergici, cu eliberarea de noradrenalin),
euforie (eliberare de dopamina la nivelul sistemului limbic), anorexie (eliberare de
dopamina
la
nivelul
centrului
alimentaiei
din
hipotalamus
)
- Are efecte simpaticomimetice indirecte (creterea presiunii arteriale, tahicardie).
- Indicaii: narcolepsie, sindromul hiperkinetic la copii, medicaie adjuvant n
parkinsonism n unele crize epileptice petit mal, n enurezis nocturn, n unele situaii care
impun
creterea
performanelor
psihomotorii
i
ndeprtarea
oboselii.
- Efecte adverse: anxietate, tremurturi, insomnie, somn neodihnitor, HTA, palpitaii,
dureri anginoase, tulburri digestive, tulburri de comportament, care pot determina
apariia
unui
sindrom
psihotic
de
tip
schizofrenie
paranoid.
- Abuzul cronic dezvolt tolerana i dependena, comportamentul fiind dominat de
preocuparea de a obine substana; dependena fizic este slab, intreruperea brusc a
adminstrrii determin somn prelungit, hiperfagie, eventual stare depresiv.
- Intoxicaia acut se caracterizeaz prin simptome vegetative (HTA, paloare, dureri
anginoase, aritmii, frisoane) i reacii psihotice de tip paranoid. Tratamentul este
simptomatic: sedare prin hipnotice, combaterea fenomenelor psihotice prin neuroleptice,
diminuarea reaciilor simpatice prin adrenolitice, favorizarea eliminrii toxicului prin
diuretice i acidifierea urinei.
- Este considerat substan de dopaj, utilizarea ei de ctre sportivi n scopul creterii
performanelor fiind interzis.
ALTELE:
dexamfetamina,
metamfetamina,
metilfenidat.
- ANOREXIGENELE sunt substane cu structur chimic asemntoare amfetaminei.
- Efectul anorexigen se datorete unei aciuni specifice de tip dopaminergic sau
serotoninergic la nivelul centrilor alimentaiei sau saietii din hipotalamus, cu
diminuarea consecutiv a impulsurilor ce comand actul de a mnca i apariia mai rapid
a senzaiei de saietate.
- Au reacii adverse de tip amfetaminic, mai ales risc de tulburri psihotice, de aceea
utilizarea lor clinic este
limitat.
- Reprezentani: amfepramona, fentermina, fenfluramina.
- CAFEINA ca i teofilina i teobromina, cafeina este un alcaloid.
- Este o metilxantin, care se gsete n principal n boabele de cafea i n frunzele de
ceai.
- Are proprieti stimulente psihomotorii i miocardice, diuretice i bronhodilatatoare.
- Este un stimulent psihomotor de intensitate moderat, n doze obinuite produce
senzaie de vioiciune, atenueaz oboseala, crete capacitatea de efort intelectual i psihic,
stimuleaz respiraia deprimat (de exemplu, n intoxicaia alcoolic acut), stimuleaz
contracia miocardic, vasoconstricie n teritoriul cerebral, stimuleaz secreia gastric,
uor
efect
diuretic.
- Efectele ei sunt rezultatul unor aciuni directe i indirecte, consecutive eliberrii de
adrenalin i noradrenalin de ctre sistemul simpato-medulosuprarenal.
- Stimularea psihomotorie se datoreaz creterii proceselor excitatorii la nivelul scoarei
cerebrale. Se produce o cretere a cAMP, ca urmare a inhibrii fosfodiesterazei.
- La concentraii apropiate de cele terapeutice, cofeina antagonizeaz competitiv aciunile

adenozinei.
- Elibereaz ionii de calciu din reticulul sarcoplasmic, favoriznd contracia muchilor
striai.
- Se folosete ca atare sau sub form de sruri: cafeina natriu-benzoic i cafeina citric,
administrat
oral
sau
n
injecii
subcutanate.
- Indicaii: tratamentul intoxicaiei cu alcool, migren i alte tipuri de cefalee vascular.
- Se gsete n buturi stimulante: cafea, ceai, coca-cola, pepsi-cola.
- Abuzul determin un oarecare grad de toleran, cu fenomene uoare de dependen.
Cantitile mari pot determina nervozitate, insomnie, tremor, palpitaii, aritmii cardiace,
uoara cretere a tensiunii arteriale, fenomene de iritaie gastric. Poate favoriza procesul
aterogen.
- Este contraindicat n cardiopatia ischemic, aritmii cardiace, la ulceroi, la persoanele
cu insomnie, la vrstele
extreme.

XIV.1.10 MEDICATIA

NEUROTROPA

- neurotropele, nootropele, activatoarele metabolismului cerebral pot ameliora procesele

metabolice neuronale i pot proteja creierul de agresiuni, pot mbunti procesele
cognitive, uurnd nvaarea i memorizarea, mrind performanele psihice ca urmare a
ameliorrii funcionalitii conexiunilor intercorticale i corticosubcorticale..
- PIRACETAMUL faciliteaz transferul interemisferic de informaii, crete eficiena
sistemelor colinergice i catecolaminergice din creier , diminu consumul neuronal de
oxigen, favorizeaz arderea glucozei. Reacii adverse: agitaie psihomotorie, agresivitate ,
insomnie.
- PIRITINOLUL nrudit chimic cu vitamina B6. Amelioreaz coordonarea
psihomotorie, crete atenia i concentrarea, prin unele aciuni metabolice cerebrale:
favorizarea trecerii glucozei prin bariera hemato-encefalic i a utilizrii ei de ctre
neuroni.
XIV.1.11 MIORELAXANTE CENTRALE
- actioneaza asupra formatiunilor centrale ce comanda, coordoneaza sau integreaza
activitatea motorie. Ele cuprind medicamente antiepileptice, antiparkinsoniene si
miorelaxante.
Derivati de oxazol, tiazina, triazina
Clorzoxazona
CLORZOXAZON cp. 250 mg
prec. sarcina
adm. 3 x 1-2 cp/zi
Alte preparate cu actiune centrala
Tetrazepam
MYOLASTAN cp 50 mg
r.a.
astenie, somnolenta
c. ind. insuficienta hepatica, respiratorie, alcool

adm. adulti initial 50 mg/ zi seara la culcare

se creste treptat cu 25 mg/zi pana la 100 mg/zi
Tolperison
MYDOCALM cp. 50, 150 mg, sol. inj. 100 mg/1 ml
adm. oral 3 x 50 mg/zi pana la 3 x 100mg/zi
im.
100-200 mg/zi
iv. lent 100 mg/zi

CAPITOLUL XV
XV.1 SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
1. DOMENIUL COLINERGIC
Reprezint totalitatea neuronilor i a sinapselor care folosesc ca mediator chimic
acetilcolina.
Acetilcolina este sintetizat din colin i acetat activ sub aciunea colin-acetelazei.
Dup sintez acetil-colina este depozitat n vezicule presinaptice din care este eliberat
n fanta sinaptic n momentul depolarizrii membranei presinaptice i sub influena
ionilor de calciu. Dup eliberare acetil-colina acionez pe receptorii colinergici post
sinaptici care sunt de 2 tipuri:
a) muscarinici (M)
b) nicotinici (N)
a) Receptorii muscarinici (M)
1
sunt receptori n serpentin
2
sunt stimulai specific de muscarin
2
sunt de 5 tipuri: M1, M2, M3, M4, M5
o receptorii M1 - sunt situai n SNC i n unele plexuri nervoase
periferice
o
receptorii M2 sunt situai la nivelul efectorului vegetativ ( glande endocrine,
musculatura neted)
b) Receptorii nicotinici (N)

3
sunt receptori n serpentin
4
sunt stimulai specific de nicotin
5
sunt formai din 5 subuniti care formeaz un canal de sodiu
6
stimularea lor determin deschiderea canalului de sodiu urmat de
un influx de sodiu i depolarizare membranar
7
sunt de 2 tipuri :
o receptori N ganglionari situai la nivelul ggl. vegetativ
parasimpatic i la nivelul glandei medulosuprarenale
o
receptori N musculari situai la nivelul plcii terminale motorii
Terminarea efectului colinergic se datoreaz degradrii acetil-colinei de ctre
colin-esteraze, sunt 2 tipuri de colinesteraz:
8
colin-esteraza adevrat sau acetil-colin-esteraza, care are o putere
foarte mare de degradare a acetil-colinei
9
pseudo colin-esteraza sau butiril-colin-esteraza.
Substanele cu aciune n domeniul colinergic sunt de 2 tipuri:
A.
Parasimpato-mimetice
B.
Parasimpato-litice
1. Parasimpato-mimeticele
10
sunt substane cu actiune similar cu stimularea vagal
11
sunt de 2 tipuri:
o a) Parasimpato-mimeticele directe
o
b) Parasimpato-mimeticela indirecte
1. Parasimpato-mimeticele directe
Acioneaz ca agoniti ai RM (receptori muscarinici)
Not: Agonitii = o substan care se fixeaz pe un receptor i produce stimularea
receptorilor respectivi.
1. Acetil-colina
1
stimuleaz RM i RN
2
efecte :
o deprimare cardiac i vaso-dilataie cu hipotensiune
o
bronho-constricie i creterea secreiilor traheo-bronice
o
stimuleaz peristaltismul digestiv i crete secreiile digestive
o
la nivelul ochilor produce mioza prin contracia musculaturii irisului, produce
spasm de acomodaie cu fixarea vederii de aproape datorit contraciei musculaturii
ciliare i scade presiunea intraocular datorit favorizrii scurgerii umorii apoase din
compartimentul anterior al ochiului
2
acetil-colina are structur cuaternar de amoniu (structur polar) din acest
motiv trece greu prin membranele biologice
3
nu se folosete n scop terapeutic deoarece are efecte brutale (efecte de
intensitate mare care se instaleaz foarte repede) generalizate i de foarte scurt
durat.
2. Pilocarpina
4
este un alcaloid vegetal

5
are structur diferit de a acetil-colinei, din acest motiv nu este degradat
de colin-esteraz i are efecte de lung durat
6
stimuleaz n special RM
7
efecte :
o creterea secreiilor exocrine n special secreia salivar i
sudoripar (transpiraia)
scade presiunea intraocular
8
este o substan destul de toxic, din acest motiv sistemic este folosit
numai ca antidot n intoxicaiile cu atropin
9
principala utilizare a pilocarpinei e n aplicaiile locale conjunctivale
pentru tratamentul glaucomului (n acest caz se folosesc soluii de concentraie
ntre 0,5 i 4 %
3. Muscarina
10
este un alcaloid vegetal foarte toxic care stimuleaz numai RM
11
nu se folosete terapeutic, se folosete numai experimental

1. Parasimpato-mimeticele indirecte
Acioneaz prin inhibarea colin-esterazei determinnd acumulare de aceti-colin n
fanta sinaptic, din acest motiv numindu-se i anticolinesterazice. Sunt de 2 tipuri:
12
I. reversibile
13
II. Ireversibile
1. Anticolinesterazice reversibile
1. Filostigmin
14
este un compus cuaternal de amoniu
1
este destul de toxic, din acest motiv sistemic este folosit numai ca
antidot n intoxicaia cu atropin
15
aplicat local conjunctival este util n tratamentul glaucomului, dar are un
dezavantaj c produce iritaie local

o
o
o

2. Neostigmina
16
are structur cuaternar de amoniu
17
este mai puin toxic
18
acioneaz pe RM i RN
19
indicaii terapeutice datorit efectelor M este folosit n :
o tratamentul ileusului paralitic postoperator
tratamentul atoniei sau hipotoniei vezicii urinare
tratamentul glaucomului
ca antidot n infecia cu atropin
20
datorit efectelor N este folosit n tratamentul miasteniei gravis i
supradozrii curarizantelor
21
reacii adverse :
o colici digestive
diaree

o
o
o
o
o
o
o
o
o
o

vrsturi
hipotensiune
bradicardie
bronhospasm
22
contraindicaii :
o n ileusul obstructiv
la pacieni cu obstacole mecanice pe cile urinare
la hipotensivi
la asmatici
n insuficiena cardiac
la femeile nsrcinate
la pacienii la care s-a administrat curarizante depolarizante
23
mod de administrare : se administreaz fie injectabil intra-venos fie intern
3. Edrofoniu
24
are proprieti asemntoare cu a neostigmina, dar efectele sunt de durat
foarte scurt, se folosete numai pentru diagnosticul miasteniei gravis
1. Anticolinesterazice ireversibile

Inactiveaz ireversibil colin-esterazele, nu se folosesc terapeutic, sunt substane

toxice folosite ca gaze toxice de lupt cum sunt Trilam, sau ca insecticide n agricultur
cum sunt organo-fosforicele; de exemplu Parationul.
Organo-fosforicele : sunt substane foarte liposolubile, ele ptrund uor n
organism prin inhalare, ingestie sau trans-tegumentar. Intoxicaia cu organo-fosforice se
manifest ca o criz colinergic endogen.
Tratamentul intoxicaiei cu organo-fosforice se face prin :
25
ndeprtarea toxicului neabsorbit (splturi gastrice dac a nghiit )
26
administrarea intravenoas de doze mari de atropin (1,2 fiole la 2-4
minute)
27
administrarea de reactivator de colin-esteraz (oximele Obidoxima)
28
administrarea de anti-convulsivante
Not : Absorbie = trecerea de substane de la locul de administrare n snge
1. Parasimpato-litice
Sunt substane care mpiedic producerea efectelor vagale.
Sunt de 2 tipuri :
I.
Parasimpato-litice directe
II. Parasimpato-litice indirecte
1. Parasimpato-litice directe
Acioneaz ca antagonist al RM (antagonist = substan care se fixeaz pe
receptor, dar nu l stimuleaz i astfel mpiedic aciunea agonistului)

1. Atropina
29
este una alcaloid vegetal cu structur aminic
30
efecte :
o la nivelul ap. cardio-vascular produce tahicardie i creterea vitezei
de conducere la nivel cardiac, din acest motiv este folosit n
tratamentul blocurilor cardiace produse de digitalice
o
la nivelul ap. respirator produce scderea secreiilor i mpiedic bronho-spasmul
i bronho-constricia produse de anestezice
o
la nivelul ap. digestiv scade secreiile gastrice, din acest motiv poate fi folosit ca
anti-ulceros, datorit scderii secreiilor digestive poate apare un efect advers de uscare a
gurii
o
la nivelul musculaturii netede digestive, biliare, urinare scade contraciile, din
acest motiv poate fi folosit ca antispastic miotrop, datorit scderii contraciilor
digestive ea poate produce constipaie, iar datorit scderii contraciilor vezicii urinare
poate produce reacia advers de retenie urinar
o
la nivelul ocular produce mitriaz datorit relaxrii musculaturii circulare a
irisului, datorit acestui efect este folosit pentru producerea mitriazei pentru examenul
fundului de ochi i pentru a mpiedica producerea aderenelor ntre iris i cristalin la
pacienii cu irido-ciclite, datorit mitriazei atropina produce ca reacii adverse : fotofobia,
deoarece efectele atropinei sunt de lung durat, ea nu mai este folosit pentru indicaii
oftalmologice dect foarte rar
31
la nivelul ochilor atropina mai produce cicloplagie (incapacitatea adaptrii
vederii la aproape datorit lipsei de contracie a musculaturii ciliare). Datorit
cicloplegiei este folosit pentru determinri ale indicelui de refracie al cristalinului
la copii, dar produce ca reacie advers incapacitatea adaptrii la vederea pentru
aproape, datorit cicloplegiei; ea crete presiunea intraocular i este
contraindicaie n glaucom
32
atropina mai este folosit pentru tratamentul intoxicaiilor cu parasimpatomimetice directe sau indirecte
33
contraindicatiile atropinei sunt :
o glaucomul (boala caracterizat prin creterea presiunii intraoculare )
o
adenomul de prostat
34
administrare se administreaz intern i injectabil intra-venos (IV) n doze
de 0,5-1mg odat
2.

Scopolamina
35
este un alcaloid vegetal foarte liposolubil
36
trece uor barieera hemato-encefalic
37
are toate efectele atropinei, dar n plus are efecte anti-emetice i
deprimante pentru sistemul nervos central (SNC)
38
este folosit limitat la pacienii cu agitaie marcat i n tratamentul rului
de micare
39
ca reacii adverse produce :
o uscarea gurii
constipaie

o
o
o

tulburri de vedere
tulburri de miciune
sedare marcat
40
are aceleai contraindicaii ca ale atropinei
3. Butil-scopolamina
41
este butil derivatul cuaternar de amoniu al scopolaminei
42
datorit structurii polare nu trece bariera hemato-encefalic i nu apar
efecte deprimante pe SNC
43
are numai efecte periferice antispastice i antisecretorii
44
se folosete n principal n tratamentul colicelor digestive, biliare i renale
45
se administreaz fie intern fie injectabil
46
4. Oxifen ciclimina
5. Propantelina
6. Metantelina
7. Oxifenoniu
8. Pirenzepina
47
este un parasimpato-litic care la doze obinuite blochez selectiv RM, din
plexurile nervoase digestive
48
datorit efectului antisecretor localizat digestiv se folosete ca anti-ulceros
49
ca reacii adverse poate produce diaree
9. Homatropina
50
este un parasimpato-litic de uz oftalmologic
51
are aceleai indicaii, reacii adverse i contraindicaii oftalmologice ca i
atropina, dar are avantajul unui efect de durat mult mai scurt
52
53

10. Ipratropin
este un parasimpato-litic folosit ca anti-asmatic
se administreaz inhalator

1. Parasimpato-litice indirecte

55

11. Toxina botulinic

12. Beta-bungaro toxina
54
acioneaz prin mpiedicarea eliberrii de acetilcolin
produce bloc presinaptic colinergic

1. Substane ganglionare
Acioneaz pe RN (receptorii nicotinici) ganglionari.
Sunt de 2 tipuri : nicotinice i ganglioplegice
1. Nicotinice
56
produc iniial stimularea RN ganglionari parasimpatici, apoi a celor
simpatici i apoi produce paralizii ganglionare
1. Nicotina
57
este un alcaloid toxic din frunzele de tutun
58
este foarte liposolubil
59
n mod obinuit ptrund n organism prin fumat
60
intoxicaia cronic se numete tabagism, se caracterizeaz prin dependen
psihic i se trateaz prin oprirea brusc a fumatului
1. Ganglioplegice

o
o

61
sunt substane care blocheaz de la nceput RN ganglionar
62
ele acioneaz ca antagoniti ai RNg
63
produc oprirea controlului digestiv la nivel periferic, manifestat n
principal prin vasodilataie cu hipotensiune i scderea peristaltismului intestinal
64
sunt indicate n tratamentul crizelor hipertensive severe i pentru obinerea
hipotensiunii controlate
65
sunt administrate injectabil intravenos
66
ca reacii adverse pot produce:
o hipotensiune sever pn la colaps
tulburri ischemice n teritoriile cu artero-scleroz
constipaie pn la ileus paralitic
67
sunt contraindicate la pacienii cu artero-scleroz cerebral sau
coronarian avansat
2. Trimetafan
3. Hexametonin
1. Substane curarizante

Acioneaz la nivelul RN muscular i produc relaxarea musculaturii striate.

Afectarea musculaturii striate se face ncepnd cu muchii care fac micri fine i rapide
(cum sunt muchii feei sau ai minii), apoi sunt cuprinse alte grupe musculare, ultimul
muchi afectat fiind diafragmul.
Toate curarizantele au structuri cuaternare de amoniu i se administreaz
injectabil intravenos(IV).

Curarizantele sunt indicate pentru:

o relaxarea musculaturii striate n caz de intervenii chirurgicale
o a uura manevrele de reducere a fracturilor sau a luxaiilor n
ortopedie
o a uura manevrele de intubare
o combaterea unor crize convulsive cum sunt cele din tetanos sau din
electroocuri
Reacii adverse :
o apnee toxic prin supradozare
o ileus paralitic
o hipotensiune
o bronhospasm
o reacii alergice
Contraindicaii :
o la pacienii cu deficit respirator
o la pacienii alergici la curarizante
o la pacienii asmatici
o la pacienii hipotensivi
o la pacienii cu deficit genetic de pseudo-colinesteraze sunt
contraindicate curarizantele depolarizate
Curarizantele sunt de 2 tipuri :
1. Curarizante anti-depolarizante
Acioneaz ca antagoniti ai RN muscular, produc de la nceput relaxare a
musculaturii striate. n cazul supradozrii se administreaz ca antidot anticolinesterazicele reversibile.
1.
D-tubocurarina
2.
Galamina
3.
Pancuroniu
1. Curarizante depolarizante
Produc iniial stimularea RN muscular, manifestat prin fasciculaie muscular
urmat radip de epuizare RN i relaxare musculaturii striate, n supradozarea lor este
absolut contraindicat administrarea de anticolinesterazice.
1.
Suxametoniu (succinil-colina)
68
este format din 2 molecule de acetilcolin cuplate ntre ele
69
este rapid degradat de colinesteraze, din acest motiv are efecte de foarte
scurt durat.
1.

Decametoniu

1. DOMENIUL ADRENERGIC
Reprezint toate sinapsele care folosec ca neurotransmitor catecolaminele.
Catecolaminele sunt :
4. Adrenalina
5. Noradrenalina
6. Dopamina
Domeniul adrenergic are 2 componente : nervoas i umoral.
Umoral - reprezentat de medulo-suprarenal care secret n circulaie un amestec
de adrenalin i noradrenalin. Sinteza catecolaminelor se face ncepnd de la tirozin
care este transformat n dopamin apoi n noradrenalin care la rndul ei se transform
n adrenalin.
Dup sintez catecolaminele sunt depozitate n vezicule presinaptice de depozit
din care sunt eliberate n fanta sinaptic n momentul depolarizrii membranei
presinaptice i sub influena ionilor de Ca+2.
Catecolaminele acioneaz pe receptorii adrenergici. Receptorii adrenergici sunt
receptori n serpentin i sunt de 4 tipuri:
o R 1
o R 2
o R 1
o R 2
1. Receptori 1
produc vasoconstricie
mitriaz prin contracia musculaturii radiare a irisului
stimularea tractului genito-urinar, datorit stimulrii fosfatidial-inozitolic cu creterea
concentraiei calciului intracelular
2. Receptorii 2
sunt de 3 tipuri :
o R2 postsinaptici : produc relaxarea tractulu digestiv, creterea
secreei salivare, scad secreia de insulin i renin
o
R2 presinaptici : care cnd sunt stimulai determin inhibarea eliberrii de
catecolamine (au rol ntr-un mecanism de feed-back negativ (-) simpatic)
o
R2 extrasinaptici : sunt descrii n principal la nivelul trombocitelor i produc
creterea agregrii trombocitare
74
efectele R2 sunt produse prin inhibarea adenilat-ciclazei cu scderea
consecutiv a cantitii de AMPc (adenilat monofosfat ciclic)
3. Receptorii 1

75
produc stimularea tuturor funciilor cardiace (frecvena, viteza de
conducere, fora de contracie, consum de oxigen)
76
mai produc stimularea SNC cu anxietate i creterea secreiei de renin
4. Receptorii 2
77
produc vasodilataie, bronhodilataie, relaxarea tractului genito-urinar
(relaxarea uterului se numete efect tocolitic)
78
mai produc tremor al extremitilor, cresc secreia de insulin, glucagon,
cresc gluconeogeneza i glicogenoliza avnd efect hiperglicemiant
Efectele 1 i 2 sunt produse prin activarea adenilat-cilazei cu creterea AMPc
celular.
Terminarea efectului adrenergic se datoreaz recaptrii n terminaia presinaptic
prin mecanisme active i parial datorit degradrii catecolaminelor prin 2 sisteme
enzimatice :
1
MAO ( mono-amin-oxidaza) care este predominant n mitocondrii
2
COMT (catecol-o-metil-transferaza) predominant n citoplasm
Indiferent de succesiunea n care acioneaz cele dou sisteme enzimatice,
produsul final de metabolizare este acidul vanil-mandelic care se elimin urinar, dozarea
acestuia din urm d informaii referitoare la tonusul simpatic.
SUBSTANE CU ACIUNE N
DOMENIUL ADRENERGIC
1. Simpato-mimetice
Sunt substane care produc efecte similare stimulrii adrenergice.
Sunt de 2 tipuri :
1. Simpato-mimeticele directe
Acioneaz ca agoniti ai receptorilor adrenelgici, pentru ca o substan s se
poat fixa pe R adrenergici, ea trebuie s aib n molecul cele 2 grupri oxidil fenolice,
n plus mrimea radicalului de la gruprea aminic, influeneaz i el fixarea pe R
adrenergici, cu ct acesta este mai mare substana va stimula mai puini R i mai muli
R, n special R2.
13. Adrenalina (epinefrin)
79
este o catecolamin, stimuleaz toi receptorii adrenergici
80
produce n principal : vasoconstricie, stimularea cardiac i vasodilataie
coronarian
81
este indicat n tratamentul :

o ocului anafilactic, n acest caz este util deoarece produce

stimulare cardiac, vasoconstricie, bronhodilataie
o
crizelor severe de astm bronic deoarece produce bronhodilataie
o
hemoragiilor ca hehostatic deoarece produce vasoconstricie
o
pentru potenarea (crete efectul) efectului anestezicelor locale prin
vasoconstricie
82
reacii adverse : tahicardii, aritmii cardiace, chiar fibrilaie ventricular
83
adrenalina nu este util administrat intern deoarece oxidili-fenolice sunt
repede degradai de enzimele digestive prin sulfatare, n plus ea determin o
polaritate crescut a moleculei din acest motiv ea nu se poate absorbi din tubul
digestiv
84
administrarea se face numai injectabil intravenos sau subcutanat.
14. Noradrenalina (norepinefrina)
85
este o catecolamin care stimuleaz R1, R2 i foarte puin R1
86
principalul efect este vasoconstricia
87
principala utilizare teraputic este n tratamentul colapsului administrat
prin perfuzie intravenoas
88
noradrenalina nu poate fi administrat intern din aceleai motive ca i
adrenalina
89
reacii adverse :
o hipertensiune sever cu accidente vasculare cerebrale sau
coronariene
o
vasa spasm la locul injectrii cu tulburri ischemice, n acest caz se administreaz
fentalamin ca antidot
15. Fenilefrina
16. Etilefrina
17. Metoxamina
18. Metaraminol

19. Izoprenalina
90
este o catecolamin sintetic care stimuleaz R1 i R2
91
produce bronhodilataie i stimulare cardiac
92
indicaii :
o tratamentul astmului bronic prin administraie sublingual i
inhalator
n tratamentul unor forme de insuficien cardiac administrate intravenos
93
reacii adverse : tahi-aritmii, palpitaii, crize anginoase

94
95
96

20. Dobutamina
stimuleaz numai R1
este indicat n tratamentul ocului cardiogen
se administreaz n perfuzie intravenoas

21. Dopamina
97
stimuleaz receptorii dopaminergici periferici i R1 i R1
98
produce : stimulare cardiac, vasoconstricie periferic, vasodilataie
splenic (n teritoriul digestiv)
99
este indicat n tratamentul colapsului
100
se administreaz n perfuzie intravenoas
22. Salbutamol : are structur de saligenin
23. Derbutalina
24. Fenotecol
25. Orciprenalina

101
102
103

sunt substane care stimuleaz R2

produc bronhodilataie i relaxare uterin
indicaii terapeutice :
o n tratamentul astmului bronic
o
pentru profilaxia naterilor premature i a iminenei de avort datorit efectului
tocolitic
104
reacii adverse :
o administrate injectabil pot produce:
tahi-aritmii

palpitaii

crize anginoase
o mai pot determina anxietate
o
tremor al extremitilor (membre)
105
contraindicaii :
o la pacienii cu cardiopatie ischemic
o
la pacienii cu tahi-aritmii
1. Simpato-mimeticele indirecte
Sunt substane care acionnd prin mecanisme diferite determin creterea
cantitii de catecolamine la nivelul sinapselor adrenergice.

26. L-dopa
106
este un precursol al catecolaminelor
107
acioneaz prin creterea aintezei de catecolamine
108
este folosit ca medicament anti-parkinson-ian dopaminergic n boala
Parkinson
27. Efedrina
109
acioneaz n principal prin creterea eliberrii de catecolamine
110
structura sa este caracterizat prin lipsa oxhidrililor fenolici, din acest
motiv substana nu se poate fixa direct pe receptorii adrenergici
111
lipsa oxhidrililor fenolici face ca substana s aib o polaritate sczut,
motiv pentru care se absoarbe din tubul digestiv
112
datorit lipsei oxhidrililor fenolici substana este stabil la aciunea
enzimelor digestive
113
efecte :
o produce stimularea SNC
o
produce stimulare cardiac i vasoconstricie
o
produce bronhodilataie i stimularea musculaturii scheletice
114
indicaii :
o n tratamentul hipotensiunii
o
n tratamentul astmului bronic
o
n tratamentul miasteniei gravis
o
aplicat local pe tegumente samucoase este indicat n tratamentul hemostatic
(oprirea sngerrilor) dau decongestiv (scderea edemului) al mucoaselor conjunctivale i
nazale
115
reacii adverse : insomnie, agitaie, hipertensiune
116
folosirea ndelungat produce tahifilaxie (toleran instalat rapid) din
acest motiv efedrina nu trebuie folosit mai mult de 7-10 zile
117
se administreaz inern sau injectabil sau n aplicaii locale pentru efectele
topice
118
contraindicaii : la copii, n sarcin, la cardiaci, la hipertensivi
28. Nafazolina
119
are aceleai proprieti ca efedrina, dar este mult mai toxic, din acest
motiv nu este folosit sistemic
120
se administreaz local conjunctival sau nazal ca decongestiv sau
hemostatic
121
este contraindicat la copii
29. Amfetamina
30. Metil fenidatul
31. Amfepramona

32. Imipramida
33. Amitriptilina
34. Nortriptilina
35. Cocain
122
este un anestezic local cu structur esteric
123
are i efecte simpatomimetice datorate mpiedicrii recaptrii
catecolaminelor prin blocarea sistemului transportor de la nivelul membranei
presinaptice
124
datorit efectelor simpato-mimetice cocaina nu poate fi administrat ca
anestezic injectabil deoarece produce produce vasoconstricie marcat cu ischemie
i necroz, este folosit ca anestezic numai n aplicaii locale n ORL
125
administrarea cronic a cocainei determin dependen psihic numit
cocainomanie, tratamentul cocainomaniei se face prin oprirea brusc a
administrrii de cocain.
36. Tranilcipramina
37. Fenelzina
1. Simpato-litice
Sunt substane care mpiedic efectele stimulrii adrenergice
Sunt de 2 tipuri :
Simpato-liticele directe
Simpato-liticele indirecte
1. Simpato-liticele directe
Acioneaz ca antagoniti ai receptorilor adrenergici.
38. Talazolina
blocheaz R1 i R2
produce (efecte) :
o vasodilataie
o
tahicardie prin mecanism reflex
o
creterea peristaltismului digestiv i a secreiilor gastrice prin efecte
parasimpatomimetice i histamina eliberatoare
128
este folosit n tratamentul :
o feocromocitomului (tumoare de suprarenal care secret n exces
catecolamine)
o
sindroamelor vasospastice (sindrom RAYNAUD)
129
reacii adverse : hipotensiune, tahi-aritmii, tulburri ischemice n teritorii
126
127

cu arteroscleroz, pirozis, ulcer gastric

130
contraindicaii : la cei cu arteroscleroz avansat coronarian sau cerebral
i la cei cu ulcer
131
substana nu poate fi folosit ca antihipertensiv din cauza tahicardiei
reflexe pe care o produce datorit blocrii R2 presinaptice
39. Fentolamina
132
blocheaz R1 i R2
133
are aceleai proprieti ca i talazolina, nu are ns efecte parasimpatomimetice i este mai bine suportat

o
o
o
o
o

40. Prazosin
134
blocheaz selectiv R1, producnd vasodilataie, nu determin tahicardie
reflex deoarece nu blocheaz R2 presinaptici
135
este folosit n tratamentul hipertensiunii arteriale cronice
136
reacii adverse : produce fenomenul de prima doz caracterizat prin colaps
i lipotimie, din acest motiv prima doz trebuie administrat sub controlul medical.
41. Propanololul
137
blocheaz R1 i R2
138
este folosit ca anti-hipertensiv deoarece prin blocarea 1 scade debitul
cardiac i secreia de renin, iar prin blocarea unor R n SNC scade controlul
simpatic periferic
139
este folosit ca anti-anginos deoarece prin blocarea R 1 scade consumul de
oxigen al cordului
140
este folosit ca anti-aritmic deoarece mpiedic influenele simpatice
cardio-stimulatoare
141
este folosit ca anti-migrenos deoarece prin blocarea R 2 mpiedic
vasodilataie cerebral marcat
142
se administreaz intern sau injectabil
143
reacii adverse : hipotensiune, bradicardie (scderea frecvenei cardiace),
blocuri, bronho-spasm, vaso-spasm
144
contraindicaii :
o la hipotensivi
la bradicardici
n insuficiena cardiac acut
la asmatici
cei cu sindroame vasospastice
la diabetici n tratamentul cu anti-diabetice
42. Atenolol
43. Metaprolol

1. Simpato-liticele indirecte
Sunt substane care acionnd prin mecanisme diferite, scad cantitatea de
catecolamine n sinapsele adrenergice.
44. Alfa-metil dopa
145
duce la sintez de alfa-matil noradrenalin i alfa-matil adrenalin, neurotransmitori fali cu efecte inhibitorii
146
produce vasodilataie i scderea tensiunii arteriale
147
este folosit ca antihipertensiv
148
se administreaz intern
45. Guanetidina
149
este un alcaloid vegetal care mpiedic eliberarea de catecolamine
150
produce vasodilataie
151
este folosit n tratamentul cronic al formelor severe de hipertensiune
arterial
152
reacii adverse : hipotensiunea, tulburri ischemice

o
o
o

46. Rezerpina
153
este un alcaloid vegetal
154
mpiedic recaptarea catecolaminelor n veziculele presinaptice de depozit,
determinnd epuizarea veziculelor presinaptice
155
este folosit ca anti-hipertensiv att ca tratament cronic administrat inern
ct i ca tratament de criz administrat injectabil
156
are i efecte anxiolitice (scade stress puternic) i neuroleptice (antipsihoz)
157
reacii adverse :
o hipotensiune
scderea fluxurilor plasmatice tisulare inclusiv n teritoriul renal
sedare, somnolen
158
contraindicaii :
o n insuficiena renal
la pacienii cu arteroscleroz avansat
47. Clonidina
159
este un agonist selectiv al R2 a
160
prin stimularea unor R n SNC, determin scderea tonusului simpatic
periferic, iar prin stimularea R2 presinaptici scade eliberarea de catecolamine n
periferie
161
produce vasodilataie i scderea tensiunii arteriale
162
este folosit ca anti-hipertensiv
163
reacii adverse : hipotensiune, sedare, somnolen
164
contraindicaii : tratamentul nu trebuie oprit brusc deoarece pot apare crize
hipertensive

CAPITOLUL XVII
XVI.1 Histamina i antihistaminicele
Histamina este o amin biogen care rezult prin decarboxilarea histidinei, reacie
catabolizat de histidin-decarboxilaz. Majoritar, histamina este format n mastocite i n
leucocitele bazofile, unde se gsete depozitat n formaiuni granulare, mpreun cu
heparina, condroitin sulfai i ATP, iar cantiti mici se formeaz n mucoasa gastrica, unii
neuroni i n esuturile care se dezvolta repede.
Eliberarea din granule se face pe 2 ci:
1. Imunologica - pe suprafaa mastocitelor se leag Ig E sau Ig G, avnd drept
efect eliberarea de histamina cu consum de energie i Ca2. Refacerea depozitelor
se face dup cteva zile sau sptmni.
2. Prin mecanism de feed-back negativ, prin receptorii H 2 ce se gsesc pe
mastocitele din piele i bazofilele din snge.
Din punct de vedere farmacologic, este importanta eliberarea chimica (morfina i
tubocurarina) i mecanica de histamina. Orice agresiune chimica sau mecanica duce la
eliberarea de histamina.
Principalele cai de metabolizare constau n N-metilare, urmata de dezaminarea oxidativa
sub influenta MAO, cu formare de acid imidazol acetic, sau sub influenta DAO, cu
formare de acid imidazol acetic, care este n parte ribozoconjugat.
n cursul administrrii orale, histamina este practic n ntregime inactivata de flora
intestinala, cu formare de N-acetilhistamina.
Mecanisme de aciune

Mecanismul de aciune este reprezentat de acionarea specifica pe receptorii situai pe

membranele celulare.
Receptorii histaminici sunt de 3 tipuri;
- H1 - localizat la nivelul musculaturii netede endoteliale, n creier (pe membrana
postsinaptic). Sunt cuplai cu o proteina G legata de fosfolipaza C acioneaz prin
creterea ITP i DAG. Un agonist parial selectiv este Fluorofenil histamina.
- H2 - se gsesc n mucoasa gastrica, miocard, mastocite (mecanism de feedback), creier (postsinaptic). Acest receptor este cuplat pozitiv cu adenilat cilaza (creste
AMPc). Ca agonist parial selectiv: Dimaprid.
- H3 - se gsesc n creier (presinaptic), plex mienteric. Sunt cuplai cu proteinele
Gi scad concentraia de AMPc.
Efectele histaminei
1. Pe aparatul cardiovascular:
- hipotensiune explicata printr-o vasodilataie directa mediata H1 (cel mai
important) i H2 la nivelul arteriolelor i sfincterelor precapilare
- tahicardie reflexa i tahicardie prin aciune directa mediata H2 pe miocard.
- cefalee pulsatila, senzaie de cldur, nroirea tegumentelor, prin efecte
vasodilatatoare prin secreie de EDRF.
- creste permeabilitatea vasculara edem.
2. Pe aparatul digestiv:
- stimuleaz puternic secreia gastrica de HCl, pepsina i factor intrinsec (H1).
- contracie a musculaturii gastrointestinale - la doze mari se produce diaree
(H1).
- stimuleaz secreia intestinala i cea a colonului.
3. Pe aparatul respirator: bronhoconstricie - efect slab la omul sntos i efect marcat
la astmatici.
4. La nivelul terminaiilor nervoase: introdus intradermic provoac durere, prurit i
dezvolt rapid o reacie vascular caracteristic, asemntoare papulei urticariene,
numita tripla reacie: la nivelul injectrii apare o pat roie circular care este rapid
nlocuit de o papul, nconjurat de o areol roie, neregulat.
5. Pe musculatura neted a aparatului genitourinar efectele sunt nesemnificative, dar
unele femei gravide cu reacii anafilactice au avortat.
6. La doze mari este stimulata secreia MSR.
Reacii adverse:
- hipotensiune cu caracter ortostatic
- cefalee
- cldur, nroirea pielii.
Histamina nu se administreaza ca medicament ! n terapeutic se folosesc
antihistaminicele.

ANTIHISTAMINICE H1
(Antagonitii H1 selectivi)
Din punct de vedere al cronologiei descoperii lor avem:
1. Antihistaminice de generaia I - dau sedare
2. Antihistaminice de generaia II - nu dau sedare pentru ca nu strbat bariera
hematoencefalic.
Antihistaminicele se absorb rapid i n proporie mare din intestin, i se distribuie larg n
organism. Sunt metbolizate intensiv n ficat, majoritatea avnd efect relativ scurt: 4-6 ore.
Medizina acioneaz 24 de ore, fiind antihistaminic cu aciune lunga.
Antihistaminicele sunt amine ce prezint metabolii activi.
Antihistaminicele au 2 categorii de aciuni:
1. Aciune care apare prin blocarea H1 - aciune antagonist complet reversibil.
Au efect slab pe H3, iar efectul pe H2 este aproape neglijabil. Antihistaminicele H1 au
efect antialergic.
2. Aciuni care apar prin alte mecanisme - pentru ca are structura asemntoare cu
substanele care acioneaz pe receptorii colinergici, serotoninergici, 1 adrenergici. Au
urmtoarele efecte:
- sedare de intensitate variabila n funcie de produs (la copii pot sa apar
fenomene de excitaie).
- antiemetic - daca sunt administrate n profilaxia rului de micare
- efect anticolinergic - prin blocarea receptorilor muscarinici. Aceste medicamente
pot avea efecte favorabile i n unele rinite nonalergiceprin efecte parasimpatolitice.
- efect antiparkinsonian - prin efect anticolinergic.
- antagoniti pe 1 adrenergici - Fenotiazine - produc hipotensiune arteriala
ortostatica.
- pot bloca receptorii serotoninergici fr manifestri clinice importante.
- aciune anestezica de tip local: Difenilhidramina i Prometazina blocheaz
receptorii din canalele de Na.
1. Antihistaminice din generaia I:
a. Dimenhidrina - are efect sedativ puternic; se folosete pentru profilaxia rului de
micare.
b. Pirilamina - are efect sedativ moderat, ajutnd la instalarea somnului (nu induce
somnul).
c. Ciclizina i Meclizina - antihistaminice H1 cu efect sedativ slab, cu durata lunga de
aciune, folosita i pentru profilaxia rului de micare.
d. Clorfeniramina - este un sedativ slab, fiind un antialergic puternic; mai este folosit
n asociaii medicamentoase n tratamentul rcelii.
e. Prometazina - este fenotiazina cu efect sedativ destul de puternic. Efectul
antihistaminic se instaleaz lent i este durabil - circa 12 ore. Are efect antiemetic
eficace. Are oarecare aciune anticolinergic i antiserotoninergic; este anestezic local
i analgetic.
Se administreaz oral sub forma de clorhidrat, maleat sau teoclat de Prometazina, n
doze de 25 mg seara la culcare. n urgente se dau 50 mg i.m. sau n perfuzie i.v. Este

folosit i ca medicaie preanestezic sau ca sedativ i pentru combaterea insomniei, 2550 mg seara.
f. Ciproheptadina - are cea mai marcat aciune antiserotoninergic.
2. Antihistaminice din generaia II:
a. Astenizolul (Hismanal) - are structura piperidinic i efect de lunga durata; se
administreaz o data /zi i nu are efecte sedative sau anticolinergice.
b. Terfenadina - are structura piperidinic i efect de lung durat ce se instaleaz
rapid.
c. Loratadina (Claritine) - are structura piperidinica i efect de lunga durata.
d. Cetirizina este un compus cu structura piperazinic i are aceleai caracteristici ca
cele de mai sus.
INDICAII
1. Reacii alergice - sunt de prim alegere pentru profilaxia i tratamentul reaciilor
alergice slabe i moderate: n rinite alergice; n astm bronic nu se administreaz
antihistaminice H1 pentru c au efect foarte slab. n reaciile alergice au efecte:
sedativ, efecte de tip atropinic (retenie de urin), hipotensiune ortostatic, aritmii.
2. Dermatite atopice - are efect sedativ i antipruriginos. Nu se poate stabili care
antihistaminic H1 este mai bun; de aceea se testeaz. n terapiile de lung durat,
efectul poate s scad.
3. Ru de micare - pentru profilaxie, n special Dimenhidrina i Prometazina
(cele de generaia I de obicei). Sunt indicate n afeciuni vestibulare (sindrom
Meniere), grea matinal la gravide (nu toate antihistaminicele se pot da la
gravide: piperazinele sunt

CAPITOLUL XVII

XII.1 Antiinflamatoare non-steroidiene

Fiziopatologia durerii
Inflamaia este un proces lung complex, reprezentat de fenomene de reacie ale
organismului fa de agresiunile fizice, chimice, infectioase, sau fa de reaciile interne
(alergie, autoimunitate).Ea poate fi mprit n trei faze:

inflamatia acuta: rspunsul iniial la agresiune iniial. Este mediat de

autacoide: histamin serotonin, bradikinin, prostaglandine. leucotriene

raspunsul imun este declanst de antigeni, i poate fi folositor

organismului

inflamaia cronic: se elibereaz mediatori care nu intervin n rspunsul

acut.Una dintre cele mai importante boli de acest gen este n care inflamaia
cronic are drept rezultat durerea i distrugerea osului i cartilajului articular.
Lezarea tesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este
eliberat i astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 ci

Calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile

de efecte asupra vaselor sanguine, terminaiilor nervoase. Ciclooxigenaza are 2
izoforme: COX1(aciune homeostatic) i COX2 (enzim ce apare n timpul

inflamaiei i se pare c faciliteaz raspunsul inflamator.

Calea lipooxigenazei care ducela leucotriene (LT), cu un puternic efect

chemotactic asupra neutrofilelor, eozinofilelor, producnd de asemenea
bronhoconstricie.
La locul leziunii tisulare por fi eliberate urmtoarele substane:

amine : histamina, serotonina

polipeptide :kinine-bradikinina, kalidina

radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea

oxigenului molecular, ceea ce duce n final la formarea peroxidului de hidrogen
sau radical hidroxil; aceti compui ai oxigenului interacioneaz cu acidul
arahidonic dnd natere la substane care perpetueaz procesul inflamator.

Clasificarea antiinflamatoarelor
Se face n funcie de criteriile terapeutie i chimic

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sunt substane care fac parte din

grupa analgezice-antipiretice-antiinflamtoare, la care predomin efectul
antiinflamator.nlatur sau diminueaz unele simptome i semne ale inflamaiei n
boli reumatice.
Se mpart n urmtoarele categorii

Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generaia I)

Acizi carboxilici:

Derivai de acid salicilic: , , .

Derivai de acid acetic:

derivati de acid fenilacetic: ,

derivai de acizi carbociclici i heterociclici

acetici: , , ,

Derivai de acid propionic: , , , , .

Derivai de acid fenamic : , , .

Acizi enolici

Pirazolone:

Oxicami: ,, .

Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau

specifice de COX2 (generaia a II-a)

Blocante selective:,

Blocante specifice (coxibi):(retras de pe pia), ,, , ,

Antireumatice specifice :au aciune lent fr efect antiinflamator, ele

modific evoluia procesului reumatic

Compui de aur: ,

Antimalarice de sintez: (Plaquenil)

Derivai tiolici:

Imunodepresive: ,

O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner,

clasificare facuta n spiritul conceptului COX1/COX2
Clasa

Proprieti

Exemple

AINS inhibitori
Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,
ai COX1 i
indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid
COX2, dar cu
mefenamic, naproxen, piroxicam, sulindac
selectivitate redus

AINS inhibitori
ai COX2 cu
selectivitate de
ordin 5-50

Celecoxib, etodolac, meloxicam

AINS inhibitori
ai COX2 cu
selectivitate >50

Rofecoxib

AINS inhibitori
slabi ai ambelor
izoforme

Acid 5-aminosalicilic, diflunisal, salicilat de sodiu,

nabumetona, sulfasalazina

Farmacocinetica
Datorit diversitii chimice , AINS au o gam larg de caracteristici farmacocinetice.

Poseda in principal urmtoarele proprieti comune:

majoritatea sunt acizi organici slabi

sunt bine absorbite de organism, iar alimentelele influeneaz putin

biodisponibilitatea

majoritatea sunt metabolizate n proporie ridicat

se elimin n principal pe cale renal, ns majoritatea intr i in circuitul

enterohepatic

majoritatea sunt iritante gastrice, procentul de iritare gastrica fiind

proporional cu cantitatea consumat
Antiinflamatoare nesteroidiene
actiuni:analgezica
comparabil cu paracetamolul
antipiretica
nu este utila terapeutic
antiagreganta plachetara
inhibarea contractiilor uterine ac. acetilsalicilic, indometacina,
fenilbutazona
-favorizeaza inchiderea canalului arterial la nou-nascut (indometacina)
-inhibarea spermatogenezei
clasificare:
1
AINS de prima valoare
fenilbutazona, indometacin
AINS majore
naproxen, piroxicam, diclofenac, ac. acetilsalicilic
AINS minore
celelalte
2 cu durata scurta de actiune: ketoprofen, ibuprofen, diclofenac
cu durata medie de actiune: indometacin, naproxen
cu durata lunga de actiune: fenilbutazona, piroxicam
forme retard: diclofenac, ketoprofen, indometacin
3 blocare pred. COX 1 aspirina, indometacin, naproxen, ibuprofen,
piroxicam
blocare in egala masura COX 1 si 2 diclofenac
blocare pred. COX 2
meloxicam, nimesulid
blocare specifica COX 2
celecoxib, rofecoxib
Derivati de butilpirazolidine
Fenilbutazona
FENILBUTAZONA supoz. 250 mg
ind. spondilita anchilopetica, hemoroizi
adm. 1-2 supoz/zi
Derivati de acid acetic si substante inrudite
Indometacin

actiune intensa
bine suportat la doze mici, pe perioade limitate
INDOMETACIN supoz. 50 mg, caps. 25, 50 mg
adm. oral: 3 x 1 caps/zi
rectal: 2 x 1 supoz/zi
doza orala + rectala maxima: 150-200 mg/zi
Diclofenac
unul dintre cele mai active AINS
DICLOFENAC cp. 50 mg, dj. 50 mg, dj. ent. 50 mg
DICLOFENAC RETARD cp. ret. 100 mg
DICLOFENAC supoz. 100 mg
DICLOFENAC sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
DICLOFENAC DUO caps. ret. 75 mg
REUMAVEK sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
REFEN cp. ret. 100 mg
TRATUL caps 50 mg
TRATUL supoz. 60, 120 mg
TRATUL sol. inj. 30 mg/ml - 3 ml
VOLTAREN dj. 25, 50 mg, dj. ret. 100 mg
VOLTAREN supoz. 25, 50, 100 mg
VOLTAREN sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
adm. oral 3 x 50 mg/zi, 100 mg/zi
rectal 1 supoz/zi seara
im.
1-2 f/zi
doza maxima indiferent de calea de administrare: 150 mg/zi
copii: 1-3 mg/kg/zi in mai multe prize
Oxicami
Piroxicam
efecte intense, comparabile cu indometacina in poliartrita reumatoida
actiune de durata (o data/zi)
toleranta buna
PIROXICAM cp. 20 mg
PIROXICAM supoz. 20, 40 mg
FELDENE caps. 10 mg
FELDENE f. 20 mg/ml - 1 ml
adm.

1 tb./zi, dupa masa

in unele situatii: 2 tb. 2 zile, apoi 1 tb/zi 1-2 sapt.

criza de guta: 2 tb. 2 zile, apoi 1 tb/zi 1 sapt
Tenoxicam
TILCOTIL cp. 20 mg, pulb. inj.20 mg
adm. oral, im, iv: 10-20 mg/zi
Meloxicam
inhiba predominant COX 2
nu interfera cu agregarea trombocitelor
MOVALIS cp. 7,5 mg, 15 mg, supoz 15 mg
ind. osteoartrita, artrita reumatoida, spondilita ankilopetica
r.a.
dispepsie
cresterea transaminazelor
efect protrombotic
c.ind. sarcina
interact
creste conc. litiului
scade ef. inhibitorilor ACE
adm. 7,5 mg/zi, se poate creste la 15 mg/zi
Derivati de acid propionic
Ibuprofen
actiune mai redusa fata de indometacin
toleranta digestiva superioara
IBUPROFEN cp. 200 mg, dj. 200, 400 mg
IBUMETIN RETARD cp. ret. 600 mg
NUROFEN dj. 200 mg, cp. 400 mg, sirop 100 mg/5 ml
ADVIL dj. 200 mg
PADUDEN cp. 200 mg, supoz. 500 mg
adm. initial 1,2 - 1,8 g/zi in 3 prize, dupa mese
maxim: 2,4 g/zi
intretinere
0,6 - 1,2 g/zi
copii: 20 mg/kg/zi
maxim: 500 mg/zi
Naproxen
asemanator cu ibuprofenul
NAPROXEN cp 500 mg
adm. initial 500 mg
apoi 250 mg la 6 - 8 ore
criza de guta 750 mg + 250 mg la 8 ore
doza maxima zilnica: 1g

Ketoprofen
efecte inetnse comparabile cu indometacin
efect analgezic mai redus
KETOPROFEN SR caps. 200 mg
KETONAL cp. 100 mg
KETONAL supoz. 100 mg
KETONAL sol. inj. 50 ml/ml - 2 ml
PROFENID cp. 100, 200 mg
PROFENID pulb. inj. 100 mg
adm. oral 150 - 200 mg/zi, in 2-4 prize
rectal 100 mg seara
doza maxima zilnica: 200 mg
Coxibe
Celecoxib
inhibitor selectiv COX 2
pic seric la 2-3 ore
CELEBREX caps. 100, 200 mg
ind. artraza, poliartrita reumatoida
dismenoree primara
dureri de intensitate moderata-severa
adm. artroza 200 mg/zi in 1-2 prize
poliartrita reumatoida 200-400 mg/zi in 1-2 prize
varstnici:
maxim 200 mg/zi
insuf. hepatica:
doze pe jumatate
copii: nu se recomanda
Rofecoxib
inhibitor selectiv COX 2
pic seric la 2 ore
VIOXX cp. 12,5 mg, 25 mg
ind. artraza, poliartrita reumatoida
dismenoree primara
dureri de intensitate moderata-severa
r.a.
edeme ale membrelor inferioare
hipertensiune
dispepsie
c.ind sarcina, alaptare
adm. artroza 12,5.25 mg/zi
poliartrita reumatoida 25 mg/zi
dismenoree primara 50 mg/zi intro-o priza
durere
50 mg/zi intro-o priza

Alte antiinflamatoare nesteroidiene

Acid niflumic
actiune antiinflamatoare medie, efecte adverse moderate
NIFLURIL caps. 250 mg, supoz 400, 700, 800 mg
adm. oral 3 x 1 caps/zi
Nimesulid
inhibitor selectiv COX 2
AULIN cp. 100 mg
LEMESIL cp. 100 mg
c.ind. sarcina, alaptare
ulcer gastroduodenal
insuficienta hepatica, renala
adm. > 12 ani
2 x 100-200 mg/zi
maxim:
400 mg/zi
Antiinflamatoare/antireumatice in combinatii
ARTHROTEC 50 - 75 cp
diclofenac 50 mg - 75 mg, misoprostol 200 mg
BOICIL FORTE f. 2 ml
ind. afectiuni reumatismale abarticulare, mialgii, nevralgii
c.ind febra, sarcina
AVC recent
insuficienta hepatica, renala
adm. 4 f. odata
infiltratii in locurile dureroase, 15-20 puncte
se poate repeta dupa 4 zile
Antireumatice specifice
Saruri de aur
Aurotiomalat de sodiu
TAUREDON sol. inj. 10, 20, 40 mg/ml - 0,5 ml
ind. artrite reumatoide rezistente la AINS
r.a.
aplazie medulara, eruptii,
modificari hepatice, pulmonare, digestive, oculare
c.ind. insuficienta hepatica, renala, cardiaca
lupus eritematos diseminat
stomatite, dermatoze evolutive
sarcina, alaptare
prec. control periodic hematologic, hepatic, renal
adm. im.
10-20 mg
o data pe saptamana
se creste progresiv pana la 50 mg/saptamana
pana la
remisiune sau
doza totala de 1g
dupa ameliorare (dupa 500 mg):
1 administare la 2-4 saptamani

Antiinflamatoare nesteroidiene de uz topic

absorbtia prin tegumente este redusa
ind. tendinite
artropatii mai ales la nivelul articulatiilor mici
contuzii, entorse, luxatii
lumbago
flebite superficiale
c.ind. dermatoze umede
plagi, leziuni cutanate infectate
nu se aplica pe mucoase
r.a.
local: eczeme de contact
adm. 2-3 aplicatii locale/zi
Fenilbutazona
FENILBUTAZONA crema
FENILBUTAZONA ung. (+camfor, cloroform, mentol)
Benzydamin
derivat de indazol
TANTUM crema, gel
Piroxicam
FELDENE gel
PIROXICAM gel, crema, ung.
Ketoprofen
FASTUM gel
Diclofenac
DICLOFENAC gel, crema, ung.
REUMAVEK EMULGEL gel
VOLTAREN EMULGEL gel
Acid niflumic
NIFLURIL crema
Indometacin
INDOMETACIN gel, ung.
Combinatii
NEURIPLEGE ung
clorproetazina 10 g, paracimen
miorelaxant si antialgic
Alte produse

BOICIL FORTE ung.

extract selectiv de Helleborus
ind. artroze, artrite, mialgii, nevralgii
adm. 2-3 aplicatii locale/zi
masaj bland pe zona dureroasa
numai pe suprafete cutanate intacte
BUROVIN cp. ext.
cp 1: acetat de calciu, cp 2: sulfat de aluminiu + acid tartaric
ind. contuzii, arsuri gr I, deramtoze neexudative
adm. se dizolva separat cele 2 cp in 250 ml apa
se amesteca solutiile si se lasa sa se depuna precipitatul
se aplica solutia sub forma de comprese
REVULSIN ung., sol. alcool.
nicotinat de metil
ind. dureri reumatismale, nevrite, lombosciatica
c.ind. inflamatii cutanate, arterite, diateze hemoragice
afectiuni hepatice, renale
microangiopatie diabetica
copii < 10 ani
CARMOL sol. alcool.
aldehida cinamica, mentol, ulei de pin, ulei de cimbru
ind. mialgii, prurit cutanat
c.ind. alergie, leziuni cutanate
copii < 3 ani
FINALGON ung.
nonilvanilamida, nicoboxil
BEN-GAY ung.
salicilat de metil, mentol
MOBILAT gel, crema
extract corticosuprarenala, ac. salicilic

CAPITOLUL XVIII
XVIII.1 MEDICAIA APARATULUI RESPIRATOR

Bolile aparatului respirator se manifest prin:

1. simptome de ordin general: -febr, frison, transpiratii
2. simptome de organ
:-durere, tuse, dispnee, expectoratie
Tratamentul bolilor aparatului respirator, avand ca scop inlaturarea sau diminuarea
simptomelor mentionate, se adreseaza fie cauzelor acestora (tratament etiologic), fie
semnelor prin care se manifesta (tratament simptomatic).
Substantele antitusive au ca efect calmarea tusei.
Substantele bronhodilatatoare maresc diametrul bronsiilor, indeosebi cand aceste sunt
contractate, inlaturand dispneea cauzata de bronhoconstrictie.
Substantele analeptice respiratore stimuleaza centrul respirator bulbar, mai ales in
cazul cand acesta este inhibat.
Substantele care modifica secretia glandelor bronsice, fie in sensul stimularii si
fluidificarii, fie in sensul inhibarii.
1. Substane antitusive

Tusea este un act reflex, constituit din secude rapide expiratorii, explozive. Ca
rezultat al unei excitatii de o anumita intensitate exercitata asupra unor receptori
periferici, se produce o inspiratie profunda, urmata de inchiderea glotei. Presiunea in
caile respiratorii creste mult. Se produce apoi deschiderea brusca a glotei si contractia
muschilor respiratori, cu eliminarea rapida a aerului din pulmoni, avand ca rezultat
expulzarea corpilor straini sau a materiilor aflate in caile respiratorii.
Arcul reflex implicat in tuse este format din:
-receptori, localizati atat la nivelul aparatului respirator cat si al altor organe .
-cai centripete, formate din diferiti nervi aferenti, care produc stimuli de la periferie la
centru.
-centrul tusei, situat in bulbul rahidian.
-cai centrifuge, formate din fibre eferente, care merg la organele efectoare, muschii
respiratori.
Substantele antitusive pot influenta reflexul tusei actionand la diferite nivele ale
arcului reflex:
a)
calmeaza receptorii senzitivi a caror stimulare declanseaza tuseI
b)
inhiba centrul tusei
c)
blocheaza caile aferente sau eferente ale arcului reflex.
Cele mai utilizate antitusivesunt deprimantele centrului tusei. In al doilea rand sunt luate
in considerare substantele cu actiune asupra receptorilor periferic
1.1 Antitusive deprimante ale centrului tusei
n aceasta grupa pot fi reuniti unii alcaloizi ai opiului: morfina, codeina,
noscapina si unii derivati semisintetici ai acestora.
1.1.a Antitusive cu aciune central
OPIUL SI ALCALOIZII DIN OPIU
Opiul este un puternic inhibitor al tusei, prin mecanism central, datorita indeosebi
morfinei pe care o contine.
MORFINA
Este una dintre substantele cele mai puternic deprimante ale centrului tusei.
Totusi, utilizarea sa ca antitusiv este limitata, datorita multiplelor efecte nedorite:
deprimarea centrului respirator bulbar, inhibitia activitatii celulelor ciliate ale epiteliului
bronsic, cu diminuarea aportului acestora la eliminarea secretiilor bronsice, instalarea
rapida a eufomaniei cu consecintele ei daunatoare, efectul puternic constipant.
Morfina se utilizeaza ca antitusive in mod exceptional, cand tusea este deosebit de
puternica sau cand este insotita de durei intense: infarct pulmonar, fracturi de coaste,
cancer pulmonar.
Administrare: ca antitusiv: 2-5 mg o data, de doua trei ori pe zi.
CODEINA

Se gaseste in stare naturala in opiu. Are actiune inhibitoare asupra centrului

respirator bulbar, de 3-5 ori mai slaba decat morfina.
Este un puternic inhibitor al centrului tusei.
Nu afecteaza motilitatea cililor mucoasei bronsice., are actiune analgezica de
aproximativ 6-10 ori mai slaba decat morfina.
Actiunea codeinei dureaza 2-4 ore.
Administrare: adulti 15 mg o data, se repeta la nevoie, nu inainte de 4 ore
Copii 7-15 ani 15-30mg/zi
Copii 3-6 ani 7.5-15mg/zi
Contraindicatii: -copii sub 3 ani.
-insuficienta hepatica
-insuficienta renala
atentie-dozele mai mari de 0.3mg/kg pot produce convulsii la copii, din care cauza nu se
administraza timp indelungat

SUBSTANTE CU STRUCTURI CHIMICE DIFERITE

CLOFEDIANOL (CALMOTUSIN)
Are actiune antitusiva aproximativ egala cu a codeinei. In cazurile in care tusea
este declansata prin iritarea receptorilor faringieni, calmarea tusei poate aparea imediat
dupa administrarea substantei, intrucat aceasta are actiune anestezica usoara.
Efectul antitusiv al unei doze de clofedianol dureaza 2-3 ore.
Administrare : 25mg de 3-4 ori/ zi
Industria noastra prepara produsul calmotusin, din acesta, adultii pot lua cate 15
picaturi de 3-4 ori/zi, iar copii intre 5-15 picaturi de 3-4 ori/zi, in functie de varsta,
incepand de la varsta de 6 luni
PENTOXIVERINA (SEDOTUSSIN)
Actiunea antitusiva a pentoxiverinei este aproximativ egala cu a codeinei.
Actiunea atropinica pe care o poseda determina efecte dilatatoare ale bronsiilor si de
scadere a secretiilor.
Este un antitusiv neopioid inrudit cu anestezicele locale.
Indicatii: tuse uscata de diferite etiologii.
Administrare: intrarectal la copii intre 25 luni si 4 ani-1 supozitor la 6-8 ore,
maximum 2-3 supozitoare/zi.
OXELADINA (PAXELADINE)
Are actiune antitusiva ce actioneaza selectiv la nivelul centrilor nervosi ai tusei
fara a deprima centrul respirator.
Indicatii : tratamentul simptomatic al tusei de diferite etiologii: tuse gripala,
rinofaringite, traheite, laringite, rujeola, tuse convulsiva, tuse seaca si iritativa.
Administrare: adulti: 1 capsula de 2-3 ori/zi iar din sirop 2-5 doze/zi.

Copii: 1 doza/10kg/24 ore, pana la 4 ani 1-2 doze/zi, intre 4-15 ani 2-3
doze/zi.
1.1.b Antitusive cu aciune asupra receptorilor periferici
In aceasta grupa intra substantecare actioneaza prin mecanisme diferite.
SUBSTANTELE MUCILAGINOASE-au proprietati hidrofile, lubrefiaza
mucoasa faringiana, diminua sensibilitatea terminatiilor nervoase. Se poate deduce ca
efectul lor se manifesta indeosebi in cazurile in care tusea este consecinta iritatiei
mucoasei faringiene. In terapeutica se folosesc diferite plante care contin substante
mucilaginoase: matase de porumb, tei, patlagina. Din frunzele sau florile acestor plante
se obtin infuzii, care se utilizeaza sub forma de ceai.
ANTISEPTICE SI DECONGESTIONANTE NAZALE-sunt active cand tusea
este consecinta unor iritatii ale mucoasei nazale.
ANESTEZICELE LOCALE-diminua iritatia receptorilor.
EXPECTORANTELE-favorizeaza fluidificarea sputei si eliminarea ei, diminua
astfel un factor iritativ local.
BRONHOSPASMOLITICELE-diminua indirect iritatia receptorilor.
2. Substane cu aciune modificatoare asupra secreiei bronice
Produc fluidificarea expectoratiei prin modificarea secretiei vascoase bronsice,
stimularea activitatii secretorii a mucoasei traheo- bronsice, si stimularea mecanismelor
de eliminare a sputei. Fluidificarea sputei are ca rezultat eliberarea celulelor glandulare si
imbunatatirea activitatii acestora, deblocarea cililor si favorizarea miscarii lor pendulare,
usurarea eliminarii expectoratiei. Clasificarea poate fi facuta tinand seama de
mecanismele de actiune:
2.1aciune asupra glandelor bronice ( secretostimulante ):
1
prin mecanism mixt, direct si reflex: medicamentele se administreaza oral
si se elimina la nivelul glandelor bronsice(mecanism direct). Iritarea nespecifica a
receptorilor din mucoasa gastrica influenteaza indirect secretia bronsica prin
mecanism reflex naso-bazal. Prin acest mecanism mixt actioneaza substantele
volatile (amoniac, sarurile de amoniu) si cele sublimabile ( benzoatul de sodiu,
ioduri, derivati de guaiacoli-guaiafenesina). Cu efecte expectorante si
antiinflamatorii putem folosii ceaiul de podbal, singur sau asociat cu flori de
lumanarica, frunze de patlagina, crucisor in parti egale.
AMONIACUL SI SARURILE DE AMONIU
Intra in compozitia unor preparate ca : DIUROCARD, SIROP EXPECTORANT.
O parte in amoniu este eliberat in sange si in lichidele intercelulare, iar o parte se
elibereaza pe cale respiratorie, ceea ce produce o scadere a vascozitatii expectoratiei.

Totodata este marita secretia bronsica, si este usurata eliminarea mucusului aderent
.
BENZOATUL DE SODIU
Intra in compozitia preparatelor: SIROGAL, SIROP DE PATLAGINA.
Este indicat in traheo-bronsita, laringita, bronsiectazie,tbc pulmonar cronic.
IODURI-KALII IODIDUM, NATRII IODIDUM
Intra in compozitia peparatului ASTMOFUG
Este indicat in bronsita cronica si in perioada dintre crize la smatici, si in bronsita
asmatiforma.
GUAIAFENESINA
Intra in preparatele: TRECID, AMBENYL, DIMOTANE.
Se prezinta sub forma de comprimate de 0.1g, sirop de 2.1g/ml si solutie de
0.1g/ml.
Fluidifica secretiile bronsice, amelioreaza ventilatia pulmonara si scade pragul
convulsiilor.
Administrare: adulti: 2-6 comprimate/zi, 2-4 linguri de sirop/zi, 20 de picaturi de 2-6
ori/zi.
Copii: -1 lingurita sirop de 3 ori/zi, tablete de 3 ori/zi.
2
prin mecanism reflex: preparatele se administreaza oral, si actioneaza prin
iritatie nespecifica la nivelul mucoasei gastrice, determinand cresterea secretiei
bronsice pe cale reflexa.
2.2 prin aciune asupra secreiei bronice bronhosecretolitice, mucolitice )
Actioneaza asupra secretiilor bronsice, producand liza macromoleculelor de
mucus, cresterea fluiditatii si favorizarea eliminarii secretiilor prin transport ciliar
si prin tuse.
BROMHEXINA
Se gaseste sub forma preparatelor urmatoare: BISOLVON, BROMHEXIN solutie
de 0.2% si tablete de 8 mg.
Creste activitatea lizozomilor, marind secretia enzimelor care hidrolizeaza
mucopolizaharidele. Scade vascozitatea secretiilor bronsice, favorizeaza miscarile cililor,
creste prezenta IgA si IgG in parenchimul pulmonar.
Indicatii: traheobronsite simple si asmatiforme, laringite.
Administrare: adulti: 8-16mg de 3 ori/zi
Copii peste 10 ani: 4-8 mg de 3 ori/zi
Copii 5-10 ani: 4 mg de 3 ori/zi
Copii 1-4 ani: 4 mg de 2 ori/zi.
ACETYLCISTEINA
Se gaseste sub forma preparatelor urmatoare: FLUIMUCIL, MUCOSOLVON,
ACC, SIRAN.
Reduce legaturile disulfidice din mucoproteine in functie de ph, astfel volumul
secretiei creste si se lichefiaza.

Indicatii: emfizem cu bronsita, bronsita asmatiforma, bronsiectazie, tuberculoza,

pneumonie, traheobronsita.
Atentie inactiveaza penicilinele si cefalosporinele, nu se asociaza cu tetraciclina,
eritromicina.
Administrare: adulti: 3*200mg
Copii sub 2 ani: 2*50mg
Copii 2-5 ani: 3*100mg
AMBROXOL
Se gaseste sub forma preparatelor urmatoare:MUCOSOLVAN, AMBROXOL.
Indicatii: diferite afectiuni respiratorii acute sau cronice cu secretie vascoasa, greu
de eliminat: bronsite cronice, acute, acuzitate, bronsita asmatiforma, astm bronsic.
Se administreaza oral si in inhalatii, injectii.
Administrare: adulti si copii mari: 30mg de 3 ori/zi primele 2-3 zile, apoi de 2 ori
pe zi.
Copii mici: 15-45 mg pe zi in 2-3 prize.
TRIPSINA,
CHIMEOTRIPSINA,
STREPTODORNAZA, DEZOXIRIBONUC

STREPTOCHINAZA,

Sunt enzime proteolitice, care aplicate local sau in aerosoli, pot fluidifica
secretiile
bronsice purulente, vascoase, caracteristice infectiilor bronho-pulmonare.
Actioneaza lizand puroiul, materialul necrolitic, si fibrele de acid
dezoxiribonucleic, care ingroasa mucusul si ingreuneaza expectoratia
CARBOCISTEINA
Preparate: HUMEX EXPECTORANT, tablete efervescente, sirop
Scade vascozitatea mucusului.
VAPORII DE APA
Inhalatiile, ca si vaporii de apa ingerata in cantitati mari, hidrateaza si fluidifica
secretiile bronsice vascoase, umidiufica mucoasele si usureaza miscarea cililor.
Este recomandata inhalarea vaporilor de apa deasupra unui vas cu apa fierbinte, sau
administrarea de aerosoli dintr-o solutie salina izotona, incalzita la 50 de grade celsius.

3.Substante bronhodilatatoare
Substantele bronhodilatatoare produc relaxarea muschilor bronsici, cu marirea
diametrului bronsiilor. Efectul lor este evident cand muschii netezi ai bronsiilor sunt

contractati. Substantele bronhodilatatoare se utilizeaza indeosebi in tratamentul astmului

bonsic, de aceea se mai numesc in mod curent si ,,ANTIASMATICE.
Tratamentul astmului bronsic cuprine:
a) tratamentul general:
-medicamente destinate inlaturarii componentei alergice
-medicamente destinate combaterii starii parasimpaticone
-inhibitoare ale SNC
-hormonoterapie
b) tratamentul simptomatic, utilizat mai ales in criza de astm bronsic. Se utilizeaza
medicamente care inlatura spasmul musculaturii bronsice prin mecanisme diferite.
Tinand seama de conditiile fiziologice si patologice care pot produce
bronhoconstrictie, substantele bronhodilatatoare se pot clasifica in :
A. substante bronhodilatatoare musculotrope
B. substante simpatomimetice
A. substante parasimptolitice
A. SUBSTANTE BRONHODILATATOARE MUSCULOTROPICE
Din aceasta categorie fac parte : -

TEOFILINA
1 PAPAVERINA
2 NITRITII
3 PROCAINA

TEOFILINA
Stimuleaza centrul respirator bulbar, crescand amplitudinea si frecventa miscarilor
respiratorii.
Teofilina relaxeaza muschii bronsici, indeosebi cand sunt contractati, producand
marirea capacitatii vitale.
Se administreaza oral, fiind recomandata la bolnavii astmatici cu crize frecvente,
cu insuficienta cardiaca sau coronariana.
Administrare: 0.1-0.3g odata si 0.5-0.75g/zi, dupa masa.
AMINOFILINA
Se administreaza oral in tratamentul de fond al astmului, in doze de 300mg la 8
ore, dupa mese. Se recomanda asocierea cu sedative sau tranchilizante pentru a atenua
efectele stimulente centrale ale aminofiline.
In criza de astm bronsic care nu cedeaza la simpatomimetice se recomanda
injectarea i.v. foarte lent (10-15 min.) sau, preferabil in perfuzie timp de 30 minute.
Un tratament cu aminofilina nu se poate incepe daca bolnasvul a primit in
ultimele 8 ore un preparat farmaceutic continand teofilina sau un derivat al acestuia.
Supradozarea sau injectarea
i.v. rapida poate produce accidente grave:
hipotensiune marcata, colaps, aritmii severe
Intravenos este contraindicata la bolnavii cu infarct miocardic acut, la epileptici si
la cei cu alergie la teofilina.
Aminofilina stimuleaza centrii respiratori bulbari, produce coronarodilatatie si

stimularea inimii, are efect diuretic slab.

PAPAVERINA
Are actiune bronhodilatatoare slaba, se utilizeaza in tratamentul dintre crize,
asociata cu alte substante bronhodilatatoare.
NITRITII
Au actiune bronhodilatatoare prin mecanism miotrop.
PROCAINA
Se foloseste ca si bronhodilatator in crizele severe de astm prin administrare
intravenoasa. Se gaseste sub forma de solutie injectabila in concentratie de 1/100. In
crizele severe de astm se injecteaza intravenos lent 5-100ml din solutia de 1/100.
B. SUBSTANTE BRONHODILATATATOARE SIMPATOMIMETICE
Substantele simpatomimetice au actiune bronhodilatatoare foarte diferita de la o
substanta la alta.
ADRENALINA
Este una dintre cele mai utilizate bronhodilatatoare. Efectul sau favorabil se
datoreste atat relaxarii muschilor bronsici cat si scaderii congestiei mucoasei.
Bolnavii asmatici pot prezenta toleranta pentru efectul bronhodilatator al
adrenalinei, dupa utilizarea frecventa a substantei. Acest fenomen produce aparitia
efectelor secundare greu suportate de bolnavi, tahicardie, hipertensiune, neliniste. De
asemenea, administrarea repetata a adrenalinei poate produce, bronhoconstrictie cu
aparitia starii de rau asmatic.
Administrare: subcutanat in doza de 0.25-0.5mg
.
EFEDRINA
Actioneaza bronhodilatator tot prin efect simpatomimetic, stimulan centrul
respirator bulbar.
Se utilizeaza in criza de astm, prin administrare subcutana sau intramusculara, in
doza de 20mg, de 1-2 ori pe zi. Substanta se prescrie frecvent preventiv asociata cu
teofilina, papaverina, fenobarbitalul, avand efect de marire a intervalelor dintre crize si de
scadere a intensitatii crizelor de astm. In acest scop se recomanda doza de 20-50mg de 13 ori pe
zi.
IZOPRENALINA (BRONHODILATIN)-aerosoli, comprimate a 10mg
Este un simpatomimetic cu actiune asupra receptorilor beta adrenergici.
Substanta inlatura efectul bronhoconstrictor al histaminei si acetilcolinei.
Se administreaza curent sublingual, in doza de 10mg, o data. Doza poate fi
repetata de cel mult 3-4 ori pe zi, la intervale de minim 3 ore.
In utilizarea izoprenalinei se va tine cont de efectele sale stimulatoare asupra
inimii si SNC, substanta poate produce palpitatii, dureri precordiale, hiperexcitabilitate

nervoasa, cefalee.
ORCIPRENALINA( ASTMOPENT ALUPENT)-aerosoli
Este un simpatomimetic cu actiune asupra receptorilor beta adrenergici.
Are efecte stimulatoare asupra inimii si SNC.
Indicatii: in tratamentul bronhospasmului din astmul bronsic, bronsita obstructiva
cronica.
Administrare: -in terapia pe cale inhalatorie: 1-2 pufuri de 3 ori/zi
-in tratamentul crizei de dispnee: 1-2 pufuri
la copii peste 3 ani: 1 puf
adulti 1 comprimat de 4 ori pe zi
copii intre 3-10ani: comprimate de 4 ori pe zi.
TERBUTALINA(BRICANYL)-aerosoli, comprimate de 2.5mgsi 5mg
Produce relaxarea musculaturii netede bronsice.
Aproximativ 20-30% din doza se depoziteaza in plaman.
Indicatii: astm bronsic, bronsita cronica, emfizem pulmonar.
Administrare: adulti si copii peste 12 ani: 0.25-0.5mg. in cazuri severe se pot
administra 1.5mg o data. Doza totala in 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 6 mg
Copii intre 3-12 ani: 0.25-0.5mg, in cazuri severe se poate administra 1
mg o data insa doza totala in 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 4 mg
FENOTEROL(BEROTEC)-aerosol
Relaxeaza musculatura netedabronsica
Indicatii: in criza de astm, in astmul indus de effort, bronsita obstructiva cronica.
Administrare: profilaxia astmului indus de efort: 1-2 pufuri
Tratamentul astmului bronsic: 1-2 pufuri de 3-4 ori pe zi nu mai mult de 8
pufuri pe zi.
SALBUTAMOL(VENTOLIN, SALBUTAMOL)-comprimate, sirop, aerosoli
Salbutamolul produce bronhodilatatie fara efecte adverse cardiovasculare.
Indicatii: astm bronsic, bronsita cronica, emfizem pulmonar.
Administrare: comprimate:-adulti: 1 comprimat de 3-4 ori/zi
-copii intre2-6 ani: comprimate de 3 ori pe zi
-copii de 12 ani: comprimate de 3 ori pe zi
-copii peste 12 ani-doza de adult
aerosoli:
-adulti: 1-2 inhalatii dintr-o doza de 100mg-200mg
-copii: 1 doza de 100mg
Doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 800mg salbutamol-8 inhalartii
CLENBUTEROL(SPIROPENT)-comprimate 0.02mg, sirop
Scade vascozitatea mucusului si creste clearence-lul mucociliar.
Indicatii: in terapia astmului bronsic persistent usor, moderat sau sever, a astmului
cu manifestari nocturne, a astmului bronsic de efort.
Administrare: comprimate: adulti si copii peste 12 ani: 1 comprimat de doua ori/zi
Copii sub 12 ani: 0.0012mg/kg corp/zi

Sirop: copii 6-12 ani: 15 ml de 2ori/zi

Copii 4-6 ani: 10ml de doua ori/zi
Copii 2-4 ani: 5 ml de trei ori/zi
Copii sub 2 ani: 5 ml de doua ori/zi
SALMETEROL(SEREVENT, SALMETER)-aerosoli
Indicatii: tratamentul regulat si de durata al obstructiei reversibile a cailor
respiratorii din astm bronsic, bronsita cronica si emfizem pulmonar.
Administrare: adulti: 2 inhalatii( 2*25micrograme) de doua ori pe zi.
Copii peste 4 ani: 2 inhalatii de doua ori pe zi.
Nu se administreaza la copii sub 4 ani.
O bronhodilatatie efeicienta apare in 10-20minute de la administrare. Efectul
bronhodilatator al salmeterolului se mentine 12 ore, iar acet lucru este in special util in
tratamentul astmului bronsic nocturn si cel indus de exercitiul fizic.
ATENTIE: NU SE ADMINISTREAZA IN TIMPUL TRATAMENTULUI CU
MEDICAMENTE CARDIOTONICE
C.

SUBSTANTE BRONHODILATATOARE

PARASIMPATOLITICE

Substantele parasimpatolitice au efect bronhodilatator, intrucat parasimpaticul

este stimulator pentru muschii bronsici. Actioneaza prin inhibarea bronhoconstrictiei.
Efectul se datoreste blocarii receptorilorcolinergici.
Efectul bronhodilatator se instaleaza lent si este mai durabil ca la
simpatomimetice.in general sunt bine suportate de bolnaviinsa favorizeaza hiposecretie la
nivelul bronhiilor, cu cresterea vascozitatii secretiilor.
ATROPINA
Impiedica aparitia spsmului bronsic datorita stimularii parasimpaticului.
Actiunea bronhodilatatoare a atropinei este mai putin intensa decat a scopolaminei
si mult mai slaba decat a adrenalinei. La efectul sau bronhodilatator se adauga acela de
scadere a secretiilor glandulare.
Administrare: se injecteaza subcutan 0.5 mg. Substanta se administreaza in
intervalele dintre crize, asociata cu bronhodilatatoare
IPRATROPIUM-BROMID( ATROVENT, BERODUAL)
Este un anticolinergic de sinteza, preferabil in bronsita cronica obstructiva.

4. Inhibitoare ale degranulrii mastocitare

Mecanismul de actiune al acestei grupe se realizeaza prin urmatoarele:
stabilizeaza membranele mastocitelor sensibilizate, inhiba degranularea mastocitara,
impiedica eliberarea din mastocite a mediatorilor bronhoconstrictiei, inflamatiei,

anafilaxiei: histamina si alte substante tisulare active. Substantele din aceasta grupa se
folosesc de regula pentru tratamentul de fond al astmului alergic, si nu sunt indicate
pentru rezolvarea crizei de astm, insa sunt folosite pentru prevenirea crizelor.
CROMOGLICATUL DE SODIU(CROMHEXAL, CROMOLYN)-aerosoli,
capsule pentru inhalatiide 20mg
Actiune farmacologica: administrat exclusiv ca inhalator, ca pulbere, micsoreaza
frecventa si intensitatea crizelor, amelioreaza functia pulmonara. Actiunea se manifesta
dupa o latenta de 10-15 zile, iar durata tratamentului trebuie sa fie de minim 2 luni.
Indicatii: astm bronsic alergic, indeosebi la copii.
Reactii adverse: bronhospasm, tuse, greturi, varsaturi.
Contraindicatii: primul trimestru de sarcina, astm intrinsec.
NEDOCROMIL(TILADE, TILADE MINT)-suspensie aerosoli,aerosol
Este indicat pentru profilaxia alergiilor primare, la copii asmatici. Prezinta
avantajul ca este mai activ decat cromoglicatul si reactiile adverse sunt mai rare.
KETOTIFEN(KETOTIFEN, ZADITEN, KETOF)-comprimate a 1mg, sirop a
1mg/5ml
Indicatii: profilactic in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica,
afectiuni alergice ca bronsite, rinite alergice, manifestari cutanate. Nu se administreaza in
crize de astm. Actiunea se instaleaza in 1-2 saptamani, de aceea nu trebuie asociat la
inceput cu alte medicamente.
Reactii adverse: oboseala, somnolenta, scaderea secretiei salivare, ameteala,
cefalee, greturi.
Contraindicatii: copii sub 6 luni, sarcina in primul trimestru, alaptare. Nu se
asociaza cu deprimante centrale si bauturi alcoolice.
Administrare: 2*1mg
5. Glucocorticoizii
Cu toate ca sunt foarte eficace in anihilarea simptomelor asmului bronsicsi au o
actiune antiinflamatoare marcata, glucocorticoizii reprezinta un mijloc terapeutic de
rezerva, datoritareactiilor adverse.
Preparatele pot fi clasificate in functie de modul de administrare:
-local
-intramuscular
-per os
-intravenos
a) Preparatele cortizonice locale sub forma de aerosoli, solutii pentru inhalatii, au
actiune mai limitata: numai asupra bronhiilor, fara efecte sistemice nedorite. Ca
reactie adversa, pot favoriza dezvoltarea candidozei bucofaringiene.
BECLOMETASONA DIPROPIONAT:
PREPARATE: ALDECIN INHALER-spray 50mcg/doza: 1-2 inhalatii de 2-3 ori/zi

BECLOFORTE INHALER: 250cmg/doza

BECOTIDE INHALER: 50cmg/doza
BUDESONID-PULMICORT
FLUTICAZON-FLIXOTIDE
Aceste preparate sunt utile in profilaxia crizei si evitarea exacerbarilor in asmul
bronsic, permit evitarea cortizonilor pe cale sistemica, si sunt in general bine suportate.
b) Administrare orala este rezervata mai ales pentru tratamentul astmului cronic,
care nu raspunde la medicatia bronhodilatatoare.
PREDNISON-comprimate a 5mg
Doza initiala este de 20-60mg/zi, care se reduce treptat cu cate 5 mg saptamana
METILPREDNISOLON-(MEDROL) COMPRIMATE A 4MG, 16MG, 32MG
Doza initiala este de 20-40mg/zi in status asmaticus
c) Preparate injectabile intramusculare au actiune mai lenta si prelungita. Sunt
avantajoase pentru cure de cateva saptamani, cand boala se agraveaza, sau la bolnavii
care necesita tratamentperoral dar nu coopereaza. Cel mai frecvent se utilizeaza
metilprednisolon acetat sau triamcinolon acetat in suspentsie apoasa.
METILPREDNISOLON: DEPO-MEDROL fiole inj. 40mg/ml
SOLU-MEDROL fiole 250mg, 500mg, 40-80mg la
fiecare 1-4 saptamani
d) Preparate injectabile intravenoase au actiune relativ rapida si sunt indicate in crize
de astm si in starea de rau asmatic. Simptomele incep sa se amelioreze dupa 2 ore de
la administrare, si dupa 6-12 ore efectul devine evident
HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT-fiole a 25mg/5ml
Administrare: 100mg in injectie i.v. lenta, la nevoie repetat la 2 ore timp de 8 ore.

CAPITOLUL XIX
XIX.1 MEDICAIA DERMATOLOGIC

Tratamentul medicamentos utilizat n bolile de piele este de obice general sau

local.
Formele farmaceutice utilizate n aplicarea tratamentului dermatologic sunt:
unguente, paste, crme, loiuni, pudre, sprayuri, soluii
Aplicate pe piele medicamentele pot rmne la nivelul epidermului, pot ptrunde
n derm sau pot fi absorbite prin vase manifestnd efecte sistemice dorite sau nedorite.
Medicaia antimicotic
ANTIFUNGICE DE UZ TOPIC
Are o mare varietate de preparate care se aplic local i general.
Afeciunile dermatologice au mai multe forme de manifestare i diferite cauze
Cele mai frecvente sunt infeciile cu fungi care pot avea localizare pe mucoase, pe
anexe ale pielii, pe fanere. n medicaia dermatologic se ntlnesc preparate antifungice
de uz dermal, emoliente, protectoare, preparate pentru rni, ulcere, antipruriginoase,
chioterapice, antiseptice i dezinfectante

Pimafucin
Se prezint sub form de crem 2 %, suspensie 25 mg natamicin.
Spectrul de activitate este asemntor cu al nistatinei acionnd asupra
trichomonas vaginalis.
Indicaii: candidoz, trichomoniaz
Administrare: pe piele, pe unghii, sub form de crem, n otomicoze sub fom de
suspensi 2-3 pic.
Clotrimazol( antifungol spray 10 mg/ml, imozol crem 1 %, lotrimil crem 1 %)
Acioneaz asupra tulpinilor de epidermophiton, tricophiton, histoplasma,
candida.
Administrare. solua 1 % i crema 2-3 ori/zi pe zonele afectate.
Miconazol ( medacter crem 2 % )
Absorbie redus prin piele i mucoase
Acioneaz asupra tulpinilor de tricophiton, candida
Indicaii: n candidoze, ptiriazis sau candidoze vaginale
Reacii adverse: iritaii locale
Administrare: aplicaii locale
Acnidazil crem
Indicaii: n acnee
Administrare: pe piele uscat, se aplic un strat subire pe zona afectat: seara n
prima sptmn, 2x1/zi ulterior
Econazol
Nu se absoarbe prin piele sau mucoasa vaginal
Aciunea este asemntoare cu a miconazolului
Indicaii: n candidoze, ptiriazis, tricofiie.
Isoconazol ( travogen crem )
Aciunea este fungicid asupra tulpinilor de tricophiton, candida, aspergillus.
Are o aciune bactericid asupra stafilococului i streptococului.
Indicaii: infecii fungice superficiale ale pielii minilor, genitale
Administrare: local dimineaa, seara, 2-4 sptmni, se continu tratamentul 2
sptmni dup vindecare.
Ketoconazolul ( crem 2 %, sampon )
Aciune: antifungic asupra candida, epidermophiton.
Administrare: local

Bifonazolul ( micoflusemidon, biazol 1 % )

Aciune: antifungic asupra dermofiilor
Indicaii: n infecii cutanate cu ptiriazis, candida, profilactic n micoze
interdigitale
Reacii adverse: prurit, arsur
Administrare: crema, soluia, gelul 1 %-o dat/zi, 2-4 sptmni

ANTIFUNGICE DE UZ GENERAL
Griseofulvina ( comprimate a 125mg )
Difuzeaz bine prin piele, se elimin renal, are o aciune fungistatic asupra
tricophiton, epidermophiton
Indicaii: n micoze capilare, epidermice.
Contraindicaii: la gravide
Reacii adverse: colici abdominale, diaree, erupii
Administrare: aduli: 500 mg 1-2 ori/zi se continu tratamentul 2-4 sptmni;
copii 10 mg/kg/24 ore.

Emoliente i protectoare
Anumite substane inerte din punct de vedere farmacologic ca talcul se folosesc ca
protectoare ale pielii sub form de pudre, paste, suspensii.
Bentoderm ( crem)
Indicaii: protecia minilor
Tratamentul rnilor i ulcerelor
Preparatele folosite au rolul de a stimula epiderma i nchiderea rnilor cu
tendina de ulceraie.
Din categoria cicatrizantelor se folosete:
Jecolan
Indicaii: ulcer de gamb, ulcer de decubit, plgi traumatice, chirurgia arsurilor
Reacii adverse: durere la schimbul pansamentelor
Contraindicaii: rni fr secreii

Solcoseryl
Aciune trofic
Indicaii: ulcere de gamb, decubit
Administrare: local 2-3 ori/zi
Fibrolan ( unguent, pulbere)
Indicaii: curirea enzimatic a rnilor i a lichidelor exudative
Administrare: ungere la 6-8 ore
Antipruriginoase. Antihistaminice. Anestezice locale
n urticare i n alte dermatoze, sunt indicate antihistaminicele ca romergan,
feniramin, tavegyl, n administrare sistemic pe cale oral sau parenteral cu rolul de a
calma pruritul i a face s dispar erupia
Bamipina sau sovendolul gel au aciune antihistaminic, fiind sedativ,
antiinflamatoare i antipruriginoase pe o durat de 2-8 ore. Sunt indicate n prurit,
urticarie, nepturi de insecte, arsuri locale, iritaii. Pot da ca i reacii adverse
hipersensibilitate, senzaie de arsur mai ales dac se aplic pe mucoase.