Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I.1 Antibiotice................................................................................................................4
I.1.1 Definitie...........................................................................................................4
I.1.2 Caracteristici farmacocinetice.........................................................................4
I.1.3 Clasificare........................................................................................................6
I.1.4 Reprezentanti...................................................................................................6
I.1.4.a Antibiotice beta lactamice................................................................6
I.1.4.b Aimoglcozide..................................................................................15
I.1.4.c Tetracicline.....................................................................................16
I.2 Medicatia antituberculostatica................................................................................17
I.3 Sulfamide si trimetoprim........................................................................................19
I.3.1 Definitie.........................................................................................................19
I.3.2 Clasificare......................................................................................................20
I.3.3 Reprezentanti.................................................................................................20
I.4 Chinolone................................................................................................................23
I.4.1 Fluorochinolone.............................................................................................24
II.1 Antiprotozoare.......................................................................................................34
II.1.1 Ameobicide si similare.................................................................................34
II.2 Antimalarice..........................................................................................................37
II.3 Antihelmintice.......................................................................................................41
II.3.1 Antitrematode...............................................................................................41
II.3.2 Antinematode...............................................................................................42
II.4 Antiluetice.............................................................................................................49
II.5 Antimicotice..........................................................................................................49
II.6 Antiseptice si dezinfectante...................................................................................64
III1 Agenti alchilanti....................................................................................................66
III.1.1 Analogi nitrogen mustard...........................................................................67
III.1.2 Alchil sulfone..............................................................................................78
III.1.3 Etilenimine..................................................................................................83
III.1.4 Alti agenti alchilanti....................................................................................86
III.2 Antimetaboliti......................................................................................................87
III.2.1Analogi ai acidului folic...............................................................................87
III.2.2 Analogi ai bazelor purinice.........................................................................93
III.2.3 Analogi ai bazelor pirimidinice..................................................................98
III.3 Alcaloizi din plante si alte produse naturale......................................................109
III.3.1 Alcaloizii din vinca si analogi...................................................................109
III.3.2 Derivatii de podofilotoxina.......................................................................123
III.3.3 Taxani.......................................................................................................127
III.4 Antibiotice citotoxice.........................................................................................132
III.4.1 Antinomicine.............................................................................................132
III.4.2 Alte antibiotice citotoxice.........................................................................141
III.5 Alte citostatice...................................................................................................142
IV. Corticoizii si ACTH-ul........................................................................................166
IV.1 Glucocorticoizii...........................................................................................166
IV.2 ACTH-ul......................................................................................................182
V.1 Antidiabetice.............................................................................................................184
V.1.1 Antidiabetice injectabile............................................................................184
V.1.2 Antidiabetice de sinteza.............................................................................188
VI.1 Preparate tiroidiene si antitiroidiene..................................................................189
VI.1.1 Preparate de tiroida...................................................................................190
VI.1.2 Preparate Antitiroidiene...........................................................................192
VI.1.2.a Derivatii de tiouracil..................................................................192
VI.1.3 Iodoterapie................................................................................................193
VII.1 Vitamine hidrosolubile si liposolubile.............................................................194
VII.1.1 Vitamine hidrosolubile............................................................................195
VII.1.2 Vitamine liposolubile..............................................................................204
VIII.1 Hipolipemiante................................................................................................208
VIII.1.1 Inhibitori ai HMG COA.........................................................................208
VIII.1.2 Fibrati.....................................................................................................210
VIII.2 Medicatia obezitatii.........................................................................................210
VIII.2.1 Produse antiobezitate cu actiune centrala..............................................210
VIII.2.2 Produse antiobezitate cu actiune periferica...........................................215
IX.1 Antigutoase........................................................................................................217
X.1 Sange si substituenti din plasma...................................................................219
X.1.1 Substituenti de plasma si fractiuni proteice plasmatice.............................219
X.1.2 Preparate din sange....................................................................................225
X.2 Solutii pentru administrarea intravenoasa...........................................................226
X.2.1 Solutii pentru alimentarea parenterala.......................................................226
X.2.2 Solutii impicate in balanta hidroelectrolitica...................................................226
X.2.3 Solutii pentru diureza osmotica.................................................................227
X.3 Solutii perfuzabile..............................................................................................228
X.3.1 Solutii saline..............................................................................................228
X.3.2 Alte solutii pentru administrare intravenoasa............................................228
X.4 Alte solutii intravenoase......................................................................................230
X.4.1 Solutii de electroliti...................................................................................230
XI.1 Antiaritmice.......................................................................................................231
XI.2 Antihipertensive................................................................................................238
XI.2.1 Substante cu actiune simpatolitica............................................................239
XI.2.2 Blocanti ale canalelor de calciu................................................................241
XI.2.3 Inhibitori ai enzimei de conversie............................................................244
XI.2.4 Antihipertensive si diuretice in combinatii..............................................246
XI.3 Vasodilatatoare.................................................................................................246
XI.4 Medicatia capilarelor.........................................................................................252
XI.5 Diuretice............................................................................................................252
XII.Medicatia tonica cardiaca..........................................................................................259
XI. 1Antianemice.............................................................................................................263
XII.2 Anticoagulante, Trombolitice si Antihemoragice............................................267
XIII.1 Medicatia aparatului digestiv.........................................................................279
XIV. Medicatia SNC.....................................................................................................292
XIV.1.1 Anestezice generale...............................................................................292
XIV.1.2 Anestezice locale...................................................................................297
XIV.1.3 Analgezice.............................................................................................299
XIV.1.4 Antidepresive.........................................................................................313
XIV.1.5 Antiepileptice.........................................................................................315
XIV.1.6 Antiparkinsoniene..................................................................................319
XIV.1.7 Neuroleptice...........................................................................................320
XIV.1.8 Hipnotice................................................................................................324
XIV.1.9 Sedative si tranchilizante.......................................................................326
CAPITOLUL I
I.1 ANTIBIOTICE
I.1.1 Definitie
Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau
obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea
microorganismelor patogene.
Initial termenul de antibiotic se referea numai la acele preparate cu efect
antimicrobian care au fost obtinute din extrase naturale (precum Penicilina din
mucegaiuri, etc); actualele preparate antibacteriene sunt obtinute prin sinteza chimica si
termenul corect pentru ele este de chimioterapice. Deoarece distinctia
antibiotice/chimioterapice priveste doar modalitatea de obtinere, termenul folosit curent
pentru preparatele antibacteriene ramane cel de antibiotice
I.1.2Caracteristici farmacocinetice
Principalele caracteristici farmacokinetice ale antbioticelor sunt: absorbtia de la
locul de administrare, distributia si penetrarea in tesuturile si lichidele organismului,
legarea de proteinele plasmatice, metabolizarea,
excretia.
Absorbtia este procesul prin care antibioticul este transferat de la locul de
administrare (oral, i.m., intrarectal) la nivelul tesuturilor si organelor tinta.
Biodisponibilitatea reprezinta fractiunea din doza administrata care ajunge in circulatia
sistemica.
Distributia este cantitatea de antibiotic care circula intre diferitele tesuturi si
organe ale organismului.
Legarea de proteinele plasmatice: antibioticele circula in sange legate de proteine
plasmatice; cu cat legarea de proteine este mai mare, cu atat antibioticul atinge un nivel
mai
persistent, dar penetratia tisulara este mai lenta.Penetratia tisulara se refera la capacitatea
antibioticului (nelegat de proteine) de a trece prin barierele tisulare si celulare si de a
atinge concentratii terapeutice la locul infectiei.
Metabolizarea este o etapa preliminara eliminarii pe cale renala.
Excretia se face, de regula, pe cale renala, prin filtrare glomeru-lara sau prin
excretie tubulara.
Actiunea antibioticelor asupra germenilor patogeni se caracterizeaza prin
specifitate si selectivitate.
Antibioticele actioneaza bacteriostatic (inhiba multipicarea bacteriilor), sau
bactericid (omoara bacteriile).
Efectul bacteriostatic sau bactericid al unui antibiotic depinde de microorganism,
concentratia substantei active, timpul de contact. Sensibilitatea microorganismelorfata de
antibiotice se determina prin tehnica numita ,,antibiograma.
Spectrul de activitate, este caracteristic fiecarei substante, si este limitat pentru
unele, larg pentru altele. In general bacteriile gram pozitive sunt mai sensibile la actiunea
antibioticelor decat cele gram negative. Bacilul tuberculos, este sensibil la un numar mic
renale.
Asocierile de antibiotice sunt indicate in infectiile grave cu germeni neidentificati si in
tratamentul TBC pentru a preveni instalarea rezistentei.
I.1.3 Clasificare:
PENICILINELE
Sunt grupa de antibiotice bactericide produse de mai multe specii de mucegaiuri.
Dupa spectrul de activitate , penicilinele se clasifica in urmatoarele grupe:
peniciline sensibile la betalactamaza
-penicilina G potasica si sodica
-efitard
-penicilina V
peniciline rezistente la betalactamaza
-oxacilina
peniciline in combinatie cu inhibitori de betalctamaza
-augmentin
-unasyn
-tazocin
-timentin
peniciline cu spectru larg
-ampicilina
-amoxicilina
1.5
Doza
Prezentare
echivalenta de
sulbactamampicilina(g)
0.5-1.0
Fl. de 20ml
Volumul
dizolvantului
(ml)
Concentratia
finala maxima
(mg/ml)
3.2
125-250
CEFAMANDOL(MANDOL)
Indicatii:infectii ale tractului respirator inferior
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Este recomandata evaluarea starii renale, in special pentru bolnavii care primesc
doze maxime. A nu se consuma alcool
Reactii adverse: soc anafilactic, eruptii cutanate, urticarie, cresteri tranzitorii ale
ureei in sange, trombocitopenie, icter colestatic, rar tromboflebita, greata si varsaturi.
Mod de administrare: adulti: 6 g maxim 12g pe zi.
Sugari si copii: 50 pana la 100mg/kg/zi in doze egale la 4
sau 8 ore.
Prezentare: pulbere pentru solutie injectabila a 500mg, 1g 2g
CEFUROXIM( ZINACEF, ZINNAT, AXETINE, MAXIL)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine. La pacientii cu insuficienta
renala doza se adapteaza in functie de clearence-ul creatininei. Prudenta la bolnavii cu
retentie hidrosalina, la pacientii diabetici si la copii sub 3 ani. Precautie la femei
insarcinate in primul trimestru de sarcina.
Reactii adverse: manifestari alergice: eruptii cutanate, urticarie, prurit, boala
serului, soc anafilactic, dureri abdominale,greata, varsaturi, inapetenta, cresterea
transaminazelor, bilirubinei, fosfatazei alcaline, anemie, leucopenie, tulburari ale starii de
constienta, miscari anormale,crize convulsive.
Mod de administrare: oral :copii si sugari mai mari de trei luni: 20-30mg/kg/zi in
doua prize,
Injectabil: adulti si adolescenti: 750-1500mg la intervale de 8 ore
Sugari si copii: 20-240mg/kg/zi, fractionat in 3-4 injectii
Nou-nascut: 30-100mg/kg/zi fractionat in 2-3
administrari.
Prezentare: flacoane cu pulbere injectabila a 250mg, 750mg, 1.5g
Capsule a 250mg
Comprimate filmate a 125mg, 250mg, 500mg
Suspensie orala a 125mg/5ml
EXEMPLE DE CEFALOSPORINE DIN GENERATIA III
CEFTRIAXONA( CEFTRIAXON, LENDACIN, ROCEFIN,CEFOTRIX,
RACEXON)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Containdicatii: hipersensibilitate la cefalosporine, hipersensibilitate la anestezice
locale, de tip amidic, soc cardiogen diareea severa si persistenta aparuta in timpul
tratamentului impune intreruperea administrarii antibioticului. Nu trebuie administrat la
nou- nascutii cu hiperbilirubinemie prudenta la pacientii care au tendinta la retentie
hidrosalina. Prudenta in cazul asocierii cu diazepam, furosemid, dexametazona,
cloramfenicol
Reactii adverse: diaree, cresterea nivelului transaminazelor si a ureei plasmatice,
eosinofilie, leucopenie.
Mod de administrare: adulti: 1-4g/zi
Copii: 50-100mg/kg/zi la interval de 12 ore
CEFOPERAZONA(CEFOBID)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: la pacientii cu alergie la cefalosporine. Insuficienta renala,
insuficienta hepatica. Poate determina deficit de vitamina K. prudenta la copii nou nascuti
si cei prematuri.
Reactii adverse: rash cutanat, urticarie, febra medicamentoasa. Pozitivare a
testului Combs.cresteri tranzitorii a GOT si a GPT.
Mod de administrare: adulti: 1-4g/zi la 12 ore
Copii: 50-200mg/kg/zi in doua administrari (la 12 ore)
CEFOTAXIMUL(CEFOTAX, CEFOTAXIM, LYFORAN)
Indicatii: infectii ale tractului respirator
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Reactii adverse: tulburari gastrointestinale, cefalee, cresteri temporare a GOT si a
GPT si a acidului uric din sange.
Mod de administrare: adulti si copii peste 12 ani: 1g la 12 ore.
Nou nascuti si sugari: 50-100mg/kg/zi fractionat la
intervale de 6-12 ore.
CEFIXIM(EFICEF)
Indicatii: in tratratamentul infectiilor bacteriene cu severitate diferita: bronsite
acute, exacerbari ale bronsitei cronice, pneumonii bacteriene
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefixima.
Se utilizeaza cu prudenta la pacientii predispusi la reactii de hipersensibilitate, la pacientii
cu insuficienta renala. Alaptatul nou nascutului se intrerupe pe timpul tratamentului.
Pacientii care conduc trebuie avertizati ca poate aparea vertij.
Mod de administrare: adulti si copii peste 12 ani: 400mg cefixima, administrata
oral in doua prize, la interval de 12 ore.
CEFTAZIDIMUL( CEFTAMIL, CEFTAZIME, FORTUM, KEFADIM)
Indicatii: infectii ale tractului respirator inferior.
Contraindicatii: hipersensibilitate la cefalosporine
Precautie la bolnavii cu hipersensibilitate de tip I la penicilina, si la femei
insarcinate sau care alapteaza.
Reactii adverse: prurit, eritem, inflamatie la locul injectarii, cefalee, ameteli,
candidoze si vaginite, angioedem, reactii anafilactice.
Mod de administrare: adulti: 1-6g/zi fractionat la 8-12 ore.
Nou nascuti( 0-4 saptamani): 30mg/kg la 12 ore
Sugari si copii( 1luna-12 ani): 30-50mg/kg maxim 6g pe zi
la fiecare 8 ore.
I.1.4.b Aminoglicozide
Sunt un grup de antibiotice bactericide, active atat in perioada de multiplicare cat
si in cea de repaus a germenilor.
Principlalii reprezentanti ai grupului sunt:
-streptomicina
-kanamicina
-gentamicina
-amikacina
-netromicina
Nici un antibiotic din aceasta grupa nu patrunde cu usurinta in LCR, toate sunt
excretate prin urina si au un potential toxic ridicat, cu tropism particular fata de cea de a
VIIIa pereche de nervi cranieni si fata de rinichi.
Spectrul de activitateeste relativ larg, si include enterobacteriaceele, stafilococii si
MYCOBATERIUM TUBERCULOSIS.
Rezistenta germenilor se instaleaza rapid prin elaborarea unor enzime care
inactiveaza antibioticul. Instalarea rezistentei poate fi intarziata prin asocierea cu alte
antibiotice si chimeoterapice, obligatorie in tratamentul tuberculozei.
Reactiile adverse sunt similare din punct de vedere calitativ, dar difera din punct
de vedere cantitativ. Frecventa si gravitatea reactiilor limiteaza utilizarea lor terapeutica.
Riscul principal legat de utilizarea aminoglicozidelor il constituie toxicitatea
acustico-vestibulara(hipoacuzie, surditate, tulburari de echilibriu) si nefrotoxicitatea .
In general, efectele toxice sunt in functie de nivelul seric, care depinde la randul
sau de doza administrata si calitatea functiei renale. Tratamentele prelungite, asocierea cu
substante cu potential toxic, asemanator, leziunile preexistente ale functiilor renale sau
acustico-vestibulare reprezinta factori agravanti.
Datorita riscului reactiilor adverse, aminoglicozidele sunt indicate mnumai in
tratamentul unor infectii grave, rezistente la alte antibiotice mai putin toxice.
STREPTOMICINA
Antibiotic bactericid fata de M tuberculosis
Indicatii: tuberculoza
Mod de administrare: adulti: intramuscular 1g-2g/zi fractionat la 4-12 ore
Reactii adverse: actiune toxica asupra nervului vestibular, cu cefalee, greata,
voma,
Contraindicatii: boli de urechi, in special otita medie supurala, miastenie grava,
alergie la streptomicina
KANAMICINA
Este un antibiotic bactericid din grupa aminoglicozidelor
Indicatii: tuberculoza cu BK rezistent la antituberculoasele majore.
Contraindicatii: miastenie, sarcina, alaptare, hipoacuzie, insuficienta renala,
insuficienta cardiaca.
c) etambutolul
d) strptomicina
e) pirazinamida
2. antituberculoase minore secundare sau de releu, mai putin eficiente si mai
toxice
-etionamida
-cicloserina
-viomicina
Majoritatea schemelor terapeutice prevad administrarea zilnica in primele 2-3
luni, urmata de administrarea bisaptamanala a unor asociatii polichimioterapice.
In tara noastra programul national de chioterapie a TBC prevede in formele de
TBC cu bacili prezenti in puta pentru primele trei luni asociatia
Izoniazida+Rifampicina+Etambutol, urmata apoi in urmatoarele 6 luni de asociatia
Izoniazida cu piraziamida sau tambutol. In formele grave sau cand exista factori
agravanti se administreaza initial 4 chimioterapice asociate 3 luni, ulterior 3 medicamente
asociate pentru inca 6 luni.
IZONIAZIDA
Este principalul antituberculostatic, datorita activitatii intense, caracteristicilor
farmacocinetice favorabile si efectelor adverse reduse.
Actiunea antibacteriana a izoniazidei este limitata la mycobactrium tuberculosis si
este de tip bactericid.
Rezistenta se instaleaza relativ repede si este favorizata de concentratiile mici de
antibiotice ca si de densitatea mare a populatiei bacteriene.
Izoniazida se absoarbe bine din intestin, se distribuie foarte bine in tesuturi si
patrunde in materialul cazeos. Se metabolizeaza hepatic prin acetilare, in proportii
diferite care sunt determinate genetic, si se elimina renal, in forma activa si ca metaboliti.
Principalul efect advers este afectarea toxica a ficatului, mai frecventa la varstnici
si la bolnavii cu hepatita in antecedente. Alte efecte adverse sunt cele neurosenzoriale ce
constau in polinevrite periferice, care pot fi corectate prin administrarea vitaminei b6 cate
10mg/zi.
Asocierea cu rifampicina creste riscul hepatotoxicitatii iar cea cu etionamida creste
frecventa tulburarilor psihotice
Izoniazida se administreaza oral 10mg/kg/zi in 1-2 prize. In cura discontinua doza
se mareste la 15mg/kg/zi
RIFAMPICINA
Este un antibiotic cu spectru larg spre deosebire de celelalte tuberculoase. Este
unul din cele mai imorta\nte antituberculoase, datorita efectului bactericid intens, prezent
si in
formele rezistente la alte medicamente.
Rezistenta germenilor se instaleaza repede, pentru a impiedica aparitia rezistentei
sunt obligatorii asocierea cu inca una sau doua substante si evitarea utilizarii
rifampicineiin tratamentul altor afectiuni bacteriene.
Rifampicina se absoarbe bine dupa administrarea orala, se metabolizeaza hepatic
si se elimina prin bila, intrand partial in circuitul enterohepatic, ceea ce explica
prelungirea nivelelor serice. Se elimina prin urina, fecale, saliva, sputa, secretii lacrimale
si sudorale colorandu-se in rosu portocaliu, aspect asupra caruia pacientii trebuie
informati.rifampicina are efecte inductoare enzimatice, acelerand metabolizarea unor
medicamente administrate concomitent.(sulfamide, glucocorticoizi, anticoagulante orale).
Principalul efect advers este toxicitatea hepatica, care se potenteaza prin asocierea
cu izoniazida. Alte reactii adverse constau in tulburari digestive, care pot fi evitate prin
administrarea dupa mese. Un acident cu caracter imuno-alergic este sindromul pseudogripal cu febra, frisoane, mialgii, artralgii, cefalee, bronhospasm.
Se administreaza oral 600-700mg/zi intr-o singura priza, in cazul tratamentului
bisaptamanal se administreaza 900mg/zi.
ETAMBUTOLUL
Este un chimioterapic de sinteza cu actiune electiva asuora M. tuberculosis,
inactiv asupra altor specii bacteriene. Este un tuberculostatic major datorita activitatii
intense si efectelor adverse reduse.
Reactiile adverse produse de etambutol sunt minore, cea mai importanta este
nevrita optica retrobulbara manifestata prin scaderea acuitatii vizuale. Leziunile sunt de
obicei reversibile la intreruperea tratamentului.
Se recomanda controlul oftalmologic inainte si pe tot parcursul tratamentului. Alte
reactii adverse sunt rare: eruptii cutanate, febra, dureri articulare, leucopenie.
PIRAZINAMIDA
Are actiune bactericida asupra bacililor tuberculosi. Se administreaza oral in doza
zilnica de 30mg/kg/zi sau 60mg/kg/zi in cura discontinua.
Se administreaza obilgatoriu in asociere cu alte antituberculostatice. Se distribuie larg in
tesuturi si trece in LCR la bolnavii cu meningita. Ca reactii adverse poate produce eruptii
cutanate, anorexie, voma, hepatotoxicitate si hiperuricemie.
STREPTOMICINA
A fost descrisa la capitolul antibiotice aminoglicozidice.
practica clinica. Sunt substante chimice simple, care au un nucleu comun sulfanilamida
cu rol fundamental in activitatea sulfamidelor. Activitatea microbiana a sulfamidelor este
proportionala cu capacitatea de a inlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esential
pentru viata bacteriilor.
Cele mai multe sulfamide se absorb bine din intestin, difuzeaz n majoritatea
tesuturilor si umorilor si se elimina pe cale urinara.
Metabolizarea sulfamidelor consta in acetilare care are loc in proportii variabile, in
functie de compus; produsul obtinut prin acetilare este solubil si inactiv.
Datorita eliminarii pe cale renala, in cazurile in care fluxul urinar este redus se
produce o concentratie mare, sulfamida si produsul acetilat rezultat de metabolism,
putand cristaliza. Aceasta cristalizare poate provoca hematurie, blocaj renal.
Spectru de activitate a sulfamidelor este in general acelasi pentru majoritatea compusilor
( coci gram pozitivi si negativi, bacili gram negativi).
Administrarea obisnuita se face pe cale orala.
Fenomenele secundare, mai putin marcate la sulfamidele recente, mai frecvente la
cele vechi, sunt in general lipsite de gravitate, foarte rar fiind necesara intreruperea
tratamentului. Principalele manifestari constau in:
-fenomene digestive: greturi, varsaturi, inapetenta
-fenomene neuro-psihice: astenie cefalee, polinevrite confuzie
-fenomene alergice: eruptii, eritem nodos
-fenomene sanguine: leucopenie, rar agranulocitoza, anemie hemolitica
-fenomene renale: hematurie, blocaj renal
Sulfamidele se deosebesc intre ele prin insusiri farmacologice si mult mai putin prin
activitate sau spectru. Foarte des sulfamidele se asociaza cu antibiotice (exp.: cu
penicilina).
I.3.2 Clasificare:
nu se pot face determinari repetate ale nivelelor serice, sensibilizare la sulfamide, sarcina
(numai pentru indicatii vitale), la prematuri si nou-nascuti in primele saptamani de viata.
Reactii adverse: Uneori greata si varsaturi, eruptii cutanate. In special la bolnavii in
varsta pot aparea modificari sanguine: trombopenie, leucopenie, neutropenie si, foarte
rar: purpura, agranulocitoza si anemie megaloblastica, reactii ce impun reducerea dozelor
sau administrarea de acid folinic.
Posologie si mod de administrare: Tagremin se administreaza per os la interval de 12 ore.
Doza uzuala pentru adulti si copii peste 12 ani este de 2 x 2 comprimate (in gonoree 2 x 5
comprimate, o singura zi, iar in pneumonia cu Pneumocystis carinii 4 x 2 comprimate pe
zi). Doza maxima zilnica este 2 x 2 comprimate pe zi. In infectii acute durata
tratamentului este, in general, de 5 zile, dar in principiu, preparatul se mai administreaza
timp de 2 zile dupa amendarea semnelor clinice. La copii sub 12 ani se administreaza 6
mg trimetoprim si 30 mg sulfametoxazol/kg corp/24 ore, fractionat in doua prize la 12
ore. La bolnavii cu insuficienta renala, posologia se ajusteaza dupa clearance-ul
creatininei (30 ml/min - doza uzuala; 15-30 ml/min - 1/2 din doza uzuala; 15 ml/min - nu
se recomanda).
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: La adapost de caldura si umiditate.
SUMETROLIM , sirop
combinatii
Prezentare farmaceutica: Comprimate continand 400 mg sulfametoxazol si 80 mg
trimetoprim. Sirop 100 ml continand 2500 mg sulfametoxazol si 500 mg trimetoprim.
Actiune terapeutica: Sulfametoxazolul si trimetoprimul,substantele active din
Sumetrolim, blocheaza doua niveluri succesive ale aceluiasi proces biochimic si isi
potenteaza reciproc efectele; inhiba sinergic biosinteza de acid folic de la nivelul
enzimelor microbiene. In competitie cu acidul para-amino-benzoic, sulfametoxazolul
inhiba sinteza acidului dihidrofolic. Trimetoprimul inhiba selectiv enzima de conversie a
acidului dihidrofolic in acid tetrahidrofolic. In acest fel cele doua componente
bacteriostatice devin bactericide atunci cand se folosesc in combinatie. Sumetrolimul are
un larg spectru antimicrobian si este mai putin susceptibil de a induce rezistenta decat
sulfametoxazolul sau trimetoprimul luate separat.
Indicatii: Infectii de cai respiratorii superioare si inferioare, bronsiectazie, pneumonii
inclusiv cea cu Pneumocystis carinii, sinuzite, faringite, otite medii, amigdalite. Infectii
de tract urinar: pielonefrite acute si cronice, cistite, uretrite. Infectii gastrointestinale:
salmoneloze, dizenterie bacilara, enterocolite, colecistite, colangite. Infectii ale pielii si
ale partilor moi ; piodermite, furunculoza, abcese. Infectii ale sferei genitale: uretrite
gonococice, prostatite, anexite. Alte infectii bacteriene: osteomielite acute si cronice,
bruceloza acuta, nocardioza.
Contraindicatii: Hepatita acuta, insuficienta hepatica grava, insuficienta renala severa,
discrazii sanguine, sensibilitate cunoscuta la sulfonamide sau trimetoprim, sarcina (in
primul trimestru si cu cateva saptamani inainte de nastere), alaptare.
Mod de administrare: Adulti: doza de atac este de 2, maximum 3 tablete de doua ori pe zi
(la 12 ore interval), iar doza de intretinere este de 2 tablete x 2/zi. Copii: in virsta de 1
an: 1/4 tb sau 4 ml sirop x 2/zi; intre 2 si 6 ani: 1/4 tableta sau 1/2 tableta sau 6 - 8 ml
sirop x 2/zi; intre 7 si 12 ani:1/2 sau 1 tableta sau 8 - 16 ml sirop x2/zi. Doza
I.4 CHINOLONE
Quinolonele au actiune bactericida si inhiba ADN-giraza bacteriana
(topoizomeraza), enzima care catalizeaza procesul de condensare a catenelor dublu
helicoidalede ADN in timpul diviziunii, astfel incat acestea sa incapa in celula.
Impiedicarea superspiralarii (care urmeaza desfacerii lanturilor de ADN) face imposibila
segregarea normala a cromosomilor si plasmidelor, determinand oprirea diviziunii si
moartea germenilor sensibili.
Chinolonele antibacteriene: acidul nalidixic. Este folosit in infectiile urinare,
apartine primei generatii de chinolone (se concentreaza in urina). Ciprofloxacina,
apartinand unei a doua generatii este indicata si in alte infectii. Chinolonele folosite
exclusiv in infectii urinare: acidul nalidixic (Nalidixic acid, Negram, Nevigramon,
Nogram etc.) este activ in special fata de bacili gram negativi (coli, prote, salmonele,
dizenterie, klebsiele). Se prezinta sub forma de compr. de 0,500 g si se administreaza oral
1 g dimineata si seara, 1-2 saptamani. Este bacteriostatic si este activ in mediu acid,
motiv pentru care in infectiile urinare pe toata durata.Tratamentului se poate acidifia
urina cu clorura de amoniu (Diurocard). Este net antagonist fata de nitrofurantoina.
Rezistenta se instaleaza rapid. Pot apare reactii adverse ca tulburari gastrointestinale, stari
de agitatie, tulburari vizuale, eruptii, anemii hemolitice. Indicatie majora este infectia
urinara. Este contraindicat in insuficieta hepatica si renala severa, in epilepsie, graviditate
si boli digestive acute. Alte chinolone folosite in infectii urinare: acidul pipemidic
(Deblaston, Primpram), cinoxacin (Cinobac, Cinobactin).
I.4.1 Fluorochinolone
Fluochinolonele antibacteriene. Sunt chimioterapice cu spectru ultralarg si cu
reactii adverse reduse. Sunt bacteriostatice si actioneaza asupra streptococilor,
pneumococilor, stafilococilor, gonococilor, hemofililor, colibacililor, meningococilor,
enterobacteriilor, salmonelelor, shigelelor, mycoplasmelor, rickettsiilor, micobacteriilor.
Indicate in septicemii, endocardite meningite, tuberculoza, infectii ORL (otite cu
piocianic), boli respiratorii, hepatobiliare, urogenitale, osteoarticulare, gastrointesinale,
febra tifoida, boli de piele etc. Se administreaza oral si injectabil
O serie de chinolone cu substituenti fluor si piperazinil - ciprofloxacina,
ofloxacina, enoxacina, pefloxacina, fleroxacina si altele - au un spectru antibacterian
larg, cuprinzand majoritatea bacteriilor gram-negativ, multe bacterii gram-pozitiv si unii
anaerobi. Proprietatile farmacocinetice sunt avantajoase, permitand folosirea atat in
infectiile urinare si digestive, cat si in infectiile sistemice cu germeni sensibili.
In vitro, fluochinolonele sunt foarte active fata de majoritatea
Enterobacteriaceelor, Haemophilus, cocii gram-negativ, Neisseria gonorrheae si N.
meningitidis, Moraxella catarahalis. Sunt sensibili Pseudomonas aeruginosa si
Staphylococcus aureus, mai putin streptococii si enterococii; de asemenea sunt sensibile
Chlamydia trachomatis, Mycoplasma si Legionella. Unele chinolone sunt eficace si fata
de Mycobacterium tuberculosis si parte dintre micobacteriile atipice, in general
concentratiile active sunt cuprinse intre l si 5 g/ml, dar cifrele variaza cu germenul si cu
fluochinolona.
Este caracteristica eficacitatea fata de bacilii gram-negativ multirezistenti,
stafilococii rezistenti la benzilpenicilina si meticilina, tulpinile de gonococ rezistente la
penicilina, cele de H. influenzae si Moraxella catarrhalis secretoare de beta-lactamaze.
Actiunea este bactericida si se datoreste inhibarii ADN girazei microorganismelor
sensibile. Mutatiile cromozomiale spontane, care determina rezistenta, sunt rare, dar
folosirea extensiva si abuziva a fluochinolonelor a exercitat o presiune de selectie
considerabila. Aceasta a determinat sporirea tulpinelor rezistente de Pseudomonas, ca si
dezvoltarea de tulpini de Staphylococcus aureus rezistente atat la meticilina cat si la
chinolone.
Asocierea fluochinolonelor cu antibiotice beta-lactamice sau cu aminoglicozide este
indiferenta sau are consecinte aditive, mai rar actioneaza sinergic. Foarte rar relatia este
antagonica.
Fluochinolonele administrate oral au o biodisponibilitate care depaseste 50%,
ajungand la peste 95% pentru ofloxacina si pefloxacina. Concentratiile plasmatice
maxime realizate de dozele uzuale sunt cuprinse intre 1,5 g/ml (pentru ciprofloxacina) si
5 g/ ml (pentru fleroxacina). Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 18-54%.
Realizeaza concentratii superioare celor plasmatice in tesutul pulmonar si mai mici in
saliva si secretiile bronsice. Ofloxacina si, in masura mai mica, pefloxacina, patrund bine
in lichidul cefalorahidian, restul fluochinolonelor nu realizeaza nivele eficace.
Concentratia este foarte mare in urina si in fecale. De asemenea, concentratiile sunt mari
in rinichi si in tesutul prostatic. Patrund si se acumuleaza in leucocitele
polimorfonucleare si in macrofage. Epurarea se face predominant prin eliminare renala
pentru ofloxacina, predominant prin metabolizare pentru pefloxacina (metabolitii sunt
activi) si prin ambele modalitati pentru alte fluochinolone. Timpul de injumatatire este
cuprins intre 3,3 ore (pentru ciprofloxacina) si 10-11 ore (pentru pefloxacina si
fleroxacina).
Fluochinolonele sunt indicate, in primul rand. pentru tratamentul infectiilor
urinare complicate, indeosebi cand acestea sunt provocate de Pseudomonas aeruginosa
sau bacili gram-negativ rezistenti la alte chimioterapice. Sunt foarte eficace in infectiile
urinare necomplicate si pentru profilaxia infectiilor urinare recurente, dar folosirea larga
legata de aceste indicatii trebuie evitata, deoarece favorizeaza dezvoltarea rezistentei.
Infectiile gonococice necumplicate - uretrite, cervicite - pot fi vindecate printr-o singura
doza orala, dar utilitatea in bolile transmise sexual este limitata de necesitatea de a
exclude sifilisul si de contraindicarea la femeile insarcinate.
Infectiile gastrointestinale reprezinta un alt domeniu de indicatii. Fluochinolonele
sunt de prima alegere in gastroenteritele bacteriene grave, in care tratamentul este
obligator inainte de rezultatul culturilor; de asemenea, pentru eradicarea purtatorilor de
Salmonella typhi.
O indicatie importanta o reprezinta fi-broza chistica si exacerbarile respiratorii
recurente provocate de Pseudomonas acruginosa. Rezultate bune se obtin in bronsitele
cronice acutizaie (trebuie insa evitata folosirea abuziva). De asemenea, in pneumoniile
insotite de bacteriemie.
Fluochinolonele sunt avantajoase pentru tratamentul osteomielitei cronice cu
bacili gram-negativi. De asemenea, sunt indicate in cazuri selectionate de infectii ale
pielii si tesuturilor moi cu bacilii gram-negativi sau stafilococi - ulceratii, abcese, celulite,
plagi infectate - dar si in aceste cazuri trebuie evitata folosirea abuziva, care determina
compromiterea acestor chimioterapice prin dezvoltarea rezistentei.
Fluochinolonele sunt in general bine suportate. Frecventa globala a reactiilor
adverse este in jurul a 5%, in 2% din cazuri acestea obligand la intreruperea
tratamentului. Sunt relativ frecvente (3-6%), greata, disconfortul abdominal, voma,
diareea; au fost semnalate cazuri rare de colita cu Clostridium dificile. Simptomele
nervos centrale (cu o frecventa de 1-4%) constau in convulsii, delir, halucinatii. Reactiile
alergice (0,5-2%) se manifesta prin eruptii cutanate pruriginoase, fotosensibilizare (pentru
pefloxacina si fleroxacina), rareori febra, urticarie, edem angioneurotic, reactii
anafilactice, vasculita. Uneori cresc trecator transaminazele serice; de asemenea se pot
produce leucopenie si eozinofilie. Au fost semnalate cazuri rare de artrita sau tendinita.
Fluochinolonele trebuie evitate la copii datorita faptului ca experimental pot provoca la
animalele tinere afectarea articulatiilor cu eroziuni si alte leziuni ale cartilagiilor. Alte
reactii adverse, rare, constau in cristalurie, hematurie, nefrita interstitiala, insuficienta
renala acuta.
Cateva interactiuni medicamentoase pot fi semnificative clinic: micsorarea
absorbtiei intestinale a fluochinolonelor de catre antiacidele cu aluminiu, magneziu sau
calciu, preparatele de fier, sucralfat; inhibarea epurarii teofilinei, cu cresterea
concentratiei plasmatice si risc toxic (mai ales in cazul asocierii cu enoxacina sau
ciprofloxacina).
Indicatii
care contin aluminiu sau magneziu, care-i scad absorbtia prin formarea de chelati si astfel
ii reduc biodisponibilitatea. Administrarea concomitenta cu acestia se va face cu
prudenta. S-a demonstrat ca Cimetidina interactioneaza cu alte chinolone, influentand
eliminarea acestora. Aceasta interactiune duce la o crestere semnificativa a timpului de
injumatatire. Interactiunea lomefloxacinului cu cimetidina nu a fost studiata.
Administrarea concomitenta de AINS si probenecid se va face cu prudenta. Nu s-au
raportat interactiuni semnificative ale teofilinei si cofeinei cu lomefloxacin.
Reactii adverse: In experientele clinice, cele mai multe efecte adverse raportate au
fost de o severitate redusa pana la moderata, spontan tranzitorii. Reactiile cu incidenta
mai mare s-au manifestat prin aparitia unor efecte ca greata, cefalee, ameteala,
fotosensibilitate, diaree.
Doze si mod de administrare: Un comprimat de 400 mg, o data pe zi.
Tratamentul pacientilor cu functii renale normale:
Aparat
Infectie
Frecventa Durata
Doza
zilnica
Tract respirator Exacerbari acute bacteriene ale o data / zi 10 zile
400 mg
inferior
bronsitelor cronice
Tract urinar
Infectii necomplicate ale tractului o data / zi 10 zile
400 mg
urinar
Infectii complicate ale tractului o data / zi 14 zile
400 mg
urinar
Conditii de pastrare: Se va face la loc uscat, racoros si protejat de lumina.
Forma de prezentare: Cutie cu blister a 5 comprimate filmate.
EPINOR , comprimate
norfloxacinum
Compozitie: Fiecare comprimat contine 400 mg norfloxacin.
Actiune terapeutica: Epinor (norfloxacin) este un chimioterapic bactericid cu
spectru larg, din familia chinolonelor.
Indicatii: Infectii cu germeni sensibili la produs, cu diferite localizari. Febra
tifoida. Enterite bacteriene. Uretrita gonococica. Faringite, proctite si cervicite. Profilaxia
infectiilor la bolnavii cu neutropenie.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la norfloxacin sau la produsii inruditi
(chinolone).
Efecte adverse: Epinor este in general bine tolerat, bolnavul va instiinta medicul
in cazul aparitiei de simptome neobisnuite. Cele mai uzuale efecte adverse pot fi: reactii
gastrointestinale si cutanate; mai rar - anorexie, tulburari ale somnului, efecte asupra SNC
si reactii de hipersensibilizare.
Precautii: La bolnavii cu convulsii in antecedente; la gravide si in perioada de
lactatie (se va aprecia riscul potential si beneficiul terapeutic); nu se va folosi la copii
(prepubertate); nu se va asocia cu Probenecid sau Nitrofuratoina; bolnavul va informa
medicul in legatura cu alte medicamente utilizate simultan.
Mod de administrare: Medicul curant va prescrie dozele si durata tratamentului.
Se recomanda urmatoarele doze: 400 mg x 2 ori/zi: - Infectii ale tractului urinar 7-10 zile.
Cistita acuta 3-7 zile.
800 mg/zi (in priza unica): Infectii cronice recurente ale tractului urinar, timp de 12
nivelul sistemului nervos: cefalee, ameteli, insomnii, vise terifiante, parestezii, tulburari
de vedere sau reactii psihotice. Foarte rar dureri articulare (musculare), tulburari la
nivelul tubului digestiv (gastralgii, inapatenta, greata, varsaturi diaree), rar semnalate.
Extrem de rar: tulburari reversibile ale gustului si mirosului.
Posologie: In general 2 x 200 mg/zi; in cazurile grave pina la 2 x 400 mg/zi. In
septicemii sau cand administrarea orala nu este posibila se recomanda administrarea i.v.
Specific dozele curente sunt urmatoarele: infectii respiratorii: 2 x 1 tb/zi; infectii ale pielii
si tesuturilor moi: 2 x 1 tb/zi; infectii ale cavitatii abdominale: 2 x 1 tb/zi; infectii ale
tractului urinar superior: 2 x 1 tb/zi; infectii ale tractului urinar inferior 2 x 1/2 tb/zi. In
gonoree este suficienta administrarea unei singure tablete. Pentru pacientii cu insuficienta
renala dozele se vor ajusta functie de clearanceul la creatinina.
PEFLACINE , comprimate filmate
pefloxacinum
Prezentare, forme farmaceutice: Cutii a 50 de comprimate filmate divizibile. Fiole a 5 ml
solutie injectabila, cutii a 5 fiole. Forma injectabila este rezervata pentru uz spitalicesc,
perfuzie i.v.
Compozitie: Un comprimat de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400
mg. O fiola de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400 mg.
Indicatii: Sunt determinate de activitatea antibacteriana si de caracterele
farmacocinetice ale Peflacinei. Peflacine este un antibiotic bactericid sintetic din grupul
chinolonelor. Spectrul antibacterian natural al pefloxacinei cuprinde: Specii de obicei
sensibile (CMI <1 mcg/ml): Escherichia coli, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Proteus
mirabilis, Proteus indol (+), Citrobacter, Salmonella, Shigella, Haemophillus,
Staphylococcus, Neisseria gonorrhoeae. Specii inconstant sensibile: Streptococcus,
Pneumococcus, Pseudomonas, Acynobacter, Clostridium perfringens, Mycoplasma,
Chlamydiae. Specii de obicei rezistente (CMI >4 mcg/ml): anaerobi gram(-), spirochete,
Mycobacterium tuberculosis. Daca nu s-a stabilit sensibilitatea constanta a unui germen
dintr-o anumita specie, se impune determinarea acesteia in vitro. La adult, indicatiile sunt
limitate la infectiile severe cu bacili gram(-) si cu stafilococi, definiti mai sus ca sensibili.
Ele privesc mai ales urmatoarele grupe de infectii: septicemia si endocardita; meningita;
infectii respiratorii si din sfera ORL; infectii renale si ale tractului urinar; infectii
ginecologice; infectii abdominale si hepato-biliare; infectii osteo-articulare; infectii
cutanate; uretrita gonococica si nespecifica.
Contraindicatii: Alergie la chinolone; sarcina si alaptare; deficit de glucozo-6fosfat dehidrogenaza; copii (risc de afectare a cartilajelor de crestere).
Avertizare: Se va evita expunerea la radiatii solare sau ultraviolete in timpul
tratamentului din cauza riscului de fotosensibilizare. Se va reduce efortul fizic, se prefera
repausul la pat pe durata tratamentului.
Precautii: Miastenia gravis; insuficienta hepatica severa (vezi "Posologie" si
"Mod de administrare"); pacientii varstnici (peste 70 de ani), (vezi "Posologie" si "Mod
de administrare"); predispozitie la tendinite induse de chinolone; pacientii sub tratament
cronic cu corticosteroizi si pacientii cu predispozitie la convulsii. In insuficienta renala,
chiar severa, nu este necesara ajustarea dozei. Peflacine nu afecteaza rezultatele de
determinare a glicozuriei.
Efecte adverse: Reactii cutanate alergice si de fotosensibilizare la expunerea la
radiatii solare sau ultraviolete. Dureri articulare si musculare, tendinite, uneori severe
(rupturi de tendon). Trombocitopenie, rar neutropenie. Tulburari neurologice: mai ales la
pacientii sub terapie intensiva, s-au observat: cefalee, afectarea vigilentei (insomnie);
accese mioclonice convulsii si tulburari de constienta. Tulburari digestive: gastralgii,
greata, varsaturi. In caz de durere sau inflamare a tendonului lui Achile se va opri
tratamentul si se recomanda repaus la pat. Toate efectele secundare sunt reversibile dupa
sistarea terapiei cu Peflacine.
Mod de administrare, posologie: Doza recomandata este de 800 mg (2
comprimate) pe zi. Calea orala: comprimatele de Peflacine se vor administra in 2 prize,
dimineata si seara, in timpul meselor, pentru a preveni tulburarile digestive. Uretritele
gonococice beneficiaza de tratamentul in monodoza: 2 comprimate administrate in doza
unica. Calea i.v.: perfuzia i.v. cu Peflacine se va face lent (peste o ora), dupa diluarea
fiolei de 400 mg in 250 ml de glucoza 5%. Se administreaza cate o perfuzie de doua ori
in 24 h, dimineata si seara. Din cauza riscului de precipitare, nu se va dilua Peflacine in
solutie hidrosalina sau alta solutie ce contine ioni de Cl. Nu se amesteca in perfuzie cu
alte medicamente.
Posologie: La adultul cu functie hepatica normala: 800 mg/24 ore. Se poate
recomanda o doza initiala de atac de 800 mg, pentru a atinge mai rapid concentratii
sanguine eficiente; la adultul cu insuficienta hepatica severa, sau cu reducerea irigatiei
hepatice, doza zilnica se va adapta prin marirea intervalului dintre prize. Pentru
administrarea i.v. se indica 8 mg/kg corp, administrate astfel: de 2 ori in 24 ore in absenta
ascitei sau a sindromului icteric; o data la 24 ore in prezenta sindromului icteric; o data la
36 ore in caz de ascita; o data la 48 ore cand coexista ascita cu sindromul icteric; la
pacientul varstnic (peste 70 de ani), se recomanda 400 mg/zi, in 2 doze, la interval de 12
ore.
Recomandari: A nu se lasa la indemana copiilor. Respectati riguros recomandarile
medicului. In cazul aparitiei unor reactii neplacute anuntati medicul sau farmacistul.
CAPITOLUL II
II.1 ANITIPROTOZOARE
II.1.1 Amobicide si similare
Amobiaza este o afeciune determinat de invadarea esuturilor de ctre o ameb
patogen: entamoeba hystolitica
Simptomele variaz de la tulburri digestive uoare, pn la o dizenterie sever. Se pot
produce abcese hepatice, pulmonare i cerebrale. n dizenteria ameobian, diareea mucosanguinolent este simptomul dominant.
Indicaii: dizenterie amobian, amobiaz intestinal
Contraindicaii: IH, IR, ICV sever
Reacii adverse: Grea, vrsturi, dureri abdominale, cefalee
Reprezentani:
1.a-Derivai de chinolone: saprosan
1.b-Derivai de nitroinidazol: tinidazol
SAPROSAN , drajeuri
chlorquinaldolum
Prezentare: Drajeuri continand clorchinaldol 100 mg.
Actiune farmacoterapeutica: Antiseptic din grupa halochinelor, activ mai ales fata
de germenii grampozitivi (stafilococi, streptococi), Trichomonas, Giardia si fungi; nu
dezechilibreaza simbioza microbiana intestinala.
Indicatii: Disbacterii intestinale, enterocolite, diaree estivala, dizenterie amebiana
(forme usoare), candidoza si giardioza; plagi infectate, infectii microbiene locale minore,
micoze ale pielii.
Contraindicatii: Alergie la halochine, insuficienta renala sau hepatica severe,
insuficienta cardiaca grava, sarcina in primul trimestru. Atentie la supradozare; in
cazurile acute tratamentul sistemic se administreaza cel mult o saptamana, in cele cronice
cel mult o luna; in cazul asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform, mexase,
intestopan) nu se vor depasi (sumat) 750 mg/zi la adulti si 400 mg/zi la copiii scolari;
aceste preparate nu se administreaza in cure succesive, daca durata totala a tratamentului
depaseste o luna.
Reactii adverse: Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli,
eruptii cutanate alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie (doze
mari, tratament prelungit).
Mod de administrare: Adulti: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10
mg/kg corp si zi.
FASIGYN , tablete filmate
tinidazolum
Compozitia calitativa si cantitativa: Fasigyn tablete contine 500 mg tinidazol ca
substanta activa.
II.2 ANTIMALARICE
Sunt substante naturale sau sintetice, cu actiune in profilaxia si Tratamentul malariei. Malaria se caracterizeaza clinic prin febra, frisoane si transpiratii ce apar in accese,
prin splenomegalie, anemie si leucopenie. Evolutia poate fi acuta (convulsii, icter, chiar
coma) sau cronica. Diagnosticul se precizeaza prin punerea in evidenta a parazitilor in
hematiile bolnavului, prin examenul sangelui in picatura groasa sau frotiuri colorate cu
Giemsa. Desi la noi boala a fost eradicata din 1961, mai apar totusi cazuri izolate. Se
transmite prin intepaturile tantarilor anofeli si, mai rar, prin transfuzii de sange. Boala
este infectiosa, provocata de un protozoar, denumit Plasmodium, cu patru specii:
Plasmodium malariae, care determina aparitia accesului la 72 de ore (febra cuarta);
Plasmodium vivax, care provoaca accesul la 48 de ore (febra terta benigna); Plasmodium
falciparum, care face sa apara accesul la 24 de ore (febra cotidiana sau terta maligna);
Plasmodium ovale.
Evolutia Plasmodium-ului (hematozoarul palustra) trece prin doua faze: asexuata
iminent precoce. Deoarece aceste efecte pot s apar curnd dup administrarea unei
doze masive, tratamentul trebuie s fie prompt. Coninutul stomacal trebuie imediat
evacuat, fie prin vrsturi provocate, fie prin lavaj gastric. Crbunele activat, ntr-o doz
de cel puin 5 ori mai mare dect supradoza, poate inhiba absorbia dac este introdus n
stomac, prin sond, dup lavaj i n primele 30 de minute de la ingestia supradozei. Se va
lua n considerare administrarea parenteral de diazepam, ntruct studiile au semnalat c
este benefic n reprimarea cardiotoxicitii clorochinei. Vor fi instituite suportul
respirator i managementul ocului, dac este necesar.
II.3 ANTIHELMINTICE
Antihelminticele sunt substante de natura vegetala sau sintetica, capabile sa
produca indepartarea din organism, indeosebi din tubul digestiv, a diferiti virmi paraziti ai
omului si animalelor
Substantele antihelmintice actioneaza atat asupra parazitului
cat si asupra
gazdei.
Unele antihelmintice actioneaza vermifug, inhiband motilitatea parazitilor. Uneori
faza de paralizie este precedata de o faza de stimulare a motilitatii parazitilor. Acestia pot
fi eliminati prin scaun spontan sau prin administrarea de purgative. Alte antihelmintice
actioneaza vermicid omorand parazitii, care sunt eliminati fragmentati sau sunt digerati
sub actiunea sucurilor digestive. Unele antihelmintice produc in functie de doza,
stimularea motilitatii parazitilor, paralizia si apoi moartea acestora.
Mecanismul de actiune al antihelminticelor const in afectarea formatiunilor
neuromusculare ale parazitilor, cu modificarea motilitatii sau in alterarea cuticulei
viermilor, cu tulburri de permeabilitate.
Clasificare:
Antitrematode:-derivai de chinoline: epiquantel
Antinematode:
- Benzimidazol derivaii: zentel, vermox, mintezol
-Piperazin derivaii: loxuran, nematocton
-Imidazothiozol derivaii: decaris
-alte nematode: vermigal
Anticestode: derivai de acid salicilic: niclosamid
Ectoparazicide:- produse cu sulf: unguent cu sulf
-Produse cu clor: lindanest
-Alte ectoparazicide: benzil benzoate
II.3.1 ANTITREMATODE
EPIQUANTEL , comprimate
praziquantelum
Compozitie: Fiecare compimat contine 600 mg Praziquantel.
Indicatii: Epiquantel este eficient impotriva tuturor speciilor de schistosome, parazitilor
ficatului si plamanilor precum si impotriva unei largi categorii de viermi lati.
Mod de administrare: Dozarea medicamentului se va face in functie de cazurile
individuale. Daca pe parcursul unei zile o doza trebuie repetata de mai multe ori,
intervalul dintre fiecare doza trebuie sa fie de 4-6 ore, tabletele vor fi inghitite cu lichid,
dupa mese si nu vor fi mestecate. O tableta are patru segmente, fiecare segment continand
150 mg de substanta activa, ceea ce permite o reglare mai usoara si mai exacta a dozarii
in functie de greutatea corporala a bolnavului.
Tipul parazitului
Doza recomandata
Schistosoma haematobium
20 mg/kg corp x 2
S. mansoni
40 mg/kg corp x 1
S. japonicum
20 mg/kg corp x 3
Clonorchis sinensis
25 mg/kg corp x 3
Cpisthorchis viverinni
25 mg/kg corp x 3
Paragonimus westermani
25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Hymenolepis nana
25 mg/kg corp x 1
Taenia saginata si Taenia solium
10 mg/kg corp x 1
Diphyllobothrium latum
25 mg/kg corp x 1
Cysticercus cellulose
25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Efecte secundare: Epiquantel este in general bine tolerat. In mod ocazional pot
aparea efecte secundare slabe si trecatoare mai ales la bolnavii puternic infectati.
Asemenea efecte secundare sunt: dureri de cap, ameteala, greata, diaree.
Contraindicatii: Nu au fost inregistrate pana in prezent.
Precautii: In cazurile de cisticercoza se va recurge la spitalizare si ingrijire de
catre un medic specialist. Desi experimentele efectuate pe animale au demonstrat ca
Epiquantel nu este toxic pentru embrion sau potential mutagen sau carcinogen, totusi nu
se va prescrie administrarea de Epiquantel in primele trei luni de sarcina. Persoanelor
care alapteaza li se va prescrie tratamentul cu Epiquantel cu conditia ca in ziua in care li
se va administra medicamentul si in urmatoarele 72 ore, copilul sa fie alimentat artificial.
Forma de prezentare: Blistere a 4 comprimate.
II.3.2 ANTINEMATODE
ZENTEL , comprimate
albendazolum
Forma de prezentare: Comprimate TILTAB, albe, rotunde, cu o proeminenta
pentagonala pe ambele fete, continand 200 mg albendazol. Suspensie cu gust placut, cu
aroma de fructe, fiecare 5 ml continand 100 mg albendazol.
ml de doua ori pe zi timp de 3 zile consecutiv. Nu sunt necesare masuri speciale cum ar fi
regimul dietetic sau folosirea laxativelor. Flaconul cu suspensie se agita inainte de
folosire. La copii sub 1 an, vezi "Precautii".
Reactii adverse: La administrarea de Vermox, au fost raportate numai reactii
adverse minore. Dureri abdominale tranzitorii si diaree au fost raportate rar, in cazul unor
infestari masive si al expulzarii viermilor. Reactii de hipersensibilitate ca exantem, rash,
urticarie si angioedem au fost rar observate.
Supradozare: Simptome: In cazul unei supradozari accidentale, pot aparea crampe
abdominale, greata, varsaturi sau diaree. Desi durata maxima recomandata a
tratamentului cu Vermox este de 3 zile, au fost semnalate cazuri rare si reversibile de
disfunctii hepatice, hepatita si neutropenie la pacientii cu hidatidoza care au fost tratati cu
doze masive pentru perioade prelungite de timp. Tratament: Nu exista un antidot specific.
In prima ora de la ingerare, se poate efectua lavaj gastric si, daca se considera necesar, se
poate administra carbune activ.
Mod de prezentare: Blistere cu tablete de 100 mg. Vermox suspensie este
disponibil in flacoane de 30 ml cu capac care masoara 5 ml.
Conditii de pastrare: A se pastra la temperaturi intre 15 - 30 grade Celsius. A nu se
lasa la indemana copiilor!
Instructiuni de utilizare: Flaconul este prevazut cu un capac de siguranta pentru
copii, si se va deschide dupa cum urmeaza: se defileteaza capacul de plastic prin apasare,
in timp ce se roteste in sens antiorar.
MINTEZOL , suspensie
tiabendazolum
Mintezol (tiabendazol, MSD), un antihelmintic, este eficace in tratamentul
diverselor infectii cu nematode la om. Mintezol asigura un tratament sistemic impotriva
larvei migrans cutanata si larvei migrans viscerala. De asemenea, este eficient ca
tratament oral pentru Dracunculus medinensis. Mintezol determina eliminarea spontana a
viermilor din chisturile cutanate sau usureaza indepartarea lor manuala. In unele cazuri
viermele devitalizat nu este eliminat si se produce inchistarea cu liza. La unii pacienti
medicamentul a fost util in tratamentul trichinelozei.
Indicatii: Mintezol este indicat ca tratament in: strongiloidoza, larva migrans
cutanata (eruptie serpiginoasa), dracunculoza, larva migrans viscerala. Mintezol este de
asemenea indicat pentru ameliorarea simptomelor si febrei in trichineloza, in timpul fazei
invazive a bolii. Cu toate ca este indicat ca prima terapie, cand apare enterobioza
(oxiuriaza) asociata cu oricare dintre afectiunile enuntate la indicatii, la cei mai multi
dintre pacienti nu este necesara o terapie aditionala. Mintezol ar trebui folosit in
uncinarioza (Necator americanus si Ancylostoma duodenalis), trichiuriaza si ascaridiaza
numai atunci cand o terapie mai specifica nu este disponibila sau nu poate fi folosita, sau
cand se doreste asocierea unui al doilea agent in continuarea terapiei.
Posologie si mod de administrare: Mintezol este disponibil ca suspensie continand
0,5 g tiabendazol la 5 ml si ca tablete care se mesteca, continand 0,5 g tiabendazol. Daca
este posibil, Mintezol trebuie administrat in timpul meselor. Tabletele de Mintezol trebuie
mestecate inainte de inghitire. Nu sunt necesare restrictii alimentare, medicatie
complementara sau clisme evacuatorii. Schema uzuala de administrare pentru toate
parazitozele este de doua doze pe zi. Marimea dozei este determinata de greutatea
(flac. cu 25 ml).
Actiune terapeutica si Indicatii: Antihelmintic activ fata de Enterobius
vermicularis (oxiuri) si Strongyloides stercoralis.
Mod de administrare: Oral, in oxiuriaza o doza unica de 5 mg/kg corp, fara a
depasi 250 mg (o lingurita contine cca 50 mg), se repeta dupa 10-20 zile; in
strongiloidoza 5 mg/kg corp si zi, 7 zile.
Reactii adverse: Uneori iritatie gastrointestinala cu greata, voma, diaree, dureri
abdominale; rareori reactii de fotosensibilizare; coloreaza scaunele si pateaza in rosu.
Contraindicatii: Prudenta la renali si hepatici.
II.4ANTILUETICE
Tratamentul antiluetic dispune astazi de mijloace eficiente si mult mai putin
toxice. Medicatia antiluetica, mai ales schema terapeutica, se alege in functie de stadiul
bolii, de sediul leziunilor si de toleranta
bolnavului.
Substantele medicametoase folosite pentru tratamentul antiluetic sunt
urmatoarele: penicilina (penicilina G, procainpenicilina Efitard, benzatinpenicilina
Moldamin, clemizolpenicilina Megacillin), tetraciclina, eritromicina, spiramicina,
bismutul (Bismosal), cianura de mercur, compusi ai arseniului (Arsafen, Stovarsol),
compusi iodati, hormoni glucocorticoizi.
Penicilina acioneaz electiv n luesul recent. Uneori pot aprea reacii
Herxheimer (stri febrile la cteva ore de la nceputul tratamentului). Se folosesc:
Penicilina G, 6 - 12 milioane u.i., pentru o serie (800 000 u/zi); Efitard (2 flacoane/zi,
timp de 10 - 15 zile); Moldamin (1 200 000 u.i. de dou ori pe sptmn), (doza total
fiind de 12 000 000 u.i.); Megacillin (1 000 000 u.i./zi, timp de 12 - 15 zile).
Tetraciclin (2 g/zi) i Eritromicina (2-3 g/zi) - ambele n asociere cu Bismosalul, n serii
mixte de 15 - 20 de zile. Se utilizeaz rar.
Bismutul (Bismosal), n injecii profunde i.m. (fiole de 3 ml), 2 fiole/sptmn,
12 -l5 zile pe serie. Reaciile adverse ntlnite constau n: dermite embolii, grsoase,
pigmentarea cenuie a mucoasei bucale i gingivale, stomatite, icter, nefrite.
Cianura de mercur este cel mai vechi antibiotic. Se gsete sub forma fiolelor de 1 ml i
se administreaz i.v. 1 fiol/zi sau la dou zile, n serii de 20 - 25. Reaciile adverse
observate: stomatite, nefrite, enterite, erupii.
Compuii arsenicali utilizai n tratamentul luesului sunt derivaii arsenului pentavalent (Arsafen, Stovarsol), administrai pe cale i.m. (Stovorsol - 3 injecii/sptmn,
timp de 10 sptmni) sau pe cale oral. Ca reacii adverse se ntlnesc: crize nitritoide
(vasodilataie brusc urmat de vasoconstricie), reacia Herxheimer etc
II.5 ANTIMICOTICE
Antibioticele antifungice (antimicotice) actioneaza asupra unor fungi, care produc
micoze cutanate sau viscerale, impiedicandu-le multiplicarea (fungistatice) sau
distrugandu-le (fungicide). Actiunea lor selectiva antimicotica este explicata prin
existenta, doar la fungi, a unor metaboliti (de exp.: steroli), care sunt tinta actiunii lor.
recomandata este 6-12 mg/kg corp zilnic, in functie de severitatea afectiunii. Pentru
prevenirea infectiilor fungice la pacienti imunodeprimati, considerati cu risc ca o
consecinta a neutropeniei in urma chimioterapiei citostatice sau radioterapiei, doza va fi
3-12 mg/kg corp zilnic, in functie de extinderea si durata neutropeniei induse (a se vedea
dozajul la adulti). La copii cu functia renala afectata doza zilnica se va reduce in
conformitate cu recomandarile de la adulti, in functie de gradul de insuficienta renala.
Copii cu varsta sub 4 saptamani: Nou-nascutii excreta fluconazolul mai incet. In primele
doua saptamani de viata se recomanda aceleasi doze pe kg corp ca la copiii mai mari, dar
administrate la 72 de ore. In timpul saptamanilor 2-4 de viata se administreaza aceleasi
doze, dar la interval de 48 de ore. Varstnici: Daca nu exista dovezi de insuficienta renala,
se vor adopta recomandarile de dozaj normale. Pentru pacientii cu insuficienta renala
(clearanceul creatininei < 50 ml/min) schema de dozaj se va ajusta dupa cum este descris
mai jos. Pacienti cu insuficienta renala: Fluconazolul se excreta predominant urinar,
nemodificat. Nu sunt necesare modificari ale terapiei cu doza unica. La pacientii cu
insuficienta renala care vor primi doze multiple de fluconazol, se va administra o doza de
atac de 50 pana la 400 mg. Dupa aceasta doza de atac, dozajul zilnic, in functie de
indicatie, va fi dupa cum urmeaza:
Clearanceul Creatininei
Procentul din doza recomandata (ml/min)
> 50
100 %
11-50
50 %
Pacientii dializati regulat
O doza dupa fiecare sedinta de dializa
Administrare: Fluconazolul poate fi administrat fie oral, fie in perfuzie i.v. cu o
rata nu mai mare de 10 ml/min, calea de administrare fiind dependenta de starea clinica a
pacientului. Nu este necesara modificarea dozei zilnice atunci cand se trece de la ruta de
administrare i.v. la cea orala, sau invers. Fluconazolul este dizolvat in clorura de sodiu
0,9%, fiecare 200 mg (flaconul de 100 ml) continind 15 mmol Na + si 15 mmol Cl - .
Deoarece fluconazolul este disponibil ca solutie salina diluata, trebuie luata in
considerare rata de administrare a fluidelor la pacientii care necesita restrictie de sodiu
sau fluide .
Contraindicatii: Fluconazolul nu se va administra pacientilor cu sensibilitate
cunoscuta la medicament sau la alti compusi azolici inruditi.
Avertismente si precautii speciale: Fluconazolul s-a asociat cu rare cazuri de
toxicitate hepatica severa, uneori fatale, la pacienti cu afectiuni grave de fond. In aceste
cazuri de hepatotoxicitate asociata tratamentului cu fluconazol nu s-a observat nici o
relatie evidenta cu doza zilnica totala, cu durata tratamentului, sau cu sexul sau varsta
pacientilor. Hepatotoxicitatea fluconazolului in general a fost reversibila la intreruperea
tratamentului. Pacientii la care vor aparea valori anormale ale testelor hepatice in timpul
tratamentului cu fluconazol, vor fi monitorizati pentru a observa eventuala aparitie a unei
afectiuni hepatice mai severe. Daca apar semne clinice sau simptome de boala hepatica,
corespunzator daca semnele de toxicitate apar. Terfenadina: Datorita aparitiei unor aritmii
grave la pacienti care erau in tratament cu alti agenti antifungici si concomitent primeau
terfenadina, s-au facut studii de interactiune care au dovedit ca nu se produce o
interactiune medicamentoasa clinic semnificativa. Cu toate ca aceste evenimente nu au
fost observate la pacientii in tratament cu fluconazol, administrarea concomitenta de
fluconazol si terfenadina va fi monitorizata atent. Zidovudina: In doua studii cinetice
efectuate au aparut niveluri crescute de zidovudina, cel mai probabil datorate scaderii
conversiei zidovudinei in metabolitul sau principal. Un studiu a determinat nivelurile de
zidovudina la pacienti cu SIDA sau ARC inainte si dupa administrarea de fluconazol 200
mg pe zi timp de 15 zile. A aparut o crestere semnificativa a AUC a zidovudinei (20%).
Al doilea studiu randomizat efectuat in doua etape cu tratament incrucisat a examinat
nivelurile de zidovudina la pacienti infectati cu HIV. In doua etape, la distanta de 21 de
zile, pacientii au primit 200 mg zidovudina la 8 ore, cu sau fara fluconazol 400 mg pe zi
timp de 7 zile. AUC a zidovudinei a crescut semnificativ (74%) in timpul administrarii
concomitente cu fluconazol. Deci pacientii care primesc aceasta combinatie vor fi
monitorizati, pentru a observa aparitia eventualelor reactii adverse date de zidovudina.
Studii de interactiune au aratat ca absorbtia de fluconazol nu este afectata clinic
semnificativ in cazul administrarii concomitente a fluconazolului cu alimente, cimetidina,
antiacide sau in urma iradierii totale a organismului pentru transplant de maduva
hematogena. Dorim sa avizam medicii ca nu s-au efectuat studii de interactiune cu alte
medicamente, dar aceste interactiuni pot aparea.
Sarcina si alaptare: Sarcina: Fluconazolul a fost putin folosit la om in timpul
sarcinii. Reactii adverse fetale s-au observat la animale, doar la doze mari de fluconazol,
acestea fiind asociate si cu toxicitate materna. Aceste reactii nu au fost relevante pentru
fluconazol folosit in doze terapeutice. Totusi folosirea fluconazolului in timpul sarcinii
trebuie evitata, cu exceptia pacientelor cu infectii fungice severe, sau care pun in pericol
viata si in care fluconazolul poate fi folosit daca beneficiul anticipat este mai mare decat
riscul posibil asupra fatului. Alaptare: Fluconazolul apare in laptele uman in concentratii
similare cu cele plasmatice si de aceea nu se recomanda femeilor care alapteaza.
Efecte asupra abilitatii de conducere auto sau folosirii masinilor: Nu s-a observat
ca fluconazolul sa modifice capacitatea de conducere auto sau folosire a masinilor.
Efecte secundare: Fluconazolul este in general bine tolerat. Cele mai comune
efecte secundare asociate cu fluconazolul sunt legate de tractul gastrointestinal. Acestea
includ greata, dureri abdominale, diaree si flatulenta. Dupa acestea, cel mai comun efect
secundar observat a fost rash-ul. S-a mai asociat cu administrarea de fluconazol si
cefalee. In timpul tratamentului cu fluconazol sau alti agenti asemanatori, la unii pacienti,
mai ales la cei cu afectiuni grave cum ar fi SIDA si cancerul, au fost observate modificari
ale testelor functionale renale, hematologice si hepatice (a se vedea "Avertismente si
precautii speciale"), dar semnificatia clinica si relatia cu tratamentul este nesigura. Au
mai aparut reactii cutanate exfoliative (a se vedea "Avertismente si precautii speciale"),
contracturi musculare, leucopenie, trombocitopenie si alopecie, dar in conditii in care nu
s-a putut stabili o relatie cauzala. Daca apare rash cutanat la un pacient tratat pentru o
infectie fungica superficiala si este considerat datorita fluconazolului, terapia cu acest
agent va fi oprita. Pacientii cu infectii fungice invazive/sistemice, care dezvolta rash-uri,
necesita o atenta monitorizare si fluconazolul va fi intrerupt in cazul aparitiei leziunilor
buloase sau eritemului polimorf. Ca si la alti agenti azolici, s-au raportat rare cazuri de
anafilaxie.
Supradozare: S-a raportat un caz de supradozare cu fluconazol. Un pacient in
varsta de 42 de ani infectat cu virusul imunodeficientei umane a prezentat halucinatii si
comportament paranoid in urma ingestiei a 8200 mg fluconazol. Pacientul a fost internat
in spital si starea sa s-a normalizat in 48 de ore. In caz de supradozare poate fi necesar
tratamentul simptomatic (masuri de sustinere si lavaj gastric, dupa necesitate).
Fluconazolul este larg excretat in urina; diureza fortata creste probabil rata de eliminare.
O sedinta de hemodializa de 3 ore scade nivelul plasmatic cu aproximativ 50%.
Proprietati farmacodinamice: Fluconazolul face parte dintr-o noua clasa de agenti
antifungici triazolici, fiind un puternic si specific inhibitor al sintezei nucleului sterol al
fungilor. Administrat atat oral cat si i.v., fluconazolul a fost activ intr-o mare varietate de
infectii fungice la animale. S-a demonstrat actiunea sa impotriva infectiilor micotice
oportuniste cum ar fi infectii cu specii de Candida, inclusiv candidoza sistemica si
candidoza la animale imunodeprimate; infectii cu Cryptococcus neoformans, inclusiv
infectiile intracraniene; infectii cu specii de Microsporum; infectii cu specii de
Trichophyton. Fluconazolul s-a dovedit de asemenea activ in micozele endemice, studiate
pe animale, incluzind infectiile cu Blastomyces dermatitides, cu Coccidioides immitis,
inclusiv intracraniene si cu Histoplasma capsulatum la animale normale sau
imunodeprimate. Fluconazolul este foarte specific pentru enzimele fungice dependente de
citocromul P-450. Doza zilnica de 50 mg fluconazol administrata timp de pana la 28 de
zile s-a demonstrat a nu afecta concentratiile plasmatice ale testosteronului la barbati, sau
concentratiile steroizilor la femeile in perioada fertila. Fluconazolul in doze de 200-400
mg pe zi nu are nici un efect clinic semnificativ asupra nivelurilor de steroizi endogeni,
sau asupra raspunsului ACTH - stimulat la barbati sanatosi, voluntari. Studii privind
interactiunea cu antipirina arata ca dozele unice sau multiple de 50 mg fluconazol nu ii
afecteaza acesteia metabolismul.
Proprietati farmacocinetice: Proprietatile farmacocinetice ale fluconazolului sunt
similare in administrarea orala si i.v.. Dupa administrarea orala fluconazolul este bine
absorbit si nivelurile plasmatice (si biodisponibilitatea sistemica) sunt de peste 90% din
nivelurile obtinute prin administrare i.v.. Absorbtia orala nu este afectata de ingestia
concomitenta de alimente. Concentratiile plasmatice de varf, in conditii de administrare
jeun, apar intre 0,5 si 1,5 ore de la administrare, avind un timp de injumatatire plasmatic
de aproximativ 30 de ore. Concentratiile plasmatice sunt proportionale cu doza
administrata. In 90% din cazuri nivelurile plasmatice stabile de fluconazol sunt obtinute
dupa 4-5 zile de administrare a unei doze unice zilnice. Administrarea unei doze de atac
in prima zi, dubla fata de doza zilnica, permite obtinerea unui nivel plasmatic stabil din
ziua a 2-a in 90% din cazuri. Volumul de distributie este aproximativ acela al apei totale
din organism. Procentul de legare de proteinele plasmatice este scazut (11-12%).
Fluconazolul are o penetrabilitate buna in toate fluidele organismului studiate. Nivelurile
de fluconazol in saliva si sputa sunt similare cu cele plasmatice. La pacientii cu meningite
fungice nivelul fluconazolului in LCR este aproximativ 80% din nivelul plasmatic. In
stratul cornos, derm-epiderm si glandele sudoripare se obtin concentratii inalte de
fluconazol, superioare concentratiilor serice. Fluconazolul se acumuleaza in stratul
cornos. La o doza de 50 mg o data pe zi, concentratia de fluconazol dupa 12 zile a fost 73
mcg/g si la 7 zile de la intreruperea tratamentului concentratia era inca 5,8 mcg/g. La
doza de 150 mg o data pe saptamana, concentratia de fluconazol in stratul cornos in ziua
a 7-a a fost 23,4 mcg/g si la 7 zile de la a doua doza era inca 7,1 mcg/g. Concentratia de
fluconazol in unghii dupa 4 luni de administrare a 150 mg o data pe saptamana a fost 4,05
mcg/g in unghiile sanatoase si 1,8 mcg/g in unghiile afectate; fluconazolul era inca
masurabil in unghii la 6 luni dupa incetarea tratamentului. Calea principala de excretie
este cea renala, aproximativ 80% din doza administrata aparind ca medicament
nemodificat in urina. Clearanceul fluconazolului este proportional cu cel al creatininei.
Nu exista dovezi de existenta a metabolitilor circulanti. Timpul de injumatatire plasmatic
lung reprezinta baza pentru administrarea unei doze unice in cazul candidozei vaginale si
a unei singure doze pe zi in celelalte indicatii. S-a efectuat un studiu care a comparat
concentratia in saliva si cea plasmatica a unei doze unice de 100 mg fluconazol
administrata sub forma de suspensie orala prin clatire si retinere in cavitatea bucala timp
de 2 minute si apoi inghitire, sau sub forma de capsule. Maximum concentratiei de
fluconazol in saliva dupa administrarea suspensiei s-a observat la 5 minute de la ingestie
si a fost de 182 de ori mai mare decat concentratia maxima in saliva dupa administrarea
capsulelor, care a aparut la 4 ore de la ingestie. Dupa aproximativ 4 ore, concentratiile de
fluconazol in saliva au fost similare. AUC a fluconazolului in saliva a fost semnificativ
mai mare dupa administrarea suspensiei decat dupa administrarea capsulelor. Nu a aparut
nici o diferenta semnificativa in rata de eliminare din saliva sau parametrii
farmacocinetici plasmatici pentru cele doua forme farmaceutice.
Date preclinice: Carcinogeneza: Fluconazolul s-a dovedit a nu avea potential
carcinogen la soareci si sobolani tratati oral timp de 24 de luni cu doze de 2,5, 5, sau 10
mg/kg corp /zi (aproximativ de 2-7 ori doza recomandata la oameni). Sobolanii masculi
tratati cu 5 si 10 mg/kg corp /zi au prezentat o incidenta crescuta a adenomului
hepatocelular. Mutageneza: Fluconazolul, cu sau fara activare metabolica, a prezentat
rezultate negative in testele mutagene cu 4 tulpini de S. typhimurium si in sistemul
limfomului la soarece L 5178Y. Studii de citogeneza in vivo (celule de maduva
hematogena de sobolan, in urma administrarii orale de fluconazol) si in vitro (limfocite
umane expuse la fluconazol la 1000 g/ml) nu au prezentat nici o dovada de mutatii
genetice. Afectarea fertilitatii: Fluconazolul nu a afectat fertilitatea masculilor si
femelelor de sobolan tratati oral cu doze zilnice de 5, 10, sau 20 mg/kg corp , sau
parenteral cu doze de 5, 25, sau 75 mg/kg corp , dar initierea parturitiei a fost usor
intarziata la 20 mg/kg corp per os. Intr-un studiu perinatal pe sobolani, cu administrare
i.v. a 5, 20 si 40 mg/kg corp , s-a observat distocie si prelungirea parturitiei in cateva
cazuri la doze de 20 mg/kg corp (aproximativ de 5-15 ori doza recomandata la oameni) si
40 mg/kg corp , dar nu si la doza de 5 mg/kg corp . Tulburarile de parturitie s-au
manifestat printr-o usoara crestere a numarului de pui nascuti morti si printr-o usoara
scadere a sperantei de viata la nastere la aceste doze. Efectele asupra parturitiei la
sobolani sunt in concordanta cu proprietatea specie-specifica de scadere a estrogenilor pe
care o are fluconazolul in doze mari. Asemenea modificari hormonale nu s-au manifestat
la femeile tratate cu fluconazol. (a se vedea "Proprietati farmacodinamice").
Particularitati farmaceutice: Lista Excipientilor: Capsule. Fluconazol capsule
contine ca excipienti lactoza, amidon de porumb, dioxid de silicon coloidal, stearat de
magneziu si sulfat lauril de sodiu. Solutie i.v.. Fluconazol solutie i.v. este o solutie apoasa
sterila alcatuita izo-osmotic cu clorura de sodiu. Pubere pentru suspensie orala.
Fluconazol pulbere pentru suspensie orala contine sucroza (2,88 g pe doza de 50 mg la
concentratia de 50 mg/5 ml, sau 2,73 g pe doza de 200 mg la concentratia de 200 mg/5
ml), siliciu coloidal, dioxid de titan, guma xantan, citrat de sodiu, acid citric, benzoat de
sodiu si aroma naturala de portocale.
Incompatibilitati: Fluconazol solutie i.v. este compatibil cu urmatoarele solutii
perfuzabile: Dextroza 20%; Solutie Ringer; Solutie Hartman; Clorura de potasiu in
dextroza; Bicarbonat de sodiu 4,2%; Aminofuzin; Ser fiziologic. Fluconazolul poate fi
perfuzat printr-o cale de abord venoasa preexistenta cu una din solutiile perfuzabile mai
sus mentionate. Cu toate ca nu s-au observat incompatibilitati specifce, nu se recomanda
combinarea in perfuzie cu alte medicamente.
Conditii de pastrare: Se pastreaza la temperaturi sub 30 grade Celsius. Termen de
valabilitate: Capsule si solutie i.v.: 5 ani. Pulbere pentru suspensie orala: 2 ani pentru
pulberea uscata si 14 zile pentru suspensia reconstituita.
Natura si continutul ambalajului: Capsule. Folii transparente sau opace din PVC
cu partea posterioara acoperita cu aluminiu, sau flacoane din polietilena cu densitate
inalta cu capac cu mecanism de blocare pentru a nu fi deschis de copii, sau cu filet
continuu. Solutie i.v.. Flacoane Tip I transparente din sticla (50 sau 100 ml) inchise cu
dopuri de cauciuc si capace de aluminiu. Pulbere pentru suspensie orala. Flacoane din
polietilena cu densitate inalta (60 ml) cu capac din polietilena cu densitate mica, cu
mecanism de blocare pentru a nu fi deschis de copii sau capac din aluminiu cu filet
continuu cu fata interioara imbracata in vinil.
Instructiuni de folosire/manevrare: Capsulele se vor inghiti intregi. Reconstituirea
pulberii pentru suspensie orala: se bate usor sticla pentru a se desprinde pulberea de pe
pereti. Se adauga 24 ml apa. Se agita bine. Se agita inainte de fiecare administrare.
AUC= Aria under curve= suprafata de sub curba descrisa de concentratie in functie de
timp.
ORUNGAL , capsule
itraconazolum
dupa 3-4 ore de la administrarea unei doze orale. Eliminarea din plasma este bifazica, cu
un timp de injumatatire de o zi pana la o zi si jumatate. In timpul administrarii
indelungate, nivelul plasmatic de echilibru este atins dupa 1-2 saptamani. Nivelele
plasmatice de echilibru ale itraconazolului la 3-4 ore de la administrare, sunt de 0, 4
mcg/ml (100 mg o data/zi), 1,1 mcg/ml (200 mg o data/zi) si 2,0 mcg/ml (200 mg de
doua ori/zi). Legarea de proteinele plasmatice a itraconazolului este de 99, 8%.
Concentratia de itraconazol in sange este de 60% fata de cea plasmatica. Acumularea in
tesuturile keratinoase, in special in piele, este de pana la 4 ori mai mare decat in plasma,
iar eliminarea itraconazolului este legata de regenerarea epidermei. In contrast cu nivelele
plasmatice care devin nedetectabile in 7 zile de la incetarea tratamentului, nivelele
terapeutice in piele persista timp de 2-4 saptamani dupa intreruperea unui tratament de 4
saptamani. Nivelele de itraconazol au fost detectate in cheratina unghiilor intr-o
saptamana de la inceperea tratamentului si au persistat cel putin 6 luni dupa incetarea
tratamentului de 3 luni. Itraconazol este de asemenea prezent in sebum si, intr-o proportie
mai mica in sudoare. Concentratiile din plamani, rinichi, ficat, oase, stomac, muschi, sunt
de 2 pana la 3 ori mai mari decat concentratiile din plasma. Nivelele terapeutice in tesutul
vaginal sunt mentinute timp de 2 zile dupa intreruperea unui tratament de 3 zile cu 200
mg pe zi, si timp de 3 zile dupa intreruperea unui tratament de o zi cu 200 mg de doua
ori/zi. Itraconazol este metabolizat extensiv de catre ficat, intr-un mare numar de
metaboliti. Unul dintre metaboliti este hidroxi-itraconazol, care are o activitate
antifungica in vitro comparabila cu itraconazolul. Nivelele antifungice ale itraconazolului
masurate prin bioteste sunt de 3 ori mai mari decit cele masurate prin cromatografie
lichida de inalta performanta. Excretia fecala a itraconazolului variaza intre 3 -18 % din
doza, iar excretia renala a acestuia este mai mica de 0, 03% din doza. Circa 35% din doza
este excretata sub forma de metaboliti in urina, intr-o saptamana.
Indicatii: Orungal este indicat pentru tratamentul urmatoarelor afectiuni: Afectiuni
ginecologice: candidoza vulvovaginala; Afectiuni dermatologice si oftalmologice:
pitiriazis versicolor, dermatomicoze, keratite fungice si candidoze orale; onicomicoze,
cauzate de dermatofiti si/sau levuri; Micoze sistemice: aspergiloze si candidoze sistemice,
criptococoze (incluzind meningita cu criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze,
paracoccidioidomicoze, blastomicoze, si alte tipuri rare de micoze sistemice sau
tropicale.
Contraindicatii: Orungal este contraindicat pacientilor care au dovedit
hipersensibilitate la medicament sau la unul din componentii sai. Orungal este
contraindicat in timpul sarcinii, exceptand tratamentul micozelor sistemice, unde
potentialele beneficii depasesc eventuala afectare a foetusului. Femeile cu potential de
sarcina in timpul ciclului menstrual, si care sunt sub tratament cu Orungal, trebuie sa ia
masuri adecvate de contraceptie.
Precautii: Aciditate gastrica scazuta: absortia este afectata atunci cand aciditatea
gastrica este scazuta. La pacientii care primesc medicamente de neutralizare a aciditatii
gastrice (de ex: hidroxid de aluminiu) acestea trebuie luate la cel putin doua ore de la
administrarea Orungalului. La pacientii cu aclorhidrie, cum ar fi pacientii cu SIDA si cei
care iau supresoare ale secretiei gastrice (de ex. antagonistii H2, inhibitorii pompei
protonice) se recomanda administrarea Orungalului cu un lichid acidulat. Uz pediatric:
De vreme ce datele clinice de administrare a itraconazolului la copii sunt limitate, este
indicat ca itraconazolul sa nu fie folosit la aceasta varsta, decat daca beneficiile depasesc
Perioada
Afectiuni ginecologice:
Candidoza vulvovaginala
200 mg de 2 ori/zi
1 zi
sau 200 mg o data/zi
3 zile
Afectiuni dermatologice/oftalmologice:
Pitiriazis versicolor:
200 mg o data/zi
7 zile
Dermatomicoze
200 mg o data/zi
7 zile
sau 100 mg o data/zi
15 zile
Regiuni puternic keratinizate - ex: tinea pedis plantar si tinea manus palmar
200 mg de doua ori/zi sau 100 mg pe zi
7 zile
30 de zile
Candidoze orale
100 mg o data /zi
15 zile
In cazul pacientilor cu imunitate scazuta, ex: neutropenici, cu SIDA sau cu organe
transplantate, biodisponibilitatea orala a itraconazolului poate fi scazuta. Prin urmare,
poate sa fie necesara dublarea dozelor.
Keratite fungice
200 mg o data /zi
21 zile
Onicomicoze: tratament puls
Tratamentul puls consta in doua capsule de 2 ori pe zi (200 mg de doua ori/zi)
timp de 1 saptamana. Doua tratamente puls sunt recomandate pentru infectii ale unghiilor
mainii si 3 tratamente puls pentru infectii ale unghiilor de la picioare. Tratamentele puls
se fac intotdeauna separat - cu pauze de 3 saptamani intre ele. Raspunsul clinic va deveni
evident, cand vor creste din nou unghiile.
Eliminarea Orungalului din piele si unghii este mai lenta decat din plasma.
Raspunsul clinic si micologic optim sunt in consecinta atinse dupa 2 - 4 saptamani de la
incetarea tratamentului pentru infectii cutanate si dupa 6 la 9 luni dupa incetarea
tratamentului pentru infectiile unghiale.
Micoze sistemice (Recomandarile pentru dozaj variaza in functie de infectia
tratata)
Indicatii
Doza
Durata medie
Observatii
Aspergiloza
200 mg o data/zi
2-5 luni
Marirea dozei la 200 mg de doua ori/zi, in cazul bolilor
Candidoze
100 - 200mg o data/zi
3 sapt. - 7 luni
invazive sau diseminate
Criptococoze nonmeningeale
200 mg o data/zi
2 luni -1 an
Terapie de intretinere: (cazuri meningeale)
Criptococoze meningeale
200 mg de doua ori/zi
2 luni - 1 an
200 mg o data/zi
Histoplasmoze
200 mg o data/zi
8 luni
200 mg de doua ori/zi
Sporotricoze
100 mg o data/zi
3 luni
Paracoccidiodomicoze
100 mg o data/zi
6 luni
Chromomicoze
100 - 200 mg o data/zi
6 luni
Blastomicoze
100 mg o data/zi
6 luni
200 mg de doua ori/zi
Reactii adverse: Cele mai frecvent raportate, in asociere cu folosirea Orungalului,
au fost cele de origine gastrointestinala, precum: dispepsie, greata, dureri abdominale si
constipatie. Mai putin frecvent au fost raportate efecte adverse care includ: cefalee, o
crestere reversibila a enzimelor hepatice, dereglari menstruale, ameteala, reactii alergice
(prurit, rush, urticaire, angioedem). Au fost raportate cazuri izolate de neuropatie
periferica si sindrom Stevens-Johnson, pentru ultimul nu a fost stabilita o cazualitate.
Pentru pacientii care primesc tratament prelungit (aprox. 1 luna) si care se afla sub
multipla patologie si medicatie concomitenta, au fost observate cazuri de hipopotasemie,
edem, hepatita sau caderea parului.
Supradozare: Nu sunt disponibile date. In cazul unui supradozaj accidental,
trebuie luate masuri inca din prima ora de la ingestie, fiind necesar lavaj gastric. Daca se
considera necesar, se poate adminitra carbune activ. Itraconazolul nu poate fi indepartat
-nitrofurantoin
-furazonidonuleste dezinfectant pentru rni superficiale .
Aceste preparate sunt contraindicate n insufieciena renal anurie i oligurie (urinarea n
cantiti foarte reduse). Nu se atministreaz la copii i n timpul sarcinii.
Colorani:
Substane cu aciune barteriostatic sau bactericid , utilizate ca antiseptice
externe: violet de genian, violetul de metil i cristalviolet;
colorani utilizai pentru dezinfecia plgilor i a instrumentalelor: rivanolul, albastru de
metilen, acridin.
CAPITOLUL III
CITOSTATICE
Chimioterapicele anticanceroase sunt substane capabile s amelioreze evoluia
clinic a bolii canceroase, mpiedicnd sau ntrziind apariia metastazelor, s
prelungeasc durata de supravieuire i n unele cazuri s produc vindecarea bolnavilor.
Ele sunt utile i n completarea interveniei chirurgicale i a radioterapiei.
Substanele anticanceroase au efect citotoxic asupra celulelor n proliferare
intens. Datorit acestui fapt ele inhib i celulele normale care se multiplic activ,
exercitnd efecte toxice asupra organelor hematico-poetice, esutului limfatic, epiteliului
mucoasei tubului digestiiv, foliculilor piloi, epiteliului germinativ.
Toxicitatea acestorsubstane este foarte mare; factorul limitativ n utilizarea
terapeutic este, pentru majoritatea lor, deprimarea mduvei hemato-poetice. Tratamentul
trebuie strict individualizat i controlat periodic sub aspectul hematologic.
Se utilizeaz de obicei asociaii de chioterapice anticanceroase care sunt mai
avantajoase dect medicaia unic, deoarece permit potenarea aciunii citotoxice,
micoreaz permeabilitatea apariiei celulelor canceroase f de agenii oncostatici i
reduc frecvena i intensitatea reaciilor adverse.
Se administreaz obinuit pe cale sistemic, oral sau parenteral. n anumite situaii
cnd localizarea tumorii o permite, se pot injecta intraarterial sau intratumoral, n seroase
( pleur pericard peritoneu) sau intrarahidian.
Tratamentul se poate face continuu sau intermitent. Administrarea intermitent n
doze mari este mai avantajoas pentru c efectul citotoxic este mai intens i riscul
reaciilor toxice este redus.
Citostaticele favorizeaz dezvoltarea infeciilor prin deprimarea mecanismelor de
aprare a organismului.
Ele deprim reaciile imune acionnd asupra limfocitelor, care prolifereaz ca
rspuns la stimulul antigenic. Sensibilitatea mare a celulelor imunocompetente la
citotoxice permite utilizarea lor n scop imunodepresiv n doze mai mici dect cele
necesare n tratamentul bolii canceroase, prezentnd un risc toxic redus fa de organism.
Pentru efectul imunodepresiv este util administrarea continu de doze mici care
realizeaz o blocare de lung durat a celulelor imunitare.
Clasificare:
III.1 AGENTI ALCHILANTI
III.2 ANTIMETABOLITI
III.3 ALCALOIZI DIN PLANTE SI ALTE PRODUSE NATURALE
III.4 ANTIBIOTICE CITOTOXICE
III.5 ALTE CITOSTATICE
III.1 AGENTI ALCHILANTI
Aceast grup cuprinde compui cu proprieti electrofile, care au tendin s
alchileze centrii nucleofili ai substanelor celulare. Agenii alchilani reacioneaz cu
diferite grupri active amino, carboxil, sulfihidril, fosfat, imidazol, ale proteinelor i
nucleoproteinelor, bocndu-le. Majoritatea substanelor alchilante conin dou grupri
funcionale capabile s se lege de radicalii activi ai moleculelor de ADN, producnd
legturi ncruciate intra- sau extramoleculare sau rupnd moleculele. Consecutiv
modificrii acizilor dezoxiribonucleici se produc leziuni i distrugeri ale cromozomilor,
cu inhibarea mitozelor i mutaii. Este posibil ca agenii alchilani s acioneze i la
nivelul enzimelor sau cofactorilor care intervin n sinteza AND sau la nivelul bazelor
purinice i pirimidinice, transformndu-le prin alchilare n antimetabolii.
Clasificare:
III.1.1 ANALOGI NITROGEN MUSTARD
III.1.2 ALKYL-SULFONE
III.1.3 ETILENIMINE
III.1.4 NITROSUREE
III.1.5 ALTI AGENTI ALCHILANTI
III.1.1 ANALOGI NITROGEN MUSTARD ( CLORETILAMINELE)
Aceste substane au formula general R-N(CH2-CH2Cl)2. n organism formeaz
ioni carboniu, prin care -i exercit aciunea alchilant. Sunt inhibitare puternice ale
hematopoezei, chiar la doze terapeutice. Cloretilaminele aromatice sau cele cuplate cu
diferii metabolii sunt mai puin toxice.
LEUKERAN, tablete , tablete
chlorambucilum
Forma de prezentare: Tablete galbene, cu miez alb, ce contin 2 mg Chlorambucil
BP (inscriptionate Wellcome C2A) sau 5 mg Chlorambucil BP (inscriptionate Wellcome
H2A).
Indicatii: Leukeran este indicat in tratamentul: bolii Hodgkin; anumitor forme de
limfom non-Hodgkinian; leucemiei limfocitare cronice; macroglobulinemiei
Waldenstrm; adenocarcinomului ovarian avansat. Leukeran are un efect terapeutic
important la anumite paciente cu cancer de san.
Doze si mod de administrare: Adulti: Se va consulta literatura de specialitate
pentru detalii complete despre regimurile de tratament. Leukeran se administreaza oral.
Boala Hodgkin: Folosit ca monoterapie, doza obisnuta este de 0,2 mg/kg corp/zi, timp de
4-8 saptamani. De obicei Leukeran este folosit in terapie combinata cu alti agenti, fiind
inclus in diferite regimuri terapeutice. Leukeran poate fi folosit ca alternativa la nitrogen
mustard, reducandu-se toxicitatea, dar cu efecte terapeutice similare. Limfom nonhodgkinian: Folosit ca monoterapie, initial se administreaza doze de 0,1-0,2 mg/kg
corp/zi timp de 4-8 saptamani; se face apoi terapie de intretinere fie prin administrare de
doze zilnice mai mici, fie prin cure intermitente. Leukeran este folosit in tratamentul
pacientilor cu limfom limfocitar difuz, avansat sau la pacientii cu recaderi dupa
radioterapie. Nu s-au obtinut rezultate semnificativ diferite prin tratamentul cu
chlorambucil in monoterapie sau in asociere cu alti agenti chimioterapici la pacientii cu
limfom limfocitar non-hodgkinian avansat. Leucemie limfocitara cronica: Tratamentul cu
Leukeran se incepe de obicei dupa aparitia simptomelor sau cand se evidentiaza
disfunctia maduvei osoase (dar nu insuficienta medulara), pe baza numarului celulelor
sanguine din periferie. Initial Leukeran se administreaza in doze de 0,15 mg/kg corp/zi
pana cind numarul total de leucocite scade la 10000/mm3. Tratamentul poate fi reluat la 4
saptamani de la sfirsitul primei cure si continuat cu doza de 0,1 mg/kg corp/zi. La un
numar de pacienti, de obicei dupa 2 ani de tratament, numarul de leucocite se reduc la
valorile normale, splina si nodulii limfatici devin nepalpabili, iar proportia de limfocite la
nivelul maduvei osoase se reduce sub 20%. Pacientii cu insuficienta medulara trebuie la
inceput tratati cu prednisolon pana la obtinerea regenerarii maduvei osoase inainte de
inceperea tratamentului cu Leukeran. Macroglobulinemia Waldenstrm: Pentru aceasta
afectiune, Leukeran reprezinta tratamentul de electie. Se recomanda doze initiale de 6-12
mg/zi, pana la instalarea leucopeniei, urmate de doze de 2-8 mg/zi timp nedefinit.
Carcinomul ovarian: Folosit ca agent unic, se administreaza 0,2 mg/kg corp zilnic, timp
de 4-6 saptamani. Se va administra doza de 0,3 mg/kg corp/zi pana cind apare
leucopenia. Doza de intretinere de 0,2 mg/kg corp/zi se da cu scopul de a mentine
numarul total de leucocite sub 4000/mm3. In practica, curele de intretinere sunt de 2-4
saptamani cu intervale de 2-6 saptamani intre ele. Cancerul de san avansat: Folosit ca
monoterapie, se administreaza 0,2 mg/kg corp/zi, timp de 6 saptamani. Leukeran poate fi
asociat cu prednisolon in doza de 14-20 mg/zi, indiferent de greutatea corporala, timp de
4-6 saptamani, atita timp cit nu exista depresie hematopoietica importanta. Leukeran
poate fi dat in asociere cu methotrexat, 5-fluorouracil si prednisolon in doze de 5 - 7,5
mg/m2 sufprafata corporala/zi. Copii: Leukeran poate fi utilizat in tratamentul bolii
Hodgkin si al limfoamelor non-Hodgkiniene la copii. Dozele sunt similare cu cele
folosite la adulti.
Contraindicatii: Avind in vedere importanta indicatiilor, nu exista contraindicatii
absolute.
Precautii: Leukeran este un agent citotoxic activ ce trebuie prescris doar de
medicii cu experienta in administrarea unor astfel de produsi. Monitorizare: Deoarece
Leukeran este capabil sa produca supresie medulara ireversibila, pacientii sub tratament
trebuie sa fie atent monitorizati din punct de vedere hematologic. La dozele terapeutice,
Leukeran determina depresie limfocitara, avand efect mai redus asupra numarului de
neutrofile si trombocite precum si asupra nivelului de hemoglobina. Intreruperea
tratamentului nu este necesara la primul semn de scadere a neutrofilelor, dar trebuie
retinut faptul ca numarul neutrofilelor poate continua sa scada timp de inca 10 zile sau
mai mult dupa ultima doza. Leukeran nu trebuie administrat la pacientii care au facut
recent radioterapie sau au primit alti agenti citotoxici. Daca este prezenta infiltrarea
limfocitara a maduvei osoase sau daca maduva osoasa este hipoplazica, doza zilnica nu
trebuie sa depaseasca 0,1 mg/kg corp. Afectiuni renale: Pacientii cu afectare functionala
renala trebuie monitorizati cu atentie deoarece azotemia crescuta mareste riscul
mielosupresiei. Afectiuni hepatice: Nu se cunoaste exact metabolismul Leukeranului, de
aceea se recomanda reducerea dozelor la pacientii cu afectare hepatica grava.
Mutageneza si carcinogeneza: S-a demonstrat ca Leukeran poate produce afectari ale
cromatidelor si cromozomilor la om. S-au raportat cazuri de aparitie a leucemiei acute
dupa tratamentul cu chlorambucil pentru leucemie limfocitara cronica. Oricum, nu se
poate sti daca leucemia acuta facea parte din evolutia naturala a bolii sau a fost indusa de
chimioterapie. O comparatie facuta intre pacientele cu cancer ovarian care au primit
agenti alchilanti si acelea care nu au primit, a aratat ca folosirea agentilor alchilanti,
inclusiv chlorambucil, a crescut semnificativ incidenta leucemiei acute. Intr-o mica
proportie din pacientele cu cancer de san care au primit chlorambucil ca terapie adjuvanta
de lunga durata, s-a observat aparitia leucemiei mielocitare acute. Inainte de a institui
terapia cu chlorambucil beneficiul potential trebuie cantarit in comparatie cu riscul
leucemogen. Efecte asupra fertilitatii: Chlorambucil poate cauza supresia functiei
ovariene, iar amenoreea a fost raportata dupa terapia cu chlorambucil. Azoospermia a fost
observata ca rezultat al terapiei cu chlorambucil, desi se estimeaza ca pentru aparitia
acesteia ar fi necesara o doza de cel putin 400 mg chlorambucil. La pacientii cu limfom
aflati in tratament cu chlorambucil, in doze totale cuprinse intre 410-2600 mg, s-a
observat reluarea spermatogenezei in grade diferite. Teratogeneza: La fel ca orice agent
citotoxic Leukeran este potential teratogen. Folosirea lui ar trebui pe cat posibil evitata in
timpul sarcinii, mai ales in timpul primului trimestru. In fiecare caz in parte, trebuie
cantarite presupusele beneficii ale mamei, comparativ cu riscul potential asupra fatului.
Lactatie: Mamele ce primesc Leukeran nu trebuie sa alapteze.
Efecte secundare: Cel mai frecvent efect secundar este supresia maduvei osoase,
dar care este de obicei reversibila daca se intrerupe tratamentul cu Chlorambucil suficient
de devreme. Totusi, s-au raportat cazuri de insuficienta medulara ireversibila. Destul de
rar pot aparea tulburari gastrointestinale precum greata, varsaturi, diaree sau ulceratii ale
mucoasei bucale. Pot aparea si alte efecte secundare, dar de obicei atunci cind se
depaseste doza terapeutica.
Reactii adverse: Ocazional, la pacientii cu leucemie limfocitara cronica tratati
timp indelungat cu chlorambucil, s-a descris fibroza pulmonara interstitiala severa. Ea
poate fi reversibila la intreruperea tratamentului. Dupa tratamentul cu chlorambucil poate
aparea hepatotoxicitate si icter. Alte reactii adverse raportate includ febra, reactiile de
hipersensibilitate cutanata, neuropatia periferica, pneumonia interstitiala si cistita
abacteriana. La copiii cu sindrom nefrotic si tratati cu chlorambucil pot aparea crize
convulsive, acestea fiind descrise si la adulti, fiind corelate cu dozele administrate.
Tratamentul supradozarilor: Dupa ingerarea accidentala a unor doze mari de
chlorambucil, cel mai important efect secundar observat a fost pancitopenia reversibila.
De asemenea poate aparea toxicitate neurologica, manifestata prin comportament agitat si
ataxie, mergand pana la convulsii multiple de tip grand mal. Deoarece nu exista antidot
cunoscut, tabloul sanguin trebuie urmarit cu atentie si trebuie instituite masuri generale
de sustinere, asociate cu transfuzii sanguine, daca este necesar.
Precautii farmaceutice: A se pastra la loc uscat si la temperaturi de 2 - 8 grade Celsius.
ENDOXAN-ASTA , drajeuri
cyclophosphamidum
Compozitie: Un drajeu contine ciclofosfamida 1 H2O 53,5 mg (corespunzator la
50 mg ciclofosfamida anhidra). Endoxan 200 mg: 1 flacon injectabil contine 304 mg
substanta uscata (echivalent cu 200 mg ciclofosfamida anhidra). Endoxan 500 mg: 1
flacon injectabil contine 760 mg substanta uscata echivalent cu 500 mg ciclofosfamida
anhidra). Endoxan 1 g: 1 flacon injectabil contine 1519 mg substanta uscata (echivalent
cu 100 mg ciclofosfamida anhidra).
Indicatii de utilizare: Leucemie, in special leucemie cronica limfatica si leucemie
mieloida. Limfoame maligne. Paraproteinemii, de ex: plasmocitom. Boala Waldenstrm.
Tumori solide maligne, in special carcinom de ovar si carcinom mamar, carcinom bronsic
cu celule mici, neuroblastom, seminom, sarcom Ewing. Tratamentul adjuvant
postoperator al tumorilor chimiosensibile. Boli autoimune, incluzand artrita reumatoida
sau terapie intermitenta-masiva 20-40 mg/kg corp cu intervale fara tratament de 10-20 de
zile. Endoxan trebuie administrat dimineata cu cantitati mari de lichide, fie in timpul
administrarii sau imediat dupa administrare. Pentru continuarea tratamentului sau ca
terapie de intretinere se port administra 50-200 mg/zi pe cale orala (1-4 dj. filmate).
Prepararea solutiilor: Pentru a prepara solutia de Endoxan se dizolva 200 mg Endoxan in
10 ml apa distilata, respectiv 500 mg Endoxan in 25 ml, 1000 mg in 50 ml. Nu se va
folosi serul fiziologic ca solvent. Solutiile trebuie utilizate cat mai curand posibil dupa
preparare. Substanta se dizolva cu usurinta cand fiola se agita puternic 30 sec-1 min dupa
injectarea solventului. Daca dizolvarea completa nu se obtine imediat, lasati solutia in
repaus cateva minute pana cand devine perfect limpede.
Atentie: Inainte de inceperea terapiei trebuie excluse toate obstacolele potential prezente
pe caile urinare, trebuie tratate posibilele infectii si trebuie corectate dezechilibrele
electrolitice, daca este cazul. Pacientii trebuie monitorizati cu mare atentie, in special
daca functiile renala sau hepatica sunt afectate. Conform cu investigatiile posibil a fi
efectuate, doza de Endoxan trebuie redusa in caz de insuficienta renala severa. Endoxanul este dializabil. Igiena orala atenta este importanta. A nu se lasa medicamentul la
indemana copiilor.
Conditii de pastrare: A nu se depozita la temperaturi mai mari de 30 grade
Celsius, preferabil sub 25 grade Celsius.
Forma de prezentare: Drajeuri filmate a 50 mg. Flacon injectabil 200/500/1000 mg.
HOLOXAN , pulbere injectabila
iphosphamidum
Compozitie: 1 flacon Holoxan 200 mg contine 200 mg ifosfamida; Holoxan 500
mg contine 500 mg ifosfamida; Holoxan 1 g contine 1 g ifosfamida; Holoxan 2 g contine
2 g ifosfamida ca substanta uscata pentru prepararea de solutie injectabila.
Indicatii: Holoxan va fi administrat exclusiv de catre oncologi sau de catre medici
cu experienta in oncologie. Este indicat in tumorile inoperabile sensibile la ifosfamida,
cum sunt: carcinomul bronsic, carcinomul ovarian, tumorile testiculare, sarcoamele
tesuturilor moi, cancerul mamar, carcinomul pancreatic, carcinomul endometrial,
limfoamele maligne. Observatie speciala: La aparitia cistitelor cu macro- sau
microhematurie, pe durata tratamentului cu Holoxan, se va intrerupe tratamentul pana la
normalizarea situatiei.
Contraindicatii: Holoxan este contraindicat in: sensibilitate cunoscuta la
ifosfamida; depletie medulara marcata (mai ales in cazul pacientilor anterior tratati cu
chimioterapice sau supusi radioterapiei); infectii active; insuficienta renala sau obstructii
ale tractului urinar; cistite; perioada de sarcina (a se vedea observatiile speciale); perioada
de alaptare. Observatie: Inaintea inceperii tratamentului este necesara excluderea sau
corectarea oricarei obstructii a tractului urinar, cistitelor, infectiilor si dezechilibrelor
hidro-electrolitice. In general, Holoxan, ca si celelalte citostatice, trebuie administrat cu
precautie in cazul bolnavilor in varsta, al celor tarati si pacientilor anterior supusi
radioterapiei. Pacientii cu depletie a sistemului imunitar, cum ar fi cei cu diabet zaharat,
cu insuficiente hepatice si renale cronice, cer o atentie deosebita. Pacientii cu metastaze
cerebrale, cerebropatii si/sau insuficienta renala acuta trebuie tinuti sub o atenta
observatie.
Sarcina si alaptare: Intr-o indicatie vitala, pe parcursul primului trimestru de
raportat un singur caz cu edem pulmonar alergo-toxic; in cazuri izolate a aparut SIADH
(sdr. Schwartz-Bartter, Syndrome of Inadequate ADH-secretion) cu hiponatremie si
retentie hidrica; in rare cazuri inflamatii cutanate si ale mucoaselor; reactii de
hipersensibilizare, uneori ajungandu-se la soc; rar, tulburari de vedere si de concentrare.
Ocazional se poate constat o crestere a enzimelor hepatice si/sau a bilirubinei. Anorexia,
diareea, constipatia, flebitele sau febra sunt relativ mai frecvente. Polineuropatiile,
pneumoniile si tulburarile de vedere sau o reactivitate crescuta la radiatii au fost raportate
izolat. Au mai fost raportate cazuri de aritmii supraventriculare sau ventriculare,
modificari ale segmentluui ST - T si insuficienta cardiaca dupa administrarea de doze
ridicate de ifosfamida si/sau dupa pre-tratament sau tratament concomitent cu
antracicline. In acest context, este necesar inca o data a accentua asupra monitorizarii
hidro-electrolitice a pacientului si asupra atentiei deosebite ce trebuie acordata celor cu
cardiopatii preexistente. Asemanator tratamentului cu citostatice in general si cu agenti
alchilanti in special, tratamentul cu ifosfamida presupune riscul recurentei tumorale si a
sechelelor la distanta in timp fata de momentul tratamentului.
Precautii: Pentru a limita sau ameliora reactiile adverse sunt necesare urmatoarele
teste si/sau determinari: administrarea periodica de antiemetice; formula leucocitara etc.;
investigarea periodica a functiei renale; investigarea periodica biochimica a urinei si a
sedimentului urinar. In cazul existentei unei insuficiente renale sau hepatice inaintea
debutului terapiei, administrarea de Holoxan trebuie evaluata pentru fiecare pacient in
parte. Se recomanda ca pacientii tratati cu Holoxan sa fie monitorizati cu atentie. Este
esentiala asigurarea unei diureze corespunzatoare. Starea febrila si/sau leucopenia
necesita administrarea profilactica de antibiotice si/sa antimicotice. Va trebui acordata o
atentie deosebita igienei bucale.
Interactiuni cu alte medicamente: Mielotoxicitatea poate creste ca rezultat al
interactiunii cu alte citostatice sau cu radiatiile. Ifosfamida poate intensifica efectele
cutanate datorate iradierii. Administrarea anterioara sau concomitenta de agenti
nefrotoxici cum sunt cisplatina, aminoglicozidele, acyclovir-ul sau amfotericina B pot
amplifica efectele nefrotoxice ale ifosfamidei si, consecutiv, efectele hematotoxice si
neurotoxice (SNC). Datorita efectelor imunosupresoare ale ifosfamidei pot aparea
raspunsuri necorespunzatoare in cazul administrarii unor vaccinuri. Leziunile respective
pot fi determinate de administrarea unor vaccinuri cu virusuri vii. Utilizarea concomitenta
de ifosfamida poate creste efectul anticoagulant al warfarinei, crescand astfel riscul unor
hemoragii. In analogie cu ciclofosfamida se pot presupune urmatoarele interactiuni:
actiunea mielusupresoare poate fi amplificata de administrarea concomitenta de
alopurinol si hidroclortiazida; efectele dar si toxicitatea pot fi crescute de administrarea
concomitenta de clorpromazina, triiodotironina sau inhibitori de aldehid-dehidrogenaza
cum ar fi disulfiramul; tratamentul poate creste efectul hipoglicemiant al medicamentelor
continand sulfoniluree; administrarea anterioara sau concomitenta de fenobarbital,
fenitoina implica inducerea enzimelor microsomale si implicit o crestere a vitezei de
metabolizare a ifosfamidei; tratamentul cu ifosfamida poate creste efectul miorelaxant al
suxametoniului.
Posologie si mod de administrare: Tratamentul trebuie efectuat de catre un
oncolog cu experienta. Dozarea trebuie adaptata fiecarui pacient in parte in mod
individual. In cazul monoterapiei la adulti, cea mai uzuala schema terapeutica se bazeaza
pe administrari fractionate. In absenta unor indicatii individualizate, urmatoarele
recomandari pot servi drept ghid. In general Holoxan se administreaza intravenos in doze
divizate de 1,2 - 2,4 g/m2 suprafata corporala (pana la 60 mg/kg corp) zilnic, timp de 5
zile consecutiv (durata acestor perfuzii este de 30 - 120 min, depinzand de volumul de
perfuzat. Holoxan poate fi administrat si in doza unica, de obicei sub forma de perfuzie
prelungita timp de 24 ore. Doza administrata este de 5 g/m2 suprafata corporala (125
mg/kg corp) si nu trebuie sa depaseasca 8 g/m2 suprafata corporala (200 mg/kg corp) pe
ciclu terapeutic. Administrarea in doza unica poate produce efecte hemato-, nefro-, uro- si
neurotoxice crescute. Se va acorda o deosebita atentie solutiei de ifosfamida, care nu va
trebui sa depaseasca 4%. In terapia combinata cu alte citostatice, dozele de ifosfamida
trebuie adaptate tipului de schema terapeutica. Observatii: Datorita urotoxicitatii sale,
ifosfamida trebuie administrata in principiu impreuna cu mesna. Alte forme de toxicitate,
precum si efectele ifosfamidei nu sunt influentate de administrarea de mesna. In cazul
aparitiei micro- si/sau macrohematuriei pe parcursul tratamentului cu ifosfamida,
administrarea acesteia se va intrerupe pana la recuperarea pacientului din acest punct de
vedere. Datorita faptului ca efecul citostatic al ifosfamidei se manifesta numai dupa
activarea hepatica, nu exista pericolul aparitiei leziunilor tisulare in cazul administrarilor
accidentale paravenoase.
Mod de administrare si durata tratamentului: Ciclurile terapeutice se pot repeta la
fiecare 3-4 saptamani. Aceste intervale vor depinde de numarul leucocitelor si de
recuperarea pacientului in urma unor efecte secundare. Administrarea de uroprotectori cu
mesna (Uroprotector, Uromitexan) va trebui mentinuta. Determinarea la intervale
regulate a numarului de leucocite, a functiei renale si analiza urinei inclusiv examinarea
sedimentului urinar sunt absolut necesare. Este indicata administrarea de antiemetice, a
caror actiune asupra SNC, alaturi de cea a ifosfamidei si mesna trebuie a fi luata in
considerare.
Prepararea solutiei: Manipularea Holoxan va trebui intotdeauna efectuata in concordanta
cu precautiile ce se impun la manevrarea de agenti citotoxici. Pentru a prepara o solutie
izotona 4% de ifosfamida, pregatita pentru administrare intravenoasa, va fi necesar lichid
de dizolvare in urmatoarele cantitati:
Holoxan
200 mg
500 mg
1g
2g
Lichid de dizolvare
5 ml
13 ml
25 ml
50 ml
Substanta uscata se dizolva rapid daca este agitata viguros timp de 0,5-1 min dupa
adaugarea lichidului de dizolvare. Daca substanta nu se dizolva imediat si complet este
indicat a se lasa flaconul nemiscat timp de cateva minute. Solutia preparata poate fi
pastrata timp de 24 h, daca temperatura nu este mai mare de +8C. Pentru perfuzii de
scurta durata (aprox. 30-120 min) solutia de Holoxan pregatita conform indicatiilor
anterioare se dilueaza in 250 ml solutie. Ringer, solutie de glucoza 5% sau ser fiziologic.
Pentru perfuziile de 24 h cu Holoxan in doze mari, solutia preparata (de ex. 5 g/m2
suprafata corporala) trebuie diluata in aprox. 3 l de solutie glucoza 5% si/sau ser
fiziologic.
Observatie speciala: Datorita actiunii alchilante, ifosfamida este o substanta mutagena si
potential carcinogena. Din acest motiv, va trebui evitat contactul direct al substantei cu
pielea sau mucoasele.
Recomandari: Holoxan nu trebuie pastrat la temperaturi mai mari de +25 grade
Celsius! Holoxan nu trebuie utilizat dupa data expirarii inscrisa pe ambalaj. Solutia de
Holoxan trebuie utilizata in termen de 24 ore de la preparare (a nu se depozita la
Reactii adverse: Cel mai frecvent efect secundar este depresia maduvei osose,
asociata cu leucopenie si trombocitopenie. Reactii gastrointestinale (greata si varsaturi)
au aparut pana la 30% din pacientii care au primit Alkeran. Stomatita apare rar dupa
tratamentul cu Alkeran. Ciclofosfamida in pretratament a aratat ca reduce severitatea
reactiilor gastrointestinale induse de Alkeran. Rare cazuri de reactii alergice ca urticaria,
edemul, rashul cutanat si reactii anafilactice au fost raportate la pacientii tratati cu
Alkeran timp de cateva luni. Doua cazuri de stop cardiac au fost raportate la acesti
pacienti, cu toate ca o legatura cu tratamentul nu a fost demonstrata. Rashul
maculopapular si pruritul au fost ocazional observate. Foarte rar au fost rapoarte de
fibroza pulmonara fatala si anemie hemolitica aparute dupa tratamentul cu Melphalan.
Alopecia a fost raportata, dar este rara.
Interactiuni medicamentoase: Administrarea simultana de acid nalidixic si
Melphalan in doze mari i.v. a provocat la copii decese prin enterocolita hemoragica. S-a
descris afectarea functiei renale la pacientii cu transplant de maduva osoasa, care au
primit anterior doze mari i.v. de Melphalan si au fost tratati ulterior cu ciclosporina,
pentru prevenirea fenomenului de rejet de grefa.
Supradozare. Semne si simptome: Efectele gastrointestinale, inclusiv greturile,
varsaturile si diareea sunt semnele cele mai probabile ale unui supradozaj acut.
Principalul efect toxic este aplazia maduvei osoase, ce conduce la neutropenie si
trombocitopenie. Tratament: Nu exista un antidot specific. Tabloul sanguin va fi
monitorizat indeaproape, cel putin patru saptamani dupa supradozare, pana cand apar
rezultate ale normalizarii acestuia. Masurile generale suportive, in asociere cu transfuzii
corespunzatoare, trebuie folosite daca este necesar.
Precautii farmaceutice si recomandari: Tabletele se vor pastra la 2 - 8 grade
Celsius. Depozitati in locuri uscate.
III.1.2 ALKYL-SULFONE( SULFONOXIZII)
Compuii cei mai activi ai acestei grupe sunt esterii acizilor sulfonici alifatici cu
formula general:
CH3-SO2-O-(CH2)n-O-SO2-CH3
Activitatea maxim aparinnd derivatului cu 4 grupri metilice (busulfan)
MYLERAN, tablete , comprimate
busulfanum
Forma de prezentare: Myleran tablete 2 mg: albe, rotunde, biconvexe,
inscriptionate "Wellcome K2A", ce contin 2 mg Busulphan.
Indicatii: Myleran este indicat in tratamentul paleativ al leucemiei granulocitare
cronice. Desi nu este curativ, Myleran este foarte eficient in reducerea masei
granulocitare totale, ameliorand simptomele bolii si imbunatatind statusul clinic al
pacientului. Myleran s-a dovedit superior iradierii splenice in ceea ce priveste durata de
supravietuire si mentinerea concentratiei de hemoglobina si este la fel de eficace in
controlul dimensiunilor splenice. Myleran devine ineficient odata cu aparitia
transformarii blastice. Myleran este eficient in obtinerea remisiunilor prelungite din
policitemia vera, in special in cazurile cu trombocitoza marcata. Myleran poate fi folosit
cu succes in anumite cazuri de trombocitemie esentiala si mielofibroza.
Doze si mod de administrare: Leucemie granulocitara cronica: Inductia la adulti:
Tratamentul se incepe cat mai repede dupa stabilirea diagnosticului. Doza este de 0,06
mg/kg corp/zi, cu un maxim de 4 mg/zi, care poate fi data in priza unica. Exista variatii
individuale in raspunsul la Myleran, iar intr-o mica proportie din pacienti, maduva osoasa
poate fi extrem de sensibila (a se vedea "Precautii"). Numarul celulelor sanguine trebuie
monitorizat cel putin saptamanal in timpul fazei de inductie si poate fi util a schita un
grafic cu numarul lor. Doza trebuie crescuta doar daca nu se obtine un raspuns adecvat
dupa trei saptamani de tratament. Tratamentul trebuie continuat pana ce numarul total de
leucocite scade intre 15-25 x1 miliard/l (de obicei intre 12-20 saptamani). Tratamentul
poate fi intrerupt in acest moment, dupa care o noua scadere a numarului de leucocite
poate aparea in urmatoarele doua saptamani. Continuarea tratamentului cu dozele de
inductie dupa acest moment, sau dupa ce numarul de trombocite scade sub 100x1 miliard
pe litru, se asociaza cu riscul unei aplazii medulare prelungite si posibil ireversibile.
Intretinere la adulti: Controlul leucemiei poate fi obtinut pentru o perioada indelungata,
fara tratament ulterior cu Myleran; curele urmatoare se fac de obicei cand numarul de
leucocite creste la 50x1 miliard pe litru, sau cand reapar simptomele. Unii cliniceni
prefera terapia de intretinere continua. Aceasta este mai practica atunci cand perioada
dintre remisiuni este scurta. Doza de intretinere uzuala este de 0,5-2mg/zi, dar necesitatile
individuale pot fi mult mai mici. Scopul este de a mentine numarul de leucocite intre 1015x1 miliard pe litru, hemoleucograma efectuindu-se cel putin la 4 saptamani. Doza de
intretinere poate fi ajustata si prin scaderea numarului de zile de tratament pe saptamana.
Nota: In asociere cu alti agenti citotoxici trebuie folosite doze reduse de Myleran (a se
vedea "Efecte adverse si interactiuni medicamentoase"). Copii: Leucemia granulocitara
cronica este rara la copii. Myleran poate fi folosit in tratamentul pacientilor care prezinta
cromozom Philadelphia pozitiv (Ph-pozitiv), dar in varianta juvenila cu Ph-negativ
raspunsul este slab. Policitemia vera: Doza uzuala este de 4-6 mg/zi, administrata
continuu timp de 4-6 saptamani, cu monitorizarea atenta a hemoleucogramei, in special a
numarului de trombocite. Curele urmatoare se administreaza cand apar recaderi;
alternativ, pentru tratamentul de intretinere se pot folosi aproximativ jumatate din dozele
de inductie. Daca policitemia vera este controlata initial prin venesectie, se fac cure
scurte de Myleran numai pentru controlul numarului de trombocite. Mielofibroza: Doza
initiala uzuala este de 2-4 mg/zi. Este necesar un control hematologic amanuntit datorita
sensibilitatii extreme a maduvei osoase in aceste conditii. Trombocitemie esentiala: Doza
uzuala este de 2-4 mg/zi. Tratamentul trebuie intrerupt daca numarul total de leucocite
scade sub 5 x1 miliard pe litru, sau daca numarul de trombocite scade sub 500x1 miliard
pe litru.
Mod de actiune: Busulphan (1,4-butandiol dimetansulfonat) este un agent alkilant
bifunctional. Se presupune ca un rol in actiunea sa il are legarea de ADN, izolandu-se
derivati di-guanil, dar nu a fost demonstrata categoric legarea incrucisata intre lanturi. Nu
sunt complet elucidate bazele efectului selectiv unic al Busulphanului in
granulocitopoieza.
Metabolism si farmacologie: Studiile initiale s-au efectuat cu busulphan marcat
radioactiv. Mai recent, s-au folosit metode cromatografice cu numarare de ioni pentru
masurarea cantitativa a busulphanului din lichidele biologice. Doze de 2-6 mg de
busulphan sunt bine absorbite, iar timpul mediu de injumatatire este de 2,57 ore.
Farmacocinetica busulphanului a fost studiata la pacienti utilizand doze mari de
administrare (1 mg/kg corp la 6 ore timp de 4 zile). Medicamentul a fost analizat folosind
soarece, s-a aratat ca busulphanul are efect mutagenic. Studii citogenetice in vivo pe
rozatoare au aratat o crestere a incidentei aberatiilor cromozomiale dupa tratamentul cu
busulphan atat in celulele somatice cat si in cele germinative. S-au evidentiat variate
aberatii cromozomiale la pacientii tratati cu Myleran. Carcinogeneza: Myleran a fost
clasificat printre medicamentele cu potential carcinogenic de catre Agentia Internationala
de Cercetare a Cancerului. O.M.S. a hotarat ca exista o relatie cauzala intre tratamentul
cu busulphan si cancer. S-a observat aparitia displaziei epiteliale generalizate, a unor
leziuni precanceroase si chiar a unui numar de tumori maligne, la pacientii tratati pe
termen lung cu Myleran. In prezent se contureaza ideea ca Myleran, asemeni altor agenti
alchilanti, este leucemogen. Intr-un studiu prospectiv controlat, in care Myleran a fost
administrat timp de 2 ani ca adjuvant in tratamentul chirurgical al cancerului pulmonar, sa evidentiat cresterea incidentei leucemiilor acute comparativ cu grupul placebo.
Incidenta tumorilor solide nu a fost crescuta. Desi leucemia acuta face probabil parte din
istoria naturala a policitemiei vera, terapia prelungita cu agenti alchilanti poate mari
incidenta leucemiei. Teratogeneza: Busulphanul s-a dovedit teratogen in studiile pe
animale si este potential teratogen la om. S-au consemnat cateva cazuri de anomalii
congenitale, nu neaparat datorita busulphanului, iar expunerea in trimestrul al treilea
poate fi asociata cu afectarea cresterii intrauterine. Oricum, au existat cazuri de copii
nascuti normal dupa expunerea la Myleran in utero, chiar si in cursul primului trimestru.
Efecte asupra fertilitatii: La pacientele in premenopauza poate aparea supresie
ovariana si amenoree cu simptome de menopauza. Intr-un caz s-a raportat restabilirea
functiei ovariene, desi tratamentul nu a fost intrerupt. Tratamentul cu Myleran la fetite
preadolescente intarzie instalarea pubertatii, datorita insuficientei ovariene. In
experimente pe animale s-a evidentiat ca Myleran interfera cu spermatogeneza, si exista
raportari clinice despre sterilitate, azoospermie si atrofie testiculara la pacientii de sex
masculin.
Sarcina si alaptare: La fel ca pentru toate medicamentele citostatice, trebuie
recomandate masuri adecvate de contraceptie atunci cand oricare dintre parteneri
urmeaza tratament cu Myleran. Daca este posibil, utilizarea Myleran-ului trebuie evitata
in sarcina, in special in primul trimestru. In orice caz, trebuie ca posibilele beneficii ale
tratamentului pentru mama sa depaseasca posibilele riscuri pentru fat. Nu se cunoaste
daca Myleran sau metaboliti ai sai se excreta in laptele matern. Mamele care urmeaza
tratament cu Myleran nu trebuie sa alapteze.
Efecte secundare si reactii adverse: Cea mai importanta reactie adversa a
Myleran-ului este depresia maduvei osoase, in mod particular trombocitopenia. Reactii
gastrointestinale: La dozele terapeutice pot aparea rar reactii adverse gastrointestinale
precum greata, varsaturi si diaree, dar care se pot ameliora prin divizarea dozelor. Efecte
pulmonare: Rareori poate aparea fibroza pulmonara interstitiala difuza cu dispnee
progresiva si tuse persistenta neproductiva, de obicei dupa un tratament prelungit mai
multi ani. Tabloul histologic include modificari atipice ale epiteliului alveolar si
bronhiolar precum si prezenta de celule gigante cu nuclei mari hipercromatici. Odata
toxicitatea pulmonara instalata, prognosticul este prost chiar daca se intrerupe tratamentul
cu Myleran, iar administrarea de corticosteroizi nu ajuta prea mult. Instalarea este de
obicei insidioasa, dar poate fi si acuta. Patologia pulmonara poate fi complicata si de
infectiile supraadaugate. Osificarile pulmonare si calcificarile distrofice au fost de
asemenea observate. Este posibil ca radioterapia ulterioara sa amplifice afectarea
pulmonara subclinica produsa de Myleran, iar alti agenti citotoxici pot produce toxicitate
pulmonara suplimentara. Reactii cutanate: Hiperpigmentarea este cea mai comuna reactie
cutanata si apare la 5-10% din pacienti. Cel mai adesea apare pe gat, partea superioara a
trunchiului, mameloane, abdomen si crestele palmare. In unele cazuri, dupa tratament
indelungat cu Myleran, hiperpigmentarea apare ca parte dintr-un sindrom clinic ce
mimeaza insuficienta suprarenala (boala Addison); este caracterizat prin stare de rau,
astenie severa, anorexie, pierdere in greutate, greata, varsaturi si hiperpigmentarea pielii
dar fara semne biochimice de insuficienta suprarenala, si fara hiperpigmentarea
mucoaselor sau alopecie. Cateodata sindromul dispare daca se intrerupe tratamentul cu
Myleran. Alte reactii cutanate rare pot fi: urticarie, eritem multiform, eritem nodos,
alopecie, porfirie cutanata, rash "allopurinol-type", uscaciune si fragilitate excesiva a
pielii cu anhidroza completa, uscaciunea mucoasei bucale si cheiloza. S-a observat de
asemenea sindromul Sjgren. O exagerare a efectelor radiatiilor asupra pielii a fost
observata la pacientii care au fost supusi radioterapiei curand dupa doze mari de Myleran.
Reactii hepatice: Ocazional poate aparea icter colestatic si disfunctii hepatice, dar
Myleran nu este considerat a avea o hepatotoxicitate semnificativa la dozele terapeutice.
Oricum, examenele anatomopatologice postmortem ale pacientilor care au fost tratati cu
doze mici de Myleran timp de cel putin 2 ani pentru leucemie granulocitara cronica au
evidentiat fibroza centrolobulara sinusoidala. Asocierea Myleranului cu thioguanina
determina hepatotoxicitate importanta (vezi "Interactiuni medicamentoase"). Dupa
tratamentul cu doze mari de Myleran s-a observat aparitia de hiperbilirubinemie, icter,
ocluzia venei hepatice, fibroza centrolobulara sinusoidala cu atrofie hepatocelulara si
necroza. Efecte oculare: In timpul tratamentului cu Myleran s-au observat modificari ale
cristalinului si cataracta, care pot fi bilaterale; s-a raportat si deteriorarea corneei dupa
transplant de maduva osoasa precedat de tratament cu doze mari de Myleran. Efecte
diverse: La unii pacienti, care au primit doze mari de Myleran, au aparut convulsii.
Tamponada cardiaca a fost raportata la un mic numar de pacienti cu talasemie care au
primit doze mari de Myleran. Ca efecte secundare ale Myleranului au fost mentionate
ginecomastia, miastenia gravis si cistita hemoragica. O seama de modificari histologice si
citologice cum ar fi displazia generalizata cu afectarea epiteliului colului uterin,
bronhiolar si a altor epitelii, au fost observate in urma tratamentului cu Myleran.
Majoritatea raportarilor se refera la tratamentele de lunga durata, dar anomalii epiteliale
tranzitorii au fost observate si dupa tratamente de scurta durata, cu doze mari de Myleran.
Interactiuni medicamentoase: In urma tratamentului asociat cu Myleran si
thioguanina s-a dezvoltat hiperplazie nodulara regenerativa, hipertensiune portala si
varice esofagiene. Efectele altor medicamente citotoxice ce produc toxicitate pulmonara
se pot cumula.
Supradozare: Semne si simptome: In urma unei supradoze de Myleran se produce
mielosupresie. Daca se administreaza doze mari de Myleran concomitent cu transplantul
medular, efectele toxice se evidentiaza la nivel gastrointestinal prin mucozitati, greata,
varsaturi, diaree si anorexie. Cel mai important efect al supradozarii cronice este depresia
maduvei osoase cu pancitopenie. Tratament: Nu se cunoaste antidot la Myleran. Nu
exista date despre posibila eficacitate a dializei. In timpul perioadei de toxicitate
hematologica trebuie sa se faca tratament corespunzator de sustinere.
Precautii farmacologice: Tablete 0,5 mg: A se pastra la temperaturi intre 2 - 8
grade Celsius, la loc uscat; tablete 2,0 mg: A se pastra la temperaturi sub 25 grade
intravenos ca atare in timp de aproximativ 1 minut, sau prin perfuzie (diluata in 250 ml
glucoza 5% sau solutie de clorura de sodiu 0,9%) in aproximativ 30 minute. Doza va fi
strict individualizata de medicul specialist in functie de reactivitatea pacientului,
evaluandu-se riscul si beneficiul terapeutic.
In melanomul malign, doza uzuala este de 2-4,5 mg dacarbazina/kg corp/zi timp
de 10 zile, cu repetarea curei dupa 4 saptamani sau 250 mg/m/zi timp de 5 zile,
repetandu-se dupa 3 saptamani (mono sau polichimioterapie).
In maladia Hodgkin, doza uzuala la adulti este de 150 mg/m/zi timp de 5 zile asociat cu
alte antineoplazice, cura repetandu-se la 4 saptamani.
Precautii:
Produsul trebuie administrat strict i.v.; este necesara supravegherea medicala pe
perioada aplicarii tratamentului, in special controlul numarului de leucocite, trombocite si
eritrocite; metabolizarea dacarbazinei este influentata de administrarea concomitenta de
fenobarbital si fenitoin.
Conditii de pastrare:
Produsul Daltrizen 200 mg se pastreaza ferit de lumina, la 2C - 8C.
Prezentare:
Flacon cu liofilizat pentru solutie injectabila continand 200 mg dacarbazina.
III.2 ANTIMETABOLITI
Antimetaboliii sunt substane care prezint analogii structurale cu metaboliii
fiziologici.O serie de substane anticanceroase acioneaz ca antimetabolii, intervenind
n diferitele etape ale sintezei acizilor nucleici. Leziunile morfologice constau n afectarea
cromozomilor ( rupturi, puni, translocri) n cursul metafazei i anafazei. Printre
antimetabolii sunt importani terapeutic civa analogi ai bazelor purinice i pirimidinice
i ai acidului folic, ai aminoacizilor. O serie de analogi ai unor aminoacizi i ai unor
vitamine, puin activi sau prea toxici, prezint numai interes teoretic.
Clasificare:
III.2.1 ANALOGI AI ACIDULUI FOLIC
III.2.2 ANALOGI AI BAZELOR PURINICE
III.2.3 ANALOGI AI BAZELOR PIRIMIDINICE
III.2.1 ANALOGI AI ACIDULUI FOLIC
Substanele asemntoare cu acidul folic funcioneaz ca antimetabolii,
mpiedicnd transformarea acidului folic n acid folinic i utilizarea tisular a aidului
folinic. Consecutiv substanele antifolice interfereaz cu transferul unitilor de carbon,
oprind utilizarea formiatului de ctre esuturi pentru sinteza inelului purinic, sinteza
timinei, sinteza serinei i metioninei. Esenial pentru efectele anticanceroase este
deficiena de timin. Substanele antifolice provoac fenomene de caren folicdeprimarea mduvei hematopoetice, leziuni ale epiteliului digestiv-care, ca i efectele
anticanceroase sunt antagonizatespecific de ctre acidul folic.
reversibila.
Reactii toxice pulmonare - pneumopatii infectioase sau imunoalergice; este
necesara intreruperea tratamentului si efectuarea de investigatii urgente pentru
clasificarea etiopatogenica a afectiunii; in caz de pneumopatie imunoalergica, tratamentul
cu metotrexat nu trebuie reluat.
Manifestari toxice generale - eritrodermie generalizata, apoi ulceratii cutanate si
mucoase la nivelul intregului tract digestiv.
Neurotoxicitate - la doze mici s-au raportat cazuri rare de tulburari cognitive
usoare si tranzitorii, tulburari ale dispozitiei sau parestezii la nivelul calotei craniene; in
cazul administrarii de doze mari pot surveni coma, confuzie, mai frecvent ataxie,
paraplegie sau diskinezii. De asemenea, pot sa apara migrena, tulburari de vedere,
somnolenta, afazie, hemipareze si convulsii. Tulburarile neurologice sunt frecvent
reversibile, fara sechele, dar pot fi si definitive, indeosebi la pacientii care au suferit
anterior iradieri ale regiunii craniene.
Alte reactii adverse - hipertermie, pneumotorax, amenoree, avort, azoospermie,
pierderea libidoului, impotenta, vasculita, artralgii, mialgii, diabet zaharat, osteoporoza,
moarte subita, limfoame reversibile, sindrom de liza tumorala, reactii anafilactoide.
Supradozaj
Simptomele intoxicatiei letale sunt: anorexie, pierdere progresiva in greutate,
diaree sanguinolenta, leucopenie, deprimare nervos centrala si coma.
Toxicitatea acuta a metotrexatului poate fi combatuta prin administrarea de folinat
de calciu (leucovorina), N5-formiltetrahidrofolatul. Folinatul se utilizeaza in diferite
scheme de tratament, in functie de tumoare, doza si calea de administrare a
metotrexatului. Administrarea leucovorinei trebuie sa inceapa cat mai curand posibil. Cu
cat creste intervalul de timp dintre administrarea antineoplazicului si a folinatului, cu atat
scade eficacitatea antidotului. Tratamentul se face sub controlul creatininemiei si sub
monitorizarea concentratiei plasmatice a antineoplazicului, aceasta fiind esentiala pentru
stabilirea dozei optime si a duratei tratamentului cu folinat de calciu. Pentru profilaxia
accidentelor toxice se injecteaza intramuscular 25 mg folinat de calciu/m, la intervale de
6 ore, timp de 3 zile; se recomanda ca tratamentul cu antidot sa fie inceput la 8 ore de la
administrarea metotrexatului.
In caz de supradozaj grav, pot fi necesare hidratarea si alcalinizarea urinii, pentru a
preveni precipitarea metotrexatului si a metabolitilor sai in tubii renali. Hemodializa si
dializa peritoneala nu cresc eliminarea metotrexatului.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 15 - 25C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon continand 50 comprimate
III.2.2 ANALOGI AI BAZELOR PURINICE
n aceast grup sunt cuprinse substane care, datorit asemnrii structurale cu
bazele purinice, sunt ncorporate n nucleotizi i mai rar n polinucleotizi, tulburnd
metabolismul acizilor nucleici. Electivitatea pentru celulele canceroase s-ar datori
metabolismului mai activ al acestora, cu ncorporarea mai intens a analogilor.aceasta
intravenoasa, 10 zile cate 0,5-1 mg/kg corp si zi apoi, daca nu a aparut efectul, se creste
la 2 mg/kg corp si zi, continuand pana la raspunsul terapeutic sau aparitia de fenomene
toxice; o alta schema consta in injectarea intravenoasa a 3-5 mg/kg corp si zi 5 zile, apoi
pauza 2-9 zile, dupa care se reia, continuand ciclul pana la raspunsul terapeutic sau
aparitia de fenomene toxice; primele semne de eficacitate apar in medie dupa 28 de zile
(7-64) de la inceputul tratamentului. Pentru intretinerea efectului se poate injecta
intravenos 1 mg/kg corp o data sau de 2 ori/saptamana.
Reactii adverse: Deprimarea hematopoiezei cu leucopenie, trombocitopenie,
anemie, megaloblastoza; frecvent greata, voma, diaree, uneori stomatita, disfunctie
hepatica; ocazional disfunctie renala, anorexie, infectii, hemoragii gastro-intestinale,
nevrita sau fenomene neurotoxice centrale, eruptii cutanate, esofagita, sangerari la nivelul
pielii sau mucoaselor, dureri toracice, dureri articulare, hiperuricemie. Un sindrom,
cateodata grav, poate surveni la 6-12 ore de la administrare si consta in febra, mialgii,
dureri osoase, uneori dureri toracice, eruptii maculo-papulare, conjunctivita, stare de rau
(se pot administra glucocorticoizi profilactic sau curativ, eventual se intrerupe medicatia).
Citarabina are o toxicitate mare, de aceea tratamentul se face de catre specialist, sub
supraveghere stricta clinica si de laborator (maduva hematopoietica, sange, probe
functionale hepatice, renale).
Contraindicatii: Sarcina si perioada de alaptare (incompatibilitate), deprimare
hematopoietica medicamentoasa preexistenta; prudenta la hepatici.
FLUORO-URACIL , fiole
fluorouracilum
Prezentare farmaceutica: Forme galenice si doze. Flacoane a 250 mg in 5 ml, 500
mg in 10 ml, 1000 mg in 20 ml. Excipient: apa sterila pentru injectare.
Actiune terapeutica: Fluoro-uracil Roche inhiba diviziunea celulara prin blocarea
sintezei ADN (inhibitie enzimatica) si prin formarea unui ARN anormal structurat
(fluorouracilul fiind incorporat in structura sa). La animale s-a demonstrat un marcat
efect inhibitor al cresterii diferitelor tumori transplantabile. In utilizarea clinica au fost
observate remisii temporare si cel mai adesea partiale ale unor tumori, insotite de o
ameliorare subiectiva si de reduce rea durerii.
Farmacocinetica: Absorbtie: Biodisponibilitatea 5-FU variaza considerabil atat
intra- cat si interindividual. Distributie : Volumul de distributie se situeaza intre 0,2 si 0,5
l/kg corp. 10% din 5-FU se leaga de proteinele plasmatice. Dupa injectarea i.v., 5-FU se
distribuie in tumori, mucoasa intenstinala, maduva osoasa, ficat si in alte tesuturi din
organism. In ciuda lipo-solubilitatii reduse, 5-FU traverseaza rapid bariera
hematoencefalica si patrunde in lichidul cerebrospinal si in tesutul cerebral.
Concentratiile din tesutul tumoral si din lichidul cefalorahidian pot fi mai mari decat cele
din plasma. Metabolizare: 5-FU se metabolizeaza in principal in ficat, in produsi inactivi,
ca de exemplu bioxid de carbon, uree si alfa-fluoro-beta-alanina. Eliminare: Mai putin de
15% din doza administrata este excretata sub forma nemodificata prin urina, in 6 ore, iar
90% din aceasta, in cursul primei ore. 60-90% din 5-FU marcat radioactiv este excretat
prin CO2 expirat. Timpul de injumatatire prin eliminare al 5-FU este de 5-20 min si este
in functie de doza. Farmacocinetica in situatii speciale: Numai o proportie relativ mica
(15%) din 5-FU este excretata prin rinichi. Totusi, din cauza afectarii functiei maduvei
osoase in azotemie (ca rezultat al insuficientei renale), se va avea in vedere adaptarea
dozei in functie de gradul de insuficienta si de reactia individuala a pacientilor. Intrucat 5FU este metabolizat mai ales la nivelul ficatului, se va avea in vedere reducerea dozei
atunci cand functia hepatica este afectata.
Indicatii: Tratamentul paleativ al tumorilor maligne, in special de rect, colon si
san, dar si gastrice, pancreatice, hepatice (tumori primare), uterine (in special de cervix),
ovariene si de vezica urinara. Tratamentul cu Fluoro-uracil Roche nu inlocuieste
tratamentul chirurgical sau alte forme recunoscute de terapie si trebuie folosit numai cand
acestea nu pot fi aplicate, sau efectul lor a fost epuizat sau pur si simplu au esuat.
Mod de administrare: Fluoro-uracil Roche poate fi administrat fie sub forma de
perfuzie i.v., fie prin injectare i.v. Prin administrare parenterala, doza zilnica totala nu
trebuie sa depaseasca 1 g. Doza uzuala: Tratament initial: Perfuzare: 15 mg/kg corp sau
600 mg/m3 pe zi (nu mai mult de 1 g per doza) in perfuzie intravenoasa, timp de patru
ore. Continutul a 3 fiole a cate 5 ml poate fi diluat in 250 ml de: NaCl 0,9%, dextroza
5%, dextroza 10%, dextroza 2,5% + clorura de sodiu 0,45%, solutie Ringer, solutie
Hartmann, sau Macrodex 6% in dextroza. Solutia trebuie utilizata in decurs de opt ore de
la preparare. Perfuzarea se repeta zilnic, pana la aparitia primelor efecte secundare
(stomatita, diaree, leucopenie si/sau trombocitopenie) dupa care, se intrerupe tratamentul.
Odata cu remisia efectelor secundare gastrointestinale, cu cresterea numarului de
leucocite la 3 000-4 000/mm3 si a numarului de trombocite la 80000-100000/mm3, doza
trebuie ajustata pentru tratamentul de intretinere (vezi mai jos). Injectare: 12 mg/kg corp
sau 480 mg/m2 pe zi, in injectii intravenoase lente, trei zile consecutiv. Daca nu intervin
simptome de toxicitate (stomatita, diaree, leucopenie si/sau trombocitopenie), se
administreaza 6 mg/kg corp sau 240 mg/m2 in zilele 5, 7 si 9, cu conditia neaparitiei
semnelor de toxicitate in acest interval. Daca tratamentul este bine tolerat, se recomanda
trecerea la tratamentul de intretinere; in caz contrar, trebuie asteptata remisia efectelor
secundare de mai sus, inainte de administrarea dozelor ulterioare. Administrarea
injectabila in bolus trebuie evitata. Regim alternativ: 15 mg/kg corp sau 600 mg/m2 o
data pe saptamana, prin injectare i.v. sau sub forma de capsule. In cele mai multe cazuri,
efectele secundare sunt usoare. Dupa remisia acestora, se poate trece la tratamentul de
intretinere. Tratament de intretinere: Injectare: 5-10 mg/kg corp sau 200-400 mg/m2 i.v.,
o data pe saptamana. Tratament oral: 15 mg/kg corp sau 600 mg/m2. Desi simptomele
unor reactii adverse sunt rare, acestea constituie factorul limitant in cursul tratamentului.
Instructiuni posologice speciale: Primul ciclu de tratament se va administra in spital sau
sub supravegherea unui specialist. Doza orala zilnica va fi administrata intr-o singura
priza; nu se va fractiona in doze mai mici. Daca functia hematopoietica este afectata
(leucocite sub 4 000/mm3, trombocite sub 100 000/mm3) sau daca exista o alterare
severa a functiei hepatice sau renale, sau dupa o pierdere ponderala importanta, doza
trebuie redusa cu o treime, pana la o jumatate. La pacientii obezi, sau la care edemele,
ascita sau alte tipuri de retentie lichidiana au determinat o crestere ponderala, dozele
trebuie raportate la greutatea sau la suprafata corporala normala a pacientului.
Aministrarea de Fluoro-uracil Roche se va intrerupe imediat daca se manifesta oricare
dintre urmatoarele simptome: Reactii adverse gastrointestinale, de exemplu stomatita,
mucozita, diaree sau voma severe, ulceratii sau sangerari gastrointestinale; reactii adverse
hematologice: leucocite sub 3000/mm3, trombocite sub 80 000/mm3; Reactii adverse la
nivelul sistemului nervos central sau periferic, inclusiv ataxie si tremor; Reactii adverse
de natura cardiaca. Terapia nu va fi reluata pana cand nu dispar efectele secundare. In
administrarea unei perfuzii timp de 30 min (doza unica de 1 000 mg/m2) si variaza intre
10 si 40 mcg/ml concentratiile plasmatice de gemcitabina sunt cel mai bine descrise de o
curba bifazica cu un timp de injumatatire de 17 min. Pentru o singura perfuzie cu doze
cuprinse intre 1 000 si 2 500 mg/m2, cu o durata de de 1,1 ore sau mai putin, timpul de
injumatatire variaza de la 11 la 26 de minute. Dupa perfuzii de lunga durata (3,6 pana la
4,3 ore) timpul de injumatatire variaza intre 18,5 si 57,1 minute pentru doze unice de
gemcitabina variind intre 2 500 si 3 600 mg/m2. In cazul dozelor multiple, timpul de
injumatatire este mai mare decat in cazul dozelor unice indiferent de durata perfuziei.
Distributia gemcitabinei este constanta de-a lungul ciclurilor multiple de administrare.
Volumul mediu de distributie a compartimentului central este de 11 l/m2 (variind intre 521 l/m2) si volumul mediu constant de distributie (Vss) este de 17 l/m2 (variind intre 40
si 130 l/h/m2). Proportia de gemcitabina in dFdU (imediat dupa terminarea perfuziei)
corelata cu clearance-ul gemcitabinei (p=0,0007), sugereaza ca acest clearance triplu al
gemcitabinei poate reflecta diferentele individuale ale activitatii citidin- deaminazei.
Clearance-ul renal mediu al gemcitabinei variaza intre 2-7 l/h/m2. Concentratiile
plasmatice maxime ale dFdU dupa o perfuzie unica de 1 000 mg/m2/30 min de
gemcitabina, variaza intre 28-52 g/ml si sunt atinse la 3-15 min dupa terminarea
perfuziei. Concentratiile plasmatice ale dFdU sunt cel mai bine descrise de o curba
trifazica si timpul de injumatatire mediu al fazei terminale, care este de 65 ore (variind
intre 33 si 84 de ore). Formarea aparenta de dFdU (determinata de proportia din doza de
gemcitabina excretata ca dFdU) variaza intre 91%-98% din clearance-ul gemcitabinei.
Bazat pe rata formarii de dFdU volumul mediu de distributie a compartimentului central
pentru metabolit este de 18 l/m2 (variind intre 11-22 l/m2). Volumul mediu constant de
distributie este de 150 l/m2 (variind intre 96 - 228 l/m2). Clearance-ul mediu de dFdU
este de 2,5 l/ora/m2 (variind intre 1-4 l/ora/m2). In cazul unor doze de gemcitabina
repetate saptamanal, concentratiile minime de dFdU (obtinute imediat inainte de
administrarea dozei urmatoare) variaza intre 0,07 si 1,2 g/ml si nu se acumuleaza prin
suplimentarea dozei. Metabolitul activ, dFdCTP poate fi extras din sangele periferic din
peretele celulelor mononucleare. Timpul de injumatatire a fazei finale de eliminare pentru
dFdCTP din celulele mononucleare variaza intre 0,7 si 12 ore. Concentratiile intracelulare
de dFdCTP cresc proportional cu doza de gemcitabina administrata prin perfuzii cu
ritmuri variind intre 35 si 350 mg/m2/30 min rezultand intr-o concentratie plasmatica
constanta variind intre 0,4 si respectiv 5 mcg/ml. La doze care produc concentratii
plasmatice mai mari de 5 mcg/ml, concentratiile de dFdCTP in celulele mononucleare nu
cresc, demonstrand ca formarea de dFdCTP este un proces saturat la nivelul celulelor
mononucleare. Concentratiile plasmatice obtinute dupa o doza de 1 000 mg/m2/30 min
de gemcitabina sunt mai mari de 5 mcg/ml pentru aproximativ o jumatate de ora de la
sfarsitul perfuziei. Concentratiile plasmatice de gemcitabina se asteapta sa fie mai mari
de 0,4 mcg/ml pentru inca o ora de la sfarsitul perfuziei.
Indicatii terapeutice: Gemcitabina este indicata in tratamentul pacientilor avand
cancer pulmonar local, avansat sau cu metastaze. Gemcitabina a demonstrat ca are efect
si in cazuri avansate de cancer de san, ovarian, de prostata si carcinoame pulmonare.
Raspunsuri pozitive au fost demonstrate in stadiile avansate de cancer renal, pancreatic si
biliar.
Contraindicatii: Gemcitabina este contraindicata pacientilor care prezinta
hipersensibilitate la acest medicament. Atentie: Perfuzii prelungite si doze mult mai
necunoscut si relatia acesteia cu gemcitabina nu este clara. Numai 0,6% din pacienti au
intrerupt din cauza dispneei si numai 0,1% din acestia s-a considerat ca aveau acele
manifestari din cauza gemcitabinei. Toxicitatea alergica - Urticaria este prezenta la
aproximativ 25% din pacienti si este asociata cu prurit la aproximativ 10% din pacienti.
Urticaria are de obicei forme usoare si raspunde la tratamentul local. Au fost rar raportate
descuamarea, vezicularea si ulceratiile. Intreruperea tratamentului datorita toxicitatii
cutanate a fost raportata numai la 0,3% din pacienti. Gemcitabina este bine tolerata sub
forma de perfuzii si au fost raportate putine cazuri de reactii la locul injectiei. Nu au fost
raportate necrozari la locul injectiei. Bronhospasmul dupa perfuzia cu gemcitabina a fost
raportat la mai putin de 1% din pacienti. Bronhospasmul este de obicei usor si trecator,
dar uneori poate fi necesara terapia parenterala. Au fost raportate rare cazuri de reactii
anafilactice. Gemcitabina nu trebuie administrata pacientilor cu hipersensibilitate la
medicament (vezi "Contraindicatii"). Neurotoxicitatea (vezi "Precautii"). Somnolenta
usoara este prezenta la aproximativ 10% din pacienti. Numai 0,1% din pacienti intrerup
tratamentul din cauza somnolentei. Astenia este frecvent raportata impreuna cu
simptomele gripale (vezi "Simptomele gripale"), dar este uneori raportata ca simptom
izolat. Astenia a dus la intreruperea tratamentului la aproximativ 1,4% din pacienti. Au
fost raportate si paresteziile la aprox. 3,4% din pacienti, dar numai 0,2% din aceste cazuri
au fost considerate severe. Simptomele pseudogripale - 20% din pacienti prezinta
simptome identice cu cele gripale. Acestea sunt de obicei usoare si de scurta durata, rar
fiind dependente de doza; numai 1,5% din pacienti au raportat ca aceste simptome au fost
severe. Simptomele cel mai des intalnite sunt: febra, durerile de cap, durerile de spate,
senzatia de frig, mialgia, astenia si anorexia. Des intalnite sunt de asemenea si tusea,
rinita, senzatia de rau, transpiratia si insomnia. Febra si astenia sunt raportate si ca
simptome izolate. Mecanismul acestei toxicitati este necunoscut. Rapoartele primite
confirma ca paracetamolul se foloseste cu succes in aceste cazuri. Numai 0,1% din
pacienti au intrerupt tratamentul din cauza simptomelor pseudogripale. Procentele pentru
pacientii care au intrerupt din cauza febrei, starii de rau sau a mialgiei sunt raportate ca
fiind 0,4%, 0,3% si respectiv 0,1%. Edemul/edemul periferic - Este raportat la
aproximativ 30% din pacienti. Au fost raportate unele cazuri de edem facial. Edemul
pulmonar este rareori raportat (1%). Edemul/edemul periferic prezinta de obicei forme
usoare, rar dependente de doza, uneori este raportat ca fiind dureros; dupa incetarea
tratamentului procesul edematos este reversibil. Mecanismul acestei toxicitati nu este
cunoscut, dar nu a fost asociat cu insuficienta cardiaca, hepatica sau renala. Numai 0,7%
din pacienti au intrerupt tratamentul din cauza edemului. Alopecia - 86,7% din pacienti
nu au prezentat fenomenul de cadere a parului. 13% din pacienti au raportat pierderi
moderate de par. Numai 0,5% din pacienti au prezentat alopecie totala, dar reversibila.
Alte efecte adverse: Toxicitatea orala descrisa ca senzatia de "gura uscata" sau eriteme a
fost descrisa la aproximativ 7% din pacienti, dar numai 0,2% din acestia au necesitat o
dieta lichida. Constipatia usoara a fost raportata de 6% din pacienti. 0,1% din pacienti au
intrerupt tratamentul din cauza hipotensiunii. Au fost raportate si unele cazuri de infarct
de miocard, insuficienta cardiaca si aritmii.
Date preclinice: Activitatea citotoxica pe modele de culturi de celule gemcitabina prezinta activitate citotoxica impotriva varietatilor de culturi de celule
tumorale. Prezinta specificitate pentru faza celulara, distrugand in primul rand celulele
aflate in faza S de sinteza ADN, si in anumite conditii blocand trecerea celulelor de
cel putin 5 ml de clorura de sodiu 0,9% pentru o fiola de 200 mg sau cel putin 25 ml de
clorura de sodiu 0,9% pentru fiolele de 1 g. Agitati fiola pentru a se dizolva. Cantitatea
necesara de medicament poate fi administrata ca atare sau solutia poate fi diluata din nou
cu clorura de sodiu 0,9%.
Conditii de pastrare: Solutiile de gemcitabina reconstituita trebuie pastrate la
temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius) si trebuie administrat in 24 de ore. A se
arunca dozele neutilizate. Solutiile reconstituite de gemcitabina nu trebuie refrigerate,
pentru ca poate aparea fenomenul de cristalizare. Ori de cate ori recipientul o permite,
inspectati vizual medicamentul in eventualitatea aparitiei de particule solide sau
decolorari ale solutiei.
III.3 ALCALOIZI DIN PLANTE SI ALTE PRODUSE NATURALE
Substanele din aceast grup opresc diviziunea celular n metafaz, interfernd
cu structura fibrilar a aparatului mitotic. Fusul este nlocuit printr-o mas globular,
micarea centriolilor este modificat. Celulele vegetale n lipsa fusului pot suferi
reduplicare cromozomial repetat, devenind intens poliploide; celulel animale lipsite de
fusul fibrilar pot degenera, ca armoire a inhibrii sintezei nucleare de acid ribonucleic.
Clasificare:
III.3.1 ALCALOIZI DIN VINCA SI ANALOGI
III.3.2 DERIVATI DE PODOPHILLOTOXINA
III.3.3 TAXANI
III.3.1 ALCALOIZI DIN VINCA SI ANALOGI
VINBLASTIN, pulbere liofilizata pentru injectii , flacon injectabil
vinblastinum
Actiune terapeutica: Vinblastina este un alcaloid de origine vegetala
(Catharanthus roseus). Ea blocheaza reversibil diviziunea mitotica in stadiul de metafaza.
Datorita legarii de microtubuli, Vinblastina inhiba formarea fusului mitotic. La nivelul
celulelor tumorale, Vinblastina inhiba, in mod selectiv, replicarea ADN si inhiba, de
asemenea, sinteza de ARN, prin blocarea ARN polimerazei ADN dependente.
Compozitie: Fiecare flacon contine 5 mg (sau 10 mg) de sulfat de vinblastina,
liofilizat; fiolele cu solvent contin 5 ml solutie fiziologica (0,9%) de clorura de sodiu.
Indicatii: Boala Hodgkin, toate subtipurile histopatologice si stadiile clinice ale
limfoamelor non-Hodgkiniene, leucemie limfoblastica cronica, tumori testiculare.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la substanta activa sau la ingredienti;
leucopenie, infectii bacteriene si virale.
Mod de administrare: Se va utiliza exclusiv intravenos (se vor lua toate masurile
de precautie pentru a se evita extravazarea); administrata intratecal, are efect fatal. O
atentie deosebita se va acorda calcularii dozei individuale, tinand cont de starea clinica a
pacientului. Adulti: Doza initiala: Se incepe tratamentul cu o doza saptamanala de 0,1
mg/kg corp (sau 3,7 mg/m2 suprafata corporala), apoi se creste doza cu 0,05 mg/kg
corp/saptamana (sau 18,5 mg/m2 suprafata corporala) sau pana la scaderea numarului de
leucocite la 3 000/mm3. Doza de intretinere: Se creste doza la fiecare 7 sau 14 zile, cu
mai putin decat doza initiala maxima sau se administreaza, alternativ, 10 mg o data sau de
doua ori pe luna, pana la obtinerea remisiunii. Copii: Doza initiala: 2,5 mg/m2 suprafata
corporala, intravenos, o data pe saptamana, cu o crestere gradata de 1,25 mg/m2 suprafata
corporala, saptamanal, pana la maximum 7,5 mg/m2 suprafata corporala/saptamana sau
pana la scaderea numarului de leucocite la 3 000/mm3. Doza de intretinere: Se
administreaza la fiecare 7 sau 14 zile. Cresterea saptamanala a dozei se face cu mai putin
decat doza initiala maxima. Substanta activa se dizolva cu continutul fiolei de solvent
care insoteste flaconul, apoi solutia va fi diluata cu ser fiziologic; solutia de Vinblastin
proaspat preparata se va administra intravenos, in perfuzie sau in injectie, intr-un minut,
in tubul de la perfuzia intravenoasa cu solutie de clorura de sodiu 0,9% aflata deja in curs.
Efecte secundare: Cele mai frecvente: Leucopenie, alopecie. Mai putin intalnite:
Hiperuricemie, nefropatie urica acuta, stomatita, trombocitopenie, mialgie, greata, voma.
Rar intalnite: Enterocolita hemoragica, sangerari in caz de ulcer peptic preexistent,
neurotoxicitate (ameteli, diplopie, cefalee, depresie, parestezii, senzatie de slabiciune),
sindrom cauzat de secretia inadecvata de hormon antidiuretic. Tratamentul trebuie
intrerupt in caz de simptome neurotoxice.
Interactiuni medicamentoase: Asocierea cu medicamente neurotoxice este
interzisa (de ex. asparaginaza, izoniazida etc.). Se poate administra, cu prudenta,
impreuna cu: Mitomycin-C (pot aparea dispnee acuta si bronhospasm); Fenitoina
(concentratia serica a medicamentului anticonvulsiv poate scadea si, in consecinta, poate
creste predispozitia la convulsii).
Precautii: Se poate administra, cu mare grija, in cazul utilizarii, concomitente sau
anterioare, de citostatice sau radioterapiei, la varstnici, in caz de leucopenie, trombopenie
si alterarea functiei hepatice. Daca numarul leucocitelor este sub 3.000, este
recomandabil sa se intrerupa tratamentul si sa se administreze, profilactic, antibiotice. Se
va controla regulat formula sanguina. Ca, in general, toate citostaticele, Vinblastina se
poate administra cu precautie in perioada de sarcina. Medicul trebuie sa aprecieze
raportul beneficiu/risc. In timpul tratamentului, alaptarea trebuie intrerupta. Tratamentul
cu Vinblastina poate fi urmat de aparitia unei nefropatii acute cu acid uric; de aceea, se va
controla cu regularitate nivelul seric al acidului uric si, in aceeasi masura, se va asigura
un aport adecvat de lichide si o diureza satisfacatoare, cu recomandarea administrarii
unui inhibitor de xantinoxidaza (de ex. Alopurinol). Extravazatiile pot produce reactii
locale dureroase si necroza. Injectia trebuie intrerupta imediat si orice cantitate ramasa
din doza de administrat se va introduce in alta vena. Administrarea locala de
hialuronidaza este conceputa pentru a minimaliza disconfortul. In timpul tratamentului, se
vor utiliza contraceptive non-hormonale.
Supradozare: Se va administra un tratament suportiv si simptomatic.
Conditii de pastrare: Se va pastra la adapost de lumina si se va conserva in
frigider, la temperaturi cuprinse intre 2 - 8 grade Celsius. Observatie: Se poate utiliza
numai in spitale sau in clinici.
Forma de prezentare: Fiecare ambalaj contine 1 x 5 sau 10 x 5 mg sau 10 mg de
sulfat de vinblastina si 1 x 5 sau 10 x 5 ml fiole cu solvent
ONCOVIN , flacon injectabil
vincristinum
Atentie: Acest preparat trebuie administrat numai de catre persoane cu experienta
ceea ce priveste femeia gravida. Daca acest medicament este folosit in timpul sarcinii sau
pacienta ramane gravida in timpul tratamentului, trebuie sa fie pusa in garda asupra a
ceea ce se poate intampla. Femeile trebuie sfatuite in acest caz sa evite sa ramana gravide
in acesta situatie.
Precautii: Generale: Nefropatia urica acuta care poate sa apara dupa administrarea
unor agenti oncolitici se pare ca este prezenta si in cazul tratamentului cu sulfat de
vincristina. Daca apar leucopenie sau o complicatie infectioasa, administrarea urmatoarei
doze de vincristina trebuie facuta cu foarte mare atentie. Daca leucemia sistemului nervos
central este diagnosticata, pot fi necesari agenti suplimentari, intrucat sulfatul de
vincristina nu trece bariera hematoencefalica in cantitati adecvate. O atentie deosebita
trebuie acordata dozajului si efectelor secundare neurologice, mai ales daca sulfatul de
vincristina este administrat pacientilor cu boli neuromusculare preexistente si cand sunt
utilizate si alte medicamente cu potential neurotoxic. Dispneea acuta si bronhospasmul au
fost raportate ca rezultate ale administrarii alcaloizilor vinca. Aceste reactii sunt in
general prezente cand alcaloizii vinca sunt administrati impreuna cu mitomicina-C si
poate fi nevoie de un tratament urgent, mai ales daca exista si disfunctii pulmonare.
Instalarea acestor reactii poate sa apara la cateva minute sau dupa cateva ore de la
administrarea alcaloidului vinca si poate aparea si la doua saptamani dupa doza de
mitomicina. Poate sa apara si dispnee progresiva, cu necesitatea unei terapii cronice. In
acest caz sulfatul de vincristina nu trebuie readministrat. Trebuie avuta foarte multa grija
pentru a evita contaminarea ochiului cu sulfat de vincristina. Daca o asemenea
contaminare apare accidental, se poate produce o iritatie severa (sau, daca medicamentul
a fost administrat sub presiune, chiar ulceratii ale corneei). Ochiul trebuie spalat imediat
cu multa grija. Teste de laborator: Pentru ca toxicitatea clinica dependenta de doza se
manifesta ca neurotoxicitate, evaluarea clinica (ex: istoric, examen fizic) este necesara
pentru a detecta nevoia de modificare a dozajului. Dupa administrarea sulfatului de
vincristina, unii pacienti pot prezenta o scadere a numarului de leucocite sau de plachete,
mai ales cand tratamente anterioare sau boala in sine au redus functiile maduvei spinarii.
Deci, o numarare completa a celulelor sanguine trebuie facuta inainte de administrarea
fiecarei doze. Cresterea acuta a nivelului acidului uric poate aparea in timpul inducerii
remisiunii bolii in leucemia acuta; deci, aceste nivele trebuie determinate frecvent in
timpul primelor 3-4 saptamani ale tratamentului sau trebuie luate masuri adecvate pentru
a preveni nefropatia urica. Laboratorul care realizeaza aceste teste trebuie controlat
pentru a se determina limitele valorilor normale. Carcinogeneza, mutageneza, sterilitate:
Nici in teste de laborator in vivo, nici in vitro nu s-a demonstrat efectul mutagen al
acestui produs. Dupa tratamentul numai cu sulfat de vincristina in cazul bolilor maligne
nu a fost studiata fertilitatea la oameni. Rapoartele clinice, atat la femeile, cat si la
barbatii care au facut chimioterapie cu agenti multipli ce includ si sulfatul de vincristina,
arata ca azoospermia si amenoreea pot sa apara la pacientii care au depasit pubertatea.
Insanatosirea a aparut numai dupa mai multe luni de la terminarea chimioterapiei si
numai la unii pacienti. Cand acelasi tratament este administrat pacientilor in perioada
prepuberala, atunci rezultatul probabil este azoospermia si amenoreea permanenta.
Pacientii care fac chemoterapie cu sulfat de vincristina in combinatie cu alte
medicamente anticanceroase, care se stie ca sunt carcinogenice, au dezvoltat forme
maligne secundare. Contributia sulfatului de vincristina in dezvoltarea acestor forme
maligne secundare nu a fost determinata. Nu exista nici o dovada de carcinogenitate dupa
suplimentar sus mentionate. Cea mai mare parte dintr-o doza intravenoasa de sulfat de
vincristina este excretata in bila, dupa ce a fost legata o perioada scurta de timp la nivelul
tesuturilor. Efectele secundare devin foarte puternice in cazul pacientilor cu afectiuni
hepatice si acest lucru este suficient pentru a scadea secretia biliara (Vezi "Farmacologie
clinica"). Pentru ca numai cantitati extrem de mici de medicament apar in dializat,
hemodializa nu este recomandabila in cazurile de supradoza. Efecte secundare de o
severitate crescuta pot sa apara la pacientii cu boli hepatice, destul de grave incat sa duca
la scaderea excretiei biliare. S-a demonstrat o excretie crescuta in fecale a sulfatului de
vincristina, administrat parenteral, la cainii tratati in prealabil cu colestiramina. Nu exista
date clinice publicate in legatura cu utilizarea colestiraminei ca antidot la oameni. Nu
exista date clinice publicate in legatura cu rezultatele ingestiei orale de vincristina. Daca
apare ingestia orala de vincristina trebuie facuta evacuarea gastrica. Evacuarea trebuie
urmata de administrarea orala de carbune medicinal si purgativ.
Dozare si administrare: Acest preparat se foloseste numai pentru uz intravenos
(vezi "Atentie"). Manifestarile neurotoxice sunt direct proportionale cu doza
administrata. Foarte multa grija trebuie acordata calcularii si administrarii dozelor de
sulfat de vincristina, pentru ca supradoza poate duce la efecte extrem de grave sau chiar
letale. Aveti grija Este extrem de important ca acul si cateterul sa fie bine introduse
inainte de a fi injectat sulfatul de vincristina. Rupturile de tesuturi la locul de introducere
a acului sau cateterului pot cauza o iritatie accentuata. Daca apare fenomenul de
extravazare, injectarea trebuie oprita imediat si cantitatea ramasa din doza respectiva
trebuie injectata in alta vena. Injectii locale cu hialuronidaza si aplicarea la locul
respectiv de comprese calde duc la reducerea senzatiei de disconfort si reduc
posibilitatea de producere a celulitei. Sulfatul de vincristina trebuie injectat prin ace sau
catetere intacte, care sa permita o curgere continua a substantei. Trebuie urmarit cu multa
atentie sa nu apara rupturi sau umflaturi in timpul administrarii (vezi "Atentie"). Solutia
poate fi injectata fie direct in vena sau printr-un tub perfuzor (vezi "Interactiuni
medicamentoase"). Injectia de sulfat de vincristina trebuie facuta in intervalul de 1 minut.
Medicamentul este administrat intravenos, o data pe saptamana. Vincristina sulfat trebuie
diluata utilizand solutia injectabila de clorura de sodiu. Solutia de vincristina sulfat poate
fi pastrata la frigider 14 zile fara sa-si piarda eficacitatea. Vincristina sulfat poate fi
diluata si in apa distilata sau solutie fiziologica. Oricare dintre acesti dizolvanti este
utilizat, concentratia finala recomandata trebuie sa fie de 0,01-1,0 mg/ml. Doza uzuala de
vincristina sulfat pentru copii este de 2 mg/m2. Pentru copii care cantaresc 10 kg sau mai
putin, doza initiala trebuie sa fie de 0,05 mg/kg, administrata o data pe saptamana. Doza
uzuala de vincristina sulfat pentru adulti este de 1,4 mg/m2. O reducere de 50% a dozei
de vincristina sulfat este recomandata pentru pacientii avand o valoare a bilirubinei peste
3 mg/100ml. Sulfatul de vincristina nu trebuie administrat in timpul terapiei cu radiatii pe
tinte care includ si ficatul. Cand sulfatul de vincristina este utilizat in combinatie cu Lasparaginaza, sulfatul de vincristina trebuie administrat cu 12-24 ore inainte de
administrarea enzimei, pentru a minimaliza toxicitatea; administrarea L-asparaginazei
inaintea sulfatului de vincristina poate reduce eliminarea hepatica a sulfatului de
vincristina. Sulfatul de vincristina nu trebuie diluat in solutii care cresc sau scad nivelul
pH-ului in afara limitelor 3,5 - 5,5. Sulfatul de vincristina nu trebuie amestecat cu altceva
decat cu solutie fiziologica sau solutie de glucoza. Ori de cate ori flaconul permite,
produsul trebuie inspectat vizual inainte de administrare, urmarind existenta unor
particule sau unele decolorari ale solutiei. Trebuie luate in considerare procedeele cele
mai potrivite pentru a manui si arunca medicamentele anticanceroase. Au fost publicate
unele sfaturi in legatura cu acest subiect. Nu s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste
necesitatea si utilitatea acelor masuri.
Informatii speciale in legatura cu pastrarea medicamentului cand se scoate o doza de
vincristina din containerul original, de exemplu o seringa continand o anumita doza:
trebuie neaparat sa se impacheteze containerul cu substanta intr-o hartie pe care sa se
scrie urmatoarele: "Nu despachetati pana in momentul injectarii. Administrarea
intrarahidiana este fatala. Numai pentru uz intravenos. (Vezi "Atentie
ELDISINE , solutie injectabila
vindesinum
Atentie: Numai pentru administrare intravenoasa
Descriere: Eldisine (vindesin sulfat) (desacetil vinblastin amid sulfat) este sarea
derivatului semisintetic al vinblastinei, un alcaloid extras din o planta apartinand grupului
vinca sp. Din punct de vedere chimic si fizic s-a demonstrat ca sulfatul de vindesina are
urmatoarea formula chimica : C43H55N5O7H2SO4.
Prezentare: Eldisine 5 mg : un flacon continand 5 mg sulfat de vindesina si 25 mg
manitol. Eldisine 4 mg : un flacon continand 4 mg sulfat de vindesina si 20 mg manitol.
Eldisine 1 mg : un flacon continand 1 mg sulfat de vindesina si 5 mg manitol. O cutie
contine un flacon cu produs si o fiola cu 5 ml diluant constand in 45 mg clorura de sodiu
0,9% si conservant - benzil alcool.
Actiune terapeutica: Modul de actiune a sulfatului de vindesina nu este complet
cunoscut. Ca si alti alcaloizi din Vinca, sulfatul de vinblastina si sulfatul de vincristina,
sulfatul de vindesina determina blocarea celulelor in metafaza in cursul mitozei. De
asemenea, investigarea in vitro a demonstrat ca sulfatul de vindesina previne invadarea
tesutului normal de catre celulele maligne. Studii comparative cu acesti 3 alcaloizi au
demonstrat totusi diferente importante intre efectele lor la nivel molecular. S-a evidentiat
ca sulfatul de vindesina este de 3 ori mai puternic comparativ cu vincristina si aproape de
10 ori mai puternic decat vinblastina in efectul de blocare a mitozelor in studiile pe
culturi de tesuturi, proiectate sa blocheze de la 10% la 15% din celule in mitoza. La
concentratii ale dozei care blocheaza 40 - 50% din celulele in mitoze sulfatul de
vindesina si vincristina sunt aproximativ de potenta egala si ambele au de 3 ori puterea
vinblastinei. De asemenea, s-au observat diferente calitative intre cei 3 alcaloizi. In doza
redusa, vinblastina produce o predominare a celulelor in postmetafaza, in care centrul si
cromozomii apar foarte evident. Celulele expuse vincristinei prezinta o metafaza de tip
sferic cu cromozomii compacti pe un fus contractat. Spre deosebire de vinblastina,
sulfatul de vindesina produce putine celule in post-metafaza. In celulele expuse sulfatului
de vindesina fusurile au fost gonflate cu cromozomii dispersati, in contrast net cu
cromozomii strans impachetati observati in cazul vincristinei. Sulfatul de vindesina a
prezentat activitate oncolitica la pacientii cu recidive in timpul tratamentului
polichimioterapic care a inclus vincristina. La animalele de laborator si oameni, sistemul
biliar este principala cale de excretie a sulfatului de vindesina (vezi "Doze si
administrare").
Efecte hematologice: Din punct de vedere clinic, leucopenia temporara este un
efect asteptat al sulfatului de vindesina, iar valoarea numarului de leucocite este un ghid
important al terapiei cu acest medicament. In general, cu cat doza este mai mare, cu atat
va fi o leucopenie mai marcata si mai prelungita. Ca urmare a administrarii sulfatului de
vindesina este posibil ca numarul cel mai mic de leucocite sa fie atins la 3-5 zile dupa
ziua de terapie cu acest medicament. Refacerea numarului leucocitelor, in mod normal, se
instaleaza dupa 7-10 zile de la administrarea unei doze. Pacientii a caror supresie a
maduvei osoase a fost de curand afectata prin terapie anterioara cu radiatii sau cu alte
medicamente antineoplazice, pot prezenta trombocitopenie (mai putin de 200 000
trombocite/mm3). Trombocitopenia nu apare totdeauna daca este administrata o data pe
saptamana. Poate sa apara cresterea numarului trombocitelor cand sulfatul de vindesina a
produs granulocitopenie.
Indicatii terapeutice: Sulfatul de vindesina este indicat pentru tratamentul paleativ
al urmatoarelor afectiuni: leucemia limfocitara acuta a copiilor, rezistenta la sulfatul de
vincristina; limfoamele nehodgkiniene; melanomul malign; carcinomul pulmonar fara
celule mici; criza blastica din leucemia granulocitara cronica; carcinomul de san, care nu
raspunde la interventia chirurgicala endocrina adecvata si la terapia hormonala. Cativa
pacienti cu faza cronica de leucemie granulocitara cronica avand un numar de leucocite
exceptional de mare, au fost tratati cu sulfat de vindesina si au prezentat o reducere rapida
a numarului acestora, prevenindu-se astfel necesitatea efectuarii de leucofereza. Trebuie
sa se tina cont ca sulfatul de vindesina, in mod obisnuit, este administrat in combinatie cu
alti agenti antineoplazici.
Contraindicatii: Sulfatul de vindesina este contraindicat pacientilor cu
granulocitopenie severa indusa de medicamente sau trombocitopenie severa, precum si
celor cu infectii bacteriene severe. Astfel de infectii trebuie tratate si tinute sub control
inainte de inceperea terapiei cu sulfat de vindesina. Nu trebuie sa se administreze sulfat
de vindesina pacientilor cu forma demielinizanta a sindromului Charcot-Marie-Tooth.
Avertizari aditionale: Acest preparat este numai pentru administrare i.v. El trebuie
administrat pe baza experientei individuale in administrarea sulfatului de vindesina.
Administrarea intratecala a sulfatului de vindesina provoaca moartea. Seringile continand
acest produs trebuie sa fie etichetate cu inscriptionarea: "Atentie - Eldisine (sulfat de
vindesina). Numai pentru administrare intravenoasa". Seringile cu solutie preparata care
contine acest produs trebuie ambalate intr-un invelis inscriptionat dupa cum urmeaza:
"Nu desfaceti invelisul pana la momentul injectarii. Este fatal daca se administreaza
intratecal. Numai pentru administrare intravenoasa". La un singur pacient caruia i s-a
administrat gresit intratecal alcaloidul din vinca inrudit, sulfatul de vincristina,
tratamentul de mai jos a oprit cu succes paralizia progresiva. Daca sulfatul de vindesina
este administrat gresit intratecal se recomanda urmatorul tratament care trebuie initiat
imediat dupa injectia intratecala: Extrageti atat lichid spinal cat se poate inlocui in
siguranta printr-un acces lombar. Inserati un cateter intr-un ventricul cerebral lateral
pentru a spala spatiul subarahnoidian ca si in actiunea amintita prin accesul lombar.
Incepeti spalarea prin cateterul cerebral, cu solutie Ringer-lactat prin perfuzare cu un
debit de 150 ml/ora. Cat mai repede dupa ce devine disponibila plasma proaspata
congelata se perfuzeaza in concentratie de 25 ml diluata intr-un litru de solutie Ringerlactat prin cateterul ventricular cerebral, la un debit de 75 ml/ora, cu eliminarea prin calea
de acces lombara. Debitul perfuziei trebuie adaptat astfel incat sa mentina concentratia
proteinelor din lichidul spinal la 150 mg/dl. Repetati aceasta procedura utilizand un al
doilea litru de plasma congelata proaspata si diluata. Administrati intravenos 10 g de acid
glutamic timp de 24 ore, urmat de 500 mg de 3 ori pe zi pe cale orala timp de 1 luna sau
pana cand disfunctia neurologica se remite. Rolul acidului glutamic in acest tratament nu
este sigur si poate sa nu fie esential. Siguranta utilizarii de Eldisine in timpul sarcinii, nu
a fost stabilita si, de aceea, inaintea utilizarii la acest fel de paciente trebuie luat in
considerare raportul risc/beneficiu terapeutic.
Precautii: Trebuie respectate intocmai dozele recomandate. In evaluarile
preliminare, neurotoxicitatea indusa de vindesina a fost in general mai putin severa si mai
putin progresiva decat in cazul vincristinei. S-a remarcat o variata reactivitate individuala
a pacientilor in ceea ce priveste severitatea efectelor adverse, incluzand neurotoxicitatea,
granulocitopenia, alopecia si reducerea motilitatii intestinale. Trebuie luate masuri
profilactice pentru prevenirea constipatiei datorata reducerii motilitatii intestinale. S-au
raportat situatii in care neurotoxicitatea a impus reducerea dozelor sau intreruperea
temporara a administrarii sulfatului de vindesina. Trebuie acordata atentie deosebita
dozelor si efectelor adverse neurologice in cazul administrarii vindesinei pacientilor cu
afectiuni neuromusculare preexistente si in cazul tratamentului concomitent cu
medicamente cu potential efect neurotoxic. Dupa administrarea alcaloizilor de vinca au
fost cazuri in care s-a raportat deprimare acuta a respiratiei si bronhospasm. Aceste reactii
au fost mai frecvente cand alcaloizii de vinca au fost administrati concomitent cu
mitomicina-C; aceste reactii pot necesita tratament agresiv, in special in cazul
preexistentei unei disfunctii pulmonare. Manifestarea poate sa apara in cateva minute sau
la cateva ore dupa injectarea alcaloidului de vinca si poate sa se manifeste in cursul a
doua saptamani dupa o doza de mitomicina-C. Poate aparea dispnee progresiva,
necesitand o terapie cronica. Trebuie acordata o atentie deosebita modului de
administrare a sulfatului de vindesina pentru a se evita extravazarea solutiei. Extravazarea
in cursul injectarii intravenoase cu infiltrarea tesuturilor din jur determina celulita si
flebita. In cazul in care cantitatea extravazata este mare, se poate forma o plaga cu o
crusta. Vindecarea unei astfel de leziuni poate dura cateva saptamani si este insotita de
dureri puternice. Disconfortul local poate persista si dupa vindecarea ulceratiei. Este
necesara evitarea atingerii ochilor cu solutia injectabila de sulfat de vindesina. Daca
accidental solutia ajunge in contact cu ochii apare o iritatie si/sau ulcerare a corneei.
Ochii trebuie spalati imediat si insistent cu apa sau solutie salina izotonica. De asemenea,
in cazul administrarii intravenoase a sulfatului de vindesina, cu fenitoina si combinatii de
chimioterapie antineoplazica (incluzand alti alcaloizi de vinca inruditi), nu s-a raportat
reducerea concentratiei sanguine de anticonvulsivant sau cresterea activitatii comitiale.
Interactiunea poate consta in reducerea absorbtiei fenitoinei si cresterea vitezei de
metabolizare si eliminare a acesteia. Este necesara adaptarea dozelor de fenitoina in cazul
administrarii acesteia concomitent cu sulfatul de vindesina. Nu s-a stabilit contributia
alcaloizilor de vinca la aceasta interactiune.
Reactii adverse: Inainte de administrare, pacientii si/sau parintii/sustinatorii legali
trebuie preveniti de posibilitatea manifestarii unor simptome neasteptate. In general,
incidenta reactiilor adverse care apar in cazul administrarii sulfatului de vindesina
depinde de doza folosita. In mod obisnuit doza este factorul limitant. Pot aparea
neurotoxicitate mai frecvent si alopecie de diferite grade. Cand apare alopecia ea poate fi
totala, dar in general cresterea parului reincepe chiar daca se continua tratamentul.
Trombocitopenia nu s-a manifestat in mod obisnuit la administrarea produsului printr-o
injectie in bolus pe saptamana, dar s-a raportat la alte scheme terapeutice si la pacientii cu
acest interval de timp. S-a demonstrat faptul ca nu este avantajos sau se obtin avantaje
minore si cresterea reactiilor adverse in cazul folosirii unor astfel de metode de
administrare pentru Eldisine. Eldisine trebuie diluat pana la o concentratie de 1 mg/ml.
Diluantii recomandati sunt urmatorii: apa distilata sterila, solutie sterila de glucoza sau
solutia de clorura de sodiu 0,9%. Dupa constituirea solutiei, aceasta poate fi pastrata la
frigider timp de 30 de zile, fara ca activitatea ei sa scada semnificativ. Daca in flacon
trebuie reintrodus diluant, acesta trebuie sa contina un agent bacteriostatic. Eldisine nu
trebuie amestecat cu alte chimioterapice sau medicamente in acelasi recipient. Solutia
trebuie injectata direct in vena sau printr-un tub prin care trece o solutie pentru perfuzie
intravenoasa. Precautie: Este foarte important ca inainte de administrarea de Eldisine sa
fie aleasa o vena mare, accesibila si sa existe siguranta ca acul este intr-o pozitie corecta.
Daca apare o infiltrare cu produs in tesutul inconjurator in timpul administrarii de
Eldisine aceasta poate produce iritatie importanta. Injectarea trebuie sa fie intrerupta
imediat si cantitatea ramasa din doza va fi introdusa in alta vena. Injectarea locala de
hialuronidaza si aplicarea locala de caldura moderata in zona infiltrata ajuta la grabirea
dispersiei medicamentului si diminueaza disconfortul si posibila celulita. Informatii
speciale: Daca Eldisine este trecut in alt container decat cel original, ex. o seringa
continand doza specifica, este absolut necesar ca acesta sa fie ambalat intr-un invelis
inscriptionat astfel: "Nu indepartati invelisul decat in momentul injectarii. Este fatala
administrarea intratecala a produsului. Numai pentru administrare intravenoasa". A se
pastra la frigider (4 - 8 grade Celsius ).
NAVELBINE , solutie injectabila
vinorelbini hydrogenotartras
Prezentare farmaceutica: Solutie injectabila pentru perfuzie intravenoasa (IV) a 10
mg/ml. Flacoane (sticla) de 1 ml, cutii a 10 flacoane. Solutie injectabila pentru perfuzie
IV a 50 mg/ml. Flacoane (sticla) de 5 ml, cutii a 10 flacoane.
Compozitie: Navelbin 10 mg/1 ml, Vinorelbin (DCI) ditartrat exprimat ca baza 10
mg; excipient: apa ppi. Navelbin 50 mg/5 ml, Vinorelbin (DCI) ditartrat exprimat ca baza
50 mg; excipient: apa ppi.
Indicatii: Cancer bronsic fara celule mici. Cancer de san metastazic.
Posologie si mod de administrare: Administrare strict intravenos. Monoterapie:
Doza uzuala este de 25-30 mg/m2 administrata saptamanal. Polichimioterapie: Doza si
frecventa de administrare sunt in functie de protocol. Doza injectata trebuie sa fie diluata
cu o solutie fiziologica (de ex. 125 ml) si perfuzata pe o perioada scurta (15-20 minute).
Administrarea va trebui intotdeauna sa fie urmata de o spalare abundenta a venei cu
solutie fiziologica. In caz de insuficienta hepatica: Posologia trebuie sa fie redusa.
Insuficienta renala: vezi "Precautii". Atentie Este extrem de important de a se asigura ca
acul este introdus corect in vena inainte de a incepe injectia cu Navelbine. Daca
Navelbine se infiltreaza el poate provoca o iritatie considerabila. In acest caz se decide
intreruperea injectiei si administrarea restului dozei in alta vena. In caz de contact
accidental cu ochii se va face imediat o spalare abundenta a acestora.
Contraindicatii: Insuficienta hepatica severa. Femeile insarcinate sau care
alapteaza: vezi "Sarcina si alaptare". Preventii: Navelbine trebuie sa fie administrat strict
intravenos.
Precautii: Tratamentul trebuie sa fie efectuat sub control hematologic riguros
anormali. Mamele care alapteaza: Nu se stie daca acest medicament este eliminat in
laptele matern. Deoarece multe medicamente sunt eliminate in laptele matern si datorita
potentialului crescut de aparitie a unor reactii adverse serioase la sugari cauzate de
Vepesid, trebuie sa se ia decizia fie de a intrerupe alaptarea, fie de a intrerupe
administrarea medicamentului, in functie de importanta medicamentului pentru mama.
Utilizarea la copii: Nu au fost stabilite siguranta si eficacitatea administrarii
medicamentului la copii.
Reactii adverse: In cele ce urmeaza, incidenta reactiilor adverse, exprimata in
procente medii, este citata din studiile care au utilizat Vepesid in monoterapie, atat din
cele efectuate de Bristol-Myers Squibb, cat si din cele publicate in literatura.
Hematologice: Cel mai adesea mielosupresia este aceea care limiteaza doza, cu atingerea
nadirului pentru granulocite la 7-14 zile si pentru trombocite la 9-16 zile dupa
administrarea medicamentului. In mod normal, refacerea maduvei osoase este completa
in a 20-a zi si nu a fost constatata toxicitate cumulativa. Leucopenia si leucopenia severa
(mai putin de 1000 celule/mm3) au fost observate in 60-91% si respectiv 7-17% dintre
pacientii tratati cu Vepesid in monoterapie. Trombocitopenia si trombocitopenia severa
(mai putin de 50000 trombocite/mm3) au fost observate in 28-41% si respectiv 4-20%
din acelasi grup de pacienti. Aparitia leucemiei non-limfocitare acute cu sau fara o faza
preleucemica a fost descrisa la 5 pacienti tratati cu Vepesid in asociatie cu alti agenti
antineoplazici, in particular cisplatin. Gastrointestinale: Greata si varsaturile constituie
reactiile adverse gastrointestinale cele mai importante. Acestea au fost observate la 3143% dintre pacientii tratati cu Vepesid intravenos. Ele pot fi controlate, de obicei, prin
terapie cu antiemetice. Anorexia a fost intalnita la 10-13% dintre pacienti, iar stomatitele
la 1-6% din pacientii tratati cu Vepesid intravenos. Diareea a fost constatata la 1-13%
dintre acesti pacienti. Alopecia: Alopecia reversibila, care progreseaza uneori pana la
calvitie, a fost observata pana la 66% dintre pacienti. Reactii alergice: Reactii de tip
anafilactic, caracterizate prin frisoane, febra, tahicardie, bronhospasm, dispnee si
hipotensiune au fost de asemenea remarcate la 0,7-2% dintre pacienti, in timpul sau
imediat dupa administrarea Vepesid. Aceste reactii au raspuns prompt la intreruperea
administrarii de Vepesid si in urma administrarii de agenti presori, corticosteroizi,
antihistaminice sau expansiune volemica. Intr-un singur caz a fost descrisa o reactie acuta
letala, asociata cu bronhospasm. Au fost, de asemenea, semnalate hipertensiune si eritem
facial. Presiunea arteriala se normalizeaza intr-un interval de cateva ore de la incetarea
perfuziei. Neuropatii: Utilizarea Vepesid a fost mentionata drept cauza a neuropatiei
periferice la 0,7% dintre pacienti. Administrarea asociata a sulfatului de vincristina poate
accentua aceasta neuropatie. Alte reactii adverse: Rareori s-au descris urmatoarele reactii:
la nivelul sistemului nervos central (somnolenta si oboseala), hepatotoxicitate, gust
neplacut in gura, febra, eruptii cutanate, pigmentare, prurit, dureri abdominale,
constipatie, disfagie, amauroza corticala tranzitorie si un caz unic de reactivare a unei
dermatite de iradiere.
Supradozare: Nu a fost individualizat un antidot eficient in caz de supradozare cu
Vepesid.
Posologie si mod de administrare: Doza orala eficienta este aproape dubla fata de
doza eficienta intravenoasa si este rotunjita la cel mai apropiat multiplu de 50 mg. Doza
uzuala de Vepesid administrat oral, este 100-200 mg/m2/zi, in zilele 1-5 sau 200
mg/m2/zi in zilele 1, 3 si 5 la fiecare 3-4 saptamani in combinatie cu alte medicamente
specifice.
Contraindicatii: Tratamentul cu Adriblastina este contraindicat la pacientii
prezentand mielosupresie indusa de chimioterapie sau radioterapie anterioara, precum si
la pacientii deja tratati cu dozele cumulative recomandate de Adriblastina sau de
Daunoblastina (a se vedea "Recomandari"). Adriblastina nu este recomandata la pacientii
cu cardiopatii prezente sau in antecedente, in ciuda faptului ca nu sunt inca disponibile
date asupra importantei factorului de risc referitor la cardiotoxicitatea indusa de
Adriblastina. Terapia intravezicala locala este contraindicata la pacientii cu tumori
vezicale complicate cu stricturi uretrale care impiedica cateterismul uretral sau cu infectii
ale cailor urinare rezistente la tratamentele uzuale. Hipersensibilitatea la hidroxibenzoat
este una din contraindicatii.
Administrare: Cale intravenoasa: Ca agent unic antineoplazic doza de
Adriblastina recomandata la adult este de 60-75 mg/m2 de suprafata corporala si va fi
administrata prin injectie intravenoasa la intervale de trei saptamani in functie de
rezervele maduvei osoase. Doza inferioara (60 mg/m2) este recomandata la pacientii care
din cauza varstei avansate, a terapiilor precedente sau a infiltratiilor neoplazice medulare
au o rezerva medulara inadecvata. Doza de 60-75 mg/m2 poate fi administrata fie intr-o
singura injectie, fie fractionat in 2-3 zile consecutive. In pediatrie, in mod specific este
recomandata o doza de 30 mg/m2 pe zi i.v. timp de 3 zile consecutive, acest ciclu
repetandu-se la 4 saptamani. Doza cumulativa de Adriblastina administrata pe cale
intravenoasa, independent de schema de administrare nu trebuie sa depaseasca 550
mg/m2 de suprafata corporala (a se vedea "Recomandari"). Adriblastina este de asemeni
folosita extensiv in cure de polichimioterapie la doze uzuale de 25-50 mg/m2 la intervale
de 3-4 saptamani, in asociere cu alti agenti cu actiune mielosupresiva, iar la doze de 6075 mg/m2 in cazul in care este asociata cu medicamente lipsite de toxicitate medulara. In
caz de alterare hepatica se reduce doza de Adriblastina pentru a evita cresterea toxicitatii
globale. Ca regula generala, atunci cand concentratiile de bilirubina se ridica la
aproximativ 1,2-3 mg% si retentia BSP este 9-15%, se recomanda jumatate din doza
normala de Adriblastina. Daca nivelele de bilirubinemie si retentia de BSP sunt si mai
crescute, atunci se va administra un sfert din doza normala. inand cont de excretia urinara
scazuta a Adriblastina, afectarea moderata a functiei renale nu necesita modificarea dozei
administrate. Cale intravezicala: Doza recomandata pentru tratamentul local intravezical:
30-50 mg pe instilatie ce vor fi administrate in cicluri variabile de la 1 saptamana pana la
1 luna. Medicul va adapta fiecarui caz ritmul de administrare si durata terapiei in functie
de scopul tratamentului, profilactic sau terapeutic. Problemele ce pot aparea la
administrarea de Adriblastina pe cale intravenoasa nu se aplica in cazul administrarii pe
cale intravezicala, absorbtia si trecerea medicamentului in circulatia generala fiind foarte
limitate.
Recomandari: In timpul primului ciclu de tratament se impune o supraveghere
atenta si frecventa a pacientului. Deoarece depresia medulara apare cu o incidenta
crescuta, este necesara o monitorizare atenta a leucocitelor, eritrocitelor si trombocitelor.
Urmarind schema normala de dozare, leucopenia este in general tranzitorie, atingand
valoarea sa minima in zilele a 10-a si a 14-a de la inceperea tratamentului cu o restabilire
la valori normale catre ziua a 21-a. Inainte de inceperea tratamentului si posibil in timpul
acestuia se recomanda efectuarea unor examene de laborator de rutina (GOT, GPT,
fosfataza alcalina, bilirubina, BSP), pentru a controla functia hepatica. O atentie
hematologice.
Administrarea concomitenta cu ciclofosfamida necesita prudenta si evaluarea
functiei cardiace pe toata durata tratamentului (creste riscul cardiotoxicitatii).
Asocierea cu medicamente hepatotoxice impune prudenta deoarece acestea maresc riscul
toxic al epirubicinei.
Dupa administrare, in cazul distrugerii unui numar mare de celule tumorale, poate
creste nivelul plasmatic si urinar al acidului uric.
Atentionari speciale
In timpul tratamentului, hemograma trebuie controlata frecvent. Leucopenia, de
obicei tranzitorie la doze uzuale, este maxima intre a 10-a si a 14-a zi de la administrare.
Numarul de leucocite revine la valori normale dupa 3 saptamani.
Nu se va administra o noua doza in cazul deprimarii marcate a functiei hematopoietice
medulare.
Pe toata durata tratamentului se recomanda supravegherea functiei hepatice
(determinarea nivelului plasmatic al transaminazelor, fosfatazei alcaline, bilirubinei).
Inaintea initierii tratamentului precum si a fiecarei cure, se recomanda evaluarea functiei
cardiace (clinic, electrocardiografic si prin masurarea fractiei de ejectie a ventriculului
stang). Modificarile traseului electrocardiografic (aplatizarea undelor T, scurtarea
intervalului ST, diverse aritmii) sunt in general tranzitorii si nu necesita intreruperea
tratamentului. Scaderea fractiei de ejectie a ventriculului stang (FEVS) reprezinta un
indicator al afectarii functiei cardiace. In cazul scaderii FEVS cu mai mult de 10 %
continuarea terapiei trebuie efectuata cu
prudenta.
Se recomanda prudenta la pacientii care au fost supusi anterior radioterapiei
mediastinale sau chimioterapiei cu antracicline (creste riscul cardiotoxicitatii).
Administrarea la intervale mai scurte (saptamanal) a unor doze mai mici scade riscul
toxicitatii cardiace fara a reduce eficacitatea.
Administrarea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate la pacientii tratati cu
chimioterapice anticanceroase necesita prudenta, deoarece acestea deprima raspunsul
imunologic. Restabilirea raspunsului imunologic se produce intre 3 luni si 1 an de la
oprirea tratamentului.
Se recomanda prudenta in cazul pacientilor cu herpes, varicela si alte stari
infectioase (exista riscul generalizarii acestora).
Sarcina si alaptarea
Doxorubicina traverseaza bariera placentara. Luand in considerare potentialul
mutagen, teratogen si carcinogen, administrarea epirubicinei in perioada sarcinii este
contraindicata.
Exista putine date privind excretia medicamentului in laptele matern. Deoarece
epirubicina poate avea efecte carcinogene si mutagene la sugar, se va lua in considerare
fie intreruperea tratamentului, fie intreruperea alaptarii.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu exista date referitoare la afectarea capacitatii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.
Doze si mod de administrare
Doza uzuala este de 60 - 90 mg/m in monoterapie si de 50 - 60 mg/m cand se
asociaza cu alte chimioterapice anticanceroase - la intervale de 21 de zile. Intervalul
dintre doze poate fi marit daca apar manifestari toxice, in special hematologice. Doza
perioada de 1-2 zile dupa administrare. Informati medicul dv. daca apare un efect
secundar nedorit si nementionat in acest prospect.
Sarcina si alaptare: Nu exista informatii daca idarubicina poate afecta fertilitatea
umana sau determina teratogeneza. Cu toate acestea, la sobolani (dar nu si la iepuri) este
teratogenic si embriotoxic. Femeile la varsta fertila vor fi sfatuite sa evite sarcina. Daca
Zavedos va fi folosit in timpul sarcinii sau pacienta ramane insarcinata in timpul
tratamentului, ea va fi informata despre posibilul efect asupra fatului. Mamele vor fi
sfatuite sa nu alapteze pe durata tratamentului.
Efecte asupra abilitatii de a conduce si folosi masini: Pacientii trebuie sa fie foarte
atenti daca trebuie sa conduca sau sa foloseasca masini in timpul tratamentului si in
special cand sunt intr-o stare fizic debilitanta.
Instructiuni de administrare: Inainte de administrare pacientii trebuie sa se asigure
de integritatea capsulelor. Ele trebuie inghitite intregi cu o cantitate de lichid si nu se vor
suge, musca sau mesteca. In caz de contact accidental al prafului din capsule cu ochii,
pielea sau mucoasele, zona trebuie imediat spalata cu apa: daca este necesar, se acorda
ingrijire medicala. Pastrati medicamentul la loc uscat. Nu folositi medicamentul dupa
data de expirare indicata pe ambalaj.
III.4.2 ALTE ANTIBIOTICE CITOTOXICE
BLEOMYCINE , fiole
bleomycinum sulfas
Prezentare farmaceutica: Fiole continand bleomicina sulfat 15 mg, sub forma de
pulbere pentru prepararea de solutie injectabila.
Actiune terapeutica: Antibiotic citostatic, actioneaza prin fragmentarea ADN.
Indicatii: Cancere cu celule scuamoase (ale capului, gatului, esofagului, tractului
genito-urinar, pielii), boala Hodgkin si alte limfoame maligne (inclusiv mycosis fungoid),
teratom testicular, revarsari maligne ale cavitatilor seroase.
Mod de administrare: In cancere cu celule scuamoase si teratom testicular, ca
medicatie unica, se injecteaza intramuscular sau intravenos (in bolus sau perfuzie), cate
15 mg de 3 ori pe saptamana sau 30 mg o data/saptamana, pana la doza totala de 500 mg
pentru varste sub 60 de ani, 200-300 mg intre 60 si 70 de ani, 150-200 mg intre 70 si 80
de ani, 100 mg peste 80 de ani; se poate introduce si in perfuzie intravenoasa continua 15
mg/24 ore, timp de pana la 10 zile, sau 30 mg/24 ore, timp de pana la 5 zile (pentru un
efect mai rapid); aparitia stomatitei semnaleaza doza terapeutica maxima. In limfoamele
maligne, ca medicatie unica, se injecteaza intramuscular cate 15 mg o data sau de doua
ori pe saptamana, pana la doza totala de 225 mg pentru varste sub 60 de ani, mai putin
pentru varstele inaintate. In revarsatele maligne se introduc in seroase 60 mg o data. Alte
modalitati de administrare sunt perfuzia lenta intraarteriala si injectiile locale. In cazul
polichimioterapiei se ajusteaza dozele conform schemei de tratament. Pentru injectiile
intramusculare, doza necesara se dizolva in pana la 5 ml solutie salina izotona (sau
solutie de lidocaina 1% cand injectia este dureroasa); pentru calea intravenoasa se dizolva
in 10 ml solutie salina izotona, eventual se dilueaza (pentru perfuzie), pentru introducerea
intracavitara se foloseste solutia continand 60 mg/100 ml, iar pentru injectarea locala, 1-3
mg/ml.
Reactii adverse: Ca reactii adverse imediate s-au semnalat febra (in ziua injectiei),
oboseala, anorexie, greata, rareori hipotensiune, tromboflebita locala, ca reactii tardive
sunt frecvente stomatita, leziunile cutanate, alopecia trecatoare, mai rar se dezvolta o
pneumonie interstitiala, care poate evolua catre fibroza pulmonara grava (dispneea sau
aparitia de infiltrate pulmonare care obliga la oprirea medicatiei si tratament cortizonic);
au fost semnalate cazuri rare de hipotensiune, hiperpirexie, chiar moarte, dupa injectarea
intracavitara.
Contraindicatii: Sarcina si perioada de alaptare (incompatibilitate), infectii
pulmonare acute, insuficienta pulmonara marcata; prudenta si doze mici la bolnavii cu
insuficienta renala. Bleomicina in solutie este incompatibila cu aminoacizi, riboflavina,
acid ascorbic, dexametazona, aminofilina, furosemid.
III.5 ALTE CITOSTATICE
CARBOPLATIN SINDAN 150 mg , Concentrat pentru solutie perfuzabila intravenos,
150 mg/15 ml
L01XA02
Carboplatinum
Compozitie
Un flacon cu concentrat pentru solutie perfuzabila intravenos contine carboplatina
150 mg si excipient - apa distilata pentru preparate injectabile.
Proprietati
Grupa
farmacoterapeutica:
antineoplazice,
compusi
de
platina.
Cod: L01X A02.
Carboplatina este un complex organic care inglobeaza platina.
Are proprietati citotoxice anticanceroase.
In organism sufera un proces de activare prin hidroliza. Forma activa reactioneaza
cu acizii nucleici. La nivelul moleculei de ADN sunt realizate, prin alchilare, punti intrasi intercatenare. Consecutiv este inhibata sinteza ADN si, secundar, sinteza ARN si a
proteinelor celulare. Deoarece formarea intermediarului activ si legarea de ADN se fac
relativ lent, produsul este mai putin agresiv decat cisplatina. Toxicitatea, indeosebi cea
renala, este mai mica.
Dupa perfuzia intravenoasa de carboplatina 300-500 mg/m in decurs de 30
minute, la pacientii cu clearance al creatininei 60 ml/min, concentratia plasmatica de
carboplatina nemodificata scade bifazic, cu un timp de injumatatire mediu de 1,6 ore
pentru faza , respectiv 3 ore pentru faza . Volumul aparent de distributie este de 16 l.
Valoarea clearance-ului total este de 4,4 l/ora. In general, dozele aratate evidentiaza o
farmacocinetica liniara.
Carboplatina nu se leaga de proteinele plasmatice. Platina provenita din
carboplatina se leaga ireversibil de acestea, eliminandu-se lent, cu un timp de injumatatire
care depaseste 5 zile.
Carboplatina se elimina predominant prin excretie renala. La pacientii cu clearance al
creatininei 60 ml/min eliminarea urinara in decurs de 12 ore, 24 ore si intre 24 si 96
ore, cuprinde 65%, 71%, respectiv 3-5% din doza administrata.
La pacientii cu clearance al creatininei < 60 ml/min, clearance-ul total si
clearance-ul renal al carboplatinei scad in functie de valoarea clearance-ului creatininei.
fi crescuta la pacientii cu functia renala afectata anterior tratamentului cu carboplatina. Sa raportat scaderea sub limita inferioara fiziologica a valorilor serice ale sodiului,
potasiului, calciului si magneziului; aceste modificari nu sunt obisnuit relevante clinic.
Toxicitate gastrointestinala: la peste 50% din pacienti carboplatina provoaca
greata si voma, uneori severe. Acestea dispar, de regula, in decurs de 24 ore dupa
administrare si raspund la medicatia antiemetica, in special la ondansetrona si alte
antiemetice antiserotoninice. Pacientii tratati anterior cu cisplatina prezinta un risc mai
mare de
varsaturi. S-au mai semnalat urmatoarele reactii adverse lipsite de
gravitate: anorexie, diaree, constipatie, dureri abdominale, scaderea greutatii corporale.
Ototoxicitate: carboplatina provoaca la 15 % dintre pacienti o micsorare subclinica a
acuitatii auditive, interesand auzul pentru frecventele inalte: 4000 - 8000 Hz. La 1% din
pacienti apar simptome clinice, mai ales tinitus, foarte rar hipoacuzie. Carboplatina poate
agrava si prelungi tulburarile de auz provocate in prealabil de catre cisplatina.
Neurotoxicitate: la 4% din pacienti s-au semnalat neuropatii periferice,
manifestate prin parestezii si diminuarea reflexelor tendinoase profunde. Fenomenele
neurotoxice sunt mai importante la varstnici si in caz de tratament anterior cu cisplatina.
Paresteziile preexistente, legate de tratamentul anterior cu cisplatina, pot persista sau se
pot agrava.
Au fost raportate rareori (1%) tulburari vizuale.
Reactii alergice: au fost semnalate cu o frecventa mai mica de 2% si se manifesta
prin eruptii cutanate eritematoase, prurit si febra, rareori bronhospasm si hipotensiune.
Alte reactii adverse: la circa 1/3 din pacienti se pot produce modificari usoare-moderate
ale testelor functionale hepatice - fosfataza alcalina, transaminaze, bilirubinemie totala care, in mod obisnuit regreseaza spontan in timpul tratamentului.
Au fost semnalate, cu o frecventa mica, modificari de gust, alopecie, febra si frisoane
(fara semne de infectie), rareori sindrom hemolitic-uremic.
Supradozaj
Complicatii anticipate ale supradozajului sunt legate de toxicitatea medulara,
hepatica si renala. Nu se cunoaste un antidot specific.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 2-8C, ferit de lumina, in ambalajul original.
Dupa diluare se pastreaza la temperaturi intre 15-25C, cel mult 8 ore.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon continand 15 ml concentrat pentru solutie perfuzabila
intravenos corespunzator la 150 mg carboplatina.
SINPLATIN 50 mg , Liofilizat pentru solutie perfuzabila
L01XA01
Cisplatinum
Compozitie: 50 mg cisplatina si excipienti - clorura de sodiu, manitol, acid
clorhidric - pentru un flacon cu liofilizat.
Actiune terapeutica:
Antineoplazic citostatic, imunosupresiv si radiosensibilizant. Produsul actioneaza
ca alchilant bifazic, inhiband selectiv si preferential sinteza ADN-ului si mai putin a
solutie perfuzabila.
Conditii de pastrare:
A se pastra la temperaturi intre 15C - 25C, ferit de lumina;
Solutia reconstituita se pastreaza la temperaturi intre 15C - 25C, ferit de lumina, cel
mult 6 ore (de la preparare). Solutia reconstituita nu se pastreaza la frigider !
METILHIDRAZIDE
NATULAN , capsule
procarbazinum
Prezentare farmaceutica: Capsule a 50 mg. Excipienti: coloranti (E171, E172);
manitol.
Actiune terapeutica: Natulan este un cistotatic alchilant, care apartine clasei
compusilor metilhidrazinici. Natulan inhiba diviziunea celulara (mitoza). Aceasta implica
probabil un efect asupra ADN deja format, ca si asupra sintezei sale (metilarea purinelor,
fragmentarea ADN). Deoarece nu exista rezistenta incrucisata cu alti agenti citostatici,
Natulan este eficient si la alti pacientii cu tumori sau boala pseudotumorala a limfaticelor
care nu mai raspund la alte citostatice.
Farmacocinetica: Absorbtie: Procarbazina, substanta activa a Natulan, se absoarbe
rapid si complet din tractul gastrointestinal. Varful concentratiei plasmatice se atinge la
30 - 60 min de la administrare. Distributie: Procarbazina difuzeaza in lichidul
cefalorahidian. Se presupune, de asemenea, ca procarbazina si unii metaboliti toxici ai
acesteia traverseaza bariera placentara si trec in laptele matern. Metabolizare:
Procarbazina se metabolizeaza rapid, atat in ficat cat si in rinichi, in principal, pana la
acid N-izopropiltereftalic. Doar aproximativ 5% din doza administrata apare in urina sub
forma nemodificata. Eficacitatea Natulan este atribuita in parte peroxidului de hidrogen si
radicalilor hidroxil care se formeaza in timpul degradarii oxidative a procarbazinei.
Eliminare: Aproximativ 70% din doza se elimina pe cale urinara in decurs de 24 de ore,
in principal sub forma de acid N-izopropiltereftalic. Timpul de injumatatire prin eliminare
din plasma este de aproximativ 10 minute. Farmacocinetica in situatii particulare:
Datorita ratei scazute a excretiei pe cale renala, reducerea a priori a dozei in cazul
pacientilor cu afectare renala nu este necesara. Doza trebuie redusa numai la pacientii
anurici.
Indicatii: Natulan este indicat in special in tratamentul bolii Hodgkin
(limfadenomul multiplu), producand in majoritatea cazurilor, remisiuni partiale sau
complete. Natulan a fost de asemenea folosit cu succes in tratamentul altor neoplasme
maligne (reticuloza maligna, limfomul histiocitar, macroglobulinemia Waldenstrom,
limfomul limfocitic, boala Brill-Symmers, policitemia rubra vera.
Mod de administrare: Tratamentul cu Natulan trebuie facut sub supraveghere
medicala stricta. Pacientul trebuie sa fie, daca este posibil, spitalizat in prima etapa a
tratamentului. Se incepe cu doze mici, care sunt crescute gradat pana la o doza maxima
zilnica de 250-300 mg. 1. Schema de dozaj initial: Ziua 1: 50 mg; ziua 2: 100 mg; ziua 3:
150 mg; ziua 4: 200 mg; ziua 5: 250 mg; ziua 6 si zilele urmatoare: 250-300 mg.
Continuarea tratamentului: 250-300 mg zilnic, pana ce remisia este cat mai completa cu
putinta, dupa care se trece la doza de intretinere. Daca, in cursul tratamentului initial,
numarul total de leucocite scade sub 3 000/mcl3 sau cel al trombocitelor scade sub 80
reactii alergice, pigmentarea pielii; mai rar, efecte neurologice; edem pulmonar;
deteriorarea maduvei osoase; trombocitopenie; leucocitopenie; tulburari ale functiei
ficatului, ale rinichiului. Aceste efecte adverse se pot observa rar la doze mai mici de 60
mg/kg corp pe zi. La intreruperea tratamentului cu hydroxyurea toate reactiile adverse
dispar repede. Atentie! In timpul tratamentului cu hydroxyurea, se controleaza regulat
hemoleucograma, functia hepatica si renala.
Mod de administrare: In hematologie: in leucemie mieloida cronica, initial doza
este de 30-60 mg/kg corp zilnic si apoi doza de intretinere 15-30 mg/kg corp zilnic; in
trombocitopenie, initial doza este de 25-50 mg/kg corp zilnic si apoi doza de intretinere
zilnica este de 10-20 mg/kg corp; in mielofibroza, doza initiala este de 5-20 mg/kg corp
zilnic si apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de intretinere; in eritrocitoza, doza initiala
este de 15-20 mg/kg corp zilnic, apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de intretinere. In
boli neoplazice avansate doza initiala este de 80 mg/kg corp la fiecare trei zile si apoi este
de 40-50 mg odata, doza unica zilnica.
Forma de prezentare: Flacoane cu 100 capsule a 500 mg.
MILTEX , solutie injectabila
miltefosinum
Substanta activa: Miltefosin.
Compozitie: 1 ml contine ca substanta activa: miltefosin 60 mg. Alti adjuvanti
activi: 3-propoxipropilenglicol, 3-hexiloxipropilenglicol, 3-nonioxipropilenglicol.
Excipient: Apa purificata.
Indicatii: Modificari cutanate maligne in cancerul de san (colonii de suprafata
sau/si nodulare mici in zona sau in afara zonei operate prima data) atata timp cat nu s-a
obtinut sau se lasa asteptat un rezultat dupa operatie, iradiere, terapie hormonala sau
chimioterapie la nivel cutanat, respectiv cand se manifesta reactii adverse la terapiile
mentionate. In cazul unui tratament cu Miltex nu este necesara intreruperea terapiei
hormonale, respectiv a chimioterapiei.
Contraindicatii: Sunt boli sau circumstante pentru care unele medicamente nu sunt
prescrise sau pot fi prescrise numai dupa un examen atent al medicului care va aprecia
global proportia favorabila dintre beneficiul terapeutic si eventualele reactii nedorite.
Pentru aceasta, medicul trebuie sa examineze atent in ce constau contraindicatiile si se va
informa despre antecedente, boli insotitoare, despre circumstantele speciale de viata.
Contraindicatiile se pot stabili si dupa inceperea tratamentului cu acest produs. In acest
caz informati medicul. Miltex nu se va administra: daca suprafata cutanata afectata este
atat de limitata incat se poate practica o operatie sau o iradiere cu multe perspective;
daca, concomitent, are loc o iradiere a suprafetei cutanate ce trebuie tratata; cand
coloniile prezinta noduli mari si in profunzime, cu afectare cutanata concomitenta.
Administrarea de Miltex in cazul coloniilor aparute peste proteza de san se va face sub
controlul strict al medicului, din cauza unui posibil risc crescut al unei reactii cutanate.
Sarcina si alaptare: Este interzisa utilizarea de Miltex in perioada de sarcina si de
alaptare, deoarece nu exista suficienta experienta la om, iar experimentele pe animale cu
administrare orala de miltefosin in doze mari au aratat o actiune embriotoxica.
Recomandare: Pacientii maturi sexual trebuie de comun acord cu medicul sa ia masuri
contraceptive in timpul si cel putin 6 luni dupa terminarea tratamentului cu Miltex, pentru
a preveni aparitia unei sarcini. Nu este exclusa influenta terapiei asupra capacitatii de
procreere la barbati.
Reactii adverse: Medicamentele pot avea, pe langa actiunile principale, si actiuni
nedorite, asa numitele reactii adverse. Reactiile adverse care au fost semnalate in timpul
utilizarii de Miltex, dar care nu se manifesta la fiecare pacient, sunt, dupa cum urmeaza:
Frecvent: iritatii cutanate, care se manifesta ca prurit, eritem, uscaciunea pielii cu
descuamare. In aceste cazuri, suplimentar se poate folosi o crema grasa (vezi "Indicatii de
dozare si mod de administrare"). La administrarea de Miltex in cazul coloniilor tumorale
zemuinde, deschise, se poate manifesta o arsura dureroasa. Aceste reactii adverse nu
impun intreruperea tratamentului. In cazuri rare s-au semnalat tulburari gastrointestinale,
cum ar fi greata, voma si lipsa de apetit. In cazuri izolate poate fi utila intreruperea
tratamentului din cauza pruritului, dermatitei, durerilor dupa aplicare, formarii de "piele
pergamentoasa", ulceratiilor, necrozei locale sau starilor de greata si voma. Rar, s-a
observat o modificare a valorilor de laborator, a caror cauza nu este cunoscuta, dar nu
este exclusa legatura cu Miltex (o crestere usoara a creatiniei serice, transaminazelor,
leucocitelor, trombocitelor). In nici un caz nu se recomanda o intrerupere a tratamentului
sau o reducere a dozei.
Recomandari: In cazul utilizarii neadecvate de Miltex nu este exclus un risc
crescut de aparitie a reactiilor adverse sau de interactiune. Administrarea mai frecventa
poate conduce la intensificarea reactiilor cutanate: formarea de "piele pergamentoasa",
ulceratii ale pielii la nivelul coloniilor sau necroza locala. Tratamentul efectuat pe o
suprafata extrem de mare si frecvent poate declansa simptome acute, ca cele dupa
administrare orala: iritarea tractului gastrointestinal cu greata si voma. La inceputul
tratamentului cu Miltex si la distanta de 6 luni trebuie efectuate controale oftalmologice.
Se recomanda cercetarea valorilor de laborator: creatinina serica, transaminazele,
leucocitele, trombocitele.
TAXOL , solutie perfuzabila
paclitaxel
Descriere: Taxol contine paclitaxel ca principiu activ. Taxol este disponibil in
flacoane ce contin o doza unica de 30 mg (5 ml) sub forma unei solutii neapoase,
vascoase (incolora sau usor galbuie) care trebuie diluata inaintea perfuzarii i.v. cu un
lichid de uz parenteral adecvat. Fiecare 1 ml de solutie sterila apirogena contine 6 mg
paclitaxel, 527 mg Cremophor EL (ulei de ricin polioxietilat) si 49,7% (v/v) alcool
absolut.
Mecanism de actiune: Paclitaxel este un nou agent chimioterapic care promoveaza
asamblarea microtubulilor din dimerii de tubulina si stabilizeaza microtubulii prin
prevenirea depolimerizarii. Aceasta stabilizare determina inhibarea reorganizarii
dinamice normale a retelei de microtubuli, care este esentiala pentru functiile celulare
vitale in interfaza si mitoza. In plus paclitaxelul induce formarea de "siruri" sau
"manunchiuri" anormale de microtubuli pe tot parcursul ciclului celular si multipli asteri
de microtubuli in cursul mitozei.
Farmacocinetica: Dupa administrarea i.v. de Taxol, concentratiile plasmatice ale
paclitaxelului scad dupa o curba bifazica. Dupa administrarea a 175 mg/m2 in perfuzie de
3 ore, timpul mediu de injumatatire este de 9,9 ore si valoarea medie a clearance-ului
total este de 12,4 l/h/m2. Nu s-a observat acumularea de paclitaxel in decursul multiplelor
cicluri de tratament. In medie 89% din medicament este legat de proteinele serice;
este posibil doar acolo unde facilitatile de diagnostic si tratament sunt disponibile.
Hipersensibilitatea: Pentru a preveni reactiile grave de hipersensibilitate, pacientii trebuie
pretratati cu corticosteroizi, antihistaminice si antagonisti H2 inaintea administrarii de
Taxol (vezi "Posologie" si "Mod de administrare"). Reactiile usoare de hipersensibilitate
(de exemplu flushing, rash etc.) nu necesita intreruperea tratamentului. Reactiile grave
(anafilactoide) de hipersensibilitate caracterizate prin dispnee, flushing, dureri toracice si
tahicardie pot surveni la 2% dintre pacientii care primesc Taxol. Daca survine o astfel de
reactie, se va intrerupe imediat si definitiv administrarea de Taxol. Mielodepresia
(neutropenia in special) este principala toxicitate limitanta a dozei. Trebuie efectuate
examene hematologice frecvente in timpul tratamentului cu Taxol. Taxol nu trebuie
administrat pacientilor cu neutropenie initiala sub 1500/mm3. In cazuri de neutropenie
severa (sub 500/mm3) in cursul unei cure cu Taxol, este recomandata o scadere cu 20% a
dozelor administrate la ciclurile urmatoare. Cardiovasculare: Au fost raportate (rar)
tulburari de conducere severe in cursul terapiei cu Taxol. Daca apar, acestea trebuie
tratate corespunzator. In timpul curelor urmatoare de Taxol, trebuie instituita
monitorizarea EKG continua, monitorizare care nu este necesara de rutina la ceilalti
pacienti. S-au observat hipotensiune si bradicardie in cursul administrarii de Taxol, fara a
necesita insa tratament in general. Se recomanda monitorizarea frecventa a functiilor
vitale, in special in timpul primei ore a perfuziei de Taxol. Sistem nervos: Cu toate ca
neuropatia periferica survine frecvent, simptomatologia severa nu este obisnuita. Daca
apar astfel de simptome severe, se recomanda reducerea cu 20% a dozelor de Taxol la
ciclurile urmatoare.
Sarcina si alaptare: Taxol poate dauna produsului de conceptie daca este
administrat la gravide. S-a demonstrat ca Taxol este embriotoxic si fetotoxic la iepuri si
scade fertilitatea la sobolani. Nu exista studii la femeile gravide. Femeile in perioada
fertila trebuie sfatuite sa evite sarcina in timpul tratamentului cu Taxol. Daca Taxol este
administrat in timpul sarcinii sau daca pacienta ramane insarcinata in timpul
tratamentului, ea trebuie informata despre riscul potential. Nu se stie daca Taxol este
excretat in laptele matern. In timpul tratamentului cu Taxol trebuie intrerupta alaptarea.
Reactii adverse: Urmatoarele informatii referitoare la siguranta in administrare a
Taxol se bazeaza pe experienta a 181 paciente cu cancer ovarian (62) sau de san (119)
tratate in studii clinice cu Taxol la doze de 175 mg/m2/cura in perfuzie de 3 ore.
Mielodepresia si neuropatia periferica au fost principalele efecte adverse asociate cu
Taxol. Neutropenia a fost in general rapid reversibila si nu s-a agravat la expunere
cumulativa. Frecventa simptomelor neurologice a crescut in urma expunerii repetate.
Hematologice: Neutropenia severa (sub 500/mm3) a survenit la 27% dintre pacienti.
Neutropenia nu a fost mai frecventa sau mai severa la pacientii supusi anterior
radioterapiei. Episoadele infectioase au fost raportate la 18% dintre pacienti si 5% din
cure; nu s-au descris accidente fatale (totusi, in ansamblul experientei studiilor clinice cu
Taxol in cancerul de san si ovar 812 pacienti, doze de 135-300 mg/m2 au fost raportate 5
0,6% episoade de neutropenie severa urmate de deces. Trombocitopenie sub
100000/mm3 si respectiv sub 50000/mm3 a survenit la 6%, respectiv 1% dintre pacienti.
Episoade hemoragice au survenit la 9% dintre pacienti, dar nu au necesitat transfuzii de
masa plachetara. Anemia a survenit la 62% din pacienti si a fost severa (Hb sub 8 g/dl) la
6%. Incidenta si severitatea anemiei au depins de nivelul hemoglobinei dinaintea
tratamentului. Reactii de hipersensibilitate: Majoritatea acestor reactii au fost de
semnificatie minora; cele mai comune manifestari au fost flushing, rash si hipotensiune.
Reactiile severe (dispnee, flushing, dureri toracice si tahicardie) au survenit la 1% dintre
pacienti (in ciuda premedicatiei). Majoritatea acestor reactii au survenit in timpul
primelor cure de tratament si in prima ora de perfuzie. Cardiovasculare: Hipotensiunea si
bradicardia au fost observate la 24%, respectiv 4%, dintre pacienti; majoritatea
episoadelor au fost asimptomatice si nu au necesitat tratament. Au survenit 3 episoade de
tulburari cardiovasculare severe, posibil in legatura cu Taxol, incluzand hipertensiune,
tromboza venoasa si tahicardie; nu a fost necesara intreruperea tratamentului. A mai fost
raportata, rareori, hipotensiune ortostatica. Modificari ale EKG: Modificarile EKG au
fost inregistrate la 13% dintre pacienti. In majoritatea cazurilor, nu s-a putut pune in
evidenta o legatura clara intre administrarea de Taxol si modificarile EKG. Neurologice:
Neuropatia periferica a fost observata la 64% dintre pacienti; la 4% a survenit o
simptomatologie neurologica severa. Simptomele pot aparea dupa prima cura de
tratament si frecventa lor poate creste cu expunerea la Taxol. Simptomele senzitive s-au
redus sau au disparut de obicei la cateva luni dupa intreruperea Taxol (neuropatiile
preexistente, consecinta a tratamentelor anterioare nu sunt o contraindicatie pentru
Taxol). Alte manifestari neurologice rar raportate: crize epileptice, encefalopatie,
neuropatie vegetativa si motorie care au dus la scaderea fortei de contractie segmentare.
Functia hepatica: La pacientii cu functie hepatica initiala normala, 4% au prezentat o
crestere a bilirubinei, 18% cresterea fosfatazei alcaline si 18% au avut GOT (ASAT)
crescuta. Artralgia/mialgia a survenit la 54% dintre pacienti, simptome severe putand fi
observate la 12%. Simptomatologia a fost trecatoare, moderata si s-a remis in cateva zile.
Altele: Alopecia a fost observata la aproape toti pacientii. S-au descris modificari
moderate, trecatoare ale unghiilor si pielii. Efecte secundare gastrointestinale:
greturi/varsaturi, diaree si mucozite au survenit la 44%, 25%, respectiv 20% dintre
pacienti. Ele au fost de obicei usoare pana la medii. Au mai fost raportate rar: ileus
paralitic, obstructie intestinala, perforatii si colita ischemica. Reactii la nivelul punctiei
venoase: Pot surveni flebite; extravazarea poate duce la edem, durere, eritem si induratie
si ocazional pot surveni celulita si decolorarea pielii.
Interactiuni: Intr-un studiu cu Taxol si cisplatin administrate secvential,
mielodepresia a fost mai profunda atunci cand Taxol a fost administrat dupa cisplatin.
Datele farmacocinetice au demonstrat o reducere a clearance-ului paclitaxelului de
aproximativ 33% cand Taxol a fost administrat dupa cisplatin.
Supradozare: Nu se cunoaste un antidot pentru cazul supradozarii de Taxol.
Complicatiile posibile ale supradozarii pot fi: depresia medulara, neurotoxicitatea
periferica si mucozita.
Conditii de pastrare: Flacoanele nedeschise trebuie pastrate in ambalajul original
la temperatura camerei (15-30 grade Celsius) si protejate de lumina. Daca flacoanele
nedeschise sunt refrigerate, se poate forma un precipitat care se redizolva cu sau fara
agitare la temperatura camerei. Calitatea produsului nu este astfel afectata. Daca solutia
ramane opalescenta sau daca se observa un precipitat insolubil nu se recomanda
administrarea flaconului. Inghetarea nu afecteaza calitatea produsului. Solutia diluata nu
trebuie refrigerata.
Forma de prezentare: Flacoane cu doza unica de 30 mg/ml in ambalaj individual.
Flacoane cu doza unica de 30 mg/ml in pachete continand cate 10 ambalaje individuale.
Tabelul I.
Tabelul I. Eficacitatea Hycamtinului fata de Paclitaxel in tratamentul cancerului ovarian
Parametrul
Hycamtin (n=112)
Paclitaxel
(n=114)
Rata raspunsului complet
5,4%
3,5%
Rata raspunsului partial
14,3%
8,8%
Rata generala de raspuns
19,6%
12,3%
Intervalul de incredere 95%
12,8-28,2%
6,9-19,7%
(valoare p)
(0,092)
Durata raspunsului (saptamani)
32,1
23,1
Medie
24,1 la
23,1 la 24,4
Intervalul de incredere 95%
Rata de risc (Hycamtin ; paclitaxel
0,424
(valoare p)
(0,224)
Timp pana la progresia bolii
(saptamani)
Median
23,1
14,0
Intervalul de incredere 95%
17,1 la 29,6
11,9 la 18,3
Rata de risc (Hycamin:paclitaxel)
0,578
(valoare p)
(0,002)
valoare ce corespunde unui caz incomplet ; e.g. pacientul inca nu progresase.
Durata raspunsului a fost calculata pe baza intervalului dintre primul raspuns si timpul
pana la progresia bolii.
Intervalul de timp pana la aparitia raspunsului a fost mai lung cu Hycamtinul decat cu
paclitaxelul: in medie 10 saptamani (intre 3,1 si 24,1) cu Hycamtin fata de 7 saptamani
(intre 2,4 si 12,3) cu paclitaxel. In consecinta, in cazul in care pacientii intrerup prematur
tratamentul, eficacitatea Hycamtinului poate sa nu fie obtinuta. In faza de crossover, 5 din
53 de pacienti (9,4%) carora li s-a administrat Hycamtin dupa paclitaxel au raspuns
partial, iar 1 din 37 de pacienti (2,7%) carora li s-a administrat paclitaxel dupa Hycamtin
a raspuns complet la tratament. Hycamtin s-a dovedit a fi activ la pacientii care au
dezvoltat rezistenta la tratamentul cu platina ( rezistenta definita ca evolutia tumorii in
timpul, sau reaparitia tumorii in interval de 6 luni de la terminarea tratamentului cu
platina). Intr-un studiu efectuat asupra unui numar de 60 de pacienti s-a observat un
raspuns complet si sapte raspunsuri partiale, rata raspunsului fiind de 13%. In cadrul
aceluiasi studiu s-au inregistrat zero raspunsuri complete si patru raspunsuri partiale la
paclitaxel, rata raspunsului fiind de 7%. In cadrul aceluiasi studiu, profilul reactiilor
adverse la paclitaxel a fost in concordanta cu cel continut in prospectul aprobat; profilul
reactiilor adverse la Hycamtin a fost in concordanta cu cel observat la toti cei 452 de
pacienti din cele 4 studii clinice pe cancerul ovarian (vezi "Reactiile adverse"). Hycamtin
a mai fost evaluat in cadrul unui studiu clinic deschis, necomparativ, pe 111 pacienti cu
cancer ovarian recurent dupa tratamentul cu platina, sau care nu au raspuns la un regim
anterior cu platina. Rata raspunsului a fost de 14% (95% CI: = 7,9%-20,9%), durata
medie a raspunsului a fost de 18 saptamani (interval de 5 pana la 42 de saptamani), iar
timpul pana la progresia bolii a fost de 8,4 saptamani (0,7 pana la 72,1 saptamani).
Indicatii si utilizare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) este indicat in tratamentul
pacientilor cu carcinom metastatic ovarian dupa esecul chimioterapiei initiale sau
ulterioare.
Contraindicatii: Hycamtin este contraindicat la pacientii care prezinta in
antecedente reactii de hipersensibilitate la topotecan sau la oricare din substantele care
intra in compozitia acestuia. Hycamtin nu se administreaza in timpul sarcinii sau in
perioada de alaptare; de asemenea, nu se administreaza la pacientii cu mielosupresie
severa.
Avertisment! Mielosupresia (in principal neutropenia) reprezinta principala reactie de tip
toxic ce impune limitarea dozei de topotecan. Neutropenia nu este cumulativa in timp.
Neutropenia: severa (de gradul 4, < 500 celule/mm ) s-a inregistrat cel mai frecvent in
timpul primei cure de tratament (60% din pacienti), survenind in 40% din totalul curelor
si avand o durata medie de 7 zile. Valoarea cea mai mica a numarului de neutrofile s-a
inregistrat in medie dupa 11 zile. In 27% din cure s-a administrat profilactic G-CSF dupa
ciclul initial de tratament. Septicemia sau neutropenia febrila consecutive tratamentului
au survenit la 26% din pacienti, septicemia fiind fatala in 0,7% din cazuri.
Trombocitopenia: de gradul 4 (< 25.000 plachete/mm) s-a inregistrat la 26% din pacienti
si in 9% din totalul curelor, avand o durata medie de 5 zile. Numarul minim de
trombocite s-a inregistrat in medie dupa 15 zile. Nu au existat episoade hemoragice
severe. Transfuzii de plachete au fost administrate la 13% din pacienti si in 4% din totalul
curelor. Anemia: severa (gradul 3/4, < 8mg/dL) a survenit la 40% din pacienti, si 16% din
totalul curelor, fiind maxima in medie dupa 15 zile. Transfuzii au fost necesare la 56%
din pacienti si in 23% din totalul curelor. Monitorizarea functiei medulare: Hycamtin va
fi administrat numai la pacientii care prezinta rezerve medulare adecvate: la
numaratoarea neutrofilelor valori de cel putin 1500 celule/mm si de cel putin 100.000
plachete/mm la numaratoarea plachetelor. Este necesara instituirea unei monitorizari
repetate a formulei leucocitare din sangele periferic in timpul tratamentului cu Hycamtin.
Daca numarul neutrofilelor, trombocitelor sau valoarea hemoglobinei scade sub limita
inferioara admisa, pacientii nu vor urma cure ulterioare cu Hycamtin pana cand
neutrofilele nu revin la valoarea de >1000 celule/mm, trombocitele la valoarea de
>100.000 plachete/mm si nivelul hemoglobinei la valoarea de 9,0 mg/dl (cu transfuzii,
daca este necesar). Mielotoxicitatea severa a fost semnalata in cazul utilizarii
Hycamtinului in combinatie cu cisplatina (vezi "Interactiuni medicamentoase").
Sarcina si alaptare: Hycamtinul administrat la gravide poate dauna fatului; aceste
efecte nu au fost studiate. In cazul administrarii de topotecan pe durata sarcinii, sau in
cazul instalarii sarcinii pe durata tratamentului cu topotecan, pacienta trebuie avertizata
asupra riscului potential pentru fat. Femeile aflate la varsta fertila trebuie avertizate sa
evite sarcina. La iepuri, o doza de 0,10 mg/kg corp/zi (aproximativ echivalentul dozei
clinice exprimate in mg/m) administrata din ziua 6 pana in ziua 20 de sarcina a provocat
toxicitate materna, a fost letala pentru embrion si a determinat scaderea greutatii
corporale fetale. La sobolani, o doza de 0,23 mg/kg corp/zi (aprox. echivalentul dozei
clinice in mg/m ) administrata timp de 14 zile inainte de imperechere si continuata pana
in ziua 6 de sarcina, a provocat resorbtie fetala, microftalmie, pierderea preimplantului si
toxicitate materna moderata. O doza de 0,10 mg/kg corp/zi (aprox. jumatate din doza
clinica in mg/m) administrata la sobolani din ziua 6 pana in ziua 17 de sarcina, a provocat
cresterea mortalitatii post-implantare. Aceasta doza a provocat de asemenea o crestere per
ansamblu a malformatiilor fetale. Malformatiile cele mai frecvente au survenit la nivelul
ochiului (microftalmie, anoftalmie, formarea de rozete retiniene, colobom retinian, orbita
de gradul 4
Transfuzie de plachete
13
4
Transfuzie de eritrocite
56
23
Gastrointestinale: greata a fost prezenta la 77% (10% de gradul 3/4), iar varsaturile la
58% ( 9% de gradul 3/4) din pacienti (vezi tabel 3). Nu s-au administrat de rutina
antiemetice profilactic la pacientii aflati sub tratament cu Hycamtin. 42% din pacienti au
prezentat diaree (5% de grad 3/4), 39% constipatie (3% de grad 3/4), iar 33% dureri
abdominale (6% de grad 3/4). Dermatologice: Alopecie totala (grad 2) a survenit la 42%
din pacienti.
Tabelul 3. Efectele adverse (exceptand pe cele hematologice) la pacientii tratati cu
Hycamtin
Efectele adverse
Toate gradele
Gradul 3
Gradul 4
(cu exceptia celor Incidenta (%)
Incidenta (%)
Incidenta (%)
hematologice)
n=452 n=2375
n=452 n=2375
n=452 n=2375
Pacienti Cure
Pacienti Cure
Pacienti Cure
Gastrointestinale
Greata
77
50
10
3
<1
<1
Voma
58
26
6
3
3
<1
Diaree
42
19
4
1
<1
<1
Constipatie
39
18
2
<1
1
<1
Durere
33
13
4
<1
2
<1
abdominala
Stomatita
24
9
2
<1
<1
<1
Anorexie
19
8
2
<1
0
0
Sistemice
Oboseala
37
25
6
2
0
0
Febra
34
13
1
<1
<1
<1
Astenie
21
10
3
<1
1
<1
Tegumente/Anex 59
62
NA
NA
NA
NA
e
Alopecie
In aceste studii clinice nu s-a administrat pe baza regulata o premedicatie. Neurologice:
Cea mai frecventa acuza a fost cefaleea (21%). 9% din pacienti au dezvoltat parestezii, in
majoritatea lor de grad 1. Hepatobiliare: Cresteri tranzitorii de grad 1 ale nivelului
transaminazelor (GOT/ASAT si GPT/ALAT) au fost observate la 5% din pacienti.
Cresteri mai mari, de grad 3/4 au survenit la mai putin de 1%. Cresteri de grad 3/4 ale
bilirubinemiei au fost demonstrate la mai putin de 3% din pacienti. Respiratorii: Dispnee
(20%); dispnee de grad 3/4 (4%).
Supradozare: Nu se cunoaste antidotul impotriva supradozarii cu Hycamtin. Se
poate anticipa ca mielosupresia este principala complicatie a supradozarii. Valoarea DL10
la soarecii carora li s-a administrat Hycamtin sub forma de perfuzie unica a fost de 75
mg/m (CI95%:47-97).
Tabelul 4. Comparatie intre profilurile de toxicitate ale tratamentelor cu Hycamtin si
Paclitaxel la pacientii cu cancer ovarian
Reactia adversa
Hycamtin
Paclitaxel
Pacienti Cure
Pacienti Cure
n=112 n=555
n=114 n=550
Hematologic de grad 3/4
%
%
%
%
Neutropenie de grad 4 (< 500 79,5
36,7
21,9
8,5
celule/ml)
Anemie de grad 3/4 (Hb < 8 40,5
16,0
6,3
2,0
mg/dl )
Trombocitopenie de grad 4
25,3
9,6
1,8
0,4
( < 25000 plachete/ml )
Febra/Neutropenie de grad 4
23,2
5,4
2,6
0,5
Septicemie diagnosticata
5,4
1,1
1,8
0,4
Deces consecutiv septicemiei
1,8
0,4
0,0
0,0
Altul decat hematologic, de grad
3/4
Gastrointestinal
Durere abdominala
5,4
1,1
3,5
0,9
Constipatie
5,4
1,1
0,0
0,0
Diaree
6,3
1,6
0,9
0,2
Obstructie intestinala
4,5
1,1
4,4
0,9
Greata
8,9
3,1
1,8
0,4
Stomatita
0,9
0,2
0,9
0,2
Voma
9,8
2,0
2,6
0,5
Sistemic
Anorexie
3,6
0,2
0,0
0,0
Dispnee
6,3
1,8
5,3
1,3
Oboseala
8,0
0,2
5,3
2,0
Vertij
1,8
0,5
1,8
0,4
Neuromuscular
Artralgie
0,9
0,2
3,5
0,5
Astenie
5,4
1,8
3,5
1,3
Cefalee
0,9
0,2
1,8
0,9
Mialgie
0,0
0,0
2,6
1,6
Durere
5,4
1,1
10,5
2,2
Nu s-a utilizat o premedicatie pe baza de rutina la pacientii tratati cu Hycamtin;
pacientilor sub tratament cu paclitaxel li s-a administrat o premedicatie de rutina cu
corticosteroizi, difenhidramina si blocanti de receptori histaminici de tip 2. Tabelul 4
ilustreaza reactiile adverse hematologice si nehematologice de grad 3/4 in cadrul unui
studiu comparativ intre topotecan si paclitaxel.
Posologie si mod de administrare: Inaintea administrarii primei cure de Hycamtin,
pacientii trebuie sa prezinte in sangele periferic peste 1500 neutrofile/mm si peste
100.000 trombocite/ mm. Doza recomandata de Hycamtin (topotecan clorhidrat) este de
1,5 mg/m, administrata zilnic sub forma de perfuzie cu o durata de 30 de minute, timp de
5 zile, cu incepere din ziua 1 a unei cure de 21 de zile. Se recomanda minimum 4 astfel
de cure, deoarece intervalul mediu de timp pana la raspuns este de 9 pana la 12 saptamani
confrom datelor obtinute din 3 studii clinice. In cazul instalarii neutropeniei severe in
timpul unei cure de tratament, in curele ulterioare doza va trebui redusa cu 0,25 mg/m.
De asemenea, in cazul unei neutropenii severe se mai poate administra G-CSF la sfarsitul
curei urmatoare (inainte de a trece la reducerea dozei), cu incepere din ziua 6 a curei (la
24 de ore de la incheierea administrarii de topotecan). Ajustarea dozei la anumite grupe
de pacienti: Disfunctii hepatice: Nu pare a fi necesara ajustarea dozei la pacientii cu
disfunctie hepatica (bilirubinemia intre 1,5 -10 mg/dL). Disfunctii renale: In cazurile
usoare (Clearance-ul creatininei intre 40 si 60 ml/min) nu pare a fi necesara modificarea
dozei. In cazurile moderate (Clearance-ul creatininei intre 20 si 39 ml/min) se recomanda
ajustarea dozei la 0,75 mg/m. Nu exista date suficiente cu privire la pacientii cu
disfunctie renala severa pentru a putea recomanda o posologie adecvata. Batrani: Nu pare
a fi necesara modificarea dozei (exceptand modificarile impuse de o eventuala disfunctie
renala).
Precautii: Hycamtin este un medicament antitumoral citotoxic. Ca si in cazul altor
compusi toxici, acesta trebuie preparat in prezenta unui jet de apa vertical laminar,
purtand manusi si haine de protectie. Daca solutia de Hycamtin vine in contact cu
tegumentul, acesta se va spala imediat, pe indelete, cu apa si sapun. In cazul contactului
cu mucoasele, acestea se clatesc abundent cu apa. Prepararea pentru administrarea
intravenoasa: Continutul fiecarui flacon de Hycamtin 4 mg se dizolva in 4 ml apa distilata
pentru uz parenteral. Apoi, inainte de administrare, se dilueaza un volum corespunzator
din solutia obtinuta, fie in solutie i.v. NaCl 0,9%, fie in solutie i.v. Dextroza 5%.
Deoarece forma liofilizata nu contine conservanti, produsul trebuie folosit imediat dupa
preparare.
Stabilitate: Flacoanele sigilate de Hycamtin (topotecan clorhidrat) sunt stabile
pana la data inscrisa pe flacon, in conditiile pastrarii in ambalajul original la o
temperatura de sub 30 grade Celsius si la adapost de lumina. Deoarece flacoanele nu
contin conservanti, continutul trebuie utilizat imediat dupa preparare. Flacoanele de
Hycamtin gata preparate pentru administrare sunt stabile timp de 24 de ore la o
temperatura de sub 30 grade Celsius la lumina camerei.
Forma de prezentare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) injectabil, este prezentat in
flacoane monodoza de 4 mg (baza), in cutii de cate 5 flacoane.
Conditii de pastrare: Flacoanele se pastreaza la adapost de lumina, in ambalajul
original, la o temperatura de sub 30 grade Celsius.
DIAMALIN 25 mg , Drajeuri, 25 mg
L01XX14
Tretinoinum
Compozitie
Un drajeu contine tretinoin 25 mg si excipienti pentru:
nucleu: lactoza monohidrat, amidon de porumb, celuloza microcristalina, stearat de
magneziu, polividona, talc.
strat de drajefiere: zahar, talc, carbonat de calciu, dioxid de titan (E 171), polividona,
guma arabica, ceara Carnauba, ceara galbena.
Grupa farmacoterapeutica: alte antineoplazice, reversori celulari.
Indicatii terapeutice
Pentru inducerea remisiunii la pacienti cu leucemie acuta promielocitara, care nu au fost
inca tratati, care prezinta recadere dupa chimioterapia standard (antracicline si citozin
CAPITOLUL IV
CORTICOSTEROIZII SI ACTH-UL
Corticosuprarenala secret trei hormoni: cortizolul (hidrocortizonul), cu aciune
glu-cocorticoid, mineralocorticoizii (aldosteronul) i androgenii. Hormonii
glucocorticoizi sau analogii lor sintetici, au o marcat aciune antiinflamatorie, aciuni
importante asupra metabolismului glucidic, protidic, lipidic i asupra echilibrului
hidroelectrolitic (retenie de ap i sodiu, eliminare crescut de potasiu). Inhib reaciile
inflamatorii, deprim procesul imunologic (mpiedicnd sinteza anticorpilor i
proliferarea limfatic), - deci au un efect antialergic, antitoxic, provoac limfopenie, fiind
eficace n leucemia acut, cresc sensibilitatea vascular la catecolamine (adrenalin,
noradrenalin), fiind utili n colaps, stimuleaz sistemul nervos central, provocnd euforie
(bun dispoziie), stimuleaz he-matopoieza, menin homeostazia i cresc rezistena
organismului la agresiuni.
Ca accidente se semnaleaz:
- tulburri metabolice: osteoporoz prin catabolism proteic exagerat, aciune diabetogen (cresc glicemia i scad tolerana la glucoza), hipertensiune arterial, c;deme i
agravarea insuficinei cardiace prin retenia de Na i ap i pierdere de K ;
- complicaii infecioase (tuberculoz, infecii cu streptococi sau stafilococi) prin
inhibarea reaciilor conjunctive i scderea anticorpilor:
- accidente digestive (hemoragie, perforaie), stimulnd secreia gastric;
- tulburri psihice (agitaie, psihoze, tulburri de comportament);
uneori, boli tromboembolice, ntrziere a vindecrii bolilor i atrofie
corticosuprarenala;
- semne de hipercorticism (obeziate, astenie, acnee etc.).
Indicaii terapeutice: insuficien corticosuprarenala (numai corticoizi, nu ACTH);
boli inflamatorii: reumatism articular acut, poliartrit reumatoid, boli de colagen; astm,
urticarie i alte boli alergice; leucemii, sindroame nefrotice; unele caz^uri de insufeien
cardiac; unele cazuri de boli infecioase; forme severe de septicemie; febr tifoid cu
fenomene toxice; ocul infecios cu germeni gram-negativi; boli de snge.
Contraindicaiile corticoterapie: ulcer gastric sau duodenal, sindrom Cushing,
osteoporoz, hipertensiune arterial sever, sarcin n primele luni, unele boli psihice. n
cazul corticoterapiei de lung durat, se administreaz C1K (1-2 g/zi) sau sucuri de fructe
i zarzavaturi; se reduce CINa din alimentaie i se asociaz, din cnd n cnd, hormoni
an-drogeni (Testosteron) i medicamente antiacide.
IV.1 Glucocorticoizii
Sunt hormoni corticosuprarenalieni sau analogi sintetici, care folosii ca
medicament, n doze superioare celor fiziologice, produc efecte farmacodinamice
importante nsoite de exagerarea efectelor metabolice.
Efecte farmacodinamice
Poiie i substituie
9
11
=O
-OH
16
-
Prednison
1
1
=O
-OH
1
1
CH3
-OH
-OH
OH
-OH
CH3
Betametazon
1
1
-OH
CH3
Parametazon
-OH
CH3
Prednisolon
Metilprednisolon
Triamcinolon
Dexametazon
multe efecte ale acestuia rezulta mai mult din modificarea activitatii enzimatice decat din
actiunea directa a medicamentului.
Farmacocinetica: "In vivo" colinesteraza hidrolizeaza rapid metilprednisolonul
succinat de sodiu la metilprednisolon liber. Perfuzia i.v. de 30 mg/kg corp administrata
timp de 20 de minute sau 1 g administrat timp de 30 pana la 60 de minute, determina
varful de concentratie plasmatica a metilprednisolonului de 20 mcg/ml, dupa aproximativ
15 minute. Dupa 25 de minute de la injectarea intravenoasa in bolus a 40 mg de
metilprednisolon s-a masurat un varf al concentratiei plasmatice de 42-47 mcg/100 ml si
o valoare de 34 mcg/100 ml dupa aproximativ 120 de minute de la injectarea i.m.
Injectiile i.m. determina valori mai mici decat perfuzia intravenoasa. In cazul injectiei
i.m. valorile plasmatice persista insa pe o perioada mai lunga, cele doua tipuri de
administrari (i.m. si i.v.) determinand cantitati echivalente de metilprednisolon.
Importanta clinica a acestor mici diferente este probabil minima daca luam in considerare
mecanismul de actiune a glucocorticoizilor. Raspunsul clinic in cazul astmului bronsic se
observa de obicei dupa 4 - 6 ore de la administrare, primele rezultate benefice putand fi
obtinute chiar la 1 sau 2 ore. Timpul de injumatatire plasmatic al metilprednisolonului
succinat de sodiu este de 2, 3 pana la 4 ore si nu pare a avea vreo relatie cu modul de
administrare. Metilprednisolonul este un glucocorticoid cu activitate medie. Timpul de
injumatatire biologic este de 12 pana la 36 de ore. Activitatea intracelulara a
glucocorticoizilor determina o diferenta clara intre timpul de injumatatire plasmatic si
farmacologic. Activitatea farmacologica persista dupa ce nivelele plasmatice masurabile
au disparut. Durata actiunii antiinflamatorii a glucocorticoizilor egaleaza aproximativ
durata de supresie a axului hipotalamo-hipofizo-adrenal (HHA). Metabolismul
metilprednisolonului se realizeaza pe cale hepatica, similar cu cel al cortizolului.
Metabolitii principali sunt 20 beta-hidroximetilprednisolon si 20beta-hidroxi-6alfametilprednisolon. Metabolitii sunt eliminati in principal prin urina, ca glucuronizi, sulfati
si compusi neconjugati. Dupa administrarea i.v. a metilprednisolonului marcat radioactiv,
75% din radioactivitatea totala a fost masurata in urina dupa 96 de ore, 9% in fecale dupa
5 zile si 20% in bila.
Indicatii: Glucocorticoizii trebuie considerati numai ca tratament pur simptomatic,
cu exceptia unor afectiuni endocrine, cand se folosesc ca terapie de substitutie. Boli
reumatice: Ca terapie adjuvanta pentru administrare pe termen scurt (in cazul episoadelor
acute sau exacerbarilor) in: Osteoartrita posttraumatica; Sinovita din osteoartrita, artrita
reumatoida inclusiv artrita reumatoida juvenila (cazuri selectate pot necesita terapie de
intretinere cu doze mici); Bursita acuta si subacuta; Epicondilita; Tenosinovita acuta
nespecifica; Artrita gutoasa acuta; Artrita psoriazica; Spondilita ankilopoietica. Boli de
colagen (boli imune): In timpul puseelor acute sau ca terapie de intretinere in cazuri
selectate de: Lupus eritematos sistemic (si nefrita lupoida); Cardita reumatismala acuta;
Dermatomiozita sistemica (polimiozita); Periarterita nodoasa; Sindrom Goodpasture. Boli
dermatologice: Pemfigus; Eritem multiform sever (sindrom Stevens-Johnson); Dermatita
exfoliativa; Dermatita buloasa herpetiforma; Dermatita seboreica severa; Psoriazis sever;
Mycozis fungoides. Stari alergice: Controlul starilor alergice severe sau necontrolate de
tratamentul conventional in: Astm bronsic; Dermatita de contact; Dermatita atopica;
Boala serului; Rinita alergica sezoniera sau perena; Reactii de hipersensibilitate
medicamentoasa; Reactii urticariene posttransfuzionale; Edem laringian acut neinfectios
(epinefrina este medicamentul de electie). Afectiuni oftalmologice: Procese alergice si
inflamatorii severe acute si cronice care afecteaza ochiul: Herpes zoster oftalmic; Irita,
iridociclita; Corioretinita; Uveita posterioara difuza si coroidita; Nevrita optica; Oftalmie
simpatica; Inflamatia segmentului anterior; Conjunctivita alergica; Ulcere corneene
marginale alergice; Keratite. Afectiuni gastrointestinale: Pentru controlul bolii pe
perioada critica in: Colita ulcerativa; Enterita regionala (Ileita terminala). Boli
respiratorii: Sarcoidoza pulmonara simptomatica; Berilioza; Tuberculoza pulmonara
fulminanta sau diseminata, cand se asociaza cu chimioterapie antituberculoasa adecvata;
Sindrom Loeffler (necontrolat prin alte mijloace); Pneumonie de aspiratie. Tratament
imunosupresiv: Transplant de organ. Boli hematologice: Anemie hemolitica dobandita
(autoimuna); Purpura trombocitopenica idiopatica la adulti (numai i.v., administrarea i.m.
este contraindicata); Trombocitopenie secundara la adult; Eritroblastopenia; Anemia
hipoplazica congenitala (eritroida). Boli oncologice: Pentru tratamentul paleativ in:
Leucemii si limfoame la adulti; Leucemii acute la copii. Imbunatatirea calitatii vietii la
pacienti cu cancer terminal. Stari edematoase: Pentru a induce diureza sau remisia
proteinuriei din sindromul nefrotic fara uremie, de tip idiopatic sau dat de lupus
eritematos. Sistem nervos: Edem cerebral determinat de tumori - primare sau metastatice
si/sau asociat cu terapia chirurgicala, iradiere sau determinate de traumatism cranian;
Episoade acute din scleroza multipla; Traumatism acut de maduva. Tratamentul trebuie
inceput in 8 ore de la traumatism. Tratament in stari de soc: Socul din insuficienta
adrenocorticala sau alt tip de soc care nu raspunde la terapia conventionala, dar in care
poate fi prezenta insuficienta adrenocorticala. (Hidrocortizonul este in general
medicamentul de electie. Cand activitatea mineralocorticoida nu este necesara,
metilprednisolonul poate fi preferat.) Socul hemoragic, traumatic si chirurgical care nu
raspunde la terapia standard. Cu toate ca nu exista studii clinice bine controlate (de tip
placebo dublu-orb) datele din experimentele pe animale indica faptul ca Solu-medrol-ul
poate fi eficient in starile de soc traumatice si chirurgicale in care terapia standard (ex.
reechilibrare hidrica etc.) nu a dat rezultate. Vezi, de asemenea, "Precautii speciale" in
cazul socului septic. Altele: Meningita tuberculoasa cu blocaj subarahnoidian, cand se
folosesc simultan si antituberculoase adecvate. Trichineloza cu afectare neurologica sau
miocardica. Profilaxia starilor de greata si voma date de terapia antineoplazica. Boli
endocrinologice: Insuficienta adrenocorticala primara sau secundara; Insuficienta
adrenaliana acuta. Pentru aceste indicatii, medicamentele de electie sunt hidrocortizonul
sau cortizonul. Analogii sintetici pot fi folositi in anumite circumstante, daca sunt
combinati cu mineralocorticoizii; la copii suplimentarea mineralocorticoida are o
importanta particulara. Preoperator si in cazul unor traumatisme sau boli severe la
pacienti cu insuficienta adrenaliana cunoscuta sau cand rezerva adrenocorticala este
neclara; Hiperplazia adrenaliana congenitala; Tiroidita nesupurativa; Hipercalcemia
paraneoplazica.
Doze si administrare: Ca terapie adjuvanta in stari care ameninta viata: Doza
recomandata este de 30 mg/kg corp administrata i.v. pe o perioada de cel putin 30 de
minute. Aceasta doza poate fi repetata in spital la fiecare 4 - 6 ore, timp de 48 de ore, in
functie de necesitatile clinice (vezi "Precautii speciale") in tratamentul bolilor sensibile la
corticoterapie. Terapie tip puls: - in cazul exacerbarilor foarte grave si/sau care nu
raspund la terapia standard (de exemplu: nefrita lupica, artrita reumatoida etc.). Lupus
eritematos sistemic: 1g/zi i.v. timp de 3 zile; scleroza multipla: 1 g/zi i.v. 3 sau 5 zile;
stari edematoase. Schema propusa: Artrita reumatoida: 1 g/zi i.v. timp de 1, 2, 3 sau 4 zile
sau 1 g/luna i.v. timp de 6 luni. Doza trebuie administrata timp de cel putin 30 minute si
poate fi repetata daca nu apare o imbunatatire intr-o saptamana de la instituirea terapiei
sau daca starea pacientului o necesita. Profilaxia starilor de greata si voma date de
chimioterapia anticanceroasa: Scheme propuse: Chimioterapia usor/moderat emetizanta:
Solu-medrol 250 mg i.v. timp de cel putin 5 minute, cu 1 ora inaintea chimioterapiei, la
initierea terapiei si in momentul externarii. La prima doza de Solu-medrol poate fi
folosita, de asemenea, si fenotiazina clorinata pentru cresterea efectului. Chimioterapie
sever emetizanta: Solu-medrol 250 mg i.v. timp de cel putin 5 minute, cu doze adecvate
de metoclopramid sau de butirofenona cu 1 ora inainte de chimioterapie, apoi Solumedrol de 250 mg i.v. la initierea terapiei si la momentul externarii. Traumatism acut
medular: Tratamentul trebuie sa inceapa in 8 ore de la traumatism. Se incepe cu 30 mg/kg
corp metilprednisolon i.v. in bolus timp de 15 minute sub supraveghere medicala
continua. Aceasta rata de administrare a injectiei in bolus poate fi folosita numai pentru
aceasta indicatie sub monitorizare EKG si cu un defibrilator la dispozitie. Administrarea
dozelor mari de metilprednisolon intravenos in bolus (doze mai mari de 500 mg in mai
putin de 10 minute) poate determina aritmii, colaps circulator si stop cardiac. Dupa
administrare in bolus urmeaza o pauza de 45 de minute, urmata de perfuzie continua de
5,4 mg/kg corp/ora timp de 23 de ore. In cazul perfuziei, se prefera un alt loc de
punctionare fata de cel pentru injectia in bolus. In alte indicatii: Doza initiala variaza de
la 10 la 500 mg in functie de situatia clinica tratata. Doze mai mari pot fi necesare pentru
tratamentul pe termen scurt al starilor acute severe de astm bronsic, boala serului,
reactiile urticariene dupa transfuzie si exacerbari ale sclerozei multiple. Doza initiala de
pana la 250 mg si inclusiv 250 mg, trebuie administrata i.v. timp de o perioada de cel
putin 5 minute, iar dozele peste 250 mg trebuie administrate cel putin 30 de minute.
Urmatoarele doze pot fi date i.v. sau i.m. la intervale determinate de raspunsul pacientului
si de starea clinica. Terapia cu corticosteroizi este adjuvanta si nu inlocuieste terapia
conventionala. Doza poate fi redusa la copii, dar trebuie dirijata mai mult in functie de
severitatea starii si de raspunsul pacientului, decat de varsta sau greutate. Nu trebuie sa
fie mai mica de 0,5 mg/kg corp la fiecare 24 de ore. Doza trebuie redusa sau intrerupta
gradat daca medicamentul este administrat mai multe zile. Daca in starile cronice apare o
perioada de remisie spontana, tratamentul trebuie intrerupt. In timpul terapiei prelungite
se efectueaza la intervale regulate, testele de laborator de rutina ca : sumar de urina,
glicemia la 2 ore postprandial, determinarea tensiunii arteriale, greutatea corpului si
radiografia toracica. La pacienti cu ulcer sau tulburari dispeptice semnificative in
antecedente, se indica examene radiologice cu substanta de contrast pe tubul digestiv. In
cazul intreruperii tratamentului cronic este necesara, de asemenea, supravegherea
medicala. Solutia de metilprednisolon succinat de sodiu poate fi administrata prin injectie
intravenoasa sau intramusculara sau prin perfuzie intravenoasa, calea preferata in caz de
urgenta fiind cea intravenoasa. A se prepara solutia injectabila asa cum este indicat pentru
administrarea injectabila intravenoasa (sau intramusculara). Instructiuni de folosire: a)
Flacon compartimentat: 1. Se apasa pe activatorul de plastic pentru a forta patrunderea
solventului in compartimentul inferior. 2. Se agita usor pentru obtinerea solutiei. 3. Se
indeparteaza portiunea de plastic care acopera centrul dopului. 4. Se sterilizeaza fata
superioara a dopului cu un bactericid adecvat. 5. Se patrunde cu acul prin centrul dopului
pana cand varful sau este abia vizibil. Se intoarce flaconul cu gura in jos pentru a se
extrage solutia. b) Flacon: in conditii aseptice se adauga solventul in flaconul cu pulbere
sterila. Se foloseste numai solvent special. c) Prepararea solutiei perfuzabile: Mai intai se
reconstituie solutia asa cum este indicat. Terapia poate fi initiata prin administrarea
solutiei de metilprednisolon succinat de sodiu intravenos timp de cel putin 5 minute
(pentru doze mai mici de 250 mg) pana la 30 de minute (pentru doze mai mari de 250
mg). Dozele ulterioare pot fi administrate similar. Daca se doreste, medicatia poate fi
administrata in solutii diluate, prin amestecul solutiei reconstituite cu dextroza 5% in apa,
ser fiziologic sau dextroza 5% in solutie de clorura de sodiu 0,45% sau 0,9%. Solutiile
rezultate sunt stabile din punct de vedere fizic si chimic timp de 48 de ore.
Contraindicatii: Infectii fungice sistemice. Hipersensibilitate cunoscuta la unul din
componenti.
Reactii adverse: Se pot observa reactii adverse sistemice. Cu toate ca apar rar in
terapia pe termen scurt, ele trebuie urmarite cu atentie. Aceasta supraveghere se face
pentru orice tip de corticoterapie si nu corespunde in mod specific unui anume produs.
Posibilele reactii adverse ale glucocorticoizilor cu metilprednisolonul sunt: Modificari
hidroelectrolitice: in comparatie cu cortizonul si hidrocortizonul, efectele
mineralocorticoide apar mai putin in cazul derivatilor sintetici cum este
metilprednisolonul. Totusi este indicata restrictia consumului de sare si suplimentarea cu
potasiu. Toti glucocorticozii cresc eliminarea de calciu. Retentie de sodiu; Retentie de
lichide; Insuficienta cardiaca congestiva la anumiti pacienti; Pierderi de potasiu; Alcaloza
hipokaliemica; Hipertensiune. Musculoscheletale: Oboseala musculara; Miopatie
steroidiana; Osteoporoza; Fracturi prin compresie vertebrala; Necroza aseptica; Fractura
patologica. Gastrointestinale: Ulcer peptic cu posibila perforare si hemoragie; Hemoragie
gastrica; Pancreatita; Esofagita; Perforare intestinala. Dermatologice: Afectarea
cicatrizarii plagii; Piele subtire, fragila; Petesii si echimoze; Injectii subcutanate repetate
pot determina atrofie cutanata locala. Neurologice: Cresterea presiunii intracraniene;
Pseudotumor cerebri; Crize epileptice. In cazul terapiei cu glucocorticoizi pot aparea
tulburari psihice de la euforie, insomnie, instabilitate afectiva, modificari de personalitate
si depresie severa pana la adevarate manifestari psihotice. Vertij. Endocrinologice: Ciclu
menstrual neregulat; Sindrom cushingoid; Oprirea procesului de crestere la copii;
Supresia axului hipofizo-adrenocortical; Scaderea tolerantei la carbohidratil; Manifestari
ale diabetului zaharat latent; Cresterea necesarului de insulina sau de antidiabetice orale,
la diabetici. Oftalmice: Presiune intraoculara crescuta; Exoftalmie. Metabolice: Balanta
negativa de azot datorita catabolismului proteic. Sistem imun: Infectii mascate; Infectii
latente care devin active; Infectii oportuniste; Reactii de hipersensibilitate, inclusiv
anafilaxia; Pot inhiba reactiile de testare a reactivitatii cutanate. Urmatoarele reactii
suplimentare sunt legate de terapia parenterala cu corticosteroizi: Anafilaxie sau reactii
alergice cu sau fara colaps circulator; Stop cardiac; Bronhospasm; Hipo- sau
hipertensiune; Aritmii cardiace.
Precautii speciale: Grupe speciale de risc: Pacientii care apartin urmatoarelor
grupe de risc trebuie tinuti sub supraveghere medicala stricta si trebuie tratati pe o
perioada cat mai scurta: Copii: inhibarea procesului de crestere la cei care primesc terapie
cu glucocorticoizi zilnic in doze fractionate si pe termen lung. Acest tip de tratament
trebuie administrat numai in afectiunile severe. Diabetici: manifestari ale diabetului
zaharat latent sau cresterea necesarului de insulina sau de antidiabetice orale. Pacienti
hipertensivi: agravarea hipertensiunii arteriale. Pacienti cu antecedente psihiatrice:
CAPITOLUL V
V.1 ANTIDIABETICE
V.1.1 Antidiabetice injectabile
Medicamentele antidiabetice sunt substane capabile s suplineasc insuficiena
secretorie a pancreasului endocrin
Insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului. Are structur
proteic i este secretat de celulele beta ale pancreasului endocrin.
Administrat la diabetici insulina corecteaz tulburrile caracteristice i nltur
manifestrile clinice ale bolii.
La indivizii normali sau n caz de supradozare la diabetic produce hipoglicemie
care poate ajunge pn la com hipoglicemic.
La unii bolnavi poate aprea o scdere a efectului la insulin ( insulinorezisten)
datorit prezenei n snge a unor anticorpi antiinsulinici.
Se administreaz parenteral sub form de soluie apoas. Aciunea se instaleaz
repede ( 30-60 minute ) i dureaz 6-8 ore. n cazuri grave se poate administra i i.v.
EXEMPLE DE INSULIN
Insuline
Nr.crt
1
Denumire produs
ACTRAPID HM
ACTRAPID INOLET
ACTRAPID HM
ACTRAPID NOVOLET
HUMULIN L
HUMULIN M1
Concentraie
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 40
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Inj. insulin 100
UI/ml
Susp inj 40 UI/ml
Susp inj. 100 UI/ml
insulin
Prezentare
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 dispozitive
Innolet
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 5 dispozitive
x 3 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
HUMULIN M2
9
10
HUMULIN M3
HUMULIN M4
11
HUMULIN M5
12
HUMULIN R
13
ILETIN II LENTE
14
ILETIN II NPH
15
ILETIN REGULAR
16
INSULATARD HM
17
INSULATARD HM PENFILL
18
INSULIN MIXTARD 30 HM
19
20
21
22
23
24
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
100 Cutii x 1 fl x 10 ml
Inj. insulin
UI/ml
INSULIN MIXTARD 50 HM
Inj. insulin 100 Cutii x 1 fl x 10 ml
UI/ml
INSULIN MONOTARD HM
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 10 ml
INSUMAN BASAL
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 5 ml
Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
INSUMAN BASAL OPTISET Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1
cartu
INSUMAN COMB 25
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 1 fl x 5 ml
Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
INSUMAN
COMB
25 Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
OPTISET
INSUMAN COMB 50
INSUMAN
COMB
OPTISEPT
INSUMAN RAPID
MIXTARD
20
NOVOLET
MIXTARD
20
PENFILL
MIXTARD 30 HM
MIXTARD 30 INNOLET
MIXTARD
40
NOVOLET
MIXTARD
40
PENFILL
MONOTARD
UTRATARD HM
50
HM
HM
HM
HM
cartu
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 3 pneuri x 1
cartu
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 fl x 5 ml
Cutii x 4 cartue x 3
ml
Cutii x 5 cartue x 3
ml
Cutii x 10 cartue x
3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Susp inj. 100 UI/ml Dispozitiv a 3 ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Susp inj. 100 UI/ml Cutii x 5 cartue x 3
ml
Inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Inj. 40 UI/ml
Cutii x 1 fl x 10 ml
Inj.100 Ui/ml
Indicaii:
Diabet insulinodependent i complicaiile acestuia; insulinoterapie temporar cu
ocazia sarcinii i a interveniilor chirurgicale
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului. Doza medie zilnic pentru
tratamentul de ntreinere la pacienii cu diabet zaharat de tip 1: 0,5-1 UI/kg. La copii sub
12 ani: 0,7-1 UI/kg/zi. Se administreaz s.c. , n peretele abdominal. Se pot administra n
coaps, regiunea deltoidian.
Insuline aspart
Nr.crt
1
Denumire produs
NOVOMIX 30 PENFILL
NOVOMIX FLEXPEN
NOVORAPID PENFIL
NOVORAPID FLEXPEN
Concentraie
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Susp. inj. insulin
aspart100 UI/ml
Prezentare
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 pen-uri x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 pen-uri x
3 ml
Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului. n mod normal se asociaz de
ctre medic cu o insulin cu o aciune intermediar sau prelungit. Doza medie zilnic
pentru tratamentul de ntreinere la pacienii cu diabet zaharat de tip 1: 0,5-1 UI/kg. La
copii sub 12 ani: 0,7-1 UI/kg/zi. Se administreaz s.c. , n peretele abdominal. Se pot
administra n coaps, regiunea deltoidian.
Insuline clargin
Nr.crt
1
Denumire produs
LANTUS
LANTUS
Concentraie
Sol. inj. insulin
glargin 3,64 mg
Sol. inj. insulin
glargin 3,64 mg
Prezentare
Cutii x 4 cartue x
3 ml
Cutii x 1 fl x 5 ml
Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului.. Nu se administreaz i.v.
Insuline lispro
Nr.crt
1
2
Denumire produs
HUMALOG
HUMALOG MIX 25
HUMALOG MIX 50
HUMALOG PEN
Concentraie
Sol. insulin 100
UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Susp inj. insulin
100 UI/ml
Prezentare
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 cartue x
3 ml
Cutii x 5 disp. tip
pen x 1 cartu x 3
ml
Sol. insulin 100 Cutii x 5 disp. tip
UI/ml
pen x 1 cartu x 3
ml
Indicaii:
Diabet zaharat
Contraindicaii:
Hipersensibilitate la insulin; hipoglicemie
Atenie: control periodic complet cu monitorizarea glicemiei; pruden la vrstnici,
infecii, stri febrile, afeciuni renale sau hepatice, asocieri cu antidiabetice orale.
Reacii adverse:
Hipoglicemie ( transpiraii reci, piele rece, paloare, nervozitate, tremor anxietate,
astenie, confuzie) edeme i anomalii de refracie, hipersensibilitate local.
Mod de administrare:
Dozajul este dependent de necesitile pacientului.. Nu se administreaz i.v.
SULFAMIDELE HIPOGLICEMIANTE
Substanele au efecte importante la nivelul pancreasului. Aceste substane
mpiedic legarea insulinei de proteine, sub aceast form hormonul pierznd capacitatea
hipoglicemiant
Sulfamidele hipoglicemiante au aciune de tip ,, antabuz,, , cresc secreia i
aciditatea saucului gastric, diminueaz activitatea colinesterazei din stomac, intestin
subire i snge.
GLIBENCLAMIDUM
Indicaii terapeutice: diabet zaharat de tip 2, cnd glicemia este ineficient
controlat prin regin dietetic
Contraindicaii: insuficien hepatic i renal sever, alptare
Reacii adverse:erupii cutanate, tulburri gastro-intestinale, afectare hepatic,
porfirii, hiponatremie
Administrare:
Aduli sub 65 de ani: -1 comprimat de 1,75 mg sau comprimat de 3,5 mg, naintea
micului dejun.
BIGUANIDINE
Nu stimuleaz pancreasul, fiind active i n absena acestuia.
Biguanidinele favorizeaz consumul intracelular de glucoz, reactiveaz la nivelul
muchilor insulina inactivatprin legarea de proteine
METFORMINUM
Indicaii: diabet non-insulino-dependent, n special la obezi
Contraindicaii: afectarea funciei renale, insuficien respiratorie, retinopatie
diabetic, alcoolism.
Reacii adverse: greuri, vrsturi, dureri abdominale, sdere n greutate, cefalee,
vertij, acidoza hepatic.
Administzrare: 0,5-1 g pe zi ca i doz de ntreinere, se crete treptat pn la cel
mult 3 g pe zi.
CAPITOLUL VI
VI.1PREPARATE TIROIDIENE SI ANTITIROIDIENE
Hormonii tiroidieni stimuleaz metabolismul tisular i servesc ca medicaie de
substituire n insuficiena tiroidian. Sunt contraindicai n insuficiena cardiac i
coronarian.
Reacii adverse: accidente alergice; deprimare a hematopoiezei (granulocitopenie,
trombopenie); erupii cutanate; febr, icter, tulburri digestive; hipertiroidie i, uneori, au
chiar aciune guogen prin supradozaj.
Iodurile de potasiu i de sodiu reduc volumul tiroidei i atenueaz hipertiroidia.
Au aciuni expectorante i antiinflamatorii.
Reacii adverse: iodism (cefalee, febr, erupii cutanate, iritaie digestiv catar al
cilor respiratorii superioare i al conjunctivei); fenomene de intoleran, uneori grave.
Clasificare:
VI.1 PREPARATE DE TIROIDA
VI.2 PREPARATE ANTITIROIDIENE
VI.3 IODOTERAPIE
VI.1.1 PREPARATE DE TIROIDA
L-THYROXIN 100 Berlin-Chemie , comprimate
levothyroxinum
Compozitie: 1 comprimat L-Thyroxin 100 Berlin-Chemie contine: 100 mcg
levotiroxina sodica.
Indicatii: Hipotiroidie de orice etiologie; toate formele de carenta de hormoni
tiroidieni; dupa o strumectomie, ca profilaxie a recidivei; gusa benigna eutiroidiana,
medicatie de sustinere, in timpul administrarii de antitiroidiene, din cursul unui tratament
destinat unei hipertiroidii, dupa obtinerea statusului eutiroidian (nu si in caz de sarcina);
tratament supresor si substitutiv al unei guse maligne (in mod special dupa
strumectomie); test de supresie tiroidiana.
Contraindicatii: Hipertiroidii, exceptie medicatia de sustinere in timpul
administrarii de antitiroidiene, infarct miocardic recent; angor pectoris sau infarct
miocardic la bolnavi hipotiroidieni si in varsta; miocardite; disfunctii
corticosuprarenaliene netratate. Atentie: La pacientii in varsta, in coronaropatii,
insuficienta cardiaca, tahiaritmii.
Efecte adverse: In caz de supradozare sau crestere rapida a dozei apar manifestari
de hipertiroidism (trermuraturi ale degetelor, tahicardie, hiperhidroza, diaree, tulburari de
ritm cardiac, status anginos, insomnie, glucozurie, pierderi in greutate - modificari
neuropsihice).
Interactiuni: Fenitoin, salicilati, furosemid (doze mari), clofibrat, nivele
saptamani de tratament.
Indicatii: Boala Basedow, forme usoare sau moderate, la bolnavi sub 40 de ani, in
absenta gusii voluminoase sau a tulburarilor cardiace grave, ca si in toate situatiile in care
nu este posibila administrarea radioiodului sau tiroidectomia; pentru pregatirea
tiroidectomiei si ca medicatie adjuvanta a radioterapiei.
Mod de administrare: Adulti: initial 2 comprimate (100 mg) de 4-6 ori/zi, pana la
realizarea starii de eutiroidie, apoi tratament de intretinere cu 2 comprimate de 2-3 ori/zi
(doze mici cand tratamentul este indelungat); copii: initial 2 mg/kg corp si zi, apoi se
scade pana la doza de intretinere.
Reactii adverse: Greata, voma, cefalee, eruptii cutanate, febra, mialgii, artralgii,
tumefactia glandelor salivare si ganglionilor limfatici, hepatita, caderea parului, pericolul
deprimarii hematopoiezei (leucopenie, purpura trombopenica, anemie aplastica,
agranulocitoza) impune un control clinic si hematologic riguros. Volumul tiroidei se
poate mari usor, exoftalmia si edemul palpebral se pot agrava (prin secretia reactiva de
tirotrofina) - cresterea marcata a volumului glandei indica supradozarea; sunt posibile
crize tireotoxice la oprirea tratamentului; relativ rar hipotiroidie definitiva; in timpul
sarcinii, risc de hipertiroidie fetala si de hipotrofie a tiroidei la nou-nascut, frecventa mare
de avort si nastere prematura.
Contraindicatii: Gusa retrosternala sau alte situatii de obstructie a traheii, cancerul
tiroidian dependent de TSH, afectiunile hematologice grave preexistente reprezinta
contraindicatii; prudenta mare in leucopenie, anemie, trombocitopenie; prudenta si doze
mici la bolnavii cu insuficienta hepatica; prudenta in timpul sarcinii, mai ales in ultimele
2 trimestre (doze mici, eventual se prefera interventia chirurgicala), alaptatul in cursul
tratamentului este interzis; efectul anticoagulantelor orale poate fi crescut (prin actiune
antivitaminica K).
VI.1.3 IODOTERAPIE
IODURA DE POTASIU , comprimate
kalii iodidum
Compozitie: Comprimate continand 1 mg iodura de potasiu.
Actiune farmacoterapeutica: Aport de iod necesar sintezei hormonilor tiroidieni;
corecteaza carenta de iod care provoaca gusa endemica; expectorant, diuretic, creste
secretia glandulara, sclerozant al varicelor.
Indicatii: Arterioscleroza, hipertensiune arteriala, bronsita cronica, reumatism
articular cronic, profilaxia si tratamentul curativ al gusii, actinomicoza, varice.
Contraindicatii: Tuberculoza pulmonara, adenom toxic, sensibilizari la iod.
Mod de administrare: Adulti: oral cate 1 comprimat la 3-4 zile. Copii: oral cate
1/2-1 comprimat pe saptamana.
Forma de prezentare: Flacon cu 20 comprimate.
Conditii de pastrare: A se feri de caldura, lumina si umiditate.
CAPITOLUL VII
VII.1 VITAMINE HIDROSOLUBILE I LIPOSOLUBILE
Vitaminele sunt efectori biologici de origine exogen, care n cantiti extrem de
mici, sunt indispensabile desfurrii normale a proceselor vitale.
Originea cuvntului vitanin ( ,, amin vital sau ,,amin necesar vieii ) se
datoreaz primului compus din aceast grup, vitamina B1, sau tiamina, izolat de Funk
n 1911 i utilizat n tratarea bolii ,, beri1-beri. Dei ali compui din grupa vitaminelor,
descoperii ulterior, nu mai au grupare aminic, denumirea de vitamin a continuat s se
pstreze.
Numeroasele vitamine sunt produse, prelucrate, sau consumate de flora
microbian din intestinul organismelor animale. Ca factori eseniali, vitaminele sunt
necesare att organismului animal, ct i unor microorganisme-factori de cretere.
Criterii de nomenclatur a vitaminelor:
1. Pe baza aciunii fiziologice, corelate cu bolile careniale: vitamina antirahitic,
antianemic, antiscorbutic, antipelagroas.
2. n ordinea cronologic a descoperirii lor, utiliznd literele alfabetului: vitamina A,
B, C, D, E etc, preluate uneori din literatura strin, literele se refer convenional la
unele proprieti ale vitaminelor, ca de exemplu vitamina K-de la ,, Koagulation,
vitamina H-de la ,, Haut ( pilele ), vitamina PP-de la ,, Pelagra proventing. Uneori,
n cadrul aceleiai litere, diferii factori au fost notai cu indici numerici, ca de
exemplu vitamina B1, B2, B6, B12.
3. Uneori, denumirile pot fi un compromis ntre denumirea chimic i cea
fiziologic.
CLASIFICARE
Vitaminele au fost iniial denumite prin litere. Pentru o mai uoar identificare,
vitaminele sunt desemnate cu majuscule, precum i cu expresii, privind coninutul lor
chimic, sau utilizarea sanogen. Ulterior, odat cu elucidarea structurii lor chimice, au
primit i nume tiinifice ( internaionale, oficinale ). Ele se clasific obinuit n vitamine
hidrosolubile i vitamine liposolubile.
Dup rolul pe care l ndeplinesc n organism, vitaminele sunt clasificate astfel:
1. vitamine pentru construcie pentru renoirea de celule, stimularea creterii i
consolidarea sistemului osos ( A, B6, B9, B12 i D )
2. vitamine care contribuie la transformarea hranei n energie, funcie specific
grupului B ( B1, B2, B3, B5, B6 )
3. vitamine de protecie, cu rol n ntrirea sistemului imunitar, n sntatea pielii i a
esuturilor ( vitamine din complexul B, vitaminele C i E ).
importan.
Niacina este esenial pentru corp deoarece:
2
are aciune vasodilatatoare la nivelul pielii
3
servete la buna funcionare a sistemului nervos central
4
stimuleaz secreia gastric
5
mrete glicemia i scade nivelul colesterolului
6
menine sntatea pielii, a limbii i a esuturilor digestive
7
favorizeaz circulaia cerebral i coronarian
8
scade tensiunea arterial
9
stimuleaz eliminarea bilei
10
nlesnete asimilarea fierului.
Indicaii terapeutice:
Pelagr, herpes, acnee, prurit, tulburri circulatorii periferice, degerturi, afte,
inflamaii bucale, stri depresive, diaree, alcoolism, stres, insomnii, indigestii,
iritabilitate, senzaie de ru, etc.
Deficit vitaminic:
Se manifest prin apatie, scdere n greutate, somnolen, diminuarea reflexelor,
atrgnd dup sine apariia pelagrei, precum i a unor tulburri digestive, sensibilizarea
pielii la aciunea luminii solare, etc.
Pelagra se manifest printr-o erupie caracteristic pe pielea expus la lumin
( care devine nchis la culoare, uscat, atrofic i fisurat ), inflamaia cronic a
mucoaselor, ndeosebi a mucoaselor digestive ( stomatit, enterit, glosit ), cu diaree,
apoas, uneori sanguinolent i tulburri nervos-centrale ( insomnie, confuzie, delir,
com, halucinaii ).
Apariia pelagrei se datoreaz fie carenei alimentare de acid nicotinic i triptofan
( pelagr primar ), fie unor tulburri metabolice, care mpiedic formarea coenzimelor
corespunztoare, fie consumului sau pierderii urinare excesive a acidului nicotinic
( pelagr secundar ). Pelagra secundar, relativ rar, poate aprea n cadrul sindroamelor
de malabsorbie i la alcoolici, la hipertiroidieni, n prezena sindromului carcinoid, n
aminoacidurii i sub tratamentul cu izoniazid.
Acidul nicotinic este coninut n cantiti mari n carne, legume i cereale, este
stabil la fierberea alimentelor. Raa zilnic obinuit cuprinde cca 10 mg acid nicotinic,
iar necesarul la adult este de 15-20 mg ( 6,6 mg/1000 kcal ) cu un adaos de 2-5 mg n
timpul sarcinii i alptrii. n mod normal organismul -i complectez nevoia de
vitamin PP folosind triptofanul-60 mg de aminoacid formeaz 1 mg de acid nicotinic.
Acidul nicotinic se absoarbe bine din intestin. Formele active biologic sunt
Nicotinamid adenin dinucleotid fosfat ( NADP), care au funcie de coenzime pentru
numeroasele dehidrogenaze, enzime eseniale pentru respiraia tisular. n cazul dozelor
obinuite acidul nicotinic este metabolizat n cea mai mare parte, formnd un derivat Nmetilat; pentru dozele foarte mari epurarea se face predominant prin eliminarea urinar.
Administrare:
Preparatele din vitamina PP corecteaz rapid i spectaculos o bun parte din
simptome. Tulburrile digestive pot disprea dup prima zi de tratament. Tulburrile
nervoase sunt de obicei repede nlturat, dar uneori, rspunsul este mai lent. Vindecarea
dermatitei cere, de asemenea un timp mai lung.
Forme de prezentare:
1
2
Piridoxina ( Vitamina B6 )
Grupul vitaminic B6 cuprinde trei compui cu nucleu piridinic: piridoxina, care
se gsete mai ales n plante i se folosete ca medicament, piridoxoamina i
piridoxalul, care se gsesc mai ales n alimentele animale.
Vitaminele B6 se absorb bine din intestin. Toate formele se transform n
organism n piridoxal fosfat ( enzim piridoxalinaz ). Formele active biologic sunt
piridoxal fosfatul i piridoxamin fosfatul. Piridoxal fosfatul intervine n metabolismul
aminoacizilor, avnd funcie de coenzim n peste 40 de reacii biochimice, printre care
reacii de decarboxilare, reacii interesnd triptofanul, diferii tioaminoacizi i
hidroxiaminoacizi. Particip la formarea unor metabolii importani: acidul
gamaaminobutiric, acidul 5,10-metilentetrahidrofolic, histamina, serotonina, dopamina,
acidul delta-aminolevulinic. Vitaminele B6 se elimin n urin, mai ales sub forma unui
metabolit al piridoxalului-acidul 4 piridoxic.
Proprieti farmacologice:
Vitamina B6 are un rol important n formarea hemoglobinei, n metabolismul
aminoacizilor, proteinelor, glucidelor i lipidelor ( ndeosebi al acizilor grai eseniali ),
fiind stimulent muscular. Au o influen benefic asupra pielii, precum i n procesul de
cretere.
Piridoxina intervine n mod esenial n:
1
Buna funcionare a sistemului nervos, a mduvei osoase
2
Producerea de globule roii i de anticorpi
3
Controloarea echilibriului sodiului i al potasiului, al sistemului muscular
i osos
4
Metabolizarea colesterolului, mpiedicnd depunerea acestuia pe pereii
interiori ai arterelor ( ateroscleroza )
5
Cretere n greutate
Indicaii terapeutice:
Piridoxina este indicat n tratamentul sau profilaxia strilor de deficit de vitamina
B6, precum i n urmtoarele situaii patologice:
Afeciuni hematologice:
1
Anemie aplastic i eritrocitar
2
Anemie hipocrom rezistent la tratamentul cu fier
3
Granulocitopenie de origine toxic sau medicamentoas
Afeciuni neurologice:
1
Boli cerebrovasculare de origine aterosclerotic sau encefalopatii, boala
Parkinson
2
Polineuropatie de tip toxic, medicamentos, cauzat frecvent de izoniazid
sau de tip idiopatic sau senil
Afeciuni dermatologice:
1
Dermatita seboreic, acnee, dermatit de iradiere stadiul I
Alte afeciuni:
2
Tulburri periferice funcionale sau aterosclerotice
3
Alcoolism (faza acut sau sindrom de dependen )
4
Miopatii, hipertonie muscular
Eficacitatea piridoxinei sporete n asociere cu vitaminele B1, B2 i B5 precum i
cu magneziul i potasiu. Aceast vitamin este indispensabil n buna absorbie a
vitaminei B12 i n producerea intern a acidului clorhidric, ca i n asimilarea
magneziului.
Contraindicaii:
Nu se administreaz n cazul pacienilor cu sensibilitate crescut la piridoxin
( extrem de rar ). Preparatele de vitamin B6 trebuie evitate n timpul tratamentului cu
levo-dopa deoarece piridoxina favorizeaz decarboxilarea periferic a dopei, micorndui eficacitatea n parkinsonism. Pridoxina este de regul bine suportat. Dozele mari
administrate prelungit pot provoca tulburri neurologice ndeosebi fenomene de nevrit
senzorial i somnolen cu scderea nivelului plasmatic al folatului. Tratamentul
ndelungat dezvolt uneori fenomene de dependen, oprirea brusc a administrrii poate
declana un sindrom de abstinen.
Necesar zilnic:
Este asigurat de aportul alimentar, i este de 1,75-2 mg pentru o raie proteic de
100 g/zi ( alimentaia bogat n proteine crete consumul de vitamin ). n timpul sarcinii
i alptrii sunt necesare 2-2,5 mg zilnic. n organismul uman piridoxina poate fi
sintetizat de flora microbian intestinal.
Deficit vitaminic:
La om este foarte rar n forme manifestate clinic, dar relativ frecvente ca sindrom
biochimic. De multe ori ndeosebi la alcoolici, carena este polivitaminic, interesnd mai
multe dintre componentele complexului B. hipovitaminoza duce la tulburri nervoase
( iritabilitate, labilitate psihic, slbiciune general, greutate la mers ), precum i la
apariia unor boli de piele, la ncrunirea prematur i la cderea prului, furnicturi i
amoreala extremelor, dureri abdominale, scderea capacitii organismului de a se apra
de infecii, etc. deficitul organismului n vitamina B6 apare n dietele cu proteine n
exces, n tulburrile de absorbie, hipertensiune arterial i n infarct miocardic, cnd se
abuzeaz de antibiotice administrate pe cale bucal i n cazul supradozelor de vitamin
B1 i colin.
Exist deficite genetice caracterizate printr-o afinitate sczut a unor enzime fa
de piridoxal fosfat, ceea ce face ca aportul alimentar de vitamin B6 s fie insuficient i
determin apariia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie ( nsoit de tulburri
mintale ), anemie hipocrom macrocitar cu hipersideremie i hemosideroz, convulsii
generalizate la sugari.
Anumite medicamente ca izoniazida, cicloserina, hidralazinele, penicilaminele
administrate timp ndelungat, pot fi cauz de tulburri neurologice datorite antagonizrii
vitaminei B6. Contraceptivele hormonale pot provoca de asemenea fenomene de
hipovitaminoz, de obicei minore. Prevenirea instalrii hipovitaminozei se face prin
adoptarea unui regim alimentar echilibrat, care la nevoie poate fi completat cu preparate
farmaceutice.
Administrare:
Se face oral, n injecii intramusculare sau injecii intravenoase. Dozele
terapeutice obinuite sunt cuprinse ntre 10 i 50 mg/zi, dar n anemiile prin deficit de
vitamin B6 sunt necesare doze mari, de 200-500 mg/zi intramuscular. Pentru combaterea
2,2-2,6 mcg pentru femeile aflate n perioada de sarcin sau alptare. Trebuie remarcat
faptul c regimurile vegetariene stricte pot provoca hipovitaminoze B12, motiv pentru
care astfel de regimuri alimentare trebuie evitate, ndeosebi pentru copii.
Alimente care conin vitamina B12:
1
Ficat de vit: 60 mcg
2
Rinichi de vit: 25 mcg
3
Ou de gin: 7,5 mcg
4
Carne de ovine, pete de mare: 2,5 mcg
5
Carne de bovine: 2,0 mcg
6
Brnz de vac: 1,5 mcg
7
Carne de porc: 0,9 mcg
8
Lapte de vac: 0,6 mcg
n cantiti neprecizate, mai conin vitamina B12 i alimentele cum ar fi: drojdia
de bere, soia, grul nedecorticat, spanacul i urzicile, mierea creierul i splina.
Majoritatea produselor de origine vegetal sunt practic lipsite de aceast
important vitamin.
Vitamina C ( Acidul ascorbic )
Vitamina C, o cetolacton asemntoare glucozei, se gsete n alimente ca acid
ascorbic i acid dehidroascorbic, ambii sub form levogir. Majoritatea organismelor
vegetale sunt capabile s sintetizeze acidul ascorbic, pornind de la acid galactonic, sau de
la numii derivai de glucoz. Omul, primatele i cobaiul sunt deficitare genetic n
gluconolactonoxidaz, enzim implicat n aceast sintez, de acea sunt dependente de
aportul exogen.
Acidul ascorbic se absoarbe din intestin aproape n totalitate, n acelai mod ca
glucoza. Concentraiile plasmatice variaz cu cantitatea ingerat, nivelurile fiziologice
sunt cuprinse ntre 0,2 mg i 1,4 mg/100 ml, corespunztor unui aport de 10 mg, respectiv
100 mg/zi. Cantitile mai mari de 100 mg/zi realizeaz concentraii depind pragul de
eliminare renal, care este de 1,5 mg/100 ml, cea ce determin o cretere marcat a
eliminrii urinare. Vitamina se distribuie extra i intracelular.
Dei simptomele pot fi controlate cu doze mici de 10 mg/zi, obinuit se
administreaz oral 300-500 mg/zi la adult i 150-200 mg/zi la sugar, timp de o
sptmn.
Principalele proprieti sunt urmtoarele ale vitaminei C sunt urmtoarele:
1
Intervine n procesele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic factor
antioxidant
2
Este antiinfecioas, tonifiant, antitoxic
3
Particip la asimilarea de ctre organism a fierului
4
Se folosete ca medicament pentru tratamentul i profilaxia scorbutului
5
Mrete rezistena vaselor sanguine, contribuie la formarea globulelor
roii, a dinilor i oaselor.
6
Are rol de reglare a nivelului glicemiei i al colesterolului, de distrugere a
toxinelor acumulate n organism
7
mpiedic depunerea grsimilor la nivelul ficatului i asigur funcionarea
normal a celulei hepatice
8
Protejeaz acidul folic, are aciune antialergic
9
Intervine n metabolismul carotenilor.
Datorit proprietii sale reductoare, acidul ascorbic este utilizat n tratamentul
methemoglobinemiei ( 150 mg/zi, sau mai mult ). Au fost descrise acidului ascorbic unele
aciuni care evideniaz o stimulare a procesului imun, fiind posibil grbirea vindecrii
unor plgi mai ales ulceraiile de decubit; au fost semnalate unele aciuni, care ar putea
prezenta interes n boala canceroas.
Lipsa legumelor proaspete i a fructelor din diet determin, n 4-5 luni, apariia
unei boli careniale cunoscut sub numele de scorbut. Boala se manifest prin gingivit
cu edeme i hemoragii, tulburri ale dentiiei, hiperkeratoz folicular, hematoame
cutanate, musculare, subperiostale i articulare, osteoporoz, anemie, ntrzierea
vindecrii plgilor.
Se consider, co tulburarea metabolic esenial n scorbut const n diminuarea i
modificarea sintezei colagenului, prin deficit al hidroxilrii prolinei sau prin alterarea
unor procese biochimice reglatoare.
Hipovitaminoza C
Se evideniaz prin urmtoarele simptome: oboseal, sngerri ale pielii i a
mucoaselor, umflarea dureroas a ncheieturilor, ncetinirea creterii, tulburri n
activitatea sistemului nervos i a celui muscular, diminuarea rezistenei organismului la
infecii, fragilitatea capilar i apariia hemoragiilor gingivale, respiraie greoaie dureri
ale oaselor, tahicardie, parodontoz, hipotensiune arterial, acumularea de colesterol n
organism.
Vitamina C este foarte uor solubil n ap. Dintre toate vitaminele, vitamina C
este cel mai uor distrus la contactul cu diferii factori de mediu. Astfel, ea este deosebit
de sensibil la cldur, prin fierbere i prjire putndu-se pierde 30-90 % din coninutul
iniial al alimentelor.
Acidul ascorbic este de regul bine suportat. Dozele excesive, administrate timp
ndelungat, pot favoriza formarea de calculi urinari prin mrirea excreiei de oxalat. Cnd
tratamentul prelungit este suprimat brusc pot aprea simptome minore de scorbut, datorite
probabil metabolizrii crescute a vitaminei, ca urmare a autoinduciei enzimatice.
Forme de prezentare:
1
Vitamina C, comprimate a 200 mg, fiole 500 mg/5 ml
2
Redexon, comprimate efervescente 1 g
3
Upsa C, comprimate efervescente a 1 g
4
Ascovit, comprimate a 100 mg, 200 mg
inndu-se seama de faptul c produsele de origine animal sunt srace n
vitamina C, este explicabil c acest trofin deosebit de important trebuie procurat din
regnul vegetal, preponderent din fructe i legume, lucru care se face n proporie de 80-90
%. Coninutul mediu de vitamina C al unor legume i fructe se prezint astfel:
Mcee, fructe de ctin alb, coaj de 800-100 mg/100 g produs
portocale, coacze negre, frunze de
ptrunjel, hrean, ardei gras verde, ardei
iute
Fragi, coaj de lmie, varz roie, ceap, 100-14 mg/100 g produs
urzici, cpuni, zmeur, roii, salat verde,
afine
Preparate farmaceutice:
Alfacalcidol: ALFA D3, comprimate gelatinoase a 0,25 mcg, 1 mcg.
Calcitriol: CALCIJEX, fiole a 2 mcg/1 ml: ROSCATROL, comprimate a 0,25 mcg, 0,5
mcg.
Colecalciferol: VIGANTOL OIL
VIGANTOLETTEN: 500, 1000, comprimate 0,0125 mg; comprimate 0,0025 mg
VITAMINA D3 soluie buvabil 600000UI/ml; fiole 200000UI/ml, 600000UI/2ml
Dihidrotahisterol: AT, soluie intern 1mg/ml
TACHYSTIN, soluie intern 1mg/ml
Ergocalciferol: ERGOCALCIFEROL, fiole 600000UI
VITAMINA D2, soluie intern a 600000UI
VITAMINA D2, soluie intern a 600000UI, soluie injectabil 600000UI/ml
VII.2 ENZIME
Hialuronidaza (Tilase) permeabilizeaz esutul conjunctiv, favorizeaz absorbia
unor exsudate i hematoame.
Tripsina i hemotripsina - enzime proteolitice care produc liza esutului necrozat,
a fibrinei i a coagulilor de snge. n aerosoli, fluidific secreiile bronice i n doze mari
sunt antiinflamatorii. Administrate i.m., pot provoca reacii alergice, iar n aerosoli iritaie
traheo-bronic.
Streptokinaza i streptodornaza sunt tot enzime proteolitice. Uureaz resorbia
exsu-datelor purulente pleurale i favorizeaz liza coagulilor intravasculari proaspt
formai (fibrinoliz).
Kalicreina (Pandutin-depot), n fiole de 40 u. este vasodilatatoare cu efect
prelungit, util n boli arteriale periferice.
Antienzimele mai ntrebuinate sunt Acidul epsilonaminocaproic - fiole de 20 ml,
administrat i.v. lent, n hemoragii, creterea fibrinolizei i Trasylol, fiole de 25 000 -l00
000 foarte util n pancreatit acut (inactiveaz tripsina).
CAPITOLUL VIII
VIII.1 HIPOLIPEMIANTE
Aceasta categorie se imparte in:
a. INHIBITORI AI HMG COA
b. FIBRATI
VIII.1.1 INHIBITORI AI HMG COA
ATROVASTATINA( sortis)
Este indicat in hipercolesterolemie primara, inclusiv hipercolesterolemie
familiara, hipercolesterolemie mixta.
Trebuie administrat cu precautie la pacientii ce consuma cantitati considerabile de acool
sau cei cu afectiuni hepatice in antecedente.
Este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la oricare din componentele
medicamentului, afectiuni hepatice active, miopatie, in timpul sarcinii sau alaptarii.
Ca si reactii adverse atrovastatina poate da constipatie, flatulenta, dispnee, dureri
abnominale,cefalee, astenie, diaree si insomnie, rar miozita, miopatii, neuropatie
periferica.
Administrare:
10mg/zi o data.
FLUVASTATINA( LESCOL)
Este un inhibitor al 3-hidroxi-3 metilglutaril coenzima A reductazei, agent
hipocolesterolemiant.
Fluvastatina este un agent hidrofil in intregime de sinteza este un inhibitor
competitiv al HMG-CoA reductazei, care realizeaza conversia HMG-CoA in mevalonat,
un precursor al sterolilor, inclusiv al colesterolului.
Este contraindicat la pacientii cu boala hepatica, la mamele care alapteaza.
Administrare: 20-40mg/zi seara.
PROVASTATINA ( LIPOSTAT)
Determina scaderea lipidelor. Un raspuns terapeutic se observa in decursul primei
saptamani, si efectul maxim se atinge in 4 saptamani de tratament.
Se utilizeaza pentru prevenirea bolilor coronariene, infarct miocardic.
Este contraindicat cand exista o afectare a functiilor hepatice, in sarcina sau lactatie.
Administrare:
10-40mg/zi seara
LOVASTATINA( MEVACOR)
Este utilizat in tratamentul incetinirii progresiei aterosclerozei coronariene la
pacientii cu afectiuni coronariene.
Este contraindicat in afectiuni hepatice, sarcina si alaptare.
tremor, midriaza, somnolenta sau influentarea starii generale. S-au semnalat crize
comitiale. Aparatul cardiovascular: Reactiile cele mai des constatate sunt tahicardia,
palpitatiile, hipertensiunea si durerile precordiale. In cazuri izolate s-au semnalat
accidente cardiovasculare sau cerebrovasculare, in special accidente vasculare, angina
pectorala, infarct miocardic, insuficienta si stop cardiac la pacientii tratati cu produse
anorexigene. In cazuri izolate s-au constatat aritmii si modificari EKG. Foarte rar s-a
semnalat hipotensiune. Tractul gastrointestinal: Frecvent, s-a observat uscaciunea
mucoasei bucale; ocazional, constipatie sau greata. In cazuri izolate, s-au semnalat diaree,
crampe abdominale, gust neplacut sau alte tulburari gastrointestinale. Sistemul endocrin:
In cazuri foarte rare, au fost observate impotenta, modificari de libidou, ginecomastie sau
tulburari de ciclu. Sistemul hematopoietic: In cazuri izolate, au fost observate depresie
medulara, agranulocitoza, leucopenie sau trombocitopenie. Reactii alergice: In cazuri
extrem de rare, pot aparea reactii alergice sau pseudoalergice cutanate, cum ar fi:
exantem, eritem, urticarie si/sau purpura. In aceste cazuri se va intrerupe imediat
tratamentul si se va informa medicul de specialitate. In literatura au fost mentionate
diverse cazuri de reactii adverse, ca, ex.: disurie, dispnee, alopecie, mialgie, transpiratie si
poliurie. In cazul unei administrari necorespunzatoare de Regenon, exista riscul
supradozarii si dezvoltarii fenomenului de dependenta. Administrarea in doze mari si o
perioada indelungata poate duce la grave tulburari psihice (halucinatii si psihoze).
Recomandari privind participarea la circulatie sau folosirea unor utilaje de
precizie: Chiar si in cazul in care produsul Regenon se administreaza conform indicatiilor
medicului, gradul de atentie se poate reduce in suficienta masura ca sa afecteze negativ
participarea activa la traficul rutier sau folosirea unor utilaje de precizie. Alcoolul
potenteaza efectul medicamentului. Din acest motiv, participarea la traficul rutier,
folosirea unor utilaje de precizie sau desfasurarea unor activitati cu grad mare de
periculozitate ar trebui evitate cel putin in primele zile de tratament. Decizia va fi luata de
medic in functie de reactivitatea individuala si doza administrata.
Interactiuni cu alte medicamente: Actiunea simpatomimetica indirecta a
amfepramonei poate fi potentata in mod periculos de administrarea concomitenta a
aminelor adrenergice, a antidepresivelor, amantadinei si a inhibitorilor MAO. Acest lucru
este valabil pentru inhibitorii MAO, chiar si in primele doua saptamani de la ultima
administrare a acestui medicament. Poate fi influentat necesarul de produse antidiabetice
(ex.: insulina). Administrarea concomitenta de anestezice poate da nastere la aritmii. Este
redus efectul medicamentelor antihipertensive, in special cele de tip guanetidina,
respectiv alfa-metildopa. Actiunea de stimulare la nivel central, ca si efectul de inhibare a
apetitului sunt inlaturate total sau partial de administrarea concomitenta de neuroleptice,
ca fenotiazine si butirofenone. Nu sunt excluse o potentare a actiunii produsului, ca si o
supradozare datorita administrarii concomitente a dozelor mari de cofeina.
Recomandari: Au fost mentionate cazuri grave de hipertensiune pulmonara,
adeseori letale, la pacientii carora li s-au administrat anorexigene de acest tip. Un studiu
epidemiologic a aratat ca administrarea de anorexigene reprezinta un factor de risc in
dezvoltarea hipertensiunii pulmonare si ca administrarea acestora este puternic asociata
cu un factor de risc crescut pentru aceste reactii adverse. Din cauza acestui risc rar dar
serios, trebuie sa se tina cont de urmatoarele precautii: este necesara o individualizare
atenta a indicatiilor si a duratei tratamentului; durata tratamentului mai mare de 3 luni si
IMC de 30 kg/m2 sau mai mare cresc riscul de hipertensiune pulmonara; instalarea sau
CAPITOLUL IX
IX.1 ANTIGUTOASE
Guta este o afeciune metabolic familial caracterizat prin episoade recente de
artrit acut produs prin depozitarea uratului monosodic n articulaii i cartilaje. De
asemenea, pot s apar calculi de acid uric n rinichi. Guta este asociat cu creterea
concentraiei de acid uric n plasm.
Tratamentul are ca scopuri:
ndeprtarea atacului acut de gut.
prevenirea recurenelor atacurilor i litiazei urice.
Patogenie:
Crete concentraia de acid uric n lichidul sinovial, acidul uric cristalizeaz, iar
cristalele sunt fagocitate de celulele sinovialei; aceste celule elibereaz prostaglandine,
enzime lizozomale, IL1, etc. Aceste substane acioneaz ca factori chemotactici pentru
PMN, producndu-se astfel amplificarea procesului inflamator n articulaii.
Cele mai eficiente medicamente, ca tratament cronic, de prevenire a recurenelor, sunt
cele care inhib activitatea leucocitelor. Tratamentul se prescrie numai la bolnavii cu gut
i/sau cu litiaz uric. Deci, dac pacientul are hiperuricemie fr manifestri clinice, nu
se d tratament.
Medicamente
COLCHICINA este un alcaloid care se absoarbe foarte uor i are un efect spectacular
pentru pacient: atenueaz durerea i inflamaia de la nivelul articulaiilor n 12-24 de ore
i le nltur n 2-3 zile. Nu are alte efecte metabolice i nu modific metabolismul
acidului uric.
Mecanism de aciune: se leag de tubulin (o protein intracelular) i inhib
polimerizarea sa n microtubuli leucocitele nu mai pot migra la locul inflamaiei i nu
se realizeaz fagocitoza cristalelor de acid uric. De asemenea, diminueaz producerea de
acid lactic scade depunerea uratului (depunerea este favorizat de mediu acid).
Indicaii: se administreaz n atacul acut de gut. Doza este de 0,5 mg, apoi cte 0,5
mg din 2 n 2 ore pn cnd dispare durerea sau apar reaciile adverse. Dac tratamentul
este bine suportat se administreaz i tratament cronic.
Reacii adverse: are un efect toxic mitotic, mpiedicnd formarea fusului de diviziune,
prin legarea de proteina microtubular din structura sa. Astfel, se blocheaz mitoza n
metafaz nucleii devin anormali, iar celulele pot muri toxicitatea ei este mare.
Poate provoca: grea, vom, diaree, colici, gastroenterit acut. n administrarea cronic
poate deprima hematopoieza, cu risc de agranulocitoz i anemie aplastic. Dac apare
diaree, se nlocuiete Colchicina cu un antiinflamator nesteroidian. Se pot folosi toate, dar
de obicei se folosete Indometacina: 50 mg la 6 ore; dup 3-4 prize apare rspuns
favorabil se scade doza: 25 mg de 3-4 ori pe zi, timp de 4-5 zile.
Nu sunt indicai salicilaii, pentru c aspirina la doze mici favorizeaz retenia de acid
uric.
CAPITOLUL X
B05A. SNGE SI SUBSTITUENTI DE SNGE
B05B. SOLUTII PENTRU ADMINISTRARE INTRAVENOASA
B05C. SOLUTII PERFUZABILE
B05D. COMBINATII
B05X. ALTE SOLUTII INTRAVENOASE
B05Z. SOLUTII PENTRU HEMODIALIZA
cristaloide.
Actiune farmacoterapeutica: Datorita proprietatilor sale fizico-chimice (greutate
moleculara medie, distributie a greutatii moleculare si structura moleculara), Dextran-40
exercita trei efecte biologice de importanta majora si anume: 1. ameliorarea circulatiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 amelioreaza microcirculatia (circulatia capilara), prin actiunea
sa specifica de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scaderea vascozitatii sangelui si
prin mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular in cel
intravascular, cresterea volumului de lichid intravascular, impreuna cu scaderea
hematocritului si a vascozitatii sanguine, favorizeaza intoarcerea venoasa, usureaza
travaliul inimii si mareste diureza, descresterea simultana a lichidului extravascular scade
presiunea hidrostatica a tesuturilor perivasculare, diminuand dilatarea capilarelor. Avand
o greutate moleculara medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioara
pragului de eliminare renala care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, in
aproximativ 6 ore, eliminarea renala fiind de peste 70% in decurs de 24 ore. Injectarea
rapida a 500 ml de Dextran-40 poate determina o expansionare totala a volumului de
plasma cu aproximativ 1000 ml. Desi Dextran-40 nu afecteaza hemostaza, el impiedica
formarea si propagarea trombilor. Aceasta contradictie aparenta se explica prin aceea ca
Dextran-40 interfera numai cu prima etapa a procesului de trombogeneza, lasand intact
sistemul extrinsec, responsabil de hemostaza. Actiunea antitrombotica are, se pare,
urmatorul mecanism: acoperirea trombocitelor si a endoteliului vascular cu un strat de
Dextran si diminuarea adezivitatii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat
cu al nici unuia dintre anticoagulantele cunoscute (derivate de heparina sau dicumarol)
deoarece, in doze terapeutice, el inlatura pericolul trombozelor fara riscul sangerarii
secundare, risc comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicatii: Diminuarea circulatiei capilare in: soc traumatic, hemoragic, cardiogen
(toxic sau din arsuri), embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic.
Ingreunarea circulatiei arteriale si venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena
iminenta, ulcus cruris si boala Raynaud. In chirurgia vasculara si plastica (amelioreaza
circulatia locala si scade tendinta la tromboza la nivelul transplantului). In interventiile pe
cord deschis (ca hemodiluant in cadrul circulatiei extracorporeale).
Contraindicatii: Trombocitopenia, hipofibrinogenemia (pericol de hemoragie);
Insuficienta cardiaca congestiva grava; Insuficienta renala cu anurie sau cu oligurie
marcata. Nu se perfuzeaza in amestec cu sange deoarece poate determina precipitarea
globulinelor si agregarea spontana a eritrocitelor (aceasta interdictie nu se aplica
dextranului in solutie clorosodica).
Precautii: Intrucat Dextran-40 este o solutie coloidala hiperoncotica, utilizarea lui
se va face cu grija in orice conditii in care exista o supraincarcare vasculara (insuficienta
cardiaca congestiva, insuficienta renala sau policitemia). Doza totala de Dextran-40 ce
trebuie perfuzata se va regla dupa starea clinica a bolnavului, tinand cont ca fiecare gram
de dextran circulant fixeaza 20-25 ml de apa. Odata cu Dextran-40 se recomanda sa se
perfuzeze solutii cristaloide pentru a extinde corectarea deficientei hemodinamice si
pentru a mentine balanta hidroelectrolitica. Aceasta recomandare se refera in special la
bolnavii deshidratati sau la cei aflati sub actiunea hormonului antidiuretic. Daca in timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urina vascoasa, de consistenta similara
unui sirop, se impune o hidratare suplimentara. Utila este asocierea unui diuretic osmotic
(de exemplu - manitol) pentru reglarea diurezei. Daca se instituie de urgenta un tratament
cu Dextran la un bolnav la care se suspecteaza o insuficienta renala cronica, se
recomanda sa se perfuzeze Dextran-70, a carui eliminare renala este mai lenta.
Posologie si mod de administrare: 1. Soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza initial i.v. o cantitate de 500-1000 ml in decurs de
30-60 minute, urmata de inca 500 ml in cursul aceleiasi zile, continuandu-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala
Raynaud: in prima zi se perfuzeaza i.v. 1000 ml in decurs de 4-6 ore, iar in zilele
urmatoare cate 500 ml in decurs de 4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2
saptamani. 3. Chirurgie vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza
i.v. 500 ml in decurs de 30-60 minute, administrandu-se inca 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzeaza 500 ml la 4-6 ore, administrandu-se apoi zilnic cate 500
ml (in 4-6 ore) timp de 2 saptamani. 4. Interventii pe cord deschis: se adauga 10-20 ml de
Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentratia lui in lichid nu
trebuie sa depaseasca 2%. In perioada postoperatorie se administreaza cate 500 ml in 3060 de minute timp de 5 zile.
Reactii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori si
aproape exclusiv in timpul primei perfuzii, reactii de hipersensibilitate ca: inrosirea fetei,
eruptie urticariana, frison, s.a. Exceptional, in primele minute ale primei perfuzii, se poate
inregistra aparitia spasmului bronsic si/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune
supravegherea atenta a pacientului in intervalul de timp mentionat. Aparitia reactiilor de
tip alergic necesita suspendarea perfuziei si instituirea unei terapii antialergice
(antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalina 1:1000).
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si caldura. Valabilitate: 5 ani.
DEXTRAN - 40, in clorura de sodiu , solutie perfuzabila
Combinatii
Compozitie: Polimer al glucozei cu greutate moleculara medie de 40.000 (peste
90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 10.000 si 80.000), obtinut
prin hidroliza controlata din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc
mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Este prezentat in solutie de 100 g/l Dextran 40
in clorura de sodiu 9 g/l, solutia fiind izotonica cu sangele prin continutul in substante
cristaloide.
Actiune farmacoterapeutica: Datorita proprietatilor sale fizico-chimice (greutate
moleculara medie, distributie a greutatii moleculare si structura moleculara), Dextran-40
exercita trei efecte biologice de importanta majora si anume: 1. ameliorarea circulatiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 amelioreaza microcirculatia (circulatia capilara), prin actiunea
sa specifica de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scaderea vascozitatii sangelui si
prin mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular in cel
intravascular, cresterea volumului de lichid intravascular, impreuna cu scaderea
hematocritului si a vascozitatii sanguine, favorizeaza intoarcerea venoasa, usureaza
travaliul inimii si mareste diureza, descresterea simultana a lichidului extravascular scade
presiunea hidrostatica a tesuturilor perivasculare, diminuand dilatarea capilarelor. Avand
o greutate moleculara medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioara
pragului de eliminare renala care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, in
aproximativ 6 ore, eliminarea renala fiind de peste 70% in decurs de 24 ore. Injectarea
rapida a 500 ml de Dextran-40 poate determina o expansionare totala a volumului de
plasma cu aproximativ 1000 ml. Desi Dextran-40 nu afecteaza hemostaza, el impiedica
formarea si propagarea trombilor. Aceasta contradictie aparenta se explica prin aceea ca
Dextran-40 interfera numai cu prima etapa a procesului de trombogeneza, lasand intact
sistemul extrinsec, responsabil de hemostaza. Actiunea antitrombotica are, se pare,
urmatorul mecanism: acoperirea trombocitelor si a endoteliului vascular cu un strat de
Dextran si diminuarea adezivitatii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat
cu al nici unuia dintre anticoagulantele cunoscute (derivate de heparina sau dicumarol)
deoarece, in doze terapeutice, el inlatura pericolul trombozelor fara riscul sangerarii
secundare, risc comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicatii: Diminuarea circulatiei capilare in: soc traumatic, hemoragic, cardiogen
(toxic sau din arsuri), embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic.
Ingreunarea circulatiei arteriale si venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena
iminenta, ulcus cruris si boala Raynaud. In chirurgia vasculara si plastica (amelioreaza
circulatia locala si scade tendinta la tromboza la nivelul transplantului). In interventiile pe
cord deschis (ca hemodiluant in cadrul circulatiei extracorporeale). Se poate prefuza in
amestec cu sange (spre deosebire de solutia glucozata).
Contraindicatii: Trombocitopenie, hipofibrinogenemie (pericol de hemoragie);
Insuficienta cardiaca congestiva grava; Insuficienta renala cu anurie sau cu oligurie
marcata. Nu se utilizeaza la bolnavii cu excretia renala a clorurii de sodiu diminuata sau
cand este necesara reducerea aportului de sodiu.
Precautii: Dextran-40 este o solutie coloidala hiperoncotica, utilizarea lui facanduse cu grija in orice conditii in care exista o supraincarcare vasculara (insuficienta cardiaca
congestiva, insuficienta renala sau policitemie). Doza totala de Dextran-40 ce trebuie
perfuzata se va regla dupa starea clinica a bolnavului, tinand cont ca fiecare gram de
dextran circulant fixeaza 20-25 ml de apa. Odata cu Dextran-40 se recomanda sa se
perfuzeze solutii cristaloide pentru a extinde corectarea deficientei hemodinamice si
pentru a mentine balanta hidroelectrolitica. Aceasta recomandare se refera in special la
bolnavii deshidratati sau la cei aflati sub actiunea hormonului antidiuretic. Daca in timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urina vascoasa, de consistenta similara
unui sirop, se impune o hidratare suplimentara. Utila este asocierea unui diuretic osmotic
(manitol) pentru reglarea diurezei. Daca se instituie de urgenta un tratament cu Dextran
40 la un bolnav la care se suspecteaza o insuficienta renala cronica, se recomanda sa se
perfuzeze Dextran-70, a carui eliminare renala este mai lenta.
Posologie si mod de administrare: 1. Soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza initial i.v. o cantitate de 500-1000 ml in decurs de
30-60 minute, urmata de inca 500 ml in cursul aceleiasi zile, continuandu-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala
Raynaud: in prima zi se perfuzeaza i.v. 1000 ml in decurs de 4-6 ore, iar in zilele
urmatoare cate 500 ml in decurs de 4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2
saptamani. 3. Chirurgie vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza
i.v. 500 ml in decurs de 30-60 minute, administrandu-se inca 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzeaza 500 ml la 4-6 ore, administrandu-se apoi zilnic cate 500
ml (in 4-6 ore) timp de 2 saptamani. 4. Interventii pe cord deschis: se adauga 10-20 ml de
CAPITOLUL XI
XI.1 ANTIARITMICELE
Sunt medicamente capabile s opreasc o aritmie (s converteasc o aritmie n
ritm sinusal).
Medicaia antiaritmic cuprinde:
1. Medicamente antiaritmice propriu zise
2. Medicamente utilizate n tratamentul aritmiilor
Antiaritmicele nltur dereglrile de automatism i/sau pe cele de perioad
refractar i de conducere a impulsurilor care genereaz cele 2 tipuri de aritmii:
1. Aritmii prin automatism ectopic
2. Aritmii prin reintrare.
Antiaritmicele influeneaz proprietile electrofiziologice ale fibrelor miocardice.
Funcia miocardului este caracterizat printr-o secven de modificri ale potenialului
transmembranar care corespund unei secvene de micri ionice din mediul intra- i
extracelular.
Curenii ionici se activeaz i se inactiveaz. Curentul de Na i Ca realizeaz
depolarizarea, iar curenii de K sunt repolarizani.
Depolarizarea - faza 0
Excitaia, la nivelul fibrelor miocardice de lucru, determin o depolarizare brusc,
urmat de un potenial de aciune (PA) care genereaz contracia sistolic. Aceast
depolarizare se datoreaz unui influx busc de ioni de Na prin canalele membranare
rapide. Deci curentul de Na care apare depolarizeaz fibrele rapid (sunt fibre cu rspuns
rapid). La nivelul fibrelor miocardice cu automatism propriu, de la nivelul nodului sinusal
i atrioventricular, depolarizarea sistolic se face ceva mai lent i are o amplitudine mai
mic datorit curentului de Ca de intensitate mai mic, de durat mai lung, ce ptrunde
prin canalele de Ca lente (sunt fibre miocardice cu rspuns lent).
Repolarizarea - cuprinde 3 faze:
1. Faza 1 - repolarizarea rapid- este determinat de oprirea influxului de Na
printr-un mecanism de poart (se nchide poarta h); n acelai apare un eflux al ionilor de
K, datorit gradientului de concentraie.
2. Faza 2 - faza de platou - efluxul de K este diminuat i apare influxul de Ca; cei
2 cureni sunt de sens contrar, crendu-se un echilibru prin care potenialul este meninut
constant.
3. Faza 3 - faza de repolarizare rapid - crete efluxul de K i dispare influxul de
Ca.
Potenialul de repaus - faza 4 - care corespunde diastolei este meninut prin
intervenia pompelor de Na, K i Ca.
ngreunarea trecerii din starea inactivabil n starea activ duce la creterea PRE.
Toate blocantele canalelor de Na cresc raportul PRE/PA.
Pentru c situsul este intracanalicular, medicamentul nu se poate fixa oricnd: se
fixeaz bine dac canalul este deschis (stare activ). Blocantul se fixeaz mai puin bine
dac canalul este n stare inactivabil (poarta m deschis i h nchis) i nu se fixeaz
deloc n stare activabil (poarta m nchis i h deschis).
Latena de aciune i intensitatea efectului blocantelor canalelor de Na vor fi cu
att mai mari cu ct frecvena cordului este mai mare. Deci, blocantele canalelor de Na au
afinitate fa de tahiaritmii.
Imediat dup repolarizare apar asincronisme funcionale ale canalelor ionice:
exist canalele de Na, de care s-a fixat medicamentul, care nu au trecut din stare inactiv
n stare activ au PRE crescut, i mai exist canale de Na de care nu s-a fixat
medicamentul i au PRE normal.
Efectul este cu att mai mare cu ct urmtoarea depolarizare va fi mai precoce.
Blocante ale canalelor de Na - are 3 subclase:
1A. Substane care deprim moderat viteza depolarizrii sistolice i alungesc
durata PA:
CHINIDINA - acioneaz direct la nivelul miocardului prin urmtoarele mecanisme:
- deprim moderat conductibilitatea,
- alungete durata PA alungete i perioada refractar efectiv (PRE)
atrial i a sistemului Hiss-Purkinje.
- ngreuneaz deschiderea canalelor de Na scade excitabilitatea este
eficace n aritmiile prin focar ectopic.
Chinidina are i un slab efect parasimpatolitic antagonizeaz unele din efectele
directe: produce tahicardie i facilitarea conducerii atrioventriculare.
Dozele mici produc tahicardie, iar dozele mari au efect bradicardizant. Prin efect
direct, chinidina scade viteza de conducere, iar prin efectul parasimpatolitic tinde s o
creasc.
Dozele mari scad conducerea atrioventricular n intoxicaii, toxicitatea
cardiac se manifest prin bloc atrioventricular i aritmii ventriculare.
Indicaii - fiind un antiaritmic cu spectru larg, Chinidina este folosit n:
- extrasistole supraventriculare
- extrasistole ventriculare
- tahicardie sinusal paroxistic
- flutter atrial
- fibrilaie atrial.
Are o eficacitate de peste 70 % din bolnavii tratai.
Reacii adverse - poate produce frecvent reacii adverse pe termen lung
reaciile adverse apar cu o frecven de 25% (1 la 4):
- este greu de suportat digestiv: produce grea, vrsturi, crampe, diaree.
- reacii adverse neurologice: cefalee, ameeli, tulburri de vedere,
confuzie.
- reacii adverse cardiace - bloc atrioventricular sau agravarea lui,
insuficien cardiac, hipotensiune (dac se administreaz i.v. nu se administreaz
i.v.).
intestinal, de la constipatie pana la ileus paralitic. Efectele adverse digestive au mai mica
importanta, pentru ca substantele se administreaza pe o perioada scurta de timp.
T trimetafanul nu poate fi administrat decat intravenos (in perfuzii); au latenta scazuta, 12 minute, iar durata efectului este foarte scurta (aprox. 10 min.). Fiind substanta cu efect
foarte controlabil, se administreaza in marile urgente hipertensive i pentru controlarea
hemoragiei, prin scaderea tensiunii arteriale, in interventiile chirurgicale sangerande.
Hipotensiunea brutala poate fi cauza de reactii adverse. Scaderea tensiunii
determina mobilizarea sangelui din teritoriul cu vase sclerozate i inextensibile, catre
teritorii cu vase normale, ceea ce poate duce in timp la agravarea cardiopatiei ischemice.
Vasele devenite rigide prin ateroscleroza nu se pot dilata, iar teritoriile irigate de ele devin
ischemice, sangele ingramadindu-se in regiunile unde vasodilatatia a fost posibila.
O structura denervata este mai sensibila: de aceea, prin administrarea lor se
sensibilizeaza inima la catecolaminele circulante, agravand aritmiile.
VERAPAMIL
Blocant al canalelor de calciu cu efecte deosebite la nivelul nodului sinusal si al
celui atrioventricular. Efect inotrop negativ mai mare decat nifedipina si diltiazemul.
Creste circulatia subendocardica. Reduce dimensiunile infarctului experimental.
Este indicat in aritmii cardiace ( tahicardia supraventriculara, extrasistole,
fibrilatie atriala), profilactic in angina pectorala si infarct miocardic, hipertensiune
arteriala.
Este contraindicat in tulburari de conducere atrioventriculara, bola sinusului,
insuficienta cardiaca, bradicardie, hipotensiune arteriala, acidente vasculare acute,
intoxicatie digitalica.
Ca si efecte adverse se pot intalnii: greturi, gastralgii, constipatie, ameteli,
nervozitate, astenie, somnolenta, cefalee, bradicardie, hipotensiune, insuficienta cardiaca,
edeme periferice.
Administrare:
-240 mgin 2-4 prize.
DIALTIAZEM
Este un antagonist al canalelor lente de calciucapabil sa imbunatateasaca
circulatia coronariana si sa reducain acelasi timp rezistenta periferica si consumul
miocardic de oxigen. In acest mod medicamentul mareste rezistenta cardiaca la effort
descreste frecventa atacurilor de angina si reduce tensiunea arteriala ridicata. Peak-ul
plasmatic se realizeaza la 2-4 ore dupa administrare, T1/2 este de 4-7 ore se elimina prin
urina si fecale.
Este indicat in terapia si profilaxia anginei pectorale, cronice stabile,
hipertensiunii arteriale esentiale, dupa infarctul miocardic precum si dupa tulburarile de
ritm cardiac.
Administrarea cu diltiazem concomitent cu medicamente antihipertensive poate
duce la o crestere a efectului hipotensor. Diltiazemul trebuie administrat cu precautie la
bolnavii cu bloc atrio-ventricular, sau insuficienta cardiaca. In cazul in care un bolnav
caruia I se administreaza diltiazem urmeaza sa suporte o interventie chirurgicala sub
anestezie generala, medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament.
Este contraindicat in hipotensiune, sarcina,si in timpul alaptarii.
Cele mai frecvente efecte secundare care uneori pot necesita intreruperea
tratamentului sunt: bradicardia, bloc sino-atrial, astenie, ameteala, cefalee.
Administrare:
In aritmii cardiace: 1 comprimat de 3-4 ori/zi
Insuficienta coronariana: 1 comprimat de 3-4 ori/z
In hipertensiune: comprimate de 3 ori/zi. Pentru formele usoare, pentru formele grave:
angioedem.
Lisinoprilul poate produce vertij, cefalee, oboseala, diaree, ca si reactii adverse.
Administrare:10-40mg zilnic intr-o singura doza.pentru pacientii cu insuficienta
renala doza trebuie sa fie mai mica.
QUINAPRILUL(ACCUPRO)
Indicatii: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca.
Contraindicatii: hipersensibilitate la produs
Reactii adverse: cefalee, ameteli, astenie, eruptii, tuse, edem angioneurotic.
Administrare: initial 5 mg/zi, doza de intretinere: 20-40mg in 2 prize. La pacientii
cu insuficienta renala: initial 2.5mg/zi, doza de intretinere: 10-20mg/zi in doua prize.
XI.2.4 Antihipertensive si diuretice in combinatii
BRINERDIN
Este un antihipertensiv, eficace si bine tolerat. Reserpina isi exercita aciunea
centrala, clopamida este un diuretic tiazidic care favorizeaza excretia apei si a sodiului.
Brinerdinul reduce de obicei presiunea sanguina dupa 4-7 zile, efectul fiind optim
dupa 1-4 saptamani.
Este contraindicat in hipokalemie, tulburari hepatice, renale, insuficienta
coronariana grava, infarct miocardic.
Trebuie administrat cu precauti la bolnavii diabetici, la cei cu guta
Ca si reactii adverse brinerdinul poate produce tulburari gastrointestinale,
tulburari electrolitice, hipotensiune ortostatica, oboseala, slabiciune musculara.
Administrare:
Tratament initial: 1 tableta pe zi
Tratament de intretinere: 1 tableta /zi sau la 2 zile.
XI.3 VASODILATATOARE
NITRITII
Sub aceasta denumire generala sunt grupati in mod curent mai multi derivati
organici sau anorganici ai acidului nitric si cel nitros
Actiunea principala a nitritilor este cea vasodilatatoare. Perioada de latenta si durata
acestei actiuni sunt diferite, la fiecare substanta.
Efectul vasodilatator este insotit adesea de hipotensiune. Substantele actioneaza
indeosebi asupra vaselor mici si anume direct pe fibra musculara. Nitritii nu impiedica
raspunsul vaselor la stimuli externi si la actiunea substantelor vasoconstrictoare.
Vasodilatatia este evidenta in teritoriile cutanate ale fetei si jumatatii superioare a
corpului. Fluxul sanguin coronar pote fi crescut de nitriti cu 30-500%. Arterele coronare
cu modificari arterosclerotice nu sunt influentate de nitriti, dar colateralele sanatoase pot
fi dilatate. cOnsecutiv vasodilatatiei produse de nitriti , diminueaza intoarcerea venoasa si
este usurata munca inimii.
Nitritii nu actioneaza direct asupra inimii.
Nitritii actioneaza asupra muschilor netezi si din alte teritorii, diminuand
spasmele esxistente la nivelul tubului digestiv, cailor biliare, bronsiilor.
Nitritii administrati in doze mari sau la intervale prea mici produc efecte
secundare diferite printre care hipotensiune, care poate diminua partial efectul direct de
crestere a debitului coronar. La hipertensivi acest efect poate determina lipotimii si
sincope.Cand apar astfel de efecte durata lor este de 15-30 minute. Pentru asiguurarea
circulatiei cerebrale se aseaza bolnavul culcat fara perna sub cap sau cu capul mai jos
decat restul corpului.
Nitritii sunt indicat in tratamentul crizelor de angor pectoris. In astmul bronsic
nitritii sunt mai putin activi decat adrenalina.
Nitritii sunt contraindicatii in glaucom, hipertensiune intracraniana, miocardite,
infarct miocardic, insuficienta cardiaca.
Administrarea frecventa a nitritilor poate dezvolta toleranta pentru efectul
vasodilatator, in timp ce efectele secundare proprii se mentin. Pentru a combate toleranta
se intrerupe tratamentul periodic, in acest timp se administreaza daca este nevoie alte
vasodilatatoare.
ISOSORBIDUL DINITRAT
Are un efect vasodilatator pe vasele coronariene, producand o crestere prelungita
a fluxului coronar cu inbunatatirea oxigenarii miocardice. Provoaca venovilatatie si in
doze mari arteriodilatatie, micsorand sarcina inimii.
Este indicat in tratamentul si profilaxia de lunga durata a anginei pectorale,
insuficienta cardiaca congestiva.
Este contraindicat in insuficientas circulatorie acuta, cu presiune de umplere
scazuta, hemoragii cerebrale.
Se administreaza cu precautie in boli hepatice sau renale,sarcina.
Bauturile alcoolice pot accentua efectul vasodilatator hipotensiv.
La inceputul tratamentului pot aparea dureri de cap, vertij.
Se administreaza sublingual sau oral.
Sublingual: -in atacul anginos: 2.5-10mg si la nevoie se va repeta la 5-10minute
dar nu mai mult de 3 doze.
Oral: pentru prevenirea atacurilor anginoase, si a insuficientei cardiace congestive
se vor administra 5-20mg la 4-6 ore, cu o doza maxima de 120mg/zi.
ISOSORBID MONONITRAT( OLICARD)
Are un efect relaxant direct asupra musculaturii netede vasculare. Vasodilatatia
produce scaderea intorcerii venoase, a volumului ventricular si a presiunii de umplere.
Reducerea volumului ventriculilor si a tensiunii peretilor micsoreaza consumul de oxigen
al inimii, creste perfuzarea teritoriilor subendocardice, se imbunatateste motilitatea
ventriculara, si volumul-bataie.
Este indicat in tratamentul de intrtinere al anginei pectorale, tratamentul
insuficientei cardiace cronice, in asociere cu glicozidele cardiotonice, diuretice, inhibitori
ai enzimei de conversie si vasodilatatoare arteriale.
Nu se va administra in caz de soc cardiogen, colaps circulator acut, hipotensiune
severa. Se administreaza cu precautie in cardiomiopatie hipertrofa obstructiva,
pericardita, infarctul miocardic acut, insuficienta ventriculara stanga, stenoza aortica.
La inceputul tratamentului poate aparea cefalee, scaderi ale tensiunii arteriale,
somnolenta si fatigabilitate.
Adinistrare:
1 capsula /zi
NITROGLICERINA
Actioneaza prin venodilatatie, determinand scaderea umlperii ventriculare.
Permite de asemenea restabilirea echilibriului intre nevoile de oxigen ale miocardului si
cantitatea de oxigen disponibila efectiv. La doze mari provoaca vasodilatatie arteriolara
cu diminuarea presiunii arteriale. Aceste proprietati hemodinamice judtifica utilizarea si
ca tratament adjuvant al insuficientei cardiace severe.
Este indicata in crizele de angina pectorala, tratamentul preventiv pe termen foarte
scurt al crizelor anginoase.
Daca in mod exceptional apare cianoza, se dozeaza methemoglobina.
Nitroglicerina poate produce cefalee, hipotensiune accentuata.
Este contraindicata in insuficienta cardiaca, glaucom, tromboza coronariana acuta,
hipotensiune posturala.
Administrare
-1 comprimat sublingual
injectabil 0.5mg
NITROPECTOR
Este un antianginos cu durata lunga de actiune. Produce vasodilatatie., scade
rezistenta vasculara si creste circulatia coronariana.
Dupa administrare actiunea se instaleaza in 30-60 minute si dureaza 4-5 ore.
Este indicat in tratamentul anginei pectorale, profilaxia crizelor anginoase, a
infarctului miocardic, convalescenta infarctului miocardic.
Este contraindicat in infarctul acut de miocardcu presiune de umplere mica.
Se recomanda prudenta in glaucomul cu unghi inchis, hipotiroidism.
Poate produce ca si reactii adverse: cefalee, ameteli, tahicardie, diaree, slabiciune.
Se va administra cu prudenta in sarcina.
Administrare:
20mg de 3-4 ori pe zi.
ALTE SUBSTANTE CU ACTIUNE VASODILATATOARE
PRENILAMINA(ALGOZOL)
Are efect moderat bradicardizant.
Are efect favorabil in angor pectoris, in infarctul miocardic recent si in
tratamentul de durata.
Este contraindicata la bolnavii cu tulburari de conducere intracardiaca.
Printre efecte secundare produse de prenilamina apar mai frecvent tulburarile
digestive si fenomenele de deprimare a SNC.
Se administreaza oral in doza de 45-120mg/zi timp de 10-14 zile, urmat de un
tratament de intretinere cu 15mg de 2-4 ori /zi timp de 10-15 zile cu pauze de 2
saptamani.
TRIMETAZIDINA( PREDUCTAL, TAZIDIL)
Este indicata pe termen lung in boala coronariana, profilaxia crizelor de angina
administrare
Determin frecvent hipokaliemie, astfel nct este necesar
administrarea KCl (fie alternativ, fie cnd a trecut efectul
furosemidului)
Doze foarte mari la bolnavi cu insuficien renal cronic (care
determin un grad de acumulare a medicamentului n organism) pot
determina surditate.
Diureticele tiazidice
Au efect moderat; dozele terapeutice cresc diureza de 3 ori.
Latena efectului este lung: 1 2 h.
Durata efectului este lung: 12 24 h.
Urina eliminat este izo sau hiperosmolar, este bogat n Na +, K+, si srac n
Ca++.
pH-ul: la doze mici este acid; la doze mari este alcalin, pentru c dozele mari
inhib i anhidraza carbonic.
Scade fluxul plasmatic renal, fr consecine pe efectul diuretic, dar cu efect
vizibil la cei cu insuficien renal: nu sunt eficace i pot agrava insuficiena renal.
Datorit latenei lungi, nu se pot folosi n urgene hipertensive sau n EPA.
Se folosesc ca tratament cronic:
n orice tip de edem, n insuficien cardic, n tratamentul de fond
al HTA
n profilaxia calculozei renale calcice recurente
Adjuvante n tratamentul diabetului insipid, deaorece scad procesul
de diluare a urinii.
Sunt de prim alegere, fiind mai bine suportate ca furosemidul
Efecte adverse:
Hipovolemia produs este blnd
Hipokaliemia apare mai rar i e mai blnd; n general este
suficient o diet bogat n alimente vegetale
Agraveaz insuficiena renal
Agraveaz diabetul zaharat (crete glicemia)
Agraveaz guta (crete uricemia)
n general, se d furosemid fie cnd diureticele tiazidice nu au avut efect, fie cnd
exist contraindicaii majore
Administrarea este comod, de dou ori pe sptmn.
Au i slab efect vasodilatator
Medicamentele nu difer ntre ele dpdv al intensitii efectului, diferena fiind
dat de poten.
Hidroclorotiazida (Nefrix) unitatea de doz = 25 mg
Butizida
unitatea de doz = 5 mg
Au aprut i medicamente fr structur tiazidic, dar cu aceleai efecte:
Indapamida, Xipamida etc; Indapamida are efect de durat mai mare: 24 48 h, iar
efectul vasodilatator este mai intens. Se folosete n HTA.
Medicamente antialdosteronice
1. Blocheaz receptorii pentru aldosteron:
Spironolactona:
efect slab sau foarte slab
latena efectului: foarte lung 2-3 zile
durata efectului: foarte lung 3-5 zile
urina eleminat este bogat n Na+ i srac n K+.
efectul este cu att mai intens cu ct cantitatea de aldosteron este mai mare => nu
acioneaz deloc n lipsa aldosteronului, iar efectul poate fi foarte intens m
prezena unei cantiti crescute de aldosteron
se folosesc in hiperaldosteronism: a) primar boala Conn de regul in
monoterapie
b) secundar: - dup administrarea unor
medicamente: diuretice de ans, tiazide
- unor boli: sindrom nefrotic,
ciroz hepatic
De regul n hiperaldosteronism secundar se folosete n asociaii cu
diuretice
de ans sau tiazidice, asocierea fiind util datorit:
Potenrii efectelor
Spironolactona
mpiedic
autolimitarea efecului diureticelor de
ans
Risc foarte mic de a produce
tulburri ale poasemiei
Reacii adverse:
Hiperkaliemie - mult mai frecvent dac se asociaz antialdosteronice cu
sruri de potasiu => nicoidat nu se asociaz antialdosteronice i sruri de
potasiu.
2. Aciune invers fa de aldosteron
Amilorid, Triamteren.
Nu blocheaz receptorii pentru aldosteron
Efectul nu este foarte clar
Pot aciona i n lipsa aldosteronului, dar clinic n aceste condiii efectul este
foarte slab
Efectul lor crete n paralel cu creterea concentraiei de aldosteron
Inhibitoare de anhidraz carbonic
Acetazolamida
Efect diuretic foarte slab, mai slab ca la antialdosteronice; nu se folosete ca
diuretic
acestui efect ele sunt utile n tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare, dar pot
produce ca reacii adverse diverse blocuri atrio-ventriculare, acestea sunt
produse prin mecanism vagal i sunt tratate prin administrare de atropin
3
scad frecvena cardiac (efect cronotrop negativ)
4
favorizeaz aritmiile ectopice (efect batmotrop pozitiv); din acest motiv
ele pot produce ca reacii adverse aritmii ventriculare severe, mai frecvent
produc bigeminism; aritmiile produse de digitalice se trateaz cu antiaritmice
care nu scad conducerea atrio-ventricular ,cum sunt Fenitoina i Mexiletina
5
pe ECG digitalicele produc creterea intervalului RR i intervalul PR,
scurteaz durata complexului QRS i produc modificri de faz terminal cu
subdenivelare a segmentului ST i aplatizarea sau negativizarea undelor T;
modificri asemmntoare cu cele produse de ischemie
6
la nivel vascular la omul normal produce vasoconstricie cu creterea
rezistenei periferice i care mpiedic creterea debitului cardiac, la cei cu
insuficien cardiac produc vasodilataie cu creterea marcat a debitului
cardiac
Mecanism de aciune : Digitalicele blocheaz Na+/K+ - ATP-aza, rezult
acumulare de sodiu intracelular care activeaz pompa Na+/Ca2+ care scoate Na+ i
introduce Ca2+ n celul rezultnd n final creterea Ca2+ intracelular care favorizeaz
contracia.
Indicaii :
n tratamentul insuficienei cardiace
n tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare
Reacii adverse :
blocuri cardiace
aritmii
tulburri digestive
tulburri de vedere
cefalee
Contraindicaii :
7
n miocardiopatia
8
hipertrofia obstructiv
9
n sindromul WPW (n sindroame de preexcitaie)
Digitalicele au o cinetic de ordinul I (toate medicamentele cu excepia alcoolului
au o cinetic de ordinul I ). Din puncte de vedere cinetice digitalicele se mpart n 2 grupe
:
1.
Digitalice cu aciune lent i durat lung
2.
Digitalice cu aciune rapid i durat scurt
1. Digitalice cu aciune lent i durat lung
Sunt de ales n tratamentul de ntreinere la pacienii care uit s ia
medicamentele, au risc mult de acumulare i reacii toxice, din aceast cauz sunt
contraindicate la pacienii cu risc de acumulare (n insuficien hepatic).
1. Digitoxina
10
are o singur grupare hidroxil n molecul
11
se administreaz numai intern
12
se absoarbe din tubul digestiv
13
se leag de proteinele plasmatice
14
este eliminat prin metabolizare hepatic
1. Digitalice cu aciune rapid i durat scurt
Sunt folosite n tratamentul urgenelor sau ca tratament de ntreinere, sunt de ales
la pacienii cu risc de acumulare.
1. Digoxina
15
are 2 grupri hidroxile n molecul
16
se administreaz intern sau injectabil
17
se absoarbe bine din tubul digestiv
18
se leag moderat de proteinele plasmatice
19
se elimin predominant renal
1. Lantozida C
20
este asemntoare digoxinei
1. Deslanozida
2. Strofantina G
21
are 4 grupri hidroxil n molecul
22
nu se absoarbe n tubul digestiv se administreaz injectabil
23
nu se leag de proteinele plasmatice
24
nu se elimin renal
1. Simpatomimetice 1 stimulante
Se folosesc substane cu aciune 1 stimulante care sunt utile n tratamentul unor
forme de insuficien cardiac, deoarece produc creterea frecvenei cardiace, cresc
viteza conducerii atrio-ventriculare, cresc fora de contracie a inimii i consumul de O2
al cordului.
1. Adrenalina
1. Izoprenalina
2. Dobotamina
3. Dobamina
1. Teofilina
Este un alcaloid xantinic care produce stimulare cardiac, stimulare a SNC,
bronhodilataie, stimuleaz secreia gastric i crete diureza.
Mecanism de aciune : Inhib fosfodiesterazele i crete AMP c , crete
concentraia de Ca2+ intracelular i antagonizeaz adenozina.
Indicaii terapeutice :
n tratamentul unor forme de insuficien cardiac
n tratamentul astmului bronic
Se folosete ca tratament de ntreinere administrat intern, sau ca tratament de
criz administrat injectabil intravenos foarte lent.
Reacii adverse :
25
cefalee
26
anxietate, insomnie
27
valuri de cldur facial
28
aritmii, palpitaii, crize anginoase
Injectarea intravenoas rapid poate determina aritmii severe, hipotensiune, chiar
accidente mortale
Contraindicaii :
29
la pacienii cu angin pectoral
30
la pacienii cu infarct
31
la cei cu accidente vasculare
32
la cei cu aritmii
33
la ulceroi
34
la cei cu insuficien hepatic
35
la cei cu insomnii
CAPITOLUL XII
XII.1 ANTIANEMICE
Anemia feripriv
Fierul este indispensabil pt. organism, intrnd in constituia unor enzime ale
oxidoreducerii celulare i a hemoglobinei (Hb).
Fe ul alimentar 8-20 mg/zi , este de regul suficient pt. nevoile fiziologice
(1mg/zi la brbatul adult , 1,4 mg la femeie ).Aportul este la limit n ultimele luni de
sarcin i la sugari , la care necesarul este de cca. 6mg/zi.
n caz de hemoragii semnificative , deficitul de Fe devine manifest i se traduce prin
anemie.
Fe -ul se absoarbe numai dac este sub form de Fe feros , bivalent; frecvent Fe-ul
se gsete n form trivalent i transformarea din Fe feric n Fe feros se face numai dac
PH-ul stomacului este acid. La bolnavii cu deficit de HCl sau la cei rezecai gastric
absorbia duodenal de Fe este sczut.
Substanele care cresc aciditatea gastric ( ex. acidul ascorbic ) cresc absorbtia de
Fe.
La persoanele sntoase absorbia intest. de Fe nu depete 10% , datorit unui
mecanism limitativ reprezentat de proteine transportoare din celulele mucoasei
duodenului terminal. n caz de deficit de Fe i cnd sunt sczute marcat depozitele de Fe
absorbia crete la 25-30%, apoi scade progresiv , pe msur ce se corecteaz deficitul.
Administrarea Fe mpreun cu alimentele micoreaz considerabil absorbia ( 410%). Antiacidele gastrice micoreaz disponibilitatea pentru absorbie.
n snge , Fe circul legat de o beta 1 glicoprotein plasmatic, transferina ; ea contribuie
la limitarea absorbiei Fe n funcie de nevoi. Fe este dus la mduva hematopoetic
pentru sinteza de Hb.
Cantitile excesive de Fe sunt stocate n macrofage , care constituie depozitele
organismului n Fe.Nu se poate vorbi de o excreie de Fe se elimin puin , mai ales
tubului digestiv.
Intoxicaia acut este accidental. Principalele manifestri sunt : gastroenterita acut, oc,
afectarea ficatului, acidoz, com. Ca antidot se folosete Desferioxamina, chelator
electiv pentru Fe pe care l detoxific.
Injectarea de cantiti excesive de Fe, sau administrarea ndelungat pe cale oral
provoac hemocromatoz Fe se acumuleaz n ficat i pancreas i poate dezvolta
ciroz i diabet.
PREPARATE:
Injectabile : sunt indicate n situaii de excepie, cnd nu este oportun
administrarea oral (deficit de absorbie, boli inflamatorii ale intestinului, intoleran la
fierul oral, bolnavi care nu coopereaz) ; se folosesc complexe organice neionizabile. Se
injecteaz i.v. sau i.m. n administrarea injectabil concentraia sanguin a Fe crete
foarte mult. O parte din Fe se elimin prin urin deoarece nu tot Fe se leag de
transferin. O parte din Fe este captat de macrofage (sistemul reticuloendotelial)
depozitele se refac mult mai repede, practic, naintea corectrii anemiei.
Latena cu care rspunde organismul este aceeai ca n cazul preparatelor orale
criza reticulocitar apare dup aproximativ 7 zile.
Administrarea i.v. nu reprezint o modalitate de tratament al urgenelor.
Dextriferonul este un complex de Fe cu dextrin parial hidrolizat. Exist
forme injectabile i.m (de ex. Fe polimaltozat) i preparate injectabile i.v. Fe dextranul i
Fe sorbitolul sunt alte preparate injectabile.
Mod de administrare : injectabil, o dat la 2 zile. Doza pentru o dat este de 100
mg. La nceput se administreaz doze mici (50 mg).
Reacii adverse:
1
administrarea i.m. este adesea dureroas, pielea putndu-se colora n brun
(injectarea se face prin deplasarea pielii).
2
colorarea tegumentului la locul injectrii.
3
administrat i.v. poate da iritaii ale venei, mergnd pn la flebit.
4
preparatele injectabile sunt de obicei alergizante febr, erupii cutanate,
cefalee, ameeli, chiar oc anafilactic.
5
exist un risc important de supradozare pot apare depuneri de Fe n
organe, de exemplu n ficat, pancreas, numite hemosideroz sau hemocromatoz,
care pot evolua cu insuficiena organelor.
Orale : Fe se administreaz obinuit, pe cale oral.
Se folosesc :
Sulfatul feros ce conine 20% Fe i se folosete n doz de 300 mg-1g /zi n scop
curativ i 75-150 mg/zi profilactic.
Glutamatul feros (Glubifer) ce conine 21-22% Fe, dozele utile fiind de 300-900
mg/zi curativ, i de 75-150 mg /zi profilactic.
Anemiile megaloblastice
Anemiile megaloblastice se datoreaz deficitului de vitamin B12 sau deficitului
de acid folic.
Vitamina B12 (numit i factor extrinsec) se cupleaz n stomac cu o protein
numit factor intrinsec (produs de celulele parietale din mucoasa stomacului) i
formeaz un complex ; astfel vitamina B12 este protejat de sucul gastric. Acest complex
strbate tubul digestiv i se absoarbe la nivelul ileonului terminal. Ajuns n snge,
vitamina B12 este transportat de ctre proteinele plasmatice.
Roluri : vitamina B12 particip la procesele enzimatice :
transform metilmalonil CoA n succinil CoA . n deficitul de vitamin B12, aceast
transformare nu mai are loc apare o acumulare de acizi grai necorespunztori din
punct de vedere metabolic. Aceti acizi grai n exces se inser n membrana celulelor, cel
mai mare impact avnd asupra celulelor nervoase apar fenomene neurologice
caracteristice deficitului de vitamin B12.
transform homocisteina n metionin prin metilare. Gruparea CH 3 este furnizat de
metiltetrahidrofolat (reprezint forma de depozit a acidului folic) care se transform n
acid tetrahidrofolic (reprezint forma activ a acidului folic).
Acidul Folic particip la formarea bazelor azotate contribuind la maturarea
acizilor nucleici. n deficitul de vitamina B12, nu mai are loc transformarea
metiltetrahidrofolatului n acid folic activ (capcana metiltetrahidrofolatului). Astfel, apare
un deficit n acid folic activ ce mpiedic maturarea nucleului celulelor, iar celulele vor
avea asincronism de maturare nucleo-citoplasmatic (citoplasm matur i nucleu tnr).
Acest asincronism vizeaz acele celule care au multiplicare rapid (hematiile). Astfel,
apare o abunden de celule cu nucleu tnr n mduva hematogen, care nu vor ajunge
n periferie apare anemia.
Acest defect de maturare al nucleului se ntlnete i la alte tipuri de celule :
leucocite, celule epiteliale digestive este tulburat turn-over-ul celulelor tubului
digestiv.
Deci, defectul de maturare al nucleului apare att n deficitul de vitamin B12, ct
i n deficitul de acid folic.
Necesarul zilnic de vitamin B12 este foarte mic : 1-3 g, aportul zilnic depind
cu mult acest necesar (30 g). Vitamina B12 realizeaz depozite foarte mari n ficat, care
se estimeaz c ajung cel puin 5 ani.
Deci, deficitul de vitamin B12 apare doar n situaii particulare :
cnd nu exist producie de factor intrinsec anemie perinicioas sau Biermer (atrofie
gastric, rezecie gastric).
la bolnavii cu ileit terminal, rezecie de ileon terminal.
la persoanele care nu consum produse animale.
n astfel de situaii, anemia se instaleaz tardiv, cam la 5 ani de la evenimentul
respectiv.
Deficitul de aicd folic apare mai frecvent:
1
la persoanele care au un ritm de cretere accelerat
2
la persoanele care au nevoie mai mare de acid folic (gravide).
3
n carene alimentare.
4
la persoanele care nu consum produse vegetale.
Anemia prin deficit de vitamin B12 are n tabloul su i manifestri neurologice.
Anemia prin deficit de acid folic nu d manifestri neurologice.
Tratamentul n aceste anemii se face cu vitamina B12 i cu acid folic. Vitamina
B12 corecteaz exclusiv anemia megaloblastic determinat de deficitul de B12, nu i pe
cea determinat de deficitul de acid folic. n schimb, acidul folic le corecteaz pe
amndou, ns nu i tulburrile neurologice din anemia prin deficit de B12.
A. PRODUSE ANTITROMBOTICE
A. 1. ANTAGONISTI AI VITAMINEI K
ACENOCUMAROLUL
Este un anticoagulant cumarinic care se absoarbe bine in intestin si se leaga de
proteinele plasmatice in proportie foarte mare. Trece prin bariera placentara, putand
produce accidente hemoragice la fat.
Datorita mecanismului de actiune , efectul se instaleaza dupa un timp de latenta
de cateva zile si datorita fixarii intense pe proteinele plasmatice, este prelungit.
Tratamentul se incepe cu heparina si se continua cu trombostop.
Nu poate fi utilizat in urgenta. Este indicat in tratamentul trombozelor profunde,
ale venelor pentru prevenirea accidentelor embolice dupa interventii chirurgicale sau in
infarctul miocardic, in asociere cu antiagregante.
Pentru urmarirea eficacitatii si aprecierea securitatii tratamentului se urmareste
timpul de protrombina sau timpul QUICK, care trebuie sa fie de doua ori mai mare decat
valoarea normala.
Accidentele cele mai de temut sunt hemoragiile, care pot fi grave datorita actiunii
de lunga durata. Tratamentul accidentlor se face cu vitamina K eventual transfuzii de
sange care au un aport de factori ai coagularii.
Asocierea trombostopului cu antiinflamatoarele ca fenilbutazona sau acidul acetilsalicilic poate creste actiunea anticoagulanta, cu riscul aparitiei hemoragiilor datorita
deplasarii prin competitie a moleculelor de anticoagulant de pe proteinele plasmatice sau
scaderii sintezei hepatice de protrombina indusa de salicilati. Invers asocierea
trombostopului cu fenobarbital sau alte barbiturice poate micsora efectele anticoagulante
datorita inductiei enzimelor care metabolizeaza moleculele de anticoagulant.
Administrare:
Oral in doze de atac de 28-36 mg/zi si doze de intretinere de 2-12 mg/zi
A. 2. GRUPUL HEPARINEI
HEPARINA
Se gaseste in organism mai ales in granulatiile metacromatice bazofile ale
mastocitelor, celule din peretele vaselor mici, precapilare din pulmoni, ficat splina,
rinichi. Intervine in mentinerea starii fluide a sangelui. Concentratia sa in sange, in
conditii normale este de 0.01-9 micrograme% . aceasta concentratie creste in soc
anafilactic, leucemii, dupa iradiatii.
Heparina administrata oral este inactivata de sucurile digestive. Dupa injectare
parenterala, absorbtia este rapida dar poate fi intarziata prin asociere cu vasoconstricoare.
Durata actiunii anticoagulante este proportionala cu doza administrata. Astfel dupa
injectarea a 15 mg heparina efectul anticoagulant dureaza o jumatate de ora, iar dupa
60mg 3-4 ore. Heparina este distrusa de heparinaza si se elimina rapid pe cale renala, prin
filtrare glomerulara si secretie tubulara.
Are actiune anticoagulanta asupra metabolismului lipidic si antiexudativa.
Actiunea se instaleaza rapid. Acest efect apare numai dupa combinarea substantei cu un
factor plasmatic,coheparina.
Doza de clivarin
Volum( 2*/zi)
35-45 kg
46-60kg
> 61 kg
0.5
0.6
0.9
Volum
0.3 ml
0.4 ml
0.6 ml
0.8 ml
1.0 ml
ui
de
injectat
FIBRINA
Se utilizeaza numai in tratament local, sub forma de bureti sau pelicule preparate
lipsite de proprietati antigenice. Fibrina are actiune hemostatica locala in operatii pe
vasele sanguine, are si o actiune plastica favorizand vindecarea placilor atone.
GELATINA
Produce aglutinarea hematiilor si crsterea VSH reduce timpul de coagulare si
scade proteinemia, probabil prin deprimarea sintezei proteice.
ALTE HEMOSTATICE SISTEMICE
CARBAZOCROMISALICILATUL( ADRENOSTAZIN)
Este un hemostatic de sinteza si un tonic capilar. Actiunea hemostatica se
datoreste in primul rand unei vasoconstrictii capilare, precum si reducerii timpului de
sangerare. Normalizeaza timpul de sangerare prelungit in mod patologic. Nu intervine in
procesul de coagulare.
Actioneaza asupra peretelui vascular avand actiune similara cu vitamina P, marind
rezistenta acesteia si in acelasi timp diminua permeabilitatea capilara.
Este indicat in prevenirea si tratamentul hemoragiilor chirurgicale
Administrare:
1-3 fiole de 1.5mg in 24 de ore
ETAMSILAT
Este indicat in profilaxia si tratamentul hemoragiilor prin rupturi de vase mici.
Rareori poate produce hipotensiune trecatoare, cefalee, eruptii cutanate.
Administrare:
Injectii i.m sau i.v 1-2 fiole cu 1-2 ore inaintea interventiilor chirurgicale, eventual inca 12 fiole in timpul operatiilor
In urgente 1-2 fiole apoi cate o fiola la 4-6 ore
Nou nascuti 10mg/kg corp , se repeta la 6 ore timp de 4 zile.
CAPITOLUL XIII
XIII.1 MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV
Numeroase medicamente influeneaz funcia motorie sau pe cea secretorie a
tubului digestiv i a anexelor sale. Ca i n cazul altor grupe de substane aciunile pot fi
de stimulare sau de inhibiie a funciilor aparatului digestiv. Unele medicamente
acioneaz asupra ntregului tub digestiv, dar cele mai multe influeneaz selectiv unele
poriuni ale acestuia.
O clasificare a substanelor cu aciune asupra aparatului digestiv, util pentru terapeutic,
are la baz segmentele influenate predominant i tipul efectelor.
Substane cu aciune asupra stomacului:
1.a substane care influeneaz secreia gastric
1.a.1 substane stimulatoare i nlocuitoare ale secreiei gastrice
1.a.2 substane antiacide i inhibitoare ale secreiei gastrice.
1.a.3 substane antiflatulente
1.b substane care influeneaz motilitatea gastric
1.b.1 substane vomitive
1.b.2 substane antivomitive
Substane cu aciune la nivelul intestinului
2.a substane nlocuitoare ale secreiei intestinale i pancreatice
2.b substane laxative-purgative
2.c substane antidiareice
Substane cu aciune asupra ficatului i cilor biliare
3.a substane coleretice i colecistochinetice
3.b substane hepatoprotectoare
1. SUBSTANE CU ACIUNE ASUPRA STOMACULUI
AXID (NIZATIDIN)
Este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal activ, pentru o perioad de pn
la 8 sptmni. La majoritatea pacienilor, ulcerul se vindec n 4 sptmni.
Reacii adverse: rar leziuni hepaticesau colestatice, anemie, urticarie, dureri de
cap, ameeal transpiraii.
Contraindicaii: hipersensibilitate la nizatidin.
Administrare: 150mg/zi.
Inhibitori ai pompei protonice
LANZAP (LANSOPRAZOL)
Este un inhibitor al pompei de protoni gastrice, acionnd n faza final a
producerii de acid controlnd aciditatea intragastric, independent de stimuli. Este un
medicament foarte eficace n tratarea rapid a ulcerului gastroduodenal acut, a esofagitei
corozive.
Aciunea const n stoparea secreiei gastrice acide independent de stimuli, prin
inhibarea selectiv a pompei gastrice la nivelul celulelor parietale. Nu influeneaz
secreia de pepsin sau evacuarea gastric.
Se leag n proporie de 95-96 % de proteinele plasmatice. Metabolizarea este
rapid i complet la nivel hepatic.
Indicaii: tratamentul ulcerului gastric i duodenal.
Reacii adverse: diaree, cefalee, afeciuni alergice dermatologice. Nu se
recomand copiilor.
Contraindicaii: hipersensibilitate la produs.
Administrare:- ulcer gastric 30 mg o dat pe zi timp de 8 sptmni iar n cazurile
severe 60 mg o dat pe zi
-ulcer duodenal 30 mg o dat pe zi timp de 2-4 sptmni.
NLOCUITOARE ALE
SECREIEI
INTESTINALE
intestopan) nu se vor depasi (sumat) 750 mg/zi la adulti si 400 mg/zi la copiii scolari;
aceste preparate nu se administreaza in cure succesive, daca durata totala a tratamentului
depaseste o luna.
Reactii adverse: Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli,
eruptii cutanate alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie (doze
mari, tratament prelungit).
Mod de administrare: Adulti: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10
mg/kg corp si zi.
FURAZOLIDON
Indicaii: enterite, enterocolite infecioase i toinfecii alimentare, dizenterii
bacilare
Contraindicaii: ultimul trimestru de sarcin, la femeile care alpteaz, sugari cu
vrsta mai mic de o lun, insuficien renal sever.
Interaciuni: nu se asociaz cu IMAO, simpatomimetice cu aciune direct sau
indirect, antidepresive triciclice, neuroleptice, sruri de bismut, antihistaminice.
Mod de administrare:
-Aduli: n tratamentul infeciilor enterale:100 mgX4ori/zi la intervale de 6 ore,
timp de 5-7 zile.
-Copii: n infecii enterale: 1,25 mg/kg de 4 ori/zi la intervale de 6 ore timp de 5-7
zile
Reacii adverse: rare: cefalee, grea, vrsturi, erupii cutanate.
SMECTA
Indicaii: tratamentul diareei acute i cronice, n special la copii
Mod de administrare:
Copii: -sub vrsta de 1 an: un plic ( 3 g diosmectit) pe zi
-1-2 ani: 1-2 plicuri/zi
-peste 2 ani: 2-3 plicuri/zi
Aduli: -3 plicuri/zi
ATROPINA
Este indicat ca antispastic n colici biliare, urinare, intestinale, ca antisecretor n
ulcerul gastro-duodenal, n preanestezie pentru a inhiba secreia bronic i reflexele
vagale nociceptive.
Atropina este contraindicat la bolnavii cu glaucom, adenom de prostat,
tahicardie.
Se utilizeaz sub form de atropin soluie injectabil.
Intoxicaia acut cu atropin se poate produce prin supradozare sau accidental,
mai ales la copii, prin consumarea fructelor de mtrgun. Manifestrile cele mai
frecvente sunt: uscciunea gurii, tahicardie, midriaz, palpitaii, hipertermie, piele uscat
roie i cald, nelinite, agitaie, delir, convulsii, com.
La copil, intoxicaia acut cu atropin, poate fi confundat cu scarlantina, datorit
pielii calde i rosii prin vasodilataie, creterii temperaturii, ca i manifestrilor de
CAPITOLUL XIV
XIV.1 MEDICATIA SNC
XIV.1.1 Anestezicele generale
Sunt substane care provoac deprimarea funciilor Sistemului Nervos Central
manifestat pentru dozele terapeutice prin somn, analgezie, suprimarea reflexelor
viscerale si relaxarea musculaturii striate.
Analgezia const in lipsa recepionrii durerii si blocarea reaciilor motorii si vegetative
la stimulii dureroi. De asemenea se produce relaxarea musculaturii striate necesar
pentru majoritatea interveniilor chirurgicale.
Un narcotic ideal ar trebui s produc toate aceste efecte la concentraii care s
permit o oxigenare bun a esuturilor, sa fie stabil chimic, neinflamabil, netoxic, uor de
administrat. Trebuie s produc o inducie si o trezire rapid si s nu influeneze
semnificativ i anume funcia respiratorie i cardiovascular.
Perioada induciei cnd deprimarea central este slab, circulaia si respiraia nu
sunt afectate negativ.
Perioada de inducie este caracterizat prin analgezie, amnezie, respiraie
neregulat. Pregtirea preoperatorie prin hipnotice reduc excitaia.
In cadrul acestei etape avem dou faze:
- faza de analgezie iniial se manifest prin deprimarea progresiv a contientei,
bolnavul rspunde la ntrebri, poate aprea euforie, stri onirice(de visare), halucinaii de
care ulterior bolnavul nu-si mai amintete.
Acesta faz este bine suportat si realizeaz o analgezie suficient pentru micile
intervenii chirurgicale.
- faza de excitaie sau de delir care ncepe o dat cu pierderea contientei, apar fenomene
de excitaie psihomotorie: bolnavul poate cnta, striga, vorbi necontrolat, se poate
produce stare de agitaie motorie automata, starea de analgezie este total, pot aprea
vrsturi, durata acestei faze este bine sa fie cat mai scurt.
Prin premedicaia corespunztoare si folosirea substanelor analgezice, prin inducie,
perioada de excitaie poate fi scurtat.
Perioada de anestezie generala se caracterizeaz prin somnul anestezic prin care
bolnavul nu poate fi trezit prin stimul extern. Celelalte percepii senzoriale sunt abolite.
In fazele avansate respiraia este deprimat si presiunea arterial scade.
Pentru a evita o deprimare central prea puternic interveniile se realizeaz la
nceputul acestei perioade completnd anestezia cu alte mijloace adjuvante.
Aceasta perioad evolueaz in trei faze:
- faza de somn superficial cnd avem un somn linitit, analgezie, tonusul normal al
musculaturii, dispare reflexul de lipire la atingerea genelor, incizia pielii in aceasta faz
poate produce tahicardie sau creterea tensiunii.
- faza de somn profund caracterizat prin dispariia treptat a reflexelor si relaxarea
muscular.
- faza de alarm se manifest prin deprimarea progresiv si marcat a respiraiei i
hipotensiune sever.
Perioada toxic caracterizat prin deprimarea puternic pan la oprirea respiraiei,
colaps i oprirea inimii.
Principalul accident respirator este apneea toxic care impune oprirea imediat a
administrrii anestezicului si asistarea respiraiei.
Anestezicele generale sunt substane cu toxicitate mare..
Anestezicele generale inhalatorii sunt lichide foarte volatile sau gaze care se
administreaz pe cale respiratorie. In slile de operaii sunt vaporizatoare speciale care
realizeaz o concentraie dorita de vapori anestezici in amestec cu oxigen sau protoxidul
de azot. Are o structur chimic foarte variat, cele mai folosite sunt hidrocarburi
halogenate, esteri halogenai si protoxidul de azot. Ele sunt bine solubile in grsimi.
Halotan (fluotan)(narcotan)
- este o hidrocarbura halogenata cu fluor
- este un lichid volatil, neinflamabil
- are o stabilitate mica si trebuie conservat in sticle colorate bine nchise cu adaos de
timol.
- este un anestezic inflamator cu potenta medie si toxicitate relativ mica
- inhalat in concentraie 2% induce somn anestezic superficial relativ repede, fara
fenomene neplcute,
- analgezia este redusa, relaxarea musculara incompleta
- se asociaz fie cu protoxidul de azot, fie cu opiacee(=potentiaza aciunea analgezica) si
curarizante ce dau relaxare musculara.
-!deprima respiraia, efectul de deprimare progresnd o data cu creterea concentraiei.
- dozele anestezice scad presiunea arteriala, provoac bradicardie, micoreaz fora
contractila a miocardului. Pot aprea aritmii uneori grave.
- revenirea din anestezie este relativ rapida dar funciile mintale raman deprimate cteva
ore.
- trezirea din anestezie este uneori neplcuta, poate prezenta vrsturi, cefalee si frisoane.
- poate provoca uneori icter si nevroza hepatica, moarte prin insuficienta hepatica.
in
administrarea
i.v.:
diazepamul,
ANALGEZICE OPIOIDE
Sistemul opioid endogen
1
Opioidele endogene:
- neuromodulatori
- neuropeptide active biologic
- tipuri: endorfine, dinorfine, encefaline, endomorfine
1
Receptorii opioizi: 1,2, k1,2, 1,2 (in SNC)
Clasificarea si efectele activarii receptorilor opioizi
Tipul de receptor
Efectele activarii
(miu)
Analgezie
Deprimarea respiratiei
K (kapa)
sedare,
deprimarea
(delta)
2
3
4
1
2
sindrom de abstinenta
Simptome in intoxicatia acuta:
1
mioza;
2
respiratie Cheyne-Stokes apnee;
3
cianoza;
4
hTA soc;
5
coma convulsiva;
6
deces.
Antidot: NALORFINA, NALOXONA
Contraindicatii:
1
copii < 2 ani;
2
astm bronsic;
3
edem cerebral;
4
hipertrofie de prostata
Administrare: Morfina f 2%, s.c.
Opioide de semisinteza si sinteza
Clasificare:
Derivati de semisinteza Derivati de sinteza
Dionina
Petidina
Fentanil
Tramadol
Hidromorfona
Metadona
Dextropropoxifen
Derivati de fenilpiperidina
Petidina
actiune de 10 ori mai slaba decat morfina
MIALGIN f 5 mg/ml - 2 ml
interact
cu inhibitori MAO poate produce encefalopatie severa si moarte
adm. im sau iv
50-100 mg
Derivati de benzomorfon
Pentazocina
actiune de 2-3 ori mai slaba decat morfina
FORTRAL cp. 50 mg, f. 30 mg/ml
adm. sc, im, rar iv 2-12 f/zi
oral
-6 cp/zi
- acioneaz agonist asupra receptorilor k i agonist parial pe receptorii este
un puternic analgezic. Spre deosebire de morfin produce deprimare respiratorie slab i
produce disforie (uneori cu halucinaii). D dependen mai mai slab ca morfina.
ANALGEZICE ANTIPIRETICE (A-A)
O serie de medicamente sumeaz proprieti analgezice, antipiretice i
antiinflamatorii, cu caracter simptomatic.
Prototipul este acidul acetilsalicilic, care are toate aceste efecte de intensitate
moderat, cu predominana efectelor analgezic i antipiretic pentru doze mici i
evidenierea efectului antiinflamator pentru doze mari. Fenacetina, paracetamolul,
aminofenazona au efecte analgezice i antipiretice, dar sunt puin eficace ca
antiinflamatorii. Pentru alte medicamente - de exemplu fenilbutazona, indometacina,
ketoprofenul, naproxenul, diclofenacul, piroxicamul - predomin proprietile
antiinflamatorii. Ele sunt folosite n diferite boli inflamatorii, mai ales n afeciunile
reumatice, fiind cunoscute sub denumirea de antiinflamatorii nesteroidiene (pentru a fi
deosebite de antiinflamatoriile steroidiene, reprezentate de glucocorticoizi).
Toate analgezicele, antipireticele i antiinflamatoriile au n comun o aciune de
ordin biochimic - inhibarea ciclooxigenazei, cu micorarea formrii de prostaglandine i
ali compui de acest tip. Aceast aciune este probabil responsabil de efectele
terapeutice. Minusul de prostaglandine determin o parte din reaciile adverse proprii
acestei grupe farmacoterapeutice: iritaia mucoasei gastrice, mergnd pn la formarea de
ulcer, accidente hemoragice, afectarea rinichiului i altele.
Efectul analgezic este de intensitate slab-medie, inferior celui al medicamentelor
opioide. Efectul analgezic se dezvolt repede dup administrarea oral (n 1/2 - 1 or) i
se menine cteva ore. Durerea surd, pulsabil, este mai bine influenat dect cea
ascuit, cu caracter de junghi. n condiiile clinice, analgezicele antipiretice i
antiinflamatorii sunt eficace ndeosebi fa de durerile de natur antiinflamatorie, de
exemplu n bolile reumatice, ca i n cefalee, dismenoree, dureri postoperatorii. Durerea
pornit de la viscerele cavitare este mai puin sensibil la acest tip de medicamente.
Clasificare:
1
1. Derivati de acid salicilic: Acid acetilsalicilic (AAS), Diflunisal,
Benorilat
2
2. Derivati de pirazolona: Fenazona, Aminofenazona, Noraminofenazona
(Metamizol), Propifenazona
3
3. Derivati de anilina: Fenacetina, Paracetamol
4
4. Derivati de chinolina: Glafenina
Caracteristici comune (analgezice antipiretice)
Actiune farmacodinamica:
1.
Actiune analgezica;
2.
Actiune antipiretica;
3.
Actiune antiinflamatoare
Mecanism de actiune: inhiba sinteza de prostaglandine prin inhibarea COX.
1
Inhibarea COX1 efecte secundare nedorite
2
Inhibarea COX2 mecanismul actiunii antiinflamatoare a A-A si AINS
4.
Actiune antispastica
Derivati de acid salicilic
ASPIRIN , comprimate
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutica: Cutii cu 20 si 100 comprimate, 1 comprimat continand
componenta activa: acid acetilsalicilic 500 mg.
Actiune terapeutica: Aspirin actioneaza ca un antiinflamator nesteroidian,
antipiretic, analgezic, antiagregant plachetar.
Indicatii: In dureri usoare sau medii, de exemplu in cefalee, in dureri dentare, in
dismenoree, inflamatii, febra si raceli. Atentie Aspirin nu trebuie administrata timp
indelungat sau in doze ridicate fara recomandarea medicului. Aspirin se administreaza
copiilor si tinerilor cu afectiuni insotite de febra numai la indicatia medicului, din cauza
posibilei aparitii a sindromului Reye si numai atunci cand alte masuri nu au avut o
actiune binefacatoare.
Contraindicatii: Se interzice administrarea Aspirin cand exista un risc crescut de
hemoragii. Aspirin se administreaza numai la recomandarea medicului: in cazul terapiei
simultane cu medicamente anticoagulante (de exemplu derivati ai cumarinei, heparina),
in insuficienta glucozo-6-fosfat-dehidrogenazei, in astm sau alergie la antireumatice si
alte substante alergene, la pacienti cu tulburari gastro-duodenale cronice, insuficienta
renala, in timpul sarcinii, in special in ultimele trei luni.
Precautii: Pacientii care sufera de astm, alergie la polen, vegetatii adenoidiene sau
infectii cronice ale aparatului respirator (in special atunci cand sunt insotite de tulburari
asemanatoare cu alergia la polen), cat si pacientii hipersensibili la analgezice si
antireumatice risca la administrarea produsului Aspirin aparitia unor crize de astm (astm
de intoleranta la analgezice). Acestor bolnavi li se administreaza Aspirin numai la sfatul
medicului. Acelasi lucru este valabil si pentru bolnavii hipersensibili fata de alte
substante ce le provoaca reactii alergice, cum ar fi eruptiile cutanate, pruritul sau urticaria
febrila. Aspirin se administreaza la copii si tineri cu maladii febrile numai la sfatul
medicului si numai atunci cand alte metode nu au avut efectul scontat. Daca aceste
imbolnaviri sunt insotite de vome prelungite, acestea pot fi simptome ale sindromului
Reye, un sindrom extrem de rar, dar care ameninta uneori viata, necesitand de urgenta o
ingrijire medicala. Tratamentul in timpul sarcinii se face numai cu avizul medicului. La
administrarea regulata in doze ridicate in timpul alaptarii trebuie luata in consideratie
intreruperea alaptarii.
Reactii adverse: Tulburari gastrice, hemoragii gastro-intestinale; rar reactii
alergice diverse (bronhospasm, eruptii cutanate); foarte rar o scadere a trombocitelor
(trombocitopenie). Atentie La administrarea frecventa si prelungita, in cazuri rare, poate
aparea o hemoragie gastrica grava. La aparitia scaunelor negre trebuie consultat imediat
medicul. In cazuri exceptionale, la o administrare indelungata, se poate instala o anemie
Copii intre 12-15 ani: 2-3 comprimate Paracetamol Sinus / zi (nu se recomanda mai mult
de 3 comprimate / zi si mai mult de 1 comprimat / priza).
In caz de insuficienta renala cu clearance-ul creatininei < 10ml/min., intervalul
intre 2 doze trebuie sa fie de cel putin 8 ore.
Comprimatele se vor administra cu o jumatate de ora inainte de mese; se
recomanda ingestia comprimatelor cu o cantitate suficienta de lichid.
Reactii adverse:
Pot apare rar reactii alergice (crize de astm bronsic, dermatita alergica, edem
angio-neuronic, febra, eruptii cutanate, urticariene si eritemoase, soc anafilactic),
afectarea sistemului nervos central SNC (agitatie, ameteli, dureri de cap, confuzie,
convulsii, cosmaruri, senzatii de frica, halucinatii, insomnie, iritabilitate, neliniste,
nervozitate, parestezii, psihoza, slabiciune, sedare, somnolenta, tremor, vedere incetosata
sau alte tulburari de vedere), tulburari cardiovasculare (aritmii, bradi- sau tahicardie,
colaps, hipertensiune tranzitorie, hipotensiune ortostatica, lesin, palpitatii), tulburari
respiratorii (cresterea vascozitatii secretiilor bronsice, deprimare respiratorie, congestie
nazala, senzatie de uscaciune la nivelul gurii, nasului si gatului), tulburari gastrointestinale (anorexie, constipatie, dureri abdominale, greata, varsaturi), tulburari urogenitale (disurie, retentie de urina, colica renala, insuficienta renala acuta, piurie sterila,
ginecomastie, inhibarea ejacularii, scaderea libidoului, impotenta), tulburari hematologice
(anemie hemolitica, agranulocitoza, leucopenie, neutropenie, pancitopenie,
trombocitopenie), transpiratii, blefarospasm, icter si hipoglicemie.
Supradozaj:
Simptome
Administrarea in exces provoaca poftei de mancare, greata, varsaturi, dureri
abdominale, diaree, hematomegalie, icter, scurtarea respiratiei, tahipnee, dispnee, cefalee,
ameteli, somnolenta sau stimularea SNC cu halucinatii, convulsii, nervozitate, neliniste,
tremor, slabiciune, stare de rau general, putand evolua pana la encefalopatie hepatica (cu
tulburari ale functiilor crebrale, confuzie, agitatie, stupoare), coma, edem cerebral,
tulburari de coagulare, sangerari gastro-intestinale, coagulare intravasculara diseminata,
hipoglicemie, acidoza metabolica, aritmii cardiace, colaps cardio-vascular, necroza
tubulara renala si insuficienta renala acuta.
Tratament
Tratamentul trebuie instituit rapid, chiar daca manifestarile sunt minore la inceput
si se va face in spital. Consta in evacuarea continutului gastric prin provocarea de
varsaturi sau lavaj gastric; administrarea de N-acetilcisteina intravenos 150mg/kgc (in
200ml solutie izotona) in decurs de 15 minute, apoi 15mg/kgc (in 500ml) in 4 ore si
ulterior 100mg/kgc (in 1000ml) in urmatoarele 16 ore (deci un total de 300mg/kgc in 20
de ore) sau metionina 2,5g la intervale de 4 ore, pana la o doza totala de 10g;
monitorizarea functiei renale si cardiace; efectuarea testelor hepatice; mentinerea
echilibrului hidro-electrolitic, oxigeno-terapie, corectarea hipoglicemiei si administrarea
de vitamina K, de plasma proaspata congelata sau a unui concentrat de factori de
coagulare (in functie de timpul de protrombina); administrarea de diazepam, intravenos
pentru tratarea convulsiilor; combaterea hipokaliemiei prin perfuzarea lenta a unei solutii
diluate de clorura de potasiu, cu masurarea concentratiilor serice de potasiu; psihiatric in
caz de ingestie voluntara.
Pastrare:
Antimigrenoase
Alcaloizi de ergot
Dihidroergotamina
vasoconstrictor, creste tensiunea arteriala in hipotensiune
COFEDOL dj. ergotamina 1mg, cofeina 100 mg
r.a.
ameteli, greturi
c. ind. sarcina, HTA, boala coronariana si vasculara periferica
adm.
XIV.1.4 ANTIDEPRESIVE
Medicamentele antidepresive au fost descoperite prin studierea neurolepticelor. Au
un efect bine demonstrat dup 2-3 sptmni de tratament.
Nu toate manifestrile depresive dispar concomitent; prima manifestare care dispare
este abulia. n schimb, rmne prezent dorina de suicid, iar datorit dispariiei abuliei
exist posibilitatea de a se sinucide. Pericolul de suicid este cu att mai mare dac
medicamentul antidepresiv poate fi un mijloc de sinucidere (n doze mari). Aceasta este
prima reacie advers a medicamentelor antidepresive; de aceea depresia este considerat
o mare urgen medical, iar tratamentul trebuie fcut sub strict supraveghere medical
n primele 3 sptmni. Ulterior, dup dispariia abuliei, dispar i celelalte semne i
simptome. Astfel, capacitatea de comunicarea a depresivilor crete, acetia exprimndu-i
cu claritate i precizie sentimentele. Uneori devine uor euforic, hiperactiv.
Efectele antidepresivelor:
1. Efect antidepresiv
2. Efect n tratamentul copiilor ce au fobie de coal i au performane reduse.
3. Se folosesc n tratamentul enurezisului nocturn (copiii care fac pe ei noaptea),
scznd profunzimea somnului copilul se trezete mai uor.
4. Se folosesc n tratamentul bolilor cu dureri cronice n care pacientul este
depresiv.
5. Se folosesc n tratamentul bolilor psihosomatice (ipohondria) persoane cu
simptomatologia unor boli bine definit, dar fr substrat organic.
Antidepresivele trateaz i depresia mascat datorit autocontrolului.
6. Au efecte parasimpatolitice, deci sunt contraindicate ntr-o serie de boli, ele
putnd agrava: glaucomul, globul vezical (la bolnavii cu adenom de prostat), scderea
tranzitului intestinal, reacii adverse cardiace: bradicardie, aritmii ectopice, tulburri de
conducere.
7. Efect sedativ nsoit de un efect anxiolitic = medicamente antidepresive de tip
sedativ (Amitriptilina).
8. Cresc uor activitatea psihomotorie = medicamente anxiogene = medicamente
antidepresive de tip incisiv = psihotone (Imipramina - anxietatea indus este deranjant
i ngreuneaz evoluia tratamentului; de aceea se asociaz cu anxiolitice.).
Mecanism de aciune
Este neelucidat experimental. Efectul antidepresiv a fost pus n legtur cu
proprietatea antidepresivelor de a inhiba recaptarea unor mediatori chimici:
noradrenalina, serotonina (creterea cantitii acestor 2 mediatori n fanta sinaptic
determin efectul antidepresiv), dopamina (produce o cretere a activitii SNC, fr
consecine antidepresive).
Noradrenalina (NA) i serotonina cresc n fanta sinaptic de la prima administrare a
medicamentului, dar efectul global apare abia dup 2-3 sptmni de tratament. Creterea
cantitii de NA i serotonin produce o scdere a rspunsului membranelor postsinaptice
la neurotransmitorii respectivi prin efect de down regulation apare efectul
antidepresiv ca urmare a scderii numrului de receptori postsinaptici -adrenergici i
serotoninergici.
Medicamentele antidepresive inhib recaptarea NA i serotoninei din fanta sinaptic
n citoplasma celulei secretoare; astfel, crete biodisponibilitatea NA i serotoninei i
scade rspunsul membranelor.
Exist medicamente ce inhib doar recaptarea serotoninei: medicamente
antidepresive atipice cu structur modificat (4 cicluri). Efectul antiderpesiv are aceeai
intensitate, ns sunt mai bine suportate, pentru c nu cresc biodisponibilitatea NA nu
au reacii adverse cardiace. De asemenea, nu au proprieti simpatolitice, au un efect slab
sedativ i nu sunt anxiogene. Ex. Sertamina, Mianserina.
Mianserina are efecte antiderpresive, nu are proprieti simpatolitice. Are efect
sedativ slab. Nu se tie cum acioneaz, dar efectul antidepresiv are o laten mai scurt
dect al celorlalte: efect dup 2-3 zile de tratament.
Antidepresive inhibitoare de MAO
Inhibarea MAO duce la creterea NA i serotoninei scade sensibilitatea
membranei postsinaptice. Deci, intensitatea efectului antidepresiv este comparabil cu
cea a antiderpresivelor triciclice, iar latena efectului este aceeai.
Aceste antidepresive sunt greu suportate; creterea cantitii de NA duce la grave
accidente cardiace: HTA, aritmii severe.
Acestea sunt contraindicate n:
- feocromocitom - cnd exist deja o cretere de NA
- asocierea cu simpatomimetice (chiar i la doze mici se produce HTA).
- consum de alimente bogate n tirozin (alimente fermentate - brnz, bere).
Se recomand folosirea lor n depresii ce nu rspund la antidepresive triciclice.
Tratamentul depresiilor:
- Depresia uoar - tratamentul const n psihoterapie i medicaie antidepresiv.
- Depresie moderat - tratament cu antidepresive triciclice i cvadriciclice.
- Depresia sever - nu rspunde la tratamentul medicamentos se fac
electroocuri.
MEDICAMENTE ANTIMANIACALE LITIU
Litiu administrat la animale de laborator d o uoar sedare. La omul normal nu
produce nimic. La bolnavii n criz maniacal nltur criza mpreun cu manifestrile
tipice. Latena efectului este de 5-10 zile; de aceea, la debutul tratamentului se
electrice. Dac se aplic un oc electric cu o frecven mai mare de 30 Hz, apar stri
foarte asemntoare cu marele ru epileptic; dac frecvena este mai mic de 6 Hz, apar
stri foarte asemntoare cu micul ru epileptic.
Pentetrazolul poate produce la oareci i obolani convulsii asemntoare cu cele
de la om.
Tratamentul cu antiepileptice este de lung durat; la oprire, foarte frecvent boala
reapare. Un astfel de tratament este nsoit de reacii adverse. Exist reacii adverse
comune tuturor antiepilepticelor:
- efecte sedative - nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea i
efectele antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel nct se dezvolt toleran
la efectul sedativ , fr a se dezvolta toleran i la efectul antiepileptic.
- afecteaz capacitatea de nvare i de memorare, produc lentoare n activitatea
psiho-intelectual; aceste medicamente nu mpiedic activitatea social, dar este necesar
un efort crescut pentru adaptare.
- sunt de obicei inductoare enzimatice i cresc metabolismul altor medicamente;
frecvent crete i metabolizarea vitaminelor, astfel nct cei aflai sub tratament cu
antiepileptice pot avea hipovitaminoze sau avitaminoze
De exemplu, 10 % dintre bolnavi au deficit de vitamina B 12 i acid folic ceea ce
le produce o anemie megaloblastic.
FENITOINA - ca structur chimic este asemntoare cu fenobarbitalul; nu este activ pe
micul ru epileptic; este activ pe marele ru epileptic i pe convulsii tonico-clonice.
Mecanism de aciune: blocheaz canalele de Na, avnd efect antiepileptic (nu se mai
depolarizeaz aa de uor membranele neuronale).
D o serie de reacii adverse:
- o uoar sedare de mic intensitate.
- reacii adverse digestive: greuri, vrsturi, crampe abdominale.
- reacii adverse neurologice: tremor al extremitilor, stri de confuzie, nistagmus
(tremor al globilor oculari la fixarea unui punct).
- relativ frecvent, d gingivit hipertrofic.
- reacii adverse hematologice i imunologice (anemii hemolitice autoimune).
- erupii cutanate.
- mai rar, boli asemntoare cu lupusul eritematos difuz (boli lupoide).
CARBAMAZEPINA - seamn cu medicamentele antidepresive triciclice, avnd
mecanism de aciune asemntor: blocheaz canalele de Na. Carbamazepina este activ
n convulsiile tonico-clonice i n marele ru epileptic; poate agrava micul ru epileptic.
Mai este eficace n durerile neurologice: nevralgia de trigemen.
Este la fel de eficace, dar mai bine suportat ca Fenitoina. Poate produce reacii
adverse digestive i neurologice (la fel ca Fenitoina).
FENOBARBITALUL - este activ n convulsiile tonico-clonice i n marele ru epileptic,
fr a fi activ micul ru epileptic. Este foarte activ n convulsiile febrile la copii mici (este
tratamentul de elecie). Mai este activ i n convulsiile sistemice (meningit). Injectabil,
poate avea efect n starea de ru epileptic (starea de ru epileptic = epilepsie cu crize
majore ce se succed foarte repede). Este mult mai folosit ca antiepileptic dect ca
hipnotic.
Fenobarbitalul acioneaz pe receptorii GABA-ergici; acesta se fixeaz de canalul
de Cl , pe situsul specific . Fixarea de receptori produce o modificare steric ce
determin deschiderea canalului de Cl- i meninerea lui deschis.
Este cel mai puternic inductor enzimatic, fiind contraindicat n boli genetice
enzimatice (de ex. porfirii).
PRIMIDONA - acioneaz prin blocarea canalelor de Na. Prin metabolizare se
transform rapid n fenobarbital. Are efectele Fenitoinei i Carbamazepinei i reaciile
adverse ale Fenobarbitalului.
Acidul VALPROIC - este activ pe marele ru epileptic i pe micul ru epileptic. De
obicei se folosesc srurile acidului valproic, deoarece persist mai mult n organism.
n marele ru epileptic- are aceleai efecte ca Fenitoina i Carbamazepina. n
micul ru epileptic are acelai efect ca Etosuximida.
Are reacii adverse mai puine dect Fenitoina i Carbamazepina: sedare uoar,
dereglri digestive i neurologice. Poate produce hepatopatie (hepatit) idiosincrazic.
Acioneaz prin 2 mecanisme:
1. Blocarea canalelor de Na
2. Creterea disponibilului de GABA - este mai puin probabil, deoarece se
produce pentru doze mai mari dect cele antiepileptice.
BENZODIAZEPINELE - Diazepamul - este eficace pentru oprirea convulsiilor tonicoclonice i n starea de ru epileptic. Administrat injectabil este medicamentul de elecie
pentru oprirea crizei convulsive.
Alte medicamente:
VIGABATRINA - inhib GABA-transaminaza crete disponibilul de GABA la nivelul
sinapselor GABA-ergice, fiind eficace n convulsiile tonico-clonice i n marele ru
epileptic. Nu are efect n micul ru epileptic.
GABAPENTINA - crete eliberarea de GABA n fanta sinaptic, fiind eficace n
convulsiile tonico-clonice, iar spre deosebire de Vigabatrina, agraveaz micul ru
epileptic.
Medicamente ce acioneaz n micul ru epieptic
ETOSUXIMIDA - are un spectru foarte ngust, acionnd numai n micul ru epileptic,
neavnd nici un efect n marele ru epileptic.
Are mecanism diferit: blocheaz canalele de Ca2 de tip T (canale de Ca2
speciale), fiind canale de Ca2 receptor dependente. Canalele de Ca2 voltaj dependente
sunt:
- presinaptice
- pe structuri receptoare - sunt de 2 categorii:
- unele care dup ce au fost deschise, stau deschise circa 50 ms (mult)
canale de tip L.
- unele care rmn deschise puin de tip T.
Etosuximida blocheaz canalele de Ca2 de tip T de la nivelul talamusului, unde
exist un pace-maker care descarc impulsuri.
Reacii adverse:
- sedare de mic intensitate
- rar, d manifestri gastrice i neurologice.
CLONAZEPAMUL - este eficace n micul ru epileptic, dar are un efect sedativ
important. Administrat pe termen lung d tulburri de memorie.
Din punct de vedere clinic se folosesc:
- n marele ru epileptic i convulsiile
Carbamazepina i Acidul valproic.
- n micul ru epileptic: Etosuximida
3 n ambele: Acidul valproic
tonico-clonice:
Fenitoina,
XIV.1.6 Antiparkinsonienele
La nivel nigrostriat exist un control al musculaturii striate ce regleaz acurateea,
fineea i supleea micrilor voluntare. Acest control este posibil datorit echilibrului
ntre dopamin i acetilcolin la nivel nigrostriat.
Dezechilibrul ntre cele 2 substane produce manifestri specifice:
- scderea cantitii de dopamin sau a numrului de receptori dopaminergici,
duce la creterea cantitii de acetilcolin apare sindromul parkinsonian. Boala
Parkinson reprezint distrugerea, de cauz necunoscut (distrugere idiopatic), a
neuronilor dopaminergici.
- creterea cantitii de dopamin - determin 2 feluri de micri:
1. Micri ample i rapide, necontrolate i neprevizibile micri coreice.
2. Micri ample i lente micri ondulante = atetozice.
Cele 2 tipuri de micri se pot combina micri coreo-atetozice.
n boala Parkinson exist 2 posibiliti de corectare:
1. Administrarea de dopamin
2. Blocarea receptorilor colinergici
1. Administrarea de dopamin nu are efect pentru c dopamina nu trece bariera
hematoencefalic; de aceea se adminstreaz un precursor: Levodopa (din doza
administrat, 1% ajunge n creier. Levodopa este transformat n dopamin de neuronii
serotoninergici i colinergici (cei dopaminergici sunt distrui n Parkinson).
Pentru c trece n creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de
Levodopa din periferie poate fi transformat de Dopa-carboxilaz fie n dopamin, fie n
noradrenalin. Aceste substane produc reacii adverse noradrenergice: tahicardie, aritmii,
hipertensiune arterial. S-a gsit, ns, substane care inhib Dopa-carboxilaza:
Carbidopa i Benserazida. Acestea inhib enzima i nu strbat bariera
2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic i endocrin.
1). Sedarea - reprezinta diminuarea globala a activitatii psihomotorii sub toate aspectele:
scade activitatea motorie, psihointelectuala, crete latenta cu care raspunde la stimuli (in
special la cei intelectuali). Difera de sedarea produsa de sedative i hipnotice. Este mai
degraba o stare de indiferenta activa. Pacientul raspunde mai lent la stimuli pentru ca nu
prezinta interes pentru stimulii respectivi, nu pentru ca intarzie elaborarea raspunsului.
Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea pana la abolire a comportamentelor
invatate, in functie de complexitatea acestora: cu cat aceste sunt mai complexe, cu atat
sunt mai uor influentate. Oricat s-ar mari doza, profunzime sedarii nu crete foarte mult.
Coma apare la doze foarte mari.
Neurolepticele produc scaderea agresivitatii; efectul antiagresiv este utilizat in psihiatrie
pentru calmarea bolnavilor furioi i agresivi.
2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele inlatura manifestari psihopatologice ce apar in
psihoze, indiferent de psihoza respectiva. Bolile psihice sunt:
- psihoze
- nevroze
- psihopatii
Manifestari psihopatologice ce pot fi tratate:
a. iluzii patologice
b. halucinatii i idei delirante
c. catatonia
d. autismul
a. Iluziile patologice sunt perceptii anormale (deformate) ale realitatii. Acestea sunt
considerate de bolnav ca fiind reale, dei contrazic realitatea obiectiva.
b. Halucinatiile sunt perceptii fara obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile delirante
sunt caracterizate prin contrazicerea flagranta a realitatii obiective (idei de grandoare, de
persecutie, de urmarire). Unele idei sunt uneori argumentate foarte logic (delir
sistematizat) ajungandu-se la convingerea unor persoane sanatoase delir a deux.
Acest de tip de delir poate apare intre soti: partenerul convins nu este influentat de
tratamentul cu neuroleptice, deoarece medicamentele actioneaza numai asupra ideilor
patologice.
Pacientul traiete in 2 lumi (cea reala i cea proprie) aflate in contradictie. Trecerea
frecventa de la una la alta este stresanta, necesitand efort de adaptare. Dupa un timp,
pacientul renunta la una din cele doua lumi (de cea reala de obicei) izolandu-se de
societate autism. In urma tratamentului cu neuroleptice, pacientul se poate reinsera in
societate.
Delirul halucinant nesistematizat - delir cu argumentarea mai putin logica a ideilor
schizofrenie.
Delirul sistematizat halucinator parafrenie.
Delirul sistematizat nehalucinator paranoia.
c. Catatonia - stare de imobilitate, ce apare in schizofrenie. Daca pacientului i se imprima
o anume pozitie, acesta i-o mentine aparent fara efort: perna psihica - pacientul se
aeaza in clinostatism i i se ridica capul, iar acesta ramane in aceasta pozitie ca i cum ar
avea o perna sub cap.
3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o stare
asemanatoare bolii Parkinson: rigiditate musculara cu lipsa supletei micarilor i
tremuraturi caracteristice ale membrelor. Uneori (mai ales la adolescenti), sindromul
piramidal, se manifesta la nivelul capului i gatului prin grimase, extensia capului, ochi
deviati in sus; acest grup de manifestari se numete criza de plafonare. Aceste
manifestari apar de la inceputul tratamentului, iar intensitatea lor este direct proportionala
cu doza; dispar la oprirea tratamentului.
4). Sindromul vegetativo-litic i endocrin este caracterizat prin:
- deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din homeoterm in
poikiloterm. Acest fapt este folosit in terapie, realizandu-se hipotermia controlata:
scaderea intensitatii proceselor biologice, creterea rezistentei la hipoxie. Se poate utiliza
in transplantul de cord, sau pentru scaderea febrei in cazuri de exceptie.
- efect antivomitiv la doze mult mai mici decat cele pentru producerea celorlalte efecte.
Se utilizeaza in tratamentul varsaturilor.
- cretere apetitul, fiind asociat cu creterea in greutate.
- hipotensiune ortostatica - se pot intampla accidente la trecerea din clino- in ortostatism
pacientul este sfatuit sa se ridice lent.
- crete secretia de prolactina, cu consecinte diferite:
la barbat produce impotenta cu scaderea libidoului.
la femeie produce amenoree, galactoree, creterea libidoului.
Mecanismul de actiune al neurolepticelor
Neurolepticele blocheaza receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este direct
proportional cu intensitatea blocarii receptorilor.
normal.
III. Se mentine doza minima pentru o perioada lunga de timp, deoarece astfel scade
frecventa recaderilor. Recaderile frecvente determina evolutie spre dementa.
Dozele administrate i suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari in comparatie cu o
persoana normala.
Grupele chimice
A). Fenotiazine - pe o structura de baza, sunt 2 radicali:
1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterala):
- radical alifatic - Clorpromazina (cp de 25 mg) - este un neuroleptic de tip sedativ,
avand efect antidepresiv. In doze mari (600-800 mg) se folosesc ca antiagresive, ca
sedative majore sau pentru cura cu neuroleptice. In doze mici (1 cp de 25 mg) are efect
antivomitiv. Exista, insa, risc de sindrom extrapiramidal chiar i la doze mici. Au spectru
farmacodinamic larg, dar intensitatea efectelor este moderata.
- nucleu piperidinic - Tiolidazina - este un neuroleptic sedativ, avand efect anxiolitic. Se
administreaza singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenta medie.
- nucleu piperazinic - Trifluoperazina i flufenazina - neuroleptice de tip incisiv sau
dezinhibitorii. Sunt neuroleptice majore.
B). Neuroleptice de tip tioxantinice - nucleu asemanator cu fenotiozinele, dar atomul de
N din inelul mijlociu este inlocuit de carbon. Flupentixolul i Clorprotixenul - sunt
folosite in tratamentul de intretinere.
C). Neuroleptice butirofenonice - Haloperidolul - este un neuroleptic incisiv (cu potenta
mare) cu proprietati antipsihotice i activitate antihalucinatorie i antimaniacala maxima.
Alte neuroleptice butirofenonice sunt: Clozapina i Olanzapina; acestea au reactii
adverse de mai mica intensitate, blocheaza foarte putin receptorii D2 i blocheaza
probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De asemenea, blocheaza i receptorii D4
i D5.
XIV.1.8
HIPNOTICELE
- hipnoticele sau somniferele sunt substante deprimante ale SNC, care induc, produc sau
prelungesc
somnul.
- Actiunea hipnotica se datoreste deprimarii transmisiei impulsurilor in SRAA, cu
scaderea
intensitatii
procesului
de
vigilenta
(actiune
nespecifica).
Sunt
descrise
si
actiuni
la
nivelul
creierului
limbic.
- Apar modificari la nivelul mecanismelor de transmisie sinaptica dependente de
noradrenalina,
dopamina,
serotonina
si
GABA.
- Dozele terapeutica mici au actiune sedativa, provocind diminuarea activitatii motorii
BARBITURICE
(HB)
- sunt derivati ai acidului barbituric. Daca contin sulf in molecula lor, se numesc
tiobarbiturice.
Daca
contin
oxigen,
se
numesc
oxibarbiturice.
- Modificarile structurale care cresc liposolubilitatea, cresc intensitatea efectului hipnotic,
dar
scurteaza
inductia
si durata
actiunii
si grabesc
metabolizarea.
- In functie de doza, HB au actiune hipnotica, sedativa sau anestezica generala.
- Deprimarea SNC are caracter nespecific si se manifesta la nivelul scoartei cerebrale,
sistemului
limbic,
hipotalamusului,
talamusului.
Chiar
la
doze
mici
este
deprimat
SRAA.
- HB faciliteaza si prelungesc efectele inhibitoare centrale ale GABA, fixindu-se pe
receptori pentru GABA si inducind modificari conformationale care favorizeaza starea
deschisa pentru clor, hiperpolarizare si inhibitie consecutiva. Dozele mari activeaza direct
canalele
pentru
clor.
Sunt
cu
durata
lunga,
medie
si
scurta
de
actiune.
Au
si
efect
anticonvulsivant.
- Nu au actiune analgezica, dozele terapeutice pot chiar creste reactia la stimulii durerosi.
Circula
partial
legati
de
proteinele
plasmatice.
- Sunt relativ rapid distribuitein creier, apoi redistribuite in alte tesuturi si epurate
predominant
prin
metabolizare
hepatica
sau
renala.
- Trec usor in singele fetal, sunt secretate in proportie mica in laptele matern.
- Au actiune inductoare asupra enzimelor microzomiale si a altor enzime hepatice
NEBARBITURICE
(HN)
SEDATIVE
SI
TRANCHILIZANTE
TRANCHILIZANTE
contin
un
nucleu
benzodiazepinic.
- Inlatura anxietatea si simptomele care o insotesc: emotivitate, astenie, insomnie,
palpitatii,
tulburari
digestive,
etc.
- Efectele tranchilizant, sedativ si hipnotic implica mecanismele GABA-ergice din SNC.
- Actioneaza pe receptorii GABA A, se deschid canalele pentru clor, deci
tranchilizantele sunt agonisti GABA-ergici. Exista si o benzodiazepina antagonista,
flumazenilul, care poate fi utilizat pentru combaterea deprimarii excesive produsa de
agonisti. Recent, s-au descris si agonisti inversi, cu efecte anxiogene.
- Efecte: tranchilizant, hipnotic, sedativ, miorelaxare, efect anticonvulsivant.
- Se absorb bine in intestin, se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice, difuzeaza
bine in creier, trec bariera placentara, ajung in laptele matern, se metabolizeaza in general
hepatic, unii se transforma in metaboliti activi, eliminarea este renala, o mica parte se
elimina
prin
bila.
- Sunt cu durata scurta, medie sau lunga de actiune (in functie de absorbtie, metaboliti
activi,
liposolubilitate).
- Indicatii: afactiuni neuropsihice insotite de anxietate, preanestezie, ingrijirea
postoperatorie, ca anticonvulsivante, in pregatirea pentru manevre endoscopice, in
alcoolismul
acut.
- Efecte adverse: sedare, slabiciune, cefalee, tulburari de vedere, vertij, manifestari
digestive.
- Contraindicatii: miastenia gravis, prudenta la soferi, in cazul muncilor de precizie sau
care solicita mult atentia. A se evita asocierea cu alte deprimante centrale si alcool.
Reprezentanti:diazepam,
oxazepam,
clordiazepoxid.
MEPROBAMATUL
- antianxios, slab
miorelaxant
ALTELE: hidroxizina (tranchilizant, antiemetic, antihistaminic), buspirona (actioneaza pe
receptorii serotoninici), propranololul (in anxietatea data de hiperreactivitatea
simpatoadrenergica), clonidina (in stari de anxietate, chiar panica, pentru ca scade tonusul
simpatico
periferic).
MIORELAXANTE
CENTRALE
capabile
s
relaxeze
musculatura
striat
spastic
au
i
efect
sedativ
sau
tranchilizant,
unele
sunt
analgezice
- utilizate pentru combaterea spasmelor musculare de cauz local, consecutive iritaiei,
inflamaiei sau traumatismului, ca i a spasmalor de origine reflex segmentar ,
declanate
de
unele
stri
patologice
viscerale
sau
somatice
unele
sunt
eficace
n
strile
de
spasticitate
spinal
- eficacitatea terapeutic este crescut prin asocierea cu analgezice antipiretice
- diazepam, baclofen, clorzoxazona
STIMULANTE PSIHOMOTORII, MEDICATIA NEUROTROPA, ANALEPTICE
RESPIRATORII
STIMULANTELE PSIHOMOTORII
(SP)
catecolamine din terminaiile presinaptice i scade recaptarea acestora din fant, nhibnd
inactivarea
lor
prin
MAO.
Crete
activitatea
SRAA,
favorizeaz
procesul
de
vigilen.
- Apare stare de alert (aciunea pe neuronii adrenergici, cu eliberarea de noradrenalin),
euforie (eliberare de dopamina la nivelul sistemului limbic), anorexie (eliberare de
dopamina
la
nivelul
centrului
alimentaiei
din
hipotalamus
)
- Are efecte simpaticomimetice indirecte (creterea presiunii arteriale, tahicardie).
- Indicaii: narcolepsie, sindromul hiperkinetic la copii, medicaie adjuvant n
parkinsonism n unele crize epileptice petit mal, n enurezis nocturn, n unele situaii care
impun
creterea
performanelor
psihomotorii
i
ndeprtarea
oboselii.
- Efecte adverse: anxietate, tremurturi, insomnie, somn neodihnitor, HTA, palpitaii,
dureri anginoase, tulburri digestive, tulburri de comportament, care pot determina
apariia
unui
sindrom
psihotic
de
tip
schizofrenie
paranoid.
- Abuzul cronic dezvolt tolerana i dependena, comportamentul fiind dominat de
preocuparea de a obine substana; dependena fizic este slab, intreruperea brusc a
adminstrrii determin somn prelungit, hiperfagie, eventual stare depresiv.
- Intoxicaia acut se caracterizeaz prin simptome vegetative (HTA, paloare, dureri
anginoase, aritmii, frisoane) i reacii psihotice de tip paranoid. Tratamentul este
simptomatic: sedare prin hipnotice, combaterea fenomenelor psihotice prin neuroleptice,
diminuarea reaciilor simpatice prin adrenolitice, favorizarea eliminrii toxicului prin
diuretice i acidifierea urinei.
- Este considerat substan de dopaj, utilizarea ei de ctre sportivi n scopul creterii
performanelor fiind interzis.
ALTELE:
dexamfetamina,
metamfetamina,
metilfenidat.
- ANOREXIGENELE sunt substane cu structur chimic asemntoare amfetaminei.
- Efectul anorexigen se datorete unei aciuni specifice de tip dopaminergic sau
serotoninergic la nivelul centrilor alimentaiei sau saietii din hipotalamus, cu
diminuarea consecutiv a impulsurilor ce comand actul de a mnca i apariia mai rapid
a senzaiei de saietate.
- Au reacii adverse de tip amfetaminic, mai ales risc de tulburri psihotice, de aceea
utilizarea lor clinic este
limitat.
- Reprezentani: amfepramona, fentermina, fenfluramina.
- CAFEINA ca i teofilina i teobromina, cafeina este un alcaloid.
- Este o metilxantin, care se gsete n principal n boabele de cafea i n frunzele de
ceai.
- Are proprieti stimulente psihomotorii i miocardice, diuretice i bronhodilatatoare.
- Este un stimulent psihomotor de intensitate moderat, n doze obinuite produce
senzaie de vioiciune, atenueaz oboseala, crete capacitatea de efort intelectual i psihic,
stimuleaz respiraia deprimat (de exemplu, n intoxicaia alcoolic acut), stimuleaz
contracia miocardic, vasoconstricie n teritoriul cerebral, stimuleaz secreia gastric,
uor
efect
diuretic.
- Efectele ei sunt rezultatul unor aciuni directe i indirecte, consecutive eliberrii de
adrenalin i noradrenalin de ctre sistemul simpato-medulosuprarenal.
- Stimularea psihomotorie se datoreaz creterii proceselor excitatorii la nivelul scoarei
cerebrale. Se produce o cretere a cAMP, ca urmare a inhibrii fosfodiesterazei.
- La concentraii apropiate de cele terapeutice, cofeina antagonizeaz competitiv aciunile
adenozinei.
- Elibereaz ionii de calciu din reticulul sarcoplasmic, favoriznd contracia muchilor
striai.
- Se folosete ca atare sau sub form de sruri: cafeina natriu-benzoic i cafeina citric,
administrat
oral
sau
n
injecii
subcutanate.
- Indicaii: tratamentul intoxicaiei cu alcool, migren i alte tipuri de cefalee vascular.
- Se gsete n buturi stimulante: cafea, ceai, coca-cola, pepsi-cola.
- Abuzul determin un oarecare grad de toleran, cu fenomene uoare de dependen.
Cantitile mari pot determina nervozitate, insomnie, tremor, palpitaii, aritmii cardiace,
uoara cretere a tensiunii arteriale, fenomene de iritaie gastric. Poate favoriza procesul
aterogen.
- Este contraindicat n cardiopatia ischemic, aritmii cardiace, la ulceroi, la persoanele
cu insomnie, la vrstele
extreme.
XIV.1.10 MEDICATIA
NEUROTROPA
CAPITOLUL XV
XV.1 SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
1. DOMENIUL COLINERGIC
Reprezint totalitatea neuronilor i a sinapselor care folosesc ca mediator chimic
acetilcolina.
Acetilcolina este sintetizat din colin i acetat activ sub aciunea colin-acetelazei.
Dup sintez acetil-colina este depozitat n vezicule presinaptice din care este eliberat
n fanta sinaptic n momentul depolarizrii membranei presinaptice i sub influena
ionilor de calciu. Dup eliberare acetil-colina acionez pe receptorii colinergici post
sinaptici care sunt de 2 tipuri:
a) muscarinici (M)
b) nicotinici (N)
a) Receptorii muscarinici (M)
1
sunt receptori n serpentin
2
sunt stimulai specific de muscarin
2
sunt de 5 tipuri: M1, M2, M3, M4, M5
o receptorii M1 - sunt situai n SNC i n unele plexuri nervoase
periferice
o
receptorii M2 sunt situai la nivelul efectorului vegetativ ( glande endocrine,
musculatura neted)
b) Receptorii nicotinici (N)
3
sunt receptori n serpentin
4
sunt stimulai specific de nicotin
5
sunt formai din 5 subuniti care formeaz un canal de sodiu
6
stimularea lor determin deschiderea canalului de sodiu urmat de
un influx de sodiu i depolarizare membranar
7
sunt de 2 tipuri :
o receptori N ganglionari situai la nivelul ggl. vegetativ
parasimpatic i la nivelul glandei medulosuprarenale
o
receptori N musculari situai la nivelul plcii terminale motorii
Terminarea efectului colinergic se datoreaz degradrii acetil-colinei de ctre
colin-esteraze, sunt 2 tipuri de colinesteraz:
8
colin-esteraza adevrat sau acetil-colin-esteraza, care are o putere
foarte mare de degradare a acetil-colinei
9
pseudo colin-esteraza sau butiril-colin-esteraza.
Substanele cu aciune n domeniul colinergic sunt de 2 tipuri:
A.
Parasimpato-mimetice
B.
Parasimpato-litice
1. Parasimpato-mimeticele
10
sunt substane cu actiune similar cu stimularea vagal
11
sunt de 2 tipuri:
o a) Parasimpato-mimeticele directe
o
b) Parasimpato-mimeticela indirecte
1. Parasimpato-mimeticele directe
Acioneaz ca agoniti ai RM (receptori muscarinici)
Not: Agonitii = o substan care se fixeaz pe un receptor i produce stimularea
receptorilor respectivi.
1. Acetil-colina
1
stimuleaz RM i RN
2
efecte :
o deprimare cardiac i vaso-dilataie cu hipotensiune
o
bronho-constricie i creterea secreiilor traheo-bronice
o
stimuleaz peristaltismul digestiv i crete secreiile digestive
o
la nivelul ochilor produce mioza prin contracia musculaturii irisului, produce
spasm de acomodaie cu fixarea vederii de aproape datorit contraciei musculaturii
ciliare i scade presiunea intraocular datorit favorizrii scurgerii umorii apoase din
compartimentul anterior al ochiului
2
acetil-colina are structur cuaternar de amoniu (structur polar) din acest
motiv trece greu prin membranele biologice
3
nu se folosete n scop terapeutic deoarece are efecte brutale (efecte de
intensitate mare care se instaleaz foarte repede) generalizate i de foarte scurt
durat.
2. Pilocarpina
4
este un alcaloid vegetal
5
are structur diferit de a acetil-colinei, din acest motiv nu este degradat
de colin-esteraz i are efecte de lung durat
6
stimuleaz n special RM
7
efecte :
o creterea secreiilor exocrine n special secreia salivar i
sudoripar (transpiraia)
scade presiunea intraocular
8
este o substan destul de toxic, din acest motiv sistemic este folosit
numai ca antidot n intoxicaiile cu atropin
9
principala utilizare a pilocarpinei e n aplicaiile locale conjunctivale
pentru tratamentul glaucomului (n acest caz se folosesc soluii de concentraie
ntre 0,5 i 4 %
3. Muscarina
10
este un alcaloid vegetal foarte toxic care stimuleaz numai RM
11
nu se folosete terapeutic, se folosete numai experimental
1. Parasimpato-mimeticele indirecte
Acioneaz prin inhibarea colin-esterazei determinnd acumulare de aceti-colin n
fanta sinaptic, din acest motiv numindu-se i anticolinesterazice. Sunt de 2 tipuri:
12
I. reversibile
13
II. Ireversibile
1. Anticolinesterazice reversibile
1. Filostigmin
14
este un compus cuaternal de amoniu
1
este destul de toxic, din acest motiv sistemic este folosit numai ca
antidot n intoxicaia cu atropin
15
aplicat local conjunctival este util n tratamentul glaucomului, dar are un
dezavantaj c produce iritaie local
o
o
o
2. Neostigmina
16
are structur cuaternar de amoniu
17
este mai puin toxic
18
acioneaz pe RM i RN
19
indicaii terapeutice datorit efectelor M este folosit n :
o tratamentul ileusului paralitic postoperator
tratamentul atoniei sau hipotoniei vezicii urinare
tratamentul glaucomului
ca antidot n infecia cu atropin
20
datorit efectelor N este folosit n tratamentul miasteniei gravis i
supradozrii curarizantelor
21
reacii adverse :
o colici digestive
diaree
o
o
o
o
o
o
o
o
o
o
vrsturi
hipotensiune
bradicardie
bronhospasm
22
contraindicaii :
o n ileusul obstructiv
la pacieni cu obstacole mecanice pe cile urinare
la hipotensivi
la asmatici
n insuficiena cardiac
la femeile nsrcinate
la pacienii la care s-a administrat curarizante depolarizante
23
mod de administrare : se administreaz fie injectabil intra-venos fie intern
3. Edrofoniu
24
are proprieti asemntoare cu a neostigmina, dar efectele sunt de durat
foarte scurt, se folosete numai pentru diagnosticul miasteniei gravis
1. Anticolinesterazice ireversibile
1. Atropina
29
este una alcaloid vegetal cu structur aminic
30
efecte :
o la nivelul ap. cardio-vascular produce tahicardie i creterea vitezei
de conducere la nivel cardiac, din acest motiv este folosit n
tratamentul blocurilor cardiace produse de digitalice
o
la nivelul ap. respirator produce scderea secreiilor i mpiedic bronho-spasmul
i bronho-constricia produse de anestezice
o
la nivelul ap. digestiv scade secreiile gastrice, din acest motiv poate fi folosit ca
anti-ulceros, datorit scderii secreiilor digestive poate apare un efect advers de uscare a
gurii
o
la nivelul musculaturii netede digestive, biliare, urinare scade contraciile, din
acest motiv poate fi folosit ca antispastic miotrop, datorit scderii contraciilor
digestive ea poate produce constipaie, iar datorit scderii contraciilor vezicii urinare
poate produce reacia advers de retenie urinar
o
la nivelul ocular produce mitriaz datorit relaxrii musculaturii circulare a
irisului, datorit acestui efect este folosit pentru producerea mitriazei pentru examenul
fundului de ochi i pentru a mpiedica producerea aderenelor ntre iris i cristalin la
pacienii cu irido-ciclite, datorit mitriazei atropina produce ca reacii adverse : fotofobia,
deoarece efectele atropinei sunt de lung durat, ea nu mai este folosit pentru indicaii
oftalmologice dect foarte rar
31
la nivelul ochilor atropina mai produce cicloplagie (incapacitatea adaptrii
vederii la aproape datorit lipsei de contracie a musculaturii ciliare). Datorit
cicloplegiei este folosit pentru determinri ale indicelui de refracie al cristalinului
la copii, dar produce ca reacie advers incapacitatea adaptrii la vederea pentru
aproape, datorit cicloplegiei; ea crete presiunea intraocular i este
contraindicaie n glaucom
32
atropina mai este folosit pentru tratamentul intoxicaiilor cu parasimpatomimetice directe sau indirecte
33
contraindicatiile atropinei sunt :
o glaucomul (boala caracterizat prin creterea presiunii intraoculare )
o
adenomul de prostat
34
administrare se administreaz intern i injectabil intra-venos (IV) n doze
de 0,5-1mg odat
2.
Scopolamina
35
este un alcaloid vegetal foarte liposolubil
36
trece uor barieera hemato-encefalic
37
are toate efectele atropinei, dar n plus are efecte anti-emetice i
deprimante pentru sistemul nervos central (SNC)
38
este folosit limitat la pacienii cu agitaie marcat i n tratamentul rului
de micare
39
ca reacii adverse produce :
o uscarea gurii
constipaie
o
o
o
tulburri de vedere
tulburri de miciune
sedare marcat
40
are aceleai contraindicaii ca ale atropinei
3. Butil-scopolamina
41
este butil derivatul cuaternar de amoniu al scopolaminei
42
datorit structurii polare nu trece bariera hemato-encefalic i nu apar
efecte deprimante pe SNC
43
are numai efecte periferice antispastice i antisecretorii
44
se folosete n principal n tratamentul colicelor digestive, biliare i renale
45
se administreaz fie intern fie injectabil
46
4. Oxifen ciclimina
5. Propantelina
6. Metantelina
7. Oxifenoniu
8. Pirenzepina
47
este un parasimpato-litic care la doze obinuite blochez selectiv RM, din
plexurile nervoase digestive
48
datorit efectului antisecretor localizat digestiv se folosete ca anti-ulceros
49
ca reacii adverse poate produce diaree
9. Homatropina
50
este un parasimpato-litic de uz oftalmologic
51
are aceleai indicaii, reacii adverse i contraindicaii oftalmologice ca i
atropina, dar are avantajul unui efect de durat mult mai scurt
52
53
10. Ipratropin
este un parasimpato-litic folosit ca anti-asmatic
se administreaz inhalator
1. Parasimpato-litice indirecte
55
1. Substane ganglionare
Acioneaz pe RN (receptorii nicotinici) ganglionari.
Sunt de 2 tipuri : nicotinice i ganglioplegice
1. Nicotinice
56
produc iniial stimularea RN ganglionari parasimpatici, apoi a celor
simpatici i apoi produce paralizii ganglionare
1. Nicotina
57
este un alcaloid toxic din frunzele de tutun
58
este foarte liposolubil
59
n mod obinuit ptrund n organism prin fumat
60
intoxicaia cronic se numete tabagism, se caracterizeaz prin dependen
psihic i se trateaz prin oprirea brusc a fumatului
1. Ganglioplegice
o
o
61
sunt substane care blocheaz de la nceput RN ganglionar
62
ele acioneaz ca antagoniti ai RNg
63
produc oprirea controlului digestiv la nivel periferic, manifestat n
principal prin vasodilataie cu hipotensiune i scderea peristaltismului intestinal
64
sunt indicate n tratamentul crizelor hipertensive severe i pentru obinerea
hipotensiunii controlate
65
sunt administrate injectabil intravenos
66
ca reacii adverse pot produce:
o hipotensiune sever pn la colaps
tulburri ischemice n teritoriile cu artero-scleroz
constipaie pn la ileus paralitic
67
sunt contraindicate la pacienii cu artero-scleroz cerebral sau
coronarian avansat
2. Trimetafan
3. Hexametonin
1. Substane curarizante
Decametoniu
1. DOMENIUL ADRENERGIC
Reprezint toate sinapsele care folosec ca neurotransmitor catecolaminele.
Catecolaminele sunt :
4. Adrenalina
5. Noradrenalina
6. Dopamina
Domeniul adrenergic are 2 componente : nervoas i umoral.
Umoral - reprezentat de medulo-suprarenal care secret n circulaie un amestec
de adrenalin i noradrenalin. Sinteza catecolaminelor se face ncepnd de la tirozin
care este transformat n dopamin apoi n noradrenalin care la rndul ei se transform
n adrenalin.
Dup sintez catecolaminele sunt depozitate n vezicule presinaptice de depozit
din care sunt eliberate n fanta sinaptic n momentul depolarizrii membranei
presinaptice i sub influena ionilor de Ca+2.
Catecolaminele acioneaz pe receptorii adrenergici. Receptorii adrenergici sunt
receptori n serpentin i sunt de 4 tipuri:
o R 1
o R 2
o R 1
o R 2
1. Receptori 1
produc vasoconstricie
mitriaz prin contracia musculaturii radiare a irisului
stimularea tractului genito-urinar, datorit stimulrii fosfatidial-inozitolic cu creterea
concentraiei calciului intracelular
2. Receptorii 2
sunt de 3 tipuri :
o R2 postsinaptici : produc relaxarea tractulu digestiv, creterea
secreei salivare, scad secreia de insulin i renin
o
R2 presinaptici : care cnd sunt stimulai determin inhibarea eliberrii de
catecolamine (au rol ntr-un mecanism de feed-back negativ (-) simpatic)
o
R2 extrasinaptici : sunt descrii n principal la nivelul trombocitelor i produc
creterea agregrii trombocitare
74
efectele R2 sunt produse prin inhibarea adenilat-ciclazei cu scderea
consecutiv a cantitii de AMPc (adenilat monofosfat ciclic)
3. Receptorii 1
75
produc stimularea tuturor funciilor cardiace (frecvena, viteza de
conducere, fora de contracie, consum de oxigen)
76
mai produc stimularea SNC cu anxietate i creterea secreiei de renin
4. Receptorii 2
77
produc vasodilataie, bronhodilataie, relaxarea tractului genito-urinar
(relaxarea uterului se numete efect tocolitic)
78
mai produc tremor al extremitilor, cresc secreia de insulin, glucagon,
cresc gluconeogeneza i glicogenoliza avnd efect hiperglicemiant
Efectele 1 i 2 sunt produse prin activarea adenilat-cilazei cu creterea AMPc
celular.
Terminarea efectului adrenergic se datoreaz recaptrii n terminaia presinaptic
prin mecanisme active i parial datorit degradrii catecolaminelor prin 2 sisteme
enzimatice :
1
MAO ( mono-amin-oxidaza) care este predominant n mitocondrii
2
COMT (catecol-o-metil-transferaza) predominant n citoplasm
Indiferent de succesiunea n care acioneaz cele dou sisteme enzimatice,
produsul final de metabolizare este acidul vanil-mandelic care se elimin urinar, dozarea
acestuia din urm d informaii referitoare la tonusul simpatic.
SUBSTANE CU ACIUNE N
DOMENIUL ADRENERGIC
1. Simpato-mimetice
Sunt substane care produc efecte similare stimulrii adrenergice.
Sunt de 2 tipuri :
1. Simpato-mimeticele directe
Acioneaz ca agoniti ai receptorilor adrenelgici, pentru ca o substan s se
poat fixa pe R adrenergici, ea trebuie s aib n molecul cele 2 grupri oxidil fenolice,
n plus mrimea radicalului de la gruprea aminic, influeneaz i el fixarea pe R
adrenergici, cu ct acesta este mai mare substana va stimula mai puini R i mai muli
R, n special R2.
13. Adrenalina (epinefrin)
79
este o catecolamin, stimuleaz toi receptorii adrenergici
80
produce n principal : vasoconstricie, stimularea cardiac i vasodilataie
coronarian
81
este indicat n tratamentul :
19. Izoprenalina
90
este o catecolamin sintetic care stimuleaz R1 i R2
91
produce bronhodilataie i stimulare cardiac
92
indicaii :
o tratamentul astmului bronic prin administraie sublingual i
inhalator
n tratamentul unor forme de insuficien cardiac administrate intravenos
93
reacii adverse : tahi-aritmii, palpitaii, crize anginoase
94
95
96
20. Dobutamina
stimuleaz numai R1
este indicat n tratamentul ocului cardiogen
se administreaz n perfuzie intravenoas
21. Dopamina
97
stimuleaz receptorii dopaminergici periferici i R1 i R1
98
produce : stimulare cardiac, vasoconstricie periferic, vasodilataie
splenic (n teritoriul digestiv)
99
este indicat n tratamentul colapsului
100
se administreaz n perfuzie intravenoas
22. Salbutamol : are structur de saligenin
23. Derbutalina
24. Fenotecol
25. Orciprenalina
101
102
103
palpitaii
crize anginoase
o mai pot determina anxietate
o
tremor al extremitilor (membre)
105
contraindicaii :
o la pacienii cu cardiopatie ischemic
o
la pacienii cu tahi-aritmii
1. Simpato-mimeticele indirecte
Sunt substane care acionnd prin mecanisme diferite determin creterea
cantitii de catecolamine la nivelul sinapselor adrenergice.
26. L-dopa
106
este un precursol al catecolaminelor
107
acioneaz prin creterea aintezei de catecolamine
108
este folosit ca medicament anti-parkinson-ian dopaminergic n boala
Parkinson
27. Efedrina
109
acioneaz n principal prin creterea eliberrii de catecolamine
110
structura sa este caracterizat prin lipsa oxhidrililor fenolici, din acest
motiv substana nu se poate fixa direct pe receptorii adrenergici
111
lipsa oxhidrililor fenolici face ca substana s aib o polaritate sczut,
motiv pentru care se absoarbe din tubul digestiv
112
datorit lipsei oxhidrililor fenolici substana este stabil la aciunea
enzimelor digestive
113
efecte :
o produce stimularea SNC
o
produce stimulare cardiac i vasoconstricie
o
produce bronhodilataie i stimularea musculaturii scheletice
114
indicaii :
o n tratamentul hipotensiunii
o
n tratamentul astmului bronic
o
n tratamentul miasteniei gravis
o
aplicat local pe tegumente samucoase este indicat n tratamentul hemostatic
(oprirea sngerrilor) dau decongestiv (scderea edemului) al mucoaselor conjunctivale i
nazale
115
reacii adverse : insomnie, agitaie, hipertensiune
116
folosirea ndelungat produce tahifilaxie (toleran instalat rapid) din
acest motiv efedrina nu trebuie folosit mai mult de 7-10 zile
117
se administreaz inern sau injectabil sau n aplicaii locale pentru efectele
topice
118
contraindicaii : la copii, n sarcin, la cardiaci, la hipertensivi
28. Nafazolina
119
are aceleai proprieti ca efedrina, dar este mult mai toxic, din acest
motiv nu este folosit sistemic
120
se administreaz local conjunctival sau nazal ca decongestiv sau
hemostatic
121
este contraindicat la copii
29. Amfetamina
30. Metil fenidatul
31. Amfepramona
32. Imipramida
33. Amitriptilina
34. Nortriptilina
35. Cocain
122
este un anestezic local cu structur esteric
123
are i efecte simpatomimetice datorate mpiedicrii recaptrii
catecolaminelor prin blocarea sistemului transportor de la nivelul membranei
presinaptice
124
datorit efectelor simpato-mimetice cocaina nu poate fi administrat ca
anestezic injectabil deoarece produce produce vasoconstricie marcat cu ischemie
i necroz, este folosit ca anestezic numai n aplicaii locale n ORL
125
administrarea cronic a cocainei determin dependen psihic numit
cocainomanie, tratamentul cocainomaniei se face prin oprirea brusc a
administrrii de cocain.
36. Tranilcipramina
37. Fenelzina
1. Simpato-litice
Sunt substane care mpiedic efectele stimulrii adrenergice
Sunt de 2 tipuri :
Simpato-liticele directe
Simpato-liticele indirecte
1. Simpato-liticele directe
Acioneaz ca antagoniti ai receptorilor adrenergici.
38. Talazolina
blocheaz R1 i R2
produce (efecte) :
o vasodilataie
o
tahicardie prin mecanism reflex
o
creterea peristaltismului digestiv i a secreiilor gastrice prin efecte
parasimpatomimetice i histamina eliberatoare
128
este folosit n tratamentul :
o feocromocitomului (tumoare de suprarenal care secret n exces
catecolamine)
o
sindroamelor vasospastice (sindrom RAYNAUD)
129
reacii adverse : hipotensiune, tahi-aritmii, tulburri ischemice n teritorii
126
127
o
o
o
o
o
40. Prazosin
134
blocheaz selectiv R1, producnd vasodilataie, nu determin tahicardie
reflex deoarece nu blocheaz R2 presinaptici
135
este folosit n tratamentul hipertensiunii arteriale cronice
136
reacii adverse : produce fenomenul de prima doz caracterizat prin colaps
i lipotimie, din acest motiv prima doz trebuie administrat sub controlul medical.
41. Propanololul
137
blocheaz R1 i R2
138
este folosit ca anti-hipertensiv deoarece prin blocarea 1 scade debitul
cardiac i secreia de renin, iar prin blocarea unor R n SNC scade controlul
simpatic periferic
139
este folosit ca anti-anginos deoarece prin blocarea R 1 scade consumul de
oxigen al cordului
140
este folosit ca anti-aritmic deoarece mpiedic influenele simpatice
cardio-stimulatoare
141
este folosit ca anti-migrenos deoarece prin blocarea R 2 mpiedic
vasodilataie cerebral marcat
142
se administreaz intern sau injectabil
143
reacii adverse : hipotensiune, bradicardie (scderea frecvenei cardiace),
blocuri, bronho-spasm, vaso-spasm
144
contraindicaii :
o la hipotensivi
la bradicardici
n insuficiena cardiac acut
la asmatici
cei cu sindroame vasospastice
la diabetici n tratamentul cu anti-diabetice
42. Atenolol
43. Metaprolol
1. Simpato-liticele indirecte
Sunt substane care acionnd prin mecanisme diferite, scad cantitatea de
catecolamine n sinapsele adrenergice.
44. Alfa-metil dopa
145
duce la sintez de alfa-matil noradrenalin i alfa-matil adrenalin, neurotransmitori fali cu efecte inhibitorii
146
produce vasodilataie i scderea tensiunii arteriale
147
este folosit ca antihipertensiv
148
se administreaz intern
45. Guanetidina
149
este un alcaloid vegetal care mpiedic eliberarea de catecolamine
150
produce vasodilataie
151
este folosit n tratamentul cronic al formelor severe de hipertensiune
arterial
152
reacii adverse : hipotensiunea, tulburri ischemice
o
o
o
46. Rezerpina
153
este un alcaloid vegetal
154
mpiedic recaptarea catecolaminelor n veziculele presinaptice de depozit,
determinnd epuizarea veziculelor presinaptice
155
este folosit ca anti-hipertensiv att ca tratament cronic administrat inern
ct i ca tratament de criz administrat injectabil
156
are i efecte anxiolitice (scade stress puternic) i neuroleptice (antipsihoz)
157
reacii adverse :
o hipotensiune
scderea fluxurilor plasmatice tisulare inclusiv n teritoriul renal
sedare, somnolen
158
contraindicaii :
o n insuficiena renal
la pacienii cu arteroscleroz avansat
47. Clonidina
159
este un agonist selectiv al R2 a
160
prin stimularea unor R n SNC, determin scderea tonusului simpatic
periferic, iar prin stimularea R2 presinaptici scade eliberarea de catecolamine n
periferie
161
produce vasodilataie i scderea tensiunii arteriale
162
este folosit ca anti-hipertensiv
163
reacii adverse : hipotensiune, sedare, somnolen
164
contraindicaii : tratamentul nu trebuie oprit brusc deoarece pot apare crize
hipertensive
CAPITOLUL XVII
XVI.1 Histamina i antihistaminicele
Histamina este o amin biogen care rezult prin decarboxilarea histidinei, reacie
catabolizat de histidin-decarboxilaz. Majoritar, histamina este format n mastocite i n
leucocitele bazofile, unde se gsete depozitat n formaiuni granulare, mpreun cu
heparina, condroitin sulfai i ATP, iar cantiti mici se formeaz n mucoasa gastrica, unii
neuroni i n esuturile care se dezvolta repede.
Eliberarea din granule se face pe 2 ci:
1. Imunologica - pe suprafaa mastocitelor se leag Ig E sau Ig G, avnd drept
efect eliberarea de histamina cu consum de energie i Ca2. Refacerea depozitelor
se face dup cteva zile sau sptmni.
2. Prin mecanism de feed-back negativ, prin receptorii H 2 ce se gsesc pe
mastocitele din piele i bazofilele din snge.
Din punct de vedere farmacologic, este importanta eliberarea chimica (morfina i
tubocurarina) i mecanica de histamina. Orice agresiune chimica sau mecanica duce la
eliberarea de histamina.
Principalele cai de metabolizare constau n N-metilare, urmata de dezaminarea oxidativa
sub influenta MAO, cu formare de acid imidazol acetic, sau sub influenta DAO, cu
formare de acid imidazol acetic, care este n parte ribozoconjugat.
n cursul administrrii orale, histamina este practic n ntregime inactivata de flora
intestinala, cu formare de N-acetilhistamina.
Mecanisme de aciune
ANTIHISTAMINICE H1
(Antagonitii H1 selectivi)
Din punct de vedere al cronologiei descoperii lor avem:
1. Antihistaminice de generaia I - dau sedare
2. Antihistaminice de generaia II - nu dau sedare pentru ca nu strbat bariera
hematoencefalic.
Antihistaminicele se absorb rapid i n proporie mare din intestin, i se distribuie larg n
organism. Sunt metbolizate intensiv n ficat, majoritatea avnd efect relativ scurt: 4-6 ore.
Medizina acioneaz 24 de ore, fiind antihistaminic cu aciune lunga.
Antihistaminicele sunt amine ce prezint metabolii activi.
Antihistaminicele au 2 categorii de aciuni:
1. Aciune care apare prin blocarea H1 - aciune antagonist complet reversibil.
Au efect slab pe H3, iar efectul pe H2 este aproape neglijabil. Antihistaminicele H1 au
efect antialergic.
2. Aciuni care apar prin alte mecanisme - pentru ca are structura asemntoare cu
substanele care acioneaz pe receptorii colinergici, serotoninergici, 1 adrenergici. Au
urmtoarele efecte:
- sedare de intensitate variabila n funcie de produs (la copii pot sa apar
fenomene de excitaie).
- antiemetic - daca sunt administrate n profilaxia rului de micare
- efect anticolinergic - prin blocarea receptorilor muscarinici. Aceste medicamente
pot avea efecte favorabile i n unele rinite nonalergiceprin efecte parasimpatolitice.
- efect antiparkinsonian - prin efect anticolinergic.
- antagoniti pe 1 adrenergici - Fenotiazine - produc hipotensiune arteriala
ortostatica.
- pot bloca receptorii serotoninergici fr manifestri clinice importante.
- aciune anestezica de tip local: Difenilhidramina i Prometazina blocheaz
receptorii din canalele de Na.
1. Antihistaminice din generaia I:
a. Dimenhidrina - are efect sedativ puternic; se folosete pentru profilaxia rului de
micare.
b. Pirilamina - are efect sedativ moderat, ajutnd la instalarea somnului (nu induce
somnul).
c. Ciclizina i Meclizina - antihistaminice H1 cu efect sedativ slab, cu durata lunga de
aciune, folosita i pentru profilaxia rului de micare.
d. Clorfeniramina - este un sedativ slab, fiind un antialergic puternic; mai este folosit
n asociaii medicamentoase n tratamentul rcelii.
e. Prometazina - este fenotiazina cu efect sedativ destul de puternic. Efectul
antihistaminic se instaleaz lent i este durabil - circa 12 ore. Are efect antiemetic
eficace. Are oarecare aciune anticolinergic i antiserotoninergic; este anestezic local
i analgetic.
Se administreaz oral sub forma de clorhidrat, maleat sau teoclat de Prometazina, n
doze de 25 mg seara la culcare. n urgente se dau 50 mg i.m. sau n perfuzie i.v. Este
folosit i ca medicaie preanestezic sau ca sedativ i pentru combaterea insomniei, 2550 mg seara.
f. Ciproheptadina - are cea mai marcat aciune antiserotoninergic.
2. Antihistaminice din generaia II:
a. Astenizolul (Hismanal) - are structura piperidinic i efect de lunga durata; se
administreaz o data /zi i nu are efecte sedative sau anticolinergice.
b. Terfenadina - are structura piperidinic i efect de lung durat ce se instaleaz
rapid.
c. Loratadina (Claritine) - are structura piperidinica i efect de lunga durata.
d. Cetirizina este un compus cu structura piperazinic i are aceleai caracteristici ca
cele de mai sus.
INDICAII
1. Reacii alergice - sunt de prim alegere pentru profilaxia i tratamentul reaciilor
alergice slabe i moderate: n rinite alergice; n astm bronic nu se administreaz
antihistaminice H1 pentru c au efect foarte slab. n reaciile alergice au efecte:
sedativ, efecte de tip atropinic (retenie de urin), hipotensiune ortostatic, aritmii.
2. Dermatite atopice - are efect sedativ i antipruriginos. Nu se poate stabili care
antihistaminic H1 este mai bun; de aceea se testeaz. n terapiile de lung durat,
efectul poate s scad.
3. Ru de micare - pentru profilaxie, n special Dimenhidrina i Prometazina
(cele de generaia I de obicei). Sunt indicate n afeciuni vestibulare (sindrom
Meniere), grea matinal la gravide (nu toate antihistaminicele se pot da la
gravide: piperazinele sunt
CAPITOLUL XVII
Clasificarea antiinflamatoarelor
Se face n funcie de criteriile terapeutie i chimic
Acizi carboxilici:
Acizi enolici
Pirazolone:
Oxicami: ,, .
Blocante selective:,
Compui de aur: ,
Derivai tiolici:
Imunodepresive: ,
Proprieti
Exemple
AINS inhibitori
Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,
ai COX1 i
indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid
COX2, dar cu
mefenamic, naproxen, piroxicam, sulindac
selectivitate redus
AINS inhibitori
ai COX2 cu
selectivitate de
ordin 5-50
AINS inhibitori
ai COX2 cu
selectivitate >50
Rofecoxib
AINS inhibitori
slabi ai ambelor
izoforme
Farmacocinetica
Datorit diversitii chimice , AINS au o gam larg de caracteristici farmacocinetice.
actiune intensa
bine suportat la doze mici, pe perioade limitate
INDOMETACIN supoz. 50 mg, caps. 25, 50 mg
adm. oral: 3 x 1 caps/zi
rectal: 2 x 1 supoz/zi
doza orala + rectala maxima: 150-200 mg/zi
Diclofenac
unul dintre cele mai active AINS
DICLOFENAC cp. 50 mg, dj. 50 mg, dj. ent. 50 mg
DICLOFENAC RETARD cp. ret. 100 mg
DICLOFENAC supoz. 100 mg
DICLOFENAC sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
DICLOFENAC DUO caps. ret. 75 mg
REUMAVEK sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
REFEN cp. ret. 100 mg
TRATUL caps 50 mg
TRATUL supoz. 60, 120 mg
TRATUL sol. inj. 30 mg/ml - 3 ml
VOLTAREN dj. 25, 50 mg, dj. ret. 100 mg
VOLTAREN supoz. 25, 50, 100 mg
VOLTAREN sol. inj. 25 mg/ml - 3 ml
adm. oral 3 x 50 mg/zi, 100 mg/zi
rectal 1 supoz/zi seara
im.
1-2 f/zi
doza maxima indiferent de calea de administrare: 150 mg/zi
copii: 1-3 mg/kg/zi in mai multe prize
Oxicami
Piroxicam
efecte intense, comparabile cu indometacina in poliartrita reumatoida
actiune de durata (o data/zi)
toleranta buna
PIROXICAM cp. 20 mg
PIROXICAM supoz. 20, 40 mg
FELDENE caps. 10 mg
FELDENE f. 20 mg/ml - 1 ml
adm.
Ketoprofen
efecte inetnse comparabile cu indometacin
efect analgezic mai redus
KETOPROFEN SR caps. 200 mg
KETONAL cp. 100 mg
KETONAL supoz. 100 mg
KETONAL sol. inj. 50 ml/ml - 2 ml
PROFENID cp. 100, 200 mg
PROFENID pulb. inj. 100 mg
adm. oral 150 - 200 mg/zi, in 2-4 prize
rectal 100 mg seara
doza maxima zilnica: 200 mg
Coxibe
Celecoxib
inhibitor selectiv COX 2
pic seric la 2-3 ore
CELEBREX caps. 100, 200 mg
ind. artraza, poliartrita reumatoida
dismenoree primara
dureri de intensitate moderata-severa
adm. artroza 200 mg/zi in 1-2 prize
poliartrita reumatoida 200-400 mg/zi in 1-2 prize
varstnici:
maxim 200 mg/zi
insuf. hepatica:
doze pe jumatate
copii: nu se recomanda
Rofecoxib
inhibitor selectiv COX 2
pic seric la 2 ore
VIOXX cp. 12,5 mg, 25 mg
ind. artraza, poliartrita reumatoida
dismenoree primara
dureri de intensitate moderata-severa
r.a.
edeme ale membrelor inferioare
hipertensiune
dispepsie
c.ind sarcina, alaptare
adm. artroza 12,5.25 mg/zi
poliartrita reumatoida 25 mg/zi
dismenoree primara 50 mg/zi intro-o priza
durere
50 mg/zi intro-o priza
CAPITOLUL XVIII
XVIII.1 MEDICAIA APARATULUI RESPIRATOR
Tusea este un act reflex, constituit din secude rapide expiratorii, explozive. Ca
rezultat al unei excitatii de o anumita intensitate exercitata asupra unor receptori
periferici, se produce o inspiratie profunda, urmata de inchiderea glotei. Presiunea in
caile respiratorii creste mult. Se produce apoi deschiderea brusca a glotei si contractia
muschilor respiratori, cu eliminarea rapida a aerului din pulmoni, avand ca rezultat
expulzarea corpilor straini sau a materiilor aflate in caile respiratorii.
Arcul reflex implicat in tuse este format din:
-receptori, localizati atat la nivelul aparatului respirator cat si al altor organe .
-cai centripete, formate din diferiti nervi aferenti, care produc stimuli de la periferie la
centru.
-centrul tusei, situat in bulbul rahidian.
-cai centrifuge, formate din fibre eferente, care merg la organele efectoare, muschii
respiratori.
Substantele antitusive pot influenta reflexul tusei actionand la diferite nivele ale
arcului reflex:
a)
calmeaza receptorii senzitivi a caror stimulare declanseaza tuseI
b)
inhiba centrul tusei
c)
blocheaza caile aferente sau eferente ale arcului reflex.
Cele mai utilizate antitusivesunt deprimantele centrului tusei. In al doilea rand sunt luate
in considerare substantele cu actiune asupra receptorilor periferic
1.1 Antitusive deprimante ale centrului tusei
n aceasta grupa pot fi reuniti unii alcaloizi ai opiului: morfina, codeina,
noscapina si unii derivati semisintetici ai acestora.
1.1.a Antitusive cu aciune central
OPIUL SI ALCALOIZII DIN OPIU
Opiul este un puternic inhibitor al tusei, prin mecanism central, datorita indeosebi
morfinei pe care o contine.
MORFINA
Este una dintre substantele cele mai puternic deprimante ale centrului tusei.
Totusi, utilizarea sa ca antitusiv este limitata, datorita multiplelor efecte nedorite:
deprimarea centrului respirator bulbar, inhibitia activitatii celulelor ciliate ale epiteliului
bronsic, cu diminuarea aportului acestora la eliminarea secretiilor bronsice, instalarea
rapida a eufomaniei cu consecintele ei daunatoare, efectul puternic constipant.
Morfina se utilizeaza ca antitusive in mod exceptional, cand tusea este deosebit de
puternica sau cand este insotita de durei intense: infarct pulmonar, fracturi de coaste,
cancer pulmonar.
Administrare: ca antitusiv: 2-5 mg o data, de doua trei ori pe zi.
CODEINA
Copii: 1 doza/10kg/24 ore, pana la 4 ani 1-2 doze/zi, intre 4-15 ani 2-3
doze/zi.
1.1.b Antitusive cu aciune asupra receptorilor periferici
In aceasta grupa intra substantecare actioneaza prin mecanisme diferite.
SUBSTANTELE MUCILAGINOASE-au proprietati hidrofile, lubrefiaza
mucoasa faringiana, diminua sensibilitatea terminatiilor nervoase. Se poate deduce ca
efectul lor se manifesta indeosebi in cazurile in care tusea este consecinta iritatiei
mucoasei faringiene. In terapeutica se folosesc diferite plante care contin substante
mucilaginoase: matase de porumb, tei, patlagina. Din frunzele sau florile acestor plante
se obtin infuzii, care se utilizeaza sub forma de ceai.
ANTISEPTICE SI DECONGESTIONANTE NAZALE-sunt active cand tusea
este consecinta unor iritatii ale mucoasei nazale.
ANESTEZICELE LOCALE-diminua iritatia receptorilor.
EXPECTORANTELE-favorizeaza fluidificarea sputei si eliminarea ei, diminua
astfel un factor iritativ local.
BRONHOSPASMOLITICELE-diminua indirect iritatia receptorilor.
2. Substane cu aciune modificatoare asupra secreiei bronice
Produc fluidificarea expectoratiei prin modificarea secretiei vascoase bronsice,
stimularea activitatii secretorii a mucoasei traheo- bronsice, si stimularea mecanismelor
de eliminare a sputei. Fluidificarea sputei are ca rezultat eliberarea celulelor glandulare si
imbunatatirea activitatii acestora, deblocarea cililor si favorizarea miscarii lor pendulare,
usurarea eliminarii expectoratiei. Clasificarea poate fi facuta tinand seama de
mecanismele de actiune:
2.1aciune asupra glandelor bronice ( secretostimulante ):
1
prin mecanism mixt, direct si reflex: medicamentele se administreaza oral
si se elimina la nivelul glandelor bronsice(mecanism direct). Iritarea nespecifica a
receptorilor din mucoasa gastrica influenteaza indirect secretia bronsica prin
mecanism reflex naso-bazal. Prin acest mecanism mixt actioneaza substantele
volatile (amoniac, sarurile de amoniu) si cele sublimabile ( benzoatul de sodiu,
ioduri, derivati de guaiacoli-guaiafenesina). Cu efecte expectorante si
antiinflamatorii putem folosii ceaiul de podbal, singur sau asociat cu flori de
lumanarica, frunze de patlagina, crucisor in parti egale.
AMONIACUL SI SARURILE DE AMONIU
Intra in compozitia unor preparate ca : DIUROCARD, SIROP EXPECTORANT.
O parte in amoniu este eliberat in sange si in lichidele intercelulare, iar o parte se
elibereaza pe cale respiratorie, ceea ce produce o scadere a vascozitatii expectoratiei.
Totodata este marita secretia bronsica, si este usurata eliminarea mucusului aderent
.
BENZOATUL DE SODIU
Intra in compozitia preparatelor: SIROGAL, SIROP DE PATLAGINA.
Este indicat in traheo-bronsita, laringita, bronsiectazie,tbc pulmonar cronic.
IODURI-KALII IODIDUM, NATRII IODIDUM
Intra in compozitia peparatului ASTMOFUG
Este indicat in bronsita cronica si in perioada dintre crize la smatici, si in bronsita
asmatiforma.
GUAIAFENESINA
Intra in preparatele: TRECID, AMBENYL, DIMOTANE.
Se prezinta sub forma de comprimate de 0.1g, sirop de 2.1g/ml si solutie de
0.1g/ml.
Fluidifica secretiile bronsice, amelioreaza ventilatia pulmonara si scade pragul
convulsiilor.
Administrare: adulti: 2-6 comprimate/zi, 2-4 linguri de sirop/zi, 20 de picaturi de 2-6
ori/zi.
Copii: -1 lingurita sirop de 3 ori/zi, tablete de 3 ori/zi.
2
prin mecanism reflex: preparatele se administreaza oral, si actioneaza prin
iritatie nespecifica la nivelul mucoasei gastrice, determinand cresterea secretiei
bronsice pe cale reflexa.
2.2 prin aciune asupra secreiei bronice bronhosecretolitice, mucolitice )
Actioneaza asupra secretiilor bronsice, producand liza macromoleculelor de
mucus, cresterea fluiditatii si favorizarea eliminarii secretiilor prin transport ciliar
si prin tuse.
BROMHEXINA
Se gaseste sub forma preparatelor urmatoare: BISOLVON, BROMHEXIN solutie
de 0.2% si tablete de 8 mg.
Creste activitatea lizozomilor, marind secretia enzimelor care hidrolizeaza
mucopolizaharidele. Scade vascozitatea secretiilor bronsice, favorizeaza miscarile cililor,
creste prezenta IgA si IgG in parenchimul pulmonar.
Indicatii: traheobronsite simple si asmatiforme, laringite.
Administrare: adulti: 8-16mg de 3 ori/zi
Copii peste 10 ani: 4-8 mg de 3 ori/zi
Copii 5-10 ani: 4 mg de 3 ori/zi
Copii 1-4 ani: 4 mg de 2 ori/zi.
ACETYLCISTEINA
Se gaseste sub forma preparatelor urmatoare: FLUIMUCIL, MUCOSOLVON,
ACC, SIRAN.
Reduce legaturile disulfidice din mucoproteine in functie de ph, astfel volumul
secretiei creste si se lichefiaza.
STREPTOCHINAZA,
Sunt enzime proteolitice, care aplicate local sau in aerosoli, pot fluidifica
secretiile
bronsice purulente, vascoase, caracteristice infectiilor bronho-pulmonare.
Actioneaza lizand puroiul, materialul necrolitic, si fibrele de acid
dezoxiribonucleic, care ingroasa mucusul si ingreuneaza expectoratia
CARBOCISTEINA
Preparate: HUMEX EXPECTORANT, tablete efervescente, sirop
Scade vascozitatea mucusului.
VAPORII DE APA
Inhalatiile, ca si vaporii de apa ingerata in cantitati mari, hidrateaza si fluidifica
secretiile bronsice vascoase, umidiufica mucoasele si usureaza miscarea cililor.
Este recomandata inhalarea vaporilor de apa deasupra unui vas cu apa fierbinte, sau
administrarea de aerosoli dintr-o solutie salina izotona, incalzita la 50 de grade celsius.
3.Substante bronhodilatatoare
Substantele bronhodilatatoare produc relaxarea muschilor bronsici, cu marirea
diametrului bronsiilor. Efectul lor este evident cand muschii netezi ai bronsiilor sunt
TEOFILINA
1 PAPAVERINA
2 NITRITII
3 PROCAINA
TEOFILINA
Stimuleaza centrul respirator bulbar, crescand amplitudinea si frecventa miscarilor
respiratorii.
Teofilina relaxeaza muschii bronsici, indeosebi cand sunt contractati, producand
marirea capacitatii vitale.
Se administreaza oral, fiind recomandata la bolnavii astmatici cu crize frecvente,
cu insuficienta cardiaca sau coronariana.
Administrare: 0.1-0.3g odata si 0.5-0.75g/zi, dupa masa.
AMINOFILINA
Se administreaza oral in tratamentul de fond al astmului, in doze de 300mg la 8
ore, dupa mese. Se recomanda asocierea cu sedative sau tranchilizante pentru a atenua
efectele stimulente centrale ale aminofiline.
In criza de astm bronsic care nu cedeaza la simpatomimetice se recomanda
injectarea i.v. foarte lent (10-15 min.) sau, preferabil in perfuzie timp de 30 minute.
Un tratament cu aminofilina nu se poate incepe daca bolnasvul a primit in
ultimele 8 ore un preparat farmaceutic continand teofilina sau un derivat al acestuia.
Supradozarea sau injectarea
i.v. rapida poate produce accidente grave:
hipotensiune marcata, colaps, aritmii severe
Intravenos este contraindicata la bolnavii cu infarct miocardic acut, la epileptici si
la cei cu alergie la teofilina.
Aminofilina stimuleaza centrii respiratori bulbari, produce coronarodilatatie si
nervoasa, cefalee.
ORCIPRENALINA( ASTMOPENT ALUPENT)-aerosoli
Este un simpatomimetic cu actiune asupra receptorilor beta adrenergici.
Are efecte stimulatoare asupra inimii si SNC.
Indicatii: in tratamentul bronhospasmului din astmul bronsic, bronsita obstructiva
cronica.
Administrare: -in terapia pe cale inhalatorie: 1-2 pufuri de 3 ori/zi
-in tratamentul crizei de dispnee: 1-2 pufuri
la copii peste 3 ani: 1 puf
adulti 1 comprimat de 4 ori pe zi
copii intre 3-10ani: comprimate de 4 ori pe zi.
TERBUTALINA(BRICANYL)-aerosoli, comprimate de 2.5mgsi 5mg
Produce relaxarea musculaturii netede bronsice.
Aproximativ 20-30% din doza se depoziteaza in plaman.
Indicatii: astm bronsic, bronsita cronica, emfizem pulmonar.
Administrare: adulti si copii peste 12 ani: 0.25-0.5mg. in cazuri severe se pot
administra 1.5mg o data. Doza totala in 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 6 mg
Copii intre 3-12 ani: 0.25-0.5mg, in cazuri severe se poate administra 1
mg o data insa doza totala in 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 4 mg
FENOTEROL(BEROTEC)-aerosol
Relaxeaza musculatura netedabronsica
Indicatii: in criza de astm, in astmul indus de effort, bronsita obstructiva cronica.
Administrare: profilaxia astmului indus de efort: 1-2 pufuri
Tratamentul astmului bronsic: 1-2 pufuri de 3-4 ori pe zi nu mai mult de 8
pufuri pe zi.
SALBUTAMOL(VENTOLIN, SALBUTAMOL)-comprimate, sirop, aerosoli
Salbutamolul produce bronhodilatatie fara efecte adverse cardiovasculare.
Indicatii: astm bronsic, bronsita cronica, emfizem pulmonar.
Administrare: comprimate:-adulti: 1 comprimat de 3-4 ori/zi
-copii intre2-6 ani: comprimate de 3 ori pe zi
-copii de 12 ani: comprimate de 3 ori pe zi
-copii peste 12 ani-doza de adult
aerosoli:
-adulti: 1-2 inhalatii dintr-o doza de 100mg-200mg
-copii: 1 doza de 100mg
Doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 800mg salbutamol-8 inhalartii
CLENBUTEROL(SPIROPENT)-comprimate 0.02mg, sirop
Scade vascozitatea mucusului si creste clearence-lul mucociliar.
Indicatii: in terapia astmului bronsic persistent usor, moderat sau sever, a astmului
cu manifestari nocturne, a astmului bronsic de efort.
Administrare: comprimate: adulti si copii peste 12 ani: 1 comprimat de doua ori/zi
Copii sub 12 ani: 0.0012mg/kg corp/zi
SUBSTANTE BRONHODILATATOARE
PARASIMPATOLITICE
anafilaxiei: histamina si alte substante tisulare active. Substantele din aceasta grupa se
folosesc de regula pentru tratamentul de fond al astmului alergic, si nu sunt indicate
pentru rezolvarea crizei de astm, insa sunt folosite pentru prevenirea crizelor.
CROMOGLICATUL DE SODIU(CROMHEXAL, CROMOLYN)-aerosoli,
capsule pentru inhalatiide 20mg
Actiune farmacologica: administrat exclusiv ca inhalator, ca pulbere, micsoreaza
frecventa si intensitatea crizelor, amelioreaza functia pulmonara. Actiunea se manifesta
dupa o latenta de 10-15 zile, iar durata tratamentului trebuie sa fie de minim 2 luni.
Indicatii: astm bronsic alergic, indeosebi la copii.
Reactii adverse: bronhospasm, tuse, greturi, varsaturi.
Contraindicatii: primul trimestru de sarcina, astm intrinsec.
NEDOCROMIL(TILADE, TILADE MINT)-suspensie aerosoli,aerosol
Este indicat pentru profilaxia alergiilor primare, la copii asmatici. Prezinta
avantajul ca este mai activ decat cromoglicatul si reactiile adverse sunt mai rare.
KETOTIFEN(KETOTIFEN, ZADITEN, KETOF)-comprimate a 1mg, sirop a
1mg/5ml
Indicatii: profilactic in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica,
afectiuni alergice ca bronsite, rinite alergice, manifestari cutanate. Nu se administreaza in
crize de astm. Actiunea se instaleaza in 1-2 saptamani, de aceea nu trebuie asociat la
inceput cu alte medicamente.
Reactii adverse: oboseala, somnolenta, scaderea secretiei salivare, ameteala,
cefalee, greturi.
Contraindicatii: copii sub 6 luni, sarcina in primul trimestru, alaptare. Nu se
asociaza cu deprimante centrale si bauturi alcoolice.
Administrare: 2*1mg
5. Glucocorticoizii
Cu toate ca sunt foarte eficace in anihilarea simptomelor asmului bronsicsi au o
actiune antiinflamatoare marcata, glucocorticoizii reprezinta un mijloc terapeutic de
rezerva, datoritareactiilor adverse.
Preparatele pot fi clasificate in functie de modul de administrare:
-local
-intramuscular
-per os
-intravenos
a) Preparatele cortizonice locale sub forma de aerosoli, solutii pentru inhalatii, au
actiune mai limitata: numai asupra bronhiilor, fara efecte sistemice nedorite. Ca
reactie adversa, pot favoriza dezvoltarea candidozei bucofaringiene.
BECLOMETASONA DIPROPIONAT:
PREPARATE: ALDECIN INHALER-spray 50mcg/doza: 1-2 inhalatii de 2-3 ori/zi
CAPITOLUL XIX
XIX.1 MEDICAIA DERMATOLOGIC
Pimafucin
Se prezint sub form de crem 2 %, suspensie 25 mg natamicin.
Spectrul de activitate este asemntor cu al nistatinei acionnd asupra
trichomonas vaginalis.
Indicaii: candidoz, trichomoniaz
Administrare: pe piele, pe unghii, sub form de crem, n otomicoze sub fom de
suspensi 2-3 pic.
Clotrimazol( antifungol spray 10 mg/ml, imozol crem 1 %, lotrimil crem 1 %)
Acioneaz asupra tulpinilor de epidermophiton, tricophiton, histoplasma,
candida.
Administrare. solua 1 % i crema 2-3 ori/zi pe zonele afectate.
Miconazol ( medacter crem 2 % )
Absorbie redus prin piele i mucoase
Acioneaz asupra tulpinilor de tricophiton, candida
Indicaii: n candidoze, ptiriazis sau candidoze vaginale
Reacii adverse: iritaii locale
Administrare: aplicaii locale
Acnidazil crem
Indicaii: n acnee
Administrare: pe piele uscat, se aplic un strat subire pe zona afectat: seara n
prima sptmn, 2x1/zi ulterior
Econazol
Nu se absoarbe prin piele sau mucoasa vaginal
Aciunea este asemntoare cu a miconazolului
Indicaii: n candidoze, ptiriazis, tricofiie.
Isoconazol ( travogen crem )
Aciunea este fungicid asupra tulpinilor de tricophiton, candida, aspergillus.
Are o aciune bactericid asupra stafilococului i streptococului.
Indicaii: infecii fungice superficiale ale pielii minilor, genitale
Administrare: local dimineaa, seara, 2-4 sptmni, se continu tratamentul 2
sptmni dup vindecare.
Ketoconazolul ( crem 2 %, sampon )
Aciune: antifungic asupra candida, epidermophiton.
Administrare: local
ANTIFUNGICE DE UZ GENERAL
Griseofulvina ( comprimate a 125mg )
Difuzeaz bine prin piele, se elimin renal, are o aciune fungistatic asupra
tricophiton, epidermophiton
Indicaii: n micoze capilare, epidermice.
Contraindicaii: la gravide
Reacii adverse: colici abdominale, diaree, erupii
Administrare: aduli: 500 mg 1-2 ori/zi se continu tratamentul 2-4 sptmni;
copii 10 mg/kg/24 ore.
Emoliente i protectoare
Anumite substane inerte din punct de vedere farmacologic ca talcul se folosesc ca
protectoare ale pielii sub form de pudre, paste, suspensii.
Bentoderm ( crem)
Indicaii: protecia minilor
Tratamentul rnilor i ulcerelor
Preparatele folosite au rolul de a stimula epiderma i nchiderea rnilor cu
tendina de ulceraie.
Din categoria cicatrizantelor se folosete:
Jecolan
Indicaii: ulcer de gamb, ulcer de decubit, plgi traumatice, chirurgia arsurilor
Reacii adverse: durere la schimbul pansamentelor
Contraindicaii: rni fr secreii
Solcoseryl
Aciune trofic
Indicaii: ulcere de gamb, decubit
Administrare: local 2-3 ori/zi
Fibrolan ( unguent, pulbere)
Indicaii: curirea enzimatic a rnilor i a lichidelor exudative
Administrare: ungere la 6-8 ore
Antipruriginoase. Antihistaminice. Anestezice locale
n urticare i n alte dermatoze, sunt indicate antihistaminicele ca romergan,
feniramin, tavegyl, n administrare sistemic pe cale oral sau parenteral cu rolul de a
calma pruritul i a face s dispar erupia
Bamipina sau sovendolul gel au aciune antihistaminic, fiind sedativ,
antiinflamatoare i antipruriginoase pe o durat de 2-8 ore. Sunt indicate n prurit,
urticarie, nepturi de insecte, arsuri locale, iritaii. Pot da ca i reacii adverse
hipersensibilitate, senzaie de arsur mai ales dac se aplic pe mucoase.