Sunteți pe pagina 1din 1

Educatia inseamna imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas1

O sclipire dilatata se refracta intr-o scanteietoare picatura efemera de ploaie, o


lacrima amara de soare. Oglindind exhaustivul univers, orice crampei de lumina
parca acum iti conureaza in suflet o silueta uniforma. Din potriva, viata nu este
construita din ritmul iambic a chicotelor de soare, a zambetelor condensate in sipotul
raurilor, a sperentei impletita in razelelor crepusculare ale blandei luni. Acesta
reprezinta forta ce imbina contrastele,puterea ce disipa cadenta si ce mistuie haosul
din noi insine. Pentru a oferi tuturor oamenilor accesul la spectrul melodios al
cunoasterii, ce imbiband tesatura tainica a timpului, croieste un drum impletit din
metafore subtile de-a lungul vietii, trebuie sa valorificam dreptul la educatie. Dar,
educatia inseamna imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas cu apa.
Aceasta flaca lautrica, cu care ne-am nascut, arde perpetum consumand emotii
puternice, trairi absolute si ganduri metafizice. Fara a fi modelata, acesta flacara
aprinde si arde absurd cu intuneric totul in jurul nostru transformandu-ne lumea
intr-un auster abis. Daca dam expresie aspiratilor si curiozitatilor noastre, spargand
clestarul faurit din nedeslusite intrebari ale acestui topos al misterului inclinat spre
absolut, vom reusi sa potolim acest foc mahnit. Prin urmare, o persoana ce nu a avut
acces la infinitul orizont sidefiu al cunoasterii, ranile adanci si intepatoare ale
necunoasterii si ignorantei ii vor sculpta un viitor crud din notele aspre ale deceptiei,
din mici junghi ascutite ale nepasarii si din murmurul tainic al neincrederii. Dar daca
ne apropiem de lumina calda si securizanta a cunoasterii, aceasta ne va purifica
sufletul , cristalizand mici nestemate arginate de curiozitate in ochi, ce ne vor arata
bucuria incriptata atent in fiecare lucru pamantesc. Astfel, focul ce arde aievea in noi
insine se va metamorfoza intr-o scanteie ce ne va incalzi sufletul calauzindun-ne
calea. Orice om ce s-a apropiat de cunoastere, a putut simti cum se cufunda in vis,
contempland universul si simti starea de reverie a acestuia, cum toate vietuitoarele
tind spre un arhetip, perfectonadu-se doar prin educatie.
Totodata, educatie nu reprezinta doar asimilarea informatiilor ci cea ce poti
aplica cu ajutorul lor. Astfel legile fizice si chime ce ne guverneaza, ideile ce ne
inspira, comportamentele ce le desprindem si regulile fundamentale se revarsa
asemenea celui mai abundent deluviu al cunoasterii asupra noastra, condensandu-si
stropii in nenumarate informatii. Dar daca captam aceste idei fara a le transforma in
prinipii ferme dupa care sa ne conturam viata nu vom putea evolua.
In cele din urma, trebuie sa ne amintim de cei ce nu au putut avea sansa de a
patrunde in lumina azuriea a cunoasterii. Acesti oamenii invaluiti in tacere nu pot
vedea un farama de veselia in jurul lor, nu pot deslusi freamatul din jur si li se
dezvaluie numai aschii de durerein jur. Noi cei ce avem accesul la invatatura trebuie
sa il impartasim cu cei ce nu au avut acest noroc pentru ca educatia nu este o
abilitate dobandita in timpul vietii, ea este viata insasi
1.Educatia inseamna imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas- Socrate