SENZATIILE

1. Excitabilitatea. Sensibilitatea. Motricitatea.

2. Definirea senzatiilor.
3. Clasificarea senzatiilor.
4. Proprietati ale senzatiilor.
5. Legi ale sensibilitatii.
1. Excitabilitatea. Sensibilitatea. Motricitatea
Nevoia de adaptare a organismului a dus la aparitia unor forme de captare si
prelucrare a informatiilor, precum si la structurarea unor modalitati de raspuns la
influentele externe. Astfel, excitabilitatea este o proprietate biologica generala care
permite fiintelor vii sa receptioneze influentele externe, sa raspunda selectiv la ele, printro stare de modificare difuza, nediferentiata si nespecializata. Ea se manifesta numai in
contactul direct cu stimulii considerati a fi biologic necesari.
Pe o treapta superioara apare sensibilitatea, care este proprietatea organismului de
a receptiona anumiti factori indiferenti, de a stabili un raport cu sens biologic intre acestia
si cei neconditionati. La nivelul sensibilitatii, reactia organismului este diferentiata si se
realizeaza prin intermediul organelor de simt specializate in receptionarea anumitor
modalitati de energie externa.
Astfel, organele de simt au bine c 626c24g onturate nu doar segmentul receptor, ci
si caile aferente, precum si cele centrale corticale de prelucrare a informatiei. Astfel,
sensibilitatea orienteaza organismul in mediu, este o forma superioara de adaptare,
indeplinind functii de semnalizare in raport cu schimbul de substante.
Motricitatea serveste sensibilitatii, jucand rolul unui servo-mecanism al orientarii
senzoriale. Despre rolul motricitatii in adaptarea senzoriala, psih. fr. H. Wallon spunea ca
"trecerea de la act la gandire se realizeaza prin exercitii senzorio-motorii", iar J. Piaget
consemna ca primul stadiu in dezvoltarea inteligentei il constituie stadiul senzorio-motor,

fiind considerat un element fundamental pentru evolutia ulterioara a gandirii si

inteligentei copilului.
Miscarea faciliteaza receptionarea semnalelor atat din mediul extern, cat si din cel
intern. De exemplu, reflexul de orientare, care sta la baza cunoasterii, implica si elemente
de motricitate.
Derivat din notiunile prezentate este conceptul de senzitivitate, elaborat de
psihologul rus Ananiev,, care il considera o proprietate a personalitatii, care exprima
nivelul general al sensibilitatii, concretizat in: viteza, ritm, forta reactiilor senzoriomotorii, complexitatea campului perceptiv, dar si relatia dintre informatia senzoriala si
afectivitate. In acest caz putem vorbi de sensibilitate emotionala.
2. Definirea senzatiilor
Uzual, senzatiile se definesc ca procese psihice de semnalizare, reflectare prin
intermediul unui singur analizator a proprietatilor simple si separate ale obiectelor si
fenomenelor, in forma unor imagini directe si elementare. Astfel, senzatiile implica o
codificare de ordinul I, de dispunere a unor semnale pe dimensiuni disociate,
corespunzator proprietatilor de intensitate, durata, frecventa, tonalitate sau extensiune.
Considerate a fi elemente fundamentale ale oricarui proces de cunoastere,
senzatiile se produc prin intermediul organelor de simt. La originea senzatiilor se afla
procesele de excitatie senzoriala, care se produc in celulele specializate, in neuronii si
ganglionii spinali. moderna, sub influenta ciberneticii, considera ca functionarea
normala a senzatiilor presupune parcurgerea proceselor:

codarea primara - are loc la nivelul receptorilor si transformarea

semnalului exterior in influx nervos.

recodarea - se realizeaza in veriga intermediara de transmisie a

analizatorului, la nivelul instantelor neuronale subcorticale, avand drept scop

reorganizarea informatiilor, astfel incat cele considerate relevante se transmit la

segmentul cortical, iar celelalte raman la nivel subcortical.
decodarea - se realizeaza la nivel cortical, in cadrul zonelor de proiectie
topica, respectiv fiecarui organ de simt ii este rezervat o anumita zona in creier, iar
reflecterea se finalizeaza intr-un act-imagine.
3. Clasificarea senzatiilor
Omul, exceptand poate primele zile ale vietii si starile patologice, dispune de
perceptii, de capacitati de a reflecta obiecte si nu insusiri izolate. Esenta reala a
senzatiilor nu poate fi pusa la indoiala. Pana in sec. al XIX-lea, senzatiile au fost
clasificate dupa organul de simt, vorbindu-se astfel de cinci categorii de senzatii: vaz,
auz, gust, miros si pipait.
In ultimul secol, criteriile functionaliste sau morfologice au fost inlocuite cu
criterii situationale, care presupun luarea in considerare a conditiilor si directiilor
receptiei.
Sherringhan a cosiderat ca exista urmatoarea categorie de senzatii:
senzatii de contact, care se produc la intrarea in functiune a receptorilor de

contact;

senzatii de distanta, care se produc gratie receptorului de distanta.

Acelasi autor clasifica senzatiile dupa locul unde sunt amplasati receptorii. El
distinge: senzatii extraceptive: vizuale, auditive, gustative, olfactive si cutanate; senzatii
introceptive, adica cele organice: de foame, sete si sexuale; senzatii proprioceptive, cele
kinestezice (de miscare).
O alta clasificare dupa natura stimulilor o realizeaza Uhtomski, distingand stimuli
de natura mecanica, fizica, chimica, la care adauga stimuli de natura fiziologica. In
functie de aceste criterii, senzatiile sunt: cutanate, vizuale, auditive - natura fizica si

mecanica; gustative si olfactive - natura chimica; senzatii proprioceptive si introceptive natura fiziologice.

4. Proprietatile senzatiilor

In functionalitatea lor, senzatiile capata anumte proprietati sau calitati, dintre care
cele mai importante sunt:
1) Calitatea senzatiei care, dupa opinia lui Morgan este data de urmatoarele
mecanisme:
selectivitatea receptorilor determinata de localizarea acestora, de natura structurii
lor, de accesorii sau anumiti constituenti chimici;

energia specifica a organelor de simt, fapt sesizat de Mler, care considera ca

fiecare organ de simt poseda o energie proprie, astfel ca atunci cand e stimulat, el
transmite la creier acea calitate particulara. Se considera ca fiecare fibra nervoasa
are calitatea sa proprie.

bazele centrale exprimate in SNC, care determina calitatea senzatiilor, fapt

ilustrat de situatiile cand creierul e afectat din anumite cauze.
2) Intensitatea senzatiilor este legata de intensitatea stimulului care le provoaca.

Nu exista insa intre aceste elemente o relatie directa, termen cu termen. Astfel, daca intre
intensitatea unui sunet si senzatia auditiva exista o relatie directa, nu acelasi lucru se
poate spune despre relatia dintre un stimul termic si calitatile senzatiei. In functie de
marimea intensitatii, stimularea senzoriala poate fi una termica obisnuita sau una de
durere.

Intensitatea senzatiei e legata si de amplitudinea influxului nervos, iar aceasta depinde de

grosimea fibrei nervoase, ca si de metabolismul lor.
3) Durata senzatiei se refera la intinderea in timp a senzatiei, stiut fiind faptul ca
aceasta persista atata timp cat actioneaza stimulul. Sunt insa situatii cand senzatia poate
persista si dupa incetarea actiunii stimulului, aparand asa numitele IMAGINI
CONSECUTIVE, care pot fi pozitive si corespunzatoare senzatiei originare, sau negative,
care nu mai corespund imaginii initiale, ci sunt complementare.
4) Tonul afectiv exprima caracteristica senzatiei de a produce stari placute sau
neplacute, de apropiere sau respingere a realitatii pe care o reflectam. Aceasta
caracteristica depinde de gradul de satisfacere sau nesatisfacere a trebuintelor noastre.
5. Legile senzatiei
1) Legea intensitatii

Pentru ca o senzatie sa apara este nevoie ce stimulul sa aiba o anumita intensitate.

Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila sa produca o senzatie s.n. prag
minimal absolut , care e diferit de la o senzatie la alta: pt. senzatiile vizuale - 1,2 cuante;
pt. senzatiile auditive: 16-20 vibratii/secunda. In masurarea pragurilor se folosesc diferite
metode, intre care: metoda stimulilor constanti, metoda limitelor sau metoda punctului
central.
Stimulii care nu ating valorile minimale sunt considerati subliminali: produc
efecte fiziologice, dar nu sunt integrati senzorial decat daca sunt asociati sau insumati cu
stimuli semnificativi.
Cantitatea maxima a unui stimul care produce o senzatie de acelasi fel, deci in
cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, s.n. prag absolut maximal. Depasirea lui
declanseaza fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.

Dintre cele doua praguri, cel absolut minimal a fost luat drept indicator al
sensibilitatii absolute, formulandu-se legea:
S0 = 1/p
S0 este sensibilitatea absoluta a unui analizator, iar p este pragul minimal absolut.
Astfel, intre sensibilitatea absoluta si pragul minimal exista un raport invers proportional.
Cu cat pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea e mai mare, si invers.
Omul are capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime, ci si
anumite diferente foarte fine, masurate cu ajutorul pragului diferential. Aceasta
capacitate se numeste sensibilitate diferentiala, iar pragul diferential este acea cantitate
minima a stimulului, care adaugata la stimularea initiala produce o noua senzatie.
O asemenea relatie a fost intuita de fizicianul francez Bouguer, care a observat ca
pentru a sesiza diferentele de iluminatie, era necesara adaugarea unui lux la 64 de lucsi si
a 10 lucsi la 640 de lucsi. Mai tarziu, in 1831, Weber descopera aceeasi relatie la nivelul,
insa, al senzatiei de greutate.
Weber este cel care va generaliza aceasta lege si pentru alte categorii de senzatii.
Astfel, el postuleaza existenta unei relatii constante intre intensitatea initiala a stimulului
si cea nou adaugata, sau scazuta. Pentru greutate raportul este de 1/30, la senzatiile
auditive 1/10, la senzatiile vizuale 1/100.
Mai tarziu, Th. Fechner, plecand de la obsevatiile realizate de Weber, formuleaza
principiul potrivit caruia senzatia creste in progresie aritmetica, pe cand intensitatea
stimulului, in progresie geometrica.
2) Legea adaptarii
Exprima faptul ca in anumite conditii, cresterea sau scaderea sensibilitatii este
rezultatul actiunii repetate a stimulilor asupra analizatorilor. Intrarea in functiune a
fenomenului adaptarii poate fi pusa usor in evidenta prin trecerea brusca dintr-un mediu
in altul: lumina-intuneric, cald-rece.

Adaptarea este un fenomen relational, intrucat ia in considerare nivelul initial al

sensibilitatii, deci existenta anumitor valori care capata dimensiuni diferite in functie de
intensitatea si durata stimularii.
Scaderea sensibilitatii este interpretata in doua moduri:
diminuarea treptata a sensibilitatii fara a se ajunge la disparitia ei;
disparitia totala sau cvasitotala a sensibilitatii ca urmare a obisnuirii cu stimulul.
Analizatorii au fost clasificati din acesta perspectiva, in usor sau greu adaptabili.
Din prima categorie fac parte analizatorii: tactili, termici, olfactivi, vizuali; din a doua
categorie: analizatorii de durere si cei auditivi.
Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului, care consta in
accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei unor excitanti de diferite
intensitati si care actioneaza succesiv sau simultan.
Contrastul succesiv reprezinta cresterea sensibilitatii la stimulul prezent, ca
urmare a actiunii indelungate a altui stimul de aceeasi modalitate senzoriala, dar diferita
ca intensitate sau calitate.
Contrastul simultan presupune accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei
stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiv. Adaptarea este mecanismul de
optimizare a fenomenului receptiei, fiind exploatata sau valorificata la maximum in
publicitate sau reclama.
3) Legea sensibilitatii

Consta in cresterea sensibilitatii datorita unor fenomene de interactiune, pe care le

putem intalni la diferite nivele:

 la nivelul intai se poate realiza o interactiune intre receptori, cum ar fi, de

exemplu, stimularea bastonaselor din retina, care duce la cresterea
sensibilitatii conurilor;
la al doilea nivel intalnim o interactiune intre segmentele aceluiasi
analizator, dar care are receptori perechi;
la nivelul al treilea se realizeaza o interactiune dintre analizatori diferiti.
De exemplu, auzim mai bine la lumina decat la intuneric, greutatea este mai usoara sub
influenta sunetului, sensibilitatea cutanata se imbunatateste sub influenta unei lumini
albe.
4) Legea depresiei
Reprezinta scaderea sensibilitatii ca urmare a unei legaturi functionale inter sau
intra analizator.

primul nivel exprima faptul ca stimularea indelungata a ochiului cu o

lumina rosie se soldeaza cu scaderea sensibilitatii pentru alte culori;

nivelul al doilea se refera la functia de localizare spatiala a sunetelor, care
nu ar putea fi explicata fara considerarea interactiunii dintre cele doua verigi perechi ale
analizatorilor auditivi;
nivelul al treilea se refera la faptul ca stimulii cu intensitate medie si mare
coboara sensibilitatea bastonaselor; inclinarea capului pe spate duce la scaderea
sensibilitatii auditive si vizuale pentru culoarea verde.
Aceasta lege, asemeni interactiunii analizatorilor, este dependenta de o serie de
factori/conditii:

relatia de intensitate dintre stimuli;

anumite procese corticale;

SN vegetativ;

formarea reflexelor conditionate;

formatiunea reticulara a creierului, care poate favoriza descresterea

sensibilitatii pentru anumiti stimuli.

5) Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului

Aceasta lege exprima faptul ca un stimul slab ca intensitate, dar semnificativ
pentru organism, este mai bine receptionat decat altul puternic dar nesemnificativ.
Legea a fost descoperita de Pavlov, care a subliniat ca in studiul activitatii
nervoase superioare, trebuie sa se ia in considerare nu numai valorile absolute ale
stimulilor, ci si intensitatea relativa (medie) a acestuia.
Legatura dintre aceste variabile este mediata de fenomenul de iradiere,
concentrare sau inductie reciproca. La acestia adaugam factori de natura psihologica:
interese, trebuinte, aspiratii.
6) Legea sinesteziei
Exprima existenta unor efecte de intermodelare primara informationala sau
transpunerea unei forme de sensibilitate intr-o alta modalitate senzoriala. Exemplu:
stimulii auditivi pot produce efecte de vedere cromatica (auditie colorata). Stimulii optici
produc efecte auditive (vedere sonora). Culori moi si sunete dulci.
Printre primii psihologi care au abordat problema auditiei colorate se numara si
romanul Eduard Gruber, care si-a realizat o teza de doctorat in laboratoarele lui Wundt.

7) Legea compensarii

Exprima faptul ca in anumite situatii, insuficienta dezvoltare a unei modalitati

senzoriale sau lipsa ei, conduce la perfectionarea alteia, preluand functiile celei dintai.
Exemplu: la orbi si surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie si olfactiva. Se
citeaza in literatura cazul a doua femei oarbe, surde si mute care au atins performanta
deosebita de a asculta muzica si de a citi. ("Optimismul sau cum percep lumea
exterioara"). In alte situatii, absenta mainilor a determinat perfectionarea activitatii
picioarelor. Compensarea exprima capacitatea organismului uman de a se autoconstrui
structural dar si functional.
8) Legea conditionarii social-istorice a senzatiilor
Desi senzatiile sunt comune pentru om si animal, ele sunt superioare la om
datorita faptului ca suporta conditionarea factorilor socio-istorici si fundamentali. Acest
fapt poate fi pus in evidenta in mai multe planuri:

perfectionarea unor modalitati senzoriale ca urmare a exersarii lor in

anumite domenii de activitate;

schimbarea ponderii diferitelor modalitati senzoriale. Exemplu: senzatii

vizuale si auditive care permit la om dezvoltarea limbajului;
aparitia unor modalitati senzoriale noi, cum ar fi, de exemplu, forme de
auz verbal (fonematic), muzical sau pipaitul.
Conditionarea social-istorica se poate pune usor in evidenta prin invocarea
diferentelor socio-culturale si etnice.

SENZATIILE
1. DEFINITIE, CARACTERISTICI:

Senzatia se defineste ca modalitate de reflectare in creierul omului a unor

insusiri separate ale obiectelor si fenomenelor lumii reale in timpul actiunii directe a
acestora asupra receptorului.

In conditii obisnuite de derulare a vietii psihice este foarte greu sa detasam

senzatia pura ca proces de reflectare a insusirilor simple si izolate. De regula, senzatiile
sunt incluse in structuri psihice mai complexe, cum sunt perceptiile.Deci ele se
sintetizeaza sub forma de perceptii, respectiv de imagini globale, unitare ale obiectelor,
fenomenelor realitatii. Totusi nu se poate contesta existenta in unele situatii a senzatiilor
ca procese psihice distincte sau ca elemente ale unor complexe senzatii mai mult sau mai
putin bine structurate. La om, senzatiile sunt frecvente in primii ani de viata, cand
copilului ii este greu sa puna in relatie diferitele impresii pentru a realiza imaginea
integrala a unui obiect. De exemplu, copilul cunoaste la inceput un fruct sub diferitele lui
insusiri -gust, miros, etc. De asemenea, senzatiile mai pot fi delimitate si in urmatoarele
situatii: in conditii critice de receptie a unor stimuli, omul isi propune sa cunoasca mai
bine o insusire a unui anumit obiect, fapt care determina izolarea insusirii respective din
complexul 333h78d de insusiri a obiectului; atunci cand reflectarea se produce la nivelul
unor modalitati de reflectare slab organizate, ca de exemplu in conditii de durere; in
conditiile disocierii patologice a structurilor perceptive.
Procesul senzorial presupune realizarea unor actiuni neuropsihice organizate si
complexe care implica succesiunea urmatoarelor etape:

Detectarea si diferentierea;

Codificarea si interpretarea psihica;

Modificarea comportarii omului fata de stimulii receptionati la un moment

dat.

In lumea umana, procesul senzorial inregistreaza un salt calitativ deoarece

esential pentru procesul senzorial uman nu mai este actul simplu de receptie a stimulului
si inregistrarea efectului, ci actul de interpretare a informatiilor receptionate care sunt
puse in relatie unele cu altele si carora li se atribuie semnificatii, intelesuri logice. La om,
cele mai multe procese senzoriale sunt constiente. Astfel, omul le poate exprima si
comunica in mod voit, atribuind imaginii senzoriale o anumita semnificatie, mai mult sau
mai putin generalizata. Ceea ce este specific proceselor senzoriale umane, este faptul ca o
data cu sesizarea si perceperea stimulului, omul revine in sistemul sau de referinte
intelectuale pentru a obtine in raport cu el o imagine simbolizata, generalizata.
Pentru ca procesul senzorial sa se produca se cer anumite conditii:

Realizarea unei stimulari optime a receptorului;

Declansarea energiei nervoase (influxul nervos) si transmiterea lui la

creier;

Analiza si sinteza corticala superioara a influxurilor nervoase

purtatoare de informatii;

Conectarea a cel putin a unei legaturi corticale noi, ceea ce psihologic

inseamna apelul la cunostintele si experienta anterioara a persoanei in
cauza;

Verbalizarea conexiunii nervoase formate, respectiv integrarea

informatiei senzoriale noi obtinute in sistemul verbo -motor, ceea ce
permite trairea psihica de tip uman, constienta a procesului senzorial
realizat. ( Prin procesul de verbalizare se acorda semnificatii, intelesuri
logice informatiei senzoriale obtinuta prin intermediul organelor de
simt.

Aparatul anatomo -fiziologic care permite realizarea proceselor senzoriale este

analizatorul, alcatuit din verigi aflate in raporturi de influentare reciproca:

Receptorul este alcatuit din celule senzoriale a caror menire este de a

transforma actiunea stimulilor fizici, chimici in semnale nervoase. Sub
actiunea stimulului adecvat in celulele senzoriale ia nastere un potential
electric (potential receptor care are o amplitudine graduala, proportionala cu
intensitatea stimulului si asigura oglindirea fidela a parametrilor stimulilor sub
forma unei neurograme).

Transferul aferent include in alcatuirea sa fibre nervoase senzoriale si centri

subcorticali, care fac o analiza si sinteza primara a influxului nervos,
neurogramelor si un prim filtraj senzorial, astfel ca la scoarta cerebrala nu se
transmit toate stimularile mediului , ci acelea care au o semnificatie (valoare
adaptativa) pentru om. Se considera ca de la toti receptorii pleaca pe cai
aferente o cantitate de informatie de 100.000.000 biti/ secunda. Aceasta
inseamna ca in etajele inferioare ale S. N. C. este prelucrata o cantitate mare
de informatie, de aproximativ 1 milion de ori mai mare decat cea pe cea care
o prelucreaza cortexul sub forma de informatie psihica.

Veriga centrala (zona de proiectie corticala) este o zona corticala specializata

in operatia de decodificare a informatiilor senzoriale incluse in
neurogramele sosite pe caile ascendente, adica de transformare a impulsurilor
nervoase in fapt psihic de constiinta. Fiecare analizator are zona sa corticala,
specializata in a prelua, stoca si prelucra un anumit gen de semnale nervoase.
Zona de proiectie corticala are o portiune centrala numita nucleul
analizatorului in care se fac cele mai fine operatii de decodificare si o alta
periferica, mai extinsa numita zona de asociatie cu functii de integrare a
impulsurilor senzoriale in ansambluri unitare indispensabile constituirii
imaginilor perceptive.

Conexiunea inversa: cercetarile de neurofiziologie din ultimele decenii au

aratat ca analizatorii umani functioneaza dupa principiul retroactiunii (feed
-back-ul) care asigura autoreglarea flexibila a analizatorilor. Intre organele de
simt si zona de proiectie corticala exista, pe langa fibrele nervoase senzitive

care alcatuiesc calea nervoasa directa si fibre nervoase eferente motorii care
duc informatia elaborata la nivel central catre periferii.

2. CLASIFICAREA SENZATIILOR:
In mod clasic, senzatiile pot fi impartite in trei categorii:
1. Senzatiile interoceptive care furnizeaza informatii privind starea interna a corpului:

Senzatii care traduc trebuintele de functionare a organelor interne (foamea, setea);

Senzatii legate de functionarea organelor interne;

Senzatii provocate de excese (greata, oboseala);

Senzatii cauzate de stari patologice, de imbolnaviri, dureri interne.

2. Senzatiile proprioceptive care furnizeaza informatii cu privire la pozitia si miscarea

corpului nostru:

Somatoestezia - cunoasterea pozitiei membrelor;

Kinestezia -cunoasterea miscarilor corpului si a partilor sale;

Senzatiile statice - care ne fac deplin constienti de pozitia corpului si a capului in

spatiu. Ele intra in actiune cand intervine o accelerare in miscarile capului si ale
corpului.

3. Senzatiile exteroceptive care furnizeaza informatii cu privire la obiectele exterioare

noua. Ele pot fi impartite in doua categorii:

Tangoreceptorii - in cazul senzatiilor ce presupun un contact direct al obiectului cu

organul senzorial (senzatiile de tact, temperatura, durere, gust);

Telereceptorii -cand obiectele actioneaza de la distanta asupra simturilor noastre

(miros, vaz, auz).
3. CARACTERIZAREA MODALITATILOR SENZORIALE:

Tipuri

de Rol

Stimuli

Receptori

Proiectie

Proprietatile

senzatii
Vizuale

Auditive

corticala
-Asigura
-Undele
cunoasterea
electromagneti -Retina,
cu-Lobul
celor mai multece
cuprinseelementele
occipital.
proprietati aleintre 390 sicelulare
obiectelor
800
fotosensibile,
-forma, culoare,milimicroni. conurile (5 -7
marime,
mil. , sensibile
distanta.
la
culorile
obiectelor) si
-Constituie un
bastonasele
factor integrator
(125 --30 mil.
al
intregii
-receptorii
experiente
vederii
senzoriale.
nocturne).

experientei
senzoriale
-Tonul
cromatic,
conditionat de
lungimea de
unda.
Luminozitatea
, dependenta
de gradul de
reflexie.

-Saturatia,
dependenta de
raportul dintre
-Organizeaza si
cantitatea
coordoneaza
razelor
miscarile
luminoase,
voluntare
care
asigurand
caracterizeaza
unitatea
culoarea
comportamentul
suprafetei
ui.
date,
si
torentul
luminos
general
reflectat de ea.
-Contribuie
la
-Inaltimea
formarea
senzatiei,
-Undele sonore-Organul Corti-Lobul
structurilor
produsa
de
cu
frecventesituat
intemporal.
psihice
cuprinse intreinteriorul
Exista arii defrecventa
superioare
sunetului.
16
Hz
siurechii interne.asociatie
specific umane20.000 Hz.
localizate
in
(limbajul).
cortexul
-Intensitatea,
-Contribuie la
parietal.
taria senzatiei,
dezvoltarea
determinata de
psihica generala
amplitudinea
a omului, mai
sunetului.
ales prin auzul
verbal, legat de
-Timbrul
limbaj.
senzatiei, care
permite
identificarea
sursei

sunetului

Gustative

Olfactive

-Contribuie la-Substantele -Mugurii

-Lobul
cunoasterea
dizolvate
ingustativi
parietal;
insusirilor
apa si saliva. situati
inpiciorul
gustative
ale
peretii
circumvolutiei
obiectelor,
la
papilelor
postcentrale.
apararea de cele
gustative de pe
nocive,
la
limba,
reglementarea
mucoasa
comportamentul
labiala,
ui alimentar.
palatina,
amigdalina,
faringeana,
epiglotica.

-Regleaza
-Moleculele
apetitul,
suntsubstantelor
implicate
inodorante.
mecanismele de
aparare (unele
substante sunt
evitate datorita
proprietatilor
odorifice).

-Celulele
epiteliale
-Girusul
receptoare sihipocampic
de
sustinere
aflate
in
mucoasa
nazala.

Patru gusturi
fundamentale:
acru,
sarat,
dulce, amar.
-Senzatia
gustativa
poate disparea
daca stimulul
persista;
pentru a se
produce
senzatia,
stimulul
trebuie
sa
atinga
noi
receptori.
-Acuitatea
(mirosul este
de 10.000 de
ori
mai
sensibil decat
gustul).
-Intensitatea
(exista
mirosuri
puternice
si
slabe).
-Interactiunea
exitantilor
(perceperea
simultana,
amestecul,
reprimarea,
compensarea)
soldata
cu
amplificarea
sau
slabirea

reciproca
a
mirosurilor.
Cutanate: -Permit
-Deformarea -Terminatiile -Lobul
-Reflecta
cunoasterea unortegumentului, nervoase
parietal. Ariainsusirile
alesuperficiala inlibere
dinsomestezica I. obiectelor, dar
1. Tactile insusiri
obiectelor, cumcazul tactului,derm
si
si pe cele ale
inepiderm.
Lobul parietal. organului
2. Termice ar fi netezimea,profunda
asperitatea,
cazul presiunii.
receptor;
se
duritatea.
Temperatura -Corpusculii
reflecta
corpului (gradeRuffini pentru
procesul
diferite
decald
atingerii sau
-Dau
si
caldura).
frecarii
in
posibilitatea
corpusculii
desfasurarea
cunoasterii
Krause pentru
lui.
proprietatilor
rece.
termice
ale
obiectelor;
se
-Homotermia
includ
in
(senzatia
de
mecanismele de
rece
autoreglare.
declanseaza
producerea
caldurii
in
organism
si
invers.

Organice

Reechilibreaza -Semnale
organismul.
vin
de
Asigura stareaorganele
de
sanatate.interne.
Regleaza
organismul sub
raport biologic,
dar se include si
in
dinamica
generala
a
personalitatii.
Propriocept -Informeaza
-Semnalele
ive:
scoarta desprevenite de
postura corpuluitendoane,
si
desprearticulatii,
1.

Adaptabilitate
a
termica
accentueaza
fenomenul de
contrast.
-Tipuri
de-Difuz
-Imprima
o
localizata:
anumita stare
cereceptori
lapartea medialaafectiva
la
laexistenti
nivelul
a
cortexuluinivelul
fiecarui organ. somatosenzori personalitatii;
al,
zonele-Pot fi supuse
premotorii alecontrolului
encefalului. voluntar.

-Corpusculii -Zona
-Creeaza
laPacini
sisenzitivo
simtul
Ruffini,
-motorie
aschemei
organele
lobului frontal. corporale si in

modificarile ei. muschi.

Somato
estezice -Transmit
-Semnale
informatii
venite de
despre miscarilecorp
2.
legatura
Kineste corpului.
pozitia lui,
zice
devierea
-Mentin
acesteia.
echilibru
3.
Ortostatice vertical,
si
de redreseaza
echilibrul
in
echilibru
conditii
de
alunecare,
caderi.

tendinoase
Lobul
Golgi, fusuritemporal.
neoromuscular
lae, terminatii
innervoase
culibere aflate in
cumuschi,
tendoane,
ligamente,
suprafete
articulate.

general
eului.

al

-Asigura
informatia de
organizare si
sanctionare,
fara de care
activitatea
motorie
voluntara ar fi
imposibila.

-Aparatul
vestibular;
canalele
semicirculare;
organele
otolitice
-sacula
si
utricula.

Suprasolicitare
a se asociaza
cu depresie,
slabiciune,
senzatii
de
voma.
-Adaptare,
in
-Terminatiile -Nu se stie cuorientare
osoase
dinprecizie undespatiu mai ales
ligamentele se realizeazain conditii de
intuneric.
articulatiilor; proiectia.
organele
interne,
muschii.

Vibratoare -Asigura
-Vibratii,
(palestezia) compensari intrepidatii.
diferite
deficiente (orbii
recunosc dupa
vibratii
caracteristicile
obiectelor).
-Semnalizeaza
Dureroase tulburarile
-Orice stimul-Terminatiile
functionale alecare producenervoase
organismullui leziuni
libere prezente
sau distrugereacelulare.
in tegumente
tesuturilor
si
in
alte
organice.
structuri
-Au
rol
in
-tendoane,
apararea
submucoasa
organismului,
viscerelor.
stimuland
actiunile
de
indepartare
a
agentilor
alogeni.

-Calitateaarderea mata,
taioasa, etc.
-Localizarea si
modul
de
raspandire a
senzatiei.
-Aparitia
in
timp
-fulgeratoare,
ritmica,
pulsativa.
-Intensitatea
-puternica,

medie, slaba.
4. LEGILE SENZATIILOR
1. Legea intensitatii
Existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra
organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa
apara este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate. Cantitatea minima de
intensitate a stimulului capabila a produce o senzatie poarta denumirea de prag absolut
minimal. Acesta este extrem de variat de la o senzatie la alta. In cazul senzatiilor vizuale
pragul absolut minimal este de 1 -2 cuante, in cel al senzatiilor auditive de 16 -20 vibratii
pe secunde. Stimulii care nu ating valorile de intensitate minima, fiind subliminali,
produc efecte fiziologice, dar nu sunt integrati senzoriali decat daca sunt insumati sau
asociati unei semnificatii. Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care produce o
senzatie de acelasi fel, deci in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, poarta denumirea de
prag absolut maximal. Depasirea lui declanseaza, ca urmare a suprasolicitarii
analizatorului, fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.
Dintre cele doua praguri, cel absolut minimal a fost luat drept indicator al
sensibilitatii absolute, formulandu-se urmatoarea lege:
So = 1/p,
Unde, So = sensibilitatea absoluta a unui analizator, iar p = pragul absolut
minimal. Astfel, intre sensibilitatea absoluta si pragul absolut minimal exista un raport
invers proportional: cu cat pragul minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea absoluta
este mai mare si invers, cu cat el este mai mare, cu atat sensibilitatea este mai mare.
Omul dispune de capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime ale
intensitatii unor stimuli, ci si existenta unor diferente foarte fine intre intensitatile
variabile ale stimulilor, diferente masurate cu ajutorul pragului diferential.Capacitatea cu
ajutorul careia se surprind astfel de diferente minime intre stimuli poarta denumirea de
sensibilitate diferentiala. Pragul diferential priveste valorile liminar discriminative ale
stimulului, adica relatia dintre intensitatea initiala a stimulului si intensitatea ce trebuie
adaugata sau scazuta de la aceasta pentru a produce o modificare abia sesizabila a
senzatiei initiale. Legea sensibilitatii diferentiale ia in considerare valoarea limita a
intensitatii stimulului capabila sa produca o noua senzatie. Sub raport practic, o mare
importanta o are nu doar diferentierea posibila, ci diferentierea optima. De aceea, in
psihologia inginereasca s-a introdus notiunea de prag operativ al senzatiei -ca marime
minima a divergentei, o data cu atingerea careia precizia si viteza discriminarii devin
maxime.
2. Legea adaptarii

Sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta indelungata a unui stimul

specific de intensitate constanta, ci ea isi modifica parametrii functionali, o data cu
schimbarea conditiilor de mediu. Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a
actiunii repetate a stimulilor sa a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de
adaptare senzoriala. Intrarea in functiune a fenomenului adaptarii senzoriale poate fi cel
mai usor demostrat prin trecerea brusca dintr-un mediu in altul (de la lumina la intuneric,
de la cald la rece etc). Trecerea de la lumina la intuneric presupune cresterea sensibilitatii,
pe cand trecerea de la intuneric la lumina, scaderea ei.
De obicei, la stimulii puternici sensibilitatea scade, iar la cei scabi creste.
Scaderea sensibilitatii poate fi interpretata in doua moduri: ca diminuare treptata a
senzatiilor, fara a se ajunge insa la disparitia lor (daca intram intr-o camera in care s-a
fumat mult, la inceput aerul ni se pare nerespirabil, dar treptat mirosul nu mai pare atat de
intens) sau ca disparitie totala a sensibilitatii (ca urmare a adaptarii senzoriale, dupa un
timp nu mai simtim greutatea hainelor pe care le purtam).Analizatorii au fost clasificati,
dupa rapiditatea adaptarii lor, in usor sau greu adaptabili, primii fiind cei tactili, termici,
olfactivi, vizuali, iar greu adaptabili sunt cei auditivi si algici
Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului, care costa in
accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei excitantilor de diferite
intensitati ce actioneaza succesiv sau simultan, de unde si doua forme de contrast.
Contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii la stimulul prezent ca urmare a
actiunii indelungate a unui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit ca intensitate si
calitate. De exemplu, sensibilitatea pentru substantele acide creste daca anterioar
analizatorul gustativ a fost supus actiunii dulcelui, sensibilitatea pentru cald creste daca
anterior a existat o stimulare indelungata cu rece etc. Contrastul simultan conta, fie in
accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in
campul perceptiv, fie in evidentierea unui stimul sub influenta stimulilor invecinati, de
fond. De exemplu, o bucata de hartie cenusie ni se pare a fi mai alba pe un fond negru
decat pe unul alb etc. Contrastul simultan nu apare insa in orice fel de conditii, ci numai
atunci cand stimulii se diferentiaza intre ei dupa o serie de parametri: intensitate,
saturatie, tonalitate.
3. Legea sensibilizarii
Daca adaptarea senzoriala consta in cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare
a schimbarii conditiilor de mediu, sensibilizarea presupune cresterea sensibilitatii
datorita interventiei unor fenomene de interactiune. Acestea din urma se produc la mai
multe niveluri. Cel mai simplu nivel este cel al receptorului unui analizator, interactiunea
avand loc intre diferitele lui elemente structurale diferentiate. De exemplu, stimularea
bastonaselor din retina duce la cresterea sensibilitatii conurilor. Un al doilea nivel al
interactiunii este cel al segmentelor unuia si aceluiasi analizator. Faptul se manifesta
pregnant in cazul analizatorilor cu receptori perechi. Exitarea portiunii periferice a retinei
unui ochi poate duce la cresterea sensibilitatii portiunii centrale a celuilalt ochi. Al treilea
nivel al interactiunii este reprezentat de interactiunea dintre analizatori diferiti. De
exemplu, auzim mai bine pe lumina.

4. Legea depresiei
Aceasta lege consta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale
intraanalizatori sau interanalizatori. Functioneaza exact dupa aceleasi mecanisme si
aceleasi niveluri ca si legea sensibilizarii. Primul nivel: stimularea indelungata a ochiului
cu o lumina rosie duce la scaderea sensibilitatii pentru alte culori, mai ales pentru cele de
unda lunga -500 -790 milimicroni. Al doilea nivel: functia localizarii spatiale a sunetelor
n-ar putea fi explicata fara considerarea interactiunii dintre cele doua verigi perechi ale
analizatorului auditiv, ca dovada ca oamenii surzi de o ureche au mari dificultati in
localizarea sptiala a sunetelor. Al treilea nivel: sunetele de intensitate mijlocie si mare
coboara sensibilitatea bastonaselor; inclinarea capului pe spate scade sensibilitatea pentru
culoarea verde si pentru sensibilitatea auditiva.
Studiile realizate in domeniul interactiunii analizatorilor (sensibilizarii si
depresiei) au dus la concluzia ca acestea sunt dependente de o serie de factori:

Relatia de intensitate dintre stimuli;

Procesele corticale si legile lor, indeosebi inductia pozitiva si negativa;

Sistemul nervos vegetativ;

Formarea reflexelor conditionate.

5. Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului

Ceea ce conteaza in aceasta lege nu este forta fizica a stimulului, ci valoarea,
semnificatia acestuia pentru individ. Cercetarile in domeniu au aratat faptul ca un stimul
cu o intensitate mica, dar cu o semnificatie importanta pentru subiect este foarte bine
receptat. Aceasta semnificatie este in relatie pozitiva cu factorii de natura psihologica a

subiectului receptor (trebuinte, aspiratii, scopuri etc). Astfel, aceasta lege senzoriala
actioneaza invers legii intensitatii stimulului in decalnsarea unei senzatii corespunzatoare.
6. Legea sinesteziei
Sunt situatii in care un stimul, desi este aplicat pe o anumita modalitate
senzoriala, poate produce efecte specifice unui alt analizator, desi acesta nu a intrat in
procesul stimularii senzoriale. De aici, rezulta fenomenul denumit sinestezie. De
exemplu, stimulii auditivi produc efecte de vedere cromatica, stimulii optici produc
efecte auditive, etc.
7. Legea compensarii
Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce la
perfectionarea alteia atat de mult, incat acesta din urma preia pe seama ei functiile celei
dintai. La cei orbi si surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva.
Compensarea este o lege mai generala a psihicului, ea actionand nu numai la nivel
senzorial.