Genul Streptococcus

Clasificare tiinific
Domeniu: Bacteria
ncrengtur: Firmicutes
Clas: Cocci
Ordin: Lactobacillales
Familie: Streptococcaceae
Gen: Streptococcus

Specii:
1 Streptococul de grup A (Streptococcus pyogenes)
2 Streptococul de grup B (Streptococcus agalactiae)
3. Streptococii de grup C si G
4 Streptococii grup D enerococi
nonenterococi
5 Streptococcus pneumoniae
6 Streptococii viridans (orali)

1 Streptococul de grup A (Streptococcus pyogenes)

Habitat
Streptococii sunt germeni comensali pe mucoasele si tegumentele
omului si animalelor, in aer, apa, sol, lapte. Speciile patogene si cele

nepatogene ajung in mediul ambiant de la omul si animalele infectate.

Caractere morfologice
Sunt coci Gram pozitivi, cu diametrul de 0,6 1, dispusi in lanturi de
lungimi diferite. In produsul patologic prezinta capsula. Sunt germeni
imobili. Sub actiunea antibioticelor pot suferi modificari morfologice si
tinctoriale.
Caractere de cultura
Sunt germeni ce cultiva greu, necesitand medii complexe care contin
sange, ser sau ascita. Sunt aerobi sau facultativ anaerobi: ph-ul optim
este de 7,5, iar temperatura optima de crestere de 37C.
Pe mediile solide determina colonii mici de 1-2mm, translucide, cu o
zona de hemoliza cu diametru mai mare decat al coloniei. Pe mediile
lichide nu tulbura mediul, formeaza sediment granular.
Coloniile pot avea urmatoarele aspecte:

colonii mucoide, lucioase;

colonii mott, cu suprafata mamelonata, margini neregulate,

consistenta apoasa.
Aceste doua tipuri de colonii corespund tulpinilor virulente,
capsulate, bogate in proteina M.

colonii lucioase glossy, cu margini regulate, centru ridicat;

colonii rugoase

colonii pitice.

Aceste ultime trei tipuri de colonii corespund tulpinilor cu virulenta

scazuta.
Caractere metabolice
Sunt germeni ce prezinta respiratie aeroba sau aneroba, necesita
pentru crestere surse de vitamine (B1, B2, B6), nu produc indol si nici
hidrogen sulfurat. Fermenteaza anumite glucide fara gaz; nu cresc pe
medii cu bila.
Rezistenta sensibiliatea si agenti fizici, chimici si biologici

Toate speciile de streptococ sunt practic omorate intr-o ora, la

temperatura de 60C. Pot supravietui cateva saptamani in secretia
faringiana uscata, pe tampoane de vata, la intuneric, la temperatura
camerei.
Sunt distrusi de fenol 2-5%, sublimat 0,1%, apa oxigenata, tinctura
de iod.
Streptococii din grupul A sunt in mod constant sensibili la penicilina,
pana in prezent nesemnalandu-se tulpini rezistente la acest antibiotic.
Sunt sensibili, de asemenea, la bacitracina, acest caracter fiind folosit
ca test de identificare rapida.
Structura antigenica
Capsula este alcatuita din acid hialuronic, acesta nefiind imunogen,
dar are rol antifagocitar.
La nivelul peretelui celular se gasesc antigenele somatice:

antigenele proteice T, R si X, situate in partea externa a peretelui;

nu au relatie cu virulenta;

proteina M, care confera specificitate de tip, fiind un factor major

de virulenta; induce imunitate durabila. Proteina M este implicata in
rezistenta antifagocitara a germenului, alaturi de capsula;

polizaharidul C este situat intre stratul proteic si cel mucopeptidic.

Acest antigen a fost utilizat in clasificarea Lancefield pentru
determinarea a 16 grupe serologice de streptococ piogen (A U),
poseda o reactivitate crescuta fata de glicoproteinele valvelor cardiace;

mucopeptidul sau peptidoglicanui reprezinta structura de baza a

tuturor celulelor procariote. Mucopeptidul este antigenic si imunogen,
posedand actiuni asemanatoare endotoxinei bacililor Gram negativi;
este pirogen si provoaca o reactie dermica locala (Schwartzman). De
asemenea, prezinta si efecte patogene distincte de ale endotoxinei si
anume: reactie inflamatorie a pielii, necroza miocardica, inhibitia
migrarii microfagelor;

acidul teichoic este constituentul celor mai multe bacterii Gram

pozitive, functia principala fiind de a lega cationii bivalenti necesari

mentinerii activitatilor fizice si enzimatice ale membranei celulare.

Membrana citoplasmatica situata sub peretele celular, este compusa
din proteine, lipide, polizide. Compusii antigenici ai streptococului de
grup A dau reactii intense cu tesuturile mamiferelor (muschiul cardiac,
tesut articular, conjunctiv si vascular, membrana bazala glomerulara).
Citoplasma.Fractiunea nucleoproteica a streptococilor de grup A este
antigenica.
Antigene solubile produse extracelulare (exotoxine si enzime):
- Hemolizinele sunt responsabile de proprietatile hemolitice:

streptolizina O (SLO) este produsa de toti streptococii de grup A.

prezinta proprietati hemolitice la 37C, induce formarea anticorpilor
antistreptolizina O, actioneaza pe neutrofile si limfocite umane,
alterand membrana citoplasmatica;

streptolizina S are actiune hemolitica in vitro, lizeaza celulele

eucariote si procariote, nu prezinta imunogenitate, iar efectul sau litic
este rezultatul unei reactii cu fosfolipidele din membrana celulara.

exotoxina, toxina eritrogena este produsa de tulpini lizogene de

streptococ de grup A. este responsabila de aparitia exantemului in
scarlatina, are activitate mitogena si este imunogena. Eruptia
scarlatiniforma este rezultatul actiunii toxinei pe un teren deja sensibil
si fara anticorpi antitoxici, la copii peste cinci ani. Susceptibilitatea la
scarlatina se testeaza prin intradermoreactia Dick: este negativa la
subiectii care au venit anterior in contact cu toxina (de exemplu,
convalescentii de scarlatina) si este pozitiva la persoane care nu
prezinta anticorpi (apare in 24 48 ore o zona eritematoasa).

nucleaze (DN-aze) sunt antigenice, inducand formarea de

anticorpi;

streptokinaza (fibrinolizina) este antigenica, transforma

plasminogenul in plasmina, favorizeaza difuzia infectiilor supurative;

hialuronidaza actioneaza asupra tesutului conjunctiv; joaca rol in

difuzarea streptococului in tesuturile adiacente procesului infectios;
induce formarea de anticorpi;

Patogenitate
Se realizeaza, pe de o parte, prin virulenta, in care este implicata
capacitatea de multiplicare a germenului si invazivitatea prin capsula,
proteina M, enzime si, pe de alta parte, prin toxinogeneza (exotoxine).
Patogenie.
Aspectele variate ale infectiilor streptococice se explica prin:
- existenta a numeroase specii si tipuri dotate cu capacitate de invazie
si toxicogeneza variate;
- multitudinea portilor de intrare;
- receptivitatea si reactivitatea variabila a organismelor expuse, in
special in functie de varsta.
Astfel, la copiii mici infectia evolueaza cu tendinta de localizare, cu
febra prelungita. In schimb, la adolescenti se inregistreaza frecvent
complicatii poststreptococice (glomerulonefrita difuza, reumatism
poliarticular acut, eritem nodos, coree, purpura).
Infectiile streptococice se pot imparti in doua grupe:
a) infectii legate direct de prezenta germenului in organisme (primare,
secundare, generalizate), ce pot fi inaparente sau aparente clinic;
b) complicatiile poststreptococice, consecutive unor infectii anterioare,
care determina hipersensibilitatea organismului la antigenele
streptococice.
Aspecte clinice
Infectiile streptococice imbraca aspecte variate in functie de
proprietatile biolgice ale tulpinilor infectante si de reactivitatea
organismului.
1. Infectiile supurative
Actiunea patogena a streptococilor de grup A este legata de
produsele celulare si extracelulare aleacestor germeni (abces
amigdalian, parodontopatii, abces peritonsilar, abces dentar, supuratii
osoase).
2. Infectiile nesupurative

a) Complicatiile poststreptococice apar dupa infectii repetate

streptococice, ce determina hipersensibilitatea organismului la
antigenele streptococice: glomerulonefrita, reumatismul poliarticular
acut, eritemul nodos si endocardita.
Patogenia lor se poate explica prin:
- conflictul intre anticorpii produsi fata de antigenele streptococice care
se inrudesc cu tesuturile cardiace sau renale;
- fixarea complexelor antigen-anticorp-complement pe tesuturile
cardiac si renal, determinand lezarea acestora si aparitia de
autoanticorpi.
Limfocitele T sensibilizate prin antigene endo si exocelulare
streptococice explica leziunile de tip granulomatos (noduli Aschoff) si
hipersensibilitatea de tip IV.
Toxinele streptococice altereaza tesuturile cardiace si le transforma
in autoantigene cu formare de autoanticorpi.
Copiii mici, pana la trei ani, nu fac infectii streptococice tipice.
Acestea evolueaza cu tendinta la localizare si febra prelungita. Copiii
prescolari si scolari fac majoritatea tipurilor de infectii streptococice.
b) Infectii respiratorii
- Faringita si anginele localizate pot sa se complice cu flegmoane
retroamigdaliene, otite, sinuzite, mastoidite prin diseminarea
streptococilor pe cale limfatica.
- Faringoamigdalitele streptococice pot apare cu caracter epidemic in
colectivitatile de adolescenti.
Din caile respiratorii superioare, germenii pot trece pe cale limfatica
(bronhopneumonii, pleurezii) si sanguina in arborele respirator (pot
afecta meningele).
c) Infectii cutanate
Pot determina impetigo (buba dulce), angulus infectiosis oris
(infectia comisurii bucale -zabaluta), intertrigo (infectie interdigitala),
pemfigusul nou nascutilor.

Erizipelul este o infectie a dermului, caracterizata printr-un placard

eritematos, bine delimitat, pe un fond edematos, dureros, cu tendinta
la extindere.
d) Infectii genitale pot avea evolutie grava, septicemica post partum
sau post abortum.
e) Scarlatina este o boala infecto-contagioasa a copilariei care
evolueaza cu faringoamigdalita, febra, adenopatie latero-cervicala si
aparitia unei eruptii caracteristice (rash). Este produsa de anumite
tipuri de streptococi de grup A, fiind conditionata de existenta unei
tulpini lizogene (tulpina scarlatinoasa) si de un organism susceptibil, cu
imunitate scazuta.
f) Septicemia streptococica este rara si apare dupa o infectie
streptococica netratata, care se generalizeaza.
Imunitate
1. Imunitatea umorala este complexa, de natura antitoxica si
antimicrobiana.
a) Imunitatea antitoxica este durabila, motiv pentru care
reimbolnavirile de scarlatina sunt foarte rare. Un fost bolnav de
scarlatina poate face o noua infectie streptococica, dar nu scarlatina.
b) Imunitatea antibacteriana este specifica de tip (anticorpi anti-M).
Acesti anticorpi pot persista 3-30 ani. Antigenele extracelulare ce
stimuleaza formarea anticorpilor sunt:
a) streptolizina O. Anticorpii antistreptolizina O cresc in cazurile RAA,
GNA. O crestere de peste 200 unitati ASLO/ml indica o infectie
acuta. Cresterea acestor anticorpi incepe dupa a opta zi, devine
maxima intre a treia si a cincea saptamana, apoi are loc o scadere
dupa doua luni, pentru a se normaliza dupa un an de la infectie;
b) streptodornaza. Anticorpii antistreptodornaza prezinta o crestere
tardiva, si anume intre a patra si a sasea saptamana de la infectie, dar
persista timp indelungat. Titrul normal este sub 160 unitati.
Alte categorii de anticorpi care apar sunt anticarbohidrat,
antistreptokinaza si antidezoxiribonucleaza, care se pot pune in

evidenta prin reactii serologice specifice.

2. Imunitatea celulara
- autoanticorpii aparuti datorita inrudirii antigenice dintre streptococ si
tesuturile organismului sunt de tip IgG si IgM;
- interventia imunitatii celulare se poate evidentia prin teste specifice
(transformare blastica limfocitara, inhibitia migrarii macrofagelor,
intradermoreactii).
Tratament
Se administreaza chimioterapice (penicilina, eritromicina, moldamin)
si vaccinare (stok sau anatoxina).
Penicilina este antibioticul de electie pentru tratamentul infectiilor cu
streptococ -hemolitic. La persoanele sensibilizate la penicilina se
recomanda efectuarea antibiogramei.
Vaccinarea cu stok vaccinuri streptococice si cu anatoxina se face
numai in cazurile cu evolutie trenanta, cronica.
Epidemiologie. Profilaxie
Sursele infectiei cu streptococi de grup A sunt reprezentate de
bolnavii de angina si scarlatina, purtatorii nazali si faringieni, bolnavii
cu otite supurate si cu afectiuni supurative tegumentare. Profilaxia
consta in izolarea bolnavilor, dezinfectia continua, depistarea starii de
purtator, tratarea corecta a purtatorilor si bolnavilor.

2. Streptococul de grup B (Streptococcus agalactiae)

Este un germen saprofit la nivelul vaginului, fiind responsabil de
infectiile neonatale severe (meningite, pneumonii, septicemii).
Din punct de vedere morfologic, sunt diplococi, Gram pozitivi.
Pe mediile de cultura solide determina colonii opace, cu hemoliza ,
care in 95% din cazuri este mica si nedelimitata; pot determina si
colonii nehemolitice.

In identificarea antigenica se foloseste reactia de precipitare

Lancefield si reactia de coaglutinare.

3. Streptococii de grup C si G
Prin caracterele de patogenie si sensibilitate la antibiotice, sunt foare
apropiati de streptococii de grup A. De asemenea, si structura lor
antigenica este apropiata de cea a streptococilor de grup A.
Determina, de regula, o hemoliza si elibereaza un numar important
de substante ca: hemolizine, toxine eritrogene, streptokinaze si
hialuronidaze.

4. Streptococii de grup D
In acest grup se disting doua subgrupe, in functie de patogenitate si
sensibilitate la antibiotice, si anume: enterococi si nonenterococi. Fac
parte din flora normala a tractului digestiv si vagin la om si animale.
Enterococii.Identificarea enterococilor se face pe baza urmatoarelor
proprietati:

morfologic, sunt coci ovalari, Gram pozitivi, cu dispozitie frecventa

in diplo sau lanturi scurte;

pe geloza-sange, unele tulpini determina hemoliza de tip alfa,

altele sunt de tip gama; varianta zymogenes este beta-hemolitica;

bichimic, tolereaza concentratii mari de bila (40%), clorura de

sodiu (6,5%), telurit de potasiu 1/2500;

sunt rezistenti la oxacilina.

Pe baza capacitatii fermentative a zaharurilor, se clasifica in patru

specii: Streptococcus fecalis, Streptococcus faecium,
Streptococcus durans, Streptococcus avium.
Acesti germeni sunt responsabili de infectii postoperatorii, urinare si
endocardice.
Nonenterococii sunt germeni saprofiti ai tractului digestiv, ei pot fi
implicati in producerea de endocardite si septicemii.

Acesti germeni nu cresc pe medii cu clorura de sodiu 6,5%; nu

determina hemoliza sau poate apare o hemoliza alfa; dipa capacitatea
fermentativa a zaharurilor, se clasifica in doua specii si anume:
Streptococcus bovis si Streptococcus equinus.

5. Streptococcus pneumoniae (Diplococcus

pneumoniae)
Habitat
Este un germen comensal al rinofaringelui, dar poate deveni virulent
(existenta de suse particulare si factori favorizanti).
Speciile anarobe se pot gasi in tractul intestinal.
Caractere morfologice
Pneumococii sunt coci Gram pozitivi, ovalari sau lanceolati, de
0,5/1,25 microni, dispusi in diplo, axul lung corespunzand la ambii coci
dau imaginea cifrei 8 sau a doua flacari mici de lumanare ce se apropie
intre ele.
Pe frotiurile efectuate din produsele patologice se dispun in diplo sau
lanturi inconjurati de capsula, sunt imobili si nesporulati.
Pe frotiurile din mediile de cultura au aceeasi morfologie, dar capsula
poate lipsi. Apar capsulati pe frotiurile din mediile ce contin ser sau
sange.

Caractere de cultura
Nu cresc pe medii simple, necesitand aminoacizi (glutamina,
asparagina) si factori de crestere. Aportul de ser, sange, lichid de
ascita la mediile de cultura asigura conditiile optime de dezvoltare.
Sunt aerobi si facultativ anaerobi; unele tulpini necesita la izolare o
concentratie de 5 10% CO2; unele specii sunt strict anaerobe.
Pe medii solide pe geloza determina colonii mici, rotunde, bombate
la inceput, apoi plate, inconjurate de o zona de hemoliza de tip alfa.

Exceptie fac tulpinile ce produc pneumolizine, care determina hemoliza

beta. Coloniile S virulente sunt transparente, de consistenta apoasa,
iar cele R sunt mai opace, turtite, constituite din germeni
necapsulati.
Pe mediile lichide cu ser, tulbura uniform mediul.
Caractere metabolice
Pneumococii elibereaza numeroase enzime. Fermenteaza fara
producere de gaz: glucoza, lactoza, maltoza, inulina; sunt catalaza
negativi.
Pentru a diferentia specia, se cerceteaza fermentarea inulinei (mediul
Hiss),
si actiunea solubilizanta a bilei si a sarurilor biliare.
Culturile vechi se autolizeaza datorita eliberarii de enzime
proteolitice si lipolitice. Sunt catalaza negativ si nu reduc nitratii.
Rezistenta sensibilitate la agentii fizici si chimici
Sunt germeni sensibili la actiunea antisepticelor si dezinfectantelor
uzuale. Sunt distrusi de lumina solara intr-o ora dar, la intuneric rezista
in sputa si tesuturi chiar cateva saptamani.
Sunt sensibili la actiunea sapunurilor, la optochin, sulfamide,
penicilina, eritromicina, tetracicilina, lincomicina.
Structura antigenica
La pneumococ se descriu antigene apartinand corpului microbian
(corpusculare, somatice) si capsulei.
Antigenele corpusculare sunt reprezentate de:

antigenul M de tip, de natura proteica, ce determina anticorpi

neprotectori
in vivo;

antigenul polizaharidic C, care este comun cu meningococul si

gonococul; poate fi precipitat de proteina C reactiva, care este o
fractiune a complenetului;

antigenul proteic R, important prin faptul ca poate fi mascat de

antigenele capsulare.
La nivelul capsulei se gaseste antigenul capsular SSS (substanta

solubila specifica), prezent la formele S; este de natura

polihazaharidica, avand specificitate de tip. Pe baza acestei substante,
s-au descris peste 80de tipuri antigenice, cele mai frecvent intalnite
fiind tipurile II, III, VIII, iar la copii tipul XIV. Identificarea tipului se face
prin reactia de umflare a capsulei si latex aglutinare test.
Patogenitate
Substanta SSS reprezinta principalul factor de virulenta al
pneumococilor, deoarece impiedica fagocitoza.
Studiul tipurilor de pneumococi a condus la cunoasterea fenomenelor
de variabilitate dirijata: daca la un inocul de pneumococi necapsulati,
vii, de un anumit tip serologic se adauga un inocul de pneumococi
incapsulati, de alt tip serologic, omorati, se vor izola de la animalul de
exeperienta germeni capsulati, de acelasi tip, cu germenii omorati
(Griffith, 1928).
Toxinele care intervin in patogenitatea pneumococilor sunt
urmatoarele:

pneumolizina este legata de corpul microbian, responsabila de

hemoliza beta, prezenta la un singur tip antigenic, se poate transforma
in anatoxina;

neuraminidaza a fost izolata de la numeroase tulpini, este

patogena pentru soarece;

hialuronidaza are rol in procesele infectioase pneumococice;

principiul producator de purpura este neantigenic.

Patogenie

Specia umana prezinta o rezistenta naturala fata de pneumococi.

Procentul purtatorilor de pneumococi virulenti este apreciat ca fiind
intre 40 70%, in cadrul populatiei sanatoase, in sezonul rece. Starea
de boala se produce cand scade aceasta rezistenta naturala si apar
factori favorizanti ca:

infectii virale (gripa, rujeola), infectii microbiene;

afectiuni alergice care produc acumularea de mucus in caile

respiratorii, carente alimentare;


intoxicatii acute sau cronice care diminueaza activitatea
fagocitara;

frigul;

umezeala;

varsta copiii si batranii fac mai frecvent infectii pneumococice.

Aspecte clinice
Pneumococul este implicat in producerea urmatoarelor afectiuni:

infectii ale tractului repsirator: pneumonii acute (pneumonia

franca lobara), bronhopneumonii, abcese pulmonare, pleurezii,
bronsite. Tipurile de pneumococ I VIII si, mai ales, I IV produc
majoritatea cazurilor de boala la adult, iar
tipul XIV la copii;

infectii ORL: otite, sinuzite acute care, prin complicatii, pot duce
la aparitia meningitelor;

infectii oculare: conjunctivite, irite, dacriocistite;

infectii ale seroaselor: meningita pneumococica (se intalneste la

copii si la adulti cu varsta peste 50 de ani, cu posibila evolutie spre un
abces cerebral), pleurezii, pericardite, peritonite (evolutie grava),
artrite supurate;

septicemii sunt rare, dar cu prognostic sever la pacientii

splenectomizati.
Imunitate
In urma unei infectii cu pneumococ, se instaleaza o imunitate
umorala specifica de tip, de durata necunoscuta si care se datoreaza
anticorpilor antipolizaharid specific.
Tratament
Antibioticele utilizate in infectiile pneumococice sunt beta
lactaminele (penicilina G este foarte eficace, iar cefalosporinele dau
rezultate variabile in vivo). Se mai pot administra tetracicline,
cloramfenicol, macrolide, sulfamide, in functie de indicatiile
antibiogramei.

Epidemiologie. Profilaxie
Rezervorul de germeni este reprezentat de purtatorii de pneumococi
in nazofaringe. Calea de transmitere este aerogena, prin picaturile
Pflgge. Imbolnavirea este frecvent precedata de o afectiune
respiratorie virala, care scade rezistenta naturala a organismului.
Frigul, eforturile excesive, aglomeratia pot reprezenta factori
favorizanti. In ceea ce priveste vaccinarea antipneumococica, aceasta
nu se foloseste pe scara larga, deoarece imunitatea conferita este
numai pentru tipul de pneumococ cu care s-a preparat vaccinul si
dureaza cateva luni.

6. Streptococii viridans (Streptococii orali)

Streptococii viridans sunt specii comensale, conditionat patogene de

la nivelul orofaringelui.
Pe baza hemolizei producerii de glucani (levan, dextran), incapacitatea
fermentarii manitolului si sorbitolului, s-au diferentiat streptococii orali.
Avand un rol important in formarea placii dentare, si indirect in
producerea cariei dentare, au fost denumiti streptococi cariogeni.

Grup

Specii

Mutans Group

S.mutans, serotypes c,e, f

S. sobrinus, serotypes d, g

S. cricetus, serotype a
S. rattus, serotype b si altele
Salivarius Group

S. salivarius
S. vestibularis

Anginosus Group

S. constellatus
S. intermedius
S. anginosus

Mitis Group

S. sanguis
S. gordonii
S. parasanguis
S. oralis si altele

Habitat
Temperatura si umiditatea, alaturi de alti factori locali (bacterii
saprofite, pH), ofera conditii optime pentru dezvoltarea streptococilor
orali. Acestia, in functie de specie, prezinta o localizare preferentiala.
Astfel, S. salivarius si S. mitis sunt asociati cu suprafata mucoase
bucale si a fetei dorsale a limbii, iar
S. mutans si S. sanguis prefera
suprafetele dure, cum ar fi dintii. Pe fata dorsala a limbii,
S. salivarius constituie 50% din streptococii orali, iar, la nivelul fisurilor
gingivale, S. milleri reprezinta 20% din flora totala.
Distributia preferentiala este legata si de capacitatea de lezare a
respectivelor suprafete.
Caractere morfologice
Aspectul morfologic observat pe frotiul colorat Gram nu este
caracteristic, fiind asemanator cu ceilalti streptococi prezenti la acest
nivel. Sunt coci imobili Gram pozitivi, nesporulati, necapsulati, cu
diametru de 1 mm, de forma sferica sau ovalara, dispusi in lanturi
scurte, cate doi sau izolati.
Caractere de cultura

Streptococii viridans se dezvolta bine pe mediul glucoza-sange.

Dupa 18 24 ore de termostatare la 37C se pot observa colonii S
(Smooth) inconjurate de o zona de hemoliza ce se insoteste de o
culoare verzuie (datorata unui factor reducator al hemoglobinei).
Streptococii viridans sunt facultativ anaerobi, dezvoltandu-se bine intro atmosfera ce contine gaz nitrogen si 5% CO2.
Pentru diferentierea speciilor de streptococi pe baza caracterelor de
cultura s-a utilizat mediul selectiv Mitis Salivarius (cu tripan
albastru, cristal violet si telurit).
Caractere metabolice
Caracterele metabolice au servit pentru diferentiearea speciilor
frecvente implicate in patologia oro-frangiana.
Teste biochimice pentru identificarea speciilor frecvente de
streptococi orali
Specie

Fermentarea

Hidroliza

Producere de

Manitolul
ui

Sorbitolu
lui

Arginin
ei

Esculin
ei

Gluca
n

Leva
n

H2O2

Acetoin
a

S.
mutans

S.
sanguis

S.salivari
us

S. mitis

S. milleri

Astfel, S. mutans se deosebeste prin capacitatea de fermentare a

manitolului si sorbitolului.
S. sanguis nu fermenteaza nici una din substante, dar hidrolizeaza
usor arginina si esculina. S. mitis produce peroxizi de hidrogen (H2O2).
S. milleri se diferentiaza de S. mitis prin rapida hidroliza a argininei

si esculinei, producere de acetoina.

Deci, modalitatea de comportare pe medii geloza sau bulion cu
zaharoza 5%, respectiv levan si dextran, constituie un criteriu
important de diferentiere pentru streptococii cariogeni.
Rezistenta, sensibilitatea la agenti fizici si chimici
Streptococii orali pot supravietui o perioada lunga de timp in mediul
acid pH=3,4, se dezvolta la 37C in conditii de microaerofilie sau
anaerobioza cu 5% CO2 si umiditate.
Rezistenta la antibiotice (sulfonamide, tetraciclina, eritromicina)
semnalata la S. milleri, S. sanguis si S. salivarius este determinata de
prezenta plasmidelor. Acestea pot fi transferate in interiorul grupului
prin conjugare sau transductie prin intermediul fagilor temperati.
Structura antigenica
La nivelul peretelui celular s-au diferentiat patru
componente antigenice somatice: peptidoglican, polizaharizi
specifici de grup sau tip proteic, acidul lipoproteic.
Pe baza antigenului polizaharidic, pentru S. mutans s-au diferentiat 7
serotipuri (A, e, b fiind frecvent izolate din procesele distructive
dentare).
Studii recente au demonstrat posibilitatea aparitiei variantelor
antigenice sub influenta anumitor componenti salivari. Frecventa
variantelor antigenice este legata de prezenta IgAs din saliva.
Unele tipuri serologice prezinta inrudiri antigenice cu streptococii din
grupele diferentiate de Lancefield.
Extractul Lancefield al unor tulpini poate fi precipitat de serurile
antigrup H (S. sanguis), antigrup K (S. salivarius), iar unele tulpini de S.
mitis, S. mutans de serurile antigrup A, C, D, F.
Patogenitate
Streptococii viridans sunt germeni conditionat patogeni. Capacitatea
patogena se bazeaza pe factorii de virulenta: fimbrii si enzime
(endogluconhidrolaza, glucoziltransferza). Acest grup de streptococi (S.
mutans) sintetizeaza polizaharizi extracelulari ce favorizeaza formarea

unei mantale, pasle filamentoase, glicocalixul. Acesta favorizeaza

agregarea intercelulara si aderarea, in final, la suprafetele mucoase si
dentare.
In felul acesta se pun bazele dezvoltarii calitative a placii dentare. La
adapostul placii dentare bacteriile aerobe si anaerobe, prin actiune
sinergica, intensifica procesul de metabolizare a hidratilor de carbon,
ducand, in final, la acumularea de acid, principalul factor de
agresivitate, decisiv in initierea leziunilor dentare.
Patogenie. Aspecte clinice
Astfel, S. mutans este implicat in producerea cariei dentare, iar S.
sanguis in endocardita infectioasa. Diverse studii au indicat ca
streptococii orali determina 50% din endocarditele infectioase, aceste
incluzand S. mitis, S. milleri si S. mutans serotipuri (c,e,f). In etiologia
acestor afectiuni, s-a semnalat si posibilitatea bacteriemiilor sau a unor
focare secundare la nivelul altor organe, in urma unor afectiuni bucale.
Caria dentara, afectiune cu o frecventa extrem de ridicata in randul
populatiei, se explica in primul rand prin interventia factorilor de
patogenitate (producerea de glucan, proprietatea de agregare
interbacteriana, interventia enzimei glucoziltransferaza si a
potentialului acidogen a S. mutans).
Imunitate
In infectiile cu streptococi orali, imunitatea umorala este specifica de
tip.
Anticorpii elaborati de organism ca raspuns la antigenele
polizaharidice (S. mutans) si proteice, au actiune protectoare,
functionand ca opsonine.
Tratament
Tratamentul afectiunilor vizeaza imbinarea tehnicilor dentare cu
chimioterapia. Se prefera combinatii de antibiotice (penicilina,
eritromicina, vancomicina, lincomicina).
Epidemiologie. Profilaxia
Streptococii orali sunt rezistenti in flora orala frecvent intalniti in

spatiul supragingival, placa dentara si saliva. Transmiterea lor este

posibila pe linie verticala prin contact direct intre indivizi sau de la
mama la fat. Principala masura de profilaxie vizeaza realizarea unei
igiene bucale corespunzatoare. Se indica eliminarea tuturor focarelor
de infectie prin proceduri dentare adecvate.

Alti streptococi orali

Pe baza caracterelor metabolice s-au evidentiat anumite variante
streptococice (S. adjacens, S. defectivus) asimilate unui nou gen
Abiotrophia, rolul lor in infectii ale cavitatii orale fiind in curs de
cercetare.