STILURI MANAGERIALE

Stilul practicat de un manager reflect modul n care acesta i exercit atribuiile care i revin, rolul pe care l
are n asigurarea manifestrii funciilor managementului, natura comportamentului sau. Fiecare manager are
stilul su personal care nu este transmisibil, dar se modific de la o perioad la alta, att n funcie de angajare
personal fa de rezultatele unitii i prin aceasta, de propriile interese, ct i de modul de cooperare cu
componenii grupului pe care-l coordoneaz sub toate aspectele relaiilor interumane.
Stilul de management poate fi definit prin totalitatea particularitilor caracteristice activitii
managerului, a modalitilor specifice de a gndi, de a se comporta i aciona, felul n care acesta intervine n
activitatea subordonailor, capacitatea lui de a se adapta la diferitele situaii, utiliznd metode i tehnici potrivite.
Determinarea stilului de management implic luarea n considerare a unui ansamblu de factori care
condiioneaz activitatea managerului i modul specific de aciune, dintre care amintim: sistemul de management
practicat n unitate; personalitatea i modul de a aciona al managerului, potenialul i personalitatea
subordonailor; sistemul motivaional practicat n

unitate, etc.

Un rol deosebit il are stilulde conducere, care este: modul personal, specific de a gandi, de a
actiona si de a se comporta un sistem de modalitati de actiuni cu scop bine determinat de interventie
in activitatea celor condusi prin influentarea lor activa (E. Mihuleac).
Pentru a fi eficace, personalul de secretariat trebuie sa aiba:
pregatirea profesionala de specialitate;
o buna rezistenta fizica si nervoasa;
calitati fizice, intelectuale, morale si umane indispensabile (aspect placut, inteligenta,
memorie buna, constiinciozitate, spirit de disciplina, loialitate, devotament, asociabilitate, tact, modestie etc.).
Toate acestea trebuie sa-i dea posibilitatea sa stenodactilografieze corect, sa redacteze scrisori simple,
sa selecteze materialele interesante, sa intocmeasca statistici, sa ordoneze unele lucrari sau actiuni si sa
urmareasca executarea lor si sa fie capabil sa utilizeze corect intreg echipamentul tehnic din secretariat precum si
pe acelea folosite de conducator (C.Russu, O. Nicolescu).
Inteles in acest mod, stilul de conducere reflecta arta cadrelor de conducere de a se adapta situatiilor
ivite, de a sesiza imediat esenta problemelor si de a le trata prin utilizarea celor mai potrivite metode.
Posibilitatea cunoasterii stilului de conducere este conditionata de recunoasterea si analiza factorilor care-l
influenteaza, respectiv:
personalitatea cadrului de conducere este determinata de pregatirea, aptitudinile,
temperamentul, vointa, etc. si se reflecta in modul in care este conceputa si realizata practica conducerii;
colectivul condus (prin calitatea colaboratorilor, atitudinea lor fata de munca si
atmosfera generala din colectivul condus) influenteaza atat prin potentialul si personalitatea fiecaruia in parte cat
si prin coeziunea, solidaritatea si constiinta generala (dominata) a intregului colectiv;

 stilul nivelurior ierarhice superioare si competenta acordata cadrului de conducere pot

influenta, in bine sau in rau, stilul cadrelor de conducere subordonate, prin exemplul personal si exigenta
manifestata, cat si prin intermediul amplorii competentei decizionale.
O prezentare exhaustiva a stilurilor de conducere este extrem de laborioasa datorita
numeroaselor puncte de vedere si criterii - simple, duble, multiple - care stau la baza clasificarii lor.

Criterii de clasificare a stilurilor de management

n continuare, se prezint trei criterii de clasificare a stilului managerial pe care le apreciem mai semnificative.
n funcie de atitudinea fa de responsabilitate, stilurile de management sunt grupate n trei
categorii: repulsiv, dominant i indiferent.
Stilul repulsiv corespunde persoanelor care refuz promovarea n sistemul de management i, n mod
deosebit, ocuparea posturilor aflate n ealonul superior; manifest un respect exagerat fa de independena
celorlali, prezint complexe de inferioritate. Dac o persoan cu o astfel de atitudine fa de responsabilitate
ocup prin fora mprejurrilor un post n sistemul de management, n situaii extreme adopt decizii puin
eficiente.
Stilul dominant ncadreaz managerii caracterizai printr-un comportament orientat spre dobndirea
posturilor aflate n ealonul superior al sistemului de management. Persoanele cu acest stil de management sunt
dinamice, dar genereaz un climat caracterizat prin tensiuni i conflicte ntre subordonai. Acetia au un grad
ridicat de ncredere n sine i convingerea ferm c posturile respective le "revin de drept", numai ei sunt api i
datori s duc la ndeplinire atribuiile circumscrise postului. Tendina dominant a acestora este de a impune
propria opinie n procesul de adoptare a deciziilor. n cazul unor eecuri, caut explicaii exterioare propriei
persoane, plasnd ntreaga rspundere sau n bun parte pe seama colaboratorilor. La aceste persoane gradul de
autoevaluare obiectiv a activitii este redus, au puine preocupri pentru a-i perfeciona stilul de management.
Aspectele pozitive ale practicrii unui astfel de stil de management se refer la rezultatele mai bune obinute n
situaii de incertitudine, datorit perseverenei n dobndirea scopurilor propuse.
Stilul indiferent se caracterizeaz prin lipsa de interes a persoanei fa de propria evoluie n ierarhia
sistemului de management din unitatea economic. Persoanele cu o asemenea atitudine fa de responsabilitate,
promovate n posturi din sistemul de management, au toate ansele s desfoare o activitate eficient. n
general, activitatea lor se caracterizeaz prin pondere i struin de a se adapta noii situaii, exercitarea funciilor
managementului se realizeaz cu aceleai interes ca i sarcinile avute cnd ocupa un post de execuie. Ei se
caracterizeaz printr-un grad ridicat de autocunoatere, avnd posibilitatea de a-i evalua corect rezultatele
activitii sale, deci, are preocupri pentru autoperfecionare. Activitatea sa n planul relaiilor interumane este de
natur s creeze un climat de munc favorabil, iar n ansamblul su desfoar o activitate eficient.
Dup autoritatea exercitat de ctre manager, se regsesc urmtoarele stiluri de management:
autoritar, democrat i permisiv.

Stilul autoritar cuprinde managerii care refuz s accepte participarea subordonailor la iniierea de
aciuni proprii pentru exercitarea funciilor managementului. Acetia stabilesc n mod unilateral obiectivele
unitii i mijloacele de realizare a lor, acord ncredere nelimitat msurilor organizatorice pentru realizarea
obiectivelor fixate. Sub aspectul consecinelor, acest stil de management va declana rezistena neexprimat a
subordonailor, micoreaz iniiativa lor n a gsi ci i mijloace pentru realizarea sarcinilor primite, cu toate
implicaiile negative ce decurg din aceast atitudine, limiteaz posibilitatea de dezvoltare profesional a
subordonailor, iar prin exagerarea exercitrii funciei de control determin reducerea randamentului
subordonailor n efectuarea unor lucrri de calitate din teama de a nu grei.
Stilul democrat caracterizeaz managerii care asigur participarea colaboratorilor i a subordonailor
la activitatea de management. Practicnd un astfel de mod de exercitare a autoritii, managerii i pot forma o
imagine clar asupra activitii proprii i o evaluare corect asupra activitii desfurat de fiecare subordonat.
Sub aspectul consecinelor, acest stil de management determin o reducere semnificativ a
conflictelor, asigur o participare activ a subordonailor la realizarea sarcinilor primite, fr a se constata
amplitudini semnificative n randament i n punctualitatea i calitatea lucrrilor executate n lipsa managerului.
Reducnd la dimensiuni raionale exercitarea funciei de control, managerii care adopt acest stil au posibilitatea
de a folosi propriul buget de timp, n favoarea documentrii i autoperfecionrii.
Stilul permisiv se caracterizeaz prin evitarea oricrei intervenii n coordonarea subordonailor.
Caracteristica esenial a acestui stil de management este reducerea la maximum a intervenilor privind
ndrumarea subordonailor, aceasta realizndu-se aproape spontan.
Sub aspectul consecinelor, acest stil de management genereaz un moral mai sczut subordonailor, determinat
de faptul c nu sunt sprijinii suficient n realizarea sarcinilor, mai ales a celor cu caracter de noutate.
Dup tipul de motivare, caracteristicile comunicaiei, natura cooperrii, modul de adoptare a
deciziilor, sistemul de clasificare a stilurilor manageriale se mparte n patru categorii : foarte autoritar,
autoritar - binevoitor, binevoitor, participativ consultativ si extrem de participativ.
Stilul foarte autoritar se refer la managerii care fixeaz singuri obiectivele unitii; relaiile cu
subordonaii se concretizeaz prin ordine i sunt predispui s exagereze timpul afectat controlului.
Stilul autoritar binevoitor cuprinde managerii care fixeaz unilateral obiectivele unitii, dar
accept discutarea cu subordonaii a aciunilor i dispoziiilor pe care le iniiaz, i parial propunerile formulate
de subordonai. n planul consecinelor, se mai menine o atmosfer
tensionat, o rezisten manifestat din cauza diminurii importanei funciei de antrenare, subordonaii vor
aprecia c ndeplinirea sarcinilor de serviciu nu reprezint altceva dect "obligaie de serviciu" care nu reflect
dect accidental propriile aspiraii.
Stilul participativ - consultativ, se refer la managerii care au tendina de a discuta cu subordonaii
problemele survenite n desfurarea proceselor economice n unitate. n urma consultrilor avute, se formuleaz

cile i mijloacele de aciune, asigurnd posibilitatea participrii active a subordonailor n procesul de

management; se reduce mult rezistena neexprimat a executanilor.
Stilul extrem de participativ cuprinde managerii care asigur larga antrenare a subordonailor n
procesul de management. Manifestarea funciei de antrenare cuprinde att cunoaterea i fundamentarea
deciziilor referitoare la obiectivele ce se stabilesc ct i executarea acestora. Practicarea acestui stil de
menegement presupune ca stabilirea unipersonal a obiectivelor s se realizeze numai n situaii de urgen,
urmnd, ca ulterior, pe baza consultrii lor s se adopte decizii de corecie, dac acestea se impun. Practicarea
unui astfel de stil are drept efecte reducerea substanial a rezistenei neexprimat a subordonailor, n lipsa
managerului din unitate, activitatea se desfoar aproape de parametrii obinuii; subordonaii au ncredere n
manageri; se creeaz un sistem de raporturi interumane favorabil.
Din prezentarea i compararea celor trei criterii de clasificare a stilurilor manageriale rezult
asemnarea dintre ele, se confirm existena celor dou extreme - stilul autoritar i stilul democrat- fiecare din
ele avnd caracteristici specifice.
Diversitatea stilurilor manageriale este dat de proporiile diferite de caracteristici specifice stilurilor
extreme (de baz), ceea ce permite formularea unui numr mare de criterii de clasificare, crora le corespunde un
numr variat de stiluri manageriale. Aprecierea eficienei stilului de management este o problem complex, ea
trebuie s aib n vedere caracteristicile specifice fiecrui manager i complexul de factori care influeneaz
activitatea acestuia.
Grupand cadrele simultan, dupa preocuparea pentru productie, oameni si eficienta muncii lor, vom
identifica in primul rand doua mari grupe: stiluri eficiente si ineficiente de conducere.
I. Principalele stiluri eficiente sunt:
Metodicul. Adeptii unui astfel de stil apeleaza la metode moderne de conducere, sunt permanent
dispusi sa studieze si sa aplice, daca ajung la concluzia ca sunt eficiente cele mai noi cuceriri stiintifice aparute
in domeniul lor de responsabilitate (tehnice, tehnologice, manageriale etc.).
Umanistul. Este un adept convins al scolii relatiilor umane, pune pe primul plan
problemele colaboratorilor lui, ceea ce duce la desfasurarea unei activitati eficiente, intr-un climat destins si
propice conlucrarii dintre toti membrii colectivului, creativitatii.
Tehnicistul. A ramas fidel scolii clasice in conducere, acordand, in consecinta, prioritate
productiei, organizarii si rationalizarii ei. Eficienta este garantata de recunoasterea de
catre oameni, a necesitatii masurilor luate, de rationalitatea lor si de autoritatea reala pe care o are un manager
capabil si eficient.
Moderatul. Sunt cadre de conducere care prin echilibrul pe care-l asigura intre cele doua
preocupari prioritare ale managerilor (productie si oameni), printr-o stransa colaborare
cu colaboratorii lor, asigura o inalta eficienta a muncii, asigurand o evolutie pozitiva a organizatiei.
II. Cele mai cunoscute stiluri ineficiente de conducere sunt:

 Dezinteresatul. Pe un astfel de conducator nu-l preocupa nici una din cele doua mari probleme.
Practicarea unui astfel de stil conduce la o scadere progresiva a interesului si participarii angajatilor la rezolvarea
problemelor organizatiei, precum si la o uzura morala a organizarii si rationalizarii productiei.
Paternalistul. Un astfel de manager exagereaza, concentrandu-se apropape exclusiv asupra
problemelor colaboratorilor, a copiilor sai. Un astfel de stil diminueaza spiritul
de responsabilitate al colaboratorilor, al copiilor, precum si interesul lor pentru munca de creatie;
Abuzivul. Este un tip de manager care, din pacate, se intalneste nepermis de frecvent in
intreprinderile romanesti la acest sfarsit de mileniu. Indiferent si distant fata de problemele personalului, este
preocupat exclusiv de productie, neglijand tocmai pe aceia care-o realizeaza.. Tensiunile si conflictele sunt, de
regula, consecinta unei rezistente a subordonatilor fata de pretentiile lor exagerate;
Indecisul. Un astfel de manager, intalnit destul de rar, doreste atat de mult sa pastreze un
echilibru, intre oameni si productie, incat manifesta o prudenta exagerata in adoptarea
deciziilor intr-un domeniu pentru a nu-l nedreptati pe celalalt; de regula sunt cadre de conducere lipsite de
fermitate in adoptarea, aplicarea si controlul indeplinirii deciziilor pe care le ia.
Analizand si comparand stilurile de conducere, putem desprinde urmatoarele concluzii generale:
1. stilurile de conducere se pot concentra in doua tipuri de baza autoritar si democratic in cadrul fiecaruia
existand, firesc, o multitudine de nuante.
2. stilul de conducere fiind o variabila continua intre cele doua extreme, tipurile de baza identificate mai sus,
managerii au la dispozitie o gama intreaga de stiluri, ei trebuind sa-l aleaga pe cel mai potrivit unei situatii date,
chiar daca nu este modul lor preferat de a actiona.

Structura stilurilor de conducere

Scurta prezentare a unora din cele mai des recunoscute stiluri de conducere ne-a demonstrat, printre altele, ca
stilurile sunt extrem de variate, practic fiecare manager practica un stil propriu. In aceste conditii, se impune,
pentru a-l putea caracteriza sa luam in consideratie principalele lui dimensiuni, care, dupa C.Zamfir, sunt:
1. Capacitate profesionala. Daca prin capacitate profesionala intelegem, indeosebi, totalitatea
cunostintelor raportate la exigentele realizarii unei munci specificate, date, atunci aceasta caracteristica este
relativa; respectiv, acelasi angajat, in functie de particularitatile si exigentele postului ocupat, poate sa fie sau nu
capabil, sa corespunda, sau nu, sarcinilor ce-i revin.
2. Capacitatea organizatorica. Probabil ca alaturi de capacitate profesionala, un cadru de
conducere, pentru a avea succes, trebuie sa aiba evidente calitati de organizator, coordonator si planificator, fara
de care este greu de conceput un manager adevarat.
3. Capacitatea de a impune si mentine un climat exigent, favorabil eficientei. Fara stiinta de a realiza
un colectiv sau o atitudine pozitiva fata de exigenta, creand un climat de respect fata de performanta inalta, de
calitatea muncii, respectiv fata de client si fata de organizatie, nu poate fi conceput un management performant.

4. Modalitatile preferate de motivare. Managerul are la dispozitie o gama suficient de

larga de solutii pentru motivarea colaboratorilor sai pentru a putea fi analizata aceasta dimensiune a stilului de
conducere.
5. Modalitatea preferata de a aprecia munca colaboratorilor (atitudinea fata de performanta). Si in
acest caz exista mai multe atitudini posibile fata de performanta, respectiv fata de modul cum se achita, fiecare
colaborator, de sarcinile din fisa postului pe care-l ocupa.
6. Delegarea autoritatii. Aceasta practica nu este folosita in exclusivitate doar in cadrul
metodei de conducere ce-i poarta numele. Si in cazul delegarii autoritatii putem vorbi de un continuu care are la
un capat imputernicirea colaboratorilor sa ia singuri decizii in toate situatiile care le afecteaza propria munca si,
la celalalt capat, lipsa totala de delegare a autoritatii, cand aproape toate deciziile sunt luate de manager.
Asa cum subliniaza prof.C.Zamfir, extremele (conducerea total descentralizata si strict
centralizata) sunt excluse pentru ca ele, pe cai diferite, duc rapid la blocarea angrenajului omplex pe care-l
reprezinta organizatia.
7. Practicile de luare a deciziilor. Este inutil sa subliniem impactul decisiv pe care-l au deciziile
asupra activitatii intreprinderii. Exista mai multe modalitati de luare a deciziilor:
A) practici autoritare; B) practici democrat -consultative; C) practici democrat participative;
8. Principialitate si corectitudine. Aprecierea oamenilor din colectivul pe care il conduce se poate
face corect si obiectiv sau fara principialitate si corectitudine. Este de neconceput un colectiv performant cu un
manager incorect, din punctele de vedere analizate.
9. Centrarea pe om. Dimensiune in buna parte analizata mai sus.
10. Realizarea atributului de control. Intre un control amanuntit, continuu, in care si cea mai
neinsemnata actiune este verificata de sef si controlul general in care sunt verificate, de preferinta doar
rezultatele, exista o gama larga de modalitati concrete de a controla munca colaboratorilor.
11. Atitudinea fata de nivelul ierarhic superior. Se reflecta in rezultatele colectivului, in atasamentul
colaboratorilor fata de seful lor, in coeziunea colectivului. Trebuie sa mentionam ca, fiecare manager va aplica,
in realitate, un stil propriu care nu poate fi incadrat strict in nici un stil teoretic de conducere; el va imbina, de
fapt, de la mai multe stiluri de conducere trasaturile care i se potrivesc lui, colaboratorilor lui si situatiei cu care
este confruntat.

Din CODUL ETIC al Companiei Johnson&Johnson

Noi credem ca prima noastra responsabilitate este fata de medici, surori si pacienti, fata de mame si
fata de toti cei care beneficiaza de produsele si de serviciile noastre. Pentru satisfacerea tuturor cerintelor
acestora, tot ceea ce facem trebuie sa fie de inalta calitate. Trebuie sa ne straduim in permanenta sa reducem
costurile produselor si serviciilor noastre in vederea mentinerii unor preturi rezonabile. Comenzile clientilor
trebuie onorate prompt si cu exactitate. Furnizorii si distribuitorii nostri trebuie sa aiba sansa sa obtina un profit
cinstit.

Suntem raspunzatori fata de angajatii nostri, barbatii si femeile care lucreaza pentru noi in
intreaga lume. Fiecare trebuie luat in considerare ca un individ aparte. Trebuie sa le respectam demnitatea si sa le
recunoastem meritele. Angajatii nostri trebuie sa aiba simtul sigurantei locurilor de munca. Compensatiile trebuie
sa fie corecte si corespunzatoare, iar conditiile de munca trebuie sa ofere siguranta. Angajatii trebuie sa se simta
liberi sa faca propuneri si reclamatii. Trebuie sa existe oportunitati egale de angajare, evolutie si promovare
pentru cei calificati. Trebuie sa asiguram un management competent ale carui actiuni trebuie sa fie corecte si
etice.
Avem raspunderi fata de comunitatile in care traim si muncim, precum si fata de comunitatea
internationala. Trebuie sa fim cetateni buni si sa sprijinim munca bine facuta si actiunile de caritate si sa ne
achitam corect taxele care ne revin. Trebuie sa incurajam actiunile de imbunatatire a dotarilor civice si actiunile
pentru o mai buna sanatate si o mai buna educatie. Trebuie sa pastram in buna stare proprietatea pe care avem
privilegiul sa o utilizam, protejand mediul inconjurator si resursele naturale. Si o ultima raspundere este fata de
actionarii nostri. Afacerile trebuie sa aduca un profit rezonabil. Trebuie sa aplicam ideile noi care apar. Trebuie
desfasurata activitatea de cercetare,realizate programe de innoire si asumate greselile. Trebuie achizitionate
echipamente noi, asigurate noi dotari si lansate produse noi. Daca actionam si functionam conform acestor
principii, actionarii trebuie sa realizeze castiguri destul de bune.

Bibliografie
Management Prof.univ.dr.Toader MOGA, Prof.univ.dr.Radu VOICU, Lect.univ.drd.
Carmen Valentina RADULESCU

Managementul firmei Prof.univ.dr.Emilian RADU

Management public Conf.univ.dr.Armenia ANDRONICEANU
Management Prof.univ.dr.Ioan URSACHI

The Ethics of Management, IRWIN, Illinois, 1987