Sunteți pe pagina 1din 10

Tulburarea reactiva de atasament

Generalitati:

Ce este tulbururarea reactiva de atasament?


Tulburarea reactiva de atasament este o afectiune rara, dar severa in care copiii nu
stabilesc legaturi sanatoase cu parintii sau persoanele de ingrijire. Copiii cu tulburare reactiva
de atasament de cele mai multe ori au fost neglijati sau abuzati in copilaria mica, au trecut
prin mai multe familii adoptive sau provin din orfelinate unde nevoile lor emotionale nu au fost
implinite.
Deoarece nevoile lor de baza pentru afectiune, alinare si stimulare nu au fost satisfacute,
acesti copii nu au invatat cum sa realizeze un atasament plin de afectiune cu alti oameni. Ei
nu pot primi sau oferi afectiune.
Tulburarea reactiva de atasament

este deseori controversata. Atat diagnosticul cat si tratamentul sunt dificile, iar parintii sunt
deseori tulburati si depasiti de situatia de a ingriji un copil care nu raspunde la afectiune.
Unele metode de tratament neconventionale au fost asociate cu moartea unor copii, de aici
aparand noi controverse. In ciuda tuturor acestor probleme tratamentul psihiatric ii poate ajuta
pe acesti copii sa aiba o viata implinita si sa dezvolte relatii stabile.

Care sunt cauzele?


Majoritatea copiilor sunt rezilienti in mod natural, si chiar si cei care au fost neglijati, au trait in
orfelinate sau au avut mai multi ingrijitori dezvolta relatii sanatoase si legaturi puternice. Nu se
stie de ce unii sugari si copii dezvolta tulburare reactiva de atasament. Dar mai multe teorii ale
atasamentului pot explica unele procese emotionale care sunt implicate in aparitia acestei
tulburari.
Teoria traditionala a atasamentului spune ca pentru a se simti in siguranta si a dezvolta
incredere copilul are nevoie de un mediu stabil si afectuos. Nevoile lor de baza, emotionale si
fizice, trebuiesc satisfacute in mod constant. Mai mult, interactiunea cu sugarii trebuie sa fie
afectuoasa si pozitiva, nu severa sau negativa.
Spre exemplu, cand un sugar plange, nevoia sa de hrana sau schimbarea scutecului trebuie
satisfacuta prompt impreuna cu un schimb emotional care poate include contact vizual,
zambet si mangaieri.
Un sugar caruia i se da biberonul sa se hraneasca singur sau al carui scutec este schimbat

mecanic, fara un cuvant bun si o expresie faciala calda se poate simti respins si nesigur.
Cand aceste lucruri se petrec in mod repetat, sugarul invata ca nu se poate baza pe adult
pentru ingrijire si afectiune. Astfel sugarul devine dificil si neatasat. Bebelusii care cauta
alinare la persoana care ii ingrijeste si primesc ostilitate si abuz devin confuzi - isi doresc
apropierea, dar apoi o refuza de teama sa nu fie respinsi sau raniti.
Unele teorii ale atasamentului sugereaza ca interactiunile emotionale dintre sugari si
persoanele care ii ingrijesc modeleaza dezvoltarea neurologica a creierului. Acestea afirma ca
interactiunile determina formarea de sinapse la nivelul creierului care vor influenta
personalitatea copilului si formarea de relatii de-a lungul vietii. La sugarii care nu sunt ingrijiti
cu dragoste, aceste retele neuronale nu se formeaza adecvat, determinand aparitia
problemelor de atasament.

Care sunt factorii de risc?


Tulburarea reactiva de atasament este considerata o afectiune rara. Totusi, nu exista date
statistice despre aceasta afectiune; poate afecta orice copil. Prin definitie, tulburarea reactiva
de atasament debuteaza inaintea varstei de 5 ani, desi radacinile sale sunt in perioada de
sugar. Factori care pot creste riscul de aparitie al acestei tulburari sunt:
cresterea intr-un orfelinat
ingrijirea de tip institutional

schimbarea frecventa a familiei adoptive sau a ingrijitorilor


parintii fara experienta
spitalizarea prelungita
saracia extrema
abuzul fizic, sexual sau emotional
mutarea fortata dintr-o familie care neglijeaza sau abuzeaza copilul
trauma familiala semnificativa, cum ar fi decesul sau divortul
depresia postpartum la mamele sugarilor
parintii care au o boala mintala, probleme de control al maniei sau abuz de alcool sau
droguri.

Care sunt simptomele?


Tulburarea reactiva de atasament prezinte doua tipuri: tipul inhibat si tipul dezinhibat. In timp
ce unii copii pot avea simptomele unui singur tip, exista si copii care prezinte simptome ale
ambelor forme.
Tipul inhibat
In tulburarea de atasament de tip inhibat, copiii evita a forma relatii si atasamente cu aproape
oricine. Acest lucru se intampla cand sugarul nu are sansa de a dezvolta atasament cu nici o

persoana de ingrijire.
Semnele si simptomele tipului inhibat pot include:
nu raspunde afectiunii oferite de parinti sau alti ingrijitori
evita contactul vizual
pare sa caute contactul, dar apoi intoarce capul
dificultati in a fi alinat
prefera sa se joace singur
evita contactul fizic
nu reuseste sa stabileasca contact cu alte persoane
pare sa fie tot timpul in garda sau ingrijorat
se implica in comportamente de autolinistire.
Tipul dezinhibat
In tulburarea de atasament de tip dezinhibat, copiii formeaza atasamente nepotrivite si
superficiale cu aproape orice persoana, inclusiv cu strainii. Acest lucru se poate intampla
cand sugarul are multe persoane de ingrijire sau schimba frecvent persoana care il ingrijeste.
Semnele si simptomele tipului dezinhibat pot include:
deseori merge dupa straini, in loc sa dezvolte teama de straini

cauta alinare din partea strainilor


solicita mai mult ajutor decat are nevoie in rezolvarea sarcinilor
comportament copilaros inadecvat
pare nerabdator.

Care sunt complicatiile?


Fara tratament de specialitate, dezvoltarea sociala si emotionala a copilului cu tulburare
reactiva de atasament poate fi afectata permanent.
Complicatiile si conditiile coexistente includ:
intarzieri in dezvoltare
malnutritie
probleme de alimentatie
intarzieri in crestere
probleme relationale in perioada de adult
depresie
anxietate
somaj sau schimbarea frecventa a locului de munca
probleme scolare
agresivitate

comportament sexual nepotrivit


lipsa empatiei
probleme de temperament sau manie
probleme de relationare cu copiii de aceeasi varsta.
Tulburarea reactiva de atasament
Image not found
file:///var/www/i-medic.ro_v2/sites/default/files/styles/exercitiu_image/public/tulburarea-reactiva-de-atasament.jpg?itok=-w20691R

Categorii:
Pediatrie
Simptome:
Agresivitate
Comportament anormal
Depresie
Teama (Anxietate)
Sistemul nervos
PSIHOLEPTICE
PSIHOANALEPTICE
Diagnostic:
Sunt necesare un consult medical si o evaluare psihologica pentru a diagnostica tulburarea

reactiva de atasament.Tulburarea poate fi asemanatoare cu alte afectiuni: autism, tulburari de


dezvoltare, fobia sociala, tulburarea de conduita si ADHD. De fapt, un copil cu tulburare
reactiva de atasament poate avea si o alta afectiune.
O evaluare completa si atenta include:
comportamentul sugarului sau al copilului de-a lungul timpului
exemple de comportament in situatii deferite
relatia copilului cu parintii sau ingrijitorii, dar si cu alte persoane cum ar fi alti membri ai
familiei, copii de aceeasi varsta, profesori
situatia familiala
stilul educational si abilitatile de parinte ale parintilor sau persoanei de ingrijire.
Pentru a se putea pune diagnosticul de tulburare reactiva de atasament, copilul trebuie sa
indeplineasca niste criterii. Cele mai importante criterii de diagnostic ale tulburarii reactive de
atasament sunt:
relatii sociale tulburate sau nepotrivite din punct de vedere al dezvoltarii aparute inainte
de varsta de 5 ani
esecul in a raspunde sau initia interactiuni sociale, sau este nepotrivit de prietenos si
familiar cu strainii
esecul ingrijirii timpurii in a-i satisface copilului nevoile emotionale de afectiune si
siguranta, esecul in ingrijirea timpurie de a satisface nevoile fizice ale copilului, sau

schimbarea frecventa a figurii principale de ingrijire.


Tratament:
Tratamentul tulburarii reactive de atasament este multimodal si implica psihoterapie,
medicatie si educatie despre aceasta tulburare. Poate fi necesara implicarea unei echipe
medicale si de ingrijiri in sanatatea mentala cu experienta in tulburarile de atasament.
Tratamentul include atat copilul cat si parintele sau ingrijitorul.
Scopurile tratamentului sunt oferirea unui mediu sigur si stabil si ajutarea copilului sa dezvolte
interactiuni pozitive cu parintii sau ingrijitorii. De asemeni, tratamentul poate sa creasca stima
de sine a copilului si sa imbunatateasca relatiile cu cei de-o varsta.
Nu exista un tratament standard pentru tulburarea reactiva de atasament. Totusi, deseori
include:
psihoterapie individuala
terapie recreationala sau terapie ocupationala
terapie de familie
educarea parintilor si a ingrijitorilor despre aceasta tulburare
cursuri de invatare a abilitatilor parentale
medicatie pentru alte conditii medicale care pot fi prezente: depresie, anxietate sau
hiperactivitate
spitalizare pentru copiii cu probleme mai serioase sau care prezinta risc de a se autoleza

servicii de educatie speciala.


Deoarece simptomele tulburarii reactive de atasament pot dura mai multi ani, tratamentul
poate fi pe termen lung. Parintii sau ingrijitorii pot cauta tratament profesional sau consiliere
pentru ei sau pentru alti membrii ai familiei, pentru a-i ajuta sa se descurce cu stresul
determinat de copilul cu tulburare de atasament.