Sunteți pe pagina 1din 5

S5 Doctrine psihopatologice

1. Psihanaliza
- se bazeaza pe postulatul conform caruia psihicul uman e determinat de anumite forte de
motivatie inconstiente
- esenta inconstientului (termen elaborat de Haitmann si preluat de Freud) este instinctul sexual
(libidoul) care este izvorul energiei psihice si factorul motivational de baza in jurul caruia s-ar
centra comportamentul uman
- este postulata existenta unor forte active inconstiente capabile sa mute din constiinta in
subconstient trairile neplacute printr-un mecanism de represiune (refulare) determinand uitarea
acestora si rezistenta la a si le aminti
- Freud descrie stadiile de dezvoltare psihosexuala a copilului prin analogie intre comportamentul
copilului, relatiile cu parintii si comportamentul sexual al adultului
1. faza orala primul an de viata
- centrarea in jurul gurii si a buzelor
- erotismul (activitatea erotica) in timpul suptului, muscarii, masticarii
2.faza anala in al 2-lea an de viata
- centrata pe controlul sfincterian
- caracterizeaza relatia cu mama
- in aceste 2 faze, exista un autoerotism fata de propriul corp
3. faza genitala (falica) incepe in al 3-lea an
- copilul descopera obiectul iubirii in afara lui
- debuteaza complexul lui Oedip in care copilul strabate diferit relatia afectiva
cu parintii
- la baieti: este atras de mama si doreste sa isi elimine rivalul
tatal,
dar se teme ca-si va pierde organul genital (complexul castrarii), teama mai puternica
decat iubirea pentru mama => stingerea acestuia
- ulterior, se identifica cu tatal si intra intr-o faza latenta sexuala pana la pubertate
- la fete: descopera diferenta anatomica fata de baiat si capata un sentiment de
invidie fata de acesta; devine ostila fata de mama pe care o considera raspunzatoare si se
indreapta catre tata; tatal nu-i poate satisface cerintele imaginare, mama o dezaproba iar
iubirea fata de tata se stinge
Complexul lui Oedip: importanta mare in dezvoltarea viitoarei personalitati, unde
pastrarea acestei faze explica numeroase anomalii tardive (dupa Freud)
4.faza de latenta intre 4 si 11 ani
5.pubertatea are loc recrudescenta sentimentelor incestuoase la ambele sexe (oedipie),
retragerea libidoului de la parinti si atasarea de altii
Teoria instinctelor
- teoria prin care Freud leaga fen psihologice de cele biologice
instinctul = concept de frontiera intre mental si somatic; o reprezentare psihica a stimulilor
originari din interiorul organismului care castiga psihicul
- are 4 caracteristici:
a) sursa = ofera stimulul care are o anumita forta
b) impulsul care determina o actiune avand ca
c) tinta de a-si apropia

d) obiectul care aduce satisfactie


Clasificarea instinctelor:
- instincte de viata: de autoconservare, sexuale
- instinctul mortii
- sunt guvernate de principii coordonatoare: principiul constantei = tendinta de a mentine un
echilibru prin descarcarea unor tensiuni interne
- instinctul placerii si realitatii = tendinta de descarcate tensionala dictata de principiul placerii
este contracarata de principil realitatii
Conform lui Freud si contrar stiintei si filosofiei pana la el, orientarea psihicului uman si
adaptarea la mediu nu sunt dictate de constiinta ci de fortele de motivatie inconstienta,
predominant de libidou, punand in prim plan biologicul.
Nemultumit de conflictul constient-inconstient si de unele idei materialist-vulgare ale
antropologiei bazate pe teoriile sale, Freud le reformuleaza; astfel, el concepe psihicul ca o
structura cu 3 regiuni functionale:
1. Id-ul (sinele) total inconstient
- locul pulsiunilor instinctuale
- rezervor primordial de energie dar total deorganizat
- condus dupa principiul placerii
- de el sunt atasate visele (in somn apare relaxarea cenzurii => id-ul devine dominant si
deghizeaza impulsiunile id-ului sub forma simbolista a viselor) ce poate fi structurat
psihanalitic (visul calea regala de studiu al inconstientului)
2. Ego-ul (eul) = unitate coerenta cu sarcina de a evita neplacerile si durerea, reglementand
descarcarile id in concordanta cu cerintele lumii exterioare
- este strans legata de constiinta si lumea exterioara, constiinta fiind una din functiile ego-ului
care controleaza relatia cu mediul exterior
- functia lui este de a rezolva conflictele intre impuls si realitatea exterioara (intre id si
constiinta morala)
- studiind aparitia si dezvoltarea egoului in copilarie, Freud observa modificarea id-ului la
contactul si schimbul cu lumea exterioara si formarea Ego-ului care face ca principiul placerii
sa fie subordonat principiului realitatii. Astfel, coflictul idlume exterioara se transforma in
conflictul id-ego.
Alti autori neofreudisti afirma existenta egoului inca de la nastere (ego autonom primar).
Medierea pe care Egoul o realizeaza intre Id si lumea exterioara se realizeaza prin functiile:
a) relatia cu realitatea (adaptarea la realitate prin perceptie, memorie, intelegere, acomodare)
b) controlul si reglarea relatiilor de obiect
c) sinteza, integrarea, coordonarea tuturor functiilor psihicului
d) apararea fata de semnalele periculoase din exterior sau interior prin mecanismele:
represiunea (refularea)
deplasarea
izolarea
anularea
rationalizarea
protectia
regresiunea
evitarea
identificarea

introjectia
descarcarea
sublimarea
elaborarea creatoare etc.

3. Superegoul (supraeul)
este forta inconstienta care imprima egoului si idului scheme morale insusite de la parinti si
societate
se constituie odata cu rezolvarea complexului Oedip
este forta prohibitiva autocritica
normalul reprezinta echilibrul armonios intre id, ego si supraego

Psihanaliza are o conceptie proprie asupra nevrozelor si psihozelor.


Nevroza = expresia unei frustrari care impiedica satisfacerea pulsionala adecvata, infantila
Schizofrenia = expresia unei slabiciuni constitutionale sau psihogene a Ego-ului care ar
determina regresia psihicului la nivel primitiv, asocial, narcisic, in care individul sacrifica eul si
adopta punctul de vedere al id-ului
Paranoia = Freud explica delirul de persecutie prin conflictul dinter un libidou homosexual si Ego
Cauza principala a b psihice o constituie eliberarea inconstientului (id-ului) de sub controlul
constiintei (Ego-ului)
Cognitivismul
-

este o doctrina teoretica ce s-a dezvoltat exponential in ultimele decenii


inclina asupra polului dinamic structural (de care e apropiata psihanaliza) dacat de cel
fenomenologic
- maniera in care cognitivismul evalueaza problemele, raportarea altora la sine, propria
autoevaluare nu scapa controlului si (posibilelor influente ale) trairilor constiente ale
persoanei care, progresand prin decizie si angajari voluntare se poate, cel putin partial,
determina pe sine insasi
Destinul persoanei, conceput in termenii cunostintelor actuale, ramane partial la indemana
modelarii sale de catre subiectul insusi.
Dg. psihopatologic depinde partial si de persoana diagnosticianului. Acesta poate avea nivele de
inteligenta, cunostinte, experienta.
Comportamentul (behaviorismul)
-

curent psihologic de factura experimentalista, fondat la inceputurile sec XX de Watson, are la


baza observarea organismului intr-o situatie data
- el considera ca elementele capabile a constitui obiectul cercetarii stiintifice sunt datele
observabile ale comportamentului verbal si motor, intotdeauna adaptativ. Organismul supus
unei actiuni tinde sa neutralizeze efectele acestea prin: - actiune asupra actiunii
- actiune/transformare asupra sa
Astfel pare posibila stabilirea modului de reactie a unui individ la excitanti cunoscuti sau
deducerea stimulului ce a provocat o anumita reactie.
Cheia de bolta este reflexul conditionat, behaviorismul reducand inclusiv instinctele la seria de

reflexe conditionate
Conform comportamentalismului, totul este invatare, chiar si expresia emotiilor sau
comportamentelor pot fi modificate prin educatie.
Behavioristii au studiat comportamentul animalelor, fetusului uman si nou-nascutilor. Pornind de
la observatiile facute, Watson afirma ca la inceputul vietii exista 3 emotii fundamentale: frica,
furia si dragostea, acestea diversificandu-se la adult ca reflexe conditionate.
Alte cercetari au aratat ca nou nascutul raspunde nediferentiat la stimuli si mai tarziu prin
placere/neplacere, apoi prin maturare organica isi diversifica emotiile.
Pozitia initiala a comportamentalistilor care doreau sa reduca faptul psihologic la cuplul stimulraspuns este depasita; noi doctrine ca neobehaviorismul au pastrat ideile initiale ale lui Watson:
obiectivitatea si importanta mediului.
Behavioristii considera ca psihismul este un complex de reflexe conditionate, bazate pe cuplul
stimul-raspuns ignorand determinismul pluricauzal al acestuia. Ei isi pastreaza valoarea prin
contributii aduse psihologiei pe linia studiului experimental al conduitei umane precum si in
domeniul invatarii.
Configurationismul (Gestalt-ismul)
-

mai este denumit psihologia formei (gestalt = forma, germ.)


este o teorie ce pune la baza psihologiei notiunea de structura privita ca un intreg semnificativ
al relatiilor dintre stimul si raspuns
isi propune sesizarea fenomenelor in totalitaea lor fara a disocia elementele din ansamblul in
care se integreaza si in afara caruia isi pierd semnificatia
aceasta teorie a fost aplicata mai intai perceptiei, extinzandu-se la intreaga psihologie, apoi la
alte discipline: sociologia, antropologia, lingvistica si chiar medicina
considera ca omul si operele sale nu pot fi examinate decat in globalitatea lor

Organodinamia
- conceptie eclectica introdusa in psihiatrie de H Ey care a extins principiile evolutionismului si
organizarii ierarhice din neurologia Jacksoniana pentru a gasi o explicatie unitara fenomenelor
psihice
- H Ey creeaza astfel punti de legatura intre cele 2 ipoteze extreme: organogenetica si
psihogenetica
Are la baza urmatoarele principii:
1) Organismul si functia psihica constituie un edificiu:
- unitar, dinamic si ierarhizat
- rezultat din evolutia, maturizarea si integrarea structurilor stratificate ale functiilor nervoase,
constiintei persoanei
2) Boala mintala este efectul unei disolutii, destructurari sau anomaliei in dezvoltare a
intregului edificiu
3) Agentul fenomenelor evolutive este procesul organic ce poate avea o actiune distructiva
sau negativa
4) Actiunea distructiva negativa a procesului organic determinand regresiunea sau
nematurizarea functiilor psihice care se reorganizeaza sau raman organizate la un stadiu
inferior => fizionomia clinica a bolii, fiind socotita ca organizare pozitiva
Conform organodinamismului, boala mintala reprezinta o organizare a vietii psihice la un nivel
inferior de integrare cu o psihodinamica generata de degradarea somatica, care determina

aspectul clinic al bolii.


Conceptia este greu aplicabila in bolile in care nu s-au evidentiat factori organici.
Organodinamismul neaga existenta unei:
- organogeneze pure (chiar in accidentele mecanice)
- psihogenezei pure a tulb mintale; tulb psihice afecteaza intregul sistem psihic.
Structura acestei teorii este foarte sistematica si abstracta, substituind faptele de observatie clinica
cu interpretari ipotetice. Pe de alta parte, H Ey considera ca orice tulb psihica exprima un substrat
organic inca nedescoperit, excluzand posibilitatea existentei stadiului initial si functional al b
psihice, care ulterior face saltul catre organicitate.
Psihopatologia dezvoltarii
Concept propus recent de Rutter, in care se incearca si o abordare epidemiologica
Este in legatura cu ciclurile vietii; din perspectiva acestora, anumite boli sunt mai caracteristice
anumitor perioade de viata.