OTTO-PREMINGER-INSTITUT versus AUSTRIA

Hotararea Curtii din 23 august 1994

I. DATELE CAZULUI
Reclamantul, Otto-Preminger-Institut Audiovisuelle Mediengestaltung (OPI) este, conform legislatiei austriece, o asociatie
particulara, cu sediul la Innsbruck. Asa cum rezulta din actele de asociere, este o organizatie nonprofit, cu scopul general
de a promova creativitatea, comunicarea si divertismentul prin mijloace audiovizuale. Activitatile sale includ administrarea
unui cinematograf cu numele Cinematograph, in Innsbruck. Asociatia reclamanta a anuntat o serie de sase spectacole
accesibile publicului general, cu firmul Das Liebeskinzil (Consiliu in rai) de Werner Schroeter. Primul din aceste spectacole
era programat pentru 13 mai 1985. Toate spectacolele urmau sa aiba loc la ora 22:00, cu exceptia unui spectacol-matineu
la data de 19 mai, programat la ora 16:00.
Anuntul a aparut in buletinul informativ distribuit de OPI celor 2.700 de membri ai sai si in diverse puncte de reclama din
Innsbruck, inclusiv in vitrina Cinematograph-ului. Buletinul informativ preciza ca, in conformitate cu legea tiroleza a
cinematografelor, persoanelor sub saptesprezece ani nu le era permisa vizionarea filmului.
Un ziar regional a anuntat si el titlul filmului, data si locul spectacolelor, fara a da detalii despre continutul acestuia.
La cererea diocezei Bisericii Romano-Catolice din Innsbruck, la data de 10 mai 1985, biroul procurorului public a initiat o
ancheta penala impotriva directorului OPI, dl Dietmar Zingl. Acuzatia era de defaimare a doctrinelor religioase, activitatea
interzisa de articolul 188 din Codul penal (vezi paragraful 25).
12. La 12 mai 1985, dupa ce filmul a fost prezentat intr-o vizionare particulara in prezenta unui judecator de instructie,
procurorul a cerut sechestarea filmului, in conformitate cu articolul 36 din Legea presei (vezi paragraful 29). Cererea a fost
aprobata in aceeasi zi de Curtea Regionala din Innsbruck. Drept urmare, spectacolele publice anuntate de OPI, dintre care
primul era programat pentru ziua urmatoare, nu au putut avea loc.
Cei care au venit la ora fixata pentru primul spectacol au avut parte, in schimb, de citirea scenariului si de o discutie.
Deoarece dl Zingl returnase filmul companiei distribuitoare ?Czerny? din Viena, filmul a fost in fapt sechestrat la sediul
acesteia, la data de 11 iunie 1985.
II. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 10
42. Asociatia reclamata a sustinut ca sechestrarea si apoi confiscarea filmului Das Liebeskonzil au constituit incalcari ale
dreptului sau la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Conventiei, care prevede:
46. Guvernul a sustinut ca sechestrarea si confiscarea filmului au fost dispuse in scopul ?protejarii drepturilor altora?, in
special a dreptului la respectarea sentimentelor religioase si in scopul ?prevenirii dezordinii?.
47. Asa cum a subliniat Curtea in hotararea sa din cazul Kokkinakis versus Grecia din 25 mai 1993 (?), libertatea de
gandire, constiinta si credinta religioasa, garantata de articolul 9 al Conventiei, constituie unul dintre fundamentele unei ?
societati democratice? in sensul Conventiei. Acest drept este, in dimensiunea sa religioasa, unul dintre elementele vitale
care formeaza identitatea credinciosilor si conceptia lor despre viata.
Cei care opteaza sa exercite dreptul de a-si manifesta religia, indiferent daca fac acest lucru ca membri ai unei majoritati
religioase sau ai unei minoritati, nu se pot astepta, in limitele rezonabilului, sa fie scutiti de orice critica. Ei trebuie sa
tolereze si sa accepte negarea de catre altii a convingerilor lor religioase si chiar propagarea de catre altii a unor doctrine
ostile credintei lor. Totusi, maniera in care credintele si doctrinele religioase sunt combatute sau negate este o chestiune
care poate angaja responsabilitatea statului, in special pentru a asigura exercitarea pasnica a dreptului garantat de
articolul 9 de catre posesorii unor credinte si doctrine. Intr-adevar, in cazuri extreme, unele metode de contrazicere sau
negare a credintelor religioase pot avea efecte a caror natura sa-i inhibe ? pe cei care nutresc astfel de credinte ? in
exercitarea libertatii lor de a le avea si de a le exprima.
In hotararea Kokkinakis, Curtea a sustinut in contextul articolului 9, ca in mod legitim un stat poate considera necesar sa ia
masuri destinate a reprima anumite forme de comportament, inclusiv raspandirea unor informatii si idei considerate
incompatibile cu respectul pentru libertatea gandirii, constiintei sau credintei religioase a altora (ibid.). Se poate considera
in mod legitim ca respectarea sentimentelor religioase ale credinciosilor, garantata de articolul 9, a fost incalcata prin
portretizarea provocatoare a obiectelor de veneratie religioasa si, de asemenea, ca astfel de portrete pot fi interpretate ca
o violare malitioasa a spiritului de toleranta, care este, de asemenea, o caracteristica a societatii democratice. Conventia
trebuie citita in intregul sau si, de aceea, interpretarea si aplicarea articolului 10 in cazul de fata trebuie sa fie in armonie
cu logica Conventiei (vezi, mutatis mutandis, cazul Klaas si altii versus Germania?).
48. Masurile reclamate se bazau pe articolul 188 din Codul penal austriac, care este menit sa suprime comportamentul
susceptibil a provoca o ?indignare jusitifcata?, indreptat impotriva obiectelor de veneratie religioasa. Rezulta astfel ca
scopul acestor masuri a fost protejarea dreptului persoanelor de a nu li se insulta sentimentele religioaseprin examinarea
publica a parerilor altor persoane. Luand in considerare si termenii in care au fost formulate hotararile instantelor
austriece, Curtea accepta ca masurile contestate au urmarit un scop legitim in conformitate cu articolul 10 paragraful 2, si
anume ?protectia drepturilor altora?.
54. Curtea observa ca, desi accesul in cinematograf pentru vizionarea filmului depindea deplata unei taxe de intrare si de
varsta, filmului i s-a facut multa reclama. Publicul stia suficient de mult despre subiectul si continutul de baza al filmului
pentru a avea o imagine clara a naturii sale; din aceste motive, proiectia filmului trebuie sa fie considerata ca fiind o
expresie suficient de ?publica? pentru a jugni.
55. Problema adusa in fata Curtii consta in cantarirea intereselor conflictuale privind exercitarea a doua libertati
fundamentale garantate de Conventie, si anume dreptul reclamantului de a face cunoscut publicului opinii controversate si,
implicit, dreptul celor interesati de a le cunoaste, pe de o parte si, dreptul altor persoane la respectarea adecvata a propriei
libertati de gandire, constiinta si religie, pe de alta parte. In balansarea celor doua libertati, trebuie luata in considerare
marja de apreciere a autoritatilor nationale, a caror obligatie intr-o societate democratica este de a avea in vedere, in
limitele jurisdictiei lor, interesele societatii in ansamblu.
56. Instantele austriece, prin ordinul de sechestrare si apoi de confiscare a filmului, au sustinut ca filmul este un atac
abuziv la adresa religiei romano-catolice, luand in considerare conceptele publicului tirolez. Hotararile lor dovedesc ca au

aratat o dreapta consideratie libertatii de exprimare artistica, care este garantata de articolul 10 al Conventiei (vezi cazul
Muller si altii?) si pentru care articolul 17a din Constitutie austriaca prevede o protectie speciala. Instantele au considerat
ca meritele filmului, ca opera de arta sau ca o contributie la dezbaterea publica in societatea austriaca, nu cantareau mai
greu decat acele caracteristici care il faceau in esenta ofensator pentru publicul general din jurisdictia lor. Dupa vizionarea
filmului, instantele de judecata au remarcat portretizarea provocatoare a lui Dumnezeu-Tatal, a Fecioarei Maria si a lui Isus
Cristos (vezi paragraful 16). Continutul filmului (vezi paragraful 22) nu poate fi considerat ca fiind incapabil de a justifica
concluziile la care au ajuns instantele austriece.
Curtea nu poate sa nu ia in considerare faptul ca religia romano-catolica este religia majoritatii covarsitoare a tirolezilor.
Prin sechestrarea filmului, autoritatile austriece au actionat pentru asigurarea unei atmosfere de pace in regiunea
respectiva si pentru prevenirea situatiilor in care unii oameni ar putea sa simta ca sunt tinta unui atac intr-o forma
nejustificata si ofensatoare la adresa credintelor lor religioase. Este in primul rand datoria autoritatilor nationale, care sunt
mai in masura decat instanta internationala, sa aprecieze necesitatea unui asemenea demers in lumina situatiei locale la
un moment dat. Avand in vedere toate circumstantele cazului de fata, Curtea nu considera ca autoritatile austriece si-au
depasit marja de apreciere. In consecinta, nu se constata incalcarea articolului 10 in raport cu sechestrarea filmului.
(b) Confiscarea
57. Rationamentul de mai sus se aplica si in cazul confiscarii, care a confirmat legalitatea sechestrarii si a constituit o
continuare normala a acesteia in conformitate cu legislatia austriaca.
Articolul 10 nu poate fi interpretat ca interzicand confiscarea in interes public a unor obiective al caror uz a fost considerat
ilicit (vezi hotararea Handyside?). Desi confiscarea a facut definitiv imposibila proiectia filmului oriunde in Austria, Curtea
considera ca mijloacele folosite nu au fost disproportionale fata de scopul legitim urmarit si, de aceea, autoritatile nationale
nu si-au depasit marja de apreciere.
Prin urmare, articolul 10 nu a fost incalcat nici in raport cu confiscarea.
3. Hotaraste, cu sase voturi pentru si trei impotriva, ca nu s-a incalcat articolul 10 al Conventiei nici in privinta sechestrarii
filmului si nici in cea a confiscarii.

Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord

O companie britanic de medicamente a produs i vndut un medicament cu efect
sedativ care coninea un ingredient numit thalidomida. Sedativul a fost prescris ca
somnifer ori calmant, ndeosebi femeilor nsrcinate. n anul 1961, multe dintre
femeile care folosiser talidomida n timpul sarcinii au nscut copii cu malformaii
severe. n timp, numrul acestui tip de cazuri a ajuns la aproximativ 450. n
noiembrie 1961, compania a retras medicamentul de pe pia. Circa 400 de
plngeri noi au fost formulate mpotriva companiei. Compania a anunat c va oferi
sume consistente acestor noi reclamani i prile erau dornice s efectueze
tranzacii. n cursul negocierilor, compania a anunat c va constitui un fond de
caritate pentru toi copiii cu malformaii. n timpul procedurilor, ziarul reclamant, ca
i alte ziare i posturi de radio i televiziune, a mediatizat intens subiectul i a
criticat tranzaciile efectuate n 1968. n 1972, The Sunday Times a publicat un
articol intitulat Copiii Thalidomidei, n care a examinat propunerile de tranzacie n
curs i a descris sumele respective ca fiind grotesc disproporionate cu vtmarea
suferit; n termeni asemntori a fost comentat i suma negociat pentru fondul
de caritate, afirmndu-se c este nensemnat n raport cu beneficiile obtinue de
companie n anul precedent. Printr-o not de subsol publicul era informat c ntr-un
articol viitor, The Sunday Times va descrie mprejurrile n care a survenit tragedia
i va oferi informaii despre producerea i testarea sedativului de ctre companie.
La cererea companiei, procurorul general a cerut instanei de judecat s interzic
publicarea articolului anunat, susinnd c publicarea acestuia ar fi mpiedicat
nfptuirea justiiei n cazurile nesoluionate la acea dat. Cererea a fost aprobat,
interzicndu-se publicarea articolului, iar cile de atac exercitate de ziarul reclamant
s-au finalizat prin meninerea interdiciei. n paralel cu aceste proceduri, au avut loc
mai multe dezbateri publice, inclusiv o dezbatere parlamentar i au fost publicate
articole n mai multe ziare cu privire la chestiuni similare celor pe care articolul a
crui publicare fusese interzis le-ar fi discutat. Dezbaterile publice au determinat

compania s mreasc substanial sumele oferite i fondul de caritate. Interdicia

publicrii a fost ridicat abia n 1976, la solicitarea procurorului general, dup ce au
fost efectuate i aprobate toate tranzaciile, iar articolul a fost publicat dup patru
zile de la ridicarea interdiciei. Editorul ziarului, redactorul ef i un grup de ziariti
de la The Sunday Times s-au plns Comisiei Europene a Drepturilor Omului
mpotriva interdiciei de publicare a articolului respectiv, susinnd c aceasta le-a
nclcat dreptul la libera exprimare. Cazul a fost declarat admisibil i a fost judecat
de Curtea European a Drepturilor Omului. Decizia: Curtea a constatat c interdicia
pronunat mpotriva ziarului a constituit o interferen cu exerciiul dreptului la
libera exprimare. Stabilind aceasta, Curtea a examinat interferena din perspectiva
cerinelor paragrafului 2 din articolul 10 al Conveniei, respectiv existena unei baze
legale, a unui scop legitim i a necesitii interdiciei ntr-o societate democratic.
Dac interferena a fost prevzut de lege Reclamanii au susinut c aceast
cerin nu era ndeplinit, afirmnd c prevederile legale privind mpiedicarea
nfptuirii justiiei erau vagi i imprecise, iar principiile enunate n cazul lor erau
noi, astfel nct interferena nu putea fi privit ca fiind prevzut de lege. Curtea
a afirmat c termenul lege din expresia prevzut de lege include nu numai
legile scrise dar i precedentele judiciare. n consecin, mprejurarea c
mpiedicarea nfptuirii justiiei este o creaie a practicii judiciare i nu a
legislaiei, era irelevant. Curtea a afirmat c expresia prevazut de lege implic
cel puin dou cerine: n primul rnd, legea trebuie s fie n mod adecvat
accesibil: persoanele trebuie s primeasc o indicaie adecvat n mprejurrile
aplicrii unei norme legale ntr-un caz concret. n al doilea rnd, o norm nu poate fi
privit ca lege dect dac este formulat cu o precizie suficient pentru a da
posibilitatea persoanei s i adapteze comportamentul: persoana trebuie dac
este necesar cu ajutorul unui sfat juridic - s prevad, la un nivel rezonabil n
circumstanele cazului, consecinele pe care o anumit aciune le-ar putea avea.
Aceste consecine nu trebuie s fie previzibile cu o certitudine absolut: experiena
arat c aceast lucru este imposibil. Revenind, n timp ce certitudinea este de dorit,
ea poate produce o rigiditate excesiv, iar legea trebuie s fie capabil s in pasul
cu circumstane aflate n schimbare. Prin urmare, multe legi sunt n mod inevitabil
formulate n termeni care, ntr-o msur mai mare sau mai mic, sunt vagi, iar
interpretarea i aplicarea lor devin o chestiune de practic. n cazul de fa, Curtea
a observat c principii diferite au stat la baza deciziilor instanelor care s-au
pronuntat n cadrul procedurilor de recurs, dar acestea au dus la acelai rezultat.
ntre aceste principii, dou au fost enunate n mod constant, iar Curtea a
considerat c ele fuseser formulate cu precizie suficient pentru a da posibilitatea
reclamanilor s prevad n mod rezonabil consecinele pe care publicarea
articolului le-ar fi putut produce. De aceea, interferena a fost prevzut de lege.
Dac interferena a avut un scop legitim Reclamanii au susinut c norma legal
privind mpiedicarea nfptuirii justiiei servea nu numai protejrii imparialitii i
autoritii justiiei, ci i protejrii drepturilor i intereselor prilor. Curtea a afirmat
mai nti c expresia autoritatea i imparialitatea justiiei trebuie neleas n
contextul ntregii Convenii, iar dreptul la un proces corect, care reflect principiul
statului de drept, ocup o poziie central n sistemul Conveniei. Curtea a afirmat:
Termenul justiie () include att mecanismul justiiei sau puterea judectoreasc
ca putere n stat, ct i pe judectori n capacitatea lor oficial. Expresia autoritatea
justiiei indic, n special, faptul c instanele de judecat sunt, i sunt acceptate de
public ca fiind, forumul potrivit pentru stabilirea drepturilor i obligaiilor legale i

pentru rezolvarea litigiilor referitoare la aceste drepturi; indic n continuare faptul

c marele public are respect i ncredere n capacitatea instanelor judectoreti de
a ndeplini aceast funcie. Curtea a considerat c scopurile legii referitoare la
obstrucionarea justiiei se refer fie la poziia judectorilor, fie la funcionarea
instanelor i a mecanismului justiiei. Prin urmare, meninerea autoritii i
imparialitii justiiei era unul din scopurile legii. n ceea ce privete faptul c
aceasta lege putea servi i pentru protejarea drepturilor prilor aflate n litigiu,
Curtea a considerat c acest scop era inclus n expresia meninerea autoritii i
imparialitii justiiei; drepturile protejate sunt drepturi ale persoanelor implicate
n mecanismul justiiei, iar autoritatea acestui mecanism nu va fi meninut dect
dac protecia este extins la toi cei implicai n mecanismul justiiei sau la toi cei
care apeleaz la acesta. n final, Curtea a apreciat c interdicia publicrii s-a
ntemeiat pe urmtoarele motive: * Insistnd asupra neglijenei companiei, articolul
ar fi condus la lipsa de respect fa de procedurile juridice sau ar fi interferat cu
nfptuirea justiiei; * Coninutul articolului ar fi expus compania la discutarea
fondului cazurilor n mod public i ntr-un mod care i-ar fi adus prejudicii, iar fa de
o astfel de expunere trebuie obiectat ntruct inhiba potenialii reclamani de a se
adresa justiiei; * Articolul ar fi expus compania la presiuni i la prejudicirea
intereselor sale prin ante-judecarea n pres asupra chestiunilor n litigiu, iar legea
privind mpiedicarea nfptuirii justiiei era desemnat s mpiedice interferenele cu
mersul justiiei; * Coninutul articolului ar fi condus n mod inevitabil la replici din
partea prilor, crend astfel pericolul judecrii n pres a litigiului, fapt incompatibil
cu corecta nfptuire a justiiei; * Instanele judectoreti sunt datoare fa de pri
s le protejeze mpotriva prejudiciilor ante-judecrii, care presupune participarea
prilor la schimbul de replici din cadrul publicitii anterioare procesului. Curtea a
privit toate aceste motive ca fcnd parte din scopul meninerii autoritii
justiei aa cum aceasta a fost interpretata mai sus. Dac interferena a fost
necesar ntr-o societate democratic Curtea a nceput prin a reafirma cteva din
principiile sale generale i a subliniat c: n timp ce adjectivul necesar nu este
sinonim cu indispensabil, el nu are nici flexibilitatea unor expresii de tipul
admisibil, obinuit, folositor, rezonabil ori dezirabil () El implic existena
unei nevoi sociale presante. Curtea a observat c potrivit hotrrii din recurs, unul
dintre cele mai importante motive pentru care interdicia a fost meninut l-a
constituit ngrijorarea c publicarea articolului ar fi putut conduce la lipsa de respect
fa de procedurile judiciare i implicit la judecarea litigiului de ctre pres. Dei
Curtea a considerat c aceasta era o ngrijorare important, a observat c articolul
n discuie era formulat n termeni moderai i nu prezenta numai o latur a probelor
i nici nu susinea c instana de judecat nu ar fi putut ajunge dect la un singur
rezultat; cu toate c examina n detaliu probele mpotriva companiei, articolul
rezuma i argumentele n favoarea acesteia. Era clar c efectele articolului, dac
acesta ar fi fost publicat, ar fi fost diferite de la un cititor la altul. Prin urmare, nu era
previzibil c publicarea articolului ar fi avut efecte duntoare asupra autoritii
justiiei, avnd n vedere n special dezbaterea public la nivel naional care avea
loc n aceeai perioad. n continuare, Curtea a observat c la data aprobrii iniiale
a interdiciei de publicare, cazul thalidomidei era n faza de negocieri n vederea
efecturii unor tranzacii (nelegeri amiabile), iar aceste negocieri au durat civa
ani. Cu privire la libertatea de exprimare incident n cauz, Curtea a afirmat:
Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele eseniale ale unei
societi democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoper nu

numai informaiile i ideile primite favorabil sau cu indiferen ori considerate

inofensive, dar i pe acelea care ofenseaz, ocheaz sau deranjeaz Statul ori un
segment al populaiei. Aceste principii sunt cu att mai importante atunci cnd n
discuie este presa. n egal msur, ele sunt aplicabile i n domeniul nfptuirii
justiiei, care servete interesele comunitii i necesit cooperare cu un public
instruit. Exist o recunoatere general a faptului c instanele judectoreti nu
opereaz ntr-un vacuum. Este adevrat ca ele sunt forum de dezbatere pentru
litigii i tranzacii, dar aceasta nu exclude discutarea i dezbaterea subiectelor
litigioase anterior judecii i n afara acesteia, n publicaii specializate, n pres n
general ori la nivelul marelui public. Mai mult, n timp ce presa nu trebuie s
depeasc limita impus de interesul corectei nfptuiri a justiiei, este datoria ei
s transmit informaii i idei cu privire la chestiunile care se ridic n instanele
judectoreti i n orice alt domeniu de interes public. Obligaiei presei de a
rspndi astfel de informaii i idei, i se adaug dreptul publicului de a le primi.
(paragraful 65) Referindu-se la circumstanele cauzei, Curtea a observat c
dezastrul thalidomidei a fost, indiscutabil, o chestiune de interes public, care a
ridicat problema dac i n ce masur compania puternic ce a comercializat
medicamentul avea o rspundere legal i moral fa de sutele de persoane care
au suferit tragedii personale ngrozitoare i dac victimele puteau cere ori spera
compensare numai de la comunitate. Au fost aduse n discuie chestiuni eseniale
privind protecia mpotriva prejudiciilor cauzate de dezvoltarea tiintific i
compensarea n astfel de cauze i a fost discutat pe larg legislaia existent.
Curtea a insistat asupra faptului c: Articolul 10 garanteaz nu numai dreptul presei
de a informa publicul, ci i dreptul publicului de a fi informat ntr-un mod adecvat.
Curtea a continuat afirmnd c n acest caz familiile numeroaselor victime ale
tragediei aveau un interes vital n a cunoate toate faptele importante i diversele
soluii posibile. Numai certitudinea absolut c difuzarea acestor informaii ar fi
constituit o ameninare la adresa autoritii justiiei putea justifica lipsirea victimelor
de aceste date cruciale. Comparnd interesele implicate n cauz, Curtea a decis c
interesul meninerii autoritii justiiei nu a constituit o necesitate social att de
presant nct s contracareze interesul public n exerciiul liberei exprimri, astfel
nct restricia aplicat reclamanilor nu s-a justificat din perspectiva Conveniei.
Interferena cu libertatea de exprimare nu a fost proporional cu scopul legitim
urmrit i, astfel, ea nu a fost necesar ntr-o societate democratic pentru
meninerea autoritii justiiei. n consecin, articolul 10 a fost nclcat.

Wingrove contra Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord Reclamantul a

scris scenariul i a regizat un film video de 18 minute numit Viziunile Extazului.
Filmul nu avea dialog, ci numai imagini i muzic, i nfia o clugri i pe Isus;
clugria se vroia a fi Sfnta Tereza, dei spectatorului nu i se ofereau date n acest
sens, cu excepia distribuiei filmului, care dura foarte puin. n film, clugria
deinea un raport sexual cu Isus, sttea ntins pe jos i era legat de cruce.
Reclamantul a prezentat filmul Consiliului Britanic al Filmelor pentru a obine
aprobarea de a-l prezenta publicului n mod legal. Consiliul a respins cererea,
argumentnd c filmul era o blasfemie. Comitetul de Apel pentru filmele video a
considerat c maniera n care erau filmate imaginile nu plasa centrul de interes pe
sentimentele erotice ale personajelor, ci pe sentimentele audienei, aceasta fiind
funcia principal a pornografiei; filmul nu mergea mai departe de o experien

erotic la nivel de amatori. Distribuia filmului era n msur s jigneasc

sentimentele cretinilor i constituia o blasfemie. Reclamantul s-a plns Curii
Europene a Drepturilor Omului invocnd articolul 10 din Convenia European a
Drepturilor Omului, care garanteaz dreptul la libera exprimare.
Refuzul de a emite un certificat pentru acest film, alturi de prevederea legal
potrivit creia distribuirea unui film video fr un astfel de certificat constituia
infraciune, au constituit o interferen cu dreptul reclamantului de a transmite idei.
Examinnd dac interferena a fost prevzut de legea intern, Curtea a afirmat c
aceasta trebuie s fie formulat cu suficient precizie, pentru a permite celor crora
li se adreseaz, cu sprijinul unui sfat juridic dac este necesar, s prevad ntr-o
msura rezonabil n circumstanele cazului, consecinele pe care o anumit aciune
le-ar produce. n plus, Curtea a afirmat: O lege care confer puteri discreionare
[unei autoriti] nu este n sine inconsistent cu aceast cerin, dac ntinderea
puterii discreionare i modul n care este exercitat sunt indicate cu suficient
claritate lund n considerare scopul legitim n cauz, astfel nct s dea fiecrei
persoane posibilitatea unei protecii individuale adecvate mpotriva interferenei
arbitrare. Prin natura sa, blasfemia nu poate s fie circumscris ntr-o definiie
legal precis. Oricum, nu a existat un dezacord ntre pri cu privire la definiia
blasfemiei n legea britanic. Curtea a vizionat filmul i nu a avut nici o dificultate n
a conchide c reclamantul a putut prevede, n mod rezonabil, c filmul su ar intra
n categoria definiiei infraciunii de blasfemie. Prin umare, restricia a fost
prevazut de lege. Scopul legii era protejarea cretinilor i a simpatizanilor
credinei cretine mpotriva ofensei. Acesta a corespuns scopului proteciei altora
din paragraful 2 al articolului 10 din Convenie. Curtea a observat c protejarea de
ctre lege numai a cretinilor, dar nu i a altor religii, nu anula scopul legitim al
legii. Importana dreptului la libertate de exprimare Curtea a consemnat c
libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele eseniale ale unei societi
democratice. Cu toate acestea, articolul 10 paragraful 2 al Conveniei prevede
obligaii i responsabiliti: ntre acestea, n contextul credinelor religioase, poate
fi inclus n mod legitim obligaia de a evita, pe ct posibil, exprimarea care, avnd
n vedere subiectele de veneraie, aduce altora ofense gratuite i profanatoare.
Pentru ca o interferen s fie considerat ca necesar ntr-o societate democratic,
ea trebuie s corespund unei nevoi sociale presante. Nu exist nc temeiuri
comune n sistemele legale i sociale ale statelor membre ale Consiliului Europei
pentru a conchide c un sistem n care un stat membru poate impune restricii
asupra propagandei unui material pe motiv c acesta este o blasfemie nu ar fi
necesar ntr-o societate democratic i astfel ar fi incompatibil cu prevederile
Conveniei.
Faptul c prezentul caz se refer la restricii prealabile cere un scrutin special.
Motivele oferite de guvern pentru necesitatea interferenei trebuie s fie relevante
i suficiente. Legea n discuie nu interzice exprimarea opiniilor ostile cretinismului.
Intenia legii este s controleze maniera n care astfel de opinii sunt exprimate.
Insultarea sentimentelor religioase trebuie s fie semnificativ dac lum n
consideraie adjectivele folosite de instanele naionale pentru a indentifica
materialele cu un nivel ridicat de ofensivitate: batjocoritor, dispreuitor,
obscen, josnic, ridicol. Gradul ridicat de profanare cerut pentru aplicarea
restriciei constituie o garanie mpotriva arbitrariului. Motivele restriciei sunt astfel
relevante i suficiente. Dup ce a vizionat filmul, Curtea a fost mulumit s

constate c deciziile autoritilor naionale nu puteau fi caracterizate ca arbitrare

sau excesive. Argumentul potrivit cruia nregistrrile video aveau o audien
restrns nu poate influena decizia Curii, ntruct, prin chiar natura lor,
nregistrrile video pot fi uor copiate i distribuirea lor poate scpa de sub control.
n concluzie, autoritile naionale nu i-au depit marja de apreciere.
Reglementarea radiodifuziunii
Dreptul la libertatea de exprimare i de informare recunoscut de articolul 10
cuprinde, printre altele, libertatea de a comunica informaii i idei prin intermediul
radiodifuziunii. n materie de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune, cea dea treia fraz a articolului 10, paragraful 1, menioneaz c prezentul articol nu
mpiedic Statele s supun societ- ile de radiodifuziune, de cinematografie sau
de televiziune unui regim de autorizare. n ceea ce ine de competena sa, Curtea
s-a pronunat pentru prima dac cu privire la cauze relative la mass media
electronice n martie 1990, n cauza Groppera Radio AG i alii v. Elveia (1990),
hotrnd c interdicia impus de autoritile elveiene societilor elveiene de
exploatare a reelelor de cabluri, de a retransmite emisiunile radiodifuzate din Italia,
nu a adus atingere dreptului acestor societi, garantat de articolul 10, de a
comunica informaii i idei. Curtea a considerat anume n aceast cauz c
interdicia nu depea marja de apreciere care autoriza autoritile publice s
intervin n exercitarea libertii de exprimare, n msura n care ea nu constituia o
form de cenzur dirijat mpotriva coninutului sau orientrii programelor, dar viza
o staie pe care autoritile elveiene o puteau considera pe bun dreptate ca o
adevrat staie elveian ce opereaz de cealalt parte a frontierei pentru a evita
sistemul legal de telecomunicaii n vigoare n Elveia.
n mai 1990, Curtea i-a pronunat hotrrea n cauza Autronic AG n care a conchis
nclcarea articolului 10. Aceast cauz se referea la refuzul autoritilor elveiene
de a autoriza o societate specializat n eletronica casnic s recepteze, cu ajutorul
unei antene parabolice, programe televizate necodate care proveneau de la un
satelit sovietic de telecomunicaii, motivul fiind c Statul emitor nu i-a dat
acordul pentru aceast receptare. Constatnt c acest refuz urmrea un scop
legitim, mai exact aprarea ordinii n telecomunicaii i necesitatea de a mpiedica
divulgarea informa- iilor confideniale, Curtea a considerat c autoritile elveiene
depise marja de apreciere care le autoriza s intervin n exercitarea libertii de
exprimare. Curtea a remarcat c natura emisiilor n cauz le mpiedica s fie
clasificate ca nedestinate uzului general. Riscul de a intra n posesia informaiilor
secrete cu ajutorul antenelor parabolice care recepionau emisiunile sateliilor de
telecomunicaii fiind de altfel inexistent. Este cazul de a nota c, cu aceast ocazie,
Curtea a fcut referire la dezvoltrile tehnice i juridice intervenite n domeniul
radiodifuziunii prin satelit, i n special Convenia european cu privire la
televiziunea transfrontalier.