Sunteți pe pagina 1din 66

CAP I.

PRESIUNEA I TEMPERATURA N SONDE I N JURUL LOR

1.1.Presiunea litostatic
Presiunea litostatic sau geostatic la o adncime dat reprezint presiunea exercitat
de greutatea sedimentelor aflate deasupra, inclusiv a fluidelor aflate n porii lor . Ea poate fi
exprimat n form integral cu ajutorul relaiei:

unde: H adncimea ce e intereseaz


- densitatea aparent a rocilor
g- acceleraia gravitaional
Densitatea aparent a sedimentelor este determinat de densitatea granulelor solide i
cea a fluidelor din pori, dar i de porozitate care scade cu adncimea ca efect al compactizrii.
( exponenial, n cazul argilelor ). La gresii i calcare porozitatea depinde i de ali factori
compoziia mineralogic, granulometric, efecte diagenetice etc.
Densitatea aparent a rocilor de suprafa, afnate i mbibate cu ap, a celor de pe
fundul lacurilor i al mrilor, scade la 1,3 1,5 g/
g/

. La adncimi mari ea ajunge la 2,6-2,7

, apropiindu-se de cea a mineralelor constituente ( porozitatea se reduce la zero). n

calcule aproximative se ia adeseori o densitate medie aparent egal cu 2,3 g/

( Figura 1).

n cazul sedimentelor aflate sub nivelul mrii, calculul se bazeaz pe urmtoarea


formul:

unde:

adncimea mrii

- densitatea apei de mare.

1.2. Presiunea de strat


Presiunea de strat constituie presiunea fluidelor din roci sau fisurile rocilor care
variaza att pe vertical ct i pe orizontal. Teoretic, ea nu este mai mare dect presiunea
litostatic deoarece formaiunile de deasupra s-ar putea fisura i presiunea s-ar disipa. Totui ,
exist i cazuri n care aceasta este mai mare cazul dolomitelor.
Presiunea de strat se msoar cu ajutorul manometrelor n sonde nchise sau se
determin prin diverse metode indirecte. Dac presiunea din porii unui strat este egal cu cea
a unei coloane de ap de la adncimea respectiv pn la suprafa, ea se consider normal
sau hidrostatic.

Densitatea apei din pori sau fisuri


densitatea de 1,02-1,03 g/

crete n general cu adncimea.Apa de mare are

iar apa saturat cu NaCL are densitatea de 1,20 g/

. Uneori,

este considerat presiune normal, convenional, presiunea hidrostatic a unei coloane de ap


dulce. Ea constituie un etalon de comparaie a presiunilor de strat, mai ales acolo unde
densitatea apei variaz destul de mult, chiar n limitele aceluiai strat.
Stratele ce pot fi traversate cu noroaie nengreunate , cu densitate pn la 1200 kg/
sunt considerate cu presiune normal. Presiunile de strat diferite de cea normal, sunt numite
anormale. Existena lor presupune o izolare, parial sau total a stratului respectiv i absena
unei comunicaii directe cu suprafaa. Izolarea este asigurat de strate impermeabile, falii,
variaii de facies etc. Un strat de roci , cu grosimea de 100-1000 m, cu permeabilitatea de
-

este considerat etan circa un milion de ani.


Figura 1 ilustreaz variaia presiunii litostatice i a celei hidrostatice cu adncime dar

i domeniile presiunilor anormale.


1.3. Tensiuni in situ
2

Este vorba de starea de tensiuni, n vrful masivelor de roci i n profunzime, abordat


de tectonica modern bazat pe teoria plcilor. Starea de tensiuni pentru un corp omogen
ncrcat vertical prin propria greutate i a crui deformaie lateral (orizontal) este nul.( vezi
Figura 2)
n practic este imposibil de msurat starea real de tensiuni n situ de aceeea se
admite:
la adncime mic (1015 m) prin procedeul de subcarotaj, dup ce se face o
gaur cilindric, cu carotiere tridirecionale se caroteaz (dup relaxarea rocilor) i
se msoar deformaia indus;
la adncime de cca 70 m se msoar cele dou componente orizontale printr-un
procedeu analog cu cel amintit dar se ia prob numai din talp;
n galerii se face o relaxare a pereilor laterali i se restabilesc tensiunile cu
ajutorul unor cilindrii hidraulici; procedeul nu a fost aplicat nc la pereii gurii
de sond dar este de ateptat s dea rezultate bune n roci omogene;
fracturarea hidraulic este singurul procedeu utilizabil la mare adncime; acest
procedeu nu d dect valoarea tensiunii minime (se presupune c este orizontal);
dac la testul de minifracturare se obine un vrf de presiune se poate deduce
tensiunea maxim, ns direcia acestora rmne o necunoscut;
cercetrile recente constau n examinarea ovalizrii gurii de sond dup
eliminarea fenomenelor parazite (ovalizare de uzur, guri de cheie) fr a ine
seama de ovalizarea de ruptur, considerat a fi provocat de o component
major normal pe axa mare a elipsei (ovalului).

1.4. Presiunea de fisurare


Presiunea maxim ce poate fi suportat de o roc se numete presiune de fisurare.
Cunoaterea ei este esenial cnd se planific densitatea noroiului, adncimea de tubare a
coloanelor de burlane, tehnologia de cimentare, presiunea maxim tolerat la gura sondei n
timpul unei manifestri eruptivecontrolate, posibilitatea de stimulare a productivitii sondei.
Se disting:

o presiune de iniiere a fisurilor


o presiune de redeschidere a fisurilor, nchise dup scderea presiunii n sond, cu
valoare mai mic dect prima

o presiune de nchidere a fisurilor, valoare la care presiunea din dreptul rocii se

stabilizeaz dup ce pomparea n sond este oprit


o presiune de propagare a fisurilor, n general fluctuant.
Pentru a evita pierderile de circulaie sau unele accidente grave ( erup ia sondei,

fisurarea rocilor din jurul unei coloane de burlane, presiunea din sond trebuie meninut sub
cea de nchidere a fisurilor. n principiu, fisurarea se produce cnd ntre granulele rocii se
induce o tensiune de traciune care depete rezistena la traciune a rocii. Presiunea de
fisurare crete cu elasticitatea rocilor, gradul de umflare i cel de plasticitate al rocilor. Prin
refacerea presiunii din pori n jurul sondei, prin racie provocat de circula ia noroiului,
presiunea de fisurare se micoreaz. Exist i un efect de scar n guri cu diametru mai
mic, presiunea de fisurare este mai mare dect n cele cu diametru mai mare. Fluidul de foraj
are un efect cicatrizant creat prin podirea fisurilor cu particule solide. Efectul este mai
pronunat la fluidele pe baz de ap, dect la cele pe baz de produse petroliere.
Presiunea de fisurare nu este dependent de natura fluidului din sond, de prezen a i
concentraia acestuia n particule solide. Presiunea de fisurare scade cu nclinarea sondei, ca
rezultat al orientrii tensiunilor efective n raport cu direcia sondei. Efectul nclinrii este mai
pronunat cnd presiunea din pori este mai mica. La presiuni de formaiune mari, diferen ele
se diminueaz.
1.5. Gradienii de presiune
Acetia semnific variaia presiunii cu adncimea. Mrimea lor este adeseori , mai
relevant dect presiunea n sine i mai util. De regul, gradientul de presiune ntr-un punct
se definete ca raport ntre presiunea din acel punct i adncimea respective. Se disting mai
multe tipuri de gradieni:
gradientul presiunii litostatice
gradientul presiunii din pori
gradientul presiunii de fisurare. ( a se vedea Figura 3, Anexe )
Gradienii de presiune pot fi exprimai n bar/ 10 m i greutatea specific a noroiului n
daN/

= 1 bar/ 10 m). Dac se admite acceleraia gravitaional g = 10 m/ , greutatea

specific exprimat n daN/

este numeric egal cu densitatea noroiului n kg/

1.6. Metode de evaluare (n foraj):


4

Baz de date (forajul de referinstructural), eforturi impuse:densitate noroi,


parametrii de foraj, manevre, incidente: prinderi, ineri, reforaj, depuneri, forma gurii de
sond: diagrafii diferite, pandajmetrie, sonoscopie.
Urmri geomecanice: aprecierea comportament-tip roc, efecte termice, drmturi:
form, volum, data apariiei;
Interpretri geomecanice: rupere, anizotropie, fluaj, uzur, efecte termice, manevre,
structura geologic cauze eseniale;
Parametrii determinani i remediile propuse: parametrii de foraj, natura i densitatea
noroiului, programul de circulaie; traiectul programat teste n sonde noi (msurtori),
cercetare de laborator (modele fizice, observaia comportamentului real), cercetri teoretice
mecanismele de rupere (rupere elasto-plastic, solicitarea termic, efecte fizico-chimice,
efecte de curgere).
Aplicaii n foraj
Obiective: identificarea mecanismelor eseniale ale inerilor i ruperilor n pereii
sondei (eliminarea/atenuarea incidentelor de foraj), respectiv la nivelul frontului de tiere
(evitarea incidentelor la talpa sondei, ameliorarea dislocrii i forabilitii).
Cauzele instabilitii
Starea de tensiuni in-situ:
anizotrope);

tensiuni excesive (1 roci izotrope, 2 roci

roci insuficient relaxate (existena de falii, domuri de sare)

incidente probabile legate de modurile de rupere, rolul densitii noroiului de foraj


cuplurile azimut-nclinare i dificultile cauzate de zonele critice;
Tipul de roci:
sarea (fluajul);
argile,
marne moi (anizotropie, depletri,
fizico-chimia argilelor (umflare), subcompactizare);

cret (rupere/spargere

scheletul/fluaj);

nisipul-siltul (coeziune slab, hipercompactizare);

heterogeneitate;

calcare, dolomite (materiale fracturate, roci eruptive etc.);

Modul de operare (manevre) i tehnologice (curgerea fluidelor):


dezechilibrul presiune anormal/densitate noroi ;

pistonaj

teste de producie;

termice:

instantanee,

diferite (oprirea circulaiei) incidente:

C de

rcire ~ 25 puncte de cretere a densitii pentru stabilitate, fr alte inconveniente


(afectarea stratului productiv, viteza de avansare);
caracteristice forajului:
uzur (gaur de cheie);
baz de petrol;

foraj cu aer;

fluide pe

forme speciale de sape etc.

Metodele de lucru presupun separarea, identificarea cauzelor principale ale


instabilitii; analiza eficacitii mijloacelor clasice; propunerea, testarea de soluii noi.

CAPITOLUL 2 .PROIECTAREA PROGRAMULUI


DE CONSTRUCIE AL SONDEI
Construcia sondei se realizeaz pe baza unui plan, numit program de construc ie.
Acesta cuprinde, n primul rnd, programul de tubare i anume: adncimea de introducere a
coloanelor de burlane cu care se consolideaz pereii gurii de sond, diametrul i grosimea
burlanelor, calitatea oelului i tipul mbinrilor dintre ele. La acestea se adaug, uneori,
programul de sape, programul de cimentare i echipamentul de extracie la sondele de
exploatare.
Constructia proiectat determin, de regul, echipamentul i sculele cu care se va
executa sonda: instalaia de foraj, diametrul i alctuirea garniturilor de foraj folosite pe
diverse intervale. Schema de constructie determin, indirect, tipul i proprietile fluidelor
folosite, uneori i tehnologia de foraj aplicat.
2.1. Metodica proiectarii programului de constructie al sondei
Construcia unei sonde cuprinde mai multe coloane de tubare, care poart diverse
nume - dup scopul urmrit. Numrul lor este determinat de adncimea final, de dificultile
anticipate ori survenite n timpul forajului, scopul sondei, dar i de ali factori tehnici ori
tehnologici. Obinuit, la gura sondei se tubeaz i se betoneaz, ntr-un beci spat manual, un
burlan de ghidare, fabricat din tabla sudat, care nu este considerat o component a
programului de tubare.
Urmatoarea coloan de burlane -prima din programul de tubare dac nu exist un
conductor-este coloana de suprafa (de ancoraj). De obicei, ea are lungimea de cteva sute

de metri. Coloana de suprafa se cimenteaz pe toat lungimea, pn la zi. Tubarea acestei


coloane este obligatorie la toate sondele de petrol i gaze.
Coloana de exploatare (de producie) se tubeaz pn la baza ultimului orizont
productiv sau presupus productiv i face posibil extracia petrolului sau gazelor, prin
interiorul tubingului, n condiii de siguran. Uneori, cnd zona productiv este bine
consolidat, nu conine fluide nedorite i poate fi exploatat simultan, coloana de exploatare
se tubeaz doar pn deasupra zonei productive.
Dac ntre siul coloanei de suprafa i adncimea de tubare a coloanei de exploatare
sunt traversate formaiuni care ngreuneaz ori chiar mpiedic forajul, se tubeaz una sau mai
multe coloane intermediare. Sunt numite uneori coloane de protecie sau de foraj. Asemenea
coloane se introduc pentru a izola strate n care se pierde noroiul de foraj, strate cu presiune
ridicat, masive de sare, roci argiloase instabile, evitndu-se anumite dificulti la continuarea
forajului sub aceste zone.
Unele coloane intermediare i de exploatare nu sunt tubate pn la suprafa , ci numai
pna la siul coloanelor precedente, pe intervalul netubat. Asemenea coloane sunt numite linere
(coloane pierdute). Adeseori, linerele se ntregesc pn la suprafa, cu o coloan de ntregire
(de prelungire), cu acelai diametru sau cu diametru mai mare.
Programul de construcie al unei sonde este reprezentat grafic printr-o schem de
construcie. Pe ea sunt precizate, n primul rnd, coloanele de burlane, cu lungimea i
diametrul lor, i intervalul rmas netubat, dac exist. In figura 2.1. este prezentat programul
de constructie al unei sonde SX .

Ds=17 1/2 in

13 3/8 in
300m

Ds=12 1/4 in

9 5/8 in
1660m

Ds=8 3/8 in

5 1/2 in

2300m

Fig.2.1. Programul de constructie al sondei

n acest capitol sunt prezentate cteva reguli pentru stabilirea adncimilor de tubare i
pentru alegerea diametrului coloanelor.
Numrul i adncimea de tubare a coloanelor . Pe tot parcursul traversrii
unui anumit interval, n orice punct al lui - atta timp ct el este liber,
netubat, trebuie ndeplinite condiiile:

pp pn pfis
unde:

(2.1.)

pp presiunea fluidelor din porii rocilor;


pn presiunea noroiului din sonda;
pfis presiunea de fisurare a rocilor

Dac prima condiie n-ar fi ndeplinit, fluidele din pori ar ptrunde n sond i ar avea loc o
manifestare eruptiv; dac n-ar fi ndeplinit a doua condiie, noroiul s-ar pierde n strate.
Diametrul coloanelor. De regul se impune diametrul interior al coloanei de
exploatare. Acesta determin diametrul celorlalte coloane din programul de
construcie al unei sonde i implicit, diametrul sapelor folosite pentru fiecare
coloan.
Coloana de exploatare se alege n funcie de debitele maxime ateptate, metoda de
exploatare preconizat, diametrul echipamentelor de extracie i a celor de intervenie sau
reparaie disponibile, eventualitatea adncirii sondei, modul de echipare al zonei productive.
Ea trebuie s asigure folosirea optim a energiei stratelor productive pentru ridicarea fluidelor
la suprafa i transportul lor pn la rezervoare, s permit realizarea regimului dorit de
exploatare a zcmntului i a sondei.
La alctuirea succesiunii sape-coloane sunt urmrite doua condiii. Prima condiie
impune ca n exteriorul coloanelor de burlane s existe un joc suficient de mare pentru
introducerea lor fr dificulti i pentru realizarea unor cimentri eficiente a spaiului inelar
(figura 2.2.). Mrimea acestui joc este determinat de rigiditatea burlanelor, tipul mbinrilor,
prezena unor dispozitive cum sunt centrorii i scarificatorii, lungimea i rectilinitatea
intervalului deschis sub siul coloanei precedente, existena unor zone ce pot provoca
dificulti de tubare, viteza de introducere. Burlanele cu diametrul mai mare sunt mai rigide i
se nscriu mai dificil de-a lungul sondei, de aceea necesit jocuri mai largi. Asemenea jocuri
sunt necesare i cnd intervalele deschise sunt lungi, cu dese schimbri de direcie, cu tendine
de strngere a pereilor sau de fisurare a formaiunilor, ca urmare a suprapresiunilor create la
introducerea i n timpul circulaiei.

Burlanele cu diametrul mufei mai apropiat de cel al corpului, cele cu muf din corp
fr praguri drepte i, bineneles cele calibrate permit jocuri mai mici. n concluzie, dac se
impune jocul radial minim , n dreptul mufelor, diametrul sapelor va fi:

Ds=Dm+2

(2.2.)

Jocurile uzuale variaz ntre 7 i 70 mm. Ele cresc cu diametrul coloanei i cu


lungimea intervalului deschis. Pot fi mai mici pentru burlane calibrate i mai mari n zone cu
tendin sever de strngere a pereilor.

D
D
Di
Dm

Ds
Ds

a)

b)

Fig.2.2. Modul de stabilire a diametrului sapelor


(a) si a diametrului coloanelor de burlane (b)

Uneori se folosete noiunea de raie de tubare, definit astfel:


R

S
D S 2D S

(2.3.)

Ea variaz n limite mai restrnse: 0,050,10.


A doua condiie implic posibilitatea de trecere a sapelor prin coloanele anterior
tubate.

Di=DS+2a

(2.4.)

DS>D

(2.5.)

sau
unde: Di reprezint diametrul coloanei prin care trebuie s treac sapele;
a un joc ce ia n considerare toleranele de la grosimea i diametrul nominal, precum
i ovalitatea burlanelor; se admite a=25 mm;
D diametrul de ablonare a burlanelor, stabilit prin normele de fabricare i care ine
seama de toleranele maxime admise.
Intervale de cimentare. Prin cimentare se urmrete, n primul rnd, izolarea
tuturor stratelor purttoare de fluide, fluide care ar putea circula prin spatele
coloanelor de burlane provocnd neplceri. Se izoleaz stratele cu ap
9

utilizabil, zonele unde noroiul se poate pierde, masivele de sare, rocile


argiloase sensibile la ap.
Inelul de ciment mrete ntr-o oarecare msur, capacitatea portant a coloanei, evit
flambajul ei cnd apar fore de compresiune periculoase i o protejeaz de aciunea coroziv a
apelor mineralizate. Coloana de suprafa se cimenteaz pe toat nlimea. n acest mod, se
consolideaz formaiunile de suprafa, mpreun cu masivul de roci din jur, un suport
rezistent pentru instalaia de prevenire a erupiilor i pentru coloanele urmtoare.
Celelalte coloane se cimenteaz pn la cel puin 200 m, deasupra ultimului strat
permeabil. Se evit astfel circulaia fluidelor prin spatele coloanelor de burlane. La sondele de
gaze se recomand ca toate coloanele s fie cimentate pn la suprafa, pentru a micora
posibilitile de migrare a gazelor prin spaiul inelar i eventualele scpri pe la mbinrile
filetate. La sondele de explorare, se obinuiete ca oglinda cimentului s depeasc siul
coloanei precedente cu cel puin 100 m. Adeseori, pentru siguran, coloanele se cimenteaz
pe toat nlimea.
Lainerele se cimenteaz pe toat nlimea, cu excepia celor slituite, de produc ie, ori
care urmresc o exploatare selectiv a stratelor. Compoziia i proprietile pastei i ale pietrei
de ciment se stabilesc n concordan cu natura rocilor ce trebuie izolate, presiunea i natura
fluidelor din pori, rezistena la fisurare a formaiunilor, temperatura geostatic i cea de
circulaie, dar i cu mijloacele tehnice i tehnologice disponibile.
CAPITOLUL 3 . PROIECTAREA PROPRIETILOR
FLUIDULUI DE FORAJ
La nceputurile forajului rotativ modern se pompa prin prajini ap pentru a spla
permanent talpa sondei i a evacua detritusul la suprafa. Cu particule fine de roc, mai ales
cu cele dispersabile n ap, se forma un noroi, de-a lungul spaiului inelar. S-a constat c
acesta avea unele avantaje fa de apa curat: o capacitate mai bun de evacuare, inclusiv pe
aceea de a menine detritusul n suspensie la ntreruperea circulaiei i, ndeosebi, calitatea de
a stabiliza pereii gurii de sond n dreptul rocilor neconsolidate. Treptat, exigenele impuse
acestui fluid au crescut. El a inceput s fie preparat la suprafa din argile coloidale, studiat n
laborator, testat la sond, tratat i curat cu ct mai mult atenie. n scopul obinerii unor
performane superioare, compoziia fluidelor de foraj s-a diversificat continuu. Astzi, multe
dintre ele nu mai sunt preparate din ap i argil.

10

3.1. Metodica proiectarii proprietatilor si tipurilor fluidelor de foraj


3.1.1. Rolul fluidelor de foraj
Fluidului de foraj i se atribuie, n prezent, urmtoarele roluri principale:
Hidrodinamic. Dup ieirea din duzele sapei, fluidul cur particulele de
roc dislocat de pe talpa sondei i le transport la suprafa, unde sunt
ndeprtate.
Hidrostatic. Prin contrapresiunea creat asupra pereilor, el mpiedic
surparea rocilor slab consolidate i ptrunderea nedorit n sond a fluidelor
din formaiunile traversate.
De colmatare. Datorit diferenei de presiune sond-strate, n dreptul rocilor
permeabile se depune prin filtrare o turt din particule solide, care
consolideaz pietriurile, nisipurile i alte roci slab cimentate sau fisurate.
Totodat, turta de colmatare reduce frecrile dintre garnitura de foraj sau
coloana de burlane i rocile din perei, diminueaz uzura prjinilor i a
racordurilor.
De rcire i lubrifiere. Fluidul de circulaie rcete i lubrifiaz elementele
active ale instrumentului de dislocare, prjinile, lagrele sapelor cu role i
lagrele motoarelor de fund.
Motrice. Cnd se foreaz cu motoare de fund, hidraulice sau pneumatice,
fluidul de foraj constituie agentul de transmitere a energiei de la suprafa la
motorul aflat deasupra sapei.
Informativ. Urmarind fluidul de circulatie la iesirea din sonda si detritusul
adus la suprafata, se obtin informatii asupra rocilor interceptate si a fluidelor
din porii lor.
3.1.2 Clasificarea fluidelor de foraj
Aparitia dinamica si continua a noilor tipuri de fluide reclama un mod de clasificare
coerent, dar suficient de elastic, pentru a permite si incadrarea acestora. In literatura de
specialitate, clasificarile existente au la baza diferite criterii:

Natura fazei continue (de dispersie): pe baza de apa, pe baza de produse


petroliere, gazoase;

Natura fazei dispersate: cu argila, fara argila, cu argila organofila, cu asfalt, cu


polimeri;

11

Gradul de mineralizare: nemineralizate (noroaie dulci), mineralizate (respectiv


scazuta, medie sau ridicata);

Natura mineralizarii: sarate (CuNaCl), cu var, cu gips, cu clorura de calciu, cu


clorura de potasiu, cu silicat de sodiu, etc.;

Marimea pH-ului: acide (sub 7), neutre (aproximativ 7), slab alcaline (78,5),
alcalinitate medie (811,5), alcalinitate ridicata (peste 11,5);

Densitate: neingreuiate (usoare) si ingreuiate;

Gradul de dispersie: pentru forajul propriu-zis, deschiderea stratelor productive,


fluide de packer, fluide pentru degajare, fluide de perforare, fluide de omorare.

3.1.3. Proprietatile fluidelor de foraj


Compozitia, calitatile sau carentele unui fluid de foraj sunt definite printr-o serie de
proprietati, unele dintre ele comune tuturor tipurilor de fluide, altele specifice doar anumitor
categorii.
Densitatea fluidelor de foraj. Aceasta proprietate reprezinta masa unitatii de
volum. Densitatea fluidului de foraj se alege astfel incat presiunea exercitata de
coloana de fluid sa previna surparea rocilor neconsolidate din pereti si afluxul
nedorit al fluidelor din porii rocilor traversate de sonda. Fluidele cu densitate
ridicata diminueaza viteza de avansare a sapei, sunt scumpe si dificil de
mentinut pompabile si stabile
Vascozitatea aparenta si gelatia fluidelor de foraj. Vascozitatea aparenta a unui
fluid reprezinta proprietatea lui de a opune rezistenta la curgere. Cantitativ,
vascozitatea, notata cu , este o masura a acestei rezistente si se defineste ca
raport intre tensiunea de forfecare si viteza de forfecare dv/dx si este constanta
pentru fluidele newtoniene. Fluidele de foraj sunt sisteme eterogene care nu se
supun legii de curgere newtoniene: curgerea lor nu poate fi descrisa prin
intermediul unui singur coeficient de vascozitate.
Proprietatile reologice ale fluidelor de foraj. Aceste proprietati caracterizeaza
comportarea la curgere a fluidelor de foraj, inclusiv rezistenta la deplasare a
unor corpuri in masa fluidelor. Proprietatile reologice permit sa se evalueze
presiunea si energia de pompare a fluidelor de foraj, conditiile de spalare si
evacuare a detritusului, presiunile efective in dreptul unor strate instabile ori
purtatoare de fluide, pericolul de eroziune al peretilor.
12

Proprietatile tixotropice ale fluidelor de foraj. In general, prin tixotropie se


intelege gelificarea unei solutii cand este lasata in repaus si revenirea gelului in
solutie prin agitare. Fenomenul este specific solutiilor coloidale, in care
particulele dispersate sunt ionizate. Fluidele de foraj cu proprietati tixotropice
sunt capabile sa mentina in suspensie materialele inerte de ingreuiere si
detritusul, insusire necesara mai ales atunci cand se intrerupe circulatia.
Capacitatea de filtrare si colmatare. Datorita diferentei dintre presiunea fluidului
din sonda si cea a fluidelor din porii formatiunilor traversate, o parte din faza
libera a noroiului patrunde in porii rocilor. Simultan, pe peretii sondei se depun
particule solide, sub forma unei turte de colmatare. Cu cat permeabilitatea turtei
este mai scazuta, cu atat grosimea turtei depuse si volumul de filtrat sunt mai
reduse. Turtele de colmatare sunt, in general, compresibile; permeabilitatea lor
scade odata cu presiunea. Viteza de filtrare creste cu temperatura, deoarece
scade vascozitatea fazei lichide.
Continutul de particule solide , apa si petrol. Pentru fluidele de foraj pe baza de
apa si argila, faza continua este alcatuita din argile si materiale de ingreuiere, iar
faza lichida din apa si, eventual, motorina, in cazul in care noroiul a fost
emulsionat. La fluidele pe baza de produse petroliere faza lichida este alcatuita
din motorina si apa, iar faza solida din materiale de ingreuiere si cele folosite
pentru controlul proprietatilor colmatate si structurale.
Continutul de nisip. Nisipul imprima fluidului de foraj proprietati abrazive si
erozive, reducand durata de lucru a echipamentului de foraj. In concentratii
excesive, el creaza pericol de prindere a garniturii la oprirea circulatiei. De
aceea, pe cat posibil, el trebuie eliminat din noroi.
Continutul de gaze. Gazele patrund in noroi din stratele gazeifere traversate, iar
aerul prin spumare in timpul ingreuierii si al tratamentelor chimice
Capacitatea de schimb cationic. Proprietatile noroaielor de foraj si comportarea
lor la contaminari sau tratamente sunt determinate, in cea mai mare masura, de
continutul de argile active, hidratabile si dispersabile, de tipul bentonitelor.
Dintre diversele metode de masurare a capacitatii de schimb cationic, cea mai
operativa si mai utilizata este metoda albastrului de metilen.
Stabilitatea. Fluidele de foraj sunt sisteme de disperse, eterogene; lasate in
repaus, in sonda sau in habe, dar si in prezenta unor contaminanti, au tendinta

13

sa-si separe fazele: particulele solide se depun, faza lichida se separa la


suprafata, emulsiile si spumele se sparg.
Indicele Ph. Aciditatea sau alcalinitatea unui fluid de foraj, in care se afla
disociati diversi electroliti, este exprimata de indicele pH logaritmul zecimal
negativ al concentratiei momentane de ioni de H+.
In general, fluidele de foraj sunt bazice: pH>7. Cele naturale, preparate din apa si argila,
netratate, au pH-ul cuprins intre 7 si 8, iar cele tratate au pH-ul intre 8 si 13. valoarea optima a
pH-ului depinde de tipul noroiului.
Continutul de cloruri. Un fluid de foraj poate contine clorura de sodiu, de
potasiu, calciu si magneziu. Intereseaza mai ales continutul de sare, deoarece ea
constituie un contaminant frecvent al noroaielor de foraj.
Alcalinitatea si continutul de var. Alcalinitatea unei solutii exprima excesul de
anioni in raport cu cel de cationi. Deoarece scara pH-ului este logaritmica, la
valori mari alcalinitatea poate varia considerabil fara ca pH-ul sa se modifice
sensibil. In plus, la concentratii ridicate, o parte din substantele bazice sunt
nedisociate si nu influenteaza pH-ul. De aceea, pentru fluidele cu bazicitate
ridicata, cum sunt noroaiele cu var sau gips, alcalinitatea este o proprietate mai
relevanta decat pH-ul.
3.1.4. Tipul fluidelor de foraj
Aceste fluide au la baza sistemul dispers apa-argila si indeplinesc cerintele de
stabilitate, colmatare si gelificare, necesare forajului, fiind constituite din materiale ieftine si
usor de procurat. Ele sunt preparate la suprafata din argile bentonitice, adesea activate, cu
bune proprietati coloidale, dar inglobeaza si particule argiloase sau inerte din rocile traversate.
In dreptul stratelor consolidate sau insensibile la apa, la adancimi moderate, sistemul apaargila poate fi utilizat ca atare. Cand se traverseaza roci argiloase care se disperseaza ori se
umfla, roci solubile, strate productive sau cand argila de preparare nu asigura proprietatile
structurale dorite, sistemul trebuie ameliorat ori stabilizat. Se introduc, in cantitati reduse,
diversi aditivi cu rol de fluidizanti sau invascosanti, reducatori de filtrare, stabilizatori ai
proprietatilor la temperaturi ridicate ori la actiunea contaminantilor, lubrifianti, antispumanti,
agenti anticorozivi, etc. Fluidele naturale devin tratate.

14

La concentratii de 60250 kg/m 3, in functie de randamentul argilei, se prepara


noroaie cu proprietati structurale si de filtrare satisfacatoare, avand densitatea 1050
1150kg/m3. Daca se utilizeaza argile slab bentonitice, este nevoie de concentratii mai ridicate
si se ajunge la 12501350 kg/m3 si chiar mai mult. Densitati mai mari se obtin adaugand
materiale inerte, cu densitate mare, fin macinate: noroaiele sunt ingreuiate.
Noroaiele naturale isi modifica rapid proprietatile in prezenta unor contaminanti cum
sunt: pachete groase de marne si argile hidratabile, saruri solubile, temperaturi mari, gaze.
Pentru sistemul apa-argila aflat intr-un echilibru natural, domeniul optim al pH-ului, la care si
vascozitatea este minima, se situeaza intre 7,5 si 8,5. Pentru noroaiele naturale pH-ul nu
trebuie sa depaseasca valorile 910. Volumul de noroi necesar forarii sondei pe fiecare
interval in parte este dat de relatia:

Vn k D ic2 H1 D S2 H 2 H1
4
4

(3.1.)

unde: k reprezinta un coeficient ce tine seama de rezerva de noroi; se admite k=23;


Dic diametrul interior al coloanei;
H1 inaltimea coloanei anterior tubate;
H2 inaltimea coloanei urmatoare;
DS diametrul sapei
3.1.5. Aditivi si materiale folosite pentru prepararea si reglarea proprietatilor fluidului
de foraj
Exista, in prezent, sute de substante naturale ori sintetizate care se folosesc la
prepararea si reglarea proprietatilor fluidelor de foraj.

Argilele reprezinta materialul de baza folosit la prepararea majoritatii fluidelor de


foraj, dar nu toate corespund acestui scop. Amestecate cu apa, ele trebuie sa asigure
un sistem coloidal stabil, colmatant, cu viteza de filtrare scazuta, capabil sa mentina
in suspensie particulele inerte sau grosiere. Sunt acceptabile doar argilele puternic
dispersabile, hidrofile si cu o mare capacitate de schimb cationic insusire ce
permite reglarea proprietatilor coloidale si reologice ale sistemului apa-argila.
Argilele sunt roci sedimentare de alterare, cu proprietati de umectare, dispersare si
umflare in apa si cu insusiri plastice. Majoritatea mineralelor argiloase poseda o
structura stratificata.

15

Hexametafosfatul de sodiu (HMF) se utilizeaza pentru

controlul vascozitatii

fluidelor de foraj si este fluidizantul cel mai folosit la noi in tara, sub forma unor
solzi sticlosi, transparenti si subtiri, de culoare alba sau verde, solubili in apa calda.
La solubilizare HMF nu trebuie sa se depaseasca 45 0C temperatura de incalzire,
pentru a nu provoca transformarea in ortofosfat inert, inca din faza de preparare si din
acelasi motiv nu se recomanda folosirea ca fluidizant a HMF in sonde mai adanci de
2000 m.

Ferocromlignosulfonatul (FCLS) este un produs fluidizant cu o eficienta buna in


noroaiele tratate, inhibitive, la temperaturi moderate, dar si temperaturi mari. Se
obtine din lesiile reziduale de la fabricarea celulozei si hartiei cu bisulfit de calciu sau
amoniu. Se livreaza sub forma de praf de culoare maro, are eficienta maxima la un
pH intre 8,59,5, se utilizeaza in cantitati de 540 kg/m 3, atat in noroaie dulci, cat
si in cele mineralizate. Eficienta marita a FCLS nu se explica doar prin mecanismul
adsorbtiei sale la marginile placutelor de bentonita. Cresterea efectului fluidizant se
datoreaza actiunii cationilor polivalenti asupra dublului strat electric si a potentialului
electrocinetic.

Carboximetilceluloza de sodiu (CMC) este un antifiltrant ce se obtine prin tratarea


celulozei cu acid monocloracetic sau cu monocloracetat de sodiu, in prezenta
hidroxidului de sodiu. Rezulta un polimer anionic, semisintetic, sub forma de praf
alb-galbui, solubil in apa si ca produs secundar, clorura de sodiu. CMC-ul tehnic,
nepurificat, contine pana la 2530% clorura de sodiu, iar CMC-ul purificat are 96
99,5% substanta activa si aproximativ 0,54% clorura de sodiu. Eficienta CMC-ului
asupra filtrarii si vascozitatii este functie de gradul de polimerizare si de gradul
mediu de substituire a gruparilor OH- din molecula de glucoza anhidra. Cu cat gradul
de polimerizare este mai mare, cu atat produsul este mai activ ca antifiltrant, iar
vascozitatea fluidului creste mult.

Soda caustica (NaOH), este o substanta anorganica solida de culoare alba,


higroscopica, solubila in apa si in alcool, se topeste la 328 0C, are densitatea 2100
Kg/m3, in solutie apoasa are proprietatile unei baze tari, ataca pielea si este toxica. Se
foloseste pentru reglarea pH-ului, realizand domeniul optim de lucru pentru diversi
reactivi, diminueaza coroziunea, neutralizeaza intr-o oarecare masura hidrogenul
sulfurat, serveste la hidrolizarea unor polimeri. In fluidele de foraj pe baza de apa si
argila, la concentratii sub 0,5 Kg/m3, soda caustica are o actiune dispersanta asupra

16

bentonitei, iar la concentratii mai mari produce un efect de coagulare, respectiv,


mareste viteza de filtrare si afecteaza stabilitatea fluidelor. Sode caustica are si o
actiune bactericida, iar concentratiile in care se utilizeaza sunt intre 0,55,0 Kg/m3.

Soda calcinata (Na2CO3) este un praf alb microcristalin, higroscopic, solubil in apa,
cu densitatea 2500 kg/m3. Se poate folosi pentru a precipita ionii de calciu si
magneziu, cand se traverseaza strate cu gips sau anhidrit, la frezarea dopurilor de
ciment si cand se utilizeaza apa de mare. La concentratii mici, soda calcinata
imbunatateste proprietatilor noroaielor pe baza de apa-argila, avand un rol dispersant
asupra bentonitei, iar la concentratii mari inhiba umflarea marnelor si argilelor, creste
usor pH-ul, vascozitatea si gelatia fluidelor. Cantitatile uzuale sunt de 0,520 kg/m3.
3.1.6. Cantitati de materiale necesare prepararii fluidelor de foraj
Pentru stabilirea cantitatilor de materiale necesare prepararii fluidelor de foraj calculul

se va efectua detaliat pentru fiecare coloana in parte, astfel:


Pentru coloana de ancoraj vom avea un fluid de foraj natural preparat din apa si bentonita
pentru care vom scrie urmatorul sistem:
Va+Vbent=Vna

(3.2.)

Vaa+Vbentbent=Vnana
in care: Va reprezinta volumul de apa necesar prepararii fluidului de foraj pentru coloana
de ancoraj;
Vbent volumul de bentonita necesar coloanei de ancoraj;
Vna volumul de noroi necesar pentru coloana de ancoraj;
a densitatea apei, a=1000 kg/m3
bent densitatea bentonitei; bent=2300 kg/m3
na densitatea noroiului pentru coloana de ancoraj
Din sistemul (3.2.) rezulta volumul de bentonita si volumul de apa necesar coloanei de
ancoraj:

Vbent Vna

na a
bant a

(3.3.)

si
Va Vna Vbent

(3.4.)

17

Cantitatea de bentonita necesara coloanei de ancoraj este data de relatia:


m bent Vbent bent

(3.5.)

Pentru coloana intermediara se foloseste un fluid de foraj natural preparat din apa,
bentonita si barita. Volumul de barita necesar ingreuierii fluidului folosit pentru coloana
intermediara este dat de relatia:

Vbarita Vn

ni na
barita na

(3.6.)

in care: Vn reprezinta volumul de noroi necesar pentru coloana intermediara;


ni densitatea noroiului pentru coloana intermediara;
na densitatea noroiului pentru coloana de ancoraj;
barita densitatea baritei, barita=4200 kg/m3
Cantitatea de barita necesara prepararii fluidului de foraj este data de relatia:
mbarita=Vbaritabarita

(3.7.)

Volumul de noroi initial se stabileste cu relatia:


Vni=Vn Vbarita

(3.8.)

Volumul de bentonita necesar prepararii fluidului pentru coloana intermediara se calculeaza


cu relatia:
a
Vbent Vni na
bent a

(3.9.)

Volumul de apa necesar prepararii fluidului de foraj este dat de relatia:


Va=Vn Vbent Vbarita

(3.10.)

Pentru coloana de exploatare se foloseste un fluid de foraj dispersat preparat din apa,
bentonita si barita.Volumul de barita necesar prepararii fluidului pentru coloana de exploatare
este dat de relatia:
V
Vn
barita

ne

ni

barita
ni

(3.11.)

in care: Vn reprezinta volumul de noroi necesar pentru coloana de exploatare;


ne densitatea noroiului pentru coloana de exploatare;
ni densitatea noroiului pentru coloana de intermediara;
barita densitatea baritei.
Volumul de bentonita necesar pentru coloana de exploatare este dat de relatia:
18

ni a
V
V
bent
ni
bent a

(3.12.)

CAPITOLUL 4 . PROIECTAREA PARAMETRILOR


REGIMULUI DE FORAJ
Eficienta forajului propriu-zis-procesul de adancire a gaurii de sonda-este determinata
de o multitudine de factori. Ei pot fi clasificati in trei categorii:
caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor dislocate, in conditiile existente la talpa
sondei: rezistenta sau duritatea, proprietatile elasto-fragile sau plastice,
abrazivitatea, starea de tensiune triaxiala, presiunea fluidelor din pori;
caracteristicile fizice si geometrice ale sapei: tipul constructiv, diametrul, forma si
pozitia elementelor active, rezistenta lor mecanica, inclusiv cea la abraziune si
eroziune, constructia si rezistenta lagarelor-in cazul sapelor cu role-, gradul de
lunecare al rolelor, constructia si amplasarea sistemului de spalare;
factorii tehnologici: apasarea axiala, turatia sapei, debitul de circulatie, viteza
jeturilor si proprietatile fluidului de foraj.
Factorii din prima categorie sunt obiectivi naturali. Tipul si constructia sapei se alege
in concordanta cu aceste caracteristici ale mediului de dislocare, dar si cu metoda de foraj, cu
parametrii de lucru posibili si cu scopul urmarit, astfel incat eficienta procesului de foraj sa fie
maxima. Factorii tehnologici reprezinta parametrii de functionare a sapei. Ei sunt programati
si controlati de operator. Daca este nevoie, pot fi modificati chiar in timpul forajului. Prin
regim de foraj, sau regim de lucru al sapei la talpa, se intelege ansamblul valorilor acestor
factori, la un moment dat. Se disting si un regim de carotaj mecanic, un regim de largire sau
de corectare a peretilor gaurii de sonda.
Parametrii regimului sunt grupati astfel:

parametrii mecanici: apasarea axiala si turatia sapei;

parametrii hidraulici: debitul de circulatie si viteza jeturilor;

19

proprietatile fluidului de foraj: densitate, continutul de particule solide,


proprietatile reologice, capacitatea de filtrare si colmatare, continutul de petrol.

4.1. Metodica proiectarii parametrilor regimului de foraj


La proiectarea regimului de foraj se urmareste realizarea indicatorilor calitativi doriti
si obtinerea unor indicatori tehnico-economici maximi. Operatia de proiectare este complexa,
datorita cunoasterii insuficiente a caracteristicilor rocilor ce urmeaza sa fie traversate si a
numarului mare de parametrii care trebuie programati si corelati. In plus, intervin numeroase
restrictii, imuse de conditiile si dificultatile geologice intalnite, de rezistenta, capacitatea si
comportarea echipamentului folosit. Eficienta activitatii de foraj este evaluata cu ajutorul
unor indicatori tehnico-economici, calitativi sau cantitativi. Unii dintre ei servesc doar la
aprecierea anumitor laturi ale acestei activitati, de exemplu, a procesului de foraj propriu-zis
sau a lucrarilor de montare si demontare a instalatiei. Altii, mai complecsi, permit sa se
evalueze modul de executie a intregii sonde sau chiar activitatea intreprinderii de foraj.
Ca indicatori calitativi se urmaresc:
realizarea programului de investigare geologica si geofizica a formatiunilor
traversate, si de probare a celor presupuse productive;
asigurarea verticalitatii sau a traseului proiectat al sondei;
deschiderea stratelor productive fara a afecta caracteristicile si productivitatea
lor;
atingerea obiectivului fara accidente sau complicatii.
Indicatorii cantitativi sunt: durata de lucru efectiv al sapei pe talpa, t s; avansarea realizata de o
sapa, hs; vitezele de foraj, diversele costuri si consumuri specifice calculate pe metru forat;
numarul de sonde forate intr-o anumita perioada; recuperajul in cazul carotejului mecanic.
4.1.1. Proiectarea parametrilor mecanici
Deoarece apasarea pe sapa, G s, si turatia, n, au efect contrar asupra vitezei mecanice si
a durabilitatii sapei, vom incerca sa gasim o pereche de valori optime pentru G s si n printr-un
criteriu de optimizare. O laraga aplicabilitate o are criteriul costului pe metru forat, el fiind si
cel mai complet.
Algoritmul de lucru este urmatorul:

20

Pentru determinarea constantelor presupunem cunoscute de la o sapa anterior urmarita,


valorile timpului de sapare, ts; avansarea sapei urmarite hsu; gradul final de uzura al danturii,
Dfu; gradul final de uzura al lagarelor, Lfu; apasarea pe sapa, Gsu si turatia, nu.

Astfel, constanta de forabilitate este data de relatia:


I
h
1(Dfu )
1
C su

f t su G G n I
su
ou u 2(Dfu)

(4.1.)

in care: hsu reprezinta avansarea sapei urmarite;


tsu timpul de sapare;
Gsu apasarea pe sapa urmarita;
Gou apasarea minima pe sapa urmarita;
nu turatia sapei urmarite;
- exponent ce are valori cuprinse intre (0,41,0);
I1(Dfu); I2(Dfu) functie integrala ce tin seama de gradul final de uzura al danturii
C
I
D 2 D2
1(Dfu)
fu 2
fu
I

2(Dfu )

(4.2.)

C C
2 D 1
2 ln 1 C D
1 fu
fu
2
C
C
1
1

(4.3.)

in care: C1 reprezinta constanta ce depinde de tipul sapei;


C2 constanta ce depinde de dantura sapei;
Dfu gradul final de uzura al danturii.
Constanta de abrazivitate se determina cu relatia:
Ca

G su
du
I
n a n 3 1(Dfu )
u
u

G
t

su

(4.4.)

in care: Gdu reprezinta sarcina de distrugere a danturii sapei urmarite;


a constanta dependenta de abrazivitatea rocii si regimul aplicat.
Constanta lagarelor este data de relatia:
t
C su G su n u
l L
fu

(4.5.)

in care: Lfu reprezinta gradul final de uzura al lagarelor;


- constanta ce depinde de constructia lagarelor
In mod practic, dintr-un tablou cu valorile posibile ale apasarii si turatiei se alege o
pereche (Gs, n). Presupunem ca lagarele limiteaza durata de lucru a sapei, Lf=1.
Se calculeaza timpul de lucru al sapei cu relatia:

21

C
l L
f

Gs n

(4.6.)

Gradul final de uzura al danturii este:

1
n a n3
D
1 2 Ca C t
1
2 L G Gs
f C

2
d

(4.7.)

Daca Df1, presupunerea este corecta si cu valoarea lui Df se calculeaza avansarea sapei, hs cu
relatia:

C G s G o G Gs n
d
hs f
I
2(Df )
Ca
n a n3

(4.8.)

Daca Df >1, presupunerea este falsa, danturta va limita durata sapei, nu lagarele. Acceptand,
acum, Df=1, se calculeaza timpul de lucru al sapei daca aceasta se extrage datorita uzurii
danturii cu relatia:
t

G Gs
d
I
1(Df )

C n a n 3

(4.9.)

Viteza mecanica medie este data de relatia:

h
vm s
ts

(4.10.)

Viteza operativa medie se stabileste conform relatiei:

vo

hs
ts tm

(4.11.)

in care: ts reprezinta timpul de lucru efectiv pe talpa;


tm timpul de manevra
In final, se calculeaza costul metrului forat pe mars cu relatia:

cs c t s t m
i
hs

(4.12.)

in care: cs reprezinta costul unei sape;


ci costul pe unitatea de timp
Similar, modificand G s si n, se repata calculele pana ce se obtine costul minim.
Acestuia ii corespunde apasarea optima, Gs0 si turatia optima no.
4.1.2. Proiectarea parametrilor hidraulici
22

La stabilirea parametrilor de curgere a fluidului de foraj intr-o sonda, se au in vedere


doua aspecte:
spalarea talpii si a sapei;
evacuarea detritusului de la talpa la suprafata
La inceputurile forajului hidraulic interesa doar evacuarea detritusului; de aceea,
debitele de circulatie erau relativ scazute. In prezent, se urmareste, in primul rand, o buna
spalare a talpii sondei, in scopul utilizarii depline a capacitatii de dislocare a sapei. Debitul nu
mai reprezinta un parametru sufucient pentru caracterizarea conditiilor de spalare a talpii. Un
rol important il joaca constructia sapei si mai ales forma, amplasarea si dimensiunile canalelor
de spalare. Eficienta curatirii talpii trebuie evaluata cu indicatori mai complecsi, cum sunt:
puterea hidraulica cheltuita in duzele sapei sau, mai exact, la nivelul talpii, forta de impact a
jeturilor, distributia presiunii si a curentilor de lichid pe talpa.
In general, debitele necesare pentru spalarea perfecta a talpii sunt superioare celor de evacuare
a detritusului.
Criteriile cele mai folosite pentru optimizarea spalarii talpii, la sapele cu role, sunt:
1. criteriul presiunii la pompe: pentru o putere hidraulica necesara la sapa, exista o
combinatie debit-viteza jeturilor la care presiunea de pompare este minima;
2. criteriul puterii hidraulice la sapa: pentru anumite pompe existente in dotarea
instalatiei de foraj, exista un cuplu optim debit-viteza jeturilor caruia ii
corespunde o putere hidraulica maxima cheltuita in duzele sapei;
3. criteriul fortei de impact: pentru pompele instalate exista o combinatie optima
debit-viteza jeturilor, la care forta de impact pe talpa sondei este maxima.
In proiect, pentru determinarea parametrilor optimi ai regimului hidraulic vom folosi
criteriul presiunii la pompe. Acest criteriu isi propune ca in conditii de spalare impuse, sa
determine debitul de circulatie si diametrele duzelor sapei, astfel incat pompele sa functioneze
la o presiune minima. Parametrii determinati vor fi: puterea hidraulica in duzele sapei si
presiunea dinamica pe talpa sondei. Ridicarea detritusului la suprafata este caracterizata de o
viteza de ridicare, vr, dependenta de viteza ascensionala si de o viteza de lunecare a
particulelor de detritus in noroi:
vr=vas u

(4.13.)

vas=vr+u

23

Debitul de evacuare este dat de relatia:


Q ev v as A u v r A
si
si

(4.14.)

Se calculeaza puterea specifica la sapa cu relatia:


,3
Pss 0,13 v1m

(4.15.)

in care: vm reprezinta viteza mecanica de avansare, aleasa pentru o apasare pe sapa si o


turatie optima
Puterea hidraulica la sapa se calculeaza conform relatiei:

Ps Pss A t Pss Ds2


4

(4.16.)

in care: At reprezinta aria talpii sondei;


Ds diametrul sapei
Se determina viteza ascensionala minima cu relatia:

v as

188
n Ds

(4.17.)

Debitul minim de evacuare a detritusului va fi:

ev,min

v as Ds2 D 2p

(4.18.)

in care: Dp reprezinta diametrul exterior al prajinilor de foraj


Se determina debitul maxim:
Q max Q max pompe n pompe Q pompa

(4.19.)

Debitul optim se calculeaza cu relatia:

Q op 3

Ps
2 n

(4.20.)

in care: n reprezinta densitatea noroiului


-coeficientul caderilor de presiune si are expresia:
= 1L+ 2

(4.21.)

unde: 1=( ip+ ep)+( ir+ er)

(4.22.)

24

2=( ig+ eg)lg+ is

(4.23.)

in care: ip reprezinta coeficientul caderilor de presiune in interiorul prajinilor de foraj;


ep-coeficientul caderilor de presiune in exteriorul prajinilor de foraj;
ir, er-coeficientii caderilor de presiune in interiorul si respectiv exteriorul
racordurilor;
ig, eg- coeficientii caderilor de presiune in interiorul si respectiv exteriorul
prajinilor grele;
lg-lungimea prajinilor grele;
is- coeficientul caderilor de presiune in instalatia de suprafata.
Se calculeaza coeficientii caderilor de presiune cu urmatoarele relatii:

ip

ig

ir

ir

ip
2
d5
p

(4.24.)

ig
2
d5
g

(4.25.)

ig

(4.26.)

2 d5
g

d2

1,4

d2
r

eg

ep

(4.27.)

8 eg

2 D D
2 Ds2 D g
s
g

8 ep

2 D s2 D 2
p Ds D p

(4.28.)

(4.29.)

Valorile lui Reynolds si Bingham se calculeaza cu relatiile:

Re

vD

ech

(4.30.)

pl

D
B 0 ech
i
v
pl

(4.31.)

25

in care: Dech reprezinta diametrul echivalent si este dat de relatiile:


in exteriorul prajinilor: Dech=dp; Dech=dg;
in interiorul prajinilor: Dech=Ds-Dp; Dech=Ds-Dg
Dupa calculul debitului optim se verifica daca:
Qop [Qev,min; Qmax,p]
Aria duzelor sapei este data de relatia:
1
A
d 2

(4.32.)

in care: reprezinta un coeficient care tine seama de forma duzelor: =0,95


Se calculeaza diametrul duzelor sapei:
d
d

4A
3

(4.33.)

Se calculeaza viteza de jet:


v

jet

Q op
A

(4.34.)

Presiunea in orificiile sapei este data de relatia:


v2
jet
1
ps

n
2
2

(4.35.)

Presiunea in sistemul de circulatie este:


2
p c n Q opt

(4.36.)

Presiunea de pompare este:


p p ps p c

(4.37.)

CAPITOLUL 5 .PROIECTAREA TUBARII COLOANELOR


O sonda se proiecteaza astfel ca, la un cost minim, sa prezinte siguranta atat in timpul
forajului, pana la atingerea obiectivului, cat si in perioada preconizata de exploatare. Aceasta
siguranta este determinata de rezistenta coloanelor de tubare si de adancimea la care ele sunt
26

tubate. Dimensionarea lor corecta presupune anticiparea tuturor situatiilor ce pot interveni si
stabilirea celor mai severe solicitari posibile.
5.1. Metodica stabilirii profilului coloanelor de tubare
Pentru a stabili profilul unei coloane de tubare, in stare sa reziste tuturor solicitarilor la
care ea va fi supusa in sonda, trebuie cunoscuta rezistenta burlanelor disponibile la aceste
solicitari. Coloanele de burlane sunt solicitate la tractiune si compresiune, la presiune
interioara si presiune exterioara, uneori si la incovoiere, in sonde curbate si atunci cand
coloanele sunt flambate. Prezenta si marimea acestor solicitari difera de la o situatie la alta.
Ele nu sunt uniforme de-a lungul sodei, dar au in general un caracter static, exceptand socurile
care apar la oprirea brusca in timpul introducerii, la obturarea circuitului hidraulic si mai ales
cele provocate de garnitura de prajini la continuarea forajului. Pentru ca solicitarile nu sunt
uniforme, profilul cel mai economic al unei coloane va fi, probabil, variabil de-a lungul ei, cu
grosimi, oteluri sau imbinari diferite.
Unele dintre solicitari se modifica in timp, datorita unor fenomene cum sunt:
deformarea rocilor vascoplastice din jurul coloanelor, curgerea nisipului prin perforaturi,
depletarea si compactizarea zacamantului exploatat, fluajul materialului din burlane, variatiile
de temperatura si presiune. In portiunile comprimate din zonele necimentate sau cimentate
nesatisfacator, in dreptul zacamintelor care compactizeaza, coloanele de burlane pot flamba.
Uzura provocata de actiunea racordurilor si a prajinilor in timpul lucrului, coroziunea cauzata
de fluidele agresive micsoreaza grosimea burlanelor si, ca rezultat, rezistenta lor la solicitarile
amintite. Unele dintre situatiile enumerate mai sus sunt comune pentru toate tipurile de
coloane: de suprafata, intermediare, de exploatare, linere; altele se intalnesc doar la anumite
coloane.
Constructia burlanelor
Peretii gaurilor de sonda se consolideaza cu burlane din otel imbinate intre ele; acestea
formeaza asa numitele coloane de burlane. Cu totul sporadic, in sonde care vor exploata fluide
corozive, se folosesc si burlane din mase plastice sau din fibre de sticla.
Burlanele utilizate in mod obisnuit pentru tubarea sondelor de petrol si gaze au lungimea de
612 m, diametrul nominal (cel exterior) de 4 20 in (114508 mm) si grosimea
peretelui de 515 mm, rareori mai mare. Grosimile diferite se obtin prin modificarea
diametrului interior, cel exterior ramanand constant. Burlanele pentru tubarea sondelor se
fabrica prin laminare sau prin sudura longitudinala.
Tipuri de oteluri
27

Standardele existente in industria de petrol si gaze reglementeaza caracteristicile


fizico-mecanice si modelele de incercare ale otelurilor din care sunt uzinate burlanele de
tubare, incadrandu-le in niste clase de rezistenta. Compozitia otelurilor, modul lor de
elaborare si tratamentele termice corespunzatoare acestor clase sunt lasate intr-o oarecare
masura la latitudinea fabricantilor; sunt limitate doar continuturile de sulf si de fosfor, iar
pentru cele destinate mediilor corozive sunt precizate si anumite limite pentru compozitia
otelurilor, precum si tratamentele termice necesare.
Conform specificatiilor API, clasele de rezistenta sunt simbolizate printr-o litera si un
numar ce reprezinta limita minima de curgere a otelului, exprimata in mii de psi. Clasele H40, J-55, K-55, N-80 si P-140 sunt destinate sondelor obisnuite, iar clasele L-80, C-90, C-95,
T-95, Q-125 sunt recomandabile si pentru sonde ce exploateaza fluide corozive. Clasele J-55
si K-55 au aceeasi limita minima de curgere, dar poseda rezistenta minima de rupere diferita.
Pentru clasele de rezistenta H-40, J-55, K-55 si N-80 se folosesc oteluri carbonmangan, eventual si cu molibden pentru N-80. In Romania, otelurile recomandabile pentru
aceste clase sunt: 35Mn14 si 43MoMn16.
Pentru clasele de rezistenta superioare, N-80, P-110, Q-125, V-150, se utilizeaza
oteluri slab aliate, cu mangan, molibden, crom, vanadiu si nichel. In Romania, otelurile
recomandate sunt: 44VMoMnCrO7 si 35VmoMn14.
Se folosesc, de asemenea, oteluri inoxidabile, prelucrate prin deformare la rece si inalt
aliate cu crom, crom si nichel, molibden, zirconiu, precum si aliaje de titan sau de aluminiu.
In Romania se recomanda otelurile 34MoCr11 si 42MoCr11 pentru clasa
C-95.
Imbinarile burlanelor
Burlanele de tubare se imbina intre ele prin insurubare sau, mult mai rar prin sudura.
Imbinarile filetate pot fi grupate in doua mari categorii:
cu mufa separata: burlanele se termina la ambele capete cu cu cep filetat, mufa
fiind insurubata in fabrica la unul dintre ele;
cu mufa din corp (integrale): burlanele se termina la un capat cu mufa filetata, iar
la celalalt cu cep filetat.
Burlanele cu mufa separata au de regula aceeasi grosime pe toata lungimea, inclusiv la
capete, ele fiind si cel mai usor de fabricat. Mufa poate fi simpla sau cu umeri de reazam,
eventual si cu suprafete conice de etansare; prima varianta, comuna, este cea mai raspandita,
fiind mai ieftina si mai putin sensibila la avarii.
Burlanele cu mufa din corp pot fi: calibrate, cu capete ingrosate, cu capete deformate.
28

Burlanele cu imbinari calibrate la exterior sunt recomandate atunci cand ratiile de


tubare sunt mici. Deoarece imbinarile respective au rezistenta la tractiune scazuta asemenea
burlane se tubeaza doar pe intervale scurte, mai ales sub forma de lainere. Se folo9sesc si la
intregirea lainerelor, la mansonarea coloanelor sparte. Nu sunt recomandate in sonde deviate
ori cu solicitari ciclice, pentru ca au rezistenta la compresiune scazuta.
Burlanele cu capete ingrosate au rezistenta la tractiune ridicata, apropiata sau chiar
mai mare decat cea a corpului, si de obicei poseda suprafete suplimentare de etansare frontale
sau conice. Mufele lor au diametrul exterior mai mic decat il au mufele separate, la acelasi
diametru nominal al burlanului. In plus, prin variatia treptata a diametrului exterior, de la corp
la mufa, se evita razuirea peretilor si sprijinirea pe pragurile gaurii de sonda. Ambele
caracteristici favorizeaza tubarea cu jocuri relativ mici, adeseori sub forma de lainere. In
general, asemenea burlane se folosesc in sonde adanci, cu presiuni mari, in sonde cu gaze si
condensat.
Burlanele cu capete deformate, la rece sau la cald, sunt cele mai raspandite burlane
integrale.La o rezistenta apropiata de cea a corpului, imbinarile au diametrul exterior mai mic
decat burlanele cu capete ingrosate. In general, ele au rezistente la compresiune, incovoiere si
torsiune scazute.
Dupa profilul filetului se disting:

imbinari cu filet triunghiular;

imbinari cu filet trapezoidal.

Filetul triunghiular se intalneste doar la imbinari cu mufa separata. El este insa cel mai
raspandit, atat la burlane, cat si la tubing, deoarece se fabrica relativ usor si nu necesita o
precizie deosebita. Se foloseste atunci cand nu sunt conditii deosebite de presiune, etanseitate,
tractiune, ratii de tubare. Filetul triunghiular utilizat la burlane este conic si cu pasul relativ
mic. Unghiul la varf are 600, bisectoarea fiind perpendiculara pe axa burlanului. Fundul si
varful sunt rotunjite, de aceea filetul triunghiular este numit, impropriu, inclusiv in standarde,
rotund.
Filetele trapezoidale se intalnesc atat la imbinari cu mufa separata,cat si la cele cu
mufa din corp si sunt mult mai diversificate ca profil decat cel triunghiular. Pentru a putea fi
insurubate, intre fundul si creasta spirelor, precum si pe flancurile nepurtatoare de sarcina,
exista un oarecare joc. Fundul si creasta spirelor pot fi paralele cu generatoarea conului sau cu
axa tevii.

29

In Romania sunt standardizate si se construiesc cele trei tipuri de imbinari


recomandate de normele API: imbinarea normala, imbinarea cu filet Buttress si imbinarea
Extreme Line.
Imbinarea normala, cu mufa separata si filet triunghiular rotund se
construieste in doua variante: cu filet scurt S si cu filet lung L; a doua varianta
are rezistenta la tractiune mai mare. Imbinarea normala are eficienta la tractiune
scazuta, 4575%, valori mai ridicate la burlanele cu diametrul mai mic si
grosimea mai mare. In afara unor burlane cu grosime mare, din oteluri
superioare, rezistenta imbinarilor la presiune interioara depaseste rezistenta la
corp. La presiune exterioara, practic toate imbinarile au rezistenta egala sau mai
mare ca cea a corpului. Imbinarea normala se foloseste si la imbinarile
burlanelor din mase plastice sau din fibre de sticla.
Imbinarea cu filet Buttress are mufa separata si filetul trapezoidal asimetric. La
burlanele de 4 13 3/8 in, crestele si fundurile spirelor sunt paralele cu linia
mediana a filetului, la cele mai mari de 16 in inclusiv sunt paralele cu axa
burlanului. O caracteristica a imbinarii cu filet Buttress o constituie faptul ca
cepul filetat are aceeasi conicitate pe toata lungimea. Aceste burlane sunt
folosite in sonde adanci la partea superioara a coloanelor, acolo unde sarcina de
tractiune este maxima. In general, imbinarile cu filet Buttress sunt coniderate
mai putin etanse decat cele cu filet triunghiular, deoarece sectiunea transversala
a canalului elicoidal din spatele flancurilor neincarcate este de doua, trei ori mai
mare si lungimea filetului angajat este mai mica, desi mufa este ceva mai lunga.
Imbinarea Extreme Line face parte din categoria celor cu mufa din corp, cu
capete ingrosate la cald, mai mult spre exterior si mai putin spre interior. Este o
imbinare cu umeri care evita strangerea excesiva si permite sa se transmita
momente de torsiune daca este nevoie. Imbinarea Extreme Line este foarte
etansa, fiind prevazuta cu o etansare suplimentara la varful cepului si pe umerii
frontali. Filetul are profilul trapezoidal simetric, cu ambele flancuri inclinate cu
60. Crestele si fundurile spirelor sunt paralele cu linia mediana a filetului.
Dimensionarea coloanelor de burlane
Dupa ce se determina diametrul si adancimea de tubare a coloanelor din programul de
constructie al unei sonde, se stabileste profilul lor: grosimea peretelui, calitatea otelului si
tipul imbinarilor dintre burlane.

30

Fiecare coloana trebuie sa reziste pe toata lungimea, din momentul introducerii in


sonda pana la sfarsitul exploatarii acesteia, tuturor solicitarilor la care ea va fi supusa.
Deoarece solicitarile sunt variabile de-a lungul coloanelor si profilul lor va fi de regula
variabil, ca grosime, otel sau imbinare.
In principiu, daca distributia solicitarilor anticipate este cunoscuta, profilul coloanelor
se poate stabili, pe cale analitica, grafica sau combinata, alegand dintre burlanele disponibile
pe cale corespunzatoare. Daca exista mai multe posibilitati de alcatuire a unei coloane, se
alege varianta cea mai economica sau profilul cel mai usor.
5.1.1. Proiectarea tubarii coloanei de suprafata
Dimensionarea coloanei de suprafata incepe de jos in sus, cu burlanele cele mai slabe
disponibile, iar algoritmul de proiectare este prezentat in cele ce urmeaza.
Presiunea fluidelor din pori la adancimea maxima deschisa sub siul coloanei de suprafata se
considera egala cu presiunea coloanei de noroi:
Pp=n2gH2

(5.1.)

in care: n2 reprezinta densitatea noroiului cu care s-a forat intervalul urmator;


g acceleratia gravitationala;
H2 adancimea de tubare a coloanei intermediare
Presiunea de fisurare a formatiunilor de la siul coloanei de suprafata este:
Pfis=(ecv,fis.1+100)gH1

(5.2.)

in care: ecv,fis.1 reprezinta densitatea echivalenta corespunzatoare gradientilor de


fisurare la siul coloanei;
H1 adancimea de tubare a coloanei de suprafata
Presiunea gazelor la siul coloanei este:
Ps=pp g1 g(H2 H1)

(5.3.)

in care: g1 reprezinta densirtatea medie a gazelor


Diferenta de presiune interioara la siul coloanei este:
pis=pfis agH1

(5.4.)

in care: a reprezinta densitatea apei mineralizate


Presiunea interioara la suprafata va fi:
Pc=pfis g1gH1

(5.5.)

31

Pentru dimensionarea la presiune exterioara, se admite coloana complet goala, iar in


exteriorul ei se considera noroiul din momentul tubarii. Astfel, diferenta de presiune
exterioara maxima la siu este:
pe,s=n1gH1

(5.6.)

Greutatea coloanei in aer va fi:


G=q1gH1

(5.7.)

in care: q1 reprezinta masa unitara burlanelor coloanei de suprafata


Daca se considera coloana scufundata in noroi, forta de tractiune maxima este la suprafata:

Fax G 1 n1

(5.8.)

in care: 0 reprezinta densitatea otelului, 0=7850 kg/m3


Presiunea exterioara admisibila corecta va fi:

p cor p ea

Fax
Fax
1
3

1
2 A Rc
4 A Rc
b
b

(5.9.)

in care: pea reprezinta presiunea exterioara admisibila;


Ab aria sectiunii transversale a burlanelor;
Rc limita de curgere a materialului.
5.1.2.Proiectarea tubarii coloanei intermediare
Algoritmul de proiectare al coloanei intermediare este urmatorul:
Presiunea maxima a fluidelor din porii formatiunilor deschise inainte de tubarea coloanei
de exploatare se considera egala cu presiunea coloanei de noroi la adancimea respectiva:
pp

n3

g H

(5.10.)

in care: n3 reprezinta densitatea noroiului pentru urmatorul interval;


H3 adancimea de tubare a coloanei de exploatare.
Presiunea de fisurare a formatiunilor de sub siul coloanei intermediare, este:
fis=(ecv,fis.2+100)gH2

(5.11.)

in care: ecv,fis.2 reprezinta densitatea echivalenta corespunzatoare gradientilor de


fisurare la siul coloanei intermediare
Presiunea gazelor la siul coloanei intermediare este:

32

Ps=pp g2g(H3 H2)

(5.12.)

in care: g2 reprezinta densitatea medie a gazelor


Diferenta de presiune interioara la siul coloanei va fi:
pi,s=ps a gH2

(5.13.)

La suprafata, presiunea din interiorul coloanei va fi:


Pc=ps g2 gH2

(5.14.)

Inaltimea coloanei de noroi in timpul evacuarii unui aflux de gaze este data de relatia:

Hn

p s p max

n3

g2

n3

g2

(5.15.)

g2

in care: pmax reprezinta presiunea maxima de la gura sondei


Diferenta de presiune interioara la baza coloanei de noroi va fi:
p

pc H n g

i,n

n3

a g H n

(5.16.)

Lungimea tronsonului inferior al coloanei intermediare este:


l
1

ia

g a

i,s

(5.17.)

g 2

in care: pia reprezinta presiunea interioara admisibila a burlanelor


Lungimea tronsonului superior va fi:
L2=H2 l1

(5.18.)

Pentru dimensionarea la turtire, in spatele coloanei se considera noroiul din momentul


tubarii si se calculeaza nivelul de golire cu relatia:
a
H g n3
H
3

n3

(5.19.)

Diferenta de presiune exterioara la adancimea de golire este:


pe,n=n2gHg

(5.20.)

Diferenta de presiune exterioara la siul coloanei intermediare va fi:


pe,s=n2gH2 n3g(H2 Hg)

(5.21.)

Greutatea tronsonului inferior este:


G=l1q1g

(5.22.)

in care: q1 reprezinta masa unitara a tronsonului inferior

33

Adancimea la care are loc trecerea de la compresiune la tractiune, provocata de flotabilitate


este:


H H 1 n2
0
2

0

(5.23.)

Forta de tractiune la capatul de sus al tronsonului inferior se calculeaza cu formula:


Fax l q g 1 n 2 g l A
1 1
n2
2 1
o

(5.24.)

in care: A1 reprezinta aria sectiunii transversale pentru tronsonul inferior


In prezenta acestei forte de tractiune, presiunea exterioara admisibila corectata va fi:

p cor p ea

Fax
Fax
1
3

1
2 A Rp
4 A Rp
1
0,2
1
0,2

(5.25)

Greutatea totala a celor doua tronsoane este:


G=l1 q1 g+ l2 q2 g

(5.26.)

in care: q1, q2 reprezinta masa unitara a tronsonului inferior, respectiv superior


5.1.3. Proiectarea tubarii coloanei de exploatare
Dimensionarea la presiune interioara:
Presiunea maxima a fluidelor din porii formatiunilor exploatate este:
Pp=n3gH3

(5.27.)

Presiunea interioara la capul coloanei va fi:


Pc=pp g3gH3

(5.28.)

Diferenta de presiune interioara la siu este:


pi,s=pp a gH3

(5.29.)

Diferenta de presiune interioara cu tubingul fixat la capatul inferior, daca tubingul este
etans, va fi:

p '
a g H
n2
3
i,s

(5.30.)

Daca tubingul nu este etans la partea superioara, diferenta de presiune interioara deasupra
packerului este:
p '' p c p
i,s
i,s

(5.31.)

Dimensionarea la presiune exterioara:

34

Pentru dimensionarea la presiune exterioara, coloana se considera complet goala. Astfel,


presiunea exterioara la siu va fi:
p e,s

gH

n3

(5.32.)

Adancimea maxima de tubare a burlanelor din tronsonul al doilea este:


H

ad 2

ea 2
g
n3

(5.33.)

Adancimea la care are loc trecerea de la compresiune la tractiune, provocata de flotabilitate


va fi:


H H 1 n3
0
3

(5.34.)

Lungimea burlanelor din primul tronson este:


l H H
1
3
ad 2

(5.35.)

Diferenta de presiune interioara la adancimea maxima de tubare a burlanelor din tronsonul


al doilea va fi:

p p c a
gH
g3
i
ad 2

(5.36.)

Greutatea in aer a primului tronson este:

G q g H H
1
3
ad 2

(5.37.)

Adancimea maxima de tubare a burlanelor din tronsonul al treilea va fi:

ad3

ea3
g
n3

(5.38.)

Lungimea tronsonului al doilea este:


l H H
l
2
3
ad3 1

(5.39.)

Forta de tractiune la adancimea maxima de tubare a burlanelor din tronsonul al treilea va fi:

Fax g q l q l 1 n3 g H
A
1 1 2 2
n3
ad3 3
o

(5.40.)

in care: A3 reprezinta aria sectiunii transversale a burlanelor din tronsonul al treilea


Presiunea exterioara admisibila corectata pentru burlanele din tronsonul al treilea este:

p cor p

Fax
Fax
3

2 A Rp
4 A Rp

3
0,2
3
0
,
2

ea 3

35

(5.41.)

Adancimea de tubare a burlanelor din tronsonul al trilea se recalculeaza cu formula:


H

ad3,rec.

p cor
g
n3

(5.42.)

In continuare se vor recalcula: forta de tractiune, presiunea exterioara admisibila corectata,


iar dupa mai multe iteratii se accepta o valuare rotunjita pentru Had3.
La aceasta adancime, diferenta de presiune interioara va fi:

p p c a
g H
g3
i
ad3

(5.43)

Greutatea in aer a celor doua tronsoane este:

G g l q l q
1 1 2 2

(5.44.)

Lungimea tronsonului al doilea va fi:


l H l H
2
3 1
ad3

(5.45)

Tronsonul al treilea are lungimea de:


l H l l
3
3 1 2

(5.46.)

Masa totala a coloanei va fi:


m l q l q l q
1 1 2 2 3 3

(5.47.)

Greutatea coloanei in aer este:

G mg

(5.48.)

Greutatea coloanei in noroi va fi:

G ' G 1 n 3

(5.49.)

In concluzie, partea inferioara a unei coloane este dimensionata la turtire, iar partea superioara
la spargere, daca sunt asteptate presiuni interioare mari, sau la tractiune, la presiuni interioare
mici. Profilul unei coloane astfel dimensionate se poate verifica, in sectiunile considerate
critice, si in alte situatii anticipate.

CAPITOLUL 6 . PROIECTAREA CIMENTARII


COLOANELOR TUBATE
Cercetarile efectuate de-a lungul timpului in legatura cu cimentarea coloanelor unei
sonde de petrol sau gaze au pus in evidenta atat factorii de natura tehnologica, care pot
36

conduce la reusita unei cimentari primare, cat si proprietatile materialului liant, de ale carui
caracteristici fizico-chimice dar mai ales combinatii cu alti aditivi, depinde ca cimentarea sa
corespunda celor mai multe cerinte de calitate.
In practica cimentarii sondelor, liantul mineral cu cea mai larga utilizare este cimentul
Portland. In santierele din Romania se intrebuinteaza doua tipuri de astfel de ciment: S 1, in
sonde cu adancimi de pana la 1850 m, si S 2-RS, in sonde pana la 24502500 m. Acest ultim
tip, printr-o aditivare corespunzatoare, poate fi folosit si la adancimi mai mari, el permitand
obtinerea unei mari diversitati de paste de ciment.
O cimentare se considera reusita atunci cand pasta de ciment inlocuieste complet
fluidul de foraj din spatiul inelar si formeaza, dupa prizare si intarire, un inel de ciment
uniform, rezistent, impermeabil, cu o buna aderenta la coloana si la rocile din peretii sondei.
6.1. Metodica de proiectare a cimentarii
Prin cimentari de sonda se intelege o categorie foarte larga de materiale liante, fin
macinate, care pompate sub forma unor suspensii stabile in sonde, se intaresc si capata
proprietatile fizico-mecanice dorite: rezistenta mecanica si anticoroziva, aderenta la burlane si
roci, impermeabilitate, rezilienta. Suspensiile respective, numite in continuare paste de
ciment, trebuie sa aiba o densitate determinata, potrivit conditiilo din sonda, sa ramana
pompabile si strabile o perioada suficienta de timp, necesara plasarii lor in zona ce
intereseaza. Dupa lasarea in repaus, ele trebuie sa se intareasca cat mai repede, pentru a putea
continua lucrarile in sonda.
Datorita conditiilor foarte diverse de mediu,presiune, temperatura, tehnologie de
cimentare, exploatare, dar si din motive economice,s-a elaborat o mare varietate de cimentari
si paste, de la cele preparate doar cu ciment obisnuit (portland), pana la amestecuri liante fara
ciment sau transformarea fluidului de foraj in compozitie de consolidare si izolare.
Cimentarea reprezinta, de fapt, operatia de plasare a unei paste liante, uzual preparata din
ciment cu apa, in spatiul inelar al coloanelor de burlane. Scopul urmarit prin cimentare este
multiplu:
Prin cimentarea spatiului inelar,burlanele sunt solidarizate de peretii gaurii de sonda.Ca
urmare, coloanele tubate sunt capabile sa preia sarcinile axiale create de greutatea proprie, de
greutatea lainerelor si a coloanelor agatate de ele, de presiunea exercitata in prevenitoare sau
in capul de eruptie, daca sonda este inchisa sub presiune, de variatiile de presiune si
temperatura. Se mareste, intr-o oarecare masura, capacitatea portanta a coloanelor la presiune

37

exterioara sau interioara. Se evita desurubarea burlanelor si se amortizeaza socurile cand in


interiorul lor se roteste garnitura de foraj.
Prin etansarea spatiului inelar, burlanele sunt protejate in exterior de actiunea agresiva a
apelor subterane mineralizate.
Aceste deziderate sunt indeplinite in totalitate numai daca noroiul aflat in spatiul inelar
ce urmeaza sa fie cimentat este complet inlocuit si se formeaza un inel de ciment uniform,
rezistent si impermeabil, aderent atat la burlane, cat si la rocile din jur. Altminteri ,cimentarea
este mai mult sau mai putin reusita.
In sonde se efectueaza cimentari si in alte scopuri: combaterea pierderilor de noroi in
stratele fisurate sau cu porozitate mare, repararea unei cimentari nereusite sau coloane sparte,
impiedicarea apei si a gazelor sa patrunda in sonda impreuna cu petrolul, abandonarea unei
portiuni sau a intregii sonde, formarea unui dop de sprijin ,impermeabilizarea si consolidarea
rocilor din jur.
Cimentarile efectuate imediat dupa introducerea coloanelor de burlane, uneori si cele
efectuate in gaura netubata pentru a combate pierderile de noroi sau manifestarile eruptive, se
numesc cimentari primare. Cimentarile de remediere, cele pentru retragerea de la un strat
epuizat sau inundat, de izolare a unui strat cu gaze sunt considerate cimentari secundare.
Acestea din urma sunt executate de obicei in cursul exploatarii sondei.
La noi, asa cum s-a mentionat, se utilizeaza in practica doar paste de ciment preparate
cu ciment portland, cu si fara adaosuri minerale, de aceea , vor fi prezentate cerintele
formulate prafului de ciment portland si comportarea acestuia in timpul formarii pietrei de
ciment, precum si proprietatile impuse in faza initiala de preparare pentru pasta de ciment.
Cimentul portland este un amestec fin macinat de materilae cu o compozitie chimicomineralogica bine stabilita. Materiile prime, respectiv calcarul si argila , sunt concasate,
amestecate, macinate sub 100 m si calcinate in cuptoare rotative inclinate, dupa un anumit
regim, pana la temperatura de vitrifiere de 14001500 0C. In acest amestec , calcarul este
donatorul de oxid de calciu, iar argila cedeaza oxid de siliciu, aluminiu si fier. Se formeaza
astfel o serie de minerale artificiale, rar intilnite in natura care au activitate chimica ridicata si
capacitate lianta in amestec cu apa. Produsul rezultat in urma arderii se numeste clincher si
dupa racire este remacinat impreuna cu un procent de 37 % gips, adaugat pentru reglarea
prizarii. Se obtine astfel praful de ciment portland .
Se poate concluziona ca , proprietatile cimentului portland sun determinate in cea mai
mare parte de mineralele importante care se formeaza in urma clincherizarii. Un ciment bun
38

trebuie sa contina suma mineralelor silicioase in proportie de 7580 % , iar pe cea a


mineralelor aluminoase de 2025 % .
Astfel cimentul tip S 1 are o rezistenta redusa la coroziunea sulfatica, poseda o viteza
mare de hidratare si prizare si o rezistenta initiala marita. Se foloseste, datirita acestui mod de
comportare, la cimentarea intervalelor cu temperaturi mici si moderate.
Cel de-al doilea tip de ciment, S 2- RS , are o priza mai lenta, rezistenta initiala mai
scazuta, o buna rezistenta la coroziunea sulfatica, de aceea poate fi folosit pentru cimentari de
coloane introduse la adancimi mai mari de 2000 m. Este evident ca, cimentul se hidrateaza
mai repede atunci cand suprafata specifica a cimentului portland este mai mare, iar pasta
obtinuta este mai stabila.
6.1.1. Proprietatile pastei de ciment
Densitatea. Din simplul amestec apa-ciment rezulta paste de ciment stabile ce
densitatea intre 17501950 kg/m3, corespunzatoare unui factor apa-ciment
cuprins intre 0,580,40, considerandu-se densitarea cimentului praf 3100
3150 kg/m3. La densitati mai scazute, pastele sunt instabile, iar la densitati mai
mari devin prea vascoase. Acest someniu poate fi largit, daca se folosesc
diverse adaosuri, in mod practic, densitatea pastelor liante fiind intre 1100
2500 kg/m3.Pentru a realiza o buna dezlocuire a noroiului se recomanda ca
pasta sa aiba densitatea cu 100 pana la 300 kg/m3 mai mare decat a noroiului.
Stabilitatea. Amestecurile liante dispersate, eterogene, au diferente de densitate
intre fazele componente si deci tendinta de separare a acestora: particulele
solide coboara iar apa se ridica. Aceasta instabilitate este accentuata la
amestecurile cu un factor apa-ciment mare, cand cimentul este macinat grosier
sau cand sunt prezente particule solide inerte. Separarea fazelor depinde de
asemenea de hidrofilitatea particulelor solide, de prezenta in amestec a unor
adaosuri care imbunatateste stabilitatea sau o pot inrautati.
Capacitatea de filtrare. Pierderea unei cantitati de apa libera din pasta de
ciment, printr-un perete permeabil, ca urmare a diferentei de presiune, se
numeste filtrare. Viteza de filtrare creste cu permeabilitatea mediului filtrant,
cu diferenta de presiune, cu factorul apa-solide si, in prima faza de hidratare, si
cu temperatura. Pe masura ce hidratarea cimentului avanseaza si apar
hidroprodusii de reactie, viteza de filtrare se reduce. In prezenta turtei de

39

colmatare a noroiului, viteza de filtrare a pastei este relativ redusa, fiind


limitata de permeabilitatea si grosimea acesteia.
Proprietatile reologice. Amestecurile apa-ciment si cele cu adaosuri de barita,
nisip, cenusa se comporta, din punct de vedere reologic, cel putin in faza
initiala a prepararii, dupa modelul Bingham. Pastele tratate cu reactivi chimici
sau polimeri se inscriu in modelul Ostwald-de Waele. Valorile parametrilor
reologici depind de compozitia chimico-mineralogica, finetea de macinare si
chiar timpul de depozitare a cimentului, de temperatura si presiune, natura si
concentratia reactivilor si altor adaosuri, durata si gradul de agitare, modul de
preparare. Caracteristica pastelor liante o constituie modificarea proprietatilor
reologice in timp, ca rezultat al reactiilor fizico-chimice ce se petrec in sistem.
In concluzie, pana la inceputul prizarii, valorile parametrilor reologici cresc
usor, dupa care cresterea este rapida si amestecul devine nepompabil.
Timpul de pompabilitate. Timpul de pompabilitate este determinat de viteza de
hidratare a mineralelor din ciment, scade cu finetea de macinare si creste cu
marirea factorului apa-ciment. Variatiile de presiune sau intreruperea agitarii,
mai ales spre sfarsitul perioadei de testare, pot reduce timpul de
pompabilitate.Reglarea timpului de pompabilitate se face cu ajutorul
acceleratorilor sau intarzierilor de priza.
Timpii de prizare. Determinarea timpilor de prizare se face in conditii statice si
la o temperatura de 600C20C. Prima perioada, in care pasta se comporta ca un
fluid tixotrop, valoarea tariei de gel nu se modifica simtitor. In a doua perioada,
cand pasta isi pierde fluiditatea si incepe sa se comporte ca un corp solid,
rezistenta de gel creste foarte mult. Prima perioada, pana la aparitia primelor
structuri de cristalizare, care nu se mai pot distruge, se defineste in mod
conventional timp de inceput de priza, iar a adoua perioada, cand intreaga
proba se transforma in piatra de ciment, se numeste timp de sfarsit de priza.
6.1.2. Proprietatile pietrei de ciment
Rezistenta mecanica
Dupa plasarea pastei de ciment in spatiul inelar, are loc transformarea acesteia in piatra de
ciment, prizarea avand loc in conditiile unei compresiuni triaxiale, la temperatura si presiunea

40

din sonda. Dupa 1224 ore, rezistenta pietrei ajunge la valori satisfacatoare pentru
majoritatea solicitarilor la care va fi supusa.
Deoarece sploicitarile din sonda nu reclama valori prea mari ale rezistentei mecanice, s-au
folosit de multe ori, cu rezultate bune, cimentari cu adaosuri ieftine si usoare, dar nu in zona
siului sau a perforaturilor.
Rezistenta mecanica a pietrei de ciment depinde in mare masura de compozitia chimicomineralogica a cimentului, de natura si concentratia adaosurilor si a reactivilor chimici, de
finetea de macinare a cimentului, de presiune, factorul apa-ciment.
Permeabilitatea
Principalul obiectiv urmarit prin cimentare este etansarea spatiului inelar cimentat; acest lucru
este posibil, numai daca permeabilitatea pietrei de ciment este foarte mica, eventual nula.
Permeabilitatea pietrei creste cu factorul apa-ciment, dar se reduce in timp, cel putin in prima
perioada si la temperaturi moderate. Pana la 7080 0C, permeabilitatea scade, dar, la
temperaturi mai mari valorile ei cresc semnificativ.
Constanta volumului pietrei de ciment
Volumul aparent al pietrei de ciment nu ramane constant. Daca se produce o micsorare de
volum exista riscul slabirii aderentei pietrei de ciment la teren si coloana sau aparitiei de fisuri
in masa pietrei, izolarea spatiului inelar fiind compromisa. Daca se produce o marire de
volum, care insa, nu are loc cu aparitia de fisurare in masa pietrei de ciment, etansarea se
poate imbunatati. Din punct de vedere al volumului pietrei de ciment, se poate concluziona ca,
mentinerea constanta sau o usoara marire de volum este o cerinta tehnica necesara pentru
piatra de ciment si reusita cimentarii.
Rezistenta la coroziune
Daca la inceput, cei mai multi dintre agentii agresivi accelereaza intarirea, maresc rezistenta
mecanica si chiar micsoreaza permeabilitatea, in timp, au loc procese complexe de dizolvare
si spalare a constituentilor lianti; permeabilitatea pietrei creste, iar rezistenta mecanica scade
treptat, ajungandu-se chiar la distrugerea completa a pietrei de ciment.
Viteza cu care se produce coroziunea pietrei de ciment depinde de tipul cimentului, gradul de
intarire din momentul contactului cu agentii agresivi, natura, concentratia si simultaneitatea in
actiune a acestora, temperatura, presiune, pH, permeabilitatea si grosimea inelului de ciment
si starea de solicitare mecanica.
Aderenta la roca si coloana de burlane

41

In timpul prizarii si intaririi pastei de ciment se formeaza legaturi intercristaline intre cimentroca si ciment-metal. Daca aceasta aderenta nu este etansa, prin inerspatiile respective pot
circula fluide sau gaze. Aceasta aderenta se poate evalua prin doua metode: mecanic si
hidraulic.Aderenta mecanica se coreleaza cu rezistenta pietrei de ciment, este influentata de
aceeasi factori, dar depinde si de starea de rugozitate a suprafetelor in contact, prezenta
mufelor, marimea sarcinilor normale pe suprafete.
Aderenta hidraulica, masurata cu apa sau azot, nu se coreleaza cu rezistenta pietrei, dar
depinde in mare masura de natura suprafetelor.
6.1.3. Calculul cimentarii
Orice operatie de cimentare presupune stabilirea, adeseori prin proiectul sondei, a
parametrilor acesteia: intervalul si metoda de cimentare, compozitia si proprietatile pastei,
cantitatile de ciment, reactivi si adaosuri, volumul de apa pentru preparare, volumul si natura
fluidului separator, volumul noroiului de refulare, regimul de pompare si durata operatiei,
tipul si numarul agregatelor de cimentare, caracteristicile echipamentelor auxiliare necesare.
Acesti parametri depind de: genul operatiei, tipul coloanei de burlane, tehnologia, materialele
si mijloacele disponibile, constructia sondei, natura si proprietatile fluidului din sonda,
temperatura, litologie, natura si presiunea fluidelor din porii rocilor izolate, presiunea de
fisurare a formatiunilor.
Frecvent, se folosesc doua tipuri de pasta: prima transa cu densitatea mai redusa pe
seama unor adaosuri usoare, iar a doua transa care izoleaza zona siului si eventualele strate
productive, din ciment curat. In cele ce urmeaza ne rezumam la cimentarea coloanelor de
burlane in sonde verticale si cu un singur tip de pasta.
Intervalele cimentate, natura si densitatea pastelor preconizate chiar si metoda de
cimentare sunt preconizate in programul de constructie a sondei, dar, uneori, ele trebuie
adaptate la mijloacele disponibile si conditiile geologo-tehnice concrete.
Tipul cimentului, natura si concentratia aditivilor se stabilesc in conformitate cu temperatura
din sonda, litologia rocilor, prezenta apelor corozive si densitatea necesara.
Pentru o buna dezlocuire a noroiului din spatiul inelar se recomanda ca densitatea minima a
pastei sa fie:
p,minn+(100300) kg/m3

(6.1.)

in care: n reprezinta densitatea noroiului


Neglijand caderile de presiune din spatiul inelar, densitatea maxima a pastei va fi:

42

H s n g H H c
p,max fis
200
g Hs H c H

(6.2.)

in care: fis reprezinta gradientul presiunii de fisurare minim;


HS adancimea stratului;
H adancimea de tubare;
Hc inaltimea de cimentare;
g acceleratia gravitationala
Volumul de pasta se determina cu urmatoarea relatie:

Vp D g2 D 2 H c d 2 h

4
4

(6.3.)

in care: Dg reprezinta diametrul mediu al gaurii de sonda;


D diametrul exterior al coloanei;
d diametrul interior al burlanelor de sub inelul de retinere;
h inaltimea inelului de retinere a adopurilor fata de siul coloanei
2 / D2
Prin definitie, coeficientul de cavernometrie K1= D g
s , unde DS este diametrul sapei.

Coeficientul K1 variaza in limite foarte largi, in functie de stabilitatea rocilor din peretii
sondei: 1,12,5. In zona deja tubata, in locul lui D g, se ia diametrul interior al coloanei
respective. Daca diametrul coloanei si cel al sondei nu sunt constante, volumul pastei se
calculeaza prin insumare pe portiuni.
Cantitatile de materiale. Dupa ce s-a stabilit si testat in laborator reteta de pasta, se
determina cantitatile de ciment, adaosuri, reactivi si apa necesare prepararii unui volum unitar
de pasta.
Cantitatea unitara de ciment pentru simplul amestec apa-ciment va fi:
p a
q c c
c a

(6.4.)

in care: c reprezinta densitatea cimentului praf; c=31003200 kg/m3;


a densitatea apei; a=1000 kg/m3;
p densitatea pastei de ciment
Volumul unitar de apa este:
va

c p

(6.5.)

c a

Factorul apa-ciment va fi:

43

v
m a a
qc

(6.6.)

Cantitatea totala de ciment praf este data de relatia:


mc=k2Vpqc

(6.7.)

Volumul total de apa va fi:


Va= k2Vpva

(6.8.)

in care: k2 reprezinta coeficientul ce ia in considerare eventualele pierderi de pasta in strate,


pierderile de ciment si chiar de pasta de preparare; k2=1,001,10.
Volumul noroiului de refulare este dat de relatia:
Vnr=k3 Ai (H-h)

(6.9.)

in care: k3 reprezinta un coeficient ce tine seama de compresibilitatea noroiului datorita


aerarii; k3=1,011,10
Ai aria sectiunii transversale in interiorul coloanei;

A D 2t m 2
i 4

(6.10.)

unde: tm reprezinta grosimea medie de perete a coloanei:

n
t i li
t m i1n
li
i1

(6.11.)

Numarul de autocontainere este dat de relatia:

N ac

mc
m ac

(6.12.)

in care: mac reprezinta capacitatea unui autocontainer


Numarul de agregate de cimentare este:

N ag

N ac
1
2

(6.13.)

Volumul interior al coloanei va fi:


Vi,col=Ai H

(6.14.)

Debitul real al agregatului este dat de relatia:


Qag,real=v Qag

(6.15.)

in care: v reprezinta randamentul volumic al agregatului

44

In acest caz debitul de pompare al pastei va fi:


Qp=2Qag,real

(6.16.)

Daca pasta este asimilata cu un fluid binghamian se calculeaza numarul Hedstrom in spatiul
inelar, cu relatia:
He

o,p D g D 2 p
2
pl,p

(6.17.)

in care: o,p reprezinta tensiunea dinamica de forfecare a pastei;


pl,p vascozitatea plastica a pastei
Viteza medie critica, la care curgerea devine turbulenta, este:

v cr

R
pl,p e cr
R g D p

(6.18.)

in care: Recr reprezinta numarul Reynolds de tranzitie de la curgerea laminara la cea


turbulenta
Debitul critic de noroi se determina astfel:
Qn=Qcr=Aenvcr

(6.19.)

in care: Aen reprezinta aria sectiunii transversale in spatiul inelar netubat si este data de relatia:

A en D g2 D 2

(6.20.)

Caderile de presiune pe lungimea l sunt calculate cu formula Darcy-Weissbach, astfel:


p

v2
l

2 d
ech

(6.21.)

in care: dech reprezinta diametrul echivalent; dech=De,med-D;


- coeficient de rezistenta hidraulica; =(Re, Bi)
vd

ech

pl

Re

cu:

si

d
B 0 ech
i
v
pl

Viteza de curgere in interiorul coloanei este:

pentru pasta:
v

i,p

Qp
A

(6.22.)

pentru fluidul de refulare:

45

i,nr

Q nr
A
i

(6.23.)

Viteza de curgere in exteriorul coloanei este:


pentru pasta:
v e,p

Qp
A

(6.24.)

e, med

pentru fluidul de refulare:


v e,nr

Q nr

(6.25.)

e, med

Deoarece se neglijeaza caderile de presiune locale, pentru spatiul inelar se admite un diametru
mediu, iar aria se calculeaza ca o medie ponderata a ariilor pe intervalul tubat si pe cel netubat
astfel:
D

e,med

Dg H H D H
i
i,in i
H

(6.26.)

unde: Hi reprezinta adancimea de tubare a coloanei intermediare;


Di,in diametrul interior al coloanei intermediare;
si

e,med

A en H H A et H
i
i
H

(6.27.)

in care: Aet reprezinta aria sectiunii transversale in spatiul inelar tubat si are relatia:

A et D 2 D 2
4 i,in

(6.28.)

Pentru calculul caderilor de presiune in manifoldul de refulare se foloseste relatia


urmatoare, considerand doua conducte colectoare pana la capul de cimentare:
2

p m 0,7 10

(6.29.)

Durata operatiei de cimentare se stabileste cu relatia:


Vp V
Tc
nr 15 min
Q p Q nr

(6.30.)

In care cele 15 min adaugate sunt necesare pentru spalarea liniilor, schimbarea legaturilor,
lansarea celui de-al doilea dop, operatii executate inainte de a pompa noroiul de refulare.
Timpul de pompabilitate al pastei va fi:

46

Tp,min=1,5Tc
(6.31.)
Tp,max=1,5Tp,min

CAPITOLUL 7.PROIECTAREA METODICII DE


INVESTIGARE A GAURII DE SONDA
7.1. Metode de investigare a sondelor forate
Carotajul electric standard
Carotajul electric standard consata in obtinerea unei diagrafii compuse dintr-o curba
de potential spontan si doua curbe de rezistivitate cu dispozitiv potential si cu dispozitiv
gradient. Se masoara rezistivitatea aparenta a rocilor cu ajutorul a doua dispozitive:
dispozitivul potential si dispozitivul gradient. Dupa natura electrozilor introdusi in sonda
dispozitivele se clasifica in:
dispozitive cu alimentare simpla sau directe atunci cand in sonda se introduce un singur
electrod de curent si doi electrozi de masura;
dispozitive cu alimentare dubla sau reciproce atunci cand in sonda se introduc doi electrozi
de curent si un singur electrod de masura;
In tabelul 7.1. sunt prezentate caracteristicile dispozitivelor utilizate in carotajul electric
standard.
Caracteristicile dispozitivelor utilizate in carotajul electric standard

Tabelul 7.1.

Simbolul

Tipul

Lungimea

Raza de

Scara

Scara

dispozitivului

dispozitivului
dispozitiv

dispozitivului

investigatie

rezistivitatii

adancimilor

potential

Lp=AM=0,3m

A0,3M2N

direct
dispozitiv
M0,3A2B

N0,3M2A

B0,3A2M
P.S.

potential

gradient direct
dispozitiv
gradient
reciproc
-

Domeniul optim
Rip=2Lp=0,6m

Lg=AO=2,15m
Lg=MO=2,15

Rig=Lg=2,15m

in sonde

12,5m/m

1:1000

sau

Sau

1/25

1:200

62,5m/m

sapate cu noroi
dulce
in formatiuni
cu rezistivitatea
aparenta a rocilor

m
-

de aplicabilitate:

1/1
2,5m/m

Lp=MA=0,3m

reciproc
dispozitiv

Observatii

mica si medie
-

47

Diagrafica electrica standard se poate obtine cu ajutorul statiei de carotaj si a troliului cu cablu
geofizic.Diagrafia electrica standard este compusa din:
curba de potential spontan, Eps, inregistrata in partea din stanga a diagrafiei;
curbele de rezistivitate, a, cu dispozitiv potential inregistrata in partea dreapta a diagrafiei,
cu linie plina si respectiv cu dispozitiv gradient inregistrata suprapusa peste curba potentiala,
cu linie punctata.
Reprezentarea diagrafiei este efectuata in paralel cu coloana litologica a sectiunii
geologice traversate de sonda, punandu-se in evidenta modul de reprezentare a fiecarui tip de
roca pe diagrafia electrica. Scara de masura pentru E ps este nps=12,5 mV/cm, iar pentru
curbele de rezistivitate aparenta este n=2,5 m/cm. Prin interpretarea diagrafiei electrice
standard se poate determina:
corelarea geologica a profilelor de sonda;
determinarea geologica a profilelor de sonda;
aprecierea calitativa a continutului colectorului;
stabilirea reperelor geologo-geofizice;
determinarea volumelor de argila din colector;
determinarea calitativa a litologiei.
Carotajul electric lateral (metoda D.R.R.)
Carotajul electric lateral consta in determinarea rezistivitatii aparente a formatiunilor
geologice traversate de sonde, cu ajutorul unei succesiuni de dispozitive potentiale si
gradiente de lungimi diferite de dispozitiv, deci avand raze de investigare diferite. In practica
de santier carotajul electric lateral este cunoscut sub denumirea de metoda D.R.R.
(determinarea rezistivitatii reale a rocilor) si se utilizeaza o succesiune de patru dispozitive de
rezistivitate: trei gradiente si unul potential.
Scopul aplicarii carotajului electric lateral, prin metoda D.R.R. este acela de a determina
elementele necesare caracterizarii continutului colectoarelor, respectiv: rezistivitatea reala, R,
rezistivitatea medie a zonei de invazie I si diametrul zonei de invazie, Di.
Dispozitivul de investigare in carotajul electric lateral prin metoda D.R.R. este alcatuit din:

48

o curba de rezistivitate inregistrata cu un dispozitiv potential care este acelasi de la


carotajul electric standard;
o curba de rezistivitate inregistrata cu un dispozitiv gradient scurt;
doua curbe de rezistivitate inregistrate cu doua dispozitive gradient lungi.
Caracteristicile dispozitivelor utilizate in carotajul electric lateral sunt prezentate in
tabelul 7.2.

Caracteristicile dispozitivelor utilizate in carotajul electric lateral


Simbolul
dispozitivulu
i

Tabelul 7.2.

Tipul

Lungimea

Raza de

Scara

Scara

Observati

dispozitivului

dispozitivului

investigatie

rezistivitatii

adancimilor

dispozitiv
M0,3A2B

B0,3A2M
N0,5A4M

potential
reciproc
dispozitiv
gradient reciproc
dispozitiv
gradient reciproc
dispozitiv

Domeniul
Lp=MA=0,3m

Rip=2Lp=0,6m

aplicabilita
Lp=MO=2,15m
Lg=MO=4,25m

Rig=MO=2,15m
Rig=MO=4,25m

Rig=MO=8,4m

sonde

2,5m/m
sau
12,5m/m

Lg=MO=8,4m

te:

1/1

1/5

gradient reciproc
B0,8A8M

optim de

62,5m/m

sapate cu
1:500

noroi dulce
si
formatiuni
cu
rezistivitate
mica si
medie

Domeniul de aplicabilitate al diagrafiei D.R.R. se refera in mod deosebit la rocile colectoare


curate, fara continut de argila, avand urmatoarele aplicatii:
determinarea rocilor poros-permeabile;

49

estimarea continutului colectorului, in hidrocarburi sau apa;


determinarea rezistivitatii reale, a rezistivitatii zonei de invazie si a diametrului de invazie.
Carotajul termic si termometria de sonda
Carotajul termic si termometria de sonda consta in masurarea temperaturii in sonde,
atat in cele de foraj, cat si in cele tubate, respectiv determinarea variatiei temperaturii in
lungul profilului sondei, variatii care sunt determinate de campul termic in sonde si in rocile
inconjuratoare. Principalele aplicatii ale acestui procedeu de carotaj privesc localizarea apelor,
stratelor gazeifere si petrolifere in gaurile de sonda, precum si corelarea structurilor geologice
pe baza gradientului geotermic in sonde; o alta aplicatie importanta se refera la stabilirea
nivelului la care s-a ridicat cimentul in spatele coloanei de tubare, in urma operatiei de
cimentare a acesteia. Inregistrarile de temperatura in gaura de sonda se pot face in unele
cazuri cu termometre de maxim. Aceste aparate servesc de obicei pentru determinarea
temperaturii la talpa sondei.
Volumul mare de masuratori termometrice in gaurile de sonda se efectueaza in prezent
folosind o aparatura de carotaj termic, cu ajutorul careia se obtine o inregistrare continua a
variatiilor temperaturii de-a lungul gaurii de sonda. Aparatura de carotaj termic este
constituita in mod asemanator cu aceea de carotaj radioactiv sau electric. Ea este compusa din
urmatoarele:
un dispozitiv de fund, compus dintr-o punte electrica in curent continuu de tip Wheatstone.
Doua din bratele acestei punti sunt reprezentate de rezistentele electrice confectionate din
cupru. Celelalte doua brate sunt reprezentate de rezistentele electrice confectionate din
constantan;
un cablu electric, a carui functie principala este de a conduce curentul electric si in acelasi
timp de a asigura coborarea si ridicarea dispozitivului de fund in gaura de sonda;
un echipament de suprafata, compus dintr-o sursa de curent, un reostat si un potentiometru,
cu dispozitiv de inregistrare fotografica.
Rezultatul inregistrarii variatiei temperaturii de-a lungul gaurii de sonda este o diagrama, care
poarta numele de termograma.
Aplicatiile termometriei de sonda sunt urmatoarele:
determinarea regimului termic al sondelor in foraj si exploatare;
determinarea nivelului de ciment in spatele coloanei cimentate;

50

localizarea zonelor de aflux a apei si a gazelor in sonda.


Carotajul acustic de cimentare
Este cea mai completa metoda de evaluare a unei cimentari. Insotit, eventual, de un
carotaj al radioactivitatii naturale si un locator de mufe, coroborat si cu o cavernometrie,
carotajul acustic permite sa se detecteze prezenta inelului de ciment, sa se evalueze grosimea
lui, masura in care el acopera intreaga circumferinta a burlanelor, aderenta burlane-ciment si
ciment-roca, rezistenta la compresiune a pietrei, sa se localizeze mufele burlanelor si chiar
unele defecte din piatra de ciment. Prin masuratori periodice se poate aprecia evolutia
procesului de intarire a cimentului. Este posibil sa se detecteze si circulatia fluidelor prin
spatele coloanelor.
Caracteristicile undelor acustice-amplitudinea, viteza, frecventa, energia depind de
proprietatile elastice si densitatea mediului prin care ele se propaga, precum si de natura
contactului dintre diversele medii. Acest fapt sta la baza carotajului acustic de cimentare,
numit si cimentometrie.
Dispozitivul de investigare pentru carotajul acustic de cimentare este constituit dintr-un
traductor emitator E si doua traductoare receptoare R1 si R2 dispuse la distantele 1,5m si
respectiv 2,5m (figura 7.2.).
Noroi
Coloana
E

Inel de ciment

R1

Roca

R2

Fig.7.2. Dispozitiv pentru carotajul acustic de


cimentare

Semnalul acustic emis de traductorul emitator si care parcurge mediul inconjurator


sosind la traductorul receptor, este constituit din urmatoarele componente: semnalul de
coloana, semnalul de formatie si semnalul prin fluidul de foraj. Calitatea cimentarii poate fi
determinata dupa forma semnalului acustic receptionat si dupa modul de distributie al
valorilor de amplitudine al componentelor principale: amplitudinea semnalului de coloana si
amplitudinea semnalului de formatie.
51

Astfel, in cazul unei coloane libere, necimentate sau a unei lipse de aderenta la coloana
si formatie, componenta de semnal care se transmite prin coloana si care soseste prima are
amplitudini mari, in timp ce componenta care se transmite prin formatie si care soseste dupa
un timp mai mare, are amplitudini foarte reduse, datorita cuplajului acustic nesatisfacator
coloana-formatie (din lipsa inelului de ciment).
In cazul in care coloana este prinsa in formatie, prin intermediul inelului de ciment,
este posibila aparitia unui semnal cu amplitudini mari si pentru componenta de formatie.
In cazul unei cimentari partiale aderenta buna numai la coloana si lipsa de aderenta
la formatie, amplitudinile componentei de coloana sunt foarte reduse datorita efectului de
compresiune asupra coloanei dat de inelul de ciment, iar amplitudinile componentei de
formatie apar ceva mai mari, depinzand de grosimea inelului de ciment si de natura litologica
a formatiei.
In cazul unei cimentari partiale, atat la coloana cat si la formatie, se observa ca ambele
componente au valori de amplitudini medii, iar in cazul unei cimentari bune, atat la coloana
cat si la formatie, amplitudinile componentei de coloana sunt foarte reduse, iar amplitudinile
componentei de formatie sunt mari.
Carotajul radioactiv
Rocile si implicit formatiunile geologice din care acestea sunt alcatuite prezinta o
radioactivitate in functie de continutul in elemente radioactive. Procedeele de carotaj
radioactiv sunt urmatoarele:
Carotajul natural realizeaza inregistrarea variatiilor intensitatii acestei radiatii de-a lungul
gaurii de sonda. Cum intensitatea acestei radiatii este functie de continutul in elemente
radioactive ale diverselor tipuri de roci, cu ajutorul variatiilor inregistrate ale acestei marimi,
este posibil de diferentiat si separat stratele si complexele strabatute de gaura de sonda.
Carotajul neutronic sau carotaj n realizeaza inregistrarea variatiilor intensitatii acestei
radiatii de-a lungul gaurii de sonda. Sursa de neutroni este de obicei reprezentata de un
amestec de saruri de radiu si beriliu sau de poloniu si beriliu; sub actiunea radiatiei a
radiului sau poloniului, beriliul se transforma in carbon, punand in libertate neutroni rapizi
care creeaza fluxul de neutroni cu care este bombardata stratificatia.
Carotajul neutronic sau carotaj n n realizeaza inregistrarea variatiilor intensitatii fluxului
de neutroni lenti, care se reintorc in dispozitivul de fund dupa bombardarea statificatiei cu
neutroni rapizi.

52

Carotajul realizeaza inregistrarea variatiilor acestei marimi, ca urmare a procesului de


dispersie diferentiata a radiatiilor primare de catre diferitele strate sau complexe de roci
traversate de gaura de sonda. Deoarece intensitatea radiatiei este mai mare decat a
radiatiei primare, sensibilitatea detectorului poate fi mai mica decat a aceluia folosit la
carotajul natural.
Carotajul inductiv
Carotajul inductiv se foloseste in cazuri speciale, pentru studfiul stratificatiei in gaurile
de sonda umplute cu fluide negre. In cazurile in care conditiile de foraj impun folosirea unor
fluide negre, carotajul electric in alte forme nu poate fi aplicat din cauza ca aceste fluide nu
sunt bune conducatoare de electricitate si deci nu asigura inchiderea circuitului de alimentare.
Folosirea fenomenului de inductie electromagnetica face posibil studiul stratificatiei, trecand
peste aceste dificultati. Dispozitivul de carotaj inductiv este alcatuit din:
Doua bobine principale: una receptoare si una emitatoare;
Trei bobine de focalizare.
Interpretarea cantitativa a carotajului inductiv are ca prim scop determinarea
rezistivitatii reale. Diagramele obtinute prin carotaj inductiv reprezinta de fapt variatia
conductibilitatii electrice aparente, ceea ce simplifica in mod substantial interpretarea
geologica a acestor diagrame reducand-o la cazul cunoscut al diagramelor de rezistivitate
aparenta.
Cavernometria
Cavernometria reprezinta metoda care determina variatia diametrului sondei. In
functie de natura mineralogica a rocilor traversate, acestea sufera o serie de variatii fata de
diametrul nominal, adica diametrul sapei cu care se foreaza, datorita faptului ca rocile sunt
supuse actiunii mecanice a sapei si a garniturii de foraj si actiunii fizico-chimice a fluidului de
foraj. Astfel, marirea diametrului se produce in dreptul marnelor si argilelor, prin hidratarea
particulelor de roca si antrenarea lor in circuitul fluidului de foraj, iar in dreptul rocilor
formate din saruri, prin dizolvarea acestora.
Micsorarea diametrului se produce in dreptul stratelor poros-permeabile, formate din
nisipuri, gresii, calcare si dolomite, datorita fenomenului de filtrare si depunerii turtei de
colmatare pe peretii sondei. Cavernometria se inregistreaza cu ajutorul unui dispozitiv numit
cavernometru, prevazut cu trei sau patru brate extensibile, care se deschid cu ajutorul unui
resort la marirea diametrului sondei. In timpul deplasarii dispozitivului in sonda, deschiderea
bratelor creste sau scade, dupa variatiile diametrului, actionand un traductor potentiometric.

53

Aceste variatii sunt inregistrate la suprafata prin intermediul unui fotoinregistrator, obtinand
diagrafia de cavernometrie, calibrata in inch sau centimetri.
Aplicatiile cavernometriei sunt urmatoarele:

determinarea caracterului litologic al rocilor traversate de sonde;

separarea in profilul sondei a rocilor poros-permeabile, impermeabile si compacte;

determinarea diametrului sondei in dreptul stratelor colectoare;

determinarea diametrului mediu al sondei si calculul volumului de ciment necesar


cimentarii coloanei.

CAPITOLUL 8 . PROIECTAREA ALEGERII INSTALATIEI


SI A GARNITURII DE FORAJ
8.1. Metodica alegerii instalatiei si a garniturii de foraj
8.1.1. Metodica alegerii garniturii de foraj
Prin garnitura de foraj se intelege ansamblul de tevi, insurubate intre ele, care servesc
in primul rand la antrenarea sapei de foraj. Elementele componente ale acestui ansamblu sunt
numite prajini. In cazul forajului cu masa rotative sau cu cap hidraulic motor, garnitura de
prajini reprezinta arborele de transmisie a miscarii de rotatie de la suprafata la sapa: prin
intermediul ei se transmite energia necesara dislocarii rocii din talpa sondei.
Garnitura de foraj formeaza un dublu canal de circulatie a fluidului de spalare si
evacuare a detritusului dislocat de sapa: fluidul este pompat prin interiorul prajinilor spre talpa
si iese inapoi la suprafata prin spatiul inelar format de garnitura cu peretii sondei. Pentru ca
sapa sa avanseze, ea trebuie rotita si apasata pe talpa sondei. Apasarea axiala este creata
lasand pe sapa o parte din greutatea garniturii, mai exact o parte din greutatea prajinilor grele.
Garnitura de foraj este alcatuita in primul rand din prajini. De la suprafata spre talpa se
disting patru tipuri de prajini: prajina de antrenare, prajini de foraj, prajini intermediare si

54

prajini grele. Dar in afara lor, intr-o garniturta de foraj mai pot fi intalnite: reductii,
stabilizatori, corectori, amortizor de vibratii, geala de foraj, cana de siguranta. In concluzie,
garnitura de foraj reprezinta o succesiune de componente de la capul hidraulic pana la sapa,
eventual pana la motorul submersibil montat deasupra ei.
Prajina de antrenare preia miscarea de rotatie de la masa rotativa si o transmite spre sapa
prin intermediul garniturii de foraj. Pe masura ce sapa avanseaza, prajina de antrenare
culiseaza prin masa rotativa. Prajinile de antrenare sunt de doua tipuri: cu profil patrat si cu
profil hexagonal.
Prajinile de foraj sunt tevi cu lungimea de circa 9 m, terminate la un capat cu cep si la
celalalt cu mufa, ambele filetate, pentru a fi imbinate intre ele.
Pentru a accelera insurubarera si desurubarea lor, prejinile trebuie sa aiba imbinari
filetate cu pasul si conicitatea mari, ceea ce ar necesita ingrosari substantiale la capete, in
absenta racordurilor. In prezent se construiesc numai prajini cu racorduri sudate. Prajinile
propriu-zise se fabrica prin laminare, capetele fiind ingrosate prin presare ulterioara la cald.
Dupa modul de ingrosare, se disting prajini de foraj cu capete ingrosate spre: interior, exterior,
interior si exterior. Lungimea ingrosarilor de la capete trebuie sa fie suficient de mare, iar
trecerea spre corpul prajinii trebuie sa fie treptata si cu raze de curbura mari ca sa se evite
concentrarile de tensiune la solicitarile de incovoiere, cu oboseala materialului si formarea
vartejurilor de eroziune. Solicitarea principala a prajinilor de foraj este data de relatia:
lpf=H lpg

(8.1.)

in care: H reprezinta adancimea coloanei de burlane;


lpg lungimea prajinilor grele
Prin urmare, greutatea garniturii de prajini de foraj se stabileste conform relatiei urmatoare:
Gpf=lpfqpf g

(8.2.)

in care: qpf reprezinta masa unitara a prajinilor de foraj;


g acceleratia gravitationala
Prajinile intermediare sunt numite si prajini de foraj cu peretii grosi, prajini de trecere sau
prajini semigrele. Acestea au diametrul nominal identic cu cel al prajinilor obisnuite, dar
poseda pereti mult mai grosi. Ele sunt prevazute cu o ingrosare suplimentara la mijloc, cu
diametrul intermediar intre cel al prajinii si cel al racordurilor. Prajinile intermediare se
intercaleaza intre prajinile grele si cele obisnuite ca sa realizeze o trecere gradata de la
rigiditatea mare a primelor la rigiditatea scazuta a celorlalte.

55

Prajinile grele sunt tevi cu pereti relativ grosi, 20100 mm, care se plaseaza deasupra
sapei si creeaza apasarea necesara pentru avansarea ei. Avand masa si rigiditatea ridicate,
prajinile grele concentreaza greutatea lasata pe sapa mai aproape de talpa. Ca rezultat,
lungimea garniturii aflate in compresiune este mai mica si tendinta de flambaj mai redusa:
pericolele de deviere a sondei si de rupere a prajinilor se diminueaza.
Lungimea ansamblului de prajini grele se stabileste astfel incat apasarea maxima lasata pe
sapa sa nu depaseasca greutatea ansamblului in noroi. Astfel:

l pg

Pmax


0,75 q pg 1 n
o

(8.3.)

in care: Pmax reprezinta apasarea maxima pe sapa;


qpg greutatea unitara a prajinilor grele;
n densitatea noroiului de foraj;
o densitatea otelului
Se considera urmatoarele apasari pe sapa in functie de natura rocii:
Pmax=(0,50,8) tf/in pentru roci moi
Pmax=(0,81,5) tf/in pentru roci semitari
Pmax=(1,52) tf/in pentru roci tari
Pmax=(22,5) tf/in pentru roci foarte tari
Greutatea garniturii de prajini grele este data de relatia:
Gpg=lpgqpgg

(8.4.)

Prajinile grele uzuale sunt cilindrice, au aceeasi lungime ca si celelalte prajini, aproximativ 9
m, si se imbina intre ele cu cep si mufa, ambele taiate din corp. Acestea se fabrica prin
laminare sau forjare.
8.1.2. Metodica alegerii instalatiei de foraj
Instalatiile de foraj si de extractie se aleg dupa o serie de criterii care tin seama de
capacitatea acestora, scopul lucrarilor, posibilitatea de transport, etc. Utilizarea rationala a
acestora presupune masuri deosebite care se iau incepand din faza de motivatie a instalatiei
pana in aceea de schimbare a locatiei. Diversitatea conditiilor de lucru, adancimile de foraj, au
determinat construirea unei game variate de instalatii; clasificarea acestora este posibila luand
in considerare urmatoarele criterii: adancimea maxima de lucru, sistemul de actionare, gradul

56

de mobilitate, locul de amplasare si obiectivul lucrarii. Conform primului criteriu, instalatiile


pot fi usoare, medii si grele.
Tinand seama de sistemul de actionare, se disting urmatoarele tipuri: Diesel, electrice
si cu turbine cu gaz.
Tinand seama de locul de amplasare, instalatiile pot fi montate pe sol, pe mare, sau in
subteran; obiectivul lucrarilor, determina construirea unor instalatii de sondeze, de foraje
hidrogeologice si pentru hidrocarburi fluide.
Tendintele moderne in constructia instalatiilor de foraj au in vedere faptul ca timpii de
montare, demontare si transport au o pondere foarte importanta in durata ce revine activitatii
de foraj.Daca se ia in considerare gradul de mobilitate si modul de montare se poate face
urmatoarea

grupare

instalatiilor:

stationare,

transportabile,

autotransportabile

si

transportabile in blocuri mici.La alegerea unei instalatii de foraj se au in vedere urmatoarele


criterii: sarcina la carlig (normala sau maxima); puterea totala instalata; capacitatea hidraulica
a pompelor; capacitatea de depozitare a prajinilor.
Sarcina normala la carlig este conditionata de sarcinile sistematice maxime ce intervin in
timpul forajului si anume la extragerea celei mai grele garnituri de foraj:

a
Fcn G pg G 1 n f G 1
0 g
pf o g

(8.5.)

in care: a reprezinta acceleratia garniturii la inceputul ridicarii; a=(0,10,3) m/s2


f coeficient de frecare la deplasarea garniturii; f=(0,10,2)
G0 greutatea prajinii de antrenare si a capului hidraulic; G0=10 kN
Sarcina maxima la carlig este conditionata de sarcinile maxime nesistematice (greutatea
celei mai grele coloane de tubare) sau accidentale si anume:

a
F
G 1 n f
CM1
o g

(8.6.)

F
Fen F
CM 2
sd

in care: Fsd reprezinta forta suplimentara de desprindere; Fsd=(300600) kN


CAPITOLUL 9. Accidente de foraj, prinderi in gaura de sonda
Se spune ca o sonda este avariata (accidentata), atunci cand, prin deteriorarea ei sau a
echipamentului din sonda, ori prin blocarea ei cu diverse elemente prinse, scapate sau ramase
in timpul unei operatii, continuarea procesului de foraj nu mai este posibila. Rezolvarea

57

avariei si reluarea lucrului in sonda presupun cheltuieli suplimantare de timp, manopera,


materiale, utilaje si scule, care nu au foest prevazute. Cheltuielile respective sunt considerate
neproductive.Accidentele de foraj sunt clasificate dupa diverse criterii:

natura accidentului: prinderi in gaura de sonda, smulgeri, ruperi, spargeri sau turtiri ale
materialului tubular, avarii de sape, scapari de scule, prajini sau burlane in sonda,
eruptii libere;

echipamentul avariat: accidente ale garniturii de foraj, ale coloanei de burlane,


accidente de sapa, freze sau carotiere, de turbine, motoare elicoidale, probatoare de
strate, aparate geofizice;

operatia in timpul careia are loc accidentul: in timpul forajului, al extragerii sau
introducerii garniturii, al tubarii, cimentarii, probarii, masuratorilor geofizice;

natura cauzalor: geologice, tehnice, tehnologice sau organizatorice.


Garnitura de foraj, instrumentele geofizice introduse cu cablul, coloana de burlane in

timpul tubarii sunt prinse in sonda atunci cand extragerea lor nu mai este posibila, chiar si
dupa aplicarea fortelor de tractiune maxime admisibile. Degajarea echipamentului sau a
coloanei prinse si eliberarea sondei necesita metode si mijloace speciale. Durata de executie a
sondei se prelungeste, iar costul forajului se mareste.
Prinderile sunt cele mai frecvente accidente de foraj. Cel mai des este prinsa garnitura
de foraj: la introducere sau extragere, in timpul forajului, la probarea stratelor sau formarea
unui dop de ciment. De obicei, sunt prinse doar prajinile grele sau numai sapa.

Sunt

evidentiate diverse cauze ale prinderilor si anume:


surparea rocilor din peretii gaurii de sonda sau a detritusului acumulat in zonele
largite ale gaurii;
stangerea peretilor gaurii de sonda;
mansonarea garniturii de foraj sau a sapei;
depunerea detritusului sau a materialului de ingreuiere a fluidului de foraj;
lipirea de pereti si abrazivitatea turtei de colmatare;
intepenirea: in gaura conica, intr-o gaura de cheie, la siul unei coloane, intr-o
coloana turtita, prin impanarea cu resturi sau materiale metalice, ori chiar cu
fragmente dure de roca desprinse din pereti, datorita imposibilitatii ruperii
carotei sau a imposibilitatii dezarmarii packerelor dupa probarea stratelor;
intarirea permanenta sau intarziata a cimentului.
58

Surparea peretilor
Excavatia creata prin foraj in masivul de roci tulbura echilibrul natural stabilit in timp.
In jurul gaurii de sonda, tensiunile de redistribuire, iar deformatiile produse reduc diametrul
ei. Apar tensiuni de tractiune si de forfecare, care, cand depasesc anumite limite, desprind
fragmente de roca din pereti; ele se surpa sub greutate proprie. Fenomenul este mai pronuntat
atunci cand coeziunea si frecarile interioare ale rocii sunt scazute, stratele sunt puternic
fisurate si tectonizate, au inclinari mari ori sonda este inclinata. El este agravat de
interactiunea apei din noroi cu rocile, prin reducerea coeziunii pe suprafetele de lunecare sau
prin fenomenul de umflare.
Daca volumul de particule solide este ridicat si ele se aglomereaza, circulatia este
stanjenita, momentul de rotatie la masa rotativa creste, iar ridicarea garniturii devine
imposibila. Exista si cazuri cand prinderea garniturii, blocarea circulatiei si oprirea mesei
rotative sunt aproape instantanee, fara nici un avertisment. Se pot forma si poduri de material
surpat, mai sus de sapa deasupra prajinilor grele, in zone largite - , unde viteza ascensionala
a noroiului este scazuta. Ele provoaca prinderea la intreruperea circulatiei si extragerea
garniturii.
In toate cazurile, existenta surparilor este semnalata de volumul mare de particule
separate la site, de dopurile apreciabile intalnite la talpa dupa un mars.
In zonele predispuse la surpare, se curata materialul cazut, prin circulatie intensa, pe
masura apropierii sapei de talpa, se avanseaza in teren 23 m, se ridica garnitura pentru a
spala fragmentele surpate si procedeul se repeta. Se evita in acest mod prinderea sapei. Cu
timpul, peretii zonei ocnite se stabilizeaza si se colmateaza. Uneori, pentru a traversa un
interval mai gros, peretii gaurii se consolideaza prin cimentare. Proprietatile bune de filtrare si
colmatare reduc pericolul de surpare.
In zonele largite portiuni ocnite, gauri telescopice, sacul de sub siul unei coloane
care n-a putut fi tubata pana la adancimea preconizata - , datorita curentilor de intoarcere de
langa pereti, detritusul se acumuleaza treptat, se colmateaza si poate ramane in echilibru pe
zeci de metri inaltime. La un moment dat, in urma unei depresiuni bruste sau actiunii
garniturii, detritusul se surpa si poate provoca o prindere. Pentru a preintampina fenomenul,
se evita, pe cat posibil, schimbarile de sectiune si variatiile bruste de presiune.
La probarea stratelor netubate, cand depresiunea creata sub packerul probatorului este
accentuata, rocile se pot surpa si prinde piciorul probatorului.

59

Strangerea peretilor
Dupa traversarea lor, unele roci manifesta deformatii radiale apreciabile: diametrul
gaurii de sonda se micsoreaza, peretii ei se strang. Mai intai apar dificultati la introducerea si
extragerea sapei: asa numitele puneri, respectiv tineri. Primele sunt puse in evidenta de
scaderea sarcinii la carlig, sub greutatea normala a garniturii, iar celelalte de cresteri
insemnate ale fortei de tractiune, cand sapa trece prin zona de strangere. In ambele cazuri este
necesara corectarea, largirea gaurii de sonda, la fiecare manevra. Dar, uneori, situatia devine
mai grava: de la imposibilitatea ajungerii cu sapa la talpa pana la prinderea ei, a garniturii sau
a altor echipamente introduse in gaura de sonda, inclusiv prinderea coloanei de burlane in
timpul tubarii si chiar turtirea ei ulterioara.
In contact cu filtratul apos din fluidul de foraj, marnele tinere, bentonitice se umfla si
diametrul gaurii de sonda se reduce. Cele vechi, supuse la un grad mai inalt de litificatie, sunt
mai putin sensibile la apa, dar, sub actiunea presiunii litostatice ridicate, capata insusiri vascoplastice pronuntate. Ele se deformeaza radial si obtureaza gaura de sonda si breciile sarii, cu
intercalatii marnoase, sunt sensibile la apa.
Fenomenul de strangere in dreptul marnelor este controlat in mare masura folosind
noroaie cu viteza de filtrare redusa, noroaie inhibante ori fluide pe baza de produse petroliere
cu activitate echilibrata. Alegerea unui tip sau a altuia depinde de natura marnelor si de
gravitatea dificultatii. Stabilizarea marnelor plastice necesita noroaie cu densitate suficient de
mare. Stratele groase de sare, aflate la adancimi mari, datorita proprietatilor vasco-plastice
pronuntate, creeaza cea mai severa tendinta de prindere. De regula, ele se traverseaza cu
noroaie saturate cu sare sau cu fluide pe baza de produse petroliere, pentru a evita dizolvarea
sarii si ocnirea gaurii de sonda, precum si aparitia unor presiuni neuniforme asupra coloanei
ce va fi tubata. Dar, pentru a evita prinderea, este preferabil ca salinitatea noroiului sa fie
mentinuta sub limita de satutratie. Sunt necesare, de asemenea, dese corectari ale peretilor.
Dupa fiecare 2030 cm forati, peretii sunt corectati pe lungimea prajinii de antrenare.
Mansonarea sapei si a garniturii
La forajul in argile si marne vascoase si lipicioase cu fluide pe baza de apa, o parte
dintre particulele de detritus, in drumul lor de la talpa spre suprafata, se disperseaza trecand in
noroi, iar alta parte se hidrateaza doar la suprafata. Acestea din urma se pot lipi intre ele
formand aglomerari voluminoase. Unele dintre ele nu sunt evacuate, ci plutesc in zonele
largite ori se lipesc de umerii sapei, ai stabilizatorilor si ai racordurilor. Dimensiunile aparente
ale acestora longitudinale si transversale - , se maresc in timp, obturand partial sectiunea de
60

curgere. Cresc momentul la masa rotativa, presiunea de circulatie si, mai ales, frecarile la
manevrare. Uneori, datorita circulatiei, mansoanele de detritus se plimba chiar de-a lungul
prajinilor.
La ridicarea garniturii, mansoanele se taseaza, isi maresc diametrul, frecarile cresc si
extractia poate deveni imposibila. Fortand extragerea sau circulatia, este posibil ca
mansoanele sa se consolideze in loc sa se distruga. Fenomenul este mai frecvent la noroaie
vascoase, cu densitatea si abrazivitatea ridicate, in prezenta unei viteze ascensionale reduse.
Formarea mansoanelor este prevenita folosind noroaie inhibante, aditivi pentru reducerea
adezivitatii, fluide pe baza de produse petroliere si viteze ascensionale suficient de mari.
Mansoanele formate se pot distruge prin rotirea garniturii in gol cu turatii ridicate, manevre
scurte si energice.
Depunerea detritusului si a materialului de ingreuiere
Detritusul se depune deasupra sapei sau a prajinilor grele, fie atunci cand debitul de
roca dislocata este exagerat, fie cand debitul de circulatie si proprietatile structurale ale
fluidului sunt nesatisfacatoare. Fenomenul intervine si accidental: de exemplu, cand o prajina
s-a spart, prin eroziune, debitul de circulatie in zona de sub ea se diminueaza sau chiar se
anuleaza, ori cand circulatia este intrerupta o perioada indelungata, datorita unei defectiuni
sau intreruperi de energie. La forajul cu circulatie pierduta, detritusul nu patrunde in totalitate
in zona de influx si se aglomereaza in gaura de sonda, acolo unde viteza ascensionala devine
insuficienta. Cum, in acest caz, se foreaza cu apa, la intreruperea circulatiei, detritusul se
depune repede si poate prinde sapa. Depuneri apar si la continuturi ridicate de nisip in noroi.
Daca fluidul de foraj este instabil, se depune si materialul de ingreuiere, indeosebi cand are o
granulatie grosiera.
Tendinta de prindere datorita depunerilor este semnalata de: cresterea presiunii de circulatie, a
momentului la masa rotativa si a fortei de tractiune la ridicarea din talpa. Prinderea are loc in
apropierea sapei.
Pentru a preveni fenomenul, debitul de circulatie trebuie sa fie suficient de mare, iar gelatia si
stabilitatea satisfacatoare. Inainte de extragerea garniturii se circula intens pana la evacuarea
detritusului.
Lipirea garniturii si a coloanei
Orice sonda este mai mult sau mai putin deviata de la verticala. De accea, atunci cand
ramane in repaus, garnitura de foraj se lipeste de peretii sondei. La forajul cu motoare
61

submersibile, garnitura se sprijina si in timpul avansarii sapei. Pentru a fi desprinsa, prin


tractiune sau rotire, trebuie invinse fortele de frecare si cele de adeziune dintre prajini si
peretii sondei. In dreptul stratelor permeabile, forta normala este provocata nu numai de
inclinarea sondei, ci si de diferenta de presiune sonda-strat.
Forta de desprindere creste cu: grosimea turtei si diametrul prajinilor, cu lungimea
intervalului permeabil, diferenta de presiune sonda-strat si cu inclinarea sondei. Totodata, ea
depinde de proprietatile lubrifiante si adezive ale turtei.O prindere prin lipire intervine uneori
doar dupa 1015 min. de intrerupere, alteori dupa cateva ore. Sunt prinse de regula prajinile
grele, deoarece aria lor de contact este mai mare. Circulatia nu este deranjata. Si coloanele de
tubare nemiscate pot fi prinse prin lipire.
Pentru a preveni prinderile prin lipire se recomanda: folosirea noroaielor cu viteza
mica de filtrare si continut redus de particule solide, reglarea densitatii noroiului astfel incat
diferenta de presiune sonda-strat sa fie mentinuta cat mai scazuta, utilizarea prajinilor grele
profilate si a stabilizatorilor, aditivarea noroaielor cu lubrifianti, care sa micsoreze
coeficientul de frecare si adezivitatea turtei de colmatare. Cand riscul prinderii prin lipire erste
accentuat, se evita lasarea garniturii in repaus, reducand la minim intreruperile, de exemplu
cele necesare adaugarii prajinii de avansare.

Intepenirea garniturii sau a sapei


In roci tari si abrazive, sapele cu role se uzeaza nu numai la dantura, ci si lateral, pe
contraconuri si chiar pe cozorocii falcilor. Sapa isi micsoreaza diametrul si gaura de sonda ia
o forma tronconica. Daca urmatoarea sapa se introduce in aceasta portiune subcalibrata cu
viteza mare, fara a corecta gaura de sonda, ea se poate impana si intepeni. Fortata in jos, axele
rolelor pot ceda, si sapa este avariata. Riscul de impanare este mai ridicat in roci dure si in
gauri cu conicitate mai lina. Sapele cu diamante se intepenesc mai usor decat cele cu role,
deoarece prezinta o suprafata de calibrare mai mare si nu au elemente mobile.
Pentru a preveni intepenirea sapei, intervalul forat cu sapa anterioara se corecteaza, cel putin
pe ultimii 9 m, cu apasari reduse, 2030 kN. Corectarea este necesara intotdeauna cand se
schimba o sapa cu diamante cu una cu role si invers.
Daca pe peretele sondei s-a format o gaura de cheie, prajinile de foraj se deplaseaza la
extragere de-a lungul canalului longitudinal format. Prajinile grele, cand au diametrul mai
mare decat latimea canalului, stabilizatorii si sapa nu pot trece; daca viteza de ridicare este

62

mare, ele se intepenesc la intrarea in canal. Cand gaura de cheie este formata de corpul
prajinilor, nu trec nici racordurile lor.
Aparitia unei suprasarcini la extragere, peste greutatea garniturii si frecarile obisnuite, la
trecerea capului prajinilor grele sau a sapei printr-o anumita zona curbata, suprasarcina care se
accentueaza la marsurile urmatoare, constituie un indiciu de formare a unei gauri de cheie.
Daca nu se iau masuri de inlaturare, de largire a gaurii de cheie, la un moment dat garnitura nu
mai poate fi extrasa. Prinderea intr-o gaura de cheie este adesea agravata de efectul lipirii si
cel al presiunii diferentiale.
Cand este detectata o gaura de cheie, pentru prevenirea prinderii, trebuie evitata in primul
rand, tractiunea excesiva si intepenirea garniturii. Eliberarea ei devine mult mai dificila.
In aceasta situatie, se monteaza prajina de antrenatre si, rotind usor garnitura, cu circulatie, se
trage cu 2030 kN peste greutatea ei. Daca tendinta de prindere are loc la sapa, aceasta se
rostogoleste peste canalul gaurii de cheie si garnitura se poate extrage.
Daca o coloana de burlane se turteste in timpul forajului, in dreptul unui masiv de sare sau
a unei marne plastice, si garnitura de foraj se afla in sonda, ea va fi prinsa. Accidentul este rar
intalnit, dar eliberarea garniturii este practic imposibila. Se recupereaza doar portiunea libera
de deasupra locului de prindere.
In dreptul rocilor dure, cand spatiile inelare sunt inguste, sapa, carotiera, prajinile grele,
ancora de coloane a probatoarelor de strate pot fi impanate cu diverse obiecte metalice.
Acestea sunt scapate de la suprafata, de obicei in timpul manevrelor sau provin de la unele
echipamente avariate in gaura de sonda si care au fost impinse anterior in pereti sau intr-o
zona largita. Foarte usor se intepenesc carotierele, cand spatiul inelar dintre ele si peretii
sondei este foarte ingust, deoarece in timpul carotajului garnitura nu poate fi manevrata.
Uneori, dupa probarea unui strat, garnitura nu poate fi extrasa deoarece packerul nu se
dezarmeaza de pe peretii sondei. Cauzele intepenirii lui pot fi: depunerile de detritus, material
de ingreuiere si, mai ales, fragmente de roca surpate din pereti, prezenta obiectelor metalice
scapate de la suprafata sau desprinse din pereti, deteriorarea cauciucului. Adesea se blocheaza
ancora de coloana.
In scopul prevenirii prinderii sonda trebuie bine curatata inaintea probarii. Se verifica sculele
de manevra pentru a preintampina caderea obiectelor metalice.
Prinderea in ciment

63

Exista diverse situatii de prindere a garniturii de foraj in ciment. La formarea unui dop
de ciment mai lung la talpa sondei, prajinile pot fi prinse fie din cauza unei erori de calcul sau
de operare, fie pentru ca cimentul a prizat mai repede decat s-a apreciat anterior. La
cimentarea unui liner, garnitura poate fi prinsa daca excesul de pasta care trece deasupra
capului lainerului este prea mare si garnitura nu este extrasa la timp sau daca garniturile de
etansare a lainerului cedeaza si pasta urca in spatele prajinilor.
Cand se formeaza un dop de ciment pentru sprijinirea piciorului probatorului de strate, acesta
poate fi prins daca pasta de ciment se intareste cu intarziere. Pe suprafata interioara a
burlanelor ramane uneori, dupa cimentare o pojghita groasa de ciment. Daca nu este
indepartata cu un curatitor, pojghita este deranjata de prajini, se aglomereaza, se intareste si
poate provoca o prindere grava in coloana.
In incheiere, sunt prezentate cateva reguli generale de prevenire a prinderilor de
garnitura sau de coloana:
se utilizeaza un fluid de foraj care sa minimizeze tendintele de umflare, surpare,
curgere sau dizolvare a rocilor traversate, pe cat posibil un fluid inhibant, cu
viteza mica de filtrare si continut redus de particule solide, cu proprietati
lubrifiante;
se reduc la minimum perioadele de lasare a garniturii in nemiscare si fara
circulatie, indeosebi in dreptul stratelor instabile sau permeabile; daca
intreruperile sunt mai indelungate, se retrage garnitura in coloana de burlane;
se corecteaza, cu circulatie normala, turatie redusa si avansare moderata, zonele
cu tendinta de prindere si de formare a gaurilor de cheie, si se noteaza adancimea
acestor zone in raportul de foraj;
in funcie de stabilitatea rocilor traversate, se intrerupe din cand in cand avansarea
sapei si se manevreaza garnitura, cu circulatie, pe inaltimea permisa de turla;
pentru traversarea zonelor dificile se creeaza conditiile necesare forarii si izolarii
lor cat mai repede; prin imbatranirea garniturii, dificultatile se amplifica;
se evita forajul gaurilor in trepte, telescopice;
periodic, se controleaza starea gaurii de sonda prin masuratori de deviere,
cavernometrie si profilometrie

64

BIBLIOGRAFIE
1. Beca, C.:

Geologia santierelor petroliere, Editura Tehnica, Bucuresti, 1955.

2. Iordache, G.: Lucrari auxiliare in foraj-extractie, Editura Tehnica, Bucuresti, 1979.


3. Iordache, G., Macovei, N.: Forarea sondelor-probleme, Editura Tehnica, Bucuresti,
1974.
4. Macovei, N.: Forajul sondelor1-Fluide de foraj si cimenturi de sonda, Editura
Universitatii din Ploiesti, 1993.
5. Macovei, N.: Forajul sondelor2-Echipament de foraj, Editura Universitatii din
Ploiesti, 1996.
6. Macovei, N.: Forajul sondelor3-Tubarea si cimentarea sondelor, Editura Universitatii
din Ploiesti, 1998.
7. Macovei, N.: Tehnologia forarii sondelor, vol. III., Editura Universitatii din Ploiesti,
65

1989.
8. Macovei, N.: Hidraulica forajului, Editura Tehnica, Bucuresti, 1989.
9. Marcian, Gh.: Studiul de exploatare a zacamintelor de petrol de la BoldestiSarmatian, Tema 37, poz. 4, I.C.P.T. Campina, octombrie 1994.
10. Popescu, M.G.: Fluide de foraj si cimenturi de sonda, Editura Universitatii din
Ploiesti, 2002.

66