Contractul de antrepriza

Sa vedem care este reglementarea contractului de antrepriza in NCC si sigur ca e nevoie sa

facem o incursiune si in vechea reglementare pentru ca acolo daca ne uitam in VCC, vom vedea
ca acest contract de antrepriza era inclus in categoria contractelor de locatiune ceea ce, cel putin
la prima vedere este cu totul surprinzator.Locatiunea, stim foarte bine, este acel contract in care
locatorul pune la dispozitia celeilalte parti, locatarul,folosinta unui bun contra platii chiriei, a
unui pret.Sigur ca atunci cand este vorba despre antrepriza, in ce consta acest contract?!E vorba
despre acel contract prin care o parte, antreprenorul se obliga sa realizeze o lucrare sau sa
presteze un serviciu, contra platii unui pret.Si atunci sigur ca va intrebati ce legatura este intre
locatiune(adica inchiriere) si antrepriza?!
Legatura se afla in trecut, in dreptul roman, ca de atatea ori.In conceptia dreptului roman, care a
fost preluata de Codul Civil Napoleon si apoi de Codul Civil Roman de la 1864 si trebuie sa stiti
ca in Codul Civil Francez in vigoare care tot Codul lui Napoleon este cu unele modificariantrepriza are sediul la materia locatiunii, dar toata lumea este de acord si in dreptul francez si
era in dreptul nostru,chiar daca va spuneam ca reglementarea era inclusa la contractul de
locatiune, antrepriza totusi nu este o locatiune.
Va spuneam ca explicatia este in trecut, in dreptul roman, unde se considera ca atunci cand o
parte se obliga sa realizeze o lucrare sau sa presteze un serviciu in favoarea altuia nu face altceva
decat sa-si inchirieze munca celui care este beneficiarul lucrarii sau al prestatiei de serviciu.Sigur
ca aceasta conceptie a fost demult timp abandonata pentru ca una este inchirierea muncii, pentru
ca si in dreptul modern exista un fel de inchiriere a muncii prin contractul de munca unde
conteaza durata prestarii serviciului.In cazul contractului de munca unde obiectivul nu este
realizarea unei lucrari sau a prestarii unui serviciu asa cum este in cazul contractului de
antrepriza ci obiectivul este munca in sine care se presteaza pe o perioada determinata sau
nedeterminata.Deci dreptul roman facea diferenta intre locatio operarrum (locatiunea
serviciului/a muncii-ceea ce in prezent este obiectul unei ramuri distincte si anume a dreptului
muncii,reglementari cu totul speciale) si locatio operis facinedi(locatiunea muncii in vederea
operarii unui serviciu sau in vederea realizarii unei lucrari).
Si sub regimul VCC desi reglementarea era inclusa la contractul de locatiune toata lumea era de
acord ca antrepriza nu e o locatiune.Din acest punct de vedere lucrurile erau clare si sub
VCC,desi se pastrau reglementarile din Codul Civil Napoleon care includea acest contract la
contractul de locatiune.NCC, sigur ca fiind un cod modern a abandonat reglementarea anterioara
si pe buna dreptate, deci nu mai include contractul de antrepriza la materia locatiunii ci il include
intr-o categorie distincta la art.1851 NCC inspirandu-se din dispozitiile art.2098 din Codul Civil
Quebec si art.1655 din Codul Civil Italian, defineste antrepriza ca fiind contractul prin care
antreprenorul se obliga ca pe riscul sau sa execute o anumita lucrare material sau intelectuala
ori sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiari in schimbul unui pret.Aceasta definitie este

cat se poate de corecta, deci nu e nimic de obiectat, preluarea este corecta.Nu se poate spune
nimic rau, nu s-a deturnat sensul definitiei, intr-adevar asta este contractul de antrepriza.
In esenta retinem ca acest contract contine 3 elemente caracteristice:
1) Un contract care are ca obiect realizarea unei anumite lucrari sau prestarea unui
serviciu-o sa vedem ce inseamna cele doua
2) Antreprenorul isi asuma obligatiile respective pe riscul sau
3) Sa rezulte ca aceasta obligatie a fost asumata de antreprenor in schimbul unui pret
deci a unei contraprestatii din partea beneficiarului.
Analiza elementelor:
1) Analiza obiectului principal sau al obligatiei caracteristice din partea antreeprenorului
este realizarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu.In esenta ceea ce trebuie sa
retinem este faptul ca este vorba despre o obligatie de a face, spre deosebire de contractul
de vanzare sau alte contracte translative de drepturi, in cazul antreprizei avem de- a face
cu o obligatie de a face.
! A nu se confunda obligatia de a face cu obligatia de prestare.Ce este obligatia de prestare?
Notiunea era cunoscuta inca din dreptul roman, a fost ingropata un timp si dezgropata
recent.Care e diferenta intre ea si obligatia de a face?
Raspuns din sala: (Preluarea raspunsului de catre Profesor): Deci spuneti ca obligatia de
prestare e tot o obligatie de a face?!Dati un exemplu de obligatie de prestare:- (raspuns dat
de student)-electricianul cand face o lucrare e o obligatie de prestare.Profesorul: Nu e o
obligatie de a face?N-ar trebui sa monteze ceva, sa puna sarme de exemplu, sa instaleze
ceva!E o pura obligatie de a face.Sigur ca in limbajul curent a face si prestatie e acelasi
lucru, dar asta numai intr-un sens laic, pentru ca in sensul tehnic, juridic oricat ai vrea ele
sunt esential diferite.Si diferenta este de pilda intre obligatia de a face a antreprenoruluielectricianul care face o instalatie,monteaza sarmele,introduce in perete, pune becuri si
prize.Deci asta este o obligatie de a face, trebuie sa faca ceva ce nu a existat inainte,
realizeaza o lucrare noua, care nu exista, si alta este situatia in cazul contractului de
locatiune cand locatorul are ca obligatie principala punerea la dispozitia locatarului
apartamentul care face obiectul inchirierii si lasarea lui sa stea linistit.Deci aici nu mai
trebuie sa vina in fiecare zi locatorul si sa faca ceva ca sa-l faca pe locatar sa se simta bine.E
obligat doar sa-l lase in pace.Deci aceasta este o obligatie de prestare,deci nu trebuie sa
faca ceva anume ci trebuie sa-l lase pe locatar in mod continuu sa faca ce doreste el, sa
beneficieze de locatiune.
Retineti: in cazul unui contract de antrepriza acea obligatie de a face este aceea de a realiza
ceva nou, o valoare noua care nu exista anterior.De pilda,daca se ridica o constructie pe baza
unui contract de antrepriza, constructia noua este ceva ce nu exista anterior.Sau cand se

presteaza un serviciu, se realizeaza de pilda o consultatie juridica sau

financiara,fiscala,medicala, a.s.a. In aceasta ipoteza se realizeaza o valoare noua,consultatia
respectiva poate fi utilizata.
Deci va rog sa retineti ca intotdeauna in cazul obligatiei specifice contractului de
antrepriza care este o obligatie de a face care are ca obiect o lucrare sau prestarea unui
serviciu se creeaza o valoare noua care nu exista inainte.Si aici e aceasta diferenta fata de
contractele care au ca obiect o prestare, nu de a face ci obligatia locatorului de a-l lasa pe
locatar in folosinta linistita a lucrului.
Uneori obligatia de a face, specifica contractului de antrepriza este legata si de o obligatie
de transfer a proprietatii.Daca antrepriza are ca obiect o realizare a unui lucru care nu exista
anterior:confectionarea unei case,a unei unelte, in aceasta ipoteza exista si o obligatie de a
transfera proprietatea care este subsidiara, pentru ca principala este o obligatie de a face
care absoarbe transferul proprietatii.Invers, si in cazul contractului de vanzare care este un
contract tipic de transfer al proprietatii,care are ca obiect principal transferul proprietatii
poate exista si obligatii de a face.De pilda, apare un viciu ascuns,vanzatorul este obligat sa
repare lucrul,asta este o obligatie de a face.Dar aceasta obligatie de a face a vanzatorului este
una accesorie,subisidiara care este anihilata de obligatia principala.Deci aici este diferenta
esentiala a contractului de antrepriza fata de celelalte contracte.
Sigur ca stim ca exista si obligatii de a nu face,de pilda, o parte isi asuma obligatia fata de
alta sa nu concureze,sa nu ridice pe terenul lui o constructie care sa-i ia privelistea la mare
celuilalt.In aceasta situatie se pune intrebarea daca avem de-a face cu un contract de
antrepriza sau nu?!Raspunsul este hotarat NU !!!!! In aceasta ipoteza nu se realizeaza o
valoare noua, este o simpla abstentiune, nu se creeaza nimic nou,deci astfel de contracte
care au ca obiect o abstentiune nu pot intra in categoria contractelor de antrepriza.
Retinem ca obiectul principal al contractului de antrepriza este de a face: o lucrare si arata
Codul si in mod corect chiar in definitia contractului de antrepriza ca poate fi vorba despre o
lucrare materiala,confectionarea unui lucru nou sau o lucrare intelectuala: realizarea unei
opere literare,artistice ,etc.Din acest punct de vedere nu este nici o diferenta si atunci ne dam
seama ca obiectul contractului de antrepriza poate fi foarte divers.De pilda, e contract de
antrerpriza contractul prin care pantofarul se obliga sa-ti repare pantofii stricati sau telefonul
defect si tot contractde antrepriza este atunci cand un arhitect se obliga sa faca proiectarea
unui imobil de complexitate sau un inginer al unei rachete interspatiale.Ne dam seama ca
paleta sau posibilitatile din punctul de vedere al obligatiilor asumate de antreprenor pot fi
foarte diverse.
Pe langa realizarea unei lucrari materiale sau intelectuale poate sa aiba ca obiect si prestarea
unui serviciu.In cazul acesta, nu se realizeaza o valoare noua.De pilda mergeti la frizer sau
coafor, sigur ca se realizeaza o opera noua, dar nu in sine opera respectiva este obiectul

prestatiei ci serviciul de a te tunde, de a arata civilizat .Sau cand te duci la masaj, nu se

realizeaza nimic nou ci te face sa te simti bine sau prost daca masajul nu e facut profesionist
.Deci iata ca obiectul contractului de antrepriza poate fi cat se poate de divers.Si vedeti ca in
cazul prestarilor de servicii e vorba de prestatii in care face ceva antreprenorul dar care nu
sunt obiecte apropriabile.Nu pot fi insusite cu titlu de proprietate de catre beneficiar.
Mai precizam ca nu toate contractele care au ca obiect obligatii de a face sunt contracte de
antrepriza.Si atunci va puneti intrebarea, cand e una si cand e alta?
Haideti sa vedem: Exemplul cu contractele de depozit si de mandat.
In cazul contractului de depozit, depozitarul este obligat sa pastreze bunul pe care l-a predat
deponentul si sa-l restituie la cerere acestuia cu sau fara plata(gratuit/oneros)-sa i-l restituie
cand i-l va cere~e o obligatie de a face.In cazul contractului de mandat, mandantul il
imputerniceste pe mandatar ca in numele si pe seama sa, sa realizeze adica sa incheie acte
juridice-aici este obiectul specific mandatului si diferenta fata de antrepriza, dar aceste
contracte evident ca nu sunt contracte de antrepriza pentru ca pe de o parte nu se realizeaza o
valoare noua si pentru ca pe de alta parte, contractul de antrepriza este GENUL ,deci o
categorie mai extinsa care include obligatia de a face si exista SPECII , deci in cadrul
genului anumite categorii mai restranse care difera prin anumite caracteristici de genul care
este categoria mai larga.Prin urmare tot ceea nu este specific unui alt contract decat cel de
antrepriza,adica cel prin care se realizeaza o valoare noua,poate repezenta obiectul unui alt
contract dar nu al contractului de antrepriza.
2) A doua caracteristica: antreprenorul realizeaza lucrarea sau presteaza serviciul pe
riscul sau.Aici se face diferenta intre contractul de antrepriza in cazul caruia
antreprenorul face lucrarea in principiu pe riscul sau=e liber sa faca cum crede el,el e de
obicei profesionistul.De pilda, cand se apuca un constructor sa-ti realizeze constructia tu
ca beneficiar care habar n-ai, il lasi in pace.Sigur ca uneori beneficiarul, cum era
Ceausescu dadea indicatii,el habar n-avea da dadea indicatii.Osa vedem ce se intampla
cu astfel de indicatii, ca exista reglementari in materie.Dar in principiu atunci cand
antreprenorul are de-a face cu un beneficiar normal e liber sa faca ce vrea.
Asta nu inseamna ca e liber sa faca orice prostie.Beneficiarul care plateste, are dreptul sa
urmareasca evolutia lucrarilor si o sa poata interveni in anumite conditii si sa aiba anumite
pretentii.Dar antreprenorul are dreptul sa-si aleaga mijloacele prin care sa ajunga la
rezultatul dorit.Aici va spuneam ca e diferenta esentiala intre contractul de antrepriza unde
antreprenorul e independent si contractul de munca unde angajatorul are dreptul sa aiba
anumite pretentii fata de angajat:sa-i respecte programul de lucru, sa nu stea in timpul
programului-e un raport de subordonare.
De aceea daca antreprenorul realizeaza lucrarea pe riscul sau, antreprenorul nu este prepusul
beneficiarului.Deci, cand sa zicem ca antreprenorul cauzeaza un prejudiciu unui

tert ,angajarea raspunderii lui pe temei delictual nu poate fi decat pentru raspundere
proprie.Nu raspunde beneficiarul ca si comitent al antreprenorului.Prin exceptie, cand s-ar
putea intampla o astfel de situatie, sa existe un raport de prepusenie? Atunci cand
beneficiarul si-a asumat el directia,deci nu-l mai lasa independent pe antreprenor, ii zice
el ce sa faca.In acea situatie se creeaza raportul de prepusenie,raportul de subordonare dar
numai prin exceptie,un om normal...intrerupere din sala....comentarii din sala...Profesorul
pune o intrebare: ce fel de contract ar fi acela in care antreprenorul se subordoneaza
indicatiilor directe ale beneficiarului? E contract de munca? Nu. E contract de mandat? Nu.
E de antrepriza, ramane asa pentru ca partile pot deroga fiindca nu e o chestiune de
ordine publica, dar raspunderea antreprenorului intr-o astfel de ipoteza este mai
restransa.Beneficiarul vrea sa fie jucator sau independent, sa-i impuna anumite reguli, cum
sa realizeze acel...aici trebuie sa intelegem foarte clar ca beneficiarul poate sa aiba orice
pretentii, daca de pilda obiectul lucrarii este realizarea unei vile, beneficiarul poate sa aiba
orice pretentie oricat de fistichie, o vrea nu stiu cum colorata foarte viu sa se vada din
Cosmos sau sa aiba nu stiu ce forme.Poate sa aiba astfel de pretentii, beneficiarul in masura
in care n-ar putea duce la daramarea cladirii si la omorarea locatarilor pentru ca atunci
antreprenorul raspunde in calitate de profesionist;(antreprenorul)poate sa-si asume acele
obligatii dar acolo nu-i un raport de subordonare directa pentru ca antreprenorul ramane liber
sa realizeze pretentiile respective cum crede el.
Dar in principiu va rog sa retineti ca antreprenorul lucreaza pe riscul lui ceea ce inseamna
ca suporta si consencintele deciziilor pe care le ia.Sigur ca sunt situatii in care antreprenorul
de pilda, daca trebuie sa ridice o constructie sutdiaza planurile si isi da seama ca planurile
sunt gresite, intr-o astfel de situatie el are obligatia de a-l informa pe beneficiar si daca
beneficiarul cu toate ca planurile sunt gresite si-ar putea duce la consecinte grave-cauzarea
unor prejudicii- in aceasta ipoteza antreprenorul are dreptul sa rezilieze contractul, adica sa
refuze sa mai realizeze lucrarea pentru ca survin consecintele acelea inacceptabile sau
daca crede ca totusi s-ar putea face si asa, fara sa fie consencintele cu totul si cu totul
grave isi asuma obligatia sa realizeze lucrarea dar raspunderea trece la beneficiar.Dar asta
numai ca o urmare a indepliniri obligatiei de informare din partea antreprenorului care
prin aceasta atentionare catre beneficiar ii transfera acestuia consecintele nefavorabile ale
realizarii lucrarii in conditiile in care le-a inteles beneficiarul.
3) Lucrarea/prestarea serviciului sa se faca contra platii unui pret.Exista si situatii cand se
realizeaza lucrari sau presteaza serviciu dar cu titlu gratuit.Este vorba de asa numitele
contracte de asistenta benevola.Art. 1354 NCC aminteste de aceasta categorie de
contracte, si vedem ca raspunderea celui care realizeaza lucrarea este atenuata fata de
raspunderea antreprenorului.
De pilda, un vecin care vrea sa te ajute ca ti s-a defectat instalatia electrica si el zice ca are
anumite cunostinte sau chiar are-poate e chiar electrician, si in virtutea raportului de vecinatate
e dispus sa-ti repare instalatia gratuit in aceasta ipoteza e un contract de asistenta benevola caruia

nu i se aplica regulile de la antrepriza desi obiectul prestatiei vecinului este perfect identic cu cel
al unui contract de antrepriza, dar pentru ca prestatia este facuta cu titlu gratuit, contractul nu
mai intra in categoria antreprizei ci in categoria asistentei benevole unde raspunderea celui
care presteaza serviciul este mai atenuata decat in cazul antreprizei.
Cu asta am lamurit care sunt elementele esentiale ale contractului de antrepriza:Obiectulobligatie de a face: lucrare/prestarea unui serviciu;faptul ca antreprenorul le face independent si
ca trebuie sa existe un pret.Aceasta inseamna ca avem de-a face cu un contract oneros.Si cu asta
sa evocam fie si pe scurt caracterele juridice ale contractului de antrepriza:
a) Oneros
b) Consensual-pt.ca legea nu impune forma ad validitatem, dar atunci cand vorbim despre
lucrari publice, mai ample sau atunci cand in practica pentru a se putea face proba
elementelor contractului de regula se incheie in scris, dar ad validitatem legea nu impune
o cerinta anume.
c) Comutativ, in principiu; in anumite situatii o sa vedem ca poate fi si aleatoriu.
d) Sinalagmatic
Cu aceasta trecem sa facem unele delimitari ale contractului de antrepriza fata de contractele cu
care prezinta unele asemanari:
1) Delimitarea fata de contractul de vanzare:
Atunci cand am vorbit despre contractul de vanzare ati retinut ca este vorba despre un contract
care are ca obiect principal sau o obligatie caracteristica transferul unui drept.Antrepriza are ca
si obiect caracteristic o obligatie de a face.Sigur ca, de regula, nu se pot confunda ca a face este
una si a transfera proprietatea este alta.Si ati vazut ca transferul proprietatii este in principiu o
consecinta automata a incheierii valabile a contractului de vanzare; nu trebuie sa faca
nimic,ceva, vanzatorul ca sa transfere proprietatea chiar si atunci cand este vorba de obtinerea
proprietatii in viitor obiectul principal este transferul proprietatii nu obligatia de a face.Dar cu
toate acestea,sigur ca exista situatii in care, avem nevoie de stabilirea unor criterii de delimitare
ale vanzarii fata de antrepriza.Si cand se intampla acest lucru?!
Acest lucru se intampla atunci cand lucrarea este realizata de catre o parte cu materialul
sau.Deci cand lucrarea este realizata exclusiv cu materialul clientului atunci contractul nu poate
fi decat de antrepriza pentru ca nu transfera niciun drept de proprietate.Dar atunci cand
lucrarea este realizata cu materialul antreprenorului in acea ipoteza are loc si un transfer de
proprietate si atunci se pune problema daca contractul este de antrepriza sau este de vanzare?!
Si din acest punct de vedere trebuie sa stiti ca a existat o anumita evolutie in doctrina si in
jurisprudenta, evolutie care a vut loc sub regimul VCC.NCC contine un text care transeaza
aceasta problema dar pentru a putea intelege continutul textului din NCC avem nevoie o scurta
evocare a evolutiilor sub regimul VCC.

Sub acest regim(VCC) se facea distinctia intre situatia in care prestatiile aveau ca
obiect un bun mobil sau un bun imobil.Cand era vorba despre bunurile mobile s-au
emis mai multe opinii sau mai multe conceptii.Intr-una dintre acestea se considera ca acel
contract atata timp cat realizarea bunului este in curs de realizare, contractul este unul de
antrepriza si ca dupa finalizarea lucrarii si predarea bunului catre cealalta parte
contractul este de vanzare.Deci era vorba despre o calificare distributiva.In parte
antrepriza, in parte vanzare.Nu era cea mai fericita rezolvare si neajunsurile s-au
demosntrat in timp.
De aceea unii au conceput o alta idee sau o alta opinie si au zis ca in ipoteza examinata
ceea ce conteaza este valoarea bunurilor care formeaza obiectul lucrarii respective.De
pilda, daca materialul asupra caruia se exercita operatiunile specifice realizarii lucrarii
este unul valoros atunci ceea ce prevaleaza este contractul de vanzare cand se spunea ca
transferul proprietatii este obligatia caracteristica si ca prestarea lucrarii sau realizarea ei
este un element accesoriu.Deci era vorba despre o conceptie a calificarii dupa criteriul
economic.Acest criteriu pare simplu si a si fost adoptat de unele reglementari
internationale cum este cazul Conventiei de la Viena cu privire la vanzarea
internationala de marfuri care la art.3 pct 2 adopta aceasta conceptie.
Nici aceasta nu s-a dovedit a fi la adapost de orice critici pentru ca se poate intampla ca
cele doua elemente, valoarea muncii prestate de cel care confectioneaza obiectul si
valoarea materialului sa fie egale.Si atunci care e caracterizarea? Si atunci altii au adoptat
o alta conceptie, conceptia subiectiva care au spus ca ceea ce conteaza este vointa
partilor.Deci conteaza ceea ce si-au propus partile sau si-au imaginat partile atunci
cand au incheiat contractul.Daca in conceptia lor prevaleaza valoarea materiala atunci
contractul este de vanzare si daca prevaleaza valoarea muncii atunci contractul este de
antrepriza. Sigur ca si aceasta conceptie a fost criticata pentru ca necesita probe.Adica sa
probezi ce au gandit partile.De unde sa probezi daca nici partile poate nu mai stiu ce-au
gandit cand au incheiat contractul.

Si atunci altii au venit cu conceptia care se pare ca s-a impus sau cel putin mai recent s-a
impus.Este a aceea a criteriului muncii specifice.Adica in esenta este vorba despre
faptul daca cel care realizeaza lucrarea depune o munca care este aparte fata de orice
alta munca care trebuie investita pentru realizarea unui anumit obiect sau este una
specifica.In esenta este vorba de a face diferenta intre productia de serie si prodcutia la
comanda sau pe masura.De pilda, in cazul confectionarii unui autoturism.Daca cel care
doreste sa achizitioneze un autoturism n-are nici o pretentie anume in privinta
automobilului pe care ar vrea sa-l cumpere il lasa pe producator sa faca cum crede el
autoturismul si el ii plateste pretul.In aceasta ipoteza nu este nici o munca specifica.Deci
producatorul face ceea ce el face obisnuit si cum crede el.In aceasta ipoteza e vorba
despre un contract de vanzare.Daca insa, cel care doreste sa achizitioneze autoturismul

are pretentii.E un print din Abu Dhabi si vrea ca masina sa fie nustiu cum, cu 3 boturi si
elice de elicopter.Deci doreste sa fie cu totul si cu totul in afara productiei de serii.In
aceasta ipoteza producatorul, cel care realizeaza autoturismul trebuie sa faca o munca
spcifica.Deci pe masura sau la comanda.
In esenta in aceasta conceptie atunci cand beneficiarul poate interveni in procesul de
confectionare a bunului impunand anumite cerinte, are anumite pretentii poate urmari
procesul de productie, are dreptul sa ceara una si alta.In aceasta ipoteza contractul este de
antrepriza.
Deci astea au fost conceptiile care s-au emis de-a lungul timpului sub regimul VCC si conceptii
care in dreptul francez sunt valabile si la ora actuala pentru ca acolo e inca in vigoare Codul Civil
Napoleon.
In privinta bunurilor imobile avandu-se in vedere principiile care decurgeau din dispozitiile
articolelor 492-494 VCC care se refereau la accesiunea imobiliara artificiala si care spuneau in
esenta ca proprietarul terenului devine proprietarul supra-edificatului=ceea ce se construieste
pe teren pe masura ce materialele sunt incorporate in teren.Ceea ce conta era cine e
proprietarul terenului la momentul ridicarii constructiei.Daca proprietarul era beneficiarul in
acea ipoteza contractul era de antrepriza.Pentru ca el devenea proprietar pe masura ce se
incorporau materialele in teren si ceea ce facea constructorul era antrepriza.Daca insa
constructia se realiza pe terenul antreprenorului in aceasta situatie, cand se termina lucrarea
trebuia sa opereze transferul proprietatii.Deci se considera ca este vorba despre un contract de
vanzare.
Sub regimul NCC:
Lucrurile stau in felul urmator.Aici avem art.1855 NCC care prevede:Contractul este de
vanzare iar nu antrepriza atunci cand potrivit intentiei partilor executarea lucrarii nu contituie
scopul principal al contractului avandu-se in vedere si valoarea bunurilor furnizate.
Ce rezulta din acest text de lege,care din cate mi-am dat seama este inspirat de dispozitiile
art.2103(3) Codul Civil Quebec? E putin ajustat textul NCC; in esenta in Codul Quebec ceea ce
conta era pozitia subiectiva a partilor, si asta rezulta in principal si din dispozitiile art.1855 si
vedeti ca mai este acest codicil sau adaos care spune ca se va rezolva problema avandu-se in
vedere si valoarea bunurilor furnizate.Acum se pune problema ce raport exista intre cele doua
elemente: criteriul subiectiv si criteriul material?! Cred ca raportul este de complementaritate,
adica criteriul esential sau principal este acela subiectiv; deci ce-au dorit partile. Si elementul
acesta material este cel cu care putem stabili daca n-avem alte elemente-care a fost vointa
partilor.Deci in functie de valoarea materialelor putem stabili daca ne incadram intr-o categorie
sau alta.

Sunt doua elemente in art.1855 NCC dar raportul dintre ele este de complementaritate nu de
subisidiaritate, nu putem spune ca unul este principal si celalalt subisidiar, pentru ca se
completeaza unul pe altul.Nu avem nevoie de criteriul material daca rezulta limpede din alte
elemente ale contractului care a fost vointa partilor iar daca nu avem astfel de elemente
atunci intra in joc criteriul complementar care ne poate lumina.Daca nici el nu ne
lumineaza, dar in mod normal ar trebui sa ne lumineze.Deci se pare ca NCC si-a propus si a
reusit in mare parte sa rezolve aceasta spinoasa problema.Dar trebuie sa facem precizarea ca
acele castiguri ale doctrinei si ale jurisprudentei care sunt legate de acea conceptie a muncii
specifice functioneaza si aici.Daca e vorba despre o productie de serie atunci contractul este de
vanzare nu e de antrepriza, daca e vorba despre realizarea unui bun la comanda cu anumite
pretentii si cu dreptul beneficiarului de a-si spune punctul de vedere in privinta realizarii
bunului, atunci contractul este de antrepriza.
Sigur ca aici o sa vedeti cand se va publica studiul sau cartea cu contractul de antrepriza ca pot fi
aduse elemente si din alte sisteme de drept:din dreptul elvetian, exemple din practica judiciara,
dar nu e cazul sa mai insisitam aici ca n-avem timp la dispozitie.Retinem insa ca in esenta care
sunt aceste criterii pe baza carora se pot stabili in anumite situatii daca contractul este de vanzare
sau este de antrepriza.
2) Delimitarea antreprizei fata de locatiune:
Sigur ca cel putin teoretic am spus; obiectul obligatiei principale a antreprenorului este de a face,
de a realiza o lucrare sau de a presta un serviciu.La locatiune este o obligatie de prestare, de a
lasa bunul la dispozitia locatarului.Dar in practica se pot ivi si s-au ivit situatii in care se pot
pune probleme daca este vorba de antrepriza sau locatiune.De exemplu, in situatia in care si
poate unii dintre dumneavoastra va aflati in aceasta situatie; de pilda incheiati un contract cu o
firma de telefonie mobila, nu doriti sau n-aveti bani sa va cumparati telefonul, va pune firma
respectiva la dispozitie contra platii unei chirii telefonul respectiv si va pune la dispozitie si
serviciul de telefonie.Aici avem si elemente ale contractului de antrepriza, prestarea serviciului
de telefonie dar si elemente ale contractului de locatiune care este aceasta punere la dispozitie a
aparatului respectiv.
In acest exemplu cred ca ceea ce trebuie sa duca la rezolvarea problemei este faptul ca e vorba
despre un element principal care este prestarea serviciului de telefonie.Deci asta e principalul si
accesoriul este inchirierea aparatului respectiv.In aceasta ipoteza aplicand regulile acestea a
raportului dintre principal si accesoriu, ar trebui cred sa ajungem la concluzia ca e vorba despre
un contract de antrepriza.Sau sigur ca s-ar putea sustine, ca avem de-a face cu doua contracte
distincte: unul de antrepriza care are ca obiect prestarea serviciului de telefonie si unul de
locatiune care are ca obiect punerea la dispozitie a dispozitivului.Daca am apela la o astfel de
interpretare am intra in unele dificultati, pentru ca de pilda daca, ar pieri fortuit-telefonul a fost
distrus dintru-un caz de forta majora, caz de inundatie~v-a luat apa si telefonul.In aceasta ipoteza
daca aplicam regulile de la contractul de locatiune contractul inceteaza si atunci ar trebui sa

zicem ca a incetat si contractul de prestare de serviciu de telefonie?! Cred ca mai rational este sa
acceptam ca NU.Firma e obligata sa va puna la dispozitie un alt aparat si sa va continuati
serviciul de telefonie.Deci vedeti ca nu sunt doar probleme teoretice ci si de ordin practic care
trebuie rezolvate.Pentru ca daca aplicam strict de la un anumit contract consecintele sunt de
genul celor pe care vi le-am spus.
3) Delimitarea antreprizei fata de contractul de mandat:
Aici in dreptul roman lucrurile erau clare.Mandatul avea ca obiect o obligatie de a face ceva
pentru altul dar in mod gratuit.Era de esenta contractului sa fie gratuit.Pe cand antrepriza avea
ca obiect de a face ceva pentru altul dar in mod oneros.Sigur ca o sa vedem ca lucrurile au
evoluat dupa aceea.Mandatul a devenit cat se poate de oneros,poate fi si gratuit dar mai rar.In
mod normal el este oneros, deci acest criteriu nu mai putea sau nu mai poate asigura
departajarea intre cele doua categorii de contracte.Departajare se face prin stabilirea faptului ca
in cazul antreprizei e vorba despre o obligatie de a face care tinteste la realizarea unei lucrari sau
prestarea unui serviciu, pe cand in cazul mandatului e vorba tot de o obligatie de a face dar care
are ca obiect incheierea de acte juridice in numele si pe seama mandantului.Aici este
elementul caracteristic.Sigur ca in principiu in cazul contractului de antrepriza, antreprenorul
nu este un mandatar al beneficiarului prin exceptie poate fi.De pilda, beneficiarul il
imputerniceste pe arhitectul caruia i-a solicitat sa-i faca planurile pentru realizarea unei anumite
vile;il imputerniceste ca in numele si pe seama lui sa obtina autorizatia de construire.Se prezinta
in fata autoritatilor competente si sa semneze actele necesare in vederea obtinerii autorizatiei.In
aceasta situatie avem si un mandat, dar avem de-a face cu un mandat care este accesoriu al
antreprizei-care este prestatia principala.
De asemenea in cazul avocatului, in ceea ce priveste serviciile de consultanta, ceea ce presteaza
avocatul, este ceva specific contractului de antrepriza si in ceea ce priveste serviciile constand de
pilda in redactarea actiunii si reprezentarea in fata instantei de judecata acolo e vorba despre un
mandat.Sigur ca in cazul acesta al avocatului s-ar putea interpreta ca e vorba de doua contracte:
in ceea ce priveste consultanta, ca e vorba despre antrepriza, in cceea ce priveste reprezentarea
ca este vorba despre mandat.Deci despre o calificare distributiva, dar daca putem stabili ca unul
sau altul dintre elemente este cel principal si celalalt accesoriu atunci aplicam regulile de
interpetare dintre principal si accesoriu.
4) Delimitarea antreprizei de depozit:
Sigur ca antrepriza stim ce are ca obiect:obligatie de a face o lucrare sau de a presta un
serviciu.Depozitul v-am spus deja, are ca obiect o obligatie de a face, adica de a depozita
bunul cu obligatia de restituire deponentului. In principiu nu se pot confunda cele doua
categorii de obligatii adica cele doua contracte, dar uneori se poate intampla ca ele sa se
combine.De pilda, in ipoteza in care iti duci autoturismul la verificare tehnica sau la
reparatie~ti s-a defectat ceva si il lasi la garajist sa iti repare autoturismul.In aceasta ipoteza

obligatia principala e de a face repararea sau verificarea tehnica.Sigur daca operatiunea

se intinde pe mai mult timp, e vorba si de un depozit.
E obligat garajistul sa pastreze bunul si sa ti-l dea cand a terminat lucrarea dar calificarea va
fi una unitara.E vorba despre o antrepriza care ca accesoriu contine si elemente ale
depozitului.Dar poate fi vorba si despre o situatie in care interpretarea este distributiva.
De pilda, cum a fost cazul intr-o speta solutionata de Casatia Franceza: era vorba despre un
autoturism dat pentru a fi reparat si din nu se stie ce motive beneficiarul nu s-a prezentat sa
ridice autoturismul.In aceasta ipoteza s-a pus problema daca garajistul a intrat sub incidenta
dispozitiilor referitoare la depozit, pentru ca sigur ca n-a putut scoate masina pe camp si sa
zica: daca n-a venit s-o ia treaba lui.A trebuit sa pastreze autoturismul respectiv, luccru care
s-a intins pe durata mai multor luni.Casatia Franceza a spus ca a fost vorba despre antrepriza
pana la momentul realizarii lucrarii dupa care a fost vorba despre un contract de depozit
astfel incat cel care a lasat autoturismul, beneficiarul a fost obligat sa plateasca o suma de
bani pentru aceasta.
Chiar m-am uitat pe un contract dintr-asta incheiat de mine cu o firma dintr-asta.Am dus
autoturismul la verificare.Si am citit conditiile generale puse la dispozitie, ca daca in doua
zile nu ma prezint sa ridic autoturismul-oricum m-am prezentat imediat deci nu era nevoie de
aceasta mentiune dar poate in ipoteza in care uitam sa zicem,in acea ipoteza dupa doua zile
se stipula in contract ca sunt obligat sa platesc o suma de bani pentru depozitarea
autoturismului.Si trebuie sa stiti ca in NCC exista un text foarte incisiv, care spune ca daca
beneficiarul nu-si ridica bunul pe care l-a dat antreprenorul pentru a presta serviciul timp de
6 luni,antreprenorul il poate vinde ca sa-si recupereze sumele la care are dreptul.Deci aici
foarte energica aceasta interventie, sigur ca aceasta reglementare isi are originea intr-o
relgemenare de pe timpul comunismului,de prin 1960, care se referea la cooperativele
mestesugaresti pentru ca astea faceau prestatii de servicii si ca pe timpul socialismului,s-a
rezolvat foarte transant.Am dubii ca daca acest text e chiar constitutional, este prea drastic sati vanda ala....e discutabil aici, dar textul exista, dar este o preluare a unei reglementari din
dreptul comunist, nu e o preluare din Codul Quebec sau Italian.Pentru ca chiar daca era de pe
vremea lui Mussolini el nu si-ar fi permis asa ceva !
Tema: Inainte de a trece mai departe, vreau sa va fac o oferta publica pentru data viitoare
cine vrea sa faca o lucrare care va avea ca obiect urmatoarele:
-

In materie de garantie si de obligatii pentru repararea viciilor aparente si repararea

viciilor ascunse, reglementarea nu numai din NCC ci si din legislatia adiacenta, este
destul de tulbure, astfel incat va lansez provocarea de a incerca sa lamuriti aceste
probleme si in acest sens va rog sa aveti in vedere urmatoarele texte:1862-referitor la
receptia lucrarii;~textul e in materie de antrepriza; sa aveti in vedere dispozitiile art.1880
NCC care se refera la inceputul prescriptiei privind raspunderea pentru vicii-textul e

referitor la capitolul constructii; deci va rog ca analiza sa o faceti in privinta constructiilor

ca aici sunt cele mai mari probleme.Sa aveti in vedere si dispozitiile generale, in materie
de prescriptie-2530 NCC si 2531 NCC precum si legislatia speciala: L10/1995 privind
calitatea in constructii, dar a fost modificata-sa luati ultima varianta.In esenta ceea ce ne
intereseaza sunt dispozitiile si nu toata legea: art.2-ne spune la ce se aplica aceasta lege;
in esenta legea asta reglementeaza un termen 10 ani in materie de constructii si in acest
sens va rog sa cititi art.29 din Legea 10;in esenta proiectantul, specialistul, toti cei care
participa la realizarea unei constructii, raspund potrivit obligatiilor ce le revin pentru
viciile ascunse ale constructiei ivite intr-un interval de 10 ani de la receptia lucrarii
precum si a viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de
executie si de proiectare la data realizarii , raspundere care e nelimitat in timp.Deci
garantia structurii e pentru totdeauna.In caz de cutremur daca se demonstreaza ca s-a
prabusit constructia din cauza viciilor structurii, raspunderea poate surveni si dupa 10
ani.Aceasta lege nu se refera la toate constructiile, art. 2 spune ca se refera la orice
categorie de constructie si instalatiilor aferente acestora, indiferent de forma de
proprietate si este vorba despre cladirile pentru locuinte cu parter si parter + 1 etaj si
anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, deci astea sunt
exceptate, nu intra sub incidenta Legii 10; celelalte constructii si e vorba si despre
modernizare, modificare, transformare, consolidare, deci astea intra sub incidenta Legii
10/1995 si are legatura cu acest act normativ, deci cu L 10, Hotararea Guvernului
273/1994 care a fost si ea modifcata de mai multe ori.Ultima data in mai 2014.Aceasta
HG a aprobat regulamentul de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente
acestora.Va rog sa observati ca aici la art.2 din acest regulament se face diferenta intre
receptia la terminarea lucrarilor si receptia finala la expirarea perioadei de garantie.In
NCC textele la care am facut referire vorbesc despre receptia provizorie si definitiva.Deci
sa stabiliti ce corelatii sunt intre aceste termene, e altceva? Va rog sa nu-mi citati textele
care sunt foarte lungi, ma intereseaza corelatiile dintre dreptul comun-NCC si aceste
reglementari speciale referitoare la constructii-in materie de constructii, e vorba de un
termen de garantie 10 ani.Exista o reglementare similara in VCC care se referea la
constructii si la alte lucrari insemnatoare-canale, astfel de lucrari incorporate in teren.Pe
urma a fost adoptata aceasta Lege 10.Ati retinut ca e vorba de un termen de garantie de
10 ani.Va amintiti cand am vorbit despre vanzare, art.2531 NCC ati retinut ca in cazul
vanzarii dar si al realizarii de lucrari, in cazul contractelor de antrepriza, atunci cand
obiectul contractelor il constituie bunuri mobile: termenul de prescriptie curge de la
expirarea termenului de 1 an, acel termen de garantie in materie de bunuri mobile iar
cand e vorba despre imobile-constructii, termenul de garantie este de 3 ani.Si vedeti ca
aici sunt necorelari, intre reglementarile din legea speciala chiar si intre cele din NCC.De
aceea va spun ca lucrarea e dificila, trebuie sa cititi cu atentie si mai ales aveti grija de
corelarea reglementarilor referitoare la prescriptie si consecintele care se produc atunci
cand receptia e facuta fara obiectiuni.Daca ai receptionat bunul, tu, cumparator, si n-ai
obiectat in privinta viciilor aparente esti decazut din dreptul de a invoca garantia, deci

raspunderea vanzatorului.La antreprenor la fel se pun problemele:art.1862 NCC la acest

lucru se refera, viciile aparente care n-au fost reclamate de beneficiar la data receptiei nu
mai pot fi invocate ulterior.Textele vorbesc totusi despre un termen de prescriptie pentru
vicii aparente, care e un termen general.Nu e obligatoriu, cine doreste!

Reluam discutiile in legatura cu antepriza:

Sa discutam cateva lucruri despre pretul antreprizei.

Aici trebuie sa retinem ca in VCC nu existau reglementari generale cu privire la pretul in
contractul de antrepriza.Asta rezulta ca partile puteau stabili pretul cum credeau ele de
cuviinta.In esenta, in practica judiciara si in doctrina se considera ca existau doua modalitati
de stabilire a pretului:
1) Una era aceea a stabilirii pretului de deviz si se considera ca acesta e un pret care
rezulta dintr-o estimare facuta de antreprenor la momentul incheierii contractului,
estimare care consta in comunicarea catre beneficiar de catre antreprenor a costurilor
estimative deci era vorba despre un pret aproximativ al lucrarilor.Sigur ca, pretul asta
aproximativ, de regula, se fixa prin raportare, de pilda: sapaturile pentru realizarea
constructiei costa atata, ridicarea peretilor atat, ridicarea sarpantei nustiu cat.In final dupa
ce se realiza lucrarea se insumau lucrarile pe care spunea antreprenorul ca le-a
efectuat.De multe ori existau diferente pentru ca antreprenorul avea interesul si are si in
prezent interesul sa spuna ca ca ceea ce face el este ieftin ca sa-l determine pe beneficiar
sa marseze, sa antameze lucrarea ca dupa aia sa spuna ca costa mai mult.In cazul
acestui asa-zis pret de deviz in esenta era vorba despre o evaluare estimativa si nu
obligatorie.Asta nu impiedica pe parti sa faca o intelegere foarte precisa: excavarea sa
coste atata pe m, tencuirea atata, si pe urma sa aplice matematic, sa masoare etc.Nimic
nu impiedica partile sa faca acest lucru.
2) Si mai exista o reglementare speciala-art.1484 VCC care se referea la constructiile
ridicate pe baza unui plan.Trebuia sa fie un plan aprobat de beneficiar.Si aici era vorba
despre asa-zisul pret forfetar sau global.Antreprenorul se obliga sa realizeze lucrarea pe
un pret global.Zicea: ridic vila cutare pe 100.000 euro.In aceasta situatie contractul se
considera aleatoriu.De ce?! Pentru ca daca, s-ar fi dovedit sa zicem prin ipoteza ca
lucrarile facute si materialele consumate de catre antreprenor ar fi costat mai mult decat
pretul global, aceste cheltuieli pe fiecare lucrare efectuata ar fi costat mai mult,
antreprenorul nu avea dreptul sa obtina nimic in plus dar nici invers, nu putea
beneficiarul sa zica: lucrarile facute si materialele consumate fac mai putin deci sa
scadem din pret.

Deci aici acest element facea, ca acel contract sa fie aleatoriu: exista sansa de castig sau de
pierdere, de-o parte si de alta. Si acest art.1484 VCC stipula ca orice modificare a planului initial
nu putea fi facuta decat in scris.Deci cu alte cuvinte nu putea antreprenorul asa cum s-a
intamplat de atatea ori in practica, cu toate ca a existat planul si intelegerea pe pretul forfetar,
venea antreprenorul la finalul lucrarii ca a mai facut lucrarile cutare si cutare si mai plateste-mi
in plus pretul acesta-imbogatire fara justa cauza.Textul acesta era interpretat in sensul ca acea
forma scrisa pe care o impunea era ceruta ad validitatem,in ideea de a-l proteja pe
beneficiar.Pentru ca daca isi dadea acordul inseamna ca a luat cunostinta despre noile conditii,
despre noile preturi si le-a insusit.Astfel considerandu-se ca acel contract este aleatoriu
indiferent cat dovedea antreprenorul ca a cheltuit nu putea obtine nimic in plus.Sigur ca
astea erau lucrurile sub regimul VCC.
NCC a preluat niste dispozitii din Codul Civil Quebec.Numai aici lucrurile sunt putin diferite si
aici trebuie sa fim foarte atenti.Sigur ca si sub NCC partile sunt libere sa stabileasca cum vor ele
pretul.De obicei se plateste un avans, noile texte nu vorbesc nimic despre treaba asta dar in
practica asa se intampla.Deci beneficiarul plateste un avans, partile sunt libere sa se inteleaga
cum cred ele de cuviinta in privinta pretului dar in situatia in care nu rezulta foarte precis din
cuprinsul contractului care este continutul intelegerii partilor atunci se aplica aceste dispozitii
supletive din NCC.Avem 3 categorii de preturi aici:
Art. 1854 NCC: stabileste la alineatul 2 principiul potrivit caruia pretul in
contractul de antrepriza trebuie sa fie serios si determinat sau cel putin
determinabil.
Asta este principiul, pentru ca vine la aliniatul 3 si spune ca in cazul in care contractul de
antrepriza nu contine nicio prevedere cu privire la pret contractul este totusi valabil.Si aici e
diferenta esentiala fata de contractul de vanzare unde stim ca, contractul nu este valabil daca nu
are un pret determinat sau determinabil.In contractul de antrepriza lucrurile stau altfel si stateau
asa si sub vechea reglementare.De ce? Pentru ca aici de multe ori se intampla ca antreprenorul
presteaza serviciul, de pilda avocatul da consultatie, arhitectul face proiectul sau medicul da
consultatia care o solicita beneficiarul;nu se inteleg cu privire la pret, adica nu discuta nimic
despre pret si pe urma vine beneficiarul si spune: nu ne-am inteles cu privire la pret deci e nul,
nu e tinut la o prestatie.In aceasta situatie este evident ca singura solutie rationala este ca
instanta sa-ti stabileasca ea care este pretul acelei prestatii si iata de ce in materie de antrepriza
solutia traditionala este ca pretul poate fi stabilit si de instanta, in astfel de situatii.Ba mai mult
in unele situatii se poate intampla ca instanta sa ajusteze pretul.
De pilda, partile au stabilit un pret si daca se dovedeste ca valoarea prestatiei nu corespunde cu
pretul, pretul e mult mai mare decat ceea ce a prestat/ valoarea prestatiei antreprenorului.Instanta
aici ca si in contractul de mandat poate reduce pretul.

Din ratiuni care tin de faptul ca in cazul contractului de antrepriza de cele mai multe ori
partile nu pot sa stie exact la momentul incheierii contractului cat, ce munca trebuie
depusa si care este valoarea acestuia.
Dar revenind la pret,aici vedeti ca va spuneam la art.1854 NCC se stipuleaza ca in cazul in
care partile n-au stipulat nimic in privinta pretului instanta de judecata poate sa stabileasca
pretul avand in vedere fie pretul legal, daca exista un pret legal pentru prestatia respectiva
sau valoarea muncii si valoarea cheltuielilor necesare facute de antreprenor avand in vedere
si uzantele acolo unde acestea exista.
Ceea ce este nou,este faptul ca la aliniatul 1 al art.1854 NCC se precizeaza ca pretul poate
consta in orice alte bunuri sau prestatii deci nu numai intr-o suma de bani cum este cazul
la vanzare ci si in alte prestatii.
Si acum sa trecem sa analizam categoriile de preturi la care se refera reglementarea din NCC:
Art.1865 NCC- care se refera la asa-zisul pret estimat sau de deviz pe ansamblul lucrarii.De
aceea v-am evocat care a fost situatia sub VCC pentru ca si acolo exista acel pret de deviz si
ati retinut ca acesta era un pret informativ, asa ca sa stie partile cam cat va fi pretul dar
pretul real putea fi mult diferit de pretul respectiv.
Ceea ce reglementeaza art.1865 NCC inspirandu-se din dispozitiile art.2107 din Codul Civil
Quebec este diferit fata de ceea ce era cunoscut in practica noastra judiciara si doctrina
anterioara sub denumirea de pret de deviz.Si aici este vorba despre o situatie: atunci cand
cu ocazia incheierii contractului pretul lucrarilor sau al serviciilor a facut obiectul unei
estimari, antreprenorul trebuie sa justifice orice crestere a pretului.Aliniatul 2:
beneficiarul nu este tinut sa plateasca aceasta crestere decat in masura in care ea rezulta
din lucrari sau servicii care nu puteau fi prevazute de catre antreprenor la momentul
incheierii contractului.
Aici in dreptul nostru daca ne uitam in lucrarile de specialitate veti vedea ca autorii vorbesc
despre o obligatie sau o situatie in care e vorba despre o intelegere dintre parti cu privire la
pretul de ansamblu al lucrarii.Deci nu mai e vorba despre o stabilire pe elemente cum
stateau lucrurile sub VCC, deci ne aflam in situatia in care partile au stabilit pretul pe
ansamblu, dar atentie nu e vorba de ceea ce e pretul forfetar despre care vom vorbi mai
incolo si nu e vorba despre pretul forfetar si pentru ca vedeti, ca de la aliniatul 1,ultima
parte, rezulta ca antreprenorul poate sa ceara alte sume in plus dar numai daca ceea ce a
rezultat in plus este rezultatul unor situatii pe care nu le-a putut prevedea la data incheierii
contractului.
De pilda, se incheie un contract pentru ridicarea unei constructii se estimeaza ca pretul este
cam acesta si ulterior se demonstreaza ca spre deosebire de ceea ce a crezut antreprenorul in
subsolul terenului pe care se ridica constructia sunt niste izvoare care trebuie drenate deci

trebuie facute niste cheltuieli pentru aceasta.In aceasta ipoteza avand in vedere dispozitiile
art.1865 NCC aliniatul 1, antreprenorul nu are dreptul sa ceara nimic in plus pentru
acoperirea cheltuielilor facute de el pentru drenarea acelor izvoare.De ce? Pentru ca este
vorba despre o neprevedere din partea lui,deci tot ceea ce putea prevede la momentul
incheierii contractului antreprenorul trebuie sa prevada pentru ca altfel este supus
riscului de a fi obligat sa suporte el cheltuielile respective.
Numai daca survine asa cum spune jurisprudenta si doctrina quebequeza, numai in acea
ipoteza poate beneficiarul sa fie obligat sa plateasca ceva in plus.Pentru ca e vorba despre
ceva care nu putea fi prevazut la data incheierii contractului.Tot ceea ce putea fi prevazut si
asta e situatia in exemplul pe care vi l-am dat in care daca sunt sau nu izvoare care trebuie
sau nu drenate in subsol e o chestiune care trebuia si putea sa o prevada antreprenorul, daca
n-a prevazut-o el trebuie sa suporte toate consecintele.
Deci vedeti ca aici ceea ce numeste art.1865, pret estimat, nu se suprapune peste ceea este
pret estimat sau pret de deviz sub vechea reglementare.Acolo era ceva aproximativ, putea
cere sume in plus antreprenorul demonstrand ca a facut cu tare si cu tare.Sub NCC inspirata
de Codul Civil Quebec, antreprenorul nu mai poate decat daca ceea ce a facut era
imprevizibil la data incheierii contractului.E esential acest lucru, e un pret care poate fi
modificat dar numai pentru cazuri in care antreprenorul nu a putut sa prevada ceea ce a
trebuit sa faca ulterior.
La art.1866 NCC care este o pastisa a art.2108 din Codul Civil Quebec, se prevede
urmatoarele:daca pretul este stabilit in functie de valoarea lucrarilor executate, serviciilor
prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este tinut la cererea beneficiarului sa ii dea
socoteala despre stadiul lucrarilor, despre serviciile deja prestate si despre cheltuielie deja
efectuate.
In legatura cu acest text de lege in doctrina care a aparut pana acum la noi se considera ca e
vorba despre reglementarea unei obligatii de informare din partea antreprenorului.Daca ne uitam
insa in doctrina si jursiprudenta din Statul Quebec atunci vedem ca e vorba despre ceva putin
diferit.Nu e vorba despre reglementarea unei simple obligatii de informare din partea
antreprenorului care oricum subzista in toate situatiile, ci este vorba despre acele situatii in care
pretul nu se stabileste ca in ipoteza prevazuta la art.1865, un pret estimat-global, ci e vorba
despre acele situatii in care: de pilda, avocatul convine cu clientul ca pentru serviciile prestate are
dreptul la un tarif orar de atata.Dar clientul nu stie cate ore si-a pus avocatul acolo.La asta se
refera textul asta si de asemenea se refera la ceea ce in deptul Quebecului se numeste pretul de
cost majorat sau cost plus.E vorba despre acele situatii in care pretul lucrarilor este stabilit de
urmatoarea maniera: antreprenorul se obliga sa realizeze o constructie, vila, si spune acolo:
pretul pe care trebuie sa fie beneficiarul ?(probabil pretul pe care trebuie sa-l plateasca
beneficiarul,dar exprimarea asa este) care este alcatuit din sumele pe care antreprenorul le va

cheltui pentru procurarea materialelor, pentru realizarea muncii, pentru orice serviciu are nevoie
pentru a realiza lucrarea si e nevoit sa apeleze la tert.
Deci in aceasta ipoteza beneficiarul nu stie nimic despre cat va costa efectiv si atunci este firesc
ca antreprenorul la cererea beneficiraului sa ii dea elemente.In primul exemplu cu avocatul,
acesta e obligat sa-i spuna: uite atatea ore am lucrat si pretul care trebuie sa mi-l platesti este
acesta.In cel de-al doilea exemplu, acest asa-zis cost majorat sau cost plus, sigur ca e cost
plus,pentru ca la cheltuielile pe care efectiv le face antreprenorul cu tertii la care apeleaza se
adauga o cota, o marja de castig ca altfel pentru el afacerea ar fi fara obiect.Daca numai l-ar
obliga pe beneficiar sa plateasca cat a platit el la tert.Intotdeauna isi pune o marja de 10-15 % sau
mai putin.Acolo unde exista pe piata o mare concurenta marja este mai mica insa acolo unde nu
exista concurenta cum e la noi unde exista monopol acolo marja e mult mai mare.Deci e vorba
de cheltuielie pe care efectiv le face antreprenorul angajand muncitori, experti, constructori a.s.a
plus marja lui.Si in aceasta ipoteza la cererea beneficiarului antreprenorul trebuie spuna cat a
cheltuit pana la momentul X. M-au costat excavatiile atata,cimentul, caramida atata si in aceasta
ipoteza beneficiarul isi da seama daca face fata sau nu cheltuielilor.
Va rog sa retineti ca e vorba despre un text care se refera la o maniere de stabilire a pretului
in contractul de antrepriza si nu e vorba doar de obligatia de informare a antreprenorului asa
aplicata in mod abstract sau general cum cred autorii nostri.
Va spuneam ca si sub VCC exista acea posibilitate de stabilire a pretului in mod forfetar.Era
vorba de art.1484 VCC si care se referea numai la constructii,va rog sa retineti!Spre deosebire
de aceasta situatie, deci cea care rezulta din art.1484 VCC, NCC la art.1867 care este o pastisa a
art.2109 in Codul Civil Quebec,se stabileste ca pretul forfetar este acela care este stabilit global
de parti,vedeti ca si aici e tot pret global ca si la asa-zisul pret estimat, pe intreaga lucrare si care
nu poate fi modificat nici in jos la cererea beneficiarului pe motiv ca lucrarea sau serviciul a
necesitat mai putina munca ori a costat mai putin decat s-a prevazut nici in sus la cererea
antreprenorului care pretinde invers.
Iar avem o situatie in care pretul este stabilit in mod global dar spre deosebire de ceea ce rezulta
din dispozitiile art.1865 NCC, aici spune aliniatul 2: ca antreprenorul nu poate pretinde o
crestere a pretului pentru motive opuse celor la care ar fi putut cere beneficiarul
reducerea.Aliniatul 3 spune ca: pretul forfetar ramane neschimbat cu toate ca s-au adus
modificari cu privire la conditiile de executare initial prevazute daca partile n-au convenit
altfel.
Deci aici cand este vorba despre acest asa-zis pret forfetar despre care vorbeste art.1867, el nu
poate fi modificat cum poate fi modificat cel estimat la care se refera art.1865 atunci cand apar
situatii neprevazute.Deci acela de la 1865 poate fi modificat cand apar situatii neprevazute si
asta de la 1867 nu poate fi modificat nici in astfel de situatii.Va rog sa retineti acest lucru!Asta e
in principiu pentru ca daca partile stabilesc altfel si vedeti ca alin 3 contine o dispozitie contrara

a ceea ce spune art. 1484 din VCC.Acolo daca se dovedea ca a survenit o intelegere in scris intre
parti ulterioara incheierii contractului si stabilirii pretului forfetar acolo modificarea se considera
ca da dreptul antreprenorului sa primeasca in plus ceea ce forma obiectul modificarii.
In NCC chiar daca a survenit o astfel de intelegere se prezuma,daca partile n-au stabilit altfel, ca
pretul a ramas tot cel stabilit initial daca partile n-au stabilit altfel.Cu alte cuvinte daca nu se
spune expres in modificarea in care survine in intelegerea dintre parti ca se modifica si pretul
atunci chiar daca survin modificari chiar daca au fost stabilite in scris pretul pe care trebuie
sa-l plateasca beneficiarul este cel stabilit initial.
V-am spus ca aceste modalitati de stabilire a pretului sunt continute in norme supletive.Partile pot
stabili pretul oricum cred ele in orice alta maniera sau pot chiar sa nu stabileasca deloc pretul
ceea ce se intampla mai rar.Cand e vorba despre lucrari de mai mica valorare-ar putea exista
situatii, sigur ca daca e vorba despre lucrari de mai mai mare valoare sigur ca survin intelegeri
intre parti.
Va rog sa fiti foarte atenti in legatura cu reglementarile din art.1865 si 1867 din NCC, care fiind
preluate din Codul Civil Quebec.Avem nevoie de investigatii in acest sistem de drept ca sa
vedem cum se aplica acolo,caci nu putem presupune ca legiuitorul nostru s-a inspirat de acolo
dar va face cu totul altfel, putem presupune si asta, dar atunci ar trebui sa ne dea mai multe
explicatii la ce s-a gandit.Pana una alta cea mai fireasca solutie este sa consultam jurisprudenta si
doctrina din Quebec ca sa ne dam seama despre ce este vorba.Vedeti textele cum este art.1866
spune ceva, ca beneficiarul are dreptul sa fie informat dar cand ne ducem in sistemul de drept din
Quebec vedem ca acolo este vorba despre ceva mai concret si mult mai precis.
Va spuneam ca in NCC exista o reglementare care da dreptul antreprenorului ca atunci cand
benficiarul nu ridica bunul sau care l-a dat antreprenorului pentru a realiza lucrarea, dreptul de
a-l vinde, art.1868 NCC este cel care da dreptul antreprenorului sa vanda bunul si sa isi retina
sumele care i se cuvin pentru lucrarile pe care le-a realizat si restul sumei obtinute din vanzarea
bunului sa-l depuna la dispozitia beneficiarului.
Sa vedem cum stau lucrurile in privinta obligatiilor care decurg din incheierea valabila a
contractului de antrepriza si in mod special sa ne indreptam atentia asupra obligatiilor sau
obligatiei beneficiarului de a receptiona lucrarea ca si in cazul vanzarii, beneficiarul are
obligatia de a examina lucrarea la data cand aceasta a fost terminata.In acest sens art.1862
care se refera la receptia lucrarii spune la aliniatul 1: ca beneficiarul de indata ce a primit
comunicarea prin care antreprenorul il instiinteaza ca lucrarea este finalizata, el adica
beneficiarul, are obligatia ca intr-un termen rezonabil potrivit naturii lucrarii si uzantelor din
domeniu sa o verifice si daca aceasta corespunde conditiilor stabilite prin contract sa o
receptioneze precum si atunci cand este cazul sa o ridice.Aliniatul 2: daca fara motive
temeinice beneficiarul nu se prezinta sau nu comunica neintarziat antreprenorului rezultatul
verificarii lucrarea se socoteste receptionata fara rezerve.Deci vedeti ca si in materie de

antrepriza ca si in materie de vanzare in ccea ce priveste asa-zisele vicii aparente, adica diferente
intre ceea ce au stabilit partile in contract si ceea ce i se pune la dispozitia beneficiarului exista
obligatia acestuia de a reclama;daca nu corespunde din punct de vedere al cantitatii sau
calitatii si aceste lucruri pot fi observate la data cand se face predarea sau cand trebuie
facuta predarea atunci beneficiarul trebuie sa face obiectiuni, daca nu o face si va rog sa
retineti aceasta si ati retinut ca se intampla si in materie de vanzare, daca exista deficiente
aparente pe care le putea observa beneficiarul si nu reclama deficientele decade din
dreptul de a obtine reparatii adica sa ceara repararea sau repunrea lucrului in situatia in
care sa fie in consonanta cu dispozitiile contractuale.
Va spuneam ca din acest punct de vedere, aici e vorba despre ceea ce se include in categoria
viciilor aparente adica a deficientelor care pot fi observate.Daca mergem la articolul 1880 NCC
la alin. 1-care sigur este sectiunea referitoare la antrepriza pentru lucrari de constructii, dar
presupunem ca solutia ar fi identica si pentru alte obiective.Aliniatul acesta spune: prescriptia
dreptului la actiune pentru vicii aparente incepe sa curga de la data receptiei finale sau dupa
caz, a implinirii termenului acordat antreprenorului prin procesul verbal de receptie finala
pentru inlaturarea viciilor constatate.Ce corelatie se poate stabili intre art. citat anterior1862(2)despre care vorbeste despre decaderea beneficiarului din dreptul de a cere despagubiri
pentru viciile aparente si acest text al art.1880(1) care spune ca pentru viciile aparente
prescriptia incepe sa curga de la data receptiei finale?Ce putem intelege din corelarea celor
doua texte?
Art. 1880 nu zice nimic despre reclamarea viciilor sau nu.Se subintelege cel putin asa la prima
vedere ca termenul de prescriptie incepe sa curga.Sunt 2 ipoteze:

face receptia si nu spune nimic

nu face receptia, face obiectiuni si atunci termenul de prescriptie nu curge de la data
cand trebuia facuta predarea pentru ca a existat obiectiuni ci de la implinirea
termenului cand antreprenorul trebuia sa remedieze deficientele.
Trebuie sa mergem si la art.2530 NCC care se refera la dreptul la actiune in raspundere pentru
vicii aparente.Textul se refera si la vanzare si la antrepriza: alin.1 daca prin lege nu se prevede
altfel,prescriptia dreptului la actiune izvorat din transmiterea unor bunuri sau executarea unor
lucrari cu vicii aparente(e vorba despre anterpriza aici) in cazurile in care legea sau contractul
obliga la garantie si pentru asemenea vicii incepe sa curga de la data predarii sau receptiei
finala a bunului/ lucrarii sau, dupa caz, de la data implinirii termnenului prevazut de lege ori
stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor pentru inlaturarea de catre debitor a viciilor
constatate.
Alin.2 : Dispozitiile de la alin.1 se aplica si in cazul lipsei calitatilor convenite ori a lipsurilor
cantitative,insa numai daca oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fara cunostinte
speciale, printr-o verificare normala.

Per a contrario, daca nu puteau fi descoperite, nu curge de la acest moment.

Exista dificultati de a corela dispozitiile din art.1862(2) care spune in esenta ca daca nu
reclama viciile aparente beneficiarul, atunci e decazut din drept.Daca e decazut din drept, mai
poate fi vorba despre prescriptie? In mod normal nu.Dar art.1880 alin1 si art.2530 alin 1 ne-ar
lasa sa....intrerupere din sala...pai nu ca zice ca curge de la data implinirii termenului acordat,deci
cand reclama termenul de prescriptie curge de la data expirarii termenului acordat si se
subintelege ca nu le-a remediat.Pentru ca daca le-a remediat atunci e totul in regula.
Dar prima parte care ne spune ca termenul de prescriptie curge pur si simplu...Daca
antreprenorul nu vrea sa remedieze problema atunci ne aflam intr-o alta situatie.Refuzul de a-si
indeplini obligatiile ala e echivalent dolului deci intram in alta ipoteza.
Dar ne gandim la ipoteza cand nu zice ca nu vrea: deci aici cred ca reglementarea trebuia sa fie
mult mai precisa, de pilda in dreptul francez sau in dreptul Quebec lucrurile sunt mult mai
clare.Si aici mai este inca o problema, ca in materie de constructii ati vazut ca cei care o sa
studiati Legea 10/1995, garantia aceea de 10 ani se refera nu numai la constructia propriu-zisa ci
si la instalatii.Deci de pilda, defectiunile instalatiei electrice sau instalatiei sanitare, ori din acest
punct de vedere sigur ca din punct de vedere teoretic,prin incorporarea instalatiilor in constructie
bunul devine imobil,teoretic.Dar in cazul altor sisteme de drept cum e sistemul francez, in
privinta instalatiilor functioneaza alte termene: termenul de garantie pentru instalatii este de
doar 2 ani, numai pentru constructii termenul e de 10 ani.Si mi se pare mult mai rational, pentru
ca una sunt instalatiile care presupun lucrari mai usoare, mult mai putin protejate decat
constructiile propriu-zise si alta e situatia celor din urma.
In cazul unei spete solutionate de Curtea de Arbitraj de la Geneva in care societatea
hidroelectrica a incheiat un contract pentru retehnologizarea hidrocentralei de la Portile de Fier
cu o firma elvetiana.In contractul incheiat cu firma elvetiana s-a stipulat ca prestatorul adica
antreprenorul garanteaza pentru vicii numai timp de 2 ani de la data predarii lucrarii.S-a predat
lucrarea, au survenit tot felul de vicii,erau mai multe agregate din astea,turbine,era vorba despre
turbine si problema era daca functioneaza sau nu termenul acela de 10 ani prevazut in art.1484
din VCC care se referea la constructii sau alte lucrari insemnate,asta tocmai datorita faptului ca
in dreptul nostru nu avem o reglementare care se refera la agregate si nu constructia propriuzisa.Sigur ca daca din punct de vedere teoretic putem admite ca incorporandu-se,incastrandu-se
in constructie care era hidrocentala care au devenit imobile, sigur ca din punct de vedere practic
nu e aceeasi situatie a constructiei,zidurilor cu situatia instalatiei respective.Aici cred ca
legiutorul a pierdut ocazia sa rezolve problemele astea care trebuiau rezolvate pentru ca acum
lucrarile astea sunt foarte complexe.Va dati seama ce valori sunt acolo in joc,ce agregate
complexe sunt.Aici trebuia foarte precis stabilit care sunt termenele de garantie, in ce limite
partile pot sa includa sau nu excluderi de la obligatia de garantie si asa mai departe?!Nu poti
accepta cum s-a intamplat in speta aceasta, ca prin contract, in preambulul lui s-a stabilit ca se
face o retehnologizare care sa fie functionala timp de cel putin 30 ani pentru ca vechile instalatii

sovietice erau depasite moral si tehnologic si pe urma in practica alea depasite, de bine de rau
functionau.Si pana sa vii tu cu instalatiile care trebuiau sa fie moderne si in nici 2 ani de la data
predarii lucrarii sa te trezesti ca ele nu functioneaza.Deci daca obiectivul contractului era ca
lucrarile respective cel putin 30 ani trebuie sa-si pastreze caracteristicile, drept pentru care s-a si
platiti un pret pe masura si nu dai de garantia atunci pretul e de nimic ori daca ai platit un pret
serios nu devine un element al contractului aceasta obligatie? Adica necesitatea ca instalatia sa
functioneze cel putin ca asta sovietica.Deci de aia nu functiona.
De aceea va spun ca neclaritatile sunt foarte multe si foarte grave.
Data viitoare vom discuta despre contractul de locatiune!