Abstract:

This article offers a brief overview of appreciative evaluation based on appreciative inquiry. We presented the forms of program
evaluation and arguments for considering the appreciative evaluation like a formative one. The power of
appreciative approach to influence the think and the acts of staff that implement the program are using for improve the
implementation and the programs results.

Keyterms:
Appreciative evaluation, appreciative inquiry, formative evaluation, summative evaluation, appreciative interview, program
evaluation

Interventia apreciativa este acel tip de interventie care urmareste modificarea modului in care
clientii
serviciilor
sociale isi
definesc
propria
situatie,
punand
accent
pe descoperirea,intelegerea si amplificarea situatiilor de succes. Acest tip de interventie
presupune stabilirea unui plan, ca rezultat al evaluarii apreciative a situatiei clientului de catre
sine insusi. Conditia clientului nu mai este vazuta din perspectiva disfunctionalitatilor,
a limitelor si problemelor, ci sunt apreciate resursele pe care le are clientul si care au fost
folosite pentru depasirea unor situatii de criza. Asistentul social sau acompaniatorul social
actioneaza asupra sistemului de gandire, asupra modului cum persoana vulnerabila
interpreteaza diferite situatii. Cererea de ajutor a clientului este in general exprimata utilizand
un limbaj de deficit, asa cum in numeste Gergen, un limbaj incarcat de emotii negative.
Limbajul de deficit folosit de client este transferat si asistentului social, care este tentat sa
abordeze situatia tot in termeni de deficienta. Prin interventia apreciativa, asistentul social,
inca de la prima intalnire a sa cu clientul, orienteaza clientul spre un limbaj pozitiv prin
incurajarea acestuia de a descoperi evenimente sau situatii de succes. Acest tip de interventie
urmareste sa identifice din limbajul clientului tipul dominant de vulnerabilitate si contextul
social care o genereaza; de aceea, pentru a produce o schimbare de durata si profunzime in
comportamentul clientului, este necesara redefinirea modului cum clientul isi interpreteaza
propria situatie. Acest proces de descoperire apreiativa a situatiilor de succes ale clientului
este destul de dificil, dar rezultatele pot fi sesizate in termen scurt. Aceasta descoperire ajuta
clientul sa revalorizeze relatiile pe care le intretine cu ceilalti, situatiile in care a simtit ca este
apreciat si valorizat la randul sau.
Fundamenta practica a supervizarii apreciative a fost o mare provocare pentru autor, iar
rezultatele acesteia lanseaza multe intrebari in ceea ce priveste practica asistentei sociale.
Pentru aceasta, a fost realizat un experiment in cadrul caruia s-a realizat in
paralelsupervizarea centrata pe problema si supervizarea apreciativa. Astfel, pentru a
evidentia diferentele pe care le implica tipul de supervizare in ceea ce priveste schimbarea
situatiei clientilor serviciilor sociale, a fost folosita Grila de evaluare a gradului de risc de
abandon a copilului (G.E.R.A.C.) in etape diferite ale interventiei. Experimentul a evidentiat
si un efect neurmarit de noi in mod direct, si anume faptul ca in situatia cazurilor supervizate
centrat pe problema, la trei luni dupa evaluarea initiala nu au fost inregistrate practic rezultate

semnificative. Chiar daca noi ne-am concentrat atentia asupra efectelor supervizarii
apreciative, nu putem sa ignoram faptul ca interventia clasica centrata pe problema are nevoie
de o perioada mai mare de timp pentru a obtine rezultate semnificative. In plus, cazurile
supervizate apreciativ au inregistrat dupa sase luni o scadere de aproximativ noua ori mai
mare decat in cazul supervizarii clasice. Rezultatele de impact ale cazurilor supervizate
apreciativ se datoreaza si dezvoltarii in paralel a unui nou stil de management de caz,
cel apreciativ, care se concentreaza pe resursele clientilor, negocierea interpretarilor,
amplificarea experientelor pozitive ale clientilor si lectura comuna in mediu de interventie.
Supervizarea apreciativa ajuta asistentii sociali sa depaseasca situatiile de criza si, prin
evaluarea implicatiilor pe termen lung, ca parte a strategiei dezvoltarii personalului, aceasta
poate construi noi competente pentru provocari viitoare ale organizatiei. Uneori echipa de
management a organizatiei nu accepta supervizarea apreciativa, deoarece aceasta presupune
un grad ridicat de autonomie a practicienilor si a supervizorilor, autonomie considerata factor
de incurajare a independentei angajatilor si scaderii loialitatii lor fata de organizatie. Acest
lucru poate fi adevarat, dar printr-o supervizare apreciativa se realizeaza in paralel
o interventie apreciativa, care conduce la imbunatatirea serviciilor pentru clienti, atingerea
unui nivel ridicat de succes al organizatiei prin mobilizarea punctelor tari ale clientilor si ale
practicienilor.
Managementul de caz reproduce procesul de supervizare si este dependent de acesta.
Abordarea managementului de caz ca metoda de interventie in asistenta sociala, abordata de
curand si in legislatia din Romania, reprezinta un indicator al maturizarii domeniului
asistentei sociale. Volumul de fata reprezinta o invitatie la reflectie privind practica asistentei
sociale, un cadrul de optiune pentru profesionistii din domeniu si pentru cei in pregatire si o
provocare pentru o practica eficienta si necesara furnizarii unor servicii de calitate in
domeniul asistentei sociale.