Dimensiunea educatiei

prescolare in Europa

CENTRUL METODIC NR.4

Ed. Tanasă Oana Maria
 Dimensiunea educaţiei preşcolare în Europa

Incepand din anul 2000, Comisia Europeana a adoptat o

serie de recomandari cu privire la promovarea in interiorul fiecarui
stat european a unei educatii care sa cuprinda, nu numai
structural, ci si in planul continuturilor educationale, elemente de
apropiere, de coincidenta. Primele deziderate comune prevazute in
documentele europene erau “educatia pentru
democratie” ,”educatia pe parcursul intregii vieti”,”educatia
multiculturala”.Cu toate acestea, s-a putut observa ca lumea a
cunoscut, in special in perioadele mai recente, o inflorire a
violentei, o recrudescenta a rasismului, a intolerantei religioase si
etnice, a xenofobiei.
Vârsta pre-primară este o perioadă deosebit de sensibilă în
dezvoltarea copilului. Mai mulţi factori socio-economici pot avea un
impact negativ semnificativ, în această perioadă, asupra dezvoltării
psihologice a copilului şi a şanselor sale de a avea o carieră
şcolară de succes. Aceşti factori includ: sărăcia, apartenenţa la
clase sociale defavorizate, analfabetismul funcţional şi nivelul
scăzut al educaţiei părinţilor, dar şi tradiţiile religioase asociate cu
o viaţă culturală în care nivelul de educaţie nu constituie o valoare
foarte importantă. Deşi statutul de persoană cu venituri mici sau
care aparţine unui grup minoritar etnic poate să nu fie un factor
determinant în dezvoltarea personală, ceea ce conduce la apariţia
unor consecinţe serioase asupra dezvoltării copilului este
combinaţia mai multora dintre factorii menţionaţi.
Educaţia pre-primară poate aduce o contribuţie importantă
la combaterea dezavantajelor care provin din lipsa instruirii
corespunzătoare a copiilor, dar numai în anumite condiţii. Cele mai
eficiente programe de intervenţie implică o educaţie intensivă,
timpurie, care se concentrează asupra copilului şi se desfăşoară în
instituţii de învăţământ, la care se adaugă o implicare serioasă din
partea părinţilor, programe de educaţie pentru părinţi, activităţi
educaţionale programate care să se defăşoare la domiciului
copilului şi măsuri de sprijin pentru părinţi.
În Europa, aproape într-una din opt gospodării (12 %) creşte
un copil cu vârsta sub 6 ani. În Spania, Cipru şi Portugalia astfel de
gospodării ating un procent de peste 15 %. Doar în Bulgaria,
Germania şi Finlanda procentul este mai mic de 10 % din
gospodării, cu cel puţin un copil cu vârsta sub 6 ani.

In Europa exista trei modele importante pentru furnizarea

serviciilor de educaţie timpurie. Primul şi cel mai important model,
care reprezintă marea majoritate a structurilor de educaţie pre-
primară, adoptă modelul instituţionalizat, orientat către copil şi o
strategie profesională de livrare a serviciilor. Acest tip de structură
include îngrijirea instituţionalizată a copilului, într-un centru
specializat tradiţional, în care se dezvoltă programe de învăţământ
pre-primar şi educaţie preşcolară generală, acestea fiind în general
şcoli pre-primare publice, grădiniţe sau clase pregătitoare pentru
şcolile primare. Facilităţile şi programele actuale diferă mult din
punct de vedere al caracteristicilor prezentate mai sus, în funcţie
de momentul în care au fost lansate, intensitatea şi durata lor (aşa-
numita „doză de intervenţie“), de abordarea pedagogică şi
curriculum, raportul dintre numărul de copii şi personal, precum şi
în ceea ce priveşte educaţia cadrelor didactice. Modelul care are la
bază instituţia de învăţământ poate fi extins, prin încorporarea unor
strategii de lucru cu părinţii, familiile şi comunităţile locale, în
scopul de a-i sprijini şi responsabiliza pe aceştia, conducând spre
un model asociativ. Cel de-al doilea model major constă din diferite
servicii de îngrijire şi programe educaţionale pentru copii,
concentrate pe copil sau desfăşurate la domiciliu, folosind de
obicei, ca agenţi de livrare a serviciilor, lucrători non-profesionişti
cu o pregătire relativă pentru a activa în acest domeniu – de
exemplu, părinţii şi alte categorii de lucrători para-profesionişti.Cel
de-al treilea model constă într-o gamă largă de programe de sprijin
concentrat pe părinţi sau familie. De obicei, sistemele şi
programele de asistenţă familială oferă o diversitate de servicii şi
activităţi adaptate la nevoile multuple ale familiilor.
Cel mai bun mijloc de asigurare a calităţii educaţiei în
structurile educaţionale/de îngrijire este furnizarea de cursuri de
formare de înaltă calitate pentru personalul didactic, îmbunătăţirea
continuă a abilităţilor pedagogice, culturale, conştientizarea
problemelor de sănătate şi de igienă. Şi un raport favorabil
copii/adult este foarte important în asigurarea calităţii interacţiunii
dintre educatori şi copii. El contribuie la crearea unui climat de
securitate emoţională, permite profesorilor să fie receptivi la
nevoile copiilor şi capabili să-i sprijine şi să le ofere confort, atunci
când au dificultăţi şi frustrări sau când sunt în primejdie; de
asemenea acesta permite profesorilor să fie non-intruzivi, să
încurajeze schimburile verbale şi să stimuleze curiozitatea
intelectuală a copiilor.

In Belgia fiecare grădiniţă decide cum să împartă copiii mici în

grupe. Majoritatea grădiniţelor utilizează unsistem bazat pe
gruparea în funcţie de vârstă. Bursele guvernamentale, timpii de
predare şi bugetele operaţionale depind de numărul de elevi.
Guvernul a stabilit şi anumite obiective de dezvoltare. Acestea
sunt ţinte minime privind cunoştinţele, înţelegerea, deprinderile şi
atitudinile pe care autorităţile din educaţie consideră că un copil
trebuie să le dobândească până la sfârşitul perioadei educaţiei
maternale. Obiectivele de dezvoltare au fost concepute pentru
educaţia fizică, educaţia muzicală, limba olandeză, studiul mediului
înconjurător şi introducerea în matematică. Aceste obiective de
dezvoltare pot fi convertite în curricule concrete de către grădiniţă.
Majoritatea elevilor, la vârsta de 6 ani, trec de la grădiniţă la
şcoala primară (sau, mai exact, la 1 septembrie, în anul în care
împlinesc 6 ani) deşi, la alegerea părinţilor, ei pot face acest lucru
la vârsta de 5 sau 7 ani.

In Bulgaria copiii sunt înscrişi în grădiniţe numai dacă

părinţii sau tutorii lor decid acest lucru. În conformitate cu Legea
Educaţiei Naţionale, din anul şcolar 2003/04, este obligatoriu
pentru toţi
copiii (cu vârsta de 6 ani) să urmeze un an pregătitor înainte de a
merge la şcoală fie într-o grădiniţă sau într-o şcoală primară, unde
primesc servicii de educaţie şi îngrijire,special concepute şi
destinate pregătirii lor pentru şcoala primară.
 In Republica Ceha educaţia prescolara pentru copii în
grădiniţe, înainte ca aceştia să aibă vârsta de înscriere la şcoala
primară obligatorie (6 ani) are o lungă tradiţie şi este foarte
dezvoltată. Frecvenţa nu este
obligatorie, dar 79,2 % din copiii de 3 ani, 92,6 % din copiii de 4 ani
şi 95,8 % din cei de 5 ani frecventează o grădiniţă (date pentru
anul 2007/08). Se pot accepta şi copii mai mici (ei reprezintă
aproximativ 20 % din grupul celor de 2 ani). Educaţia prescolara
are următoarele obiective principale: dezvoltarea copilului şi a
abilităţilor acestuia de a învăţa, care permit copiilor să
dobândească valorile de bază pe care este clădită societatea, să
devină independenţi şi să poată să se exprime ca indivizi în relaţia
cu mediul lor înconjurător.

In Germania supravegherea externă în centrele de îngrijire de

zi sau în cea acordată la domiciliu, de personal pregătit în domeniu
(Tagesmütter) este considerată ca o parte esenţială a sistemului
educaţional pentru copiii, centrele de îngrijire de zi pentru copii
trebuie să încurajeze dezvoltarea copiilor astfel încât aceştia să
devină membri responsabili şi autonomi în comunitate. Această
sarcină include instruirea, educarea şi îngrijirea copilului şi este
strâns legată de dezvoltarea socială, emoţională, fizică şi mentală
a copilului. Centrele de îngrijire de zi trebuie să asigure susţinerea
şi suplinirea creşterii în familie a copilului şi să asiste părinţii pentru
o mai bună gestionare a timpului pe care trebuie să îl aloce
deopotrivă serviciului şi creşterii copilului. Din punct de vedere al
pedagogiei şi organizării, gama de servicii oferite trebuie să se
bazeze pe nevoile copiilor şi ale familiilor acestora. Un personal
calificat trebuie să permită copiilor să descopere lumea prin joc şi
să-şi dezvolte abilităţile şi deprinderile.

In Estonia instituţiile prescolare îndeplinesc sarcina de

îngrijire de zi a copilului, precum şi pe cea de educaţie şi
şcolarizare, dar nu fac parte din sistemul şcolar formal.
Frecventarea instituţiilor prescolare nu este obligatorie. Educaţia
prescolara poate fi dobândită şi acasă şi cade în responsabilitatea
părinţilor sau tutorilor.

În Spania, educaţia prescolara (Educación Infantil) a fost

puternic promovată în ultimele decenii, întrucât este considerată a
fi un nivel educaţional cu o deosedită natură preventivă şi
compensatorie. Educaţia prescolara constituie primul nivel al
sistemului de educaţie din Spania. Este împărţit în două cicluri (0-3
şi 3-6 ani), astfel încât acest nivel înglobează perioada de la
primele luni din viaţa bebeluşului până la vârsta de şase ani, la
care începe şcolarizarea obligatorie.

In Franta grădiniţa este un mediu favorabil pentru dezvoltarea

tuturor faţetelor personalităţii copilului – emoţională, socială,
intelectuală şi fizică etc. – şi în acelaşi timp este considerată a fi un
stadiu indispensabil al etapei de şcolarizare, fiind decisiv în
asigurarea unui parcurs de succes. Părinţii apreciază că
frecventarea grădiniţei este o şansă pentru copiii lor, dar şi o formă
de îngrijire gratuită a copilului. Grădiniţele contribuie la atingerea
obiectivului de egalitate, ele sunt locuri şi spaţii în care se pot fi
identifica şi depăşi dificultăţi majore care pot împiedica educaţia,
ele constituie un stadiu decisiv în acoperirea lacunelor lingvistice,
înainte ca un copil să înveţe să citească. De asemenea, la
grădiniţă copiii socializează, ceea ce le permite să devină elevi
înainte de a merge la şcoala primară.
Asa cum am observat, marea majoritate a statelor europene,
acorda o deosebita importanta educatie prescolare si considera
aceasta etapa ca fiind fundamentala in formarea personalitatii
copilului.
Accesul la cunoastere este un aspect esential al unei
societati a cunosterii. Cadrele didactice si formatorii sunt actori-
cheie in orice strategie ce are in vedere stimularea si dezvoltarea
unei societati si economii. Cadrul didactic nu mai este un simplu
executant al unor prescriptii sau retete,ci devine factor activ al
procesului de invatamant, invata cu cei pe care ii invata, se
perfectioneaza permanent pentru a putea duce la bun sfarsit
sarcina ce i se incredinteaza. Profesorul si-a depasit conditia, prin
dobandirea autonomiei devnind direct responsabil pentru actiunile
sale.
Transformarea educatiei clasice in educatie permanenta, in
care se urmareste integrarea si pregatirea socio-profesionala
complexa a individului,cu scopol realizarii unei continuitati firesti
intre formarea initiala si formare continua, a constituit o deplasare
de accent in procesul de dezvoltare profesionala. Formarea este
vazuta ca o actiune sociala vitala care asigura progresul sistemului
de invatamant. Sistemul de formare initiala si continua din
Romania face eforturi pentrua se alinia sistemelor de formare din
Europa. Reforma (institutioinala, structurala, curriculara) a inceput
deja sa se impuna. Schimbarea cadrului legislativ s-a impus in
primul rand pentru ca a aparut necesitatea ca formarea initiala a
cadrelor didactice sa se realizeze doar in institutii de invatamant
superior.Impartirea curriculum-ului in arii curriculare a condus la
solicitarea unei implicari mai mari din partea cadrelor didactice.
Activitatile si abordarile transcurriculare si interdisciplinare au
facut ca dificultatile cu care se confrunta cadrul didactic sa fie mai
mari si pentru ca nu se mai practica, asa cum se practica si in
trecut, o delimitare stricta a obiectivelor de studiu. Aceasta impune
ca programele de formare initiala a cadrelor sa ia in considerare
trecerea de la « informativ la formativ », educatorul va fi cel care
va dezvolta competentele de gandire ale elevului.Invatamantul
incepe sa puna accent pe problemele umane , pe valorile estetice,
etice si civice.
Educatia este unul dintre rarele instrumente aflate la
dispozitia statului si a colectivitatii pentru asigurarea unei actiuni de
coeziune sociala profunda si de formarea unei atitudini de
deschidere si flexibilitate fata de comunitatea internationala, fata
de celelate popoare.De aceea rolul acesteia trebuie reconsiderat si
forta educatiei regasita.Fara optimism pedagogic si incredere in
puterea educatiei, sansele de reusita se vad mult periclitate.