Sunteți pe pagina 1din 4

HALLOWEENUL

Halloweenul este o srbtoare de origine celtic, preluat astzi de multe


popoare din lumea occidental, ea rspndindu-se n secolul al XIX-lea prin intermediul
imigranilor irlandezi din SUA.
Povestea spune ca, n aceasta zi, de 31 octombrie, spiritele persoanelor
care au murit n ultimul an se ntorc pe pmnt n cutarea unor corpuri vii pentru a le
poseda pe perioada anului viitor, acesta fiind singura speran de a avea o via dup
moarte.
Celii considerau c toate legile spaiului i timpului sunt suspendate n
aceasta zi, permindu-le spiritelor s interacioneze cu cei vii.
Cei vii nu doreau s fie posedai. Astfel, n noaptea de 31 octombrie,
stenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig i pentru a deveni astfel nedorii.
Acetia se mbracau n tot felul de costume caraghioase i participau la parade glgioase
n cartierul lor, ncercnd s fie ct mai distructivi posibil pentru a speria spiritele ce
veneau n cutarea celor vii.
Iat cteva modele de mti:

Modelele nu-mi aparin; vin cam trziu, dar pe cele alb-negru le putei colora
sau mpodobi la orele de abiliti i folosi cu ocazia srbtorilor de iarn.

S-ar putea să vă placă și