Sunteți pe pagina 1din 29

Zeii romani si corespondentii lor in Grecia

Aici puteti consulta o lista a celor mai importanti zei romani si corespondentul lor grec.

Venus - zeita gradinilor si a campiilor (la greci: Afrodita - zeita frumusetii si a dorintei
sexuale)
Apollo - zeul soarelui (la greci*: Apollo - zeul profetiei, al medicinei si al tragerii cu
arcul)
Marte - zeul razboiului (la greci: Ares - zeul razboiului)
Diana - zeita lunii (la greci*: Artemis - zeita vanatorii)
Esculap - zeul medicinei (la greci: Asclepios - zeul medicinei)
Minerva - zeita intelepciunii (la greci*: Athena - zeita artelor, a meseriilor, a razboiului,
protectoarea eroilor)
Saturn - zeul agriculturii (la greci: Cronos - zeul cerului, conducatorul titanilor)
Ceres - zeita graului (la greci: Demetra - zeita graului)
Bacchus - zeul vinului si al vegetatiei (la greci: Dionysos - zeul vinului si al vegetatiei)
Cupidon - zeul iubirii (la greci: Eros - zeul iubirii)
Terra - Mama Pamant (la greci: Gea - Mama Pamant)
Vulcan - zeul focului, fierarul zeilor (la greci: Hephaistos - zeul focului, fierarul zeilor)
Juno - zeita casatoriilor si a nasterilor, protectoarea femeilor maritate; regina zeilor (la
greci: Hera - zeita casatoriilor si a nasterilor, protectoarea femeilor maritate; regina
zeilor)
Mercur - mesagerul zeilor; protectorul calatorilor, al hotilor si al negustorilor (la greci:
Hermes - mesagerul zeilor; protectorul calatorilor, al hotilor si al negustorilor)
Vesta - pazitoarea casei (la greci: Hestia - pazitoarea casei)
Somnus - zeul somnului (la greci: Hypnos - zeul somnului)
Pluto - zeul iadului, zeul mortii (la greci: Hades - zeul iadului, zeul mortii)
Neptun - zeul marilor si al cutremurelor (la greci: Poseidon - zeul marilor si al
cutremurelor)
Ops - sotia lui Saturn, Zeita Mama (la greci: Rhea - sotia lui Cronos, Zeita Mama)
Uranus - zeul cerului, tatal titanilor (la greci: Uranos - zeul cerului, tatal titanilor)
Jupiter - conducatorul zeilor (la greci: Zeus - conducatorul zeilor)

Unde apare asterisc "la greci*", inseamna ca in Grecia tarzie zeul era cu aceeasi functie ca la
romani.
Ordinea este alfabetica daca va luati dupa numele grec al zeilor prezenti in lista (pentru ca
romanii au preluat zeii de la greci).

Civilizatia si cultura latina

Introducere
Istoria romana incepe odata cu fondarea orasului, in secolul al VIII-lea i.Hr., conform
legendei si se extinde pe durata a 2200 de ani pana la infrangerea ultimului imparat roman la
Constantinopol in 1453. Insa, in general perioada de dupa anul 500 d.Hr., cand puterea imperiala
s-a mutat din Italia spre noua capitala Constantinopol (vechiul oras Bizantium) este cunoscuta ca
apartinand Imperiului Bizantin. Pentru cei mai multi istorici era cunoscuta ca "Romana" se
desfasoara aproximativ intre secolul al V-lea inainte de nasterea lui Hristos pana in secolul al
VI-lea d.Hr. Asa-numitul "Sfant Imperiu Roman", o alianta de state germanice si italice, fondat
de Charlemagne in anul 800 d.Hr., constituie o problema cu totul diferita.
De altfel, ca in cazul multor alte aspecte din viata cotidiana, datorita romanilor, putem
masura cu acuratete aceste perioade de timp. In primul secol I.Hr. doi cezari, Iulius si Augustus,
au format calendarul cu 12 luni si 365 zile si o zi in plus odata la patru ani. Este un caz tipic al
ingeniozitatii romane, totul fiind atat de precis calculat incat fiecare ciclu annual era cu doar 11
minute decalat fata de miscarea de revolutie a Pamantului. In alta ordine de idei, romanii
numarau anii ca "A.U.C." adica "ab Urbe condita" (de la fondarea orasului).
Traditie si legenda
Traditia spune ca Roma a luat nastere in anul 753 i.Hr. Aceasta tine de legenda, insa pentru
istorici este o data la fel de potrivita ca oricare alta pentru a marca vremurile cand pastorii si
agricultorii din dealurile joase si insorite ce inconjurau o lunca mlastinoasa au dezvoltat o
comunitate cunoscuta de atunci sub numele de Roma. Legenda spunea ca numele orasului lor
venea de la Romulus si Remus, doi gemeni orfani alaptati de o lupoaica pe malurile Tibrului.
Istoricii de astazi, cu o mai redusa atractie spre legenda considera ca numele provine din limba
etrusca sau greaca (probabil din cuvantul grecesc "rhome" insemnand "puternic")
Se stie ca zilele de inceput ale Romei se aflau sub semnul dominatiei etrusce,o natiune
puternica din Italia centrala. Un prim pas l-a constituit alungarea regilor etrusci, adesea tiranici,
de catre familiile conducatoare din Roma.
Categoriile sociale
In anul 244 A.U.C. (adica 509 i.Hr.) patricienii romani au dezvoltat o forma de guvernamant
cvasireprezentativa, cu o pereche de consuli conducatori, alesi pentru mandate de un an.Aceasta
a marcat inceputul Republicii Romane, o forma de guvernamant ce va continua pana cand Iulius
Caesar va traversa Rubiconul, 460 de ani mai tarziu. Aceste cinci secole au fost marcate de
prosperitate si democratie.
In Roma republicana existau in principiu trei clase sociale: sclavii care nu aveau aproape nici
un drept; oamenii obisnuiti sau plebeii, o categorie ce includea multa populatie eliberata (fosti
sclavi); patricienii, urmasi ai acelor familii conducatoare, ce activau prin drept ereditar in una
din marile institutii conducatoare ale lumii antice, Senatul Roman.
Cand porneau in razboaie, legiunile romane purtau stindarde, cu faimoasele initiale: "Senatus
populusque romanus" (adica "senatul si poporul Romei").
Insa,intr-o mare masura istoria republicii este o istorie a luptei intre senatori si plebei, acestia
castigand tot mai multa putere politica. Aceasta lupta a claselor se desfasura in mijlocul pietelor
largi, intre arcurile de triumf si marile temple dominate de coloanele grandioase ale Forumului
roman, centrul civic ce a fost inima orasului pentru aproape 1000 de ani.

"Curia", inalta camera rectangulara a Senatului, se poate vedea si azi in cadrul Forumului
chiar vis-a-vis de "Comitium" unde plebeii se adunau pentru a-si exprima vointa, prin
intermediul unui "plebiscitum", decizia poporului. Pana la inceputul secolului al II-lea i.Hr.
dreptul la vot era atat de bine stabilit in randul plebeilor incat se poate spune ca Roma
dezvoltase un sistem politic viguros, unul destul de familiar cetatenilor democratiei moderne de
azi. De altfel, existau si pe atunci partide si fractiuni rivale, sponsori ai partidelor politice si
politicienilor, iar in campanii se foloseau atat pancartele cat si publicitatea negativa.
Conducatorii Romei
Unul dintre cei mai abili politicieni romani poate fi considerat Marcus Licinius Crassus,
probabil cel mai mare detinator de proprietati din Roma, dar care isi dorea si puterea politica.
Pentru a-si atrage simpatia publicului arunca literalmente cu bani. Atunci cand a inabusit revolta
sclavilor condusi de Spartacus in anul 71 i.Hr., sclavii crucificati se intindeau de-a lungul Via
Apia pe mai mult de o suta de mile. Crassus a sarbatorit pregatind 10000 de mese in Forum,
hranind intreaga Roma pentru mai multe zile. Unul dintre beneficiarii sai fiscali a fost Iulius
Caesar, pe vremea aceea un tanar in plina ascensiune. In timp ce steaua lui Caesar se ridica pe
firmamentul roman, Crassus profita din plin. A atins varful carierei sale politice in anul 61 i.Hr.
cand a facut parte din Triumviratul ce conducea aparatul statului. Singurul lucru ce ramasese de
cucerit era gloria militara. Indatorat, Caesar l-a trimis in Siria sa lupte impotriva amenintatorilor
parti. Crassus a fost invins in batalia de la Carrhae in anul 53 i.Hr. Legenda spune ca atunci cand
partii au realizat ca-l ucisesera pe cel mai bogat roman, i-au turnat aur topit pe gat considerand
ca setea lui de o viata pentru aur trebuie satisfacuta in moarte. Sfarsitul lui Crassus nu numai ca
a eliminat un potential rival, dar prin contrast a intarit recordul nepatat al lui Caesar ceea ce
privea succesele militare. Cand Caesar si-a condus armatele peste Rubicon in anul 49 i.Hr.,
sfidand ordinele Senatului era deja clar ca va acapara puterea absoluta. Conspiratorii care l-au
asasinat in anul 44 i.Hr. credeau probabil ca salveaza democratia romana. De fapt n-au facut
altceva decat sa declanseze un lung razboi civil.
In cele din urma, fostul aliat al lui Caesar, Marcus Antonius, a fost invins in batalia de la
Actium in 31 i.Hr. Invingatorul, Octavianus, s-a intors la Roma, s-a autonumit "Augustus" si a
stabilit in cele din urma o conducere unica. Imperiul creat de Caesar Augustus va continua sa
existe pentru inca patru secole la Roma si alte zece dupa mutarea la Constantinopole.
Primul imparat al Romei s-a dovedit a fi si unul dintre cei mai buni. Augustus a folosit toate
instrumentele guvernarii. Ingrijorat in ceea ce privea natalitatea, a impus unele masuri restricte
(impotriva avortului) sau chiar a stimulat nasterile prin scutiri de taxe pentru familiile
numeroase. Pentru a verifica eficacitatea masurilor sale organiza recensaminte.
Ocazional, in secolele ce au urmat imperiul a fost condus de alti lideri de statura lui
Augustus: Nerva, Traianus, Hadrianus, Antonius Pius si Marcus Aurelius.
Pe de alta parte de-a lungul secolelor tronul imperial a trecut si prin mana unora dintre cei
mai malefici conducatori. Caligula (37-41 d.Hr.) si-a ucis fratele, printre alte nenumarate crime,
dar si-a iubit atat de mult calul, Incitatus, incat l-a numit senator.
Elagabalus (177-192 d.Hr.) si-a manifestat preferinta pentru vestimentatia feminina imediat ce a
ocupat tronul. El a ajuns sa ordone Senatului sa-l declare "imparateasa a Romei".
In fine, Nero (54-68 d.Hr.) si-a ucis o multime de rude, inclusiv fratele, sotia insarcinata, a trimis
nenumarati crestini la morti teribile in areene. Pentru a-si garanta audienta la odioasele sale
recitaluri lirice isi incuia publicul in teatru. Se spune ca unele femei nasteau in timpul
programului, in timp ce imparatul continua fara griji.
Ultimul imparat care a condus imperiul din Roma a fost Constantin. Acesta a proclamat
faimosul edict al tolerantei in favoareacrestinilor. Mult mai tarziu, pe patul de moarte a fost
botezat, devenind primul imparat crestin al Romei. Tot el a fost acela care si-a mutat tronul spre
est, in noua sa capitala, marcand sfarsitul unei ere.

Banchetele romane, o adevarata arta a placerii


Aceste ceremonii erau tot atat de importante ca si saloanele secolului al XVIII-lea. Imparatii,
neavand curte, traiau inconjurati de sclavi, iar seara cinau impreuna cu prietenii si nu numai.
Odata onorurile publice si guvernarea terminate, participarea la astfel de banchete era un fapt
obisnuit. Chiar si saracii luau parte la festine (9/10% din populatia imperiului).
Manierele erau mai putin savante ca astazi, cina fiind luata cu prietenii. Interesant este faptul
ca la aceste banchete invitatii erau asezati pe paturi si nu pe scaune. Nu se manca pe scaun decat
la mesele obisnuite (la oamenii simpli numai stapanul casei manca asezat pe scaun, ceilalti stand
in picioare). Bucatele semanau atat cu cele din bucataria orientala, cat si medievala: foarte
condimentate si acompaniate de sosuri complicate. Carnea era fiarta inainte de a fi prajita si era
servita dulce. Gama gusturilor era de la dulce la acru. Partea cea mai importanta a banchetului
era cea in care se bea, vinul fiind cel mai apreciat, dar numai indoit cu apa. In prima jumatate a
cinei se manca, pentru ca apoi sa se bea, cea de a doua parte constituind banchetul propriu-zis
("comissatio").
Festinul era o mica sarbatoare. Cei prezenti purtau flori in par sau coronite si erau parfumati
cu ulei inmiresmat (alcoolul nu era cunoscut, parfumurile fiind dizolvate in ulei).
Banchetul era mai mult de atat: daca stapanul avea un meditator pentru copii sau un filosof
printre invitati acesta lua cuvantul si tinea o prelegere pe diverse teme. Existau momente in care
se asculta muzica. La astfel de mese erau invitati si dansatori profesionisti ale caror servicii erau
platite.
Romanii adorau astfel de manifestari si nu ratau nici un prilej de a serba. Cei din aceeasi breasla
se adunau in diferite locuri (de exemplu la barbier sau oriunde altundeva). La Pompei aceste
intalniri erau numeroase: calatorii opreau la cate un han, unde serveau bauturi. Aceste practici
erau considerate de "mauvais ton", astfel ca o persoana publica vazuta in astfel de localuri isi
strica reputatia.
Collegia
Aceste "collegia" erau de fapt niste asociatii private libere, de care se temeau autoritatile
pentru simplul motiv ca scopurile pentru care se adunau aceste persoane erau neclare. Nu numai
oamenii liberi luau parte la aceste fratii, ci si sclavii care aveau aceeasi meserie sau onorau
aceeasi divinitate. In fiecare oras se intalneau astfel de fratii, una sau mai multe; asociatia
tesatorilor, a celor care il adorau pe Hercule, a vanzatorilor de bumbac etc. Fiecare isi avea
sediul intr-un singur oras si erau admisi numai barbati, nici o femeie. Indiferent de obiectivul
lor, religios sau profesional, toate fratiile erau organizate dupa modelul unei cetati: cu asa numiti
consilieri, magistrati. Daca fratia era religioasa, cei care faceau parte foloseau acest prilej pentru
a organiza banchete. Fiecare membru platea o taxa de intrare care ii asigura funeralii
impunatoare si un banchet de adio; era uneori singurul mijloc pentru un sclav de a avea o
inmormantare decenta.
Cateva concluzii
De retinut in urmarea celor expuse mai sus ar fi in primul rand:

dezvoltarea unui sistem politic viguros si bine fundamentat, existand inca depe atunci
partide si diverse fractiuni rivale, precum si "sponsorii" politicienilor;
promovarea unei forme de guvernamant care a dus la prosperitatea si extinderea
Imperiului Roman;

organizarea asociatiilor private libere, cu obiective profesionale sau religioase, motiv de


teama pentru autoritatile de atunci;
puternica dezvoltare militara, imperiul roman fiind invincibil pana la decaderea sa.

Forumurile Imperiale

Forumurile Imperiale sunt o serie de piete monumentale construite in decursul unui secol si
jumatate (intre anii 46 i.Chr. si 113 in centrul Romei de catre Imparatii romani.
Dintre acestea insa nu face parte Forumul Roman, vechea piata republicana, care a fost construit
in Secolul al VI-lea i.Chr. si care a fost timp de secole centrul politic, religios si economic al
orasului. In ciuda existentei a inca multor cladiri si a reconstructiei celor mai vechi si in ciuda
multor monumente care il infrumusetau, Forumul Roman nu si-a mai pastrat caracterul unitar.
Sub Iulius Caesar si Augustus au avut loc constructia Basilicii Iulia si refacerea Basilicii
Aemilia, care delimitau laturile lungi ale pietei si ii dadeau o anume regularitate.

Forumul lui Caesar


Gaius Iulius Caesar a decis sa construiasca o piata impunatoare care sa poarte numele sau,
Forumul lui Caesar, inaugurata in 46 i.Chr. (probabil inca incompleta si terminata ulterior de
August).
Spre deosebire de Forumul Roman era vorba de un proiect unitar: o piata cu portici laterali lungi
si in centru cu un templu dedicat Venerei Genetrix, din care Iulius Caesar considera ca descinde
prin Iulus, fiul lui Eneas,stramosul gintei Iulia. Caesar a platit din proprii bani terenurile pe care
trebuia inaltat noul monument. In plus a dispus modificarea orientarii traditionale si seculare a
Curiei, sediul Senatului, care primise sarcina de a il reconstrui dupa distrugerea sa intr-un
incendiu, astfel incat sa se adapteze la aceea a noului Forum care ii purta numele.
Noua piata relua modelul porticilor costruite in interiorul templelor pe care cei mai importanti si
influenti oameni politici din ultimul secol al Republicii le-au ridicat in zona si avea scopul pur
de propaganda personala si de obtinere a consensului. Dar evident ca vecinatatea vechiului
centru politic sporea mult efectul.

Forumul lui Augustus


Augustus promisese un templu dedicat lui Marte cu ocazia bataliei de la Filippi din 42 i.Chr., in
care impreuna cu Marcus Antonius ii invinsese pe ucigasii lui Caesar si, in felul acesta, ii
razbunase moartea. Templul este inaugurat doar dupa 40 de ani, in anul 2 i.Chr., fiind ridicat

intr-o alta piata monumentala, Forumul lui Augustus. Fata de Forumul lui Caesar, noul complex
era dispus ortogonal, iar templul se sprijinea de un zid foarte vechi, conservat inca, care
despartea monumentul de cartierul Suburra. In afara de aceasta porticile aflate pe laturile lungi
se deschideau in spatii ample semicirculare acoperite, destinate adapostirii activitatii
tribunalelor.
Si in acest caz constructia complexului a fost gandita cu scop de propaganda si toata decorarea
sa celebra noua era a aurului care se inaugura cu principatul lui Augustus.
Forumul Pacii
Sub imparatul Vespasian a fost construita in anul 75 o alta piata mare, separata de Forul lui
August si cel al lui Cezar de catre strada Argileto, care punea in legatura Forul Roman cu
Suburra, si aflata inspre Velia (in directia Coloseumului). Acest complex nu era considerat la
inceput drept un Forum Imperial, ci doar mult mai tarziu si este cunoscut, de asemenea, drept
Templum Pacis sau Forumul lui Vespasianus.
Chiar si forma sa era diferita: era creata ca si un patrulater vast incercuit de porticuri, cu timpul
fiind inserat in porticul laturii din spate. Zona centrala nu era de fapt pavata ca si o piata, ci era
sistematizata ca o gradina, cu vase de apa si piedestaluri pentru statui, care o faceau un adevarat
muzeu in aer liber.
Monumentul era ridicat ca si o sarbatorire a cuceririi Ierusalimului. Intr-una dintre aule aflate in
spatele porticilor a fost afisata Forma Urbis Severiana, harta din marmora a Romei antice, creata
in epoca severiana (inceputul Secolului III) pe marmora care acoperea peretele, ramasa partial
pana acum.

Forumul lui Nerva sau Forum Transitorium


Domitian a decis sa uneasca complexele precedente si in zona neregulata ramasa libera intre
Templul Pacii, Forumul lui Caesar si al lui Augustus in anul 98 a ridicat o alta piata
monumentala care le lega pe toate intre ele.
Spatiul limitat, ocupat in parte de catre Forumul lui Augustus si de strada Argiletum, l-a costrans
sa construiasca portice laterale ca si simple decoratiuni ale zidurilor inconjuratoare. Templul,
dedicat zeitei Minerva (protectoarea sa) a fost ridicat in exteriorul esedrei Forumului lui
Augustus, iar spatiul ramas a fost folosit pentru o intrare monumentala (Porticus Absidata)
pentru toate forumurile.
Moartea lui Domitian datorita unei conspiratii a facut ca complexul, acum aproape terminat, sa
fie inaugurat de succesorul sau Nerva de la care a luat numele de Forumul lui Nerva.
Mai este cunoscut si ca Forum Transitorium, datorita functiei de pasaj de trecere pe care o avea.

Forumul lui Traian


Probabil ca proiectele lui Domitian erau mai ambitioase si poate ca sub conducerea sa au inceput
deja lucrarile de indepartare a inaltaturii care lega Colina Capitoliului de Colina Quirinal si
inchidea valea Forumurilor in partea dinspre Campul lui Marte, in directia actualei Piete
Venetiene.
Proiectul a fost reluat si terminat in anii 112-113 de Traian prin costruirea Forului lui Traian, cu
ocazia cuceririi Daciei si ale carui decoratiuni celebrau victoriile sale militare. Lucrarile de
pregatire au fost foarte complicate: a fost indepartata saua muntuoasa, pentru a avea spatiul
necesar noului complex, s-a reconstruit templul lui Venus in Forul lui Cezar si s-a construit Piata
lui Traian.
Piata forumului era inchisa in spate de Basilica Ulpia, cu Columna lui Traian in spate.
In fata bazilicii a fost ridicata o statuie ecvestra colosala a imparatului. Ultimul dintre Foruri era
totodata cel mai mare si majestuos.
Sursa: Enciclopedia Libera WIKIPEDIA

Istoria Romei - cronologie

Aici puteti consulta o lista cu cele mai importante date din istoria Romei.

753 i.Hr. - Intemeierea legendara a Romei


509 i.Hr. - Sfarsitul regatului roman, infiintarea republicii romane
494 i.Hr. - Secesiunea plebeilor (retragerea lor pe Muntele Sacru)
493 i.Hr. - crearea tribunatului plebei
488 i.Hr. - Razboi impotriva volscilor
450 i.Hr. - Legea celor XII Table: Autorizarea casatoriilor intre patricieni si plebei (Lex
Canuleia)
406 i.Hr. - 396 i.Hr. - Asedierea si cucerirea orasului Veii
390 i.Hr. - Invazia galilor
366 i.Hr. - Accesul plebei la consulat pentru prima oara
356 i.Hr. - Un plebeu devine dictator
351 i.Hr. - Un plebeu devine cenzor
343 i.Hr. - 291 i.Hr. - Razboiul cu samnitii.
321 i.Hr. - Infrangerea de la Furcile Caudine
312 i.Hr. - 308 i.Hr. - Via Appia, de la Roma la Capua
306 i.Hr. - Tratatul intre Roma si Cartagina
281 i.Hr. - 272 i.Hr. - Razboi impotriva Tarentului si a lui Pyrrhus; cucerirea Tarentului
265 i.Hr. - Supunerea Etruriei; Roma - stapana Italiei, fara Galia Cisalpina
264 i.Hr. - 241 i.Hr. - Primul razboi punic; Sicilia - prima provincie romana
231 i.Hr. - Sardinia si Corsica devin provincii romane
225 i.Hr. - 218 i.Hr. - Supunerea Galiei Cisalpine
218 i.Hr. - 201 i.Hr. - Al doilea razboi punic
215 i.Hr. - Primele societati de publicani
200 i.Hr. - 188 i.Hr. - Interventia Romei in Grecia si in Orient
168 i.Hr. - Victoria de la Pydna
148 i.Hr. - 146 i.Hr. - Al treilea razboi punic
146 i.Hr. - Distrugerea Cartaginei; Macedonia, Ahaia, Africa preconsulara devin
provincii romane
133 i.Hr. - 121 i.Hr. - Fratii Gracchus
125 i.Hr. - 118 i.Hr. - Provincia Gallia Narbonensis
113 i.Hr. - 101 i.Hr. - Invazia cimbrilor si a teutonilor; Tribunatul lui Marius
112 i.Hr. - 105 i.Hr. - Razboiul cu Jugurtha
88 i.Hr. - 85 i.Hr. - Razboiul cu Mirthridate
83 i.Hr. - 82 i.Hr. - Razboi civil
82 i.Hr. - 79 i.Hr. - Dictatura lui Sylla
74 i.Hr. - Provincia Bithinia
73 i.Hr. - 71 i.Hr. - Razboiul impotriva lui Spartacus
70 i.Hr. - Consulatul lui Pompei
67 i.Hr. - 63 i.Hr. - Campania lui Pompei in Orient
60 i.Hr. - Primul triumvirat: Cezar - Pompei - Crassus
58 i.Hr. - 50 i.Hr. - Razboiul cu galii
52 i.Hr. - Anarhie la Roma; Pompei - consul unic
51 i.Hr. - Galia, provincie romana pana la Rin

49 i.Hr. - 44 i.Hr. - Razboi civil. Cezar trece Rubiconul; Batalia de la Pharsalos


45 i.Hr. - 44 i.Hr. - Dictatura lui Cezar
44 i.Hr. - Iulius Cezar este asasinat
44 i.Hr. - 30 i.Hr. - Razboi civil;
43 i.Hr. - Al doilea triumvirat: Antoniu - Octavian - Lepidus
31 i.Hr. - Actium. Batalie intre Octavian si Antoniu
27 i.Hr. - Inceputul principatului; Organizarea provinciilor
27 i.Hr. - 14 d. Hr. - Domnia lui August
14 - 37 - Domnia lui Tiberiu (familia Claudia)
17 - Germania - provincie imperiala
37 - 41 - Domnia lui Caligula
41 - 54 - Domnia lui Claudiu
43 - Cucerirea Britaniei
51 - 63 - Razboi cu partii
54 - 68 - Domnia lui Nero
64 - Incendierea Romei. Primele persecutii impotriva crestinilor initiate de Nero
69 - 79 Domnia lui Vespasian. incepe dinastia Flaviilor
70 - Cucerirea si distrugerea Ierusalimului de catre Titus
79 - Eruptia Vezuviului si distrugerea oraselor Pompei si Herculanum
79 - 81 - Domnia lui Titus Flavius Vespasianus
81 - 96 - Domnia lui Domitian
96 - 98 - Domnia lui Nerva
98 - 117 - Domnia lui Traian
100 - Consulatul lui Pliniu cel Tanar, care rosteste panegiricul lui Traian
101 - 102 - Prima expeditie impotriva dacilor
105 - 106 - A doua expeditie impotriva dacilor
106 - Dacia devine provincie romana.
114 - Razboi cu partii. Traian este proclamat "cel mai bun dintre principi" (optimus)
117 - 138 - Domnia lui Hadrian
121 - 126 - Calatoriile lui Hadrian prin imperiu
138 - 161 - Domnia lui Antonin cel Pios
161 - 180 - Domnia lui Marc Aureliu
166 - 180 - Razboi cu germanii. Sfarsitul "Pacii romane"
180 - 192 - Domnia lui Commodus
193 - 211 - Domnia lui Septimiu Sever
211 - 217 - Domnia lui Caracalla
212 - Edictul lui Caracalla acorda cetatenia romana tuturor locuitorilor tuturor
provinciilor
218 - 235 - Domniile lui Heliogabal, apoi cea a lui Alexandru Sever
231 - 232 - Razboi cu persii
235 - 284 - Frontierele imperiului sunt amenintate din toate partile. Se succed imparati
efemeri. Epidemie de ciuma.
271 - Retragerea din Dacia. Aurelian construieste o centura fortificata
284 - Urcarea pe tron a lui Diocletian
293 - Organizarea tetrarhiei
300 - Unificarea administratiei Italiei si a provinciilor
301 - Edictul maximal stabileste o taxare generala a preturilor
306 - 337 - Edictul de la Milano ce ofera toleranta religioasa
313 - Capitala imperiului devine Constantinopol
330 - impartirea imperiului: Constant in Occident (337-350); Constantiu in Orient (337-

361)
351 - 361 - Constantiu devine singurul stapan al imperiului
355 - 357 - Razboi in Galia
358 - 363 - Razboi in Asia impotriva persilor
361 - 363 - Domnia lui Iulian, reactie pagana
364 - 365 - Dinastia valentiniana si Teodosiu
395 - Impartirea imperiului intre fiii lui Teodosiu: Honorius (395-423) in Occident,
avand capitala la Milano, apoi la Ravenna si Arcadius (395-408) in Orient, cu capitala la
Constantinopol
406 - Invazii barbare
410 - Cucerirea Romei de catre Alaric, capetenia gotilor
455 - Jefuirea Romei de catre vandalul Genseric
476 - Caderea lui Romulus Augustulus; Cucerirea Romei de catre Odoacru, capetenia
herulilor, care-i trimite imparatului Orientului, Zenon, insemnele Imperiului luandu-si
titlul de "patrician"

www.limbalatina.ro

Regii Romei

Aici puteti consulta o lista cu cei sapte regi ai romei dinainte de 509 a.Chr. si anii intre care se
stie ca au domnit.

Romulus -- 753 a.Chr. - 716 a.Chr.;


Numa Pompilius -- 715 a.Chr. - 674 a.Chr.;
Tullus Hostilius -- 673 a.Chr. - 642 a.Chr.;
Ancus Marcius -- 642 a.Chr. - 617 a.Chr.;
Lucius Tarquinius Priscus -- 616 a.Chr. - 579 a.Chr.;
Servius Tullius -- 578 a.Chr. - 535 a.Chr.;
Lucius Tarquinius Superbus -- 535 a.Chr. - 510 a.Chr./509 a.Chr.

Imparati romani de-a lungul Imperiului

In pagina curenta puteti consulta o lista a imparatilor de-a lungul Imperiului Roman
27 i.Chr. - 476 d.Chr.
Dinastia Iulio-Claudiana

Augustus - 16 ianuarie 27 i.Chr. -- 19 august 14 d.Chr.


Tiberius - 19 august - 14 -- 16 martie 37
Caligula - 18 martie 37 -- 24 ianuarie 41
Claudius - 24 ianuarie 41 -- 13 octombrie 54
Nero - octombrie 54 -- 11 iunie 68

Anul celor patru imparati

Galba - 8 iunie 68 -- 15 ianuarie 69


Otho - 15 ianuarie 69 -- 16 aprilie 69
Vitellius - 2 ianuarie 69 -- 20 decembrie 69

Dinastia Flavilor

Vespasian - 1 iulie 69 -- 24 iunie 79


Titus - 24 iunie 79 -- 13 septembrie 81
Domitian - 14 septembrie 81 -- 18 septembrie 96

Dinastia Antoninilor

Nerva - 18 septembrie 96 -- 27 ianuarie 98


Traian - 28 ianuarie 98 -- 7 august 117
Hadrian - 11 august 117 -- 10 iulie 138
Antoninus Pius - 10 iulie 138 -- 7 martie 161
Marcus Aurelius - 7 martie 161 -- 17 martie 180
Lucius Verus - 7 martie 161 -- martie 169
Avidius Cassius - 175
Commodus - 177 -- 31 decembrie 192

Dinastia Severilor

Pertinax - 1 ianuarie 193 -- 28 martie 193


Didius Iulianus - 28 martie 193 -- 1 iunie 193
Septimius Severus - 9 aprilie 193 -- 4 februarie 211

Clodius Albinus - 193 / 195 -- 197


Caracalla - 198 -- 217
Geta - 209 -- decembrie 211
Macrinus - 11 aprilie 217 -- iunie 218
Diadumenian - mai 217 -- iunie 218
Elagabalus - iunie 218 -- 222
Alexandrus Severus - 13 martie 222 -- martie 235

Imparati din timpul apogeului crizei

Maximin Tracul - 20 martie 235 -- aprilie 238


Magnus - 235
Quartinus - 235
Maximus - 236 -- aprilie 238
Gordian I - 22 martie 238 -- 12 aprilie 238
Gordian al II-lea - 22 martie 238 -- 12 aprilie 238
Pupienus - 22 aprilie 238 -- 29 iulie 238
Balbinus - 22 aprilie 238 -- 29 iulie 238
Gordian al III-lea - 22 aprilie 238 -- 11 februarie 244
Sabinianus - 240
Filip Arabul - februarie 244 -- 249
Filip II Junior - 244 -- 249
Pacatianus - 248 -- 249
Iotapianus - 248 -- 249
Silbannacus - 249?
Sponsianus - 249?
Decius - 249 -- iunie 251
Priscus - 249 -- 251
Licinianus - 250
Herennius Etruscus - 251 -- iunie 251
Trebonianus Gallus - iunie 251 -- august 253
Hostilian - iunie 251 -- 251
Volusianus - 251 -- august 253
Aemilian - august 253 -- octombrie 253
Valerian - 253 -- iunie 260
Uranius Antoninus - 253 -- 254
Gallienus - 253 -- septembrie 268
Saloninus - 260
Ingenuus - 258 sau iunie 260
Regalianus - 260
Macrianus Major - 260 -- 261
Macrianus Minor - 260 -- 261
Quietus - 260 -- 261
Mussius Aemilianus - 261 -- 261 sau 262
Aureolus - 268
Postumus - 260 -- 269
Laelianus - 269
Marius - 269

Victorinus - 269 -- 271


Domitianus - 270 -- 271
Tetricus I - 271 -- 274

Imperiul Illyrian

Claudius II Gothicus - 268 -- august 270


Quintillus - august 270 -- septembrie 270
Aurelian - august 270 -- 275
Septimius - 271
Tacitus - noiembrie / decembrie 275 -- iulie 276
Florianus - iulie 276 -- septembrie 276
Probus - iulie 276 -- septembrie 282
Saturninus - 280
Proculus - 280
Bonosus - 280
Carus - septembrie 282 -- iulie / august 283
Numerian - iulie / august 283 -- noiembrie 284

Dominate

Diocletian - 20 noiembrie 284 -- 1 mai 305


Maximian - 1 aprilie 286 -- 1 mai 305
Galerius - 1 mai 305 -- mai 311
Severus II - august 306 -- 16 septembrie 307
Maxentius - 28 octombrie 306 -- 28 octombrie 312
Maximian - 307 -- 308
Constantin I cel Mare - 307 -- 22 mai 337
Domitius Alexander - 308
Licinius - 11 noiembrie 308 -- 18 septembrie 324
Maximinus Daia - 1 mai 310 -- iulie / august 313
Valerius Valens - decembrie 316 -- 1 martie 317
Martinianus - iulie 324 -- 18 septembrie 324
Constantin II - 337 -- 340
Constantius II - 337 -- 361
Constant - 337 -- 350
Magnentius - ianuarie 350 -- 11 august 353
Vetriano - cca. 350
Nepotianus - cca. 350
Iulian Apostatul - noiembrie 361 -- iunie 363
Iovianus - 363 -- 17 februarie 364

Dinastia Valentiniana

Valentinian I - 26 februarie 364 -- 17 noiembrie 375


Valens - 28 martie 364 -- 9 august 378
Procopius - septembrie 365 -- 27 mai 366
Gratian - 24 august 367 -- 383
Valentinian al II-lea - 375 -- 392
Magnus Maximus - 383 -- 388
Flavius Victor - cca. 386 -- 388
Eugenius - 392 -- 394

Imperiul Britannic 286 -- 297

Carausius - 286 -- 293


Allectus - 293 -- 297

Dinastia Teodosiana

Teodosius I cel Mare - 379 -- 17 ianuarie 395


Arcadius - 383 -- ianuarie 395
Honorius - 23 ianuarie 393 -- 395

Imperiul de Apus

Honorius - 395 -- 15 august 423


Priscus Attalus - 409 -- 410
Priscus Attalus - 414 -- 415
Constantin al III-lea - 407 -- 411
Constant al II-lea - 409 -- 411
Iovinus - 411 -- 413
Sebastianus - 412 -- 413
Constantius III - 421
Iohannes - 423 -- 425
Valentinian al III-lea - 425 -- 16 martie 455
Petronius Maximus - 17 martie 455 -- 31 mai 455
Avitus - iunie 455 -- 17 octombrie 456
Majorian - 457 -- 2 august 461
Libius Severus - 461 -- 465
Anthemius - 12 aprilie 467 -- 11 iulie 472
Olybrius - iulie 472 -- 2 noiembrie 472
Glycerius - 5 martie 473 -- iunie 474
Julius Nepos - iunie 474 -- 25 aprilie 480

Sursa: Enciclopedia Libera WIKIPEDIA

Zeii Olimpului

Mitologia greaca este una dintre cele mai bogate din lume, plasmuind zeitati nenumarate,
eroi cu calitati extraordinare, monstri infioratori si multe alte creaturi fantastice (nimfe, naiade,
driade, centauri, ciclopi, giganti). Dintre toti acestia, cea mai mare importanta au avut-o insa cei
doisprezece zei olimpieni.
Poseidon, Hera, Demetra si Hestia (dar si Hades, stapanul Infernului si al bogatiilor
subsolului, care insa nu locuia in Olimp) erau fii lui Cronos (cel mai tanar dintre titani si
stapanul timpului) si ai Rheei, salvati de cel mai mic frate al lor, Zeus, din pantecele tatalui care
ii inghitise. Dupa un aprig razboi cu titanii, pe care ii inving pana la urma, ei devin noii stapani
ai lumii. Li se alatura inca sapte divinitati principale si multi alti zei minori.

Astfel, Zeus, divinitatea suprema, era considerat stapanul Universului


si personifica cerul, fiind de asemenea si protectorul intregii naturi, al
bunastarii oamenilor si al vietii sociale. Chiar si numele lui (insemnand
"cel plin de raze, stralucitorul") ii atesta calitatea de zeitate celesta.
Atributul lui era fulgerul. Era sotul Herei si tata a numerosi zei si
semizei. Statuia lui sculptata de Fidias pentru templul din Olimp a fost
una din cele sapte minuni ale lumii antice. Romanii il numeau Iuppiter.

Hera (Iunona la romani) era regina zeilor, patroana a casatoriei si a


maternitatii, personificare feminina a cerului, dar si a pamantului si
protectoare a ogoarelor. Extrem de geloasa, ea se razbuna adesea pe
cuceririle sotului sau Zeus. Era reprezentata ca prototipul unei frumuseti
robuste.

Poseidon era zeul marii, responsabil de producerea cutremurelor, a


furtunilor de pe mare si a eruptilor vulcanice, dar si protector al
marinarilor, al pescarilor si al acelora ce doreau sa cunoasca marea. Era
reprezentat ca un barbat voinic, cu barba, coroana si tinand in mana
semnul sau distinctiv: tridentul. In mitologia romana apare sub numele de
Neptun.

Despre Hestia nu se cunosc multe legende. Tot ce se stie despre ea


este ca i-a refuzat pe Poseidon si, mai tarziu, pe Apollo si a cerut fratelui
sau dreptul de a ramane fecioara pentru totdeauna. Ea simboliza puritatea
focului din vetre, a focului care ardea jertfele muritorilor. Mult mai
cunoscuta este zeita romana Vesta, cu care se identifica si careia ii era
inchinat un templu pe colina Palatinului din Roma, unde slujeau preotese
numite vestale.

Demetra, zeita recoltei, agriculturii si fertilitatii, i-a daruit lui Zeus o


fiica, pe Persefona, rapita de Hades si dusa in Infern. Stapanul zeilor a
hotarat mai apoi ca aceasta sa stea noua luni cu mama sa si trei cu Hades.
Echivalentul roman al acestei zeite este Ceres.

Atena "cu ochi de azur" era zeita intelepciunii, a razboiului dar si, in
acelasi timp, protectoare a artelor, mestesugurilor si pacii. A fost nascuta,
potrivit legendei, din capul tatalui sau, Zeus, care isi inghitise prima
consoarta, pe Metis. Nici ea nu a acceptat sa se marite, lucru care i-a adus
denumirea de Pallas ("fata tanara, curata"). Ei i s-a dedicat magnificul
templu Parthenon din orasul ce ii poarta numele si a carei protectoare era.
Minerva este numele ei roman.

Ares, fiul lui Zeus si al Herei, era zeul razboiului nedrept si sangeros.
L-a avut impreuna cu zeita Afrodita pe Eros (Cupidon). Corespondentul
roman, Marte, era la inceput si divinitate agrara, careia ii era inchinata
prima luna a primaverii, martie. Traditia ii atribuie paternitatea lui
Romulus si Remus.

Celalalt fiu al Herei era Hefaistos (la romani se numea Vulcan),


divinitate a focului si a metalelor, care avea ateliere in fundul vulcanilor,
unde faurea arme pentru cei mai mari eroi legendari. Mama sa, vazand
cat era de urat, a vrut sa-l inece si l-a aruncat in ocean. Salvat, zeul a
ramas insa schiop, defect accentuat de o lovitura primita de la Zeus. Ca
sa se revanseze, tatal sau i-a oferit-o de sotie pe frumoasa Afrodita.

Hermes era fiul lui Zeus si al nimfei Maia si detinea functia de


mesager al zeilor. De asemenea, e considerat protector al comertului, al
actiunilor indraznete si chiar al hotilor. A inventat lira, flautul, masurile si
greutatile si sportul. A fost identificat cu zeul roman Mercur. Ca atribute
avea sandalele inaripate si caduceul (nuia magica, simbol al pacii si
comertului).

Apollo, alt fiu al lui Zeus, s-a nascut la Delos, in Grecia. Mama sa,
Leto, a fost urmarita de razbunarea Herei si si-a putut naste fii doar pe
aceasta insula care, spune legenda, nu era ancorata de fundul marii. Zeu
al luminii si al Soarelui, al muzicii si al poeziei era maestru al Muzelor si
ideal de frumusete masculina. Grecii il considerau si zeu al Binelui si al
Frumusetii, cel ce face pe oameni sa se supuna legilor, aducator de
fericire, zeu al sanatatii si tata al lui Asclepios (zeul medicinei). In Italia a
fost adorat dupa ce, la batalia de la Actium, l-ar fi ajutat pe imparatul
Augustus sa castige.

Sora lui Apollo era zeita Artemis, divinitate a luninii selenare, dar si a
castitatii si fidelitatii conjugale, iar ca zeitate terestra, a vanatorii si a
padurilor. Sunt cunoscute mai multe legende in care se arata cruda si
necrutatoare atunci cand este maniata: il transforma in cerb pe vanatorul
Acteon, care o surprinsese la baie, iar tanarul este ucis de proprii lui
caini; de asemenea, ucide cele sapte fete ale Niobeei, care se lauda ca
avea cei mai frumosi copii (iar Apollo ii omoara pe baieti). Este
identificata la romani cu Diana, reprezentata ca o tanara cu o tolba de
sageti si insotita de o caprioara. Templul ei din Efes a fost una din cele
Sapte minuni ale lumii.

Ultima, dar cu siguranta nu cea din urma, zeita olimpiana este


Afrodita. La Homer, ea este fiica lui Zeus si a Dianei, dar o alta legenda
spune ca ea s-a nascut din spuma marii, in locul in care cursesera picaturi
din sangele lui Uranus cand acesta fusese lovit de Cronos. Venus la
romani, ea era stapana dragostei, a frumusetii, voluptatii si fecunditatii.
Cu numele de Anadiomene ("iesita din mare") este si zeitate marina,
protectoarea marinarilor si a porturilor. Desi era sotia lui Hefaistos, a
iubit mai multi zei - Ares (cu care l-a avut pe Eros), Hermes sau
Dionysos - dar si muritori, printre care pe Adonis sau pe Anchise, tatal lui
Enea.

Fara sa-si propuna a fi exhaustiv (ceea ce ar fi imposibil, de vreme ce chiar Hesiod, care, sa
nu uitam, a scris "Teogonia", spunea ca nu exista om pe pamant care sa poata tine minte intreaga
multitudine de divinitati si de mituri cu si despre ele) acest mic articol poate fi punctul de
plecare al studierii fascinantei mitologii a vechilor greci. Pentru acest scop, pot fi foarte utile
lucrari ca Legendele Olimpului de Alexandru Mitru sau dictionarele de mitologie, acela aparut la
Editura Ion Creanga in anul 1979 si semnat de George Lazarescu fiind si sursa bibliografica
pentru cele afirmate mai sus.

Inceputurile legendare ale Romei

Romanii nu au dezvoltat intr-atat un mit al intemeierii lumii in sine, cat unul al intemeierii
Romei )pentru care au acordat o importanta foarte mare). S-au dezvoltat doua mituri distincte
despre inceputulurile Romei: cel al gemenilor Romulus si Remus si cel al eroului Aeneas.

Romulus si Remus

Mitul lui Romulus si Remus este foarte cunoscut din lucrarea lui Titus Livius ("Ab Urbe
condita" - "De la intemeierea Romei"). Gemenii sunt nascuti din zeul Marte si muritoarea Rhea
Silvia. Cand erau foarte mici, marele unchi i-a lasat in voia valurilor raului Tibru sa moara.
Marele unchi a furat puterea regala de la bunicul gemenilor si nu dorea ca cei doi sa i-o
pericliteze. Dar o lupoaica i-a gasit pe Romulus si Remus si i-a tinut langa ea, pana ce un pastor
i-a descoperit. Pastorul si sotia lui i-au luat in casa lor si i-au crescut ca pe proprii lor copii.
Cativa ani mai tarziu, dupa ce bunicul lor a revenit la putere, Romulus si Remus au decis sa
intemeieze un oras. Totusi, intre gemeni a inceput un conflict, iar in incaierarea urmatoare
Remus a murit. In unele versiuni Romulus l-a ucis pe Remus, in altele insotitorii acestuia. Dupa
ce fratele lui a murit, Romulus a denumit noul oras Roma si a devenit primul rege. Dupa Varro,
anul intemeierii Romei de catre Romulus este 753 i.Chr..

Intemeietorul Aeneas

O a doua legenda a intemeierii Romei traseaza inceputurile acesteia la Aeneas, fiul zeitei
Venus si al troianului Anchise. Aeneas a venit din cetatea Troia, care a fost cucerita de catre
greci in razboiul troian; razboiul a avut loc cam prin secolele XIII sau XII i.Chr. si constituie
subiectul operei lui Homer. Desi Aeneas joaca in Iliada un rol nu prea insemnat, legenda romana
il ridica la rangul de intemeietor. Eroul impreuna cu un grup de supravietuitori troieni a parasit
cetatea distrusa si, indrum spre Italia, se opreste pe la Cartaginezi. Dupa dragostea cuDidona,
pleaca si din Cartagina si ajunge in Italia unde intemeiaza Roma.

Vergilius si Eneida

Savantii sustin ca legenda lui Aeneas a inceput sa castige teren prin secolul III i.Chr., cand
Roma a inceput sa existe ca natiune, si se cauta marirea prestigiului Romei prin conexiuni cu
marile figuri ale mitologiei grecesti. Prin urmare, a fost dificil pentru scriitorii de mai tarziu sa
rezolve diferenta de patru secole dintre plasarea intemeierii lui Aeneas (sec. XII i.Chr.) si cea a
lui Romulus (sec. VIII i.Chr.). Vergilius rezolva problema in a sa epopee "Eneida", care spune ca

Aeneas se casatoreste cu Lavinia, fiica regelui Latium-ului, un regat care ocupa teritoriul
viitoarei Rome. Prin aceasta casatorie, Aeneas devine originatorul unui sir de regi, fiind si unul
dintre stramosii lui Romulus si ai romanilor.

Rapirea sabinelor

Cele mai multe dintre povestirile timpurii despre Roma au de-a face cu cei sapte regi
legendari, considerati ca fiind primii conducatori ai regatului.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri despre domnia lui Romulus este "Rapirea sabinelor".
Dupa cum spune aceasta legenda, Romulus si insotitorii lui aveau nevoie de sotii pentru a avea
apoi copii si astfel sa asigure viitorul Romei. Ei i-au invitat pe vecinii lor sabini la o serbare si
le-au rapit fiicele. Atunci s-a iscat un razboi intre cele doua comunitati si pacea nu a fost
restabilita pana ce femeile sabine nu si-au declarat preferinta ca romanii sa le fie barbati. Apoi
sabinii s-au unit cu romanii intr-o singura comunitate.
Pana in anul 509 i.Chr. au condus in total sapte regi, primul fiind Romulus.

Legenda intemeierii Romei

Secolul al VIII-lea i.e.n. reprezinta punctul de plecare al intrarii Italiei pe calea progresului
prin colonizarile grecesti, inflorirea civilizatiei etrusce si apoi intemeierea Romei. Nu poti vorbi
de intemeierea Romei fara a mentiona sosirea lui Eneas in Latium, un ses sarac, dominat de
masivul vulcanic al Muntilor Albani, teritoriu ce corespunde vaii inferioare a Tibrului. Eneas,
fiul lui Anchise si al zeitei Afrodita, acosteaza la gura raului Tibru dupa ce au supravietuit
razboiului troian. Titus Livius spune ca in privinta modului in care troienii s-au stabilit in
Latium sunt mai multe versiuni : una ii descrie pe troieni ca niste devastatori, care au intrat in
razboi cu Latinus, regele aborigenilor si ori ca au fost invins in lupta si au luat tronul, ori ca
Eneas i-a spus povestea sa regelui si acesta, induiosat, l-a facut oaspete in casa lui, dandu-i de
sotie pe fiica sa, Lavinia, care va da numele noului oras intemeiat de troieni. Dar Lavinia fusese
promisa regelui rutulilor, Turnus, care a pornit razboi impotriva lui Latinus si Eneas. Intre timp,
Lavinia naste un copil pe care il vor numi Ascanius, dar care nu isi va cunoaste bunicul si tatal,
acestia murind in lupta pe care in final au castigat-o latinii. Pana a crescut indeajuns pentru a sta
la tron fiul lui Eneas, Lavinium era un oras infloritor si bogat, pe care i l-a lasat in grija mamei
sale si a pornit la baza muntilor Albani, unde a construit un alt oras numit Alba Longa. Dupa
moartea lui Ascaniu, putini regi au stat pe tron o perioada mai mare de timp, aproape toti
sfarsind tragic la nu mult timp dupa ce s-au asezat la carma cetatii. De exemplu, Tiberinus, fiul
lui Capetus, a murit inecat in raul Albula, care a luat numele de Tibru pentru a onora moartea
tanarului rege, iar Romulus Silvius a fost lovit de trasnet. Dupa Romulus Silvius a urmat la tron
Aventinus, iar apoi Proca, avand doi fii a lasat mostenire tronul fiului cel mare, Numitor, dupa
cum era traditia. Amulius, fratele lui Numitor, a furat tronul si a dat porunca sa fie ucisi toti
nepotii sai, ca sa fie sigur ca tronul ramane in mainile sale. Insa Numitor avea o fiica, Rhea
Silvia, pe care Amulius o numeste vestala si care va avea totusi doi fii cu zeul Marte, doi fii ce
vor fi abandonati pe apele Tibrului. Acestia supravietuiesc insa, fiind hraniti de o lupoaica,
animalul lui Marte, despre care se crede ca ar fi fost trimisa de zeu sa ii ocroteasca copii. Cei doi
gemeni, Romulus si Remus, vor fi crescuti de un cioban pe nume Faustulus si de sotia sa,
Larentia. Crescand, gemenii afla care este originea lor si il inlatura pe Amulius de la tron, iar lui
Numitor i-a fost data din nou domnia. Vazand ca atat albanii cat si latinii erau numerosi, cei doi
frati se hotarasc sa construiasca o cetate. Dar fiindca erau gemeni, au hotarat ca zeii sa le arate
prin auspicii cine va da numele cetatii si ce o va conduce. Romulus isi alege ca punct de
observatie Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune ca i s-a aratat mai intai lui Remus
semn prevestitor, zeii trimitand in zbor deasupra Aventinului sase vulturi. Dar si lui Romulus iau fost trimisi in zbor vulturi, nu sase, ci doisprezece. Aceasta a fost pricina discordiei, ce a
alimentat o lupta sangeroasa in care Remus a murit rapus de sabia fratelui sau. In privinta mortii
lui Remus a vehiculat si alta legenda care spunea ca acesta sarea in semn de batjocura peste
noile ziduri ridicate de Romulus, iar ca cel ce avea sa dea numele cetatii Roma isi ucide fratele
spunand: "Asa sa piara de acum inainte toti aceia care vor indrazni sa sara zidurile ridicate de
mine!" Cetatea Roma va fi un oras infloritor ca niciun altul, dar va fi intotdeauna urmarit de
fatum, din pricina fratricidului ce a stat la baza intemeierii sale.
Bibliografie
1. Titus Livius, "Ab Urbe condita", editie bilingva, editura Universitas, 2000
2. Raymond Bloch si Jean Cousin, "Roma si destinul ei", editura Meridiane, 1985
3. Paul D. Popescu si Ion Gh. Bocioaca, "Legendele latinitatii", editura Viitorul Romanesc,
1999

Rapirea sabinelor

Pentru a-si invinge remuscarile ca si-a ucis fratele, Romulus cheama oameni sa-l ajute sa
ridice zidurile cetatii, promitandu-le ca ii va numi patricieni, parinti ai patriei. Astfel, in scurt
timp, zidurile cetatii ce avea sa se numeasca "Cetatea celor sapte coline" au fost ridicate. In
cativa ani, Roma intrecuse in frumusete, in bogatie si in putere toate orasele din jur. Insa in
cetate nu se aflau femei, ceea ce insemna ca nu se puteau crea familii si deci viitorul cetatii era
nesigur. Romulus trimise soli in orasele vecine, dar nimeni nu vroia sa isi dea fiicele de sotii
unor oameni de nimic, exilati, hoti, ucigasi. Adevarul este ca Roma devenise o putere asa de
mare incat toti vecinii o invidiau, incepusera sa se teama de ea si se gandeau ca peste 20-30 de
ani va fi o cetate imbatranita, usor de cucerit. Dar Romulus a creat un plan. Daca nicio femeie
nu vroia sa vina in Roma, atunci vor rapi femeile ce le vor incanta ochiul. Nu peste mult timp,
Romulus trimite soli la toate cetatile vecine, anuntand ca romanii vor organiza niste serbari
nemaipomenite pana atunci in cinstea lui Neptunus Equester, zeul protector al tagmei
cavalerilor. Noua sarbatoare va lua numele de "Consualia" si incepura pregatiri pentru ca nicio
alta festivitate sa o intreaca in maretie. Curiosi, oamenii impreuna cu familiile lor au sosit inca
de dimineata la portile cetatii Roma. Mai intai i-au plimbat prin Roma, unde toti au fost
fermecati de ceea ce romanii reusisera sa construiasca, iar in toiul petrecerii, cand toata lumea
era mai putin atenta, s-a auzit o trambita, pe care n-au bagat-o in seama decat cei ce asteptau
semnalul lui Romulus. Romanii intrau in cetate cu fetele furate, iar ostasii lasati la portile cetatii
impiedicau strainii sa patrunda. Fetele au plans la inceput, crezand ca vor fi roabe, dar cand au
vazut ca romanii le ofereau cadouri si se purtau frumos cu el, si-au schimbat parerea. Insusi
Romulus le-a anuntat pe fete ca au fost furate doar din cauza trufiei parintilor lor, ca vor fi
respectate si ca daca o fata nu place pe niciunul dintre barbati va fi lasata sa plece intr-o luna sau
doua. Dar acest lucru nu s-a intamplat, fiindca toate fetele au fost fermecate de romani. In acest
timp, sabinii se pregatesc de razboi fiindca lor le-au fost furate 600 de fecioare. Regele sabinilor,
Titus Tatius a fost omorat de Romulus, iar armata lui imprastiata. Dar parintii fetelor nu s-au
oprit aici. Au adunat forte si o a doua lupta s-a dat in fata cetatii. Sabinele au iesit plangand din
cetate si i-au rugat pe noii soti si pe parintii lor sa opreasca lupta. Vazand ca sabinele nu sunt
tinute acolo cu forta, parintii hotarasc sa se intoarca acasa. Alti tineri au pornit in cautarea
sotiilor si in tinuturi mai indepartate si nu multi au fost refuzati. Roma si-a sporit populatia si
puterea in felul acesta.
Bibliografie
1. Paul D. Popescu si Ion Gh. Bocioca, "Legendele latinitatii", editura Viitorul romanesc, 1999

Mitul lui Phaeton

Mitul lui Phaeton este reprezentat de Ovidius, in cartea a doua a "Metamorfozelor" si este
unul dintre multele dovezi ca atunci, cand un muritor, intervine in treburile zeilor, totul se poate
prabusi, asa cum vom afla in continuare.
Termenul "phaeton" inseamna "cel stralucitor" si este utilizat, de obicei, ca epitet sau
supranume al lui Helios, Soarele. Dar, lui Phaeton nu ii era de ajuns garantia numelui sau. De
aceea, el nu era sigur ca este intr-adevar fiul Soarelui si al Clymenei, asa cum ii spusesera ei si le
cere o dovada ca spun adevarul. Desi, nu avea niciun motiv sa creada ca parintii sai il mint, mai
ales ca pana si numele sau sustine marturia celor doi, Phaeton il pacaleste pe tatal sau si il face
sa promita ca ii va da orice drept garantie inainte de a o numi pe aceasta. Copilul trufas, nici nu
asteapta sa termine bine de vorbit tatal sau, ca ii si cere carul de foc si dreptul de a conduce o zi
caii inaripati. Aceasta reprezinta hybrisul acestui personaj mitologic. Regretand, tatal incearca in
zadar sa il induplece pe fiul sau, dar acesta nu se lasa mai prejos. Daca nu putea sa il faca pe
Phaeton sa se razgandeasca, Soarele ii da sfaturi, cum sa manevreze caii, sa nu zboare nici prea
sus, nici prea jos. Dar fiul nici macar nu asculta de ultimele sfaturi pe care i le da tatal sau,
Soarele. E prea dornic sa se urce in car, nu numai pentru a dovedi o data pentru totdeauna ca
este fiul Soarelui, ci si din cauza fascinatiei sale fata de carul cu cai, cu care tatal sau a zburat
ani de-a randul. Discursul Soarelui este unul in care elementele cosmogonice, naturale si
geografice se imbina, conform teoriilor din acea vreme. Poetul ne dezvaluie sfarsitul dramatic al
tanarului Phaeton printr-o anticipatio, pe care a integrat-o in discursul tatalui indurerat: "Tu,
fiule, fereste-te sa nu fiu eu cel care ti-a facut un dar nenorocit." Poate daca ar fi avut urechi sa
auda, fiul sau nu s-ar fi aruncat ca un vultur asupra pradei neputincioase in carul cel de aur,
faurit de zei. Dramatismul acestui eveniment a fost accentuarea diferentelor intre zei si muritori,
tata si fiu. Pe de o parte, Soarele care era intelept si care isi iubea fiul mai mult decat orice, iar
pe de alta, Phaeton, fiul nerecunoscator, care intotdeauna vrea mai mult decat are si care nu a
fost trezit din trufia sa, nici macar de vorbele pline de durere ale tatalui sau, care privea fara a
poate face ceva, cum fiul sau paraseste pamantul pentru ultima oara.
Rugamintile tatalui sunt exprimate de verbe cu conotatii negative precum: "non dare",
"negare", iar forta persuasiva a impunatorului Soare este sintetizata de folosirea unui repetitio in
acelasi vers: "mortalis", care este si in pozitie cheie si constituie si un hiperbaton: "mortalis" "
mortale". Pentru a da o muzicalitate speciala versurilor, Ovidiu foloseste termeni poetici pentru
zei dei ("superis"), asonanta ("mea facta tua"), aliteratii ("nate negarem", "tua tuta") si, de
asemenea, folosirea cezurii in mod frecvent: "me valet excepto. Vasti quoque rector Olympi...".
Obsesia lui Phaeton privind carul cu caii de foc nu era tocmai neobisnuita. Cine nu si-ar dori
sa strabata tot pamantul in o zi si sa vada toate meleagurile frumoase ce au fost create pentru a
ne oferi noua un adapost? O asemenea creatie reprezenta pentru toti o tentatie, avand in vedere
faptul ca era atat de migalos conceputa, folosind aur, arama si fildes intr-o combinatie ce numai
zeii ar fi reusit sa conceapa. Fiu al noptii si al misterului, calul este purtatorul deopotriva al vietii
si al mortii, fiind legat atat de focul ce nimiceste si triumfa, cat si de apa ce hraneste si ineaca. El
este vehicul, este corabie si destinul lui este inseparabil de cel al omului.
Tanarul s-a dovedit prea slab pentru a mana caii de foc ai Soarelui, care s-au abatut din
drumul obisnuit, riscand sa distruga ambele lumi: cea a zeilor si cea a oamenilor.
Cea care l-a rugat pe Iuppiter sa opreasca haosul provocat de tanarul nesabuit a fost Tellus.
Urcand pe muntele cel mai inalt din Olymp, Iuppiter arunca fulgere indreptate spre cel ce
ameninta atat lumea celor "superi", cat si lumea muritorilor. Cand arunca fulgerul, Zeus
simbolizeaza spiritul si luminarea inteligentei umane, gandirea iluminatoare si intuitia trimisa de
divinitate; el este izvorul adevarului. Iuppiter este cel ce a salvat pamantul de nesabuinta unui
om.

Legenda spune ca, Phaeton ar fi aterizat in raul Eridan, numit si Pad, iar surorile sale,
Heliadele, care inhamasera carii la car, au suferit si ele o transformare in plopi, pe ale caror
scoarte se scurg mereu lacrimi de ambra. Lacrima, simbolul durerii, este adesea comparata cu
chihlimbarul, care reprezinta firul psihic ce leaga energia individuala de cea cosmica, sufletul
individual al sufletului universal. Se pare ca plansul cu lacrimi de ambra, este o caracteristica a
familiei. Apollo, fiind de multe ori confundat cu zeul soarelui, la plecarea din Olymp varsa
lacrimi de ambra. Chihlimbarul apartine esentelor ceresti, deoarece, imbinand in sine formele
aurului si argintului, el simbolizeaza, in acelasi timp, puritate incoruptibila, nesfarsita, de
neclintit si de neatins, care apartine aurului si stralucirea limpede, scanteietoare si celesta care
apartine argintului.
La fel ca si Icar, fiul lui Dedal, Phaeton moare fiindca nu a ascultat de sfaturile tatalui sau, cel
care ramane in urma, invinuindu-se pentru fapta fiului.
Ca si formosa Niobe, regina Tebei, Heliadele continua sa isi planga culpa chiar si dupa ce
sufera metamorfozarea.
Nici faptul ca Phaeton a cazut in raul Eridan, nu este tocmai intamplator. La gura lui, se
credea ca se afla insulele Electride, adica ale chihlimbarului. Putem chiar interpreta ca acest rau,
avea o origine divina, avand in vedere ca Eridan se numea si Zeul fluvial, si in special, legatura
sa cu chihlimbarul. Fascinantia, pe care o atrage opera mitologica ovidiana, este tocmai darul
sau de a strange laolalta 250 de legende si de a da, in ciuda numarului mare de legende, un
caracter unitar Metamorfozelor.

Niobe - tragedia iluziei

Niobe, considerata mama primordiala, fiica lui Tantal si sotia lui Amfion, regele Tebei, avea
multe lucruri pentru care multumea zeilor, dar de niciunul nu era mai mandra decat de cei sapte
fii ai sai. Semnificatiile numarului sapte sunt diverse si incep sa se contureze in conceptiile
antice cu mult inainte de Pitagora. Sapte reprezinta patru (pamantul) inmultit cu trei (cerul), deci
sapte reprezinta totalitatea universului in miscare. Si intr-adevar, cei sapte Niobizi erau totul
pentru mama lor, fapt ce a alimentat convingerea ca Niobe este zeita, datorita altui inteles al
numarului sapte, acela de viata vesnica. Dar acest numar nu este in totalitate unul vesel, caci el
inseamna trecerea de la cunoscut la necunoscut, anuntand incheierea unui ciclu. Din acest punct
de vedere, numarul sapte poate fi interpretat si ca un anticipatio, asa cum orice bucurie nu
dureaza o viata intreaga. Cea care era invidiata de poporul sau, cea care nu a vrut sa invete nimic
din sfarsitul crunt al Arachnei, pe care o cunoscuse in tinerete, este urmarita inca de la inceput
de fatum. Nora si nepoata a lui Iuppiter, de asemenea nepoata lui Atlas, frumoasa "digna dea",
cum se autoproclama, indrazneste sa subestimeze puterea zeilor "auditos", trecand la un atac
direct indreptat spre Latona, mama a Dianei si a lui Apollo. Dar ce o face pe frumoasa Niobe sa
afirme acest lucru? Manto, fiica lui Tiresias, mostenind de la tatal sau darul prezicerii viitorului,
ii indeamna pe locuitorii Tebei sa se duca sa ii aduca Latonei si celor doi fii ai sai sacrificii.
Vazand ca altarele sale sunt parasite in favoarea altarelor Latonei, Niobe face greseala sa o
jigneasca si sa vorbeasca ironic despre mama celor doua zeitati, spunand despre ea ca pamantul
i-a refuzat un mic salas, si ca doar lui Delos i-a fost mila de ea si a primit-o pe insula cu acelasi
nume. Aceasta este culpa, prezenta de altfel la orice metamorfoza ovidiana, pentru care trufasa
Niobe va fi pedepsita. Totusi, culpa nu este in intregime a reginei Tebei. Tantalus, tatal sau, a
fost si el la randul sau pedepsit fiindca nu i-a cinstit pe zei si fiindca i-a luat in deradere. Deci,
acest hybris poate fi unul mostenit, asa cum s-a intamplat si in povestea Antigonei, care a platit
si pentru fapta tatalui sau. Legatura este atat de puternica, incat putem spune chiar ca aceasta
culpa a fost a Tebei, din cauza faptului ca ambele nenorociri s-au intamplat in aceeasi cetate,
Teba, si in ambele povesti apare intr-un fel sau altul numele proorocului Tiresias. In povestea lui
Oedip, apare insusi Tiresias care marcheaza momentul in care incepe sa se afle toata drama, iar
in tragica poveste a Niobizilor, apare Manto, fiica vestitului prooroc, a carei interventie
reprezinta declansarea intrigii. Urmeaza un adevarat discurs argumentativ al Niobei, care vrea sa
le demonstreze supusilor sai ca nu e cu nimic mai prejos decat Latona, ci dimpotriva. Este atat
de sigura pe maretia ei, pe locul ei asigurat intre zei, pe fericirea ei infinita, incat risca sa faca o
comparatie care ii va aduce sfarsitul: care este diferenta intre o mama cu doi copii si o mama
fara nici un copil? Am putea spune ca Niobe nu avea prea multe cunostiinte matematice, dar de
fapt, ea a vrut sa insinueze ca Latona este incomparabil mai nesemnificanta decat regina Tebei,
formosa et superba Niobe. Fiind cunostiente de greseala de neiertat a egocentristei mame,
thebaidele parasesc sacrificiile neterminate, dar continua sa venereze cu murmur tacut
divinitatea, in speranta ca o vor mai imbuna pe zeita jignita, lucru ce nu se va intampla.
Indignata, Latona vorbeste cu Diana si cu Apollo, spunandu-le ce s-a intamplat si fara sa vrea
anunta sentinta Niobei: sa ramana fara copii. Auzind rugamintile mamei lor, cele doua zeitati
nici nu o lasa pe Latona sa isi termine vorba si isi si iau zborul spre cetatea lui Cadmus. Pe cand
fii Niobei erau pe cai, intrecandu-se pe o campie intinsa, primul nascut, Ismenos, avea sa piara
strapuns de o sageata, apoi, spre drumul catre raul Styx il urmeaza unul cate unul Sipylus,
Tantalus, Phaedimus, Alphenor, Damasichton si ultimul, Ilioneu, care l-a si induiosat pe Apollo,
insa doar dupa ce lansase sageata, a murit facandu-si rugaciunea, cerand ajutorul tuturor zeilor,
nestiind ca nu trebuie sa se adreseze chiar tuturor divinitatilor. Aflarea tragediei il provoaca pe
Ovidius sa scoata la iveala cunostiintele sale culese de pe meleagurile grecesti, el realizand un
climax subtil, dar impresionant, al carui termeni sunt: fama (zvonul), dolor (durerea) si lacrimae

(lacrimile).
Versurile urmatoare sunt incarcate din plin cu emotie, reprezentand foarte bine starea unei mame
care tocmai a aflat ca i-au murit fii. Multitudinea verbelor si adjectivelor cu conotatii negative:
fama mali in concordanta cu fecere ruinae, mirantem, irascentem exprima in tocmai starea de
soc a Niobei. Cuvintele cheie sunt cele care reprezinta furia, mania, ura si care se gasesc in tot
poemul, inca de la inceput: polyptotonul ira- irascentem, de asemenea antiteza animosexanimes, felicissima-deriguit=congelat, si cuvinte care exprima acelasi lucru: deriguit-flet, sine
sanguine = nihil est in imagine vivum. Cu ajutorul multor aliteratii (sine sanguine, natos
natasque, marmora manant) si a homoioteleutoanelor (sine sanguine), a repetitiilor (rogat
rogat), a chiasmului (lumina maestis stant immota genis) care este si hiperbaton si a multor
imagini vizuale si tablouri descriptive, Ovidius reuseste sa dea o anumita muzicalitate speciala
versurilor, care incanta auzul cititorului. De asemenea, putem remarca si multimea de rejeturi,
care tin in suspans ideea si care tin treaza atentia cititorului. Zeii i-au luat intai fii, apoi sotul
care a auzit vestea a preferat sa imbratiseze moartea, ajungandu-i pe fii sai, in drumul lor spre
Styx, lasand-o pe Niobe fara niciun umar pe care sa isi poate plange tristetea, si povestea nu este
nici de departe pe sfarsit.
Urmeaza un alt discurs adresat Latonei, care denota trufia Niobei si nechibzuinta acesteia si da
de inteles ca nu a invatat absolut nimic din lectia care abia i-a fost predata. De aceea, poate fi
vazuta ca o a doua culpa, pentru care insa vor plati fetele ei. Reprosandu-i mamei celor doi zei
ca tot Niobe este cea care invinge, fiindca si dupa acel masacru, ea a ramas cu mai multi copii
decat are Leto, arcurile inveninate ricoseaza spre Niobide. Ceea ce urmeaza, este inceputul
sfarsitului tragic al celei ce se credea zeita. Poetul incepe sa ii separe pe restul oamenilor
infricosati de Niobe prin folosirea adjectivului unam pentru a o desemna pe Niobe, iar omnes
pentru ceilalti. In zadar, incearca indurerata mama sa ii sensibilizeze pe cei doi zei, deoarece in
timp ce ea se roaga, ultima fata care nu fusese atinsa de sagetile inveninate ale lui Apollo, isi da
ultima suflare. Dar pedeapsa zeilor nu se opreste aici. Ultima pedeapsa aplicata a fost
impietrirea Niobei, astfel nihil est in imagine vivum.
Induiosator este faptul ca chiar si dupa aceasta metamorfoza, piatra ce odata era vie, continua sa
planga si dupa ce trece in lumea celor necuvantatoare. Nichita Stanescu este cel care se refera la
schimbarea Niobei in piatra, referindu-se la faptul ca piatra (mama ramasa fara fii) este un om,
in care alt om (Latona) isi baga mana si o intoarce pe dos, ca pe o manusa. Potrivit legendei lui
Prometeu, ziditorul neamului omenesc, anumite pietre isi vor fi pastrat mirosul de om. Astfel se
poate explica de ce plange piatra. Niobe se aseamana cu Heliadele, care au fost transformate in
plopi fiindca nu se puteau opri din plans, si la fel ca Niobe, si ele continua sa planga dupa
metamorfozare. In unele legende, si mai ales in aceasta, transformarea in piatra reprezinta
instrumentul pedepsei divine. Piatra este simbolul indiferentei, al intransigentei in fata trecerii
timpului si al efectelor acestora. De aceea, Niobe este lasata sa planga in continuare, sa isi
planga culpa, sa regrete. Dar, Niobe nu este singura care s-a transformat sau a fost transformata
in piatra. In mitologia romana, nimfa Echo se preschimba si ea in piatra, din cauza durerii
provocate de respingerea frumosului Narcis.
Prin intensitatea trairilor, prin multitudinea starilor emotive, prin muzicalitatea versurilor ce
redau povestea Niobei si a Niobizilor sai, Ovidiu demonstreaza ca e bine sa ii cinstesti pe zei si
ca nimeni, in afara de fatum, nu este mai presus de zei.