Sunteți pe pagina 1din 11

GANDIRE SI INTELIGENTA

Gandirea, ca instrument si potentialitate de cunoastere, este studiata de


filozofie, de logica si de psihologie.
Intr-un sens larg termenul exprima actul de reflectare mijlocita, complexa,
abstractizata a realitatii ce opereaza cu simboluri, cu legaturi logice si este specifica
omului. Actul de gandire se materializeaza in forme diverse de comunicare.
Privita ca un ansamblu de activitati intelectuale, gandirea cuprinde in principal:
activitati inductive, cum ar fi cele de extragere a legilor, de generalizare a relatiilor,
de conceptualizare; intelegerea , ca activitate de patrundere a esentialului si de
desfacere a implicatiilor din diferite situatii complexe; activitatea rezolvarii
problemelor; elaborarea de decizii cognitive si asumarea de risc; previziunea;
inventia si creativitatea.
Mai mult dect un proces psihic, gndirea umana constituie o activitate
cognitiva complexa, un adevarat ansamblu de actiuni si operatii mintale, de activitati
intelectuale, cu urmatoarele caracteristici si aspecte:
-caracterul cunoasterii mijlocite si generalizate a realitatii; fata de senzatii si
perceptii, procese prin care reusim sa cunoastem aspectele concrete si aparente ale
lucrurilor, infatisarea lor exterioara, asa cum se adreseaza acestea direct simturilor
noastre, cu ajutorul gandirii operam mediat, prelucrnd rational informatiile si
dezvaluind legaturile interioare, ascunse, ale obiectelor si fenomenelor realitatii.
Medierea cunoasterii in gndire se realizeaza printr-o seama de operatii
intelectuale, prin scheme mintale si verigi logice, structurate social-istoric in creierul
uman. Gndirea, dupa cum preciza F. Engels, reprezinta reflectarea sintetica a
istoriei actiunilor practice ale oamenilor.
Pe masura dezvoltarii limbajului, activitatea gndirii se instrumenteaza cu noi
mijloace de operare: simbolurile verbale si structura gramaticala a limbii, mediatori
supremi pentru cunoastera logica-abstracta a realitatii.
Gndirea individului descrie intotdeauna un drum ocolit; cu gndul patrundem
acolo unde perceptiile si imaginile mintale nu sunt suficiente, ori sunt chiar
imposibile. Nimeni nu a perceput razele infrarosiii sau ultrasunetele din realitate, a
caror efecte totusi sunt cunoscute in mod stiintific, captate si folosite in practica

umana; distanta apoi de la pamnt la soare, pe care nimeni nu a parcurs-o, o


apreciem in mii de ani lumina; relatia de rudenie, nu este sensibila dect prin
intermediul unui rationament.
Procesele gndirii sunt mediate de intregul echipament al cunostintelor si
experientei umane insusite de individ. Totodata, gndirea umana se distinge prin
generalizare intelectuala; o generalizare mintala de extragere a esentialului din
obiectele si fenomenele realitatii si extinderea generalului astfel elaborat, asupra
tuturor evenimentelor si obiectelor particulare de acelasi fel.
Cunoasterea rationala este prin excelenta o cunoastere generalizata notional, o
cunoastere prin categorii, raportari mintale si concepte. De exemplu: operand cu
notiunile de carte sau proces social, nu se au in vedere insusirile particulare si
aparente ale acestor realitati, adica aspectele sensibile si imediate ale unei carti sau
modificari sociale, ci structura generala a lor, elementele lor esentiale, proprii
intregii categorii a obiectivelor si evenimentelor date, legitatea lor.
Fenomenul generalizarii il intlnim pe diferite trepte ale psihicului uman; el
este propriu si reactiilor reflex-conditionate elementare, asa cum s-a constatat
aceasta in cadrul conditionarii clasice-pavloviene, precum si la nivelul altor
comportamente dobndite. In cadrul proceselor senzoriale, avem fenomenul
generalizarii perceptuale; apoi, generalizarea intuitiva cu imaginile mintale de un
anume nivel.
Generalizarea in gndire se efectuiaza neaparat prin abstractie intelectuala.
Trecerea de la obiectul concret la forma lui mintal generalizata nu se produce direct,
ci prin inductie logica, prin formularea obligatorie a unor propozitii despre obiect;
ea este o generalizare notionala si, deci, abstracta.
Un rol deosebit in desprinderea relatiilor esentiale ale obiectelor si
fenomenelor realitatii il au semnalele verbale, cuvintele. Ele sunt purtatoare de
semnificatii si condenseaza in continutul lor informatii generalizate.Orice cuvnt
exprima o generalizare in cunoastere. Tocmai prin calitatea lor de simbol abstract al
lucrurilor, cuvintele ca si propozitiile verbale, sunt si verigi generalizatoare ale
experientei pe care o parcurge individul cu lucrurile.
De o calitate si forta generalizatoare exceptionala sunt structurile cognitive ale
intelectului. Dupa cum demonstreaza cercetarile de epistemologie genetica ale lui J.

Piaget, o structura operationala nou si adecvat elaborata intr-un subsistem al gndirii


se extinde si se generalizeza eficient asupra intregului sistem. Practic, noi
constatam, ca daca ne-am insusit modul de abordare si de rezolvare a unor probleme
matematice pe cale algebrica, extindem si generalizam modul de operatii la toate
celelalte probleme pe care in chip obisnuit le rezolvam doar aritmetic. De asemenea,
daca ne-am elaborat realmente un sistem de analiza si intelegere materialistdialectica, a unor realitati,nu mai recurgem la elaborarea lor trunchiata, metafizica.
Astfel de generalizari formeaza la individ adevarate trebuinte epistemice, reale
nevoi de cunoastere, incompatibile cu fenomenele de disonanta cognitiva.
Caracterul discursiv, operational si formal-logic al gndirii
In opozitie cu activitatea intuitiva, activitatea gndirii este discursiva, in
desfasurare ascendenta, complex organizata, intr-o succesiune continua de operatii
si confruntari mintale de efectuari de rationamente, de sudari se desfaceri a
elementelor informationale. In acelasi timp, gndirea umana este operativa,
individul facnd uz de ea ori de cte ori se ivesc dificultati in adaptare, ori de cte
ori habitudinile formate sau sabloanele elaborate anterior nu sunt suficiente.
Pentru schimbarile simple de mediu, pentru care sunt suficiente raspunsurile
instinctive,ori unele cunostinte si solutii de-a gata preluate, nu e nevoie de un efort
special de gndire.In cazul situatiilor problema insa, cnd se ivesc noi dificultati,
discursul rational devine indispensabil. Prin acte de gndire, ne angajam in directia
atingerii scopurilor propuse, in directia solutionarii si a depasirii diferitelor
dificultati.
Activitatea rationala a omului, se defineste tocmai prin a porni de undeva, de la
ceva, si a junge anume la ceva.Gandirea umana este rascolitoare, indreptata spre
cautare, spre dezvaluirea necunoscutului, spre gasirea unor cai si solutii
corespunzatoare.
In tot acest discurs si desfasurari operationale, activitatea gndirii urmeaza o
seama de circuite formale, de scheme si verigi logice general umane si inafara
carora o cunoastere rationala nu ar fi posibila. Stimulii concreti ii simtim subiectiv si
foarte personal. Cu ajutorul structurilor formal-logice, putem gndi obiectiv si la
modul cel mai general. Asa se face ca respingem absurdul; distingem constient

ordinea de dezordine, rectificam confuzia, ordonom si sistematizam mintal


informatiile pe care le primim haotic, juxtapuse, simultane.
Caracteristic gndirii umane, este aparatul ei logic determinat de experienta
milenara a oamenilor de a opera mintal, ca si de structura exceptionala a creierului
uman.
Un principiu de functionare a gndirii umane este simbolizarea si operarea
cu simboluri. Simbolurile sunt substitute ale lucrurilor si fenomenelor materiale,
sunt forme purtatoare de informatii ale acestora. Simbolul poate fi un cuvnt o
imagine, un gest, o cifra, un proces chinestezic, deci tot ceea ce poate alcatui cod de
semnificatii generalizate, social- acceptate de indivizi.
Simbolul rational este purtator de idee. Din acest punct de vedere, gandirea
reprezinta aparitia continua in cunoasterea umana a simbolurilor. Este vorba insa de
o simbolizare realista, deosebita de reverie, de asociatii spontane, caci, daca am
gndit ceva nu inseamna mi-am inchipuit sau am ghicit din intmplare.
Aspectele dialectice , contradictorii ale gndirii
Dincolo de aspectul formal-logic, gndirea umana ca realitate psihologica
invedereaza o dialectica exceptionala, sui-generis. De pilda este nelimitata gndirea
individului in timp si spatiu, in sensul posibilitatii de a cuprinde infinit de multe
aspecte ale realitatii si, in acelasi timp, este limitata la structurile cognitive, spatiotemporale, ale fiecarei individualitati. De asemenea, logic, activitatea gndirii se
opune cunoasterii senzoriale a realitatii; psihologic insa, ea continua aceasta
cunoastere si se intrepatrunde precum stim cu senzorialul in toate momentele
reflectarii noastre perceptive, constiente.
Generalul si particularul ca elemente ale gndirii se exclud, dar in acelasi timp
se justifica reciproc. Generalul, in fond un construct al gndirii , nici nu se poate
constitui dect pornind de la aspecte si cazuri particulare. El se mentine printre
structuri operatorii atta timp ct detinem si expresia sa particulara. Operam cu
ideea generala de multime, cu notiunea de elev, forta morala etc., numai daca in
subconstient avem si expresiile particulare, autentice ale acestor generalitati. Relatii
de consens sau dimpotriva, conflictuale, sunt posibile intre mersul formal-logic al
operatiilor gandirii si caracterul social istoric, de adevar, al celor afirmate, respinse
sau concluzionate rational de individ.

Pendularea continua intre abstragerea esentialului din obiecte si fenomene


concrete si, totodata, stapnirea rationala a acestora in concretirtudinea lor, este una
din caracteristicile specifice dialecticii gndirii.
Aspectele logic-formal si cu cel psihologic in gandire nu coincid total. Daca
din punct de vedere logic gindire inseamna neaparat structurare dupa cerintele
operatiilor formale, sub raport psihologic sfera activitatii gindirii e mult mai larga.
Tot acte de gindire pot fi si operarile aberante sau fenomene si rationamente
patologice, care intereseaza in aceeasi masura pe psiholog ca si gindirea logica.
Aspectele sistematic, prospectiv si creator in gindire ni se infatiseaza atat ca
rezultat al proceselor rationale, cat si ca atribute intrinseci desfasurarii lor. Nici un
concept, informatie sau idee, nu poate fi inteles fara a le raporta la un sistem de
referinte, fara a le include intr-o clasa rationala, fara a le asocia inteligibil cu ceva.
La nivelul gindirii, cadrele de referinta sunt sistemele de notiuni, ansamblurile
de imagini mintale ori clase si categorii generalizate, inclusiv structurile verbale ale
limbajului.Caracterul prospectiv, de previziune rationala a unor efecte, procese ori
evenimente, ca si cel creator sunt strans legate de imaginatia inventiva a individului.
Gandirea este permanent novatoare, originala la nivelul individului, chiar daca nu
intotdeauna si la nivelul colectivitatii.
Unele caracteristici specifice gandirii decurg din insasi specificitatea
obiectului ei. Ce formeaza, in fapt, obiectul cunoasterii noastre logice- abstracte?
Un adevar cu certitudine stabilit, in filosofia materialist-dialectica, este ca procesele
gndirii ne dau o reflectare prin excelenta relationala. Cu ajutorul gndirii, reflectam
legaturile interioare si trasaturile esentiale ale realitatii, insusirile generale si
determinarile lor cauzale in fenomene.
Asadar, obiect al gandirii in activitatea cunoasterii il formeaza: legaturile
permanente si necesar-logice ale realitatii; raporturile cantitative si transformarile
calitative existente; determinarile fundamentale si conditionarea evenimentelor;
modificarile interioare, transformatoare si devenirile in procesele si evenimentele
lumii materiale; dependentele functionale intra si inter-sistemice, raporturi cu totul
abstracte, reale ca si numai posibile, fara sa aiba neaparat nevoie de un suport
obiectiv material in realitate.

De regula, gndirea opereaza cu structuri cognitive complexe, cu scheme


mintale si notiuni abstracte.
Impreuna cu memoria si imaginatia, gandirea constituie nivelul superior al
cunoasterii.
De esenta umana, gandirea realizeaza integrarea optima in mediu, adaptarea
rapida la conditii variate ale acestuia; astfel functiei adaptativ-superioare si
integratorii i se alatura si aceea de reflectare, mijlocita prin simboluri, reflectare
generalizata si prin aceasta cu perspective proiective (de anticipare).
Gandirea ca proces imediat de reflectare, utilizeaza un sistem de coduri prin
care se realizeaza nu reflectarea individualului si particularului ci a generalului si
esentialului, nu a concretului ci a abstractului, nu a momentului ci a devenirii.
Complexitatea acestui proces deriva din complexitatea proceselor de care este
influentata, precum si de diversitatea proceselor psihice in care este implicata. Astfel
desi informatiile gndirii sunt furnizate de nivelul senzorial, gndirea opereaza
asupra acestui material prin operatiile sale specifice de analiza-sinteza, general
-abstract. Este influentata de procese reglatorii cum ar fi atentia, prin care activitatea
in plan intern a gndirii este mai rapid si mai corect realizata prin directionare,
orientare si concentrare a energiei psiho-nervoase.
Astfel intelegerea este mai rapida, rezolvarea de probleme mai corecta,
formarea deprinderilor mai usor de realizat. Gandirea este influentata si de planul
mnezic.
O activitate complexa mentala, flexibila si mereu confruntata cu situatii noi si
probleme in care se foloseste memoria, ratiunea (logica) si cunostintele disponibile
ar putea fi una din definitiile date inteligentei.
Conceptul de inteligenta este polisemantic si este utilizat intr-o maniera foarte
diferita in viata obisnuita, si chiar de catre specialisti: un animal va fi calificat drept
inteligent intr-un documentar despre animale si vom folosi acelasi termen intr-un
sens evident diferit pentru a califica competente umane......
Binet, Stern si Claparede, definesc inteligenta ca functiune generala de
adaptare la conditiile noi ale mediului.
Definitia are 2 neajunsuri. Ea nu discrimineaza intre inteligenta si invatare, care
este tot o functiune generala de adaptare la conditiile noi ale mediului.

Adaptarea la conditiile noi ale vietii, nu se realizeaza numai pe temeiul


inteligentei si al invatarii, ci si pe cel al organizarii motivatiei, reglata
emotiv.Adaptarea cuprinde prin urmare, intreaga noastra constiinta si conduita, deci
si caracterul si emotivitatea, nu numai inteligenta si invatarea, care constituie doar
instrumentul de luminare a drumului, dar nu si de decizie a valorii pe care o fac
caracterul si emotivitatea.
In lumina cercetarii de azi, deosebirea dintre inteligenta si invatare pare a fi
adusa de transpunerea triadei incercare-eroare-reusita din planul real al miscarilor in
planul mintal al reprezentarilor si ideilor. La temelia acestui transfer sta economia de
timp si efort, pe de o parte si complexitatea problemelor, pe care inteligenta este
chemata sa le rezolve, pe de alta parte. Dar aceasta transpunere este numai o
conditie a inteligentei, nu inteligenta insasi.
Inteligenta nu opereaza numai cu imagini si simboluri ci si cu idei. Ea nu
opereaza numai cu experienta completa reprodusa mintal, ci si cu sinteza ei
rationala, abstracta, pe care o reprezinta notiunea. In acest mod ea patrunde acolo
unde ochii nu mai vad si descopera cauze , pe care simturile nu le mai prind.
Inteligenta nu este, asadar numai o transpunere a triadei incercare- eroarereusita din planul concret al miscarilor in planul mintal al reprezentarilor, ci si o
transpunere din planul concret al experientei senzoriale in planul abstract al ideilor
rationale.
Relatiile dintre perceptii si reprezentari stau sub semnul asociatiei. Raporturile
dintre idei stau sub imperiul judecatii.
Inteligenta este, mai presus de orice, puterea de judecata a problemelor noi din
viata.
Dar daca transpunerea planului real al miscarilor in planul mintal al
reprezentarilor poate fi explicata numai prin dezvoltarea sistemului nervos,
transpunerea planului concret al perceptiilor si reprezentarilor in planul abstract al
ideilor rationale, supuse judecatii, nu mai poate fi explicata numai bio-psihic, ci si
psiho-social si cultural. Ca atare, aceasta transpunere nu este numai o procesualitate
a individului, ci si a societatii, precum si a culturii, care determina dialogul dintre
individ si societate.

Planul mintal al imaginilor concrete ramne astfel genul proxim al invatarii si


inteligentei. Planul abstract al ideilor rationale, operate de judecata, constituie in
schimb diferenta specifica a inteligentei.
Dar inteligenta nu constituie un gen proxim numai cu invatarea, ci ea
indeplineste si o functiune comuna cu vointa si sentimentul. Adaptarea la noile
conditii ale vietii depinde de toate, chiar daca , dintre ele, inteligenta este cea mai
importanta.Alaturi de acest rost comun al inteligentei cu vointa si caracterul avem
insa si functiunile lor specifice.
Inteligenta este

instrumentul operativ de luminare a drumurilor. Vointa,

generata de caracter, este motorul insusi al adaptarii precum si finalitatea ei.


Emotiile si sentimentele introduc discriminarea de valoare dintre Bine si Rau,
respectiv dintre adaptare, conservare si dezvoltare bio-psiho-sociala si culturala, pe
de o parte si neadaptare, neconservare si regresiune bio-psiho-sociala si culturala,
pe de alta parte.
Viata insa nu este o structura statica in spatiu, ci o dezvoltare in curgerea
vremii.
Triada miscarilor din plan real este o invatare biologica, iar aceea din planul
mintal al imaginilor este o invatare psihologica. Triada ideilor din noua etapa a
inteligentei este o judecata psiho-sociala, in care educatia si instructia joaca un rol
deosebit. Ea da de fapt tiparele noastre de gandire de ordin logic si matematic, asa
cum arata cercetarile de epistemologie genetica ale lui Piaget si ale scolii sale.
In perspectiva acestei intreite determinari, de ordin extensiv, comprehensiv si
evolutiv- singura care satisface completitudinea- inteligenta poate fi definita ca
functiunea cognitiva generala de rezolvare a problemelor noi din viata pe baza de
judecata. Ea este astfel una cu puterea noastra de judecata in extensiune,
comprehensiune si evolutie, ce duce la adevarul, pe care se intemeiaza adaptarea
noastra la conditiile noi ale vietii cu scop de conservare si mai ales de dezvoltare.
Ca putere de judecata in extensiune, comprehensiune si evolutie, inteligenta nu
este insa numai un proces bio-psihic, ci si unul social-cultural. Ereditatea ei biopsihica stabileste doar functiunea ei, forma ei. Mostenirea social-culturala aduce
tiparele de gandire si continutul la care el se aplica. De accea noi nu gandim numai
cu capul nostru ci si cu acela al societatii din care facem parte, precum gandim si cu

epoca de cultura careia ii apartinem.Prin urmare, inteligenta este atat un proces


cognitiv de ordin intuitiv si rational in acelasi timp cat si un proces bio-psiho-social
si cultural, care se cladeste pe invatarea bio-psihica si infloreste in judecata psihosociala si culturala.
Asupra naturii social-culturale a inteligentei au insistat sociologii si
antropologii social-culturali. Unii, cum sunt Durkheim, Levy si Brhl si Elsworth
Faris, inclina sa creada ca tiparele sociale ale gandirii sunt aproape totul.Dar
acestea nu ne pot explica deosebirile dintre gradele de dezvoltare ale inteligentei in
una si aceiasi societate dintr-o epoca de cultura data.De aceea altii, care azi
reprezinta majoritatea, sustin intregirea reciproca dintre inzestrarea ereditara a
inteligentei, de ordin functional, formal, pe de o parte, si mostenirea social-culturala,
de continut, pe de alta parte.
Dar legile gandirii nu sunt cercetate numai in aspectul lor bio-psiho-social si
cultural, ci si sub unghi logic si matematic.Cu alte cuvinte este investigata nu numai
varianta conditiei umane ci si invarianta adevarului inspre care ea tinde sa ajunga.
Spearman si Thurstone, pe de alta parte, incearca sa determine pe cale de
analiza factoriala raportul dintre factorul general de inteligenta, factorii de grup, de
ordin verbal, social, tehnic, etc, si factorii specifici.
In opozitie cu cercetarile de analiza factoriala sau de logica matematica asupra
inteligentei, de ordin mai mult cantitativ formal, sunt cercetarile de ordin logic
calitativ, intreprinse de Koehler, Wertheimer, Koffka si K.Levin, pe de o parte si de
H. Werner, pe de alta parte. Scoala configurationista a gandirii se gaseste sub
influenta teoriei semnificatiilor si a directiilor lor de evolutie din fenomenologia lui
Husserl. Cercetarile lui H. Werner se afla sub influenta gandirii simbolice, sustinuta
de E.Cassirer.Scoala de la Wrzburg a cercetat procesul gandirii mai mult sub
unghiul logicii inductive si deductive, pe de o parte, a logicii neokantiene, pe de alta
parte.
La temelia cunosterii, operata de invatare sau inteligenta, sta reflectarea pasiva
si activa a lumii in simturi si minte. In reflectarea pasiva, stimulul este aproape totul,
iar senzatia nu face dect sa-l reproduca din planul extern al lumii in planul intern al
mintii.

In reflectarea activa, accentul cade pe planul mintal, in asa fel, incat reflectarea
nu e numai o imprimare a senzatiilor, ci si o selectie a lor, o amplificare si diminuare
a lor, si mai ales o codificare a lor.Prin urmare, cunoasterea nu este numai un efect
al al excitatiei, ci si un produs al senzatiei, precum si un rod al inteligentei, asa cum
arata Cantril si Ittelson. Din multimea de excitatiilor care vin din mediul
inconjurator, noi nu prindem dect pe acelea care intereseaza adaptarea noastra la
lume.
Reflectarea obiectiva a lumii nu este efectuata numai pe calea senzatiilor, pe
care se intemeiaza cunoasterea empirica ci si pe calea rationala a ideilor, operate de
judecata. Aceasta reflectare, bazata in principal pe legitatea biologica si psihologica
a simturilor este intregita cu legitatea social-culturala a persoanei si a comunitatii in
care persoana traieste, legitate care este prezenta atat in structura ideilor, ct si in
lantul judecatilor.
Inteligenta nu este numai puterea de judecata, ci si puterea de aperceptie si
interpretare a lumii sub unghiul ordinii si legitatii ei in dezvoltare, operata cu
ajutorul instrumentului logic si matematic. Piaget a interpretat inteligenta nu numai
sub unghi biologic si psihologic, dar si sociologic si antropologic ct si din punct de
vedere logic si matematic.
Cunoasterea lumii ca reflectare obiectiva perceptiva constituie baza operatiilor
inteligentei.
Inteligenta antropoidelor studiata de Koehler, ca si aceea a copilului, cercetata
de Piaget, opereaza in cadrul cmpului perceptiv, senzorial; ea se defineste in
consecinta, ca o inteligenta intuitiva.
Ursula Schiopu este de parere ca nu exista un consens unanim nici in ceea ce
priveste definitia inteligentei si nici functiile ei. Se considera ca inteligenta este nu
numai aceea care rezolva probleme ci si aceea care le pune.
Piaget si colegii sai, caracterizeaza inteligenta prin aplicarea de transformari
asupra reprezentarilor mentale; dar cum sa poata fi aplicate transformari asupra unor
reprezentari inconstante si schimbatoare? Daca informatiile sunt instabile si
schimbatoare, se mai poate construi un program informational? Aparitia operatiilor
intelectuale in cursul dezvoltarii mentale a copilului nu se poate face decat atunci
cand reprezentarile pe care el si le face despre mediul sau fizic sunt stabile.

Oricum, dupa parerea specialistilor, se accepta larg ideea ca gandirea este


modul de manifestare si exprimare a inteligentei.

BIBLIOGRAFIE
1. COSMOVICI Andrei - Psihologie generala
Editura Polirom, Iasi, 1996
2.LIEURY Alain

-Manual de psihologie generala


Editura Antet 1996

3. SCHIOPU Ursula

-Dictionar de psihologie
Editura Babel Bucuresti 1997

4.TUCICOV-BOGDAN Ana- Psihologie generala si psihologie sociala


Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1973

S-ar putea să vă placă și