Sunteți pe pagina 1din 11

49. Definirea temperamentului.

Criterii de identificare
Constituind latura dinamico-energetica a personalitatii, temperamentul ne furnizeaza informatii cu privire la cat
de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului;
pe de alta parte exprima care este cantitatea de energie de care dispune un individ si modul in care este
consumata aceasta.
Temperamentul se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament, existand o serie de indicatori
psihocomportamentali care ne pot ajuta sa identificam temperamentul:
- ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice;
- vivacitatea/intensitatea vietii psihice;
- durabilitatea manifestarilor psihocomportamentale;
- intrarea, persistenta si iesirea din actiune;
- impresionabilitatea si impulsivitatea;
- egalitatea/inegalitatea manifestarilor psihice;
- capacitatea de adaptare la situatii noi;
- modul de folosire/consumare a energiei psihice.
- poate fi modelat;
- poate fi cunoscut prin observatie.
50. Tipologii temperamentale
Desi intre oameni exista diferente psihocomportamentale si temperamentale f mari, este posibila o grupare a
oamenilor in functie de trasaturile lor asemanantoare. Pe aceasta baza s-a ajuns la stabilirea unor tipologii
temperamentale:
1. tipologiile substantialiste propuse de Hipocrates si Galenus pornesc de la luarea in considerare a unor
substante din organismul uman(umori) si propun urmatoarele tipuri temperamentale: sangvinic- sange-aer;
flegmatic- limfa- apa; coleric- bila galbena-foc; melancolic-bila neagra-pamant.
2. tipologiile constitutionale pornesc de la aspectul somatic, morfologic al individului, considerand ca o anumita
constitutie predispune la un anumit comportament. Cea mai cunoscuta este cea a psihiatrului german Kretschmer
care a ajuns la stabilirea urmatoarelor tipuri constitutionale:
-picnic: indivizi de talie joasa, segmente scurte si late, ceafa groasa, predispozitii pt boli de tipul maniacodepresiv.
-leptosom: indivizi de talie inalta, membre lungi si inguste, sunt predispusi la boli de tip schizoid.
-intermediar/atletic: indivizii normali dpdv fizic, sunt predispusi la epilepsie.
Sheldon a propus si el 3 tipuri constitutionale:
-endomorf/viscerotom (asemanator cu picnic): dominarea aparatului digestiv.
-ectomorf/cerebrotom (asemanator cu leptosom): dominarea sistemului nervos.
-mezomorf/somatotom (asemanantor cu atletic): dominarea aparatului muscular.
3.tipologiile psihologice utilizeaza drept criteriu de clasificare fapte, fenomene ne natura psihica. C.G.Jung a
propus o astfel de tipologie, demonstrand ca personalitatea umana poate fi orietnata spre exterior (extravertiti)
sau spre interior (intravertiti), astfel:
-extravert: dominat de constient, tentat sa ia hotarari rapide,impulsiv, dominator, se simte bine in grupuri, prefera
multimile.
-intravert: dominat de inconstient, gandeste mult, percepe realitatea intr-o maniera personala,simt puternic,
ezitant in luarea deciziei, nehatarati, evita senzatiile tari, pesimist.
- ambivert: nota distincta este echilibrul vietii psihice.

Tipologia lui Wiesmann si Herman presupune combinarea a 3 trasaturi comportamentale: emotivitatea,


activismul si rezonanta la evenimente exterioare (primara si secundara).
4. tipologia constructivista adaptativa a lui Pavlov care a pornit de la caracteristicile activitatii nervoase
superioare (ANS). Acesta are trei caracteristici de baza: echilibru, forta, mobilitate, a caror combinare duce la
cele 4 tipuri temperamentale:
- sangvin: puternic, echilibrat, mobil
- flegmatic: puternic, echilibrat, inert
-coleric: puternic, neechilibrat, excitabil
- melancolic: slab, neechilibrat, inert.
Temperamentul reprezinta modul de a fi, de a se comporta al cuiva, tinand de stilul comportamental al omului. El
suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte componente superioare ale personalitatii.
51. Caracterul innascut sau dobandit al temperamentului
Cvasiunanimitatea psihologilor au considerat temperamentul ca fiind nnscut. El este considerat factorul
ereditar n organizarea intern a personalitii. Particularitile temperamentului in de structura somatic, de
sistemul nevros, de mobilitatea proceselor nervoase, de resursele energetice.
Temperamentul nu se manifest n acelai mod pe tot parcursul vieii. El evolueaz o dat cu ntregul organism i
sistem nervos, astfel nct trsturile de temperament se maturizeaz, sunt deplin formate la sfr itul
adolescenei, se menin relativ constante pe toat perioada maturitii, pn la btrnee, cnd cunosc un proces
de aplatizare din cauza pierderii vivacitii, a vigorii. n schimb, unele trsturi temperamentale se rigidizeaz, se
accentueaz la btrnee (de exemplu: iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, nchistarea la un
flegmatic).
Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adic nu el este cel care d valoare
personalitii. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile.
Trsturile temperamentale sunt nnscute, au o condiionare biologic, dar dobndesc valene numai n plan
pishocomportamental, constituindu-se n fundamentul personalitii. Ele stau la baza imprimrii celorlalte
trsturi, crora le confer o anumit nuanare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotriv, inhibiie
retragere. Temperamentul i pune pecetea pe viaa noastr pishica (generozitatea, spre exemplu, nu ine de
temperament, dar felul cum i dobndete cineva i, mai ales, cum i manifesta cineva generozitatea se afl sub
influena temperamentului). Temperamentul, dei larg determinat genetic, este n expresia lui funcional,
modelat de condiiile socio-culturale, existeniale ale individului. Influena ereditarului asupra
psihocomportamentalului nu este direct, ci mediat de factori socio-culturali.
52. Definirea aptitudinilor
Aptitudinile reprezinta un complex de insusiri psihice individuale, structurate intr-un mod original, care permite
efectuarea cu succes deosebit a anumitor activitati. Unele insusiri sau componente psihice ale
persoanei(cunostiinte, priceperi, deprinderi) asigura si ele indeplinirea activitatii la nivel mediu,obisnuit, uneori
automatizat, stereotipizat, de aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile. Nu insusirile izolate sunt aptitudini ci
doar cele care se imbina si sintetizeaza intr-un tot unitar, care dispun si de un mare grad de operationalitate.
53. Criterii de evaluare a aptitudinilor
Evaluarea prezenei sau absenei aptitudinilor la un individ se face, adeseori, dup rezultatul obinut, eventual
dup o serie de caracteristici ale acestuia (noutate, originalitate, eficien).

Aceast constatare ridic urmtoarea problem: pot fi oare evaluate aptitudinile numai dup produs, dup ceea
ce se obine?
Aprecierea prezenei sau absenei aptitudinilor la un subiect trebuie fcut nu numai dup produs, dup
caracteristicile lui, ci i dup:
- latura procesual, dup fazele parcurse pentru a se ajunge la un anumit produs
- dup particularitile laturii procesuale (durata, viteza, noutatea procedeului utilizat).
Dup ce criterii evalum diferenele dintre dou sau mai multe persoane atunci cnd si produsele si procesele
sunt asemntoare?
Rspunsul este relativ simplu:
- dup latura structural-funcional a aptitudinii
- dup componentele ei
- dup modul de relaionare a acestora.
Fiecare dintre noi dispunem de capacitatea de a diferenia sunetele, formele sau culorile, de spirit de observaie,
de reprezentri vizuale sau auditive, de operaiile pentru efectuarea calculului matematic, dar nu fiecare dintre
noi suntem muzicieni, pictori, matematicieni. Pentru a vorbi de existena aptitudinilor specifice acestor domenii,
este necesar ca nsuirile enumerate s dispun:
- de un mare grad de organizare intern, adic de structurarea propriilor lor elemente componente;
- de o mare funcionalitate, adic de capacitatea de a se lega unele de altele;
- de nalt nivel a unei activiti.
Pornind de la latura structural-funcional a aptitudinilor, putem diferenia ntre ele aptitudinile ce aparin unor
domenii diferite, dar i aceluiai domeniu de activitate.
54. Caracterul innascut sau dobandit al aptitudinilor
O problema controversata o reprezint caracterul lor nnscut sau dobndit. Problema privind natura si
determinismul aptitudinilor a fost si continua inca sa fie puternic controversata. In psihologia clasica, abordarea
ei s-a fcut de pe poziii unilateral-absolutizante, delimitndu-se 2 orientri diametral opuse: ineista si genetista.
1. Orientarea ineista - n plan tiinific Ineismul absolutizeaza rolul ereditatii, mediului fiindu-i recunoscut cel
mult doar rolul de factor activator-declansator.
Aceasta idee este afirmata si susinut de Fr. Galton in lucrarea ,,Hereditary Genius. El afirma ca individul se
nate cu un potential aptitudinal mai mult sau mai putin bogat, care ramane in structura si esenta sa neschimbat,
mediul neadaugand, nimic semnificativ in el. Galton se sprijina pe datele oferite de analiza comparativa a
arborilor genealogici din care au provenit unele mari personalitati creatoare din domeniul matematicii, tehnicii,
literaturii, muzicii.
Desi, in sine, veridice, faptele invocate au totusi un caracter fragmentar, ele referindu-se doar la cazurile reuite,
cele nereuite nefiind luate in calcul. De aceea, cel putin sub aspect statistic, ele sunt insuficiente pentru a infera
o legitate atat de generala. Ineismul si-a gasit numerosi partizani, in cadrul asa numitei psihologii a facultatilor,
iar in prezent, in cadrul psihobiologiei, unde se incearca sa se demonstreze determinarea directa a aptitudinilor de
catre gene specifice.
2. Genetismul se sprijina pe teoria evolutionista a lui Darwin. Fidel principiului ,,tabula rasa, genitismul
procedeaza la absolutizarea rolului mediului extern, reducand la zero valoarea fondului ereditar.
Se admite ideea ca de la natura toti oamenii sunt egali sau la fel, diferentierile intre ei in structura vietii psihice
fiind introduse de catre factorii mediului extern, indeosebi de cei ai mediului socio-cultural si economic.
Aptitudinea este considerata un produs exclusiv al mediului, care determina si controleaza integral procesul
invatarii si dezvoltarii. Printr-un program educational adecvat, pe baza unui exercitiu sistematic si indelungat, la
orice individ se poate forma orice aptitudine.

55. Elemente structurale ale caracterului


Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu
mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor,
orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.
In sens restrans notiunea de caracter desemneaza un ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi, care determina
un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la ceilalti semeni, la societate in ansamblu si la sine
insusi. 1. Considerata componenta fundamentala a caracterului, atitudinea este o constructie psihica sintetica ce
reuneste elemente intelectuale, afective si volitive. Atitudinea este o modalitate interna de raportare la diferitele
laturi ale vietii sociale, la altii, la sine, la activitate si de manifestare in comportament. Atitudinile se clasifica in
atitudini fa de sine si fata de societate.
2. Atitudinile se exprima cel mai des in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale: modestia,
demnitatea, siguranta de sine. Sunt considerate trasaturi caracteriale cele care:
-sunt esentiale, definitorii pt om;
- sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de manifestare a individului si permit anticiparea
reactiilor acestuia;
- sunt coerente cu toate celelalte, caracterul presupunand structurarea bine definita a tarsaturilor in virtutea carora
oamenii se dieferentiaza intre ei.
55. Elemente structurale ale caracterului (atitudini si trasaturi)
Atitudinea = o constructie psihica sintetica ce reuneste elemente intelectuale, afective, volitive; un fapt de
constiinta si de reactie comportamentala; este invariantul pe baza caruia individul se orienteaza selectiv, se
autoregleaza preferential, se adapteaza evoluand; este o dispozitie latenta a individului, o variabila ascunsa de a
raspunde sau actiona intr-o maniera sau alta la o stimulare a mediului; e rezultatul interactiunii subiectului cu
lumea. In forma lor obiectiva, de comportament, atitudinile sunt relatii, iar relatiile interiorizate apar ca atitudini.
Dupa Measiscev, atitudinile contin doua segmente esentiale :
1.Incitativ orientativ = selectiv-evoluativ
2.efector, executiv = preponderent operational
Unitatea segmentelor asigura unitatea caracterului.
Cele mai frecvente interactiuni intre atitudini sunt cele de coordonare, cooperare, contradictie, incompatibilitate,
chiar de excludere reciproca, in acelasi timp neputandu-se manifesta doua atitudini diferite, ci fiind necesara
optiunea pentru una dintre ele. Cand atitudinile intra in concordanta cu legile progresului, cu normele sociale, ele
devin valori, se elaboreaza sistemul atitudini-valori specifice fiecarui individ (Linton). Atitudinile caracteriale,
fara a se confunda cu valorile, au: 1. Un continut valoric si 2. O functie evaluativa, iar prin aceasta regleaza
comportamentele specifice ale fiecarui individ.
Atitudinile se exprima cel mai des in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale (ex. atitudinea fata
de sine se exprima prin trasaturi precum modestia, demnitatea, siguranta de sine etc.).
Trasaturile comportamentale = seturi de acte comportamentale covariante, particularitati psihice ce fac parte
integranta din structura personalitatii ; nu orice trasatura comportamentala ar fi si o tras. caracteriala.
Sunt trasaturi caracteriale cele care satisfac o serie de cerinte:
1.sunt esentiale, definitorii pt. om
2.sunt stabilizate, durabile determina un mod constand de manifestare a individului, permit anticiparea
reactiilor viitoare
3.sunt coerente cu toate celelalte caracterul presupune sinteza, inchegarea armonioasa a trasaturilor,
structurarea lor bine definita, in virtutea carora oamenii se diferentiaza unii de ceilalti

4.sunt associate cu o valoare morala caracterul e o particularitate psihica dobandita in contact cu situatiile,
il defineste pe om ca membru al societatii
5.sunt specific si unice - trec prin istoria vietii individului.
Caracterul indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si in plan comportamental :
1.Functia relationala pune in contact persoana cu realitatea, facilitand stabilirea relatiilor sociale
2.functia orientativ adaptativa permite orientarea si conducerea de sine a individului potrivit scopului sau
3.functia de mediere si filtrare - ofera omului posibilitatea de a filtra prin propria simtire si gandire tot ce
intreprinde
4.functia reglatoare creeaza conditiile pt. ca omul sa-si regleze propria conduita.
56. Modelul balantei caracteriale
A fost sugerat de parerea conform careia trasaturile caracteriale sunt sistematizate doua cate doua, in perechi cu
poli opusi. Putem afirma ca la nastere trasaturile zaracteriale se afla in pozitia zero, evolutia lor fiind teroretic
egal probabila. In realitete, omul va evolua spre un pol, sau spre altul, dupa cum reactiile lui vor fi intarite sau
response social. Ne-am putea imagina o balanta cu doua axe inclinandu-se cand intr- o parte, cand in alta si in
cele din urma stabilindu-se la unul sau la altul din poli, in functie de: natura, tipul, numarul, valoarea situatiilor
de viata parcurse de copil; intarirea sau sanctionarea lor exterior educativa, gratificarea sau condamnarea lor;
asimilarea sau respingerea lor prin invatare.
Modelul are o intreita relevanta :
1.Arata si explica mecanismul psihologic al formarii caracterului, forta motrice a dezvoltarii acestuia, care
consta, in principal, in opozitia dintre contrarii, in ciocnirea si lupta lor;
2.Sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca formandu-se (din afara), nu doar ca rezultat exclusiv al
determinarilor sociale, ci si ca autoformadu-se (din interior), cu participarea activa a individului ;
3.Conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale (mai multe trasaturi pozitive-om de caracter; mai multe
trasaturi negative-om fara caracter; balanta e in echilibru si are acelasi numar de trasaturi pe fiecare taler-caracter
indecis, indefinit, contradictoriu).
57. Modelul cercurilor concentrice caracteriale
Isi are originea in conceptia lui G.W. Allport cu privire la insusirile, trasaturile de personalitate clasificate in
trasaturi comune (ii aseamana pe oameni, ei pot fi comparati) si trasaturi individuale numite dispozitii personale
(ii diferentiaza pe oameni).
Dispozitiile personale sunt:
1.cardinale (dominante, semnificatie majora pentru viata oamenilor, influente directe asupra actelor, ofera
mari posibilitati in cunoasterea si afirmarea individului, constituie radacinile vietii , dupa Allport)
2.centrale (un grup ceva mai numeros, evidente, generalizate, constante, controleaza un mare numar de
situatii obisnuite)
3.secundare (periferice, mai putin esentiale, exprima aspecte neesentiale de manifestare a individului, au o
existenta minora si latenta).
Modelul sugereaza dispunerea dispozitiilo personale in trei cercuri concentrice: cercul din mijloc trasaturile
cardinale; cercul urmator trasaturi centrale; la periferie, in cercul cel mai mare trasaturile secundare.
Trasaturile din cele tre cercuri nu sunt fixe, nu au un loc predestinat, ele pot trece dintr-un cerc in altul, in functie
de situatii, imprejurari.
Importanta modelului:

1.permite intelegerea mai exacta a comportamentului concret al omului datorat coexistentei diferitelor
trasaturi caracteriale si manifestarii lor diferentiate, in functie de particularitatiile situatiilor intalnite
2.ofera posibilitatea explicarii dinamicii structurii generale a caracterului si a fiecarei trasaturi caracteriale in
parte
3. e un instrument de valorizare a unor insusiri de personalitate, mai ales cand nu cunoastem sau nu suntem
siguri de semnificatia detinuta de acestea.
58. Modelul piramidei caracteriale
Are la baza parerea autorilor care considera ca esential pentru caracter este modul de organizare, relationare si
structurare a atitudinilor si trasaturilor, nu numarul lor.
Ideea ierarhizarii trasaturilor caracteriale se impune de la sine. Modelul considera ca aceasta ierarhizare ia forma
unei piramide, care cuprinde: in varf trasaturile esentiale, dominante, cu cel mai mare grad de pregnanta,
generalitate ; spre baza trasaturi din ce in ce mai particulare.
Desi pare asemanator cu modelul cercurilor concentrice, nu este asa. In modelul cercurilor, ierarhizarea era
sugerata doar de suprapunerea una peste altele a celor trei cercuri, straturi caracteriale, neexistand relatii, legaturi
intre trasaturile apartinand unor cercuri diferite sau intre trasaturile aflate in interiorul fiecarui cerc. In modelul
piramidei se are in vedere: legaturile dintre toate trasaturile caracteriale, dispunerea lor intr-o anume ordine (duce
la valorizarea lor), toate tipurile de relatii dintre trasaturi (de integrare succesiva a unora in altele, de coordonare
valorica, de competitivitate, de excludere reciproca de compensare), intensitatea acestor relatii (mai slabe sau
mai puternice), caracterul relatiilor (directe, indirecte, multiplu mijlocite de altele), gradul lor de coerenta (unele
strans legate intre ele, altele dezlanate).
Importanta modelului :
1.ofera posibilitetea intelegerii caracterului ca un sistem organizat si bine structurat de trasaturi (permite ca
interventia educativa intr-o anume parte a sistemului sa se repercuteze direct, favorabil sau nu, asupra intregului
sistem caracterial si indirect, asupra personalitatii si a componentelor ei temperament si aptitudini)
2.conduce spre ideea diferentierii mijloacelor actiunii educative (intr-un fel se va actiona asupra unui copil
cu piramida caracteriala in formare, si in alt mod asupra unui copil ce dispune de o piramida formata, insa
incorect formata, sau asupra altuia a carui piramida se afla intr-un proces de destramare).
59. Inteligenta delimitari conceptuale
Provine din latinescul intelligere a relationa, a organiza sau de la interlegere stabilirea de relatii intre relatii.
Terminologia sugereaza ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile
esentiale ale obiectivelor si fenomenelor, si nu a relatiilor intre relatii.
Pentru dandirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului, iar pentru gandirea
orientala inteligenta era redusa la minim. Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa
inteleaga ordinea lumii, iar Boudha milita pentru eliberearea omului de inteligenta in scopul ajungerii la cea mai
inalta forma de fericire. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al vietii psihice, iar pentru Montaigne
inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu si lume. Kant vedea inteligenta in uniune cu sensibilitatea,
numai din aceasta intrepatrundere izvorand cunoasterea. Condillac spunea ca inteligenta e un mecanism care
permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi, iar Pascal considera ca inteligenta e inhibata de
afectivitate.
Cea mai apropiata definitie de intelegerea moderna a inteligentei a fost data de Descartes inteligenta e mijlocul
de a achizitiona o stiinta perfecta, privitoare la o infinitate de lucruri.
Inteligenta este definita actual ca sistem complex de operatii si ca aptitudine generala. Inteligenta apare ca o
calitate a intregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a
celor afectiv-motivationale si volitionale. Numai pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si

operatiile tuturor celorlalte functii psihice, vom intalni o inteligenta supla si flexibila. Cand vorbim de
inteligenta, ca o aptitudine generala, avem in vedere implicarea ei in numeroase activitati.
Caracteristicile fundamentale ale inteligentei:
1.capacitatea de a solutiona situatiile noi (situatiile cele vechi, familiare sunt solutionate cu ajutorul
deprinderilor)
2.rapiditatea, supletea, mobilitatea, flexibilitatea
3.adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari
Componentele inteligentei :
1.abilitati de rezolvare a problemelor
2.abilitati verbale
3.atribute specifice inteligentei practice (sensibilitatea, onestitattea, franchetea nu sunt specifice
inteligentei).
4.motivatia componenta a inteligentei academice.
Howard Gardner introduce conceptul de inteligenta multipla 7 tipuri de inteligenta: lingvistica, logicomatematica, spatiala, muzicala, kinestezica, interpersonala, intrapersonala. Aceste forme variaza de la individ la
individ, dar si de la cultura la cultura (japonezii inteligenta interpersonala a muncii in grup).
60. Relatia dintre inteligenta si personalitate
Inteligenta e o parte, o latura a persnalitatii si intra in interactiune nu doar cu fiecare din celelalte parti ale
personalitatii, si cu personalitatea ca intreg. Psihologul francez Alain Sarton detine una din putinele lucrari care
analizeaza relatia dintre relatie si personalitate. Relatii mai semnificative desprinse de Sarton:
1.precizia indeplinirii unei activitati depinde de inteligenta, iar calitatea rezultatului depinde de
personalitate: tendintele caracteriale sunt cele care il fac pe om sa prefere spontan fie securitatea verificarii, fie
riscul progresului; aceasta explica de ce uneori oamenii inteligenti fac erori, iar ceilallti cu nivel mediu, nu comit
2.rapiditatea depinde de inteligenta, efortul depeinde de personalitate: inteligenta determina formularea
corecta a unei sarcini, iar vointa, perseverenta vor asigura finalitatea ei corespunzatoare; se explica de ce unii
oameni care au facut mari descoperiri nu au fost necesar inteligenti, iar cei inteligenti nu au dus descoperirirle
pana la capat
3.asocierea imaginilor, a ideilor depinde de inteligenta, iar rigurozitatea asocierilor depinde de personalitate:
la unii oameni exista un flux de operatii mintale nereglate de ordinea sau de necesitatile faptelor obiective, la altii
exista un lant ordonat de operatii fara de care operatia particulara ramane sterila
4.nivelul de dezvoltare a inteligentei (inalt, mediu, scazut) e o trasatura intrinseca a inteligentei, modul de
utilizare a lui este influentat de personalitate: sunt persoane cu nivel inalt pe care il folosesc in sarcini minore, iar
altii cu nivel mai scazut sunt constienti de aceste limite, se orienteaza spre activitatile pe care le pot realiza, fiind
mai productivi decat primii
5.tulburarile personalitatii au ecouri asupra inteligentei: aberatiile functionarii intelectuale sunt simptome
sau travestiri ale unor aberatii profunde ale personalitatii
6.dezechilibrarile dintre inteligenta si personalitate duc la regresiunea ambelor: tirania personalitatii duce la
caderea in sclavie a inteligentei (persnalitatea se inchide intr-o subiectivitate unde toate erorile, excesele sunt
posibile), tirania inteligentei se repercuteaza asupra ei insasi (deprivata de orientarea de la personalitate ea e
debusolata) si asupra personalitatii (nu mai are dreptul sa-si exprime trebuintele, si le camufleaza).
61. Conceptul de creativitate
Este un concept central in psihologie. Provine de la latinescul creare = zamislire, faurire, nastere.
Intr-o acceptiune larga, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai inalta a activitatii
omenesti.

In acceptiunea psihologica, apare in patru acceptiuni: ca produs; ca proces; ca disponibilitate, potentialitate


umana; ca o capacitate si abilitate creativa; ca dimensiune complexa de personalitate.
1.Creativitatea ca produs. Psihologii care au definit creativitatea s-au referit la caracteristicile produsului
creator, ca note distinctive ale ei. Drept caracteristici esentiale ale unui produs al activitatii umane au fost
considerate, pe de o parte, noutatea si originalitatea lui, pe de alta parte, valoarea, utilitatea sociala si
aplicabilitatea vasta. Unii psihologi au interpretat noutatea in sens larg (noutatea pentru subiect a produsului
creator), altii in sens restrans (nouatatea produsului pentru societate). Distinctia arata existenta a doua planuri
diferite ae creativitatii: cel primar (conduce la noi adevaruri ce transforma universul semnificatiilor acceptate de
cultura) si cel secundar (largeste adevarurile existente in cadrul acestui univers). Irving Taylor a desprins cinci
planuri ale creativitatii: expresiv, productiv, inventiv, inovator, emergent. Pe primele trei planuri, noul e legat de
experienta de viata, iar ultimele doua fac raportarea la semnificatiile unei culturi. Noutatea produsului
trebuieconsiderata numai in raport cu utilitatea lui.
2.Creativitatea ca proces. Vizeza caracterul fazic, procesual al creativitatii, faptul ca ea nu se produce
instantaneu, ci necesita parcurgerea unor etape distincte. Anumiti autori (G. Wallas, R. Thompson) au identificat
patru etape: pregatirea, incubatia, iluminarea, verificarea, iar alti autori (A. Osborn) au identificat sase etape:
orientarea, preparatia, analiza, ideatia, incubatia, sinteza, evaluarea. Chiar daca exista divergente intre autori
privind necesitatea sau succesiunea etapelor, e importantasublinierea caracterului dinamic, evolutiv, efervescent
al creativitatii. D.p.d.v procesual, creativitatea devine creatie, capata o expresie desfasurata, trece din virtualitate
in realitate.
3. Creativitatea ca potentialitate general umana. De-a lungul timpului, au fost formulate teorii care refuzau
creativitatea unor oameni, fiind considerata ca un har al privilegiatilor soartei. Unii autori o credeau ca fiind o
capacitate innascuta, transmisa ereditar.
Creativitatea e o capacitate general umana; sub o forma latent, virtuala, in grade si proportii diferite ea se gaseste
la fiecare individ.
4. Creativitatea ca domensiune complexa a personalitatii. Creativitatea integreaza in sine intreaga
personalitate si activitate psihologica a individului, iar, la randul ei, ea subsumeaza si integreaza organic in
structurile de personalitate devenind astfel una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalitatii.
Creativitatea e o dimensiune de sine statatoare a personalitatii, integrate organic in ea. Diversi autori afirma ca
personalitatea creatoare se distinge prin: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate fata de
problem, capacitate de redefinire, variabilitatea ideilor, lipsa de ingamfare, tolerant fata de situatii ambigui,
increderea in propria activitate creatoare. Pentru caracterizarea persoanelor inalt creative, s-au folosit metoda
descrierii, metoda autodescrierii, metoda studierii persoanelor cu familii creative relatii copii-parinti reci,
bazate pe incurajarea gandirii si a actiunii independente, parintii crezand in ei, ajutandu-I , creandu-le conditiile
corespunzatoare, in multe cazuri parintii practicand profesiunile respective.
62. Factorii creativitatii
1. Factorii interiori-structurali. Sunt de natura psihologica. Se divid in trei categorii:
a.intelectuali inteligenta, gandirea creatoare, gandirea divergent orientate spre o varietate de solutii
b.afectiv-motivationali dezlantuie, sustin, motiveaza creativitatea : curiozitatea, pasiunea, cresterea
tensiunii motivationale, tendinta de autorealizare, tendinta de a comunica, nevoia de nou si de claritate
c.de personalitate atitudinali, aptitudinali, temperamentali care cresc sau franeaza potentele creatoare ale
individului : initiativa, tenacitatea, asumarea riscului.
2. Factorii exterior conjuncturali sau socioculturali legati de particularitatile sociale, istorice, clasa sociala,
grupul de aparteneta. Conditii materiale favorabile sau precare, de spiritul timpului (ce s-a acumulat pana la un
moment dat.

3. Factori psihosociali ambianta relationala, climatul psihosocial in care traieste individul : climatele destinse,
cooperatoare, bazate pe incurajarea schimbului de idei favorizeaza creatia.
4. Factori socio-educationali nivelul educational, prezenta/ absenta influentelor educative ale familiei,
procesului de invatamant, colectivelor de munca.
Concluzii : creativitatea nu poate fi redusa la factorii psihologici ; in interiorul factorilor psihologici, nu pot fi
facute reductii la la factorii intelectuali, e necesara considerearea multitudinii lor ; ceea ce conteaza in actul
creator nu e prezenta factorilor, ci configuratia lor ; analiza factorilor creativitatii ne indeamna spre distingerea
neta a potentialului creator (capacitatea unui individ de a produce noul), de creatia ca atare (desfasurarea efectiva
a unui act creator). Existenta potentialului creator nu asigura desfasurarea actului creator. Un asemenea fapt va
avea loc in conditii adecvate de stimulare psihoindividuala, sociala si culturala.
63. Relatia dintre creativitate si inteligenta
La prima vedere, s-ar putea crede ca exista o mare legatura intre cele doua, insa, cercetarile nu au confirmat
presupunerea.
Terman si Oden ( 1959) au urmarit copii cu QI inalt si au constatat ca doar cativa s-au realizat in plan creativ.
Lucrarea lui Getzels si Jackson, Creativity and Intelligence, comparand doua grupuri 26 si 28 subiecti
(primul grup cpntinea 26 subiecti situati printre primii 20% la testele de creativitate, fara a fi printre primii 20%
la cele de inteligenta; al dilea grup, 28 subiecti situati printre primii 20% la testele de inteligenta, fara a fi printre
primii 20% la testele de creativitate), a subliniat ideea independentei absolute si chiar a antagonismului intre
coeficientul de inteligenta si cel de creativitate, dupa publicarea lucrarii au fost intreprinse nenumarate
investigatii, unele infirmand, altele confirmand concluzia celor doi psihologi. Thorndike (1963), reexaminand
datele celor doi, pe un esantion reprezentativ, a descoperit existenta unor corelatii la fel de ridicate intre testele de
inteligenta si cele de creativitate, ca si cele dintre diferitele teste de creativitate; insa alti autori nu au afirmat
existenta acestui tip de corelatii.
E.P Torrance (1962), refacand cercetarile lui Getzels si Jackson, tinde sa exagereze contrastul dintre inteligenta si
creativitate.
Alti psihologi, comparand scorurile intre creativitate si inteligenta, au gasit corelatii modeste variind intre +.10 si
+.30. Aceste rezultate nu sunt surprinzatoare, datorandu-se erorilor de esantionare si unor caracteristici ale
instrumentelor de diagnoza folosite. Cauza esentiala e faptul ca prin testele de inteligenta se masura gandirea
convergenta, iar prin testele de creativitate se masura gandirea divergenta, total opuse intre ele. Se pare ca
atributele psihice care faciliteaza inteligenta nu sunt aceleasi cu cele implicate in creativitate.
Alti autori au descoperit ca nu inteligenta in general conteaza in procesul creator, ci un anumit nivel al ei pt.
Activitatea stiintifica nivelul minim al QI ar fi de 110, iar pt. activitatea asrtistica de 95 100.
Alte studii spun ca daca o inteligenta crescuta nu garanteaza activitatea creatoare, o inteligenta scazuta lucreaza
impotriva ei.
Studiile lui Simonton arata ca nivelul optimal al Q.I. pentru creativitate este de 19 puncte deasupra mediei
subiectilor dintr-un camp de investigatie. Cand persoanele dispun de nivelul optimal al inteligentei,
performantele lor non-creative se datoreaza factorilor non-intelectuali (motivationali si de personalitate). Nu atat
nivelul d einteligenta conteaza, ci modul lui de utilizare. Se poate vorbi de o utilizare creativa a inteligentei si de
una necreativa, sterila. Sterilitatea nu e o consecinta a insuficientei dezvoltari a inteligentei, ci a absentei sau
insuficientei dezvoltari a altor atribute specifice creativitatii (redusa fantezie creatoare, slaba independenta a
gandirii, slaba originalitate etc).
M. Bejat afirma ca inteligenta intervine de-alungul intregului proces creator, cu ponderi diferite intre cele patru
faze, mai mult in prima (prepararea) si ultima (verificarea) si mai putin in celelalte.
Unii autori afirma ca, uneori, nivelurile inalte de creativitate pot compensa scoruri joase la inteligenta.
Numai dinamica interactiunilor sustinute dintre inteligenta si creativitate poate explica dinamica personalitatii.

64. Devenirea personalitatii


Omul nu se naste cu personalitate, el devine personalitate.Kurt Lewin, referindu-se ;a dezvoltarea personalitatii,
distingea trei niveluri de structurare a acesteia:
1.nivelul structurilor primare insuficient diferentiate, fara conexiuni interne intre elementele componente
2.nivelul structurilor semi-dezvoltate caracterizat prin diferentierea interioara a elementelor componente si
specifice fiecarui subsistem, prin relatii corelative intre acestea, prin sporirea gradului lor de functionalitate
3.nivelul structurilor dezvoltate presupunde individualizarea subsistemelor psihologice ale personalitatii
(cognitive, afectiv-motivationale, volitive), amplificarea conexiunilor de tip reglator dintre ele, integrarea lor
succesiva intr-o structura functional-echilibrata.
Omul devine personalitate atunci cand :
1.devine constient de lume, de altii, de sine ultima forma de constiinta fiind esentiala, permite individului
sa-si dea seama cine e, ce reprezinta pt. altii, ce scopuri are, idealuri, ce-si propune sa devina
2.isi elaboreaza un sistem propriu, personal de reprezentari, conceptii, motive, scopuri, atitudini, convingeri,
in raport cu lumea si cu sine
3.desfasoara activitati socialmente utile si recunoscute, nu gratuite, inutile sau destructive
4. emite, sustine, argumenteaza judecati de valoare intemeiate, punand sub semnul intrebarii unele aspecte
care intra in contradictie cu modul sau de a gandi, actiona, su sistemul de idei si conceptii formate pana la un
moment dat
5.creeaza valori sociale se transforma din consumatori de valori in producatori de valori, desfasurand o
activitate in conformitate cu esenta sa creatoare
6.are un profil moral bine conturat, nobil, coerent, care ii permite sa se dedice unor idei, idealuri, miitand
pentru punerea lor in fapt
7.si-a format capacitatea de control si autocontrol in concordanta cu semnificatia situatiilor, traind afectiv, la
inalta tensiune, ceea ce crede si ce face, asumansu-si constient responsabilitatile si consecintele actelor sale
8.se integreaza armonios si util in colectivitate trecerea treptata de la reverie, inchidere in sine, la cautarea
grupului social ca mijloc de satisfacere a unor importante nevoi sociale (afiliere, afirmare, realizare de sine,
protectie, siguranta etc)
9.stie sa se puna in valoare, sa se faca recunoscut de altii un autor american considera ca exista doua
sisteme de reusita in viata: sistemul de merit, bazat pe cunostinte si capacitati, munca si invatare, si sistemul de a
te pune in valoare, bazat pe capacitatea de a te valoriza
10.poate fi luat drept model pentru formarea altor personalitati personalitatea are valoare demodel
educational.
65. Personalitati mature si imature
Personalitatile mature psihologic si social se disting printr-o mare complexitate structural-functionala, prin
adaptarea lor supla si flexibila la cele mai diverse situatii, prin eficienta sporita. G. W. Allport considera ca sase
caracteristici ale personalitatii mature par sa ofere un echilibru rezonabil intre distinctiile prea fine si cele prea
grosiere :
1.extensiunea simtului Eului, adica incorporarea in personalitate a unor noi si nenumarate sfere ale
interesului uman, astfel incat ele sa devina personale in mod semnificativ
2.depasirea egocentrismului, stabilirea relatiilor cu alte persoane, manifestarea capacitatii de intimitate,
compasiune, toleranta relationala
3.dispun de echilibru emotional, de autocontrol, de simtul proportiei, isi asuma constient noi riscuri si noi
sanse de esec, sunt tolerante la frustrare, se accepta pe ele insele
4.percep, gandesc si actioneaza cu interes in conformitate cu realitatea externa, pe care o reflecta veridic

5.sunt capabile de a fi ele insele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, de intuitie, autocunoastere, umor
6.traiesc in armonie cu o filosofie de viata unificatoare, sunt capabile de a-si forma o conceptie generala
despre lume pe care o vor transpune constant in practica
Personalitatile imature psihologic si social, caracterizate prin simplitatea structurilor psihice componente, prin
lipsa corelatiei logice dintre ele, prin functionalitate neeficienta, situationala, imprevizibila, inegala, capacitati
adaptative extrem de scazute la situatiile comune si noi. Caracteristici:
1.granite limitate ale Eului, neimplicate in diverse activitati, neparticipante in mod autentic, fizic si
psihologic
2.centrate pe ele insele, inchise in sine, posesive, sufocante, exclusiviste (cred ca numai ele au trait o
experienta)
3.emotional zgomotoase, cu izbucniri de manie si pasiune, intampina frustrarile cu aversiune, sunt
acuzatoare si autoacuzatoare
4.modifica realitatea pe care o reflecta pentru a o adapta tendintelor si fanteziilor lor
5.sunt afectate, pozeaza, cauta s alase alte impresii asupra fondului lor, contrare celor pe cale le detin
6.actioneaza fluctuant, exitant, in functie de situatii, imprejurari.