Asa cum se poate desprinde din intreaga lucrare unul dintre cele mai importante mecanisme de solutionare a crizelor si conflictelor a fost pus la punct de Organizatia Natiunilor Unite. Carta Organizatiei Unite consacra, totodata, un adevarat sistem de mecanisme si proceduri la care trebuie sa recurga partile in orice diferend a carui prelungire ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale. Potrivit Cartei, partile au obligatia sa actioneze pentru solutionarea diferendului, inainte de toate, prin aceste mecanisme si proceduri si numai in cazul in care nu reusesc sa-l rezolve prin intermediul lor, ele il vor supune Consiliului de Securitate si Adunarii Generale. Totodata, Consiliul de Securitate poate sa invite partile, cand socoteste necesar, sa-si rezolve diferendul prin asemenea mecanisme si proceduri. In acelasi timp, prin actele constitutive ale organizatiilor regionale sunt enuntate mai multe mijloace de solutionare pasnica a diferendelor; aplicarea lor intra in competenta unor organisme proprii, create prin aceste acte constitutive sau prin tratate ori conventii de sine statatoare. Dupa cum a rezultat din analiza efectuata, la unele din aceste mecanisme si proceduri s-a recurs mai frecvent, in timp ce la altele se apeleaza mai rar sau foarte rar. Avind in vedere importanta mecanismelor si procedurilor de reglementare pasnica in mentinerea si consolidarea pacii, se impunea precizarea rolului si contributiei fiecaruia dintre ele la solutionarea diferendelor posibile in relatiile internationale, precum si a locului ce le revine fiecaruia in dreptul international public. Atit reglementarile internationale, si in primul rind Carta O.N.U., cat si experienta acumulata, releva ca o semnificatie deosebita in solutionarea pasnica a crizelor o au: bunele oficii, medierea, ancheta, concilierea, arbitrajul, calea judiciara. Utilizarea unor asemenea mijloace are o importanta deosebita in mentinerea pacii si securitatii internationale, deoarece, prin intermediul lor se usureaza stabilirea cauzelor diferendului, se dezvolta un climat de natura a facilita increderea partilor care se afla in disputa, interesele si drepturile legitime ale fiecarei parti se cunosc mai bine, ceea ce creeaza premise pentru examinarea lor mai aprofundata si pentru a fi luate in considerare in conceperea si promovarea solutiei.