NEMATODOZE

=parazitoze produse de helminti din cls. Nematoda, incr. Nemathelmintes (mai fac parte cls.
Achantocephala).
Caractere generale:
-

Viermi cu corpul cilindric, simetric (la unele specii poate fi asimetric, prezentand o parte
mai ingrosata si una mai efilata e.g.: oxiuri, trichocephalii)
Masculii strongilidelor au portiunea terminala corpului prevazuta cu o formatiune specifica =
bursa caudala
Sunt specii dioice, femelele fiind mai mari decat masculii

Structura morfologica
-

Corpul nematodelor prevazut cu o cuticula, cu o structura complexa, consistenta elastica,

care contine substante (inclusiv chitina) care le confera o rezistenta deosebita fara de
sucurile digestive sau alte enzime ale gazdei
Subcuticula, care prezinta 4 ingrosari (dilatatii) in care se gasesc cordoane nervoase (dorsal
si ventral) si canalele excretoare (laterale)
Un strat de celule musculare, care delimiteaza cavitatea pseudocelomica a corpului, plina cu
un lichid in care plutesc organele interne
Organele interne: aparatul digestiv, reproducator, excretor si nervos
o Aparatul digestiv este de tip complet, prezentand orificiu bucal (cu 2 sau 3 buze la
unele specii) constituit din gura, esofag, intestin care se deschide prin orificiu anal la
femela respectic in cloaca la mascul
o Aparatul reproducator: este tot de tip tubular, cel mascul este reprezentat de un
testicul, apoi canal deferent, vezicula seminala, un canal ejaculator si cloaca unde se
afla si organele copulatoare = spiculi (de regula cate 2); la femela se compune din 2
ovare, tubulare, care se prelungesc cu 2 oviducte, uter si un vagin scurt care se
deschide prin orificiul vulvar a carui pozitie este specific (anterior/ 1/3 mijlocie,
posterior, etc).
o Aparatul excretor: cele doua canale care se deschid printr-un por in regiunea
esogagiena
o Sistemul nervos: alcatuit din cele doua cordoane nervoase dorsal si ventral, cele doua
anastomozandu-se printr-un inel nervos periesofagien, inel de la care pleaca alte
filete nervoase
Nu au aparata circulator si nici respirator

Biologia nematodelor.
Hranirea nematodelor parazite se face in functie de locul parazitarii: histiofage si hematofage.
Reproducerea nematodelor se realizeaza prin oua care sunt depuse in mediu dupa fecundare.
Exista si nematode la care femlele prezinta fenomenul de partenogeneza (depun oua nefecundate)
ord. Rhabditoida fam. Strongiloididae gen. Strongiloides
Nematodele pot fi specii ovipare (elimina oua neembrionate), ovovivipare (elimina oua deja cu
larva in interior) si unele vivipara (Trichinella depuna numai larve). Majoritatea speciilor sunt
ovipare. Apoi, in mediu are loc elarvarea, respectiv ecloziunea, rezultand larve (de stadiul I).
Larvele prezinta 2 naparliri. Ajunge larva de stadiul III, reprezentand elementul infestant. Larva
III realizeaza infestarea gazdei receptive, infestare posibila in mod activ (transcutanat) (ex:
strongiloide, ancilostomide) sau in mod pasiv (prin ingerarea de hrana sau apa contaminate). In

corpul gazdei se realizeaza dezvoltarea endogena prin alte doua naparliri, rezultand larva de
stadiul V sau preadulta, care mai apoi da nastere adultului ulterior maturizarii sexuale.
Exceptii ale ciclului biologic: sunt specii la care dezvoltarea exogena se realizeaza in ou
(ascarizi si trichicephali). Dezvolatarea exogena se realizeaza in gazde intermediare (nematode
dixene), iar la altele pot intervene gazde paratedice.

STRONGILIDOZE
Sunt nematodoze produse de parazitismul din ord. Strongylida, nematode cu 2 mari
particularitati: masculii prezinta bursca caudala, formatiune rezultata din dilatatii ale cuticulei sub
forma a 2 lobi sustinuti de niste formatiuni rigide denumite coaste; oul strongilidelor are aspect
particular, ovalare, de dimensiuni medii, coaja subtire formata din 2 membrane, iar substanta
interna cu aspect morulat.
Dupa localizare, impartim in strongilidoze respiratorii si digestive.
Strongilidoze respiratorii
La rumegatoare
DICTIOCAULOZA (ATA LA PLAMANI, MATASICA)
Este o geohelmintoza a rumegatoarelor mari si mici, mai rar intalnita si la alte specii, produsa
prin parazitismul strongililor din fam. Dictyocaulidae prezenti in trahee si bronhii determinand
traheobronsite si pneumonii cu evolutie obijnuit cronica dar uneori si acuta, mai ales la tineret, boala
determinand pierderi inseminate, posibil si mortalitate, si costuri ridicate cu profilaxia si
tratamentul.
Boala evolueaza grav, uneori cu aspect epizootic in zonele cu umiditate si temperature
favorabila, iar in Romania o asemenea alura poate fi intalnita in verile ploioase.
Dictyocaulus filarial (rumeg mici) si Dictyocaulus viviparus (rumeg mari). Este un nematode de
3-6 cm mascului, 4-8cm femela, corpul subtire ~1mm. Gura simpla, iar extremitatea posterioara
masculul prezinta bursa caudala care examinata din profil are aspect de copita de cal. Cei doi
spiculi, scurti si grosi, au aspect de cizmulite. Dictyocaulus sunt prezenti in trahee, bronhii,
bronhiole, hranindu-se cu mucus si iritand mucoasa traheala si a bronhiilor.
Ciclul biologic. Se realizeaza prin oua, care elarveaza inca din uterul femelei (ovovivipare).
Ouale elarvate, antrenate cu mucusul ajng in cavitatea bucala, sunt deglutite, pe parcursul tractusul
digestiv avand loc si ecloziunea, astfel ca in mediu sunt eliminate larvele de stadiul I. Aceste larve
realizeaza dezvoltarea exogena in mediu, in conditii favorabile de umiditate si caldura. La 25*C
dezvoltarea exogena are loc in 5 zile. Larvele pigmentate cu buton citoplasmatic sunt mobile,
prezntand un hydrotropism pozitiv si fototropism negativ. Face ca larvele sa se aglomereze in
picaturile de apa dupa ploaie, dimineata in picaturile de roua, iar in timpul zilei larvele se retrag la
baza firului de iarba.
Curs #12
22.11.2012
Larvele ingerate de gazdele receptive, patrund prin peretele intestinal, se orienteaza catre
limfonodulii mezenterici unde are loc o prima naparlire si devin L4, care apoi pe cale

limfohematogena ajnung in pulmon, respectiv in alveolele pulmonare unde are loc ultima naparilire
L5 (preadulti). Acestea patrund in bronhiole, brohii, trahee, timp in care se realizeaza si maturitatea
sexuala, devenind adulti. Perioada dezvoltarii endogene (perioada prepatenta) dureaza intre 22-28
zile, astfel ca la 35 zile postinfestant femelele incep depunerea de oua.
Epidemiologie. Sursele de infestare sunt reprezentate de animalele parazitate, in special
adultele cu formle cronice de boala. Rol important de rezervor il constituie animalele salbatice.
Rezistenta larvelor in mediu, in special a L3, care in conditii de umiditate si temperatura favorabila
(~25*C) se mentin viabile cateva luni, chiar tot sezonul estival. Sunt distruse de uscaciune. Ele se
mentin si peste iarna, chiar in conditiile climatice locale, sub stratul de zapada. Se pot mentinde
deasemenea foarte bine in corpul lumbricidelor acestea fiind gazde paratedice.
Receptivitatea crescuta o prezinta rumegatoarele, cele mai sensibile fiind ovinele. O prevalenta
mai scazuta o prezinta capra datorita felului particular de alimentatie. Infestarea animalelor se face
la pasunat in sezonul cald, dar se poate face si in stabulatie, in cazul animalelor hranite cu furaje ce
contin larve.
Dinamica si evolutia bolii. Manifestarile clinice incep la sfarsitul sezonului de pasunat si se
accentueaza in sezonul rece. Important este ca evolutia bolii este dependenta de factorii climatici,
indeosebi umiditate, astfel ca in anii ploiosi, boala capata o alura enzootica, chiar uneori epizootica.
Patogeneza. Exprimarile patogenetice sunt in functie de receptivitatea animalelor si de gradul
de infestatie. Actiunea mecanic iritativadeterminanta atat de larve cat si de adulti. Astfel, larvele in
migrare produc enterite, uneori cu manifestari grave in infestatii masive; microtraume la nivelul
capilarelor si peretelui alveolar pulmonar, determinand congestii si emfizem pulmonar. Adultii, prin
miscarile proprii produc distructii si eroziuni ale mucoaselor traheale si bronsice, determinand o
hipersecretie de mucus, iar in infestatii masive produc obstructii bronhiolare, care in final va produce
necroze focale. Actiunea toxica, atat a larrvelor cat mai ales a adultilor, este cea care accentueaza
procesele inflamatorii, determinand bronhopneumonie, accentuand necroza pulmonara si chiar
ducand la aparatia edemului pulmonar. La acestea se mai adauga actiunea inoculatoare, larvele in
migrare antrenand germeni infectiosi (=> bronhopneumonie purulenta). Foarte importanta este
actiunea antigenica realizata tocmai prin procesele specifice de naparlire. Rezultatul actiunii
antigenice poate fi in dublu sens: o prima consecinta este aparitia unei reactii alergice mai frecvent
la tineretul bovin, care face ca la reinfestari sa apara reactii brutale astm bronsic cu evolutie
grava, uneori mortala. O a doua conseconta este reprezentata de instalarea unei rezistente
specifice, la reinfestari dezvoltandu-se un numar mai mic de paraziti (stare de premunitie). Este
posibil in unele cazuri chiar si autosterilizarea.
Tabloul clinic. Exprimarea clinica a bolii obisnuit se inregistreaza la 2 luni postinfestare.
Dictiocauloza evolueaza obisnuit cronic, rareori acut. Semnele caracteristice sunt cele respiratorii,
mai rar cele generale.
In forma cronica, semnele respiratorii sunt precedate de o enterita pasagera, dupa care are o
polipnee si o tuse scurta, caracteristice acestei faze de debut. Dupa circa 2 saptamani, se instaleaza
faza de stare cu dispnee si accentuarea tusei. Daca initial tusea este euscata si rara, ea devine apoi
chintoasa sig rasa insotita de un jetaj care devine tot mai abundant, bilateral, uneori chiar cu
formarea crustei asa incat animalele in freca botul de pamant si de obiectele din jur, cautand sa-si
degajeze caile respiratorii. Aceste semne se accentueaza indeosebi cand animalele intra in contact
cu aerul rece sau dupa efort. Rareori se inregistreaza febra, dar animalele slabesc, iar la tineret se
intarzie cresterea.

In forma acuta bolii, mai rara, intalnita in infestatii masive sau la reinfestari, mai ales la
tineretul bovin, cand apar reacatii alergice. Aceasta forma este insotita de febra, apoi o dispnee
grava, animalele prezinta respiratie bucala, pozitie ortopneica, tuse accentuate, in unele cazuri se
consemneaza caderea animalului, pedalari, pana la exitus.
Tablou lezional. In forma cronci leziunile vor fi de traheobronsita si bronhopneumonie. La nivelul
traheii si bronhilor se inregistreaza congestii ale mucoasei, eroziuni, hipersecretie de mucus si in
infestatii masive obstructii ale bronhiolelor care determina zone de necroza si bronhopneumonie
focala. Caracteristic dictiocaulozei, zonele de necroza sunt prezente obisnuiti in lobii diafragamtici si
au aspect triunghiular, cu varful catre bronhiola obstruata. In jurul zonei respective apare emfizem
vicariant. In forma acuta, leziunile caracteristice sunt de edem pulmonar (are aspect de organ fiert).
La necropsie, la examenul histopatologic se evidentiaza prezenta unui strat fibrinos hialin pe
peretele alveolar.
Diagnosticul. Suspicionat pe baza manifestarilor clinice si avand in vedere datele
epidemiologice. Confirmarea bolii la animalele in viata prin examen coproscopic, metode
larvoscopice (Vajda, Baerman). Larvele de dictiocaulus au ~ 300-500, avand anterior un buton
citoplasmatic si untimile 2/3 posterioare ale corpului pigmentate. La examenul necropsic se observa
helmintii.
Prognosticul vital este favorabil, exceptand formle acute.
Tratament. Presupune utilizarea medicatiei specifice dupa care cea simptomatica. Conditii de
alimentatie si ingiena corespunzatore. Dieta pe parcursul evolutiei bolii. Stoparea reinfestatiei.
Imizoli: levamisol (5-7.5 mg/kg) (are si proprietati imunomodulatoare) nu se foloseste la
rumegatore.
Tetramisol (Nilverm , Strongil ) 15mg/kg. Obisnuit solutii 3% per os.
Benzimidazoli: febantel (Rintal ) 5mg/kg; fembendazol 5mg/kg; albendazol, oxfendazol,
cambendazol 30mg/kg la rumegoare.
Avermectine: 0.2mg/kg.
Profilaxie. Tratamentele profilactice cu 2 saptamani inaintea scoaterea la pasuni si la 2
sapltamani dupa plecare, completate cu tratamente strategice (1-2 dupa conditiile climatice
existente). Posibil in zonele cu multa umiditate si temperature favorabila dezvolatarii larvelor se
realizeaza chimiopreventia cu dispositive intrarumenale cu substante active cu eliberare prelungita.
Se mai poate face distrugerea larvelor pe pasune cu cianamida de Ca, sau cu derivati azotati!!!.
Posibilitatea imunoprofilaxiei s-a tot incercat utilizarea de vaccinuri cu larve irradiate, s-a patentat
Dictot care confera o oarecare imunitate.
Dictiocauloza la solipede.
Produsa de Dictiocaulus arnfieldi. Se intalnese mai ales la magari, la care infestatiile sunt
subclinice dar la el se realizeaza ciclul biologic complet. In schimb, la cai ciclul biologic complet se
realizeaza doar la tineret, si se pot inregistra semne respiratorii, uneori accentuate.
Rol epidemiologic important in mentinerea bolii la solipede o au magarii la care trebuie efectuat
controlul.
Tratamentul si profilaxia asemanatoare rumegoarelor. * Avermectinele se administreaza DOAR
oral.

Protostrongilidozele ovinelor si caprinelor.

Sunt biohelmintoze intalnite indeosebi la ovine si caprine produsa prin parazitismul strongililor
din fam. Protostroligydae care paraziteaza in alveole si subpleural, rareori in bronhiole. Ele
determina obisnuit bronhopneumonii acute sau cronice in functie de gradul infestatiei, cu pierderi
inseminate.
P. rufescens, Mullerius capilaris, Cistocaulus ochreatus. Au dimensiuni mult mai reduse, pana in
2 cm, corpul filiform, o bursa cauda redusa la mascul. Ciclul biologic se realizeaz tot prin oua
elarvate care eclozioneaza inca din caile aerofore si apoi larvele deglutite realizand o naparlire pe
parcursul tranzitului digestiv, astfel ca in fecale sunt eliberat majoritar L2. Ele au ~200-220
nepigmentate, iar extremitatea posterioara ascutita, curbata specific. Dezvoltare exogena se
realizeaza insa in corpul GI gasteropode de uscat, melci de livada (limacsi). Infestarea gazdei
receptive prin ingerarea GI sau a larvelor libere eliminate de gasteropode. Dezvoltarea endogena
este asemanatoare cu cea dictiocaulidelor cu perioada prepantenta mai scurta: 18-20 zile.
Epidemiologie. Sursa de infestare sunt animalele bolnave, dar importate sunt si gasteropodele
care pot mentine larvele chiar si 2 ierni. Protostrongilidozele prezinta caracter focal, infestatiile fiind
mai frecvente in zonele cu soluri calcaroase.
Patogeneza asemanatoare. Actiunea antigenica este mai redusa.
Clinic boala evolueaza ca o bronhopneumonie sau pleurobronhopneumonie a carei gravitate
este dependenta de gradul infestatiei si starea generala a gazdei. Dominante sunt semnele
respiratorii: tuse, dispnee, jetaj. Rareori abcese febrile sau tulburari generale grave.
Leziunile de bronhopneumonie localizata, zonele afectate au aspect vitros. Frecvent sunt
afectati si lobii pulmonari apicali. O leziune caracteristica este prezenta nodulilor pseudotuberculosi,
cu aspect splanilos, de culoare gri-galbui, dand aspect de pulmon impanat cu alice.
Diagnosticul clinic, epidemiologic. Diagnosticul cert prin metode larvoscopice.
Tratament si profilaxie asemantoare. Combaterea GI.
Curs #13+14
06.12.2012
Strongilidozele respiratorii la suine
Metastrongiloza este o biohelmintoza a suinelor produsa prin parazitismul traheo-bronsic a
helmintilor din fam. Metastrongilidae, boala fiind caracteristica animalelor crescute in sistemul
traditional (extensiv). Obisnuit evolueaza cronic afectand mai ales tineretul determinand scaderea
ritmului de crestere.
Etiologie. Boala este produsa de gen. Metastrongilus: M. elongatus, M. pudendotectus, M. salmi
(mai ales la mistret). Este un nematode cu corpul subtire, filiform, avand intre 2-3cm pana la 5cm
femela, gura simpla cu buze trilobate, cu spiculi lungi, striati; prezinta 2 tipuri de oua: unele mai
mici, 50-60 cu coaja mamelonata, iar altele mai mari, pana la 80 cu coaja mai groasa si neteda,
ambele tipuri avand in interior un embrion elarvat. In mediul exterior, ouale sunt preluate de
lumbricide (rame) care reprezinta GI, dezvoltarea exogena dezvoltandu-se in corpul lor, larvele de
stadiul III acumulandu-se in vasul dorsal al ramei. Infestarea animalelor se face prin ingerarea
ramlor cu larve infestante, posibil insa si cu larve libere din mediu, eliminate dupa moartea ramei.
Dezvoltarea endogena are loc prin migrarea larvelor cu cele 2 naparliri, in limfonodulii mezenterici,

iar a 2-a in alveolele pulmonare). Larvele de stadiul V migreaza apoi in bronhii si trahee.
(metastrongilus este echivalentul dictiocaulozei)
Epidemiologie. Sursele de infestatie sunt suinele si animalele parazitate, important rezervor
fiind lumbricidele care asigura mentinerea larvelor de la un an la altul. Tot rol de rezervor il
constituie mistretii. Receptivitate crescuta prezinta tineretul, la care pot fi si infestatii masive cu
evolutii clinice mai grave. Caracteristica evolutiva esentiala este reprezentata de focalitatea si
sezonalitatea bolii.
Patogeneza. Determinate in principal de actiunea mecanic iritativa a larvelor in migrare dar si
a adultilor. Se mai adauga actiunea toxica, inoculatoare si altigenica. Toate aceste actiuni sunt
corelate cu gradul de infestatie, fiind mai accentuate la tineret.
Tablou morfo-clinic este dominat de simptome si leziuni ale aparatului respirator. Obisnuit
infestatiile au evolutie cronica, cu prezenta unei tuse rebele, uneori si dispnee, rar insotite de febra.
Se constata slabirea animalelor si mai ales intarzierea cresterii la tineret. Leziunile principale sunt
bronchopneumonia lobilor diafragmatici; posibil si in lobii anterori.
Diagnosticul se suspicioneaza clinic si epidemiologic. Confirmarea diagnosticului prin examen
coproscopic, metode ovoscopice.
Tratament. Se utilizeaza tetramisol 12-15mg/kg, levamisol 7,5 mg/kg mai ales la tineret, are
si rol imunomodulator; benzimidazoli: albendazol, oxibendazol 5-6mg/kg, febantel.
Dietilcarbamazina 50mg/kg cu rezultate foarte bune, in rotatia medicamentelor. Avermectine:
0.3mg = 1ml/33kg (?).
Profilaxia. Tratamente profilactice; au fost realizate incercari de imunizare prin administrarea de
larve iradiate. Respectarea normelor de igiena si biosterilizarea gunoiului de grajd.
Strongilidozele pasarilor
Singamoza pasarilor, Ciatostomoza palmipedelor
Sunt strongilidoze respiratorii ale pasarilor produse prin parazitismul tracheal al pasarilor al
helmintilor din
fam. Singamidae, infestatiile fiind intalnite la pasarile crescute in sistem
tradiotional, afectand mai grav tineretul, la care poate determina chiar si mortalitate crescuta in
infestatii masive.
Etiologie. Singamus trachea la galinacee si Ciatostoma bronchialis de la palmipede. Sunt nistre
strongili cu pronuntat dimorfism sexual, masculii avand 2-5mm iar femela 10-40mm. masculul si
femela fiind cuplati in permanenta la Singamus, cuplul avand aspectul literei Y. Uneori la
Ciatostoma se mai pot desprinde.
Singamus prezinta capsula bucala dezvoltata, cupuliforma, cu care sta fixat in permanenta in
pertele traheei. Sunt hematofagi. Oul lui Singamus au aspect particular, au dimensiuni mai mari
~90 , au aspect morulat si prezinta cate un buson la cei doi poli. Dezvoltarea exogena, respectiv
elarvarea si apoi cele doua naparliri se realizeaza in interiorul oului, asa incat cel mai frecvent
infestarea pasarilor se face prin ingerarea de oua cu larve infestante in interior. Este posibil insa ca
ouale sau larvele sa fie ingerate de rame sau diversi acarieni care devin gazde paratenice, astfel ca
infestarea se poate realiza si prin ingerarea acestor organisme. Dezvoltarea endogena cu migrarea
si naparlirea larvelor are loc foarte repede, in 5-7 zile.
Epidemiologie. Sursele de infestare sunt pasarile bolnave dar si lubricidele si acarienii care pot
fi GP. Caracteristica este receptivitatea crescuta a tineretului 2 saptamani, pasarile adulte fiind mai

rezistente si din punct de vedere al dinamicii, se intalneste cu precadere in sistemul extensive,

prezentand o sezonalitate primavara-vara.
Patogeneza. Actiunea principal este cea mecanic-iritativa datorat migrarii larvelor dar mai ales
fixarii helmintilor pe pertele traheal, il locul respectiv producand ulcere insotite de hemoragii.
Taboul morfo clinc este dominat de semne si leziuni respiratorii, astfel puii prezinta tuse
manifestata intens, permanent (tafta) si cascaturi tin ciocul cascat (boala cascatului). Prezinta
scuturaturi ale capului, cautand sa degaje caile respiratorii. In infestatii masive produce chiar
asfixie, mortalitatea depasind chiar 15% in aceste episoade. Puii devin rahitici si mor. Leziunile la
nivelul traheei sunt obisnuit la locul de fixare: eroziuni, hemoragii, uneori chiar noduli.
Diagnosticul este usor de suspicionat pe baza semnelor clinice si a datelor epidemiologice,
confirmat prin examen coproscopic. Este posibil ca la puii mici sa se observe helmintii de culoare
rosie (sau furcat) prin traversul pielii si al traheii.
Tratament. Imizoli: tetramisol; benzimidazoli: albendazolul, tiabendazolul; avermectine
administrate sub forma de premixuri.
Profilaxia in principal prin tratamente profilactice in zone in care evolueaza boala, igiena
adapostului si biosterilizarea excrementelor.

Strongilidozele cardio respiratorii ale carnivorelor

Sunt determinate prin parazitismul unor strongili specifici in ductile traheobronhice, in
parenchimul pulmonar, iar unele specii in artera pulmonara si ramificiatiile acesteia, uneori chiar si
in cord (drept).
Strongilidozele pulmonare
Filaroidoza
Este o biohelmintoza produsa de strongili din fam. Filaroididae, localizati in bronhii si
parenchimul pulmonar, aglomerarile gasindu-se la bifurcatia bronhiilor, determinand
bronhopneumonii si noduli caracteristici.
Etiologie. F. oslerus, F. hirtii, F. milski. Sunt strongili de dimnesiuni mici, 5mm mascului, 1-1,5
cm femela. Au capsula bucala redusa, deasemenea o bursa caudala foarte mica, poate chiar lipsi la
F. oslerus.
Ciclul biologic se realizeaza prin oua elarvate care eclozeaza in caile aerofore si in timpul
tranzitului digestiv, din care sunt eliminate larvele. Dezvoltarea exogena se realizeaza in GI
reprezentate de gasteropode de uscat (melci fara cochilie). Infestarea animalelor se realizeaza prin
ingerarea gasteropodelor cu larve infestante, care mai apoi pe cale hematogena ajung si in pulmon,
iar la locul de fixare bronhii, se transforma in adulti. (text lipsa). Boala este semnalata in America
dar si in unele zone di Europa.
Tabloul morfoclinic are dominant respiratorie, animalele inregistrand tuse, dispnee, jetaj, mai
ales la effort, iar ca leziuni bronhopneumonie localizata si caracterisitici sunt noduli formati in
principal la zona bifurcatiei bronhiilor. Nodulii au aspect pediculat si examinandu-i, in nodulii recent
formati se observa usor helmintii, iar in cei mai vechi se obseva doar extremitatea posterioara a
femelei.

Diagnosticul suspicionat pe baza semnelor clinice si epidemiologic. Se confirma prin examen

coproscopic larvoscopic (nu ovo!!).
Tratament: la caine se foloseste levamisolul 5-7,5mg/kg 2-3 zile; albendazol, febendazol 510-20mg/kg 2-3 zile; ivermectine (oricat).
Profilaxia: asigurarea igienei din canise si distrugerea GI.
Crenosomoza vulpilor
Din fam. Crenosomidae Crenosoma vulpis care paraziteaza in trahee, bronhii sau chiar
parenchimul pulmonar.
Caracterisitca este extremitatea anterioara, unde prezinta niste striatii specifice cu spini
chitinosi. Ciclul biologic este asemanator filaroides, iar infestarea animalelor receptive se face toto
cu gasetorpode infestate cu larve III.
Tabloul morfoclinic este dominat de traheobronsita grava consecutiv actiunii irittante a spinilor,
fiind exprimata clinic printr-o tuse repetata, intense uneori chiar si cu alterarea vocii. In infestatii
masive chiar si cu dispnee.
Diagnosticul idem filaroidozei.
Strongilidozele cardio pulmonare (Angiostrongilidozele)
Sunt biohelmintoze produse de strongili din fam. Angiostrongylidae care paraziteaza in artera
pulmonara si ramificatiile acesteia, uneori ajung si in cordul drept.
Specii intalnite si in Romania: A.vassorum (caine), Aelurostrongylus abstrusus (pisica).
Sunt tot strongili mici: 3-4 mm masculul, 8-10mm femela. Produce oua elarvate care eclozeaza
rapid, in mediu ajung larvele. GI este reprezentata tot de gasteropode terestre. Infestarea
animalelor in urma ingerarii gasterpodelor, din care larvele migreaza si realizeaza ultimile 2
naparliri, ajungand in final in artera pulmoara. Helmintii au o actiune mecanic iritativa, determinand
scleroza peretelui vascular, iar in infestatii masive determina chiar obstructia prin ghemurile de
helminti ce se formeaza si deasemenea coagulii. Se realizeaza astfel o suprasolicitare a cordului,
tradusa in timp prin instalarea unei insuficiente cardio-respiratorii.
Tabloul morfo-clinic este caracterizat prin aceasta insuficienta cardio-respiratorie, care in faza
de debut se traduce prin oboseala la effort, tuse, dispnee, pentru ca apoi in faza avansata, semnele
clinice sa se accentueze, asa incat in faza finala sa apara pulsul retrograd, ascita, hidropericard si
edeme. Boala are evolutie indelungata (luni de zile) dar posibil la un effort mai mare sa survina
moartea. Sunt si cazuri cand semnele se agraveza brusc, cu hipertermie si moarte in 3-4 zile.
Leziunile tot la nivelul arterei pulmonare, are peretele calcificat. In infestatii masive gasim ghemuri
de helminti si focare de bronhopneumonie asemanatorii branzei de Roquefort.
Diagnosticul suspicionat clinic + epidemiologic. Se certifica coproparazitologic metode
larvoscopice. Larvele sunt depigmentate, cu marginea posterioara curbata.
Tratamentul cu medicatie specifica: levamisolul, albendazol, fenbenzol (doze crescute),
minimum 2 zile la rand; invermectinele.
Profilaxia: igiena caniselor,

Curs #15
12.12.2012
Diapauza (hipobioza) se instaleaza in cazul larvelor ingerate la sfarsitul sezonului de pasunat,
iar dezvoltarea este reluata in primavera, la reincalzire, cu formarea adultilor si eliminarea unui
numar mare de oua (spring-rise). Acest fenomen s-a observat ca poate fi determinat nu numai din
factori climaterici ci si de factori care tin de gazda, hipobioza realizandu-se frecvent la animalele
gestante cu formarea adultilor si respectiv eliminarea unui numar mare de oua dupa fatare,
respectiv inceperea lactatiei (parturient-rise).
Epidemiologie. Sursele de infestare sunt reprezentate de animalele parazitate, atat cele cu
semne clinice (tineret) cat dar foarte importante sunt animalele adulte cu infestatii subclinice
cunoscute ca purtatori de strongili. Un animal infestat poate elimina un numar mare de oua, obisnuit
EPG=2000-3000 (eggs per gram) dar in infestatii masive poate fi peste 10k. Surse importante il
reprezinta si rumegatoarele salbatice. Deasemenea pot constitui rezervor de infestare si animale din
alte specii (cal, iepure Trichostrongilus axei). Receptivitatea varaiza in functie de specie, cele mai
receptive fiind ovinele, bovinele si caprinele, dar poate fi influentata si de rasa si uneori chiar de linii
(unele mai rezistente la infestatiile cu strongyli)
S-a determinat un anumit factor al rezistentei la infestatiile cu SGI, determiant genetic (V f),
factor corelat cu un o anumita grupa sanguina (Bp). Receptivitatea este influentata si de varsta,
tineretul fiind mai sensibil si de starea de intretinere, animalele subnutrite, carentate Vit/min fiin mai
receptive.
Infestarea se realizeaza obisnuit la pasune, pe cale orala prin ingerarea larvelor infestante. In
cazul lui Nematodirus infestarea se face prin ingerarea oului cu larve infestante. In cazul lui
Bunostomum trigonocephalum (fam. Acilostomidae) inestarea obisnuit este active, larvele de
bunostomum patrund activ, transcutan (!! Character de ancilostomid !!) si realizeaza o migrare
circulatorie limfo hematogena (L3 L4) ajungand ca L5 in pulmon care apoi sunt deglutite si
ajung in TD unde se formeaza adultul. In cazul in care larvele de B. trigonocephalum sunt preluate
odata cu hrana, larvele patrund pe calea mucoasei bucale, orale si realizeaza migrarea si
dezvoltarea specifica.
Dinamica si evolutia bolii. Obisnuit SGI are loc infestarea la pasune, manifestarile apar la
sfarsitul sezonului de pasunat, care se accentueaza in sezonul rece. Apar totusi evolutii grave,
uneori acute la speciile cu hipobioza marcanta (Haemoncus, Oestortagia, Oesophagostomum).
Incidenta SGI este influenta masiv de factorii de mediu, in special umidititate si temperatura, in
verile ploioase prevalenta fiind crescuta, in unele cazuri ele avand o tendinta enzootica in zonele cu
multa umiditate si caldura.
(nu cred ca este tot cursul)
Curs #16
20.12.2012
Patogeneza.
Actiunea mecanic iritativa este datorata de dezvoltarea intraparietala a larvelor dar si de
adulti, mai ales in cazul speciilor hematofage (Haemoncus, Bunostomum) si histiofage (Chabertia).
Rezultatele sunt in principal distrugerea microvililor, microtunelizari ale mucoasei si peretelui
intestinal si formarea de microabcese. Consecutiv acestei actiuni, apare malabsorbtia si/sau
persorbtie (absorbtia unor particule care nu ar fi preluate sau absorbite in mod normal). Particular,
actiunea mecanic iritativa a larvelor Bunostomum spp. este urmata de aparitia microleziunilor

cutanate, a pododermatitelor si a dermatitelor alergice la reinfestari, iar cosecutiv tranzitului

pulmonar apar microhemoragii si edem pulmonar.
Actiunea spoliatoare consecutiv consumului de chim la speciile chimofage si respectiv
ingerearea de sange la speciile hematofage, testut pentru cele histiofage. Consumul selectiv al
strongililor care duc la spolierea principiilor nutritive esentiale, in special vitamin si minerale, face ca
animalele parazitate sa prezinte dismineraloze si avitaminozele respective.
Actiunea toxica mai importanta la speciile hematofage si histiofage a caror saliva prezinta nu
doar un efect anticoagulant, hemolitic, dar si actiune neurotropa, metabolica cu efecte locale, in
principal hemoragii si edeme ale mucoasei intestinale, dar si efecte generale.
Actiunea inoculatoare datoarata consecutiv microleziunilor si microtunelurilor favorizeaza
dezvoltarea germenilor infectiosi anaerobi.
Actiunea antigenica datorata atat AG excretorii cat si a celor datorate naparlirii, actiune care
conduce fie la instalarea unei imunitati astfel ca reinfestarile sunt mult mai slabe. La reinfestari se
dezvolta un numar mai mic de adulti, deasemenea un numar mai redus de oua produse de femele,
inclusiv fecunditate scazuta a oualor.
Corolarul acestor actiuni patogenetice este perturbarea metabolismului pornind de la alterarile
morfo functionale ale cheagului si intestinului, alterare care conduce la instalarea unei
hipoaciditati si consecitiv virarea pH-ului in alcalin, reducerea cantitatii de suc gastric si perturbarea
transformarii acestuia, apoi malabsorbtia si mai ales perturbarea metabolismelor esentiale, in
special a celui proteic cu aparitia in cantitate crescuta a unor produsi secundari vor conduce la
instalarea unor sindroame de tipul rahitismului care apar mai ales la tineret.
Tabloul morfo clinic. In functie de receptivitate, varsta si gradul infestatiei este obisnuit la
tineret sa evolueze cronic, dar si acut in infestatiile masive, in timp ce la adulte infestatiile sunt
subclinice, cel mult cronice.
La tineret forma acuta, inregistrata la miei, vitei, iezi in primele 2-5 luni, evolueaza cu un
sindrom digestiv, cu o diaree negricioasa ce murdareste trenul posterior insotit de inapetenta sau
apetit capricios, deshidratare, polidipsie, incetinirea cresterii, iar in infestatii masive, intese, mai ales
cu Haemoncus asociat si cu Nematodirus, evolutia poate fi si supraacuta, cu descaracare diareica
intense si mortalitate in cateva zile.
Forma croncia se caracterizeaza printr-un sindrom anemic, animalele slabesc, au apetit
capricios, semne digestive discrete pornind de la modificari de forma si consistenta a fecalelor, apoi
diaree intermitente, uneori alternand cu constipatie. Intr-o evolutie de lunga durata (luni de zile)
apar si edeme declive (gusa), matitatea parului, caderi de lana si animalele devin cahectice.
La adulte infestatiile sunt clinice, cu sindroame digestive manifestate intermitent, dar cel mai
important scaderea productiilor intre 20-40%.
Tabloul lezional. In functie de evolutie a bolii in formele acute cadavrul are aspect anemic,
paliditate a mucoaselor, inclusive decolorarea pielii. Leziunile caracteristice ale tubului digestiv
pornind de la congestii ale mucoasei digestive, uneori ulceratii si hemoragii, edeme si chiar infiltratii
ale mucoasei si mai ales noduli la speciile cu hipobioza marcanta. In literature este descrisa si
mucoasa tabacita cu edeme masive. Mai pot fi gasite dermatite mai ales panaritii, edem
pulmonary, microbronsita, uneori bronhopneumonii.

In forma cronica mucoasa digestiva congestionata, inflamatii catarale cu hipersecretie de

mucus, mai rar edeme si inhiltratii, cadavrele sunt slabite cu musculatura emaciata.
Diagnosticul SGI este greu de suspicionat clinic datorita semnelor clinice necaracteristice.
Totusi evolutia semnelor digestive in masa coroborata cu aspectele epidemiologicepot conduce la
suspiciunea. Confirmarea la animalele in viata prin examen coproscopic cu remarca generala nu
permite identificarea speciei, exceptia facand Nematodirus. Se mai pot face examene serologice
dozarea pepsinogelului plasmatic, crescut chiar din a 4-a zi postinfectie. La cadavre se face examen
necropsic cu evidentierea parazitilor, atat cei din continut (spalarea pe sita) cat si a celor fixati.
Prognosticul economic este rezervat.
Tratament: medicatie specifica asociat mai ales la tineret si cu medicatie simptomatica,
vitamine, minerale impreuna cu dieta de sustinere si retragerea animalului de pe pasune in infestatii
masive.
Imidazoli: tetramisol 15mg/kg sol 3% per os; benzimidazoli: cambendazol 50-100mg/kg,
tiabendazol, albendazol, fenbendazol 5mg/kg; avermectine 0,2mg/kg.
Importanta este profilaxia care in conditiile Romaniei prevede cele doua tratamente profilactice
completate cu tratamente strategice (1-2 in functie de conditiile climatice curente). In tarile cu
multa umiditate aceasta chimiopreventie este realizata prin bolurile intraruminale cu eliberare
continua (fenotiazina, tetrahidropirimidine morantel, albendazol). Pasunatul separat al
tineretului. Biosterilizarea gunoiului.
Strongilidozele cabalinelor
Sunt geohelmintoze cu evolutie obisnuit cronica dar si acuta la tineret, instatiile fiind subclinice
la adulte, determinate de parazitismul in intestinul gros a helmintilor adulti din fam. Strongilidae.
Etiologie. Helminti din fam. Strongilidae, la cabaline parazitand strongili mari si mici.
Strongilii mari apartin subfam. Strongilinae: S. vulgaris, S. equinus, S. edentatus. Au intre 25cm cu corpul mai rigid cu capsula bucala dezvoltata cu doua coronule denticulare
marginale, iar la unele specii prezinta 2 dinti rotunjiti (S. vulgaris) sau un dinte si 2 lantete
(S. equinus). Pe peretele capsule prezinta un jgehab care comunic cu faringele si esofagul.
Sunt fixati pe peretele intestinal, fiind hematofagi.
Strongilii mici apartin gen. Cyatostominae (fost Trichonema): C. longibursatum, C.
coronatum, C. calicatum, C. minutus si gen. Cylicostepaninae: Cylicostaphanus goldi,
Cyliclociclus nasatus. Au cel mult 1cm, capsula bucala mai redusa si sunt liberi, fiind
chimofagi.
Ciclul biologic se realizeaza prin oua de tip strongil. Au intre 80-100m. identificarea speciilor
se face pe baza caracterelor larvelor. In mediu are loc dezvoltarea exogena: elarvare eclozionare
formarea L3. Infestarea se face prin ingerarea larvelor infestante. Aceastea patrund prin peretele
intestinal, iar dezvoltarea endogena diferita in functie de specie:
-

S. vulgaris: larvele patrund in vasele sangvine intraparietale si prin circulatie ajung in

arterele iliace sau cecale si apoi mai sus, in a. mezentarica, in peretele careia se fixeaza si
ramn aici cel putin 4 luni, timp in care are loc si napralirea. Cantonarea acesor larve in
artere si trunchiul mesenteric determina emboli, anevrisme care sunt cu atat mai grave cu
gradul infestatiei. Larvele apoi migreaza in pertele cecumului si colonlui si apoi in lumen,
tranformandu-se in adulti care se fixeaza de peretele intestinal.

S. equinus: patrund si ele in circulatie, cad in cavitatea peritoneala, se orienteaza catre

ficat, perforeaza ficatul, se dezvolta in parenchimul hepatice determinand hepatite miliare
necrotice caracteristice in aproximativ 3 luni, apoi migreaza in pancreas unde determina
pancreatite timp de alte 2-3luni, apoi se orienteaza catre cecum si colon unde perforeaza si
se fixeaza in pertele intestinal.
S. edentatus: ingestie, cad in cavitatea peritoneana si se dezvolta in foitele peritoneala, in
special in flancul drept unde determina noduli, uneori hemoragici, in care are loc naprlirea.
Dupa 5-6 luni revin in cecum si colon.

Perioada prepantenta in cazul strongililor mari este de lunga durata, obisnuit >6luni sau chiar
8-9 luni.
La strongilii mici dezvoltarea endogena se dezvolta intraparietal in peretle cecumului si
colonului cu formarea de noduli multiplii. In acesti noduli se realizeaza cele doua naparliri in
aproximativ 2 luni dupa care L5 trec in lumen, trasformandu-se in adulti. Asadar perioada
prepatenta este mai scurta, 2-3 luni, uneori putandu-se prelungi prin diapauza.
Curs #17
9.01.2013
Epidemiologie. Sursele de infestatie reprezentate de animalele bolnave, infestate, atat cele cu
manifestari clinice dar foarte important sunt animalele adulte fara manifestarea clinica, cunoscute
sub numele de purtatori. Animalele infestate elimina un numar mare de oua, pana la cateva
milioane (intre 5 mil 50 mil oua/zi). OPG la adulte = 1000-1200, iar la tineret 2500-3000.
Rezistenta oualelor si a larvelor (ouale de strongili evolueaza cel mai repede la cabaline) este
influentata de factorii de mediu, uscaciunea fiind cea care le distruge pe ambele. In conditii optime
de umiditate larvele se pot mentine viabile o perioada destul de lunga de timp, minimum 6
saptamani panal la 6 luni. Peste iarna supravietuiesc maximum 5% din larve. Contaminarea se face
la pasune prin ingerarea larvelor infestante (fototropism si hydrotropism +) cel mai intens la orele
diminetii, dar si la adapost cu furaje infestate. Evolutia foarte rapida a oualelor face ca infeestatiile
sa se realizeze si in conditii de adapost, desi strongilidozele sunt boli specifice de pasune.
Receptivitatea la infestatie mai mare o prezinta tineretul, dealtfel animalele subnutrite sau cu alte
afectiuni prezinta evolutii uneori grave.
Dinamica si evouluta bolii. Daca infestarea se realizeaza obisnuit la pasaune, in sezonul estiva,
evolutia clinica. Daca infestarea se face in sezonul rece, cele mai intense forme de boala se
inregistreaz catre sfarsitul sezonului. Odata cu iesirea la pasune evolutii inregistreazo o ameliorare
in cazurile cu evolutie clinica.
Patogeneza este rezultatul actiunii larvelor si adultilor. Actiunea mechanic iritiativa
determinata in principal de larvele strongililor mari, care in migrarea specifica determina anevrisme
ale trunchiului mesenteric cu formarea uneori de trombi masivi (S.vulgaris) cu tulburari circulatorii
grave, ischemia organelor si colici. Producerea de hepatite miliare, obisnuit focare necrotice mici si
pancreatite (S. equinus) si peritonite cu formarea de noduli caracteristici, gri-rosietici, mai ales in
flancul drept (S. edentatus). Larvele strogililor mici se dezvolta intraparietal, pot produce noduli
intraparietali, mai grave in infestatii massive, si mai dezvoltati in cazul hipobiozei. Actiunea
mechanic iritativa a adultilor este consemnata in cazul strongililor mari, care se prind de peretele
intestinal.
Actiunile spoliatoare si toxica sunt marcante la strongilii mari care sunt hematofagi si histiofagi,
a caror saliva are rol anticoagulant, hematopoietica si alte actiuni toxice.

***care in infestatii maive sunt descrise sub forma mucoasei presarate cu alice. Leziuni la
nivelul trunchiulu mesenteric cu anevrisme impresionante (pana la 3 kg), hepatite, peritonite, cu
noduli hemoragici, violacei-negriciosi.
Tabloul clinic. Caracteristica esentiala din punct de vedere epidemio-clinic este morbiditatea
crescuta a infestatiilor - >75% incidenta, manifestarea dominant stearsa, subclinica, dar cu
mortalitate foarte rara. Infestatiile sunt subclinice la adulte cu uneori doar prezenta colicilor (>70%
din colici la cabaline sunt associate cu infestatii strongilidiene).
La tineret infestatiile evolueaza cronic, cu slabire, anemie, rareori tulburari digestive,
intarzierea cresterii si cu prezenta colicilor. Tot la tineret se pot intalni si evolutii stadiale in 3 faze
acute in infestatii massive.
Faza de debut cu slabire, anemie, prostratie
faza de stare in care se accentueaza tulburarile generale si anemia, apar tulburari digestive,
initial crotinele moi apoi diaree si cu eliminare de helminti
faza terminala cu diaree pronuntata, slabire accentuate, apar edeme, decubit prelungit,
Diagnosticul pe baza epidemiologiei si rar clinic, examen coproscopic ou tip strongil, iar la
cadavre se observa lezinile caracteristice si helminti
Tratament. Medicatie adjuvanta la tineret si medicatia specifica este foarte active impotriva
strongililor adulti, cu eficacitate mai scazuta impotriva larvelor, caz in care dozele se maresc.
Benzimidazoli (nu imizoli, NU levamisol la ca): fenbendazol, flubendazol si mai ales febantel
(Rintal 6-7 mg/kg), albendazol. Tetrahidropirimidine: pamoat de pirantel 19mg/kg.
Avermectine 0,2mg/kg administrata sub forma de paste. !! rezultate foarte bune dau
organofosforice: Neguvon 10mg/kg
Profilaxia: tratamentele profilactice 2 saptamani inainte si dupa pasunat, completate cu
tratamente strategice + realizarea rotatiei medicamentelor pentru evitarea instalarii
chimiorezistentei. Pasunatul separate al tineretului de adulte, recomandat pasuni separate, si
biosterilizarea gunoiului.
Curs #18
10.01.2012
Strongilidozele digestive la suine
Sunt geohelmintoze intalnite la suinele crescute in system extensive, rar la cele din system
intensive cu pardoseala continua produse prin parazitismul unor strongili din familiile
Trichostrongilidae si Strongilidae, infestatiile fiind subclinice la adulti cu manifestari digestive, uneori
chiar si cu tulburari generale mai ales la sugari si tineret. Produc intarzieri ale cresterii si diaree la
sugari si tineret chiar si mortalitate la acestia, dar mai pot favoriza infectiile bacteriene si virale
digestive si chiar si alte boli parazitare.
Etiologie. Din fam. Trichostrongilidae: Hyostrongilus rhubidus localizat in stomac si intestin.
Este un strongil mic (0,4-1cm) corpul de culoare rosie, iar masculul are cei doi spiculi bifizi. Se
gaseste fixat in mucoasa gastro-enterica, fiind hematofag. Trichostrongilus axei are o valenta mare
de specie, putand fii intalnit si la cal, si la iepure, la rumegatoare, chiar si la om. Din fam.
Strongilidae: Oesophagostomum dentatum si O. caudatum. Au vezicula cefalica si se gasesc in IG,
Au ciclu monoxen, cu dezvoltare exogena rapida (7 zile in conditii optime), iar dezvoltarea
endogena intraparietala cu posibilitatea realizarii hipobiozei in consecinta cu producerea unor noduli
caracteristici.

Patogeneza si tabloul morfoclinic sunt dependente de gradul infestaiei, corroborate si cu varsta,

respective receptivitatea animalelor, characteristic fiin fapul ca animalele adulte nu prezinta semne
clinice. Rar poate intervene o usoara diaree la scroafa. In special la sugari se pot intalni episoade
diareice in infestatii massive, chair cu febre si stare generala proasta. La leziunile prezente in
stomac, in special in regiunea fungica, cu congestii, usoare hemoragii, iar in intestinul gros
caracteristice sunt enteritele nodulare.
Diagnosticul se bazeaza pe determinarea coproparazitologica oua de tip strongil, importanta
de realizat la efectivul matca, de reproductie, unde trebuie efectuate si tratamente cu benzimidazoli
si ivermectine.
Strongilidozele digestive ale carnivorelor
Sunt geohelmintoe produse de strongili din fam. Ancilostomidae, care in stadiu adult
paraziteaza in IS si fiind hematofagi pot produce manifestari clinice evidente mai ales in infestatiile
masive, in special la cainii de vanatoare sau la cei din canise cu multa umiditate.
Etiologie. Ancilostoma caninum, Ancilostoma tubaeformae (la pisica), Uncinaria stenocephala.
Sunt strongili mici (1,4-1,6 cm), extremitatea anterioara curbata, au capsula bucala dezvoltata care
prezinta 6 dinti pe marginea ventrala, iar Uncinaria cu 2 lame si 2 lantete. Stau fixate de peretele
intestinali si sunt hematofagi prin excelenta. Ciclul biologic se realizeaza prin oua tip strongil cu
dezvoltare exogena (elarvare eclozionare = L1 2 naparliri L3). Contaminarea se realizeaza
transcutanat (tipic Ancilostomidelor) si larvele realizeaza o migrarae hemato-limfatica trecand si
prin mare si mica circulatie, apoi deglutite, ajung in intestine L5 care devin adulti si se fixeza in
peretele intestinal. Larvele preluate de gazda (contaminarea orala) patrund in mucoasa bucala si
realizeaza aceeasi migrare limfo-hematica specifica. Acest tip de migrare favorizeaza trecerea
larvelor in fetus la femelele gestante dar si in lapte, realizandu-se contaminarea sugarilor.
Epidemiologie. Sursele de infestare animalele infestate care elimina un numar mare de oua.
Contaminarea se realizeaza pe cele 4 cai amintite. Infestatiile sunt prezente la animalele de
vanatoare sau la canidele (inclusiv vulpi) crescute in canise/adaposturi cu multa umiditate.
Patogeneza si tabloul morfoclinic se coreleaza cu gradul infestatiei si sensiblitatea individuala.
Semnele inregistrate variaza de la faza initiala a bolii in care se inregistreaza leziuni dermice (usor
eritem pana la dermatite, uneori cu noduli si ulcere) la semnele respiratorii insotite de schimbari ale
vocii (latrat ragusit) pana la tulburari digestive, in infestatii masive fiind diarei cu melena sau sange.
Sunt helminti intens hematofage, actiunea salivei intens anticoagulanta si afecteaza hematopoieza,
actionanad special asupra Fe (1 ancilostomid = consuma 0,2ml sange / 24, pe langa care mai curge
si surplus). Mai distrug si mucoasa capilarelor sangvine, aparand epistaxis.
Leziunile correlate cu gradul infestatiei pornind de la leziuni dermice, in special interdigitale,
congestii pulmonare, insa in infestatii masive se observa chiar edeme pulmonare, iar in intestin
ulceratii, hemoragii si necroze.
Diagnosticul se pune pe seama examenului coproscopic, iar la cadavre examen necropsic si
parazitologic.
Tratament: imizoli (levamisol Decaris ), benzimidazoli: albendazol, fenbendazol 5mg/kg,
ivermectine 0,2mg/kg, tetrahidropirimidine : pirantel 15mg/kg.
Profilaxie: igiena in canise, scaderea umiditatii la nivelul solului, igiena carcteristica a cainilor
de vanatoare dupa fiecare partida, si tratamente profilactice in zonele in care evolueaza.

STRONGILOIDOZE
= geohelmintoze produse prin parazitismul nematodelor din genul Strongiloides, din ordinul
Rhabditida. Strongiloidozele sunt intalnite la majoritatea speciilor de mamifere si pasari, chiar si la
reptile, paraziteaza doar femelele partenogenetice localizate in intestinul subtire. Sunt hematofage,
prezinta ciclu biologic particular si mai ales contamineaza transcutanat.
Etiologie. Genul Strongiloides care prezinta doar female partenogenetice, sunt helminti cu
corpul uniform calibrat, de dimensiuni mici <1cm, localizati in intestine, fixate in mucoasa
intestinala, uneori chiar si in submucaosa. Sunt hematofagi. Principalele specii: S. papilosus
(rumegatoare), S. westeri (cal), S. ransomy (porc), S. stercoralis (carnivore, om), S. avium. Ciclul
biologic se realizeaza prin oua care sunt elarvate in momentul pontei (specii ovovivipare) asa incat
in fecalele animalelor infestate se gasesc deja oua elarvate >55, ovalare, cu coaja subtire, dubla,
si larva in interior. La S. stercoralis ouale pot ecloza chiar din tubul digestive, astfel ca la exterior se
elimina larve. Dezvoltarea exogena este rapida dupa ecloziunea oualor si poate avea 2 directii:
-

Calea clasica, realizata cu cele 2 naparliri L3 infestante

Calea alternativa, in care realizeaza 4 naparliri L5 preadulti si formarea de adulti masculi
si female, generatii libere, care apoi prin acuplarea carora produc oua

Are importanta epidemiologica deosebita, concurand la incidenta si prevalenta mare a

parazitismului, fenomenul fiind influentat de factorii ecologici, in special temperature >20*C si
umiditatea, favorizand aparitia generatiilor libere.
Infestarea se produce transcutanat, larvere realizand migrarea hemato-limatica, sunt apoi
deglutite, ajung in intestin unde formeaza L5 si adultii. Posibil ca unele larve la masculi sa se fixeze
in musculature, iar la female au electivitate sa ajunga in uter, la cea negestanta sa se incapsuleze in
peretele uterin, iar la cele gestante direct in fetus. Larvele de strongiloides se transmit si galactogen
la nounascut. Larvele preluate pe calea bucala urmeaza acelasi traseu.
Epidemiologie. Sursele de infestare sunt animalele bolnave, dar intesivitatea este influentata
de conditiile de mediu care generaza generatiile libere.
Patogeneza si tabloul morfoclinic sunt determinate de tipul specific de infestatie. Astfel se vor
intalni manifestari cutanate, pornind de la eriteme, papule, edeme (mai ales la reinfestari), necroze,
leziunile putand fi complicate, mai ales la rumegatoare, apoi urmeaza leziunile respiratorii, pasagere
si apoi manifestarile digestive de la cele mai usoare pana la cazuri grave, cu diaree sangvinolenta,
adesea suprapusa cu alte maladii infectioase.
Diagnosticul usor pe baza examenului coproscopic obsevarea oualelor elarvate.
Tratamentul si profilaxia sunt asemanatoare strongilidozelor, bazate pe imizoli, benzimidazoli si
invermecite, iar baza profilaxiei masurile de igiena riguroasa.