Sunteți pe pagina 1din 3

Fred Vasilescu

Personaj principal, dinamic, multidimensional; personaj-narator, au-todiegetic.


Modalitati de caracterizare:
caracterizare directa: portretul facut de alte personaje; autocaracterizarea;
caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in
care traieste.
Eroul se construieste printr-un joc de aparente si esente. Aparent este omul monden, caruia nimic nu i se
refuza. In esenta, Fred se dovedeste un lucid, un introvertit inteligent si fanatic, care se implineste prin
pierdere si se elibereaza prin scris.
Fiul lui Tanase Vasilescu Lumanararu, industriasul analfabet conturat de autor in precedentul roman al lui,
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, diplomat, aviator, sportiv, monden, cu succese usor
repur
tabile la sexul frumos, Fred are in el o delicatete vibranta, o loialitate camaradereasca si acea sensibilitate
nervoasa, cabrata, bine ascunsa insa, a eroilor camilpe-trescieni.
Prins in jocul oglinzilor paralele, Fred se intrupeaza din imagini strambe, stramte, subiective. Pentru banda"
este, desigur, vitelul de aur, boem, snob si prost. Pentru Emilia Rachitaru este un client" de cultivat
neaparat pentru relatii"; pentru un fost colaborator al lui Marghiloman" este imens de bogat, adica taicasau... E tanar, frumos, are femeile cele mai bine din Bucuresti..." Autorul, incluzandu-se pe sine ca personaj,
ii surprinde loialitatea, delicatetea, remarcand la fiul Lumanararului acel timbru deosebit, acea vibratie
melodioasa, calma, pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea".
Enigmatica doamna T., care il iubeste sincer si deznadajduit, ii simte sensibilitatea superioara, vibratia, siesi
asemanatoare, caci avem intens si nevazut acelasi suflet ca doi frati siamezi acelasi pantec..."
Mozaicat asadar dintr-un evantai de perspective, eroul insusi se construieste printr-un joc de aparente si
esente.
Aparent este omul monden, caruia nimic nu i se refuza si pentru care toate experientele se cer consumate.
El insusi ni se confeseaza ca a incercat toate in viata, ca tot ce i-a starnit amorul propriu e trecut in
activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera". In esenta insa Fred se dovedeste un lucid, un introvertit
inteligent si fanatic, ale carui sondari interioare dezvaluie mari spatii. Fred se implineste prin pierdere si se
elibereaza prin scris. Din impresia exterioara a omului cu permanent succes, in confesiunile lui nu ramane
mai nimic.

Scrisul, care ii permite periplul interior, este o ardere permanenta pentru diagnosticarea, analizarea
cancerului" vietii lui, il ajuta sa se izbaveasca prin examinarea lucida a suferintei.
Daruit - aparent - cu toate harurile, cu toate atributele vesnicului castigator, eroul nu este din familia
invingatorilor. Lui Fred ii este dat sa-si poarte o cruce interioara cu atat mai dureroasa si mai mistuitoare, cu
cat nimanui altuia nu ii este deschis drumul catre ea, pentru o posibila eliberare prin impartasire. Iar cine ar
putea avea acces pe drumul acesta al confesiunii adanci, totale, nu-l urmeaza. Sa ne amintim de
intamplatoarea si ciudata intalnire a lui Fred cu G.D.
Ladima, intr-un tarziu de noapte, sub o fereastra luminata, spre Calea Dorobantilor. Fred se confeseaza: "Era
singur
ul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul
vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat
poate ca filtrarea sangelui". Si astfel, Fred urmeaza legea eroilor masculini camilpetrescieni, sortit ca, prin ce
avea mai bun in el, sa devina un exemplar menit sa fie cenzurat prin moarte". Iar taina lui, intr-un final
planetar, ...merge poate in cea universala, fara niciun moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spuso parca, un afluent urmeaza legea fluviului.
Unica implinire in care crede si pe care o cauta halucinant eroul, fara sorti de izbanda insa, este in dragoste.
Dragostea lui Fred, cea adevarata, este ireala, demonica, devastatoare, nelumeasca. De nesuportat aici, in
concret, de dizolvat, de esentializat in marile, rarefiatele spatii ale luciditatii. Cand arderea comuna, atat de
mult dorita si cautata, devine cu certitudine imposibila, urmeaza sfarsitul. Sfarsitul eroului, balans intre
accident si sinucidere, merge mana in mana cu marea taina a lui in taina universala, implinind forta de
generalizare a operei. Ca (mai) toti eroii masculini ai lui Camil Petrescu, Fred dispare pentru a apara o idee.

Lui Fred i se potriveste, cum de altfel a demonstrat, orice haina si niciuna. Pe dedesubt poarta inexorabil
camasa lui Nessus.

Doamna T.
Personaj principal, dinamic, multidimensional.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in
care traieste.
Frumusetea doamnei T. emana din interior, din profunda alcatuire a fiintei sale. Fluxul de feminitate al
eroinei este unul de permanenta tensiune intelectuala, care ii strabate intreaga existenta.
Numele de catalog Maria T. Manescu, unul din cele mai frumoase, mai profunde si mai personale portrete
feminine din toata proza romaneasca, este cunoscut in roman sub apelativul enigmatic de doamna T".
Totul la doamna T. este personal si nelinear, sfidand regula. Ea nu se margineste do
ar sa traiasca, ea realizeaza viata. Parfumul ei enigmatic si discret schimba unghiurile de vedere, inalta
perspectivele.
Este nu inalta si inselator slaba", cu un par bogat de culoarea castanei, cu irizari si luminiscente. Autorul, in
notele sale de subsol, o surprinde poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit al cuvantului".
Un oarecare, prieten al lui Fred, o vede prea urata. Privirea lui este, evident, exterioara. Frumusetea
doamnei T. emana din interior, din profunda alcatuire a fiintei sale: De o tulburatoare feminitate uneori,
avea ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel, care veneau nu - sonor - din cutia de
rezonanta a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept si mai de jos inca, din tot corpul, din adancurile
fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui barbat ameteli calde si reci".
Fluxul de feminitate al doamnei T. este unul de permanenta tensiune intelectuala, care ii strabate intreaga
existenta. Extrem de emotiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melancolice", autorul o
vede, avand in vedere si contactul ei permanent cu arta, cea mai indicata sa intrupeze pe scena chipurile de
"femeie adevarata", si chiar ii propune sa dea viata rolului Altei din Act venetian. De fapt, doamna T. graieste
mereu.
Cand vorbeste si cand tace, cand sta si cand merge, cand scrie si cand face comert cu arta, ea face acestea
toate cu intreaga fiinta, vibrand mereu si total. Banuim ca nu stie sa urasca, nici n-ar avea pe cine si de ce.
Nu rade, iar surasul ei, cu un reziduu de tristete", are fulgurari metafizice. Ea pare, asa cum ne-o
plasmuieste si Fred, strabatuta necontenit de un fluid", crezand ca acest curent continuu era de fapt
gandire".

Confesiunile ei, care deschid romanul, ne-o sugereaza excesiv feminina si intr-un proces permanent de
autocenzurare. Desi marea ei dragoste se consuma pentru barbatul identificat mai tarziu in Fred Vasilescu,
scrisorile nu ne descopera rana ei adanca, o ocrotesc, dezvaluind doar marginile ei, convertin-du-se in pagini
aparent laturalnice despre dragostea pentru ea a insignifiantului poet D.; marea ei dragoste traieste undeva,
in tumultul interior, razbatand la suprafata in intamplari, reactii, atitudine, si acestea permanent
supravegheate. Simtim insa, din toate acestea, arderea, pasiunea. De altfel, excesiva supraveghere o
guverneaza mereu.
Confesiunea lui Fred ne-o dezvaluie ca atare. Doar din cand in cand firea o tradeaza: spre exemplu, epilogul
autorului ne da imaginea femeii care
a pus in dragostea pentru Fred ratiunea ei de a fi.
Trairea intensa, vie, totala, necenzurata a doamnei T. se consuma in iubire. Un sentiment superior, de suflet
superior, o apropiere spirituala, care inseamna deopotriva afectiune si devotament, abandonare totala si
gratie, nu act, ci ardere pana la cenusa. Pentru amant ea poate fi deopotriva amanta sau sora de caritate,
companion fidel sau discipol tacut. Este o inconstienta abilitate de invaluiri in ea care, simtita de Fred,
incanta dar si alarmeaza. Indragostit de plasmuirea sa, autorul o invesmanta cu toate atributele, facand-o o

femeie iubita de toti barbatii".


Despre ea, criticul literar Pompiliu Constantinescu spunea: In primul rand luam cunostinta de drama iubirii
acelei misterioase doamna T., silueta tulburatoare, aparitie distinsa, spirit practic si autoare ce se ignora
(...). Ca si poezia enigmatica a doamnei T., distinctia ei si parfumul de subtil senzualism, ratate intr-o
dragoste nefericita, sunt de o amploare, de o febricitate de analism lucid".
Enigma dragostei zbuciumate si neimplinite dintre doamna T. si Fred, despre care s-au facut atatea supozitii,
urmeaza si ea legea marilor enigme, integrandu-se in taina universala. Ladima, ca si Fred, un alt adept al
gestului total, isi face cunoscuta, in ultima scrisoare, adresata doamnei T., cu luciditatea data de acele ultime
clipe, dragostea: "Doamna, versurile mele nu v-au spus nimic, pentru ca ele nu vorbesc niciodata de
dragoste, dar substanta lor era, toata, iubirea aceasta eterata si otravitoare, care astazi, neinduplecat, imi
apasa teava ucigase pe piept". Aici se consuma drama doamnei T., cu nimic mai prejos decat dramele
celorlalti: sa fie iubita de toti barbatii, numai barbatul iubit de ea sa o respinga. Este aici legea nescrisa a
oamenilor tari, a spiritelor independente, insubordonabile. Nicicand nu vor incapea doua sabii in aceeasi
teaca.