Dezvoltarea terapiei comportamentale n anii 50 i 60 s-a realizat datorit:

dezvoltrii cercetrii fundamentale n psihologia experimental i maturizrii

behaviorismului;
raportului Comisiei Reunite a Bolilor Mentale i Sntii n 1950 ctre Congresul
S.U.A., conform cruia psihanaliza nu este foarte eficient, fiind necesar
dezvoltarea altor forme de psihoterapie;
publicrii de ctre Eysenck, n 1952, a unei metaanalize a 24 de studii, pe baza creia
acesta a concluzionat c nu exist nici o cercetare care s susin eficacitatea
psihoterapiei i c psihanaliza este mai puin eficient dect lipsa terapiei; acest
articol a subliniat necesitatea unei psihoterapii tiinifice, bazate pe cercetare
fundamental;
publicrii n 1952 a crii lui Wolpe Psihoterapie prin inhibiie reciproc".
Cele mai importante figuri ale psihoterapiei comportamentale din acea perioad au fost: Dollard,
Eysenck, Miller, Skinner, Wolpe. n loc de a vedea problemele aprute ca fiind simptome ale unor tulburri,
terapeuii comportamentaliti le vedeau ca fiind rspunsuri dezadaptative nvate, care trebuie s reprezinte inta
interveniei terapeutice.