Ieri m-a luat vntul. Omul cu capul astupat de timp cntrit a ajuns n cea.

Cineva din mulime

numra pn la zece i atepta s-mi lustruiesc secundele. Aveam proiectat n ochi un infern i
eram nenfricat. O insensibil. Acolo construiam i nimiceam, desenam i ardeam, numai nu
urmele. Paii rmneau sub oglinda din care m-am nscut. N-am spus cuvinte din cauza
gndurilor cotropitoare i cdeam n urm, de parc-a fi fost eu cea care are schimbarea n mn.
Prea statornice vremurile. Tot aa constant i eu. Nu tiu dac vntul m-a mprumutat sau i-am
devenit iubit. E instabil i merge oriunde. Azi snt cu el i nu m ntorc. Nu m-am pierdut.
Niciodat n-o fac. Nici mcar n mod intenionat, cnd nu mi-am stabilit itinerarul i n-am fost cu
mine. M-am certat c tac. i aa, mi-a mrunit cubul n care m-am ascuns cu amintiri i regrete.
Acum zbor goal i inocent ntr-un necuprins. M gndesc la chipul lui i ct de oarb am
devenit. Cnd ai ploaie n inim, vezi ntuneric. Unii modeleaz fericirea, dup mine. Alii nc
viseaz omul plin de timp, culeg momente i ncearc s rescrie. Dar povetile rmn unice. Leam inspirat dragoste, n concluzie. Vntul meu mi cunoate proveniena i dorinele zpcite. n
lupta cu secundele, eu snt pricina. Nu-mi las timp s meditez ex-emoiile. Att de mult m
urmrete, c i admir eroismul. n nestatornicia lui, snt frumoas, o lume care simte peste
limite, om mic cu multe nelesuri, un gnd care nu se uit, pur i simplu. M ascund doar n
braele furtunii i triesc. Devin a lui, pn i n ntuneric.