Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara, cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de
temperament si caracter.
Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod
determinant formarea in continuare a personalitatii. Incepand chiar cu aspectul exterior tinuta vestimentatiei
copilul capata o alta alura, alt profil, deosebit de cel al copilului de gradinita.
La inceputul acestei perioade, copilul paraseste faza narcisismului si afirmarii personalitatii, pentru a intra putin
cate putin in lumea cunoasterii. Se poate constata o schimbare a intereselor. Copilul nu mai este centrat pe sine
si devine din ce in ce mai centrat pe exterior. Aceasta evolutie intelectuala este realizata intr-un context social
important, si anume scoala, care contribuie atat la decentrarea socio-afectiva, cat si la decentrarea intelectuala,
cognitiva.
Statutul de scolar, cu noile lui solicitari, cerinte, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si
realizeaza copilul la aceasta varsta. Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra personalitatii lui in ceea ce
priveste organizarea lui interioara, cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.
Pe plan interior, datorita dezvoltarii gandirii logice, capacitatii de judecata si rationament, se pun bazele
conceptiei despre lume
si viata, care
modifica
inconjuratoare. Ca urmare a dezvoltarii capacitatii de a-si dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitarile externe
si de a-si planifica activitatea, personalitatea copilului mic devine din ce in ce mai apta de independenta si
autodeterminare.
Ca rezultat al instalarii unor noi trasaturi de caracter, pe care le reclama viata si relatiile scolare, personalitatea
scolarului inclina tot mai evident spre atitudini mai mature si spre manifestari mai controlate. Formarea atitudinii
pozitive fata de invatatura si, pe aceasta baza, a aptitudinilor pentru activitatea de invatare, face ca personalitatea
scolarului mic sa fie mai competenta decat a prescolarului.
Tipuri de temperamente
Sunt unii total nestapaniti, care, parca nu-si gasesc locul, vorbesc fara sa fie intrebati, intervin in toate
imprejurarile. La lectie, unii sunt mereu cu mana ridicata, fie ca stiu sau nu stiu, altii, dimpotriva, chiar daca stiu,
sunt tacuti, incearca sa nu se afiseze. Aceasta este o realitate psihologica grefata pe o realitate biologica,
naturala care, adesea, creaza multe dificultati activitatii de instruire si educare.
Treptat, pe masura ce copilul inainteaza in varsta, insusirile nascute ale sistemului nervos se impletesc cu inflentele
de viata ale educatiei, formand un aliaj. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational da
nastere la anumite compensatii temperamentale. Copiii agitati, colerici, incep sa devina mai stapani pe conduita
lor,
datorita
posibilitatilor
pe
care
le
ofera
activitatea
scolara
de
a-si
consuma
energia
prin
studiu. Temperamentele flegmatice incep sa-si reduca treptat din inertie si sa adopte un ritm de lucru mai alert.
Cei cu trasaturi melancolice naturi sensibile, cu tendinte de inchidere in sine cunosc si ei un proces de
activizare a conduitei, incurajati de succesele pe care le obtin.
Atitudinea educatorului fata de aceste insusiri tipologice si temperamentale trebuie sa fie maleabila, diferentiata in
functie de natura elevilor, temperandu-i pe unii, stimulandu-i pe altii:
cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientati spre a-si concentra energia asupra obiectivelor scolare;
cei cu trasaturi melancolice trebuie inconjurati cu caldura, tratati cu delicatete, sustinuti si ajutati sa-si