Lacul de Mihai Eminescu

Lacul
Mihai Eminescu
Mihai Eminescu(1850-1889) s-a inscris in romantismul european
prin tema iubirii si a naturii, care este predominanta in lirica sa.
Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876 in revista
'Convorbiri literare', alaturi de Melancolie, Craiasa din povesti,
Dorinta, se incadreaza in creatile erotice idilice, in care predomina
natura cu cunoscutele ei elemente specifice eminescene- lacul,
codrul, izvorul, luna etc.
Lirica erotica eminesteana imbina sentimentul dragostei pentru
finta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii, starea
sufleteasca ia nastere, se impliniste sau se comsuma intr-un
decor mirific, de basm, sau intr-un cadru dezolant, mohorat, in
functie de natura sentimentelor exprimate.
Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului
natural -lacul, deoarece imaginea acestuia predomina in peisaj, in
raport cu celelalte elemente: trestiile, barca, luna, vantul etc.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire
ideala, o poveste de dragoste imaginara intr-un cadru natural cu
care se contopeste trairea interioara a eului liric
Eul liric se confeseaza, este exprimata emotia poetului
determinata de asteptarea fiintei iubite, natura participa la trairile
eului liric, lacul este personificat, devine martor la iubirea
poetului, contribuie la atmosfera de vraja, poezia incepe si se
incheie simetric cu imaginea lacului, care in final isi pierde din
stralucire traind alaturi de poet suferinta is tristetea.
In prima strofa a poeziei se prezinta cadrul natural cu imagini
vizuale: 'lacul albastru', 'nuferi galbeni', 'cercuri albe', imagini
construite din epitete cromatice care sugereaza seninatatea,
calmul, linistea. Lacul pare insufletit prin personificarea 'tresarind

in cercuri albe' si preia zbucumul poetului in asteptarea iubitei,

imaginea auditiva 'el cutremura o barca'.
In a doua strofa se dezvolta motivul asteptari si al visului,
poetul asteapta fiinta iubita care nu este o prezenta fizica, se afla
doar in mintea lui si este sugerata prin folosirea pronumelui
personal 'ea',poetul viseaza la o iubire ideala, aparitia iubitei este
doar posibila, fapt sugerat prin folosire verbelor la modul
conjunctiv prezent care sugereaza speranta impliniri visului de
iubire.
Strofa a treia si a patra reprezinta continuarea visului, poetul isi
imagineaza intalnirea cu iubita cu care se va lasa purtat pe ape,
fermecati de natura, vegheati de 'blanda luna', acompaniati de
fosnetul vantului pintre trestii si de fosnetului apei. Poetul
foloseste epitetul personificator 'blanda luna', imagini auditive:
metafora personificatoare 'glas de ape', epitetele realizate prin
inversiune: 'vantu-n trestii lin fosneasca', 'uiduioasa apa sune', se
remarca
folosirea
verbelor
la
modul
conjunctiv,
care
ne arata in continuoare ca este un vis de iubire imaginara.
In ultima strofa, visul de iubire se spulbera, poetul se trezeste la
realitate,
punctele
de
suspensie
marcheaza
regretul,
dezamagirea, epitetul 'singuratic' sugereaza starea sufleteasca a
poetului care traieste sentimentul zadarniciei, al tristetii si al
suferintei.
Lacul participa la suferinta poetului, este lipsit de stralucire,
impartaseste sentimentele eului liric, nu mai este incarcat cu
'nuferi galbeni' ci cu 'flori de nufar'.
Ideile poetice si sentimentele sunt exprimate direct prin
intermediul figurilor de stil, natura apare personificata, imaginile
auditive se imbina cu cele vizuale, iar ca mod de expunere
intalnim descrierea.
Deoarece este o opera literara in versuri in care se descrie un
tablou de natura in cadrul caruia poetul isi manifesta dorinta de

implinire a iubirii ideale, poezia 'Lacul'de Mihai Eminescu este o

lirica erotica.

Comentariu literar
Mihai Eminescu (1850-1889) s-a inscris in romantismul european prin tema iubirii si a
naturii, care este predominanta in lirica sa. Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876
in revista Convorbiri literare, alaturi de Melancolie, Craiasa din povesti, Dorinta, se
incadreaza in creatile erotice idilice, in care predomina natura cu cunoscutele ei
elemente specifice eminescene lacul, codrul, izvorul, luna etc.
Lirica erotica eminesteana imbina sentimentul dragostei pentru finta iubita cu adoratia
fata de frumusetile naturii, starea sufleteasca ia nastere, se impliniste sau se comsuma
intr-un decor mirific, de basm, sau intr-un cadru dezolant, mohorat, in functie de natura
sentimentelor exprimate.
Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului natural, lacul, deoarece
imaginea acestuia predomina in peisaj, in raport cu celelalte elemente: trestiile, barca,
luna, vantul etc.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala, cu o poveste de
dragoste imaginata intr-un cadru natural rustic, cu care se contopeste trairea interioara
a eului liric.
Eul liric se confeseaza, este exprimata emotia poetului determinata de asteptarea fiintei
iubite, natura participa la trairile eului liric, lacul este personificat, devine martor la
iubirea poetului, contribuie la atmosfera de vraja, poezia incepe si se incheie simetric cu
imaginea lacului, care in final isi pierde din stralucire traind alaturi de poet suferinta si
tristetea.
Continutul poeziei. Poezia Lacul este alcatuita din cinci strofe a cate patru versuri
sau din cinci catrene, organizate gradat ca stare sufleteasca, de la speranta implinirii
iubirii pana la tristetea sfasietoare din final. Compozitional, poezia poate fi structurata
pe doua planuri, unul real, exterior care cuprinde tabloul descriptiv al naturii si altul
ideal, interior, al visului de implinire a iubirii absolute.
Strofa intai descrie cadrul naturii, decorul in care eul liric va exprima dorinta arzatoare
de a simti in profunzime sentimentul de iubire absoluta. Imaginea vizuala, construita
prin epitete cromatice, a lacului albastru, incarcat de nuferi galbeni, este la inceput
statica apoi creste in dinamism, in miscare, umanizandu-se, deoarece tresare emotional
in cercuri albe. Tabloul naturii anticipeaza, astfel, emotia poetului in asteptarea
nerabdatoare a iubitei.

Strofa a doua compune spatial interior al trairii, al visarii eului liric la iubirea ideala.
Motivul asteptarii este relevat prin verbe ce exprima nesiguranta, incertitudinea parcaascult, parc-astept, stare accentuata si de repetitia acestora. Nerabdarea
indragostitului de a-si intalni iubita este exprimata inca din primul vers: Si eu trec de-a
lung de maluri. Folosirea verbelor la conjunctiv sugereaza speranta, visul de implinire a
iubirii, posibila fericire fiind vizualizata prin gesturile tandre, mangaietoare: sa rasara,
sa-mi cada. Eventualitatea implinirii visului de iubire este in concordanta cu posibilul
cuplu, realizat de poet prin doua pronume personale, eu si ea, care sugereaza, pe
de o parte, confesiunea poetului, iar pe de alta parte, unicitatea iubitei, pronumele fiind
subliniat grafic. Iubita este, asadar, ea, unica, singura care ar putea sa-l faca fericit.
Strofele a treia si a patra imagineaza, in continuare, eventuala poveste de iubire,
idila, care se manifesta ca un ritual incarcat de emotia posibilei intalniri: Sa sarim in
luntrea mica / Inganati de glas de ape, / Si sa scap din mana carma, / Si lopetile sa-mi
scape;. Verbele sunt tot la conjuctiv, pentru ca intalnirea nu este reala, ci ea se petrece
numai in imaginatia poetului, ca dorinta arzatoare a eului liric de contopire a cuplului de
indragostiti, intr-o iubire ideala: sa sarim, sa scap, sa-mi scape, sa plutim,
fosneasca, sune. Imaginile vizuale se impletesc cu imaginile auditive, natura fiind
participativa la sentimentele profunde de iubire in eventualitatea implinirii cuplului, idee
sugerata prin personificarea Inganati de glas de ape. Vizual, natura este dominata de
lumina blandei lune, Eminescu este astrul tutelar, care vegheaza evenimentele ce se
petrec pe pamant. Elementele auditive sunt exprimate prin sintagme sugestive pentru
ipostaza naturii de participant activ si sensibil la zbuciumul interior al eului liric, in
dorinta de implinire a cuplului de indragostiti: inganati de glas de ape, vantu-n trestii
lin fosneasca, unduioasa apa sune!. Din aceste strofe se desprinde si ideea armoniei
perfecte intre planul real, al naturii si planul ideal, al visului de iubire absoluta, dintre
planul exterior, al decorului natural si cel interior, al sentimentelor.
Ultima strofa exprima tristetea sfasietoare a eului liric, provocata de neputinta
implinirii visului erotic si de solitudinea dureroasa si incarcata de suferinta. Dezamagirea
indragostitului este marcata de punctele de suspensie, asezate dupa cuvintele ce
exprima deceptia posibilei intalniri cu iubita: Dar nu vine. Se face astfel trecerea de
la starea de vis, plina de farmec, la realitatea trista si solitara, iubirea ramanand numai
o dorinta, un ideal neimplinit. Poetul exprima la persoana I, printr-o confesiune lirica,
durerea profunda, starea de deprimare pe care o simte si ramane tot singur in mijlocul
naturii: Singuratic / In zadar suspin si sufar / Langa lacul cel albastru / Incarcat cu flori
de nufar. Natura este aici numai un cadru, lacul nu mai tresare, fiind in armonie
desavarsita cu melancolia din sufletul poetului.
Deoarece este o opera literara in versuri, in care este descris un tablou din natura in
cadrul careia poetul isi manifesta dorinta de implinire a iubirii ideale, poezia Lacul de
Mihai Eminescu este o idila-pastel.