DEZVOLTAREA GANDIRII TACTICE IN INVATAMNTUL MILITAR SUPERIOR

Oana LAZAR (GAMAN)

Cursant al modului psiho-pedagogic nivel II, Universitatea Stefan cel Mare Suceava
E-mail: oanagaman773@yahoo.com
ABSTRACT:
Thinking is a skill. Like any skill, it can be taught.
It is a simple skill, but it is still hard work.
Articolul abordeaza dezvoltarea gandirii tactice in invatamantul militar superior prin care
ofiterii-elevi ajung la o intelegere si un rationament propice dezvoltarii ariei militare alese. Articolul
sustine ca acest proces este indispensabil reformarii invatamantului militar superior si duce la o
atractivitate sporita a celor ce doresc o cariera militara.
Textul este impartit in : introducere, doua capitole ce contin fiecare cate doua subcapitole ce
prezinta in detaliu modul in care dezvoltarea gandirii tactice ajuta ofiterii-elevi. Sugestiile oferite la
final prin acele etape ce trebuie a fi urmate, doresc a arata ca gandirea tactica este un proces ce se
desfasoara in afara gandirii umane, iar ofiterii-elevi trebuie sa aiba cunostinte despre etapele ce duc
la formarea gandirii tactice.

CUVINTE CHEIE:
gandirea tactica, invatamant militar superior, sistematizare, rationament, logica
1. INTRODUCERE
Am luat decizia de a aborda un subiect cu tenta militara deoarece acest aspect a stat la baza
lucrarii mele de licenta si constituie un domeniu ce ma fascineaza inca din copilarie. In anul 2005 am
absolvit cu brio Facultatea de Management din cadrul Universitatii Spiru Haret Brasov iar lucrarea
de diploma a purtat numele: Managementul strategic-sursa de securitate in sistemul militar. Prin
lucrarea de fata am dorit a da o mana de ajutor celor ce doresc o reformare a invatamantului superior
militar punand accent pe modul in care tinerii ofiteri gandesc.Un rol hotarator in alegerea unui
asemenea obiectiv revine cadrelor didactice, amploarei participarii si calitatii muncii acestora. Este
important a fi determinat aportul fiecarui cadru didactic pentru ca el devine nu numai un element de
structura, ci un centru cu intinse si complicate raporturi in angajarea generala a tuturor cadrelor
didactice militare pentru ridicarea invatamantului superior militar.
Cadrele didactice ce predau cursurile specifice de tactica sau de strategie, de istoria artei militare
sau de conducere si automatizare nu poarta doar raspunderea pentru transmiterea corecta a ansamblului
de cunostinte,ce formeaza continutul disciplinei de care se ocupa ci, in primul rand, pentru formarea
gandirii tactice, a unui comportament in deplin consens cu cerintele activitatii militare.

2. DEFINIREA GANDIRII

Senzatiile, perceptiile si reprezentarile reflecta obiectele si fenomenele concrete, cu insusirile lor

esentiale si neesentiale, dar numai ele singure nu-i pot permite omului cunoasterea legilor naturii,
prevederea fenomenelor, modificarea si transformarea naturii in conformitate cu tendintele si
trebuintele sale. Pentru aceasta este necesara o forma superioara de reflectare a realitatii- gandirea.
Gandirea este procesul cognitiv cel mai inalt constand din reflectarea generalizata si nemijlocita
in constiinta oamenilor, a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare si a relatiilor complexe dintre
ele. Gandirea reprezinta o cunoastere a realitatii intemeiata pe utilizarea cunostiintelor dobandite
anterior si are la baza senzatiile, perceptiile si reprezentarile ce apar in procesul activitatii practice a
omului, ca effect al actiunii obiectelor si fenomenelor lumii obiective asupra analizatorilor. Gandirea
este functie a materiei superior organizate, a creierului omenesc si ea a aparut in conditiile procesului
social al muncii. Ca forma specific umana de reflectare a realitatii, gandirea s-a format in masura in
care oamenii, actionand cu ajutorul uneltelor de munca asupra obiectelor din natura si transformandu-le
pentru satisfacerea nevoilor lor sociale, au inceput sa cunoasca insusirile generale si esentiale ale
acestora.
Cunoasterea obiectelor si fenomenelor in legaturile si relatiile lor esentiale este posibila numai in
urma generalizarii datelor perceptive. Prin experienta perceptive cunoastem obiectele si fenomenele
individuale, iar prin procesul de gandire generalizam aceasta experienta, generalizare ce se fixeaza prin
notiuni. Generalizarea datelor primite pe cale perceptive si formarea notiunilor nu este posibila decat cu
ajutorul limbajului, prin care cuprindem sintetic, in notiuni generale, ceea ce este comun si essential la
grupe intregi de obiecte si fenomene, cunoastem exeperienta altora si comunicam experienta noastra.
Cu ajutorul limbii ne insusim cuceririle stiintei si experienta generatiilor anterioare si in felul acesta nu
mai este necesar sa repetam intreaga experienta senzoriala concreta care a dus la formarea legilor si
adevarurilor stiintifice.
2.1. PROCESUL GANDIRII
Procesul gandirii este, in primul rand, procesul de rezolvare a problemelor pe care le ridica viata
si activitatea teoretica si practica a omului. Rezolvarea oricarei probleme este declansata intotdeauna de
o intrebare ce nu apare spontan in constiinta omului, ci sub influenta unui anumit motiv. Rezolvarea
problemelor se face prin mijlocirea cunostintelor dobandite anterior, prin utilizarea experientei
generalizate in trecut. In cautarea raspunsului, omul formuleaza diferite ipoteze, de regula, in limbaj
inferior, pe plan mintal. Ipoteza reprezinta omcercarea de a da raspuns la o intrebare, este una din
etapele rezolvarii, dar nu rezolvarea insasi. Urmeaza o noua etapa in rezolvarea problemei, verificarea
ipotezei in practica, aceasta confirmandu-o sau infirmand-o. Cu cat experienta omului este mai bogata,

cu cat cunostiintele sale sunt mai numeroase, mai precise si mai profunde, cu atat procesul gandirii este
mai eficace.
In domeniul militar, o concretizare deosebita a procesului gandirii o constituie procesul elaborarii
hotararii de catre commandant. Acest proces poate fi imaginat ca in urmatorul algoritm:
Constientizarea necesitatii

Precizarea scopului misiunii primite

Alegerea metodelor si procedeelor de implinire a misiunii de lupta

Cautarea variantelor posibile

Alegerea variantei optime

Concretizarea solutiei alese

Punerea in practica a hotararii si adaptarea ei la situatia concreta

Constientizarea necesitatii actiunii corespunde primirii misiunii de lupta de catre commandant,
moment in care acesta este pus in fata problemei pe care o are de rezolvat. Precizarea scopului misiunii
primite are loc prin insusirea misiunii, etapa in care comandantul intelege ce anume asteapta
comandantul esalonului superior de la unitatea pe care o comanda. Pentru intelegerea metodelor si
procedeelor de indeplinire a misiunii de lupta pe care a primit-o, comandantul trebuie sa faca calculul
timpului pe care-l are la dispozitie pentru pregatirea luptei, stabilind principalele activitati si actiuni ce
trebuie sa se execute in cadrul comandamentului si unitatilor (subunitatilor) subordinate si incadrandule in timp. In acest scop, comandantul, pe timpul insusirii misiunii, face o sumara analiza a situatiei,
stabilind problemele de baza ale conceptiei, ceea ce corespunde cu elaborarea unei hotarari preliminare,
hotarare adusa la cunostinta intregului comandament pe timpul orientarii statului major, a sefilor de
arme (servicii) si ai grupelor operative.Cautand variante posibile in continuare, comandantul analizeaza
temeinic situatia, ascultand rapoartele cu date, concluzii si propuneri prezentate de ofiteri din statul
major, sefii de arme (servicii) si ai grupelor operative, imbunatateste si completeaza hotararea
initiala.In vederea alegerii variantei optime, comandantul, ajutat de intregul comandament, face
calculul raportului de forte si al eficientei intrebuintarii resurselor umane si materiale la dispozitie,
repartizand fortele si mijloacele strict necesare pe fiecare directie, atat in front cat si in adancime. Dupa
alegerea variantei optime, comandantul da ordin pentru concretizarea hotararii prin misiuni de lupta
transmise subordonatilor si organizeaza cooperarea.
Hotararea comandantului este verificata in practica prin rezultatele luptei, etapa in care acesta
trebuie sa o adapteze si sa o completeze continuu, in functie de evolutia situatiei. In invatamant,
confirmarea sau infirmarea hotararii comandamentului este facuta de cadrul didactic care conduce
aplicatia. Sarcina principala a cadrelor didactice in aceasta directie, consta in obiectivizarea maxima a
criteriilor care stau la baza aprecierii hotararii. Pentru ca ofiterii-elevi sa dispuna de un process de

gandire care sa-i faca apti sa resolve probleme specifice activitatilor de conducere a unitatilor si marilor
unitati in lupta si operatie, este necesar sa insuseasca in afara schemei specifice unui model de gandire
ca cel mai sus descries, cunostinte si notiuni necesare efectuarii de judecati si rationamente. In acest
scop, este indicat, ca toate cadrele didactice care predau invatamant tactic, operativ si strategic, sa
asigure: transmiterea unui volum optim de notiuni strict necesare intelegerii fenomenului lupta
armata; sistematizarea cunostintelor pentru ca participantii la procesul de invatamant sa dispuna de
intrega corelatie a actiunilor si de influente, cu pondere diferita, a factorilor care intervin hotarator la
stabilirea rezultatului luptei armate; dezvoltarea permanenta a imaginatiei ofiterilor-elevi, folosind
descrieri plastice ale fenomenului razboi, ori de cate ori este posibil si oricum obligatoriu atunci cand
se fundamenteaza, sau se argumenteaza un anumit principiu sau metoda de rezolvare a unei situatii.
Procedand astfel, ofiterii-elevi vor avea posibilitati sa cunoasca realitatea, vor putea emite ipoteze, vor
gasi rezolvari corespunzatoare, isi vor perfectiona propria gandire. Dar nu numai atat, dezvoltarea
gandirii este nemijlocit conditionata de limbaj. Ca activitate umana de comunicare prin intermediul
limbii, limbajul se afla in relatii stranse cu toate procesele si insusirile psihice ale omului, dar in
principal, continutul comunicarii verbale, ii formeaza gandirea. In procesul limbajului sunt vehiculate
cu ajutorul unitatilor lingvistice, in primul rand notiunile, judecatile, rationamentele, ideile etc. , astfel
spus, continutul abstract si generalizat al reflectarii realitatii obiective in mintea omunului. [ conform
Psihologia generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pag. 316]
Cercetarile au demonstrate ca omul nu poate gandi fara sa foloseasca mijloacele lingvistice.
Gandirea omului normal dezvoltat este o gandire verbala, iar limbajul verbal este incarcat intotdeauna
cu un continut mintal (de gandire). Mecanismele gandirii umane normale sunt in esenta mecanisme
verbale, dar acestea din urma nu upuizeaza continutul comunicarii verbale. Trebuie avut in vedere ca
gandirea se sprijina pe elemente intuitive, senzoriale si ca ea opereaza nu numai cu notiuni, ci si cu
reprezentari mai mult sau mai putin generale. De asemenea, prin limbaj se comunica nu numai
procesele psihice (perceptii, reprezentari, memorie, sentimente etc.). Limba si limbajul nu se confunda,
intre aceste notiuni existand deosebiri esentiale. Limba este un fenomen social, un sistem de simboluri
verbale si reguli gramaticale, istoriceste constituit, determinat de necesitatea de interactiune si
comunicare intre oameni in procesul muncii si vietii lor colective. Ea exista ca realitate
extraindividuala, in sensul ca fiecare o gaseste formata si intrebuintata in mod efectiv in societate si
este unica pentru toti membrii unui popor sau colectivitatii umane. Spre deosebire de limba, limbajul se
constituie in tot atatea variante individuale cati indivizi folosesc limba data, el exprimand, de fapt,
gradul de interiorizare personala, de insusire si stapanire de fiecare dintre noi a elementelor limbii.
[conform Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, 1977, pag. 83]
Limbajul, ca fenomen psihologic, are o serie de functii, care conform psihologiei si metodicii
educatiei militare, sunt:
A. Functia de comunicare consta in nominalizarea lucrurilor, a evenimentelor realitatii, pe de alta
parte si in expresivitatea transmiterii atitudinilor, starilor si traililor emotional-afective
(intonatie, mimica, gesturi etc.) pe de alta parte. Aceste momente expresive largesc si in acelasi
timp precizeaza sensul mesajelor verbale. Prin limbajul scris, oamenii comunica de-a lungul
generatiilor, fixeaza ceea ce este essential in experienta lor de viata, descriu faptele,
intamplarile, succesele sau insuccesele lor.
B. Functia cognitiva,

Limbajul este implicat in toate procesele de cunoastere, iar cuvintele sunt purtatoare de
informatii si de semnificatii generalizate ale lucrurilor. Cunoasterea este posibila deoarece omul
si-a insusit si foloseste un limbaj. Valoarea cunoasterii este conditionata de amploarea,
nuantarea si corectitudinea limbajului.
C. Functia persuasiva (de convingere) este menita sa influenteze, intr-un anumit mod, atitudinile si
comportamentul interlocutorului. Ea se realizeaza atunci cand informatiile transmise sunt in
masura sa declanseze anumite stari emotional-afective, sa asigure corespondenta intre ideile
transmise si anumite trebuinte ale oamenilor.
D. Functia simbolizanta consta in transformarea unor cuvinte sau imagini in simboluri. Exemple
de astfel de simboluri sunt semnele conventionale de pe harta, comunicarea in telegrafie etc. In
limbajul militar simbolizarea are o importanta aparte pentru comunicarea codificata, accelerarea
vitezei de transmitere a informatiilor si pastrarea secretului comunicarii
E. Functia reglatorie permite actiunea asupra conduitei, declansarea si modificarea ritmului sau
directiei de actiune. Functia reglatorie a limbajului militar se asigura, in primul rand, prin ordin
oral sau scris, transmis prin cuvinte sau simboluri.

Folosirea de catre cadrele didactice a unui limbaj adecvat, presupune nu numai transmiterea unui
anumit continut rational, ci si crearea unor reactii emotionale si affective care sa determine pe ofiteriielevi sa adere la ideile comunicate. Formarea de convingeri la ofiterii-elevi trebuie sa se bazeze atat pe
argumentele de ordin rational, cat sip e mijloacele de solicitare emotional afective, cadrele didactice
adresandu-se, in egala masura, mintii si inimii acestora. Starea afectiva pozitiva si buna dispozitie a
cadrului didactic au un efect tonic asupra ofiterilor-elevi, le ridica moralul si le sporeste rezistenta la
effort, tot asa dupa cum o stare de neliniste, nervozitate, nemultumire provoaca ingrijorarea acestora, cu
urmari negative asupra capacitatii de gandire. Un singur cuvant de aprobare sau dezaprobare spus
convingator, la momentul si pe tonul adecvat poate declansa energii de neinchipuit, dupa cum tonul
iritant, bruscarea ofiterilor-elevi pot duce la inhibarea acestora. Limbajul cultivat al cadrului didactic,
fie el scris sau oral, precizia si conciziunea acestuia ajuta pe ofiterii-elevi sa-l urmareasca cu atentie,
usureaza concentrarea asuprea a ceea ce este essential si trebuie retinut in mod obligatoriu, precum si
intelegerea concreta a celor expuse.De aici, se impune ca o nesesitate preocuparea permanenta a
cadrelor didactice pentru a contribui la formarea ofiterilor-elevi a unui limbaj militar bogat, expresiv si
corect din punct de vedere gramatical.
2.2. OPERATIILE GANDIRII:
Miscarea gandirii de la fapte la concluzii, se produce prin intermediul anumitor operatii.
Principalele operatii prin care se realizeaza gandirea sunt analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea,
generalizarea, concretizarea, clasificarea si sistematizarea. [conform Psihologia militara, Editura
Militara, Bucuresti, 1971]Analiza consta in descompunerea mintala a obiectului sau fenomenului in
partile sale componente, in desprinderea mintala a diferitelor insusiri ale intregului. Forma elementara a
analizei o constituie descompunerea reala a obiectului in partile sale componente. Analiza mintala se
face insa fara descompunerea reala a intregului. Datorita analizei patrundem dincolo de aparenta si din

aceasta cauza, nu de putine ori, o analiza atenta infirma o prima estimare globala. Acesta este si motivul
pentru care analizei situatiei i se acorda o atentie deosebita pe timpul elaborarii hotararii. Pe timpul
analizei situatiei, comandantul studiaza fiecare element ce influenteaza pozitiv sau negativ, indeplinirea
misiunii de lupta primite, stabilind masurile ce se impun pentru diminuarea influentei negative si
intrebuintarea eficienta a fortelor si mijloacelor la dispozitie.
Sarcina principala a cadrelor didactice, in aceasta directie, este aceea de a crea situatii tactice
complexe, care sa admita mai multe variante de rezolvare care sa-i pun ape ofiterii-elevi in situatia de a
cauta varianta optima printr-o analiza temeinica. O atentie deosebita trebuie acordata stabilirii sarcinilor
pe care urmeaza sa le indeplineasca ofiterii-elevi, tinand seama de faptul ca, de cele mai multe ori, nu
cantitatea, ci modul de punere a problemelor solicita gandirea acestora, ii oblige sa analizeze o
multitudine de factori care sa-i conduca la gasirea solutiei optime.
SINTEZA presupune unirea mintala intr-un tot unitar a partilor obiectului sau fenomenului
studiat. Sinteza, ca si analiza, poate fi si concreta, pe plan real. In acest caz, ea se manifesta in
activitatea practica de compunere a unui obiect prin unirea elementelor sale componente, dar si in
aceasta forma concreta de sinteza este prezenta forma mintala care dirijeaza actiunea omului de
formare a unui intreg din elementele sale. Prin urmare, aceste doua forme de sinteza, ca si cele de
analiza, reprezinta trepte diferite, dar nu opuse. Analiza si sinteza constituie doua laturi ale unui process
unic de gandire. Nu se poate spune ca intai are loc analiza si apoi sinteza, deoarece analiza presupune
sinteza, iar sinteza presupune analiza. [Psihologia generala, editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1976]
COMPARATIA consta in confruntarea obiectelor si fenomenelor, a insusirilor lor, in evidentierea
asemanarilor si deosebirilor dintre ele. Comparatia se poate face atat pe plan concret, cat si pe plan
mintal. Comparatia permite omului sa se degajeze de multitudinea impresiilor directe si atat de diverse
ale realitatii, prin gruparea asemanarilor si deosebirilor obiectelor si fenomenelor facand ordine in
propria activitate de cunoastere. Comparand obiectele sau fenomenele prezente in campul perceptiv cu
reprezentarile celor percepute anterior, omul poate asigura continuitatea in timp a cunoasterii, poate
sesiza unitatea realului, cu toata diversitatea manifestarilor sale. [Psihologia si metodica educatiei
militare, editura Militara, 1977].Pentru a face corect o comparatie, trebuie sa fie alese criterii de
comparare adecvate si suficiente. Nu va fi corecta o comparative daca vom alege, drept criterii, insusiri
care, pentru scopul pe care-l urmarim, nu reprezinta esentialul. Daca vom compara, de exemplu, doua
tancuri pentru a stabili care este mai efficient in lupta si vom alege drept criterii greutatea si consumul
de combustibil, ignorand insa raza de actiune, viteza de deplasare in campul tactic, distanta loviturii
directe, precizia si cadenta de tragere a armamentului, puterea de strapungere a proiectilelor etc., este
evident ca putem ajunge la o concluzie gresita.
ABSTRACTIZAREA consta in aceea ca omul detaseaza mintal insusirile neesentiale ale
obiectelor si fenomenelor studiate si reliefeaza ceea ce este esential si fundamental. Omul gandeste
astfel incat, fara a face un efort deliberat, ci numai pe baza regulilor de gandire insusite anterior, face
abstractie de insusirile neesentiale ale obiectelor si fenomenelor pe care le studiaza. Pentru a ne asigura
de corectitudinea abstractizarilor facute de ofiterii-elevi pe timpul elaborarii unei hotarari, este indicat
sa le solicitam elementele pe care le-au avut in vedere ca fiind esentiale.
GENERALIZAREA consta in descoperirea a ceea ce este general, comun si esential la o anumita
clasa de obiecte sau fenomene. Generalizarea se bazeaza pe analiza, sinteza si comparative, pentru ca

numai in activitatea analitica, sintetica si in procesul de comparative pot fi descoperite insusirile

esentiale, commune unor grupuri sau clase de obiecte ori fenomene. Totodata, generalizarea nu poate fi
separate de abstractizare, deoarece aceasta din urma ne permite sa desprindem insusirile esentiale ale
obiectelor si fenomenelor.
CONCRETIZAREA se bazeaza pe miscarea gandirii de la general la particular si , in mod
obisnuit, inseamna exemplificare, constituind unul din mijloacele principale de prevenire a
formalismului in insusirea cunostintelor. Exemplificarea poate sa mearga de la materialul concret, la
intuitie, dar poate sa se opreasca si la o notiune mai putin generala sau mai putin abstracta, daca stim ca
aceasta s-a format pe baza unei experiente senzoriale, concrete. Concretizarea fereste ruperea activitatii
gandirii de activitatea perceptiva si de reprezentari.
CLASIFICAREA consta in includerea fiecarui obiect sau fenomen intr-o anumita grupa sau
clasa, operatie ce se efectueaza tinand seama de insusirile esentiale ale acestora.
SISTEMATIZAREA consta in ierarhizarea mintala a unei multitudini de obiecte sau fenomene.
Spre deosebire de clasificare, sistematizarea poate sa se realizeze dupa mai multe insusiri esentiale si
neesentiale ale obiectelor si fenomenelor. Miscarea gandirii de la fapte la concluzii, se produce deci
prin intermediul unui sistem operational care consta in folosirea succesiva, concomitenta sau (cel mai
adesea) combinata a unui numar de operatii sau a tuturor operatiilor gandirii. Cateva exemplificari mi
se par utile pentru activitatea cadrelor didactice. Astfel, in cadrul insusirii misiunii, ofiterii-elevi
trebuie sa determine si sa formuleze ceea ce inteleg din conceptia esalonului superior, specificul
misiunii primite, ideile de baza ale conceptiei etc. Este evident ca pentru a dispune de aceste
determinari ei fac un efort de gandire apreciabil, in cadrul careia uzeaza de operatiile nesesare. Asa de
exemplu, pentru a intelege conceptia esalonului superior, acestia trebuie sa analizeze elementele ce
compun aceasta conceptie (directie de efort, dispozitiv, manevra, misiuni in timp si spatiu etc.) dar sa si
sintetizeze, adica sa evidentieze ceea ce este esential, principal, determinant in aceasta conceptie. Este
evident ca, analizand, ofiterii-elevi vor fi nevoiti sa studieze parti componente ale conceptiei esalonului
superior si in cadrul acestui studio vor folosi comparatia, vor trebui sa faca unele generalizari,
concretizari. Pentru celelalte determinari, ofiterii-elevi vor trebui sa repuna din nou in functiune
sistemul operational, total sau numai partial.
In practica didactica, procesul insusirii misiunii trebuie vazut nu numai din punct de vedere al
prevederilor regulamentelor de lupta ci si din punct de vedere al lucrului gandirii, al modului in care
sistemul operational functioneaza pentru a face determinarile necesare. Si atunci, este correct, este bine
ca acest important process sa-l reducem numai la o simpla insusire a misiunii sau sa-l intelegem si sa-l
practicam ca pe un ansamblu mintal complex pentru care sistemul operational al gandirii functioneaza
din plin? In cazul analizei situatiei operatiile gandirii sunt folosite, evident, fara exceptie, desi procesul
in intregul sau poarta denumirea unei singure operatii: ANALIZA. Este bine, este rau? Pot exista
implicatii? Si daca da, care anume sunt acestea atat din punct de vedere al lucrului ofiterilor-elevi si al
cadrelor didactice si chiar din punct de vedere al continutului programelor de invatamant?
Solutii de-a gata nu exista: se impun totusi unele precizari, astfel:
a) prevederile regulamentare au o larga circulatie si o indelungata intrebuintare. Schimbarea lor nu
este nici necesara si nici posibila. O formulare de genul folosirea operatiilor gandirii pentru
insusirea misiunii sau folosirea analizei, sintezei, comparatiei generalizarii, abstractizarii etc.
pentru studierea situatiei sunt pur si simplu de neacceptat, nu folosesc nimanui;

b) prevederile regulamentare uzeaza de termini care dau proceselor respective valoarea lor sociala,
devin obligatorii pentru cei in raspunderea carora revin si ei trebuie sa uzeze desigur nu numai
de operatiile gandirii, ci si de intreaga capacitate fizica si intelectuala a fiintei lor;
c) prevederile regulamentare nu trebuie sa li se contrapuna elementele de psihologie si pedagogie
de care uzeaza cadrele didactice in procesul de invatamant ci dimpotriva, cunoasterea acestora
si intrebuintarea lor cu abilitate trebuie sa realizeze o dezvoltare corespunzatoare a sistemului
operational al gandirii ofiterilor-elevi, astfel incat acestia sa poata patrunde cu mintea in
intimitatea obiectelor, fenomenelor si a actiunilor, sa dispuna de posibilitati largi de cunoastere.
Ne-am limitat la exemplificarile de mai sus, considerandu-le utile intelegerii importantei
activitatii didactice desfasurata pentru dezvoltarea operatiilor gandirii tactice a ofiterilor-elevi.
Adaugand ca aceste operatii sunt prezente si functioneaza si in cazul elaborararii hotararii, in fixarea
misiunilor de lupta, precum si in cadrul altor activitati cum sunt executarea cooperarii, conducerea
actiunilor de lupta etc., vom avea un tablou atotcuprinzator care impune cadrelor didactice nu numai
cunoasterea lor ci si tehnici didactice specifice. Astfel, operatiile gandirii se impugn a fi dezvoltate si
utilizate de ofiterii-elevi insa acestia se deosebesc in sensul ca au dezvoltate mai mult unele operatii si
mai putin pe altele. Apreciem ca lipsurile specifice cele mai caracteristice care trebuie inlaturate se
refera in cele mai multe cazuri indeosebi la:
-Sinteza (cunoscuta si practicata adesea sub forma de concluzii). Parte din ofiterii-elevi confunda
analiza cu sinteza si in loc de a evidential in cateva fraze si intr-un timp foarte scurt ceea ce este
esential, principal, determinant intr-o situatie tactica sau operative, folosesc fraze lungi si
nesemnificative, consumand un timp foarte pretios. Pentru a inlatura astfel de situatii, cadrele didactice
au la dispozitie numeroase posibilitati. Mai semnificativa si mai eficienta pare a fi prezentarea de
modele. Asa de exemplu, la o sedinta desfasurata cu una din seriile Cursului post-academic de profil
unic, raportul cu date, concluzii si propuneri al sefului Sectiei Operatii al armatei a fost prezentat de
cadrul didactic complet, concret si cu deosebita precizie in numai cateva minute fata de ofiterul-cursant
care desi a folosit in acelasi scop 30 minute, a prezentat raportul respectiv la un nivel greu acceptabil.
Este de asemenea indicat, ca in activitatea didactica, dupa prezentarea unor modele, ofiterilor-elevi sa li
se ceara cu mai multa energie si perseverenta sa prezinte cat mai sintetic, din ce in ce mai sintetic,
rapoarte, formulari ale situatiilor, ale misiunilor de lupta si sa intrebuinteze cat mai frecvent documente
de lupta tipizate. Apreciem ca sintezei trebuie sa i se dea o atentie si mai deosebita nu numai pentru ca
in lupta nu exista timp de pierdut, ci si pentru ca prezinta o importanta deosebita in dezvoltarea gandirii
de ansamblu, asigurand-i promptitudine, mobilitate, continut de esenta;
-Comparatia. Putem sa apreciem ca aceasta operatie a gandirii este prezenta si functioneaza
neintrerupt, cu ajutorul ei oamenii deosebesc utilul de inutil, esentialul de secundar, asemanarile si
deosebirile s.a. Nimic mai adevarat. In invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic insa
comparatia trebuie formata astfel incat ofiterii-elevi sa-si perfectioneze capacitatea de a o folosi
succesiv sau concomitant in asa masura incat sa se realizeze ceea ce intelegem prin ochiul si
privirea comandantilor. Ei trebuie sa compare pe cat posibil in acelasi timp gruparile de forte propii
si ale adversarilor, acestea cu situatia vecinilor, cu caracteristica terenului etc. In acest context,
comparatia se impune a se dezvolta in scopul asigurarii gandirii tactice a ofiterilor-elevi nu numai din
punct de vedere al capacitatii acestora de a cuprinde cu mintea si a confrunta o sfera cat mai larga de

probleme asemanatoare si neasemanatoare ci si posibilitatea de a formula rapid si foarte sintetic

rezultatul obtinut sub forma unor determinari cantitative si calitative, a concluziilor si deciziilor. Asa de
exemplu, privind o harta cu o situatie tactica sau operative si avand timp foarte scurt la dispozitie,
ofiterul-elev, prin comparatiile pe care le efectueaza in calitate de comandant, poate decide:
introducerea in lupta a esalonului doi nu mai este indicata in varianta nr.1. Se constata ca, in exemplul
dat, timpul la dispozitie devine factor hotarator care-l silestepe commandant sa ia si sa exprime o
decizie (o hotarare), recurgand in principal la comparative si la sinteza. Prima i-a furnizat elementele
support ale hotararii, cea de-a doua i-a facilitate posibilitatea de a o enunta scurt, concis, prcis, cu
exactitate.
In alte situatii, factorul hotarator poate sa fie nu numai timpul scurt la dispozitie ci si
periculozitatea unei situatii, gradul inalt de urgenta al unor actiuni si al unor interventii s.a. Dincolo de
acesti factori care sunt tot atatea posibilitati prin care cadrele didactice pot si trebuie sa asigure
exersarea de catre ofiterii-elevi a comparatiei in relatie directa sau sinteza, stau si alte modalitati cum ar
fi: prezentarea unor modele; obisnuirea ofiterilor-elevi sa recurga cat mai des la comparatii
formulandu-le in acest sens sarcini precise si cu un grad diferit de dificultate ca de exemplu: comparati
fasia de ofensiva cu sectorul de rupere, prezentati asemanarile si deosebirile (cerinta cu grad redus de
dificultate); comparati principalele forme de lupta si prezentati, pe scurt, elementele ce le deosebesc
(cerinta cu un grad sporit de dificultate); comparati formele de manevra si prezentati foarte sintetizat
deosebirile, asemanarile si interferentele acestora (cerinta cu grad inalt de dificultate). Desigur ca sunt
si alte posibilitati pe care cadrele didactice trebuie sa le utilizeze in functie de circumstante.
In ceea ce priveste celelalte operatii ale gandirii-analiza, generalizarea, concretizarea etc. nu
insistam, considerand ca cele aratate pana aici, sunt suficiente atat pentru a ne familiarize cu denumirea
si continutul sistemul operational cat si pentru a ne introduce in unele tehnici didactice. Este evident ca
ambele ne demonstreaza ca a dezvolta la ofiterii-elevi un astfel de sistem inseamna in primul rand ca
acesta sa fie stapanit perfect de cadrele didactice atat din punct de vedere stiintific cat si din punct de
vedere al abilitatilor didactice.
3. FORMELE SI CALITATILE GANDIRII OFITERULUI DE STAT-MAJOR
3.1. FORMELE GANDIRII
Cele mai importante forme ale gandirii sunt: notiunea, judecata si rationamentul.
NOTIUNEA:
Prin exeperienta perceptiva cunoastem obiecte si fenomene individuale. Prin procesul de gandire
generalizam aceasta experienta, generalizare ce se fixeaza in notiuni. Notiunea este reflectarea in
constiinta omului a insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor[Psihologia militara,
Editura Militara, Bucuresti, 1971]. Orice notiune se compune din continut si sfera si se exprima prin
cuvinte. Sfera se refera la totalitatea lucrurilor care au insusirile vizate de continut, iar continutul se
refera la insusirile generale pe care au lucrurile vizate de sfera. Notiunile se deosebesc atat dupa gradul
de generalitate al continutului (notiuni concrete si notiuni abstracte), cat si dupa largirea sferei (notiuni
individuale si notiuni generale). Notiuni concrete sunt cele care reflecta legaturile si relatiile dintre

obiectele si fenomenele concrete private ca intreg, pe cand notiunile abstracte reflecta numai anumite
insusiri, facand abstractie de obiectele si fenomenele carora apartin. Prin urmare notiunile abstracte nu
se refera la obiecte si fenomene in intregul lor, ci la insusirile acestora. Trecerea de la reprezentare la
notiune este posibila numai prin intermediul cuvantului. In afara cuvantului notiunea nu poate sa existe.
Cuvintul este acela care fixeaza rezultatul procesului psihic al fauririi notiunii in forma logica a
notiunii. [Henri Wald, Structura logica a gandirii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962, pag.65]
Notiunile se formeaza in procesul dezvoltarii istorice a societatii si se insusesc in procesul
dezvoltarii individuale a omului. Totusi, insusirea notiunilor nu se reduce la simpla preluare a lor de
catre o generatie de la alta generatie, ci, atat in dezvoltarea istorica a societatii omenesti, cat si in
dezvoltarea individuala a omului, notiunile se restructureaza, se imbogatesc si se adancesc mereu.
Cuvintele, impreuna cu notiunile pe care le exprima permit oamenilor sa treaca de la practica la logica.
Notiunile dau oamenilor posibilitatea sa compare, sa analizeze si sa sintetizeze in mod logic ceea ce au
comparat, analizat si sintetizat de nenumarate ori in mod real, material. Totodata, cu ajutorul notiunilor
oamenii pot compara, analiza si sintetiza in mod logic ceea ce nu se poate compara, analiza si sintetiza
in mod material.
JUDECATA:
In procesul gandirii, omul nu utilizeaza notiuni isolate, ci lanturi intregi de notiuni. Legaturile
dintre notiuni, care reflecta legaturile si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii reale, se numesc
judecati. Judecata este forma de baza in care se efectueaza procesul de gandire; ea exprima rezultatul
gandirii: negarea sau afirmarea unui fapt. Judecata reflecta fie raporturi intre obiecte diferite (judecata
de relatie), fie raportul dintre un obiect si o insusire a sa (judecata de predicatie). Structura logica a
judecatii este data, in cazul judecatii de relatie, de formula Rx y, in care x si y reprezinta obiectele
intre care exista relatia R; iar in cazul judecatii de predicatie, de formula S este P, in care S reprezinta
subiectul P predicatul judecatii, iar verbul este reprezinta copula (legatura dintre S si P). Orice
judecata se exprima printr-o propozitie, dar nu orice propozitie constituie o judecata. Acele propozitii
care nici nu afirma, nici nu neaga ceva (propozitiile interogative, imperative, optative etc.) nu constituie
judecati. Clasificarea formala a judecatii de predictie a fost data de I.Kant, dupa criteriile calitatii,
cantitatii, relatiei si modalitatii.
Dupa calitate, judecatile se impart in: judecati afirmative, care enunta apartenenta insusirii exprimate
de predicat la obiectul exprimat de subiect; judecati negative care enunta lipsa aceste apartenente;
judecati nedefinite, care sunt judecati affirmative, dar care nu au ca predicat un termen negativ.
Dupa cantitate, judecatile se impart in: judecati universale, in care predicatul se enunta despre intreaga
clasa desemnata de subiectul judecatii; judecati particulare, in care predicatul se enunta despre un
singur obiect.Pe baza calitatii si cantitatii distingem patru feluri de judecati: universal-afirmative,
universal-negative, particular-afirmative si particular negative.
Dupa criteriul relatiei judecatile se impart in: judecati categorice, in care legatura dintre subiect si
predicat este neconditionata; judecati ipotetice, care sunt compuse din doua judecati categorice legate
prin cuvintele dacaatunci, astfel incat prima (numita si antecent) conditioneaza legatura dintre
subiectul si predicatul celei de-a doua (numita consecvent); judecati disjunctive, compuse cu ajutorul
cuvintelor sausau, in care se enunta diferite alternative.

Dupa criteriul modalitatii, judecatile pot fi: asertorice, care exprima constatarea unei stari de fapt;
problematice care enunta o legatura posibila intre termenii judecatii; apodictice, care enunta o legatura
necesara intre termenii judecatii.
RATIONAMENTUL:
A gandi inseamna a trece de la un adevar mai mult sau mai putin general la un alt adevar mai mult
sau mai putin general in virtutea unor adevaruri de maxima generalitate. Gandirea este procesul prin
care se ajunge la o noua judecata, pornindu-se de la o serie de judecati cunoscute. Forma logica prin
care se realizeaza trecerea de la reflectarea altui raport este rationamentul. Rationamentul este o forma
complexa a gandirii prin care omul ajunge de la una sau mai multe judecati, la o noua judecata. Prin
urmare, forma logica intreaga a gandirii nu este asadar nici notiunea si nici judecata, ci rationamentul.
Notiunea si judecata, nu exista decat in si prin rationament. Ele sunt in acelasi timp si elemente si
produse ale rationamentului. Independenta lor fata de rationament este doar relative. Ele pot face parte
din diferite rationamente, dar nu pot sa nu faca parte din nici un rationament.
Rationamentul se compune din: consecinta, judecata, derivata, concluzia rationamentul,
argumente (judecati din care se face derivarea, premisele rationamentului) si inferenta (operatia logica
de derivare). Rationamentele sunt inductive, deductive si prin analogie.
Rationamentul inductiv ne ajuta ca din cateva judecati particulare sa ajungem la o judecata
generala, care se refera nu numai la toate cazurile particulare observate, ci si la alte cazuri de acelasi fel
pe care nu le cunoastem prin experienta pereceptiva directa. Avand la baza observatia si experimental,
inductia stiintifica merge la stabilirea cauzelor, a ratiunii suficiente a fenomenelor. Pentru acesta
inferenta are, ca mijloc de generalizare, in inductia stiintifica, metodele inductive de cercetare a
cauzalitatii.
Deductia este rationamentul invers inductiei, pe cale deductiva procesul gandirii dezvoltandu-se
de la general la particular. Deductia, ca forma de rationament, consta in aceea ca, concluzia rezultata cu
necesitate din premise. Dupa felul judecatilor din care se compun, rationamentele deductive sunt de
mai multe feluri: silogisme, ipotetice, disjunctive si disjunctive-ipotetice. Silogismul constituie tipul
fundamental de rationament deductiv, in care, dintr-o judecata universala deriva o noua judecata prin
intermediul unei a treia judeacti. Cand silogismul este compus din judecati categorice poarta numele de
silogism categoric. Atunci cand in structura sa intervin judecati ipotetice sau disjunctive, el se
incadreaza in categoria rationamentelor ipotetice sau a celor disjunctive. Silogismul intruchipeaza
deplin si nemijlocit trasaturile fundamentale ale deductiei, operatia logica efectaundu-se exclusiv in
planul conceptelor si concluzia derivand cu necessitate din premise. Concluzia unui silogism este cu
certitudine adevarata numai daca aceasta pleaca de la premise adevarate (conditia materiala) si se
structureaza intr-o forma corecta(conditia formala).
Rationamentul prin analogie consta in confruntarea obiectelor si fenomenelor in vederea gasirii
similitudinilor. Concluziile obtinute prin analogie sunt juste numai in cazul in care similitudinile dintre
obiecte si fenomene se refera la ceea ce este esential. Cu toate ca rationamentul prin analogie este cel
mai putin cert, valoarea lui este mare, fiind punct de plecare in generalizari stiintifice.
3.2. CALITATILE GANDIRII OFITERULUI DE STAT-MAJOR

Pentru a permite ofiterului de stat major sa actioneze eficient, gandirea sa trebuie sa aiba o serie de
insusiri, insusiri cunoscute, sub denumirea de calitati ale gandirii. Principalele calitati ale gandirii sunt
considerate: independenta, rapiditatea, previziunea, consecventa, profunzimea, supletea, largimea,
creativitatea.
Independenta gandirii consta in capacitatea de a lua hotarari si a actiona in concordanta cu
propriile vederi si convingeri, fara a te lasa influentat de factori colaterari. Acest lucru confera
ofiterului de stat major discernamant, rezolvarea problemelor printr-o munca intelectuala proprie, si
implicit, dezvoltarea spiritului creator. Referindu-se la aceasta calitate a gandirii, la reflectarea ei pe
plan actional, ministrul apararii nationale subliniaza ca organelle de conducere trebuie sa sties a
organizeze si sa conduca astfel actiunile de lupta, incat unitatile si marile unitati sa fie in masura sa-si
poata indeplini misiunile incredintate intocmai si la timp, bazandu-se pe fortele si mijloacele proprii si
prin eforturi proprii. [conform General-maior dr.Constantin Olteanu, Contributii la cercetarea
conceptului de putere armata la romani, Editura Militara, Bucuresti, 1979, pag.424]
Independenta gandirii ofiterului de stat major se sprijina pe o pregatire temeinica, pe un fond
bogat de cunostinte, pe experienta, dar si pe un spirit critic dezvoltat, intelegand prin aceasta aprecierea
si verificarea faptelor, ideilor si rationamentelor pe baza unor criterii obiective, juste si stiintifice.
Independenta in luarea hotararilor implica indrazneala, aceasta, la randul ei, determinand aproape
intotdeauna si acceptarea riscului (concentrarea efortului pe o directie impune slabirea acestuia pe alte
directii; executarea unei manevre in flancul si spatele inamicului, implica riscul unei manevre a
acestuia in flancul si spatele trupelor noastre etc.). Riscul trebuie sesizat si acceptat in masura in care el
ofera posibilitati reale de a invinge pe inamic si de a fi diminuat la maximum. Cultivarea la ofiteriielevi a acestei calitati a gandirii tactice impune cadrelor didactive obligativitatea de a-I determina sa
lucreze independent, bazandu-se pe calcule, analize minutioase, argumente si justificari documentate si
strict personale. Realizarea acestui lucru impune, pe de o parte, adoptarea unor procedee de desfasurare
a sedintelor care sa permita raportarea hotararii de un numar cat mai mare de ofiteri-elevi, dupa care sa
nu le sugereze, sub nici o forma, o anumita rezolvare. Aceasta presupune ca, pentru desfasurarea
unitara a sedintelor de arma, la sfarsitul sedintei, cadrul didactic sa stabileasca o varianta optima, bine
argumentata stiintific si care sa fie insusita de toti componentii grupei; acest lucru cere din partea
cadrului didactic mult tact, pentru ca pe viitor ofiterii-elevi sa nu renunte la cautarea unor solutii
originale. Pentru aceasta este necesar sa se arate care sunt avantajele si dezavantajele fiecarei variante
prezentate, inclusive ale variantei optime si sa nu fie respinsa, ca neavand nici o sansa de succes, nici o
hotarare in care s-au aplicat, mai mult sau mai putin concret, principiile luptei. Ofiterii-elevi care n-au
tinut seama de principiile luptei in elaborarea hotararii este necesar sa li se arate acest lucru cu mult
tact, folosind cuvinte care sa nu-i jigneasca si un ton ponderat. A dezvolta independenta gandirii
inseamna deci sprijinirea si stimularea solutiilor originale ale ofiterilor-elevi, indrazneala in cautarea
unor procedee de actiune care sa corespunda situatiei concrete. In procesul de invatamant, cadrele
didactice au datoria de a crea situatii complexe, cat mai apropiate de realitatile campului de lupta, care
sa solicite din plin gandirea ofiterilor-elevi in cautarea solutiilor optime.
Rapiditatea gandirii consta in capacitatea de a rezolva si decide just in intervale de timp scurt.
Rapiditatea gandirii este una din calitatile intelectuale necesare oricarui militar, date fiind schimbarile

dese si bruste ce se produc pe campul de lupta, multe din ele avand un character imprevizibil. O
intarziere care la prima vedere pare neinsemnata, poate sa faca inoportuna cea mai judicioasa hotarare.
Rapiditatea gandirii nu trebuie sa fie sinonima cu graba, actiunile impulsive fiind o dovada a lipsei
stapanirii de sine si care adesea se soldeaza cu intreruperea procesului unei gandiri firesti in momentele
de grea incercare. Rapiditatea in gandire face posibila devansarea inamicului in conceptie si actiune,
permite cucerirea si mentinerea initiativei, conditie esentiala pentru indeplinirea cu success a misiunii
primite. Multi dintre specialistii militari considera rapiditatea drept esentiala a gandirii tactice a
comandatului, atribut conferit acesteia de exceptionala rapiditate a desfasurarii luptei moderne. Pentru
dezvoltarea rapiditatii gandirii, ofiterii-elevi trebuie sa-si insuseasca temeinic cunostintele tactice si
tehnice si sa-si formeze, la un nivel inalt, deprinderile intelectuale si practice de commandant si ofiter
de stat major. Dezvoltarea rapiditatii gandirii presupune deci, dezvoltarea atat a laturii de continut a
cunostintelor cat si a laturii active a gandirii (operatiile gandirii si deprinderile intelectuale).
In dinamica procesului de invatamant, intensificarea exersarilor se realizeaza prin succesiunea,
fara pause indelungate, in cadrul aplicatiilor si exercitiilor tactice, a unui numar crescand de informatii,
rapoartem ordine si dispozitiuni, care sa solicite intens participantii atat sub aspectul rapiditatii, cat si al
preciziei. Acest lucru se realizeaza in timp, in raport de gradul de acumulare a cunostintelor de catre
ofiterii-elevi, evitandu-se, in acest fel, riscul pripelii, care duce la masuri nefondate si deseori eronate.
Previziunea, o alta insusire necesara gandirii ofiterului de stat major, consta in sesizarea, in
multitudinea de evenimente a directiilor in care este posibil sa evolueze o anumita situatie concreta si a
preconiza modalitatile posibile de adoptat in diferite variante pentru ca obiectivul propus sa fie realizat,
tinandu-se seama de un anumit scop, de caracteristicile situatiei, de fortele si mijloacele la dispozitie si
luand in considerare toate elementele ce ar putea surveni pe parcurs. Prevederea in gandire impune cu
necessitate adaptarea continua a hotararilor luate, in raport cu evolutia evenimentelor. Spriritul de
prevedere isi are izvorul in insusirea culturii militare, intr-un larg orizont politic si ideologic, in
cultivarea capacitatii de a efectua operatiile gandirii si in exersarea gandirii dialectice. [Psiholigia si
metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977, pag.78].Formarea capacitatii de
prevedere se realizeaza pe baza cunoasterii profunde a principiilor doctrinei militare nationale, a
modului ei de aplicare la nivel tactic si operativ, precum si de o temeinica cunoastere a organizarii,
inzestrarii si principiilor ducerii actiunilor de lupta de catre inamic, cunostinte cu ajutor carora se pot
efectua rationamente fundamentate prin calculul posibilatilor successive de actiune ale fortelor proprii
si ale inamicului. In practica procesului de invatamant superior militar posibilitatea exersarii si
antrenarii ofiterilor-elevi pentru dezvoltarea spiritului de prevedere al acestora este oferita, in mod
frecvent, de desfasurarea sedintelor pentru organizarea cooperarii. Demonstrarea logica a masurarilor
luate pentru organizarea cooperarii solicita la maximum atat cunostintele ofiterilor-elevi, cat si spiritual
de prevedere al acestora, materializat prin crearea unui numar de variante posibile de actiune, cu factori
de influenta diferiti, in cadrul unui sistem de parametrii precisi, rezultati din scopul general:
indeplinirea misiunii de lupta.
Consecventa este acea calitate a gandirii care ne permite concentrarea asupra unui anumit
obiectiv fara nici o deviere, fara a intrerupe cautarea unei solutii care sa asigure indeplinirea misiunii
primite. Consecventa in gandire presupune, ci exclude rigiditatea, permitand rezolvarea problemelor in
stransa dependenta de situatia concreta si nu dupa o schema dinainte stabilita.

Profunzimea gandirii permite ofiterului de stat major sa patrunda dincolo de latura exterioara a
fenomenelor, sa surprinda relatiile launtrice si astfel sa reflecte esentialul. Gandind profund, ofiterul de
stat-major trebuie sa faca abstractie de relatiile neesentiale ale fenomenelor, sa nu se piarda in
amanunte nesemnificative, ci sa tina seama numai de ceea ce influenteaza in mod hotarator asupra
ducerii la indeplinire a misiunii primite. Supletea gandirii dezvaluie contradictiile evidente in fenomene
si procese. Se manifesta in primul rand in capacitatea de a folosi in mod creator cunostintele proprii,
prescriptiunile regulamentare si dispozitiunile. Supletea gandirii consta in capacitatea acesteia de a se
adapta, restructura si modifica permanent in functie de noile conditii create; ea permite ofiterului de stat
major sa opereze cu usurinta transferuri, sa renunte la puncte de vedere ce nu se dovedesc juste si sa
adopte altele noi. Supletea presupune inventivitate, atitudine deschisa fata de experienta si rezultatele
ei, obiectivitate in aprecierea faptelor, capacitate de a discerne critic, in egala masura rezultatele proprii
si ale celorlalti. [Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977, pag.78].
Largimea gandirii permite ofiterului de stat-major sesizarea si tinerea sub control a unei
multitudini de relatii din contextual realitatii si consta in capacitatea acestora de a cuprinde cu mintea o
sfera cat mai larga de probleme.
Creativitatea constituie, in esenta, capacitatea ofiterului de stat major de a elabora cunostinte noi,
in general noi modalitati de actiune, fie in domeniul material, fie in cel spiritual. Creativitatea este
conditia fundamentala in rezolvarea stiintifica a problemelor cu care se confrunta ofiterul de stat major.
Creativitatea reprezinta o insusire in care se manifesta ansamblul trasaturilor psihice ale ofiterului.
Concluzionand asupra calitatilor gandirii trebuie aratat ca acestea nu pot fi private in mod izolat,
ci in interdependenta lor dialectica.
4. CONCLUZII SI SUGESTII
Gandirea tactica este un proces complex care asigura comandantilor si ofiterilor de stat-major
exercitarea conducerii pe timp de campanie, dar nu trebuie omis faptul ca exercitarea conducerii
comandamentelor si trupelor se realizeaza atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi. Pentru ca
munca didactica sa fie desfasurata cu mai multa eficacitate, in scopul dezvoltarii gandirii tactice, de o
deosebita importanta este cunoasterea de catre cadre a etapelor dezvoltarii gandirii ofiterilor-elevi. In
acest sens se apreciaza ca, in functie de experienta si pregatirea anterioara, in invatamantul superior de
profil tactic, operativ si strategic, formarea gandirii parcurge cateva etape distincte si anume:
Etapa gandirii intuitiv-activa. Aceasta este propie acelor ofiteri-elevi care au o anumita
practica la comanda, precum si in munca de stat major insa nu au inca o pregatire teoretica
corespunzatoare. Principalii indici care dau posibilitate cadrului didactic sa descopere cu usurinta
relative faptul ca, unul sau altul dintre ofiterii-elevi se gaseste in aceasta situatie, consta in aceea ca, ei
manifesta, cu sau fara retinere, tendinta de a rezolva problemele, asa cum le-au rezolvat sau, cel mai
adesea, asa cum vad ca o rezolva altcineva. In cele mai multe cazuri, cel ce rezolva astfel o situatie
sau un sir de situatii, desi depune in fapt un mare efort, nu poate explica si argumenta rezolvarile
respective chiar daca detine si argumentarea data de sursa la care a vazut rezolvarea pe care o
prezinta. Cadrele didactice se confrunta adesea cu situatii in care unii ofiteri-elevi prezinta o rezolvare
justa, adica o rezolvare vazuta la altcineva, insa argumentarile fiind proprii, sunt de regula,
insuficiente pentru o sustinere completa si temeinica. Atrage atentia faptul ca, pe baza acestor

determinati, cadrele didactice trebuie sa-si fundamenteze munca individuala, munca pe care o
intelegem si o practicam ca fiind diferentiata, de la om la om, pentru a realize necesitatea ca ofiteriielevi respective sa depaseasca cat mai repede posibil aceasta etapa.
Etapa gandirii imaginative. Aceasta este proprie ofiterilor-elevi care au o anumita practica la
comanda si in munca de stat-major, dispun de o solida pregatire teoretica, sunt capabili sa preceada cu
mintea just si repede desfasurarea actiunilor de lupta atat in perspective imediata cat si in perspective
ulterioara, mai indepartata. Acestia vad ca pe un ecran secvente successive dintr-un ansamblu al
actiunilor de lupta ca de exemplu: pregatirea de foc, atacul limitei dinainte, lupta pentru oprirea si
nimicirea gruparilor de contraatac(contralovitura) ale inamicului etc., sau un intreg ansamblu al
actiunilor de lupta cum ar fi: apararea unei unitati sau mari unitati, lupta de intalnire etc.
Indicii care stau la dispozitia cadrelor didactice pentru a determina si a influenta realizarea si
perfectionarea acestui studio al dezvoltarii gandirii tactice a ofiterilor-elevi, sunt in principal:
capacitatea acestora de a desprinde just si repede elementele esentiale, caracteristice, dintr-o situatie
tactica (operativa), mai mult sau mai putin complexa; analiza rapida si justa a factorilor situatiei,
raportarea situatiei date la principiile luptei (operatiei); rapiditatea si eficienta in lucrul de stat major;
usurinta, justetea si trainicia argumentarilor; utilizarea cu un grad sporit de justete si oportunitatea a
prevederilor regulamentelor de lupta, ale doctrinei militare nationale; manifestarea pregnanta a
independentei in lucru; lupta pentru admiterea solutiei proprii ca fiind cea mai buna; realizarea la
timp a sarcinilor de invatare; o pronuntata preocupare pentru studierea lucrarilor de specialitate si
literaturii beletristice; angajarea voluntara la effort intellectual si fizic prelungit, solicitarea frecventa a
consultatiilor; o atitudine evidenta de cautare si aplicare a ceea ce descopera ca fiind nou pentru ei. Un
aspect deosebit de important ce se impune atentiei permanente a cadrelor didactice se refera la lucrul si
grija deosebita ce trebuie acordata celor ce raman mai in urma, dar si celor care se detaseaza si se
manifesta ca personalitati dj formate. Primilor trebuie sa li se asigure formarea gandirii tactice cel
putin la nivelul concursului necesar dezvoltarii gandirii astfel incat, acestia sa depaseasca etapa gandirii
imaginative si sa-si formeze, in parte sau in intregime, o gandire superioara acesteia.
Gandirea abstract-logica este proprie ofiterilor-elevi care dispun de capacitatea reala ca, pentru
rezolvarea diferitelor probleme, sa foloseasca nu numai experienta lor practica si imaginatia,
invatamantului tactic, operativ si strategic. Catre un astfel de stadiu de formare a gandirii tactice sunt si
trebuie indreptate eforturile tuturor cadrelor didactice si ale ofiterilor-elevi si se concretizeaza in
formarea capacitatii acestora de a adauga argumentarilor teoretice, calcule matematice, calculul
parametrilor loviturilor executate cu armele de nimicire in masa, pentru stabilirea sectoarelor de rupere
etc.; operarea cu coeficienti ai starii tehnice si coeficienti de manevra; utilizarea metodelor de
optimizare in alegerea variantelor de rezolvare a situatiilor la nivel tactic sau operativ; formarea
capacitatii de utilizare a mijloacelor electronice de calcul pentru stabilirea rapoartelor de forte, a
executarii marsului etc. In invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic, ofiterii-elevi
ating stadiul gandirii abstract-logice in ambii ani de invatamant, la nivelul esaloanelor pentru care se
pregatesc si numai cu conditia influentarii directe, nemijlocite si foarte puternice din partea cadrelor
didactice si a catedrelor de profil.
Din cele prezentate nu trebuie inteles si nici nu se poate intelege ca gandirea tactica este un proces
ce se desfasoara in afara gandirii umane si nici faptul ca etapele enuntate le vom intalni in stare pura, ca
le putem imparti cu rigla ca pe un obiect cu o anumita forma geometrica. Tratand gandirea tactica,

avem in vedere faptul ca invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic pune la dispozitia
ofiterilor-elevi totalitatea instrumentelor stiintei militare, intreaga bogatie de idei a doctrinei militare
romanesti, principiile si modelele tutoror nivelurilor artei militare, precum si faptul ca ele se
interfereaza si sunt influentate puternic de disciplinele de stiinte sociale pe care ofiterii-elevi le studiaza
in paralel.

REFERINTE:
Ahlquist Dale: The Complete Thinker: The Marvelous Mind of G. K. Chesterton , San Francisco, CA:
Ignatius Press ,2012
Ceausescu Ilie: Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977
Negovan Valeria: Introducere in psihologia educatiei, Editura Universitara, Bucuresti, 2005
Olteanu Constantin, Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la romani, Editura Militara,
Bucuresti, 1979
Stanculescu Elena, Psihologia educatiei: de la teorie la practica, Editura Universitara, Bucuresti, 2013
Wald Henri, Structura logica a gandirii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962