ŞCOALA ROMÂNEASCĂ –

VĂZUTĂ PRIN OCHI DE ELEV

Într-o lume în care tot ceea ce primim sau vedem este haotic şi
dezorganizat, şcoala rămâne singurul loc în care ni se oferă pilonii de
sprijin în funcţie de care ne organizăm viaţa în mod echilibrat. Regulile
te fac liber deoarece îţi impun, până la un anumit punct, o dezvoltare
„dreapta”, o temelie solidă pe care se construieşte viitorul fiecărui om
Şcoala românească încearcă să ofere tinerilor acele puncte de
referinţă la care se vor raporta mai apoi, ca adulţi. Rolul ei este acela de a
îndruma, în mod conştient copiii, elevii care recunosc în ea un „ghid”
pentru viitor. Generaţia noastră are atâtea posibilităţi, atâtea şanse, dar
din păcate nu i se oferă nimic concret, palpabil, tot ceea ce avem sunt
şansele şi oportunităţile. Alegerile corecte în viaţă nu se pot face fără o
îndrumare în acest sens.
Să fie şcoala doar o instituţie? Să fie ea doar locul în care profesorii
predau iar elevii învaţă? Să fie şcoala doar clădirea propriu-zisă?
Şcoala este mai mult decât atât. Văzută prin ochi de elev ea reprezintă
„forma”, exteriorul; înseamnă activitatea zilnică a elevului care vede în
mersul la şcoală o obligaţie. Văzută însă prin sufletul aceluiaşi elev ea
este o coordonată a întregii vieţi a omului. Şcoala este un act de
civilizaţie şi rămâne, pe parcursul întregii vieţi, o constantă în viaţa
noastră, rămâne elementul la care ne raportăm cu toţii.
Elevul de astăzi vede şcoala ca o „îngrădire a unei libere cugetări”.
Elevul din trecut vedea şcoala ca singura şansă de salvare şi de creştere a
calităţii vieţii. Emanciparea socială, culturală şi de mentalitate s-a făcut
tocmai prin şcoala. Omul era catalogat în funcţie de cunoştinţe.
Respectul creştea pe măsură ce studiul şi cercetarea individuală ajungea
punctele cele mai înalte de cunoaştere. Şi astăzi, şcoala dă calitatea de
om.
Elevul de azi simte şcoala ca pe o axă care sprijină şi leagă celelalte
activităţi ale vieţii. În jurul ei se construieşte viaţa elevilor, şi în cadrul ei
se desfăşoară majoritatea evenimentelor şi experienţelor de viaţă.

1
Chiar dacă elevului în general „nu-i place la şcoala”, fără aceasta viaţa
lui ar ar suferi un dezechilibru, o ruptură, un gol care ar face ca fiecare zi
să semene cu cealaltă.
Şcoala românească este eficientă acolo unde parinţii, conştienţi de
importanţa studiului şi a progresului, susţin copiii la şcoală. Însă există
atâtea cazuri de copii care nu merg la şcoală; a nu merge la şcoală
înseamnă pierderea propriei copilării, înseamnă a deveni „adult” mult
mai devreme, neurmând cursul normal al vieţii.
Din păcate astăzi nu mai există acelaşi interes din partea elevilor
pentru şcoala. Lumea se îndreaptă, de la cei mai mici la cei mai mari,
spre o transformare radicală în care elementul esenţial este câştigul,
profitul imediat. Şcoala nu poate îndeplini această „cerinţă” deoarece ea
pune în aplicare strategia „paşilor mărunţi”, aşezând cărămidă peste
cărămidă; „câştigul” oferit de şcoala este unul de ordin spiritual,
sufletesc şi cultural. Acest câştig este de durată, iar efectele sale nu se
văd imediat.
Schimbările sociale şi economice din lumea de azi şi în special din
cea românească determină scăderea interesului din partea elevilor faţă de
cultură. Aşa se explică de ce de la an la an participă tot mai puţini elevi
la concursurile şcolare sau olimpiade; nu reuşesc să întrevadă finalitatea
lor.
Şcoala românească trebuie să facă faţă cerinţelor elevilor de azi,
dar fără să-şi piardă propria identitate. Rolul ei trebuie să fie pe termen
lung, să contribuie la formarea mentalităţii elevilor însă într-o formă
poate mai activă decât cea bazată pe predare şi învăţare pe de rost sau
ascultare. „Opera unui învăţător(maestru) nu trebuie să consiste în a
umple un sac, ci mai degrabă în a aprinde flacăra”(Plutarh). Şcoala
trebuie să vizeze o formaţie intelectuală pe termen lung pentru a creşte
valoarea individului şi astfel valoarea în ansamblu a societăţii, „toţi se
gândesc la cum să schimbe umanitatea, dar nimeni nu se gândeşte cum
să se schimbe pe sine”(Lev Tolstoi) Rolul primordial al şcolii este acela
de a ne face să asimilăm trecutul şi experienţele predecesorilor, deoarece
fără trecut nu se poate construi viitorul. Existenţa acestui viitor este
tocmai scopul ultim al şcolii. Cu toate că din şcoală „ies” specialişti, ei
trebuie, în primul rând, să fie oameni.

2
 Ca elev, eu văd şcoala ca un punct de referinţă, mai ales din cauza
faptului că mai mult din jumătate din timp îl petrec la şcoala. Şcoala
gimnazială diferă total de cea liceală. Modul de percepere a informaţiilor
este diferit, astfel că în gimnaziu copilul se formează cu ajutorul regulilor
impuse, care îi canalizează activitatea într-o anumită direcţie. De cele
mai multe ori rolul şcolii este acela de a-i dezvălui elevului propriile
aptitudini şi domeniile în care se desfăşoară cel mai bine. În liceu elevul
se canalizează pe cele câteva specializări care îl avantajează şi încearcă
să le aprofundeze. Aceasta este structura şcolii româneşti.
Însă intenţiile ei iniţiale nu sunt tocmai bine puse în practică, şi
aceasta din cauză că prea mulţi sunt cei care, deşi nu sunt „apţi” pentru
liceu, insistă totuşi să-l termine, fiindu-le greu atât lor cât şi profesorilor.
Consider că şcoala românească trebuie să facă ceva tocmai în direcţia
aceasta, a canalizării talentelor pe specializarea potrivită.
În concluzie şcoala românească, la fel ca toate şcolile de
pretutindeni, este într-un proces de schimbare, de trecere de la vechile
forme la cele noi care să reprezinte o soluţie viabilă în întâmpinarea
necesităţilor tinerilor de azi şi a lumii actuale aflate într-o continuă
schimbare.

Adina Buboi