Sunteți pe pagina 1din 3

DEGRADAREA SOLULUI

DEGRADAREA SOLURILOR CA URMARE A CAUZELOR NATURALE:


Solul este stratul superficial al uscatului terestru, care are ca nsusire esentiala fertilitatea,,
capacitatea de a oferi loc de fixare, apa si substante nutritive trebuincioase vietii plantelor.
Cauzele degradarii solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea omului.
Procesele naturale, care duc la degradarea solurilor sunt procesele de modelare a reliefului care
se desfasoara cu mai multa putere dect pot avansa procesele pedogenetice. Acestea sunt: eroziunea,
deflatia, alunecarea, curgerea, solifluxiunea, prabusirea, salinizarea iar pe suprafetele de la baza
povrnisurilor, pe podul teraselor sau pe lunci aluvionarea si coluvionarea.
Deflatia. Modelarea reliefului datorita actiunii vntului, numita deflatie, are rol hotartor n
regiunile desertice, dar ea are un rol sensibil si n regiunile muntoase, n locurile unde acesta este
puternic, sau n cele colinare si de cmpie, unde nisipul are ntindere mare si vegetatia este
saracacioasa.
Curgerea. Deplasarea materialului - mai mult sau mai putin - de noroi duce, pe anumite
suprafete la sfarmarea si amestecarea solului cu roca, formnd materialul care coboara pe fundul vailor
cu panta mare, ca un suvoi, cu o viteza variata, n unele locuri doar de ctiva decimetri pe zi.
n cele mai multe cazuri, la marginea suvoiului de noroi se constata, pe anumite suprafete, o
oarecare mbogatire n umezeala si chiar o deplasare pe unele portiuni. Dar, dupa trecerea "undei",
ncepe statornicirea, ntelenirea si formarea altui sol pe ariile unde solul vechi a fost ndepartat. Materialul
deplasat ncepe evolutia potrivit conditiilor noi.
Solifluctiunea. Despre solifluctiune n sensul restrns al acestei notiuni, nu poate fi vorba dect
n tinuturile cu clima rece si nghet peren. Este vorba de curgerea stratului dezghetat peste stratul
nghetat. n tinuturile temperate, pe povrnisurile repezi sapate n roci argiloase, n perioadele foarte
umede ale anului, se constata un fenomen asemanator, care consta n deplasarea stratului superficial, cu
un sol tnar.
Aluvionarea. Dintre procesele de depunere, aluvionarea cuprinde suprafetele cele mai mari si
este mai usor de observat. n timpul viiturilor apele ies din matca lor si acopera o parte din lunca, lasnd
la retragere un strat de aluviuni, variat ca grosime si textura, n funcsie de marimea viiturii si de natura
rocii din care provine materialul.
Couvionarea. Pe unele suprafete de pe podul teraselor sau de pe sesul luncilor, n apropierea
povrnisurilor care le domina, are loc depunerea unui material adus n suspensie sau prin rostogolire de
pe povarnis.
Salinizarea. Imbogatirea n saruri a solurilor sint anumite arii, cum sunt zonele de stepa si
silvostepa. Aceasta mbogatire poate merge pna la formarea de soluri, - asa zise - "halomorfe",
soloneturi sau solonceacuri.
Sarurile sunt aduse de ape, n stare de solutie, sau odata cu materialul magnos, n stare de
suspensie. Prin evaporarea apei n perioadele calde, sarurile se concentreaza n sol facndu-l impropriu
agriculturii. Tot n cadrul fenomenelor naturale de degradare a solurilor se include si procesele de gleizare
si de nmlastinire a solurilor de pe unele parti ale luncilor.

DEGRADAREA SOLURILOR CA URMARE A ACIUNILOR UMANE:


Cultivnd anumite plante de care avea nevoie pentru hrana si mbracaminte, omul a sapat si a
arat solul din timpuri foarte ndepartate. n acest fel, el a distrus covorul vegetal si a afnat solul, astfel
nct apele din precipitatii au nceput sa-l atace mai puternic dact nainte. Dar mijloacele de lucru fiind
rudimentare si actionate de om, patrundeau n sol la adncime mica iar lucrarile acestuia erau destul de
rare. Pe masura ce uneltele s-au perfectionat si s-a trecut la folosirea tractiunii animale si n cele din
urma, mecanice, lucrarile agricole s-au facut din ce n ce mai adnc, mai des si pe suprafete tot mai
ntinse. n aceeasi masura solul a avut de suferit tot mai mult, grosimea orizontului arat a crescut, iar pe
povrnisuri a avut loc si o deplasare spre baza a particulelor de sol. n acest fel, omul, fara sa vrea, a
ajutat mult desfasurarea eroziunii pe ntinderi tot mai mari, n unele locuri fiind chiar factorul principal al
dezlantuirii acestui proces.
Aratul de toamna, care n general este recomandat, pe povrnisuri este daunator daca dupa
acest arat, urmeaza ploi abundente. n acest caz ntregul strat arat este luat de pe unele parti ale
povrnisurilor si depus sub forma de proluvii sau coluvii, acoperind solul normal de pe suprafetele cu
nclinare mica de la poala versantului sau este dus mai departe si depus sub forma de aluviuni pe luncile
rurilor mari sau chiar n delta. n acest fel se degradeaza atat solul de pe povrnis, cat si cel de pe sesul
de la baza acestuia.
Desfundarea sau aratul solului cu pluguri mari n vederea plantarii vitei-de-vie are efecte foarte
daunatoare pe povrnisuri, pentru ca ntregul profil de sol este inversat; orizontul superior ajunge la
adncime de circa 1m, n timp ce orizontul inferior, sau chiar roca nisipoasa este adusa la suprafata. n
unele locuri, unde solul este relativ tnar si cu profilul scurt el se pierde prin materialul marnos rascolit de
pe povrnis. n acest fel solul este supus unei eroziuni puternice, care poate duce, pe unele arii, la
ndepartarea totala a lui.
Desfundarea sau chiar aratul adnc sunt daunatoare chiar si pe suprafete orizontale sau foarte
slab nclinate, unde sunt soluri brune podzolite puternic sau chiar podzoluri argiloase, doarece n acest fel
se ajunge ca orizontul superior, cu textura luto-nosipoasa si mai bogata n suprafete nutritive sa fie
ngropat sub un strat argilos, care retine apa la suprafata n perioadele umede iar n cele uscate creapa.
Aratul cu unelte mecanice grele si la ceeasi adncime mai multi ani la rnd duce la
formarea unui strat compact, cu structura stricata, numit talpa plugului sau hardpan. Existenta acestui
strat are urmari nsemnate asupra dezvoltarii plantelor, att direct prin mpiedicarea dezvoltarii normale a
radacinilor, ct si indirect, prin schimbarea circuitului normal al apei n sol, datorita lipsei structurii.
Extragerea materiei organice, prin recoltarea plantelor cultivate si strngerea tuturor resturilor
de plante(paie, coceni), duce la saracirea treptata a solului n humus. Potrivit rezultatelor unor cercetari
facute de un colectiv de la Timisoara, condu de profesorul C.V.Oprea, efectuate la intervale de 10-15 ani,
asupra rezervei de humus din grupele de soluri cu cea mai amre raspndire pe cuprinsul tarii, pierderile
anuale de humus variaza ntre 0,5-1,5 t/ha, respectiv, 50-150 kg/ha azot, la care se adauga fosforul,
potasiul, magneziul, molibderul, fierul, cobaltul, sulful, s.a.
Daca avem n vedere cantitatea medie de ngrasaminte chimice, care se administreaza annual,
ne putem imagina proportiile acestei pierderi, care daca nu sunt oprite la timp si definitiv, pot deveni
iremediabile.
Fertilitatea naturala, singura capabila de autoregenerare, nu poate fi suplinita de fertilitatea
artificiala, creata prin folosirea ngrasamintelor chimice. Aceasta situatie, dupa cum remarca colecivul
mentionat, are un caracter general.
n Europa mai bine de o treime din soluri si-au pierdut peste 50% din humus, ceea ce a facut ca
proportia pamnturilor bogate sa scada la 85% din totalitatea terenurilor agricole de 41,3%.

De aceea, n aceste cazuri, trebuie intervenit ct mai repede, pentru a reda solului structura si
humusul corespunzator conditiilor zonale, prin ngrasaminte organice (gunoi de grajd).
Masuri ameliorative aplicate gresit. La degradarea solurilor duc si unele actiuni care au de fapt
menirea de a le mbunatati nsusirile, de a le face sa aiba o fertilitate mai mare si mai constanta. Asa este
cazul unor masuri anticrozionale aplicate gresit sau a unor sisteme de drenare facute pentru soluri
evoluate foarte argiloase, pseudogleice.
Adesea, prin irigatii, dnd solului mai multa apa dect avea n conditii naturale, apar schimbari n
procesele care au loc n sol, si n cele din urma, se produce schimbarea profilului.
Ridicndu-se pnza freatica ncepe formarea unui strat de glei la baza profilului, sau daca el
exista n adnc, are loc urcarea lui, catre orizonturile superioare.n unele cazuri, se poate ajunge la urmari
mult mai daunatoare; asa de exemplu de la soluri aluviale fertile sa se ajunga fie la saraturi, ca urmare a
concentrarii solurilor din spa freaica ajunsa pna aproape de suprafata, fie la soluri gleice sau chiar soluri
de mlastina, n urma ridicarii nivelului freatic pna la suprafata. Chiar daca nu se ajunge la astfel de
transformari mari ale solului, n urma irigarii mai multi ani succesivi, se constata o scadere a stabilitatii
microagregatelor.
La degradarea solului mai contribuie ntrebuintarea excesiva a ngrasamintelor chimice potasice,
care contin sodiu, sulfat de amoniu, etc., care "provoaca dispersarea argilei si astfel scaderea numarului
de agregate stabile".
Defrisarea padurilor de pe terenurile cu panta accentuata si pasunatul excesiv pot duce la o
eroziune intensa, mergnd pna la degradarea avansata a solurilor.