Sunteți pe pagina 1din 43
GRATIS VOLUMUL 1 NUMĂRUL 2
GRATIS VOLUMUL 1 NUMĂRUL 2
GRATIS
VOLUMUL 1 NUMĂRUL 2

CUPRINS

CUPRINS Copertă de Jaimie Warren VOLUMUL 1 NUMĂRUL 2 Copertă: Ryan McGinley FRATE, CE-I CU CIZMELE

Copertă de Jaimie Warren

VOLUMUL 1 NUMĂRUL 2

Copertă: Ryan McGinley

FRATE, CE-I CU CIZMELE ASTEA? Încălţămintea mexicană

ţinteşte în sus.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

10

EU ŞI MODA Importanța celestă a

 

14

SĂPTĂMÂNA MODEI ÎN ISLAMABAD Look-uri hot de primăvară din cașmir

 

16

MODA STRĂZII

O perucă și niște machiaj încă

mai păcălesc poliția canadiană

 

18

CHOLOMBIENII

 

Perciuni gelaţi şi muzică cumbia

 

în

nordul Mexicului

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

24

GARETH PUGH

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

58

HUSSEIN

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

62

NICOLA FORMICHETTI

 

68

4 VICE

. . . . . . . . . . . . . . . 62

CUPRINS

CUPRINS Foto: Jaimie Warren Caseta redacției . Angajații lunii . . . . . . .

Foto: Jaimie Warren

Caseta redacției

.

Angajații

lunii .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

8

9

. Video Games Killed the Radio Star

Carte.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

74

75

. Fashion: Ținute de Fashion: Manevra

DOs & DON’Ts

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

30

34

44

Artă: Heliana Film: Olias Barco - Kill Me Please .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

76

78

80

Fashion: Prietenie imaginară

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

52

. Pagina lui Johnny Ryan

82

6 VICE

introducing

52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
52 . Pagina lui Johnny Ryan 82 6 VICE introducing a new online channel showcasing emerging
a new online channel showcasing emerging music from around the world watch more at noisey.com
a new online channel
showcasing emerging
music from around
the world
watch more at noisey.com
fb.com/noisey
from around the world watch more at noisey.com fb.com/noisey A VICE MUSIC EXPERIENCE IN CONCERT WITH

A VICE MUSIC EXPERIENCE

from around the world watch more at noisey.com fb.com/noisey A VICE MUSIC EXPERIENCE IN CONCERT WITH

IN CONCERT WITH DELL & INTEL

from around the world watch more at noisey.com fb.com/noisey A VICE MUSIC EXPERIENCE IN CONCERT WITH
FONDATORI Suroosh Alvi, Shane Smith REDACTOR ȘEF GLOBAL Andy Capper (andy.capper@vice.com) EDITOR EXECUTIV GLOBAL

FONDATORI Suroosh Alvi, Shane Smith

REDACTOR ȘEF GLOBAL Andy Capper (andy.capper@vice.com)

EDITOR EXECUTIV GLOBAL Rocco Castoro (rocco.castoro@vice.com)

REDACTOR ȘEF ROMÂNIA Ioana Moldoveanu (ioana.moldoveanu@vice.com)

SENIOR EDITOR Iris Opriș (iris.opriș@vice.com)

REPORTER Adrian Manolescu (adrian.manolescu@vice.com)

LAYOUT inkubator.ca

WEB DESIGN Solid Sender

TRADUCERI Ștefan Iancu, Iris Opriș

COLABORATORI Cristi Mărculescu, Dana Anghel, Vlad Brăteanu

VICELAND.COM/RO contact-romania@vice.com

PUBLISHER ROMÂNIA Fred de La Taille (fred.de.la.taille@vice.com)

SALES DIRECTOR Olimpia Norsesovici (olimpia.norsesovici@vice.com)

PR Ioana Calen (pr-romania@vice.com)

TEXTE Ioana Moldoveanu, Iris Opriș, Adrian Manolescu, Cristi Mărculescu, Heliana Rotariu, Sheridan Cárdenas, Jen Osborne, Bernardo Loyola, Daryoush Haj-Najafi, Connie Wang, Sam Voulters, Shanti Ananda, Charlet Duboc

FOTO Vlad Brăteanu, Edith Valle, Charlet Duboc, Jen Osborne, William Fairman, Stefan Raiz, Mike de Leon, Ellen Roger, Mathew Stone, Jimmy Danger, Coco Capitán

ILUSTRATORI Saddo, Toma Alexandru, Andrew Rae, Joseph Buzzell, Jim Krewson, Johnny Ryan, William T. Vollmann

VICE ROMÂNIA Primim: scrisori, fotografii pentru DOs & DON’Ts, CD-uri pentru recenzii, reviste, cărți și alte chestii marfă. Sunați-ne, suntem plictisiți. București, România Telefon / Fax: +4021 210 VICE (84 23)

VICE NEW YORK 97 North 10th Street, Suite 204, Brooklyn, NY 11211 Phone 718 599 3101 Fax 718 599 1769

VICE MONTREAL 127 B King Street, Montreal, QC, H3C 2P2 Phone 514 286 5224 Fax 514 286 8220

VICE TORONTO 360 Dufferin St. Suite 204, Toronto, ON M6K 1Z8 Phone 416 596 6638 Fax 416 408 1149

VICE UK New North Place, London, EC2A 4JA Phone +44 20 7749 7810 Fax +44 20 7729 6884

VICE AUSTRALIA PO Box 2041, Fitzroy VIC 3065 Phone +61 3 8415 0979 Fax +61 3 8415 0734

VICE NOUA ZEALANDĂ PO Box 68-962, Newton, Auckland Phone +64 9 378 1111 Fax +64 9 378 1113

VICE SCANDINAVIA Rosenlundsgatan 36, SE-118 53 Stockholm Phone +46 8 692 6260 Fax +46 8 692 6274

VICE ITALIA Via Watt 32, 20143, Milano Phone +39 02 4547 9185 Fax +39 02 9998 6071

VICE GERMANIA Brunnenstr. 196, 10119 Berlin Phone +49 30 246295-90 Fax +49 30 246295-99

VICE JAPONIA 3-3-3, Minami-Azabu, Minato-Ku, Tokyo 106-0047 Phone +81 3 5419 7763 Fax +81 3 5419 7764

VICE OLANDA PO Box 15358, 1001 MJ Amsterdam Phone +31 20 673 2530 Fax +31 20 716 8806

VICE BELGIA Klokstraat 12, 2600 Berchem, Antwerp Phone +32 3 232 1887 Fax +32 3 232 4302

VICE FRANȚA 21, Place de la République, 75003 Paris Phone +33 953 267 802 Fax +33 958 267 802

VICE SPANIA Joan d’Austria 95 – 97, 5 1, 08018 Barcelona Phone +34 93 356 9798 Fax +34 93 310 1066

VICE AUSTRIA Favoritenstraße 4-6 / III, 1040 Vienna Phone +43 1 9076 766 33 Fax +43 1 907 6766 99

VICE MEXIC Merida 109, Col. Roma, Del. Cuahutemoc, Mexico DF 06700 Phone +52 55 5533 8564 Fax +52 55 5203 4061

VICE BRAZILIA Rua Periquito 264, São Paulo, SP, CEP 04514-050 Phone +55 11 2476 2428 Fax +55 11 5049 1314

VICE ARGENTINA Darwin 1154 PB 6, 1414 Buenos Aires Phone +54 11 4856 1135

VICE BULGARIA 5 Ogosta str., 1124 Sofia Phone +359 2 870 4637 Fax +359 2 873 4281

VICE AFRICA DE SUD Studio 401, 66 Albert Road, Woodstock, Cape Town Phone +27 72 128 0015

VICE REPUBLICA CEHĂ Haštalská 1, 11000 Praha 1 Phone +420 222 317 230 Fax +420 222 317 230

VICE GRECIA 22 Voulis Street, 6th Floor, 105 63, Athens Phone +30 210 325 4290 Fax +30 210 324 9785

VICE PORTUGALIA Rua Infante D. Henrique, 16 - 3ºFT— 4050-296 Porto Phone +351 220 996 891 / 2 Fax +351 220 963 293

VICE POLONIA Ul. Czarnieckiego 64 / 2, 01-548 Warszawa Phone +48 22 839 52 32 Fax +48 22 839 52 32

Toate informațiile sunt proprietatea VICE Magazine Publishing Inc., care deține drepturile de autor pentru întreg conținutul. Acestea nu pot fi reproduse parțial ori în întregime fără acordul scris al publisherilor. Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia.

Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia. ANGAJAȚII LUNII ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU Pe
Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia. ANGAJAȚII LUNII ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU Pe
Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia. ANGAJAȚII LUNII ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU Pe
Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia. ANGAJAȚII LUNII ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU Pe
Printat de DEDRAX, Bulgaria. Vă rugăm reciclați hârtia. ANGAJAȚII LUNII ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU Pe

ANGAJAȚII LUNII

ADRIAN „ADISTU’” MANOLESCU

Pe Adistu’ l-am convins să scrie pentru noi în vacanța de iarnă, după o conversație despre un posibil subiect cu picturi religioase controversate pe care nu l-a făcut nici până acum. Dar nu-i nimic, își ocupă timpul cu articole despre jocuri video și alte prostii. E genul de om care în copilărie nu avea PC, dar avea Playstation. E solipsist convins, îi plac chestiile mov și a cheltuit toți banii câștigați până acum la VICE exclusiv pe vicii, gen susținerea shopoholismului. A terminat cumva, cu-n picior într-o luntre si cu altul în gârlă, Facultatea de Filosofie. Recent a apărut prin redacție cu o carte foarte tare, despre căsătorie, veche de pe vremea lui Pazvanti. S-a pus s-o recenzeze, deși nu se gândește să se însoare decât când va avea destui bani. Își dorește să ajungă străbunic.

Vezi CARTEA CĂSĂTORIEI, pagina 74 și JOCURI VIDEO, pagina 75

VLAD BRĂTEANU

Vlad a studiat ceva design, dar de fapt își dorea să fie la grafică. A dat la grafică și și-a dat seama că ar fi vrut foto-video. Până la urmă a terminat grafica la UNARTE, deși făcea poze în loc să desenze liniile și liniuțele verticale și orizontale care-l obsedează. Măcar face poze mișto, că e băiat deștept și mănâncă morcovi. Îi plac fetele cu glezne fine și zice că în perioada asta e în călduri. Nu știm dacă ăsta e sau nu motivul pentru care întârzie tot timpul, dar știm sigur că din cauza asta shooting-ul nostru cu deținute s-a scurtat cu vreo trei ore. Când a apărut le-a pus să se uite în obiectiv, iar asta a produs mai multe cadre decât aveam nevoie pentru că ele îi tot făceau cu ochiul. Dar lucrurile care trebuie i se întâmplă atunci când trebuie – cine-am fi noi să punem asta sub semnul întrebării?!

Vezi ȚINUTE DE DEȚINUTE, pagina 34

CONNIE WANG

Connie și-a terminat studiile la Berkley, de la Universitatea din California, unde se cultivă vechea tradiție a ignoranței în modă și reguli stricte în privința purtatului de haine băbești. Cum a ajuns ea, în aceste circumstanțe, să fie unul dintre cei mai inteligent îmbrăcați scriitori din New York City și, de asemenea, editorul global al mult-iubitului site de modă Refinery29.com ne depășește. Acum doi ani, Connie l-a intervievat pe Rick Owens pentru noi, dar, dintr-un motiv sau altul, n-am inclus-o pe pa- gina asta. Pare o mișcare deșteaptă acum, având în vedere că putem folosi această poză orbitoare cu ea ca să umplem pagina de miscelanee biografice. Luna asta Connie a stat de vorbă cu Hussein Chalayan, care este cu mult mai mult decât des întâlnitul geniu pustiu al hainelor de lux inspirate din tehnologie.

Vezi HUSSEIN CHALAYAN, pagina 62

CRISTI MĂRCULESCU

Cristi are 29 de ani. Face parte din minoritatea care nu are decât o singură facultate. Când face comandă la taxi folosește pseudonimul “Ionuţ”. Pentru că este rârâit. Când e în Cluj lucrează pentru Aperitiff, ziarul de festival al TIFF-ului. Când e în București consumă comedii belgiene, porno brazilian și napolitane Hanuta. Înjură cu sete, detestă porumbeii, castraveţii, folkul aborigen și fumează mult. Scrie ocazional și fără prea mare tragere de inimă despre chestii care îl interesează. Sunt destul de puține și dacă ar avea mai mult timp liber le-ar aloca și mai multă atenție. Își ocupă timpii liberi cu reviste italienești și romane americane. Colecționează bancuri cu plozi morți. Pe care le uită. Nu are planuri de viitor. Pentru acest număr l-a fugărit la Tiff pe regizorul belgian Olias Barco.

Vezi FILM, pagina 78

PISICA PISI

Pisi joacă un rol important în publicarea acestei reviste. Când se întâmplă ceva dezastruos, ni se resetează calculatoarele sau ne pică curentul, lumea se apucă de cap și strigă: ”Pi-siiiii, nuuuu!”. Face bine la psihic să existe mereu un vinovat. Tot așa am strigat și atunci când, în mijlocul unei ședințe, Pisi, nevinovată, se pișa cu jet în pământul dintr-un ghiveci de flori pe care l-am dărâmat dimineața în mijlocul redacției și pe care nu-l măturasem pentru că nu găseam mătura. În rest, e ca o contesă cu ochii conturați, care știe să dea mail-uri și vorbește limbi străine. Răspunde la numele PC, care înseamnă Pisi în limba franceză. Ca să o cucerească, motanul vecinilor, care îi tot dă târcoale degeaba de câteva luni, a început să răspundă la numele de Mac. Lui Pisi însă nu îi plac motanii, pentru că e castrată, dar îi plac bărbații, pentru că nu lasă nicio femeie s-o mângâie, decât cel mult pe cap.

Martín Hernandez Rodriguez (în cămașă roșie), Saul Nicolás Coronado (în cămașă neagră), și Gabriel Rodriguez

Martín Hernandez Rodriguez (în cămașă roșie), Saul Nicolás Coronado (în cămașă neagră), și Gabriel Rodriguez Flores (în cămașă albă) sunt o trupă de dans din Buenavista.

FRATE, CE-I CU CIZMELE ASTEA?

Încălţămintea mexicană ţinteşte în sus

TEXT: SHERIDAN CÁRDENAS

FOTO: EDITH VALLE

L una trecută ne-am dus în Matehuala

din Mexico, un oraș prăfuit situat în

statul nordic San Luís Potosí, pe plato-

ul Huasteca Potosina, în căutarea celor mai ascuţite ciocate făcute vreodată. Anul trecut fenomenul botas vaqueras exóticas a depă- șit graniţele cluburilor și sălilor de dans din această zonă, spre nemulţumirea mexicanilor

de dans din această zonă, spre nemulţumirea mexicanilor Cizmele celor de la Los Hermanos. Cizme din

Cizmele celor de la Los Hermanos.

nemulţumirea mexicanilor Cizmele celor de la Los Hermanos. Cizme din Zaragoza de Solís, personalizate cu sclipici.

Cizme din Zaragoza de Solís, personalizate cu sclipici.

Cizme din Zaragoza de Solís, personalizate cu sclipici. Cizme personalizate pentru echipa Los Parranderos. Botas

Cizme personalizate pentru echipa Los Parranderos.

sclipici. Cizme personalizate pentru echipa Los Parranderos. Botas exóticas artizanale din Zaragoza de Solís care

Botas exóticas artizanale din Zaragoza de Solís

care critică stilul adoptat de conaţionalii lor pe bloguri de modă cu trafic intens. Ni s-a spus însă că am venit prea târziu, că cele mai năzdrăvane cizme pe care le-am văzut vreodată au fost înlocuite cu cizme cu vârf scurt și pătrățos, „ca un rât”, pur- tate de negativiști îndesați. Am auzit mai multe relatări potrivit cărora trendul exo- tic al cizmelor cu vârfuri ascuţite a ajuns în Texas, Tennessee, Oklahoma și în alte locuri unde s-au stabilit grupuri numeroase de imigranţi mexicani. Șansele ca stilul să fi dispărut cu totul din Mexic erau destul de mici. Așa că ne-am îndreptat spre Mesquit

erau destul de mici. Așa că ne-am îndreptat spre Mesquit Luis Angel Castillo Sierra din Buenavista.

Luis Angel Castillo Sierra din Buenavista.

spre Mesquit Luis Angel Castillo Sierra din Buenavista. Cizmele noastre cu sclipici preferate din Zaragoza de

Cizmele noastre cu sclipici preferate din Zaragoza de Solís.

noastre cu sclipici preferate din Zaragoza de Solís. Gustavo, 11 ani, și Carlos Mendoza, 15 ani,

Gustavo, 11 ani, și Carlos Mendoza, 15 ani, sunt cunoscuți drept Los Hermanos. Au ocupat locul doi în finalele concursului de dans.

Rodeo și Desierto Light, două locuri de întâlnire ale cow- boy-ilor din Matehuala, unde organizatorii de petreceri găzduiesc concursuri de dans pe muzică cunoscută ca gu- arachero tribal. În esenţă, acest sound este o combinaţie de muzică house ritmată, cântece străvechi spaniole acom- paniate de flaut și melodii columbiene de dans cunoscute drept cumbia. În Matehuala, guarachero a ajuns un stil de muzică ciudat care face ca mulţi oameni ce teoretic nu se înghit să se întâlnească și să se înţeleagă. Este, de asemenea, muzica preferată a bărbaţilor și băieţilor care poartă cizmele cu vârfurile lungi. Participanţii la aceste competiţii de dans își umplu zilele și săptămânile de dinainte cu coregrafia pașilor de dans și ruti- nelor complexe. Își fac singuri costumele din vopsele și textile

ieftine. Marele premiu, dincolo de afecţiunea plină de entuzi- asm a publicului, este ori o sticlă de whiskey, ori câţiva dolari. Un concurs separat, pe care l-am descoperit cu încântare, se ţine pentru a alege cele mai lungi și mai frumos împodobi- te cizme ascuţite, care se află de asemenea în centrul atenţiei în programele de muzică și dans. Cizmele exotice sunt con- fecţionate prin împopoțonarea celor plicticos de obișnuite cu materiale cumpărate de la magazinele locale de confecţii sau de unelte. Cele mai extravagante sunt ornamentate cu LED-uri și oglinzi, pe când altele sunt vopsite sau acoperite cu paiete de toate culorile. Toate ajung să lucească, indife- rent prin ce mijloace. Ni s-a explicat că unele vârfuri ajung să măsoare și 1,5 metri înălțime. Așa că, probabil, zvonurile potrivit cărora oamenii s-au plictisit de aceste cizme nu sunt

Martín Cerda Cruz din echipa Barrio Apache Hyphy. Jesús Briones din Zaragoza de Solís este

Martín Cerda Cruz din echipa Barrio Apache Hyphy.

Martín Cerda Cruz din echipa Barrio Apache Hyphy. Jesús Briones din Zaragoza de Solís este un

Jesús Briones din Zaragoza de Solís este un alt membru al echipei Barrio Apache Hyphy.

12 VICE

decât calomnii din partea unor fraieri invidioși că nu au și ei cizme lungi. Gabriel Amaro Barajas aka Minri ne-a spus că oamenii din Matehuala și-au însușit pe nedrept meritul pentru cre- area botas vaqueras exoticas. De fapt, este o dispută de ordin competitiv. Când creaţiile lor n-au mai putut ţine pasul cu ale sale, orbitoare, cei din Matehuala au declarat că au ter- minat cu treaba asta de tot. Minri apare într-un film de pe Chuntaritos.com, un site dedicat modei de prost gust, unde a fost numit drept „Deținătorul celor mai multe cizme ascuţi- te, în 2010”. Filmul are peste 100 de comentarii care se iau de cizmele sale de 1,5 metri, care sunt atât de lungi încât e nevoit să și le lege de curea pentru a putea merge. Ne-a asigurat că echipa sa, Barrio Apache Hyphy, a dat startul modei – nu în Matehuala, ci în comunitatea vecină, Zaragoza de Solís. „Cei din Matehuala nu mai poartă cizmele pentru că nu mai fac față întrecerii”, spune Minri. „Nu ne pot bate.” L-am întrebat care e părerea oamenilor, în general, și mi-a răspuns: „Când văd pe cineva care se plimbă în cizme ascuțite, spun: «Nu se poate, tipul ăla e nebun! De ce să porți cizme ca alea?» Dar eu zic că toată lumea are un stil propriu, nu?”.

Minri ne-a făcut cunoștință cu alți câțiva membri ai echipei sale. Printre ei se numărau: Francisco, Tipul cu Telefonul Celular, un grup numit Los Pachangueros, niște puști din Guadalupe și vreo doi tipi de la ferma din San Francisco care-și spun Los Carnales. Cu toții defilau în ciz- me ascuțite. Am mai cunoscut un alt Francisco, un puști de 18 ani care, împreună cu soția lui vând cartele pre-paid și huse de mobil într-un magazin mic dintr-o piață învecinată. De obicei, îl vezi hoinărind de colo-colo în blugi strâmți de-un albastru deschis și cizme spectaculoase, decorate cu mărgele roșii. Au cel puțin un metru lungime, poate chiar mai mult. În afară de producția propriilor cizme, Francisco face și unele pe care le vinde − a creat peste 100 de perechi până acum, după propria-i estimare. Ba chiar și-a văzut creațiile în State, pe niște website-uri. L-am întrebat ce părere are despre disputa între grupurile pro și anti cizme ascuțite. „Fiecare face ce vrea. Pentru mine sunt cele mai bune ciz- me – asta e tot. Îmi plac foarte mult și dansez în ele. Nu-mi pasă ce crede lumea. Cât timp eu prefer asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el.

prefer asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el. RUMBLE IN THE
prefer asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el. RUMBLE IN THE

RUMBLE IN THE JUNGLE

asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el. RUMBLE IN THE JUNGLE
asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el. RUMBLE IN THE JUNGLE
asta, mi se rupe. Asta e ceea ce cred”, a spus el. RUMBLE IN THE JUNGLE

THE VICE GUIDE TO CONGO

WATCH IT ON VBS.TV

Portret obţinut prin amabilitatea lui Shanti Ananda
Portret obţinut prin amabilitatea lui Shanti Ananda

EU ŞI MODA

Importanța celestă a stilului

TEXT: SHANTI ANANDA

Cunoscut până acum ca Walter Mercado, Shanti Ananda e de departe cel mai bine îmbrăcat astrolog din lume. Timp de două decenii, meditaţiile sale astrale televizate și eleganţa lui sofisticată au inspirat milioane de portoricani și de vorbitori de spaniolă din toată lumea. L-am rugat să ne explice care este legătura dintre modă și cosmos.

A m fost întotdeauna foarte conștient de felul în

care mă îmbrac. În anii în care am făcut balet și am

dansat flamenco i-am eclipsat mereu pe ceilalţi cu

ţinutele mele sofisticate și fabuloase. Designerilor care îmi făceau hainele le plăcea la nebunie să creeze ţinute extravagante și ireale. Sunt un perfecţionist, așa că res- pectul nemăsurat pe care îl port fanilor și publicului mă obligă să port haine pe măsura calităţii dansului.

Ca actor, mi-am dorit să port haine adecvate pentru fiecare rol, fie el pe scenă sau la televizor. Timp de 40 de ani am adunat în garderobă o colecție de haine extravagante, exotice, flamboiante, care se pretează formatului emisiunilor de televiziu- ne. Deţin mii de pelerine și de costume care sunt visul oricărui designer. Într-un final, ele vor fi expuse într- un muzeu. De multe ori culorile, stilurile, costumele, cizmele și broșele din garderoba mea reprezintă semne ale zodiacului. Primăvara, Berbecul, Taurul, Gemenii și toate culorile înfloritoare de sezon se regăsesc în stările mele și ale creatoarei mele preferate de modă, doamna Yway Baralt. Primăvara înseamnă viaţă, noi începuturi și culori vii, așa că mă îmbrac în nuanţe de verde, roșu și galben. Vara, când e rândul Racului, Leului și Fecioarei, port combinaţii de alb, maro și mov. Toamna, cristalele Swarovski și broșele extrava- gante se potrivesc cu zodiile Balanţei, Scorpionului și Săgetătorului, cu lumina romantică și culorile anotimpului. Pentru iarnă – perioada Capricornului, Vărsătorului și a Peștilor – asortez tonuri închise și negru cu accesorii tradiţionale de Crăciun. Garderoba mea din perioada 1969-2010 a fost in- spirată de Tripticul dragostei, pasiunii și morţii, un spectacol de teatru în care am jucat la vremea respec- tivă. A avut un succes nemaipomenit. De-a lungul anilor, nenumăraţi oameni au fost hipnotizaţi și fas- cinaţi de hainele mele. În timpul unui interviu pentru Telemundo Puerto Rico am purtat un costum din acest spectacol. Directorul teatrului și producătorii de televiziune au hotărât că ţinuta mea este perfectă pentru o emisiune TV de astrologie despre mesajele, filosofia și energia forţelor cosmice. Așa am conce- put emisiunea Walter, las Estrellas, y Usted (Walter, stelele și dumneavoastră), difuzată pe Telemundo, pe canalele de limbă spaniolă din New York, Chicago,

Los Angeles, San Francisco, Europa, Mexic, America Centrală și de Sud. Mi-a plăcut să descopăr noi combinaţii de culori și materiale, iar publicul de la televizor adoră aceste ţinu- te. Partea cea mai importantă însă era mesajul pe care îl transmiteam prin previziunile mele astrale, care erau mereu pline de dragoste, pace și entuziasm. Hainele erau doar un cadru pentru acest tablou – un fel de a atrage atenţia asupra mesajelor și sfaturilor mele. Nu sunt o victimă a modei, dar îmi place să arăt cât se poate de bine și de original, combinând mai multe stiluri. Mulţi oameni din Brazilia, Columbia, Venezuela, Argentina, Mexic și Puerto Rico imită fe- lul în care mă îmbrac, dar se păcălesc, pentru că pun accent pe hainele excentrice și pe bijuterii. Nimeni nu poate imita mesajul meu spiritual. După atât de mulţi ani în care am purtat aceste ţinute și rochii flamboiante, am intrat într-o fază conservatoare și clasică a stilului personal, dar nu mai puţin frumoasă. Pentru acest capitol al călătoriei mele spirituale mă voi numi Shanti Ananda, nume mistic care mi-a fost dat de către îndrumătorul meu spiritual, Bhagwan Shree Rajneesh (cunoscut astăzi ca Osho), pe 17 iulie 1872, în orașul Pune din India. Numele meu mistic, care înseamnă „pace și extraz”, a fost ac- ceptat în toată lumea ca o binecuvântare. Odată cu numele a trebuit să mă reinventez. Acum am o superbă garderobă nouă care se potrivește cu mesajul meu spiritual reînnoit și cu sfaturile pe care oamenii se așteaptă să le ofer. De acum înainte voi pur- ta un costum elegant, sobru și unic, inspirat de primul ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru. Se potrivește perfect cu imaginea mea profesională. Garderoba poate fi o poartă către lumea succesului. Ce porţi la un interviu sau la o audiţie poate avea un impact deosebit, îţi poate deschide multe uși. Dacă ai talent, ai încredere în tine însuţi. Dacă porţi haine care-ţi scot în evidenţă personalitatea, ai cu 50% mai multe șanse de a câștiga sau de a obţine ce îţi dorești. Potrivit astrologiei chineze, 2011 este preludiul pentru Anul Dragonului. Domnește haosul și se poar- tă haine cât mai individualizate. Fiţi cât mai îndrăzneţi și mai curajoși, inventaţi-vă propriul stil și propriile creații, care să vă reprezinte doar pe voi.

curajoși, inventaţi-vă propriul stil și propriile creații, care să vă reprezinte doar pe voi . 14
Modele masculine ce pregătesc pentru show în subsolul hotelului Serena, folosit și ca adăpost în

Modele masculine ce pregătesc pentru show în subsolul hotelului Serena, folosit și ca adăpost în caz de bombardament.

SĂPTĂMÂNA MODEI ÎN ISLAMABAD

Look-uri hot de primăvară din cașmir pakistanez

TEXT:

CHARLET DUBOC

FOTO:

WILLIAM FAIRMAN

P rima Săptămână a Modei din Pakistan a fost un dezastru. Ținută anul trecut în Karachi, a fost reprogramată de două ori și în cele din urmă i-a

fost redusă durata – le tot pica curentul, iar fundamen- taliștii islamiști ameninţau că vor arunca evenimentul în aer. Anul ăsta show-ul a avut loc, la sfârșitul lui ia- nuarie, la Serena, un hotel de cinci stele din Islamabad. Având în vedere că Marriott, celălalt hotel de cinci stele din oraș, a fost ţinta unui atac cu bombă care a omorât 54 de oameni în 2008 și a lăsat în urmă un crater uriaș încă vizibil, nu s-au înghesuit prea mulți competitori care să găzduiască sindrofia. La sosire am descoperit că zona din jurul hotelului fusese împrejmuită cu panouri de beton și sârmă ghim- pată pe o distanță de un kilometru. Pentru a ajunge la porţi, vizitatorii trebuiau să facă slalom printre mai multe puncte de verificare păzite de zeci de poliţiști cu arme AK-47. Hotelul în sine nu e ieșit din comun și pune la bătaie același lux impozant și uniform la care te aștepţi oriunde te-ai duce în ziua de astăzi. Singu-

rul lucru care-l deosebește de unul de cinci stele din centrul Londrei este faptul că în interior funcţionează și ca adăpost împotriva bombelor. Fie din precauţie, fie din alt motiv, organizatorii au hotărât că Săptămâna Modei se va petrece în această zonă a clădirii. Timp de patru zile am urmărit modele îmbrăcate în haine stupide fâţâindu-se în susul și-n josul podiumu- lui, în timp ce alţii le aplaudau de fiecare dată după ce terminau de dat o tură, ca și cum ar fi fost remarcabil simplul fapt că au scăpat cu viaţă. Atmosfera din culise la show-ul de ținute de seară se- măna cu cea de la evenimentele de modă din Vest. Aerul era îmbâcsit de fixativ și de fum de ţigară, iar cele mai tari modeline pakistaneze, sumar îmbrăcate, se sprijineau de mobilă, cu ochii în telefoane, și își făceau vânt cu mâna. Bărbaţi extravaganți făceau pe coregrafii. Stiliștii și de- signerii ţâșneau prin jur, ridicau din mâini, exlamau su- perlative precum „Mor după asta!” și oftau teatral. Modelinele scumpe erau destul de mișto, iar băieţii de asemenea, dar erau mai puţin pe genul „superb” și mai mult gen Zoolander. De asemenea, nu erau „deloc gay”. Cei mai mulţi veneau din Karachi sau Lahore și erau solizi, cu freze stil manga, busturi puternice și feţe permanent posace la care reveneau imediat ce aparatul foto nu mai era pe ei. Pentru cei mai mulţi ăsta era pri- mul job de model și, dintr-o dată, m-am simţit emoţi- onat și fericit pentru ei. În ciuda stânjenelii, la debutul designerului Ammar Belal, băieții s-au avântat pe catwalk în acorduri de

Belal, băieții s-au avântat pe catwalk în acorduri de Stilurile mai puţin tradiţionale din cadrul show-ului

Stilurile mai puţin tradiţionale din cadrul show-ului de anul acesta păreau inspirate de o temă gen Chippendales-merg-la-Mecca.

păreau inspirate de o temă gen Chippendales-merg-la-Mecca. Tariq Amin și autoarea. muzică rock din anii ’50.

Tariq Amin și autoarea.

muzică rock din anii ’50. Erau fermecători. Până la sfârșit mi s-a pus clar pata pe cel puţin unul dintre ei și am uitat cu totul de grija bombelor. Party-urile după show au fost lubrifiate cu o grămadă de băutură, iarbă și, în mod suprinzător, cocaină. În ciuda efor- turilor, nici un alt ego din încăpere nu putea concura cu cel al creierului evenimentului, Tariq Amin, care pretinde că „a introdus conceptul de stil în Pakistan”. În afară de a fi guru-ul autoproclamat al modei din această țară, Amin are propriul său reality-show la TV, propriul stu- dio de înregistrări și este hairstylist, make-up artist și actor premiat. Este un bărbat solid, cu barbă, cu prezenţă impu- nătoare, ale cărui crize permanente și urgenţe minore de fa- shion ţineau pe toată lumea cu nervii întinși, dar a cărui voce puternică, paternă, aducea de asemenea calmul în sală. Unul dintre tipii cu care m-am întâlnit la un after-party fuma hașiș cu opium. Cu ochii ieșiţi din orbite mi-a oferit atât cocaină cât și ocazia de a fi starul prezentării lui de a doua zi. Mi-a promis că Tariq îmi va face coafura și machiajul și că voi primi un instructaj scurt pentru a urca pe podium. Am acceptat a doua ofertă. Prezentările de a doua zi au fost întrerupte de căderi de curent și de absenţe ale designerilor. Indienilor invitaţi la eveniment nu li s-a acordat viza la intrarea în ţară. La un mo- ment dat Tariq și-a ieșit din minți și tot acoperea obiectivele noastre foto. Am simțit că se săturaseră de noi. Așa cum mă temeam, Tariq a dat în cap ideii participării mele la prezentare, declarând că părul meu blond face ca acest lucru să fie „imposibil din punct de vedere logistic”. Când fete-

„imposibil din punct de vedere logistic”. Când fete- Dacă ești unul dintre mullahii care au avertizat

Dacă ești unul dintre mullahii care au avertizat că evenimentul ar putea fi lovit de atentatori sinucigași cu bombe, poţi muri după haine d-astea la propriu.

le au ieșit din camera de machiaj, am înţeles cam ce voia să zică. Toate aveau extensii împletite, inspirate din portul tradițional, cum spune Tariq, „o fuziune de rasta și împletituri tribale tra- diţionale din nordul Pakistanului”. Am fost de acord că proba- bil n-aș fi reușit să intru cu mult aplomb în pielea acestui tip de personaj. Spre sfârșitul săptămânii ne-am întâlnit cu niște studenţi și m-am trezit la un moment dat că probam hainele lor, inclusiv niște costume de PVC care rivalizau ca inspiraţie și tehnică de fabricație cu creaţiile de la colegiul Central Saint Martins. Nu m-au lăsat să mă dezbrac ca să le probez, așa că a trebuit să le îmbrac peste hainele mele. Când i-am întrebat din ce s-au inspirat, studenţii s-au pus să dea răspunsuri lungi despre pace, dragoste, spiritualitate și Lady Gaga, folosind expresii gen „același sânge”, „nu sunt te- rorist” și „Rihanna e cea mai tare!”. Cel mai bun citat pe care l-am primit: „Moda, nu dronele, salvează Pakistanul”. O perspectivă diferită a venit din partea unei persoane importante, a cărei identitate am căzut de acord să rămână secretă. El ne-a explicat că ţara va lua foc în timpul generaţiei următoare și că accesele de liberalism sunt ultimele manifes- tări ale elitei pakistaneze aflată pe cale de dispariţie. Beat, îmbrăcat într-o bluză de mătase cu păuni, ne-a tot repetat că infrastructura ţării este afectată cronic și că majoritatea oamenilor sunt atât de săraci încât școlile radicale nu sunt numai cea mai atrăgătoare opţiune pentru tineri, ci probabil singurele instituţii care pot să le ofere într-adevăr mâncare, adăpost și sentimentul unui sens în viață.

mâncare, adăpost și sentimentul unui sens în viață. Un reportaj complet cu ce s-a întâmplat în

Un reportaj complet cu ce s-a întâmplat în Islamabad vedeți pe VBS.TV.

MODA STRĂZII

O perucă și niște machiaj încă mai păcălesc poliția canadiană

TEXT ȘI FOTO: JEN OSBORNE

C a asistent social part-time specializat în reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri în cartierul Downtown Eastside (DTES) din Vancouver, Canada, îmi petrec două zile pe săptămână vorbind

cu câteva sute dintre cele aproximativ 18.000 de persoane dependente de droguri și marginalizate adunate în această regiune. Recent, am început să fotografiez unele dintre ele, atât înainte cât și după ce s-au dichisit pentru a ieși seara în oraș să facă ce vor ele să facă: să scoată bani, să se prostitueze, să cerșească, să le facă unora laba pe mașini, să caute în gunoi sau să jefuiască. Lucrurile astea implică aproape de fiecare dată procurarea de droguri. Cele șapte femei care apar în această serie se luptă cu o dependență sau alta, și fiecare intră în una dintre aceste categorii posibil stigmatizate: pozitive de HIV sau de hepatită C, travestite, bolnave de cancer, dealeri de droguri, venituri mici, schizofrenie, bipolare, prostituate sau abuzate din punct de vedere sexual. Îmbrăcămintea excentrică pe care o poartă, chiar dacă nu mereu studiată, le camuflează și este funcțională. Pot face un ban și sunt în același timp ferite de privirile gaborilor băgăcioși interesați să prindă sursele adesea disperate ale necazurilor asociate cu mizeria comuntății DTES. În timpul petrecut împreună le-am rugat pe fiecare dintre aceste femei să explice calitățile aspectului lor modificat și să-mi spună ce altceva s-ar putea ascunde în spatele costumelor și perucilor pe care le poartă.

[Notă: Aceste șapte femei nu sunt neapărat asociate unui comportament negativ. Ele se prezintă astfel lumii dintr-o varietate de motive. Unele dintre ele nici nu sunt cu adevărat femei și toate au ales să folosească nume false.]

femei și toate au ales să folosească nume false. ] „Îmi fac părul și mă machiez
femei și toate au ales să folosească nume false. ] „Îmi fac părul și mă machiez

„Îmi fac părul și mă machiez de când aveam aproximativ 11 ani. Folosesc mult machia- jul emfatic, ca la televizor sau la teatru. Îmi place să fac asta aproape zilnic. Îmi place să

spun că mă machiez «ca o prințesă». E unic. Mi se zice că sunt o dubioșenie, o ciudată. N-am văzut pe nimeni care să se machieze așa cum o fac eu. Scopul meu final când mă machiez așa e ca nimeni să nu mă poată copia. Îmi place sclipiciul, după cum vedeți. Îmi place să port multe culori. De asemenea, îmi place negrul. Negrul este, probabil, una dintre culorile mele preferate − alb și negru. Îmi place să-mi spun Sparkles. Port mereu paiete. Mă fac să mă simt abordabilă, prietenoasă, caldă. Atrag o grămadă de atenție. Razele soarelui le face să arate absolut superb. Sunt distractive, unice, atractive și de cele mai multe ori te fac să te simți bine pe dinăuntru.”

STEPHANIE

„Obișnuiam să vând droguri și voiam să separ chestia asta de viața mea personală. Datorită
„Obișnuiam să vând droguri și voiam să separ chestia asta de viața mea personală. Datorită

„Obișnuiam să vând droguri și voiam să separ chestia asta de viața mea personală. Datorită machiajului extrem nimeni nu mă putea recunoaște alături de copiii mei. Poliția m-a arestat

o dată acasă și până nu mi-au luat amprentele n-au fost siguri că au prins persoana potrivită, pentru că eram nemachiată. Ăsta e motivul pentru care am început s-o fac. Cred că sunt frumoasă în mod natural, iar acum asta e doar o modalitate jucăușă de a șoca oamenii și chiar și pe prietenul meu. Sunt mai îndrăzneață când sunt aranjată. Încerc mai multe lucruri − mă duc în restaurante drăguțe. Când nu sunt aranjată, sunt ceva mai timidă. În ultima vreme m-am inspirat din cultura din care provin. Sunt amerindiană și tatăl meu a fost doctor. Mă gândeam să pun bazele unei linii vestimentare din piele de elan și chestii de genul ăsta. E atât de neandertalian. Mi se pare sexy.”

CHERYL

ăsta. E atât de neandertalian. Mi se pare sexy.” CHERYL „Îmi folosesc fața și corpul ca

„Îmi folosesc fața și corpul ca artă, ca o pânză. Așa îmi exprim sentimentele și pe mine. În prezent există accesorii de păr pe care ți le aplici și care arată cu totul natural. Nu sunt neapărat

extensii, există și meșe cu agrafe pe care ți le pui în păr, iar oamenii zic: «Oau, ce bine arată». Multă lume care apare la TV, mai ales femeile, le folosesc. Nu te trezești dimineața cu el arătând așa. Cartierul DTES e la fel de eclectic precum e moda. Îmi place la nebunie când oamenii își alocă, ca mine, timp să se dichisească − să-și pieptene părul, să se îmbrace curat sau când femeile își spală fețele, își aplică un machiaj proaspăt și sunt prezen-

tabile. Eu o fac și sper că asta îi influențează și pe alții s-o facă. Îmi place să fiu atrăgătoare.”

LAURA

alții s-o facă. Îmi place să fiu atrăgătoare.” LAURA „Acum șase ani am făcut cancer și

„Acum șase ani am făcut cancer și la câteva luni după aceea a început să-mi cadă părul. Și, desigur, lucrul normal pe care o femeie îl face după asta e să-și refacă podoaba capilară. Stau foarte prost cu

nervii și a durat ceva până să-mi crească părul la loc, așa că mi-am cumpărat o perucă. Încă îmi mai place să o port. Poți să fii o persoană diferită oricând. Și sunt ieftine − dacă nu sunt făcute din păr uman − costă doar vreo 50 de do- lari. Era un tip care căuta prin gunoaie și care a găsit vreo 30 de peruci blonde de foarte bună calitate. Erau superbe. Am cumpărat trei. N-o să intru în detalii pentru că acest delict e încă nerezolvat, dar tipul a reușit să dea o spargere destul de mare purtând una dintre ele. Apare pe camera video dar încă nu l-au prins datorită perucii.”

CAROL

„Vreau să fiu o persoană total diferită în fiecare zi. E ca și când ai

„Vreau să fiu o persoană total diferită în fiecare zi. E ca și când ai fi supererou. Îți pui o pelerină și te schimbi − poți să fii altcineva și scapi de depresie. E ca și când ți-ai schimba

întregul… sine. Îmi place să fac cumpărături în magazine second-hand și să-mi cos propriile haine și lucruri. Nu- mi place să port aceleași chestii pe care le are toată lumea, așa că mă uit mereu după lucruri diferite. Trec de la o extremă la alta. Toate perucile care se găsesc aici par a fi în același stil așa că le tai, le schimb, le vopsesc și le pun șuvițe. Le fac să semene mai mult cu mine.”

TIFFANY

șuvițe. Le fac să semene mai mult cu mine .” TIFFANY „Părul meu e prea scurt

„Părul meu e prea scurt ca să mă simt bine purtându-l așa. Până crește voi continua să port peruci cu păr mai lung. Perucile sunt ceva de purtat − încă o nenorocire scumpă, cum e și manichiura.

Nu-mi pun unghii false, mai degrabă îmi pun păr fals. Purtând peruci poți să scapi de oameni dacă încearcă să afle unde te duci. Dacă hoinărești prin oraș, e posibil să scapi. Dacă sunt lenți și dacă asta e ceea ce vrei să faci, desigur. N-ai purtat niciodată una? Ți-ai vopsit vreodată părul într-o culoare punk? Te-ai ras vreodată în cap? Nu, n-ai fă- cut-o! Nu! De fiecare dată când mă uit la un videoclip încerc să mă aranjez precum curvele. Doar de dragul prostelii. Am propria mea freză Bieber. Da, freza mea Bieber! Într-un stil feminin! Dar tot scurt-băiețește e.”

JACKIE

stil feminin! Dar tot scurt-băiețește e.” JACKIE „Port peruci datorită prietenei mele cele mai bune,
stil feminin! Dar tot scurt-băiețește e.” JACKIE „Port peruci datorită prietenei mele cele mai bune,

„Port peruci datorită prietenei mele cele mai bune, Antoinette, o travestită de 55 de ani. Eu am avut mereu părul lung, dar cineva mi l-a tăiat pentru că nu voiam să mă culc cu el. Asta a schimbat totul la

mine − senzualitatea, sexualitatea, tot. Într-un final am contactat MRSA, super-virusul din St. Paul. E o infecție foarte agresivă care se manifestă într-o formă care-ți mânâncă carnea. I se spune celulită − bucăți de carne din tine mor, pur și simplu. Mi-am pierdut ochiul din cauza MRSA. Aveam mereu cocaină pe degete și duceam mereu mâinile la ochi. Pentru că nervii îmi erau paralizați nu simțeam. M-am dus la oftalmolog și mi s-a spus că arăt ca și când aș avea zece mii de zgârieturi mici pe suprafața corneei, ceea ce permitea instalarea infecției MRSA. Într-o zi m-am întâlnit cu cineva care vânduse o bicicletă BMX pe care o primisem cadou de ziua mea. N-a vrut să plătească. A făcut să pară ca și când eu aș fi furat bicicleta și a făcut un mare tămbălău. L-am lăsat să-mi tragă trei pumni în față. Și când a făcut asta, mi-a sfâșiat și mai rău corneea, iar asta i-a permis infecției cu stafilococul MRSA să se instaleze din nou în camera ochiului meu. Practic, ochiul mi-a explodat.”

LIZA

MRSA să se instaleze din nou în camera ochiului meu. Practic, ochiul mi-a explodat.” LIZA 22

CHOLOMBIENII

Perciuni gelaţi şi muzică cumbia în nordul Mexicului

TEXT: BERNARDO LOYOLA FOTO: DE STEFAN RUIZ

A mbasada columbiană” din Monterrey (Mexic) este în-

conjurată de un mic bordel și de niște gherete care vând

fake-uri polo și DVD-uri piratate cu porno pentru amatori.

„Ambasada” este de fapt un mic stand pe strada Revolución al că- rui proprietar este un tip pe nume Mario Durán. El vinde orice mărunţiș imaginabil importat din Columbia: tricouri, abţibil-

duri, steaguri, lanţuri de chei, vederi cu peisaje tropicale, pălării de paie, tobe și instrumente tradiționale, guacharaca și, în pri- mul și în primul rând, muzică cumbia. Din anii ’60 lumea din Monterrey (mai ales cei din cartie- rele mai sărace La Independencia și La Campana) dansează pe cumbia columbiană. Cum a ajuns acest oraș industrial din nord să fie un avanpost pentru cumbia este încă un subiect dispu- tat. Potrivit unei legende, un grup de muncitori imigranți din San Antonio a invitat niște colegi columbieni să-și petreacă Crăciunul în Monterrey, iar aceștia au adus mai multe discuri de-acasă, pe care să le mixeze la petreceri. După o altă versiune, pe care majoritatea localnicilor cu care am venit aici a negat-o vehement, albumele au ajuns în Mexic la pachet cu transporturile de cocaină ce se îndreptau spre Statele Unite. Varianta cea mai neinteresantă, dar probabil adevărată, este cea după care sonideros locali (DJi cu sisteme mobile de sunet) au început să aducă albume columbiene în Ciudad de Mexico pur și simplu pentru că le-au plăcut. Unui sonidero anume, Gabriel Dueñes, și fiului său, Ido Dueñes, li se atribuie sound-ul definitoriu pentru cumbia din Monterrey. Gabriel, acum în vârstă de peste 60 de ani, încă are un chioșc unde vinde tricouri, CD-uri piratate cu coperte fotocopiate și propriile mixuri. El mi-a spus că în timpul unei petreceri din anii ’60 casetofonul s-a supra-încălzit și muzica se auzea mai lent. De atunci oamenii au început să îi ceară versiunile încetinite ale mixurilor, și astfel s-a născut cumbia rebajada. Potrivit lui Toy Selectah, un localnic din Monterrey și practic varianta mexica- nă a lui Diplo, muzica cumbia pentru fumătorii de marijuana a fost baza pentru ceea ce DJ Screw făcea în anii ’90 în Houston, ceea ce are sens având în vedere miile de muncitori imigranţi din Monterrey care trăiau acolo pe vremea aia. De-a lungul timpului, cumbia din Moterrey s-a transformat în ceva original, într-un stil conturat printre fanii lui din clasa muncitoare, care nu sună nici columbian, nici mexican. Și nici

a altceva. În fiecare duminică după amiază, după ce au dansat tot we- ekend-ul prin baruri și cluburi de prin tot orașul, mai mulţi

colombianos mexicani se strâng în faţa magazinului 7-Eleven de

la parterul Turnului Latino din centrul Monterrey-ului. Inspiraţi

de cholos (trad.: „corcitură”, termen injurios care desemnează persoanele de origine mixtă amerindiană și hispanică) din LA și de un ideal mitic al Columbiei tropicale, colombianos poar- tă poncho-uri sau cămăși înflorate peste cei mai largi pantaloni pe care i-aţi văzut vreodată. Dacă se poate, acestea sunt asortate cu șireturile și Converșii, (unul din puștii pe care i-am întâlnit poartă prin rotaţie patru perechi de Chuckși, cu șapte culori de

șireturi), și apoi încununate cu o șapcă de baseball personaliza- tă, purtată în așa fel încât să stea agăţată de creștetul capului, dar fără să-l acopere. Fiecare centimentru vizibil al șepcii este inscripţionat sau brodat cu expresii. De obicei, printre ele se numără porecla purtătorului, numele prietenei, numele găștii, al postului de radio preferat, al zonei unde locuiește etc. Unii colombianos poartă în jurul gâtului, pe post de talisma- ne protectoare, iconiţe numite escapularios, cu imagini cu San Judas Tadeo, Fecioara Maria din Guadalupe, Sfânta Moarte care

e din ce în mai la modă și chiar Pancho Villa. La început acestea

semănau cu cele purtate de călugări, dar în scurt timp s-au trans- format în panouri uriașe folosite pentru a transmite aceleași informaţii ca și șepcile. Numele găștilor, gen Los Temelocos, La Dinastia de los Rapers, Foxmafia și Latinaz, sunt brodate cu lite- re mari pe bucăți de material. Unul din băieţii pe care i-am văzut avea numărul 10,90 scris pe escapulario. L-am întrebat dacă e frecvenţa unui post radio care îi place și mi-a răspuns că este o trimitere codată la toluen, substanţa chimică din solventul de vopsea cu efecte inebriante. Talismanele sunt excelente, dar cel mai important aspect al modei colombiano este freza specifică, inspirată în egală măsură de hip-hop-ul american, reggaeton-ul puertorican și reprezentările străvechi ale lupătorilor azteci. Spatele capului este ras, cu excepţia unui petec pe ceafă. Părul din creștet e tuns scurt și ridicat, iar în faţă are șuviţe gen emo de pe vremea romulanilor. Și, cel mai im- portant, perciunii gen Snoopy pornesc din vârful capului și sunt lipiţi de obraji cu o tonă de gel. Ei numesc asta Estilo Colombiano.

Scena columbiană din Monterrey, exceptând consumul oca-

zional de solvenţi, e destul de liniștită. De exemplu, tinerii care stau în faţa magazinului 7-Eleven merg acolo pentru că postul lor de radio preferat, XEH 1420 AM are sediul la etajul 20 al clădirii unde e și magazinul. Folosesc o cabină telefonică pentru

a

suna toată după-amiaza la postul de radio ca să ceară melodii

și

să facă dedicaţii pentru câte 60 de nume ale prietenilor și iubi-

telor lor. În timp ce alte genuri muzicale din nordul Mexicului,

cum ar fi narcocorridos, sunt pe faţă imnuri ale traficanţilor locali de droguri, cântecele pe care le ascultă colombianos sunt despre dragoste, pace și prietenie. Dar, ca pretutindeni în Mexic, atmosfera în Monterrey este plină de tensiune. Cartelurile de droguri folosesc adesea rulote pentru a bloca străzile principale, exploziile de grenadă se petrec mai frecvent, iar unele cluburi pe care le frecventau colombia- nos au fost cucerite de narcos. Toată lumea e cu nervii încordaţi, iar în orașe precum Monterrey, unde diferenţele între clase sunt extreme, cei care se îmbracă diferit sau ies în vreun fel în eviden- ţă sunt adesea supuși discriminării. Mulţi dintre cei cu care am vorbit ne-au povestit cum au fost bătuţi de soldaţi sau poliţiști și cum le-au fost tăiaţi perciunii cu foarfece sau cuţite. Mulţi s-au ras complet în cap și au renunţat la pantalonii largi pentru

a evita problemele. Dar colombianos fideli merg înainte în ciuda

oricăror pericole, turnând tone de gel pe perciunii lor super lungi, în timp ce dansează toată noaptea pe ritmurile insuportabil de lente ale cumbiei pentru fumători de gigi.

pe ritmurile insuportabil de lente ale cumbiei pentru fumători de gigi. ENRIQUE „PELÓN” OLVERA 24 VICE
pe ritmurile insuportabil de lente ale cumbiei pentru fumători de gigi. ENRIQUE „PELÓN” OLVERA 24 VICE

ENRIQUE „PELÓN” OLVERA

DIEGO CRISTIAN „CLON” MICHEL 26 VICE VICE 27

DIEGO

DIEGO CRISTIAN „CLON” MICHEL 26 VICE VICE 27
DIEGO CRISTIAN „CLON” MICHEL 26 VICE VICE 27

CRISTIAN „CLON”

MICHEL

SAMUEL „SAMMY” MARTINEZ JUAN „EL TOPO” 28 VICE VICE 29

SAMUEL „SAMMY” MARTINEZ

SAMUEL „SAMMY” MARTINEZ JUAN „EL TOPO” 28 VICE VICE 29

JUAN „EL TOPO”

DOs

DOs Ia stai, a ajuns patinajul în mod secret o chestie super tare? M-am prins doar

Ia stai, a ajuns patinajul în mod secret o chestie super tare? M-am prins doar că e la un pas de dansul profesionist și de concursurile de frumuseţe, dar de obicei gay-ii sunt cobaii noștri. Tratată din acest punct de vedere, poza asta e mai amuzantă decât Bolan și Bowie la Studio 54 luându-se la trântă cu Mick Jagger.

Bowie la Studio 54 luându-se la trântă cu Mick Jagger. Ei, nu suntem noi o puţulică

Ei, nu suntem noi o puţulică simpatică? Nu suntem un iepuraș care ţopăie prin bucătărie în chiloţei negri? Nu suntem o albinuţă micuţă? Nu suntem o maimuţică obrăznicuţă, toc-toc tocând niște tochitură să băgăm la burtică? Doamne, ce mi s-a sculat.

să băgăm la burtică? Doamne, ce mi s-a sculat. Tipul ăsta e ca o versiune atenuată

Tipul ăsta e ca o versiune atenuată a ultimului DO, pentru care zilele de zbânţiuală s-au cam dus. Acum doar se suie din când în când pe bar, când e atmosfera potrivită, și trage un mic dans hopa-ţopa care produce lacrimi nostalgice în ochii veteranilor.

care produce lacrimi nostalgice în ochii veteranilor. Să fii un obișnuit de-al barului înseamnă mai mult

Să fii un obișnuit de-al barului înseamnă mai mult decât să apari o dată, de două ori pe săptămână acolo și să te contopești cu mobila. (Mai ales când e clar că barul este cel mai tare din New York, adică din lume). Practic, ca să devii barul ăla, trebuie să îți dedici tot timpul sincronizării la ritmul locului.

îți dedici tot timpul sincronizării la ritmul locului. Așa cum Hristos i-a spus lui Newt Gingrich

Așa cum Hristos i-a spus lui Newt Gingrich în timp ce târfa se zbătea pentru aer: linșează un pervers și fii-ta o să fie în siguranță o săptămână. Dar dacă o înarmezi, o ascunzi și îi povestești despre dracii negri din spatele gardului, o să fie cel mai inocent copil.

negri din spatele gardului, o să fie cel mai inocent copil. Moravurile sexuale s-au schimbat mult

Moravurile sexuale s-au schimbat mult în ultimii 100 de ani, dar încă n-am ajuns la „Bup, bup ce mai faci?”. Or fi câteva comunităţi emancipate de lesbiene unde genul ăsta de salut e la ordinea zilei, dar deocamdată nu faci decât să le oferi un motiv în plus prietenilor tăi să-ţi zică „Andy Periculosu’”.

prietenilor tăi să-ţi zică „Andy Periculosu’”. Ce dracu-i asta? Ciorapii se freacă simultan de cămașa de

Ce dracu-i asta? Ciorapii se freacă simultan de cămașa de lycra și de pantalonii catifelaţi, ceea ce nu atrage destule priviri, așa că ai luat șnurul de la o cortină de teatru pentru a adăuga un ornament mișcător? Arăţi ca o chestie de care taică-meu s-ar oftica că maică- mea a cumpărat-o la un târg de artă.

oftica că maică- mea a cumpărat-o la un târg de artă. Mai ţineţi minte primul val

Mai ţineţi minte primul val de entuziasm de când aveaţi 13 ani și aţi început să aveţi prietene și să ascultaţi muzică și totul era gen „Mi se rupe ce cred alţii, mi se rupe de TV, nu există probleme, orașul ăsta e al meu, iar realitatea e orice aleg eu să fac din ea”? Habar n-aveţi ce aproape eraţi în fiecare zi de-o bătaie soră cu moartea.

DON’Ts

în fiecare zi de-o bătaie soră cu moartea. DON’Ts „Americanii cred că e amuzant când Mihai

„Americanii cred că e amuzant când Mihai zice «Să fie party!», dar dacă chiar l-ar vedea făcând asta în parcarea festivalului, în toaleta aeroportului, în metrou sau de unul singur într-un apartament în București, atunci ar înţelege că nu e amuzant deloc”.

București, atunci ar înţelege că nu e amuzant deloc”. Nu vi se pare bizar că aceiași

Nu vi se pare bizar că aceiași bogătași care mor dacă aud cuvântul „muie” la TV n-au nicio problemă cu faptul că fiicele lor pre-adolescen- te încalecă regulat un surogat gigant de pulă, distrugător de himen? Care-i treaba? Băieții n-au voie s-o ardă alături de-o pereche giganti- că de țâțe. Clar, băieții n-au voie să-și petreacă toată după-masa terorizând cururi cu țâțele lor.

DOs

DOs Îmi pare rău, fetelor, știu că vă place să vorbiţi despre „buci” pentru că asta

Îmi pare rău, fetelor, știu că vă place să vorbiţi despre „buci” pentru că asta vă face să vă simţiţi ca niște mătuși nimfomane, dar ne luăm fundurile înapoi. Prietenei mele i-au trebuit 15 ani de futai ca să realizeze că gaura unui tip se contractă când își dă drumul, iar între timp eu am scris o dizertaţie despre Tremurul Perineal în Triunghiul Urogenital din memorie. Chestiile pe care gayii vi le-ar putea spune despre fund sunt imposibil de deosebit de magie.

putea spune despre fund sunt imposibil de deosebit de magie. De ce le spune Cosmo cititoarelor

De ce le spune Cosmo cititoarelor sale că trebuie să dea bani pe lecţii de muie, ulei de corp și bile anale când tot ce vrem sunt lucruri pe care femeile deja le au, gen areole deformate și vânătăi ciudate chiar la baza crăpăturii fundului?

și vânătăi ciudate chiar la baza crăpăturii fundului? Când australiencele au văzut filmuleţele de la Ziua

Când australiencele au văzut filmuleţele de la Ziua Fără Pantaloni din New York, în loc să facă „Ha”, au zis „Cacialma”. Acum toată lumea se simte ca dimineața-după-sex, cu banii și ochelarii de soare vârâţi în chiloţi, iar singurul lucru care ţine pe loc pădurea de erecţii sunt omniprezenţii papuci.

pe loc pădurea de erecţii sunt omniprezenţii papuci. Valabil și pentru când te exciți la gândul

Valabil și pentru când te exciți la gândul de a-ți înghesui curul și țâțele în materiale dubioase gen gumă sau spandex. Mai țineți minte Kids in the Hall, atunci când Scott e mama și zice: „Fac orice mai puțin să te- ntâmpin la ușă împachetată-n plastic”? E un lucru pe care nicio femeie nu s-ar arunca să-l facă, cu excepția situației în care-ar spune „La mulți ani, sper că treaba asta te excită”.

spune „La mulți ani, sper că treaba asta te excită”. Dăcă mă gândesc mai bine, poate

Dăcă mă gândesc mai bine, poate că e o idee bună că Fără Pantaloni se întâmplă doar o dată pe an. Ultimul lucru care ne lipsește e să ne chinuim să facem treabă în timp ce peste tot se fâţâie cururi care ne plesnesc peste feţele libidinoase precum un desen viu de R. Crumb. Mai rar e suficient.

precum un desen viu de R. Crumb. Mai rar e suficient. Mike tot dă înapoi radioul

Mike tot dă înapoi radioul la postul ăla pe care cântă mereu Miss You și e ceva gen, omule, nu vreau să mai ascult piese Stones din epoca lor homo în timp ce stau cu mâna blocată într-un tub de 20 de

cm lungime, mai ales când am încheietura încă în ghips de după accidentul ăla de barcă de la sor- ta de-acasă. Dar măcar am reparat radioul din dubiță așa că sunt în control atunci când…

din dubiță așa că sunt în control atunci când… Care e problema? Tipul ăsta e la

Care e problema? Tipul ăsta e la cel puţin două generaţii distanţă de oamenii care

au furat pământul indienilor și voi ziceţi

că nu poate purta niciun fel de accesorii ceremoniale ca să arate că e un spirit liber?

Ce vrăjeală gay de corectitudine politică.

spirit liber? Ce vrăjeală gay de corectitudine politică. Ok, ce-ar fi să băgăm mai mulţi bani

Ok, ce-ar fi să băgăm mai mulţi bani în treaba asta și s-o facem să arate ca un tărâm al viselor hetero siropoase, ca o versiune Trail of Tears a filmului Mandingo? Ar fi mai bine, nu?

DON’Ts

Tears a filmului Mandingo ? Ar fi mai bine, nu? DON’Ts Ce e trist aici e

Ce e trist aici e că tipul ăsta nu e neapărat biciuit. Cred că e doar un tătic standard de canapea care s-a lăsat cam prea dus de val și acum își dă seama că de la „Nu lua cămașa aia, te rog” s-a ajuns, de mulți ani, la o situaţie retardă gen “Donny & Marie trăiesc în Miami”.

retardă gen “Donny & Marie trăiesc în Miami”. O, da, Ira, minunat! Eu mă chinui în

O, da, Ira, minunat! Eu mă chinui în ultimele două DON’Ts să fac dreptate în numele poporului tău, iar tu vinzi pe Etsy, ce-s ăia, mocasini Ugg? Pe bune? Uggasini? Las-o baltă, prietene.

ȚINUTE DE DEȚINUTE

FOTO: VLAD BRĂTEANU STYLING: DEȚINUTE & DANA ANGHEL

Text: Ioana Moldoveanu Deținute: Florentina, Simona, Gabi, Corina, Ioana, Claudia, Țuțu, Angie

În zilele noastre deținuții se îmbracă după bunul plac. De câțiva ani uniformele au fost scoase, iar singura condiție în materie de haine de pușcărie este decența. Ne-a trecut prin minte că trebuie să existe fashion și după gratii. Ne-am dus să vedem dacă e așa la sin- gurul penitenciar de femei din țară, situat undeva la capătul satului Târgșorul Nou, din județul Prahova.

Î n fața porților de fier mi se pune un gol în stomac. Mă aștept să se deschidă în fața mea Bastilia. Sau măcar Jilava. Găsesc în schimb o combinație dubioasă între spital și mânăstire. În curtea interioară domnește biserica, printre flori și liniște de mormânt. Însă pe culoarele

tapetate cu faianță miroase a transpirație, iar gălăgia este infernală. Ca a unui stol de ciori. Cuiburile cu paturi suprapuse arată de parcă ar fi din căminele studențești, foarte cozy. Singurul lucru care aduce a pușcărie sunt ușile din fier ale celulelor, dar cu perdeluțe de cantină la gratii, prin care străbate limbajul femeilor, de cele mai multe ori muist. Aici, o pereche de căști de iPod înseamnă evadare. Nu există lidere de grup, cum am văzut

în filme și rar se leagă prietenii între deținute, dar când se-ntâmplă sunt foarte strânse și ex- clusiviste. OK băieți, există câteva cupluri de lesbiene, dar nu se iubesc cât se protejează una pe cealaltă. Scandal poate ieși din te miri ce, iar femeile – se știe –, sunt isterice. În funcție de cât de nasoală e fapta comisă, fetele sunt încadrate la diferite regimuri de detenție și re- partizate în diferite aripi ale clădirii, astfel încât să nu se întâlnească. Femeile cu cele mai grele pedepse nu ies la aer decât o oră pe zi. Celelalte își caută o nouă vocație la cursurile de croitorie, se alfabetizează la școală sau lasă timpul să treacă la film, la bibliotecă sau la coafo- rul unde prestează o colegă de-ale lor. Pensatul, manichiura și alte chestii de genul ăsta fac timpul să treacă mai repede. Cele 660 de deținute stau în celule de câte opt, 12 și 16 persoane. Din lipsă de spațiu li se permite să țină în cameră un număr limitat de articole de îmbrăcăminte. Restul sunt depozitate într-o magazie, din care au voie să ia un nou schimb când îl duc pe celălalt la spălat. Detergent de rufe își pot cumpăra de la magazinul închisorii, unde au și cosmetice proaste. N-au voie să primească smacuri de-acasă, dar astea se strecoară. Le folosesc mai ales la vizită și în instanță, echivalente unei ieșiri în oraș. Pentru ele se urcă pe tocuri și se aranjează. În interior trebuie să se camufleze cu peisajul general auriu și kitchos. Dacă sunt diferite stârnesc invidii și atrag înjurături de genul „curvo”. Ca să facă munca de casting mai ușoară, un gardian ne-a ghidat prin celule și ne-a dat câteva ponturi de fete bune. Am ales opt, condamnate între unul și 20 de ani (anul penal are opt luni), pentru crimă, tâlhărie, înșelăciune, trafic de coca, pastile și dava. Le-am pus în față o grămadă de haine și le-am rugat să-și compună singure ținutele, în combinație cu hainele lor, ca să le vină ca o mănușă, probably not the best. După care am început să tragem poze.

Florentina poartă fustă Adidas și haine din garderoba personală.
Florentina poartă fustă Adidas și haine din garderoba personală.

FLORENTINA 22 de ani, condamnată pentru tâlhărie. Flori avea talent la furat când era minoră, dar după un proces lung s-a trezit la închisoare

majoră. Este aici de un an și patru luni, iar în acest decembrie iese. Scormonește în punga cu haine și-alege o fustă care-i vine la țanc. „Mă îmbrac funky. Îmi place alb și roz. Și lejer, să mă simt cât mai comod. Mă duc la coafor:

mă vopsesc, îmi întind părul, îl tund cu gheruțe sau filat. Blugii tăiați sunt preferații mei. Nu-i fac eu, așa îi cumpăr.”

Simona poartă Rochie Adidas, Jeans Skinny Levi’s, ceas Patch Paperwatch de la Ollie Gang Shop
Simona poartă Rochie Adidas, Jeans Skinny Levi’s, ceas Patch Paperwatch de la
Ollie Gang Shop și pantofi sport Puma.

SIMONA 27 de ani, condamnată pentru trafic cu extasy. Simona era studentă la management financiar contabil, iar ca hobby vindea pastile prietenilor. Era ultima verigă din rețea. Când a fost să fie, i-au săltat pe toți 14.

Inițial a primit 13 ani, apoi pedeapsa i-a fost redusă la cinci. Muzica este singura ei evadare, așa că i-am trimis niște CD-uri de la Localrec.ro, prin poștă. În două luni iese. O așteptăm pe la noi să-i dăm și-o revistă. La club nu se mai întoarce, că vrea să înceapă o viață pe curat. „La party purtam teniși, pantaloni largi, eșarfe, dar în penitenciar nu mi-am putut păstra stilul. Deși tot casual mă îmbrac, în pantaloni sport și tricouri. Aici, când arăți bine, ți se spune că-ți stă urât, caută să te denigreze. E multă invidie, dar eu nu cunosc sentimentul ăsta, le răspund că nu mă interesează.”

Gabi poartă colanți Only de la Outwear, cercei Outwear, maiou din garderoba personală.
Gabi poartă colanți Only de la Outwear, cercei Outwear, maiou din garderoba personală.

32 de ani, condamnată pentru trafic de cocaină. Gabi a terminat facultatea de ma- nagement din cadrul ASE-ului. A încercat tot ce se putea în materie de halucinații

din anul I. A fost greu să se lase, dar a trecut. Acum vrea un copil. E aici de aproape doi ani, din cei opt pe care îi are de săvârșit pentru 100 de grame de praf. Ne-a întâmpinat cu părul împletit

în codițe, pe care și le-a despletit halucinant de rapid, pentru cadrul din camera dragostei, acolo unde se întâlnesc fetele cu aleșii inimii sau în cazul ei, VICE. „Stilul meu depinde de situație. Acum sunt afro-punk, în altă zi casual, în alta port stiluri combinate. Aici trebuie să fii decent, dar e bine că poți fi tu. Îmi lipsește însă libertatea de a purta orice. Împrumut des haine de la Simona sau îmi aduce sora mea de acasă ce-și mai cum- pără pentru ea. Părul mi-l face aproape zilnic o colegă de cameră, Moriko. Nu-mi plac kitchul și paietele, dar pe culoare e o împopoțonare totală. Trendurile sunt stilul pipiță combinat cu gipsy și culmea prostului gust.”

GABI

Corina poartă rochie Only de la Outwear și coroniță din garderoba stilistului.
Corina poartă rochie Only de la Outwear și coroniță din garderoba stilistului.

CORINA 24 de ani, condamnată pentru complicitate la înșelăciune. Pe Corina am vrut s-o pozăm în biserică. Cum cu legea te mai pui dar cu Dumnezeu ba, gardienii ne-au lăsat, dar preotul ne-a dat afară. Așa că am

pozat-o sub clopotniță. Colege agățate de gratiile geamurilor strigau: “Prostituato”, iar ei îi flutura părul în vânt. „Aia de la coafor e inaptă. Au fost două de la mine din cameră. Dacă le punea un castron în cap le tundea mai bine. Pe

mine mă tunde cumnata mea, Angie. Suntem nedespărțite. Amândouă ne uscăm hainele la geamul camerei, unde am agățat o sfoară de gratii. Dacă întindem hainele în curte, rămânem fără ele.”

Simona poartă rochie Adidas, jeans skinny Levi’s, ceas Patch Paperwatch de la Ollie Gang Shop,
Simona poartă rochie Adidas, jeans skinny Levi’s, ceas Patch Paperwatch de la Ollie Gang Shop, balerini din
garderoba personală. Gabi poartă hainele ei. Ioana poartă o bustieră Levi’s, curea Only de la Outwear, colier
Outwear, colanți și cercei din garderoba personală. Claudia poartă colanți Adidas, tricou Levi’s, teniși din
garderoba personală.

34 de ani (prima din dreapta), condamnată pentru trafic de heroină. Claudia a ajuns la Târgșor acum un an, după ce a apărut pe o casetă video incriminatorie în care soțul ei vindea heroină. Mai are șase ani

și gata. Este cea mai sportivă dintre toate. „Înainte, rar mă îmbrăcam în fustă. Dar când o făceam, era pentru a fi elegantă. Atunci purtam fustă lungă, bluză cu mânecă scurtă, și-un papuc de vară. Și eram dichisită. Puneam și cercei, două inele, un lănțic. Mie îmi place aurul, dar aici am voie doar cu argint. În penitenciar mă îmbrac doar în pantaloni scurți și maiou, iar în cameră umblu în sutien. Există invidii, normal, cele urâte nu sunt căutate la vizită, iar cele care primesc vizite fac gașcă. Bătăile ies de la te miri ce, ultima dată s-a întâmplat când a intrat una încălțată pe covor, în cameră”.

CLAUDIA

Ioana poartă bustieră Levi’s, curea Only de la Outwear, colier Outwear, șapcă Levi’s, colanți și
Ioana poartă bustieră Levi’s, curea Only de la Outwear, colier Outwear, șapcă Levi’s, colanți și cercei din
garderoba personală. Claudia poartă colanți Adidas, tricou Levi’s și teniși din garderoba personală.

18 ani, condamnată pentru complicitate la tâlhărie. Înainte să ajungă la Târgșor, Ioana asculta hip-hop. De când e aici nu mai ascultă nimic, n-are la ce. E închisă de anul trecut, dar într-o lună scapă. Atunci va putea

dansa pe muzica Shakirei, care este totuși preferata ei. Pe caninul stâng poartă o pietricică strălucitoare precum cariera divei. „Bijuteriile mi le aleg după cum mă îmbrac. Acum sunt sport cu elegant. Aici, ăsta e trendul, toate se îmbracă așa. Îmi plac cerceii rotunzi, aurii, strasurile și chestiile mari, dar care se potrivesc. Cum mă îmbrăcam acasă, așa fac și aici, numai că închisă nu prea am cui să mă arăt. Port hainele pentru mine.”

IOANA

Țuțu poartă maiou Carhartt, jeans și bijuterii din garderoba personală.
Țuțu poartă maiou Carhartt, jeans și bijuterii din garderoba personală.

36 de ani, condamnată pentru omor. Pe Țuțu o cheamă Sorina, dar așa o alintă lumea. A primit 20 de ani pentru crimă, din care a făcut puțin peste un sfert. La casting ne spune că are 28 de ani, că măsura la fustă e „mini”, iar la

bluză e „roz”. La shooting murmură încontinuu „Iisuse”. Are emoții. Ne cere să ne întoarcem cu spatele, pentru a se schimba. Alege o bluză roșie care o înfierbântă, căci se pune să ne arate niște mișcări senzuale cu fierul de călcat, în atelierul de croitorie.

Apoi s-a întins pe jos, ca noi să vedem iubirea de sus. „Îmi place mult roșu, fusta mini roșie cu sclipici, să port maiou cu sutien și să fac casa modei, adică să mă plimb de colo-colo cu haine și să le prezint. Am făcut asta și în celulă, am făcut și striptease. Nu-mi place galben, dar îmi plac colanții. Bărbatul trebuie să fie spălat, la patru ace, parfumat pentru mine, nu pentru alta. Nu vreau să întârzie pe la cârciumi după ora șase seara. La opt să vină obligat acasă și să-mi ceară voie dacă vrea să plece”.

ȚUȚU

Angie poartă maiou Puma, skinny Jeans Levi’s, curea Vans de la Ollie Gang Shop.
Angie poartă maiou Puma, skinny Jeans Levi’s, curea Vans de la Ollie Gang Shop.

42 VICE

31 de ani, condamnată pentru complicitate la înșelăciune. Angie este cumnata Corinei. A făcut înot în bazin olimpic timp de 11 ani, are și patru medalii de bronz. Dar în penitenciar sala de sport s-a închis după ce niște

„maimuțe” au stricat banda de alergat. A fost măritată în Grecia unde șapte ani a făcut fotografii la nunți și botezuri. Avea un

atelier de Photoshop, din ăla cum s-au deșteptat românii să-și facă doar de câțiva ani. A făcut trei copii cu un cetățean elen,

iar acum are grijă de ei mama sa. Când o vizitează, se dau pe toboganul ăsta. „Cel mai mult îmi lipsesc copiii și liniștea – aici e o junglă. Dar îmi lipsesc și adidașii. Nu să-i port, să-i cumpăr. Mă îmbrac

sport. Dar când ies la instanță și la vizită îmi place să fiu elegantă, port tocuri foarte înalte, colanți și rochie. Îmi place și Dior, dar și Nike și Puma ăla original. Nu împrumutăm haine între noi pentru că facem ură de rasă. Suntem 16 în cameră, dintre care doar cinci românce. Și nici nu mă machiez, prefer să fiu naturală. Cosmeticele de la magazinul ăsta sunt proaste. Poți pri-

mi de-acasă dacă le bagi pe sub fructe. Dacă ai cap înveți asta în prima lună. Nu ți le confiscă, că doar nu sunt droguri.”

ANGIE

le bagi pe sub fructe. Dacă ai cap înveți asta în prima lună. Nu ți le
le bagi pe sub fructe. Dacă ai cap înveți asta în prima lună. Nu ți le
MANEVRA HEIMLICH FOTO: MIKE de LEON STILIST: IAN BRADLEY Asistent foto: Adam Crew Machiaj: Gayle
MANEVRA
HEIMLICH
FOTO: MIKE de LEON
STILIST: IAN BRADLEY
Asistent foto: Adam Crew
Machiaj: Gayle Carbajal
Păr: Mara Schiavetti
Modele: Cyndie Sträwhecker, Adam Kautz, Joshua Rome
Disclaimer: Următoarele instrucțiuni și fotografii au
fost făcute „de dragul distracției”. Cu alte cuvinte,
nu vă așteptați ca în aceste pagini de modă să găsiți
informații despre tehnici de prim ajutor, nătângilor.
Maieu Sophomore

44 VICE

VICE 45

2 Maieu Sophomore, fustă Quail
2
Maieu Sophomore, fustă Quail
Maieu Sophomore, fustă Quail; cămașă Ralph Lauren, pantaloni Shades of Grey by Micah Cohen, curea
Maieu Sophomore, fustă Quail; cămașă Ralph Lauren, pantaloni Shades of Grey by Micah Cohen,
curea vintage de la Screaming Mimi’s

Uită-te în jur. Dacă mai e lume prin preajmă, îndreaptă-te spre cea mai miloasă persoană din apropiere și pune-ți una sau ambele mâini în jurul gâtului. Umanoizii adaptați din punct de vedere social vor recunoaște în treaba asta semnul internațional al sufocării. Dacă ești abordat de cineva care face acest semn, rămâi calm și confirmă-ți că potențiala victimă se sufocă întrebând: „Te sufoci?”. Dacă respectiva persoană nu răspunde și nu respiră, există șanse ca el sau ea să se sufoce pe bune și atunci are nevoie de ajutor. Înainte să faci orice altceva, strigă: „Să cheme cineva salvarea!”

1
1

Dacă ți se pare că te îneci cu o bezea sau cu un alt obiect întreabă-te: „Chiar mă înec?”. Dacă răspunsul este: „Da, nu mai pot să respir nici pe nas, nici pe gură”, probabil că ceva îți blochează traheea.

46 VICE

VICE 47

Cămașă Wood Wood 3 48 VICE Odată ce ai confirmat faptul că respectiva persoană se
Cămașă Wood Wood
Cămașă Wood Wood
3
3

48 VICE

Odată ce ai confirmat faptul că respectiva persoană se sufocă, strânge una dintre palme într-un pumn și las-o pe cealaltă lejeră. Pune- ți brațul cu pumnul în jurul victimei și apară-i ferm abdomenul; pune-ți și celălalt braț în jurul ei, plasându-ți palma deschisă peste pumn. Ar trebui să pară că strângi puternic victima în brațe.

Cămașă Wood Wood; rochie Quail
Cămașă Wood Wood; rochie Quail
4
4

Execută patru sau cinci pulsații rapide și puternice în sus cu suficientă forță pentru a disloca și expectora obiectul blocat din gâtul victimei.

VICE 49

Cămașă aNYthing, pantaloni Shades of Grey de Micah Cohen, curea vintage de la Screaming Mimi’s;
Cămașă aNYthing, pantaloni Shades of Grey de Micah Cohen, curea vintage de la Screaming Mimi’s; rochie Won Hundred
5
5

50 VICE

Dacă ai noroc, victima va scuipa obiectul, care va ateriza la câțiva metri distanță. Felicitări! Victima salvată îți este acum datoare pentru tot restul vieții.

Rochie Won Hundred
Rochie Won Hundred
!
!

Acesta este rezultatul unei manevre Heimlich nereușite. Nu lăsa ca asta să ți se întâmple și ție!

VICE 51

PRIETENIE IMAGINARĂ

FOTO: ELLEN ROGER

STILIST: ALDENE JOHNSON Asistent fotograf: Hayley Brown Asistent stilist: Holly Barnes Machiaj: Martina Luisetti Păr:
STILIST: ALDENE JOHNSON
Asistent fotograf: Hayley Brown
Asistent stilist: Holly Barnes
Machiaj: Martina Luisetti
Păr: Mitsuka Enokida și Suzie Love
Stilist de compoziție: Sophie Eleanor Turner
Modele: Olga G de la FM și Cat de la M+P
Colier Fannie Schiavoni

52 VICE

Rochii vintage de la Beyond Retro
Rochii vintage de la Beyond Retro

VICE 53

Rochie Evil Twin pentru Urban Outfitters; rochie Temperley
Rochie Evil Twin pentru Urban Outfitters; rochie Temperley

54 VICE

Lenjerie de la Urban Outfitters; top de la Topshop

VICE 55

Rochie Vanessa Bruno; body vintage de la Chelsea Market
Rochie Vanessa Bruno; body vintage de la Chelsea Market

56 VICE

Kimono vintage de la Beyond Retro
Kimono vintage de la Beyond Retro

VICE 57

GARETH PUGH

INTERVIU: DARYOUSH HAJ-NAJAFI FOTO: MATTHEW STONE

Î n 2005, Gareth Pugh trăia într-un squat din Londra când toate revistele importante de modă din UK s-au lipit de el ca o tumoare îmbrăcată în Fred Perry. Proaspăt absolvent al facultății de modă și al unui internship la Rick Owens, ce a ajuns repede material de fantezie pentru

paginile de stil ale revistelor și un personaj reprezentativ pentru genul de chestie în jurul căreia lumea modei englezești creează vâlvă. Totul era justificat. Primul show al lui Gareth conținea outfit-uri gonflabile și haine ușor împrăștiate. Publicul care avea peste 30 de ani l-a lăudat cu jumătate de gură − la modul că totul era foarte bine și distractiv și mergea într-o direcție nouă dar, într-un final, hainele erau fără viitor și imature. Totuși, publicul de până în 25 de ani a aclamat modelele și hainele de pe podium, fiind de părere că s-a găsit într-un final cineva care să reinventeze moda secolului XXI și ne-a salvat pe toți de la regurgitările retro. După șase ani, site-urile de modă sunt inundate cu fotografii în care apar puști androgini dependenți de negru care arată exact ca Pugh. Direcția lui atrage genul de atenție și laude de obicei rezervate giganților vechi și prăfuiți. Apare anual în show-urile de la Paris și New York, lucrează și o arde cu cei mai eleganți oameni din lumea modei, cum ar fi Karl Lagerfeld și Mario

Testino. Noi îl știm de ceva vreme, totuși, așa că am reușit să-l convingem să ne acorde câteva minute pentru următoarea scurtă conversație.

58 VICE

că am reușit să-l convingem să ne acorde câteva minute pentru următoarea scurtă conversație. 58 VICE

VICE 59

Vice: Toată lumea spune că ești super-ciudat. Gareth Pugh: Pe bune?

Da. Artistul Matthew Stone a spus că ceea ce lumea nu înțelege este faptul că tu nu-ți percepi stilul de viață și de muncă ca fiind ciudate pentru că și tu ești la fel de ciudat. Nu mă gândesc la asta. Dacă aș face-o mi-aș petrece prea mult timp fără să muncesc. PJ Harvey a spus de curând același lu- cru la televizor − că și-a înțeles piesele abia la doi ani după ce le-a scris. Ceea ce fac eu e mai mult decât doar haine. E vorba de a scoate afară ceea ce e înăuntru și urlă cel mai tare. N-aș zice că e terapeutic. Nu e un lucru chiar atât de conștient.

E eficient, totuși, indiferent de ce faci. Ai reușit să treci prin asta în câteva situații destul de dure. Da, ani întregi părinții mei nu prea au înțeles. Nu întelegeau ce fac eu în Londra − de ce nu aveam un job și de ce făceam o grămadă de lucruri gratis și ieșeam în oraș atât de mult. Însă dacă nu făceam toate astea n-aș fi ajuns aici.

„În tot ce e creativ trebuie să ai mereu un simț sec al nemulțumirii față de ceea ce faci. Cauți perfecțiunea, dar nu o găsești niciodată.”

Ți-ai pus problema dacă asta va funcționa sau nu? Nu, doar mă bucuram s-o fac. Nu mă preocupa ce avea să ur- meze. A existat un punct acum vreo doi ani, chiar înainte de un show, când de-abia mai aveam bani să-mi duc echipa la Paris. Însă cred că e ca la Alcoolicii Anonimi: iei fiecare zi așa cum vine.

Cât a durat până să vinzi ceva? N-am vândut nimic până la al patrulea sau al cincilea show. Primul a fost o chestie făcută pe ultimul moment. Mă gândeam doar la spectacole și vindeam chestii după. Dar oda- tă ce începi să faci show-uri, te-ai urcat pe bandă și trebuie să continui.

Ăsta e locul în care te afli acum? În momentul de față mă simt între ciocan și nicovală. Lumea se așteaptă la un spectacol extraordinar, dar ca să poți face asta la Paris trebuie să vinzi o grămadă de haine. Asta înseamnă că lumea trebuie să-și poată imagina hainele pe umerașe.

Primele tale show-uri au fost super-imersive − privitorii erau chiar acolo, ca și când ar fi intrat într-un videoclip sau într-un joc pe calculator. E ăsta motivul pentru care ai fă- cut atât de multe filme? Prin filme pot să mă întorc cumva la estetica pură, să le arăt oamenilor lumea din capul meu și să mă mențin normal. Nu vreau doar să trântesc pur și simplu ceva în fiecare sezon.

Ai deschis recent un magazin în Hong Kong, corect? Da, a fost aranjat de oamenii care se ocupă de compania de import de acolo. Eu am lucrat la design, dar nu l-am văzut până să se construiască. Când mi-am văzut magazinul lângă Gucci a fost ciudat. Nevasta lui Rick Owens, Michelle Lamy, crede că femeilor cu bani din China le place să arate foarte chic, ca niște punkerițe avangardiste. Prezența mea acolo e justificată. În America sunt văzut ca fiind de nișă și straniu.

60 VICE

Deci îți place China? Iubesc Hong Kong-ul. Există un restaurant pe-un acoperiș acolo, între zgârie-nori, râu și mare, și e ca și când stai la mar- ginea lumii. E foarte postapocaliptic.

De ce ești certat cu tonurile de culoare? Conceptele mele se referă mai degrabă la un tot decât la de-

talii. Dacă aș face forme așa de mari în roz sau roșu probabil

ar fi prea mult.

Pot înțelege de ce adaosul de culoare la îmbrăcăminte cu umeri triunghiulari imenși ar fi puțin prea mult. Exact, formele astea sunt mai plăcute pe negru. Îmi plac și siluetele, care sunt negre. Deși sezonul ăsta chiar lucrăm cu materiale colorate: negru, albastru și auriu. Gen un albastru Yves Klein. Show-ul e despre feminitate agresivă și preoți supuși și e foarte Caravaggio.

Cărui fapt se datorează afinitatea ta pentru triunghiuri?

Sunt cele mai puternice forme. În arhitectură și inginerie,

de exemplu, sunt folosite pentru a obține forță interioară.

De asemenea, sunt și simboluri antice ale puterii, ale forței.

Să faci o piesă de îmbrăcăminte doar din triunghiuri e foarte

anti-corp. Poți crea forme neașteptate și interesante și face subtil referire la puterea triunghiurilor. Îmbrăcate de o femeie dau o anume tensiune care-mi place foarte mult.

Și

siluetele de extraterestru?

contesta folosirea termenului extraterestru. Cred că silu-

etele care se infiltrează în lucrările mele sunt pur și simplu o

versiune exagerată a formei feminine.

Care e direcția liniei tale de la an la an? Nu abordez India într-un sezon și Spania în următorul. Nu sunt unul dintre acei oameni care să caute următorul trend. Bănuiesc că e căutarea din spatele hainelor. În tot ce e creativ trebuie să ai mereu un simț sec al nemulțumirii față de ceea ce faci. Cauți perfecțiunea dar nu o găsești niciodată.

Crezi că tu și Rick Owens aveți același public? Eu nu prea am un grup sectar de oameni cărora să le placă chestiile mele așa cum are Rick. El ia ceva și rupe respec- tivul lucru în bucăți până arată de parcă ar fi fost târât printr-un șanț. Mie-mi place să lustruiesc, să fac respecti- vul lucru cât mai strălucitor.

De ce? Cineva m-a întrebat de ce tot ce fac trebuie să fie corect, și structurat, și curat. Cred că e din cauza haosului și dezordinii care mă-nconjoară. Sunt dezordonat și dezorganizat.

E moda chiar atât de distractivă pe cât pare?

A fost amuzant să merg în mașină cu Jeremy Scott, Suzy

Menkes, Jefferson Hack și Anouck Lepère spre palatul din Versailles. Cu toții voiam să vedem această expoziție Jeff Koon. Anouck a încercat să sară gardul, Jefferson s-a luat la bătaie cu un paznic, iar Suzy Menkes făcea poze. A fost ciudat.

Cred că de cum începi să te miști într-o lume diferită lucru- rile ciudate se-ntâmplă de la sine. Aaa, și atunci când am fost trimis la New York să fac un sho- oting cu Mario Testino. Am ajuns la Met Ball și m-am găsit să

fumez o țigară cu Christian Slater în toaletă în timp ce David Beckham se ușura la pisoar. Toaletele de acolo sunt un adevă-

rat focar de superstaruri. Pur și simplu nu-mi dădeam seama

ce caut eu acolo.

Pur și simplu nu-mi dădeam seama ce caut eu acolo. Un cadru dintr-un film pe care

Un cadru dintr-un film pe care Gareth l-a prezentat la New York, în 2009, în care joacă și Carson, iubitul lui Gareth, îmbrăcat ca o regină și făcut leoarcă de o ploaie neagră.

Datorită lucrărilor tale extraordinare, evident. Provii din zona liniștită a Sunderlandului, din nordul Angliei. Te-a afectat impactul brusc al carierei tale? Am lucrat cu o bloggeriță pe care o cheamă Dirtyflaws. Ea mi-a spus că, până nu mi-a văzut show-ul, nu prea i-a păsat de modă. Poate că n-aș fi crezut-o dacă nu mi-ar fi arătat tatuajul unuia dintre design-urile mele pe brațul ei. E plă- cut să simt că fac ceva care merge mai departe de mediul pe care l-a creat și face pe cineva să gândească diferit într-o anumită privință.

Ai spus cândva că design-urile tale vorbesc despre spațiul din jurul hainelor.

E complet relevant când vorbești despre haine. Ale mele nu

sunt despre linii desenate în jurul unei siluete. Sunt despre

depășirea figurii feminine și construirea de umeri și brațe mari. Sunt ca o armură.

Ce vrei să spui? Mărimea funcționează ca o mantie invizibilă: te uiți la haine,

nu la persoană. Sezonul trecut am încercat să fac ceva care nu

se vede folosind argintiul, care reflectă mediul din jur.

Ce creații de-ale tale i-ai dat mamei tale să poarte? Nu are nimic făcut de mine.

Ha! Ești cunoscut pentru zgârcenie. [Râde] Da, dar trebuie să-mi fur propriile mostre. Nu primesc

o cotă de comenzi personale. E o licență. Dar i-am dat mamei mele o haină Rick Owens, care-i place la nebunie.

Cum ai descrie modul în care te îmbraci? E destul de feminin. Nu mă gândesc la asta. Nu cumpăr niciodată haine, așa că nu am de ales când vine vorba de ce port. Sunt foarte norocos că

obțin o grămadă de lucruri de la Rick Owens sau că pot fura de la fabrică câteva din propriile mele chestii. În rest îmi cum- păr hanorace H&M și blugi Topshop. Dar am acest obicei foarte nord-britanic. Îmi place să mă îmbrăc elegant când ies în oraș. Nu încerc să fiu femeie, doar că e plăcut să te simți ca

o persoană diferită − ca și când ți-ai trage o palmă care te-ar face să arăți cu zece ani mai tânăr.

Ce faci în zilele tale libere?

E destul de trist că nu pot răspunde la întrebarea asta. Nu prea

am timp liber de niciun fel. Nu citesc, nu mă uit pe eBay după haine Norma Kamali vintage. Mă uit la Coronation Street și East Enders. Când fac lucruri obișnuite e ca și când aș lua o pauză.

Deci nu lași moda oarecum deoparte și mergi acasă? Nu, deloc − asta e ceea ce numesc eu să las moda deoparte. OK, am o haină de blană pe mine, dar asta e, cum ar veni… salopeta mea de studio.

Nu te strecori afară din casă în trening? Nu, acele zile au trecut. E ceva ce n-o să mai fac de-acum înainte.

te strecori afară din casă în trening? Nu, acele zile au trecut. E ceva ce n-o

VICE 61

62 VICE

HUSSEIN

CHALAYAN

INTERVIU: CONNIE WANG FOTO: JIMMY DANGER

Imagini de arhivă obținute prin amabilitatea lui Hussein Chalayan

S pre deosebire de cei mai mulţi dintre designerii care se încadrează în categoria

de avangardă a curcubeului modei, Husseyn Chalayan nu e un ciudat intenţio-

nat. Este plăcut și vorbăreţ și nu se oferă să le arate tinerelor care îi iau interviu

statui dezbrăcate cu el însuși. Nici nu vorbește despre chakre când îl întrebi din ce se inspiră. Colecţiile și colaborările sale (de exemplu, vasul în care Lady Gaga a fost adusă pe covorul roșu la premiile Grammy de anul ăsta), sunt incredibil de bine făcute și au fost apreciate aproape în unanimitate. După asta, aproape toate creaţiile lui au fost imitate sau furate flagrant de toate școlile de fashion design din lume. Ce-l face pe Hussein special este insistenţa cu care-și concentrează atenţia pe cele mai noi mijloace prin care materialele de bază sunt transformate în haine. El se află de mai mult timp în fruntea designerilor care folosesc ultimele invenţii tehnologice pentru a-și concepe colecţiile – rochii înţepenite în veșnică mișcare, tunici care trag cu lasere, materiale care se strâng sau își schimbă forma de unele singure și îl fac pe model să arate ca un fluture spaţial zburând înainte și înapoi în timp. Cu toate că la momentul acestui interviu este unul dintre cei mai ocupaţi designeri din lume, implicat până

la gât în pregătirile pentru Săptămâna Modei, e într-o zonă mentală mai bună decât orice alt om pe care îl cunosc. Iată ce a avut de spus despre cum poţi face fashion fără să sfârșești sărac, nebun sau mort.

VICE 63

Vice: Ești genul de designer care își petrece mult timp meditând în izolare sau concepi mai degrabă pe baza unui proces de tipul încercare și eroare? Hussein Chalayan: De fapt, e un pic din tot ce ai spus. Se poate ca o idee să-mi plutească prin cap o perioadă, dar e posibil și ca un sezon să te ducă direct la alt sezon. Ai peri- oade de muncă care sunt conectate. Apoi, desigur, venim cu idei, iar în cadrul acelei grile vom depista accidente care ne gândim că ar fi bune pentru casa de modă. Este un cadru care permite experimentarea.

Dar îți petreci mult timp retras, căutând în liniște contexte și conexiuni? Lucrez și cu echipe. De obicei, eu am o idee și fac o schiţă. Apoi lucrez cu uneltele mele pentru tipare, iar ceilalţi fac dra- pajul, apoi eu uit de ele și mă retrag.

„Mulți oameni din lumea modei repetă cicluri. Totul ajunge să arate ca în trecut, totul se regurgitează stilistic.”

arate ca în trecut, totul se regurgitează stilistic.” 64 VICE În termeni de design, munca ta

64 VICE

În termeni de design, munca ta este privită ca fiind foar- te integră. Cu toate astea, trebuie să joci după regulile calendarului, cumpărătorilor, editorilor și al băncii. Cum împaci toate lucrurile astea? Păi, cerinţele și ciclurile pieţei sunt cu siguranţă dificile. Pe de altă parte, uneori cred că restricţiile îţi permit să gândești în moduri alternative și, de fapt, te ajută să te dezvolţi. Nu poţi

să lucrezi constant în felul ăsta pentru că te pune la pământ.

Totul are de-a face cu modul în care te joci cu restricţiile și în care le transformi în lucruri pozitive.

Lucrezi cu niște materiale destul de neconvenţionale, cum ar fi lemnul și spuma acrilică. Există ceva ce ai fantaza să creezi, dar pur și simplu nu poţi? Ei bine, sunt multe, dar cred că le vei vedea când se vor în- tâmpla. Dar eu văd tot ce-am creat până acum ca pe un experiment. Încerc să-mi transform prototipurile în realitate.

Este studioul tău un labirint plin de tehnologie excentrică și inovativă? Cred că mulţi s-ar aștepta la așa ceva, având în vedere modul în care ai folosit tehnici dubioase în trecut. Mă interesează tehnologia când intervine în munca mea, dar am decis de la o vârstă fragedă că nu vreau să deţin prea multe lucruri. Nu e vorba doar de lucrurile high-tech. Nu sunt nici proprietarul propriilor mele haine sau al mobilei. Îmi place asta. Altfel, mă simt aglomerat și nu pot să gândesc.

Asta pare să fie un lucru destul de comun printre designeri,

de fapt. Oamenii cred că, dacă lucrați în domeniul artei sau designului, totul în vieţile voastre e superstilizat.

E valabil și invers. E ca și cum ai fi bucătar – când îţi gătești

singur mâncarea, nu prea vrei s-o mănânci, pentru că ești prea implicat.

Dar cu siguranţă asta nu exclude interesul tău faţă de teh- nologie. Ce anume te face să incorporezi tehnologia, chiar dacă nu îţi place s-o aduni într-o sufragerie? Mă interesează tehnologia pentru că este singura modali- tate prin care poţi aduce lucruri noi pe lume. Totul a fost deja făcut. Totul. Tehnologia îţi permite să ajungi în locuri care nici măcar nu au fost imaginate. De asta o folosesc în ceea ce fac.

Crezi că alţi designeri folosesc tehnologia greșit? Mulţi dintre oamenii din fashion repetă cicluri. Serios, cred că totul ajunge să arate ca în trecut, totul se regurgitează stilistic. Pe mine mă interesează și trecutul din modă, dar cred că nou- tatea survine într-adevăr prin intermediul tehnologiei.

Ești cunoscut și pentru prezentări non-tradiţioanle. În pri- mele faze ale designului, ţii cont de cum îţi percep oamenii hainele sau sunt lucruri complet separate? În cele din urmă, totul se rezumă la lucrurile pe care le fa- cem. Cred că pe primul loc este întotdeauna colecția. Îmi petrec cea mai mare parte a timpului cu hainele și cusături-

le și materialele și culorile și lucrurile de genul ăsta. Cred că

prezentarea nu este cel mai important lucru, dar da, e impor- tantă. Mereu mi-a plăcut ideea că, pentru oameni, privitul hainelor e o experienţă culturală.

Designul tău sugerează și o obsesie pentru corpul uman – cum se mișcă, cum reacţionează și așa mai departe. Ai vreun fel de muză corporală? Cred că mă inspiră corpul ca întreg concept și nu doar corpul

unei persoane anume. Mă interesează femeia puternică. Eu am fost crescut de femei, așa că, presupun, scopul meu este să le fac să se simtă puternice, sigure pe ele în hainele lor. Cred că femeile sunt mult mai complexe decât bărbaţii și, într-un fel, mult mai interesante. Mereu îmi doresc să le văd stăpâne pe ele.

Citești vreodată comentariile la colecţiile tale? Nu. Le-am citit de câteva ori și înţepenesc în treaba asta.

Ce vrei să spui? Uneori ţi se pune pata pe anumite lucruri pe care oamenii

le spun, sau pe interpretări greșite și lucruri de genul ăsta.

Eu am prea multe de făcut pentru a mă lăsa deturnat în felul ăsta. Nu vreau să scriu răspunsuri. Prefer să dau tot ce am mai bun în munca mea. E o chestie ciudată – pe de-o parte, ar trebui să știi ce zice lumea, dar pe cealaltă te cam împiedică să faci lucruri pentru că îţi petreci prea mult timp la computer.

Asta e interesant, pentru că pari cu siguranţă unul dintre cei mai ocupaţi designeri din zonă. Ești director de creație pentru Puma și pentru propriile linii, dar faci, de aseme- nea, tot felul de instalaţii artistice și proiecte ocazionale. În primul rând sunt designer, dar, de asemenea, colaborez cu

o galerie în Istanbul și, recent, am încheiat două proiecte la

Londra, cu Galeria Lisson și cu Spring Projects. Am avut și un show cu un muzeu ambulant, și expoziţii unice în gale- rii, și-am și vândut filmele și instalaţiile mele colecţionarilor care sprijină afacerea de fashion. Apoi, evident, urmează co- lecţiile de artă.

Sunt toate lucrurile astea independente unele de altele? Par foarte diferite, dar sunt toate interconectate cum- va – sunt toate parte din lumea mea. Pot să fac o colecţie, iar apoi un film în care folosesc colecţia, construiesc o poveste în jurul ei. Sau poate fac un film pe baza căruia gândesc apoi o colecţie. Sunt destul de selectiv cu ce fac, pentru că îmi place ca lucrurile să iasă ca lumea. Încerc să le alternez în așa fel încât să nu se ciocnească în agenda mea. Sună ca și cum ar fi foarte mult, dar totul e făcut într-o manieră oarecum ordonată.

Trebuie să te simţi ca o mașină. Uneori. Dar cred că deadline-urile și lipsa bugetului fac lu- crurile dificile. Dacă nu ar exista limitări, ăsta ar fi cel mai bun job din lume. Dar, evident, există acele bariere care uneori creează stres.

Tu cum te descurci cu stresul? Aleg să fac lucrurile în așa fel încât să mă dezvolt. Proiectele mele artistice mă inspiră. Într-un fel, creează carburantul pentru colecţii. Cred că în munca mea există un fel interesant de dualitate, lucrurile se hrănesc unele cu altele.

Ai crescut în Cipru și la Londra. Există vreo conexiune în- tre asta și educaţia ta? Mă refer aici la ideea de a a avea vieţi duble, ca să spun așa. Păi, m-am născut în Cipru și m-am mutat în Londra unde mi-am petrecut primii cinci ani din viaţă. Apoi m-am întors în Cipru la școala primară. Cred că acel element de dus-întors, adică readaptarea constantă la împreju- rări străine, m-a făcut să fiu foarte deschis dar și puţin dezrădăcinat. Am partea aia turcă din creier, și mă simt

foarte norocos pentru că este o cultură foarte bogată. E o anume înțelepciune în ea care cred că lipsește în multe dintre culturile vestice. Deci mă simt binecuvântat că am această latură.

Pe care dintre ele o consideri ”acasă”? Până la urmă sunt un londonez pentru că mi-am petrecut cea mai mare parte din viață aici. Dacă ești londonez nu înseam- nă că ești și englez. E ca și când ai spune că ești new yorkez, ceea ce nu înseamnă că ești american.

Ce te atrage la Londra? Londra este un oraș unde există specializări în orice. Poţi fi specialist în orice domeniu imaginabil. Într-un anume fel, trăind aici, am devenit mai interesat de cultura mea nativă, deoarece o pot privi de la distanţă. Sunt un insular care a ajuns pe altă insulă. Sunt un adevărat mișmaș.

„Cred că femeile sunt mult mai complexe decât bărbații și, într-un fel, mult mai interesante.”

„Cred că femeile sunt mult mai complexe decât bărbații și, într-un fel, mult mai interesante.” VICE

VICE 65

Ești originar din Turcia, ceea ce înseamnă că ești unul din puţinii designeri din Orientul Mijlociu recunoscuţi inter- naţional. O simţi ca fiind o responsabilitate mai mare? Nu, deoarece nu sunt din Turcia. Sunt din Ciprul turc. De fapt nici măcar Turcia nu este din Orientul Mijlociu – e ju- mătate europeană, jumătate asiatică. Face parte din propria sa categorie. Cred că avem mai multe în comun cu sudul Italiei și cu sudul Greciei decât avem cu Orientul Mijlociu. Suntem musulmani, dar este așa de seculară credinţa în- cât aproape că nu este acolo. Este doar o tradiţie. Femeile noastre nu sunt acoperite sau ceva de genul ăsta, știi?

Religia joacă totuși vreun rol? De fapt, nimeni nu se duce la moschee. Dar ele există, ceea ce e tare. Așa și trebuie să fie.

Atunci, cu ce fel de oameni te asociezi? Mă simt mai afiliat cu oamenii cu care am fost la colegiul Saint

„În drumul meu zilnic trec pe lângă studioul lui McQueen și de fiecare dată pare ireal.”

studioul lui McQueen și de fiecare dată pare ireal.” 66 VICE Martins. Simt că fac parte

66 VICE

Martins. Simt că fac parte dintr-o cultură mai vastă, bazată în Londra. Mi-am petrecut majoritatea vieții aici. Apreciez munca designerilor turci din Istanbul, dar nu sunt o parte din comunitatea aceea pentru că nu sunt de acolo. Consider că am dezvoltat o empatie și o anume conexiune culturală, dar nu ca designer.

Ai dedicat prezentarea din toamna lui 2010 lui Alexander

McQueen, pe care îl consideri egalul tău. Dar, de fapt, aveţi estetici și abordări foarte diferite. Poţi să vorbești pu- ţin despre relaţia pe care ai avut-o cu el? Păi, McQueen și cu mine suntem din exact aceeași generaţie. Am început amândoi în perioade similare și am făcut prezen- tări în Londra la jumătatea anilor ’90, până când amândoi am plecat la Paris. Cred că el a devenit parte din Grupul Gucci

la începutul anilor 2000 și afacerea a luat o direcţie diferită

de a mea – el a crescut mult mai rapid datorită investiţiei și

mediului pe care l-a avut.

V-aţi admirat reciproc lucrările? Da. Mereu l-am auzit zicând lucruri frumoase despre munca mea, dar nu mi-a spus-o niciodată în faţă [râde], deși a fost mereu foarte respectuos cu mine. În interiorul generaţiei noastre pot spune că am fost foarte diferiţi unul de celălalt, dar amândoi am creat colecţii foarte interesante și prezentări noi pentru vremea respectivă. Simt că am contribuit împreu- nă la scena modei londoneză.

Cum te-a afectat moartea lui? Sunt devastat în legătură cu ce i s-a întâmplat. Este așa de deprimant. După ce a murit, în toamna/iarna trecută, am in- tegrat în soundtrackul meu un discurs pentru el. Este extrem de trist și mi s-a mai întâmplat să și plâng câteodată. Este

o pierdere colosală. Poate că ar fi trebuit să aibă mai mulţi

oameni în jur atunci când era deprimat după moarta mamei sale. Sincer, încă nu îmi vine să cred. Ca să ajung la studioul meu, trec zilnic pe lângă al lui, și de fiecare dată pare ireal.

Este pur și simplu tragic.

La, să zicem, celălalt capăt al spectrului, este Lady Gaga. Sigur ai cunoscut-o. [Râde] Da, desigur. De câteva ori. Am și lucrat cu ea într-o anumită măsură. E făcută din dragoste. E o fată incredibil de dulce, cu un spirit foarte deschis. E atât de primitoare și căl- duroasă încât nu are cum să nu îţi placă de ea.

De unde crezi că i se trage? Cred că are legătură cu trecutul ei italian. Se poate spune câte ceva despre structura familiei oricui. Știu că și Madonna este italiancă sau parte italiancă, dar Gaga pare mult mai caldă decât ea.

Ultimele tale colecţii sunt inspirate de lucruri bizare, cum ar fi teatrul de păpuși japonez Bunraku. Ce faci în timpul- liber? Îţi petreci ore în șir căutând chestii la întâmplare pe Wikipedia? Nu, nu… Munca și viaţa mea personală sunt foarte conecta- te. Toate interesele mele se intersectează. Mă duc la cinema, mă întâlnesc cu prieteni, mă duc la cină, la concerte – știi tu, lucruri foarte normale. Îmi place să duc o viaţă culturală, căci îmi place să văd lucruri noi mereu. De asemenea, îmi place să-mi petrec timp cu familia mea când vin ei aici sau când ne întâlnim la Paris. Câtedoată, când nu am nimic de făcut, nu știu cu ce să mă ocup. Mă plictisesc destul de repede.

la Paris. Câtedoată, când nu am nimic de făcut, nu știu cu ce să mă ocup.
la Paris. Câtedoată, când nu am nimic de făcut, nu știu cu ce să mă ocup.
la Paris. Câtedoată, când nu am nimic de făcut, nu știu cu ce să mă ocup.
68 VICE NICOLA FORMICHETTI INTERVIU: SAM VOULTERS FOTO: COCO CAPITÁN D esignerul Nicola Formichetti s-a

68 VICE

NICOLA

FORMICHETTI

INTERVIU: SAM VOULTERS FOTO: COCO CAPITÁN

D esignerul Nicola Formichetti s-a născut în Japonia și a crescut în Italia, chestie care în domeniul modei este echivalentă cu un pitic anorexic cu braţe cât Popeye care decide că vrea să se facă jocheu. Nicola a ajuns în Londra la 20 și ceva de ani și de atunci a

ajutat mulţi designeri ajunși deja giganţi, cum ar fi Gareth Pugh și Kim Jones, să își lanseze carierele. Dar el este în primul rând cunoscut ca director creativ pentru Mugler, labelul omonim cu numele fondatorului său, Thierry. E cel care a conceput haine care seamănă cu exoscheletele insectelor și a transformat busturile modelelor în motociclete, iar apoi a abandonat lumea modei pentru a deveni „Manfred” – un colos plin de mușchi, cu sfârcuri care arată ca și cum ar fi fost mărite cu ajutorul unei pompe de toaletă.

VICE 69

70 VICE

Î n ianuarie, Nicola a renunţat la „Thierry”, a repornit și a înnoit Mugler primid aprecieri aproape unanime, însă revigorarea acestui brand muribund este doar unul din

multele lui hobby-uri. În secundele libere este și fashion di- rector pentru Lady Gaga, Vogue Hommes Japan (care este fără îndoială una dintre cele mai bune reviste de modă pentru bărbaţi din lume) și Uniqlo. L-am cunoscut pe Nicola când artistul Mattew Stone îl asista la un proiect și m-au recrutat ca model din faţa clubu- lui Koko, din Camden. Nicola mi-a făcut fotografii pentru linia McQ de Alexander McQueen, iar la scurt timp după aceea lucram pentru el full-time la Dazed&Confused, unde el era șeful super tânăr care făcea o grămadă de lucruri deștep- te și frumoase. În prezent, Nicola locuiește la New York, dar m-am întâl- nit cu el de curând în centrul Londrei, în orele libere pe care le avea între munca pentru prima prezentare Mugler de la Paris (care a avut loc în ianuarie) și pregătirea participării lui Lady Gaga la premiile Grammy.

Vice: De ce te-ai întors la Londra? Ai venit pentru a lucra la ceva anume? Nicola Formichetti: Tocmai am terminat de prezentat colecția masculină la Paris, așa că am venit aici pentru a lucra la cea pentru femei, care are loc la începului lui martie. Sunt în Londra și pentru a face campania MAC Cosmetics și cos- tumele lui Lady Gaga la Grammy-uri.

„O imagine de rahat e tot o imagine de rahat şi cu cel mai bun styling din lume. Îmi place să am controlul asupra întregii poveşti.”

Ai fost surprins când ţi s-a propus să fii noul director creativ al Mugler? Pare că treaba asta a venit cu totul pe neașteptate. CEO-ul, Joël Palix, m-a abordat și am vorbit puţin. Eram în apartamentul meu din New York când m-a sunat și m-am și speriat pentru că eram atât de entuziasmat. La început m-am gândit că nu voi fi în stare să fac ce voiau ei de la mine – nu îl poţi readuce la viaţă pe Mugler. Era cu mult mai mult decât „fashion”. Era modă, muzică, underground-ul: subcultura unei singure persoane. Dar apoi am început să mă documen- tez și să aflu cine era, mai degrabă decât ce a făcut. Când am ajuns la rădăcinile întregii povești am descoperit că nu fusese niciodată la școala de modă și că din start fusese un outsi- der punk. Așa că m-am gândit că „Ce naiba, o să mă ocup de chestia asta”.

Pentru mine e interesant faptul că Mugler n-a fost nicio- dată un brand comercial. Vei muta în sfârșit accentul de pe podium și îl vei face vandabil? Nu. Vreau ca brandul să aibă succes, desigur, dar ceea ce

vreau să fac la început este să continuu lucrurile pe care Mugler le-a reprezentat de la bun început. E mai important să fii senzaţional decât să vinzi produse. Vreau să reînviu acel sentiment pe care l-am avut când am văzut prima dată hainele lui Thierry Mugler sau clipul Too Funky pe care l-a făcut pentru George Michael. Ce vreau să surprind e atitu- dinea, mai degrabă decât să fac o grămadă de bani pentru brandul ăsta.

În

ce fel diferă perspectiva ta de a lui Thierry? De exemplu,

ce

te-a inspirat să faci haine pentru bărbaţi?

Mugler a fost dintotdeauna centrat pe moda feminină – ca- uciuc, costume clasice, perle fabuloase. Așa că pentru colecţia masculină m-am întors la lucrurile pentru femei și le-am reinterpretat. Hainele lui au vorbit mereu despre conferirea de putere, fie că forţa venea dintr-o siluetă domi- natoare sau din lărgirea umerilor. Mereu a fost vorba despre a-i face pe oameni să arate supraumani. Ce am vrut să fac a fost să internalizez acea putere. Hainele încă creează o silue- tă impunătoare, deși este una mai simplă. Când am început să caut în jur oameni pentru casting, Rico [Rick Genest] a fost persoana perfectă.

Pentru că și-a tatuat tot corpul și faţa ca să arate ca un

schelet?

Da, clar. Cine altcineva a găsit un mod mai evident de a-și lua sentimentele și de a le externaliza?

A fost complicat să alcătuiești colecţia, având în vedere că

e primul tău Mugler? Nu aveam suficiente haine pentru ea. Nici nu urma să facem un show de scenă. Totul s-a întâmplat în ultimul moment, dar ne-am dat seama că nu contează că nu avem o colecţie uriașă de vânzare, pentru că ceea ce vindeam era atmosfera. Dacă poţi vedea dincolo de ciudăţenia iniţială a prezentării, hainele ca atare sunt destul de purtabile.

Presupun că e mai greu să fii excentric când faci haine pen- tru bărbaţi. Absolut. Moda masculină este încă mult mai restrictivă. Dacă faci ceva cât de puţin „exagerat” ești imediat etichetat drept „gay” sau „freak”. E o linie destul de subţire.

Dar sunt atitudinile oamenilor în schimbare? Un pic. Durează destul de mult timp, dar când vom ajunge acolo se va vedea că a meritat.

Deci consideri treaba asta o misiune personală. [Râde] Nu știu. Vreau doar ca lucrurile la care lucrez să mear- gă bine.

Am auzit povești cum că la începuturile tale din lumea modei cărai cataloage în cluburi pentru a te inspira din colecţiile altor designeri. Doamne! Unde ai auzit asta?

E doar un zvon care circulă. Sunt mai multe de genul ăsta.

Fir-ar a dracului, nu! Îmi place totuși ideea – tocilarul care

studiază de unul singur din cărţi într-un colţ de club.

studiază de unul singur din cărţi într-un colţ de club. Nicola, în dreapta,cu muza lui pentru

Nicola, în dreapta,cu muza lui pentru Mugler, Rico. Foto: Mariano Vivanco.

Da, presupune un angajament serios. De ce ai venit inițial în UK? M-am născut în Japonia, de unde este mama mea, iar când eram suficient de mare pentru a merge la liceu ne-am mutat în Italia. Apoi viaţa mea a constat în căutarea unui pretext pentru a veni la Londra. I-am minţit pe ai mei și le-am spus că mă duc să studiez arhitectura, dar nu am studiat nimic. Am intrat literalmente pe ușa din faţă a facultăţii de arhitectură și apoi am fugit pe cea din spate ca să umblu prin cluburi timp de trei ani.

Ţi-au sponsorizat părinţii petrecerile astea non-stop sau munceai? Munceam. N-am avut primul meu job normal până nu am început să lucrez la Pineal Eye la 22 de ani, dar înainte de asta am lucrat în weekend-uri pentru Vivienne Westwood.

Super tare! Și de acolo ai trecut direct la Dazed & Confused, corect? Acolo ai aflat că a fi stilist este un job pe bune? Nici gând! Fuck. Urăsc termenul „stilist”. Chiar îl urăsc. Întotdeauna am refuzat să fiu numit stilist, dar oamenii zic „Păi tu ești stilist”, iar eu răspund „Nu, nu sunt”. Știi, genul ăla de sarcasm de care ai parte zilnic în lumea modei. Nu pun doar niște haine pe oameni – nici nu prea îmi pasă de

haine, de fapt. M-am considerat întotdeauna un fel de art director – cineva al cărui job e să creeze o atmosferă, să su- pravegheze o imagine de ansamblu. O imagine de rahat e tot o imagine de rahat și cu cel mai bun styling din lume. Îmi place să am controlul asupra întregii povești: design, styling, fotografie, apariții în reviste, marketing și predicţii ale tren- durilor. Îmi place totul în fashion, așa că atunci când mi se pune eticheta de stilist – de către o mică părticică din această lume – mă calcă pe nervi.

Am notat! Ai abandonat studiul arhitecturii pentru că do- meniul ăla nu-ţi oferea genul ăsta de control de ansamblu? Ori a fost direcţia asta doar o ambiţie de puști sau chiar o simplă minciună inofensivă? Nu, nu a fost o minciună, întotdeauna mi-a plăcut arhitec- tura. Mereu mi-a plăcut și moda, deși la început eram un simplu fan. Am venit la Londra pentru că citeam The Face. Și tu citeai asta când erai puști, nu?

Da. Era singura revistă pe care o găseam la standul de presă din cartier, și care explica ce făceau cei mai mișto oameni în cele mai interesante locuri din lume. Da, era o biblie. Chiar mă gândeam ieri la treaba asta. Ce mai fac puștii acum? Internetul face atât de simplu să obţii orice

VICE 71

informaţie vrei sau îţi trebuie. Fără el, de exemplu, nu l-am fi găsit niciodată pe Rico.

Ca puști nu știi niciodată ce cauţi, mai puţin faptul că vrei

ca ceea ce găsești să te transporte într-o lume complet dife-

rită de cea în care trăiești. De asemenea, vrei să simţi că faci parte din ceva, ca atunci când aparţii unei găști – chiar dacă încă nu ai cunoscut pe nimeni din ea. Asta fac revistele tari. Copiii au la dispoziţie mult mai multă informaţie decât pe vremea mea. Știu muzi- ca veche, muzica nouă, care sunt designerii interesanţi – dacă ceva se întâmplă, ei știu. Ca toată lumea și eu cred că asta e extraordinar. Dar în același timp, când lucrurile devin atât de la îndemână își pierd puţin din valoare.

„Gaga a transformat chestia asta în realitate. Ea a dat un sens lăbăriilor mele. A devenit întruparea umană a paginilor de revistă pe care le făceam.”

E mișto să ai acces la tot, dar cu siguranţă e ceva special

atunci când urmărești o chestie anume care e greu de găsit.

Da. E la fel ca în sex sau în relaţii.

Cum așa ca în sex? Posibilitatea de a vedea pornografie oricând înseamnă că atunci când ai contact fizic intim cu cineva nu mai e atât de special. Te gândești „Puteam să fac chestia asta de unul singur și nu mai trebuia să fac și duș și să cheltui atâţia bani pentru băutură”, știi? În cele din urmă e mai simplu așa. Lumea e în schimbare și e un moment grozav pentru a experimenta cu sexul, moda sau muzica.

În ce fel faci tu asta cu Mugler, mai exact?

Asta am încercat să transmit cu video-ul Mugler pe care l-am lansat: totul e atât de disponibil și dispozabil încât e important să adaugi valoare lucrurilor pe care le faci. Să le faci tridimensionale. Hainele, muzica lui Gaga – totul e des- pre a face cele mai bune lucruri accesibile tuturor. Nu sunt și n-am fost niciodată elitist. Vreau ca toţi să lucrăm împreună, să colaborăm, să acceptăm ceea ce se întâmplă în lume, dar nu vreau să ne plictisim de ea. E o altă linie, de-aia, subţire.

Cred că asta se vede în munca ta. Pentru mine nu e muncă, e distracţie. Nu am simţit niciodată că muncesc.

Când ai început să lucrezi pentru reviste a trebuit să renunţi la orice altceva? Când am început să lucrez cu magazine și reviste, am simţit că ăsta este destinul meu. Nu am avut parte de un instructaj real și nu mai asistasem pe nimeni. Învăţam exclusiv din pro- priile mele greșeli. Am fost și dat afară. Nu știam cum să mă

72 VICE

port cu clienţii. Aveam prea multă pasiune. Era mereu prea mult din mine și prea puţin din client.

Au fost și alte consecinţe majore sau uși care ți-au fost de- finitiv închise? Când eram puștan făceam un show pentru o casă mare italienească. M-au dat afară imediat după aia pentru că ce re- alizasem nu mai era viziunea lor – devenise a mea. Tratasem show-ul la fel ca prezentarea Nicola, dar presupun că așa fac tinerii: ignoră filosofiile altora. Toată lumea e de părere că am reușit, dar am dus mereu o luptă. Acum, că am scos-o la ca- păt, am mai multă experienţă dar încă mă plictisesc de unele lucruri prea repede și vreau să trec imediat la unele mai noi.

Ai folosit cuvântul destin. Există un aspect spiritual în creaţiile tale?

Am început să fiu „spiritual” doar la mișto, ca o glumă. Eu

și

amicii mei mergeam pe la oameni care-ţi ghicesc viitorul

și

chestii d-astea. Asta e latura mea japoneză. Am doi tipi în

Tokyo și New York și mă duc să-i văd sau vorbesc cu ei la telefon, iar ei îmi ascultă temerile și mă ghidează. E un fel de terapie, dar folosește puterea unui medium.

Poţi să-mi zici câteva din temerile astea? Sunt legate de munca ta? Nu. Cum am mai spus, ce fac eu n-a fost niciodată muncă pentru mine și dacă toate companiile și brandurile pentru care lucrez m-ar concedia mâine, tot aș suna prieteni foto-

grafi să vină și să pozeze, pentru că asta e ceea ce-mi place. Nu

o fac pentru bani – e distracţie. Când vine vorba de muncă,

sunt neînfricat, pentru că n-am sacrificat nimic ca să realizez tot ce-am făcut. Este hobby-ul meu și felul în care trăiesc – nu sunt foarte competitiv. Sunt extrem de deschis, foarte legat de fanii mei și de propria mea existenţă. Te simţi inclus dacă faci parte dintr-un grup. Creativitatea înseamnă să te joci cu idei. Nu îmi vin idei stând să meditez. Trebuie să accepţi lu- crurile și să găsești idei în muzică sau în artă sau oriunde.

Am observat că ai slăbit.

Da,

feminină.

încerc

mai

slăbesc

pentru

prezentarea

de

modă

Ca să mergi pe podium? [Râde] Nu vreau să arăt ca un porc gras în pozele alea. Fac și acupunctură și meditaţie.

Cu un guru și tot tacâmul? Nu, închid doar ochii și nu mă gândesc la nimic timp de ju- mătate de oră – e doar detașare. Am început să fac asta timp de trei minute, apoi cinci minute. E dificil să te oprești, dar te poţi deprinde să o faci.

Ar trebui să vorbim și despre Lady Gaga? Situaţia s-a schimbat dramatic faţă de prima perioadă, când designerii nu o voiau în creaţiile lor. Îţi mai amintești cine a spus că nu vrea ca ea să-i poarte hainele? Mie mi-a plăcut de la început. Mă atrag ciudaţii. Oamenii s-au purtat super nașpa cu ea. Nu vreau să-ţi spun cine a spus nu, dar normal că-mi amintesc.

să-ţi spun cine a spus nu, dar normal că-mi amintesc. Acum presupun că primești mereu propuneri

Acum presupun că primești mereu propuneri de la oamenii respectivi. S-au răzgândit toţi. Da, se-ntâmplă tot timpul. McQueen a fos singurul care a plăcut-o chiar de la început. Ne-a spus că putem lua orice vrem din atelierul lui.

Crezi că proiectul Gaga a fost o extensie firească a ceea ce tu și tinerii designeri londonezi făceaţi înainte ca ea să devină atât de celebră? Nu ne gândeam deloc la asta. Noi făceam doar ce făceam noi. Gaga a transformat chestia asta în realitate. Ea a dat un sens lăbăriilor mele. A devenit întruparea umană a paginilor de revistă pe care le făceam. Acum fac ceva care chiar trăiește! Ideile mele se plimbă de colo-colo și vorbesc cu oamenii.

Ai reușit să eviţi malaxorul modei? E posibil să faci asta când ai o slujbă ca a ta? Am o grămadă de prieteni care nu sunt din lumea modei. Am întâlnit o mulțime de oameni care mi s-au părut preţioși și mereu încerc să nu fiu unul dintre ei.

Face asta parte din scopurile tale, să eviţi să ajungi un muist încrezut? Mai ai vreun altfel de scop d-ăsta general? Normal că vreau ca toată lumea să mă iubească și pe mine, și ceea ce fac. E imposibil, dar sunt idealist. Nu acord prea multă atenţie lucrurilor pe care le spun oamenii pe inter- net, pentru că atunci când pui tot sufletul în ceva nu e prea plăcut să vezi că lumea răspunde negativ. Chiar dacă e vor- ba doar de un puști oarecare de școală generală din Mexic. Dacă o critică e bine explicată încerc să ţin seama de ea, dar cel mai bine e să nu te uiţi. Acum, că fac colecţii, vin și cri- tici la show-urile mele. E îngrozitor. Critica te lovește, dar nu poţi face nimic în privinţa asta. Eu nu fac lucruri main- stream, pentru consumul de masă, așa că mi se pare normal că primesc și critici.

Te gândești vreodată la ce-ar putea oamenii considera ca fiind contribuţia ta? Nu! Ce dracu vrei să spui? Mă faci să par atât de bătrân! Aș vrea să îmi las amprenta asupra modei, dar gândurile astea sunt la mare distanţă de momentul actual.

Aș vrea să îmi las amprenta asupra modei, dar gândurile astea sunt la mare distanţă de

VICE 73

CARTE

TEXT: ADISTU’

CARTE TEXT: ADISTU’ „Căsătoriţi-vă! Căsătoria e întotdeuna mijlocul cel mai sfânt și cel mai ideal de
CARTE TEXT: ADISTU’ „Căsătoriţi-vă! Căsătoria e întotdeuna mijlocul cel mai sfânt și cel mai ideal de
CARTE TEXT: ADISTU’ „Căsătoriţi-vă! Căsătoria e întotdeuna mijlocul cel mai sfânt și cel mai ideal de

„Căsătoriţi-vă! Căsătoria e întotdeuna mijlocul cel mai sfânt și cel mai ideal de iubire!”

74 VICE

ADEVĂRATA MENIRE A FEMEII ÎNCEPE DE LA VAGIN ÎNCOLO

Cartea Căsătoriei este o lucrare de analiză socio-psiho- logică profundă, mascată printr-un limbaj hipsteresc specific României anilor ’30 și ’40. Se vrea a fi un ghid cool pentru înfruntarea realității vieții de cuplu din vremea respectivă, cu toate ramificaţiile și problemele de ordin biologic și emotiv aferente. Dar nu sare coar- da cu anumite subiecte tabu, evitate până atunci în literatura românească, precum nimfomania sau falsele virgine, utilizatoare de „spălătură cu piatră acră” sau de „bășică cu sânge de porumbel”. Un anume Dr. Constantin Colonaș a scris această minunată carte într-un limbaj ușor arhaic, după care a publicat-o în 1940 la editura Cartea Românească din București. Domnul doctor observă cu atenţie na- turalul adevăr despre superioritatea bărbatului în faţa femeii în orice privință – mai puțin cea a receptării de durere – și își expune viziunea ultra-obiectivă despre ce înseamnă taina mariajului, cel mai important pas către fericirea reală din viaţa unui om. De exemplu Mărioara, o adolescentă modestă dintr-un oraș de mărime medie găsește la începutul adolescenței Cartea Căsătoriei în biblioteca părinţi- lor. Ușor influețabilă, află din partea introductivă a ghidului că viaţa de celibat este oribilă, că „fata la 18 ani este bună de măritat” și se îndrăgostește de idealul mariajului. Apoi citește un adevăr cutremurător, pe care îl îmbrăţișează cu respect pentru știinţă: „Creierul bărbătesc posedă mai multă capacitate intelectuală” decât cel al femeii, iar bărbatul e superior și în aspec- tele „fizicești”. Desigur. Totuși, femeia suportă durerea cu mai mare „bărbăţie” decât majoritatea bărbaţilor, iar demnitatea ei este, într-un fel, mai strălucitoare, pentru că ea nu „se reduce la un simplu instrument de plăcere”. „Adevărata menire a femeii începe de la vagin încolo”, deoarece ea e dătătoarea de viaţă. Mărioara a fost dintotdeuna o fire harnică, dor- nică de a face bine, cu o voinţă nelimitată. De aceea, când descoperă importanţa virginităţii până la nuntă, își promite să rămână curată și percepe abstintenţa drept o piesă cheie dintr-un ritual divin. Frica e un sentiment folosit cu iscusinţă în metodele domnului Colonaș, care aduce în lumină exemple antropologi- ce din civilizaţii apuse, cât și din viaţa românilor: „La noi, în satele noastre românești, ba uneori chiar și în periferiile orașelor, dăinuește obiceiul ca nuntașii, în dimineaţa următoare nunţii, să dea târcoale pe sub fe- restrele mirilor, dornici de a ști dacă mireasa a fost sau nu fată. Sunt chiar regiuni unde rufele însângerate ale miresei sunt întinse pe prispă, în văzul nuntașilor”. Iar dacă nu iese fată, se poate lăsa cu „adevărate încaierări între nuntași, cu vărsări de sânge”, plus că, desigur, so- ţia păcătoasă trebuie bătută de către soţ. În drumul iniţiatic spre maturitate (adică în că- utarea soţului), cartea îi dezvăluie fetei o serie de

realități: „Frumuseţea femeii contează, la bărbat

e doar facultativă”, „Pentru a fi o bună soţie e bine

ca femeia să nu fie nici prea luminată, dar nici prea întunecată la minte”. Așadar, din traiul de „femee savantă” vor rezulta, în cele mai multe cazuri, fete bătrâne. Auzind acestea, Mărioara decide să nu dea la facultate, cum plănuia, și să își dezvolte mai cu spor senzualismul. Îl cunoaște pe Ionuţ, student la Drept în an ter- minal, viitor angajat pe pile. Și cum ea visa încă din adolescenţă la noaptea nunţii, se asigură ca Ionuţ să nu fie unul dintre „acei miri cari contaminaţi de un modernism viciat dau prea puţină importanţă virgi-

nităţii fizice a miresei lor”. Acest lucru îi poate strica momentele romantice de distrugere a purităţii. Cu toate acestea, Mărioara se și teme, când află că femeia

e singura vieţuitoare cu himen, posibil semn al păca-

tului primordial. Deflorarea se aseamănă unei operaţii. De aceea, „pacienta” „trebuie amorţită, anesteziată, sau, mai bine zis, narcotizată”, dar nu cu metode medicale, ci

prin ceva care să aducă beneficii și în planul „exaltării dorinţelor”. Pe scurt, se recomandă „o sticlă de liqueur sau de șampanie în colţul valizei mirelui”, iar Mărioara

e cea care îi face valiza lui Ionuţ. De asemenea, dânsa se

duce în piaţă după niște „vaselină cocainizată”, cum îi recomandă domnul doctor, pentru că nu se știe nicio- dată dacă noul soţ o va viola din greșeală. Citise că unii

sunt „mânaţi de un sensualism nesocotit, ei vor să o vadă goală… să-i mângâie trupul cu mâinile înfrigura- te… să o contemple… așa, ca pe un bun ce le aparţine”. Vaginismul, adică răni acolo jos, trebuie tratat în eventualitatea când „paznicii virginităţii” – mușchii coapselor – nu își îndeplinesc misiunea în cazuri de frigiditate maximă. Mărioara simte așa de plăcut spasmul străpungă- tor din prima noapte încât se gândește la ceva citit în legătură cu nimfomania: „e o perpetuă exaltare a sim-

ţului genital”, un adevărat viciu. Se sperie că va ajunge

o astfel de femeie, căreia „dacă îi lipsește bărbatul

care să o satisfacă, apelează la diferite mijloace com- pensatoare: își introduce în vagin diferite obiecte sau recurge chiar la vigoarea anumitor animale domesti-

ce”. Doctorul Colonaș nu condamnă nimfomania, ci

o vede ca pe o afecţiune, care face din femei victime.

Singurele soluţii aici sunt sugestia hipnotică sau scoa- terea ovarelor, ultima fiind cea mai eficientă dintre metode. Mărioara nu crede în hipno-magie, așa că, în numele purităţii, se aruncă dramatic de la balcon. Aici se termină povestea bietei fete, dar Cartea Căsătoriei continuă să acopere pe câteva sute de pa- gini toată paleta de subiecte de după noaptea nunții, de la certurile izvorâte din „spiritul cicălitor” al feme- ii, la gelozie (care poate duce la crimă într-un singur pas) și până la o serie de concluzii înțelepte, demne de

memorat, cum ar fi că omul de rând este monogam și polierotic, asemeni raței.

VIDEO GAMES KILLED THE RADIO STAR

TEXT: ADISTU’

raței. VIDEO GAMES KILLED THE RADIO STAR TEXT: ADISTU’ GARSHASP: THE MONSTER SLAYER Publisher: Just A
raței. VIDEO GAMES KILLED THE RADIO STAR TEXT: ADISTU’ GARSHASP: THE MONSTER SLAYER Publisher: Just A
raței. VIDEO GAMES KILLED THE RADIO STAR TEXT: ADISTU’ GARSHASP: THE MONSTER SLAYER Publisher: Just A

GARSHASP:

THE MONSTER

SLAYER

Publisher:

Just A Game Platformă: PC

Undeva în Iran, o micuță echipă independentă își pierde virginitatea creativă cu acest action-adven- ture cu cameră cinematică prestabilită inspirat din mitologia persană barbară și din grămezile de nopți nedormite pe motive de Prince of Persia și de God of War. Firma care l-a produs și-a schimbat numele, din Fanafzar Sharif Game Studios în Dead Mage Studios,

și s-a relocat în Texas. N-au explicat motivul, dar vi-l

zic eu: fiindcă e maximă panică în Iran. Aparent, mai toată arta non-tradiţionalistă persană – și da, UNELE JOCURI VIDEO SUNT ARTĂ – este

concepută în Iran, dar iese pe piaţă altundeva. Știu asta pentru că primul meu interviu pentru VICE

a fost cu membrii unei trupe indie persane care au

fugit în Marea Britanie ca să nu fie arestaţi pentru muzica lor. Dar deviez. Povestea în sine e epică și încorporează elemente din niște cărți antice – Avesta, scrisă de Zarathustra – și din Garshasp Nameh, a lui Asadi Tusi. Garshasp e un forțos mitic de vreo doi metri și ceva care se luptă cu fel de fel de monștri și daeva-uri (adică entități supra- naturale cu caracteristici dezagreabile). Partea tare e că orcii urâți ca noaptea și dubioșii machiați ca de ritual amazonian, supărați că probabil i-ai deranjat la micul dejun, când serveau ayahuasca, devin din ce în ce mai

mari și mai fioroși. Așa se face că tu ajungi să te simţi ca

o musculiţă în faţa boșilor. Sentimentul e accentuat de

spaţiile deschise prin care umbli și care, deși nu sparg liniaritatea jocului, au fundaluri panoramice cu munţi

impunători și alte peisaje de care ți-ai fi dorit să se ocupe o companie cu posibilităţi financiare mai bune. Până la urmă problema adevărată a jocului este grafi- ca, care lasă foarte mult de dorit. Dar să încercăm să trecem asta cu vederea, de dragul ideilor indie boeme. Când nu se luptă, Garshasp coboară în viteză pră- păstii adânci, ţinându-se numai în ascuţișul armei sale.

Câteodată mai dă și la vâsle în bărci care se scufundă încontinuu. Nu înțeleg de ce se sperie și moare, căci e băiat mare, crescut în condiţii aspre, erou în luptele cu creaturi pocite. Cât de fraier să fie să nu fi învăţat până acum să înoate?! Și-apoi se chinuie să scoată o

bilă albastră din încleștarea unor bare metalice. E la fel de nasol ca și când aș avea o trusă medicală de prim aju- tor într-o conservă, fără deschizător. Urăsc să folosesc cuţitul – durează.

O grămadă de oameni lipsiți de viață personală co-

mentează pe Youtube și-n review-uri de asemănările cu God of War, Prince of Persia și, mai rar, Brutal Legend. Ba, chiar au ajuns să-l poreclească God of Persia: Brutal Legend. N-o să mă pronunţ în privința asta, că nu îmi pasă. Dar mi se pare amuzant că producătorii, deși au recunoscut că sunt fani grei God of War și că l-au trans- format pe Garshasp din RPG în action game în urma unei dependențe declarate de Prince of Persia: The Two Thrones, s-au apucat să enumere pe blogul lor o tonă de diferenţe între ultimele două. Kudos pentru originali- tatea lor extraordinară. Adevărul stă, mai cu seamă, în ceea ce ne sugerea- ză cu sinceritate numele publisherului german (sunt deja două țări ne-Japonia și ne-SUA implicate – God, jocul ăsta e atât de indie!). Până la urmă e Doar un Joc [ Just a Game] – nimic revoluţionar sau fantastic aici, doar simpatic și de apreciat, ţinând cont că baza echi- pei producătoare a constat în doar nouă minţi violate puţin de către o patrie nu prea liberă. Nu scăpăm în totalitate de Japonia, pentru că mar-

ca checkpoint-ului [vezi poza] arată destul de mult ca peștele ăla ţepos, Fugu – care chiar plutește și care mi-a fost fatal odată, căci mi-a blocat PC-ul când se salva jocul, deși vina probabil e mai mult a norișorilor de praf de prin biroul meu.

În concluzie, Garshasp: The Monster Slayer e un joc

decent și foarte benefic pentru gamerii economy class.

VICE 75

ARTĂ

TEXT: HELIANA ROTARIU, INTRO: IRIS OPRIȘ

HELIANA SCISSORHANDS

Heliana Rotariu, zisă și Aitch, e o gagică de 25 de ani cu o lume in- terioară fantastică. Pe cât de sadice sunt ilustrațiile pe care le făcea în facultate, pe-atât de cheesy sunt obiectele vechi pe care le modifică acum parcă cu scopul ascuns de a decora un pension de domnișoare. În ultima vreme face și haine, care arată mai bine decât multe din- tre creațiile absolvenților de Modă. Și cum cu fashionu’ n-a mai avut treabă de când s-a făcut punk-rockistă și s-a îngrășat, am rugat-o să ne povestească despre starea de nestare a ideilor din capul ei.

Mi-e greu să spun că fac numai aia sau aia. De fapt, am impresia că fiecare moment care m-a marcat în viață a produs și câte o mutație. Sunt zile în care trebuie să tai. Să tai cu foarfeca hârtie, materiale, fructe, orice, numai să simt feelingul ăla, că tai ceva. Am zile în care trebuie să construiesc chestii. Visez să-mi iau un fierestrău electric, cuie, cărămizi, mortar, dar mă limitez la case din șipci de lemn și hârtie. Și-apoi am zile în care vreau să fac broșe cu pisici roz. Sunt norocoasă, nu m-am simțit niciodată nesigură sau inutilă. Proiecte pe care să le accept pentru frumusețea lor vin la mine periodic, ca cel cu tricourile pentru VANS. M-am trezit dimineața, mi-am verificat mailul și BAM!, mă găsiseră printre miile de portofolii de pe Carbonmade. N-am avut niciodată un job ca lumea și e foarte tare. Am calculat, am un an și jumătate de când am renunțat la a mai desena monștri-mutanți porno legați de copilărie sau adolescență și șase luni de când am trecut la fețe triste, dar îmbrăcate. Între fazele astea două am ținut un jurnal de vise desenate. A urmat unul de amintiri, în special legate de bunica Giza. Era mișto cum îmi făcea covrigi pe care mi-i puneam pe toate degetele și ieșeam așa, cu ei afară. Apoi a venit comeback-ul fascinației mele pentru femei grase, pe care în copilărie le desenam cu trei picioare. Am așa o simpatie pentru cum arată cărnurile alea și greutatea vo- luptoasă cu care se mișcă. Dar în câteva luni s-au transformat în distruse skinny pe care măcar le îmbrac cum am chef. Acum vreun an și jumătate locuiam în Berlin, vizavi de un ate- lier de croitorie, unde se țineau și cursuri. M-am dus la o ședință, m-am prins că nu e foarte greu și nu m-am mai dus. În Kreuzberg erau multe shop-uri de designeri indie și asta m-a făcut să combin desenul cu obiecte tridimensionale, să trec în afara foii de hârtie. Am început să fac pernuțe cu oameni în puța goală pe care încercam să le vând pe Breslo. Am primit mesaje de la tot felul de doamne, că să-mi fie rușine că pun așa ceva pe-un site unde se mai uită și copii. Nu jur, dar am impresia că una dintre ele era și mama. Așa că m-am pus pe desenat personaje drăguțe. Oricum, în Berlin eram grasă. Aveam un job ca naiba și mă simțeam la fel, mi-am dat demisia și la un moment dat m-am mutat în București. Proiecțelul Idlebody e vechi de o lună-două. A fost prima mea încercare de a face chestii comode, purtabile, dizainuite și croite de mine. Nu cred că o să pot vreodată să fac chestii pe care le-aș purta. Le desenez cum cred că mi-ar plăcea, după care le fac și realizez că it’s not me. Și-atunci încerc să văd dacă nu-s altcineva. Marea majo- ritate au ajuns la o prietenă căreia i-au plăcut mult. Pentru un viitor experiment mă gândesc să introduc și desenul în ecuație. Asta în- seamnă să fac materiale imprimate cu elemente create de mine. Am schițat deja o serie de rochii cloș, dar costă prea mult să le fac. Poate o să continui. Nu sunt foarte sigură că sunt bună la chestia asta. Acum mașina mea de cusut e moartă și n-am dus-o la reparat. Nici nu vreau să mă gândesc la ea, e băgată în dulap.

Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com

76 VICE

la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ
la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ
la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ
la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ

ARTĂ

la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ
la ea, e băgată în dulap. Puteți vedea portofoliul Helianei online, la aitch.carbonmade.com 76 VICE ARTĂ

VICE 77

FILM

INTERVIU: CRISTI MĂRCULESCU

FILM INTERVIU: CRISTI MĂRCULESCU Olias Barco MOARTEA LA VÂNZARE Kill me Please este o comedie foarte

Olias Barco

FILM INTERVIU: CRISTI MĂRCULESCU Olias Barco MOARTEA LA VÂNZARE Kill me Please este o comedie foarte

MOARTEA LA VÂNZARE

Kill me Please este o comedie foarte neagră (mai e și filmată în alb-negru) și un tour de force regizoral demn de atenţie. Este genul acela de film în care dincolo de chestiile care se întâmplă (niște sinucigași de cinci stele sunt cazaţi într-o clinică specializată din Elveţia dar… surpriză! În locul suicidului asistat medical se trezesc lichidaţi brutal armat și deloc conform dorinţelor lor) există o meditaţie deosebit de percutantă despre punc- tele terminus ale capitalismului, consumerismului și individualismului libertarian. Olias Branco, regizor- scenarist belgian, are toate motivele să fie mândru de filmul său și VICE nu a avut niciun dubiu: Kill me Please este unul din epicentrele TIFF-ului. Am pus-o deci de-un interviu. La care ajunge cu 40 de minute întârziere. S-a plimbat și, ulterior, rătăcit prin Cluj. Avem deci fix 20 de minute între momentul în care pornesc reportofonul și momentul în care trebuie să plecăm spre locul unde sunt hrăniţi invitaţii străini ai TIFF-ului. Le-am promis și lui și guest department- ului că îl voi debarca fix în faţa restaurantului.

Vice: Kill Me Please nu este un film facil, ba chiar e dificil, are umor negru și teme grele. Mai este și destul de abstract. Care au fost reacţiile la prima proiecţie? Olias Barco: Prima oară când am proiectat Kill Me Please într-o sală de cinema a fost la Festivalul de Film din Namur. Erau 500 de oameni în sală și am avut o „primire” execelentă. Ca atunci când joci fotbal pe teren propriu. Evident, au ajutat și actorii [Benoît] Poelvoorde și Bouli Lanners, care sunt staruri. În plus, am mai și filmat tot într-un castel de lângă Namur. Spectatorii s-au extaziat și-au făcut ca niște gremlini. Mă simţeam ca la un concert rock. După care am mers cu filmul la Liège și la Bruxelles. 500 și 700 de specta- tori. Era deja ca un turneu rock. M-au felicitat pentru actori, pentru personaje, le-a plăcut stilul vizual, au râs, le-a plăcut umorul.

78 VICE

Umorul belgian este ceva foarte deosebit. Foarte ne- gru, lipsit de inhibiţii, sec. Merge de minune când e aplicat unor chestiuni serioase, dramatice. Da, și uite, apropo de umor, producătorul meu este Guillaume Malandrin, care a făcut și Panique au vil- lage (aka A Town Called Panic). Suntem puţini în cinemaul belgian și facem filme foarte… artizanale. Mici. Cum se fac în Italia. În Franţa, situaţia este foarte diferită, există mulţi bani și mulţi producători. Îmi fac filmele cu aproape nimic. Actorii vin să joace, dar nu la contract, ci ca niște muzicieni. Facem jam-session-uri, ca în free-jazz, cu improvizaţii.

Cât de multă improvizaţie este în Kill me Please? Cam jumătate din dialoguri sunt improvizate. Dar nu am făcut asta tot timpul. Secvenţele cu Saul Rubinek

au fost jucate după dialogurile pe care le scrisesem. Rubinek e actor de Oscar, a jucat și în Unforgiven,

și în True Romance, și în Wall Street, așa că a vrut să

joace după dialoguri. Poelvoorde a venit la nouă fără cinci într-un costum de-al lui, cu o sticluţă de rom

în buzunar și la fix au început să improvizeze, și el, și

Aurélien Recoing.

De la un punct încolo devine destul de clar că setting-ul din clinica de eutanasiere nu este decât un pretext pentru niște observaţii despre manierele și metehnele vestice. Totuși, cât de mult te-ai do- cumentat despre Dignitas, organizaţia de caritate elveţiană care practică „suicidul asistat”? Știam de existenţa lor și de modul de operare. De

fapt, sunt conduși de un avocat, Minelli. Și nu sunt

o clinică. Nu fac decât să furnizeze unor pacienţi-

clienţi otrava. Restul nu îi privește. Nu îi interesează

dacă te sinucizi în hotel sau în mașina ta sau pe malul unui lac. Ce fac ei este un serviciu contra-cost. Și, cum voiam să fac un film despre consumerism și des- pre modul în care am fost dresaţi să cumpăram și să vrem să cumpărăm din ce în ce mai mult, m-am gân- dit: de ce nu? Ce-ar fi să fac un film despre europeni care își cumpără propria moarte ca și când ar lua mo- bilier dintr-un catalog Ikea sau ar plăti pentru bilete

la un spa? Nu este un film despre moarte, ci despre

niște oameni nebuni care vor să cumpere un servi- ciu. Pentru că ei vor să moară conform unei oferte deja existente și unor termeni contractuali care sunt

convinși că îi favorizează. Eutanasia este un subiect dificil și abstract. Dar oamenii debili care vor să se sinucidă au nevoie de o abordare consumeristă până

și pentru așa ceva, asta este o idee cu care mi-a făcut

plăcere să mă joc.

Totul se poate reduce la modul în care capitalis- mul consumerist reușește să scoată bani chiar și din moartea cetăţeanului consumator. La un moment dat, patronul clinicii din film are un discurs teribil de cinic despre cât pierde societatea, în termeni de bani și de consum, cu fiecare sinucigaș. Bănuiesc că este bazat pe un studiu real? Da, canadienii chiar au făcut studiul și au ajuns la re- zultate pe care le-am inclus în film. Dacă cineva sare în

faţa trenului, circulaţia feroviară va fi oprită câteva ore,

va veni și Poliţia. Oamenii din tren vor fi blocaţi aco-

lo, pe șine, și nu vor produce sau consuma. Sau și mai

rău, vor exista pierderi economice. Societatea trebuie să gestioneze cumva pierderile cauzate de sinucideri. Doar este vorba de bani.

O perspectivă destul de sumbră.

Și destul de adevărată. Gândește-te o secundă că există locuri în lumea asta… hai să zicem Africa, gen Togo. Acolo oamenii se gândesc cum să trăiască de la o zi la alta. Ce să facă ca să apuce ziua de mâine. În timp ce Vestul bogat este preocupat de calitatea și designul serviciilor mortuare. Suntem atât de obse- daţi de consum încât uneori ar trebui să ne întrebăm cum dracu’ am ajuns în punctul ăsta al istoriei. E absurd, ca în filmul ăla al lui John Carpenter, They Live, cu extratereștri și mesaje subliminale despre consum și obedienţă.

Cu ochelarii de soare prin care lucururile se văd cum sunt ele de fapt? Exact. Ce m-a intersat mai mult decât eutanasia sunt ultimele dorinţe ale pacienţilor. Sunt infantile, luate din filme: unul vrea să moară în timp ce face sex cu o studentă. Are destui bani ca să-și permită fantezia asta și chiar așa și moare. Altul vrea să fie Rambo…

Suntem, deci, îndobitociţi de cultura de masă made in America? Nu numai asta. Uită-te ce se întâmplă acuma cu revo- luţiile din statele arabe. Și cu războaiele. Lucrurile se mișcă mult prea rapid pentru noi. Ca societate occi- dentală, ne deplasăm foarte repede într-o direcţie și nu înţelegem nimic din chestiile care se întâmplă. Exact ca personajele din film. Care sunt dipuse să plătească pe cineva să le dea un pahar cu otravă și să le îndepli- nească o ultimă fantezie, dar care nu sunt deloc dispuși să moară împușcaţi pur și simplu.

Totuși, care sunt șansele ca niște practicanţi ai turis- mului suicidar să fie mitraliaţi în Elveţia? Eu cred că sunt destul de mari. Elveţia este o ţară în care absolut totul trebuie monitorizat și inventariat de către Guvern. Nimeni nu are o problemă cu tine că-ţi injectezi heroină în venă atâta vreme cât statul știe de dependenţa ta și te are trecut într-un registru. Isteria asta de a controla totul trebuie să aibă niște efecte se- cundare la fel de drastice.

Kill Me Please a fost considerat mai mult film de groază sau thriller conceptual decât comedie. La Bruxelles a fost inclus în BIFFF, festival specializat

în horror. Aici, la Cluj, este în secţiunea de Dark

Mystery. Ai face un film de groază pe bune? Nu încă. Viitorul meu proiect este o comedie care va avea loc în Italia. Va fi despre sex, politică și religie. O comedie „sexy” despre cum poţi avea probleme dacă ai puţă și dacă ești și politician. Mai ales în momentul ăsta în care există o chestiune emergentă deloc neglija- bilă: clitocraţia.

Nu trăim cele mai simple sau logice vremuri. Care-i to- tuși chestia cea mai bună de la început de mileniu III? Oricine poate face un film bun, cu un buget minuscul. Kill Me Please a costat 300.000 de euro. Problemele vin de la lipsa ideilor bune.

FILM

cu un buget minuscul. Kill Me Please a costat 300.000 de euro. Problemele vin de la

VICE 79

MUZICĂ

MUZICĂ G-SIDE The One… Cohesive Slow Motion Soundz Sfinte căcat, un album clasic de rap. Aproape
MUZICĂ G-SIDE The One… Cohesive Slow Motion Soundz Sfinte căcat, un album clasic de rap. Aproape
MUZICĂ G-SIDE The One… Cohesive Slow Motion Soundz Sfinte căcat, un album clasic de rap. Aproape

G-SIDE

The One… Cohesive

Slow Motion Soundz

Sfinte căcat, un album clasic de rap. Aproape că uitasem cum sună chestiile astea după ultimii doi ani de rupere-n figuri. Judecând după versuri, ai crede că au recon- struit Librăria din Alexandria în Alabama și G-Side a ars-o pe-acolo în ultimii zece ani, printre From the Mixed-Up Files ale Mrs. Basil E. Frankweiler. Ah, și apropo, ăsta e un From the Mixed-Up Files ale Mrs. Basil E. Frankweiler. Ah, și apropo, ăsta e un release Bandcamp. ACKIEMAN

Ah, și apropo, ăsta e un release Bandcamp. ACKIEMAN DELIRIC1 Inspecția tehnică periodică Facem Records

DELIRIC1

Inspecția tehnică periodică

Facem Records

DELIRIC1 Inspecția tehnică periodică Facem Records Băiatul ăsta de la CTC vrea s-o facă de porc

Băiatul ăsta de la CTC vrea s-o facă de porc cu această revenire epocală. Pentru că există de niște ani buni, din- tre care câțiva de absență, i s-a făcut poftă să mai latre cu versuri acide, care sunt singurul lucru la care a fost vreodată inspirat. Și chi- nuie-te, băiete, să sune ca-n undergroundu’ newyorkez. Nu că ți-ar ieși, că na, albii n-o să fie niciodată negri. Da’ stai chill, fanii o să te iubească în continuare. TRICHINELOZA HABILIS

o să te iubească în continuare. TRICHINELOZA HABILIS RAINBOW ARABIA Boys and Diamonds Kompakt După ce-ai
o să te iubească în continuare. TRICHINELOZA HABILIS RAINBOW ARABIA Boys and Diamonds Kompakt După ce-ai

RAINBOW ARABIA

Boys and Diamonds

Kompakt

HABILIS RAINBOW ARABIA Boys and Diamonds Kompakt După ce-ai ascultat deja 604 al celor de la

După ce-ai ascultat deja 604 al celor de la Ladytron, Dare al celor de la

80 VICE

604 al celor de la Ladytron, Dare al celor de la 80 VICE Human League și

Human League și sesiunile BBC ale lui Gary Numan, și Trans-Europe Express, tot o să-ți mai rămână la fundul sacului acest album synth-pop nou-nouț la un tempo mediu, cu vocale reverberante de gagică pe care nimeni n-ar obiecta să-l asculte la drum lung. CROPPER CLONE

n-ar obiecta să-l asculte la drum lung. CROPPER CLONE DRIFTING IN SILENCE Lifesounds Labile Ăsta e

DRIFTING IN SILENCE

Lifesounds

Labile

Ăsta e pe bune „proiectul post-ambi- ent” al directorului de creație al unei firme de marketing, așa că, după cum vă așteptați, pe cât de bun e comunicatul de presă, pe atât de îngrozitoare e muzica. Ca să înțelegeți: „Numele de Lifesounds vine din combinarea cuvintelor «life» (viață) și «sounds» (sunete) pentru a crea un termen Lifesounds vine din combinarea cuvintelor «life» (viață) și «sounds» (sunete) pentru a crea un termen cu noi conotații, o experiență a pietrelor sărind peste valuri de sunet”. Eu o să stau aici și o să vă las să rezonați cu treaba asta câteva minute. MUCKLE SANDISON

să rezonați cu treaba asta câteva minute. MUCKLE SANDISON DENIZ KURTEL Music Watching Over Me Crosstown

DENIZ KURTEL

Music Watching Over Me

Crosstown Rebels

DENIZ KURTEL Music Watching Over Me Crosstown Rebels Deniz este fiica unui turc, magnat în exploatarea

Deniz este fiica unui turc, magnat în exploatarea minieră și crescător de cai de curse, care a lăsat în urmă viața luxuriantă de la Ankara pentru a construi sculpturi LED din păr și pentru a face jungle de nișă. Destine diferite pentru oameni diferiți, bănuiesc. E cumva confuzant cât de decente sunt piesele astea dacă uiți de elementele nefericite pe care le are ambalajul în care vine discul. Jonglerii cu synth-uri se amestecă cu tobe programate și sună ca niște valve aeriene, și sample-uri li- picioase sunt încetinite în așa fel încât îți dau starea pe care-o ai în club la miezul nopții, dar sună bine. De-abia aștept să aud chestia asta în podcasturi tech-whatever în timp ce fac ab- domene în pielea goală. NUNG PLUMP

CEL MAI BUN ALBUM ROMÂNESC AL LUNII:

FUTURE NUGGETS

CEL MAI BUN ALBUM INTERNAȚIONAL AL LUNII:

THE PSYCHIC PARAMOUNT

MAI BUN ALBUM INTERNAȚIONAL AL LUNII: THE PSYCHIC PARAMOUNT SEMIOSIS P.F.D. Blood & Fire Productions Apropo,
MAI BUN ALBUM INTERNAȚIONAL AL LUNII: THE PSYCHIC PARAMOUNT SEMIOSIS P.F.D. Blood & Fire Productions Apropo,

SEMIOSIS

P.F.D.

Blood & Fire Productions

Apropo, că tot am trecut în haos de se- colul vitezei și de-un număr infinit de apocalipse: ne mai rămân patru minute și ceva să abandonăm orice speranță. Să ne asu- măm purgatoriul, dacă în iad nu mai putem merge, fiincă metalul a murit, chiar cu mult înaintea post-rock-ului. Tripul ăsta n-o să dure- ze mult, doar că avem o mică problemă: o să trebuiască să-l retrăim de câteva miliarde de ori și în privința asta nu prea mai avem de ales. Dar, la urma urmei, crează dependență. DIVINA COMEDIEPARAMOUNT SEMIOSIS P.F.D. Blood & Fire Productions THE PSYCHIC PARAMOUNT II No Quarter Dacă cei din

Dar, la urma urmei, crează dependență. DIVINA COMEDIE THE PSYCHIC PARAMOUNT II No Quarter Dacă cei

THE PSYCHIC PARAMOUNT

II

No Quarter

DIVINA COMEDIE THE PSYCHIC PARAMOUNT II No Quarter Dacă cei din lumea muzicii experimen- tale nu

Dacă cei din lumea muzicii experimen- tale nu s-ar căuta unii pe alții în fund atât de mult cu crearea de personaje și triun- ghiuri și alte mizerii străine de ea, Drew. St. Ivany ar fi pe copertele revistelor Wire și Decibel nouă luni din an sau ceva de genul. Trupa lui din anii ’90, Laddio Bolocko, a fost printre cele mai populare trupe din New York de la no-wave încoace. Iar în termeni de pură nebunie, Psychic Paramount e ca o așchie care nu sare departe de trunchi. Doar că, în loc de jazzalanșa schizoidă multi-direcțională a lui Laddio, trupa își ascute acum talentele prin explozia unei singure chitări stroboscopice, tăioasă precum cristalul care se simte de parcă cineva ar îndrepta un laser (științific) direct spre creierul tău. Acest album e precum un Adderall muzical, iar eu am răspuns la atât de multe e-mailuri de când m-am apucat să-l as- cult azi dimineață de n-o să vă vină să credeți. ERIN SIMCHEZ

CEL MAI NASOL ALBUM CU CEA MAI PROASTĂ COPERTĂ A LUNII:

DRIFTING IN SILENCE

CU CEA MAI PROASTĂ COPERTĂ A LUNII: DRIFTING IN SILENCE CEA MAI BUNĂ COPERTĂ A LUNII:

CEA MAI BUNĂ COPERTĂ A LUNII:

MOON DUO

Mazes

Sacred Bones

CHEVEU

Moon Duo au fost ici-colo și-au făcut chestii belea. Ăsta e albumul cu care sparg gheața și devin șmecherii pe care n-o să mai mergi să-i vezi live pentru că vor cânta mizerii în niște locuri gigantice. Există niște ecouri și niște voci gotice triste, dar pe albu- mul ăsta poți să și dansezi intens, ba chiar să-l pui pe la petreceri pentru oameni furioși și triști dar care vor să se și distreze. TAZ „DIAVOLUL TASMANIAN”BUNĂ COPERTĂ A LUNII: MOON DUO Mazes Sacred Bones CHEVEU CHEVEU 1000 Kill Shaman Cheveu sunt

care vor să se și distreze. TAZ „DIAVOLUL TASMANIAN” CHEVEU 1000 Kill Shaman Cheveu sunt ca

CHEVEU

1000

Kill Shaman

TAZ „DIAVOLUL TASMANIAN” CHEVEU 1000 Kill Shaman Cheveu sunt ca Death Set sau Best Fwends, doar

Cheveu sunt ca Death Set sau Best Fwends, doar că sunt francezi. Piesele sunt un pop/rock ’60-ist cu viori și pasaje hi- per-energice ca de joc video cu nivele BONGABONGA de intensitate și zgomot. Colegul de apartament m-a rugat să-l ascult mai încet pentru că dădusem volumul „prea tare” și suna „ca tema personajului negativ din Scooby Doo”. Apoi, la 7 seara s-a dus să se culce pentru că e un obosit căruia îi place jazzul. Dă-te dracu’, Alex. Nu ești tu Șefu’ Muzicii! NICK GAZIN

dracu’, Alex. Nu ești tu Șefu’ Muzicii! NICK GAZIN GRAILS Deep Politics Temporary Residence Ltd.
dracu’, Alex. Nu ești tu Șefu’ Muzicii! NICK GAZIN GRAILS Deep Politics Temporary Residence Ltd.

GRAILS

Deep Politics

Temporary Residence Ltd.

NICK GAZIN GRAILS Deep Politics Temporary Residence Ltd. Soundtrack-urile false de la periferia metalului sunt

Soundtrack-urile false de la periferia metalului sunt printre cele mai dubi- oase chestii posibile. Casa de discuri îl vinde pe ăsta ca pe-o „explorare a desfășurării culturii oculte/fringe”, dar pentru mine asta

culturii oculte/fringe”, dar pentru mine asta se traduce prin muzică pe care îți imaginezi un ratat

se traduce prin muzică pe care îți imaginezi un ratat slinos care-și plimbă încet mâna pe piciorul tău. E genul ăla de tip care asculta cândva crust și care are în cameră un poster cu Through Silver and Blood, un coș de gu- noi al cărui miros îl simți fără să vrei și un job de două parale pentru care se-mbracă într-un tricou negru pe care-l bagă-n pantaloni. CLAR LAR

într-un tricou negru pe care-l bagă-n pantaloni. CLAR LAR KURT VILE Smoke Ring for My Halo

KURT VILE

Smoke Ring for My Halo

Matador

Nu mă aștept să șochez vreo biserică când spun că tipul ăsta este unul dintre cei mai consistenți compozitori de chitară dis- torsionată existenți în ziua de azi. Știe cum să scrie dulcegării cu polonicul, care se lipesc de tine ca o melasă. Smoke Ring for My Halo este unul dintre cele mai bune materiale de până acum Smoke Ring for My Halo este unul dintre cele mai bune materiale de până acum ale lui Vile, ceea ce înseamnă că două sau trei dintre jamurile de aici sunt printre cele mai tari pe care le-a făcut vreodată. Mai ales Society Is My Friend garantează prin cele 96.000 de co- veruri de pe YouTube că inspiră puștii de 14 ani care cântă la Squiere să compună non-stop. J. JABBER

care cântă la Squiere să compună non-stop. J. JABBER ANEB ∞ Lansat independent Lui Horațiu Șerbănescu

ANEB

Lansat independent

compună non-stop. J. JABBER ANEB ∞ Lansat independent Lui Horațiu Șerbănescu îi place să se joace

Lui Horațiu Șerbănescu îi place să se joace în sufragerie, motiv pentru care ăsta de fapt nu e un album, ci unul dintre se- turile de piese pe care le-a urcat la un moment dat pe net. Sufrageria e locul în care ești fericit să aterizezi după o noapte de club- bing sau după o zi în care ți-au numărat firele de păr cu o mănușă de box la birou. Un loc ideal de întâlnire, futai și lâncezeală nejusti- ficată. Tocmai de-aia Aneb este prietenul imaginar ideal: îți ține de urât când plouă afară, îți pune muzică filingoasă când ești prea praf să te ridici de pe canapea și face

MUZICĂ

ești prea praf să te ridici de pe canapea și face MUZICĂ subiectul fanteziilor tale când

subiectul fanteziilor tale când te frustrezi că iar ai ațipit singur pe canapea. BEAVER & BUTTER

că iar ai ațipit singur pe canapea. BEAVER & BUTTER V/A Cult Cargo: Salsa Boricua de
că iar ai ațipit singur pe canapea. BEAVER & BUTTER V/A Cult Cargo: Salsa Boricua de

V/A

Cult Cargo:

Salsa Boricua de Chicago

Numero Group

Printre tipi ca Mississippi Records, Numero Group din Chicago sunt câini de top la săpat după muzică marfă, aproape nemaiauzită, a unor artiști care n-au reușit să ajungă cunoscuți și a unor scene lo- cale mici și tari din America. Asta e o colecție a unor muzicieni din Chicago din 1970 care imitau muzicieni new yorkezi interpretând salsa portoricană. Ca cele mai bune materia- le de la Numero, e exact ceea ce sperai să fi ascultat bunicii tăi, în locul discurilor ălora cu Doris Wishman pe care le-ai găsit în po- dul casei. DOOFIE HAUSER MDBUTTER V/A Cult Cargo: Salsa Boricua de Chicago Numero Group FUTURE NUGGETS Forever Unreleased Vol. 1

pe care le-ai găsit în po- dul casei. DOOFIE HAUSER MD FUTURE NUGGETS Forever Unreleased Vol.

FUTURE NUGGETS

Forever Unreleased Vol. 1

Lansat independent

FUTURE NUGGETS Forever Unreleased Vol. 1 Lansat independent În supra-sexualizata noastră țară învecinată cu

În supra-sexualizata noastră țară învecinată cu Botswana se produce muzică. Și pentru că muzica este o expresie a lumii interioare a lui Gică, a Mărioarei, a cățelului și a purcelului, opinia generală este aceea că n-avem ce asculta, și că totul e cel puțin semi-ascultabil, chiar și-n ce privește cele mai bune trupe românești. De-aceea nici prin gând nu ți-ar trece că există colțuri de țară sau de oraș (nici nu mai contează), unde niște oameni suficient de interesanți sunt ca- pabili să producă hibrizi muzicali obscuri și psihedelici care să te-ntoarcă pe dos, chiar și în forme pur analoge. Ce chestie, nu? FATA COMANA

VICE 81

PAGINA LUI JOHNNY RYAN

PAGINA LUI JOHNNY RYAN 82 VICE ARABIA MOUNTAIN One of SPIN'S 30 Must-Hear Albums of 2011

82 VICE

PAGINA LUI JOHNNY RYAN 82 VICE ARABIA MOUNTAIN One of SPIN'S 30 Must-Hear Albums of 2011
PAGINA LUI JOHNNY RYAN 82 VICE ARABIA MOUNTAIN One of SPIN'S 30 Must-Hear Albums of 2011
PAGINA LUI JOHNNY RYAN 82 VICE ARABIA MOUNTAIN One of SPIN'S 30 Must-Hear Albums of 2011

ARABIA MOUNTAIN

One of SPIN'S 30 Must-Hear Albums of 2011

"Completely bullshit free, bullish, full of energy and as good-natured as a puppy." - NME

2011 "Completely bullshit free, bullish, full of energy and as good-natured as a puppy." - NME

www.vicerecords.com