Sunteți pe pagina 1din 10

1. Introducere 1

1.1. Formarea culturii informatice

Scopul declarat al acestei prime părţi din carte este de a înzestra managerii (personalul cu răspundere din întreprinderi şi instituţii, indiferent cât de mici sau de mari sunt acestea) cu pachetul de cunoştinţe necesare înţelegerii, implementării şi exploatării optime a resurselor informatice şi informaţionale. Se urmăreşte, de asemenea, familiarizarea factorilor de decizie cu vocabularul informatic, cu cerinţele utilizării informaticii şi cu mediul informatic.

În contextul evoluţiilor tehnologice care dinamizează neîncetat activitatea cotidiană, prezenţa şi succesul firmelor pe piaţa liberă necesită, inevitabil, o funcţionare superioară a infrastructurii informatice de întreprindere. Organizarea acestei infrastructuri, precum şi amortizarea impactului informatizării, trebuie asumate - atât de manageri cât şi de către orice utilizator de tehnologie informatică conştient de importanţa sa în fluxul informaţional în scopul eficientizării întregii activităţi şi în scopul dobândirii abilităţii de a opta pentru cele mai bune soluţii hardware, software şi de resurse umane.

Dezvoltarea culturii de specialitate înzestrează managerul cu o viziune clară asupra infrastructurii informatice (existente sau viitoare în cadrul întreprinderii/instituţiei), această perspectivă fiind necesară în următoarele direcţii:

Fundamentarea procesului managerial la nivel tactic, tradusă în a şti în orice moment ce se poate cere de la serviciul, departamentul sau infrastructura IT;

La nivel de strategie, poate însemna eficientizarea anumitor activităţi prin asistenţă informatică în scopul cuceririi de noi pieţe sau al menţinerii şi dezvoltării celor anterioare, dar presupune şi planificarea investiţiilor cu informatica sau cu serviciile dependente de aceasta;

Terminologie: familiarizarea cu denumirile, conceptele şi acronimele consacrate;

Clasificări: trecerea în revistă a domeniilor de aplicare a informaticii;

Prefigurarea de modele şi scheme de organizare pentru serviciile informatice de întreprindere;

Înţelegerea rolului reţelei de calculatoare ca infrastructură informaţională de

întreprindere (LAN, WAN, intranet, extranet); Organizarea şi securitatea datelor; importanţa şi valoarea depozitelor de informaţii;

Asistenţa informatică oferită unor servicii vitale: gestiunea financiar-contabilă,

proiectarea asistată; Studii de cost şi performanţă pentru investiţiile în informatică;

Dezvoltarea

de

criterii

pentru

alegerea

soluţiilor

informatice;

selecţionarea

furnizorilor de soluţii şi proiecte informatice; Relaţia dintre furnizor şi beneficiar (performanţă, dinamică şi dependenţă);

1 Textul capitolelor 1, 2 şi 3 se bazează pe cartea “Informatica pentru manageri” de Mircea Badut, Ed. Teora

1999

1

Echilibrul preţ/performanţă (avantaje/dezavantaje, produse brand name, no-name); “Total Cost of Ownership” - implicaţii ale deţinerii de tehnică de calcul; Aspecte legale privind informatizarea: Legea 8/1996 referitoare la copyright-ul programelor informatice - avantajele legalizării; moduri economice de legalizare, (regimurile OEM, MLP, MOLP ş.a.), Legea 213 din 2002 privind combaterea pirateriei audio, video şi software, etc.; Problema personalului din întreprindere: funcţii, pofile, sarcini, compartimente, organizarea şi controlarea dependenţelor orizontale şi verticale (evidenţa relaţiilor ierarhice pe linie IT);

Norme privind riscurile profesionale ale celor care lucrează cu tehnică de calcul, ergonomia locului de muncă;

Efecte secundare ale informatizării (profesionale, sociale, economice);

Perspective generale în informatică: dinamica şi modificarea viziunii asupra informaticii (tendinţa de a deveni o infrastructură a societăţii prin integrare cu telecomunicaţiile);

Internet - deschiderea informaţională cvasi-absolută;

Rolul literaturii şi al presei de specialitate în implementarea şi exploatarea tehnologiei informatice; biblioteca informatică de întreprindere; pofilele grafice de specialitate în cadrul întreprinderii/instituţiei;

Integrarea

şi

interoperabilitatea

informaţiilor

şi

tehnologiilor

din

domenii

(documente tehnice + birotică + marketing + documentaţie financiar-contabilă)

Management asistat de calculator (modelarea f1uxurilor informaţionale, a deciziilor şi proceselor manageriale; controlul circulaţiei documentelor);

Informatica în schimbul de informaţii cu exteriorul (fax; e-mail; legăturile cu filialele; e-business); integrarea întreprinderii în infrastructura de comunicaţii computerizate a viitorului, etc.

Totodată, vom pune în evidenţă avantajele informatizării, pentru a ajuta la descifrarea scopurilor strategice şi pentru a revela chei şi pârghii de îmbunătăţire a activităţii derulate în întreprindere:

Creşterea valorii depozitelor de date (arhive digitale) sau a proiectelor dezvoltate (reutilizarea informaţiilor, a cunoştinţelor şi a experienţei acumulate);

Creşterea calităţii muncii (evidentă în activităţi precum: documentare, proiectare, modelare, simulare procese, birotică etc.) şi altele;

Creşterea eficienţei anumitor activităţi/procese - în termeni de producţie, precizie şi personal angajat; informatizarea se poate face la nivel individual (punctual - pentru locuri de muncă cheie) sau macro (proiecte şi soluţii în modelări de procese ample).

Însă persoanele cu răspundere trebuie să cunoască şi riscurile informatizării, pentru a le preîntâmpina sau a le contracara efectele mai puţin constructive:

Schimbarea modului de lucru tradiţional: reorganizări efective ce trebuie asumate la nivel managerial (care presupun: concepere/organizare, analiză/simulare, derulare şi monitorizare);

2

Cerinţele privind calificarea şi flexibilitatea personalului nu sunt neglijabile;

Riscul neasumării responsabilităţilor pe linie de informatică în structurile ierarhice, în principal datorită inexistenţei reglementărilor specifice şi lipsei tradiţiei (obişnuinţa de a lucra într-o echipă reglementată strict);

Uzura morală şi fizică şi, respectiv, degradarea competitivităţii echipamentelor şi programelor informatice;

Riscul atitudinii superficiale încurajate de accesibilitatea lucrului pe calculator (faptul că lucrurile par a fi facile - şi de multe ori chiar sunt! - conduce uneori la o atitudine neprofesională, de genul “merge şi-aşa!”); etc.

Foarte potrivite pentru încheierea acestui capitol şi, mai ales, pentru abordarea celor care îl succed, vor fi următoarele enunţuri:

“Calculatorul este un ansamblu de componente fizice - mulţimea de elemente, circuite, subsisteme şi periferice se numeşte hardware - capabil să realizeze anumite sarcini, pe lângă care, însă, este necesară şi o colecţie de programe şi informaţii, numită generic software”. “Software-ul necesar calculatorului să funcţioneze - sistem de operare, programe utilitare - se numeşte software de sistem, iar programele prin care folosim calculatorul pentru diverse activităţi concrete alcătuieşte software-ul de aplicaţii.”

“Reţeaua de ca1culatoare este ansamblul rezultat prin legarea fizică şi logică a două sau mai multor calculatoare între care devine posibil schimbul de date. Reţeaua subsumează hardware (calculatoare, imprimante, cabluri şi echipamente de conectare), şi software (sisteme de operare, protocoale de comunicaţie şi aplicaţii).”

1.2. Serviciul, departamentul şi infrastructura informatică

Acceptăm că folosirea calculatoarelor aduce, astăzi, diverselor activităţi, o serie de caracteristici interesante:

viteză şi precizie la prelucrarea datelor;

capacitate mare de stocare de informaţie într-un volum redus;

repetabilitate nelimitată a documentelor produse (tipărire/distribuire/publicare)

posibilitatea de a modifica şi/sau a reutiliza informaţiile (reeditabilitate);

ridicarea calităţii muncii (funcţionând frecvent şi ca motivare individuală);

organizarea flexibilă a sarcinilor;

interoperabilitate cu alte domenii/activităţi;

comunicaţii facile;

crearea şi folosirea de biblioteci specifice (structuralitatea informaţiilor);

interschimbabilitatea informaţiilor (promovarea standardelor);

Toate aceste efecte pot fi asumate ca scopuri locale sau ca pofile globale în cadrul întreprinderii. Totuşi, avantajele aduse îşi au costurile lor (investiţii în tehnologie, reorganizarea modurilor tradiţionale de lucru, instruirea personalului) şi implicaţii de care trebuie să se ţină seama.

Notă: Datorita faptului ca nici o întreprindere nu evoluează într-un context izolat, ci dezvolta o serie de relaţii cu exteriorul, informatizarea nu mai

3

este opţională. Tot ceea ce implica schimb de informaţie se (va) face folosind formate digitale.

Din punct de vedere al aplicabilităţii tehnologiei IT la nivel de întreprindere se pot identifica două direcţii (care nu sunt totuşi perfect disjuncte):

Informatica în calitate de mijloc de producţie (activitate de bază): aplicaţii de proiectare, producţie grafică, editare video, tehnoredactare, conducere de procese, fabricaţie automatizată etc.;

Informatica în calitate de mijloc de asistenţă a activităţilor indirecte: gestiune economică şi financiară, contabilitate, birotică, documentare, arhivare date/proiecte, comunicaţii, etc.

Din punct de vedere al scării la care se face informatizarea se vor distinge tot două niveluri:

Informatica aplicată punctual (folosire izolată în activităţi productive sau auxiliare);

Informatica implementată global ca infrastructură de suport al întregii activităţi de întreprindere (o reţea acoperind cvasi-totalitatea sectoarelor).

Aceasta din urmă nu numai că deserveşte o varietate de aplicaţii locale, dar poate furniza şi un schimb de date eficient pe orizontala şi pe verticala organizării ierarhice a întreprinderii - adică între toate resursele implicate în activitatea întreprinderii. Ea presupune atât existenţa unei reţele de calculatoare fiabile şi performante, cât şi definirea unor reguli de participare la traficul informaţional. Astfel că, pe lângă îndeplinirea sarcinilor concrete (respectiv asistarea activităţilor tradiţionale), tehnologia informatică modernă poate fi capabilă:

să

asigure

definirea

cadrului

de

colaborare şi derularea proiectelor/lucrărilor

comune;

 

să complementeze sau chiar să înlocuiască comunicaţiile realizate prin medii clasice (telefoane, documente/note interne ş.a.);

să organizeze şi să sincronizeze resursele de timp ale personalului;

să optimizeze accesul la arhivele de documente sau la depozite de date, etc. Atât la planificarea şi implementarea informatizării, cât şi pe parcursul exploatării informaticii de întreprindere, managerii vor trebui să ţină cont şi de următoarele probleme critice:

Utilizatorii finali ai tehnologiei informatice nu trebuie sa fie “informaticienii” (concentrarea excesivă a activităţilor se poate răsfrânge negativ atât asupra eficienţei şi controlabilităţii, cât şi asupra perspectivei). Sarcinile trebuie bine delimitate între utilizatori şi specialiştii IT.

Este adevărat că, până nu demult, programele erau accesibile doar celor iniţiaţi; astăzi, graţie avansului tehnologic şi concurenţei dintre producătorii de software, toate programele au o mare accesibilitate (prin ceea ce se numeşte “interfaţă prietenoasă”), astfel că ele pot fi folosite de către oricine. Momentan, singurele abilităţi necesare se rezumă la familiarizarea cu limba engleză, precum şi câteva aptitudini psihice (atenţie distribuită, memorie vizuală, capacitate de concentrare etc.). În ceea ce priveşte limba de dialog cu aplicaţiile, se prevede ca în viitor - depinzând însă dezvoltarea pieţei IT de la noi - să apară tot mai multe programe pentru limba română (deja firme mari, ca Microsoft, au creat versiuni ale sistemelor de operare Windows XP şi Windows Vista, ale pachetului Office

4

2003 şi 2007, în limba română. Mozilla dispune de o versiune de browser Web – Firefox – în limba română).

Nu este eficient să se accepte ca programatorul să fie obligat să dactilografieze încontinuu texte; el ar putea, cel puţin teoretic, sa creeze lucruri de valoare pentru firmă!

Managerul nu poate cere chiar orice din partea serviclului/infrastructurii IT:

unele lucruri nu sunt posibile, iar altele nu se pot face în condiţii rezonabile. Pentru a discerne care sunt situaţiile nepotrivite, managerul trebuie sa apeleze atât la propria cultură informatică şi la logici de bun simt dar şi să se încreadă în persoana care poartă răspunderea IT.

Sunt destul de frecvente situaţiile în care, in ciuda unor prejudecăţi frecvente, informatizarea nu are ca prim efect creşterea eficienţei activităţii; principalul scop al informatizării poate fi calitatea şi precizia activităţii, de exemplu în proiectarea construcţiilor, în editarea grafică şi în tehnoredactare. Presiunea concurenţei de pe piaţă - manifestată prin promovarea unor documente cu calitate grafică deosebită - este cea care determină decizia tranziţiei către sistemul informatizat sau deciziile de modernizare ulterioare.

1.3. Modele funcţionale

Vă propun următorul scenariu, foarte simplu şi destul de probabil!

La început a fost un calculator la contabilitate pe care se ţineau evidenţele stocurilor de obiecte de inventar, balanţa contabilă, urmărirea clienţilor/furnizorilor, operaţiunile de casă şi de bancă. Când firma s-a mărit, un singur utilizator nu a mai putut face faţă creşterii numărului de tranzacţii, iar calculatorul nou introdus avea să preia, să presupunem, partea de încasări şi plăţi prin casă/bancă. Însă pentru că, pe de o parte, rezultatele sintetice trebuiau centralizate lunar, de aici, pe calculatorul în care se rula balanţa, iar pe de altă parte operaţiunile de plăţi încasări priveau furnizori/clienţi aflaţi pe celălalt calculator, cele două calculatoare au trebuit conectate. Astfel că reţeaua a apărut dintr-o necesitate concretă. Prin dezvoltarea ulterioară s-a ajuns la un modelul logic mai amplu, centrat pe calculatorul care îi slujeşte contabilului-şef pentru încheierea balanţei lunare şi pentru generarea bilanţurilor şi raportărilor periodice, lucrări bazate deci pe datele sintetice furnizate de celelalte calculatoare (pe care se operează tranzacţiile primare). Privind în perspectivă, la nucleul de reţea se vor adăuga:

calculatorul

cu

baza

de

cunoştinţe

juridice exploatată

direct de juristul

întreprinderii; secretariatul, unde se centralizează documentele de interfaţă (“front-office”);

serviciul de resurse umane, al cărui calculator comunică frecvent cu cel al contabilului care se ocupă de salarii;

administratorul dorind să automatizeze evidenţa obiectelor pe care le are în grijă şi să poată centraliza inventare către compartimentul financiar;

directorul comercial care vrea cel mai mult să afle frecvent starea de (ne)plată de la şi spre clienţi/furnizori, dar urmăreşte şi informaţii de la celelalte compartimente;

managerul general, care are nevoie permanent de informaţie sintetică despre tot ce se petrece.

5

Foarte puţin personal din cadrul întreprinderii nu-şi va găsi locul într-un astfel de model. Cuvintele cheie sunt: disponibilitatea datelor şi comunicaţie. Dar să nu uitam că acest ideal se atinge numai prin eforturi. Şi nu atât efortul financiar este esenţial (investiţiile în tehnologie informatică), cât înţelegerea funcţionalităţii acestei infrastructuri şi disponibilitatea de a reforma modul de lucru tradiţional.

Notă: în condiţiile actuale, denumirile “oficiu de calcul” sau “centru de calcul” sunt, oarecum, anacronice. Ele sugerează pe de o parte o specializare limitată (sistemele de astăzi se ocupa într-o proporţie redusa de “calcule” primând stocarea şi prelucrarea datelor de diverse naturi şi asistarea diferitelor activităţi) şi, pe de alta parte, o centralizare nepotrivită cu necesitatea punerii informaticii la dispoziţia tuturor compartimentelor, indiferent de specialitate, răspândire sau localizare. Par mai potrivite nişte denumiri alternative de genul “serviciul informatica” sau “departament IT”.

2. Reţeaua de calculatoare ca infrastructură informaţională de întreprindere

Tehnic vorbind, reţeaua de calculatoare înseamnă o colecţie de calculatoare (cele mai multe cu funcţie de staţie de lucru - aflate la dispoziţia utilizatorilor - şi eventual câteva cu funcţie de server, adică de centralizare informaţională şi/sau cu funcţii specifice, care se leagă între ele prin medii fizice (conexiuni prin cabluri electrice, cabluri de fibră optică, linii telefonice, unde radio, susţinute de echipamente specifice: plăci de reţea modem-uri, repetoare, hub-uri etc.).

Principalul scop al constituirii reţelei este de a îngădui mai multor utilizatori să acceseze aceleaşi resurse (ceea ce se mai numeşte partajare). Iar resurse înseamnă, în primul rând, date/informaţii, dar şi echipamente (imprimante, calculatoare specializate pentru diverse sarcini).

Accesarea informaţiei se traduce atât prin interogarea/actualizarea bazelor de (centralizate sau distribuite), cât şi prin folosirea de documente preexistente în colecţii de fişiere ale întreprinderii (arhive cu contracte, documente tehnice, planuri, documente juridice, formulare tipizate, documente de secretariat, imagini, grafice, scheme, etc.

Iată câteva aspecte minimale ce trebuie înţelese de către personalul cu răspundere:

  • 1. Topologia reţelei existente, care poate fi: plată (orizontală), arborescentă (cu două sau mai multe puncte de centralizare) sau în diverse organizări mixte.

  • 2. Când reţeaua are dimensiuni mai mari (să zicem, peste zece calculatoare, dar nu neapărat), administrarea ei trebuie dată în responsabilitatea uneia sau mai multor persoane calificate.

  • 3. Fiecărui utilizator (membru al reţelei) - care se va conecta la reţea numai după declinarea identităţii - i se stabilesc regulile de acces, privitoare la resursele informaţionale pe care le poate accesa. Aceste reguli se referă, în esenţă, la dreptul de a accesa şi la tipul accesului.

Din punct de vedere al tipului de acces există, în principiu, două situaţii: "full" şi "read only":

full control: se permite atât citire, cât şi scriere (acces deplin la informaţii aplicaţii);

şi la

6

modify: este permisă numai modificarea aplicaţiilor;

read: când se permite doar citirea informaţiilor;

read & execute: se permite accesarea şi executarea programelor (dar fără a îngădui modificarea lor);

write: se permite doar scrierea de informaţii;

list folder contents: când este permisă explorarea conţinutului de directoare (parcurgerea numelor de fişiere/subdirectoare incluse).

Dincolo de considerentele specifice folosirii clasice, reţeaua poate fi văzută şi ca mediu de comunicaţie, respectiv ca infrastructură de întreprindere (pentru mesagerie sincronă sau asincronă, voce, videoconferinţe, etc.).

Într-o reţea locală (LAN) se pot identifica mai multe staţii utilizator (zeci-sute), unul sau mai multe servere de fişiere (unde se centralizează documente/programe), servere de baze de date (pentru baze de date mari), servere de tipărire, servere de Intenet, servere de comunicaţii sau alte servere specializate. Dacă întreprinderea se întinde pe o suprafaţă mai mare, vor fi de fapt mai multe LAN-uri interconectate fizic şi logic, dar care pentru utilizatori, vor putea funcţiona eventual ca una singură. Daca reţeaua de întreprindere este organizată şi dotată pentru a folosi regulile şi protocoalele de operare ale Internet-ului, se spune că reţeaua este un intranet, figura 1.

• modify: este permis ă numai modificarea aplica ţ iilor; • read: când se permite doar

Figura 1. Exemplu de reţea intranet. După:www.www-kurs.de

Reţeaua intranet din figura 1 este constituită din două reţele interconectate, deservite de două servere de reţea. Doar reţeaua 1 are acces la Internet, fiind protejată de atacurile din exterior prin intermediul unui “firewall” (program care gestionează regulile de acces din afara reţelei spre reţea)

În reţeaua de comunicaţii de întreprindere pot fi incluse şi legăturile stabilite între sediul central şi diverse filiale/sucursale sau puncte de lucru situate la distanţe mari, indiferent că transmisiile de date se realizează fizic prin reţeaua telefonică (fie printr-o linie comutată - linia telefonică obişnuită folosită, ocazional, la transmiterea de date digitale

7

prin modem-uri -, fie printr-o linie încbiriată - linie telefonică rezervată, fără ton) sau prin unde radio.

3. Organizarea datelor

3.1 Baze de date

Definiţie: baza de date este o colecţie de date/informaţii structurate după criterii stricte. Datele pot fi texte (şiruri de caractere), valori numerice, date calendaristice, sau chiar imagini, sunete şi video/animaţie, referitoare la entităţi din categorii bine conturate. Putem privi baza de date ca pe un depozitar de informaţii referitoare la entităţile, resursele şi tranzacţiile cu care manevrează întreprinderea (materii prime, obiecte de inventar, mijloace fixe, salariaţi, firme-client, firme-furnizor ş.a., precum şi tranzacţii de genul intrare/ieşire/modificare cu oricare dintre acestea). În mod firesc, baza de date constituie o materializare a informaticii pentru întreprinderi de orice profil, aspect manifestat şi prin ponderea pe care o cunosc atât aplicaţiile respective pe piaţă, cât şi implementările de sisteme de baze de date (de la cele mici, deservind contabilitatea sau secretariatul, la cele mari şi foarte mari, ajutând administrarea tuturor resurselor). Iată câteva elemente pe care este bine ca managerii să le cunoască despre bazele de

date:

Atât pentru hardware-ul şi software-ul implicate, cât şi pentru logica de organizare a datelor, se recomandă alegerea unor soluţii confirmate de practică, standardizate (şi mai puţin exotisme experimentale sau locale). Bazele de date de întreprindere intră, deseori, în categoria mission-critical, în sensul că ele trebuie să asigure atât o accesibilitate performantă la date cât şi fiabilitatea stocării, minimizând deci riscurile de întrerupere a funcţionării, de alterare sau de pierdere a datelor.

Odată introduse toate datele de interes în forme/structuri cât mai permisive (conform însă criteriilor specifice), din acestea se pot extrage aproape orice informaţii analitice şi sintetice referitoare la ceea ce s-a introdus (extragerea se face uzual prin tipărirea/afişarea de rapoarte), constând din raportări directe ale datelor sau din combinaţii logice ale acestora. Este esenţial să se înţeleagă că modelul de organizare a datelor nu va permite sintetizarea oricărei informaţii, ci numai sintezele bazate pe combinaţii logice ale datelor existente. De asemenea, forţarea anumitor limite făcută prin "jonglerii" cu baza de date, în scopul de a obţine sinteze sau scenarii extraordinare, se poate repercuta prin ajungerea în situaţii greu/imposibil de controlat dacă au fost afectate structura sau conţinutul datelor.

Se manifestă o neînţelegere prin care accentul este pus pe aplicaţie (adică pe programul care intermediază accesul la informaţie), în dauna aspectului logic că totuşi datele sunt, deseori, mai importante. Putem numi acest risc prin „nu se vede pădurea din cauza copacilor”. (Iată un exemplu: în contabilitatea unei întreprinderi mari/medii, o aplicaţie precum „Mijloacele fixe”, unde legislaţia se modifică frecvent, unde deseori sunt necesare rapoarte neprevăzute, aplicaţia ar trebui să fie situată pe un plan inferior celui al datelor.)

Riscurile principiului GIGO („garbage-in, garbage-aut” = „gunoi introduci, gunoi scoţi”): dacă structura de organizare iniţială a bazei de date nu respectă nişte cerinţe minime (flexibilitate privind interogările ulterioare, controlul şi minimizarea redundanţei, etc.) sau dacă datele introduse în baza de date nu reflectă realitatea (fie

8

din cauza neactualizărilor, fie din cauza nerespectării interrelaţiilor), se poate

întâmpla ca unele rezultate ale interogării deranjante.

să

nu

fie decât

gunoaie: inutile şi

  • 3.1.1. Rapoarte analitice si sintetice.

Rapoarte ordinare si extraordinare

Rapoartele - liste cu date analitice sau sintetice extrase din baze de date, necesare fie activităţilor curente ale unui compartiment/serviciu al întreprinderii, fie acţiunii şi deciziei manageriale - se pot clasifica din punctul de vedere al frecvenţei sau repetabilităţii în două tipuri:

rapoarte ordinare: pe care aplicaţiile le generează în mod obişnuit (frecvent) pentru uzul predictibil al compartimentelor deservitej

rapoarte extraordinare (de accidenţă); liste de date - uzual sintetice – deservind cereri rare sau foarte rare, necesare în situaţii neprevăzute.

Dacă prima categorie este deservită regulat şi fără probleme teoretice (fiind vorba despre situaţii prevăzute), categoria rapoartelor accidentale este foarte rar deservită de aplicaţii, generarea acestora căzând în responsabilitatea utilizatorilor bazelor de date. Riscurile care pot afecta generarea rapoartelor extraordinare sunt evidente când este vorba de sinteze complexe, pe care doar persoanele bine specializate le pot obţine. Pe lângă cerinţa unei înalte calificări şi/sau experienţe a personalului IT, mai apare şi factorul timp:

dacă rapoartele ordinare se pot obţine rapid, celelalte pot necesita un interval de timp până la definirea structurii/algoritmului de sintetizare a datelor cerute. Iar acest timp depinde atât de modul de organizare a datelor (cât sunt de potrivite pentru a deservi cererea de date expresă), cât şi de complexitatea raportului, şi mai puţin de dimensiunea finală a listei cerute.

De exemplu, cel puţin o dată pe an întreprinderii i se cere de către Comisia Naţională de Statistică să completeze nişte formulare sintetice prin care să evidenţieze drepturile şi sporurile salariale pentru anul anterior. Pentru aceasta va trebui accesată arhiva digitală, printr-un proces ceva mai greu de automatizat. O persoană cu suficiente cunoştinţe de interogare a bazelor de date va genera acest raport extraordinar în câteva minute. Altfel, căutând în arhiva clasică (pe hârtie), munca se poate întinde, funcţie şi de numărul angajaţilor, de la câteva ore la una-două zile.

  • 3.1.2. Aplicaţii critice (mission-critical)

Ce înseamnă aplicaţie critică? Este clar că - cel puţin prin valoarea intrinsecă a informaţiilor manipulate - aplicaţiile manevrând resurse de întreprindere au o importanţă crucială pentru aceasta, justificând şi cel de-al doilea termen românesc echivalent - "vital". Substituindu-se unor mecanisme tradiţionale în puncte cheie ale fluxului informaţional de întreprindere, aplicaţiile trebuie să asigure o funcţionare eficientă, sigură şi fiabilă, cu disponibilitate qvasi-totală. Desigur că această prezumţie este esenţială pentru domeniul mission-critical: astfel de aplicaţii nu prea au voie să se defecteze, sau să se oprească accidental, pentru că ar provoca pierderi mari (greu sau imposibil de recuperat). Pentru a preîntâmpina astfel de neplăceri, aceste aplicaţii încorporează facilităţi referitoare la:

detectarea factorilor de risc şi/sau a disfuncţionalităţilor din sistem (urmată de alarmări/semnalizări şi eventual de luarea automată de măsuri);

protejarea datelor în cazul accidentelor (mecanisme de asigurare a consistenţei;

9

replicare/duplicare; salvare a datelor);

rezervarea resurselor fizice (constituirea de rezerve reci/calde de componente sau chiar de calculatoare întregi - capabile de a prelua sarcinile celor care se defectează), etc.

Trebuie ştiut faptul că nu numai bazele de date constituie aplicaţii mission-critical, dar în continuare exemplificările vor face referire la acestea.

1. Dacă baza de date cu firmele cliente şi furnizoare se prăbuşeşte, dispare un cumul de informaţii esenţiale derulării contractelor/parteneriatelor, iar refacerea acestora înseamnă timp şi efort atunci când este vorba de sute sau mii de parteneri derulând contracte importante.

2. Dacă programul de calcul al structurii de rezistenţă a dimensionat greşit o clădire sau un avion, acestea se pot prăbuşi la prima solicitare mai serioasă, cu urmări deosebit de grave.

3. Dacă sistemul de urmărire şi control computerizat al unei instalaţii tehnologice dă greş la citirea unor stări ale parametrilor urmăriţi sau furnizează o comandă greşită asupra valvelor din instalaţia supravegheată, urmările pot fi, de asemenea, catastrofale.

4. Sistemul de tranzacţionare al unei bănci greşeşte cu câteva ordine de mărime? Rezultatul este previzibil, iar pierderile, de obicei, sunt suportate de instituţia respectivă. Dar dacă latura privind securitatea datelor nu funcţionează normal şi intruşii le „corectează” în folos propriu?

Desigur că pot fi imaginate multe altfel de scenarii pentru a înţelege cât de cât ce înseamnă mission-critical.

La fel de firesc este şi faptul că aplicaţiile vitale pentru întreprinderi sunt destul de scumpe (prin ambele componente, software şi hardware) şi că se pretează, uzual, pentru implementări nepunctuale (reţele, interconexiuni, soluţii integrate).

10