Dunrea i Oltul

Dunrea vorbea cu Oltul:

- "Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu Plou mult la voi la munte,
Sate i cmpii de-neci,
Ori i-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?"
- "Rup i maluri cteodat
i fac holdele de pier,
Iar cnd plou mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maic sfnt,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cte vd mi-e mil,
Maic, i-i pcat!
Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi i ri i muni frumoi,
Neamuri ce-i vorbesc ferice
Graiul din strmoi.
Toate laud pe Domnul,
Libere-a tri cum vor,
Vesele fiind de viaa
i de soarta lor.
Vezi i-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene i mndre fete
i flci voinici.
i i-e drag ara asta
De romni, cci te iubesc Dar tu nu cunoti de-a-ntregul
Neamul romnesc!
Eu de unde vin, mhnitul,
Furios spre es scobor,

Cci de unde vin, e spaim.

Groaz i fior.
Tot romni sunt i pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gtul lor i astzi
Jugul este pus.
Ei n-au voie s-i vorbeasc
Graiul strmoesc ce-l au,
Iar n coasta lor de-a pururi
Suliele stau.
Sfnta libertate este
Nume gol pe-al lor pmnt:
Cei nedrepi sunt cei puternici,
Singuri au cuvnt!
Ah, de mila lor eu, maic,
Vin aa de tulburat,
i de ciud pe dumanii
Cei ce l-au clcat.
Iar de-nec i mal i oameni,
Nu mai tiu ce fac nici eu
C m simt de-atta jale
Tulbure mereu!"