Sunteți pe pagina 1din 96

CURS

SISTEMUL DE ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

1
CUPRINS

Cursul nr.1
Istoricul asistenţei sociale în lume........................................................................
Primele forme de asistenţă socială în diverse state.................................................

Cursul nr. 2
Istoricul asistenţei sociale în România..................................................................
Primele forme de asistenţă socială în România........................................................
Evoluţia sistemului de asistenţă socială....................................................................

Cursul nr. 3
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel central...............................
Atribuţiile MMFES.....................................................................................................
Funcţiile MMFES........................................................................................................
Finanţarea sistemului...................................................................................................

Cursul nr. 4
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel judeţean................................
Atribuţiile D.G.A.S.P.C – urilor...................................................................................
Funcţiile D.G.A.S.P.C – urilor.......................................................................................
Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean.................................................

Cursul nr. 5
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel local.........................................
Atribuţiile consiliilor locale...........................................................................................
Funcţii ale consiliilor locale............................................................................................
Alte instituţii...................................................................................................................

Cursul nr. 6
Structura serviciilor de asistenţă socială....................................................................
Tipuri de servicii sociale.................................................................................................
Categorii de beneficiari...................................................................................................
Instrumente folosite în practica socială...........................................................................

Cursul nr. 7
Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială.......................................
Principii generale............................................................................................................
Principalele concepte utilizate........................................................................................
Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală......................

2
Cursul 8
Codul deontologic al profesiei de asistent social........................................................
Principii etice..................................................................................................................
Standarde........................................................................................................................
Responsabilităţi...............................................................................................................

Cursul nr. 9
Sărăcia şi excluziunea socială.....................................................................................
Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei...........
Combaterea excluziunii sociale......................................................................................
Categorii de persoane care necesită măsuri speciale de protecţie socială......................

Cursul nr. 10
Comisia Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale...................................
Caracteristici ale Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale (CASPIS)
Opţiunile strategice........................................................................................................
Prezentarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a incluziunii sociale (PNA-
inc).................................................................................................................................
Obiective CASPIS.........................................................................................................

Legislatia in domeniul asistentei sociale........................................................................

3
Cursul nr.1

ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN LUME

Primele forme de asistenţă socială în diverse state

Apariţia unei profesii centrate pe „ tratarea maladiilor sociale” în mod ştiinţific


şi sistemic este un fapt relativ recent: primele decenii ale sec. XX sunt martorele
creării sistemelor naţionale de asistenţă socială şi implicit ale construirii identităţii de
asistent social.
După apariţia creştinismului, vreme de aproape două milenii ocrotirea
persoanelor, a grupurilor şi comunităţilor aflate în situaţii problematice a fost
preocuparea exclusivă a Bisericii, statele neimplicându-se în domeniul social, decât
cu funcţii represive (vizând menţinerea statul-quo-ului social-politic).
Din primii ani ai creştinismului şi până prin sec. al XIX-lea, asistenţa socială
practicată de instituţiile şi ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin
pentru săraci şi pentru celelalte categorii defavorizate. În unele perioade ale Evului
Mediu şi apoi în epoca comunistă, au existat iniţiative asistenţiale avându-i ca
promotori pe indivizii bogaţi ataşaţi valorii creştine a carităţii. Trebuie precizat de
asemenea, că însuţi puterea politică din anumite ţări (în special din cele protestante) a
manifestat un oarecare interes pentru problemele sociale, însă dintr-un alt unghi şi
din alte motive decât cele ale Bisericii.
Abia după oficializarea creştinismului ca religie de stat a fost posibilă, sub
ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare şi până la Iustinian,
înfiinţarea câtorva instituţii asistenţiale ca:
- brefotrofiile – leagăne pentru copiii abandonaţi în vârstă de până la 7 ani;
- orfanotrofiile – orfelinatele;
- partenocomiile – case de adăpost pentru tinerele fete provenite din familiile
sărace sau orfelinate;
- ghirocomiile – azile pentru văduve bătrâne şi fără sprijin;

4
- Societatea religioasă a Parabolanilor – grupuri de voluntari creştini care
îndeplineau servicii sanitare în folosul celor afectaţi de diferite maladii.
Funcţionând autonom sau în interiorul aşezămintelor religioase, respectivele instituţii
se bucurau de suportul material şi de îndrumarea spirituală a Bisericii, prin episcopi,
educatori religioşi şi duhovnici.
Indiferent de beneficiarul lor, acţiunile asistenţiale ale Bisericii s-au întemeiat
în primul rând pe o concepţie „pozitivă” despre sărăcie.
Odată cu destrămarea sistemului feudal din economia Europei Centrale
(începând cu sec. al - XV-lea) şi cu apariţia raporturilor de muncă specifice
capitalismului – între patron şi salariat – se observă o creştere a mobilităţii populaţiei
şi naşterea unei noi categorii de săraci: oamenii din mediul rural lipsiţi de pământ sau
alte mijloace materiale şi care caută în oraşe o slujbă pentru a-şi asigura subzistenţa.
De la imaginea pozitivă pe care o avea în Evul Mediu timpuriu, la sfârşitul
acestei epoci sărăcia nu mai era văzută ca o şansă şi o virtute, ci dimpotrivă, ca un
rezultat al leneviei, ca o greşeală morală şi chiar ca o crimă şi o subversiune ce
trebuie reprimate.
Lăsând în seama Bisericii sarcina asistenţei sociale propriu-zise, statul se
dedică unei asistenţe represive, derivate din datoria lui de a apăra pacea şi stat-qo-ul.
În ţările catolice şi în lumea ortodoxă, în pofida unor încercări de reconsiderare
a statului moral al sărăciei şi al carităţii, Biserica va continua să practice şi să
propovăduiască un comportament asistenţial faţă de săraci, rămânând până în sec al
XIX - lea cel mai important actor cu responsabilităţi sociale.
Insistând asupra insuficienţei şi slabei eficienţe a acţiunilor particulare de
ajutorare a celor năpăstuiţi, criticând formele de asistenţă care nu fac decât să
întreţină starea de mizerie şi observând că adesea sărăcia este conjugată cu viciul şi
imoralitatea, Biserica şi statul deopotrivă, vor percepe sărăcia ca pe o problemă
socială şi ca pe o ameninţare la adresa ordinii instituite.
Pentru a putea răspunde presiunii tot mai mari din partea mulţimilor crescânde de
săraci, monarhia engleză dădea în secolul XVI-lea o serie de legi care obligau
comunităţile să se îngrijească de săracii din interiorul lor.

5
Aceste legi, reunite în Elisabethan Act (1601), transformau apelul la
generozitate voluntară într-o obligaţie socială.
Tot în Anglia vom întâlni alte forme de luptă împotriva sărăciei: aşa-numitele
Workhauses, sistemele Roundsman şi Speenhamkland.
Încă din sec al XVII-lea existau unele oraşe publice (Workhauses) în care cei
săraci, indiferent de vârstă şi sex, puteau presta diferite munci, obţinând un venit care
le permitea să supravieţuiască.
O lege din 1722 generaliza la scara întregului regat sistemul atelierelor publice.
În cadrul lor, munca era extrem de grea şi prost plătită, rostul atelierelor nefiind acela
de a-i ajuta, ci de a-i pedepsi şi de a-i descuraja pe ei săraci să vină în oraşe.
Sistemul Roundsman presupunea întreţinerea şomerilor de către cetăţenii
parohiei din care aceştia făceau parte. Sarcina aceasta socială revenea pe rând,
fiecărui cetăţean cu posibilităţi materiale.
Sistemul Speenhamland consta în acordarea unor compensaţii de venit
muncitorilor cu salarii mici, compensaţii care urmăreau atingerea unui prag calculat
în funcţie de numărul copiilor pe care muncitorul îl avea în întreţinere. Sumele
necesare compensaţiilor salariale proveneau din banul public.
La începutul sec XIX-lea, clasa înstărită a făcut presiuni pentru reintroducerea
unei forme dure de asistenţă (Workhauses), prin Poor Law Act din 1834. Această
lege postula că asistenţa liberă era un dezastru pentru individ ca şi pentru ţară, în timp
ce asistenţa prin acele Workhauses dure şi disuasive era singura soluţie reală la
problema sărăciei.
Odată cu acordarea dreptului de vot unui număr mai însemnat de cetăţeni (în a
doua jumătate a sec XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, sărăcia a început să fie
tratată ca o problemă socială care îşi are originea în sistemul economic şi nu în
căderea morală a indivizilor, în lenea şi în caracterului lor mizerabil.
În primele două decenii ale sec XX, în numeroase ţări europene au apărut legi
prin care sistemul economic capitalist era „umanizat”, determinând o serie de
prestaţii în favoarea persoanelor în vârstă, a şomerilor şi a celor care, din motive de
sănătate, nu puteau munci. Legislaţia socială a acelor ani menţinea sistemul
atelierelor publice, însă îl făcea mai puţin dur şi inechitabil. Pentru ajutoarele
6
acordate pensionarilor se utiliza banul public, iar pentru celelalte forme de sprijin
economic s-a introdus sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale.
Primele legi destinate creării unui sistem de asigurări sociale apar în Germania,
începând cu 1883.
Legea iniţială a asigurărilor în caz de boală a fost completată cu reglementări
privind riscul de accidentare, invaliditate, bătrâneţe.
În Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost iniţial reglementate
printr-o lege din 1911.
România introducea şi ea în 1912, printre primele ţări din lume, o legislaţie a
asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate, înmormântare, legislaţie
precedată, în anul 1902 de Legea de organizare a Casei de asigurări în caz de boală şi
deces pentru meşteşugari.
Sfârşitul primului război mondial aducea cu sine, odată cu pacea între statele
implicate, şi un nou concept de pace socială. Aceasta putea fi obţinută doar printr-un
sistem legislativ bazat pe principiul justiţiei sociale, pe ideea că populaţia
defavorizată are anumite drepturi şi că asistenţa socială nu este o problemă de
bunăvoinţă politică, ci una de necesitate socială.
În economia liberală a începutului de secol XX, s-a redefinit rolul statului în
raport cu munca şi capitalul: „Confruntării directe dintre capital şi muncă,
violenţei imediate care decurgea din aceasta, li s-a putut substitui necesitatea de a
contabiliza economicul şi socialul, dar transferând această necesitate statului,
facându-1 pe acesta responsabil de devenirea societăţii. Odată cu această
fundamentală schimbare de optică în analiza problemelor societăţii industriale, ia
naştere asistenţa socială ca domeniu distinct de activitate.
Primul război mondial (1914-1918) demonstrase că marile probleme sociale
existente în timp de pace, precum şi cele generate de situaţiile de conflict militar
nu se pot rezolva doar pe baza prestaţiilor Bisericii şi prin intermediul asigurărilor
sociale, ale căror capacităţi de compensare erau destul de restrânse. După o scurtă
perioadă de relansare economică şi de câştigare a unor drepturi politice de către
cetăţeni, în America şi în toate ţările europene criza economică a anilor 1929-1933
va afecta din nou condiţiile de viaţă ale păturilor sărace ale societăţii. Marea criză
7
economică readucea în actualitate problema intervenţiei statului în mecanismele
economiei liberale; fără a se amesteca în disputele ideologice sau în lupta dintre
sindicat şi patronat, statul avea datoria de a regla jocul cererii şi ofertei,
„influenţând consumul prin sistemul de impozite, prin fixarea ratei dobânzii şi
prin sporirea cheltuielilor de stat, mai ales în domenii neproductive", cum ar fi
lucrările publice şi asistenţa socială. Anii '30 vor înregistra o reformare a doctrinei
liberale clasice a laissez-faire-ului (care limita intervenţia statului doar la garantarea
libertăţii de acţiune a întreprinzătorului, la apărarea legalităţii şi ordinii publice);
noul curent din gândirea şi practica politică va purta numele de neoliberalism.
Susţinut în Europa de către John Maynard Keynes, iar în America de politica
„New Deal" a preşedintelui Roosevelt, neoliberalismul va constitui fundamentul
teoretic al statului bunăstării generale (Welfare State).
Evoluând în domeniul prestaţiilor sociale de la condiţia de spectator (în
perioada liberalismului clasic) la aceea de tutore (garant al sistemelor de asigurare
şi protecţie socială minimală pentru menţinerea echilibrului social - de la
sfârşitul secolului al XlX-lea şi până după al doilea război mondial), statul se va
transforma, începând cu anii '50, în „furnizorul general de resurse şi de
securitate materială". Preluând experienţa concentrării de resurse şi a
redistribuirii dobândită înaintea şi în timpul războiului, neputând elimina
drepturile pe care clasele mijlocii şi sărace le obţinuseră până atunci şi dorind să
se pună la adăpost de pericolul comunist, statele occidentale vor instituţionaliza
bunăstarea generală. „Născut la confluenţa luptelor şi concesiilor, a calculelor şi
ambiţiilor nobile, Welfare State s-a înrădăcinat în reprezentările oamenilor printr-
o prezenţă recunoscută din leagăn până la mormânt".

8
Cursul nr. 2

ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Primele forme de asistenţă socială în România


Evoluţia sistemului de asistenţă socială

În paralel cu evoluţia sistemelor asistenţiale occidentale către „statul-


providenţă", în ţările blocului comunist se edifica un stat „providenţial" bazat
pe economia centralizată şi pe proprietatea socialistă. Statul bunăstării din ţările
socialiste avea următoarele caracteristici:
- principala sursă de venit pentru toţi membrii societăţii o constituia salariul;

veniturile provenite din activităţile proprii sau pe baza proprietăţii erau


nesemnificative;
- uniformizarea economică a cetăţenilor era: dată de raportul dintre salariul

minim şi cel maxim (aproximativ 1 la 6);


- inexistenţa şomajului (mai exact, existenţa „şomajului mascat") făcea

inutilă instituirea ajutorului de şomaj;


- generalizarea sistemului de pensii şi alocaţii;
- educaţie şi îngrijire medicală gratuită pentru întreaga populaţie.

„Ca rezultat al acestui mod quasi-universal de protecţie socială şi de realizare pe


diferite căi a unei egalităţi sociale, nevoia de asistenţă socială fondată pe testarea
mijloacelor individuale era foarte redusă (...). A existat mereu o preferinţă ridicată
pentru sporirea părţii bunăstării colective obţinute prin cheltuieli sociale, iar nu
individuale".
Dacă bunăstarea în statul socialist se asociază cu o puternică tendinţă de
uniformizare economică a cetăţenilor, „statul-providenţă" fondat pe economia
de piaţă nu arc ca scop egalizarea veniturilor, ci asigurarea resurselor pentru
categoriile defavorizate ţi creşterea permanentă a nivelului prestaţiilor sociale
9
generale. Sursa principală a veniturilor indivizilor o reprezintă salariile, dar şi
profitul şi proprietatea. Din veniturile ”primare", statul colectează prin
impozitare fondurile necesare activităţilor sale sociale. Aceste activităţi se
împart în două mari categorii:
a) gestionarea bunurilor indivizibile şi a serviciilor generale : această

categorie de activităţi cuprinde bunurile şi serviciile de care beneficiază


întreaga populaţie (indiferent de situaţia materială pe care şi-o realizează prin
eforturi proprii), în mod indirect (spre exemplu, protecţia mediului
înconjurător, investiţiile de utilitate publică din transporturi şi comunicaţii,
protejarea patrimoniului cultural) sau nemijlocit (serviciile de sănătate,
învăţământul gratuit, produsele şi serviciile subvenţionate de către stat);
b) transferurile sociale, adică redistribuirea unor resurse din venitul naţional

în folosul păturilor sociale defavorizate ; în categoria transferurilor sunt


incluse:
- asigurările sociale, care oferă resurse persoanelor ce nu pot obţine venituri
prin activitatea proprie (pensiile de bătrâneţe, de boală şi de urmaş, ajutorul de
şomaj);
- sprijinul economic acordat categoriilor de persoane cu nevoi speciale
(familiile cu mulţi copii, persoanele cu mobilitate scăzută sau cele cu
deficienţe psihice etc.);
- asistenţa socială fondată pe testarea mijloacelor financiare individuale, asi-
gurând protecţia persoanelor care nu-şi pot satisface trebuinţele cu ajutorul
resurselor proprii şi al serviciilor sociale din celelalte categorii.

Dezvoltarea acestei reţele de servicii generale şi centrate pe categorii de


persoane sau pe indivizi a determinat sporirea fără precedent a cheltuielilor cu
destinaţie socială în ansamblul cheltuielilor publice, ajungând în anii '90 la
aproximativ 25-30% din produsul intern brut al ţărilor din OCDE. În condiţiile
crizei economice declanşate la începutul anilor '70, edificiul statului bunăstării
generale s-a văzut ameninţat de presiunea crescândă asupra unui buget public din
ce în ce mai fragil. Astfel a apărut necesitatea unei schimbări de strategie în
ceea ce priveşte finanţarea şi orientarea acţiunilor sociale ale statului.
10
„Privatizarea statului bunăstării" s-a concretizat în concesionarea unor servicii
publice către firme private, încurajarea sistemului asigurărilor private, trecerea de
la politica creşterii numărului locuinţelor sociale la aceea a stimulării proprietăţii
imobiliare, responsabilizarea comunităţilor locale în domeniul protecţiei sociale
etc. Concomitent, a luat naştere un nou curent de gândire socială (în special în
Statele Unite ale Americii), care pune accent pe autoajutorare, pe scoaterea
individului de sub tutela uneori sufocantă a instituţiilor statului. în prezent, aşa
cum arăta John Naisbitt (Anul 2000 -Megatendinţe), macroeconomia şi marile
programe sociale specifice statului bunăstării din deceniile 6-7 cedează în faţa
microeconomici societăţii informaţionale, bazată pe autoajutorare.
Societatea contemporană presupune o reevaluare a strategiilor asistenţiale, a
rolului asistentului social şi a statutului său în cadrul comunităţilor. Diversificarea
şi specializarea serviciilor sociale necesită multiplicarea resurselor materiale şi
umane implicate în procesele asistenţiale. Din aceste motive statul bunăstării
trebuie să transforme comunităţile şi indivizii în parteneri în „afacerea
asistenţială", eliminând sindromul dependenţei şi presiunea asupra bugetului
public, întrucât experienţa a demonstrat că nu întotdeauna creşterea cheltuielilor
sociale conduce la o creştere a calităţii serviciilor din domeniu. Se pune problema,
aşadar, ca în raporturile dintre stat şi societate „să se treacă de la o logică de
asistenţă şi de substituire la o logică de responsabilizare, de paritate şi chiar de
egalitate".

Imediat după căderea regimului comunist, noile autorităţi politice de la


Bucureşti au înţeles că dreptul lor de a guverna va fi recunoscut de către populaţie
numai în măsura în care vor angaja o politică „reparatorie" în raport cu marile
nedreptăţi comise de dictatură: înfometarea, lipsa libertăţii opiniei şi a liberei
circulaţii, egalizarea veniturilor şi a condiţiilor de trai, marginalizarea competenţei
în profitul conformismului ideologic etc. Românii aveau nevoie imediat de câteva
gesturi politice care să-i facă să creadă în noii guvernanţi, în avantajele şi în
superioritatea noului sistem (încă vag sau chiar incorect definit) care li se
propunea.

11
Dacă în planul democraţiei politice România avea un comportament şovăielnic,
determinat în mare măsură de cerinţele Occidentului şi de cele ale „partidelor
istorice" reînfiinţate (PNL şi PNŢ-CD), politica economică şi socială reparatorie a
fost impulsionată în acelaşi timp de populaţie în ansamblul ei (ca factor major de
presiune şi curent de opinie), de organizaţiile sindicale nou create, de opoziţia
politică (declarată de dreapta!) şi de puterea FSN-istă, dornică să păstreze
pârghiile decizionale.
O dată trecută (sau cel puţin atenuată) euforia revoluţionară, mai ales în urma
numeroaselor evenimente şi dezvăluiri care au spulberat în Occident mitul
Revoluţiei române â lafrangaise, factorii responsabili din ţară s-au străduit să
realizeze o evaluare cât mai realistă a stării de fapt, pentru a proiecta noua politică
de dezvoltare eco-nomico-socială.
La cererea Guvernului Roman, un grup de experţi, sub coordonarea
academicianului Tudorel Postolache, a elaborat, în 1990, Schiţa privind strategia
înfăptuirii economiei de piaţă în România. Documentul de analiză şi prognoză
economică încerca să pună de acord exigenţele pieţei libere, ale climatului
concurenţial existent în lume, cu nevoia de a oferi populaţiei un nivel acceptabil de
viaţă, căci numai aşa aceasta putea accepta democraţia şi economia liberală. în
plus, după ani de privaţiuni în sfera consumului, oamenii considerau că este o
datorie morală a statului aceea de a susţine creşterea nivelului de trai. Potrivit
Schiţei..., „esenţa strategiei propuse consta în aceea ca tranziţia la o economie de
piaţă să se facă în termene cât mai scurte (dar evitând costuri sociale greu
suportabile)..., în condiţiile unui program de protecţie socială eficace a grupurilor
defavorizate, unui nivel acceptabil de asigurare socială a întregii colectivităţi şi
promovării unei politici coerente, care să asigure creşterea treptată, dar efectivă a
standardului de viaţă".
Pornind de la constatarea proprie simţului comun că ideea de sacrificiu
economic azi pentru abundenţa de mâine nu are deloc priză la cetăţeni, Schiţa... din
1990, plină de formule generale şi de deziderate cu iz electoral, lăsa impresia că
problemele tranziţiei (deşi numeroase şi destul de grave) se vor rezolva aproape de
la sine, iar populaţia nu va resimţi şocul schimbării de sistem economic : „Schiţa
12
strategiei propuse - spuneau autorii ei - conturează o linie generală în care
costurile sociale ale tranziţiei să fie acoperite, în bună măsură, simultan cu
apariţia lor, aşa fel încât, chiar în cursul tranziţiei şi nu ulterior, să se atingă un
nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază". În realitate,
tranziţia s-a dovedit a fi o mare catastrofă pentru cei mai mulţi dintre locuitorii
României, care şi-au văzut înjumătăţite veniturile salariale reale în decurs de cinci
ani, pentru ca ulterior declinul să continue. Tranziţia le-a spulberat multora economiile
financiare realizate cu greu de-a lungul anilor şi i-a adus în situaţia de a nu-şi mai putea
permite „luxul" unui concediu sau al unor mici investiţii. Insecuritatea economică a
afectat nu numai comportamentul de consum, ci şi pe cel matrimonial şi de
dezvoltare a familiei.
Cheltuielile sociale menite să compenseze efectele negative ale schimbărilor macro-
economice au înregistrat o creştere de aproximativ două procente în 1990 şi s-au
menţinut ulterior la aproximativ 16% din PIB (proporţie oricum modestă faţă de aceea a
ţărilor vecine, în care fondurile destinate protecţiei sociale se ridicau la aproximativ 20%
din PIB). Numai că valoarea lor în termeni reali a scăzut permanent. Din aceste
motive, profesorul Cătălin Zamfir (fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale din
iunie 1990 până în aprilie 1991) consideră că, „după 1989, protecţia socială a cunoscut
o creştere extrem de modestă în România. Creşteri au avut loc mai degrabă în serviciile
sociale - învăţământ şi sănătate. în ceea ce priveşte însă protecţia socială propriu-zisă,
adică transferurile sociale spre grupurile cele mai dezavantajate, ea a scăzut: cheltuielile
pentru copii, familie şi pentru asistenţă socială au scăzut continuu (...); după 1989, statul
a tins mai degrabă să se retragă din funcţia de protecţie socială, decât să asigure o
protecţie socială mai accentuată" .Acest comportament al statului român este constatat şi
de alţi analişti sociali şi politici. De exemplu, în volumul I al lucrării România - starea
de fapt găsim următoarea remarcă: „Dacă în vechiul regim statul îşi asumase o bună
parte din funcţiile familiei în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copiilor, imediat
după revoluţie s-a observat o retragere aproape totală a statului din exercitarea acestor
funcţii".
„Retragerea" statului român din funcţia sa asistenţială a fost determinată de mai
mulţi factori, pe care C. Zamfir îi enumera în ordinea următoare:
13
a) starea de declin a economiei, corelată cu convingerea factorilor politici şi a
agenţilor economici că protecţia socială, prin cheltuielile pe care le presupune,
împiedică relansarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor pe coordonatele pieţei
libere;
b) reducerea cheltuielilor bugetare în efortul de echilibrare macroeconomică şi

de instaurare a disciplinei financiare;


c) ineficienta unor sectoare economice „strategice" şi/sau greu de reformat (din
raţiuni politice), sectoare teoretic productive şi aducătoare de profit, dar în
realitate consumatoare de ban public; aceste sectoare industriale pe nedrept
privilegiate s-au „remarcat" şi prin refuzul de a plăti sumele datorate statului
pentru bugetul asigurărilor şi protecţiei sociale;
d) competiţia între creşterea salariilor bugetarilor şi alocarea de fonduri pentru

protecţia socială;
e) subvenţionarea mascată de către populaţie a activităţilor economice
ineficiente (beneficiare ale unor credite ieftine) prin practicarea de către stat (BNR)
a unei politici financiare ce a condus la o rată reală negativă a dobânzilor;
f) identificarea de către forţele de dreapta a protecţiei sociale cu principiile
socialismului, fapt ce a determinat reacţii de apărare ale guvernanţilor faţă de
acuzaţiile de coiţiunism sau „neocomunism" ;
g) confuzia între rolul politicii sociale şi rolul pieţei libere în reglarea
mecanismelor cererii şi ofertei, a nivelului de aspiraţie şi a puterii de satisfacere a
trebuinţelor;

h) influenţa Băncii Mondiale şi a FMI în politica economică a României, în

sensul diminuării cheltuielilor sociale, în „aşteptarea" rezultatelor implementării


unui nou sistem asistenţial bazat pe testarea resurselor financiare ale solicitanţilor
de sprijin.
Aşa se face că toate strategiile de reformare preconizate în Schiţa Postolache şi în
Cartea Albă a Guvernului privind Sistemul de asistenţă socială în România au fost
aplicate cu decalaje dăunătoare şi au avut rezultate nesatisfacătoare.

14
Cursul nr. 3

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL


CENTRAL

Atribuţiile MMFES
Funcţiile MMFES
Finanţarea sistemului

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse este autoritatea publica


centrala care elaborează politica de asistenta socială şi promovează drepturile
familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi ale oricăror alte
persoane aflate în nevoie.
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse stabileşte strategia
naţionala şi sectoriala de dezvoltare în domeniul social, coordonează şi monitorizează
implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele sociale şi exercita
controlul asupra acordării serviciilor sociale şi prestaţiilor sociale.
In domeniul protecţiei copilului, familiei şi a persoanelor cu handicap
funcţionează organe şi instituţii de specialitate, organizate la nivel de autorităţi sau
agenţii naţionale, subordonate. Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse,
înfiinţate prin lege.
Atribuţiile Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sunt
următoarele:
- elaborează politici şi programe de dezvoltare unitară în domeniu;
- stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor din
domeniul asistenţei sociale;
- elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementări
privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenta
socială;
15
- iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor din domeniul
asistenţei sociale;
- monitorizează şi evaluează sistemul de servicii sociale şi prestaţii sociale;
- finanţează sau, după caz, finanţează în parteneriat programe din domeniul
asistenţei sociale;
- elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;
- dezvolta instrumente şi metodologii necesare asigurării calităţii serviciilor
sociale;
- iniţiază şi asigura participarea la programe de formare profesională în
domeniu;

- reglementează şi organizează un sistem unic şi coerent de acreditare în domeniul


serviciilor sociale.
Aplicarea unitară, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din
domeniul asistenţei sociale este asigurata de prin structurile sale deconcentrate.
Se înfiinţează Inspecţia Socială, ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerul Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse.
Inspecţia Socială are ca scop controlul implementării legislaţiei în domeniu,
precum şi inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private, responsabile cu
furnizarea prestaţiilor şi serviciilor sociale.
Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Inspecţiei Sociale se stabilesc prin
lege, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Prestaţii Sociale, ca organ de
specialitate cu personalitate juridică, în subordinea, Ministerului Muncii, Familiei si
Egalitatii de Sanse cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea
procesului de acordare a prestaţiilor sociale.
In vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, Agenţia Naţionala pentru
Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea prin structuri organizate în fiecare
municipiu, reşedinţa de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.

16
Funcţiile Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sunt următoarele:
- de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului aplicării unitare
şi respectării reglementărilor legale în domeniu;
- de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare
a sistemului de asistenta socială, în concordanta cu politicile sociale stabilite
de Guvern;
- de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ şi institutional
necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;
- de reprezentare, prin care se asigura, în numele statului roman, reprezentarea pe
plan intern şi extern;
- de coordonare, prin care se asigura funcţionarea unitară şi eficienta a sistemului
de asistenta socială;
- de armonizare, prin care se asigura transpunerea reglementărilor Uniunii
Europene în legislaţia naţionala;
- de administrare, prin care se asigura gestionarea resurselor umane, materiale şi
financiare, conform legii;
- de mediere socială, prin care se asigura soluţionarea pe cale amiabila a
contestaţiilor.

Finanţarea Prestaţiilor Sociale şi a Serviciilor Sociale

Asistenta socială se finanţează, în principal, din fonduri alocate de la


bugetul de stat sau de la bugetele locale si modul de finantare se stabileste prin legi
speciale care reglementează acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea serviciilor
sociale.
De la bugetul de stat se asigura:
- finanţarea prestaţiilor sociale reglementate prin legi speciale;
- finanţarea programelor de interes naţional, elaborate pe baza programelor
judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul infiintarii,
dezvoltării şi susţinerii serviciilor sociale;

17
- funcţionarea şi administrarea instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul
asistenţei sociale, aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de
Sanse
- acordarea de subvenţii în vederea dezvoltării serviciilor sociale şi a asigurării
funcţionarii acestora;
- finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii
serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;
- finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul
asistenţei sociale.
De la bugetele judeţelor, bugetele locale se aloca fonduri pentru:

a) finanţarea serviciilor sociale organizate la nivelul judeţului;


b) finanţarea prestaţiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene,
ale consiliilor locale, ale oraşelor şi ale comunelor sau prin legi speciale, după caz;
De la bugetele judeţelor se poate asigura finanţarea în parteneriat a serviciilor
sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor.
De la bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor se asigura
finanţarea:
a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau în parteneriat
cu formele de asociere ale societăţii civile;
b) ajutoarelor sociale şi facilităţilor acordate pe plan local.
Consiliile locale de la toate nivelurile administraţiei publice locale au
obligaţia
sa prevadă în bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale şi
prestaţii sociale, stabilite prin legi speciale şi hotărâri ale consiliilor locale.
La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate şi sume provenite din venituri
proprii, din donaţii, sponsorizări sau din alte contribuţii din partea unor persoane
fizice ori juridice, din ţara şi din străinătate, precum şi din alte surse, cu respectarea
legislaţiei în domeniu.

18
Cererea pentru acordarea prestaţiilor sociale se înregistrează la serviciul
public de asistenta socială din subordinea consiliilor locale sau, la primăria
comunei în a cărei raza îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana solicitanta.
După caz, cererea se poate înregistra la structurile deconcentrate ale
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sau la serviciul public de asistenta
socială organizat în subordinea consiliului judeţean.
Dreptul la prestaţii sociale se stabileşte prin decizia structurilor
deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale iar în situaţia în care
sunt îndeplinite condiţiile legale, plata prestaţiilor sociale se efectuează începând cu
luna următoare depunerii cererii.
Incetarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt
îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale şi prestaţii sociale poate fi
contestată la Comisia de mediere socială si este obligată sa se pronunţe în cel mult 30
de zile de la data înregistrării cererii de mediere.
Deciziile Comisiei de mediere socială pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data
emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

19
Cursul nr. 4

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL


JUDEŢEAN

Atribuţiile D.G.A.S.P.C - urilor


Funcţiile D.G.A.S.P.C - urilor
Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean

DIRECŢIA GENERALA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA


COPILULUI:

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta


(D.G.A.S.P.C.Constanta) este institutie publica de interes judetean cu personalitate
juridica, infiintata in subordinea Consiliului Judeţean Constanta.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta
(D.G.A.S.P.C.Constanta ) realizeaza la nivel judetean, aplicarea politicilor si
strategiilor de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor
singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricaror
persoane aflate în nevoie
Principiile care stau la baza activitatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si
Protectia Copilului Constanta (D.G.A.S.P.C.Constanta) sunt:
1. principiul respectarii si promovarii cu prioritate a interesului superior al
copilului ;
2. principiul nediscriminarii si egalitatii sanselor ;
3. principiul responsabilizarii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si
indeplinirea obligatiilor parintesti ;
4. principiul primordialitatii responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si
garantarea drepturilor copilului ;

20
5. principiul descentralizarii serviciilor de protectie a copilului si adultului,
interventiei multisectoriale si parteneriatului dintre institutiile publice si
organismele private autorizate ;
6. principiul asigurarii unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare
copil si adult ;
7. principiul respectarii demnitatii copilului si adultului ;
8. principiul ascultarii opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand
cont de varsta si de gradul sau de maturitate ;
9. principiul asigurarii stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si
educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si
lingvistica in cazul luarii unei masuri de protectie ;
10.principiul celeritatii in luarea oricarei decizii cu privire la copil si adult ;
11.principiul asigurarii protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului ;
12.principiul interpretarii fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului
in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie ;
13.principiul solidaritatii sociale;
14.principiul confidentialitatii;
15.principiul unicitatii persoanei.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta


(D.G.A.S.P.C.Constanta) are urmatoarele atributii:
a) In domeniul protecţiei persoanei adulte:
1.completează evaluarea situaţiei socio-economice a persoanei adulte aflate în
nevoie, a nevoilor şi resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informaţii şi
servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi ale
celor familiale necesare pentru a depăşi cu forţe proprii situaţiile de dificultate,
după epuizarea masurilor prevăzute in planul individualizat privind masurile de
asistenta sociala;
2.acordă persoanei adulte asistenţă şi sprijin pentru exercitarea dreptului său la
exprimarea liberă a opiniei;

21
3.depune diligenţe pentru clarificarea situaţiei juridice a persoanei adulte aflate în
nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a naşterii acesteia;
4.verifică şi reevaluează trimestrial şi de câte ori este cazul modul de îngrijire a
persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistenţă socială
într-o instituţie în vederea menţinerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;
5.asigură măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a persoanei
adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea si asigurarea funcţionarii in
structura proprie a unor centre specializate;
6.depune diligenţele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform
planului individualizat privind măsurile de asistenţă socială;
7.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege.
b) In domeniul protecţiei drepturilor copilului:
1.intocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi
propune stabilirea unei măsuri de protecţie speciale;
2.monitorizează activitatile de aplicare a hotărârilor de instituire a masurilor de
protectie speciala a copilului;
3.identifică si evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;
4.monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată
durata acestei măsuri;
5.identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali
profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură
formarea continuă a asistenţilor maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi
monitorizează activitatea acestora;
6.acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie în vederea
reintegrării în mediul său familial;
7.reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi, ori de câte ori este cazul, împrejurările
care au stat la baza stabilirii masurilor de protecţie speciala şi propune, după caz,
menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;
8.identifică familiile sau persoanele cu domiciliul in România care doresc să
adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le
prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;
22
9.monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi
părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei
de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate
ale copilului o permit;
10. indeplineste demersurile vizand deschiderea procedurii adoptiei interne pentru
copiii aflati in evidenta sa, in conformitate cu legislatia in vigoare.
11.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege;
c) alte atributii:
1.coordonează si sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din
judeţ în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;
2.coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de
parintii săi precum si cea de admitere a adultului in instituţii sau servicii,
desfasurate la nivelul serviciilor publice de asistenta sociala;
3.acordă asistenţa tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor
comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială şi
protecţia copilului;
4.evaluează şi pregăteşte persoane, identificate de serviciul public local de
asistenta sociala, care pot deveni asistenţi personali ai persoanei cu handicap şi
supraveghează activitatea acestor asistenţi;
5.colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în
domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sau cu agenţi economici prin
încheierea de convenţii de colaborare cu aceştia;
6.dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi
reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor
sociale şi a serviciilor pentru protecţia copilului, în funcţie de nevoile comunităţii
locale;
7.colaborează pe baza de protocoale sau conventii cu celelalte Direcţii generale,
precum şi cu alte instituţii publice din unitatea administrativ-teritorială, în vederea
îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, conform legii;
8.asigură la cerere consultanţă de specialitate gratuita privind acordarea
serviciilor, masurilor si prestaţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului;
23
colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la
aceste drepturi;
9.propune consiliului judeţean, finanţarea, respectiv cofinantarea institutiilor
publice de asistenta sociala, precum si a serviciilor pentru protecţia copilului;
10.prezintă anual sau la solicitarea consiliului judeţean, rapoarte de evaluare a
activitatilor desfasurate;
11.asigura acordarea si plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu
handicap;
12.sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror
persoane aflate în nevoie, precum şi familiilor acestora, în vederea exercitării
tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;
13.acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecţia
instituţionalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu;
14.organizează activitatea de selectare şi angajare a personalului din aparatul
propriu şi instituţiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică şi de formare
continuă a acestuia;
15.asigură serviciile administrative şi de secretariat ale comisiei pentru protecţia
copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu
handicap;
16.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute în acte normative sau stabilite prin
hotărâri ale consiliului judeţean.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta este
organizata functional pe urmatoarele componente:
 Directia de Protectie a Copilului ;
 Directia de Asistenta Sociala;
 Directia Economica
Atribuţiile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt
reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea forţei de muncă, completata si modificata cu L 487/2006. Acestea sunt:

24
- Informarea şi consilierea profesională acordată în mod gratuit persoanelor în
căutarea unui loc de muncă;
- Medierea muncii prin punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în
căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de
serviciu;
- Formarea profesională care asigură conform legii, iniţierea, calificarea,
recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de
muncă;
- Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru
iniţierea unei afaceri care se acordă sub forma de servicii juridice, de marketing,
financiare, metode şi tehnici eficiente de management;
- Acordarea indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu prevederile legale;
- Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor şi crearea de
noi locuri de muncă prin:
a) Subvenţionarea locurilor de muncă;
b) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea absolvenţilor;
c) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea şomerilor în vârstă de peste
45 de ani sau şomerilor întreţinători unici de familie;
d) Acordarea de credite în condiţii avantajoase;
e) Facilităţi acordate angajatorilor.
Atribuţiile Casei Judeţene de Pensii sunt reglementate prin Legea nr. 19/2000
privind Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi acestea sunt:
- Asigurarea stabilirii drepturilor următoarelor categorii de pensii:
a) Pensia pentru limită de vârstă;
b) Pensia anticipată;
c) Pensia anticipată parţială;
e) Pensia de invaliditate;
f) Pensia de urmaş.
- Acordarea biletelor de tratament şi odihnă;
- Încheierea de contracte şi asigurări pentru persoane fizice;
- Înregistrarea declaraţiilor de la agenţii economici.
25
Ca măsuri prioritare în domeniul legislativ, există acţiuni care se vor axa pe
întărirea coeziunii sociale prin promovarea unei politici familiale adresate
soluţionării problemelor populaţiei vulnerabile precum şi o acţiune legată de
formarea personalului din structurile descentralizate ale ministerului, precum şi a
personalului care lucrează în domeniul protecţiei sociale.
S-a intenţionează dezvoltarea unei strategii care să permită o îmbunătăţire a
comunicării interne, între instituţiile implicate, dar şi a comunicării externe către
populaţie, în vederea facilitării accesului beneficiarilor la prestaţiile şi serviciile
sociale, şi în general la toate drepturile sociale.

Cursul nr. 5

26
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL
LOCAL

Atribuţiile consiliilor locale


Funcţii ale consiliilor locale
Alte instituţii

Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului,


familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi altor persoane,
grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice
locale înfiinţează şi organizează servicii publice de asistenta socială si răspund de
organizarea si furnizarea acestor servicii.
Consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, serviciul public
de asistenta socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:
a) elaborează şi implementează strategiile şi planurile de acţiune la nivel
judeţean, în concordanta cu strategiile şi planurile naţionale de acţiune în
domeniu, precum şi cu programul propriu de dezvoltare comunitara;
b) iniţiază şi aplica măsuri de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare
şi excludere socială şi asigura soluţionarea urgentelor sociale;
c) coordonează înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale, în
concordanta cu nevoia socială identificata, asigurând o acoperire echitabila a
dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului, şi acorda sprijin financiar şi
tehnic pentru susţinerea acestora;
d) propune înfiinţarea şi administrează serviciile sociale specializate, direct sau în
parteneriat, ori prin contractare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private,
forme de asociere a societăţii civile, inclusiv cu instituţii de cult recunoscute de
lege, implicate în derularea programelor de asistenta socială;

e) acorda sprijin autorităţilor locale, în scopul dezvoltării şi organizării serviciilor


sociale;

27
f) asigura activităţile de informare, formare şi consiliere, în vederea creşterii
performantei serviciilor publice de asistenta socială de la nivelul consiliilor
locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;
g) monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;
h) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala
in domeniu;
i) acorda asistenta tehnica necesară pentru crearea şi formarea structurilor
comunitare consultative, ca forma de sprijin în activitatea de asistenta socială;
j) elaborează şi propune consiliului judeţean proiectul de buget anual pentru
susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenta socială, în conformitate cu
planul de acţiune propriu.
Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor înfiinţează, în
subordinea lor, serviciul public de asistenta socială, la nivel de direcţie sau, după caz,
serviciu, cu următoarele atribuţii principale:
a) identifica nevoile sociale ale comunităţii şi le soluţionează în condiţiile legii;
b) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare;
c) dezvolta şi gestionează servicii sociale specializate, după caz, în condiţiile
legii;
d) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază programe de colaborare cu alte
autorităţi locale, instituţii publice şi private, structuri asociative, precum şi cu
instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale
dezvoltate, în conformitate cu nevoile locale identificate şi cu prevederile planului
judeţean de acţiune
e) furnizează informaţiile şi datele solicitate de serviciul public de asistenta socială
judeţean, precum şi de autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniu;
f) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala în
domeniu;
g) elaborează şi propune consiliului local al municipiului, oraşului sau comunei
proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de
asistenta socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

28
Pentru îndeplinirea atribuţiilor consiliile locale şi primăriile de la nivelul
comunelor, care nu dispun de capacitatea şi resursele necesare infiintarii unui
serviciu public de asistenta socială, angajează personal cu competente în domeniul
asistenţei sociale, cu contract individual de munca.

ATRIBUTIILE D.M.P.S. IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

Directia de Munca, si Protectie Sociala indeplineste in domeniul asistentei


sociale urmatoarele atributii principale :
- realizeaza, la nivel local, evidenta beneficiarilor si a sumelor cheltuite cu asistenta
sociala,
- acrediteaza personalul specializat care acorda servicii sociale la domiciliu, in
conformitate cu legislatia in vigoare,
- colecteaza informatii din domeniul asistentei sociale si evalueaza impactul
politicilor sociale asupra beneficiarilor,
- realizeaza studii si analize in domeniul asistentei sociale,
- colaboreaza la elaborarea planului judetean pentru dezvoltarea strategiilor de
interventie in sprijinul persoanelor aflate in nevoie,
- controleaza aplicarea legislatiei in domeniu si aplica sanctiuni in caz de
nerespectare a acesteia,
- controleaza activitatea institutiilor publice si private de asistenta sociala cu privire
la acordarea prestatiilor si serviciilor sociale, precum si a organizatiilor
neguvernamentale care activeaza in domeniul social,
- sprijina si indruma din punct de vedere metodologic elaborarea si derularea
programelor din domeniul asistentei sociale dezvoltate pe plan local,
- administreaza si gestioneaza fondurile alocate, conform legii, pentru asistenta
sociala,
- acrediteaza furnizorii de formare profesionala si furnizorii de servicii sociale;
- elaboreaza propuneri pentru alocarea de fonduri pentru asistenta sociala si le
transmite Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Pe scurt, putem spune ca D.M.P.S. :
29
- are o functie de executie ( ex. : plata prestatiilor sociale, acordarea de consultanta
gratuita ),
- are atributii de monitorizare, evaluare si control ( colectarea indicatorilor sociali,
evalurea proiectelor subventionate de la bugetul de stat, controlul calitatii serviciilor ,
controlarea aplicarii legislatiei )
- colaboreaza cu institutiile publice si private din domeniul asistentei sociale.
În cadrul DMPS s-a constituit un compartiment cu atribuţii privind combaterea
violenţei în familie în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 atribuţiile
acestuia sunt:
- Realizarea şi actualizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de
violenţă în familie, prin centralizarea informaţiilor primite din teritoriu;
- Iniţierea şi dezvoltarea parteneriatelor sociale cu instituţiile administraţiei
centrale, locale, precum şi societatea civilă, persoane fizice sau juridice implicate în
prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă;
- Asigurarea consilierii membrilor de familie aflaţi în dificultate;
- Sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie
socială;
- Asigurarea protecţiei victimelor şi în special a copiilor prin măsuri de păstrare
a confidenţialităţii asupra identităţii;
- Asistarea agresorilor prin informare şi direcţionare către instituţiile specializate
în acordarea de tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcolizare, de
dezintoxicare;
- Organizarea şi participarea la cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în
familie, precum şi a mijloacelor de prevenire şi de combatere a acestora;
- Organizarea unor campanii de informare şi educare a comunităţilor ţintă în
vederea prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei;
- Colaborarea cu poliţistul în cazul declanşării unei violenţe în familie.
Romania are in continuare obligatia de a asigura coordonarea sistemului public
de securitate sociala propriu cu sistemele operationale din statele membre ale Uniunii
Europene.

30
In acest sens, la nivelul Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse s-au
infiintat trei institutii si anume : Observatorul Social, Agentia de Plati Prestatii
Sociale si Inspectia Sociala.
Urmare a aparitiei acestor institutii, activitatea asistentei sociale la nivelul
intregii tari va putea fi monitorizata si evaluata corect, astfel incat si necesitatea unor
modificari legislative in beneficiul persoanelor asistate sa fie luat in timp util.

31
Tabel I.1.

Rezumatul responsabilităţilor în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale (cf. OG


68/2003, modificată şi completată de OG 86/2004)

Instituţie, Coordonare Acordare de prestaţii Finanţare


organizaţie metodologică băneşti şi/ sau
monitorizare, furnizare de servicii
evaluare şi
control al
serviciilor
MMFES Da Nu De la bugetul de stat
Direcţiile Da Informarea privind De la bugetul de stat
teritoriale ale drepturile sociale;
MMFES stabilirea dreptului şi
plata unor prestaţii
băneşti;
Consiliul judeţean- Da Acordă o varietate de De la bugetul local al
DGASPC servicii specializate judeţului, finanţare integrală
pentru copii, adulţi si sau în parteneriat;
varstnici Proiecte cu finanţare externă
Consiliul local - Control adm. al Servicii primare De la bugetul local; integral
DASPC serviciilor pentru copii, adulţi si sau în parteneriat,
locale varstnici Proiecte cu finanţare externă
Organizaţii Nu Servicii primare şi Din donaţii private, programe
neguvernamentale servicii specializate pt. europene;
diferite categorii de De la bugetul de stat (local sau
beneficiari central) - fonduri publice prin
subcontractare;
Integral sau în parteneriat.

32
Cursul nr. 6

STRUCTURA SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Tipuri de servicii sociale


Categorii de beneficiari
Instrumente folosite în practica socială

Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte:


serviciile sociale şi prestaţiile sociale.
Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce
înseamnă a funcţiona normal într-o societate.
OG 86/2004 clasifică serviciile sociale în servicii sociale primare, servicii sociale
specializate:
• Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea
sau limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele
activităţi desfăşurate de SSP sunt:
 activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup; dacă
este cazul, trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate.
 activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile beneficiarului;
 măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză;
 măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în
situaţie dificilă;
 activităţi de consiliere primară;
 activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară;
 acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale;
acţiuni de colaborare cu alte servicii.

33
• Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea, refacerea sau
dezvoltarea capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor.
Activităţile specifice sunt cele de:
 recuperare şi reabilitare;
 suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate;
 suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice;
 suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap, dependente de droguri,
victime ale violenţei domestice, victime ale traficului de persoane etc.
 mediere socială;
 consiliere;
 îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă
totală sau parţială din cauza vârstei, dizabilităţii, bolilor cronice sau bolilor
incurabile. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale.
Servicii rezidenţiale şi nonrezidenţiale
Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate, adică beneficiarii
sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar, dar rămân în familia lor şi
continuă să locuiască în casa lor. În cazuri speciale, considerate mai degrabă
excepţionale, persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/
institutional (Moore, 1993).
Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi, servicii de
îngrijiri la domiciliu, centre de reabilitare şi recuperare de zi, centre de adapost,
centre de consiliere.
Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici, cămine
– spital, cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă)
etc.
Politica de prevenire a instituţionalizării, adoptată în ultimii ani în România, se
înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi
îngrijirii în comunitate.

34
Beneficiarii asistenţei sociale prezintă o diversitate deconcertată. În pofida
aceste diversităţi, se pot opera unele clasificări ale clienţilor care pot deveni
beneficiari, după cum urmează:
A. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt:
 cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în România;
 cetăţeni români fără domiciliu;
 cetăţeni ai altor state şi apatrizii cu domiciliul sau reşedinţa în România;
 cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în
România, inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în
custodie publică.
B. În sens larg, beneficiarii serviciilor sociale pot fi:
 persoane şi familii aflate în dificultate sau risc;
 grupuri în dificultate sau risc, marginalizate sau excluse în plan social;

 comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc.


C. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii
de dificultate sau risc:
 handicap;
 dependenţă de droguri, alcool, alte substanţe toxice;
 detenţie sau post-detenţie;
 infectarea cu HIV/SIDA;
 părinte singur;
 victime ale violenţei în familie;
 lipsa veniturilor sau venituri mici;
 victime ale traficului de fiinţe umane;
 boală cronică sau incurabilă;
 copiii strazii.

Strategii de dezvoltare a sistemului serviciilor sociale


Există patru principii fundamentale pentru construcţia sistemului serviciilor de
asistenţă socială:
35
a) Servicii înalt profesionalizate – utilizează specialişti cu înaltă calificare
(asistenţi sociali), dobândite prin forme de pregătire înalt elaborate, de regulă la nivel
universitar. Asistenţii sociali sunt deosebiţi de voluntarii care acţionează în
organizaţiile nonguvernamentale. Serviciile înalt profesionalizate au o altă logică
decât serviciile profesional medii, înalt standardizate şi uşor de difuzat/asimilat.
b) Servicii deschise la revederea procedurilor şi la încorporarea noilor
proceduri şi cunoştinţe – ca orice profesiune cu un grad ridicat de încorporare a
cunoştinţelor ştiinţifice, asistenţa socială se află într-un proces rapid de dezvoltare.
Ea presupune deschiderea la perfecţionare/schimbare rapidă şi capacitatea de
asimilare de noi tehnici. Disponibilitatea la perfecţionarea profesională este
condiţionată de tipul de pregătire iniţială: o profesie cu o bază ştiinţifică solidă şi cu
capacitate de reflecţie critică şi de autodezvoltare, constând din noi cunoştinţe şi
tehnici, de formare profesională continuă.
c) Internaţional/naţional/local în dinamica serviciilor sociale – profesia de
asistent social trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-ştiinţifică mondializată
(stoc de cunoştinţe utilizat, tehnici de tratare a problemelor, sistem de valori), care se
transmite continuu în mod special prin canale profesionale, şi mai puţin prin cele
administrative. Este vital deci să existe, pentru menţinerea standardelor
profesioniştilor la nivelele dezvoltării actuale, un mecanism de contact profesional cu
experienţă mondială.
d) Combinarea între priorităţi stabilite la nivel naţional cu priorităţi
stabilite la nivel local, pe fondul unei mondializări/regionalizări tot mai
accentuate a sistemului de valori, a problemelor de soluţionat şi a priorităţilor –
activitatea de asistenţă socială se fundamentează pe angajamente juridice, politice şi
morale atât ale ţării într-un context mai larg (mondial: convenţii O.N.U. de exemplu),
regional (reglementările europene), pe angajamente juridice, politice şi morale ale
ţării ca un întreg, prin legile şi opţiunile sale politice, prin sistemul de valori
promovat naţional, cât şi pe angajamentele locale şi responsabilitatea faţă de
comunitatea locală.
Programele de protecţie socială se realizează prin transferul unor importante
resurse financiare pentru populaţie, sub forma de :
36
- alocaţii familiale;
- ajutoare sociale;
- pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
- prestaţii pentru şomeri;
Scopul serviciilor sociale
- protecţia familiilor în îndeplinirea funcţiilor ei majore;
- contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi întărirea legăturilor familiale;
-reducerea sărăciei şi a formelor sale extreme.

Beneficiarii au drepturi şi obligaţii.


1. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, demnitatea şi
intimitatea; de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc; de a
participa la luarea deciziilor care îi privesc; asigurarea confidenţialităţii datelor
personale.
2. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea, situaţia familială,
medicală şi economică; să participe activ la procesul de intervenţie; să contribuie
la plata serviciilor, dacă este cazul.
Pentru o evaluare corectă a nevoilor şi resurselor, asistentul social trebuie să
înţeleagă modul în care elementele contextului social, familial şi individual
afectează:
 situaţia persoanei asistate;
 voinţa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (cine solicită ajutorul asistentului social? -


persoana care are nevoie de ajutor sau o persoană din anturajul acesteia; modul în
care persoana asistată susţine acţiunea de colectare a datelor şi de pregătire a
documentelor necesare asistenţei etc.);
 cadrul familial (relaţiile dintre membrii familiei; compoziţia familiei şi relaţia

cu rudele; identitatea etnică, religioasă şi valorile asociate; situaţiile în care


membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale şi modul în care
au fost folosite resursele; distribuţia rolurilor şi a puterii în familie etc.) ;
 gradul de integrare a persoanei asistate în comunitate (sentimentul de
37
apartenenţă la alte grupuri; responsabilităţile asumate în cadrul comunităţii; modul
de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau
familiale etc.);
 aspectele de natură emoţională (tendinţa de a se retrage şi de a se izola de

ceilalţi; înclinaţia spre stări cum ar fi tristeţea, furie, teama, ruşinea etc.);
 aspectele de natură intelectuală (idei şi cunoştinţe folosite pentru înţelegerea

propriei persoane, a problemelor şi a celorlalţi; abilitatea de a interpreta propria


experienţă; modalitatea de folosire a informaţiilor şi cunoştinţelor pentru a lua
decizii etc.);
 locul de muncă (relaţia cu colegii, percepţia asupra muncii etc.);
 aspectele economice (achiziţionarea resurselor şi capacitatea de a administra şi
aloca banii necesari plăţii bunurilor şi serviciilor etc.);
 aspectele fiziologice (starea de sănătate, nutriţia);
 aspectele juridice (drepturile şi responsabilităţile care îi revin în calitate de

cetăţean etc.).
În baza acestei înţelegeri, asistentul social va putea stabili care sunt elementele
situaţiei asupra cărora se va focaliza pe parcursul intervenţiei, fie ca resurse pe care
să le utilizeze, fie ca aspecte care trebuie îmbunătăţite. Pentru claritatea acţiunilor
care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute în vedere în planul de
intervenţie, asistentul social întocmeşte lista cu nevoi, în ordinea priorităţii acestora.
Lista cu nevoi este importantă mai ales atunci când persoanele asistate sunt
dependente de asistenţa combinată a serviciilor de asistenţă socială şi medicală sau
când intervenţia se bazează pe lucrul în echipa multidisciplinară; în aceste situaţii,
lista care include nevoile persoanei asistate ajută la clarificarea responsabilităţilor
specialiştilor implicaţi şi la continuitatea acţiunilor, evitându-se suprapunerea
serviciilor sau a acţiunilor specialiştilor.
În evaluarea nevoilor asistentul social trebuie să înţeleagă faptul că, dincolo de
trebuinţele materiale şi sociale primare, spectrul nevoilor umane diferă de la o
persoană la alta; asistentul social nu trebuie să ia propriile sale nevoi drept etalon
pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.

38
Există situaţii de criză în care asistentul social trebuie să acţioneze urgent. Într-
o astfel de situaţie, asistentul social nu mai are timpul necesar colectării datelor; el
trebuie să acţioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu funcţionează în
situaţia dată şi ce la ar trebui făcut. După o primă intervenţie în situaţie de urgenţă
asistentul social trebuie să colecteze datele necesare pentru verificarea validităţii
primei ipoteze şi pentru identificarea resurselor disponibile. Greşeala în practică
poate apărea atunci când asistentul social nu îşi schimbă prima ipoteză chiar şi atunci
când apar informaţii noi şi continuă să acţioneze în baza primei ipoteze formulate.
Ancheta sociala reprezinta o parte importanta a demersului realizat de asistentul
social si este o parte componenta a dosarului social.
Ancheta sociala reprezinta proba legala pentru instantele judecatoresti iar
raspunderea asupra continutului anchetei sociale revine persoanelor care au efectuat
sau au semnat ancheta sociala ( se efectueaza in mod obligatoriu de 2 persoane).

39
ANCHETA SOCIALA

Asistent social.....................................................................
Sef serviciu..........................................................................

I. Date de identificare
a) Numele/prenumele / CNP-ul ...........................................................................................
Data nasterii...............................................................................................................................
Locul
nasterii...............................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................

b) Parinti
Mama
Nume/prenume..................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Profesia..............................................................................................................................
Locul de munca......................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................

Tata
Nume/prenume.................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Profesia..............................................................................................................................
Locul de munca........................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................
II. Componenta familiei (frati, surori, alte persoane care locuiesc impreuna cu copilul)
1. .......................................................................................................................................................
2. .......................................................................................................................................................
3. .......................................................................................................................................................
4. .......................................................................................................................................................
5. .......................................................................................................................................................
6. .......................................................................................................................................................
7. .......................................................................................................................................................
8. .......................................................................................................................................................

III. Situatia socio-economica a familiei (se vor descrie)

40
I. Climatul familial, relatiile dintre membrii familiei:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
II. Relatiile familiei cu comunitatea (ecomap):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
III. Situatia economica a familiei (venituri):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
............................................................................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
IV. Climatul educational al familiei, care poate diferi de nivelul educational (profesie):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
V. Locuinta: conditii igienico sanitare, utilitati, facilitati speciale etc.
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
VI. Gradul de integrare si participare sociala:
................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
IV. Descrierea problemei
I. Prezentarea faptelor si evenimentelor in contextul in care se desfasoara:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
II. Identificarea nevoilor copilului si familiei:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
V. Planul individual de interventie (din punct de vedere social):
I. Recomandarile asistentului social:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
............................................................................................................................

Data:........................
Semnatura asistentului social................................
Semnatura sefului de serviciu................................

41
PLAN INDIVIDUALIZAT DE PROTECTIE

Numele si prenumele copilului:


C.N.P.
Masura de protectie: Plasament la ..................................
Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecţie: Directia Generala de Asistenta Sociala si
Protectia Copilului ........................
Cerere pentru instituire a masurii de protectie speciala: nr. ............/..........................
Referit din partea:
Obiectiv general: oferirea de servicii personalizate de rezidenta si suport
Finalitate: integrare socio-profesionala
Mama: .......................
Tata: .............................
Reprezentantul legal al copilului: ...........................................
Data realizării/revizuirii planului individualizat de protectie:
Dosar nr. ___
Motivul intocmirii Planului Individualizat de Protectie – mentinerea masurii de
protectie .....................................
Responsabil de caz prevenire: ....................................
Managerul de caz care asigura coordonarea metodologica a responsabilului de caz de prevenire:
Membrii echipei si instituţia din care provin: Echipa de specialisti din cadrul ..................
Medic specialist:
As. Medical:
Psiholog:

Asistent maternal:
42
Lucrator social:
Director

Cursul nr. 7

PRINCIPIILE DE ORGANIZARE A SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ


SOCIALĂ

Principii generale
Principalele concepte utilizate
Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală

Asistenta sociala este componenta sistemului national de protectie sociala si


cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii
capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale,
cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune
sociala.
In vederea promovarii procesului de incluziune sociala, prezenta lege L 47/2006
privind sistemul national de asistenta sociala reglementeaza coordonarea si
organizarea unitara a sistemului de servicii si prestatii sociale si de a crea conditii
necesare implementarii masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului
fiecarei persoane aflate intr-o situatie de nevoie sociala, datorita unor motive de natura
economica, fizica, psihica sau sociala.
In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in
vigoare, sistemul de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii:
a)universalitatea –fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala ;
b)respectarea demnitatii umane – fiecarei persoane ii este garantata
dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;

43
c)solidaritatea sociala – comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu
isi pot asigura nevoile sociale, pentru mentinerea si inlaturarea coeziunii sociale;
d)parteneriatul – autoritatile administratiei publice centrale si locale de cult
recunoscute de lege coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;
e)subsidiaritatea – in situatia in care o persoana sau familia nu isi poate asigura
integral nevoile sociale, intervine colectivitatea locala si structurile ei asociative si,
complementar statul;
f)participarea beneficiarilor – beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta
sociala contribuie activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;
g)transparenta – se asigura cresterea gradului de responsabilitate a
administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea
participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
h)nediscriminarea – accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara
restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie,
categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie
defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrangerea
folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale;
Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie şi
experienţă profesională practică decurgând din valorile care dau însăşi natura acestei
profesii: o profesie înalt umanistă, cu responsabilităţi deosebite faţă de natura
umană şi destinul unor vieţi omeneşti.
Asistenţa socială este, în primul rând, o artă, este, de asemenea, o ştiinţă şi
este, cu siguranţă, o profesie. Ideea este susţinută de teoreticieni de valoare,
specialişti în domeniu care au adus contribuţii importante la dezvoltarea conceptelor
teoretice ale asistenţei sociale. Este o artă deoarece presupune din partea celui care o
practică o serie de calităţi personale, aptitudini deosebite, care prin educaţie dezvoltă
deprinderi şi abilităţi, formează talentul necesar pentru a acţiona într-o mare
diversitate de situaţii, pentru a-i putea înţelege pe oameni şi a-i ajuta pe aceştia să se
ajute singuri; este o ştiinţă pentru că a dezvoltat, în timp idei, principii şi concepte
44
operaţionale proprii; în fine, este o profesie pentru că presupune şi ţine seama de
toate atributele unei profesii: deţine un corpus sistemic, organizat teoretic de
cunoştinţe de specialitate, operează cu valori şi simboluri comune, este o activitate pe
termen lung pusă în slujba nevoilor sociale, are instituţii academice, se bazează pe un
sistem legislativ şi o dimensiune etică proprii, deţine un profil profesional specific
pentru a servi persoana în dificultate, în particular, şi totodată pentru bunul mers al
societăţii, în sens larg.
Asistenţa socială modernă s-a dezvoltat pornind de la nevoia oamenilor de a se
sprijini unii de alţii, de a se ajuta în momente dificile, dar şi cu ajutorul oamenilor de
ştiinţă “sensibilizaţi la problemele umane”.
Ca activitate practică, cu largă aplicabilitate în sfera protecţiei sociale, asistenţa
socială are la bază trei premise fundamentale:
a) prima se referă la importanţa fiinţei umane, la unicitatea şi demnitatea ei, la

necesitatea menţinerii acestei condiţii fără ca persoana să decadă sau să abdice de


la condiţia umană;
b) a doua premisă are în vedere faptul că persoana, familia, colectivitatea sau

comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi: probleme de


dezadaptare la mediul social din care face parte, modificări ale mediului social, care
poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificări simultane, în ambele sensuri,
atât dinspre mediu spre individ, cât şi ale individului la mediul său de viaţă;
c) în fine, datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată nativ fiinţa umană de a

dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii – “homo ad juventus paratus” (H.
Soydan, 1993), oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi
îmbunătăţirea vieţii semenilor lor; fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilităţi
familiale şi sociale, dar are şi dreptul de a fi ajutat de ceilalţi membrii ai societăţii
atunci când este află în situaţii dificile din punct de vedere emoţional, fizic ori
material, cărora nu le poate face faţă singur prin forţe proprii, în numele justiţiei
sociale prin solidaritate umană.
Toate acestea se constituie în argumente pentru a susţine că pentru managerul
social devine imperios necesar a-şi onora profesia printr-o conduită profesională
adecvată, în respectul datorat atât în relaţia cu persoana, colectivitatea sau
45
comunitatea pentru care lucrează, cât şi în relaţia cu comunitatea profesională
proprie, cu echipa în care lucrează, cu propria instituţie şi cu toate celelalte instituţii
cu care trebuie să colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri şi responsabilităţi ce-i
revin managerului social în dezvoltarea tuturor acestor relaţii presupune nu numai
temeinicie în cunoaşterea teoretică, stăpânirea abilităţilor şi deprinderilor practice
corespunzătoare, dar şi respect pentru valorile şi standardele de profil cuprinse în
codul deontologic al profesiei de manager social.
În funcţie de particularităţile fiecărei situaţii în care se află persoana asistată şi
de contextul istoric, geografic, economic, social şi cultural în care trăieşte, managerul
social trebuie să construiască o strategie de intervenţie pe baza celor două dimensiuni
ale sistemul social de ajutoare: sistemul formal, compus din instituţii guvernamentale
şi agenţii nonguvernamentale şi sistemul informal, compus din membrii familiei,
prieteni, vecini etc. Modul în care asistentul social se orientează în lucrul cu cele
două sisteme şi adoptarea conduitei potrivite faţă de persoanele aflate în nevoie sunt
decise de către asistentul social, în consens cu codul deontologic al profesiei. Codul
deontologic îl ghidează pe asistentul social în varietatea rolurilor şi relaţiilor, la
nivele diferite de responsabilitate, în raport cu situaţiile în care intervine.

Principalele concepte utilizate

 conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai

multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificilă,


care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare.
 conceptul de nevoie socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile

fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă în vederea integrării


sociale;
 beneficiar/client/persoană asistată: persoană căreia îi sunt adresate serviciile

de asistenţă socială
 serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate
pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau
46
comunităţilor în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţă pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea
incluziunii sociale;
 prestaţiile sociale sunt măsuri de redistribuţie financiară acordate persoanelor
sau familiilor în funcţie de nevoile şi după caz, veniturile acestora;
 furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public
sau privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;
 acreditarea reprezintă procesul prin care furnizorul demonstrează propria

capacitate funcţională, organizaţională şi administrativă în acordarea


serviciilor sociale, sub condiţia respectării standardelor de calitate în vigoare,
iar statul recunoaşte dreptului acestuia de a acorda servicii sociale;
 standardele generale şi specifice de calitate reprezintă ansamblul de norme în
baza cărora este evaluată şi monitorizată activitatea furnizorilor şi calitatea
serviciilor sociale acordate.
 procesul de incluziune socială reprezintă un set de măsuri şi acţiuni

multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă,


locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării – comunicării, mobilităţii, securităţii,
justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale.
 excluziune sociala este un termen mult mai vast decat saracia deoarece se

refera nu numai la lipsa mijloacelor materiale, ci si la impiedicarea accesului la


diverse retele, ecnomice, sociale, politice , culturale.
 cod deontologic: set oficial de reguli ce trebuie respectate ca urmare a aderării

deliberate la o anumită profesie, cum ar fi asistenţa socială.


 confidenţialitate: regulă conform căreia, un specialist (psiholog, asistent

social, medic etc.) nu poate face cunoscute informaţii despre starea fizică,
psihică sau statutul social (şi al relaţiilor interpersonale) al(e) clientul său.
 autodeterminare: Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate, ci

ajută persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea


alegerii celei mai bune opţiuni.

47
Structura sistemului public (de beneficii şi servicii) de asistenţă socială

NIVELUL CENTRAL NIVELUL JUDEŢEAN NIVELUL LOCAL


(MMFES şi alte
instituţii centrale)

Funcţii:
- Emitere acte
legislative
- Finanţare
- Acreditare
- Inspecţie
Servicii
sociale
Servicii primare
specializate

Servicii
Beneficii de
Asistenţă socială
MĂSURILE/ în natură
Bunuri (ex: proteze,
BENEFICIILE DE alimente haine, etc)
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ Beneficii de asistenţă
socială în bani
(Ex.VMG)

Rolul organizaţiilor neguvernamentale în asigurarea serviciilor comunitare


şi specializate de asistenţă socială
Aşa cum practica a dovedit-o, primele persoane îndreptăţite pentru a primi ajutor
sunt cele fără venituri sau cu venituri mici. Responsabilitatea revine celor dispuşi în
vecinătatea celor aflaţi în situaţie critică, adică familiei; în faza secundară a
intervenţiei se găseşte comunitatea, iar în cea de-a treia – statul.
Acolo unde statul nu poate să intervină total sau parţial, în viaţa socială
cotidiană, acţionează organizaţiile neguvernamentale în parteneriat cu primăriile.

48
Pentru derularea unor programe de servicii sociale prin unităţi de asistenţă
socială înfiinţate de organizaţii neguvernamentale, în baza prevederilor Legii nr.
34/1998 se acordă subvenţii din bugetul de stat sau din bugetul local, asociaţiilor şi
fundaţilor cu personalitate juridică ce înfiinţează şi administrează aceste unităţi.
Pentru a acorda şi organiza servicii sociale, organizaţiile neguvernamentale
trebuie să fie acreditate conform O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, astfel
devenind furnizori de servicii sociale. Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot
acorda servicii sociale prin contracte directe încheiate cu beneficiarii sau pot încheia
convenţii de parteneriat cu alţi furnizori acreditaţi.
Serviciile sociale organizate la nivel comunitar în funcţie de nevoile identificate,
de complexitatea situaţiilor de dificultate, pot fi servicii de asistenţă socială cu
caracter primar şi servicii specializate sau servicii de îngrijire social-medicală.
Organele administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu au
responsabilităţi în soluţionarea furnizării serviciilor de asistenţă socială.
Angajamentele naţionale implică răspunderi ale Parlamentului, Preşedinţiei şi
Guvernului. Această responsabilitate naţională nu exclude în nici un fel autonomia
locală şi iniţiativele comunitare, ci le include ca o condiţie necesară şi o resursă
esenţială.
Baza organizării serviciilor de asistentă socială este comunitatea locală
Coordonarea si îndrumarea la nivel naţional are de regula un profil politic
general si de suport tehnic-profesional. Responsabilităţile si deciziile de organizare
sunt ale comunităţilor locale.

49
Cursul 8

CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

Principii etice
Standarde
Responsabilităţi

Etica profesională se afla la baza activităţii de asistenţă socială. Codul etic


reprezintă un set de reguli care reflecta principii generale de conduita profesională.
Comportamentul asistentului social trebuie sa fie consecvent si responsabil, astfel
încât sa nu afecteze imaginea profesiei. Codul etic cuprinde doua capitole:
A. Valorile şi norme etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului
social;
B. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale.
Codul etic se bazează pe valorile şi normele etice fundamentale ale asistenţei sociale
ca profesie. Codul etic reglementează relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi
se refera la responsabilităţile acestora în relaţiile cu persoanele asistate, colegii,
precum şi alte categorii de profesionişti. Prevederile prezentului Cod sunt asumate de
către toţi asistenţii sociali pe toata durata practicării profesiei.
Odată cu aderarea la Cod, asistenţii sociali vor participa la punerea lui în practica şi
vor lua masuri pentru a descuraja, preveni, semnala şi corecta eventualele
comportamente care se abat de la etica profesiei. Asistenţii sociali vor fi trataţi în
mod egal şi vor apăra şi sprijinii colegii care au fost acuzaţi pe nedrept de
comportament lipsit de etica. Existenta în forma scrisa a acestui Cod, nu garantează
comportamentul etic în sine.

50
Scopul codului etic este:
• de a identifica valorile morale fundamentale care stau la baza misiunii
profesiei de asistent social;
• de a stabili un set de responsabilităţi ale asistentului social în desfăşurarea
activităţii profesionale;
• de a clarifica responsabilităţile şi acţiunile profesioniştilor care vor rezolva
posibile conflicte de natura etica.
Prin aderarea la acest Cod, Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte reguli
disciplinare şi sancţiuni în concordanta cu principiile identificate şi acceptate prin
Codul etic.
Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se
aplica tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Aceste norme se refera la
responsabilităţile asistentului social ca profesionist si la relaţiile lui cu societatea,
profesia, persoanele asistate, instituţia şi colegii.

Etica şi deontologia în context internaţional şi naţional

În 1994, în Colombo, Sri Lanka, a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel


internaţional care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul
programelor de protecţie socială. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a
adoptat, la această întâlnire, “Etica Asistenţei Sociale. Principii şi standarde”,
cuprinsă în două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale
Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali.

Acest document, bazat pe “Codul Internaţional al Eticii pentru Asistentul Social


Profesionist” adoptat de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali în 1976,
conţine principiile etice de bază ale practicii asistenţei sociale şi procedurile
recomandate în relaţiile individuale ale managerului social cu clienţii, colegii şi alţi
specialişti.
Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recunoaşte necesitatea stabilirii
unor principii generale de orientare a asistentului social în relaţie cu problemele

51
individuale şi sociale care intră în sfera asistenţei sociale şi recomandă procedurile
necesare care trebuie urmate când munca managerului social prezintă dileme etice.
Standardele Etice Internaţionale ale asistentilor sociali au fost stabilite în
consens cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu alte convenţii care
derivă din acestea. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social,
potrivit căruia acesta intervine pentru creşterea bunăstării individuale, Standardele
Etice Internaţionale ale asistentilor sociali reglementează relaţiile dintre:
 asistentul social şi problematica socială, în care sunt prevăzute standardele
referitoare la identificarea, înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale;
 asistentul social şi client, referitoare la principiile de colectare şi utilizare a
informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul;
 asistentul social şi organizatia în care lucrează, privind problemele
referitoare la aspecte ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de
organizatie;
 asistentul social şi colegii, în care sunt prevăzute standarde referitoare la
susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează
situaţiile în care este încălcată etica profesională;
 asistentul social şi profesie, referitoare la modalităţile de menţinere şi
aplicare a valorilor profesionale în practica asistentei sociale.
Problematica socială porneşte de la premise diferite de spaţiu geografic, condiţii
istorice, economice, sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale
din sfera politicii sociale. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociale încurajează
specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante
pentru fiecare ţară. Astfel, Federaţia Internaţională a Asistenţei Sociale recomanda
“Etica Asistenţei Sociale. Principii şi Standarde” ca un ghid general pe baza căruia
specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabilii principiile profesionale proprii.
Plecând de la acest principiu, Asociaţia Română pentru Promovarea Asistenţei
Sociale, membră a Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali, a elaborat primul
Cod deontologic al asistentului social în România. În elaborarea Codului, realizat de
un colectiv de specialişti, membri ai Asociaţiei Române pentru Promovarea
Asistenţei Sociale, sub îndrumarea prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, Decanul Facultăţii
52
de Sociologie şi Asistenţă Socială, a fost folosit ca model codul deontologic al unor
ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda, Spania, SUA). De asemenea, a fost
utilizat Codul deontologic profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor
Sociali şi al Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. Codul deontologic a fost
discutat şi aprobat în 1997 de comunitatea profesională a asistentilor sociali. (membri
ai Asociaţiei Române pentru Promovarea Asistenţei Sociale) şi de delegaţii altor
organizaţii profesionale de asistenţă socială din ţară (Asociaţia Asistenţilor Sociali
Profesionişti, Asociaţia Asistenţilor Sociali din România) în cadrul Conferinţei
Asociaţiei Române pentru Promovarea Asistenţei Sociale.

Valori şi norme etice


Acest set de norme etice reprezintă totalitatea exigentelor de conduita morala
corespunzătoare activităţii asistentului social. Normele au la baza valorile
fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor
asistate, justiţia socială, respectarea demnităţii şi unicităţii individului, a
confidetialităţii şi integrităţii persoanei, autodeterminării şi competentei profesionale.
Fiecare asistent social îşi va însuşi aceste valori şi norme etice, ele urmând sa se
regăsească în comportamentul sau, astfel încât sa nu aducă prin acţiunile sale
prejudicii imaginii profesiei.

1. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate


Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele
aflate în dificultate implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea corecta şi
soluţionarea problemelor sociale.
În toate demersurile sale, asistentul social acţionează cu prioritate în interesul
persoanei asistate. În situaţia în care interesul persoanei asistate reprezintă o
ameninţare pentru comunitate / membrii comunităţii, asistentul social are
responsabilitatea de a îndruma persoana asistată şi de a media în scopul armonizării
intereselor parţilor implicate.

53
2. Justiţia socială
Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.
Asistenţii sociali se asigura de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate
la informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor.
Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia, şomajul,
discriminarea, excluderea şi alte asemenea forme.
3. Demnitatea şi unicitatea persoanei
Asistenţii sociali respecta şi promovează demnitatea individului, unicitatea şi
valoarea fiecărei persoane.
Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la
nici o forma de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex şi orientare sexuala, vârsta,
convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienta fizica sau psihica, situaţie
materiala şi/sau orice alta preferinţa, caracteristica, condiţie sau statut.
4. Autodeterminarea
Asistentul social respecta şi promovează dreptul persoanelor asistate la
autodeterminare. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi
identifica şi clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Asistenţii
sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în
judecata profesională a asistentului social, acţiunile prezente şi/sau viitoare ale
persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.
5. Relaţiile interumane
Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le
promovează în practica profesională.
Asistenţii sociali încurajează şi întăresc relaţiile dintre persoane cu scopul de a
promova, reface, menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor, familiilor,
grupurilor, organizaţiilor şi comunitatilor.
6. Integritatea
Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu
misiunea profesiei şi normele etice profesionale.

54
7. Competenţa
Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă
profesională determinată de licenţa, expertiza şi exprienţa profesională. Asistenţii
sociali au obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele şi deprinderile
profesionale şi de a le aplica în practica. Asistenţii sociali contribuie la îmbunătăţirea
şi dezvoltarea bazei de cunoştinţe a profesiei.

B. Responsabilităţile asistentului social


1. Responsabilităţile asistentului social faţă de societate
Acţiune socială şi politică
Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţa care sa conducă la satisfacerea
nevoilor umane de baza şi promovează valorile sociale, economice, politice şi
culturale care sunt compatibile cu principiile justiţiei sociale. Asistentul social trebuie
sa fie conştient de impactul vieţii politice asupra profesiei şi practicii profesionale.
Asistentul social pledează pentru schimbări care sa contribuie la îmbunătăţirea
condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza şi promovării
justiţiei sociale. Asistentul social acţionează pentru a facilita accesul la servicii
specifice şi posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau
aflate în dificultate. Asistentul social promovează condiţiile care încurajează
respectarea diversităţii sociale şi culturale atât în interiorul României, cât şi la nivel
global. Asistentul social promovează politicile şi practicile care încurajează
conştientizarea şi respectarea diversităţii umane. Asistentul social facilitează şi
informează publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi schimbările
sociale care intervin. Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în
situaţii de urgenta. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi elimina
dominarea, exploatarea sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau
categorie socială pe baza etniei, originii naţionale, sexului sau orientării sexuale şi
vârstei, stării civile, convingerilor politice sau religioase, deficientelor fizice/psihice
sau altor asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor
fundamentale ale omului şi de aplicarea legislaţiei internaţionale la care România a
aderat, conform Constituţiei României.
55
2. Responsabilităţile asistenţilor sociali faţă de profesie
Integritatea profesională şi promovarea profesiei
Asistentul social promovează şi menţine normele etice ale practicii profesionale.
Asistentul social promovează şi dezvolta valorile şi etica profesiei, baza de cunoştinţe
şi misiunea profesiei. Asistentul social protejează şi promovează integritatea
profesională atât prin studii, cercetare, analiza şi critica constructiva, cât şi prin
activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţii şi participare activă
în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi a
elimina practicarea neautorizată şi necalificată a profesiei de asistent social
semnalând Colegiul Asistenţilor Sociali.
Evaluare şi cercetare
Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu, implementarea
programelor şi intervenţiilor practice. Asistentul social care se angajează în programe
de cercetare respecta etica profesiei şi utilizează tehnici şi metode profesionale.
Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure
anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor obţinute.
Responsabilităţile asistentului social faţă de persoanele asistate
Angajamentul faţă de persoana asistată
Principala responsabilitate a asistentului social este de a promova bunăstarea
persoanei asistate. Interesele persoanei asistate primează. Asistentul social activează
în limitele obligaţiilor legale şi ale responsabilităţilor sale în cadrul instituţiei
angajatoare.
Respectarea principiului autodeterminării
Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate. Asistentul social ajuta
persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei
mai bune opţiuni, acordând totodată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi
implicate. Excepţiile sunt prevăzute de lege. Asistenţii sociali pot limita drepturile
persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în judecata profesională a
asistentului social acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă
un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.
56
Contractul cu persoana asistată
• Asistentul social va furniza servicii persoanelor asistate numai în contextul unei
relaţii profesionale bazate, atunci când este cazul, pe un contract scris şi/sau pe
consimţământul persoanei asistate. În cazul în care persoana asistată nu are
capacitatea de a semna un contract, asistentul social trebuie să protejeze interesele
persoanei asistate urmărind să obţină permisiunea reprezentantului legal al acestuia
(tutore,curator,etc).
• Asistentul social foloseşte un limbaj clar pentru a informa persoanele asistate
despre scopul, riscurile şi limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv,
alternativele existente, dreptul persoanei asistate de a refuza sau de a rezilia contactul
cât şi despre perioada pentru care se încheie contractul respectiv. Asistentul social
trebuie să ofere persoanelor asistate posibilitatea de a pune întrebări.
• În situaţiile în care persoanele asistate nu înţeleg sau au dificultăţi în a înţelege
limbajul primar folosit în practica, asistentul social trebuie să se asigure ca acesta a
înţeles. Aceasta presupune asigurarea unei explicaţii verbale detaliate sau asigurarea
unui translator sau intepret.
• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informaţii despre natura şi
necesitatea serviciilor şi de a informa persoana asistată cu privire la dreptul sau de a
refuza serviciul oferit (indiferent dacă serviciul a fost solicitat sau nu de către
persoana asistată).
• Asistentul social informează persoanele asistate cu privire la limitele şi riscurile
furnizării de servicii prin intermediul computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace
de comunicare şi solicita acordul scris al persoanelor asistate pentru orice înregistare
audio şi video, cât şi pentru prezenta unei terţe persoane ca observator.
Competenţa profesională
Toate acţiunile asistentul social trebuie să se înscrie în limitele de competenţă ale
profesiei. Pregătirea profesională a asistentului social trebuie să fie un proces
continuu de perfecţionare. Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte procedura, limita de
timp şi modalitatea prin care asistenţii sociali îşi vor menţine şi imbunătăţi
performantele profesionale. Pentru a asigura o intervenţie competentă, asistentul
social are dreptul şi obligaţia de a asigura servicii şi de a folosi tehnici specializate de
57
intervenţie, numai după participarea la un program de instruire specializată. Stările
personale (emoţionale sau de altă natură) nu influenţează calitatea intervenţiei
profesionale a asistentului social.
Competenţă culturala şi diversitatea socială
Asistentul social oferă servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine
persoana asistată, adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea, înţelegerea,
acceptarea şi valorizarea modelelor culturale existente. Asistentul social trebuie să
aibă cunoştinţe de baza despre mediul cultural şi caracteristicile grupului/comunităţii
din care fac parte persoanele asistate. Instruirea asistentului social îi permite acestuia
înţelegerea diversităţii sociale şi culturale privind etnia, religia, sexul şi orientarea
sexuala, vârsta, statutul marital, convingerile politice şi religioase, dizabilităţile
mentale sau fizice.
Conflict de interese
Asistentul social evita conflictul de interese în exercitarea profesiei şi promovează o
abordare imparţiala a situaţiilor profesionale. Asistentul social informează persoana
asistată despre posibilele conflicte de interese şi intervine, după caz, în prevenirea sau
rezolvarea acestora. În anumite cazuri, protejarea persoanei asistate poate conduce la
încheierea relaţiei profesionale şi orientarea persoanei asistate către un alt coleg sau
un alt serviciu. Asistentul social nu foloseşte relaţia profesională cu persoana asistată
pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal. Asistentul social
care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relaţie (de
exemplu membrii unei familii, cuplul) trebuie să clarifice care dintre indivizi sunt
consideraţi persoane asistate, natura obligaţiilor profesionale ale asistentului social şi
ale părţilor implicate, încercând să atenueze sau să prevină conflictele de interese
posibile sau reale.
Confidenţialitatea şi viaţa privată
Asistentul social trebuie să se bazeze pe principiile respectului apărării intimităţii,
confidenţialităţii şi utilizării responsabile a informaţiilor obţinute în actul exercitării
profesiei. Asistentul social nu solicita informaţii despre viaţa privata a persoanei
asistate decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru intervenţie. Odată ce
aceste informaţii au fost obţinute, asistentul social păstrează confidenţialitatea asupra
58
lor. În anumite situaţii, asistentul social poate dezvălui informaţii confidenţiale, cu
acordul persoanei asistate sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistenţii sociali
pot dezvălui informaţii confidenţiale fora acordul persoanelor asistate în anumite
situaţii de excepţie, cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara, când acest lucru este
prevăzut prin lege, când se pune în pericol viaţa persoanelor asistate şi/sau a altor
persoane, când se transfera cazul către alt asistent social. Asistentul social informează
persoana asistată în măsura posibilităţii despre încălcarea confidenţialităţii şi despre
posibilele consecinţe. Asistentul social discuta cu persoanele asistate şi alte părţi
implicate despre natura informaţiei confidenţiale şi circumstanţele în care aceasta
poate fi încălcata. Discuţia trebuie să se facă la începutul relaţiei profesionale şi de
câte ori este necesar pe parcursul acesteia. Atunci când asistentul social furnizează
servicii de consiliere familiilor, cuplurilor sau grupurilor, acesta trebuie să botina un
consens privind dreptul fiecăruia la confidenţialitate şi obligaţia fiecăruia de a păstra
confidenţialitatea informaţiilor. Asistentul social informează familia, cuplul sau
membrii grupului cu care lucrează despre faptul ca nu poate garanta păstrarea
confidenţialităţii de către toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie să
păstreze confidenţialitatea atunci când prezintă un caz social în mass-media.
Asistentul social păstrează confidenţialitatea în timpul procedurilor legale, în măsura
permisă de lege.
Accesul la dosare
Accesul la dosarele persoanelor asistate şi transferul acestora se realizează astfel
încât să se asigure protecţia informaţiilor confidenţiale. Accesul la dosarele
persoanelor asistate este permis profesioniştilor care lucrează în echipa
pluridisciplinara, supervizorilor activităţii profesionale de asistenţă socială şi altor
persoane autorizate în unele cazuri prevăzute de lege. La cerere, persoanele asistate
au acces la informaţii din propriile dosare, în măsura în care acestea servesc
intereselor persoanelor asistate şi nu prejudiciază alte persoane. La încheierea
serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele persoanelor
asistate pentru a asigura accesul la informaţie în viitor şi protecţia informaţiilor
confidenţiale.

59
Contactul fizic
Contactul fizic cu persoana asistată este evitat de către asistentul social, dacă acest
lucru afectează din punct de vedere psihologic persoana asistată. Asistentul social
care se angajează în contacte fizice cu persoanele asistate are responsabilitatea de a
stabili limite adecvate diferenţelor culturale. Asistentul social nu se angajează în
relaţii sexuale cu persoanele asistate sau rudele acestuia, pe toata durata relaţiei
profesionale. Asistentul social nu manifesta faţă de persoanele asistate
comportamente verbale sau fizice de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau
solicitările de favoruri sexuale.
Limbajul
Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de persoana asistată şi
evita folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau
comunitarilor.
Plata serviciilor
Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se
asigura ca acestea sunt rezonabile şi în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul
social nu accepta bunuri sau servicii din partea persoanelor asistate în schimbul
serviciilor furnizate.
Întreruperea şi încheierea relaţiei cu persoana asistată
Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt
întrerupte de factori cum ar fi: transfer, boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social
încheie relaţia profesională cu persoana asistată şi serviciile oferite acestuia atunci
când acestea nu mai răspund nevoilor şi intereselor persoanei asistate. Asistentul
social se asigura ca încheierea relaţiei profesionale cu persoana asistată şi a
serviciului oferit este un proces planificat asupra căruia persoana asistată are toate
informaţiile necesare.

Responsabilităţile asistenţilor sociali ca profesionişti


Supervizarea şi consultarea
Pentru a exercita funcţii de supervizare sau consultanta, asistenţii sociali trebuie să
deţină pregătirea, cunoştinţele, abilitatule, specializarea şi experienţa practica

60
solicitata de aceasta poziţie. Asistentul social exercita funcţii de supervizare şi
consultanta numai în aria de competenţă specifica profesiei. Asistenţii sociali cu
funcţii de conducere asigură condiţiile necesare respectării prevederilor Codului etic.
Educaţia, formarea şi evaluarea
Asistenţii sociali care îndeplinesc funcţii de supervizare trebuie să asigure un
program de pregătire şi dezvoltare profesionala continua a asistenţilor sociali din
subordine. Asistenţii sociali care au responsăbilitatea de a evalua performantele
asistenţilor sociali din subordine vor folosi criterii şi instrumente de evaluare
profesională clar definite. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea continua a
profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la începutul carierei şi prin
participarea la schimb de experienţa şi cunoştinţe profesionale intra şi
interdisciplinare.
Responsabilitatea faţă de instituţia angajatore
Asistentul social respecta politica, principiile şi regulamentele interne ale instituţiei
angajatoare. Asistentul social participa la îmbunătăţirea politicilor şi procedurilor
instituţiei angajatoare şi la sporirea eficientei serviciilor oferite. Asistentul social se
asigura ca instituţia angajatoare cunoaşte obligaţiile etice ale profesiei de asistent
social prevăzute de Codul etic şi implicaţiile practice ale acestor obligaţii. Asistentul
social se asigura ca practicile, politicile şi procedurile instituţiei în cadrul căreia îşi
desfaşoară activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului etic. Asistentul social
acţionează astfel încât să prevină şi să elimine orice forma de discriminare în
activităţile, politicile şi practicile instituţiei angajatoare.
Conflictele de muncă
Conflictele de munca ale asistenţilor sociali sunt rezolvate conform legislaţiei în
vigoare. Acţiunile asistenţilor sociali care sunt implicaţi în conflicte de munca trebuie
să se ghideze după valorile, principiile şi normele etice ale profesiei. În cazul unui
conflict la locul de munca, trebuie acceptate diferenţele de opinie, iar acestea trebuie
puse în discuţie ţinând cont şi de interesele persoanelor asistate.
Discriminarea
Asistentul social nu practica, nu se implica, nu facilitează şi nu colaborează la nici o
forma de discriminare bazata pe etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila,
61
convingeri politice şi/sau religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe alte
asemenea criterii.
Conduita privată
Asistentul social va evita ca prin propriul comportament să aducă prejudicii imaginii
profesiei. Asistentul social va evita ca problemele personale să îi afecteze judecata,
performantele profesionale sau interesele persoanelor asistate. În cazul în care
aceasta situaţie nu se poate evita, asistentul social trebuie să solicite imediat
consultanta şi sprijin profesional, să reducă numărul de cazuri cu care lucrează, să îşi
încheie activitatea profesională sau să întreprindă orice altă acţiune pentru a proteja
persoanele asistate.
Reprezentare
În situaţia în care reprezintă o instituţie, asistentul social trebuie să prezinte clar şi cu
acurateţe punctul oficial de vedere al instituţiei respective.
Onestitate
Asistentul social îşi asuma responsabilitatea şi meritele numai pentru propria
activitate şi recunoaşte cu onestitate meritele şi contribuţia altor profesionişti.
Responsabilităţile asistentului social faţă de colegi
Respectul
Asistentul social îşi tratează colegii cu respect şi evita aprecierile negative la adresa
lor în prezenta persoanelor asistate sau a altor profesionişti. Asistentul social acorda
sprijin şi asistenţă colegilor care trec prin perioade dificile. Dacă perioada respectiva
se prelungeşte şi are urmări în planul activităţii profesionale, asistentul social va
apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali.
Confidenţialitatea
Asistentul social respecta confidenţialitatea informaţiilor împărtăşite de colegi în
cursul relaţiilor profesionale.
Colaborarea interdisciplinară şi consultarea
Asistenţii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea
deciziilor care vizează bunăstarea persoanei asistate, utilizând valorile profesiei şi
experienţa profesională. Obligaţiile etice şi profesionale ale echipei multidisciplinare

62
ca întreg şi a membrilor echipei trebuie clar definite. Asistenţii sociali solicita şi oferă
consultanta şi consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie.
Disputele dintre colegi
Disputele dintre colegi se rezolvă în interiorul echipei de către cei implicaţi şi prin
respectarea dreptului parţilor la opinie. În cazul prelungirii acestora se apelează la un
mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator şi un alt coleg nu este folosita de
asistentul social pentru a obţine o poziţie sau un avantaj personal. Disputele sau
conflictele dintre colegi sunt rezolvate fără implicarea persoanei asistate.
Orientarea către alte servicii
Asistentul social orientează persoanele asistate către alte servicii atunci când
problematica persoanei asistate depăşeşte competentele sale profesionale, când nu a
înregistrat progrese semnificative şi atunci când persoana asistată are nevoie de
servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. Asistentul social
care orientează persoana asistată către alte servicii, transmite către noua agenţie toate
informaţiile necesare soluţionării cazului.
Incompetenţa şi comportamentul lipsit de etică
În situaţiile în care asistentul social observă incompetenţa sau comportamentul lipsit
de etică al unuia dintre colegi, îi acordă acestuia sprijin şi asistenţă. Dacă cel în cauza
nu îşi corectează comportamentul profesional, asistentul social va apela la
procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali. Asistentul social
acţionează pentru a descuraja, preveni şi corecta un comportament în discordanţă cu
normele etice. Asistentul social trebuie să apere şi să asiste colegii acuzaţi pe nedrept
de comportament contra normelor deontologice ale profesiei.

63
Cursul nr. 9

SĂRĂCIA ŞI EXCLUZIUNEA SOCIALĂ

Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei


Combaterea excluziunii sociale
Categorii de persoane care necesită măsuri speciale de protecţie socială

Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile


populaţiei
Tranziţia în România a fost însoţită de o creştere explozivă a sărăciei. In prima
jumătate a anilor 90 sărăcia a crescut, iar la mijlocul ultimei decade a cunoscut o
perioadă scurtă de declin. Totuşi, începând cu anul 1997 sărăcia a cunoscut o creştere
atingând maximul perioadei în anul 2000 (35%).
Începând de atunci, dimensiunea sărăciei a scăzut ajungând la cea. 28,9% în anul
2002.
Evoluţia sărăciei în România 1995-2002

-♦- Rata sărăciei


-■- Rata sărăciei extreme

64
Sărăcia extremă, pe de altă parte, a cunoscut o evoluţie mult mai lineară
dovedindu-se în acelaşi timp mult mai rezistentă, scăderea ei fiind ceva mai redusă decât
cea înregistrată de către sărăcie în ansamblu, nivelul sărăciei extreme în anul 2002 fiind
de 10,9%.
Una dintre principalele caracteristici ale sărăciei în România este profunzimea
redusă, media veniturilor persoanelor sărace, fiind cu aprox. 22% mai mică decât
pragul de sărăcie.
Marea majoritate a persoanelor sărace din România a cunoscut doar o sărăcie
tranzitorie (58,4%) numai 22% putând fi considerate în stare de sărăcie cronică.
Cea mai redusă rată a sărăciei a fost înregistrată în Bucureşti şi în regiunea
adiacentă şi este în jur de 11%.
Inegalitatea veniturilor se situează conform indicelui Gini sub media Uniunii
Europene (0,33), fiind în anul 2002 de 0,29. Acest indicator a cunoscut o uşoară creştere
în ultimii doi ani de la 0,28 la 0,29.
Cei 20% cei mai bine situaţi dintre români au un venit curent de 4,57 ori mai mare
decât al celor 20% cei mai săraci.
Combaterea excluziunii sociale
Adoptarea în anul 2001 a Legii nr. 416 privind venitul minim garantat a
reprezentat un pas important în lupta împotriva excluziunii sociale, garantând venitul
minim în concordanţă cu regulamentele Uniunii Europene.
Dacă în anul 2001 au beneficiat de ajutoare sociale acordate în temeiul Legii
nr.67/1995 privind ajutorul social un număr de aproximativ 91.000 familii, în anul 2002,
în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat numărul total al beneficiarilor
de ajutoare sociale a crescut la 619.570 familii, iar contribuţia financiară a fost în sumă
totală de 3.141 miliarde lei.
În primul semestru al anului 2003 a beneficiat de ajutoare sociale un număr
mediu lunar de aproximativ 375.000 familii şi persoane singure pentru care s-a alocat o
sumă de cea. 500 miliarde lei. Prin Legea bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor
locale în anul 2003, în vederea asigurării plăţii ajutoarelor sociale, a ajutoarelor pentru
încălzirea locuinţei şi pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap a fost prevăzută
suma de 7.727 miliarde lei, reprezentând circa 0,41% din PIB.
65
Unul dintre cele mai recente instrumente de realizare a obiectivelor strategice
cuprinse în Planul Naţional de Acţiune Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale îl
constituie Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.
Obiectul legii îl constituie garantarea accesului efectiv, în special al tinerilor, la drepturile
fundamentale precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
marginalizării sociale şi mobilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu. La elaborarea
actului normativ au fost luate în considerare reglementările comunitare în domeniu,
respectiv Rezoluţia nr.89/1031 a Consiliului miniştrilor afacerilor sociale precum şi
Convenţia OIM nr.117/1962 şi Carta Socială Europeană revizuită, ratificate de România.
Pentru unitatea programelor antisărăcie derulate de instituţii ale administraţiei
centrale, locale şi ale societăţii civile, a fost înfiinţată Comisia Guvernamentală Anti-
Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) - organism guvernamental
aflat sub directa coordonare a primului ministru.
Sărăcia este redusa la un singur parametru, cel financiar.
Pentru a combate excluziunea sociala nu este suficient doar suportul financiar, ci
trebuie dezvoltat un larg complex de forme de suport. Alături de combaterea sărăciei
statul modern al bunăstării a dezvoltat un complex de activităţi orientate spre
promovarea incluziunii sociale. Obiectivul nu este numai eliminarea sărăciei, ci mult mai
amplu, construirea unei societăţi de coeziune, in care toţi membrii săi sa duca o viata
sociala prospera.
România, alături de celelalte tari aflate in tranziţie prezintă o situaţie diferita:
- Nu avem inca o economie care sa funcţioneze rezonabil si care sa asigure

majorităţii populaţiei un standard acceptabil de viata;


- Nu avem un sistem de servicii sociale suficient de bine dezvoltat si organizat.

Sărăcia severa afectează un segment larg al colectivităţii. Serviciile sociale


fundamentale sunt serviciile care asigura securitatea populaţiei, invatamantul, sănătatea
si deşi au făcut progrese notabile sunt inca departe de a depăşi crizele cu care se
confrunta si care, cumulate nu pot asigura o viata colectiva echilibrata si sigura.
Cauzele, reprezintă efectele unui sistem care nu s-a organizat suficient si nu este
capabil inca sa funcţioneze in mod normal si satisfăcător.
-
66
Definirea sărăciei se face adesea din doua perspective distincte:
- din perspectiva consumului (satisfacerea nevoilor);
- din perspectiva activităţii, a funcţionarii normale (condiţii minime);
Concept : - sărăcie absoluta - idea de subzistenta;
- sărăcie relativa - condiţii minime acceptabile;
Definirea excluderii sociale:
a) excludere sociala - incapacitatatea unuia sau mai multor sisteme, dintre
care:
• sistem democratic legal care presupune integrare civica;
• piaţa muncii care presupune integrare economica;
• sistemul statului bunăstării care presupune integrare sociala;
• sistemul familiei si comunităţii care presupune integrare
interpersoane.
b) excluziune sociala - situaţia de eşec a realizării depline a drepturilor
cetăţeneşti;
Politica de evitare si absorbţie a excluziunii şi marginalizării sociale, este cea de
promovare a incluziunii sociale.
Pentru prima data in istoria postdecembrista, problemele sociale sunt grupate
de un organism guvernamental unic responsabil in domeniu, capabil sa
reconstruiască intr-un mod structurat si coerent sistemul de protectie si asistenta
sociala. Aceasta viziune moderna de natura a elimina fragmentările politice este
asigurata de MMFES. Se porneşte, firesc de la ideea ca nevoile indivizilor sunt
complex structurare, de tip integrat, si ele nu pot fi gândite si soluţionate pe
"bucăţele".Familia, indiferent de tipul ei, include intr-o forma sau alta toate nevoile
persoanelor, incepand cu cele ale copilului si sfârşind cu cele ale vârstnicului, ea
fiind locul unde se poate crea si măsura bunăstarea individului.
Grupurile aflate in situaţii de nevoi extreme care se confrunta adesea chiar cu
lipsa condiţiilor elementare de viata sunt:
- Familiile cu mulţi copii si cu venituri foarte mici, lipsite de locuinţa sau cu
condiţii proaste de locuit, cu probleme legate de deplasarea la scoală in mediile
rurale, neparticipare la scoală;
67
- Familiile monoparentale lipsite de suport mai ales cu doi sau mai mulţi copii;
- Copiii si femeile abuzate, victime ale violentei in familie sau alungate din
locuinţa; Copii abandonaţi in strada sau folosiţi pentru cerşit;
- Tinerii care la 18 ani părăsesc centrele de plasament;
- Persoanele cu nevoi de resocializare si reintegrare sau recuperare: delincvenţi
juvenili;
- Persoanele cu capacitate limitate sau distorsionate de viata sociala normala si
responsabile: familii dezorganizate, incapabile sa susţină dezvoltarea
copiilor, sa soluţioneze conflictele;
- Copiii străzii: in ciuda unor incercari notabile de schimbare, pe ansamblu
situaţia lor este departe de a fi soluţionata datorita lipsei unor servicii specializate
care sa duca la reintegrarea lor normala in familie si comunitate;
Persoanele cu handicap;
O mare parte a populaţiei de romi, care inca se confrunta cu probleme extreme
de grave;
Victimele unor catastrofe naturale;
Şomerii pe termen lung, mai ales in zone defavorizate economic;
Vârstnicii, ale căror resurse financiare si personale sunt insuficiente pentru o
viata autonoma demna;

68
Cursul nr. 10

Comisia Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale

Caracteristici ale Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale


(CASPIS)
Opţiunile strategice
Prezentarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a incluziunii sociale
(PNA-inc)
Obiective CASPIS

Pentru unitatea programelor anti-sărăcie derulate de instituţii ale administraţiei


centrale, locale şi ale societăţii civile, a fost înfiinţată Comisia Guvernamentală Anti-
Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) - organism guvernamental aflat sub
directa coordonare a primului ministru.
Din CASPIS fac parte reprezentanţi ai Ministerelor şi Agenţiilor Guvernamentale,
reprezentanţi în România ai misiunilor Uniunii Europene, Băncii Mondiale, PNUD,
UNICEF etc., reprezentanţi ai Sindicatelor şi ai Patronatului, reprezentanţi ai autorităţilor
locale, specialişti din lumea academică, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.
CASPIS funcţionează în baza Hotărârii Guvernului nr.705/2002. Obiectivele principale
ale CASPIS sunt elaborarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a
Incluziunii Sociale şi implementarea sa, monitorizarea dinamicii fenomenului
sărăciei, evaluarea efectelor anti-sărăcie ale măsurilor de politică socială promovate,
precum şi dezvoltarea capacităţii de a identifica şi soluţiona priorităţile în domeniul
social.
Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc) a fost
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.829/2002. Acest document, a cărui implementare se
face sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse reflecta
69
noua abordare a politicilor sociale, care conectează trei tipuri de politici
interdependente: politica economică, politica de angajare şi politica socială.
Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale cuprinde o
viziune globală pe termen lung (10 ani) şi pe termen scurt (2002-2004), iar împreună cu
Programul Social pe perioada 2002-2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.811/2002, permite o complementaritate între abordarea imediată şi cea pe termen
mediu.
Pentru implementarea la nivel teritorial a obiectivelor PNA-inc s-au înfiinţat, la
nivelul judeţelor şi municipiului Bucureşti, Comisiile judeţene antisărăcie, al căror
obiectiv principal este de a elabora planurile judeţene antisărăcie ţinând cont de realităţile
sociale, nevoile sociale identificate şi posibilităţile de soluţionare.
Crearea unei societăţi europene bazate pe o creştere economică durabilă şi cu
un nivel ridicat al bunăstării populaţiei reprezintă un obiectiv important al
Programului de Guvernare. Analiza stării sociale a populaţiei în perioada de tranziţie
evidenţiază o serie de probleme, a căror persistenţă poate influenţa negativ procesul
de dezvoltare socială.
Principala problemă o constituie nivelul scăzut de trai cu care se confruntă
circa o cincime din populaţie, categorii importante ale acesteia fiind afectate de
sărăcie extremă sau excluziune de la drepturile fundamentale. Cei mai afectaţi de
scăderea nivelului de trai sunt agricultorii, persoanele fără loc de muncă şi
pensionarii. Categoriile vulnerabile sunt reprezentate de gospodăriile cu mai mult de
5 membri şi cele de etnie romă. În ciuda tendinţei generale de scădere a sărăciei,
aceste categorii se confruntă cu cel mai ridicat risc de sărăcie. Între cele două medii
de rezidenţă se înregistrează diferenţe considerabile în ceea ce priveşte nivelul de
trai, amploarea fenomenului sărăciei fiind mai mare în mediul rural.
În ceea ce priveşte ocuparea, dinamica pieţei muncii este caracterizată prin
creşterea ponderii populaţiei inactive, scăderea ratei de ocupare, creşterea ocupării în
sectorul informal şi a şomajului mascat. Deşi cheltuielile cu măsurile active de
ocupare au crescut, situaţia ocupării nu s-a îmbunătăţit semnificativ. O categorie de
risc o reprezintă tinerii între 15-24 ani, aproape jumătate din aceştia aflându-se în
şomaj.
70
Un fenomen îngrijorător în domeniul educaţiei îl constituie creşterea numărului
copiilor care nu se înscriu la şcoală şi al celor care abandonează şcoala timpuriu,
fenomenul fiind mai accentuat în mediul rural.
Deşi starea generală de sănătate a populaţiei este relativ bună, în România se
înregistrează încă valori ridicate ale unor indicatori, precum mortalitatea infantilă şi
incidenţa TBC, deoarece există anumite categorii de populaţie, în special în mediul
rural, care nu au acces la serviciile de sănătate.
În domeniul locuirii, probleme sociale grave sunt generate de calitatea scăzută
a condiţiilor de locuit, de creşterea costului utilităţilor publice, la care se adaugă lipsa
unui stoc public de locuinţe pentru situaţii de urgenţă (evacuări forţate, dezastre
naturale şi antropice etc.).
Unul din grupurile vulnerabile este cel al copiilor în situaţii de risc: copiii din
familii monoparentale şi familii cu mulţi copii, copiii din instituţiile de ocrotire,
copiii străzii etc. Aceştia se confruntă cu un risc crescut de abandon de către familie,
abandon şcolar, violenţă în familie, trafic de fiinţe umane, delicvenţă juvenilă,
exploatare economică şi cerşetorie, consum de droguri.
Alături de sărăcie, în perioada de tranziţie au apărut o serie de fenomene de
dezagregare socială, caracterizate prin cronicizarea şomajului şi apariţia fenomenului
de dependenţă socială, degradarea condiţiilor de locuit şi a accesului la bunurile
durabile.
În ceea ce priveşte distribuţia sărăciei şi excluziunii sociale la nivel teritorial,
estimările ratelor de sărăcie a comunelor şi oraşelor indică o eterogenitate mare a
localităţilor, din perspectiva nivelului de trai, în interiorul regiunilor de dezvoltare. Pe
lângă problemele critice menţionate în domeniul rural, la nivelul oraşelor se constată
conturarea unor zone intraurbane de sărăcie cronică, caracterizate prin nivel de trai
scăzut şi acces precar la servicii. Un caz particular este cel al zonelor monoindustriale
afectate de un declin economic accentuat.
Pentru a preveni acutizarea problemelor critice identificate, cu consecinţe
negative asupra sistemului social, este necesară adoptarea de măsuri focalizate pe
categoriile de persoane vulnerabile şi pe domeniile menţionate.

71
Odată cu intensificarea procesului de descentralizare a administraţiei publice, a
apărut necesitatea dezvoltării de politici la nivel judeţean şi local, planificarea la
nivel naţional fiind completată de iniţierea unor programe judeţene de combatere a
sărăciei şi excluziunii sociale. În perioada 2002 - 2004, pentru a-şi îndeplini
atribuţiile de susţinere a autorităţilor publice judeţene în identificarea problemelor
sociale, în dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea politicilor şi programelor
sociale, Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), aprobată
prin H.G. nr.705/2002, a acordat suport Consiliilor Judeţene în constituirea unor
comisii judeţene cu rol de coordonare în domeniul social şi în elaborarea unor planuri
judeţene anti-sărăcie.
După această primă etapă, este necesară revizuirea cadrului instituţional
existent, în vederea îmbunătăţirii procesului de planificare la nivel judeţean şi a unei
mai bune coordonări între cele două niveluri de planificare, naţional şi judeţean.
Planul Naţional Anti-sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc)
revizuit stabileşte cadrul necesar în vederea atingerii ţintelor strategice asumate prin
Programul de Guvernare şi a direcţiilor de acţiune prevăzute în Memorandumul
Comun de Incluziune Socială semnat de România şi Comisia Europeană în luna iunie
2005, având drept scop combaterea sărăciei şi a marginalizării sociale, precum şi
promovarea incluziunii sociale.
Principala contribuţie pe care o aduce acest Plan Naţional Anti-sărăcie şi
Promovare a Incluziunii Sociale la îmbunătăţirea actualului sistem, constă în
promovarea unei concepţii integrate asupra măsurilor de combatere a sărăciei şi
excluziunii sociale, precum şi asupra procesului de monitorizare a implementării
programelor în domeniul incluziunii sociale de către instituţiile responsabile, atât la
nivel naţional, cât şi la nivel judeţean
Planul include definiţii ale unor termeni care au creat confuzii fiind deseori
utilizaţi, cu semnificaţii diferite, în funcţie de contextul utilizării lor. În capitolele 3 şi
4 sunt stabilite direcţiile strategice în domeniul incluziunii sociale, precum şi
obiectivele prioritare pentru combaterea sărăciei şi a marginalizării sociale. În
capitolul 5 sunt prevăzute măsurile instituţionale la nivel judeţean necesare pentru
realizarea corelării măsurilor adoptate la acest nivel cu obiectivele prioritare stabilite
72
la nivel naţional, precum şi pentru crearea mecanismelor de monitorizare şi evaluare
a implementării PNAinc. Capitolul 6 precizează principalele elemente ale sistemului
de monitorizare a implementării PNAinc şi a dinamicii sărăciei şi excluziunii sociale,
atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, precum şi responsabilităţile instituţiilor
în cadrul acestui sistem.
Planul de acţiune pentru atingerea obiectivelor strategice este detaliat în anexa
la hotărâre, fiind precizate măsurile, termenele de realizare a lor, instituţiile
responsabile precum şi sumele alocate ori necesare implementării măsurilor.

OBIECTIVE STRATEGICE PENTRU INBUNATATIREA SITUATIEI


COPIILOR DIN PLANUL NATIONAL ANTI–SARACIE SI PROMOVARE A
INCLUZIUNII SOCIALE

* reducerea substantiala a saraciei copiilor;


* scaderea riscului de abandon, inclusiv prin asigurarea dreptului copilului de a fi
nascut intr-o familie care il doreste;
*reducera rapida a numarului si gravitatii cazurilor de copii
neglijati/abuzati/maltratati/exploatati in propria familie;
* reforma radicala a tratarii cazurilor de abandon;
* stimularea si sustinerea unei calitati ridicate a natalitatii;
* diversificarea serviciilor de suport pentru copii in cadrul comunitatii;
* cresterea gradului de profesionalizare a personalului antrenat in protectia copilului;
* eradicarea fenomenului copiilor strazii, in cursul a 1-2 ani;
* prevenirea delincventei juvenile si recuperarea sociala a delincventilor minori,
sustinerea sociala a victimelor minori ai delincventei;

73
OBIECTIVE STRATEGICE PENTRU INBUNATATIREA SITUATIEI
TINERILOR DIN PLANUL NATIONAL ANTI –SARACIE SI PROMOVARE
A INCLUZIUNII SOCIALE

* sporirea participarii tinerilor la viata economica;


* cresterea participarii sociale a tinerilor;
* atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizarea si excluziunea
sociala a tinerilor;
* cresterea participarii scolare, mai ales la nivelul secundar si post – secundar;

OBIECTIVE STRATEGICE IN DOMENIUL EDUCATIEI DIN PLAUL


NATIONAL ANTI–SARACIE SI PROMOVARE A INCLUZIUNII SOCIALE

* asigurarea inscrierii cvasi totale a copiilor de varsta scolara in sistemul scolar;


* scaderea abandonului scolar in ciclul obligatoriu spre zero in urmatorii 5 ani;
* relansarea invatamantului post-obligatoriu, cu un accent special pe conceptia
invatamantului tehnic si profesional;
* reabilitarea sistemului scolar din mediul rural;
* asigurarea accesului la formarea continua;
* cresterea functiei scolii de orientare scolara si profesionala;
* promovarea egalitatii de sanse educationale ca instrument esential al diminuarii
polarizarilor sociale;
* generalizarea participarii la anul de pregatire pentru scoala din invatamantul
prescolar;
* promovarea educatiei incluzive pentru copii cu dizabilitati;
* cresterea capacitatii scolii de a promova incluziunea sociala;
* cresterea semnificatiei personale si profesionale a scolii;

74
DIRECTII STRATEGICE, PRIORITARE PE TERMEN MEDIU/LUNG (2002-
2012) CARE FAC REFERIRE LA SITUATIA FAMILIEI SI COPILULUI DIN
PLANUL NATIONAL ANTI-SARACIE SI PROMOVARE A INCLUZIUNII
SOCIALE

* eradicarea unor situatii sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizata:


copiii strazii, copii abandonati in institutii, traficul cu fiinte umane, violenta
domestica, copii neglijati si / sau abuzati in familie; dezvoltarea unui sistem de suport
pentru victume;
* asigurarea accesului tuturor membrilor societatii la serviciile sociale fundamentale:
sanatate, invatamant, ocupare si asistenta sociale;
* investitie in noua generatie: asigurarea conditiilor decente de viata pentru copii si a
accesului lor la oportunitatile de dezvoltare, prin: eradicarea saraciei copiilor intr-o
perioada de 15 ani ( 2017) si acces egal la educatie: pentru copii din mediul rural, din
zonele sociale defavorizate;
* suport sustinut pentru integrarea tinerilor in viata matura: tinerii trebuie priviti nu
ca o problema, ci ca o resursa cruciala a dezvoltarii social-economice:
-cresterea oportunitatilor de participare scolara si de formare profesionala;
-cresterea oportunitatilor ocupationale;
-suport pentru obtinerea unei locuinte;
-oportunitati pentru participare sociala si politica;
* completarea si dezvoltarea sistemului de protectie sociala: implementarea
sistemului national de asistenta sociala, precum si trecerea decisive de la protectia
sociala de tip pasiv la actvizarea capacitatilor individuale si colective;
* dezvoltarea capacitatii autoritatilor publice nationale, judetene si locale de
identificare a problemelor sociale, de dezvoltare si implementare de politici si
programe sociale, de evaluare si monitorizare a politicilor si programelor;
* activizarea fortelor comunitare, a initiativelor colective si dezvoltarea unei culturi a
parteneriatului social;

75
Legislaţia în domeniul asistenţei sociale – prezentare generală

Legea Subiectul Principalele prevederi


Alocaţii familiale
Legea nr. alocaţia de stat pentru Copiii în vârstă de până la 18 ani
61/1993 copii, republicată beneficiază de alocaţie acordată de stat.
modificata Copiii încadraţi într-un grad de handicap
si beneficiază de alocaţie de stat pentru copii
completata până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Cuantumul acesteia este indexat periodic.
Acum este 200 lei pentru copiii care au
varsta pana la 2 ani, respectiv 3 ani pentru
copiii cu handicap, de 32 lei pentru copiii
cu varsta peste 2 ani, respectiv 3 ani pentru
copiii cu handicap si 64 lei pentru copiii cu
handicap . Incepand cu data de
01.03.2008 cuanumul alocatiei de stat se
va majora de la 32 lei la 40 lei, respectiv
pentru copiii cu handicap peste varsta de 3
ani – 80 lei. Documentatia de solicitare a
acestui drept se depune la primaria de
domiciliu.
Legea privind alocaţia Alocaţia familială complementară se
41/2004 familială acordă lunar familiilor formate din soţ,
complementară şi soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani
alocaţia de susţinere aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc
pentru familia împreună şi realizează venituri nete lunare
monoparentală pe membru de familie de până la 184 lei.
Cuantumul alocaţiei familiei
complementare este de:
a) 38lei pentru familia cu un copil;
b) 44 lei pentru familia cu 2 copii;
c) 49 lei pentru familia cu 3 copii;
d) 54 pentru familia cu 4 sau mai mulţi
copii.
Pentru familiile care sunt beneficiare de
ajutor social în baza Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cuantumul
alocaţiei familiale complementare
prevăzut la art. 3 se majorează cu 25%.

Alocaţia de susţinere pentru familia


monoparentală (familia formată din

76
persoana singură şi copiii în vârstă de până
la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care
locuiesc împreună cu aceasta). Alocaţia de
susţinere se acordă lunar familiilor
monoparentale dacă realizează venituri
nete lunare pe membru de familie de până
la 184 lei.
Cuantumul alocaţiei de susţinere este de:
a) 54 lei pentru familia cu un copil;
b) 65lei pentru familia cu 2 copii;
c) 73 lei pentru familia cu 3 copii;
d) 83 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi
copii.
Familiile care au în întreţinere copii de
vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie
familială complementară sau de alocaţie
de susţinere, în condiţiile în care copiii
urmează o formă de învăţământ organizată
potrivit legii.
În vederea verificării îndeplinirii
condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale
complementare sau a alocaţiei de
susţinere, primarul dispune, în mod
obligatoriu, efectuarea anchetei sociale în
termen de 15 zile de la data înregistrării
cererii.

Legea Subiectul Principalele prevederi


Ajutoare sociale
Legea nr. privind venitul Familiile şi persoanele singure, cetăţeni
416/2001, minim garantat români, au dreptul la un venit minim
modificata garantat ca formă de asistenţă socială,
si prin acordarea unui ajutor social lunar.
completata Nivelul lunar al venitului minim garantat
de Legea este diferit în funcţie de numărul de
nr.115/2006 membri. Cuantumul ajutorului social se
stabileşte ca diferenţă între nivelurile
stabilite prin lege şi venitul net lunar al
familiei sau al persoanei singure.
Nivelul venitului minim garantat incepand
cu data de 01.01.2008 este:
- pentru o persoana- 100 lei
- pentru 2 persoane- 181
- pentru 3 persoane- 252
- pentru 4 persoane- 314
77
- pentru 5 persoane- 372
- pentru fiecare alta persoana in
plus peste numarul 5 de
membri- 25 lei.
Familiile şi persoanele singure cu venituri
nete lunare până la nivelul venitului minim
garantat beneficiază de o majorare cu 15%
a cuantumului ajutorului social pe familie,
în cazul în care cel puţin un membru al
familiei face dovada că lucrează pe bază
de contract individual de muncă sau
convenţie civilă de prestări de servicii.
Una din persoana apte de muncă din
familia pentru care se asigură venitul
minim garantat va efectua lunar, la
solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări
de interes local fără a se putea depăşi
regimul normal de lucru şi cu respectarea
normelor de securitate şi igienă a muncii.
Persoanele apte de muncă care nu
realizează venituri din salarii sau din alte
activităţi se iau în considerare la stabilirea
numărului membrilor de familie pentru
determinarea nivelului de venit pe familie
numai dacă fac dovada faptului că sunt în
evidenţa agenţiei teritoriale pentru
ocuparea forţei de muncă pentru încadrare
în muncă şi nu au refuzat nejustificat un
loc de muncă oferit sau nu au refuzat
participarea la un program de pregătire
profesională.
De la această obligaţie sunte exceptate: a)
persoana care are în îngrijire, potrivit legii,
unul sau mai mulţi copii în vârstă de până
la 7 ani; b) persoana care urmează o formă
de învăţământ la cursuri de zi, prevăzută
de lege, până la împlinirea vârstei de 25 de
ani sau de 26 de ani în cazul celor care
urmează studii superioare cu durată de
şcolarizare mai mare de 5 ani; c) persoana
care îndeplineşte condiţiile legale de
pensionare; d) persoana adultă a cărei
incapacitate de muncă este dovedită prin
acte medicale.
Persoanele apte de muncă, pentru care se
acordă ajutorul social, au obligaţia să
78
dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că sunt
în evidenţa agenţiei teritoriale pentru
ocuparea forţei de muncă pentru încadrare
în muncă şi nu au refuzat nejustificat un
loc de muncă oferit sau nu au refuzat
participarea la un program de pregătire
profesională.
Pentru perioada sezonului rece, 1
noiembrie - 31 martie, persoanele singure
şi familiile beneficiare de ajutor social
primesc o dată, la inceputul sezonului
rece, un ajutor pentru încălzirea
locuinţei, pentru toata perioada sezonului
( 54 lei/luna).
Mamele au dreptul la o alocaţie de
naştere pentru fiecare dintre primii 4 copii
născuţi vii, în cuantum de 213 lei. Alocaţia
se acordă o singură dată pentru fiecare
copil născut viu.
OUG nr. privind acordarea Familiile şi persoanele singure cu venituri
5/2003 cu de ajutoare pentru reduse, care utilizează pentru încălzirea
modificarile încălzirea locuinţei, locuinţei energie termică furnizată în
si precum şi a unor sistem centralizat, gaze naturale sau
completarile facilităţi populaţiei încălzire cu lemne, cărbuni şi combustibili
ulterioare pentru plata petrolieri ( altii decat beneficiarii de ajutor
( H.G. nr. energiei termice social), beneficiază de ajutor lunar pentru
1197/2007) încălzirea locuinţei. În funcţie de venitul
mediu net lunar pe membru de familie, se
stabileşte valoarea ajutorului. Venitul pe
membru de familie nu trebuie sa
depaseasca 500 lei pentru lunile noiembrie
si decembrie 2007 si 615 lei pentru lunile
ianuarie-martie 2008. Modificarile
intervenite pana la data de 31.01.2008 in
veniturile familiei sau ale persoanei
singure se comunica de catre titularul
ajutorului pentru incalzirea locuintei in
luna ianuarie 2008. Cererile pentru
acordarea drepturilor se reanalizeaza
numai pentru perioada ianuarie- martie
2008.

79
Legea Subiectul Principalele prevederi
Protecţia copilului
Legea nr. Privind protecţia şi Principiul interesului superior al copilului
272/2004 promovarea va prevala în toate demersurile şi deciziile
drepturilor copilului care privesc copiii, întreprinse de
autorităţile publice şi de organismele private
autorizate, precum şi în cauzele soluţionate
de instanţele judecătoreşti.
Respectarea şi garantarea drepturilor
copilului se realizează conform
următoarelor principii:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a
interesului superior al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinţilor cu privire la
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
d) primordialitatea responsabilităţii
părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecţie a
copilului, intervenţia multisectorială şi
parteneriatul dintre instituţiile publice şi
organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi
personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în
considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta
şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în
îngrijirea, creşterea şi educarea copilului,
ţinând cont de originea sa etnică, religioasă,
culturală şi lingvistică, în cazul luării unei
măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu
privire la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului
şi exploatării copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice
referitoare la drepturile copilului în corelaţie
cu ansamblul reglementărilor din această
materie.
Drepturile prevăzute de lege sunt garantate
tuturor copiilor fără nici o discriminare,
indiferent de rasă, culoare, sex, limbă,
80
religie, opinie politică sau altă opinie, de
naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine
socială, de situaţia materială, de gradul şi
tipul unei deficienţe, de statutul la naştere
sau de statutul dobândit, de dificultăţile de
formare şi dezvoltare sau de alt gen ale
copilului, ale părinţilor ori ale altor
reprezentanţi legali sau de orice altă
distincţie.
Protecţia specială a copilului reprezintă
ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi
serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în
vederea protejării intereselor sale, nu poate
fi lăsat în grija acestora.
Copilul beneficiază de protecţie specială
până la dobândirea capacităţii depline de
exerciţiu (18 ani) şi după, dacă îşi continuă
studiile într-o formă de învăţământ de zi, pe
toată durata continuării studiilor, dar fără a
se depăşi vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină
de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de
protecţie specială, dar care nu îşi continuă
studiile şi nu are posibilitatea revenirii în
propria familie, fiind confruntat cu riscul
excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe
o perioadă de până la 2 ani, de protecţie
specială, în scopul facilitării integrării sale
sociale. În cazul în care se face dovada că
tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau
locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a
pierdut din motive imputabile lui, în mod
succesiv, prevederile de mai sus nu mai sunt
aplicabile.
Măsurile de protecţie specială a copilului
care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc
numai cu consimţământul acestuia. În
situaţia în care copilul refuză să îşi dea
consimţământul, măsurile de protecţie se
stabilesc numai de către instanţa
judecătorească, care, în situaţii temeinic
motivate, poate trece peste refuzul acestuia
de a-şi exprima consimţământul faţă de
măsura propusă.
81
Măsurile de protecţie specială a copilului
sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată.
De măsurile de protecţie specială, instituite
de prezenta lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi,
necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul
drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat
pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,
puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte
morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi
instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
părinţilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul abandonat de
către mamă în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută
de legea penală şi care nu răspunde penal.
Plasamentul copilului care nu a împlinit
vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la
familia extinsă sau substitutivă, plasamentul
acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial
fiind interzis.
Persoanele/ unitatile de asistenta sociala
care au in plasament copii, beneficiaza de
alocatie de plasament in cuantum lunar,
incepand cu data de 01.01.2008 de 90 lei.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva
exploatării şi nu poate fi constrâns la o
muncă ce comportă un risc potenţial sau
care este susceptibilă să îi compromită
educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau
dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale ori sociale.
Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice
sub orice formă, precum şi privarea
copilului de drepturile sale de natură să
pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea fizică sau
psihică a copilului, atât în familie cât şi în
orice instituţie care asigură protecţia,
82
îngrijirea şi educarea copiilor.
Îndemnul ori înlesnirea practicării
cerşetoriei de către un minor sau tragerea de
foloase de pe urma practicării cerşetoriei de
către un minor se pedepseşte cu închisoare
de la 1 la 3 ani. Recrutarea ori
constrângerea unui minor la cerşetorie se
pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dacă fapta este săvârşită de un părinte sau
de reprezentantul legal al minorului,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani,
pentru fapta prevăzută la alin. (1), şi de la 2
la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru
fapta prevăzută la alin. (2).
Fapta părintelui sau a reprezentantului legal
al unui copil de a se folosi de acesta pentru
a apela în mod repetat la mila publicului,
cerând ajutor financiar sau material, se
pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Legea nr. Privind regimul Adopţia este operaţiunea juridică prin care
273/2004 juridic al adopţiei se creează legătura de filiaţie între adoptator
şi adoptat, precum şi legături de rudenie
între adoptat şi rudele adoptatorului.
Adopţia se încheie numai dacă aceasta este
în interesul superior al copilului.
Pot adopta numai persoanele care au
capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt
cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe
care doresc să îl adopte, dar în nici o
situaţie, mai puţin de 15 ani.
Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie
să îndeplinească garanţiile morale şi
condiţiile materiale necesare dezvoltării
depline şi armonioase a personalităţii
copilului.
Consimţământul la adopţie al părinţilor
fireşti ai copilului sau, după caz, al tutorelui
poate fi dat numai după trecerea unui
termen de 60 de zile de la data naşterii
copilului înscrisă în certificatul de naştere.
Consimţământul poate fi revocat în termen
de 30 de zile de la data exprimării lui în
condiţiile legii.
Adopţia nu va putea fi încuviinţată fără
consimţământul copilului care a împlinit
83
vârsta de 10 ani.
Adopţia nu poate fi încuviinţată de către
instanţa judecătorească decât după ce
copilul a fost încredinţat pentru o perioadă
de 90 de zile persoanei sau familiei care
doreşte să-l adopte, astfel încât instanţa să
poată aprecia, în mod raţional, asupra
relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă
adopţia ar fi încuviinţată.
În termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a încuviinţat
deschiderea procedurii adopţiei interne,
direcţia în a cărei rază teritorială se află
domiciliul copilului efectuează demersurile
necesare identificării celui mai potrivit
adoptator sau celei mai potrivite familii
adoptatoare pentru copil. Direcţia
(DGASPC) în a cărei rază teritorială se află
domiciliul copilului analizează cu prioritate
posibilitatea încredinţării copilului în
vederea adopţiei cu prioritate unei rude din
familia extinsă, asistentului maternal
profesionist la care se află copilul ori unei
alte persoane sau familii la care copilul se
află în plasament. Dacă acest lucru nu este
posibil, direcţia efectuează demersuri în
vederea identificării pe raza sa
administrativ-teritorială a unei persoane sau
familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului
Român pentru Adopţii. Dacă, după
expirarea termenului, direcţia în a cărei rază
teritorială se află domiciliul copilului nu a
identificat o persoană sau o familie
adoptatoare, solicită Oficiului ca în termen
de 5 zile să-i transmită lista centralizată la
nivel naţional a persoanelor sau familiilor
adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul
naţional pentru adopţii.
Adopţia internaţională a copilului care are
domiciliul în România poate fi încuviinţată
numai în situaţia în care adoptatorul sau
unul dintre soţii din familia adoptatoare care
domiciliază în străinătate este bunicul
copilului pentru care a fost încuviinţată
deschiderea procedurii adopţiei interne.
84
Legea nr. Privind măsurile de Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de
584/2002 prevenire a SIDA beneficiază de protecţie socială, de
răspândirii maladiei tratament nediscriminatoriu în ceea ce
SIDA în România şi priveşte dreptul la învăţătură, dreptul la
de protecţie a muncă şi protecţia socială a muncii şi la
persoanelor infectate promovarea profesională, iar starea sănătăţii
cu HIV sau bolnave lor nu poate constitui criteriu de concediere.
de SIDA Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât
pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi,
cât şi pentru cei din ambulatoriu, care să
asigure eficienţă în tratamentul cu
medicamente antiretrovirale, se acordă
indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum
aprobat prin hotărâre a Guvernului ( pentru
copii-9 lei/zi si pentru adulti 11,5 lei/zi).
Păstrarea confidenţialităţii datelor privind
persoanele infectate cu HIV sau bolnave de
SIDA este obligatorie pentru:
a) angajaţii reţelei sanitare;
b) angajatorii acestor persoane;
c) funcţionarii publici care au acces la
aceste date.
În cazul medicilor informaţiile cu privire la
statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie
să fie comunicate între specialişti, pentru a
se asigura acurateţea diagnosticelor şi
conduitelor terapeutice chirurgicale şi
nechirurgicale în diferitele faze evolutive
ale infecţiei HIV/SIDA.
Pacientul este obligat să informeze medicul
curant, inclusiv medicul stomatolog, cu
privire la statusul său HIV, atunci când îl
cunoaşte.
Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de
SIDA care îşi cunosc statusul de HIV
pozitiv răspund, conform legii, pentru
transmiterea voluntară a infecţiei, dacă
aceasta s-a produs din motive imputabile
lor, cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Persoanele infectate cu HIV care nu îşi
cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund
pentru eventuala transmitere a infecţiei
HIV.

85
Legea Subiectul Principalele prevederi
Protecţia
persoanelor
vârstnice
Legea nr. Privind asistenţa Persoanele vârstnice au dreptul la
17/2000, socială a asistenţă socială, prin servicii şi prestaţii
Metodologi persoanelor sociale, în raport cu situaţia
a de vârstnice sociomedicală şi cu resursele economice
acreditare a de care dispun. Sunt considerate persoane
ingrijitorilor vârstnice, în sensul prezentei legi,
la domiciliu persoanele care au împlinit vârsta de
pensionare stabilită de lege.
Beneficiază de prevederile prezentei legi
persoana vârstnică, care se găseşte în una
dintre următoarele situaţii:
a) nu are familie sau nu se află în
întreţinerea unei sau unor persoane
obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare;
b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de
a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza
resurselor proprii;
c) nu realizează venituri proprii sau
acestea nu sunt suficiente pentru
asigurarea îngrijirii necesare;
d) nu se poate gospodări singură sau
necesită îngrijire specializată;
e) se află în imposibilitatea de a-şi
asigura nevoile sociomedicale, datorită
bolii ori stării fizice sau psihice.
Nevoile persoanelor vârstnice se
evaluează prin anchetă socială care se
elaborează pe baza datelor cu privire la
afecţiunile ce necesită îngrijire specială,
capacitatea de a se gospodări şi de a
îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii
cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi
veniturile efective sau potenţiale
considerate minime pentru asigurarea
satisfacerii nevoilor curente ale vieţii.
Nevoile persoanelor vârstnice aflate în
situaţia de pierdere totală sau parţială a
autonomiei, care pot fi de natură
medicală, sociomedicală, psihoafectivă,
86
se stabilesc pe baza grilei naţionale de
evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice,
care prevede criteriile de încadrare în
grade de dependenţă.
Pentru persoanele vârstnice se pot furniza
şi servicii comunitare ce au în vedere:
a) îngrijirea temporară sau permanentă la
domiciliu;
b) îngrijirea temporară sau permanentă
într-un cămin pentru persoane vârstnice;
c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru
vârstnici, case de îngrijire temporară,
apartamente şi locuinţe sociale, precum şi
altele asemenea.
În cazul decesului persoanei vârstnice
lipsite de susţinători legali sau când
aceştia nu pot să îşi îndeplinească
obligaţiile familiale datorită stării de
sănătate sau situaţiei economice precare,
serviciile comunitare asigură
înmormântarea.
Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine
reprezintă o măsură de asistenţă socială şi
poate fi dispusă cu titlu de excepţie.

Legea Subiectul Principalele prevederi


Violenţa domestică
Legea nr. Pentru prevenirea şi In sensul prezentei legi, violenta in familie
217/2003 combaterea violenţei reprezintă orice acţiune fizica sau verbala
în familie savarsita cu intenţie de către un membru de
familie impotriva altui membru al aceleiasi
familii, care provoacă o suferinţă fizica,
psihica, sexuala sau un prejudiciu material.
Constituie, de asemenea, violenta in familie
impiedicarea femeii de a-si exercita
drepturile si libertatile fundamentale.
La nivelul fiecarui judet si al sectoarelor
municipiului Bucuresti se constituie, prin
hotarare a Guvernului, structuri in
subordinea Agentiei Nationale pentru
Protectia Familiei.
Asistentii familiali sunt asistenti sociali
autorizati de agentie pentru asigurarea
asistentei specifice relatiilor familiale.
Instruirea asistentilor familiali si
87
coordonarea activitatii lor se realizeaza de
catre agentie.
Centrele pentru adapostirea victimelor
violentei in familie, sunt unitati de asistenta
sociala, de regula fara personalitate juridica,
care asigura protectie, gazduire, ingrijire si
consiliere victimelor violentei in familie,
nevoite sa recurga la acest serviciu de
asistenta sociala.
Primirea victimelor in adapost se face
numai in caz de urgenta sau cu aprobarea
scrisa a asistentului familial, atunci cand
izolarea victimei de agresor se impune ca
masura de protectie. Persoanelor care au
comis actul de agresiune le este interzis
accesul in incinta adapostului unde se
gasesc victimele.
Izolarea de agresori a victimelor se face cu
consimtamantul acestora sau, dupa caz, al
reprezentantului legal.
In cursul urmaririi penale sau al judecatii
instanta de judecata, la cererea victimei sau
din oficiu, ori de cate ori exista probe sau
indicii temeinice ca un membru de familie a
savarsit un act de violenta cauzator de
suferinte fizice sau psihice asupra unui alt
membru, poate dispune, in mod provizoriu,
una dintre masurile prevazute la art. 113 si
114 din Codul penal, precum si masura
interzicerii de a reveni in locuinta familiei,
până la încetarea stării de pericol care a
determinat luarea măsurilor.

Legea Subiectul Principalele prevederi


Violenţa domestică
Legea nr. Privind prevenirea şi Obiectul prezentei legi îl constituie
116/2002 combaterea garantarea accesului efectiv, în mod
marginalizării sociale deosebit al tinerilor, la drepturi elementare
şi fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc
de muncă, la o locuinţă, la asistenţă
medicală, la educaţie, precum şi instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a
marginalizării sociale şi mobilizarea
instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Categoriile vizate de prezenta lege sunt:
88
a) tineri proveniţi din centrele de plasament
şi centrele de primire a copilului din cadrul
serviciilor publice specializate şi al
organismelor private autorizate în domeniul
protecţiei copiilor;
b) tineri singuri cu copii în întreţinere;
c) tineri familişti cu copii în întreţinere;
d) tineri familişti fără copii în întreţinere;
e) tineri familişti care au executat pedepse
privative de libertate;
f) alte categorii de tineri aflaţi în dificultate.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă (Agenţia), are obligaţia de a
realiza un acompaniament social
personalizat pentru tinerii cu vârste între 16
şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi
cu riscul excluderii profesionale, în scopul
facilitării accesului lor la un loc de muncă.
Aceştia au dreptul la consiliere profesională
şi mediere din partea personalului
specializat al Agenţiei, prin întocmirea unui
plan individual de mediere.În scopul
integrării sau reintegrării lor în muncă, pot
beneficia de plasare în muncă la un
angajator avizat de Agenţie, în baza unui
contract de solidaritate.
În scopul facilitării accesului la o locuinţă al
persoanelor în vârstă de până la 35 de ani,
aflate în imposibilitatea cumpărării unei
locuinţe numai cu forţe proprii, consiliul
judeţean, respectiv Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, va acoperi integral
valoarea estimată a avansului ce urmează să
fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe
sau chiria pe o perioadă de până la 3 ani
pentru o locuinţă închiriată.
Prin dobândirea unei locuinţe se înţelege
atât construirea unei locuinţe noi, cât şi
cumpărarea unei locuinţe de pe piaţa liberă,
caz în care suma prevăzută mai sus trebuie
să reprezinte cel puţin o treime din valoarea
contractului de vânzare-cumpărare.
Accesul la asistenţa de sănătate pentru
persoanele care au dreptul la venitul minim
garantat se confirmă de către consiliile
locale şi se asigură în condiţiile stabilite de
89
legislaţia privitoare la asigurările sociale de
sănătate pentru persoanele care au calitatea
de asigurat, fără plata contribuţiei pentru
asigurările sociale de sănătate.
Persoanele de vârstă şcolară care fac parte
din familii care au dreptul la venitul minim
garantat şi au 2 sau mai mulţi copii şi s-au
înscris în învăţământul obligatoriu prevăzut
de lege beneficiază de bursă de şcolarizare.
În vederea pregătirii copiilor, în luna august
a fiecărui an se acordă acestora, prin
reprezentanţii lor legali, 40% din cuantumul
anual al bursei de şcolarizare, sumă
destinată pentru cumpărarea unor articole de
îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite
şcolare. Diferenţa de 60% din bursa de
şcolarizare se acordă în tranşe lunare sau,
după caz, trimestriale, cu condiţia
frecventării orelor de curs şi obţinerii
baremurilor de promovare.
Nivelul venitului net lunar pe o persoană,
până la care o persoană este considerată ca
fiind marginalizată, se stabileşte anual, prin
hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii la
Parlament a proiectului legii bugetului de
stat.

90
Legea Subiectul Principalele prevederi
Alte legi relevante
Legea privind sistemul Reglementează organizarea, funcţionarea şi
nr. 47/ naţional de asistenţă finanţarea sistemului naţional de asistenţă
2006 socială socială. Asistenţa socială cuprinde servicii
sociale si prestatii sociale acordate in vederea
dezvoltarii capacitatilor individuale sau
colective pentru asigurarea nevoilor sociale,
cresterea calitatii vietii si promovarea
principiilor de coeziune si incluziune sociala.
prin prestaţii în bani sau în natură, precum şi
serviciile sociale. Asistenţa socială se acordă
la cerere sau din oficiu. Evidenţa
beneficiarilor drepturilor de asistenţă socială
se realizează pe baza codului numeric
personal, cu asigurarea confidenţialităţii
datelor personale.
Prestaţiile sociale în bani sau în natură sunt
susţinute de măsuri de redistribuţie financiară
şi cuprind: alocaţiile familiale, ajutoarele
sociale, indemnizatii si facilitati.
Serviciile sociale sunt servicii primare si
specializate si au drept obiectiv menţinerea,
refacerea şi dezvoltarea capacităţilor
individuale pentru depăşirea unei situaţii de
nevoie, cronice sau de urgenţă, în cazul în
care persoana sau familia este incapabilă
singură să o soluţioneze. Furnizorii de servicii
sociale se acrediteaza conform legii.

Legea privind statutul Titlul de asistent social poate fi deţinut de


466/20 asistentului social persoana care: a obţinut diploma de licenţă în
04 cadrul unei instituţii de învăţământ superior
cu specializare în domeniu, forma de lungă
durată, 4 ani, acreditată; persoana care deţine
diploma de absolvire a unei instituţii de
învăţămînt superior cu specializare în
domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani;
persoana care deţine diploma de asistent
social echivalată conform legii .
În rezolvarea unor situaţii complexe,
asistentul social colaborează cu specialişti din
alte categorii profesionale; în domeniul
asistenţei sociale sunt implicaţi atât asistenţi
sociali ca personal de specialitate, cât şi alte
categorii de personal cu formare de nivel
mediu a căror activitate este coordonată de
către asistenţii sociali.
OUG privind serviciile Serviciile sociale sunt asigurate de către
nr. 68/ sociale autorităţile
91 administraţiei publice locale,
2003, precum şi de persoane fizice sau juridice
modifi publice sau private. Serviciile sociale se
92
Legea privind acordarea Sprijinul financiar la constituirea familiei se
nr. unui sprijin la acorda pe baza de cerere, insotita de
396/ constituirea familiei declaratiile pe propria raspundere ale ambilor
2006 soti ca fiecare dintre ei se afla la prima
casatorie.
Cererea pentru acordarea sprijinului financiar
se depune la:
a) sediul serviciului public comunitar local de
evidenta a persoanelor al municipiului,
sectorului municipiului Bucuresti, orasului
sau comunei unde s-a incheiat casatoria ;
b) sediul serviciului public comunitar local de
evidenta a persoanelor al municipiului,
sectorului municipiului Bucuresti, orasului
sau comunei unde isi are domiciliul sau
resedinta unul dintre soti ;
Cererea pentru acordarea sprijinului financiar
se depune in termen de 30 de zile, dupa cum
urmeaza:
a) de la data incheierii casatoriei ;
b) de la data inscrierii sau transcrierii in
registrele de stare civila a actelor de
casatorie ;
c) de la data eliberarii certificatului de
casatorie de catre serviciul public comunitar
local de evidenta a persoanelor al sectorului 1
al municipiului Bucuresti ;
Sprijinul financiar se acorda numai in
situatiile in care nu a intervenit desfacerea,
desfiintarea sau incetarea casatoriei pana la
data platii.
Titularul dreptului privind sprijinul financiar
este oricare dintre sotii care a depus cererea,
iar beneficiarul dreptului este familia.
Cuantumul sprijinului financiar reprezinta
echivalentul in lei a 200 de euro.
Stabilirea dreptului pentru acordarea
sprijinului financiar se face prin dispozitie
scrisa a primarului, in termen de 5 zile de la
data inregistrarii cererii.
Sprijinul financiar se acorda familiei
solicitante in termen de 30 de zile de la data
emiterii dispozitiei scrise a primarului, prin
casierie, prin mandat postal, in cont curent
personal sau prin cont de card.
Sprijinul financiar acordat la constituirea
familiei nu se impoziteaza, nu se ia in
considerare la stabilirea altor drepturi si
obligatii si se supune executarii silite, in
conditiile93dispozitiilor privind executarea
silita a creantelor bugetare numai pentru
recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest
BI B L I O G R A F I E
94
1. Buzducea D., Aspecte contemporane în asistenţa socială,
Polirom, 2005
2. Neamţu Ghe. (coord.), Tratat de asistenţă socială, Polirom,
2004
3. Perşa F., Perşa L., Asistenţa socială în Romania, Polirom,
2004
4. Perşa F., Perşa L., Cadrul juridic şi organizatoric al
asistenţei sociale în Romania, Polirom, 2003
5. Ferge, Z.(1997) A Central European Perspective on the Social
Quality of Europe in W. Beck, L.van der Maesen, A. Walker (eds.), The
Social Quality of Europe, The Hague-London-Boston: Kluwer Law
International;
6. Muller K., Ryll A.,Wagener H-J (1999), Transformation of
Social Security Pensions in Central-Eastern Europe, Heidelberg-New
York: Physica-Verlag;
7. Ringold D., (1999). Social Policy in Postcommunist Europe:
Legacies and Transition in L.J. Cook, M.A.Orenstein and
M.Rueschemeyer, Left Parties and Social Policy in Postcommunist
Europe, Boulder and Oxford: Westview Press;
8. Standing G.(1996), Social Protection in Central and Eastern
Europe: a Tale of Slipping Anchors and Torn Safety Nets in G. Esping-
Anderson (ed), Welfare States in Transition. National Adaptations in
Global Economies, London, Thousand Oaks, New Delhi: Sage
Publications;
9. Stark D. şi Bruszt, L.(1998), Postsocialist pathways.
Transforming politics and property in East Central Europe , Cambridge:
Cambridge University Press;

95
10. Zamfir C. (1995), Politica socială în România în tranziţie, în

Zamfir E. şi Zamfir C. (coord), Politici sociale. România în context


european, Bucureşti: Edit. Alternative;
11. Zamfir C. (1999) (coord.), Politici sociale în România,
Bucureşti, Ed. Expert.
12. Zamfir E. (2000)”Strategii anti-saracie si dezvoltare
comunitara” Bucuresti Ed. Expert
13. Zamfir E. ( 2002) „Asistenta sociala in Romania” Revista de

asistenta sociala nr 1 /2002

96