Sunteți pe pagina 1din 4

Madam Deficit

Luna ianuarie invaluise de cateva zile cu mantaua ei geroasa batrana Franta. Fastul si tihna sarbatorilor
de iarna isi pastra inca efectul de alint prin prima senzatie de nostalgie. Curtea franceza se urnea incet
catre treburile firesti, strangerea de bani pentru pastrarea unei splendori de curte ce devenea tot mai
superficiala si mai greu de realizat. Franta se afla la mai mult de 50 de ani distanta de apusul regelui
'Soare' anume Ludovic al XIV-lea, ilustrul monarh ce a facut Franta sa epateze prin razele ei, cultura si
limba franceza pe tot intinsul continentului european. Erau vremurile in care limba frantuzeasca era o
distinctie mandra a nobililor de pe la curtile straine. In anii care au urmat Franta incepea sa piarda
simtul realitatatii. Orice mica impiedicare a statului incepea sa fie atenuata prin magulitorul apel la
splendoarea trecutului. Pe langa acest fapt stralucirea lui Ludovic al XIV-lea era de la sine greu de
imitat, mai ales in conditiile clasice in care urmasii se pot ridica rareori la ilustrii lor parinti. Regele
Soare ca multi oameni de exceptie de altfel a avut parte de urmasi nevrednici, de epigoni.
Primul urmas la tron a fost Ludovi al XV-lea denumit 'Cel Mult Iubit'. Franta, 'fiica cea iubita a
Bisericii' (fille aime de l'Eglise) cum ii placea papalitatii sa spuna avea intronat pe un rege poreclit 'Cel
Mult Iubit'. Poate v-am indus putin in eroare, Ludovic al XV-lea nu era iubit de popor, era in schimb
foarte iubit de metresele sale. Aceste metrese sau doamne de curte faceau parte din angrenajul puterii in
regatul francez. Unele dintre ele participau activ la intrigi, altele prin empatia lor , aveau o inclinatie
deosebita de a intelege emotiile umane si erau foarte utile 'delfinului'. Inclinatia feminina de a intelege
corect emotiile facea ca multe metrese sa intre generos in gratiile regelui si sa devina consultante
loiale. Una dintre metresele lui Ludovic al XV-lea a fost renumita marchiza de Pompadour . O
frumusete proverbiala si un tact al manipularii emotionale au propulsat-o ca sfetnica principala a
regelui. Regele 'Cel Mult Iubit' nu avea un impuls sa conduca si tocmai de aceea calitatile de conducere
nu s-au intiparit in temperamentul sau gregar. Era dependent de sfaturi, iar aceastea veneau cel mai des
de la garda sa imprejmuitoare de metrese. Nevoia de a asculta sfaturi care frecvent luau forma barfelor
celor mai odioase ale diferitelor razbunari personale, au muiat temperamentul regelui ce nu se putea
consolida fara actiune hotarata. Dorinta sa de a multumi loialele metrese au urcat costurile la curte, iar
masurile politice au fost mai toate zvacniri esuate, toate aparute din motivul de a-si nega neputinta si
delasarea. 'Razboiul de sapte ani' inceput in 1756 pricinuieste o infrangere rasunatoare din partea
Angliei si afunda Franta mai departe in neputinta si melancolie. In 10 mai 1774 regele mult iubit moare
si aduce cu el in pamant semintele falimentului si prapadirii monarhiei franceze. Urmeaza la tron
Ludovic-Auguste sau Ludovic al XVI-lea domnia pe parcursul caruia semintele falimentului pricinuit
de conducerea nechibzuita a 'regelui mult iubit' vor germina intens pana la fatidicul moment pentru
monarhie, denumit Revolutia Franceza(1789-1799). Revolutia Franceza va fi punctul istoric de la care
va incepe o treptata maturare a unei mari parti dintre monarhiile Europei si va contrui in locul lor cel
mai des, asa-numitele republici democratice.
Marie-Antoinette alias Madam Deficit:
'Razboiul de sapte ani', ce a marcat decaderea grava a puterii Frantei a atras in tentatiile sale teritoriale
pe de-o parte Anglia si Prusia, iar pe cealalta parte Franta, Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus si Suedia
plus coloniile si alte mici ducate europene. Winston Churchill va numi mai tarziu acest razboi ca fiind
primul razboi mondial datorita faptului ca a implicat atat puterile europene cat si coloniile lor de peste
mari. S-a incheiat in 1763 cu infrangerea Frantei si a aliatilor ei. Povara comuna a razboiului a apropiat
foarte mult curtile Frantei si Austriei incat apare ideea foarte fireasca pentru acele vremuri si anume
nevoia de inrudire ale familie domnitoare Bourbon cu distinsa familie Habsburg. In acest context
politic apare in scena Marie-Antoinette. In anul 1770 in aprilie se oficializeaza casatoria cu LudovicAuguste. Consoarta delfinului isi facea intrarea pe cea mai somptuoasa scena regala ale acelor vremuri,
curtea franceza ce isi avea resedinta preferata la palatul Versailles.

Iarna friguroasa cu care am inceput relatarea isi arata puterile peste idilicul Paris in anul 1787.
Frumoasa regina de origine austriaca, 'L'autrichienne' cum ii spunea poporul aratandu-si oarecum
respingerea fata de aceasta isi petrecea plictisul printre coridoarele inzorzonate ale palatelor regale.
Luxul ostentativ i-a oferit pe langa o placere ce isi cauta mereu saturatia si nu o gasea, o alienare din
realitate. Aceasta instrainare a facut-o sa piarda contactul cu poporul si sa devina tinta favorita a
tachinarilor populare. Un numar de servitori fideli licitau subliminal tot mai des pentru devotamentul
lor acceptand sume de bani sfidatoare pentru situatia de atunci a regatului francez. Bugetul Frantei era
ultragiat deja de cativa ani buni. Moda cheltuielilor extraordinare a dus consumul banesc dedicat pentru
curte pana la suma de 2 milioane de livre in conditiile in care de cateva secole era fixata in jurul sumei
de 600000 de livre. Puteti asocia eventual motivele acestea de cheltuiala extraordinara cu ordonantele
de urgenta care au tot un scop finit de a atrage bani la buget in fond. Legile au de multe ori si un
caracter discretionar egoist, nu vin mereu ca o analiza logica ce sa sprijine in ansamblu comunitatea
cum este de dorit.
In iarna de care va povestesc proaspatul ministrul de finante Charles de Calonne dezvaluie o situatie
total deprimanta a finantelor frantuzesti. Calonne anunta curtea ca vistieria mai dispune de 2400 de
livre (100 lire sterline). Revolutia Franceza ce va decurge in continuarea haosului financiar monarhic
va reintroduce mai tarziu francul ca moneda oficiala din nevoia unui nou inceput economic. Dupa o
incercare esuata de a colecta bani de la nobili pntru cheltuielile monarhice, Calonne fiind constient de
destinul dregatorilor ce aduceau vesti proaste, fuge la Londra. Ca si in zilele noastre solii vestilor
proaste nu sunt iubiti de catre curte sau de catre popor, pentru ca majoritatea oamenilor adora comfortul
psihic al optimismului, chiar daca acesta nu se bazeaza pe ceva concret. Trebuie inteles ca optimismul
are o trasatura mistica, iar daca il deranjezi ar putea echivala cu perturbarea relatiei unui om cu
divinitatea. Calonne stia soarta multor mesageri ai vestilor proaste si a preferat sa se exileze la Londra.
Postul sau oricum nu era asa pretios pentru cum parea la prima vedere. Franta era in faza de negare a
realitatii , a cruntului faliment si ministrii de finante erau schimbati foarte frecvent. Nici unul nu putea
sa isi exercite influenta profund in aceste imprejurari, pentru ca in aceasta faza de decadenta complicata
prin melancoliile fata de vremea Regelui Soare , curtea franceza traia o splendida izolare si alienare. Se
incredea inca in exceptionalitatea franceza, se credea ca lupta cu urgiile falimentului poate fi dusa
singular de un om providential, fie acesta un istet ministru de finante. Asa ca functionarii de rang inalt
erau schimbati frecvent in dorinta de invitare a minunii, a omului care sa ii scape din stramtoare rapid
si pentru totdeauna. Se miza pe efectul minunii si asupra adversarilor traditionali, care printr-o revenire
spectuculoasa a Frantei vor realiza ca 'fiica cea iubita a Bisericii' are si forta invincibila a Providentei.
S-a produs pana la urma o minune insa nu in sensul in care s-a asteptat monarhia franceza, mai exact
Revolutia Franceza care a fost o minune pentru acele vremuri si anume renuntarea violenta la regalitate
in favoarea poporului, a republicii democratice.
Cheltuielile exorbitante ale acelor vremuri si urmarile lor i-au atras Mariei Antoanete porecla de
Madam Deficit. Poporul nu mai suporta taxele in conditiile in care recolta din anii precedenti nu a fost
deloc multumitoare. Foametea prindea paturi tot mai largi ale societatii, iar pe stomacul gol oamenii
simteau ca nu mai au nimic de pierdut daca se revolta. La unele dintre revolte in care oamenii
deplangeau lipsa painii care a curpins Franta, se spune ca Madam Deficit ar fi spus intr-o regretabila
mostra de alienare: 'Lasa-i sa manance tort' ,in franceza 'Qu'ils mangent de la brioche'. Aceasta
instrainare intr-un lux orbitor impreuna cu o stare constrastanta a poporului francez a dus la o
descatusare violenta a societatii ce a oferit pe deoparte un nou sistem politic, insa in acelasi timp cea
mai sangeroasa perioada din istoria ei, un razboi civil odios prin exagerarile sale ce poarta azi
denumirea de 'Revolutia Franceza'.In ciuda mostruozitatilor petrecute in aceea perioada Franta isi va
recapata satisfactia de a-si vibra din nou influenta pe continent prin ideile iluministe ale revolutiei.
Stralucirea lui Madam Deficit va fi eclipsata in acea perioada de luciul lui Madame Guillotine,
denumirea din popor a dragei inventii a lui Joseph Ignace Guillotin ca un avertisment pentru opulenta
desantata.

Analogii cu prezentul:
Istoria are mereu tentatia de a se repeta si ii reuseste surprinzator de des. Politica este in general foarte
indulgenta cu actorii sai. Politica este o scena pe care ruleaza in primul rand o poveste: cu drama,
comedie, cu personaje pozitive si negative,cu metrese, cu tradatori, cu arivisti, iar oamenii iubesc
povestile mai mult decat se poate imagina si cel mai teama le este sa se termine povestea in cauza.
Multi actori politici sunt foarte daunatori in orice termeni de comparatie, insa raman pe scena pentru ca
mentalul colectiv s-ar teme ca povestea nu ar mai putea continua fara acestia (la fel de emotionant), iar
terminarea povestii este una dintre marile angoase ale omului. Alienarea in opulenta de care vorbeam in
cazul Madam Deificit se poate vedea si azi, in nuantele specifice ale prezentului. Acum cativa ani
cineva trimitea sinistratilor de la inundatii pantofi cu toc, asa cum invita Maria Antoinetta pe precarii
cetateni francezi sa serveasca tort in loc de paine. Despagubirile de ordinul miliardelor de euro date pe
criza economica acuta arata o solidaritate a curtii politice fata de popor asemanatoare cu ce se intampla
cu Franta in epoca absolutista.( http://www.revista22.ro/cele-mai-mari-30-de-despagubiri-acordate-deanrp-peste-1-miliard-de-euro-printre-beneficiari-ginerele-lui-traian-basescu-omul-de-afaceri-gheorghestelian-un-avocat-51376.html). E vorba de sume imense, greu de inchipuit, poate putin incifrate in
vocabularul doct financiar, incat omul simplu sa nu le patrunda sensul ,provenienta si parcursul. Insa in
moda guvernamentala a ordonantelor de urgenta nu cred ca nu se putea adauga inca o ordonanta de
urgenta care sa opreasca hemoragia de bani de la stat in vremuri de criza economica si de imprumuturi
FMI. Loialitatea fata de curte, huzurul placut adormitor, precum si tandretea metreselor au incurajat
acceptarea tacita a situatiei. Ludovic al XV-lea s-a lasat si el guvernat de placeri, iar istoria il
pomeneste azi ca pe unul dintre cei mai degenerati monarhi francezi, domnie in care metresele sale au
facut mai multa politica decat el insusi. Urmasii sai nu au mai prins onoarea tronului francez de vreo
220 de ani, si greu sa mai prinda de aici inainte in conditiile in care la fiecare 14 Iulie, ziua nationala a
Frantei,data in care a cazut Bastilia, poporul francez striga omagiator 'Vive la Republique'( Fortareata
Bastiliei era locul unde regii francezi isi inchideau inamicii). Curtezanele in politica au o istorie lunga.
Influenta lor nu este mereu daunatoare cum poate din pripeala s-ar putea intelege. Unele au incurajat
hotarator cultura cum a fost de exemplu Madame de Pompadour. Empatia de care au dat dovada, in
special dintr-o cunoastere buna a emotiilor, experimentate poate dureros pe propria persoana, le-a oferit
regilor informatii rafinate despre adversarii politici. Femeile citesc mult mai usor barbatii, decat reusesc
barbatii sa citeasca femeile si atunci inseamna ca au un avantaj informational din start, care era folosit
de monarhi. Problema aparea in relatia cu puterea. Datorita firii delicate a metreselor, puterea bruta a
fost de la inceput o necunoscuta care atragea. Era un lips acut, iar nevoia de completare cu aceasta
putere oferea o ocazie desosebit de seducatoare ornamentului ei de calitati pe care deja le avea.
Completarea este seducatoare in general pentru oricine. Calutul sau ursuletul, animale de forta, intra
inca din copilarie in favorurile fetelor. Cel putin legat de cal , psihologii au descoperit o adevarata
fascinatie a fetelor, fie si a celor trecute de maritis. Barbatul puternic sau 'armasarul' este tipica
fascinatie a femeilor pentru puterea bruta. Daca 'armasarul' mai poate oferi lux cu atat mai bine.
Societatea in care traim are o istorie lunga in care a pus femeia pe un plan secund in raport cu barbatul,
asa ca dorinta ei de a iesi in fata poarta o dorinta profunda si straveche. Stralucirea luxului este ocazia
cea mai convenabila de a iesi in fata. Adoptand luxul concentreaza pe ea atentia celor din jur , care in
mod firesc si-o concentreaza pe partener, din intaietatea clasica a barbatului promovata pe diferite cai,
unele chiar religioase. In aceste conditii metresele vor percepe la inceput stangaci puterea oferita de
consort. Dorinta lor de identificare cu aceasta putere, in conditiile simtirii unei desconsiderari din
partea curtii pe acest aspect, le va indemna spre excese. Putem lua exemplu sotilor Ceausescu. Elena
Ceausescu se simtea mereu ca dorea sa isi intreaca sotul pe terenul puterii. Masurile venite de la ea erau
mereu mai dure, eforturile ei de devenire intelectuala erau mult mai pregnante(cazul doctoratelor), iar o
mare parte dintre excesele suferite de poporul roman i se datoreaza cu prisosinta ca urmare a

fenomenului pe care l-am descris mai sus. Puterea este o notiune complexa ce necesita o initiere, altfel
efectul ei ordonator va fi umbrit de excese. Momentul istoric sau paradigma in care societatea se afla
trebuie analizat atent, altfel te poti face vinovat de o exercitare nesabuita a acesteia. Vilfredo Pareto
vorbea de transformarea leilor in vulpi ca si analogie de la trecerea dinspre puterea bruta spre puterea
soft in societate. Vremea vulpilor este nimic altceva decat societatea moderna, vremurile in care lupta
pentru influenta se face pe terenul amabilitatilor. Asemeni fabulei 'Corbul si vulpea' a scriitorului
francez la Fontaine, vulpile apeleaza la multe complimente, la linguseala in speranta de a vedea picat
botul de cas, exact cum descrie fabula noastra.
George Kennan ambasadorul american la Moscova avertiza prin celebra sa telegrama de dupa al doilea
razboi mondial , ca diplomatia englezeasca nu functioneaza la Kremlin. Puterea avea pur si simplu alte
coordonate la Moscova in acele vremuri, Moscova miza inca pe puterea bruta si nu pe puterea
amabilitatilor din diplomatia consacrata.
Puterea este intr-un fel comparata cu apa, pe frig devine solida, la caldura revine in forma fluida, iar la
o prea mare incalzire 'la piept' se evapora. Aceasta este in mod cert dependenta de vremurile pe care le
experimenteaza.
In incheiere, as vrea sa mai spun printr-o corelatie cu tema articolului, ca atat painea cat si tortul pot sa
aiba un gust foarte bun, atata timp cat un om simte ca si-a dus menirea la capat pentru el si pentru
comunitatea sa.