ROMÂNIA

ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII

MANAGEMENTUL INFORMAŢIILOR DE
SECURITATE NAŢIONALĂ

RISCURILE CONTAMINĂRII
RADIOACTIVE

Conducător ştiinţific
Prof.univ.dr. NICOLAE ROTARU

Masterand
DRĂGHICI CONSTANTIN
ANUL I
COD 032
 BUCUREŞTI
Prin poluare sau contaminare radioactivă, se înţelege prezenţa nedorită sau
2010
accidentală, a materialelor radioactive, în interiorul sau la suprafaţa unor factori de
mediu (cum sunt apa, aerul, alimentele) sau în organisme vii ,situatie în care se
depăşeşte conţinutul radioactiv natural propriu al produsului respectiv.
Din punct de vedere al aspectului lor fizic, sursele radioactive se grupează în
două categorii : surse închise şi surse deschise.
Prin surse închise se înteleg acele substanţe radioactive care în condiţii normale
de lucru se află în formă solidă, compactă, nefriabilă şi sunt închise în capsule
protectoare sau în materiale care nu permit răspândirea lor sub nicio formă.
Surse deschise sunt considerate toate substanţele radioactive aflate sub o formă
susceptibilă dispersiei : lichidă, gazoasă, pulverulentă, granulară etc. ca şi cele cărora li
se aplică diverse tratamente chimice, termice etc. în urma cărora sursa radioactivă se
poate fragmenta sau dispersa.
Efectele biologice ale radiaţiilor ionizante pot fi grupate astfel:
- efectele somatice, care apar la nivelul celulelor somatice şi acţionează asupra
fiziologiei individului expus, producând unele distrugeri care duc fie la
moartea rapidă, fie la reducerea semnificativă a speranţei medii de viaţă. În
funcţie de timpul în care apar, leziunile somatice pot fi imediate sau tardive.
Efectele somatice imediate se manifestă la câteva zile, săptămâni sau luni
după iradiere. Efectele stomatice imediate sunt, de regulă, nestochastice
(nealeatorii), adică se produc la toţi indivizii expuşi la o doză superioară unei
doze-prag. Efectele somatice tardive sunt cele care apar după o perioadă mai
lungă de timp, de ordinul anilor, numită perioadă de latenţă, şi se manifestă
în principal sub formă de leucemie sau cancer. Aceste efecte sunt de natură
sohastică (aleatoare) în sensul că nu se poate evidenţia o relaţie cauzală
directă. Probabilitatea producerii unui efect este proporţională cu doza de
iradiere;
- efecte genetice (ereditare) apar în celulele germinare (sexuale) din gonade
(ovar şi testicul). Apariţia unor mutaţii letale sau subletale la descendenţi se
datorează unor efecte imediate ale radiaţiilor, ca: alterarea cromozomilor,
ruperea unor segmente de cromatină, alterarea chimică a codului genetic.
Expunerea organismului uman la doze subletale produce următoarele efecte:
- reducerea activităţii fiziologice normale, caracterizată prin încetinirea
creşterii, atenuarea rezistenţei la toxine, scăderea capacităţii de apărare
imunitară;
- diminuarea longevităţii;
- reducerea natalităţii datorită sterilităţii;
- alterarea genomului prin introducerea de mutaţii de mutaţii defavorabile
subletale, care se manifestă la generaţiile următoare.

2
 Protectia împotriva radiaţiilor, în cazul manipulării substanţelor radioactive,
prezintă deci două aspecte principale şi anume : iradierea organismului din exterior sau
contaminarea interioară cu substanţe radioactive pătrunse pe diferite căi în organism.

Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:

a. Utilizarea practica în industrie, medicina, cercetare a diferitelor surse de radiaţii
nucleare, care, ca materiale radioactive, se pot răspandi necontrolate în mediu;
b. Exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport si
depozitare, pot contamina aerul, prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin
procesul de spălare;
c. Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului
nuclear, care prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul
procesului tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau solizi, stocarea,
transportul eventual evacuarea lor pot determina contaminarea mediului;
d. Instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului nuclear
e. Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce
industrial noi materiale radioactive
f. Centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor
corecte, dar mult mai accentuat în cazul unui accident nuclear
g. Exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi
subteran, pot contamina vecinătatea poligonului căt si întregul glob,prin
depunerea prafului şi aerosolilor radioactivi, generati de către ciuperca exploziei
h. Accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite
materiale radioactive.
Singura centrală nucleară din România este amplasată într-o zonă cu risc
seismic, la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare. Printre riscurile centralelor
nucleare se numără riscul unor accidente majore (de genul celui de la Cernobîl),
scurgeri de substanţe radioactive care pot afecta atât mediul înconjurător cât şi sănătatea
oamenilor din zonă, depozitarea deşeurilor radioactive rezultate în urma exploatării,
emisiile de tritiu (vapori de apă grea tritiată), de radiaţii gama, alfa şi beta. Alte
dezavantaje fac referire la costurile uriaşe asociate construcţiei unui reactor nuclear şi
producerii energiei electrice nucleare în contextuldar duratei scăzute de exploatare a
unui reactor (30 – 40 de ani).
În aceste condiţii, Guvernul României intenţionează să construiască încă două
reactoare nucleare şi o nouă centrală nucleară, a cărei locaţie nu a fost făcută publică,

3
fiind doar vehiculate câteva localităţi din Transilvania. Pentru cele două noi reactoare
nucleare de la Cernavodă, nota de plată va fi de 5 miliarde de euro. Aşadar, o investiţie
de 5 miliarde de euro pentru o durată de exploatare de 30 de ani! Peste această sumă
uriaşă, cade în sarcina României să construiască două depozite pentru deşeurile
radioactive generate la Cernavodă. La un loc, cele două depozite vor costa alte 5
miliarde de euro. Ca şi cum nu am fi învăţat nimic din problema petrolului şi a gazelor
naturale, se investesc astfel 10 miliarde de euro în următorii 50 de ani pentru o soluţie
energetică care nu este sustenabilă, resursele de uraniu fiind în mod cert finite. Conform
preşedintelui Agenţiei pentru Resurse Minerale, “rezervele de uraniu ale României sunt
aproape epuizate, fiind asigurate resursele necesare producerii energiei electrice de la
Cernavodă pentru doar 7 ani de acum înainte” (17 nov. 2009).
Ştim astfel că minereul de uraniu de la Crucea – singura mină de uraniu în
exploatare din România – va fi epuizat în 7 ani. Dar haldele de steril vor rămâne să
emită substanţe radioactive ce dăunează pe termen lung mediului şi sănătăţii oamenilor.
Autorităţile române se arată însă interesate de posibilitatea de a cumpăra uraniu din
statele riverane Mării Caspice, trecând definitiv sub tăcere dezastrele ecologice
radioactive de la fostele mine de uraniu: Băiţa-Plai (transformată în depozit de deşeuri
radioactive) şi Avram Iancu (din judeţul Bihor); Lişava, Dobrei şi Ciudanoviţa (din
judeţul Caraş-Severin); Primatar – Bicazu Ardelean (din judeţul Neamţ). La Bârzava şi
Băiţa apa provenită din ploi, care spală haldele radioactive, se scurge direct în râuri sau
în pânza freatică. În toate aceste zone, incidenţele cazurilor de cancer sunt cele mai
ridicate din ţară. În paralel, se avansează posibilitatea construcţiei unor depozite de
deşeuri nucleare în apropierea unor zone locuite, cum ar fi cel proiectat a se construi la
Saligny.
Potrivit unui studiu efectuat de Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive
(ANDRAD) în perioada 20 – 30 septembrie 2009, eventuala construire a unui asemenea
depozit în zonă este privită favorabil de oamenii cu studii reduse sau medii din oraşele
mici şi din mediul rural pentru că s-ar crea astfel locuri de muncă. Cu siguranţă că cei
care şi-ar dori un loc de muncă la un depozit nuclear nu cunosc pericolele la care s-ar
expune sau le cunosc, dar sunt prea săraci pentru o alternativă, văzând în construirea
unui depozit nuclear în apropierea localităţii lor o imensă şansă pentru dezvoltarea
locală.

4
 Cei din industria nucleară pun un deosebit accent pe avantajul energiei electrice
nucleare în contextul nevoii de a reduce emisiile de dioxid de carbon. Însă energia
electrică produsă de centralele nucleare este o modalitate improprie de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră. O centrală nucleară emite însă o treime din cantitatea
de dioxid de carbon produsă de centralele convenţionale pe gaz. Altfel spus, energia
nucleară nu este neutră din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Pe de altă parte, tehnologia nucleară folosită în România pentru producerea
energiei electrice nu este nicidecum sigură pentru sănătatea populaţiei şi a mediului.
Emisiile de tritiu de la Cernavodă sunt deosebit de mari, având efecte cancerigene,
teratogene şi mutagene. Tritiul emis la Cernavodă este eliberat în cantităţi mari direct în
apa Dunării, dar cantităţi mari ajung şi în aer. Ce se va întâmpla pe viitor în privinţa
acestor emisii? Cu siguranţă se vor dubla odată cu intrarea în funcţiune a celorlalte două
reactoare nucleare de la Cernavodă.
Alt potential factor de risc pe teritoriul Romăniei îl constituie reactorul de la
Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN) din comuna Măgurele,
judeţul Ilfov., livrat României de fosta Uniune Sovietică, a fost pus în funcţiune în 1957.
În momentul de faţă acesta este în curs de dezafectare .
Repatrierea în Rusia a combustibilului uzat, provenit de la reactorul nuclear de
la Măgurele a fost definitivată în septembrie 2009 şi realizată cu un sprijin financiar
american, în valoare de cinci milioane de dolari. Pe lângă aceşti bani, statul român a
plătit ruşilor 720.000 de euro pentru ca deşeurile rezultate în urma prelucrării celor 200
de kilograme de combustibil nuclear uzat, S36, înalt îmbogăţit în uraniu, să nu se mai
întoarcă în România.
În cadru aceluiaşi institut există staţia STDR (Staţia de Tratare Deşeuri
Radioactive), singura din ţară, prin care deşeuri rezultate din diversele activitaţi
economice (medicale, miniere, energetice) sunt condiţionate şi stocate. Tot aici se
produc radioizotopi pentru medicina, de ex. Tecneţiu 99, care se foloseşte în scintigrafie
medicala.
Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti ar putea fi un alt factor de risc de
contaminare radioactivă. FCN are misiunea de producere de combustibil nuclear tip
CANDU necesar funcţionării şi producerii de energie electrică şi termică în unităţile 1 şi
2 de la Cernavodă şi, în perspectivă, prin dublarea capacităţii de producţie, va asigura

5
combustibil nuclear şi pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Combustibilul pentru
centralele nucleare de tip CANDU 6 este uraniul natural sub formă de pastile ceramice
de dioxid de uraniu. Capacitatea de producţie existentă, adică 11 mii de fascicule pe an,
asigură funcţionarea celor două unităţi de la Cernavodă.

Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive Baiţa Bihor (DNDR), în care se

depozitează definitiv deşeuri radioactive de joasă şi medie activitate, de viata scurtă,
produse în activităţi de aplicaţii industriale, medicale şi de cercetare este alt factor risc
de contaminare radioactivă.
Aceste deşeuri sunt tratate şi condiţionate în prealabil la Staţia de Tratare
Deşeuri Radioactive (STDR) Măgurele sau STDR Piteşti. Monitorizarea zonei se
efectuează prin măsurarea periodică a nivelului radioactivităţii externe şi a concentraţiei
radonului, precum şi prin prelevarea sistematică de probe de mediu (ape de suprafaţă,
ape de mină, sol, vegetaţie, sedimente) şi măsurarea conţinutului de elemente
radioactive naturale (uraniu şi radiu) al acestora.