Sunteți pe pagina 1din 8

MANIFESTARI ELECTRODERMALE ALE PROCESELOR ENERGETICE DIN

ORGANISMUL UMAN

SCOPUL LUCRARII
Cunoasterea proprietatilor electrice ale unor zone din invelisul cutanat, pe care sunt proiectate
activitatile de bioelectrogeneza a diverselor organe si tesuturi excitabile adica ale diferitelor
sisteme fiziologice si metabolice din organism.
Analiza mecanismelor biofizice care conduc la aparitia manifestarilor electrodermale.
In acest scop se va utiliza un dispozitiv electronic de masura care sa

evidentieze aceste

proprietati.

MATERIALE SI DISPOZITIVE NECESARE


1. Un dispozitiv electric de masura care este capabil sa evidentieze, raportul dintre
potentialul electric si rezistenta electrica a unei zone punctiforme a pielii;
2. Sursa de tensiune continua de 10-20 V (daca nu este inclusa in constructia dispozitivului).

FENOMENOLOGIE
1. Scurt istoric
Experimente demonstrative celebre, in istoria fizicii, au atras atentia asupra proprietatii
organismului uman de a acumula sarcina electrica la contactul cu o masina electrostatica (prima
masina electrostatica a fost inventata de Otto Guericke) sau de a permite o descarcare electrica
cu parametri convenabil alesi (dupa inventarea buteliei de Leyda).Cea mai generala caracterizare
a proprietatilor electrice ale organismului uman se bazeaza pe comportarea acestuia ca un corp
bun conducator de electricitate.

Masina electrostatica Otto Guericke este primul Butelia Leyda este primul dispozitiv de
instrument de producere de electricitate statica. stocare a sarcinii electrice, care sta la baza
In contact cu un corp incarcat electrostatic, condensatorului electric de astazi. Corpul
corpul omenesc preia sarcini electrice se omenesc poate stoca sarcini electrice pe care
observa ca firele de par incarcate cu sarcini de le poate descarca la fel ca un condensator.
acelasi fel se resping.

Corpul uman este un conductor electric de ordinul doi, neomogen si anizotrop (prezinta
proprietati fizice diferite in functie de directia de actiune a stimulilor externi).
Materiale conductoare de ordinul I - prezint o conductibilitate de natur electronic,
rezistivitatea lor crete odat cu creterea temperaturii, iar sub aciunea curentului electric ele
nu sufer modificri de structur. Materialele conductoare de ordinul I sunt metale n stare solid

i lichid. Dac lum n considerare valoarea conductivitii lor, materialele conductoare de


ordinul I se pot mpri n:
--materiale de mare conductivitate, cum sunt: Ag, Cu, Al, Fe, Zn, PB, Sn etc.
--materiale de mare rezistivitate, care sunt formate de obicei din aliaje i se utilizeaz pentru
rezistene electrice, elemente de nclzire electric, instrumente de msur etc.
Materiale conductoare de ordinul II - prezint o conductibilitatea de natur ionic,
rezistivitatea lor scade odat cu creterea temperaturii, iar sub aciunea curentului electric ele
sufer transformri chimice. Din categoria materialelor conductoare de ordinul II fac parte
srurile n stare solid sau lichid, soluiile bazice sau acide, soluiile de sruri (deci toi
electroliii).

Pe de alta parte, practicarea de catre medicii chinezi din antichitate a acupuncturii la


nivelul anumior puncte si trasee localizate pe suprafata pielii, a fost explicata in epoca
contemporana, pe baza valorilor potentialului electric si a rezistentei electrice, care difera in
acele puncte de acupunctura in comparatie cu zonele neutre ale pielii.
Cauza primordiala a proprietatilor electrice ale tesuturilor poate fi considerata incarcarea
electrica diferita a fetelor membranelor celulare, precum si evidentierea fenomenelor de
bioelectrogeneza. Aceste fenomene sunt localizate la nivel membranar si apartin organizarii
celulare specifice viului.
Numeroase explorari electrofiziologice ale invelisului cutanat au dus la construirea unui
model de reprezentare sub forma de circuit echivalent (schema Freiberger).

Fig 1 Circuitul electric echivalent aplicat unei celule

Conform acestui model de circuit, la impedanta structurilor interne se adauga


impedantele zonelor de intrare si de iesire ale curentului electric.
Analiza fenomenului de propagare a curentului electric in interiorul organismului, a aratat
ca rezistenta electrica este reprezentata de suma rezistentelor de trecere a ionilor prin
membranele cuprinse in circuit.
Impedanta structurilor interne ale pielii (epiderm, derm) este de ordinul ohmilor, fiind
considerabil redusa fata de conductanta ionica din organism. Proprietatile de izolator ale
structurilor superficiale ale epidermului si ale sistemului de membrane ale dermo-epidermului si
stratului bazal al glandelor sudoripare, fac ca rezistenta electrica a invelisului cutanat sa atinga
zeci si sute de ohmi.
Totusi s-a observant ca impedanta electrica a invelisului cutanat nu are o valoare
constanta; ea variaza in timp, din cauze fiziologice, dar si de la o regiune anatomica la alta.
Studiile au aratat ca variatiile impedantei electrice a pielii are mai multe cauze:
-

activitatea glandelor sudoripare, ce modifica continutul de apa si electroliti de la


suprafata pielii;

depolarizarea electrica a zonelor interglandulare corespunzatoare terminatiilor


efectoare ale unor nervi vegetativi;

activitatea psihica care controleaza si secretia sudoripara si mecanismele


neurovegetative.

Astfel ca suprafata externa a invelisului cutanat a organismului uman prezinta o larga


varietate de zone cu impedante electrice diferite, care sunt controlate prin mecanisme
neurofunctionale.

2. Schema electrica echivalenta a pielii propusa de Edelberg

Aceasta reprezentare se bazeaza pe asa numitele unitati electrodermale alcatuite din


glandele sudoripare si portiuni din membrana dermo-epidermica, care sunt inervate de o singura
fibra nervoasa simpatica aferenta. Conform schemei rezistenta electrica dermo-epidermala apare
alimentata de o sursa de tensiune electromotoare rezultata din dispunerea in serie si in paralel a
mai multor surse de tensiune

Fig 2 Schema electrica echivalenta a pielii propusa de Edelberg si o sectiune de piele.


:
i)

Sursa dermo-epidermica este datorata gradientului de potential dintre mediul


electric biologic si mediul electric de la suprafata invelisului cutanat;

ii)

Sursa secretorie sudorala, este determinata de secretia lenta bazala sau de secretia
stimulata nervos in timpul reflexelor electrodermale; ca si sursa dermoepidermica, ea este polarizata negativ in interiorul organismului si pozitiv in
exterior;

iii)

Sursa secreto-motorie este generata de aparatul mioepitelial periglandular ce


participa la expulzarea lichidului sudoral glandular; este o sursa temporala si de
joasa frecventa (2-6 Hz) ce se sumeaza partial cu unda de tensiune ce realizeaza
efectul;

iv)

Sursa de tensiune rezultata din gradientul de concentratie electrolitica dintre


lichidul sudoral si lichidul de suprafata, mai bogat in cationi ramasi din
evaporarea apei sudorale;

v)

Sursa de resorbtie sudorala, orientata invers fata de primele doua si generata de


resorbtia partiala a lichidului sudoral; este o sursa continua de valoare mica,
careia i-a fost atribuita deflexia negativa a reflexului electrodermal al palmei
(studiat de Loyd);

vi)

Surse electrice de suprafata care apar datorita dipolilor electrici de suprafata


generati prin conexiuni tranzitorii intre zone cu activitate electrica diferita; sunt

dificil de caracterizat caci sufera numeroase schimbari legate de dinamica


fiziologica a organismului; au si caracter de surse de curent continuu, daca sunt
privite ca rezultatul activitatii electrodermale lente dar si de surse de curent
alternativ de joasa frecventa (10 Hz) daca se considera ca sunt reflectarea, la
suprafata pielii, a activitatii electrice generate de organele interne.

3. Activitatea electrodermala
Mecanismul aparitiei reflexelor electrodermale a fost studiat in cadrul a numeroase
cercetari de electrofiziologie care au demonstrat participarea unor centri nervosi din creierul
mijlociu, dar si ai unor arii vegetative corticale.
In esenta este vorba de o expulzie sudorala ce apare pe principalele zone de schimb
electric ale organismului uman: palmele, capul etc. Rezistenta electrica masurata la nivelul pielii
capului inregistreaza valorile cele mai scazute in comparatie cu media valorilor de impedanta
masurate pe suprafata corpului. Interpretarea semnificatiei acestor reflexe se leaga de starile
fiziologice cu caracter neobisnuit care duc la reactii vegetative complexe de alerta: cresterea
tensiunii arteriale, vasoconstrictia, cresterea ritmului cardiac etc sau de autostimuli ce apar in
procesele psihice ce anticipeaza posibile agresiuni etc.

Fig3 Traseul influxului nervos

Primele observatii asupra modificarii activitatii electrodermale in conditii patologice au


fost efectuate de C. Richter si scoala de psihofiziologie din Baltimore prin asa-numita tehnica
dermometrica (masurarea rezistentelor electrice de suprafata). Aceste observatii au fost corelate
cu leziuni centrale sau periferice ale cailor nervoase ce realizeaza controlul electrodermal.
Punctele electrodermice corespunzatoare zonelor sensibile utilizate in acupunctura sunt zone de
mica suprafata si de minima rezistenta electrica (mai putin de 80 k). Inregistrarea potentialului
electric la nivelul punctului central al unei astfel de zone, fata de zonele invecinate, arata valori
mult mai mici fata de tegumentul indiferent (in medie 6 mV) .In unele sindroame patologice se
constata aparitia a numeroase puncte electrodermice suplimentare in unele zone ale corpului. In
sindroamele disfunctionale se constata mici variatii in timp ale pozitiilor punctelor
electrodermale si ale suprafetelor lor, deci ale valorilor parametrilor electrici.

MODUL DE LUCRU

Se conecteaza sursa de alimentare electrica a dispozitivului de masura;

Se aleg cativa subiecti asupra carora se vor efectua determinarile luand in


considerare o aceeasi zona a corpului: palma, fruntea etc., pentru care se cunoaste
cu aproximatie pozitia unuia sau mai mulor puncte electrodermice din literatura
de specialitate (sau prin testarea din aproape in aproape);

La nivelul zonei dermale considerate se efectueaza determinari succesive ale


parametrului electric ales in locul presupus ca fiind un punct electrodermic; se
urmareste ca de fiecare data contactul electrod-piele sa se realizeze pe cat posibil
sub aceeasi presiune si pe aceeasi suprafata efectiva;

Se noteaza valorile care apar net diferite de majoritatea datelor inregistrate,


restrangandu-se treptat zona susceptibila de a fi un punct electrodermic; se
marcheaza aceasta zona;

Se urmareste ca la fiecare subiect, masuratorile sa dureze aproximativ acelasi


interval de timp;

Se stimuleaza o slaba secretie sudorala (de exemplu prin cresterea controlata a


temperaturii ambientale) si se reiau masuratorile cu aceleasi precautii. Se noteaza

noile pozitii si noile valori numerice corespunzatoare zonelor tegumentare


identificate anterior ca puncte electrodermale.

Se urmareste stabilirea unui traseu electrodermal prin identificarea catorva puncte


electrodermice unite prin alte puncte, in care parametrul electric ales (potential
sau rezistenta) are valori mai deosebite de ale tegumentului neutru dar diferite si
de cele ale punctelor principale;

Se urmareste variatia acestui traseu (pozitii si valori numerice) fata de o aceeasi


variatie externa de temperatura.

TABEL CU DATE EXPERIMENTALE


Potentialul electric local (mV)
Punctul electrodermic nr. 1
Punctul electrodermic nr. 2
Punctul electrodermic nr. 3
Punctul electrodermic nr. 4

INTREBARI

1. Cum variaza impedanta locala a invelisului cutanat si care sunt factorii de care
depinde?
2. Enumerati cateva din sursele de tensiune electromotoare care apar in modelarea
fenomenologica a activitatii electrice a invelisului cutanat?
3. Ce se intelege prin puncte electrodermale?
4. Ce stiti despre meridianele energetice ale orgnismului uman?