Planul Marshall si creare organizatiei OECE:

a fost primul plan de reconstrucie conceput de Statele Unite ale

Americii i destinat aliailor europeni din Al Doilea Rzboi
Mondial.Scopul planului era de a contribui la renasterea unei
economii active in lume pentru a creste conditiile politice si sociale in
care sa poata sa existe institutii libere.Sua pune si o conditie pentru
acordarea acestui ajutor:stabilirea unei cooperari organizate intre
tarile beneficiare , in cadrul careia aceasta sa se puna deacordcu
privire la nevoilelor. Rolul sua va consta doar in acordarea unui ajutor
prietenesc in stabilirea unui program European in a ajuta apoi la
punerea in aplicare a acestui programin masura in care va fi posibila
sa o faca.
Iniial, acest plan era destinat tuturor statelor europene, ns a fost
respins de URSS i sateliii ei, care se temeau de creterea influenei
americane. Planul Marshall a constat, aadar, ntr-un ajutor financiar
acordat unui numr de doar 16 state din Vestul Europei. Pentru
administrarea acestuia a fost nfiinat OCED(Organizaia de
Cooperare Economic i Dezvoltare). Tabelul de mai jos prezint
ajutorul acordat fiecrei ri n parte pe an.
Planul Marshall a relansat economia Europei occidentale, care pn n
anii '70 a cunoscut o dezvoltare exploziv. Germania de Vest s-a situat
n fruntea acestui avnt fiind urmat de Italia i Frana. Nivelul de trai
a crescut spectaculos, dezvoltarea economic ducnd la eliberare de
resurse foarte mari pentru programe i politici sociale.

Omul de stat Robert Schuman, jurist eminent i ministru francez al

Afacerilor Externe n perioada 1948-1952, este considerat unul dintre
prinii fondatori ai Uniunii Europene.

n colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul Schuman, celebru n

lumea ntreag, pe care l-a prezentat la data de 9 mai 1950,
considerat astzi data naterii Uniunii Europene. Acest plan
propunea exercitarea unui control comun asupra produciei de
crbune i oel, materiile prime cele mai importante pentru industria
armamentului. Schuman l-a informat pe cancelarul german Adenauer
despre acest plan; acesta a recunoscut imediat ansa care i se oferea
Europei de a tri n pace i a acceptat.
La scurt timp dup aceea, guvernele Italiei, Belgiei, Luxemburgului i
rilor de Jos au reacionat i ele pozitiv. Cele ase state au semnat
acordul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului,
la Paris, la 1 aprilie 1951. Astfel, istoria Uniunii Europene a nceput
printr-o iniiativ de pace.
Comunitatea European a Crbunelui i Oelului
Misiunea sa a fost, in general: de a "contribui la expansiunea
economiei, dezvoltarea ocuprii forei de munc i mbuntirea
nivelului de trai" a cetenilor si. n termeni de crbune i producia
de oel, Comunitatea a avut un efect redus cu sectoarele, respectiv, a
sczut i a crescut n raport cu tendinele mondiale. Schimburile
comerciale dintre membrii a crescut (de zece ori pentru crbune), care
a salvat banii membrilor ", nefiind necesar sa se importe resurse din
Statele Unite, n special n cazul n care au existat reduceri ntr-un
singur stat. nalta Autoritate, de asemenea, a emis 280 de
mprumuturi de modernizare a industriei, care a ajutat industria de
mbuntire a produciei i pentru a reduce costurile. La cheltuielile
de judecat au fost reduse i mai mult prin eliminarea tarifelor la
frontierele.
Printre cele mai importante realizri CECO sunt problemele de
bunstare. Unele mine, de exemplu, au fost de nesustinut fr
subvenii guvernamentale. Unii mineri aveau locuine extrem de
sarace. De peste 15 ani sunt finantate 112,500 locuinte pentru
muncitori, platindu-se 1.770 dolari americani pentru fiecare
apartament, permitandu-le muncitorilor s cumpere o casa pe care
altfel nu ar fi putut sa si-o permita. CECO, de asemenea,a pltit
jumtate din costurile de la locul de munc de redistribuire a acelor
lucrtori care i-au pierdut locul de munc atunci facilitatile de
crabune si otel au inceput sa se inchida. Combinat cu ajutorul pentru
redezvoltarea regionala CECO a cheltuit 150 milioane dolari pentru
crearea de 100000 de locuri de munc, o treime din care au fost
pentru muncitori din sectorul otelului si carbunelui.

Tratatul de la Roma se refer la tratatul prin care a fost

instituit Comunitatea Economic European (EEC) i a fost semnat
de Frana, Germania de Vest, Olanda,Italia, Belgia i Luxemburg la 25
martie 1957.Dupa esecul C.E.A. n 1954, crearea C.E.E. si Euratomului a permis relansarea constructiei europene fiind stimulata de
dorinta de a realiza un mare spatiu economic
C.EE.se fundamenteaza astfel pe patru libertati esentiale: a
capitalurilor, a serviciilor, a bunurilor si a persoanelor si pe mai
multe politici comune, cu deosebire n domeniul agricol, al
dezvoltarii regionale, al transporturilor, precum si n
domeniul social .
Principiile generale care guverneaza Comunitatea sunt prevazute n
articolul trei al Tratatului C.E.E. 2:
- eliminarea piedicilor vamale ;
- organizarea unei bune functionari a concurentei ;
- crearea unui tarif vamal comun ;
- armonizarea legislatiilor nationale ;
- instiuirea de fonduri speciale si a unei banci de investitii ;
- asocierea cu alte tari la obiectivele Comunitatii ;
- abolirea tuturor obstacolelor n calea liberei circulatii .
Sintagma "Piata comuna" a fost definita ntr-o hotarre a
Curtii de Justitie ca viznd: "eliminarea tuturor piedicilor n
calea schimburilor intracomunitare n vederea fuziunii
pietelor nationale ntr-o piata unica, realiznd conditii pe
ct posibil destul de apropiate de acelea ale unei adevarate
piete interioare.
Uniunea vamala s-a realizat treptat, ncepnd cu o reducere
tarifara de 10% la 1 ianuarie 1959. A triumfat astfel abordarea pe
cale economica, ntr-o conceptie liberala a integrarii europene.
Tratatul C.E.E. a determinat aparitia unei noi ordini juridice
integrate n dreptul intern al statelor membre. Comunitatea a
fost dotata cu atributii proprii, cu personalitate juridica, cu
capacitate de reprezentare internationala, cu puteri reale
izvorte din limitarea unor competente ale statelor membre
sau din transferul de atributii ale acestora n favoarea
Comunitatii. EURATOM
Acesta la 25 martie 1957 a pus bazele C.E.E.A.; a intrat n
vigoare tot la 1 ianuarie 1958. Daca Tratatul C.E.E. a creat o
integrare economica globala, Tratatul C.E.E.A. a avut un
obiectiv sectorial acela al energiei atomice civile. Comunitatea
avea ca misiune sa contribuie la pregatirea si dezvoltarea rapida
a industriilor nucleare, exclusiv pentru aplicatii civile ale
acestora.3
EURATOM a reprodus schema institutionala a C.E.C.A. si
C.E.E.
Tratatul se refera si la cooperarea n sectorul de cercetare, de
difuzare a cunostintelor tehnice n materie nucleara, civila, de
protectie sanitara si de securitate civila att pentru personalul

din domeniu ct si pentru populatie; are prevederi si n ceea

ce priveste coordonarea investitiilor.
In fond, tratatul reprezinta o organizare a pietei comune n
domeniu cu eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative
si alte masuri menite sa elimine piedicile administrative.
Tratatul de la Bruxelles (1965) privind fuziunea executivelor
semnat la 8 aprilie 1965, a intrat n vigoare la 1 iulie 1967. Cunoscut i
sub numele de Tratatul instituind un Consiliu unic i o Comisie unic
a Comunitilor Europene, tratatul de la Bruxelles a avut drept
obiectiv nfiinarea unor structuri unice pentru cele 3 Comuniti
Europene: Consiliul de minitri (organ de decizie) i Comisia
European (organ executiv). Acest tratat nu a unificat competentele
institutiilor comunitare, acestea ramanand cele atribuite prin fiecare
tratat in parte.
Unificarea Comisiei a reprezentat o chestiune deosebit de
importanta, avand in vedere rolul acesteia in activitatile comunitatilor.
Tratatul a realizat unificarea serviciilor acesteia, a comisiilor de
control, a bugetelor si administratiilor. De asemenea, a stabilit
proceduri uniforme de desemnare a comisarilor prin acordul comun al
statelor, reprezentarea fiecarui stat in Comisie si durata mandatului.\
Prin Tratatul de fuziune s-a creat entitatea Comunitatile
europene. Prin acestea nu au fost absorbite cele trei comunitati
initiale, pentru ca aceasta entitate nu apare decat in cadrul si in
limitele realizarii functiunilor comune. De asemenea, functionarii nu
mai sunt legati de o anumita comunitate, ci de Comunitatile
europene. Aceasta entitate permite ca atat in sistemul juridic intern al
statelor cat si in ceea ce priveste privilegiile si imunitatile diplomatice
sa se incheie acte si sa antameze actiuni in numele Comunitatilor
europene, iar pe plan international, acreditarea unor reprezentanti
diplomatici sa se faca, de asemenea, in numele acestei entitati
Actul Unic European a fost negociat in cadrul
Conferintei Interguvernamentale desfasurata in perioada 9 septembrie
1985 - 17 februarie 1986 fiind semnat de 9 state (Franta, Germania,
Belgia, Olanda, Luxemburg, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei
de Nord, Irlanda, Spania si Portugalia) din cele 12 membre si, la 28
februarie 1986, de celelalte 3: Italia, Danemarca si Grecia. AUE a
intrat in vigoare la 1 iulie 1987. Prin Actul Unic European au fost
completate si modificate Tratatele originare ale Comunitatii
Europene. Obiectivul principal al Actului Unic European, l-a
constituit incurajarea programului de desavarsire a Pietei
Unice. Semnarea Actului Unic European fixeaza termenul limita
pentru crearea Pietei Unice pentru 1 ianuarie 1993. Articolul 7 al
Actului Unic European precizeaza ca piata interna trebuie sa fie un
spatiu fara frontiere interioare, in care libera circulatie a marfurilor,
persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit
dispozitiilor prezentului tratat.
Odata cu suprimarea controalelor si a tarifelor vamale intre state, se
reduc intarzierile, dar si preturile de transport. Pentru cetatenii
europeni, Piata Unica reprezinta libertatea de a calatori, de a trai, de a
munci intr-o tara pe care o pot alege ei insisi, fara a pierde protectia
sociala si vazandu-si diplomele recunoscute dintr-o tara in alta. In
calitate de consumatori, cetatenii europeni beneficiaza de un evantai
mai larg de produse si servicii, de noi circuite de distributie si de
preturi mai avantajoase datorate liberei concurente, pot face
cumparaturi intr-o alta tara, pot aduce in tara de rezidenta produse
personale cumparate, fara nici un fel de probleme. Cat despre
intreprinderi, acestea beneficiaza de dimensiunile impresionante ale
pietei si de intensificarea schimburilor interne.
Tratatul privind Uniunea European (numit i Tratatul de
la Maastricht) a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992
n localitatea olandez Maastricht, reprezentnd pn atunci cea mai
profund schimbare a tratatelor de la nfiinarea Comunitii
Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.
Dup negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost
semnat deja la 7 februarie 1992. Din cauza unor probleme aprute n
procesul de ratificare (n Danemarca a fost nevoie de un al II-lea
referendum, n Germania s-a naintat o excepie de
neconstituionalitate mpotriva acordului parlamentar dat tratatului)
Tratatul UE a intrat n vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul
UE este considerat ca o nou treapt pe calea nfptuirii unei uniuni
tot mai strnse a popoarelor Europei.

Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana are la baza

trei piloni:
Pilonul I: Comunitatile Europene, nglobnd cele trei comunitati
existente: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO),
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) si
Comunitatea Economica Europeana (CEE), a carei denumire este
schimbata n Comunitatea Europeana;Pilonul II: Politica externa si de
securitate comunaPilonul III: Cooperarea n domeniul Justitiei si al
afacerilor interne.Nivelurile de cooperare sunt diferite. Daca n primul
pilon, institutiile jucau un rol important n luarea deciziilor, n foarte
multe domenii fiind luate prin majoritate calificata, n cadrul pilonilor
al doilea si al treilea, c PREVEDERI INSTITUIONALE

Tratatul de la Maastricht extinde rolul Parlamentului European. Este

creata o noua procedura decizionala:procedura de codecizie, n cadrul
careia legatura dintre Parlamentul European si Consiliul de Ministri
estemai strnsa, iar raporturile ntre cele doua institutii mai
echilibrate. De asemenea, Parlamentul European are un rol n
procedura de confirmare a Comisiei Europene.Este recunoscut rolul
partidelor politice europene n crearea unei constiinte europene si n
exprimarea vointei politice a europenilor.
Durata mandatului Comisiei Europene a fost extinsa de la patru la
cinci ani.
n cadrul Consiliului de Ministri, este extinsa folosirea votului n
majoritate calificata la majoritatea deciziilor adoptate prin procedura
de codecizie si la toate deciziile adoptate prin procedura de cooperare.
Cooperarea instaurata este de tip interguvernamental, rolul
institutiilor UE ramnnd limitat.
Recunoscnd importanta dimensiunii regionale, Tratatul prevede
nfiintarea Comitetului Regiunilor, organism consultativ format din
reprezentanti ai autoritatilor regionale.

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de efii de stat i de guvern

ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 i semnat la 2
octombrie 1997. A intrat n vigoare la 1 mai 1999.Tratatul de la
Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fr ns a-l nlocui.
Scopul lui iniial a fost de a asigura capacitatea de aciune a UE i
dup extinderea spre est. Reformarea profund a UE a euat ns,
fcnd necesare alte msuri (vezi Tratatul de la Nisa i Constituia
European).Tratatul a extins drepturile Parlamentului European n
sensul coparticiprii acestuia la procesul decizional. Procesul
codecizional fusese deja specificat n Tratatul de la Maastricht,
aducnd parlamentul la acelai nivel cu Consiliul de Minitri . Prin
Tratatul de la Amsterdam dreptul parlamentului de participare la
luarea deciziilor a fost extins n toate domeniile n care Consiliul de
Minitri hotrte cu o majoritate calificat. Excepie face de la
aceast regul politica agrar domeniul cel mai costisitor al UE. La 2
octombrie 1997 cei 15 ministri ai afacerilor externe din tarile membre
ale U.E. au semnat la Amsterdam tratatul redactat n iunie 1997 cu
prilejul ncheierii Conferintei interguvernamentale care a avut loc la
acea data n capitala olandeza.

Tratatul de la Amsterdam reprezinta o etapa foarte importanta

n desfasurarea procesului de reforma a institutiilor
comunitare, n sensul adncirii integrarii prin cresterea
calitatii democratice a Uniunii, a identitatii ei n perspectiva

largiri organizatiei, toate acestea trebuind sa determine o

Europa mai apropiata de cetateni.1
O tema de mare importanta a Tratatului de la Amsterdam este
accentuarea dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si
justitie, n cadrul caruia sa fie asigurata libera circulatie a
persoanelor prin masuri adecvate controlului la frontierele U.E.,
controlului emigrarilor, azilului precum si prevenirii
criminalitatii. Comparativ cu Tratatul de la Maastricht, Tratatul
de la Amsterdam a dat o mai buna definitie cetateniei europene
si a legat-o mai strns de respectarea drepturilor omului,
stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetatenia
europeana ntr-un capitol unic. Astfel, prin Tratatul de la
Amsterdam s-a subliniat ca definirea cetateniei europene
precum si mai buna respectare a drepturilor omului constituie
un obiectiv prioritar n cadrul reformei Uniunii. Sunt ntarite
astfel drepturile cetatenilor europeni, precum si ale persoanelor
fizice sau juridice care au resedinta sau sediul n U.E.,
consacrndu-se un drept de acces la documentele institutiilo
n ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna
putem remarca faptul ca Tratatul de la Amsterdam a clarificat
mai multe dispozitii ale Tratatului de la Maastricht, n special
prin redefinirea instrumentelor sale la care s-a adaugat unul
nou: strategia comuna. A fost instituit un nalt reprezentant
pentru P.E.S.C., functie detinuta de fostul secretar N.A.T.O.
Javier Solana.
O alta inovatie este reprezentata prin includerea n cadrul
P.E.S.C. a misiunilor umanitare si de gestiune a crizelor, precum
si a posibilitatii Uniunii de a recurge la U.E.O. pentru punerea
n aplicare a misiunilor sale.
Desi cuprinde multe dispozitii de natura a facilita progresul reformei
institutionale n U.E., Tratatul de la Amsterdam lasa
nerezolvate multe aspecte importante, ca de exemplu cele
apartinnd problemelor sociale, ocuparea fortei de
munca, reducerea somajului, armonizarea fiscala.
Politica extern i de securitate comun (PESC)
[modificare | modificare surs]
n acest context a fost nfiinat postul de nalt reprezentant al Politicii
Externe i de Securitate Comune, care are rolul de a reprezenta UE n
afacerile externe.
Hotrrile din Consiliul de Minitri se iau ns n continuare cu
unanimitate de voturi, fiecare ar avnd deci un drept de veto.
Majoritatea voturilor este necesar doar pentru aplicarea hotrrilor
luate de consiliul cu unanimitate de voturi.
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost instituit aanumitul Spaiu de
libertate, securitate i justiie. n acest context au fost extinse
drepturile Oficiului European de Poliie (EUROPOL) i a fost integrat
n actele comunitare Tratatul de la Schengen. Marea Britanie i
Irlanda i-au rezervat totu i dreptul de a nu adera la Acest tratat.
Statele membre au convenit i asupra unei colaborri mai strnse n
domeniul vizelor, azilului i imigrrii.
Tratayul de la Amsterdam
Adoptat n Decembrie 2000 prin concluziile Consiliului European de
la Nisa i semnat la 26 februarie 2001, Tratatul de la Nisa a ncheiat
Conferina Interguvernamental care a nceput n februarie 2000 i al
crei obiectiv a fost pregtirea instituiilor europene pentru sosirea de
noi state membre. Tratatul n cauz a deschis drumul reformei
instituionale necesare viitoarei extinderi a Uniunii Europene, prin
aderarea rilor candidate din estul i sudul Europei. Principalele
schimbri aduse se refer la limitarea mrimii i compoziiei Comisiei,
extinderea votului cu majoritate calificat, noua balan a voturilor n
cadrul Consiliului i flexibilizarea acordurilor de ntrire a cooperrii.
n plus, pe lng discuii referitoare la aceste patru teme-cheie, s-au
mai abordat i alte probleme instituionale: simplificarea tratatelor,
definirea puterilor, integrarea Cartei Drepturilor Fundamentale i
rolul parlamentelor naionale. Declaraia privind Viitorul Uniunii
Europene, anexat la Tratat, stabilete paii care trebuie fcui pentru
adncirea reformei instituionale. Tratatul de la Nisa este doar o etapa
n acest proces. Tratatul a fost ratificat de toate statele membre, n
conformitate cu regulile constituionale specifice. Trebuie menionat
c schimbrile instituionale prevzute n Tratatul de la Nisa au
nceput abia n anul 2004. Astfel, Parlamentul European ales n iunie
2004 avea 732 de membri, iar noua Comisie avea 25 de membri. Din
noiembrie 2004 a avut loc i o nou ponderare a voturilor n cadrul
Consiliului.
Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona(iniial cunoscut
ca Tratatul de Reform) este un tratat internaional care amendeaz
dou tratate care constituie forma bazei constituionale a Uniunii
Europene (UE). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele
membre UE la 13 decembrie 2007 si a intrat n vigoare la 1 decembrie
2009. Tratatul amendeaz Tratatul privind Uniunea
European (cunoscut de asemenea si ca Tratatul de la Maastricht)
i Tratatul de instituire a Comunitii Economice Europene (cunoscut
de asemenea i ca Tratatul de la Roma). n acest proces, Tratatul de la
Roma a fost redenumit n Tratatul privind funcionarea Uniunii
Europene. Principalele modificri au fost trecerea de la unanimitatea
de voturi la votul cu majoritate calificat n mai multe domenii din
cadrul Consiliului de Minitri, o schimbare a calcului majoritii, au
fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formnd o
legislatur bicameral, alturi de Consiliul de Minitri n conformitate
cu procedura legislativ ordinar, o personalitate juridic consolidat
pentru UE i crearea unui preedinte permanent al Consiului
European precum i un nalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe i Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat
calitate legal Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt urmtoarele:

Uniunea European va avea personalitate

juridic (pn acum doar Comunitatea European avea);

funcia de preedinte al Consiliului European va fi

transformat ntr-una permanent de Preedinte al
Uniunii, cu un mandat de 2 ani i jumtate. Drept primul
preedinte a fost ales belgianul Herman Van Rompuy.
va fi nfiinat funcia de ministru de externe al
Uniunii, cu numele oficial de nalt Reprezentant al Uniunii
pentru politica comun extern i de securitate ; drept prima
ministru a UE a fost aleas Catherine Ashton, Marea Britanie.

numrul de comisari va fi redus cu o treime;

se va modifica modalitatea de vot n
cadrul Consiliului. Regulile stabilite n Tratatul de la
Nisa rmn ns n vigoare pn n 2014.

Congresul Europei - Haga 1948 si constituirea Consiliului Europei

Acest apel al lui Winston Churchill a relansat actiunea
miscarilor federaliste latente care n anii 1946-1947 s-au
multiplicat. De aici, o prima sarcina care s-a impus a fost
unificarea lor. Astfel s-a reunit un congres la Montreux n
august 1947 care a lansat un apel pentru convocarea
acestora.
n decembrie 1947 cele mai influente dintre miscarile
europene au constituit sub presedintia ministrului britanic
Duncan Sandyes un comitet international de coordonare
pentru Europa unita. Acest comitet a convocat de pe 7 pna
pe 10 mai 1948 la Haga un mare congres al Europei care a
reunit 800 personalitati din 19 tari.
Prezidat de Winston Churchill, congresul nu a fost dect o
tribuna parlamentara, un vast forum pentru dezbateri si nu o
conferinta a reprezentantilor guvernelor abilitati sa
elaboreze o baza juridica pentru uniune. Nu s-a finalizat,
deci, prin formularea unor propuneri clare.

Congresul pe 10 mai 1948 a adoptat un mesaj catre europeni:

"nici una dintre tarile noastre nu poate pretinde, ea singura
apararea serioasa a independentei sale. Nici una dintre tarile
noastre nu poate rezlova singura problemele pe care le ridica
ecomonia moderna. n lipsa unei uniuni liber consimtite,
anarhia noastra de acum ne va expune mine unei uniuni
fortate, fie prin interventia unui imperiu din exterior, fie prin
uzurparea unui partid, din interior.1"
n rezolutia sa politica finala, congresul a cerut alegerea de
catre parlamentele nationale a unei Adunari parlamentare
europene. Aceasta propunere a fost transmisa n august
1948 de guvernul francez statelor membre ale Uniunii
occidentale creata prin tratatul de la Bruxelles.
Astfel, o initiativa privata avea sa duca la crearea unei
organizatii internationale de drept international public.2 Cu
toate acestea, doua teze s-au confruntat n snul
Comitetului permanent pentru studiul si dezvoltarea
federatiei europene, consituit de cele cinci state ale tratatului
de la Bruxelles: britanicii nu agreau ideea reaparitiei
conceptiei federaliste care sa dea unei asemenea adunari
puteri largi, ci dorea o organizatie foarte apropiata de
modelul traditional al cooperarii interguvernamentale, o
adunare strict dependenta de guverne, ntruct membrii
sai urmau sa fie alesi si mandatati de executive.
Dupa teza franco-belgiana, noile institutii trebuiau sa
exprime direct opinia publica europeana evidentiindu-se
astfel o conceptie net federalista. Adunarea trebuia sa aiba
un veritabil caracter parlamentar si sa fie dotata cu o
competenta ntinsa.
Compromisul realizat ntre cele doua opinii s-a materializat
prin tratatul consitutiv al Consiliului Europei, semnat la
Londra pe 5 mai 1949. Cei cinci au invitat Italia, Danemarca,
Norvegia, Suedia si Iralnda sa li se alature.
Tratatul a intrat n vigoare pe 5 mai 1949 si a creat o
adunare internatioanala cu caracter parlamentar dar pur
consultativa si tinuta sub control de un comitet
interguvernamental de tip clasic.
Organizatia dispune de un larg domeniu de interventie, dar
mijloacele sale de actiune efectiva sunt foarte limitate:
articolul unu precizeaza "scopul Consiliului Europei este
realizarea unei uniuni mai strnse ntre membrii sai". Nici
un sector nu este exclus din competenta sa n afara
problemelor relative la apararea nationala.
Consiliul ar fi putut servi drept punct de plecare pentru
crearea unei uniuni a Europei. Dar nu a fost astfel ntruct
Consiliul ramne un cadru de discutii si de redactare a
conventiilor (n special al conventiei europene a protectiei
drepturilor omului si libertatilor fundamentale, semnata la
Roma n 1950) .
El contribuie la cooperarea dintre statele europene pe o baza
geografica mult mai larga dect cea a uniunii. Nimeni nu
l considera ca prefigurnd chiar de departe o uniune a
Europei, mijloacele sale fiind mult prea slabe: articolul unu
alineatul b "examinarea problemelor, ncheierea de
acorduri, adoptarea unei actiuni comune".
Romnia s-a alaturat statelor membre ale Consiliului
Europei, iar prin legea numarul 64 - 1993 a aderat la statutul
acestei organizatii internationale care n prezent numara 41
de state. Ultimul stat care a aderat la Consiliul Europei este
Georgia pe 27 aprilie 1999.

Comisia economic i social a recomandat msuri pentru eliminarea

progresiv a restriciilor referitoare la schimbul de mrfuri,
convertibilitatea valutelor diferitelor ri, planificarea resurselor,
mobilitatea forei de munc, coordonarea politicilor economice ale
rilor participante i eliminarea omajului.
Comisia politic s-a concentrat asupra nfiinrii unei Adunri
Europene, alese prin sufragiu universal. Comisia s-a declarat n
favoarea cedrii unei pri a suveranitii rilor europene individuale,
prin vrsarea unei pri a resurselor fiecrei ri ntr-un fond
comunitar. n plus, comisia a recomandat ca Europa Unit s fie
deschis i ctre Germania. Paul Reynaud a propus organizarea unei
"Adunri Constituante Europene", alese prin vot direct, propunere
care nu a fost reinut n concluzii.
Comisia cultural s-a preocupat n primul rnd de "Carta Drepturilor
Fundamentale" a crei adoptare de ctre toate statele europene era de
o importan deosebit. n plus, ea a recomandat nfiin area mai
multor organisme comunitare printre care "Curtea Suprem
European de Justiie", "Centrul European pentru Problemele
Copiilor i Tineretului" i altele. Reprezentantul Spaniei, Salvador de
Madariaga a propus nfiinarea unui "Colegiu al Europei", unde
absolvenii universitilor din ri care pn de curnd se nfruntaser
n rzboi, puteau tri i nva mpreun.
De o mare importan au fost, pe lng discuiile din diferitele
edine, i contactele directe dintre diferiii participan i.
Congresul Europei era prima reuniune important de dup cel de al
doilea rzboi mondial la care participa i o delegaie a Germaniei.
Dei erau persoane care nu avuseser prilejul s cunoasc pe muli
dintre ceilali participani, delegaii germani au cutat, prin contacte
directe, s demonstreze c Germania se angajase pe un drum nou i c
inteniona s-i aduc contribuia la realizarea unei Europe Unite. n
amintirile sale, Hendrik Brugmann menioneaz "Exista o delegaie
german important condus de Dr. Adenauer. Membrii ei au
participat cu discreie la dezbateri, dar nsi prezena delegaiei era
simbolul unei noi ere.Delegaia romn precum i alte delegaii ale
rilor din Europa de Est, au cutat s atrag atenia asupra situaiei
rilor din zona ocupat de Uniunea Sovietic. Congresul nu fixa ns
limite i n principiu nu interzicea niciunei ri s participe la
unificarea Europei. Dei eforturile delegaiei romne au fost
apreciate raportul final al congresului nu a fcut referiri la diviziunea
dintre Est i Vest.
Cu toate c majoritatea delegaiilor a susinut punctul de vedere
federalist, concluziile congresului au cutat s prezinte un compromis
acceptabil ambelor pri. Compromisul era necesar deoarece pe de o
parte delegaia Regatului Unit se opunea ferm tezelor federaliste, iar
pe de alt parte toi participanii erau de acord c niciun proiect de
uniune european nu putea avea valoare practic fr o participare
britanic. n plus, toi delegaii erau contieni c unificarea total a
Europei nu putea fi realizat dect n etape progresive. n cele din
urm partizanii unei "Europe Unite" au obinut satisfacie n definirea
obiectivelor imediate, pe cnd punctul de vedere federalist era
reflectat n special n obiectivele pe termen lung. Pentru a-i satisface
pe federaliti, congresul recomanda studierea, n etape mai
ndeprtate, a unor msuri suplimentare printre care definirea unei
cetenii europene unice, crearea unei fore armate europene, alegerea
unui parlament european cu competene legislative i altele.
Ca urmare a lucrrilor congresului, n 1949 a fost nfiin at Consiliul
Europei, proces care a necesitat mai multe etape:

25 octombrie 1948: transformarea "Comitetul

internaional de coordonare a miscrilor pentru unitatea
european", care organizase Congresul de la Haga, n
Comitetul de legtur pentru organizarea Micrii Europene.

25-28 februarie 1949: organizarea la Bruxelles a

congresului fondator al Micrii Europene, federaie a
diferitor asociaii neguvernamentale care aveau ca obiectiv
construcia unei Europe unite. Organizaia i propunea s
studieze problemele politice, economice, tehnice i culturale
pe care le punea unirea Europei. De asemenea, organizaia
inteniona s informeze i s mobilizeze opinia public n
favoarea construciei europene. Avnd sediul la Bruxelles,
organizaia exist i n prezent Cele ase asociaii fondatoare
au fost:

Liga European pentru Cooperare

Economic (Ligue europenne de coopration
conomique - LECE),

Micarea Liberal pentru o Europ

Unit (Mouvement libral pour l'Europe unie MLEU),
Micarea Socialist pentru Statele
Unite ale Europei (Mouvement Socialiste pour les
tats-Unis d'Europe - MSEUE),

Noile Echipe Internaionale

(Nouvelles quipes internationales - NEI),
Uniunea European a Federalitilor
(Union of European Federalists - UEF)

Centrul de Aciune Federalist

(Centre d'action fdraliste - CAF).[13]
5 Mai 1949 : semnarea Tratatului de la Londra de

ctre Belgia, Danemarca, Frana, Irlanda, Italia, Luxemburg,

Norvegia, Regatul Unit, Suedia i rile de Jospentru
nfiinarea Consiliului Europei.
Uniunea European exist i funcioneaz n virtutea a patru
tratate: Paris - 1951, Roma - 1957, Maastricht - 1992,
Amsterdam - 1997. Obiectivele, competenele i
instrumentele de aciune se gsesc dispersate n ansamblul
acestor tratate. Fapt este c, din momentul ratificrii lor i
pn n prezent, s-au produs transformri importante. De
aceea, se resimte necesitatea unui tratat de baz care s
reflecte nu numai trsturile eseniale ale statului actual de
integrare, dar care s deschid noi ci de aciune in viitor.
Marea provocare a secolului XXI rmne integrarea politic a
UE, mult rmas n urm n raport cu cea economic.
Indiferent de forma pe care o va mbrca, Uniunea Politic va
transforma Uniunea European intr-o superputere capabil s
joace un rol considerabil n configurarea ordinii mondiale.
Actul Unic European
Un moment important al procesului de integrare european,
l-a constituit adoptarea Actului Unic European.
Actul unic european a revizuit Tratatul de la Roma i a
introdus Piaa Unic European i Cooperarea Politic
European.
Completarea i modificarea Tratatului de la Roma s-a realizat
prin preambulul Actului Unic European n care se precizeaz
voina de a transforma totalitatea relaiilor dintre statele
membre ale Comunitilor Europene ntr-o Uniune
European. Constituirea Uniunii Europene urma s se
efectueze pe de-o parte, pe baza celor trei Comuniti
Europene (primul pilon), iar pe de alt parte pe baza
Conlucrrii Politice Europene (al doilea pilon) . Prin
intermediul articolelor 1-3 din Actul Unic European, cele trei
Comuniti Europene au fost reunite din punct de vedere
organizatoric cu Conlucrarea Politic European, ntr-o
confederatio sine nomine, care ns nu a primit nc
denumirea de Uniune European.
Din punct de vedere al coninutului, primul pilon al Actului
Unic European a determinat o evoluie important a
procesului de integrare european, prin faptul c s-a decis
crearea treptat a unei piee interne pn la 31 decembrie
1992 i extinderea competenei Comunitilor n noi domenii
(de exemplu, politica n domeniul mediului). De asemenea, sa convenit extinderea adoptrii deciziilor n cadrul Consiliului
de Minitri cu majoritate calificat, sporirea competenelor
Parlamentului European i delegarea de competene a
Consiliului ctre Comisia European.
Un principiu de baz al Actului este acela al subsidiaritii.
Acesta nseamn c nici o hotrre care trebuie luat la nivel
inferior s nu fie luat la nivelul guvernului european. Legile
si regulamentele care asigur egalitate tratament se refer la
un numr mare de domenii, ncepnd cu legea asupra
companiilor, a libertii de stabilire - permind oamenilor de
afaceri s creeze ntreprinderi proprii in statele membre si a
armonizrii standardelor tehnice i sfrind cu taxele,
legislaia n domeniul transportului i recunoaterea reciproc
a diplomelor.
Prin intermediul celui de-al doilea pilon, Conlucrarea Politic
European a fost formalizat din punctul de vedere al
dreptului internaional, fiind preluat mai trziu, odat cu
intrarea n vigoare a Tratatului de la Maastricht, n cadrul
Politicii externe i de securitate comun (PESC).
1. Aciunile premergtoare Actului Unic European care au
creat premisele semnrii acestuia
Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17
februarie 1986, de nou ri (Frana, Germania, Belgia,
Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg i Portugalia), iar
la Haga la 28 februarie 1986 de ctre celelalte trei state
(Italia, Grecia i Danemarca care au organizat un referendum
n acest scop). A.U.E. marcheaz o nou etap n procesul de
realizare a pieei interioare Comunitare i a relansat aciunea
comunitar, constituind un moment foarte important al
istoriei U.E. El evideniaz politica statelor membre de a pune
capt stagnrii construciei comunitare, conciliind cele dou
curente care s-au evideniat n procesul construciei europene
cooperare interstatic i aciunea supranaional prefigurnd U.E.
Dar pn la semnarea Actului Unic European au avut loc mai
multe aciuni n aceast direcie, printre care cele mai
importante au fost:
Raportul Davignon, adoptat n 1970 de ctre minitrii de
externe la Luxemburg, care prevedea cooperarea politic a
celor ase state n scopul informrii i consultrii regulate cu
privire la cele mai importante probleme internaionale.
Comisia Comunitilor Europene primea dreptul de a da avize
n situaiile n care lucrrile minitrilor de externe antrenau
efecte asupra activitii Comunitilor.
ntlnirea la nivel nalt de la Copenhaga din 14-15 decembrie
1973 a adoptat o declaraie asupra identitii europene, n
cadrul creia statele membre ncercau s defineasc liniile
politice directoare i responsabilitatea Europei n viaa
internaional.
Consiliul European de la Haga din decembrie 1976 a stabilit
ca obiectiv al cooperrii elaborarea unei politici externe
comune, subliniind c aceasta era limitat la sectoarele n

care statele membre erau de acord s-i exercite

suveranitatea de o manier convergent.
Raportul de la Londra din 1981 a consacrat prezena Comisiei
la toate nivelurile de cooperare politic i a stabilit o
procedur de criz.
Comunicatul final al ntlnirii efilor de state i guverne de la
Paris din 21- 22 octombrie 1972 a proclamat voina
participanilor de a transforma relaiile lor politice i
economice ntr-o Uniune European.
ntlnirea la nivel nalt de la Paris din 10 -11 decembrie 1974
a instituionalizat sub denumirea de Cosiliul European,
conferinele la nivel nalt, care, reunindu-se de cel puin trei
ori pe an a devenit o instan aflat deasupra tuturor
instituiilor comunitare avnd vocaia de a trata ansamblul
problemelor europene. La aceeai conferin s-a adoptat
principiul alegerii Parlamentului European prin sufragiu
universal direct, principiu concretizat prin adoptarea de ctre
Consiliul Comunitilor, la 20 septembrie 1976, a Actului
relativ la alegerea Parlamentului European i care a fost pus
n aplicare pentru prima oar la alegerile din 1979. efii de
state i guverne au decis la aceeai Conferin s se
introduc ct mai curnd votul majoritar la adoptarea
hotrrilor de ctre Cosiliu . Tot la Paris, in 1974, primul
ministru belgian Tindemans a fost nsrcinat s redacteze un
raport n care s defineasc conceptul Uniunii Europene.
Prezentat la 29 decembrie 1975, acest raport a fost
considerat de unele state ca fiind prea prudent, iar de altele
ca mergnd direct pe concepia federalist.