Modelele consumului de lapte si aversiunii fata de el peste tot in lume au fost analizate de catre

Harris si William Durham.Cei mai mari consumatori de lapte din lume se afla in Europa de
nord, in special in insulele britanice,Scandinavia,Germania si Olanda.Continentul african e
impartit in cei care beau lapte si cei care il evita.In Asia, in special in est si sud-est , majoritatea
populatiei evita laptele.S-a descoperit ca exista o corelatie foarte puternica intre gradul de
consum al laptelui si capacitatea fiziologica de digerare a populatiei.Pentru a digera lactoza o
persoana are nevoie de enzima lactaz.In prezent se cunoaste ca acum 8000 de ani conditia
umana era una in care copiii posedau aceasta enzima dar au pierdut-o treptat in adolescenta sau
la maturitate.Cand adultii care nu pot digera acesta enzima consuma lapte, ei sufera de dureri
gastrointestinale acute.Aceasta stare s-a modificat la nord europeni si o parte din africani dar nu
si la asiaticii din est/sud-est.In timp ce europenii si africanii au dezvoltat o toleranta(putand astfel
sa absoarba lactoza), asiaticii au ramas in aceeasi stare.Durham a prezentat urmatoarele numere
despre cei ce aveau enzima dupa regiune si tipul economiei: vanatori-culegatori(fara animale
care dau lapte) 12.6 % , agricultori fara animale care dau lapte 15.5%, pastori dependenti de lapte
91.3%, populatii din Africa de Nord si din zona mediteraneana 38.8%,societati din Europa de
Nord 91.5%. Harris subliniaza faptul ca mai putin de 5 % din populatia Chinei, Japoniei, a Asiei
de est poate procesa lactoza.
Cea mai mare parte a acestor populatii cu un grad ridicat de procesare al lactozei au o
istorie indelungata in consumul de lapte si cresterea de animale ce dau lapte. Se pare ca evolutia
genetica a tolerantei la lactoza si o cultura bazata pe consumul de lapte si cresterea de animale
adiacente sunt corelate. Care e explicatia? O data cu migratia populatiilor ce practicau agricultura
in Europa de Nord acum 8000 de ani, oamenii ar fi riscat boli ale oaselor, datorita lipsei de
calciu.Nord europenii ar fi riscat aceste boli pentru ca sistemul lor agricol nu includea plante si
legume, care sa le asigure o sursa se calciu,climatul ploios nu asigura foarte multe zile
insorite(lumina soarelui ajuta organismul la productia vitaminei D care ajuta la procesarea
calciului). Laptele este o excelenta sursa de calciu si lactoza ajuta organismul la procesarea lui,
fiind un avantaj pentru cei care pot sa il consume pe tot parcursul vietii.Indivizii toleranti la
lactoza aveau o sanatate mai buna ,deci erau candidati mai buni la supravietuire si reproducere.
Aceasta stare a stimulat populatiile sa dezvolte industria lactatelor.
De ce nu au dezvoltat sud-asiaticii aceasta industrie?Harris crede ca nu aveau nevoie de lapte
datorita agriculturii dezvoltate de plante, legume verzi si soia bogate in calciu.Mai mult, clima
calda, zilele insorite permiteau organimului sa produca mai mult din vitamina D si sa proceseze
astfel calciul mai bine.

TITLU????
Asa cum Marvin Harris a evidentiat, cu exceptia preferintelor noastre pentru dulciuri si carne ,
preferintele sau antipatiile legate de mancare sunt invatate.La nivel mondial o multime de

animale sunt gatite, dar anumite animale ce sunt considerate delicatese in anumite culturi trezesc
dezgustul altora.Tribul Yanomamo din padurea amazoniana mananca tot felul de insecte cum ar
fi paianjeni uriasi,o dieta dezgustatoare pentru membrii unei societati industiale.Delicatesa
preferata a membrilor tribului Yanomamo este creierul proaspat de maimuta si cu toate acestea se
uita cu dezgust la untul de arahide sau la un hotdog.
Elizabeth Cashdan a inaintat o teorie conform careia modul in care invatam gustul mancarii a
evoluat prin selectie naturala si merge mai departe pretinzand ca exista o perioada importanta
din viata unui individ cand invata gusturile.Ea crede ca aceasta perioada se desfasoara in primii
doi ani din viata. Cashdan si-a concretizat teoria printr-un studiu asupra copiilor americani,
afland asttfel ca pana in doi ani copiii erau foarte receptivi la mancaruri noi.Dupa varsta de doi
ani nivelul receptivitatii a scazut si a continuat sa scada pana la patru ani.Desoperirile facute de
Cashdan sunt in concordanta cu datele obtinute de Rozin,Hammer,Oster,Horowitz si Marmora
conform carora copiii sunt mult mai putin dispusi sa manance mancaruri scarboase dupa varsta
de doi ani.Copiii ar manca aproape orice li s-ar oferi de catre parinti pana la doi ani si vor
clasifica aceste mancaruri ca normale.