Sunteți pe pagina 1din 3

Chirita in provintie - comentariu de Vasile Aleesandri

CHIRITA IN PROVINTIE
Comedii de Vasile Aleesandri, reprezentate la Iasi, prima in 9 aprilie 1850, cea
de a doua in 8 mai 1852, si publicate in volumul Teatru romanesc.

Repertoriul dramatic, I, Iasi, . Aici se mentioneaza ca ar fi fost editate mai


inainte si in brosura separata, la tipografia Buciumului roman".

La un deceniu dupa debutul de dramaturg, Vasile Aleesandri izbuteste prin


aceste doua piese sa impuna un personaj de o mare pregnanta comica, un
tip" care va face ulterior cariera pe scena romaneasca, detcrminindu-l pe
autor sa il reia intr-un cintecel comic si intr-o farsa, inspirindu-l pe Matei Milo
pentru o noua comedie, incitind chiar si pe comediogralii si regizorii zilelor
noastre. Prima piesa, in trei acte, cu o intriga mai simpla si mai bine rotunjita,
ne-o prezinta pe Chirita Rirzoi, venita in capitala Moldovei sa petreaca cislegile", impreuna cu cele doua fete, Aristita si Calipsita, carora le cauta soti
din lumea buna, si cu fiul Gulita, un copil capricios si rizgiial, caruia, in ciuda
unor aparente crize de autoritate materna, nu este in stare sa-i refuze nimic.

Intreaga piesa demonstreaza cum, una cite una, pretentiile si ambitiile


provincialei pornita la asediul inaltei societati se destrama in mod iremediabil.
Societatea ieseana, reprezentata prin vaduva Alin, fiica ei Luluta si sardarul
Cuculet, director de agie, desi in aparenta o accepta, in fond o respinge,
ridiculizind, cu relativa discretie in cazul adultilor, cu jucat-naiva ostentatie in
cazul copilei, lipsa de maniere, educatia incropita prin superficial mimetism si
putinul sau disccrnamint in alegerea relatiilor.

In ceea ce priveste proiectele matrimoniale, sini si ele sortite unui jalnic


fiasco: la bal, Ielele, prostule si uritele, sint evitate de toti cavalerii", aga
Bondicescu si spatarul Pungcscovici, ale caror amoruri Chirita s-a grabit sa le
blagosloveasca, se dovedesc a fi doi vulgari cartofori de profesie, urmariti si
in cele din urma prinsi de agie, iar in final banul Cirigori Birzoi vine cu
nepusa masa" la Iasi si-si umila" sotia si odraslele, ferm hotarit sa se
intoarca la Birzoieni si sa Ie marite pe cele doua duduci cu niste boierasi,

vecini de mosie.

Cea de a doua piesa, a carei actiune se petrece cftiva ani mai tirziu, desi
numai in doua acte, are o dubla intriga, urmarind pe de o parte ascensiunea
sociala a familiei Birzoi, cu obtinerea de catre banul Grigori a functiei de
ispravnic al tinutului, pe de alta incercarea Chiritei de a o marita pe Lulula,
ramasa orfana si aflata sub epitropia ei, cu Gulita, in urma rationamentului ca
alit la virsta (desi fata e mai mare cu un an), cit si la zestre cei doi se
potrivesc de minune. Luluta e insa indragostita din copilarie de Leonas care,
desi la inceput izgonit din casa Birzoilor, datorita unor travestiuri cu ajutorul
carora o compromite pe Chirita si afla metodele de chiverniseala ale
parintelui ispravnic", izbuteste sa se logodeasca cu aleasa inimii sale si-l
inlocuieste si pe cuconul Grigori in postul de care acesta a abuzat.

Atit personajele, cit si peripetiile care sustin intriga de dragoste sint


schematice si naive, in unele cazuri aproape neverosimile, ele ncavind decit
rolul de a implini consistenta intrigii legate de personajele principale. Grigori
Birzoi, omul de bun simt si de buna credinta din prima comedie, nu poate
rezista probei de foc a puterii, Iransformindu-se intr-un slujbas lenes si
profitor; cit despre cucoana Chirita, ea" a renuntat, se pare, sa mai patrunda
in societatea ieseana, pozind insa in promotoare a noilor obiceiuri si maniere
in oraselul sau de provincie; e, in schimb, ferm hotarita sa atace direct
Parisul, pe care e convinsa ca-l va cuceri cu titlul de baroana si frantuzeasca
invatata toute seulette" si exersata in conversatii savuroase cu preceptorul
lui Gulita, monsiu Sarl".

Piesa se incheie cu demisionul" fortat al lui Birzoi, cu logodna celor doi tineri
indragostiti, Luluta si Leonas, dar si cu sindrofia de adio a Chiritei, care a
obtinui mult rivnitul pasaport pentru staturile Bvropii" si porneste cu brio la
asaltul Occidentului. Personajul Chiritei este cel care face sa traiasca
amindoua piesele, cunoscind chiar o anumita evolutie, de la una Ia cealalta.

In Chirita in Iasi boieroaica de la Birzoieni, desi plina de incredere in sine la


inceput, simte incet, incet ca societatea ieseana ii ramine de fapt inaccesibila
(scenele in care povesteste, indignata, cum s-a vazut parastuita" pe scena
comica si in care se aseaza, resemnata, sa Iaca patiserie", cu o basma"
plina de cofeturi", la balul Afinoaiei sint semnificative din acest punct de
vedere), si, in final, accepta inevitabilul, in cea de a doua comedie, siguranta

sa a sporit in mod considerabil; devenita campioana noilor moravuri si


maniere mondene, chiar daca, uneori, practicarea lor nu-i produce o reala
placere, incearca sa le impuna tuturor celor din jur (calareste si fumeaza
fiindca e la moda, isi imbraca barbatul nemteste", vrea sa-l stileze pe Ion
rindasul, schimba retetarul de la bucatarie si orele de masa obisnuite din
batrini). E convinsa de superioritatea ei fata de lumea provinciala si nu are
nici o indoiala cu privire la impresia pe care o va face in calatoria europeana.

Prevestind o serie dintre personajele caragialesli de mai lirziu, cucoana


Chirita ilustreaza primejdiile si ridicolele parvenitismului cultural, ale adoptarii
grabite si superficiale a aparentelor celor mai exterioare ale civilizatiei
moderne intr-un mediu care nu este pregatit nici intelec-tualiceste si nici din
punct de vedere sufletesc pentru a le intelege si asimila. Sarja lui Vasile
Aleesandri se aplica insa reversului negativ al unui proces social si intelectual
obiectiv si inevitabil, iar provincialismul funciar al personajului este atit de
autentic si se dezvaluie cu atita sincera ingenuitate, incit Chirita nu este, in
cele clin urma, antipatica. Filonul de bun simt terre a terre" al personajului
va fi tocmai exploatat in Cucoana Chirita in voiagiu (1864) si Cucoana Chirita
in balon (1874).

Farmecul si rezistenta in timp a pieselor din 1850 si 1852 se datoreaza vervei


inepuizabile a autorului, care imagineaza scena comica dupa scena, apelind
atit la procedee exterioare mai simple (qui pro quo-uri, travestiuri, comicul de
miscari si de limbaj), cit si la unele subtilitati ale studiului de caracter. Dupa
cum a indicat inca Alphonse Royer si a demonstrat apoi cu lux de amanunte
Charles Drouhet, cucoana Chirita a avut drept model personajul comediilor lui
Maillot si Aude, Mme Angot, iar piesele care o pun in scena au asimilat si
sugestii din Moliere sau din diferite texte ale teatrului bulevardier francez de
la mijlocul veacului al XlX-lea. Acestea nu reprezinta insa decit o canava,
careia Vasile Aleesandri i-a dat o substanta autentic romaneasca, atit prin
detaliile de mediu si intriga, cit si, mai ales, prin limbaj si mentalitatea pe
care acesta o concretizeaza.

Cele doua piese care o au drept protagonista pe cucoana Chinta sustin in cea
mai mare masura reputatia actuala de comediograf a lui Vasile Aleesandri (cu
toate ca si alte texte ar merita si ar putea li revalorificate), Miluta Gheorghiu
jucind in travesti (pe urmele traditiei inaugurate de M. Millo) si Draga Olteanu
fiind actorii care au contribuit cel mai mult la mentinerea lor in repertoriu.