Sunteți pe pagina 1din 1

n pustia Carantaniei

Dumnezeu a fcut totul pentru mntuirea noastr, aceasta nensemnnd ca noi s ne dedm lenei, pentru c a
fcut Dumnezeu totul din partea Sa, anume: S-a micorat pe Sine i S-a fcut om adevrat, ntru totul asemnnduse nou, afar de pcat, ca s ne arate crarea cu lucrul i cu persoana Sa. Deci, cei ce vrem s ne mntuim, avem
a merge i noi toi aceeai cale, toat. Din buze muli l urmeaz pe Domnul, dar cnd s treac prin moartea de pe
cruce - desvrita lepdare de sine - muli se dau napoi. Toi acetia ntrzie pe cale. Rmai n urm de fric sunt
destui n toate veacurile i vremile, dar mai ales n vremile noastre, temndu-se ca nu cumva din cauza credinei
s-i primejduiasc viaa aceasta. Noi ns s zicem: unde e fericirea aceea, s cdem i noi n primejdia n care a
czut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn c
nu suntem vrednici.
E bine de observat c Iisus Hristos, ntrupat n om adevrat, a biruit pe
diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; cci cu puterea de Dumnezeu, ca
fulgerul l-a aruncat din Ceruri. Iisus a venit s se lupte cu diavolul, ca
om adevrat, ntruct numai aa ne putea mpinge la toat ndrzneala
ct trebuie. Cu biruina Sa, Mntuitorul ne-a nvat i pe noi
meteugul rzboirii, ne-a dat cunotina i ne-a dat puterea. El este
modelul de lupt ct ine crarea. Mntuitorul de aceea a venit, ca s
sfrme lucrurile satanei i s surpe stpnirea lui n care inea pe
oameni. Astfel, cnd L-a ispitit, n Pustia Carantaniei, ca s fac din
pietre pini, cci flmnzise, El, l-a btut cu Scriptura zicnd: "Scris este
c nu numai cu pine va tri omul, ci cu orice cuvnt a lui Dumnezeu"!
Dar diavolul n-a renunat la lupt, ci L-a ispitit iari cu strlucirea
tuturor mpriilor pmntului - cu slava puterii politice - zicnd
Domnului: "ie i voi da toat puterea i strlucirea ei, cci mie-mi este
dat i o dau cui vreau. Deci, dac Tu te vei nchina mie, (toat puterea
i strlucirea ei) toat i-o dau ie". Ci rspunznd Iisus, l-a btut grind
din Scriptur: "Scris este, Domnului Dumnezeului tu s I te nchini i
numai pe El s-l slujeti". Cnd s-a vzut diavolul btut din Scripturi, a
luat i el Scriptura, ns diavolete, deoarece mintea lui fiind nebun,
strmb nelesul oricrui cuvnt, de vreme ce el nu st n adevr, ci n minciun. Aa, l duse pe Iisus pe aripa
templului din Ierusalim, zicndu-I: "Dac eti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunc-Te n rp, cci este scris c ngerilor Si
va porunci pentru Tine, ca s Te pzeasc i Te vor ridica pe mini, ca nu cumva s Te izbeti cu piciorul de vreo
piatr". Atunci Iisus i-a tiat scurt ispita aceasta, rspunzndui: "Scris e n lege s nu ispiteti pe Domnul Dumnezeul
tu". i dup ce sfri toat ispita, diavolul se duse de la El pn la o vreme. Semn c a mai venit i sub alt form."
Cu prietenie,
Irina Adriana Cooveanu

S-ar putea să vă placă și