Organizația Națiunilor Unite (ONU)

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din
lume. Fondată la 24 octombrie 1945 după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state
membre. Sediul central al organizaţiei este situat în New York.
ONU a fost creată tocmai pentru a se remedia „defectele” în funcţionarea Societăţii
Naţiunilor ( creată după prima conflagraţie mondială) şi pentru definirea unei noi ordini
internaţionale. Se solicită ONU să acţioneze atât în planul asigurării păcii şi eliminării forţei
din relaţiile internaţionale, cât şi pentru asigurarea dezvoltării economice, sociale şi cultural-
umanitare.
Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Naţiunilor Unite.
Atrocităţile celui de- al Doilea Război Mondial şi genocidurile au determinat ca noua
organizaţie să prevină tragedii similare in viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un
cadru legal pentru a lua in considerare si a lua hotărâri asupra violarilor drepturilor omului.
Organizaţia Naţiunilor Unite obligă toate statele membre sa promoveze "respect
universal pentru, si observarea drepturilor omului" şi să ia "măsuri impreună şi separate" în
această privinţă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deşi nu legală, a fost adoptată de
Adunarea Generală in 1948 ca un standard comun de realizare pentru toţi. Adunarea de obicei
are în vedere probleme legate de drepturile omului.
Organizaţia Naţiunilor Unite şi diferitele agenţii ale sale joacă un rol important în
implementarea şi respectarea principiilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Un
astfel de caz este sprijinul acordat de organizaţie ţărilor ce se află în tranziţie spre democraţie.
Asistenţa tehnică în realizarea alegerilor libere şi corecte, îmbunătăţirea structurilor judiciare,
revizuirea constituţiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului şi transformarea mişcărilor
armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în lume.
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate
documentele pe suport hârtie sau "on-line" , sunt traduse în aceste şase limbi. În funcţie de
anumite circumstanţe, unele conferinţe şi documente de lucru sunt traduse doar în engleză,
franceză sau spaniolă.
Scopurile ONU, stipulate în Carta ONU sunt:
a) „ Să menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop, să ia măsuri colective
eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi să
înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului
internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter
internaţional care ar putea duce la o violare a păcii .
b) Să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului
egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare, şi să ia oricare alte
măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale.
c) Să realizeze cooperarea internaţională, rezolvând problemele internaţionale cu caracter
economic, social, cultural sau umanitar, promovând şi încurajând respectarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,
limbă sau religie.
d) Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor spre atingerea acestor
comune. ”
Se observă aşadar dimensiunile cuprinzătoare ale scopurilor date ONU , de aceea s-a pus
problema unor priorităţi ale acestora. Ca atare, ONU a ridicat procesul de decolonizare, în
centrul politicii sale aflându-se autodeterminarea popoarelor şi eliminarea politicii de
apartheid. După evenimentele sângeroase petrecute pe continentul negru, dar nu numai,
preocuparea permanentă a ONU, vizează dezvoltarea economică.
Planul activităţii politice a organizaţiei este tot mai cuprinzător, fiind determinat de
complexitatea problemelor din acest domeniu-tensiuni interetnice, conflicte armate, încetarea
războiului rece şi cucerirea de noi pieţe ori zone de influenţă.
Carta ONU stipulează expres că, fiind organizaţie interstatală, are la bază şi funcţionare
principiul egalităţii suverane a membrilor săi şi nici o dispoziţie din Cartă nu poate să
autorizeze organizaţia pentru a interveni în problemele interne ale statelor membre.
Carta ONU obligă statele membre să-şi rezolve divergențele pe cale paşnică, reglementând
expres interzicerea folosirii forţei.

Sistemul ONU este format din şase organe principale, precum şi organisme şi instituţii
specializate. Cele şase organe principale sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de
Justiţie şi Secretariatul.
Adunarea Generală - denumită și parlament mondial, este principala instituție
deliberativă. În Adunarea Generală, există reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat
are drepturi egale de vot. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.
Calitatea de membru se acorda tuturor statelor " iubitoare de pace" care acceptă
obligaţiile conţinute în Cartă şi sunt capabile şi dispuse să îndeplinească aceste obligaţii.
Adunarea Generala poate discuta orice probleme sau situaţii care intră în sfera de competenţă
a Cartei şi poate face recomandări membrilor săi, Consiliului de Securitate sau membrilor
organizaţiei şi consiliului. Ea poate, de asemenea, discuta orice problemă referitoare la
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi poate adopta rezoluţii.
Carta O.N.U. conţine o dispoziţie care împuterniceşte Adunarea Generală să-şi adopte
propriile ei reguli de procedură.
Adunarea Generală primeşte şi analizează rapoarte din partea altor organe şi
organisme ONU şi a Secretarului General al organizaţiei mondiale. Alege cei 10 membri
nepermanenţi ai Consiliului de Securitate şi pe unii membri ai Consiliului de Tutelă.
Împreună cu Consiliul de Securitate, dar votând independent, alege membrii Curţii
Internaţionale de Justiţie. De asemenea, numeşte Secretarul General al ONU, la recomandarea
Consiliului de Securitate. Aprobă bugetul organizaţiei mondiale.
Activitatea se desfăşoară în plen sau pe comitete. Pentru aprobarea rezoluţiilor este
necesar un cvorum de 1/2 din membri, în comitete de 1/3 iar pentru probleme importante
specificate în Cartă este de 2/3.
Forma de lucru în care Adunarea Generală îşi exercită atribuţiile o constituie sesiunile.
Sesiunile anuale ordinare încep în cea de-a treia marţi a lunii septembrie la sediul organizaţiei,
stabilindu-se tot acum şi durata desfăşurării lor. Pe lângă sesiunile ordinare, Carta a prevăzut
şi posibilitatea întrunirii unor sesiuni extraordinare, care sunt convocate în termen de 15 zile
de la primirea unei cereri în acest sens de către secretarul general din partea Consiliului de
Securitate sau a majorităţii membrilor organizaţiei.
În responsabilitatea Adunării Generale se află șase comisii, corespunzătoare
domeniilor majore, precum: Comisia I (securitate şi dezarmare), Comisia a II-a (economico-
socială), Comisia a III-a (social-umanitară), Comisia a IV-a (politică specială), Comisia a V-a
(financiar-bugetară), Comisia a VI-a (juridic).

Consiliul de Securitate - are răspunderea primordială pentru menţinerea păcii şi

securităţii internaţionale. Consiliul de Securitate este compus din cinci membri permanenţi
(China, Federaţia Rusă, Franţa, Marea Britanie şi SUA) şi zece membrii nepermanenţi, dintre
care cinci sunt aleşi în fiecare an de Adunarea Generală. Membrii nepermanenţi sunt aleşi
conform distribuţiei geografice echitabile: 5 din grupurile regionale african şi asiatic, unul din
grupul regional est-european, doi din grupul regional latino-american şi caraibian şi doi din
grupul regional vest-european.
Consiliul de Securitate îşi stabileşte propriile reguli de procedură. Fiecare membru al
Consiliului trebuie să fie reprezentat în permanenţă la sediul organizaţiei. Carta a prevăzut şi
şedinţe periodice la care statele pot fi reprezentate printr-un membru al guvernului sau alt
reprezentant special desemnat. El se întruneşte în sedinţe ori de câte ori este convocat de
preşedintele sau, la sesizarea oricărui membru al organizaţiei, a Adunării Generale sau dacă
secretarul general atrage atenţia Consiliului asupra unei situaţii care pune în primejdie pacea
şi securitatea internaţională.
Pentru a fi adoptate, deciziile Consiliului au nevoie de cel puțin 9 voturi, dar acestea
nu pot fi adoptate dacă unul din membri permanenți se opune prin “veto”. Când apare o
amenințare la pacea internațională, Consiliul organizează o întrunire a părților implicate și
garantează neutralitatea asistenței la întrevederi. Consiliul poate trece la măsuri extreme, dacă
anumite state nu respectă programele de pace, instituind sancțiuni comerciale sau trimițând
forțe armate de menținere a păcii(“căștile albastre”) în zonele cu astfel de probleme. Au
existat cazuri cand Consiliul a autorizat acțiuni militare pentru oprirea unor conflicte: atacarea
obiectivelor militare din Iraq, ca urmare a invaziei Iraq-ului asupra regiunilor Kuwait,
Somalia, Rwanda si Haiti.
În structura Consiliului de Securitate se mai află comitetele permanente (comitetul de
experţi privind regulile de procedură, comitetul pentru reuniuni în afara cartierului general,
comitetul privind admiterea de noi membri, grupuri de lucru ad-hoc, Comitetul Militar,
comitetele de sancţiuni, Comitetul pentru Operaţiuni de Menţinere a Păcii, comisiile pe
diverse problematici, tribunalele internaţionale, alte organisme.

Consiliul Economic și Social - are rolul de a coordona activitatea economico – socială

a ONU. ECOSOC este compus din 54 de state membre. Membrii sunt aleşi de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite pentru un termen de trei ani. Președintele este ales pentru un
termen de un an dintre puterile mici şi mijlocii reprezentate în ECOSOC. ECOSOC se
întruneşte o dată pe an, în luna iulie pentru o perioadă de patru săptămâni.
Deciziile sunt adoptate prin majoritatea simplă a membrilor votanţi. Sesiunile
ECOSOC sunt organizate în fiecare an în luna iulie, alternativ la Geneva şi la New York. În
subordinea ECOSOC se afla diverse comisii sau comitete specializate cu o componenţă
limitată, cum ar fi: Comisia ONU pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Statistică,
Comisia pentru Populaţie, Comisia privind Combaterea Traficului, Consumului şi Abuzului
de Stupefiante, Comitetul pentru Resurse Naturale, etc.
ECOSOC iniţiază studii şi analize privind economia mondială, problematica socială,
culturală, educaţia şi sănătatea la nivel internaţional şi face recomandări în legătură cu aceste
probleme Adunării Generale, membrilor ONU şi agenţiilor specializate.

Curtea Internațională de Justiție - cunoscută și sub numele de Curtea Mondială sau

CIJ, este principalul organ judiciar al ONU, rezolvând legal disputele între statele membre și
oferind opinii celorlalte instituții ONU. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga.
Este constituită din 15 judecători, aleși de Adunarea Generală și de Consiliul de
Securitate. Procesele disputate la Curtea Mondială se fac numai între state. Judecători servesc
pentru termeni nouă ani şi poat fi realeşi pe o perioadă de până la două mandat. Alegerile au
loc o dată la trei ani, cu o treime din judecătorii pensionaţi (în funcţie şi, eventual, pentru re-
alegere) de fiecare dată, pentru a asigura continuitatea în instanţa de judecată.
În cazul în care un judecător moare în funcţie, practica, în general,este de a se alege un
judecător de aceeaşi naţionalitate pentru a finaliza termenul. Nu pot fi doi judecători din
aceeaşi ţară. În conformitate cu articolul 9, în calitate de membri ai Curţii se presupune că
reprezintă "principalele forme de civilizatie si principalele sisteme juridice ale lumii". În
esenţă, acest lucru a însemnat dreptul comun, dreptul civil şi legea socialistă (acum, legea
post-comunistă).
Articolul 2 din statut prevede că toţi judecătorii ar trebui să fie aleşi, indiferent de
naţionalitatea acestora din rândul "persoanelor de caracterul moral ridicat", care sunt fie
calificate pentru cele mai înalte funcţii jurisdicţionale în statele lor de origine sau sunt
cunoscute ca avocaţi cu suficientă competenţă în dreptul internaţional. Independenţa judiciară
este tratată în mod special cu articolele 16-18. Judecătorii CIJ nu sunt în măsură să deţină
orice alt post, şi nici nu pot acţiona în calitate de avocat. În practică, membrii Curţii au
propriile lor interpretări a acestor reglementări. Acest lucru le permite să se implice în afara
de arbitraj şi în posturile profesionale, atât timp cât nu există nici un conflict de interese. Un
judecător poate fi demis doar cu votul unanim al celorlalţi membri ai Curţii. În ciuda acestor
prevederi, independenţa judecătorilor CIJ a fost pusă la îndoială. De exemplu, în timpul
cazului cu Nicaragua, SUA a emis un comunicat, sugerând că acesta nu a putut prezenta
materiale sensibile la Curtea din cauza prezenţei unor judecători din blocul comunist.
Judecători pot emite hotărâri comune sau separate despre propriile lor opinii. Deciziile şi
avizele sunt în majoritate, şi, în caz de divizare egală, votul preşedintelui devine decisiv.
Judecători pot, de asemenea, emite avize separate.
Articolul 31 din Statut stabileşte o procedură prin care judecătorii ad-hoc, stai pe
controversate cazuri în faţa Curţii. Acest sistemul permite oricărei părţi la un caz contencios
de a numi un judecător la alegerea lor (de obicei, de naţionalitatea acestora), în cazul în care
un judecător de cetăţenie nu este deja pe bancă. Judecătorii Ad-hoc participă pe deplin în caz
şi la deliberări, împreună cu judecătorii permanenţi. Astfel, este posibil ca la un singur caz să
delibereze peste şaptesprezece judecători. Acest sistem ar putea părea ciudat, în comparaţie cu
instanţele din procesele interne, dar scopul ei este de a încuraja statele să-şi prezinte cazul în
faţa Curţii. Judecătorii ad-hoc, de obicei, (dar nu întotdeauna) votează în favoarea statului,
care i-a numit şi, astfel îşi anulează reciproc votul.
Aşa cum se menţionează la articolul 93 din Carta ONU, toţi ce 192 membri ONU sunt
parte a statutului Curţii de Justiţie. Non-ONU, membrii pot, de asemenea, deveni parte la
statutul Curţii, în temeiul articolului 93 alineatul (2) procedura. De exemplu, înainte de a
deveni membru al Naţiunilor Unite, Elveţia a folosit această procedură, în 1948 să devină
parte; Nauru de asemenea, a devenit parte în 1988. O dată ce un stat este parte la statutul
curţii, are dreptul de a participa cu cazuri în faţa Curţii. Cu toate acestea, calitatea de parte la
Statut nu dă automat jurisdicţie Curţii asupra litigiilor care implică aceste părţi. Problema de
competenţă este considerată în două tipuri de cazuri: aspecte controversate şi avizele.

Consiliul de Tutelă - Consiliul de Tutelă şi-a suspendat activitatea în urma câştigării

independenţei de către ultimul dintre cele unsprezece teritorii aflate sub tutelă (Palau), la 1
octombrie 1994. Cu toate acestea, capitolele care vizează acest Consiliu nu au fost nici până
astăzi şterse din Carta ONU (Capitolele XII şi XIII). Au existat unele voci care cereau
însărcinarea acestui organ cu noi activităţi, eventual cu administrarea aşa numitelor failed
states, ceea ce nu s-a făcut însă până acum.

Secretariatul - lucrează pentru cele 5 organe amintite anterior și le administrează

programele. Acest organ este responsabil de activitatea practică zilnică a ONU. Secretariatul
este prezidat de Secretarul General.

Sistemul ONU cuprinde 15 agenţii specializate: Organizaţia Internaţională a Muncii,

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
Ştiinţă şi Cultură, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Grupul Băncii Mondiale (alcătuit din
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Societatea Financiară Internaţională,
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor
şi Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii), Fondul
Monetar Internaţional, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, Organizaţia Maritimă
Internaţională, Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor, Uniunea Poştală Universală,
Organizaţia Meteorologică Mondială, Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale,
Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare Industrială, Agenţia Internaţională a Energiei Atomice.

ONU rămâne dincolo de o organizație bine structurată, cu investiții foarte mari,

expresia umanității, a păstrării valorilor morale, a prețuirii vieților omenești, exponentul unui
grad de civilizație ridicat cu care umanitatea trebuie să îmbrățișeze secolul XXI.