UNIVERSITATEA DE STAT ALECU RUSSO DIN BLI

FACULTATEA DE LITERE

REFERAT la tema IDEALISMUL ESTETIC

PLATONICIAN la PROBLEME
FILOZOFICE ALE DOMENIULUI

Grupa EG15Z
Student: Rusu Cristina

Profesor: Diana Vrabie

BLI, 2015
n perioada dnti a filzofiei greceti nu gsim nici o urm de estetic. Aceast problem era
cosmogonic. Ceea ce preocupau pe toi filozofi era pricipiul explicativ al lumii, a fiinilor
nensufleite i nsufleite, n fine a unitii i totalitii lucrurilor. Astfel, numai de la Platon se
ncepe a se da oarecare ateniune problemei frumosului.
Opera lui Platon concepia sa psihologica

Celebrele Dialoguri reprezint aplicarea metodei dialectice de gndire, de aceea pare

ca Platon se contrazice pe sine sau pe interlocutorii si, ori nu are clara o concepie asupra lumii;
este posibil ca aceasta concepie sa se fi schimbat n cursul vieii sale sub influena nenumaratelor
evenimente n care a fost implicat, sub influena celor pe care i-a cunoscut, dar este posibil de
asemenea ca aceste aparente contraziceri sa fie chiar gandirea sa in continua interogare, cautare,
negare si revalorizare.
Personajele Dialogurilor sunt de cele mai multe ori reale, fie alti filosofi ai epocii, fie aproape
omniprezentul sau mentor, Socrate, fie unele imaginare. S-a spus ca ceea ce Platon pune pe seama
lui Socrate nu ar fi fost niciodata rostit de acesta, dar spiritul lui se simte continuu, fostul elev
omagiindu-l prin opera sa. Concepia despre suflet a lui Platon era ca si la pitagoreici aceea ca
sufletul e nemuritor, el transmigrand in mai multe corpuri.
Partea raionala a sufletului este cauza refleciei, a deliberarii, a intelegerii; partea senzuala a
sufletului este cauza poftei de a mnca, a satisfactiei sexuale, iar partea pasional este cauza
curajului, a placerii a durerii, a supararii. Pornind de la centru, sufletul cuprinde corpul din toate
partile, in cerc, el e compus din elemente si e impartit in intervale armonioase, formeaza doua
cercuri legate intre ele, dintre care cel interior formeaza cele sapte cercuri, cercul interior este cel al
identitatii, iar cel de-al doilea este al alteritatii.
Divinitatea este cauza intregii creaii, considera Platon, deoarece binele este facator de bine, prin
nsasi natura sa, universul este cel mai frumos lucru pentru ca seamana cu divinitatea. Universul e o
fiinta insufleit, creat dup asemanarea fiinei inteligibile, dar ca sa fie perfect, a fost creata i
faptura celorlalte animale. Divinitaile sunt de natura focului ca i sufletul, ele nu au corporalitate,
iar vieuitoarele sunt, dupa mediul in care traiesc, zburatoare [aer], acvatice [apa], terestre [pamant],
inzestrate cu corporalitate si suflet in acelasi timp. Ceea ce trebuie s faca orice fiina este s se
identifice cu divinitatea, pentru aceasta fiind necesare virtutea, fora, sntatea, simuri bune,
bogaia, neamul ales i buna reputaie. A fi bun implic i a fi frumos.
Universul este unic, creat perfect i perceptibil simurilor, nelimitat, sferic, ca i cel care l-a
creat, nepieritor ca i divinitatea. Universul conine totalitatea corpurilor care exist, puse ntr-o
ordine perfect, care ne d posibilitatea de a le cunoate. Unicitatea, acel element fundamental al
pitagoreicilor, se multiplica; totodata el consider ca i Heraclit ca totul curge continuu, fiind deci in
schimbare. Nu poate s admita nsa, trecerea unei idei in contrariul ei, tot asa cum nu poate concepe
ca doua propozitii contrarii pot fi adevarate in acelasi timp. Separarea lucrurilor sensibile, vizibile
de cea a ideilor, lumea inteligibila nu inseamna ca exista doua lumi, ci una numita kosmos. Lumea
ideal este modelul acestei lumi unice, care e imaginea, copia ei. Ideile nu sunt perceptibile
sensorial, sunt incolore, intangibile, fara contur, dar au fiinta autentica doar lucrurile sensibile nu
sunt, exist fr s fie.
Mareia filosofiei lui Platon este dat de faptul c a reuit s disting fiina de existen,
limitele filosofiei sale constnd n faptul c le-a separat. Dac nu ar fi folosit miturile, dialogul, spun
unii gnditori, ar fi elaborat o logica mai complex, ca disciplina a cunoaterii, dect cea aristotelica.
Abia in zilele noastre tiintele au devenit capabile s transforme efectiv existena natural sa
sociala, s-o faca pe msura intentiilor, ideilor umane. Dar nca nu s-a renunat la realitatea ideala
moral, politic, estetic, perfeciunea fiind i azi, n sens mai mult sau mai puin figurat un atribut
al divinitatii.
Iubire platonic
Cel mai tulburator mit rmane cel al androginului, nsotind gndirea multor umaniti preocupai n
mod firesc s defineasca iubirea. Astfel Platon relateaza mitul fiinei perfecte, brbat i femeie n
acelai timp, cu patru brae, patru picioare, cu doua capete; pe acea fiina i zeii o invidiau, de aceea
au separate-o, facandu-i pe cei doi care au rezultat sa se caute continuu pn se gsesc; aceasta fiina
se numea androgin. nsa n urma discuiilor dintre personajele lui Platon se ajunge la idei

contradictorii: pe de o parte se glorifica aceasta iubire pur, n care se obtine cea mai inalta
perfectiune, pe de alta parte se neaga implicarea trupeasca, de unde expresia iubire platonica in sens
de iubire ideala, neimplinita fizic.
Teoria frumosului la Platon
Pentru Platon, ceea ce este frumos, nu poate fi ceea ce exist numai di ntmplare, ci ceva ce
exist pretutindeni, n toate locurile i timpurile.
Frumosu, pe scurt, dup Platon , nu este dect o idee, ce apare numai n mintea acelora ce
tiu a se desface de lumea aceasta, ce tiua se absorbi n lumea ideilor.
Ideea dominant, care carecterizeaz frumosul n filozofia lui Platon, este aceea a existenei
permanente a frumosului, caracterizat, la rndul su, prin perfeciune i buntate. Ceea ce este
frumos trebuie sa fie etern, perfect i bun. Unde vedem unitate, armonie , perfeciune, sntem
cuprini de iubire, de sentimentul frumosului.
Principiul dar al frumosului este d zeu, deoarece unitatea, buntatea, perfeciunea nu snt
dect nite atribute ale d zeirii.