Vicovanu Mihnea Radu

24.03.2015
AMG Anul III B
Pneumotorax
Pneumotoraxul este rezultatul acumularii de aer
in spatiul dintre plamani si peretele toracic, in asa
numitul spatiu pleural. Cu cat cantitatea de aer
creste, cu atat creste si presiunea exercitata
asupra plamanilor, determinand colapsul
(colabare).
Colapsul impiedica plamanii sa se destinda
adecvat in momentul inspiratiei, determinand
scurtarea respiratiei si junghi toracic.
Pneumotoraxul poate deveni amenintator pentru
viata daca presiunea din torace impiedica
plamanii sa aduca in sange cantitatea adecvata
de oxigen.
Cauze
Pneumotoraxul este determinat, de obicei, de un
traumatism la nivelul toracelui, cum ar fi de
exemplu o fractura costala sau o plaga intepata.
Poate, de asemenea, debuta brusc, fara o cauza

aparenta (pneumotorax spontan).

Pnemotoraxul spontan poate rezulta ca urmare
a afectarii pulmonare determinate de boli, cum ar
fi boala pulmonara obstructiva cronica, astm
bronsic, fibroza chistica si pneumonia. Poate,
aparea, de asemenea si la persoanele fara boli
pulmonare.
Acest lucru se intampla in cazul in care un chist
umplut cu aer se rupe si continutul aerian se
elibereaza in spatiul pleural.
Persoanele fumatoare sunt mult mai
susceptibile de a face pneumotorax spontan, fata
de cele nefumatoare.
De asemenea, cu cat se fumeaza mai multe
tigarete pe zi, cu atat cresc sansele de a face
pneumotorax.
Simptomatologie
Simptomele depind de severitatea
pneumotoraxului. In cazuri minore, nu determina
nici un fel de simptome. In cazurile severe,
simptomele se dezvolta rapid si pot duce
la soc cardiorespirator.
Simptomele includ:
*Dispnee (ingreunarea respiratiei), de la usoara
pana la severa, depinzand de cat de extinsa este
zona de plaman colabata.

*Durere toracica debutata brusc, severa pe

aceeasi parte cu plamanul colabat.
Simptomele se pot agrava daca este schimbata
altitudinea (de exemplu, zborul cu avionul sau
coborarea la adancime).
Diagnostic
In cele mai multe cazuri, pentru diagnostic se
foloseste radiografia toracica. Medicul specialist
poate recomanda, de asemenea, analize sangvine
care masoara nivelul oxigenului din sange.
Tomografia computerizata (CT)
sau ecografia pot fi necesare la diagnosticul
severitatii bolii si la alcatuirea schemei de
tratament.
Tratament
Pneumotoraxul minor necesita doar observarea
bolnavului de catre un medic. In unele cazuri,
poate fi necesar oxigenul, administrat, de obicei,
pe masca faciala.
Cazurile mai severe se tratateaza prin
introducerea unui ac sau a unui tub in cavitatea
toracica. Ambele proceduri elibereaza presiunea
intrapulmonara si permit destinderea adecvata a
plamanilor.

Poate fi necesara si o interventie chirurgicala in

cazul in care, tratamentul initial nu este eficient
sau daca se reinstaleaza pneumotoraxul. Cu toate
acestea, deoarece interventia chirurgicala nu este
lipsita de riscuri, cei mai multi medici specialisti
recomanda aceasta metoda de tratament doar
dupa mai mult de o recidiva a pneumotoraxului.
Riscuri
In cazul unui prim pneumotorax, riscul pentru
recidiva este crescut. Aproximativ toate recidivele
apar in 2 ani de la primul pneumotorax. In
cazul fumatorilor, abandonarea acestui viciu
scade riscul de recidiva.
Pneumotoraxul spontan recidiveaza la 20-30%
din persoanele care nu au boli pulmonare.
Persoanele cu boli pulmonare coexistente au un
risc de 50% pentru recidiva.