VITAMINE

Vitaminele sunt substance organice cu rol biocatalizator, necesare in

cantitati minime funciilor vitale ale organismului. Acestea au primit
denumire dup literele alfabetului latin (A,B,C etc.), dup aciunea
terapeutrica ( antiscorbutica- vitamina C) precum si dup structura
chimica (tocoferol- vitamina E).
Dup gradul de solubilitate vitaminele se impart in:

1.

Vitamine liposolubile
-Vitamina A sau antixeroftalmica;
-Vitamina D sau antirahitica;
-Vitamina E sau tocoferolul;
-Vitamina K sau antihemoragica;

2.
-

Vitamine hidrosolubile
Vitamina Bl, aneurina sau tiamina;
Vitamina B2 sau riboflavina;
Vitamina B3 (PP) sau niacina;
Vitamina B5 sau acidul pantotenic;
Vitamina B6 sau piridoxina (adermina);
Vitamina B7 sau biotina;
Vitamina B9 sau acid folie;
Vitamina Bl2, cobalamina sau factorul antianemic;
Vitamina C sau antiscorbutica;

l.Vitamine liposolubile
l.l.Vitamina A
Sinonime : axeroftolul, antiinfectioasa , vitamina de aparare a
epiteliilor.
Denumire chimica: retinol
Descoperire. A fost descoperita de ctre Hopkins in anul 1912. Cea
mai importanta vitamina A este vitamina Al numita si retinol, dar
exista si vitamina A2 (izomer al vitaminei Al), vitamina A3 si
neovitamina Al, dar si retinal, acid retinoic, precum si diferii izomeri
ai vitaminelor A. Vitamina Al se gaseste in organismul uman, animal si
in petii marini, iar vitamina A2 in petii de apa dulce. Ea intra in
alctuirea rodopsinei sau purpurii vizuali din ochi.

Spre deosebire de altele, vitamina A rezista la fierbere.

Surse. Cele mai bogate surse de vitamina A se gsesc in ficat, unt,
frica, lapte, brnzeturi, smantana, precum si in glbenuul de ou.
Bineinteles cea mai mare cantitate se regsete in untura de peste
unde impreuna cu vitamina D are o aciune complementara.
Untura de peste se folosete in hrana copiilor, cu scopul de a stimula
creterea datorita coninutului in vitamina A.
Provitaminele A sau carotenii se gsesc in alimentele de origine
vegetala, cum ar fi: spanac, varza verde, roii, stevie, urzici, lptuci,
caise, piersici, ciree, ptrunjel, morcovi, dovleac., ardei gras,
gogosari, banane. De asemenea mceele si ctin sunt foarte cautate
pentru coninutul lor bogat de vitamina A. Carotenii se transforma in
vitamina A la nivelul ficatului si al intestinului sub aciunea unor
enzime numite carotenaze, activate de hormonal tiroidian.
Vitamina A se extrage din uleiul de ficat de peste, iar carotenii
din morcovi si alte plante. Este uor distrusa la lumina, de razele
ultraviolete si de oxigen.
Absorbie si metabolism. Absorbia vitaminei A, are loc la
nivelul intestinului subire, sub protecia fierului si a acidului folie.
Aceasta se face foarte repede si complet, atingandu-se in maxim 3-5
ore dup ingestie, fara a fi nevoie de prezenta bilei.
Spre deosebire de vitamina, provitamina este absorbita numai
in prezenta bilei si a lipazei pancreatice, care favorizeaz
transformarea acesteia in vitamina activa; absorbia acesteia este in
proporie de 10-25%.
La aduli vitamina A este absorbita total, iar la nou-nascuti
aproximativ doua treimi.
Eliminarea vitaminei A din organism are loc prin degradare la
nivelul intestinului sau in esuturi.
Rolul vitaminei A. Fiind un factor important al integritii foarte
multor organe si esuturi, vitamina A are o aciune complexa in
organism.
Ajuta la reglarea tensiunii arteriale, a somnului, la buna
funcionare a organelor vizuale, la meninerea sanatatii mucoaselor, a
pielii, a integritii organelor si a aparatului respirator. De asemenea,

calciul si alte minerale, glucidele si grsimile sunt metabolizate cu

ajutorul vitaminei A.
Acidul retinoic si retinolul sunt folosite medicinal ca tratament
de suprafaa pentru acnee si keratosis pilaris. In cosmetica, derivaii
vitaminei A sunt utilizai drept asa-numitele chimicale antiimbatranire vitamina A fiind absorbita prin piele crescnd rata
receptivitii pielii, dnd o cretere temporara in colagen, astfel
determinnd o infatisare mai tanara.
Pentru dezvoltarea normala a organismului, cantitatea necesara
de vitamina A este de 60 U.I./kg in 24 ore. Un adult are nevoie de
5.000 U.I. in 24 ore, insa, nevoia de vitamina creste in funcie de unele
stri fiziologige, cum ar fi: sarcina- 6.000 U.I., lactatie- 8.000 U.I.
La copii cantitatea de vitamina A necesara depinde de varsta,
astfel: copiii sub un an au nevoie de 2.500- 3.000U.I.; de la un an la 7
ani 3.000- 3.500 U.I.; de la 7 la 12 ani 4.000- 4.500 U.I. si de la 15
ani 5.000- 8.000 U.I.
La vrstnici cantitatea necesara de vitamina este similara cu cea a
adultului. Hipoavitaminoza. Daca aportul de vitamina A este
insuficient sau absorbia este deficitara, organismul se epuizeaz si
apare starea de hipoavitaminoza sau avitaminoza. Lipsa acesteia din
alimentaie oprete creterea, micornd totodat femeilor in
perioada fertilitii.
Forma de prezentare: Cutii de 24 sau 100 capsule gelatinoase.
Condiii de pstrare: In locuri uscate si reci. In locuri ferite de copii.
rezistenta organismului la aciunea microbilor. De asemenea, apare si
o atrofiere a epidermului, pielea devinenind aspra. Unghiile sunt mai
puin afectate, totui pot aparea mici striaii transversale si
longitudinale , iar parul devine uscat si friabil.
Legat de carena de vitamina A s-a constatat o serie de
tulburri gastrointestinale, aceasta scazand secreia glandelor
gastrice in special de acid clorhidric, pana la achilie.
La nivelul aparatului visual, lipsa de vitamina daunazeaza
formarii purpurii retiniene si are ca efect lipsa de adaptare a vederii
la intuneric, ceea ce se numete mictalopie. Datorita acestei lipse se
altereaza si distingerea culorilor cunoscuta sub denumirea de
hemeralopie, popular numindu-se "orbul ginilor".

Prevenirea hipoavitaminozei, se face printr-o raie alimentara

bogata in vitamina A si provitamina A, tratamentul facandu-se prin
administrarea de preparate medicamentoase de vitamina pe cale orala
sau parenterala, cel mai bun medicament fiind untura de peste.
Hiperavitaminoza. Excesul de vitamina duce la o intoxicaie cronica ce
poarta numele de hiperavitaminoza A. Dozele prea mari de vitamina A
se manifesta prin slbire, dureri la nivelul gambelor, iritabilitate.
In acest caz se recomanda suprimarea tratamentului cu
vitamina A care se inlocuieste cu doze suficiente de vitamina C, K, D,
Bl, B2 prescrise de ctre medic.
Produse industriale:
VITAMINA A 50000 U.I., capsule gelatinoase
Compoziie: Fiecare capsula conine: 50000 UI Vitamina A.
Proprieti: Vitamina A este un factor important in meninerea
vitalitatii si a catorva funcii in organismul uman. Are activitatea
biologica a retinolului si este eseniala pentru sinteza de rodopsina,
care este un factor important pentru vederea normala crepusculara.
Ea interactioneaza cu variate opsine ale retinei pentru a forma
pigmeni fotosensibili.
Vitamina A joaca un rol major in esuturile mucosecretorii si keratin
secretorii. Deficienta de vitamina A produce metaplazia keratinica a
celulelor epiteliale, putnd rezulta xeroftalmie, keratoza si creterea
susceptibilitii la infecii.
Medicamentul, de asemenea, induce un efect stabilizant la
nivelul diverselor membrane si este necesar pentru creterea normala
a majoritii celulelor corpului, in special cele implicate in creterea
oaselor, reproducere si dezvoltarea embrionului.
Indicaii: Profilaxia si tratamentul semnelor de deficit de
vitamina A cu manifestri ca: hemeralopie, xeroftalmie,
keratomalacie, hiperkeratoza foliculara a pielii.
Dozaj: Profilactic si curativ: 1 - 2 capsule in timpul sau dup
masa.
Precauii: Pacienii care primesc doze crescute de vitamina A
timp indelungat pot prezenta semne de hipervitaminoza. Din cauza

pericolului apariiei malformaiilor congenitale, vitamina A nu este

recomandata in timpul sarcinii sau

1.2.Vitaminele D
Sinonime: vitamina antirahitica
Denumire chimica: ergocalciferol, calciferol.
Structura chimica: ergocalciferol (D2)
Exista mai multe vitamine D, notate de la 1 la 6, cu structura
chimica si aciune fiziologica asemanatoare. Vitaminele din grupul D
se gsesc numai in organismul animal. In plante se gsesc
provitaminele corespunztoare, sterinele, din care sub influenta
radiaiilor ultraviolete se formeaz vitaminele D. Cea mai importanta
dintre sterine este ergosterolul, care se gaseste in cantitate mare in
drojdia de bere si in mucegaiul Claviceps purpureea, care prin
expunere la radiaii ultraviolete se transforma in vitamina activa vitamina D2.
Vitamina D2 este insolubila in apa, solubila in solveni organici.
Este relativ stabila la incalzire si la aciunea oxigenului. Este distrusa
numai la 180o. Este mai stabila in mediu alcalin dect in mediu acid.
Vitamina D3 se formeaz prin iradierea cu ultraviolete a unui
component al sebumului, secretat de piele. Este de culoare alba,
cristalizabila, solubila in grsimi si solveni organici si incalzita la
180s isi pierde activitatea.
Surse. Cele mai bogate produse in vitamina D sunt untura de
peste, ficatul mamiferelor si psrilor. Se gaseste si in lapte, unt,
glbenu de ou. Laptele de vaca si untul obinute vara sunt mai
bogate in vitamina D dect cele obinute iama, deoarece vara aciunea
razelor ultraviolete asupra sterinelor este mai intensa.
Absorbie si metabolism. Absorbia are loc la nivelul intestinului
subire in prezenta bilei si a srurilor biliare , a lipazei biliare, a celei
intestinale si a grsimilor.
De la nivelul mucoasei intestinale, vitamina D este
transportata de snge in diferite organe, cum ar fi: ficatul, rinichii,
plamanii, muchiul cardiac iar cea mai importanta depunere are loc
in piele.

Eliminarea vitaminei D se face pe cale digestiva.

O cantitate redusa este excretata prin bila, dar se reabsoarbe in
totalitate.
Rolul vitaminei D. Cel mai important rol pe care il are vitamina
D este acela ca previne si vindeca rahitismul. Ea menine in organism
echilibrul fosfo-calcic, favoriznd osificarea.
Vitamina D mrete rezistenta organismului fata de infecii si
contribuie la buna funcionare a unor glande cu secreie interna, ca:
tiroida, paratiroidele, hipofiza.
Mai nou s-a descoperit ca vitamina D are si o aciune
antihistaminica , impiedicand in doze mari bronhospasmele de
inhalare de aerosoli care conin histamina.Un alt rol important al
vitaminei D, este acela ca, aceasta contribuie la cresterea nivelului
lipidelor totale sanguine.
Cantitatea de vitamina necesara adultului este de 100 U.I./zi,
fiind asigurata printr-o alimentatie echilibrata si prin expunere la
lumina solara.
La copii, cantitatea de vitamina D necesara variaza in functie de
varsta acestora, astfel: la copii intre 1 si 12 ani sunt suficiente 400 U.I.
sau o lingurita de untura de peste zilnic, peste 12 ani, 800- 1.000
U.I./zi.
Nevoia de vitamina D creste in rahitism, tetanie, spasmofilie,
carii dentare, fracturi, stari infectioase si in tuberculoza cutanata.
Hipoavitaminoza. Lipsa vitaminei D duce la boala numita
rahitism. Aceasta este o boala a copilariei caracterizata prin tulburari
de crestere si calcifiere a osului. Aparitia rahitismului este favorizata
de catre expunerea insuficienta a copilului la lumina soarelui (razele
ultraviolete produc transformarea provitaminei D din piele in
vitamina), alimentatia artificiala, lipsa de aer.
In rahitism, datorita unei lipse de calcifiere, oasele devin moi si
fara rezistenta, deformandu-se, astfel ca oasele lungi, in special cele
ale membrelor inferioare, din cauza greutatii corpului iau forma de
paranteza sau X. Aceste curburi sunt cunoscute sub denumirea de
genu valgum si genu varum. De asemenea la nivelul toracelui se
constata unele modificari datorita carentei de vitamina D si anume,
apare ingrosarea epifizara a coastelor "mataniile costale" toracele
semanand cu cel de gaina.
Din cauza cresterii defectuoase a oaselor, rahiticii raman cu o
statura mai mica si cu un mers leganat.

Tratamentul si prevenirea rahitismului constau in alimentatie

bogata in vitamina D, precum si in expunerea la soare. O alta metoda
de tratament este cura helio-marina, care are o importanta deosebita
pentru copii.
La adult carenta de vitamina D, determina osteomalacie
(inmuierea oaselor) si osteoporoza. Aceste manifestari survin in
special la gravide si batrani.
Hiperavitaminoza. Hipervitaminoza D produce hipercalcemie si
se manifesta prin : agitatie, anorexie, sete, greata, mancarimi, diaree,
nevoia de a urina des etc. In situatii limita, se poate ajunge la
calcinarea ficatului, a vaselor sanguine si a inimii, precum si a
plamanilor, rinichilor si stomacului.
Vitamina D este contraindicata in nefrite, litiaza renala, procese
degenerative cardiovasculare si ateroscleroza.
Produse industriale:
VITAMINA D3 - picaturi orale, solutie 0,45 mg colecalciferol /ml
Fixeaza calciul Vitamina D3 solutie este un medicament care vine in
intampinarea medicilor cu practica pediatrica, in activitatea lor de
prevenire a rahitismului la copii. Prin dozajul foarte bine adaptat
schemelor de prevenire si tratament ale rahitismului (515 U.I.
vitamina D3 picatura) si prin certificarea stabilitatii produsului pe
parcursul a 30 de zile de la prima deschidere a flaconului, Vitamina
D3 solutie previne riscul supradozajului. Astfel, permite administrarea
a 1 picatura/zi, in conditii optime de siguranta si eficacitate, la copiii
sanatosi intre 0 si 18 luni (schema de prevenire). Vitamina D3 solutie
este recomandata si pentru tratamentul osteomalaciei (5x3 picaturi/zi)
si pentru conservarea masei osoase in osteoporoza (2-6 picaturi/zi).
1.3.Vitamina E
Sinonime: vitamina fertilitatii
Denumire chimica: tocoferol
Descoperire. Vitamina E a fost izolata din germenii de grau de
catre Evans si Emerson in anul 1936.
Vitamina E, sau vitamina fertilitatii, exista in natura sub trei
forme: a (alfa), b (beta) si g (gamma) - tocoferol dintre care cel mai
active este alfa-tocoferol. Vitamina E este o substanta solubila in
metanol, alcool etilic si acetona, cu aspect de ulei vascos, galbui. Este
rezistenta la caldura si sensibila fata de razelele ultraviolete si oxigen.
Surse. Vitamina E este sintetizata numai de regnul vegetal. Se
gaseste in semintele cerealelor (grau, porumb, ovaz), in legumele
proaspete (salata verde, mazare verde). In semintele oleaginoaselor
apare sub forma de a, b si g - tocoferoli. Sub forma de provitamine, se
afla in fructele intens colorate.
Alimentele de origine animala care contin cantitati importante

de vitamina sunt: ficatul, pestele, slanina, iar cantitati mai reduse se

gasesc in lapte, unt, oua.
Rolul vitaminei E. Avand proprietati antioxidante, tocoferolul
patrunde in membrana celulelor in vederea neutralizarii radicalilor
liberi, care ar putea slabi cea mai importanta linie de aparare a
celulei.
Vitamina E intervine in functionarea normala a glandelor
sexuale, in buna dezvoltare a fatului si in formarea si functionarea
normala a sistemului muscular si nervos.
Conform rezultatelor unor cercetari recente, functia
tocoferolului mai intervine si in prevenirea aterosclerozei, a maladiilor
cardiace, in formarea cataractei si in imbatranirea rapida a tuturor
tesuturilor.
Cantitatea necesara de vitamina pentru adult este de 25-30
mg/zi si poate fi asigurata in general de o ratie alimentara echilibrata.
Sarcina si lactatia cresc nevoile de vitamina E.
Hipoavitaminoza. Insuficienta de vitamina E in alimentatie duce
la tulburarea functiei sexuale, glandele seminale degenereaza, iar la
femei produce sterilitate. De asemenea provoaca boli ale muschilor si
nervilor, iar cantitatea de colesterol in sange creste. La adulti lipsa
vitaminei produce si o discreta scadere a duratei de viata a globulelor
rosii.
Pentru prevenirea carentei de tocoferol se recomanda o dieta
alimentara bogata in vitamina si, in caz de nevoie, administrare
medicamentoasa comform indicatiilor medicului.
Vitamina E se administreaza in cazuri de avorturi spontane si in
distrofiile neuro-musculare.
Hiperavitaminoza. Tocoferolul, nu este un preparat toxic. In
cazul administrrii dozelor mari, poate aprea o stare provizorie de
greaa, meteorism, diaree, iar la unele persoane poate creste
tensiunea arteriala.
Produse industriale:
VITAMINA E FORTE, caps.
Prezentare farmaceutica: Capsule gelatinoase coninnd
vitamina E 100 mg (flac. cu 25 buc.); fiole a 1 ml soluie uleioasa
injectabila coninnd vitamina E 30 mg sau 300 mg (cutie cu 5 buc.).
Aciune terapeutica: Factor vitaminic considerat ca trofic pentru
aparatul genital, musculatura striata si tesutul nervos; are proprieti
antioxidante fata de grsimi, cu protejarea vitaminei A si a acizilor

grai nesaturati.
Indicaii: Fenomene carentiale in sindroame de malabsorbtie,
boala fibrochistica a pancreasului, sprue, la nou-nascuti prematuri;
avort, sterilitate, tulburri funcionale si trofice de menopauza,
distrofii musculare, colagenoze si fibrozite, boala Dupuytren, miopie
evolutiva, enurezis, unele anemii la copii, angina de piept, arterita
obliteranta, tromboflebite, ulcere varicoase (ca medicatie adjuvanta),
afeciuni reumatice inflamatorii.
Mod de administrare: Oral, 100-300 mg/zi (ffactionat);
intramuscular, 30- 300 mg/zi (mai mult in arterite - pana la 600 mg).
Reacii adverse: Dozele mari pot provoca diaree si dureri
abdominale.
Contraindicaii: Alergie la vitamina E. Vitamina E poate creste
efectul hipoprotrombinemiant al anticoagulantelor cumarinice (risc de
hemoragii).

1.4.Vitamina K
Sinonime: antihemoragica
Denumire chimica: fitomenadiona, filochinona, famochinona
Descoperire. Vitamina K a fost descoperita in anul 1920, de
ctre cercettorul danez, Henrik Dam, numele fiindu-i data de ctre
acesta in anul 1935 tinandu-se seama de proprietatea importanta pe
care o are, si anume, aceea de a coagula sngele
(Koagulationvitamin). Este o vitamina indispensabila vieii, rezistenta
la cldur, dar nu si la lumina, sensibila la oxidani, aer poluat,
radiaii si raze X, aspirina, biseptol, penicilina, neoxazol, kanamicina.
In funcie de origine, vitamina K se clasifica in: vitamina K1
(filochinona) care se gaseste in vegetalele verzi, K2 (famochinona)
aflata in alimentele de origine animala si K3 (menadiona) conine
produi sintetici, farmaceutici
Surse. Vitamina K1 (filochinona) se gaseste in: spanac,
mazare,morcov, cartofi, porumb, ptrunjel, urzici, varza, salata,
conopida, kiwi, fructe de ctin, fragi, cereale si in unele uleiuri
vegetale.;
Vitamina K2 (famochinona) se gaseste in: ficat de porc,
glbenu de ou, lapte de vaca, untura de peste, brnzeturi fermentate,

soia.
Absorbie si metabolim. Vitamina K este absorbita la nivelul
intestinului subire, in prezenta srurilor biliare, daca mucoasa
intestinala si funcia hepatica sunt normale. Transportul acestei
vitamine se face pe cale sanguina ducandu-se la diferite organe. Mici
cantitati se depun in ficat, muchi, splina, aceste rezerve acoperind
nevoia organismului maxim o saptamana.
Eliminarea vitaminei K se realizeaz prin ficat.
Necesarul de vitamina pentru un adult este de 2mg/zi.
Rolul vitaminei K. Cel mai important rol pe care vitamina K il
are, este acela ca intervine in procesul de coagulare al sngelui. Pe
langa acest rol esenial, vitamina ajuta la meninerea sanatatii oaselor,
a cicatrizrii rnilor, funcionarii ficatului, in diferite tulburri
hepatice (icter, hepatita), urticarie, precum si in refacerea
organismului dup antibiotice
Hipoavitaminoza. Carena de vitamina K, apare la nou-nascuti
prin lipsa florei intestinale, deoarece placenta nu laa sa treaca dect
o cantitate mica de vitamina din sngele mamei la fat. De asemenea in
momentul folosirii indelungate de antibiotice sau sulfamide, precum si
a uleiului de parafina apare o inhibare si distrugerea florei intestinale
Lipsa de vitamina duce si la tulburri ale coagulrii sngelui,
aparand hemoragii spontate la nivelul pielii (hematoame), mucoaselor
( epistaxis- scurgere de snge din nas), hematurie.
Tratamentul in scop profilactic, consta intr-o alimentaie bogata
in produse care conin vitamina K, iar in cazul administrrii de
sulfamide sau antibiotice se recomanda respectarea stricta a
indicaiilor medicului.
Produse industriale:
FITOMENADION, fiole
Compoziie: lml soluie apoasa coloidala conine 10 mg
fitomenadiona (Vitamina Kl).
Aciune terapeutica: Fitomenadiona este un antihemoragic cu
aciune specific antagonista anticoagulantelor de tip cumarinic
(Dicumarol, Trombostop etc.). Stimuleaz sinteza protrombinei si

factorilor coagulrii (VII, IX si X). Dup 3-8 ore de la administrare,

protrombina creste suficient pentru producerea hemostazei. Aciunea
fitomenadionei este mai rapida, mai intensa si mai prelungita dect a
celorlalte vitamine K.
Farmacocinetica: Fitomenadiona se concentreaz in ficat unde
realizeaz un depozit limitat, suficient pentru cateva saptamani.
Metabolizarea se face rapid si eliminarea se face prin bila si urina.
Indicaii: Hipoprotrombinemia congenitala sau consecutiva
admi-nistrarii unor preparate de tip cumarinic; carena de Vitamina K
din insuficienta hepatica si icterul obstructiv; tulburrile de absorbie
intestinala dup tratament oral de lunga durata cu antibiotice,
sulfamide sau salicilati; intoxicaiile cu warfarina; boala hemoragica a
nou-nascutului.
Dozare si mod de administrare: Aduli: in urgente cu risc letal se
administreaz intravenos, foarte lent, 2-10 mg/zi; in intoxicaia acuta
cu cumarinice se pot injecta pana la 40 mg/zi; curativ - intra-muscular,
5-40 mg/zi. Nou-nascuti si sugari cu boala hemoragica: profilactic,
intramuscular 0,5-2 mg/zi sau oral 1-2 mg/zi; curativ, intramuscular 12 mg/zi.
Contraindicaii: Intoleranta la fitomenadiona (atentie la
simptomele de soc).
Precauii: Hipoprotrombinemia din bolile hepatocelulare
rspunde slab sau nu rspunde la tratament cu fitomenadiona;
prudenta in administrarea la nou- nascuti si sugari.
Reacii adverse: Injectarea intravenoasa rapida poate provoca:
sudoratie, congestia fetei, senzaie de constricie toracica, dispnee,
cianoza, tahicardie, colaps vascular periferic, sau chiar accidente
letale; la nou-nascuti, in cazuri rare, tratamentul poate cauza hiperbilirubinemie; la pacienii cu afeciuni hepatice, injectarea intramusculara repetata poate duce la modificri locale cutanate si
subcutanate.
Sarcina si alaptare:Se poate administra in sarcina si alaptare,
respectnd dozajul de mai sus.
Interaciuni medicamentoase: Soluia injectabila de
fitomenadiona nu se amesteca cu alte soluii injectabile sau
perfuzabile.

Supradozare:Simptome: anemie hemolitica, methemoglobinemie,

tulburri hepatice si renale.
Forma de prezentare: Cutii cu 5 fiole a cate 1 ml.
Condiii de pstrare: La adapost de lumina, inghet si temperaturi
peste 25C.
2.Vitamine hidrosolubile
Vitaminele B
Termenul de vitamina B a fost introdus la inceputul secolului XX
pentru a denumi factorul carential al bolii beri-beri.
Astzi se tie ca nu este vorba despre o vitamina B, ci de un
complex de vitamine, ce au urmtoarele particularitati comune:
proveniena (drojdia de bere); solubilitatea in apa;
rolul nutriional fundamental, in activitatea metabolismului celular;
Vitamina B se gaseste in cantitati suficiente in alimentaia
raionala si corect preparata. Unele vitamine B sunt sintetizate de
ctre organism. Vitaminele B participa la procesele de oxidoreducere,
la metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, intervin in funciile
sistemului nervos si a unor glande endocrine.
2.1.Vitamina Bl
Sinonime: vitamina antiberiberi, factor antinevritic
Denumire chimica: tiamina
Descoperire. Primele cercetri privind vitamina B1 au fost fcute pe
puii de gaina( 1896-1897), de ctre Eijkman acesta aratand ca in
taratele de orez exista factorul esenial a crui lipsa din alimente
produce la om boala denumita beri-beri, nestiind insa, ca acesta este o
vitamina. Abia in anul 1911, Casimir Funk a izolat-o din taratele de
orez dandu-i numele de vitamina, nume atribuit apoi tuturor
reprezentanilor acestei clase. Mai trziu, in anul 1936, a fost
sintetizata de ctre Williams si s-a constatat ca din punct de vedere
chimic vitamina B1 este constituita din unirea a doi nudei, unul
tiazolic (nucleu care conine sulf, de unde si denumirea de tiamina) si
celalalt pirimidinic.
Tiamina este un produs alb cristalizat, cu miros caracteristic,
stabil in aer, foarte solubil in apa si insolubil in grsimi. Este

sintetizata de bacterii si de plante. Se extrage si din drojdia de bere.

Surse. Vitamina Bl se gaseste in cantitati importante in tarata
de gru si orez, embrionii gramineelor, in organele interne ale
animalelor (ficat, rinichi, inima). Cea mai mare cantitate de timina se
regsete in drojdia de bere proaspata si mai ales uscata.
Flora intestinala (flora microbiana colibacilara, bacilii
fermentaiei lactice, bacilul bifidus si unele levuri) sintetiteaza de
asemenea vitamina Bl, dar in cantitati insuficiente fata de nevoile
organismului,.
Absorbie si metabolim. Reinerea maxima a vitaminei Bl are loc
la nivelul intestinului subire. Pentru absorbia ei, acidul clorhidric al
secreiei gastrice constituie un factor esenial; in absenta lui, tiamina
este distrusa de bila, de sucul pancreatic si de substanele alcaline.
Dup ce vitamina B1 este absorbita, aceasta este transportata
de ctre plasma in esuturi sub forma libera sau combinata. La nivelul
ficatului si al rinichiului tiamina sufer un proces de fosforizare,
transformandu-se in carboxilaza, forma sub care se depoziteaz.
Corpul omului conine 30-100 mg de vitamina Bl, organele cele mai
bogate fiind inima, creierul, ficatul.
Eliminarea tiaminei are loc pe cale renala.
Rolul vitaminei B1. Vitamina B1 este necesara bunei funcionari
a sistemului nervos central si mai ales al celui periferic. Ea joaca un
rol insemnat in mecanismul umoral al excitaiei nervoase impreuna cu
acetilcolina. Pe langa acest rol important, tiamina mai are si unul
nutritiv al miocardului, motiv pentru care se numete "vitamina
inimii".
Tiamina contribuie la funcionarea normala a aparatului digestiv, prin
meninerea tonusului musculaturii si a peristaltismului acestuia. De
asemenea, participa la sinteza proteinelor si este necesara dezvoltrii
intestinale.
Vitamina Bl are o aciune antagonista vitaminei A si de
protejare a vitaminei C. Ea favorizeaz depunerea de glicogen in ficat,
fiind in corelaie cu insulina.
Cantitatea necesara de vitamina Bl pentru un adult este 1-2
mg/zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg de vitamina Bl/zi si pe

msur ce acetia cresc si cantitatea de tiamina pe zi creste,

apropiindu-se de cea a adultului.
La femeile insarcinate sunt necesare circa 2,5mg/zi, iar in timpul
lactatiei 2,5 -3mg/zi. Ridicarea cantitatii de vitamina, este
recomandata si in unele stri patologice ale sistemului nervosca:
nevrite, polinevrite, tulburri ale metaOObolismului.
Hipoavitaminoza. Carena de vitamina B1 se manifesta prin
tulburri nervoase , scderea capacitatii de munca fizica, si
intelectuala, a memoriei, iritabilitate, insomnie, tulburri cardiace,
ameeli.
Forma cea mai severa a carenei de vitamina Bl se manifesta
prin boala numita Beri beri, care la noi se intalneste destul de rar.
Tratamentul carenei vitaminice consta in alctuirea unei raii
alimentare bogate in vitamina Bl. Pentru folosirea ca medicament a
vitaminei Bl, chiar daca aceasta nu este toxica, este necesara o
prescripie medicala.
2.2.Vitamina B2
Sinonime: vitamina hidrosolubila de cretere
Denumire chimica: riboflavina
Descoperire. In 1879 Blyth identifica in lapte o substana de
culoare galbena pe care o numete lactocrom. In anul 1933 aceasta
este izolata, iar in anul 1935 este sintetizata de ctre Kareer.
Denumirea de riboflavina a fost data de ctre Comisia de chimie si
farmacie.
Vitamina B2 se prezint sub forma de ace fine, de culoare
galben- portocalie, cu gust amar, este termostabila (rezista si la 120
de grade C), solubila in apa si alcool, cu solubilitate crescut in
mediul alcalin. Este foarte sensibila la lumina.
Surse. Vitamina B2 este foarte raspandita in regnul vegetal si
animal. Produsele de origine vegetala bogate in riboflavina, sunt
legumele verzi(spanac, mazare, lptuci, fasole verde, ardei gras),
nucile, prunele uscate, caisele uscate, strugurii.
Sursele principale de origine animala bogate in vitamina, sunt:
ficatul, splina, rinichiul, carnea de peste, icrele, branza, laptele.

Cea mai mare cantitate de vitamina B2 se afla in drojdia de

bere. In cantitati reduse aceasta este sintetizata si de flora intestinala.
Absorbie si metabolim. Vitamina B2 este reinuta in organism
la nivelul mucoasei intestinului subire, apoi, pe calea venei poate
ajunge in circulaia sanguina si este depozitata in ficat, rinichi si in
musculatura activa.
In esuturile organismului apare atat sub forma de riboflavina
libera cat si sub forma de flavoproteine sau coenzime.
Eliminarea riboflavinei are loc pe cale renala si cale digestiva,
iar in cantitati mici eliminarea se face prin transpiraie.
Rolul vitaminei B2. Vitamina B2 este unul din constituientii celulari
eseniali care actioneaza sub forma de combinaie proteica in
fenomenele de respiraie celulara si intervine in procesle de
dehidrogenare. De asemenea, este un factor important al creterii,
fiind o componenta principala a unor enzime cu rol fundamental in
funcionarea organismului
Sub forma pura, joaca un rol important in mecanismul vederii,
alaturi de vitamina A. Este necesara bunii funcionari a epidermului, a
epiteliului digestiv si a celui respirator, iar in metabolismul
proteinelor, are rol important, mai ales in sinteza hemoglobinei.
Cantitatea de vitamina B2 necesara adultului este de 1,83
mg/zi, femeia gravida are nevoie de 2,5 mg/zi si in timpul lactatiei 3
mg/zi, iar sugarul de minim 0,4-0,5 mg/zi.
Hipoavitaminoza. Carena de vitamina B2, legata in principal de
o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un
consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale
mucoaselor. Organele de simt sufer si ele: scade acuitatea vizuala si
auditiva, cu diminuarea cmpului vizual si dificulti de vedere la
lumina slaba.B2 declaneaz si apariia unor tulburri psihice
manifestate printr-o emotivitate crescut, scderea tonusului
muscular, tremuraturi, ameeli si a unor tulburri digestive
manifestate prin inapetenta si eliminarea de fecale bogate in grsimi
nedigerate (steatoree).
La sugar provoac oprirea creterii.
Profilaxia avitaminozei B2 se face printr-o raie alimentara
care sa aiba si produse care conin aceasta vitamina,.in raport cu

necesitile organismului cat si prin tratarea afeciunilor care

produc manifestrile lipsei acesteia.
Hiperavitaminoza. Nu se cunoate existenta unei
hiperavitaminoze B2.
Produse industriale:
VITAMIN B COMPLEX , sirop
Compoziie: Fiecare 5 ml conin: Vitamina Bl: 5 mg; Vitamina
B2: 2 mg; Nicotiamida: 20 mg; Vitamina B6: 2 mg; Panthenol: 3 mg.
Aciune terapeutica: Vitaminele B sunt implicate in
metabolismul glucidic, lipidic si proteic. Asocierea acestor vitamine
are un efect tonic asupra sistemului nervos si a funciei
gastrointestinale; stimularea apetitului si a digestiei; combaterea
iritabilitatii si a asteniei.
Indicaii: Beri-beri, sub-beri-beri, pelagra; pentru profilaxia si
tratamentul deficitului de vitamine aparut dup terapia cu antibiotice
sau chimioterapice; necesar crescut de vitamine in convalescenta
unor boli infectioase (boli tropicale), parazitare, diaree sau perioade
de efort, cretere, sarcina; polinevrite si nevrite de diverse cauze;
tulburri cardiovasculare asociate cu deficitul de Vitamina B1;
disgravidie.
Mod de administrare: Aduli: 2-3 linguri de sirop pe zi. Copii: 12 linguri de sirop pe zi. Copii mici: 1/4-1/2 linguri de sirop de 2-3
ori/zi. Siropul poate fi diluat prin amestecare cu apa, suc de fructe
etc.
Atentie! Coloraia galbena a urinei se datoreaza Vitaminei B2.
Forma de prezentare: Flacon cu 125 ml sirop.
2.3. Vitamina B3
Sinonime: vitamina PP Denumire chimica : niacina
Descoperire. A fost descoperita iniial in contextul cutrii unui
tratament pentru vindecarea pelagrei. In 1937 carena acestei
vitamine a fost recunoscuta oficial drept cauza a pelagrei.
Vitamina PP este stabila la lumina , la cldur si la oxidare.

Surse. Principalele surse de vitamina B3 sunt: carnea (rinichii,

ficatul), pestele, cerealele, drojdia de bere si ciupercile.
Hipoavitaminoza. Carena de vitamina PP, descrisa sub numele
de pelagra, este rara si este rezultata fie prin aporturi alimentare
insuficiente, fie din interaciuni medicamentoase (unele
antituberculoase si antiparkinsoniene). Ea se traduce prin oboseala,
pierdere a apetitului, prin tulburri cutanate, digestive, psihice si
hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de
vitamina B3.
Hiperavitaminoza. Acidul nicotinic, administrat in cantitati mari este
toxic.
2.4.Vitamina B5
Sinonime: factor hepatic , pantetonatul de calciu
Denumire chimica: acidul pantotenic
Acidul pantotenic a fost numit astfel dup cuvntul grecesc
pantoten care semnifica peste tot, deoarece acest acid este
omniprezent in natura. In grupa vitaminelor solubile in apa si
sintetizate de plantele verzi si multe alte microorganisme, vitamina B5
este cea care ajunge in esuturile animalelor care le consuma, mai
ales in ficat si oua. Acidul pantotenic este un component important al
coenzimei A, o substana care ajuta organismul sa elimine toxinele
provenite din insecticide si medicamente.
Acidul pantotenic este o substana uleioasa, alb-galbuie,
solubila in apa si etanol, cu gust amar. Vitamina B5 este stabila la aer
si la lumina, dar instabila la cldur. Pierderile maxime la prelucrrile
culinare sunt de cea 50%. Efecte negative asupra ei au si conservarea
produselor, aciunea cofeinei, a sulfamidelor, somniferelor, alcoolului.
Surse. Alimentele ce conin vitamina B5 sunt: drojdia de bere,
organele de vita, cerealele integrale, arahidele, lptiorul de matca,
somonul, glbenuul de ou, ciupercile, conopida, legumele verzi.
Rolul vitaminei B5. Are rol in metabolismul celular si, impreuna
cu alte vitamine, contribuie la dezvoltarea energiei provenite din
glucide, grsimi si proteine. De asemenea, participa la meninerea
strii de sanatate a aparatului digestiv, a ficatului si a epiteliilor,
intervine in procesele de cretere, in prevenirea apariiei dermatitelor
(bolilor de piele), incetineste imbatranirea, stimuleaz activitatea

diferitelor glande si sporete producia de hormoni a suprarenalelor.

Necesarul zilnic de vitamina B5 este de 5-15 mg. Copiii trebuie sa
consume intre 3-8 mg, adolescenii si adulii intre 10-15 mg. Studiile
recente recomanda 30-50 mg/zi. Folosirea terapeutica a vitaminei B5
poate ajunge la 100 mg/zi.
Hipoavitaminoza. Carenele de vitamina B5 apar in situaii
excepionale, cnd denutritia este considerabila. In cazurile mai
uoare, pot aparea simptome precum: stresul, senzaia de oboseala
permanenta, insomnie ce altemeaza cu somnolenta, dermatita, greaa,
hipoglicemie.
Hiperavitaminoza. Nici un efect toxic nu e cunoscut.
2.5. Vitamina B6
Sinonime: adermina, vitamina antidermatoasa
Denumire chimica: piridoxina
Descoperire. Vitamina B6 a fost descoperita in 1939 de Harris
si Folker si, pe baza constituiei sale chimice a fost denumita
piridoxina. Piridoxina este o baza cristalina sub forma de pulbere,
incolora, cu gust amar solubila in apa si alcool, sensibila la lumina.
Fiind solubila in apa este rezistenta la fierbere pastrandu-se aproape
in totalitate.
In grupul vitaminelor B6 exista trei substane cu acelai efect:
piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. Cei doi derivati-piridoxalul si
piridoxamina- sunt naturali, iar piridoxina poate fi sintetica.
Surse. Vitamina B6 se gaseste in alimente de origine animala
cum ar fi, rinichiul, splina, ficat, inima, creier, lapte si de origine
vegetala in, gru, porumb, taratele acestora, sfecla, varza, struguri,
mere, portocale, coacaze, agrie, prune.
Vitamina B6 poate fi sintetizata si de flora intestinala.
Absorbie si metabolim. Vitamina B6 reprezentata de cei trei
factori cu aciune vitaminica (piridoxina, piridoxalul, piridoxamina), se
incorporeaz rapid, daca se gaseste sub forma libera, la nivelul
intestinului. Forma legata cu proteinele este inghitita numai dup ce a
fost hidrolizata.
In snge se gaseste predominant sub forma legata, ca piridoxal-

fosfat sau piridoxamin-fosfat, fiind transportata de acesta la toate

organele si esuturile, unde participa in formarea a unor numeroase
enzime si la metabolismul unor substane de o importanta deosebita.
Cea mai mare cantitate de vitamina B6 este depozitata in ficat.
Eliminarea piridoxinei are loc prin urina.
Rolul vitaminei B6. Aceasta vitamina este necesara la sinteza
hemogoblinei, la incorporarea fierului in molecula si la formarea
globlulelor roii.
In reglarea activitatii nervoase are o atribuie importanta.
Astfel, la nivelul sinapselor din sistemul nervos central, prin
decarboxilarea acidului glutamic in prezenta vitaminei, se formeaz
acidul gama-aminobutiric care diminueaz intensitatea proceselor de
excitaie, favoriznd instalarea proceselor de inhibiie.
Piridoxina intervine in metabolismul acizilor grai nesaturati si
contribuie la scderea colesterolului, impiedicand depunerea sa in
pereii arterelor. De asemenea, vitamina B6 previne si vindeca
tulburrile hepatice si musculare.
Cantitatea de vitamina necesara adultului este de 2-4 mg/24h.
Pentru femeile insarcinate cantitatea necesara este de 5-6mg/24h.
Hipoavitaminoza. Pana in prezent nu se cunoate o
hipoavitaminoza B6 pura, ci o polihipoavitaminoza, asa incat
multiplele tulburri care apar ca dermite, eczeme, anemii, nu pot fi
atribuite exclusiv lipsei de vitamina B6
Carena provocata de piridoxina, se manifesta prin capacitatea
sczut de aparare a organismului, prin dureri abdominale, greutate
la efort muscular.
Produse industriale:
VITAMINA B6, comprimate
Compoziie: Comprimate coninnd clorhidrat de piridoxina
0,250 g. Fiole coninnd clorhidrat de piridoxina 0,050 g/2 ml,
respectiv 0,250 g/5 ml.
Aciune farmacoterapeutica: Vitamina B6 (piridoxina) face parte
din vitaminele grupului B, ce se gsesc in drojdia de bere si in
anumite vegetale. Ea joaca un rol important in metabolismul acizilor
aminati si al grsimilor. De aceea, piridoxina are un rol activ in
schimbrile tisulare, mai ales in ceea ce privete tesutul hepatic,
sistemul nervos, piele si organele hematopoietice.

Indicaii: Anemii aplastice si eritroblastice; anemii hipocrome

rezistente la tratamentul cu fier; granulopenie de origine toxica sau
medicamentoasa; afeciuni ale sistemului nervos central cu etiologie
arteriosclerotica sau encefalitica; tratamentul preventiv si curativ al
polinevritelor de origine toxica sau medicamentoasa, mai ales cea
hidrazidica; crampe, hipertonie musculara, miopatie, acrodinie;
vrsturi, mai ales gravidice, postanestezice sau
postroentgenterapice; tremuraturi idiopatice, senile sau de origine
toxica, boala Parkinson, parkinsonism arteriosclerotic; etilism acut;
afeciuni ale pielii ca: dermatita seboreica, acnee, dermite uoare
postroentgeniene; boala arteriosclerotica cu diferite localizri.
Mod de administrare: Aduli: doze de 50-250 mg zilnic, timp de
15-20 zile, administrate per os sau in injecii (intramusculare,
intravenoase). Copii: doze de 20-50 mg, dup varsta si gravitatea
cazului.
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate coninnd
250 mg vitamina B6. Cutii cu 5 fiole de 2 ml coninnd 50 mg vitamina
B6. Cutii cu 5 fiole de 5 ml coninnd 250 mg vitamina B6. Cutii cu
100 fiole de 2 ml sau 5 ml coninnd 50 sau 250 mg vitamina B6 pe
fiola.
Condiii de pstrare: La adapost de lumina.
Combinaii:
MAGNE-B6, drajeuri, soluie buvabila
Drajeuri:
Magneziu lactat dihidratat
Piridoxina clorhidrat (vitamina B6)
Excipienti
1 drajeu conine 48 mg Mg (1,97 mmoli)
Soluie buvabila:
Magneziu lactat dihidratat

Compoziie:_______________________________
____________________________________________

470 mg
5 mg
q.s. ad 1 drajeu

186 mg

Magneziu pidolat
936 mg
Piridoxina clorhidrat (vitamina B6)
10 mg
Excipienti
q.s. ad 10 ml
1 fiola conine 100 mg Mg (4,12 mmoli).
Indicaii: Carenele de magneziu izolate sau asociate. In cazul carenei
asociate de calciu, se recomanda tratarea deficitului de magneziu
inaintea celui de calciu.

Contraindicaii: bsolute: Insuficienta renala grava (clearance-ul

creatininei mai mic de 30 ml/min). Levodopa (vezi 'Interaciuni').
Relative: Chinidina.
Precauii: Pentru copiii sub 6 ani este adaptata soluia buvabila.
Sarcina si alaptare: Utilizarea magneziului in timpul sarcinii se va
face numai in carenele de magneziu confirmate. Experiena clinica pe
un numr de sarcini suficient de mare nu a relevat efecte mutagene
sau feto-toxice ale magneziului. Datorita trecerii in laptele matern, se
va evita utilizarea magneziului in timpul alaptarii.
Reacii adverse: Eventuale manifestri diareice sau dureri
abdominale.
Interaciuni: Asocieri contraindicate: Levodopa: activitatea levodopa
este inhibat de vitamina B6. Se va evita orice aport de piridoxina
daca levodopa nu este asociata cu inhibitori de dopa-decarboxilaza
periferica. Asocieri nerecomandate: Chinidina: creterea
concentraiilor plasmatice ale chinidinei, cu risc de supradozare
(diminuarea excreiei renale a chinidinei prin alcalinizarea urinei).
Posologie, mod de administrare: Drajeuri - rezervate adulilor si
copiilor peste 6 ani: Aduli: 6 pana la 8 drajeuri pe zi.Copii peste 6 ani
(20 kg): 1 0 - 3 0 mg/kg corp/zi (0,4 - 1,2 mmol/kg corp/zi) sau 4 pana
la 6 drajeuri pe zi. Doza zilnica va fi divizata in 2 - 3 prize,
administrate in timpul meselor cu un pahar mare cu apa. Tratamentul
se va intrerupe la normalizarea magneziemiei. Soluie buvabila:
Aduli: 3 fiole pe zi. Copii si sugari peste 10 kg (aproximativ 1 an): 10 30 mg/kg corp/zi (0,4 - 1,2 mmol/kg corp/zi), sau 1 pana la 3 fiole pe
zi. Doza zilnica va fi divizata in 2 - 3 prize, administrate in timpul
meselor, dup diluare intr-o jumtate de pahar cu apa. Fiolele de
Magne-B6 pot fi deschise fara pila.
Pentru a deschide fiola, prindei vrful acesteia cu un ervet si rupeti1 ntoarcei deasupra paharului si rupeti celalalt capat. Tratamentul
se va intrerupe la normalizarea magneziemiei.
Supradozare: In cazul unor doze masive exista risc de sindrom anuric.
Tratament: rehidratare si forarea diurezei.
Forma de prezentare: Cutie cu 50 drajeuri in blister. Cutie cu 10 fiole

a 10 ml soluie buvabila. Informaiile si sfaturile urmtoare va sunt

adresate de ctre specialitii din industria farmaceutica, profesionitii
din sanatate si de ctre organizaia consumatorilor din Frana:
Magneziul este un element mineral prezent in mod obinuit in toate
celulele corpului uman. El este indispensabil vieii celulelor. El
regleaz in special influxul nervos si contracia musculara. Magneziul
este furnizat organismului de alimentaie. Un deficit de magneziu
poate sa apara atunci cnd alimentaia este dezechilibrata, de
exemplu in cazul unor regimuri alimentare foarte restrictive, sau in
anumite situaii, cum ar fi: efort sportiv intens, sarcina, cretere,
stres, tratamentul cu anumite medicamente diuretice. Deficitul de
magneziu are drept consecina o cretere a excitabilitii celulelor
nervoase si musculare, ceea ce conduce la manifestri neplcute, cum
sunt: crampe musculare, nervozitate, dificulti de adormire, stri de
oboseala tranzitorii. Asocierea mai multora dintre aceste manifestri
evoca un deficit de magneziu. Din acest motiv, un medicament
coninnd magneziu v-a fost prescris de ctre medicul dvs. sau v-a
fost recomandat de ctre farmacistul dvs. Daca tulburrile persista in
ciuda tratamentului cu magneziu, adresati-va medicului dvs.
Semnalai sistematic medicului dvs., ca si farmacistului dvs.,
medicamentele pe care le luai deja, inainte ca ei sa va prescrie un
tratament, sau sa va elibereze un medicament. Medicul si farmacistul
dvs. cunosc bine medicamentele. Nu ezitati sa le cerei sfatul.
VITAMINA B6
Compoziie: Comprimate coninnd clorhidrat de piridoxina
0,250 g. Fiole coninnd clorhidrat de piridoxina 0,050 g/2 ml,
respectiv 0,250 g/5 ml.
Aciune farmacoterapeutica: vitamina B6 (piridoxina) face parte
din vitaminele grupului B, ce se gsesc in drojdia de bere si in
anumite vegetale. Ea joaca un rol important in metabolismul acizilor
aminati si al grsimilor. De aceea, piridoxina are un rol activ in
schimbrile tisulare, mai ales in ceea ce privete tesutul hepatic,
sistemul nervos, piele si organele hematopoietice.
Indicaii: Anemii aplastice si eritroblastice; anemii hipocrome
rezistente la tratamentul cu fier; granulopenie de origine toxica sau
medicamentoasa; afeciuni ale sistemului nervos central cu etiologie
arteriosclerotica sau encefalitica; tratamentul preventiv si curativ al
polinevritelor de origine toxica sau medicamentoasa, mai ales cea
hidrazidica; crampe, hipertonie musculara, miopatie, acrodinie;
vrsturi, mai ales gravidice, postanestezice sau
postroentgenterapice; tremuraturi idiopatice, senile sau de origine
toxica, boala Parkinson, parkinsonism arteriosclerotic; etilism acut;
afeciuni ale pielii ca: dermatita seboreica, acnee, dermite uoare

postroentgeniene; boala arteriosclerotica cu diferite localizri.

Mod de administrare: Aduli: doze de 50-250 mg zilnic, timp de
15-20 zile, administrate per os sau in injecii (intramusculare,
intravenoase). Copii: doze de 20-50 mg, dup varsta si gravitatea
cazului.
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate coninnd
250 mg vitamina B6. Cutii cu 5 fiole de 2 ml coninnd 50 mg vitamina
B6. Cutii cu 5 fiole de 5 ml coninnd 250 mg vitamina B6. Cutii cu
100 fiole de 2 ml sau 5 ml coninnd 50 sau 250 mg vitamina B6 pe
fiola.
Condiii de pstrare: La adapost de lumina.
2.6. Vitamina B7
Sinonime: vitamina H, coenzima R,
Denumire chimica: biotina
Descoperire. Vitamina B7 a fost izolata in anul 1936 de ctre Kogl si
Tonnis din ou, iar in 1940 din ficat de ctre Vigneaud, ambele cu
proprieti asemanatoare. Cele doua substane au fost denumite alfa-,
respectiv beta-biotina, prima gasindu-se in glbenu, a doua in ficat.
Biotina cristalizeaz in ace fine, albe, care se topesc la 232-235sC,
descompunandu-se. Este uor solubila in apa, stabila la cldur,
rezistenta la acizi si baze, dar sensibila la aciunea alcoolilor.
Surse. Vitamina B7 provine din alimentaie: drojdie de bere, came,
creier, inima, ficat si rinichi, glbenu de ou, produse lactate, lapte,
anumite legume, cerealele integrale, porumbul, melasa, ppdie, nuci,
ciuperci, spanac, roii, morcovi, dar ea mai este sintetizata parial si
de ctre flora intestinala.
Absorbie si metabolism. In natura biotina se gaseste legata de o
proteina, iar in intestine este separate prin hidroliza. Incorporarea are
loc la nivelul intestinului subire si este vehiculata de snge in
organism mai ales la ficat, creier si piele.
Eliminarea vitaminei are loc prin urina si fecale.
Rolul vitaminei B7. Ajuta la degradarea acizilor grai, glucozei,
aminoacizilor, intervine in sinteza acizilor grai si a proteinelor,
stimuleaz creterea parului si intarzie caderea acestuia, impiedica
incaruntirea prematura si calmeaza durerile musculare.

Hipoavitaminoza. Probabilitatea ca organismul sa sufere de carena

de biotina este practic nula, cu excepia incapacitatii genetice de a
absorbi aceasta vitamina. Pierderea apetitului, oboseala, apariia unor
dermatite semnaleaz aceasta carena.
Reaciile clinice si de laborator dispar dup administrarea a 150
micrograme de biotina zilnic, timp de 5-6 zile.
Hiperavitaminoza. Luata in doze mari, vitamina B7 sau H nu este
toxica.

2.7. Vitamina B9
Denumire chimica: acid folie
Descoperire. In anul 1931 Wills a extras din drojdia de bere o
substana care s-a dovedit ca are activitate asupra anemiei
macrocitare. Ulterior a fost semnalata si in frunzele verzi de spanac,
fapt pentru car e a fost numita acid folie (folium= frunza).
In anul 1947 Johnson arata ca acidul folie este identic cu acidul
pteroilglutamic.
Vitamina B9 se prezint sub forma de cristale galben-portocalii care,
incalzite la 200sC, se descompun fara a se topi.
Surse. Acidul folie se gaseste in lamai, banane, ficat, rinichi,
oua, drojdie de bere si in unele bacterii, ca de exemplu Bacillus
subtilis.
Absorbie si metabolism. Vitamina B9 este vehiculata de snge
in ficat acesta fiind considerat ca si depozit temporar.
Rolul vitaminei B9. Acidul folie stimuleaz formarea globulelor
roii si albe. Are o atribuie importanta in sinteza acizilor nucleici, a
proteinelor precum si in creterea si reproducerea celulara. Previne
apariia cancerului la plamani, colon si uter si protejeaz ftul de
anomalii congenitale care pot afecta creierul si coloana vertebrala.
Vitamina B9 participa la formarea acidului clorhidric in stomac
si prin aceasta stimuleaz pofta de mancare.
Necesarul de vitamina B9 este de 150- 200pg, iar la gravide acesta
creste la 400 pg pe zi

Hipoavitaminoza B9. Carena de vitamina B9 provoac apariia

unei anemii cu hematii imature de dimensiuni mari (macrocitara,
megaloblastica). Concomitent, pierderea puterilor se asociaza cu
scderea numrului de globule albe, apariia inflamatiei limbii
(glosita).
Lipsa acidului folie mai apare si la sugari, in diferite boli
intestinale, la alcoolicii cirotici, in miofibroza, carcinom.
La bolnavii cu stri de carena este necesara o cantitate medie
de 50-100
pg/zi.
Produse industriale:
ACID FOLIC , drajeuri
Compoziie: Drajeuri coninnd 5 mg acid folie.
Aciune terapeutica: Vitamina din complexul B, indispensabila
pentru eritropoieza normala; corecteaz anemiile megaloblastice prin
deficit de acid folie.
Indicaii terapeutice: Anemie macrocitara nutriionala, anemie
macrocitara de sarcina, sprue, sindrom megaloblastic al copiilor mici.
Contraindicaii si reacii adverse: Folosit singur in anemia
pernicioasa, provoac rspuns hematopoietic, dar nu impiedica
fenomenele degenerative spinale (este obligatorie asocierea cu
ciancobalamina); utilizarea inadecvata poate intarzia stabilirea
diagnosticului si instituirea tratamentului corect in anemiile
megaloblastice. Administrarea per os poate fi rareori urmata de
manifestri alergice care cedeaza la intreruprea tratamentului. Nu se
administreaz la persoanele peste 60 de ani, la care ar putea stimula
evoluia unui eventual proces neoplazic latent.
Interaciuni medicamentoase: Nu se asociaza cu sulfamide.
Mod de administrare: 5-30 mg/zi.
Forma de prezentare: 30 drajeuri.
Condiii de pstrare: A se feri de cldur, lumina si umiditate.

2.8. Vitamina B12

Sinonime: ciancobalamina
Formula chimica: C63H88CoN14014P
Descoperire. A fost izolata in 1948 din ficat si din culturile de
Streptomyces griseus, sub forma de cristale de culoare roie. B12 se
gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ
stabila la cldur si la aer dar mai sensibila la lumina si la radiatiie
ultraviolete precum si la acizi si baze, rezista la 120sC
Surse. Cobalamina, se gaseste in cantitati mici in alimentele de
origine animala, cum ar fi: ficatul, rinichii, creierul, splina, muchii,
pestele, oule si laptele.
Produsele de origine vegetala sunt lipsite total de vitamina B l2. De
asemenea flora intestinala elaboreaz cantitati mari de vitamina, dar
acestea nu se pot folosi, deoarece la nivelul colonului factorul
intrinsec care permite incorporarea vitaminei lipsete.
Absorbie si metabolism. Vitamina B12 din alimente se inghite la
nivelul jejunului impreuna cu factorul intrinsec al lui Castle secretat
de mucoasa gastrica si numai in prezenta acestuia. Acesta se unete
cu vitamina B12 si formeaz factorul antipemicios sau antianemic ce
trece in snge, care il vehiculeaz la esuturi, in special la ficat,
rinichi, splina, creier, plamani.
Important este faptul ca vitamina B12 nu se afla in esuturi, in plasma,
si in ser sub forma libera, ci sub forma legata.
Daca factorul Castle lipsete atunci, vitamina din alimente se elimina.
In cazul in care apar tulburri de absorbie intestinala, absorbia
vitaminei nu are loc. De asemenea, inglobarea cobalaminei mai poate
fi impiedicata si de parazii intestinali aflai in prima parte a
intestinului, unde are loc procesul de captare.
Eliminarea vitaminei B12 se face prin fecale. In stare normala urina
nu o conine.
Rolul vitaminei B12. Aciunea vitaminei nu este inca complet
cunoscuta, insa ceea ce se tie este faptul ca vitamina B12 are o
aciune anabolica in metabolismul proteinelor si al lipidelor, de unde
rezulta rolul important pe care il are in mecanismului de cretere si
inmultire celulara. Asa se explica de ce aceasta vitamina este
contraindicata in boli canceroase deoarece stimuleaz creterea
tumorilor.
Cobalamina exercita si o aciune de protecie fata de supraincarcarea
grasa a ficatului prin rolul pe care il joaca in sinteza colinei.
Vitamina B12 intervine in mod activ in eritropoeza, favoriznd
procesele de maturare si de eliberare in circulaie a eritrocitelor.
Indirect, contribuie la creterea eritroblastelor, fiind un factor ajuttor
in sinteza acidului dezoxiribonucleic si a cromoproteinelor.

mpreuna cu acidul folie, vitamina B12 participa la sinteza

hemoglobinei. Mduv osoasa galbena sub influenta vitaminei B12
este nlocuita cu mduv hematogena.
Necesarul de vitamina B12 este considerat a fi de 15-30 pg/zi,
din care se considera ca se resorb 2-5 pg/zi.
In timpul sarcinii, mai ales in prima ei perioada, necesarul de
vitamina este crescut deoarece ftul are nevoie de aceasta pentru
dezvoltarea lui. De asemenea, sugarii si copiii au nevoie de o cantitate
suplimentara de vitamina, intrucat aceasta are un efect stimulator
asupra creterii fiziologice normale a organismului.
Hipoavitaminoza. Carena de vitamina B12 apare prin aport
insuficient a acesteia, din cauza absentei factorului intrinsec Castle,
precum si prin inhibarea florei intestinale in urma administrrii
prelungite de antibiotice.
Simptomele lipsei de cobalamina sunt: digestive (inapetenta,
greuri, diaree) si generale (astenie).
O carena severa duce la anemie Biermer, numita si anemie
pernicioasa. Ea se carecterizeaza prin lipsa de maturizare a
hematiilor, datorita insuficientei sintezei factorului anteanemic
(Castle) la nivelul mucoasei gastrice.
Anemia Biermer este de fapt un sindrom carential complex
consecutiv unei gastrite sau anaclorhidrie, in urma careia nu se
utilizeaz nici proteinele, nici vitaminele din grupul B si uneori nici
vitamina PP.
Prin tratament cu vitamina B12 se constata o evoluie rapida a
tuturor hematiilor.
Produse industriale:
VITAMINA B12, fiole
Compoziie: Fiole de 1 ml cu 50 meg sau 1 000 g
ciancobalamina.
Aciune farmacoterapeutica: Vitamina B12 sau ciancobalamina,
obtinuta din culturi de streptomyces, este considerata ca factorul
extrinsec al lui Castle. Vitamina B12 are un rol important in
metabolismul general. Prin aciunea sa anabolica in metabolismul

protidic, ea este un factor de cretere. Fiind un agent important in

procesele de transmetilare si participnd la formarea metioninei si
colinei, ciancobalamina este un factor lipotrop. Vitamina B12 este un
factor specific antipemicios, care actioneaza la nivelul celulelor
maduvei osoase si al celulelor hepatice. Ea participa la sinteza acizilor
nucleici, la formarea eritroblastelor si, in general, a tuturor celulelor.
Activitatea sa antipemicioasa se manifesta prin provocarea unei crize
reticulocitare puternice, stimulnd maturarea eritrocitelor si
normaliznd cu rapiditate formula sanguina. De asemenea,
amelioreaz achilia gastrica si tulburrile neuro-anemice.
Indicaii: Anemii pernicioase si parapemicioase, insotite sau nu de
tulburri neurologice. Anemie megaloblastica dup gastrectomie sau
asociata cu tulburri gastrointestinale. Anemii ale hepaticilor; anemii
toxiinfectioase, debilitate, convalescenta, astenie, prematuri.
Anorexie, denutritie. Osteoporoza, osteoartrita. Polinevrite alcoolice,
diabetice, nevrite, nevralgii cervicobrahiale si faciale, zona zoster.
Ciroze hepatice, hepatite cronice, oliguria hepaticilor.
Contraindicaii: Policitemii, boli precanceroase.
Mod de administrare: Intramuscular, in anemia pernicioasa 100
- 1000 mcg zilnic, 2 saptamani, apoi o data pe luna (ca tratament de
intretinere); in nevrite 1000 mcg/zi.
Forma de prezentare: Cutie cu 5 sau 100 fiole 1 ml (50 gama).
Cutie cu 5 sau 100 fiole 1 ml (1000 gama).
Combinaii:
MILGAMMA N, capsule
Prezentare: Preparat pentru nevrite, nevralgii si afeciuni
reumatice
Compoziie: O capsula conine componeni activi: 40 mg
benfotiamina, 90 mg piridoxinhidroclorid, 250 pg ciancobalamina. Ali
componeni: grsime solida, lecitina de soia, glicerol, hidrogenfosfat
de Ca, etilvanilina, colorani E 171, E 172. Indicaii: Afeciuni
neurologice inflamatorii si dureroase ca de ex. polineuropatia
diabetica si alcoolica, migrena, contracii musculare dureroase
(sindroame radiculare, sindrom de coasta cervicala, sindrom umarmana) herpes zoster, pareza faciala, in convalescenta si geriatrie.
Contraindicaii: Suspiciune de hipersensibilitate la tiamina.

Sarcina si alaptare: La doze zilnice de vitamina B6 de pana la

25 mg nu exista reineri. Deoarece preparatul conine 90 mg/capsula
de vitamina B6 nu este indicata administrarea in sarcina si alaptare.
Efecte secundare: In cazuri izolate pot aparea reacii de
hipersensibilitate (eritem, urticarie).
Interaciuni medicamentoase: Doze terapeutice de vitamina B6
pot slabi efectul L-dopa. Alte interaciuni exista cu izoniazida, Dpenicilamina si cicloserina.
Dozare si mod de administrare: Daca nu exista alta indicaie, se
administreaz 3-4 capsule pe zi. In cazuri mai uoare si efect deosebit
de bun se administreaz 1-2 capsule /zi. Capsulele se ingereaza
nemasticate, dup masa, cu puin lichid.
Conservare: A se feri de expunere directa la soare si de o
temperatura de peste 25C. Este interzisa folosirea preparatului dup
data expirrii.
Forma de prezentare: Ambalaje originale de 20, 50 si 100
capsule.
Ambalaje clinice de 500, 1 000 si 5 000 de capsule. Se elibereaz doar
in farmacii! Se pastreaza ferit de copii!
Informaii pentru pacient: Vitaminele din complexul B sunt folosite nu
doar pentru corectarea unor stri deficitare, ci au in doze ridicate si
alte proprieti farmacologice, care explica efectele antialgice si
regenerative, obinute prin Milgamma N. Benfotiamina este forma
liposolubila a vitaminei Bl, care constituie o imbunatatire prin faptul
ca resorbia este de cateva ori mai buna dect cea a unor cantitati
egale de vitamina B1 clasica, hidrosolubila. Dup resorbie,
benfotiamina este transformata in organism in vitamina B1. Aceasta
regleaz metabolizarea hidratilor de carbon, care are importanta
deosebita in metabolismul nervos. Vitamina B6 regleaz
metabolizarea proteinelor, lipidelor si hidratilor de carbon. Vitamina
B12 este indispensabila pentru metabolismul celular, o vascularizatie
normala si pentru funcionarea sistemului nervos. Regleaz producia
proprie a acizilor nucleici si ca atare dezvoltarea altor nudei celulari.
2.10. Vitamina C
Sinonime: vitamina antiscorbutica
Denumire chimica: acidul ascorbic
Descoperire. Inca din secolul IV i.H., Hipocrate, printele

medicinei a menionat existenta maladiei numita scorbut. Ulterior s-a

vzut ca aceasta aparea frecvent la navigatori, remarcandu-se
existenta unei legaturi intre scorbut si alimentaie. In 1970 medicul
Kramer arata ca scorbutul poate fi tratat cu salata verde, legume si
sucuri de fructe proaspete.
Din 1928 pana in 1933, echipa de cercettori maghiara
compusa din Joseph L. Svirbely si Albert Szent-Gyorgyi si,americanul
Charles Glen King, izoleaz pentru prima data vitamina C si arata ca
este acid ascorbic.
In 1933-1934, chimistii britanici Sir Walter Norman Haworth si
Sir Edmund Hirst si, polonezul Tadeus Reichstein, reusesc sa
sintetizeze vitamina, fiind prima creata articifial. Acest lucru a fcut
posibila producerea industriala si, in acelai timp, ieftina a vitaminei
C. Haworth a primit in anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru
munca depusa de el. Forma sintetica a vitaminei este identica cu cea
naturala.
In 1934, compania farmaceutica elveian Hoffmann-La Roche a
fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele
de marca Redoxon.
In natura vitamina C se gaseste sub 3 forme: acidul ascorbic,
acidul dehidroascorbic si ascorbigenul.
Acidul ascorbic este o substana solida, cristalizata, alba,
solubila in apa. Este uor distrus de cldur si de substanele alcaline;
alimentele fierte vreme indelungata pierd vitamina in intregime.
Surse. Vitamina C este una dintre cele mai rspndite vitamine
din regnul vegetal. Sursele cele mai bogate in vitamina C sunt
legumele: ardeiul gras, hreanul, salata verde, spanacul, conopida,
varza alba, tomatele, prazul si fructele: mceele, coaczele negre,
visinile, afinele, merele, ctin.
Alimentele de origine animala ca: ficatul, carnea, laptele conin
vitamina C in cantitate mica, iar in ou nu se gaseste deloc.
Muraturile, mai ales varza si gogonelele, isi pastreaza aproape
integral coninutul ridicat de acid ascorbic pana la sfritul
primverii, iar zeama lor, prelund o parte din vitamina C din legume,
poate fi consumata.
Absorbie si metabolism. Captarea vitaminei C are loc la nivelul
intestinului subire si apoi aceasta este transportata pe cale sanguina
in tot organismul.
Acumularea de acid ascorbic in organism se face in cantitate foarte
mica, ceea ce se impune ca el sa fie hrnit incontinuu cu un aport
exogen.
Vitamina C este transportata mai ales la organele cu activitate
intensa ca, glandele endocrine suprarenale, hipofiza, glandele

sexuale. In esuturi se gaseste sub forma redusa, acidul

dehiplasmatic; in snge, globulele sunt mai bogate in vitamina dect
plasma.
Calea majora de eliminare a acidului ascorbic este urina; foarte
putina se evacueaza prin plamani si sub forma de C02. nlturarea
prin fecale este nula.
Eliminarea vitaminei C este mrit in cadrul administrrii
medicamentelor antitermice ( aspirina), barbiturice, sulfamide,
salicilati.
Rolul vitaminei C. Ca participant la hidroxilare, vitamina C este
necesara la producerea de colagen in tesutul conjunctiv. Aceste fibre
sunt omniprezente in intreg organismul, asigurandu-i acestuia o
structura stabila, dar flexibila. Unele esuturi au un procentaj mai
ridicat de colagen in coninut, in special pielea, membranele mucoase,
dinii sioasele. Vitamina C participa la formarea cluului fibros dup
fracturi si la procesul de calcifiere, alaturi de vitamina D. Contribuie
la sinteza corticoizilor si favorizeaz coagularea sngelui, resorbia
fierului din intestin; are rol in maturarea eritrocitelor, al leucopoiezei
si al trobocitopoezei. Previne anemia, stimuleaz pofta de mancare si
usureaza adaptarea organismului la frig. De asemenea impiedica
depunerea grsimilor la nivelul ficatului si asigura funcia normala a
celulei hepatice.
Raia zilnica de vitamina C este de aproximativ 75 de mg/24h
sau de lmg/kilocorp pentru barbati, 70 mg/24h pentru femei. In timpul
sarcinii raia de acid ascorbic creste la 100 mg/zi, iar in perioada
lactatiei la 150 mg/zi. La copii necesarul de vitamina este de 1,5-2
mg/kilocorp, in funcie de varsta.
In cazuri patologice cu metabolismul crescut, in maladii
infectioase, tuberculoza, cantitatile utile de acid ascorbic sunt
crescute.
Hipoavitaminoza. Carena in vitamina C, este responsabila de
apariia scorbutului, o forma de avitaminoza. Scorbutul era o
afeciune foarte des intalnita la marinarii care plecau in voiaje lungi
sau pe perioada iernii, din cauza ca fructele si legumele nu puteau fi
pstrate proaspete pentru foarte mult timp. El se traduce prin
oboseala si anemie, dureri osteoarticulare, edeme, gingivita si
pierderea dinilor, hemoragii, imunitate sczut.
La copii, scorbutul este numit uneori Boala lui Barlow, dup Sir

Thomas Barlow (1845-1945), un fizician britanic care a descris-o

pentru prima data. Boala lui Barlow reprezint ansamblul
manifestrilor morbide provocate la sugar si copilul mic de carena in
vitamina C. Aceasta apare datorita alaptarii artificiale la sugari si
copii pana la un an, sau a unui mod de viata lipsit de vitamina C. Din
aceasta cauza apar tulburri in creterea oaselor, oprirea in
dezvoltare, scderea puterii de aparare a organismului.
Cercetri recente au arata faptul ca deficienta de acid ascorbic este
insotita de o acumulare de colesterol in snge si in esuturi.
Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in
tratamentul carenelor corespunztoare, al strilor de oboseala, al
unor tulburri capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de
methemoglobinemie (cretere anormala a concentraiei sangvine de
methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul).
Hiperavitaminoza. Apare la cantitati mari de vitamina C (2g/zi) si
provoac crampe, dureri musculare, insomnie si stri de agitaie. De
asemenea se formeaz calculi de oxalate in caile urinare.
Produse industriale:
ASCOVIT
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate. Blistere a cate 10
comprimate, introduse cate 2 in cutii pliante de carton.
Compoziie: Acid ascorbic (Vitamina C) 60 mg, 100 mg sau 200 mg.
Proprieti: Vitamina hidrosolubila ce intervine in procesele
metabolice, in reaciile de oxidoreducere, in biogeneza substanei
celulare si a colagenului, a camitinei si a catecolaminelor. Prin
proprietile reducatoare si capacitatea sa de a forma chelati,
vitamina C intervine in metabolismul mineral, avand o deosebita
importanta in procesul absorbiei, circulaiei si distribuiei ionilor
metalici la nivel tisular (ex.favorizeaza absorbia, distribuia si
stocarea fierului). Acidul ascorbic joaca un rol important in
metabolismul histaminei si are rol de modulator in biosinteza
prostaglandinelor.Vitamina C este implicata in funciile imunologice si
antibacteriene ale leucocitelor, prin creterea mobilitii lor si
protejarea membranei leucocitare fata de ageni antioxidanti.
Vitamina C intervine in metabolismul glucidelor, lipidelor si
proteinelor, favorizeaz depunerea calciului in oase si vindecarea
fracturilor, creste rezistenta capilarelor si grbete vindecarea
plgilor. Mrete rezistenta la infecii a organismului si corecteaz

deficitul de acid ascorbic in stri carentiale specifice. Simptomele

carenei in vitamina C sunt: petesia, echimozele, sangerarea gingiilor,
hiperkeratoza acompaniata de obturarea foliculilor pilosi, manifestri
ale sindromului Sjogren (xerostomie, keratoconjunctivita, inflamarea
glandelor salivare).
Farmacocinetica: Acidul ascorbic face parte din clasa vitaminelor
hidrosolubile. Se absoarbe bine din tubul digestiv la persoane
sanatoase. Absorbia este diminuata la cei cu hipoaciditate sau cu
tranzit intestinal accelerat. Absorbia la nivel intestinal a vitaminei C
se realizeaz mpotriva gradientului concentraiei sale prin
intermediul unui sistem de transport specific (transport activ). In
cazul administrrii unor doze mari de vitamina C, absorbia intestinala
se realizeaz prin transport pasiv (difuzie). Capacitatea de absorbie
intestinala este de 1200 mg/24 h, la o doza de 3 g/zi. Concentraia
sanguina fiziologica este de 0,7-1 mg/100 ml; legarea de proteinele
plasmatice este de 25 %. Nu este depozitata in organism, fiind
necesar un aport exogen continuu. Acidul ascorbic se ntlnete in
majoritatea esuturilor si organelor dar mai ales in leucocite, in
glandele endocrine si in hepatocite. S-a demonstrat ca vitamina C
traverseaz bariera placentara. Principalii metaboliti ai vitaminei C se
elimina din organismul uman pe cale renala. Prin urina se elimina atat
acidul ascorbic nemodificat, cat si acidul L-dehidroascorbic, acidul
2,3-dioxo-L-gulonic si acidul oxalic in proporii variabile. La un aport
zilnic fiziologic normal de vitamina C (60-100 mg), principalul
metabolit ce se regsete in urina adultului sntos este acidul oxalic
(30-50 mg). Prin administrare de doze mari, creste concentraia
sanguina pana la pragul renal (1,4-2 mg %), cantitatile suplimentare
eliminandu-se prin urina sub forma netransformata.
Indicaii: Profilaxia si tratamentul scorbutului si al altor forme de
avitaminoza sau de hipovitaminoza C (maladia Barlow); boli grave,
stri febrile prelungite, infecii, intervenii chirurgicale, plgi atone,
parodontoza, gingivite, stomatite, osteoporoza, fracturi, hemoragii
prin fragilitate capilara, anumite forme de anemie (in asociaie cu
fierul sau acidul folie), methemoglobinemie, surmenaj, efort fizic
prelungit, astenie de primavara, profilaxia rcelii comune si a gripei.
OMS recomanda un aport zilnic de 50-60 mg acid ascorbic la femeile
insarcinate sau in timpul alaptarii.
Reacii adverse: Rareori diaree, precipitarea oxalatilor si
urailor in urina
acida.

Contraindicaii: Litiaza renala (tratament ndelungat cu doze

mari); stri de suprancrcare cu fier - la bolnavii cu hemocromatoza,
talasemie, deficit de acid folie sau la cei care primesc frecvent
transfuzii de snge. Acidul ascorbic poate favoriza precipitarea
sulfamidelor in urina.
Mod de administrare: Necesarul cotidian de vitamina C a fost
estimat de ctre OMS la 30 mg. In carena vitaminica sau in stri cu
necesitai crescute de acid ascorbic, o posologie de 60-200 mg pe zi sa dovedit a fi suficienta. In tulburri de absorbie se recomanda 5001000 mg/zi. Comprimatele se sfarma sau se laa sa se topeasc in
gura.
Interaciuni: Doze mari pot diminua excreia urinara a
medicamentelor slab acide (barbiturice, sulfamide, salicilati). Poate
interfera dozrile colorimetrice bazate pe o reacie redox: dozarea
glucozei, a acidului uric si a creatininei din urina.
Condiii de pstrare: Se pastreaza in ambalajul original, la
temperatura ambianta, ferit de lumina si umezeala.
CETEBE
Descriere:Vitamina C 500 mg capsule cu eliberare prelungita.
Co-factor in detoxifiere prin eliberarea metabolitilor toxici la nivelul
celulei hepatice.
Rol imunologic: Acidul ascorbic stimuleaz reaciile sistemului
imunitar.
Imbunatateste absorbia fierului din tractul gastro-intestinal.
Prevenia bolilor cronice.
Administrare: Doza recomandata este de 1-2 capsule cu
eliberare prelungita Cetebe pe zi.
Prezentare:Flacon cu 30 capsule