Plumb

Simbolismul este un curent european aparut in Franta la sfarsitul sec al XIX lea ca reactie
fata de romantism, parnasianism si naturalism. Termenul este folosit prima data de Jean
Moreas intr-un manifest intitulat Simbolismul (1886) aparut in Le Figaro. Simbolismul cauta
sa sugereze, prin valoarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale
vietii interioare (DEX), aducand astfel o noutate absoluta in literatura vremii prin conceptia
despre poezie vazuta ca arta de a simti (Jean Moreas).
Acest curent literar ilustreaza efortul de modernizare a liricii, complexitatea
estetica a timpului, nevoia de o noua arta, de o poezie a viitorului, anticipand
indiscutabil formele moderne ale expresionismului sau suprarealismului. Astfel,
simbolismul propune o noua viziune poetica, decurgand din intuirea complexitatii lumii si a
universalei analogii.
Se valorifica muzicalitatea cuvantului, a cadentelor si rimelor, conform
pricipiului de la musique avant toutes choses (muzica inainte de toate) apartinand lui Paul
Verlaine. In acest sens apar refrene, laitmotive, armonii sugestive, repetitii, aliteratii ce
converg spre o muzica interioara inefabila a poeziei. In literatura universala, curentul a fost
reprezentat de creatori de seama precum: Charles Baudelaire, Stephane Mallaeme,
Paul Verlaine si Jean Moreas.
Data generica de nastere a simbolismului romanesc este considerata anul 1890,
cand Alexandru Macedonski publica 4 poezii, numite de el simbolist-instrumentaliste.
Alexandru Macedonski este considerat teoreticianul simbolismului romanesc, fara ca
poezia lui sa fie in totalitate simbolista.
Miscarea simbolista romaneasca, inainte de a se consacra prin individualitati
artistice originale, s-a constituit in grupari a caror activitate se desfasura in jurul unor
reviste literare fara prea mare impact la public. Simbolismul romanesc a suscitat, de-a
lungul timpului, numeroase polemici in critica literara, care s-a impartit intre sustinatorii
originalitatii curentului in manifestarea sa autohtona si contestatarii ei, care considerau ca
nu este decat imitatia modesta a modelului francez. In final, disputa a fost transata in
favoarea primei grupari, cu argumente in care numele lui George Bacovia se intalneste
frecvent.

Apogeul simbolismului romanesc este atins de George Bacovia. Pe numele sau real,
Gheorghe Vasiliu, Bacovia este un poet simbolist nascut in Bacau. Acesta debuteaza cu
poezia Si toate in revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski. In perioada studiilor la
Facultatea de Drept din Bucuresti, frecventeaza cenaclul Literatorul si publica in reviste
simboliste. Dupa Al doilea Razboi Mondial se bucura la inceput de onoruri, apoi este
marginalizat din cauza caracterului decadent al creatiei lui si reabilitat pentru unele
elemnte proletare.
Poet dificil si fascinant, George Bacovia trece prin creatia sa complexa dincolo de
clasificarile categorice intr-o unica formula lirica. Opera bacoviana da expresia cea
mai puternica poeticii simboliste si marcheaza un punct de cotitura in evolutia
liricii noastre moderne. Prin sensibilitatea moderna, nevrotica, prin trairea paroxistica a
starii de alienare, prin drama singuratatii ontologice, Bacovia produce ruptura de utopia
romaneasca (V. Fanache).
Poet monocord, Bacovia obtine efecte stilistice impresionante prin repetitie si
prin insistenta. Poet al parcurilor solitare, al targului provincial devitalizat, al ploii

obsedante, al carciumei sordide, al odaii igrasioase si al cerului de plumb, Bacovia pune in

discutie, prin viziunea sa, o noua relatie a omului cu transcendenta.
Toate categoriile pozitive ale romantismului sunt supuse unei alchimii in
negativ (Nicolae Manolescu), astfel incat zarea devine limita, visul devine cosmar,
iubirea-farsa, iar limbajul-delir. Natura este in consonanta cu starea sufleteasca a eului
deprimat si nevrotic; iubirea nu are nimic din romantismul indragostitilor, din seninateatea si
armonia fireasca, nu-I da energie, nu-l face fericit.

PLUMB
Primele deveniri ale lirismului bacovian pot fi identificate in esenta lor in poezia Plumb,
care deschide primul volum al poetului in anul 1916, cu titlul omonim.
Fara a fi o arta poetica in sens strict, explicit, poezia este un manifest implicit, pentru ca
notele esentiale ale universului bacovian se identifica cu textul si subtextul poetic.
Structura
La nivelul structurii, poezia se evidentiaza printr-un discurs concentrat, organizat in 2
strofe, avand o geometrie perfecta. Cele 2 strofe reprezinta 2 planuri de referinta. Prima
strofa dezvolta un univers exterior, iar a doua trimite catre un spatiu interior, ambele
guvernate de motive si teme tipice sensibilitatii simboliste: singuratatea, tristetea, izolarea,
nelinistea, moartea.
Titlu
Plumbul - un metal greu, de culoare cenusie, care, topit, devine galben (culoarea
deznadejdii la Bacovia) si usor maleabil (sugereaza labilitate psihica, dezorientare) are
valoarea unei metafore-simbol ce sublimeaza intreaga creatie bacoviana.
Prin faptul ca, zgariat fiind, plumbul sclipeste doar un moment, iar apoi se oxideaza rapid,
se obtine imaginea unei existente provinciale, terne, lipsite de fericire.
La nivel fonetic, cuvantul lasa impresia de cadere surda, apasatoare, prin cele 4
consoane labiale, sprijinite de o singura vocala inchisa.
Plumbul se poate asocia si inautenticului, artificialului din mediul social sau uman, asa
cum se sugereaza prin epitetele coroane de plumb si flori de plumb, imagini ale kitchului, a
ceea ce doar imita adevarul.

Incipitul este marcat de imperfectul verbului dormeau, care sugereaza absenta trairilor
interioare precum si actiunile nefinalizate ale eului liric.
Prima strofa contureaza prin descriere o ambianta funebra.
Topos literar de factura simbolista, cimitirul este prezentat in text in asociere cu
imaginea sicrielor, a florilor, a coroanelor substantive uniformizate semantic prin acelasi
determinant: de plumb.
Repetarea obsedanta a cuvantului din titlu creeaza senzatia monotoniei, a exasperarii,
iar plasarea sa in rima are rolul de a inchide ca intr-un cerc implacabil si fatidic intreaga
existenta.

 Treptat se contureaza un al 2-lea plan poetic, reprezentat de lumea launtrica, de

nivelul afectiv si intelectiv al discursului. In universul static, al imobilitatii depline, eul liric
se simte inchis intr-un cavou metaforic. Astfel, cavoul nu este o realitate exterioara, ci
o proiectie a senzatiei de claustrare.
Nicolae Manolescu spunea ca este vorba aici de expresia teluricului, de o stare de
gravitate care apasa crunt. In acest fel, folosit initial ca epitet pentru realitati concrete
(sicrie, flori, coroane) cuvantul-simbol plumb se sociaza treptat unor abstractii echivoce si
cateodata tulburatoare (amor de plumb).
Alte simboluri sunt verbele auditive a caror sonoritate stridenta, sugereaza tristete si
disperare sa strig sau stare de nevroza scartaiau, precum si intemperii ale naturii ce
simbolizeaza un suflet pustiit era vant sau incremenire si raceala spirituala era frig.

Versul Dormea intors amorul meu de plumb, ambiguu prin protentialitatea de

sensuri implicate, concentreaza semnificatiile poetice ale celui de-al 2-lea catren.
Iubirea pare stinsa, abandonata, apartinand unui trecut irevocabil, disparuta sau refuzata de
eul poetic incapabil de pasiune.
Simetria versurilor, paralelismul sintactic (Stam singur in cavou, Stam singur
langa mort..) creeaza sugestia damnarii irevocabile a destinului uman.
Aceeasi semnificatie o dobandesc si verbele la timpul imperfect, care prelungesc
intr-o indeterminare temporala trairea umana (stam, dormea, etc). Imperfectul
vergelor sugereaza lipsa oricaror stari optimiste, starile interioare ale poetului fiind
proiectate in vesnicie, actiunea lor neavand finalitate.
Ultimul vers Si-i atarnau aripile de plumb transfera metaforic imaginea aripilor
ingerilor din reprezentarile de pe mormintele funerare in sfera umanului: omul isi taraste
spre pamant, spre degradare, simbolice aripi de gand si aspiratie.
Dincolo de aparenta imobilitate a imaginilor poetice, exista sugestii sonore si
dinamice care creeaza un subtext poetic inedit.
Vantul care scartaie creeaza o muzica sinistra, antimelodica, asa cum este
muzicalitatea versului bacovian in genere.
Imaginea auditiva a strigatului care sfasie tacerea (si-am inceput sa strig) deschide
perspectiva expresionista asupra locului omului in univers, amintind de zadarnicul
straigat, neauzit de nimeni din pictura Tipatul a lui Edvard Munch.

Tonul elegiac este dat de ritmul partial iambic, care coborator accentueaza
sentimentul esecului, al singuratatii si al tristetii. Eul liric se inchide finalmente in sine
ca intr-un mormant viu, autocontemplandu-si neputinta si disperarea.

In cocnluzie, poezia Plumb apartine curentului simbolist, fiind chiar un reper liric autentic
pentru acest curent literar, intrucat Bacovia (ca reprez al simbolismului) manifesta preferinte
pentru simboluri, corespondente, culori si muzicalitate.