Sunteți pe pagina 1din 8

Contaminarea aerului

1.1.1. Aeromicroflora
1.1.2. Rolul potential patogen al aerului contaminat
1.1.3. Forme de existenta a microorganismelor in aer
1.1.4. Criterii de apreciere a contaminarii aerului
1.1.5. Profilaxia si combaterea contaminarii aerului
1. Aeromicroflora
Atmosfera nu are o microflora proprie, deoarece substantele chimice din
compozitia acesteia nu ofera conditii favorabile dezvoltarii microorganismelor. Cu toate
acestea, aerul contine intotdeauna microorganisme, reprezentate de bacterii, virusuri,
actinomicete, levuri si fungi, care alcatuiesc aeromicroflora.
Microorganismele din aer pot avea provenienta naturala, umanasau animala.
Aeromicroflora naturala este reprezentata de microorganismele provenite de pe
factorii de mediu naturali (sol, suprafete de apa sau vegetatie). Este denumita microflora
criofila, deoarece temperatura optima de crestere si dezvoltare a germenilor
componenti este de 15-210 C. Aeromicroflora naturala are un rol esential in realizarea
unor importante procese biologice naturale (biodegradarea substantelor organice,
fermentatii si biosinteze naturale, realizarea circuitului natural al azotului etc.).
Desi microorganismele care alcatuiesc aeromicroflora criofila nu sunt patogene
pentru om, in anumite situatii acestea pot exercita influente negative asupra sanatatii
comunitatilor umane; astfel, dezvoltarea exagerata a actinomicetelor cu potential
alergenic poate creste frecventa bolilor alergice respiratorii (de exemplu alveolita
alergica extrinseca - 'plamanul de fermier' -, afectiune descrisa la persoanele care
manipuleaza fan mucegait).
Aeromicroflora de origine umana sau animala - aeromicroflora
poluanta - este reprezentata de germeni adaptati parazitismului uman sau animal.
Deoarece temperatura lor optima de crestere si dezvoltare este cuprinsa intre 35-400 C,
acesti germeni au fost denumiti mezofili, respectiv aeromicroflora mezofila
Structura si densitatea germenilor contaminanti din aer este dependenta de
existenta colectivitatilor umane, numarul lor fiind cu atat mai mare cu cat densitatea
populatiei este mai mare.

Se considera ca raportul dintre aeromicroflora naturala (criofila) si cea poluanta


(mezofila) de 3/1 este benefic pentru starea de sanatate a comunitatilor umane.
Preponderenta microflorei mezofile se intalneste in cazul unor incaperi insalubre,
aglomerate si/sau prost ventilate.
Aeromicroorganismele contaminante pot fi saprofite, conditionat patogene sau
strict patogene. Dintre ele, importanta igienico-sanitara prezinta cele conditionat
patogene si indeosebi cele patogene, intrucat pot provoca imbolnaviri specifice,
denumite generic boli aeropurtate.
2.

Rolul potential patogen al aerului contaminat

In anumite circumstante, aerul poate avea un rol epidemiologic, constituind calea


de transmitere a unui mare numar de germeni patogeni, care produc bolile infectioase ale
copilariei (rujeola, rubeola, varicela, scarlatina, parotidita epidemica s.a.) si gripa, viroze
respiratorii, difterie, pneumonie, tuberculoza pulmonara, micoze respiratorii, psitacoza,
ornitoza etc.
Aeromicroflora patogena, in anumite contexte situationale, poate creste
frecventa infectiilor nosocomiale(intraspitalicesti) prin contaminarea instrumentelor, a
materialelor sanitare sau a plagilor. De asemenea, unele microorganisme patogene din
aer, prin contaminarea produselor alimentare, pot genera toxiinfectii alimentare.
Microorganismele patogene au o viabilitate limitata in aer, principalii factori de
conditionare a acesteia fiind:

variatiile de mare amploare ale temperaturii si umiditatii atmosferice;

lipsa suportului nutritiv;

actiunea bacteriostatica sau bactericida a radiatiilor solare (in deosebi


radiatiile ultraviolete prin componenta C, cu lungimea de unda cuprinsa intre
200-280 nm.);

concurenta microbiana a germenilor psihrofili, mai bine adaptati conditiilor din


mediu ambiant;

caracteristicile biologice ale microorganismelor, care determina capacitatea


lor de supravietuire.

Sporii ciupercilor microscopice si bacteriile sporulate au rezistenta cea mai mare,


pe cand cea a bacteriilor nesporulate si a virusurilor are mari variatii, in functie de specie.

Datorita aspectelor mentionate, rolul epidemiologic al aerului se manifesta


predominant in spatii limitate, unde se realizeaza concomitent aglomerarea persoanelor
bolnave sau purtatoare/excretoare de microorganisme patogene, care constituie surse
de contaminare, si a celor cu receptivitate crescuta sau cu imunitate redusa. Asemenea
conditii se realizeaza mai frecvent in:

unitati de asistenta medicala - spitale, sanatorii - sau de asistenta sociala;


unitati de ingrijire/educatie pentru populatia infantila - crese, gradinite, scoli si
internate;

sali publice si mijloace de transport in comun;

cazarmi si mai rar in locuinte.

3. Formele de existenta a microorganismelor in aer


In functie de substratul pe care adera, germenii contaminati din aer se regasesc
sub trei forme: picaturi de secretie, nuclei de picaturi si praf bacterian.
Picaturile de secretie, denumite picaturile Flgge dupa numele autorului care lea descris pentru prima data in 1899, sunt picaturi de secretie nazala, salivara, faringiana
sau bronsica. Aceste sunt eliminate in timpul unor acte obisnuite: stranut, tuse sau vorbit
(mai ales la pronuntia consoanelor p, b, s, s, t, t, v, z), numarul picaturilor eliminate si
distanta la care sunt proiectate fiind maxima la stranut.
Din punct de vedere epidemiologic, picaturile de secretie dispun de un potential
contaminant crescut, deoarece au o mare incarcatura cu microorganisme. Datorita
dimensiunilor mari - peste 100 m -, stabilitatea lor in aer este redusa, astfel ca, dupa ce
parcurg aproximativ 1,5-2,5 m, sedimenteaza foarte repede.
Nucleii de picaturi Wells provin din picaturile de secretie nazo-faringiana,
salivara sau bronsica de dimensiuni mici care, inainte de a sedimenta, pierd
complet apa continuta. Ca urmare, ramane doar un rest de substanta organica si
eventual microorganismul aderent.
Deoarece incarcatura patogenica este redusa, doar aproximativ 50% din nucleii
de picaturi continand germeni, potentialul contaminant este de mai mica amploare decat
cel al picaturilor de secretie.
Datorita dimensiunilor mici, stabilitatea lor in aer este mare, pana la cateva ore,
ceea ce amplifica posibilitatea vehicularii germenilor la distante mari.

Praful bacterian - denumit pulbere bacterifora - este format din particule de praf
pe care adera microorganismele mezofile care provin din picaturi de secretie sau din
nuclei de picaturi care sedimenteaza pe sol sau podeauna incaperilor. Germenii din
structura prafului bacterian mai pot proveni din secretiile plagilor supurate, din
expectoratii si din dejecte.
Lipsa apei si a oricarui suport nutritiv face ca, sub aceasta forma, sa fie prezente
doar microorganismele cu mare rezistenta in mediul exterior (in deosebi germenii
sporulati sau capsulati).

Indiferent de formele de existenta a germenilor in aer, principala cale de


patrundere in organismul uman este prin inhalare, provocand boli infecto-contagioase cu
poarta de intrare respiratorie.
De asemenea, depunerea germenilor din aer pe suprafata unor plagi (chirurgicale
sau arsuri) poate provoca suprainfectarea acestora. In unitatile alimentare, ei pot
contamina produsele sau preparatele culinare, amplificand riscul toxiinfectiilor
alimentare.
4. Criterii de apreciere a contaminarii aerului
Analiza bacteriologica a aerului, respectiv determinarea microorganismelor
contaminante, se practica doarexceptional, in scop de diagnostic
epidemiologic (identificarea agentului patogen in cazul epidemiilor cu poarta de intrare
respiratorie).
Aplicabilitatea practica a unor asemenea determinari bacteriologice este de ordin
igienico-sanitar, pentru apreciereapotentialului epidemiologic al aerului, adica a
potentialului de transmitere a unor germeni conditionat patogen si patogeni. De aceea,
nu se urmareste identificarea anumitor microorganisme patogene, ci evaluarea gradului
de incarcare cu microflora de origine umana sau animala, prin determinarea prezentei in
aer a unor germeni mezofili, de regula saprofiti, a caror identificare implica tehnici
bacteriologice mult mai facile. Acesti germeni sunt denumiti indicatori bacteriologici ai
contaminarii aerului.
In practica curenta, se determina doua categorii de indicatori bacteriologici: uzuali
si complementari.
Indicatorii bacteriologici uzuali ai contaminarii aerului sunt numarul total de
germeni mezofili, streptococi hemolitici, stafilococi si coliformi.

Numarul total de germeni mezofili (care se dezvolta la temperatura de


37 C) constituie un indicator global de contaminare a aerului cu germeni de origine
umana sau animala. Desi furnizeaza informatii de ansamblu, se pot aprecia conditiile
igienico-sanitare din spatiile limitate care favorizeaza transmiterea infectiilor pe calea
aerului (gradul de aglomerare, ventilatia sau starea de curatenie).
4

Principalul dezavantaj consta in faptul ca, la temperatura de 370 C, se pot dezvolta si


unii germeni de origine naturala, dar simplitatea metodei impune mentinerea indicatorului in
uzul curent.
Pentru diminuarea riscului bolilor aeropurtate, se recomanda urmatoarele valori:
locuinte si incaperi similare < 2 500 germeni mezofili/m3 de aer;

unitati alimentare <600 germeni mezofili/m3 de aer;

institutii de copii <1 500 germeni mezofili/m3 de aer (exceptional 2 000/m3);

in unitatile sanitare, valorile recomandate sunt diferentiate in functie de destinatia


incaperilor:
saloane de bolnavi <600 germeni mezofili/m3 de aer;
sali sau sectii cu risc crescut (sali de pansamente, sectii ATI si arsi, sali de nastere,
saloane de copii prematuri, sali de prepararea solutiilor perfuzabile, bucatarii
dietetice, biberonerii) <500 germeni mezofili/m3 de aer;
sali de interventii chirurgicale <300 germeni mezofili/m3 aer.

Streptococii
hemolitici (-hemolitici) si viridans (hemolitici) constituie un indicator al contaminarii aerului cu microflora nazo-faringiana si
bucala prin picaturi de secretie. Deoarece germenii -hemolitici sunt intotdeauna
patogeni, identificarea lor in aer are o semnificatie epidemiologica particulara,
semnalizand prezenta unei surse de contaminare (bolnav sau purtator/excretor de
germeni).
4

Recomandarile igienico-sanitare limiteaza numarul streptococilor hemolitici si


viridans la 1%, maxim 2% din numarul total de germeni mezofili. In unitatile sanitare nu
se admite prezenta lor.
Stafilococii (tulpinile formatoare de pigment auriu si/sau hemolizina).
Majoritatea germenilor sunt saprofiti care populeaza caile aeriene sau tegumentele umane
sau animale. Semnificatie igienico-sanitara este similara cu a mezofililor, dar indica mai
precis originea umana sau animala a contaminarii aerului.
4

Germenii din grupul coliform sunt microorganisme de origine intestinala, in


majoritate saprofite. Prezenta lor in aer denota insalubrizarea accentuata si deficienta
operatiilor de intretinere/curatenie a incaperilor. De aceea, in activitatea, practica
constituie un test de salubritate deosebit de util pentru controlul conditiilor sanitare in
unitati cu risc.
Nu se admite identificarea lor ca microflora contaminanta a aerului.
Indicatorii bacteriologici complementari ai conta-minarii aerului, reprezentati
de B.
piocianic (Pseudomonas
aeruginosa), Proteus, numeroase
specii
de Candida si fungi.
Acesti indicatori sunt folositi pentru completarea informatiilor referitoare la
potentialul epidemiologic al ambiantei sau la starea de salubritate.
Pentru caracterizarea sanitara a unitatilor spitalicesti (mai ales a sectiilor
chirurgicale), de mare utilitate estedeterminarea B. piocianic si Proteus, intrucat acestia,
datorita antibioterapiei si contactelor interumane intense in contextul conditiilor de igiena
deficitare, prezinta tulpini deosebit de agresive, rezistente la tratamentele uzuale.
Fungii, desi constituie contaminanti cvasi-ubicuitari, sunt normati doar in industria
alimentara, unde numarul lor nu trebuie sa depaseasca 300/m3 de aer.
5. Profilaxia si combaterea contaminarii aerului
Principalele masuri profilactice, care trebuie sa vizeze in special unitatile
sanitare si alimentare, sunt:
proiectarea, constructia si respectarea circuitelor functionale care asigura un
flux fara risc contaminat;

elaborarea si implementarea unor programe educationale, a caror tematica


trebuie sa fie axata pe prevenirea contaminarii aerului.

Metodele de combatere a contaminarii aerului sunt ventilatia, curatenia si


dezinfectia aerului.
Ventilatia constituie una dintre cele mai eficiente metode de reducere a microflorei
din aer. Indiferent de metoda de ventilatie - naturala sau artificiala (prin insuflare sau prin
exhaustare) -, trebuie sa se asigure un schimb suficient de aer: 30 m 3/ora pentru un adult si
16 m3/ora pentru un copil.
In unitati sanitare cu risc crescut, metodele de ventilatie sunt conditionate de
specificul aeromicroflorei.

In saloanele din spitalele de boli contagioase, trebuie realizata o subpresurizare a aerului, in sensul ca volumul de aer care se introduce este mai mic decat
cel extras. Aceasta impiedica raspandirea germenilor contaminanti pe culoarele
spitalului.
In salile de interventii chirurgicale, ventilatia trebuie sa realizeze o suprapresurizare a aerului, adica aerul introdus (in prealabil filtrat si dezinfectat) sa fie in
cantitate mai mare decat cel extras, pentru a impiedica patrunderea aerului de pe
culoarele spitalului.
Curatenia, efectuata corect si sistematic, reprezinta o metoda eficienta de
reducere indeosebi a prafului bacterian.Este de preferat aspirarea prafului sau stergerea
umeda (eventual cu solutii dezinfectante) a tuturor suprafetelor.
In colectivitatile cu incaperi pardosite (solutie constructiva nerecomandabila), se
poate proceda la impregnarea podelelor cu solutii uleioase care retin particulele de praf.
Dezinfectia aerului. Pentru dezinfectia aerului din incaperi se pot folosi metode
fizice sau chimice.
Metodele fizice, reprezentate de utilizarea lampilor de ultraviolete, se bazeaza pe
proprietatea bactericida a radiatiilor ultraviolete cu lungimea de unda cuprinsa intre 200280 nm. Metoda poate reduce aeromicroflora cu pana la 75%, daca umiditatea
relativa este mica.
Deoarece in cazul iradierii directe radiatiile ultraviolete cu lungime de unda mica
au potential nociv asupra analizatorului vizual si a tegumentelor umane, metoda se
foloseste numai ca dezinfectie terminala in incaperile cu risc crescut sau
intens contaminate, in absenta personalului.
Metodele chimice sunt cele mai raspandite procedee de dezinfectie. Se folosesc
substante cu proprietati bactericide, care sunt dispersate in aer sub forma de aerosoli
sau vapori: substantele clorigene (cloramina, hipoclorit de sodiu, var cloros), acidul lactic,
rezorcina si hexilrezorcina, glicolii (propilenglicol si trietilenglicol) si formolul.
Pentru realizarea efectului bactericid, aceste substante trebuie raspandite in aer sub
forma de aerosoli foarte fini. Acestia se evapora in atmosfera, dupa care se recondenseaza
pe particulele in suspensie (picaturi de secretie, nuclei de picaturi sau praf bacterian), in jurul
carora se realizeaza concentratii bactericide.
Efectul de concentrare este maxim numai daca umiditatea relativa este de 4050%. In atmosfera uscata, condensarea se produce foarte greu, iar in cea cu umiditate
foarte crescuta, datorita condensarii concomitente si a vaporilor de apa, nu se pot realiza
concentratii bactericide eficiente.

Substantele clorigene au utilizare limitata sub forma pulverizarilor deoarece au


efecte iritante oculare si respiratorii si, datorita puterii oxidante, pot degrada obiectele din
spatiile in care se aplica.
Glicolii, desi au efect bactericid mai redus decat substantele clorigene, sunt
aproape lipsite de nocivitate pentru oameni si nici nu degradeaza obiectele.
Formolul se aplica prin vaporizare in incaperi etanseizate. Are o actiune bactericida
mai ales asupra microorganismelor aderente pe obiecte sau lenjerie, dar si asupra celor
aflate in suspensie. Deoarece este deosebit de iritant, se foloseste la dezinfectia terminala a
camerelor de izolare a bolnavilor contagiosi.