Sunteți pe pagina 1din 22

Informatii generale

Testarea citogenetica constituie parte integranta a medicinii


clinice deoarece identificarea unei aberatii cromozomiale specifice
poate explica o anomalie fenotipica si poate fi direct asociata cu
diagnosticul unei boli.
Din acest motiv este esential sa se determine daca o persoana
afectata prezinta un complement cromozomial ce difera de
pattern-ul standard al celor 23 perechi de cromozomi cu
morfologie cunoscuta.
Exista doua categorii mari de anomalii citogenetice detectabile:
de tip numeric si de tip structural.
Anomalii cromozomiale numerice
Cariotipul unei specii, termen introdus de Levitsky in 1924,
reprezinta numarul de cromozomi prezenti in nucleul celulelor
somatice. Cariotipul uman este alcatuit 46 cromozomi, organizati
in 23 perechi; prin analiza citogenetica, cromozomii pot fi
identificati ca entitati structurale discrete, fiecare celula umana
continand 22 perechi de autozomi, precum si o pereche de
cromozomi sexuali. Intr-o pereche de cromozomi unul este de
provenienta materna, iar celelalalt de origine paterna .
1

Un set de 23 constuie numarul haploid (N) de cromozomi si


corespunde numarului de cromozomi dintr-un gamet. In procesul
de fertilizare doua seturi haploide se alatura pentru a forma
zigotul cu 46 cromozomi setul diploid (2N) de cromozomi. Erorile
survenite in diviziunea celulara pot genera seturi de cromozomi
care au mai mult sau mai putin de 46 cromozomi. Prezenta intr-o
celula somatica a unui multiplu exact al unui set haploid de
cromozomi este denumita euploidie, in timp ce pierderea sau
prezenta in plus a unuia sau mai multor cromozomi este
cunoscuta ca aneuploidie.
Diploidia starea normala a celulelor umane reprezinta o forma
de euploidie (eu good, ploid set) . Poliploidiile anormale

includ triploidia (3N = 69 cromozomi) si tetraploidia (4N = 92


cromozomi), aberatii ce nu sunt compatibile cu viata si care sunt
depistate in principal in produsii de conceptie avortati spontan.
Triploidia se poate datora unui esec in gametogeneza aparut la
una din diviziunile meiotice, ce da nastere unui gamet 2N, care
atunci cand este fertilizat de catre un gamet haploid provenit de
la celalalt parinte, va produce un zigot triploid. Pe de alta parte un
set 3N mai poate fi derivat din dispermie fertilizarea unui ou
haploid de catre 2 spermatozoizi ce da nastere de obicei la
o mola hidatiforma partiala. Tetraploidia este in majoritatea
cazurilor un eveniment postmeiotic care se prezinta ca o
duplicare a unui set diploid (XXXX sau XXYY), ca urmare a unui
esec aparut intr-un clivaj mitotic precoce al zigotului .
1;3

Aneuploidia are ca mecanism de producere nondisjunctia (lipsa de


separare a comozomilor), care poate survini fie in meioza, fie in
mitoza. De obicei este afectata o singura pereche de cromozomi.
Nondisjunctia mitotica precoce intr-un zigot poate da nastere la o
aberatie cromozomiala prezenta in toate celulele din organism, in
timp ce erorile de diviziune survenite mai tarziu conduc
la mozaicism prezenta in acelasi organism a doua linii celulare ce
difera intre ele printr-un cromozom.
In meioza normala o replicare ADN este urmata de doua diviziuni
celulare ce au ca rezultat final formarea de gameti haploizi. Prima
diviziune meiotica se caracterizeaza prin reducerea la jumatate a
numarului total de cromozomi pe celula. A doua diviziune
meiotica este o simpla diviziune de tip mitotic in care are loc
separarea centromerilor si distributia cromozomilor in celulelefiica. Erorile survenite in meioza pot da nastere la gameti cu un
cromozom in deficit sau in exces. Nondisjunctia din cursul primei
meioze va genera 2 gameti care sunt disomici pentru un
cromozom si la 2 gameti carora le lipseste cromozomul respectiv
(nulisomici). Atunci cand are loc fertilizarea, primii gameti vor da
nastere la un produs de conceptie cu trisomie, in timp ce in al
doilea caz va rezulta un zigot cu monosomie. Atunci cand eroarea
survine in cea de a doua diviziune meiotica rezulta doi gameti
haploizi normal, un gamet disomic si unul nulisomic (vezi
fig.19.1.1).

Fig. 19.1.1 Meioza


A. Meioza normala; B. Nondisjunctie in prima diviziune meiotica; C.
Nondisjunctie in a doua diviziune meiotica
(Adaptare dupa medical-dictionary.thefreedictionary.com)

Trisomia si monosomia pot afecta orice cromozom, insa


majoritatea acestor aberatii sunt incompatibile cu viata si vor da
nastere la un avort spontan. De exemplu, trisomia 16 este
anomalia cea mai frecvent raportata la analiza citogenetica a
produsilor de conceptie avortati insa ea nu fost descrisa la nounascutii vii. Trisomiile autozomale care se pot insoti de un fat

viabil sunt cele care includ cromozomii 13, 18 si 21. Mai rar sunt
identificate persoane cu mozaic cromozomial care contine
trisomiile 8, 9 sau 22. Trisomiile cromozomilor sexuali sunt viabile;
singura monosomie viabila este cea a cromozomului X (45, X) .
1;2

Deoarece trisomiile si monosomiile sunt in general incompatibile


cu viata s-a presupus ca acestea vor conduce inevitabil la avort
spontan. Cu toate acestea, analizele moleculare au aratat ca un
mic procent al produsilor de conceptie aneuploizi poate fi salvat
si da nastere la un fat viabil. In cazul monosomiei salvarea este
realizata prin duplicarea singurului cromozom existent, rezultand
o pereche de cromozomi cu izodisomie uniparentala (doua copii
ale aceluiasi cromozom mostenit de la un parinte). Acest
mecanism este exemplificat de o serie de comunicari din
literatura in care un copil afectat de fibroza chistica era
homozigot pentru mutatia F508, desi analiza moleculara a
ambilor parinti a aratat ca doar unul dintre acestia era purtator al
mutatiei. Explicatia a fost ca produsul de conceptie a prezentat o
monosomie 7 ce fost salvata prin duplicarea cromozomului
existent care, intamplator, era purtator al mutatiei pentru fibroza
chistica. O situatie similara este posibila in cazul trisomiei. Cele
mai multe trisomii nu sunt viabile, dar daca unul din cei trei
cromozomi este eliminat, rezulta o disomie pentru acea pereche
de cromozomi, cu urmatoarele posibilitati:
- pierderea unui cromozom va da nastere, in doua treimi din
cazuri, la o pereche de cromozomi, in care unul are provenienta
materna si celalalt paterna (heterodisomie biparentala);
- in o treime din cazuri va rezulta o pereche de cromozomi care
provin de la acelasi parinte (heterodisomie uniparentala).
In aceasta situatie este important momentul in care survine
eroarea de diviziune. Astfel, o nondisjunctie aparuta in prima
diviziune meiotica va genera o heterodisomie uniparentala (2
cromozomi omologi heterozigoti proveniti de la acelasi parinte), in
timp ce o nondisjunctie in cea de a doua diviziune va rezulta intro izodisomie uniparentala (doua copii ale unui singur cromozom)
vezi figura 19.1.2.; dar crossing-over poate complica situatia.

Fig. 19.1.2 Tipuri de disomie uniparentala produse de erori de diviziune


(Adaptare dupa Uniparental Disomy; Gene Reviews www.bemd.ncbi.nlm.nih.gov)

Desi se credea ca a avea o pereche de cromozomi este suficient,


datele actuale arata ca, in unele cazuri, este necesar ca perechile
sa contina un cromozom de provenienta materna si unul paterna.
Problemele de disomie uniparentala vs biparentala ca si de
isodisomie vs heterodisomie au o importanta majora
pentru fenomenul de amprentare (exprimarea diferentiata a
genelor in functie de originea lor parentala) .
1

Aneuploidii autozomale
Cea mai obisnuita cauza de retard mental, avand o incidenta de 1
la 700 nasteri, este trisomia 21 sau sindromul Down. Nounascutul cu trisomie 21 are lungime si greutate mai mica decat
parametri varstei gestationale, prezinta hipotonie musculara,
hiperextensibilitate si reflexe comportamentale (de exemplu
refexul Moro) reduse. Capul este brahicefalic, cu occiput turtit si
fontanele largi. Fata este rotunda, plata si prezinta o dismorfie
sugestiva: epicantus (un repliu in unghiul intern al ochiului),
fantele palpebrale oblice in sus si in afara; nasul mic cu radacina
turtita si narine mici si anteversate; gura deschisa si protruzie
linguala (datorita cavitatii orale mici); urechile mai jos situate,

mici si displazice. Gatul este scurt, cu exces de piele pe ceafa;


mainile sunt scurte si late, cu brahidactilie, clinodactilie
(incurbare) a degetului V si, frecvent, un singur pliu de flexie
palmara (pliu simian); inconstant sunt prezente unele malformatii
viscerale (defecte cardiace, atrezie duodenala, imperforatie
anala).
Aproximativ 92.5% din persoanele cu sindrom Down prezinta 47
cromozomi (sunt incluse 3 copii ale cromozomului 21) ca urmare a
unei nondisjunctii aparute in meioza. Sub 3%
dintre pacienti exprima un fenotip mai putin sever datorita unui
mozaicism caracterizat prin 2 linii celulare (47,XX,+21/46, XX sau
47,XY,+21/46,XY) si aproximativ 5% au doar 46 cromozomi,
deoarece cromozomul 21 in exces face parte dintr-o translocatie
robertsoniana sau un alt tip de translocatie. Faptul ca un copil
prezinta o translocatie reprezinta un indiciu ca unul dintre parinti
ar putea fi purtator al unei astfel de anomalii structurale si de
aceea este important sa se stabileasca cariotipul fiecarui parinte
pentru a vedea daca respectivul cuplu prezinta riscul de a mai
avea un copil cu sindrom Down la sarcinile ulterioare. Desi in
majoritatea cazurilor un pacient cu sindrom Down detine 3 copii
complete ale cromozomului 21, studiile moleculare ale
persoanelor cu rearanjari ale cromozomului 21 au aratat in mod
clar ca sunt necesare doar 3 copii ale regiunii cromozomului 21 ce
contine benzile 21q22.12-21q22.3, denumita regiunea critica
pentru sindromul Down.
Celelalte doua trisomii viabile sunt trisomia 13 si trisomia 18.
Trisomia 13 sindromul Patau este intalnita cu o incidenta de
1:4000-1:10 000 nasteri. Se caracterizeaza prin microcefalie,
defecte ale scalpului, fisura labio-palatina, ciclopie, cataracta,
displazie retiniana, polidactilie, pliu simian, calcai proeminent,
defect septal ventricular, polichistoza renala, uter bifid,
criptorhidrie, hipospadias, retard mintal sever. Trisomia
18 sau sindromul Edwards, are o incidenta de 1:8000 nou-nascuti;
trasaturile clinice includ: greutate mica la nastere, microcefalie,
occiput proeminent, micrognatie, urechi jos inserate cu pavilionul
modificat, fisura de palat sau palat ogival, anomalii ale

dermatoglifelor, haluce in dosiflexie, defect septal ventricular,


rinichi in potcoava, retard mintal sever.
Daca pacientii cu sindrom Down pot supravietui pana in cea de-a
doua sau a treia decada de viata, cei cu trisomie 13 sau 18
decedeaza de obicei in prima luna. Din aceste motive, consilierea
genetica include optiunea de intrerupere a sarcinii.
Aneuploidiile cromozomilor sexuali
Sunt relativ frecvente in populatie (prevalenta globala de 1:500
nasteri) si exprima un fenotip mai putin sever in comparatie cu
aneuploidiile autozomale datorita efectului de inactivare a
cromozomului X precum si anumarului limitat de gene situate pe
cromozomul Y.
In majoritatea cazurilor, aneuploidiile cromozomilor sexuali sunt
reprezentat de patru afectiuni mai frecvente: trei trisomii si o
monosomie.
Cariotipurile aberante ale persoanelor care prezinta 3 cromozomi
X (femei 47,XXX) sau 1 cromozom X si doi cromozomi Y (barbati
47,XYY) trec adesea neobservate in cursul vietii. Incidenta
acestora la nastere este de 1:1000, insa, cu exceptia unei staturi
mai inalte, nu exista alte trasaturi care sa sugereze o anomalie
cromozomiala. Unele persoane prezinta tulburari de invatare si
pot fi astfel identificate prin programele scolare de screening.
Femeile XXX si barbatii XXY sunt depistati de asemenea in clinicile
de infertilitate, desi anomalia citogenetica nu induce tulburari ale
fertilitatii. Indivizii XYY au incidenta crescuta de tulburari
comportamentale, iar date mai vechi, care ulterior au fost
infirmate, au asociat anomalia de cariotip cu o rata mai mare a
criminalitatii.
Barbatii cu sindromul Klinefelter (47,XXY) au tendinta de a fi mai
inalti si mai slabi in comparatie cu persoanele de aceeasi varsta
din jurul lor. Principalele trasaturi clinice sunt: hipogonadismul
postpubertal, dezvoltarea sanilor, infertilitate datorata testiculelor
mici cu tubi hialinizati si azoospermie. Exista o forma mai
atenuata de sindrom Klinefelter asociata cu un oarecare potential

fertil ca urmare a unui mozaic cromozomial: 47,XXY/46XY;


proportia relativa de celule XY vs celule XXY la zigot in cursul
determinarii sexului este esentiala pentru fertilitate.
Cea mai frecvent identificata aneuploidie a cromozomilor sexuali
asociata cu fenotip feminin este sindromul Turner 45,X.
Aproximativ jumatate din persoanele cu acest sindrom prezinta
monosomia clasica 45,X. Singurul cromozom X este de obicei de
origine materna sugerand faptul ca nondisjunctia meiotica
paterna constituie cea mai frecventa sursa de eroare. In plus fata
de 45,X pot exista si cariotipuri mai complexe (de exemplu, deletii
de cromozom X, prezenta unui cromozom X inelar sau
izocromozom X, mozaicuri cromozomiale: 45,X/46,XX;
45,X/46,XY).Cea mai severa este situatia in care exista cel putin o
linie celulara cu un cromozom Y partial sau complet, datorita
riscului crescut de gonadoblastom.
Fenotipul asociat sindromului Turner este foarte variabil.
Persoanele afectate au de obicei o statura mica (<150 cm) cu
disgenezie gonadala si tulburari de invatare. Alte trasaturi
comune includ: o plica de piele ce se intinde de la creasta
omoplatului pana la zona nucala (gat palmat), torace in forma de
scut, insertie posterioara joasa a parului, cubitus valgus,
malformatii cardiace sau renale.
Hygroma chistica este aspectul ecografic prenatal caracteristic,
corespunzator unei mase chistice septate in regiunea nucala
fetala; aceasta apare, cel mai probabil, din cauza dezvoltarii
anormale a limfaticelor mari fetale. Alte semne ecografice majore
in sindromul Turner sunt: defecte ale inimii stangi, malformaii
renale i scheletale, anasarca sau hidrops fetal. Translucena
nucala este, de obicei, crescuta in trimestrul I de sarcina.
Persoanele cu sindrom Turner prezinta de obicei un nivel normal
de inteligenta desi acesta poate fi variabil, existand chiar cazuri
de handicapuri mentale semnificative. Desi infertilitatea este o
trasatura definitorie a acestui sindrom, dezvoltarea tehnicilor de
reproducere asistata a permis ca unele femei afectate (in special

cele cu cariotipuri mozaicate) sa obtina si sa duca la termen o


sarcina normala .
1;3

Anomalii cromozomiale structurale


Cromozomii nu sunt structuri statice, astfel ca atat in cursul
meiozei cat si al mitozei au loc fenomene de recombinare.
Recombinarea este un proces natural care asigura variabilitatea
speciilor. Cu toate ca exista un sistem de reglare foarte dezvoltat
pentru a preveni erorile de recombinare, acestea se produc totusi,
conducand uneori la rearanjari care schimba structura unuia sau
mai multor cromozomi. Rearanjarile pot fi:
-echilibrate, daca materialul cromozomial este prezent si
functional in totalitate insa aranjat intr-o conformatie diferita;
-neechilibrate, daca exista pierderi si/sau duplicari ale unui
material cromozomial.
Rearanjarile echilibrate sunt sunt de obicei benigne din punct de
vedere clinic si tind sa se transmita stabil; pot creste insa riscul de
erori survenite in meioza ce pot genera anomalii cromozomiale la
fat si nou-nascut. Rearanjarile neechilibrate sunt in general
asociate cu un fenotip anormal ce include adesea intarziere in
dezvoltare si retard mintal.
Anomaliile cromozomiale structurale sunt reprezentate de:
1. Deletie pierderea unei portiuni dintr-un cromozom ce
conduce la monosomie partiala; deletiile variaza in dimensiuni (de
la foarte mici la deletii largi) si pot fi terminale (pierderea
cromozomiala include si telomerul) sau interstitiale (pierderea
unei portiuni interne a cromozomului); deletiile pot aparea ca
urmare a unuei rupturi cromozomiale, a unui crossing-over inegal
sau a nondisjunctiilor (vezi figura 19.1.3).

Fig. 19.1.3 Deletie


(Adaptare dupa Genetic Homes Reference Chromosomal Deletion)

2. Duplicatie prezenta unei copii suplimentare a unui segment


cromozomial ce conduce la o trisomie partiala; acesta anomalie
poate fi de asemenea terminala sau interstitiala; se produc printrun mecanism similar deletiilor si cu cat segmentul duplicat este
mai mare cu atat anomaliile clinice vor fi mai severe (vezi figura
19.1.4).

Fig. 19.1.4 Duplicatie


(Adaptare dupa Genetic Homes Reference Chromosomal Duplication)

3. Inversie amplasarea unor segmente cromozomiale in pozitii


inversate fata de configuratia normala a genelor; necesita cel
putin doua puncte de ruptura la nivelul cromozomului; inversiile
pot fi paracentrice (cele doua puncte de ruptura se gasesc de
aceeasi parte a centromerului, pe acelasi brat)
sau pericentrice (punctele de ruptura se gasesc de o parte si de
alta a centromerului si implica ambele brate ale cromozomului);
majoritatea inversiilor sunt echilibrate, dar daca ruptura se
produce in interiorul unei gene este perturbata sinteza produsului
genei respective si pot fi generate anomalii clinice; exista un risc
crescut de erori survenite in cursul meiozei, iar purtatorii de
inversii prezinta adesea infertilitate sau pierderi precoce de
sarcina ca urmare a unor produsi de conceptie cu dezechilibru
cromozomial; astfel, in cazul inversiilor paracentrice pot aparea,
ca urmare a recombinarii meiotice, cromozomi acentrici sau
dicentrici non-viabili (teoretic, nu practic), iar in cazul inversiilor
pericentrice este posibil sa fie generati gameti cu duplicatii si/sau
deletii (vezi figurile 19.1.5 si 19.1.6).

Fig.19.1.5

Inversie paracentrica

Fig.19.1.6 Inversie pericentrica

4. Translocatie clasica (reciproca) rearanjare care implica


unul sau mai multi cromozomi neomologi; fiecare cromozom
prezinta un singur punct de ruptura iar segmentele rezultate isi
schimba locul intre ele generand doi sau mai multi cromozomi
derivati; la fel ca si inversiile, majoritatea translocatiilor sunt
echilibrate si principala problema o reprezinta riscul crescut de
anomalii cromozomiale la produsii de conceptie ai purtatorilor de
translocatii; astfel, in cursul meiozei pot rezulta gameti cu
deletii/duplicatii daca in anafaza cromozomii derivati nu segrega
impreuna (pana la o treime din cazuri); cromozomii pot urma si un
model de segregare 3:1 in care 3 cromozomi sunt separati intr-o
celula si unul in cea de a doua celula (vezi figura 19.1.7).

Fig.19.1.7 Translocatie clasica


(Adaptare dupa Genetics Primer http://members.cox.net)

5. Translocatie robertsoniana constituie o varianta a


translocatiei clasice; se produce intre doi cromozomi acrocentrici
prin pierderea de obicei a unui segment din bratele scurte, cu
pastrarea bratelor lungi ; de obicei nu sunt consecinte clinice
deoarece pe toti cromozomii acrocentrici sunt localizate copii
multiple ale genelor ARNr; purtatorii acestui tip de translocatie au
un numar de 45 cromozomi, deoarece doi cromozomi au devenit
unul singur din punct de vedere functional si prezinta acelasi
centromer activ; exista un risc crescut de nondisjunctii meiotice
rezultand produsi de conceptie cu trisomie fata de unul din
cromozomii rearanjati; cel mai obisnuit exemplu este translocatia
ce implica cromozomii 13 si 14 ai carei purtatori pot da nastere
unor copii cu trisomie 13 (cariotip cu 46 cromozomi, 2 copii de
cromozom 13 si translocatie robertsoniana 13;14); de obicei
translocatia implica doi cromozomi neomologi, insa pot exista
situatii in care sunt afectati cromozomi omologi: de exemplu,
translocatia robertsoniana de novo 21;21 ai carei purtatori pot da
nastere unor copii cu sindrom Down (vezi figura 19.1.8).

Fig. 19.1.8 Translocatie robertsoniana


(Adaptare dupa Cytogenetics www.ucl.ac.uk)

6. Izocromozom reprezinta un cromozom ce apare ca urmare a


unei erori de diviziune a centromerului: sunt generate doua copii
ale unui brat cromozomial cu lipsa celuilalt brat; rezulta astfel doi
cromozomi derivati, unul cu o duplicatie inversata a bratului lung,
celalalt cu o duplicatie inversata a bratului scurt; daca ambii
izocromozomi sunt mentinuti intr-o celula va rezulta o trisomie
pentru cromozomul de baza, conditie ce este de obicei
incompatibila cu viata; daca insa este mentinut doar un singur
izocromozom in celula va rezulta o trisomie pentru unul din
bratele cromozomiale duplicate si o monosomie pentru celalalt
brat; cel mai cunoscut exemplu este izocromozomul bratului lung
al cromozomului X care poate sa apara la unele paciente cu
sindrom Turner (monosomia pentru bratul scurt al
izocromozomului X induce o dezvoltare anormala) (vezi figura
19.1.9).

Fig. 19.1.9 Izocromozomi


(Adaptare dupa Genetic Homes Reference Isochromosomes)

7. Cromozom inelar reprezinta un cromozom ce rezulta prin


pierderea ambelor telomere si fuziunea circulara a portiunii
restante in vederea refacerii stabilitatii cromozomiale; in
majoritatea cazurilor acest tip de structura este instabil, insa
exista unele situatii in care cromozomii inelari pot fi transmisi la
celulele-fiice (vezi figura 19.1.10).

Fig. 19.1.10 Cromozom inelar


(Adaptare dupa Genetic Homes Reference Ring Chromosome)

8. Cromozom marker constituie un cromozom cu un


centromer ce este transmis stabil la celulele-fiice dar care nu
poate fi clar identificat, fie datorita dimensiunii sale prea mici, fie
datorita aspectului la bandare prea ambiguu. Tehnica SKY
(Spectral Karyotyping) constituie un instrument util pentru
determinarea originii marker-ilor .
1;2

A fost descris un numar semnificativ de sindroame asociate direct


cu o anomalie cromozomiala structurala.
Sindroamele de deletii autozomale
Deletiile sau duplicatiile ce pot fi identificate citogenetic (clasic si
molecular) pot cauza tulburari de dezvoltare (retard de
crestere, psihomotor) si malformatii congenitale, fiind asociate de
cele mai multe ori cu un fenotip caracteristic.

Cele mai importante deletii sunt reprezentate de: 4p-, 5p-, 11p-,
11q-, 13q-, 18p- si 18q-.
O alta categorie de deletii subtelomerice sunt detectabile doar
prin tehnica FISH sau prin alte metode moleculare.
Majoritatea deletiilor si duplicatiilor survin de novo, dar exista si
mostenite in ~10% din cazurile de sindrom deletie 22q11.2
Deletia 4p- (sindromul Wolf-Hirschhorn)
Se caracterizeaza clinic prin retard de crestere, retard mintal
sever, facies in coif de razboinic grec cu frunte si glabela
proeminente, sprancene arcuite si nas lung, ochi indepartati
(hipertelorism) si indreptati in jos (fante antimongoliene), pliu
cutanat suplimentar in unghiul intern al ochiului (epicantus),
strabism, coloboma si alte anomalii oculare, nas turtit, gura cu
buza superioara scurta, despicatura labiala sau palatina (buza de
iepure sau gura de lup), barbie mica (microretrognatie), urechi
jos implantate, mari, cu forma anormala; surditate, malformatii
cardiace, pulmonare sau renale, hipospadias.
Deletiile bratului scurt al cromozomului 4 pot avea dimensiuni
variabile; uneori sunt atat de mici incat nu pot fi detectate decat
prin tehnica FISH.
Deletia 5p- (sindromul cri-du-chat)
Descris in 1963 de catre Lejeune si colaboratorii sai acest sindrom
include un fenotip caractersitic: laringe anormal dezvoltat ce
reprezinta cauza tipatului ascutit (ca cel al unei pisici),
microcefalie, micrognatie, hipertelorism, fante antimongoliene,
pliu palmar unic, hipotonie, retard mintal.
Deletiile pot avea dimensiuni variabile, insa regiunea critica este
5p15.2.
Sindroamele de microdeletii

Prin definitie, microdeletia reprezinta o deletie foarte mica, care


afecteaza doar o portiune dintr-o banda cromozomiala. Desi
dimensiunile microdeletiilor sunt mici, acestea sunt semnificativ
mai mari (>500 kb) decat deletiile moleculare tipice, astfel incat
unele pot fi detectate chiar prin efectuarea cariotipului clasic;
majoritatea microdeletiilor sunt insa identificate prin tehnica FISH.
Desi s-a crezut initial ca este vorba de deletii in cadrul unor gene
singulare s-a descoperit ca multe sindroame se datoreaza de fapt
unor deletii care cuprind portiuni din gene adiacente diferite.
Marimea deletiei si numarul genelor implicate sunt variabile,
astfel ca fenotipul exprimat poate sa difere semnificativ intre
persoanele afectate. Aceste sindroame mai sunt
denumite sindroame de contiguitate genica:
Sindromul Miller-Dieker
A fost asociat cu o microdeletie a portiunii distale a bratului scurt
al cromozomului 17 (17p13.3). Elementele clinice caracteristice
sunt aspectul particular al fetei si anomaliile cerebrale:
lisencefalia (suprafata neteda a emisferelor cerebrale), agenezia
de corp calos si calcificarile de pe linia mediana ce explica
retardul mintal sever si convulsiile. Lisencefalia izolata a fost
recunoscuta ca entitate separata asociata cu o mutatie a genei
LIS1. Sindromul Miller-Dieker este mai complex fiind afectate cel
putin doua gene.
Sindromul Prader-Willi si sindromul Angelman sunt cele mai
cunoscute sindroame de microdeletie. Ambele prezinta aceeasi
deletie interstitiala a portiunii proximale a bratului lung al
cromozomului 15 del(15)(q11.2q13) insa tabloul clinic este
semnificativ diferit. Acest fapt este explicat prin fenomenul de
amprentare: daca deletia afecteaza cromozomul de origine
paterna rezulta sindromul Prader-Willi, iar daca este implicat
cromozomul de origine materna se dezvolta sindromul Angelman.
Pacientii cu sindrom Prader-Willi prezinta hipotonie severa si
greutate mica la nastere insa in cursul primului an de viata incep
sa castige rapid in greutate. Daca nu se instituie o dieta

corespunzatoare se instaleaza obezitate prin hiperfagie. Alte


trasaturi clinice includ maini si picioare mici, hipogonadism, retard
mintal moderat si un comportament particular cu reactii violente.
Pe de alta parte, pacientii cu sindrom Angelman prezinta un
retard mintal sever, tulburari de vorbire, discursul fiind intrerupt
adesea de accese de ras inadecvate situatiei, hiperactivitate,
statura mica, microcefalie, convulsii si ataxie.
Prin tehnica citogenetica conventionala poate fi detectata deletia
15q la aproximativ 60% din persoanele cu sindrom Prader-Willi si
doar la 10-20% dintre cele cu sindrom Angelman. Prin tehnica
FISH pot fi detectate deletii in 80-85% din cazuri, pentru ambele
sindroame. Faptul ca nu pot fi detectate deletii in toate cazurile a
ridicat suspiciunea existentei unui alt tip de anomalie. La ora
actuala se considera ca sindromul Prader-Willi si sindromul
Angelman sunt asociate cu defecte de amprentare, iar procesele
mutationale cauzatoare de boala sunt mult mai complexe decat o
simpla deletie a ADN-ului.
Sindromul Williams
A fost asociat cu o deletie ce cuprinde inclusiv gena elastinei
(ELN) localizata in portiunea proximala a bratului lung a
cromozomului 7 (7q11.23). Se caracterizeaza clinic prin anomalii
cardiace, hipertensiune arteriala, voce ragusita, imbatranire
prematura a pielii, tulburari comportamentale la care se adauga
hipercalcemie si/sau hipercalciurie. Daca absenta elastinei explica
multe dintre anomaliile fizice asociate cu acest sindrom, totusi
aceasta nu poate fi asociata cu tulburarile comportamentale. In
conceptia curenta, sindromul Williams este un sindrom de
contiguitate genica, iar variabilitatea fenotipica este dependenta
de numarul genelor adiacente afectate de deletie alaturi de ELN.
Diagnosticul se stabileste prin efectuarea cariotipului pentru
identificarea rearanjamentelor cromozomiale care pot include
regiunea 7q11.23, urmat de testul FISH, cu sonde ADN pentru
regiunea critica deletata care include genele ELN si LIMK1.
Sindromul WAGR

Este un sindrom de contiguitate genica bine definit, ce include


tumora Wilms, aniridie, defecte genito-urinare si retard mintal. Cu
exceptia defectelor genito-urinare care par sa fie cauzate de o
varianta a mutatiei de la nivelul locusului tumorii Wilms, fiecare
din cele 3 anomalii este asociata cu o anumita gena; aceste trei
gene sunt dispuse in tandem pe bratul scurt al cromozomului 11.
Fenotipul variaza in functie de marimea deletiei. Statistic, 1:3 din
copiii cu aniridie vor dezvolta tumora Wilms, in timp ce doar 1:50
din copiii cu tumora Wilms asociaza aniridie.
Sindromul deletiei 22q11.2 ( Sindromul Shprintzen) include:
Sindromul DiGeorge si Sindromul Velo-Cardio-Facial
Reprezinta probabil cel mai frecvent sindrom cu microdeletii, dar
adesea este dificil de identificat datorita spectrului larg de
manifestari clinice. Acest spectru include hipoplazia sau aplazia
timusului (deficite imune) si a glandelor paratiroide
(hipocalcemie), anomalii cardiace, dismorfie faciala sugestiva,
despicatura palatina sau insuficienta velo-palatina, anomalii renourinare, anomalii scheletice, intarziere in dezvoltarea
psihomotorie si tulburari psihice, dificultati de invatare si altele.
Pana la 15% din copii au un parinte afectat de aceeasi deletie dar
cu un fenotip mult mai putin sever. Se pare ca deletia de 3 Mb din
portiunea proximala a bratului lung al cromozomului 22
(22q11.2q11.2) se datoreaza recombinarii ce are loc intre
secventele repetitive ce flancheaza regiunea ce este in mod
obisnuit deletata. Aceste recombinari intracromozomiale vor
genera o structura in forma de bucla ce va fi detectata ca un
defect de catre enzimele de reparare. Enzimele vor exciza ADN-ul
din bucla si vor reface portiunea lineara a cromozomului; va
rezulta astfel o deletie cu pierderea tuturor genelor asociate.
Deletia 22q11 este de obicei prea mica pentru a fi identificata prin
examenul citogenetic de rutina insa poate fi demonstrata prin
tehnica FISH .
1;3

Recomandari pentru determinarea cariotipului


constitutional

-in scop diagnostic la nou-nascuti sau copii mici ce prezinta


semne sau simptome clinice sugestive pentru o anomalie
cromozomiala (malformatii congenitale multiple insotite de
tulburari de crestere si retard psihomotor);
-persoane cu ambiguitate genitala (pentru stabilirea sexului
genetic si identificarea unei anomalii a cromozomilor sexuali);
-pacienti cu retard mintal de cauza neprecizata, mai ales daca se
asociaza cu dismorfism cranio-facial si cu o anamneza familiala
pozitiva;
-cupluri cu infertilitate, nou-nascuti morti, nou-nascuti vii
plurimalformati sau avorturi spontane recurente (in vederea
depistarii unor anomalii cromozomiale echilibrate) .
1;3

Specimen recoltat sange venos .


4

Recipient de recoltare vacutainer ce contine heparina ca


anticoagulant .
4

Cantitate recoltata - 5 mL sange .


4

Cauze de respingere a probei folosirea unui alt tip de


anticoagulant; probe vechi, coagulate, hemolizate sau
contaminate bacterian .
4

Stabilitate proba maxim 72 ore din momentul recoltarii probei


pana la intrarea acesteia in lucru .
4

Metoda tehnica clasica de bandare G; se va suplimenta cu


testarea FISH in functie de suspiciunea clinica; sunt analizate 15
metafaze dintre care 5 sunt cariotipizate .
4

Raportarea si interpretarea rezultatelor


In vederea raportarii rezultatelor se va folosi urmatoarea
nomenclatura pentru cariotip (in conformitate cu ISCN =
International System of Cytogenetic Nomenclature):
-precizarea numarului total de cromozomi;

-precizarea cromozomilor sexuali;


-mentionarea oricarei anomalii cromozomiale.
Cele 3 tipuri de date sunt separate prin virgule.
Exemple:
femeie cu cariotip normal: 46,XX;
barbat cu cariotip normal: 46,XY;
daca sunt prezente doua sau mai multe linii celulare (mosaicism
sau chimerism) acestea vor fi indicate secvential si separate prin
semnul / iar clona diploida normala (daca exista) va fi mentionata
ultima: 45,X/46,XX; alte clone vor fi prezentate in ordinea
dimensiunii acestora, clona cea mai mare fiind prima mentionata
numarul de celule din fiecare clona va fi indicat de un numar
trecut in paranteza: 45,X(15)/47,XXX(3)/46,XX(12);
in cazul anomaliilor numerice autozomale, numarul total de
cromozomi va fi crescut sau redus pentru a indica modificarea
globala, iar cromozomul specific dobandit sau pierdut va fi
precizat la sfarsit: 47,XX,+13 (trisomie 13 la o persoana de sex
feminin); 45,XY,-8 (monosomie 8 la o persoana de sex masculin);
in cazul anomaliilor numerice constitutionale ale cromozomilor
sexuali, nu vor mai folosite semnele + sau -: 45,X; 47,XXX;
47,XXY, 47,XYY; pe de alta parte daca anomaliile numerice ale
cromozomilor sexuali sunt dobandite in unele linii celulare
maligne vor fi folosite semnele + sau -: 45,X,-Y (o persoana de sex
masculin care a pierdut cromozomul Y ca rezultat al unei afectiuni
maligne);
daca sunt prezente, anomaliile cromozomiale structurale vor fi
indicate la sfarsitul nomenclaturii pentru a clarifica statusul
cromozomului rearanjat; vor fi folosite abrevieri ale anomaliei
urmate de cromozomul implicat si de punctele de ruptura
corespunzatoare:

-46,XX,del(4)(p15): deletia terminala a bratului scurt al


cromozomului 4, la banda 15;
-46,XX,dup(11)(q13q23): duplicatia interstitiala a bratului lung al
cromozomului 11;
-46,XY,t(4;9)(q21.2;p22): translocatie intre bratul lung al
cromozomului 4 si bratul scurt al cromozomului 9;
- 46,XY,inv(9)(p11q21.1): inversie pericentrica la nivelul
cromozomului 9 intre benzile p11 si q21.1.
La buletinul final va fi atasata si cariograma pacientului
respectiv .
1;4

S-ar putea să vă placă și