PARTEA III.

TEORIILE RELAIILOR INTERNAIONALE

3.1. E.H.CARR: "THE TWENTY YEARS' CRISIS 1919-1939"
Aceasta lucrare trebuie privita in contextul socului produs de carnajul primului Razboi
Mondial, care, pe de o parte, a dat un impuls democratizarii vietii internationale (vezi
revolta populara impotriva "diplomatiei secrete"), facand astfel necesara si posibila prima
investigare moderna a resorturilor si mecanismelor intime ale functionarii politicii
internationale, iar, pe de alta parte, a impus ca prima tentativa de evitare a reizbucnirii,
reglementarea juridica a raporturilor dintre state (criticata de Carr).
1. Motivatia si conditiile aparitiei acestei lucrari
1.1. "Criza celor douazeci de ani a fost scrisa cu scopul deliberat de a contracara
defectul stralucitor si periculos al intregii gandiri - atat academice, cat si populare
- din tarile vorbitoare de limba engleza referitoare la politica internationala intre
anii 1919-1939 - ignorarea aproape totala a factorului putere."
1.2. "Aceasta carte, care initial fusese planificata pentru 1937, a fost trimisa in
tipografie la mijlocul lui iulie 1939 si a ajuns la corectura finala cand a izbucnit
razboiul, pe 3 septembrie 1939. A introduce in text cateva modificari verbale
grabite in lumina acelui eveniment nu ar fi ajutat prea mult; de aceea, am preferat
sa o las exact asa cum era la momentul in care razboiul isi intindea deja umbra
asupra lumii, dar cand inca nu se pierduse orice speranta de a fi evitat."
1.3. "Nici o perioada din istorie nu va recompensa mai bine pe fauritorii pacii in
studiul lor decat criza celor douazeci de ani care au umplut intervalul dintre cele
doua mari razboaie. Urmatoarea Conferinta de Pace, daca va dori sa nu se
dovedeasca un fiasco la fel ca prima, va trebui sa se preocupe de chestiuni mult
Termeni cheie:
Realism; utopism; stiinta politicii internationale.51
mai importante decat trasarea frontierelor. Cu aceasta credinta, ma aventurez sa
dedic aceasta carte fauritorilor pacii viitoare.
2. Partea Intai: Stiinta Politicii Internationale
2.1. "Stiinta politicii internationale se afla in faza copilariei ei. Pana in 1914,
conducerea relatiilor internationale cadea in grija persoanelor angajate profesional
in acest domeniu. In tarile democratice, politica externa era socotita in mod
traditional ca fiind in afara politicii de partid, iar organele reprezentative nu se
simteau competente pentru a exercita nici un fel de control riguros asupra
misterioaselor operatii de politica externa.

2.2. "Razboiul din 1914-1918 a pus capat opiniei ca razboiul era o chestiune ce ii
privea exclusiv pe militarii de profesie si, facand acest lucru, a dus la destramarea
impresiei corespunzatoare ca politica internationala poate fi lasata fara nici o grija
in mana diplomatilor de cariera. Campania pentru "popularizarea" politicii
internationale a inceput in tarile de limba engleza sub forma agitatiei impotriva
tratatelor secrete, care erau atacate, fara prea multe dovezi, ca ar fi reprezentat una
din cauzele razboiului."
2.3. "Stiinta politicii internationale a aparut, asadar, ca un raspuns la o solicitare
populara. A fost creata pentru a servi unui scop si, din acest punct de vedere, a
urmat modelul altor stiinte ... Gandirea politica este prin ea insasi o forma de
actiune politica. Stiinta politica nu este numai stiinta a ceea ce exista, ci si a ceea
ce ar trebui sa existe."
2.4. "In timpul perioadei 'utopiste', cercetatorii acorda putina atentie 'faptelor'
existente sau analizei relatiei dintre cauza si efect, dar se dedica in intregime
elaborarii unor proiecte vizionare pentru atingerea unor scopuri a caror perfectie si
simplicitate le confera un apel facil si universal. Numai atunci cand aceste proiecte
se naruie, iar dorinta sau telul se dovedesc neputincioase in a ajunge la obiectivul
ravnit, vor solicita cercetatorii ajutorul analizei si al studiului, iesind din aceasta
perioada infantila si utopica, afirmandu-si pretentia de a fi priviti ca reprezentanti
ai unei stiinte."
2.5. "Cursul evenimentelor dupa 1931 a pus in evidenta cu claritate inadecvarea 52
aspiratiei pure ca baza a stiintei politicii internationale si a facut posibila pentru
prima oara angajarea unei gandiri serioase si analitice asupra problemelor
internationale."
2.6. "Impactul gandirii asupra dorintei, care, in evolutia unei stiinte, survine dupa
naruirea primelor proiecte vizionare si marcheaza oficial sfarsitul perioadei
utopice, este denumit in mod obisnuit realism. Reprezentand o reactie impotriva
viselor bazate pe simpla dorinta ale perioadei initiale, realismul este pe cale sa-si
asume un rol critic si oarecum cinic. In domeniul gandirii, el pune accentul pe
acceptarea faptelor si pe analiza cauzelor si consecintelor lor ... In domeniul
actiunii, realismul tinde sa accentueze puterea irezistibila a fortelor existente si
caracterul inevitabil al tendintelor prezente si sa insiste asupra faptului ca cea mai
inalta forma a intelepciunii consta in acceptarea si adaptarea la aceste forte si
tendinte ... Utopia si realitatea sunt astfel doua fatete ale stiintei politice."

3. Partea a doua: Criza Internationala. Capitolul 3: Bazele Utopiei

3.1. "Scoala moderna a gandirii politice utopice isi are radacinile in destramarea
sistemului medieval, care presupunea existenta unei alcatuiri universal etice si
politice bazate pe autoritatea divina ... Odata cu secolul al XVIII-lea, cele mai
importante linii ale gandirii utopice moderne erau deja bine stabilite. Ea era o
gandire esentialmente individualista, deoarece transforma constiinta umana in
tribunalul suprem al problemelor morale ... Era rationalista in sensul ca identifica
constiinta umana cu vocea ratiunii."
3.2. "'Scopul nostru' spunea M.Benes la prezentarea Protocolului de la Geneva in
fata Adunarii in 1924 'era de a face razboiul imposibil, de a-l ucide, de a-l anihila.
Pentru aceasta a trebuit sa cream un sistem'. Protocolul era 'sistemul' respectiv. O
astfel de presupunere nu putea sa nu atraga dupa ea o pedeapsa. Odata ce ideea ca
salvarea putea fi gasita intr-un retetar perfect si ca desfasurarea haotica a politicii
internationale putea fi canalizata intr-un set de formule abstracte impregnabile din
punct de vedere logic inspirate din doctrinele liberale ale secolului XIX a devenit
larg impartasita in cercurile Ligii, sfarsitul acesteia ca instrument politic eficient a
inceput deja sa se intrevada". 53
4. Sunt apoi criticate bazele utopismului - armonia interselor -, pentru a se trece in
continuare la analiza critica efectuata de pe pozitiile realismului (cap. 5), la
prezentarea limitelor realismului (cap. 6), pentru ca, in partea a III - intitulata
"Politica, Putere si Morala" - sa se faca o analiza detaliata a acestor concepte,
punandu-se bazele intelegerii lor moderne si, pornind de aici, ale apelului la ele in
analiza vietii internationale. In sfarsit, in ultima parte (IV), sunt analizate legaturile
dintre "Lege si Schimbare", pentru ca, in final, autorul sa ajunga la concluzia ca:
"Actuala forma a politicii internationale se datoreaza faptului ca cele mai eficiente
unitati generatoare ale acesteia sunt statele nationale ... Natiunea a devenit, mai
mult ca oricand, unitatea suprema in jurul careia se grupeaza solicitarile umane
pentru egalitate, precum si ambitiile umane pentru suprematie ... Puterea este
ingredientul necesar al fiecarei ordini politice. Istoric, fiecare abordare din trecut a
temei crearii unei societati mondiale a fost produsul ascensiunii unei puteri
singulare ... Ipoteza de lucru a unei ordini internationale este data de o putere
superioara".
Sigur, de atunci lumea a evoluat, sistemul a cunoscut mutatii de profunzime. Cu
toate acestea insa, si astazi distributia rolurilor intre actorii din viata internationala

reflecta, in linii generale, distributia de putere dintre ei (vezi, spre ilustrare, rolul actual al
Rusiei, in comparatie cu cel al fostei Uniuni Sovietice).