Sunteți pe pagina 1din 129

EXTINDEREA

UNIUNII EUROPENE
***
REALIZARI SI PROVOCARI

Raport prezentat de Wim Kok


Comisiei Europene

Wim Kok s-a nascut n 1938 la Bergambacht. nainte de a intra n


politica, a activat n miscarea
sindicala, fiind presedinte al Federatiei Sindicatelor din Olanda si
presedinte al Federatiei
Sindicatelor Europene. A fost membru al Parlamentului si lider al
Partidului Muncii (PvdA) din
Olanda, precum si vice-presedinte al Internationalei Socialiste. Din
1989 pna n 1994 a detinut
functiile de ministru de finante si Vice-Prim Ministru, iar din
1994 pna n 2002 a fost Prim
Ministru al Olandei.

CUPRINS
Introducere de Wim Kok
Obiectivele raportului meu
De ce extinderea ?
Contextul actual
Abordarea mea
O agenda n cinci puncte
Rezumat
Pace si stabilitate la scara continentala
Actionnd mpreuna ca europeni
Relansarea economiei
Pentru o Europa mai sigura
Politica de vecinatate
Rolul Europei n afacerile internationale
1 Construirea Noii Europe
De ce se extinde UE
De ce doresc tarile sa adere
Extinderile anterioare
Actuala runda
2 Cetatenii si Uniunea n curs de extindere
Actualii membri
Viitorii membri
ntrebari adresate frecvent
3 Economia, piata fortei de munca si finantele
Efectele economice
Comertul
Investitiile
Migratia si piata muncii
Uniunea economica si monetara
Strategia de la Lisabona
Costurile bugetare
4 Calitatea vietii
Securitatea interna
Mediul nconjurator
Securitatea nucleara
Standardele alimentare
5 Europa n lume
Politica externa si de securitate
Relatii economice internationale
Politica de vecinatate
6 Actionnd mpreuna n Europa
Probleme de identitate
Reforma institutiilor UE

O mai buna punere n practica a politicilor

Anexe
Harta Europei
Tabele
1. Date esentiale cu privire la UE si viitoarele state
membre
2. Sprijinul de care se bucura extinderea n statele
membre UE
3. Sprijinul de care se bucura aderarea n viitoarele state
membre
4. Comertul UE cu Europa Centrala si de Est
5. Cresterea economica n UE si viitoarele state membre
6. Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada
pre-aderare
7. Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada
post-aderare
ntlniri si participanti
1. Ateliere de discutii la Institutul Universitar European
2. Consultari cu organizatii neguvernamentale
3. Vizite n viitoarele state membre
Bibliografie

Multumiri
Am fost invitat de Romano Prodi, Presedintele Comisiei Europene, sa
depun acest raport pna la
sfrsitul lunii martie 2003. n scurtul timp pe care l-am avut la
dispozitie (patru luni), am luat n
considerare o gama ct mai larga de puncte de vedere, rezultatul unei
serii de ntlniri cu experti din
diferite tari si din diferite domenii, al contactelor cu organizatii
neguvernamentale din Europa si
vizitelor n viitoarele state membre.
Desi responsabilitatea asupra raportului mi apartine, la el si-au adus
contributia multe persoane si
organizatii.
Doresc sa multumesc personalului Centrului Robert Schuman
pentru Studii Avansate din cadrul
Institutului Universitar European din Florenta pentru pregatirea si
publicarea acestui raport si pentru
organizarea unei serii de ntlniri cu experti.
La Centrul Robert Schuman, Graham Avery a fost ndrumatorul si
raportorul proiectului, asistat de
Wim Van Aken si Will Phelan, beneficiind de consultanta si ncurajarile
date de Helen Wallace si
Jan Zielonka.
Din numarul mare de experti care au participat, as dori n mod
deosebit sa aduc multumiri lui
Christoph Bertram, Fernando Fernandez, Heather Grabbe, Andras
Inotai si Olli Rehn, care mi-au
acordat cu generozitate din timpul lor si m-au sfatuit n ultimele etape
ale raportului, precum si lui
John Wyles de la GPlus Europe, care m-a ajutat n contactele cu presa.
i sunt recunoscator lui Gnter Verheugen, Membru al Comisiei
Europene, responsabil cu
extinderea, pentru sprijinul acordat, precum si oficialilor din
departamentul sau si din alte
departamente ale Comisiei care au ajutat la pregatirea acestui
raport, mentionndu-l aici n mod
special pe Alain Servantie.
n final, i multumesc lui Joost Klarenbeek de la Ministerul Afacerilor
Externe din Olanda care mi-a
acordat un ajutor indispensabil pe tot parcursul proiectului.

INTRODUCERE
Obiectivele raportului meu
Prezentul raport analizeaza implicatiile si provocarile legate de
apropiata extindere a Uniunii
Europene (UE).
n primul rnd, el ncearca sa ofere raspunsuri la numarul mare de
ntrebari adresate de cetateni pe
parcursul procesului de ratificare pentru aderarea a zece noi
membri la 1 mai 2004. De ce se
mareste UE de la 15 la 25 (si ntr-o etapa ulterioara mai multi)
membri ? Care vor fi efectele
extinderii asupra vietii de zi cu zi a cetatenilor? Sunt sperantele si
ndoielile exprimate n actualele
si viitoarele state membre ntemeiate ? Astfel de ntrebari puse de
cetateni merita un raspuns serios.
Scopul pe care l-am urmarit este sa prezint ntr-o maniera
echilibrata nu numai avantajele si
oportunitatile oferite de primirea de noi membri n UE, ci si
obstacolele, costurile si riscurile
potentiale implicate de acest proces.
n al doilea rnd, raportul abordeaza principalele provocari pe
care le presupune extinderea.
Aderarea a 10 tari n 2004 este numai o etapa ntr-un proces care
a nceput cu mai bine de un
deceniu n urma si care va continua nca multi ani de acum ncolo. n
toata aceasta perioada, att
membrii mai vechi, ct si cei mai noi au realizat progrese
semnificative, desi ramn nca multe de
facut. Ce anume va asigura succesul procesului de extindere? Ce
trebuie facut pentru obtinerea
unor beneficii maxime si evitarea unui succes partial sau chiar a
unui esec al acestui proces ?
Scopul meu este sa expun principalele domenii n care UE
trebuie sa elaboreze o strategie n
vederea realizarii cu succes a extinderii.
Chiar daca perceptia generala a populatiei asupra extinderii este
pozitiva, este necesar ca procesul
de informare sa continue. Unele din ntrebarile adresate vizeaza
probleme de baza ale integrarii
europene. Extinderea UE pentru a cuprinde mai multe tari va fi nsotita
de o pierdere a identitatii

nationale ? Va fi oare posibil sa se ia decizii n cadrul UE daca


aceasta va numara att de multi
membri ? Oare extinderea va ajuta UE sa-si faca mai puternic auzit
glasul pe plan mondial ? Pe
masura ce se apropie de momentul extinderii, UE trebuie sa raspunda la
aceste ntrebari.
Acest proces n care societati si popoare sunt aduse laolalta
ncepe acum. El este similar unei
fuziuni din lumea afacerilor: adevaratul test al succesului ei este atunci
cnd devine o realitate de zi
cu zi pentru cei care muncesc acolo. Iata de ce este nevoie de o
agenda foarte clara pentru
gestionarea schimbarilor ntr-o Uniune Europeana extinsa.
De ce extinderea ?
Extinderea este proiectul cel mai ambitios ntreprins de UE: el
reprezinta, de fapt, reunificarea
continentului european, divizat n urma ultimului razboi mondial. Au
existat n trecut si alte valuri
ale extinderii ntr-o Europa divizata, dar actualul proces de extindere
ajuta la ndeplinirea visului
parintilor fondatori ai UE: o Europa unita si libera.
Am fost un european convins toata viata mea. Unele amintiri din
tineretea mea sunt legate de
ultimul razboi mondial si sunt constient de valoarea pacii,
stabilitatii si prosperitatii de care ne
bucuram astazi. nteleg ct de mult am cstigat n urma procesului de
integrare europeana n ultima
jumatate de secol. Razboaiele si atrocitatile din fosta Iugoslavie au
demonstrat ce pot sa-si faca
europenii unii altora atunci cnd fortele dezintegrarii sunt lasate
sa devina mai puternice dect
dorinta de unitate.
6

n consecinta, extinderea Uniunii Europene este, dupa parerea


mea, mplinirea unei viziuni o
viziune care este mult prea usor data uitarii atunci cnd securitatea si
prosperitatea n Europa sunt
considerate a fi ceva de la sine nteles. Dar daca ne luam ragazul
necesar pentru a reflecta, vom
vedea ca aceasta viziune se confunda cu nsusi scopul urmarit de
UE si de extinderea sa:
reunificarea popoarelor din Europa ntr-un cadru constitutional care sa
le ncurajeze sa munceasca
mpreuna n conditii de pace si stabilitate.
Pentru popoarele din Europa Centrala si de Est, Europa simboliza
valorile la care cei care au trait,
mai bine de o generatie, n perioada Cortinei de Fier si a Razboiului
Rece, aspirau sa se rentoarca.
Dar rentoarcere n Europa a fost mai mult dect un simbol
pentru aceste popoare: perspectiva
aderarii, ca membru, la UE le-a ajutat sa transforme n ireversibila
optiunea lor pentru o democratie
pluralista si o economie de piata si le-a ncurajat sa mearga mai
departe pe calea reformei.
Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o conditie
prealabila a refacerii prosperitatii
economice, care la rndul sau reprezinta fundamentul stabilitatii pe
termen lung n regiune.
Dar drumul acestor popoare catre Europa nu a fost usor. Procesul
de transformare a determinat
schimbari masive n ntreaga Europa Centrala si de Est: nu toata lumea
a beneficiat n egala masura
de noile oportunitati aparute, iar unele structuri asociate cu un
sentiment de securitate au disparut.
Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma
bugetului UE: efectele cele mai
considerabile ale adaptarii au fost deja resimtite n viitoarele state
membre.
Pentru popoarele din actuala Uniune Europeana, stabilitatea si
democratia din Europa Centrala si de
Est au dus deja la obtinerea unor beneficii semnificative, nu numai
pe planul securitatii, ci si al
prosperitatii: dezvoltarea rapida a comertului a contribuit la crearea
de oportunitati pentru libera
initiativa, investitii, noi locuri de munca si o crestere economica

marcata n Europa Occidentala.


Aceste beneficii vor fi consolidate si sporite, att pentru membrii mai
vechi, ct si pentru cei noi, o
data cu realizarea extinderii n 2004, cu conditia ca UE sa raspunda
provocarii cu care se confrunta
n prezent.
Contextul actual
Extinderea are loc ntr-un moment n care UE se confrunta cu pr
ovocari majore n ceea ce priveste
performanta sa economica, coeziunea interna si rolul sau extern.
Economia mondiala trece prin momente dificile. Motorul
dezvoltarii n Europa aproape ca s-a
oprit, cel putin n actualele state membre, iar somajul se ncapatneaza
sa ramna la cote ridicate. n
strategia de la Lisabona, liderii Uniunii Europene si-au declarat
obiectivul de a deveni cea mai
competitiva si cea mai dinamica economie din lume bazata pe
cunoastere, dar pna n prezent aceste
cuvinte nobile nu au fost nsotite de reformele structurale
necesare pentru o crestere stabila pe
termen lung si pentru un raspuns dinamic la globalizare. Lumea nu sta
n loc sa ne astepte.
n politicile sale interne, date fiind lipsa de vointa politica si
dificultatea procesului decizional, UE
nu reuseste sa raspunda n mod corespunzator preocuparilor cetatenilor,
ntr-un numar de domenii.
Rezultatele Conventiei privind Viitorul Europei vor fi cruciale.
Avem nevoie de un sistem de
guvernare care sa realizeze un echilibru mai bun ntre cele doua
cerinte nrudite: eficienta si
legitimitate democratica. UE trebuie sa se reinventeze. Climatul actual
nsa este departe de a fi ideal
pentru noile ambitii sau marile idei. n rndul cetatenilor Europei,
exista un sentiment tot mai
puternic de nesiguranta si o teama crescnda de necunoscut.
Pe plan extern, UE nu a jucat nici un rol n abordarea problemei
Iraq-ului, n prezent cea mai
importanta chestiune de politica externa din lume. Membrii sai au
fost n mod vizibil profund
7

divizati; mai rau, UE si instrumentele sale de politica externa nu au


jucat absolut nici un rol. n
vreme ce statele membre au jucat, individual, un rol major n
aceasta chestiune, pe scena
internationala, Europa n ansamblul ei a fost inexistenta. Aceasta
situatie este inacceptabila pentru
cetatenii Europei. Ponderea economica a UE trebuie sa fie dublata si de
afirmarea vocii sale pe plan
politic, n afacerile internationale.
Aceste trei provocari majore pe plan economic, intern si extern
nsotesc procesul de extindere al
UE. Uniunea Europeana trebuie sa si recstige dinamismul si
competitivitatea economica, sa
raspunda n mod efectiv cerintelor cetatenilor si sa si defineasca rolul
politic n lume.
Abordarea mea
Cred ca amploarea apropiatei extinderi a UE ne ofera ocazia sa
abordam provocarile ntr-o maniera
decisiva. Aceste probleme nu sunt cauzate de extinderea UE. Ceea ce
face nsa viitoarea extindere
este sa ne oblige sa le abordam si n unele cazuri ne poate ajuta sa
gasim solutii. Extinderea poate sa
fie un catalizator pentru rezolvarea unora din problemele Europei aflate
nca n suspensie. Ea poate
sa ne ofere dinamismul necesar pentru a face un salt nainte.
A devenit de asemenea clar pentru mine ca trebuie sa ne mutam centrul
atentiei n ceea ce priveste
abordarea politicilor UE si sa avem n vedere nca de pe acum situatia
unei UE extinse viitoarea
Uniune Europeana a celor 25. Discursul n care se vorbeste de
actualii membri si de tarile
candidate este deja depasit si trebuie sa privim nainte la situatia din
viitor, cnd noii membri vor fi
parteneri. Din acest motiv, n prezentul raport folosesc ori de cte ori
este posibil sintagma viitorii
membri mai degraba dect tarile candidate.
Consider ca noii parteneri mai au nca o serie de lucruri de facut pentru
a finaliza pregatirile pentru
aderare. Cred nsa ca la rndul nostru avem multe de nvatat din recenta
lor experienta, acumulata n
domeniul reformelor sociale, economice si politice.

O agenda n cinci puncte


Beneficiile si oportunitatile oferite de extindere depasesc cu mult
potentialele obstacole, costuri si
riscuri implicate de acest proces. Extinderea este actul de politica
externa de cel mai mare succes pe
care l-a ntreprins UE. O ntrziere a acestui proces sau abandonarea
sa, ca urmare a neratificarii
sale de catre oricare din membrii UE, ar constitui un esec politic major
pentru Europa. n plus, acest
fapt ar presupune costuri considerabile att pentru UE, ct si pentru
tarile candidate.
Un proces de extindere gestionat necorespunzator ar fi nsa aproape la
fel de nefast. Daca UE nu
continua reformele si ajustarile pe care le impune acum
extinderea, ea va rata poate pentru
totdeauna sansa de a face Europa mai puternica si mai sigura,
n interesul cetatenilor ei, al
vecinilor sai si al lumii.
De aceea cred ca a venit timpul sa elaboram o noua viziune n
legatura cu ceea ce poate sa faca
Europa cu noii sai membri si modul n care trebuie sa procedeze.
Strategia pe care o am n vedere
pentru gestionarea schimbarii poate fi rezumata n cinci teme:
1. Actionnd mpreuna n Europa: este necesar sa perfectionam
procesul de luare a deciziilor
si trebuie sa dam dovada de hotarrea si vointa politica necesare
pentru a elabora politici cu
adevarat europene ntr-o Uniune Europeana extinsa.
2. Relansarea economiei europene: avem nevoie de mai multa
inovatie si reforma, pentru a
asigura dezvoltarea, competitivitatea si crearea de noi locuri de
munca n cadrul unei piete
extinse.
8

3. Construirea unei Europe mai sigure pentru cetatenii ei: ar


trebui sa folosim procesul de
extindere pentru a face un salt considerabil nainte n domeniul
colaborarii pe probleme de
justitie si afaceri interne, oferind standarde superioare si o
securitate sporita.
4. Dezvoltarea parteneriatului cu vecinii nostri din Europa: pe
masura ce frontierele UE se
extind, avem nevoie de o politica de vecinatate care sa propage
prosperitatea si stabilitatea
n jurul nostru.
5. O voce mai puternica a Europei n afacerile internationale:
trebuie sa fructificam sansa de
a avea 25 de membri pentru a ne bucura de o mai mare
autoritate, coerenta si influenta pe
arena internationala.
Aceste idei sunt explicate n detaliu in rezumatul raportului si n
capitolele acestuia.
Ceea ce propun eu necesita un efort de ntelegere att din partea
vechilor membri, ct si a noilor
membri.
Pentru actuala UE, accentul s-a pus n trecut pe acquis ndemnuri si
sfaturi adresate viitorilor
membri cu privire la modul n care trebuie sa aplice reglementarile
europene. n momentul n care
vor deveni membri cu drepturi depline si parteneri egali avnd
drepturi, dar si obligatii limbajul
n care folosim formularile noi si voi trebuie sa treaca la un alt
registru: noi mpreuna ntr-o
Europa largita.
Pentru noii membri, schimbarile importante vor fi de ordin psihologic,
o data cu transformarea lor
din subiecti de decizie n factori de decizie. Ei vor trebui sa si
defineasca punctele de vedere n
diferite domenii ale activitatii comunitare, fara a pierde din
vedere necesitatea de a avea niste
obiective comune si, uneori, de a realiza compromisuri, n cadrul unei
Uniuni Europene largite.
Actualul proces de extindere este diferit de cele anterioare deoarece el
face ca Uniunea Europeana
sa treaca la o noua scara de activitate: o scara de operare la nivel

continental, care o poate face sa


functioneze mai bine, sa dea rezultate mai bune pentru cetatenii sai si
sa devina un actor n afacerile
internationale cu conditia sa nu rateze aceasta sansa.
n perioada care ne mai desparte de momentul aderarii noilor membri
n mai 2004 avem sansa unica
de a pregati succesul acestei extinderi si de a-i implica pe viitorii
membri n aceasta pregatire.
Pentru realizarea acestui proiect ambitios este nevoie de un plan
coerent. Iata de ce supun Comisiei
Europene si celorlalte institutii europene recomandarile cuprinse n
prezentul raport.
Wim Kok
19 martie 2003

REZUMAT
Prezentul raport analizeaza consecintele extinderii Uniunii Europene
(UE) de la 15 la 25, iar mai
trziu la un numar si mai mare, de state membre.
Desi au fost publicate multe studii cu privire la extindere,
majoritatea acestora au abordat acest
proces dintr-o perspectiva nationala sau sectoriala. Prezentul raport
analizeaza extinderea din
perspectiva europeana, avnd drept surse o serie de idei, opinii si
cercetari. El nu ncearca sa
ilustreze varietatea de interese si puncte de vedere diferite ale fiecarei
tari n parte ceea ce ar fi
depasit cadrul acestui raport dar are n vedere att actualii, ct
si viitorii membri, analiznd
perspectivele Uniunii Europene largite, n ansamblul ei.
n capitolele urmatoare, raportul :
face o trecere n revista a procesului de extindere pna n prezent
si o evaluare a ceea ce s-a
realizat (Capitolul 1: Construirea Noii Europe); si
identifica principalele ntrebari n legatura cu extinderea, adresate de
catre opinia publica si n
cercurile politice (Capitolul 2: Cetatenii si Uniunea n curs de
extindere).
Raportul abordeaza apoi aceste ntrebari, pe care le grupeaza n cadrul
a patru teme:
Aspecte economice (Capitolul 3: Economia, piata fortei de munca si
finantele);
Securitatea pe plan intern si standardele de protectie (Capitolul 4:
Calitatea vietii);
Politicile pe plan extern ale UE largite (Capitolul 5: Europa n lume);
Guvernarea europeana si identitatea (Capitolul 6: Actionnd
mpreuna n Europa).
Analiza acestor teme nu este statica, ci dinamica: raportul abordeaza nu
numai consecintele punerii
n aplicare a politicilor si reglementarilor comunitare existente, ci si
reformele pe care UE trebuie sa
le ntreprinda n vederea realizarii cu succes a extinderii
Pace si stabilitate la scara continentala
Care este principalul beneficiu pe care l prezinta extinderea UE ? Este

sansa de a realiza pacea si


stabilitatea la scara europeana:
Extinderea UE reunifica progresiv continentul nostru, divizat n
urma ultimului razboi mondial.
n felul acesta, zona de pace, stabilitate si prosperitate, de care vesteuropenii s-au bucurat timp
de mai multe generatii, se extinde si n Europa Centrala si de Est.
Scopul istoric al Comunitatii
Europene, devenita n prezent Uniunea Europeana, era sa evite un
conflict sau chiar un razboi,
prin integrarea economica si politica a membrilor sai. Extinderea
acesteia pentru a cuprinde si
restul Europei este un beneficiu de o inestimabila valoare.
n deceniul anterior, perspectiva de a deveni membru al UE a ajutat
tarile din Europa Centrala si
de Est sa si consolideze procesul de rentoarcere la o democratie
pluralista si o economie de
piata. Eforturile acestor tari pe calea reformei si a tranzitiei au fost
sprijinite de UE. Stabilitatea
care a fost astfel realizata si cresterea prosperitatii sunt nu numai n
beneficiul acestor tari, dar si
al actualelor state membre UE.
O data cu sfrsitul Razboiului Rece, s-a pus capat si divizarii
artificiale a Europei, dar
perspectiva unor potentiale conflicte ntre grupurile si minoritatile
etnice si nationale si-a facut
aparitia n Europa Centrala si de Est. Perspectiva aderarii la UE a
eliminat multe din acest tip de
probleme.
Viziunea reunificarii a unei Europe ntregi si libere este
motorul care da viata extinderii
Uniunii Europene.
10

Procesul de extindere aduce cu sine rezultate pozitive n multe domenii


ale politicii publice, ce sunt
de interes pentru cetatenii europeni. Pentru ca succesul acestui proces
sa fie nsa deplin, este necesar
sa se defineasca o strategie clara. Cum poate fi el gestionat astfel nct
beneficiile sa fie maxime ?
n trecut, atentia presei, a opiniei publice si a autorilor de strategii s-a
concentrat asupra procesului
de aderare - cum si cnd vor adera noile state membre ?. n
prezent, atentia trebuie sa se
deplaseze catre ntrebarea ce se ntmpla dupa aderarea acestor tari ?
si ce politici sunt necesare
ntr-o Uniune Europeana largita ?. Avem nevoie de o agenda pentru a
gestiona schimbarea.
Acest raport identifica cinci domenii cheie n care UE poate sa ia
masuri pentru a asigura succesul
extinderii :
1. Actionnd mpreuna ca europeni
Aderarea noilor membri, cu bogatul lor patrimoniu cultural, va
spori diversitatea Uniunii
Europene. Extinderea va nsemna mai multe schimburi de idei si o
mai buna ntelegere a altor
europeni. Institutiile comunitare vor continua sa respecte
limbile nationale si vor ncuraja
nvatarea altor limbi.
O data cu cresterea numarului sau de membri de la 15 la 25, UE
trebuie sa-si reformeze sistemul
de adoptare a deciziilor, pentru a evita riscul ca mai mult sa
nsemne de fapt mai putin.
Institutiile UE sunt deja tinta criticilor. Extinderea impune
necesitatea, oferind totodata si
prilejul, de a perfectiona sistemul nostru de guvernare. Corelarea
ntre provocarile prezentului
si necesitatea unei mai bune guvernari poate sa realizeze acea bresa
pe care uniunea politica o
impune.
Acest lucru presupune un efort din partea europenilor de a se
ntelege mai bine unii pe altii, de a
identifica interesele comune si de a combate teama ca o Uniune
Europeana mai mare ar nsemna
o pierdere de identitate. ncrederea n Europa este necesara astfel

nct noi sa putem actiona


mpreuna pentru a gasi solutii europene.
n consecinta, acest raport face urmatoarele recomandari:
Conventia privind Viitorul Europei trebuie sa prezinte un text
constitutional clar si usor de
nteles. Avem nevoie de un document care sa arate clar cetatenilor
Europei extinse ce poate si ce
nu poate aceasta sa faca, precum si de un sistem de guvernare care
sa realizeze un echilibru mai
bun ntre cerintele nrudite de eficienta si legitimitate democratica.
Reformele trebuie sa includa si extinderea votului majoritar,
consolidarea metodei
comunitare si respectarea echilibrului institutional.
Avem nevoie de o mai buna aplicare a regulilor si politicilor UE de
catre noile state membre,
precum si de catre cele actuale.
Trebuie sa facem mai mult pentru a promova ntelegerea ntre
cetateni n special ntelegerea
noilor membri: aceasta presupune schimburi de persoane
provenind din diferite segmente ale
societatii; experienta profesionala; posibilitatea ca tinerii sa-si faca
studiile n alte tari ale UE; si
consolidarea retelelor universitare la nivel european.
Daca vrem cu adevarat sa facem UE sa functioneze mai bine,
trebuie sa adoptam atitudinile
potrivite. Nu trebuie sa ne cramponam de perceptii nationale: tari
mari sau mici, state membre
vechi sau noi, regiuni bogate sau sarace, cu totii suntem europeni.
Noi aducem laolalta nu numai
entitati politice, ci si societati si popoare. Ceea ce trebuie sa facem este
sa constientizam problemele
mai ample implicate, sa dorim cu adevarat integrarea europeana si sa
fim hotarti sa o realizam cu
succes. Daca Europa nu vrea sa fie unita, nici un fel adaptari ale
cadrului institutional nu o vor uni !

11

2. Relansarea economiei
Procesul extinderii a dat oferit deja o serie de beneficii economice si
poate sa le ofere n continuare.
Printre acestea se numara :
O mai mare prosperitate pentru vechile si noile state membre, ca o
consecinta a largirii pietei
Cresterea rapida a relatiilor comerciale si de investitii, n ultimii
ani, ntre UE si viitoarele state
membre a determinat cstiguri economice substantiale. Aderarea, o
data cu abolirea controalelor la
frontiera pentru marfuri, va nsemna prezenta nengradita pe piata
a noilor state membre. Se
preconizeaza de asemenea o serie de beneficii si ca urmare a
liberalizarii serviciilor, capitalului si
fortei de munca. Aceste beneficii sunt de aceeasi natura cu cele
constatate n momentul introducerii
pietei unice, fara frontiere, n 1993.
Perspective economice mai bune pentru actualele state membre
Factorii care ar influenta acest lucru includ:
conditii egale de concurenta pe piata largita,
accesul la o forta de munca bine calificata,
o cerere mai mare ca rezultat al procesului de crestere n noile state
membre.
Sansa noilor state membre de a ajunge la nivelul de prosperitate din
Europa Occidentala
Factorii care ar influenta acest lucru includ:
un volum mai mare de investitii, pe lnga fluxul de capital din
ultimii ani, care sa conduca la
cresterea n continuare a productivitatii, calificarilor si transferului
de tehnologie,
un cadru juridic si economic stabil oferit de apartenenta la UE,
acordarea de asistenta din fonduri comunitare.
Noii membri nregistreaza rate de crestere mai mari dect UE.
Mentinerea acestei situatii va avea
urmatoarele consecinte :
o reducere a decalajelor economice si sociale,
venituri si standarde sociale mai ridicate,
scaderea tentatiei de a migra n alte tari ale UE .

Aderarea noilor membri da sansa Uniunii Europene de a-si reforma


politicile economice si sociale
n domenii unde se simte deja nevoia unor astfel de reforme.
Extinderea nu este o amenintare, ci un
imbold pentru rennoire.
UE poate sa nvete de la noii membri si din experienta acestora n
realizarea reformelor economice
si sociale. Unii dintre acestia au operat schimbarile necesare mai rapid
dect actualii membri ai UE.
Extinderea si schimbarile pot sa aduca beneficii pe termen lung, dar
trebuie tinut cont si de faptul ca
aparitia acestora poate fi precedata de o serie de costuri si ca
vor exista att cstigatori, ct si
nvinsi. Provocarea este legata de modul n care se gestioneaza
schimbarea.
n consecinta, raportul face urmatoarele recomandari :
Politicile europene si nationale ar trebui sa acorde prioritate
convergentei si cresterii economice:
aceasta nseamna o rata de crestere globala ridicata pentru o
Uniune Europeana cu 25 de
membri, cu rate si mai mari n noile state membre, daca acest
lucru este posibil. Cresterea si
convergenta trebuie sa fie cuvintele cheie pentru Uniunea
Europeana extinsa.
12

Avem nevoie de mai multe inovatii si reforme pentru a relansa


cresterea, competitivitatea si
crearea de noi locuri de munca pe o piata largita. Strategia de la
Lisabona subliniaza ca este
timpul ca UE si membrii sai sa transpuna vorbele n fapte. Trebuie
sa se acorde prioritate unor
domenii cum ar fi crearea de noi locuri de munca, investitiile
n cercetare, precum si
liberalizarea sectoarelor energiei,
telecomunicatiilor si
transporturilor, pentru a face ca piata
comuna sa functioneze mai bine. Noii membri ar trebui implicati
plenar acum n strategia de la
Lisabona.
Statele membre prezente si viitoare au nevoie de politici de ocupare
a fortei de munca care sa
contribuie la o politica economica si sociala eficienta, asigurnd
astfel succesul procesului de
extindere. Migratia fortei de munca n functie de cerintele
pietei, prin libera circulatie a
persoanelor n cadrul pietei comune, constituie un factor de
crestere. Actualele state membre ar
trebui sa si deschida pietele, venind astfel n ntmpinarea ofertei
de forta de munca din noile
state membre, de ndata ce acest lucru este posibil. Chiar si dupa
ridicarea restrictiilor, fluxul
sosirilor de lucratori va fi probabil limitat.
UE are nevoie de un model economic si social care sa combine
elementele cele mai bune din
actualele si viitoarele state membre. Scopul acestuia este de a
facilita adaptarea la noul loc de
munca, mai degraba dect protectia locurilor de munca existente.
Ar trebui elaborate nca din
aceasta etapa masuri destinate celor care sunt afectati de
extindere, ntr-un cadru european
comun.
Ar trebui pregatit terenul pentru importantele hotarri care se vor
lua curnd dupa aderare n
legatura cu cadrul bugetar viitor al Uniunii Europene. Scopul ar
trebui sa fie elaborarea unor
politici care sa fie cu adevarate necesare Uniunii Europene a celor
25.
Uniunea trebuie sa dea dovada de solidaritate si coeziune cu noii sai
membri, deoarece cresterea si

dezvoltarea acestora vor aduce beneficii tuturor. n acelasi timp,


reformarea politicilor comunitare
este indispensabila: nu numai pentru economisirea de fonduri, dar
si pentru promovarea unor
politici mai bune. Atunci cnd luam o decizie cu privire la astfel de
schimbari, ar trebui sa avem n
vedere scopurile agendei de la Lisabona si nevoia de inovatie si
crestere:
n ceea ce priveste politica agricola comuna, este necesara
deplasarea n continuare a
centrului de greutate, astfel nct sa se acorde mai putin sprijin
preturilor si cantitatilor si mai
mult calitatii, si este necesar sa elaboram o politica de dezvoltare
economica rurala care sa
sprijine si nu sa ngradeasca plecarea masiva a fortei de
munca din agricultura n Europa
Centrala si de Est. Aceasta presupune aparitia de
oportunitati si pentru tarile n curs de
dezvoltare de a participa la comertul cu produse agricole.
n privinta cheltuielilor structurale, sunt necesare masuri
adaptate la nevoile si prioritatile
noilor membri, precum si la integrarea regionala a Europei
Centrale si de Est. Vor fi
necesare investitii n mediul nconjurator si infrastructura,
precum si n resurse umane si
nvatamnt.
Ar trebui sa se gaseasca o modalitate inovativa de utilizare a
bugetului UE pentru a sprijini
alte politici, cum ar fi cercetarea si dezvoltarea.
n ceea ce priveste partea de venituri din buget, este nevoie de
un sistem mai echitabil, mai
transparent si mai stabil.
Pe tot cuprinsul continentului, UE trebuie sa ofere oamenilor
rezultatele pe care acestia le asteapta,
ajutnd economiile mature sa fie inovatoare si pe cele mai putin
mature sa si desavrseasca
transformarea. Lumea nu sta n loc sa ne astepte!

13

3. Pentru o Europa mai sigura


n multe domenii de importanta pentru cetateni, extinderea contribuie
deja la o mai buna colaborare
cu viitoarele state membre. Prin extinderea UE, noi nu importam
probleme din aceste tari, ci
extindem capacitatea noastra de a furniza solutii.
Eficacitate sporita n combaterea criminalitatii pe plan international
Viitoarele state membre si-au intensificat colaborarea, prin
intermediul fortelor de politie si
aparatului judecatoresc, n aplicarea legii. Traficul international de
droguri si fiinte umane devine
mai usor de controlat pe masura ce tarile din Europa Centrala si de Est
adopta standarde comune,
monitorizate de alti membri UE. Protectia frontierelor acestor state cu
terte tari se mbunatateste.
Un control mai eficient al imigrarii
Viitorii membri colaboreaza pentru a reglementa fluxul de imigranti
si solicitanti de azil din alte
tari.
Protectia mediului nconjurator
Pe masura ce viitorii membri se conformeaza legislatiei comunitare
privind poluarea aerului si a
apei, mediul nconjurator din aceste state devine tot mai sigur pentru
cetatenii lor si pentru cetatenii
din tarile nvecinate. Politica UE i va ajuta astfel sa si conserve
bogatul patrimoniu de specii si
habitaturi naturale.
Standarde superioare de securitate nucleara
Uniunea Europeana si extinde bogata cultura a securitatii n tarile
Europei Centrale si de Est si
aduce instalatiile nucleare din aceste state la standarde superioare de
securitate.
Standarde alimentare
Standardele UE pentru protectia consumatorului vor fi mentinute:
standardele n actualele state
membre nu vor fi relaxate ca urmare a procesului de extindere, iar cele
din noile state membre vor

asigura o protectie sporita.


n toate aceste domenii nsa, att UE ct si autoritatile nationale trebuie
sa faca mai mult pentru a da
asigurarile necesare cetatenilor.
n consecinta, acest raport face urmatoarele recomandari:
realizarea unui progres semnificativ n crearea zonei de libertate,
justitie si securitate a Uniunii
Europene, inclusiv reforma sistemului de adoptare a deciziilor
o mai strnsa colaborare si perfectionarea actiunilor statelor membre
si institutiilor comunitare
pentru combaterea criminalitatii pe plan international si pentru
controlul imigratiei
integrarea considerentelor de mediu n celelalte politici
urmarirea efectiva a punerii n practica a legislatiei UE n actualele si
viitoarele state membre
4. Politica de vecinatate
Pe masura ce UE se extinde, este necesara o politica de vecinatate care
sa propage prosperitatea si
buna guvernare n tarile nvecinate, pentru a crea un cerc de
stabilitate si de securitate n jurul
nostru. Noile forme de parteneriat pot sa ajute UE sa propage
stabilitatea, prosperitatea si buna
14

guvernare n tarile nemembre. Pentru unele din acestea, perspectiva


aderarii la UE poate sa fie un
stimulent puternic pentru progres si reforma.
n consecinta, acest raport face urmatoarele recomandari :
Ar trebui dezvoltate forme superioare de parteneriat ntre UE si
tarile vecine, indiferent daca
acestea din urma adera sau nu la Uniune.
n cazul tarilor care ar putea sa adere la UE n anii urmatori, ar trebui
sa insistam asupra unor
pregatiri satisfacatoare n vederea aderarii, precum si asupra
respectarii criteriului politic si a
celorlalte criterii.
Procesul de extindere ar trebui sa continue cu Bulgaria si Romnia,
precum si cu Turcia. Pentru
tarile din Balcanii Occidentali, perspectiva aderarii viitoare la
UE poate sa fie un catalizator
pentru schimbare.
5. Rolul Europei n afacerile internationale
Cele 10 noi tari cu 75 de milioane de cetateni care se adauga celor
15 state membre cu 375 de
milioane de locuitori pot sa ntareasca capacitatea UE de a
influenta cursul evenimentelor n
lume. Acest lucru va ajuta Europa sa faca fata provocarii pe care o
reprezinta globalizarea. Dupa
cum o arata nsa evenimentele recente, Uniunea Europeana
poate sa influenteze ceea ce se
ntmpla n lume doar daca este capabila sa adopte o linie politica
clara si sa vorbeasca pe o
singura voce.
n sfera relatiilor economice internationale, UE este deja un actor
principal, dar nu si foloseste
la maximum influenta de care se bucura; extinderea va constitui un
prilej pentru a o utiliza mai
bine.
n sfera afacerilor externe, securitatii si apararii, UE a facut
un progres limitat, dar nu si-a
dezvoltat mijloacele sau vointa de a actiona n mod efectiv. n
prezent, n privinta unei probleme
cheie de politica externa - problema Iraq-ului - UE ca atare
este total absenta. Uniunea
Europeana nu mai poate sa continue mbinarea puterii economice
cu slabiciunea politica.

Nu trebuie sa ratam aceasta ocazie a extinderii la 25 de membri


pentru a cstiga mai multa
autoritate, coerenta si influenta pe scena internationala. UE si
statele sale membre ar trebui sa
traga fara ntrziere nvatamintele care se impun din experienta
cu Iraq-ul: folosirea si
perfectionarea mecanismelor din cadrul Uniunii Europene
pentru a ajunge la o ntelegere si
pozitie comuna n ceea ce priveste unele probleme cheie.
Prin urmare, concluziile acestui raport sunt ca, n perspectiva extinderii
:
ar trebui sa reflectam fara ntrziere la necesitatea de a reconstrui
o politica externa comuna
reala, cu intentia de a vorbi pe o singura voce
Conventia privind Viitorul Europei ar trebui sa duca la o
mbunatatire a reprezentarii UE pe
plan extern.
Europa este sau ar trebui sa fie o adevarata uniune politica. Daca
aceasta dorinta politica este
mpartasita de politicienii si popoarele Europei, atunci ea va deveni
realitate. Daca aceasta vointa
politica nu exista (sau a ncetat sa existe), atunci ar trebui sa nu ne mai
amagim.

15

Non-extinderea
O ntrebare ipotetica
Se pune uneori ntrebarea Care ar fi costul nerealizarii
extinderii? Pot fi calculate oare
consecintele pe care le-ar avea nerealizarea de catre UE a preconizatei
sale extinderi tot asa cum
au fost calculate costurile non-Europei nainte ca UE sa puna bazele
pietei unice?
Cele doua situatii difera. Extinderea UE este un proces aflat n
desfasurare de peste un deceniu, care
a dat deja rezultate: nu se poate sa dam ceasul napoi. n plus,
ratiunile extinderii nu sunt numai
economice, ci si politice, fiind greu de cuantificat. ntrebarea merita
nsa un raspuns. Ea ne obliga sa
trecem n revista rezultatele si perspectivele procesului de extindere.
Ce s-a realizat pna n prezent?
. Perspectiva aderarii la UE a accelerat procesul de transformare n
Europa Centrala si de Est
ce a urmat dupa caderea comunismului.
. Aparitia democratiilor stabile n acea regiune a ntarit securitatea
Europei pe ansamblul ei.
Cauzele conflictelor, cum ar fi problemele legate de
minoritati si de frontiere, au fost
nlaturate.
. Cresterea rapida a comertului a nsemnat noi piete si investitii pentru
membrii UE: viitoarele
state membre desfasoara deja cea mai mare parte a comertului
lor cu UE.
Fara proiectul extinderii UE, multe din aceste cstiguri nu ar fi fost
posibile.

16

Ce ne rezerva viitorul?
O ntrziere a extinderii sau abandonarea acesteia, ca rezultat al
neratificarii de catre statele membre
UE, ar constitui un esec politic major pentru Europa. ntr-o
asemenea situatie, att Uniunea
Europeana, ct si tarile candidate ar avea de suportat costurile:
. Nerealizarea extinderii pietei unice, avnd drept rezultat o
crestere mai mica n tarile
candidate, ar lipsi UE de cstiguri economice.
. Pentru tarile candidate, acest lucru ar diminua stimulentele
pentru realizarea reformei, ar
descuraja investitiile straine si ar reduce cresterea economica.
. O astfel de situatie ar putea fi o sursa de instabilitate politica, cu
posibile repercusiuni pentru
UE. Ea ar duce la o escaladare a riscurilor n regiunea
Balcanilor, unde pacea si stabilitatea
sunt nca fragile.
. n absenta extinderii, UE ar fi mai putin capabila sa combata
criminalitatea organizata,
imigratia ilegala si terorismul.
. Deziluzionarea tarilor candidate ar alimenta euroscepticismul din UE
si din alte regiuni.
Astfel, costurile nerealizarii extinderii att pe plan politic, ct si pe
plan economic ar fi ridicate
si ar fi suportate de actualii membri, precum si de cei exclusi.
Aceasta ar presupune nu numai
pierderea beneficiilor n viitor, dar si irosirea eforturilor si
investitiilor din trecut. Ceilalti
europeni ar ramne vecinii UE, niste vecini suparati si plini de
resentimente, mai putin dispusi sa
participe la rezolvarea problemelor care depasesc frontierele nationale
din Europa sau la mpartirea
responsabilitatii de a modela rolul Europei n lume.

17

Capitolul 1
CONSTRUIREA NOII EUROPE
Viitoarea extindere este un nou pas catre integrare europeana: o
ocazie istorica de a punte capat
divizarii artificiale ntre Europa de Vest si de Est si de a reunifica
continentul nostru.
Extinderea care urmeaza sa includa 10 noi state membre, inclusiv state
din Europa Centrala si de
Est, evidentiaza idealurile, valorile si obiectivele fundamentale ale UE.
ncurajarea pacii, stabilitatii,
democratiei si prosperitatii n ntreaga Europa prin integrarea
statelor si popoarelor constituie
ratiunea de a fi a UE. Extinderea transpune n viata aceasta
viziune prin ncurajarea integrarii
economice si politice. Pentru statele din Europa Centrala si de
Est, aderarea simbolizeaza o
rentoarcere n Europa si sansa de a-si ancora ferm propriile democratii
n cadrul UE.
Unificarea continentului european demonstreaza dinamismul si
progresul continuu al UE. n ultimii
30 de ani, UE a primit noi state membre n patru valuri consecutive
acesta fiind al cincilea val.
Extinderea nu a mpiedicat UE sa realizeze progrese, deseori chiar n
perioadele n care ea primea
noi membri n rndurile sale. Actualul proces de extindere lanseaza
nsa noi provocari care implica
att oportunitati, ct si riscuri.

Principalele date n procesul de extindere


1989 Caderea Zidului Berlinului
Initierea sprijinului financiar al Comunitatii Europene
destinat tarilor din Europa
Centrala si de Est pentru reforma si refacerea
economiilor lor
1990 Cipru si Malta solicita sa devina membri ai UE
1990-1996 ncheierea Acordurilor de Asociere (Acorduri
Europene) cu state din Europa
Centrala si de Est
1993 Consiliul European de la Copenhaga aproba extinderea UE

pentru a include tari din


Europa Centrala si de Est si defineste criteriile pe care
trebuie sa le ndeplineasca
pentru aderare
1993 Comisia Europeana publica Opiniile sale privind Cipru si Malta
1994 Consiliul European de la Essen aproba strategia de pre-aderar e
1994-1996 Zece state din Europa Centrala si de Est solicita sa devina
state membre UE.
1997 Comisia Europeana publica Opiniile sale privind tarile din
Europa Centrala si de
Est si propune o strategie a procesului de extindere n
Agenda 2000
1998 ncep negocierile de aderare cu Ungaria, Polonia, Estonia,
Slovenia, Cehia si Cipru.
Malta si reactiveaza cererea de a deveni membru al UE
1999 Consiliul European de la Berlin aproba Agenda 2000 si o
perspectiva financiara
pentru extinderea UE
Turcia este acceptata n procesul de extindere a UE
pe baza criteriilor de la
Copenhaga
2000 ncep negocierile cu Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria,
Romnia si Malta
2002 Consiliul European de la Copenhaga marcheaza sfrsitul
negocierilor de aderare cu
Cipru, Malta, Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria,
Slovenia, Estonia, Letonia si
Lituania

18

De ce se extinde UE
Extinderea UE este rezultatul hotarrii de a mparti cu alte state
beneficiile obtinute de Europa
Occidentala prin crearea unei zone stabile, unde razboiul a
devenit imposibil. UE are
responsabilitatea de a ajuta tarile vecine sa se dezvolte din punct de
vedere economic si democratic,
n paralel cu promovarea stabilitatii si securitatii.
Acest ideal si are radacinile n experienta acumulata datorita
tulburarilor manifestate pe continentul
european n anii interbelici, a distrugerilor cauzate de ultimul
razboi si a optimismului care a
nceput sa se manifeste n perioada de dupa razboi. Pacea si
stabilitatea constituie premisele unei
economii prospere, reciproca fiind n egala masura valabila.
Rationamentul parintilor fondatori ai
UE s-a bazat pe logica faptului ca integrarea economiilor din
Europa Occidentala ar preveni
razboiul si ar crea pace, stabilitate si prosperitate pentru toti
cetatenii, pretutindeni n Europa.
Aceasta viziune este n continuare importanta, dupa cum a demonstrato si dezintegrarea violenta a
fostei Iugoslavii.
Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul politic si
economic al UE pentru mai
bine de o generatie de acum ncolo.
De ce doresc tarile sa adere

De-a lungul istoriei lor, tarile din Europa Centrala si de Est au suferit
din cauza expansionismului
statelor vecine mai mari, din Est si Vest. Cererea lor de a adera la UE a
reflectat teama de a se gasi
n situatia de a fi libere, dar fara nici un fel de legaturi care sa le
ancoreze ntr-o Europa care se
schimba rapid. Pentru a beneficia de o securitate sporita, aceste state si
doreau sa adere att la UE,
ct si la NATO.
Aderarea la UE reprezinta punctul culminant al visului acestor tari
de a se rentoarce n Europa
dupa divizarea artificiala creata de Cortina de Fier. Aderarea lor la

Uniune simbolizeaza revenirea


n familia europeana, da un caracter stabil tinerelor democratii din
aceste tari si creeaza climatul
necesar pentru realizarea unor economii de piata echilibrate din punct
de vedere social. Aderarea
aduce cu sine beneficii economice si sociale care stau la baza
dezvoltarii democratice, oferind acces
la piata unica si la asistenta financiara suplimentara. Ea ofera mai
multe oportunitati de investitii
directe si refacere economica, un mediu de afaceri stabil si politici
sociale progresiste.
Extinderile anterioare
UE are un trecut ce include extinderi ncununate de succes. n
1973, au devenit membri Marea
Britanie, Danemarca si Irlanda; ulterior au fost primite Grecia n 1981,
Spania si Portugalia n 1986,
dupa caderea regimurilor dictatoriale, aderarea la UE sustinnd astfel
dezvoltarea lor democratica;
n 1995, Austria, Finlanda si Suedia au devenit membre ale UE.
n ultimii 30 de ani, Uniunea
Europeana s-a extins de la 6 state membre cu o populatie de 185
milioane la o entitate internationala
ce numara 15 state membre, cu 375 de milioane de cetateni.
Acum ea este pe punctul de a se
extinde la 25 de state membre, cu o populatie de 450 de milioane de
cetateni.
Extinderea nu a mpiedicat nsa dezvoltarea n profunzime. La
vremea aderarii Spaniei si
Portugaliei, UE lansa programul pietei unice si politicile de mediu,
coeziune economica si sociala,
cercetare, tehnologie si afaceri sociale. n 1992, Tratatul de la
Maastricht a pregatit uniunea
economica si sociala, ntr-un moment n care se afla n curs de
desfasurare aderarea Suediei,
Finlandei si Austriei. Apoi, UE a lansat moneda unica (euro),
ntr-o perioada n care simultan
negocia actuala r unda a extinderii.
19

Runda actuala
UE se pregateste acum sa primeasca n rndul membrilor sai opt tari
din Europa Centrala si de Est
(Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si
Slovenia) si doua state
mediteraneene, Malta si Cipru (vezi Tabelul 1 din Anexa, pentru
date cu privire la populatia,
suprafata si economia acestora). Aceste tari s-au pregatit pentru aderare
mai bine de un deceniu, n
conformitate cu criteriile formulate de UE.
Criteriile pentru a deveni stat membru
Reuniunea la nivel nalt a liderilor UE de la Copenhaga, n iunie 1993,
a lansat promisiunea istorica
potrivit careia tarile din Europa Centrala si de Est, care si exprima
dorinta n acest sens, vor putea
adera la Uniune de ndata ce sunt n masura sa si asume obligatiile de
membru, prin ndeplinirea
conditiilor economice si politice.
Cu acea ocazie, au fost specificate clar pentru prima oara conditiile ce
trebuie ndeplinite pentru a
deveni membru, ce au devenit cunoscute sub numele de criteriile
de la Copenhaga. Acestea
stabilesc anumite standarde pentru tarile care aspira sa devina membre
ale UE:
. Stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de
drept, drepturile omului,
respectarea si protectia minoritatilor.
. Existenta unei economii de piata functionale, precum si capacitatea de
a face fata presiunii
concurentiale si fortelor de piata din cadrul Uniunii.
. Capacitatea de a ndeplini obligatiile de membru, inclusiv
aderarea la obiectivele uniunii
politice, economice si monetare.
Primul criteriu, cel politic, este considerat a fi o conditie
prealabila pentru deschiderea
negocierilor de aderare, n timp ce celelalte criterii trebuie sa fie
ndeplinite pna n momentul
aderarii. Al treilea criteriu presupune ca noii membri sa fie
capabili sa preia politicile si
reglementarile UE (acquis-ul), pe care apoi sa le puna n practica si
aplice n mod efectiv.

Beneficiile procesului de extindere sunt deja vizibile. n viitoarele


state membre din Europa
Centrala si de Est, au aparut deja democratii stabile, institutii
democratice si un respect tot mai mare
pentru minoritati. Reformele lor economice au determinat deja
obtinerea unor rate nalte de crestere
economica (n comparatie cu ratele de crestere din UE) si perspective
mai bune de ocupare a fortei
de munca. Acest proces a fost ncurajat de perspectiva de a deveni stat
membru UE, precum si de
asistenta financiara acordata de Uniunea Europeana si de alte institutii
internationale.
Conditionalitatea impusa de aceste criterii ce trebuie ndeplinite
pentru a deveni membru UE a
avut un puternic impact asupra ritmului reformelor si le-a conferit
un caracter ireversibil.
Stabilitatea si prosperitatea tot mai mare care au rezultat sunt n
beneficiul actualilor si viitorilor
membri.
Astfel, UE reunifica progresiv continentul si extinde catre alti europeni
zona de pace, stabilitate si
prosperitate de care s-au bucurat mai multe generatii din Europa
Occidentala.

20

Capitolul 2
CETATE NII SI UNIUNEA N CURS DE EXTINDERE
Unul dintre obiectivele acestui raport este sa abordeze ntrebarile,
problemele si ndoielile
exprimate n diferite cercuri, pe masura ce UE se apropie de
momentul extinderii sale. Ce stim
despre preocuparile si asteptarile cetatenilor din actualele si viitoarele
state membre?
Actualii membri
Una din preocuparile importante ale cetatenilor n ceea ce priveste
extinderea UE este domeniul
securitatii personale: exista oare riscul cresterii criminalitatii si al
imigrarii? Vom asista oare la o
scadere a exigentei standardelor de protectie a consumatorilor, n
special a standardelor alimentare,
si la amenintari tot mai mari mpotriva mediului nconjurator, cum ar fi
riscurile pe care le prezinta
instalatiile nucleare din viitoarele state membre ? Aceste temeri
deriva partial din necunoasterea
situatiei reale din aceste tari, dar si din constientizarea faptului ca
n perioada n care tarile din
Europa Centrala si de Est se aflau sub regimul comunist, au
aparut mari decalaje sociale si
economice, pe masura ce standarde tot mai riguroase erau progresiv
introduse n Occident.
Decalajul economic si social explica si celelalte preocupari
existente n actualele state membre:
faptul ca salariile mai mici si protectia sociala mai redusa din
noile state membre vor duce la
relocarea investitiilor si locurilor de munca astfel de situatii au aparut
deja si ca libera circulatie
a lucratorilor n cadrul unei piete largite vor determina un flux de forta
de munca migranta. Aceste
preocupari n legatura cu extinderea fac parte, desigur, din
nelinistea generala nregistrata n
sectoarele vulnerabile ale societatii, legata de procesul de ajustare care
are loc pretutindeni n lume,
proces ce nsoteste globalizarea.
ntrebarile care se pun difera n functie de tarile n cauza. n state
membre ca Germania si Austria,
care se nvecineaza cu viitoarele state membre, exista o preocupare n

legatura cu impactul social si


economic direct pe care l va avea abolirea frontierelor, n vreme ce
perceptiile nregistrate n statele
membre cu o pozitie geografica mai ndepartata sunt mai vagi.
n fine, exista ndoieli n multe cercuri cu privire la capacitatea
institutiilor comunitare, n forma lor
actuala, de a face fata complexitatii tot mai mari a procesului
decizional. O data cu cresterea
numarului de membri de la 15 la 25, mai mult va nsemna oare mai
putin ?
Sondajele de opinie arata ca populatia din cele 15 state membre
este n general n favoarea
extinderii. n cel mai recent sondaj Eurobarometru (publicat n
noiembrie 2002 vezi Tabelul 2 din
Anexa) 66 % din respondentii din cele 15 state membre ale UE s-au
exprimat n favoarea extinderii
Uniunii Europene, n timp ce 22% au fost mpotriva; restul celor
chestionati fie ca nu au dat un
raspuns (9%) fie au raspuns ca opinia lor variaza n functie de tarile
implicate (3%).
Majoritatea respondentilor (82%) au auzit deja de procesul de
extindere, desi nu au fost prea multi
cei care stiau care sunt tarile n cauza (40% nu au putut sa numeasca
nici macar o singura tara).
Tarile candidate cele mai cunoscute n rndul populatiei din cele 15
state membre UE sunt Turcia
(citata de 31% din respondenti), Polonia (30%), Cehia (16%) si
Ungaria (12%). Cei care auzisera de
procesul de extindere au nclinat n favoarea acestuia, spre deosebire de
cei care nu erau la curent cu
existenta sa.
Cotele cele mai ridicate de sprijin au fost nregistrate n Italia si Irlanda
(n jur de 80%), urmate de
Spania si Belgia (70-75%); sprijinul cel mai slab s-a nregistrat n
Regatul Unit al Marii Britanii,
21

Suedia si Finlanda (50-55%); n Germania si Franta, cotele de sprijin


erau apropiate de media din
UE (66%).
Alte ntrebari din sondajul Eurobarometru contin date interesante
despre parerile cetatenilor cu
privire la consecintele extinderii. Majoritatea respondentilor (peste
doua-treimi) au fost de parere ca
extinderea:
va permite societatilor comerciale din tarile lor sa se extinda pe noi
piete
va face mai puternica vocea UE pe scena internationala
va reduce riscurile de razboi si conflict n Europa
va facilita abordarea problemelor de mediu la nivel european
Ct despre consecintele negative, majoritatea a fost de parere ca:
extinderea va face mai dificila luarea deciziilor ntr-o Uniune
Europeana largita
extinderea va fi foarte costisitoare pentru tara lor
multi cetateni din noile state membre se vor stabili n tara lor
deschiderea frontierelor va face mai dificila combaterea
criminalitatii si traficului ilegal de
droguri
O minoritate semnificativa de respondenti au fost de parere ca
extinderea:
va determina o crestere a somajului n tara lor
va reduce standardul de protectie sociala.
Cu toate acestea, argumentele politice de ordin general n favoarea
extinderii au ntrunit consensul
general, majoritatea respondentilor fiind de acord ca :
avem datoria morala sa reunificam Europa dupa divizarea din
perioada Razboiului Rece
este normal si justificat din punct de vedere geografic ca noi
membri sa adere la UE.
Viitorii membri
n viitoarele state membre, principalele ntrebari cu privire la
impactul aderarii sunt de natura
diferita, deoarece UE reprezinta nca ceva straniu, n legatura cu care
majoritatea cetatenilor nu au
o experienta directa. Cu toate acestea, unele din ntrebarile care se pun
cu privire la efectele aderarii

la o organizatie supranationala sunt valabile si pentru actualele


state membre UE: pierderea
suveranitatii nationale, a identitatii nationale sau locale, dificultatea de
a influenta si de a ntelege
deciziile luate la nivel european.
n domeniul economic si social, sperantele si temerile legate de UE
sunt influentate de experienta
tranzitiei economice n cele mai multe cazuri o experienta dificila, n
care reformele si adaptarile
au condus la adncirea inegalitatilor, dar si la crestere economica.
Concurenta Occidentului si
investitiile straine au supus deja presiunilor ntreprinderile cu capital
local.
Discutiile privind UE n viitoarele state membre au fost influentate
de progresul negocierilor de
aderare, ale caror rezultate au facut obiectul unor analize
minutioase. Desi este un fapt general
recunoscut n cercurile politice ca actualele conditii de aderare sunt
cele mai bune care puteau fi
obtinute, Uniunea Europeana, n calitate de partener de negocieri,
a aparut uneori ntr-o lumina
defavorabila, de exemplu la capitolele de negociere buget si
agricultura, precum si atunci cnd a
fost vorba de pozitia restrictiva cu privire la libera circulatie a
lucratorilor. Astfel, n aceste tari
exista punctul de vedere potrivit caruia, chiar dupa aderare, ele nu vor
fi tratate ca parteneri egali, ci
vor avea oarecum un statut de categoria a doua.

22

n viitoarele 10 state membre, Eurobarometrul a nregistrat


consecvent cote ridicate de sprijin
pentru aderarea la UE. Potrivit celor mai recente rezultate
disponibile (pe baza unor interviuri
desfasurate n septembrie si octombrie 2002 vezi Tabelul 3 din
Anexa) :
52% dintre respondenti au spus ca apartenenta la UE este un lucru
bun
61% ar vota favorabil ntr-un referendum.
Ramne de vazut daca aceste indicii vor fi confirmate de
referendumurile care vor fi organizate n
aceste tari n cursul anului 2003. La data finalizarii acestui raport,
primul referendum a avut deja
loc n Malta, cu un rezultat favorabil aderarii la Uniunea Europeana.
ntrebari adresate frecvent
Desi pozitiile fata de extindere sunt n generale favorabile, att n
actuala UE, ct si n viitoarele
state membre, n rndul opiniei publice si n cercurile politice se pun
nenumarate ntrebari, deseori
sceptice.
ntrebari adresate frecvent
Care va fi impactul extinderii asupra ocuparii fortei de munca si
salariilor ? Se vor reduce
locurile de munca ca rezultat al unei concurente mai sustinute n
UE extinsa ? Vom asista
oare la un dumping social ?
Vor aplica corect reglementarile UE noile state membre,
inclusiv reglementarile care
guverneaza piata unica ?
Vor adopta noile state membre moneda unica europeana n
momentul aderarii ?
Extinderea va aduce oare cu sine o grad sporit de
nesiguranta, un risc crescut de
criminalitate, mai multi imigranti?
Vor deveni standardele de protectie a consumatorului si
populatiei mai putin riguroase o
data cu aderarea noilor membri ?
De ex. standardele
alimentare, securitatea nucleara,

protectia mediului ?
Aderarea la UE va nsemna o pierdere a identitatii mele sau a tarii
mele?
si va pierde tara mea suveranitatea n momentul aderarii la UE ?
Va fi ea un stat membru
de categoria a doua?
Va fi oare posibil sa se ia decizii la nivel european cu 25 de
membri?
Cum poate Europa sa vorbeasca cu adevarat ntr-un singur glas n
afacerile internationale n
conditiile n care are att de multi membri?
Urmatoarea runda a extinderii va fi urmata de altele, n care
vor adera alte noi tari?
Aceste ntrebari sunt grupate n patru mari teme abordate n
urmatoarele capitole ale acestui raport,
care analizeaza impactul extinderii asupra:
economiei europene (ocuparea fortei de munca, ritm de crestere,
finante, etc.),
calitatii vietii cetatenilor europeni (securitate, standarde de
protectie, etc.),
relatiilor UE cu vecinii sai si rolului sau n lume,
modului n care europenii actioneaza mpreuna pentru a realiza
politicile comunitare.

23

Capitolul 3
ECONOMIE, PIATA MUNCII SI FINANTE
Capitolul de fata prezinta ceea ce s-a realizat pna acum n vederea
integrarii economice n UE a
viitoarelor tari membre si ce a mai ramas de facut n continuare
pentru ca extinderea sa fie un
succes. Capitolul abordeaza ntrebarile cel mai des ntlnite referitor la
modul n care extinderea UE
va afecta dezvoltarea economica, piata muncii si finantele UE.
Att pentru statele membre ct si pentru cele ce vor dobndi acest
statut, se impune gestionarea att
a oportunitatilor economice, ct si a riscurilor pe care le presupune
extinderea, succesul extinderii
depinznd de ct de bine se realizeaza aceasta gestionare. Masura n
care tarile, firmele si oamenii
vor cstiga sau vor pierde n urma extinderii va depinde de propriilor
lor decizii si nu de extinderea
ca atare a UE. Cu toata importanta pe care o au politicile UE, succesul
economic al tarilor membre
a stat si va sta n continuare n propriile lor mini.
n termeni strict economici, viitoarea extindere a UE nseamna
integrarea unui grup de tari care
constituite o economie mare si bogata cu 375 de milioane de locuitori,
cu un grup de tari mult mai
putin bogate, cu o populatie totala de 75 de milioane de
locuitori. Att teoria ct si experienta
trecuta ne pot ghida n evaluarea consecintelor economice posibile.
n termeni relativi, cresterea populatiei (20%) si a suprafetei
(23%) rezultate din extinderea din
2004 nu sunt superioare celor din extinderile precedente. Extinderea
din 1973 cu includerea Marii
Britanii, a Danemarcei si Irlandei, a fost proportional mai mare, din
punctul de vedere al populatiei.
Extindea din 1995 cu includerea Austriei, Suediei si Finlandei a
fost proportional mai mare din
punctul de vedere al suprafetei teritoriale.
Actuala extindere este diferita de extinderile anterioare datorita
diferentelor economice: n viitoarele
tari membre PIB-ul pe cap de locuitor este n medie 40% din
PIB-ul actualelor state membre

(paritate bazata pe puterea de cumparare). Actuala extindere se


aseamana cel mai mult cu
extinderea prin integrarea Spaniei si Portugaliei, din 1986, care a
dus la o crestere cu 16% a
populatiei UE: PIB-ul acestor tari reprezenta n medie aproximativ
70% din PIB-ul UE de la acea
data (paritate bazata pe puterea de cumparare).
O alta diferenta ntre actuala extindere si extinderile precedente
este aceea ca majoritatea noilor
membri se afla n etapa de tranzitie de la tipul de economie
planificata la sistemul economiei de
piata si au trecut prin reforme economice dificile, independent de
eforturile lor de a intra n UE.
Unii comentatori au comparat viitoarea extindere cu crearea Zonei
Nord-americane a Liberului
Schimb (NAFTA) ntre Statele Unite ale Americii, Canada si Mexic, n
anii 90, pe baza faptului ca
veniturile n Mexic erau si sunt nca mult mai mici dect cele din SUA si
Canada.1 Insa NAFTA

este doar o zona a liberului schimb, n vreme ce integrarea n UE


presupune o uniune vamala, o
legislatie comuna, o moneda unica, libera circulatie si o integrare
politica si juridica.
n actualele si viitoarele state membre ale UE, conditiile
economice variaza considerabil: acest
capitol nu si propune nsa sa examineze fiecare tara n parte, desi
mentioneaza impactul n cazuri
particulare si relevante. Capitolul de fata se concentreaza, n mod
necesar, pe efectul intrarii n UE a
tarilor din Europa Centrala si de Est; Cipru si Malta sunt tari mult
mai mici, cu un produs intern
brut de 10 si respectiv 4 miliarde de euro, si care nu au trecut printr-un
proces de tranzitie de la o
1 T. Boeri et al. 2002.

24

economie centralizata. Data fiind dimensiunea lor modesta, aceste


doua tari nu afecteaza mult
analiza economica de ansamblu. n rndul actualelor state membr
e, extinderea UE va avea un
impact economic mai important asupra acelor tari care au granita
comuna cu viitoarele state
membre, n speta Germania si Austria.
Efectele economice
Extinderea UE la 25 de state membre (EU-25) va aduce nca 75
milioane de consumatori pe piata
unica europeana. Acest lucru ar trebui sa duca la intensificarea
schimbului de marfuri si servicii, la
economii de scala, la cresterea concurentei si a investitiilor, conducnd
astfel la o mai mare crestere
economica, att n actualele, ct si n viitoarele tari membre. n acest
sens, extinderea seamana cu
procesul de realizare a pietei unice, prin care a trecut UE n anii 90. n
plus, noile state membre se
pot astepta la rate ale cresterii relativ mari, avnd n vedere
posibilitatile de a ajunge din urma
asociate cu veniturile mai mici pe cap de locuitor.
Analizarea viitoarei cresteri economice depinde n mare masura de
comert, investitii si imigratie,
trei factori pe care i vom analiza n continuare.
Comertul
Integrarea economica extensiva ntre actualele si viitoarele stat
membre a fost nfaptuita deja ca
parte a procesului de pre-aderare (vezi Tabelul 4 din Anexa care
ilustreaza cresterea rapida a
comertului din ultimii ani).
Deoarece schimbul de marfuri cu UE s-a liberalizat n mare masura n
cursul anilor 90, apartenenta
la UE nseamna trecerea la uniunea vamala de la zona de liber
schimb preexistenta. Aceasta va
avea, pe termen scurt, doar un impact imediat redus asupra
comertului de marfuri cu noile state
membre, urmnd ca avantajele sa apara doar pe termen mediu si
lung, ca efect al cresterii
investitiilor si al specializarii continue a productiei.
Cu toate acestea, ramn domenii n care comertul nca nu s-a liberalizat
complet, cum ar fi sectorul
automobilelor, iar comertul cu servicii, inclusiv servicii financiare,

este limitat. Nici comertul


agricol nu este complet liberalizat, desi comertul cu produse agroalimentare a crescut substantial n
perioada de pre-aderare. Comentatorii remarca faptul ca este posibil ca
extinderea sa conduca la o
crestere a volumului schimburilor comerciale ntre noile state
membre, mai ales ntre cele din
Europa Centrala si de Est.
Estimarile asupra impactului extinderii asupra actualei UE sunt, n
general, limitate, data fiind
dimensiunea economica mult mai mare a acesteia. O astfel de
estimare este aceea potrivit careia
actualele state membre ale UE vor cstiga probabil n total aproximativ
10 miliarde euro, pe termen
lung, nsemnnd o crestere cu 0,2% a PIB-ului n aceste tari,
care ar putea duce la crearea a
aproximativ 300.000 de locuri de munca (n ipoteza unui raport
constant volum munca volum
productie).2 Acest cstig economic se va distribui probabil inegal ntre
actualele state membre,

Germaniei revenindu-i n jur de o treime.


Pentru noile state membre, economistii sunt cu totii de acord ca
este posibil ca, n cazul lor,
cstigurile sa fie proportional mult mai mari, ca o reflectare a
faptului ca 70% din exporturile
acestor tari merg catre actuala UE (doar 4% din exporturile UE merg,
n prezent, spre noile state
membre) si a faptului ca economiile lor sunt mult mai mici. O
recenta sinteza ntocmita pe baza
literaturii de specialitate ajunge la concluzia ca: simularile care au
ca punct de plecare relatiile
2 Grabbe, H. 2001

25

comerciale demonstreaza ca, de regula, tarile candidate, ca grup,


cstiga undeva ntre 1.5 % si 8%
sau chiar 10% din PIB, pe termen scurt si mediu.3

Investitiile
Deoarece exista deja schimburi comerciale libere substantiale, iar
mobilitatea fortei de munca s-ar
putea sa ramna limitata timp de ctiva ani dupa extindere,
investitiile sunt cheia cresterii
economice viitoare n noile state membre.
Investitiile Straine Directe (ISD) au fost deja ncurajate n viitoarele
state membre n perspectiva
aderarii la UE. Este dificil de estimat nsa gradul n care acestea
vor creste n viitor. Dupa
extinderile precedente, s-au nregistrat salturi considerabile n fluxul
investitiilor straine, mai ales n
Portugalia si Spania; dar acest lucru nu s-a ntmplat n toate cazurile,
iar cresterea ISD depinde de
politicile de ajustare sanatoase si de o buna guvernare la nivel national.
Unii comentatori sugereaza
ca, tinnd cont de nivelul ISD deja mare, de eliminarea facilitatilor
fiscale speciale si de ncheierea
procesului de privatizare, nu se ntrevede o crestere a ISD dupa
extindere. Pe de alta parte, se
argumenteaza ca integrarea efectiva n UE va duce la o crestere
semnificativa a fluxului
investitional, presupunnd ca situatia locala este ncurajatoare n
acest sens. Cresterea sigurantei
legislative pe care o impune calitatea de membru UE si eliminarea
clauzelor protectioniste din
actualele acorduri dintre tarile candidate si UE, care au limitat, se pare,
exporturile acestor tari, vor
constitui tot attia factori favorizati. Comentatorii din cercurile de
afaceri considera ca multe
companii au pregatite noi proiecte de investitii n asteptarea
finalizarii extinderii UE, ceea ce
sugereaza ca ne putem astepta la o crestere a investitiilor. Se poate
observa ca NAFTA a avut ca
efect cresterea considerabila a investitiilor n productie, n Mexic. n
cazul aderarii la UE, efectul
deblocarii accesului la piata, reglementarile comune si orientarea
economica ar trebui sa aiba un
efect si mai puternic.

Astfel, este posibil ca efectul dinamic - un cerc virtuos ntre


crestere si investitie va duce
probabil, n continuare, la o crestere economica rapida n noile stat
membre, dupa aderare. Totusi,
experienta extinderilor anterioare arata ca acest dinamism nu se
declanseaza automat, ci va depinde
de adoptarea unor politici sanatoase, favorabile cresterii
economice, att de catre noile state
membre, ct si de catre UE n ansamblul sau.
Chiar si n cele mai optimiste scenarii, convergenta economica a noilor
state membre cu actualele
state membre va fi un proces ndelungat , care va dura cteva decenii.
Costurile si beneficiile nu
vor aparea, neaparat, n aceeasi perioada; costurile asociate
cresterii concurentei si alinierii vor
aparea probabil mai devreme, n primii ani dupa integrare. nsa, pe
termen lung, beneficiile pot fi
foarte mari, daca se aplica politici adecvate. Ratele cresterii
economice nregistrate recent de
viitoarele state membre (vezi Tabelul 5 din Anexa) sunt mai mari
dect cele din actualele state
membre ale UE.
Migratia si piata muncii
Deoarece migratia lucratorilor duce la cstiguri economice n tarile
gazda, ea ar putea fi unul din
avantajele majore ale extinderii UE.
Majoritatea cetatenilor din viitoarele state membre pot deja circula
liber (fara viza) pe teritoriul UE.
Peste 850.000 sunt rezidenti UE, reprezentnd 0,2% din populatia
acesteia. Migratia (cel mai
adesea, a muncitorilor sezonieri) se concentreaza mai mult catre tarile
si regiunile vecine; douatreimi din cei care migreaza se stabilesc n Germania si aproximativ
14% n Austria.
3 Pelkmans, J. 2002

26

Exista o preocupare generala la nivelul UE privind o eventuala


migrare masiva a lucratorilor din
noile state membre, dupa extindere, cauzata de diferenta mare de
venituri. Aceste temeri nsa nu se
vor adeveri probabil n realitate.
Experienta aderarilor anterioare a tarilor cu venituri mici este
edificatoare. Migratia neta dinspre
Spania si Portugalia, dupa aderarea lor la UE, a fost aproape zero n a
doua jumatate a anilor 80. n
perioada respectiva, au existat restrictii asupra migrarii populatiei, care
s-au mentinut pe o perioada
de tranzitie de sapte ani. Chiar si dupa eliminarea restrictiilor, care a
coincis cu recesiunea de la
nceputul anilor 90, migratia dinspre aceste tari a fost nesemnificativa.
Un aranjament provizoriu similar a fost agreat si pentru extinderea
viitoare: astfel, actualele state
membre vor avea dreptul sa r estrictioneze afluxul de forta de munca
dinspre Europa Centrala si de
Est timp de sapte ani. Trei din actualele state membre si-au aratat
intentia de a nu restrictiona
intrarea lucratorilor din noile state membre, dupa extindere. Deoarece
tarile gazda obtin avantaje
economice de pe urma imigratiei, avnd n vedere ca aceasta acopera
necesarul de forta de munca
calificata si necalificata, aceste trei tari vor beneficia de pe urma
acestei decizii. Celelalte state
membre ar trebui de asemenea sa decida ct mai repede posibil, daca
permit libera circulatie a fortei
de munca din Europa Centrala si de Est, si nu sa astepte ncheierea
perioadei de tranzitie.
Libera circulatie a persoanelor
Una din libertatile pe care Uniunea Europeana le confera este
libera circulatie a persoanelor:
cetatenii europeni au dreptul sa traiasca si sa munceasca n oricare stat
membru al Uniunii.
Cum anume se va aplica acest principiu noilor state membre?
Exista diverse aspecte ale acestei
ntrebari: dreptul de a calatori n alte state membre, dreptul de a locui si
munci acolo, si apartenenta
la spatiul Schengen.

Dupa aderare, cetatenii noilor state membre vor avea dreptul de a


calatori si de a se stabili n oricare
din actualele state membre. Insa, pe o perioada de maximum sapte ani,
actualele state membre au
dreptul sa restrictioneze dreptul persoanelor din tarile din Europa
Centrala si de Est de a presta o
munca platita.
Un alt aspect, separat de dreptul de a munci, este cel al liberei
circulatii a persoanelor n spatiul
Schengen. Tarile din acest spatiu au convenit sa elimine
controalele la frontierele dintre ele,
masura compensata prin schimbul de informatii si ntarirea granitelor
externe. Un cetatean al unui
stat membru are libertatea de a trai si de a munci oriunde n alta
parte n UE, chiar daca statul
respectiv nu face parte din spatiul Schengen; este cazul Marii Britanii
si al Irlandei. Noile state
membre nu vor devei imediat membri cu drepturi depline ai spatiului
Schengen, ci doar dupa ce
vor fi ndeplinit ntr-o masura satisfacatoare standardele privind
siguranta frontierelor.
Cifrele calculate de specialisti privind evolutia migratiei sunt, n
general, modeste. Consortiul
Integrarii Europene estimeaza ca numarul celor care vor migra spre
teritoriul actual al UE, dupa
introducerea liberei circulatii a fortei de munca - fara a lua n calcul
perioada de tranzitie de sapte
ani - este de 335.000 (0,1% din actuala populatie a UE), cu o usoara
crestere n urmatorii 30 de ani,
pna la maximum 1,1% din populatie.4

4 Boeri, T. and H. Brcker, 2000.

27

Tarile si regiunile din UE aflate n imediata vecinatate a noilor state


membre vor fi, probabil, mai
afectate dect celelalte. Un raport recent al Centrului de Cercetari
n domeniul Politicilor
Economice sugereaza ca migratia net cumulativa sau migratia pe
termen lung dinspre noile state
membre (nregistrata n primii 15-20 de ani de la introducerea liberei
circulatii a fortei de munca)
va ajunge sa reprezinte 2-3% din populatie n Germania5. Regiunile de la
granita vor nregistra de

asemenea o crestere considerabila a imigrarii pe termen scurt (chiar


de tip naveta), n cautare de
lucru.
Aceste cifre estimative trebuie sa fie plasate n contextul societatii
europene aflata ntr-un proces de
mbatrnire, n care nu are loc nlocuirea generatiilor. Rata natalitatii
este scazuta, speranta de viata
a crescut, iar raporturile de dependenta (raportul dintre populatia n
vrsta si populatia activa) vor
creste n anii urmatori. Pentru actualele state membre ale UE, o crestere
a migratiei poate compensa
dar numai partial cresterea dependentei cauzata de mbatrnirea
populatiei.
n fine, trebuie remarcat faptul ca, daca politica economica va ncuraja
cresterea ratei angajarilor si
dezvoltarea economica n noile state membre, perspectivele optimiste i
vor determina pe lucratorii
din aceste tari sa ramna la ei acasa. Per total, asadar, migratia
dinspre noile state membre va fi
probabil limitata. Care vor fi efectele probabile asupra pietelor muncii
din actualele state membre?
Acestea depind, n parte, de combinatia de lucratori care migreaza si de
sectoarele pietei muncii n
care activeaza acestia.
Lucratorii calificati care migreaza dinspre viitoarele state membre
acopera deja lipsa de forta de
munca n sectorul serviciilor si al meseriilor. Acestia au un nivel de
pregatire relativ ridicat, nsa
adeseori calificarea lor se pierde prin migrare, ntruct acestia tind sa
lucreze n aceleasi sectoare ca
si alti lucratori straini, cum ar fi n constructii, salubrizare si
manufactura. Dupa extinderea UE, o

crestere a aprovizionarii cu mna de lucru necalificata inclusiv a


muncii la negru ar putea
avea un impact asupra salariilor si ocuparii fortei de munca necalificate
din actualele state membre,
mai ales n regiunile din vecinatatea noilor state membre.
Efecte vor exista probabil si asupra cererii de munca necalificata,
ca rezultat al schimbarilor din
zonele industriale. n cazul NAFTA, firmele americane au profitat de
diferentele economice pentru
a-si muta productia bazata pe investitii mari de resurse umane, n
Mexic, folosindu-se de muncitorii
existenti acolo, cu nivel redus de calificare. Daca integrarea economica
a noilor state membre are un
efect similar, unele activitati industriale care necesita multa forta de
munca s-ar putea deplasa catre
tarile si regiunile nvecinate cu noile state membre, cu consecinte
asupra cererii de forta de munca.
Desi acesti factori vor exercita presiuni asupra muncitorilor cu
nivel redus de calificare o
categorie vulnerabila a societatii n actualele state membre, efectul
lor nu trebuie exagerat. Unele
din viitoarele state membre sunt n curs de retehnologizare a
productiei, astfel ca o parte din
lucratorii care vor migra vor avea calificare nalta. Actualele si
viitoarele state membre trebuie sa se
asigure ca politicilor lor privitoare la piata muncii sunt de natura sa
permita muncitorilor cu nivel
redus de calificare sa lucreze si ca politicile lor de angajare
contribuie la aplicarea unei politici
socio-economice eficiente si, implicit, la succesul extinderii.
Exista de asemenea preocupari legate de ceea ce se cheama dumping
social: noile state membre,
cu salarii mici si standarde sociale mai scazute, vor exercita o
presiune inechitabila asupra
standardelor de viata ale actualelor state membre. Aceste temeri
reflecta, pna la un punct, faptul ca
actualele state membre vor fi nevoite sa adopte politici care sa
ncurajeze cresterea economica si
ocuparea fortei de munca, ntr-o lume n care concurenta devine din ce
n ce mai acerba (si nu doar
sau n primul rnd ca urmare a extinderii UE). Oricum, temerile
mai dramatice sunt exagerate.
5 Boeri, T. et al. 2002.

28

Procesul de aderare la UE include si adoptarea unui dialog social si a


unor masuri de reglementare
sociala. Pe de alta parte, cresterea productivitatii muncii poate
constitui o compensatie pentru
angajatorii care platesc salarii mai mari. Pe masura ce nivelul salariilor
n noile state membre creste,
aceste diferente se atenueaza (iar noile state membre vor oferi piete de
desfacere mai mari pentru
produsele din actualele state membre). Este greu de anticipat ct de
rapid vor creste salariile n noile
state membre, nsa este clar ca politicile, att la nivelul UE ct
si la nivel national, trebuie sa
ncurajeze dezvoltarea noilor state membre.
Uniunea economica si monetara
Noile state membre sunt hotarte sa adopte moneda euro, dar nca nu a
fost stabilit un calendar n
acest sens.
Noile sate membre si moneda euro
Conform criteriilor de aderare la UE, tarile candidate trebuie sa
demonstreze ca sunt capabile sa si
asume obligatiile de membru, inclusiv aderarea la idealurile
uniunii politice, economice si
monetare. Se presupune ca ele vor adopta moneda euro atunci cnd
vor fi pregatite sa faca acest
lucru, si nu imediat dupa aderare.
Exista conditii detaliate si clar stabilite pentru fiecare nou stat membru,
implicnd cteva etape:
actuala etapa de pre-aderare, n care tara candidata trebuie sa
demonstreze ca avanseaza
ireversibil spre o economie de piata viabila bazata pe
competitivitate si pe o stabilitate macroeconomica durabila;
o etapa intermediara, post-aderare, n care noul stat membru participa
pe deplin la piata unica si
demonstreaza ca progreseaza n sensul crearii conditiilor
necesare n vederea adoptarii
monedei euro;
o perioada de minimum 2 ani de participare cu succes la mecanismul
ratei de schimb;
ndeplinirea criteriilor aplicabile actualelor state membre pentru
adoptarea monedei unice:

deficit bugetar mai mic de 3% din PIB, procent al datoriei mai


mic de 60% din PIB, inflatie
scazuta si rate ale dobnzii mici, apropiate de media la nivel UE;
conditia esentiala o constituie
atingerea unui grad suficient de convergenta reala si durabila.
Adoptarea monedei euro va duce la cresterea integrarii comerciale
a noilor state membre cu
economiile din zona euro, la eliminarea riscurilor cauzate de ratele de
schimb asupra investitiilor si
la scaderea pe termen lung a ratelor dobnzii.
Cu toate acestea nsa, calendarul n care trebuie sa se ncadreze noile
state membre pentru adoptarea
monedei euro un este deloc clar. Exista o divergenta ntre criteriile
Maastricht, care au n vedere
reducerea inflatiei si limitarea deficitelor bugetare, si nevoia de
investitii din bugetul public a
economiilor aflate n tranzitie. Aceasta cheltuiala publica include
sumele necesare punerii n
practica a acquis-ului comunitar si co-finantarii proiectelor de
infrastructura, ca o conditie pentru ca
aceste state sa primeasca fonduri din bugetul UE, precum si
nevoile mai mari de investitii n
modernizarea infrastructurii si a serviciilor publice. Economiile n
tranzitie nregistreaza si cresteri a
ratelor de schimb reale, care duc la cresterea inflatiei, sau aprecieri ale
ratei de schimb nominale
(sau ambele), si acesti factori pot sa vina n conflict cu cerintele de
stabilizare a ratei de schimb si
de scadere a inflatiei, obligator ii pentru adoptarea monedei euro.
Din aceste motive, noile state membre vor trebui sa cntareasca atent
diversele abordari posibile, n
drumul lor spre adoptarea monedei euro, tinnd cont de natura stricta
a regulilor impuse n acest
29

sens. n acelasi timp, actualii membri ai zonei euro vor trebui sa


respecte propriile reguli, inclusiv
limitele impuse de Pactul de Dezvoltare si Stabilitate n ce priveste
deficitele bugetare excesive,
pentru a putea pastra avantajele stabilitatii macroeconomice din
UE pe care moneda unica le-a
generat deja.
Strategia de la Lisabona
Strategia de la Lisabona este o strategie importanta si novatoare,
menita sa asigure competitivitatea
UE si sa intensifice rata de crestere economica.
Strategia de la Lisabona
n martie 2000, sefii statelor membre UE, reuniti n sedinta Consiliului
European de la Lisabona, sau angajat sa creeze pna n anul 2010, cea mai competitiva si
dinamica economie bazata pe
cunoastere din lume.
n acest scop, participantii au adoptat o gama larga de tehnici, de la
legislatia europeana obisnuita,
la masuri novatoare, cum ar fi stabilirea de jaloane si evaluarea
reciproca a activitatii din statele
membre.
Acest proces de reforma economica are ca scop
intensificarea concurentei din UE,
restructurarea pietelor muncii si ntarirea, n acelasi timp, a
coeziunii sociale si asigurarea
compatibilitatii politicilor economice cu cele de mediu. Aceste
obiective includ:
. Finalizarea
procesului de creare a pietei unice n sectoare
cheie, ca de exemplu, sectorul
telecomunicatiilor, al energiei si serviciilor financiare.
. Facilitarea accesului la noi tehnologii, inclusiv la telefonia mobila si
internet.
. ncurajarea cercetarii, prin cresterea pna la 3% din PIB a
cheltuielilor alocate cercetarii si
tehnologiei si prin adoptarea regimului unic de brevetare european.
. Cresterea concurentei n sectorul transporturilor feroviare si aeriene.
. Rezolvarea problemelor cu care se confrunta micii ntreprinzatori si
cei care pornesc o afacere,
ca o conditie vitala pentru cresterea ratei de ocupare.
. Promovarea pietelor competitive si reducerea subventiilor n
industrie, generatoare de

distorsiuni.
. Cresterea la 70% a ratei de participare a fortei de munca n
general, inclusiv a femeilor si a
lucratorilor mai n vrsta
. Perfectionarea profesionala a lucratorilor si formarea deprinderii de
nvatare continua pe toata
durata vietii.
. Revizuirea generala a sistemului de pensii pentru a asigura
posibilitatea de sustinere pe termen
lung a finantelor publice.
. Modernizarea protectiei sociale inclusiv prin reducerea numarului de
persoane supuse riscului
de excludere sociala.
. Actionarea asupra cauzelor schimbarilor climatice prin reducerea
emisiilor de gaze generatoare
de efect de sera.
Aceasta agenda ambitioasa si cuprinzatoare impune
eforturi
sustinute timp de mai multi ani. O
analiza anuala efectuata de Comisia Europeana masoara progresul
nregistrat raportat la obiectivele
stabilite.
Progresele au fost, pna n prezent, nesatisfacatoare. n declaratiile sale
recente, Comisia a criticat
statele membre pentru ritmul lent al reformelor si pentru faptul ca
ele nu sunt suficient de ferme
30

n atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona. Alti comentatori


considera ca UE a facut progrese n
cteva domenii prevazute n agenda de reforma, cum ar fi liberalizarea sectorului
energetic6.

Viitoarele stat membre vor


trebui sa raspunda numeroaselor
provocari pe care le presupune
ndeplinirea unora din aceste obiective, cum ar fi acela al cresterii la
70% a ratei medii de ocupare si
la 3% din PIB a cheltuielilor n domeniul cercetarii si tehnologiei.
nsa aceste dificultati sunt tot
attea motive de a persevera, nu de a ntrzia. Fara ndoiala,
actualele state membre au multe de
nvatat de la noile state membre, care au realizat reforme
economice dificile n tranzitia lor spre
economia de piata. Experienta acestora n domeniul reformei
sistemului pensiilor, de exemplu, ar
trebui exploatata de strategia de la Lisabona. n domenii ca, de
exemplu, alinierea la economia
electronica (e-economy), cteva din viitoarele state membre se
plaseaza pe o pozitie superioara,
comparativ cu unele din cele actuale.
Strategia de la Lisabona trebuie tratata cu prioritate, pentru a respecta
termenul stabilit de aceasta
pentru transformarea UE n cea mai competitiva si dinamica economie
bazata pe cunoastere, pna
n anul 2010. Aceasta presupune participarea imediata si deplina la
ea a tuturor viitoarelor state
membre, fara sa se astepte finalizarea oficiala a procesului de
extindere.
Costurile bugetare
ncepnd cu anii 90, UE a investit n tarile candidate, pentru a le ajuta
sa se pregateasca n vederea
aderarii, cheltuielile bugetare n acest sens ridicndu-se la peste 3
miliarde euro pe an, ncepnd din
2000 (vezi Tabelul 6 din Anexa, ilustrnd costurile bugetare ale UE cu
procesul de extindere).
Dupa aderare, cheltuielile nete ale UE pentru noile state membre vor fi
modeste. Conform acordului
realizat de la Copenhaga, n 2002, costurile, pna la sfrsitul anului
2006, vor fi de maximum 40,8
miliarde euro, suma n care sunt incluse subventiile agricole,

investitiile n infrastructura si
ajutoarele regionale, precum si fondurile destinate cresterii
sigurantei nucleare, ameliorarii
administratiei publice si a securitatii la frontiere (vezi Tabelul 7 din
Anexa). Noii membri vor plati
contributii de aproximativ 15 miliarde euro la bugetul UE, si pentru
ca este posibil ca acestia sa
nu fie capabili sa foloseasca integral banii alocati - cheltuielile bugetare
nete alocate extinderii, pna
n 2006, calculate ca numerar efectiv platit, vor fi probabil de
aproximativ 10 miliarde euro (unele
din fondurile alocate lor, cum ar fi fondurile structurale si de
coeziune, care trec printr-un proces
complicat pna la plata efectiva, se vor plati dupa 2006).
Desi semnificativa pentru noile state membre, aceasta cheltuiala
bugetara este totusi modesta pentru
UE, din punctul de vedere al realizarii cresterii economice si al
sprijinirii stabilitatii politice. De
exemplu, ea este mai mica dect costul campaniei de razboi si
reconstructie din Kosovo, care a
depasit 10 miliarde de euro, iar - din punct de vedere al PIBului este mult mai mica dect
resursele alocate de Germania reunificarii sale n anii 90.
Pentru noii membri, punerea n practica a politicilor UE n domenii
cum ar fi protectia mediului si
transporturi vor necesita cheltuieli semnificative pentru mai multi
ani. Aceste state vor trebui sa
gaseasca bani sa co-finanteze proiectele de infrastructura, pentru a fi
eligibile sa primeasca alocatii
de la bugetul UE. n acelasi timp, ele vor spera sa se califice pentru a
deveni membre ale zonei euro,
n conditiile n care vor trebui sa-si reduca deficitele bugetare.
Impactul extinderii asupra bugetului UE n perioada de dupa anul 2007
depinde de cum anume se
restructureaza bugetul, si daca se restructureaza. n fapt, costul
extinderii va depinde integral de ce
anume va decide UE n viitor. n ce priveste cheltuielile, aceste
decizii se refera n special la
6 Murray, A. 2003.

31

politica agricola comuna si la fondurile structurale destinate


dezvoltarii economice a zonelor si
sectoarelor mai sarace.
Zonele rurale din UE sunt o componenta importanta dar vulnerabila a
societatii, n care se impune o
politica activa din partea UE. Extinderea asigura nsa o ocazie de a
continua deplasarea accentului
care se pune la ora actuala pe sprijinirea agriculturii, spre
aspectele mai largi ale dezvoltarii
economice n zonele rurale. Un raport recent concluzioneaza ca
mentinerea actualei politici
agricole, cu venituri generoase platite chiar si dupa scoaterea din
productie , va mpiedica Europa
Centrala sa se dezvolte si sa ajunga din urma actualele state
membre, deoarece va ncuraja
activitatile agricole neproductive n defavoarea reorientarii spre
sectoare economice mai
productive.7

Potrivit unui studiu privitor la evolutia bugetului UE dupa extindere,


care schiteaza diverse scenarii
bugetare posibile8, costul extinderii este influentat n mare masura daca
actualele state membre

primesc sau nu compensatii pentru reducerea, n propriile lor regiuni,


a cheltuielilor din fondurile
structurale pe masura ce acestea devin relativ mai bogate n cadrul
unei Uniuni extinse. ntr-un
scenariu n care politica agricola comuna ramne absolut neschimbata,
la fel ca si regulile actuale
privitoare la fondurile structurale, si n ipoteza ca actualele state
membre primesc n continuare
aceeasi cantitate de fonduri structurale ca si n 2006, costurile
extinderii s-ar ridica de la 0,03% din
PIB-ul Uniunii extinse n 2004 la 0,23% din PIB n 2013.
Reformarea acestor politici ar putea avea un efect considerabil
asupra ntregului buget al UE,
precum si asupra costurilor extinderii. Conform altor scenarii, o
reducere a fondurilor directe
destinate sprijinirii agriculturii la 85% din nivelul actual pna n anul
2013, ar duce la o diminuare a
costurilor extinderii la numai 0,18%; n conditiile aplicarii stricte a
regulilor referitoare la ajutoarele

structurale destinate actualilor membri, costurile extinderii ar fi de


numai 0,11%.
Sunt posibile si reforme n distribuirea poverii financiare. Acordurile
EU referitoare la venituri au
devenit din ce n ce mai complicate, si se impune un sistem mai
echitabil, mai transparent si mai
stabil.
Concluzie
n vederea extinderii, politicile europene si nationale trebuie sa acorde
prioritate cresterii economice
si convergentei reale ntre actualele si viitoarele state membre; aceasta
nseamna o rata a cresterii
globale mai mare pentru UE-25, si chiar mai mare, daca este posibil,
pentru noile state membre. Pe
termen lung, acest lucru va reduce diferentele sociale si economice si
va stimula crestere economica
n vechile state membre, ca urmare a dinamismului noilor state
membre.
Terenul trebuie pregatit deja pentru deciziile importante care urmeaza a
fi luate n 2006 cu privire la
cadrul bugetar viitor:
Extinderea da posibilitatea reconsiderarii componentei asistentei
structurale, pentru o mai buna
relationare ntre finantare si promotorii cresterii economice.
Experienta a demonstrat ca
subventiile nu ajuta daca sunt folosite pentru a amna si nu
pentru a ajuta restructurarea. Se
impune reanalizarea modului n care se cheltuiesc fondurile
structurale, pentru a identifica acele
domenii n care cheltuielile respective pot contribui cel mai eficient
la cresterea economica din
noile state membre si mai ales la integrarea regionala a
Europei Centrale si de Est prin
dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere.
7 Pelkmans, J. 2002.
8 Karlsson, B. 2002.

32

Trebuie avute n vedere si alte tipuri de cheltuieli orientate pe


dezvoltare economica, n afara
fondurilor structurale, cum ar fi cheltuielile destinate cercetarii si
dezvoltarii tehnologice.
Politica agricola comuna trebuie sa continue sa se orienteze nspre
transferarea asistentei dinspre
segmentul preturilor si cantitatilor spre o politica a calitatii si
de dezvoltare rurala dinamica,
menita sa sprijine, si mai putin sa controleze, migratia fortei de
munca dinspre sectorul agricol
din noile state membre. Aceasta politica trebuie sa fie animata
de grija fata de oameni si de
comunitatile acestora, ceea ce nseamna deschiderea de noi
posibilitati si pentru tarile n curs de
dezvoltare, prin comertul cu produse agricole.
Strategia de la Lisabona trebuie readusa la starea initiala de avnt
politic, iar reformele prevazute de
aceasta trebuie urmate de urgenta pentru a ncuraja cresterea
economica ntr-o Uniune extinsa.
Viitoarele state membre trebuie sa se implice chiar de acum n acest
demers.
Mobilitatea fortei de munca va fi factorul cheie n procesul de
adaptare care va urma dupa
extindere. Asigurarile temporare de somaj si sprijinirea celor care cauta
de lucru vor facilita mult
mai eficient schimbarea, dect o legislatie destinata protejarii fortei de
munca ocupate. Extinderea
va forta o redistribuire a fortei de munca ntre industrii si tari,
mai ales n statele membre si n
regiunile nvecinate cu noile state membre, si va constitui nca un
impuls n sensul realizarii unor
asemenea reforme.
Actualele si viitoarele state membre au nevoie de politici de
ocupare a fortei de munca, care sa
contribuie la eficientizarea politicii socio-economice si implicit la
succesul extinderii. Migratia
fortei de munca, impusa de piata, ca urmare a liberei circulatii a
persoanelor pe teritoriul pietei
comune, este unul din factorii care genereaza cresterea economica.
Actualele state membre trebuie
sa-si deschida pietele si sa primeasca forta de munca din noile state
membre, ct mai repede posibil.
Chiar si dupa ridicarea restrictiilor, se anticipeaza un aflux limitat de

lucratori dinspre noile state


membre.
UE are nevoie de un model economic si social, care combina
elementele cele mai valoroase preluate
de la actualele si viitoarele stat membre. Scopul acestuia trebuie
sa fie mai degraba acela de a
nlesni reorientarea profesionala si mai putin cel de a protejarea
locurile de munca existente.
Trebuie nca de pe acum pregatite masuri de protejare a celor afectati
de extindere, ntr-un cadru
european comun.

33

Capitolul 4
CALITATEA VIETII
Cetatenii UE sunt preocupati de calitatea vietii dupa extinderea UE. Ei
se ntreaba cum anume va
afecta extinderea viata lor de zi cu zi, n domeniul securitatii
interne, al mediului, al sigurantei
nucleare si al standardelor alimentare. Au raspuns negocierile de preaderare acestor ntrebari? Ar
fi mai bine ca noii membri sa fie n interiorul si nu n afara UE?
Securitatea interna
Criminalitatea, terorismul si imigratia ilegala ocupa un loc
important n preocuparile cetatenilor
europeni, fara legatura cu extinderea UE; statele membre ale UE
trebuie sa se straduiasca mai mult
pentru a raspunde asteptarilor cetatenilor. Extinderea poate avea
consecinte deosebit de pozitive
asupra securitatii interne, deoarece ea va intensifica cooperarea ntre
fortele de ordine, de frontiera
si justitie pe tot continentul european.
Sectiunea de fata analizeaza provocarile cu care Uniunea se
confrunta n ceea ce priveste
securitatea interna si modalitatile de abordare a acestora. n
continuare, sunt analizate posibilele
efecte pe care extinderea Uniunii le va avea asupra securitatii
interne respectiv, care sunt
problemele pe care extinderea le va solutiona sau, dimpotriva, le va
agrava si cum anume trebuie
abordate acestea.
UE ncurajeaza libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalului
si persoanelor pe ntreg
teritoriul Uniunii, n beneficiul tuturor cetatenilor sai. Dar aceste
libertati pot crea si conditii pentru
cresterea criminalitatii, mai ales a crimei organizate transfrontaliere
fenomene pe care autoritatile
nationale nu le pot rezolva singure. Aceasta este, de altfel, si una din
provocarile la care UE ncerca
sa raspunda prin ntarirea cooperarii pe probleme de securitate interna.
nsa asigurarea securitatii
interne a cetatenilor trebuie combinata cu protejarea drepturilor si
libertatilor individuale acesta
este si motivul pentru care Uniunea a stabilit, prin Tratatul de la

Amsterdam, necesitatea crearii unei


zone a libertatii, dreptatii si securitatii, un obiectiv dezvoltat pe
larg la reuniunea Consiliului
European de la Tampere, din 1999.
Aceasta zona a libertatii, dreptatii si securitatii depaseste cu mult
problemele stricte de securitate,
incluznd cooperarea judiciara n materie civila. Largirea UE va oferi
avantaje si n acest domeniu.
De exemplu, ea va nlesni cetatenilor dreptul la recurs n instantele
civile din alte tari n spete legate
de protejarea vietii private sau a intereselor lor comerciale.
In domeniul securitatii, UE a adoptat politici n domeniul
cooperarii judiciare si politienesti
internationale, precum si al gestionarii comune a granitei externe a
UE. Aceasta cooperare a dus,
printre altele la nfiintarea Europol, al carui scop este de a ntari
cooperarea ntre organele de politie
si cele vamale, prin schimbul reciproc de date si analizarea
informatiilor si datelor secrete si prin
coordonarea anchetelor comune, si a Eurojust, institutie care faciliteaza
cooperarea ntre procurorii
de pe ntreg ,teritoriul Europei. n prezent se adopta reguli comune
privind definirea infractiunilor
si stabilirea pedepselor minime pentru delicte cum ar fi traficul de
fiinte umane si de droguri, acte
de terorism, infractiuni cibernetice, rasism si xenofobie, astfel
nct sa nu mai existe paradise
sigure pentru astfel de activitati criminale. Acordul privind
mandatul de arestare european va
simplifica procedurile de extradare pe teritoriul UE. Cooperarea n
domeniul combaterii
terorismului s-a intensificat, dupa evenimentele din 11 septembrie
2001, si viitoarele state membre
au aderat n totalitate la planul de actiune al UE destinat combaterii
acestui fenomen.
34

Imigratia ilegala
Una din temerile cetatenilor este aceea legata de imigratia ilegala.
Cnd conditiile politice,
economice si sociale ale unei tari i ncurajeaza pe cetatenii acesteia sa
caute oportunitati mai bune
n alta parte, crima organizata se adapteaza si ea cerintelor
acestei piete. Astfel, traficul de
imigranti multi dintre acestia provenind din alte tari dect din
statele candidate la aderare dar
ajunsi n UE trecnd prin acestea practicat de catre organizatiile
criminale constituie un aspect
grav al imigratiei ilegale, desi este dificil de calculat numarul
imigrantilor care recurg la traficanti.
Sumele mari platite de imigranti pentru serviciile traficantilor, fac ca
acestia din urma sa acumuleze
profituri mari din activitatea criminala. n plus, imigrantii sunt
frecvent exploatati de traficanti si
obligati sa cerseasca sau sa se prostitueze, adeseori ca plata pentru
serviciile de contrabanda de care
au beneficiat. Traficul de imigranti pus la cale de catre crima
organizata afecteaza , prin urmare,
din punct de vedere infractional, att societatile din tarile de
tranzit, ct si pe cele din tarile de
destinatie.
Imigratia ilegala nu consta numai din traficul de persoane, ci si
din folosirea abuziva a vizelor
(sederea dupa expirarea termenului de valabilitate a vizei, munca fara
permis), precum si casatoriile
de forma sau folosirea abuziva a statutului de student. Multi imigranti
nu au un statut legal, desi nu
au legatura cu activitatea infractionala. Statutul de imigrant ilegal
mpiedica nsa accesul acestor
persoane la sistemul bancar sau la asistenta juridica
corespunzatoare, si aceasta stimuleaza
savrsirea de delicte minore. Nu exista solutii simple pentru rezolvarea
acestor probleme, pentru ca
ele au implicatii care tin de drept, de politica sociala si de drepturile
omului.
ntarirea securitatii la frontierele externe este una din caile prin care UE
combate imigratia ilegala si
asigura protectia mpotriva altor forme de infractionalitate.
Sistemul Schengen presupune

eliminarea controalelor la frontierele interne dintre statele membre UE,


cu exceptia Marii Britanii si
a Irlandei,9 pentru a facilita
contrabalansa eliminarea acestor

deplasarea

cetatenilor.

Pentru

controale, statele membre au adoptat o serie de masuri la frontierele


externe, inclusiv reguli comune
privitoare la trecerea, controlul si supravegherea la frontiera, si un
regim comun de vize, precum si
cooperarea n lupta contra criminalitatii si imigratiei ilegale.
O mare parte din imigratia ilegala n Europa nu are legatura cu vecinii
UE, ci provine din tari care
sufera de pe urma razboiului sau a conflictelor interne. Comisia
cauta sa analizeze conditiile din
tarile din care provin imigrantii ilegali, pentru a reduce factorii
care ar putea ncuraja cresterea
numarului de potentiali imigranti care doresc sa ajunga pe
teritoriul UE si pentru a include
gestionarea problemelor legate de imigratie n politica externa a UE.
Zona de libertate, justitie si securitate este un obiectiv al UE de data
relativ recenta, astfel ca exista
nca o diferenta considerabila ntre deziderat si realitate. Multe
chestiuni, cum ar fi cele referitoare
la azil, gestionarea imigratiei, granitele externe si cooperarea
politieneasca si judiciara, impun
aprobarea unanima a Consiliului, iar rolul Parlamentului European si,
respectiv, al Curtii Europene
de Justitie este limitat. Problemele de justitie si de securitate sunt
chestiuni delicate din punct de
vedere politic, astfel ca guvernele nationale doresc sa aiba un
cuvnt greu de spus n elaborarea
politicii din domeniu. nsa lipsa vointei politice, cuplata cu regula
unanimitatii, au ntrziat
progresul n domenii ca acordarea dreptului de azil si cooperarea
judiciara.
Ce va schimba extinderea?
Procesul extinderii a mbunatatit capacitatea viitoarelor state membre
de a-si ndeplini rolul ce le
revine n politicile de securitate ale Uniunii.
Problema
controlului eficient la frontiera a fost
9 Statele ne-membre ale UE, Islanda si Norvegia, fac parte din Senghen, pentru a

mentine Zona Nordica a Liberului

Schimb.

35

dezbatuta continuu cu ocazia negocierilor de aderare si tarile


candidate au acceptat sa impuna un
control strict la granita externa ncepnd cu momentul aderarii. S-au
acordat fonduri considerabile,
prin programul de asistenta pentru pre-aderare, pentru modernizarea
frontierelor externe si pentru
instruirea politiei de frontiera si a personalului din justitie.
Asistenta tehnica si proiectele de
nfratire institutionala au fost destinate cu precadere acestui domeniu.
Exista disponibile fonduri,
prin programul Comisiei destinat mbunatatirii infrastructurii la
frontiera n Rusia si n Ucraina.
Viitoarele state membre vor institui un control la frontiera la
nivelul celui existent la granitele
externe ale spatiului Schengen. Asistenta financiara substantiala
destinata ntaririi securitatii la
frontiere va continua si dupa aderare.
Noile state membre nu vor participa nsa, sub toate aspectele, n cadrul
acordului Schengen, imediat
dupa aderare; controlul la granitele interne se va elimina numai
dupa ce aceste state vor fi
demonstrat ca ndeplinesc toate cerintele acquis-ului Schengen.
Acest lucru presupune acordul
unanim al tuturor statelor membre, care au eliminat deja controalele
la granitele interne, si se va
baza pe o serie de exercitii de evaluare detaliata. Att Grecia ct
si Italia au trebuit sa-si
modernizeze standardele timp de ctiva ani, nainte de a putea deveni
membre depline a spatiului
Schengen.
Astfel, extinderea Uniunii ntareste abilitatea acesteia de a combate
activitatea criminala si imigratia
ilegala. Uniunea va beneficia de intensificarea controalelor la
granitele noilor state membre. n
dreptul penal, politica nici un paradis pentru infractori se va
extinde prin includerea celor zece
state noi. Cooperarea politieneasca si judiciara pentru urmarirea si
pedepsirea infractorilor va fi
facilitata datorita extinderii ariei de jurisdictie. Exista si conditii
pentru o mai buna cooperare n
domeniul securitatii cu tarile din afara viitoarelor frontiere externe,
inclusiv cu Rusia si tarile din
vestul Peninsulei Balcanice. Stabilitatea politica si prosperitatea

economica a noilor state membre


vor creste o data cu aderarea la UE, fapt care va contribui n
sine la combaterea criminalitatii
internationale si a imigratiei ilegale.
Va genera extinderea noi probleme?
n primul rnd, cresterea diversitatii si a numarului de membri va
face procesul decizional mai
dificil, n ceea ce priveste crearea unei zone europene a libertatii,
securitatii si justitiei, care sa
ndeplineasca nevoia cetatenilor de actiuni eficiente mpotriva
criminalitatii internationale si a
imigratiei ilegale.
Desi unele probele cum ar fi armonizarea dreptului penal si a
procedurii penale vor continua sa fie
subiecte delicate pentru guvernele nationale, UE trebuie sa-si
revizuiasca procesul decizional, n
sensul reducerii sferei de aplicabilitate a regulii unanimitatii si al
ntaririi legitimitatii democratice.
Rezultatele Conventiei privind Viitorul Europei, n acest domeniu, vor
avea un impact semnificativ
asupra succesului extinderii.
n al doilea rnd, cooperarea pe probleme de justitie si securitate
necesita o administratie onesta,
eficienta si calificata, pe care aceasta cooperare sa se poata baza.
Posibilitatea noilor state membre
de a-si asuma un rol activ n cadrul cooperarii judiciare europene
va depinde de capacitatea lor
nationala. n ciuda reformelor considerabile si impresionante, un raport
recent10 concluzioneaza ca

n tarile candidate la aderare, din Europa Centrala si de Est, nu se


poate garanta nca nfaptuirea
actului de justitie ntr-o maniera independenta, competenta si
responsabila. Acesta este desigur un
domeniu n care exista probleme si n actualele state membre, nsa
experienta si mostenirea istorica
din viitoarelor state membre au pus probleme deosebite.
10 In stitutu l pentru o Societate Deschisa, 2002.

36

n al treilea rnd, multe din noile state membre au minoritati etnice sau
lingvistice, sau comunitati
de romi. Procesul de pre-aderare le-a obligat sa acorde o atentie
sporita drepturilor acestor
comunitati. Cadrul legal si institutional de protejare a minoritatilor a
fost consolidat si s-au stabilit
planuri de actiune destinate mbunatatirii situatiei comunitatilor de
romi, inclusiv de aplicare a
legislatiei anti-discriminare, n conformitate cu legislatia europeana si
cu instructiunile Consiliului
Europei. n acest fel, procesul extinderii a redus riscul existentei unor
frictiuni n cadrul societatilor
sau chiar ntre tari si a contribuit la ntarirea securitatii n cadrul
Uniunii Europene extinse.
Mediul nconjurator
Att n actualele 15 state membre UE, ct si n viitoarele state membre,
exista preocupari privind
impactul extinderii asupra mediului nconjurator. n UE, opinia
publica este ngrijorata de
mostenirea pe care tarile din Centrul si Estul Europei o au n acest
sens din perioada comunista.
Viitoarele state membre sunt ngrijorate de costurile alinierii
legislatiei lor la legislatia UE
privitoare la mediu.
Ca atare, mediul a fost privit initial ca o problema n procesul de
extindere. nsa este clar acum ca
acesta este un domeniu n care procesul extinderii genereaza
beneficii substantiale. Perspectiva
aderarii la UE a marit importanta politicilor de mediu din viitoarele
state membre si le-a ajutat sa
curete zonele industriale poluate, sa mbunatateasca starea de sanatate a
populatiei, sa reduca gradul
de deteriorare al padurilor, a cmpurilor si fermelor piscicole, sa
protejeze mai bine habitatele
naturale si sa gestioneze mai sigur si mai eficient deseurile.
Investitiile n protectia mediului si
tehnologiile moderne vor mari eficienta economica si productivitatea
din domeniu.
Impactul extinderii
Dupa decenii de degradare a mediului nconjurator n Europa Centrala
si de Est, n 1989, nevoia de

democratie a popoarelor din regiune a fost, n parte, motivata si


de considerente ecologice. n
deceniul trecut, viitoarele state membre UE au rezolvat multe din
aceste probleme, folosindu-se de
liniile directoare trasate de UE pentru introducerea noii legislatii,
ntarirea capacitatii institutionale
si promovarea dezvoltarii durabile, n contextul tranzitiei lor catre
economia de piata. Ca urmare a
procesului de trecere de la o economie centralizata la cea de piata, o
mare parte din industria grea a
acestor tari s-a reorganizat si modernizat, iar sectorul energetic s-a
rentabilizat.
Demararea procesului de aderare la UE a constituit nca un
impuls. Legislatia de mediu a UE
impune crearea
institutiilor de mediu, elaborarea solutiilor
specifice fiecarei tari si mobilizarea
fondurilor necesare implementarii lor. Toate viitoarele state
membre au devenit membre ale
Agentiei Europene de Mediu. Industriile modernizate si eficientizate si
reducerea poluarii vor fi n
beneficiul att al tarilor n cauza, ct si al altor tari ale UE. O data
extinsa, UE va deveni o piata
pentru tehnologiile de mediu care promoveaza
inovatia si
ncurajeaza cererea. n Cipru si Malta,
problema gestionarii deseurilor a devenit o prioritate si ambele tari
au adoptat legislatie n acest
sens.
In majoritatea fostelor tari comuniste, economia planificata a dus la
crearea unor mari complexe
agro-industriale de stat, cu un numar mare de angajati, neglijnd
impactul acestora asupra mediului.
Obligatia de a respecta cerintele UE a ncurajat noile state membre sa
acorde o mai mare atentie
problemelor de mediu n ceea ce priveste agricultura si
dezvoltarea rurala. Colapsul economiei
centralizate si lipsa investitiilor au dus, n multe cazuri, la practicarea
agriculturii biologice. Avnd
n vedere ca cererea de produse biologice este n crestere n UE, ea
ar putea reprezenta o ocazie
favorabila pentru agricultorii din viitoarele state membre.
37

Viitoarele state membre ofera Uniunii extinse o sursa bogata de


biodiversitate, cu parcuri naturale,
paduri si rezervatii protejate, zone naturale nepoluate si specii de
animale si plante considerate rare
n Europa Occidentala (ursi, zimbri, rsi etc.). Aceste valori
naturale vor mbogati patrimoniul
natural al Europei si vor reduce presiunile exercitate asupra
ecosistemelor locale.
Punere n practica si finantare
Respectarea ntocmai a standardelor de mediu ale UE presupune
eforturi administrative si investitii
masive, mai ales n cazul directivelor UE privitoare la gestionarea
apelor (respectiv apa uzata si apa
potabila), la substantele periculoase din mediul acvatic, la deseuri
(depozitarea n halde, incinerarea,
ambalarea deseurilor), la calitatea aerului, instalatiile cu ardere
interna, controlul integrat destinat
prevenirii poluarii mediului, protejarea naturii si transport.
Investitiile se vor concentra pe reducerea poluarii atmosferice,
gestionarea surselor de apa si a
apelor uzate, si depozitarea si gestionarea resturilor menajere si a
deseurilor periculoase. Comisia
Europeana si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare
estimeaza costurile punerii n
practica a acestei legislatii, pentru toate viitoarele state membre la un
loc, ca situndu-se ntre 80 si
110 miliarde euro. Majoritatea costurilor vor trebui suportate la nivel
national, desi UE si institutiile
financiare internationale vor acorda unele fonduri pentru co-finantare.
Pentru a atenua impactul, UE a admis aranjamente provizorii,
scutind temporar viitoarele state
membre de la aplicarea celor mai dificile componente ale legislatiei de
mediu, acolo unde ajustarea
se face esalonat n timp. Este vorba de aproximativ 15 dintr-un total de
149 de directive, pentru care
s-au acordat perioade de tranzitie de, n general, sub 10 ani. Nu s-au
acordat perioade de gratie n
domeniile: aer, deseuri, apa, evaluarea impactului asupra mediului,
protejarea mediului (habitat,
pasari), elemente esentiale ale pietei unice (toata legislatia privitoare
la produse) si instalatii noi.
Aceasta nseamna ca noile proiecte investitionale din viitoarele state

membre trebuie sa respecte


ntocmai standardele de mediu ale UE, deoarece aproape ntreaga
legislatie privitoare la mediu
trebuie adoptata nainte de aderare.
n concluzie, acesta este un domeniu n care tarile din Europa
Centrala si de Est si aliniaza n
prezent legislatia la standardele UE, pe cheltuiala proprie, de cele mai
multe ori, cu efecte pozitive
nu numai pentru propriii lor cetateni, dar si pentru celelalte tari ale UE.
Pentru a obtine rezultatele pozitive scontate, se impun o
monitorizare eficienta a implementarii
regulilor UE si eforturi reale pentru a include problema mediului n
celelalte politici din noile state
membre, si pentru a promova o dezvoltare economica durabila.
Securitatea nucleara
n UE extinsa, statele membre vor avea libertatea de a alege
combinatia energetica necesara
consumului lor de electricitate si, deci, pot opta pentru energie
nucleara. Din cele zece viitoare state
membre, cinci au centrale nucleare n functiune. n ultimii ani, UE a
cerut acestor tari sa garanteze
un nivel nalt de securitate nucleara, conform abordarii adoptate de
Grupul celor Sapte tari puternic
industrializate. Ca rezultat al procesului de extindere, aceste tari
au nchis sau s-au angajat sa
nchida instalatiile nucleare periculoase, sau le-au adus la standardele
de siguranta impuse.
nsa securitatea nucleara nu depinde doar de modul n care este
conceputa instalatia, ci este
rezultatul unei culturi atotcuprinzatoare a securitatii (cu
reglementari eficiente si independente,
proceduri de operare, controale de calitate, metode moderne de
gestiune si instruire profesionala) pe
care UE o promoveaza si n viitoarele state membre. Astfel,
extinderea va contribui la ntarirea
securitatii nucleare n Europa.
38

Standarde alimentare
Importanta securitatii alimentare n actualele state membre a
crescut n ultimii ani, ca urmare a
crizelor survenite (precum boala vacii nebune, de exemplu), generate
de practicarea agriculturii
intensive, o practica mai putin raspndita n viitoarele state membre.
UE a lansat o reforma n anul
2000, care mbina toate aspectele securitatii alimentare, la toate
nivelurile lantului trofic, de la
prevederi privind igiena, la cerinte privind sanatatea animalelor
asociata cu sanatatea plantelor.
Obiectivul este de asigura un nivel nalt de sanatate publica si de
protectie a consumatorului pe
teritoriul UE extinse.
Viitoarele state membre au acceptat sa aplice toate regulile de
securitate alimentara si sa instituie
mecanisme de control. Nu s-a admis, n acest domeniu, nici o
exceptie cu ocazia negocierilor de
aderare; produsele alimentare care nu respecta regulile UE, nu se vor
putea comercializa n alte state
membre. Obiectivul este ca extinderea UE sa nu duca, n nici un fel, la
scaderea nivelurilor actuale
de securitate alimentara.
Extinderea va promova un set de reguli comune n noile state
membre, ridicnd astfel nivelul
general de siguranta. Ea va oferi garantia asadar ca noile granite ale
UE sunt capabile sa asigure
protectie mpotriva riscurilor care ar putea ameninta sanatatea publica,
cea a plantelor si animalelor,
ntr-o UE extinsa. Alinierea la aceste standarde este nsa o
sarcina grea pentru viitoarele state
membre. UE ofera asistenta financiara n acest sens, iar Comisia
monitorizeaza situatia din punctul
de vedere al securitatii alimentare, pentru a verifica daca regulile se
aplica ntocmai.
Concluzie
In multe domenii importante pentru cetateni, extinderea ajuta UE
sa promoveze standarde de
siguranta si securitate superioare. Astfel, extinderea:
mareste capacitatea UE de a combate crima organizata si

imigratia ilegala, printr-o mai buna


cooperare si un control mai sustinut al acestor fenomene n
viitoarele state membre
ridica standardele de mediu ale viitorilor membri, inclusiv
securitatea lor nucleara, cu efecte
pozitive pentru cetatenii lor si pentru UE pe ansamblu
promoveaza n viitoarele state membre regulile de securitate
alimentara impuse de UE
nsa aceste beneficii trebuie sa fie consolidate si protejate prin:
progrese majore n directia crearii zonei de libertate, justitie si
securitate, inclusiv a reformarii
sistemului decizional
o mai strnsa si mai buna cooperare ntre statele membre si
institutiile UE, n combaterea
criminalitatii internationale si controlul imigratiei
integrarea considerentelor de mediu n alte politici
monitorizarea eficienta a implementarii regulilor UE n actualele si n
viitoarele state membre

39

Capitolul 5
EUROPA N LUME
n ciuda puterii sale economice, influenta politica a UE n lume este
slaba. Nevoia de a completa
puterea economica cu puterea politica este una din principalele ratiuni
ale unei politici externe si de
securitate comuna. Extinderea repr ezinta o ocazie pentru UE de a
transforma acest deziderat n
realitate.
UE trebuie de asemenea sa-si dezvolte relatiile cu tarile vecine, n
perspectiva deplasarii spre Est a
frontierelor sale, astfel nct stabilitatea si prosperitatea sa se extinda si
n tarile din jur.
Politica externa si de securitate
Politica externa si de securitate comuna a UE a fost stabilita ca al
doilea pilon al Uniunii Europene,
n 1993. Scopul acesteia este de a salvgarda valorile comune, interesele
fundamentale, independenta
si integritatea Uniunii, conform principiilor consfintite de Carta
Natiunilor Unite. Acest lucru
implica: ntarirea securitatii Uniunii; mentinerea pacii si ntarirea
securitatii internationale;
promovarea cooperarii internationale; dezvoltarea si consolidarea
democratiei si a statului de drept;
si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. S-au
facut progrese importante n
acest sens. Urmeaza stabilirea politicii de securitate si aparare comuna,
n contextul mondial actual,
iar n 2001, UE s-a declarat capabila sa conduca operatiuni de
gestionare a crizelor.
Statele membre nu si-au manifestat nsa suveranitatea n acest
domeniu. Politica externa si de
securitate nu tine nici de competenta exclusiva a UE, nici
competenta conjugata a UE si statelor
membre, ci ramne n responsabilitatea fiecarui stat membru. La
nivelul UE, acestea si
coordoneaza mai ndeaproape politicile si ncearca sa conceapa
strategii comune, sa ajunga la
pozitii comune si sa desfasoare actiuni comune n domenii diverse.
ntre actualele state membre
exista nsa divergente de opinie privind aplicarea obiectivelor politice

pe termen mediu si lung n


domeniul afacerilor externe si al apararii. Exista diferente de opinie n
ceea ce priveste viitoarele
sarcini care urmeaza a fi ndeplinite si sfera geografica a acestora.
Viitoarele state membre percep pericolele si interesele legate de
securitate diferit de felul n care
acestea sunt percepute de actualele state membre, multe din acestea din
urma fiind membre NATO,
n vreme ce altele, cu traditie n nealiniere, au ramas n afara acestei
organizatii. In cazul statelor din
Europa Centrala si de Est, experienta dominatiei sovietice si
pune amprenta pe modul n care
acestea percep chestiunile de securitate. Dupa desfiintarea Pactului de
la Varsovia, aceste tari s-au
orientat spre Alianta Atlantica si spre UE, pentru a-si asigura
securitatea; n 1999, trei dintre aceste
tari
(Polonia, Ungaria, Republica Ceha) au devenit membre
NATO, iar celelalte se asteapta sa
devina membre n 2004.
Desi UE a pus bazele unei politici externe si de securitate, realizarile ei
n domeniu sunt modeste.
Slabiciunea UE s-a vazut n Bosnia si Kosovo, unde nu a putut preveni
conflictul si nu a actionat la
timp pentru a determina partile beligerante sa ncheie o pace durabila.
Atitudinea nepotrivita a UE
s-a facut si mai brutal remarcata cu ocazia crizei internationale
referitoare la Irak, n care statele
membre si-au manifestat public profundele divergente de opinie.
n aceasta problema cheie de
politica externa, UE ca atare a fost absenta, cu toate ca unele
state membre au jucat, n mod
individual, roluri majore. Faptul ca nu s-a reusit discutarea n
profunzime a acestei probleme n
cadrul institutiilor de politica externa si de securitate ale UE a fost un
simptom al lipsei de vointa
politica a statelor membre de a adopta o pozitie la nivel
european. Viitoarele state membre din
Europa Centrala si de Est nu pot fi blamate pentru aceasta situatie.
40

Relatii economice internationale


Cu o populatie de 375 milioane si un PIB de peste 8000 miliarde de
euro, EU este unul din actorii
principali de pe scena mondiala. Ea reprezinta peste o cincime din
volumul comertului mondial.
Este pe locul nti n lume la exportul de bunuri si servicii si o sursa
majora de investitii straine
directe, precum si principala piata de export pentru un numar de peste
130 de tari din ntreaga lume.
UE are cea mai mare piata integrata din economia mondiala si a doua
moneda de rezerva valutara
din lume. Deoarece relatiile comerciale sunt de competenta UE,
Comisia negociaza majoritatea
aspectelor comerciale, n numele statelor membre, n cadrul
Organizatiei Mondiale a Comertului si
n tratativele comerciale inter-regionale si bilaterale.
Principiile calauzitoare ale politicii comerciale a UE constituie
contributia acesteia la dezvoltarea
armonioasa a comertului mondial, eliminarea treptata a restrictiilor
din cadrul comertului
international si a barierelor vamale. Strategia UE este de a-si
deschide piata pentru majoritatea
comertului international, excluznd, printre altele, comertul agricol, n
conditiile n care si alte tari
fac acelasi lucru. Valoarea exporturilor din tarile n curs de dezvoltare
catre UE a crescut constant
(52% n 2000) si UE este cel mai mare importator de marfa din
cele 49 de tari cel mai slab
dezvoltate. UE a creat o retea de relatii comerciale institutionalizate,
multilaterale, inter-regionale si
bilaterale, care cuprind aproape toate tarile lumii.
Baza politicii de dezvoltare a UE o reprezinta acordurile de
comert-si-asistenta si acordurile de
cooperare economica si parteneriat pe care UE le-a ncheiat cu 71
de tari din Africa, Caraibe si
Pacific. UE reprezinta si un furnizor major de asistenta
internationala destinata dezvoltarii,
mergnd de la ajutoare alimentare, la asistenta tehnica, pna la donatii
financiare.
Extinderea va duce la cresterea la 450 milioane a populatiei UE
si la sporirea ponderii sale
economice din punct de vedere al PIB-ului si relatiilor comerciale. UE

va deveni cel mai mare bloc


economic, cu cea mai mare piata unica, depasind astfel Statele
Unite. Acest lucru ar trebui sa
confere UE o mai mare influenta n negocierile si tratativele economice
mondiale, care cuprind de
la negocierile comerciale,
reformele financiare si monetare
internationale si procesul G8, pna la
problemele economice regionale. Toate noile state membre fac
parte din Organizatia Mondiala a
Comertului (OMC) si din principalele institutiile financiare
internationale. Polonia, Ungaria,
Republica Ceha si Republica Slovaca sunt membre OECD
(Organizatia pentru Dezvoltare si
Cooperare Europeana). Statutul lor de membre ale institutiilor
internationale va da posibilitatea UE
de a avea un cuvnt mai greu de spus n politica economica, financiara
si comerciala.
n plus, tranzitia rapida a viitoarelor state membre spre economia de
piata si experienta acestora de
integrare economica internationala vor oferi UE exemple instructive si
o vor ajuta n relatiile sale cu
tarile n curs de dezvoltare.
Politica de vecinatate
Dupa viitoarea extindere, frontierele externe ale UE se vor deplasa
spre Est, cu mai mult de 500 de
km. UE va dobndi asadar o noua granita cu cinci noi state
(Croatia, Serbia, Romnia, Ucraina,
Belarus), si va extinde granita pe care o are cu Rusia, cuprinznd o
parte din aceasta (Kaliningrad),
si va fi prezenta n zona mediteraneana de est (Cipru) si de sud (Malta).
Toate tarile vecine din Balcani si din Europa de Est au un nivel scazut
de dezvoltare economica mai scazut dect al tarilor care se vor integra n UE n 2004 si multe
dintre acestea nu sunt nca
ancorate n democratie, stabilitate politica si economie de piata.
Extinderea UE pna la granitele lor
creeaza deja probleme, data fiind nevoia noilor membri de a aplica
efectiv controalele la frontiera,
n procesul de pregatire n vederea intrarii n zona UE de libera
circulatie a bunurilor si persoanelor.
41

Exista riscul ridicarii unei noi cortine n Estul si Sudul mai


ndepartat al Europei, ntre tarile
bogate si cele sarace.
Relatiile cu noii vecini vor constitui o provocare importanta, pe
masura ce UE se extinde. De
aceea, UE trebuie sa elaboreze o politica de vecinatate, care sa
promoveze prosperitatea si buna
administrare si n tarile nconjuratoare, pentru a crea un cerc de
stabilitate si siguranta.
UE a elaborat deja o serie de instrumente destinate politicii sale
de vecinatate, incluznd Zona
Economica Europeana, Acorduri de Asociere si Stabilitate si Acorduri
de Parteneriat si Cooperare.
Aceste modele trebuie dezvoltate de o maniera care sa promoveze
prosperitatea, stabilitatea si buna
guvernare, pe baza unor valori comune. Drept recompensa pentru
progresele facute n plan politic,
economic si al reformelor institutionale, tarile vecine vor obtine
acces la piata unica a UE, iar
integrarea si liberalizarea viitoare vor promova libera circulatie a
persoanelor, bunurilor, serviciilor
si capitalului. Alte domenii de cooperare ar putea include:
intensificarea cooperarii n combaterea
amenintarilor la adresa securitatii; implicarea n prevenirea
conflictelor; retelele de transport,
energie si telecomunicatii; si cercetare europeana.
Asistenta UE destinata acestor tari trebuie coordonata cu asistenta
acordata de alte organizatii
internationale si trebuie sa f aciliteze cooperarea transfrontaliera.
Rezultatele pozitive ale actualei runde de extindere demonstreaza ca
obiectivele privind stabilitatea
si securitatea pot fi atinse foarte eficient prin extinderea UE.
Perspectiva aderarii la UE cu
conditia ndeplinirii criteriilor de aderare a avut un efect
extraordinar de benefic n Europa
Centrala si de Est, prin aceea ca a impulsionat reformele politice si
economice. Dar acest proces nu
poate fi extins la nesfrsit. UE nu poate, efectiv, sa integreze toate tarile
vecine care doresc sa intre
n UE, aplicnd rationamentul logic ca extinderea aduce pace si
prosperitate. Aceasta logica este,

n ultima instanta, n contradictie cu logica coeziunii.


Prin urmare, problema extinderii viitoare a UE trebuie plasata n
contextul mai larg al politicii de
vecinatate (sau de proximitate) al Uniunii extinse. Extinderea ar
trebui:
sa insiste pe pregatirea satisfacatoare n vederea aderarii, a acelor tari
care urmeaza sa se alature
UE n urmatorii ani
sa-si dezvolte parteneriatul cu toate tarile vecine, indiferent daca
acestea se vor integra sau nu n
UE.
Procesul de extindere a UE prin includerea Bulgariei, Romniei si
Turciei va continua. UE a
declarat ca acest proces este ireversibil si cele trei tari au facut eforturi
n vederea aderarii. Bulgaria
(cu o populatie de 8 milioane) a nregistrat mai multe progrese n
reformele economice, comparativ
cu Romnia (populatie 22 milioane); ambele tari spera sa intre n UE n
2007, obiectiv pe care UE la andosat, cu conditia ca tarile n cauza sa ndeplineasca criteriile de
aderare. UE a suplimentat
asistenta financiara destinata acestor tari, pentru a le ajuta sa se
pregateasca de aderare. Turcia
(populatie 65 milioane) are probleme mai dificile, ntruct nu a
ndeplinit nca criteriile politice de
aderare, inclusiv cele legate de drepturile omului si protectia
minoritatilor.
Cele cinci tari din vestul Peninsulei Balcanice (cu o populatie totala de
25 milioane de locuitori)
sunt n urma tarilor din Europa Centrala si de Est. Desi situatiile
difera de la o tara la alta,
majoritatea acestora se straduiesc n continuare sa creeze institutiile
democratice de baza, necesare
functionarii normale ca state. Unele se afla nca sub monitorizarea
comunitatii internationale, dupa
conflictele care au urmat destramarii Iugoslaviei. UE trebuie sa
defineasca o strategie mai buna
pentru dezvoltarea acestor tari. n schimbul confirmarii viitoarei lor
aderari, aceste tari trebuie sa
subscrie la un program de reforme interne, monitorizat de UE, ca un
prim jalon pe drumul catre
integrare. Nu se pune problema de a promite o data anume pentru
integrarea lor n UE, deoarece

42

aceasta depinde de eforturile lor de a functiona normal ca state, de a


continua procesul de Stabilitate
si Asociere si de a ndeplini criteriile stabilite la Copenhaga. Integrarea
conditionata a acestor tari
n UE trebuie pusa n slujba stabilitatii si prosperitatii; costurile vor fi
mici comparativ cu riscurile,
n cazul izbucnirii unui nou conflict n regiune.
O astfel de politica de vecinatate impune implicarea deplina a celor
zece state candidate la aderare.
Interactiunea UE-25 cu viitorii sai vecini va depinde, de fapt, n
mare masura, de viitoarele state
membre, care si cunosc mult mai bine vecinii dect actualele state
membre UE. Noii membri vor
veni n UE cu o experienta valoroasa n domeniul politic, diplomatic
si comercial, cu cunostinte
despre tarile si limba tarilor cu care se nvecineaza. Acest lucru
este valabil n cazul Rusiei, de
exemplu, cel mai mare vecin al UE, cu care UE va trebui sa dezvolte
legaturi politice si economice
mai strnse, ca urmare a extinderii.
Vor fi noile state membre n favoarea continuarii extinderii UE? Ele
vor dori desigur sa extinda
stabilitatea si prosperitatea si catre tarile din imediata lor
vecinatate si chiar sa mpinga treptat
frontiera externa a UE mai departe de ele, acolo unde este posibil. Este
posibil nsa ca noile state
membre sa nu doreasca sa dea prioritate acordarii de asistenta
financiara vecinilor, atta vreme ct
ele nsele vor avea nevoie de fonduri din partea UE. Exista
riscul ca primii ani de integrare
europeana a noilor state sa provoace o stare de oboseala generata de
extindere, si acesta este nca
un motiv n plus pentru a stabili modalitatea corecta de abordare a
viitoarei extinderi, n contextul
unei politicii de vecinatate care tine cont de extinderea la 25 de membri
a UE (UE-25).
Concluzie
UE este deja un actor principal pe scena relatiilor economice
internationale, iar extinderea la 25 de
membri i va conferi si mai multa influenta. n domeniile relatiilor
externe, de securitate si aparare,
ea a facut oarecare progrese, n sensul dezvoltarii actiunilor comune;

nsa UE a fost total absenta


ntr-o chestiune cheie din cadrul politicii externe actuale, si anume
criza irakiana.
Europa este puternica din punct de vedere economic, dar slaba sub
aspect politic. n perspectiva
extinderii:
trebuie sa reflectam urgent asupra necesitatii de a recladi o
adevarata politica externa
comuna, astfel nct sa vorbim ntr-un singur glas
Conventia privind Viitorul Europei trebuie sa conduca la o mai
buna reprezentare externa a
UE.
Extinderea este, n fapt, cel mai de succes act de politica externa
al UE si - pe masura ce se
nfaptuieste extinderea relatiile sale cu noii vecini vor capata
importanta. Prin urmare, UE trebuie:
sa dezvolte forme mai bune de parteneriat cu tarile din jur,
indiferent daca acestea se alatura
sau nu UE
sa continue procesul de extindere, prin includerea Bulgariei, R
omniei si Turciei, si sa se
foloseasca de candidatura la UE ca de un factor catalizator
pentru a induce schimbari n
tarile din vestul Peninsulei Balcanice.
sa insiste ca tarile candidate sa se pregateasca corespunzator n
vederea aderarii, inclusiv
prin respectarea criteriilor politice si de alta natura ale UE.

43

Capitolul 6
ACTIONND MPREUNA N EUROPA
Extinderea ridica urmatoarea ntrebare fundamentala: cum se pot lua
decizii si se pun n practica
politicile, ntr-o Uniune cu att de multi membri?
Niciodata pe parcursul existentei sale UE nu a acceptat att de multi
membri deodata. De la prima
extinderea a sa, s-au adaugat noua membri noi, n decursul a 30 de
ani; acum, ea si propune sa
accepte zece noi membri dintr-odata, si mai urmeaza altii. Desi
urmatoarea runda de extindere
nseamna cresterea cu numai o cincime a populatiei UE, nca zece tari
vor fi reprezentate la nivelul
institutiilor europene.
Integrarea Europei are loc ntr-un ritm alert, dar care este, n acelasi
timp, prea lent. Privita din
perspectiva provocarilor carora trebuie sa le faca fata competitivitate economica, securitate
interna, ntarirea rolului sau politic pe plan international cooperarea
este prea slaba, iar rezultatele
sunt adeseori nesemnificative. nsa UE din anul 2003 este deja
diferita de UE din anii 90:
suveranitatea nationala se subscrie obiectivelor comune din domenii
cum ar fi justitia si afacerile
interne, si a nceput cooperarea n domeniile securitatii si apararii.
Uniunea Europeana este pe cale
sa devina o uniune politica. Acest lucru este demonstrat de faptul ca
legitimitatea sa democratica
este, la ora actuala, pusa sub semnul ntrebarii. Problemele de
identitate, guvernare si legitimitate
constituie subiectele majore ale Conventiei privind Viitorul Europei.
ntrebarile pe care le ridica extinderea nu se limiteaza la guvernare sau
la mecanismele decizionale.
Pentru ca europenii sa ia mpreuna decizii referitoare la politicile
comune, ei trebuie sa nteleaga n
acelasi fel interesul european si sa doreasca sa coopereze si sa
actioneze conjugat. Acest lucru da
nastere unor ntrebari legate de interes si identitate, att la nivel
european, ct si la nivel national.
ntrebari legate de identitate

Dupa extinderea la 25 membri si n perspectiva altor extinderi, UE va


include o mare diversitate de
popoare, limbi si culturi. Ce efect poate avea acest lucru asupra
identitatilor nationale ale cetatenilor
sai? Ce fel de identitate europeana este posibila, n cazul unui
grup cu o componenta att de
diversa? Cum pot aceste tari actiona mpreuna? Va fi oare identitatea
tarilor mai mici anihilata de
UE sau de propriii lor vecini?
Aceste probleme
existentiale
nu intereseaza
doar elitele
intelectuale. Ele constituie miezul unei
problematici fundamentale pe care o ridica cetatenii obisnuiti,
confruntati cu perspectiva unei
Uniunii Europene extinse. Mai mult, aceste probleme se pun ntr-o
perioada n care libertatea de
miscare si migratia au condus, n Europa, la aparitia unei societati a
carei diversitate este n continua
crestere, incluznd imigranti care provin si din tari ne-europene.
Care ar trebui sa fie atitudinea
societatii fata de "straini" si de "altii" - asimilare, integrare, excludere
- este o ntrebare frecvent
auzita n Europa, independent de procesul de extindere al Uniunii.
Raspunsurile la unele din aceste ntrebari sunt date de chiar
experienta trecuta a integrarii
economice si politice n UE. Identitatile nationale si regionale
nu s-au atenuat; n unele state
membre, identitatile regionale au devenit chiar mai proeminente,
proces care a fost posibil n
conditiile extinderii cadrului european.
Noii membri doresc sa fie tratati ca parteneri egali. n structurile de
decizie ale UE, acestia vor avea
aceleasi drepturi cu ceilalti membri - nu va exista notiunea de "statut de
categoria a doua" pentru cei
nou veniti.
Temerile legate de subminarea suveranitatii lor
nationale - suveranitate redobndita
recent, n unele cazuri , nu sunt justificate; de fapt, suveranitatea
acestora va fi mai bine pusa n
44

valoare alaturi de ceilalti, ntr-un cadru european. Relatiile acestor tari


cu vecinii lor mai mari din
UE vor fi guvernate de lege, si nu de forta, asa cum s-a
ntmplat de prea multe ori n trecutul
istoric.
Metoda de integrare adoptata de UE, "metoda comunitara", a permis o
cooperare armonioasa ntre
tarile mici si cele mari. Institutiile UE, concepute initial pentru o
Comunitate alcatuita din trei tari
mari si trei tari mai mici, a mpacat cu succes interesele unor
tari de diferite marimi. Succesul
extraordinar al "metodei comunitare" este, fara ndoiala, acela ca
a creat un model care le
garanteaza astazi tarilor mai mici faptul ca interesele lor nu vor fi
subordonate intereselor vecinilor
lor mai mari, protejnd totodata si interesele acestora din urma.
La baza acestui succes au stat reprezentarea echilibrata a statelor
membre n cadrul institutiilor
europene - de exemplu, repartizarea voturilor si a locurilor n
Consiliu si n Parlament confera
tarilor mai mici o mai larga reprezentare (n raport de numarul
populatiei) comparativ cu tarile mai
mari - si echilibrul dintre institutiile UE - incluznd rolul unic al
Comisiei ca promotor al interesului
european, initiatoarea de actiuni si aparatoare a legii .
Viitoarea extindere va aduce n UE multe tari mici. Aceasta schimbare
va cere un plus de ntelegere
din partea tarilor mari si mici deopotriva, pentru a evita eventuale
tensiuni sau confruntari.
Acceptarea diversitatii a fost unul din principiile cardinale ale
integrarii europene. n domeniul
culturii, de exemplu, actiunile UE s-au limitat la ncurajarea
diversitatii. Nu a existat nici o clipa un
proiect de creare a unei "culturi europene" standard. Acceptarea de
catre UE a diversitatii nationale
si culturale este dovedita de modul n care aceasta trateaza limbile
nationale. Institutiile UE accepta
si respecta, n egala masura, limbile oficiale att ale membrilor sai
fondatori, ct si pe cele ale celor
nou sositi. Costul serviciilor de interpretare si traducere - actualmente
n cele 11 limbi oficiale ale
UE, si mai trziu n limba fiecarui nou stat membru - sunt

considerate ca fiind justificate si


necesare pentru functionarea unui sistem democratic, accesibil si
transparent.
n acelasi timp, integrarea europeana a fost nsotita de un interes
crescnd pentru promovarea
principiilor si valorilor comune. n fapt, actuala runda de extindere a
constituit un imbold n acest
sens, atunci cnd la Copenhaga, n 1993, liderii din UE au definit
criteriul "politic" de aderare democratie, stat de drept, drepturile omului si protectia minoritatilor.
La Amsterdam, n 1997, ei au
introdus principiul democratiei n Tratatul de baza, iar Conventia
privind Viitorul Europei va merge
si mai departe n ceea ce priveste definirea principiilor si valorilor UE.
Ce putem spune despre consecintele sosirii n cadrul UE a noilor
membri, din punctul de vedere al
identitatii nationale si culturale?
Evident, noii membrii vor aduce cu ei multe diferente. nsa modul
n care sunt percepute aceste
diferente tinde sa fie distorsionat, n Europa Occidentala, de
experienta de dupa al II-lea razboi
mondial, cnd divizarea politica a Europei a creat o bariera artificiala
ntre Est si Vest. n realitate,
un vizitator al capitalelor din Europa Centrala si de Est, constata ca
exista mai multe asemanari
dect diferente. Tarile din aceasta parte a lumii sunt nca din Evul
Mediu n focarul influentelor
culturale din Europa continentala si au facut parte din diversele
grupari administrative si politice
care au existat n Europa de-a lungul secolelor. Separarea prin Cortina
de Fier a fost doar o aberatie
temporara.
Noii membri au o bogata mostenire culturala de mpartasit cu ceilalti
europeni. n domenii cum ar fi
arta, cultura, muzica, cinematografia, literatura, contributia acestor
tari la cultura europeana este
bine nteleasa si apreciata n actualele state membre ale UE.
45

n privinta valorilor si idealurilor, noii membri doresc sa participe


plenar la construirea politicilor si
identitatii politice europene. Timp de multi ani, "Europa" a fost
pentru europenii din rasaritul si
centrul continentului, simbolul libertatilor si valorilor pe care doreau
sa le recstige. Mai mult, ca
tari prea ades dominate de vecinii lor mai mari, ele nteleg
avantajul de a lucra n cadrul unui
colectiv european. Este adevarat ca diferenta economica mare dintre
aceste tari si statele UE poate
constitui un handicap n calea implicarii lor depline n aplicarea
anumitor politici europene. Poate
ca nu au suficiente mijloacele economice, dar au, n schimb, vointa
politica.
Ce se poate face pentru a ncuraja sentimentul unitatii la nivelul
Uniunii extinse, respectnd n
acelasi timp diversitatea popoarelor sale?
Aceasta sarcina va
necesita efort si curaj din partea
liderilor politici ai Europei. Ea presupune ca mass-media sa aiba o
atitudine echilibrata si sa fie
dispusa sa nteleaga si sa explice att dimensiunea europeana, ct si
pozitiile nationale exprimate de
cetatenii Europei. Ce poate face UE nsasi, n acest sens?
Deoarece cel mai important mijloc de promovarea a sentimentului
apartenentei la Europa este o
buna ntelegere ntre popoarele acesteia, ar trebui ca eforturile UE si ale
guvernelor nationale sa se
concentreze pe promovarea schimburilor de experienta ntre cetateni,
proveniti din diverse straturi
ale societatii, si din diversele tari ale UE extinse. Cetatenii actuali ai
UE stiu foarte putine despre
viitoarele state membre. Tinerii, n special, trebuie ncurajati sa
calatoreasca si sa studieze n alte
tari europene si sa profite de experienta cstigata lucrnd n
strainatate. Reteaua universitatilor
europene trebuie consolidata.
Reforma institutiilor UE
Chiar si n absenta extinderii, UE are nevoie de reforme institutionale,
astfel ca guvernarea sa fie
mai aproape de cetatenii europeni. Oamenii vor ca institutiile europene
sa fie mai eficiente si mai
transparente din punct de vedere al legitimitatii democratice.

Reforma institutionala este, de asemenea, o problema cheie, adusa n


prim plan de actuala extindere.
Pe lnga criteriile impuse viitorilor membri - cele trei "criterii de la
Copenhaga" - UE a stabilit, n
1993, un al patrulea criteriu al extinderii: capacitatea Uniunii nsasi de
a absorbi noi membri si de a
mentine, n acelasi timp, avntul procesului de integrare
europeana. Acest lucru a justificat
demersul finalizat cu ncheierea Tratatului de la Nisa, n 2001. nsa
reformele institutionale stabilite
la Nisa sunt minime: o revizuire "aritmetica" a numarului de voturi si
fotolii n institutiile UE, si nu
o reconsiderare radicala a sistemului. Adevarul este ca, n timp ce
ncurajeaza tarile candidate la
aderare sa faca eforturi maxime n vederea viitoarei lor integrari,
Uniunea nu este ea nsasi suficient
de pregatita ntr-un domeniu crucial, si anume acela al institutiilor si
constitutiei sale.
Aceasta realitate a dus la stabilirea, n 2002, a Conventiei privind
Viitorul Europei: o noua ncercare
a UE de a-si revizui modul de functionare, printr-un proces care merge
mai departe dect metoda
interguvernamentala traditionala si care include reprezentanti ai
tarilor candidate la integrare.
Pornind de la patru probleme principale - rolul parlamentelor
nationale, simplificarea Tratatelor,
Carta Drepturilor Fundamentale si delimitarea competentelor UE si
respectiv ale statelor membre Conventia si-a largit problematica de care se ocupa pentru a
include si elaborarea unei noi
constitutii a UE.
Acest raport nu si-a propus sa suplimenteze numarul mare de propuneri
si recomandari discutate n
Conventie, care tin cont de extinderea UE. Viitoarele state membre sunt
implicate n Conventie si
vor fi chemate, la un moment dat, sa ratifice rezultatele acesteia.
Raportul de fata subliniaza, n
schimb, necesitatea si stringenta unei pregatiri corespunzatoare a
viitoarei extinderi, prin
recomandari clare rezultate din Conventie, prin luarea unor decizii
pertinente la Conferinta

46

Interguvernamentala care va urma Conventiei, si ratificarea rapida


a rezultatelor de catre toti
membrii Uniunii Europene extinse.
O constitutie europeana, cu un sistem decizional perfectionat si
dispunnd de mai multa legitimitate
democratica, care sa faca UE mai eficienta si sa o aduca mai
aproape de cetateni, constituie o
necesitate urgenta. Printre reforme, va fi esential sa se introduca:
o extindere a regulii votului majoritar n Consiliu, pentru a
permite dezvoltarea viitoare a
politicilor UE
consolidarea "metodei comunitare" si respectarea echilibrului
institutional.
Conventia nu poate pregati absolut toate cele necesare extinderii
viitoare. Rolul ei nu este acela de
a reformula politicile pentru o UE extinsa, ci de a-i mbunatati modul
de organizare, metodele si
constitutia. Conventia trebuie sa stabileasca cum anume va decide si va
actiona UE, si nu sa prescrie
actiunile si deciziile necesare. nsa, un raspuns satisfacator la
ntrebarea "cum anume" - din
perspectiva problemelor institutionale si constitutionale ale guvernarii
europene - este vital pentru
succesul viitoarei extinderi.
O mai buna implementare a politicilor
O alta provocare este aceea de a asigura punerea corecta n
practica a regulilor si politicilor
comunitare n cadrul UE extinse.
Pentru viitoarele state membre, aplicarea eficienta a regulilor UE
a constituit o tema centrala a
pregatirii din etapa de pre-aderare: de fapt, acesta a fost pentru
ele principalul "examenul de
admitere" pentru a reusi sa devina membre. UE a insistat n
repetate rnduri asupra capacitatii
acestor tari de a pune corect n practica reglementarile si politicile UE
(acquis-ul comunitar), ca o
cerinta esentiala. La extinderile anterioare, nu s-a pus aceasta problema
a capacitatii administrative.
De data aceasta nsa, n cazul tarilor candidate din
Europa
Centrala si de Est, dat fiind ca

administratia publica din aceste tari s-a deteriorat n regimul


comunist, acest lucru a constituit un
subiect de ngrijorare, n conditiile n care este nevoie de ncredere
reciproca ntre statele membre
pentru buna functionare a sistemului UE si n special a pietei unice fara
frontiere.
Tarile candidate mai au nca multe de facut pentru mbunatatirea
propriei administratii publice n
asa fel nct, atunci cnd vor deveni membre ale UE, sa fie n stare sa
aplice regulile si standardele
europene, n mod corect si eficient. Incepnd din 1997, Comisia
monitorizeaza progresul acestor
tari si ntocmeste rapoarte anuale, n care indica domeniile care se
impun a fi mbunatatite. EU a
acordat asistenta financiara destinata mbunatatirii noilor administratii
si sisteme juridice. Asistenta
s-a ridicat la aproximativ 1 miliard de euro n 2002, si EU va continua
sa aloce asistenta speciala
noilor sai membri, si dupa integrarea acestora. Mai sunt nca multe
probleme de rezolvat de catre
viitoarele state membre, cum ar fi nevoia de functionari publici
calificati (si platiti corespunzator),
reforma sistemului judiciar pentru a permite cetatenilor accesul efectiv
la instantele de judecata, si
masuri de combatere a coruptiei.
Si pentru actualele state membre se pune problema punerii n practica,
desi din alte motive. O data
cu restrngerea activitatii legislative a UE ntr-o serie de domenii
si cu extinderea cu succes a
politicilor UE si catre alte domenii (mediu, de exemplu), centrul
atentiei s-a deplasat dinspre
elaborarea spre aplicarea legilor.
Guvernele actualelor state membre trebuie sa mbunatateasca si ele
modul de aplicare a legislatiei
UE. Transpunerea cu ntrziere sau incorecta si slaba aplicare a
legislatiei contribuie la imaginea
publica a unei Uniunii incapabile sa obtina rezultate. De exemplu,
Comisia a raportat ca, din 83 de
Directive aprobate de Consiliu, privitoare la piata unica, care ar fi
trebuit transpuse n legislatia
47

statelor membre n anul 2000, numai 5 au fost efectiv transpuse n


toate tarile membre. Coruptia
este si ea o problema care afecteaza actualele state membre. De
altminteri, studiile arata ca, n unele
state membre (precum Grecia, Italia), se pare ca situatia este
chiar mai rea dect n unele tari
candidate la aderare11.

Concluzie
Actiunea comuna la nivelul ntregii Europe presupune un efort
din partea europenilor, astfel ca
acestia sa se nteleaga mai bine unii pe altii, sa identifice interese
comune si sa alunge temerile
conform carora o UE largita ar putea duce la pierderea identitatii.
Extinderea genereaza att nevoia, ct si ocazia de a "moderniza"
sistemul de guvernamnt al UE.
UE este prinsa ntre, pe de o parte, provocarile generate de
schimbarea rapida a realitatii
internationale, si de cealalta parte, nevoia de a avea o mai buna
guvernare si mai multa legitimitate
democratica. Relationarea acestor provocari cu necesitatea unei
guvernari mbunatatite ar putea
constitui solutia novatoare de care are nevoie o Uniune cu adevarat
politica.
De aceea, se impune:
Elaborarea unui text constitutional clar si inteligibil, de catre
Conventia privind Viitorul
Europei. Acesta trebuie sa prevada extinderea regulii votului
majoritar, consolidarea metodei
comunitare si respectarea echilibrului institutional.
O mai buna aplicare a reglementarilor si politicilor UE de catr e noile
si actualele state membre,
deopotriva.
Promovarea n mai mare masura a bunei ntelegeri ntre
cetatenii Europei, inclusiv a
schimburilor de experienta ntre persoane; ncurajarea tinerilor de a
face practica si de a studia
n alte tari ale UE; consolidarea retelelor universitare europene.

11 Transparency International, 2003

48

ANE XE
Harta Europei
Tabele
1. Date esentiale despre UE si viitoarele state membre
2. Sprijinul de care se bucura extinderea n statele
membre UE
3. Sprijinul de care se bucura aderarea n viitoarele state
membre
4. Comertul UE cu Europa Centrala si de Est
5. Cresterea economica n UE si n viitoarele state
membre
6. Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada
pre-aderare
7. Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada
post-aderare
ntlniri si participanti
1.
Ateliere de discutii la Institutului Universitar
European
2. Consultari cu organizatii neguvernamentale
3. Vizite n viitoarele state membre
Bibliografie

49

HARTA EUROPEI

50

Tabel 1
DATE ESENTIALE CU PRIVIRE LA UE SI VIITOARELE
STATE MEMBRE
Suprafata Populatie Produsul Intern Brut
miliarde per capita
in km milioane
euro pps euro pps
Cipru 9 251 0.762 10.2 12.5 15 100 18 500
Rep. Ceha 78 866 10.2 63.3 136.2 6 200 13 300
Estonia 45 227 1.4 6.2 13.4 4 500 9 800
Ungaria 93 030 10.2 58.0 120.6 5 700 11 900
Letonia 64 589 2.4 8.5 18.2 3 600 7 700
Lituania 65 300 3.5 13.4 30.5 3 800 8 700
Malta 316 0.394 4.0 n.a. 10 300 n.a.
Polonia 312 685 38.6 196.7 355.9 5 100 9 200
Rep. Slovaca 49 035 5.4 22.8 59.5 4 200 11 100
Slovenia 20 273 2.0 20.9 31.8 10 500 16 000
EU-15 3 237 900 376.4 8 828.9 8 828.9 23 200 23 200
Nota: Produsul Intern Brut (2001) se exprima n euro si pps (nivelul puterii de
cumparare)

Sursa: Comisia Europeana

51

Tabel 2
SPRIJINUL DE CARE SE BUCURA
EXTINDEREA
N STATELE MEMBRE ALE UE
Raspunsuri le ntrebarile:
Sunteti personal, total n favoarea, mai degraba n favoarea,
mai degraba mpotriva,
sau total mpotriva extinderii Uniunii
Europene?
Rezultate exprimate ca procent de
intervievati
1-23-4 1 23456
In
mpotri
Mai
Total
Nu
favoarea
va
degraba
mpotriv
stiu

Total n
Mai
Depinde
favoarea
degraba
de tara
n
a
favoarea

Italia 82 12 44 38 8 4 4 2
Irlanda 79 15 36 43 10 5 1 6
Spania 738165753217
Belgia 72 18 23 49 12 6 3 7
Danemarca 67212344129 38
France 66 27 12 53 18 9 4 3
Media UE-15 66212046148 39
Olanda 66 25 23 43 17 8 2 7
Grecia 661030376 4 914
Luxemburg 64 23 30 34 14 8 8 6
Germania 64 27 14 50 20 8 2 6
Portugalia 62 14 6 56 12 2 2 22
Austria 59322138248 55
Regatul Unit al
54 26 16 38 14 13 2 18
MB
Suedia 52 28 23 29 15 13 1 20
Finlanda 51 27 14 37 18 10 4 18
Sursa: Eurobarometru (Nov. 2002)

mpotriv
a

52

Tabel 3
SPRIJINUL DE CARE SE BUCURA
ADERAREA
N VIITOARELE STATE MEMBRE
Raspunsuri la ntrebarile :
Credeti ca integrarea tarii dvs. n UE este un lucru
bun sau rau?
Daca mine s-ar organiza un referendum privitor la aderarea tarii
dvs. la UE, dvs personal ati
vota pentru sau mpotriva?
Rezultate exprimate ca procent din numarul celor
care au raspuns
Integrarea ar fi
As vota pentru
bun
integrare
Ungaria
77
Slovacia
69
Polonia
61
Media pe 10 tari
61
Lituania
53
Cipru
58
Malta
47
Slovenia
62
Republica Ceha
50
Letonia
45
Estonia
39

un

lucru

67
58
52
52
48
47
45
43
43
35
32

Sursa: Eurobarometru (Nov. 2002)

53

Tabel 4
COMERTUL UE CU EUROPA CENTRALA SI
DE EST
Miliarde euro
1995
1996
1997
1998
1999
2000
Total

Importuri Exporturi Balanta


44.4 53.2 - 8.8
47.2 63.8 - 16.6
56.9 78.7 - 21.8
67.9 90.5 - 22.6
75.8 93.2 - 17.4
97.5 114.7 - 17.2
389.7 494.1 - 104.4

Nota: 10 tari din ECE, inclusiv Bulgaria si Romnia

Sursa: Comisia Europeana

54

Tabel 5
CRESTEREA ECONOMICA N UE SI VIITOARELE
STATE MEMBRE
Schimbare procentuala n PIB, comparativ cu anii
precedenti
1999 2000 2001
Cipru
4.6 5.1 4.0
Republica Ceha
0.5 3.3 3.3
Estonia
-0.6 7.1 5.0
Ungaria
4.2 5.2 3.8
Letonia
2.8 6.8 7.7
Lituania
-3.9 3.8 5.9
Malta
4.1 5.5 -0.8
Polonia
4.1 4.0 1.1
Republica Slovaca
1.3 2.2 3.3
Slovenia
5.2 4.6 3.0
EU-15
2.8 3.4 1.5
Nota: PIB calculat la preturi constante si n moneda nationala

Sursa: Comisia Europeana (Decembrie 2002)

55

Tabel 6
CHELTUIELI BUGETARE ALOCATE
EXTINDERII: PERIOADA PREADERARE

DE

UE

Cheltuieli de pre-aderare (n milioane euro, la


preturile din 2000)
1990-1999
20002003
6767.16 6240.00

PHARE
(ntarirea institutiilor democratice si
a administratiei publice)
ISPA
4160.00
(Infrastructura de transport si
mediu)
SAPARD
2800.00
(Agricultura si dezvoltare rurala)
Total
6767.16 13200.00
Media anuala
676.72
3300.00
Total
exprimat
n
%
din
PNB-ul
0.08 0.16
UE n 1999
Media
anuala
exprimata
n
%
din
0.008 0.04
PNB al UE n 1999
Nota : Cheltuielile n perioada 1990-1999 se bazeaza pe plati efectuate,
cele dupa 1999, pe plati angajate
10 tari din ECE ( inclusiv Bulgaria si Romnia), fara Cipru,
Malta si Turcia, care beneficiaza de
finantare separata pentru aderare.

Sursa: Comisia Europeana.

56

Tabel 7
CHELTUIELI
BUGETARE
ALOCATE
DE
UE
EXTINDERII: PERIOADA POSTADERARE
(n milioane de euro, la preturile din 1999)
2004-2006
Politica
4682
Dezvoltare
5110

agricola

comuna
rurala

Actiuni
21746

structurale

Politici
4256
din care:

interne
Politici

existente

2642
Constructie

institutionala

380
Facilitatea

Schengen

858
Siguranta

nucleara

375
Administratie
1673
Facilitatea
2398
Compensarea
987
Total
40852

speciala
bugetara

de

finantare
temporara
angajamente

Note: Alocatia bugetara pentru perioada 2004-2006 corespunzatoare celor 10


tari care vor adera n 2004 (Cipru,
Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia,
Slovacia, Malta).

Actiunile structurale includ 38 de milioane de euro pentru asistenta


tehnica, nealocate.

Sursa: Comisia Europeana.

57

ntlniri si participanti
1. Ateliere de discutii la Institutul Universitar European
Urmatoarele persoane au participat la o serie de seminare despre
extinderea UE, prezidate de
Wim Kok, desfasurate la Institutul Universitar European, Florenta, n
perioada 9-10 ianuarie, 8-9
februarie si 18-19 februarie, 2003 (cu mentionarea, ntre paranteze, a
numarului de ntlniri la care
acestia au fost prezenti)
Desi responsabilitatea elaborarii raportului final revine integral
presedintelui, participantii la
aceste seminare au contribuit cu informatii, idei si sfaturi valoroase.
Judy Batt Universitatea din Birmingham (1)
Christoph Bertram Institutul de cercetare a Stiftung Wissenschaft und
Politik, Berlin (2)
Walter Botschatzki Vicepresedintele Federatiei Germane a
Patronatelor (1)
Ian Clark - DG pentru mediu, Comisia Europeana (1)
Franklin Dehousse Institutul Regal de Relatii Internationale,
Bruxelles (1)
Franoise De La Serre - Director Cercetare Centrul de Studii
Internationale, Paris (1)
Fernando Fernandez Universitatea Europeana din Madrid (1)
Heather Grabbe Centrul pentru Reforma Europeana, Londra (2)
Andras Inotai Institutul de Economie Mondiala, Budapesta (2)
Athanassia Ioannou
- Secretariatul General pentru Grecii din
Strainatate, Atena (1)
Alexander Italianer - DG pentru Probleme Economice si Financiare,
Comisia Europeana (1)
Josef Janning Fundatia Bertelsmann, Gtersloh, Germania (1)
Marjorie Jouen Europa Noastra, Paris (1)
Bengt O. Karlsson Fost Director, actualmente Ministru de Finante,
Suedia (1)
Delia Meth-Cohn - Economist Corporate Network, Viena (1)
Jacques Pelkmans Colegiul Europei, Bruges (1)
Wanda Rapaczynski Presedintele Agora, Varsovia (1)
Olli Rehn Centrul pentru Studii Europene, Universitatea din Helsinki
(2)
Janusz Reiter Centrul pentru Relatii Internationale, Varsovia (1)
Mara Silina Biroul European al Mediului, Bruxelles (1)
Richard Sinnott Institutul pentru Studierea Schimbarii Sociale,
University College, Dublin (1)

Michelle Sutton - DG pentru Justitie si Afaceri Interne, Comisia


Europeana (1)
John Vassallo Director, Afaceri Europene, GE Europe, Bruxelles (1)
Fritz Verzetnitsch Presedintele Confederatiei Europene a Sindicatelor
(1)
William Wallace - London School of Economics (2)
John Wyles Gplus Europe, Bruxelles (1)
Alain Servantie - DG pentru Extindere, Comisia Europeana, Bruxelles
(3)
Joost Klarenbeek Ministerul Afacerilor Externe, Haga (2)
Dave van den Nieuwenhof - Ministerul Afacerilor Externe, Haga (1)
Helen Wallace - Director, Centrul Robert Schuman, Institutul
Universitar European (3)
Jan Zielonka - Profesor, Institutul Universitar European (3)
Rick Van Der Ploeg - Profesor, Institutul Universitar European (2)
Giuseppe Bertola - Profesor, Institutul Universitar European (1)
Michael Keating - Profesor, Institutul Universitar European (1)
Wojciech Sadurski - Profesor, Institutul Universitar European (1)
Anna Triandafyllidou Director de Proiect, Institutul Universitar
European (1)
Alina Mungiu-Pippidi Bursier, Institutul Universitar European (1)
Graham Avery - Bursier, centrul Robert Schuman, Institutul Universitar
European (3)
Wim Van Aken Asistent Cercetare, Institutul Universitar European
(3)
Will Phelan Asistent Cercetare, Institutul Universitar European (3)
58

2. Consfatuiri cu organizatiile neguvernamentale


Participanti la ntrunirea prezidata de Wim Kok, Bruxelles, 6 martie,
2003 :
Asociatia Camerelor Europene de Comert si Industrie - Eurochambres:
Paul Skehan, Julie Hetsens
Uniunea Confederatiilor Patronale si Industriale din Europa - UNICE:
Monique Julien
Masa Rotunda Europeana - ERT: Jean Martin
Confederatia Industriilor Alimentare si de Bauturi a UE - CIAA: Jean
Martin
Federatia Bancara a Uniunii Europene: Nikolaus Boemke
Comitetul European pentru Asigurari - CEA: Susanne Czech
Federatia Europeana a Pietelor de Valori - FESE: Paul Arlman
Asociatia Liniilor Aeriene Europene - AEA: Ulrich Schulte-Strathaus
Asociatia Lucratorilor Postali Europeni - POSTEUROP: Johannes
Martin Pouw
Federatia Marketing European Direct - FEDMA: Alistair Tempest
Asociatia Europeana de Media - FEB: Ger de Ridder
Organizatia Europeana a Consumatorilor - BEUC: Willemien Bax
Consiliul European al Profesiunilor Liberale - CEPLIS: Frdric
Destrebecq
Comisia Permanenta a Doctorilor Europeni - CPME: Engwirda
Tiddens
Confederatia Sindicala Europeana - ETUC: Grigor Gradev
Confederatia Europeana a Cadrelor superioare - CEC: Michel
Baudoux
Comitetul Organizatiilor Profesionale Agricole ale Uniunii
Europene, Comitetul General pentru
cooperare Agricola al Uniunii Europene - COPA/COGECA: Dimitri
Barua
Biroul European al mediului - EEB: John Hontelez
Amnesty International, Asociat UE: Dick Oosting
Federatia Internationala a Ligilor pentru Drepturile Omului, Asociatia
Europeana pentru Apararea
Drepturilor Omului - FIDH-AE: Ccile Coyez
Asociatia Organizatiilor de Voluntariat - AVSO: Jana Hainsworth
Caritas Europa: Marius Wanders, Jacqueline Tordoir
Comisia Bisericilor pentru Imigrantii din Europa - CCME: Arrien
Kruyt
Platforma Sociala Platforma ONG-urilor Sociale Europene: Gordon
Deuchars
Comitetul de Coordonare al Asociatiilor Europene a Cooperativelor CCACE: Bruno Roelants

Eurocities: Bilyana Raeva


Comisia Bisericii si Societatii a Confreriei Bisericilor Europene: Peter
Pavlovic
3. Vizite n viitoarele state membre
Wim Kok a vizitat Praga, pe 24 februarie 2003, pentru a tine o
cuvntare la o conferinta pe tema
extinderii UE, organizata de Institutul Cultural Italian n colaborare cu
Universitatea Carol si Scoala
de Economie din Praga. El s-a ntlnit cu politicieni cehi si lideri de
opinie, precum si cu presa.
Pe 25 februarie, a vizitat Liberec, n fosta regiune Sudeta din Republica
Ceha, la granita cu Polonia
si Germania, unde a participat la o Zi dedicata Europei,
organizata de Delegatia Comisiei
Europene. Festivitatea a inclus o masa rotunda cu liderii locali si
regionali din Polonia, Germania si
Republica Ceha, o discutie cu studentii din aceste tari si o dezbatere
publica generala, urmata de o
ntlnire cu presa.
Pe 11 martie, a vizitat Budapesta, unde a tinut o prelegere la
Fundatia Ungara pentru Studii
Europene (Europa 2002). S-a ntlnit cu politicieni si alti lideri de
opinie unguri, si cu presa.

59

Bibliografie
Lista selectiva a principalelor publicatii consultate
pentru
pregatirea prezentului raport, inclusiv
lucrarile prezentate de participantii la seminarele de la Institutul
Universitar European.
Amato, G. and Batt, J., The Long-Term Implications of EU
Enlargement: The Nature of the New
Border, Florence, 1999.
Anderson, M. and Apap, J., Striking a Balance between Freedom,
Security and Justice in an
Enlarged European Union, CEPS policy paper, Brussels, 2002.
Arnaud, J-L., Compte-rendu: Runifier L'Europe, Notre Europe,
Groupement d'tudes et de
recherches, Athenes, 1998.
Arnoud, J-L., Reuniting Europe or Europe's Quest for Identity/ies,
Research and Policy Unit, Notre
Europe, Paris, 1999.
Avery, G. and Cameron, F., The Enlargement of the European Union,
Sheffield,1998.
Avery, G., 'Endgame for EU Enlargement', Prospect, July 2002,
London.
Avery, G., 'EU enlargement: 'The last Lap', Unia and Polska, 5, 2002.
Barysch, K. and Grabbe, H., Who's Ready for EU Enlargement?, CER,
London, 2002.
Barysch, K., Does Enlargement Matter for the EU Economy?, CER,
London, 2003.
Barysch, K., et al., New Designs For Europe, CER, London, 2002.
Bayar, A., Cost and Benefits, An Economic Study for the Maltese
Business Community, s.l., 2003.
Bertelsmann Foundation, Bridging the Leadership Gap, A Strategy for
Improving Political
Leadership in the EU, s.l., 2002.
Boeri, T. and Brcker, H., The Impact of Eastern Enlargement on
Employment and Labour Markets
in the EU Member States, Final Report, European Integration
Consortium, Berlin, 2002.
Boeri, T., Bertola, H., Brcker, F., Coricelli, J., Doldao, J., Fitzegerald,
A., De La Fuente, P.,
Garibaldi, G., Hanson J., Jimeno, Portes, R., Saint-Paul G. and
Spilimbergo, A., Who's Afraid of the
Big Enlargement? Economic and Social Implications of the European
Union's Prospective Eastern

Expansion, CEPR Policy Paper, No. 7, London, 2002.


Campos, N.F.C. and Coricelli, F., 'Growth in Transition: What We
Know, What We Don't and
What We Should', Journal of Economic Literature, Vol.
XL
(September 2002), pp. 793-836.
Centraal Planbureau (CPB), EU-Beleid na Uitbreiding, MarcoEconomische Verkenningen 20022003, Den Haag, 2002.
Dehaene, J-L. and Krok-Pszkowska, A., The political Dimension of EU
Enlargement: Looking
Towards Post-Accession, Florence, 2001.
Dehousse, F. and Coussens, W., 'The Enlargement of the European
Union, Opportunities and
Threats', Studia Diplomatica, Vol. LIV:(4), Brussels, 2001.
Deutsche Bank, 'Runaway costs or willingness to reformthe Two
Sides to Enlargement', Deutsche
Bank Research EU Enlargement Monitor: Central and Eastern Europe,
No.8, pp. 3-15, s.l., 2002.
Di Nicola, A., Trafficking in Immigrants: A European Perspective,
Colloquium on Cross-border
Crime in Europe, Prague, 1999.
Dunay, P. and Dehaene, J-L., Boxes: Why CSFP and CEDSP do not
matter that much to the EU
Candidate Countries, EUI policy paper, No 01/5, Florence, 2001.
Edwards, G., Europes Security & Defence Policy and Enlargement:
the Ghost at the Feast?, EUI
working Papers No. 2000/69, Florence, 2000.
European Bank for Reconstruction and Development, Transition
Report 2000, London, 2000.
European Bank for Reconstruction and Development, Transition
Report 2001, London, 2001.
European Bank for Reconstruction and Development, Transition
Report 2002, London, 2002.
European Commission, 'Agenda 2000: For a Stronger and Wider
Union', Bulletin of the European
Union, Supplement 5/97, Brussels, 2000.
European Commission, Benefits of EU Accession for Cyprus, Nicosia,
2003.
European Commission, Candidate Countries Eurobarometer 2002,
Brussels, 2002.
European Commission, DG EcFin., Enlargement Papers, Brussels,
2001.
60

European Commission, DG Env., Guide to the approximation of the


European Union

environmental legislation, SEC (1997) 1608, Brussels, 1997.


European Commission, Enlargement and Environment: Questions and
Answers, Brussels, 2002.
European Commission, Investment Needs, Countries acceding in 2004,
s.l., s.d.
European Commission, Towards an Enlarged Union, Brussels, 2002.
European Cultural Foundation, Policies for Culture, Amsterdam, s.d.
European Environmental Bureau, 'Participatory Democracy, Essential
for Sustainable
Development', EEB Newsletter Metamorphosis, Brussels, Jan. 2003.
European Environmental Bureau, Vienna Declaration on Rural
Development in an Enlarged
Europe, Vienna, 1998.
European Environmental Bureau, Will EU Enlargement Make Europe
Sustainable?, Budapest,
2001.
Fankhouser, S. and Lavric, L., The Investment Climate for Climate
Investment, EBRD Working
Paper, January 2003.
Friends of the Earth and European Environmental Bureau, EU
Accession and the Environment: an
Introduction, Brussels, 1998.
Gallup Europe, Flash Eurobarometer 132/2 Enlargement of the
European Union, s.l., 2002.
Geremek, B., Europe, United We Stand, paper presented in The Hague
2003, s.l., 2003.
Gianella, C. and Vicard, V., Revue dlargissement, Special Taux de
Change, Dossier No. 29, s.l.,
Jan. 2003.
Giuliani, J-D., Pour L'Europe Runie, plaidoyer pour l'largissement,
Fondation Robert Schuman,
Paris, 2002.
Grabbe, H., Profiting from EU enlargement, CER, London, 2001.
Grabbe, H., The Copenhagen Deal on Enlargement, Briefing Note,
CER, London, December 2002.
Grabbe, H., The prospects for new members to join the euro, CER,
London, 2003.
Hager, W., Enlargement, Paying for the Green acquis, Brussels, 2002.
Hodess, R.(ed.), Global Corruption Report 2003, Transparency
International, s.l., 2003.
Ilves, T.H., The Grand Enlargement and the Great Wall of Europe,
Tallinn, 2003.

Inotai, A., Gains for European Union from Eastern Enlargement,


Budapest, October 16, 2000.
Inotai, A., Impact of EU Accession on the Economic Co-operation
Among the New Member
Countries, Paper presented in Warsaw, September 2002.
Inotai, A., Strategic Issues of EU Enlargement, Forum, July/August
2002.
Inotai, A., 'Wirtschaftliche Aspekte: Kosten und Nutzen', in R.
Langewiesche and A. Toth (hrsg.),
Die Einheit Europas, Zur politischen, wirtschaftlichen und sozialen
Dimensionen der EUErweiterung, EGI (Europisches Gewerkschaftsinstitut), s.l., s.d.
Janning, J., Prospects and Risks, Beyond EU enlargement, Strategy
Paper for a wider Europe,
Bertelsman Stiftung, Munich, 2002.
Jouen, M., Compte-rendu: Voix d'Europe, Summary of the Seminar,
Groupement d'tudes et de
recherches, Notre Europe, Lausanne, 2002.
Jouen, M., Llargissement de lEurope: quelques consquences pour
la France, Paris, 2002.
Karlsson, B., What Price Enlargement? Implications of an expanded
EU, Report to the Expert
Group on Public Finance, Ministry of Finance, Stockholm, 2002.
Keating, M., and Hughes, J.(ed.), The Regional Challenge in Central
and Eastern Europe,
Territorial Restructuring and European Integration, forthcoming.
Keating, M., Regionalisation in Central and Eastern Europe. The
diffusion of a western model?,
forthcoming.
Khnhardt, L., Die Europische Union, Fragen zur Erweiterung,
Vertretung der Europaische
Kommission in der Bundesrepublik Deutschland, Berlin, 2002.
Mair, P. and Zielonka, J.(ed.), The Enlarged European Union, Diversity
and Adaptation, London,
2002.
Mayhew, A., Recreating Europe, The European Unions Policy towards
Central and Eastern
Europe, Cambridge, 1998.
61

Michalski, A. and Wallace, H., The European Community: the


Challenge of Enlargement, Royal
Institute of International Affairs, London, 1992.
Ministre des Finances Franais, Argumentaire conomique et
Commercial sur Llargissement de
LUnion europenne, Paris, Jan. 2003.
Ministerie van Buitenlandse Zaken, De Staat van de Europese Unie,
Den Haag, 2001.
Monar, J., Enlargement-Related Diversity in EU Justice and Home
Affaires: Challenges,
Dimensions and Managements, WRR, The Hague, 2002.
Monar, J., EU Justice and Home Affairs in Eastern Enlargement: The
Challenge of Diversity and
EU Instruments and Strategies, CES Discussion Paper, ZEI Rheinishe
Freidrich WilhelmsUniversitt, Bonn, 2001.
Murray, A., The Lisbon Scorecard III: The Status of Economic Reform
in the Enlarging EU, CER,
London, 2003.
Nahuis, R., One Size fits all?, Accession to the Internal Market; an
Industry Level Assessment of
EU enlargement, CPB Discussion Paper, Oct. 2002.
Nilson, H.G., Decision-making in EU Justice and Home Affairs:
Current Shortcomings and Reform
Possibilities. Sussex European Institute Working Papers, Sussex, 2002.
Open Society Institute, Monitoring the EU accession process: Judicial
Capacity, Open Society
Institute, s.l., 2002.
Pelkmans, J., Economic Implications of Enlargement, Bruges European
Economic Policy (BEEP)
Series Briefing No. 1, Bruges, 2002.
Pelkmans, J., Gros, D., Nunez Ferrer, J., Long-Run Economic Aspects
of the European Union' s
Eastern Enlargement, WRR, The Hague, 2000.
Piorko, I. and Sie Dhian Ho, M., Integrating Poland in the Area of
Freedom, Security and Justice,
s.l., s.d.
Piorko, I. and Sie Dhian Ho, M.,The Costs and Benefits of Polish
Accession to the EU in the Field
of Justice and Home Affairs, Warsaw, 2003.
Principles and Recommendation from the European Consultative
Forum on the Environment and
Sustainable development, s.l., 1998.
Reed, Q., Corruption and EU enlargement: Who is Prepared?, Open

Society Institute, 2002.


Romanian Academic Society, 'Corruption and Organised Crime in
South East Europe, Many
Organisations, Few Results', UNDP Regional Early Warning Report
Southeastern Europe, no. 2,
s.l. 2003.
Sadurski, W., 'Charter and Enlargement', European Law Journal, vol.
8, No. 3, September 2002,
Oxford, pp. 340-362.
Scientific Council for Government Policy, Reports to the Government,
towards a pan-European
Union, WRR, Den Hague, 2001.
Sedelmeier, U. and Wallace, H., Eastern Enlargement, Strategy or
Second Thoughts, in: H. Wallace
and W. Wallace, Policy-Making in the European Union, Oxford, 2000,
pp. 427-460.
Steunenber, B. and Van Halem, J. (ed.), European Governance,
Widening and Deepening: the
Challenge of EU enlargement, Leiden, 2001.
Swenson , et al., Action Plan for the Conservation of the Brown Bear in
Europe (Ursus arctos), in:
Nature and Environment, No.114., Council of Europe, October 2000.
Triandafyllidou, A. and Kosic, A., Albanian and Polish Migration to
Italy: The Micro-Processes of
Policy, Implementation and Immigrant Survival Strategies, Florence,
s.d.
Triandafyllidou, A. and Spohn, W.(ed.), Europeanisation, National
Identities and Migration,
Changes in Boundary Constructions between Western and Eastern
Europe, New York, 2003.
United Nations Secretariat, Replacement Migration: Is it a solution to
declining and ageing
populations?, Population Division Department of Economic and Social
Affairs, New York, 2000.
Verheijen, A.J.G., Administrative Capacity Development, A Race
Against Time?, WRR, The Hague,
2000.
Von Hagen, J.S., et al., The Lisbon Review 2002-2003: An Assessment
of Policies and Reforms in
Europe, World Economic Forum, Geneva, 2002.
62

Wacziarg, R., 'The Elusive Quest for Growth', Journal for Economic
Literature, Vol XV (September
2002), pp. 907-918.
Wagener, G., Beyond Borders, Widening Circles, s.l., s.d.
Wallace H. and Wallace W., Policy Making in the European Union,
Oxford, 2000.
Wallace H., Coming to terms with a larger Europe: Options for
economic integration, Sussex
European Institute Working Papers, Sussex, 1998.
Waters, T., Judges for a New Order: The Ca se for Continued
Monitoring after Membership, Open
Society Institute, 2002.
Wolczuk, K and Wolczuk, R., Poland and Ukraine, A strategic
Partnership in a Changing
Europe?, Royal Institute for International Affairs, London, 2003.
Wolf, J., The Future of European Agriculture, London, 2002.
World Bank, World Development Report 1999/2000, Entering the 21st
Century, Washington, 2000,

pp. 87-104.
World Wild Fund For Nature, An agenda for Accession, s.l., 2000.
World Wild Fund For Nature, EU Enlargement Enriches the EU, WWF
Accession initiative, s.l.,
2001.
World Wild Fund For Nature, Treasures for the New Europe, s.l., 2001.
Zielonka, J. (ed.), Democratic Consolidation in Eastern Europe,
Institutional Engineering, vol. 1,
Oxford, 2002.
Zielonka, J. (ed.), Europe unbound, Enlarging and reshaping the
boundaries of the European
Union, London, 2002.

63