Sunteți pe pagina 1din 2

Romnia i Holocaustul

n iunie-august 1940, printr-un pachet de legi


similare Legilor de la Nrnberg, autoritile romne i-au
exclus din serviciul public pe funcionarii evrei. Etnicilor
evrei li s-a interzis excercitarea oricror funcii publice,
fiind nlturaii nu numai din aparatul funcionresc, din
armat i din magistratur, ci i din societile
comerciale, din echipele sportive etc. n octombrie 1940
bunurile funciare ale evreilor au fost naionalizate.
Chiar i dup nlturarea de la putere a Grzii de Fier,
regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat
politica de opresiune i masacrare a evreilor i, mai apoi,
a iganilor), mai ales n teritoriile estice. Pogromurile i
transporturile erau la ordinea zilei n Moldova, Bucovina,
i Basarabia. Numrul morilor este inc n discuie, dar i
cea mai mic estimare atinge un numr de 250.000 de
evrei (i 25.000 igani) .
Atrocitile au nceput n luna iunie 1941 prin pogromul
de la Iai. n aa-numitele trenuri ale morii (trenuri cu
deportai plimbate atta timp prin Moldova, pn cnd
pasagerii au murit de sete i de foame) au fost ucii
aproximativ 4.400 de evrei.
Totui, n zona Europei Centrale i de Est, majoritatea
evreilor de naionalitate romn au supravieuit
rzboiului . Regimul Antonescu fcuse planuri pentru
deportri n mas din Valahia, sudul Transilvaniei, i din
sudul i vestul Moldovei dar nu le-a pus niciodat n
practic. Istoricii nu s-au pus de acord cu privire la rolul
fostului coleg de clas, evreul Wilhelm Filderman, n
nepunere n aplicare a acestor planuri, sau Antonescu a
calculat c Romnia de Vest nu era destul de anti-semit
pentru a putea pune n aplicare planurile, sau nu voia s
nlture contribuia evreiasc la economia romneasc
(Este de notat c dei antisemit, mama vitreg a lui
Antonescu era evreic precum i prima sa soie a fost o
evreic de naionalitate francez.)

S-ar putea să vă placă și